CELULĂ, celule, s. f. 1. Element morfofiziologic viu, treaptă în dezvoltarea materiei vii, format în general din nucleu, protoplasmă și membrană și reprezentînd cea mai simplă unitate anatomică. Celulele nervoase, Celulele sîngelui. ▭ [Olga Lepeșinskaia] a arătat în mod experimental că celulele pot să se formeze nu numai din celule, ci și din materia care nu are o structură celulară. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 259, 5/1. ◊ Fig. Miliarde de stropi pătrunși între celulele humei îi anihilează orice rezistență. BOGZA, C. O. 222. ♦ Fig. (În structura organizatorică a unora dintre partidele comuniste și muncitorești) Grupă organizatorică, unitate de bază. V. bază. Conducînd lupta maselor muncitoare pentru nevoile lor zilnice, celula trebuie să conducă masele muncitoare la luptă pentru înfăptuirea dictaturii proletare [1924], DOC. PART. 58. 2. Fiecare dintre cavitățile exagonale ale fagurilor, în care albinele depun mierea. 3. Încăpere strîmtă la închisori, unde sînt ținuți, izolat, condamnații. V. carceră. Celula-i o hrubă. Pe pat, rogojina; Cenușă se cerne, prin gratii, lumina. BANUȘ, în POEZ. N. 36. 4. Ansamblu format din aripile și fuzelajul unui avion. 5. (În expr.) Celulă fotoelectrică v. fotoelectric.