RECEPTOR, -OARE, receptori, -oare, subst., adj. 1. S. n. Sistem tehnic destinat să primească (și să dirijeze) un anumit material. 2. S. n. Aparat, instalație, mașină, dispozitiv destinate să primească energie de o anumită formă și să o transforme în energie utilă. ◊ Receptor telefonic = aparat care transformă oscilațiile curentului electric produs de un microfon telefonic în vibrații sonore similare mesajului transmis. Receptor radio = radioreceptor. 3. S. m. (Fiziol.) Organ care înregistrează anumite modificări ale mediului extern sau intern și transmite excitațiile la centrii nervoși. 4. Adj. (Tehn.) Care receptează, care primește (o acțiune mecanică, un curent, un semnal etc.) – Din fr. récepteur.

GALVANIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de producerea curentului electric prin reacție chimică; propriu curentului electric produs prin reacție chimică. /<fr. galvanique

ELECTROMOTOR, -OARE adj. Care poate produce curent electric. // s.n. Mașină care transformă energia electrică în energie mecanică; motor electric. [Cf. fr. électromoteur].

GALVANIC, -Ă adj. Care se referă la producerea curentului electric prin acțiunea chimică a acizilor sau a sărurilor asupra metalelor. ◊ Element galvanic = pilă electrică de curent continuu cu polul pozitiv de cărbune și polul negativ de zinc. [Cf. fr. galvanique, it. galvanico < Galvani – fizician italian].

ELECTROMOTOR, -OARE I. adj. care poate produce curent electric. ♦ tensiune (sau forță) ~ oare = tensiune electrică la bornele unui generator, când circuitul exterior este deschis. II. s. n. motor electric. (< fr. électromoteur)

GALVANIC, -Ă adj. referitor la producerea curentului electric prin acțiunea chimică a acizilor sau a sărurilor asupra metalelor. ♦ element ~ = pilă electrică de curent continuu cu polul pozitiv de cărbune și polul negativ de zinc. (< fr. galvanique)

INDUS, -Ă I. adj. (despre un fenomen sau proces) care este influențat sau produs de un stimul extern. ◊ (despre tensiuni electromotoare, curenți electrici) produs prin inducție (4). ◊ (mat.) operație (relație) ~ă = restricția unei operații (relații) la o submulțime stabilă a mulțimii sale. II. s. n. parte a unei mașini electrice în care se produce prin inducție un curent electric. (după fr. induit)

mioelectric, -ă adj. Care folosește curentul electric produs de contracțiile musculare ◊ „Mâna mioelectrică, cum este numită proteza pe care o poartă fetița [...] a fost realizată la Departamentul de neuro-fiziologie al spitalului regional din Obrero, Suedia, și este acționată de un motor electric extrem de mic.” R.l. 22 XI 78 p. 6 (din engl. myoelectric; BD 1971)

*colectór, -oáre adj. (lat. collector, care culege, d. colligere, a culege). Care adună (primește, întrunește): canal colector. S. m. Acela care primește cotizațiunile saŭ taxele (p. o loterie ș. a.), acela care vinde bilete de loterie. S. n., pl. oáre. Aparatu pe care-l freacă măturile unuĭ dinam ca să producă curentu electric.

pilă f. 1. grămadă de mai multe corpuri suprapuse: o pilă de napoleoni; 2. Fiz. instrument destinat a produce curente electrice (= fr. pile).

BIOELECTRICITATE s. f. Curent electric produs de către organismele vii. [Pr.: bi-o-] – Din engl. bioelectricity.

RECEPTOR, -OARE, receptori, -oare, s. n., s. m., adj. 1. S. n. Sistem tehnic destinat să primească (și să dirijeze) un anumit material. 2. S. n. Aparat, instalație, mașină, dispozitiv destinate să primească energie de o anumită formă și să o transforme în energie utilă. ◊ Receptor telefonic = aparat care transformă oscilațiile curentului electric produs de un microfon telefonic în vibrații sonore similare mesajului transmis. Receptor radio = radioreceptor. 3. S. m. (Fiziol.) Organ care înregistrează anumite modificări ale mediului extern sau intern și transmite excitațiile la centrii nervoși. 4. Adj. (Tehn.) Care receptează, care primește (o acțiune mecanică, un curent, un semnal etc.) – Din fr. récepteur.

ELECTRODINAM, electrodinamuri, s. n. (Fiz.) Mașină care produce curent electric.

ELECTROMOTOR², -OARE, electromotori, -oare, adj. Care poate produce curent electric. Tensiune electromotoare.

GALVANIC, -Ă, galvanici, -e, adj. Referitor la obținerea curentului electric prin acțiunea chimică dintr-un electrolit și două conductoare de tipul metalelor. ◊ Element galvanic = pilă electrică cu electrodul pozitiv de cărbune și electrodul negativ de zinc, servind pentru a furniza curent electric continuu. Curent galvanic = curent electric produs prin acțiunea chimică dintre electroliți și conductoare de tipul metalelor.

electrodinam sn [At: ENC. AGR. / Pl: ~uri, (rar) ~e / E: electro- + dinam] Mașină care produce curent electric.

electrogalvanism sn [At: POLIZU / E: ger Elektrogalvanismus, fr électrogalvanisme] 1 (Înv) Totalitate a fenomenelor electrogalvanice. 2 Curent electric produs cu ajutorul pilelor electrochimice. 3 Aplicare a curentului galvanic asupra organismelor și a organelor vii în scopuri terapeutice.

electromotor, ~oare [At: STAMATI, F. 122/15 / S și: (înv) electro-motor / Pl: ~i, ~oare / E: fr électromoteur] 1 sn Motor electric. 2 a Care poate produce curent electric. 3 a (Îs) Tensiune (sau forță) ~oare Tensiune electrică în bornele unui generator când circuitul exterior este deschis.

galvanism sn [At: DA / Pl: ~e / E: fr galvanisme] 1 Curent electric produs cu pilele electronice. 2 Acțiune de contracție și de destindere în mușchi produsă datorită unor curenți electrici. 3 Parte a fizicii care studiază galvanismul (1).

FARADIC adj. (Ieșit din uz; în sintagma) Curent faradic = curent electric alternativ produs prin inducție electromagnetică. – Din fr. faradique, germ. faradisch.

DOZĂ² s.f. 1. Cutie folosită mai ales la instalațiile electrice cu conducte în tuburi pentru a face legăturile dintre conducte și ramificații. 2. Aparat care produce un curent electric variabil sub acțiunea vibrațiilor pe care i le imprimă o placă de fonograf; picup. 3. (Fot.) Instrument ajutător pentru desfășurarea în bune condiții tehnice a developării filmelor. [< germ. Dose].

DOZĂ² s. f. 1. cutie folosită la instalațiile electrice cu conducte în tuburi pentru a face legăturile dintre conducte și ramificații. 2. aparat care produce un curent electric variabil sub acțiunea vibrațiilor pe care i le imprimă o placă de fonograf; pick-up. 3. (fot.) tanc (4). (< germ. Dose)

INDUCTÁNȚĂ (< fr. {i}) s. f. (FIZ.) Mărime caracteristică unui circuit electric (i. proprie) sau unei perechi de circuite electrice alăturate (i. mutuală), egală cu raportul dintre fluxul magnetic care străbate suprafața mărginită de conturul unuia dintre circuite și intesitatea curentului electric care produce acest flux. Unitatea de măsură pentru i. este henry-ul (H).

FARADIC, -Ă, faradici, -ce, adj. (Ieșit din uz; în sintagma) Curent faradic = curent electric alternativ produs prin inducție electromagnetică. – Din fr. faradique, germ. faradisch.

DIFUZOR², difuzoare, s. n. 1. Aparat, de obicei în formă de pîlnie, care, fiind acționat de curenți electrici variabili, produce unde sonore și le împrăștie în jur; se întrebuințează la aparatele de radio și la amplificarea vocii (în săli publice, în piețe sau pe străzi). 2. Aparat bazat pe principiul difuzibilității corpurilor, întrebuințat la extragerea diferitelor substanțe (a zahărului din sfeclă, a taninului din stejar etc.). 3. Parte a camerei de amestec a unui carburator unde se efectuează pulverizarea combustibilului (prin trecerea unui curent de aer).

DOZĂ², doze, s. f. (Adesea determinat prin «electromagnetică») Aparat care produce un curent electric variabil sub acțiunea ondulațiilor unui disc de patefon.

PORTATIV ², -Ă, portativi, -e, adj. Ușor de purtat sau de transportat; portabil, transportabil. Își depunea servieta pe scaunul de alături sau geamandanul de dimensiuni portative, la picioare. C. PETRESCU, O. P. I 146. Explozia se producea prin curentul electric al unei mici baterii portative. BART, S. M. 72. ◊ Dicționar portativ = dicționar de format mic, ușor de mînuit.

ELECTRO- „electricitate, electrizare”. ◊ gr. elektron „ambră galbenă, chihlimbar” > fr. électro-, engl. id., germ. elektro- > rom. electro-. □ ~biogeneză (v. bio-, v. -geneză), s. f., producere de electricitate de către organismele vii; ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., studiul formării și al efectelor ei în organismele vii; ~bioscopie (v. bio-, v. -scopie), s. f., metodă medicală de stabilire, cu ajutorul curentului electric, a prezenței sau absenței vieții; ~bronhogramă (v. bronho-, v. -gramă), s. f., înregistrare a curenților de acțiune ai musculaturii netede bronhopulmonare; ~calorimetru (v. calori-, v. -metru₁), s. n., calorimetru electric; ~cardiofonogramă (v. cardio-, v. fono-₁, v. -gramă), s. f., fonocardiogramă*; ~cardiograf (v. cardio-, v. -graf), s. n., aparat pentru înregistrarea unei electrocardiograme; ~cardiografie (v. cardio-, v. -grafie), s. f., înregistrare grafică a contracțiilor mușchiului cardiac și a biocurenților lui; ~cardiogramă (v. cardio-, v. -gramă), s. f., înregistrare grafică a activității electrice a mușchiului cardiac; ~cardioscop (v. cardio-, v. -scop), s. n., aparat care permite proiectarea pe un ecran a traseului electrocardiogramei; ~cardioscopie (v. cardio-, v. -scopie), s. f., examinare pe un ecran a curbelor electrice ale inimii proiectate de electrocardioscop; ~cerebelografie (v. cerebelo-, v. -grafie), s. f., metodă de înregistrare grafică a biocurenților cerebelului; ~cerebelogramă (v. cerebelo-, v. -gramă), s. f., diagramă obținută prin electrocerebelografie; ~chimograf (~kimograf) (v. chimo-₁, v. -graf), s. n., aparat utilizat în electrochimografie; ~chimografie (~kimografie) (v. chimo-₁, v. -grafie), s. f., metodă de înregistrare fotoelectrică a pulsațiilor inimii, bazată pe utilizarea razelor X; ~chimogramă (~kimogramă) (v. chimo-₁, v. -gramă), s. f., înregistrare grafică a conturului inimii și a vaselor mari în activitate, cu ajutorul electrochimografului; ~chirurgie (v. chir/o-, v. -urgie), s. f., chirurgie bazată pe utilizarea curenților electrici; ~cistomiografie (v. cisto-, v. mio-₁, v. -grafie), s. f., înregistrare electrică a curenților de acțiune aparținînd mușchiului vezical; ~corticografie (v. cortico-, v. -grafie), s. f., tehnică de studiere a activității electrice a scoarței cerebrale, prin aplicarea unor electrozi pe suprafața creierului; ~corticogramă (v. cortico-, v. -gramă), s. f., diagramă obținută prin electrocorticografie; ~cromatografie (v. cromato-, v. -grafie), s. f., metodă de separare a unui amestec de substanțe sub acțiunea unui cîmp electric; ~cultură (v. -cultură), s. f., utilizare a curentului electric pentru dezvoltarea vegetalelor; ~dermatografie (v. dermato-, v. -grafie), s. f., metodă prin care se cercetează rezistență electrică a pielii; ~dermatometrie (v. dermato-, v. -metrie₁), s. f., metodă de studiu și de determinare a conductivității electrice a pielii; ~dinamometru (v. dinamo-, v. -metru₁), s. n., aparat care servește la măsurarea intensității curentului; ~encefalograf (v. encefalo-, v -graf), s. n., aparat utilizat în electroencefalografie; ~encefalografie (v. encefalo-, v. -grafie), s. f., tehnică de înregistrare grafică a activității bioelectrice a sistemului nervos central; ~encefalogramă (v. encefalo-, v. -gramă), s. f., reprezentare grafică a activității electrice a creierului, realizată cu ajutorul electroencefalografului; ~fil (v. -fil₁), adj., (despre o particulă) care prezintă afinitate pentru electroni; ~filie (v. -filie₁), s. f., puterea electrofilă a unei particule; ~fiziologie (v. fizio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază manifestările biocurenților care însoțesc procesele fiziologice; ~fluoroscopie (v. fluoro-, v. -scopie), s. f., electrocardiografie fluoroscopică; ~fon (v. -fon), s. n., aparat pentru redarea prin mijloace electroacustice a sunetelor înregistrate pe un disc; ~for (v. -for), s. n., aparat cu care se demonstrează apariția electricității prin influență electrostatică; ~foreză (v. -foreză), s. f., 1. Deplasare spre electrozi a particulelor dintr-o soluție coloidală sub acțiunea cîmpului electric. 2. Migrație a particulelor coloidale aflate în suspensie în celula vie la catod, sub influența curentului electric; ~fotografie (v. foto-, v. -grafie), s. f., procedeu de obținere a fotografiilor, bazat pe efectul fotoelectric al lumini; ~fototerapie (v. foto-, v. -terapie), s. f., tip de fototerapie, realizată prin metode electrice; ~gastrograf (v. gastro-, v. -graf), s. n., instrument electronic pentru înregistrarea electrogastrografiei; ~gastrografie (v. gastro-, v. -grafie), s. f., înregistrare a fenomenelor electrice care se produc la nivelul stomacului în timpul activităților secretorii și motorii; ~gastrogramă (v. gastro-, v. -gramă), s. f., înregistrare grafică a fenomenelor electrice care însoțesc secreția și motilitatea gastrică; ~gen (v. -gen₁), adj., care produce electricitate; ~graf (v. -graf), s. n., aparat cu ajutorul căruia se face analiza calitativă a metalelor și minereurilor; ~grafie (v. -grafie), s. f., procedeu tipografic bazat pe corodarea electrolitică; ~gravimetrie (v. gravi-, v. -metrie₁), s. f., metodă de analiză cantitativă care se bazează pe depunerea prin electroliză a metalului la catod și pe cîntărirea substanței depuse; ~hemostază (v. hemo-, v. -stază), s. f., obținere a hemostazei prin cauterizarea vasului care sîngerează cu cuterul electric; ~histerograf (v. histero-₁, v. -graf), s. n., aparat care înregistrează curenții electrici emiși de contracțiile uterine; ~histerogramă (v. histero-₁, v. -gramă), s. f., curbă obținută la electrohisterograf; sin. electrometrogramă; ~lit (v. -lit₂), s. m., compus chimic care se poate disocia în ioni sub influența curentului electric; ~liză (v. -liză), s. f., descompunere a unei substanțe chimice în stare de soluție cu ajutorul curentului electric; ~mecanoterapie (v. mecano-, v. -terapie), s. f., aplicare combinată a electricității și a mecanoterapiei în tratamentul bolnavilor; ~mer (v. -mer), s. m., compus chimic care prezintă fenomenul electromeriei; ~merie (v. -merie), s. f., izomerie prezentată de doi compuși chimici care diferă doar prin distribuția electronilor; ~metalurgie (v. -metal/o, v. -urgie), s. f., ramură a metalurgiei care folosește procedeele electrolitice sau electrotermice; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., ansamblu de metode de analiză chimică cantitativă, pentru măsurarea diferențelor de potențial; ~metrogramă (v. metro-₁, v. -gramă), s. f., electrohisterogramă*; ~metru (v. -metru₁), s. n., instrument electrostatic pentru măsurarea diferențelor de potențial electric; ~miograf (v. mio-₁, v. -graf), s. n., aparat cu ajutorul căruia se face electromiografia; ~miografie (v. mio-₁, v. -grafie), s. f., metodă de înregistrare electrică a contracțiilor mușchilor scheletici; ~miogramă (v. mio-₁, v. -gramă), s. f., curbă reprezentînd curenții electrici generați de activitatea musculară; ~narcoză (v. -narcoză), s. f., anestezie generală profundă, produsă prin acțiunea curentului electric asupra creierului; ~nistagmografie (v. nistagmo-, v. -grafie), s. f., metodă de înregistrare a frecvenței și amplitudinii mișcărilor nistagmice; ~oculografie (v. oculo-, v. -grafie), s. f., metodă de înregistrare electrică a mișcărilor oculare prin utilizarea unor electrozi de contact; ~patologie (v. pato-, v. -logie₁), s. f., studiul efectelor patologice ale electricității industriale și atmosferice; ~pirexie (v. -pirexie), s. f., temperatură ridicată, realizată în organism cu ajutorul curenților electrici; ~plasmoliză (v. plasmo-, v. -liză), s. f., procedeu de degradare a protoplasmei celulare sub acțiunea unui curent electric, utilizat în vinificație și în industria zahărului; ~plastie (v. -plastie), s. f., reproducere în relief a unor obiecte prin depunerea electrolitică a unui strat de metal pe tiparul lor; ~pneumograf (v. pneumo-, v. -graf), s. n., pneumograf cu sistem de înregistrare electrică; ~radiolog (v. radio-, v. -log), s. m., specialist în electroradiologie; ~radiologie (v. radio-, v. -logie₁), s. f., disciplină medicală cuprinzînd aplicațiile electricității și ale razelor în diagnosticarea și tratarea bolilor; ~reoforeză (v. reo-, v. -foreză), s. f., variantă a tehnicii de electroforeză pe hîrtie; ~scop (v. -scop), s. n., instrument cu care se determină prezența și nivelul electricității statice într-un corp; ~scopie (v. -scopie), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul electroscoapelor și al aplicațiilor lor; ~spectrografie (v. spectro-, v. -grafie), s. f., analiza formei complexe a unei electroencefalograme, prin izolarea și înregistrarea sistemului de unde constituent; ~stenoliză (v. steno-, v. -liză), s. f., depozitarea de ioni sau de particule coloidale pe pereții interiori ai unui tub capilar, sub acțiunea cîmpului electric; ~stetograf (v. steto-, v. -graf), s. n., aparat electric care amplifică și înregistrează zgomotele respiratorii și cardiace ale toracelui; ~tanasie (v. -tanasie), s. f., moarte provocată de curentul electric; sin. electrotraumatism, electrocutare; ~taxie (v. -taxie), s. f., mișcări de orientare, de apropiere sau de îndepărtare, provocate plantelor și animalelor de curentul electric; ~terapie (v. -terapie), s. f., tratament medical bazat pe acțiunea curenților electrici asupra organismului; ~termie (v. -termie), s. f., știință care utilizează energia electromagnetică pentru obținerea căldurii necesare unor operații tehnologice; ~termoterapie (v. termo-, v. -terapie), s. f., procedeu tipografic de reproducere a gravurilor cu ajutorul electrolizei; ~tomie (v. -tomie), s. f., secționare a țesuturilor organice cu ajutorul curenților electrici; ~tonic (v. -tonic), adj., referitor la modificările excitabilității unui țesut viu, produse de curentul electric care trece prin acesta.^[1]

faradic a [At: DEX / Pl: ~ici / E: fr faradique, ger faradisch] (Iuz; îs) Curent ~ Curent electric alternativ produs prin inducție electromagnetică.

inductanță sf [At: LTR / Pl: ~țe / E: fr inductance] (Fiz) Mărime caracteristică unui circuit electric sau unei perechi de circuite electrice alăturate, egală cu raportul dintre fluxul magnetic care străbate suprafața mărginită de conturul unuia dintre circuite și intensitatea curentului electric care produce acest flux Si: inductivitate.

inductor, ~oare [At: PONI, F. 292 / Pl: ~i, ~oare / E: fr inducteur] 1-2 a (D. procese fizice) Care (produce sau) influențează un alt proces, cu care evoluează concomitent. 3 sn Organ al unei mașini electrice, al unui aparat electric etc. care produce fluxuri magnetice inductoare. 4 sn Mic generator de curent alternativ, cu magneți permanenți, acționat manual și folosit în instalațiile telefonice pentru producerea semnalului de apel. 5-7 a Care (produce,) (transmite sau) determină inducția (3). 8 a (D. curent electric) Care produce un alt curent, numit indus.

baterie s.f. 1 (milit.) Subunitate de artilerie, formată dintr-un număr variabil de plutoane, tunuri, rachete etc.; aparatura și mijloacele de transport necesare. ◆ Terasament care protejează tunurile în poziție de tragere. ◆ Ansamblul tunurilor de același calibru de pe o navă; spațiul rezervat instalării acestora. 2 (tehn.) Grup de aparate, dispozitive sau piese identice ori asemănătoare, asamblate sau montate în același loc, care sînt asociate în vederea executării unei operații. Baterie de condensatoare. 3 (tehn.; și baterie electrică) Generator de curent electric continuu produs prin conversia energiei rezultate din reacțiile chimice din interiorul dispozitivului în energie electrică. ◆ Dispozitiv de mici dimensiuni în care lichidul electrolitic este imobilizat de substanțe inerte și care se folosește pentru alimentarea cu energie a aparatelor de mici dimensiuni (ceasuri, radiouri, jucării etc.). ◆ Denumire dată altor tipuri de generatoare de energie electrică, a căror funcționare nu se bazează pe reacții electrochimice. ◇ Baterie solară = sursă de energie formată dintr-un grup de generatoare fotoelectrice cu semiconductori, care transformă energia solară în energie electrică. ◇ Expr. A-și încărca bateriile v. încărca. 4 (zootehn.; la pl.) Baterii de creștere = ansamblu de cuști de lemn sau de metal (suprapuse), folosite la creșterea intensivă a păsărilor, purceilor, iepurilor de casă etc. 5 (muz.) Ansamblul instrumentelor de percuție dintr-o orchestră. ◆ Instrument alcătuit din mai multe elemente de percuție. ◆ Formulă ritmică realizată cu bateria. 6 (psih.) Baterie de teste = ansamblu de teste care vizează un anume aspect al structurii psihologice a cuiva. 7 Vas cu gheață folosit pentru a răci băuturile. ◆ Ext. (Sticlele cu) băutură care se află într-un asemenea vas. ◆ Ext. Un litru de vin și o sticlă de sifon (sau de apă minerală) luate împreună. • pl. -ii. g.-d. -iei. /<fr. batterie, it. batteria, germ. Batterie, ngr. βατερια.

*ALTERNATOR sm. ⚡Mașină dinamo-electrică ce produce curenți alternativi [fr.].

* DINAMO sm. invar. sau (pl. -mouri) sn. 🔧 Cuvânt prescurtat din (mașină) dinamo-electrică și însemnează o mașină de inducțiune producând un curent electric și în care cîmpul magnetic e format de electro-magneți (🖼 1822) [fr.].

A CURENTA ~ez 1. tranz. 1) (despre conductori electrici) A expune curentului electric prin atingere, producând un șoc. 2) (ființe) A expune curentului de aer dintr-o încăpere. 2. intranz. A provoca un șoc fiind expus acțiunii curentului electric sau de aer. /Din curent

ELECTROMETALIZARE s.f. 1. Metalizare prin depunere electrochimică. 2. (Med.) Traumatism produs de trecerea curentului electric prin organismul omului, constînd în acoperirea pielii cu particule de metal topit. [Cf. fr. électrométallisation].

INDUCȚIE s.f. 1. (Log.) Formă de raționament prin care se realizează trecerea de la particular la general. ♦ Procedeu de demonstrare a propozițiilor generale în matematică și în alte științe deductive. ♦ Concluzie obținută prin inducție (1). 2. Mecanism nervos prin care o stare de excitație sau de inhibiție dintr-un centru nervos favorizează sau determină apariția stării opuse într-un alt centru nervos. 3. Producere sau influențare a unui fenomen ori proces sub acțiunea unor stimuli, factori, enzime etc. ♦ (Electr.) Producere a unui curent electric într-un circuit prin varierea fluxului magnetic. [Gen. -iei, var. inducțiune s.f. / cf. lat. inductio, fr. induction, rus. indukțiia].

ELECTRODINAMISM s.n. Totalitatea fenomenelor produse de un curent electric. [< fr. électrodynamisme].

ELECTROSOMN s.n. (Med.) Somn artificial produs cu ajutorul curentului electric, folosit ca mijloc terapeutic în unele boli psihice și nervoase. [< electro- + somn].

ELECTRODINAMISM s. n. totalitatea fenomenelor produse de un curent electric. (< fr. électrodynamisme)

ELECTROENCEFALOGRAFIE s. f. metodă de diagnostic bazată pe înregistrarea curenților electrici care se produc la nivelul scoarței cerebrale. (< fr. électro-encéphalographie)

ELECTROMETALIZARE s. f. 1. metalizare prin depunere electrochimică. 2. traumatism produs de trecerea curentului electric prin organismul omului, constând în acoperirea pielii cu particule de metal topil. (după fr. électrométallisation)

INDUCȚIE s. f. 1. raționament prin care se realizează trecerea de la particular la general. ◊ metodă de demonstrare a propozițiilor generale în matematică și în alte științe deductive. 2. concluzie prin inducție (1). 3. influență exercitată de un țesut oarecare asupra țesuturilor vecine. ◊ mecanism nervos prin care o stare de excitație sau de inhibiție dintr-un centru nervos favorizează, sau determină apariția stării opuse într-un alt centru nervos. 4. producere sau influențare a unui fenomen ori proces de către stimuli, factori, enzime etc. ◊ producere a unui curent electric într-un circuit prin varierea fluxului magnetic. (< fr. induction, lat. inductio)

BATERIE, baterii, s. f. 1. Subunitate de artilerie compusă din patru, șase sau opt tunuri, cu mijloacele de tracțiune, utilajul și personalul necesar. 2. Grup de aparate, de dispozitive sau de piese identice asociate în vederea executării unei operații. ◊ Baterie electrică = reunirea mai multor butelii de Leyda sau a mai multor elemente voltaice spre a produce descărcări electrice sau curent electric. 3. Ansamblul instrumentelor de percuție (într-o orchestră). 4. Vas cu gheață în care se află sticle cu băutură. – Fr. batterie.

ELECTROCHIMIE s. f. Ramură a chimiei fizice care studiază procesele chimice produse sub acțiunea curentului electric și fenomenele electrice produse de procese chimice.

electricitate sf [At: ȘINCAI, ÎNV. 62/35 / V: (înv) ~iți~, (îvr) electricita, ~isi~, ~izi~ / Pl: ~ități / E: fr electricité, ger Elektrizität, lat electricitas, -atis] 1 Proprietate fizică fundamentală a materiei, manifestată prin ansamblul fenomenelor legate de apariția, de mișcarea sau de interacțiunea corpurilor purtătoare de sarcină electrică (12) Si: electrică (18). 2 Totalitate a fenomenelor electrice (1-8) Si: (înv) electrism, electru. 3 (Met; îs) ~ atmosferică Ansamblu al fenomenelor electrice (1) din atmosferă. 4 (Îas) Ramură a meteorologiei care se ocupă cu fenomene electrice (1) din atmosferă. 5 (Fzl; reg; îs) ~ animală Fenomenele electrice (1) (și electrocinetice) care însoțesc activitatea organelor și a țesuturilor vii. 6 Lumină electrică (8). 7 Curent electric (10). 8 (Fig) Stare de surescitare Si: tensiune. 9 Ramură a fizicii care se ocupă cu studiul fenomenelor electrice (1-8). 10 (Fiz; imp) Electromagnetism. 11 (Glg; îs) ~ terestră Fenomene din interiorul scoarței pământului care produc (sau sunt produse de) curenți(i) electrici (5). corectat(ă)

electrodinamism sn [At: LM / S și: (înv) electro-dinamism / Pl: (nob) ~e / E: fr électrodynamisme] Totalitate a fenomenelor produse de un curent electric.

electrogalvanic, ~ă a [At: POLIZU / S și: electro-galvanic / Pl: ~ici, ~ice / E: fr électrogalvanique] 1 (Înv; d. curentul electric) Care este produs de o pilă voltaică Si: (îvr) electrogalvanicesc. 2 Care aparține electrogalvanismului. 3 Propriu electrogalvanismului. 4 Care se referă la electrogalvanism.

electrogalvanicesc, ~ească a [At: POLIZU / Pl: ~ești / E: electrogalvanic + -esc] (Îvr; d. curentul electric) Care este produs de o pilă voltaică.

galvanic, ~ă a [At: DA / Pl: ~i, ~e / E: fr galvanique, cf it galvanico] 1 Care aparține galvanismului. 2 Referitor la galvanism. 3 (Îs) Curent ~ Curent electric de conducție produs de pilele electrice Si: curent electric continuu. 4 (Îas) Curent electric folosit în electroterapie. 5 (Îs) Element ~ Pilă electrochimică.

inducție sf [At: MAIORESCU, CR. I, 110 / V: (înv) ~iune / Pl: -ii / E: fr induction, lat inductio, -onis] 1 Formă fundamentală de raționament, care realizează trecerea de la particular la general, de la consecință la principiu, de la efect la cauză. 2 (Ccr) Consecință obținută pe baza inducției (1). 3 (Fiz) Acțiune reciprocă între două corpuri distante dintre care cel puțin unul are o încărcătură electrică sau este magnetizat. 4 (Îs) Self ~ Excitație a unei forțe electromagnetice de inducție (3) în propriul circuit al curentului, când intensitatea acestuia variază. 5 Producere sau influențare a unui fenomen de către un alt fenomen altfel decât printr-o acțiune mecanică nemijlocită. 6 (Îs) ~ magnetică Mărime fizică vectorială care, împreună cu intensitatea câmpului magnetic, determină macroscopic starea magnetică a câmpului electromagnetic din corpuri. 7 (Îs) ~ electrică Mărime fizică vectorială care, împreună cu intensitatea câmpului electric, determină macroscopic starea electrică a câmpului electromagnetic din corpuri. 8 (Îs) ~ electromagnetică Fenomen de apariție a unei tensiuni electromotoare într-un circuit străbătut de un flux magnetic variabil. 9 (Îs) ~ electrostatică Separare a sarcinilor electrice și redistribuire a lor pe suprafața unui conductor, datorită acțiunii unui câmp electric. 10 Mecanism nervos prin care o stare de excitație sau de inhibiție aflată într-un centru nervos favorizează sau determină apariția stării opuse într-un alt centru nervos. 11 Producere a unui curent electric într-un circuit prin varierea fluxului magnetic. corectat(ă)

indus, ~ă [At: CĂLINESCU, E. O. I, 109 / Pl: ~uși, ~e / E: induce] 1 a Care este împins sau îndemnat să facă un lucru. 2 a (Îla) ~ în eroare Înșelat. 3 a (Flz) Stabilit sau conchis prin inducție (1). 4 a (Fiz; d. tensiuni electromotoare și curenți electrici) Care se produce prin inducție (8) electromagnetică. 5-6 a (D. fenomene fizice) Care este (produs sau) influențat de un alt proces fizic cu care evoluează concomitent. 7 sn Parte componentă a unui sistem electromagnetic în care se produc tensiunile electromotoare induse de câmpul magnetic al inductorului.

*ELECTRO-DINAMISM sbst. ⚡ Totalitatea fenomenelor produse de un curent electric [fr.].

* ELECTRO-DINAMISM sbst. ⚡ Totalitatea fenomenelor produse de un curent electric [fr.].

INDUS, -Ă adj. (Despre un fenomen sau proces) Care este influențat sau produs de un stimul extern. // s.n. Parte a unei mașini electrice în care se produce, prin inducție, un curent electric. [După fr. induit].

electroanestezie s. f. (med.) Producerea anesteziei prin folosirea curentului electric ◊ „În locul bombardamentului cu medicamente pe care-l pretinde azi pregătirea preoperatorie și anestezia în sine, o echipă de medici francezi propune electroanestezia, mai puțin traumatizantă pentru organism.” Mag. 11 VIII 73 p. 1; v. și Sc. 1 X 84 p. 6; v. și electroacupunctură (din fr. électroanesthésie; DMN 1966; C. Lupu în SCL 6/82 p. 504; DEX-S)

BATERIE, baterii, s. f. 1. Subunitate de artilerie, compusă din patru, șase sau opt piese de artilerie (tunuri, obuziere etc.), cu mijloacele de tracțiune necesare (cai sau autovehicule), și din utilajul și personalul necesar deservirii lor. Orologiul regimentului bătea jumătate înainte de douăsprezece cînd caporalul Costea și Mitrea s-au dus la culcușurile lor în fierăria bateriei a patra. SADOVEANU, M. C. 58. Ofițerii alergau săltînd în șa ca să-și găsească bateriile. SADOVEANU, O. VI 19. Colonelul a venit în fiece baterie să vază recruții. SANDU-ALDEA, U. P. 232. ♦ Terasamentele care protejează tunurile așezate în poziție de tragere? 2. Grup de aparate, de dispozitive sau piese identice, asociate, care execută una și aceeași operație. Baterie electrică = reunirea mai multor butelii de Leyda sau elemente voltaice destinate a produce descărcări electrice sau un curent electric. 3. Fig. Vas cu gheață pentru răcirea băuturilor. S-a așezat, prin urmare, compania noastră la o masă și a comandat cîrnați și fleici și două baterii cu sifon mare. CARAGIALE, O. II 171. Accentuat și: baterie.

alternator sn [At: DA / Pl: ~oare / E: fr alternateur] (Teh) ~ electric Generator electric care produce tensiuni și curenți alternativi.

MAGNETOU, magnetouri, s. n. Mic generator electric de curent alternativ, folosit pentru producerea scânteilor electrice necesare aprinderii amestecului combustibil la motoarele cu aprindere electrică. – Din fr. magnéto.

INDÚCȚIE (< fr., lat.) s. f. 1. (LOG., FILOZ.) Formă fundamentală de raționament care trece de la particular la general, de la fapte la concepte. I. este de două feluri: completă și incompletă, după cum se enumeră sau nu toate cazurile existente. I. științifică se bazează pe dezvăluirea esenței, a legii. Spre deosebire de deducție, cu care se află în raport de subordonare, i. nu are decât o concluzie probabilă. ◊ I. matematică (o formă a inducției complete) = metodă de demonstrație a unor propoziții matematice, ce au drept indici numere naturale, prin parcurgerea următoarelor etape: se stabilește cel mai mic număr pentru care propoziția are sens și se verifică valabilitatea ipotezei în acest caz, apoi se demonstrează că, dacă ipoteza e verificată de propozițiile notate cu indici până la un număr natural, și propoziția notată cu indicele următor este adevărată; se trage, în acest caz, concluzia că toate propozițiile sunt adevărate. 2. (FIZIOL.) Mecanism nervos prin care starea de excitație sau de inhibiție dezvoltată într-un centru nervos favorizează sau determină apariția stării opuse într-un alt centru nervos. ♦ (EMBRIOL.) Proces prin care o celulă sau un țesut influențează celule sau țesuturi învecinate. 3. (FIZ.) Producere sau influențare a unui fenomen de către un alt fenomen altfel decât printr-o acțiune mecanică nemijlocită. ◊ I. electromagnetică = producere a unei tensiuni electromotoare (numită tensiune indusă), de-a lungul unei curbe închise, de către un câmp magnetic variabil în timp (numit câmp inductor); tensiunea indusă este proporțională cu viteza de variație a fluxului magnetic inductor, iar sensul său este orientat astfel încât câmpul magnetic al curentului electric pe care l-ar produce să se opună prin câmpul său magnetic variației fluxului inductor. ◊ I. mutuală = i. electromagnetică, cu caracter reciproc, care apare între două circuite alăturate, străbătute de curenți electrici variabili. ◊ I. proprie = i. electromagnetică produsă într-un circuit unic, tensiunea indusă datorându-se variației curentului electric care străbate circuitul; autoinducție, selfinducție. Bobină de i. v. bobină; i. electrostatică v. influență² (2); electrizare prin ~. 4. (FIZ.) i. electrică = mărime vectorială care, împreună cu intensitatea, caracterizează local componenta electrică a câmpului electromagnetic. ◊ I. magnetică = mărime vectorială care, împreună cu intensitatea, caracterizează local componenta magnetică a câmpului electromagnetic.

electrocutare sf [At: CIȘMAN, FIZ. II, 211 / Pl: ~tări / E: electrocuta] 1 Ucidere cu ajutorul curentului electric Si: electrocutat¹ (1), electrocuțiune (1). 2-3 Moarte (sau producere de leziuni) prin descărcarea curentului electric în corp Si: electrocutat¹ (2-3), electrocuțiune (2-3).

CURENTA vb. I. tr. A produce o zguduire, o comoție prin curent electric. ♦ refl. (Despre ființe) A atinge un circuit electric, suferind un șoc (ușor). [< curent].

ELECTROTONUS s.n. Modificările produse într-un organism viu datorite curentului electric care trece prin el. [< fr. électrotonus].

CURENTA vb. 1.. tr. a produce o zguduire, o comoție prin curent electric. II. refl. (despre ființe) a atinge un curent electric. (< curent)

galvanism n. 1. fenomene electrice produse asupra mușchilor prin trecerea unui curent (fenomene constatate întăi de Galvani); 2. electricitate desvoltată prin acțiuni chimice.

AUTOEXCITAȚIE, autoexcitații, s. f. Excitație magnetică a unui generator electric, în care curentul de excitație este produs de el însuși. [Pr: a-u-to-] – Din fr. autoexcitation.

* GALVANISM sbst. ⚡ 1 Fenomene electrice produse în mușchi prin trecerea unui curent (semnalate pentru întîia oară de Galvani) ¶ 2 Electricitate desvoltată prin acțiunea chimică care rezultă din contactul a două substanțe eterogene [fr.].

TUB, tuburi, s. n. 1. Piesă de formă cilindrică, din metal, sticlă, cauciuc etc., goală în interior, cu diametre și lungimi diferite, întrebuințată de obicei pentru scurgeri, transporturi sau păstrare de lichide sau gaze. ♦ Sistem tehnic având o carcasă în formă de tub (1); spec. corp tubular în care se introduc unele conducte electrice în clădiri. ◊ Tub electronic = dispozitiv sau aparat constituit dintr-un recipient etanș (de sticlă sau de metal), vidat sau cu gaz rarefiat, și echipat cu doi sau mai mulți electrozi, între care se stabilesc curenți electrici. ♦ (La unele instrumente muzicale) Țeavă care produce sunete de diferite tonalități (în funcție de lungimea și diametrul piesei respective) când trece un curent de aer prin ea. ♦ Înveliș cilindric din metal sau din carton, în care se află explozibilul și proiectilul unei arme de foc. ♦ Recipient subțire din metal, în care se țin diferite paste alimentare sau preparate cosmetice și medicale. 2. Canal natural care intră în componența unor aparate sau organe animale și vegetale și prin care circulă hrană, aer etc. ◊ Tub fonator = organ (în formă de canal) cu care se realizează sunetele în vorbire, mărginit în partea posterioară de laringe și în partea anterioară de buze și de nări. – Din fr. tube, lat. tubus.

TUB, tuburi, s. n. 1. Piesă de formă cilindrică, din metal, sticlă, cauciuc etc., goală în interior, cu diametre și lungimi diferite, folosită de obicei pentru scurgeri, transporturi sau păstrare de lichide sau gaze. ♦ Sistem tehnic având o carcasă în formă de tub (1); spec. corp tubular în care se introduc unele conducte electrice în clădiri. ♦ Tub electronic = dispozitiv sau aparat constituit dintr-un recipient etanș (de sticlă sau de metal), vidat sau cu gaz rarefiat, și echipat cu doi sau mai mulți electrozi, între care se stabilesc curenți electrici. ♦ (La unele instrumente muzicale) Țeavă care produce sunete de diferite tonalități (în funcție de lungimea și diametrul piesei respective) când trece un curent de aer prin ea. ♦ Înveliș cilindric din metal sau din carton, în care se află explozibilul și proiectilul unei arme de foc. ♦ Recipient subțire din metal, în care se țin diferite paste alimentare sau preparate cosmetice și medicale. 2. Canal natural care intră în componența unor aparate sau organe animale și vegetale și prin care circulă hrană, aer etc. ◊ Tub fonator = organ (în formă de canal) cu care se realizează sunetele în vorbire, mărginit în partea posterioară de laringe și în partea anterioară de buze și de nări. – Din fr. tube, lat. tubus.

electriza vt [At: HELIADE, F. 11/3 / V: (înv) ~isi (Pzi: ~sesc) (îvr) ~izi (Pzi: ~zesc) / Pzi: ~zez / E: fr électriser] 1 A face, prin diverse procedee, să funcționeze pe baza curentului electric (10). 2 A încărca cu electricitate (1). 3 (Fig) A produce asupra cuiva o impresie puternică și bruscă Si: a anima, a entuziasma, a fascina, a înflăcăra, a însufleți.

electrocuta [At: C. PETRESCU, C. V. 126 / Pzi: ~tez / E: fr électrocuter] 1 vt A ucide cu ajutorul curentului electric. 2-3 A se omorî (sau a-și produce leziuni) în urma unei (puternice) descărcări în corp.

DINAMO-ELECTRIC adj.n. Principiu dinamo-electric = principiu de bază în exploatarea magnetismului pentru producerea curentului în motoarele tip dinam. [Cf. fr. dynamo-électrique].^[1] modificată

MAGNETOU, magnetouri, s. n. Mic generator de curent alternativ, care servește la producerea curentului necesar aprinderii carburantului la motoarele cu aprindere electrică; dispozitiv care transformă energia mecanică în energie electrică. Motorul nu pornea; nu se făcea aprinderea. «A pătruns apa la magnetou» gîndi Guju. MIHALE, O. 252. Răspunse simplu că, deocamdată, nu poate scoate mașina, fiindcă are un defect de magnetou; chiar acuma lucrează și se silește să-l repare. REBREANU, R. II 101.

MAGNETRON, magnetroane, s. n. Tub electronic al cărui curent electric e comandat cu ajutorul unui cîmp magnetic produs din afara lui.

grup sn [At: MAIORESCU, D. II, 170 / Pl: ~uri și (înv) ~e / E: fr groupe] 1 Ansamblu de animale sau plante asemănătoare, aflate laolaltă Si: categorie, clasă, rasă, specie. 2 Ansamblu de obiecte, de piese etc. de același fel, reunite pe baza caracteristicilor funcționale și alcătuind un tot. 3 (Îs) ~ sanitar Încăpere prevăzută cu closet, chiuvetă (și, uneori, cu cadă). 4 (Îs) ~ electrogen Ansamblu format dintr-un motor și unul sau mai multe generatoare electrice acționate de acesta. 5 (Îs) ~ de sudură Ansamblu format dintr-un generator electric și un motor cu ardere internă care produce curent intens necesar sudurii. 6 Ansamblu de persoane reunite (în mod stabil sau temporar) pe baza unei comunități de interese, de concepții etc. Si: colectiv, grupă (4). 7 (Îs) ~ social Colectivitate de indivizi între care există relații sociale, care se supun acelorași norme de comportament și urmăresc un scop comun. 8 (Îlav) În ~ Mai mulți laolaltă. 9 (Îlav) În ~uri de câte ... Câte ... deodată. 10 (Îlav) ~uri-~uri (În) mai multe cete sau grămezi. 11 (Spc) Fracțiune politică. 12 (Mat) Mulțime de elemente în care fiecărei perechi de elemente îi corespunde un element din aceeași mulțime, în care este adevărată asociativitatea (oricare ar fi elementele mulțimii), în care există un element neutru și un element opus legii de compunere a mulțimii.

LAMPĂ lămpi f. Aparat fix sau portativ care produce lumină prin arderea unui combustibil sau cu ajutorul curentului electric, folosit la iluminat sau pentru semnalizări. ~ cu gaz. ~ electrică. ◊ ~ de radio tub electronic. ~ de sudat (sau de lipit) lampă cu benzină, folosită la sudarea pieselor metalice. [G.-D. lămpii] /<germ. Lampe, fr. lampe

EXCITAȚIE s.f. 1. Proces fiziologic manifestat prin activitatea funcțională a unei celule, a unui țesut sau a unui organ etc. ca reacție la un stimul, la un îndemn; excitare. 2. Stare de enervare, de încordare, de ațîțare; agitație. 3. Alimentarea prin curent electric a unui ansamblu de spire conducătoare pentru a produce un cîmp magnetic. ♦ Ansamblul de spire prin care trece curentul de excitație. [Gen. -iei, var. excitațiune s.f. / cf. fr. excitation, lat. excitatio].

ELECTROGEN, -Ă adj. Producător de energie electrică. ◊ Grup electrogen = grup format dintr-un motor și un generator de curent electric. [< fr. electrogène, cf. fr. électro-, gr. gennan – a produce].

GENERATOR¹, generatoare, s. n. 1. Mașină sau instalație care transformă energia mecanică în energie de altă formă. ◊ Generator electric = mașină care transformă energia mecanică în energie electrică; dinam. Generator electric de înaltă frecvență. Generator electric de curent alternativ. 2. Aparat sau instalație care servește la producerea unei forme de energie. Generator termic. 3. Aparat sau instalație care servește la producerea unui combustibil gazos.

LAMPĂ, lămpi, s. f. Aparat care produce lumină prin arderea unui combustibil sau cu ajutorul curentului electric. Minerii... ies acum din clădirea minei toți deodată, cu lămpile în mîini. BOGZA, V. J. 159. Lampa... ardea ca în ceață, într-o roată mică de raze. SADOVEANU, O. II 380. Își stinge și vecinul acuma lampa lui. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 112. ◊ Lampă (de radio) = tub electronic folosit în aparatele de radiorecepție și radioemisie. Aparat de radio cu patru lămpi. ▭ Lampă de sudat (sau de lipit) = aparat de mînă care arde în special cu benzină și care produce o flacără la o temperatură foarte ridicată, necesară în operația de lipire a metalelor. Lampă cu incandescență v. incandescență. Lampă catodică v. catodic. – Pl. și: (rar) lampe (ALECSANDRI, P. A. 109).

electromagnetism sn [At: PROPĂȘIREA (1844), 210 1/24 / S și: (înv) electromagnetism / E: ger Elektromagnetismus, fr électromagnétisme] 1 Proprietate pe care o au corpurile străbătute de curenți electrici de a acționa între ele sau cu magneții. 2 Totalitate a fenomenelor de acțiune și interacțiune între corpurile străbătute de curenți electrici sau între acestea și magneți. 3 Ramură a fizicii care studiază câmpul magnetic produs de sarcinile electrice în mișcare, acțiunea câmpului magnetic asupra curentului electric, undele electrice și cele magnetice, fenomenul inducției electromagnetice etc. 4 (Rar) Folosire a magnetismului sau a câmpului magnetic în tratamentul diferitelor afecțiuni nevralgice.

BIOCURENT ~ți m. mai ales la pl. Energie electrică care se produce în țesuturile și organele ființelor vii. /bio- + curent

FEROREZONANȚĂ s. f. fenomen de producere a unor variații mari și în salt a intensității curentului electric, determinate de variații foarte mici ale curentului, aplicate la bornele unui circuit conținând bobine cu miez feromagnetic și condensatoare electrice. (< fr. ferrorésonance)

ELECTROTERMOTERAPIE s.f. Producere de căldură în țesuturile vii în scop terapeutic, cu ajutorul curentului electric. [Gen. -iei. / cf. fr. électrothermothérapie].

VOLT s.m. Unitate de măsură a forței electromotoare, a tensiunii electrice și a diferenței de potențial, corespunzînd tensiunii electrice care, aplicată unui conductor cu rezistență de un ohm, produce un curent de un amper. [< fr. volt, cf. Volta – fizician italian].

INDUCTOR, -OARE adj. (Electr.) Care produce un cîmp electromagnetic ce acționează asupra unui organ; care produce, transmite un curent de inducție. // s.n. 1. Parte a unei mașini electrice în care se formează curentul de inducție. 2. Mic generator electric manual care funcționează prin inducție electromagnetică. [Cf. fr. inducteur].

ELECTROGEN, -Ă adj. care produce energie electrică. ♦ grup ~ = grup dintr-un motor și un generator de curent electric. (< fr. électrogène)

ELECTROTERMOTERAPIE s. f. producere de căldură în țesuturile vii în scop terapeutic, cu ajutorul curentului electric. (< fr. électrothermothérapie)

electrotermoterapie sf [At: D. MED. / E: fr électrothermothérapie] Producere de căldură în țesuturile vii în scop terapeutic, cu ajutorul curentului electric.

vibrator¹ sn [At: SCRIBAN, D. / Pl: ~oare, (înv) ~i sm / E: fr vibrateur] 1 Aparat cu ajutorul căruia se transmit semnalele în telegrafie. 2 Aparat sau dispozitiv care produce oscilații electrice Si: oscilator. 3 Dispozitiv cu întrerupere mecanică, folosit la transformarea curentului electric continuu în curent alternativ monofazat. 4 Întrerupător electromagnetic automat, folosit la realizarea circuitelor oscilante ale dispozitivelor de măsurări și încercări electrice. 5 Dispozitiv de apel la schimbătoarele telefonice manuale pentru efectuarea apelului la abonat, la comanda operatorului, fără utilizarea unui inductor telefonic. 6 Lamă metalică, antrenată într-o mișcare ocilatorie de un electromagnet, care realizează întreruperea repetată a circuitului electric (la sonerie). 7 Aparat electroacustic fără clopot, bazat pe principiul soneriei electrice, care produce sunete prin vibrația unei lame metalice. 8 Aparat care servește la îndesarea prin vibrare (9) a materialelor granulare sau păstoase de construcție. 9 Aparat electric întrebuințat la masaj. 10 (Spc) Aparat electric întrebuințat la masajul sexual.

ELECTROGEN ~ă (~i, ~e) Care produce energie electrică. ◊ Grup ~ grup format dintr-un motor și un generator de curent electric. /<fr. électrogene

SELFINDUCȚIE s.f. (Fiz.) Fenomenul de producere a unei forțe electromotoare într-un circuit datorită cîmpului magnetic al curentului electric variabil care trece prin circuitul indus; inducție proprie; autoinducție. [Gen. -iei. / < fr., engl. self-induction].

AUTOINDUCȚIE s. f. producere a unei forțe electromotoare într-un circuit datorită câmpului magnetic al curentului electric variabil care trece prin însuși circuitul indus; selfinducție. (< fr. auto-induction)

INDUCTOR, -OARE I. adj. care produce un câmp electromagnetic ce acționează asupra unui organ; care produce, transmite un curent de inducție. II. s. n. 1. organ al unei mașini electrice în care se formează curentul de inducție. 2. mic generator electric manual care funcționează prin inducție electromagnetică. 3. (psih.) termen care servește ca punct de plecare într-o asociație de idei. ◊ cel care emite mesajul către un medium, care sugestionează, hipnotizează. 4. (lingv.) elementul director al unei analogii, al unei disimulații. 5. substanță care determină inducția (3). (< fr. inducteur)

PULSATOR, -OARE I. adj. 1. (med.) care produce pulsații. 2. (despre fenomene) alcătuit dintr-o succesiune de pulsații (2) identice. 3. (despre curentul electric) format numai din alternanțe de un singur sens; pulsant (1). II. s. n. 1. dispozitiv la unele haveze pentru reglarea vitezei de avans. 2. subansamblu al aparatului de muls mecanic. (< fr. pulsatoire, engl. pulsator)

SOLENOID, solenoizi, s. m. Bobină cilindrică de fir metalic, cu spire în planuri perpendiculare pe axa bobinei și echidistante, folosită pentru a produce în interiorul ei un cîmp magnetic cînd este străbătută de un curent electric.

multiplicator [At: NEGULICI / V: ~plecătoriu, ~iu, ~plicătoriu / Pl: (1, 5) ~i, (2-4) ~oare / E: lat multiplicator, fr multiplicateur, ger Multiplikator] 1 sm (Mat) Factor al unui produs. 2 sn (Fiz; înv) Bobină sau aparat utilizate în măsurarea sau amplificarea curentului electric. 3 sn Dispozitiv sau aparat care efectuează multiplicarea unei mărimi. 4 sn Aparat sau mașină care reproduce un original în multe exemplare. 5 sm (Mat) Număr sau expresie cu care se înmulțește o altă expresie.

vibrator, -oare adj., s.n. I adj. Care vibrează; care produce vibrații; vibrant, vibratoriu. II s.n. 1 (electrotehn.) Aparat care produce oscilații (electromagnetice, mecanice etc.). ♦ Lamă metalică vibrantă, care realizează întreruperea unui curent electric la comanda unui electromagnet, excitat de curentul de impulsuri rezultate din aceste întreruperi și care intră în construcția soneriei electrice. 2 (telec.) Dispozitiv de apel în schimbătoarele telefonice manuale pentru efectuarea apelului la abonat, la comanda operatorului, fără utilizarea unui inductor telefonic. 3 (electrotehn.) Dispozitiv cu întrerupere mecanică, folosit, la puteri mici, pentru convertirea curentului continuu în curent alternativ monofazat. 4 (electrotehn.) Întrerupător electromagnetic automat cu frecvența proprie cuprinsă în intervalul frecvențelor audibile, care produce oscilații slabe de înaltă frecvență, folosit la excitarea circuitelor oscilante, în dispozitive de măsurări și de încercări electrice. 5 (fiz.) Oscilator. 6 (constr.) Aparat care servește la îndesarea prin vibrare a unor materiale granulare sau păstoase de construcție. 7 Aparat utilizat în scopuri erotice. • pl. -ori, -oare. /<fr. vibrateur.

mărire s.f. A I (biol.) creștere, dezvoltare, <înv.> adaos, crescătură, dezvoalbere. Mărirea copilului a fost normală. II (indică dimensiunea) 1 creștere, extindere, întindere, lărgire, sporire. În unele zone ale țării se constată o mărire a terenurilor cultivate cu grâu. 2 extindere, întindere, lărgire, răspândire, <pop. și fam.> lățire, <înv.> adăugare. De câtva timp se observă mărirea dominației concernelor asupra pieței petrolului. 3 (med., med. vet.) dilatare, dilatație, lărgire. Anumite substanțe provoacă mărirea vaselor sangvine. 4 bulbucare, umflare, <pop. și fam.> bleojdire, boldire, căscare, chiorătură, chiorâre, holbare, holbat¹, zgâire, zgâit¹, <pop.> belire, belit¹, <reg.> boboșare. Surpriza a avut un efect comic asupra lui: mărirea ochilor. 5 (înv.) v. Dimensiune. Mărime. Măsură. Proporție. 6 (înv.; cu determ. „trupului”) v. Înălțime. Mărime. Statură. Talie. III (arată cantitatea) 1 multiplicare, sporire, <livr.> augmentare, <fig.; fam.> umflare. Doctorul i-a recomandat mărirea dozei de antibiotic. 2 înmulțire. Scopul său a fost mărirea câștigurilor de cel puțin două ori. 3 creștere, sporire, <livr.> augmentare, augmentație. Mărirea capitalului firmei a adus venituri suplimentare angajaților. 4 rotunjire, sporire. Este evidentă mărirea averii după intrarea lui în afaceri. 5 creștere, înmulțire, sporire, <înv.> umplutură. Mărirea numărului manifestanților s-a produs rapid. 6 creștere, majorare, ridicare, scumpire, sporire, suire, urcare. Mărirea prețurilor la alimente îngrijorează populația. 7 creștere, ridicare, umflare, <înv. și pop.> urcare, <înv.> umflătură. Mărirea apelor râului a pus în pericol numeroase localități. 8 creștere, ridicare, sporire. Se constată o mărire a ratei șomajului din cauza crizei economice. 9 (optic.) mărire unghiulară = grosisment, putere măritoare unghiulară. Mărirea unghiulară reprezintă raportul dintre unghiul sub care se vede un obiect îndepărtat cu ajutorul unui instrument optic și unghiul sub care se vede același obiect cu ochiul liber. IV (indică intensitatea) 1 amplificare, creștere, intensificare, întărire, potențare, sporire, <rar> amplificație. S-au făcut remedieri în rețeaua electrică pentru mărirea tensiunii curentului. 2 creștere, ridicare, suire, urcare. Mărirea temperaturii s-a produs pentru că nu a urmat tratamentul indicat de doctor. 3 accentuare, acutizare, amplificare, creștere, intensificare, întărire, întețire, sporire, <înv.> adăugare. Mărirea forței vijeliei a fost devastatoare. 4 acutizare, agravare, amplificare, creștere, intensificare, întețire, sporire, <fig.> accentuare, adâncire, ascuțire, înăsprire. Cei doi s-au despărțit din cauza măririi disensiunilor dintre ei. 5 amplificare, amploare, creștere, dezvoltare, extensiune, extindere, îmbogățire, lărgime, lărgire, <înv.> dezvelire, lucrare. Mărirea schimburilor comerciale dintre cele două țări s-a produs în ultimul timp. V (indică valoarea, calitatea; adesea fig.) elogiere, exaltare, glorificare, lăudare, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, <rar> cântare, <înv.> exaltație, prealăudare, preaslăvie, sărbătorie, sărbătorire, vârtute, <fig.> apoteozare, apoteoză. În această scriere mărirea trecutului este evidentă. 2 apologie, cinste, cinstire, elogiu, glorie, laudă, omagiu, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, <rar> apologetism, <înv.> lăudare, mărie¹, pohfală, pohvalenie, supuneri (v. supunere), <fig.> dafini (v. dafin), lauri (v. laur), <fig.; înv.> lucire, ofrandă, umbrire. Prezentarea care i s-a făcut a însemnat o mărire meritată. 3 glorie, grandoare, măreție, slavă, splendoare, <înv.> mărie¹, mărime, vântă², <fig.> strălucire, <fig.; înv.> lucire, lucoare, străluminare. Acest popor are un trecut plin de mărire. 4 binecuvântare, glorificare, laudă, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, <înv.> lăudare. Mărirea zilei în care s-a format România Mare trebuie să rămână vie în inima fiecărui român. 5 (înv. și pop.) v. Amor-propriu. Aroganță. Deșertăciune. Fală. Fudulie. Infatuare. Înfumurare. Îngâmfare. Mândrie. Orgoliu. Prezumție. Prezumțiozitate. Semeție. Suficiență. Trufie. Vanitate. 6 (înv. și pop.) v. Demnitate. Poziție. Rang. 7 (înv.; urmat de un adj. pos. sau de un pron. pers. la pers. 2 ori 3, formează loc. pron. de politețe) v. Domnie. Înălțime. Maiestate. Mărie¹. 8 (concr.; polit.; iron.) v. Demnitar. B (cu val. de interj.; bis.) osana!, slavă! Mărire Tie, Doamne!

CONVERTIZOR ~oare n. 1) Cuptor în care se produce oxidarea unui produs metalurgic topit. 2) Mașină electrică care schimbă tensiunea, numărul de faze, frecvența sau felul curentului electric. 3) Mașină cu valțuri pentru prefacerea grișului în făină de griș. /<fr. convertisseur

EXTRACURENT s.m. Curent care se produce în aer în momentul cînd se deschide un circuit străbătut de un curent electric datorită autoinducției și care se manifestă printr-un arc. [Cf. fr. extra-courant].

DINAMO-ELECTRIC, -Ă adj. (despre mașini) care transformă energia mecanică în energie electrică, sub formă de curent continuu. ◊ principiu ~ = principiu de bază în exploatarea magnetismului, pentru producerea curentului în motoarele tip dinam. (< fr. dynamo-électrique)

lampă, lămpi, (loampă, lompă), s.f. – 1. Dispozitiv care produce lumină prin arderea unui combustibil, utilizat în casele tradiționale până la introducerea curentului electric (sec. XX): „Din josani, până-n Tinoasa, / Arde loampa-n tătă casa” (Memoria 2001: 23). „La ce să-mi trebuiască curent, când am atâtea loampe. La loampă am crescut, la loampă mor” (Mara, 2004). „Dacă se sparge lampa de la sine, acei oameni se despart” (Memoria 2001: 56). 2. Petrol; naft, opaiț, dohot (ALR 1971: 330): „Se pune lompă-n lompă” (Petrova). „Adă un kg. de lompă” (Sighet). – Din germ. Lampe.

CIRCUIT, circuite, s. n. 1. Ansamblu de fire și dispozitive bune conducătoare de electricitate care, împreună cu sursa curentului, formează un traseu închis pentru trecerea unui curent. Circuit de mare tensiune.Circuit telefonic, scurt circuit = accident într-un circuit electric, care se produce cînd se ating două fire conducătoare de electricitate, străbătute fiecare de un curent electric. ♦ Sistem de conducte prin care pot circula materiale lichide sau semilichide. 2. Mișcare a capitalului în trecerea lui de la forma bănească la forma productivă, pe urmă la forma marfă și iar la forma bănească. ♦ Mișcare a mărfurilor. În urma victoriilor repetate ale Rusiei asupra Turciei, elementele progresiste capitaliste din economie capătă condiții tot mai favorabile de dezvoltare, ceea ce a permis atragerea tot mai mult a Țărilor Romîne în circuitul economiei de schimb capitaliste. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 97. ♦ Proces de transformare și prelucrare a materiei prime în produse finite. Pentru asigurarea, condițiilor de igienă și salubritate în circuitul laptelui, Ministerul Sănătății a luat măsuri adecvate. 3. Distanță de străbătut pe un drum mai mult sau mai puțin circular, stabilit dinainte pentru alergări. Circuit motociclist.

lampă, lămpi, (loampă, lompă), s.f. – 1. Dispozitiv care produce lumină prin arderea unui combustibil, utilizat în casele tradiționale până la introducerea curentului electric (sec. XX): „Din Josani, până-n Tinoasa, / Arde loampa-n tătă casa” (Memoria, 2001: 23). „La ce să-mi trebuiască curent, când am atâtea loampe. La loampă am crescut, la loampă mor” (Mara, 2004). „Dacă se sparge lampa de la sine, acei oameni se despart” (Memoria, 2001: 56). 2. Petrol; naft, opaiț, dohot (ALRRM, 1971: 330): „Se pune lompă-n lompă” (Petrova); „Adă un kg de lompă” (Sighet). – Intrat pe mai multe căi: germ. Lampe, fr. lampe, rus. lampa, magh. lampa (Șăineanu, Scriban, DER, DEX, MDA) < it. lampa (DER) < lat. lampas, lampadis < vgr. lampas, -pados (Scriban).

REO- „scurgere, curent, circulație”. ◊ gr. rheo-, ein „a curge” > fr. rhéo-, engl. id., germ. id., it. reo- > rom. reo-. □ ~angiografie (v. angio-, v. -grafie), s. f., metodă de explorare a arterelor periferice, bazată pe înregistrarea variațiilor conductibilității electrice; ~bază (v. -bază), s. f., intensitate minimă a unui curent galvanic, capabil să producă excitația unui țesut viu; ~bionte (v. -biont), s. n. pl., organisme care trăiesc în torenți și pîraie; ~cardiografie (v. cardio-, v. -grafie), s. f., urmărire a variațiilor de conductibilitate a unui curent alternativ în timpul revoluției cardiace; ~cren (v. -cren), adj., (despre izvoare) care formează pîraie repezi; ~fili (v. -fil₁), adj., s. m. pl., 1. adj., (Despre organisme) Care preferă apele curgătoare. 2. s. m. pl., Pești care depun icrele în curentul apelor; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante care cresc în apele repezi din munți; ~fob (v. -fob), adj., (despre plante) care evită apele repezi de munte; ~foreză (v. -foreză), s. f., fenomen reologic de antrenare spontană a particulelor în suspensie spre mijlocul conductei, la curgerea unui fluid; ~glif (~glifă) (v. -glif), s. n., urmă pe fața inferioară a straturilor de gresii, care reprezintă mulajul unor scurgeri de nămol pe fundul bazinului de sedimentare; ~graf (v. -graf), s. n., instrument utilizat pentru înregistrarea unei curbe de curent sau de tensiune; ~grafie (v. -grafie), s. f., explorare a modului în care se face circulația sîngelui în anumite organe sau regiuni ale corpului pe baza variațiilor electrice ale acestora; ~gramă (v. -gramă), s. f., curbă care reprezintă variațiile electrice ale anumitor organe; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază curgerea lentă a materiei și deformarea în timp a corpurilor solide sub acțiunea forțelor aplicate asupra lor; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., tehnică a măsurării mărimilor care caracterizează un material cu proprietăți reologice; ~metru (v. -metru₁), s. n., instrument pentru măsurarea proprietăților reologice ale materialelor; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., transformare a diferitelor forme de animale sau de plante sub influența apelor curgătoare repezi; ~nom (v. -nom₁), adj., (despre legăturile sistemelor de puncte materiale) care variază în timp, însă după o lege independentă de forțele care acționează în cadrul sistemelor de puncte; ~pexie (v. -pexie), s. f., fenomen prezentat de unele soluții coloidale care, prin curgere lentă sau printr-o agitare slabă, își măresc viscozitatea și rezistența la deformare; ~scop (v. -scop), s. n., instrument cu care se constată prezența unui curent electric; ~stat (v. -stat), s. n., aparat folosit la reglarea intensității curentului electric din circuite; ~tactic (v. tactic), adj., (despre organisme) care se deplasează spre curenții de apă; sin. reotropic; ~taxie (v. -taxie), s. f., curbare a organelor vegetale acvatice în sensul curentului de apă în care acestea trăiesc; sin. reotropism; ~tropic (v. -tropic), adj., reotactic*; ~xen (v. -xen), adj., (despre o viețuitoare) care trăiește în apele cu curenți slabi.

galvaniza vt [At: IOANOVICI, TEHN. 73 / Pzi: ~zez / E: fr galvaniser] 1 A produce electricitate cu mijloace galvanice (1). 2 A excita un țesut, un organ printr-un curent electric continuu în scop terapeutic ori experimental. 3 A acoperi o piesă metalică cu un strat de zinc prin cufundare într-o baie de zinc topit pentru a-i spori rezistența. 4 (Pgn) A acoperi o piesă metalică cu un strat subțire de metal depus prin electroliză. 5 (Fig) A însufleți, a stimula pe cineva (pentru scurt timp).

scurtcircuit sn [At: BRĂESCU, O. A. I, 7 / Pl: ~e / E: scurt + circuit după fr court-circuit] 1 Legătură electrică cu rezistență foarte mică stabilită între două puncte ale unui circuit electric între care există o diferență de potențial. 2 Ansamblul fenomenelor fizice care se produc la stabilirea unui scurtcircuit (1). 3 Fenomen fizic care constă în întreruperea accidentală a curentului electric într-o rețea sau instalație. 4 (Fam) Atingere accidentală a două fire sau puncte neizolate dintr-un circuit electric Si: (rar) scurtcircuitare (3). 5 Curentare a cuiva în urma unui scurtcircuit (4) Si: (rar) scurtcircuitare (4).

TUB s.n. 1. Țeavă de metal, de sticlă etc. 2. Recipient din metal subțire în care se țin diferite paste, preparate cosmetice etc. 3. Formațiune anatomică de formă tubulară în organismele vii (mai ales la animale). ♦ Tub fonator = organ, în formă de canal, cu care se realizează sunetele vorbirii, delimitat de laringe și de buze și nări. 4. (Tehn.) Aparat în formă de țeavă în care sunt introduși doi sau mai mulți electrozi, folosit la diferite montaje. ♦ Tub electronic = tub în care se găsesc doi sau mai mulți electrozi și în care se produc descărcări electrice. ♦ (La unele instrumente muzicale) Țeavă care produce sunete de diferite tonalități la trecerea unui curent de aer prin ea. ♦ Înveliș cilindric din metal sau din carton care conține explozibilul și proiectilul unei arme de foc. [Cf. fr. tube, lat. tubus].

OHM OM/ s. m. unitate de măsură a rezistenței electrice, egală cu rezistența unui conductor în care o tensiune de un volt produce un curent de un amper. (< fr. ohm)

EXCITAȚIE, excitații, s. f. 1. Excitare. 2. Proces fiziologic care se manifestă prin activitatea funcțională (contracție, secreție sau generare de impulsuri) a unei celule, a unui țesut sau a unui organ, ca răspuns la un factor stimulativ intern sau extern. 3. Solenația sau curentul electric al înfășurării de excitație a unei mașini electrice sau a unui aparat electric. 4. Producere a câmpului magnetic inductor util în mașinile electrice, în unele aparate electrice și instrumente electrice. – Din fr. excitation, lat. excitatio.

VIBRATOR¹, vibratoare, s. n. 1. Aparat cu care se face vibrarea materialelor granulare de construcție. Aparat care schimbă curentul electric continuu în curent alternativ. 2. Aparat electroacustic fără clopot, bazat pe principiul soneriei electrice, sunetele de semnalizare fiind produse prin vibrația unei lame metalice.

frecvență sf [At: ODOBESCU, S. III, 359 / Pl: ~țe / E: fr fréquence, lat frequentia] 1 Repetare la intervale scurte și regulate a unei acțiuni, a unui fapt. 2 Participare a studenților sau a elevilor la cursuri. 3 (Fiz) Mărime care arată de câte ori se produce un fenomen într-o unitate de timp. 4-5 (Fiz; îs) Curent de înaltă (sau joasă) ~ Curent electric care își schimbă sensul de un număr mare (sau mic) de ori într-o unitate de timp. 6 (Fon; îs) ~ fundamentală Primă armonică a unui semnal complex Si: fundamentală. 7 (Lin) Număr care indică de câte ori o unitate lexicală apare într-un text sau un corpus.

excitare sf [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) esc~ / P: ex-ci~ / Pl: ~tări / E: excita] 1 Provocare a unui sentiment, senzații etc. 2 Stârnire a unei dorințe sexuale. 3 (Fig) Tulburare. 4 Simțire a unei dorințe sexuale. 5 Excitație (2). 6 Intensificare a unui sentiment, a unei senzații etc. 7 Îndemnare. 8 Încurajare. 9 Mărire a activității psihice sau intelectuale Si: stimulare. 10 Instigare. 11 Întărâtare. 12 Enervare. 13 Producere a unui câmp magnetic într-un aparat electric. 14 Aplicare a unei mărimi de comandă (tensiune electrică, curent electric etc.) la intrarea unui aparat sau a unui dispozitiv comandat. 15 (Fiz) Perturbare energetică a unui sistem aflat în echilibru.

TUB² s. n. 1. țeavă de metal, de sticlă, de cauciuc etc. 2. recipient din metal subțire în care se țin diferite paste, preparate cosmetice etc. 3. formațiune anatomică de formă tubulară în organismele vii. ♦ ~ fonator = organ în formă de canal cu care se realizează sunetele vorbirii, delimitat de laringe și de buze și nări. 4. (tehn.) aparat în formă de țeavă în care sunt introduși doi sau mai mulți electrozi, la diferite montaje. ♦ ~ electronic = tub în care se găsesc doi sau mai mulți electrozi și în care se produc descărcări electrice; ~ Geissler = tub care conține un gaz rarefiat și în care se produc descărcări electrice, la reclamele luminoase. ◊ (la unele instrumente muzicale) țeavă care produce sunete de diferite tonalități la trecerea unui curent de aer prin ea. ◊ înveliș cilindric din metal sau din carton care conține explozibilul și proiectilul unei arme de foc. (< fr. tube, lat. tubus)

VIBRATOR, -OARE I. adj. care vibrează, vibrant, vibratoriu. II. s. n. 1. aparat care produce oscilații. ◊ dispozitiv care transformă curentul continuu în curent alternativ monofazat; lamă metalică ce vibrează, întrerupând un curent electric la comanda unui electromagnet, în soneriile electrice. ◊ dispozitiv de apel pentru telefonul unui abonat. 2. mașină care servește la îndesarea (prin vibrare) a materialelor granulare de construcție. (< fr. vibrateur)

brum s.n. (comunic.) Zgomot de fond perturbator produs într-un sistem de transmisie audio, provocat de alimentarea amplificatoarelor de audiofrecvență de la rețeaua de curent electric alternativ. • pl. -uri. /<germ. Brummen.

*ELECTROMOTOR (pl. -toare) I. sn. ⚡ Se zice despre ori-ce mașină care funcționează prin curenți electrici; se numește și „motor electric” (🖼 1971). II. adj., f. *ELECTROMOTRICE 1 Care desvoltă electricitate ¶ 2 Forță electromotrice, cauza care produce sau tinde să producă într’un circuit manifestațiuni electrice [fr.].

* ELECTROMOTOR (pl. -toare) I. sn. ⚡ Se zice despre ori-ce mașină care funcționează prin curenți electrici; se numește și „motor electric” (🖼 1971). II. adj., f. * ELECTROMOTRICE 1 Care desvoltă electricitate ¶ 2 Forță electromotrice, cauza care produce sau tinde să producă într’un circuit manifestațiuni electrice [fr.].

OHM s.m. (Fiz.) Unitate de măsură a rezistenței electrice, egală cu rezistența pe care o opune un conductor în care o tensiune de un volt produce un curent de un amper. [Pron. om. / < fr. ohm, cf. Ohm – fizician german].

FLUX s. n. 1. creștere periodică a nivelului apei mărilor și oceanelor sub influența mișcării de rotație a Pământului și a atracției Lunii și a Soarelui. 2. (fig.) mare cantitate, revărsare, creștere, șuvoi, val. 3. (fiz.) curent, mișcare de particule. ♦ ~ luminos = energie radiantă emisă de un izvor de lumină într-o unitate de timp; ~ electric = produs dintre inducția electrică și aria suprafeței perpendiculare pe ea pe care o străbate; ~ magnetic = totalitatea liniilor de forță care trec printr-un corp oarecare. 4. ~ tehnologic = succesiunea operațiilor într-un proces tehnologic. 5. ~ de informație = ansamblu de date, informații și decizii necesare desfășurării unei anumite operații sau activități; raportul dintre cantitatea de informație și timpul în care ea este transmisă. ◊ ~ de capital = transformarea, circulația unor fonduri bănești dintr-o țară în alta, ca urmare a efectuării de operații de decontare, împrumuturi sau transformări de depozite bancare. 6. circulație continuă și uniformă a unui lichid (sânge, sevă). 7. pulbere folosită în sudura automată. (< fr. flux, lat. fluxus)

MAGNÉT (< ngr., germ.) s. m. Corp fero- sau ferimagnetic aflat în stare de magnetizare. M. produce în spațiul înconjurător un câmp magnetic, în se exercită forțe (de atragere sau respingere) asupra altor m., asupra conductoarelor parcurse de curenți electrici sau asupra particulelor încărcate electric în mișcare. M. prezintă două regiuni, numite poli magnetici (nord și sud), în care valoarea câmpului magnetic este maximă. M. pot fi temporari sau permanenți și naturali sau artificiali.

FÚLGER (lat. fulger < fulgur) s. n. 1. Descărcare electrică luminoasă, însoțită de tunet, care se produse între doi nori sau în interiorul unui nor; poate avea o lungime de 1-3 km, durata de 0,001-0,020 s, intensitatea curentului de 10-20 kA, tensiunea electrică de 30-200 MV. ◊ F. globular = f. a cărui formație luminoasă are aspectul unei sfere de plasmă care se deplasează sub influența curenților de aer, ocolind în general obstacolele; dispare brusc, cu sau fără explozie. 2. Lumină, sclipire puternică și trecătoare; scăpărare, străfulgerare.

arc sn [At: CORESI, PS., ap. HEM 1485 / V: (îrg) harc / Pl: (1-6, 9-12) ~uri, (7-8) ~ce / E: ml arcuș] 1 Armă de aruncat săgeți, alcătuită dintr-o vargă flexibilă încovoiată și o coardă prinsă de extremitățile vergii. 2 (Rar; îe) A avea mai multe (sau alte) coarde la ~ A dispune de mai multe mijloace pentru atingerea scopului. 3 (Pan) Ceea ce are forma încovoiată ca a unui arc (1). 4 (Pfm; îs) ~ul ochiului Iris. 5 (Muz) Linie curbă care leagă notele. 6 (Med; îs) ~ reflex Ansamblul elementelor nervoase care asigură transmiterea unei excitații până la un ganglion nervos și reacția consecutivă inconștientă a unui mușchi. 7 Porțiune dintr-o circumferință sau dintr-o linie curbă. 8 (Aht) (Element de) construcție în formă arcuită Cf boltă. 9 (Îs) ~ de triumf (sau, rar, triumfal) Construcție monumentală în formă de portic arcuit, împodobită cu basoreliefuri, inscripții, clădită în amintirea sau pentru sărbătorirea unei victorii. 10 Construcție decorativă provizorie în formă de arc (9), împodobită cu verdeață, lampioane etc. 11 (Muz; pop) Arcuș. 12 (Pop; rar) Pirostrii. 13 Resort. 14 (La ceas) Piesă din oțel special care suportă eforturi de încovoiere și care, prin destindere, pune în mișcare mecanismul Si: (fir de) păr. 15 Resort în formă de spirală pentru amortizarea șocurilor produse de rostogolirea roților. 16 (La fotolii, canapele) Droturi. 17 (Îs) ~ electric (sau voltaic) Descărcare electrică foarte luminoasă între doi electrozi prin care circulă un curent de mare intensitate. 18 (Fam; îe) Parc-ar fi pe ~uri Se spune despre o persoană sprintenă (și suplă). 19 (Fam; îae) Se spune despre o persoană care are permanent ceva de făcut.

lampă¹ sf [At: I. GOLESCU, C. / V: (îrg) ~mbă, liam~, loa~, lom~, lomp sn / Pl: lămpi, (îrg) ~pe / E: ger Lampe, ngr λάμπα, fr lampe, rs лампа] 1 Dispozitiv destinat producerii luminii prin arderea unui lichid prin intermediul unui fitil textil sau a unui gaz combustibil. 2 (Pex) Aparat de iluminat cu ajutorul curentului electric prin aducerea la stare de incandescență a unui fir metalic sau a unui gaz Si: bec. 3 (Pgn) Aparat sau dispozitiv care produce lumină și care este destinat iluminării artificiale, semnalizării, controlului etc. 4 (Îe) A vorbi la ~ A nu fi ascultat. 5 (Min) Lampă (1) specială care se utilizează pentru iluminatul subteran, în condițiile unui mediu gazos explozibil. 6 (Arg) Ochi¹ (1). 7 (Îe) A stinge (cuiva) ~pa A lovi peste ochi pe cineva. 8 (Reg; șîs ~ de vânt) Felinar. 9 (Reg) Opaiț. 10 (Reg) Făclie. 11 (Îs) ~ de lipit Aparat care produce o flacără foarte puternică cu ajutorul căreia se realizează sudarea unor piese metalice. 12 (Îs) ~ de spirt sau ~ de alcool Aparat portativ folosit ca sursă de căldură în anumite activități. 13 (Udp „de”) Tub electric. 14 (Îe) A-i lipsi (cuiva) o ~, a avea o ~ lipsă (ori stinsă) sau a-i fila (cuiva) o ~ A fi nebun. 15 (Reg) Petrol. 16 (Iuz; îs) ~ fulger Blitz. 17 (Îs) ~ cu halogen Lampă (2) cu incandescență în balonul căreia se introduce un amestec de gaze inerte care conține halogeni, în scopul măririi duratei de funcționare și a strălucirii. 18 (Îs) ~ radio Tub electronic. 19 (Iuz) Lanternă.

CASCADĂ s. f. 1. cădere naturală de apă de la o mare înălțime; cataractă². 2. (fig.) suită de lucrări care se produc în sacade. ♦ ~ de râs = râs sacadat și prelungit; ~ de aplauze = aplauze puternice. 3. montaj în ~ = mod de legare a unor aparate, mașini sau circuite electrice astfel încât curentul de la intrare să fie egal cu cel de la ieșirea elementului anterior. ♦ succesiune de uzine hidroelectrice pe un curs de apă regularizat. 4. cădere liberă, pe sol, a unui acrobat sau cascador. (< fr. cascade)

PILĂ², pile, s. f. 1. Dispozitiv (alcătuit din doi electrozi introduși într-un electrolit) care transformă energia dezvoltată de un agent chimic, termic sau luminos în energie electrică. 2. (În sintagma) Pilă atomică = ansamblu de instalații care servește la producerea treptată și reglabilă a fisiunii nucleare în lanț; reactor (nuclear). 3. (Elt.; în sintagma) Pilă electrochimică = pilă de curent continuu. 4. (Ieșit din uz) Teanc, grămadă formată din lucruri de același fel puse unele peste altele. 5. Picior de pod executat din zidărie, din piatră, din beton sau din metal; contrafort de beton care întărește un baraj. 6. (Fam.), Sprijin, ajutor (ilegal) dat cuiva de o persoană influentă pentru obținerea unui avantaj; p. ext. persoană care acordă acest sprijin. ◊ Expr. (Fam.) A pune (sau a băga) o pilă = a interveni (în mod abuziv) în favoarea cuiva sau pentru sine, a solicita o protecție (ilegală) pentru cineva sau pentru sine. A avea pile = a se bucura de protecția cuiva. – Din fr. pile.

BOBÍNĂ (< fr.) s. f. 1. Suport cilindric sau tubular din lemn, metal, carton etc. servind la înfășurarea firelor, a semitorturilor, a peliculei de film sau a benzilor; p. ext. ansamblu format din acest suport și firele, semitorturile etc., înfășurate pe el. 2. B. electrică = element de circuit electric format din spire conductoare în serie, cu sau fără miez feromagnetic, ce produce un cîmp magnetic sau în care se induce o tensiune electromotoare. B. de inducție = transformator electric cu miez feromagnetic deschis, a cărui înfășurare primară este parcursă de un curent continuu întrerupt periodic. B. de deflexie = pereche de bobine (2) ce poate determina o deviație a unui fascicul de electroni analogă cu cea produsă de acțiunea unui cîmp magnetic.

mărit³, -ă adj. I (indică dimensiunea) 1 (despre suprafețe de pământ, proprietăți etc.) crescut², extins, lărgit, sporit. Terenurile cultivate mărite i-au rotunjit veniturile. 2 (despre organe, părți ale unor organe, orificii etc.) dilatat, lărgit. Are nările mărite. 3 (despre ochi) bulbucat, exoftalmic, mare¹, umflat, <rar> larg, <pop. și fam.> bleojdit, boldit, căscat², holbat², zgâit², <pop.> belit², bolboșat, <reg.> bălăbănos, boboșat, măciuliat, <înv.> zgăurat. Are ochii cam măriți și s-a dus la doctor să afle cauza. II (arată cantitatea) 1 (despre numere, cantități etc.) crescut², ridicat², sporit. Numărul mărit al manifestanților a speriat autoritățile. 2 (despre venituri) rotunjit, sporit. A donat spitalului o parte din venitul anual mărit. 3 (despre sume, valori, prețuri etc.) crescut², majorat², ridicat², sporit, urcat². Puterea de cumpărare a populației este mai mică din cauza prețurilor mărite. III (indică intensitatea) 1 (mai ales despre fenomene atmosferice) acutizat, amplificat, crescut², intensificat, întărit, întețit, sporit. Forța mărită a vijeliei a produs panică în rândul populației. 2 (despre valori electrice, optice, acustice) amplificat, crescut², intensificat, întărit, potențat, sporit. Pentru ca sistemul să funcționeze normal este nevoie de o tensiune mărită a curentului. 3 (despre temperatură, tensiune etc.) crescut², ridicat², urcat². Temperatura mărită poate indica o infecție în organism. 4 (despre senzații, sentimente, manifestări etc. ale oamenilor) acutizat, agravat, amplificat, crescut², intensificat, întețit, sporit, <rar> exaltat, <fig.> accentuat, ascuțit². Cei doi s-au despărțit din cauza disensiunilor mărite dintre ei. 5 amplificat, crescut², dezvoltat, extins, îmbogățit, lărgit, <înv.> lucrător. Schimburile comerciale mărite au fost benefice pentru economia țării. IV (indică valoarea, calitatea) 1 (despre zile de sărbătoare, praznice, sărbători etc.) binecuvântat, glorificat, lăudat, preamărit, preaslăvit, proslăvit, slăvit, <fig.; înv. și pop.> luminat². Mărita zi a formării României Mari rămâne în memoria tuturor românilor. 2 glorios, <înv. și pop.> slăvit. Ștefan cel Mare a fost măritul domn al Moldovei. 3 (ca termen respectuos de adresare către domnitori, mari demnitari, mari prelați etc.) ilustrisim, prealuminat, preamărit, preaslăvit, slăvit, <în unele țări> serenisim, <înv. și pop.> luminat², <înv.> înălțat. Mărite prinț, sunteți așteptat! 4 (mai ales în titulatura dată Divinității, suveranilor sau prelaților) lăudat, preaînălțat, prealuminat, preamărit, preaslăvit, proslăvit, slăvit, venerat, <rar> preastrălucit, sanctificat, <înv. și pop.> luminat², <reg.> prealuminos, <înv.> pohvălit, prealăudat, preaseninat, seninat². Mărite Doamne, Ție ne rugăm! Mărite împărate, ți-am îndeplinit porunca! 5 (despre eroi, aspirații, fapte etc. ale oamenilor) elogiat, glorificat, lăudat, preamărit, preaslăvit, proslăvit, slăvit, <rar> cântat². Eroii măriți au murit pentru patrie. 6 (înv. și pop.; despre oameni sau despre manifestări, atitudini, creații etc. ale lor) v. Arhicunoscut. Bine-cunoscut. Celebru. Faimos. Ilustru. Legendar. Mare¹. Renumit. Reputat. Ultracunoscut. Vestit. 7 (înv. și pop.; despre familie, neam, nume, viță) v. Ales². Aristocrat. Aristocratic. Bun. Distins. Ilustru. Înalt. Mare¹. Nobil.

tub sn [At: AMFILOHIE, G. F. 75^r/17 / V: (reg) tup / Pl: ~uri, (înv) ~i / E: lat tubus, fr tube, it tubo, ger Tube] 1 Piesă de formă cilindrică (din metal, sticlă, cauciuc, material plastic etc.), goală în interior, cu diametre și lungimi diferite, întrebuințată de obicei pentru scurgeri, transporturi de lichide sau gaze etc. Vz țeavă. 2 (La unele instrumente muzicale) Țeavă (prevăzută la un capăt cu o ancie) care produce sunete de diferite înălțimi (în funcție de lungimea și de diametrul piesei respective) când trece un curent de aer prin ea. 3 Înveliș cilindric din metal sau din carton, în care se află explozibilul și proiectilul unei arme de foc. 4 (Înv) Telescop. 5 (Reg) Sticlă de lampă. 6 Recipient subțire din metal sau din carton, în care se țin diferite paste alimentare sau preparate cosmetice ori medicale. 7 Recipient pentru păstrarea gazelor comprimate. 8 Sistem tehnic având o carcasă în formă de tub (1). 9 (Spc) Corp tubular (1) izolant în care se introduc unele conducte electrice în clădiri. 10 (Îs) ~ electronic Dispozitiv constituit dintr-un recipient etanș (de sticlă sau de metal), vidat sau cu gaz rarefiat, și echipat cu doi sau mai mulți electrozi, între care se stabilesc curenți electrici. 11 (Îs) ~ videocaptor Tub (10) electronic folosit în televiziune, care transformă imaginile luminoase în succesiuni de semnale electrice. 12 (Îs) ~ Geissler Tub (1) conținând un gaz la presiune joasă, în care se produc descărcări electrice, folosit ca sursă de lumină (pentru reclamele luminoase). 13 (Atm; Bot) Canal natural care se găsește în diferite țesuturi, aparate sau organe animale ori vegetale prin care circulă aer, hrană etc. 14 (Atm; îs) ~urile lui Malpighi Principalele organe de excreție la insecte. 15 (Atm; îs) ~ fonator Organ (în formă de canal) cu care se realizează sunetele în vorbire, mărginit în partea posterioară de laringe și în partea anterioară de buze și de nări. 16 (Bot) Partea inferioară și tubulară (3) a caliciului sau a corolei gamopetalelor. 17 (Bot; îs) ~ polinic Prelungire cilindrică formată prin germinarea polenului ajuns pe stigmat.

ELECTRIC adj. ⚡ 1 Care este de natura electricității, sau e produs de această cauză: forță ~ă, cauza necunoscută a fenomenelor electricității; fluid ~, fluid imponderabil care se bănuește că produce fenomenele electricității; curent ~ 👉 CURENT II 1 ¶ 2 Scînteie ~ă, descărcătură care se produce între două corpuri sub forma unei scîntei sau unei trăsături luminoase (🖼 1965) ¶ 3 Mașină ~ă, generator de electricitate (🖼 1964) ¶ 4 Motor ~ = ELECTROMOTOR ¶ 5 Arc ~ = ARC VOLTAIC (👉 ARC 3) ¶ 6 Fig. Care există sau se propagă cu o iuțeală extraordinară: s’au întors în țară ca mișcați printr’o gîndire ~ă I. -GH. [fr.].

* ELECTRIC adj. ⚡ 1 Care este de natura electricității, sau e produs de această cauză: forță ~ă, cauza necunoscută a fenomenelor electricității; fluid ~, fluid imponderabil care se bănuește că produce fenomenele electricității; curent ~ 👉 CURENT II. 1 ¶ 2 Scînteie ~ă, descărcătură care se produce între două corpuri sub forma unei scîntei sau unei trăsături luminoase (🖼 1965) ¶ 3 Mașină ~ă, generator de electricitate (🖼 1964) ¶ 4 Motor ~ = ELECTROMOTOR ¶ 5 Arc ~ = ARC VOLTAIC (👉 ARC 6) ¶ 6 Ⓕ Care există sau se propagă cu o iuțeală extraordinară: s’au întors în țară ca mișcați printr’o gîndire ~ă (I.-GH.) [fr.].

REACȚIÚNE 1. (FIZ.) Forță sau cuplu de forțe pe care le exercită un corp asupra altui corp atunci când cel de-al doilea corp exercită asupra primului o forță sau un cuplu de forțe considerate acțiune. Conform principiului acțiunii și reacțiunii, acestea sunt întotdeauna egale și de sensuri contrare. 2. (CIB.) Stabilire, în sistemele de transmisiuni, în sistemele automate, în calculatoare, în organismele vii și în societate, a unui semnal (semnalul de r.) prin intermediul căruia se transmit, la intrarea acestora, informații referitoare la starea organelor de execuție sau la rezultatul acțiunii lor. R. se efectuează cu ajutorul unei legături speciale, numită legătură de r. sau legătură inversă, care asigură întoarcerea la intrare a unei părți din energia semnalului de ieșire. În sistemele tehnice automate, semnalele de r. se stabilesc la intrarea unui amplificator și sunt, de regulă, proporționale cu semnalele de ieșire. După cum semnalul de r. este în fază cu semnalul de intrare și-l întărește sau în opoziție de fază cu acesta și-l slăbește, r. poate fi pozitivă sau negativă. R. pozitivă are drept rezultat o mărire a amplificării (o intensificare progresivă a semnalelor de ieșire), putându-se ajunge până la amorsarea de oscilații (în care caz amplificatorul se transformă în generator de oscilații), la funcționarea nestabilă a sistemului și chiar la scoaterea lui din funcțiune. În organismele vii, reacțiunea pozitivă servește la intensificarea sau la prelungirea unui efect (autoexcitație). R. negativă are drept efect o reducere a amplificării, reducerea distorsiunilor și perturbațiilor, mărirea stabilității sistemului și adaptarea funcționării lui la solicitări. De aceea reacțiunea negativă este o condiție generală a autoreglării sistemelor automate și a organismelor vii și are un rol esențial în cibernetică. 3. (ELT.) Reacțiunea indusului, totalitatea fenomenelor datorite câmpului magnetic produs de indus la funcționarea în sarcină a unei mașini electrice. Câmpul magnetic al indusului se se compune cu câmpul magnetic inductor, dând câmpul magnetic rezultant. Compunerea acestor câmpuri depinde, la mașinile de curent continuu, de poziția periilor iar la mașinile sincrone de factorul de putere.

ELECTROTÉHNICĂ (< fr. {i}) s. f. 1. Ramură a științei care studiază fenomenele electrice și magnetice din punctul de vedere al aplicațiilor lor în tehnică. 2. Ramură a tehnicii care are ca obiect studierea aplicațiilor tehnice ale fenomenelor electrice și magnetice, precum și proiectarea, construcția și exploatarea echipamentelor folosite în instalațiile care utilizează aceste aplicații. Problemele e. se referă la producerea, transportul, distribuția și utilizarea energiei electromagnetice (probleme de electroenergetică sau de curenți tari) și la producerea, transportul, reproducerea și utilizarea semnalelor electromagnetice purtătoare de informație (probleme de curenți slabi).

electric, ~ă [At: ȘINCAI, ÎNV. 84/25 / V: (înv) ~etr~, iletric / Pl: ~ici, ~ice / E: fr électrique] 1 a Care aparține electricității (1) Si: (îvr) electricesc (1). 2 a Referitor la electricitate (1) Si: (îvr) electricesc (1). 3 a Specific electricității (1) Si: (îvr) electricesc (3). 4 a De electricitate (1) Si: (îvr) electricesc (4). 5 a Care are energie legată de prezența electricității (1) Si: (îvr) electricesc (5). 6 a Care este generat de electricitate (1) Si: (îvr) electricesc (6). 7 a Care poate fi electrizat Si: (îvr) electricesc (7). 8 a (Îs) Lumină ~ă Sistem de iluminație în care sursele de lumină sunt alimentate cu energie electrică. 9 sf (Pop) Lumină electrică (6). 10 a (Îs) Curent ~ Flux de sarcini electrice în deplasare ordonată, într-o anumită direcție, printr-un conductor. 11 sf (Pop) Curent electric. 12 a (Îs) Sarcină ~ă Mărime fizică ce caracterizează starea de încărcare electrică (5). 13-14 a (Îas) Mărime scalară care caracterizează proprietatea unui corp de a crea în jurul său un câmp electric (19) sau de a fi acționat atunci când se află în câmpul electric (19) al altui corp. 15 a (Îas) Cantitate de electricitate (1). 16 a (Îs) Energie ~ă Energie proprie câmpurilor electrice (20). 17 a (Îas) Cantitate de electricitate (1). 18 sf (Imp; îas) Electricitate (1). 19 a (Îs) Câmp ~ Stare fizică particulară a unui spațiu în care se exercită forțe asupra corpurilor încărcate cu electricitate (1). 20 a (Pex; îas) Spațiu unde se manifestă câmpul electric (19). 21 a (D. unii pești) Care produc descărcări electrice (5) cu ajutorul unor organe electrogene, pentru a paraliza prada. 22 a (Fig) Care produce o impresie puternică și bruscă Si: fulgerător. 23 a (Fig) Care acționează foarte ușor și repede Si: fulgerător. 24-25 a (D. aparate, dispozitive, instalații etc.) Care este pus în mișcare (sau care funcționează) cu ajutorul curentului electric (10). 26 a (D. aparate, dispozitive, instalații etc.) Care folosește energia electrică (17). 27 a (D. anumite operații, procedee) Care se face cu ajutorul curentului electric (10). 28-29 smf, a (Iuz) (Persoană) care se ocupă cu studiul electricității (1).

* CURENT I. adj. 1 Curgător: apă ~ă ¶ 2 De acum, actual, prezent: anul ~; luna ~ă ¶ 3 Care are curs: monedă ~ă ¶ 4 De toate zilele, comun: afaceri ~e ¶ 5 Obicinuit: scriere ~ă ¶ 6 ⚚ Preț ~, listă de prețurile mărfurilor la un moment dat ¶ 7 Metru ~, măsura unui lucru numai în lungime ¶ 8 ⚚ Cont ~, socoteală care stabilește creditul și debitul între doi comercianți sau între un bancher și clientul său ¶ 9 ⚚ Mînă ~ă, catastif în care se înscriu, fără a le clasa, toate operațiunile unui comerciant. II. sm. 1 🌐 Curgere, curs, direcțiunea în care curge o apă: a înnota în contra ~ului ¶ 2 ⚡ pr. anal. ~ electric, electricitatea care se propagă într’un circuit: ~ continuu, acela al cărui sens e bine determinat, iar intensitatea aproape constantă; ~ alternativ, acela al cărui sens și intensitate variază repede și periodic; ~ indus, curent care se produce sub influența unui magnet sau a altui curent, care ia numele de ~ inductor; ~ de polarizare, curent de sens contrar curentului principal într’un element galvanic sau voltametru datorit modificării chimice a celor doi poli, curent care micșorează intensitatea curentului produs de curenții de acumulatori, care sînt curenți de polarizare ¶ 9 🌍 Curenți marini, porțiuni din mare care au o mișcare proprie și care o străbat fără a se amesteca cu celelalte valuri: acest ~ (= Golfstream), sau mai bine zis acest fluviu de apă caldă,curge prin mijlocul aceanului cum curge o gîrlă pe-o cîmpie (I.-GH.) ¶ 10 Aer în mișcare care străbate un spațiu restrîns: închide fereastra, că se face ~ ¶ 11 A pune, a ținea pe cineva în ~, a-l pune în cunoștință; a fi în ~, a) a avea cunoștință, a fi bine informat: străinii sînt așa de puțin în ~ cu ce se produce la noi (VLAH.); b) a nu fi înapoi cu o lucrare, cu ținerea registrelor, etc. II. (pl. -te) sn. Înlănțuire de idei, mișcări de opinii care, la un moment dat, se propagă într’o mulțime: sfătuiau pe Rege ... să cedeze ~ului popular (I.-GH.); el simte în sală un ~ simpatic care-i ațîță verva (VLAH.) [fr. courant].

CIRCUIT s. n. 1. mișcare circulară pe un drum închis. 2. traseu închis prin care poate circula curentul electric. ◊ sistem de conducte prin care circulă lichide, vapori etc. 3. trecere a capitalului de la forma bănească la cea productivă, apoi la forma marfă și din nou la forma bănească. 4. transformarea și prelucrarea materiei prime în produse finite. 5. traseu închis, stabilit pentru a fi străbătut într-o competiție sportivă sau într-o călătorie turistică. (< fr. circuit, lat. circuitus)

FLORIDA 1. Pen. în SE Americii de Nord, între G. Mexic și Oc. Atlantic; 115 mii km². Relief de câmpie joasă, mlăștinoasă. uneori colinară, cu numeroase fenomene carstice. Țărm lagunar, mărginit de recife coraligene. Climă subtropicală în N și tropicală umedă în S. Parcul național Everglades. 2. Stat în SE S.U.A.; 151,9 mii km²; 13,7 mil. loc. (1993). Centru ad-tiv: Tallahassee. Orașe pr.: Miami, Jacksonville. Expl. de fosforite. Citrice, ananas, trestie de zahăr, tutun, cereale (orez, porumb), bumbac. Legumicultură. Creșterea animalelor (bovine, porcine). Produse chim., mașini electrice, hârtie. Numeroase stațiuni balneare (Miami Beach, Fort Lauderdale, Daytona Beach etc.). Turism. Pescuit. Centrul spațial de la Cape Canaveral. 3. Str. între Pen. Florida, ins. Cuba și arh. Bahamas, care leagă G. Mexic cu Oc. Atlantic; Lungime: 570 km. Lățime minimă: 80 km. Ad.; între 567 și 2.084 m. 4. Curent marin cald, care se formează în G. Mexic; scaldă coastele pen. cu același nume și se continuă cu Golfstrom-ul. Viteza: 10 km/h. Temperatura apei: 24-28°C.

ISLANDA 1. Republica ~ (Lýdveldid Island), stat în NV Europei, situat pe insula cu același nume, în partea de N a Oc. Atlantic; 103 mii km²; 271 mii loc. (1996). Limba oficială: islandeza. Religia: creștină (protestanți 96,2%, catolici 1% ș.a.). Cap.: Reykjavik. Orașe pr.: Kópavogur, Hafnarfjördhur, Akureyri, Keflavík. Este împărțit în 8 regiuni, În afara insulei mari, țara mai cuprinde grupul Vestmannaeyjar (Heimaey, Surtsey ș.a.), alte insulițe și stânci. Relieful, de origine vulcanică, este format din podișuri înalte de lavă bazaltică, dominate de c. 100 vulcani, din care c. 30 sunt activi (Hekla – 1.491 m, Asjka – 1.510 m, Laki). Numeroase gheizere (între care Great Geysir, care a și dat numele acestui fenomen), solfatare și izvoare termale (utilizate pentru încălzit). C. 1/8 din supr. țării este acoperită de ghețari (cel mai mare, Vatnajökull, are 8.410 km²) ce coboară din masivul Oraefajökull (2.119 m alt max. din țară). Țărmurile au numeroase fiorduri însumând c. 6.000 km lungime. Climă temperat-oceanică, mai umedă pe litoralul sudic (până la 4.000 mm precipitații anual), în ciuda poziției latitudinale, în apropierea Cercului Polar de Nord, grație influenței curentului cald Golfstrom. Vegetație arborescentă aproape inexistentă. Economie dezvoltată, bazată în pr. pe pescuit (peste 1,5 mil t anual) și prelucr. peștelui, care reprezintă c. 75% din producția ind. și asigură 2/3 din exporturi (ocupă locul 1 pe glob la cantitatea pescuită/loc.). Expl. de diatomită, perlit, lignit, sulf și roci de construcție. Ind. produce energie electrică, cu o mare pondere a hidroenergiei și energiei geotermice (care asigură încălzirea locuințelor și apă caldă pentru 58% din populația țării), nave maritime de pescuit, ciment (80,9 mii t, 1994), aluminiu (99,3 mii t, 1994), îngrășăminte azotoase, produse textile și alim. (conserve de pește, carne, bere, tutun de pipă, ulei de balenă, făină de pește). Se cultivă (în mare parte în solarii încălzite cu ape geotermale) cartofi și tomate, apoi ricin, sfeclă de zahăr etc. 22,1% din supr. țării este ocupată de pășuni și fânețe pe baza cărora se cresc ovine (499,1 mii capete, 1995), bovine (71,9 mii capete. 1995) și cabaline. Animale pentru blană. Nu are c. f. Căi rutiere: 12,3 mii km (1995). Flota comercială maritimă: 177,3 mii t. r. b. (1994). Turism: 179,2 mii turiști străini (1994). Principalele obiective: capitala Reykjavik, orașul Akureyri și lacul Mývatn, parcul național Thingvellir, centrul turistic Langarvatn, grupul insulelor Vestmannaeyjar. Principalul punct de plecare pentru excursii sau expediții în Groenlanda. Moneda: 1 króna (plural krónur) = 100 aurar (singular eyrir). Export: pește și produse din pește, aluminiu, piei și blănuri, produse alim. Import: mașini, utilaje și echipament industrial, echipament de transport, petrol și produse petroliere, bunuri de larg consum, produse agricole. – Istoric. Menționată pentru prima dată de navigatorul Pitea di Marsiglia (sec. 4 î. Hr.), sub denumirea de Tule sau Thule (pe unele hărți Friesland), și considerată, potrivit legendei, limita nordică a lumii, I. a fost identificată inițial cu ins. Shetland. Locuită probabil mai întâi de călugări irlandezi (sec. 8), I. a fost populată în sec. 9-10 de vikingi (care au numit-o „Pământul de gheață”), nobilul Ingólfr Amarson, de origine norvegiană, debarcând aici în 874. În câteva decenii în I. s-a constituit o societate formată din clanuri războinice, guvernarea aparținând unei adunări de oameni liberi, Althing. Pătrunderea creștinismului (sec. 10) a dus la formarea diocezelor, subordonate arhiepiscopiei norvegiene, prima episcopie autonomă fiind creată în 1056. În urma conflictelor interne, în 1262, a fost supusă de regele Haakon IV al Norvegiei, iar din 1380, va trece, împreună cu aceasta din urmă, sub stăpânirea Danemarcii. Regele Christian III a impus reforma luterană (1550), iar monopolul comercial a fost conferit danezilor prin crearea (1730) a Companiei Daneze a Islandei. În sec. 18, populația a fost decimată de epidemia de variolă (1707-1709), erupțiile vulcanice (1765, 1783) și foametea din 1785. Constituția din 1903 a acordat I. autonomie, aceasta devenind, în 1918, regat independent, în uniune personală cu Danemarca. Datorită importanței sale strategice, în timpul celui de-al doilea război mondial a fost ocupată de Aliați. La 23 dec. 1943, în urma unui referendum, a denunțat uniunea personală cu Danemarca, proclamându-se republică independentă (17 iun. 1944). După 1958, problema delimitării zonelor de pescuit a opus permanență I. Marea Britanie, I. extinzându-și limita apelor teritoriale la 200 de mile (1975). Având instituții democratice de veche tradiție (Althing-ul este considerat cel mai vechi parlament din lume) și o economie în continuă dezvoltare, I. a devenit o țară cu un nivel de trai foarte înalt. Între 1980 și 1996, timp de patru mandate, funcția supremă în stat a fost deținută de prima femeie din lume aleasă președinte, Vigdis Finnbogatóttin. I. este republică prezidențială, potrivit Constituției din 17 iun. 1944. Activitatea legislativă este exercitată de un președinte și de Althing, iar cea executivă, de președinte și un guvern numit de acesta. 2. Insulă în N Oc. Atlantic, la c. 500 km SE de Groelanda; 102,8 mii km². Țărmul de V, N și E este puternic fragmentat de fiorduri. În relief, predomină platourile vulcanice cu înălțimi ce ajung până la 2.119 m (vf. Hvannadalshnúkur); 11,8 mii km² din supr. ins. este acoperită de ghețari. Vegetație de tundră.

PIAN, piane, s. n. 1. Instrument muzical format dintr-o cutie de rezonanță făcută din lemn, așezată orizontal pe 3 picioare, și dintr-o serie de coarde metalice care, fixate pe cadrul cutiei, vibrează prin apăsarea unor clape, putînd produce diferite sunet (v. clavir); (impropriu) pianină. Ședea la pian și cînta o mazurcă. DUMITRIU, N. 41. Ore întregi făceam game la pian... pînă cădeam de oboseală pe clape. CAMIL PETRESCU, T. II 96. Superbe note din pian, Ca o fanfară se revarsă. MACEDONSKI, O. I 69. ◊ Pian automat sau cu manivelă = pian care cîntă în mod automat anumite melodii cu ajutorul curentului electric sau prin învîrtirea unei manivele. Se auzeau rîsete și arii romantice, cintate răgușit și alene la un pian cu manivelă. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 171. 2. Arta de a cînta la pian (1). Cînd eram mică am studiat mult pianul. CAMIL PETRESCU, T. II 96. O creștea, o învață franțuzește, pian, de toate. VLAHUȚĂ, O. A. III 169. – Pronunțat: pi-an. – Variantă: piano, pianouri (IONESCU-RION, C. 100, EMINESCU, N. 46, NEGRUZZI, S. I 75), s. n.

arde [At: VARLAAM, C. 239, 1 / Pzi: ard, (pop) arz / E: lat ardeo, arsi, arsum, *ardere] 1 vi (D. foc) A fi aprins. 2 vi (D. obiecte, orașe etc.) A fi distrus prin foc. 3 vi (Pop; îe) A ~ la cineva A fi incendiu la o casă, într-o gospodărie. 4 vt A incendia. 5 vt (Pfm; îe) ~-l-ar focul A blestema să moară de foc. 6 vt (Gmț; rar; îae) Exprimă bucurie. 7 vt (Gmț; rar; îae) Exprimă apreciere. 8 vt (Pfm; îe) A nu-i ~ (cuiva) tăciunii în vatră A fi necăjit. 9 vr (D. becuri, aparate electrice) A se strica. 12 vtri (D. curentul electric, lemne, gaze etc.) A (se) consuma. 13 vt A trece o flacără peste o suprafață, pentru a coji vopseaua, a da un anumit aspect etc. 14 vt A incinera. 15 vt (D. animale; îe) A ~ cu fierul roșu A însemna cu un fier înroșit în foc. 16 vt (D. oameni; îae) A stigmatiza. 17 vi (D. cuptor) A încinge. 18 vi (D. lămpi cu gaz) A consuma combustibil pentru a produce lumină. 19 vi (D. aparate electrice de încălzit) A încălzi. 20 vi (D. soare) A răspândi căldură mare Si: a dogori. 21 vr (Pop; cu pp „în”, „la”) A se încălzi la soare, la un foc etc. 22-23 vtr (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) soarele la cap A face insolație. 24 vi A lumina. 25 vi (Pex) A străluci. 26 vi (Pop; d. grădini; îe) ~ de trandafiri A avea mulți trandafiri. 27 vi (Pfm; d. obiecte; îe) ~ de curat ce e A fi foarte curat. 28 vt (Pfm; îe) A ~ gazul (de pomană sau degeaba) A pierde timpul. 29-30 vtr A (se) pârli. 31-32 vtr A (se) înnegri. 33 vr A se bronza excesiv. 34-35 vtr A (se) distruge prin acțiunea focului. 36-37 vtr (D. mâncare) A (se) strica pentru că a fost expusă prea mult la foc (mare). 38 vt (D. răni) A cauteriza. 39 vt A dezinfecta un instrument trecându-l prin flacără. 40-41 vtr A distruge printr-o reacție chimică. 42 vt (D. obiecte de lut, ceramică etc.) 43 vt (Înv; îe) A ~ un coș A curăța prin arderea funinginii^[1] depuse pe pereți. 44-45 vtr A produce cuiva (sau a suferi) o arsură Si: a (se) frige. 46-47 vtr A (se) tortura cu focul sau cu obiecte incandescente. 48-49 vtr A (se) opări. 50 vt (Pex; rar) A produce o senzație asemănătoare cu o arsură. 51 vi (Pfm; fig; d. corp sau părțile lui) A avea febră. 52 vi (Pfm; fig; îe) A-i ~ călcâiele sau tălpile (după cineva) A fi îndrăgostit. 53 vi (Pfm; fig; îe) A-i ~ călcâiele sau tălpile (după ceva) A fi mânat de o dorință mare. 54 vi (Pfm; fig; îae) A fi fără astâmpăr. 55 vi (Pfm; fig; îe) A-i ~ buza după... A avea mare nevoie de ceva. 56 vi (Fig; în legătură cu gura, gâtul etc.) A suferi de sete. 57-58 vtr (Pop; fig) A face să sufere (sau a suferi) sufletește. 59 vt (Pop; fig; îe) A ~ pe cineva (cu vorba) A critica aspru. 60 vt (Pop; fig; îae) A ironiza. 61-62 vtr (Fam; fig) A (se) păcăli. 63 vr (Fam; fig) A se înșela, pierzând într-o afacere. 64 vt (Fam; fig; complementul indică biciul, nuiaua etc.) 65 vt (Fam; fig; complinit de „palme”, „pumni” etc.) A lovi. 66 vt (Pfm; fig; îe) A-i ~ câteva A bate cu lovituri puternice și iuți. 67-68 vtr (Fig; în legătură cu sentimente, dorințe etc.) A covârși. 69 vi (Fam; fig; îe) A ~ de... A fi cuprins de... 70 vi (Fam; fig; îe) ~ să (sau de a)... A aștepta cu nerăbdare să... 71 vi (Pop; fig; îe) A ~ la inimă A suferi sufletește. 72 vi (Pfm; fig; îae) A simți o mare plăcere. 73-74 vir (Pop; fig; îe) A i se ~ inima (sau sufletul) A suferi de dragoste. 75 vi (Pfm; fig; îe) A-i ~ (cuiva) de (ceva) A dori mult să... 76 vi (Pfm; fig; îae) A fi preocupat de ceva. 77 vt (Fam; fig; d. dansuri, cântece etc.) A face (ceva) cu pasiune. 78 vi (Pop; fig) A se înroși tare (din cauza unei stări emotive). 79 vr (Reg; fig) A-și da seama. 80 vt (Fam; fig; d. băuturi) A bea rapid. 81 vr (Fam; fig) A avea relații sexuale. corectat(ă)

IRLANDA (EIRE) 1. Republica ~ (Poblacht na h-Éireann/Irish Republic), stat în Europa de Vest, cuprinzând cea mai mare parte a insulei cu același nume din Arh. Britanic; 70,3 mii km²; 3,6 mil loc. (1996). Limbi oficiale: irlandeza și engleza. Religia creștină: (catolici 93%, anglicani 2,8%, presbiterieni), mozaică ș.a. Cap.: Dublin (Baile Atha Cliath). Orașe pr.: Cork = Corcaigh, Limerick = Luimneach, Galway = Ghailimh, Kingston = Dun Laoghaire etc. Este împărțit în 27 de comitate (counties), grupate în 4 provincii (provinces). Relieful cuprinde o câmpie centrală joasă (sub 100 m alt.), acoperită de mlaștini, lacuri, turbării și pășuni, drenată de fl. Shannon și înconjurată de coline și munți vechi fragmentați (Macgillicuddy’s Reeks, cu vf. Carrantuohill, 1.041 m alt. max.), puternic modelați de eroziunea glaciară. Climă temperat-oceanică blândă, datorită apelor calde ale curentului Golfstrom, cu precipitații mai bogate pe coasta atlantică (c. 2.000 mm/an). Pădurile acoperă doar 4,6% din terit. țării. Economie dezvoltată, cu o puternică ind. prelucrătoare, în cadrul căreia lucrează c. 25% din populația activă, care realizează peste 1/3 din PNB și are ponderea cea mai importantă la export. Expl. de turbă (3,3 mil. t, 1993), cărbune, gaze naturale, plumb (53,7 mii t, 1994), zinc (194,5 mii t, 1994), cupru, argint, mercur, pirite, gips. Ind. este concentrată în zonele Dublin, Cork și Shannon și produce energie electrică (13,4 miliarde kWh, 1993), oțel, aluminiu, montaj de automobile, nave, derivate petroliere, echipament electronic și electrotehnic, mașini agricole și textile, ciment, îngrășăminte chimice, cauciuc, mase plastice, fire și fibre sintetice, produse farmaceutice, textile (in, lână, bumbac) și alim. (zahăr, bere, țigarete, lactate, conserve de pește). Terenurile arabile ocupă 13,8% din supr. țării pe care se cultivă orz (0,9 mii t, 1994), ovăz, grâu, cânepă, plante furajere, cartofi (589 mii t), sfeclă de zahăr (1,4 mil. t), legume (tomate, ceapă), fructe. Agricultura (c. 10% din populația activă și peste 10% din PNB) este axată pe prod. animalieră (aproape 90% din totalul prod. agricole) favorizată de pășunile și fânețele naturale (66,7% din supr. țării). Se cresc bovine (7,1 mil. capete, 1995), ovine (8,4 mil. capete), porcine (1,5 mil. capete), caprine, cabaline. Producție ridicată de carne (700 mii t), unt (137,9 mii t), lapte (5,4 mil. t), brânzeturi, lână. Pescuit: 260,6 mii t (1994). C. f.: 2.814 km (1994). Căi rutiere: 92,8 mii km. Flota comercială: 187,1 mii t. r. b. (1995). Moneda: 1 Irish Pound (lira) = 100 pence. Turism dezvoltat: 3,7 mil. turiști străini (1994). Principalele obiective: capitala și împrejurimile (stațiunile Howth, Malahide, Dun Laoghaire etc.), Riviera irlandeză de pe coasta de sud (Tramore, Sinsale, Youghal, Bantry etc.), golful Galway, valea Avoca, lacurile Killarney din SV ins., castele (Ross Castle de pe ins. Ross), orașul Donegal din NV ins. Balanța comercială este excedentară. Export: mașini, utilaje și echipament industrial, produse chimice și alim. (carne, lactate, bere, țigarete), medicamente, textile și conf. etc. Import: utilaj ind. și mijloace de transport, bunuri de larg consum, combustibili, produse chimice și agricole etc. – Istoric. Locuită de o populație care a dezvoltat o civilizație megalitică, originară din zona Mării Mediteraneene, insula a fost invadată (sec. 4 î. Hr.) de celți (gaeli), populație venită din Britannia și Galia care a cucerit întreaga insulă (inclusiv sudul, locuit de eirainni, de la care provine actualul nume Eire – Irlanda). Organizați în triburi sau clanuri (inițial cinci, apoi șapte), sub conducerea unor regi locali, acestea au conferit insulei, prin religie și cultură, o personalitate aparte. Creștinat în sec. 5. În sec. 8-9 invadat deseori de vikingi, care au fundat aici primele orașe (Dublin, 841). În 1171, regele Henric II proclamă suveranitatea statului englez asupra I. Intensificarea colonizării I. și disputele religioase dintre protestanți și catolici au provocat numeroase răscoale (culminând cu cea izbucnită în 1641, reprimată de Cromwell în 1649-1652). Reforma religioasă din 1534 a accentuat conflictul dintre anglicanii protestanți și catolici. În sec. 17, stabilirea coloniștilor protestanți (c. 100.000 de scoțieni și englezi) în NE are ca rezultat ruperea unității insulei, împărțită acum între Ulster (cu o populație majoritar protestantă), bază a stăpânirii engleze, și restul terit., rămas catolic. În 1801, prin aplicarea „Actului de uniune”, I. a fost alipită Angliei, formând Regatul Unit al Marii Britanii și I. Condițiile grele de viață au provocat în sec. 19 o masivă emigrare în S.U.A., ceea ce a dus practic la o înjumătățire a populației. În condițiile intensificării luptei pentru autonomie („Home Rule”) și apoi pentru independență, în I. au loc răscoala din 1867, organizată de feniani, și răscoala de la Dublin (1916), organizată de membrii de stânga a Partidului Sinn Fein (creat în 1905), ambele înfrânte. Ca rezultat al creșterii mișcării de eliberare națională și al războiului de partizani dus de irlandezi împotriva englezilor, Adunarea de la Dublin a proclamat independența I. (21 ian. 1919), ceea ce a provocat un nou conflict între trupele islandeze și cele engleze, încheiat cu Acordul anglo-irlandez de la Londra (6 dec. 1921), potrivit căruia cea mai mare parte a insulei a obținut statut de dominion sub denumirea de „Statul Liber Irlanda”, partea de NE a I. (Ulster) rămânând în componența Marii Britanii. Eamon de Valera se impune drept conducător al luptei de emancipare națională (devenind fondatorul Partidului Fianna Fáil). La 29 dec. 1937, I. se proclamă stat independent și adoptă denumirea gaelică de „Eire”; la 21 dec. 1948 devine republică suverană, retrăgându-se din Commonwealth (18 par. 1949) și promovând o politică externă de neutralitate în timpul celui de-al doilea război mondial. La 10 apr. 1998, se încheie un acord de pace, care pune capăt conflictului dintre protestanți și catolici. Guvernele Marii Britanii și Irlandei își afirmă dorința de a renunța la forță și acte de terorism în rezolvarea disputelor politice dintre cele două state. Însă unele facțiuni din I.R.A. nu au recunoscut acordul, continuând să desfășoare acte de violență. Republică parlamentară, conform Constituției din 29 dec. 1937. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament bicameral, compus din Senat (Senat Éireann) și Camera Reprezentanților (Dail Éireann), iar cea executivă de un cabinet condus de liderul partidului majoritar în Cameră. 2. Cea mai vestică ins. a Arh. Britanic, limitată de Marea Irlandei (la E), Oc. Atlantic (la V) și separată de Anglia prin North Channel și Canalul St. George; 84,4 mii km²; 5,11 mil. loc. (1988). Mici masive muntoase domină o câmpie mlăștinoasă centrală, drenată de fl. Shannon. Țărmuri crestate cu estuare și golfuri. Munții sunt vechi, erodați. Alt. max.: 1.041 m (vf. Carrantuohill). Pășuni naturale întinse. Climă temperat-oceanică, cu amplitudini termice reduse. Orașe pr.: Dublin, Belfast, Cork, Londonderry. Cea mai mare parte a ins. este ocupată de Rep. Irlanda, iar în NE se află Irlanda de Nord (Marea Britanie). 3. Marea Irlandei, mare a Oc. Atlantic, între ins. Irlanda și Anglia, care comunică cu oceanul prin North Channel și Canalul St. George; 47 mii km². Ad. max.: 197 m. Maree max.: 8,4 m. Ins. pr.: Man, Anglesey. Pr. porturi: Liverpool, Blackpool (Marea Britanie), Dublin (Irlanda). Țărmuri foarte fragmentate. Pescuit intens.

CIRCUÍT (fr., lat.) s. n. 1. (TEHN.) Sistem de medii prin care pot circula particule materiale (apă, abur, gaze, particule încărcate cu sarcini electrice etc.). ◊ C. electric = sistem de medii prin care trece curentul electric; este constituit din conductoare electrice, rezistoare, bobine, condensatoare, tuburi electronice, elemente semiconductoare etc., caracterizate prin rezistență, capacitate și inductivitate, care reprezintă parametrii c.e. ◊ C. Oscilant = c. electric format dintr-o bobină și un condensator, care întreține oscilații ale cîmpului electromagnetic. ◊ C. imprimat v. imprimat. ◊ C. magnetic = sistem de medii (în cea mai mare parte materiale feromagnetice) prin care se poate închide fluxul magnetic al unei mașini sau al unui aparat electric. ♦ (INFORM.) C. informațional = cale parcursă de o informație, din momentul producerii pînă la clasarea sau distrugerea sa, în cadrul unui sistem informațional. ◊ C. integrat = pastilă semiconductoare pe care sînt realizate, prin diferite tehnologii de fabricație, diode, tranzistoare, condensatoare și rezistoare, interconectate în scopul obținerii unor funcții specifice; pastila este introdusă într-o capsulă ceramică sau din material plastic, cu un set de terminale metalice (pini) conectate la bornele de intrare, ieșire și de alimentare ale circuitelor existente pe pastilă. 2. Circuitul apei în natură = proces complex și continuu de circulație a apei în cadrul învelișului geografic (hidrosferă, atmosferă, litosferă), care cuprinde evaporarea, formarea norilor, precipitațiile atmosferice și scurgerea lor pe pante, infiltrarea și formarea apelor subterane și de suprafață, și care este condiționat de radiația solară și de forța gravitațională. ◊ C. biologic = drumul parcurs în biosferă de diferite elemente chimice extrase din mediul abiotic de către organismele vii, constituind o parte a circuitelor biogeochimice; ciclu biologic. Se realizează prin intermediul producătorilor primari care sintetizează materia organică din elementele anorganice și prin consumatorii vegetali (erbivore) și animali (carnivore, insectivore). ◊ C. biogeochimic = itinerar complet, al materiei în natură, incluzând c. biologic și etapa transformării materiei organice în materie anorganică de către o categorie de organisme descompunătoare (bacterii și ciuperci). 4. (EC.) Succesiune a fazelor pe care le parcurge un produs de la producător la consumator (producție, circulație, repartiție, consum), perturbarea activității la nivelul uneia dintre aceste faze sau a înlănțuirii lor antrenînd întreruperea circuitului economic. ◊ C. economic = a) ansamblul relațiilor macroeconomice care se stabilesc între diferitele structuri economice naționale (structurile de producție și de consum, monetare și financiare, de regularizare, relațiile cu exteriorul); b) unitatea și interdependența dintre fluxurile reale (al produselor și al factorilor de producție) și fluxurile monetare (între diferitele grupe sociale, constituind veniturile unora și cheltuielile altora). ◊ Circuitul economic național = ansamblul legăturilor ce se stabilesc la scară națională între unități economice, ramuri sau zone teritoriale, prin care acestea oferă și primesc, pe bază de reciprocitate, valori materiale și spirituale necesare desfășurării optime a fluxului continuu al producției, a dezvoltării economico-sociale a țării. ◊ Circuitul economic mondial = ansamblul legăturilor, schimburilor și tranzacțiilor economice între statele lumii (comerțul internațional, cooperarea economică și tehnico-științifică, relațiile financiare și de credit internaționale, schimbul de valori culturale, turismul etc.). 5. Itinerar al unei călătorii (cu întoarcere la locul de plecare).

NERNST, Walther Hermann (1864-1941), chimist și fizician german. Unul dintre fondatorii chimiei fizice moderne. Prof. univ. la Göttingen și succesorul (1924-1933) lui M. Planck la Institutul de Fizică și Chimie din Berlin. A enunțat principiul al treilea al termodinamicii (1906). Contribuții la fizica aplicată (lampa N.), termochimie, teoria osmotică a pilelor electrice și studiul soluțiilor diluate. Lucrări referitoare la echilibrele chimice și asupra proprietăților corpurilor cu temperaturi joase („Chimie teoretică”). Premiul Nobel pentru chimie (1920). – Efectul N. (sau efectul galvanotermomagnetic longitudinal) = fenomen prin care, atunci când un curent trece longitudinal printr-un conductor, iar câmpul magnetic este orientat transversal, se poate verifica o diferență de temperatură în sensul curentului. Se mai numește și efectul N.-Ettingshausen. ◊ Lampa lui N. = lampă ajunsă la incandescență, cu filament de zirconiu și ytriu, care, atunci când este traversată de un curent continuu (1-2A), produce o lumină albă; utilizată ca sursă pentru radiațiile infraroșii.

TELE- „departe, de la distanță; televiziune”. ◊ gr. tele „departe, la distanță” > fr. télé-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. tele-. □ ~autograf (v. auto-, v. -graf), s. n., aparat care poate transmite la distanță scrisul și desenele; sin. telautograf; ~autografie (v. auto-, v. -grafie), s. f., transmitere la distanță a scrisului și desenelor prin intermediul teleautografului; ~cardiogramă (v. cardio-, v. -gramă), s. f., înregistrare a electrocardiogramei de la distanță; ~chinezie (~kinezie) (v. -chinezie), s. f., acțiune mecanică la distanță fără instrumente materiale; ~cinematograf (v. cinemato-, v. -graf), s. n., aparat care servește la transmiterea unui film de lung metraj la televiziune; ~clinometru (v. clino-, v. -metru₁), s. n., instrument cu ajutorul căruia se măsoară deviația sondelor de la verticală, la care indicațiile sînt transmise, pe cale electrică, la suprafață; ~dinamie (v. -dinamie), s. f., acțiune de transmitere la distanță a energiei; ~fon (v. -fon), s. n., 1. Telecomunicație constînd în realizarea de convorbiri la distanță prin intermediul undelor electromagnetice propagate de-a lungul unor fire. 2. Aparat electric care are un transmițător și un receptor cu ajutorul căruia se pot face convorbiri la distanță; ~fonie (v. -fonie₁), s. f., transmitere bilaterală la distanță a sunetelor cu ajutorul telefonului; ~fonometrie (v. fono-₁, v. -metrie₁), s. f., operație de determinare a calității transmisiunilor telefonice; ~fonometru (v. fono-₁, v. -metru₁), s. n., aparat care indică numărul și durata convorbirilor telefonice; ~fotografie (v. foto-, v. -grafie), s. f., transmitere de imagini statice prin intermediul curentului electric; ~gamie (v. gamie), s. f., capacitate a unor indivizi masculi de a atrage femelele de la mare distanță, datorită eliberării unor substanțe specifice, numite feromoni; ~geneză (v. -geneză), s. f., reproducere prin însămînțare artificială; ~gnozie (v. -gnozie), s. f., prezumtivă cunoaștere a evenimentelor, depărtate ca loc sau timp, pe alte căi decît cele perceptive sau intelectuale; ~gonie (v. -gonie), s. f., teorie eronată potrivit căreia o femelă vivipară conservă toată viața sa amprenta primului mascul care a fecundat-o; ~graf (v. -graf), s. n., aparat folosit pentru producerea, recepția și transformarea semnalelor telegrafice în scopul transmiterii telegramelor; ~grafie (v. -grafie), s. f., transmitere la distanță, prin semnale electromagnetice, optice etc. a unui text scris; ~gramă (v. -gramă), s. f., comunicare transmisă cu ajutorul telegrafului sau al radiotelegrafului; ~limnigraf (v. limni-, v. -graf), s. n., limnigraf comandat de la distanță; ~manie (v. -manie), s. f., preocupare excesivă pentru emisiunile de televiziune; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., tehnică a măsurării distanțelor cu ajutorul telemetrului; ~metru (v. -metru₁), s. n., instrument optic utilizat la măsurarea rapidă a distanței care separă un observator de un punct depărtat sau inaccesibil; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., schimbare a formei unui organ sau organist sub influența unor stimuli care acționează de la distanță; ~opsie (v. -opsie), s. f., tulburare în perceperea distanțelor prin care obiectele sînt percepute la o distanță mai mare decît sînt în realitate; ~patie (v. -patie), s. f., posibilitate parapsihologică de a transmite gîndul la distanță, fără intermediul organelor de simț; ~pedagogie (v. ped/o-₁, v. -agogie), s. f., ramură a pedagogiei, care studiază problemele teoretice și practice ale instrucției și educației prin televiziune; ~radiofotografie (v. radio-, v. foto-, v. -grafie), s. f., aplicare a televiziunii în radiofotografie; ~radiografie (v. radio-, v. -grafie), s. f., radiografie care se execută plasînd sursa de raze la o distanță mare de subiect; ~radioscopie (v. radio-, v. -scopie), s. f., aplicare a televiziunii la radioscopie; ~radioterapie (v. radio-, v. -terapie), s. f., radioterapie, la care sursa de raze se află la o distanță mare; ~scaf (v. -scaf), s. n., teleferic submarin care circulă pe un plan înclinat; ~scop (v. -scop), s. n., instrument optic utilizat la observarea corpurilor cerești; ~stereograf (v. stereo-, v. -graf), s. n., aparat cu care se pot transmite la distanță desene, texte, fotografii etc., imprimate în prealabil pe un film special; ~stereoscop (v. stereo-, v. -scop), s. n., aparat care permite, prin lărgirea cîmpului vizual, o mărire a paralaxelor, ceea ce generează efecte de vedere în relief; ~tecă (v. -tecă), s. f., colecție de filme de televiziune; ~termometru (v. termo-, v. -metru₁), s. n., termometru a cărui citire se face de la distanță; ~tip (v. -tip), s. n., instalație telegrafică la care receptarea semnalelor se realizează sub formă de caractere tipografice; ~top (v. -top); s. n., aparat topografic format dintr-o busolă și un telemetru optic cu bază variabilă.

stație sf [At: URECHE, L. 100 / V: ~iune, (îrg) șt~, (înv) stanț~, steț~, (reg) stață / Pl: ~ii, (pop) stății / E: lat statio, ~onis, fr station, ger Station. stanție < rs станция] 1 (Înv) Cantonament (temporar), alcătuit de obicei din corturi, pentru staționarea și aprovizionarea cu hrană și muniții a trupelor. 2 (Pex) Loc din care pornește o expediție militară. 3 (Înv) Post². 4 (Înv) Popas. 5 (Înv) Loc amenajat în care se oprește cineva pentru a se odihni Si: conac (1). 6 (Înv) Loc în care s-a stabilit cineva pentru o perioadă mai îndelungată. 7 (Îvr) Centru (9). 8 (Înv) Loc special amenajat pentru popas, pe traseul unui serviciu de poștă¹ (de călători), unde se găseau cai de schimb, se asigurau servicii pentru călători etc. 9 (Ban; Trs; îf ștație) Distanța dintre două stații (8). 10 (Rar; îf stanție) Construcție improvizată, făcută din scânduri, strujeni de porumb etc. (și servind ca prăvălie, ca magazie, ca adăpost provizoriu etc.). 11 (Adesea cu determinări care arată felul) Loc fix de oprire (special amenajat) pe traseul unui vehicul public (rutier, fluvial etc.) pentru coborârea sau urcarea călătorilor. 12 Distanță dintre două opriri fixe ale unui vehicul public. 13 (Pex) Distanță nedeterminată în spațiu. 14 (Îlv) A face (sau, înv, a ține) ~ A staționa (2). 15 Loc fix unde staționează taxiurile, trăsurile în așteptarea clienților. 16 (Adesea cu determinări care arată felul; îs) ~ de cale ferată sau ~ de drum de fier Punct de oprire a trenurilor pe o linie de cale ferată pentru urcarea și coborârea călătorilor, încărcarea sau descărcarea mărfurilor, efectuarea unor manevre, a unor operații tehnice etc. V haltă. 17 (Pex) Gară³ (1). 18 (Rar) Localitate în care se află o stație (16). 19 (În religia creștină; îf stațiune) Fiecare dintre bisericile sau dintre altarele situate pe drumul Golgotei, simbolizând opririle lui Hristos pe drumul calvarului. 20 Slujbă sau rugăciune care se face în fața acestor biserici sau altare. 21 (Reg; în practicile religioase ortodoxe) Oprire (pe la răspântii) a procesiunii mortuare în drum spre cimitir, pentru a citi din evanghelie Si: (pop) popas, (reg) odihnă, odihneală, odihnire, stare (2). 22 (De obicei urmat de determinări care arată felul sau domeniul) Clădire sau ansamblu de clădiri, de construcții, de amenajări etc. care cuprinde instalațiile și aparatura necesare pentru efectuarea unor operații tehnice sau tehnologice, pentru cercetări experimentale, observații etc. într-o anumită ramură a științei. 23 (Îs) ~ de distribuție (sau de benzină) Loc special amenajat prevăzut cu pompe și rezervoare unde se desfac produse petroliere la consumatori. 24 (Îs) ~ automată (interplanetară) Dispozitiv releu pentru zborurile cosmice pe care navele cosmice ar putea să aterizeze păstrându-și viteza ca apoi să-și reia zborul după anumite pregătiri și aprovizionări prealabile. 25 (Îs) ~ de radiocomunicație (sau emisie recepție) Ansamblu de echipamente, de antene, de instalații de alimentare și de anexe necesare funcționării unui serviciu sau a unui post de radiocomunicații. 26 (Îs) ~ electrică Ansamblu de instalații și de construcții aparținând unui sistem energetic, la care se efectuează modificarea unor parametri ai puterii electromagnetice, corespunzătoare condițiilor de transport și de utilizare a energiei electrice sau conectarea a două sau mai multe căi de curent electric. 27 (Îs) ~ hidrometrică Unitate a sistemului de efectuare a observațiilor și de prelucrare a datelor hidrologice. 28 (Îs) ~ meteorologică Unitate a rețelei hidrometeorologice în care se fac observații directe asupra fenomenelor și elementelor meteorologice. 29 (Iuz; îs) ~ de mecanizarea agriculturii (sau ~ de mașini și tractoare) Tip de unitate economică din agricultura României socialiste, care dispunea de tractoare, de mașini și utilaje agricole și care prestau lucrări pentru unități agricole cooperatiste sau de stat. 30 Punct în care se așază un instrument topografic pentru a se măsura unghiurile unui teren sau pentru efectuarea unor observații topografice speciale. 31 (Asr; îs) ~ a planetelor Poziție de pe orbita aparentă a unei planete în care aceasta pare că stă pe loc, sensul mișcării sale pe bolta cerească schimbându-se din direct în retrograd sau invers. 32 (Îs) ~ spațială (sau cosmică) Satelit artificial sau vehicul cosmic care se plasează pe o orbită geostaționară și care poate fi utilizat ca laborator și observator extraatmosferic sau ca rampă de lansare. 33 (Mai ales îf stațiune; de obicei urmat de determinări care arată felul) Localitate în care se găsesc condiții climaterice sau ape minerale, nămoluri etc. prielnice odihnei sau tratării anumitor afecțiuni patologice. 34 (Astăzi îf stațiune) Loc în care se află vestigii ale unor așezări omenești, urme de vechi civilizații etc. 35 (Îf stațiune) Poziție a corpului la om și la animale. 36 (Îvr; îf stațiune) Stagiune (2).