ACTINOTERAPIE s. f. Tratament medical în care se folosesc radiații luminoase, ultraviolete sau infraroșii, aplicat în special în rahitism. – Din fr. actinothérapie.

ACUMETRIE s. f. Metodă de examinare medicală care constă în măsurarea acuității auditive cu ajutorul acumetrului. – Din fr. acumétrie.

ALOPATIE s. f. Tratament medical constând în administrarea unor medicamente în doze care, la omul sănătos, ar declanșa efecte contrare simptomelor caracteristice bolii care trebuie tratată. – Din fr. allopathie.

ALPACA² s. f. Aliaj inoxidabil de nichel, cupru și zinc, folosit la fabricarea tacâmurilor, instrumentelor medicale etc. – Din germ. Alpaka.

AMBULATORIU, -IE, ambulatorii, adj., s. n. 1. Adj. (Despre tratamente medicale) Care nu necesită spitalizare. 2. S. n. Instituție medico-sanitară în care se acordă bolnavilor asistență medicală, fără ca aceștia să fie internați în spital. – Din fr. ambulatoire, lat. ambulatorius.

AUDIOFONOLOGIE s. f. Disciplină medicală care se ocupă de patologia organelor de fonație și audiție. [Pr.: a-u-di-o] – Din fr. audiophonologie.

AVIAȚIE, aviații, s. f. 1. Zbor cu ajutorul avioanelor sau al altor aeronave mai grele decât aerul; tehnica acestui zbor. ♦ Ramură a aeronauticii care se ocupa cu construcția și funcționarea acestor aeronave. 2. Totalitatea avioanelor de care dispune o țară, o societate de transport etc. ◊ Aviație sanitară = formație sanitară dotată cu avioane în vederea acordării asistenței medicale de urgență; aviasan. ♦ Spec. Forță militară aeriană; diviziune a armatei care cuprinde această forță. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. aviation.

BANCĂ², bănci, s. f. 1. Intreprindere financiară care efectuează operații de plată și de credit (și organizează circulația bănească). ♦ Bancă de organe = serviciu medical care dispune de sânge pentru transfuzii, de cornee pentru transplantări etc. 2. (La unele jocuri de cărți) Sumă pe care bancherul (2) o ține în fața lui spre a plăti câștigurile celorlalți jucători. ◊ Expr. A sări (sau a face să sară) banca (în aer) = a câștiga un pot egal cu întreaga sumă pusă de bancher (2) în joc. – Din it. banca, fr. banque.

BRONHOSCOP, bronhoscoape, s. n. Instrument medical care servește la efectuarea unei bronhoscopii. – Din fr. bronchoscope.

BULETIN, buletine, s. n. 1. (Urmat de determinări) Scurt comunicat, raport, anunț sau notă oficială care conține informații de actualitate și de interes public. ♦ Adeverință eliberată de o autoritate pentru a atesta ceva. Buletin de analize medicale. ♦ Nume dat unei publicații periodice cu scurte dări de seamă, studii și informații de specialitate etc. 2. (Adesea cu determinarea „de identitate”) Act oficial care atestă identitatea unei persoane. 3. (În sintagma) Buletin de vot = imprimat cuprinzând numele și prenumele candidaților la o alegere, cu ajutorul căruia alegătorii își exercită dreptul de vot. – Din fr. bulletin.

CASOLETĂ, casolete, s. f. 1. Vas metalic inoxidabil care servește la sterilizarea și la păstrarea sterilă a pansamentelor și a unor instrumente medicale. 2. (Franțuzism) Vas în care se ard mirodenii. – Din fr. cassolette.

CATATERMOMETRU, catatermometre, s. n. Instrument medical utilizat pentru măsurarea căldurii pierdute de corpul omenesc datorită curenților de aer și transpirației. – Din fr. catathermomètre.

CĂMIN, (1, 4, 6) căminuri, (2, 3, 5) cămine, s. n. 1. Sobă joasă, zidită la peretele camerei, cu vatra larg deschisă. 2. Cuptor, vatră. 3. Coș pe unde iese fumul; horn. 4. Fig. Casă părintească; p. ext. familie. 5. Denumire dată unor instituții cu caracter social-cultural; cămin de copii = instituție cu regim de internat pentru copii preșcolari (3-6 ani), cu orar de zi sau săptămânal; cămin studențesc = așezământ universitar care asigură cazarea studenților, pe lângă acesta funcționând uneori și cantine; cămin cultural = instituție înființată în scopul propagării culturii la sate (5); cămin școală = cămin pentru copiii orfani, în care se află și școala; cămin spital = cămin (de bătrâni) în care se acordă asistență medicală. 6. Încăpere mică subterană, zidită și acoperită cu capac de fontă, pe traseul unei conducte de alimentare cu apă a unui canal, construită pentru a permite accesul la conductă sau la canal. – Din sl. kamina.

CĂUTARE, căutări, s. f. Acțiunea de a (se) căuta. 1. Cercetare făcută cu scopul de a găsi ceva. 2. Îngrijire; p. restr. tratament sau îngrijire medicală. 3. (Înv.) Administrare a unui bun material. 4. (Înv.) Inspecție, examinare. 5. Osteneală; năzuință. 6. Privire; căutătură. 7. Preț bun, trecere. ◊ Expr. A avea căutare = (despre oameni) a se bucura de considerație; (despre mărfuri) a fi solicitat. [Pr.: că-u-. – Var.: (pop.) cătare s. f.] – V. căuta.

CERTIFICAT, certificate, s. n. Act oficial prin care se confirmă exactitatea unui fapt, autenticitatea unui înscris sau în care se atestă o anumită calitate, în vederea valorificării unor drepturi; atestat. ◊ Certificat de alegător = (în unele state) act prin care se constată înscrierea unui cetățean, în listele electorale și pe baza căruia acesta își exercită dreptul la vot. Certificat prenupțial = certificat medical eliberat celor ce vor să se căsătorească, prin care se atestă că starea sănătății acestora este corespunzătoare pentru întemeierea unei familii. – Din fr. certificat, lat. certificatum.

DEONTOLOGIE s. f. Doctrină privitoare la normele de conduită și la obligațiile etice ale unei profesiuni (mai ales a celei medicale). [Pr.: de-on-] – Din fr. déontologie.

FONIATRIE s. f. Disciplină medicală care studiază tulburările și afecțiunile vocii. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. phoniatrie.

GALENISM s. n. Veche teorie medicală conform căreia bolile ar fi cauzate de ruperea echilibrului dintre umori. – Din fr. galénisme.

GALVANOTERAPIE s. f. Tratament medical cu ajutorul curentului electric continuu. – Din fr. galvanothérapie.

GASTROSCOP, gastroscoape, s. n. Aparat medical care servește la gastroscopie. – Din fr. gastroscope.

GINECOLOGIE s. f. Ramură a științelor medicale care se ocupă cu funcțiile și cu bolile aparatului (3) genital feminin. – Din fr. gynécologie.

HELIOMARIN, -Ă, heliomarini, -e, adj. (Despre tratamente medicale) Care utilizează acțiunea simultană a razelor solare și a aerului de mare. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliomarin.

HEMOSTAZĂ, hemostaze, s. f. Oprire a unei hemoragii (prin procedee medicale sau chirurgicale), mai ales în timpul unei intervenții chirurgicale. – Din fr. hémostase.

HIDRIC, hidrice, adj. (În sintagma) Regim hidric = regim medical în care se recomandă consumarea (unei cantități mari) de apă. – Din fr. hydrique.

HIDROTERAPIE, hidroterapii, s. f. Tratament medical care constă în întrebuințarea apei sub formă de băi, dușuri, aburi etc. la diferite temperaturi; hidropatie. – Din fr. hydrothérapie.

IMPLANTOLOGIE s. f. Disciplină medicală care studiază implanturile și transplanturile de organe în chirurgia generală, stomatologie etc. – Din fr. implantologie.

IONIZARE, ionizări, s. f. 1. Proces fizic al cărui rezultat este formarea de ioni. 2. Tratament medical care constă în introducerea în organism a ionilor; ionoterapie, (rar) ionizație. [Pr.: i-o-] – V. ioniza.

IONIZAȚIE, ionizații, s. f. (Rar) 1. Proces fizic al cărui rezultat este formarea de ioni. 2. Tratament medical care constă în introducerea în organism a ionilor; ionizare, ionoterapie. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionisation.

IONOTERAPIE, ionoterapii, s. f. Tratament medical care constă în introducerea în organism a ionilor; ionizare (2). [Pr.: i-o-] – Din fr. ionothérapie.

ÎNCORSETA, încorsetez, vb. I. Tranz. A pune într-un corset (medical). ♦ Fig. A împiedica pe cineva în acțiunile sau în gândurile sale; a îngrădi, a încătușa. – În + corset.

ÎNGRIJI, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă.

MACROBIOTIC, -Ă, macrobiotici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. (Rar) Disciplină medicală bazată pe un ansamblu de reguli de igienă (alimentară) a căror respectare se consideră că poate prelungi viața omului. 2. Adj. De macrobiotică. ♦ (Despre organisme) Longeviv. [Pr.: -bi-o-] – Din germ. Makrobiotik, fr. macrobiotique.

MEDICO- Element de compunere care înseamnă „(cu caracter) medical” și care servește la formarea unor adjective. – Din fr. médico-.

FIZIOTERAPIE s. f. Metodă de tratament medical cu ajutorul agenților fizici (aer, lumină, apă, electricitate etc.). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. physiothérapie.

ANTICAMERĂ, anticamere, s. f. Cameră de așteptare situată la intrarea într-un birou, într-un cabinet al unei persoane cu funcție importantă etc. ◊ Expr. A face anticameră = a aștepta (mult) până a fi primit în audiență sau la o consultație (medicală, juridică etc.). – Din it. anticamera. Cf. fr. antichambre.^[1]

MASAJ, masaje, s. n. Acțiunea de a (se) masa¹; procedeu medical de stimulare și de destindere a mușchilor, de activare a circulației sângelui etc., constând din fricțiuni sau lovituri ușoare, executate cu ajutorul mâinilor sau al unor aparate speciale. [Pl. și: (rar) masajuri] – Din fr. massage.

MATERNITATE, (2) maternități, s. f. 1. Stare, calitate de mamă; instinct matern. ♦ (Concr.) Sarcină (a mamei). 2. Spital care asigură asistența medicală a femeii gravide în perioada sarcinii, a nașterii și a lăuziei. – Din fr. maternité.

EXAMEN, examene, s. n. 1. Mijloc de verificare și de apreciere a cunoștințelor dobândite de elevi, de studenți, de candidați pentru ocuparea unui loc, a unui post etc. ◊ Examen de diplomă = examen susținut în fața unei comisii speciale, după absolvirea unei instituții de învățământ superior, în vederea obținerii diplomei. ♦ Probă, încercare prin care se verifică trăinicia, temeinicia unui lucru, a unei situații etc. 2. Cercetare amănunțită a unui lucru sau a unei ființe, în vederea ajungerii la o justă cunoaștere a lor. ◊ Examen medical = cercetare de către medic a unui bolnav pentru a pune diagnosticul și pentru a stabili tratamentul. [Pr.: eg-za-] – Din fr., lat. examen.

FELCERIȚĂ, felcerițe, s. f. Femeie cu o pregătire medicală medie, care asistă pe medic; felceră. [Acc. și: felceriță] – Felcer + suf. -iță.

ORDONANȚĂ, ordonanțe, s. f. 1. Dispoziție scrisă emisă de o autoritate administrativă, judecătorească etc.; act care conține această dispoziție. ◊ Ofițer de ordonanță = ofițer atașat pe lângă marile comandamente, cu misiunea specială de a transmite ordinele. Ordonanță de plată = dispoziție, ordin de plată a unei sume. Ordonanță prezidențială (sau, ieșit din uz, președințială) = măsură cu caracter urgent și provizoriu pe care președintele unei instanțe judecătorești o poate ordona, în cazuri excepționale, pentru evitarea unei pagube iminente și ireparabile sau pentru înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul unei executări. ♦ (În trecut) Hotărâre, sentință judecătorească. ♦ (Înv.) Rețetă medicală. 2. (În vechea armată) Soldat atașat pe lângă un ofițer pentru servicii personale. 3. Aranjare, orânduire, organizare a elementelor unei opere de artă ale unei construcții etc. – Din fr. ordonnance.

REBEL, -Ă, rebeli, -e, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care ia parte activă la o rebeliune, care îndeamnă la rebeliune; răzvrătit. ♦ Nesupus, recalcitrant. ♦ Care arată nesupunere, care exprimă revoltă. ♦ Fig. (Despre păr) Care nu se așază, nu stă pieptănat. ♦ Fig. (Despre boli) Care are aspect acut, care cedează greu la tratamentul medical, care se vindecă greu. – Din fr. rebelle, lat. rebellis, germ. Rebelle.

SEGREGAȚIE, segregații, s. f. 1. Segregare (2); lipsă de omogenitate a compoziției chimice a unui aliaj solidificat, rezultată din segregare. 2. (În sintagma) Segregație rasială = formă a discriminării rasiale constând în separarea persoanelor pe baza unor criterii de origine sau rase diferite din interiorul aceleiași țări (privind cartierele de locuit, școlile, sălile de spectacole, mijloacele de transport în comun, asistența medicală etc.); discriminare rasială; segregare (5). [Var.: segregațiune s. f.] – Din fr. ségrégation.

STETOSCOP, stetoscoape, s. n. Instrument medical cu ajutorul căruia sunt percepute zgomotele produse de diverse organe interne. – Din fr. stéthoscope.

ȘEDINȚĂ, ședințe, s. f. 1. Adunare organizată a membrilor unui corp constituit, a unui colectiv, a personalului unei întreprinderi, al unei instituții, pentru a discuta, pentru a dezbate și a hotărî ceva. ♦ Dezbatere a unei cauze în fața unei instanțe judecătorești. 2. Interval de timp în care se face o expunere, se execută o acțiune, se aplică un tratament medical etc. – Ședea + suf. -ință (după fr. séance).

TUB, tuburi, s. n. 1. Piesă de formă cilindrică, din metal, sticlă, cauciuc etc., goală în interior, cu diametre și lungimi diferite, întrebuințată de obicei pentru scurgeri, transporturi sau păstrare de lichide sau gaze. ♦ Sistem tehnic având o carcasă în formă de tub (1); spec. corp tubular în care se introduc unele conducte electrice în clădiri. ◊ Tub electronic = dispozitiv sau aparat constituit dintr-un recipient etanș (de sticlă sau de metal), vidat sau cu gaz rarefiat, și echipat cu doi sau mai mulți electrozi, între care se stabilesc curenți electrici. ♦ (La unele instrumente muzicale) Țeavă care produce sunete de diferite tonalități (în funcție de lungimea și diametrul piesei respective) când trece un curent de aer prin ea. ♦ Înveliș cilindric din metal sau din carton, în care se află explozibilul și proiectilul unei arme de foc. ♦ Recipient subțire din metal, în care se țin diferite paste alimentare sau preparate cosmetice și medicale. 2. Canal natural care intră în componența unor aparate sau organe animale și vegetale și prin care circulă hrană, aer etc. ◊ Tub fonator = organ (în formă de canal) cu care se realizează sunetele în vorbire, mărginit în partea posterioară de laringe și în partea anterioară de buze și de nări. – Din fr. tube, lat. tubus.

FOLICULINĂ s. f. Hormon secretat de glandele sexuale feminine; preparat medical care conține acest hormon. – Din fr. folliculine.

FOTOTERAPIE, fototerapii, s. f. Tratament medical care folosește radiațiile solare sau ale unei surse artificiale de lumină, indicat în rahitism, tuberculoză osoasă etc. – Din fr. photothérapie.

PEDOPSIHIATRIE s. f. Disciplină medicală care studiază bolile psihice ale copilului. [Pr.: -hi-a-] – Din fr. pédopsychiatrie.

PENICILINOTERAPIE s. f. Tratament medical cu penicilină. – Din fr. pénicillinothérapie.

ANESTEZIE, anestezii, s. f. Procedeu medical (realizat prin agenți fizici sau chimici) de diminuare sau de suprimare a sensibilității la dureri. – Din fr. anesthésie.

ANESTEZIOLOGIE s. f. Disciplină medicală care se ocupă cu anestezia. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. anesthésiologie.

ASISTENȚĂ s. f. 1. Totalitatea persoanelor care asistă la ceva (în special la o conferință sau la un spectacol). 2. Sprijin, ajutor (medical, material etc.) ◊ Asistență socială = sistem de ajutorare materială a persoanelor care nu sunt apte de muncă și nu dispun de mijloacele necesare traiului. Asistență mutuală = înțelegere politico-militară între două sau mai multe state pentru apărarea comună împotriva unui atac armat. – Din fr. assistance.

ASIGURARE, asigurări, s. f. Acțiunea de a (se) asigura și rezultatul ei. 1. Punere în siguranță. 2. Încredințare, promisiune fermă. 3. Operație financiară, decurgând dintr-un contract sau dintr-o obligație prevăzută de lege, prin care asigurătorul se obligă ca în schimbul unei sume primite periodic să despăgubească pe asigurat pentru pierderile pe care acesta le-ar suferi în urma unor întâmplări independente de voința lui. ◊ Asigurări sociale = formă de ocrotire a populației, constând în acordarea de ajutoare materiale și asistență medicală. – V. asigura.

POLICLINIC, -Ă, policlinici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Instituție medicală de consultații și de tratament ambulatoriu, organizată teritorial și pe specialități; clădire în care este instalată o astfel de instituție. 2. Adj. De policlinică. – Din fr. polyclinique.

POZITIV, -Ă, pozitivi, -e, adj. 1. Care se întemeiază pe experiență, pe fapte, pe realități; p. ext. care are un caracter de certitudine; cert, adevărat, real, sigur. ◊ Științe pozitive = științe experimentale. ♦ Care are o semnificație justă, valoare; valoros; demn de urmat, de imitat. Experiență pozitivă. 2. (Despre oameni) Realist, cu spirit practic. 3. Care este mai mare decât zero sau egal cu zero; care se notează în scris cu semnul plus (+). Număr pozitiv. Temperatură pozitivă. ♦ (Despre sarcina electrică) De același fel cu sarcina nucleelor atomice sau cu sarcina obținută prin frecarea unui baston de ebonită cu un postav. ♦ Prin care iese curentul electric sau care se leagă de acest loc. Pol pozitiv. 4. (Despre analize medicale) Care confirmă prezența în organism a unui anumit agent patogen. 5. (Log.; despre noțiuni, raționamente) Care afirmă ceva. 6. (În sintagma) Probă (sau imagine etc.) pozitivă = (și substantivat, n.) copia unui negativ fotografic care redă ca în realitate părțile luminoase și cele întunecate ale obiectului fotografiat. 7. (Gram.; în sintagma) Grad pozitiv (și substantivat, n.) = formă a adjectivului sau a adverbului cu ajutorul căruia se exprimă însușirea unui obiect sau a unui proces privite izolat, fără referire la alte obiecte sau procese. – Din fr. positif, lat. positivus.

PUNCT, puncte, s. n. I. 1. Semn grafic mic și rotund, asemănător cu o înțepătură de ac, folosit ca semn de punctuație, pentru a indica pauze între propoziții sau fraze independente, pentru prescurtarea unui cuvânt sau care se pune deasupra literelor „i”, „j” etc. ◊ Două puncte = semn de punctuație constând din două puncte (I 1) așezate unul deasupra altuia, folosit pentru a arăta că urmează o vorbire directă, o enumerare, o explicare sau o concluzie. Punct și virgulă = semn de punctuație constând dintr-un punct (I 1) așezat deasupra unei virgule, folosit pentru a despărți părțile componente ale unei perioade. Puncte de suspensie sau puncte-puncte = semn de punctuație constând din trei (sau mai multe) puncte (I 1) așezate în linie orizontală, folosit pentru a arăta o întrerupere în șirul gândirii, al acțiunii sau o omisiune dintr-un text reprodus. ◊ Expr. A pune punctul pe i = a preciza ce este esențial într-o chestiune, a trage concluzia. ♦ Fig. (Cu valoare de interjecție) Gata! destul! 2. Semn convențional în formă de punct (I 1), care indică pe o hartă așezările omenești, care marchează zarurile, piesele de domino etc. sau care este pus la dreapta unei note muzicale spre a-i prelungi durata cu încă o jumătate din valoarea ei. 3. Punct (I 1) folosit în matematică, indicând efectuarea unei înmulțiri. 4. Fel de a coase, de a broda, de a croșeta; model de cusătură, de broderie etc. 5. (În sintagma) Punct tipografic = unitate de măsură pentru lungime, folosită în tipografie, egală cu 0,376 mm. 6. Ceea ce se vede foarte mic din cauza depărtării. ♦ Pată mică, rotundă, detașată pe un fond de altă culoare. 7. (În sintagma) Punct de ochire = locul din țintă în care trăgătorul potrivește precis linia de ochire. II. 1. Figură geometrică plană fără nici o dimensiune (reprezentată prin partea comună a două linii care se întâlnesc). ♦ Loc determinat pe o lungime, pe o suprafață, în spațiu. ◊ Punct medical (sau sanitar) = serviciu medical organizat în fabrici, uzine, șantiere etc. 2. Valoare a unei mărimi, mai ales temperatura la care se produce un anumit fenomen. Punct de topire. III. 1. Parte determinată în cadrul unei acțiuni, al unei discuții, al unei probleme etc. ◊ Expr. Punct de onoare = lucru, chestiune care angajează prestigiul, autoritatea, onoarea cuiva. Punct de plecare (sau de pornire) = a) locul de unde pleacă cineva; b) începutul unei lucrări, al unei acțiuni. A fi pe punctul de a... = a fi gata de a..., a fi pregătit să... Punct de vedere = aspectul sub care cineva privește o problemă sau atitudinea pe care o are față de ea; mod de a gândi. Din punct de vedere = în privința..., sub raportul... Din punct în punct sau punct cu punct = amănunțit, detaliat, pe larg. A pune (ceva) la punct = a) a regla (un aparat sau un sistem tehnic) pentru a-l face să funcționeze în condițiile dorite; b) a aranja, a potrivi lucrurile așa cum trebuie, fără a neglija nici un amănunt; a restabili adevărul. A fi pus la punct = a fi aranjat, bine îmbrăcat. A pune pe cineva la punct = a arăta cuiva ce se cuvine și ce nu, a da cuiva o lecție de bună-cuviință. 2. Moment, stadiu, fază, etapă de dezvoltare. ◊ Loc. adv. Până la un (sau la acest) punct = până la o anumită limită sau etapă; într-o anumită măsură. ◊ Expr. Până la ce punct = în ce măsură, până unde... Punct mort = situație fără ieșire. ♦ (Adverbial) Exact, precis, fix. IV. Unitate de măsură luată ca bază de clasificare, în special la sporturi. ♦ Unitate de măsură pentru indicarea situației participanților la unele jocuri (zaruri, cărți, biliard etc.). ♦ Unitate de măsură pentru sporirea sau reducerea cursului valorilor mobiliare negociate prin bursă. ♦ Fiecare dintre diviziunile unei cartele pentru raționalizarea anumitor produse industriale; tichet detașat dintr-o astfel de cartelă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe puncte = a) pe baza dreptului conferit de cartelă; raționalizat; b) fig. fără a avea pregătirea corespunzătoare funcției pe care o ocupă. – Din lat. punctum (cu unele sensuri după fr. point).

PRENUPȚIAL, -Ă, prenupțiali, -e, adj. Prealabil căsătoriei. ◊ Certificat prenupțial = certificat medical care atestă că viitorii soți sunt apți pentru căsătorie. [Pr.: -ți-al] – Din fr. prénuptial.

PRESCRIS, -Ă, prescriși, -se, adj. 1. (Despre pedepse penale, drepturi de proprietate etc.) Care și-a pierdut valabilitatea prin prescripție (1). 2. Care a fost indicat într-un tratament medical. – V. prescrie.

PREVENTORIU, preventorii, s. n. Instituție medicală în care sunt internate și îngrijite persoanele predispuse la anumite boli grave, în special la tuberculoză. – Din fr. préventorium.

PRIMAR, -Ă, primari, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. Inițial, primordial, originar; p. ext. de prim grad, de primă importanță, de bază. ◊ Învățământ primar = formă de învățământ cu caracter obligatoriu, în care se predau elementele de bază ale celor mai importante discipline și care constituie primele patru clase ale școlii generale. Clasă primară (și substantivat, f.) = clasă din cursul primar. Școală primară (și substantivat, f.) = școală de învățământ primar; curs primar; clădire în care se preda această formă de învățământ. Văr primar (sau vară primară) = grad de rudenie între copiii mai multor frați și surori; persoană care se află cu alta într-un asemenea grad de rudenie. (Geol.) Era primară = era paleozoică. Medic primar = grad în ierarhia cadrelor medicale, superior medicului specialist, care se obține în urma unui concurs; persoană care are acest grad. ♦ Simplu, rudimentar, elementar; p. ext. neevoluat. ♦ (Despre cuvinte) Care provine direct din rădăcină și care servește ca element de bază pentru formarea altor cuvinte; primitiv. 2. (Despre elemente și compuși chimici) Care are o singură valență satisfăcută de un anumit element sau radical. II. S. m. Reprezentant al conducerii centrale în orașe și comune, cu atribuții administrative. [Var.: (II, pop.) primare s. m.] – Din lat. primarius. Cf. fr. primaire, maire.

PRIM², -Ă, primi, -e, num. ord. (Adesea cu valoare de adjectiv) 1. Cel dintâi (în spațiu sau în timp); care se află la început, în fruntea unei serii; întâi, dintâi. ◊ Prima tinerețe = întâia perioadă a tinereții, care urmează imediat copilăriei. Primă audiție = executare a unei bucăți pentru prima oară în fața publicului. Prim ajutor = ajutor medical imediat, care se dă unui bolnav sau unui accidentat la fața locului. Materie primă = material destinat prelucrării în vederea fabricării unui produs finit. ◊ Loc. adv. În primul rând (sau loc) = înainte de toate. ♦ (Cu valoare adverbială, la f.; fam.) Mai întâi; primo. 2. Care este înaintea tuturor în privința însemnătății, a rangului, a calităților; important, principal. ◊ Prim amorez = actor care interpretează rolul de tânăr îndrăgostit; june prim. ◊ Loc. adj. De prim(ul) rang = de calitate superioară; excelent. ♦ (Ca element de compunere, precedând un termen care indică o funcție sau un grad ierarhic) Pe treapta cea mai înaltă, întâiul în categoria respectivă. Prim-solist. ◊ Prim-ministru = șeful executivului; premier. ♦ (Despre instrumente, voci, instrumentiști) Care execută melodia principală, dominantă. 3. (În sintagma) Număr prim = număr divizibil numai cu unitatea sau cu el însuși. – Din lat. primus.

PROTEZĂ, proteze, s. f. 1. Aparat sau piesă medicală care înlocuiește un organ, un membru, o parte dintr-un membru amputat sau un conduct natural al corpului omenesc ori pe care se fixează o dantură falsă. ♦ Operație chirurgicală prin care se înlocuiește un organ, un membru al corpului etc. printr-o proteză (1). 2. (Fon.) Apariție accidentală a unei vocale la începutul unui cuvânt care începe cu o consoană, fără a se schimba înțelesul cuvântului. – Din fr. prothèse.

PROBĂ, probe, s. f. 1. Confirmare a unui adevăr, dovedire; dovadă, semn, mărturie în sprijinul cuiva sau a ceva. ◊ Probă cu martori = susținere prin martori a unei afirmații în fața instanțelor de judecată. ◊ Loc. vb. A da probă (sau probe) de... = a proba (2), a dovedi. 2. Acțiune întreprinsă pentru a constata dacă ceva sau cineva îndeplinește condițiile cerute; încercare; verificare. ◊ Loc. adj. și adv. De probă = ca încercare, de încercare. ♦ Spec. Încercare a unui obiect de îmbrăcăminte pentru a vedea dacă se potrivește. ♦ Spec. Încercare a unei mașini, a unui aparat etc. (pentru a verifica buna lor funcționare). ♦ Fiecare dintre părțile, dintre etapele din care constă un examen; p. gener. examen. ♦ Fiecare dintre întrecerile sportive organizate în cadrul unei competiții mai mari. 3. Repetiție (făcută în vederea unei reprezentații artistice). ♦ (Rar) Număr dintr-un spectacol prezentat ca reclamă. 4. Verificare a exactității unei operații aritmetice. 5. Obiect dintr-o serie de obiecte identice sau cantitate mică dintr-un material care poate să servească la determinarea anumitor caracteristici ale obiectelor respective sau ale întregului material din care fac parte; eșantion, mostră ♦ Analiză medicală. ♦ Observare a funcției unui organ în vederea stabilirii unui diagnostic. ♦ (Fot.) Copie pozitivă pe hârtie. 6. Pildă, exemplu, model. – Din lat. proba (cu sensuri după fr. preuve).

VITAMINOTERAPIE, s. f. Tratament medical cu ajutorul vitaminelor. – Din fr. vitaminothérapie.

PSAMOTERAPIE, psamoterapii, s. f. Tratament medical extern cu ajutorul băilor sau al săculețelor cu nisip încălzite. – Din fr. psammothérapie.

PSIHIATRIE s. f. Disciplină medicală care se ocupă cu studiul bolilor psihice. [Pr.: -hi-a-] – Din fr. psychiatrie.

PSIHOSOMATIC, -Ă, psihosomatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină medicală care studiază originea psihică a unor boli și folosirea mijloacelor psihologice în terapia lor. 2. Adj. De psihosomatică (1). – Din fr. psychosomatique.

COSMIATRIE s. f. Specialitate medicală care se ocupă cu înlăturarea defectelor fizice, cu menținerea frumuseții. [Pr.: -mi-a-] – Din fr. cosmiatrie.

OBSERVAȚIE, observații, s. f. 1. Procedeu al cunoașterii științifice care constă în contemplarea metodică și intenționată a unui obiect sau a unui proces; observare, cercetare, examinare; studiu. ♦ Supraveghere, urmărire; spec. supraveghere medicală (a unui bolnav). Bolnav ținut sub observație. ◊ Foaie de observație = formular în care se notează istoricul și descrierea bolii, rezultatele examenului clinic și al analizelor de laborator, evoluția bolii și fazele tratamentului urmat de bolnav în timpul spitalizării acestuia. 2. Remarcă, constatare. 3. Obiecție critică; p. ext. mustrare, dojană, reproș. – Din germ. Observation, fr. observation, lat. observatio.

VIZITĂ, vizite, s. f. 1. Faptul de a merge la cineva în scopul unei întrevederi cu caracter prietenesc, oficial sau de curtoazie. ◊ Carte de vizită = bucată mică de carton, dreptunghiulară, pe care este scris numele unei persoane, profesiunea și titlurile sale, adresa etc., și pe care titularul o înmânează sau o trimite unor cunoscuți, cu diverse prilejuri. ◊ Expr. A fi în vizită cu cineva = a avea relații de prietenie cu cineva, a-și face vizite reciproc. 2. Oficiu prestat de medicul care se deplasează la domiciliul unui bolnav sau care primește un pacient pentru consultație. ♦ Deplasare zilnică făcută în saloanele unui spital, la patul bolnavilor, de către medici, însoțiți de personalul auxiliar. ◊ Vizită medicală = control medical (periodic) făcut salariaților, elevilor etc. 3. Deplasare la fața locului într-o localitate, într-o regiune, la un obiectiv, cu scopul de a le cunoaște, de a le controla etc. – Din fr. visite.

OCHELARI s. m. pl. Dispozitiv optic medical sau de protecție format din două lentile (fixate într-o ramă), care se pune la ochi (sprijinit pe rădăcina nasului) cu scopul de a corecta un defect de vedere, de a apăra ochii de praf, de o lumină prea puternică etc. ♦ P. ext. Dispozitiv format din două bucăți de piele prinse de curelele laterale ale căpețelei și așezate în dreptul ochilor cailor pentru a-i împiedica să vadă lateral. ◊ Expr. A avea ochelari de cal, se spune despre persoane mărginite, care văd lucrurile printr-o prismă prea îngustă. – Din ochi¹ (după lat. ocularis).

CORSET, corsete, s. n. Centură elastică lată (și întărită cu balene), care servește la strângerea taliei. ◊ Corset gipsat (sau medical) = aparat special făcut din ghips sau din alt material, care servește la imobilizarea coloanei vertebrale sau pentru a corecta unele deformații ale sistemului osos. – Din fr. corset.

ORGANOTERAPIE, organoterapii, s. f. Tratament medical care constă în administrarea de extracte de organe sau de glande endocrine; opoterapie. – Din fr. organothérapie.

CRUCE, cruci, s. f. I. 1. Obiect format din două bucăți de lemn, de piatră, de metale prețioase etc. așezate perpendicular și simetric una peste alta și constituind simbolul credinței creștine. ◊ Expr. A pune cruce cuiva (sau la ceva) = a considera ca mort, definitiv lichidat, pierdut. A fi cu crucea-n sân = a fi (sau a se preface) evlavios. Cruce de aur, spun oamenii superstițioși când aud numele diavolului. 2. Figură sau desen în formă de cruce (I 1), având diferite semnificații: într-o listă de nume de persoane arată că posesorul celui însemnat cu cruce a decedat; înaintea unui cuvânt atestă vechimea mare a cuvântului respectiv; în calendar marchează o zi de sărbătoare creștină; peste un text indică semnul anulării etc. ◊ Cruce roșie = semn distinctiv al spitalelor, ambulanțelor, centrelor de asistență medicală, de prim ajutor etc. 3. Simbol al ritualului creștin, care constă dintr-un gest (semnul crucii) făcut cu degetele la frunte, la piept și, succesiv, la cei doi umeri. ◊ Expr. A-și face cruce = a) a executa simbolul crucii (I 1); b) a se minuna, a se mira tare. 4. Religia, confesiunea creștină; creștinism. 5. Termen care intră în componența numelui unor decorații, insigne etc. în formă de cruce (I 1). Crucea „Sfântul Gheorghe”. 6. Nume dat la diverse obiecte sau părți ale unor obiecte, dispuse în formă de cruce (I 1). ◊ (Tehn.) Cruce cardanică = dispozitiv mecanic de asamblare prin articulare, permițând transmiterea mișcării circulare între doi arbori care pot forma între ei un unghi oarecare. 7. Piesă de oțel, fontă, beton etc. pentru legarea a două conducte în prelungire, din care se despart două orificii laterale perpendiculare. ♦ Fiting cu patru intrări. ♦ Crucea căruței = bucată de lemn pusă de-a curmezisul peste proțap. Crucea amiezii = a) punct pe bolta cerească unde se află soarele la amiază; b) ora 12 ziua. Crucea nopții = miezul nopții. ◊ Loc. adj. și adv. În cruce = (așezat) cruciș, încrucișat. ◊ Expr. (Soarele) e cruce amiazăzi sau în crucea amiezii sau soarele e (în) cruci sau (în) cruce amiazăzi = (e) la amiază, (ne aflăm) la ora 12 din zi. ♦ (Adverbial) Cruciș. ◊ Expr. A se pune cruce = a se împotrivi unei acțiuni, a se pune de-a curmezișul spre a o zădărnici. 8. Instrument de tortură în antichitate, pe care osânditul îl purta adesea în spinare până la locul de execuție și pe care era apoi pironit cu cuie. ◊ Expr. A-și purta crucea = a îndura o suferință mare. ♦ (La catolici) Drumul crucii = ciclu de 14 picturi sau sculpturi reprezentând chinurile lui Cristos de la judecata lui Pilat până la răstignire; calvar, drumul Golgotei. 9. (Pop.; art.) Constelația lebedei, formată din cinci stele așezate în formă de cruce (I 1). 10. (Adesea la pl.) Loc unde se întretaie două sau mai multe drumuri; răscruce, răspântie. ◊ Expr. A face cruce = (despre vehicule cu orar fix) a se întâlni într-o stație, venind din direcții diferite. (Reg.) A i se face (cuiva) calea cruce cu cineva = a-i ieși cuiva cineva în cale, a se încrucișa drumurile mai multor persoane. A da cu crucea peste cineva = a întâlni pe cineva din întâmplare, pe neașteptate. A i se face cuiva calea cruce = a se deschide înaintea cuiva o răspântie; fig. a avea de ales între mai multe soluții; a se ivi piedici înaintea cuiva. ♦ (Înv.) Echipă compusă din doi până la patru soldați, care erau obligați să plătească, în mod solidar, căpeteniilor o anumită cotă de impozite. 11. (În sintagma) Cruce de voinic (sau de om) = bărbat în toată puterea; bărbat bine făcut; voinic. II. (Bot.) Compuse: crucea-pământului = plantă erbacee meliferă din familia umbeliferelor, cu tulpina și frunzele păroase, cu flori albe sau roz; brânca-ursului (Heracleum sphondylium); crucea-voinicului = plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu flori mari, albastre (Hepatica transilvanica). – Lat. crux, -cis.

MINGE, mingi, s. f. 1. Obiect sferic (rar ovoidal), de diverse dimensiuni și greutăți, confecționat din cauciuc, piele, celuloid, material plastic etc. (umplut cu aer), care se folosește în diferite jocuri (sportive), în gimnastica medicală etc.; balon (1). 2. Joc cu mingea (1). [Var.: mingie s. f.] – Cf. sl. mêč.

FELCER, -Ă, felceri, -e, s. m. și f. Persoană cu o pregătire medicală medie, care asistă pe medic; agent sanitar. – Din germ. Feldscher, rus. fel’dšer, magh. felcser.

LARINGOSCOPIE, laringoscopii, s. f. Examinare medicală a laringelui cu ajutorul laringoscopului. – Din fr. laryngoscopie.

LEGIST, -Ă, legiști, -ste, adj. (În sintagma) Medic legist (și substantivat) = medic însărcinat cu lămurirea unor aspecte medicale care interesează justiția. – Din fr. légiste.

CONDICUȚĂ, condicuțe, s. f. Diminutiv al lui condică (1). ♦ (În trecut) Carnet destinat personalului casnic, în care se nota identitatea purtătorului casnic, în care se nota identitatea purtătorului, locurile unde a fost angajat etc. ♦ (În trecut) Legitimație a femeilor prostituate profesioniste, unde erau înregistrate vizele medicale de control împotriva bolilor venerice. – Condică + suf. -uță.

CITOGENETIC, -Ă, citogenetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a geneticii care studiază componenții celulari ai eredității, precum și consecințele medicale și evolutive ale anomaliilor cromozomiale. 2. Adj. Al citogeneticii (1), de citogenetică. – Din fr. cytogénétique.

LOMBOSTAT, lombostate, s. n. Corset medical pentru imobilizarea regiunii lombare. – Din fr. lombostat.

MECANOTERAPIE s. f. Denumire generală pentru terapeutica prin masaj, prin gimnastică medicală, prin aparate mecanice, aplicată mai ales în boli articulare sau neuromusculare. – Din fr. mécanothérapie.

MEDICAL, -Ă, medicali, -e, adj. Care aparține medicului¹ sau medicinei, privitor la medic¹ sau la medicină; de medic¹, de medicină. ◊ Concediu medical = concediu care se obține în caz de boală. Gimnastică medicală = sistem de exerciții de gimnastică menite să corecteze diferite defecte sau să reactiveze unele funcții fiziologice. – Din fr. médical.

MEDICAȚIE, medicații, s. f. Totalitatea medicamentelor sau a mijloacelor curative în tratarea unui bolnav; tratament medical (cu medicamente). – Din fr. médication.

MEDICO-FARMACEUTIC, -Ă, medico-farmaceutici, -ce, adj. Care are un caracter medical și farmaceutic, privitor la medicină și la farmacie, de medicină și de farmacie. – Medico- + farmaceutic.

MEDICO-LEGAL, -Ă, medico-legali, -e, adj. Care aparține medicinii judiciare, privitor la medicina judiciară. ◊ Act medico-legal = document care conține rezultatele unei expertize medicale într-un caz care interesează justiția. – Din fr. médico-légal.

MEDICO-MILITAR, -Ă, medico-militari, -e, adj. Care se referă la problemele medicale ale armatei. – Medico- + militar.

MEDICO-SANITAR, -Ă, medico-sanitari, -e, adj. Care are un caracter medical și sanitar, privitor la personalul medical și sanitar. – Medico- + sanitar.

MERCALLOY s. n. Aliaj de tip alpaca din cupru, nichel, zinc cu adaos de fier și plumb, foarte plastic, întrebuințat în construcția aparaturii electrice, medicale etc. – Din germ. Mercalloy.

CLINIC, -Ă, clinici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Așezământ spitalicesc sau secție într-un spital în care viitorii medici își fac practica la patul bolnavilor, sub îndrumarea profesorilor. 2. S. f. Disciplină medicală al cărei studiu se bazează pe observarea directă a bolnavilor; totalitatea cunoștințelor teoretice și practice obținute prin observarea directă a bolnavilor. 3. Adj. Care aparține unei clinici (1), care se face într-o clinică, specific unei clinici. – Din fr. clinique.

CLINOTERAPIE, clinoterapii, s. f. (Med.) Tratament medical prin repaus la pat. – Din fr. clinothérapie.

ELECTROFIZIOTERAPIE s. f. Tratament medical prin procedee fizice acționate electric. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. électrophysiothérapie.

ELECTROTERAPIE s. f. Tratament medical bazat pe acțiunea curenților electrici ca agenți terapeutici ai anumitor boli. – Din fr. électrothérapie.

ENDOCRINOTERAPIE s. f. Tratament medical făcut cu substanțe extrase din glandele endocrine. – Din fr. endocrinothérapie.

CONSULT, consulturi, s. n. Examinare a unui bolnav de către o comisie medicală pentru stabilirea diagnosticului bolii și indicarea tratamentului. – Din lat. consultum.

EXPERTIZĂ, expertize, s. f. 1. Cercetare cu caracter tehnic făcută de un expert, la cererea unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală ori a părților, asupra unei situații, probleme etc. a cărei lămurire interesează soluționarea cauzei. ♦ (Concr.) Raport întocmit de un expert asupra cercetărilor făcute. 2. (Med.; în sintagma) Expertiză medicală = a) stabilire, în urma unui examen medical, a capacității de muncă a unui bolnav sau a unui om sănătos în condițiile solicitărilor fizice și psihice din diferite profesiuni; b) consultație sau autopsie efectuată de medicul legist în cazuri de rănire, accident, viol, otrăvire, omor etc. – Din fr. expertise.

DOFTORICESC, -EASCĂ, doftoricești, adj. (Pop.) De doctor; medical. [Var.: (fam.) doctoricesc, -ească adj.] – Doftor + suf. -icesc.

DRASTIC, -Ă, drastici, -ce, adj. Foarte aspru, foarte energic; brutal, violent, vehement. ♦ (Despre remedii medicale) Cu efect puternic și rapid. – Din fr. drastique.

TERAPIE, terapii, s. f. Terapeutică (1). ◊ Terapie tisulară = histoterapie. Terapie intensivă = terapie prin care bolnavii imediat operați sau în stare foarte gravă sunt permanent asistați de personal medical în saloane speciale; reanimare. – Din fr. thérapie.

TRATAMENT, tratamente, s. n. 1. Fel de a se purta cu cineva, atitudine, comportare față de cineva. 2. Îngrijire medicală; ansamblu de mijloace igienice, dietetice, medicamentoase, balneare, climaterice etc. cu care se tratează o boală; spec. mod, metodă, mijloc terapeutic folosit în combaterea bolilor. 3. Ansamblul operațiilor tehnice, fizice, chimice, biologice etc. executate asupra unui material sau a unui organism etc. pentru a obține modificări de calitate, de formă, de structură etc. în scop industrial, economic sau științific. 4. (Fon.) Evoluție, modificare, schimbare. – Din it. trattamento, fr. traitement.

TRATA, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea față de cineva sau de ceva o anumită comportare, a se purta cu cineva într-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui oaspete mâncare, băutură; a ospăta. 3. Tranz. și refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economică, socială, politică etc., cu scopul de a ajunge la o înțelegere, la încheierea unei convenții etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (în scris sau oral) o temă științifică, literară etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semințele și plantele acțiunii unor agenți chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (înv.) tracta vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare.

RECOMANDAȚIE, recomandații, s. f. Faptul de a (se) recomanda; sfat, îndemn, povață. recomandare. ♦ Prescripție medicală. – Din fr. recommandation.

RADIODIAGNOSTIC, radiodiagnostice, s. n. Diagnostic medical bazat pe examinare radiologică. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodiagnostic.

COLPOSCOPIE, colposcopii, s. f. Examen medical optic direct al vaginului și al colului uterin cu ajutorul colposcopului. – Din fr. colposcopie.

REȚETĂ, rețete, s. f. 1. Formulare în scris a unei doctorii și a modului de a o prepara; prescripție a medicamentelor necesare unui bolnav; p. ext. hârtia pe care medicul a scris această prescripție medicală. 2. Ansamblu de indicații privind materiile prime, proporția, modul de preparare pentru obținerea unui anumit produs, a unei mâncări, a unei băuturi etc. 3. Fig. Soluție practică pentru rezolvarea unui lucru, a unei situații dificile etc. ♦ Mijloc, procedeu. 4. Sumă de bani realizată din vânzarea unui spectacol. – Din ngr. reséta. Cf. it. ricetta, fr. recette.

KERITERAPIE s. f. Tratament medical prin băi de parafină. (din fr. kerithérapie)

SALVARE, salvări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) salva; (concr.) obiect, ființă, circumstanță salvatoare. 2. Serviciu medical destinat să dea primul ajutor accidentaților sau bolnavilor care au nevoie de o intervenție medicală urgentă. ♦ Vehicul special amenajat care transportă accidentați sau grav bolnavi la o instituție spitalicească de urgență; ambulanță. – V. salva.

SANITAR, -Ă, sanitari, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care se referă la sănătate, privitor la sănătate; (despre legi, măsuri, servicii etc.) destinat ocrotirii și îngrijirii sănătății publice. Serviciu sanitar. ♦ Punct sanitar = cea mai mică unitate de asistență medicală, funcționând în întreprinderi sau în locuri de muncă izolate. Agent sanitar (și substantivat, m.) = persoană din cadrul personalului medical mediu al unui spital sau al unui serviciu medical, care se ocupă (în mediul rural) cu îngrijirea bolnavilor, cu executarea măsurilor de dezinfecție în cazuri de epidemii etc. Spirt sanitar = spirt folosit ca dezinfectant extern, impropriu pentru băut. 2. S. m. Soldat instruit pentru a da primul ajutor răniților și a se îngriji de ridicarea și transportarea lor de pe câmpul de luptă. – Din fr. sanitaire.

SCARIFICATOR, scarificatoare, s. n. 1. Mașină agricolă prevăzută cu mai multe cuțite subțiri dispuse vertical, care servește la afânarea pământului cu scopul de a asigura pătrunderea aerului la rădăcina plantelor. 2. Mașină rutieră prevăzută cu colți de oțel, cu ajutorul căreia se scormonește suprafața unui teren sau a unei șosele în refacere pentru a ușura executarea lucrărilor ulterioare. 3. Instrument medical format din mai multe lame tăioase acționate de un resort, folosit pentru crestarea superficială a pielii în scopuri terapeutice, pentru vaccinări etc. – Din fr. scarificateur.

SERINGĂ, seringi, s. f. Instrument medical folosit pentru a introduce sau pentru a scoate din organism un lichid, pentru a lua probe de sânge etc., care constă dintr-un cilindru de sticlă sau de material plastic cu un piston etanș, la care se adaptează un ac tubular. [Var.: siringă s. f.] – Din fr. seringue, it. siringa.

SPITAL, spitale, s. n. Instituție medicală în care sunt internați bolnavii, accidentații sau răniții. [Pl. și: spitaluri] – Din germ. Spital.

SPITALIZA, spitalizez, vb. I. Tranz. A interna pe cineva într-un spital pentru tratament medical. – Spital + suf. -iza.

STETOMETRU, stetometre, s. n. (Med.) Aparat medical cu ajutorul căruia se efectuează măsurarea conturului toracic. – Din fr. stéthomètre.

STETOSCOPIE s. f. Examen medical al unor organe interne cu ajutorul stetoscopului. – Din fr. stéthoscopie.

CONCEDIU, concedii, s. n. Interval de timp determinat în care salariații sunt scutiți, în mod legal, de a veni la locul de muncă și a presta munca, primind pentru tot acest interval remunerația bănească cuvenită. Concediu de odihnă. Concediu medical. [Var.: (înv.) congediu s. n.] – Cf. fr. congé.

CUTANAT, -Ă, cutanați, -te, adj. Care ține de piele, privitor la piele; (despre tratamente medicale) care se aplică pe piele. [Var.: cutaneu, -ee adj.] – Din fr. cutané.

CURA¹, curez, vb. I. Tranz. (Rar) A îngriji, a trata un bolnav sau o boală. ♦ Refl. A se supune unui tratament medical, unei cure. – Din germ. kurieren.

CURARISI, curarisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și fam.) A (se) supune unui tratament medical; p. ext. a (se) vindeca. – Din ngr. kuráro.

CURĂ, cure, s. f. Tratament medical constând din aplicarea metodică a unor mijloace terapeutice (băi, regim etc.). ◊ Cură balneoclimatică = folosire în scop terapeutic a apelor minerale, a nămolurilor, a factorilor climatici etc. – Din fr. cure, lat. cura.

CONTROL s. 1. v. verificare. 2. inspectare, inspecție, revizie, verificare. (~ul a decurs în bune condiții.) 3. v. supraveghere. 4. v. comandă. 5. (MED.) vizită. (~ medical.) 6. dominație, supremație. (Deține ~ul în industria petrolieră.)

DOCTORESC adj. v. medical.

DOCTORICESC adj. v. medical.

MEDIC adj. v. medical.

MEDICAL adj. (MED.) (înv.) doctoresc, doctoricesc, medic, medicesc, medicinal. (Tratament ~.)

MEDICESC adj. v. medical.

MEDICINAL adj. v. medical.

REȚETĂ s. prescripție, (înv.) ordonanță. (~ medicală.)

SUPRAVEGHERE s. 1. v. păzire. 2. v. pază. 3. urmărire. (Pus sub ~.) 4. observație. (Pacient aflat sub ~ medicală.) 5. control. (Medicamentele se iau sub ~ medicală.) 6. v. monitorizare.

TERMINOLOGIE s. (LINGV.) nomenclatură, vocabular. (~ medicală.)

VIZITĂ s. 1. (rar) ospeție, (înv. și reg.) vedere, (turcism înv.) musaferea, (fam., adesea peior.) musafirlâc. (A se duce în ~ la...) 2. (MED.) control. (~ medicală.)

biomedical adj. (sil. bi-o-) → medical

medical adj. m., pl. medicali; f. sg. medicală, pl. medicale

prim ajutor (ajutor medical imediat) num. + s. n.

vaccin (preparat medical) s. n., pl. vaccinuri

ACUPUNCTURĂ f. Tratament medical care constă în introducerea unor ace în anumite regiuni ale corpului. [G.-D. acupuncturii; Sil. -punc-tu-] /<fr. acupuncture

ALMANAH ~uri n. 1) Publicație periodică, de obicei anuală, pentru un anumit domeniu. ~ literar. ~ medical. 2) Calendar care inserează date de popularizare din diferite domenii ale științei, precum și beletristică. /<fr. almanach, lat. almanachus

ALOPATIE f. Tratament medical bazat pe mijloace contrare naturii bolii. /<fr. allopathie

ALPACA¹ f. Aliaj inoxidabil de cupru, nichel și zinc, din care se fac diferite obiecte (tacâmuri, instrumente medicale, optice etc.). [G.-D. alpacalei] /<germ. Alpaka

AMBULATORIU² ~i n. 1) Instituție medicală care acordă asistență bolnavilor fără a-i spitaliza. 2) Clădire în care se află această instituție. /<lat. ambulatorius, fr. ambulatoire

ASEPTIC ~că (~ci, ~ce) (despre instrumente medicale, pansamente etc.) Care este lipsit de microorganisme, de microbi; sterilizat. Mediu ~. /<fr. aseptique

ASISTENȚĂ ~e f. 1) Totalitate a persoanelor care asistă la o activitate (conferință, spectacol etc.); auditoriu. Întreaga ~ a aplaudat. 2) Ajutor, sprijin acordat cuiva. ~ medicală. ◊ ~ juridică activitate pe care o desfășoară apărătorul în exercitarea obligațiilor sale. /<fr. assistance, germ. Assistenz

AUTOSANITARĂ ~e f. Autovehicul amenajat și dotat pentru acordarea asistenței medicale de urgență. /auto- + sanitară

A BENEFICIA ~ez intranz. A se folosi, având un beneficiu; a se bucura. ~ de un tratament medical. [Sil. -fi-ci-a] /<fr. bénéficier

BONETĂ ~e f. 1) Acoperământ pentru cap, confecționat din pânză sau stofă, fără boruri, cu două panglici care se leagă sub bărbie. ~ de noapte. ~ pentru sugaci. 2) Tichie din pânză albă, de formă cilindrică sau conică, purtată mai ales de personalul medical și de bucătari, în scopuri igienice. 3) Chipiu fără cozoroc, de formă lunguiață, purtat de militari. /<fr. bonnet

BRONHOSCOP ~oape n. Instrument medical care servește la examinarea bronhiilor. /<fr. bronchoscope

CASOLETĂ ~e f. 1) Vas inoxidabil în care se sterilizează pansamentul și instrumentele medicale. 2) rar Recipient în care se ard parfumuri și mirodenii. /<fr. cassolette

CATETER ~e n. Instrument medical tubular cu care se examinează un canal sau o cavitate; sondă. /<fr. cathéter

CAUTER ~e n. Instrument medical folosit pentru a cauteriza. [Sil. ca-u-] /<fr. cauter

CĂUTARE ~ări f. 1) v. A CĂUTA. 2) Cercetare a locului cu scopul de a găsi pe cineva sau ceva. 3) Îngrijire medicală. 4): A avea ~ a se bucura de considerație; a avea trecere. /v. a cauta

CIRCUMSCRIPȚIE ~i f. Subdiviziune teritorială a unei localități. ~ medicală. [Art. circumscripția; G.-D. circumscripției; Sil. ți-e] /<lat. circumscriptio, ~onis, fr. circonscription

CLIMATOLOGIE f. 1) Ramură a meteorologiei care se ocupă cu studierea climei. 2): ~ medicală ramură a medicinei care studiază influența factorilor climaterici asupra organismului. [Art. climatologia; G.-D. climatologiei; Sil. -gi-e] /<fr. climatologie

CONCEDIU ~i n. Perioadă de timp în care salariații sunt scutiți în mod legal de muncă, fiind remunerați în mod corespunzător. ~ de odihnă. ~ medical. [Sil. -ce-diu] /<fr. congé

CONSULT ~uri n. Examinare a unui bolnav de către un medic sau de către o comisie medicală, pentru stabilirea diagnosticului și indicarea tratamentului. /<fr. consultum

CORSET ~e n. Centură (elastică) lată, care servește la strângerea taliei. ◊ ~ medical centură făcută din ghips, care servește la imobilizarea coloanei vertebrale.

CRIOCAUTER ~e f. Instrument medical pentru cauterizare cu ajutorul temperaturilor joase. [Sil. cri-o-ca-u-] /<fr. cryocautere

CURĂ ~e f. Tratament medical constând din folosirea unor metode terapeutice. /<fr. cure, lat. cura

CUTANAT ~tă (~ți, ~te) 1) Care ține de piele; care se referă la piele. 2) (despre tratamente medicale) Care se aplică pe piele. Fricțiuni ~te. /<fr. cutané

DISPENSAR ~e n. med. Așezământ medico-sanitar, unde se acordă asistența medicală ambulatorie și consultații. /<fr. dispensaire

DOCTORICESC ~ească (~ești) fam. 1) Care ține de doctori; propriu doctorilor. 2) Care ține de medicină; propriu medicinei; medical. /doctor + suf. ~icesc

ELECTROTERAPIE f. Tratament medical efectuat cu ajutorul curenților electrici. [G.-D. electroterapiei] /<fr. électrothérapie

EUTANASIE f. 1) Moarte ușoară (fără dureri). 2) Metodă medicală de provocare a unei morți nedureroase, pentru a curma suferința unui bolnav incurabil. /<fr. euthanasie, gr. euthanasia

EXAMEN ~e n. 1) Mijloc de verificare și de apreciere a cunoștințelor cuiva (elevi, studenți etc.) după o perioadă de studiu sau pentru a-și continua studiile la o treaptă superioară de învățămînt. ~ oral. ~ scris. ◊ A da ~ a) a se prezenta la examen; b) a reuși la examen. 2) Încercare, probă prin care se verifică trăinicia unui lucru, a unei situații. ◊ ~ medical cercetare a stării sănătății a unui bolnav pentru a i se stabili diagnosticul și tratamentul. /<fr., lat. examen

FARINGOSCOP ~oape n. Instrument medical pentru examinarea faringelui. /<fr. pharyngoscope

FELCER ~ă (~i, ~e) m. și f. Lucrător medical cu studii medii de specialitate care asistă medicul. /<germ. Feldscherer

A FLAMBA ~ez tranz. 1) (mai ales instrumente medicale) A steriliza, trecând prin para focului. 2) tehn. (bare sau plăci) A supune unei operații de flambaj. /<fr. flamber

FLUOROGRAFIE f. 1) Procedeu de examinare medicală a unor organe interne prin fotografierea imaginii lor de pe un ecran fluorescent pe o peliculă fotografică. 2) Procedeu fotografic de gravură, realizat cu ajutorul acidului fluorhidric. [Art. fluorografia; G.-D. fluorografiei; Sil. -fi-e] /<fr. fluorographie

GALVANOTERAPIE f. Metodă de tratament medical cu ajutorul curentului galvanic. /<fr. galvanothérapie

GASTROSCOPIE ~i f. Examinare medicală a interiorului stomacului cu ajutorul gastroscopului. /<fr. gastroscopie

GIMNASTICĂ f. 1) Ansamblu de exerciții fizice care contribuie la fortificarea corpului omenesc. 2) Gen de sport care cuprinde un astfel de ansamblu de exerciții. * ~ sportivă gimnastică la aparate. ~ artistică gimnastică cu diferite obiecte (cercuri, mingi etc.). ~ medicală gimnastică specială pentru corectarea unor deficiențe fizice. [G.-D. gimnasticii] /<fr. gymnastique, germ. Gymnastik

IGIENĂ f. 1) Ramură a științei medicale care studiază mijloacele de ocrotire a sănătății omului și de prevenire a bolilor. 2) Ansamblul principiilor și măsurilor practice de păstrare a sănătății. [G.-D. igienei; Sil. -gi-e-] /<fr. hygiene

IMPLANTOLOGIE f. Ramură a științei medicale care se ocupă cu studiul implanturilor și transplanturilor de organe. /<fr. implantologie

IMUNOLOGIE f. Ramură a științei medicale care se ocupă cu studiul reacției organismului față de agenții infecțioși. [G.-D. imunologiei] /<fr. immunologie

INCUBATOR ~oare n. 1) Instalație pentru clocirea artificială a ouălor; clocitoare. 2) Salon medical amenajat pentru a se asigura dezvoltarea în condiții optime a copiilor născuți prematur. /<fr. incubateur

INSUFLAȚIE ~i f. Metodă de tratament medical sau de diagnosticare constând în introducerea sub presiune a unei substanțe sub formă de vapori sau a unui gaz într-o cavitate a organismului. [G.-D. insuflației; Sil. -su-fla-ți-e] /<fr. insufflation, lat. insufflatio, ~onis

A INTERNA ~ez tranz. 1) (bolnavi, accidentați, răniți) A instala în spital pentru tratament medical; a spitaliza. 2) (persoane) A închide într-un ospiciu sau într-un loc de detenție, pentru a ține sub supraveghere sau pentru reeducație; a izola de societate. /<fr. interner

LAPAROSCOP ~oape n. Instrument medical folosit la examinarea cavității abdominale. /<fr. laparoscope

LARINGOSCOP ~oape n. Instrument medical pentru examinarea laringelui. [Sil. -go-scop] /<fr. laryngoscope

A LECUI ~iesc tranz. 1) (bolnavi sau boli) A supune unui tratament medical; a trata. 2) A face să se lecuiască; a tămădui; a vindeca. /leac + suf. ~ui

LEPROZERIE ~i f. Instituție medicală, în care sunt izolați și tratați bolnavii de lepră. [G.-D. leprozeriei; Sil. -le-pro-] /<fr. leproserie

A MANIPULA ~ez tranz. 1) (aparate, mecanisme) A folosi cu ajutorul mâinilor, dirijând cu dibăcie; a mânui; a manevra. 2) A aranja cu grijă în vederea executării unor experiențe sau operații tehnice, științifice sau medicale. /<fr. manipuler

MEDICAL ~ă (~i, ~e) Care ține de medicină; propriu medicinei. Ajutor ~. ◊ Asistență ~ă serviciu de tratare și îngrijire a bolnavilor. Concediu ~ concediu de boală. /<fr. médical

MEDICINĂ f. Știință care se ocupă cu studiul profilaxiei și tratării bolilor, ocrotirii și restabilirii sănătății omului. * ~ internă ramură a medicinei care se ocupă cu studierea și tratarea bolilor organelor interne. ~ judiciară (legală) ramură a medicinei care se ocupă cu efectuarea expertizelor și examenelor medicale pentru elucidarea faptelor într-un proces. ~ preventivă ramură a medicinei care studiază și aplică diferite metode de prevenire a bolilor. ~ veterinară medicină care studiază și tratează bolile animalelor. [G.-D. medicinei] /<lat. medicina

MOAȘĂ ~e f. Lucrător medical care acordă ajutor femeilor în timpul nașterii. [G.-D. moașei] /cf. alb. moshë

NICHEL n. Metal feromagnetic alb-argintiu, maleabil și ductil, aproape inoxidabil, rezistent la coroziune, întrebuințat la confecționarea instrumentelor medicale, a obiectelor de uz casnic, la obținerea unor aliaje cu proprietăți anticorosive etc. /<fr. nickel, germ. Nickel

OFICINAL ~ă (~i, ~e) 1) (despre preparate medicale) Care este produs în oficină; preparat în farmacie; farmaceutic. 2) (despre plante) Care este folosit în oficină la prepararea medicamentelor; utilizat în farmacologie. /<lat. officinalis, fr. officinal

OFTALMOMETRU ~e n. 1) Instrument medical pentru determinarea astigmatismului vizual. 2) Instrument medical pentru determinarea distanței la care ochiul are capacitatea de a vedea distinct. /<fr. ophtalmometre

OFTALMOSCOP ~oape n. Instrument medical pentru examinarea interiorului globului ocular. /<fr. ophtalmoscope

OPTOMETRU ~e n. Instrument medical pentru examinarea vederii (în scopul alegerii ochelarilor potriviți). /<fr. optometre

OTOSCOP ~oape n. Instrument medical pentru examinarea conductului auditiv extern și a timpanului. /<fr. otoscope

OXIGENOTERAPIE f. Metodă de tratament medical prin administrare de oxigen. /<fr. oxygenothérapie

PACHET ~e n. 1) Obiect constând din ceva învelit sau legat în așa fel încât să fie comod de transportat sau de păstrat. ◊ ~ individual pachet constând din tifon și vată sterilă pentru pansarea rănilor până la acordarea ajutorului medical. 2) Ambalaj (de carton, de hârtie etc.) în care este învelit ceva. 3) Ansamblu de piese identice, legate între ele, folosit într-un sistem tehnic. /<fr. paquet, germ. Paket

PACIENT² ~tă (~ți, ~te) m. și f. 1) Persoană supusă unui tratament medical din partea medicului. 2) Persoană supusă unui supliciu; martir. /<lat. patiens, ~ntis, fr. patient

PLEUROSCOPIE ~i f. Examinare medicală a cavității pleurale cu ajutorul pleuroscopului. [G.-D. pleuroscopiei; Sil. ple-u-] /<fr. pleuroscopie

POLICLINICĂ ~ci f. 1) Instituție curativ-profilactică care acordă asistență medicală bolnavilor fără a-i spitaliza. 2) Clădire unde se află această instituție. [G.-D. policlinicii] /<fr. polyclinique

PROTEINOTERAPIE f. Metodă de tratament medical constând în introducerea (subcutanată, intravenoasă sau intramusculară) în organism a unor proteine. [Sil. -te-i-] /<fr. protéinothérapie

PSIHOTERAPIE f. Metodă de tratament medical prin influență programată (discuții, sugestii, hipnoze etc.) asupra psihicului pacientului. /<fr. psychothérapie

PUNCT ~e n. 1) Pată foarte mică și rotundă. A face un ~. 2) Semn de punctuație având forma unei astfel de pete, care se pune la sfârșitul unei propoziții sau după un cuvânt prescurtat. ◊ Două ~e semn de punctuație constând din două puncte așezate unul deasupra altuia, care se pune, mai ales, înaintea vorbirii directe sau a unei enumerări. ~ și virgulă semn de punctuație constând dintr-un punct așezat deasupra unei virgule, care se pune între părțile componente ale unui enunț desfășurat. ~e de suspensie (sau ~e-~e) semn de punctuație constând din trei puncte așezate în linie orizontală și folosit pentru a arăta că gândirea este întreruptă sau că o parte de propoziție este omisă. ~ tipografic unitate de măsură a lungimii folosită în poligrafie (egală cu 0,376 mm). 3) Semn grafic pus deasupra elementelor „i” și „j” din alfabetul latin. ◊ A pune ~ul pe „i” a se rosti cu precizie într-o problemă, nelăsând posibilități de echivoc. 4) Semn convențional de această formă care indică ceva. ~ pe hartă. 5) (în sport, în jocurile de hazard etc.) Unitate în care se apreciază câștigurile sau pierderile. 6) Element fundamental al geometriei plane, reprezentat de intersecția a două linii. 7) Loc determinat în spațiu. ◊ ~ de reper a) semn sau obiect de orientare pe teren; b) fapt care servește drept sprijin. ~ cardinal fiecare dintre cele patru direcții care indică Nordul, Sudul, Estul și Vestul. ~ de ochire loc din țintă în care trăgătorul își potrivește linia de ochire. ~ mort situație fără ieșire. ~ medical unitate medicală primară. 8) Valoare a unei mărimi (la care se începe să se topească o substanță solidă). * ~ de solidificare temperatură la care o substanță începe să treacă din stare lichidă în stare solidă. 9) Moment ce marchează o fază de dezvoltare. ◊ Până la un (sau la acest) ~ până la o anumită limită. 10) Loc sau parte din ceva. ◊ ~ slab parte slabă; loc sensibil. ~ de vedere mod cum înțelege cineva o chestiune. Din ~ de vedere sub aspect. ~ cu ~ amănunțit, oprindu-se detaliat asupra fiecărei chestiuni. ~ de plecare (sau de pornire) a) loc de unde trebuie să plece cineva undeva; b) început. A pune la ~ pe cineva a-i da cuiva o lecție de bună-cuviință. A pune la ~ ceva a aduce ceva la condițiile cerute; a definitiva ceva. A pune ~ a termina. ~! gata! /<lat. punctum

RINOSCOP ~oape n. Instrument medical pentru examinarea foselor nazale. /<fr. rhinoscope

SALVARE ~ări f. 1) v. A SALVA. 2) Serviciu medical de urgență. 3) Mijloc de transport special amenajat, care servește la acordarea ajutorului medical de urgență; ambulanță. [G.-D. salvării] /v. a salva

SANATORIU ~i n. Instituție medicală pentru tratamentul unor boli cronice sau pentru odihnă și întremare. [Sil. -na-to-riu] /<fr. sanatorium, germ. Sanatorium