LICHIDATORISM s. n. Curent oportunist de dreapta în sânul unor partide muncitorești, care preconiza lichidarea partidului revoluționar ilegal și crearea unui partid oportunist legal. – Lichidator + suf. -ism (după rus. likvidatorstvo).

EISENACHIENI s.m.pl. Adepți ai marxismului, care, sub conducerea lui W. Liebknecht și A. Bebel, au constituit la Eisenach, în 1869, Partidul Muncitoresc Social-Democrat din Germania. [Pron. ai-ză-na-hi-. / cf. Eisenach – oraș în estul Germaniei].

GHEORGHIU-DEJ, Gheorghe (1901-1965, n. Bârlad), om politic comunist român. Muncitor electrician. Militant de la începutul anilor ’30, unul dintre conducătorii grevei muncitorilor de la Atelierele C.F.R. „Grivița” – București. Arestat în vara anului 1933, este judecat și condamnat de către autorități la 12 ani de muncă silnică și deținut la Văcărești, Aiud, Doftana ș.a. După 23 august 1944, ministru în mai multe rânduri. Secretar general (1945-1954) și prim-secretar (1955-1965) al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român. Prim-min. (1952-1955). Președinte al Consiliului de Stat (1961-1965). Exercitând timp de aproape 20 de ani puterea supremă în stat și în partid, G.-D. a instaurat în țară un regim totalitar, de represiune polițienească, căruia i-au căzut victimă o mare parte a elitei politice, militare și culturale ale țării, participanții la Rezistența anticomunistă, precum și sute de mii de oameni nevinovați (țărani, membri ai partidelor istorice, slujitori ai bisericilor ortodoxă și unită ș.a.), iar în cadrul luptei pentru putere din sânul propriului partid, chiar și unii fruntași comuniști. După 1958, în plan extern, G.-D. a evoluat treptat spre distanțarea de U.R.S.S. și obținerea unui statut de relativă autonomie politică și economică, marcată prin respingerea categorică a planurilor sovietice de integrare economică a țărilor membre ale C.A.E.R.-ului, de transformare a României într-un hinterland agricol, cât și de refuzul de a mai seconda Moscova în tendința ei hegemonică asupra mișcării comuniste internaționale, apropiindu-se în același timp de China și de țările capitaliste dezvoltate. Reorientarea politicii externe a coincis cu semnificative mutații în politica internă, care și-au găsit expresia în atenuarea regimului represiv și eliberarea deținuților politici, în declanșarea unei campanii de desovietizare a țării, precum și în recuperarea, reabilitarea și punerea în circulație a valorilor naționale, dar fără să fie urmate de introducerea unor reforme reale și de democratizare a vieții sociale și politice.

GOMUŁKA, Władisław (1905-1982), om politic comunist polonez. Secretar al C.C. al Partidului Muncitoresc Polonez (1943-1948). Acuzat de deviaționism de dreapta (1948), a fost închis. Reabilitat, a devenit prim-secretar al Partidului Muncitoresc Unit Polonez (1956-1970). Devenit impopular prin reprimarea mișcărilor greviste din 1970, a fost înlăturat.

GUESDE [ghed], Jules (pseud. lui Jules Bazile) (1845-1922), militant socialist francez. Unul dintre fondatorii Partidului Muncitoresc Francez (1879) și lider al Internaționalei a II-a.

PARTIDUL COMUNIST ROMÂN (P.C.R.), partid de extrema stângă, creat la 8 mai 1821, la București, la Congresul Partidului Socialist din România, la care se hotărăște transformarea acestuia în Partidul Comunist din România (P.C.R.) și afilierea (votată la 11 mai 1921), pe baza celor 21 de condiții (438 mandate pentru afilierea necondiționată, iar 111, cu rezerve) la Internaționala a III-a, Comunistă (Komintern). Prin acceptarea condițiilor de afiliere la Internaționala Comunistă, P.C.R. a devenit nu numai un subordonat ideologic al Komintern-ului, dar și un instrument docil al guvernului sovietic, în vederea subminării ordinii constituționale și a unității statului român. De-a lungul existenței, a avut mai multe denumiri: Partidul Socialist-Comunist (1921-1922), Partidul Comunist din România (1922-1945), Partidul Comunist Român (1945-1948), Partidul Muncitoresc Român (1948-1965) și Partidul Comunist Român (1965-1989). În programele adoptate începând din 1921, P.C.R. și-a propus ca obiectiv principal răsturnarea burgheziei și moșierimii, în vederea cuceririi puterii și instaurării dictaturii proletariatului și țărănimii, rolul de hegemon revenindu-i clasei muncitoare, în frunte cu partidul comuniștilor. Pentru constituirea societății comuniste se avea în vedere naționalizarea marilor întreprinderi, apoi a tuturor întreprinderilor, reforma agrară, urmată de instituirea proprietății colective asupra uneltelor și pământului. Lipsit de bază de masă, partidul cuprindea, inițial, în perioada interbelică, în rândurile sale un număr restrâns de membri (după unele cercetări sub o mie, mulți dintre ei aflându-se în închisoare), cu precădere maghiari, evrei, bulgari, ruși, ucrainieni și puțini români. Conform datelor statistice din 1933, P.C.R., dominat de minoritățile naționale, avea 1.665 de membri, dintre care 440 maghiari, 375 români, 300 evrei, 140 bulgari, 100 ruși, 70 ucrainieni, 70 moldoveni (basarabeni), 170 diverse naționalități. De aici rezultă că românii care reprezentau 72% din populația țării, aveau o pondere de numai 26% în structura națională a P.C.R. După crearea Partidului Muncitoresc Român, în urma Congresului de unificare (21-23 febr. 1948) a Partidului Comunist Român cu Partidul Social-Democrat, numărul membrilor de partid a crescut în ritm alert, an de an, după cum urmează: în 1950, 720.000; în 1965, 1.450.000; în 1974, 2.480.000; în 1988, 3.700.000. La 23 ian. 1922, autoritățile intentează „Procesul din Dealul Spirii” unui număr de 271 de activiști comuniști (delegați la Congresul general al Partidului Socialist din mai 1921, participanți la greva generală din oct. 1920 ș.a.) acuzați de propagandă clandestină sau publică împotriva formei de guvernământ și a ordinii sociale și politice din țară; la 4 iun. 1922, printr-un Decret regal, din cei 271 de arestați, 213 sunt achitați și puși în libertate. Printr-o ordonanță a Comandamentului Corpului II armată (5 apr. 1924) este interzisă activitatea P.C.R., deoarece acesta, în timpul tratativelor de la Viena (27 mart.-2 apr. 1924), dintre România și U.R.S.S. s-a situat de partea guvernului sovietic, cerând autodeterminarea, până la despărțire, a Basarabiei de statul român. După crearea P.C.R. (mai 1921) și mai ales după 1924, când a fost scos în afara legii, unii dintre comuniștii din România, cărora li s-a adăugat și cei care au luptat în Războiul Civil din Spania (1936-1939) s-au stabilit în U.R.S.S. unde, întreținuți și instruiți de Komintern, au devenit revoluționari de profesie, în așteptarea momentului favorabil pentru preluarea puterii în țară. Activând ca secție a Kominternului (1921-1943), congresele partidului au loc, cu excepția celei de la Ploiești (3-4 oct. 1922, în care meseriașul plăpumar, Gheorghe Cristescu, este ales secretar general al P.C.R.) în străinătate: Viena (aug. 1924; cetățeanul român de etnie maghiară, Köblös Elek, este „ales” secretar general), Ciuguev lângă Harkov (28 iun.-7 iul. 1928; Vitali Holostencu [Barbu], membru al Partidului Comunist Polonez, este numit secretar general) și lângă Moscova (3-24 dec. 1931; Alexandru Danieliuk-Ștefanski [Gorn], membru al Partidului Comunist Polonez, este numit secretar general); din 1934 și până în 1944 au fost numiți în fruntea partidului de către Komintern numai cetățeni aparținând minorităților naționale (Boris Stefanov și Ștefan Foriș). La mai toate congresele amintite, P.C.R., însușindu-și teza Kominternului, potrivit căreia statul român este un „stat tipic cu mai multe națiuni”, a militat pentru despărțirea de România a Basarabiei, Transilvaniei, Bucovinei și Dobrogei, punând sub semnul întrebării Marea Unire, înfăptuită de români în 1918. În condițiile scoaterii în afara legii a partidelor comuniste din mai multe țări europene și din Japonia, Kominternul a cerut partidelor interzise să împletească activitatea ilegală cu cea legală. În acest context, P.C.R., în perioada 1924-1928, a trecut la desfășurarea de acțiuni conspirative, a înființat, în 1925, Blocul Muncitoresc-Țărănesc (B.M.Ț.) și a editat publicații ilegale; în febr. 1926, cu prilejul alegerilor locale, B.M.Ț. a realizat un cartel electoral cu Partidul Socialist, Sindicatele Unitare, Partidul Țărănesc, Partidul Național și Partidul Poporului, reușindu-se în acest fel ca c. 200 de comuniști, socialiști și social-democrați să fie aleși în consiile orășenești și comunale. Această acțiune de colaborare a P.C.R. cu „partidele burgheze” a fost dezavuată și criticată aspru de către Komintern. În împrejurările ascensiunii curentelor de extrema dreaptă și mai ales a preluării puterii de către Hitler în Germania, P.C.R., la recomandarea Congresului al VII-lea al Internaționalei a II-a, Comuniste, a militat pentru elaborarea cu Partidul Social-Democrat și realizarea Frontului Unic Muncitoresc, cât și pentru închegarea unui Front Popular Antifascist, care și-a găsit expresia în semnarea (6 dec. 1936) Acordului de colaborare de la Țebea între Blocul Democratic, MADOSZ, Frontul Plugarilor și Partidul Socialist (Popovici); a salutat anexarea (iun. 1940) Basarabiei și a nordului Bucovinei de către U.R.S.S., dar a condamnat Dictatul de la Viena (aug. 1940) și s-a pronunțat împotriva participării României la război, alături de Germania. Încă din 1941, urmând directiva Kominternului din 7 iul. 1941, P.C.d.R. a lansat formula Frontului Unic Național (circulara din 8 iulie 1941) și a creat sau a influențat activitatea unor organizații legale (Blocul Democratic, Frontul muncii, Frontul Studențesc Democrat, MADOSZ-ul, Frontul Plugarilor) și a editat publicații cu tentă antifascistă („Cuvântul liber”, „Blocul”, „Era nouă”, „Reporter”, „Clopotul” ș.a.). P.C.R. s-a implicat în mișcările sociale din anii crizei economice, mai ales în timpul acțiunilor greviste din ian.-febr. 1933 ale muncitorilor petroliști din Prahova și ale muncitorilor ceferiști de la Atelierele C.F.R. „Grivița”, ultima fiind reprimată cu forța armată. Conducătorii mișcării greviste au fost arestați, judecați și condamnați la închisoare, între aceștia numărându-se Constantin Doncea, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Dumitru Petrescu, Chivu Stoica. În timpul Războiului din Răsărit, la nivelul conducerii P.C.R. existau trei grupări: cea din emigrație (Ana Pauker și Vasile Luca ș.a.), cea din închisori și lagăre (Gheorghe Gheorghiu-Dej ș.a.) și gruparea rămasă în libertate, condusă de Ștefan Foriș. În anii celui de-al Doilea Război Mondial s-a manifestat, împreună cu alte forțe politice, împotriva războiului și alăturării României coaliției Națiunilor Unite. Din inițiativa P.C.R., în iun. 1943 a fost creat Frontul Patriotic Antihitlerist având în componență: P.C.R., Frontul Plugarilor, Uniunea Patrioților, Partidul Social-Țărănesc și unele organizații locale ale Partidului Social-Democrat. În condițiile iminentei intrări a trupelor sovietice în România, partidele politice democratice au fost nevoite să accepte coaliția comuniștilor, materializată în constituirea, la 20 iun. 1944, a Blocului Național Democratic (Partidul Național-Țărănesc, Partidul Național-Liberal, Partidul Social-Democrat și Partidul Comunist din România). Lovitura de stat de la 23 aug. condusă de regele Mihai I, a marcat pentru P.C.R. o dublă victorie: încheierea perioadei de activitate ilegală și intrarea în coaliția guvernamentală. După preluarea puterii politice (6 mart. 1945), cu sprijinul nemijlocit al U.R.S.S., P.C.R., declarându-se pe sine „forța conducătoare în stat”, a aplicat modelul sovietic în viața politică, economică și cultural-științifică a țării, modificând în chip dezastruos destinul României. Totodată, partidul, în fruntea căruia s-a aflat Gheorghe Gheorghiu-Dej (1944-1965, cu mici întreruperi), a folosit forța de represiune a statului împotriva partidelor de opoziție, a elitei politice, militare și culturale a țării, iar în cadrul luptei pentru putere chiar și împotriva unora dintre liderii comuniști. După abdicarea silită a regelui Mihai I, partidul a desființat toate formele constituționale și instituțiile democratice, instaurând un regim de dictatură, totalitar, care sub conducerea cuplului Nicolae și Elena Ceaușescu (1965-1989) a atins forme hilar-paroxistice. N. Ceaușescu, concentrând în mâinile sale prerogativele politice și de stat, a continuat, cu sprijinul nemijlocit al nomenclaturii comuniste, al Securității, precum și al soției (care prin funcțiile deținute a devenit numărul doi în partid și în stat) consolidarea regimului de dictatură comunistă – unul dintre cele mai dure din câte au existat în țările din Europa -, cu consecințe nefaste nu numai în domeniul practicii economice, ci și al ființei și esenței umane. Fuga cuplului Ceaușescu din sediul Comitetului Central al partidului (22 dec. 1989), la bordul unui elicopter, a marcat sfârșitul regimului comunist, inclusiv al P.C.R. Conducerea Consiliului Frontului Salvării Naționale (C. f. S. n.), sub presiunea manifestanților adunați (12 ian. 1990) pentru comemorarea eroilor Revoluției, semnează decretul de declarare în afara legii a P.C.R. (decret anulat la 17 ian. 1990) de C. f. S. n., motivându-se că adoptarea lui a fost o greșeală politică, care se abate de la principiile și concepția F.S.N.-ului. La 18 ian. 1990, C. f. S. n. emite un Decret-lege privind trecerea în proprietatea statului a patrimoniului fostului P.C.R. Funcția supremă de conducere în partid (Secretar, Secretar general al C.C., Prim-secretar al Comitetului Central, Secretar general al partidului) au deținut-o: Gheorghe Cristescu (1922-1924), Köblös Elek (1924-1928), Vitali Holostenko (1928-1931), Alexandru Danieliuk-Ștefanski (1931-1934), Boris Stefanov (1934-1940), Ștefan Foriș (1940-1944). Conducere operativă: Constantin Pârvulescu, Emil Bodnăraș și Iosif Rangheț (par.-sept. 1944); Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu și Gheorghe Gheorghiu-Dej (sept. 1944-oct. 1945); Gheorghe Gheorghiu-Dej (1945-1954; 1955-1965); Gheorghe Apostol (1954-1955); Nicolae Ceaușescu (1965-1989). A editat publicațiile: „Socialismul” (1921-1924); „Scânteia” (1931-1940; 1944-1989); „Lupta de clasă” (1920-1939; 1948-1972); „Era socialistă” (1972-1989).

PARTIDUL SOCIAL-DEMOCRAT DIN ROMÂNIA (P.S.D.R), partid creat (7-9 mai 1927) pe baza Federației Partidelor Socialiste din România, constituită la rândul ei (19-20 iun. 1921), în componența P.S.D. Bucovina, P.S. din Banat și P.S. din Transilvania și organizației social-democrate din Vechiul Regat. Din momentul înființării, P.S.D.R., în programul adoptat, și-a propus „desființarea exploatării economice, a asupririi politice și naționale și a înapoierii culturale... prin cucerirea puterii de stat, socializarea mijloacelor de producție”, toate acestea urmând să fie atinse pe calea reformelor, între care pe primul loc se situa: instituirea votului universal pentru toți cetățenii de la vârsta de 20 de ani în sus, numirea guvernului de către Parlament, adoptarea unui sistem de ocrotire socială pentru muncitori, întărirea micilor gospodării țărănești, dezvoltarea învățământului etc. În febr. 1928, P.S.D.R. realizează o înțelegere cu Partidul Național-Țărănesc în vederea înlăturării de la putere a liberalilor, urmată apoi de încheierea unui cartel electoral, în vederea alegerilor parlamentare din dec. 1928, obținând nouă mandate de deputați; la alegerile parlamentare (iun. 1931 și iul. 1932) a obținut șase și, respectiv, șapte mandate de deputat. După instaurarea regimului autoritar regal (10 febr. 1938), unii dintre fruntașii P.S.D.R. aderă la acesta și se află printre semnatarii apelului de înființare a Partidului Frontului Renașterii Naționale (F.R.N.); candidând pe listele F.R.N. (iun. 1939), au fost aleși în Parlament 14 senatori și 11 deputați social-democrați. În decursul existenței sale, a cunoscut mai multe sciziuni: în 15 iul. 1928, gruparea dr. Litman Ghelerter, Ștefan Voitec ș.a. pune bazele Partidului Socialist al Muncitorilor din România, care în sept. 1931 își schimbă denumirea în Partidul Socialist din România; în febr. 1933 se desprinde din P.S.D.R. gruparea Constantin Popovici, care în aug. 1933, fuzionează cu Partidul Socialist Independent din România, sub numele de Partidul Socialist Unitar. Aderarea unor lideri ai P.S.D.R. la regimul lui Carol al II-lea a provocat declanșarea unei greve crize de partid; în 1943 se constituie un nou Comitet Executiv al P.S.D.R., condus de Constantin-Titel Petrescu. Implicându-se în acțiunile de scoatere a României din război, P.S.D.R. încheie (1 mai 1944) cu P.C.R. un acord privind crearea Frontului Unic Muncitoresc, iar la 20 iun. participă la constituirea Blocului Național-Democratic, cu reprezentanții P.N.Ț., P.N.L. și P.C.R., care prevedea desprinderea de Reich, alăturarea la Națiunile Unite și restabilirea democrației; în oct. 1944, a aderat la Frontul Național Democrat. P.S.D.R. a deținut câteva portofolii în guvernele care s-au succedat la cârma țării după 23 aug. 1944. În condițiile creșterii presiunilor Moscovei de a instaura cât mai grabnic un regim comunist în România, are loc Conferința P.S.D.R. (1-2 dec. 1945), care adoptă rezoluția propusă de grupul C. Titel-Petrescu, președintele partidului, potrivit căreia se preconiza prezentarea separată a P.S.D.R. la viitoarele alegeri (nu pe liste ale F.N.D., cum propuseseră comuniștii). Congresul al XVII-lea extraordinar al P.S.D.R. (10 mart. 1946) hotărăște cu majoritate de voturi participarea la alegerile parlamentare din nov. 1946 în bloc cu celelalte formațiuni politice reprezentate în F.N.D. Are loc scindarea partidului, gruparea condusă de C. Titel-Petrescu, exclusă din partid (16 mart. 1946), care înființează, la 9 mai, Partidul Social-Democrat Independent. Aripa procomunistă din P.S.D.R. își asigură controlul deplin asupra partidului. La alegerile parlamentare (nov. 1946), P.S.D.R., candidând pe listele Blocului Partidelor Democrate, obține 81 mandate de deputați, primind în noul guvern patru ministere și trei subsecretariate de stat. La 23 febr. 1948, are loc fuziunea P.S.D.R. cu P.C.R., punându-se astfel bazele Partidului Muncitoresc Român, fapt care a marcat sfârșitul existenței de sine stătătoare a P.S.D.R. Începând din mart. 1948, liderii partidului sunt arestați și întemnițați. Reînființat la 18 ian. 1990, sub numele de Partidul Social Democrat Român de către un grup de inițiativă, condus de Adrian Dumitriu, fostul secretar general al Partidului Social-Democrat Independent. La alegerile legislative (20 mai 1990), P.S.D.R. a participat cu liste proprii, obținând două mandate în Adunarea Deputaților, iar în Senat nici un mandat, întrucât nu a întrunit numărul de voturi necesare. A participat (15 dec. 1990), alături de P.N.Ț.-C.D., P.N.L., P.E.R. și U.D.M.R., la constituirea Convenției Naționale pentru Instaurarea Democrației (C.N.I.D.), iar la 26 nov. 1991, la formarea Convenției Democratice din România, pe listele căreia în alegerile legislative (27 sept. 1992) a obținut 10 mandate de deputați și un mandat de senator. În 7-9 mart. 1991, a avut loc primul Congres al Partidului care a adoptat Statutul (care a suferit unele modificări la Congresele II (10-12 dec. 1993) și III (14-15 iun. 1997)) și Programul care, în linii mari, relua unele prevederi din Programul provizoriu, cum sunt: pluralismul politic, organizarea de alegeri libere, separarea puterilor în stat, egalitate în fața legii, asigurarea drepturilor și libertăților cetățenești, restructurarea economiei naționale etc. Respingerea de către conducerea C.D.R. a propunerii P.S.D.R. de reorganizare a alianței, în sensul ca formațiunile civice să nu mai participe la luarea deciziilor. ceea ce ar fi avut drept consecință diminuarea rolului de hegemon al P.N.Ț.-C.D. în C.D.R., a determinat hotărârea Consiliului Național (15 fenr. 1995) de ieșire a P.S.D.R. din alianță. La 27 sept. 1995 a încheiat cu Partidul Democrat Uniunea Social Democrată (U.S.D.), cu scopul prezentării de liste comune la alegerile locale și parlamentare și susținerea unui candidat unic la președenție, în persoana lui Petre Roman, președintele Partidului Democrat. U.S.D. s-a plasat pe locul trei, după P.D.S.R. și C.D.R., în alegerile locale, obținând pentru primari (16,08% din mandate), pentru consiliile locale (14,96% din mandate), iar pentru consiliile județene (11,64% din mandate). În turul doi al alegerilor pentru Primăria Generală a Capitalei, U.S.D. a susținut candidatul C.D.R., Victor Ciorbea. La alegerile legislative (3 nov. 1996), U.S.D. a obținut 12,93% din voturi pentru Senat, astfel că P.S.D.R. i-a revenit 10 mandate de deputat și unul de senator. Candidatul U.S.D. pentru președenție, Petre Roman s-a plasat pe locul al treilea (din 16 candidați la funcția de președinte), cu 20,54% din voturi. În guvernele de coaliție C.D.R.-U.S.D.-U.D.M.R. (Victor Ciorbea, Radu Vasile și Mugur Isărescu), P.S.D.R. a deținut portofoliul Ministerului Muncii și Protecției Sociale. Printr-o hotărâre a Consiliului Național al P.S.D.R. (13 mai 1999) se denunță unilateral alianța dintre cele două partide – U.S.D. La congresul partidului (16 oct. 1999), în condițiile retragerii lui Sergiu Cunescu din funcția de președinte al P.S.D.R., au loc alegeri pentru conducerea partidului, la care candidează Alexandru Athanasiu (adept al rămânerii și păstrarea individualității partidului) și Emil Putin (adept al ieșirii de la guvernare și fuziunii cu Ap.R.). Primul a ieșit, la limită, victorios, iar grupul condus de Emil Putin a demisionat în bloc și s-a înscris în Ap.R. Un grup de foști membri membri ai Partidului Democrat Agrar din România, în frunte cu Victor Surdu, intră în rândurile P.S.D.R. (27 ian. 2000). La scurtă vreme fostul lider al P.D.A.R., demisionează, după eșecul suferit la alegerile pentru funcția de primar general al Capitalei (iun. 2000), dar și nemulțumit de începerea de către conducerea P.S.D.R. a negocierilor cu alte partide din stânga eșichierului politic: P.D.S.R., P.D., Ap.R.; La 22 iul. 2000 are loc fuziunea prin absorbție a Partidului Socialist. La 7 sept. 2000 semnează cu P.D.S.R. două protocoale: primul prevedea aderarea P.S.D.R. la Polul Democrat Social din România, iar al doilea se referea la crearea grupului parlamentar P.S.D.R.-P.D.S.R. după alegerile parlamentare și fuziunea celor două partide în prima jumătate a anului 2001, sub denumirea de Partidul Social Democrat. Participând pe listele Polului Democrat Social din România, P.S.D.R. a obținut șapte mandate de deputați și două de senatori, precum și un portofoliu în guvernul Adrian Năstase. Membru al Internaționalei Socialiste (din 1996). În urma Congresului de fuziune (16 iun. 2001) a P.D.S.R. și P.S.D.R. se creează Partidul Social Democrat; se adoptă Statutul și Programul noului partid; președinte Adrian Năstase. Președinți: Gheorghe Grigorovici (1936-1938); Constantin Titel-Petrescu (1943-1946); Sergiu Cunescu (1991-1999). Alexandru Athanasiu (1999-2001). A editat publicațiile: „Socialismul” (1927-1933); „Lumea nouă” (1933-1940); „Libertatea” (1944-1948); „Lumina” (1990-1995).

PLEHANOV [plehánəf], Gheorghi Valentinovici (1856-1918), revoluționar și gânditor politic rus. Recunoscut drept „părintele marxismului rus”, pentru rolul jucat în popularizarea și interpretarea marxismului în Rusia anilor 1880. La început narodnic, a părăsit această organizație în 1879, respingând politica de teroare, iar în 1880 a emigrat în Elveția, unde a înființat la Geneva „Emanciparea Muncii”(1883), nucleul Partidului Muncitoresc Social Democrat din Rusia. În 1917 a revenit în Rusia, ca partizan al Guvernului provizoriu. În scrierile sale, P. a susținut că în Rusia condițiile nu sunt coapte pentru socialism până când capitalismul și industrializarea nu vor fi progresat suficient, concepție care a constituit baza menșevismului, după scindarea partidului în bolșevici și menșevici (1903); P. a încercat să reunească cele două facțiuni și s-a opus revoluției bolșevice, iar după victoria acesteia s-a autoexilat. Lucrări: „Divergențele noastre”, „Despre concepția materialistă a istoriei”, „Rolul personalității în istorie”, „Arta și viața socială”.

JARUZELSKI [jaruʒélski], Wojciech (n. 1923), general și om politic comunist polonez. Prim-secretar (1981-1989) al C.C. al Partidului Muncitoresc Unit Polonez. Președinte al Consiliului de Miniștri (1981-1985), președinte al Consiliului de Stat (șef al statului 1985-1989). Președinte al Republicii (1989-1990). În perioada 1981-1983 a instituit în țară starea de necesitate pentru a contracara activitatea și popularitatea crescândă a sindicatului „Solidaritatea” (scos în afara legii în 1982). Degradarea socială și economică a țării l-a constrâns, în 1988, să negocieze cu „Solidaritatea” pentru crearea unui nou echilibru de putere.

KADÁR [ká:da:r], János (1912-1989), om politic comunist ungur. Prim-secretar al C.C. (1956-1988) și președinte onorific (1988-1989) al Partidului Muncitoresc Socialist Ungar. Președinte al Guvernului Revoluționar Muncitoresc-Țărănesc Ungar (1956-1958 și 1961-1965). Impus șef al guvernului după reprimarea revoluției din 1956 de către U.R.S.S. K. a promovat o politică filosovietică, încercând, însă, pe plan intern, unele reforme economice.

ACADEMIE, academii, s. f. 1. Instituție superioară de cultura, a cărei misiune este să ajute la dezvoltarea științelor și a artelor; (în țara noastră) cea mai înaltă instituție culturală de stat, care reunește și promovează oameni de valoare științifică și culturală, dirijează și dezvoltă, printr-un complex de institute, munca de cercetare științifică și de creație literar-artistică, folosind, organizat și metodic, cuceririle științei și culturii pentru construirea socialismului. Academia Republicii Populare Romîne, creată din inițiativa Partidului Muncitoresc Romîn și bucurîndu-se de tot sprijinul partidului și guvernului, nu poate și nu trebuie să uite nici un moment obligația de a da contribuția ei luminată marii opere întreprinse de clasa muncitoare. ANALELE ACADEMIEI 27. 2. (Uneori urmat de determinări) Școală de învățămînt superior (în general pentru alte specialități decît cele studiate în universități); (învechit) școală în general. Academia Militară «I. V. Stalin». ◊ Vai! tot mai gîndești la anii cînd visam în academii, Ascultînd pe vechii dascăli cîrpocind la haina vremii. EMINESCU, O. I 140. Fusese chemat... ca dascăl de matematică și filozofie la Academia din Socola. EMINESCU, N. 52. - Accentuat și: (învechit) academie.

ACTOR, actori, s. m. Profesionist care interpretează roluri în piese de teatru sau în filme. V. artist. Partidul Muncitoresc Romîn și guvernul țării au încredințat actorului importantul rol de a educa masele. Luptînd pentru o artă adevărată, bogată în conținut, în idei și desăvîrșită în formă, actorul a devenit astăzi un «inginer al sufletului omenesc». SCÎNTEIA, 1952, nr. 2529. ◊ Fig. Mătușa mea Leona părea că nu mai are absolut nici un interes pentru întîmplările zilei și pentru actorii principali care luaseră parte la săvîrșirea lor. SADOVEANU, N. F. 160. – Accentuat și: (nerecomandabil) actor. – Variantă: (învechit) aftor (ALECSANDRI, T. 1398) s. m.

AGENT, agenți, s. m. I. 1. (Adesea urmat de determinări care indică domeniul de activitate) Reprezentant oficial al unei instituții, al unei organizații etc., care îndeplinește anumite misiuni sau însărcinări. Agent agricol. Agent zootehnic. ◊ Agenți de la posturile de comandă... aduceau ordine. CAMILAR, N. I 48. Un agent sanitar... susținea că a inventat un fel de etuvă. BART, E. 98. ◊ Agent diplomatic = persoană oficială însărcinată să întrețină relații și să ducă tratative cu un guvern străin. 2. (Peiorativ; urmat de determinări) Persoană pusă în slujba unui guvern sau a unui partid burghez pentru a submina lupta politică, economică și organizatorică a clasei muncitoare. Unitatea [Partidului Muncitoresc Romîn] s-a făurit în lupta neîmpăcată împotriva social-democraților de dreapta – agenți ai dușmanului de clasă în rîndurile muncitorimii și dușmani ai unității proletare. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 154. Descoperirea și stîrpirea agenților imperialismului, a agenților dușmanului de clasă trebuie să fie o preocupare a întregului partid, a fiecărei organizații de partid și a fiecărui comunist REZ. HOT. I 165 ◊ Agent electoral = persoană de care se serveau partidele politice burgheze pentru a provoca în timpul alegerilor diversiuni, scandaluri, furt de voturi etc. Agent (secret sau de siguranță) = persoană folosită de autoritățile polițienești ale statelor capitaliste în acțiunea de represiune și provocare dusă împotriva mișcării muncitorești și democratice. Agent provocator = persoană angajată de autoritățile polițienești burgheze pentru a provoca diversiuni în sînul mișcării muncitorești. [Partidul Comunist al Uniunii Sovietice] a crescut și s-a întărit prin curățirea permanentă a rîndurilor sale în lupta împotriva agenților provocatori, a spionilor și diversionisților, agenți ai imperialismului străin strecurați în rîndurile partidului. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 32. II. Factor activ, eficient, care provoacă diferite fenomene fizice, chimice etc. Agent chimic. Agenții atmosferici contribuie la dezagregarea scoarței pămîntului. ◊ Fig. Luxul este cel mai teribil agent al corupțiunii. FILIMON, C. 201. III. (În expr.) Nume de agent = substantiv sau adjectiv care indică pe autorul acțiunii unui verb. Cuvîntul «trecător» este nume de agent. ◊ Complement de agent = subiectul logic al acțiunii unui verb pasiv. În propoziția «planul este înfăptuit de muncitorii care lucrează fără preget», cuvîntul «muncitorii» este, din punct de vedere sintactic, un complement de agent. – Variantă: (învechit) aghent (KOGĂLNICEANU, S. 103) s. m.

EXPLOATARE, exploatări, s. f. Acțiunea de a exploata și rezultatul ei. 1. Însușirea fără echivalent a unei anumite cantități de muncă străină, acaparare a rodului muncii producătorilor de bunuri materiale de către proprietarii particulari ai mijloacelor de producție. Sclavia este cea dintîi formă a exploatării specifică lumii antice; urmează apoi: iobăgia în evul mediu, munca salariată în epoca modernă. MARX-ENGELS, O. A. II 352. Singura cale în vederea desființării exploatării omului muncitor este aceea a luptei de clasă a proletariatului. LENIN, O. I 262. [Revoluția Socialista din Octombrie] își pune ca scop nu înlocuirea unei forme de exploatare cu altă formă de exploatare, a unui grup de exploatatori cu alt grup de exploatatori, ci desființarea oricărei exploatări a omului de către om. STALIN, O. X 251. ♦ Aservire economică și politică a unei țări de către un stat imperialist în scopul asigurării de profituri maxime pentru grupurile monopoliste din țara colonizatoare. 2. Punere în valoare a unei întreprinderi sau a unui bun (mină, pămînt, pădure etc.) (v. valorificare); totalitatea lucrărilor și instalațiilor care servesc în acest scop. Sub conducerea Partidului Muncitoresc Romîn, exploatarea și industria lemnului s-au transformat, pornind de la o stare haotică și dezorganizată, într-un sector puternic, cu întreprinderi ce se dezvoltă pe baze socialiste. REZ. HOT. I 277. Îndată ce a iscălit actele, a cerut lui Miron povețe asupra mijloacelor de exploatare cît mai bună a pămînturilor. REBREANU, R. I 49. 3. Fig. Faptul de a exploata (3), de a profita, de a trage folos. – Pronunțat: -ploa-.

FUZIUNE, fuziuni, s. f. 1. Reunire într-o singură unitate omogenă a unor organizații asemănătoare, grupări, instituții etc.; contopire. Partidul Muncitoresc Romîn nu a fost creat în urma unui compromis sau a unei fuziuni neprincipiale, ci în urma luptei, în urma victoriei Partidului Comunist Romîn. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, 160, 5/2. 2. Topirea unui corp la o temperatură mai înaltă decît temperatura mediului ambiant. ◊ Punct de fuziune = temperatura de topire. – Pronunțat: -zi-u-.

CĂLĂUZI, călăuzesc, vb. IV. Tranz. 1. A conduce (pe cineva) pe un drum. Cotoșmanul însă o apucă înainte și zise vizitiilor să se ție pe urma lui, că el îi va călăuzi. ISPIRESCU, L. 292. Din cea zare luminoasă vi- ne-un lung șir de cucoare... în văzduh călăuzite de-un pilot, bătrîn cocor. ALECSANDRI, P. A. 119. Toate aceste vechi rămășițe a gloriei strămoșești... te vizitam călăuzit de un bătrîn mazil. NEGRUZZI, S. I 184. ◊ (Poetic) [Luceafărul] tremură ca alte dăți în codri și pe dealuri. Călăuzind singurătăți De mișcătoare valuri. EMINESCU, O.I 181. 2. A îndruma, a învăța, a povățui (într-o acțiune, într-un domeniu de cercetare etc.). P.M.R. a călăuzit muncitorimea în lupta împotriva dușmanului de clasă. REZ. HOT. I 16. Învățătura lui Lenin și Stalin călăuzește Partidul Muncitoresc Romîn, și pe baza acestei învățături el conduce clasa muncitoare și întreg poporul muncitor pe drumul construirii socialismului. LUPTA DE CLASĂ, 1950, nr. 1, 52. Partidul proletariatului poate călăuzi lupta maselor spre victorie pentru că el este înarmat cu teoria revoluționară, cu știința marxist-leninistă. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 353, 2/4. ◊ Absol. Faceți să scapere miezul cuvîntului, Bobul adînc de lumină... Care-ndîrjește, care călește, Călăuzește și limpezește! DEȘLIU, G. ♦ Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «după» sau «de») A se orienta, a se conduce după... În lupta pentru întărirea statului democrat-popular, Partidul Muncitoresc Romîn se călăuzește de ideile lui Lenin-Stalin, inspirîndu-se din măreața experiență istorică a construirii socialismului în Uniunea Sovietică. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 669. Partidul nostru se călăuzește în munca sa pe tărîmul învățămîntului public de învățătura leninist-stalinistă, care ne arată că socialismul nu poate fi construit cu analfabeți. LUPTA DE CLASĂ, 1950, nr. 9-10, 51.

CHEMARE, chemări, s. f. Acțiunea de a chema și rezultatul ei. 1. Exprimare (prin rostirea sau strigarea numelui, printr-o interjecție, prin gesturi, printr-o scrisoare etc.) a dorinței ca cineva să vină aproape sau să se prezinte undeva; invitație. Din adîncuri veni plîngerea singuratică și duioasă a buhnei, ca o chemare omenească. SADOVEANU, O. I 305. Atunci te chem; chemarea-mi asculta-vei? Din neguri reci plutind te vei desface? EMINESCU, O. I 120. Din sfera mea venii cu greu Ca să-ți urmez chemarea. EMINESCU, O. I 170. ◊ (Determinat prin «la întrecere») Chemările la întrecere sînt un puternic stimulent în muncă. ♦ Proclamație. Chemările de 1 Mai ale Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Romîn. 2. Ordin, dispoziție, convocare, invitație cu caracter oficial (adesea scrisă) de a se prezenta în fața unei autorități, pentru a îndeplini o obligație. V. citație. Chemare sub drapel. Chemare în judecată. ▭ Șiruri de plăieși urcîndu-se la chemarea unui bucium. ALECSANDRI, la TDRG. 3. Fig. înclinație, vocație. În acești oameni am simțit... căldura chemării dăscălești. GALACTION, O. I 11 ♦ Misiune, menire, însărcinare. Ei și-au plinit chemarea lor Și i-am văzut murind ușor. COȘBUC, P. I 151. Învățătorul îmi pare a fi un tînăr de ispravă, care-și pricepe chemarea. VLAHUȚĂ, la TDRG. 4. Strigăt, țipăt, urlet. Fiara scoase deodată o chemare fîșietoare și dureroasă, un glas de durere fără nume. SADOVEANU, P. S. 42.

CHEZĂȘIE, chezășii, s. f. (Învechit, astăzi numai fig.) Faptul de a garanta (material sau moral) pentru altul (v. garanție); (concretizat) obiect pe care îl păstrează creditorul pînă cînd i se achită datoria (v. amanet, zălog). Nu vei putea să te mai întorci acasă decît pe bună chezășie. SLAVICI, O. I 153. Popa îi făcu totodată și hîrtia de chezășie, pe care trebuia să o dea comisarului înainte de a. pleca. SLAVICI, O. I 157. ◊ (Mai ales în expr.) A pune chezășie. A da pe chezășie. A lua pe chezășie. Fig. Existența Uniunii Sovietice, forța sa crescîndă și mersul său invincibil spre comunism constituie chezășia succesului în lupta popoarelor pentru pace și libertate. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 440. Chezășia succesului întregii munci de agitație politică este conducerea ei efectivă, metodică, planificată, de către organizațiile de partid. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2637. Chezășia că eforturile poporului nostru muncitor vor fi încununate de succes este Partidul Muncitoresc Romîn. CONTEMPORANUL, S.II, 1951, nr. 224, 1/2. Dragă codrule, te las... Chezășie mi-a rămas Inima la tine. IOSIF, V. 74.

COLEGIU², colegii, s. n. 1. Grup de persoane care alcătuiesc organul de conducere și de îndrumare al unei publicații periodice. Colegiu de redacții. 2. (În expr.) Colegiu de partid = organ de control al Partidului Muncitoresc Romîn, care funcționează pe lîngă comitetele regionale.

CONGRES, congrese, s. n. 1. Reuniune, națională sau internațională, de membri sau de delegați ai unui partid politic, ai unei organizații sindicale ori de masă sau de persoane care au aceeași profesie sau interese comune, pentru a discuta și a lua hotărîri în probleme de ordin ideologic, organizatoric, profesional, științific etc. Congresul mondial al partizanilor păcii. Congresul al III-lea al tineretului și studenților pentru pace și prietenie, a Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Rumîn își exprimă convingerea că acest Congres al femeilor democrate din Republica Populară Romînă va constitui un puternic imbold pentru o și mai mare dezvoltare a mișcării de masă a femeilor din orașele și satele patriei noastre, că acest congres va contribui la o și mai largă atragere a femeilor în activitatea de dezvoltare economică și culturală a țării. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2676. 2. Organul suprem de conducere al unui partid comunist sau muncitoresc. «Congresul este instanța supremă a partidului» și, prin urmare, calcă disciplina de partid și statutul congresului tocmai acela care împiedică, indiferent prin ce mijloace, pe vreun delegat să se adreseze direct congresului în legătură cu orice chestiune din viața de partid, fără nici o excepție. LENIN, O. A. I 291. Însemnătatea istorică mondială a celui de al XIX-lea Congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice constă în aceea că, făcînd bilanțul victoriilor epocale repurtate de partid în răstimpul dintre Congresele al XVIII-lea și al XIX-lea, a îmbogățit partidele frățești, pe oamenii muncii din întreaga lume, întreaga omenire progresistă, cu uriașa experiență a partidului comunist, luminînd omenirii drumul progresului, al fericirii și al buneistări. GHEORGHIU-DEJ, C. XIX 7. Congresul de la 8 mai 1921 a devenit primul congres al Partidului Comunist din Romînia. IST. R.P.R. 533. 3. Nume dat organului legislativ din S.U.A.

HOTĂRÎRE, hotărîri, s. f. 1. Faptul de a (se) hotărî, de a (se) decide (să facă ceva); atitudine neșovăitoare, fermitate în conduita cuiva; ceea ce hotărăște cineva, decizie. Maria lupta cu ea însăși, cu hotărîre tragică. CAMIL PETRESCU, N. 141. Mereu își călca hotărîrea. REBREANU, R. I 43. N-a fost cu putință să-l întoarcă din hotărîrea sa. ISPIRESCU, L. 3. Pornesc și la drum, cu hotărîrea să se judece. CREANGĂ, A. 146. ◊ (În construcție cu verbul «a lua») Uite, acum mă cert cu dumneata, în loc să iau o hotărîre. DEMETRIUS, C. 19. Atunci luă hotărîre nestrămutată a ținea feciorii și viitoarele nurori pe lîngă sine. CREANGĂ, P. 3. Ai putut lua o asemene sumeață hotărîre? NEGRUZZI, S. I 45. ◊ Loc. adj. (Rar) De hotărîre = ferm, neșovăitor. Vorbi cu un glas de hotărîre. SADOVEANU, O. I 275. ◊ Loc. adv. Cu hotărîre sau cu toată hotărîrea = în mod hotărît, fără ezitare. Partidul nostru luptă cu toată hotărîrea împotriva manifestărilor naționalist-șovine și a cosmopolitismului fără patrie, ambele deopotrivă arme veninoase ale imperialismului înrobitor de popoare. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2563. Cu hotărîre = fără îndoială, neîndoios, sigur, hotărît. Să știe cu hotărîre că-i va da de soție pe cea mai frumoasă muiere. ISPIRESCU, U. 9. 2. Dispoziție a conducerii de stat sau de partid, a unui organ sau a unei organizații oficiale. Rezoluții și Hotărîri ale Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Romîn [titlu]. ▭ Aplicarea hotărîrilor și dispozițiilor Consiliului de Miniștri al Republicii Populare Romîne este obligatorie pe întreg teritoriul Republicii Populare Romîne. CONST. R.P.R. 26. ♦ Sentință judecătorească. După pronunțarea hotărîrii, curtea s-a retras.

CURĂȚA, curăț, vb. I. (Și în forma curăți) I. 1. Tranz. A face (să fie) curat, a face să dispară murdăria de pe ceva, a îndepărta impuritățile, a înlătura ceea ce e dăunător. După ce puse de spălă pe Prîslea și-l curăți, îl îmbrăcă. ISPIRESCU, L. 93. Mogorogea, băiet grijuliu, își curăță ciubotele frumos și le pune la uscat pe vatră. CREANGĂ, A. 105. Îndată am găsit caiete... negreală bună, nimic n-am uitat; întocmai ca bravul soldat care își perie uniforma, freacă bumbii, curăță armele. NEGRUZZI, S. I 7. S.I 7. Eu de-aș ști c-ar mai veni, Drumul i l-aș curăți. ȘEZ. II 82. ◊ (Cu determinări introduse prin prep. «de») Se apucă însuși cu mîna lui să le curețe [armele] de rugină. ISPIRESCU, L. 3. Învățătorul este pentru un tînăr aceea ce este și grădinarul pentru pom, sau ca plugarul bun care curăță de mărăcini țarina sa. NEGRUZZI, S. I 8. Hai să ne grăbim Ca să curățim Grădina de schinuri (= spini). ALECSANDRI, T. 655. ◊ Refl. Fig. Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Romîn s-a călăuzit de învățătura lui Lenin și Stalin asupra partidului de tip nou, ca și de măreața experiență istorică a P.C. (b) al U.R.S.S., care a confirmat în repetate rînduri justețea ideii că partidul se întărește curățindu-se de elementele oportuniste, străine și dușmănoase. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 459. ♦ (Cu privire la fructe, legume, ouă) A îndepărta coaja, pielița, găoacea etc. Înfipse un cuțit într-o pară și o curăță cu răbdare minuțioasă. C. PETRESCU, Î. I 9. 2. Refl. A scăpa, a se vindeca de o boală (infecțioasă sau de piele). I s-a curățat fața de eczemă. ♦ Tranz. A înlătura (o boală). Am o gîscă potcovită... Cu gura pahar clătește, Multe boale curățește (Fîntîna). GOROVEI, C. 144. II. Fig. 1. Tranz. A scăpa sau a salva ceva sau pe cineva (de ceva rău). Spune-mi ce voiești... că m-ai curățit de dușmanul meu. SBIERA, P. 87. Aista e un leneș... și-l ducem la spînzurătoare ca să curățim satul de un trîndav. CREANGĂ, P. 330. Sînt alți trîntori de care trebuie curățit stupul. NEGRUZZI, S. I 141. ♦ Refl. A scăpa, a se descotorosi de cineva. Nu te teme împărate... ne curățim noi de el! ISPIRESCU, L. 327. 2. Refl. (În concepția mistico-religioasă; adesea determinat prin «de păcate») A se mîntui, a se purifica. 3. Tranz. (Cu privire la oameni) A omorî, a ucide. Cum trageți un foc, vă curățim. CAMILAR, N. I 238. Mai întîi, mă hotărîsem să te curăț. CARAGIALE, O. I 274. ♦ Refl. (Familiar) A muri, a se prăpădi. Bietul om s-a curățat în cîteva zile. 4. Tranz. (Familiar) A despuia pe cineva de bani sau de alte obiecte; a fura, a șterpeli.De bani pe mine chiar m-a curățit. CONTEMPORANUL, II 731. [Jianu] prinde la boieri De-i curăță de averi. ALECSANDRI, P. P. 159. – Variantă: curăți, curăț și curățesc (ALECSANDRI, T. I. 366, PANN, P. V. I 157, GOROVEI, C. 144) vb. IV.

MUNCITOR², -OARE, muncitori, -oare, s. m. și f. Persoană care ia parte nemijlocit Ia procesul de producție industrială; persoană care își cîștigă existența muncind cu brațele. V. lucrător. Muncitorii, țăranii, intelectualii, călăuziți de Partidul Muncitoresc Romîn, devin tot mai conștienți de faptul că ei sînt stăpîni în această țară, stăpîni peste bunurile și bogățiile ei. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 153. În depărtările înghețate, închipuirea muncitorului căuta făptura omului viitor. ARGHEZI, P. T. 90. Muncitor agricol = muncitor care lucra pămîntul altora, neavînd pămînt propriu sau alte mijloace de producție. Muncitor calificat v. calificat. ♦ Om care lucrează pămîntul. Cît vedeam cu ochii, pe lanuri și-n ogoare, muncitorii stăteau aplecați asupra pămîntului. SADOVEANU, O. VI 336. Dar din ce în ce s-alină Toate zgomotele-n sat, Muncitorii s-au culcat. COȘBUC, P. I 48. La foc de soare Bietul muncitor Stropea cu sudoare Micul său ogor. ALECSANDRI, P. A. 131.

MUNCITORESC, -EASCĂ, muncitorești, adj. Care aparține muncitorilor, propriu muncitorilor. Partid muncitoresc.

ÎNVĂȚĂTURĂ, învățături, s. f. 1. Sistem de îndrumări teoretice și practice într-un anumit domeniu de activitate, doctrină; principiu teoretic sau practic. Partidul Muncitoresc Romîn, călăuzit de învățăturile lui Marx, Engels, Lenin și Stalin, conduce și mobilizează clasa muncitoare, în fruntea forțelor întregului popor muncitor, în lupta pentru desființarea exploatării omului de către om și pentru construirea socialismului. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 176. Tezaurul învățăturii leniniste este imens. El reprezintă continuarea și îmbogățirea învățăturii marxiste în noile condiții ale epocii imperialiste. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 120, 1/1. Învățătura stalinistă despre limbă se dovedește a fi în domeniul toponimiei o călăuză tot atît de sigură ca și în acela al lingvisticii. IORDAN, N. L. XII. 2. Cunoștințe, cultură; înțelepciune. L-au trimes, că-i om cu-nvățătură, Poate că va face bine țării. BENIUC, V. 136. Învățătură am dobîndit de la unii și de la alții și de prin cărți. SADOVEANU, P. M. 17. Dormeau una peste alta vro cîteva sute de cărți vechi... pline de învățătură bizantină. EMINESCU, N. 38. 3. Studiu, școală; ucenicie. Peste puțin Radu își va isprăvi învățătura, va ieși în lume și va fi om cu vază și cu cătare printre ai săi. VLAHUȚĂ, O. A. 104. M-oi duce la școală, la învățătură. SBIERA, P. 152. Sfătuia pre oameni să-și dea copiii la învățătură. CREANGĂ, A. 2. ♦ (Învechit) Materie de studiu. Toate învățăturile pe care alți copii le învăța într-un an, el le învăța într-o lună. ISPIRESCU, L. 2. 4. Povață, sfat, pildă, lecție, morală. E o învățătură care-mi vine prea tîrziu. C. PETRESCU, C. V. 201. Îi dădui toate învățăturile trebuitoare, de cum adică urma să calce și să se cumpănească printre stîncile prăpăstioase ale coastelor muntelui. HOGAȘ, M. N. 184. Am avut ocaziunea de a pune... în aplicare învățăturile și povețele ce se găsesc în cartea ta. ODOBESCU, S. III 42. ◊ Expr. A-i fi cuiva (de sau spre) învățătură = a-i servi cuiva ca avertisment, ca lecție (pentru a nu mai repeta o greșeală). Să ne fie învățătură pentru altă dată! GALAN, B. I 400. Ceea ce mi se întîmpla era spre învățătura și spre pedeapsa mea. GALACTION, O. I 243. De vei păgubi în vreo neguțitorie, să-ți fie de învățătură! NEGRUZZI, S. I 251. Învățătură de minte = învățare de minte, v. învățare. Drept vorbind nu le-ar strica oleacă de învățătură de minte. VORNIC, P. 180.

ORGAN¹, organe, s. n. 1. Parte din corpul unei ființe, prin care se realizează una sau mai multe funcțiuni vitale sau utile vieții. Ochiul este organul văzului. ▭ Da strașnic ghiers, părinte Ghermănuță! Halal de organ. HOGAȘ, M. N. 147. Floarea ce cu naivitate minte prin haina ei strălucită că e ferice înlăuntrul gingașelor sale organe. EMINESCU, N. 61. 2. (La mașini sau mecanisme) Ansamblu de piese îmbinate (uneori o piesă monobloc); p. ext. grup de piese reunite, avînd o anumită funcțiune. 3. Fig. Mijloc, instrument (de acțiune, de comunicare, de înțelegere etc.), p. ext. exponent. Sînt chemate limbile de a fi un organ de înțelegere. RUSSO, S. 79. ♦ (Adesea determinat prin «de presă», «de publicitate» etc.) Ziar, publicație periodică, revistă. «Lupta de clasă», organ teoretic și politic al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Romîn. 4. Grup de persoane care îndeplinesc o funcție de conducere politică sau administrativă. Organul suprem al puterii de stat a Republicii Populare Romîne este Marea Adunare Națională. ▭ Sarcinile de amănunt, dragă tovarășe, nu se pot fixa decît de dumneata însuți, la fața locului... în colaborare cu organele noastre locale, se-nțelege. GALAN, B. I 10

PARTID, partide, s. n. (De obicei urmat de determinări arătînd caracterul, structura etc.) Organizație politică care are la bază un program social, economic și politic și care tinde să ajungă la conducerea unui stat, pentru a-și înfăptui programul în interesul clasei sociale pe care o reprezintă. Partidul Muncitoresc Romîn este avangarda organizată a clasei muncitoare din Romînia. El reprezintă forma superioară a organizării clasei muncitoare din Romînia. STATUT. P.M.R. 5. ◊ Membru de partid = membru al unui partid comunist sau muncitoresc. Partide istorice = nume dat partidelor burgheze care s-au succedat la conducerea țării noastre pînă la instaurarea regimului democrat-popular. (Despre persoane) Fără (de) partid = (în țările în care clasa muncitoare deține puterea) care nu face parte din partidul clasei muncitoare.

PĂȘI, pășesc, vb. IV. 1. Intranz. A face unul sau mai mulți pași, a înainta pas cu pas; a călca, a merge. Pășeam încet prin mijlocul misterioasei frumuseți [a poienii]. SADOVEANU, O. VII 223. Necăjit de oboseala care mă cuprinse, pășeam în neștire, oprindu-mă la fiecare douăzeci de pași să deslușesc cantonul. DUNĂREANU, CH. 115. De pe coastă, pe sub ulmi, Se scoboară mieii-n vale, Obosit și blînd popor, Și cîntînd pășește-agale O copilă-n urma lor. COȘBUC, P. 1157. ◊ Fig. Pe cer, în miez de noapte, Stau stelele în rînd, Iar luna printre ele Pășește meditînd. COȘBUC, P. II 268. Pășește lin o barcă pe unda adormită! ALEXANDRESCU, M. 97. ◊ Expr. A păși în vîrful picioarelor = a merge fără a face zgomot, a păși ușor. 2. Intranz. Fig. A înainta, a progresa, a se dezvolta. Sub conducerea Partidului Muncitoresc Romîn, clasa muncitoare, în fruntea întregului popor muncitor din țara noastră, pășește hotărît pe drumul construirii socialismului. LUPTA DE CLASĂ, 1950, nr. 4, 44. 3. Intranz. (Construit cu prep. «în», «prin» etc.) A intra. Cînd a pășit în casă, îi ardeau ochii și i-a ațintit asupra lui Panțîru. SADOVEANU, O. VIII 193. Tu auzi pășind în tindă – E iubitul care vine De mijloc să te cuprindă. EMINESCU, O. I 76. În casă nu i-aș păși Dacă nu mi te-aș iubi! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 272. ♦ A apărea, a se prezenta, a-și face apariția. Iubirea e un înger ce-n casă cînd pășește Și pragul și căminul cu pasul lui sfințește. ALECSANDRI, T. II 107. 4. Tranz. A trece. Îi aruncă o singură privire, de cum a pășit pragul. SAHIA, N. 93. Cum pășiră pragul porții, începură curțile și palaturile a hăui. ISPIRESCU, L. 194. Dacă plouă... acest pîrîiaș neînsemnat, pre care un copil îl poate păși, se face atît de mare încît adese prăvale carele încărcate. NEGRUZZI, S. I 316. ◊ Intranz. (Construit cu prep. «peste») Nesimțit, s-a desprins canatul ferestrei... Jder a săltat și a pășit peste prichici. SADOVEANU, F. J. 603. ◊ Fig. Pășea peste greutăți totdeauna, cu nădejdea, că mîni o să fie mai bine decît azi. MIRONESCU, S. A. 57.

REZOLUȚIE, rezoluții, s. f. 1. Hotărîre luată într-un colectiv în urma unor dezbateri. Rezoluția Congresului Partidului Muncitoresc Romîn. 2. Rezolvare a unui act, a unei cereri (scrisă de obicei pe actul respectiv). Să mi-o aduci [plîngerea], ca să scriu pe dînsa rezoluția. SADOVEANU, B. 79. Înainta cereri, devize, cu... rezoluții. C. PETRESCU, Î. II 49. Îmi aduce rezoluția ministrului. ALECSANDRI, T. 1376. 3. (Jur.; în forma rezoluțiune) Anulare (a unui act). – Variantă: rezoluțiune s. f.

PLENAR, -Ă, plenari, -e, adj. (Despre ședințe, adunări, reuniuni) Care se ține cu participarea tuturor membrilor. Trimisul moldovenesc le va mai citi în ședință plenară următoarea ironică scrisoare din partea lui însuși Ion-vodă. HASDEU, I. V. 57. Să facem în ședință plenară și publică ceea ce n-am făcut în secțiuni. KOGĂLNICEANU, S. A. 135. ♦ (Substantivat, f.) Consfătuire la care participă toți membrii unui for de conducere. Plenara Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Romîn. ♦ (Substantivat, în expr.) Plenară lărgită = plenară la care participă și persoane care nu fac parte din unitatea respectivă. În zilele de 19 și 20 august 1953 a avut loc plenara lărgită a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Romîn.

VERIGĂ, verigi, s. f. 1. Fiecare dintre inelele care alcătuiesc un lanț; za. Dacă se rupe o verigă, tot lanțul se desface. ♦ Fig. Element de legătură; p. ext. parte componentă, sector al unui ansamblu. Partidul Muncitoresc Romîn duce o politică de întărire a statului, de întărire a tuturor verigilor sale, de întărire a capacității sale de apărare. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 33. El trebuie să fie veriga dintre marea negustorime și boierii fruntași ai țării. CAMIL PETRESCU, O. II 395. 2. Inel de metal (avînd numeroase întrebuințări). Constată că la ușa lui... lacătul era pus la amîndouă verigele. C. PETRESCU, C. V. 42. Ghiță are o verigă de sîrmă, pe care sînt înșirate semnele turmelor. SLAVICI, O. I 152. Un grindei de stejar stă prins în zid de amîndouă laturile, iar în mijloc este o verigă ruginită de care se anina ștreangul. NEGRUZZI, S. I 311. 3. (Popular) Verighetă. În tăcere, puse-o verigă în degetul Mibei, alta-n degetul lui Albert și-i binecuvîntă. VLAHUȚĂ, O. AL. II 54. Am o rîză de verigă Ș-o drăguță-n Șeica-Mică. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 363. 4. (Regional) Fiecare dintre inelele care formează toracele albinei. 5. (Regional) Braț de apă care împrejmuiește un ostrov. Cîteodată ostrovul se alipește de mal, făcînd parte din el, iar brațul persistă ca un braț lateral al Dunării care trece prin luncă, numit o verigă. ANTIPA, P. 192.

SECRETAR, -Ă, secretari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care rezolvă lucrări de birou într-o întreprindere, într-o instituție sau într-un corp constituit, lucrînd pe lîngă conducerea instituției sau întreprinderii respective. ◊ Secretar de redacție = persoană însărcinată cu centralizarea și coordonarea materialului care se publică într-un ziar sau într-o revistă și care răspunde de felul cum se prezintă publicația. Îl introduse la secretarul de redacție. REBREANU, R. I 182. (Învechit) Secretar de stat (mai rar al statului) = ministru. Nu se poate depune jurămîntul fără să fie de față secretarul de stat Bălcescu. CAMIL PETRESCU, O. II 277. Pînă azi rămăsese numai maior, dar devenise în schimb, secretar al statului. id. ib. 354. Lupi!... Miniștrii mei, secretari de stat, sînt lupi! ALECSANDRI, T. I 418. ♦ Persoană care face parte din conducerea unei organizații de partid și care conduce munca operativă pe baza hotărîrilor luate de organele conducătoare respective. Secretarul Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Romîn. ▭ Niculaie Boroș, secretarul organizației de partid din Plopșor, fu chemat în săptămîna aceea la raion. V. ROM. februarie 1952, 151. 2. Persoană care execută (sub dictare) lucrările și corespondența privată a cuiva (în calitate de angajat particular al acestuia). Alexandra, cea mai mică dintre cele trei fiice ale sale... i-a fost secretară, copiindu-i de nenumărate ori manuscrisele. STANCU, U.R.S.S. 41. Sînt în căutarea unui secretar, băiat bun și activ. BASSARABESCU, S. N. 56. Aicea, ca și la voi, se află mulți nătărăi, Care s-ar da bucuros că sînt secretari ai tăi. ALEXANDRESCU, M. 238.

eisenachieni smp [At: DN³ / P: ai-ză-na-hi~ / E: cf Eisenach (oraș în Germania)] Adepți ai marxismului, care, sub conducerea lui W. Liebknecht și A. Belel, au constituit la Eisenach, în 1869, Partidul Muncitoresc Social-Democrat din Germania.

lichidatorism sn [At: L. ROM. 1954, nr. 4, 36 / Pl: ~e / E: lichidator + -ism cdp rs ликвидаторство] Curent de extremă dreaptă apărut în interiorul unor partide muncitorești care preconiza lichidarea, dizolvarea partidului revoluționar ilegal și limitarea activității lui la formele legale.

Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Romîn (C. C. al P.M.R.)

Partidul Muncitoresc Romîn (P.M.R.)

partid sn [At: CR (1829), 40¹/36 / V: (înv) ~it (pl: -uri) / Pl: ~e / E: it partito, ngr παρτίδον, fr parti] 1 (Înv) Partidă. 2 (Șîs politic) Grupare de oameni uniți și organizați în vederea realizării unor scopuri generale cu caracter politic. 3 (Îs) ~e muncitorești Partide care reprezintă interesele clasei muncitoare. 4 (Îs) Membru de ~ Persoană care face parte dintr-un partid. 5 (Îs) ~e istorice Partide care s-au succedat la conducerea țării noastre până în anul 1945. 6 (Îla; iuz) Fără de ~ (D. oameni; în țările în care clasa muncitoare deține puterea) Care nu face parte din partidul unic, comunist sau muncitoresc, aflat la putere.

MOBILIZARE s. f. Acțiunea de a m o b i l i z a. Cf. m o b i l i z a (2). Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DDRF, ALEXI, W. L-am văzut echipat în noaptea plecării de la 14 august, noaptea mobilizării. SAHIA, N. 22. Vestea. . . se răspîndise ca sunetul trîmbíțelor de mobilizare. TEODOREANU, M. II, 100. Tu, cu relațiile tale, și tot n-ai cerut să fii scutit de mobilizare. H. LOVINESCU, C. S. 18. Au vuit arămurile în clopotniță, sus, Și ca un vînt trecu pe sat mobilizarea. LABIȘ, P. 23. 2. Cf. mobiliza (3). Sarcina istorică a partidului nostru a fost mobilizarea tuturor patrioților pentru lupta de eliberare națională de sub jugul hitlerist. GHEORGHU-DEJ, ART. CUV¹. 24. În urma acțiunii Partidului Muncitoresc Român pentru lămurirea și mobilizarea maselor, încep întrecerile în muncă. LEG. EC. PL. 420. Unul din mijloacele cele mai însemnate de întărire a legăturilor partidului cu masele, de educare comunistă a oamenilor muncii, de mobilizare a lor la înfăptuirea sarcinilor construirii socialismului este agitația politică de masă. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 11,30. ◊ L o c. vb. A face mobilizarea = a mobiliza (2, 3).Cf. m o b i l i z a (4). Să se pună un accent deosebit pe mobilizarea resurselor locale. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2382. 4. (Agric.; rar) Afinare a solului. Cf. DS, DER. – Pl.: mobilizări. – V. mobiliza. Pentru 4, cf. fr. a m e u b l i s s e m e n t.

MUNCITORESC, -EÁSCĂ adj. Care aparține muncitorilor (I 2), care este alcătuit din muncitori, făcut de sau pentru muncitori, privitor la muncitori. Orice mișcare de revoltă în rîndurile muncitorești nu poate să aducă decît bine cauzei proletare. SAHIA, N. 40. Alianța muncitorească-țărănească este baza de neclintit a puterii statului democrat-popular. GHEORGHIU-DEJ, R. 31. Ura și revolta împotriva nedreptății sociale îl fac să se apropie de mișcarea muncitorească, în rîndurile căreia avea să activeze. SCÎNTEIA, 1961, nr. 5 074. Emoției i se asociază simțămîntul de mîndrie muncitorească, patriotică, de a compara momentul începutului cu nivelul realizărilor de astăzi. ib. 1963, nr. 5 992. Mișcarea comunistă și muncitorească internațională a crescut necontenit. ib. nr. 5 993. Partide comuniste și muncitorești = partide revoluționare care reprezintă cea mai înaltă formă de organizare a clasei muncitoare din fiecare țară, se întemeiază pe învățătura marxist-leninistă și exprimă interesele vitale ale maselor largi populare, luptînd pentru răsturnarea orînduirii capitaliste, pentru construirea socialismului și a comunismului. Cu deosebită vigoare răsună în lume chemarea Declarației Consfătuirii din 1960 a reprezentanților partidelor comuniste și muncitorești. ib. nr. 5 993, cf. DER. – Pl.: muncitorești. – Muncitor + suf. -esc.

NĂDEJDE s. f. 1. (De obicei la sg.) Credința că ceea ce dorești este realizabil, speranță, (astăzi rar) nădăjduire, (învechit) nădăjduință; spec. (Bis.) una dintre cele trei virtuți teologice. Că tu, Doamne urul pre nădeajde sălășluitu-me-ai. psalt. 5. Aștepta cu nădeajde și cu lungă răbdare și cu credința dulcelui vraciu vindecare cu milă și dereptare. coresi, ev. 59, cf. 84, 127, 313. Și buna nădeajde și dulceața ce va să fie să aibî mîngîiare. id., ap. gcr i, 31/39. Credință curată și nădeajde direaptă. cod. tod. 223. Sămt oceiți și părăsiți de toată nedeajdea cea bună. varlaam, c. 13. Credință direaptă, nădeajde neîndoită, dragoste deplin (a. 1644). gcr i, 112/24. Să nu-i lasă să-și piardă nădejdia cea bună. herodot (1645), 490. Și unde biruia alții, nu perdea nădejdea, că știindu-se căzut jos, să rădica deasupra biruitorilor. ureche, l. 111, cf. 75, 81. Fără nice de o nedeajde să va omorî. prav. 216. Aduce înainte bunătățile sufletești, anume, credința, nădeajdea, dragostea. n. test. (1648), 181^v/18, cf. 205^r/29. Mai vârtos ca pentru răbdarea scripturilor, nădeajde să avem (a. 1651). gcr i, 153/8, cf. 184/34, 215/28. Și trupul mieu mărgînd la odihnă S-a răposa cu nedeajdia plinî. dosoftei, ps. 45/2. Murind omul dirept, n-au perit nădeajdea iară fala necuraților au perit. biblia (1688), 434²/10. Nu l-a lăsa și-i va da oaste. Acee nădejde căuta și o aștepta. neculce, l. 278. Din nedeajde în nenedeajde îl baga. cantemir, ist. 37. Acolo dar toate sfaturile să sfîrșise și toate nădejdile se tăiase și ale tuturor inemile încremenite era. r. greceanu, cm ii, 38, cf. 27, 76, 89. Atuncea împăratul acestuia cuvînt plecîndu-să, cu mari nădejdi și bunătăți au adeverit pre filozof (a. 1802). gcr ii, 189/6. Neputînd avea nici o nedejde în privirea familiei (a. 1819). URICARIUL, i, 127. Toate nădejdile lui s-au înnimicit. ar (1832), 7²/32. Amăgit de nădejdi plăcute, urnește întreprinderi nesocotite. marcovici, d. 8/5, cf. 2/20, 4/2. Raportul... au întrecut toate nădejdile sale, și spre a să încredința de starea lucrurilor însuș ar fi călătorit într-acolo. ar (1838), 349¹/8, cf. (1837), 771/13. Pofta, dragostea, iubirea, nădejde și bucurie... Lumei au fost dănuite. conachi, p. 279, cf. 276, mag. ist. i, 149/11. Vom fi osîndiți nu după greutatea vremilor, dar după patima nedejdilor, partizilor și a opiniei mulțimii. russo, s. 13. Nu te hrăni cu nădejdea și cu făgăduințele. negruzzi, s. i, 248. Un an vine, trece, ș-alt an îl moștenește, Și ce nădejdi dă unul, acelălalt le ia. alexandrescu, m. 4. Unde un tată pe un fiu plînge; Unde nădejdea toată-a-ncetat. id. ib. 65. Inimă făr’de nădejde, suflete bătut de gînd, Toată ziua la fereastră suspinînd nu spui nimică. eminescu, o. i, 82. Ia las, jupîneșică, nu te împuțina cu inima, că tot mai am o leacă de nădejde. creangă, p. 125. O, popor, tu ești trudit; Iar mișeii ți-au-ngrădit Drumul la dreptate. Dar nădejdea să nu-ți pierzi, Ține-te ca brazii verzi, Cînd furtuna-i bate. neculuță, ț. d. 44. Moșneag senin, eu tîmpla ta curată O cer, pe veci, nădejdii mele pază. goga, p. 26, cf. 40. Nici aceasta a doua încercare, reformată, nu aduse mai aproape de îndreptățitele nădejdi. f (1906), 21. Multe de la tine-aștept: Nădejdea-n tine mi-a rămas. iosif, v. 51. Dacă d-ta te plîngi și suferi de nedreptate, atunci gîndește-te ce trebuie să fie la țară, unde nu pătrunde nici o rază de nădejde. rebreanu, r. i, 64. Rola se închină cu evlavie..., plină de emoție și de nădejde. brăescu, a. 29. Moșneagul, amărît și înșelat în nădejdile lui, deveni întunecat și hursuz. sadoveanu, o. i, 450. Nădejdea îl făcea mai blajin. id. ib. v, 701. Și am rămas în pustiul mare, Singur, pe-o măgură călare, Cu brațele sumese și cu scule Și cu nădejdi aprinse îndestule. arghezi, f. 51, cf. id. b. 16. Noi trebuie să umplem trecerea timpului cu nădejdi. stancu, r. a. iii, 250, cf. id. u.r.s.s. 109. Cîte nădejdi nu se puteau lega de o carieră atît de strălucită? vornic, p. 179. Un cîntec pentru anii mei frumoși, Pentru toate nădejdile și izbînzile țării. deșliu, g. 24, cf. 23. El frumos și ea frumoasă, Două fire de mătasă, Să-mpletească voie bună Cu nădejdea dimpreună. contemp. 1962, nr. 795, 1/4. Bată-te, bădițo, bată, Inima mea cea stricată! Două stele d-îngă lună Și nădejdea mea cea bună. jarnik-bîrseanu, d. 262. Usucă-te, rufă, în cui, Că altă nădejde nu-i. zanne, p. iii, 339. Cu nădejdea, unul și în foc s-aruncă, id. ib. viii, 430, cf. 431, 432, 433, 434, iv, 587, v, 204. ◊ (Cu determinări arătînd obiectul speranței) Am nădejde, ...fraților, ca mai bună și aproapea spăsenie întru voi să fie. coresi, ev. 122. Perdu Petru Vodă nădejdea de a să mai ajutori de la craii ungurești. ureche, l. 109. Vasile Vodă îș pierdusă toată nădejdea de viiață. neculce, l. 20. El nu știe că nu trebui a să măguli cu această nădejde că va pute potoli măniii dumnezăoaii (a. 1750-1780). gcr ii, 83/38. Întărindu-te de față cu nădejdile bunătăților celor viitoare. mineiul (1776), 55^v2/11. Nădejdea lui era ca să agiungă în aceeași zi acasă. drăghici, r. 160/22. Atunci trebuie să moară, nădejdi de a scăpa nu-i. pann, e. i, 47/8. Cîtă bucurie, cîte nădejdi de fericire. negruzzi, s. i, 53. Lui Alecu i-i spune că te-ai dus la bal masche cu nădejde de a-l întîlni pe dînsul. alecsandri, t. i, 77. Depărtîndu-se de casa părintească, fără nici o nădejde de întoarcere. creangă, p. 286. Am bună nădejde să isprăvești cu bine slujba. ispirescu, l. 18. Voi singuri străjuiți altarul Nădejdii mele de mai bine. goga, p. 8, cf. 51. O dulce nădejde de zile și nopți frumoase îmi umplu sufletul. sadoveanu, o. vi, 336. ◊ Fig. Sufletul legănat în brațele unei nădejdi. marcovici, d. 8/27. În cîmpie crește, și pe deal iarăși crește o floare pentru popoarele chinuite..., nădejdea. russo, s. 144. Ațîța nădejdea care de mult era îngropată în cenușe. f (1897), 14. Surîd descurajat și palid, căci Nădejdea mea se teme Să bată La poarta groaznicului ce va fi. camil petrescu, v. 84, cf. 71. Dar nu se mai agăța de carul nădejdii, înfricoșat să nu se prăbușească în prăpastia ce-l amenința. rebreanu, nuv. 272. Păianjenul visării parc-ar sui cu frică Și ar călca, pe firul nădejdilor întins. arghezi, vers. 287. ◊ Expr. A trage nădejde (de la cineva) sau (rar) a se da nădejdii = a spera, a nădăjdui (3). Mai mult de la mine nu trage nădejde. mineiul (1776), 186^v1/32. Îți pot mai dinainte spune că degeaba tragi nădejde. caragiale, o. ii, 255. Răcnească furtuna de furie suptă, Și geamă ca iadul din basme oceanul. Tu dă-te cu totul nădejdii, și luptă. neculuță, ț. d. 39. Cine n-are nimic, ascultă la toate și trage nădejde. rebreanu, r. i, 238. (În proverbe și zicători) Înțeleptul făgăduiește, nebunul trage nădejde. negruzzi, s. i, 248. Trage nădejde ca ursul de coadă (sau ca spînul de barbă), se spune despre cel care speră zadarnic (dorința lui fiind irealizabilă). cf. zanne, p. i, 617, 683, vi, 518. Degeaba trage nădejde ca spînul de barbă. Nu, băiete, nu-l fac om. stancu, r. a. i, 163. A trage nădejde (de cineva) sau (regional) a-i trage (cuiva) nădejde = a) (complementul indică o ființă iubită) a spera să revezi, să ai aproape; spec. a spera să iei în căsătorie. De ți-a cînta cucu bine, Trage nădejde de mine. jarnik-bÎrseanu, d. 43. Frunzuliță usturoi! Că s-a dus badea de joi, Parcă-i dus d-un an, de doi! De s-ar fi dus călărește, Tot i-aș mai trage nădejde. ant. Lit. pop. i, 131. (Cu schimbarea construcției) Mărită-te, mîndră, dragă, Mărită-te, nu ședea. Nu ședea-n nădejdea mea. jarnik-bîrseanu, d. 238; b) (complementul indică copii) a spera să ai, să procreezi. De băieți nu mai trag nădejde, pentru că baba mea e o sterpătură. creangă, p. 118. (Regional) E nădejde să... (sau de...) = se poate, e probabil. De cînd s-a dus bădița, Mi-i pustie ulița, ...Mîndru-i codru și-nfrunzit, Nu-i nădejde de venit. jarnik-bîrseanu, d. 129. Auzi sbierînd o gaie, E nădejde s-avem ploaie, zanne, p. i, 464. În nădejdea... = în speranța..., bazîndu-se pe... În această nădejde nu mai învățăm nimic. brăescu, a. 132. (A fi) slabă nădejde sau (învechit) nădejde slabă (să... sau de...) = (a avea) prea puțină încredere, prea puțină speranță (în...); (a fi) puțin probabil, nesigur. Cînd să pornesc răii de sînt fără treabî, Atuncia-i de dînșii o nădeajde slabî. dosoftei, ps. 40/14. Să mergem dară... Că doară vom da de dînsa pe cale, Că aici, precum văd, îi nedejdea slabă. budai-deleanu, t. v. 94. E slabă nădejde să scape. ap. tdrg. Dreptatea, dacă nu ești vrednic să ți-o cauți singur, slabă nădejde să vie altul să-ți spuie. c. petrescu, l. ii, 12, cf. dl, dm. A(-și) lua nădejdea (de ... sau de la..., regional, despre...) = a nu mai avea nici o speranță, a renunța. Luase nădejdia toată. cod. vor. 88/23. Din partea lor, mi-am luat toată nădejdea. creangă, p. 193. De-a veni turturica mea înainte... ie-ți nădejdea despre mine, căci nu merg. id. ib. 273. De corăbieri Ne-am luat nădejdea. teodorescu, p. p. 164. 2. Încredere în sprijinul, în ajutorul cuiva sau a ceva, certitudine că cineva sau ceva va fi favorabil, priincios. Nedejdia a mea la Dumnedzeu e. psalt. hur. 51^r/17. Mai bine e nădeajde spre Domnul, decăt nădeajde spre omu. psalt. 247. Nădeajde în mila Tatălui sfînt (a. 1607). gcr i 41/6. Pre Hristos să iubești și de acela să te lipești cu toatî nedejde și cu credința. varlaam, c. 422. Niminea să nu nădăjduiască în putearea sa, ce întru Dumnezeu să-i fie nădejdea. ureche, l. 86. Cătră tine, Doamne, mi-i toatî nedeajdea. dosoftei, ps. 35/9, cf. 53/16, 65/3, 78/13. Pentru ce dar să-mi rădic eu nădejde de la această sfîntă pronie? drăghici, r. 163/28, cf. 166/9. Norodul pretutindene îl întîmpina cu bucurie și nădejde. negruzzi, s. i, 142. Nu-și perdu nădejdea în Dumnezeu, ci merse tot înainte. creangă, p 288, cf. 289. Nădejde pe el, ca pe un cui de tei. pamfile, j. ii, 156. ◊ loc. adj. De nădejde = în care poți avea toată încrederea. Acela e om bogat și de nădejde. bărac, t. 52/30. Le trămise un om de nădejde. ispirescu, m. v. 9. Din partea mea atîta știu: am pus oameni de nădejde. c. petrescu, r. dr. 50, cf. id. a. r. 53. La o anumită treabă se dovedise om de nădejde. camil petrescu, o. ii, 141, cf. iii, 159. Partidul Muncitoresc Român dă o înaltă prețuire muncii creatoare și activității obștești a scriitorilor patriei noastre, considerîndu-i drept ajutoare ale sale de nădejde în opera măreață pe care o durează poporul nostru. s ianuarie 1962, 7. Om de nădejde. Mat. dialect, i, 183. ◊ loc. adv. De (sau cu) nădejde = puternic; solid, temeinic. Poarta era închisă de nădejde. conv. Lit. xi, 144. Nici nu se mai mișcară din loc, fiindcă îi lovise cu nădejde. ispirescu, l. 123. Gîrneață o cetluise de nădejde. hogaș, dr. ii, 99. Și-a adunat toată averea în jachetă ca într-o raniță, ranița asta și-a așezat-o pe creștetul capului și, petrecîndu-și brîul de cîteva ori pe sub bărbie, a înțepenit totul de nădejde. galan, b. i, 188. ◊ Expr. A avea nădejde (sau a-și pune nădejdea) în... (sau la..., pe..., învechit, către..., pre..., spre...) = a se întemeia în așteptările sale pe..., a spera în sprijin, în ajutor de la...; a se încrede în..., a se bizui (pe cineva sau ceva). Dragostea... toate le primeaște, toate le creade, în toate are nădejde. coresi, ev. 338. Cine n-are nedeajde cătră Dumnedzeu. cod. tod. 211. Am nădejde pre Dumnezeu. antim, p. xxiv. Spre tine ne-am pus nădejdea. mineiul (1776), 198^r1/17, cf. 113^v2/32, 186^v2/33. Să-și puie nădejdea în Dumnezeu. marcovici, d. 14/6, cf. 6/8. Puneți nădejdea către Dumnezeu. drăghici, R. 93/14, cf. 91/10. Pentru că nu avea îndestulă nedejde în lăcuitorii politici, apoi au așezat într-însa un garnizon. ar (1837), 6¹/32. Eu sînt bătrîn și sărac, să n-ai la mine nici o nădejde. filimon, o. i, 127. Mai pot eu să am nădejde în voi? creangă, p. 146, cf. 20, 220. Aibi însă nădejde în Dumnezeu. ispirescu, l. 29. Ea-și pusese toată nădejdea în fericirea și viitorul lui. vlahuță, o. a. i, 102. N-ai nădejdea-n ce să-ți pui, N-ai în lume cui să spui Iadul vieții tale. neculuță, ț. d. 42. Zgîrcitul a fost, nu mai e om. E scos din omenie. Nici o nădejde să nu pui pe el. delavrancea, o. ii, 237. Ce te face să-ți pui asemenea nădejde în mine? sadoveanu, o. xviii, 604. Îl nedreptățise pe Stelian, punîndu-și toată nădejdea în Petre. il ianuarie 1962, 36. Foaie verde trei măsline, Bată-te crucea de fine; Eu aveam nădejde-n tine Că t-ei uita la ea bine. teodorescu, p. p. 334. A se lăsa în nădejdea cuiva = a conta pe..., a se bizui pe... Steaua aceasta să ne lumineze drumul, căci fînarele de pe uliți s-au lăsat în nădejdea lunei de astă sară. alecsandri, t. i, 87. ♦ (Concretizat) Ceea ce dă încrederea, certitudinea că se va realiza dorința cuiva. Că țirutul mieu și nădeajdea mea ești tu. psalt. 51. Tu ești nădeajde mie de scârbi ce mă țin (a. 1577). gcr i, 13/20. O, iubitul mieu fiiu..., nedeajdia și veseliia mia! varlaam, c. 86, cf. 85. Fereaște-mă, Doamne, de primejdie, că pre tine am de-mi ești nedeajde. dosoftei, ps. 43/8, cf. 39/16. Nedeajdea și folosirea și scăparea creștinilor... tu ești, născătoare de Dumnezeu (a. 1715). gcr ii, 15/32, cf. 116/26, 149/13. Scosese acuma pe tipsie și cloșca cu puii de aur, cea mai de pe urmă a ei nădejde, creangă, p. 99. – pl.: nădejdi. – Și: (învechit și regional) nedejde (alr ii 3 055/95, 414), (regional) nidejde (ib. 3 055/53, 310, 365, Mat. dialect. 1, 183) s. f. – Din v. sl. надежда.

LABURIST, -Ă adj. Care aparține sau se referă la politica și la ideologia partidului laburist (muncitoresc) englez. ◊ Partid laburist = denumire a unor partide politice de orientare social-democratică din unele țări. // s.m. și f. Membru al partidului laburist. [Cf. it. laburista, engl. labourist, fr. labouriste].

ANTIPARTINIC, -Ă, antipartinici, -e, adj. Îndreptat împotriva concepțiilor, principiilor și metodelor partidelor comuniste și muncitorești; dușmănos partidelor comuniste și muncitorești. – Din anti- + partinic (după rus. antipartiinyj).

LARGO CABALLERO [kabaλero], Francisco (1869-1946), om politic spaniol. Lider al aripii de stânga a Partidului Socialist Muncitoresc Spaniol. Prim-min. și ministru de Război (1936-1937) al guvernului republican spaniol. Exilat în Franța (1939), a fost internat în lagăr de naziști (1942-1945).

GONZALES MÁRQUEZ [gonθáles márkes], Felipe (n. 1942), om politic spaniol. Secretar general al Partidului Socialist Muncitoresc Spaniol (din 1974). Prim-min. (1982-1996).

PARTIDUL DEMOCRAT (P.D.), partid de centru-stânga, social-democrat, al cărui program este întemeiat pe susținerea principiilor pluralismului politic, democrației reprezentative, libertății de întreprindere, de inițiativă și protecție socială și garantării egalității șanselor. În condițiile existenței, în partid. a unor acute divergențe privind căile de trecere a României la economia de piață și a instaurării statului de drept, are loc scindarea (27-29 mart. 1992) F.S.N. în partidele: Frontul Salvării Naționale (din 23 mai 1993, Partidul Democrat – F.S.N.), ca urmare a fuziunii cu Partidul Democrat (31 mart. 1993), consfințită de Convenția Națională Extraordinară a partidului, convocată la constanța (28-29 mai 1993, când s-a adoptat și noul Statut) și Frontul Democrat al Salvării Naționale – F.D.S.N. (din iun. 1993, Partidul Democrației Sociale din România – P.D.S.R.M iar din iun. 2001, Partidul Social Democrat). Participând la alegerile locale (febr. 1992), prin numărul de primari și consilieri aleși, partidul s-a situat pe un loc cu o substanțială reprezentare în administrația locală, iar la alegerile legislative a obținut 43 mandate de deputați și 18 de senatori, fiind al doilea partid parlamentar; candidatul său la președenția țării, Caius Traian Dragomir s-a situat pe locul patru din șase candidați, cu 4,75% din voturi valabil exprimate. La 1 iul. 1993, P.D. și Partidul Social-Democrat Tradițional au pus bazele Alianței Social-Democrate (A.S.D.), cu scopul unificării mișcării social-democrate din România, vizând, printre altele, adoptarea unei strategii politice comune la alegerile locale și generale. La A.S.D. au aderat Partidul Republican Român și Partidul Democrat Muncitoresc. Alianța a rămas fără urmări practice, autodesființându-se. Cu prilejul Convenției Naționale (24 oct. 1994), convocată la Cluj, are loc fuziunea, prin absorbție, cu Partidul Democrat al Muncii. În vederea participării pe liste comune la alegerile locale și parlamentare din nov. 1996, P.D. încheie (27 sept. 1995) cu Partidul Social-Democrat Român o alianță politică – Uniunea social-Democrată (U.S.D.). La alegerile locale (iun. 1996) U.S.D. a înregistrat: 16,8% din mandate pentru primari, 14,96% din mandate pentru consiliile locale, 11,64% pentru consiliile județene, iar la cele legislative (3 nov. 1996), 12,93% din voturi pentru Camera Deputaților și 13,16% din voturi pentru Senat, P.D., revenindu-i, astfel, 43 de mandate de deputați și 22 de senatori; candidatul U.S.D. pentru funcția de președinte al țării, Petre Roman s-a situat pe locul al treilea, din 16 candidați la președenție, cu 20,54%. În al doilea tur de scrutin pentru alegerea președintelui, U.S.D. a susținut candidatul Convenției Democratice din România (Emil Constantinescu), care a fost ales cu 54,4% din numărul total al voturilor. În guvernele de coaliție C.D.R.-U.S.D.-U.D.M.R. (1996-2000), U.S.D. a deținut 26% din portofoliile ministeriale, P.D.-ului revenindu-i șase portofolii în guvernele Victor Ciorbea și Radu Vasile și cinci în cel condus de Mugur Isărescu. La 29 aug. 1997, Convenția Națională, care a avut loc la Iași, ratifică fuziunea, prin absorbție, cu Partidul Uniunii Social-Democrate și cu Frontul Democrat Român. P.D. retrage (14 ian. 1998) sprijinul politic premierului Victor Ciorbea, condiționând rămânerea în coaliție, între altele, de alcătuirea până la 31 mart. a unei noi echipe guvernamentale, iar la 29 ian. cinci dintre cei șase miniștri demisionează din guvern, ministrul de Externe primind acordul P.D.-ului de a rămâne în funcție. Printr-o scrisoare deschisă (13 mai 1999), liderul P.S.D.R., Sergiu Cunescu aduce la cunoștință președintelui P.D., Petre Roman, hotărârea Consiliului Național al P.S.D.R. de denunțare unilaterală a alianței U.S.D., în perspectiva de constituire a unei alte alianțe cu partide din stânga eșichierului politic. Liderul P.D., Petre Roman, cu prilejul formării guvernului Mugur Isărescu (22 dec. 1999) renunță la postul de președinte al Senatului, pe care-l deținea din 1996, optând pentru funcția de ministru al Afacerilor Externe. Participând la alegerile locale (iun. 2000), P.D. înregistrează: 16,32% din numărul mandatelor de primari, 13,75% pentru consilieri locali și 11,93% pentru consilieri județeni, precum și câștigarea Primăriei Generale a Capitalei prin vicepreședintele partidului, Traian Băsescu; la alegerile parlamentare a obținut, numai 31 de mandate de deputați și 13 de senatori, iar candidatul partidului al prezidențiale, Petre Roman a adunat doar 2,98% din voturi, situându-se pe locul șase din 12 candidați. P.D., adoptând o atitudine fermă de opoziție față de noua guvernare, votează împotriva învestirii noului guvern și refuză propunerea P.S.D.R. de a semna un protocol de susținere a măsurilor ce vor fi luate de cabinetul minoritar, Adrian Năstase. Din inițiativa lui Petre Roman, liderul partidului, la ședința din 29 ian. 2001 a Biroului Politic Național, se propune constituirea alianței politice de centru, Adunarea pentru Democrație, la care să participe formațiunile politice democratice din opoziție, în perspectiva preluării puterii în 2004. Cu prilejul analizării rezultatului alegerilor parlamentare și prezidențiale (9 febr. 2001), vicepreședintele partidului, Traian Băsescu, și-a anunțat oficial intenția de a candida la președenția partidului; Convenția Națională Extraordinară (18-19 mai 2001), convocată pentru desemnarea conducerii partidului și adoptarea unui nou program, îl alege ca președinte pe Traian Băsescu, având drept contracandidați pe Petre Roman și Simona Marinescu. Cu această ocazie, se adoptă Declarația de la București și se fixează, în linii mari, strategia politică pentru următoarea perioadă. La 28 sept. 2003 au loc, simultan, congresele P.D. și P.N.L. de adoptare a „Alianței pentru Dreptate și Adevăr P.N.L.-P.D.”, care-și propune ca obiective principale: consolidarea statului de drept, garantarea și respectarea proprietății private, realizarea unei economii de piață funcționale, stimularea spiritului întreprinzător și demersurile pentru integrarea României în structurile euroatlantice. P.D. este membru al Internaționalei Socialiste (din nov. 1999) și membru asociat al Partidului Socialiștilor Europeni (din mart. 1999). Președinți: Petre Roman (1993-2001); Traian Băsescu (2001-2005), Emil Boc (2005-2012), Vasile Blaga (2012-). Editează publicațiile: „Buletin informativ” (cu apariție neregulată), „Acum”, organul de presă al Organizației Municipiului București.

BIROU, birouri, s. n. 1. Masă de scris (cu sertare și compartimente pentru hârtii, acte etc.) 2. Local, parte dintr-un local sau încăpere în care lucrează o persoană sau un serviciu. ◊ Expr. (A lucra, a rezolva etc.) din birou = (a lucra, a rezolva etc.) fără a cunoaște realitățile, birocratic. 3. Organul executiv și conducătorul activității curente a unei organizații de partid comunist sau muncitoresc sau a unei organizații de mase. ◊ Birou politic = organ al Comitetului Central al unui partid comunist sau muncitoresc, care conduce munca politică și organizatorică a partidului între două adunări plenare ale Comitetului Central. ♦ Grup de persoane alese de o adunare constituită ca să-i organizeze lucrările și să asigure buna lor desfășurare. – Din fr. bureau, rus. biuro.

CENTRALISM s. n. Sistem de organizare administrativă, economică sau politică, potrivit căruia instituțiile locale se află (în orice problemă) în subordinea instituțiilor centrale și lucrează după dispozițiile acestora. ♦ (Ieșit din uz) Centralism democratic = principiu de bază propriu organizării și activității partidelor comuniste și muncitorești, care susținea îmbinarea centralismului cu democrația, conducerea centralizată cu participarea membrilor colectivității. – Din fr. centralisme. Cf. rus. țentralizm.

CELULĂ s. f. 1. element constitutiv fundamental al materiei vii, alcătuit din membrană, citoplasmă și nucleu. 2. cea mai mică unitate muzicală, care intră în alcătuirea motivului. 3. unitate organizatorică de bază în unele partide comuniste și muncitorești. 4. fiecare dintre cămăruțele unui fagure de albine. 5. încăpere strâmtă în închisori, pentru detențiunea izolată a celor închiși. 6. ansamblu format din fuzelajul, aripile și ampenajele unui avion. 7. formație de zbor din două avioane de luptă 8. (tehn.) compartiment al unui dispozitiv, din unul sau mai multe elemente egale. (< fr. cellule, lat. cellula)

COMITET s. n. 1. organ de stat, de conducere sau îndrumare colectivă a unor organizații politice, de masă etc. ♦ ~ central = organ superior al unui partid (comunist sau muncitoresc) ori al unei organizații de masă; ~ executiv = organ de conducere al unui consiliu popular, care exercită funcțiile acestuia în perioada dintre două sesiuni; ~ de redacție = colegiu de redacție. 2. organism în cadrul unei conferințe sau organizații internaționale, cu atribuții limitate și temporare. (< rus. komitet, fr. comité)

SECRETARIAT s. n. 1. funcție, titlu de secretar. ◊ serviciu într-o instituție, întreprindere etc. care se ocupă cu rezolvarea lucrărilor curente de birou, de cancelarie. ◊ birou unde funcționează acest serviciu. 2. organ al unei organizații internaționale având atribuții administrative și executive. 3. organ al unui partid comunist sau muncitoresc care organizează și controlează îndeplinirea hotărârilor partidului. 4. denumire dată persoanelor însărcinate să întocmească procesul-verbal asupra dezbaterilor unei ședințe. (< fr. secrétariat)

AGITAȚIE¹ s. f. Principal mijloc folosit de partidele comuniste și muncitorești, constînd dintr-o activitate sistematică, orală și scrisă, în scopul întăririi continue a legăturii cu masele, al educării lor politice și al mobilizării la lupta pentru construirea societății socialiste. ◊ Punct de agitație = centru în care un grup de agitatori duc muncă de lămurire cu cetățenii din sectorul respectiv cu privire la unele probleme importante de actualitate. – Fr. agitation (lat. lit. agitatio, -onis); rus. agitacija.

BIROU, birouri, s. n. I. 1. Masă de scris cu sertare și compartimente pentru ținut hîrtii, acte etc. 2. Local, parte dintr-un local sau încăpere în care lucrează funcționarii; (în special) serviciul respectiv. ◊ Lucrări de birou = lucrări cu caracter administrativ. ◊ Expr. (A lucra) din birou = (a lucra) de la distanță, fără observarea și cunoașterea realităților. ♦ Cameră în care are cineva birou (1) și în care lucrează sau profesează; p. ext. masa de lucru a cuiva. II. 1. Organul executiv și conducătorul întregii munci curente a unei organizații de partid comunist sau muncitoresc sau a unei organizații de mase. ◊ Birou politic = organ al Comitetului Central al unui partid comunist sau muncitoresc, avînd ca sarcină conducerea muncii politice și organizatorice a acestuia între adunările plenare ale Comitetului Central. Birou de partid = organ compus dintr-un număr restrîns de persoane, alese dintre membrii unui comitet de partid și însărcinat cu rezolvarea problemelor curente și cu aplicarea hotărîrilor comitetului. 2. Grup de persoane alese de o adunare constituită ca să organizeze lucrările acesteia și să urmărească buna lor desfășurare. – Fr. bureau.

CANDIDAT, -Ă, candidați, -te, s. m. și f. Persoană care candidează. ◊ Candidat de partid = persoană care cere să intre în rîndurile unui partid comunist sau muncitoresc și care, în acest scop, face un anumit stagiu. Candidat în științe = (în învățămîntul superior din U.R.S.S. și din țările de democrație populară) titlu care se acordă cuiva la terminarea stagiului de aspirantură și după trecerea examenelor reglementare. – Fr. candidat (lat. lit. candidatus).

CELULĂ, celule, s. f. 1. Element morfofiziologic viu (treaptă în dezvoltarea materiei vii) format în general din nucleu, protoplasmă și membrană și reprezentînd cea mai simplă unitate anatomică. ♦ Fig. (În structura organizatorică a unora dintre partidele comuniste și muncitorești) Grupă organizatorică, unitate de bază. 2. Fiecare dintre cavitățile hexagonale ale fagurilor, în care albinele depun mierea. 3. Încăpere (strîmtă) la închisori, unde sînt ținuți arestații sau condamnații. 4. Ansamblu format din aripile și fuzelajul unui avion. 5. Fiecare dintre compartimentele sau elementele identice, alăturate și cu aceeași funcție, ale unui dispozitiv sau ale unui sistem tehnic. Celulă de siloz. – Fr. cellule (lat. lit. cellula).

CENTRALISM s. n. Sistem de administrație potrivit căruia instituțiile locale se află (în orice problemă) în subordinea instituțiilor centrale și lucrează după dispozițiile acestora. ◊ Centralism democratic = sistem de organizare a partidelor comuniste și muncitorești, care îmbină centralismul cu democrația internă de partid, asigurînd astfel unirea tuturor membrilor partidului într-o singură organizație, cu un centru conducător unic și cu o disciplină unică, obligatorie pentru toți membrii săi. – Fr. centralisme.

ERLANDER [érlandər], Tage Fritiof (1901-1985), om politic suedez. Președinte al Partidului Social-Democrat Muncitoresc (1945-1969). Prim-min. (1946-1969).

MOSCOVA (MOSKVA) 1. Râu navigabil în partea europeană a Rusiei, afl. stg. al râului Oka, la Kolomna; 473 km. Iz.v din zona Podișului Central Rusesc și trece prin M., Voskresensk ș.a. Legat de fl. Volga prin canalul Moscova. Hidrocentrale. 2. Capitala Federației Ruse, situată în centrul Câmpiei Ruse, port pe râul cu același nume: 8,4 mil. loc. (împreună cu suburbiile Mîtișci, Liuberțî, Himki, Reutov ș.a., 1996). M are nod de comunicații. Aeroporturile Șeremetievo, Ynukovo, Domodedova, Bîkovo. Metrou (1935). Mare centru ind.: ind. constr. de automobile, avioane, material feroviar, nave fluviale, aparataj electrotehnic, mașini-unelte, mecanică fină; ind. chimico-farmaceutică, electronică, poligrafică; fabrici de mobilă, de instrumente muzicale de ceasuri, textile, confecții, alim., pielărie și încălțăminte etc. Important centru comercial și cultural: Academia de Științe a Rusiei (1724), 13 universități, între care se remarcă Universitatea „Lomonosov” (1755), 81 de institute de învățământ superior, 60 de teatre (Teatrul Mare fundat în 1776, Teatrul Mic fundat în sec. 18 etc.), 74 de muzee (galeriile „Tretiakov”, muzeul „Pușkin” etc.), biblioteci. Centru de prod. cinematografice (studioul „Mosfilm”). Festival internațional al filmului. Monumente: Kremlinul, catedralele Spaskii (1420-1427), Buna Vestire (1484-1489) și Iisus Hristos Mântuitorul (reconstruită în anii 1996-2000, sfințită la 19 aug. 2000, pe locul vechii catedrale, demolată din ordinul lui Stalin în 1931), bisericile Înălțarea Domnului (Vosnesenia, 1532) și Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul (1547), din cartierul Kolomensk, Vasili Blajennîi (1555-1560) și Nașterea Maicii Domnului (1649-1652); mănăstirile Novodevici (de maici, 1524) și Donskoi (de călugări, 1591), palatele Ostankino, Kuzminki, Kuskovo, Ekaterinsk ș.a. Construcții moderne (Hotelul „Rossia”, Turnul Televiziunii de 533 m, Monumentul Eroilor Cosmosului, 107 m înălțime). Mausoleul V.I. Lenin. Turism. La M. s-a desfășurat (1980) cea de-a 20-a ediție a Jocurilor Olimpice de Vară. Menționat într-un izvor narativ la 1147, dar cu o existență anterioară. Reconstruit probabil în c. 1156 de cneazul Iuri Dolgoruki, M. a devenit, începând cu sec. 13, nucleul cnezatului moscovit pe cale de constituire, iar din 1328, centrul Marelui cnezat al Moscovei, care a avut un rol important în lupta pentru crearea statului centralizat rus, a cărui capitală devine în a doua jumătate a sec. 15. În Evul Mediu la M. au izbucnit numeroase răscoale (1382, 1547, 1648, 1662 ș.a.). Cotropită în 1610 de armata panilor poloni, a fost eliberată în 1612 de miliția populară, condusă de K.M. Minin și D.M. Pojarski. După mutarea capitalei la Sankt-Petersburg (1712), M. a continuat să aibă un rol important în viața economică și culturală a țării. În timpul Revoluției din Rusia (1905-1907), la M. a avut loc insurecția armată din 9-18 dec. 1905. La 2/15 nov. 1917, în M. a fost instaurată puterea sovietică. În mart. 1918, M. a devenit capitala R.S.F.S. Ruse, în dec. 1922, a U.R.S.S., iar din iun. 1991 a Rusiei. Aici s-a desfășurat în timpul celui de-al doilea război mondial o mare bătălie (sept. 1941-apr. 1942) în care armatele germane au suferit prima mare înfrângere. La M. și-au desfășurat lucrările numeroase conferințe internaționale, cele mai importante fiind: Conferința din 19-30 oct. 1943 a miniștrilor de Externe ai U.R.S.S., S.U.A. și Marii Britanii, la care a fost adoptată o declarație asupra securității generale; Conferința din 16-20 dec. 1945 a miniștrilor de Externe ai U.R.S.S., S.U.A. și Marii Britanii privind organizarea lumii postbelice în Europa și în Extremul Orient; la rezoluție a aderat și China; Conferința din 15 iulie-5 aug. 1963 a miniștrilor de Externe ai U.R.S.S., S.U.A. și Marii Britanii, la care s-a elaborat „Tratatul pentru interzicerea experiențelor cu arma nucleară în atmosferă, spațiu cosmic și sub apă” ș.a. Tot la M. au avut loc, în 1954, 1957, 1960, 1969, consfătuiri ale reprezentanților unor partide comuniste și muncitorești.

PALME, (Sven) Olof Joachim (1927-1986), om politic suedez. Membru al Comitetului Executiv (din 1964) și președinte (din 1969) al Partidului Social-Democrat Muncitoresc. Prim-min. (1969-1979 și 1982-1986). A inițiat măsuri sociale profunde și o politică externă activă bazată pe opțiuni pacifiste. Asasinat.

ACTUALITATE, actualități, s. f. Faptul de a fi actual. Prin bogăția de teze pe care le conține, prin actualitatea acestor teze, lucrarea lui V. I. Lenin «Sarcinile imediate ale Puterii Sovietice» reprezintă o minunată armă în mîna partidelor comuniste și muncitorești. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 342, 3/6. ◊ Loc. adj. De actualitate = care se petrece acum, care corespunde momentului prezent, care interesează în clipa de față. Gazeta de perete conține probleme de actualitate. ◊ Prin rezoluția Biroului Politic al C.C. al P.M.R. în chestiunea națională – document de o neștirbită actualitate – partidul a dat poporului muncitor o armă puternică pentru zdrobirea uneltirilor naționaliste de toate felurile, pentru întărirea unității sale în lupta contra exploatării, pentru socialism. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 52. ◊ Ceea ce este actual. Cercetări legate de cerințele actualității. ◊ (Uneori cu sens colectiv, alteori la pl.) Eveniment curent; întîmplare plină de interes, la ordinea zilei. Actualitatea în imagini. Actualitățile săptămînii. – Pronunțat: -tu-a-.

AGITAȚIE¹ s. f. Principal mijloc folosit de partidele comuniste și muncitorești, constînd dintr-o activitate sistematică, orală și scrisă (lămurire de la om la om, difuzare de lozinci, convorbiri în grup etc.), în scopul întăririi continue a legăturii cu masele, al educării lor politice și al mobilizării la lupta pentru construirea unei societăți noi, socialiste. Una dintre armele principale ale partidului este întotdeauna și pretutindeni agitația. STALIN, O. I 278. Munca de agitație este o îndatorire nu numai a activiștilor din aparatul de propagandă și agitație, ci a fiecărui membru de partid, indiferent de sarcinile speciale ce-i sînt încredințate. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2653. ◊ Agitație vizuală = formă de agitație politică realizată prin gazete de perete și de stradă, panouri, fotomontaje, lozinci, expoziții, pavoazări, afișe, grafice. Punct de agitație = centru în care un grup de agitatori ai unei organizații politice desfășoară o muncă intensă de lămurire a cetățenilor din sectorul respectiv cu privire la unele probleme importante de actualitate. Punctele de agitație trebuie să devină centre puternice de lămurire a alegătorilor asupra tuturor problemelor în legătură cu alegerile. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2475. - Pronunțat: -ți-e.

ANTIPARTINIC, -Ă, antipartinici, -e, adj. Îndreptat împotriva concepțiilor, principiilor și metodelor partidelor comuniste și muncitorești; care este dușmănos partidelor comuniste și muncitorești. Deviatorii au fost descoperiți. Ei au căutat să continue politica lor antipartinică și s-o extindă. Conducerea partidului nostru a demascat și zdrobit acțiunea deviatorilor. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 645.

ENTUZIAST, -Ă, entuziaști, -ste, adj. (Despre persoane) Stăpînit de entuziasm, plin de ardoare, capabil de însuflețire, de avînt, gata să se devoteze unei idei, unei cauze mari. Toți constructorii entuziaști ai socialismului din patria noastră au calitățile luptătorului conștient de măreția cauzei pe care o apără. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2759. Era cel mai entuziast, cel mai harnic și nu cel mai puțin inteligent dintre tinerii care făceau, cum se zice, bucătăria gazetei. VLAHUȚĂ, O. A. 257. ◊ (Substantivat) Unde ni-s entuziaștii, visătorii, trubadurii, Să ne cînte rostul lumii și splendorile naturii? VLAHUȚĂ, O. AL. 65. ♦ (Despre acțiuni sau manifestări ale oamenilor) Care dovedește entuziasm. Partidul nostru, ca și partidele comuniste și muncitorești din celelalte țări democrat-populare, este organizatorul și mobilizatorul maselor în munca entuziastă de construire a vieții noi, socialiste. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 49. Cînd Apostol sfîrși, îl întrebă cu o curiozitate entuziastă: Ei, și acuma ce ai de gînd să faci? REBREANU, P. S. 105. – Pronunțat: -zi-ast.

BIROU², birouri, s. n. 1. Organul executiv și conducătorul întregii munci curente a unei organizații de partid sau de mase. Succesele obținute în campania de treieriș și seceriș de către țărani... se datoresc în mare parte muncii politice de masă desfășurate de către biroul organizației de bază. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2725. Birou politic = organ al comitetului central al unui partid comunist sau muncitoresc, avînd ca sarcină conducerea muncii politice și organizatorice a acestuia între adunările plenare ale comitetului central. Secretariatul Comitetului Central se va ocupa de munca curentă operativă de partid, activitatea, sa fiind îndrumată de Biroul Politic al Comitetului Central. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2951. Birou Informativ = organ politic de informare reciprocă și de schimb de experiență între partidele comuniste și muncitorești din lumea întreagă. Documentul consfătuirii Biroului Informativ al partidelor comuniste și muncitorești reprezintă o puternică, armă de luptă a oamenilor muncii din întreaga lume împotriva ațîțătorilor la război, împotriva dușmanilor democrației și progresului. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 421. Biroul Informativ cheamă prin documentele sale partidele comuniste și muncitorești să muncească pentru întărirea organizatorică și lărgirea mișcării partizanilor păcii. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 190. 2. Grup de persoane alese de o adunare constituită ca să organizeze lucrările acesteia și să urmărească buna lor desfășurare. Biroul congresului.

FOND, fonduri, s. n. I. 1. (În corelație cu formă) Conținut. Un adevărat scriitor nu se poate dispensa de cunoașterea temeinică a limbii și a literaturii populare, el trebuie să fie un cercetător neostenit al tezaurului literar și să rețină, pe lîngă fondul de idei, și forma exprimării, valorile stilistice ale limbii comune. L. ROM. 1953, nr. 2, 35. [În «Miorița»] se armonizează fondul cu forma așa de plin, încît parcă am avea de a face cu opera unui mare meșter de sunete și rime. SADOVEANU, E. 15. ◊ Articol de fond v. articol. (Lingv.) Fond principal de cuvinte = partea esențială a vocabularului unei limbi, caracterizată printr-o mare stabilitate, cuprinzînd ca nucleu toate cuvintele radicale și constituind baza pentru formarea de cuvinte noi. Structura limbii, structura ei gramaticală și fondul ei principal de cuvinte sînt produsul unui șir de epoci. STALIN, PROBL. LINGV. 24. Fondul principal de cuvinte e în continuă dezvoltare și îmbogățire întocmai ca și celelalte părți ale limbii. L. ROM. 1953, nr. 1, 27. ◊ Loc. adv. În fond = în realitate, de fapt. 2. Totalitatea trăsăturilor esențiale ale caracterului unei persoane sub aspectul lor pozitiv. Și-au schimbat și fondul prim bun pe care-l aveau. BART, S. M. 25. Eu simt că am în mine un fond de bunătate și de simpatie. VLAHUȚĂ, O. AL. II 77. 3. Culoare de bază, cîmp al unui tablou, al unei țesături etc. pe care se conturează desenele, figurile, podoabele etc. Pictura înfățișează niște flori albe pe un fond albastru. ◊ Fig. Atunci cînd oamenii acestui ținut se ivesc, pe fondul albastru al munților din zare lumea pare deodată o frescă, prin proporții, prin frumusețe, printr-o înfățișare totală de apoteoză. BOGZA, C. O. 280. Tîrziu, pe un fond de sidef, se mișcă luna clară și maiestuoasă, umplînd stepa de strălucire și gonind negurile. DUNĂREANU, N. 199. ♦ Ansamblul desenelor sau ornamentelor care se imprimă cu o culoare mată pe suprafața hîrtiei folosită la tipărirea acțiunilor și a altor hîrtii de valoare, cu scopul de a le face greu de falsificat. 4. (Sport; în expr.) Cursă de fond = cursă pe distanță lungă. II. 1. Valoare materială reprezentată prin bani sau alte bunuri economice, acumulate sau rezervate în vederea unui anumit scop. Statul nostru de democrație populară cheltuiește fonduri imense pentru nevoile social-culturale ale oamenilor muncii. REZ. HOT. I 297. ◊ Fond fix = totalitatea mijloacelor de muncă care funcționează timp îndelungat în toate ramurile producției materiale socialiste și care își transferă valoarea asupra produsului în mod treptat, pe măsura uzării lor. Fond circulant = totalitatea obiectelor muncii, consumate în întregime în procesul de producție în decursul unui singur ciclu, și care își transferă valoarea asupra produsului în mod integral. Fond de circulație = totalitatea mijloacelor bănești, a produselor finite exprimate în bani și a mijloacelor de decontare care se găsesc într-o întreprindere. Fond de investiție = mijloace bănești destinate efectuării lucrărilor de investiție (construcții, proiectare, achiziționări de utilaj etc.). Fond de consumație = parte din venitul național al societății socialiste destinată satisfacerii nevoilor materiale și culturale ale celor ce muncesc. Fond de acumulare = parte din venitul național al societății socialiste folosită pentru lărgirea și perfecționarea producției socialiste, pentru sporirea fondurilor destinate scopurilor social-culturale etc. V. acumulare. Fond de rezervă = a) (în economia socialistă) totalitatea rezervelor materiale, financiare și de muncă ale societății, acumulate în scopul preîntîmpinării întreruperilor în procesul reproducției; b) (în economia capitalistă) totalitatea mijloacelor bănești acumulate în vederea folosirii lor drept capital bănesc activ, atunci cînd în procesul circuitului normal al capitalului intervin întreruperi. Fondul de rezervă nu este o parte componentă a capitalului în funcție, mai precis a capitalului bănesc, ci a capitalului aflat într-un stadiu inițial al acumulării sale, a plusvalorii încă netransformate în capital activ. MARX, C. II 73. Fondul directorului (sau directorial) = sumă de bani provenită din beneficiile planificate și din cele realizate peste prevederile planului și întrebuințată pentru lărgirea producției, pentru scopuri culturale și sociale, pentru premieri etc. Fond de salarii = suma totală a mijloacelor bănești stabilite pentru retribuirea muncii. ◊ Expr. (Familiar) A fi în fonduri = a avea bani de cheltuială. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») Totalitatea bunurilor sau valorilor de bază dintr-un domeniu al culturii. Fond de cărți. Fond de manuscrise. ◊ Fig. Activul de partid este fondul de aur al partidelor comuniste și muncitorești. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2805.

CANDIDAT, -Ă, candidați, -te, s. m. și f. Persoană propusă pentru a fi aleasă ca deputat în Marea Adunare Națională, în sfaturile populare, ca membru în conducerea organizațiilor politice etc. ◊ Candidat de partid (folosit și fără determinare) = persoană care cere să intre în rîndurile unui partid comunist sau muncitoresc și care, în acest scop, face un anumit stagiu pentru a avea posibilitatea să cunoască programul partidului, statutul și tactica partidului și pentru ca organizația de partid să poată verifica în’acest timp calitățile personale ale candidatului. Pentru a primi pe cineva în rîndul candidaților trebuie să-l cunoști bine, și pentru aceasta este nevoie să-l verifici; tot un fapt bine cunoscut este că rostul stagiului de candidat este înainte de toate de a se da posibilitatea candidatului să cunoască statutul și linia politică a partidului, iar organizația de bază să cunoască mai bine calitățile lui politice și profesionale. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 5, 111. ◊ Persoană care se prezintă la un examen, care aspiră la; un post, la un grad etc. Candidat la examenul de stat. ◊ Candidat în științe = (în învățămîntul superior din U.R.S.S.. și din țările de democrație populară) titlu care se acordă la terminarea stagiului de aspirantură și după trecerea examenelor reglementare.

CAPITULANT, -Ă, capitulanți, -te, s. m. și f. Persoană lipsită de tărie, gata să capituleze fără re zistență sau care părăsește o poziție ideologică în mod. laș și trădător. De la partidul lui Lenin-Stalin – rațiunea, cinstea și onoarea epocii noastre – învață partidele comuniste și muncitorești din întreaga lume să ducă o luptă necontenită pentru întărirea unității rîndurilor lor pentru întărirea legăturilor lor cu masele, pentru demascarea și zdrobirea oportuniștilor de tot felul, ă trădătorilor și capitulanților din propriile lor rînduri. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 32.

CARNET, carnete, s. n. 1. Caiet mic, de buzunar, pentru diferite însemnări. Umblă și cercetează cu un plan albastru. Înseamnă într-un carnet. C. PETRESCU, R. DR. 203. 2. Caiet mic, cu date și rubrici tipărite pentru diverse note și însemnări cu caracter oficial. Carnet de vizite medicale. 3. Act, document în forma unui caiet mic, care atestă apartenența posesorului la o organizație politică sau de mase. Carnet de partid = carnet care dovedește apartenența la un partid comunist sau muncitoresc; carte de membru. Carnet de bord = caiet în care se înseamnă drumurile unui autovehicul de transport, pentru a i se controla uzajul, consumul de carburanți etc.

DEMOCRAȚIE, democrații, s. f. Formă de organizare a statului în care puterea este exercitată de popor; ea este indisolubil legată de dictatura clasei în mîna căreia se găsește puterea de stat, ceea ce determină natura orînduirii respective. ◊ Democrație sovietică (sau socialistă) = formă superioară de organizare a statului (realizată în U.R.S.S.), în care puterea aparține poporului muncitor care și-o exercită prin Sovietele de deputați; ea îndeplinește funcțiile dictaturii proletariatului, conducînd masele muncitoare în lupta pentru construirea comunismului. Expresia consecventă pînă la capăt a democratismului socialist este democrația sovietică, cea mai înaltă formă a democrației, democrația întregului popor. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 526. Crearea unității politice și morale a societății sovietice constituie una din cele mai mărețe cuceriri ale democrației sovietice. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 388, 1/5. Democrație populară = formă de organizare a statului apărută într-o serie de țări din Europa și din Asia în urma victoriilor istorice ale Uniunii Sovietice în cel de-al doilea război mondial și a mișcării de eliberare a poporului; ea îndeplinește funcțiile dictaturii proletariatului în perioada de trecere de la capitalism la socialism. Regimul nostru de democrație populară dobîndește pe zi ce trece o bază tot mai trainică. El îndeplinește cu succes funcțiile dictaturii proletariatului. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 308. Partidul a condus victorios pe oamenii muncii în lupta pentru răsturnarea puterii exploatatorilor, pentru făurirea regimului de democrație populară. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2757. Democrație burgheză (sau capitalistă) = formă de organizare a statului în care parlamentarismul constituie o acoperire a dominației clasei capitaliste asupra oamenilor muncii. Democrație internă de partid = principiu organizatoric al partidelor comuniste și muncitorești care asigură dreptul masei membrilor de partid de a participa efectiv la rezolvarea tuturor problemelor în legătură cu politica partidului și cu viața de partid, de a alege organele de conducere și de a controla activitatea lor, de a desfășura larg critica și autocritica și contribuie la întărirea legăturii partidului cu masele; el este o parte componentă a centralismului democratic. Democrația internă de partid creează condițiile dezvoltării activității și inițiativei organizațiilor și ale membrilor de partid, ale răspunderii lor față de soarta politicii partidului. SCÎNTEIA, 1954, nr. 3101. Democrație internă (p. ext. în sistemul de organizare al organizațiilor de masă). Critica și autocritica au contribuit la întărirea conducerii gospodăriilor colective, la întărirea democrației interne. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 624. Desfășurarea alegerilor trebuie să contribuie în același timp la întărirea și dezvoltarea la un nivel mai mare a democrației muncitorești în sindicate. SCÎNTEIA, 1949, nr. 1321.

CELULĂ, celule, s. f. 1. Element morfofiziologic viu, treaptă în dezvoltarea materiei vii, format în general din nucleu, protoplasmă și membrană și reprezentînd cea mai simplă unitate anatomică. Celulele nervoase, Celulele sîngelui. ▭ [Olga Lepeșinskaia] a arătat în mod experimental că celulele pot să se formeze nu numai din celule, ci și din materia care nu are o structură celulară. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 259, 5/1. ◊ Fig. Miliarde de stropi pătrunși între celulele humei îi anihilează orice rezistență. BOGZA, C. O. 222. ♦ Fig. (În structura organizatorică a unora dintre partidele comuniste și muncitorești) Grupă organizatorică, unitate de bază. V. bază. Conducînd lupta maselor muncitoare pentru nevoile lor zilnice, celula trebuie să conducă masele muncitoare la luptă pentru înfăptuirea dictaturii proletare [1924], DOC. PART. 58. 2. Fiecare dintre cavitățile exagonale ale fagurilor, în care albinele depun mierea. 3. Încăpere strîmtă la închisori, unde sînt ținuți, izolat, condamnații. V. carceră. Celula-i o hrubă. Pe pat, rogojina; Cenușă se cerne, prin gratii, lumina. BANUȘ, în POEZ. N. 36. 4. Ansamblu format din aripile și fuzelajul unui avion. 5. (În expr.) Celulă fotoelectrică v. fotoelectric.

CENTRALISM s. n. Sistem de administrație potrivit căruia instituțiile locale se află, în orice problemă, în subordinea instituțiilor centrale și lucrează după dispozițiile acestora din urmă. Centralismul în Statul sovietic se deosebește în mod principial de centralismul polițienesc, militar și birocratic al țărilor burgheze. Centralism democratic = sistem de organizare a partidelor comuniste și muncitorești, care, îmbinînd centralismul cu democrația internă de partid, asigură unirea tuturor membrilor partidului într-o singură organizație, cu un centru conducător unic și cu o disciplină unică, obligatorie pentru toți membrii săi. V. democrație.

DESFĂȘURA, desfășor și desfășur, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie înfășurat sau ghemuit, a desface, a întinde în toată lungimea sau suprafața. Armatele... Desfășură largi steaguri de falnică paradă. ALECSANDRI, P. III 336. Desfășurînd vălul... o coperi cu el. NEGRUZZI, S. I 32. Calul iar își răpezea, Peste teancuri [de postav] el zbura, Apoi le desfășura Și le da pe la nuntași Care-n lupte sînt fruntași. ALECSANDRI, P. P. 176. ◊ (Poetic) Răsai, o dimineață!... Desfășură în aer cosița ta bălaie, Pe care flori de aur și roze strălucesc. BOLINTINEANU, O. 199. ◊ Fig. Inima-mi... Slăvește sărbătoarea Veacului, Cînd zorii desfășoară flamuri De sînge și flăcări. BENIUC, V. 64. ◊ Expr. A desfășura steagurile (sau steagul) = a porni la luptă, a începe o acțiune de mare amploare. Sub conducerea partidelor comuniste și muncitorești, oamenii muncii din toate țările desfășoară larg steagul luptei internaționaliste. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 26, 1/2. ◊ Refl. Se juca așa de frumușel, încît ghemul nici nu se desfășura. ISPIRESCU, L. 286. Turbanul nu i s-ar fi desfășurat. NEGRUZZI, S. I 21. ♦ Refl. (Despre unități militare) A trece de la o formație de marș sau premergătoare de luptă la o formație de luptă. 2. Refl. Fig. (Despre locuri și priveliști din natură) A se înfățișa în aspectele lor succesive, a se arăta în toată amploarea, a se perinda, a se succeda. Oamenilor li se desfășură înaintea ochilor o cîmpie necuprinsă, un pămînt vînăt, acoperit cu buruienile topite de geruri. CAMILAR, TEM. 47. Bărăganul tăcea, desfășurîndu-se ca o mare împietrită în necunoscutul depărtării. SADOVEANU, O. III 664. Drumul neted și larg se desfășura înaintea noastră gălbiu și lung. HOGAȘ, DR. II 3. ◊ Tranz. Munții își desfășoară fastul fără seamăn al marilor lor cetăți. BOGZA, C. O. 336. Ah, dragii mei, cît de lină a fost ziua aceea de început de toamnă și cît de măreț și de solemn își desfășura codrul valurile. SADOVEANU, O. IV 484. Cîte-o femeie... își desfășura trecătoarele umbre prin spațiul neguros. EMINESCU, N. 34. ♦ (Despre fapte, evenimente) A se înlănțui, a trece în mod succesiv prin fața spectatorului, a evolua. Ar vedea, ca într-o panoramă, desfășurîndu-se dinainte-i toate acțiunile pornite din această crudă dar bărbătească aplecare a firii omenești. ODOBESCU, S. III 51. 3. Tranz. (Cu privire la acțiuni de durată) A înfăptui în chip succesiv, pe etape și pe un plan larg. Folosind exemple concrete locale, gazeta de perete trebuie să desfășoare o largă muncă de educare a oamenilor muncii în spiritul patriotismului și internaționalismului proletar. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2689. ◊ Refl. Ce viață arzătoare, plină de clocot și de putere trebuia să să desfășoare acolo! VORNIC, P. 183.

DEVIA, deviez, vb. I. Intranz. 1. A se abate de la o direcție dată. 2. Fig. A schimba direcția; a se îndepărta (de la subiect), a se abate (de la direcția apucată, de la calea firească, de la calea cea bună); p. ext. a începe să facă lucruri necorecte, a călca strîmb. A devia de la principiile morale. ▭ Stai, domnule, că iar deviem. CAMIL PETRESCU, U. N. 333. ◊ Tranz. Făcîndu-mi o datorie de a-i devia atenția în altă parte... am fost de o locvacitate copioasă și susținută. IBRĂILEANU, A. 79. ♦ (Despre membrii unui partid comunist sau muncitoresc) A se abate de la linia politică justă marxist-leninistă a partidului. – Pronunțat: -vi-a.

DEVIATOR, -OARE, deviatori, -oare, s. m. și f. Membru al unui partid comunist sau muncitoresc care se abate de la linia politică a partidului. Politica antipartinică dusă de deviatorii de dreapta a avut drept efect împiedicarea ridicării nivelului de trai al oamenilor muncii, și în primul rînd al clasei muncitoare, în ritmul prevăzut de partid și guvern. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 487. – Pronunțat: -vi-a-.

DEVIERE, devieri, s. f. Faptul de a devia. 1. Abaterea acului busolei de la linia meridianului magnetic. 2. Fig. Abatere din calea apucată sau de la linia justă. Pe acest parcurs întortocheat se pot întîmpla devieri. CAMIL PETRESCU, T. III 487. ♦ Abaterea unui membru al unui partid comunist sau muncitoresc de la linia justă marxist-leninistă a partidului și ajungerea lui pe o linie dușmănoasă clasei muncitoare. Deviere de dreapta. Deviere de stînga. ▭ Vigilența revoluționară cere intransigență cu adevărat bolșevică față de orice devieri de la internaționalismul proletar. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 422. – Pronunțat: -vi-e-.

COLECTIVISM s. n. Concepție care are la bază principiul proprietății obștești asupra mijloacelor de producție și al muncii în colectiv; această concepție călăuzește partidele comuniste și muncitorești în lupta pentru construirea societății noi, comuniste.

COMITET, comitete, s. n. Colectiv, constituit de obicei pe bază de alegeri, pentru conducerea activității într-un anumit domeniu. V. comisie, consiliu. Comitet de întreprindere. Comitet de direcție. Comitet de redacție. ▭ Comitetele de luptă pentru pace constituie cea mai largă formă de mobilizare a maselor la lupta pentru apărarea păcii. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 457. Au mai fost adunări ale Comitetului Păcii la Roma, la Praga, la Stockholm, de unde a ieșit chemarea pentru toate popoarele să arate care și cîți sînt împotriva războiului. SADOVEANU, O. A. 264. S-a întrunit comitetul uzinei și greva a fost declarată. SAHIA, N. 35. Comitet central = organ superior al unui partid comunist sau muncitoresc sau al unei organizații de masă, care conduce întreaga activitate a partidului sau a organizației în intervalul dintre două congrese. Comitetul Central al Uniunii Tineretului Muncitor. ▭ Hotărîrile ședințelor plenare din aprilie și octombrie 1932 ale Comitetului Central al Partidului Comunist din Romînia orientau partidul cu toate forțele spre organizarea și mobilizarea la luptă a muncitorimii ceferiste, trasînd linia de îmbinare a luptei pentru revendicările economice imediate, cu lupta împotriva războiului și fascismului. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 532. Plenara Comitetului Central [din 3-5 martie 1949] are la ordinea zilei problema muncii partidului pentru transformarea socialistă a agriculturii, în cadrul măreței opere de construire a socialismului în țara noastră. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 259. Comitet de partid = organ de conducere al unei organizații de partid ai cărei membri depășesc numărul de 300 (inclusiv candidații). Comitet executiv = organul de conducere a unui sfat popular, care exercită funcțiile sfatului în perioada dintre două sesiuni. Comitetele executive ale sfaturilor populare și consiliile de conducere ale gospodăriilor colective trebuie să aibă ca o preocupare centrală ridicarea nivelului cultural- tehnic al tuturor colectiviștilor. GHEORGHIU-DEJ, GOSP. AGR. Organele executive și de dispoziție ale sfaturilor populare regionale, raionale, orășenești și comunale sînt comitetele executive. CONST. R.P.R. 31. Comitet de grevă = (în țările capitaliste) comitet ales de muncitorii greviști pentru conducerea grevei și pentru ducerea tratativelor cu patronii în vederea satisfacerii revendicărilor muncitorești. Încă în 1916 muncitorii mineri din Petroșani și Petrila au hotărît, în luna iunie, să declare greva generală în Valea Jiului. în toate localitățile s-au înființat comitete de grevă. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 626. Sarcina comuniștilor era de a cuceri conducerea în sindicatele reformiste și de a organiza pe muncitori – independent de convingerile lor politice – în comitete de acțiune, comitete de grevă. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 62. Comitet de inițiativă = grup de persoane care ia o inițiativă într-un domeniu oarecare și lucrează pentru înfăptuirea ei. Comitetele regionale și raionale de partid și comitetele executive, ale sfaturilor populare trebuie Siă acorde tot sprijinul organizatoric și politic comitetelor de inițiativă ale țăranilor muncitori care vor să formeze noi gospodării colective și întovărășiri agricole. GHEORGHIU-DEJ, GOSP. AGR. (Ieșit din uz) Comitet școlar = organ de conducere în școlile primare și secundare din trecut, alcătuit din delegați ai profesorilor și părinților elevilor. Pe unde n-am umblat? Cui n-am cerut? La primărie, la Comitetul școlar, la Sfatul negustoresc. SEBASTIAN, T. 306.

CONDUCE, conduc, vb. III. 1. Tranz. A îndruma un grup constituit de oameni, o instituție, un sector al treburilor publice, o activitate, avînd întreaga răspundere din domeniul respectiv. Răscoala țărănească [a lui Horia] nu a reușit, pentru că nu exista pe atunci o clasă socială care s-o conducă. IST. R.P.R. 279. ◊ Fig. A dirija (o discuție), a supraveghea (desfășurarea unei dezbateri). Responsabilul grupei sindicale a condus discuțiile în ședință. 2. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. «după») A se orienta, a se purta, a se comporta. În lupta pentru construirea socialismului, partidele comuniste și muncitorești din țările de democrație populară se conduc după geniala învățătură leninist-stalinistă despre industrializarea socialistă. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2372. 3. Tranz. A însoți pe cineva (arătîndu-i drumul). La plecare m-a condus pînă la poartă. IBRĂILEANU, A. 93. Portarul... îl conduse dinaintea starețului. NEGRUZZI, S. I 219. 4. Tranz. (Cu privire, la vehicule, în special la automobile sau tractoare) A dirija mersul, mișcarea. (Absol.) A început să învețe a conduce? C. PETRESCU, C. V. 230. – Forme gramaticale: perf. s. condusei, part. condus.

CONFERINȚĂ, conferințe, s. f. 1. Expunere publică asupra unei teme științifice, literare, politice etc. A ține o conferință. A asculta o conferință, ▭ Cînd, anul acesta, am anunțat o conferință despre frumos... s-a crezut că publicul nostru va rămîne nepăsător la asemenea chestiuni. MACEDONSKI, O. IV 140. 2. Adunare a reprezentanților unor state, ai unor organizații etc. pentru a lua hotărîri cu privire la anumite probleme. Conferință de pace. Conferință feroviară internațională. ▭ În perioada pregătirii ultimei conferințe unionale a tinerilor scriitori, s-au ținut... seminarii, în care – după un referat despre o problemă generală de creație – s-au discutat operele tinerilor participanți. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 318, 3/3. ♦ For superior al unui partid comunist sau muncitoresc, care se poate reuni atunci cînd nu e posibil să fie convocat congresul și care reunește un număr mai mic de delegați decît congresul. Conferința Națională [din 1945] a Partidului Comunist Romîn se ține în condițiile terminării victorioase a celui de al doilea război mondial. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 5. 3. Consfătuire; convorbire, ședință intimă. Conferințele cercurilor științifice studențești trebuie să fie adevărate sesiuni științifice, în care profesorii și studenții să discute împreună, pe larg, la un nivel superior, probleme de știință și tehnică. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 348, 1/6. În tinda căminului cultural se adunau neîncetat delegații la conferința pe plasă. DUMITRIU, N. 281. L-am găsit în conferință cu ambasadorul englez. GHICA, S. 373. ◊ Conferință de presă = consfătuire, discuție între reprezentanții presei și reprezentanți ai conducerii unui stat, unui partid, unei organizații etc., cu prilejul căreia aceștia din urmă fac celor dintîi o serie de declarații cu caracter oficial. (Ieșit din uz) Conferință (a profesorilor) = organ de sancțiune și control format din consiliul profesorilor în școlile secundare din trecut. Ce dezordine! Ce scandal! Cînd eu strig în conferință că se duce școala de rîpă, d-ta taci. SEBASTIAN, T. 213. – Variantă: (învechit) conferență (CARAGIALE, O. II 325) s. f.

IMENS, -Ă, imenși, -se, adj. (În legătură cu ideea de dimensiune) Foarte mare, foarte întins, nesfîrșit, nemărginit; vast, nemăsurat, enorm. De jur împrejur, pe variația infinită a imensei perspective, se risipeau umbrele norilor și strălucirea soarelui. GALACTION, O. I 346. Și-n mintea lui se desfășurau tablouri: ogoare imense, lanuri de grîu. VLAHUȚĂ, O. AL. II 62. ♦ (În legătură cu ideea de număr, de cantitate) Foarte numeros, nenumărat. Bogăția imensă a expresiilor pentru «curătură» arată în mod elocvent, munca pe care au depus-o romînii, de-a lungul veacurilor, spre a transforma în terenuri cultivabile, pășuni etc. o mare parte dintre pădurile și codrii așa de numeroși odinioară. IORDAN, N. L. 9. Zeci, sute de mii de flori se ivesc dinăuntrul apelor... în vreme ce deasupra, din adîncimile cerului izbucnește imensa puzderie de stele. BOGZA, C. O. 301. ♦ (În legătură cu ideea de intensitate) Foarte mare, foarte important. Un rol imens are activul de partid în viața partidelor comuniste și muncitorești din țările capitaliste, coloniale și dependente. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2805. N-aș putea să-mi explic mai bine gîndul asupra acestei materii, de o imensă importanță. GHEREA, ST. CR. I 252. ♦ Fig. Adînc, profund. Acum e trecut de miezul nopții, furtuna s-a potolit, e o liniște imensă. BOGZA, Ț. 46. O tristețe imensă îi inundă inima. SAHIA, N. 95. ♦ (Adverbial, familiar; legat de adjectivul sau de adverbul pe care îl determină prin prep. «de», exprimă ideea de superlativ) Foarte, tare. Sonia, îmi pare imens de rău. CAMIL PETRESCU, T. II 26.

comitet sn [At: (a. 1827) URICARIUL VII, 97 / Pl: ~e / E: rs комитет, fr comité, lat committo, -ere, it comitato, ger Komite] 1 Organ de conducere colectivă a anumitor organizații. 2-4 (Iuz; îs) ~ central Organ superior al unui partid comunist sau muncitoresc ori al unei organizații de masă, care conduce întreaga activitate în intervalul dintre două congrese. 5 (Iuz; îs) ~ ele acțiune Reuniune temporară a organizațiilor muncitorești pentru lupta politică. 6 (Îas; înv) Organizație de luptă a muncitorilor englezi. 7 (Îs) ~ permanent Corp deliberativ compus dintr-un număr de membri aleși ai consiliului județean care îl sprijină pe prefect în activitatea sa. 8 (Îs) ~ provizoriu Organ administrativ local care își desfășoară activitatea până la alegerea unui nou consiliu. 9 ~ executiv Organ de conducere a unui consiliu popular, care exercită funcțiile acestuia în perioada dintre două sesiuni.

SINDICALISM s. n. 1. curent în mișcarea muncitorească care nega necesitatea unui partid politic al proletariatului și lupta politică, admițând numai lupta pentru reforme economico-sociale a muncitorilor uniți în sindicate. 2. faptul de a milita într-un sindicat al salariaților; mișcare sindicală. (< fr. syndicalisme)

ECONOMISM s. n. Curent oportunist în sînul mișcării muncitorești, care, propagînd ploconirea în fața spontaneității mișcării muncitorești, neagă rolul conducător al partidului clasei muncitoare și al teoriei revoluționare, considerînd că clasa muncitoare trebuie să ducă numai lupta economică, lupta politică lăsînd-o în seama burgheziei; a apărut la sfîrșitul secolului al XIX-lea în unele țări din Europa precum și în Rusia, unde a fost combătut și zdrobit de Lenin.

mișcare sf [At: (a. 1773) GCR II, 90/39 / Pl: ~cări / E: mișca] 1 Ieșire din starea de repaos și schimbare a locului, a poziției Si: (rar) mișcat¹ (1). 2 (Spc) Schimbare a poziției corpului, a membrelor etc Si: (rar) mișcat¹ (2). 3 Exercițiu sau parte a unui exercițiu sportiv executat prin schimbarea poziției corpului, a membrelor etc. 4 (Pex) Gest. 5 (Fam; îe) În doi timpi și trei ~cări Foarte repede. 6 Fiecare dintre mutările unei piese la o partidă de șah, de table etc. 7 (Fam; îe) A prinde ~a A înțelege din vreme rostul unui luciu, desfășurarea unei acțiuni etc. 8 (Muz) Tempo. 9 (Ccr) Parte dintr-o compoziție muzicală de dimensiuni mai mari. 10 Deplasare în spațiu Si: (rar) mișcat¹ (3), (înv) mișcătură. 11 (Îs) ~ perpetuă (sau, înv, ~ perpetuată) Funcționare a unui sistem fizic imaginar care, odată pornit, nu s-ar mai opri niciodată. 12 (îlv) A se pune în – A porni. 13 Fel de a-și mișca picioarele, mâinile, corpul în timpul deplasării. 14 (Fam; spc, șîe a face ~) Activitate fizică, de obicei plimbare, făcută în scop recreativ, curativ etc. 15 Agitație. 16 Serviciu care dirijează circulația trenurilor. 17 (îs) Birou (sau serviciu) de ~ (sau al mișcării) Birou sau serviciu de unde se dirijează într-o gară circulația trenurilor. 18 (Spc; mpl) Deplasare organizată, strategică a unei unități armate. 19 Mutare dintr-un loc sau post în altul Si: (rar) mișcat¹ (4). 20 Activitate. 21 (Spc) Acțiune sau curent care grupează un număr mare de oameni în jurul unei activități, al unei idei, concepții etc. Si: (înv) mișcământ (1). 22 (Îlav) În ~ Într-o stare de tulburare, de încordare. 23-24 (îe) A (se) pune în ~ (A intra sau) a determina pe cineva să intre în acțiune Si: a (se) activa. 25 Acțiune organizată de masă, cu caracter revendicativ Si: (înv) mișcământ (2) Vz răscoală, revoltă, revoluție. 26 (Ccr) Organizație care pune la cale acțiuni cu caracter revendicativ. 27 (Spc; șîs ~ muncitorească) Acțiune revoluționară. 28 (Spc; ccr) Partid, organizație care conduce o mișcare (25). 29 (Fig) Îndemn. 30 (Fiz) Mod sau formă de existență a materiei înglobând toate schimbările și procesele ce au loc în univers.

CODISM s. n. Tactică oportunistă preconizată de dușmanii clasei muncitoare introduși în rîndurile ei și care constă în mersul în coada evenimentelor, în ploconirea față de procesul spontan al mișcării muncitorești, în negarea rolului conducător al partidului, cu scopul de a zădărnici lupta revoluționară a proletariatului împotriva burgheziei. Lenin arată că a preamări procesul spontan al mișcării muncitorești și a nega rolul conducător al partidului, atribuindu-i acestuia doar rolul de înregistrator al evenimentelor, înseamnă a propovădui «codismul», a propovădui transformarea partidului într-un apendice al proceselor spontane, intr-o forță pasivă a mișcării, capabilă doar să contemple desfășurarea proceselor spontane și să spere că lucrurile vor merge bine de la sine. IST. P.C. (b) 53.

ILEGALITATE, ilegalități, s. f. 1. Caracterul a ceea ce este ilegal; faptă ilegală. Prefectul a săvîrșit o ilegalitate. 2. (De obicei precedat de prep. «în» sau «din») Situația ilegală în care activează o organizație muncitorească sau un activist al mișcării muncitorești din cauza prigoanei regimului capitalist. Partidul nostru a putut face față celor mai grele încercări și a mers înainte prin furtunile anilor de ilegalitate datorită încrederii în triumful cauzei proletariatului. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 361. [La muzeu] mii și mii de documente și fotografii... vorbesc de lupta dusă în ilegalitate de partid. STANCU, U.R.S.S. 59. Trăia la București un luptător în ilegalitate, cazangiul Voicu Cerneț. SADOVEANU, M. C. 166.

sectarism sn [At: LOVINESCU, C. VII, 104 / Pl: ? / E: fr sectarisme] 1 Atitudine de sectar (1-3) Si: sectantism (1). 2 (Pex) Detașare de o grupare, de spiritul general etc. Si: sectantism (2). 3 (Pex) Intoleranță, fanatism manifestate într-un anumit domeniu Si: sectantism (3). 4 (Spc; în mișcarea muncitorească) Atitudine rigidă care implică primejdia ruperii partidului revoluționar de mase, a transformării lui într-un grup închis, restrâns Si: (rar) sectantism (4).

MIȘCARE s. f. I. Acțiunea de a (s e) m i ș c a și rezultatul ei. 1. Ieșire din starea de repaos, de imobilitate, de fixitate, schimbare a locului, a poziției (v. c l ă t i n a r e, c l i n t i r e); s p e c. schimbare a poziției corpului, a membrelor etc.; exercițiu sau parte a unui exercițiu sportiv membrelor etc.; p. ext. gest. Cel mai mare meșter nu ar putea să afle formă . . . pentru atîtea osebite mișcări și săvîrșiri care face trupul omului. CALENDARIU (1814), 102/10. După 12 ceasuri să îndeletnice cu feliuri de trupești mișcări. DRĂGHICI, R. 152/8. El putea privi toate mișcările lor, fără să îl vază ele. GORJAN, H. I, 5/7. În așa stare. . . Și a frunzelor mișcare. . . Ne-ar fi fost de supărare, CONACHI, P. 268. O mișcare de deget [pe pistol] și s-a sfîrșit! NEGRUZZI, S. I, 28. Nu vezi mișcările ce fac picioarele Iuți și ușoare. BOLINTINEANU, O. 115. Prin mișcarea naltei ierbi, Eu te fac s-auzi în taină Mersul cîrdului de cerbi. EMINESCU, O. I, 110, cf. 150. Își mlădia trupul după mișcările calului. VLAHUȚĂ, D. 76, cf. BASSARABESCU, S. N. 20. Isidor, în mișcări repezi. . . , scoase din buzunarul stîng al mantalei cutia de tinichea. SAHIA, N. 77, cf. 34. Din mișcările mele, vede că nu-l înțeleg. SADOVEANU, O. VII, 342. Se lasă ușor înainte la fiecare mișcare a lopeților. BART, S. M. 28. Mașinile cu piston, numite și mașini cu mișcare alternativă. SOARE, MAȘ. 107, cf. IONESCU-MUSCEL, FIL. 249. Mișcarea de zbor a săritorului poate începe imediat după dezlipirea de teren. SP. POP. 1950, nr. 1750, 2/2. Mișcările membrelor superioare. PARHON, O. A. I, 266. Semăna cu maică-sa. . . cu mișcările scurte și stăpînite. DEMETRIUS, A. 9. Am văzut în fiece lucru-o mișcare De rugăciune și ardoare. ISANOȘ, Ț. L. 21. ◊ E x p r. În doi timpi și trei mișcări = foarte repede, imediat, la repezeală. Ozun dragă, ți-a răsucit bibilica aia capul în doi timpi și trei mișcări. C. PETRESCU, C. V. 339. ♦ Fiecare dintre mutările unei piese la o partidă de șah, de table etc. Fata juca șah cu Alexandru Comăneșteanu . . . făcuse o mișcare greșită, primejduind unul din turnuri. D. ZAMFIRESCU, Î. 3. ◊ E x p r. (Familiar) A prinde mișcarea = a înțelege (din vreme) rostul unui lucru, desfășurarea unei acțiuni etc. Cf. DL. ♦ Viteza cu care se execută o bucată muzicală sau o parte a ei; tempo. Cf. TiM. POPOVICI, D. M., DER. ♦ (Concretizat) Parte dintr-o compoziție muzicală de dimensiuni mai mari. Cf. DER. 2. Deplasare (în spațiu); înaintare; circulație. Cu margene copitii ușor izbind în pămînt, spre lină mișcare îndrepta pasul (a. 1773). GCR II, 90/39. Te bizuiești. . . să însemnezi și pravile pe-a mișcărei cerești cale. CONACHI, P. 276. Este de o mare utilitate în explicațiunea fenomenlor cerești și-n studiul mișcărilor stelelor. DRĂGHICEANU, C. 2, cf. 3. Am lăsat în urmă pe tovarășii mei și am rupt-o de-a fuga înainte, doar m-oi încălzi cu mișcarea., ALECSANDRI, T. I, 457, La răspîntia bulevardului, o teribilă mișcare de trăsuri, tramcare, tramvaie electrice. CARAGIALE, O. IV, 390. Acestui fenomen ceresc i se dă numirec de mișcarea diurnă a astrelor. CULIANU, C. 8, Mișcarea unui corp poate fi și ea de două feliuri, relativă și absolută. PONI, F. 7. Un sistem de referință poate fi considerat ca nemișcat In spațiu, mișcarea referită la un astfel de sistem se numește absolută. MARIAN-ȚIȚEICA, FIZ. I, 12, cf. 21. Deoarece în spațiul interplanetar nu există nici o rezistență de natură aerodinamică la înaintare, mișcarea corpurilor cerești se continuă veșnic. CONTEMP. 1955, nr. 478, 4/4. ◊ Mișcare perpetuă (sau, învechit, perpetuată) = funcționare imaginară a unui sistem fizic care, odată pornit, nu s-ar mai opri niciodată. A învoi toate aceste capete învățate e mai greu decît a găsi mișcarea perpetuată. NEGRUZZI, S. I, 268. ◊ E x p r. A se pune în mișcare = a porni. Toată suflarea s-a pus în mișcare: lumea de pe lume. . . alerga să vadă ce minune poate să fie? CREANGĂ, P. 228. Vagonul se pune-n mișcare. CARAGIALE, O. I, 279. Rîndul s-a pus în mișcare. Înaintăm. STANCU, U.R.S.S. 37. ♦ Fel de a merge (v. m e r s¹ 1, u m b l e t), de a-și mișca picioarele, mîinile, corpul în timpul deplasării. ♦ S p e c. (Familiar, mai ales în construcții cu verbul „a face”) Deplasare în spațiu făcută de cineva în scop recreativ, curativ etc.; plimbare. Avea nevoie de mișcare, de aer, de liniște. BART, E. 216. Am făcut puțină mișcare. Com. MARIAN. ♦ Forfotă, agitație, animație. În departamentul de război stăpînește mișcare mare, ce arată cum că miniștrii nu să află prea bine. GT (1839), 7¹/18. La ridicarea cortinii, se aud măsurile din urmă ale unui vals și se vede prin ușa din dreapta, în fund, mișcarea balului. CARAGIALE, O. VI, 205. E plin de mișcare pămîntul Și cîntă și codrul și vîntul. COȘBUC, P. II, 9. Deodată se făcu o mișcare în incintă. REBREANU, R. I, 196. Pretutindeni se vedea mișcare multă și voie bună. SAHIA, N. 61. Dis-de-dimineață, cînd răsăritul se aprindea, se deștepta și curtea o dată cu satul și se umplea de mișcare și de viață. SADOVEANU, O. I, 265. Pe Dunărea asta e mai multă mișcare decît în tot restul țării Românești. CAMIL PETRESCU, O. III, 128. ♦ Serviciu care dirijează circulația trenurilor. Direcția mișcării. LEG. EC. PL. 105. ◊ Birou (sau serviciu) de mișcare (sau al mișcării) = birou (sau serviciu) de unde se dirijează și se coordonează într-o gară circulația trenurilor. Biroul șefului de gară . . . este în același timp „birou de mișcare”, „telegraf”, „casa de bilete”. SEBASTIAN, T. 188. ♦ S p e c. (Mai ales la pl.) Deplasare organizată, strategică a unei unități armate. Să iei în băgare de samă mai bine mișcările dușmanilor. DRĂGHICI, R. 166/15. Luca Arbore la rîndul său informa pe poloni despre mișcările tătarilor. XENOPOL, I. R. IV, 219. Gazetele erau cu desăvîrșire mute în privința mișcărilor de trupe în țară. SADOVEANU, M. C. 72. 3. Schimbare intervenită în repartizarea personalului sau a bunurilor dintr-o unitate; mutare dintr-un post în altul. Mișcarea comerțului. LM. Guță Mereuță, jude de ședință adus în capitală la ultima mișcare în magistratură. C. PETRESCU, C. V. 182. Ține evidența mișcării patrimoniului mobil și imobil în cantități și valori. LEG. EC. PL. 211. 4. Activitate, acțiune; faptă; s p e c. (urmat de determinări indicînd domeniul, scopul, caracterul etc.) acțiune sau curent care grupează un număr mare de oameni în jurul unei activități, al unei idei, concepții etc., (învechit) mișcămînt. Mai la urmă să videți Mișcările și urmarea grecilor celor isteți, BELDIMAN, ap. GCR II, 243/24. Deosebite staturi. . . cari . . . se întrupară printr-o mișcare de unitate în două staturi. BĂLCESCU, M. V. 7. Este o mare mișcare națională între toți românii din Austria. id., ap. GHICA, A. 470. Curtea este plină, țara în mișcare: Soli trimiși de Poartă, vin la adunare. BOLINTINEANU, O. 36. Acestui fel de oameni să nu le fie îngăduit a ocupa locul cel de frunte în mișcarea intelectuală a poporului lor. MAIORESCU, CR. II, 103, cf. III, 3. Cea întîi mișcare intelectuală care se începe acum cu tinerimea care se ridică. VLAHUȚĂ, O. A. III, 39. Cea întâi mișcare critică în țara românească. IBRĂILEANU, SP. CR. 92. Creațiunile artistice, de seamă, la oricare alte țări civilizate, n-au venit fără mari mișcări culturale. BACOVIA, O. 240. Acestea au fost teatrele de avantgardă. . . care erau legate de mișcarea de avantgardă a intelectualilor progresiști. CONTEMP. 1948, nr. l10, 12/1. Este necesar ca mișcarea întrecerilor socialiste să se generalizeze. LEG. EC. PL. 425. Mișcarea sportivă, cu sutele de mii de sportivi din țara noastră, este prezentă. SP. POP. 1951, nr. 1 814, 3/2. Mișcarea pentru pace, cea mai uriașă mișcare de masă cunoscută în istorie, a crescut în amploare, și-a lărgit și și-a întărit rîndurile în toate țările. SCÎNTEIA, 1 953, nr. 2 826. lbrăileanu a susținut o mișcare de cultură. V. ROM. martie 1956, 28. O dată cu acestea se naște și o mișcare socialistă – revista Contemporanul o oglindește ideologic. RALEA, S. T. III, 188. ♦ L o c. a d v. În mișcare = într-o s tulburare, de încordare. Simțirile-i sîn, deștepte; inima-i veghiată este mereu în mișcare. ODOBESCU, S. III, 17. ◊ E x p r. A (se) pune în mișcare = a intra (sau a determina pe cineva să intre) în acțiune, a deveni (sau a face să devină) activ. Încă pe cînd era în fașii, Marta avea obiceiul de a pune toată casa în mișcare. SLAVICI, N. I, 80. Toată pădurea se puse mișcare; urlau dobitoacele de ți se făcea părul măciucă pe cap. ISPIRESCU, L. 7. Imediat îi puse în mișcare să oprească loja cea mai bună pentru spectacolele fixate. REBREANU, R. I, 186. Articolul de azi i-a pus pe toți în mișcare. BARANGA, I, 159. ♦ Acțiune (organizată) de masă, cu caracter revendicativ. V. r e v o l t ă, r ă s c o a l ă, r e v o l u ț i e. Mișcarea din Iași, liniștită, nerezemată pe vreo putere armată (a. 1 848). URICARIUL, X, 17. El conducea toate mișcările studențimei. CARAGIALE, O. I. 246. Urzea în capu-i trudit programul unei mișcări serioase și hotărîtoare, al cărei început era fixat pentru a doua zi. VLAHUȚĂ, N. 192. Am mai văzut însă încă o dată că în toate mișcările burgheze fapta nu urmează vorbei. IONESCU-RION, C. 27. Orice mișcare de revoltă în rîndurile muncitorești nu poate să aducă decît bine cauzei proletare. SAHIA, N. 40. Mișcarea lui Tudor Vladimirescu a început ca un episod al Eteriei și al revoluției grecești. OȚETEA, T. V. 29. Deși nu se afla încadrat în mișcarea revoluționară, Turgheniev era urmărit și supravegheat în ceea ce publica. SADOVEANU, E. 235. ♦ (Concretizat) Organizație cu caracter revendicativ. Se cunoaște că n-ai făcut niciodată politică într-o mișcare clandestină. STANCU, R. A. V, 308. ♦ S p e c. (De obicei urmat de determinarea „muncitorească”) Acțiunea revoluționară a clasei muncitoare; (fără determinări; concretizat) partid, organizație care conduce o asemenea acțiune. Manifestul Partidului Comunist consacră pasagii speciale de critică necruțătoare agenților burgheziei în sînul mișcării muncitorești. CONTEMP. 1 949, nr. 122, 3/5. Fochistul, după multe sondaje și încercări, îl atrăsese în mișcare. STANCU, R. A. III, 25. E democrată, dar n-are legături cu mișcarea, pe cît știu. BENIUC, M. C. I, 63. Trecea în Pașcani drept cel mai bâtrîn om din mișcarea muncitorească. GALAN, Z. R. 17. Amîndoi sîntem în mișcare de aproape cinci ani. id. ib. 254. Fără partidul comunist și teoria sa marxistă, mișcarea muncitorească ar fi condamnată la spontaneitate, la bîjbîire în întuneric, la jertfe fără de număr. SCÎNTEIA, 1 953, nr. 2 701. 5. F i g. Îndemn, imbold, impuls, pornire. Cu toate mișcările inimii ai poftit dorirea cea de săvîrșit părăsind dulceața lumii. MINEIUL (1 776), 172^r2/7. A plecărilor din fire mișcările ațîțate, Sînt și mai tari și mai dese decît cele judecate. CONACHI, P. 277. Dacă eram copilul unei familii bogate și de nume strălucit, aș fi luat toate manifestațiile de dragoste ce mi s-au arătat zilele acestea ca o adulațiune nevrednică să deștepte în sufletul meu cea mai slabă mișcare de recunoștință. CARAGIALE, O. VII, 299. ♦ (Astăzi rar; adesea determinat prin „sufletească” sau „a sufletului”) Sentiment, emoție. Cvintilian zicea că este dator poeziei cea mai mare parte a mișcărilor celor retorice și frumusețele ce află cineva în scrierile sale. CR (1 832), 288²/5. În acest moment mișcarea în cei mai mulți stoarse lacrimi. BARIȚIU, P. A. III, 452. Avea niște ochi mici și negri în cari se resfrîngeau cu o deosebită energie și repeziciune toate pasiunile și toate mișcările sufletului. HASDEU, I. V. 18. Fără voie m-am gîndit la tine, la darul cel mare cu care te-a înzestrat firea de a-ți descrie mișcările sufletești. GANE, N. III, 147. Prin rolul ei biologic . . . femeia a trebuit să-și ascundă mișcările sufletești în fața bărbatului. IBRĂILEANU, S. L. 27.Misia istoriei este a ne arăta, a ne demonstra acestă transformație continuă, această mișcare progresivă a omenirei. BĂLCESCU, M. V. 3. Mișcarea din jos în sus și de sus în jos este o condițiune inevitabilă, fatală a vieții omenești. GHICA, S. 228. Discuția urmă caldă cu observații și mărturisiri asupra acestui mister care ne înconjoară: natura veșnic în mișcare. SADOVEANU, E. 174. II. (Filoz.) Mod sau formă de existență a materiei, înglobînd toate schimbările și procesele care au loc în univers. Toată zidirea doarme!. . . tot se arată mort! parcă s-ar fi precurmat mișcarea ce dă viață universului. MARCOVICI, C. 8/7. Sînt legi comune tuturor fenomenelor naturii și vieții, de exemplu legea care spune că materia nu poate exista fără mișcare, după cum mișcarea nu poate fi concepută fără materie. CONTEMP. 1949, nr. 120, 3/3. Aplicînd dialectica materialistă la studiul mișcării materiei, Engels arată că fiecărei trepte de dezvoltare a materiei îi sînt specifice forme calitativ deosebite de mișcare. LUPTA DE CLASĂ, 1 953, nr. 7, 55. – Pl.: mișcări. – V. mișca.

CRISTESCU, Gheorghe (1882-1973, n. sat Copaciu, jud. Giurgiu), reprezentant al mișcării muncitorești și socialiste din România. Unul dintre fondatorii partidului comunist, al cărui prim conducător a fost (1921-1924). Exclus din P.C.R. în 1926.

COADĂ, cozi, (2, 4 și) coade, s. f. 1. Apendice terminal al părții posterioare a corpului animalelor, avînd scheletul formar din prelungirea coloanei vertebrale; păru! care acoperă acest apendice. Castor îi sărea cu labele pe piept, clătinîndu-și bucuros coada stufoasă. C. PETRESCU, S.172. Coada lui Chirică se umflă dintr-o dată ca un măturoi. SADOVEANU, N. F. 34. Purceluși cu coada sfredel și cu bețe-n loc de labă. Cum mai bine i se șede unui purceluș de treabă. EMINESCU, O. I 84. Ciudă mi-i și rău îmi pare C-am iubită și nu-i mare. Am nădejde c-o mai crește. Cînd o prinde mîța pește Și coada la urs o crește! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 431. ◊ Expr. A da din coadă = (mai ales despre cîini) a mișca coada încoace și încolo; fig. (despre oameni) a se linguși pe lîngă cineva. A-și vîrî (sau băga) coada (în ceva) = a se amesteca în chestiuni care nu-l privesc, a-și vîrî (sau băga) nașul unde nu-i fierbe oala, v. nas. Își vîră (sau și-a vîrît) dracul coada (undeva), se spune cînd într-o situație se ivesc neînțelegeri, intrigi, motive de discordie. Diavolul vrajbei nu cuteza să-și vîre coada între ei. ISPIRESCU, L. 389. A călca (pe cineva) pe coadă = a atinge pe cineva unde-l doare, a-l supăra. A pune coada pe (sau la) spinare = a pleca lăsînd totul baltă, a o șterge. A pleca (sau a fugi, a ieși, a se duce, a se întoarce etc.) cu coada între picioare (sau între vin ) = a pleca (sau a fugi, a se întoarce etc.) umilit, rușinat, fără izbîndă. Bogătașul ieși cu coada între picioare. ISPIRESCU, L. 178. A atîrna (cuiva ceva) de coadă = a-i pune în spate o vină, o greșeală, a-l acuza de ceva. Nu era așa căscăund flăcăul acesta și pe nedrept îi atîrnau de coadă acest ponos ceilalți argați din sat. ISPIRESCU, L. 230. A trage mîța (sau pe dracul) de coadă = a trăi greu, a nu avea nici strictul necesar, a duce o viață plină de lipsuri și de privațiuni. Vorbea cu dispreț... țața Niculina despre cutare că trage pe dracu de coadă. PAS, Z. I 85. (Get-beget) coada vacii = neaoș, vechi, băștinaș. Nu e numai un cîine scurt de coadă v. cîine. (Ironic) Umblă cîinii cu covrigi (sau colaci) în coadă v. cîine. ◊ Compuse: coada-șoricelului = plantă erbacee ale cărei flori albe sau trandafirii se întrebuințează (sub formă de infuzie) contra tusei (Achillea millefolium). Femeile-și țineau calea vorbind de leacurile cu cuvîntul ori cu buruiana. Socul macul, salcîmul și coada-șoricelului sînt pentru tuse. DELAVRANCEA, S. 265; Coada-Calului = plantă erbacee caracterizată prin două tipuri de tulpini (simultane sau succesive), una fertilă, simplă sau cu ramuri reduse, alta sterilă, prevăzută cu noduri din care pornesc ramuri verzi (Equisetum arvense). ◊ Partea dindărăt, îngustată, a corpului unor animale (a peștelui, a șarpelui etc.). Și îndată, [știuca] lovind din coadă, făcu pe Aleodor un cosăcel. ISPIRESCU, L. 45. ♦ Pene lungi crescute pe regiunea terminală a coloanei vertebrale a păsărilor. Ochii ei erau pui de lostun... stăteau puțin pieziș, cu cozile spre tîmple. SADOVEANU, D. P. 30. Ciocănitoarea voi s-o zbughească afară, dar veverița o prinse de coadă. GÎRLEANU, L. 14. Baba se duce în poiată, găbuiește găina, o apucă de coadă și o ia la bătaie. CREANGĂ, P. 69. ◊ Expr. (Familiar) A prinde prepelița de coadă = a se îmbăta. Încă o dușcă, Bujoraș dragă... Și cele multe înainte... (în parte) Începe a prinde prepelița de coadă. ALECSANDRI, T. 239. 2. Părul sau o parte din părul capului omenesc (azi numai al femeilor), crescut lung și apoi împletit; cosiță. Era un om mare și plin, cu ochii mititei foarte pătrunzători. Părul cărunt îi era strîns pieptănat și împletit în coadă la ceafă. SADOVEANU, B. 38. Părul ei de aur era împletit în cozi lăsate pe spate. EMINESCU, N. 8. Flăcăi groși în ceafă, Voinici făr’ de leafă, Cu chivere nalte, Cu cozile late, Lăsate pe spate. ALECSANDRI, P. P. 63. ◊ Expr. (Despre femei) A împleti coadă albă = a îmbătrîni nemăritată. Ești ca floarea cea de nalbă, Dar împletiși coadă albă. ALECSANDRI, P. P. 340. (În trecut, cînd femeile erau desconsiderate) Coadă lungă, minte scurtă, se spunea pentru a lua în derîdere inferioritatea intelectuală atribuită în mod tendențios femeilor. Apoi mai este încă și o vorbă romînească: Coadă lungă, minte scurtă! zicătoare nesocotită a poporului, pe care adesea o dă de minciună și femeia cu lungi plete și vulpea cea lung-codată. ODOBESCU, S. III 44. De cînd nemții cu coadă (aluzie la timpul cînd se purta perucă cu coadă) = de demult, din moși-strămoși. 3. Partea care leagă fructul, frunza sau floarea de lujer sau de creangă; peduncul. Ceai de cozi de cireșe. 4. Partea dinapoi, care se tîrăște pe jos, a veșmintelor lungi, mai ales a celor purtate de femei; trenă. V. poale, pulpană. Nu îndrăzneau să le invite [la dans], temîndu-se să nu calce pe coadele rochiei lor. NEGRUZZI, S. I 105. ♦ Prelungire în partea dindărăt a unor piese de îmbrăcăminte. Frac cu coadă. ♦ Prelungirea luminoasă, în formă de trenă, a cometelor. ♦ Fîșia de cîrpe (înnodate) sau de hîrtie care atîrnă de partea de jos a unui zmeu spre a-l face să se înalțe și să se mențină în aer. Nu mai vorbește decît de zbîrnîitori, cumpănă, coadă, zmeie. C. PETRESCU, Î. II 57. ◊ Expr. A se ține de coada cuiva sau a se ține (sau a umbla) coadă după cuiva = a fi nedespărțit de cineva, a nu se depărta de el, a se ține scai de cineva. Ce te ții coadă după mine? 5. Partea unui instrument sau a unui obiect de care se apucă cu mîna; mîner. V. toartă, cotor. Ia buzduganul de coadă și, cînd îl zvîrle... nu se mai vede. CREANGĂ, P. 56. Trebuie să știți însă, și pot să dau dovadă, Că pe vremea aceea toporul n-avea coadă. ALEXANDRESCU, P. 131. Eu pui coadă la măciucă Și mi-e gîndul tot la ducă. TEODORESCU, P. P. 290. ◊ Expr. A lua (sau a apuca ceva) de coada = a se apuca de treabă, a începe ceva. Ne-om întoarce iar la Măgura, ca să luăm de coadă toate cîte-am lăsat. SADOVEANU, B. 290. (În trecut, cînd femeile erau desconsiderate) A vedea de coada măturii (sau tigăii) = a-și vedea de treburile gospodărești. Șezi acasă... de vezi de coada măturii și de zarzavaturile de la bucătărie. ISPIRESCU, L. 14. Coadă de topor = persoană care servește de unealtă în mîna dușmanului, ducînd o activitate dăunătoare colectivității în care s-a strecurat; trădător. Soldații au izgonit cozile de topor și au pus în locu-le oameni în care aveau încredere. PAS, Z. III 261. 6. Partea de jos sau de dinapoi cu care se termină ceva; bucată de la sfîrșitul unui lucru. V. sfîrșit, capăt, extremitate. Școlarul o spune cățelului [poezia], cu glas sărbătoresc... pînă cînd ajungea la coada poeziei. GALACTION, O. I 306. Am găsit, din norocire, un vagon de clasa a doua la coada trenului. CARAGIALE, M. 141. Colbul ridicat din carte-ți l-o sufla din ochelari Și te-o strînge-n două șiruri, așezîndu-te la coadă, În vro notă prizărită sub o pagină neroadă. EMINESCU, O. I 134. E ușor a scrie versuri Cînd nimic nu ai a spune, Înșirînd cuvinte geale Ce din coadă au să sune. EMINESCU, O. I 226. ◊ Loc. adv. La (sau în) coadă = la locul cel din urmă, cel mai disprețuit. De la coadă = de la sfîrșit spre început. ◊ Expr. (Despre un activist de partid sau despre o organizație de partid sau de masă) A se tîrî (sau a fi) în coada maselor (sau masei) = a coborî la nivelul păturilor înapoiate ale masei, transformîndu-se într-un apendice al mișcării muncitorești spontane și negînd rolul de conducere al partidului. V. codism. Lipsa de considerare pentru chestiuni mărunte duce ușor la izolarea partidului de preocupările zilnice ale masei și de frămîntările ei, îl face sau să se tîrască în coada masei sau să se depărteze de ea, luînd-o înainte. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 35. A nu avea nici cap, nici coadă = a nu avea nici o noimă, nici un înțeles, nici un plan; a fi contra rațiunii, contra bunului simț, contra ordinii firești a lucrurilor. Coada trăsurii = partea dinapoi a trăsurii, în formă de treaptă sau de capră. ♦ Coada ochiului = marginea, (mai ales) unghiul extern al ochiului. Pe tîmple, lîngă coada ochiului, avea încrețituri mărunte și multe. DUMITRIU, V. L. 7. Cu surîsul în coada ochilor, o porneam spre șosea, în ceată deasă de cinci. DELAVRANCEA, T. 7. ◊ Expr. A trage (sau a se uita, a privi, a urmări, a căuta, a zări) cu coada ochiului = a arunca o privire într-o parte, pieziș, pe furiș, pentru a observa ceva fără a fi văzut sau pentru a face semn cuiva (să vină, că ești înțeles etc.). Bătrînul a clipit și a cătat cu coada ochilor să vadă dacă nu-l pîndește careva. POPA, V. 171. Din cînd în cînd, cu coada ochiului se uita la Nadina care surîdea. REBREANU, R. I 51. Trăgea cu coada ochiului, spre a vedea dacă o bagă în seamă cei de primprejur. ISPIRESCU, U. 21. Din vreme în vreme, fetele trăgeau cu coada ochiului și aruncau flori sau noduri de peteală în partea flăcăilor. GHICA, S. A. 59. ◊ (Rar) A face cu (sau din) coada ochiului =a face cu ochiul. V. ochi. Una într-alta [fetele] se legănau, făcîndu-și din coada ochiului. DELAVRANCEA, S. 45. ♦ (Urmat de determinări arătînd obiectul) Partea unde se îngustează un lac sau un iaz; locul unde se scurge apa dintr-un rîu sau pîrău în eleșteu. Apa ce trebuia la grădinile lor o pompau din coada lacului. SADOVEANU, M. C. 110. Casa păscarului era în izbeliștea vîntului, la o coadă de iaz înghețat. SADOVEANU, P. S. 36. ♦ (Rar) Poalele unui munte, unui deal sau unei stînci. Era o scobitură făcută de la fire în coada unei stînci. STĂNOIU, C. I. 154. ♦ Fig. Persoană care, din cauza lipsei de sîrguință sau de pricepere, ocupă ultimul loc într-o colectivitate. Dar în războaie, la Vidin, la Făgăraș, Cînd era mai cruntă lupta, fost-am coadă sau fruntaș? DAVILA, V. V. 27. 7. Șir lung de oameni care așteaptă înaintea unui ghișeu, într-un magazin etc. să le vină rîndul. (Mai ales în expr.) A face coadă = a aștepta să-i vină rîndul în fața unui ghișeu, într-un magazin etc. Domnișoara din dosul ghișeului părea că ignoră cu desăvîrșire existența celor zece oameni rezemați de gratii, făcînd coadă. C. PETRESCU, Î. II 147.

ilegalist, ~ă [At: V. ROM., noiembrie 1950, 44 / Pl: ~iști, ~e / E: ilegal + -ist] 1-2 smf, a (Persoană) care desfășoară în ascuns o activitate politică Si: partizan (4). 3 Membru al unui partid scos în afara legii. 4 (Iuz) Activist al mișcării muncitorești trecute în ilegalitate (10).

CĂLI¹, călesc, vb. IV. Tranz. 1. A mări duritatea și rezistența unui metal(în special a fierului și a oțelului) prin răcire după o încălzire la temperatură înaltă; a face mai rezistent un metal prin călire. Eu îți dau securi călite Doar în apă ne-ncepută, apă vie de izvor. DAVILA, V. V. 87. Nu e paloș de fier, Călit de vrun săbier. TEODORESCU, P. P. 571. ◊ Refl. pas. «Așa s-a călit oțelul», de N. Ostrovski. 2. Fig. A întări, a oțeli. Un soi de viteji Cum numai partidul călește! DEȘLIU, M. 72. Strașnică toamnă! înviorează, călește puteri ostenite. TOMA, C. V. 396. ◊ Refl. Eroicul Partid Comunist al Uniunii Sovietice, cea mai strălucită brigadă de șoc a mișcării muncitorești mondiale, s-a creat și s-a călit în condițiile luptei neîmpăcate împotriva dușmanilor clasei muncitoare și ai socialismului. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 31. Puterea de rezistență a tînărului stat sovietic la asaltul lumii capitaliste, împletită cu puterea lui de a construi o lume nouă. s-a călit în această luptă dusă victorios sub conducerea Partidului comunist. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 111, 2/3.

SOCIAL-DEMOCRAT², -Ă, social-democrați, -te, s. m. și f. Membru al unui partid social-democrat; partizan al social-democrației. În prezent numeroși social-democrați se pronunță pentru o luptă activă împotriva pericolului de război și a militarismului, pentru o apropiere de țările socialiste, pentru unitatea mișcării muncitorești. SCÎNTEIA, 1956, nr. 3520. ◊ Social-democrat de dreapta = membru al unei aripi extreme dintr-un partid social-democrat, care tinde spre o colaborare cu burghezia, împotriva intereselor clasei muncitoare.

ECONOMISM s.n. Curent oportunist manifestat în sînul mișcării muncitorești ruse la sfîrșitul sec. XIX și începutul sec. XX, care nega rolul conducător al partidului clasei muncitoare și rolul teoriei revoluționare, considerînd că proletariatul trebuie să se limiteze numai la lupta economică, lăsînd lupta politică în seama burgheziei liberale. [< rus. ekonomizm].

LENINISM s. n. Marxism-leninism. Leninismul este marxismul epocii imperialismului și a revoluției proletare. Mai precis: leninismul este teoria și tactica revoluției proletare în general, teoria și tactica dictaturii proletariatului în special. STALIN, PROBL. LEN. 2. Crearea Partidului Comunist din Romînia a însemnat o măreață victorie a leninismului asupra oportunismului în mișcarea muncitorească din țara noastră. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 8, 91. Leninismul a devenit arma invincibilă a tuturor oamenilor muncii în lupta lor pentru eliberarea de robia capitalistă, pentru democrație și socialism, pentru pace în întreaga lume. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2874.

NAZIST, -Ă adj., s. m. și f. 1. adj. Care aparține nazismului, privitor la nazism. Diplomația Germaniei naziste se deda la o propagandă uriașă care intimida pe mulți și care făcea ca micile state europene să tremure de teama armatelor germane. stancu, r. a. iv, 76. Comuniștii vedeau cum se apropie momentul ocupației naziste. beniuc, m. c. i, 86. 2. s. m. și f. Adept sau membru al partidului național-socialist german creat de Hitler. Poliția a dat voie să treacă prin cartierul muncitoresc... hoarde de naziști încolonați. beniuc, m. c. i, 150. – pl.: naziști, -ste. – Și: (rar) națist, -ă adj., s. m. și f. bul. Fil. vi, 45. – De la nazism. cf. fr. nazi.

SINDICALISM s. n. Curent mic-burgbez oportunist, ivit în mișcarea muncitorească la finele secolului al XIX-lea sub influența unor elemente reformiste, care nega necesitatea unui partid politic al proletariatului și a luptei politice împotriva capitalismului, admițînd numai metodele luptei economice a muncitorilor uniți în sindicate.

CONȘTIENT, -Ă, conștienți, -te, adj. (Despre oameni) 1. Care-și dă seama de realitatea înconjurătoare, care are conștiință (1). Cînd a spus aceste cuvinte, era pe deplin conștient. 2. Care-și dă seama de posibilitățile sale, de rolul care-i revine în societate. Cu cît țăranii devin mai conștienți, cu atît mai ferm sînt ei de partea muncitorilor, cu atît mai fermă este hotărîrea lor de a ajuta prin toate mijloacele statul muncitoresc, pentru a face imposibilă reînscăunarea puterii moșierilor și capitaliștilor. LENIN, O. A. II 515. Democrație internă de partid înseamnă intensificarea activității maselor partidului și întărirea unității partidului, întărirea disciplinei proletare conștiente în partid. STALIN, O. VIII 157. Marx și Engels au învățat proletariatul să fie conștient de forțele sale, să fie conștient de interesele sale de clasă, să se unească pentru a lupta cu hotărîre împotriva burgheziei. IST. P.C. (b) 16. Unitatea de voință și de acțiune a partidului presupun o disciplină unică, de fier, conștientă și respectată cu strictețe de toți comuniștii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2603. – Pronunțat: -ști-ent.

INTERNAȚIONALĂ, internaționale, s. f. Asociație din trecut a partidelor și a organizațiilor clasei muncitoare din lumea întreagă. Internaționala I (1864-1872) a pus bazele unei organizații internaționale muncitorești, menită să-i pregătească pe muncitori în vederea asaltului revoluționar împotriva capitalului. LENIN, O. A. II 467. Primul congres al partidelor comuniste din diferite țări, întrunit la Moscova în martie 1919, fondă, din inițiativa lui Lenin și a bolșevicilor, Internaționala [a III-a] comunistă. IST. P.C. (b) 338. În loc să adopte o tactică de luptă împotriva războiului imperialist, partidele social-democrate din Internaționala a II-a au renunțat la internaționalismul proletar, trecînd de partea propriilor guverne imperialiste și a propriei burghezii. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 12, 12. – Pronunțat: -ți-o-.

STÎNGA s. f. art. Aripă mai radicală a unui partid, a unei școli filozofice etc. Stînga laburistă. Stînga hegeliană. ◊ Loc. adj. De stînga = apropiat de mișcarea muncitorească, partizan al politicii revoluționare. Socoți că nu e un om de stînga? CAMIL PETRESCU, O. II 534.

AUTORITATE, (2) autorități, s. f. 1. Drept, putere de a comanda, de a da dispoziții sau de a impune cuiva ascultare. 2. Putere politică sau administrativă într-un stat; stăpînire, cîrmuire. ♦ Instituție, organ (central sau local) al puterii de stat. La ora trei, convoiul mortuar trebuie să pornească. Autoritățile portului s-au opus, interzicind întreruperea muncii. SAHIA, N. 41. ♦ (Concretizat) Reprezentant al puterii de stat. Autoritățile au ocupat loc în tribună. 3. Puterea de a se impune cuiva prin capacitatea, meritele sau calitățile sale; prestigiu, trecere, vază, considerație. A avea (sau a se bucura de) autoritate = a se bucura de prestigiu sau considerație. Creat și crescut de Lenin și Stalin, Partidul Comunist al Uniunii Sovietice se bucură de cea mai mare autoritate și influență în mișcarea revoluționară și muncitorească internațională. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2647. ♦ (Concretizat) Persoană care se impune prin prestigiul sau cunoștințele sale. – Pronunțat: a-u-.

CONSERVATOR², -OARE, conservatori, -oare, adj. Care este atașat de trecut, de formele vechi, depășite, ale vieții politice, economice și culturale și refractar, adesea dușmănos, față de tot ce e nou, față de orice inovație, de orice progres în viața politică, economică și culturală. Cu un gest imperios, îndărătnicul și conservatorul. slujbaș făcea oamenilor semn să intre în lan. ANGHEL, PR. 84. Partid conservator = nume purtat de unele partide politice burgheze reacționare care manifestă dușmănie față de tot ce este nou în general și față de mișcările muncitorești și revoluționare în special; în condițiile imperialismului ele devin exponente ale politicii de expansiune, luptă împotriva libertăților democratice și trec fățiș de partea fascismului. ♦ (Substantivat, m.) Membru al unui asemenea partid politic; (la pl.) partidul conservator.

PARTIDUL SOCIAL-DEMOCRAT AL MUNCITORILOR DIN ROMÂNIA (P.S.D.M.R.), primul partid al muncitorilor din România, Creat la București în urma Congresului din 31 mart./12 par.-3/15 par. 1893, la care au participat 55 de delegați, reprezentând organizații politice și profesionale din București, Iași, Ploiești, Galați, Craiova, Bacău, Botoșani, Tecuci, Târgul Frumos. Congresul adoptă Programul (vot universal și direct pentru toți cetățenii României ce au împlinit vârsta de 20 de ani, fără deosebire de sex, de religie și de rasă, egalitatea în drepturi a femeilor, impozitul progresiv asupra veniturilor, ziua de muncă de opt ore, repaus duminical ș.a.), statutul și Consiliul General al partidului format din: Ioan Nădejde, Vasile G. Morțun, Alexandru Radovici, Alexandru Ionescu, Constantin Mille. Din 1907, conducerea centrală a partidului a fost asigurată de către Comitetul Central, iar din 1910, de Comitetul Executiv. După trecerea (apr. 1899) unor fruntași ai partidului, așa-numiții „generoși”, în Partidul Național-Liberal, a avut loc dezorganizarea, pentru un timp, a P.S.D.M.R.-ului; în acest răstimp, mai ales, începând din 1901, organizațiile politice și profesionale ale muncitorilor își continuă activitatea sub conducerea cercului „România muncitoare”. La Conferința pe țară de la Galați (29 iun./12 iul.-1/14 iul. 1907) a sindicatelor și cercurilor socialiste din România se hotărăște înființarea Uniunii Socialiste din România, care la Congresul din 31 ian./13 febr.-2/15 febr. 1910 se transformă în Partidul Social-Democrat din România (P.S.D.R.); cu acest prilej se adoptă un program cu revendicări general-democratice: vot universal, legislație muncitorească, drept de asociere și de grevă, ziua de muncă de opt ore, contract colectiv de muncă, condamnarea oricăror forme de antisemitism etc. În perioada neutralității (1914-1916), P.S.D.R. a organizat manifestații împotriva intrării României în „războiul imperialist”, și a salutat Unirea din 1918, cerând ca „România nouă de astăzi se devină România socialistă de mâine”. La 28 nov./11 dec. 1918, P.S.D.R. își schimbă denumirea în Partidul Socialist din România (P.S.R.), care adoptă un program politic, cunoscut sub numele de „Declarații de principii”, în care înscrie teza bolșevică a „cuceririi puterii politice prin orice mijloace, în vederea instaurării dictaturii proletariatului”, precizând că „Partidul Socialist din România este un partid de clasă, care, inspirându-se de la ideile socialismului științific, urmărește desființarea exploatării muncii sub orice formă prin trecerea mijloacelor de producție și de schimb în stăpânirea societății”. Din Comitetul Executiv al partidului au făcut parte: Ilie Moscovici, Gheorghe Cristescu, Ion C. Frimu ș.a. P.S.R. a stimulat mișcările revendicative: greva muncitorilor tipografi din București (13/26 dec. 1918), greva generală din 20-28 oct. 1920 etc. După revenirea în țară de la Moscova (1920) a delegației P.S.R. (Gh. Cristescu, Al. Dobrogeanu-Gherea, D. Fabian, E. Rozvan, C. Popovici, I. Flueraș) se convoacă la București (30 ian.-2 febr. 1921) Consiliul General al Partidului Socialist din România și a Comisiei generale a sindicatelor, la care se conturează trei puncte de vedere față de problema afilierii la Internaționala a III-a, Comunistă: gruparea de stânga (comuniștii), cu 18 voturi cer afilierea imediată, reprezentanții social-democrației (8 voturi) resping această idee și cer afilierea la Internaționala de la Amsterdam, iar cei situați pe poziții de centru („socialiștii-unitari”) (12 voturi) dorind menținerea unității de acțiune a Partidului Socialist, propun reluarea discutării afilierii și alegerea unui Consiliu General, constituit, în mod egal, din reprezentanții tuturor celor trei puncte de vedere. Consiliul, aprobând cu majoritate de voturi moțiunea grupării comuniste, hotărăște convocarea Congresului general al partidului pe data de 8 mai 1921, care transformă P.S.R. în Partidul Comunist din România (P.C.R.). Reprezentanții social-democrați, adversari ai afilierii la Internaționala a III-a, Comunistă, părăsesc partidul. A editat publicațiile: „Munca” (1890-1894); „Lumea nouă” (1894-1900); „România muncitoare” (ian.-iun. 1902; 1905-1914); „Lupta zilnică” (1914-1916); „Socialismul” (1918-1921).

BLOC¹, blocuri, s. n. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. «de») Bucată foarte mare dintr-o materie solidă și grea; masă solidă (de materie) dintr-o singură bucată. Văzui... cum crapă A stîncilor întunecate blocuri. TOPÎRCEANU, B. 92. În cămășile lor albe de pînză, oamenii păreau niște blocuri de marmoră. SANDU-ALDEA, D. N. 242. 2. Grămadă de lucruri (de același fel) considerate ca alcătuind o masă unică. Organe, haine, groază, la un loc, Nu sînt decît un bloc. CAMIL PETRESCU, V. 79. ◊ Loc. adv. În bloc = împreună, laolaltă, formînd un tot. ♦ (În expr.) Bloc de desen = teanc de foi de hîrtie tăiate egal, ușor lipite una peste alta și întrebuințate la desenat. Bloc de calendar = calendar format din mai multe foi detașabile (după numărul zilelor sau al săptămînilor dintr-un an). Bloc de birou = teanc de foi de hîrtie tăiate egal, legate la o margine a lor, de obicei perforate (ca să poată fi ușor desprinse) și folosite pentru a face însemnări. 3. Clădire de dimensiuni mari, cu mai multe etaje, cuprinzînd un număr important de apartamente, birouri, magazine etc. Pe colbuitul șes al ăstor locuri, Din strîmbele bordeie, astăzi cresc Și cată-n soare falnicele bloctcri Din cartierul nou muncitoresc. CASSIAN, H. 23. 4. (De obicei determinat prin «al cilindrilor») Parte principală a motoarelor cu ardere internă, la care doi sau mai mulți cilindri sînt turnați împreună. 5. Alianță, înțelegere (între state, partide, grupări etc.) încheiată în vederea realizării unor scopuri politice comune. Organizatorii unui nou război fac totul pentru a împărți statele în blocuri ostile unul față de altul. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2968.

MENȘEVISM s. n. Curent oportunist mic-burghez apărut în sînul social-democrației ruse, susținut de burghezia liberală, urmărind să promoveze tendințele acesteia în rîndurile mișcării muncitorești și să adapteze lupta clasei muncitoare la liberalismul burghez; ca manifestare a oportunismului internațional, acest curent s-a coalizat cu burghezia împotriva proletariatului revoluționar, dar a fost zdrobit de către partidul comunist și puterea sovietică.

INTERNAȚIONALA II, uniune internațională a partidelor socialiste și social-democrate europene, fundată la Paris, în 1889, cu participarea lui Fr. Engels. La începutul Primului Război Mondial și-a încetat activitatea. În 1919, a reapărut sub numele de internaționala de la Berna, iar în 1923 a fuzionat cu Internaționala II 1/2 (înființată în 1921, la Viena), punându-se bazele Internaționalei Socialiste Muncitorești (cu sediul la Hamburg). Dizolvată în 1939, a fost reconstituită în 1951 sub denumirea de Internaționala Socialistă (cu sediul la Frankfurt am Main și, ulterior, la Londra).

COALIȚIE, coaliții, s. f. Alianță între două sau mai multe state, grupări politice, clase sociale etc. făcută în scopul unei acțiuni comune, pentru a atinge ace lași țel. În urma actului din 23 August 1944, Romînia, care fusese aliată cu Germania hitleristă, a ieșit din război, a trecut de partea coaliției antihitleriste și a întors armele împotriva nemților. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 99. Coaliția imperialistă calcă în picioare toate acordurile anterioare și sabotează conștient relațiile internaționale. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 10/2. După revoluția de la 1848... se realizează coaliția burghezo-moșierească în urma trădării revoluției burghezo-democrate. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 106, 11/4. Guvern de coaliție = guvern format prin participarea mai multor partide (sau fracțiuni) politice. [La 2 mai 1917]. se formă primul guvern provizoriu de coaliție. IST. P.C. (b) 262. Monstruoasa coaliție = alianța dintre burghezia și moșierimea din țara noastră (închegată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea) în scopul întăririi regim, ului de exploatare. Burghezia... renunțase la lupta împotriva moșierimii, pentru a înfăptui marele compromis al «monstruoasei coaliții» îndreptată împotriva țărănimii și elementelor muncitorești în dezvoltare. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 104, 23/2. – Pronunțat: co-a-li-ți-e.

DETAȘAMENT, detașamente, s. n. 1. Grup de soldați sau de luptători înarmați, luat dintr-o unitate mai mare și însărcinat cu îndeplinirea unei misiuni cu un oarecare caracter de independență. Detașament de luptă. Detașament de partizani. ▭ Arcadie Gaidar, în cartea sa «Școala», ne redă cîteva episoade din viața unui detașament revoluționar muncitoresc, în luptă cu gărzile albe contrarevoluționare. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 162, 2/5. În războiul din 1768-1774, ca și în războaiele precedente duse de Rusia împotriva Turciei, detașamente de voluntari romîni au participat la operațiile militare alături de armata rusă. IST. R.P.R. 256. Mici detașamente vor ocupa Arsenalul, hala de grîu, Palatul invalizilor. CAMIL PETRESCU, T. II 371. ◊ Fig. Alături de marea Uniune Sovietică, bastionul de nădejde al păcii, țările de democrație populară formează detașamente înaintate ale frontului mondial al păcii. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2525. ◊ Detașamentul de avangardă (al clasei muncitoare) = partidul marxist-leninist. V. avangardă. 2. Echipă, grup. Detașamentele de pionieri ajută la culesul cerealelor.