curte (curți), s. f. – 1. Spațiu împrejmuit pe lîngă casă, ogradă. – 2. Împrejmuire, țarc. – 3. Conac, casă boierească. – 4. Palat domnesc. – 5. Totalitatea persoanelor care alcătuiesc suita domnitorului. – 6. Gardă de corp, gardă personală a domnitorului. – 7. (Înv.) Cer, rai. – 8. Tribunal, plen al unei instanței judecătorești. – 9. Omagiu măgulitor, galanterie. – Mr. curte. Lat. *cŭrtem, var. populară de la cǒhortem (Diez, I, 140; Pușcariu 462; Candrea-Dens., 464); cf. alb. kurt (Meyer 216), ngr. ϰούρτη, it., sp., port. corte, prov. cort, fr. cour). Este dublet al lui cohortă. Nu se înțelege de ce ar trebui să provină, mai curînd decît din lat., din gr. (Diculescu, Dacor., III, 436; REW 232) și de ce este un „Balkanwort” (Domaschke 129), fiind un cuvînt atît de general și genuin romanic. Sensul 9 traduce fr. cour. – Der. curtean, s. m. (slujbaș la palat; persoană care face parte din suita domnitorului); curteancă, s. f. (doamnă de la curtea unui domnitor); curtenesc, adj. (de curte; de curtean); curteneț, s. m. (Trans., Olt., persoană iscusită și activă, om priceput la toate); curtenește, adv. (în felul curtezanilor); curta, vb. (a face curte), pe baza fr. courtiser; curteni, vb. (a intra în slujba curții, a se introduce la curte; a face curte, a curta; a face complimente, a linguși, a tămîia); curtenitor, adj. (respectuos, politicos); curtenie, s. f. (slujba la curte; politețe, respect); curtezan, s. m., din fr. courtisan; curtezană, s. f., din fr. courtisane; curtină, s. f., din fr. courtine; curtuozie, s. f., din fr. courtoisie; încurți, vb. (a se stabili la curte, a duce viață de curtean), înv. (sec. XVI).

paic (paici), s. m. – 1. Ușier, portar. – 2. Gardă de corp, garda personală a domnitorului, formată din boieri tineri. – Var. peic. Tc. (per.) peik (Șeineanu, II, 95; Loebel 72; Lokotsch 1688). Sec. XVIII, înv.

pază în sint. s. pază de corp Gardă de corp, bodyguard ◊ „Honecker s-a plâns reporterului [...] că, acum, «paza de corp îl supraveghează ca pe un prizonier».” R.l. 5 XI 91 p. 3 (după fr. garde de corps)

GARDĂ, gărzi, s. f. 1. (Adesea în construcție cu verbele «a fi», «a face», «a se afla») Pază efectuată într-o instituție civilă sau (mai ales) într-o unitate militară, la un obiectiv militar etc.; (concretizat) persoană sau grup de persoane care asigură paza. La ora 10 se schimbă garda. ▭ Sergentul milițian Neonil Roșca a fost concentrat gardă la podurile de pe linia Galați. SADOVEANU, P. M. 103. Domnul Bazu, furtunos, se îndreptă spre pichet să scoată garda portului afară. BART, E. 293. ◊ Gardă de onoare = pază simbolică, instituită în semn de respect la ocazii solemne. Gardă personală = gardă însărcinată, în anumite împrejurări, cu paza vieții unui înalt demnitar. Garda personală a comandantului armatei de vest. D. ZAMFIRESCU, R. 257. (Eliptic) Cînd mă vor vedea fără nici o gardă la spate, atunci au să se năpustească asupra mea ca fiarele. C. PETRESCU, A. 388. (În trecut) Gardă civică (sau națională) = gardă compusă din cetățeni recrutați voluntar, care asigurau paza unui oraș. În anume orășele s-au format gărzi naționale pentru a se apăra. REBREANU, R. II 77. Persoana de căpetenie în «Noaptea furtunoasă» este Dumitrache... cherestegiu... și căpitan în garda civică. GHEREA, ST. CR. I 334. Pe vremea ultimei conflagrațiuni orientale am servit în garda civică. CARAGIALE, O. II 75. Garda pieței = gardă însărcinată cu paza localului și arestului unei garnizoane; localul unde se află această instituție. Vrei numaidecît să te odihnești la garda pieței? La TDRG. Gărzile albe v. alb. ◊ Loc. adj. (Despre persoane) De gardă = care este însărcinat cu paza, care stă de pază. Soldat de gardă. ◊ Corp de gardă v. corp. ◊ Expr. A se pune în gardă = (la scrimă) a lua poziția de apărare sau de atac; fig. a-și lua toate măsurile spre a nu fi surprins de un lucru neplăcut. ♦ Medic (sau soră) de gardă = medic (sau soră) de serviciu într-o instituție spitalicească, care asigură serviciul medical în afara orelor obișnuite de lucru, pentru cazurile urgente. Farmacie de gardă = farmacie de serviciu, care este deschisă (pentru cazurile urgente) în afara orelor normale de lucru. ♦ (În expr.) Garda veche (sau vechea gardă) = cei ce au participat în trecut la o acțiune socială, politică, la un eveniment deosebit. Forța revoluției noastre constă în faptul că la noi nu există un dezacord între vechea și noua generație de revoluționari. Noi învingem pentru că garda veche și cea nouă merg la noi alături, într-un front unic, în același rînd atît împotriva dușmanilor dinăuntru cît și împotriva celor din afară. STALIN, O. XI 85. 2. Apărătoare metalică, rotundă, între mînerul și lama unei săbii, unei spade etc., care protejează mîna împotriva loviturilor adversarului. Tell ridică din umeri uimit și rămîne cu pumnul înțepenit pe garda săbiei. V. ROM. octombrie 1953, 76. Își trase sabia... și i-o întinse cu garda înainte. CAMIL PETRESCU, O. II 24. Puse mîna pe garda săbiei. D. ZAMFIRESCU, R. 260. – Variante: (învechit) gvardie (CAMIL PETRESCU, B. 127), guardie (CAMIL PETRESCU, B. 106) s. f.

CORP, corpuri, s. n., (I 3) și corpi, s. m. I. 1. Totalitatea organelor unei ființe vii; organismul considerat ca un întreg anatomic și funcțional; trup. ◊ Loc. adj. și adv. Corp la corp = (despre modul de desfășurare a luptelor) față în față, pieptiș, deschis, în luptă dreaptă; p. ext. înverșunat, aprig. ◊ Expr. A face corp cu cineva = a se uni, a se asocia cu cineva. ♦ Trup fără cap; trunchi. ◊ Loc. adj. De corp = care se referă la trup; care se poartă direct pe piele. ♦ Cadavru. ♦ Denumire a unor structuri anatomice. Corp galben. 2. Partea principală a unui obiect, a unei construcții, a unei mașini etc. ◊ Corp de casă (sau de case) = clădire, casă mare (cu mai multe apartamente sau aripi). ♦ Conținutul unei scrisori (fără formula de introducere și de încheiere și fără adresă); cuprinsul unei cărți. 3. (Fiz.) Agregat de molecule, porțiune de materie cu masă diferită de zero. ◊ Corp străin = particulă care se găsește într-un tot de altă natură. ♦ (Chim.) Substanță definită (organică sau anorganică). ◊ Corp simplu = substantă ale cărei molecule sunt formate din atomi de același fel; element. Corp compus = substanță chimică ale cărei molecule sunt formate din atomi ai mai multor elemente. ♦ Corp ceresc = astru. Corp geometric = corp mărginit de fețe (plane sau sferice) definite geometric. 4. (Jur.; în sintagma) Corp delict = obiect care a servit sau era destinat să servească la săvârșirea unei infracțiuni, obiect care poartă urmele unei infracțiuni sau asupra căruia s-a săvârșit infracțiunea, adus în justiție ca probă materială contra acuzatului. 5. (În sintagma) Corp de literă = lungimea paralelipipedului care formează piciorul literei, exprimată în puncte tipografice. II. 1. Totalitatea persoanelor care, prin funcție sau prin profesiune, formează o unitate deosebită, legal constituită. ◊ Corp constituit = colectivitate de persoane organizată, de obicei pe baza unei legi. Corp legislativ (sau legiuitor) = totalitatea deputaților dintr-o adunare legislativă. 2. (Cu determinări introduse de prepozitia „de”) Mare unitate militară, cuprinzând mai multe divizii, de obicei de aceeași categorie. Corp de aviație. ◊ Corp de gardă = clădire sau încăpere pe care o ocupă o gardă militară în timpul serviciului de pază. (În vechea organizare a armatei) Corp de trupă = unitate militară independentă. 3. (În sintagma) Corp de legi = culegere de legi; corpus. – Din fr. corps, lat. corpus.

YEOMAN s. m. 1. Servitor la o curte regală sau seniorială. 2. Subordonat, ajutor. 3. Om liber dintr-o comunitate; (spec.) fermier liber, mic proprietar rural în Anglia. 4. Membru al unui corp de gardă englez. 5. (mar.) Ofițer însărcinat cu îndatoririle clericale. [Pr. iău-men] (din engl., fr. yeoman)

BODYGUARD s. gardă de corp, (fig. peior.) gorilă.

GARDĂ s. 1. (MIL.) pază, strajă, (pop.) caraulă, (înv.) culuc, păzitoare. (Să vină ~!) 2. gardă de corp v. bodyguard. 3. v. pază. 4. apărătoare, (rar) strajă, (înv.) scut. (~ la sabie.)

OBAHT, obahte, s. n. (Germanism înv.) Corp de gardă; comenduire. – Germ. Obacht „vigilență, pază”.

MAMELUC ~ci m. 1) Soldat de cavalerie din corpul de gardă al sultanilor egipteni. 2) Soldat din escadronul gărzii imperiale franceze. 3) fig. Persoană lipsită de individualitate; om fără păreri proprii. /<fr. mamelouk

DORIFOR s.m. Soldat în corpul de gardă al vechilor regi perși. [< fr. doryphore, cf. gr. doryphoros – purtător de lance].

YEOMAN s.m. (Ist.) 1. Servitor la o curte regală sau seniorială. 2. Subordonat sau ajutor. 3. Om liber dintr-o comunitate; (spec.) fermier liber, mic proprietar rural în Anglia. 4. Membru al unui corp de gardă englez. 5. (Mar.) Ofițer însărcinat cu îndatoririle clericale. [Pron. iou-măn. / < engl., fr. yeoman].

solac, solaci și solachi, s.m. (înv.) arcaș pedestru din grupul de ieniceri ai corpului de gardă al sultanului, însoțindu-l pe acesta la ceremonii, la alaiuri etc.

PRETORIAN, -Ă adj. Care ține de pretor, al pretorului (1). ♦ Gardă pretoriană = corp de soldați care formau garda pretorului în vechea Romă, și, mai tîrziu, garda personală a împăraților romani. // s.m. Soldat din garda pretoriană. [Pron. -ri-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. prétorien, lat. praetorianus].

BODYGUARD [BĂDI-GARD] s. m. gardă de corp, pază (a cuiva); gorilă (2). (< engl. bodyguard)

CORP I. s. n. 1. organismul considerat ca un tot anatomic și funcțional; trup. ◊ trup fără cap; trunchi. 2. parte principală din ceva. ◊ corp de legi = culegere de legi; corpus. 3. porțiune de materie bine determinată. ◊ (chim.) substanță (organică sau anorganică). 4. obiect material, lucru. ◊ corp ceresc = corp natural sau artificial din spațiul cosmic; corp negru = corp capabil să absoarbă integral radiația termică incidentă, de orice lungime de undă. 5. corp delict = obiect care a servit la săvârșirea unei infracțiuni. 6. (mat.) mulțime înzestrată cu două operații (adunare și înmulțire), caracterizată prin proprietăți de asociativitate, distributivitate, precum și prin existența elementelor neutre și inverse în raport cu cele două operații. 7. corp fonetic = totalitatea sunetelor care alcătuiesc un cuvânt sau o formă gramaticală. 8. unitate cu care se măsoară mărimea literelor tipografice. 9. totalitatea persoanelor care, prin funcție sau profesiune, formează o unitate deosebită, legal constituită. ◊ corp de balet = a) ansamblul balerinilor dintr-un teatru de operă, operetă sau estradă; b) grup de dansatori având într-un spectacol rol similar corului de operă; corp diplomatic = totalitatea reprezentanților diplomatici străini acreditați pe lângă un stat. ◊ corp electoral = totalitatea persoanelor care se bucură de drept de vot la data efectuării unor alegeri. 10. mare unitate militară în alcătuirea căreia intră mai multe divizii, brigăzi și regimente de toate armele. ◊ corp de gardă = clădire sau încăpere din incinta unui obiectiv de pază ocupată de o gardă militară. II. s. m. (med.) denumire dată unor structuri anatomice. (< fr. corps, lat. corpus)

DORIFOR s. m. 1. soldat în corpul de gardă al vechilor regi perși, purtător de lance. 2. insectă coleopteră, lungă de 1 cm, având elitrele ornate cu zece linii negre. (< fr. doryphore, gr. doryphoros)

HETAIRIE s. f. 1. (în Grecia antică) asociație aristocratică, adesea secretă, cu caracter politic. 2. (în Imperiul Bizantin) corp de gardă imperială compus din mercenari străini. 3. (în Grecia modernă) societate literară sau politică; eterie. (< fr. hétaïrie, gr. hetaireia)

PRETORIAN, -Ă I. adj. care ține de pretor, al pretorului (1). ♦ gardă ~ă = corp de soldați care formau garda pretorului în vechea Romă și, mai târziu, garda personală a împăraților romani. II. s. m. soldat din garda pretoriană. (< lat. praetorianus, fr. prétorien)

badeangard, badeangarzi, s. m. (glum.) bodyguard, gardă de corp

gorilă, gorile s. f. (peior.) gardă de corp

body-guard s. m. f. ♦ 1. Gardă de corp ◊ „Doi body-guards proptesc intrarea [...] Triază oamenii.” Curierul rom. 2 II 93 p. 7. ◊ „C.V.T. i-a asmuțit pe cei 3 bodyguards, strigându-le: «Puneți mâna pe ăsta și bateți-l».” R.l. 29 V 93 p. 3; v. și 13 IV 93 p. 7; v. și economie de piață. ♦ 2. (impropriu) Paznic ◊ „V.C, bodyguard la hora din satul [...]” Ev.z. 260/93 p. 10 [scris și bodi-guard] (din engl. bodyguard; R. Zafiu în Luc. 20/1993)

gardă de corp s. f. Paznic personal, bodyguard ◊ „[...] patronii își păzesc întreprinderile cu departamente anexe de gărzi de corp [...]” As 74/93 p. 5 (calc după fr. garde du corps)

gorilă s. f. Gardă de corp, bodyguard ◊ „Asaltat de admiratori și reporteri și apărat de polițiști și gorile Ringo Star sosește la Dakota Building.” R.lit. 17 VI 82 p. 24. ◊ „[Clientul] a fost lovit de patronul [barului] și de gorilele acestuia.” R.l. 17 II 93 p. 2. ◊ „Secretara gorilă a lui Bombonel a vrut să-l dea afară pe Fănel.” Z. 11 IX 95 p. 1; v. și D. 109/95 p. 10, ◊ Rev. 22 39/96 p. 15 (DEX, DN3 – alt sens)

*corp n., pl. urĭ (lat. corpus). Orĭ-ce substanță, organică saŭ anorganică: toate corpurile-s solide, lichide saŭ gazoase. Partea materială a uneĭ ființe, trup: corp de om, de vită. Parte de armată maĭ mare de cît diviziunea: armata românească are șapte corpurĭ. Regiment: baniĭ corpuluĭ. Corporațiune: corpu ferarilor. Colectivitate, toțĭ la un loc: corpu didactic (corepunde terminațiuniĭ -ime cînd e vorba de profesiunĭ: corpu studențesc = studențimea). Parte principală din ceva: casa asta are doŭă corpurĭ, corp de pompă. Corp ceresc, stea saŭ bolid. Corp de gardă, post militar, soldațĭ de pază. Corp al delictuluĭ, obĭect care probează existența delictuluĭ, cum ar fi un cuțit rămas de la asasin. Corpurĭ legĭuitoare, Camera și Senatu. Spirit de corp, spirit de solidaritate cu corpu orĭ cu societatea din care facĭ parte. A te constitui în corp, a te aduna, a te strînge formînd un corp. În Lat. córpus (rus. pol. korpus) și (grecizat) córpos, pl. urĭ, corp de armată (ca 3, 266-267).

LE NAIN [lə nẽ], numele a trei pictori francezi, frați, ale căror opere semnate întotdeauna cu numele de familie sunt greu de atribuit cu precizie unuia sau altuia dintre ei: Antoine L. (c. 1588-1648). Scene de gen și portrete de grup, remarcabile prin finețea observației („Reuniune de familie”, „Binecuvântarea”). Louis L. (1593-1648). Unul dintre cei mai de seamă artiști realiști ai vremii sale. Scene de gen inspirate din viața țăranilor („Familia lăptăresei”, „Masa țăranilor”) și tablouri cu teme mitologice și religioase, caracterizate prin noblețea și simplitatea atitudinilor și prin finețea tonurilor. Mathieu L. (1607-1677). Scene mitologice („Venus în atelierul lui Vulcan”) și de gen din viața nobilimii („Corpul de gardă”, „Jucătorii de table”). Interpret delicat al scenelor cu copii („Lecția de dans”, „Femeia cu cinci copii”).

caraulă f. 1. sentinelă, strajă sau. corp de gardă: soldații erau de caraulă; 2. Mold. (caraul) starea în colțul camerei (pedeapsa copiilor neascultători): să te duci de grabă la caraul și să nu crâcnești AL. [Turc. KARAVUL].

corp n. 1. porțiune de materie formând un tot distinct: toate corpurile sunt solide, lichide sau gazoase; 2. trup, totalitatea organelor unei ființe însuflețite: corpul omului; 3. cadavru. 4. parte principală a unui obiect: corp de pompă, corp de casă; 5. grupare de trupe, porțiune de ostași: șef de corp; armata noastră e împărțită în șapte corpuri sau comandamente: fiecare corp coprinde câte două divizii de infanterie, două brigăzi de artilerie și una de cavalerie, două batalioane de vânători, un batalion de geniu, un escadron de tren, o companie sanitară, o companie de subzistență și un stat-major; corp de gardă, post militar; 6. corp ceresc, astru; 7. corpul delictului, ceea ce probează existența unui delict sau a unei crime; 8. corporațiune: corp de erudiți; corp diplomatic, ambasadorii sau miniștrii străini cari rezidă pe lângă o Putere; corpuri constituite, diferite tribunale și administrațiuni într’un Stat; corpuri legiuitoare, Camera și Senatul.

gardă f. 1. corp de trupe însărcinate a veghea asupra siguranței publice: garda pieței, garda de onoare; 2. soldați cari ocupă un post: era de gardă; 3. partea unei săbii ce s’apucă cu mâna (= fr. garde).

dejurstvă f. od. corp de gardă (GHICA). [Rus. DEJURSTVO; serviciul zilei fixate].

post n. 1. locul unde soldatul a fost pus de șeful său: a dezertat dela postul său; 2. corp de gardă și soldații ce-l formează: un mic post ca de 130 soldați turci OD.; 3. fig. funcțiune oarecare: post bine plătit. [Rus. POSTŬ (din fr. poste (m.)].

BODYGUARD, bodyguarzi, s. m. Gardă de corp; p. ext. paznic. [Pr.: bodiguard, badigard. – Var. bodigard s. m.] – Din engl. body-guard.

CORP, corpuri, s. n. I. 1. Totalitatea organelor unei ființe vii; organismul considerat ca un întreg anatomic și funcțional; trup. ◊ Loc. adj. și adv. Corp la corp = (despre modul de desfășurare a luptelor) față în față, pieptiș, deschis, în luptă dreaptă; p. ext. înverșunat, aprig. ◊ Expr. A face corp cu cineva = a se uni, a se asocia cu cineva. ♦ Trup fără cap; trunchi. ◊ Loc. adj. De corp = care se referă la trup; care se poartă direct pe piele. ♦ Cadavru. ♦ Denumire a unor structuri anatomice. Corp galben. 2. Partea principală a unui obiect, a unei construcții, a unei mașini etc. ◊ Corp de casă (sau de case) = parte din ansamblul unei clădiri; aripă. Corp de iluminat = dispozitiv în care se pot monta una sau mai multe lămpi de iluminat, permițând, la nevoie, reorientarea fluxului luminos; luminar. ♦ Conținutul unei scrisori (fără formula de introducere și de încheiere și fără adresă); cuprinsul unei cărți. 3. (Fiz.) Agregat de molecule, porțiune de materie cu masa diferită de zero. ◊ Corp străin = particulă care se găsește într-un tot de altă natură. ♦ (Chim.) Substanță definită (organică sau anorganică). ◊ Corp simplu = substanță chimică ale cărei molecule sunt formate din atomi de același fel; element. Corp compus = substanță chimică ale cărei molecule sunt formate din atomii mai multor elemente. ♦ Corp ceresc = astru. Corp geometric = corp mărginit de fețe (plane sau sferice) definite geometric. 4. (Jur.; în sintagma) Corp delict = obiect care a servit sau era destinat să servească la săvârșirea unei infracțiuni; obiect care poartă urmele unei infracțiuni sau asupra căruia s-a săvârșit infracțiunea, adus în justiție ca probă materială contra acuzatului. 5. (În sintagma) Corp de literă = lungimea paralelipipedului care formează piciorul literei, exprimată în puncte tipografice. II. 1. Totalitatea persoanelor care, prin funcție sau prin profesie, formează o unitate deosebită, legal constituită. ◊ Corp constituit = colectivitate de persoane organizată, de obicei, pe baza unei legi. Corp legislativ (sau legiuitor) = totalitatea deputaților dintr-o adunare legislativă. Corp diplomatic = totalitatea reprezentanților diplomatici din alte state, acreditați pe lângă un stat. Corp de balet = ansamblu de balet. 2. (Cu determinări introduse prin prep. „de”) Mare unitate militară, cuprinzând mai multe divizii, de obicei de aceeași categorie. Corp de aviație. ◊ Corp de gardă = clădire sau încăpere pe care o ocupă o gardă militară în timpul serviciului de pază. (În vechea organizare a armatei) Corp de trupă = unitate militară independentă. 3. (În sintagma) Corp de legi = culegere de legi; corpus, [pl. și: (I 3, m.) corpi] – Din fr. corps, lat. corpus.

CARTUȘIERĂ, cartușiere, s. f. Cutie de piele, prinsă la centură, în care se țin cartușele. Păși cu băgare de seamă... printre saci de merinde și ranițe, printre puști și centuri cu cartușiere. CAMILAR, N. I 17. În corpul de gardă soldații stau drepți, încinși, cu baioneta și cartușiera, la marginea paturilor late. SADOVEANU, O. VI 283. Pronunțat: -și-e-.

DEJURSTVĂ, dejurstve, s. f. (Mil., învechit) Corp de gardă; comandament militar. Variante: dejurstfă (CAMIL PETRESCU, B. 34), djurstvă (GHICA, S. 663) s. f.

CORP, corpuri, s. n., (I 4 și) corpi, s. m. I. Nume dat unui tot unitar format din mai multe elemente. 2. Totalitatea organelor unei ființe vii; trup. V. organism. Corpul omenesc are trei părți: cap, trunchi și membre. ▭ E un cuib între verdeață... Acolo corpul mi l-aș duce. MACEDONSKI, O. I 68. [Voinicul] era blestemat să poarte corpul de vulpoi. ISPIRESCU, L. 300. ◊ Loc. adj. și adv. (În legătură cu lupte, încăierări etc.) Corp la corp = (care se desfășoară) de aproape, pieptiș, în luptă dreaptă; p. ext. înverșunat, aprig. (Fig.) M-am luptat corp la corp cu traiul zilnic. MACEDONSKI, O. I 11. ◊ Expr. A face corp cu cineva = a se uni, a se asocia cu cineva. Generoșii au făcut, la 1899, corp cu partidele burgheze, trădînd interesele clasei muncitoare. ♦ Trupul fără cap; trunchi. Își slobozi zîna întreg corpul prin pod în jos, și în urmă capul. RETEGANUL, P. IV 11. ◊ Loc. adj. De corp = care se referă la trup, care privește trupul; care se poartă direct pe trup. lenjerie de corp. ♦ (Uneori determinat prin «neînsuflețit») Cadavru. Corpul defunctului. 2. Partea principală a unui obiect, a unei construcții, a unei mașini etc. Corpul corăbiei. Corpul unui șurub. ♦ Conținutul, cuprinsul unei scrisori, fără formulele de introducere și de încheiere și fără adresă; cuprinsul unei cărți. În corpul scrisorii sînt toate datele. 3. (Adesea determinat prin «de casă» sau «de case s) Fiecare dintre clădirile situate pe același teren (într-o curte comună) sau aparținînd aceluiași proprietar; rînd de case. Locuința lui era chiar în corpul de case de alături. REBREANU, R. I 27. 4. (Fiz.) Agregat de molecule, porțiune determinată de materie. ◊ Corp străin = particulă care se deosebește de un tot de altă natură în care se găsește. ♦ (Chim.) Substanță organică sau anorganică. ◊ Corp simplu = substanță ale cărei molecule sînt formate din atomi de același fel; element. Hidrogenul este un corp simplu. ▭ Corp compus = substanță chimică ale cărei molecule sînt formate din atomi ai mai multor elemente. Acidul clorhidric este un corp compus. ▭ Corp activ v. activ. (Anat.) Corp calos v. calos. ♦ (Astron., în expr.) Corp ceresc astru. Luna și pămîntul sînt corpuri cerești. ♦ (În expr.) Corp geometric = corp mărginit de fețe (plane sau sferice) definite geometric. Cuburile și piramidele sînt corpuri geometrice. 5. (În expr.) Corp delict = obiect care a servit la săvîrșirea unei infracțiuni sau asupra căruia s-a săvîrșit infracțiunea, adus în justiție ca probă materială contra acuzatului. 6. Unitate cu care se măsoară în tipografie mărimea literelor. Literă de corp 10. II. Nume dat unor grupuri, unor colectivități etc. 1. Totalitatea persoanelor care, prin funcție sau profesie, formează o unitate deosebită, legal constituită ca atare. V. breaslă, tagmă. Pe lîngă Comisia de standardizare funcționează un corp de verificare. ♦ Corp constituit = colectivitate de persoane organizată de obicei pe baza unei legi. Colegiul avocaților e un corp constituit. ▭ Corp diplomatic = totalitatea reprezentanților diplomatici ai statelor străine în interiorul unui stat oarecare; totalitatea diplomaților care reprezintă un stat în afara hotarelor sale. (Ieșit din uz) Corp didactic = totalitatea personalului care predă în învățămînt. Corp legislativ (sau legiuitor) = totalitatea deputaților dintr-o adunare legislativă. Prezidentul corpului legislativ. NEGRUZZI, S. I 327. 2. (Cu determinări introduse prin prep. «de» și precizînd natura) Mare unitate militară, cuprinzînd mai multe divizii, de regulă de aceeași categorie. Corp de tancuri. Corp de cavalerie. Corp de armată. ▭ După 1807, Tudor [Vladimirescu] intră în corpul de voluntari numit «panduri» al generalului rus Miloradovici, pentru a lupta împotriva turcilor. IST. R.P.R. 292. ◊ Corp de gardă = clădirea sau încăperile care adăpostesc garda la o unitate militară. Ușa corpului de gardă se dă în lături și un. val de lumină izbucnește, curgînd pe șoseluța înclinată. SADOVEANU, O. VI 283. La Vidin furăm primiți de soldații de garnizoană ce ne prezentară armele, apoi ne luară între baionete și ne duseră la un corp de gardă. BOLINTINEANU, O. 266. Corp expediționar = o parte din forțele armate ale unui stat, trimisă în scopul unei acțiuni îndepărtate, în afara granițelor. (învechit) Corp de trupă = unitate militară (de regulă regiment sau batalion) independentă. Ministerul de Război a găsit că-i mai prudent să-l dea la marină decît la un corp de trupă. BART, E. 120. 3. Comus. Corp de legi.

PRETORIAN², -Ă, pretorieni, -e, adj. (La romani) De pretor, al pretorului (3). ◊ Gardă pretoriană = corp de armată format din soldați selecționați și înzestrați cu anumite privilegii, care constituiau garda personală a pretorului, mai tîrziu a împăraților romani. Cohortă pretoriană = cohortă formată din pretorieni. Provincie pretoriană = provincie romană administrată de un pretor. Drept pretorian = totalitatea edictelor date de pretori.

ȘOSELUȚĂ, șoseluțe, s. f. Diminutiv al lui șosea. Ușa corpului de gardă se dă în laturi și un val de lumină izbucnește, curgînd pe șoseluța înclinată. SADOVEANU, O. VI 283. Lăsară șoseluța de centură și o luară pe drumul ce tăia țarina. SANDU-ALDEA, U. P. 128.

caraulă sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 321/23 / V: ~ul, ~aol sm / Pl: ~le / E: bg караул, ngr ϰαραυλι] 1 Soldat de gardă Si: gardă, patrulă, pichet, santinelă. 2-3 Corp de gardă sau locul unde se află caraula (1). 4 (Îe) A face ~ul A aștepta (nerăbdător) pe cineva. 5 (Îe) A pune (pe cineva) la ~ul A pedepsi (pe cineva) punându-l la colț. 6 Om care face de pază Si: gardian, paznic, (reg) caraulaș. 7 (Înv) Garda care se făcea la primărie.

dejurstvă sf [At: HELIADE, O. II, 322 / V: ~tfă, ~jăr, ~dj~ / Pl: ~ve / E: rs дежурство] (Înv) 1 (Mil) Corp de gardă. 2 Comandament militar. 3 Cancelarie a unei dregătorii Si: dezină.

dorifor sm [At: DN³ / Pl: ~i / E: fr doryphore] Soldat din corpul de gardă al vechilor regi perși.

custodie sf [At: VARLAAM, C. 126/2 / A: (înv) ~tod~ / Pl: ~ii / E: lat custodia] 1 (Înv) Corp de gardă (format din o sută de oameni) Si: (înv) steag, strajă. 2 (Înv) Paznic. 3 (Jur) Pază, păstrare (și administrare) a unui obiect (pus sub sechestru) Si: (îvr) custozie.

gardă sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 69/23 / V: (înv) ~die, guardie, gvardie, gva~, va~ / Pl: gărzi^[1] / E: fr garde, rs гвардия^[2]] 1 Pază într-o unitate militară, într-o instituție civilă etc. 2 (Ccr) Grup de persoane sau persoană care asigură garda (1). 3 (Îe) A face (sau a fi) de ~ A păzi. 4 (Îae; d. medici, asistente, infirmiere) A rămâne în spital, în policlinică, până ziua următoare supraveghind starea sănătății bolnavilor și rezolvând cazurile urgente. 5 (Îs) Corp de ~ Grup de soldați însărcinați să păzească ceva. 6 (Îas; pex) Casă în care stă corpul de gardă (5). 7 (Îs) Cameră de ~ Serviciu medical într-un spital, într-o policlinică etc. care funcționează fără întrerupere și rezolvă cazurile de internare, cele urgente și cele care survin în afara orelor obișnuite de funcționare. 8 (Înv; îs) ~ a pieții Soldați însărcinați cu paza unui oraș. 9 (Înv; îas; pex) Cazarmă unde locuia garda (8). 10 (Înv; îas; pex) Închisoare militară. 11 (Îs) ~ de onoare Subunitate militară care prezintă onorurile unei persoane oficiale. 12 (Îas) Pază simbolică în semn de respect la ocazii solemne Cf escortă. 13 (Îas) Grup de militari care efectuează garda (12). 14 (Îs) ~ personală (sau de corp) Grup de persoane însărcinate cu paza vieții unui demnitar, unei persoane foarte bogate, a unei celebrități etc. 15 (Îs) ~ civică (sau națională) Unitate de voluntari care asigură paza și liniștea într-un oraș. 16 Nume dat diferitelor organizații politice cu caracter militar. 17 (În timpul Revoluției socialiste ruse din 1917; îs) ~da albă Armata contrarevoluționară. 18 (Îs) ~da roșie Cete muncitorești care au servit ca bază a armatei sovietice. 19 (La noi în țară; îs) ~da de fier Organizație politică extremistă, naționalistă, de dreapta dintre cele două războaie mondiale condusă de Corneliu Zelea Codreanu Cf legionar. 20 (Îs) ~da veche Grup de persoane cu experiență într-un anumit domeniu. 21 (Îas sau vechea ~) Cei care au participat în trecut la o acțiune socială. 22 (Îs) Tânăra ~ Nume dat de scriitorul A. Fadeev tinerilor comuniști ruși care au luptat ca partizani împotriva germanilor. 23 (Îas; îoc ~da veche) Grup de persoane care începe să capete experiență într-un domeniu, urmând să continue activitatea de acolo. 24 Poziție a brațelor și a corpului luată de un boxer, de un luptător etc. pentru a para loviturile adversarului sau pentru a ataca. 25 (Îe) A se pune în ~ A-și lua poziția de apărare sau de atac, la scrimă. 26 (Fig; îas) A-și lua toate măsurile de apărare pentru a nu fi surprins de ceva neplăcut. 27 (La jocul de șah; rar; șîs ~ la regină) Avertisment dat partenerului că regina este amenințată. 28 Apărătoare metalică pentru mână, montată între mânerul și lama unei săbii, unei spade etc. 29 (Îs) ~da trăgaciului Piesă de protecție a trăgaciului la armele de foc. corectat(ă)

hasichi sm [At: N. COSTIN, L. I, 282/23 / V: (înv) ~sec, ~sechi, ~sichi / Pl: ~ / E: tc hasseki] (Tcî) 1 Soldat din garda seraiului Cf boltagiu, bostangiu, 2 Gardă de corp a sultanului. 3 (Îc) ~-aga Al doilea comandant al baltagiilor care avea în subordine 300 de hasichi (1) și care executa sentințele de moarte date de către sultan.

iciceauș sm [At: CONDICĂ (1776), ap. ȘIO / P și: (înv) ~cia~ / Pl: ~i / E: tc iç çauş] (Înv) Gardă de corp a domnitorului (care purta și steagul) Si: (înv) icioglan.

obaht sn [At: GHICA, S. 487 / V: ~tă sf, ova~ / Pl: ~e / E: ger Obacht, ucr обахта] (înv) 1 Corp de gardă. 2 Comenduire.

yeoman sm [At: DN³ / P: io-măn / Pl: ~meni / E: eg yeoman] (În Evul Mediu, în Anglia) 1 Titlu nobiliar de rang inferior, la curtea regală. 2 Servitor (1). 3 Om liber dintr-o comunitate. 4 Mic proprietar rural. 5 Membru al corpului de gardă al suveranului Angliei. 6 (Mrn) Ofițer însărcinat cu îndatoririle clericale.

trabant sm [At: IC. LUM. (1841), 331/27 / Pl: ~nți / E: ger Trabant, it trabante, fr traban] (Înv) 1 (Lpl) Corp de gardă format din pedestrași (înarmați cu halebarde), recrutați dintre străini. 2 (Lsg) Soldat dintr-un trabant (1) Si: (înv) dorobanț. 3 Însoțitor (al unui principe, al unui șef militar). 4 (Ast) Satelit al unei planete. 5 (Pgn; rar) Corp ceresc Si: astru.

vartă¹ sf [At: VARLAAM, C. 77 / V: (reg) ~rdă / Pl: vărți, verți / E: ger Warte, ucr варта, pol warta cf mg várda] 1 (Înv) Clădire în care își avea sediul un corp de gardă, servind și ca loc de detenție. 2 (Înv) Strajă. 3 (Înv) Gardă (2). 4 (Înv) Escortă (2). 5 (Buc; Trs; înv) Santinelă. 6 (Reg) Lucrător forestier care supraveghează deplasarea buștenilor pe uluc Si: (reg) vărdaș.

vânător [At: CORESI, EV. 330 / Pl: ~i, ~oare / E: ml venatorem] 1 sm Persoană care practică vânătoarea Si: pușcaș, (reg) volhităr. 2 sm (D. obiecte de îmbrăcăminte sau d. accesorii ale acestora; îla) De ~ Care este folosit în special sau exclusiv la vânătoare (1) Si: vânătoresc (5). 3 sm Personaj al unor jocuri de copii care au ca temă vânătoarea (1) („vânătorul și ursul”, „vânătorul și vulpea”, „vânătorul și iepurele”, „rațele și vînătorii” etc.). 4 sm (Pex) Animal care pândește și prinde o pradă pentru a supraviețui Si: animal de pradă, prădător. 5 sm Animal care este folosit la vânătoare (1). 6 sm (Șîs ~ de pește) Pescar. 7 sm (Bis; înv; fig; șîs ~ de oameni) Persoană care propovăduiește concepțiile religiei creștine. 8 sm (Bis; înv; fig; prc; îas) Apostol (1). 9 sm (Mil; în Evul Mediu) Soldat în garda palatului domnesc. 10 sm (Mil; în Evul Mediu) Mercenar. 11 sm (Mil; în Evul Mediu) Soldat dintr-o veche unitate militară formată din pedestrași și călărime. 12 smp (Mil; în Evul Mediu) Corp de gardă. 13 smp (Îs) ~i de munte Trupe din cadrul forțelor armate specializate pentru lupta în regiuni muntoase. 14 sm (Îs) ~ de munte Ostaș infanterist special instruit, echipat și înzestrat pentru a lupta în regiuni muntoase. 15 smp (Mol; în Evul Mediu; prc) Corp de oaste din satul Vânători, care, în schimbul scutirii de bir, aproviziona curtea domnească cu vânat și făcea de pază la Cetatea Neamț. 16 sm (Fig) Persoană care urmărește ceva sau pe cineva cu tenacitate. 17 sm (Fig; prt) Persoană care vrea să parvină. 18 sm (Fig; prt; îs) ~ de zestre Bărbat care urmărește să se căsătorească din interes. 19 sms (Înv) Zodia capricornului. 20-21 sma, a (Reg; șîs cotețul ~) (Împrejmuire) de nuiele sau de stuf, împletită cu papură pe mai multe rânduri, având la mijloc o deschidere îngustă întoarsă înăuntru, fixată într-o apă curgătoare pentru a prinde și a păstra peștele viu. 22 sm (Iht; reg) Avat (Aspius aspius). 23 sm (Orn; reg) Șoim de iarnă (Falco columbarius aelon). 24 snm (Îs) ~ de submarine Navă special amenajată pentru căutarea și distrugerea submarinelor Vz distrugător (2). 25 sm Marinar de la bordul unui vânător (24) de submarine. 26 snm Avion de vânătoare. 27 sm Pilot al unui avion de vânătoare.

solac sm [At: SIMION DASC, LET. 109 / V: (îvr) selat (S și: sellat / Pl: selați) / S și: solak / Pl: ~aci, ~achi / E: tc solak, ngr σέλακος] Arcaș pedestru care făcea parte din grupul de ieniceri ai corpului de gardă al sultanului, însoțindu-l pe acesta la ceremonii, la alaiuri etc.

yeoman [’joumen] s.m. (în Anglia) 1 (în Ev. Mediu timpuriu) Nobil de rang inferior la curtea regală engleză. 2 (în trecut) Țăran care deținea în proprietate pămîntul pe care îl lucra singur sau cu ajutoare angajate. 3 Ofițer în corpul de gardă al monarhiei britanice. 4 (mar.) Ofițer pe o ambarcațiune, însărcinat cu îndatoririle clericale. • pl. -i. /<engl. yeoman.

SOLAC s. m. (Mold.) Arcaș pedestru din grupul de ieniceri ai corpului de gardă al sultanului. După aceștia ... merg selații, carii poartă arcele pre umăr. URECHE. După ianiceri venea solacii cu arce, ce poartă șilice sau cauce în cap. M. COSTIN. Numai ce am văzut un solac împărătesc si îm zice cum că mă cheamă Muctifel împăratul. H 1771, 92^v; cf, N. COSTIN. Variante: selat (URECHE). Etimologie: tc. solak.

vartă¹ s.f 1 (înv.) Clădire în care își avea sediul un corp de gardă și care servea și ca loc de detenție. ♦ Strajă, gardă. ♦ Escortă. ♦ Santinelă. 2 (reg.) Lucrător forestier care supraveghează deplasarea buștenilor pe uluc. • pl. vărți, verți. și (reg.) vardă s.f. /<germ Warte, ucr. варта, pol. warta; cf. și varda.

VARTĂ s. f. 1. (Mold.) Strajă, gardă. Au poroncit de au schimbat toate vărțile pre la toate porțile. NECULCE; cf. PSEUDO-MUSTE, apud TEW. ♦ Escortă. A: Au trimis de i-au luat cu vartă, de i-au dus la Harcov. NECULCE. // B: Pre Ion hatmanul . . . supt vartă l-au pus și cu mare ocară l-au dus. R. GRECEANU. 2. (Mold., Trans. SE) Sediul unui corp de gardă, care servea și ca loc de detenție.A: În vartă prespre toată noaptea rîs și batjocorit de slujitori [fu]. VARLAAM. Spre închisoarea si legarea trupului un lanțuh și o vartă destule sînt. CANTEMIR, IST.; cf. NECULCE; NECULCE, apud TEW. C: Au vrut să-l puie în vartă. TEMPEA, apud TEW. Au pus la vart pe preotul Toma. TEMPEA, apud TEW. Variante: vart subst. (TEMPEA, apud TEW). Etimologie: pol. warta, ucr. varta; vart < germ. Wart.

bodyguard [’bodigard] s.m. Gardă de corp; apărător, persoană care păzește pe cineva. • scris și bodigard. pl. -zi. /<engl. bodyguard.

CARAULĂ (pl. -le) sf. 1 🎖️ Streajă, sentinelă, soldat pus de pază; corp de gardă: aci era o ... baratcă de scînduri, unde sta noaptea caraula D. -ZAMF. ¶ 2 Streajă de noapte prin sate, oameni puși de pază [tc. karavul].

mehterhaneà f. muzică militară turcească ce cânta od. la paradele domnești (constând din surle sau fluiere, trâmbiți, dairale, tobe și teasuri): mehterhaneaua juca în ograda boierului NEGR. [Turc. MEHTER HANÈ, corp de muzicanți (MEHTER, muzicant din garda particulară a Sultanului)].

strelíț m. (rus. strĭeléc, arcaș, d. strĭelá, săgeată. V. pistreală). Pl. Un corp de infanterie rusească care forma garda țarilor, organizat de Ivan cel Groaznic la 1545 și desființat de Petru cel Mare la 1705.

DELIU, -IE, delii, s. m., adj. (Înv.) 1. S. m. Soldat din călărimea ușoară turcă. ♦ (În Țara Românească și în Moldova) Soldat din corpul de călăreți înființat de Minai Viteazul o dată cu corpul beșliilor; (în perioada fanariotă) soldat din garda domnească. 2. Adj., s. m. (Om) voinic, viteaz, îndrăzneț. 3. Adj. Furios, vehement, nebun. – Din tc. deli.

seimeni m. pl. 1. (la Turci), a treia diviziune a corpului ienicerilor compusă din 34 regimente; 2. (la Români), corp de armată întocmit de Mateiu Basarab și compus din 2000 de lefegii străini (sârbi, bulgari, greci și albanezi), sub comanda unui polcovnic; ei purtau, ca și ienicerii, cepchene și căciuli de coloare roșie (din care cauză cronicarii îi mai numesc și Roșii): după dânșii veniau lefegii cu haine galbene, seimenii și scutelnicii pedeștri OD.; 3. corp analog, instituit în Moldova, servind de gardă Curții (împărțiți în seimeni hătmănești și seimeni agești): seimenii cei iuți cu arce și cu măciuce în felii NEGR. [Turc. SEYMEN, (rostire populară din SEGBAN), lit. păzitori de ogari, șefii lor fiind în acelaș timp căpitani de vânătoare].

DELIU, -IE, delii, s. m., adj. 1. S. m. Soldat din călărimea ușoară turcă. ♦ (În Țara Românească și în Moldova) Soldat din corpul de călăreți înființat de Mihai Viteazul odată cu corpul beșliilor; (în perioada fanariotă) soldat din garda domnească. 2. Adj., s. m. (Om) voinic, viteaz, îndrăzneț. 3. Adj. Furios, vehement, nebun. – Din tc. deli.

deliu, ~ie [At: DEX / Pl: ~ii / E: tc deli] 1 sm Soldat din cavaleria ușoară turcă. 2 sm (În țările române) Soldat din corpul de călăreți înființat de Mihai Viteazul o dată cu corpul beșliilor. 3 a (În epoca fanariotă) Soldat din garda domnească. 4-5 smf, a (Om) voinic. 6-7 smf, a (Om) viteaz. 8 a Furios. 9 a Nebun.

streleț sm [At: M. COSTIN, O. 160 / V: ~lit^[1], ~ril~ / A și: streleț / Pl: ~i / E: rs стрелец] 1 (În epoca feudală, în țările române) Soldat care făcea parte dintr-un corp de vânători (arcași). 2 Soldat dintr-un vechi corp de infanterie (cu funcții polițienești) care forma garda țarului în Rusia, în sec. XVI-XVII.

DELIU² ~i m. 1) înv. (la turci) Ostaș dintr-un corp de cavalerie ușoară. 2) la pl. (în perioada fanariotă) Garda domnească alcătuită din arnăuți. [Sil. de-liu] /<turc. deli

streleț, streleți, s.m. (înv.) 1. soldat care făcea parte dintr-un corp de vânători arcași (în Țările române). 2. soldat din garda țarului în Rusia.

streliți m. od. corp de infanterie rusă, organizată de Ivan IV (1545), ce forma garda țarilor, distrusă de Petru cel mare în 1705.

SEIMEN, seimeni, s. m. (Învechit) Soldat din corpul de infanterie mercenară din Muntenia și Moldova, folosit pentru garda curții domnești. [Pe la 1716 Muntenia avea] dorobanți, roșiori, călărași... seimeni... patruzeci de mii de oameni armați. GHICA, S. 18. Matei Basarab organiză un corp de 2000 sîrbi, bulgari, arnăuți, numit seimeni. BĂLCESCU, O. I 15. – Variante: siimen (SADOVEANU, Z. C. 139), simen (NEGRUZZI, S. I 16) s. m.

SABIE, săbii, s. f. 1. Armă tăioasă formată dintr-o lamă lungă de oțel ascuțită la vârf și pe una dintre laturi și fixată într-un mâner. ◊ Expr. Sabia lui Damocles = pericol mare care amenință în orice moment situația cuiva. A trece (sau a lua, a trage) în (sau sub, prin) sabie (pe cineva) = a ucide, a nimici. A pune mâna pe sabie = a porni la luptă. A scoate (sau a trage) sabia (împotriva cuiva) = a provoca pe cineva la luptă, a porni război. A-și pune capul (teafăr sau sănătos) sub sabie = a-și cauza singur un necaz, o nenorocire. Sabie cu două tăișuri, se spune despre o situație care prezintă, în același timp, avantaje și dezavantaje, perspective și pericole. ♦ (Sport) Una din probele de scrimă în care se folosește sabia. 2. Armă formată dintr-o lamă elastică de oțel, din gardă și mâner, folosită la scrimă. 3. Pește de apă dulce, cu corpul turtit lateral și cu abdomenul arcuit; săbioară, sabiță (Pelecus cultratus). – Din bg. sabja.

deliu (delii), s. m. – 1. (Înv.) sălbatic, om brutal. – 2. În oastea turcă, corp de cavalerie ușoară. – 3. Corp de cavalerie format în Muntenia de Mihai Viteazul, desființat apoi. – 4. Gardă albaneză călare a domnitorilor, în cursul sec. XVIII. Tc. deli „nebun; călăreț” (Roesler 591; Șeineanu, II, 155; Lokotsch 506), cf. ngr. ντελῆς, bg., sb. deli.

MAMELUC s. m. 1. soldat dintr-un corp de cavalerie turco-egiptean. ◊ cavalerist francez dintr-un escadron de gardă al lui Napoleon. 2. (fig.) om fără personalitate și fără păreri proprii. (< fr. mamelouk)

codreán, -că s., pl. enĭ, ence. Locuitor al codruluĭ. Pl. În vechime, un corp de 1200 de călărețĭ Moldovenĭ la codru Tighecĭuluĭ, în sudu Basarabiiĭ, ca gardă contra Tătarilor. V. tîlhar.

delíŭ m. (turc. deli, nebun, viteaz). Soldat dintr’un corp de cavalerie ușoară care năvălea nebunește. Soldat dintr’un corp de cavalerie de elită înființat de Mihaĭ Viteazu. În epoca Fanarioților, soldat din garda domnească, compusă din Arnăuțĭ și comandată de un delibașă. Fig. Voĭnic, viteaz. Vioĭ, zvelt. V. levent.

GARDĂ s.f. 1. Pază; veghe; persoană sau grup de persoane care păzește pe cineva sau ceva. ◊ Gardă de onoare = pază instituită în semn de respect cu ocazia anumitor solemnități. 2. (Sport) Poziția corpului și a brațelor luată de boxeri și luptători în vederea atacului sau a apărării. ◊ A se pune în gardă = a lua poziție de apărare; (fig.) a-și lua măsurile necesare pentru a nu fi surprins de ceva. ◊ Medic (sau soră) de gardă = medic (sau soră) de serviciu într-un spital, care asigură serviciul în afara orelor de program pentru cazurile urgente. 3. (Mil.) Parte a sabiei cuprinsă între mîner și lamă, care protejează pumnul contra loviturilor. [< fr. garde].

*AVANGARDĂ (pl. -arde și -ărzi) sf. 🎖️ Parte a unui corp de armata ce merge înainte, în frunte; Fig.: avangarda criticilor se pune în marș (VLAH.) [fr. avant-garde].

SABIE, săbii, s. f. 1. Armă albă formată dintr-o lamă lungă de oțel ascuțită la vârf și pe una dintre laturi și fixată într-un mâner. ◊ Expr. Sabia lui Damocles = pericol mare care amenință în orice moment situația cuiva. A trece (sau a lua, a trage) în (sau sub, prin) sabie (pe cineva) = a ucide, a nimici. A pune mâna pe sabie = a porni la luptă. A scoate (sau a trage) sabia (împotriva cuiva) = a provoca pe cineva la luptă, a porni război. A-și pune capul (teafăr sau sănătos) sub sabie = a-și cauza singur un necaz, o nenorocire. Sabie cu două tăișuri, se spune despre o situație care prezintă, în același timp, avantaje și dezavantaje, perspective și pericole. 2. Armă sportivă formată dintr-o lamă elastică de oțel, din gardă, mâner și piuliță, folosită la scrimă. ♦ (Sport) Una dintre probele de scrimă care se practică cu sabia. 3. Pește de apă dulce, cu corpul turtit lateral și cu abdomenul arcuit; săbioară, sabiță (Pelecus cultratus). – Din bg. sabja.

beșlíŭ m. (turc. bešli, călăreț din garda viziruluĭ). Vechĭ. Soldat de cavalerie ușoară la Turcĭ. În Moldova călăraș Turc orĭ Tătar care făcea serviciu de curier la Constantinopole orĭ Crimeĭa și făcea parte dintr’un corp pus supt comanda mareluĭ postelnic. În Țara Romînească, călăraș de elită dintr’un corp de 200 de oameni înființat de Mihaĭ Viteazu împreună cu alt corp numit numit al deliilor. Soldat Turc orĭ Tătar întreținut de domn ca să împedece neorînduĭelile Turcilor în țările româneștĭ. Slujitor în general. (Turc orĭ creștin). După Zaveră, soldat turcesc lăsat ca jandarm (cîte unu cu 10 neferĭ în fiecare plasă, cîte o beșleagă cu 50 de neferĭ în orașele principale și cîte o beșleagă în Iașĭ și Bucureștĭ). Fig. Jăfuitor, prădător.

GARDĂ s. f. 1. pază; veghe; persoană sau grup de persoane care păzește pe cineva sau ceva. ♦ ~ de onoare = pază instituită în semn de respect cu ocazia anumitor solemnități. 2. (sport) poziția corpului și a brațelor luată de boxeri și luptători în vederea atacului sau a apărării. ♦ a se pune în ~ = a lua poziție de apărare; (fig.) a-și lua măsurile necesare pentru a nu fi surprins. ♦ medic (sau soră) de ~ = medic (sau soră) de serviciu într-un spital, care asigură serviciul în afara orelor de program. 3. parte a sabiei, între mâner și lamă, care protejează pumnul contra loviturilor. (< fr. garde)

MAMELÚC (< fr.; cuv. arab „sclav”, „rob”) s. m. 1. Membru al unui corp de oaste special, creat în Egipt, la c. 1230, de sultanul Malik as-Salik, în timpul dinastiei Aiubizilor (1171-1252). În 1250, m. au răsturnat ramura egipteană a Aiubizilor și au înființat dinastia sultanilor m. care au domnit, până în 1517, în statul ce includea Egiptul și Siria, fiind înlăturați de turcii otomani; m. au avut un rol important în istoria politică a Egiptului în timpul dinastiilor Bahrizilor (1250-1382) și Burdjizilor (1382-1517). Corpul m. a fost desființat în 1811 de Mehmet Ali, vicerege al Egiptului. 2. Soldat aparținând unei companii din timpul expediției lui Napoleon în Egipt și pe care acesta i-a integrat (1804) în garda imperială.

DEZAGREGARE, dezagregări, s. f. Acțiunea de a (se) dezagrega; desfacere (a unui corp) în părțile lui constitutive. V. descompunere. Dezagregarea unei roci. ◊ Fig. Ca să nu devenim suspecți de iacobinism, am lăsat «Frăția» în umbră, în dezagregare, în loc s-o înzestrăm cu o gardă proprie. CAMIL PETRESCU, B. 214.

veghe s.f. 1 Faptul de a rămîne treaz noaptea, de a nu dormi în timpul nopții; stare fiziologică a unei ființe, caracterizată prin deplina activitate a centrilor nervoși; trezie, nesomn, veghere, (înv.) vigilie. O ușoară abia simțită bătaie în ușă curmă intimitatea veghei... lui Mircea (TEOD.). ♦ Veghere la căpătîiul unui bolnav pentru a-l îngriji. Era obosit de nopțile de veghe de la spital. 2 (de obicei în constr. cu vb. „a sta”, „a pune”, „a fi”, de care se leagă prin prep. „de”) Faptul de a veghea, ocrotire, pază. Veghea soldaților a durat toată saptămîna. ◊ Loc.adj. De veghe = de strajă, de pază ∆ Lumină de veghe = lumină slabă produsă de diferite corpuri de iluminat, aprinsă în timpul nopții. ◊ Fig. Opera scriitorului stă de veghe deasupra locului tăcerii sale (E. LOV.). ♦ Concr. Persoană sau grup de persoane care veghează pe cineva sau ceva; strajă, gardă, santinelă. 3 Priveghi (la un mort). 4 Veghere petrecută în rugăciuni. • pl. veghi, /de la veghea, prin derivare regresivă.

NEFER s. m. 1. Soldat din vechea armată turcă. Atunci sosi... un agă, anume Kara Muselim, cu vreo 800 neferi. dumitrache, ap. gcr ii, 127/5. De la zaveră rămaseră în țară trupe turcești, un beșliaga cu cîțiva neferi în fiecare județ, ghica, s. iv, cf. 322. Neferii aprigi pe săbii mina pun. alecsandri, poezii, 381. Din vreo 70 de turci cîți se aflau la Iași, ca negustori sau soldați în garda domnească, numai bașbeșliaga și doi neferi au scăpat cu viața. oțetea, t. v. 183. În curtea conacului era acum o brișcă în care se găseau doi inși, turci după înfățișare, și lingă ei patru neferi călări, camil petrescu, o. i, 65, cf. 68. 2. Soldat pămîntean din corpul arnăuților; soldat care făcea parte dintr-o poteră, poteraș. Numire de beșleagă la Movilă, cu 6 neferi pentru a apăra pe locuitori de turci (a. 1742). iorga, s. d. vi, 234. Domnul Manole Vodă, de unde era la mînăstirea Cotrocenii, apucă cu beșlegii și neferii țării drumul Piteștilor. dumitrache, 32. Au pribegit în țara Rosiii... luînd și cățva neferi cu mărie-sa (a. 1787). cat. man. i, 86. Cheltuială ce s-au dat la... neferi ce s-au trimis cu porunci pe la ținuturi (a. 1806). iorga, s. d. iv, 206. Lefile beșlegilor i a neferilor domneștii noastre curți (a. 1814). uricariul, i, 37. S-au rînduit să meargă și 20 neferi... întru prinderea făcătorilor de rele tîlhari (a. 1823). ib. xiv, 287. Era un șir de odăi... în care ședeau idicliii, neferii și iciolanii domnești, filimon, o. i, 108, cf. 157. Armîndu-se toți cetățenii... în fruntea lor și cu beșleaga cu neferii săi, plecară a da piept cu fracțiunea și a prinde pre tîlhari. i. ionescu, m. 250. O ceată de mulți neferi călare, alecsandri, poezii, 632. Șapte niferi trimetea Și Stoenică că-i vedea, Vizionu slobozia, Mat. folk. 60. Ștefan Vodă nu ședea, La niferi le poruncea, Calul bine îl ținea, Și pe el încăleca, păsculescu, l. p. 229. ◊ Expr. (Regional) A face nefer (pe cineva) = a păcăli. cf. zanne, p. iv, 484. 3. (Regional) Membru al unei cete de haiduci. Mihul astfel le grăia: Frații mei, neferii mei, Lotri, puișori de zmei! alecsandri, p. p. 209. – pl. : neferi. – Și: (regional) nifer s. m. – Din tc. nefer.

deliu m. pl. delii od. 1. ceată de călăreți viteji înființată de Mihaiu Viteazul: înainte, delii! BOL.; 2. în epoca fanariotă, gardă domnească compusă din Arnăuți și comandată de un delibașa. [Turc. DELI, nebun, viteaz]. ║ a. 1. voinic, viteaz (mai ales în poezia populară); taie cap de deliu POP.; 2. înalt de stat, svelt (în Muntenia): cu trupul deliu ca un brad. [Interesantă lărgire a sensului unei vorbe: curat soldățești; oștean din corpul deliilor, de unde apoi om voinic, bine făcut (v. levent)].

seĭmeán n. pl. enĭ (turc. seĭmen, d. pers. seg-ban, păzitor de cînĭ, soldat permanent întrebuințat ca jandarm [seg cîne și ban, păzitor], ngr. seiménis, bg. seĭmen, jandarm, ung. szemény, Cazac). La Turcĭ, soldat dintr’a treĭa diviziune a ĭenicerilor (34 de regimente, care formaŭ la început un corp de vînătorĭ). La Muntenĭ, soldat dintr’un corp de 2000 de lefegiĭ (Albanezĭ, Grecĭ, Sîrbĭ și Bulgarĭ) înființat de Matei Basarab și pus supt comanda unuĭ polcovnic (Eĭ purtaŭ, ca și ieniceriĭ, cepchene roșiĭ și căciulĭ cu fundu roș, din care cauză li se maĭ zicea și roșiĭ. Dar nu erau tot una cu roșiĭ de țară saŭ roșioriĭ). La Moldovenĭ, soldat din garda domnească (Căzărmile lor eraŭ lîngă curtea domnească și serveaŭ și ca închisoare. Uniĭ depindeaŭ de hatman, și de aceĭa se numeaŭ hătmăneștĭ, împărțițĭ în zece bulubășiĭ; alțiĭ depindeaŭ de agă, și de aceĭa se numeaŭ ageștĭ, și eraŭ zece în Iașĭ și cîte cincĭ în fiecare tîrg și aveaŭ rol de jandarmĭ). Și siĭmean, siĭman, simean, sigmean și (Bălc.) segban. V. daraban.

beșlii m. pl. odinioară: 1. cavalerie ușoară la Turci: trei beșlii și trei delii ce țin raiaua în Dii POP.; 2. în Moldova: corp de călăreți fruntași, compus din Turci sau Tătari, cari făceau serviciul de curieri; 3. în Muntenia: ceată de călărime aleasă, în număr de 200, înființată de Mihaiu Viteazul: beșlii și delii; 4. după Zavera: ostașii turci lăsați în țară pentru menținerea ordinii (cari comiteau lot felul de abuzuri); 5. jăfuitor, hoțoman (în cântecele dobrogene): sturze, sturzule, haramgiule, tu beșliule! POP. [Turc. BEȘLI, gardă călăreață a marelui Vizir].

DELIU¹, delii, s. m. (Învechit și arhaizant) 1. Om curajos, viteaz, îndrăzneț, voinic. A întîlnit... în crețul crîngurilor vînători ce prind iepurele de coadă, în cremenul munților, delii ce rup în două ursul năprasnic, parc-ar frînge un fuștei de ceapă. DELAVRANCEA, S. 97. Caii deliilor erau în spume. id. ib. 201. 2. (Mai ales la pl.) Soldat din armata turcească, făcînd parte dintr-un corp de călărime ușoară. Era la Giurgiu raia și năvăleau delii în pradă, de dincolo de Dunăre, asupra bieților creștini. SADOVEANU, M. C. 34. Oastea de la Dii A pierit întîi: O sută cinci mii De voinici delii. TEODORESCU, P. P. 485. 3. Soldat care făcea parte din ceata de călăreți, înființată de Mihai Viteazul o dată cu ceata beșliilor. 4. (În epoca fanariotă) Soldat care făcea parte din garda domnească, compusă mai adesea din arnăuți. Țara mișuna de delii și buli-bași. MACEDONSKI, O. IV 117.

sabie sf [At: PRAV. 108 / V: (reg) șablie / Pl: săbii, (înv) ~ii G-D: ~ei, săbiei / E: slv сабиꙗ] 1 Armă albă alcătuită dintr-o lamă lungă de oțel ascuțită la vârf și pe una dintre laturi și fixată într-un mâner. 2 (Îc) ~-baionetă Sabie (1) scurtă care se poate atașa la pușcă, în luptele corp la corp. 3 (Reg; îs) ~ din bucăți Sabie (1) pliantă. 4 (Înv; d. bărbați; îla) De ~ Capabil să poarte sabia (1). 5 (Pgn) Armă pentru a lupta. 6 (Îvr; îlav) Cât capul sub ~ia gealatului Foarte puțin timp. 7 (Îe) (A fi) ~ia lui Damocle(s) Se spune despre un mare pericol care amenință în orice moment situația cuiva sau a ceva. 8 (Rar; îe) (A fi) ~ia lui Dumnezeu Se spune despre o pedeapsă aspră, despre o nenorocire suportată (dar meritată) de cineva. 9 (Îe) A trece (sau a lua, a trage, înv, a pune) în (sau sub, prin) ~ sau ~ii (pe cineva) sau a trece (pe cineva) prin ascuțișul ~i A ucide (1) cu ajutorul sabiei (1). 10 (Pex; îae) A ucide cu ajutorul unor arme. 11 (Pgn; îae) A ucide cu ajutorul unor mijloace violente. 12 (Îe) A trece prin (sau învechit, a călca cu) foc și (prin) ~ A nimici. 13 (Îae) A distruge prin incendiere și masacrare. 14 (Îe) A pune mâna pe ~ sau pe ~ii ori (înv) a se scula cu ~ A porni la luptă (înarmat cu o sabie (1)). 15 (Îe) A scoate (sau a trage) ~ia A se pregăti de luptă, de atac. 16 (Îae) A începe o agresiune (folosind sabia (1)). 17 (Îe) A stăpâni cu ~ia în mână A stăpâni folosind forța (armată). 18 (Îe) A-și pune capul (teafăr sau teafăr și nevinovat, sănătos) sub ~ A-și cauza singur un necaz, o nenorocire. 19 (Rar; d. oameni; îe) A avea gura ca o ~ sau a(-i) tăia gura în ~ii A fi flecar. 20 (Rar; d. oameni; îae) A fi cicălitor. 21 (Rar; d. oameni; îae) A fi sarcastic. 22 (Îe) A-i tăia gura în săbii A vorbi în mod curent o limbă. 23 (Îe) ~ cu două tăișuri Se spune despre o situație care prezintă, în același timp avantaje și dezavantaje pentru cineva sau pentru ceva. 24 (Îe) (A fi) cu cumpăna într-o mână și cu ~ia în altă mână A fi fals, fățarnic. 25 (D. oameni; îe) A fi foc și ~ A fi furios. 26 (D. oameni; îae) A fi violent. 27 (Fig) Lovitură de sabie (1). 28 Atac, luptă (cu sabia (1)). 29 Stare de conflict armat. 30 (Pex) Prăpăd. 31 (Pex) Pierdere adusă de un conflict armat. 32 (Ccr) Luptător (cu sabia (1)). 33 (Îvp) Putere a unui stat cotropitor. 34 (Pex) Învestitură acordată cuiva pentru conducerea unei armate, a unui stat etc. 35 Armă sportivă formată dintr-o lamă elastică de oțel, din gardă, mânere și piuliță, folosită la scrimă. 36 Probă de scrimă care se practică cu sabia (35). 37 (Pan) Pârghie cu manetă cu ajutorul căreia se comandă pornirea și oprirea războiului de țesut. 38 (Șîs) ~ de bătaie Piesă a mecanismului de lansare a suveicii la războiul de țesut obișnuit. 39 (Reg) Fiecare dintre cele două speteze pe care sunt sprijiniți caii de la coșul morii. 40 (Reg) Parte a morii cu ajutorul căreia se ridică sau se lasă buhaiul (11). 41 (Reg) Brazdă (10) (de fân cosit). 42 Pește de apă dulce, cu corpul lucios și turtit cu abdomenul arcuit și creasta abdominală ascuțită Si: sabiță (1), săbioară (3), săbiță (1), săbiuță (4), (reg) bârcie, săbicioară (Pelecus cultratus). 43 (Bot; Ban) Stânjenel (Iris germanica).

ridicat², ~ă a [At: CORESI, EV. 174 / V: (îvp) răd~, a~, (înv) ard~ / Pl: ~ați, ~e / E: ridica] 1 Luat de jos (și dus în sus, susținut cu brațele, cu spinarea etc.). 2 Luat în mână (sau în brațe) Si: înălțat, săltat. 3 Tras în sus. 4 Împins în sus. 5 (D. poduri, mobile, bariere etc.) Suspendat (1). 6 (D. pânzele unei corăbii) Întins (pe catarg). 7 Așezat (mai) sus. 8 Așezat peste ceva. 9 (Îvr; fig) închinat. 10 (Înv; fig) Adus jertfa. 11 (D. o parte a corpului omenesc) Îndreptat în sus. 12 (D. o parte a corpului omenesc) Dus (mai) sus. 13 (D. mânecile sau poalele hainelor) Suflecat. 14 (Înv) Scos cu efort. 15 (Înv) Răsărit². 16 (Înv; fig) Anulat (2). 17 (Înv; d. o prăvălie, un local public etc.) închis. 18 (Înv; d. o situație dificilă) Încheiat. 19 (Înv; d. o situație dificilă) Amânat (1). 20 (Fig) Răpit. 21 (D. obiecte sau persoane) Transportat. 22 (D. o tabără, un lagăr, o stână etc.) Desfăcut și mutat în altă parte. 23 (D. masă) Strânsă. 24 (D. masă) Sfârșită. 25 Arestat (2). 26 Luat în primire. 27 (D. un impozit, o dare etc.) Adunat (2). 28 (D. o sumă de bani) Încasat. 29 (D. o gardă sau o santinelă) Scoasă din post și înlocuită. 30 (Înv) Mutat. 31 (Înv) Alungat (4). 32 (Înv; d. animale care se vânează) Gonit (2). 33 (Înv; d. o acțiune) Început. 34 Sculat de jos (părăsind poziția de așezat sau de culcat). 35 (D. vârful degetelor sau călcâi) Săltat de la pământ. 36 Sculat în șa, sprijinind picioarele în scări. 37 Detronat. 38 Salvat. 39 (D. un obiect aplecat sau culcat) Așezat drept. 40 (D. un obiect aplecat sau culcat) Îndreptat. 41 (Înv) Înviat. 42 (Azi) Însănătoșit. 43 Trezit. 44 (D. clădiri, copaci etc.) Înălțat. 45 Conturat (1). 46 Înălțat în văzduh. 47 (Îvr) Clarificat (4). 48 (D. aștri, pex, d. lumină, zori etc.) Suit pe bolta cerului Si: răsărit². 49 (D. nori, fum, praf etc.) Înălțat. 50 (D. negură, ceață etc.) Risipită. 51 (D. rouă) Evaporat (1). 52 (D. obiecte cufundate într-un lichid) Ieșit la suprafață. 53 (Înv; fig) îndreptat (din punct de vedere etic). 54 Înnobilat (din punct de vedere moral). 55 Urcat. 56 Cățărat (1). 57 Încălecat. 58 (Îs) ~ prin cineva Ajuns la o situație (prin cineva). 59 (D. un drum, o cărare etc.) Care duce în sus. 60 Situat pe o poziție socială mai înaltă. 61 (Fig) Impus în fața altora. 62 (Fig) Ajuns la putere. 63 (D. valori sociale, morale etc., pex, d. persoane) Promovat la o treaptă superioară. 64 (D. valori sociale, morale etc., pex, d. persoane) Ajutat să progreseze. 65 Evoluat (4). 66 Pus pe o treaptă mai înaltă (din punctul de vedere al aprecierii, al respectului). 67 Înălțat în grad, în rang. 68 (Îvp) Numit. 69 (Înv) Preamărit. 70 (D. copii, pex, d. puii de animale) Crescut (4). 71 (Fig) Ivit. 72 (Fig) Dezvoltat (5). 73 (Fig) Format². 74 (Înv; adesea urmat de complinirile „de vârstă” sau „la vârstă”) Îmbătrânit. 75 Crescut în înălțime. 76 (D. preț) Mărit. 77 (D. marfa) Scumpit. 78 (D. marfa) Confiscat². 79 (Mat; îs) Număr ~ la (o) putere (sau, înv, la o potentă) Număr înmulțit cu el însuși de câte ori arată exponentul. 80 (Mat; îs) Număr ~ la pătrat Număr înmulțit cu el însuși. 81 (Mat; îs) Număr ~ la cub Număr înmulțit cu pătratul său. 82 (D. o sumă) Valoros. 83 (D. o sumă) Mare (din punctul de vedere al cantității). 84 (D. o sumă) Cifrată la... 85 (D. o construcție, un monument etc.) Zidit. 86 Creat² (1). 87 Înființat. 88 (Mat; îs) Perpendiculară ~ă Dreaptă perpendiculară trasată pe o altă dreaptă sau pe un plan. 89 (Top; îs) Plan ~ Poziția punctelor dintr-o regiune detenuinată prin măsurători și reprezentată pe un plan. 90 Stârnit. 91 Produs. 92 (Înv; îs) Război ~ Război pornit. 93 (Înv; îas) Război purtat. 94 (Îe) Problemă ~ă Situație nou creată care trebuie rezolvată. 95 (D. sunete) Răsunător. 96 (Îs) Glas ~ în favoarea (sau împotriva) cuiva (sau a ceva) Atitudine luată în favoarea (sau împotriva) cuiva (sau a ceva). 97 (Rar) Relevat. 98 (Îs) Problemă (sau o chestiune) ~ă Problemă pusă în discuție. 99 Reproșat. 100 (Îvr) Manifestat. 101 (D. oameni, pex, d. popoare, țări, clase sociale etc.; adesea cu compliniri introduse prin prepoziția „împotriva”, înv „asupra”, „pre”, „spre”) Opus. 102 (D. oameni, pex, d. popoare, țări, clase sociale etc.; adesea cu compliniri introduse prin pp „împotriva”, înv „asupra”, „pre”, „spre”) Răsculat. 103 (D. voce, ton) Răstit. 104 (D. o colectivitate; șîs ~ în picioare sau în sus) Mobilizat. 105 (D. oameni; îs) ~ în arme Înarmat. 106 (Îas) Pornit la luptă. 107 (D. vapoare; îs) Cu ancora ~ă Pornit² în larg. 108 (D. oameni; îas) Pornit² pe mare. 109 (Îs) Cu mâinile ~e (către cineva) Predat². 110 (Îs) Cu capul ~ Sfidător. 111 (Pex; îas) Răzvrătit². 112 (Îas) Revenit² dintr-o situație proastă Si: redresat². 113 (Îs) Cu nasul ~ sus (sau mai sus decât se cuvine) Înfumurat². 114 (Îas) Obraznic. 115 (Îs) Cu sprâncenele ~e Mirat. 116 (D. păsări) Înălțat² în văzduh.

ridicare sf [At: CORESI, EV. 177 / V: (îvp) râd~, (înv) red~, ard~ / Pl: ~cări / E: ridica] 1 Luare de jos (și ducere în sus, susținând cu brațele, cu spinarea etc.). 2 Luare în mână sau în brațe. 3 Tragere în sus Si: săltare. 4 Împingere în sus Si: săltare. 5 (Înv; îs) ~ a mâinilor Rugăciune. 6 (Înv; îs) ~ a nasului Trufie. 7 (Reg; îe) A face ~a A face parastas. 8 Înlăturare (de pe ceva). 9 Asumare a ceva. 10 Suportare a unei greutăți. 11 Înălțare. 12 (Îs) ~ în slavă (sau în slava cerului, în slăvi) (a cuiva, sau ceva) Lăudare exagerată. 13 (Îs) ~ a armelor (sau a armei, a săbiei) contra (sau, înv asupra) cuiva (sau, înv, pe cineva) Atacare a cuiva. 14 (Îas) Pornire a războiului (împotriva cuiva). 15 (Îs) ~ a paharului (sau a pocalului, a cupei, a toastului etc.) Toastare. 16 (Îrg; îs) ~ a panaghiei (sau a praznicului, a parastasului, a paosului) Pomenire a unui mort. 17 (Îas) Ucidere. 18 (Îas) Înjurătură. 19 (D. poduri, mobile, bariere etc.) Suspendare (1). 20 (D. pânzele unei corăbii) Întindere (pe catarg). 21 Așezare (mai) sus. 22 Așezare peste ceva. 23 (Îs) ~ în scaun Înscăunare. 24 (Înv; îs) ~ pe (sau spre) cruce Răstignire. 25 (Înv; îs) ~ în furci Spânzurare în furci. 26 (Îvr; fig) Închinare (a ceva cuiva). 27 (Înv; fig) Aducere de jertfă. 28 (D. o parte a corpului omenesc) Îndreptare. 29 (D. o parte a corpului omenesc) Ducere (mai) sus. 30 (Îs) ~ a frunții (sau a capului, îvr a gâtlejului) Curaj (2). 31 (Îas) Amenințare (1). 32 (Îas) Răzvrătire. 33 (îs) ~ a ochilor (sau a privirii) Privire în sus. 34 (Rar; îas) Privire. 35 (Bis; îs) ~ a ochilor (sau a sufletului) către Dumnezeu Îndreptare a gândului spre Dumnezeu. 36 (Îas) Rugăciune. 37 (Îs) ~ a mâinilor (sau, rar a mâinii) către cineva Implorare. 38 (îvr; îs) ~ a mâinii de pe cineva Încetare a ostilităților împotriva cuiva. 39 (Îs) ~ a mâinii (sau a două degete) Cerere de cuvânt. 40 (Îs) ~ a unui deget (sau a unui braț) Acționare. 41 (Îs) ~ a pumnului Amenințare cu bătaia. 42 (Îs) ~ a ochilor (sau a nasului, a frunții) din (sau de pe) (lucrarea, cartea etc. din față) Relaxare în timpul lecturii prin îndreptarea privirii în altă direcție. 43 (Îas) Întrerupere a lucrului, a lecturii etc. 44 (Îvr, îs) ~ a cornului Mândrie. 45 (Îs) ~a pieptului Umflare a pieptului prin inspirație. 46 Îndepărtare. 47 (Îs) ~ a pălăriei (sau a căciulii etc.) Descoperire a capului în semn de respect (sau de salut). 48 (D. înv) Scoatere dificilă. 50 (Înv) Răsărit. 51 (Fig) Anulare. 52 (Îs) ~ a ședinței Terminare a ședinței. 53 (Înv; îs) ~ a Divanului Încheiere a lucrărilor Divanului. 54 (Îvr; cu compliniri introduse prin prep „de”) Amânare a cuiva cu o plată, cu o datorie etc. 55 (Înv; cu compliniri introduse prin prepoziția „de”, „de la”, „dintru”) Izbăvire. 56 (Fig) Răpire. 57 (Îs) ~ a vieții (sau zilelor) Ucidere. 58 (Îas) Sinucidere. 59 (Îvr; în texte religioase) Ucidere. 60 Transportare (de obiecte sau persoane). 61 (Îs) ~ a taberei (sau taberelor, îvr, lagărului) Desfacere a corturilor unei tabere și mutare în altă parte. 62 (Îs) ~ a stânei Desfacere a stânei toamna și coborâre cu turma și cu toate uneltele păstorești de la munte. 63 (Îs)~ a mesei Strângere a veselei și tacâmurilor de pe masă după ce s-a terminat de mâncat. 64 (Îas) Sfârșire a mesei. 65 Arestare (1). 66 Luare în primire. 67 Adunare a unui impozit, a unei dări etc. 68 Încasare a unei sume de bani. 69 Scoatere din post a unei gărzi sau a unei santinele și înlocuirea ei. 70 (Înv; de obicei în legătură cu verbe de mișcare) Plecare (în altă parte) Si: (înv) mutare. 71 (Înv) Alungare (3). 72 (Înv; d. animale care se vânează) Gonire (1). 73 Începere a unei acțiuni. 74 Sculare de jos (părăsind poziția de așezat sau culcat). 75 (Îs) ~ în (sau pe) coate Părăsire a poziției de culcat, săltând de jos numai trunchiul și sprijinindu-l în coate. 76 (Îs) ~ în capul oaselor Sculare și așezare pe locul unde mai înainte fusese așezat. 77 (Îs) ~ pe vârfuri (sau pe vârful degetelor) Săltare a călcâielor de la pământ, sprijinind corpul numai pe vârfurile picioarelor. 78 (Îs) ~ pe călcâie Săltare a vârfurilor picioarelor de la pământ, sprijinind corpul pe călcâie. 79 (Îs) ~ în scări Sculare în șa, sprijinind picioarele în scări. 80 (Îs) ~ din cenușă Creare a unei situații bune, pornind de la una foarte rea. 81 (Îs) ~ (a cuiva) din scaun (sau din tron) Detronare. 82 (Îs) ~ (a cuiva) din pulbere (sau din gunoi, din pământ) Ajutor dat cuiva pentru a ieși dintr-o situație proastă. 83 Salvare. 84 (D. un obiect aplecat sau culcat) Îndreptare. 85 (Înv) Înviere. 86 (Îs) ~ din (sau dintru) morți Înviere. 87 (Sens curent; îas) însănătoșire. 88 Trezire. 89 (Udp „după”, înv „din”, „de pe”) Însănătoșire. 90 (D. clădiri, copaci etc.) înălțare. 91 Înălțare în văzduh. 92 (Îvr; îs) ~ spre lumină Clarificare (3). 93 (D. aștri, pex, d. lumină, zori etc.) Suire pe bolta cerului Si: răsărit¹. 94 (D. nori, fum, praf etc.) Înălțare. 95 (D. negură, ceață etc.) Risipire. 96 (D. rouă) Evaporare (1). 97 (D. obiecte cufundate într-un lichid) Ieșire la suprafață Cf plutire. 98 (Înv; fig) Îndreptare (din punctul de vedere etic). 99 (Îs) ~ mai (pre) sus Înnobilare (din punctul de vedere moral). 100 (Îs) ~ până la ... Înnobilare (din punct de vedere moral). 101 (De obicei urmat de determinări care arată înălțimi) Urcare. 102 (De obicei urmat de determinări care arată înălțimi) Cățărare (1). 103 (Îs) ~ în șa (sau în scară) Încălecare. 104 (Îs) ~ pe umerii (sau pe umărul) cuiva Ajungere la o situație prin cineva. 105 (Fig) Situare pe o poziție socială mai înaltă. 106 (Fig) Impunere în fața altora. 107 (Fig) Ajungere la putere. 108 (D. valori sociale, morale etc., pex, d. persoane) Promovare (a cuiva, sau a ceva) la o treaptă superioară Si: progres. 109 Punere (a cuiva) pe o treaptă mai înaltă din punctul de vedere al aprecierii, al respectului. 110 (Înv; fig) Înălțare la un rang (mai) înalt, la un grad, într-o funcție. 111 (Îvp; urmat de compliniri care indică o funcție, un rang, un titlu etc.) Numire. 112 (Îs) ~ mai presus de orice critică Atingere a unui nivel foarte înalt. 113 (Înv) Preamărire. 114 (Înv) Mândrie. 115 (D. copii, pex, d. puii de animale) Creștere (1). 116 (Fig) Ivire. 117 (Fig) Dezvoltare (3). 118 (Fig) Formare (4). 119 (Înv; adesea urmat de determinările „de vârstă” sau „la vârstă”) Îmbătrânire. 120 Creștere de copii. 121 Îngrijire de pui de animale. 122 Creștere în înălțime. 123 Mărire. 124 (Îs) ~ a prețului Scumpire (a mărfii). 125 (Mat; îs) ~ a unui număr la (o) putere (sau, înv la o potența) Înmulțire a unui număr cu el însuși de câte ori arată exponentul. 126 (Mat; îs) ~ a unui număr la pătrat Înmulțire a unui număr cu el însuși. 127 (Mat; îs) ~ a unui număr la cub Înmulțire a pătratului unui număr cu numărul simplu. 128 (D. o sumă) Atingere a unei anumite valori. 129 (D. o sumă) Ajungere la o anumită cantitate. 130 (D. o sumă) Cifrare (1). 131 (D. o construcție, un monument etc.) Zidire. 132 (Îs) ~ din cenușă (sau din ruine) Reconstruire (din temelii). 133 Înființare. 134 (Mat; îs) ~ a unei perpendiculare Trasare a unei drepte perpendiculare pe altă dreaptă sau pe un plan. 135 (Top) ~ a unui plan Determinare prin măsurători a poziției punctelor dintr-o regiune și reprezentare a acestora pe un plan. 136 Stârnire. 137 Producere. 138 (Pop; îs) ~ la nuntă Nuntire. 139 (Pop; îs) ~ la danțuri Dans (1). 140 (Înv; îs) ~ la cumăndare Comândare (4). 141 (Îs) ~ a unei acuzații Acuzare (1). 142 (Îs) ~ a unei învinuiri Învinuire. 143 (Îs) ~ a unei obiecții Obiectare. 144 (Îs) ~ a unei pretenții (sau a unor pretenții) Pretindere a unui lucru (considerat ca fiind un drept cuvenit). 145 (Înv; îs) ~ a unor cuvinte rele (sau viclene etc.) (asupra cuiva) Vorbire de rău. 146 (Înv; îs) ~ a unui gând asupra gândului (cuiva) Contrazicere (2). 147 (Înv; îs) ~ a unui război Pornire a unui război. 148 (Înv; îas) Purtare a unui război Si: războire. 149 (Îs) ~ a unei probleme (sau a unor probleme) Creare a unei situații noi care trebuie rezolvată. 150 (D. sunete) Răsunare. 151 (Înv; îs) ~ a glasului (sau a graiului) Vorbire. 152 (Îs) ~ a glasului (sau a tonului) Vorbire tare. 153 (Îas) Vorbire îndrăzneață. 154 (Îas) Protestare. 155 (Îs) ~ a glasului în favoarea (sau împotriva) cuiva (sau a ceva) Luare de atitudine în favoarea (sau împotriva) cuiva (sau a ceva). 156 (Rar) Relevare. 157 (Îs) ~ a unei probleme (sau a unei chestiuni) Punere în discuție a unei probleme. 158 Reproș. 159 (Îvr) Manifestare. 160 (D. oameni, pex. d. popoare, țări, clase sociale etc.; adesea cu compliniri introduse de prepoziția „împotriva”, înv „asupra”, „pre”, „spre”) Opunere. 161 (D. oameni, pex, d. popoare, țări, clase sociale etc.; adesea cu compliniri introduse de prepoziția „împotriva”, înv, „asupra”, „pre”, „spre”) Răsculare. 162 (Îs) ~ (cu vorbe) asupra cuiva Răstire la cineva. 163 (Îas) Vărsare a mâniei (sau a necazului) pe cineva. 164 (Înv; îs) ~ cu pâră (asupra cuiva )Obiecție. 165 (Îas) Pâră. 166 (Înv; îs) ~ cu oaste spre cineva (sau cu sabie asupra cuiva) Pornire a unui război (împotriva cuiva). 167 (D. o colectivitate; șîs ~ în picioare sau în sus) Mobilizare. 168 (Îvp; îs) ~ a unei oști (sau a unor oști, a unor oștiri, a unor ostași) Înamiare. 169 (Înv; îs) ~ a cuiva în arme Înarmare. 170 (Îas) Tulburare. 171 (Îs) În picioare Animare. 172 (Îas) Pornire la luptă. 173 (De obicei în legătură cu verbele „a spune”, „a zice” etc.) Luare de atitudine. 174 (Înv) Cutremur (2). 175 (Îs) ~ a Sfintei Cruci Înălțarea Sfintei Cruci. 176 (Reg; îe) A face ~ A face parastas. 177 Ființă (18). 178 (Sens curent; d. noțiuni abstracte) Trecere la o treaptă superioară. 179 Sculare în picioare (de jos, de pe scaun etc.). 180 Schimbare a poziției corpului din orizontală în verticală. 181 Transportare. 182 Revoltă (1). 183 (Îs) ~ a ancorei Pornire în larg. 184 (Îas) Pornire pe mare. 185 (îs) ~a mâinilor (către cineva) Predare. 186 (Îs) ~ a capului Comportare dârză. 187 (Îas; pex) Răzvrătire. 188 (Îas) Revenire dintr-o situație proastă Si: redresare. 189 (Îs) ~ a nasului (în sus sau mai sus decât se cuvine) Înfumurare. 190 (Îas) Obrăznicie. 191 (Îs) ~ cu mirare (sau surprindere) din sprâncene Mirare. 192 (Îs) ~ din umeri Nedumerire (sau indiferență) față de ceva (sau de cineva). 193 (D. păsări) înălțare în văzduh.

ridica [At: PSALT. HUR. 22^r/21 / V: (îvp) a~, ard~, râd~, (îrg) red~, (înv) arăd~, dirica, rădeca / Pzi: ridic / E: ml eradicare „a dezrădăcina”] 1 vt A lua de jos și a duce în sus (susținând cu brațele, cu spatele etc.) Cf a sălta. 2 vt A lua în mână (sau în brațe). 3 vt (Îe) A ~ mănușa A primi o provocare (la duel). 4 vt (Înv; îe) A ~ (ceva) cu sufletul A susține ceva (fără a avea dovezi). 5 vt (Fig) A-și asuma ceva. 6 vt (Fig) A suporta o greutate. 7 vt A împinge în sus. 8 vt A trage în sus. 9 vt (Îvr; îla) De ridicat la cer Vrednic de laudă. 10 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în slavă (sau în slava cerului) A lăuda exagerat. 11 vt (Înv; îe) A ~ jalbă A înainta unei autorități o reclamație. 12 vt (Înv; îae) A veni cu jalba în proțap. 13 vt (Îe) A ~ armele (sau arma, sabia, înv arme, sabie) contra (sau, înv, asupra) cuiva (sau, îvr, pe cineva) A ataca (pe cineva). 14 vt (Îae) A porni război (împotriva cuiva). 15 vt (Îe) A ~ paharul (sau un pahar, un pocal, o cupă, toast, un toast etc.) A închina în cinstea cuiva. 16 vt (În practicile religioase; îe) A-i ~ (cuiva) panaghia (sau praznic, parastas, paos) A face slujbă pentru pomenirea unui mort, în cursul căreia se urcă și se coboară succesiv un colac făcut anume. 17 vt (Îae) A omorî. 18 vt (Îae) A înjura pe cineva. 19 vt (C. i. poduri, mobile, bariere etc.) A suspenda (1). 20 vt (C. i. pânzele unei corăbii) A întinde (pe catarg). 21 vt A așeza (mai sus). 22 vt A așeza peste ceva. 23 vt (Îlv) A ~ în scaun A înscăuna. 24 vt (Înv; îe) A ~ pe (sau spre) cruce A răstigni. 25 vt (Înv; îe) A ~ (pe cineva) în furci A spânzura (pe cineva) în furci. 26 vt (Îvr; fig) A închina (ceva cuiva). 27 vt (Înv; fig) A aduce jertfa. 28 vt (C. i. o parte a corpului omenesc) A îndrepta în sus. 29 vt (C. i. o parte a corpului omenesc) A duce mai sus. 30 vt (Îe) A (-și) ~ fruntea (sau capul, îvr gâtlejul) A se arăta dârz. 31 vt (Îae) A deveni amenințător. 32 vt (Îae) A se răzvrăti. 33 vt (Îe) A(-și) ~ ochii (sau privire, rar ochi) A privi în sus. 34 vr (Rar; îae) A privi. 35 vt (În limbajul bisericesc; îe) A (-și) ~ ochii (sau sufletul) către Dumnezeu A(-și) îndrepta gândul spre Dumnezeu. 36 vt (Îae) A se ruga. 37 vt (Îe) A ~ mâinile (sau, rar, mâna) (către cineva) A implora (pe cineva). 38 vt (Îvr; îe) A(-și) ~ mâna de pe cineva A înceta ostilitățile împotriva cuiva. 39 vt (Îe) A ~ mâna (sau două degete) A cere cuvântul. 40 vt (îe) A ~ un deget (sau brațul) A acționa. 41 vt (Îe) A ~ pumnul la cineva A amenința (pe cineva) cu bătaia. 42 vt (Îe) A ~ ochii (sau nasul, fruntea) din (sau de pe) (lucrarea, cartea etc. din față) A privi în sus. 43 vt (Îae) A întrerupe lucrul, lectura etc. 44 vt (Îvr; îe) A ~ cornul A se mândri. 45-46 vtr (Îe) A (i se) ~ (cuiva) pieptul A (i se) umfla pietul prin inspirație. 47 vt A îndepărta (trăgând în sus). 48 vt (Îe) A-și ~ pălăria (sau căciula etc.) A-și descoperi capul în semn de respect sau de salut Si: a saluta. 49 vt (C. i. mânecile sau poalele hainelor) A sufleca. 50 vt (Înv) A scoate cu efort. 51 vt (Îvr) A face să răsară. 52 vt (Fig) A face să înceteze Si: a anula (1), a desființa (1). 53 vt A șterge. 54 vt (Îe) A ~ ședința A declara ședința terminată. 55 vt (Înv; îe) A ~ Divanul A încheia lucrările divanului. 56 vt (Înv) A închide o prăvălie, un local public etc. 57 vt (Înv) A pune capăt unei situații dificile. 58 vt (Îvr; cu compliniri introduse prin prepoziția „de”) A amâna pe cineva cu o plată, cu o datorie etc. 59 vt (Îvr; cu compliniri introduse prin prepoziția „de”, „de la”, „dintru”) A scăpa pe cineva de ceva Si: a izbăvi. 60 vt (Fig) A lipsi pe cineva de ceva Si: a răpi, a sustrage. 61 vt (Îe) A ~ (cuiva) viața (sau zilele) A omorî (pe cineva). 62 vt (Îe) A-și ~ viața A se sinucide. 63 vt (Îvr; în texte religioase) A lua (cuiva) viața. 64 vt A transporta (obiecte sau persoane). 65 vt (Îe) A ~ tabăra (sau taberele, îvr lagărul) A desface corturile unei tabere și a se muta în altă parte. 66 vt (Îe) A ~ stâna A desface stâna toamna și a coborî cu turma și cu toate uneltele păstorești de la munte. 67 vt (Îe) A ~ masa A strânge vesela și tacâmurile de pe masă după ce s-a terminat de mânat. 68 vt (Îae) A sfârși masa. 69 vt A aresta. 70 vt A lua în primire. 71 vt A aduna un impozit, o dare etc. 72 vt A încasa o sumă de bani. 73 vt A scoate din post o gardă sau o santinelă și a o înlocui. 74 vr (Înv; de obicei în legătură cu alte verbe de mișcare) A pleca (în altă parte) Si: a se muta. 75 vt (Înv) A face (pe cineva) să plece Si: (înv) a alunga (5), a goni (6). 76 vr A începe o acțiune. 77 vr A se scula de jos (părăsind poziția de așezat sau de culcat). 78 vr (Îe) A se ~ în (sau pe) coate A părăsi poziția de culcat, săltând de jos numai trunchiul și sprijinindu-l în coate. 79 vr (Îe) A se ~ în capul oaselor A se scula și a sta așezat pe locul unde mai înainte fusese așezat. 80 vr (Îe) A se ~ pe vârfuri (sau pe vârful degetelor) A sălta de la pământ călcâiele, sprijinind corpul numai pe vârfurile picioarelor. 81 vr (Îe) A se ~ pe călcâie A sălta de la pământ vârfurile picioarelor, sprijinind corpul pe călcâie. 82 vr (Îe) A se ~ în scări A se scula în șa, sprijinind picioarele în scări. 83 vr (Îe) A se ~ din cenușă A-și crea o situație bună, pornind de la una foarte rea. 84 vt A ajuta (pe cineva) să se scoale în picioare. 85 vt A obliga (pe cineva) să se scoale de jos. 86 vt (Îe) A ~ (pe cineva) din scaun (sau din tron) A detrona. 87 vt (Îe) A ~ (pe cineva) din pulbere (sau din gunoi, din pământ) A ajuta (pe cineva) să iasă dintr-o situație proastă. 88 vt (Îae) A scoate pe cineva din mizerie, din nenorocire, din starea de decădere morală Si: a salva. 89 vt (C. i. un obiect aplecat sau culcat) A așeza drept. 90-91 vtr (Înv) A (se) scula din morți Si: a învia. 92-93 vtr (Îe) A (se) ~ din (sau dintru) morți A învia. 94-95 vtr (Astăzi; îae) A (se) însănătoși. 96 vr A se trezi. 97-98 vtr (Udp „după”, înv „din”, „de pe”) A (se) însănătoși. 99 vr (D. clădiri, copaci etc.) A sta drept. 100 vr (D. clădiri, copaci etc.) A se înălța. 101 vt Aface să se contureze. 102 vr A se înălța în văzduh. 103 vr (Îvr; îe) A se ~ spre lumină A se clarifica. 104 vt (Îe) A ~ casa în slavă A face tărăboi. 105 vr (D. aștri; pex, d. lumină, zori etc.) A se sui pe bolta cerului Si: a răsări. 106 vr (D. nori, fum, praf etc.) A se înălța. 107 vr (D. negură, ceață etc.) A se risipi. 108 vr (D. rouă) A se evapora (1). 109 vr (D. obiecte cufundate într-un lichid) A ieși la suprafață. 110 vt (Înv; fig) A îndrepta (din punctul de vedere etic). 111 vt (Îe) A ~ mai (pre) sus A înnobila (din punct de vedere moral). 112 vr (Îe) A se ~ până la... A se înnobila (din punctul de vedere moral). 113 vr (De obicei urmat de determinări care indică înălțimi) A se urca. 114 vr (De obicei urmat de determinări care indică înălțimi) A se cățăra (1). 115 vr (Îe) A se ~ în șa (sau în scară) A încăleca. 116 vr (Îe) A se ~ pe umerii (sau pe umărul) cuiva A ajunge la o situație prin cineva. 117 vt (C. i. locul, suprafața) A urca. 118 vr (D. un drum, o cărare etc.) A duce în sus. 119 vr (Fig) A-și face o situație mai bună. 120 vr (Fig) A se situa pe o poziție socială mai înaltă. 121 vr (Fig) A se impune în fața altora. 122 vr (Fig) A ajunge la putere. 123 vt (C. i. valori sociale, morale etc., pex, persoane) A promova (pe cineva sau ceva) la o treaptă superioară. 124 vt (C. i. valori sociale, morale etc., pex, persoane) A ajuta (pe cineva sau ceva) să progreseze. 125 vt A atinge o treaptă superioară Si: a progresa. 126 vt A pune (pe cineva) pe o treaptă mai înaltă din punctul de vedere al aprecierii, al respectului. 127 vt A înălța în grad, în rang. 128 vt (Îvp; urmat de compliniri care indică o funcție, un rang, un titlu etc.) A numi. 129 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în ochii cuiva A face (pe cineva) să câștige mai multă apreciere din partea cuiva. 130 vr (Îe) A se ~ în ochii cuiva A câștiga mai multă stimă din partea cuiva. 131 vr (Îe) A se ~ mai presus de orice critică A atinge un nivel foarte înalt. 132 vt (Înv) A preamări. 133 vr (Înv) A se mândri. 134 vr (D. copii, pex, d. pui de animale) A crește (2). 135 vr (Fig) A se ivi. 136 vr (Fig) A se dezvolta. 137 vr (Fig) A se forma. 138 vr (Înv; adesea urmat de complinirile „de vârstă” sau „la vârstă”) A crește (1). 139 vr (Înv; adesea urmat de complinirile „de vârstă” sau „la vârstă) A îmbătrâni. 140 vt A crește copii. 141 vt A îngriji pui de animale. 142 vr A se face mai înalt. 143 vt (Îe) A ~ prețul A scumpi (o marfa). 144 vt (Mat; îe) A ~ un număr la (o) putere (sau, înv, la o potență) A înmulți un număr cu el însuși de câte ori arată exponentul. 145 vt (Mat; îe) A ~ un număr la pătrat A înmulți un număr cu el însuși. 146 vt (Mat; îe) A ~ un număr la cub A înmulți pătratul unui număr cu numărul simplu. 147 vr (D. o sumă) A atinge o anumită valoare. 148 vr (D. o sumă) A ajunge la o anumită cantitate Si: a se cifra (1). 149 vt (C. i. o construcție, un monument) A zidi. 150 vt (Îe) A ~ din cenușă (sau din ruine) A reconstrui (din temelii). 151 vt A face să apară Si: a crea (1) a înființa. 152 vt (Mat; îe) A ~ o perpendiculară A trasa o dreaptă perpendiculară pe altă dreaptă sau pe un plan. 153 vt (Top) A ~ un plan A determina prin măsurători poziția punctelor dintr-o regiune și a le reprezenta pe un plan. 154-155 vtr A (se) stârni. 156-157 vtr A (se) produce. 158 vt (Pop; îlv) A ~ nuntă A nunti. 159 vt (Pop; îlv) A ~ danțuri A dansa. 160 vt (Înv; îlv) A ~ cumăndare A comânda (2). 161 vt (Înv; îlv) A ~ negustorie A negustori. 162 vt (Înv; îlv) A ~ făgăduință A făgădui. 163 vt (Înv; îlv) A ~ gonire A goni. 164 vt (Înv; îlv) A ~ izbândă A izbândi. 165 vt (Înv; îlv) A ~ ocară A ocărî. 166 vt (Înv; îlv) A ~ pâră A pârî. 167 vt (Înv; îlv) A ~ potrivire A se împotrivi. 168 vt (Înv; îlv) A ~ sfadă A certa (1). 169 vt (Înv; îlv) A ~ vrajbă A învrăjbi. 170 vt (Îlv) A ~ o acuzație A acuza. 171 vt (Îlv) A ~ o învinuire A învinui. 172 vt (Îlv) A ~ obiecții A obiecta. 173 vt (Îlv) A ~ pretenție (sau pretenții) A pretinde un lucru (considerându-l ca fiind un drept cuvenit). 174 vt (Înv; îe) A ~ cuvinte rele (sau viclene etc.) (asupra cuiva) A vorbi (pe cineva) de rău. 175 vt (Înv; îe) A ~ gând asupra gândului (cuiva) A contrazice (pe cineva). 176 vt (Înv; îe) A ~ război A porni război. 177 vt (Înv; îae) A purta război. 178 vt (Îe) A ~ o problemă (sau probleme) A crea o situație nouă care trebuie rezolvată. 179 vr (D. sunete) A se auzi cu putere Si: a răsuna. 180 vt (Înv; îe) A(-și) ~ glasul (sau glas, graiul) A vorbi. 181 vt (Îe) A ~ glasul (sau glas, tonul) A vorbi tare. 182 vt (Îae) A vorbi cu îndrăzneală. 183 vt (Pex; îae) A protesta. 184 vt (Fam; îe) A nu ~ pliscul A tăcea. 185 vt (Îe) A ~ glasul (la cineva) A se plânge (cuiva). 186 vt (Îe) A-și ~ glasul în favoarea (sau împotriva) cuiva (sau a ceva) A lua atitudine în favoarea (sau împotriva) cuiva (sau a ceva). 187 vt (Rar) A scoate în evidență Si: a releva. 188 vt (Îe) A ~ o problemă (sau o chestiune) A pune în discuție o problemă. 189 vt A reproșa. 190 vr (Îvr) A se manifesta. 191 vr (D. oameni, pex, d. popoare, țări, clase sociale etc.; adesea cu compliniri introduse prin prepoziția ”împotriva„, înv, ”asupra„, ”pre„, ”spre„) A se opune. 192 vr (D. oameni, pex, d. popoare, țări, clase sociale etc.; adesea cu compliniri introduse prin prepoziția ”împotriva„, înv, ”asupra„, ”pre„, ”spre„) A se răscula. 193 vr (D. oameni, pex, d. popoare, țări, clase sociale etc.; adesea cu compliniri introduse prin prepoziția ”împotriva„, înv; ”asupra„, ”pre„, ”spre„) A începe război. 194 vr (Îe) A se ~ (cu vorbe) asupra cuiva A se răsti la cineva. 195 vr (Îae) A-și vărsa mânia (sau necazul) pe cineva. 196 vr (Înv; îe) A se ~ cu pâră (asupra cuiva) A găsi (cuiva) pricină Si: a obiecta. 197 vr (Îae) A pârî (pe cineva). 198 vr (Înv; îe) A se ~ cu oaste pre cineva (sau cu sabie asupra cuiva) A porni război împotriva cuiva. 199-200 vrtf A (se) mobiliza. 201 vt (Îvp; îe) A ~ oaste (sau oști, oștire, ostași) A pregăti pentru luptă Si: a înarma. 202 vt (Îe) A ~ în picioare (sau în sus) A mobiliza. 203 vt (Îae) A porni la luptă. 204 vr (De obicei în legătură cu verbele ”a spune„, ”a zice" etc.) A lua atitudine. 205 vr (înv) A se cutremura. 206 vt (D. vapoare; îe) A ~ ancora A porni în larg. 207 vt (D. oameni; îe) A ~ mâinile (către cineva) A se preda. 208 vt (Îe) A (-și) ~ capul A se arăta dârz. 209 vt (Pex; îae) A se răzvrăti. 210 vt (Îae) A-și reveni dintr-o situație proastă Si: a se redresa. 211 vt (Îae) A (-și) ~ nasul (sus sau mai sus decât se cuvine) A fi înfumurat. 212 vt (Îae) A deveni obraznic. 213 vt (Îe) A ~ (mirat sau surprins) din sprâncene A face ochii mari de mirare. 214 vt (Îe) A~ din umeri A-și arăta nedumerirea (sau indiferența) față de ceva (sau de cineva). 215 vr (Îe) A (i) se ~ părul măciucă A se speria foarte tare. 216 vr (D. păsări) A se înălța în văzduh.

corp [At: LET. III, 278/33 / V: (înv) corpos, corpus / Pl: ~i și ~uri / E: fr corps, lat corpus] 1 sn Totalitate a organelor unei ființe vii Si: trup. 2 sn Întreg anatomic și funcțional Si: organism. 3 sn (Îoc suflet) Parte materială a unei ființe. 4 sn (D. modul de desfășurare a luptei; îlav) ~ la ~ în luptă dreaptă Si: deschis, pieptiș. 5 sn (Îal; pex) Înverșunat. 6 sn (Îe) A face ~ comun cu cineva A se uni cu cineva. 7 sn (Îae) A se asocia cu cineva. 8 sn Trup fără cap și membre Si: trunchi. 9 sn (Îla) De ~ Care se referă la trup. 10 sn (Îal) Care se poartă direct pe piele. 11 sn Cadavru. 12 sn (Îs) ~ galben Structură anatomică a aparatului reproducător feminin. 13 sn Parte principală a unui obiect. 14 sn (Îs) ~ de casă Clădire (mare). 15 sn (Îs) ~ de iluminat Dispozitiv în care se pot monta unul sau mai multe becuri, permițând reglarea fluxului luminos. 16 sn Parte principală a unei scrieri, fără introducere, formule de încheiere etc. 17 sn Conținut al unei cărți. 18 sm (Fiz) Grup de molecule cu masa diferită de zero. 19 sm (Îs) ~ străin Particulă care se găsește într-un întreg de altă natură. 20 sm (Chm) Substanță organică sau anorganică definită. 21 sm (Îs) ~ simplu Substanță ale cărei molecule sunt formate din atomi de același fel Si: element. 22 sm (Îs) ~ compus Substanță ale cărei molecule sunt formate din atomi ai mai multor elemente. 23 sn (Îs) ~ ceresc Astru. 24 sn (Bot; îs) ~ lemnos Parte a tulpinei cuprinsă între măduvă și scoarță. 25 sn (Îs) ~ geometric Corp mărginit de suprafețe plane sau curbe definite geometric. 26 sn (Înv) Consistență. 27 sn (Jur; îs) ~ delict Obiect care poartă urmele unei infracțiuni, adus în justiție ca probă materială a vinovăției acuzatului. 28 sn (Îs) ~ de literă Lungime a paralelipipedului care formează piciorul literei, exprimată în puncte tipografice. 29 sn (Înv) Popor. 30 sn (Înv) Tagmă. 31 sn (Înv) Breaslă. 32 sn Totalitate a persoanelor care, prin funcție sau profesie, formează o unitate legal constituită Si: corporație. 33 sn (Îs) ~ legislativ (sau legislator) Totalitate a deputaților dintr-o adunare legislativă. 34 sn (Îs) ~ diplomatic Totalitate a reprezentanților diplomatici din alte state, acreditați pe lângă un stat. 35 sn (Îs) ~ elector Totalitate a cetățenilor cu drept de vot. 36 sn (Îs) ~ de balet Ansamblu de balet. 37 sn (Îs) ~ de armată Mare unitate militară, cuprinzând mai multe divizii, de obicei, de aceeași categorie. 38 sn (Îs) ~ de gardă Clădire sau încăpere pe care o ocupă o gardă militară în timpul serviciului de pază. 39 sn (Înv; îs) ~ de trupă Unitate militară independentă. 40 sn (Îs) ~ expediționar Totalitate a participanților la o expediție, științifică sau militară. 41 sn Colecție de opere compuse de autori diferiți, referindu- se la același subiect și formând, prin aceasta, o unitate. 42 sn (Îs) ~ de legi Culegere de legi Si: corpus². 43 sn (Îs) ~ de doctrină Culegere de principii din care se alcătuiește un sistem.

ROȘU, -IE, roșii, adj., subst. I. Adj. 1. De culoarea sângelui. ◊ Ouă roșii = ouă vopsite (cu roșu sau, p. gener., cu altă culoare), tradiționale la creștini de Paști. Pământ roșu = pământ de culoare roșiatică (întâlnit mai ales în ținuturile mediteraneene). 2. Roșcat, roșcovan, arămiu. 3. De culoare rumenă aprinsă. ♦ Îmbujorat la față. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. 4. (Despre metale) Înroșit în foc; incandescent. ◊ Fier roșu = bucată de fier incandescent cu care se însemnează animalele (odinioară și sclavii, ocnașii etc.). II. Adj. Fig. Comunist. ◊ Gărzile roșii = detașamente de muncitori, organizate în Rusia în timpul Revoluției din 1917. III. S. n. 1. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată în marginea acestuia dinspre lungimile de undă mari; culoarea sângelui. ♦ Loc. adv. Până la roșu = (despre metale) până la starea de incandescență. ◊ Expr. A vedea (sau a i se face cuiva) roșu (înaintea ochilor) = a se înfuria, a se enerva foarte tare. ♦ (Concr.) Vopsea roșie. ◊ (Chim.) Roșu de Congo = colorant organic de sinteză, care se prezintă ca o pulbere roșie (I 1), foarte ușor solubilă în apă, folosit în vopsitorie și ca indicator în chimia analitică. 2. Fard de culoare roșie (I 1) pentru obraz și buze; ruj. 3. Țesătură, panglică, broderie de culoare roșie (I 1). 4. Culoarea uneia dintre cărțile de joc, în formă de inimă roșie (I 1). IV. S. m. 1. Adept al comunismului. ♦ Poreclă dată de adversari membrilor aripii radicale a partidului liberal din România din a doua jumătate a secolului XIX. 2. (Înv.; la pl.) Corp de trupă de călăreți sau de pedestrași în vechea armată a Moldovei, compus din boierii de țară (cu uniformă de culoare roșie); (și la sg.) ostaș din acest corp de trupă. V. S. f. Pătlăgică roșie, v. pătlăgică. VI. S. f. (În sintagmele) Roșie daneză = rasă de taurine obținută în Danemarca și crescută pentru producția de lapte. Roșie de stepă = rasă de taurine bună producătoare de lapte, adaptată la condițiile de stepă. [Var.: (reg.) roș, -ă adj., s. n.] – Lat. roseus.

ROȘU, -IE, roșii, adj., s. n., s. m., s. f. I. Adj. 1. De culoarea sângelui. ◊ Ouă roșii = ouă vopsite cu roșu (sau cu altă culoare), tradiționale la creștini de Paști. Pământ roșu = pământ de culoare roșiatică (întâlnit mai ales în ținuturile mediteraneene). 2. Roșcat, roșcovan, arămiu. 3. De culoare rumenă aprinsă. ♦ Îmbujorat la față. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. 4. (Despre metale) Înroșit în foc; incandescent. ◊ Fier roșu = bucată de fier incandescent cu care se însemnează animalele (odinioară și sclavii, ocnașii etc.). II. Adj. Fig. Comunist. ◊ Gărzile roșii = detașamente de muncitori, organizate în Rusia în timpul Revoluției din 1917. III. S. n. 1. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată în marginea acestuia dinspre lungimile de undă mari; culoarea sângelui. ♦ Loc. adv. Până la roșu = (despre metale) până la starea de incandescență. ◊ Expr. A vedea (sau a i se face cuiva) roșu (înaintea ochilor) = a se înfuria, a se enerva foarte tare. ♦ (Concr.) Vopsea roșie. ◊ (Chim.) Roșu de Congo = colorant organic de sinteză, care se prezintă ca o pulbere roșie (I 1), foarte ușor solubilă în apă, folosit în vopsitorie și ca indicator în chimia analitică. 2. Fard de culoare roșie (I 1) pentru obraz și buze; ruj. 3. Țesătură, panglică, broderie de culoare roșie (I 1). 4. Culoarea uneia dintre cărțile de joc, în formă de inimă roșie (I 1). IV. S. m. 1. Adept al comunismului. ♦ Poreclă dată de adversari membrilor aripii radicale a partidului liberal din România din a doua jumătate a secolului XIX. 2. (Înv.; la pl.) Corp de trupă de călăreți sau de pedestrași în vechea armată a Moldovei, compus din boierii de țară (cu uniformă de culoare roșie); (și la sg.) ostaș din acest corp de trupă. V. S. f. Pătlăgică roșie, v. pătlăgică. VI. S. f. (În sintagmele) Roșie daneză = rasă de taurine obținută în Danemarca și crescută pentru producția de lapte. Roșie de stepă = rasă de taurine bună producătoare de lapte, adaptată la condițiile de stepă. [Var.: (reg.) roș, -ă adj., s. n.] – Lat. roseus.

MILÍȚIE s. f. 1. (Adesea urmat de determinări care indică felul, caracterul) Oștire, oaste a cărei componență și organizare au variat în decursul timpului; s p e c. corp de trupe cu însărcinări speciale; armată nepermanentă, de rezervă; p. e x t. (popular) serviciu militar, m i l i t ă r i e. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Celelalte miliții. . . comandate. . . de Faianțe. MAIOR, T. 280/26. O îndeplinire statornică la datoriile miliției (oștire). VÎRNAV, F. 127^v/2. Miliției i s-au poruncit ca să păzascâ orașul. AR (1829), 136¹/18. Numele boierilor, nobililor și alții ce au intrat în slujbele milițiii pămîntenești și ce datorie au a împlini. CR (1830), 129¹/4. Miliția națională, așezată în front cu muzica (a. 1834). URICARIUL, VIII, 184. Mai încolo să ceti proiectul. . . pentru miliția de margini (granițe), GT (1838), 5¹/8, cf. BĂLCESCU, O. I, 36. Colinele din stînga erau ocupate de miliția teritorială. BARIȚIU, P. A. II, 321, cf. 414. Un unter-ofițer pe care l-am văzut la informarea miliției. NEGRUZZI, S. I, 70, cf. 285. Pe la 1830, cînd s-a făcut miliția, n-am mai vrut să mă mai scriu. GHICA, ap. CADE, cf. MACEDONSKI, O. III, 122. S-or răsti și s-or sluți la dînsul, că la meliție nu-i ca acasă. VLAHUȚĂ ap. CADE. Fiind neîncetat în războaie și milițiile deprindeau toate mișcările trebuitoare într-o luptă. XENOPOL, I. R. IV, 155. Feciorii cari veniseră de curînd de la miliție strigau, din cînd în cînd, versuri pișcătoare. AGÎRBICEANU, A. 116, cf. 202, id. L. T. 243. Nu mai plînge, Florico. Că vremea o să treacă repede. N-o să mor doar în miliție. BUJOR, S. 38, cf. 108. Amiralul. . . anexează un proiect de regulament pentru organizarea armatei române. Acest regulament prevede crearea unei miliții sătești și a unei gărzi burgheze. OȚETEA, T. V. 98. Cît de puțină influență avea atunci cazarma asupra tinerilor săteni. Miliția lor era ca o petrecere silită, într-o regiune străină sufletului și preocupării lor. SADOVEANU, E. 8, cf. id. M. C. 198. Să i se anuleze mobilizarea și să fie mutat la un batalion de miliții. PAS, Z. III, 183. M-a dat satul militar, Militar în miliție. TEODORESCU, P. P. 300, cf. 622. Cînd scăpai din miliție, Eram beat de bucurie. ȘEZ. V, 89. Mă duc maică-n miliție, C-am ajuns în vîrsnicie. MAT. FOLK. 353. 2. Organ de stat care are sarcina de a menține ordinea obștească; (cu sens colectiv) reprezentanții acestui organ de stat. Dacă s-au legat de el, de ce n-a venit înăuntru să le spună lor, să cheme miliția? PREDA, D. 159. Într-o zi am să-l dau pe mîna miliției. V. ROM. aprilie 1955,186. – Accentuat și: (1, în poezia populară) miliție. – Pl.: miliții. – Și: (popular) meliție s. f. – Din lat. militia, rus. милиция.

ITALIA, Republica italiană (La Repubblica Italiana), stat în S Europei, cuprinzând o parte continentală (Pen. Italică sau Apeninică) și una insulară (ins. Sicilia, Sardinia, Elba, Lipari ș.a.); 301,3 mii km²; 57,3 mil. loc. (1995). Limba oficială: italiana. Religia: catolică (95%), protestantă, ortodoxă, musulmană ș.a. Cap.: Roma. Orașe pr.: Milano, Napoli, Torino, Palermo, Genova (Genoa), Bologna, Florența (Firenze), Catania, Bari, Veneția (Venezia), Messina, Verona ș.a. Este împărțit în 103 provincii, grupate în 20 de regiuni. Relief predominant muntos; în N se desfășoară Alpii pe c. 1.200 km pe direcția V-E, ca un zid masiv, cuprinzând Alpii Graici (vf. Gran Paradiso, 4.061 m alt., alt. max. din I.), Alpii Lombarzi și Alpii Venețieni, toți străbătuți de numeroase pasuri (Brenner, Saint Gothard, Saint Bernard, Bernina). M-ții Apenini ocupă cea mai mare parte a pen. și se continuă și în Sicilia, fiind fragmentați și au alt. mai scăzute decât Alpii (vf. Gran Sasso d’Italia, 2.914 m alt. max.). Între M-ții Alpi și Apenini se află Prealpii și C. Padului. În Alpi și Prealpi se găsesc numeroase lacuri glaciare. Vulcani activi (Vezuviu, Etna, Stromboli). Climă temperat-continentală în N, cu ierni relativ reci și veri călduroase și mediteraneană în I. peninsulară, cu veri secetoase și calde și ierni blânde și ploioase. Rețea hidrografică bogată, cu râuri scurte. Vegetație și faună caracteristice zonelor temperată și mediteraneană. Țară cu economie dezvoltată (locul 5 pe glob ca volum al PNB și al rezervelor de aur și locul 6 pe glob ca volum al comerțului exterior). Ind. (locul 6 pe glob în ceea ce privește volumul producției ind.), care concentrează 1/3 din populația activă, contribuie cu 40% la realizarea PNB și înregistrează cel mai înalt ritm de creștere dintre țările membre ale Uniunii Europene. Economia este dominată de mari companii și societăți industriale transnaționale (IRI, ENI, FIAT, Montecatini-Edison, Pirelli, Olivetti, Finsider ș.a.), este foarte diversificată, bazată (80%) pe materii prime din import și mai dezvoltată în N (peste 50% din producția ind. este concentrată în triunghiul Torino-Milano-Genova) decât în S (Mezzogiorno). Expl. de lignit, petrol, gaze naturale (16,9 miliarde m³, 1992), min. de fier, mangan, plumb, zinc, argint, antimoniu, mercur, bauxită, azbest, sulf, grafit, baritină, feldspat, fluorite, pirite, săruri de potasiu, bentonit, talc, marmură (Carrara), sare. Ind. prelucrătoare produce (1993): energie electrică (211 miliarde kWh), fontă și feroaliaje (11,2 mil. t), oțel (25,8 mil. t, locul 8 pe glob), cocs metalurgic, laminate, aluminiu, cupru rafinat, cadmiu, antimoniu, magneziu, mercur, tractoare (90,8 mii buc., 1989, locul 6 pe glob), autovehicule (1,47 mil. autoturisme și 210 mii vehicule autoutilitare, locul 7 pe glob; înmatriculare de autoturisme noi 2,32 mil., locul 4 pe glob), biciclete și motorete, locomotive electrice, nave, avioane, aparate radio, televizoare (2,4 mil. buc., 1991), mașini de cusut și de scris, mașini de calculat, mașini de spălat, frigidere, instrumente de precizie, derivate petroliere (208 mil. t capacitatea de rafinare; benzină 19,45 mil. t, 1992, locul 8 pe glob), acid sulfuric, fosforic și azotic, sodă caustică, îngrășăminte azotoase și fosfatice, vopsele și coloranți, mase plastice și rășini sintetice, cauciuc sintetic, anvelope, produse farmaceutice, cherestea, hârtie și celuloză, ciment (41 mil. t, 1992, locul 7 pe glob), fire și țesături de bumbac, lână, mătase naturală, iută, articole de pielărie, încălț., covoare, ceramică și porțelanuri, sticlă, produse alim. (lapte și produse lactate, carne 4,03 mil. t, 1994, locul 8 pe glob, zahăr 1,62 mil. t, 1994, conserve de carne și pește, ulei de măsline, locul 1 pe glog, vin 62,6 mil hl, 1993, locul 2 pe glob, după Franța, bere, țigarete, uleiuri vegetale, paste făinoase). Există o veche tradiție în prod. de mobilă, de sticlărie și porțelanuri, instrumente muzicale, încălț., paste făinoase. Agricultura concentrează 12% din populația activă și contribuie cu 10% la crearea PNB și a venitului național. terenurile agricole ocupă 40,5% din terit. țării. Se cultivă (1994): cereale (19,56 mil. t), din care grâu (8,11 mil. t), porumb (7,94 mil. t, locul 10 pe glob), apoi orz, ovăz, sfeclă de zahăr, floarea-soarelui (440 mii t), in, cânepă, anghinare (locul 1 pe glob), tutun, bob, legume (tomate, 5,22 mil. t, locul 4 pe glob, cartofi, fasole verde. locul 2 pe glob, ardei, locul 1 pe glob, mazăre, conopidă, varză, ceapă și usturoi ș.a.). I. este al doilea mare producător de fructe din lume: mare (2,14 mil. t, 1994, locul 3 pe glob), pere (946 mii t, 1994, locul 2 pe glob), caise (locul 1 pe glob), piersici, cireșe, nuci, portocale (1,6 mil t, 1994, locul 3 pe glob), lămâi (769 mii t, locul 2 pe glob), mandarine, pepeni, măsline (2,8 mil. t, 1994, locul 1 pe glob, 40% din producția mondială), smochine, migdale (94 mii t, 1994, locul 2 pe glob), alune (locul 2 pe glob), castane (locul 1 pe glob), struguri (9,76 mil. t, locul 1 pe glob). Floricultură. Creșterea intensivă a animalelor (mil. capete, 1994): bovine (7,7), bubaline, porcine (8,2), ovine (10,3), caprine (1,3), cabaline (0,3), asini și catâri. Sericicultură. Pescuit (311 mii t pește, 1993). C. f.: 20,2 mii km(10,2 mii km linii electrificate). Căi rutiere: 303,5 mii km. Flota comercială maritimă: 7,11 mil. t. r. b. (1993). Turism foarte dezvoltat (c. 12 miliarde dolari încasări anuale); peste 40 mil. turiști străini anual. Principalele obiective: capitala și „orașele-muzeu” Veneția, Florența, Bologna, Verona, Padova, Pisa ș.a., cu vestigii și monumente mai ales medievale (cetăți, castele, palate, biserici, vile, poduri, fântâni, statui), iar uneori și romane; Napoli-Vezuviu și împrejurimile, cu vestigii romane (temple, terme, amfiteatre, bazilici, mozaicuri) la Herculaneum și Pompei și locuri de agrement (Napoli, Vezuviu, ins. Capri, Ischia, Procida); Alpii, cu stațiuni turistice și de sporturi de iarnă (Cortina d’Ampezzo, Aosta, Courmayeur, Breuil, Domodossola); stațiuni balneoclimaterice de pe țărmurile lacurilor Maggiore (Baveno, Pallanza, Stresa), Como (Bellagio, Como, Cernobbio), Garda (Limone, Toscolano, Gargnano); Riviera di Ponente și Riviera di Levante (țărmul M. Lugurice între Vertimiglia și La Spezia), cu stațiunile San Remo, Portofino, Nervi, Rapallo, Lerici, Santa Margherita Ligure; coasta M. Adriatice între Veneția și Rimini, cu stațiuni; NE Siciliei, cu vulcanul Etna și stațiunea balneoclimaterică Taormina; o serie de orașe, cu monumente, muzee, centre culturale: Milano, Cremona, Potenza, Perugia, Siena, Bari, Brindisi. Moneda: 1 liră (italiană) = 100 centesimi. Export: conf. textile, încălț. și produse din piele, produse chimice, autovehicule și piese auto, produse siderurgice și ale metalurgiei neferoase, mașini de prelucrare a metalelor, pentru ind. textilă, de scris, de telecomunicații, mecanică de precizie, produse agro-alim., avioane ș.a. Import: petrol, mașini, utilaje și echipament ind., cărbune, min. de fier, metale neferoase, bumbac, lemn, grâu ș.a. – Istoric. Terit. I. este locuit încă din Paleoliticul Inferior. În milen. 3 î.hr. apar primele influențe ale popoarelor indo-europene. În milen. 2 î. Hr. se consolidează două arii culturale omogene: una sudică, peninsulară (cultura apeninică), în contact cu marile culturi ale popoarelor mediteraneene, și una nordică, în contact cu cultura Europei Centrale. La sfârșitul milen. 2 î. Hr., ca urmare a valurilor migratoare succesive, ligurii ocupă partea de NV a I., veneții, reg. dintre Mincio și Pad, populațiile ilirice se stabilesc pe malul Mării Adriatice și în Puglia, siculii în Sicilia, latinii la S de Tibru, iar etruscii în I. centrală. În sec. 8 și 7 î. Hr., grecii întemeiază numeroase colonii pe coastele de S ale I. și în Sicilia. În sec. 6 și 5 î. Hr., triburi de gali de origine celtică se stabilesc în C. Padului. Dintre toate aceste popoare, etruscii cunosc un înalt grad de civilizație (sec. 7-6 î. Hr.). La începutul sec. 5 î. Hr., Roma o cetate din Latium, se emancipează de sub suzeranitatea etruscă, devenind, în sec. 3 î. Hr., stăpâna întregii I., și apoi hegemonul bazinului Mării Mediterane, instituind cel mai vast și mai durabil imperiu al lumii antice. După prăbușirea Imp. Roman de Apus (476), marcată de înfrângerea lui Romulus Augustulus, I. este stăpânită de heruli (476-493), de ostrogoți (493-553), apoi de Imp. Bizantin (din 553). În 569, longobarzii, conduși de Alboin, cuceresc N I., iar în 756 se întemeiază statul papal. În 774, Carol cel Mare îi înfrânge pe longobarzi, regatul acestora fiind inclus în statul franc, restul peninsulei rămânând sub dominație bizantină, cu excepția S I. și a Siciliei, care sunt ocupate (sec. 9) de arabi, eliminați (sec. 11-12) de normanzi. În timpul lui Otto I, N și centrul I. au intrat în componența Sfântului Imperiu Roman aflat (1075-1122) în conflict cu Papalitatea („lupta pentru învestitură”), care s-a încheiat prin Concordatul de la Worms. În urma cruciadelor (sec. 11-13), orașele din N și centrul I. au devenit importante centre de tranzit în comerțul dintre Orient și Occident, Milano, Veneția, Florența, Genova, Pisa, constituindu-se în republici independente și devenind (după sec. 13) înfloritoare nuclee de iradiere a ideilor umaniste și renascentiste. Tot acum au loc o serie de frământări sociale: răscoala țărănească (1304-1307), condusă de Dolcino, răscoala din Roma (1347), în frunte cu Cola di Rienzo și a lucrătorilor textiliști (ciompi) din Florența (1378). Între 1494 și 1559, I. a devenit câmpul de bătălia dintre Franța și Spania („Războaiele italiene”), conflict încheiat cu Pacea de la Château-Cambrésis, prin care Spania a anexat cea mai mare parte a peninsulei, cedată ulterior, prin tratatele de la Utrecht (1713) și Rastatt (1714), austriecilor. După 1792, terit. I. a fost unul dintre locurile de desfășurare a războaielor napoleoniene, părți din acest terit. fiind înglobate în formațiuni statale dependente de Franța sau de Austria. După izbucnirea Revoluției Franceze, ideile acesteia au pătruns și în I., materializându-se în mișcarea pentru independență și unificarea țării (Risorgimento – c. 1820-1870), care s-a realizat în jurul Regatului Piemontului. În urma războiului franco-piemontezo-austriac (1859), Lombardia se unește Piemontul, iar „cămășile roșii” ale lui Garibaldi eliberează Sicilia și I. de S (1860-1861), astfel încât Victor Emmanuel II din dinastia de Savoia se proclamă (1861) rege al I. Războiul austriaco-prusian din 1866, în care I. se raliază Prusiei, se soldează cu alipirea Veneției la Regatul italian. Unificarea I. se încheie prin cucerirea Romei (1870), care va deveni capitala țării. La sfârșitul sec. 19, I. se confruntă pe plan intern cu o gravă criză economică, mai accentuată în S, care duce la masive imigrară și mișcări insurecționale. Pe plan extern, I. se alătură Triplei Alianțe (1882) și promovează o politică de cuceriri, ocupând Eritreea și Somalia, iar, în urma Războiului italo-turc (1911-1912), Tripolitania, Cirenaica și ins. Dodecanez. I. participă la primul război mondial, alăturându-se Antantei (la 23 mai 1915). Prin tratatele de pace de la Saint-Germain (1919) și Sèvres (1920), I. obține Tirolul de Sud, Trieste, pen. Istria, ins. Dodecanez, iar, în 1924, orașul Fiume (Rijeka). Ca urmare a unei tot mai accentuate degradări a vieții sociale și politice și a unei profunde crize politice, ideile fasciste, al căror principal exponent era Benito Mussolini, câștigă tot mai mult teren, permițându-i acestuia să execute „marșul asupra Romei” (oct. 1922) și să devină prim-mim., instaurând un regim dictatorial. I. ocupă Ethiopia (1935-1936) și participă (1936-1939), alături de Hitler, la războiul civil spaniol, sprijinindu-l pe Franco. Împreună cu Hitler, Mussolini creează „Axa Berlin-Roma” (1936) și aderă la „Pactul anticomintern” (1937). După invadarea Albaniei (7 apr. 1939), I. se alătură, la 10 iun. 1940, Germaniei în cel de-al doilea război mondial, atacând Franța, Grecia, Iugoslavia și participând, din iun. 1941, cu un corp expediționar, la războiul împotriva U.R.S.S. Confruntat cu nemulțumirea crescândă a populației, regimul fascist trebuie să facă față, după 1942, unei puternice mișcări de rezistență, principala forță fiind reprezentată de Partidul Comunist Italian. După debarcarea anglo-americană din Sicilia (10 iul. 1943), Mussolini este înlăturat de la putere (25 iul. 1943) și se formează un nou guvern, condus de P. Badoglio, I. declarând la 13 sept. 1943, război Germaniei. Eliberat de un comando german, Mussolini înființează la Saló, în N țării, un stat sub tutelă germană. La 28 mart. 1945, Mussolini este capturat de partizani și împușcat. La 18 iun. 1946, I. se declară republică. Prin Tratatul de pace de la Paris (1947), Somalia italiană, Eritrea și Tripolitania trec sub tutelă O.N.U., Istria, Fiume și Zara (Zadar) revin Iugoslaviei, iar. ins. Dodecanez, Greciei; Triestul devine terit. liber (până în 1954), Tratatul italo-iugoslav din 10 nov. 1975 consfințind împărțirea acestui terit. între cele două state. După cel de-al doilea război mondial, viața politică italiană este dominată de Partidul Democrat Creștin, iar cea economică, cu ajutorul planului Marshall, cunoaște o dezvoltare deosebit de rapidă („miracolul italian”), în care se păstrează însă decalajul dintre nordul industrializat și sudul mai slab dezvoltat. Dar, după 1968, pe fundalul creșterii corupției, a puterii Mafiei și al sporirii tensiunilor sociale, are loc o degradare economică și politică a țării (în 1978 Aldo Moro este asasinat de gruparea extremistă a Brigăzilor Roșii). Și după 1993 afacerile oneroase și legăturile unor personalități politice cu Mafia provoacă o scădere dezastruoasă a popularității Democrației Creștine. După modificarea legii electorale, guvernul de tranziție al lui Carlo Azeglio Ciampi, primul prim-min. independent (în funcție de la 29 apr. 1993), pregătește alegerile parlamentare, care sunt câștigate de Forza Italia – partidul miliardarului Silvio Berlusconi, în guvernul căruia sunt incluși și 5 miniștri neofasciști. Frământările politice și implicarea lui Berlusconi în unele afaceri ilegale se soldează cu retragerea cabinetului acestuia, cu noi alegeri, câștigate de o coaliție de centru stânga, și cu formarea cabinetelor conduse de Romano Prodi (1996) și Massimo d’Alema (1998). Republică parlamentară, potrivit Constituției din 27 dec. 1947. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament bicameral (Senat și Camera Deputaților), iar cea executivă, de un guvern numit de președinte.