SURPRINDERE, surprinderi, s. f. 1. (Rar) Faptul de a surprinde (sau de a fi surprins), de a prinde (sau de a fi prins) fără veste, pe neașteptate; surpriză. A fost o surprindere ce ne pregătea Leuștean. GANE, N. III 172. ◊ Loc. adj. și adv. Prin surprindere = (în mod) neașteptat, neprevăzut; fără veste. Ne așteptăm la un atac scurt, prin surprindere. CAMIL PETRESCU, U. N. 264. ◊ Expr. A lua pe cineva prin surprindere = a lua, a ataca pe cineva pe neașteptate, a nu-i da cuiva timp să se dezmeticească. ♦ Observare, descoperire (a unui aspect momentan). În această direcție a surprinderii particularităților vîrstei tinere, Ionuț Păr-Negru, ucenicul starostelui Nichifor Căliman... ne poate da un bun ajutor. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 373, 4/1. 2. Sentiment, stare de uimire, de uluire produsă de un fapt neprevăzut; surpriză. Surprinderea mea e la fel de mare ca azi dimineață. DUMITRIU, N. 35. Focul dușmanului, oprit parcă o clipă ca după o surprindere, deodată se înteți Într-o izbucnire repede, într-o furtună nebună. SADOVEANU, O. VI 34. Îi răspunse, spre surprinderea și fericirea ei... chiar directorul ziarului. CAMIL PETRESCU, N. 100. ◊ Loc. adv. Cu surprindere = cu mirare, cu uimire. M-am întors cu surprindere spre băietan. SADOVEANU, N. F. 166. Toți îl examinară cu oarecare surprindere. C. PETRESCU, C. V. 184. ◊ Expr. (Rar) A avea o surprindere = a încerca un sentiment de uimire, a fi surprins. Domnul abate de Marenne avu într-adevăr o surprindere. SADOVEANU, Z. C. 72.