CEAM ~uri n. Navă fluvială remorcată, fără punte, destinată pentru transportul încărcăturilor (mai ales piatră, nisip etc.). /<turc. çam

DRAGĂ s.f. 1. Instalație plutitoare folosită pentru a săpa sub apă și pentru a îndepărta nisipul, pietrele și alte depuneri care împiedică navigația. 2. Plasă de formă specială cu care se pescuiesc vietățile de pe fundul apelor. 3. Dispozitiv (format dintr-un cablu lung, remorcat de nave speciale) folosit la înlăturarea minelor submarine de pe o cale navigabilă. [Pl. -ge. / < fr. drague, it. draga, cf. engl. drag – a trage].

ceam n. luntre mare de brad sau de stejar pentru a transporta pe Dunăre materiale grele (piatră, nisip, lemne). [Turc. ČAM, lit. brad].

ÎNGRĂMĂDI, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. 1. A strînge la un loc, a face grămadă; a aduna. I se spusese «tovarășe»... și cuvîntul cald, bun, îi năboise tot sîngele, i-l îngrămădise în inimă. CAMILAR, TEM. 122. Vîntul îngrămădea nori fumurii pe culmile rotunde. C. PETRESCU, S. 11. Blocuri de piatră, nisip, varniți, material pentru schele, stau toate îngrămădite împrejur. SP. POPESCU, M. G. 59. ◊ Refl. În această regiune, în care munții au încetat, cătunele se îngrămădesc și mai mult pe malul Oltului. BOGZA, C. O. 361. (Fig.) Pe zi ce merge se îngrămădesc dureri pe capul ei. IONESCU-RION, C. 72. 2. A înghesui, a îmbulzi. (Refl.) Printr-o mișcare instinctivă toți se îngrămădesc la provă. BART, S. M. 37. – Variantă: grămădi (SADOVEANU, O. VII 10, EMINESCU, O. I 54) vb. IV.

VARNIȚĂ, varnițe și varniți, s. f. 1. Înjghebare de scînduri în formă de cutie fără capac, pe jumătate îngropată în pămînt, folosită la stingerea varului sau la prepararea manuală a mortarului pe un șantier. Unde nici nu te aștepți întîlnești schele viguroase, stive de scînduri, grămezi de cărămizi și varnițe. STANCU, U.R.S.S. 206. Temeliile au așteptat privegheate de movilele de nisip și de varnițele gata de folosire. C. PETRESCU, R. DR. 96. Blocuri de piatră, nisip, varniți... stau toate îngrămădite împrejur. SP. POPESCU, M. G. 59. Varnițele clocoteau pufnind în stropi albi. ANGHEL-IOSIF, C. L. 53. 2. Groapă amenajată în pămînt pentru construirea cuptoarelor de var; cuptor în care se arde piatra de var. Varniții i se dă foc cu lemne de plop ori de răchită. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 226. – Pl. și: varniți (SP. POPESCU, M. G. 59).

pisoc², pisoace, s.n. (reg.) 1. nisip, pietriș. 2. piatră pentru cute (gresie).

RĂVĂȘEALĂ, răvășeli, s. f. Dezordine (produsă de obicei prin răscolirea, împrăștierea mai multor obiecte); neorînduială. Am găsit orașul într-o adevărată răvășeală. Peste tot se clădea; străzi întrerupte, piețele publice acoperite cu grămezi de nisip și piatră, – o forfoteală generală. SAHIA, U.R.S.S. 23.

arină¹ sf [At: COD. VOR., ap. DA / V: (îrg) -iră, ani- / Pl: ~ne / E: lat arena] (Înv) 1 Nisip. 2 (Trs) Nisipul fin al râurilor. 3 (Reg) Nisip cu pietre. 4 Plajă.

AGURIJOARĂ s. (BOT.; Portulaca grandiflora) portulacă, (reg.) ciuelănaș, gheață, ghețișoară, grașiță, grăjnicioară, nudli, pietricică, porcire, floare-de-nisip, floare-de-piatră, iarbă grasă.

AGURIJOARĂ s. (BOT.; Portulaca grandiflora) portulacă, (reg.) ciuelănaș, gheață, ghețișoară, grașiță, grăjnicioară, nudli, pietricică, porcire, floare-de-nisip, floare-de-piatră, iarbă-grasă.

PORTULACĂ s. (BOT.) 1. (Porlulaca grandiflora) agurijoară, (reg.) ciuelănaș, gheață, ghețișoară, grașiță, grăjnicioară, nudli, pietricică, porcire, floare-de-nisip, floare-de-piatră, iarbă-grasă. 2. (Portulaca oleracea) (reg.) dragoste, grașiță, porcină, urechelniță, buruiană-grasă, floare-de-piatră, pita-porcului.

grohotiș sn [At: H IV 245 / V: greut~ / Pl: ~uri / E: grohot² + -iș] (Reg) 1 Grămadă de pietre. 2 (Spc) Îngrămădire de bucăți colțuroase de rocă, de dimensiuni variabile, rezultate din dezagregarea stâncilor și prăvălite din munți sau aduse de ghețari. 3 (Pex) Rocă sedimentară formată din grohotiș (2). 4 (Pex) Loc acoperit cu grohotiș (2). 5 Amestec de piatră măruntă cu nisip.

CARIERĂ¹, cariere, s. f. Loc de unde se extrag diferite varietăți de piatră, pietriș, marmură sau nisip. [Pr.: -ri-e-] – Fr. carrière.

CARIERĂ¹, cariere, s. f. Loc de unde se extrag diferite varietăți de piatră, marmură, pietriș sau nisip. La carieră detunăturile izbucneau de trei ori pe zi. JIANU, C. 32. – Pronunțat: -ri-e-.

CIURUI¹, ciuruiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Cu privire la cereale sau la alte semințe) A trece sau a da prin ciur, a cerne cu ciurul. Cărăușii descărcau griul și unii dintre muncitori îl vînturau cu lopețile, alții îl ciuruiau în ciururi de sîrmă. DUNĂREANU, N. 27. ◊ (Cu privire la nisip sau la pietriș) Piatră c-alegea Și mi-o ciuruia: Mărunta cădea, Marea, rămînea. TEODORESCU, P. P. 38. 2. A găuri în multe locuri, a face ciur. O incursie nemțească îl ciuntise în schije de granată. POPA, V. 340. Ardă-l focu gherghef!... Mi-am ciuruit degitile cu acu. ALECSANDRI, T. I 335. Șoim vestit este Vîlcan, Suflet dres și trup vrăjit, Nici de paloșe Rănit, Nici de gloanțe Ciuruit. TEODORESCU, P. P. 554. ◊ Fig. Trec corbii... Pe cerul ciuruit de ploi. LESNEA, I. 71. Chipul lui stă alb, rece și liniștit., ca și luna, ce se dezvelește toată dintr-un nor și pare că încremenește, rotundă și frumoasă, în creștetul bolții ciuruite de stele. VLAHUȚĂ, O. A. 163.

ROCĂ. Subst. Rocă, șist; rocă vulcanică, rocă eruptivă, rocă magmatică, rocă sedimentarâ. Acaustobiolit; andezit; aplit; ardezie; argilă, lut, humă (pop.); asfalt; batolit; bauxită; bazalt; biolit; brecie; calcar, piatră-de-var (pop.); caolin; caustobiolit; cărbune, antracit, huilă, lignit, turbă; dacit; diorit, dolomită; filit; fonolit; fosforit; gabro; gnais; granit; granulit; grandiorit; grohotiș; guano; jasp; kimberlit; labradorit; lidită; loess; marmoră; marnă; micașist; migmatită; nisip, obsidian, pegmatit; peridotit; piatră, piatră ponce; pietriș; pirolit; pisolit, porfir; porfirit; radiolarit; riolit; serpentin; sienit; silex; șmirghel; talc, steatit; trahit; tuf, tufit. Mină, baie (reg.), carieră. Petrografie; litologie, Petrologie. Petrograf. V. mineral.

pietruș [At: BĂCESCU, PĂS. 128 / Pl: (2) ~i / E: piatră + -uș] 1 s (Mol) Nisip amestecat cu pietriș, pe malul unui râu. 2 sm (Orn; reg) Gușă-roșie (Erithacus rubecula rubecula).

DEȘERT adj., s. 1. adj. v. gol. 2. adj. v. pustiu. 3. adj. v. nelocuit. 4. s. (GEOGR.) pustietate, pustiu, (rar) pustiire, (reg.) pustieșag, (înv.) ariniș, pustiiciune. (~ul Sahara.) 5. s. (GEOGR.) deșert de argilă v. takâr; deșert de nisip v. erg; deșert de piatră v. hamadă. 6. s. (ANAT.) flămânzare, (pop.) bărdăhan, (prin Ban.) slabină. (~ la animalele rumegătoare.)

serir, (engl.= serir, reg, shore) supr. plană caracteristică reg. deșertice ale Saharei Occidentale, situată în porțiunile mai coborâte ale reliefului și acoperită cu pietrișuri și nisipuri grosiere, cu fețe lustruite sau lăcuite, rămase „in situ”, după îndepărtarea, prin deflație, a nisipului fin. Sin. deșert de pietre. sernifit, (engl.= serniphite) var. de conglomerat care a suferit un grad slab de metamorfism și în care s-au șters caracterele primare ale matricei (parțial sau total recristalizată). S. se întâlnesc în special în formațiunile sedimentare paleozoice.

gresie f. 1. piatră formată din grăunți de nisip; 2. un fel de argilă amestecată cu nisip fin; 3. varietate de gresie cu care se ascute coasele: și-a găsit coasa gresia PANN; 4. lemnul de pe osia carului, numit și scaunul dinainte, iar în Mold, perinoc. [Cf. albanez GĂRĂSĂ].

FORMĂ s. f. (< fr. forme, it., lat. forma): 1. complex de sunete prin care se exprimă sensul unui cuvânt; aspect exterior al unui cuvânt prin care acesta exprimă o valoare sau o funcție gramaticală (componentă care realizează o unitate dialectică cu conținutul cuvântului). În accepțiunea hjelmsleviană f. este unul dintre cele două componente (alături de substanță) ale conținutului și expresiei semnului lingvistic (cuvântului). Între planul conținutului (semnificantul) și planul expresiei (semnificatul) există o relație de interdependență (se presupun reciproc), iar între forma și substanța fiecărui plan, o relație de subordonare, în care rolul determinant îl are forma. Ca atare, după Hjelmslev, semnul lingvistic, cuvântul, este de fapt unitatea dintre forma conținutului și forma expresiei, legate între ele printr-o relație de solidaritate. În raport cu părțile de vorbire existente se poate vorbi, în gramatica tradițională, despre o f. substantivală, o f. adjectivală, o f. numerală, o f. pronominală, o f. verbală, o f. adverbială, o f. interjecțională, o f. prepozițională și de o f. conjuncțională. ◊ ~ lexicală: f. pe care o are un cuvânt ca parte de vorbire sau ca element al unei clase morfologice. ◊ ~ polimorfice: f. morfologice diferite sub care se prezintă un cuvânt notat într-o anchetă dialectală, ca rezultat al reacției subiectelor anchetate. ◊ ~ pronominală accentuată: f. de dativ și de acuzativ a pronumelui personal propriu-zis care reliefează prin accent persoana în comunicare, ca de exemplu mie – mine, ție – tine; lui, ei; nouă; vouă; lor. ◊ ~ pronominală neaccentuată: f. de dativ și de acuzativ a pronumelui personal propriu-zis care nu reliefează persoana prin accent în comunicare, ca de exemplu îmi, mi – mă; îți, ți – te; îi, i – îl, o; ne, ni – ne; vă, vi – vă; le, li – îi, le. ◊ ~ pronominală independentă: f. neaccentuată a pronumelui personal propriu-zis pronunțată independent în comunicare (nu cu alte cuvinte – v. exemplele de mai sus). ◊ ~ pronominală conjunctă: f. neaccentuată a pronumelui personal propriu-zis pronunțată împreună cu un alt cuvânt și legată de acesta prin cratimă, ca de exemplu mi-, -mi-, -mi; -mă-, -mă, m-, -m-; ți-, -ți-, -ți; te-, -te-, -te; i-, -i-, -i; l-, -l-, -l; o-, -o-, -o; -ne, -ne-, ne-; ni-, -ni-; ne-, -ne-, -ne; -vă-, -vă, v-, -v-; le-, -le-, -le, li-, -li-; i-, -i-, -i; le-, -le-, -le. ◊ ~ verbală hortativă: f. verbală care exprimă un îndemn, o poruncă, un ordin, ca de exemplu f. verbală de imperativ. ◊ ~ reduplicate: f. verbale care conțin în structura lor repetarea unei silabe, pentru exprimarea unei alte valori temporale, ca de exemplu dădeai și stăteai (f. de imperfect), în raport cu dai și stai (f. de prezent, dar și de imperfect). ◊ ~ verbală accentuată: f. de persoana I singular sau a III-a (singular și plural) a verbului a fi, la prezentul indicativului, care reliefează persoana prin accent, în comunicare, ca de exemplu sunt, este, sunt. ◊ ~ verbală neaccentuată: f. de persoana I sau a III-a a verbului a fi, la prezentul indicativului, care nu reliefează persoana prin accent, în comunicare, ca de exemplu -s, îs (nu-s copil, îs atent – la pers. I singular), -i, îi (nu-i acasă, îi plecat – la pers. a III-a singular); -s, îs (nu-s bune, îs vechi – la pers. a III-a plural). ◊ ~ verbală independentă: f. neaccentuată a verbului a fi pronunțată independent în comunicare (nu cu alt cuvânt), ca de exemplu îs, îi, îs (îs obosit, îi fricoasă, îs veseli). ◊ ~ verbală conjunctă: f. neaccentuată a verbului a fi pronunțată împreună cu un alt cuvânt și legată de aceasta prin cratimă, ca de exemplu -s, -i, -s (nu-s de-aici, nu-i vinovat, nu-s grei). ◊ ~ verbală afirmativă (pozitivă): f. verbală care conține o afirmație, care sugerează prin conținutul ei lexical ideea de afirmare a acțiunii, ca de exemplu lucrează, a mers, va trece, să vorbească, ar pleca, ascultând, asfaltat etc. ◊ ~ verbală negativă (negată): f. verbală care conține o negație, care sugerează prin conținutul ei lexical ideea de negare a acțiunii, datorită adverbului nu sau particulei ne- care precedă unele f. verbale, ca de exemplu nu lucrează, n-a mers, nu va trece, să nu vorbească, n-ar pleca, neascultând, neasfaltat etc. ◊ ~ verbală iodizată: f. verbală în care e inițial este rostit cu un iod (cu un i scurt, cu semivocala ĭ), ca diftongul ie, în exemple ca eram („ĭeram”), este („ĭeste”), edifica („ĭedifica”), elabora („ĭelabora”), emana („ĭemana”), erija („ĭerija”), evita („ĭevita”) etc. ◊ ~ verbală iotacizată: f. verbală în care o consoană este înmuiată (palatalizată) sub influența unui iot următor (a unui i sau e scurt, semivocalic), în momentul trecerii de la latină la română, sau sub influența analogiei, după formarea limbii române, ca de exemplu lat. *potĕo > poci, lat. sedĕo > șez, lat. vidĕo > văz, lat. remanĕo > rămâi, lat. *excotĭo > scoț, lat. salio > sai etc.; aprind > aprinz, pun > pui, cer > cei, trimit > trimiț etc. De aici și existența a două feluri de f. iotacizate: f. iotacizate originare (moștenite) și f. iotacizate analogice (refăcute) – poci, șez, văz, rămâi, scoț, țiu, sai, simț, viu etc.; amâi, aprinz, caz, cei, pui, spui, trimiț etc. ◊ ~ verbală inversă: f. verbală în structura căreia ordinea elementelor componente este inversată, ca de exemplu trecut-au, venit-a, opritu-s-au, ducă-se (< să se ducă) etc. ◊ ~ simplă: f. reprezentată printr-un singur cuvânt, printr-o singură unitate lexicală, ca de exemplu crin, parfumat, zece, voi, cere, aici, vai!, în, să etc. ◊ ~ compusă: f. reprezentată printr-un cuvânt compus, rezultat din îmbinarea a doi sau mai mulți termeni, ca de exemplu bunăvoință, gri-închis, nouăsprezece, oarecare, binecuvânta, nicicând, hodoronc-tronc, de pe lângă, ca să etc. ◊ ~ mixtă: f. care presupune îmbinarea unor elemente cu funcții diferite (îmbinare a două tipuri de f.: simple și compuse), ca de exemplu f. modale realizate cu ajutorul sufixelor flexionare, al auxiliarelor morfologice și al unor morfeme de origine prepozițională sau conjuncțională; f. modale cu timpuri simple și cu timpuri compuse (indicativul, conjunctivul și infinitivul). ◊ ~ gramaticală: f. luată de un cuvânt pentru a exprima un anumit raport gramatical. Astfel, f. copii este o f. gramaticală de plural nearticulat a substantivului copil; f. de genitiv-dativ singular (al) trenului este o f. gramaticală a cuvântului tren etc. ◊ ~ supletivă: f. gramaticală cu rădăcină diferită, care completează seria paradigmelor incomplete sau defective ale unor cuvinte flexibile. Astfel, sunt și ești sunt f. supletive în paradigma verbului a fi, ele având o altă rădăcină decât f. de infinitiv a acestuia; la fel, iau în raport cu radicalul infinitivului lua (lu-). ◊ ~ hibridă: f. rezultată din contaminarea a două elemente diferite. Astfel, vroiesc, vroiești, vroiește etc. sunt f. hibride rezultate din contaminarea f. vreau, vrei, vrea cu f. voiesc, voiești și voiește. ◊ ~ redundantă: (în teoria informației) f. de prisos, superfluă, nenecesară, care nu aduce nici un plus de informație. ◊ ~ proprie: f. pronominală moștenită din latină, ca de exemplu sie, sieși, sine, sineși, -și, se sunt f. proprii ale pronumelui reflexiv. ◊ ~ împrumutată: f. pronominală adăugată ulterior paradigmei unui alt pronume, ca de exemplu îmi, îți, ne, vă, mă, te, ne, vă sunt f. împrumutate ale pronumelui reflexiv de la pronumele personal de persoana I și a II-a, pentru cazurile dativ și acuzativ. ◊ ~ flexionară: f. rezultată din flexiunea unui cuvânt, proprie unui cuvânt cu flexiune (flexibil); f. care se modifică în raport cu categoriile gramaticale specifice părții de vorbire căreia-i aparține. Astfel, f. (unei) case este o f. flexionară de genitiv-dativ a cuvântului casă; f. gliei este o f. flexionară de genitiv-dativ a cuvântului glie; f. vorbești este o f. flexionară de prezent indicativ a verbului a vorbi etc. F. flexionară este în același timp și o f. gramaticală. ◊ ~ flexionară analitică: f. flexionară care exprimă cu ajutorul unor cuvinte-instrumente gramaticale (prepoziții, conjuncții, pronume reflexive, verbe auxiliare morfologice), separate de cele de bază, o relație, o valoare sau o caracteristică gramaticală. Astfel, f. de învățat (prepoziție + participiu) reprezintă modul supin; f. să vină (conjuncție + verb) reprezintă modul conjunctiv prezent; f. se duce (pronume reflexiv + verb la prezentul indicativ) reprezintă o diateză reflexivă; f. a vorbit (f. specializată de verb auxiliar morfologic + participiu) reprezintă perfectul compus; f. va fi mergând (viitorul verbului a fi + gerunziu) reprezintă prezumtivul prezent etc. ◊ ~ flexionară sintetică: f. flexionară care exprimă un raport, o valoare sau o caracteristică gramaticală cu ajutorul unor afixe (sufixe și desinențe). Astfel f. flexionară sintetică făcusem (rădăcina făc-, sufixul perfectului -u-, sufixul mai mult ca perfectului -se- și desinența -m) reprezintă mai mult ca perfectul etc. ◊ ~ fixă: f. neschimbătoare, împietrită, proprie unui cuvânt fără flexiune (neflexibil) sau unei construcții gramaticalizate. Astfel, unde, na, cu și să sunt f. fixe, ele aparținând, în ordine, adverbului, interjecției, prepoziției și conjuncției – părți de vorbire neflexibile; f. câte este o f. fixă în structura gramaticală (de numeral distributiv) câte doi etc. ◊ ~ perifrastică: f. verbală temporală cu aspectul unei perifraze, în structura căreia intră un verb auxiliar morfologic, ca de exemplu am să vin, o să vină, era mergând, era plecat etc. ◊ ~ multiple: f. în număr de două la unele substantive, în raport cu singularul sau în raport cu pluralul. ◊ ~ multiple de singular (la substantivele vechi, nediferențiate semantic, de genuri diferite sau de același gen sau la substantive noi, împrumutate, nediferențiate sau diferențiate semantic): de exemplu călăuz – călăuză, rod – roadă, țol – țoală; berbec – berbece, flutur – fluture, livadă – livede; basc – bască, poem – poemă; cartel – cartelă, cifru – cifră etc. ◊ ~ multiple de plural: (la trei serii de substantive, vechi și noi, împrumutate fără diferențieri semantice și cu diferențieri semantice, unele cu f. de masculin singular, altele cu f. de feminin singular și altele cu f. de neutru singular): de exemplu bobi – boabe, cocoși – cocoașe, ochi – ochiuri, curenți – curente, derivat – derivate; boli – boale, școli – școale, haine – haini, ulițe – uliți, secerători – secerătoare, balamale – balamăli, cărni – cărnuri, mâncări – mâncăruri, lefi – lefuri, trebi – treburi; cămine – căminuri, chibrite – chibrituri, ghivece – ghiveciuri, rapoarte – raporturi, resoarte – resorturi etc. 2. aspect exterior, ținută a unui cuvânt sau a unei comunicări. ◊ ~ literară (îngrijită): f. care corespunde normelor limbii literare actuale; f. corectă, curată, realizată cu grijă, îngrijită, ca de exemplu înfățișează, al meu, l-a trimis, ei fac etc. ◊ ~ neliterară (neîngrijită): f. care nu corespunde normelor limbii literare actuale; f. incorectă (dezacord, greșeală de pronunțare, ortografică, de punctuație, gramaticală etc.), ca de exemplu înfățișază, al mieu, la trimes, ei face etc. ◊ ~ dialectală: f. fonetică, lexicală, morfologică sau sintactică ce caracterizează o anumită varietate geografică (teritorială) a unei limbi. Astfel: conservarea lui u final în Crișana și estul Munteniei – capŭ, mortŭ, palatalizarea labialelor în Moldova – g’ine (= bine), k’atră (= piatră) etc.; conservarea lui arină („nisip”) și păcurar („cioban”) în vestul Transilvaniei, a lui curechi („varză”) în Moldova; f. identice pentru indicativul prezent, persoana a III-a singular și plural – (el, ei) vede – și f. verbale iotacizate – (eu) văz, să văz – în Muntenia; conservarea construcției cu infinitivul – mere a vâna („merge să vâneze”) – în Maramureș etc. F. dialectale se opun, în cazul unei limbi date, f. populare (specifice vorbirii populare și nelimitate la o anumită zonă geografică) prin grade diferite de generalitate pe un anumit teritoriu. Împreună cu cele populare, ele se opun, în plan socio-cultural, f. literare. Există o interferență permanentă între f. dialectale și varietatea literară a unei limbi. Anumite f. dialectale selectate în procesul istoric al constituirii normei supradialectale participă la elaborarea varietății literare a unei limbi. Limba literară poate avea o coloratură dialectală într-o provincie cu prestigiu cultural și economic deosebit și cu tradiții bogate, datorită infiltrării particularităților (sub)dialectului respectiv. Unele f. dialectale și populare sunt utilizate de scriitori în operele lor ca mijloc de realizare a culorii locale. Influența limbii literare asupra graiului și a (sub)dialectului contribuie la nivelarea diferențelor dialectale. ◊ ~ populară: f. care aparține vorbirii populare, ca de exemplu beutură „băutură”, casăle, cășile „casele”, cearcă „încearcă”, ficior „fecior”, vor moștini „vor moșteni”, Pătru „Petru” etc. ◊ ~ hipercorectă: f. greșită, izvorâtă din teama de a nu greși, din aplicarea, prin analogie, a unei reguli lingvistice potrivite pentru alte situații, ca de exemplu piftea (în loc de chiftea), poplen în loc de poplin), ștart (în loc de start), ficsonomie (în loc de fizionomie) etc. – v. hipercorectitudine.

BLOCAJ ~e n. 1) Fundație de drum constând dintr-un strat de piatră așezat pe un pat de nisip. 2) sport Procedeu tactic de apărare sau de oprire a unei acțiuni a adversarului. /<fr. blocage

TRAVERTIN s. m. Tuf calcaros care poate fi lustruit ca marmura și se întrebuințează ca piatră de construcție. Vedem mormane de nisip fin și o argilă de culoarea travertinului. CONTEMPORANUL, S. II, 1955, nr. 481, 3/3.

pisoc² sn [At: KLEIN, D. 205 / Pl: ~oace / E: ucr пісок] 1 (Trs; Mar) Nisip. 2 (Trs; Mar) Pietriș. 3 (Buc; spc) Piatră de pe malul apelor de munte, din care se fac cute.

muruială sf [At: BIBLIA (1688), 591¹/36 / Pl: ~ieli / E: murui¹ + -eală] 1 Pământ sau lut înmuiate cu apă, uneori amestecate cu baligă și paie sau var și nisip cu care se muruiesc¹ pereții, pardoseala etc. Si: (reg) imală, murluială, tencuială. 2 (Înv) Var. 3 (Ban) Amestec de var și nisip folosit pentru a lega între ele pietrele sau cărămizile unei construcții Si: mortar¹. 4 (Reg) Pământ frământat din care se construiesc pereții. 5 (Teh) Material argilos folosit la astuparea fisurilor, crăpăturilor și, în general, a golurilor de dimensiuni mici din pereții lucrărilor sau ai construcțiilor subterane, pentru a le asigura etanșeitatea. 6 (Reg) Humă neagră, amestecată cu baligă de cal, cu care se trag brâiele în jurul ferestrelor casei, în exterior. 7 (Buc) Murdărie (1). 8 (Reg) Amestec de făină cu apă și șofran sau gălbenuș de ou, cu care se ung pâinea, colacii, mălaiul etc., înainte de a se introduce în cuptor Si: (reg) cir.

rom³ sn [At: VICIU, GL. / Pl: ~uri / E: nct] (Reg) Nisip fin de râu sau făină de piatră măcinată în șteampuri, care conține aur.

MURUIALĂ s. f. 1. Faptul de a m u r u i¹. 2. Pămînt sau lut muiate cu apă, uneori amestecate cu baligă și paie sau cu var și nisip, cu care se muruiesc¹ pereții, pardoseala etc.; (regional) imală, murluială. V. t e n c u i a l ă. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., COSTINESCU. Nici muruiala pe pereții de lemn n-are înțeles, fiindcă tot cade cu vremea. SLAVICI, N. I, 9. Acuma părintele ședea mai bucuros afară decît în casă, fiindcă din casă nu se vede atât de bine muruiala casei. id. ib. 20, cf. F (1884), 116. LIUBA-IANA, M. 9. După aceea, a pus-o să-i ungă prispa cu muruială de lut galben și bălegar de oaie. CAMILAR, C. P. 68, Cf. REV. CRIT. III, 161, COM. SAT. III, 79, CHEST. III 128/6, ALR I 1 677/348, ALRM II/I h 279, A I 21, V 15,16, 20. ♦ (Învechit) Var. Au ars oasele împăratului Idumeii în muruială. BIBLIA (1688), 591¹/36. ♦ (Prin Ban.) Amestec de var și nisip folosit pentru a lega între ele pietrele sau cărămizile unei construcții. V. m o r t a r¹. Cf. F (1884), 116. ♦ (Regional) Pămînt frămîntat din care se construiesc pereții (Mogoșești-Slatina). CHEST. II 86/80. ♦ (Tehn.) Material argilos folosit la astuparea fisurilor, crăpăturilor și, în general, a golurilor de dimensiuni mici din pereții lucrărilor sau ai construcțiilor subterane, pentru a le asigura etanșeitatea. Cf. LTR². ♦ (Regional) Humă neagră/amestecată cu baligă de cal), cu care se trag brîiele împrejurul ferestrelor casei (în exterior). Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 3. (Prin Bucov.) Murdărie (1). LEXIC REG. 105. 4. (Regional) Amestec de făină cu apă (și șofran sau gălbenuș de ou), cu care se unge pîinea, colacii, mălaiul etc., înainte de a se băga în cuptor. V. c i r. Se ung pîinile și mălaiele pe deasupra cu muruială de făină de grîu, ca ele să nu crape. GOROVEI, CR. 81, cf. ȘEZ. V, 107, A V 16, VI 26. – Pl.: muruieli. – Murui¹ + suf. -eală.

NISIPI, NĂSIPI (-pesc) l. vb. tr. A acoperi cu nisip. II. vb. refl. A se preface în nisip, a se măcina, a se pulveriza: Piatra se năsipește Și cît lumea nu trăește (MAR.).

ZGURĂ, zguri, s. f. ~ (Fig.) Negură. Din zgura vremii. ◊ Zgură bazică = produs secundar obținut la fabricarea oțelului și folosit ca îngrășămînt. Piatră de zgură = piatră de construcție, fabricată dintr-un amestec de nisip, zgură și un liant și întrebuințată la prepararea betoanelor și a plăcilor izolante. ◊ (Fig.) (Cu aluzie la culoarea neagră a reziduului) Soarele spărgea norii de zgură. (din ngr. σκουρά, σκουριά < gr. σκωρία; cf. scoare și scr. skorija, bg. zgorija, zgurija, zgurja, alb. zgürë) [def. DLRLC]

LITOFAG, -Ă adj. Care mănîncă nisip sau pietriș. [< fr. lithophage, cf. gr. lithos – piatră, phagein – a mînca].

piatră f. 1. corp dur și solid ce servă la clădire; 2. cremene sau alt corp solid de aceeaș natură: a arunca pietre; 3. grindină: bate piatra; 4. fig. și fam. piatră în casă, fată de măritat; 5. grămadă de nisip, de pietriș, ce se formează în bășica udului; 6. nume de minerale: piatră acră, alaun; piatră de var, carbonat de calce; piatra iadului, nitrat de argint cu care se servă în chirurgie spre a arde carnea; piatră scumpă, mineral de un preț mare, ca diamantul, rubinul, etc.; piatră vânătă, sulfat de cupru. [Lat. PETRA].

ZGURĂ s. f. 1. Produs care rămîne după extragerea metalelor din minereuri sau după topirea metalelor și care conține cea mai mare parte a materialelor străine din metalul respectiv; partea minerală, fuzibilă, din cenușa cărbunilor, întrebuințată la fabricarea unor materiale de construcție. Un fochist oacheș, unsuros... ieșise c-o căldare de zgură pe punte. BART, S. M. 94. Un fir de zgură, o clătire de-o clipă în turnarea unui clopot, cine știe dacă nu hotărăsc pentru totdeauna de claritatea sunetului. VLAHUȚĂ, O. AL. II 77. ◊ Zgură bazică = produs secundar obținut la fabricarea oțelului și folosit ca îngrășămînt. Piatră de zgură = piatră de construcție, fabricată dintr-un amestec de nisip, zgură și un liant și întrebuințată la prepararea betoanelor și a plăcilor izolante. ◊ Fig. (Cu aluzie la culoarea neagră a reziduului) Soarele spărgea norii de zgură. C. PETRESCU, S. 181. ♦ Strat de oxizi metalici, format deasupra unei suduri executate cu arc electric. 2. Cenușă întărită (provenită din lucruri arse de multă vreme). Pete mari de cenușă vînătă, pe care soarele, și ploile au schimbat-o în zgură, arată locurile pe care se înălțau clădiri. STANCU, U.R.S.S. 147. Pe acolo s-au găsit în vechime săgeți... cărămizi și zgură. ODOBESCU, S. II 224. Fig. De zgura vremii-n mine se scutură nomazii, Pribegite lor inimi răsună-n mușchii mei. LESNEA, A. 52. Simt că se ridică-n mine nu știu ce străveche zgură; Peste lacu-mi de iubire a plouat potop de ură. DAVILA, V. V. 104. 3. Funingine. Nu zgura de pe fețe, nici hainele ponosite, nici oboseala fizică nu erau caracteristice minerilor din Valea Jiului... ci tocmai acea lumină oțelită din ochi, acea forță pe care asemenea oameni o degajă – fie că sînt sau nu acoperiți de funingine. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 8/6.

lapte [At: PSALT. 314 / Pl: (50-51) lăpturi, (53-55, 62) ~pți E: ml lac, -tis] 1 sn Lichid alb-gălbui, dulceag, cu miros caracteristic, foarte hrănitor, secretat de glandele mamare ale femelelor mamiferelor, și care constituie hrana exclusivă a copilului sugar și a puiului de animal. 2 sn Aliment de bază al omului obținut prin mulgerea femelelor unor animale domestice. 3 sn (Pop; îe) A fi învățat ca mâța la ~ A avea obiceiuri rele. 4 sn (Pop; îe) A fi supt ~ de capră Se spune despre o persoană excesiv de energică. 5 sn (Pop; îe) A spune și ~le pe care l-a supt A mărturisi tot, cu lux de amănunte. 6 sn (Îs) ~ dulce Lapte proaspăt, nefermentat. 7 sn (Reg; îas; șîs ~ crud, ~ prins) Lapte (1) matern, secretat imediat după naștere Si: coraslă. 8 sn (Îs) ~ prins Lapte (2) nefiert fermentat Si: (reg) chișleag. 9 sn (Îs) ~ bătut Lapte (2) închegat și apoi bătut. 10 sn (Îs) ~ acru Lapte (2) fiert, apoi fermentat în mod natural. 11 sn (Îs) ~ pasteurizat Lapte (2) din care s-au eliminat, în aparate speciale, bacteriile. 12 sn (Îs) ~ condensat Lapte (2) căruia i s-a redus conținutul de apă. 13 sn (Îs) ~ praf Lapte (2) sub formă de pulbere, obținut prin eliminarea apei din componența lui. 14 sn (Pop; îe) Tare-i ~ acru! E foarte greu de suportat. 15 sn (Reg; d. ochi; îe) De ~ acru De culoare deschisă. 16 sn (Pop; îc) ~-de-pasăre Desert preparat din lapte, ouă și zahăr. 17 sn (Îac; șîc ~-de-găină) Băutură preparată din gălbenuș de ou, zahăr sau miere și lapte fierbinte, folosită ca remediu împotriva tusei Si: șodou. 18 sn (Îs) Frate sau soră de ~ Copil, considerat în raport cu alt copil, care a fost alăptat de aceeași doică. 19 sn (Ast; îs) Calea (sau, îvp, drumul) ~lui Calea Lactee. 20 sn (D. femela unor animale domestice; îla) De ~ Crescută pentru producția de lapte (2). 21 sn (D. femelele unor animale domestice; îal) Care produce mult lapte (2). 22 sn (D. copii sau d. puii de mamifer; îal) Care nu au fost înțărcați Si: sugari. 23 sn (D. vaci, oi etc.; îoc stearpă; îal) Care dă lapte Si: mânzare, plecătoare. 24-25 sn (D. femelele unor animale domestice; îla) Bună (sau rea) de ~ Care dă (mult sau) puțin lapte (2). 26 sn (Îe) A curge ~ și miere A fi îmbelșugare. 27 sn (Pfm; d. oameni; îe) A fi numai ~ și miere A se purta mieros. 28 sn (Îae) A fi binevoitor. 29 sn (Îs) Miere și ~ Bunăstare. 30 sn (îas) Înțelepciune. 31 sn (Fig; d. afirmații; îla) Cu ~ Adevărat. 32 sn (Îal) Folositor. 33 sn (Îal) Ușor de realizat. 34 sn (Pop; îe) A curge (sau a cădea cuiva) ~ (sau ~le) în păsat sau a (se) vărsa ~le în păsat (ori în ~ul cuiva) A beneficia de un ajutor neașteptat. 35 sn (Îae) A-i merge foarte bine. 36 sn (Pop; îe) E ~ cu păsat Se spune despre un lucru bun, util. 37 sn (Pop; îe) A pune tot ~le în păsat A fi risipitor. 38 sn (Pop; îe) A stoarce ~ din piatră A realiza lucruri extraordinare, învingând obstacole de netrecut. 39 sn (Pop; îe) Când a da din piatră ~ Niciodată. 40 sn (Pop; îe) A cădea (a se băga, a se lovi, a pica, a se potrivi) ca musca-n ~ A fi inoportun. 41 sn (Îs) Dinți de ~ Primă dentiție, la copii și la puii unor mamifere. 42 (Pop; îe) A avea dinții de ~ A fi încă tânăr. 43 sn (Îae) A fi lipsit de experiență de viață. 44-45 sn (Olt; îe; îlaj) (A fi) de un ~ (cu cineva) (A fi) de aceeași vârstă cu cineva. 46-47 sn (Olt; îae; îal) (A fi) asemănător cu cineva în privința ideilor sau a sentimentelor. 48 sn (Bis; fig) Învățătură evanghelică, concepută ca prima hrană a spiritului. 49 sn (Pop; îls) ~ de cuc (sau de vrabie) Lucru inexistent, imposibil de realizat. 50-51 snp (Pop) Diferite sortimente (de lapte (2) sau) de produse alimentare preparate din lapte (2). 52 sm (Pop) Cantitate de lapte (1) obținută de la o oaie sau de la mai multe oi, la stână, într-un timp determinat Si: mulsoare. 53 sm (Pop; îe) A se băga oile în ~pți (sau, reg) a se pune oile pe ~pți A despărți oile de miei primăvara și a începe mulsul, pentru a face brânză. 54 sm (Reg; îe) A scoate oile din ~pți A înceta mulsul oilor. 55 sm (Reg; îs) ~ de pește Lapți (1). 56 sn (Îvr; îs) ~ vegetal Suc cu aspect lăptos care se găsește în unele plante ori fructe sau care se prepară din acestea. 57 sn (Pop; îs) ~ de bou (~ de sămânță sau ~ de buhai) Mâncare de post preparată din sămânță de cânepă sau de dovleac pisată, amestecată cu apă și îndulcită puțin. 58 sn (Îas) Zeamă în care s-au fiert prune sau alte fructe uscate. 59 sn (Îas; șîs ~le boului) Mâncare preparată din oțet, apă și mămăligă. 60 sn (Îas) Mâncare preparată din apă cu sare fiartă, amestecată cu frunze de porumb. 61 sn (Fig; îas) Lucru inexistent sau imposibil de realizat. 62 sm (Reg; d. boabele cerealelor; șîf lapți; îla) În (sau cu) ~ Care sunt într-o fază de dezvoltare anterioară coacerii, conținând un lichid alb asemănător laptelui (1) Si: crud, necopt. 63 sn Lichid asemănător cu laptele (1). 64 sn (Îs) ~ de var Suspensie de hidroxid de calciu în apă, folosită mai ales la văruit. 65 sn (Îs) ~ de ciment Amestec format din praf de ciment și apă, folosit, mai ales, la lucrările de construcții. 66 sn (Îs) ~ de malț Malț măcinat și amestecat cu apă, folosit la prepararea berii. 67 sn (Îs) ~ de piatră (sau ~ de stâncă) Stalactită. 68 sn (Reg; îas) Nisip de culoare vânătă-gălbuie folosit la prepararea unor coloranți. 69 sn (Apc; pop; îs) ~ de miere Băutură fermentată obținută din miere amestecată cu apă sau cu lapte (2) Si: hidromel, (reg) mursă. 70 sn (Înv; îs) Vase (purtătoare) de ~ (sau, înv, vinele ~lui) Vase limfatice. 71 sn (Bot; îc) ~le-câinelui (sau, rar ~le-cățelei; reg, ~-câinesc; ~-de-câine) Alior (Euphorbia). 72 sn (Bot; reg; îae) Ciuboțica-cucului (Primula officinalis). 73-74 sn (Bot; Trs) Două specii de alior (Euphorbia helioscopia și platyphillos). 75 sn (Bot; rar; îc) ~le-păsării (sau, rar, ~le-păsărilor) Plantă erbacee înaltă de 15-20 cm, cu o singură frunză, cu flori mici galbene, răspândită prin locuri necultivate Si: (reg) plisc-păsăresc (Gagea lutea). 76 sn (Bot; pop; îac) Bălușcă (Ornithogalum umbellatum). 77-78 sn (Bot; Mun) Două specii de lalea (Tulipa biembersteiniana și silvestris). 79 sn (Reg; îac) Plantă mică, nedefinită mai îndeaproape Si: (pop) malaiul-paserii. 80 sn (Îc) ~le-stâncii Plantă erbacee din familia primulacee, cu tulpina ramificată, cu mai multe rozete de frunze lanceolate, cu flori albe dispuse în umbele, răspândită în regiunea alpină Si: lăptișor, (reg) primuliță (Androsace chamaejasme). 81 sn (Îac) Plantă erbacee din familia primulacee, de mici dimensiuni, cu flori alburii dispuse în umbelă, care crește pe stâncile din regiunea alpină (Androsace arachnoidea). 82 sn (Îac) Mică plantă erbacee din familia primulacee, cu tulpina scapiformă, lipsită de peri, cu frunze lanceolate, cu flori solitare sau reunite sub formă de umbelă, albe cu galben, cu fructul sub formă de capsulă, care crește în locuri umede sau calcaroase din regiunea alpină (Androsace lactea). 83 sn (Bot; îc) Sudoarea-~lui Captalan (Petasites officinalis). 84 sn (Bot; reg; îc) Burete-de-~ Lăptucă (Agaricus volemus). 85 sn (Mol) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 86 sn Melodie după care se execută laptele (85).

sigă sf [At: BARASCH, I. N. 74/20 / Pl: (rar) sighe / E: srb siga] 1 Material de culoare albă, galbenă sau roșie, care se găsește în natură sub formă de bolovani sau de nisip, folosit la zugrăvit, în tăbăcărie sau ca piatră de construcție. 2 (Reg) Fund de apă pe care se află roci dure și pietroase. 3 (Olt) Lut ars folosit în construcții. 4 (Olt) Cărămidă din lut ars. 5 (Reg) Lignit. 6 (Mol) Un fel de huilă vânătă.

prund sn [At: VARLAAM, C. 318 / V: (îrg) ~nt (Pl: ~uri, ~e) / Pl: ~uri / E: slv *прѫдъ cf srb prud, pn pr’d] 1 Pietriș mărunt amestecat cu nisip, care se găsește pe fundul apelor sau, în straturi, în scoarța pământului Si: (reg) prundar (1), prundiș (1). 2 Pietriș mărunt așternut pe drumuri, pe șosele Si: (reg) prundiș (2). 3 (Reg) Nisip de râu Si: (reg) prundiș (3). 4 (Reg) Grămadă de pietre Si: grohotiș (1). 5 (Pop) Albie (4) (cu pietriș). 6 Țărm acoperit cu prund (1) Si: (reg) prundar (3), prundiș (4). 7 Teren nisipos Si: prundar (4), prundiș (5). 8 Insulă mică pe cursul unei ape curgătoare, fără vegetație Si: prundiș (6). 9 (Reg) Bucată de pământ cuprinsă între răzoare Si: (reg) delniță (3). 10 (Reg) Poiană.

caldarâm sn [At: (a. 1715) ȘIO / V: ~dâr~ ~ dăr~, căldăr~ / Pl: ~uri / E: tc kaldyrym] (Tem) 1 Pavaj executat cu bolovani, cuburi de piatră sau cu bucăți de lemn așezate pe un pat de nisip. 2 (Pex) Drum pavat sau asfaltat.

HAMÁDĂ (< fr.) s. f. Platou stâncos în regiunile deșertice, lipsit de o pătură de sol sau de nisip. Caracteristică Saharei, Pen. Arabia, Australiei Centrale și de V; deșert de piatră.

NISIPI, nisipesc, vb. IV. 1. Tranz. (Rar) A acoperi cu nisip, a astupa cu nisip. (Cu pronunțare regională) Principele ascunse mai întăi coroana sa... într-o fîntînă și, după ce o năsăpi, luă cu ai săi refugiul spre munții Carpați. ȘEZ. III 171. 2. Refl. A se preface în nisip, a se măcina, a se pulveriza. (Atestat în forma năsipi) Că piatra se năsipește Și cît lumea nu trăiește! MARIAN, S. 238. – Variantă: (regional) năsipi vb. IV.

CALDARÂM, caldarâmuri, s. n. Pavaj executat cu bolovani, cuburi etc. de piatră sau (în trecut) cu bucăți de lemn așezate pe un pat de nisip; p. ext. drum pavat sau asfaltat. – Din tc. kaldırım.

SAVURĂ f. 1) Material granular obținut prin concasarea pietrelor și folosit ca element component al îmbrăcămintei rutiere. 2) Încărcătura din material greu (nisip, pietriș etc.), care asigură stabilitatea unei nave; lest; balast. /<ngr. savúra

CALDARÂM, caldarâmuri, s. n. Pavaj din bolovani, cuburi etc. de piatră sau (în trecut) din bucăți de lemn așezate pe un pat de nisip; p. ext. drum pavat sau asfaltat. – Din tc. kaldırım.

CORINDON s. n. Oxid de aluminiu foarte dur, care se găsește în calcare cristaline sau în nisipuri și care se poate prepara și pe cale artificială, unele varietăți fiind pietre prețioase, iar altele, cu aspect de mase grăunoase, fiind folosite pentru șlefuire. – Fr. corindon.

pavaj sn [At: POLIZU / V: (înv) ~agiu (Pl: ~ii), pavegii snp / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: fr pavage] 1 Acțiune de a pava. 2 (Ccr) Strat neted de blocuri cubice de piatră, bucăți de lemn, cărămizi, dale etc., așezate strâns unele lângă altele pe o fundație de nisip sau de mortar, cu care se acoperă un drum, o curte, a încăpere etc. Si: caldarâm, (ltî) paviment, (iuz) pavea (3), pardoseală.

CORINDON s. n. Mineral (oxid de aluminiu) foarte dur, care se găsește în calcare cristaline sau în nisipuri (putîndu-se prepara și pe cale artificială); unele varietăți ale lui (safirul, rubinul, topazul etc.) sînt pietre prețioase, altele, cu aspect de mase grăunțoase (cum este șmirghelul), se întrebuințează pentru șlefuire.

BETÓN (< fr., germ.) s. n. 1. Material de construcție obținut prin amestecarea unui material granular (pietriș, nisip) cu un liant (ciment, bitum etc.) și cu apă, și care, după priză și întărire, devine consistent și rezistent ca piatra. ♦ B. armat = b. de ciment în masa căruia se înglobează o armătură de oțel, destinată să preia eforturile de întindere. Primele brevete de b.a. au fost obținute (1867-1878) de grădinarul francez J. Monnier. ♦ B. precomprimat = b. armat la care se realizează, înainte de încărcare, o stare permanentă de comprimare (prin întinderea armăturii de oțel înainte de turnarea b). A fost folosit în practică (1930) de inginerul constructor francez E. Freyssinet. ♦ B. refractar = b. preparat cu ciment Portland, ciment aluminos și agregate din materiale refractare, avînd o bună rezistență mecanică la temperaturi mai mari de 300°C. B. asfaltic = b. din material cu granulație mare, avînd ca liant bitumul asfaltic, folosit la executarea unor îmbrăcăminți rutiere. 2. Fig. (SPORT.) Sistem tactic de apărare folosit în jocurile sportive (mai ales în fotbal), constînd în utilizarea supranumerică a jucătorilor în linie defensivă.

ÎMPREUNA, împreun și împreunez, vb. I. Refl. 1. A se aduna la un loc, a se uni; a se îmbina. Cînd umbrele se împreunară în amurgul serii, Ileana se ridică de pe piatră. SLAVICI, N. I 65. Limba rîurilor blîndă, ale codrilor suspine, Glasul lumii, glasul mării se-mpreună-n infinit. EMINESCU, O. IV 119. ◊ Fig. Bătrînu-și pleacă geana și iar rămîne orb, Picioarele lui vechie cu piatra se-mpreună. EMINESCU, O. I 98. ◊ Tranz. Mută fluvii și le împreună, Și le-abate albia străbună; Răsădește proaspătă pădure Pe întinderi de nisipuri sure. D. BOTEZ, F. S. 16. Înainte de a dormi, ea își împreuna mînile. EMINESCU, N. 67. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A întruni, a cumula. Emirii... pe lîngă autoritatea mireană împreunau și pe cea bisericească. BĂLCESCU, O. II 44. 2. (Despre ființe de sex opus) A se împerechea. Und’ s-a pomenit Și s-a auzit Să se-mperecheze, Să se-mpreuneze Porumbița albă Cu porumba neagră? TEODORESCU, P. P. 648. Unde s-au aflat Că s-a-mpreunat Corbi cu turturele, Șerpi cu floricele, Urși cu căprioare? ALECSANDRI, P. P. 117. – Accentuat și: împreun (EMINESCU, O. I 97).

SAVURĂ s. f. 1. Material pietros alcătuit din granule, care se obține prin sortarea pietrei rezultate din concasarea rocilor și se întrebuințează la construirea macadamurilor și la prepararea asfaltului. 2. (Învechit) Povară formată de obicei din saci de nisip sau de prundiș, care se pune într-o corabie pentru ca aceasta să se poată afunda în apă atît cît cere stabilitatea ei; lest. Își făcură savura sau povara corăbiei de piper. GORJAN, H. II 46.

havuz sn [At: AMIRAS, ap. LET. III, 163/28 / V: a~, habuz / Pl: ~uri, și ~e / E: tc havuz] 1 Bazin de apă descoperit, construit în parcuri, în scuaruri etc. din piatră sau din beton, de obicei cu fântână arteziană în interior. 2 Fântână arteziană. 3 (Reg; îf habuz) Scobitură în pământ din care se scoate nisip.

GRĂMADĂ, grămezi, s. f. 1. Cantitate mare de lucruri (de același fel) așezate unele peste altele (în neorînduială); cantitate mare dintr-un material strîns la un loc (în formă de movilă). Zac în soare grămezi de var și nisip. STANCU, U.R.S.S. 165. Pe alocuri se zăreau grămezi de porumb auriu, curățit de foi. SANDU-ALDEA, U. P. 136. Azi grămezi mai sînt, de piatră, din cetatea cea de ieri. EMINESCU, O. IV 116. Cîte cinci mi-i așeza, Nouă grămezi că făcea. TEODORESCU, P. P. 512. ◊ Fig. Pe cer grămezile de stele Răsar ca niciodată parcă. ANGHEL, Î. G. 37. De subt marginile depărtate ale văzduhului de pretutindeni, nenumărate grămezi vinete de nouri posomorîți, cu frunți îndrăznețe și amenințătoare, se iviră fără de veste. HOGAȘ, M. N. 175. ◊ (În comparații și metafore) Argatul, atras de gemetele lui Vasile, se îndreptă spre poiată, îl găsi grămadă în fundul poieții. BUJOR, S. 93. Norii s-au mai răzbunat Spre apus, dar stau grămadă Peste sat. COȘBUC, P. I 223. ◊ Expr. A cădea (sau a se prăbuși) grămadă = a cădea jos în nesimțire (ca o masă inertă). S-au ridicat cu picioarele în sus și au căzut grămadă sub oiște. PREDA, Î. 26. Și Ben-Omar – un leș la chip – S-a prăbușit grămadă jos. TOMA, C. V. 49. Căzu grămadă în fundul poieții, ținîndu-se cu mîna de cap și văitîndu-se înăbușit. BUJOR, S. 93. A da (sau a face, a pune) pe cineva grămadă (jos) = a trînti, a doborî (pe cineva); p. ext. a omorî (pe cineva). Și n-am fost slab și nici fricos: Pe opt ți-i dau grămadă jos. COȘBUC, P. I 199. De-ar fi dorul vînzător, Io m-aș face negustor; L-aș face grămadă-n șură Și l-aș da cui îmi dă gură. HODOȘ, P. P. 35. Claie peste grămadă v. claie. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») Cantitate, număr mare; mulțime, sumedenie, puzderie. Grămezi de leși fugeau alungate. SADOVEANU, O. I 254. Pe-un cîmp, o grămadă de oameni prăfuiți, osteniți, aduși de șale, merg delaolaltă. GÎRLEANU, L. 43. I-au dat o grămadă de bani. SBIERA, P. 132. E bolnavă de-o grămadă de vreme. RETEGANUL, P. I 24. ◊ Loc. adv. Cu grămada = în număr mare, cu duiumul, cu nemiluita. Cădeau d-a stînga și d-a dreapta lui cu grămada. ISPIRESCU, L. 170. Cîrdurile de gîște sălbatice... trec mereu cu grămada d-a lungul Buzăului. ODOBESCU, S. III 23. ◊ (În metafore și comparații) Cei mai mici, de foame-aduși, Se scîncesc și plîng grămadă Pe la uși. COȘBUC, P. I 224. Toți banii ce fur din țară [boierii] îi duc pe tot anul grămadă în străinătate, ca să încurajeze industria străină. BOLLIAC, O. 238.

HOMOC, subst. ard. < ung. homok „nisip”, sau ung. homoka „frunte”. 1. – b. (16 B IV 239). 2. Homoc/a (ib.).; -ea, St. din Homocești s. (16 B V 48, 50). 3. Cu schimb de term. 3. Homic/eni s. r. Piatra Neamț; -ești s. (Dm).

mâlitură sf [At: PRAVILA (1814), 24/21 / V: (Trs) mol~, (Mar) mul~ / Pl: ~uri / E: mâli + -tură] 1 Depunere de mâl, pietre, frânturi de lemn etc. Si: mâliște (1) Vz aluviune. 2 Loc în care s-a depus mâl Si: mâliște (2). 3 Nămol. 4 (Mar; Trs) Pământ nisipos Si: mâliște (4). 5 (Mar; Buc) Nisip mărunt Si: mâliște (5).

MOLÓZ s. n. 1. Materia] constituit din bucăți mici și din praf de cărămidă și de mortar întărit, rămas după dărîmarea sau executarea unei zidării. Straturi de cărămidă roșie ce se alternă . . . cu așternuturi de un moloz țeapăn și gălbui. ODOBESCU, S. I, 388. Casa noastră – o grămadă de moloz acoperită de bălării. VLAHUȚĂ, O. A. 497, cf. id. N. 122. Oamenii urcau și coborau schelele, ducînd cărămizile ori molozul trebuitor. ANGHEL, PR. 57. S-a-necat în sadină smăcinătura de moloz și cărămidă. CIAUȘANU, R. SCUT. 91. Găsi la picioarele tovarășului său atîta moloz și cărămizi, că-i fu milă. BASSARABESCU, V. 50. Ne adunam să împărțim prada. . . în groapa săpată dinadins, în molozul ruinelor. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II, 336. Îți rămîne în stînga drumului o îmbulzeală de molozuri, după aceea pietrării risipite. SADOVEANU, O. XVI, 11. Gospodăria în miniatură era numai movili de moloz, cărămidă, țiglă pisată și cenușa din gura sobelor. PETRESCU, I.II, 5, cf. id. R. DR. 57. Un morman de moloz. DEMETRIUS, A. 338. Nu se văd decît grămezi de moloz, case năruite, bîrne negre, încercate de foc. V. ROM. mai 1954, 90, cf. ianuarie 1954, 173. Molozul și cheresteaua căzută îmi barau drumul. CONTEMP. 1956, nr. 514, 6/2. Materialul zidarului este cărămida, piatra și molozu. H X 31. Cînd tencuiala cade de pe zid în formă de bulgări, poartă numele de moloz. CHEST. II 128/70. ♦ (Regional) Chirpici (Pădurenii-Huși). CHEST. II 86/176. ♦ (Regional) Nisip (la rîu) (Bătrîni-Vălenii de Munte). ALR I 396/740. ♦ P. e x t. (Rar) Grămadă de pămînt (sfărîmat în bulgări și amestecat cu diverse resturi, cioburi, gunoaie). Cf. COSTINESCU. Chira îngenunchiă pe molozul proaspăt sub care odihnea alesul ei. DELAVRANCEA, S. 174. ♦ P. a n a l. (Regional) Ceea ce cade de la curățatul sobelor sau de la tăiatul lemnelor (Nemțișor-Tîrgu Neamț) I. CR. V, 183. 2. (Regional) Pămînt moale și lunecos (Hangu-Piatra Neamț), GLOSAR REG. – Pl.: (rar) molozuri și moloaze (BUL. FIL. V, 21). – Și: (regional) molúz s. n. CHEST. IV 94/452, ALR I 396/740, A V 3, 29. – Din tc. moloz. Cf. bg. м о л о з „nisip”.

AMESTECA, amestec, vb. I. 1. Tranz. A pune la un loc, a uni două sau mai multe elemente diferite; a face un amestec. A amesteca varul cu nisip. A amesteca vinul cu apă. ▭ [Flacăra] clipește-abia, din cînd în cînd, Cu stingerea-n bătaie. Lumini cu umbre-amestecînd Prin colțuri de odaie. COȘBUC, P. I 191. De bătea piatra holdele, apoi pe ale lui le amesteca cu pămîntul. ISPIRESCU, L. 206. În lupta și trînta aceasta, masa se răsturnase; ulcioarele se spărseseră și vinul amestecat cu sînge făcuse o baltă pe lespezile salei. NEGRUZZI, S. I 152. ◊ Refl. În chimir se amestecau, pe Ungă baierele pungii, lanțugul briceagului... și țarțamurile scăpărătorilor. SADOVEANU, N. F. 12. Ceaiul... luă o vopsea purpurie, amestecîndu-se cu rumul. NEGRUZZI, S. I 74. ♦ A introduce, a adăuga ceva într-un lichid. În paharul ce dete lui Făt-Frumos amestecă, fără să știe el, niște buruieni adormitoare. ISPIRESCU, L. 106. ♦ (Elementele puse împreună sînt de același fel) A schimba ordinea, poziția reciprocă; a încurca. Ia seama să nu amesteci fișele, căci sînt bine clasate, Atuncea dinaintea lui Arald zidul piere; El vede toată firea amestecat-afară – Ninsoare, fulger, gheață, vînt arzător de vară. EMINESCU, O. I 94. ♦ (Cu privire la noțiuni, imagini etc.) A încurca, a nu mai putea deosebi unele de altele. Așa își aducea acum aminte, Amestecînd imagini vii cu vise Și ce-i acum, cu ce-a fost înainte. D. BOTEZ, în POEZ. N. 78. 2. Refl. (Despre ființe sau despre grupuri de ființe deosebite) A pătrunde unii printre alții. S-au amestecat oile cu caprele, Cele două gloate împînziră cîmpul, se amestecară. DUMITRIU, B. F. 113. Amîndouă cetele amestecîndu-se, au pornit împreună. CARAGIALE, O. III 99. ♦ A intra, a pătrunde undeva, a dispărea, a se pierde într-o mulțime. Plecă de lîngă el, grăbit, se amestecă în gloată. DUMITRIU, B. F. 66. [Graurii] trec răpede ca un nor negru îndesat, se amestecă printre porumbei și printre ciori. ODOBESCU, S. III 31. Am să mă-mbrac și eu în irod, să m-amestec printre măști și să trag cu urechea, doar oi descoperi ceva. ALECSANDRI, T. I 76. Să nu te duci astăzi la dînsul la masă [ziseră Spancioc și Stroici]... și se amestecară în norod. NEGRUZZI, S. I 150. Porumbielul... îmi sălta... Sus, mai sus Că se urca, Cu norii S-amesteca. TEODORESCU, P. P. 39. 3. Refl. (Despre oameni; întrebuințat absolut sau cu determinări introduse prin prep. «în») A interveni (de obicei nechemat) într-o acțiune străină, într-o discuție; a se băga, a se vîrî. Ce te privește pe dumneata? Cu ce drept te amesteci? DUMITRIU, B. F. 45. Ba s-avem iertare... s-a amestecat uncheșul Haralambie. SADOVEANU, N. F. 16. Chiar așa e, cucoane – se amestecă iar Buruiană. REBREANU, R. I 89. Te poftesc să nu te amesteci în conversația noastră. ALECSANDRI, T. 766. ◊ Expr. A se amesteca unde nu-i fierbe oala = a se vîrî unde nu este chemat, unde n-are ce căuta. N-are să s-amestece... unde nu-i fierbe oala. ALECSANDRI, T. I 355. ◊ Tranz. E comic jupîn Dumitrache, dar e și odios, pentru că amestecă pe Chiriac... în gelozia sa. IBRĂILEANU, S. 45. ♦ A se interesa de ceva, a participa cu interes la ceva. Un director de fabrică trebuie să se amestece în toate problemele întreprinderii.

COVASNA 1. Oraș în jud. cu același nume, în depr. Tîrgu Secuiesc, la poalele vestice ale M-ților Vrancea; 12.373 loc. (1991). Fabrici de mobilă și cherestea; mat. de constr. (cărămidă); țesătorie de lînă; produse alim. Importantă stațiune balneoclimaterică cu ape alcaline, feruginoase, carbogazoase, cloruro-sodice, iodurate, bromurate; o valoarea terapeutică deosebită au mofetele (emanații de CO₂). Centru pentru îmbutelierea apelor minerale. Atestat documentar în 1567. Declarat oraș în 1950. 2. Jud. în partea central-estică a României, în zona internă a a Carpaților de Curbură, pe cursul superior al Oltului; 3.705 km² (1,56% supr. țării); 237.304 loc. (1991), din care 53,9% în mediul urban; densitate: 57 loc./km². Reșed.: municipiul Sfîntu Gheorghe. Orașe: Baraolt, Covasna, Întorsura Buzăului, Tîrgu Secuiesc. Comune: 33. Relief predominant muntos (c. 60%) în N,V și E jud. (m-ții Harghita, Bodoc, Baraolt, Nemira, Vrancea, Buzău). Depr. numeroase: Sfîntu Gheorghe, Tîrgu Secuiesc, Baraolt, Comandău, Întorsura Buzăului. Climă temperat-continentală cu veri răcoroase și ierni geroase. Temp. medie anuală: 1°C în zona montană înaltă și 7,6°C în cea depresionară. Cantitatea medie anuală a precipitațiilor: 1200 mm în zona montană și 600 mm în depr. Vînturi dominante din N și NE și vîntul local Nemira. Rețeaua hidrografică este reprezentată de rîurile Olt cu Rîul Negru și Baraolt și cursul superior al Buzăului. Resurse naturale: zăcăminte de lignit (Vîrghiș, Baraolt, Căpeni, Valea Crișului), min. de fier (Vîrghiș, Doboșeni), andezit (Bixad, Malnaș-Băi), gresie (Arcuș, Zagon, Sita Buzăului, Brețcu, Ariușd, Covasna, Boroșneu Mare ș.a.), calcare și serpentinit (Vîrghiș), nisipuri (Hăghig, Iarăș, Araci), ape minerale carbogazoase, feruginoase, bicarbonatate, calcice, clorurate (Biborțeni, Covasna, Vălcele, Malnaș-Băi, Bodoc ș.a.), păduri. Economia. Industria jud. produce: mașini-agregate și subansamble auto, motoare electrice, echipament electric auto (Sfîntu Gheorghe), șuruburi, izolatori electrici de joasă tensiune (Tîrgu Secuiesc), piese pentru tractoare și mașini agricole (Întorsura Buzăului), mase plastice (Sfîntu Gheorghe), conf. (Sfîntu Gheorghe, Tîrgu Secuiesc), fire și țesături de bumbac și lînă (Sfîntu Gheorghe, Covasna), prelucr. inului (Reci), mobilă (Covasna, Sfîntu Gheorghe), cherestea (Oituz, Comandău, Întorsura Buzăului, Brețcu, Zăbrătău, Tîrgu Secuiesc ș.a.), alim. (preparate din carne și lapte, bere, spirt, amidon, glucoză etc.). Centru de îmbuteliere a apelor minerale (Covasna, Biborțeni, Bodoc ș.a.). Agricultura întrunește condiții naturale favorabile culturii plantelor tehnice și creșterii animalelor. În 1989, terenurile arabile (86.642 ha) erau ocupate mai ales cu plante de nutreț (16.687 ha), cartofi (20.200 ha), sfeclă de zahăr, grîu și secară, in etc. Pomicultura, restrînsă ca supr. pe terenurile în pante, este reprezentată prin plantații de pruni, meri, peri. În 1990, sectorul zootehnic cuprindea 107,6 mii capete bovine (în special bălțata românească), 213,3 mii capete ovine (predominant din rasa țigaie și spancă), 113,2 mii capete porcine; bubaline; avicultură. Căi de comunicație (1990): lungimea c. f. este de 115 km (46 km electrificate), iar cea a drumurilor publice 810 km (207 km modernizate), terit. jud. C. fiind traversat de magistrala feroviară București-Brașov-Ciceu-Deda-Baia Mare-Satu Mare și de drumul european E 572. Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): 156 școli generale, 13 licee (cu predare atît în limba română, cît și în limba maghiară), muzee, un teatru (cu secții română și maghiară) la Sfîntu Gheorghe, 78 cinematografe, 294 biblioteci etc. Turism. Particularitățile peisajului natural (peștera cu emanații de sulf de la Turia, declarată rezervație naturală, dunele de nisip și mestecănișul de la Reci, cu exemplare rare de plante, printre care laleaua pestriță), specificul obiectivelor cultural-istorice (cetățile medievale de la Bálványos, Cernat, Malnaș, Bixad, bisericile fortificate, cu incintă de piatră, din sec. 15-16 de la Aita Mare, Arcuș, Belin, Ilieni, Sînzieni, Zăbala ș.a., castelele de la Arcuș, Ozun, Turia, Vîrghiș, Zagon, conacele de la Bicfalău, Cernat, Ilieni, Reci), obiceiurile tradiționale, caracteristicile folclorice, precum și existența numeroaselor stațiuni balneoclimaterice (Bálványos, Biborțeni, Bodoc, Vîlcele, Covasna, Malnaș-Băi, Ozunca-Băi) favorizează desfășurarea unui intens trafic turistic. Indicativ auto: CV.

mașină s.f. I 1 (transp.) automobil, <fam.> auto, <fam.; glum.> coșciug, <înv.> machină, <arg.> beralie, buralie, iagalie. Are o mașină nouă. 2 (transp.) autovehicul, <fam.; glum.> coșciug. În fața gării sunt parcate mașini de toate categoriile. 3 (transp.) mașină mortuară = autodric. Sicriul este transportat la cimitir cu mașina mortuară. 4 (agric.) mașină de treierat = batoză, treierătoare, <reg.> moară, tobă, trescă, vânturătoare (v. vânturător). Mașina de treierat desface boabele de cereale din spice; mașină de vânturat = morișcă, vânturătoare (v. vânturător), <reg.> moară, vânteală, vântureșcă, vânturișcă, vârtealău. Mașina de vânturat este folosită la curățatul cerealelor, al semințelor de leguminoase, al plantelor tehnice etc. de impurități ușoare, cu ajutorul unui curent de aer. 5 (ferov.) locomotivă, <rar> tren, <înv. și pop.> car de foc (v. car²), <înv. și reg.> mozdon, <reg.> ghezăș, izânban, lucrătoare (v. ucrător), țug, <înv.> trăsură cu aburi. Mașina este electrică la marea majoritate a trenurilor. 6 (de obicei urmat de determ. care arată felul sau destinația) aparat. Mașină electrică. Mașină de bărbierit. 7 (tehn.) mașină cu broșă = mașină de broșat; mașină de broșat = mașină cu broșă. Cu mașina de broșat se prelucrează suprafața unor piese metalice; mașină de frezat = freză². Cu mașina de frezat se prelucrează, prin așchiere, suprafețele plane sau profilate ale pieselor; mașină de honuit = hon. Mașina de honuit este folosită la finisarea suprafețelor cilindrice interioare ale pieselor metalice; mașină de polizat = polizor¹, <reg.> șmirglu. Mașina de polizat se folosește la prelucrarea, prin așchiere, a pieselor metalice sau a suprafețelor acestora cu ajutorul unei pietre abrazive; mașină de rabotat = raboteză. Cu mașina de rabotat se prelucrează, prin așchiere, suprafețele plane ale pieselor (metalice) de dimensiuni mari; mașină de sablat = sableză. Mașina de sablat este un proiector de nisip cu aer comprimat. 8 (tipogr.) mașină de cules = mașină de zețuit = monotaster. Mașina de cules este ansamblul mecanic al monotipului, care execută culegerea. 9 (ind. extract.) mașină de forat = foreză, sapă¹, sapă de foraj (v. sapă¹), <înv.> trepan. Cu mașina de forat se fac găuri de sondă; mașină de havat = haveză. Mașina de havat este folosită la tăiatul straturilor de minereu. 10 (ind. text.) mașină de mângăluit = mangăl. Prin apăsare ușoară, mașina de mângăluit face țesăturile apretate mai plăcute la pipăit și le conferă un luciu mat; mașină de tricotat = tricoteză. Flaneaua ei a fost lucrată la o mașină de tricotat. 11 mașină rutieră = rutieră (v. rutier). Mașina rutieră este folosită la construirea sau la repararea șoselelor. 12 (și mașină de gătit) plită, sobă, <reg.> plat¹, șparhat. A pus supa la fiert pe mașină. Prepară mâncarea la o mașină de gătit cu gaz. 13 mașină de spirt = lampă de alcool, lampă de spirt, spirtieră. Își face cafeaua într-un ibric, pe o mașină de spirt. 14 (milit.) mașină infernală = bombă, <fam.; glum.> bombardea. O mașină infernală a explodat în aeroport. 15 (tehn.; rar) v. Mașinărie. Mecanism. 16 (ind. ; reg.) v. Fabrică. Uzină. 17 (inform.; ieșit din uz) mașină de calcul v. Calculator. II (reg.) v. Băț de chibrit. Chibrit. III fig. 1 <fig.>robot. Ar trebui să te mai odihnești, doar nu ești mașină! 2 <fig.> mașinărie, mecanism, <fig.; înv.; glum.> comedie². Mașina birocratică va dispărea cu greu.

scoică sf [At: DOSOFTEI, V. S. ianuarie 8^r/32 / V: (reg) scaucă (Pl: scăuci), zguo~ / Pl: ~ici și (îvp) ~ice / E: slv сколька cf bg скойка] 1 Moluscă care trăiește pe fundul apelor și are corpul turtit lateral, adăpostit într-o cochilie calcaroasă bivalvă Si: lamelibranhiat. 2 (Prc) Cochilia scoicii (1) Si: (îvr) ostrică, ostrac. 3 (Pop; d. oameni; îe) A mânca numai zeamă de ~ici A fi foarte slab. 4 (Pop; d. oameni; îe) A se arde cu zeamă de ~ici A se supăra din nimic. 5 (Iht; îc) ~-de-baltă (sau de iazuri, de lac) Gen de lamelibranhiate cu valvele cochiliei mari, subțiri, lipsite de zimți la țâțână și cu carnea comestibilă, care trăiește în mâl Si: anodontă (Anodonta). 6 (Iht; îc) ~-de-râu Gen de lamelibranhiate cu valvele cochiliei alungite, de culoare brună-cenușie, cu pereții groși și rezistenți, care trăiește îngropat pe jumătate în nisipul de pe fundul paelor curgătoare (Unio). 7 (Iht; îc) ~-de-mărgăritar (sau de-perle-de-mare) Scoică (1) din regiunile marine tropicale, cu valvele cochiliei solzoase la exterior și sidefoase în interior, care produce boabele de mărgăritar, folosite ca pietre semiprețioase (Meleagrina margaritifera). 8 (Iht; îc) ~-de-perle-de-râu Scoică (1) răspândită din apele curgătoare limpezi, reci și sărace în calcar din Europa și din Asia, care produce perle mari (Margaritana margaritifera). 9 (Iht; rar; îc) ~-de-mare Stridie (Ostrea eculis). 10 (Pop; îe; d. oameni) A ajunge ca o ~ A deveni extrem de slab. 11 (Prc) Conținutul cărnos, comestibil al scoicii (1). 12 (Pan) Cochilie a gasteropodelor. 13 (Reg; pan) Carapacea broaștei țestoase. 14 (Reg) Organul genital al femeii. 15 (Reg) Figură într-un joc de copii care constă în lipirea palmelor îndoite fiecare în forma de căuș și lovirea lor de genunchi astfel încât să producă un sunet înfundat. 16 (Aht) Acoperiș mic, în formă de evantai, de obicei din sticlă fixată într-o armătură metalică, montat deasupra platformei unei scări de intrare într-o clădire, deasupra unei nișe (exterioare) etc. 17 (Atm; rar; îs) ~ca urechii Pavilion. 18 (Reg) Parte a joagărului construită din două bârne scobite pe toată lungimea lor, care formează un fel de șine pe care alunecă carul joagărului. 19 (Reg) Bârnă care leagă stâlpii casei în partea superioară. 20 (Reg) Fiecare dintre grinzile care se pun în curmeziș pe temelia casei. 21 (Trs) Țintă cu cap de metal (lucitor), care se bate ca ornament pe șerpare. 22 (Reg) Copcă mare făcută în gheață. 23 Adâncitură a închizătorului armelor de vânătoare, în care este înșurubat percutorul. 24 (Mdv) Tumoare osoasă care se dezvoltă pe falangele cabalinelor (și bovinelor), mai ales la cele de tracțiune sau călărie, provocându-le adeseori șchiopătare. 25 (Reg) Mămăligă cu brânză, făcută în formă sferică.

SAU conj. 1. (Cu funcțiune disjunctivă) Ori, fie. a) (Leagă noțiuni sau propoziții care se exclud ca opuse sau contradictorii) Nu știa: să rîdă sau să plîngă? ▭ Tractatul ce el încheie cu Baiazet la 1393 asigurează romînilor... dreptul de a face război sau pace. BĂLCESCU, O. II 13. ◊ (Al doilea membru al disjuncției este o negație) Chiar pentru o copilă de paisprezece ani, femeie încă nedesăvîrșită, o podoabă e frumoasă sau nu și de preț ori nu, numai după cum îi vine ei bine sau nu. C. PETRESCU, R. DR. 65. Spuie-ți morții din mormînt De sînt om sau de nu sînt. ALECSANDRI, P. II 25. Să vadă dacă acele poame era de mîncare sau ba. DRĂGHICI, R. 51. b) (Leagă noțiuni sau propoziții care se exclud ca alternative) Doriți ceai sau cafea? ▭ Taci... că ți-oi da împărăția cutare sau cutare. ISPIRESCU, L. 2. Bărbatu-meu... nu s-a putut plînge că l-am înșelat sau i-am răsipit casa. CREANGĂ, P. 4. Ce-ți pasă ție, chip de lut, Dac-oi fi eu sau altul? EMINESCU, O. I 181. Este el cum îl arată sabia lui și armura, Cavaler de ai credinței sau al Tibrului stăpîn?... Uriaș e al Daciei sau e Mircea cel Bătrîn? ALEXANDRESCU, M. 14. De aș avea... un topor sau altă asămine unealtă. DRĂGHICI, R. 48. ◊ Sau... sau, indică necesitatea de a alege între două alternative. Sau luni sau miercuri. Sau una sau alta. ◊ (În enumerări, precedînd fiecare element al enumerării sau numai pe ultimul) Pentru a da la rîndea se întrebuințează sau rîndeaua propriu-zisă, sau cioplitorul, sau gealăul. ◊ (Al doilea termen al disjuncției exprimă o revenire sau o îndoială asupra primului termen) După cum văd eu, omul acesta, sau ce-a fi el, are mare putere. CREANGĂ, P. 87. După un an, sau după mai mulți, moș Nichifor s-a răsuflat și el cătră mai mulți prieteni. id. ib. 136. Rabdă pe cît vei putea Că nu-i trăi cît lumea... Ci-i trăi o zi sau două Și te-i topi ca ș-o rouă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 151. 2. (Cu funcțiune explicativă) Adică, cu alte cuvinte. Negustor de băcan... piatră-vînătă, piatra-sulimanului, sau piatră bună pentru făcut alifie de obraz. CREANGĂ, P. 112. Puterea d-a face legi, d-a scoate dăjdii sta în Adunarea sau soborul a toată țeara. BĂLCESCU, O. II 13. Halima, sau povestiri mitologhicești arabești [titlu]. GORJAN. 3. (Cu funcțiune copulativă) Precum și. Nisipul se găsește pe prundul rîurilor, lacurilor sau mărilor. ▭ Omule... Spune-mi... Duhul tău măcar vreun lucru de-ți chizășluiește-n lume? Sau care ți-i începutul și sfîrșițul chiar anume? CONACHI, P. 276. 4. (Introducînd propoziții interogative; cu funcțiune conclusivă, atenuată de o nuanță de îndoială) Nu cumva? au doară? oare? poate? Vai mîndruță de departe, Ce tot faci de nu scrii carte? Doar hîrtia s-a scumpit, Ori pe mine m-ai urît; Sau negreala s-o gătat, Ori pe mine m-ai uitat? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 142. Brazii că se legănau, Cuibulețul mi-l stricau. – Dar voi ce vă legănați? Sau vreți cuibul să-mi stricați, De-aici să mă depărtați. id. ib. 204.

ORĂȘTIE 1. Culoarul Orăștiei, culoar depresionar, de origine tectonică, situat pe valea mijlocie a Mureșului (parte componentă a culoarului Mureșului), în continuarea culoarului Alba Iulia-Turda. cuprins între prelungirile M-ților Metaliferi (la N) și cele ale m-ților Șureanu (la S) și, aproximativ, între localit. Vințu de Jos (la NE) și Turdaș (la SV). Are formă alungită, cu numeroase „golfulețe” depresionare, care pătrund în zona montană, cu relief predominant deluros în S și terase și lunci în N. 2. Munții Orăștiei, denumirea sub care este cunoscută zona muntoasă (parte componentă a m-ților Șureanu) situată la S de cursul mijlociu al Mureșului și la E de valea Streiului unde, în Antichitate, a existat un centru economic, politic, militar și religios al statului dac. Aici se aflau importante așezări și puternice cetăți: Sarmizegetusa Regia, Blidaru, Costești și Piatra Roșie. Întregul complex al cetăților dacice a fost declarat, în 1999, ca aparținând patrimoniului cultural universal. 3. Municipiu în jud. Hunedoara situat în culoarul omonim, la poalele dealului Lipadia, în zona de confl. a râului Orăștie cu Sibișel; 22.757 loc. (2003). Stație de c. f. Nod rutier. Expl. de nisip și balast. Ind. chimică (coloranți, vopsele, mase plastice etc.), a blănăriei și marochinăriei, de prelucr. a lemnului și a plantelor medicinale, mat. de constr. și alim. Fabrică de uleiuri esențiale. Muzeu cu secții de istorie și etnografie (fondat în 1952). Renumit centru folcloric. Monumente: cetatea Orăștiei (sec. 14-15, transformată și amplificată în sec. 16-17); biserică fortificată (azi biserică reformată), datând din sec. 14, refăcută în 1560; bisericile ortodoxe Adormirea Maicii Domnului (sec. 17), Sf. Nicolae (sec. 18) și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (1936-1945); sinagogă (sec. 18); biserică luterană (1820); monumentul „Paliei de la O.” (dezvelit în 1974), operă a sculptorului Nicolae Adam. La c. 35 km SSE de O. se află complexul de cetăți dacice din M-ții Orăștiei. Prima mențiune documentară datează din 1224. Distrusă de invazia tătarilor în 1241, așezarea este refăcută ulterior, devenind în sec. 14 un important centru meșteșugăresc. În 1420 orașul a fost incendiat și jefuit de turci. În sec. 14-16, a fost un activ centru politic și cultural al românilor transilvăneni, aici funcționând mai multe școli și o tipografie, de sub teascurile căreia a apărut, la 15 iul. 1582, Palia de la Orăștie. Sediu al scaunului săsesc omonim. A fost declarat municipiu la 18 ian. 1995.

BETON s. n. Material de construcție alcătuit dintr-un amestec de pietriș, nisip, ciment și apă care, prin întărire, se transformă într-o masă foarte rezistentă. Așteptau sfîrșitul sudurii pentru a începe turnarea betonului. JIANU, C. 479. Atunci cînd ajunge pe podul lung de beton... bățul lui bocăne mai tare. BOGZA, C. O. 321. Tot se vorbește în sat de un pod de piatră și beton. SADOVEANU, M. C. 182. ◊ Beton armat v. armat.

ladă sf [At: HALIMA (1783), 172^r/32 / V: (îvr) ~die, (rar) lea~ / Pl: lăzi, (îvr) ~de / E: ger Lade, mg láda, pn lad] 1 Cutie de diferite dimensiuni, confecționată din carton, lemn, metal etc., cu sau fără capac, folosită la ambalarea, depozitarea, transportarea unor obiecte, mărfuri etc. 2 (Îs) ~ de gunoi (sau de gunoaie) Ladă (1) în care se depozitează și se transportă gunoiul menajer. 3 (Îs) ~ frigorifică Ladă (1) cu pereți dubli, de obicei metalici, izolați termic, cu un sistem interior de răcire, folosită pentru păstrarea sau pentru transportarea alimentelor. 4 (Îs) ~ de hingheri Ladă (1) în care sunt închiși și transportați câinii prinși de hingheri. 5 (Arg; îe) A da lovitura la ~da cu maimuțe A eșua. 6 (Spc) Vas în formă de ladă (1) în care se cultivă diferite plante. 7 (Îs) ~da păpușarilor (sau ~da păpușilor) Ladă (1) folosită ca scenă, în spatele căreia păpușarul mânuiește păpușile Si: (îrg) hârzob. 8 Piesă de mobilier din lemn, lungă, cu capac, în care se păstrează haine, așternut de pat, bani, cărți etc. 9 (Reg; îe) A trăi cu (sau ca) banu-n ~ A trăi în liniște și în belșug. 10 (Pop; îe) A nu avea ~ cu cineva A nu se împăca cu cineva. 11 (Pop; îe) A prinde la ~ A prinde cu minciuna. 12 (Îs) ~ brașovenească (sau de Brașov) Ladă (8) pictată cu motive florale, confecționată în zona Brașovului. 13 (Îs) ~ de zestre sau (reg) ~da miresei, ~ de mireasă, ~ de măritiș, ~da de cununie, ~da tinerei Ladă (8) ornamentată în care se păstrează zestrea. 14 (Înv; șîs ~da adevărăturiei, ~da păcii, ~da legii) Chivotul (5) legii. 15 (Îs) ~ de bani sau ~ de fier Casă de bani Si: seif 16 (Îrg; îs) ~da bisericii (orașului, comunei etc.) Casă de bani a unei biserici, a unei primării sau altei instituții. 17 (Pex; îas) Fond bănesc de care dispune o biserică, o primărie sau o altă instituție. 18 (Udp „cu”, „de”) Conținut al unei lăzi (1). 19 (Rar; îlav) Cu ~da Într-o cantitate mare. 20 Cufăr. 21 (Îs) ~ de campanie Ladă (1) de lemn de dimensiunile unui geamantan, în care își țin militarii bagajul, în timpul exercițiilor făcute în afara garnizoanei și în timp de război. 22 (Ban; Trs; îs) ~da mesei Sertar la masă. 23 (Ban; Trs; îs) ~ de mort Sicriu. 24-25 (Pan) Părți de obiecte asemănătoare, ca formă, cu o ladă (1, 8). 26 (Pop) Postavă la moară. 27 (Ban; Mun; îs) ~da teascului Cutie fără fund și fără capac, mai largă în partea de sus, construită din șipci de lemn, în care se pun strugurii zdrobiți pentru a fi storși. 28 (Trs; Ban; îs) ~da sucalei (sau ~da de la sucală, ~da de țevi) Pat al sucalei. 29 (Reg) Covată la piuă. 30 (Buc) Parte a mașinii de treierat pe unde se scurg boabele de grâu. 31 (Reg; îs) ~da apei Canal pentru scurgerea apei Si: jgheab, (reg) scoc. 32 (Reg) Vas de lemn în care se dă mâncare porcilor. 33 (Trs; Olt) Vas în care se păstrează sarea la bucătărie Si: solniță. 34 (Trs; Mol; îs) ~da căruței Piesă de lemn care se pune peste perinocul carului, înlocuind loitrele, pentru a se transporta pietriș, nisip etc. 35 (Mun) Cutie la luntre. 36 (Pex) Cutie din spatele trăsurii în care se transportă bagajele. 37 (Ban; îf ~die) Navă fără propulsie proprie Si: șlep. 38 (Reg) Ramă în care intră fereastra. 39 (Reg; prt) Scândură de jos a ferestrei. 40 (Ban; șîs ~da fântânii) Parte a fântânii de deasupra pământului, făcută din lemn, piatră etc., de obicei acoperită Si: ghizd. 41 (Mar) Laviță. 42 (Olt; Mar) Hambar pentru păstrat grâul. 43 (Trs) Stup făcut din scânduri. 44 (Reg) Dulap cu trei sertare. 45 (Reg) Unealtă de zidărie nedefinită mai îndeaproape. 46 (Rar) Vatră a sobei. 47 (Reg; pan; îs) ~da pieptului Cavitate toracică. 48 (Reg; fig) Cochilie a melcului. 49 (Reg; fig) Carapace a broaștei țestoase. 50 (Mol) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 51 Melodie după care se execută dansul lada (50).

groapă sf [At: TETRAEV. (1574), 247 / Pl: gropi^[1] / E: ns cf alb gropë] 1 Cavitate săpată în pământ în care se înmormântează un cadavru. 2 (Pex) Mormânt. 3 (Fig) Moarte. 4 (Îe) A băga (sau, pop, a vârî) pe cineva în ~ A supăra pe cineva foarte tare (din aceasta trăgându-i-se moartea). 5 (Îe) A duce pe cineva la ~ A înmormânta pe cineva. 6 (D. bătrâni, bolnavi; îe) A fi (sau ajunge) la marginea gropii, sau a fi cu un picior în ~ ori (trivial) a mirosi a ~ A fi foarte aproape de moarte. 7 (Pgn) Gaură largă și adâncă în pământ. 8 (Îs) ~ de var Groapă (7) în care se stinge varul. 9 (Îs) ~ de nisip Groapă (7) din care se scoate nisip. 10 (Îas) Groapă (7) plină cu nisip unde se joacă copiii. 11 (D. oameni; îe) A fi prost de dă în gropi sau a da în gropi (de prost ce e) A fi foarte prost. 12 (Fig) Cursă. 13-14 (Fig; îe) A săpa cuiva ~pa A căuta pe ascuns distrugerea sau înlăturarea cuiva. 15 (Îae) A unelti împotriva cuiva. 16 (Îcs) ~pa cu pietre Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 17 (Îcs) Musca-n gropi Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 18 (Spc) Pivniță nezidită, pentru păstrarea cerealelor și a legumelor. 19 (Pex) Loc neted, plan, perpendicular pe panta muntelui. corectat(ă)

CUPTOR, cuptoare s. n. 1. Construcție de cărămidă, piatră sau metal (la țară uneori și de lut), în care se coace pîinea. Dogorea soarele pe acoperișul subțire de deasupra și era în pod ca-ntr-un cuptor. PAS Z. I 272. Cu bărbatul băutor Nu-i face pită în cuptor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 465. ◊ Fig. Un cuptor e roșiul soare Și cărbune sub picioare E nisipul. COȘBUC, P. I 222. ♦ (Dterminat prin «de pîine», «de plăcinte» etc.) Cantitate de pîine, de plăcinte etc. care se poate coace într-un cuptor. Să-mi mănînci nouă cuptoare de pîine. ISPIRESCU, L. 322. ♦ Platformă zidită în prelungirea vetrei pe care se doarme, la țară, la căldură. Cînd eram la mama fată, Mă culcam destul pe vatră, Pe vară și pe cuptor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 443. ◊ Expr. A sta (sau a zăcea) pe cuptor = a trîndăvi. A se muta de pe vatră pe cuptor = a lenevi, a trîndăvi. (În formă regională cuptori) Așa numai să se mute de pe vatră pe cuptori știe și hleabul de baba mea. CREANGĂ, P. 130. A aduce (părinților) noră pe cuptor = a se însura, a aduce noră în casă. Într-o bună dimineață feciorul mamei îi și aduse o noră pe cuptiori. CREANGĂ, P. 8. ♦ Despărțitură la mașinile de gătit în care se coc prăjiturile sau se rumenesc mîncărurile. 2. (În industrie) Construcție specială de încălzire a unui material care trebuie supus la transformări fizice, chimice sau fizico-chimice. V. furnal, topitoare. Un topitor aduse în cupă o probă de la alt cuptor ce fusese încărcat de schimbul de noapte. CĂLUGĂRU, O. P. 241. Am să-i înștiințez... că tot trupul [locomotivei] a fost cărat de mine cu podul rulant din inima cuptorului, în ghearele laminoarelor. SAHIA, N. 30. ◊ Fig. Vom lucra mașini... Iar la Stejar, Bistrița-și va dărui năvala Ca să clocotească albul jar În cuptor înalt – Hidrocentrala. CASSIAN, H. 16. ◊ Cuptor de cărămizi = construcție de cărămizi clădite în așa fel ca să poată fi încălzite pînă la incandescență de un foc central înăbușit. Cuptor de var = construcție de zid în care se încălzește piatra de var spre a o preface în var; varniță. 3. Fig. Căldură mare, dogoritoare; arșiță, caniculă. Tocmai pe la unu după miezul nopții, parcă s-a mai potolit puțin cuptorul, parcă începe să mai poată respira omul. CARAGIALE, O. II 176. ♦ (Popular, mai ales în expr. luna lui cuptor) Luna iulie. Strigă că moare de frig, deși era pe la nămiezi și soarele ardea ca în luna lui cuptor. ISPIRESCU, L. 321. Cărămida se lucrează de la sfîrșitul lui cireșar pînă la sfîrșitul lui cuptor. I. IONESCU, M. 707. – Variante: cuptior, coptor s. n.

PROPTI, proptesc, vb. IV. 1. Tranz. A sprijini un gard, un zid etc. cu o proptea (sau cu mai multe) ca să nu cadă. Aceste case... erau proptite cu trunchiuri lungi de fag cojit, ca să nu se dărîme. CAMIL PETRESCU, O. I 336. Fînul cosit de curînd, adunat în cîteva clăițe proptite cu pari, umplea văzduhul cu un miros îmbătător. REBREANU, I. 19. Precum văd, aici șade cineva și i se huruie casa... Mă duc s-o proptesc cu un lemn. RETEGANUL, P. IV 54. ♦ A sprijini, a rezema. Capul mi-l proptesc pe coate, Stau pe prag, pe gînduri iar. COȘBUC, P. I 117. ♦ A așeza un obiect drept stavilă, pentru a împiedica mișcare. Fata îi propti mîna în piept. DUMITRIU, P. F. 36. 2. Tranz. A rezema un obiect de ceva (ca să nu cadă). Rămase cu ochii la furca proptită de zid, aproape de dînsul. V. ROM. decembrie 1951, 218. ◊ Refl. Gemînd mă proptesc de primul copac. BENIUC, V. 97. Chema pe nume pe băieți, Și se proptea de slab, sărmanul, Cu mîna de păreți. COȘBUC, P. I 101. 3. Refl. A se sprijini de un punct de reazem în vederea unui efort. Caii se proptiră cu piepturile în hamuri și omul se lăsă iar din umeri, cu brațele încordate, țepene, în coarnele plugului. DUMITRIU, N. 146. Se propti în picioare și zvîrli cu o bucată de piatră, izbindu-l pe Goldenberg drept în față. SAHIA, N. 108. Piatra pe piept că punea, În picioare se proptea, Și, dacă se opintea. Trei stînjini în sus o da. TEODORESCU, P. P. 568. ◊ Fig. Era o noapte fără lună. În fundul răsăritului se proptiseră nori negri, ca munți încremeniți. SADOVEANU, M. C. 93. ◊ Tranz. Tîrînd Pe tată-său, care-l strîngea De mijloc și-n zădar proptea Picioarele-n nisip, cătînd Să-l ție-n loc, acum urlînd Spre rîpi el se ducea. COȘBUC, P.271.

prag sn [At: CORESI, L. 106/5 / V: (reg) prav / Pl: ~uri / E: slv прагъ] 1 Parte de jos, orizontală, a unui toc de ușă sau a unei porți, de obicei puțin mai ridicată față de rest, peste care se trece la intrare sau la ieșire. 2 (Șîs ~ de sus) Parte de sus, orizontală, a tocului ușii, situată între cele două părți laterale. 3 (Îe) A(-i) păși ori a(-i) trece, a(-i) călca etc. ~ul (cuiva sau a ceva) A intra la cineva sau undeva. 4 (Îae) A ieși de la cineva sau de undeva. 5 (Pex; îae) A vizita pe cineva. 6 (Îe) A (se) da (sau a se lovi, a se izbi etc.) cu capul de ~ (sau de ~ul de sus) A se convinge de unele adevăruri în urma unei experiențe personale neplăcute. 7 (Îae) A trage învățătură dintr-o întâmplare neplăcută. 8 (Îae) A câștiga experiență în urma unui insucces. 9 (Îe) A(-i) pune piciorul (sau, rar, picioarele) în (sau, rar, pe) ~ A lua o atitudine hotărâtă. 10 (Îae) A se opune în mod energic. 11 (Îae) A obliga pe cineva să facă ceva. 12 (Rar; îe) A se pune ~ A se așeza în calea cuiva, pentru a-l împiedica să treacă. 13 (Rar; fig; îae) A împiedica acțiunile cuiva. 14 (Reg; îe) A trăi la ~uri A trăi din mila altora. 15 (Reg; îae) A cerși. 16 (Îe) A fi ~ul casei A fi sprijinul, susținătorul familiei. 17 (Fam; îe) A bate ~urile A umbla de colo-colo fără rost. 18 (Fam; îae) A fi haimana. 19 (Îlav) Din ~ în ~ Din casă în casă. 20 Spațiu, porțiune din imediata apropiere a unei uși sau a unei porți. 21 Cadru al unei uși. 22 (Pex) Spațiu din cadrul unei uși. 23 Poartă. 24 (Pex) Casă. 25 (Fig) Locuință. 26 (Fig) Familie. 27 (Fig) Sediu. 28 (Rar) Temelie. 29 (Îrg; fig) Treaptă socială Si: rang. 30 (Îrg; fig) Categorie socială Si: situație, stare. 31 (Fig) Limită, margine, hotar care desparte ceva de altceva, în spațiu sau în timp. 32 (Fig) Imediată apropiere în spațiu, timp sau mod. 33 (Fig) Apropiere iminentă în timp. 34 (Fig) Început al unei situații noi. 35 (Înv; pan) Stâlp de susținere la pod¹. 36 Ridicătură naturală a fundului albiei unei ape. 37 Banc de nisip și de pietriș care se formează prin depunere pe fundul apei. 38 Banc de depuneri format din materiale transportate de apă. 39 (Îs) ~ suboceanic Treaptă mai înaltă pe fundul unui bazin oceanic sau marin, care separă două depresiuni oceanice. 40 (Îs) ~ glaciar Proeminență în profilul longitudinal al unei văi glaciare, care separă o treaptă glaciară superioară de alta inferioară. 41 (Înv; îs) ~ul mării Litoral. 42 Perete de piatră, stâncă peste care trece cursul unei ape, formând o cascadă. 43 (Pex) Cădere de apă Si: cascadă. 44 Ridicătură de teren în formă de prag (1). 45 Ridicătură de teren care barează trecerea. 46 Treaptă de stâncă mai înaltă decât cele din jur. 47 (Teh) Proeminență în formă de treaptă executată sau formată, în urma uzurii, pe suprafața ori muchia unei piese. 48 Bucățică de lemn de abanos, de fildeș etc. pe care se sprijină coardele la unele instrumente muzicale Si: (reg) prăguș. 49 Mică ridicătură ori linie de demarcație special amenajată pe unele terenuri de sport, pentru a indica limita de la care se efectuează săriturile atletice de lungime și triplu salt. 50 (Reg) Fâșie îngustă de pământ care a scăpat nearată între brazde, când plugul ia brazda prea mare Si: (reg) greș. 51 (Reg) Parte laterală a unei brazde. 52 (Atm; pop) Bazin. 53 (Atm; pop) Abdomen. 54 (Îdt; șîs osul ~ului) Cadă pubiană. 55 (Pop) Fiecare dintre dungile late, de diferite culori, care formează desenul țesăturilor învârstate Si: (reg) vârcă, vârstă. 56 (Reg; îs) Săptămâna de ~uri Săptămână care precedă postul propriu-zis al Paștilor, în care se mănâncă în unele zile de dulce și în altele de post. 57 (Reg; îs) Sâmbătă în ~uri Sâmbătă din săptămâna de praguri (56), închinată morților. 58 (Ban; Mun) Lemn, bârnă groasă, grindă, folosită la construcții. 59 (Reg; îs) ~ul lesei Grindă transversală, din lemn tare, care ține lipit, pe fundul apei, capătul dinapoi al coșului de pescuit. 60 (Reg; îs) ~ul osiei Parte a osiei care trece pe sub car sau căruță Si: (reg) oplean, perinoc, pod, scaun. 61 (Fiz) Valoare limită, minimă sau maximă, a unei mărimi, caracteristică unui fenomen, sub care sau deasupra căreia fenomenul nu se poate produce. 62 (Fzl) Valoare minimă pe care trebuie să o aibă un factor pentru a determina declanșarea și dezvoltarea unei stări. 63 (Med) Valoare minimă a unui factor, necesară pentru a declanșa apariția unui fenomen patologic. 64 (Fzl; îs) ~ de excitabilitate Intensitate minimă a unui excitant, capabilă să provoace o stare de excitație într-o celulă sau într-un complex de celule nervoase. 65 (Fzl; îs) ~ senzorial absolut Mărime minimă a unui excitant necesară pentru a provoca o reacție abia perceptibilă. 66 (Pol; îs) ~ electoral Procent minim de voturi, diferit în funcție de țară sau de sistem electoral, pe care trebuie să-l primească un partid politic pentru a fi reprezentant în parlament.

LUA, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect (în mînă) spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. Băiatul luă frigarea din mîna suroru-sei. ISPIRESCU, L. 340. Moșneagul... își ia toiagul bătrînețelor în mînă. CREANGĂ, P. 80. Sameni a fi știind de unde să iei lucrul și unde să-l pui. id. ib. 152. De cînd in ai semănat, Boala-n oase mi-ai băgat; Ia, zău, coasa și-l cosește, De boală mă mîntuiește! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 457. ◊ Expr. A lua armele v. armă. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) obiectul unei discuții. Fetele atunci au luat altă vorbă. CREANGĂ, P. 209. ◊ (Urmat de determinări care arată locul unde se află sau unde se așază obiectul, instrumentul cu care se apucă etc.) I se făcu milă de biata păsărică... o luă de jos și o băgă în sîn. ISPIRESCU, U. 12. [Fata] își ia lada în spate și se întoarnă spre casa părintească cu bucurie. CREANGĂ, P. 290. El alergă după ea, o prinse și, luînd-o în coarne, o aruncă în leagănul de mătasă ce purta în spinare. ȘEZ. I 162. Dacă văzui și văzui, Îmi luai coasa din cui. ALECSANDRI, P. P. 259. ◊ Expr. A-și lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua (cuiva) vorba din gură v. gură. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a se pregăti să tragă (cu arma). A lua (pe cineva) la ochi v. ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. Intră înlăuntru și nici nu-și luă pălăria de pe cap. RETEGANUL, P. I 9. A lua pasărea din zbor = a împușca pasărea în zbor; a fi foarte bun ochitor. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de», arătînd partea de care se apucă) A apuca (pe cineva sau ceva) cu mîna. Îl lua de gît, se așeza pe genunchii lui și-l săruta. VLAHUȚĂ, O. A. 111. Atunci știu împăratul că acești copii sînt copiii lui, îi luă de după grumazi și îi sărută fierbinte. RETEGANUL, P. II 39. Își ia boii de funie și pornește cu ei spre tîrg. CREANGĂ, P. 39. ◊ Expr. A lua taurul de coarne v. taur. (Familiar) A lua purceaua de coadă = a se chercheli, a se îmbăta. A lua (pe cineva) în unghii v. unghie. (Refl.) A se lua de gît cu cineva v. gît. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie, a se bate (unul cu altul). Tot beu pînă se-mbată Și apoi se ieu de cap. ȘEZ. I 211. A se lua (cu cineva) la trîntă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. Acești nelegiuiți... îl silea să se ia la trîntă cu dînșii. ISPIRESCU, U. 54. Poți să te iei de mînă (cu cineva) = ai aceleași apucături rele (ca cineva). ◊ (Instrumentul acțiunii este altul decît mîna) Calul meu... mă luă cu dinții de pe la spate, de haine. ISPIRESCU, L. 303. ◊ Expr. A lua foc cu gura v. foc. A-și lua inima în dinți v. dinți. 2. A mînca sau a bea, a înghiți. Luînd împăratul și împărăteasa leacurile, s-au întors veseli la palat. ISPIRESCU, L. 2. Hai degrabă, Săftico, să luăm un ceai. ALECSANDRI, T. 88. ◊ (Precizat prin «în gură») Bucatele le-au făcut afumate, arse și sleite, de nu mai era chip să le poată lua cineva în gură. CREANGĂ, P. 292. ◊ Absol. Ne așezarăm la masă și începurăm a lua care de unde apucarăm. HOGAȘ, DR. II 31. Ajungă-te jalea mea, Mîndruțo, la cina ta; Cînd vei lua cu lingura, Să te doară inima. HODOȘ, P. P. 130. Măicuța masa mi-au pus, Iau o dată, două ori Și-am oftat de nouă ori. SEVASTOS, C. 176. ◊ Expr. A lua masa v. masă. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. Vorbele dascălului Pandele păreau rostite în vînt, potrivite cu felul său de a fi cînd o lua la măsea. PAS, Z. I 225. A lua credință v. credință. A lua aer v. aer. 3. (Cu privire la obiecte de îmbrăcăminte) A îmbrăca, a pune pe sine. Își luă pe umeri un sumăieș. SADOVEANU, B. 31. Moș Nichifor... își ia cojocul între umere. CREANGĂ, P. 114. Deși eram negata, am luat un șal și am primit-o. NEGRUZZI, S. I 50. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a începe a purta în toate zilele hainele de sărbătoare. (Familiar) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A da la o parte, a înlătura, a îndepărta. Ia-mi frîul din cap și-l pune bine, și cînd vei avea lipsă de mine, numai scutură frîul. RETEGANUL, P. II 12. Și-au luat mîna de la ochi. SBIERA, P. 96. ◊ Refl. pas. Fig. Dodată văz că mi se ia De pre simțiri neagra perdea. VĂCĂRESCU, P. 446. ◊ Expr. A-i lua (cuiva) apa de la moară v. apă. A-și lua nădejdea (de la – rar despre – cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a-și pierde nădejdea, a nu mai spera să obțină ceva. De-a veni turturica mea înainte... ie-ți nădejdea despre mine. CREANGĂ, P. 273. De corăbieri ne-am luat nădejdea. TEODORESCU, P. P. 164. Ia-ți nădejdea de la mine, Că eu nu mai știu de tine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 338. A-și lua gîndul ( de la ceva sau cineva) v. gînd. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgîndi. Vinovatul a fost el, căci după mărturisirea din parc nu și-a luat seama și nu s-a dezmeticit nici a doua zi. GALACTION, O. I 389. Se gîndea mereu să-și croiască drum pînă în grădină... Dar mereu își lua seama. REBREANU, I. 24. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a nu-și abate privirea de la ceva sau de la cineva, a nu se uita în altă parte. Eminescu îl privește lung, milos, nu-și poate lua ochii de la el. VLAHUȚĂ, O. A. 442. Oaspeții nu-și mai luau ochii de la dînsa. ISPIRESCU, L. 39. ◊ (Scopul înlăturării este de a scăpa pe cineva, de a-l elibera de ceva, de a-l liniști) Ia-l de pe capul meu. CREANGĂ, P. 66. Numai puiu cu vederea Mi-o luat toată durerea. ȘEZ. III 20. ◊ Expr. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă. (În comparații) A-i lua cuiva (o suferință) cu mîna = a ajuta pe cineva care suferă, făcînd să-i treacă imediat suferința. Se șterse o dată [cu năframa] și îndată-i trecu osteneala, ca și cum ai fi luat-o cu mîna. BOTA, P. 98. Parcă-ți ia cu mîna aleanul de la inimă. ȘEZ. III 108. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se zice cînd cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A face să nu mai fie în locul unde a fost, a scoate ceva din locul în care se află; a smulge, a desprinde. Copilul luă un bumb de argint de pe cămașă și-i zise babei: Na, mămucă! RETEGANUL, P. II 38. Făt-Frumos îi luă un picior cu săgeata. ISPIRESCU, L. 5. Umbli după cai morți să le iei potcoavele. CREANGĂ, P. 194. ♦ Refl. (Rar) A înceta de a mai exista, a dispărea. Iarna nu s-a mai luat. SADOVEANU, P. S. 12. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. Cînd a vrut fata să puie mîna pe pahar și să ieie apă... apa din fîntînă într-o clipă a secat. CREANGĂ, P. 293. Ea luă o mînă de lacrimi din baie. EMINESCU, N. 28. Apă-n donițe lua Și-ndărăt că se uita. BIBICESCU, P. P. 264. ◊ Expr. A lua (cuiva) sînge = a lăsa cuiva sînge, v. lăsa. 3. A deposeda (pe cineva) de un lucru (fără intenția de a și-l însuși), a lipsi (pe cineva) de ceva, a priva de un bun, de un drept, de o favoare. I-a luat permisul de circulație. (Fig.) În fața vijeliei țîșneau peste mare rafale de vînt; îi luau luciul ca și cum cineva ar fi aruncat pumni de nisip peste o oglindă. DUMITRIU, P. F. 15. ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura pe cineva de la un post de răspundere (în special de la comanda unei unități militare). A-i lua (cuiva) mințile v. minte. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire. Un pat cu totul și cu totul de aur, împodobit cu pietre de rubin, smarand și diamant cît pumnul de mari, care străluceau de-ți lua ochii. POPESCU, B. III 70. Pe țol, toarnă o movilă de galbeni, cari străluceau la soare de-ți luau ochii. CREANGĂ, P. 69. A-i lua (cuiva) auzul v. auz. A-i lua (cuiva) piuitul v. piuit. A-i lua (cuiva) viața (sau zilele) = a omorî, a ucide. O să-ți iau zilele Ca să-ți lași Copilele Și să-ți faci Nepoatele Să-ți plîngă păcatele. TEODORESCU, P. P. 598. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. Am descoperit cabina aceea în care cu o săptămînă înainte o femeie își luase zilele. C. PETRESCU, S. 5. ♦ (În superstiții; complementul indică o parte a corpului) A face să paralizeze, să damblagească; a poci. Ielele i-au luat gura și picioarele. CREANGĂ, P. 15. Vro vrajă știe... Ori vro mînă-ți ia, ori glasul. CONTEMPORANUL, III 887. III. 1. A-și însuși ceea ce se cuvine, a pune stăpînire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. Luînd de zestre niște mere de aur... le răsădise. ISPIRESCU, U. 59. Mai bine ia-ți bănișorii și caută-ți de nevoi. CREANGĂ, P. 49. Mergi să-ți iei dreapta răsplată. ALECSANDRI, P. I 198. Veseli acum așteptăm Drept osteneală ospăț să luăm. TEODORESCU, P. P. 140. ◊ (Complementul e un abstract) D-acolo au luat cărturarii vorba. ISPIRESCU, U. 84. 2. A(-și) face rost de ceva, a(-și) procura ceva; a găsi (pe cineva sau ceva). De unde era să le iei... toate aceste, să fi fost în locul lui Robinson? DRĂGHICI, R. 45. Cinstite vornice de casă... Cînd te vom căuta Să n-avem de unde te lua! TEODORESCU, P. P. 180. (Absol.) A început a cotrobăi prin chilna căruței, să găsească niște frînghie, dar de unde să iei, dacă n-ai pus? CREANGĂ, P. 125. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se zice despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte, unde se știa că poate fi găsit. (Familiar) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți putea aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. ♦ A se împovăra (cu ceva neplăcut). Cîte păsărele zboară Toate zic: Bade, te-nsoară! Numai biata rîndunea Ea din gură-așa zicea: Bade, nu-ți lua belea! ȘEZ. I 103. Ce să-mi iau pe cap necaz? SEVASTOS, C. 119. 3. A cumpăra. Gătită... cu flori de cutie, luate din Tîrgu-Jiu. MACEDONSKI, O. III 137. Fetei moșului nu-i lua nimic, pentru că nu vrea baba să lese pe moșneag să-i cumpere și ei cîte ceva. SBIERA, P. 211. A plecat... mergînd iar marfă să ia Din alte țări depărtate. PANN, P. V. II 59. ◊ Fig. Dracul negru te-o știut Că ai gură de vîndut, Că și eu mi-aș fi luat Pe vreo zi de secerat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 368. 4. A încasa o sumă de bani. ♦ A sechestra, a popri, a confisca. Boii-n rît și eu la mîndra, Vin jurații să-mi ia țundra. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 370. ◊ Expr. A-i lua (cuiva) și cămașa de pe el v. cămașă. A-i lua (cuiva) și cenușa din vatră v. cenușă. 5. A-și însuși un lucru străin; a fura. Vi-l pot lua și cu puterea, dar nu voi. RETEGANUL, P. I 15. [Hoțul] luase ce luase, dară tot mai rămăsese. ISPIRESCU, L. 74. ◊ (Urmat de un partitiv) Mai rar om care să poată lua dintr-însele. CREANGĂ, P. 211. ◊ Absol. Trage podul, măi podar, Să trec la ăl cîrciumar... Că e putred de bogat Și să-i iau nu e păcat. TEODORESCU, P. P. 293. ◊ Expr. A lua (ceva) cu japca (sau cu hapca) v. japcă, hapcă. A lua (cuiva) pîinea de la gură v. pîine. 6. A cuceri (cu asalt), a cuprinde (o țară, o cetate); a ocupa. Căpitanul Fărcășanul luă Nicopolea. ISPIRESCU, M. V. 32. ♦ (Urmat de determinări modale) A ataca (pe dușman). Trecu Dunărea... spre a lua pe Mihai de pe la spate. ISPIRESCU, M. V. 21. De la spate să-i luăm, Să-i batem, să-i ciopățim, țeara să o izbăvim. TEODORESCU, P. P. 479. ♦ (Urmat de determinări arătînd instrumentul) A sări asupra cuiva pentru a-l bate, a-l lovi, a-l goni. Dar păcatul l-ai vedea Cînd te-o lua cu palița Și te-o trece ulița. BIBICESCU, P. P. 194. Fugi, cucule, de-acole, Că te-oi lua C-o nuie. SEVASTOS, C. 25. 7. A angaja (o persoană), a folosi (un obiect) pentru un timp determinat, contra plată. V. închiria. A lua trenul, vaporul, tramvaiul. ▭ De ce te scumpești... și nu-ți iei o slugă vrednică, ca să-ți fie mînă de ajutor la drum? CREANGĂ, P. 2O1. Luai un fiacru și vizitai orașul. NEGRUZZI, S. I 67. Ia-ți, bădiță, cal cu plată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 105. ◊ (Urmat de un complement care arată destinația) Să mă iei la tine-argat. TEODORESCU, P. P. 209. ◊ Refl. pas. Acei 1000 pușcași se luau din tot locul unde tăbăra armia. BĂLCESCU, O. II 67. ◊ Expr. (Reflectînd relațiile de exploatare din trecut) A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) în serviciu fără salariu, în schimbul promisiunii de a-l căpătui. Se găsea acuma luat pe procopseală de frate-său. CARAGIALE, N. S. 94. ♦ (Mai ales determinat prin «la joc», «la dans») A invita pe cineva să joace, să danseze împreună. Ar fi luat-o și alții la joc, dar le era frică de Simion. DUMITRIU, P. F. 56. Mergi la joc, nu te ia nime. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 448. ♦ A primi pe cineva la sine, a contracta o legătură de rudenie cu cineva. Era copilul acela pe care-l luasem de pe ulițe. RETEGANUL, P. V 83. Mulți trăgeau nădejdea să-l ieie de ginere. CREANGĂ, P. 142. ◊ Expr. A lua de suflet v. suflet. ♦ A se căsători (cu cineva). Fă cunoștință cu fata: n-o lua numai pe auzite. NEGRUZZI, S. I 251. ◊ Refl. reciproc. Uite ce, noi tot sîntem singuri, și unul și altul... N-ar fi bine să ne luăm amîndoi.? DUNĂREANU, CH. 78. Cînd cu baba m-am luat Opt ibovnice-au oftat. CREANGĂ, P. 108. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). A-și lua un angajament. ▭ Luai grija casei mele. TEODORESCU, P. P. 271. ◊ Expr. A lua atitudine v. atitudine. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei acțiuni (militare); a prelua o comandă. A lua în considerație v. considerație. A lua ceva asupra sa v. asupra. A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumîndu-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva, a se considera ca avînd anumite obligații. A lua apărarea cuiva v. apărare. (Refl., de obicei reciproc) A se lua la sfadă (sau la ceartă, la luptă) = a porni cearta, lupta. Slujitorii s-au fost luat la sfadă. NEGRUZZI, S. I 157. Și te iei cu toți la ceartă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 446. A se lua la întrecere v. întrecere. (Învechit) A se lua la prinsoare = a se prinde rămășag. Oamenii se luau la prinsoare că nici în cer nu se găsea o mai mare frumusețe. ISPIRESCU, L. 39. 9. (Rar) A dobîndi ceva (în urma unei solicitări, cereri, stăruințe); a obține. Lăpușneanu... fugind la Constantinopol, izbutise a lua oști turcești. NEGRUZZI, S. I 137. Veverița cinste mare De la leu a dobîndit. Ș-a luat făgăduință Că, din dările ce vin, Îi va da... Un car de alune. DONICI, F. 42. ♦ A accepta. [Împărăteasa] s-a înduplecat a lua cererea împăratului și mîine le este nunta. ISPIRESCU, L. 110. 10. (Cu privire la boli contagioase) A contracta. Să nu zici astăzi sau mîne C-ai luat boală de la mine. BIBICESCU, P. P. 39. ◊ Refl. pas. Scarlatina se ia. ▭ Dar nu se ia? – De loc, n-ai nici o grijă. CARAGIALE, S. N. 18. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se dezlipi, a se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). S-a luat pe haină vopseaua de pe ușă. 11. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. Cît ia butoiul acesta? ◊ Fig. S-a arat... Cît îți luau vederile. TEODORESCU, P. P. 154. ◊ Expr. A striga (sau a țipa, a se văita etc.) cît îl ia gura v. gură. 12. (În locuțiuni verbale) A lua (cuiva) măsura (sau măsuri) = a fixa, prin măsurători exacte, dimensiunile necesare pentru a confecționa ceva. Croitorul mi-a luat măsuri pentru haină. ▭ A lua cu împrumut = a împrumuta. A lua cu chirie = a închiria. Dragostea nu e moșie, ca să mi-o iei cu chirie. ȘEZ. I 112. A lua în arendă = a arenda. A lua în parte v. parte. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. Romînii, luînd pildă de la domnul lor, nesocotiră osteneala. ISPIRESCU, M. V. 24. A lua obiceiul, năravul = a se obișnui să... Luase obicei... a-și coase mînicile contășului. CREANGĂ, A. 103. Am luat năravul tău. HODOȘ, P. P. 151. A(-și) lua îndrăzneala = a îndrăzni. A-și lua libertatea v. libertate. A-și lua aere v. aer. A lua loc = a se așeza (I 1) (pe un scaun, pe o bancă). Ia loc, te rog. C. PETRESCU, Î. I 13. Abia luă loc pe bancă, și duba porni. SAHIA, N. 84. A lua (pasaje sau idei) dintr-un, autor = a reproduce, într-o scriere sau într-o expunere proprie, idei extrase din alt autor (indicînd sursa sau însușindu-ți pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. Statul de democrație populară ca formă a dictaturii proletariatului a luat ființă în urma transformărilor revoluționare din țara noastră, pe baza sfărîmării vechiului stat burghezo- moșieresc. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 6, 97. A lua cuvîntul (sau, învechit, cuvînt) = a vorbi (în special în public). La o întrunire publică... în ajunul alegerilor, Piscupescu a luat cuvîntul. VLAHUȚĂ, O. A. 222. Atunci Petre ia cuvînt: Așa-i rîndul pe pămînt. ALECSANDRI, P. II 107. A lua sfîrșit = a se termina. A lua lecții v. lecție (1). A lua înfățișarea, aspectul etc. = a părea, a da impresia de... Dascălul acesta, lua în ochii mei un chip măreț. NEGRUZZI, S. I 6. A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. Strămoșescul său palat luă o nouă formă. NEGRUZZI, S. I 72. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua cunoștință (de ceva) v. cunoștință. A lua notă v. notă. A lua note v. notă. A lua aminte v. aminte. A lua seama v. seamă. (Mai ales în limbajul școlarilor) A lua o notă bună (sau rea) = a căpăta o notă (bună sau rea). (Mai ales despre ambarcații) A lua apă = a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. Partea mai de jos a corăbiei... începusă a lua apă. DRĂGHICI, R. 10. A lua foc = a se aprinde. Casa a luat foc. (Învechit) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare etc.). De cînd s-au pornit, n-am luat nici o scrisoare de la dînsa. DACIA LIT. I 281. (Intranz., despre o femeie) A lua în pîntece = a rămîne însărcinată. Nu trecu mult după asta, și împărăteasa simți că a fost luat în pîntece. ISPIRESCU, L. 245. IV. A duce cu sine. Cu voi vin florile-n cîmpie Și nopțile cu poezie Și vînturi line, calde ploi Și veselie! Voi toate le luați cu voi Și iar le-aduceți înapoi! COȘBUC, P. I 91. Șezi aici, pînă despre ziuă, că am să vin tot eu să te iau. CREANGĂ, P. 97. Merge mirele cu nuntașii să ia mireasa. ȘEZ. I 33. ◊ Fig. Eu mă duc, mîndră, la Blaj, Și-ți iau și doruțul tău, Dar nu ți-l voi ținea rău. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 112. Primăvara-i mama noastră Că-i și caldă și geroasă, Ia omătul de pe coastă. ȘEZ. II 199. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el sau ce să lase în urmă. A-și lua tălpășița (sau catrafusele) = a părăsi repede un loc în care prezența sa nu este dorită; a o șterge. Hai, gata ești? Ia-ți tălpășița! CREANGĂ, P. 147. Ba mai bine-ți caută de nevoi și-ți ie tălpășița pînă nu vine neneaca ca să te deie de urechi afară. ALECSANDRI, T. I 38. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut pentru satisfacerea serviciului militar. A lua (pe cineva) pe sus = a duce (pe cineva) cu sine fără voie, cu forța. A lua (pe cineva) moartea = a muri. Moartea nu vine cînd o chemi, ci te ia cînd nu te temi. A lua (pe cineva) dumnezeu (sau, peiorativ, dracul, naiba) = a muri. Apoi, dacă i-ar fi luat dumnezeu, ce mi-ar fi? D-apoi așa? CREANGĂ, P. 31. (În imprecații) Ba nu vin, taică. Și nici dumneata să nu-l ajuți, să-l ia dracul mai bine. DUMITRIU, N. 202. Harnică-i nevastă-mea, Harnică, dracu s-o ia! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 45. Naiba să te ia, crîșmar! id. ib. 388. A-l lua (pe cineva) dracul (sau mama dracului, toți dracii, naiba), se spune cînd cineva este într-o situație critică, la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare, a unei senzații prea puternice etc.). Eram mînios de mă luau toți dracii. CONTEMPORANUL, III 825. ♦ (Despre vehicule) A transporta pe cineva. M-a luat un camion pînă la destinație. ♦ A aduce una sau mai multe persoane în jurul său cu rolul de însoțitori. Împăratul și împărăteasa... luînd cu dînșii vro cîțiva boieri mari, ostași și slujitori... s-au dus la unchiaș acasă. ISPIRESCU, L. 1. Harap-Alb, luîndu-și oamenii săi, încalecă și el. CREANGĂ, P. 274. ♦ (Despre forțe ale naturii) A ridica ceva din locul în care se găsește și a duce cu sine. Vede o undă mare apropiindu-se de el și luîndu-l ca pe o peană. RETEGANUL, P. III 5. [Cucul] căzu... ca și cînd vijelia l-ar fi luat și l-ar fi aruncat acolo. ISPIRESCU, U. 12. V. A trata pe cineva într-un anumit fel. Boieriul, luîndu-i înainte cu glume, a înghițit gălușca și a tăcut molcum. CREANGĂ, A. 167. ◊ Expr. A lua (pe cineva sau a o lua) cu binele (sau cu binișorul, cu frumosul, cu încetișorul etc.) = a se arăta blajin (față de cineva), a trata (pe cineva) cu menajamente. Și de m-ar fi izgonit... tot n-aș fi rămas așa de umilit în fața ei, ca atunci cînd m-a luat cu binișorul. CREANGĂ, A. 70. Pe dumneavoastră vă rugăm Să ne luați încet, încetișor. TEODORESCU, P. P. 177. A lua (pe cineva) cu răul = a trata (pe cineva) cu asprime, a se purta (cu cineva) rău. A lua pe cineva cu măgulele (sau, refl., a se lua pe lîngă cineva cu binele) = a măguli, a linguși pe cineva pentru a-i cîștiga bunăvoința. Începu s-o lingușească... și să se ia cu binele pe lîngă dînsa. ISPIRESCU, L. 47. Calul îi iese înainte... și o ia cu măgulele. CREANGĂ, P. 273. A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în rîs, în zeflemea, peste picior, la vale, în balon etc.) = a rîde de cineva sau de ceva, a-l ironiza, a-și bate joc. Ceilalți rîdeau, luîndu-l peste picior. CAMILAR, N. I 31. Pe urmă, băieții nu l-au mai luat în rîs. PAS, Z. I 71. Autorul ia la vale unele idei ce ne sînt scumpe și pe care trebuie să le apărăm. GHEREA, ST. CR. II 57. A lua (pe cineva) la (sau în) tărbacă v. tărbacă. A lua (pe cineva) cu huideo v. huideo. A lua (pe cineva) cu amenințări = a-l amenința. A lua (pe cineva) la rost (sau la socoteală, la trei parale, la trei (păzește), la refec, în răspăr, din (sau de) scurt, repede) = a fi aspru cu cineva, a cere cuiva socoteală de faptele sale, a-l sili să se justifice; a-i face mustrări. Surorile erau gîlcevitoare și-i numărau gologanii... și-l luau de scurt cînd îl cinsteau oamenii la cîrciumă. PAS, Z. I 225. D. Iordan Hagi Iordan se credea în drept să-l ia la rost fiindcă înstrăinează acțiuni fără nici o socoteală. C. PETRESCU, A. 399. A lua (pe cineva) pe (sau de) departe = a începe cu cineva o discuție prin ocoluri, prin aluzii îndepărtate, cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. A lua (pe cineva) cu nepusă masă = a surprinde (pe cineva) nepregătit. A lua (pe cineva) de sus v. sus. Nu mă lua așa = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A lua (pe cineva) la sigur v. sigur. ♦ A judeca un lucru într-un anumit fel, a avea un fel anumit de a privi lucrurile. Nu le mai lua toate în tragic. ▭ Cînta, juca și lua viața ușor. DUMITRIU, P. F. 57. ◊ Expr. A o lua de bună (sau de bani buni) = a considera că este așa cum se spune, cum pare. A lua (ceva) de nimic (sau de nimic lucru) = a socoti că ceva nu are destulă însemnătate, a nu lua în serios. Apoi de nimic lucru iei tu că am pierdut inelul? ISPIRESCU, L. 107. Dumneta mă mustrezi că am luat de nimica tulburarea dumitale la scrisoarea pîrîtoare ce au trimis domnul Hufeland. KOGĂLNICEANU, S. 122. A lua (ceva) în (sau, regional, a) nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun sau rău, a vedea cu ochi buni sau răi. (Absol.) Să nu luați în nume de rău cînd mă veți auzi. ISPIRESCU, U. 2. A lua (ceva) în glumă v. glumă. A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda (cu altcineva sau cu altceva). Sfiala lui o luă drept dovada statorniciei. NEGRUZZI, S. I 25. Nimenea nu-l cunoștea, Tot de mocan Îl lua, Tot cioban Îl socotea. TEODORESCU, P. P. 476. A lua lucrurile (așa) cum sînt = a se împăca cu situația, a fi realist. VI. A începe, a apuca, a porni să... De vedea și iar vedea, Se gîndea, se socotea Ce să facă, cum s-o ia. TEODORESCU, P. P. 688. ◊ (Urmat de un supin sau de un infinitiv) Și ai luat a te da cu capul de vatră. SEVASTOS, N. 130. Și mă ia la cercetat. ȘEZ. III 61. Ciocoiul își face plată Și mă ia la schingiuit Că nimic nu i-am cosit. ALECSANDRI, P. P. 259. ◊ Fig. A luat-o-n spovedit. HODOȘ, P. P. 177. ◊ Refl. S-au luat ei iarăși la cercat drumul. SBIERA, P. 68. Cu oștile s-a luat la vînat. SEVASTOS, N. 105. ◊ (Popular, legat prin conj. «și» de verbe la moduri personale) S-au luat și s-au suit pe un copaci de frica fierelor. SBIERA, P. 34. Se ia și se întoarnă singură acasă. CREANGĂ, P. 225. Dar Gruia de bucurat Se lua și-o săruta. BIBICESCU, P. P. 311. ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde, a învălui (pe cineva). M-a luat groaza cînd am trecut pe lîngă lan și l-am văzut cîtu-i de mare. CREANGĂ, P. 157. Pe bieții cîntăreți îi luase gîndurile. ȘEZ. II 67. Mereu mă iau la fiori, Din tălpi pînă-n susuori, Într-un ceas de nouă ori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 91. ◊ Impers. Te ia cu frig fără să vrei și întorci capul. BASSARABESCU, V. 29. Bătrînul a ieșit din pătură și-i e cald și îl ia cu fiori. DELAVRANCEA, H. T. 36. ◊ (În imprecații) Lua-te-ar boalele! lua-te-ar ciuma! iar te-ai îmbătat? DUNĂREANU, CH. 73. ◊ Expr. A-l lua (pe cineva) ceva înainte = a fi cuprins, copleșit de... Le-a trece lor zburdăciunea cînd or fi mai mari și i-or lua grijile înainte. CREANGĂ, A. 38. (Cu inversarea construcției) A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva, (sau de ceva), a ști de frică. (Refl.) A se lua de gînduri = a se îngrijora. A început a se cam lua și el de gînduri de năzdrăvăniile lui. CREANGĂ, P. 323. VII. 1. (Construit de obicei cu pronumele «o», cu valoare neutră) A pleca, a porni, a purcede. O lua încet de-a lungul cheiului, cu spinarea încovoiată, cu genunchii îndoiți. BART, S. M. 60. Eu des-de-diminicioară o luam de-a lungul pîrîului, după mlădițe de răchită. PĂUN-PINCIO, P. 104. Se hotărî și el a se duce acasă... și o luă la drum. ISPIRESCU, L. 212. ◊ Expr. A o lua din loc = a porni la drum, a pleca repede; fig. a se repezi (cu fapta, cu vorba). Haide, ia-o din loc! îi spuse. PAS, Z. IV 257. Ai luat-o prea din loc și nu trebuie așa, că tu ai sînge iute. STĂNOIU, C. I. 180. (Regional) A o lua în porneală = a porni la păscut. Cerbul... o luă în porneală și nu mai da pe la izvor iar pînă a doua zi. CREANGĂ, P. 224. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). Hai, Oarță! Ia-o înainte. Oarță plecă. C. PETRESCU, R. DR. 50. Dolfa... Înainte c-o lua Și pe Costea că-l ducea. TEODORESCU, P. P. 511. A o lua înainte (cu ceva) = a da semnalul, a începe. Bocăneț o luă înainte cu rîsul și rîseră și ceilalți. C. PETRESCU, Î. II 12. A i-o lua (cuiva) (rar a-l lua pe cineva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva), a sosi sau a face ceva înaintea altuia. Cît pe ce, cît pe ce să nu-l ieie carul înainte. CREANGĂ, P. 41. A-l lua pe cineva gura pe dinainte v. gură. A o lua la picior = a pleca repede. O luă la picior chinuit de arșița crîncenă a gîtlejului. DUMITRIU, N. 232. O luară iute la picior. ISPIRESCU, L. 25. O luai la picior pîn crîng. GORJAN, H. I 107. A o lua la sănătoasa v. sănătos. A o lua razna v. razna. A-și lua zborul = a porni în zbor, a zbura; fig. a se depărta foarte repede, a fugi. Murgu-și lua zborul în liniște deplină Prin codrii fără drumuri și fără de lumină. ALECSANDRI, O. 207. A lua (pe cineva) la (rar în) goană v. goană. A lua fuga (sau a o lua la fugă, la goană sau, mai rar, într-o fugă; refl. a se lua la fugă) = a porni în fugă, în goană. La repezeală își puse o broboadă pe cap și o luă la goană pe cheu după vapor. BART, E. 234. Luntrașul... o ia tot într-o fugă din casă. RETEGANUL, P. IV 75. Se luă la fugă după dînșii. SBIERA, P. 269. (Despre animale de tracțiune) A lua vînt = a porni razna, scăpînd de sub controlul conducătorului. (Refl.) A se lua în goană cu cineva = a se lua la întrecere din fugă cu cineva. Avea... o fată slujitoare care se lua în goană cu ogarii. ISPIRESCU, L. 323. A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni (și a merge) în urma cuiva (sau a ceva), a se ține de... Petrache... năvăli în crîșmă. Părintele Ștefan se luă după el. SADOVEANU, la TDRG. Cum îl vede trecînd, se ia după el și-l apucă de haină. BASSARABESCU, V. 47. Se ia după moșneag și cît colea mergea în urma lui. CREANGĂ, P. 82; b) a porni împreună cu cineva, însoțindu-l la drum; a se alătura cuiva, a se întovărăși cu cineva. Flămînzilă... se ia după Harap-Alb și pornesc tustrei înainte. CREANGĂ, P. 241; c) a fugi după cineva (pentru a-l ajunge, a-l goni, a-l prinde); a urmări, a alunga, a fugări. După vînător se luase un alt porc și mai năprasnic. ISPIRESCU, L. 140. Cînele începe a alerga prin pădure și se ia după un ied sălbatec. NEGRUZZI, S. I 59; d) a porni undeva, orientîndu-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva, a se conforma, a asculta de..., a ține seamă de... A se lua după aparențe. A se lua după gustul cuiva. ▭ Voi, fetele, niciodată să nu vorbiți singure noaptea cu flăcăii, nici să vă luați după dînșii, că iată ce pățiți. SBIERA, P. 314. O povățui să se ia după drumul robilor. ISPIRESCU, L. 58. Moșneagul... se ia după gura babei. CREANGĂ, P. 63. A se lua cu cineva = a) a pleca la drum împreună (sau în același timp) cu cineva. Gerilă atunci Se ia cu Harap-Alb și pornesc împreună. CREANGĂ, O. A. 247. Domnul oștile lăsa, Cu ciobanul se lua. ALECSANDRI, P. P. 208; b) a se întovărăși cu cineva, a se înhăita. S-a luat cu niște derbedei. C. PETRESCU, C. V. 228. Așa pățești dacă te iei cu niște bicisnici. CREANGĂ, P. 252. Spune-mi cu cine te iei (variantă: te aduni), ca să-ți spun cine ești. A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva sau cu ceva și a uita de o grijă, de o preocupare (supărătoare). La răzbel, că acolo, dacă nu mori, poate să te mai iei și mai uiți. POPA, V. 339. Toate ca toate, dar urîtul îi venea de hac. În zile de lucru, calea-valea, se lua cu treaba și uita de urît. CREANGĂ, P. 140. Ziua ca ziua... mă mai ieu cu caprele, dar noaptea... toate stihiile năpădesc pe mine. ALECSANDRI, T. 616. Eu m-am luat cu alți mușterii, iar voi atunce ați fugit. ȘEZ. II 117. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitînd de treburi; a se întinde la vorbă. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare, a apuca sau a merge pe un anumit drum. Bricul Mircea... ieșind în larg, va lua drumul spre Kersonez. BART, S. M. 13. Luarăm o cale ce nu era a Brașovului, vizitiul nostru ne spuse... că am luat drumul Giurgiului. BOLINTINEANU, O. 263. ◊ Intranz. (Învechit) O caleașcă... făcînd la stînga, luă la deal. NEGRUZZI, S. I 16. ♦ (Despre căi de comunicație și despre ape curgătoare) A-și schimba direcția, a coti spre... Drumul o ia la dreapta. 2. (În anumite construcții) A merge, a străbate, a parcurge. O, calul meu! Tu, fala mea... Cum iei pămîntul în galop. COȘBUC, P. I 112. Luînd de-a lung pămîntul, merg spre împărăție. CREANGĂ, P. 236. Și-și ia drumul d-a lungul, Țările cu de-amănuntul. BIBICESCU, P. P. 133. ◊ Expr. A(-și) lua cîmpii = a pleca orbește, fără a ști încotro (de desperare, de durere, de mînie); a ajunge la desperare, a-și lua lumea în cap. Lucrau numai calfele, fără flăcăul care își luase cîmpii. PAS, Z. I 160. Of! saracan de mine! Că-mi vine să țip și să ieu cîmpii! Mult oi să mai stau în drum? ALECSANDRI, T. I 113. A(-și) lua lumea în cap v. cap. – Forme gramaticale: prez. ind. iau (regional ieu), iei (regional iai), ia, luăm, luați, iau (regional ieu); prez. conj. pers. 3: să ia (regional să iaie (NEGRUZZI, S. I 232) și să ieie).

diamant, diamante, s.n. – Varietate cristalină de carbon. ♦ Diamant de Maramureș: 1. (geol.) Piatră semiprețioasă; varietate de cuarț transparent și clar, cristalizat în forme geometrice perfecte; dragă, dragomită, cristal de stâncă. Se întâlnește la Bocicoiu Mare, pe râul Potok, în galeriile minei din Baia-Sprie, în hotarele satelor Stejera, Văleni, Buciumi, Ciolt, Berchezoaia, hotarul comunei Sarasău, Câmpulung la Tisa și Săpânța. Diamantele de Maramureș se prezintă sub formă de mici cristale de 0,25 m – 4 mm, acumulate într-un strat de nisip de 2-3 m grosime (Monumente, 1976: 57). „În anii 1414 – 1418, o suită de maramureșeni, condusă de vicecomitele Seneslau de Dolha, a însoțit pe Sigismund la Consiliul ecumenic din Konstanz, unde au făcut furori din cauza giuvaerurilor mari care le împodobeau mâinile și armura. De fapt, acestea nu erau decât un fel de cuarț, numit Diamant de Maramureș, care-ți dă iluzia unui diamant veritabil” (Filipașcu, 1940: 59). 2. Numele unui trofeu acordat echipelor de mineri care obțineau cele mai bune rezultate în întrecerile socialiste, în perioada regimului comunist. Prima ediție, în 1976. – Din fr. diamant (DEX).

LITO- „piatră, bolovăniș, concrețiune”. ◊ gr. lithos „piatră” > fr. litho-, germ. id., engl. id., it. lito- > rom. lito-. □ ~carp (v. -carp), s. n., fruct fosil petrificat; ~cenoză (v. -cenoză₂), s. f., evacuare de calculi sau de fragmente calculare prin uretră; ~ceras (v. -ceras), s. m., gen de amoniți fosili din jurasic, cu cochilie evolută și larg ombilicată; ~clastie (v. -clastie), s. f., operație de zdrobire a calculilor vezicali, în vederea extragerii lor din uretră; ~clază (v. -clază), s. f., geoclază*; ~dendron (v. -dendron), s. m., gen de hexacoralieri cu specii răspîndite din triasic pînă în neozoic; ~fag (v. -fag), adj., care mănîncă nisip sau pietriș; ~fagie (v. -fagie), s. f., formă de manifestare a sindromului de pica la animale, constînd în consumul de nisip sau de pietriș; ~fil (v. -fil₁), adj., 1. (Despre elemente chimice) Care se concentrează, de preferință, în litosferă. 2. (Despre pești) Care depune icrele pe un substrat pietros; ~gen (v. -gen₁), adj., care produce calculi; ~geneză (v. -geneză), s. f., totalitatea proceselor de formare a rocilor sedimentare; ~grafie (v. -grafie), s. f., procedeu de reproducere și de multiplicare a textelor, figurilor, desenelor etc., prin utilizarea de negative imprimate pe o piatră calcaroasă specială; ~id (v. -id), adj., care are aparența pietrei; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul rocilor sedimentare; ~sferă (v. -sferă), s. f., înveliș extern solid și pietros al globului pămîntesc; ~sperm (v. -sperm), adj., cu semințe dure și pietroase; ~telmă (v. -telmă), s. f., apă adunată în scobiturile stîncilor calcaroase marine; ~tom (v. -tom), s. n., instrument utilizat în litotomie; ~tomie (v. -tomie), s. f., operație chirurgicală de extragere a calculilor din vezica urinară; ~tripsie (v. -tripsie), s. f., operație chirurgicală de zdrobire a calculilor din interiorul vezicii; ~xil (v. -xil), s. n., țesut lemnos fosilizat.

gresie sf [At: DAMÉ / P: ~si-e / V: greasă, grezie / Pl: ~ii / E: alb garese „răzuș de olar”] 1 Rocă sedimentară foarte dură, formată prin cimentarea nisipurilor cu diverse materiale. 2 Cute de ascuțit coasa făcută din gresie (1). 3 (Reg; pan) Bucată de lemn care vine deasupra osiei de dinainte a carului și care formează, împreună cu osia, corpul în care intră gruiul și inima carului Si: (reg) baargic, baingic, masă, perinoc, scaunul de dinainte. 4 (Reg) Spetează de lemn care se suprapune piscului de la car. 5 (Reg) Spetează de lemn suprapusă osiei pe care stă capul grindeiului de la plug. 6 (Reg; lpl) Cele două pietre care macină boabele la moară. 7 Olărie dură și opacă, având la bază o argilă plastică.

MATÉRIE s. f. 1. Corp, element privit din punctul de vedere al compoziției lui. V. s u b s t a n ț ă. Cruce făcută den materie, adecă care iaste făcută de aur. CHEIA ÎN. 50^v/9. Izvoarăle Nilului prin grosime atîția munți trecînd și atîtea pietri strimte pâtrunzînd, materiia cea groasă, amară și sărată, ca printr-un limbic se lămurește și ea dintr-un vas într-alt vas pritocindu-se, se curățește și se îndulcește. CANTEMIR, IST. 140. Iară trăsnetul, adică săgeata ce de piatră, care trăsnești din materie norilor (cca 1750). GCR II, 64/27. Vin și unt și lemn și alt feali de materie. MINEIUL (1 776), 126^v1/30. Dragostea nu mă slăbeaște, ce mai mult să lățeaște, ca o materie, fiind aprinsă foarte greu. AETHIOPICA, 37^v/9. Lava este o materie de foc, carea curge din munții care varsă foc afară, ca o vale. BĂRAC, ap. GCR II, 237/37. Soarele e găzos în totul și e compus din aceleași feliuri de materie ca și pămîntul. CONTEMPORANUL, I, 45. Alege aurul din cealaltă materie și îl lucrează. MARCOVICI, C. 39/9. În pămînt [sînt] și multe materii arzătoare precum: pucioasă, catran, rășină. DRĂGHICI, R. 113/8. Cînd un meșter are subt mîna sa aur și altul fier, poate fieștecare să dea materiei sale deosebite forme. HELIADE, O. II, 100. Nebuloasele propriu-zise, pe care telescoapele nu le-a putut separa, ar fi, după opiniunile mai multor astronomi, materii fosforescente respîndite în univers și care, fiind condensate, produc stelele. DRĂGHICEANU, C. 19, cf. ANTiPA, P. 125. Se opri o clipă și văzu fumul întunecat și gros, care se înălța în columne lungi din multele urloaie ale fabricelor, care topeau materii minerale. AGÎRBICEANU, A. 46. Sînt bidoane cu materii inflamabile. V. ROM. septembrie 1 954, 16. ◊ (În context figurat) Iubirea este! Materie ea arde In focul d-Adevăr, I. VĂCĂRESCUL, P. 42/16. ◊ Materie cenușie = parte a sistemului nervos central situată la suprafața creierului și în interiorul măduvei, care dă naștere fluxului nervos; p. ext. creier, minte, inteligență. Ar mai exista oare necunoscutul dacă două miliarde de kilograme de materie cenușie, într-un avînt comun, ar porni la asaltul porților închise? REBREANU, P. S. 40. Materii fecale v. f e c a l. ♦ (Popular) Puroi. Supt piiale se veade materie sau puroi. CALENDARIU (1814), 178/27, cf. LB, PONTBRIANT, D., DDRF. ♦ (Neobișnuit) Ceea ce se expectorează. Cf. POLIZU. 2. Substanța concepută ca bază a tot ce există; (filoz.) realitatea obiectivă care există în afară și independent de conștiința oamenilor și este reflectată de ea. Din patru aceastea stihii se-au făcut văzută această lume: den foc, den aer, den apă, den pămînt; den patru iar(ă)și materii aseamene stihiilor să face și lumea cea mică, omul (a. 1683). GCR I, 260/13. Mulți dintre dînșii credea un întîi mișcătoriu a materiei, căruie îi da nume. IST. AM. 43^r/21. Sufletul nu e materie, ci duh. ANTROP. 279/3. Cine a dat neînsuflețitei materii puterea de a se mișca. MARCOVICI, C. 12/21. Toate au ieșit de sine din materie. id. D. 200/2. La cea întâi lovitură ce materia luară, Lumina cum se aprinse, ca din sine o comoară! Tot atomul cum se mișcă, alergînd spre-nbrățoșare! CONACHI, P . 289. În chiar virtutea proprietăților legilor ei, materia este într-o mișcare neîntreruptă și veșnică. CONTA, O.C. 26. Părticelele de materie nu stau în repaus, ci în o neîncetată mișcare. CONTEMPORANUL, I, 47. Totalitatea acestor lucruri, despre a căror ființă ne dăm samă prin simțurile noastre, se numește materie. PONI, F. 1, cf. 2. Teoria energetică și dinamică a materiei, concepută ca unități și curente de forță. IBRĂILEANU, S. L. 57. Materia e un imens rezervor de energie, MARINESCU, P. A. 37. Scrisul înseamnă muncă, luptă încăpățînată cu materia. C. PETRESCU, C. V. 149. În opoziție cu dialectica hegeliană, care ia drept bază a existenței autodezvoltarea ideilor, dialectica marxistă pune la bază autodezvoltarea materiei. CONTEMP. 1 949, nr. 129, 13/3. Celula se poate forma și din materie fără structură celulară, așa numita materie vie acelulară. ib. 1 952, nr. 290, 5/2. Materia cu viață s-a născut din materia fără viață, pe o anumită treaptă de dezvoltare a acesteia. LUPTA DE CLASĂ, 1 953, nr. 7, 55. Nu există materie fără mișcare și nici mișcare fără materie. CONTEMP. 1953, nr. 360, 2/6. Materia. . . se oglindește în conștiința noastră cu ajutorul simțurilor. CIȘMAN, FIZ. I, 6. Oare n-am fost și eu un arbore mai demult? Și astăzi nu-s tot materie? ISANOȘ, Ț. L. 64. În știință noțiunea de microcosm a început să fie prea largă, pentru analiza din ce în ce mai profundă a materiei. V. ROM. august 1961, 125. L o c. a d j. și a d v. (Învechit) Fără (de) materie = spiritual, imaterial. Focul duhului cel fără de materie. MINEIUL (1 776), 58^v1/15. Stai înaintea luminii, luminîndu-te după împărtășire, fără materie. ib. 118^r1/21. Viețuiești pre pămînt fără de materie. ib. 177^v1/26. [După Platon] omul a trăit în această lume ideală, unde el a fost numai spirit pur, fără materie. GHEREA, ST. CR. II, 19. 3. (La pl. sau la sg. cu sens colectiv) Material (II 2). Dentru acea materie [pietre și cărămizi] socotisă să-ș zidească turnul. N. COSTIN, L. 68. Materia e aceaia din carea să face lucrul. MOLNAR, RET. 82/9. Cărătură de materii la zidiri (a. 1813). URICARIUL, I, 198. Vei tocmi meșter cu plată ca să facă din materiia ta cevași. CARAGEA, L. 27/7. Hotărîm, ca materiia trebuincioasă la aceste [case] să se deie de cătră însuș rușfeturile ocnilor (a. 1828). URICARIUL, II, 181/28. M-am tocmit cu toată materia ce va trebui la facerea și săvîrșirea acestor odăi. . . cărămidă, var, nisip (a. 1829). DOC. EC. 442, cf. CHEST. II 80/345. Materie primă v. p r i m. ◊ F i g. Noimile toate să zidesc și să alcătuiesc din materiia vieții. MINEIUL (1 776), [prefață] 5/11.Bun, produs; obiect. Sudiții. . . ce să vor neguțători cu materii de ale țării aici în țară să plătească vamă după catalog (a. 1823). DOC. EC. 277. Aceste produse ar fi putut constitui materia unui comerț activ, OȚETEA, T. V. 42. ♦ S p e c. Material textil, țesătură, stofă. Ele torcea bumbac din care făcea pînzuri și materii pentru straie. IST. AM. 56^r/11. Să iei materie de o giubea de care știi că mi-ai mai luat (a. 1780). IORGA, S. D. VIII, 4. Cu lucrarea meșteșugului său urmează a-și văpsi materiile dă lînă ce le va lucra (a. 1 826). DOC. EC. 373. Portu oamenilor îi tot postav. . . iar a fimeilor rochie de materie neagră. KOGĂLNICEANU, S. 8. Fusta are croiala flanelei, fiind de cit sau de „materie” de tîrg. PAMFILE, I. C. 361. Gospodinele cari fac [pantaloni] pentru copii, cumpără materie din tîrg pe care o croiesc și o coasă ele. id. ib. 355. E îmbrăcat în papuci, pantaloni rupți de materie închisă. PETICĂ, O. 227. Rochița se face de cit, ciut sau matirie, pînză văpsită cu puchițăi ori cu flori. ȘEZ. IX, 43, cf. CV 1 949, nr. 7, 33. După gustul altora să nu-ți alegi materie, nici nevastă. ZANNE, P. III, 225. ♦ Date, informații care stau la baza unei lucrări. Astrologhii (carii de aceaste almanace fac) avînd materie mai multă și den destul, prognostice mai multe și mai alease să scrie (a. 1 701). FN 89. O aseminea istorie. . . numai atunce se va pute urzi, cînd să vor aduna materiile din documentele înstreinate. AR (1829), 140²/11. Cînd sus arătatele materii nu vor fi de agiuns pentru a să umple coloanile jurnalului, redacția să fie îndatorită de a îndeplini cu știință folositoare lăcuitorilor de prin sate. GT (1839), 67²/27. Ai primit desigur plicul cu materia pentru broșura mea. CARAGIALE, O. VII, 456. Lipsa de materie și mai ales de proză era una din marile suferințe a publicațiilor timpului. SADOVEANU, O. XVI, 441. ♦ (Tipogr.) Cantitate de literă culeasă și așezată în coloane sau în pagini. Cf. MOLiN, V. T. 46. 4. (Învechit, rar) Obiect, lucru (material). [Focul] arsă tot. . . pre unde au agiuns: copaci, pomi și altă materie. DOSOFTEI, V. S. februarie 57^v/22. Unii cerea cai buni. . . alții bani. . . și alte materii (începutul sec. XVIII). MAG. IST. IV, 117/28. Mărie sa domnul. . . au împodobit curtea și tîrgul cu tot felul de materii (începutul sec. XVIII), ib. 140/13. 5. Conținut, fond, esență. Razele minunilor tale au ars materia patimilor. MINEIUL (1 776), 178^v1/3. Ai ars toată materia eresurilor înțeleapte. ib. 60^v2/6. [Lacomul nu caută] materia și forma filosofascâ, nici cunoaște deosebirea și alcătuirea loghicească. CANTEMIR, IST. 45. Poetizarea trecutului, întrebuințarea lui ca materie pentru creațiile poetice, e veche. GHEREA, ST. CR. I, 98. Pe vechiul fond medieval, care constituie materia Decameronului. . ., Boccacio zugrăvește, din punctul de vedere laic, moravurile din timpul său. OȚETEA, R. 205. ◊ E x p r. A intra în materie = a începe (după o introduceré) discutarea sau tratarea subiectului propriu-zis, a ataca fondul problemei. Intrînd în materie, voi desfășura trei date mari din istoria contemporană. KOGĂLNICEANU, S. A. 192. Cucoana Marieta, nerăbdătoare, intră de-a dreptul în materie. HOGAȘ, DR. II, 76. ♦ (Învechit, rar) Cauză, motiv. Am aflat încă și mai multă materie de a mă zăbovi. CRITIL, 14/26. ♦ Problemă care constituie mobilul unei discuții, al unei cugetări etc.; subiect. Și măcar că iute la zburat și bine într-aripat este. . . [vulturul], însă și alte multe a multe jigănii hirisii are, carile nu puțină materie de gîlceavă și de scandal înainte pune. CANTEMIR, IST. 147. Cît bișiug? și cîtă abondanție? și cită materie de a gîndi și a cugeta vericine ce va vrea. VĂCĂRESCUL, IST. 288. Pe drum avură destulă materie d-a vorbi. PANN, E. II, 159/9. Răspunsul lui lord Ponsonbi cătră neguțătorii din Smirna încă dă materie de vorbit, GT (1 839), 15²/32. Întîmplarea aceasta poate să dea materie de cugetat doctorilor. ib. 22754. Ce materie dureroasă de gîndire. BĂLCESCU, M. V.610. Spune cum a petrecut; cum s-a eglindisit la bal la curte. . ., iaca materie de vorbă cel puțin pentru două luni. NEGRUZZI, S. I, 240. 6. Problemă, chestiune ; p. e x t. domeniu (de cercetare, de cunoaștere). Clujianii. . . în materia aceasta au năzuit la curtea împărătească. ȘINCAI, HR. III, 212/31. E de obște obiceaiul oamenilor ca să vorbească de multe materii. ȚICHINDEAL, F. 282/8, cf. 349/2. El s-a îngrijit a face o clasificație regulată a sistemii judecătorești și a materiilor de aceste atărnătoare (a. 1831). URICARIUL, II, 215/19. Coribut, care cunoștea limba latină, dezbătea cu învățații moldoveni feliurite materii. ASACHI, S. L. II, 13. Nici regele, nici Seimul, nu voiau a întărîtă un principe puternic în o materie atît de delicată. id. ib. Nefiind competenți în asemenea materie, l-am crezut ușor. NEGRUZZI, S. I, 325. Trage în cercul activității sale o materie ce pînă acum a fost neglijată într-un mod neesplicabil. ap. GHICA, A. 149, cf. MAIORESCU, CR. II, 77. Fiindcă știu că o sumă de scriitori au tratat această materie, mi-e teamă să nu m-arăt prea îndrăzneț dacă, studiind-o și eu, o împart altfel. CARAGIALE, O. III, 288. Dacă cumva te simți obosit de lunga digresiune zoologico-filologică. . ., apoi tot mai iartă-mă să adaog vreo două-trei cuvinte, în materii analoage. ODOBESCU, S. III, 32. Materialul legislativ. . . a fost grupat în cele douăsprezece materii. LEG. EC. PL. 6. ◊ în materie = în problema respectivă. Dați-ne voie să spunem părerea noastră în materie. MAIORESCU, D. II, 138. Cel care a fost creator de artă poate să-și ia dreptul de a fi judecător în materie, de a lumina cu inteligența și iubirea sinceră a artei pe contemporanii săi. SADOVEANU, E. 40. În materie de. . . = în ceea ce privește. . ., cu privire la. . . În materie de filozofie platonică, mă declar necompetent de a urma discuțiunea. MAIORESCU, D. I, 199. Te știu competent în materie de aiurări literare. GANE, N. III, 143. Cine scapă de răspundere în materie de presă nu poate avea multă trecere în fața cititorului. CARAGIALE, O. V, 186. Ai știut, chiar și în materie de vînâtoare, să urmezi părinteștile. . . povețe. ODOBESCU, S. III, 11. În materie de pictură, am revăzut cu plăcerea de totdeauna tablourile de pe păreții părintelui Palamon. IBRĂILEANU, S. 129. În trei chestii să te lași pilotat de mine. În materie de teatru, de crăvăți și de București. C. PETRESCU, C. V. 52. Rezolvă plîngerile. . . în materie de așezare și percepere a impozitelor. LEG. EC. PL. 73. 7. Obiect de studiu în școală. S-a interesat de situația noastră școlară, punîndu-ne chiar cîteva întrebări în legătură cu materiile pe care le făceam. SAHIA, N. 59. Desenul era o materie reglementată de program. KLOPȘTOCK, F. 205. ♦ Conținutul unui obiect de învățămînt. Ședințele cercurilor pentru restructurarea materiei la limba română s-au ținut regulat. CV 1 949, nr. 9, 48. – Pl.: materii. – Și: (regional) matírie (accentuat și matiríe) s. f. – Din lat. materia, materies, fr. matière, rus. материя, germ. Materie, it. materia.

DÎRĂ, dîre, s. f. 1. Urmă continuă lăsată pe pămînt, pe nisip, pe zăpadă, pe iarbă etc. de un obiect tîrît; p. ext. urmă care se face pe pămînt sau pe un obiect prin curgerea unui lichid, a unor grăunțe etc. A dispărut o sanie ușoară, Lăsînd în urmă două dîre lucii. CAZIMIR, L. U. 37. Pe brațul Nataliei se vedea o dîră de sînge. Se lovise căzînd. D. ZAMFIRESCU, R. 172. Ei se luase după dîra de mălai ce o presărase fata. ISPIRESCU, L. 334. [Mama-pădurilor] fugea mereu, o stîncă de piatră îndrăcită, rupîndu-și cale prin păduri, brăzdînd pămîntul cu dîră lungă. EMINESCU, N. 8. ◊ Fig. Apele lui trag în lungul pămîntului dîra adîncă... a unui ireversibil destin. BOGZA, C. O. 11. Deodată cei 90 fr. pierduți îi răsăriră înainte, cu o dîră de mizerii după dînșii: chiria casei, birtul. D. ZAMFIRESCU, la TDRG. ◊ Expr. A face dîră = a lăsa urme, semne (că a umblat cineva pe acolo). A face dîră prin barbă = a face începutul unui lucru, a stabili un obicei (rău), a crea precedente. ♦ Urme lăsate de om sau de un animal pe pămînt, pe zăpadă etc. Iepurele fricos și vulpea vicleană... se silesc a-și minți gonacii și a încurca dîra lor printre tulpinile despuiete. ODOBESCU, S. III 41. Mi-ar place să străbat... luncile cu răchită, după umbra dîrei de mistreț. id. ib. 77. Să iei dîra Oilor Pînă-n calea Furilor. TEODORESCU, P. P. 515. ♦ Fig. Urmă de miros (de parfum etc.) lăsată de cineva. Lăsase pe urma ei o dîră de miros de aer, pe care nasul Pisicuții, cu mult mai priceput decît al meu, o descoperise. HOGAȘ, M. N. 94. 2. Dungă, rază de lumină. Iazul sta neclintit ca o oglindă uriașă, cu luna în fund și c-o dîră de lumină albă din fund pînă la mal. SADOVEANU, O. I 379. Prin dîra de lumină, se vede o umbră înaintînd cu pași grăbiți. CARAGIALE, O. II 226. Nu soare a răsărit, Ci murgu-mi e-mpodobit, Numai aur și argint, Face dîră pe pămînt. PĂSCULESCU, L. P. 61.

PIETRIȘ, pietrișuri, s. n. (Cu sens colectiv) 1. Rocă mobilă constituită din fragmente rotunjite de alte roci; se formează pe litoralul mării, în albiile apelor curgătoare, în regiunile ocupate de ghețari etc. Pe-aici au trecut odată puhoaie. Acum, alb în soare, sclipește pietrișul, Iar Crișul în matca lui leneș se-ntinde, se-ndoaie. BENIUC, V. 99. Drumul... apucă d-a lungul printr-o vale largă, prin care curge, pe o îngustă matcă așternută cu pietriș gros, pîrîul numit Otăsăul. ODOBESCU, S. A. 160. 2. Material pietros avînd granule de formă rotunjită, provenit din albiile rîurilor sau din piatră sfărîmată, folosit ca agregat la prepararea betoanelor, ca materialde pietruire a drumurilor, ca material de umplutură etc. Luneca din cînd în cînd prin mîzgă; dar altfel calea era curată căci pietrișul și năsipul sorbiseră zloata. SADOVEANU, B. 34. Pe pietrișul roșu-n parc zboară pîlcuri frunze roșii. ARGHEZI, V. 34. [Șoseaua își] destinde așternutul său gronțuros de pietriș gălbui peste țarine și livezi. ODOBESCU, S. I 376. 3. Pămînt pietros sau nisipos, neproductiv, sterp. Locurile rele sînt pămînturile nisipoase și se numesc nisipuri sau pietrișuri ori dealuri goale, dacă sînt pe dealuri. PAMFILE, A. R. 18. Născură din pietriș sterp din arșița zilei și din uscăciunea nopții, flori cu frunze galbene. EMINESCU, N. 28.

CLĂDI, clădesc, vb. IV. Tranz. 1. A face o construcție, a ridica o clădire, a zidi, a construi. Cu aceste [scînduri] se apucă... de clădi un fel de foișor. ISPIRESCU, L. 367. Toate locurile... au fost în vechime prevăzute cu întăritori, cu cetățui, pe care le-au găsit în ființă sau le-au clădit popoarele de gintă slavonă. ODOBESCU, S. II 179. La cea moară părăsită, De stăpînul meu clădită, Este-o piatră de rîșnit. ALECSANDRI, P. P. 136. ◊ (Poetic) Eu mi-am clădit acest al meu poem Din tot ce noi mai plin de glorie avem. COȘBUC, P. II 286. ◊ Fig. (Cu privire la o organizare socială, la un plan, la un sistem de acțiune) [Oamenii din U.R.S.S.] clădeau doar vremuri noi, Altă lume... Pentru pruncii noștri goi. TOMA, C. V. 238. Constantin... nu clădea nici un plan deosebit. GALACTION, O. I 119. Sărmana, ea-și clădea visuri atît de frumoase pe existența lui șubredă și păcătoasă! VLAHUȚĂ, O. A. 107. ◊ Expr. A clădi pe nisip v. nisip. 2. A așeza în mod sistematic lucruri (mai ales de același fel) unul peste altul, făcînd o grămadă (movilă, teanc, claie). Fînul clădit mirosea. EMINESCU, N. 48. Și pe dușmani îi tăia, Și grămezi toți îi clădea. ALECSANDRI, la TDRG. Au mai ațîțat focul, clădind și alte lemne și au început a-și frige friptura. DRĂGHICI, R. 75. Toate [lucrurile cumpărate] le-a tencuit Și-n corabie le-a clădit. SEVASTOS, N. 126. Astă-vară am cosit Vro cinci clăi de le-am clădit, Patru mi le-am vîrfuit. ALECSANDRI, P. P. 100 ◊ Refl. Un troian de crengi, de arbori, pe-a lui urmă se clădește. ALECSANDRI, P. A. 152. ◊ Refl. pas. Lanul scade. Iar în urmă holda mîndră, răsturnată prin bucăți, Se ridică-n snopi de aur, se clădește-n jumătăți. ALECSANDRI, P. III 67.

margine s.f. I 1 cap, capăt, colț, extremă (v. extrem), extremitate, limită, <reg.> pont, <înv.> sconcenie, zare. Trebuie să ajungă în cealaltă margine a orașului. 2 extremitate, limită, <înv.> sfârșitură, soroc. Se îndreaptă spre marginea aleii. 3 limită, linie. A semănat până la marginea care desparte pământul său de cel al vecinului. 4 extremitate, latură, parte. Când se uită la televizor, preferă să stea pe marginea stângă a canapelei. 5 barieră, mahala, periferie. Avea o casă la marginea localității. 6 latură. Pe marginile drumului sunt șanțuri adânci. Pe ambele margini ale Prutului trăiesc români. 7 (geomorf) liman, litoral, mal¹, rivieră, țărm, <reg.> luncă, <înv.> pristaniște, râpă, vad, <fran.; înv.> rivaj. Nisipul de pe marginea Mării Negre este fin. Iahtul a fost ancorat nu departe de margine. 8 bordură. În urma accidentului marginea trotuarului a fost stricată. 9 <înv.> usnă, <fig.> buză, gură. Nu te apropia de mărginea prăpastiei! 10 cant, dungă, latură, muchie. Pune cutia de chibrituri pe o margine. 11 bordură, chenar, <fig.> tighel. Baticul are o margine albastră. Marginea farfuriilor este aurie. 12 (tipogr.) bordură, chenar, <înv.> ainfas. Textul tipărit are marginea accentuată. 13 (la fântână) colac, ghizd, <înv. și reg.> stobor, <reg.> chei (v. cheie), gardină, ghiză, lada fântânii (v. ladă), ladă, război², sofra, strat. Marginea fântânii este din piatră. 14 (la pălărie) bor, <rar> bord, gardină, <pop.> perete, <reg.> obadă, pană, pânză, pervaz, poală, roată¹, strânsură, taier, tichie, văcălie, veacă, veșcă, <reg.; glum.> streașină. Poartă pălării cu marginea mare. 15 (milit.) aripă, capăt, coastă, flanc, <înv.> corn, mânecă. Trupa de comando se îndreaptă spre marginea stângă afrontului inamic. 16 (tehn.; la fierăstrău) braț, crac, mână, mâner, pervaz, spetează, <reg.> condac¹, cotoi¹. Fierăstrăul are două margini simetrice. 17 (înv. și pop.) v. Frontieră. Graniță. Hotar. Limită teritorială. 18 (reg.) v. Carâmb. 19 (reg.) v. Mărginar. 20 (reg.) v. Cimitir. Necropolă. 21 (reg.) v. Lătunoaie (v. lătunoi). 22 (înv.) v. Cupon. II fig. 1 limită, măsură. Totul are o margine. Răbdarea mamei nu are margini. 2 marjă, rezervă. 3 <fig.> frontieră, graniță, hotar, limită, țărm, <fig.; rar> nivel, <fig.; înv.> termen. Nu știe încă unde este marginea între adevăr și minciună.

MÎLITÚRĂ s. f. Depunere de mîl, pietre, frînturi de lemn etc. (v. a l u v i u n e); loc în care s-a depus mîl; nămol, (regional) mîliște. Cînd din vărsarea apelor și mălitură s-ar adaogi loc . . . PRAVILA (1814), 24/21, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Plouase de curînd și torentul aducea cu dînsul mîlitură. D. ZAMFIRESCU, R. 117. Prutul [ar fi navigabil] . . . dar nu pretutindeni, din pricina vadurilor, mîliturilor și cotiturilor ce se aflu de la Vădeni în sus. N. A. BOGDAN, C. M.118. Priveam. . ,fînațurile culcate, mîliturile de prin grădini, tot dezastrul anilor de înec. SADOVEANU, O. VI, 557, cf. CHEST. IV 45/198, ALR SN III h 827, A V 7, 45, LEXIC REG. 105. ♦ (Prin Maram., Bucov.) Pămînt nisipos; nisip mărunt, Cf. ALR SN I h 10/353, A V .16. - Pl.: mîlituri. – Și: (prin Transilv.) molitúră (LM, CHEST. IV 59/264), (prin Maram.) mulitúră (ALR SN I h 10) s. f. – Mîli + suf. -tură.

BOB³, (1, 3) boabe, s. n. și (2) bobi, s. m. 1. Sămînță de mazăre, de fasole, de porumb, de mac etc. (scoasă din păstaie, din spic, din capsulă etc.); grăunte, boabă. Împarte o grămadă de boabe de fasole. CĂLUGĂRU, O. P. 441. Părinții mei dau țării bob din spic! BENIUC, V. 91. Într-o dimineață cum mătura prin casă... iată vede un bob de piper jos și se pleacă de-l ridică și-l pune pe masă. RETEGANUL, P. V 26. Pe la noi pe la Heleu... Patru boabe pe-un ștuleu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 471. ◊ (Cu sens colectiv) Spicele răscoapte... încărcate cu bob mare și greu. DELAVRANCEA, S. 195. ◊ Loc. adv. Bob cu (sau de) bob = pe încetul, cu grijă, cu răbdare, unul cîte unul. În această culă neagră, bob cu bob am adunat Rodul bun. DAVILA, V. V. 135. Din bob în bob = amănunțit. Dacă nu știi, ți-aș arăta Din bob în bob amorul. EMINESCU, O.I 174. ◊ Expr. A nu zice bob = a nu zice nimic. Nu zise nici măcar bob. ISPIRESCU, la TDRG. A nu pricepe bob = a nu pricepe nimic, a nu înțelege de loc; a nu pricepe boabă. 2. (La pl.) Semințe de porumb, fasole, mazăre etc. din a căror așezare (pe fundul unei site) cred cei superstițioși că se poate ghici viitorul. Nici baba cu bobii, nici oștenii cu roibii Nu știu care-i peșterea Unde-i Cloșca și Horea. BENIUC, V. 162. Și într-adevăr mai potrivit sat nici cu bobii nu s-ar fi putut găsi. SLAVICI, O. I 56. ◊ Loc. adv. Bob numărat = Întocmai, clar, limpede, lămurit, deslușit, amănunțit, exact. Catargiu șezu, bob numărat, treizeci de minute, după care ieși. PAS, L. I 281. Nenea Hristodor... dovedește, bob numărat, că arenzile au scăzut. DELAVRANCEA, S. 144. Le-au povestit toate, bob numărat, după cum s-au fost întîmplat. SBIERA, P. 277. ◊ Expr. A trage (sau a întinde, a pune) bobii sau a da (în) bobi = a face pretinse prevestiri cu ajutorul bobilor. Dar poate da ea bobi cu sîta! O fierbe ciuda pe urîta Că-s mai frumoasă decît ea, Și-atîta! COȘBUC, P. I 129. Babele care trag pe fundul sitei în 41 de bobi, toți zodierii și cărturăresele pe la care căutase pentru mine... îi băgase mamei o mulțime de bazaconii în cap. CREANGĂ, A. 12. 3. (Adesea în metafore și comparații) Obiect mic (de obicei rotund) izolat dintr-o mulțime de obiecte asemănătoare (v. fir, grăunte); cantitate mică dintr-un lichid, strop. Și bobul de nisip sub furia uraganelor Nu e întreg deșertul? BARANGA, V. A. 9. Noaptea era fără lună și stelele erau așa de multe, ca boabe nenumărate de aur. SADOVEANU, C. II 437. Lacrămile alunecau în boabe mari de pe obraz pe piept. BASSARABESCU, V. 13. Lin desface umbra și de crengi anină Scînteieri albastre, boabe de lumină. TOPÎRCEANU, B. 78. Frunzele verzi, fragede, pline de boabe de apă, sub razele soarelui, aveau sclipiri de diamante. DUNĂREANU, N. 134. Printre crengi pierdute-n ceață Luna-ncet la geam apare, Aruncînd pe flori de gheață Boabe de mărgăritare. IOSIF, PATR. 45. S-adun flori în șezătoare De painjen tort să rumpă, Și anină-n haina nopții Boabe mari de piatră scumpă. EMINESCU, O. I 72.

nisip sm [At: COD. VOR. 94/20 / V: (înv) năs~, (îrg) năsăp, (reg) nas~, năsâp, năsip, nes~ / Pl: ~uri / E: bg насип „prundiș sau nisip îngrămădit”] 1 Rocă sedimentară neconsolidată, mobilă, provenită din sfărâmarea rocilor preexistente și constituită din granule minerale de cuarț, feldspați, limonit, calcit etc. Si: (îrg) arină, (reg) homoc. 2 (Pex; mpl) Loc, întindere alcătuită din nisip (1) și de obicei lipsită de vegetație. 3 (Îlav) (Ca stelele cerului și) ca sau (cât) ~ul mării În număr foarte mare. 4 (Îal) Foarte mare. 5 (Îal) Foarte mult. 6 (Îe) A clădi (sau a face, a funda ceva) pe ~ A întreprinde o acțiune fără a avea o bază care să o susțină, fără sorți de izbândă. 7 (Îe) A pune (sau a arunca etc. cuiva) ~ în ochi A face pe cineva să vadă lucrurile altfel de cum sunt. 8 (Îae) A înșela pe cineva. 9 (Reg) Țarină. 10 (Reg) Mâl. 11 (Reg) Nămol. 12 Depunere patologică de granule fine compuse din oxalați, urați, silicați etc., formată într-un rinichi, în vezica urinară sau în vezicula biliară Si: litiază, piatră.

PICIOR, picioare, s. n. 1. Fiecare dintre cele două membre inferioare ale omului și fiecare dintre membrele pe care se sprijină corpul celorlalte viețuitoare și care servesc la umblat. Plecă în goană spre deal... Pămîntul duduia sub picioarele lui. BUJOR, S. 127. Calul fiului de crai începe a sări în două picioare. CREANGĂ, P. 185. Cînd își pun copilu-n leagăn, Cu-n picior încet îl leagăn'. EMINESCU, L. P. 143. Acum e legat mai tare, Și de mini și de picioare, Cu lanțuri și cu zăvoare! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 287. ◊ (Formulă de amenințare) Unde-ți stau picioarele, îți va sta și capul = ți se va tăia capul. Să te duci să-mi aduci herghelia de iepe cu armăsarul ei cu tot... căci de nu... unde-ți stau picioarele, iți va sta și capul. ISPIRESCU, L. 26. ◊ Loc. adj. Bun (sau iute) de picior = iute, sprinten. ◊ Loc. adv. În (sau din) picioare sau d(e)-a-n picioarele = fără a fi așezat; în poziție verticală. Au gustat ceva din picioare, după cum era obiceiul. SADOVEANU, P. M. 182. În picioare, la umbra duzilor, femei înalte, rumene la față, curat îmbrăcate, întind pe rișchitor firele galbene de borangic. VLAHUȚĂ, O. AL. I 132. Într-o a cincea luntre sînt cîntăreți care suflă, d-a-n picioarele, în flaute. ODOBESCU, S. III 110. În vîrful picioarelor = fără a face zgomot, pe neobservate, tiptil. Domițian își luă cărțile și – în vîrful picioarelor – se strecură pe nesimțite printre bănci afară. BASSARABESCU, V. 3. Cu piciorul sau cu picioarele = pe jos. Ceva mai încolo, la zece minute cu piciorul, sînt binefăcătoarele izvoare – vestitele ape minerale de la Căciulata. VLAHUȚĂ, O. AL. I 139. Din cap pînă în picioare v. cap¹ (11). ◊ Expr. A se scula (sau a se ridica) în picioare = a se scula de jos, a se ridica în poziție verticală. Stroe se sculă în picioare și fluieră la început ca un semnal. PREDA, Î. 147. S-au ridicat toți în picioare. CARAGIALE, P. 26. A sări drept (sau ars) în picioare = a se ridica repede, brusc. Sări drept în picioare și plecă hotărît. BUJOR, S. 25. Nurorile atunci sar arse în picioare și cele mari încep a tremura ca varga de frică. CREANGĂ, P. 11. Are numai (atîția...) ani pe un picior = are o vîrstă mai mare decît cea pe care o mărturisește. A se pune (sau a fi) pe (sau în) picioare = a se însănătoși după o boală lungă; fig. a se reface din punct de vedere material. Odihnă îi trebuie și îngrijire bună și să vezi că în scurt e pe picioare. SADOVEANU, O. I 37. Cojocaru lupta încă din greu cu nevoile, căci nu se pusese bine pe picioare cu tot ajutorul dat de Tudor. CAMIL PETRESCU, O. II 64. Eu zic bodaprosti lui dumnezeu că-l văd în picioare. Cît am tras cu boala lui – numai inima mea știe. VLAHUȚĂ, O. A. 428. A pune piciorul (undeva) = a călca, a păși, p. ext. a pătrunde, a se instala undeva; a se duce undeva, a frecventa pe cineva. În doi ani n-a pus piciorul afară din tîrg. GALAN, Z. R. 65. Fac puține vizite și la teatru încă n-am pus piciorul. ALECSANDRI, S. 274. Dragă mi-e lelița naltă Și la mers cam legănată.. Unde ea-și pune piciorul Se aprinde chiar mohorul. BIBICESCU, P. P. 364. A pune pe picioare = a) (cu privire la lucruri, acțiuni etc.) a organiza, a face să meargă, să funcționeze. Eu v-ajut... Cu asemenea metode? Ca să dezorganizezi munca?...Dimpotrivă, abia acu o pun pe picioare. V. ROM. august 1953, 43; b) (cu privire la persoane) a face sănătos, a însănătoși. Cu coada între picioare v. coadă (1). A se topi (sau a se usca, a pieri, a se pierde) pe (din sau de pe) picioare sau d(e)-a-n picioarele = a slăbi, a se prăpădi pe încetul. Mă topesc de-a-n picioarele de dorul părinților mei. ISPIRESCU, L. 8. Amîndoi într-o durere se uscau de pe picioare. CONACHI, P. 84. Numai te uști pe picioare, Ca și floarea de cicoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 212. A boli (sau a duce boala) pe picioare = a fi bolnav (ușor) fără a zăcea la pat. De frică și de griji bolea pe picioare. DELAVRANCEA, la TDRG. Cu un picior în groapă (și cu unul afară) = foarte bătrîn, prăpădit; bolnav de moarte. E cu un picior în groapă și cu unul afară. PREDA, Î. 124. Eu îs bătrînă acu, cu un picior în groapă și unu afară. La TDRG. A vedea (pe cineva) cu picioarele înainte = a vedea pe cineva mort. A dormi (sau a adormi) în picioare (sau d(e)-a-n picioarele) = a dormi (sau a adormi) stînd drept (nu culcat); a fi foarte obosit, a pica de somn. Putea să adoarmă aici, așa, în picioare. DUMITRIU, N. 14. Unde mi-l încinse așa fără de veste o poftă de somn, de parcă-i venea să doarmă d-a-n picioarele. POPESCU, B. II 27. A sta (sau a fi) în picioarele cuiva = a sta în calea cuiva, a împiedica; a deranja pe cineva, a fi inoportun. E tatăl său (mama sa etc.) în picioare = seamănă întocmai, aidoma cu tatăl său etc. Fețișoara lui... bucățică ruptă, tată-său în picioare. CREANGĂ, P. 250. ◊ (Fig.) Ce bujorel de copilă! parcă-i primăvara-n picioare... Te întinerește numai cătînd la dînsa. ALECSANDRI, T. 1416. A sări într-un picior = a se bucura tare. Unde ai mai văzut mirese rîzînd și sărind într-un picior? GANE, N. I 62. Cît te-ai întoarce (sau învîrti) într-un picior = repede de tot, într-o clipă. A o lua (sau a o apuca) la picior sau a întinde piciorul la drum sau a-și lua picioarele pe umeri (sau la spinare) = a iuți pasul; a o șterge, a o tuli. Bucătarul iși luă picioarele pe umere și se depărtă. SLAVICI, la TDRG. Apoi o luară iute la picior. ISPIRESCU, L. 25. Mistreți, vulpi, cerbi, ba chiar și iepurii ar apuca-o îndată la picior. ODOBESCU, S. III 101. A nu-i (mai) sta (cuiva) picioarele (sau a nu-și mai strînge picioarele) = a nu mai sta locului, a alerga de colo-colo, a umbla într-una. Cît era ziulica de mare nu-și mai strîngea picioarele; dintr-o parte venea, și-n alta se ducea. CREANGĂ, P. 284. A-și bate (sau a-și rupe) picioarele = a umbla mult, a osteni umblînd. Degeaba vă mai bateți picioarele ducîndu-vă. CREANGĂ, P. 246. (Rar) A prinde (undeva) picior = a intra, a se așeza, a se statornici (undeva). Corpul lui Kiel Hassan-pașa trecuse Dunărea... și prinsese picior pe țărmul stîng al Dunării. GHICA, S. 374. A cădea în picioare v. cădea. A cădea (sau a se arunca) la picioarele cuiva sau a săruta picioarele cuiva = a se ruga de cineva; a se umili înaintea cuiva. A călca (pe cineva) pe picior = a face sau a spune (cuiva) ceva supărător. A călca cu piciorul stîng (sau cu stîngul) v. stîng. (Despre lucruri) A face (sau a căpăta) picioare = a dispărea. (A sta, a ședea sau a pune) picior peste, picior = a încrucișa picioarele unul peste altul, pentru a sta într-o poziție comodă. Se înfundă în jilț, picior peste picior. C. PETRESCU, C. V. 104. Iată-l răsturnat în birjă, picior peste picior. VLAHUȚĂ, O. A. 449. Și deodată e vioaie, stă picior peste picior. EMINESCU, O. I 164. A lua (pe cineva) peste picior = a lua (pe cineva) în rîs, a-l zeflemisi. Te faci că n-auzi și mă iei peste picior. SADOVEANU, N. F. 147. Văzînd noi că ne iau oamenii tot peste picior... ne acoperim peste tot cu-n țol. CREANGĂ, A. 128. A călca (pe cineva sau ceva) în (sau, învechit, sub) picioare = a zdrobi, a sfărîma, a distruge, a nimici (cu picioarele); fig. a disprețui, a desconsidera. Mircea însuși mînă-n luptă vijelia-ngrozitoare, Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare. EMINESCU, O. I 148. Fericit acel ce calcă tirania sub picioare. ALECSANDRI, P. II 29. A bate din picior v. bate (VI 1). A pune (sau a așterne, a închina ceva) la picioarele cuiva = a supune, a închina, a oferi cuiva (ceva), în semn de supunere sau omagiu. Au venit la han neguțătorii cei adevărați și i-au pus la picioare prețul cuvenit șantalului. SADOVEANU, D. P. 161. Vrei tu la picioare-ți lumea s-o închin? ALECSANDRI, P. II 29. A-i pune cuiva capul sub picior = a omorî pe cineva. Și de-o avea vreun ficior, Puie-i capul sub picior. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 216. A pune piciorul în prag = a lua o atitudine hotărîtă, a se opune energic. Fie-sa pusese piciorul în prag și nu voia nici în ruptul capului să ia pe altul de bărbat. ISPIRESCU, L. 388. Cînd voi să plece, pasionata Porția îi puse piciorul în prag: scene sfîșietoare, rugăciuni fierbinți, amenințări teribile. CARAGIALE, O. II 93. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul v. da³ (II 3). A da sau a trage (cuiva) un picior = a lovi (pe cineva) cu piciorul. A da din mîini și din picioare = a face tot ce e posibil (pentru a duce o acțiune la bun sfîrșit, pentru a scăpa dintr-o încurcătură etc.). A fi (sau a sta, a veghea) în picioare = a fi gata oricînd, a fi mobilizat pentru o acțiune; a fi treaz; a sta de pază. A doua zi, de cu noapte, tot satul era în picioare. BUJOR, S. 123. Iar țara dormea-n pace pe timpii cei mai răi Cît Dan veghea-n picioare la căpătîiul ei. ALECSANDRI, O. 207. (Eliptic) În picioare, toți cu fală, Saltă, saltă țara mea! ALECSANDRI, T. 668. A scula (sau a ridica, a pune) în picioare = a pune în mișcare, a mobiliza, a răscula. A sculat mai tot satul în picioare. CREANGĂ, A. 59. Ca să vîneze lei și tigri. faraonii Egiptului... rădicau în picioare ordii și popoare întregi. ODOBESCU, S. III 79. Ne vom înarma noi... vom ridica țara în picioare. NEGRUZZI, S. I 141. A fi (sau a se pune) pe picior de pace (sau de război) = a fi (sau a se pune) în stare de pace (sau de război). A fi pe picior de egalitate (sau a fi pe același picior cu cineva) = a se bucura de aceleași drepturi, a avea aceeași situație ca altcineva. A trăi pe picior mare = a duce o viață de belșug, a cheltui mult pentru trai. A fi (sau a sta) pe picior de ducă (sau de plecare) = a fi gata de plecare. Oamenii, după ce-și încheiaseră pregătirile începute cu o săptămînă înainte, stăteau pe picior de plecare. CAMIL PETRESCU, O. I 8. Parcă a apucat (sau a prins) pe dumnezeu de (un) picior v. dumnezeu. A lega (pe cineva) de mîini și de picioare = a imobiliza (pe cineva), a nu-i mai lăsa cuiva posibilitatea să acționeze. A-și tăia (singur) craca (sau creanga) de sub picioare = a pierde din propria-i vină un avantaj, a-și periclita singur situația. A cădea de pe (sau din) picioare sau a nu se (mai) putea ține, a nu (mai) putea sta pe picioare, a se legăna (sau a se clătina) pe picioare sau a nu-l (mai) ține, a i se rupe (cuiva) picioarele (de oboseală) = a-și pierde puterile, a fi foarte obosit, a cădea de oboseală. Într-un tîrziu de-abia, cînd Dinu nu se mai putea ține pe picioare, plecă înspre casă, rezemat de brațul Floricăi. BUJOR, S. 45. E cald. De drum îndelungat, Picioarele de-abia-i mai țin Și-i cale pînă-n sat. COȘBUC, P. I 227. De-abia îl țineau picioarele, de trudit ce era. CREANGĂ, P. 302. A i se tăia sau a i se muia cuiva (mîinile și) picioarele = a-și pierde firea (de spaimă, de durere etc.). Cînd însă văzu pe Făt-Frumos ca un voinic... i se tăie mîinile și picioarele. ISPIRESCU, L. 196. Cînd știa că are să deie peste Ivan, i se tăiau picioarele. CREANGĂ, P. 314. (Nici) picior de... = (nici) urmă de..., nici țipenie. Pădurea e pustie, fără picior de om. C. PETRESCU, Î. II 4. N-am lăsat picior de turc în Mehedinți. GHICA, S. 24. (Eliptic) Însă toți [să fie goniți]! Toți pîn’ la unul! Nici un om! Nici un picior. HASDEU, R. V. 82. Negustorie (sau comerț, afaceri) pe picior = comerț constînd din afaceri de vînzare-cumpărare făcute întîmplător, ocazional, fără sediu sau firmă înscrisă. ◊ Compuse: piciorul-caprei = plantă erbacee de pădure, cu frunze compuse mari, cu flori albe, care crește prin locuri umbroase și umede (Aegopodium podagraria); spanac sălbatic; piciorul-cocoșului = plantă erbacee cu rizom lung și cu fructe bombate (Ranunculus Acris); piciorul-vițelului = rodul-pămîntului (Arum maculatum). Piciorul-vițelului sau rodul-pămîntului crește în locuri umede și umbrite prin păduri. ȘEZ. XV 105. 2. (La oameni, determinat prin «de lemn») Proteza unui picior (1). Piciorul de lemn și cîrja sună în pietre. C. PETRESCU, Î. II 78. În urma lor rămîne, în loc de arme sau roți de tun, picioare de lemn și cîrje. SAHIA, N. 19. 3. Parte a diferitelor obiecte care, servind ca suport, seamănă cu piciorul (1). Colonelul ridică în lumină paharul cu piciorul înalt. C. PETRESCU, Î. I 5. Sui pe laiță măsuța cu trei picioare, întinse pe ea ștergar. SADOVEANU, B. 51. Masa nu stă-ntr-un picior Și nici lumea-ntr-un ficior; Masa stă-n patru picioare Și mai sînt voinici sub soare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 251. ♦ Element de construcție al unei clădiri, al unei mașini etc., care are o formă sau o funcție asemănătoare cu a piciorului (1). Picior de bielă. ♦ Partea de jos, apropiată de pămînt, a tulpinii unei plante; p. ext. fig. rădăcină. Arbori de argint care, încununați cu ramuri de smarald, își pierd picioarele într-un tapet de iarbă împestrițat cu miroase de flori. BOLINTINEANU, O. 321. 4. Element al unei construcții de lemn, de metal, da zidărie etc. care servește la susținerea întregii construcții și la legarea ei de teren. Se oprea la piciorul farului. Marea izbea în cadență baza blocului de piatră. BART, E. 316. Picioarele de sprijin [ale podului] zidite-n piatră. VLAHUȚĂ, la TDRG. Picior de siguranță = parte din masivul unui zăcămînt lăsată neextrasă pentru protecția unor lucrări miniere sau a unor construcții de la suprafață. Picior de pod = fiecare dintre elementele de reazem care susțin construcția unui pod. ♦ Jumătate de claie formată de obicei din 15 snopi. [Secerătorii] înălțau ici-colo, din snopi peste snopi, picioare și din picioare clăi. La TDRG. 5. Partea de jos a unui munte, a unui deal, a unui zid etc. și terenul din jurul acestora. Spre miazăzi munții, cu crestele înalte de cremene, făcînd de veghe asupra ținutului, iar la picioarele lor panglica lată a Oltului. BOGZA, C. O. 310. Observai atunci că la picioarele acelor ziduri, pe nisipul pustiei, poposea mulțime de norod. ODOBESCU, S. III 87. Pe-un picior de plai, Pe-o gură de rai, lată vin în cale, Se cobor la vale Trei turme de miei. ALECSANDRI, P. P. 1. ◊ Loc. adv. În picioare = nedărîmat, intact. Mai rămăsese un perete pe jumătate surpat și hogegele în picioare. C. PETRESCU, Î. II 5. Petre se apucase de dimineață să dreagă poarta dinspre uliță din care numai stîlpii mai erau întregi în picioare. REBREANU, R. II 170. Pe un munte nalt și gol... o cetățuie veche a căriia porți și ziduri sînt pînă astăzi în picioare. KOGĂLNICEANU, S. 9. ♦ (Învechit) Partea care atîrnă la un cercel, mai jos de lobul urechii. 1 păreche cercei de aur cîte cu un picior di smarand. ODOBESCU, S. I 421. 6. Piesă de fier între grindeiul și brăzdarul plugului, care se poate ridica și coborî, avînd rolul de a regla adîncimea brazdei. ♦ Coada coasei. Luai coasa de picior Și-n văzduh îi detei zbor. ALECSANDRI, P. P. 259. 7. (Geom.; numai în expr.) Piciorul perpendicularei = intersecția unei drepte cu planul sau cu dreapta pe care aceasta cade perpendicular. 8. (Învechit) Unitate de măsură avînd lungimea de aproximativ o treime dintr-un metru, folosită înainte de adoptarea sistemului metric (în vigoare și azi în unele țări). Doi arșini, trei picioare, se auzi... dinlăuntru. CONTEMPORANUL, III 777. 9. Unitate ritmică a unui vers compusă dintr-un număr fix de silabe lungi și scurte sau accentuate și neaccentuate. «Glossa» lui Eminescu e scrisă în versuri de cîte patru picioare.

GÎND, gînduri, s. n. 1. Rezultatul procesului de gîndire; (sens curent, adesea cu înțeles colectiv) idee, cuget. Orice gînduri ar lua naștere în capul omului și oricînd ar lua naștere, ele pot să se nască și să existe numai pe baza materialului limbii, pe baza termenilor și frazelor limbii. Gînduri nude, libere de materialul limbii, libere de «materia naturală» a limbii nu există. STALIN, PROBL. LINGV. 35. Gîndul acesta îi frămîntase mintea. MIHALE, O. 459. Ni s-aud deodată gîndurile toate, Clar, ca niște oameni ce vorbesc în noi. D. BOTEZ, P. O. 68. Gîndul meu era tot la tine de cînd te-am văzut la alergarea de cai. NEGRUZZI, S. I 65. ◊ Expr. A-l frămînta, a-l munci sau a-l apăsa (pe cineva) gîndul (sau gînduri) = a fi obsedat de o idee, a fi urmărit în mod insistent de o preocupare. Și firul tău se rupe des, Căci gînduri te frămîntă. COȘBUC, P. I 192. A-și lua (sau a-și muta) gîndul (de la ceva sau de la cineva) = a-și lua speranța (de la ceva), a renunța (la ceva sau la cineva). Să-ți muți gîndul de la ajutorul meu! Gînd la gînd cu bucurie, se spune cînd două persoane pomenesc deodată același lucru sau doresc o întîlnire și se văd pe neașteptate. (În basme) A zbura, a fugi (sau a duce pe cineva) ca gîndul (rar ca un gînd) = a zbura (sau a duce) cu mare repeziciune. Să-mi spui dinainte cum să te duc, ca vîntul ori ca gîndul? CREANGĂ, P. 197. [Calul] zbura ca un gînd, ca o vijelie printre volburile de nisip ce se ridicau în urmă-i. EMINESCU, N. 22. 2. Reflexie, meditare. Adîncit în gînduri multe Baciul stă și nu-și dă seamă C-a rămas în loc s-asculte. TOPÎRCEANU, B. 21. Doar luna singură-și revarsă Văpaia-i rece și senină Pe-această frunte grea și arsă De gîndu-i dornic de lumină. VLAHUȚĂ, O. A. 116. ◊ Expr. (În legătură cu diverse verbe, în special cu «a cădea», «a rămîne») Pe gînduri sau dus pe gînduri = cu mintea în altă parte, preocupat de alte lucruri decît de cele prezente, cufundat în visare, visător. Rămase afară, în cerdac, privind pe gînduri depărtările albastre. C. PETRESCU, R. DR. 22. Străinul parcă n-auzea cuvintele; pe gînduri dus, Sta piatră și tăcea. COȘBUC, P. I 230. Visam odinioară pe acea ce m-ar iubi, Cînd aș sta pierdut pe gînduri, peste umăr mi-ar privi. EMINESCU, O. I 157. A sta la (sau pe) gînduri = a chibzui mult înainte de a lua o hotărîre, a șovăi, a ezita. [Calul zise:] Hai, nu mai sta la gînduri; încalecă pe mine. CREANGĂ, P. 220. Stă nițel pe gînduri... ș-apoi îi zice... GHICA, la TDRG. A pune (pe cineva) pe gînduri = a-i produce (cuiva) îngrijorare, a îngrijora (pe cineva). A-și face (fel de fel de) gînduri, a intra la (sau a se lua de) gînduri = a se îngrijora. Începuseră să se ia de gînduri, să se cam îndoiască. CAMIL PETRESCU, O. II 598. Cum să nu mă îngrijesc și să nu-mi fac fel de fel de gînduri, cînd te văd așa? VLAHUȚĂ, la TDRG. Văzînd fetele pe tată-său tot supărat, se luase și ele de gînduri. ISPIRESCU, L. 11. Dascălul... văzînd lipsa lui atîtea zile, a intrat la gînduri. ȘEZ. IV 186. A-i sta (cuiva) gîndul (la ceva) = a fi preocupat (de ceva). 3. Închipuire, imaginație, fantezie. Gîndurile fiecăruia zburau departe, la licăririle de viață nouă ce le-apăreau în inimi. MIHALE, O. 520. Pe cînd luna strălucește peste-a tomurilor bracuri, Într-o clipă-l poartă gîndul îndărăt cu mii de veacuri. EMINESCU, O. I 132. Gîndul meu la tine zboară Ca o pasăre ușoară Cătră cuibul înverzit. ALECSANDRI, P. I 143. ◊ Loc. adv. Cu gîndul = în închipuire, în imaginație. Eram un copilandru. Din codri vechi de brad Flămînzii ochi rotindu-i, eu mistuiam pămîntul, Eu răzvrăteam imperii, popoarele cu gîndul. EMINESCU, O. I 88. ◊ Expr. A aluneca cu gîndul = a trece pe nesimțite de la un gînd la altul. Și plimbîndu- se... Negrea alunecă cu gîndul spre o mulțime de lucruri deosebite. SADOVEANU, O. IV 41. A fura (pe cineva) gîndurile v. fura. 4. Minte. (Mai ales în expr.) În gînd sau în gîndul cuiva = a) în cuvinte nerostite cu glas tare, necomunicate altora. Începea să latre ascuțit, alene... turburînd somnul vecinilor, care-l ocărau în gînd. BASSARABESCU, V. 10. În gîndul lui măsoară Drumul lung pe care-a mers; Suspinînd privește-n urmă Cîte fericiri s-au șters! VLAHUȚĂ, O. A. 175; b) în minte (4), în memorie. Stai tot la vatră-ncet plîngînd: E dus și nu mai vine! Ș-adormi tîrziu cu mine-n gînd Ca să visezi la mine! COȘBUC, P. I 193. A-i da (a-i trece sau a-i trăsni) cuiva (ceva) prin (sau în) gînd = a-i veni cuiva brusc o idee, a-și aduce aminte pe neașteptate de ceva. Cum sta baba împietrită, dracul îi și dă în gînd una. CREANGĂ, P. 174. A-și scoate (sau a scoate altuia) ceva din gînd = a(-și) izgoni din minte, a(-și) abate gîndul în altă parte, a uita (sau a face pe cineva să uite). De-aș face orice-aș face, nu pot să-l scot din gînd. COȘBUC, P. I 59. Nici cu gîndul n-am gîndit = nici prin minte nu mi-a trecut, nu m-am așteptat nicidecum la asta. Cînd cu gîndul n-ai gîndi = cînd nici nu te-ai aștepta. Nu mă omorî, Făt-Frumos, ci mai bine dă-mi drumul în apă, că mult bine ți-oi prinde, cînd cu gîndul n-ei gîndi. ISPIRESCU, L. 43. 5. Intenție, scop, plan. Se ridicase în picioare cu gînd să plece și el, dar pentru că nimeni nu se grăbea să-i facă loc, hotărîse să rămînă. GALAN, Z. R. 26. Dac-o fi pe drum, tu treci; Zi că ești grăbit, și-o lasă, Să n-asculți, orice să-ți spuie, Și-un gînd rău să nu te puie Pîn-acasă S-o petreci. COȘBUC, P. I 137. Fără de voia mea am călcat pe coprinsul tău, și n-am nici un gînd rău asupră-ți. ISPIRESCU, L. 42. Orice gînd ai, împărate, și oricum vei fi sosit, Cît sîntem încă pe pace, eu îți zic: Bine-ai venit! EMINESCU, O. I 146. ◊ Expr. A avea (de) gînd sau a-i fi (cuiva) gîndul Să... = a avea intenția, a voi să... Prin martie, Cănuță își vesti părinții că are de gînd să se-nsoare. BASSARABESCU, V. 38. Făt-Frumos îi spuse ce avea de gînd să facă. ISPIRESCU, L. 3. Am căptușit niște iepuroi și am de gînd să-i jumulesc. CREANGĂ, P. 304. Fă-mi cămașă de fuior, Că mi-i gîndul să mă-nsor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 365. A-și pune în gînd (sau a pune gînd) să... = a lua hotărîrea să..., a-și propune. Mi-am pus în gînd să vă povestesc. ISPIRESCU, L. 40. Dacă vede lupul și vede că nu mai găsește nemic, își pune în gînd una: așază cele două capete cu dinții rînjiți în ferești. CREANGĂ, P. 25. Mă hotărîi să mă duc la doamna B. Nu știu pentru ce, cum pusei acest gînd, inima începu a mi se bate. NEGRUZZI, S. I 67. A pune (cuiva) gînd rău = a avea intenții rele față de cineva, a plănui nimicirea cuiva. Cum văzură frații pe Țugulea cu o logodnică mai frumoasă decît florile și mai albă decît spuma laptelui, îi puseră gînd rău. ISPIRESCU, L. 328. Cu gîndul să... = cu intenția, cu scopul să... Fără gînd de... = cu intenția de a nu... Pleacă fără gînd de întoarcere. A fi (într-)un gînd cu... = a avea aceleași idei, intenții, planuri cu... Unde-s oamenii un gînd, Munca-i bucurie. FRUNZĂ, S. 26. (Familiar) A-l paște sau a-l bate (pe cineva) gîndul = a-l obseda pe cineva un gînd, a-l îndemna gîndul să..., a fi preocupat de gîndul să... 6. Convingere. Se culcă pe pragul ușei cu gînd că n-o să poată nimeni intra fără să simță ea. ISPIRESCU, L. 30. 7. Voie, dorință, plac. Copiliță, mîndruliță... Nu mai plînge, că-n curînd Împlini-voi al tău gînd. ALECSANDRI, P. P. 207. ◊ Expr. Pe (sau după) gîndul (cuiva) = pe plac, pe voie, după dorință. De-aș avea, pe gîndul meu, Un cal aprig ca un leu, Negru ca păcatul greu. ALECSANDRI, P. A. 36. Eu nu te-oi mai blăstema, Ci cu lacrimi te-oi ruga, Ca să faci pe gîndul meu. id. P. P. 142.

păstrăv¹ sm [At: (a. 1698) IORGA, S. D. X, 307 / V: (reg) ~rav, ~ăg, ~ă, ~râv, ~riv, ~rov, păstru, ~rug, ~ruv, ~ruve, prăstav, prăstăv / A și: ~răv / Pl: ~i / E: bg пъстърва] 1 (Șîc ~-de-Bistrița, ~-de-munte, ~-de-piatră) Pește de apă dulce din familia salmonidelor, cu corpul fusiform, de 20-40 cm lungime, acoperit cu solzi mici, cu spatele verde-măsliniu, stropit cu puncte negre și roșii, care trăiește în apele limpezi și reci de munte, fiind apreciat pentru carnea lui gustoasă Si: (reg) păstran, pătat (Salmo trutta fario). 2 (Iht; îc) ~-american (sau ~-irideu, ~-curcubeu, ~-sămănat) Specie de păstrăv de culoare albastră marmorată, originar din râurile Americii de Nord și care, dezvoltându-se mai repede, se crește în pepinierele piscicole (Salmo trutta iridea). 3 (Iht; îc) ~-de-mare Specie de lostriță care trăiește în mare (Salmo trutta marina). 4 (Iht; îs) ~ icraș Păstrăv femelă în perioada de reproducere. 5 (Iht; îs) ~ lăptaș Păstrăv mascul în perioada de reproducere. 6 (Iht; îc) ~-de-nisip Mreană (Barbus meridionalis peteyi). 7 (Iht; Mun; îf ~ru) Zvârlugă (Cobitis taenia). 8 (Bot; reg; îc) Burete-~ Specie de ciupercă comestibilă care crește în grupuri pe trunchiul arborilor, cu pălăria brună-roșcată, cu lamele albe, cu sporii albi și cu piciorul scurt Si: burete-negru (Pleurotus ostreatus). 9 (Bot; reg; îac) Specie de ciupercă cu pălăria cenușie verzuie sau roșiatică, cu lamele gălbui și cu piciorul galben cu puncte negre (Pleurotus serotinus). 10 (Îe) Doar n-am mâncat ~i N-am înnebunit. 11 (Bot; reg; îc) ~-de-nuc Specie de ciupercă comestibilă cu pălăria cărnoasă în formă de evantai, de culoare galbenă-roșiatică, care crește pe trunchiul nucilor, fagilor sau ulmilor Si: burete-de-nuc (Polyporus squamosus). 12 (Bot; reg; îc) ~i-roșii Ciupercă comestibilă cu pălăria zgrunțuroasă, de culoare roșie, cu porii rotunzi, tot roșii, care crește pe arbori (Polyporus cinnabarinus). 13 (Bot; reg; îc) ~-de-pământ Ciupercă comestibilă moale, fără picior, cu pălăria membranoasă și albă, care crește pe ramuri putrede (Merulius niveus). 14 (Bot; reg; îc) ~-(roșu)-de-stejar Ciupercă comestibilă cu pălăria bombată, purpurie, puțin catifelată, cu piciorul gros și cu dungi sau puncte roșii Si: burete-de-stejar (Fistulina hapatica). 15 (Bot; reg; îc) ~-de-pădure Râșcov (Lactarius deliciosus). 16 (Reg; lpl) Bureți-de-fag (Dryodon erinaceus).

gresie (gresii), s. f. – 1. Rocă sedimentară foarte dură. – 2. Piatră de moară. – 3. Roată de căruță. – Var. gre(a)să. Mr. greasă. Origine incertă. Se consideră în general der. din alb. gëresë „unealtă a olarului pentru nivelat” (Cihac, II, 718; Meyer 130; Pascu, II, 223; Philippide, II, 715; DAR; Pușcariu, Lr., I, 265; Rosetti, II, 117); însă această explicație nu pare suficientă, în ce privește semantismul; și nu se cunoaște, pînă în prezent, originea cuvîntului alb. După Scriban, din aceeași familie cu griș și grunț, opinie evident greșită; după Lahovary 330, cuvînt anterior indoeurop. După părerea noastră, trebuie să reprezinte un sl. *kresĭ sau *gresĭ, cf. sb. kresalo, kresivo „amnar”, kresati „a aprinde amnarul”, kresiti se „a scoate scîntei”. Nu este clară legătura acestor cuvinte cu sl. gręda › sb. greda „bîrnă”; cf. grindă; însă în sb. acest cuvînt înseamnă și „banc de nisip” și totodată „carcasă, osatură”, care ar putea avea o legătură cu sensul 3 din rom., cf. grindei.

BRAȘOV 1. Depresiunea ~, depr. intracarpatică, de origine tectono-erozivă, situată pe Olt, și afl. săi Bîrsa și Rîul Negru, limitată de M-ții Bodoc și Baraolt la N, de M-ții Ciucaș, Bîrsei, Bucegi și Piatra Craiului la S, de M-ții Vrancei la E și Perșani la V. Supr.: c. 1.800 km². Relief de piemonturi, șesuri, terase și lunci. Culturi de cereale, cartofi, sfeclă de zahăr etc. Creșterea animalelor. Subdiviziuni: compartimentul vestic (Țara Bîrsei), compartimentul central (Depr. Sfîntu Gheorghe) și compartimentul estic (Depr. Tîrgu Secuiesc). 2. Municipiu în depr. cu același nume, la poalele masivelor Tîmpa, Postăvaru și Piatra Mare, reșed. jud. omonim; 355.593 loc. (1991). Nod feroviar și rutier. Pr. centru politico-ad-tiv, cultural-științific, de transport și al doilea centru industrial al țării. Constr. de mașini (tractoare, autocamioane de mare tonaj, cu motor Diesel de 215 C.P., mașini unelte pentru prelucr. metalelor); întreprindere de rulmenți; ind. chimică (produse cosmetice, locul 2 pe țară, după București, articole tehnice din cauciuc, vopsele). Ind. de prelucr. petrolului, mat. de constr. (prefabricate din beton, produse refractare), de prelucr. lemnului (mobilă, placaje, furnire, cherestea), piel. și încălț., textilă (stofe, tricotaje), ind. alim. și poligrafică. Universitatea „Transilvania”, cu nouă facultăți, două colegii tehnice, teatru de stat, filarmonică, muzeu județean. Monumente istorice: turnurile și bastioanele vechilor fortificații (Turnul Alb, 1494; Turnul Negru, sec. 15; Bastionul Țesătorilor, 1425-1436 ș.a.), Biserica Sf. Bartolomeu, în stil gotic timpuriu (sec. 13, refăcută în sec. 15), Biserica Neagră, în stil gotic (c. 1385-c. 1476) cu o vastă colecție de covoare orientale, Casa Sfatului (sec. 14-18, azi muzeu), Biserica Sf. Nicolae din Șchei (sec. 18) etc. Numeroase case de locuit și biserici din sec. 16-18. Menționat documentar la 1235 (în „Catalogul Ninivensis”) sub denumirea de „Corona”, dar cu o existență anterioară. Pr. centru meșteșugăresc și comercial din S Transilvaniei, B. a întreținut strînse relații comerciale cu Țara Românească și Moldova. În sec. 16 a devenit un important centru cultural românesc (activitatea tipografică a diaconului Coresi, școala de la Biserica Sf. Nicolae din Șchei) și săsesc (umanistul J. Honterus). La B. se organizează primul liceu umanist din țară (1541). În 1546 ia ființă prima moară de hîrtie din țară. Aici au funcționat (începînd din 1788 și 1834) două școli elementare românești și un liceu înființat de Andrei Șaguna (1850) și au apărut din 1838 „Gazeta de Transilvania” și „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, care au contribuit la închegarea și dezvoltarea conștiinței naționale a poporului român. Centru al Revoluției de la 1848-1849; la 12/24 mai 1848 emigranții moldoveni la B. au elaborat, sub conducerea lui M. Kogălniceanu, programul revoluționar „Prințipiile noastre pentru reformarea patriei”. Populația orașului a participat activ la evenimentele revoluționare ce au premers Marea Unire de la 1918. În perioada interbelică, B. a cunoscut o importantă dezvoltare economică și culturală. La 15 nov. 1987, în ziua în care aveau loc alegeri de deputați în Marea Adunare Națională, muncitorii uzinelor de autocamioane și de tractoare, la care s-au raliat și muncitori de la alte întreprinderi, precum și o mare parte a populației orașului, au manifestat violent împotriva condițiilor extrem de grele de viață și de muncă impuse de regimul comunist și de dictatura ceaușistă. Revolta a fost înăbușită cu brutalitate de forțele de represiune, iar liderii ei întemnițați sau exterminați. În dec. 1989, B. a fost unul dintre centrele Revoluției. Între 1950 și 1968 (cînd orașul a fost declarat municipiu), B. s-a numit Orașul Stalin. Din 1968 reședința jud. cu același nume. 3. Jud. în partea centrală a României, în interiorul arcului carpatic, pe cursul mijlociu al Oltului; 5.351 km² (2,25% din supr. țării); 685.117 loc. (1991), din care 77,0% în mediul urban; densitate: 129 loc/km². Reșed.: municipiul Brașov. Orașe: Codlea, Făgăraș (municipiu), Predeal, Rîșnov, Rupea, Săcele, Victoria, Zărnești. Comune: 43. Relief variat: în S și SE o zonă montană, cu alt. ce depășesc frecvent 2.000 m, cuprinde sectoarele M-ților Făgăraș (vf. Moldoveanu, 2.544 m – cel mai înalt din țară), Piatra Craiului, Bucegi și Ciucaș, în NV o reg. colinară reprezentată prin Pod. Hîrtibaciului (500-650 m alt.), iar spațiile central-nordice, vestice și estice sînt ocupate aît de mari arii depresionare, numite „țări” (Depr. Făgărașului sau Țara Oltului, Depr. Brașov sau Țara Bîrsei), cît și de depr. de mai mică extindere (Depr. Baraolt, Depr. Homoroadelor ș.a.). Ca unități aparte sînt M-ții Perșani, Țaga și M-ții Bîrsei, aceștia din urmă incluzînd masivele Postăvarul (1.799 m) și Piatra Mare (1.844 m). Climă temperat-continentală, moderată, cu temp. medii anuale de -2,5°C în zonele montane înalte, 7,5°C în reg. dealurilor piemontane și 8,2°C în depr. Iarna în depr. se produc frecvente inversiuni de temp. determinînd scăderi bruște (la 25 ian. 1942, la Bod, s-au înregistrat -38,5°C, minima absolută din țară). Precipitații medii între 600 și 700 mm anual. Vînturi dominante dinspre NV și V. Rețeaua hidrografică este bine organizată, majoritatea rîurilor mici fiid colectate de Olt, ce străbate jud. pe 210 km. În mare măsură cursul Oltului este regularizat, iar energia apelor lui folosită în hidrocentralele din aval de Făgăraș. Afl. pr.: Ghimbășel, Bîrsa, Șercaia, Sîmbăta, Viștea, Ucea. Resurse naturale: păduri de conifere, calcare (Codlea, Cristian, Rîșnov, Zărnești ș.a.), bazalte (Racoș, Hoghiz, Bogata Olteană), tufuri vulcanice (Cața, Drăușeni, Veneția de Jos), argile caolinoase (Cristian, Holbav), gresii (Teliu), gnaise, dolomite, nisipuri, pietrișuri etc. O bogăție aparte o reprezintă apele minerale clorosodice, iodobromurate, sulfuroase care apar sub formă de izvoare la Rodbav, Zizin, Perșani, Homorod. Economia: Industria are ca pr. ramură constr. de mașini și prelucr. metalelor (51,5% din prod. globală ind. a jud., 1989) care produce tractoare (Brașov, Codlea), autocamioane de mare tonaj, utilaj petrolier și energetic, mașini și utilaje agricole, motoare electrice, mașini-unelte pentru prelucr. metalelor, rulmenți, cabluri de oțel (Brașov), motoplanoare și elicoptere (Ghimbav), echipament electric de bord pentru autovehicule (Săcele), biciclete și motociclete (Tohanu Nou-Zărnești), scule (Rîșnov) ș.a. Celelalte ramuri ind. mai produc: energie electrică (termocentralele Brașov, Făgăraș, Victoria și hidrocentralele Făgăraș, Voila, Zărnești și Viștea), îngrășăminte chim., amoniac, acid azotic și sulfuric, vopsele și coloranți, mase plastice, articole tehnice din cauciuc, cosmetice (Brașov, Făgăraș, Victoria, Codlea, Rîșnov), celuloză și hîrtie (Zărnești, Ghimbav), mat. de constr. (prefabricate din beton, ciment, var, cărămidă, teracotă etc.) la Brașov, Hoghiz, Cristian, Racoș, Feldioara, Timișu de Jos, mobilă, furnire, placaje și cherestea (Brașov, Codlea, Săcele, Zărnești, Cristian, Șercaia, Homorod, Rupea), stofe, tricotaje, conf., covoare (Brașov, Codlea, Hărman), articole din piele (Brașov), produse alim. (preparate din carne și lapte, produse zaharoase, paste făinoase, zahăr, băuturi răcoritoare și alcoolice etc.). Agricultura se caracterizează prin predominarea sectorului zootehnic și prin cultura plantelor tehnice (sfeclă de zahăr, cartofi, in, plante furajere etc.). În 1989, din totalul terenurilor arabile (118.607 ha), 23.816 ha erau cultivate cu grîu și secară, 19.258 ha cu orz și orzoaică, 17.351 ha cu porumb, apoi ovăz, legume, cartofi, sfeclă de zahăr etc. Pomicultura, în cadrul căreia predomină prunii și merii, este mai dezvoltată în zona dealurilor din Pod. Hîrtibaciului, în apropiere de Rupea, și în zona de contact a depr. cu ramura muntoasă din sud (Lisa, Recea, Drăguș). În 1990, sectorul zootehnic cuprindea 158,3 mii capete bovine, 368,6 mii capete ovine, 232,9 mii capete porcine; avicultură și apicultură. Căi de comunicație (1990): rețeaua feroviară însumează 333 km (166 km linii electrificate), municipiul B. fiind unul dintre cele mai importante noduri feroviare din țară. Lungimea drumurilor este de 1.348 km, din care 395 km sînt modernizate. Prin jud, trec șoselele internaționale E 60 (Sighișoara-Brașov-Predeal) și E 68 (Sibiu-Brașov). Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): Universitate și două colegii tehnice, trei teatre (dramatic, muzical, de păpuși), o filarmonică („Gheorghe Dima”), 207 școli generale, 34 licee, 576 biblioteci, muzee, case memoriale etc. Turism. Jud. B. are un potențial turistic ridicat, legat de varietatea și frumusețea peisajului montan, cu numeroase trasee turistice, cabane (Trei Brazi, Diham, Susai, Gîrbova, Piatra Mare, Postăvarul etc.), mijloace de transport pe cablu și posibilități de alpinism, de nenumăratele monumente istorice și de arhitectură (cetățile de la Făgăraș, Brașov, Rîșnov, Rodbav, Rupea, Homorod, Prejmer, Feldioara, Cincșor, castelele medievale de la Bran, Hoghiz, Racoș, turnurile și bastioanele vechilor fortificații, Casa Sfatului, Biserica Neagră ș.a. din Brașov), de stațiunile climaterice și balneoclimaterice (Poaina Brașov, Predeal, Timușu de Jos, Rodbav, Sîmbăta de Jos, Zizin, Perșani), de monumentele naturii de la Dumbrava Vadului (poienile de narcise), Racoș (coloane de bazalt), Cristian (pădurea de stejari seculari) etc. Indicativ auto: BV.

strat¹ sn [At: COD. VOR². 79^r/1 / V: ~ă sf, ~reat sn / Pl: ~uri, (înv) ~ure, (asr) ~e / E: ml stratum, fr strate] 1 (Îrg) Așternut (de pat). 2 (Pex) Pat¹ (1). 3 (Înv; cu referire la relațiile sexuale sau la cele conjugale) Pat¹. 4 (Pgn) Culcuș (improvizat). 5 (Reg; îs) ~u bătrân (sau cășii) Vatra casei. 6-7 (Îrg; îe) (A fi, a pune) în (sau la) ~ de moarte (ori, înv, în ~ul morții) (A fi) în agonie. 8 (Reg; îe) A-l lua (pe cineva) din ~ A scula (pe cineva) foarte devreme. 9 (Reg; îae) A-l lua (pe cineva) prin surprindere. 10 (Reg; îe) A-și face ~ A-și încropi gospodărie. 11 (Reg; îe) A avea ~ (bun) A moșteni avere (bună) de la părinți. 12 (Reg; d. femei; îe) A-și schimba ~ul A se recăsători. 13 (Reg; d. femei; îe) A cădea pe ~ A naște. 14 (Pan) Culcuș de animal. 15 (Prc) Așternutul stratului (14). 16 (Reg; pex) Uter. 17 (Reg; pex; șîs ~ de copii) Placentă. 18 (Ban; pgn) Organul genital al vacii. 19 Fâșie (îngustă) de pământ, mărginită de cărări, pe care se seamănă legume sau flori. 20 (Pex) Fâșia împreună cu vegetația respectivă Si: brazdă (11), răzor¹, (îrg) tablă¹, (reg) postată. 21 (Reg; șîs ~ de răsad, ~ de gunoi, ~ cald) Răsadniță. 22 (De obicei udp „de”) Material sau substanță repartizată relativ uniform pe o suprafață de altă natură (pentru a se acoperi, a se proteja etc.) sau între două suprafețe (pentru a le despărți, a le evidenția etc.). 23 (Îs) ~ vegetal Ansamblu natural de specii vegetale care aparțin aceluiași grup de forme biologice și care au exigențe ecologice uniforme. 24 (Îs) ~ arabil (sau, rar, roditor) Strat¹ (21) de pământ care se ară și în care plantele cultivate își răspândesc majoritatea rădăcinilor. 25 (Înv; pan) Depunere (pe fundul unui vas cu lichid). 26-27 (Pan) (Perioadă de) influență externă în dezvoltarea istorică a unui popor, a unei limbi etc. 28 Fâșie distinctă din spațiu cuprinsă între două suprafețe paralele și separate, cu aspect de perdea și caracterizată prin anumite proprietăți fizice, chimice, biologice etc. unitare Vz perdea. 29 (Îlav) ~uri-~uri În straturi (26) succesive. 30 Fâșie compactă dintr-o materie aflată în interiorul sau în apropierea unei mase de natură diferită. 31 (Reg) Cantitate de lapte acru care se amestecă cu laptele dulce pus la prins Si: (reg) covăseală (4), maia. 32 (Glg) Depozit de roci sedimentare care, pe o întindere relativ mare, are grosime și constituție aproximativ constantă și relativ omogenă, care se găsește între alte depozite. 33 (Glg; pex) Orizont. 34 (Îs) ~ productiv Formațiune geologică constituită dintr-o rocă poroasă și permeabilă în care sunt înmagazinate fluide (țiței sau gaze) care pot fi exploatate. 35 (Îs) ~ alunecos Formațiune geologică constând dintr-o alternanță de nisipuri care absorb apă în mare cantitate și de argile care, fiind impermeabile, produc alunecarea nisipurilor de deasupra lor. 36 (Îs) ~ permeabil Formațiune geologică din roci poroase sau cu fisuri, prin care circulă fluidele cu ușurință. 37 (Îs) ~ impermeabil Formațiune geologică din roci compacte nefisurate și care nu permit circulația fluidelor. 38 (Îrg) Albie¹ (4). 39 (Pan; adesea urmat de determinări care arată rolul, calitatea) Categorie socială Si: pătură. 40 (Pex; adesea urmat de determinări care arată rolul, calitatea) Oameni care alcătuiesc un strat¹ (39) Si: pătură. 41 (Pan; adesea urmat de determinări care arată rolul, calitatea) Treaptă socială. 42 (Pex; adesea urmat de determinări care arată rolul, calitatea) Clasă socială. 43 (Pan) Mulțime compactă, grup (constituit) dintr-o populație. 44 (Mar; Buc; la casă) Talpă. 45 (Mol; la casă) Cosoroabă (1). 46 (Mol; pgn; la casă) Orice lemn fasonat, cioplit folosit în construirea casei. 47 (Reg; la casă) Acoperiș (4). 48 (Reg; la moară) Postament de bârne din scânduri groase pe care stă podul morii de apă. 49 (Pop) Fruntar (5). 50 (Reg; la moară sau la râșnița de măcinat cereale) Veșcă. 51 (Reg; la moară) Suport de lemn pentru piatra zăcătoare Si: (reg) crivac¹ (3), scaun. 52 (Reg; la moară; îs) ~ul coșului Scară (32). 53 (Reg; la moară) Ansamblul andrelelor pe care se reazemă perna morii. 54 (Reg; la războiul de țesut) Pat¹. 55 (Pop; la războiul de țesut) Scaun (61). 56 (Reg; la meliță) Scaun (47). 57 (Mol; Mar) Fiecare din cei patru stâlpi care susțin foalele de fierărie. 58 (Reg; la teasc) Masă¹. 59 (Trs; Mun) Perinoc. 60 (Reg; la plug; îs) ~ul tilegii Schimbător (14). 61 (Mol; Trs; la fântână) Ghizd (1). 62 (Adesea cu determinări care indică felul armei) Pat¹. 63 (Îvr) Afetul tunului.

MÁRMURĂ¹ s. f. 1. (Și, învechit, în sintagmele piatră marmură, piatră de marmură) Varietate de calcar cu structură compactă și fină conținînd și alte minerale care o colorează variat și formează în masa rocii diverse desene ; bloc, lespede din această rocă. Melintia sora lui. . . făcu stîlpu de marmure (a. 1580). CUV. D. BĂTR. II, 285/9. împrejurul a toată biserica făcu ca o strașină tot dă marmură albă, cioplită cu flori și foarte scobită și săpată frumos (a. 1654). GCR I, 172/31, cf. 173/4. Masă de marmure naltă cît să radzămă omul. DOSOFTEI, V. S. octombrie 46^v/32. Caută de te miră stîlpul de marmură bulgăresc cît este de înalt (a. 1710). GCR 1, 361/8. Păreții caselor pri dinafara tot de marmure scump și tot feliul de scrisori ieroglificești într-însele săpate avea. CANTEMIR, IST. 128, cf. 126, 127. Și au dat de o piatră marmură și supt piatră o căldare mare de aramă (a. 1747). GCR II, 40/22. Mergînd o au aflat și o au luat cu căldarea cum era și cu marmura care era acoperită (a. 1747). id. ib. 40/32. Un mormînt de marmură. MINEIU (1776),103^v1/21. Corabia. . . au adus marmuri de cîte îți trebuiesc. ib.161^r1/11. Intrarăm într-o curte pardosită cu marmură albă (a.1783). GCR II,130/8. Li s-au cioplit. . . obrazul, grumazii, peptul și picioarele cu cioarecii din marmure albă. ȘINCAI, ap. GCR II, 205/12. Inscripții în marmuri tăiate. MAIOR, IST. 249/19, cf. CHIRIAC, 20. Această piatră, de curată marmoră, este pusă deasupra mormântului de la Elena, împărăteasa. id. ib. Aceste patru statui se vor face de marmură de Franța. CR (1830), 10²/37. Picătura de apă căzînd neîncetat pe același punt al unei marmure o petrece cu vreme. MARCOVICI, D. 168/21. Mărețele mausolee de bronz și marmură. NEGRUZZI, S. I, 192, cf. 50. Din marmor și lemne scumpe toate-s în cetăți lucrate. MUREȘANU, P. 171/11. Apolon cu lira, sculptat în marmură de Paros. FILIMON, O. II, 153. Din mormîntul rece prin marmura zdrobită Crescuse și-nflorise o mică mărgărită. ALECSANDRI, P. II, 88. Și în templele mărețe, colonade-n marmuri albe, Noaptea zeii se preîmblă în veștmintele lor dalbe. EMINESCU, O. I, 44. In dom de marmur negru ei intră liniștiți. id. ib. 93. Trîntește paharul de masa de marmură, prefăăndu-l în țăndări. CARAGIALE, O. II, 61. Se făcea că era o fîntînă de marmură albă ca laptele. ISPIRESCU, l. 244, cf. 38. Artiștii aceia cari au săpat marmurele columnei dacice. ODOBESCU, S. iii, 75. S-așazâ fata. . . pe-o lespede de marmur. COȘBUC, B. 14. În jurul marmorei grele, cîteva fire de iarbă. IBRĂILEANU, A. 52. Și pe masa părăsită – albă marmoră sculptată -. . . Mă întind. BACOVIA, O. 59. Flote de vase duceau odinioară butoaie în Italia și se întorceau de acolo cu marmură. SADOVEANU, O. IX, 285, cf. X, 303. Marmura e lucioasă, străvezie, bătînd ușor în galben ori în vînăt. STANCU, U.R.S.S. 121, cf. 20. Țăcăneau veseli piesele de os pe mesuțele de marmură. DEMETRIUS, A. 58. Apoi se urcă pe trepte, la deal, în casele cele de marmură. RETEGANUL, P. III, 31. I-oi slobozi un frig mare și un ger.. . Și ei or vini să să-ncălzească și i-oi face marmură. ALEXICI, L. P. 258. Găsăște o cireadă dă boi, o stavă dă cai, o stavâ dă bivoli, nește casă de marmure. GRAIUL, I, 44, cf. ALR II 4273, ALRM SN I h 394. Nedreptățile scrie-le pe nisip, iar binefacerile pe marmoră. ZANNE, P. V, 439. ◊ (Ca termen de comparație pentru „alb”, „neted”, „rece”, „dur” etc.) Mă-ntîmpinași în cale, Ca marmura de albă, cu păr de aur moale. EMINESCU, O. I, 91. Răsai-nainte-mi ca marmura de clară. id. ib. 232. Începu să-l mîngîie cu mînușițele ei cele grăsulii și netede ca marmora cea bine lustruită. ISPIRESCU, U. 93. În soarta mea m-am împietrit: Rămîn ca marmora de rece. MACEDONSKI, O. I, 36. Fruntea, netedă ca marmora, era acum ușor înnegurată de gînduri. V. ROM. septembrie 1953, 49. ◊ F i g. De lebădă-i e gîtul; de marmoră-al său piept. MACEDONSKI, O, I, 107. Vîntul tăcuse de tot și să stinse deodată murmurul Marilor mări; lopătarii se luptă cu marmura mării. COȘBUC, AE. 129. Plopii. . . pe marmora zăpezii Culcă umbra lor albastră. TOPÎRCEANU, B. 69. E feerie de argint, Cristalizat în țurțuri lungi, Și pe cît ochii ți-i alungi, Pe cît ajungi, E marmur alb, neprihănit, Pustiu și nesfîrșit. ARGHEZI, V. 71. ♦ (La pl.) Varietăți de marmură¹ Producturile acestui pămînt. . . din ceata mineralelor, precum: marmure, pietre prețioase. AR (1829), 196¹/34. Am stat o zi întreagă pe sub pămînt trecînd din galerii cu marmuri verzi în altele cu marmuri roșcate. CĂLINESCU, S. 340. 2. Obiect sculptat din marmură¹ (1). Celelalte marmore ce se află în această sală reprezintă aligorii mitologice. FILIMON, O. II, 153. De la creștet la picioare s-o admiri și s-o dezmierzi Ca pe-o marmură de Paros sau o pînză de Corregio. EMINESCU, O. II, 157. Imaginea femeii, pe care o aseamănă cu Diana, are simplitatea și grația marmurelor antice. VIANU, S. 33. 3. (Regional) Porțelan. Reu apă de micșunele dintr-o oală de marmură. ISPIRESCU, L. 114. Un hîrb de talger de marmură. MARIAN, ap. HEM 1713. Lampă cu pălăria di marmură. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. Frumoasă ca o păpușe de marmure. CIAUȘANU, V. 178. Șahan di bliah or di marmură. ALR II/I MN 142, 3911/386. Farfurie de marmură. ALR II 3967/537. Strachină de marmure. ib. 3967/872. ♦ Oală smălțuită. Cf. ALR I 695/542, 677. 4. (Prin Transilv.) Piatră de hotar (LB) ; semn care desparte două holde (chest. IV 129/106). – Pl.: marmuri și marmure. - Și: mármoră, (învechit și regional) mármure s. f.; (regional) mármur subst., mármore (ALRM SN I h 394) s. f., mármor subst., marmară (DR. IV, 104) s. f. – Lat. marmor, -oris.

MÁRE² s. f. 1. Nume generic dat vastelor întinderi de apă stătătoare, adînci și sărate, de pe suprafața pămîntului, care de obicei sînt unite cu oceanul printr-o strîmtoare; partea oceanului de lîngă țărm; p. e x t. ocean. Nedejde tuturoru. . . carii sîmtu pre mare departe. PSALT. HUR. 53^r/10. Și vrăjmașii lor cuperi-i marea. PSALT. 160. Că cum nu se poate sătura marea ce-i vin toate rîurele întru ea, așa și cela lacomul . . . nu se poate sătura. CORESI, EV. 52. Pre țărmurele mariei. PALIA (1581), ap. CP 123/13. Valuri cumplite a mărei ce se spumă într-undele sale (cca 1618). GCR I, 49/39. Sănt ca o corabie fără de cîrmă în mijlocul [scris: mijlicul] mării (a. 1644). id. ib. 110/33. Căruia i să va tîmpla de să-și ucigă pre tată-său. . . și deaciia-l arunca în mare. PRAV. 91. Să-i leage piatra morii de grumazii lui și să să îneace într-adîncul mării. N. TEST. (1648), 19^v/3. Ostrov al mării. ST. LEX. 169^r/2, cf. 170^r/1, 175^v/2. Spuma mării și nori supt ceriu trecători. M. COSTIN, ap. GCR I, 202/29. Și-n tot ce-i în mare el oblăduiaște. DOSOFTEI, PS. 28/16. Mările săca-va de s-a vedea fundul. id. ib. 51/9. Aruncară apostolii mrejile în mare. CHEIA ÎN. 8^r/4. Încetați de a vă trudi deasupra mărei cei neînsuflețite. ANTIM, P. 3. încunjurată de apă, cetatea. . . era ca un uscat între doao mări. AETHIOPICA, 51^r/1. Au umblat și umblă fără frică pre deasupra mării până în ziua de astăzi. MOLNAR, RET. 5/11, cf. 77/24. Oceanul cînd se varsă în destulă cîtățime pîntre pămînturile statornice se numește mare. CR (1829), 123¹/29. Comandantul puterilor noastre de marea priimise (solia) misia de a vedea pe deiul. ib. 196¹/21. Corăbierul cel înțelept plutește în odihnă pe noianul mării. MARCOVICI, D. 13/23. Întru acele zile aruncasă marea mulțime de pești la uscat. DRĂGHICI, R. 58/8. Capitala aceea a împăratului Mirag. . . era un oraș marineț (pă lîngă marea). GORJAN, H. II, 10/17. Prin toate ea răzbate, ajunge și biruiește, Uscatul tot îl cuprinde și mările privestește. CONACHI, P. 83. Dunărea se-nștiințează Ș-ale ei spumate unde către mare îl pornesc. ALEXANDRESCU, M. 15. Mulți sînt ca nisipul mărei, Mulți ca ghearele mustrărei. ALECSANDRI, P. II, 14. Lună tu, stâpîn-a mării, pe a lumii boltă luneci. EMINESCU, O. I, 130, cf. 63, 132, 149. Zgomotul creștea ca marea turburată și înaltă. id. ib. 144. Cînd chiuie o dată. . . mările clocotesc și peștii din ele se sparie. CREANGĂ, P. 54, cf. 213, 220. După o călătorie de cîteva săptămîni, ajunseră la smîrcurile mărilor. ISPIRESCU, L. 24. O gondolă, fulgerînd Cu fanarul ei cel roșu peste marea cenușie. MACEDONSKI, O. I, 242. Își închipuia că e pe mare și-l leagănă valurile. VLAHUȚĂ, O. A. I, 103. O întindere de apă sărată și stătătoare ale cărei maluri nu le mai zărești se numește mare. MEHEDINȚI, P. 4, cf. CANDREA, F. 105, 106. Cei mai mulți [nori] se vor ridica, deci, de pe fața mărilor. PAMFILE, VĂZD. 61. Marea fierbe, marea urlă, Marea fulgere frămîntă. DENSUSIANU, L. A. 103. Te-am așteptat pe țărmul mării. MINULESCU, V. 37. În zări se urcă marea ca o coamă De fiară ce se zbate. D. BOTEZ, P. O. 54. În port, marea, fără o cută, e de o limpezime perfectă. RALEA, O. 27, cf. 26. Zeci și sute de mii de stropi s-au ridicat. . . de pe marea cea mare. BOGZA, C. O. 39. Pescarii plecau pe mare. Și marea era ca oglinda. STANCU, R. A. III, 235. Dunărea aleargă înainte către marea cea mare. V. ROM. octombrie 1953, 9. Dar acuma văd pe marea largă Vis de flăcări, vasul cum s-avîntă. BENIUC, V. 42, cf. 133. Sirenele buciumă cu noi împreună, Prin marea cea mare, Cîntecul lor de chemare. DEȘLIU, G. 19. Tot corăbii ferecate, Ce pe mare stau plecate Și-s cu tunuri încărcate. JARNIK-BÎRSEANU, D. 321. Pe la noi fac burduhuri din cîte o sută de piei de bivol și merg la rîuri sau la mare, de iau apă! SBIERA, P. 179. Că eu-s floare după mare, Cine mă iubește moare. DOINE, 60. Vine marea mare, Vine-n turburare, Greu urlînd și urducînd, Toată lumea spăimîntînd. MARIAN, Î. 107. În lădițî l-o turnat Și-n mariia cî l-o dat. VASILIU, C. 36. Bubă de nouăzeci și nouă de feluri. . . Du-te în spumele mărilor. PAMFILE, B. 19, cf. 32, ALR II 2561/130, 141, 172, 228, 353, 362, 520, 551. Călătorind cineva pe mare, anevoie scapă de furtună. ZANNE, P. V, 112. Darea trece marea (= cu bani se poate face orice). Cf. TDRG, PAMFILE, J. II, 153. ◊ (Figurat sau în contexte figurate) Să înțelegem și noi, fraților, că corabie iaste și beseareca lu Hristos, întru marea vieției ceștii lumi aflîndu-se. CORESI, EV. 234, cf. 56, 212. Viața mea este o mare care nu se liniștește. CONACHI, P. 82, cf. 279. Pleacă deseori pe marea livrescului fără busolă. CONTEMP. 1948, nr. 109, 5/6. ◊ (Articulat, urmat de un substantiv în genitiv sau de un adjectiv, formează nume de mări) Că cu toiagul Marea Boșie lovi curmeziș. CORESI, EV. 65. Marea Albă. HERODOT (1645), 309. Pren credință trecură Marea Roșie ca și pre uscat. N. TEST. (1648), 300^r/24, cf. 20^v/15. O dată lîngă Marea Galileiului le-au zis lor. CHEIA ÎN. 7^v/12. Domnii Țării Rumănești biruia până la Marea Neagră. BIBLIA (1688), [prefață] 7/28. Marea Caspică. LB. S-a băgat de seamă că multe corăbii englizești se trimit în Marea Mediterană. CR (1833), 43²/3. Am ajuns în sfîrșit la Marea Înghețată. ALECSANDRI, T. I, 457. Marea Neagră. ANTIPA, P. 177. Și tu, Gheorghe, să mi te duci, Pîn-oi ajunge rob la turci, Rob la turci pe Marea Albă. MAT. FOLK. 318. A sosit de trei zile. . . să mă răpească – împăratul Galben de la Marea Galbenă. RĂDULESCU-CODIN, Î. 90, cf. 96. ◊ Mare lucie v. l u c i u. Mare teritorială v. t e r i t o r i a l. Mare liberă v. l i b e r. Mare moartă v. m o r t. ◊ (Învechit) Marea ocheanului = ocean. Să rădicară turcii de la răsărit și cuprinserâ toate laturile spre apus, tocma păn-la marea ocheanului. GAVRiL, NIF. 19/1. Hoț de mare v. h o ț. Rău de mare v. r ă u. ◊ Expr. (Învechit) De la mare pînă la mare = de la un capăt la altul al pămîntului ; pretutindeni. Și oblădui-va de la mare pâră la mare și de la riure pără în cumplitul a tot. PSALT. 141. (Popular) Peste mări negre = foarte departe. Că cu mîna voi lua, Peste mări negre voi arunca. MAT. FOLK. 1530, cf. 1522, ZANNE, P. VI, 198. Peste (nouă sau șapte) mări și (nouă sau șapte) țări sau (rar) peste nouă țări și mări, peste nouă mări, peste nouă țări, se spune pentru a arăta o distanță foarte mare, o mare depărtare. Am călcat venind la tine Peste nouă țări și mări. ALECSANDRI, T. I, 452. Și merg ei și mergf cale lungă să le-ajungă, trecînd peste nouă mări, peste nouă țări și peste nouă ape mari. CREANGĂ, P. 207. Lorzii. . . trecuseră peste atîtea mări și țări, pentru a veni la noi să împuște urși. GANE, N. III, 140. Treci, dorule, treci! Peste nouă mări Cu mărgăritări, Peste nouă țări Cu flori. BELDICEANU, P. 85, cf. DDRF, BARCIANU, TDRG. Așa mîndru și frumos, Poți să cauți nouă mări, Nouă mări și nouă țări. JARNIK-BÎRSEANU, D. 19. Marea cu sarea (și Oltul cu totul) = (construit de obicei cu verbe ca „a făgădui”, „a cere”, „a căuta”) mult, totul; p. e x t. imposibilul. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. Popa cerea însă marea cu sarea! SLAVICI, O. II, 88, cf. DDRF, BARCIANU, TDRG, IORDAN, STIL. 98, 333. Dar tu te-ai dus să cauți marea cu sarea și acum nu faci nici cît o ceapă degerată. CĂLINESCU, I. 211, cf. ZANNE, P. VI, 241. A vîntura țările și mările = a călători mult, a cutreiera prin lume; a hoinări. Crede-mă ca să aibi tu puterea mea, ai vîntura țările și mările. CREANGĂ, P. 190. A (în)cerca marea cu degetul = a încerca să rezolvi ceva la întîmplare, la noroc, cu foarte puține șanse de reușită; a încerca imposibilul. Bine, bine! cercați voi marea cu degetul, dar ia să vedem, cum i-ți da de fund? CREANGĂ, P. 260, cf. DDRF, ALEXI, W., PAMFILE, J. II, 153, ZANNE, P. I, 211. 2. F i g. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Suprafață vastă; întindere mare, nesfîrșită. Marea de focu clocotind (a. 1654). CUV. D. BĂTR. II, 455/9. Pustia e o mare aprinsă de soare, Nici cîntec de păsări, nici pomi, nici izvoare. MSCEDONSKI, O. I, 142. Stelele pluteau ca niște faruri pe nemăsurata și liniștita mare de întuneric. VLAHUȚĂ, O. A. 158. Tufe uriașe de liliac. . . se scaldă în razele aurite ca-ntr-o mare de lumină. PETICĂ, O. 263. Marea de flăcări ce se revarsă peste pămînt în miezul arzător al zilelor de vară. HOGAȘ, M. N. 14. O boare lină stîrnea valuri în întinsele mări galbene de grîu. SADOVEANU, O. I, 51. S-aprinde un joc de licăriri ciudate pe această mare întinsă de nisipuri arzătoare. BART, S. M. 22. Goana după aurul negru se petrece într-o mare de noroi. BOGZA, A. Î. 76. Și deodată oceanul a devenit o mare de flăcări. BARANGA, V. A. 11. Pier valuri de zbucium în mări de-albăstrimi. DEȘLiU, G. 38. ♦ Mulțime (nesfîrșită), cantitate foarte mare. Cufundat sînt într-o mare de plăceri – mă simt schimbat. MACEDONSKI, O. I, 274. O mare de capete priveau surîzînd spre un omuleț care, stînd în mijloc, vorbea cu aprindere. AGÎRBICEANU, A. 419. Tot Podu Tîrgului din Afară era, mult în urmă, o mare de capete. CAMIL PETRESCU, O. II, 251. S-au strîns în curtea uzinei o mare de oameni. BOGZA, C. O. 308. Departe, cît poți cuprinde cu ochii, o mare de capete, o mare de oameni. STANCU, U.R.S.S. 167, cf. 49, 83. În jurul lor era o mare de strigăte. T. POPOVICI, S. 394. Aste buze răpitoare Nu le-aș da. . . Nici p-o mare de mărgele. BIBICESCU, P. P. 34. - Pl.: mări și (învechit) mari, mare (IORDAN, L. R. A. 69). – Gen.-dat. și: (învechit) măriei, măriei. – Și: (regional) máră s. f. ALR II 2561/27. – Lat. mare, -is.