Definiția cu ID-ul 1251413:

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MAIMUȚĂRI vb. IV. 1. Tranz. A imita (spre a lua în rîs sau spre a stîrni rîsul); a maimuți. V. pa r o d i a. Cf. ȘĂINEANU, D. U., BARCIANU. Și, maimuțărind astfel pe Stoica beat cum se legăna pe capră, se duse să se joace. D. ZAMFIRESCU, T. S. 20. Pe om vrea să-l maimuțărească. GORUN, F. 176. Fluiera și el vesel, vrînd să maimuțărească pe Sulea. REBREANU, NUV. 63. Făcea pozne și la bucătărie. . . , maimuțărindu-i pe clienți, pe cliente. . . PAS, L. II, 65. Au început să vorbească între ei franțuzește. Nemții s-au pornit să-i maimuțărească, folosind diferite expresii franțuzești. BENIUC, M. C. I, 28, cf. PAMFILE, J. III, 90. 2. R e f l. A folosi gesturi sau vorbe afectate (în scopul de a impresiona); a se strîmba, a se schimonosi, a se maimuți; a se fandosi. Doamnă, v-am spus că. . . am luat măsuri să ne despărțim legal. . . Haide acasă și nu te mai maimuțări așa. CĂLINESCU, E. O. ii, 305. Noi ne facem de cap, ne maimuțărim, ne dăm aere. PAS, Z. II, 219. ♦ A se comporta ușuratic, neserios. Pe vremea mea fetele erau sfinte. Olimpia să se maimuțărească în halul ăsta! CĂLINESCU, E. O. II, 77. – Prez. ind.: maimuțăresc.Maimuță + suf. -ări.