PIETRIȘ, pietrișuri, s. n. (Cu sens colectiv) 1. Rocă mobilă constituită din fragmente rotunjite de alte roci; se formează pe litoralul mării, în albiile apelor curgătoare, în regiunile ocupate de ghețari etc. Pe-aici au trecut odată puhoaie. Acum, alb în soare, sclipește pietrișul, Iar Crișul în matca lui leneș se-ntinde, se-ndoaie. BENIUC, V. 99. Drumul... apucă d-a lungul printr-o vale largă, prin care curge, pe o îngustă matcă așternută cu pietriș gros, pîrîul numit Otăsăul. ODOBESCU, S. A. 160. 2. Material pietros avînd granule de formă rotunjită, provenit din albiile rîurilor sau din piatră sfărîmată, folosit ca agregat la prepararea betoanelor, ca materialde pietruire a drumurilor, ca material de umplutură etc. Luneca din cînd în cînd prin mîzgă; dar altfel calea era curată căci pietrișul și năsipul sorbiseră zloata. SADOVEANU, B. 34. Pe pietrișul roșu-n parc zboară pîlcuri frunze roșii. ARGHEZI, V. 34. [Șoseaua își] destinde așternutul său gronțuros de pietriș gălbui peste țarine și livezi. ODOBESCU, S. I 376. 3. Pămînt pietros sau nisipos, neproductiv, sterp. Locurile rele sînt pămînturile nisipoase și se numesc nisipuri sau pietrișuri ori dealuri goale, dacă sînt pe dealuri. PAMFILE, A. R. 18. Născură din pietriș sterp din arșița zilei și din uscăciunea nopții, flori cu frunze galbene. EMINESCU, N. 28.