*CAPRICIU (pl. -icii), *CAPRIȚIU (pl. -ții). *CAPRIȚ (pl. -țuri) sn. 1 Dorință extravagantă, încăpățînată, care-i abate cuiva, hotărîre pe care o ia cineva pe neașteptate și fără motiv, toană: se deprinsese a-l crede obligat să-i facă toate caprițiile VLAH.; îi împlinea cele mai mici caprițuri de copilă NEGR.¶ 2 Bun plac, voie arbitrară, mendre [fr.].

SURPRIZĂ s.f. 1. Acțiune prin care iei pe cineva pe neașteptate, pe nepregătite; surprindere, întîmplare neașteptată, neprevăzută. ♦ Plăcere, bucurie neașteptată făcută cuiva; (concr.) cadou neașteptat oferit cuiva. 2. Mirare, uimire. [< fr. surprise].

FURA, fur, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși pe ascuns sau cu forța un lucru care aparține altcuiva; a lua ceva fără nici un drept de la cineva, păgubindu-l; a hoți, a jefui, a prăda. ◊ Loc. adj. De furat = care a fost luat prin furt. ◊ Expr. Pe furate(le) = prin furt, prin răpire, prin hoție. A fura (pe cineva) cu ochiul = a privi pe cineva pe furiș (cu dragoste). A fura (cuiva) o sărutare (sau un sărut) = a săruta pe furiș sau prin surprindere, fără voia persoanei respective. A fura meseria (cuiva) = a-și însuși pe apucate o meserie de la cineva (văzând cum o face și imitându-l). A fura inima (cuiva) = a fermeca, a încânta pe cineva. A fura (cuiva) ochii (sau vederile) = a orbi pe cineva; fig. a fi îndrăgostit. ♦ A răpi pe cineva. ♦ Fig. A lua pe neașteptate, pe nesimțite; a cuprinde. ◊ Expr. A-l fura (pe cineva) somnul = a adormi. A-l fura (pe cineva) gândurile = a cădea pradă gândurilor, a medita îndelung. ♦ Refl. (Neobișnuit) A pleca pe furiș; a fugi. 2. Fig. A fermeca, a vrăji. [Formă gramaticală: (în loc.) furate, furatele] – Lat. furare.

FURA, fur, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși pe ascuns sau cu forța un lucru care aparține altcuiva; a lua ceva fără niciun drept de la cineva, păgubindu-l; a hoți, a jefui, a prăda. ◊ Loc. adj. De furat = care a fost luat prin furt. ◊ Loc. adv. Pe furate(le) = prin furt, prin răpire, prin hoție. ◊ Expr. A fura (pe cineva) cu ochiul = a privi pe cineva pe furiș (cu dragoste). A fura (cuiva) o sărutare (sau un sărut) = a săruta pe furiș sau prin surprindere, fără voia persoanei respective. A fura meseria (cuiva) = a-și însuși pe apucate o meserie de la cineva (văzând cum o face și imitându-l). A fura inima (cuiva) = a fermeca, a încânta pe cineva. A fura (cuiva) ochii (sau vederile) = a orbi pe cineva; fig. a fi îndrăgostit. ♦ A răpi pe cineva. ♦ Fig. A lua pe neașteptate, pe nesimțite; a cuprinde. ◊ Expr. A-l fura (pe cineva) somnul = a adormi. A-l fura (pe cineva) gândurile = a cădea pradă gândurilor, a medita îndelung. ◊ Refl. (Neobișnuit) A pleca pe furiș; a fugi. 2. Fig. A fermeca, a vrăji. [Formă gramaticală: (în loc.) furate, furatele] – Lat. furare.

tufli¹ vt [At: CIHAC II, 425 / V: (reg) tef~ / Pzi: ~lesc / E: form expresivă] 1 (Pfm; c. i. o căciulă, o pălărie etc.) A pune pe cap cu o mișcare rapidă și neglijentă Si: a îndesa, a înfunda, (pop) a plesni. 2 (Pop; îe) A ~ căciula pe urechi A se preface că nu știe nimic despre un anumit lucru de care este vinovat. 3 (Buc) A lovi pe neașteptate pe cineva. 4 (Mol) A lua multă mâncare în gură Si: a îndesa. 5 (Mol) A mânca repede și mult Si: a înfuleca. 6 (Mol) A ascunde ceva repede (în sân, în traistă¹ sau în buzunar).

SURPRIZĂ s. f. 1. faptul de a lua pe cineva prin surprindere; întâmplare neașteptată, neprevăzută. ◊ plăcere, bucurie neașteptată făcută cuiva; cadou. 2. mirare, uimire. (< fr. surprise)

SURPRINDERE, surprinderi, s. f. 1. (Rar) Faptul de a surprinde (sau de a fi surprins), de a prinde (sau de a fi prins) fără veste, pe neașteptate; surpriză. A fost o surprindere ce ne pregătea Leuștean. GANE, N. III 172. ◊ Loc. adj. și adv. Prin surprindere = (în mod) neașteptat, neprevăzut; fără veste. Ne așteptăm la un atac scurt, prin surprindere. CAMIL PETRESCU, U. N. 264. ◊ Expr. A lua pe cineva prin surprindere = a lua, a ataca pe cineva pe neașteptate, a nu-i da cuiva timp să se dezmeticească. ♦ Observare, descoperire (a unui aspect momentan). În această direcție a surprinderii particularităților vîrstei tinere, Ionuț Păr-Negru, ucenicul starostelui Nichifor Căliman... ne poate da un bun ajutor. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 373, 4/1. 2. Sentiment, stare de uimire, de uluire produsă de un fapt neprevăzut; surpriză. Surprinderea mea e la fel de mare ca azi dimineață. DUMITRIU, N. 35. Focul dușmanului, oprit parcă o clipă ca după o surprindere, deodată se înteți Într-o izbucnire repede, într-o furtună nebună. SADOVEANU, O. VI 34. Îi răspunse, spre surprinderea și fericirea ei... chiar directorul ziarului. CAMIL PETRESCU, N. 100. ◊ Loc. adv. Cu surprindere = cu mirare, cu uimire. M-am întors cu surprindere spre băietan. SADOVEANU, N. F. 166. Toți îl examinară cu oarecare surprindere. C. PETRESCU, C. V. 184. ◊ Expr. (Rar) A avea o surprindere = a încerca un sentiment de uimire, a fi surprins. Domnul abate de Marenne avu într-adevăr o surprindere. SADOVEANU, Z. C. 72.

SURPRIZĂ, surprize, s. f. 1. Faptul de a lua pe cineva fără veste, pe neașteptate. Unui om fără voință trebuie să-i impui voința ta prin surpriză. C. PETRESCU, R. DR. 310. ♦ Stare sufletească produsă de un lucru neașteptat; surprindere (2). Bătrînul nu arătă semn nici de surpriză, nici de bucurie. C. PETRESCU, A. 330. Adevărat? făcu Mimi cu o surpriză plăcută. REBREANU, R. I 61. Ș-auzea deslușit întrebările lor, vedea atitudinile, gesturile, surpriza și bucuria de pe figurile lor. VLAHUȚĂ, O. AL. II 18. ◊ Expr. A avea o surpriză (sau surprize) = a fi surprins (în mod plăcut sau neplăcut), a se găsi, a fi pus în fața unei (sau unor) situații neprevăzute. Așa puțin cunoști tu oamenii?... Nu-i cunosc de loc. D-aia am mereu surprize. BARANGA, I. 187. Îndată ce s-a întors de la Amara, a avut o surpriză din partea doamnei Alexandrescu. REBREANU, R. I 240. 2. Tot ceea ce surprinde prin caracterul său neprevăzut. Un pas mai departe se desfășurau valurile, zbuciumul și surprizele necunoscutului. TUDORAN, P. 333. Cînd se ridică din nou cortina, altă surpriză. C. PETRESCU, C. V. 88. Se gîndea la prietenii, la cunoscuții lui, îi vedea în tren, veseli, fără griji, ducîndu-se departe... îmbătați de farmecul și surprizele călătoriei. VLAHUȚĂ, O. AL. II 13. ♦ Plăcere, bucurie neașteptată oferită cuiva la anumite ocazii; (concretizat) dar, cadou. Ți-am preparat o surpriză: am studiat o bucată. CARAGIALE, M. 193.

fura [At: COD. VOR. 12/10 / Pzi: fur / E: ml furare] 1 vt A-și însuși pe ascuns sau cu forța un lucru care aparține altcuiva, păgubindu-l Si: a hoți, a jefui, a prăda Cf (fam) a șterpeli, (reg) a ciujbi, (arg) a hăli. 2 vt (Îe) A ~ (pe cineva) cu ochiul A privi pe cineva pe furiș (cu dragoste). 3 vt (Îe) A ~ (cuiva) o sărutare (sau un sărut) A săruta pe furiș sau prin surprindere, fără voia persoanei respective. 4 vt (Îe) A~ meseria (cuiva) A-și însuși pe apucate o meserie de la cineva (văzând cum o face și imitându-l). 5 vt (Îe) A ~ inima (sau mintea) (cuiva) A fermeca pe cineva. 6 vt (Îe) A ~ (cuiva) ochii (sau vederile) A orbi pe cineva. 7 vt (Îae) A fascina pe cineva. 8 vt (Fig; îae) A fi îndrăgostit. 9 vt (Îe) A ~ (pe cineva) cu zâmbetul A captiva pe cineva zâmbind. 10 vt (Îrg; îe) A ~ cu urechea A trage cu urechea. 11 vt (Îe) A ~ ziua lui Dumnezeu A lenevi. 12 vt (Îe) A ~ ouăle de sub cloșcă (sau cloșca de pe ouă) A fi priceput la furat. 13 vt (Îae) A fi foarte abil. 14 vt (Pop; îe) Să nu vă ~re șarpele de inimă! Să nu vă împingă păcatul! 15 vt A răpi pe cineva. 16 vt (Fig) A lua pe neașteptate, pe nesimțite Si: a cuprinde. 17 vt (Îe) A-l ~ (pe cineva) somnul (gmț aghiuță) A adormi. 18 vt (Îe) A-l ~ (pe cineva) gândurile A se gândi intens la ceva. 19 vt (Îae) A medita îndelung. 20 vt (În superstiții; îe) A ~ (cuiva) somnul A face pe cineva să nu mai poată dormi. 21 vta (Îe) A ~ (cuiva) din urmă Expresie cu sens neprecizat. 22 vr (Îvp) A se furișa. 23 vr (Îvp; nob) A fugi. 24 vt (Fig) A fermeca.

răzghios, ~oasă [At: PAMFILE, S. T. 106 / S și: rășg~ / Pl: ~oși, ~oase / E: nct] (Mol) 1-2 a, av (În mod) mânios. 3 sm (Îe) A lua (pe cineva) în ~ A lua (pe cineva) repede și pe neașteptate.

umfla [At: DOSOFTEI, PS. 87/4 / V: (îrg) îm~, (reg) im~ / Pzi: ~lu / E: ml inflare] 1 vt A mări volumul unui obiect cu pereți elastici sau plianți prin umplere cu aer sau cu un alt fluid. 2 vr (D. ființe sau d. părți ori organe ale corpului acestora) A-și mări volumul din cauza unei mari cantități de aer inspirat, a unei mâncări excesive, a depunerii de grăsime etc. 3-4 vtr (Îe) A ~ (pe cineva) râsul (sau un râs, plânsul) ori a se ~ de râs (sau de plâns) A nu-și putea stăpâni râsul (sau plânsul). 5 vr (Îe) A se ~ de somn (sau de dormit) A se sătura de somn. 6 vr (Îe) A i se ~ inima în piept A simți o mare bucurie, mulțumire etc. 7 vt (Îe) A ~ în coș (pe cineva) A simți un imbold fierbinte de a face ceva. 8 vr (Îe) A se ~ burduf A mânca foarte mult. 9 vr (Îe) A se ~ în piele A se îngâmfa. 10 vi (Îe) A ~ din umeri A ridica din umeri în semn de nedumerire, de neștiință sau de nepăsare. 11 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) fălcile de potârnogi A bate rău pe cineva. 12 vr (Fig; adesea cu determinări ca „de trufie”, „de satisfacție” etc.) A se mândri. 13 vr (Fig; adesea cu determinări ca „de trufie”, „de satisfacție” etc.) A fi încrezut. 14 vr (Fig; d. oameni) A se înfuria. 15 vt A mări (peste măsură). 16-17 vtr A (se) înfoia. 18-19 vtr (D. păr sau d. pene) A (se) înfoia. 20 vr (D. păsări sau animale) A-și înfoia penele. 21 vr (D. animale) A-și zburli părul. 22 vr (D. lemn sau obiecte din lemn) A-și mări volumul prin absorbție de lichid sau prin micșorarea presiunii. 23 vr (D. ape) A depăși, prin creșterea volumului, nivelul normal. 24 vr (D. ape) A-și mări volumul Si: a crește (28). 25 vr (D. lichide) A-și ridica nivelul prin fierbere. 26 vr (Înv; d. gaze) A-și mări volumul. 27 vr (Fig; d. sunete, glasuri, zvonuri etc.) A deveni mai puternic Si: a crește (20), a se intensifica. 28 vr (Fig, d. sunete, glasuri, zvonuri etc.) A se răspândi. 29 vr (D. vânt) A crește în intensitate Si: a se înteți. 30 vri (D. piele, țesuturi, organe etc.) A se inflama din cauza unui traumatism sau a unei boli Si: a se tumefia. 31 vt (Fam; fig; c. i. prețuri, sume de bani etc.) A exagera în mod intenționat proporțiile etc. 32 vt A face să fie bombastic. 33 vt (Fam; fig) A lua (ceva sau pe cineva) pe neașteptate, cu bruschețe Si: a înșfăca, a înhăța. 34 vt (Îe) A ~ (pe cineva) grija A cuprinde (pe cineva) îngrijorarea, teama. 35 vt (În argoul școlarilor; îe) A ~ barosanul A lua nota maximă. 36 vt (Fam; de obicei determinat prin „în spate”, „în cârcă”, „în brațe”, „pe sus” etc.) A apuca, ridicând de la pământ pentru a duce cu sine Si: a ridica, a sălta. 37 vt (Fam; de obicei determinat prin „în spate”, „în brațe”, „pe sus” etc.) A ridica. 38 vt A lua de la cineva Si: a fura (1). 39 vt A lovi pe cineva.

pălărie sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 69/14 / Pl: ~ii / E: it cappelleria] 1 Obiect folosit pentru acoperirea capului, format dintr-o calotă cu boruri de forme variate și confecționat din fetru, catifea, pai, piele, fibre sintetice etc. 2 (Fam; îe) A lovi (sau a pocni, a plesni) pe cineva în ~ sau a-i turti (cuiva) ~ia A nimeri punctul slab al cuiva. 3 (Îae) A atinge pe cineva cu o vorbă ofensatoare. 4 (Îal) A da cuiva o veste neașteptată. 5 (Reg; îe) A azvârli cu ~ia după lună A acționa necugetat. 6 (D. femei; îe) A purta ~ia A fi mai mare în casă, a porunci. 7 (Reg; îe) A umbla cu flori la ~ A nu-i păsa de nimic, a umbla fără nici o grijă. 8 (Reg; îe) A avea casa sub ~ A fi foarte sărac. 9 (Bot; Mol; îc) ~ia-șarpelui Bureți pestriți (Amanita muscaria). 10 (Îae) Burete șerpesc (Lepiota procera). 11 (Îae) Ciupercă veninoasă cu partea superioară neagră și cu piciorul alb, cu miros urât, care crește în locurile umbroase din păduri și livezi (Coprinus picaceus). 12 (Îc) ~ia-cucului Plantă erbacee din familia geraniceelor, cu tulpina ramificată în partea superioară, cu frunze palmat-lobate și cu flori roșii-brune sau violete închis, folosită ca plantă medicinală Si: (reg) andrișea, pliscariță, priboi, sovârf (Geranium phaeum). 13 (Îc) ~ia-cioarei Burete necomestibil nedefinit mai îndeaproape. 14 (Pan) Parte superioară, în formă de pălărie (1), a unei ciuperci. 15 (Pan) Disc al florii-soarelui, în care sunt înfipte semințele. 16 (Pan) Abajur. 17 (Pan) Căpăcel de metal de la o lampă cu petrol, prin care se scoate fitilul Si: (reg) plească. 18 (Glg; îs) ~ de fier Parte superficială din zona de oxidație a zăcămintelor metalifere, bogată în limonit, minerale silicoase, diverși oxizi și hidroxizi, săruri greu solubile ale unor metale. 19 (Reg) Roată dințată făcută din fontă, care învârtește, la mașina de secerat, altă roată, numită pepenoaică. 20 (Reg) Dâmb acoperit cu copaci, mai ales cu goruni. 21 (Trs) Oaie cu capul negru.

A FURA fur tranz. 1) (bunuri care aparțin altcuiva) A-și însuși pe nevăzute (în mod nelegal sau cu forța); a răpi. ◊ ~ (pe cineva) cu ochiul (sau cu privirea) a privi pe cineva pe ascuns și cu dragoste. 2) fig. A lua pe neașteptate sau pe nesimțite. Vântul i-a furat pălăria. ◊ ~ (cuiva) o sărutare a săruta pe neașteptate (pe cineva). 3) fig. (persoane sau manifestările lor) A copleși fermecând. L-a furat frumusețea naturii. ◊ ~ inima (cuiva) a) a încânta (pe cineva); b) a face (pe cineva) să se îndrăgostească. ~ (cuiva) ochii (sau vederile) a rămâne încântat, uitându-se la cineva. /<lat. furare

așteamăt av [At: HEM 2008 / E: nct cf șteamătă] 1 (Cu sens nesigur) Pe neașteptate. 2 (Îe) A se lua ~ul după... A urmări pe cineva. 3 (Îe) A umbla ~ul A umbla fără rost.

surprindere sf [At: HELIADE, LB I, 44/19 / V: (înv) sup~ / Pl: ~eri / E: surprinde] 1 Faptul de a se găsi pe neașteptate într-o situație neobișnuită, neconvenabilă sau nepermisă. 2 Descoperire a unei nereguli, a unei fapte reprobabile, a unei infracțiuni etc., săvârșită de cineva Si: (înv) surpriză (5). 3-4 (Îljv) Prin ~ (În mod) neașteptat, neprevăzut Si: fără veste, (rar) prin surpriză (6). 5 (Îe) A lua pe cineva prin ~ A nu-i da timp să se dezmeticească. 6 Constatare (și înțelegere) a existenței a ceva Si: descoperire (19). 7 (Înv) Surpriză (3). 8 Sentiment, stare de mirare, de nedumerire, de emoție etc. provocată de un fapt neprevăzut, neobișnuit etc. Si: minunare, mirare, perplexitate, stupoare, surpriză (4), uimire, uluire, (liv) stupefacție, stupefiere. 9 (Înv) Surpriză (2).

sfânt, ~ă [At: PSALT. HUR. 61^r/11 / V: (înv) svent, svânt / Pl: sfinți, sfinte / E: vsl свѧтъ] 1 a (În concepțiile religioase; d. divinitate, ființe supranaturale considerate de esență divină etc.) Care întruchipează idealul de perfecțiune și de puritate absolută Si: (îvp) sânt, dumnezeiesc, divin. 2 sma (Pop) Dumnezeu (1). 3 sma (Pfm; îlav) Ferească (sau ferit-a) ~ul Nicidecum. 4 sm (Pfm; îe) A-l vedea (sau a-l lua) ~ul (pe cineva) A o păți. 5 sm (Îae) A da de un noroc neașteptat sau de un chilipir. 6 sm (Pfm; îe) A-l uita (pe cineva) ~ul A zăbovi prea mult (și fără treabă), într-un anumit loc. 7 sm (Îvr; îe) A jura (cineva) pe ~ul A jura pe tot ce are mai de preț. 8 sm (Fam; îe) A duce (pe cineva) ~ul A îndrăzni să... 9 a Care aparține divinității Si: ceresc, divin, dumnezeiesc, (liv) celest, (rar) îndumnezeiesc, preaînalt, (pop) sânt, (înv) minunat. 10 smf Persoană recunoscută ca un exemplu desăvârșit al vieții creștine și canonizată după moarte de către biserică Si: (îvp) sânt, (înv) preacuvios, preafericit, (ltî) sanct, (îvr) sfințire (11). 11 sm (Reg; îla) Tare de ~ Incoruptibil. 12 sm (Pfm; îc) ~ul Nicolae (din cui sau de pe coardă) Băț sau bici cu care erau bătuți copiii (la școală). 13 sm (Pfm; îe) A ieși (cuiva) un ~ din gură A da o soluție neașteptat de bună într-o anumită situație. 14 sm (Fam; îe) A avea sfinți (sau ~ții lui) (la Ierusalim) A se bucura de protecția cuiva. 15 sm (Fam; îae) A cunoaște persoane influente și a beneficia de anumite favoruri. 16 sm (Înv; îe) A nu avea (nici) ~ (nici Dumnezeu) A fi lipsit de sens. 17 sm (Rar; îe) A fi ~ul zilei A fi o persoană influentă. 18 sm (Fam; îe) (Îac) A se bucura de considerație. 19 sm (Fam; îe) A se ruga de toți sfinții (sau a se închina la sfinți) A apela la cei puternici cu solicitări și rugăminți. 20 sm (Reg; îe) A fura (sau a lua) ~ul (sau sfinții) (pe cineva) A adormi (repede). 21 sm (Îae) A păți ceva neplăcut. 22 sm (Îae) A fi moleșit de somn sau de beție. 23 sm (Îae) A se îmbolnăvi. 24 sm (Îae) A muri¹. 25 sm (Reg; îe) A lua ~ții (ceva) A se distruge. 26 sm (Reg; îe) A nu mai fi de nici un ~ A nu mai fi bun de nimic. 27 sm (Îae) A nu mai exista nici o speranță. 28 sm (Fam; îe) A nu ști la ce ~ să se mai închine A epuiza toate posibilitățile de a găsi sprijin sau protecție. 29 sm (Fam; îe) A dezbrăca un ~ și a îmbrăca pe altul A face datorii noi pentru a plăti pe cele vechi. 30 sm (Înv; îe) A-și găsi (cineva) ~ul A-și găsi nașul. 31 sm (Înv; îae) A găsi pe cineva gata să-i satisfacă toate dorințele. 32 sm (Pfm; îe) A sta (ca un) ~ (sau ca niște sfinți) A sta nemișcat. 33 sm (Reg; îe) A purta (pe cineva) în gură ca pe un ~ A lăuda (pe cineva) foarte mult. 34 (Reg; îe) A mânca ~ul (cuiva) A cuminți pe cineva dându-i o bătaie. 35 sfp (Reg; îe) A fi ca sfintele A fi foarte slabă. 36 sm (Îcs) De-a ~ul Joc de copii, care se executa la priveghi, nedefinit mai îndeaproape. 37 sm (Bot; reg; îc) ~u-Petru Lilicele (Iberis amara). 38 a (De obicei urmat de un np) Dată la care se sărbătoresțe în biserica creștină un sfânt (10) Si: (îvp) sânt. 39 sm (Reg; de obicei lpl) Covrigel preparat din aluat copt sau fiert, cu nuci și cu zahăr sau cu miere, care se mănâncă în ziua de 9 martie Si: (pop) mucenic, (reg) bradoși, brăduleț, brânduș, (reg) sfințișor (3). 40 smf Reprezentare grafică (pictură, statuie etc.) cu caracter religios a unui sfânt (10). 41 a Care aparține bisericii sau religiei (creștine) Si: bisericesc, religios. 42 a Privitor la biserică sau la cultul religiei (creștine) Si: bisericesc, religios. 43 a Care se consideră a fi înzestrat cu harul divin Si: sacramental, sacru², (liv) sacral¹, sacrat¹, sacrosanct, (îrg) sânt. 44 a (Îs) ~a slujbă Liturghie. 45 a (Îs) Lemn ~ Lemn care se crede că ar proveni din crucea pe care a fost răstignit Isus Hristos și care e purtat ca talisman. 46 a (Îs) ~a oaste Armată de cruciați. 47 a (Îs) Război ~ Cruciadă. 48 a (Înv; îs) Os ~ Sacrum. 49 a (Reg; îs) Boală ~ă (sau ~a boală) Dizenterie. 50 a (Reg; îas) Epilepsie (1). 51 sfp Concepții, ritualuri sau, mai rar, obiecte care aparțin de cult sau de religie. 52 a (D. locuri, așezări etc.) Care apare în legendele sau credințele religioase. 53 a (Îs) Locurile sfinte (sau țara ~ă) Ținuturile menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit, a propovăduit și a fost îngropat Iisus Cristos. 54 a (Îs) Orașul ~ Orașul Ierusalim. 55 a (Îs) Locul ~ Orașul Mecca (spre care se întorc cu fața mahomedanii când se roagă). 56 a (Pop; d. aștri sau fenomene naturale) Care sunt de origine divină Si: (îrg) sânt. 57 a (Pop; în basme sau în credințe populare; d. zilele săptămânii; îf Sfânta Vineri, Sfânta Joi etc.) Personaj fantastic. 58 a Care impune un respect deosebit Si: sacru², (liv) sacral, sacrosanct, (rar) sacramental, (îrg) sânt, (ltî) sanct. 59 a Care este deosebit de important. 60 a Care nu poate fi vătămat. 61 a De care nu te poți atinge sau nu trebuie să te atingi Si: intangibil, inviolabil. 62 a (Fam) Perfect². 63 a (Fam) Teribil. 64 a (Rar) Nevinovat. 65 sf și (înv) sm Prima încăpere a templului evreiesc, în care se află jertfelnicul, sfeștnicul cu 7 brațe, candele etc. și în care se oficiază ritualul religios Si: (înv) sfințenie (11). 66 smf (Îs) ~a sfintelor sau (înv) ~ul sfintelor Sanctuarul vechiului templu evreiesc de la Ierusalim, în care se ține chivotul legii și în care marele preot intră o singură dată pe an. 67 sfa (Reg; de obicei lpl; șîs sfinte mari) Iele. 68 sfp (Reg; art ) Ursitoare. 69 smp (Reg) Perciune. 70 sfa (Reg) Moartea.

A LUA iau 1. tranz. 1) A apuca (cu mâna sau cu un instrument) pentru a avea în posesie. ◊ ~ armele a se înarma. ~ (pe cineva) la ochi a) a suspecta (pe cineva); a avea bănuieli; b) a supraveghea (pe cineva). ~ pasărea din zbor a fi un bun ochitor. ~ altă vorbă a schimba subiectul discuției. ~ foc cu gura a face tot posibilul și imposibilul. ~ jăratic cu mâna altuia a întreprinde o acțiune riscantă, folosind în acest scop o altă persoană. 2) A apropia de sine, așezând pe o parte a corpului. ~ în brațe. ~ pe genunchi. ~ în cârcă. ◊ ~ (pe cineva) în unghii a certa cu brutalitate (pe cineva). 3) (alimente, medicamente etc.) A pune în gură, înghițind. ~ un ceai. ◊ ~ o gustare a servi în fugă o mâncare ușoară. ~ masa a sta la masă; a mânca. A nu ~ nici rouă în gură a nu mânca absolut nimic. ~ aer a se plimba puțin în aer liber. 4) (obiecte de îmbrăcăminte) A pune pe sine; a îmbrăca. 5) (porțiuni, cantități dintr-un lucru) A face să iasă din interiorul său. * ~ (cuiva) sânge a face să curgă sânge printr-o incizie, pentru analiză sau în scopul descongestionării. 6) (lucruri, drepturi, favoruri etc.) A face să nu mai fie în posesia (cuiva). ◊ A-i ~ (cuiva) comanda a înlătura (pe cineva) dintr-un post de răspundere. A-i ~ (cuiva) apa de la moară a-l priva (pe cineva) de avantajele pe care le-a avut. A-i ~ (cuiva) durerea (sau suferința) a face (pe cineva) să simtă momentan o ușurare. A-i ~ (cuiva) viața (sau zilele) a omorî (pe cineva). A-i ~ (cuiva) mintea (sau mințile) a face (pe cineva) să-și piardă dreapta judecată. A-i ~ (cuiva) auzul a asurzi (pe cineva). 7) A-și asuma, intrând în stăpânire. 8) (sume de bani) A primi în calitate de venit; a încasa. 9) A găsi pentru a duce cu sine. ◊ Ia-l de unde nu-i se spune despre cineva sau despre ceva care nu se mai găsește la locul unde se afla mai înainte. 10) A obține în schimbul a ceva; a cumpăra. * ~ pildă a urma exemplul (cuiva). 11) (lucruri străine) A sustrage, însușindu-și. A-i ~ cuiva banii. ◊ A-i ~ (cuiva) pâinea de la gură a lipsi (pe cineva) de sursa de existență. 12) (fortificații, terenuri străine) A pune stăpânire (prin forță armată); a cuceri, a ocupa. ~ un oraș. 13) (mijloace de transport) A folosi drept mijloc de deplasare. ~ trenul. 14) (persoane) A trata într-un anumit fel. ~ cu binișorul (pe cineva). ◊ ~ (pe cineva) pe sus a lua cu forța (pe cineva). ~ (pe cineva) pe nepusă masă a ataca (pe cineva) pe neașteptate. 15) (persoane) A primi în familie, stabilind legături de rudenie. ~ de nevastă. ~ de bărbat. ◊ ~ de suflet (un copil) a înfia. 16) (despre stări fizice sau psihice) A pune stăpânire în întregime (pe cineva). A-l ~ frica (pe cineva). ◊ A o ~ din loc a pleca repede (de undeva). A o ~ la fugă a porni în fugă. A-și ~ zborul a porni în zbor. 2. intranz. (despre căi de comunicație, ape curgătoare) A-și schimba direcția (spre)... Râul a luat-o în dreapta. [Sil. lu-a] /<lat. levare

ochi¹ [At: PSALT. HUR. 54^r/6 / Pl: (1-91, 124-165) ~, (92-123) ~uri / E: ml oc(u)lus] 1 sm Fiecare dintre cele două organe ale vederii, de formă globulară, sticloase, așezate simetric în partea din față a capului. 2 sm (Pex) Glob împreună cu orbita, pleoapele, genele. 3 sm Iris colorat al acestui organ. 4 sm Organ al vederii unui animal sau al unei insecte, indiferent de structura lui. 5 sm (Reg; îs) Albul ~iului, albușul ~ului, ~iul alb Sclerotică. 6 sm (Reg; îs) ~iul mort, ~ chior Tâmplă. 7 sm (Reg; îs) ~iul ~iului Pupilă. 8 sm (Trs; îs) Dinții ~iului Dinți canini. 9 sm (Îs) ~ de sticlă (sau de porțelan) Ochi artificial, folosit ca proteză. 10 sm (Reg; îcs) De-a ~ii legați Baba-oarba. 11 sm (Îlav) Văzând cu ~i Foarte repede. 12 sm (Îlav) ~ în ~ Privind unul în ochii celuilalt. 13 sm (Îlav) Cu ~i închiși Orbește. 14 sm (Îal) Pe de rost. 15 sm (Îe) A arăta (pe cineva sau ceva) din ~ A semnala cuiva în mod discret pe cineva sau ceva, făcând o mișcare ușoară a ochilor în direcția voită. 16 sm (Pfm; îe) A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca (sau mai mult decât) ~i (din cap) sau a ține la cineva ca la ~i din cap A iubi sau a fi iubit din tot sufletul. 17-18 sm (Pfm; îe) A (nu) avea (sau lua pe cineva) la ~ buni sau a (nu) vedea (sau privi pe cineva, căuta la sau către cineva) cu ~ buni A (nu) simpatiza pe cineva. 19 sm (Pfm; îe) A privi (sau a vedea pe cineva sau a se uita la cineva) cu ~ răi sau a avea (pe cineva) la ~ răi A nu simpatiza pe cineva. 20 sm (Pfm; îe) A deschide ~i pe cineva A se îndrăgosti pentru prima oară. 21 sm (Pfm; îe) A păzi (sau a îngriji pe cineva) ca ~ sau ca doi ~) din cap A păzi pe cineva cu cea mai mare grijă. 22 sm (Pfm; îcs) ~i și ... sau ... și ~i (din cap) Formulă prin care se recomandă grijă deosebită. 23 sm (Pfm; îe) A avea ~ la spate A vedea totul. 24 sm (Pfm; îe) A fi numai ~ și urechi A fi foarte atent. 25 sm (Pfm; îe) A deschide (sau a face) ~i mari A se mira tare de ceva. 26 sm (Pfm; îe) A da (sau a arunca cuiva) praf (sau colb, pulbere etc.) în ~ A înșela pe cineva, dându-i iluzia că lucrurile sunt altfel decât în realitate. 27 sm (Reg; îe) A i se întoarce (cuiva) ~i în cap (sau pe dos) A fi în agonie. 28 sm (Pfm; îe) A(-și) da ~i peste cap A fi pe moarte. 29 sm (Pfm; îae) A cocheta. 30 sm (Pfm; îae) A face mofturi. 31 sm (Pfm; îe) A face ~i mici A i se închide ochii de somn. 32 sm (Pop; îe) A dormi numai cu un ~ A avea un somn superficial. 33 sm (Pop; îe) A nu vedea (lumea) înaintea ~lor A fi foarte supărat. 34 sm (Reg; îae) A avea multe treburi. 35 sm (Pfm; îe) A nu avea ~ să vezi pe cineva A fi furios pe cineva. 36 sm (Pfm; îe) A se uita (sau a privi) pe sub ~ A se uita urât. 37 sm (Reg; îae) A închide ochii pe jumătate. 38 sm (Reg; îae) A întoarce ~i (sau a fi cu ~i întorși) pe dos A se uita urât. 39 sm (Pfm; îe) A-i crăpa (sau a-i plesni, a-i sări cuiva) ~i (de rușine, de foame, de oboseală etc.) A nu mai putea de rușine, de foame, de oboseală etc. 40 sm (Reg; îe) Muncește, lucrează etc. de-și scoate ~i Muncește, lucrează etc. din răsputeri. 41 sm (Pfm; îlav) Încotro vede cu ~i sau unde îl duc ~i sau (reg) după ~ Indiferent unde. 42 sm (Îe) A vedea cu ~i altuia A judeca prin prisma altcuiva. 43-44 sm (Pfm; îe) A (nu) le fi dat ~ilor sau a (nu)-i fi dat cuiva de ~să vadă ceva A (nu) avea ocazia să vadă ceva. 45 sm (Îlav) Cât te-ai șterge (sau freca) la ~ sau cât ai clipi din ~ Foarte repede. 46 sm (Pfm; îe) A-și scoate ~i cu ceva A-și strica vederea cu un lucru migălos. 47 sm (Reg; îe) A da ca din ~i lui A fi zgârcit. 48 sm (Pfm; îe) A cheltui (sau a-l costa) și ~i din cap A cheltui sau a-l costa ceva foarte mult. 49 sm (Pop; îe) (A fi) om cu patru ~ A fi persoană instruită. 50 sm (Îe) A nu-i sta (cuiva bine) ~i în cap A avea privirea vioaie, jucăușă. 51 sm (Pfm; îe) A se uita cu un ~ la slănină și cu altul la făină A se uita cruciș. 52 sm (Îae; fig) A râvni la două lucruri deodată. 53 sm Privire. 54 sm (Îlav) Sub ~i noștri Acum. 55 sm (Îlav) De (sau pentru) ~i lumii Formal. 56 sm (Îlpp) În ~ii cuiva sau (înv) înaintea ~ilor cuiva După părerea cuiva. 57 sm (Îal) În fața cuiva. 58 sm (Îlav) Cu ~i pierduți Privind în gol. 59 sm (Îal) În extaz. 60 sm (Îe) A pierde pe cineva (sau ceva) din ~ A nu mai vedea pe cineva sau ceva care se depărtează. 61 sm (Pop; îe) A i se prinde (cuiva) ~i de cineva sau de ceva A alege cu privirea pe cineva sau ceva din mulțime. 62 sm (Îe) A nu avea ~ decât pentru cineva A se uita numai la o anumită persoană. 63 sm (Pfm; îe) A i se scurge (sau a-i curge cuiva) ~i după cineva sau după ceva A se uita cu mult drag la cineva sau la ceva. 64 sm (Pfm; îe) A mânca (sau a înghiți, a sorbi pe cineva) cu ~ii (sau din ~) sau a pierde (sau a prăpădi) pe cineva din ~ (de drag) A ține foarte mult la cineva sau la ceva. 65 sm (Pfm; îe) A-i fugi (sau a-i aluneca cuiva) ~i după (sau pe) cineva A privi insistent, cu admirație. 66 sm (Îe) A da cu ~i de cineva (sau de ceva) A vedea ceva sau pe cineva care îți iese întâmplător în cale Si: a zări. 67-68 sm (Îe) A da ~i (sau ~) cu cineva A întâlni pe cineva (pe neașteptate). 69 sm (Îe) A-i râde (cuiva) ~i A fi bucuros. 70 sm (Fam; îe) A lua (pe cineva) la ochi A avea bănuieli asupra cuiva Si: a suspecta. 71 sm (Îae) A remarca pe cineva. 72 sm (Fam; îe) A ține (pe cineva) sub ochi (sau a sta, a fi) cu ~i pe cineva A supraveghea îndeaproape. 73 sm (Pop; îe) A ieși din ~i cuiva A ieși din raza de vedere a cuiva. 74 sm (Îlav) Cât poate cuprinde ~iul (sau cât bate ~ul) Până la orizont. 75 sm (Reg; îe) A pune ~i în grindă sau a fi cu ~i stâlpiți după ușă A fi pe moarte. 76 sm (Fam; îe) A mânca (sau a înghiți ceva și) cu ~i A-i plăcea foarte mult o mâncare. 77 sm (Fam; îe) A avea ~ A fi priceput în a aprecia un lucru. 78 sm (Fam; îe) A măsura (sau a judeca etc.) din (sau după) ~ sau (cu ~i) A examina cu privirea. 79-81 sm (Pop; îe) A vinde (sau a da, a cumpăra) pe ~ (A vinde) (a da sau) a cumpăra apreciind cu privirea. 82 sm (Fig) Putere de discernământ Si: judecată. 83 sm (Lpl) Față. 84 sm (Îlav) De la (sau din) ~ sau (verde) în ~ Cu îndrăzneală. 85 sm (Îal) Fără cruțare. 86 sm (Reg) Ochelari. 87 sm (Îs) ~ de pisică Disc de sticlă care reflectă razele de lumină, folosit ca piesă de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe șosele. 88 sm (Îs) ~ magic Tub electronic cu ecran fluorescent care se folosește în special la aparatele de recepție radiofonică sau radiotelegrafică, ca indicator de funcționare a aparatului pe lungimea de undă a unui post de radioemisiune. 89 sm (Fig; îs) ~ul dracului Ban. 90 sm (Buc; îas) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 91 sm (Buc; îas) Melodie după care se execută acest dans. 92 sn (Îs) ~ de fereastră, ~ de geam etc. Fiecare dintre spațiile libere ale unei ferestre, în care se montează geamurile. 93 sn (Îas) Panou de sticlă care închide fiecare dintre aceste spații. 94 sn Mică deschizătură închisă cu sticlă, făcută într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau iluminarea unei încăperi. 95 sn Laț. 96 sn Fiecare dintre golurile simetrice aflate între firele unei împletituri, ale unor țesături, plase etc. 97 sn (Reg) Za. 98 sn (Reg) Inel de metal fixat la capătul leucii carului. 99 sn Parte a ciocanului, a hârlețului etc. în care se fixează coada. 100 sn Orificiu în plita unei mașini de gătit, pe care se așează vasele pentru a le pune în contact direct cu flacăra. 101 sn Fiecare dintre găurile din pâine, caș etc., produse prin dospire. 102 sn (Reg) Celulă de fagure. 103 sn (Reg) Fiecare dintre găurile sitei. 104 sn Orificiu în partea superioară a fluierului, prin care iese aerul. 105 sn (Reg) Gaură făcută în urechea oilor ca semn de recunoaștere. 106 sn Gaură făcută în gheața unui râu sau a unei bălți Si: copcă. 107 sn Loc gol printre nori, printre ramuri etc. 108 sn Despărțitură într-o magazie, într-un hambar, într-un sertar etc. 109 sn (Reg) Nișă practicată în zidul pivnițelor. 110 sn Întindere de apă mlăștinoasă, în formă circulară, mărginită cu papură. 111 sn Loc unde se adună și stagnează apa. 112 sn (Reg) Lac pe vârful unui munte Si: iezer. 113 sn Vârtej de apă Si: (pop) bulboană. 114 sn Suprafață circulară de teren acoperită cu nisip, iarbă, apă etc. 115 sn Luminiș. 116 sn Pată de lumină. 117 sn Picătură de grăsime. 118 sn Fiecare dintre punctele colorate de pe zaruri. 119 sn (Reg) Pată colorată de pe coada păunului. 120 sn (Reg) Model colorat într-o țesătură. 121 sn (Lpl) Ouă prăjite sau fierte fără coajă și fară a amesteca albușul cu gălbenușul. 122 sn Mugur de viță. 123 sn (Reg) Bășică formată pe piele. 124 sm (Îrg; îs) ~ de găină, ~ul ciorii Bătătură. 125 sm (Îrg; îas) Herpes. 126 sm (Șîs ~i calului) Piele îngroșată de sub genunchiul calului. 127 sm (Reg; șîs ~ de sare) Sare cristalizată. 128 sm (Bot; îc) ~iul-boului Margaretă (Chrysanthenum leucanthenum). 129 sm (Îac) Planta Callistephus chinensis. 130 sm (Îac) Planta Leucanthenum vulgare. 131 sm (Îac) Planta Aster alpinus. 132 sm (Bot; îae) Steliță (Aster amellus). 133 sm (Bot; îae) Mușețel (Matricaria chamomilla). 134 sm (Bot; îac) Cinci-degete (Potentilla reptans). 135 sm (Bot; îac) Clopoței (Campanula persicifola^[1]). 136 sm (Bot; îac) Steluțe (Erigeron acer). 137 sm (Bot; îac) Brusture (Telekia speciosa). 138 sm (Bot; îac) Bulbuc (Trollius europaeus). 139 sm (Bot; îac) Spânz (Helleborus purpurascens). 140 sm (Bot; îac) Stânjeni galbeni (Iris pseudocorus). 141 sm (Bot; îac) Pitulice (Troglodytes troglodytes, troglodytes parvulus). 142 sm (Orn; îac) Aușel (Regulus cristatus). 143 sm (Orn; îac) Codobatură (Motacilla alba). 144 sm (Orn; îac) Măcăleandru (Erithacus rubecula). 145 sm (Orn; îac) Sticlete (Carduelis elegans). 146 (Ent; îac) Vaca-domnului (Lygaeus eguestris). 147 sm (Ent; reg; îac) Libelulă (Libellula quadrimaculata). 148 sm (Îc) ~ul-boului-albastru Plantă cu tulpina păroasă, cu frunze lunguiețe și cu flori liliachii sau albastre, care crește prin pășuni. Si: (reg) mușcatul-dracului (Knautia longifolia) 149 sm (Bot; îac) Mușcatul-dracului (Scabiosa columbaria). 150 sm (Îc) ~i-șarpelui Plantă erbacee cu frunze mici, acoperite cu peri albi, mătăsoși, cu flori albastre (Eritrichium nanum). 151 sm (Bot; îac) Nu-mă-uita (Myosotis arvensis). 152 sm (Bot; pop) Nu-mă-uita (Myosotis intermedia). 153 sm (Îc) ~ul-lupului Plantă erbacee cu flori mici, albastre (Lycopsis arvensis). 154 sm (Îac) Plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu florile dispuse în formnă de spice (Plantago indica). 155 sm (Șîc ~ul-păsăruicii) Planta Myosotis palustris. 156 sm (Îc) ~i-șoricelului Plantă erbacee cu flori alburii (Saxifraga adscendens). 157 sm (Îc) ~ul-păunului Fluture de noapte cu pete rotunde, colorate pe aripi, asemănătoare cu cele de pe coada păunului (Saturnia pyri). 158 sm (Bot; îc) ~ul-soarelui Vanilie-sălbatică (Heliotropium europaeum). 159 sm (Bot; Trs; îc) ~-galbini Filimică (Calendula officinalis). 160 sm (Reg; îc) ~ul-găinii Mică plantă erbacee, cu o singură floare, cu frunzele formând o rozetă la baza tulpinii (Primula minima). 161 sm (Bot; reg; îc) ~i cucului Cîrciumăreasă (Zinnia elegans). 162 sm (Buc; îc) ~ul-veveriței sau ~ul-mâței, ~ul-mâțului Plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albastre, roșii sau albe (Echium vulgare). 163 sm (Bot; reg; îs) ~-roș Boarță (Rhodeus sericeus). 164 sm (Mlg; îc) ~-de-pisică Calcedonie. 165 sm (Îc) ~ul-taurului Stea din constelația Taurului. corectat(ă)

moț¹ sn [At: ANON. CAR. / Pl: ~uri și (13, 14) moațe / E: nct] 1 Smoc, șuviță de păr mai lung și mai des, din frunte sau din creștetul capului, la oameni și la animale Si: motoc (3). 2 Smoc de pene, uneori de altă culoare, de pe capul unor păsări Si: (reg) moțochină (1). 3-4 (Irn; Îljv) (Mai) cu ~ (Într-un mod) mai deosebit, mai iscusit, mai grozav decât altcineva. 5-6 (Îal) (Într-un mod) mai îngrijit. 7-8 (Îal) (Într-un mod) mai hazliu. 9 (Îe) ~ și el! Se spune cuiva care apare pe neașteptate undeva sau intervine brusc într-o discuție. 10 (Gmț; îlv) A lua (sau a apuca) de ~ A trage de păr. 11 (Reg; îe) A face (pe cineva) cu ~ A defăima. 12 (Îc) ~ul-cocoșului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 13 Șuviță de păr la copii, legată cu o panglică. 14 (Pex) Panglică cu care se leagă moțul (9) copiilor. 15 (Mpl) Șuviță de păr răsucită pe o bucată de șiret, de cârpă, de hârtie sau pe o clamă, pentru a se încreți. 16 (Pex) Șiret, cârpă, hârtie folosită în acest scop Vz bigudiu. 17-18 (Reg) (Barbă mică sau) cioc. 19 Panaș. 20 Ciucure. 21 Piele roșie care atârnă ca un ciucure deasupra ciocului curcanului. 22 (Îc) ~ul-curcanului Plantă erbacee mare, cu flori roșii, roz sau albe dispuse în spice ce atârnă Si: (reg) creasta-cocoșului, nasul-curcanului (Polygonum orientale). 23 (Reg; îae) Busuioc-roșu (Amarantus caudatus). 24 (Reg; îae) Levănțică (Lavandula officinalis). 25 (Reg) Inflorescență. 26 (Spc) Floare de papură. 27 (Spc) Spic din vârful porumbului. 28 (Spc) Boabe, grăunțe în spic. 29 (Reg) Con de brad. 30 (Mun) Plantă acvatică cu flori verzui, unite în spic, care ies la suprafața apei (Potamogeton perfoliatus). 31 (Pan) Parte mai de sus a unui obiect Si: vârf 32 (Mun; Olt; fig) Parte mai bună a unui lucru Si: lamură. 33 (Pan) Vârf ascuțit al unei căciuli, al unei bonete etc. 34 (Reg) Căciulă. 35 (Reg; pan) Gurgui al opincii. 36 (Trs; pan) Prâsnel la fus. 37 (Reg; pan) Feștilă a lumânării. 38 (Reg; pan) Matiță (1).

par¹ sm [At: PSALT. HUR. 71^r/8 / Pl: ~i / E: ml palus] 1 Lemn potrivit de lung și de gros, ascuțit sau fasonat la unul dintre capete, folosit, mai ales, ca element de susținere, de fixare etc. în diferite construcții rudimentare sau ca pârghie, ca ciomag etc. Si: (reg) măciucă, paci¹, palțău (1), pălpag Vz stâlp, țăruș. 2 (Reg; îs) Legatul ~rilor Obicei după care fata, în ajunul Crăciunului, leagă cu fir roșu, la întâmplare și pe întuneric, unul dintre parii¹ (1) înfipți special în curte, pentru ca, după forma parului¹ legat, să deducă cum va arăta persoana cu care se va mărita. 3 (Reg; îs) Pus pe ~ Criminal. 4 (Reg; îas) Tâlhar. 5 (Reg; îas) Ocnaș. 6 (Reg; îas) Bătăuș. 7 (Îlav) Cu ~rul Cu forța. 8 (Îlav) Cât cioara în ~ (și apa în ciur) Forate puțin timp. 9 (Îe) A sta (sau a ședea, a se simți) ca cioara în ~ (și găina în lemne) A se afla într-o situație foarte neplăcută. 10 (Reg; îe) A sta ~(în calea sau în drumul, înaintea cuiva) A sta neclintit, încurcând în acțiune pe cineva sau încercând să-l împiedice. 11 (Reg; îe) A(-i) pune (cuiva) ~rul în (sau la) ușă A împiedica pe cineva să iasă din casă. 12 (Reg; îae) A pune cuiva sechestru pe avere. 13 (Pex; îae) A sărăci pe cineva. 14 (Reg; îe) A pune ~rul în ușă și mărăcini la fereastră A părăsi locuința. 15 (Îrg; îe) A bate ~(ul) (în cutare loc) A se stabili într-un anumit loc. 16 (Reg; îe) A pune potcapul în ~ A fugi de la mănăstire. 17 (Reg; îe) A umbla cu ~rul pe sus (sau în spinare) A se ține numai de certuri. 18 (Îe) A-i da (cuiva) cu ~rul în cap A bate foarte tare pe cineva. 19 (Pex; îae) A omorî pe cineva în bătaie. 20 (Pex; îae) A împiedica în mod brutal pe cineva să promoveze, să acționeze etc. 21-22 (Îe) Parcă mi-a (sau ți-a, i-a etc.) dat cu ~rul în cap Cineva (a primit, pe neașteptate, o veste neplăcută sau) a fost insultat grav. 23 (Îe) A lua (la goană) cu ~rul (pe cineva) A alunga pe cineva. 24 (Îe) Parcă a stat (sau s-a ținut numai) cu ~rul la drum Se spune când cuiva îi merg rău treburile. 25 (Spc; reg) Prăjină ascuțită la capete și înfiptă în pământ, în jurul căreia se clădesc clăile de grâu sau de fân. 26 (Pex) Claie de grâu sau de fân clădită în jurul unui par (25). 27 (Spc; Trs; șîs ~ de vie) Arac. 28 (Îe) Vița de la ~ nu se delungă Femeia întotdeauna se sprijină pe bărbat. 29 (Spc; reg) Stâlp din mijlocul ariei de treierat cu cai Si: (reg) steajăr. 30 (Îe) A (i) se apropia (sau a i se strânge) (cuiva) funia la (sau de) par A îmbătrâni și a se apropia de moarte. 31 (Îae) A se apropia termenul fixat pentru îndeplinirea unei activități. 32 (Îe; reg) A dezlega funia de la ~ A găsi soluția cea mai potrivită pentrurezolvarea unei situații foarte dificile. 33 (Rar; îs) ~ de telegraf Stâlp de telegraf. 34 Cracă groasă de copac. 35 (Reg; șîs ~ de oale) Par¹ (1) lung și gros, înfipt în pământ, făcut dintr-un copac mai tânăr, prin tăierea crăcilor aproape de tulpină, astfel ca să se obțină crăcane și clenciuri de care se atârnă diferite obiecte casnice, mai ales vase, ca să se scurgă, să se usuce etc. Si: (pop) prepeleac. 36 (Reg) Lemn ascuțit la unul dintre capete, cu ajutorul căruia se fac gropile în pământ când se seamănă, în cuiburi, porumbul sau fasolea Si: (reg) chitong. 37 (Reg) Furcă cu rețea pentru pleavă Si: (reg) lingură. 38 Furcă cu coadă lungă pentru aruncat fânul pe claie. 39 (Trs; șîs ~ de legat) Bucată de lemn cu care se răsucește funia trecută peste o sarcină de fân, de lemne etc., pentru a o strânge Si: (reg) ceatlău. 40 (Reg) Fiecare dintre țărușii cu un capăt în formă de furcă, pentru tras urzeala.

OALĂ, oale, s. f. 1. Vas de lut ars, de metal, de porțelan etc., de obicei cu gura largă și cu înălțimea mai mare decât lărgimea, folosit în gospodărie pentru pregătirea, păstrarea etc. bucatelor. ◊ Expr. Cât o oală de praznic = foarte mare. A prinde (sau a lua etc.) pe cineva ca din oală = a prinde pe cineva ușor, fără nicio greutate (sau pe neașteptate). A se face (sau a fi) oale și ulcele (sau urcioare) = a fi mort de mult. A pune (toate) în aceeași oală = a amesteca lucruri, probleme diferite, producând confuzii, încurcături. A plăti oalele sparte = a suferi pentru faptele altuia. A-i pune (cuiva) oala = a face (cuiva) farmece, a(-l) fermeca. Ajunge un ciomag (sau o măciucă) la un car de (sau cu) oale = nu e necesar un efort mare pentru a distruge ceva; ajunge ce s-a spus sau s-a făcut. Mustăți pe oală = mustăți cu vârfurile lăsate în jos. Tuns pe oală = cu părul lung până pe gât și retezat. ◊ Compus: Oală-minune = vas metalic cu capac etanș prevăzut cu supapă de siguranță, folosit pentru fierberea (rapidă) a alimentelor sub presiunea aburului. ♦ Conținutul vasului descris mai sus. ◊ Expr. A se amesteca (sau a-și băga nasul) unde nu-i fierbe oala = a interveni fără rost, nechemat într-o discuție, acțiune etc. care nu-l privește. ♦ Vas, ghiveci, glastră de flori. ♦ (Adesea cu determinarea „de noapte”) Vas întrebuințat (noaptea) pentru necesitățile fiziologice; țucal. 2. Vas de construcție specială, asemănător cu oala (1), folosit în diverse operații tehnice, industriale, de laborator etc. 3. (Reg.) Țiglă, olan. [Var.: (pop.) ol s. n.] – Lat. olla.

CAP¹ ~ete n. 1) Parte a corpului la om și animale, unde se află creierul, principalele organe de simț și cavitatea bucală. ◊ Cu ~ul gol cu capul descoperit. Din ~ până-n picioare de sus până jos. Cu noaptea-n ~ foarte devreme. Cu ~ul plecat rușinat; învins. Cu un ~ mai sus superior. Bătut în ~ tâmpit; prost. A da la ~ (cuiva) a) a bate pe cineva; b) a împiedica succesele cuiva. A umbla cu ~ul în traistă a fi distrat. A-și lua lumea-n ~ a pleca departe, rătăcind prin lume. A cădea pe ~ul cuiva a sosi pe neașteptate (și fără a fi dorit). A-și aprinde paie în ~ a-și cauza neplăceri. A se bate ~ în ~ a fi diametral opus. A-și face de ~ a) a fi obraznic; b) a duce o viață amorală. 2) Judecată sănătoasă; minte. ◊ Cu ~ deștept, cu minte. Fără ~ necugetat, nesocotit. Cu scaun la ~ cu judecată sănătoasă. A nu avea ~ a nu avea minte. A fi greu la ~ a fi prost. A umbla cu ~ul în nori a fi distrat. 3) înv. Existență umană; viață. A plăti cu ~ul. 4) Partea extremă cu care începe sau cu care se termină ceva (un obiect, un instrument etc.). ~ul scării. ◊ ~ de pod porțiune de teren aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apă. ~ul coloanei începutul coloanei. /<lat. caput

OALĂ oale, s. f. 1. Vas de lut ars, de metal, de porțelan etc., de obicei cu gura largă și cu înălțimea mai mare decât lărgimea, folosit în gospodărie pentru pregătirea, păstrarea etc. bucatelor. ◊ Expr. Cât o oală de praznic = foarte mare. A prinde (sau a lua etc.) pe cineva ca din oală = a prinde pe cineva ușor, fără nicio greutate (sau pe neașteptate). A se face (sau a fi) oale și ulcele (sau urcioare) = a fi mort de mult. A pune (toate) în aceeași oală = a amesteca lucruri, probleme diferite, producând confuzii, încurcături. A plăti oalele sparte = a suferi pentru faptele altuia. A-i pune (cuiva) oala = a face (cuiva) farmece, a(-l) fermeca. Ajunge un ciomag (sau o măciucă) la un car de (sau cu) oale = nu e necesar un efort mare pentru a distruge ceva; ajunge ce s-a spus sau s-a făcut. Mustăți pe oală = mustăți cu vârfurile lăsate în jos. Tuns pe oală = cu părul lung până pe gât și retezat. ◊ Compus: Oală-minune = vas metalic cu capac etanș prevăzut cu supapă de siguranță, folosit pentru fierberea (rapidă) a alimentelor sub presiunea aburului. ♦ Conținutul vasului descris mai sus. ◊ Expr. A se amesteca (sau a-și băga nasul) unde nu-i fierbe oala = a interveni fără rost, nechemat într-o discuție, acțiune etc. care nu-l privește. ♦ Vas, ghiveci, glastră de flori. ♦ (Adesea cu determinarea „de noapte”) Vas întrebuințat (noaptea) pentru necesitățile fiziologice; țucal. 2. Vas de construcție specială, asemănător cu oala (1), folosit în diverse operații tehnice, industriale, de laborator etc. 3. (Reg.) Țiglă, olan. [Var.: (pop.) ol s. n.] – Lat. olla.

ironie sf [At: ALEXANDRESCU, M. 32 / Pl: ~ii / E: fr ironie] 1 Vorbă, frază, expresie sau afirmație etc. care conține o batjocură la adresa cuiva sau a ceva, folosind semnificații opuse sensului lor obișnuit Si: persiflare, zeflemea. 2 (Îe) ~ia sorții Joc neașteptat al întâmplării.

pârâi vi [At: DRĂGHICI, R. 10/7 / V: (înv) părăi, (reg) ~răi / Pzi: 3 pârâie / E: pâr¹ + -îi] 1 (Fam; d. corpuri dure) A produce un zgomot surd, ușor prelungit prin rupere, frângere, tăiere, zdrobire etc. Si: a pârpăi (1), a pocni, a trosni. 2 (D. corpuri dure) A se rupe, a se frânge brusc, producând un zgomot surd Si: a pârpăi (2), a pocni, a trosni. 3 (Rar; d. metale topite) A sfârâi în contact cu apa rece. 4 (D. obiecte de îmbrăcăminte prea strâmte) A plesni ușor, de obicei, la cusături prin întindere exagerată Si: a pocni. 5 (D. încheieturi; pex; d. oase, după verbe ca „a se întinde”, „a strânge”, indică intensificarea maximă a acțiunii) A produce, prin întindere sau la strângeri puternice, un sunet caracteristic Si: a pocni, a trosni. 6 (Îe) Îi ~ie fălcile Se spune despre cineva care cască cu zgomot, deschizând la maximum gura. 7 (D. pepenele verde foarte copt) A produce un trosnet ușor la strângerea în mâini Si: (rar) a pocni, a trosni. 8 (D. scânduri uscate, podele vechi etc.) A produce un zgomot prelung prin apăsare Si: a scârțâi. 9 (D. corpuri metalice sau d. obiecte prevăzute cu inele, arcuri, balamale neunse cu ulei) A produce un zgomot prelung, ascuțit și strident prin frecare Si: a scârțâi. 10 (D. obiecte din lemn) A începe să se desfacă din încheieturi cu zgomote caracteristice, sub acțiunea forței exercitate de un corp care apasă cu putere, se trântește sau cade brusc Si: a pocni, a trosni. 11 (Pan; d. zăpada înghețată) A produce zgomote specifice, surde, prin presare. 12 (Ban; d. alimente) A scârțâi în dinți din cauza unor impurități. 13 (Mol; Trs; d. crengi, desișuri) A foșni. 14 (Mol; d. foc și d. corpuri inflamabile) A arde repede cu pâlpâiri sau scăpărări dese și cu pocnete scurte, repetate Si: a pâcâi, a pâlpâi, a sfârâi, a țiui. 15 (Trs; Mol; d. obiecte în mișcare) A produce un zgomot caracteristic provovat de viteza mișcării sau a rostogolirii Si: a durăi, a sfârâi. 16 (Îe) Merge (sau fuge) de-i ~ie călcâiele Se spune despre cineva care merge sau fuge foarte repede. 17 (Rar; d. păsări; îf pârăi) A-și lua zborul pe neașteptate. 18 (D. ploaie, grindină) A se izbi de o suprafață tare, producând zgomote dese, scurte și ritmice Si: a răpăi, a ropoti. 19 (D. ciocane) A produce zgomote ritmice, prin lovirea într-un obiect dur Si: a bocăni. 20 (D. motoare, motociclete) A produce zgomote sacadate și intense în timpul funcționării. 21 (D. arme de foc) A produce zgomote ritmice, repetate, prin declanșări succesive Si: a răpăi, a șuiera, a țăcăni. 22 (Pop; d. proiectile) A pocni repetat la atingerea țintei. 23 (D. pământ, construcții) A bubui din cauza unor lovituri, fenomene naturale, cutremure, tunete etc.

PRINDE, prind, vb. III. I. 1. Tranz. A apuca ceva sau pe cineva cu mâna, cu ajutorul unui instrument etc. ◊ Expr. Parcă (l-)a prins pe Dumnezeu de (un) picior, se spune când cineva are o bucurie mare, neașteptată. ♦ (Despre animale) A apuca cu dinții, cu ghearele. ♦ A fixa, imobilizând. 2. Tranz. Fig. A lua cunoștință de ceva (cu ochii, cu urechea, cu mintea); a percepe. ◊ Expr. (Intranz.) A prinde de veste = a observa, a remarca, a afla ceva, a băga de seamă (din timp). 3. Refl. A-și încleșta mâna sau mâinile pe ceva pentru a se sprijini, pentru a se agăța. 4. Refl. recipr. A se lua de mână cu cineva (pentru a forma o horă, pentru a dansa). 5. Tranz. A cuprinde pe cineva cu mâinile, cu brațele. II. Tranz. 1. A ajunge din urmă (și a imobiliza) pe cineva sau pe ceva care se mișcă, aleargă; a captura (un fugar, un răufăcător, un inamic). ♦ A pune mâna (sau laba) pe un animal. 2. A surprinde pe cineva asupra unei fapte (reprobabile) săvârșite pe ascuns; a descoperi pe cineva cu o vină, cu o neregulă. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) cu minciuna = a descoperi că cineva a mințit. ♦ A încurca pe cineva cu vorba, a-l face să se încurce în răspunsuri (încercând să ocolească adevărul). 3. A ajunge în ultima clipă spre a mai găsi o persoană, un vehicul etc. care sunt gata de plecare. ◊ Expr. A prinde momentul (sau ocazia, prilejul) = a găsi, a nu lăsa să scape momentul (sau prilejul) favorabil. A nu-l prinde pe cineva vremea în loc = a fi ocupat tot timpul, a nu sta nici o clipă neocupat. ♦ (Despre fenomene ale naturii, evenimente etc.) A surprinde. 4. Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A cuprinde (pe neașteptate); a copleși. ♦ A absorbi. III. 1. Tranz. A fixa ceva prin legare, coasere sau agățare. ♦ Refl. A rămâne fixat sau agățat (de sau în ceva). ♦ Fig. A înregistra, a fixa și a reda prin mijloace artistice aspecte din lumea înconjurătoare. 2. Tranz. A înhăma; a înjuga. 3. Refl. A se lega, a se asocia cu cineva (în calitate de...). 4. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) angaja, a (se) tocmi într-o slujbă. 5. Refl. A se angaja, a se învoi la ceva; a accepta, a primi. ◊ Expr. A se prinde chezaș (pentru cineva) = a garanta (pentru cineva). ♦ Refl. recipr. A se lua cu cineva la întrecere, a se măsura, a rivaliza. ♦ Refl. recipr. A face un pariu cu cineva, a pune rămășag. IV. 1. Refl. A se lipi de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A nu se prinde lucrul de cineva, se spune când cineva nu are chef să lucreze. ♦ Fig. (Despre privire, ochi) A se opri, a se fixa, a se pironi asupra cuiva sau a ceva. ♦ Refl. și tranz. A (se) împreuna, a (se) îmbina formând un tot, a (se) suda. 2. Tranz. (Despre îmbrăcămintea cuiva; p. ext. despre gesturi, atitudini etc.) A-i ședea cuiva bine, a i se potrivi. 3. Refl. (Despre mâncare; în expr.) A se prinde de cineva = a-i prii cuiva, a se asimila. V. 1. Tranz. A începe să... ◊ Expr. (Refl. recipr.) A se prinde (cu cineva) la vorbă = a) a începe să discute (cu cineva); b) a se înțelege (unul cu altul), a cădea de acord să... 2. Refl. (Pop.) A se apuca de o treabă, a se porni la lucru. VI. 1. Tranz. A obține, a căpăta, a dobândi. ◊ Expr. (Fam.) A prinde carne (sau seu) = a se îngrășa. A prinde minte sau (intranz.) a prinde la minte = a câștiga experiență, a se face om de treabă. A prinde viață = a) a căpăta putere, tărie; a se înviora; b) a începe să se realizeze, să fie pus în practică. A prinde inimă sau (intranz.) a prinde la inimă = a căpăta curaj, a se îmbărbăta. ♦ Fig. A-și însuși o cunoștință, o deprindere etc., a învăța (de la altul). 2. Intranz. și refl. A se dezvolta după transplantare, a crește. ◊ Expr. (Tranz.) A prinde rădăcini (sau rădăcină) = a se fixa într-un loc, a căpăta stabilitate, forță, putere. VII. Refl. Fig. (Fam.) A fi crezut, a fi luat drept adevărat, bun, valabil. VIII. Refl. (Despre lapte; p. ext. despre alte substanțe) A se coagula, a se închega. [Prez. ind. și: (pop.) prinz. – Perf. s. prinsei, part. prins] – Lat. pre(he)ndere.

PRINDE, prind, vb. III. I. 1. Tranz. A apuca ceva sau pe cineva cu mâna, cu ajutorul unui instrument etc. ◊ Expr. Parcă (l-)a prins pe Dumnezeu de (un) picior, se spune când cineva are o bucurie mare, neașteptată. ♦ (Despre animale) A apuca cu dinții, cu ghearele. ♦ A fixa, imobilizând. 2. Tranz. Fig. A lua cunoștință de ceva (cu ochii, cu urechea, cu mintea); a percepe. ◊ Expr. (Intranz.) A prinde de veste = a observa, a remarca, a afla ceva, a băga de seamă (din timp). 3. Refl. A-și încleșta mâna sau mâinile pe ceva pentru a se sprijini, pentru a se agăța. 4. Refl. recipr. A se lua de mână cu cineva (pentru a forma o horă, pentru a dansa). 5. Tranz. A cuprinde pe cineva cu mâinile, cu brațele. II. Tranz. 1. A ajunge din urmă (și a imobiliza) pe cineva sau ceva care se mișcă, aleargă; a captura (un fugar, un răufăcător, un inamic). ♦ A pune mâna (sau laba) pe un animal. 2. A surprinde pe cineva asupra unei fapte (reprobabile) săvârșite pe ascuns; a descoperi pe cineva cu o vină, cu o neregulă. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) cu minciuna = a descoperi că cineva a mințit. ♦ A încurca pe cineva cu vorba, a-l face să se încurce în răspunsuri (încercând să ocolească adevărul). 3. A ajunge în ultima clipă spre a mai găsi o persoană, un vehicul etc. care sunt gata de plecare. ◊ Expr. A prinde momentul (sau ocazia, prilejul) = a găsi, a nu lăsa să scape momentul (sau prilejul) favorabil. A nu-l prinde pe cineva vremea în loc = a fi ocupat tot timpul, a nu sta nicio clipă neocupat. ♦ (Despre fenomene ale naturii, evenimente etc.) A surprinde. 4. Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A cuprinde (pe neașteptate); a copleși. ♦ A absorbi. III. 1. Tranz. A fixa ceva prin legare, coasere sau agățare. ♦ Refl. A rămâne fixat sau agățat (de sau în ceva). ♦ Fig. A înregistra, a fixa și a reda prin mijloace artistice aspecte din lumea înconjurătoare. 2. Tranz. A înhăma; a înjuga. 3. Refl. A se lega, a se asocia cu cineva (în calitate de...). 4. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) angaja, a (se) tocmi într-o slujbă. 5. Refl. A se angaja, a se învoi la ceva; a accepta, a primi. ◊ Expr. A se prinde chezaș (pentru cineva) = a garanta (pentru cineva). ♦ Refl. recipr. A se lua cu cineva la întrecere, a se măsura, a rivaliza. ♦ Refl. recipr. A face un pariu cu cineva, a pune rămășag. IV. 1. Refl. A se lipi de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A nu se prinde lucrul de cineva, se spune când cineva nu are chef să lucreze. ♦ Fig. (Despre privire, ochi) A se opri, a se fixa, a se pironi asupra cuiva sau a ceva. ♦ Refl. și tranz. A (se) împreuna, a (se) îmbina formând un tot, a (se) suda. 2. Tranz. (Despre îmbrăcămintea cuiva; p. ext. despre gesturi, atitudini etc.) A-i ședea cuiva bine, a i se potrivi. 3. Refl. (Despre mâncare; în expr.) A se prinde de cineva = a-i prii cuiva, a se asimila. V. 1. Tranz. A începe să... ◊ Expr. (Refl. recipr.) A se prinde (cu cineva) la vorbă = a) a începe să discute (cu cineva); b) a se înțelege (unul cu altul), a cădea de acord să... 2. Refl. (Pop.) A se apuca de o treabă, a se porni la lucru. VI. 1. Tranz. A obține, a căpăta, a dobândi. ◊ Expr. (Fam.) A prinde carne (sau seu) = a se îngrășa. A prinde minte sau (intranz.) a prinde la minte = a câștiga experiență, a se face om de treabă. A prinde viață = a) a căpăta putere, tărie; a se înviora; b) a începe să se realizeze, să fie pus în practică. A prinde inimă sau (intranz.) a prinde la inimă = a căpăta curaj, a se îmbărbăta. ♦ Fig. A-și însuși o cunoștință, o deprindere etc., a învăța (de la altul). 2. Intranz. și refl. A se dezvolta după transplantare, a crește. ◊ Expr. (Tranz.) A prinde rădăcini (sau rădăcină) = a se fixa într-un loc, a căpăta stabilitate, forță, putere. VII. Refl. Fig. (Fam.) A fi crezut, a fi luat drept adevărat, bun, valabil. VIII. Refl. (Despre lapte; p. ext. despre alte substanțe) A se coagula, a se închega. [Prez. ind. și: (pop.) prinz. – Perf. s. prinsei, part. prins] – Lat. pre(he)ndere.

MOȚ¹ s. n. 1. Smoc, șuviță de fire de păr (crescute mai lungi și mai dese) din frunte sau din creștetul capului (la oameni și la animale); smoc de pene (uneori de altă culoare) de pe capul unor păsări; (regional) moțochină (1), moțoc (2). Cf. ANON. CAR. Să iasă cu moț fiecare pui. PANN, H. 81/6. Tunderea sau tăierea moțului se întîmplă. . . după împlinirea anului al treilea de la naștere. MARIAN, NA. 414. O oaie mărginașe se opri, ridică moțul din cîrd, behăi și o luă la goană. PREDA, Î. 143. O pupăză, simțind cum i se ridică Moțul de pene din creștet. V. ROM. octombrie 1954, 160. Mai poftim, Anico, jos, Să-ți fac o coadă ș-un moț. ȘEZ. I, 237. Moț, moțișorul meu, De cînd te-am spălat, De cînd te-am pieptănat, Nici o slujbă nu ți-am dat. MAT. FOLK. 690. În ușa stînii venea Și-n stînă că să uita, Numai moțul că-i zărea Și din gură câ-i zicea. PĂSCULESCU, L. P. 276. Nașa a luat din moț copilului. Com. din ȚEPEȘ- CERNAVODĂ. (F i g.) O singură fată am, îi dau zestre bună, alt moț nu-i trebuie. SADOVEANU, P. M. 63. ◊ (De obicei ironic) (Mai) cu moț = a) l o c. a d j. (mai) de seamă, (mai) important, (mai) deosebit, (familiar) (mai) breaz. A zice că boieru e mai cu moț ca rumănu este a crede că cîinili crescut în casă. . . nu e tot una cu ăl ciobănesc, JIPESCU, O. 130. Te găsiși tu mai cu moț, să ne faci de rîs. KLOPȘTOCK, F. 132, cf. 161. Toate erau aci mai cu moț decît la locanta domnului Maicu din Satu Mare. STANCU, R. A. V, 107. Păstra pentru la urmă o învinuire care se născocise în mintea lui. Era cea mai cu moț. PAS, Z. III, 287. îs mai cu moț dînșii GALAN, B. I, 60, DAVIDOGLU, M. 83. Cum te-ai brodit tu mai cu moț, Mai firoscos decît noi toți. TEODORESCU, P. P. 111, cf. CIAUȘANU, GL. ; b) l o c. a d v. (mai) îngrijit, (mai) înflorit, (mai) cu haz. Spune-le nițel mai cu moț, iar nu așa, odoronc-tronc, ca din topor. ISPIRESCU, ap. ZANNE, P. I, 555. ◊ E x p r. Moț și el !, se spune cuiva care apare pe neașteptate undeva sau intervine brusc într-o discuție. Cf. ZANNE, P. II, 715, CIAUȘANU, GL. (Glumeț) A lua (sau a apuca) de moț = a trage de păr, a bate (pe cineva) trăgîndu-l de păr. Ducîndu-se la baba Eva, o luă de moț, o învîrti de trei ori pre după mînă și o bătu de o făcu vînâtă. CĂTANĂ, P.B. II, 15. (Regional) A face (pe cineva) cu moț = a defăima (pe cineva). ZANNE, P. I, 555. ◊ Compus: moțul-cocoșului = numele unei plante nedefinite mai de aproape. Se arde o buruiană numită moțul-cocoșului, se amestecă cu undelemn și se unge vita la mușcătură. GRIGORIU-RIGO, M. P. II, 13, cf. BUJOREAN, B. L. 385. ♦ Șuviță de păr (la copii) legată cu o panglică; p. e x t. panglica cu care se leagă această șuviță. Fetița și-a pierdut moțul. Com. din BRAȘOV. ♦ (Mai ales la pl.) Șuviță de păr răsucită pe o bucată de șiret, de cîrpă, de hîrtie sau pe o clamă, pentru a se încreți; p. e x t. șiret, cîrpă, hîrtie folosită în acest scop. V. bigudiu. ♦ (Regional) Barbă mică sau cioc. Cf. ALR II 6 932/27, 833. 2. Panaș; ciucure. Seimenii călări, înarmați și îmbrăcați cu haine roșii și moțuri galbene. FILIMON, O. I, 302, cf. IORDAN, L. R. A. 61, TEODORESCU, P. P. 497. 3. Pielea roșie care atîrnă (ca un ciucure) deasupra ciocului curcanului. Un curcan stă sus, pe-o bîrnâ, Nu vrea să se bucure. Moțul roșu îi atîrnă Moale ca un ciucure. TOPÎRCEANUI, M. 39. Nasul subțire și vînât, căzut ca un moț de curcan. CAZIMIR, GR. 31. ◊ Compus: moțul-curcanului = a) plantă erbacee mare, cu flori roșii, roz sau albe dispuse în spice cé atîrnă în jos; (regional) creasta-cocoșului, nasul-curcanului (Polygonum orientale). Cf. PANȚU, PL., H IV 53, 194; b) (regional) busuioc-roșu (Amarantus caudatus). Cf. PANȚU, PL. ; c) (regional) levănțică (Lavandula officinalis). ALR II 6 295/812. Moțul-curcanului tivea cu violet șanțurile. BOTEZ, ȘC. 102. Înaintau. . . deschizîndu-și drum pe sub tufe uriașe: vetrice, moțul-curcanului, cătină. GĂLAN, B. I, 84, cf. H I 187, II 142, V 279, IX 472, XII 20, XVI 405. 4. (Regional) Inflorescență; s p e c. floare de papură (ALR I 1 907/78é, 818, 890, 900); spic de porumb (DAMÉ, T. 63, I. CR. IV, 219, 221); boabe, grăunțe în spic (ALR II 5 135/791, 872, 876, 886, 899, 928). Se alege numai moțul sovîrfului cu floare. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 134, cf. PAMFILE, A. R. 85. Se bucură [floarea] cînd un țînțar De moțu-i aurit se prinde. ARGHEZI, V. 33. Îmi aduc aminte de fiecare fir de păpădie al cărui moț l-am retezat cu nuiaua. STANCU, D. 24. ♦ (Regional) Con de brad (Movilenii-Slatina). ALR I 974/890. 5. (Prin Munt.) Plantă acvatică cu flori verzui, unite în spic, care ies la suprafața apei ( Potamogeton perfoliatus). Cf. PANȚU, PL. 6. P. a n a l. Partea cea mai înaltă, cea mai de sus, vîrf (al unui obiect). Sta cocoțată ín moțul carului, ca o mireasă. CONV. LIT. XLIV¹, 39,Are dibăcia cofetarului de-a ridica pe farfuria întinsă o cremă bătută, cu moț. ARGHEZI, P. T. 6. Se așază ciori pe moțul plopului. STANCU, D. 96. ♦ Fig. (Prin Mold. și Olt.) Partea cea mai bună (a unui lucru); lamură. Cf. H XVIII₁ 143. Moțu făinii. ALR 1 772/839. 7. P. a n a l. Nume dat capătului bulbucat sau ascuțit al unui obiect: a) Vîrful ascuțit al unei căciuli, al unei bonete etc. O scufă. . . lungă, cu moț îndoit spre nas. CODRU-DRĂGUȘANU, C. 159. O căciulă de samur destul de mare își pleacă moțul deasupra frunții.lui. IORGA, C. I. I, 122. Moțurile capelelor se înălțau țanțoșe către tavan. SAHIA, N. 73, cf. 52. ♦ P. e x t. (Regional) Căciulă (Hațeg). H XVII 99.b) (Regional) Gurguiul opincii. Cf. DR. VI, 322, GR. S.VIi, 240, ALR I 1 676. c) (Prin Transilv.) Prîsnel (la fus). Cf. ALR I 1 270/174, 178. d) (Regional) Feștila lumînării (Negreni-Slatina). ALR II/I MN 141, 3 908/791, cf. ALRM II/I h 379/791. e) (Regional) Matiță (1). DAMÉ, T. 124. – Pl.: moțuri și (în unele sensuri) moațe. – Etimologia necunoscută.

INSTANTANEITATE. Subst. Instantaneitate, caracter imprevizibil, fapt neprevăzut, lucru neașteptat; întîmplare, incident, accident, hazard; surpriză; surprindere, străfulgerare (fig.); inoportunitate. Moment, clipă, clipită, secundă. Adj. Instantaneu, momentan, neașteptat, inopinat, subit, neprevăzut, imprevizibil; întîmplător, incidental, accidental, fortuit (livr.); surprinzător, impresionant, uimitor, uluitor, brusc, fulgerător; inoportun. Vb. A surveni, a interveni, a se întîmpla, a veni la întîmplare, a se produce pe neașteptate, a străfulgera (fig.); a avea o surpriză, a fi surprins, a fi luat pe nepregătite; a surprinde, a lua (pe cineva) prin surprindere, a găsi nepregătit; a prinde (a lua) (pe cineva) ca din oală. Adv. Instantaneu, (în mod) incidental, (în mod) accidental, din întîmplare, la întîmplare, la voia întîmplării; pe neașteptate, subit, pe nepregătite; deodată; îndată, numaidecît, imediat; prompt, zis și făcut, cît ai zice pește, într-o clipă, clipiș (rar), într-o clipită, într-o clipeală, cît ai clipi din ochi, fulgerește (rar); prin surprindere, cu (pe) nepusă masă; nici una nici două, nici una nici alta, nitam-nisam (fam.), tam-nisam. V. instabilitate, întîmplare, timp, uimire, viteză.

înhăța [At: PANN, P. V. III, 23 / Pzi: înhaț, (reg) înhăț / E: în- + haț] 1 vt A apuca pe cineva sau ceva cu violență, repede și pe neașteptate. 2 vt A înșfăca pe cineva în special pentru a-l duce, împotriva voinței lui, într-un anumit loc. 3 vr A se lua la ceartă sau la bătaie. 4-5 vtr (Imp; d. lupte) A (se) începe, a (se) angaja prin surprindere. 6 vt (Fig) A obține prin violență ori viclenie ceva râvnit sau avantajos. 7 vt (Arg) A examina elevii neatenți. 8 vr (Nob) A se lega de cineva.

nas¹ sn [At: PSALT. HUR. 99^v/5 / Pl: ~uri, (înv) ~ure / E: ml nasus] 1 Parte proeminentă a feței, situată între obraji, gură și frunte, servind ca organ de respirație și ca organ olfactiv Si: (îrg) nară (9), (arg) nasuliu (8). 2 (Pex) Bot al unor animale Si: (îrg) nară (10). 3 (Îs) ~acvilin (sau coroiat, cocârjat) Nas (1) cu vârful încovoiat, ca ciocul acvilei. 4 (îs) – ascuțit Nas (1) lung și subțire. 5 (Pop; îcs) Suflarea ~ului fără degete Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 6 (Pop; îcs) -ul la prășit Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 7 (Îlav) Sub (sau, rar, în) ~ul (cuiva) sau sub ~ În imediata apropiere. 8 (Îlav) În fața cuiva. 9 (În legătură cu verbe ca „a vorbi”, „a cânta”; îlav) Pe ~ Cu timbru nazal. 10 (Îlv) A avea ~ sau a-și ridica ~ul A îndrăzni. 11 (Îe) A strâmba (sau a cârni) din ~ sau (rar) a-și cârni ~ul A-și manifesta nemulțumirea, dezaprobarea, disprețul. 12-13 (Îe) A da (sau a băga) pe sub ~ A mânca (cu lăcomie). 14 (Îe) A-i da (cuiva) și pe gură și pe ~ A da cuiva mai mult decât îi trebuie Si: a îmbuiba. 15 (Îe) A râde pe sub ~ A râde pe ascuns, discret. 16 (Îe) A nu vedea de ~ Se spune în bătaie de joc, atunci când cineva nu vede un lucru aflat chiar în apropierea sa. 17 (Îae) A fi neatent. 18-19 (Îe) A nu vedea mai departe de(cât) lungul ~lui (A fi prost sau) a fi limitat din punct de vedere intelectual. 20 (Îae) A fi neprevăzător. 21-22 (Îe) A (nu)-și cunoaște (sau ști) lungul ~ului A (nu) ști să-și limiteze pretențiile. 23-24 (Îae) A (nu) fi modest. 25-26 (Îae) A (nu)-și da seama de măsura pe care trebuie să o păstreze față de alții. 27-28 (Pex; îae) A (nu) se comporta cuviincios. 29-30 (Îae) A (nu)-și da seama de câte este în stare să facă cu forțele proprii. 31 (Fam; d. oameni; îe) A-și arăta sau a(-și) scoate ~ul (la iveală) A se arăta undeva unde nu a mai fost văzut de mult timp Si: a apărea. 32 (Îe) A da cu ~ul (pe undeva sau prin ceva) A trece în grabă pe undeva. 33 (Îae) A trece întâmplător pe undeva. 34 (Îe) A da cu ~ul de ceva A întâmpina o dificultate. 35 (Îe) A da ~ul (cu ceva) A lua cunoștință de ceva. 36 (Îae) A se familiariza cu ceva. 37 (Îe) A da ~ul cu cineva A se întâlni cu cineva pe neașteptate și de obicei fără a dori. 38 (Îe) A avea lumânări la ~ Se spune despre cineva care este încă un copil. 39 (Îae) Se spune despre cineva care se comportă copilărește, prostește. 40 (Îe) A-și beli (sau jupui, rupe) ~ul A fi în primejdie. 41 (Îae) A se păcăli. 42 (Îae) A o păți. 43 (Fam; îe) A-și băga (sau a-și vârî) ~ul (undeva) sau în (ori la) ceva sau unde nu-i fierbe oala A se amesteca într-o problemă, afacere etc. care nu-l privește. 44 (Îe) A-i da (cuiva) peste ~ sau a da (sau a pune cuiva, ceva) peste ~, a scoate (cuiva ceva) pe (ori prin, pe sub) ~, a(-i) trece (cuiva ceva) pe sub ~, a-i freca (ceva) sub ~, a-i trage una (ori un ibrișin) pe la ~ A face pe cineva să simtă că nu s-a purtat cum se cuvine. 45 (Îae) A-i face cuiva aluzii răutăcioase. 46 (Îae) A-i reproșa cuiva ceva cu răutate. 47-48 (Îe) A (nu) (-i) da ~ (cuiva) A (nu) permite cuiva să fie prea familiar, prea îndrăzneț sau obraznic. 49 (Îe) A-și lua ~ul la purtare sau a(-și) lua ~, a-și lungi ~ul A deveni prea îndrăzneț. 50 (Pex; îae) A se obrăznici. 51 (Îe) A umbla (sau a fi, a se ține, a merge) cu ~ul pe sus (sau în vânt) sau a-și ține (ori a-și ridica, a-și purta etc.) ~ul (pe sau în) sus A fi îngâmfat. 52 (Îae) A fi obraznic. 53 (Îae) A fi sfidător. 54 (Îe) A pune (sau a lăsa) ~ul în jos (sau în pământ) A se rușina. 55 (Îae) A se simți vinovat. 56 (Îlav) Cu ~ul (lăsat) în jos Rușinat. 57 (Îal) Umilit. 58 (Îe) A(-și) pleca ~ul A se umili. 59-60 (Îe) A (nu) avea ~ A (nu) îndrăzni. 61-62 (Îae) A (nu) avea autoritate, trecere, credit. 63 (Reg; îe) A avea (sau a fi cu) ~ de câine A fi fără rușine. 64 (Îe) A tăia (sau a frânge, a rupe, a scurta, reg, a tâmpi) (cuiva) ~ul A pune pe cineva la locul lui. 65 (Pex) A umili pe cineva. 66 (Îae) A pedepsi pe cineva. 67 (Îe) Să-mi tai ~ul dacă... Se spune pentru a întări o afirmație sau negație. 68 (Îe) A-i crește (cuiva) ~ul cel tăiat A se obrăznici din nou, după ce a fost mustrat, pedepsit. 69 (Fam; îe) A-i cădea (sau a-i pica, rar, a i se muia cuiva) ~ul A-și pierde mândria. 70 (Fam; îae) A-și pierde îndrăzneala. 71 (Fam; îae) A rămâne rușinat. 72 (Fam; îae) A rămâne umilit. 73 (Fam; îe) Nu-ți pică sau nu-ți cade ~ul ori nu-ți ia din ~ Nu ți se întâmplă nimic. 74 (Fam; îae) Nu-ți pierzi din demnitate. 75 (Îe) A nu-i ajunge (cuiva) cu prăjina (sau cu strămurarea) la ~ A fi foarte îngâmfat. 76 (Rar; îe) A-și face -ul mătură A-și pierde omenia. 77-78 (Îe) A (nu) fi (sau face) de ~ul (cuiva) sau a (nu)-i fi de ~ A (nu) fi potrivit cu cineva. 79-80 (Îae) A (nu) fi destul de bun pentru cineva. 81 (Îlv) A-i fi (rușine) pe la ~ A se rușina. 82 (Îlv) A da ~ul (să...) A îndrăzni. 83 (Îe) A-i râde (cuiva) în ~ A-i râde cuiva în față, bătându-și joc de el. 84 (Îe) A se întâlni (sau a da) ~ în ~ (cu cineva) A se întâlni față în față cu cineva pe neașteptate. 85 (Îlav) ~ în ~ Față în față cu cineva. 86 (Reg; îe) A-și duce ~ul undeva A răspunde de ceva. 87 (Reg; îae) A păți rușine pentru ceva. 88 (Îe) A-i întoarce (cuiva) ~ul A ignora în mod voit și ostentativ prezența cuiva. 89 (Îae) A manifesta dispreț față de cineva. 90 (Îe) A-i da (cuiva) cu ardei (sau cu chibritul, cu frunză de tutun, cu ceva) pe la ~ A supăra pe cineva. 91 (Îae) A întărâta pe cineva. 92 (Îe) A stoarce cuiva ceapa (sau lămâia) în ~ sau a-i freca cuiva rădichea la ~ A înfrunta vehement pe cineva. 93 (Îlv) A-și umfla ~ul sau a-i tremura (ori a-i fumega) cuiva ~ul, a-i veni (cuiva) muștarul (ori musca) la ~, a fi (sau a umbla) cu țâfna la (sau în) ~, a-i da (cuiva) dracul cu coada pe la ~ A se supăra. 94 (Îal) A se înfuria. 95 (Îe) A-i sări (cuiva ceva) în ~ A fi supărăcios, sensibil. 96 A se simți jignit. 97 (Îe) A cădea cu ~u-n terci sau a-și turti ~ul, a lua în ~ (rușinea) A-și pierde reputația. 98 (Îae) A păți ceva rușinos. 99 (Îe) A-i da (sau a-i ajunge, a-i mirosi cuiva) pe sub ~ A se simți jignit. 100 (Îe) A-i sta (cuiva) ca piperu-n ~ A nu-i fi pe plac cuiva. 101 (Îe) A fi cu ~ul de ceară A se supăra ușor și din nimic. 102 (Îae) A fi mofturos. 103 (Îae) A fi timid, rușinos. 104 (Îe) A-i da (sau a-i ieși cuiva) ceva pe ~ sau (înv) a vărsa ceva pe ~ A o păți. 105 (Rar; îlv) A-i da (cuiva) cu luleaua în ~ A nesocoti. 106 (Îal) A disprețui. 107 (Reg; îlv) A prinde (pe cineva) de ~ A mitui pe cineva. 108 (Îe) A-i pune (cineva) belciug(ul) în ~ sau (reg) a-i atârna (cuiva) cinghelul (sau iabașaua) de ~ A conduce pe cineva după voie. 109 (Îae) A obliga pe cineva la o acțiune, mituindu-l. 110 (Îe) A duce (sau a purta, a târî, a ține pe cineva) de ~ A stăpâni pe cineva, determinându-l să acționeze într-un anumit fel. 111 (Îae) A purta pe cineva cu vorba Si: a amăgi. 112 (Îae) A înșela pe cineva. 113 (Reg; îe) A duce (sau a trage) pe cineva cu ~ul la teică A da în judecată pe cineva. 114 (Îe) A-i trânti (sau a-i închide, a-i da cuiva cu) ușa-n ~ A refuza să primească pe cineva. 115 (Îae) A goni pe cineva cu dispreț. 116 (Îae) A pleca supărat, trântind ușa. 117 (Îlv) A-i da (cuiva) cu cădelnița pe la ~ A linguși pe cineva. 118 (Îlv) A da (sau a trece cuiva ceva) pe la (sau pe lângă) ~ A tenta. 119 (Îal) A amăgi. 120 (Îe) A umbla (sau a fi) cu plosca (ori cu țuica) la (sau în) ~ sau a puți a ~ belit, a-i ieși cuiva vinul în ~ A fi bețiv. 121 (Gmț; irn; îe) Îi curge untura (sau îi dă grosul) pe ~ Se spune despre oamenii slabi. 122 (Îe) Cu ~u-n șold, cu mâna-n vânt Se spune despre ceva nepotrivit. 123 (Îlv) A scoate panglici pe ~ A exagera. 124 (Îal) A minți. 125 (Îe) A se întoarce (de undeva) cu ~ul în jos A se întoarce rușinat. 126 (Fam; îe) Să-ți fie de ~! Se spune pentru a arăta că unei persoane ar trebui să-i fie rușine. 127 (Îe) A-i trece (cuiva) pe la (sau pe lângă) ~ A-i trece pe dinaintea ochilor. 128 (Îae) A pierde un prilej favorabil. 129 (Îe) A se împiedica de ~ A avea nasul (1) excesiv de lung. 130 (Fam; îe) A arunca ceva cuiva în ~ A-i spune cuiva ceva în față fără menajamente. 131 (Îe) Nu miroase a ~ de om Nu e faptă de om vrednic. 132 (Mol; îc) ~ul-vlădichei Partea posterioară a coloanei vertebrale la păsări, de unde cresc penele cozii Si: târtiță. 133 (Bot; pop; îc) ~ul-curcanului Moțul-curcanului (Polygonum orientale). 134 (Bot; pop; îae) Busuioc-roșu (Amarantus caudatus). 135 (Bot; îrg; îc) ~-de-cocor Greghetin (Geranium pratense). 136 (Fig) Miros dezvoltat, fin. 137 (Fig) Simț de orientare dezvoltat în împrejurări dificile. 138 Capacitate de intuire exactă a unei situații. 139 (Pop) Trompă de elefant. 140 (Prin sinecdocă) Față. 141 (Pex) Cap. 142 (Pan) Parte anterioară a corpului unei nave sau a fuselajului unui avion. 143 (Buc; pan) Parte din vârf a opincii, strânsă cu nojițe Si: (reg) gurgui. 144 (Reg; pan) Vârf al securii. 145 (Pan) Căpăcel care apără împotriva vântului gura unui coș de aerisire. 146 (Reg; lpl) Colțuri ale scoabei. 147 (Reg) Picior al plugului de la piuă, în care se prind aripile. 148 (Teh) Proeminență pe o piesă sau pe un organ de mașină care servește fie la ghidarea, ridicarea sau distanțarea unei alte piese sau a unui alt organ al aceleiași mașini, fie la fixarea acestora într-o anumită poziție.

APUCA A apuca armele = A începe lupta, războiul: Împăratul se puse la sfat cu bătrânii țării și, când văzură cum că nu e încotro, porunci voinicilor să încalece pe armăsari, să-și apuce armele și să se pregătească de bataia cea grozavă ce-avea să se facă și să fie. (IOAN SLAVICI) A apuca (sau a prinde, a cuprinde, a ține) de mijloc (pe cineva) = A trece brațul în jurul taliei cuiva: Haide, prinde-mă mai bine de mijloc. (G. COȘBUC) A apuca (sau a prinde, a strânge) (ca) în(tr- un) clește (pe cineva) = a) A strânge foarte tare, foarte bine (pe cineva): Îl pune pe picioare, îl lasă să se dezmeticească, să-ncerce să fugă, și iar vrea să- l prindă în cleștele labelor. (EM. GÎRLEANU) b) A pune sula în coaste (cuiva), a prinde la strâmtoare, a încolți (pe cineva): Fiul craiului, văzându-se prins în clește... îi jură credință și supunere. (ION CREANGĂ) A apuca care încotro = A merge fiecare în altă direcție: În acea zi, Scaraoschi, căpetenia dracilor, voind a-și face mendrele cum știe el, a dat poruncă tuturor slugilor sale ca să apuce care încotro a vedea cu ochii, și pretutindene, pe mare și pe uscat, să vâre vrajbă între oameni și să le facă pacoste. (ION CREANGĂ) A apuca câmpii = A ajunge la disperare, plecând fără a ști încotro; a o lua razna:Căci, dac-ai sta să faci voie rea de toate, zău, ar trebui de la o vreme s-apuci câmpii! (ION CREANGĂ) A apuca cu mintea = A pricepe: Taina avem de sărbăm și prăznuim și vom să ne suim sus nu cu trupul, sau în munte ca Moisi, ci cu mintea, la mari și la înalte gânduri; ci numai câț sunt credincioș să se apropie cu mintea ca să priceapă taina prăznicului de astăzi. (ANTIM IVIREANUL) A apuca cu ochii (sau cu căutătura) = A cuprinde cu privirea: Am apucat cu ochii câmpiile înverzite și nu mă mai săturam să le privesc. A apuca foc cu gura (îppl.) = A se expune pericolului pentru cineva: Viteazul era în stare să apuce foc cu gura numai s-o salveze pe fată. A apuca fuga (sau la fugă) sau a o apuca la goană = A fugi: Copiii au apucat-o la goană ca tăciunele, fără a mai întoarce capul. (MIHAIL SADOVEANU) Zărise printr-o spărtură de frunziș pe sfinții Mochie și Farnachie trecând în goană, unul după altul, cu pletele-n vânt. (G. TOPÂRCEANU) A apuca înainte = A merge mai iute decât altcineva, a i-o lua înainte, a-l întrece. (fig.) A anticipa cu o acțiune față de cineva: Iar calul său falnic, ușoară nălucă... ce la săgeată nainte apucă, în dar o să-l ducă sultanului lor! (AL. MACEDONSKI) Eu de mult aveam de gând să sfătuiesc pre măria-ta la aceasta, dar văd că înțelepciunea măriei-tale a apucat mai nainte. (C. NEGRUZZI) A apuca la (bine, avere) (Pop; indicând starea materială) = A ajunge la...: Parcă prea repede a apucat la bine, știindu-l de unde a pornit. A apuca loc = A reuși să ocupe un loc (când este aglomerație): […] și dădeau iarăși năvală, cu fețele schimonosite de încrustarea aceluiași gând, și stăpânit fiecare de o singură pornire instinctivă: să scape el cu orice preț, să-și apuce un loc pe puntea vasului. (G. TOPÂRCEANU) A apuca lumea-n cap = A-și lua lumea-n cap, a pleca departe, părăsindu-și casa, locul de origine (mai ales din cauza unei supărări mari): – Greu! oftă străinul, clătinând din cap. Parcă și mai greu ca pe aici, de-ți vine să-ți iei lumea-n cap. (LIVIU REBREANU) Așadară, preuteasă, – zise popa – să pui toate cărțile mele într-un sac și, mâine de noapte, până nu se va scula încă Pepelea, să apucăm lumea-n cap și să-l lăsăm pe dânsul aici cu toate […]. (I. G. SBIERA) A apuca pe cineva cu cuvintele (sau vorba) (îvr.) = A ademeni cu vorba: L-a apucat cu vorba și l-a convins să renunțe. A apuca pe cineva din scurt = A-i cere socoteală (pe neașteptate): − Ce facem, măi oameni? Stăm așa cu brațele încrucișate și ne uităm cum o ia grecul? [moșia]... Cucoana ne prostește cu vorba, ba ne și ocărăște când o luăm mai de scurt. (LIVIU REBREANU) Nici bine nu a intrat în casă și l-a apucat din scurt. A apuca pe cineva foamea (setea, somnul etc.) = A i se face foame (sete, somn): − Ai venit? îl întrebă Todorica batjocoritoare. Te-o fi apucat foamea? − Da, sunt flămând. Ce ai făcut azi de mâncare? (PAVEL DAN) A apuca pe cineva pe-a-mânele (înv.; Mol.) = A avea (mare) căutare: Pe vremea aceea era bine să fii harabagiu în Târgul Neamțului; că te apucau pe-a mânile... aveai mușterei, de nu erai bucuros. (ION CREANGĂ) A apuca pe Dumnezeu de (un) picior = A se bucura (ca) de o mare reușită sau un mare noroc: Firește că moft, că nu poate pentru ca să dea nici patruzeci de milioane, și dumnealor, mă-nțelegi, lucru mare! parc-a apucat pe Dumnezeu de-un picior cu rapița, care o să poată dumnealor pentru ca să ia două chile la pogon... (I. L. CARAGIALE) Socotea că a apucat pe Dumnezeu de un picior și se îngâmfa; căci socotea că procopseala lui l-a făcut să dobândească un asemenea har. (P. ISPIRESCU) A apuca peste câmp = A traversa un câmp: Caii au apucat peste câmp și acum era greu să-i ajungem. A apuca prilejul = A profita de o ocazie: Apuc prilejul de a-ți arăta recunoștința mea la începerea unui nou an. (M. KOGĂLNICEANU) A-l apuca (sau a-l cuprinde, a-l prinde) amețeala (pe cineva) sau a-i veni amețeala (sau cu amețeală) (cuiva) = a) A ameți: Picioarele îi sunt amorțite, nu le mai simte, îl cuprinde amețeala. (LIVIU REBREANU) Dar și pe cei din curte, mai ales pe Tic și pe Ursu care nu-și mai aminteau nimic despre frânghie, îi apucă amețeala la vederea înspăimântătoarei galerii. (CONSTANTIN CHIRIȚĂ) b) (fig.) A nu mai putea accepta, suporta, tolera ceva; a fi foarte afectat de ceva: Copleșit de avalanșa insultelor, simțea că-l apucă amețeala. (CEZAR PETRESCU) Ies însă din când în când și eu ca să-mi caut de treburi, și câteodată parcă mă cuprinde amețeala în fața celor ce au să-mi vadă ochii. (IOAN SLAVICI) A-l apuca (sau a-l găsi, a-l trece) neputința (pe cineva) = A se scăpa pe el: Vărsase pe ea și o trecuse neputința. (MATEIU I. CARAGIALE) A-l apuca bâțul (arg.) = A fi agitat, surescitat: Căpitanul intră în cazarmă și vede un soldat culcat în pat. Îl apucă bâțul. (FLORENTIN SMARANDACHE) Dacă ar vedea cum gâlgâie sosul de tomate dintr-un mușteriu, le-ar apuca bâțul și s-ar da de-a rostogolul cu ochii peste cap. (http://literaturadeazi.ro) A (o) apuca cu gura înainte (pfm.) = A se grăbi să răspundă, fără a lăsa pe altul să sfârșească vorba sau să deschidă măcar gura: − Pot să am nădejde în voi? − Să n-ai nicio grijă, mămucă, apucară cu gura înainte cei mai mari. Noi suntem o dată băieți și ce-am vorbit o dată vorbit rămâne. (ION CREANGĂ) A (o) apuca pe drum(ul) (cel) bun (sau pe calea cea bună) = A se cuminți, a se îndrepta: Vreau să mă-mpac cu măria ta, că văd că n-apucasem pe drumul cel bun. (POP.) Este de dorit și sperăm că atât Societatea dramatică, cât și publicul să continue pe calea cea bună pe care în fine au apucat. (I. L. CARAGIALE) A o apuca/lua la picior = a) A pleca repede: Ce Dumnezeu sfântul, doar nu s-o fi ținând casa după el! Ș-o luă la picior, iute, mai iute, până la curtea ciocoiului. (BARBU DELAVRANCEA) b) A se pregăti de drum lung: De mâine o apuc la picior, dar nu știu când mă voi întoarce. A se apuca de capul cuiva = A nu-l (mai) lăsa în pace: S-a apucat de capul lui și l-a convins că trebuie să învețe mult mai serios. A se apuca la (sau în) colți (d. câini) = A se mușca: Câinii s-au apucat în colți și toți copiii s-au speriat. A se apuca la luptă (la joc etc.) (îppl.) = A porni la luptă (joc etc.): Domnul mi-a zis: „Nu face război cu Moab și nu te apuca la luptă cu el; căci nu-ți voi da nimic să stăpânești în țara lui.” (BIBLIA) A se apuca la (sau în) rămășag = A se prinde, a face prinsoare: Mulți se apucau în rămășag c-or gâci. (I. G. SBIERA) El s-apucă la rămășag... că are să scoată apă din piatră. (POP.) A se apuca pe jurământ = A se jura, a se angaja, a se prinde, a se lega (cu jurământ): Pe giurământ s-apuca, / Stăpânii să hărățească / Și slugile să-i privească! (VASILE ALECSANDRI) (Care) pe unde apucă = (Care) pe unde nimerește: Dormeau vara în șoproane, pe unde apucau. (ION PAS) Pe când ai noștri deschid pârtii prin nămeți, leșii să cocoloșesc la Halici, la Lew, care pe unde apucă. (BARBU DELAVRANCEA) Cătanele erau culcate pe jos, care pe unde apucase. (I. POP-RETEGANUL) Ce te-a apucat? = Ce ai?: Nu merită! −Ce te-a apucat? (RODICA OJOG-BRAȘOVEANU) – Ce te-a apucat, de-mi vorbești așa? De când (m)-am apucat (pop.) = De când pot să-mi amintesc: De când am apucat, obiceiul acela a rămas neschimbat. Așa am apucat de la părinți. Îi apucă mâna la toate (pop.) = Se pricepe (câte puțin) la toate: Pe mulți îi apucă mâna la toate, dar nu le reușește nimic. Mult te ține, când te-apucă (sau când te-apucă, mult te ține)? = N-ai de gând să mai isprăvești odată?: Bârzoi: Sărmana copilă! Mult o ține, când o apucă? (VASILE ALECSANDRI) Pe apucate sau pe apucatele = În mod superficial, la întâmplare, în fugă; când și când, în grabă, când are timp: Totdeauna era unul [un copil] în leagăn, în dreptul patului mamei, și mama dormea pe apucate. (ION PAS) Ce viață-l aștepta pe el?... Un copist avizat a se cultiva pe apucate. (MIHAI EMINESCU) Cetele lui Horia abia aveau o organizațiune; ele erau armate numai cu sulițe, cu săbii, cu ceva puști și pistoale, strânse pe apucatele. (AL. ODOBESCU)

FURA, fur, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși un lucru care nu-i aparține, a lua ceva fără nici un drept, păgubind pe cineva. Dionisie fură banii spitalelor, odoarele bisericilor, icoanele, topește vasele sfinte. ARGHEZI, P. T. 39. Și cînd am știut că nu mă poate vedea, am furat pîinea lui și am fugit. C. PETRESCU, C. V. 152. Văd zînele goale-n poiană, Scăldîndu-se-ascunse-n pădure, Cînd vine-un voinic să le fure Cămășile-n zori. COȘBUC, P. II 22. ◊ Fig. Și de ce să fure munca altuia hoții? REBREANU, R. I 127. Stăpîne, pricepe-mi durerea; Furi pîinea copiilor mei! DEMETRESCU, O. 73. ◊ Expr. A fura ouăle de sub cloșcă (sau cloșca de pe ouă) v. cloșcă. A fura (pe cineva) cu ochiul = a privi pe cineva pe furiș (cu dragoste, cu plăcere). Smărăndița începe, din cînd în cînd, a mă fura cu ochiul. CREANGĂ, A. 7. Din cînd în cînd cu ochiul eu te fur, Din cînd în cînd din mînă cartea scap. EMINESCU, O. IV 244. A fura luleaua neamțului v. neamț. 2. (Cu privire la persoane) A răpi. Vin’ la mama de mă cere: De m-a da, de nu m-a da, Peste noapte mi-i fura. CREANGĂ, P. 168. Zburător cu negre plete, vin’ la noapte de mă fură. EMINESCU, O. I 79. Cum să fac ca s-o scap de comănac?... S-o fur în astă-noapte și s-o trec peste Dunăre? ALECSANDRI, T. I 51. ♦ A lua pe neașteptate, a cuprinde. Căzuse în apă și curentul îl furase, tîrîndu-l sub un șlep. BART, E. 346. ◊ Expr. A-l fura (pe cineva) somnul = a-l cuprinde somnul, a adormi. De la o vreme m-a furat somnul. SANDU-ALDEA, U. P. 223. Tîrziu de tot îl fură somnul. VLAHUȚĂ, O. A. 122. Pe cal adormea, Greu somn că-l fura. TEODORESCU, P. P. 490. A fura (cuiva) o sărutare (sau un sărutat) = a săruta pe furiș. După ce jucam cît jucam, furam cîte-un sărutat de la cele copile sprințare. CREANGĂ, O. A. 91. Ți-aș fura tainic o sărutare. ALECSANDRI, P. I 214. A-l fura (pe cineva) gîndurile = a se lăsa pradă gîndurilor, a fi răpit de gînduri. Las pașii să mă poarte și gîndul să mă fure. VLAHUȚĂ, P. 89. A fura meseria cuiva = a-și însuși pe apucate o meserie. Mihai Zaharia înțelese că Pitcoace furase meseria, de ici, de colo, din toate părțile cîte ceva. MIHALE, O. 168. ♦ Refl. (Rar) A pleca pe furiș, a se face nevăzut. De la o fragedă vîrstă s-a furat din casa părintească... Peste un an, s-a furat de la primul ei complice. CARAGIALE, O. II 227. 3. Fig. A fermeca, a vrăji. Rada, cînd o vezi, te fură Cu necontenitul zîmbet Și cu-a vorbelor căldură. COȘBUC, P. I 95. Cîntecul silabelor măsurate și sonore te fură ca apa. VLAHUȚĂ, O. A. 467. Un miros răcoros simțirea-mi fură. EMINESCU, O. IV 210. Multe păsărele-n zbor Fură minți cu glasul lor! ALECSANDRI, O. 100. ◊ Expr. A fura inima (cuiva) = a fermeca; a încînta. A fura (cuiva) ochii (sau vederile) = a orbi. Lumina... li fura vederile. CREANGĂ, P. 228.

SĂRI, sar, vb. IV. Intranz. I. (Despre ființe) 1. A se desprinde de la pămînt avîntîndu-se în sus printr-o mișcare bruscă și a reveni în același loc (adesea ca o manifestare de bucurie, de exuberanță); a sălta. [Copiii] rîd și sar într-un picior, Se-nvîrtesc și țipă-ntr-una Mai cu zor. COȘBUC, P. I 226. Calul fiului de crai începe a sări în două picioare. CREANGĂ, P. 185. Îmi vine să sar, Să joc ca nebunii. ALECSANDRI, T. 202. ♦ A dansa, a țopăi; a zburda. Cellalt cîine, o corcitură de șase luni, care sărea pe la spatele babei. REBREANU, R. I 147. Nu-i de vină, dacă [oile] au sărit toată ziua ca mieii primăvara. SBIERA, P. 8. Să sărim în hop și-n trop, Că e ziua de uncrop. ALECSANDRI, P. P. 384. Ursul sare de nevoie. ◊ (Tranz., în expr.) A sări tontoroiul (sau drăgaica) = a fi neastîmpărat. Dar unde fu pomana aia, ca să stea la un loc? Sărea și el tontoroiul, fără să vrea. ISPIRESCU, L. 237. 2. A se deplasa, a trece dintr-un loc într-altul prin salt. Un cucoș sări pe zăplazul de scînduri. SADOVEANU, O. I 344. Sărea din bolovan în bolovan și din colț în colț. ISPIRESCU, L. 56. Pe masa-mpărătească sare-un greier, crainic sprinten. EMINESCU, O. I 87. ◊ (Deplasarea are direcția de sus în jos) Irinel sări ușor din trăsură. DELAVRANCEA, H. T. 69. ◊ Expr. A sări din lac în puț = a ajunge din rău în mai rău, a scăpa dintr-o primejdie căzînd în alta mai mare. Omul nemulțumit fuge de bine și dă peste mărăcine. Sare din lac în puț. PANN, P. V. III 105. ◊ (Deplasarea prin salturi constituie mersul obișnuit al unor ființe) Văzu o turturică, care tot sărea înaintea lui. ISPIRESCU, L. 184. Vornicel e-un grierel, Îi sar purici înainte cu potcoave de oțel. EMINESCU, O. I 87. ♦ Fig. A trece brusc dintr-o situație în alta, de la o idee la alta. Și-i sări deodată gîndul la vițel: N-a lăsat în uger lapte pentru el. COȘBUC, P. I 248. 3. A trece peste ceva printr-o săritură; a escalada. Sări ca o pisică de ușure peste prag. ISPIRESCU, L. 30. Eu am sărit peste uluci prin fundul curții. CARAGIALE, O. I 56. Fata babei sărea iute peste pîrlaz. CREANGĂ, P. 284. Peste gardul mititel, sare și-un cățel. ◊ Expr. A sări peste cal = a trece de țintă; a exagera. Simțea că greșește undeva, că «sare peste cal», dar socotea de datoria lui să-și arate gîndul pînă la capăt. GALAN, B. I 36. ◊ (Gimnastică și sport) Atletul a sărit 1,80 m în înălțime. ◊ Tranz. Căpitanul Cozmuță a sărit din doi pași cele patru trepte. SADOVEANU, N. P. 187. A fost odată, cînd a fost... pe cînd puricele sărea dintr-o săritură muntele. ȘEZ. I 97. Zid de piatră nalt sărea. Și sărind așa zicea... ALECSANDRI, P. P. 91. Cine sare multe trepte deodată, își frînge gîtul. Capra sare masa și iada sare casa v. capră. ◊ Expr. A sări garduri sau (intranz.) peste garduri = a umbla după aventuri amoroase. Apoi doar eu nu-s de-acelea de cari crede el: n-am sărit peste garduri niciodată, de cînd sînt. CREANGĂ, P. 28. Bree!... ce berbantlîc!... Îmi ia fata, îi mănîncă zestrea și sare garduri. ALECSANDRI, T. III 1278. ♦ Tranz. Fig. A omite, a trece cu vederea. Așa... ba nu... Am sărit o slovă. DELAVRANCEA, O. II 189. 4. A se ridica brusc (și a porni) de undeva. [Ursilă] deodată sare mînios din birlog. CREANGĂ, P. 53. Bine-ai venit, Făt-Frumos, zise ea sărind de la fereastră. EMINESCU, L. P. 179. ♦ A se grăbi, a se repezi (să facă ceva). Minodora se cuibărise pe un scăunel, jos, gaia să sară de cîte ori trebuia ceva. SADOVEANU, B. 58. Trăgînd mereu din carabină, Săriră-n front. COȘBUC, P. II 40. Zice cel mai mare: săriți și deschideți ușa, că vine mama. CREANGĂ, P. 22. Să sărim, voinici, la treabă. ALECSANDRI, O. 66. ◊ Expr. A sări cu gura = a interveni brusc cu vorba. Moș Ioan Roată sare cu gura: Aveți bunătatea de vorbiți mai moldovenește, cucoane. CREANGĂ, A. 155. (Eliptic) Și boierul sări și zise și el... ISPIRESCU, L. 69. A sări cu gura la (sau pe) cineva = a cicăli pe cineva, a-i face observații, reproșuri; a lua la rost. Sare cu gura pe Avendrea, natantolul de Gîngu. STANCU, D. 252. Preutul... au început a-l cîrti și a sări cu gura la dînsul. SBIERA, P. 266. A-i sări (cuiva) de (sau, rar, în) gît = a se repezi să îmbrățișeze pe cineva; fig. a arăta cuiva dragoste (adesea în mod exagerat). Îți venea să crezi că, dacă peste un ceas nu-ți va sări de gît, dar pentru a doua zi... te puteai aștepta negreșit la așa ceva. VLAHUȚĂ, O. AL. 110. Dinaintea oamenilor era să-ți sar în gît? ALECSANDRI, T. 195. A-i sări (cuiva) înainte = a alerga în întîmpinarea cuiva. Ea-i sări înainte, întinzîndu-i mîna de departe. VLAHUȚĂ, O. AL. II 38. Sorioara... îndată i-au sărit înainte. SBIERA, P. 53. Crîșmărița, cum ne-a văzut, pe loc ne-a sărit înainte. CREANGĂ, A. 96. ♦ A-i veni cuiva în ajutor, a interveni grabnic pentru a ajuta pe cineva. Avea impresia că cineva a sărit pentru el, să-l sprijine, să-l ajute. SAHIA, N. 81. Sări îndată în ajutorul lui Luca. REBREANU, R. I 132. Pîn-or sări oamenii de la nuntă... casa are să se topească. CREANGĂ, P. 175. Prieten bun pentru prieten sare. ◊ Săriți! = strigăt desperat de ajutor. Nu-i lăsați! Săriți!... Dar nu sărea nimeni. REBREANU, I. 39. Săriți, flăcăi! Unde-s voinicii mei? NEGRUZZI, S. I 161. Săriți, frați, Nu mă lăsați! TEODORESCU, P. P. 280. ♦ (De obicei cu determinări introduse prin prep. «la», «asupra» sau «pe») A se repezi cu dușmănie la cineva; a ataca. Pricop sări la el cu pumnul ridicat. DUMITRIU, P. F. 55. Se răscolesc și cîinii De prin curți și sar la ei. COȘBUC, P. I 227. ◊ Expr. A sări în capul cuiva sau a-i sări cuiva în cap = a certa pe cineva, a lua la rost. Eu, în cap cum să nu-ți sar, Dacă ești un ulițar! MARIAN, S. 4. 5. A apărea, a se ivi pe neașteptate; a răsări. Acolo trebuie să ne sară vrun iepure de prin ogoarele nestrînse. SADOVEANU, O. VIII 159. Iaca mă! da aista de unde-o sărit cu poeziile lui? ALECSANDRI, T. 564. Nu știi de unde sare iepurele v. iepure. ◊ Expr. A sări în ochi = a fi evident. 6. (Mai ales determinat prin «în sus», «în picioare») A se scula, a se ridica în sus printr-un salt brusc. Sărise îngrozit de pe divan și se uita năuc la el. SADOVEANU, O. I 436. Atunci au sărit Pepelea, care ațipise puțin, drept în picioare. SBIERA, P. 2. Oamenii săriră arși în sus. SANDU-ALDEA, U. P. 48. Nurorile atunci sar arse în picioare. CREANGĂ, P. 11. ◊ Expr. A-și sări din minți (sau din fire) = a-și pierde mințile, a se țicni. Din pricina năcazurilor uneori parcă își sare din fire. SADOVEANU, O. VIII 38. Dar lanțul diavolesc astfel se înnoda pe sufletul celui ce rîvnise procopseala necurată, că acesta își sărea din minți. GALACTION, O. I 44. A-și sări din țîțîni (sau din balamale) = a-și pierde răbdarea, a se mînia. Nu vă vine a crede că mi-am sărit din balamale. PREDA, Î. 11. II. (Despre lucruri) 1. A se ridica brusc în sus, de obicei sub impulsul unei forțe din afară. Așa fugeam de tare pe prund, de săreau pietrele pe care le stîrneam... cît mine de sus. CREANGĂ, A. 67. Ele (= izvoarele) sar în bulgări fluizi peste prundul din răstoace. EMINESCU, O. I 85. ◊ Expr. A sări în aer = a se distruge, a se preface în bucăți (în urma unei explozii). Podul a sărit în aer. Plînge de sare cămașa de pe el = plînge foarte tare. [Smărăndița] plîngea ca o mireasă, de sărea cămeșa de pe dînsa. CREANGĂ, A. 4 ♦ (Despre obiecte elastice) A se ridica în sus în urma unei lovituri. Mingea sare. 2. (Mai ales cu determinări locale, introduse prin prep. «din» sau «de la») A se mișca, a-și schimba brusc poziția; a se desprinde, a ieși brusc din locul în care a fost fixat. Măi Michiduță, cînd oi chiui eu... au să-ți sară creierii din cap. CREANGĂ, P. 54. Cu zgomot sare poarta din vechii ei ușori. EMINESCU, O. I 93. Sare ivărul la ușă. id. ib. 155. Așchia nu sare departe de trunchi (= copiii seamănă cu părinții; se spune mai ales cînd e vorba de defectele lor). ◊ Expr. A-i sări (cuiva) inima (din loc) = a se speria foarte tare; a se emoționa tare. Cînd spunea cîte una, ori te țineai cu mîna de inimă, rîzînd, ori te făcea să-ți sară inima din loc, de frică. CREANGĂ, P. 120. Cîteodată... prea arare... A tîrziu cînd arde lampa, Inima din loc îmi sare, Cînd aud că sună cleampa... Este ea. EMINESCU, O. I 106. Cînd el o zărea, Inima-i sărea. ALECSANDRI, P. P. 188. A-i sări (cuiva) țandăra (țîfna sau muștarul) = a se înfuria, a se mînia. Atît i-a trebuit bunicii s-audă – că spune bunicul că vrea să moară... I-a sărit țîfna. STANCU, D. 251. Baba se opri în mijlocul ogrăzii, ascultă o bucată, dar de la o vreme îi sări țandăra. DUNĂREANU, CH. 73. [Lui Pupăză] îi era sărită țandăra, și cînd îi sărea lui țandăra, era sărită și pace bună. SLAVICI, O. I 228. A-i sări (cuiva) ochii (din cap) = a) exprimă superlativul unei stări de suferință fizică; b) (în imprecații și jurăminte) Ba mă prind, să-mi sară ochii! CONTEMPORANUL, I 405. Duducuță, să-mi sară ochișorii dacă se află alt om mai fericit decît supusă sluga matale. ALECSANDRI, T. I 55. ♦ A țîșni. Din fierul înroșit sar scîntei. ▭ Ca flacăra ce sare deodată, – ca izvorul Ce sparge stîncă tare, așa învinge dorul. EFTIMIU, C. 28. Sîngele din ea sărea. ȘEZ. I 14. 3. (Regional, despre animale, mai ales despre armăsar) A îndeplini actul împreunării sexuale. – Prez. ind. și: (regional și popular) sai (CREANGĂ, P. 215, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 434), săr (DUMITRIU, B. F. 27, STANCU, D. 297, VĂCĂRESCU, P. 216).

ATAC, atacuri, s. n. 1. Mișcare ofensivă a unor forțe armate, îndreptată împotriva unui obiectiv inamic. V. ofensivă, asalt, șarjă. A porni la atac. A da un atac. Atac la baionetă. Atac_aerian. Atac cu gaze. ▭ Locotenent-colonel Sergiu Voinescu, în fruntea dorobanților de Iași și Vaslui, dusese trupele de atac cu un avînt eroic. D. ZAMFIRESCU, R. 235. ◊ (La sg. art.) Semnal de trompetă, de corn etc. care cheamă soldații la luptă. Deodată izbucni strigarea vijelioasă a cornurilor: atacul! Și, ca izbite de suflarea unui orcan, tresăriră companiile, se plecară și porniră într-o rostogolire uriașă. SADOVEANU, O. VI 34. ♦ Agresiune împotriva cuiva (cu ajutorul unei arme sau al unui instrument). Puterea și mai ales iuțeala atacului neașteptat îi oprește în loc; loviturile, care curg ca grindina, le iau văzul. VLAHUȚĂ, O. AL. I 119. 2. Acțiune violentă și susținută (folosind diverse mijloace combative) Împotriva unor teorii, unor concepții, unor drepturi cîștigate sau împotriva apărătorilor acestora. În 1924 Partidul comunist este scos în afara legilor țării de către guvernul liberal, care dezlănțuie în același timp un atac direct împotriva libertăților cetățenești și mai cu seamă împotriva cuceririlor clasei muncitoare. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 11. ◊ Cale de atac v. cale. 3. Apariție bruscă și puternică a unei boli. V. criză, șoc, acces. Atac de cord. ♦ Congestie cerebrală, apoplexie. Fugi să nu te mai vadă Eftimița, că o dai în atac. GALACTION, O. I 77. ♦ (învechit și popular) Ftizie.

lumânare sf [At: COD. VOR.² 15/15 / V: (înv) ~min~, număn~, număra~ / Pl: ~nări / E: ml luminaria] 1 Obiect de luminat în formă de cilindru subțire, făcut din ceară, stearină etc., având la mijloc un fitil de material textil, care, aprins, arde cu flacără, producând lumină Cf faclă (1), făclie (1), lumină (34). 2 (Pex) Orice obiect care servește la luminat. 3 (Îf lumenare) Candelă. 4-5 (Îljv) (Drept) ca ~a (Care este) foarte drept. 6 (Pop; îlav) Pe la aprinsul ~nărilor Pe înserate. 7 (Pop; îe) A muri (sau a se stinge) fără ~ A muri pe neașteptate. 8 (Îlav) La ~ La lumina lumânării (1). 9 (Pop; îe) A ține (cuiva) ~a A veghea pe cineva în momentul morții ținându-i lumânarea (1) aprinsă. 10 (Reg; îe) A lua mucul ~nării A lua puțin din ceva. 11 (Reg; îe) A mânca mucul ~nării A fi în mare pericol. 12 (Pop; îe) A-și mânca ~a cu feștilă cu tot A-și pierde onoarea. 13 (Pop; îe) A căuta (pe cineva sau ceva) cu ~a A căuta pe cineva sau ceva cu multă insistență. 14-15 (Pfm; îe) A căuta ceartă (sau bătaie) cu ~a A căuta (ceartă sau) bătaie cu orice preț. 16 (Înv; îs) ~ de vânt Faclă (1). 17 (Thl; îs) ~a lui Jablonchoff Dispozitiv făcut cu scopul ca lumina arcului electric să se păstreze constantă. 18 Lumină (1) produsă de lumânare (1) sau de făclie (1). 19 (Reg; șîs ~a puțului sau ~a fântânii) Prăjină de la fântâna cu cumpănă de care se atârnă ciutura și care intră în fântână cu găleata Si: (reg) lumânărică (5). 20 (Reg) Parte a coșului de la leasa de pescuit. 21 (Reg) Parte a rotilei de la plug. 22 (Înv) Unitate de măsură convențională pentru intensitatea luminii, aproximativ egală cu o candelă. 23 Plantă erbacee cu flori gălbui, dispuse într-un spic lung și dens Si: coada-boului, coada-lupului, coada-vacii, corovatic, lipan, lumânărica-domnului, lumânărică (8), luminăriță, pur (Verbascum phlomoides). 24 (Îs) ~ de gaz Lampă care luminează prin arderea gazului. 25 (Reg; îs) ~ de gheață Țurțuri de gheață. 26 (Pop; îe) A umbla cu ~a (după)... A insista mult într-o acțiune. 27-28 (Pfm; îe) A-i sufla (cuiva) în ~ (A pricinui sau) a dori cuiva moartea. 29 (Pop; îe) A se arde ca musca la ~ A se înșela. 30 (Pop; îe) A fi cu ~a în mână A se afla în pragul morții. 31 (Rar; îe) A arde (pe cineva) ~a la deget A fi constrâns de împrejurări. 32 (Reg; lpl; d. copii) Secreție produsă de glandele nazale și eliminată prin nări. corectat(ă)

aprinde [At: COD. VOR. 97/1 / Pzi: aprind, (reg) aprinz / E: lat appre(he)ndere] 1-3 vtri (D. foc) A face (ceva) să înceapă să ardă Vz a ațâța, a cuprinde, a încinge. 4 vr (D. foc) A se porni. 5 vtf A face (foc). 6-7 vtr (Focul e instrumentul aprinderii) A face să înceapă să ardă. 8 vt (Subiectul este omul; d. orice corp combustibil) A face să ardă. 9 vt A da foc. 10 vt A pune foc (cu intenția de a produce un incendiu). 11 vr A lua foc. 12 vr (Fam; îe) A i se ~ cuiva călcâiele (după cineva) A se îndrăgosti tare de cineva. 13 vr (Fig; d. revolte etc.) A izbucni. 14 vr (Îe) A-și ~ paie-n cap A provoca iritarea neașteptată a cuiva, printr-o vorbă spusă (sau o faptă făcută) fără intenție rea Si: (pfm) a o păți. 15 vt(a) (Spc; vân) A împușca. 16 vr A lua foc. 17 vr (D. corpuri incandescente) A lua foc (de la sine). 18 vtr (D. obiecte ce servesc pentru luminat) A face să lumineze. 19-20 vtr(a) (D. lumina electrică) A lumina. 21 vr (D. chibrituri) A lua foc. 22 vr (Fig) A scăpăra. 23 vr (D. ochi) A începe să strălucească datorită unei stări sufletești intense. 24-25 vtr A încălzi (cuptorul) printr-un foc mare. 26 vr (D. var) A intra în efervescență Cf arde. 27 vr (D. fân, semințe, bucate, făină etc.) A se strica în urma unui început de fermentare Si: a se încinge. 28 vr (Înv; pat) A se inflama. 29-30 vtr A se face roșu ca focul. 31 A se înroși la față (de plăcere, rușine, mânie etc.). 32 vr (Fig; d. sentimente vii, pasiuni sau manifestări ale lor) A izbucni. 33 vtr A face să se ivească (în mod impetuos), a deștepta. 34 vr (Fig; d. oameni, construit cu prepoziția de sau absol) A se înflăcăra. 35 vr (Îe) A se ~ foc A se înfuria foarte tare. 36 vr (Îe) A se ~ lesne A se înfuria ușor. 37 vr (Înv) A râvni.

PIUIT s. n. Faptul de a piui; piuitură. Cobăile... au umplut îndată ograda cu piuit, cotcodăcit, măcăit, gîgîit. C. PETRESCU, R. DR. 49. ◊ Expr. A-i pieri (cuiva) piuitul = a-și pierde pofta de vorbă; a-și pierde puterea, curajul, a încremeni (de spaimă, de uimire etc.). Cînd Fira și-a dat seama, piuitul ei a pierit. PAS, Z. I 127. Să-i iei cu repedea că le piere piuitu. VLAHUȚĂ, O. A. 160. A-i lua (cuiva) piuitul = a) a-l reduce la tăcere, a i-o tăia scurt, a i-o reteza. Revoluția din București să fie ca un fel de oaste neașteptată, care cade în spate domnitorului cînd ai lui luptă în altă parte, și-l zăpăcește, de-i ia piuitul. CAMIL PETRESCU, O. II 141; b) (rar) a ucide pe cineva. – Pronunțat: pi-u-.

aduce [At: COD. VOR. 54/14/ Pzi: aduc / E: ml adducere] 1 vt A lua cu sine un lucru și a veni cu el la cineva (pentru a-l preda). 2 (Îe) Ce vânt te aduce? Se spune cuiva care a venit pe neașteptate. 3 (Îe) A ~ vorba de (sau despre) ceva A îndrepta discuția către un anumit subiect. 4 (Îae) A pomeni despre ceva. 5 vt (Jur; înv; îe) A ~ pâra A acuza în fața judecătorilor. 6 vt (Înv; îe) A ~ la mijloc A cita ceva în sprijinul unei afirmații. 7 vt (Îe) A ~ înainte A cita. 8 vr (Înv) A se referi la ceva. 9 vt (Cop „la îndeplinire”) A îndeplini. 10 vt (Cop „la cunoștință”) A înștiința. 11 vt (Cop „la capăt”) A sfârși. 12 (Înv; cop „în isprava”) A isprăvi. 13 vt (Înv; cop „la săvârșit”) A săvârși. 14 vt (Înv; cop „la mirare”) A se minuna. 15 vt (C. este o persoană) A conduce. 16 vi (Nob; numai la imperativ) Haide ! 17 (Fig) A decide. 18 vt A face. 19 (Îe) A ~ la brazda bună A îndrepta. 20 (Îe) A ~ la (sau în) sapă de lemn A sărăci. 21 vt A produce. 22 vt Acrea. 23 (Îe) Ce-i aduce? Ce-i pasă? 24 vt A apropia ceva de sine sau de o parte a corpului. 25 vt A da unei părți a corpului o anumită direcție. 26 vt A îndoi. 27 vt (C. este mâna, piciorul etc.) A mișca pentru a îndoi. 28 vt A face o mișcare cu mâna pentru a lovi cu putere. 29-30 vi (Îe) A (o) ~ (bine) din condei A vorbi sau a scrie cu artă. 31 vi (Îae) A se dovedi abil, diplomat într-o anumită împrejurare. 32 vi (Îe) A ~ din meșteșug A face ceva cu multă artă. 33 vt A procura. 34 vt A pricinui. 35 vt A face să ajungă într-o anumită stare, situație. 36-37 vtr (Îe) A(-și) ~ aminte A(-și) aminti. 38-39 vtr (Îae) A se aștepta la ceva. 40 vi A semăna puțin cu ceva sau cu cineva.

ADUCE, aduc, vb. III. 1. Tranz. A lua cu sine un lucru și a veni cu el undeva sau la cineva (pentru a-l preda). ◊ Expr. Ce vânt te-aduce? se spune cuiva care a venit pe neașteptate. 2. Tranz. A apropia ceva de sine sau de o parte a trupului său. ♦ A da unui lucru o anumită mișcare sau direcție. ◊ Expr. A o aduce bine (din condei) = a vorbi sau a scrie cu dibăcie; a se dovedi abil, diplomat într-o anumită împrejurare. A aduce vorba de (sau despre) ceva = a îndrepta discuția asupra unui obiect, a pomeni despre... 3. Tranz. A produce, a procura, a pricinui, a cauza. 4. Tranz. A face să ajungă într-o anumită situație, stare. 5. Intranz. A semăna întrucâtva cu cineva sau cu ceva. 6. Tranz. și refl. (În expr.) A-și aduce aminte = a(-și) aminti. – Lat. adducere.

A INTERVENI intervin intranz. 1) A intra într-o acțiune; a se încadra în cursul unui proces (influențând desfășurarea acestuia). 2) A lua cuvântul (într-o discuție); a-și expune opiniile (în cadrul unei dezbateri). 3) A face o solicitare sau un demers (în favoarea cuiva). 4) A se produce între timp și pe neașteptate; a surveni. /<fr. intervenir, lat. intervenire

ADUCE, aduc, vb. III. 1. Tranz. A lua cu sine un lucru și a veni cu el undeva sau la cineva (pentru a-l preda). ◊ Expr. Ce vînt te-aduce? se spune cuiva care a venit pe neașteptate. ♦ (La imperativ) Dă-mi! 2. Tranz. A apropia ceva de sine sau de o parte a trupului său. Aduce puțin mîna spre gură (CREANGĂ). ♦ A da unui lucru o anumită mișcare sau direcție. ◊ Expr. A o aduce bine (din condei) = a-și potrivi vorbele cu dibăcie. A aduce vorba de (sau despre) ceva = a îndrepta discuția asupra unui obiect, a pomeni despre... 3. Tranz. A produce, a procura, a crea; a pricinui. Un copac neîngrijit nici o roadă nu aduce (NEGRUZZI). 4. Tranz. A face să ajungă într-o anumită situație. ◊ Expr. A aduce la același numitor = a face ca mai multe fracții ordinare să aibă același numitor; fig. a uniformiza. 5. Intranz. A semăna cu cineva sau cu ceva. Aducea de departe cu un amic al maiorului (ALECSANDRI). 6. Tranz. și refl. (În expr.) A-și aduce aminte = a-și aminti. – Lat. adducere.

ADUCE, aduc, vb. III. 1. Tranz. A lua cu sine un lucru și a veni cu el undeva sau la cineva (pentru a-l preda). ◊ Expr. Ce vânt te-aduce? se spune cuiva care a venit pe neașteptate. 2. Tranz. A apropia ceva de sine sau de o parte a trupului său. ♦ A da unui lucru o anumită mișcare sau direcție. ◊ Expr. A o aduce bine (din condei) = a vorbi sau a scrie cu dibăcie; a se dovedi abil, diplomat într-o anumită împrejurare. A aduce vorba de (sau despre) ceva = a îndrepta discuția asupra unui obiect, a pomeni despre... 3. Tranz. A produce, a procura, a pricinui, a cauza. 4. Tranz. A face să ajungă într-o anumită situație, stare. 5. Intranz. A semăna întrucâtva cu cineva sau cu ceva. 6. Tranz. și refl. (în loc. vb.) A(-și) aduce aminte = a(-și) aminti. – Lat. adducere.

POMENI, pomenesc, vb. IV. 1. Intranz. A aminti (în treacăt) de cineva sau de ceva, fără a insista; a aduce intenționat vorba despre cineva sau ceva, pentru a atrage atenția ascultătorului. Mie nu mi-a pomenit Mircea de nici un fel de ceartă sau de răceală între voi. DEMETRIUS, C. 8. Începu să-i pomenească despre recoltă. REBREANU, R. I 167. Nu știu încă cum și ce fel ne aduse vorba a pomeni despre grauri și aci. ODOBESCU, S. III 23. ◊ (În construcții negative, complementul fiind subînțeles) La șezători s-a dus o singură dată, de cînd e fată mare, dar de atunci să nu-i mai pomenești. DELAVRANCEA, S. 10. Nu mai pomeni, curmă al patrule; nici voi să mai aud vorbind de acele ceasuri perdute. NEGRUZZI, S. I 74. ◊ Refl. impers. [Jivinele] au răspuns toate deodată că nici n-au auzit măcar pomenindu-se de numele ei. CREANGĂ, P. 21. ◊ Tranz. Te-am auzit pomenind ceva despre mama ta. SAHIA, N. 32. ♦ Refl. impers. A menționa lucruri a căror amintire se transmite (oral sau în scris) din generație în generație. A fost odată ce a fost că, de n-ar fi fost, nu s-ar pomeni; au fost odată doi oameni. RETEGANUL, P. I 1. Se pomenește că Ciubuc era om de omenie; fiecare oaspe ce trăgea la odaia lui era primit cu dragă inimă și ospătat cu îndestulare. CREANGĂ, A. 19. După vremuri, mulți veniră, începînd cu acel oaspe, Ce din vechi se pomenește, cu Dariu a lui Istaspe. EMINESCU, O. I 147. ◊ Expr. Nici că se pomenește! (sau unde se pomenește?) = nici vorbă, da de unde?; nici pomeneală. M-am uitat la cumpăna fîntînii, crezînd că poate bate vîntul; da unde se pomenește! VLAHUȚĂ, la TDRG. Acum șasezeci de ani trecuți, unde se pomeneau școli ca a lui Baloș în Moldova? CREANGĂ, A. 19. 2. Tranz. A ține minte ceva, a-și aduce aminte. Verdeș-împărat chemă slujitorii și le dete o gură de or pomeni-o. ISPIRESCU, L. 44. Noi frații tăi, potaie? O să-ți dăm o bătaie Care s-o pomenești. ALEXANDRESCU, M. 322. Vino, mîndră, să te joc! Să te joc, să fii jucată, Să mă pomenești vreodată! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 361. ◊ Intranz. A pomeni că baba mea, cîte zilișoare a avea, de năcazul acesta, că numai din pricina ei mi se trage. CREANGĂ, P. 128. Foc și sînge am să las în urmă-mi pentru ca să pomenească veșnic de mine! ALECSANDRI, T. II 15. 3. Refl. A afla (deodată), a vedea că așa este și nu altfel. Te-ai pomenit în huzur și-n răsfăț de cum ai deschis ochii. VLAHUȚĂ, O. A. 502. A fost odată un băiat care s-a pomenit pe lume singur și fără părinți. POPESCU, B. II 84. ◊ Refl. pas. Odată se pomeneau altfel de boi pe aici. AGÎRBICEANU, S. P. 13. ◊ Intranz. Ascultă-mă pe mine, că... proastă oi fi, dar așa am pomenit de la biata mama. PREDA, Î. 164. ♦ Tranz. Moșneag albit de zile negre, Așa îl pomenise satul. GOGA, P. 23. ◊ Tranz. (Mai ales la perfectul compus și în formă interogativă sau negativă) A întîlni, a auzi. Unde ați mai pomenit voi dreptate de asta, măi creștini? REBREANU, R. II 89. Dinu era încasator în capitală, de-o îndemînare și de-o cinste cum... Săndulescu spunea că n-a mai pomenit. VLAHUȚĂ, O. AL. II 80. Dar unde ai mai pomenit mata casă mai mare decît a conului Niculachi Roznovanu? GHICA, S. 152. ◊ Refl. impers. Am văzut lumina zilei într-un colț de țară sălbatic și muntos, unde nu cresc decît slabe cereale... și unde nu se pomenește de trandafirii de grădină. GALACTION, O. I 56. Fum pe coșul hagiului nu s-a pomenit. DELAVRANCEA, H. T. 14. A făcut și nunta și cumătria totodată, cum nu s-a mai pomenit și nici cred că s-a mai pomeni una ca asta undeva. CREANGĂ, P. 102. 4. Tranz. (Mai ales la perfectul compus) A apuca să vezi ceva (important), a trăi un eveniment. Așa zăpadă n-am pomenit de cînd eram cu nasul în sînul mamei. DELAVRANCEA, la CADE. Am pomenit domnia lui Grigorie-vodă Ghica și pe-a frate-so Alexandru-vodă. GHICA, S. XVIII. 5. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu» au de propoziții introduse prin conj. «că») A se vedea pe neașteptate în fața cuiva, a ceva ivit deodată, sau în fața unui fapt care provoacă surpriză sau uimire. În dimineața anului nou... mă pomenesc cu muierea asta a mea că mă ia deoparte... PREDA, Î. 101. Ne pomenim într-una din zile că părintele vine la școală și ne aduce un scaun nou și lung. CREANGĂ, O. A. 34. Nu apucai bine să intru în cancelaria subprefecturii și mă pomenii cu un nou decret, care mă rînduia judecător la Turnul-Severinului. ALECSANDRI, T. I 371. ◊ Expr. Te pomenești că... = poate că...; se poate întîmpla să...; nu cumva... Te pomenești că scapă iarăși cine știe ce vorbe nesocotite. VORNIC, P. 10. Te pomenești că ești chiar feciorul domnului Miron Iuga...? REBREANU, R. I 15. ♦ A-și da deodată seama că a ajuns într-un loc sau într-o situație neașteptată. Se pomeni în curtea lui Lică Mătase, cu mîna pe clanța ușii. MIHALE, O. 283. Ne retrăgeam noaptea. Ne-am pomenit într-o pădure și ploua. SAHIA, N. 78. Din om ce era, se pomeni deodată măgar. ISPIRESCU, L. 281. 6. Tranz. (în ritualul creștin) A rosti numele cuiva în cadrul unui serviciu religios, pentru a atrage harul divinității asupra lui. [Popa Oșlobanu] slujește cîte trei liturghii pe zi și pomenește la hurtă: pe monahi și ieromonahi, pe stariți, pe mitropoliți și pe soțiile și copiii lor, de le merge colbul. CREANGĂ, A. 78. Bani mulți ea că da, Popi de se strîngea, Pe Constantin slujea Și mi-l pomenea. PĂSCULESCU, L. P. 170. 7. Refl. (Regional) A se trezi din somn. Dimineața, cînd se pomeniră din somn, se trezesc în niște curți mai pompoase decît curțile domnești și pline de toate cele trebuincioase pentru trai RETEGANUL, P. V 46. Iar cînd el jos... cădea, Trei zile nu se pomenea, Săptămîna se-mplinea, Pînă cînd se pomenea. BIBICESCU, P. P. 305. ◊ Tranz. Cînd la fată ajungea, Adormită o găsea, Dar Gruia o pomenea. BIBICESCU, P. P. 305. Frunză verde floricea, N-avea murgul ce lucra, Cu picioru-n pămînt da, Pe mîndra o pomenea. HODOȘ, P. P. 76.

vedea¹ vb. II. I 1 intr. A avea simțul văzului; a avea capacitatea sau posibilitatea de a-și crea imagini vizuale pentru, obiecte și fenomene. După tratament a început să vadă. ◊ zic. Lesne este a băga în urechile acului cînd vezi. ◊ (cu determ. modale) Omul de rînd vede cenușiu, pictorul vede colorat (CĂL.). Δ expr. A vedea negru înaintea ochilor = a i se face negru înaintea ochilor (de supărare, de mînie etc.). A vedea binișor în pungă = a fi. bogat, a avea avere. A vedea ca prin ciur v. ciur. A vedea roșu (înaintea ochilor) v. roșu. ◊ (cu determ. locale) S-a stîmit un vifor... de nu vedeai nici înainte, nici înapoi (CR.). ◊ (întărit prin „cu ochii”) Nu vedeai cu ochii de viscol. ◊ expr. Cît vezi (sau văd, vedeți etc.) cu ochii sau cît poți (ori poate etc.) vedea cu ochii, sinec., cît vede ochiul, (refl impers.) cît se vede cu ochii = pe o distanță foarte mare (de jur-împrejur); peste tot. De cînd nu vedea cu ochii = de cînd era foarte mic. ◊ (în forma neg.; în corelație cu „a auzi”) Ea n-aude, nici nu vede, Ci tot fuge (ALECS.). Δ exager. (exprimă insensibilitatea față de lumea înconjurătoare) Își vedea de drum și se făcea că nici aude, nici vede (REBR.). ◊ expr. A nu vedea mai departe decît lungul nasului v. nas. A nu vedea de nas v. nas. ◊ sinec. (despre ochi) Ochiul văzînd va cerceta aceea ce avea de trebuință (D. GOL.). ◊ fig. Tu, jale, pare că vezi, De mereu la mine șezi (POP.). ♦ (refl. impers.) A exista condiții exterioare pentru percepția vizuală. Nu se vedea la doi pași din cauza întunericului. ◊ expr. A se vedea de ziuă = a se lumina de ziuă. ♦ (intr.) A avea proprietatea de reflectare a unei imagini. O oglindă care vede bine. ♦ (impr.; intr.; despre surse de lumină) A lumina. Lampa vede bine. ♦ (impr.; intr.; despre ochelari) A permite ochilor să recepteze în condiții optime imaginile vizuale. **(impr.; intr.; despre clădiri sau despre părți ale lor) A da spre..., a avea vizibilitate către... Fereastra vede spre lac. 2 tr. (compl. indică ființe obiecte, fenomene, acțiuni etc. din realitatea înconjurătoare) A percepe cu ajutorul văzului; a avea reprezentarea (clară sau vagă) a ceva; a remarca, a observa, a analiza cu privirea. Multă lume se adună să vadă alaiul (IORGA). ◊ (absol.) Din tronul lui de piatră bătrînul preot vede (EMIN.). Δ expr. Văzînd și făcînd v. face. ◊ (refl. pas.) S-a văzut o cometă care a mers cîtva timp pe cer (CAR.). ◊ (refl.) Numai pe sine nu se vede cît e de frumușel (CR.). ◊ (refl. recipr.) Cum ne-am văzut, ne-am iubit (ISANOS). ◊ (cu determ. locale, adesea introduse prin prep. sau loc.prep.) Cum vedea umbre la geamuri, venea gîfîind la mine (E. LOV.). Δ (în imprec.) Vedea-te-aș la Babeș, jigăraie îndrăcită! (CAR.). ◊ (cu determ. modale) Toți se sileau să-l vadă pe furiș (SADOV.). Δ expr. A vedea bucuros pe cineva = a fi mulțumit, a se bucura de cineva. A vedea (totul sau toate) în negru v. negru. A vedea (ceva) pieziș v. pieziș. A vedea pe cineva cu picioarele înainte v. picior. A vedea (ceva) în roz v. roz. ◊ (cu determ. temporale) Vedeai iarna oamenii îmbrăcați cu șube. ◊ (în raport cu obiectul perceput, considerat în starea sau în acțiunea sa, este urmat de elem.pred. supl.) Nu căuta că mă vezi gîrbovă (CR.). ◊ (constr. cu pron. în dat) Își văzu portretul în catedrală (ALECS.). Δ expr. A nu-și (mai) vedea capul de... v. cap. Cînd mi-oi (sau ți-oi etc.) vedea ceafa v. ceafa. A nu-și vedea lungul nasului v. nas. ◊ (constr. cu dat. etic) Acum să mi te văd ce poți. ◊ (întărit prin „cu ochii”) Nu pot să cred ceea ce văd cu ochii. Δ expr. A vedea moartea cu ochii v. moarte. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor v. ochi. A vedea cu ochii altuia v. ochi. A nu vedea pe cineva cu ochi buni (sau răi) v. ochi. Încotro vede cu ochii v. ochi. ◊ Loc.adv. Pe (sau, înv., prin) văzute = a) în fața tuturor, pe față, în mod vizibil; b) avînd în fața ochilor (obiectul în cauză). Pe (sau, înv., pre) nevăzute = a) fără a ști sau a observa; în mod ascuns, tainic; b) (la jocul de cărți; informa prescurtată „neve”) fără a-și cunoaște cărțile. Vezi bine = (adesea în dialog, întărind o afirmație) bineînțeles, desigur, firește. Mergi cu noi? Vezi bine! Vezi Doamne = vorba vine, cică, chipurile. Vezi că = probabil; da, într-adevăr. ◊ expr. A vedea lumina (zilei) = a) a fi înzestrat cu simțul văzului; b) (și a vedea soarele, a vedea viață, a vedea lumina lumii sau a vieții) a se naște; c) (despre publicații) a apărea prin intermediul tiparului sau al altor mijloace tehnice de multiplicare. A (nu) mai vedea soarele (sau lumina) (cu ochii) ori a (nu) mai ajunge să vadă ziua de mîine = a (nu) mai trăi. A vedea (pe cineva sau ceva) ca prin (sau ca într-un) vis = a întrezări sau a-și aminti vag imaginea unor obiecte, acțiuni etc. Parcă (sau pare că) văd (sau vezi etc.) (pe cineva sau ceva), se spune pentru a exprima impresia că cineva sau ceva este reprezentat ca și cînd ar fi aievea în fața ochilor. Ce să vezi (sau să vedeți etc.) ori ce văd (ori văzui etc.), sinec., ce-mi (sau ce-ți etc.) văd (ori văzură etc.) ochii, ce să-i vadă ochii, formulă prin care se exprimă surpriza, uimirea, mirarea față de ceva neașteptat. Cum te văd și (cum) mă vezi sau precum te văd (și mă vezi) = evident, clar, categoric, sigur. Parcă te văd (cu ochii) (că... sau cum...) = a) exprimă scepticismul față de asigurările date de interlocutor sau față de aparențe; b) exprimă un avertisment sau o amenințare. Să fi văzut (pe cineva sau ceva), se spune pentru a exprima uimirea, surprinderea, admirația. (Ia) (acuma) să te văd (sau să te vedem, să-i văd etc.), se spune pentru a îndemna pe cineva să arate ce poate, de ce este capabil. Cît (sau pînă) te văd! = (cu val. imper.) imediat, în grabă! Ce n-a văzut Parisul = care este ieșit din comun, excepțional; care nu are egal. De nu te văd sau nu te văd de..., se spune pentru a exprima intensitatea maximă a unei senzații, a unei dureri etc. Ei, vezi! (cu val. exclam.), se spune pentru a exprima mirarea, surprinderea față de o anumită atitudine, faptă a cuiva. A vedea moartea sau a nu mai vedea lumina, a nu mai ajunge să vadă ziua de mîine = a muri. Abia îl văd (sau îl vede, te vede etc.) sau nu-l vede bine de drag, se spune pentru a exprima o afecțiune puternică față de cineva. A nu-i vedea (cuiva) picioarele sau (refl. pas.) a nu i se vedea (cuiva) picioarele = a fugi foarte repede. A nu putea vedea (sau să vadă) pe cineva = a nu simpatiza, a nu putea suferi, a fi mînios pe cineva. A vedea alb în căpistere v. căpistere. A vedea pe dracul v. drac. A vedea stele verzi v. stea. Δ (refl.) Slab că te vezi (sau se vede) printr-însul (ori printr-însa etc.), se spune despre o persoană foarte slabă pentru a accentua valoarea de superlativ. De nu te vezi sau să nu te vezi, se spune pentru a întări o amenințare. A vedea lumina tiparului v. tipar. ◊ sinec. Ochiul meu nu te vede (CANT.). ♦ (compl. indică filme, spectacole) A urmări, a privi în calitate de spectator, a viziona. ♦ (refl.) A se oglindi, a se răsfrînge. Se vedea în apa curată a lacului. ♦ (compl. indică persoane, obiecte sau fenomene percepute anterior) A readuce, a evoca în conștiință imaginea cuiva sau a ceva; a-și aminti. Mă uit la acest fecioraș și-l văd pe părintele său (SADOV.). ♦ A visa sau a avea o viziune; a avea impresia că percepe imaginea cuiva sau a ceva. Văd casa săracului în mijlocul raiului (POP.). ◊ (cu compl. „vis”) Bătrînii noștri vor vedea visuri (VARL.). ◊ (cu determ. ca „în vis”, „prin vis”, „în somn”) Toate au înfățișarea fantastică a lucrurilor văzute în vis (VLAH.). 3 tr. (compl. indică fapte, întîmplări, evenimente etc.) A fi de față, a asista, a fi martor la... A văzut cum s-au bătut cei doi. ◊ (pop.; cu compl. introdus prin prep. „de”) Să prindă și alții la minte văzînd de patima dracilor (CR.). ◊ (întărit prin „cu ochii') Trebuie să văd cu ochii mei ce se întîmplă. ◊ expr. (Nici) nu știu, (nici) n-am văzut (nici pe-acolo n-am trecut sau nici în seamă n-am băgat) v. ști. ◊ fig. Cîmpia-nfloritoare... Ce jocurile-mi june, zburdarea mi-a văzut (EMIN.). ♦ A trăi atît încît să apuce să cunoască pe cineva sau să fie martor la ceva; a trăi în timpul unui eveniment sau într-o anumită perioadă; a fi contemporan cu... Fericiți cei ce l-au văzut și carii trăiră în dulceața ocîrmuirei sale (POT.). ◊ fig. Viața omului nu poate să vază mai multe perioade de veacuri (HEL.). ♦ (bis.; despre Dumnezeu; compl. indică oameni sau fapte, acțiuni, manifestări ale lor) A lua cunoștință, a observa (pedepsind sau arătîndu-se milostiv, binevoitor, îndurător). Doamne, Multe vezi și cum le rabzi (POP.). ♦ A pedepsi. Vedea-voi pre voi cu cutremur (DOC.). 4 tr., refl. recipr. A (se) întîlni undeva. Verișorii nu se văzuseră niciodată. ◊ expr. (refl. recipr.) Să ne vedem sănătoși (sau cu bine, cu sănătate), formulă de salut la despărțire. ♦ (de obicei cu determ. modale ca ”mai„, ”iar) A se întîlni din nou (după mai multă vreme). Dumnezeu știe de te-oi mai videa (ALECS.). ♦ A (se) cunoaște (cu...), (a avea prilejul de) a face (personal) cunoștință (cu...); a întreține relații (cu...); a avea legături de prietenie (cu...). Intrară doi oameni în chilia lui pe cari Dan nu-i mai văzuse (EMIN.). ♦ (reg.; refl. recipr.) A se întîlni în vederea contractării unei căsătorii. ♦ (tr.; mai ales cu determ. ca „mai”, „mai mult”; în constr. neg. adesea întărite prin „niciodată”) A nu mai avea de a face cu..., a întrerupe relațiile cu...; a se despărți (pentru totdeauna). În ultimul timp nu ne mai vedem; avem multe lucruri care ne separă. ♦ A(-și) face vizite; a (se) frecventa, a (se) vizita. S-a dus la țară să-și vadă părinții. ♦ (tr.) A primi pe cineva (la el); a acorda o audiență (cuiva). Patronul a acceptat să-i vadă pe greviști. ♦ (tr.) A avea o întrevedere (cu cineva). Domnul nostru ar vrea să vază pe măritul împărat (EMIN.). ♦ (tr.; compl. indică o persoană autorizată) A cere sfatul (cuiva); a consulta (pe cineva) într-o problemă de specialitate. S-a dus să-și vadă avocatul. ♦ (tr.; despre medici; compl. indică bolnavi) A consulta pentru a stabili diagnosticul și pentru a indica tratamentul necesar. L-a trimis să-l vadă medicul oftalmolog. ♦ (tr.; compl. indică țări, așezări, obiective turistice etc.) A merge la fața locului pentru a se informa, pentru a se relaxa etc.; a parcurge examinînd, cercetînd; a vizita. Vara aceasta a văzut insulele Greciei. ♦ (tr.) A (avea prilejul de a) întîlni în realitate, a observa (pe cineva sau ceva) sau a lua cunoștință de ceva cu ajutorul văzului. Chiar l-ai văzut pe George Călinescu cînd erai student? ◊ sinec. Ochi de om n-au văzut... ce-au gătit Dumnezeu (COR.). ♦ (refl. unipers., impers.) A fi, a se afla, a se găsi (în realitate), a se pomeni; a dura, a dăinui în timp. O mănăstire frumoasă cum nu s-a mai văzut. 5 tr. (compl. indică texte, cărți etc.) A parcurge cu ochii pentru a lua cunoștință de cele scrise, a citi; a cerceta, a examina (cu privirea) pentru a se informa sau a se documenta. A văzut scrisoarea în întregime. ◊ expr. (După sau așa) cum (sau precum) vom vedea (mai la vale sau mai jos) sau (refl. impers.) precum (sau după cum) se va vedea (mai jos sau mai pe urmă, mai departe, mai tîrziu, înainte, aici etc.), se spune pentru a preciza că cele afirmate vor fi prezentate, explicate, demonstrate (în cuprinsul lucrării respective). După cum vom vedea,... vornicii din unele orașe moldovene au continuat să existe (STOIC.). (absol.) (După) cum (sau precum) am văzut (mai sus) sau (refl. impers.) după cum (sau precum) s-a văzut, se spune pentru a preciza că cele afirmate au fost prezentate, explicate, demonstrate (în cuprinsul lucrării respective). După cum am văzut, dreptul roman cuprinde... mai toate formele de stat (MAIOR.). Vezi sau, abr., v., (refl. impers.) a se vedea (mai sus sau mai jos), formulă de trimitere care invită cititorul să consulte un pasaj aflat în cuprinsul aceleiași lucrări. Vezi, sau, abr., v., (refl. impers.) a se vedea, fomulă de trimitere care invită cititorul să consulte o anumită lucrare sau un anumit autor. ♦ A interpreta indicațiile topografice ale unei hărți (și a afla după ele configurația terenului). ♦ (refl. pas.; despre semne grafice) A se putea descifra cu privirea. Am privit bucățele de lemn pe care se vedea săpată... cîte o literă (ANG.). 6 refl. (cu determ. elem. pred. supl.) A fi, a se găsi sau a ajunge (pe neașteptate) într-o anumită situație; a avea temeiuri să se considere (ca... sau drept...). E un șef care se vede înlocuit de un cirac bun și scump inimii lui (CA. PETR.). 7 intr. (pop.; constr. cu prep. „de”) A îngriji, a supraveghea (pe cineva); a se ocupa de cineva sau de ceva. Le las pe babe a păzi casa și să vază de copii (PANN). ◊ (constr. cu pron. în dat.) I-au adus aspre mustrări că nu-și vedea de datorie (CAR.). ◊ expr. A-și vedea de... = a) a continua o acțiune (întreruptă, neglijată); b) (adesea la imper.) a se preocupa numai de propriile treburi (fără a se interesa de ale altora). Vezi(-ți) (sau vedeți-vă) de treabă! = nu-ți face griji, liniștește-te! Ia vezi!, se spune pentru a exprima un avertisment sau o amenințare. Vezi să nu, se spune pentru a exprima neîncrederea, scepticismul față de afirmațiile interlocutorului. ♦ (tr.; compl. indică proprietăți, bunuri etc.) A inspecta, a controla (deplasîndu-se la fața locului). Am fost de mi-am văzut prisăcile (SADOV.). ♦ A se interesa de... Au intrat... să vadă de maică-sa, cumu-i mai este (POP.). ♦ (bis.; tr.; despre Dumnezeu sau despre sfinți) A ajuta, a apăra, a ocroti; a avea în grijă. Milostivul Dumnezeu să vă vază din ceriu (POP.). ◊ expr. A-l vedea (pe cineva) Dumnezeu = a) a o păți, a da de belea; b) a da peste un noroc neașteptat. A-l vedea (pe cineva) sfîntul v. sfînt. 8 tr. (înv., pop.; compl. indică bunuri materiale care aparțin sau i se cuvin cuiva) A intra în posesia sau în folosința a...; a lua (în stăpînire, în folosință); spec. (compl. indică bani) a încasa. Cu dumneata nici nu vorbesc pînă nu văz toată chiria (CAR.). ♦ A avea, a dispune de..., a fi în posesia... Bani n-am mai văzut de-un secol (EMIN.). ◊ ext. El va vedea atuncea sporiul celui de pe urmă (PETROV.). ♦ A beneficia de ceva de la cineva; a se alege cu ceva. Văzuse mult bine de la Nicolai Vodă (AX.) ♦ A suporta efectele negative ale unei acțiuni, circumstanțe etc. Ca să nu vază război, se înduplecă la cererile lor (AAR.). II tr. (adesea urmat de prop. complet.) 1 A constata, a percepe (ceva) cu ajutorul altui organ de simț decît cel al văzului. Vezi, jupăneșică, cum pîrîie de frumos gîtejele? (CR.). 2 (cu determ. care indică stări fiziologice, senzații, manifestări etc. ale vorbitorului sau ale interlocutorului ori însușiri ale mediului înconjurător) A avea percepția sau senzația a ceva, a fi conștient de..., a simți. Văzînd că ni se apropie vremea, ne-am învățat feciorii la treburile domnești (SADOV.). III tr. 1 A stabili situația sau starea unui lucru, existența unui fapt, valabilitatea unei acțiuni etc.; a ajunge la o anumită concluzie în legătură cu...; a băga de seamă, a observa, a remarca, a constata. Tătarii, văzînd primejdia în care se aflau, se strîng în grămadă (BĂLC.).* (refl. impers.) Vîrtutea... se vede prin hotărîte întîmplări (POT.). Δ (urmat de o prop. sub., de obicei introdusă prin prep. „că”) Te joci cu mine, cum se vede că n-ai iubit niciodată (D. ZAMF.). ◊ (de obicei în constr. cu „cum”, „că”, se spune pentru a solicita atenția interlocutorului asupra unei fapte, a unei situații etc.) Vezi, mă, cum știu eu... să-mi tratez prietenii (STANCU). ◊ (la viit., se spune pentru a exprima o asigurare conciliantă, un angajament, un apel la răbdare, la chibzuință) Mai întîi să binevoiți a-mi spune cine sînteți și voi vedea (FIL.). ◊ (la viit. sau la conjunct., cu sub.pron.purtînd accentul în frază, exprimă o amenințare, o avertizare) Lască ajungem noi la Pireu și-o să vedeți voi (TUD.). ◊ (cu sens atenuat; ca termen incident prin care se atrage atenția interlocutorului asupra celor ce urmează să fie comunicate) Vezi? tot de noroc să se plîngă omul (CR.). ◊ expr. (refl. impers.) Precum (sau cum, după cum, după cît,precît,pe cît) (bine) se vede sau (tr. absol.) după (sau pe) cît (ori cîte) văd (eu) (ori vezi etc.), se spune cu referire la ceva care se constată, se observă clar, cu ușurință. Precum se vede treaba, rîzi de mine (GORJ.). Văd și eu sau văd eu ce văd = cunosc bine situația (și nu pot fi indus în eroare). Vezi cum ești?, se spune ca reproș față de o vorbă, o atitudine sau o faptă a interlocutorului. Vom vedea sau, pop., o să vedem, se spune pentru a exprima rezerva, dezaprobarea sau ca amenințare. A șoptit cu zîmbetul său diplomatici Om vedea! (CAR.). Vezi așa, exprimă mulțumirea de a constata realizarea unei dorințe, a unei previziuni. Vezi tu (sau dumneata) ori vedeți voi (sau dumnevoastră), se spune pentru a întări o afirmație sau pentru a invita la reflecție. Criza, vezi dumneata, drăguță, este... ca o boală (CAR.). (Ei sau uite, apoi) vezi (sau vedeți) (că...), se spune, cu ton de reproș, pentru a îndemna pe cineva să-și recunoască greșeala, să admită justețea opiniei altcuiva ori să constate consecințele neplăcute ale unor vorbe, fapte, atitudini (considerate greșite de către vorbitor). Vezi că mă cunoști prost?... De ce să ucid? (CA. PETR.). (Stai) să vezi sau să vedeți, se spune ca introducere, pentru a atenționa interlocutorul asupra unei relatări, a unei explicații, a unei scuze. (Ia) să văd sau să vedem, se spune ca îndemn pentru examinarea, cercetarea unui fapt, a unei situații etc. Ca să vezi, arată, cu valoare concluzivă, nedumerirea, uimirea, surprinderea față de fapte, întîmplări petrecute anterior. A luat premiul cel mare. Ca să vezi! A vedea cum vine vorba cuiva (sau vorba asta) v. veni. ♦ A se convinge. Ei, domnule, ai văzut că nu sîntem pungași (CAR.). 2 A izbuti să cunoască, să afle, să înțeleagă, a-și da seama, a-și face o idee; a lua cunoștință despre ceva; a căpăta informații, vești, noutăți despre ceva, a prinde de veste. Văzînd proiectele sale descoperite, se simți în nevoia d-a înșela pe dușmanul său (BĂLC.). ◊ (constr. cu pron. „o” cu val. neutră) Te iubesc!... o văd prea bine (EMIN.). ♦ (compl. indică persoane, popoare, țări etc.; adesea cu determ. elem. pred. supl.) A fi informat (că există, că se află într-o anumită situație, într-un anumit loc). Sub Traian... și mai pe urmă sub alții, vedem creștinii persecutați (MAIOR.). ◊ expr. (refl. impers.) (După) cum (sau precum, după cît) se vede sau (tr. absol.) după cum (sau precum) vedem, se spune cu referire la ceva considerat notoriu. ♦ (compl. indică oameni; cu determ. elem. pred. supl. care indică stări, situații etc.) A avea indicii care permit să considere, să aprecieze pe cineva ca... Abia acum te văd om serios, demn de încredere. ♦ (intr.) A pătrunde, a discerne, a izbuti să afle, să știe (ceea ce este ascuns, secret). Vedea clar în mintea ei. ◊ (fam.; mai ales constr. cu pron. f. pl. „le” cu val. neutră; cu determ. care indică un domeniu al cunoașterii, o artă, un meșteșug etc., introduse prin prep. „la”) Le vede la geografie. 3 A considera, a aprecia (drept... sau într-un anumit fel); a da un anumit înțeles, o anumită semnificație (cuiva sau la ceva); a pătrunde în esența problemelor, a fenomenelor etc. E poate că o datorie să vezi prezentul în colori mai negre decît e de fapt (BLA.). ◊ (cu determ. introduse prin prep. „în”, „întru”) În fiecare însărcinare el vedea un semn de încredere (BAC.). ♦ A prețui. Nu știu ce vede la el. expr. (A fi) bine văzut = a fi apreciat pentru calitățile sale (profesionale), pentru importanța socială etc.; a întruni aprecieri pozitive din partea cuiva. (A fi) rău văzut = (a fi) desconsiderat. 4 (compl. indică manifestări, creații etc. ale oamenilor sau realități din mediul înconjurător aflate în sfera de interes a oamenilor) A analiza, a cerceta cu mintea, a examina pentru a ajunge la o cunoaștere justă a ceva; a verifica pentru a stabili măsura în care ceva corespunde adevărului, calității, cerințelor sau anumitor date; a hotărî ceva în urma analizei prealabile. Ceea ce s-a întîmplat în ultimii ani trebuia văzut cu atenție. ♦ (compl. indică evenimente, procese, fapte ce urmează a avea loc în viitor) A deduce evoluția, producerea, realizarea lor (din analiza unor fapte, a unor situații prezente); a prevedea, a intui. Unii cred că văd mai bine decît alții încotro se va îndrepta societatea. ♦ A-și închipui, a-și imagina (pe cineva) într-o anumită situație, în postura de... Ea-l vedea mișcînd poporul Cu idei reci, îndrăznețe (EMIN.). ◊ (refl.) Și-n mintea ta înfierbîntată, Te vezi deodată orator (TOPÎR.). IV refl. (cu val. de semiauxil. de modalitate și constr. mai ales cu un adj. ori cu un vb. la inf., la conj. sau la indic.) A părea, a se arăta, a da impresia, a avea aerul. Se vedea a fi un bărbat de seamă (CAR.). ◊ expr. (refl. impers.) Se vede (treaba sau lucrul) că... = (e) probabil că....; se pare că... Se vede că și lui Dumnezeu îi plac tot puișori de cei mai tineri (CR.). Se vede (treaba) = probabil. Asta, se vede, l-a supărat foarte adînc (CAR.). • prez.ind. văd, (înv., reg.) văz; imperf. pers. 3 vedea; perf. s. văzui, pers. 4 și (înv., reg.) văzum; conjunct, pers. 3, 6 să vadă, (înv., reg.) să vază; și (reg.) vede vb. III. /lat. vidēre.

BOT, boturi, s. n. 1. Partea anterioară (mai mult sau mai puțin alungită) a capului unor mamifere, cuprinzînd gura și nasul. Vulpea se depărta în grabă, cu botul în pămînt. DUMITRIU, B. F. 14. Bouții apucau iarbă, întindeau boturile după nuiele cu frunze grase. CAMILAR, TEM. 263. A ridicat botul și a ciulit urechile puiul Vidrei. SADOVEANU, N. F. 24. ◊ (Metaforic) Trei-Nasuri s-a încruntat, făcîndu-și bot buzele groase. SADOVEANU, M. C. 35. ◊ Expr. A bea la botul calului = a bea încă un pahar, în picioare, înainte de plecare. Să le mai dea cîte un pahar, să bea la botu calului. ISPIRESCU, L. 105. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tăcere, a fi pus (sau a pune pe cineva) la respect. Aha, strigoii sînt cu botul pe labe! PAS, L. I 110. ♦ (În glumă sau în batjocură) Gură. Alaiul se mișcă la pas, pe ulițele cotite, și în curînd fu înconjurat de o droaie de copii... cu boturile nespălate. SADOVEANU, Z. C. 133. Muia feleștiocul în strachina cu dohot și-mi trăgea un pui de răbuială ca aceea, pe la bot. CREANGĂ, A. 46. ◊ Expr. (Familiar) A se șterge (sau a se linge) pe bot (de sau despre ceva) = a fi nevoit să renunțe (la ceva), a-și lua nădejdea (de la ceva). Ștergeți-vă pe bot despre purcei! CREANGĂ, A. 110. A se întîlni (cu cineva) bot în (rar la) bot = a se întîlni (cu cineva) față în față și pe neașteptate. Într-o dimineață, mă întîlnesc bot la bot cu ursul ist de sub fereastră. ALECSANDRI, T. 1309. A se pupa în bot (cu cineva) = a trăi sau a se afla în mare prietenie și intimitate cu cineva. [Procurorii] se pupă în bot cu tîlharul de director. VLAHUȚĂ, N. 196. A da (cuiva) peste bot = a dojeni aspru, a răspunde cu asprime, a pune la punct. A face bot sau a pune botul = a se supăra, a se bosumfla. ♦ Compus: (fig.) Bot-gros = om lipsit de bună-cuviință, nesimțitor, mitocan. Multe nu prea știu despre bot-grosul ăsta de Rădașcă. SADOVEANU, P. M. 195. ♦ (Impropriu) Cioc (gros și mare), plisc, clonț. Mierliță, mierliță. Pasăre pestriță... La pene ușoară, La bot rotunjoară. TEODORESCU, P. P. 53. 2. Fig. Partea anterioară, ascuțită sau lunguiață, a unui obiect; capăt, vîrf. li repede un bot de cizmă în coaste. STANCU, D. 157. Pulpana... a fost apucată de botul mașinii. CARAGIALE, O. N 146. ◊ Bot de deal = proeminență de teren pe povîrnișul unui deal. Restul [din bucata de ostrov] urcă pe un bot de deal. GALAN, Z. R. 90. Pîndeam, pîndiți de negurile vii, Gîndind la fiecare bot de deal. CAMIL PETRESCU, V. 23. ♦ Prora vaporului. Vaporul făcu un ocol mare, își îndreptă botul încet-încet spre cheiul din față. DUNĂREANU, CH. 199.

foc¹ sn [At: COD. VOR. 123/10 / Pl: ~uri, (îvr; astăzi, mai ales gmț 1) foace / E: ml focus] 1 Ardere violentă cu flacără și dezvoltare de căldură. 2 (Ccr) Materie în curs de ardere. 3 (Îe; adesea fam și gmț) Arză-l (-o, -i, -le) ~ul! Exprimă o imprecație. 4 (Îae; fam și gmț) Exclamație care exprimă o valoare superlativă și o conotație afectivă Se făcu frumoasă, arz-o focul! 5 (Pop; în propoziții interogative, după pron. „cine, ce” și av „cum”) Exclamație care exprimă mirarea De ce foc mai stai? Cum focul mai suport? 6 (Îs) ~ de artificii Ardere de materii inflamabile care produc jerbe de flăcări colorate. 7 (Îe) A arde ca ~ul A fi foarte fierbinte. 8 (Spc; bolnavi; îae) A avea febră (mare). 9 (Șfg; îe) A lua ~ A se aprinde. 10 (Îe) Nu iese fum, fără ~ sau până nu faci ~, nu iese fum În orice zvon, oricât de exagerat, există un sâmbure de adevăr. 11 (Îe) A sta ca pe ~ A aștepta ceva cu mare nerăbdare. 12 (Îe) A pune pe cineva pe ~ A cere cuiva ceva cu mare stăruință. 13 (Îae) A insista prea mult ca cineva să acționeze într-un anumit sens. 14 (Îe) A se arunca (sau a intra, pop, a da) în ~ (pentru cineva sau ceva) A-și expune viața (pentru cineva sau ceva). 15 (Îe) A lua ~ul cu mâna altuia sau a scoate castanele din ~ cu mâna altuia A se folosi de altcineva într-o întreprindere primejdioasă, pentru interese personale. 16 (Îae) A fugi de răspundere, lăsând munca pe seama altcuiva. 17 (Îe) A(-și) pune sau a(-și) băga mâna în ~ (pentru cineva) A garanta pentru faptele, pentru cinstea cuiva. 18 (Îe) A lua (sau a prinde) ~ cu gura sau a mânca ~ (pentru cineva) A face tot posibilul, a fi gata de orice sacrificii (în favoarea cuiva). 19 (Îae) A apăra cu tărie pe cineva. 20 (Îe) A lua ~ cu gura A afirma un lucru cu toată tăria. 21 (Reg; îe) A lua ~ul în gură A se împărtăși. 22 (Îe) A da cu mâna în ~ A obține bani mulți (pe neașteptate). 23 (Îe) Harnic (sau iute etc.) (de mănâncă) ~ Foarte harnic (sau iute etc.) 24 (Îe) A se face (sau a fi, a se mânia, a se supăra) ~ (și pară) sau a scuipa ~ (de mânie) A turba de mânie. 25 (Îcs) În ~ Joc cu mingea, nedefinit mai de aproape. 26 (Îs) ~ viu Foc care arde cu flacără mare. 27 (Îs) ~ mort Foc mic, care abia arde. 28 (Bis; pop; îs) ~ul de veci (sau, înv, de veac) sau ~ul gheenei Focul iadului, în care își vor ispăși necredincioșii păcatele. 29 (Reg; îs) ~ul lui Sâmedru Foc care se aprinde în noaptea Sfântului Dumitru, la munte, pentru a coace fructe. 30 (Reg; îc) ~ul-oilor Colibă în care stau ciobanii care păzesc noaptea oile. 31 (Îvp; îs) Caru' de ~ Tren. 32 Ajută la formarea superlativului absolut, ținând locul lui „foarte” Jucării frumoase foc. Era foc de harnică. 33 (Îlav) De mama ~ului Grozav. 34 (Îlav) ~ nevoie Neapărat. 35 Arderea din vatră, cuptor, sobă etc., făcută prin degajare de căldură. 36 (Fig) Lumină puternică. 37 (Fig) Lumină roșiatică, asemănătoare cu flăcările. 38 (Fig) Strălucire (a unei pietre scumpe, a unui metal prețios etc.). 39 Dispozitiv de ardere (la o lampă). 40 (Rar) Scânteie. 41 (Trs; îs) ~ viu Scânteile care se observă pe fundul exterior al unui vas de metal ridicat de pe foc. 42 (Reg) Vatră. 43 (Reg) Cuptor. 44 (Reg) Parte a tindei unde se află gura sobei. 45 (Mpp; șîc ~-mare) Febră. 46 (Mpp; lpl) Erupție care apare pe trupul sau pe limba unui copil. 47 (Mpp; șîc ~-viu; reg îf fodiu, fochiu, foghiu) Scarlatină. 48 (Mpp; îae) Zona zoster. 49 (Mpp; îae) Erizipel. 50 (Mpp; îae) Rujeolă. 51 (Mpp; îc) ~-pe-gât Boală inflamatorie nedefinită mai de aproape. 52 (Ent; îc) ~ul-lui-Dumnezeu Licurici (Lampyris noctiluca). 53 Incendiu. 54 (Îe) A trece (o țară, un oraș etc.) prin ~ și sabie A incendia și a distruge complet cu forța armată. 55 Împușcătură. 56 (Mil; pex) Salvă. 57 (Îs) Armă de ~ Armă care folosește pulbere explozivă. 58 ~! Comandă militară pentru începerea unei trageri. 59 (Îe) A deschide ~ul A începe să tragă cu arma. 60 (Îe) A fi (sau a sta) între două ~uri A fi încolțit din două părți. 61 (Fig) Luptă. 62 (Fig) Război. 63 Lumină, far sau flacără care reprezintă un anumit semnal în navigația pe apă. 64 (Fig) Entuziasm. 65 (Fig) Avânt. 66 (Fig; îla) (Plin) de ~ Înflăcărat. 67 (Fig; îlav) Cu ~ (sau, îvr, în foace) Cu înflăcărare. 68-69 (Fig; îljv) Fără ~ Fără pasiune Si: rece. 70 (Fig; îe; urmat de un genitiv) În ~ul În momentele de mare intensitate, în faza culminantă a unei acțiuni. 71 (Fig) Vioiciune. 72 (Fig) Neastâmpăr. 73 (Fig) Durere. 74 (Fig) Jale. 75 Necaz. 76 (Fig; îe) A-și vărsa ~ul A se destăinui. 77 (Îae) A-și descărca nervii. 78 (Fig; îe) A-și scoate un ~ de la inimă A se răzbuna pe cineva. 79 (Îae) A scăpa de o suferință. 80 (Fig; adesea întărit prin „potop”) Nenorocire mare Si: (Trs) focar (3) Cf focuit. 81 (Fig; îe) N-o fi ~ Nu e nici o nenorocire.

NA interj. 1) fam. (se folosește pentru a arăta că o persoană dă ceva altei persoane) Poftim; ia; ține. ◊ Na-ți-o bună! se spune pentru a exprima mirare și nemulțumire când se produce ceva neașteptat și, de obicei, neplăcut. Na-ți-o bună, că ți-am dres-o! se spune când cineva face fără să vrea ceva rău sau nu este de acord cu cele spuse de altcineva. 2) (se folosește pentru a exprima nemulțumire, surprindere, nerăbdare) Poftim; uite; iată. 3) (se folosește, de obicei repetat, pentru a chema unele animale să se apropie sau să stea pe loc). 4) (se folosește pentru a însoți gestul unei lovituri date unei persoane sau unui animal). 5) (se folosește, de obicei repetat, ca strigăt de voie bună în unele cântece și jocuri populare). /cf. alb., bulg., ung., ngr. na