seĭmeán n. pl. enĭ (turc. seĭmen, d. pers. seg-ban, păzitor de cînĭ, soldat permanent întrebuințat ca jandarm [seg cîne și ban, păzitor], ngr. seiménis, bg. seĭmen, jandarm, ung. szemény, Cazac). La Turcĭ, soldat dintr’a treĭa diviziune a ĭenicerilor (34 de regimente, care formaŭ la început un corp de vînătorĭ). La Muntenĭ, soldat dintr’un corp de 2000 de lefegiĭ (Albanezĭ, Grecĭ, Sîrbĭ și Bulgarĭ) înființat de Matei Basarab și pus supt comanda unuĭ polcovnic (Eĭ purtaŭ, ca și ieniceriĭ, cepchene roșiĭ și căciulĭ cu fundu roș, din care cauză li se maĭ zicea și roșiĭ. Dar nu erau tot una cu roșiĭ de țară saŭ roșioriĭ). La Moldovenĭ, soldat din garda domnească (Căzărmile lor eraŭ lîngă curtea domnească și serveaŭ și ca închisoare. Uniĭ depindeaŭ de hatman, și de aceĭa se numeaŭ hătmăneștĭ, împărțițĭ în zece bulubășiĭ; alțiĭ depindeaŭ de agă, și de aceĭa se numeaŭ ageștĭ, și eraŭ zece în Iașĭ și cîte cincĭ în fiecare tîrg și aveaŭ rol de jandarmĭ). Și siĭmean, siĭman, simean, sigmean și (Bălc.) segban. V. daraban.