CONDICUȚĂ, condicuțe, s. f. Diminutiv al lui condică (1). ♦ (În trecut) Carnet destinat personalului casnic, în care se nota identitatea purtătorului casnic, în care se nota identitatea purtătorului, locurile unde a fost angajat etc. ♦ (În trecut) Legitimație a femeilor prostituate profesioniste, unde erau înregistrate vizele medicale de control împotriva bolilor venerice. – Condică + suf. -uță.