ultimatum sn [At: AR (1829), 66/46 / V: (înv) ultimat / Pl: ~uri, (rar) ~e / E: fr ultimatum, ger Ultimatum, lat ultimatus] (Șfg) Înștiințare făcută de un stat altui stat, prin notă diplomatică, în care i se atrage atenția că, în cazul în care ar săvârși (sau s-ar abține de la a săvârși) anumite acte, se vor lua măsuri de constrângere sau se va porni război împotriva lui.