AUTORITATE, autorități, s. f. 1. Drept, putere, împuternicire de a comanda, de a da dispoziții sau de a impune cuiva ascultare. 2. Organ al puterii de stat competent să ia măsuri și să emită dispoziții cu caracter obligatoriu. ♦ Reprezentant al unui asemenea organ al puterii de stat. 3. Prestigiu de care se bucură cineva sau ceva. ♦ Persoană care se impune prin cunoștințele sale, prin prestigiul său. [Pr.: a-u-] – Din fr. autorité, lat. au[c]toritas, -atis.

COMBATE, combat, vb. III. 1. Tranz. A lupta împotriva unor atitudini, unor idei și împotriva persoanelor care le susțin. 2. Tranz. A lua măsuri de stârpire a unui flagel social, a unei boli etc. 3. Intranz. (Franțuzism, înv.) A lua parte la o luptă, a (se) lupta. – Din fr. combattre (după bate).

MĂSURA, măsor, vb. I. I. Tranz. 1. A determina cu instrumente sau aparate de măsură, etaloane etc. valoarea unei mărimi (lungime, masă, greutate, tensiune electrică etc.); a lua măsura; spec. a cântări. ♦ (Rar) A aplica pedepse, lovituri etc. ◊ Expr. (Glumeț) A măsura pe cineva (sau a măsura cuiva ceva) pe spinare = a bate, a lovi (pe cineva). 2. A evalua, a aprecia valoarea, mărimea. ◊ Expr. (Reg.) A-i măsura (cuiva) vorba cu îmblăciul, se zice despre cineva care spune nimicuri sau care vorbește nedeslușit. 3. A străbate (pe jos), a parcurge de la un capăt la altul un spațiu, o distanță. 4. A cuprinde cu ochii, a cerceta cu privirea o distanță, un loc; a scruta. ♦ A privi pe cineva cu atenție; a privi disprețuitor sau amenințător. II. Fig. 1. Tranz. A cântări, a modera, a înfrâna cuvintele, gesturile, manifestările etc. 2. Refl. și tranz. A (se) compara cu cineva din punctul de vedere al forței fizice, intelectuale etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și măsura puterile = a se lua la întrecere în luptă. – Lat. mensurare.

MĂSURĂ, măsuri, s. f. I. 1. Valoare a unei mărimi, determinată prin raportare la o unitate dată; măsurare, determinare. ◊ Loc. adj. și adv. După (sau pe) măsură = (despre îmbrăcăminte sau încălțăminte) potrivit cu dimensiunile corpului; după dimensiuni potrivite. De (sau pe) o măsură = deopotrivă, la fel, egal. ◊ Loc. adv. În mare (sau în largă) măsură = în mare parte, în mare cantitate, mult. În mică măsură = într-o proporție neînsemnată. În egală măsură = la fel, în mod egal. ◊ Loc. prep. După (sau pe, în) măsura... = în raport cu..., proporțional cu... ◊ Loc. conj. Pe măsură ce = cu cât. În măsura în care... = numai atât cât... ◊ Loc. vb. A lua (cuiva) măsură = a măsura diferite dimensiuni (ale cuiva) în vederea confecționării unor haine, ghete etc. 2. Unitate convențională pentru măsurarea dimensiunilor, cantităților, volumelor etc.; vas, aparat etc. care reprezintă această unitate convențională. ◊ Instrument (sau aparat) de măsură = instrument (sau aparat) cu care se măsoară. ◊ Loc. adv. Cu aceeași măsură = în același fel. ♦ Conținutul unui astfel de instrument. 3. Cantitate determinată, întindere limitată. 4. Cea mai mică diviziune care stă la baza organizării și grupării duratei sunetelor muzicale și care se notează printr-o fracție plasată la începutul primului portativ. ◊ Bară de măsură = fiecare dintre liniuțele care taie vertical portativul, divizând durata piesei muzicale în unități metrice egale. ◊ Expr. A bate măsura = a executa cu mâna sau cu piciorul mișcări egale și regulate, care marchează diviziunile grupurilor de note aflate în fiecare unitate delimitată de barele de măsură. 5. Unitate metrică compusă dintr-un anumit număr de silabe accentuate și neaccentuate sau (în metrica antică) dintr-un anumit număr de silabe lungi și scurte, care determină ritmul unui vers. 6. (Fil.) Categorie a dialecticii care reflectă legătura dintre cantitate și calitate, cuprinzând intervalul în limitele căruia schimbările cantitative pe care le suferă un anumit lucru sau fenomen nu duc la o transformare a calității lui. II. Fig. 1. (Mai ales la pl.) Dispoziție, procedeu, mijloc întrebuințat pentru realizarea unui anumit scop; hotărâre, prevedere. ◊ Măsură de siguranță = mijloc de prevenție specială, prevăzut de legea penală și folosit față de infractorii care prezintă pericol. ◊ Expr. A lua măsuri = a executa o serie de lucrări sau a duce o acțiune în vederea realizării unui anumit scop. 2. Capacitate; valoare, putere, grad. ◊ Expr. A fi în măsură (să...) = a fi în stare, a avea posibilitatea, calitatea de a face, de a realiza (ceva). A-și da măsura = a-și manifesta talentul, priceperea în realizări concrete, a arăta totalitatea resurselor de care dispune, a dovedi că este capabil să facă, să realizeze ceva. 3. Limită, punct extrem până la care se poate concepe, admite sau până la care este posibil ceva; moderație, cumpătare, înfrânare. ◊ Loc. adv. Fără (de) măsură = din cale-afară, nemăsurat, exagerat, excesiv. Peste măsură = mai mult decât trebuie, exagerat, excesiv. Cu măsură = în limite acceptabile, moderat, chibzuit. ◊ Expr. În măsura posibilului = atât cât va fi posibil. – Lat. mensura.

LUA, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mână spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. ◊ Expr. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) subiectul unei discuții. A(-și) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a pune arma în poziție de tragere, a se pregăti să tragă cu arma; a ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasărea din zbor, se spune despre un vânător foarte iscusit, bun ochitor. A-și lua nădejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a nu mai spera. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgândi. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferință) cu mâna = a face să-i treacă cuiva (o suferință) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se spune când cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu brațul (de după...); p. ext. a înhăța, a înșfăca. ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă = a se îmbăta. (Refl. recipr.) Poți să te iei de mână cu el = ai aceleași apucături ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trântă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiți din ceva; spec. a înghiți o doctorie. ◊ Expr. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. 3. A îmbrăca, a pune pe sine o haină etc. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta să mai existe; a dispărea. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. ◊ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face să curgă printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obține o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fără intenția de a și-l însuși). ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura (pe cineva) de la un post de răspundere, în special de la comanda unei unități militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire, a impresiona foarte puternic, a zăpăci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viața (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face să paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-și însuși ceea ce i se cuvine, a pune stăpânire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. 2. A(-și) face rost de ceva; a găsi pe cineva sau ceva. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpăra. 4. A încasa o sumă de bani. 5. A-și însuși un lucru străin. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumită armă. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plată. ◊ Expr. A lua (pe cineva) părtaș = a-și asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) fără salariu, cu promisiunea de a-l căpătui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legătură de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se căsători. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). ◊ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfadă (sau la ceartă etc.) = a se certa. 9. A contracta o boală molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. și loc. vb.) A lua măsura (sau măsuri) = a fixa prin măsurători exacte dimensiunile necesare pentru a confecționa un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arendă = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau năravul etc.) = a se obișnui să... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însușindu-și pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. A lua sfârșit = a se termina. A lua înfățișarea (sau aspectul etc.) = a părea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua o notă bună (sau rea) = a obține o notă bună (sau rea). A lua apă = (despre ambarcații) a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, răspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el. A-și lua tălpășița (sau catrafusele etc.) = a pleca repede dintr-un loc; a o șterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forța. A lua (pe cineva) pe nepusă masă = a lua (pe cineva) fără veste, cu forța. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situație critică sau la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecații) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însoțitor. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binișorul, cu încetișorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândețe, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu răul = a se purta rău (cu cineva). A lua pe cineva cu măgulele sau (refl.) a se lua pe lângă cineva cu binele = a măguli pe cineva (pentru a-i câștiga bunăvoința). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-și bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenințări = a amenința (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. Nu mă lua așa! = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de bună = a considera că este așa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun (sau rău). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (așa) cum sunt = a se împăca cu situația. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni să... ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ◊ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l copleși. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe să fie îngrijorat, a se îngrijora; a se neliniști. VI. 1. (Construit cu pronumele „o”, cu valoare neutră) A pleca, a porni. ◊ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fugă = a porni în fugă, în goană. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneală = a porni la păscut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-și lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a părăsi (o rudă, un prieten) stabilindu-se în altă parte. (Refl.) A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alătura cuiva; c) a urmări, a alunga, a fugări; d) a porni undeva orientându-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovărăși, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) și a uita de o grijă, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre căi de comunicație și ape curgătoare) A-și schimba direcția. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ◊ Expr. A(-și) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fără nici un țel (de desperare, de durere etc.); a ajunge la desperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luăm, luați, iau; prez. conj. pers. 3: să ia] – Lat. levare.

PREÎNTÂMPINA, preîntâmpin, vb. I. Tranz. A lua măsuri de precauție pentru a înlătura ceva (neplăcut) care ar putea să se întâmple; a preveni. [Pr.: pre-în-] – Pre¹- + întâmpina.

CONTROL, controale, s. n. 1. Analiză permanentă sau periodică a unei activități, a unei situații etc. pentru a urmări mersul ei și pentru a lua măsuri de îmbunătățire. ◊ Lucrare de control = lucrare scrisă prin care se verifică periodic cunoștințele elevilor sau ale studenților. Cifră de control = exponent care indică limitele cantitative ale producției. Punct de control = loc fix (la marginea unui oraș, a țării etc.) unde organele autorității supraveghează îndeplinirea formalităților legale de către cei care trec. Control obștesc = formă de control social, specifică țărilor socialiste, care se exercită de către masele largi de oameni ai muncii și de reprezentanții organizațiilor de masă și obștești. ♦ Supraveghere continuă (morală sau materială); stăpânire, dominație. ♦ Putere de dirijare a propriilor sale gesturi și mișcări. 2. Instituție sau grup de persoane care supraveghează anumite activități. 3. (La pl.) Registru de evidență a personalului (și animalelor) unei unități militare. – Din fr. contrôle.

TĂIA, tai, vb. I. I. 1. Tranz. A despărți, a separa ceva în bucăți cu ajutorul unui obiect tăios sau prin diferite procedee fizice și chimice; a diviza, a scinda, a despica, a fragmenta, a îmbucătăți. ◊ Expr. A-și tăia (singur) craca (sau creanga) de sub picioare = a-și primejdui situația printr-o acțiune negândită. A tăia nodul gordian = a găsi soluția unei probleme grele, a rezolva, a clarifica o situație încurcată. Poți să tai lemne pe dânsul, se spune despre cineva care doarme adânc. ♦ Spec. A desprinde, a desface filele unei cărți necitite, unite la margini. 2. Tranz. A despica, a spinteca, a trece prin... ◊ Expr. A(-și) tăia drum (sau cale, cărare) = a-și face loc îndepărtând obstacolele ce îi stau în cale. 3. Tranz. A suprima (un text sau o parte din el). ◊ Expr. A tăia răul de la rădăcină = a lua măsuri energice pentru a stârpi radical un rău. 4. Tranz. A lăsa urme în profunzime, a brăzda; a executa (prin așchiere) adâncituri sau proeminențe pe suprafața unui obiect. ♦ A săpa, a sculpta. 5. Tranz. (Rar) A croi un obiect de îmbrăcăminte. 6. Tranz. (Înv.) A fabrica bani, a bate monedă. 7. Tranz. (Despre drumuri, râuri etc.) A străbate; a traversa. ♦ (Despre oameni, vehicule etc.) A merge pe drumul cel mai scurt; a scurta drumul. 8. Refl. recipr. A se întretăia. 9. Refl. (Despre țesături) A se destrăma, a se rupe în direcția firului țesut sau la îndoituri. 10. Refl. (Despre lapte) A se coagula, a se brânzi (fiind alterat); (despre anumite preparate culinare) a căpăta aspect de lapte brânzit din cauza alterării sau a unei greșeli de preparare. ♦ Tranz. A opri fermentarea mustului. II. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) spinteca, a (se) omorî, a (se) ucide (cu un obiect tăios). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura = a se purta samavolnic, a proceda arbitrar și abuziv. ♦ A (se) răni cu un instrument tăios. ♦ Tranz. A provoca o durere fizică. ♦ Tranz. A înjunghia, a sacrifica un animal (în scopul valorificării). III. 1. Tranz. și refl. A (se) curma, a (se) opri, a (se) întrerupe. ◊ Expr. (Tranz.) A tăia drumul (sau calea) cuiva = a ieși înaintea cuiva spre a-l împiedica să înainteze, a-l opri din drum. (Refl.) A i se tăia cuiva drumurile (sau cărările) = a fi în încurcătură, a i se reduce posibilitatea de a-și aranja treburile. 2. Tranz. A face să slăbească sau să înceteze; a micșora, a slăbi, a modera, a atenua, a opri. ◊ Expr. A-i tăia (sau, refl., a i se tăia) cuiva (toată) pofta = a face să-și piardă sau a-și pierde cheful, curajul de a (mai) face ceva. A-i tăia (cuiva) cuvântul = a descuraja (pe cineva). (Refl.) A i se tăia cuiva (mâinile și) picioarele = a-i slăbi, a i se muia cuiva (mâinile și) picioarele. ♦ A distruge, a șterge efectul. 3. Tranz. A consfinți încheierea unei tranzacții (prin desfacerea cu palma deschisă a mâinilor unite ale negociatorilor); a pecetlui. ♦ (La jocurile de cărți) A despărți în două pachetul de cărți, punând jumătatea de dedesubt deasupra; a juca ținând banca împotriva tuturor celorlalți jucători. 4. Tranz. și intranz. (Fam.; în expr.) A tăia (la) piroane = a spune minciuni. 5. Tranz. (În expr.) A-l tăia pe cineva capul = a înțelege, a (se) pricepe să facă un lucru. (Fam.) A spune ce-l taie capul = a spune vrute și nevrute, a vorbi fără rost. 6. Tranz. (Fam.; în expr.) A tăia pe cineva = a întrece pe cineva, a i-o lua înainte, a-l învinge. [Pr.: tă-ia] – Lat. *taliare.

ACȚIONA vb. 1. (TEHN.) a deplasa, a mișca. (Remorca este ~ de un tractor.) 2. v. proceda. 3. (JUR.) a chema. (L-a ~ în judecată.) 4. (JUR.) a opera. (Poprirea ~ după ce s-au luat măsurile asigurătoare.) 5. (MED.) (rar) a lucra. (Medicamentul ~.)

PRINDE vb. v. accepta, admite, angaja, aprecia, aproba, asocia, astâmpăra, băga, calcula, calma, căpăta, concepe, consimți, contracta, cuceri, dobândi, domoli, estima, evalua, face, făgădui, folosi, grupa, intra, intui, încadra, încerca, închiria, încuviința, îndatora, îndupleca, înfrunta, îngădui, îngheța, însărcina, însoți, întovărăși, întrebuința, întrece, înțelege, învoi, lăsa, liniști, lua, măsura, obliga, obține, ocupa, paria, permite, potoli, prețui, prii, primi, procrea, promite, pune, recurge, rumeni, servi, sesiza, sluji, socoti, solidifica, tempera, tocmi, uni, utiliza, uza, vârî.

A SE ASIGURA mă asigur intranz. 1) A încheia un contract de asigurare. 2) A lua măsurile necesare de precauție. /a + sigur

A CROI ~iesc tranz. 1) (obiecte de îmbrăcăminte, încălțăminte etc.) A tăia dintr-un material după anumite forme și dimensiuni în vederea confecționării. 2) (drumuri, cărări etc.) A deschide înlăturând obstacolele. ◊ ~ planuri a face planuri pentru viitor. ~ o minciună a ticlui o minciună. 3) fig. (lucrări, acțiuni etc.) A pregăti luând măsurile necesare în vederea realizării. 4) fig. pop. (oameni, animale) A supune unei lovituri puternice. [Sil. cro-i] /<sl. krojiti

GARDĂ gărzi f. 1) Supraveghere menită să păstreze neschimbată o stare de lucruri; pază; strajă. ~ de noapte. ◊ Medic de ~ medic de serviciu la un spital în afara orelor de lucru. 2) Persoană, grup de persoane sau subunitate militară care păzește un obiectiv sau persoane aflate sub arest; pază; strajă. * ~ de onoare subunitate militară care dă onorurile cu anumite ocazii. ~ personală gardă având însărcinarea de a asigura securitatea unui demnitar. ~ patriotică (sau națională) gardă alcătuită din detașamente de voluntari care participă la asigurarea independenței și securității patriei. 3) (la box, scrimă etc.) Poziție de apărare în vederea evitării unei lovituri. * A se pune în ~ a lua măsurile necesare pentru a ocoli un pericol sau o situație neplăcută. 4) (la săbii, la spade) Apărătoare metalică fixată între mâner și lamă. /<fr. garde

A SESIZA ~ez tranz. 1) (esența lucrurilor) A-și însuși prin activitatea gândirii; a ajunge să pătrundă cu mintea; a înțelege; a pricepe; a concepe. 2) (organe oficiale) A pune la curent (pentru a se lua măsuri). 3) (despre sisteme tehnice) A descoperi, semnalizând. /<fr. saisir

DISCREȚIONAR, -Ă adj. Arbitrar. ◊ Puteri discreționare = puteri date unei autorități de a lua măsurile pe care le socotește necesare în anumite împrejurări și în afara legii. [Pron. -ți-o-. / < fr. discrétionnaire].

COMBATE vb. tr. 1. a lupta împotriva unor idei, atitudini și a celor care le susțin. 2. a lua măsuri de stârpire a unui flagel social, a unei boli etc. (după fr. combattre)

AUTOSTOP s.n. 1. Instalație de semnalizare luminoasă care servește la reglementarea circulației pe străzi. 2. Instalație servind la oprirea automată a unui vehicul de cale ferată atunci cînd mecanicul uită să ia măsuri de frînare. 3. Practică constînd în a opri un automobilist pentru a-i cere să te ia gratuit în mașină. [< fr. autostop].

COMBATE vb. III. tr. 1. A lupta împotriva unor idei, a unor atitudini și a celor care le susțin. 2. A lua măsuri de stîrpire a unui flagel social, a unei epidemii, boli etc. [P.i. combat. / < it. combattere, cf. fr. combattre].

CONSILIU s.n. 1. Sfat, povață, sfătuire. 2. Organ de conducere consultativ sau executiv, care funcționează pe lîngă o instituție, o organizație etc. ♦ Ședință în care se reunesc pentru discuții membrii unui astfel de organ. ◊ Consiliu de miniștri = organ suprem executiv și de dispoziție al puterii de stat; ◊ consiliu de securitate = organ al O.N.U. care are sarcina de a discuta și de a lua măsuri în cazurile cînd este primejduită pacea; consiliu de administrație = comitet de conducere al unei societăți comerciale sau industriale pe acțiuni. [Pron. -liu, pl. -ii, -uri. / < lat. consilium, cf. fr. conseil].

CONTROL s.n. 1. Verificare, analiză permanentă sau periodică a unei activități pentru a urmări mersul ei și pentru a lua măsuri de îmbunătățire. ♦ Supraveghere continuă (morală sau materială); stăpînire. ♦ Putere de dirijare a propriilor gesturi și mișcări. ◊ Cifră de control = exponent care indică limitele cantitative ale producției. 2. Instituție însărcinată cu supravegherea unor activități. 3. (La pl.) Registru de evidență a personalului (și animalelor) unei unități militare. [Pl. -oale, -oluri. / < fr. contrôle].

GARDĂ s.f. 1. Pază; veghe; persoană sau grup de persoane care păzește pe cineva sau ceva. ◊ Gardă de onoare = pază instituită în semn de respect cu ocazia anumitor solemnități. 2. (Sport) Poziția corpului și a brațelor luată de boxeri și luptători în vederea atacului sau a apărării. ◊ A se pune în gardă = a lua poziție de apărare; (fig.) a-și lua măsurile necesare pentru a nu fi surprins de ceva. ◊ Medic (sau soră) de gardă = medic (sau soră) de serviciu într-un spital, care asigură serviciul în afara orelor de program pentru cazurile urgente. 3. (Mil.) Parte a sabiei cuprinsă între mîner și lamă, care protejează pumnul contra loviturilor. [< fr. garde].

ștrocmaist s.n. (reg.) aparat de luat măsuri mici.

ASIGURA vb. I. tr. a da o garanție pentru înfăptuirea unui lucru; a face ceva sigur; a garanta. II. tr., refl. 1. a(-și) lua măsuri de siguranță, a (se) încredința. 2. a încheia un contract pentru ocrotire materială în caz de boală, de calamități, accidente etc. (după fr. assurer)

AUTORITATE s. f. 1. putere, drept de a comanda, de a da dispoziții, de a impune ascultare. 2. organ al puterii de stat competent să ia măsuri și să emită dispoziții. ◊ reprezentant al acestei puteri. 3. influență, ascendent, prestigiu. ◊ cel care se bucură de această influență, de acest prestigiu; somitate. (< fr. autorité, lat. auctoritas)

AUTOSTOP s. n. 1. instalație de semnalizare luminoasă pentru reglementarea circulației pe străzi. 2. instalație servind la oprirea automată a unui vehicul de cale ferată când mecanicul uită să ia măsuri de frânare. 3. oprire a unui automobilist de către un pieton care solicită să fie luat în mașină. (< fr. auto-stop)

CONTROL s. n. 1. verificare a unei activități pentru a urmări mersul ei și pentru a lua măsuri de îmbunătățire. ♦ cifră de ~ = exponent care indică limitele cantitative ale producției; lucrare de ~ = lucrare scrisă prin care se verifică periodic cunoștințele elevilor și studenților. ◊ urmărire a funcționării unui sistem tehnic, proces tehnologic etc. ◊ supraveghere continuă (morală sau materială). 2. stăpânire. ◊ dirijare a propriilor mișcări și manifestări. 3. instituție însărcinată cu supravegherea unor activități. 4. (pl.) registru de evidență a personalului (și a animalelor) unei unități militare. (< fr. contrôle)

DESOVIETIZA vb. tr. a lua măsuri de înlăturare a unor instituții, a unui regim de tip sovietic. (< de¹- + sovietiza)

DESTALINIZA vb. tr. a lua măsuri de înlăturare a cultului lui Stalin. (< fr. déstaliniser)

DISCREȚIONAR, -Ă adj. 1. arbitrar. 2. care are prin lege libertate de acțiune. ♦ puteri ~e = puteri date unei autorități de a lua măsurile pe care le socotește necesare în anumite împrejurări și în afara legii. (< fr. discrétionnaire)

GARDĂ s. f. 1. pază; veghe; persoană sau grup de persoane care păzește pe cineva sau ceva. ♦ ~ de onoare = pază instituită în semn de respect cu ocazia anumitor solemnități. 2. (sport) poziția corpului și a brațelor luată de boxeri și luptători în vederea atacului sau a apărării. ♦ a se pune în ~ = a lua poziție de apărare; (fig.) a-și lua măsurile necesare pentru a nu fi surprins. ♦ medic (sau soră) de ~ = medic (sau soră) de serviciu într-un spital, care asigură serviciul în afara orelor de program. 3. parte a sabiei, între mâner și lamă, care protejează pumnul contra loviturilor. (< fr. garde)

PROTESTA vb. I. intr. a opune un protest. II. tr. (jur.) a stabili neplata la scadență a unei polițe, a unui cec etc. spre a se lua măsurile de rigoare. (< fr. protester, lat. protestari)

A AVEA UN CONTACT SEXUAL (d. femei, cu un bărbat) a bate untul, a bubui banana, a se buli, a cădea la așternut, a se ciocăni, a se cobzări, a se cordi, a se culca, a se da de-a dura, a se da huța, a se da în bărci, a-și da în coapse, a o da la umplut, a-și da lâna la scărmănat, a se da umplută, a face, a face huța-huța, a se formata, a se frige, a se fute, a se injecta, a se întinde, a juca popice, a lua măsuri și greutăți, a o lua în buci, a o lua între picioare, a o lua sub coadă, a se pârli, a pica la așternut, a se poști, a se priponi în făcăleț, a se pune capră, a se regula, a remaia ochiul, a sări coarda, a scăpăra, a sta, a sta cloșcă, a zgudui lapții cuiva.

a lua măsuri și greutăți expr. (er. – d. femei) a avea contact sexual cu un bărbat.

ALARMĂ (DE LUPTĂ) AERIANĂ acțiune prin care trupele, celelalte formațiuni de apărare, unități economice, etc., sunt înștiințate despre pericolul unui atac sau lupte aeriene, necesitând luarea unor măsuri de protecție și de luptă. La A.D.L.A. participă trupe de uscat, apărarea antiaeriană a teritoriului, aviația militară și garda națională care iau măsuri de respingere a atacului aerian inamic.

a tăia în carne vie expr. 1. a lua măsuri drastice împotriva cuiva. 2. a tăia / a curma răul din rădăcină.

CAVEANT CONSULES (NE QUID DETRIMENTI REIPUBLICAE CAPIAT!) (lat.) consulii să ia măsuri (ca republicii să nu i se aducă vreun prejudiciu!) – Formulă rostită în Senat prin care consulii erau învestiți cu puteri discreționare în momente de mare primejdie. Azi, avertisment, semnal de alarmă. (Și Cicero, „In Catilinam”, I, 2, 4).

autobuz-școală s. n. ◊ „Pentru suplimentarea parcului de autobuze (de pe liniile centrale, în special) I.T.B. a luat măsura de a introduce în traseu, în orele de vârf, 60 de autobuze-«școală». Sunt conduse chiar de instructorii școlii de șoferi profesioniști din I.T.B.” R.l. 20 XII 77 p. 5 (din autobuz + școală)

brain-drain loc. s. (americanism) Export de inteligență ◊ „Țările în curs de dezvoltare sunt pe cale de a lua măsuri serioase, în propriile țări, pentru reglementarea problemelor care apar drept cauză a fenomenului de brain-drain.” Sc. 6 VII 77 p. 5. ◊ „Brain-drain-ul constituie, fără îndoială, unul din factorii care alimentează dezvoltarea inegală a economiei mondiale.” Sc. 17 II 79 p. 6. ◊ „În ultimul sfert de veac nu mai puțin de un milion de cadre calificate au fost racolate din «lumea a treia» de către țările occidentale industrializate [...] La același fenomen, cunoscut sub numele de brain-drain, se referă și un studiu al UNCTAD [...]” R.l. 6 V 89 p. 6; v. și Sc. 16 XII 77 p. 5 [pron. brein-drein] (din engl. americ., fr. brain-drain; DMN, DMC 1966, BD 1968; DN3)

bufet-clasă s. n. Bufet amenajat în interiorul unui vagon clasă ◊ „De asemenea, s-a luat măsura amenajării de bufete la vagoane clasă, în spațiul a două compartimente: astfel de bufete-clasă funcționează în rapidul «Traian» de pe linia București-Timișoara.” R.l. 8 IX 67 p. 1 (din bufet + clasă)

lotizare s. f. Acțiunea de a împărți terenul în loturi ◊ „S-a luat măsura să se facă o lotizare clară în fiecare comună a județului.” R.l. 26 X 78 p. 2 (din lotiza; DEX, DN3)

ripare s. f. (tehn.) ◊ „În pregătirea haldelor, s-a luat măsura ca toate lucrările de ripare (deplasările transportoarelor) să fie încheiate încă în luna octombrie.” R.l. 30 IX 85 p. 5 (din ripa; DN3)

PERIANDRU (PERIANDROS) (?-c. 587 î. Hr.), tiran al Corintului (c. 627-c. 587 î. Hr.). Guvernarea sa îndelungată a fost autoritară și chiar sângeroasă, dar a dus la un moment de remarcabilă înflorire economică și politică. A încurajat munca liberă, a sprijinit țăranii și meșteșugarii, a luat măsuri împotriva luxului excesiv, a susținut cultura. Inclus de tradiție între cei șapte înțelepți ai Antichității.

LĂPUȘNEANU 1. Alexandru L., domn al Moldovei (1552-1561 și 1564-1568). A încercat să realizeze o coaliție antiotomană. În 1556 a trecut cu armata sa în Transilvania, contribuind la alungarea imperialilor și la reinstalarea lui Ioan Sigismund Zápolya. Pe plan intern, a luat măsuri de întărire a autorității centrale și a sprijinit dezvoltarea comerțului. A mutat capitala de la Suceava la Iași. 2. Bogdan L., domn al Moldovei (1568-1572). Fiul lui L. (1). Domnie influențată de interesele nobilimii polone.

dres și (vechĭ) derés și dirés n., pl. urĭ. Acțiunea de a drege, de a rîndui, de a lua măsuri dese-orĭ. Condiment: mîncare cu dresurĭ. Suliman: a se da dresurĭ pe față. Dreptunghĭ de lemn care se pune ca să se mărească suprafața cînd se încarcă fînu. A face dresurile, a lua măsurĭ, a face pregătirile necesare. Vechĭ (pl. e). Act, document.

măsúră f., pl. ĭ (lat. mensura, d. metiri, mensus, a măsura; it. misura, fr. mesure, sp. mesura. V. imens, dimensiune). Unitate convențională aleasă p. a afla (a ștĭ cît e de mare) pin comporațiune o cantitate o întindere, o forță; unitatea de măsură pentru lungimĭ e metru. Dimensiune: a lua măsura uneĭ haĭne. Cantitate care servește va măsură: în această butelie încap cincĭ pahare, această butelie se umple din cincĭ pahare. În metrică, cantitatea de silabe cerute de ritm: acest vers n’are măsură. În muzică, tact, împărțirea durateĭ unuĭ cîntec în părțĭ egale, care-s indicate în mod sensibil în execuțiune. Fig. Precauțiune, dispozițiunĭ: s’aŭ luat măsurĭ p. prinderea hoților, e răŭ că nu ĭeĭ nicĭ o măsură contra furturilor. Margine, limită, moderațiune: asta întrece orĭ ce măsură, acest om vorbește (bea, mănîncă) fără măsură. A fi în măsură de (orĭ să), a fi în stare, a putea. A avea doŭă măsurĭ, a trata în mod diferit persoanele saŭ lucrurile identice: acest om are doŭă măsurĭ: una pentru el, alta pentru adversarĭ. A umplea măsura, a împinge lucrurile la extrem. A-țĭ da măsura, a arăta ce poțĭ face. Peste măsură, maĭ mult de cît trebuĭe, prea: nu trebuĭe să beĭ peste măsură. Pe măsură ce (fr. à mesure que), în proporțiune și în acelașĭ timp: căruțele se umpleaŭ pe măsură ce soseaŭ.

MURAD, numele a cinci sultani otomani, Mai importanți: 1. M. I (1360-1389). A cucerit orașul Adrianopol. (c. 1362), pe care l-a numit Edirne, mutându-și aici reședința. Zdrobind coaliția sârbilor (1371) la Cirnomen, a cucerit orașele Sofia (1385) și Niš (1386), consolidându-și stăpânirea în Rumelia. A impus un regim de vasalitate împăratului bizantin Ioan al V-lea Paleologul. Învingător în lupta de la Kossovopolje (iun. 1389), a fost ucis de Miloš Obilič. 2. M. II (1421-1444, 1444, 1446-1451). A purtat războaie împotriva Veneției (1425-1430), apoi a albanezilor conduși de Skanderbeg și a ungurilor, conduși de Iancu de Hunedoara, regentul Ungariei (pe care i-a învins la Varna în 1444 și la Kossovopolje în 1448). 3. M. III (1574-1595). A dus un război victorios împotriva persanilor (1578-1590), anexând importante teritorii. 4. M. IV (1623-1640). A luat măsuri pentru reorganizarea internă și a luptat, între 1623 și 1639, împotriva persanilor conduși de Abbas I, pierzând însemnate teritorii.

NICEFOR (NIKEPHOROS), numele mai multor patriarhi ai Constantinopolului. Mai important: N. (Sfântul) (758-829). Patriarh (806-815). Inițial, în conflict cu Teodor Studitul. După moartea împăratului Nicefor I (811), a strâns legăturile cu Roma și s-a împăcat cu studiții. A luat măsuri împotriva ereticilor, dar și a evreilor. Din cauza opoziției sale față de iconoclaști, a fost constrâns să abdice, retrăgându-se la mănăstire (815), unde a scris Breviarium Nicephori – istorie a Imp. Bizantin în anii 609-769 și o „Cronografie” – prezentare cronologică a istoriei universale de la „facerea lumii” și până în zilele sale. Canonizat. Comemorat la 2 iun. și 13 mai.

PIERLOT [pieló], Hubert, conte (1883-1963), om politic belgian. Președinte al Consiliului de Miniștri (din 1939), iar după ocuparea Belgiei de trupele germane (mai 1940), a condus guvernul în exil la Londra (1940-1944). Reîntors la Bruxelles, a format un cabinet de uniune națională (1944-1945) și a luat măsuri pentru eliminarea urmărilor războiului.

PRIBILOF, arhipelag vulcanic în SE M. Bering, format din patru insule aparținând S.U.A. (St. Paul 91 km², St. George 70 km², Walrus și Otter); c. 200 km²; c. 640 loc. Relief cu alt., max. de 308 m. Vegetație de tundră. Colonii de foci și de vulpi ale și albastre; numeroase păsări. Vânătoare de foci, reni și vulpi polare. Descoperit în 1786 de exploratorul rus Gavriil Loghinovici Pribilov (?-1796). Transferat către S.U.A. de la Rusia, o dată cu Alaska (1867). Concesionat de diferite companii comerciale (1870-1910), care au adus coloniile de foci în pragul dispariției. Preluat de Biroul american pentru Pescuit în 1910; ulterior (din 1957) s-au luat măsuri stricte de reglementare a vânătorii de foci, ceea ce a dus la redresarea efectivelor.

circumstanță f. 1. împrejurare, particularitate ce însoțește un fapt, o știre: circumstanțe atenuante, agravante; 2. situațiune actuală a lucrurilor: trebue luat măsuri după circumstanțe.

manevrà v. 1. a mișca sau dirija o corabie; 2. a executa manevre militare; 3. fig. a lua măsuri spre a reuși: a manevrat foarte bine.

măsurà v. 1. a lua măsura: cum măsuri, ți se măsoară; 2. a străbate: a măsura cu pași repezi casa; 3. a examina, a cerceta: a măsura pe cineva cu ochii; 4. fig. a evalua, a aprecia: a măsura întinderea unui pericol; 5. a regula, a modera: a-și măsura cheltuielile, vorbele; 6. a se lua la lupta, a se bate cu cineva: a se măsura cu dușmanul. [Lat. MENSURARE].

măsură f. 1. unitate convențională ce servă a determina o cantitate, o întindere, o forță; pe măsură ce, proporțional și succesiv; 2. dimensiunea evaluată: a lua măsura unei haine; 3. ceea ce servă a măsura: metru, litru; 4. cât conține un vas cu care se măsoară: dați cu măsură dreaptă; 5. Muz. tact: a bate măsura; 6. cantitatea silabelor cerute de ritm în versuri: măsura dactilelor; 7. pl. fig. precauțiuni necesare: a lua măsuri pentru siguranța publică; 8. moderațiune: a vorbi cu măsură; a-și da măsura, a arăta de ce e capabil. [Lat. MENSURA].

tăià v. (activ) 1. a separa cu un instrument tăios: a tăia lemne, a tăia capul; a tăia prețul, a-l fixa, a taxa; a tăia în carne vie, a lua măsuri energice; 2. a ucide, vorbind de animale: a tăia un bou; 3. a opri, a suprima: i-a tăiat leafa; fig. a tăia pofta cuiva; 4. a întrerupe: să taie calea acelor Turci BĂLC.; fig. a tăia vorba cuiva; 5. în jocul de cărți: a te desface; 6. fam. a croi: a tăia la palavre; a tăia capul pe cineva, a se pricepe. ║ (neutru) a fi tăios: cuțitul taie bine ║ (reciproc) 1. a-și face o tăietură: s’a tăiat la mână; 2. a se întrecrucișa: drumurile, liniile se taie; 3. a se strica: laptele s’a tăiat; 4. fig. a se strânge: îi se taie inima ISP. [Lat. TALIARE].

TĂIA, tai, vb. I. I. 1. Tranz. A despărți, a separa ceva în bucăți cu ajutorul unui obiect tăios sau prin diferite procedee fizice și chimice; a diviza, a scinda, a despica, a fragmenta, a îmbucătăți. ◊ Expr. A-și tăia (singur) craca (sau creanga) de sub picioare = a-și primejdui situația printr-o acțiune negândită. A tăia nodul gordian = a găsi soluția unei probleme grele, a rezolva, a clarifica o situație încurcată. Poți să tai lemne pe dânsul, se spune despre cineva care doarme adânc. ♦ Spec. A desprinde, a desface filele unei cărți necitite unite la margini. 2. Tranz. A despica, a spinteca, a trece prin... ◊ Expr. A(-și) tăia drum (sau cale, cărare) = a-și face loc îndepărtând obstacolele ce îi stau în cale. 3. Tranz. A suprima (un text sau o parte din el). ◊ Expr. A tăia răul de la rădăcină = a lua măsuri energice pentru a stârpi radical un rău. 4. Tranz. A lăsa urme în profunzime, a brăzda; a executa (prin așchiere) adâncituri sau proeminențe pe suprafața unui obiect. ♦ A săpa, a sculpta. 5. Tranz. (Rar) A croi un obiect de îmbrăcăminte. 6. Tranz. (Înv.) A fabrica bani, a bate monedă. 7. Tranz. (Despre drumuri, râuri etc.) A străbate; a traversa. ♦ (Despre oameni, vehicule etc.) A merge pe drumul cel mai scurt; a scurta drumul. 8. Refl. recipr. A se întretăia. 9. Refl. (Despre țesături) A se destrăma, a se rupe în direcția firului țesut sau la îndoituri. 10. Refl. (Despre lapte) A se coagula, a se brânzi (fiind alterat); (despre anumite preparate culinare) a căpăta aspect de lapte brânzit din cauza alterării sau a unei greșeli de preparare. ♦ Tranz. A opri fermentarea mustului. II. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) spinteca, a (se) omorî, a (se) ucide (cu un obiect tăios). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura = a se purta samavolnic, a proceda arbitrar și abuziv. ♦ A (se) răni cu un instrument tăios. ♦ Tranz. A provoca o durere fizică. ♦ Tranz. A înjunghia, a sacrifica un animal (în scopul valorificării). III. 1. Tranz. și refl. A (se) curma, a (se) opri, a (se) întrerupe. ◊ Expr. (Tranz.) A tăia drumul (sau calea) cuiva = a ieși înaintea cuiva spre a-l împiedica să înainteze, a-l opri din drum. (Refl.) A i se tăia cuiva drumurile (sau cărările) = a fi în încurcătură, a i se reduce posibilitatea de a-și aranja treburile. 2. Tranz. A face să slăbească sau să înceteze; a micșora, a slăbi, a modera, a atenua, a opri. ◊ Expr. A-i tăia (sau refl., a i se tăia) cuiva (toată) pofta = a face să-și piardă sau a-și pierde cheful, curajul de a (mai) face ceva. A-i tăia (cuiva) cuvântul = a descuraja (pe cineva). (Refl.) A i se tăia cuiva (mâinile și) picioarele = a-i slăbi, a i se muia cuiva (mâinile și) picioarele. ♦ A distruge, a șterge efectul. 3. Tranz. A consfinți încheierea unei tranzacții (prin desfacerea cu palma deschisă a mâinilor unite ale negociatorilor); a pecetlui. ♦ (La jocurile de cărți) A despărți în două pachetul de cărți, punând jumătatea de dedesubt deasupra; a juca ținând banca împotriva tuturor celorlalți jucători. 4. Tranz. și intranz. (Fam.; în expr.) A tăia (la) piroane = a spune minciuni. 5. Tranz. (în expr.) A-l tăia pe cineva capul = a înțelege, a (se) pricepe să facă un lucru. (Fam.) A spune ce-l taie capul = a spune vrute și nevrute, a vorbi fără rost. 6. Tranz. (Fam.; în expr.) A tăia pe cineva = a întrece pe cineva, a i-o lua înainte. – Lat. *taliare.

AUTORITATE, autorități, s. f. 1. Influență general acceptată a unei persoane, a unei organizații sau a unei instituții în diferite sfere ale vieții sociale. 2. (Jur.) Putere, drept de a emite dispoziții, de a impune ascultare. 3. Organ al puterii de stat competent să ia măsuri și să emită dispoziții cu caracter obligatoriu. ♦ Reprezentant al unui asemenea organ al puterii de stat. 4. Prestigiu de care se bucură cineva sau ceva. ♦ Persoană care se impune prin cunoștințele sale, prin prestigiul său. [Pr.: a-u-] – Din fr. autorité, lat. auctoritas, -atis.

COMBATE, combat, vb. III. 1. Tranz. A lupta împotriva unor atitudini, unor idei și împotriva persoanelor care le susțin. 2. Tranz. A lua măsuri de stârpire a unui flagel social, a unei boli etc. 3. Intranz. (Înv.) A lua parte la o luptă, a lupta. – Din fr. combattre (după bate).

CONTROL, controale, s. n. 1. Verificare permanentă sau periodică a unei activități, a unei situații etc., pentru a urmări mersul ei și pentru a lua măsuri de îmbunătățire. ◊ Lucrare de control = lucrare scrisă prin care se verifică periodic cunoștințele elevilor sau ale studenților. Cifră de control = exponent care indică limitele cantitative ale producției. Punct de control = loc fix (la marginea unui oraș, a țării etc.) unde organele autorității supraveghează îndeplinirea formalităților legale de către cei care trec. (Ieșit din uz) Control obștesc = formă de control social, specifică țărilor socialiste. ♦ Supraveghere continuă (morală sau materială); stăpânire, dominație. ♦ Verificare, dirijare a propriilor gesturi și mișcări. 2. Instituție sau grup de persoane care supraveghează anumite activități. 3. (Impr.) Comandă, reglaj. 4. (La pl.) Registru de evidență a personalului (și animalelor) unei unități militare. – Din fr. contrôle.

DISCREȚIONAR, -Ă, discreționari, -e, adj. 1. Care e lăsat la bunul-plac al cuiva; arbitrar. 2. (Jur.) Putere discreționară = prerogativă recunoscută de lege în unele state unor organe de stat de a lua măsuri, fără a fi îngrădite în inițiativa lor. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. discrétionnaire.

LUA, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mână spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. ◊ Expr. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) subiectul unei discuții. A(-și) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a pune arma în poziție de tragere, a se pregăti să tragă cu arma; a ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasărea din zbor, se spune despre un vânător foarte iscusit, bun ochitor. A-și lua nădejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a nu mai spera. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgândi. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferință) cu mâna = a face să-i treacă cuiva (o suferință) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se spune când cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu brațul (de după...); p. ext. a înhăța, a înșfăca. ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă = a se îmbăta. (Refl. recipr.) Poți să te iei de mână cu el = ai aceleași apucături ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trântă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiți din ceva; spec. a înghiți o doctorie. ◊ Expr. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. 3. A îmbrăca, a pune pe sine o haină etc. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta să mai existe; a dispărea. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. ◊ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face să curgă printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obține o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fără intenția de a și-l însuși). ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura (pe cineva) de la un post de răspundere, în special de la comanda unei unități militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire, a impresiona foarte puternic, a zăpăci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viața (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face să paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-și însuși ceea ce i se cuvine, a pune stăpânire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. 2. A(-și) face rost de ceva; a găsi pe cineva sau ceva. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpăra. 4. A încasa o sumă de bani. 5. A-și însuși un lucru străin. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumită armă. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plată. ◊ Expr. A lua (pe cineva) părtaș = a-și asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) fără salariu, cu promisiunea de a-l căpătui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legătură de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se căsători. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). ◊ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfadă (sau la ceartă etc.) = a se certa. 9. A contracta o boală molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. și loc. vb.) A lua măsura (sau măsuri) = a fixa prin măsurători exacte dimensiunile necesare pentru a confecționa un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arendă = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau năravul etc.) = a se obișnui să... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însușindu-și pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. A lua sfârșit = a se termina. A lua înfățișarea (sau aspectul etc.) = a părea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua o notă bună (sau rea) = a obține o notă bună (sau rea). A lua apă = (despre ambarcațiuni) a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, răspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el. A-și lua tălpășița (sau catrafusele etc.) = a pleca repede dintr-un loc; a o șterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forța. A lua (pe cineva) pe nepusă masă = a lua (pe cineva) fără veste, cu forța. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situație critică sau la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecații) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însoțitor. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binișorul, cu încetișorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândețe, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu răul = a se purta rău (cu cineva). A lua pe cineva cu măgulele sau (refl.) a se lua pe lângă cineva cu binele = a măguli pe cineva (pentru a-i câștiga bunăvoința). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-și bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenințări = a amenința (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. Nu mă lua așa! = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de bună = a considera că este așa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun (sau rău). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (așa) cum sunt = a se împăca cu situația. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni să... ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ◊ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l copleși. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe să fie îngrijorat, a se îngrijora; a se neliniști. VI. 1. (Construit cu pronumele „o”, cu valoare neutră) A pleca, a porni. ◊ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fugă = a porni în fugă, în goană. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneală = a porni la păscut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-și lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a părăsi (o rudă, un prieten) stabilindu-se în altă parte. (Refl.) A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alătura cuiva; c) a urmări, a alunga, a fugări; d) a porni undeva orientându-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovărăși, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) și a uita de o grijă, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre căi de comunicație și ape curgătoare) A-și schimba direcția. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ◊ Expr. A(-și) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fără niciun țel (de disperare, de durere etc.); a ajunge la disperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luăm, luați, iau; prez. conj. pers. 3: să ia] – Lat. levare.

MĂSURA, măsor, vb. I. I. Tranz. 1. A determina cu instrumente sau aparate de măsură, etaloane etc. valoarea unei mărimi (lungime, masă, greutate, tensiune electrică etc.); a lua măsura; spec. a cântări. ♦ (Rar) A aplica pedepse, lovituri etc. ◊ Expr. (Glumeț) A măsura pe cineva (sau a măsura cuiva ceva) pe spinare = a bate, a lovi (pe cineva). 2. A evalua, a aprecia valoarea, mărimea. ◊ Expr. (Reg.) A-i măsura (cuiva) vorba cu îmblăciul, se zice despre cineva care spune nimicuri sau care vorbește neclar. 3. A străbate (pe jos), a parcurge de la un capăt la altul un spațiu, o distanță. 4. A cuprinde cu ochii, a cerceta cu privirea o distanță, un loc; a scruta. ♦ A privi pe cineva cu atenție; a privi disprețuitor sau amenințător. II. Fig. 1. Tranz. A cântări, a modera, a înfrâna cuvintele, gesturile, manifestările etc. 2. Refl. și tranz. A (se) compara cu cineva din punctul de vedere al forței fizice, intelectuale etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și măsura puterile = a se lua la întrecere în luptă. – Lat. mensurare.

MĂSURĂ, măsuri, s. f. I. 1. Valoare a unei mărimi, determinată prin raportare la o unitate dată; măsurare, determinare. ◊ Loc. adj. și adv. După (sau pe) măsură = (despre îmbrăcăminte sau încălțăminte) potrivit cu dimensiunile corpului; după dimensiuni potrivite. De (sau pe) o măsură = deopotrivă, la fel, egal. ◊ Loc. adv. În mare (sau în largă) măsură = în mare parte, în mare cantitate, mult. În mică măsură = într-o proporție neînsemnată. În egală măsură = la fel, în mod egal. ◊ Loc. prep. După (sau pe, în) măsura... = în raport cu..., proporțional cu... ◊ Loc. conj. Pe măsură ce = cu cât. În măsura în care... = numai atât cât... ◊ Loc. vb. A lua (cuiva) măsură = a măsura diferite dimensiuni (ale cuiva) în vederea confecționării unor haine, ghete etc. 2. Unitate convențională pentru măsurarea dimensiunilor, cantităților, volumelor etc.; vas, aparat etc. care reprezintă această unitate convențională. ◊ Instrument (sau aparat) de măsură = instrument (sau aparat) cu care se măsoară. ◊ Loc. adv. Cu aceeași măsură = în același fel. ♦ Conținutul unui astfel de instrument. 3. Cantitate determinată, întindere limitată. 4. (Muz.) Unitate ritmică divizată în timpi egali ca durată, plasată între două bare și notată cu o fracție la începutul lucrării sau fragmentului vizat. ◊ Bară de măsură = fiecare dintre liniuțele care taie vertical portativul, divizând durata piesei muzicale în unități metrice egale. ◊ Expr. A bate măsura = a executa cu mâna sau cu piciorul mișcări egale și regulate, care marchează diviziunile grupurilor de note aflate în fiecare unitate delimitată de barele de măsură. 5. Unitate metrică compusă dintr-un anumit număr de silabe accentuate și neaccentuate sau (în metrica antică) dintr-un anumit număr de silabe lungi și scurte, care determină ritmul unui vers. 6. (Fil.) Categorie a dialecticii care reflectă legătura dintre cantitate și calitate, cuprinzând intervalul în limitele căruia schimbările cantitative pe care le suferă un anumit lucru sau fenomen nu duc la o transformare a calității lui. II. Fig. 1. (Mai ales la pl.) Dispoziție, procedeu, mijloc utilizat pentru realizarea unui anumit scop; hotărâre, prevedere. ◊ Măsură de siguranță = mijloc de prevenție specială, prevăzut de legea penală și folosit față de infractorii care prezintă pericol. ◊ Expr. A lua măsuri = a executa o serie de lucrări sau a duce o acțiune în vederea realizării unui anumit scop. 2. Capacitate; valoare, putere, grad. ◊ Expr. A fi în măsură (să...) = a fi în stare, a avea posibilitatea, calitatea de a face, de a realiza (ceva). A-și da măsura = a-și manifesta talentul, priceperea în realizări concrete, a arăta totalitatea resurselor de care dispune, a dovedi că este capabil să facă, să realizeze ceva. 3. Limită, punct extrem până la care se poate concepe, admite sau până la care este posibil ceva; moderație, cumpătare, înfrânare. ◊ Loc. adv. Fără (de) măsură = din cale-afară, nemăsurat, exagerat, excesiv. Peste măsură = mai mult decât trebuie, exagerat, excesiv. Cu măsură = în limite acceptabile, moderat, chibzuit. ◊ Expr. În măsura posibilului = atât cât va fi posibil. – Lat. mensura.

BINE¹ adv. (în opoziție cu rău, exprimă o apreciere prin care se pune în evidență caracterul pozitiv sau avantajos al unei acțiuni sau al unei stări) 1. În mod convenabil, plăcut, după cum își dorește cineva, după plăcerea sau pofta cuiva, spre mulțumirea cuiva. Cîtu-i lumea pe sub soare, Nu-i bine ca-n șezătoare, Că sînt fete și fecioare Și mai uiți din supărare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 414. ◊ Expr. A trăi bine = a duce o viață plăcută, ușoară, fără lipsuri, fără griji, fără necazuri. Pînă codrul frunza-și ține, Toți voinicii trăiesc bine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 289. A(-i) merge (treburile) bine = a reuși, a avea succes, noroc. Ai avut noroc în viața dumitale și ți-au mers bine treburile. SADOVEANU, N. F. 17. Nu i-a mers bine în acea zi. CREANGĂ, P. 144. A primi (pe cineva) bine = a primi (pe cineva) cu dragoste, bucuros, prietenește. Sfînta Duminică a primit-o... tot așa de bine ca și surorile sale. CREANGĂ, P. 92. A fi (sau a face, a se simți) bine sau a-i fi (sau a-i merge) bine (cu sănătatea) = a fi sănătos. Uncheșule Haralambie, am întrebat eu... spune-mi ce mai face lelița Anica?... -Face bine, mi-a răspuns el. SADOVEANU, N. F. 13. A se face (sau a face pe cineva) bine = a (se) face sănătos, a (se) însănătoși, a (se) vindeca. Se jura că într-un ceas îl va face bine. VLAHUȚĂ, O. A. 105. Se gîndea că s-ar putea face bine, și calea i s-ar limpezi. VLAHUȚĂ, N. 37. A nu-i fi bine = a fi bolnav; (familiar) a nu fi în toată firea. A-i fi cuiva bine sau a fi bine de cineva = a avea parte de liniște, de mulțumire, de bunăstare etc. El [Ștefan cel Mare] să trăiască, și Moldovei i-e bine! DELAVRANCEA, A. 10. Vai de biata țară cînd vom avea războaie între noi, și poate _și măriei-tale nu-i va fi bine. NEGRUZZI, S. 1139. (Impers.) Poruncește să-i dea drumul, că altfel nu e bine. DUMITRIU, B. F. 10. A fi (sau a trăi, a se avea), bine (cu cineva) v. avea. A-i părea (cuiva) bine v. părea. A(-i) prinde (cuiva) bine = a(-i) fi de folos, a(-i) prii. Păstreaz-o, că ți-a prinde bine la nevoie. CREANGĂ, P. 91. De-am fost răi, tu ni-i ierta, căci și răul cîteodată prinde bine la ceva. CREANGĂ, P. 275. A sta bine = a fi bogat, avut. A-i veni bine (să... ) = a găsi momentul prielnic, potrivit (să...), a-i fi la îndemînă (să...). Țin minte oamenii și, cînd le vine bine, iar încep [răscoala]. DUMITRIU, B. F. 156. După ce se luptară de credeau că a să se scufunde pămîntul subt ei, nu știu cum îi veni bine fetei împăratului, aduse paloșul cam pieziș și-i reteză capul. ISPIRESCU, L. 27. (Decît...,) mai bine să... = (decît...,) mai degrabă, prefer să... Cetește ticălosule! sau – mai bine – las’să ți-l cetesc eu! NEGRUZZI, S. I 22. Decît roabă turcilor, Mai bine hrană peștilor! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 496. Dacă (sau de)..., e bine = dacă (sau de)..., e mult, e mare lucru, poți fi mulțumit. Dacă primești jumătate din cît ceri, e bine. Bine-ai venit! formulă de salut la primirea unui musafir. Bine-ai venit, domnul inginer a nostru... l-a salutat bătrîna. SADOVEANU, N. F. 42. Orice gînd ai, împărate, și oricum vei fi sosit, Cît sîntem încă pe pace, eu îți zic: Bine-ai venit! EMINESCU, O. I 146. Bine v-am găsit! formulă de salut pe care o spune un nou venit. Bine v-am găsit, bădiță! – Bine-ai venit, frate Dănilă! CREANGĂ, P. 44. ◊ (Determinînd adjective cu care formează compuse) Toți îmi dau bună ziua respectuoși, fiindcă mă văd bine îmbrăcat. SAHIA, N. 16. Sper că vreo cîteva exemple din aceste anecdote vor fi bine primite. MARIAN, O. II 33. Fii bine încredințată că n-are să ne știe nici pămîntul. CREANGĂ, P. 171. Cît despre mine, eu rămîi tot bine încredințat că cele mai dulci mulțumiri ale vînătoarii sînt... acele care izbucnesc cu veselie printre niște buni tovarăși. ODOBESCU, S. III 19. 2. (Fiind vorba despre senzații) Plăcut, agreabil. Floarea miroase bine. ◊ (În unele construcții fixe) E bine = e vreme bună, plăcută. Nu e soare, dar e bine, Și pe rîu e numai fum. Vîntu-i liniștit acum. COȘBUC, P. I 223. 3. Comod, confortabil. Frunză, văzîndu-l cum vrea să-și ascundă oftatul, s-așeză mai bine pe prispă, își răsuci o țigară, cu simțămîntul că omul e gata să-și dezlege baierile inimii. CAMILAR, TEM. 29. ◊ (Adesea în legătură cu un supin) Casa rămîne nici fierbinte, nici rece, cum e mai bine de dormit într-însa. CREANGĂ, P. 251. 4. (Eliptic, cu sensul unei propoziții aprobative) Sînt de acord, îmi place, îmi convine. Bine, domnule. Poți pleca. DUMITRIU, B. F. 12. Vreau să mă duc... să-i spun ceva. – Bine, Ivane, du-te. CREANGĂ, P. 312. ◊ (Adesea repetat, în semn de avertisment sau de amenințare) Bine, bine! cercați voi marea cu degetul, dar ia să vedem cum i-ți da de fund? CREANGĂ, P. 260. ◊ (Uneori întărit prin «d-apoi» sau «dar», exprimînd nedumerirea, neîncrederea, uimirea) Dar bine, fiule, de unde pot eu să-ți dau un astfel de lucru? ISPIRESCU, L. 2. ◊ (Expr.) Bine de bine, exprimă aprobarea uneia din două alternative, cu o ușoară indiferență față de cealaltă. De-oi putea face ceva, bine de bine, iară de nu, mi-i crede și dumneata. CREANGĂ, P. 172. ◊ (Exprimă acceptarea numai în parte a celor spuse, cu oarecare nedumerire și îndoială față de rest) Bine, asta merge o zi, două, dar eu bag de seamă că vremea trece... VLAHUȚĂ, la TDRG. ◊ (Expr.) Ba bine că nu! = se înțelege! firește (că da)! desigur! Măi Buzilă, mi se pare că tu ești toată pricina gîlcevei...-Ba bine că nu! zise Ochilă. CREANGĂ, P. 254. Ei bine! = fie (și așa)! Ei bine, sînt vinovat, pedepsește-mă. Bine că... = noroc că (cel puțin)... Ducă-se și cobe și tot, numai bine c-am scăpat de belea! CREANGĂ, P. 68.II. 1. Cum trebuie, cum se cere. A plouat bine. ▭ Pe ce punea mîna, punea bine. DELAVRANCEA, H. T. 16. Eu mă răped în cramă s-aduc și un cofăiel de vin, ca să meargă plăcintele acestea mai bine pe gît. CREANGĂ, P. 10. Oi clătări plosca bine și-oi umplea-o cu apă. CREANGĂ, P. 204. ◊ Expr. A pune (ceva) bine = a pune la o parte pentru mai tîrziu, a pune la păstrare. (Popular) A pune bine (pe cineva) = a da gata (pe cineva). Bine- rău = mai mult sau mai puțin, după posibilități, după putință. După ce ne-am pus bine-rău gura la cale, ne-am covrigit împrejurul focului. CREANGĂ, A. 31. 2. (În legătură cu verbele cunoașterii, ale Percepției, ale distingerii, ale vorbirii, exprimă o apreciere de ordin intelectual) Conform realității, adevărului; exact, precis, corect. Tu, Iliuță, încă nu poți înțelege bine unele ca acestea. SADOVEANU, N. F. 29. Plopii! Mă cunosc ei bine, De copil. COȘBUC, P. I 261. Apoi mă mieram eu de ce vorbești așa de bine moldovenește. CREANGĂ, P. 129. Eu strig, mîndra nu m-aude. – Ba zău, bade, aud bine, Dar nu pot veni la tine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 56. ◊ Expr. A ști (prea) bine (ceva) = a) a ști (ceva) mai dinainte, a fi (deja) informat exact (despre ceva), a avea (deja) cunoștință (de... ). Știi bine că n-o să mai fure. DAVIDOGLU, M. 20. Pînă la urmă, știu bine, Doar tu mai rămîi. BENIUC, V. 67. Tu, bade, știut-ai bine Că nu-s frumoasă ca tine; Ce foc ai cătat la mine? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 271; b) a fi convins de ceva. Ți-am fost dragă, știu eu bine! COȘBUC, P. I 51. Să știu bine că... = măcar să..., chiar dacă... A vedea bine = a-și da seama (de ceva), a băga de seamă (ceva). Dar Harap-Alb vede el bine unde merge treaba... da neavînd încotro iesă mîhnit. CREANGĂ, P. 219. Vezi bine (că...) = firește, negreșit, natural. Vii cu noi?-Vezi bine (că viu)! (Că) bine zici = așa este, ai dreptate. Că bine zici, mamă; iaca, mie nu mi-a venit în cap de una ca asta. CREANGĂ, P. 87. 3. (Exprimînd o apreciere de ordin estetic) Frumos, reușit. A cînta bine. A declama bine. ▭ În zadar mi te gați bine: Mergi la joc, nu te ia nime. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 446. ◊ Expr. A-i sta (sau a-i ședea) bine = a i se potrivi. Bine-i stă mîndrei gătată Cu veșminte de la șatră, Dar mai bine i-ar ședea De-ar fi țesute de ea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 424. 4. În conformitate cu cerințele sociale, morale, profesionale etc. Asupra cîrmuirii împărăției n-am nimic să-ți zic, fiindcă tu, cu iscusința ta, știu că ai s-o duci (= conduci) bine. ISPIRESCU, L. 41. Lasă-mă, mîndruțo-n casă... – Bucuros mi te-oi lăsa, Dacă bine te-i purta. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 375. ◊ Expr. A fi bine să... = a) (adesea în sfaturi) a fi recomandabil, a fi spre binele cuiva. Nu-i bine să te pui vezeteu la cai albi. CREANGĂ, P. 107; b) (la comparativ, urmat de o negație, exprimă părerea de rău pentru un lucru întîmplat) Și fost-ar fi mai bine Ca niciodată-n viață să nu te văd pe tine! EMINESCU, O. I 92. A face bine (că...) = a proceda așa cum e (mai) potrivit, (mai) de dorit. Bine ai făcut de ți-ai luat. calul. ăsta. ISPIRESCU, L. 18. Vere, nu faci bine ceea ce faci! CREANGĂ, P. 209. Ce e bine nu e rău = nu strică să-ți iei măsurile de prevedere. Eu cred că ce-i bine nu-i rău: Dănilă face, Dănilă trebuie să desfacă! CREANGĂ, P. 46. Bine ți-a făcut! = așa-ți trebuie! ai meritat-o! III. (Cu sens întăritor) 1. De tot, de-a binelea, cum trebuie. Zmeoaica suflă ce suflă, și dacă văzu că nu poate să-i prăpădească... plesni fierea într-însa de necaz, căzu și crăpă... iară ei așteptară pînă să moară bine, apoi neguțătorul băgă degetul în gura inelului și zidul pieri. ISPIRESCU, L. 26. Codru-i jalnic ca și mine, Vara trece, toamna vine, Pică-i frunza toată bine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 192. Vorba bine nu sfîrșea Și de cale se gătea. ALECSANDRI, P. P. 23. 2. Tare mult, foarte... A surîs ca după o glumă bine izbutită. C. PETRESCU, A. 329. Se păzea și el destul de bine. ISPIRESCU, L. 18. O gvardie numeroasă de lefecii albanezi, șerbi, unguri, izgoniți pentru relele lor fapte, își aflaseră scăpare lîngă Alexandru, care, plătindu-i bine, îi avea hărăziți. NEGRUZZI, S. I 143. Mîndrulică, ochii tăi Bine seamănă cu-ai mei! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 402. ◊ (Repetat) L-au apucat și l-au îmblătit bine-bine. SBIERA, P. 289. ◊ Loc. adv. Mai bine (de... ) = mai mult (de... ). De atunci au trecut mai bine de doi ani. SAHIA, N. 48. Doi coți întocmai nu va fi fost [coada vulpii] – zise el asudînd – dar pre legea mea că era de un cot și mai bine! ODOBESCU, S. III 46. Mult și bine! = foarte mult. Dacă te-ai potrivi tu acestora, îi ținea mult și bine pe mămuca afară. CREANGĂ, P. 23. (Familiar) De bine ce... = abia că..., zadarnic. De bine ce-am venit trebuie să plec înapoi. ◊ (În legătură cu verbe care exprimă satisfacerea unei necesități trupești) A dormi bine = a dormi adînc, fără întreruperi, mult. Cînd dormea bărbatu-său mai bine, ea a luat pielea ceea de porc, de unde-o punea el, și a dat-o pe foc! CREANGĂ, P. 87. A mînca bine = a mînca mult, din lucruri bune. Și mănîncă fata la plăcinte, și mănîncă hăt bine! CREANGĂ, P. 290.

BIROCRAT, birocrați, s. m. Funcționar care acordă o importanță exagerată formalităților (administrative) în dauna fondului cauzei și a intereselor cetățenilor; formalist. Ministerul... este dator să ia măsuri pentru buna deservire a oamenilor muncii și să tragă la răspundere pe birocrați. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2721.

DEGRADARE, degradări, s. f. Acțiunea de a (se) degrada și rezultatul ei. 1. Înjosire. Ar fi o degradare pentru un ofițer să ia apărarea unui automutilat. CAMILAR, N. I 349. 2. (Mil.) Pedeapsă prin luarea gradului. Încheiam bilanțul sinistru al acestei petreceri, ca un general înfrînt și fugărit, promis degradării și exilului. CAMIL PETRESCU, U. N. 125. ♦ (Jur.) Degradare civică = pierderea drepturilor cetățenești în urma unei sentințe infamante. 3. Procesul de schimbare spre rău; decădere, deteriorare, ruinare. Capitaliștii și moșierii au ținut gospodăriile țărănești într-o stare de înapoiere tehnică ce prezenta cele mai diverse și mai tipice forme de degradare. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 185. ♦ (Tehn.) Modificarea calităților unui bun material, astfel încît acesta să fie mai puțin valoros. ♦ Micșorarea valorii agricole a unui sol, a unui teren. Orice deținători de terenuri supuse eroziunilor și degradărilor produse de ape și inundațiilor sînt obligați să ia măsuri pentru protejarea lor. B. O. 1953, 101. ♦ (Min.) Degradarea zăcămintelor = micșorarea valorii zăcămintelor (petrolifere etc.) în urma unei exploatări neraționale.

CENTRU, (I 1, 2, II 1, 2) centre, s. n., (I 3, II 3) centri, s. m. I. 1. (Geom.) Punct situat în interiorul unui cerc, la egală depărtare de toate punctele circumferinței, iar în interiorul unei sfere, la egală depărtare de toate punctele suprafeței ei. Centrul unui cerc. Centrul unei sfere. ◊ (În expr.) În centrul (unei activități, unei preocupări etc.) = pe primul plan, la loc de frunte. Învățămîntul marxist-leninist al comuniștilor trebuie să stea mereu în centrul atenției tuturor organelor de partid. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2702. Omul cu nevoile lui se află în centrul întregii politici a partidului și a statului democrat-popular. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2598. ♦ Punct de întîlnire a diagonalelor sau a axelor unei figuri. Centrul unui pătrat. Centrul unui dreptunghi. Centrul unei elipse. 2. Punct central al unei întinderi, al unui spațiu. Tibetul este așezat în centrul Asiei. ▭ Cu cît mă depărtam de centrul Europei și mă apropiam de țările d-voastră, curiozitatea mea creștea. ALECSANDRI, C. 109. Partid politic de centru = grupare caracteristică micii burghezii șovăielnice, care oscilează între partidele de dreapta și cele de stînga și care aparent se situează pe o poziție intermediară, dar de fapt este strîns legată de dreapta. ♦ Punct în mijlocul unui teren de sport, de unde se începe întrecerea la anumite jocuri sportive.3. (În expr.) Centru înaintaș = jucătorul care se află în mijlocul liniei de înaintare la anumite jocuri sportive. Mijlocaș (sau half) centru = jucătorul care se află în mijlocul liniei de mijlocași la anumite jocuri sportive.II. 1. Punct în care converg anumite forțe, în care sînt localizate anumite funcțiuni sau acte. Centru de colectare a laptelui. Centru de greutate (sau de gravitate) = punct de aplicație a rezultantei forțelor gravității care acționează asupra părților alcătuitoare ale unui corp. Centrul de gravitate al pămîntului. (Fig.) Rusia Sovietică trebuia inevitabil să devină, și într-adevăr a devenit, stegarul revoluției proletare mondiale, centrul de gravitate al forțelor revoluționare înaintate din Occident și Orient. STALIN, O. IV 255. 2. Loc unde este concentrată o activitate. Centru industrial. Centru politic. Centru de votare. Centru de documentare. Centru artistic. ▭ Ministerul Agriculturii trebuie să ia măsuri pentru lărgirea și completarea centrelor mecanice existente, precum și înființarea de noi centre mecanice care să asigure repararea și întreținerea parcului de mașini și tractoare din S.M.T. și gospodării agricole de stat. GHEORGHIU-DEJ, GOSP. AGR. 46. Să depunem toate eforturile pentru a face din cluburi puternice centre de luminare a maselor, care să contribuie din plin la formarea unui om nou, constructor conștient al socialismului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2698. Un oraș, centru de lumini și de activitate. GHICA, S. 229. ♦ (Adesea determinat prin «administrativ») Oraș mare în care se găsesc cele mai importante instituții, în care sînt concentrate organele de conducere ale raionului, ale regiunii etc., în care se desfășoară o vie activitate. București, Cluj, Iași, Timișoara etc. sînt mari centre administrative ale Republicii noastre populare. ♦ Loc în care este concentrată activitatea administrativă și comercială a unui oraș, în care sînt grupate cele mai de seamă edificii publice. Vartolomeu Diaconu salută și luă calea centrului. C. PETRESCU, A. 345. ♦ (În cadrul unui sistem de organizare administrativă) Instituție superioară, conducătoare; putere administrativă centrală (din capitală). Domnul Ghiță Samson zîmbește, căci stă foarte bine cu centrul. SADOVEANU, M. 166. 3. (În expr.) Centru nervos = grup de celule nervoase care se găsesc în encefal, în bulb sau în măduvă, la care vin excitațiile periferice și de la care pornesc excitațiile centrale.

CERCETARE, cercetări, s. f. Acțiunea de a cerceta și rezultatul ei. 1. Examinare, inspectare; control. Noaptea, prin curțile care rămîn deschise, Jap... începea cercetările. GALACTION, O. I 310. 2. Investigație științifică; studiu. V. analiză. Partidul și guvernul acordă o permanentă grijă oamenilor de știință și activității de cercetare științifică, pusă în slujba construirii socialismului. GHEORGHIU-DEJ, GOSP. AGR. 49. Cercetările științifico-tehnice prezintă o importanță deosebită și în ceea ce privește crearea unităților noi pentru diferitele ramuri ale industriei ușoare. CONTEMPORANUL S.II, 1953, nr. 360, 5/2. Instrumentele cercetărilor critice moderne sînt așa de imperfecte, încît de multe ori intuiția... face mai mult decît analiza. GHEREA, ST. CR. I 18. ◊ Institut de cercetări (științifice) = instituție unde se fac lucrări în domeniul științelor. Pentru punerea în valoare a rezultatelor obținute de institutele de cercetări științifice agricole și pentru a se asigura condiții tot mai bune desfășurării activității oamenilor de știință din domeniul științelor agricole, Ministerul Agriculturii va lua măsuri pentru înzestrarea cu cadre, mașini și laboratoare a institutelor de cercetări agricole.și a stațiunilor experimentale. GHEORGHIU-DEJ, GOSP. AGR. 49. Este o sarcină de onoare a organizațiilor de partid din institutele de cercetări științifice și din învățămîntul superior de a mobiliza oamenii de știință să lupte pentru ridicarea nivelului ideologic al muncii științifice din țara noastră. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 5, 18. 3. Anchetă, investigație, căutare de probe. Să facă cercetare la fața locuită. NEGRUZZI, S. I 226. Iar vulpea, pe atunci fiind judecătoare, îndată a luat pricina-n cercetare. DONICI, F. 79. 4. (Mil.) Acțiune prin care se procură informații despre inamic și despre terenul din zona inamicului... Patrula a pornit în cercetare. 5. (Rar) întrebare. Îl opreau din drum și-l zăpăceau cu cercetările. DELAVRANCEA, S. 216. 6. (Învechit) Vizită. Despre vizite sau cercetări [titlu]. PANN, P. V. III 3.

CHIBZUI, chibzuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A judeca cumpănind toate eventualitățile, a socoti, a se gîndi, a reflecta, a medita. A chibzuit că tu ești mai cuminte decît băiatul lui. PAS, Z. I 165. Arendașul chibzui că la despărțire trebuie să știi cu cine ai călătorit. REBREANU, R. I 14. ◊ Absol. Unii s-au învoit, alții au mai chibzuit, cum i-a minat mintea și simțirea pe fiecare! REBREANU, R. II 12. Le-au făgăduit că va chibzui... va lua măsuri... dar nu le-au zis nimic hotărîtor. ALECSANDRI, T. 1429. ◊ Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la» sau «asupra») Chibzuiește la cele ce ți-am spus. A luat o hotărîre fără să chibzuiască asupra urmărilor ei. ♦ Refl. (Rar) A se gîndi la..., a se îngriji de..., a avea grijă. El, care era deprins a gîndi la fiică-sa, acum cu atît mai mult trebuia să se chibzuiască de soarta ei. SLAVICI, N. II 25. 2. A pune ceva la cale, a plănui. Și tot șuvoiul a minat Balaurul, cu care chibzuisem să mă bat. BENIUC, V. 20. Orice fac, ce chibzuiesc, El desface și preschimbă. DAVILA, V. V. 69. Aceștia chibzuiau cu ce moarte să-l omoare. ISPIRESCU, L. 142. Așa am chibzuit treaba cu bărbatu-meu. ALECSANDRI, T. I 176. ◊ Refl. A se sfătui unul cu altul, a lua împreună o hotărîre. Amîndoi se chibzuiră ca să facă o primire frumoasă, ca unui părinte bun ce le era. ISPIRESCU, L. 277. Boierii țării... să chibzuiră a trămite o deputațiune. ODOBESCU, S. I 265. Așa se mai chibzuiră Și se găsiră Alți vînători, Mai cunoscători, Și ziseră că-i urmă de căprioară. TEODORESCU, P. P. 174. 3. (Regional) A-și da cu socoteala, a-și închipui, a presupune, a bănui. (Atestat în forma chipzui) De acolo știau merge acasă și pe nimerite, că oamenii începuseră a aprinde luminile și chipzuiau ei unde trage casa lor. RETEGANUL, P. I 44.

DEZORDINE, dezordini, s. f. 1. Lipsă de ordine, neorînduială. V. harababură. Și-n dezordine Pe jos, îți stau în cale Saci de merinde. CAMIL PETRESCU, V. 107. Dumneata ai introdus oarecare dezordine în tabieturile mele. C. PETRESCU, C. V. 155. Dionis era lungit la pămînt, părul în dezordine, ochii închiși. EMINESCU, N. 77. 2. Lipsă de organizare, de disciplină; debandadă. Jos în piață soldații se trăgeau îndărăt, în dezordine. DUMITRIU, N. 112. Libertatea... nu este anarhia, nu este dezordinea. BOLINTINEANU, O. 254. ♦ Revoltă, răscoală. Dacă se iau măsuri potrivite imediat, dezordinea se poate localiza și potoli fără consecințe grave. REBREANU, R. I 300.

CIRCUIT, circuite, s. n. 1. Ansamblu de fire și dispozitive bune conducătoare de electricitate care, împreună cu sursa curentului, formează un traseu închis pentru trecerea unui curent. Circuit de mare tensiune.Circuit telefonic, scurt circuit = accident într-un circuit electric, care se produce cînd se ating două fire conducătoare de electricitate, străbătute fiecare de un curent electric. ♦ Sistem de conducte prin care pot circula materiale lichide sau semilichide. 2. Mișcare a capitalului în trecerea lui de la forma bănească la forma productivă, pe urmă la forma marfă și iar la forma bănească. ♦ Mișcare a mărfurilor. În urma victoriilor repetate ale Rusiei asupra Turciei, elementele progresiste capitaliste din economie capătă condiții tot mai favorabile de dezvoltare, ceea ce a permis atragerea tot mai mult a Țărilor Romîne în circuitul economiei de schimb capitaliste. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 97. ♦ Proces de transformare și prelucrare a materiei prime în produse finite. Pentru asigurarea, condițiilor de igienă și salubritate în circuitul laptelui, Ministerul Sănătății a luat măsuri adecvate. 3. Distanță de străbătut pe un drum mai mult sau mai puțin circular, stabilit dinainte pentru alergări. Circuit motociclist.

CÎINE, cîini, s. m. (Și în forma regională cîne) 1. Animal mamifer carnivor, din aceeași familie cu lupul și cu vulpea, domesticit și folosit pentru pază, vînătoare etc. Cînele zvîcni înainte și prepelița sări în aer și porni sfîrîind în zbor, la înălțimea omului. SADOVEANU, O. VII 82. Se-ntoarce apoi cu ochi păgîni... «Te-or răzbuna copiii mei! – Și-acum mă taie, dacă vrei, Și-aruncă-mă la cîni!» COȘBUC, P. I 114. Mînia lui dumnezeu, ce era afară: să nu scoți cîne din casă, dar încă om! CREANGĂ, P. 143. Păcat, sărmanul, să moară ca un cîne. CREANGĂ, P. 330. În satul fără cîini, te plimbi fără băț (= unde nu te simți în primejdie, nu-ți iei măsuri de apărare). ◊ Expr. (Despre două sau mai multe persoane) A trăi ca cîine cu pisica sau a se mînca ca cîinii = a nu se înțelege de loc, a trăi în certuri, în dușmănie. A tăia frunză cîinilor (sau la cîini) = a trîndăvi, a nu lucra nimic. A trăi ca cîinele la stînă = a trăi bine. A petrece ca cîinele în car = a petrece rău. Nu e nici cîine nici ogar = n-are nici o trăsătură distinctivă. Nu-i numai un cîine scurt de coadă = mai e și altcineva sau altceva de felul celui cu care avem de-a face. Cîinele care latră nu mușcă = cel care face multă gură nu e totdeauna cel mai primejdios. Îi mănîncă cîinii din traistă v. mînca. Cîine-cîinește v. cîinește. Porc de cîine v. porc. A ieși ca cîinele din iarnă = a fi foarte slab. A da cu căciula în cîini v. căciulă. Viață de cîine = viață grea, lipsită de bucurii. ◊ (Ironic) Umblă cîinii cu covrigi (sau colaci) în coadă = e belșug. (Cu o construcție mai rară) Trăiesc de cînd cîinii purtau colaci în coadă. ALECSANDRI, T. I 358. ◊ Fig. Nume dat unui om rău, hain. Ne-ai vîndut cu mîinile legate, cîine! DAVIDOGLU, O. 111. ◊ Expr. A fi cîine = a fi rău, hain. Destinul ne-a fost cîine. TULBURE, V. R. 26. Dar, zău, doru-i mare cîne, Peste multe dealuri vine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 93. A-i fi cuiva cîine = a te purta cu cineva cu cruzime, în mod hain. 2. Compuse: cîine-de-mare = specie de pește de mare cu pielea foarte tare; cîinele-mare = numele unei constelații boreale (din care face pafte și Sirius, cea mai luminoasă stea de pe boltă); Cîinele-mic = numele unei constelații boreale, între Hydra și Orion; cîinele-babei = larva unor fluturi de noapte, sub formă de vierme mare și păros, cu un cîrlig osos la unul din capete. Cînele-babei e flocos ca un cîne și mușcă. MARIAN, INS. 277; laptele-cîinelui v. lapte. – Variantă; (Transilv., Mold.) cîne s. m.

DISCREȚIONAR, -Ă, discreționari, -e, adj. (Jur.; în statele capitaliste, numai în expr.) Puteri discreționare = puteri conferite în anumite cazuri unei autorități sau unor reprezentanți ai ei de a lua măsurile pe care le cred de cuviință în afara legii. Comitetul cu puteri discreționare al Frăției este scos din guvern. CAMIL PETRESCU, O. II 335. – Pronunțat: -ți-o-.

COMBATE, combat, vb. III. 1. Tranz. A lupta împotriva unei idei, a unor atitudini și a persoanelor care le susțin. Orice subapreciere a criticii.și autocriticii, orice încercare de sugrumare a criticii de jos trebuie combătută cu energie. GHEORGHIU-DEJ, Î. DEM. 30. Leninismul combate orice tendință de rigiditate, mecanicism și sectarism în lupta politică și învață partidele comuniste să nu renunțe la folosirea aliaților vremelnici. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2628. 2. Tranz. (Cu privire la flageluri sociale) A lua măsuri de stîrpire. Echipele sanitare combat cu succes febra tifoidă. 3. Intranz. (Franțuzism învechit) A lua parte la o luptă, a (se) lupta, a se război. Pîrcălabul leremia Golia... combătea cu o deosebită bravură alăturea cu Ion-vodă, adecă acolo unde lupta era mai crîncenă. HASDEU, I. V. 89. Ostași călări și pedestri, purtînd spade și scuturi și combătînd cu fiare sălbatice. ODOBESCU, S. II 188. Mergi de te-narmă, mergi de combate. ALECSANDRI, P. II 155.

CONSILIU, consilii, s. n. 1. Organ cu rol conducător, consultativ sau executiv pe lîngă o organizație, o instituție etc. Consiliul de conducere este organul executiv al gospodăriei colective și răspunde față de adunarea generală a membrilor pentru activitatea gospodăriei colective, precum și pentru îndeplinirea obligațiilor față de stat. STAT. GOSP. AGR. 13. Consiliul Mondial al Păcii = organ ales de Congresul popoarelor pentru pace, format din cei mai buni luptători pentru pace, care coordonează și îndrumează activitatea de luptă pentru pace în intervalul dintre congrese. Consiliu de securitate = organ al Națiunilor Unite, care are sarcina de a discuta și de a lua măsuri (bazîndu-se pe principiul unanimității) ori de cîte ori se ivește o situație care poate primejdui pacea. Consiliu de asistență economică mutuală = organ format din reprezentanți ai Uniunii Sovietice și ai țărilor de democrație populară, care are drept scop coordonarea activității economice a țărilor din lagărul democrat, pe baza ajutorului reciproc. Consiliul de asistență economică mutuală este o organizație deschisă pentru statele care vor să colaboreze în vederea dezvoltării lor economice. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 122, 8/4. Consiliu de miniștri = organ suprem executiv și de dispoziție al puterii de stat. În R.P.R. consiliu de miniștri e format din miniștri și președinții comitetelor și comisiilor de stat. ▭ Consiliu științific = organ consultativ pe lîngă un institut de cercetări științifice; (la instituțiile de învățămînt superior) adunare a șefilor de catedră, a decanilor etc., sub președinția rectorului. Consiliu pedagogic = adunare a profesorilor unei școli, în frunte cu directorul, care ia măsuri obligatorii și este răspunzătoare de bunul mers al școlii, atît din punct de vedere didactic, cît și administrativ. Consiliu de facultate = consfătuire a profesorilor șefi de catedră ai unei facultăți, sub conducerea decanului. Consiliu de familie = organ de tutelă alcătuit pe cale judecătorească din rudele unei persoane care nu se poate conduce singură (minor sau interzis), cu sarcina de a-i apăra interesele în administrarea bunurilor sale. A trebuit să renunțe la ea cînd între ei s-a ridicat zidul consiliului de familie. CARAGIALE, O. I 300. (În regimul capitalist) Consiliu de administrație = comitet (reprezentînd de obicei numai pe marii acționari) însărcinat cu conducerea unei societăți industriale sau comerciale pe acțiuni. 2. Ședință a membrilor unui astfel de organ. Aici văd zeii în consiliu... văd eroi încinși cu lauri. COȘBUC, P. II 139. 2. (Învechit) Sfat. (Atestat în forma de pl. consiliuri) Vă dau oarecare consiliuri. GHICA, A. 724. – Pl. și: (învechit) consiliuri.

CONTROL, controale, s. n. 1. Analiza permanentă sau periodică a unei activități, cu scopul de a urmări mersul ei și pentru a lua măsuri de îmbunătățire. V. verificare, supraveghere. Congresul [al XIX-lea al P.C.U.S.] a subliniat actualitatea neștirbită a învățăturii marelui Lenin, că principalul în munca organizatorică de partid este alegerea justă a oamenilor și controlul executării hotărîrilor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2562. Controlul permanent din partea organelor de partid și a conducerii universităților serale de marxism-leninistn, ședințele periodice. de analiză a conținutului ideologic al lecțiilor constituie condiția esențială pentru asigurarea unei înalte calități a propagandei marxist-leniniste. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 5, 125. Cifră de control = exponent care indică limitele cantitative ale producției. Consiliul de Miniștri aprobă cifrele de control ale planului de stat. ▭ Lucrare de control = lucrare prin care se verifică la anumite intervale cunoștințele studenților, ale elevilor etc. (Tehn.) Masă de control = masă pe care se află centralizate toate indicatoarele de control ale unei secții mecanizate dintr-o întreprindere sau ale întregii întreprinderi. Punct de control = loc fix (la intrarea într-un oraș, într-o țară etc.) unde organele autorității supraveghează îndeplinirea formalităților legale pentru trecerea pietonilor, a vehiculelor etc. Control monetar = măsuri și operații destinate să asigure buna circulație a monedelor și baterea lor în condiții legale. ♦ Supraveghere continuă (morală sau materială); stăpînire, dominație. În urma victoriei Uniunii Sovietice asupra Germaniei hitleriste, s-a adîncit și mai mult criza generală a imperialismului, care a pierdut controlul asupra țărilor din Europa răsăriteană și centrală. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 2/5. ♦ Putere de dirijare a propriilor sale gesturi și mișcări. Bolnavul și-a pierdut controlul mișcărilor. 2. Instituție însărcinată cu supravegherea unor activități. Controlul de stat ♦ Grup de persoane care supraveghează un punct de trecere. Controlul verifică biletele la intrarea în sală. 3. (Numai la pl.) Registru de evidență a personalului (și animalelor) unei unități militare. Șters din controalele armatei. – Pl. și: (1, 2) controluri.

IRESPONSABIL, -Ă, iresponsabili, -e, adj. Care este în situația de a nu putea răspunde de actele sale (v. alienat); p. ext. care este lipsit de simțul răspunderii; care săvîrșește fapte condamnabile, criminale, fără a putea răspunde de ele. Sfaturile populare au datoria... să pedepsească cu hotărîre pe sabotori și să ia măsuri împotriva acelor elemente, iresponsabile sau dușmănoase, care încalcă legalitatea populară. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 12, 104.

CUVENIT, -Ă, cuveniți, -te, adj. Corespunzător, potrivit. Guvernul a luat măsurile cuvenite. ▭ Sătenii duc pe leneș la locul cuvenit. CREANGĂ, P. 332.

CUVIINȚĂ, cuviințe, s. f. 1. Regulă de bună conduită, atitudine sau purtare cuviincioasă; politețe, decență. Copiii respectă... cuviința mesei. GALACTION, O. I 180. E atîta cuviință în ținuta ei, atîta siguranță în fraza ei limpede și curgătoare. VLAHUȚĂ, O. A. 438. ◊ Loc. adv. După cuviință = după cum se cuvine, așa cum trebuie. El le întîmpină după cuviință. ISPIRESCU, M. V. 27. ◊ Expr. A găsi (sau a crede, a socoti) de cuviință = a găsi, a crede etc. că e bine, nimerit, potrivit. M-am oprit unde am crezut de cuviință. SAHIA, U.R.S.S. 17. Mă rog, ia măsuri cum crezi de cuviință. CARAGIALE, O. VII 201. Am făcut și eu praznic... și am găsit de cuviință să te poftesc și pe d-ta, cumătre. CREANGĂ, P. 30. Tu, autor al Manualului de vînătoare, n-ai socotit de cuviință a număra și turturica printre păsările de vînat. ODOBESCU, S. III 37. A fi de cuviință = a se cuveni. Nu e de cuviință unui om... a lăuda astă... patimă. NEGRUZZI, S. I 74. Cele de cuviință = cele trebuincioase, necesare, indicate. Las’ dacă nu i-a da odihna pe nas, zise boierul în gîndul său, după ce orîndui cele de cuviință. CREANGĂ, P. 301. 2. (Franțuzism neobișnuit) Ceea ce e convenabil; conveniență. Artele folositoare și cuviințele vieții civilizate. BĂLCESCU, O. II 12.

LEGUMICOL, -Ă, legumicoli, -e, adj. Care privește (sau ține de) culturile de legume. Ministerele cu sarcini în domeniul producției legumicole, precum și comitetele executive ale sfaturilor populare sînt obligate să ia măsurile necesare în vederea producției legumicole. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2535.

MĂSURA, măsor și măsur, vb. I. I. Tranz. 1. A determina cu instrumente de măsurat valoarea unei mărimi în raport cu o unitate de măsură dată; a lua măsura. Cu compasul lumile toate măsoară. CONACHI, P. 275. Meșterii grăbea, Sferile-ntindea, Locul măsura, Șanțuri largi săpa Și mereu lucra, Zidul rădica. ALECSANDRI, P. P. 187. ◊ Expr. (Regional) Măsoară-i vorba cu îmblăciul, se spune cînd se înțelege greu sau nu se înțelege de loc ce spune cineva. Apoi na, zise Ipate. Măsură-i vorba cu îmblăciul. Balan să-ți aleagă din gură ce spui, dacă nu vorbești deslușit. CREANGĂ, P. 151. (Glumeț) A măsura pe cineva (sau a măsura cuiva ceva) pe spinare = a bate, a lovi, a trage o bătaie. Las’să-ți măsor eu boieria pe spinare cu ciubucu ista. ALECSANDRI, T. 915. Absol. ◊ I-am făgăduit că, în toată viața mea, nu voi măsura decît la drept. ȘEZ. II 161. Măsoară de două ori și taie o dată. Refl. pas. Muști de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul, În acea nemărginire ne-nvîrtim uitînd cu totul Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată. EMINESCU, O. I 132. ♦ (Neobișnuit; cu privire la pedepse, lovituri etc.) A aplica, a număra. Vouă vă pune lege, pedepse vă măsoară Cînd mîna v-o întindeți la bunuri zîmbitoare, Căci nu-i iertat nici brațul teribilei nevoi. EMINESCU, O. I 60. 2. (Mai ales determinat prin «cu ochii» sau «din ochi») A străbate, a cerceta cu privirea o distanță, un loc; a scruta. Gîngu măsură cu ochii ascunzișurile, căutînd cel mai adăpostit ungher unde să fugă. C. PETRESCU, S. 40. Sta ziua-n prag, ieșea pe stradă, Cu ochii zarea măsurînd. COȘBUC, P. I 99. Un voinic cu ochi de vultur lunga vale o măsoară. EMINESCU, O. I 83. ♦ (Cu privire la un om; determinat adesea prin «cu ochii» sau «din ochi») A privi pe cineva cu atenție; a privi disprețuitor sau amenințător; a cîntări, a aprecia, a cerceta. Hai, mai repede, că e frig! v-a îndemnat jucînd în loc, să se încălzească, măsurîndu-vă din ochi și rîzînd. PAS, Z. I 74. Mă măsoară o clipă și pe urmă îmi răspunde scurt. CAMIL PETRESCU, U. N. 406. Femeia îl măsură fără să răspundă și-i întoarse spatele. C. PETRESCU, C. V. 316. (Refl. reciproc) Balcanul și Carpatul... aprinși de dor de luptă cu ochii se măsoară. ALECSANDRI, P. A. 202. ◊ (Întărit prin «din cap pînă în picioare» sau «de sus pînă jos») Ochiul lui ager măsurase din clipa intrării pe ușă fata, din cap pînă în picioare, și rămăsese înmărmurit de frumusețea ei. CAMIL PETRESCU, O. I 267. Moșneagul se uită cu tot dinadinsul țintă la mine și mă măsură din cap pînă-n picioare. HOGAȘ, M. N. 71. Începe el a o măsura cu ochii de sus pînă jos și de jos pînă sus. CREANGĂ, P. 163. 3. A parcurge (încoace și încolo) o distanță, a străbate de la un capăt la altul un spațiu. Măsură încăperea dintr-un capăt în altul, să-și dezmorțească picioarele înțepenite în căruță. C. PETRESCU, Î. II 161. Văd apoi pe Făt-Frumosul trist, cum măsură poiana, Căci de mult iubește dînsul pe Ileana Cosînzeana. COȘBUC, P. II 138. La Picior-de-munte, pe dealuri mărunte Prin plaiuri tăcute De vînturi bătute, Urcă și scoboară Și drumul măsoară Trei turme de oi. TEODORESCU, P. P. 435. II. Fig. 1. Intranz. (Rar) A avea valoare, a prețui, a valora. Pune oarecare fanfaronadă în graba de a servi pe oricine, poate... pentru a arăta, vanitos, cît îi măsoară puterile. C. PETRESCU, C. V. 62. 2. Tranz. (Cu privire la cuvinte, sentimente, acțiuni etc.) A modera, a cumpăni, a cîntări, a înfrîna, a tempera. Clit are isteție și vorbele-și măsoară. NEGRUZZI, S. II 195. Deci patimile-ți măsoară, omule, și le slăbește. CONACHI, P. 279. ♦ (Rar, cu privire la mers, zbor etc.) A cumpăni, a regulariza. O cucuvea stîrnită din culcușul ei. lunecă pe sub streașină clopotniței și, măsurîndu-și zborul, trecu peste curtea mănăstirii, CAZABAN, V. 62. 3. Refl. reciproc. A se compara, a se întrece, a se lua la întrecere, a rivaliza, a se lupta. El fugea gonit de furtună, măsurîndu-se cu puterile ei, dar niciodată furtuna n-ar fi izbutit să-l ajungă. MIHALE, O. 170. În adevăr, ziceați zînele, noi nu ne putem măsura nici în frumusețe, nici în minte, dar nici în putere cu zîna noastră. RETEGANUL, P. II 15. Deși puțini, ostașii creștini erau însă plini de foc și de dorința de a se măsura cu dușmanul. BĂLCESCU, O. II 86. ◊ Tranz. Ești tu în stare să-ți măsori puterile cu ale mele? ALECSANDRI, T. I 444. ♦ (Rar) A se considera. Ați făcut ca să pricepem a trecutului mărime, Măsurîndu-vă de-o seamă cu-a strămoșilor nălțime. ALECSANDRI, O. 247.

MĂSURĂ, măsuri, s. f. I. 1. Valoarea unei mărimi (a unei dimensiuni, a unei greutăți etc.), determinată în raport cu o unitate dată. Era un om... de măsura mea. DELAVRANCEA, O. II 64. Cîți voinici de-a mea măsură, Toți în Moldova trecură. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 304. ◊ Loc. adj. De (sau pe) o măsură = deopotrivă, egal, la fel. Ce vis e de-o măsură cu-naltul vis al meu? ALECSANDRI, P. III 387. ◊ Loc. adv. În mare măsură = în cea mai mare parte, în bună parte, mult. Loc. prep. După (sau pe, în) măsura... = în raport cu..., proporțional cu..., potrivit cu... Leningradul a fost croit pe măsura aceluia care l-a plănuit, pe măsura lui Petru I, și pe măsura imperiului său, pe măsura poporului rus. STANCU, U.R.S.S. 112. Alții... îmbodoliți în surtuce și jachete croite nu pe măsura lor, erau foarte stîngaci. NEGRUZZI, S. I 105. Sprinteneala la dobitoace scade sau sporește pe măsura vărtutei sau a slăbiciunii. CONACHI, P. 310. ◊ Loc. conj. Pe măsură ce = cu cît. ◊ Expr. A lua (cuiva) măsură = a măsura diferite dimensiuni în vederea confecționării unor haine, ghete etc. ♦ Operație prin care se măsoară ceva; măsurare. Instrument de măsură. 2. Cantitate determinată, întindere limitată, limită. Cît despre mine, știu atîta că pierd măsura timpului, de îndată ce rămîn pe voia slobodă a pornirilor mele. HOGAȘ, M. N. 63. ◊ Fig. (Atestat în forma de pl. măsure) Acel atelagiu... era mai elegant și covîrșind măsurele obiceiului. NEGRUZZI, S. I 37. ◊ Loc. adv. Peste măsură = mai mult decît trebuie, foarte mult, din cale-afară, exagerat, excesiv. Ne așteaptă în sufragerie masa, încărcată peste măsură. SAHIA, N. 56. O chema cu privirea, ridicînd pleoapele peste măsură. BART, E. 351. Laudele lor desigur m-ar mîhni peste măsură. EMINESCU, O. I 141. ◊ Expr. În măsura posibilului = în limita posibilului, pe cît posibil. 3. Unitate convențională cu care se măsoară o dimensiune, o cantitate, un volum etc. Pe tejghea stăteau, bine rînduite, măsurile, ulcelele și paharele. SADOVEANU, O. I 362. Sistem de măsuri și greutăți = sistem de unități de măsură, care servesc la determinarea dimensiunilor, a greutăților etc. În sistemul de măsuri și greutăți, cele mai cunoscute sînt metrul și kilogramul. ◊ Loc. adv. Cu aceeași măsură = deopotrivă, la fel. Ilenuța îi răspunde voioasă, cu aceeași măsură, fără să se supere. C. PETRESCU, A. 451. ◊ Fig. Lirismul, după unii, dă măsura frumuseții în orice gen literar. IBRĂILEANU, S. 137. Dac-am putea măsura Pe cît ni-e de plină măsura, Vedea-vei ce multă mi-e ura în ziua din urmă a ta! COȘBUC, P. I 155. 3. Diviziune metrică a unei piese muzicale, scrisă la începutul portativului. Briceag se oprește să-și acordeze vioara. Holbea și Găvan atunci își îndoiesc meșteșugul ca să păstreze măsura. REBREANU, I. 12. ◊ Bară de măsură = liniuță verticală pe portativ, divizînd toată durata piesei muzicale în unități metrice egale. ◊ Expr. A bate măsura = a executa cu. mîna sau cu piciorul mișcări egale și regulate care marchează diviziunile grupurilor de note aflate în fiecare unitate delimitată de barele respective. 5. Unitate metrică compusă dintr-un anumit număr de silabe accentuate și neaccentuate sau (în metrica antică) dintr-un anumit număr de silabe lungi și scurte, care determină ritmul unui vers. De mult mă lupt cătînd în vers măsura, Ce plină e ca toamna mierea-n faguri. EMINESCU, O. IV 356. II. Fig. 1. (Mai ales la pl.) Dispoziție, mijloc, procedeu întrebuințat pentru realizarea unui anumit scop. Măsurile de îmbunătățire a muncii organizatorice de partid trebuie să contribuie la creșterea forței partidului, la întărirea și mai mare a unității rîndurilor sale. REZ. HOT. I 167. Puse mîna pe megafon pentru o măsură repede și hotărîtă. BART, S. M. 92. ♦ Expr. A lua măsuri = a împlini o serie de lucrări sau a duce o acțiune în vederea realizării unui anumit scop. Se scoală mîine dis-de-dimineață, ca să ia măsuri. – Ce măsuri? – Măsuri, ca la un asemenea eveniment. Facem, cunoscut oamenilor, explicăm, sfătuim. SADOVEANU, M. C. 138. Profetiza, ca încheiere, că o pelagră literară Va bîntui cu siguranță, de n-or lua măsuri urgente Cei responsabili de-nflorirea recoltei noilor talente. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 9. Hei, hei! Cînd aud eu de popă și de Smărăndița popii, las muștele în pace și-mi iau alte gînduri, alte măsuri: încep a mă da și la scris. CREANGĂ, A. 7. 2. Valoare, putere. Ce mai vrei cu-a tale sfaturi, Dacă știi a lor măsură? EMINESCU, O. I 198. Noi citim luptele voastre, cum privim vechea armură Ce un uriaș odată în războaie a purtat; Greutatea ei ne-apasă, trece slaba-ne măsură, Ne-ndoim dac-așa oameni întru adevăr au stat. ALEXANDRESCU, P. 134. ◊ Expr. A fi în măsură = a fi în stare, indicat, a avea posibilitatea de a face ceva, de a reuși. Și cum e elevul dumitale, ești cel mai în măsură să-mi dai un sfat din vreme. C. PETRESCU, Î. II 168. A-și da măsura = a-și manifesta talentul, priceperea în realizări concrete. Acest mare și subțire artist nu și-a dat măsura în versuri. SADOVEANU, E. 60. În aceeași măsură = deopotrivă, egal, la fel. Arhitectura sovietică și, în aceeași măsură, tehnica construcției au avut a-și spune și aci cuvîntul lor. STANCU, U.R.S.S. 127. 3. Moderație, înfrînare, cumpătare, sobrietate, rezervă. La gură Să aibă lacăt și măsură. PANN, P. V. I 3. ◊ Loc. adj. și adv. Cu măsură = chibzuit, cum se cuvine, cumpătat, cu socoteală. Tînărul Herdelea se lăuda și se înălța, firește, dar cu măsură. REBREANU, R. I 178. Fără măsură = nechibzuit, din cale-afară, fără socoteală. Mă ceartă fără măsură. DEȘLIU, M. 40. Vorbește tare și cam fără măsură. DELAVRANCEA, O. II 293. – Pl. și: (învechit) măsure.

LOCĂ s. f. Boală care atacă larvele albinelor. Ministerul Agriculturii și Silviculturii și Sfaturile populare sînt obligate să ia măsuri pentru combaterea bolilor la albine și să acorde o deosebită atenție lichidării «locei». SCÎNTEIA, 1953, nr. 2859.

LUA, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect (în mînă) spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. Băiatul luă frigarea din mîna suroru-sei. ISPIRESCU, L. 340. Moșneagul... își ia toiagul bătrînețelor în mînă. CREANGĂ, P. 80. Sameni a fi știind de unde să iei lucrul și unde să-l pui. id. ib. 152. De cînd in ai semănat, Boala-n oase mi-ai băgat; Ia, zău, coasa și-l cosește, De boală mă mîntuiește! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 457. ◊ Expr. A lua armele v. armă. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) obiectul unei discuții. Fetele atunci au luat altă vorbă. CREANGĂ, P. 209. ◊ (Urmat de determinări care arată locul unde se află sau unde se așază obiectul, instrumentul cu care se apucă etc.) I se făcu milă de biata păsărică... o luă de jos și o băgă în sîn. ISPIRESCU, U. 12. [Fata] își ia lada în spate și se întoarnă spre casa părintească cu bucurie. CREANGĂ, P. 290. El alergă după ea, o prinse și, luînd-o în coarne, o aruncă în leagănul de mătasă ce purta în spinare. ȘEZ. I 162. Dacă văzui și văzui, Îmi luai coasa din cui. ALECSANDRI, P. P. 259. ◊ Expr. A-și lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua (cuiva) vorba din gură v. gură. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a se pregăti să tragă (cu arma). A lua (pe cineva) la ochi v. ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. Intră înlăuntru și nici nu-și luă pălăria de pe cap. RETEGANUL, P. I 9. A lua pasărea din zbor = a împușca pasărea în zbor; a fi foarte bun ochitor. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de», arătînd partea de care se apucă) A apuca (pe cineva sau ceva) cu mîna. Îl lua de gît, se așeza pe genunchii lui și-l săruta. VLAHUȚĂ, O. A. 111. Atunci știu împăratul că acești copii sînt copiii lui, îi luă de după grumazi și îi sărută fierbinte. RETEGANUL, P. II 39. Își ia boii de funie și pornește cu ei spre tîrg. CREANGĂ, P. 39. ◊ Expr. A lua taurul de coarne v. taur. (Familiar) A lua purceaua de coadă = a se chercheli, a se îmbăta. A lua (pe cineva) în unghii v. unghie. (Refl.) A se lua de gît cu cineva v. gît. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie, a se bate (unul cu altul). Tot beu pînă se-mbată Și apoi se ieu de cap. ȘEZ. I 211. A se lua (cu cineva) la trîntă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. Acești nelegiuiți... îl silea să se 'ia la trîntă cu dînșii. ISPIRESCU, U. 54. Poți să te iei de mînă (cu cineva) = ai aceleași apucături rele (ca cineva). ◊ (Instrumentul acțiunii este altul decît mîna) Calul meu... mă luă cu dinții de pe la spate, de haine. ISPIRESCU, L. 303. ◊ Expr. A lua foc cu gura v. foc. A-și lua inima în dinți v. dinți. 2. A mînca sau a bea, a înghiți. Luînd împăratul și împărăteasa leacurile, s-au întors veseli la palat. ISPIRESCU, L. 2. Hai degrabă, Săftico, să luăm un ceai. ALECSANDRI, T. 88. ◊ (Precizat prin «în gură») Bucatele le-au făcut afumate, arse și sleite, de nu mai era chip să le poată lua cineva în gură. CREANGĂ, P. 292. ◊ Absol. Ne așezarăm la masă și începurăm a lua care de unde apucarăm. HOGAȘ, DR. II 31. Ajungă-te jalea mea, Mîndruțo, la cina ta; Cînd vei lua cu lingura, Să te doară inima. HODOȘ, P. P. 130. Măicuța masa mi-au pus, Iau o dată, două ori Și-am oftat de nouă ori. SEVASTOS, C. 176. ◊ Expr. A lua masa v. masă. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. Vorbele dascălului Pandele păreau rostite în vînt, potrivite cu felul său de a fi cînd o lua la măsea. PAS, Z. I 225. A lua credință v. credință. A lua aer v. aer. 3. (Cu privire la obiecte de îmbrăcăminte) A îmbrăca, a pune pe sine. Își luă pe umeri un sumăieș. SADOVEANU, B. 31. Moș Nichifor... își ia cojocul între umere. CREANGĂ, P. 114. Deși eram negata, am luat un șal și am primit-o. NEGRUZZI, S. I 50. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a începe a purta în toate zilele hainele de sărbătoare. (Familiar) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A da la o parte, a înlătura, a îndepărta. Ia-mi frîul din cap și-l pune bine, și cînd vei avea lipsă de mine, numai scutură frîul. RETEGANUL, P. II 12. Și-au luat mîna de la ochi. SBIERA, P. 96. ◊ Refl. pas. Fig. Dodată văz că mi se ia De pre simțiri neagra perdea. VĂCĂRESCU, P. 446. ◊ Expr. A-i lua (cuiva) apa de la moară v. apă. A-și lua nădejdea (de la – rar despre – cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a-și pierde nădejdea, a nu mai spera să obțină ceva. De-a veni turturica mea înainte... ie-ți nădejdea despre mine. CREANGĂ, P. 273. De corăbieri ne-am luat nădejdea. TEODORESCU, P. P. 164. Ia-ți nădejdea de la mine, Că eu nu mai știu de tine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 338. A-și lua gîndul ( de la ceva sau cineva) v. gînd. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgîndi. Vinovatul a fost el, căci după mărturisirea din parc nu și-a luat seama și nu s-a dezmeticit nici a doua zi. GALACTION, O. I 389. Se gîndea mereu să-și croiască drum pînă în grădină... Dar mereu își lua seama. REBREANU, I. 24. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a nu-și abate privirea de la ceva sau de la cineva, a nu se uita în altă parte. Eminescu îl privește lung, milos, nu-și poate lua ochii de la el. VLAHUȚĂ, O. A. 442. Oaspeții nu-și mai luau ochii de la dînsa. ISPIRESCU, L. 39. ◊ (Scopul înlăturării este de a scăpa pe cineva, de a-l elibera de ceva, de a-l liniști) Ia-l de pe capul meu. CREANGĂ, P. 66. Numai puiu cu vederea Mi-o luat toată durerea. ȘEZ. III 20. ◊ Expr. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă. (În comparații) A-i lua cuiva (o suferință) cu mîna = a ajuta pe cineva care suferă, făcînd să-i treacă imediat suferința. Se șterse o dată [cu năframa] și îndată-i trecu osteneala, ca și cum ai fi luat-o cu mîna. BOTA, P. 98. Parcă-ți ia cu mîna aleanul de la inimă. ȘEZ. III 108. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se zice cînd cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A face să nu mai fie în locul unde a fost, a scoate ceva din locul în care se află; a smulge, a desprinde. Copilul luă un bumb de argint de pe cămașă și-i zise babei: Na, mămucă! RETEGANUL, P. II 38. Făt-Frumos îi luă un picior cu săgeata. ISPIRESCU, L. 5. Umbli după cai morți să le iei potcoavele. CREANGĂ, P. 194. ♦ Refl. (Rar) A înceta de a mai exista, a dispărea. Iarna nu s-a mai luat. SADOVEANU, P. S. 12. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. Cînd a vrut fata să puie mîna pe pahar și să ieie apă... apa din fîntînă într-o clipă a secat. CREANGĂ, P. 293. Ea luă o mînă de lacrimi din baie. EMINESCU, N. 28. Apă-n donițe lua Și-ndărăt că se uita. BIBICESCU, P. P. 264. ◊ Expr. A lua (cuiva) sînge = a lăsa cuiva sînge, v. lăsa. 3. A deposeda (pe cineva) de un lucru (fără intenția de a și-l însuși), a lipsi (pe cineva) de ceva, a priva de un bun, de un drept, de o favoare. I-a luat permisul de circulație. (Fig.) În fața vijeliei țîșneau peste mare rafale de vînt; îi luau luciul ca și cum cineva ar fi aruncat pumni de nisip peste o oglindă. DUMITRIU, P. F. 15. ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura pe cineva de la un post de răspundere (în special de la comanda unei unități militare). A-i lua (cuiva) mințile v. minte. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire. Un pat cu totul și cu totul de aur, împodobit cu pietre de rubin, smarand și diamant cît pumnul de mari, care străluceau de-ți lua ochii. POPESCU, B. III 70. Pe țol, toarnă o movilă de galbeni, cari străluceau la soare de-ți luau ochii. CREANGĂ, P. 69. A-i lua (cuiva) auzul v. auz. A-i lua (cuiva) piuitul v. piuit. A-i lua (cuiva) viața (sau zilele) = a omorî, a ucide. O să-ți iau zilele Ca să-ți lași Copilele Și să-ți faci Nepoatele Să-ți plîngă păcatele. TEODORESCU, P. P. 598. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. Am descoperit cabina aceea în care cu o săptămînă înainte o femeie își luase zilele. C. PETRESCU, S. 5. ♦ (În superstiții; complementul indică o parte a corpului) A face să paralizeze, să damblagească; a poci. Ielele i-au luat gura și picioarele. CREANGĂ, P. 15. Vro vrajă știe... Ori vro mînă-ți ia, ori glasul. CONTEMPORANUL, III 887. III. 1. A-și însuși ceea ce se cuvine, a pune stăpînire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. Luînd de zestre niște mere de aur... le răsădise. ISPIRESCU, U. 59. Mai bine ia-ți bănișorii și caută-ți de nevoi. CREANGĂ, P. 49. Mergi să-ți iei dreapta răsplată. ALECSANDRI, P. I 198. Veseli acum așteptăm Drept osteneală ospăț să luăm. TEODORESCU, P. P. 140. ◊ (Complementul e un abstract) D-acolo au luat cărturarii vorba. ISPIRESCU, U. 84. 2. A(-și) face rost de ceva, a(-și) procura ceva; a găsi (pe cineva sau ceva). De unde era să le iei... toate aceste, să fi fost în locul lui Robinson? DRĂGHICI, R. 45. Cinstite vornice de casă... Cînd te vom căuta Să n-avem de unde te lua! TEODORESCU, P. P. 180. (Absol.) A început a cotrobăi prin chilna căruței, să găsească niște frînghie, dar de unde să iei, dacă n-ai pus? CREANGĂ, P. 125. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se zice despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte, unde se știa că poate fi găsit. (Familiar) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți putea aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. ♦ A se împovăra (cu ceva neplăcut). Cîte păsărele zboară Toate zic: Bade, te-nsoară! Numai biata rîndunea Ea din gură-așa zicea: Bade, nu-ți lua belea! ȘEZ. I 103. Ce să-mi iau pe cap necaz? SEVASTOS, C. 119. 3. A cumpăra. Gătită... cu flori de cutie, luate din Tîrgu-Jiu. MACEDONSKI, O. III 137. Fetei moșului nu-i lua nimic, pentru că nu vrea baba să lese pe moșneag să-i cumpere și ei cîte ceva. SBIERA, P. 211. A plecat... mergînd iar marfă să ia Din alte țări depărtate. PANN, P. V. II 59. ◊ Fig. Dracul negru te-o știut Că ai gură de vîndut, Că și eu mi-aș fi luat Pe vreo zi de secerat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 368. 4. A încasa o sumă de bani. ♦ A sechestra, a popri, a confisca. Boii-n rît și eu la mîndra, Vin jurații să-mi ia țundra. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 370. ◊ Expr. A-i lua (cuiva) și cămașa de pe el v. cămașă. A-i lua (cuiva) și cenușa din vatră v. cenușă. 5. A-și însuși un lucru străin; a fura. Vi-l pot lua și cu puterea, dar nu voi. RETEGANUL, P. I 15. [Hoțul] luase ce luase, dară tot mai rămăsese. ISPIRESCU, L. 74. ◊ (Urmat de un partitiv) Mai rar om care să poată lua dintr-însele. CREANGĂ, P. 211. ◊ Absol. Trage podul, măi podar, Să trec la ăl cîrciumar... Că e putred de bogat Și să-i iau nu e păcat. TEODORESCU, P. P. 293. ◊ Expr. A lua (ceva) cu japca (sau cu hapca) v. japcă, hapcă. A lua (cuiva) pîinea de la gură v. pîine. 6. A cuceri (cu asalt), a cuprinde (o țară, o cetate); a ocupa. Căpitanul Fărcășanul luă Nicopolea. ISPIRESCU, M. V. 32. ♦ (Urmat de determinări modale) A ataca (pe dușman). Trecu Dunărea... spre a lua pe Mihai de pe la spate. ISPIRESCU, M. V. 21. De la spate să-i luăm, Să-i batem, să-i ciopățim, țeara să o izbăvim. TEODORESCU, P. P. 479. ♦ (Urmat de determinări arătînd instrumentul) A sări asupra cuiva pentru a-l bate, a-l lovi, a-l goni. Dar păcatul l-ai vedea Cînd te-o lua cu palița Și te-o trece ulița. BIBICESCU, P. P. 194. Fugi, cucule, de-acole, Că te-oi lua C-o nuie. SEVASTOS, C. 25. 7. A angaja (o persoană), a folosi (un obiect) pentru un timp determinat, contra plată. V. închiria. A lua trenul, vaporul, tramvaiul. ▭ De ce te scumpești... și nu-ți iei o slugă vrednică, ca să-ți fie mînă de ajutor la drum? CREANGĂ, P. 2O1. Luai un fiacru și vizitai orașul. NEGRUZZI, S. I 67. Ia-ți, bădiță, cal cu plată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 105. ◊ (Urmat de un complement care arată destinația) Să mă iei la tine-argat. TEODORESCU, P. P. 209. ◊ Refl. pas. Acei 1000 pușcași se luau din tot locul unde tăbăra armia. BĂLCESCU, O. II 67. ◊ Expr. (Reflectînd relațiile de exploatare din trecut) A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) în serviciu fără salariu, în schimbul promisiunii de a-l căpătui. Se găsea acuma luat pe procopseală de frate-său. CARAGIALE, N. S. 94. ♦ (Mai ales determinat prin «la joc», «la dans») A invita pe cineva să joace, să danseze împreună. Ar fi luat-o și alții la joc, dar le era frică de Simion. DUMITRIU, P. F. 56. Mergi la joc, nu te ia nime. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 448. ♦ A primi pe cineva la sine, a contracta o legătură de rudenie cu cineva. Era copilul acela pe care-l luasem de pe ulițe. RETEGANUL, P. V 83. Mulți trăgeau nădejdea să-l ieie de ginere. CREANGĂ, P. 142. ◊ Expr. A lua de suflet v. suflet. ♦ A se căsători (cu cineva). Fă cunoștință cu fata: n-o lua numai pe auzite. NEGRUZZI, S. I 251. ◊ Refl. reciproc. Uite ce, noi tot sîntem singuri, și unul și altul... N-ar fi bine să ne luăm amîndoi.? DUNĂREANU, CH. 78. Cînd cu baba m-am luat Opt ibovnice-au oftat. CREANGĂ, P. 108. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). A-și lua un angajament. ▭ Luai grija casei mele. TEODORESCU, P. P. 271. ◊ Expr. A lua atitudine v. atitudine. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei acțiuni (militare); a prelua o comandă. A lua în considerație v. considerație. A lua ceva asupra sa v. asupra. A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumîndu-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva, a se considera ca avînd anumite obligații. A lua apărarea cuiva v. apărare. (Refl., de obicei reciproc) A se lua la sfadă (sau la ceartă, la luptă) = a porni cearta, lupta. Slujitorii s-au fost luat la sfadă. NEGRUZZI, S. I 157. Și te iei cu toți la ceartă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 446. A se lua la întrecere v. întrecere. (Învechit) A se lua la prinsoare = a se prinde rămășag. Oamenii se luau la prinsoare că nici în cer nu se găsea o mai mare frumusețe. ISPIRESCU, L. 39. 9. (Rar) A dobîndi ceva (în urma unei solicitări, cereri, stăruințe); a obține. Lăpușneanu... fugind la Constantinopol, izbutise a lua oști turcești. NEGRUZZI, S. I 137. Veverița cinste mare De la leu a dobîndit. Ș-a luat făgăduință Că, din dările ce vin, Îi va da... Un car de alune. DONICI, F. 42. ♦ A accepta. [Împărăteasa] s-a înduplecat a lua cererea împăratului și mîine le este nunta. ISPIRESCU, L. 110. 10. (Cu privire la boli contagioase) A contracta. Să nu zici astăzi sau mîne C-ai luat boală de la mine. BIBICESCU, P. P. 39. ◊ Refl. pas. Scarlatina se ia. ▭ Dar nu se ia? – De loc, n-ai nici o grijă. CARAGIALE, S. N. 18. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se dezlipi, a se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). S-a luat pe haină vopseaua de pe ușă. 11. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. Cît ia butoiul acesta? ◊ Fig. S-a arat... Cît îți luau vederile. TEODORESCU, P. P. 154. ◊ Expr. A striga (sau a țipa, a se văita etc.) cît îl ia gura v. gură. 12. (În locuțiuni verbale) A lua (cuiva) măsura (sau măsuri) = a fixa, prin măsurători exacte, dimensiunile necesare pentru a confecționa ceva. Croitorul mi-a luat măsuri pentru haină. ▭ A lua cu împrumut = a împrumuta. A lua cu chirie = a închiria. Dragostea nu e moșie, ca să mi-o iei cu chirie. ȘEZ. I 112. A lua în arendă = a arenda. A lua în parte v. parte. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. Romînii, luînd pildă de la domnul lor, nesocotiră osteneala. ISPIRESCU, M. V. 24. A lua obiceiul, năravul = a se obișnui să... Luase obicei... a-și coase mînicile contășului. CREANGĂ, A. 103. Am luat năravul tău. HODOȘ, P. P. 151. A(-și) lua îndrăzneala = a îndrăzni. A-și lua libertatea v. libertate. A-și lua aere v. aer. A lua loc = a se așeza (I 1) (pe un scaun, pe o bancă). Ia loc, te rog. C. PETRESCU, Î. I 13. Abia luă loc pe bancă, și duba porni. SAHIA, N. 84. A lua (pasaje sau idei) dintr-un, autor = a reproduce, într-o scriere sau într-o expunere proprie, idei extrase din alt autor (indicînd sursa sau însușindu-ți pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. Statul de democrație populară ca formă a dictaturii proletariatului a luat ființă în urma transformărilor revoluționare din țara noastră, pe baza sfărîmării vechiului stat burghezo- moșieresc. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 6, 97. A lua cuvîntul (sau, învechit, cuvînt) = a vorbi (în special în public). La o întrunire publică... în ajunul alegerilor, Piscupescu a luat cuvîntul. VLAHUȚĂ, O. A. 222. Atunci Petre ia cuvînt: Așa-i rîndul pe pămînt. ALECSANDRI, P. II 107. A lua sfîrșit = a se termina. A lua lecții v. lecție (1). A lua înfățișarea, aspectul etc. = a părea, a da impresia de... Dascălul acesta, lua în ochii mei un chip măreț. NEGRUZZI, S. I 6. A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. Strămoșescul său palat luă o nouă formă. NEGRUZZI, S. I 72. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua cunoștință (de ceva) v. cunoștință. A lua notă v. notă. A lua note v. notă. A lua aminte v. aminte. A lua seama v. seamă. (Mai ales în limbajul școlarilor) A lua o notă bună (sau rea) = a căpăta o notă (bună sau rea). (Mai ales despre ambarcații) A lua apă = a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. Partea mai de jos a corăbiei... începusă a lua apă. DRĂGHICI, R. 10. A lua foc = a se aprinde. Casa a luat foc. (Învechit) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare etc.). De cînd s-au pornit, n-am luat nici o scrisoare de la dînsa. DACIA LIT. I 281. (Intranz., despre o femeie) A lua în pîntece = a rămîne însărcinată. Nu trecu mult după asta, și împărăteasa simți că a fost luat în pîntece. ISPIRESCU, L. 245. IV. A duce cu sine. Cu voi vin florile-n cîmpie Și nopțile cu poezie Și vînturi line, calde ploi Și veselie! Voi toate le luați cu voi Și iar le-aduceți înapoi! COȘBUC, P. I 91. Șezi aici, pînă despre ziuă, că am să vin tot eu să te iau. CREANGĂ, P. 97. Merge mirele cu nuntașii să ia mireasa. ȘEZ. I 33. ◊ Fig. Eu mă duc, mîndră, la Blaj, Și-ți iau și doruțul tău, Dar nu ți-l voi ținea rău. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 112. Primăvara-i mama noastră Că-i și caldă și geroasă, Ia omătul de pe coastă. ȘEZ. II 199. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el sau ce să lase în urmă. A-și lua tălpășița (sau catrafusele) = a părăsi repede un loc în care prezența sa nu este dorită; a o șterge. Hai, gata ești? Ia-ți tălpășița! CREANGĂ, P. 147. Ba mai bine-ți caută de nevoi și-ți ie tălpășița pînă nu vine neneaca ca să te deie de urechi afară. ALECSANDRI, T. I 38. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut pentru satisfacerea serviciului militar. A lua (pe cineva) pe sus = a duce (pe cineva) cu sine fără voie, cu forța. A lua (pe cineva) moartea = a muri. Moartea nu vine cînd o chemi, ci te ia cînd nu te temi. A lua (pe cineva) dumnezeu (sau, peiorativ, dracul, naiba) = a muri. Apoi, dacă i-ar fi luat dumnezeu, ce mi-ar fi? D-apoi așa? CREANGĂ, P. 31. (În imprecații) Ba nu vin, taică. Și nici dumneata să nu-l ajuți, să-l ia dracul mai bine. DUMITRIU, N. 202. Harnică-i nevastă-mea, Harnică, dracu s-o ia! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 45. Naiba să te ia, crîșmar! id. ib. 388. A-l lua (pe cineva) dracul (sau mama dracului, toți dracii, naiba), se spune cînd cineva este într-o situație critică, la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare, a unei senzații prea puternice etc.). Eram mînios de mă luau toți dracii. CONTEMPORANUL, III 825. ♦ (Despre vehicule) A transporta pe cineva. M-a luat un camion pînă la destinație. ♦ A aduce una sau mai multe persoane în jurul său cu rolul de însoțitori. Împăratul și împărăteasa... luînd cu dînșii vro cîțiva boieri mari, ostași și slujitori... s-au dus la unchiaș acasă. ISPIRESCU, L. 1. Harap-Alb, luîndu-și oamenii săi, încalecă și el. CREANGĂ, P. 274. ♦ (Despre forțe ale naturii) A ridica ceva din locul în care se găsește și a duce cu sine. Vede o undă mare apropiindu-se de el și luîndu-l ca pe o peană. RETEGANUL, P. III 5. [Cucul] căzu... ca și cînd vijelia l-ar fi luat și l-ar fi aruncat acolo. ISPIRESCU, U. 12. V. A trata pe cineva într-un anumit fel. Boieriul, luîndu-i înainte cu glume, a înghițit gălușca și a tăcut molcum. CREANGĂ, A. 167. ◊ Expr. A lua (pe cineva sau a o lua) cu binele (sau cu binișorul, cu frumosul, cu încetișorul etc.) = a se arăta blajin (față de cineva), a trata (pe cineva) cu menajamente. Și de m-ar fi izgonit... tot n-aș fi rămas așa de umilit în fața ei, ca atunci cînd m-a luat cu binișorul. CREANGĂ, A. 70. Pe dumneavoastră vă rugăm Să ne luați încet, încetișor. TEODORESCU, P. P. 177. A lua (pe cineva) cu răul = a trata (pe cineva) cu asprime, a se purta (cu cineva) rău. A lua pe cineva cu măgulele (sau, refl., a se lua pe lîngă cineva cu binele) = a măguli, a linguși pe cineva pentru a-i cîștiga bunăvoința. Începu s-o lingușească... și să se ia cu binele pe lîngă dînsa. ISPIRESCU, L. 47. Calul îi iese înainte... și o ia cu măgulele. CREANGĂ, P. 273. A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în rîs, în zeflemea, peste picior, la vale, în balon etc.) = a rîde de cineva sau de ceva, a-l ironiza, a-și bate joc. Ceilalți rîdeau, luîndu-l peste picior. CAMILAR, N. I 31. Pe urmă, băieții nu l-au mai luat în rîs. PAS, Z. I 71. Autorul ia la vale unele idei ce ne sînt scumpe și pe care trebuie să le apărăm. GHEREA, ST. CR. II 57. A lua (pe cineva) la (sau în) tărbacă v. tărbacă. A lua (pe cineva) cu huideo v. huideo. A lua (pe cineva) cu amenințări = a-l amenința. A lua (pe cineva) la rost (sau la socoteală, la trei parale, la trei (păzește), la refec, în răspăr, din (sau de) scurt, repede) = a fi aspru cu cineva, a cere cuiva socoteală de faptele sale, a-l sili să se justifice; a-i face mustrări. Surorile erau gîlcevitoare și-i numărau gologanii... și-l luau de scurt cînd îl cinsteau oamenii la cîrciumă. PAS, Z. I 225. D. Iordan Hagi Iordan se credea în drept să-l ia la rost fiindcă înstrăinează acțiuni fără nici o socoteală. C. PETRESCU, A. 399. A lua (pe cineva) pe (sau de) departe = a începe cu cineva o discuție prin ocoluri, prin aluzii îndepărtate, cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. A lua (pe cineva) cu nepusă masă = a surprinde (pe cineva) nepregătit. A lua (pe cineva) de sus v. sus. Nu mă lua așa = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A lua (pe cineva) la sigur v. sigur. ♦ A judeca un lucru într-un anumit fel, a avea un fel anumit de a privi lucrurile. Nu le mai lua toate în tragic. ▭ Cînta, juca și lua viața ușor. DUMITRIU, P. F. 57. ◊ Expr. A o lua de bună (sau de bani buni) = a considera că este așa cum se spune, cum pare. A lua (ceva) de nimic (sau de nimic lucru) = a socoti că ceva nu are destulă însemnătate, a nu lua în serios. Apoi de nimic lucru iei tu că am pierdut inelul? ISPIRESCU, L. 107. Dumneta mă mustrezi că am luat de nimica tulburarea dumitale la scrisoarea pîrîtoare ce au trimis domnul Hufeland. KOGĂLNICEANU, S. 122. A lua (ceva) în (sau, regional, a) nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun sau rău, a vedea cu ochi buni sau răi. (Absol.) Să nu luați în nume de rău cînd mă veți auzi. ISPIRESCU, U. 2. A lua (ceva) în glumă v. glumă. A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda (cu altcineva sau cu altceva). Sfiala lui o luă drept dovada statorniciei. NEGRUZZI, S. I 25. Nimenea nu-l cunoștea, Tot de mocan Îl lua, Tot cioban Îl socotea. TEODORESCU, P. P. 476. A lua lucrurile (așa) cum sînt = a se împăca cu situația, a fi realist. VI. A începe, a apuca, a porni să... De vedea și iar vedea, Se gîndea, se socotea Ce să facă, cum s-o ia. TEODORESCU, P. P. 688. ◊ (Urmat de un supin sau de un infinitiv) Și ai luat a te da cu capul de vatră. SEVASTOS, N. 130. Și mă ia la cercetat. ȘEZ. III 61. Ciocoiul își face plată Și mă ia la schingiuit Că nimic nu i-am cosit. ALECSANDRI, P. P. 259. ◊ Fig. A luat-o-n spovedit. HODOȘ, P. P. 177. ◊ Refl. S-au luat ei iarăși la cercat drumul. SBIERA, P. 68. Cu oștile s-a luat la vînat. SEVASTOS, N. 105. ◊ (Popular, legat prin conj. «și» de verbe la moduri personale) S-au luat și s-au suit pe un copaci de frica fierelor. SBIERA, P. 34. Se ia și se întoarnă singură acasă. CREANGĂ, P. 225. Dar Gruia de bucurat Se lua și-o săruta. BIBICESCU, P. P. 311. ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde, a învălui (pe cineva). M-a luat groaza cînd am trecut pe lîngă lan și l-am văzut cîtu-i de mare. CREANGĂ, P. 157. Pe bieții cîntăreți îi luase gîndurile. ȘEZ. II 67. Mereu mă iau la fiori, Din tălpi pînă-n susuori, Într-un ceas de nouă ori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 91. ◊ Impers. Te ia cu frig fără să vrei și întorci capul. BASSARABESCU, V. 29. Bătrînul a ieșit din pătură și-i e cald și îl ia cu fiori. DELAVRANCEA, H. T. 36. ◊ (În imprecații) Lua-te-ar boalele! lua-te-ar ciuma! iar te-ai îmbătat? DUNĂREANU, CH. 73. ◊ Expr. A-l lua (pe cineva) ceva înainte = a fi cuprins, copleșit de... Le-a trece lor zburdăciunea cînd or fi mai mari și i-or lua grijile înainte. CREANGĂ, A. 38. (Cu inversarea construcției) A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva, (sau de ceva), a ști de frică. (Refl.) A se lua de gînduri = a se îngrijora. A început a se cam lua și el de gînduri de năzdrăvăniile lui. CREANGĂ, P. 323. VII. 1. (Construit de obicei cu pronumele «o», cu valoare neutră) A pleca, a porni, a purcede. O lua încet de-a lungul cheiului, cu spinarea încovoiată, cu genunchii îndoiți. BART, S. M. 60. Eu des-de-diminicioară o luam de-a lungul pîrîului, după mlădițe de răchită. PĂUN-PINCIO, P. 104. Se hotărî și el a se duce acasă... și o luă la drum. ISPIRESCU, L. 212. ◊ Expr. A o lua din loc = a porni la drum, a pleca repede; fig. a se repezi (cu fapta, cu vorba). Haide, ia-o din loc! îi spuse. PAS, Z. IV 257. Ai luat-o prea din loc și nu trebuie așa, că tu ai sînge iute. STĂNOIU, C. I. 180. (Regional) A o lua în porneală = a porni la păscut. Cerbul... o luă în porneală și nu mai da pe la izvor iar pînă a doua zi. CREANGĂ, P. 224. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). Hai, Oarță! Ia-o înainte. Oarță plecă. C. PETRESCU, R. DR. 50. Dolfa... Înainte c-o lua Și pe Costea că-l ducea. TEODORESCU, P. P. 511. A o lua înainte (cu ceva) = a da semnalul, a începe. Bocăneț o luă înainte cu rîsul și rîseră și ceilalți. C. PETRESCU, Î. II 12. A i-o lua (cuiva) (rar a-l lua pe cineva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva), a sosi sau a face ceva înaintea altuia. Cît pe ce, cît pe ce să nu-l ieie carul înainte. CREANGĂ, P. 41. A-l lua pe cineva gura pe dinainte v. gură. A o lua la picior = a pleca repede. O luă la picior chinuit de arșița crîncenă a gîtlejului. DUMITRIU, N. 232. O luară iute la picior. ISPIRESCU, L. 25. O luai la picior pîn crîng. GORJAN, H. I 107. A o lua la sănătoasa v. sănătos. A o lua razna v. razna. A-și lua zborul = a porni în zbor, a zbura; fig. a se depărta foarte repede, a fugi. Murgu-și lua zborul în liniște deplină Prin codrii fără drumuri și fără de lumină. ALECSANDRI, O. 207. A lua (pe cineva) la (rar în) goană v. goană. A lua fuga (sau a o lua la fugă, la goană sau, mai rar, într-o fugă; refl. a se lua la fugă) = a porni în fugă, în goană. La repezeală își puse o broboadă pe cap și o luă la goană pe cheu după vapor. BART, E. 234. Luntrașul... o ia tot într-o fugă din casă. RETEGANUL, P. IV 75. Se luă la fugă după dînșii. SBIERA, P. 269. (Despre animale de tracțiune) A lua vînt = a porni razna, scăpînd de sub controlul conducătorului. (Refl.) A se lua în goană cu cineva = a se lua la întrecere din fugă cu cineva. Avea... o fată slujitoare care se lua în goană cu ogarii. ISPIRESCU, L. 323. A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni (și a merge) în urma cuiva (sau a ceva), a se ține de... Petrache... năvăli în crîșmă. Părintele Ștefan se luă după el. SADOVEANU, la TDRG. Cum îl vede trecînd, se ia după el și-l apucă de haină. BASSARABESCU, V. 47. Se ia după moșneag și cît colea mergea în urma lui. CREANGĂ, P. 82; b) a porni împreună cu cineva, însoțindu-l la drum; a se alătura cuiva, a se întovărăși cu cineva. Flămînzilă... se ia după Harap-Alb și pornesc tustrei înainte. CREANGĂ, P. 241; c) a fugi după cineva (pentru a-l ajunge, a-l goni, a-l prinde); a urmări, a alunga, a fugări. După vînător se luase un alt porc și mai năprasnic. ISPIRESCU, L. 140. Cînele începe a alerga prin pădure și se ia după un ied sălbatec. NEGRUZZI, S. I 59; d) a porni undeva, orientîndu-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva, a se conforma, a asculta de..., a ține seamă de... A se lua după aparențe. A se lua după gustul cuiva. ▭ Voi, fetele, niciodată să nu vorbiți singure noaptea cu flăcăii, nici să vă luați după dînșii, că iată ce pățiți. SBIERA, P. 314. O povățui să se ia după drumul robilor. ISPIRESCU, L. 58. Moșneagul... se ia după gura babei. CREANGĂ, P. 63. A se lua cu cineva = a) a pleca la drum împreună (sau în același timp) cu cineva. Gerilă atunci Se ia cu Harap-Alb și pornesc împreună. CREANGĂ, O. A. 247. Domnul oștile lăsa, Cu ciobanul se lua. ALECSANDRI, P. P. 208; b) a se întovărăși cu cineva, a se înhăita. S-a luat cu niște derbedei. C. PETRESCU, C. V. 228. Așa pățești dacă te iei cu niște bicisnici. CREANGĂ, P. 252. Spune-mi cu cine te iei (variantă: te aduni), ca să-ți spun cine ești. A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva sau cu ceva și a uita de o grijă, de o preocupare (supărătoare). La răzbel, că acolo, dacă nu mori, poate să te mai iei și mai uiți. POPA, V. 339. Toate ca toate, dar urîtul îi venea de hac. În zile de lucru, calea-valea, se lua cu treaba și uita de urît. CREANGĂ, P. 140. Ziua ca ziua... mă mai ieu cu caprele, dar noaptea... toate stihiile năpădesc pe mine. ALECSANDRI, T. 616. Eu m-am luat cu alți mușterii, iar voi atunce ați fugit. ȘEZ. II 117. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitînd de treburi; a se întinde la vorbă. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare, a apuca sau a merge pe un anumit drum. Bricul Mircea... ieșind în larg, va lua drumul spre Kersonez. BART, S. M. 13. Luarăm o cale ce nu era a Brașovului, vizitiul nostru ne spuse... că am luat drumul Giurgiului. BOLINTINEANU, O. 263. ◊ Intranz. (Învechit) O caleașcă... făcînd la stînga, luă la deal. NEGRUZZI, S. I 16. ♦ (Despre căi de comunicație și despre ape curgătoare) A-și schimba direcția, a coti spre... Drumul o ia la dreapta. 2. (În anumite construcții) A merge, a străbate, a parcurge. O, calul meu! Tu, fala mea... Cum iei pămîntul în galop. COȘBUC, P. I 112. Luînd de-a lung pămîntul, merg spre împărăție. CREANGĂ, P. 236. Și-și ia drumul d-a lungul, Țările cu de-amănuntul. BIBICESCU, P. P. 133. ◊ Expr. A(-și) lua cîmpii = a pleca orbește, fără a ști încotro (de desperare, de durere, de mînie); a ajunge la desperare, a-și lua lumea în cap. Lucrau numai calfele, fără flăcăul care își luase cîmpii. PAS, Z. I 160. Of! saracan de mine! Că-mi vine să țip și să ieu cîmpii! Mult oi să mai stau în drum? ALECSANDRI, T. I 113. A(-și) lua lumea în cap v. cap. – Forme gramaticale: prez. ind. iau (regional ieu), iei (regional iai), ia, luăm, luați, iau (regional ieu); prez. conj. pers. 3: să ia (regional să iaie (NEGRUZZI, S. I 232) și să ieie).

LUNGAN, -Ă, lungani, -e, s. m. și f. Persoană foarte înaltă și slabă, deșirată. Singurul om de acolo îndreptățit să ia măsuri într-o asemenea împrejurare era un lungan smolit. GALAN, B. I 19. Privi furiș înspre spatele lunganului din fața noastră. SADOVEANU, P. S. 29. Un lungan, coborînd prispa unei cîrciumi, căzu grămadă și nu se mai sculă. M. I. CARAGIALE, C. 9.

LUP, lupi, s. m. 1. Mamifer sălbatic, carnivor, care seamănă cu un cîine, dar are capul ceva mai mare, botul și urechile mai ascuțite și coada mai stufoasă (Canis lupus). Dintr-o dată s-au sculat cu mînie scroafele asupra lupului, clefăind și pălindu-l cu sfîrlele. SADOVEANU, B. 103. Argatul... a murit sărmanul mușcat de un lup turbat. HOGAȘ, DR. II 46. Și deodată-n urmă-le văzură că se ridică o pădure, neagră, deasă, mare, înfiorată... de un urlet flămînd de lupi. EMINESCU, N. 23. Ochii bancherului se înflăcărară; ai fi zis că e un lup flămînd ce vede o pradă. BOLINTINEANU, O. 393. ◊ (În proverbe și zicători) Pe ciobanul fără cîine Lupii-l lasă fără pîine (= cel care nu-și ia măsuri de prevedere păgubește). Lup îmbrăcat în piele de oaie (sau lup în pielea oii), se spune despre un om șiret, rău, care se preface că e bun și cu vorbe mieroase caută să-și ajungă scopul. Lupul mănîncă și din oile numărate v. numărat. Lupul, cu slugi rămîne flămînd (= cine nu se servește singur rămîne păgubit). Ori îi urla ca lupul, ori îi cînta ca cucul (= tot una este). A intrat lupu-n coșar (= păzește-te de hoț). Vorbești de lup și lupul la ușă, se spune atunci cînd, pomenind numele cuiva, acesta tocmai sosește. A da oile în paza lupului (= a lăsa pe cineva la discreția unui dușman al lui). Lupul își schimbă părul, dar năravul ba (= deprinderile rele și învechite nu se schimbă ușor). ◊ Loc. adv. De cînd cu lupii albi v. alb. ◊ Expr. A trăi ca lupul în pădure = a trăi la largul său. A avea urechi de lup = a auzi bine. A închide lupul în stînă = a avea dușmani în casă. A înghiți (sau a mînca) ca (sau cît) lupul = a înghiți sau a mînca mult și cu lăcomie. A se duce (ca) pe gura lupului v. gură (I 1). A se arunca în gura lupului = a se expune primejdiilor. A scoate (sau a trage) ca din gura lupului = a scăpa, a salva un lucru aproape pierdut. Foame de lup = foame mare. Gură de lup v. gură. ♦ Fig. Om hrăpăreț și crud. Și lupii s-or frînge amarnic de rău De-or vrea să se-atingă de leagănul tău. FRUNZĂ, S. 11. 2. Compuse: lupul-bălții = știucă; lup-de-mare = numele unei specii de focă; fig. marinar experimentat. Femeia... vorbește cu pasiune, ca orice lup-de-mare, despre chestii navale, vapoare, furtuni și naufragii. BART, E. 225; lupul-vrăbiilor = pasăre cu spinare cenușie și cu aripile și coada negre; se hrănește cu păsări mici, șoareci și insecte (Lanius excubitor); lupul-albinelor = gîndăcel viu colorat a cărui larvă trăiește în stupii de albine, producînd pagube (Trichodes apiarius); (Bot.) barba-lupului v. barbă; gura-lupului v. gură; ochiul-lupului v. ochi; părul-lupului v. păr; spinarea-lupului v. spinare; talpa-lupului v. talpă. 3. Buștean susținut de o capră deasupra jilipului, folosit ca frînă pentru reducerea vitezei lemnelor. 4. Nume dat la diverse mașini folosite în filaturi pentru curățirea sau prelucrarea materialelor textile.

ÎMPUTERNICI, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva, de a exercita anumite atribuții; (Jur.) a da mandat. L-a împuternicit să ia măsurile pe care le crede de cuviință. 2. (Învechit și popular) A da puteri (cuiva), a întări; a reface puterile (cuiva). Dar gîndul că tot chinul îi vine din dragostea cu Maranda îl făcea să-i fie și mai dragă și-l împuternicea mai mult în răbdare. MIRONESCU, S. A. 31. Trebuiră a mai ședea pe loc... spre a împuternici oastea muncită de drum. BĂLCESCU, O. II 118. ◊ Refl. Sînt de părere să-i izbim, să nu se împuternicească mai mult pe locul acesta. VISSARION, B. 343.

ÎNCĂLCA, încalc, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la un teritoriu străin) A invada, a cotropi. Toate acestea erau semne de biruință asupra vrăjmașilor ce încălcau țara din cînd în cînd. ISPIRESCU, la TDRG. 2. Fig. A nu respecta, a nesocoti ceva. Sfaturile populare au datoria... să pedepsească cu hotărîre pe sabotori și să ia măsuri împotriva acelor elemente, iresponsabile sau dușmănoase, care încalcă legalitatea populară. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 12, 104.

ÎNGRIJI, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. Iar pe mine să mă îngrijești cu... mîna ta. ISPIRESCU, L. 3. Îngrijește-mă, că ți-oi prinde și eu bine vreodată. CREANGĂ, P. 287. Fecior mă-sa că-și avea... Și cu drag mi-l îngrijea. TEODORESCU, P. P. 205. ◊ Intranz. I s-a întîmplat lui Gheorghe Dima să nu-și vadă casa cu săptămînile și cu anii, iar Nastasia a rămas să îngrijească singură de toate. GALAN, Z. R. 46. Sta mai mult în casă și-și îngrijea de cei patru copii. VLAHUȚĂ, O. AL. II 44. Fata împăratului îngriji de cal tocmai precum îi zise el. ISPIRESCU, L. 16. ◊ Refl. Mă mieram eu să nu se îngrijească biata babă de mine. CREANGĂ, P. 133. ♦ A ține, a păstra ceva curat, în bună stare. Își îngrijește cărțile. ♦ Refl. A-și vedea de sănătate, a urma o cură, un tratament. Ești bolnav, îngrijește-te! 2. Refl. A se preocupa, a căuta, a vedea de ceva. Mă îngrijesc de cel mai neînsemnat amănunt al îmbrăcăminții mele. SAHIA, N. 20. Vezi cum mă îngrijesc de soarta ta?... De aceea și tu trebuie să faci ce te-oi sfătui eu. ALECSANDRI, T. I 37. Tu, de cînd ești, nu te-ai îngrijit de toaletă. NEGRUZZI, S. I 64. ◊ Tranz. (Neobișnuit) Miron [Costin] și alți hronicari au scris mai toți după tradiții, fără a îngriji datele. NEGRUZZI, S. I 202. 3. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») A-și procura (ceva) din vreme, a lua măsuri din timp pentru..., a face pregătirile necesare. Îngrijește-te de bani și pentru revistă, cum și pune-te pe lucru acolo. GHICA, A. 450. De cu vară, pentru iarnă, de cojoc să te-ngrijești. ◊ (Învechit, urmat de un infinitiv) Toderică se îngrijise... a mai avea un joc de cărți. NEGRUZZI, S. I 85. ◊ Tranz. (Neobișnuit) Rogu-te, îngrijește-mă de un bilet pentru 11 ianuarie. CARAGIALE, O. VII 156. II. Refl. A fi îngrijorat, a se îngrijora, a se teme de soarta cuiva; a-și face griji, gînduri. Dragul mamei, drag! Nu-ți pune viața în primejdie!... – Nu te îngriji, mămucă, de feli, că... ai să vezi cine sînt eu. CREANGĂ, P. 80. Despre apă bună nu vă îngrijiți; acuși avem să dăm peste o fîntînă. id. ib. 204. Eu unul mă îngrijesc foarte mult... Nu pentru mine, ci pentru obștie. ALECSANDRI, T. I 64. ♦ Tranz. (Rar, învechit) A îngrijora (pe cineva), a face (cuiva) griji. [Dacii] îngrijise tare pe împărații Romei. ODOBESCU, S. II 279.

OPERATIVITATE s. f. Calitatea de a fi activ, de a-și produce rapid efectul, eficacitatea. Operativitatea, priceperea de a sezisa la timp rămînerea în urmă și a lua măsuri urgente pentru lichidarea ei constituie condiții principale ale unei conduceri juste. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2874.

ORGANIZA, organizez, vb. I. Tranz. (Cu privire la un grup social, la o instituție etc.) A face să funcționeze sau să acționeze organic (repartizînd însărcinările și coordonîndu-le conform unui plan adecvat). Calicia este, într-adevăr, într-un stat bine organizat, o faptă monstruoasă. KOGĂLNICEANU, S. A. 80. ♦ Refl. A proceda metodic și ordonat în acțiunile sale, a-și coordona acțiunile orientîndu-se după un plan; a-și strînge și întări forțele. Fără organizare nu se adună bani, și fără bani nu ne putem organiza. GHICA, A. 83. Puternică prin avuțiile sale, ea [aristocrația] se organiză mai bine din zi în zi și se intemeie pe robia gloatelor. BĂLCESCU, O. I 139. ♦ (Cu privire la o activitate, o acțiune etc.) A pregăti temeinic, după un plan chibzuit, a lua măsurile potrivite spre a duce ceva la bun sfîrșit; a face să aibă loc, a aranja. Noi studenții munteni și moldoveni ne-am apropiat și mai mult între noi; am organizat întrunirile noastre într-un mod mai sistematic. GHICA, S. 177. Ați organizat ceremonialul de astăzi? ALECSANDRI, T. I 410. ◊ Absol. Voi trebuie să organizați așa ca să ne putem vedea cît mai iute. Eu de poimîine, duminică, sînt liber de musafiri. CARAGIALE, O. VII 86.

REGRETABIL, -Ă, regretabili, -e, adj. (Despre o faptă, o situație etc.) Care provoacă părere de rău; (vrednic) de regret, de regretat. Singurul lucru regretabil a fost că se afla clinica mea în reparație. C. PETRESCU, C. V. 206. E regretabil că cei în drept n-au luat măsuri generale în privința aceasta, ca să se evite situațiile delicate. REBREANU, P. S. 125. Straniu și regretabil rezultat. GHEREA, ST. CR. II 272.

REGULARISI, regularisesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A pune în ordine, a aranja, a orîndui, a regula; a lua măsuri cu privire la... Înalta oblăduire... deocamdată se mulțumește a regularisi vitele. ODOBESCU, S. II 38. Să vedeți cum și-au regularisit el fieștecare ceas a zilii. DRĂGHICI, R. 148. ♦ Refl. A se pregăti, a se prepara. S-au pogorît îndată... ca să se regularisească spre apărare. DRĂGHICI, R. 166. ♦ Fig. A da o lecție cuiva, a pedepsi pe cineva, a pune la punct pe cineva. Regularisiți-l și pe acest trîntor ce s-au vîrît în stupul Academiei ieșane. ALECSANDRI, S. 12.

PLIN², -Ă, plini, -e, adj. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «cu» sau «de») 1. (Despre vase, încăperi, cavități, în opoziție cu gol) Care este umplut cu ceva, în care se află ceva pînă la limită. [Castroanele] nu le-am văzut pline niciodată. SAHIA, N. 32. Fîntîna era plină pînă-n gură cu apă. CREANGĂ, P. 290. Mai poruncește să-i aducă o iapă sireapă și un sac plin cu nuci. id. ib. 101. Leagă sacul la gură pînă e plin (= ia măsuri chiar de la început, dacă vrei să nu se facă risipă). ◊ Expr. Plin ochi = umplut pînă la limita capacității, fără să mai poată primi nimic în plus. Nistor umbla cu altă sticlă și le turna paharele pline ochi. DUMITRIU, N. 182. Făt-Frumos se duse la hambare... și le găsi pline ochi cu grîu. POPESCU, B. I 14. ◊ (În legătură cu abstracte sau în contexte figurate) Toată noaptea, plin de grijă, n-a închis ochii. BASSARABESCU, S. N. 19. Cîte frunți pline de gînduri, gînditoare le privești! EMINESCU, O. I 130. Toți, plini de furie, fac irupție pe scările palatului. BOLINTINEANU, O. 249. ◊ (Fără determinări sau cu determinarea subînțeleasă) Cînd pămîntul, cu viața lui plină și bogată, rămînea departe în urmă ca un punct negru, atunci începea grozavul chin al bietului prizonier din colivie. BART, S. M. 65. Măi bădiță, satu-i plin Că amîndoi ne iubim! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 69. (Expr.) A fi plin de sine = a avea o părere prea bună despre sine, a fi încrezut, îngîmfat, înfumurat. A-i fi cuiva paharul plin, se zice cînd cineva are de îndurat multe amărăciuni, necazuri. Multe, doamne, l-au bătut, I-a fost paharul plin. COȘBUC, P. I 229. ♦ (Despre arme de foc) în care se află cartușe; încărcat. El are-o pușcă plină cu trei glonți la rădăcină. ALECSANDRI, P. I 36. Căută pistoalele. Unul e încă plin. NEGRUZZI, S. I 28. Dar culcat și cum culcat? Cu pușca plină la cap, Cu pistoale La picioare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 308. 2. Care cuprinde sau conține ceva în cantitate (în număr) mare, (mai mult decît am aștepta să găsim). V. ticsit. Bîrnoavă ieși singur în curtea plină de ostași. SADOVEANU, O. VII 142. Albumul ei cu scoarțe violete E plin de cărți poștale ilustrate. TOPÎRCEANU, P. 209. Iată! cuptiorul grijit de dînsa era plin de plăcinte. CREANGĂ, P. 290. Haide maică, haide dragă, Cu poala plină de zloți Și mă scoate dacă poți. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 318. ♦ (Despre ochi) învăluit, acoperit. Bietul grec s-a despărțit de mine cu ochii plini de lacrimi. GALACTION, O. I 90. Gherghina tresări și întoarse spre dînsul doi ochi plini de spaimă. REBREANU, R. I 200. Și bărbia i-o ridică, s-uită-n ochii-i plini de apă. EMINESCU, O. I 84. 3. Fără goluri; compact, masiv, îndesat. Să-mi spui, dacă... pot nădăjdui Să secer grîne coapte și pline-n spic. COȘBUC, P. II 191. A luat furtunosul zbor al graurilor, grămădiți în stol larg și plin, drept termen de comparațiune. ODOBESCU, S. III 30. Pentru tine rujă plină, Nici n-am somn, nici n-am odihnă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 16. 4. Care este acoperit, umplut cu ceva. În vale lăsăm caii plini de spume. BART, S. M. 23. Salcîmii plini de floare Se uită lung spre sat, Și-n soare Frunzișul legănat Le-atîrnă ca o barbă. TOPÎRCEANU, S. A. 45. Își încheie haina plină de șireturi. EMINESCU, O. 187. ◊ (Întărit prin «ciucur») Și unde nu ne trezim într-o bună dimineață plini ciucur de rîie căprească. CREANGĂ, A. 27. ◊ Fig. Pe-același drum de soare plin Veneau doi inși. COȘBUC, P. I 228. În tăcerea aceea plină de lumina lunii, s-a auzit din umbra unui tufiș glas de privighetoare. CARAGIALE, P. 61. ♦ Acoperit cu o materie care murdărește, strică; murdar, mînjit, uns. Sînt plin de praf, de funingine... Aș face un duș. BARANGA, I. 161. Plini de sînge, plini de scrum se luptară iar voinicii colo-n marginea de drum. EFTIMIU, Î. 120. Eram plini pe degete de grăsime. SAHIA, N. 57. De toate cele plină Pe mănușiți și pe obraz. VLAHUȚĂ, P. 115. 5. (Despre ființe, corpul lor sau părți ale corpului) Cu forme rotunde, durdulii. V. gras. Paserile pline și rotunde zburau pe deasupra tufișurilor, pe deasupra prunilor. SADOVEANU, O. V 4. Purta în suflet rîsul ei cald, buzele ei pline și umede. REBREANU, I. 20. El era mare și plin la trup, gras la față. BĂLCESCU, O. II 269. 6. Care are amploare, intensitate; întreg, desăvîrșit, neștirbit. Visătorul Dionis se opri în dreptul acelui portret, care sub lumina plină a lunei părea viu. EMINESCU, N. 39. ◊ Expr. Lună plină = lună perfect rotundă, aflată în faza maximă. Sînt mîndre seri cu lună plină. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 5. Iat-o! Plină despre munte Iese luna din brădet. COȘBUC, P. I 48. Voce plină = voce sonoră, cu volum, adîncă. Profesor plin = profesor cu toate titlurile și drepturile prevăzute de lege. Catedră plină = catedră pe care o are un astfel de profesor. [Avea] perspectiva certă a înaintării la o catedră definitivă și plină. C. PETRESCU, R. DR. 300. În plin... (sau plină...) = în mijlocul..., în miezul..., în toiul..., în culmea... Mă strigă cineva aici în plin cîmp. SAHIA, N. 120. Portul era în plină sărbătoare. BART, E. 140. (Franțuzism rar) Plină mare = largul mării. Căpitanul dete ordin să ție spre plina mare. BOLINTINEANU, O. 270.

PREÎNTÎMPINA, preîntîmpin, vb. I. Tranz. A lua măsuri de precauție pentru a înlătura ceva care ar putea să se întîmple (mai ales ceva rău); a preveni. Ca să preîntîmpinăm catastrofele, cată să grăbim și pe acest pămînt al nostru romînesc opera democrației adevărate. SADOVEANU, E. 268. Poporul ridicase trei rînduri de baricade, ca să preîntîmpine vreo răbufnire a dușmanilor revoluției. CAMIL PETRESCU, O. II 475. Matei I Basarab, urcîndu-se pe tron, se sili a preîntîmpina relele ce se aștepta a izvorî din acea demoralizație a ostașilor. BĂLCESCU, O. I 19.

PRIGONI, prigonesc, vb. IV. Tranz. 1. A asupri, a persecuta, a împila, a oprima; (subiectul fiind o autoritate de stat) a lua măsuri represive. L-am auzit pe tata șoptind cu amărăciune și privindu-mă cu milă: Așa a prigonit-o și pe biata maică-ta. SADOVEANU, N. F. 6. Și s-a pus să-l prigonească pe Sandu; nu era zi să nu-l facă de ocară. MIRONESCU, S. A. 60. El urăște atît de mult clasa cea nouă, încît o prigonește. IBRĂILEANU, SP. CR. 247. ◊ Refl. reciproc. Societatea în Principate, ca toate societățile vechi, este întemeiată pe nepotriviri, pe interesuri ce se prigonesc și pe ierarhii. RUSSO, O. 57. 2. A fugări (pe cineva). Se scufunda prin mărăcinișuri, ieșea prin spărturi, ea sărea gardul după el, prigonindu-l pînă în uliță. SADOVEANU, M. C. 9. ♦ Fig. A urmări, a obseda; a chinui. Multă vreme l-a prigonit amintirea acelei împrejurări. VLAHUȚĂ, O. A. 110. Pe mine mă prigonește frumusețea codrului, Cînd ședeam cîntînd din frunză la umbra stejarului. HASDEU, R. V. 116.

PROPAGANDIST, -Ă, propagandiști, -ste, s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă cu propaganda. Tăcuți și gravi citesc cărți religioase, pe care le împart pe bord la fiecare cursă propagandistele pentru răspindirea Bibliei. BART, S. M. 34. Trebuie să deosebim pe propagandistul literaturii de autorul de literatură. IBRĂILEANU, SP. CR. 53. Eteriștii... deșteptase bănuielile turcilor și-i făcuse să ia măsuri crude în contra propagandiștilor. GHICA, S. 99. 2. Activist de partid care conduce un cerc de studiu în învățămîntul de partid.

SIGURANȚĂ, (3) siguranțe, s. f. 1. Lipsă de primejdie; securitate. Interesul ordinei și siguranței în țară nu numai scuză, dar chiar obligă la asemenea pioase mijloace. REBREANU, R. II 92. Conflictul părea tranșat, ordinea și siguranța portului restabilită prin supunerea oarbă la hotărîrea șefului. BART, S. M. 89. Mă pusei deci în cale să-mi iau măsurile pentru siguranța deplină a popasului meu de noapte. HOGAȘ, M. N. 167. ◊ Expr. A fi în siguranță = a se găsi într-un loc sigur, fără primejdii. 2. Lipsă de îndoială, încredere nestrămutată, convingere neclintită; certitudine. Da, așa este, precum spui, încuviință cu obișnuita-i siguranță pan Zubovski. SADOVEANU, O. VII 85. Și Miron avea siguranța că Dunescu nu va rezista pînă la capăt. REBREANU, R. I 257. În cuvîntul și privirea lui era întotdeauna siguranță. VLAHUȚĂ, O. AL. II 85. ◊ Loc. adv. Cu siguranță = a) fără îndoială, desigur; sigur. Rîde și în somn, cu siguranță. DUMITRIU, B. F. 151; b) cu încredere, cu hotărîre, ferm. Făr’ de tine nu mă duc – am răspuns cu siguranță. GHICA, S. 80. ♦ Fermitate, precizie; pricepere, îndemînare. Începu să vorbească cu o siguranță, cu o încredere ale acelei clipe în care deznădejdea trece dincolo de marginile sale și ia chipul unei bucurii- DUMITRIU, B. F. 33. I-ar fi trebuit siguranță și îndrăzneală. SADOVEANU, E. 165. Treceau de pe o linie pe alta cu o siguranță mașinală. REBREANU, R. I 13. 3. Organ de mașină, aparat sau dispozitiv care protejează un material sau un sistem tehnic contra efectelor dăunătoare ale unor acțiuni interioare sau exterioare. ♦ Aparat care întrerupe automat un circuit electric cînd curentul care trece prin el este prea intens. ◊ Ac de siguranță = ac prevăzut cu o închizătoare care îi acoperă vîrful, pentru a evita înțepătura sau desprinderea din locul unde este înfipt. Dacă ar fi pierdut-o pe aceea din lanț, îi rămînea cealaltă, prinsă cu un ac de siguranță în buzunarul interior al vestei. C. PETRESCU, C. V. 44. Supapă de siguranță v. supapă. ♦ Dispozitiv care se introduce în broasca ușii după ce ușa a fost încuiată, ca să nu se poată deschide cu o cheie falsă. 4. Nume dat în regimul trecut poliției politice secrete. Șeful siguranței raporta palatului totul, punînd și de la el. PAS, Z. IV 188. – Variantă: (învechit) siguranție (KOGĂLNICEANU, S. 56, GOLESCU, Î. 29, NEGRUZZI, S. III 180) s. f.

APĂRARE. Subst. Apărare, defensivă, rezistență, opunere, opoziție, împotrivire, împotriveală (rar); autoapărare; ocrotire, protejare, protecție, proteguire (rar), sprijin (fig.), oblăduire (înv. și pop.), ferire, fereală; pază, păzire, păzit; supraveghere, veghe; îngrijire, grijă. Ripostă, replică, contracarare, respingere. Strajă, apărare, pază, gardă, caraulă, patrulă. Pavăză (fig.), scut (fig.). Apărare antiaeriană; apărare antitanc; apărare antichimică. Linie de apărare; tranșee; șanț; săpătură; blindaj, adăpost, cazemată; fortificație, bastion, tabie (înv.); întărire, întăritură, palisadă, palancă (înv.), meterez, bastie (înv.), redută; fort, bastion, cetate, cetățuie (dim.), fortăreață, citadelă. Obstacol, piedică, abatiză; baricadă; gard, împrejmuire, îngrăditură; sîrmă ghimpată; cîmp de mine; perdea de fum; baraj de foc, baraj de artilerie. Camuflare, camuflaj. Paravan; paravînt; parazăpadă; paratrăsnet, parafulger; parafoc. Cuirasă, armătură. Platoșă, zale, lorică (latinism); coif, cască, mască: apărătoare, scut. Apărător, defensor (rar), ocrotitor, oblăduitor (înv. și pop.); protector, străjuitor (rar), străjer (înv. și pop.), strajă (rar), gardian, santinelă, patrulă. Adj. Apărător, de apărare, protector, ocrotitor, de protecție, proteguitor (rar), oblăduitor (înv. și pop.), străjuitor (rar), veghetor (rar), defensiv; antiaerian; antitanc; anticar; antichimic. Protejat, păzit, ferit; fortificat, întărit. Vb. A apăra, a proteja, a protecta (înv.), a feri, a acoperi (fig.), a păzi, a ocroti, a protegui, a protege (rar), a străjui, a veghea, a sta de strajă, a sta de veghe, a ține scutul; a se apăra, a ține piept, a nu ceda, a rezista, a opune rezistență, a da o ripostă, a riposta, a se împotrivi; a se ridica în apărarea (cuiva, a ceva), a lua apărarea cuiva, a sări în apărarea cuiva; a sta pavăză, a face zid, a apăra cu arma în mînă, a apăra cu pieptul, a apăra cu viața; a lua măsuri de apărare, a se asigura, a lua măsuri de siguranță. A stăvili, a opri, a împiedica, a contracara; a contraataca, a lansa un contraatac, a porni la contraofensivă. A întări, a fortifica; a baricada, a bara; a blinda. Adv. În apărare, în defensivă; de strajă; de veghe; de pază; la pîndă. V. armată, armă, atac, împotrivire, opoziție, precauție.

DISCIPLINĂ. Subst. Disciplină, spirit de disciplină (de ordine), ordine; ascultare, conformare, supunere, smerenie, obediență (livr.), subordonare; docilitate. Cumințenie, cuminție (rar), seriozitate, bună purtare. Disciplinare. Pedeapsă disciplinară, sancțiune disciplinară. Măsură disciplinară. Regulament de ordine interioară. Adj. Disciplinat, ordonat, ascultător, obedient (livr.), supus, docil, smerit. Cuminte, cumincior (dim.), serios, așezat, potolit, la locul lui. Disciplinar. Vb. A fi disciplinat, a da dovadă de disciplină, a păstra disciplina, a respecta disciplina, a menține disciplina, a păstra ordinea. A fi ascultător, a da ascultare, a asculta (de cineva), a se conforma, a se supune (unei ordini, unei legi). A se cuminți, a se potoli, a se liniști. A disciplina, a obișnui (pe cineva) cu spiritul de disciplină. A lua măsuri disciplinare (împotriva cuiva); a muta (pe cineva) disciplinar. Adv. Pe cale disciplinară, disciplinar. V. comportare, ordine, pedeapsă, stăpînire de sine.

PRUDENȚĂ. Subst. Prudență, precauție, prevedere, circumspecție (livr.), rezervă (fig.), grijă, îngrijire, atenție, băgare de seamă, fereală, ferire. Spirit de conservare, instinct de conservare, conservare, menajament, autocontrol, autoconservare. Prevenire, avertizare; profilaxie. Măsuri de siguranță, asigurare, acoperire. Adj. Prudent, precaut, prevăzător, circumspect (livr.), rezervat, grijuliu, atent. Preventiv; profilactic. Vb. A fi prudent (precaut, prevăzător etc.), a fi cu băgare de seamă, a fi cu ochii în patru, a se feri. A avea grijă de sine, a se conserva, a se menaja, a se autoconserva. A atrage (cuiva) atenția, a preveni, a prevesti (înv. și pop.), a avertiza. A lua măsuri de siguranță, a lua măsuri de precauție, a se pune la adăpost (fig.), a se acoperi (fig.), a se asigura. A-și ține gura, a-și pune pavăză gurii, a-și pune lacăt la gură. A nu risca, a merge la sigur. Adv. Cu prudență, cu precauție, rezervat, cu băgare de seamă, cu atenție. V. apărare, atenție, ocrotire, pază.

SIGURANȚĂ. Subst. Siguranță, siguritate (înv.), încredere, convingere, convicțiune (livr.), certitudine, credință, persuasiune (livr.); aplomb (livr.); încredințare, promisiune fermă. Certitudine, precizie, exactitate, autenticitate, adevăr. Securitate. Apărare, protecție, protejare, pază, ocrotire. Asigurări sociale. Garanție, garantare. Cauțiune; amanet, gaj, zălog. Garant. Asigurător. Asigurat. Adj. Sigur, sigurisim (rar), foarte sigur, absolut sigur, convins; neîndoielnic, neîndoios, incontestabil, de necontestat, indubitabil (franțuzism); cert, categoric, precis, exact, autentic, adevărat. Convingător, persuasiv (livr.). Garantat, asigurat. Vb. A fi sigur, a fi convins, a avea convingerea, a nu avea nici o îndoială (un dubiu), a fi ferm convins; a nu lăsa (a nu încăpea) nici o îndoială, a nu pune la îndoială. A asigura, a da asigurări, a încredința, a convinge, a persuada (livr.); a garanta, a da garanție, a prezenta garanția de.... A (se) asigura, a siguripsi (înv.), a (se) pune la adăpost, a lua măsuri de asigurare, a lua măsuri de siguranță. Adv. Cu siguranță, în mod cert, fără îndoială, fără umbră de îndoială, desigur, sigur, garantat (fam.), neîndoielnic, de bună seamă. În afară de orice pericol, fără (nici un) risc, în siguranță. V. adevăr, afirmație, apărare, certitudine, ocrotire, pază, promisiune, salvare.

ACȚIONA vb. 1. (TEHN.) a deplasa, a mișca. (Remorca este ~ de un tractor.) 2. a proceda, (înv.) a purcede. (Cum ai ~?) 3. (JUR.) a chema. (L-a ~ în judecată.) 4. (JUR.) a opera. (Poprirea ~ după ce s-au luat măsurile asigurătoare.) 5. (MED.) (rar) a lucra. (Medicamentul ~.)

OPERA vb. 1. a efectua, a face. (A ~ unele modificări în text.) 2. (MED.) a tăia. (L-a ~ de hernie.) 3. (JUR.) a acționa. (Poprirea ~ după ce s-au luat măsurile asigurătoare.)

prinde vb. v. ACCEPTA. ADMITE. ANGAJA. APRECIA. APROBA. ASOCIA. ASTÎMPĂRA. BĂGA. CALCULA. CALMA. CĂPĂTA. CONCEPE. CONSIMȚI. CONTRACTA. CUCERI. DOBÎNDI. DOMOLI. ESTIMA. EVALUA. FACE. FĂGĂDUI. FOLOSI. GRUPA. INTRA. INTUI. ÎNCADRA. ÎNCERCA. ÎNCHIRIA. ÎNCUVIINȚA. ÎNDATORA. ÎNDUPLECA. ÎNFRUNTA. ÎNGĂDUI. ÎNGHEȚA. ÎNSĂRCINA. ÎNSOȚI. ÎNTOVĂRĂȘI. ÎNTREBUINȚA. ÎNTRECE. ÎNȚELEGE. ÎNVOI. LĂSA. LINIȘTI. LUA. MĂSURA. OBLIGA. OBȚINE. OCUPA. PARIA. PERMITE. POTOLI. PREȚUI. PRII. PRIMI. PROCREA. PROMITE. PUNE. RECURGE. RUMENI. SERVI. SESIZA. SLUJI. SOCOTI. SOLIDIFICA. TEMPERA. TOCMI. UNI. UTILIZA. UZA. VÎRÎ.

blinda [At: DA ms / Pzi: ~dez / E: fr blinder] vt A acoperi cu un blindaj. 2 vr (Fig) A lua măsuri de apărare. 3 vr (Fig) A deveni insensibil la atacuri.

discreționar, ~ă a [At: MAIORESCU, D. V, 78 / P: ~ți-o~ / Pl: ~i, ~e / E: fr discrétionnaire] 1 Care este lăsat la bunul plac al cuiva Si: arbitrar, discrețional (1). 2 (Îs) Putere ~ă Prerogativă recunoscută de lege unor organe de stat de a lua măsuri, fără a fi îngrădite în inițiativa lor Si: discrețional (2).

combate [At: ALECSANDRI, P. II, 155 / Pzi: combat / E: fr combattre] 1 vi (Frî) A lua parte la o luptă. 2 vt A lupta împotriva unor atitudini, unor idei și împotriva persoanelor care le susțin. 3 vt A lua măsuri de stârpire a unui flagel, a unei boli etc.

consiliu sn [At: CALENDARIU (1844), 28/14 / V: (înv) ~um, ~nzilium, (pop) ~nțil~, ~nzi~ / Pl: ~ii, (înv) ~ri / E: lat consilium, fr conseil] 1 (Înv) Sfat. 2 Colectiv organizat, cu sarcini de conducere, de administrare sau de avizare etc. a activității unei organizații, firme, societăți comerciale, instituții etc. 3 (Pex) Local unde se întâlnesc cei care alcătuiesc un consiliu (2). 4 (Îs) ~ de miniștri Organ al puterii executive dintr-un stat, alcătuit din totalitatea miniștrilor Si: guvern. 5 (Îs) ~ de familie Organ de tutelă alcătuit din membrii familiei, care se pronunță asupra actelor unui membru al familiei lipsit de capacitatea de administrare a bunurilor sale. 6 (Îs) ~ științific Colectiv însărcinat cu îndrumarea activității științifice într-o instituție de învățământ superior sau într-un institut de cercetare. 7 (Îs) ~ redacțional Organ consultativ de pe lângă redacția unei edituri, format din specialiști aparținând domeniilor de activitate ale redacției respective. 8 (Îs) ~ de stat Organ suprem al puterii de stat cu activitate permanentă. 9 (Îas) Denumire dată organului consultativ al șefului statului. 10 (Îas) Organ suprem al jurisdicției administrative. 11 (Îs) ~ de Coroană Întrunire consultativă extraordinară, alcătuită din moștenitorul tronului, membrii guvernului, lideri ai partidelor politice etc., convocată în momente de criză ale statului, în vederea consultării asupra deciziilor ce urmează a fi luate. 12 (Înv; îs) ~ de administrație Consiliu însărcinat să supravegheze aplicarea statutelor și să controleze activitatea unei instituții. 13 (Înv; îs) ~ permanent Consiliu de pe lângă Ministerul Instrucțiunii Publice ai cărui membrii se ocupau de rezolvarea problemelor privitoare la învățământ și la disciplina corpului didactic. 14 (Îs) ~ profesoral Întrunirea cadrelor didactice cu scopul de a delibera asupra problemelor privitoare la instituția de învățământ din care fac parte. 15 (Înv; îs) ~ general al instrucției publice Consiliu alcătuit din inspectori și reprezentanți ai învățământului de toate gradele, convocat de Ministerul instrucțiunii cu scopul de a dezbate probleme legate, în special, de organizarea sistemului de învățământ. 16 (Îs) ~ județean Consiliu ales prin vot direct de către locuitorii unui județ, cu scopul de a sprijini activitatea prefectului. 17-19 (Îs) ~ comunal, orășenesc, municipal Consiliu ales prin vot direct de locuitorii unei comune, ai unui oraș sau ai unui municipiu, prezidat de primar, care deliberează asupra problemelor administrative ale comunității. 20 (Înv) Întrunire de persoane însărcinate în mod oficial să formeze un tribunal special. 21 (Îs) ~ de război Instanță militară de judecată pentru delicte și crime, care funcționa pe lângă divizii și corpuri de armată. 22 (Îs) ~ de revizie Instanță judiciară militară supremă. 23 (Îas) Instanță judiciară în afaceri administrative pe lângă Ministerul de Interne. 24 (Îs) ~ de disciplină Instituție cu atribuții judecătorești, pe lângă fiecare minister (pentru judecarea infracțiunilor funcționarilor săi), pe lângă un corp constituit din profesioniști etc. 25 (Îs) ~l Mondial al Păcii Organ care conduce acțiunea de luptă pentru menținerea păcii lumii întregi. 26 (Îs) ~l de Securitate Organ restrâns alcătuit din delegați permanenți și temporari în cadrul Organizației Națiunilor Unite. 27 (Îs) ~ pedagogic For superior al unei școli, alcătuit din cadre didactice, în frunte cu directorul, care ia măsuri obligatorii în problemele de ordin didactic, educativ, disciplinar și care este răspunzător de bunul mers al activității instituției de învățământ respective. 28 (Jur; îs) ~ judiciar Persoană numită de tribunal în scopul asistării unui inculpat sau a unei persoane declarate în stare de incapacitate civilă sau legală. corectat(ă)

control sn [At: DICȚ. / V: (Trs) ~ă sf / Pl: ~oale și (înv) ~uri / E: fr controle] 1 Verificare permanentă sau continuă a unei activități, situații etc., pentru a urmări mersul ei și pentru a lua măsuri de îmbunătățire. 2 (Îs) Lucrare de ~ Lucrare scrisă prin care se verifică periodic cunoștințele elevilor sau ale studenților. 3 Supraveghere economică sau politică. 4 (Îs) ~ monetar Măsuri destinate să asigure buna circulație a monedelor. 5 (Îs) Cifră de ~ Exponent care indică limitele cantitative ale producției. 6 (Îs) Punct de ~ Loc fix la marginea unui oraș, țări etc. unde organele autorității supraveghează respectarea formalităților legale de către călători. 7 Supraveghere continuă, morală sau materială. 8 (Iuz; îs) ~ obștesc Formă de control social specifică fostelor țări socialiste. 9 Stăpânire. 10 (Trs) Cercetare amănunțită. 11 Stăpânire a propriilor gesturi și mișcări. 12 Instituție sau gmp de persoane care supraveghează anumite activități. 13 (Nob) Registru dublu de verificare a altuia. 14 (Lpl) Registru de evidență a personalului și a animalelor dintr-o unitate militară. 15 (Îc) -șah Metodă de verificare în care conturile debitoare se pun în prima rubrică, iar conturile creditoare corespondente în rubricile ce urmează. 16 Semn care se pune pe obiectele de aur, argint sau platină ca dovadă că au fost plătite statului taxele pentru posesia legală a acestora. 17 (Elt; îs) ~ de poziție Aparat care indică ocuparea poziției comandate dintr-un post de supraveghere sau de comandă a dependențelor electrice. 18 (Îs) ~ de volum Dispozitiv pentru menținerea constantă a anumitor elemente ale recepției radioelectrice, independent de variația între anumite limite ale puterii recepționate.

lucra [At: CORESI, EV. 317/25 / V: (pop) ~cla / Pzi: ~rez, (îrg) lucru / E: ml lucro, -are] 1 vt (Înv) A câștiga în urma prestării unei munci Si: a câștiga, a dobândi, (înv) a agonisi, a obține. 2 vt (Înv) A procura. 3 (Înv) vrp A se produce. 4 (Înv) vi(a) A avea un efect binefăcător. 5 vi(a) (Rar; udp „asupra”) A avea o anumită influență. 6-7 vit(a) A depune eforturi, cu un anumit scop Si: a munci, a trebălui. 8 vt A munci pământul, via etc. pentru a culege roade Vz cultiva. 9 vrp A exploata un teren, o mină. 10 vt A confecționa un lucru, un obiect. 11-12 vtrp A (se) da unui material brut (piele, metal, plantă) o formă nouă, făcând din el un obiect oarecare Si: a (se) prelucra. 13 vt (Înv) A obișnui pe cineva cu ceva. 14 vt (Înv) A traduce. 15 vt (Rar) A practica o meserie. 16 vi(a) (Înv) A munci pentru un stăpân Si: (înv) a șerbi. 17 vt A dezvolta o activitate într-un domeniu oarecare Si: a activa, a face. 18 vt (Construit cu un adverb, cu o locuțiune sau prepoziție) A face. 19 vt (Îe) A nu avea ce ~ A face un lucru care trebuia sau putea fi evitat. 20 vrp (Înv) A lua măsurile necesare Si: a dispune. 21 vt (Bis; rar) A administra împărtășania. 22 vt (Înv) A pune în practică Si: a practica. 23 vt A complota împotriva cuiva Si: a unelti, a urzi. 24 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) în foi de viță (sau pe la spate) A unelti împotriva cuiva cu multă șiretenie, fără ca cel vizat să simtă. 25 vr (Înv; ccd) A i se întâmpla un rău cuiva. 26 vrp (Înv) A avea loc ceva Si: a se petrece. 27 vt (Arg) A fura. 28 vi A funcționa. 29 vt A efectua o operație de lucru manual, cusut, brodat, tricotat. 30 vi (D. substanțe, medicamente) A-și face efectul. 31 vi (Pex) A fi eficace. 32 vi A fi în mișcare, în acțiune. 33 vr (Înv) A se împlini.