INALIENABIL, -Ă adj. (despre bunuri, proprietăți, drepturi) care nu poate fi înstrăinat. (< fr. inaliénable, lat. inalienabilis)

titlu n. 1. inscripțiunea în fruntea unei cărți sau a unui capitol, indicând materia despre care se tratează; 2. subdiviziunea unui codice, a unei colecțiuni: cartea II, titlul 3; 3. nume de demnitate: titlu de principe; 4. calificare onorifică: titlu de Alteță; 5. calificare oarecare: titlu de amic; 6. drept de a practica o carieră, o profesiune: titlu de notar, de medic; 7. act ce stabilește un drept: titlu de nobleță, de proprietate; 8. drept de a cere, de a face ceva: a poseda o proprietate, cu titlul de uzufructuar; 9. ceea ce dă drept la ceva: are un titlu la decorațiune; 10. grad de fineță a aurului sau a argintului: titlul indică cantitatea de metal pur conținut într’un aliaj; 11. în tipografie, caractere de litere.

abjudecá vb. I. tr. (jur.; compl. indică titluri de proprietate, drepturi etc.) A anula, a suspenda printr-o hotărîre judecătorească. • prez. ind. abjúdec. / < lat. abiudicare, după judeca.

transfer sn [At: ARHIVA II, 383 / V: (înv) ~t / Pl: ~uri / E: fr transfert] 1 Mutare a unei persoane dintr-un loc în altul Si: strămutare, transferare (1), (liv) translocare, translocație (1). 2 Mutare a unui angajat dintr-o unitate de muncă în alta cu acordul sau la cererea salariatului Si: transferare (2). 3 (Ccr) Act care certifică transferul (2) dintr-un loc de muncă în altul sau dintr-o unitate de învățământ în alta. 4 Transmitere a unor drepturi, proprietăți, obligații etc. unei persoane Si: transferare (3). 5 (Fiz) Transmitere de energie de la un sistem la altul. 6 (Psh) Mutare a încărcăturii, a sarcinii afective de la un obiect la altul. 7 (Chm) Trecere a unui radical, ion, electron etc. de la o substanță chimică la alta. 8 Virare a unei sume de bani Si: transferare (4), virament.

transferat, ~ă a [At: SADOVEANU, O. XXI, 358 / Pl: ~ați, ~e / E: transfera] 1 (D. persoane) Care este mutat dintr-un loc în altul Si: (liv) translocat. 2 (D. angajați) Care este mutat de la o instituție la alta, fără desfacerea contractului de muncă (cu consimțământul sau la cererea salariatului). 3 (D. drepturi, proprietăți, obligații etc.) Care este transmis unei persoane. 4 (D. bani) Virat într-un cont.

MĂNĂSTÍRE s. f. 1. Instituție religioasă în care credincioșii (călugări sau călugărițe), organizați în comunități, trăiesc izolați de lume ; ansamblu de chilii și dependințe grupate în jurul unei biserici (împreună cu călugării sau cu călugărițele care trăiesc acolo). V. chinovie, schit, metoc, lavră. Iară voi să avăți a vă feri de acel satu și de svănta monastir (a. 1 602). CUV. D. BĂTR. I, 127/13. Suduiaște pre egumenul lui și pre mănăstire. PRAV. 239. Călugărul ce va ieși din mănăstire și va lăcui la țară pentru să-și hrănească părinții, nu să cheamă că să leapădă de călugărie. ib. 298, cf. 193. Chemă pre toți egumenii de la toate mănăstirile Țărăi Muntenești (a. 1 650-1 675). GCR I, 193/3, cf. 78/2, 87/26, 174/6, 319/14. Carii oameni împart aurul și argintul său săracilor și pre la mănăstiri pentru sufletele lor? CHEIA ÎN. 10^r/24. Petru vodă. . . pre călugări și mînăstiri întăria și-i miluia. SIMION DASC., LET. 258, cf. 91. Și-au făcut ... și alte metochori . . . din care are monăstirea mult venit (începutul sec. XVIII). MAG. IST. IV, 257. Au dat cu toți, și boieri și mănăstiri, cîte 48 de bani pe stupi (a. 1 729). GCR II, 24/34. La metohul mănăstirii era un voinic ca de doauăzeci de ani (a. 1 747). id. ib. 40/16. Era și morile unei mănăstiri. . . care măcina făină (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 263/14. Toate mănăstirile și mitropolia și episcopiile, cu totul să să vînză pă trei-patru și mai mulți ani, în arendă, I. GOLESCU, în PR. DRAM. 67. Mănăstirile ceale mult înzestrate. MUMULEANU, C. 70/15. Tras în monâstire, în locul de pace, Carol-Cinci sta singur. HELIADE, O. I, 296. A vizitat mînăstirile de peste Olt. GHICA, S. 499. Călugăreni sau Crucea de Piatră, proprietatea dreaptă a monastirei Glavaciocu. FILIMON, O. II, 8, cf. I, 311. Era pînă atunci mitoc al monastirei neînchinată Pîngărați. I. IONESCU, P. 462. Jurase ca să-și înfunde tinerețile și frumusețile la Agapia, dar cum mă zări, plecăciune, ea uită și pe răposatul și monastirea și găsi mai comod să mă plece la jugul căsătoriei. ALECSANDRI, T. I, 370. De ce nu vă astîmpărați în mănăstire și să vă căutați de suflet, măcar în săptămînă patimilor? CREANGĂ, P. 110, cf. 88, 90, 112, id. A. 71. M-am oprit la o mănăstire veche lîngă un rîu limpede și grabnic. SADOVEANU, O. VI, 349, cf. IV, 147, id. A. L. 8. Și s-a pus Mărcuț, în silă, Să ceară mereu la milă, Precum cer călugării Pe seama mănăstirii. JARNIK-BÎRSEANU, D. 486. La mănăstire, bogăție mare, dar milă nicidecum. ZANNE, P. VIII, 378. Mănăstirea-i de dînsul, se spune, ironic, despre cineva care duce o viață ușuratică. Com. din MARGiNEA-RĂDĂUȚI. Am o mănăstire verde cu călugări negri în ea (Pepenele cu sîmburii din el). SBIERA, P. 321. ◊ Mănăstire închinată v. î n c h i n a t. ◊ Expr. A (se) duce sau a (se) închide, a intra, a trimite, a băga la (o) (sau, rar, în) mănăstire = a (se) călugări. Și să pofti de cătră dînsul să o ducă la o mănăstire, ceea ce poftiia și el. MINEIUL (1 776), 51^r2/21. Să adunară cu mulți părinți și. . . să duseră. . . la. . . Daniil. . . rugîndu-l să bage pre Athanasiia la o mănăstire. ib. 51^vl/13. Să știu de bine că mă duc la mănăstire, pîine și sare nu mai mănînc cu el! CARAGIALE, O. VI, 10. Octav. . . părăsise viața acestei lumi și se închisese în mînăstire. GALACTION, O. 224. (Argotic) A se face mănăstire = a se produce învălmășeală, înghesuială ; a începe bătaia. Cînd se bat mai mulți și se produce învălmășeală căci cad unii peste alții, golanii care privesc strigă: „Haideți, măi, că se face mănăstire”. BUL. FIL. IV, 112. 2. S p e c. Biserică a unei mănăstiri (1). Monastirea monahilor franciscani plină de oameni. BARIȚIU, P. A. II, 414, cf. NEGRUZZI, S. I, 146. Precum o sentinelă, pe dealul depărtat – Domnește monăstirea. ALEXANDRESCU, M. 9. Sfinții de pe zidul monastirii. MINULESCU, V. 131. Mai bine să cazi din picioare decît de pe monăstirea lui Manole. ZANNE, P.VI, 193. Mînăstirea-ntr-un picior, Ghici ciuperca ce e? (Ciuperca). TEODORESCU, P. P. 221, cf. ȘEZ. IV, 74, GOROVEI, C. 83, SADOVEANU, P. C. 3. ♦ (Bucov.) Biserică construită din piatră sau din cărămidă. În Bucovina, toate bisericile zidite din material tare (piatră și cărămidă) se numesc de popor mănăstiri și numai cele de lemn se numesc biserici. MARIAN, Î. 284, cf. TDRG. ♦ (Regional) Catedrală. Cf. ALR II/I MN 92, 2 723/47, 95, 102, 157, 235, 250, 284, 346, 353, 365, 386, 551, 791, 836, 876, 899, 958, ALRM II/I h 226. 3. (Bucov.) Numele jucătorului care, la jocul de copii numit clopot sau clopotniță, stînd în picioare pe umerii altor doi jucători, închipuie o mănăstire (2); numele jocului respectiv ; (regional) mănăstioară (3). Șase sau opt feciori se pun umăr la umăr într-un șir, stînd în picioare, iar un al șaptelea sau al nouălea care e mai sprinten se suie deasupra, pe umerele celor doi dintr-un capăt și, stînd cu un picior pe umărul unuia, iar cu cellalt pe al altuia, formează mănăstirea. MARIAN, Î. 203. 4. (Astron. ; popular, art.) Numele unei constelații din emisfera boreală, alcătuită din cinci stele principale ; Casiopeea, (popular) scaunul-lui-Dumnezeu. Cassiope se cheamă scaunul-lui-Dumnezeu sau mînăstirea. PAMFILE, CER. 169. 5. (Prin Dobr.) Epitet depreciativ pentru un cal mare, gros și urît. Cf. DR. V, 208.Pl. : mănăstiri. – Și: mînăstire, (învechit) monastíre, monăstíre, (regional) mînăștíre (ALR II/I h 187/130) s. f., (învechit, rar) monastír subst. – Din v. sl. монастырь.

ÎMPROPRIETĂRI, împroprietăresc, vb. IV. Tranz. (Despre stat) A atribui cuiva drepturi de proprietate asupra unui teren, asupra unei locuințe. [Pr.: -pri-e-] – În + proprietar.

CONCURENȚĂ, concurențe, s. f. 1. Rivalitate comercială, luptă dusă cu mijloace economice între industriași, comercianți, monopoluri, țări etc. pentru acapararea pieței, desfacerea unor produse, pentru clientelă și pentru obținerea unor câștiguri cât mai mari. 2. Întrecere, rivalitate într-un domeniu de activitate. ◊ Expr. A face concurență cuiva = a căuta să întreacă pe cineva, țintind spre același scop. 3. (Geom.) Proprietate a dreptelor concurente. ◊ Punct de concurență = punct de intersecție a dreptelor concurente. – Din fr. concurence.

PRESCRIE, prescriu, vb. III. 1. Tranz. A indica, a arăta; spec. a recomanda medicamentele sau tratamentul de care are nevoie un bolnav. 2. Tranz. A stabili cu precizie ceea ce trebuie făcut; a dispune, a hotărî. 3. Refl. pas. (Despre pedepse penale, drepturi de proprietate etc.) A se stinge, a înceta prin prescripție (2); a-și pierde valabilitatea. 4. Tranz. (Înv.) A transcrie un text. – Din fr. prescrire (după scrie).

PETITORIU, -IE, petitorii, adj. (Jur.; despre acțiuni, cereri etc.) Care are ca obiect recunoașterea sau apărarea dreptului de proprietate sau a unui alt drept real. – Din fr. pétitoire, lat. petitorius.

VINDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din baltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-l posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din pricina unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât de plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

PRESCRIS, -Ă, prescriși, -se, adj. 1. (Despre pedepse penale, drepturi de proprietate etc.) Care și-a pierdut valabilitatea prin prescripție (1). 2. Care a fost indicat într-un tratament medical. – V. prescrie.

PROPRIETATE, proprietăți, s. f. 1. Stăpânire deplină asupra unui bun; (concr.) bun material stăpânit, mai ales pământ (agricol) sau imobil, în baza unui drept recunoscut. ◊ Proprietate literară (sau artistică) = drept de care se bucură un autor de a dispune după voie de operele sale literare sau artistice, putându-le edita, reproduce etc. 2. Trăsătură predominantă care caracterizează o ființă, un lucru, un fenomen etc. și care diferențiază o ființă de alta, un lucru de altul etc.; caracteristică, trăsătură, însușire. 3. Calitate a unui cuvânt, a unui termen, a stilului etc. de a reda exact ideea sau noțiunea exprimată. [Pr.: -pri-e-] – Din fr. propriété, lat. proprietas, -atis.

FIEF, fiefuri, s. n. (În evul mediu) Feudă; drept de proprietate asupra unei feude. ♦ Fig. Zonă de influență absolută sau preponderentă. Fief electoral. – Din fr. fief.

EMBATIC, embaticuri, s. n. Formă de arendare a unei proprietăți pe termen foarte lung, în intervalul căruia arendașul beneficia de toate drepturile de proprietate. – Din ngr. embatíkion.

TITLU, titluri, s. n. 1. Calificare căpătată de cineva în urma unor studii speciale într-un anumit domeniu de activitate. ◊ Titlu de glorie = merit, renume, fală. ♦ Demnitate, funcție, titulatură deținute de cineva sau acordate cuiva; nume, denumire care corespunde acestor demnități, funcții sau titulaturi. ♦ Calificativ care exprimă o relație socială. Titlul de tată. 2. Cuvânt sau text pus în fruntea unei lucrări sau a unei părți distincte a ei, indicând rezumativ sau sugestiv cuprinsul acesteia; p. gener. orice lucrare editată. ♦ Partea scrisă de la începutul unui film, care indică numele filmului, realizatorii și studioul care l-a produs. ♦ (La pl.) Traducerea dialogului imprimată pe filmele vorbite în limbi străine. ◊ Loc. adv. Cu titlu de... = cu caracter de, ca... 3. Capitol sau subdiviziune în textele de legi, de regulamente etc. (purtând un număr de ordine). 4. (În sintagmele) Titlu de proprietate = document care stabilește dreptul de proprietate al cuiva asupra unui obiect. Titlu de valoare = document de valoare care face obiectul unor tranzacții financiare. 5. Fig. Bază legală, drept. 6. Procent de metal nobil dintr-un aliaj; titru (3). – Din ngr. títlos, lat. titulus. Cf. (pentru sens) fr. titre.

DESPROPRIETĂRI, desproprietăresc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva dreptul de proprietate. [Pr.: -pri-e-] – Des¹- + [îm]proprietări.

A ALIENA ~ez tranz. jur. (proprietăți, bunuri, drepturi etc.) A face să intre în posesia altcuiva prin cedarea oficială a dreptului de proprietate; a înstrăina. [Sil. -li-e-] /<fr. aliéner, lat. alienare

A ÎNSTRĂINA ~ez tranz. 1) A face să se înstrăineze. 2) jur. A face să intre în posesia altcuiva prin cedarea oficială a dreptului de proprietate; a aliena. 3) (bunuri materiale) A lua pe ascuns și pe nedrept; a fura; a sustrage. [Sil. în-stră-i-] /în + străin

INDIVIZIUNE s.f. (Jur.) Drept de proprietate asupra unui bun exercitat de mai multe persoane în același timp, avînd fiecare o cotă-parte care nu poate fi determinată material; situația acestor persoane. [Pron. -zi-u-, var. (rar) indivizie s.f. / cf. fr. indivision].

MANCIPIUM s.n. (Ant.) Mancipație. ♦ Drept de proprietate. [Pron. -pi-um. / < lat. mancipium].

SUPERFICIE s.f. (Rar) Suprafață; arie. ◊ (Jur.) Drept de superficie = drept de proprietate care se mărginește numai la suprafața solului și la ceea ce este deasupra lui. [Gen. -iei. / < fr. superficie, lat. superficies].

TRANSFER s.n. 1. Transferare. ♦ Transmitere a unui drept de proprietate sau a unor obligații de la o persoană la alta, respectînd anumite formalități. 2. (Psih.) Mutare a încărcăturii, a sarcinii afective de la un obiect la altul. 3. (Tehn.) Trecere a energiei de la un generator la un receptor. ♦ Trecere a unui radical, ion, electron etc. de la o substanță chimică la alta. [Pl. -ruri, -re. / < fr. transfert].

ALIENA vb. I. tr. (Jur.) A trece altuia dreptul de proprietate asupra unui lucru; a înstrăina. [Pron. -li-e-, p. i. -nez. / < fr. aliéner, cf. lat. alienare].

ALIENARE s.f. Transmitere a dreptului de proprietate; înstrăinarea unui bun. ♦ (Fil.) Fenomenul de transpunere, în anumite condiții social-istorice, a întregii activități umane și a rezultatelor acesteia (problemele muncii, instituțiile sociale, valorile spirituale) în forțe străine și vrăjmașe omului. [< aliena].

jelerie s.f. (înv.) faptul de a locui un loc fără drept de proprietate.

ÎMPROPRIETĂRI vb. IV. tr. A atribui cuiva drepturi de proprietate (mai ales asupra unui teren agricol). [Pron. -pri-e-, p. i. -resc. / < proprietar].

sângerit s.n. (înv.) drept de proprietate asupra unui teren dobândit de o persoană ca urmare a îngropării unui mort descoperit pe acel teren și neîngropat la termen de fostul proprietar.

PROPRIETAR, -Ă s.m. și f. Deținător al unui drept de proprietate asupra unui lucru, al unui bun mobil sau imobil de orice natură; stăpîn. [Pron. -pri-e-. / cf. fr. propriétaire, lat. proprietarius].

TITLU s.n. 1. Calitate obținută de cineva în urma unor studii speciale sau în urma unei performanțe sportive. ♦ Titlu de glorie = merit, renume, fală. ♦ (În orînduirea feudală și capitalistă) Demnitate, rang. 2. Cuvînt sau text situat în fruntea unei cărți, a unui capitol etc. indicînd rezumativ materia care se tratează; (p. ext.) orice lucrare editată. ♦ Partea scrisă de la începutul unui film, care indică numele acestuia, realizatorii și studioul care l-a produs. ♦ (La pl.) Traducerea dialogului imprimată pe filmele vorbite în limbi străine. ♦ Cu titlu de = Cu caracter de, ca... 3. Capitol în textele de legi, în regulamente etc. 4. (Jur.) Titlu de proprietate = act scris care stabilește dreptul de proprietate al cuiva asupra unui bun; (ec.) titlu de credit = document scris consacrat prin acte normative și reprezentînd o obligație de rambursare la scadență a unei anumite sume de bani. 5. (Fig.) Bază legală, drept. 6. Cantitatea de metal nobil dintr-un aliaj, exprimată în părți la mie; titru (2). [< lat. titulus].

GIR¹ s. n. 1. operație prin care beneficiarul unui titlu de credit (cambie, cec etc.) transferă asupra unei alte persoane dreptul de proprietate și obligațiile ce decurg din acest document. 2. mijloc prin care cineva garantează pentru cinstea, acțiunile cuiva. (< it. giro, germ. Giro)

INDIVIZIUNE s. f. (jur.) drept de proprietate asupra unui bun exercitat de mai multe persoane în același timp, având fiecare o cotă-parte care nu poate fi determinată material. (< fr. indivision)

ÎMPROPRIETĂRI vb. tr. a atribui cuiva drepturi de proprietate. (< în- + proprietar)

PROPRIETAR, -Ă s. m. f. cel care deține dreptul de proprietate asupra unui bun; stăpân; cel care posedă un bun imobil. (< fr. propriétaire, lat. proprietarius)

SUPERFICIE s. f. 1. suprafață; arie. ♦ (jur.) drept de ~ = drept de proprietate care se mărginește numai la suprafața solului și la ceea ce este deasupra lui. 2. (fig.) aparență. (< fr., it. superficie, lat. superficies)

TITLU s. n. 1. calificare obținută de cineva în urma unor studii speciale sau în urma unei performanțe sportive. ♦ ~ de glorie = merit, renume, fală. ◊ demnitate, funcție, rang (nobiliar). 2. cuvânt, text pus în fruntea unei cărți, a unui capitol etc. indicând rezumativ cuprinsul; (p. ext.) orice lucrare editată. ◊ partea scrisă de la începutul unui film, care indică numele acestuia, realizatorii și studioul care l-au produs. ◊ (pl.) traducerea dialogului imprimată pe filmele vorbite în limbi străine. ♦ cu ~ de = cu caracter de, ca... 3. capitol în textele de legi, în regulamente etc. 4. înscris, act sau fapt juridic reprezentând temeiul unui drept invocat. ♦ ~ de proprietate = act care stabilește dreptul de proprietate al cuiva asupra unui bun; ~ de valoare = înscris, semnat și transmisibil, care constituie obiectul unor tranzacții financiare și a cărui proprietate conferă drept de asociere sau de creanță; ~ de credit = document consacrat prin acte normative și reprezentând o obligație de rambursare la scadență a unei anumite sume de bani; ~ de participație = titlul de credit care conferă dreptul la dividente, dreptul la o cotă parte din patrimoniul societății sau de a participa la activitatea societății comerciale. 5. (fig.) justificare, dovadă, drept. 6. cantitatea de metal prețios dintr-un aliaj exprimată în părți la mie; titru (3). ◊ (text.) număr care indică finețea firului de mătase și a fibrelor sintetice. (< ngr. titlos, lat. titulus, după fr. titre)

TRANSFER s. b. 1. transferare. ◊ (sport) mutare a unui jucător profesionist de la un club la altul. 2. transmitere a unui drept de proprietate, a unor obligații de la o persoană la alta. ◊ transmitere de titluri de valori monetare. 3. (psih.) mutare a încărcăturii, a sarcinii afective de la un obiect la altul. 4. transmitere de energie sau de electroni de la un sistem fizic la altul. 5. (mar.) transbordare de materiale și oameni cu ajutorul unui dispozitiv de parâme și macarale asemănătoare funicularului. 6. (inform.) deplasare a unei date dintr-un amplasament în altul, fără distrugerea înregistrării originale. (< fr. transfert)

iobag (iobagi), s. m. – Serv, persoană care, după dreptul din trecut, nu se bucura de libertate personală nici de dreptul de proprietate, și care trăia ca muncitor agricol pe pămînturile marilor moșieri. Această situație juridică s-a perpetuat în Ungaria și Transilvania, din 1514 la 1848. – Var. (înv.) iobagiu. Mag. jobbagy (Cihac, II, 509; Tiktin; DAR), sing. actual reconstituit pe baza pl. iobagi (Byck-Graur, BL, I, 24). Der. din lat. homagium (Laurian) nu este posibilă. – Der. iobăgie, s. f. (șerbie); iobăgiță, s. f. (soție sau fiică de iobag); iobăgime, s. f. (mulțime de iobagi); iobăgesc, adj. (servil); iobăgi, vb. (a trăi ca iobag).

vinde (vînd, vîndut), vb. – A ceda pe bani dreptul de proprietate asupra unui lucru. – Mr. vindu, vindere, megl. vind, istr. vindu. Lat. vendĕre (Pușcariu 1892; REW 9190), cf. it. vendere, prov., fr., cat. vendre, sp., port. vender. – Der. vînzare, s. f. (vîndut; trădare); vînzător, s. m. (persoană care vinde).

BABÉUF [baböf], François Noël zis Grachhus (1760-1797), revoluționar francez. Partizan al abolirii dreptului de proprietate. Doctrina sa comunist-egalitaristă este cunoscută sub numele de babuvism. A condus „conspirația egalilor” (1796), îndreptată împotriva Directoratului, care urmărea restaurarea constituției iacobine din 1793. A fost executat.

BERNA (germ. BERN, fr. BERNE) 1. Canton în partea central-vestică a Elveției; 6,1 mii km²; 928,8 mii loc. (1988). Centrul ad-tiv: Berna. Cereale, pomicultură, creșterea bovinelor. 2. Cap. federală a Elveției, în V țării, pe Aare, centru ad-tiv al cantonului cu același nume; 298,8 mii loc. (1987, cu suburbiile). Nod de comunicații. Aeroport internațional. Pr. centru politic al țării. Centru financiar și ind. (metalurgie, textile, produse chimice, mobilă, ciocolată). Universitate (1528). Muzeul Alpilor. Mănăstire gotică (sec. 13), primărie (începutul sec. 15), catedrală (sec. 15-16), biserica Heiliggeist (sec. 18). Întemeiat în 1191, orașul s-a unit cu Confederația Helvetică în 1353. Capitala federală a țării din 1848, Sediul Uniunii Poștale Universale. – Convenția de la ~, convenție internațională referitoare la protecția drepturilor de proprietate literară, științifică și artistică, încheiată în 1886, modificată și amendată în 1896 la Paris, în 1908 la Berlin, în 1928 la Roma, în 1948 la Bruxelles și 1967 la Stockholm.

CERTIFICAT (< fr., lat m.) s. n. Înscris prin care se confirmă (de către anumite organe de stat) exactitatea unui fapt ori autenticitatea unui act sau se atestă o anumită calitate, în vederea valorificării anumitor drepturi de către persoana care solicită eliberarea certificatului (ex. c. de autor, c. de inovator, c. de moștenitor, c. de studii). ♦ C. de alegător = (în unele state) înscris prin care se constată înscrierea unui cetățean în listele electorale, pe baza căruia își exercită dreptul de vot. ♦ C. prenupțial = certificat medical eliberat celor care vor să se căsătorească, prin care se atestă că starea sănătății acestora este corespunzătoare pentru întemeierea unei familii. ♦ Document folosit în transporturile maritime internaționale și în comerțul internațional (cu răspundere în instanță) care atestă calitatea și originea mărfii, precum și asigurarea vasului și a mărfii (c. de calitate, c. de origine). ♦ C. de origine = document prin care se atestă în ce țară a fost produsă o anumită marfă, în vederea stabilirii tarifului vamal ce urmează să i se aplice de țara importatoare. ♦ Document netransmisibil care certifică dreptul de proprietate asupra acțiunilor unei societăți. ♦ C. de asigurare = înscris care atestă plata costului serviciilor de asigurare de bunuri sau persoane.

FRANCIZĂ, francize, s. f. Dreptul acordat de o întreprindere cu renume unei alte întreprinderi prin care aceasta din urmă poate să exploateze drepturile de proprietate intelectuală sau industrială ale francizorului, în schimbul unei contribuții financiare, în scopul producerii sau livrării de bunuri sau al prestării de servicii. – Din fr. franchise.^[1]

sejur s. n. Ședere temporară într-un loc/hotel/vilă pentru vacanță, tratament etc. ◊ „O.J.T. și I.T.H.R. București asigură sejururi în hoteluri și vile din stațiunile Sinaia, Predeal, Poiana Brașov, Bușteni.” Sc. 11 I 77 p. 4. ◊ „[3.000.000 de vilegiaturiști]. O cifră record în ce privește sejuririle pe riviera românească.” Sc. 12 IV 79 p. 4. ◊ „Reprezentanții acestor firme, cele mai multe englezești, vând dreptul de proprietate (cu drept de moștenire cu tot) asupra unui sejur anual într-un club de vacanță [...]” R.l. 31 X 94 p. 4; v. și Sc. 9 III 77 p. 5 (din fr. séjour; Th. Hristea în LR 3/72 p. 186; DEX, DN3)

CONTRÁCT (< germ., lat.) s. n. 1. (Dr.) Acord de voință între două sau mai multe persoane fizice sau juridice în scopul de a da naștere unor drepturi și obligații ori de a le transmite sau stinge; convenție. ◊ C. de muncă = c. încheiat de o persoană fizică cu o lată persoană fizică sau juridică prin care cea dintîi se obligă să presteze celei din urmă o anumită muncă muncă în schimbul unui salariu. ◊ C. economic = c. încheiat între două întreprinderi avînd ca obiect furnizarea de produse, executarea de lucrări sau prestarea de servicii. ◊ C. de autor = c. prin care un autor se obligă față de o instituție specializată în valorificarea dreptului de autor să cedeze, contra cost, drepturile de proprietate intelectuală în anumite condiții și pentru o perioadă limitată în timp. ◊ C. de căsătorie = act juridic al căsătoriei prin care se stabilesc, pe cale de tranzacție, raporturile patrimoniale dintre soți. 2. (FILOZ.) C. social = teorie care explică originea și natura statului pe baza unei convenții încheiate expres sau tacit între indivizii înșiși (Hobbes), între indivizi și și suveran (Locke), între fiecare individ și comunitate (Rousseau) și care constituie fundamentul ordinii civile.

RES NULLIUS (lat.) lucru al nimănui – Termen juridic desemnând un bun asupra căruia nu există drept de proprietate.

PIÁȚĂ (< it.) I. 1. Spațiu (în aer liber) special amenajată pentru comerț de mărfuri cu amănuntul (de obicei produse alimentare și zarzavaturi). 2. (URB.) Spațiu de mari dimensiuni, amenajat în punctele de convergență a mai multor străzi, delimitat de clădiri sau de plantații și uneori decorat cu fântâni, statui etc. II. (EC.) mediul în care se tranzacționează diferite bunuri sau servicii, între cumpărători și vânzători, prin mecanismul pieței. ◊ P. de capital = p. în care se tranzacționează valori mobiliare (acțiuni, obligațiuni etc.) între emitenții și posesorii lor, în calitate de vânzători, și deținătorii de capital (investitori), în calitate de cumpărători. ◊ P. monetară = p. în care se efectuează operațiuni de atragere și de plasare a banilor (și instrumentelor de credit pe termen scurt), la nivelurile ratelor dobânzilor determinate liber de intermediarii financiari, în scopul reglării pe termen scurt a deficitelor de lichidități. ◊ P. valutară = p. în care se efectuează vânzări și cumpărări de valute la vedere (spot) și la termen (forward), la cursuri de schimb determinate liber de intermediarii autorizați să participe pe această piață. ◊ Economie de p. = formă modernă de organizare și funcționare a economiei, în care prețul și volumul producției depind, în principiu, dintre confruntarea dintre cerere și ofertă. Caracteristic pentru e. de p. este dreptul la proprietate privată, la concurență, la libertatea de consum, la dreptul de a exercita o meserie, precum și la alegerea liberă a profesiei și a locului de muncă. V. și economie de schimb. ◊ P. neagră = p. ilicită în care oferta de comercializare a unor bunuri se situează sub nivelul cererii; în cazul unor prețuri controlate (maxim admise) prețurile practicate pe p.n. depășesc nivelul acestora. ◊ P. de adunare a apelor v. confluență (1).

DECLARAȚIA UNIVERSALĂ A DREPTURILOR OMULUI, document internațional adoptat de O.N.U. la 10 dec. 1948. Prevede respectarea drepturilor și libertăților omului și cuprinde o enumerare a acestora. Ziua adoptării declarației se celebrează în fiecare an ca „Ziua drepturilor omului”. PREAMBUL Considerând că recunoaștem demnității inerente tuturor membrilor familiei umane și a drepturilor lor egale și inalienabile constituie fundamentul libertății, dreptății și păcii în lume, Considerând că ignorarea și disprețuirea drepturilor omului au dus la acte de barbarie și care revoltă conștiința omenirii și că făurirea unei lumi în care ființele umane se vor bucura de libertatea cuvântului și și a convingerilor și vor fi eliberate de teamă și mizerie a fost proclamată drept cea mai înaltă aspirație a oamenilor, Considerând că este esențial ca drepturile omului să fie ocrotite de autoritatea legii pentru ca omul să nu fie silit să recurgă, ca soluție extremă, la revoltă împotriva tiraniei și asuprii, Considerând că este esențial a se încuraja dezvoltarea relațiilor prietenești între națiuni, Considerând că în Carta popoarelor Organizației Națiunilor Unite au proclamat din nou credința lor în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea și în valoarea persoanei umane, drepturi egale pentru bărbați și femei și că au hotărât să favorizeze progresul social și îmbunătățirea condițiilor de viață în cadrul unei libertăți mai mari, Considerând că statele membre s-au angajat să promoveze în colaborare cu Organizația Națiunilor Unite respectul universal și efectiv față de drepturile omului și libertățile fundamentale, precum și respectarea lor universală și efectivă, Considerând că o concepție comună despre aceste drepturi și libertăți este de cea mai mare importanță pentru realizarea deplină a acestui angajament, ADUNAREA GENERALĂ proclamă PREZENTA DECLARAȚIE UNIVERSALĂ A DREPTURILOR OMULUI ca ideal comun spre care trebuie să tindă toate popoarele și toate națiunile, pentru ca toate persoanele și toate organele societății să se străduiască, având această declarație permanent în minte, ca prin învățătură și educație să dezvolte respectul pentru aceste drepturi și libertăți și să asigure prin măsuri progresive, de ordin național și internațional, recunoașterea și aplicarea lor universală și efectivă, atât în sânul popoarelor statelor membre, cât și al celor din teritoriile aflate sub jurisdicția lor. Articolul 1. Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi. Ele sunt înzestrare cu rațiune și conștiință și trebuie să se comporte unele față de altele în spiritul fraternității. Articolul 2. Fiecare om se poate prevala de toate drepturile și libertățile proclamate în prezenta declarație fără nici un fel de deosebire ca, de pildă, deosebirea de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, de origine națională sau socială, avere, naștere sau orice alte împrejurări. În afară de aceasta, nu se va face nici o deosebire după statutul politic, juridic sau internațional al țării sau al teritoriului de care ține o persoană, fie că această țară sau teritoriu sunt independente, sub tutelă, neautonome, sau supuse vreunei limitări de suveranitate. Articolul 3. Orice ființă umană are dreptul la viață, la libertate și la securitatea personală. Articolul 4. Nimeni nu va fi ținut în sclavie, nici în servitute; sclavajul și comerțul cu sclavi sunt interzise sub toate formele sale. Articolul 5. Nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante. Articolul 6. Fiecare om are dreptul să i se recunoască pretutindeni personalitatea juridică. Articolul 7. Toți oamenii sunt egali în fața legii și au, fără nici o deosebire, dreptul la o egală protecție a legii. Toți oamenii au dreptul la o protecție egală împotriva oricărei discriminări care ar viola prezenta declarație și împotriva oricărei provocări la o asemenea discriminare. Articolul 8. Orice persoană are dreptul la satisfacția efectivă din partea instanțelor juridice naționale competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale ce-i sunt recunoscute prin constituție sau lege. Articolul 9. Nimeni nu trebuie să fie arestat, deținut sau exilat în mod arbitrar. Articolul 10. Orice persoană are dreptul în deplină egalitate de a fi audiată în mod echitabil și public de către un tribunal independent și imparțial care va hotărî fie asupra drepturilor și obligațiilor sale, fie asupra temeiniciei oricărei acuzări în materie penală îndreptată împotriva sa. Articolul 11. 1. Orice persoană acuzată de comiterea unui act cu caracter penal are dreptul să fie presupusă nevinovată până când vinovăția sa va fi stabilită în mod legal în cursul unui proces public în care i-au fost asigurate toate garanțiile necesare apărării sale. 2. Nimeni nu va fi condamnat pentru acțiuni sau omisiuni care nu constituiau, în momentul când au fost comise, un act cu caracter penal conform dreptului internațional sau național. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai grea decât aceea care era aplicabilă în momentul când a fost săvârșit actul cu caracter penal. Articolul 12. Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viața sa personală, în familia sa, în domiciliul sau în corespondența sa, nici al atingeri aduse onoarei și reputației sale. Orice persoană are dreptul la protecția legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri. Articolul 13. 1. Orice persoană are dreptul de a circula în mod liber și de a-și alege reședința în interiorul granițelor unui stat. 2. Orice persoană are dreptul de a părăsi orice țară, inclusiv a sa, și de a reveni în țara sa. Articolul 14. 1. În caz de persecuție, orice persoană are dreptul de a căuta azil și de a beneficia de azil în alte țări. 2. Acest drept nu poate fi invocat în caz de urmărire ce rezultă în mod real dintr-o crimă de drept comun sau din acțiuni contrare scopurilor și principiilor Organizației Națiunilor Unite. Articolul 15. 1. Orice persoană are dreptul la o cetățenie. 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de cetățenia sa sau de dreptul de a-și schimba cetățenia. Articolul 16. 1. Cu începere de la împlinirea vârstei legale, bărbatul și femeia, fără nici o restricție în ce privește rasa, naționalitatea sau religia, au dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie. Ei au drepturi egale la contractarea căsătoriei, în decursul căsătoriei și la desfacerea ei. 2. Căsătoria nu poate fi încheiată decât cu consimțământul liber și deplin al viitorilor soți. 3. Familia constituie elementul natural și fundamental al societății și are dreptul la ocrotire din partea societății și a statului. Articolul 17. 1. Orice persoană are dreptul la proprietate. atât singură, cât și în asociație cu alții. 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa. Articolul 18. Orice om are dreptul la libertatea gândirii, de conștiință și religie; acest drept include libertatea de a-și schimba religia sau convingerea, precum și libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea, singur sau împreună cu alții, atât în mod public, cât și în mod privat, prin învățătură, practici religioase, cult și îndeplinirea riturilor. Articolul 19. Orice om are dreptul la libertatea opiniilor și exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiuni din afară, precum și libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei prin orice mijloace și independent de frontierele unui stat. Articolul 20. 1. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire și de asociere pașnică. 2. Nimeni nu poate fi silit să facă parte din dintr-o asociație. Articolul 21. 1. Orice persoană are dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale țării sale, fie direct, fie prin reprezentanți liber aleși. 2. Orice persoană are dreptul de acces egal la funcțiile publice din țara sa. 3. Voința poporului trebuie să constituie baza puterii de stat; această voință trebuie să fie exprimată prin alegeri nefalsificate, care să aibă loc în mod periodic prin sufragiu universal, egal și exprimat prin vor secret sau urmând o procedură echivalentă care să asigure libertatea votului. Articolul 22. Orice persoană, în calitatea sa de membru al societății, are dreptul la securitatea socială; ea este îndreptățită ca prin efortul național și colaborarea internațională, ținându-se seama de organizarea și resursele fiecărei țări, să obțină realizarea drepturilor economice, sociale și culturale indispensabile pentru demnitatea sa și libera dezvoltare a personalității sale. Articolul 23. 1. Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii sale, la condițiile echitabile și satisfăcătoare de muncă, precum și la ocrotirea împotriva șomajului. 2. Toți oamenii, fără nici o discriminare, au dreptul la salariu egal pentru muncă egală. 3. Orice om care muncește are dreptul la o retribuire echitabilă și satisfăcătoare care să-i asigure atât lui, cât și familiei sale, o existență conformă cu demnitatea umană și completată, la nevoie, prin alte mijloace de protecție socială. 4. Orice persoană are dreptul de a întemeia sindicate și de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale. Articolul 24. Orice persoană are dreptul la odihnă și recreație, inclusiv la o limitare rezonabilă a zilei de muncă și la concedii periodice plătite. Articolul 25. 1. Orice om are dreptul la un nivel de trai care să-i asigure sănătatea și bunăstarea lui și a familiei sale, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuința, îngrijirea medicală, precum și serviciile sociale necesare; el are dreptul la asigurare în caz de șomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrânețe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistență; în urma unor împrejurări independente de voința sa. 2. Mama și copilul au dreptul la ajutor și ocrotire deosebite. Toți copiii, fie că sunt născuți în cadrul unei căsătorii sau în afara acesteia, se bucură de aceeași protecție socială. Articolul 26. 1. Orice persoană are dreptul la învățătură. Învățământul trebuie să fie gratuit. cel puțin în ceea ce privește învățământul elementar și general. Învățământul tehnic și profesional trebuie să fie la îndemâna tuturor, iar învățământul superior trebuie să fie de asemenea egal, accesibil tuturor, pe bază de merit. 2. Învățământul trebuie să urmărească dezvoltarea deplină a personalității umane și întărirea respectului față de drepturile omului și libertățile fundamentale. El trebuie să promoveze înțelegerea, toleranța, prietenia între toate popoarele și toate grupurile rasiale sau religioase, precum și dezvoltarea activității Organizației Națiunilor Unite pentru menținerea păcii. 3. Părinții au dreptul de prioritate în alegerea felului de învățământ pentru copiii lor minori. Articolul 27. 1. Orice persoană are dreptul de a lua parte în mod liber la viața culturală a colectivității, de a se bucura de arte și de a participa la progresul științific și la binefacerile lui. 2. Fiecare om are dreptul la ocrotirea intereselor morale și materiale care decurg din orice lucrare științifică, literară sau artistică al cărei autor este. Articolul 28. Orice persoană are dreptul la o orânduire socială și internațională în care drepturile și libertățile expuse în prezenta declarație pot fi pe deplin înfăptuite. Articolul 29. 1. Orice persoană are îndatoriri față de colectivitate, deoarece numai în cadrul acesteia este posibilă dezvoltarea liberă și deplină a personalității sale. 2. În exercitarea drepturilor și libertăților sale, fiecare om nu este supus decât numai îngrădirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigur cuvenita recunoaștere și respectare a drepturilor și libertăților altora și ca să fie satisfăcute justele cerințe ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică. 3. Aceste drepturi și libertăți nu vor putea fi în nici un caz exercitate contrar scopurilor și principiilor Organizației Națiunilor Unite. Articolul 30. Nici o dispoziție a prezentei declarații nu poate fi interpretată ca implicând pentru vreun stat, grupare sau persoană dreptul de a se deda la vreo activitate sau de a săvârși vreun act îndreptat spre desființarea unor drepturi sau libertăți enunțate în prezenta declarație.

EVICȚIÚNE (< fr., lat.) s. f. (Dr.) Pierderea, totală sau parțială, a posesiei sau a dreptului de proprietate asupra unui lucru dobândit prin cumpărare, partaj etc., în favoarea unei terțe persoane, căreia îi este recunoscut legal un drept real asupra acestui lucru (de ex. când s-a cumpărat un bun furat, revendicat apoi de proprietar, ori s-a dobândit de la moștenitorul aparent un bun, revendicat apoi de adevăratul moștenitor).

FILIPESCU, Ion (1927-2002, n. Moțăței, jud. Dolj), jurist român. Acad. (1993), prof. univ. la București. Contribuții în domeniul dreptului civil, la dreptului internațional privat și al dreptului comercial internațional („Drept internațional privat”, „Drept civil, dreptul de proprietate și alte drepturi reale”).

FOLOSÍNȚĂ (< folosi) s. f. (Dr.) 1. Atribut (făcând parte – alături de posesie și dispoziție – din conținutul juridic) al dreptului de proprietate (și al altor drepturi reale principale: uzufruct, uz, abitație etc.), în temeiul căruia titularul poate utiliza lucrul potrivit destinației sale și poate profita de toate foloasele și beneficiile corespunzătoare. 2. Drept real de f. = drept real „de tip nou”, similar în conținutul său juridic cu dreptul de uzufruct, dar – spre deosebire de acesta – neopozabil nudului proprietar, conferind titularului (persoană fizică sau juridică de tip „cooperatist-obștesc”) atributul de f. (1) asupra unui bun de proprietate de stat atribuit acestuia, cu titlul gratuit sau oneros, cu sau fără termen, de regulă cu o destinație precis stabilită (cel mai adesea pentru construirea de locuințe proprietate personală sau pentru amplasarea unor obiective social-culturale ori economice).

*literár, -ă adj. (lat. litterarius). Care ține (se ocupă) de literatură: revistă, societate, lume literară. Cărturăresc (nu popular): cuvînt literar. Cĭoplit, cult, elegant: a expune într’o formă literară. Limba literară, limba cărturarilor, a celor culțĭ. Proprietate literară, drept de proprietate a unuĭ autor asupra operelor luĭ scrise orĭ compuse. Adv. În mod literar: a vorbi literar. Socotind după literă, după înț. pmt., ca: tetrapod, lit. „cu patru picĭoare”.

prescríŭ, -scris, a -scríe v. tr. (pre- și scriŭ, după sîrb. pre-pisati). Scriŭ încă o dată pe deasupra: după ce a scris literele săpîndu-le pe lemn, le-a prescris cu negru. Transcriŭ, copiez: a prescrie o scrisoare. Neol. (lat. prae-scribere). Dictez, ordon: prescriŭ condițiunile de pace. Daŭ o rețetă (un sfat) unuĭ bolnav: medicu ĭ-a prescris să ĭa chinină, ĭ-a prescris idroterapie. Mă hotărăsc, mă oblig: mĭ-am prescris să lucrez de azĭ în ainte. Jur. Șterg pin scurgerea timpuluĭ: legea prescrie dreptu de proprietate neexercitat 30 de anĭ. V. refl. Drepturile i s’aŭ prescris.

2) *transpórt, a -á v. tr. (lat. transportare, d. trans, dincolo, și portare, a căra, a purta). Car, duc (în car, în spinare, cu calu, cu corabia, cu aeroplanu): a transporta lemne, călătorĭ. Pun, transpun: a transporta pe scenă un fapt istoric. Cedez o proprietate, un drept. Fig. Emoționez, încînt, entusiazmez, răpesc: muzica te transportă. V. refl. Mă duc: procuroru s’a transportat la locu crimeĭ.

ÎNSTRĂINÁRE (< înstrăina) s. f. 1. Acțiunea de a (se) înstrăina. 2. (Dr.) Transmitere, prin act juridic ori prin efectul legii, a dreptului de proprietate sau a altor drepturi; alienare. 3. (FILOZ.) Noțiune care înglobează diferite fenomene de dezumanizare, caracteristice societății contemporane; transformarea produselor activității omenești, inclusiv a relațiilor și instituțiilor sociale, în forțe reificate, străine și ostile omului; depersonalizarea oamenilor, izolarea indivizilor unii de alții și a individului de societate, denaturarea relațiilor personale prin puterea banilor, a rangurilor sociale, reprezentarea iluzorie, denaturată a realității etc.; alienare. 4. (REL.) Acțiunea călugărului care părăsește deliberat viața socială și renunță la drepturile sale civile pentru a se consacra definitiv, în mănăstire sau în pustnicie, rugăciunii și slujirii lui Dumnezeu.

JOINT VENTURE [dʒóint véntʃə] (expr. engl.) Acord de cooperare între două sau mai multe firme care înființare o firmă terță, în scopul valorificării în activitatea de producție sau de comercializare a avantajelor deținute de firmele asociate (costul mai mic al forței de muncă, deținerea unui drept de proprietate industrială sau intelectuală, rețea de distribuție și comercializare eficientă etc.). Partenerii la j.v. își împart riscurile și dividentele proporțional cu aportul lor de capital.

abitáție s.f. (jur.) Dezmembrare a dreptului de proprietate asupra unei case, care conferă titularului dreptul de a o folosi și a încasa chiria, fără posibilitatea de a o înstrăina. • g.-d. -iei. și habitáție, (înv.) abitațiune s.f. / <fr. habitation, lat. habitatĭo, -onis „locuință”.

drept n. 1. ceace-i conform cu rațiunea sau cu legea, dreptate: ai drept, cu drept, fără drept; 2. facultate, naturală sau legală, de a face sau de a nu face ceva: orice drept presupune neapărat o datorie; 3. știința legilor: a studia dreptul; 4. corp de legi: dreptul roman; dreptul ginților, totalitatea regulelor cari conduc raporturile între popoare, între guverne; drepturile omului (egalitatea cetățenilor, libertatea individuală, libertatea de conștiință, etc.), drepturi eterne și inalienabile proclamate de Adunarea națională franceză la 1789, și apoi adoptate de toate popoarele culte; drepturi civile, cele de cari se bucură cetățenii în raporturile lor reciproce, ca dreptul de proprietate, de a cumpăra, de a vinde, etc.; drepturi politice, foloase particulare cetățeanului român, ca dreptul de a fi alegător și ales (deputat, senator, membru în consiliul comunal), de a fi jurat și de a putea ocupa funcțiuni publice, civile și militare; 5. impozit, taxă: drept de vamă. [Lat. DIRECTUM (cu sensul lui JUS, în latinitatea medievală)].

transportà v. 1. a purta dintr’un loc într’altul; 2. a transmite printr’un act o proprietate, un drept; 3. se zice de lucrările literare ce se introduc: a transporta o dramă franceză pe scena română; 4. fig. a excita admirațiune, a mișca puternic: frumosul ne transportă; 5. a se duce undeva: a se transporta la fața locului.

proprietate f. 1. dreptul prin care ceva aparține excluziv cuiva; 2. ceeace se posedă excluziv: a-și vizita proprietățile; 3. fig. calitate esențială: proprietățile plantelor; 4. sensul propriu al unei vorbe: proprietatea termenilor.

VINDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din haltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-l posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din cauza unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât se plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

TITLU, titluri, s. n. 1. Calificare dobândită de cineva în urma unor studii speciale într-un anumit domeniu de activitate. ◊ Titlu de glorie = merit, renume, fală. ♦ Demnitate, funcție, titulatură deținute de cineva sau acordate cuiva; nume, denumire care corespunde acestor demnități, funcții sau titulaturi. ♦ Calificativ care exprimă o relație socială. Titlul de tată. 2. Cuvânt sau text pus în fruntea unei lucrări sau a unei părți distincte a ei, indicând rezumativ sau sugestiv cuprinsul acesteia; p. gener. orice lucrare editată. ♦ Partea scrisă de la începutul unui film, care indică numele filmului, realizatorii și studioul care l-a produs. ♦ (La pl.) Traducerea dialogului imprimată pe filmele vorbite în limbi străine. ◊ Loc. adv. Cu titlu de... = cu caracter de, ca... 3. Capitol sau subdiviziune în textele de legi, de regulamente etc. (purtând un număr de ordine). 4. (În sintagmele) Titlu de proprietate = document care stabilește dreptul de proprietate al cuiva asupra unui bun. Titlu de valoare = document de valoare care face obiectul unor tranzacții financiare. 5. Fig. Bază legală, drept. 6. Procent de metal nobil dintr-un aliaj; titru (3). – Din ngr. títlos, lat. titulus. Cf. (pentru sens) fr. titre.

CONCURENȚĂ, concurențe, s. f. 1. Trăsătură esențială a economiei de piață, care reflectă rivalitatea, disputa dintre agenții economici de a produce și vinde bunuri și servicii similare sau substituibile în condițiile cele mai avantajoase pentru ei. 2. Întrecere, rivalitate într-un domeniu de activitate. ◊ Expr. A face concurență cuiva = a căuta să întreacă pe cineva, țintind spre același scop. 3. (Geom.) Proprietate a dreptelor concurente. ◊ Punct de concurență = punct de intersecție a dreptelor concurente. – Din fr. concurence.

CUMPĂRĂTOR, -OARE, cumpărători, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care cumpără (mărfuri). 2. Persoană care, în virtutea unui contract de vânzare-cumpărare, dobândește, contra unei plăți, dreptul de proprietate asupra unui bun. – Cumpăra + suf. -ător.

DESPROPRIETĂRI, desproprietăresc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva dreptul de proprietate. [Pr.: -pri-e-] – Pref. des- + [îm]proprietări.

EMBATIC, embaticuri, s. n. (Înv.) Formă de arendare a unei proprietăți pe termen foarte lung, în intervalul căruia arendașul beneficia de toate drepturile de proprietate. – Din ngr. embatíkion.

EVICȚIUNE, evicțiuni, s. f. (Jur.) Pierdere totală sau parțială, a posesiei ori a dreptului de proprietate asupra unui lucru dobândit prin cumpărare, partaj etc., în favoarea unei terțe persoane, căreia îi este recunoscut legal un drept real asupra unui lucru. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. éviction, lat. evictio, -onis.

FIEF, fiefuri, s. n. (În Evul Mediu) Feudă; drept de proprietate asupra unei feude. ♦ Fig. Zonă de influență absolută sau preponderentă. Fief electoral. – Din fr. fief.

PRESCRIE, prescriu, vb. III. 1. Tranz. A indica, a arăta; spec. a recomanda medicamentele sau tratamentul de care are nevoie un bolnav. 2. Tranz. A stabili cu precizie ceea ce trebuie făcut; a dispune, a hotărî. 3. Refl. pas. (Despre pedepse penale, drepturi de proprietate etc.) A se stinge, a înceta prin prescripție (2); a-și pierde valabilitatea. 4. Tranz. (Înv.) A transcrie un text. – Din fr. prescrire (după scrie).

PRESCRIPȚIE, prescripții, s. f. 1. Obligație, dispoziție, prevedere (impusă printr-o lege, printr-un regulament etc.); prescript. ♦ Instrucțiuni scrise cuprinzând condițiile tehnice care trebuie respectate la proiectarea, verificarea sau executarea unui sistem tehnic. 2. Stingere a unui drept la acțiune sau la executarea unei hotărâri prin neexercitarea lui în termenul prevăzut de lege sau dobândirea dreptului de proprietate asupra unui lucru prin posesia lui cu bună-credință un anumit timp. 3. (Rar) Recomandație dată de medic unui bolnav (printr-o rețetă); recomandație de folosire a unui medicament; p. ext. rețetă. – Din fr. prescription, lat. praescriptio.

PRESCRIS, -Ă, prescriși, -se, adj. 1. (Despre pedepse penale, drepturi de proprietate etc.) Care și-a pierdut valabilitatea prin prescripție. 2. Care a fost indicat într-un tratament medical. – V. prescrie.

PROPRIETATE, proprietăți, s. f. 1. Stăpânire deplină asupra unui bun; (concr.) bun material stăpânit, mai ales pământ (agricol) sau imobil, în baza unui drept recunoscut. ◊ Proprietate privată. ◊ Proprietate intelectuală = drepturile referitoare la opere literare, artistice și științifice, interpretări ale artiștilor și orice alte drepturi aferente activității intelectuale în domeniile industrial, științific, literar și artistic. 2. Trăsătură predominantă care caracterizează o ființă, un lucru, un fenomen etc. și care diferențiază o ființă de alta, un lucru de altul etc.; caracteristică, trăsătură, însușire. 3. Calitate a unui cuvânt, a unui termen, a stilului etc. de a reda exact ideea sau noțiunea exprimată. [Pr.: -pri-e-] – Din fr. propriété, lat. proprietas, -atis.

ÎMPROPRIETĂRI, împroprietăresc, vb. IV. Tranz. (Despre stat) A atribui cuiva drepturi de proprietate asupra unui teren agricol, a unui lot de casă, a unui imobil etc. [Pr.: -pri-e-] – În + proprietar.

EMBATIC, embaticuri, s. n. (Învechit, în feudalism) Formă de arendare a unei proprietăți pe timp lung, la expirarea căruia arendașul cîștiga drepturile de proprietate.

FIEF, fiefuri, s. n. (În orînduirea feudală) Domeniu dat în stăpînire de către un senior vasalului său, cu obligația ca acesta să-i recunoască suzeranitatea; dreptul de proprietate asupra unui astfel de domeniu; feudă. ◊ Fig. Fief electoral = circumscripție electorală pe care un candidat politic din regimurile burgheze o consideră drept domeniu propriu pentru a-și desfășura activitatea care să-i aducă victoria în alegeri.

DIVERGENȚĂ, divergențe, s. f. 1. Deosebire de păreri, de concepții, de atitudini; nepotrivire, neînțelegere. Divergențe pot exista și între membrii uneia și aceleiași grupări politice, cu atît mai mult între state destul de deosebite ca structură; esențial este însă spiritul de colaborare și voința de a rezolva toate problemele prin buna înțelegere. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 8. ◊ Expr. (Despre o parte a unui complet de judecători) A face (sau a fi în) divergență = a avea păreri deosebite asupra unei pricini judecate. 2. (Mat.) Proprietatea unor drepte de a pleca dintr-un punct în direcții diferite. ♦ Proprietatea unei serii de a nu avea o sumă determinată a termenilor ei.

DOI, DOUĂ num. card. Numărul care în numărătoare are locul între unu și trei. Unu și cu unu fac doi. ♦ (Adjectival) Roșca aducea tovărășiei doi cai și un cîne ciobănesc. SADOVEANU, P. M. 13. Doi feciori în depărtări Ți i-a stins războiul. NECULUȚĂ, Ț. D. 112. Omul cu doi ochi Bine vede. TEODORESCU, P. P. 256. ◊ Loc. adv. În (sau din) două vorbe (sau cuvinte) = pe scurt, fără multă vorbă, fără pierdere de vreme. Și, din două vorbe, fiul craiului îl tocmește. CREANGĂ, P. 203. În două cuvinte, e vorba de a ști: al cui e dreptul de proprietate. ODOBESCU, S. II 6. La doi pași = aproape. Locuiește la doi pași de tramvai. ◊ Expr. În doi timpi și trei mișcări = imediat, foarte repede. Ozun dragă, ți-a răsucit... capul, în doi timpi și trei mișcări. Nu te-am crezut așa de slab de înger. C. PETRESCU, C. V. 339. Nu face (sau nu plătește) nici două parale (sau doi bani) = nu prezintă nici un interes, nu are nici o valoare. (Om sau taler) cu două fețe v. față. În doi peri v. păr. (În glumă) (A spune) două vorbe ș-un cuvînt = (a spune) pe scurt, în puține cuvinte. ♦ (Mai ales în stilul narativ, adesea în legătură cu «unu» sau «trei», ori precedat de adj. nehotărît «vreo») Exprimă un număr, o cantitate, o durată nehotărîtă; cîțiva, cîteva. Într-o zi se luă după un iepure, dete o săgeată, dete două și nu-l nimeri. ISPIRESCU, L. 8. Și merg ei o zi și merg două și merg patruzeci și nouă. CREANGĂ, P. 199. Se suie iute în pod și scoboară de acolo... vreo două dimerlii de păsat. id. ib. 5. Am zărit de la fereastră vro două trăsuri coborînd dealul spre sat. ALECSANDRI, T. I 339. Ce focul, bade, te ține De nu vii seara la mine, Batăr la două, trei zile? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 237. ♦ (Familiar, cu valoare de num. ordinal) Al doilea, a doua. Etajul doi. Tomul doi. ♦ (Substantivat) Profesorul a dat elevului un doi (= nota doi). Doi de doi. (Eliptic, subînțelegîndu-se ora, ziua, banii, cartea de joc marcată cu acest număr etc.) E două și zece. ◊ Loc. adv. În (sau pe din) două = în două bucăți (egale sau nu). Împarte frățește, pe din două. ▭ Cînd o frîngi [pîinea albă] în două, se înalță un abur copt și bun. C. PETRESCU, C. V. 119. Îl prinse pe degetul cel mic și buzduganul se rupse în două. EMINESCU, N. 4. Mane-n lături tot fugea, Iară Toma-l agiungea Ș-așa bine mi-l chitea, Că din fugă mi-i tăia Giumătate-a trupului Cu trei coaste a negrului! Mane-n două jos cădea. ALECSANDRI, P. P. 74. Una, două = mereu, într-una, continuu. Una, două, joacă! ▭ Și una, două, la pupăză, de nu știau cei din casă ce tot caut în pod așa de des. CREANGĂ, A. 55. (Despre anumite materii) În două (sau pe din două) cu... = amestecat (în părți egale) cu altceva. Făina e în două cu țărîna... Mîncăm pămînt fiert în loc de mămăligă! VLAHUȚĂ, O. A. 157. S-a și stîrnit un vifor cumplit – cu lapoviță în două, – de nu vedeai nici înainte, nici înapoi. CREANGĂ, P. 143. (În propoziții negative) Cu una cu două = ușor, repede. Patroana nu se lasă bătută cu una cu două. CAMIL PETRESCU, T. I 418. Stambulachie însă nu este om să se dea bătut cu una cu două. MACEDONSKI, O. III 4. (Înaintea unei alternative) Din două una sau una din două = ori una, ori alta, ori... ori... Măi bărbate... alegeți una din două: ori merg eu de unde-am venit, ori alungă-ți copiii. RETEGANUL, P. I 43. ◊ Expr. Una și cu una fac două = limpede, scurt, fără vorbă, fără să mai încapă discuție. Nici una, nici două = fără multă vorbă, fără a sta pe gînduri, dintr-o dată, imediat. Nici una, nici două, haț! pe ied de gît, îi retează capul pe loc. CREANGĂ, P. 23. Nici una, nici două, o dată începe a bate în poartă cît putea. id. ib. 308. A nu vorbi sau a nu zice (nici) două = a nu scoate o vorbă, a nu zice nici cîrc, a tăcea chitic. Toată dimineața N-a vorbit nici două, iar cînd a-nceput Mă-sa cu ocară, fata s-a făcut Albă și-apoi verde. COȘBUC, P. I 245.

DREPT⁴, DREAPTĂ, drepți, -te, adj. A. (Adesea în opoziție cu strîmb) I. 1. Care merge de la un punct la altul fără ocol, fără abatere. V. direct, rectiliniu. Drum drept. Țeavă dreaptă. ▭ Nasul ascuțit peste mustețile subțiri – două linii negre, drepte, îmbinate deasupra buzelor inexpresive. IBRĂILEANU, A. 15. Calea dreaptă e cea mai scurtă (= o purtare cinstită duce mai repede și mai sigur la țelul dorit decît vicleșugurile și căile piezișe). ◊ (Geom.) Linie dreaptă (și substantivat, f.) = linie care unește două puncte pe drumul cel mai scurt din spațiu. Două drepte distincte, paralele cu o a treia, sînt paralele între ele. ▭ Unghi drept = unghi format din două drepte perpendiculare una pe alta. Cilindru drept = cilindru care are generatoarele perpendiculare pe baze. Prismă dreaptă = prismă ale cărei muchii laterale sînt perpendiculare pe planul de bază. ♦ Fig. (Despre privire) Deschis, fără ascunzișuri; direct. Are palma pietroasă, Privirea dreaptă, vorba miezoasă. DEȘLIU, G. 25. ◊ (Adverbial) Ceilalți o priveau drept, întunecați. DUMITRIU, N. 75. Îl privește drept, cald, vorbește fără să ridice vocea. CAMIL PETRESCU, T. I 169. ♦ (Despre haine) De o croială simplă (în special lipsită de clini și de cute). Ioana, într-o rochie dreaptă, neagră, cu mîneci bogate. CAMIL PETRESCU, T. I 141. 2. (Despre lucruri) Vertical. Stîlp drept. ▭ Plopul... țîșnește în sus, înalt și drept. BOGZA, C. O. 363. ♦ (Despre un urcuș, munte, deal) Aproape vertical, abrupt, povîrnit, pieptiș. Suișul fiind prea drept și cărarea prea strimtă... ne coborîrăm cu toții de pe cai. La TDRG. ♦ (Despre oameni) Cu spinarea neînclinată; neaplecat, neadus de spate. Vitoria își trase broboada peste gură și rămase dreaptă pe scăunașul ei, cu brațele încrucișate pe sîni. SADOVEANU, B. 28. Ștefan intră pe poartă însoțit de un moșneag lung și drept ca un brad. HOGAȘ, DR. II 98. Pe-un jilț tăiat în stîncă stă țapăn, palid, drept, Cu cîrja lui în mînă, preotul cel păgîn. EMINESCU, O. I 93. ◊ Fig. Curajul voinicilor stătea drept, cu mîna în pieptar. GALACTION, O. I 45. ◊ Expr. Drept ca lumînarea = foarte drept. Înțepenindu-și picioarele, rămase drept ca lumînarea. ISPIRESCU, L. 3. Sta el drept ca lumînarea și le privea cu băgare de samă. CREANGĂ, P. 271. (Ironic) Drept ca secera = strîmb. A se ține drept = a avea o poziție verticală. (Mil.) A lua (a sta sau a se ține în) poziția de drepți = a lua (sau a se ține în) poziție verticală, stînd nemișcat. Dadaci abia se ținea în poziția de drepți, sub ghionturile lui Vieru. CAMILAR, N. I 281. Drepți! formulă de comandă militară. Grupă, drepți! SAHIA, N. 53. ◊ (Adverbial, în expr.) A călca drept = a avea o purtare bună, cinstită. Ei simt în piept Fiori de gheață, Nu calcă drept, Rău o să pață. ALECSANDRI, T. I 462. A sta drept = a fi neclintit într-o atitudine, a fi dîrz, curajos. Și ceilalți toți au fost netrebnici... Toți au dat rușinos înapoi... Au aruncat vina unul pe altul... Numai Mitiță Filipescu a stat drept și a lăsat să cadă pe el totul. CAMIL PETRESCU, B. 44. De-a fost om să-ți steie drept în față, Ca pe-un vrăjmaș l-ai depărtat de tine. VLAHUȚĂ, O. A. 38. ♦ (Despre caracterele tipografice, mai ales la pl. și adesea substantivat, f.; în opoziție cu cursiv) (Literă) de tăietură verticală. 3. Orizontal; plan, neted. Platou drept. Masă dreaptă. ▭ Luna mare se ridicase și cîmpiile se lămureau drepte pînă cine știe unde, ca niște ape liniștite, sub painjenișul de lumină. SADOVEANU, O. VI 189. 4. (În expr.) Complement drept = complement direct, v. direct. II. Fig. (Mai ales în sens moral) 1. (Despre acțiuni ale omului sau despre noțiuni abstracte) Potrivit dreptății și adevărului; adevărat, just, bun, cinstit, întemeiat. N-am să uit niciodată Vorba partidului dreaptă. VINTILĂ, O. 23. Uite-n zare, oamenii așteaptă – Cearcă să le-aduci o zi mai dreaptă. BENIUC, V. 21. Eu cred... că-n lume se cuvine S-avem măsură dreaptă la rău ca și la bine. MACEDONSKI, O. II 206. Tovărășia nu ni se părea dreaptă. CREANGĂ, A. 101. ◊ Dreaptă judecată = judecată sănătoasă, bun-simț. Parte dreaptă = parte ce i se cuvine în mod legal fiecăruia la o împărțeală. Parte dreaptă la muncă, parte dreaptă la cîștig. CAMILAR, T. 195. Luptă dreaptă v. luptă. ◊ Loc. adv. Cu drept cuvînt = pe bună dreptate, în mod întemeiat. Cu drept cuvînt cetitorul va fi clătit din cap și va fi întrebat – prin mintea cărui muritor treceau aceste idei? EMINESCU, N. 33. Cu drept cuvînt te așteptai să fii răsplătit, chiar de la început, prin laude meritate. ODOBESCU, S. III 10. ♦ (Adverbial) a) În conformitate cu dreptatea; just. N-a fost drept să-mi izbească omul drag. DAVIDOGLU, O. 37. Este drept ca fiecare să poarte ponosul faptelor și ziselor sale. ODOBESCU, S. III 10; b) În conformitate cu adevărul; adevărat. E drept, nu ne mai vedem capul de treburi acolo. SADOVEANU, P. M. 66. Că eu tot fugeam de tine? O, nu-i drept, nu-i drept, Sorine! COȘBUC, P. I 51. ◊ Expr. Ce-i drept = într-adevăr, cu adevărat. Ce e drept, și ele erau frumoase, hainele pare că erau turnate pe dînsele. ISPIRESCU, L. 36. (Eliptic) Un bou în post mare? Drept, cam ciudat vine. ALEXANDRESCU, P. 64. Drept că... = adevărat că..., într-adevăr. Împăratul, drept că auzise multe vorbindu-se despre voiniciile celor trei frați, dar nu știa care din ei este cel mai viteaz și mai vrednic ca să-i fie ginere. SBIERA, P. 99. A spune drept = a spune adevărul; a vorbi deschis, sincer. Spune drept, nu-i așa?... fără supărare... spune drept. SADOVEANU, P. M. 100. Mă, da drept să-ți spun, că mare nătărău mai ești! CREANGĂ, P. 45. Mă iubești tu? Spune drept! EMINESCU, O. I 155; c) (Rar) Corect. Nu vorbesc drept romînește, cum vorbeau părinții lor, ci au corchezit graiul strămoșesc de nu-i mai înțelege nimene. CREANGĂ, A. 153. ♦ (Substantivat, în loc. adv.) Cu (sau pe) dreptul (sau drept) = pe merit, cu dreptate, în mod just, echitabil. Se face, pe dreptul, vinovat de învinuirea ce i-o aduce. IBRĂILEANU, SP. CR. 54. Ar fi cu dreptul ca să dai la altul această slujbă. ISPIRESCU, L. 27. Șoimane, frate Șoimane, nu-i cu drept să mori tu înaintea mea. ALECSANDRI, T. II 30. La drept (sau la dreptul) vorbind (sau, regional, grăind) = spunînd adevărul, de fapt, în realitate. La dreptul vorbind, mi-i frică de obuze. CAMILAR, N. I 346. Toți domnișorii orașelor erau pe-acasă... La drept grăind, ce știau ei despre țăranul romîn, care plătea birurile și pentru ei? id. ib. 419. Nu-i rău, măi Ștefane, să știe și băietul tău oleacă de carte... Din cărți culegi multă înțelepciune; și, la dreptul vorbind, nu ești numai așa, o vacă de muls pentru fiecare. CREANGĂ, A. 22. ◊ Expr. (Popular) A avea drept = a avea dreptate. Ai drept, moș Iolampie... Numai cei mari... Oriunde, numai ei. CAMILAR, N. I 399. A da drept (cuiva) = a da dreptate (cuiva). Ei m-au purtat pe la jandari, legat în funie, că parcă m-ar fi prins cu mîna-n sacul lor cu făină. Jandarii tot lor le-au dat drept; la fel și judecătorii. CAMILAR, N. I 226. Dreptul lui dumnezeu! = adevărat! ce-i drept! zău! Se apropie de fată – și dreptul lui dumnezeu! nici că mai văzuse... așa frumusețe. ISPIRESCU, L. 256. Dreptul lui dumnezeu, în asemenea caz... rușinea va rămînea numai pe seama mea. ODOBESCU, S. III 10. 2. (Despre oameni) Care trăiește și lucrează potrivit dreptății, adevărului, omeniei, binelui; cinstit, integru, de omenie, de bine, cumsecade. Simțul lui nezdruncinat de dreptate îl sfătuia să fie drept, cinstit. CAMILAR, N. I 183. Pe la noi se află de vremuri lungi pribeag... Un drept om cu-ndurare. MACEDONSKI, O. II 58. (Fig.) Să rămîi blestemat și ocolit de inimile drepte și cinstite pe care le-ai spurcat. ARGHEZI, P. T. 11. ◊ (Substantivat) În țara strîmbilor, cel drept umblă cu capul spart. SADOVEANU, P. M. 107. ♦ (În concepțiile mistice) Cuvios, cucernic. ◊ (Substantivat, în expr.) A se odihni cu drepții = a fi mort. Bietul meu judecător odihnește cu drepții. GALACTION, O. I 107. ◊ Compus: drept-credincios = a) care face parte din biserica creștină ortodoxă; b) bun creștin. 3. (Despre proprietate, avere) Care aparține sau se cuvine cuiva pe temeiul unei legi sau al unui drept. Comoara aceea nu este averea dreaptă a hașcii, ci... niște fugari din timpurile vechi au ascuns-o acolo. SBIERA, P. 4. Cartea lui Zoroastru era proprietatea lui dreaptă. EMINESCU, N. 60. 4. (Despre rude; popular) Adevărat, bun. Sînt Tudor, feciorul lui Ionașcu... – Atuncea eu îți sînt moș drept, frate cu tatăl tău... striga bătrînul. SADOVEANU, O. VII 61. Ținea foarte rău pe băiații cei rămași de maică și îmbia totuna pe bărbatu-său ca să-i alunge de-acasă... Bărbatu-său însă nu vrea, pentrucă-i era fii drepți, din sîngele său. SBIERA, P. 169. 5. (Rar, despre măsuri și greutăți; în opoziție cu fals) Autentic, veritabil, bun, adevărat. Măsură dreaptă. B. (În opoziție cu stîng) 1. (Despre organe ale corpului) Așezat în partea opusă părții corpului omenesc în care se află inima. I se turburaseră ochii și un foarte depărtat zîmbet prinse să-i răsară pe față, în timp ce sprînceana dreaptă i se urca. CAMILAR, N. I 173. Scoase din urechea lui cea dreaptă o perie. ISPIRESCU, L. 25. La pămînt dormea ținîndu-și căpătîi mîna cea dreaptă. EMINESCU, O. I 142. ◊ Expr. A fi mîna dreaptă (a cuiva) = a fi colaboratorul cel mai intim, cel mai apropiat (al cuiva); a fi de mare ajutor (cuiva). Băiatul cu care ucenicise George ajunse să fie mîna dreaptă a împăratului. ISPIRESCU, L. 142. ♦ (Substantivat) a) (La f. sg., de obicei articulat) Mîna dreaptă. Grigore Oanea a venit lîngă mine cuprinzîndu-mă cu dreapta de după umăr. SADOVEANU, N. F. 39. Strînse frîul calului cu mîna stîngă... și cu paloșul în dreapta se repezi asupra acelui balaur. ISPIRESCU, L. 18. Spăși-voi visul de lumină Tinzîndu-mi dreapta în deșert. EMINESCU, O. I 118. Să nu știe stînga ce face dreapta (= faptele bune trebuie făcute cu discreție). ◊ Expr. (În trecut) Sărut (sau sărutăm) dreapta, formulă de salutare plină de umilință. După ce găti țigara și cafeaua, se roti puțin înaintea oglinzii și ieși în balcon. – Ei, Anico, vin-încoace. – Sărutăm dreapta, cuconiță. CONTEMPORANUL, IV 390; b) (La m. sg. art.) Piciorul drept. Bozan avea picioarele înfășurate în plumb topit, dreptul pînă dincolo de genunchi. SAHIA, N. 34. ♦ Expr. A călca cu dreptul v. călca (I 1). Stîng, drept! comandă pentru păstrarea cadenței în marș. 2. Care se află de partea sau în direcția mîinii drepte (cînd cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru). Partea dreaptă a unei străzi. Aripa dreaptă a unei clădiri. ▭ Țărmul drept al Dunării era tot în stăpînirea lor [a turcilor]. MACEDONSKI, O. III 31. ◊ (Substantivat) În centru e un început de perete care desparte stînga de dreapta. CAMIL PETRESCU, T. II 7. ◊ Loc. adj. Din dreapta. Marin... se așezase în fotoliul din dreapta. CAMIL PETRESCU, T. II 19. La capătu-i din dreapta se prelungește o strungă. ALECSANDRI, P. III 214. ◊ Loc. adv. În dreapta. În dreapta se văd malurile Siretului. SAHIA, N. 17. Se uită el în dreapta, nu vede nemica. CREANGĂ, P. 238. La (sau spre) dreapta. A ieșit... apucînd drumul spre dreapta. SADOVEANU, N. F. 187. Din dreapta. Din dreapta... pornește o ulicioară. DAVIDOGLU, M. 7. Pe dreapta. Pe dreapta... erau o cîrciumă, o fabrică de mezeluri. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 12. În dreapta și în stînga sau de-a dreapta și de-a stînga = în toate părțile. Ai aflat, în dreapta și în stînga, amănunte cu privire la femeia aceasta. PAS, Z. I 80. Promisiuni, asigurări, încurajări... arătau, de-a dreapta și de-a stînga, calea mea încrezută și fabuloasă. GALACTION, O. I 368. Alerga singur zi și noapte în toate părțile, cum putea, și muncea în dreapta și în stînga. CREANGĂ, P. 140. ◊ Loc. prep. De-a dreapta sau la dreapta. A stat la masă de-a dreapta gazdei. ▭ Pentru a nu răzleți feciorii de pe lîngă sine, mai dură încă două case alăture, una la dreapta și alta de-a stînga celei bătrînești. CREANGĂ, P. 3. ◊ Expr. A ține dreapta = a merge pe partea dreaptă a unui drum. 3. (În expr.) Extremă dreaptă v. extremă. ♦ (Substantivat, f. art.) Partea cea mai reacționară a unui parlament, a unui partid burghez. Deputații dreptei. ◊ Loc. adj. De dreapta = reacționar; fascist. ◊ Socialist de dreapta v. socialist. Social-democrat de dreapta v. social. – Variantă: (regional) dirept, -eaptă (BUDAI-DELEANU, Ț. 334) adj.

INDIVIZIUNE s. f. (Jur.) Modalitate a dreptului de proprietate în care mai multe persoane se bucură în același timp de proprietatea asupra acelorași bunuri, avînd fiecare o cotă-parte abstractă, care nu poate fi determinată material. Bunuri aflate în indiviziune. A ieși din indiviziune. – Pronunțat: -zi-u-.

ÎMPROPRIETĂRI, împroprietăresc, vb. IV. Tranz. A atribui cuiva dreptul de proprietate asupra unui teren. O mică parte a țărănimii romîne și maghiare... fusese împroprietărită la 1864. IST. R.P.R. 436. – Pronunțat: -pri-e-.

ÎNSTRĂINA, înstrăinez, vb. I. 1. Refl. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «de») A-și părăsi familia, locul de reședință sau de naștere, stabilindu-se în altă parte și rupîndu-se de viața de pînă atunci; a se depărta sufletește de cei de care era legat. Biata maică simțea că iar va rămînea singură și uitată, că puiul se înstrăinează. SADOVEANU, O. I 271. N-a vrut să se înstrăineze de pe locurile unde s-a născut și a îmbătrînit. REBREANU, R. I 150. ♦ Tranz. A face pe cineva să se îndepărteze de ceva. Două strofe... vom mai transcrie... căci urmarea, pînă la sfîrșit, ne înstrăinează cu totul de viața vînătorilor. ODOBESCU, S. III 89. 2. Tranz. (Jur.) A transmite (prin vînzare) un drept de proprietate sau alt drept. Partea din stînga drumului a fost cea dintîi înstrăinată din pămînturile familiei. Un străbunic a înzestrat cu ea o fată. REBREANU, R. I 71. ◊ Absol. Dumneata ai cumpărat. Dînșii au cumpărat... Eu am înstrăinat în deplină stăpînire a facultăților mele. C. PETRESCU, A. 336. ♦ A sustrage, a fura. Cei care înstrăinează bunuri obștești sînt pedepsiți de lege. – Pronunțat: -stră-i-. – Prez. ind. și: (rar) înstrăin (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 201). – Variantă: înstreina vb. I.

OBLICITATE s. f. Proprietatea unei drepte de a fi oblică față de o dreaptă sau un plan; poziție oblică.

TITLU, titluri s. n. 1. Calificare căpătată de cineva, în urma unor studii speciale într-un anumit domeniu de activitate. Grigore avea atunci douăzeci și patru de ani... Își luase licența în drept la București, nu ca să practice, ci să aibă un titlu. REBREANU, R. I 50. ◊ Titlu academic v. academic. Titlu de glorie = merit, renume, glorie, fală. Alecsandri mai are un titlu de glorie, pe care se cade să i-l subliniem... ca folclorist. SADOVEANU, E. 61. ♦ (În orînduirea feudală și capitalistă) Demnitate (uneori și funcție) bazată pe privilegii și conferind posesorului anumite drepturi; denumirea rangului corespunzînd unei astfel de demnități. Titlul lui de nobleță este talentul, nu rangul de boierie cu care l-a miluit domnia. SADOVEANU, E. 70. Pe țărm averea lasă-ți și luxul nebunesc... Noblețea, orice titluri și orice vanitate. MACEDONSKI, O. I 168. N-aveau... dreptul d-a fi singuri proprietari de pămînt, d-a moșteni titluri și slujbe, d-a fi osebiți de legea comună pentru toți. BĂLCESCU, O. II 14. O, voi, care un titlu ș-un nume pizmuiți. ALEXANDRESCU, M. 89. 2. Cuvînt sau text pus în fruntea unei lucrări sau a unei părți distincte a ei, indicînd rezumativ cuprinsul acesteia. Titlul era scris și latinește. EMINESCU, N. 45. Cartea... ce tu ai compus sub titlul de «Manualul vînătorului». ODOBESCU, S. III 9. ◊ Loc. adv. Cu titlu de... = cu caracter de..., ca... 3. Capitol sau subdiviziune în textul unei legi, al unui regulament etc. (de obicei purtînd un număr de ordine). Codul Penal, Cartea II, Titlul III. 4. (În expr.) Titlu de proprietate = document care stabilește dreptul de proprietate al cuiva asupra unui obiect. Toți fugim cu titluri de proprietate, cu acțiuni, cu bijuterii. DUMITRIU, B. F. 88. 5. Fig. Bază legală, drept. Oricît de modeste ar fi titlurile mele la bunăvoința unui public atît de distins. MACEDONSKI, O. IV 3. 6. Procent de metal nobil dintr-un aliaj; titru. – Variantă: (învechit) titulă, titule (NEGRUZZI, S. I 273, BUDAI-DELEANU, Ț. 91), s. f.

PRESCRIE, prescriu, vb. III. 1. Tranz. A indica (verbal sau în scris) medicamentul sau tratamentul de care are nevoie un bolnav. Ultimele două rețete au fost prescrise degeaba. SAHIA, N. 98. Cum vă mai aflați, doamna mea, de cînd v-am prescris hapurile cele de fier? ALECSANDRI, T. 1635. 2. Tranz. (Despre persoane sau autorități competente, autorizate; astăzi rar) A hotărî, a dispune, a prevedea, a stabili. [Instrucțiunile] prescriau ca să nu facem nici o mișcare pînă nu ne vom înțelege mai întîi cu guvernul otoman. GHICA, S. A. 162. 3. Refl. (Despre pedepse penale, drepturi de proprietate, obligații bănești etc.) A se stinge prin prescripție; a-și pierde valabilitatea. 4. Tranz. (Învechit) A reproduce un text în scris; a transcrie, a copia. Ar trebui s-o prescriem aici toată [satira] pentru a arăta acea fineță de analiză psihică. GHEREA, ST. CR. I 233. Nu ieșea nici o traducție care să nu puie să i-o prescrie. NEGRUZZI, S. I 4. ◊ Absol. Cei mai cu putere tălmăcind și alții prescriind, să împlinească lipsa cea mare ce avem de cărți. GOLESCU, Î. 67. ♦ A descrie. Jalnicile tînguiri... nu se pot prescrie. DRĂGHICI, R. 307. ♦ (Neobișnuit) A reproduce exact, după un model. Aceștia, cum au văzut-o i-au dat o grămadă de bani, numai ca să li-o deie [năframa] să prescrie și de pe aceasta florile. SBIERA, P. 132.

PROPRIETAR, -Ă, proprietari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care are drept de proprietate asupra unui lucru; stăpîn. Nu numai că proprietarul viei îi plătea bine, dar le mai pica și pe de lături cîștig. DUMITRIU, N. 259. 2. (Prin restricție) Cel care posedă un imobil (mai ales considerat în raport cu chiriașii lui). ♦ (Adesea determinat prin «mare») Moșier, latifundiar. Figuri cunoscute de pe Calea Victoriei, și necunoscute, din cine știe ce fund de provincie, mari proprietari și oameni politici. C. PETRESCU, Î. I 12. – Pronunțat: -pri-e-.

VINDE, vînd, vb. III. Tranz. 1. (În opoziție cu cumpăra) A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun mișcător sau nemișcător, în schimbul unei sume de bani. Își vîndu vițelul și cei doi purcei. AGÎRBICEANU, S. P. 104. Boii tăi sînt mari și frumoși... vinde-i și cumpără alții mai mici și mai iefteni. CREANGĂ, P. 39. Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vînd (= o spun așa cum am auzit-o, fără a-mi lua răspunderea). (Absol.) Proprietarul casei murise, moștenitorii împărțiseră și vînduseră. C. PETRESCU, Î. II 127. ◊ Fig. Pierzînd orice legătură cu poporul, devenind tot mai reacționară, burghezia vinde pe dolari drepturile și independența popoarelor din țările capitaliste. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2784. ◊ Expr. A-și vinde (și) pielea (de pe sine) = a vinde, din, pricina unei nevoi mari, tot ce posezi. A vinde castraveți la grădinar v. castravete. A vinde apă la sacagiu v. sacagiu. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din baltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai, a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-l posezi (încă). A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndîrjire, cauzînd pierderi mari dușmanului. După mine! găsim noi un cotlon din care să ne vindem scump viața,. SADOVEANU, O. VII 39. Dacă vreunul apuca vreo sabie, își vindea scump viața. NEGRUZZI, S. I 152. ♦ A trece un sclav sau un iobag în posesiunea altui stăpîn, în schimbul unei sume de bani. Nu ne-a trecut prin minte că tu ai fi crezut în casa lin Horațiu s-ajungi iar de vîndut. ALECSANDRI, T. II 276. ◊ Refl. pas. Clăcașii, transformați în robi, nu numai că urmară a se vinde împreună cu pămîntul, dar și numele lor începu a se trece în actul vînzării, deși nu se putea vinde deosebit de pămînt ca robii țigani. BĂLCESCU, O. I 139. ♦ (Complementul indică un bun material) A scoate la mezat (pentru neplata datoriilor). (Prin metonimie) A auzit că-l vinde pe Radu... a venit să se uite și el. BASSARABESCU, la TDRG. ◊ Refl. pas. (Precizat prin «cu toba») În ziua cînd va închide el ochii, tot ce vezi în casa asta se va vinde cu toba și vom rămîne literalmente pe drumuri. VLAHUȚĂ, O. AL. I 61. ♦ A oferi spre vînzare, a face comerț cu ceva. Vinde zarzavat în piață. (Refl. pas.) Mici magazine în care se vindeau... ciocolată și bomboane, ape minerale. STANCU, U.R.S.S. 17. ◊ Fig. Eu m-aș face negustor Și mi-aș pune șatra-n șură, Și-aș vinde la dor și gură. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 92. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. Se vinde ca pîinea caldă (= are multă căutare). Calul bun se vinde din grajd (= ceea ce e bun nu mai are nevoie de laude). ◊ Expr. Cum (sau cu cît) se vinde? = ce preț are? cu cît se plătește? Mă dusei miercurea-n tîrg Să văz boii cum se vînd. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 97. 2. A exploata o femeie obligînd-o să se prostitueze. Caragiale are trei schițe... în care arată cum bărbații își vînd femeile. IBRĂILEANU, SP. CR. 243. ♦ Refl. A se prostitua. M-am vîndut... orice trecător, pentru un ban de argint, putea să aibă pe fata primului magistrat din Zara. CAMIL PETRESCU, T. II 241. 3. A trăda (pentru bani sau pentru un interes material). Pîrcălabul de la Hotin vînduse pe domn și trecuse de partea năvălitorilor. SADOVEANU, O. VII 147. Despot, sîntem țărani. Nu vindem țara noastră, nici cugetul pe bani. ALECSANDRI, T. II 189. ◊ A denunța, a pîrî. Chiar servele acele ce lucru-au înlesnit Și-n taină adulterul l-au pus încet pe cale își vînd p-a lor stăpînă pe frică sau parale: O-nvinovățesc toate ș-o blestemă cumplit. MACEDONSKI, O. I 247. ♦ Refl. A-și descoperi gîndurile și intențiile prin vorbă sau prin gesturi; a nu păstra un secret. Cînd tu porți o taină-n inimă, din grai, Din ochi, din pas tu însuți te vinzi cu tot ce ai. COȘBUC, P. II 199. – Prez. ind. și: (regional) vînz (DELAVRANCEA, O. II 366, CARAGIALE, O. I 265, TEODORESCU, P. P. 56).

SCIALOJA [ʃiáloia], Vittorio (1856-1933), jurist și om politic italian. Prof. univ. la Roma și Siena. Ministru al Justiției (1909-1910) și de externe (1919-1920). A reprezentat Italia la Conferința de Pace de la Paris (1919-1920). A înființat (1888) Institutul de Drept Roman din Roma. Lucrări: „Sistemul dreptului roman actual”, „Probleme ale statului italian după război”, „Studii juridice”, „Teoria proprietății în dreptul roman”, „Procedura civilă romană”. Membru de onoare al Acad. Române (1933).

aliena [At: DA / P: a-li-e- / Pzi: ~nez / E: fr aliener, lat alienare] 1 vt (Jur) A trece altuia dreptul de proprietate asupra unei posesiuni (prin vindere, cesiune etc.) Si: a ceda, a înstrăina. 2 vr (Fig) A se înstrăina de sine însuși. 3 vr (Fig) A-și pierde mințile. 4 vr A deveni ostil societății, factorilor de civilizație. 5 vr A se simți izolat în societatea modernă.

alienare sf [At: DA / P: a-li-e~ / Pl: ~nări / E: aliena] 1 (Jur) Trecere asupra altuia a dreptului de proprietate asupra unei posesiuni (prin vindere, cesiune etc.). 2 Înstrăinare de sine însuși. 3 (Med; îs) ~ mintală Nebunie.

alienat², ~ă [At: I. IONESCU, P. 135 / P: a-li-e~ / Pl: ~ați, ~e / E: aliena] 1 a (Jur) Care a trecut asupra altuia dreptul de proprietate asupra unei posesiuni (prin vindere, cesiune etc.). 2-3 smf, a (Persoană) care s-a înstrăinat de sine însuși. 4-5 smf, a (Persoană) care suferă de o boală mintală Si: nebun, dement. 6 a (Îs) Institut de ~ați Ospiciu.

atribuire sf [At: MAIORESCU, L. 45 / Pl: ~ri / E: atribui] 1 Dare a ceva cuiva ca un bun ce i se cuvine Si: acordare, asigurare, conferire, (rar) atribuit¹ (1), (îvr) atribuare (1), atribuat¹ (1). 2 Afirmare de către cineva a propriului drept de proprietate asupra a ceva Si: arogare, (rar) atribuit¹ (2), (îvr) atribuare (2), atribuat¹ (2). 3 (Pex) Considerare a ceva ca proprietatea cuiva Si: (rar) atribuit¹ (3), (Îvr) atribuare (3), atribuat¹ (3). 4 (Pex) Considerare a unei calități ca proprie cuiva Si: (rar) atribuit¹ (4), (îvr) atribuare (4), atribuat¹ (4). 5 Repartizare a ceva cuiva Si: (rar) atribuit¹ (5), (îvr) atribuare (5), atribuat¹ (5). 6 Punere a unei fapte pe seama cuiva Si: (rar) atribuit¹ (6), (îvr) atribuare (6), atribuat¹ (6). 7 Autoafirmare a cuiva drept cauza unui fenomen Si: arogare (rar) atribuit¹ (7), (îvr) atribuare (7), atribuat¹ (7). 8 Învinuire a cuiva Si: acuzare, (rar) atribuit¹ (8), (îvr) atribuare (8), atribuat¹ (8). 9 Recunoaștere a paternității cuiva asupra unei opere Si: (rar) atribuit¹ (9), (îvr) atribuare (9), atribuat¹ (9). 10 Autoafirmare a propriei paternități a unei opere Si: arogare, (rar) atribuit¹ (10), (îvr) atribuare (10), atribuat¹ (10).

autor, ~oare smf [At: CANTEMIR, HR. 62 / P: a-u~ / V: (înv) ~re sm, avt~ sm / Pl: ~i, ~oare / E: lat auctor] 1 (Înv) Persoană care este cauza primă a ceva. 2 (Înv) Creator al unui anumit fapt. 3 (Înv; fig) Tată ceresc. 4 (Jur; înv) Strămoș comun sau părinte. 5 Creator al unei opere artistice. 6 (Spc) Scriitor. 7 (Pex; înv) Carte care conține opera unui scriitor. 8 Inventator. 9 (Îs) Drepturi de ~ Sumă de bani cuvenită creatorului unei opere din vânzarea, reprezentarea, reproducerea sau executarea operei. 10 (Fam; îe) După unii ~i Potrivit părerilor unora. 11 (Jur; înv; frm) Cel de la care avem un drept, o proprietate. 12 (Spc) Persoană care comite o infracțiune.

cedat², ~ă a [At: DA / Pl: ~ați, ~e / E: ceda] 1-2 Care este (lăsat sau) dat cuiva, renunțând la dreptul de proprietate asupra lui. 3 (D. loc) Eliberat pentru cineva. 4 (D. prioritate de trecere) La care se renunță. 5 (D. victorie) Pentru care nu se mai luptă.

desproprietări vt [At: DEX / Pzi: ~resc / E: des- + (îm)proprietări] A lua cuiva dreptul de proprietate.

desproprietărire sf [At: DEX / Pl: ~ri / E: desproprietări] Luare a dreptului de proprietate al unei persoane Si: desproprietărit¹.

desproprietărit², ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~iți, ~e / E: desproprietări] (D. oameni) Căruia i s-a luat dreptul de proprietate.

domnie sf [At: PSALT. HUR., cf PSALT. 34/20 / Pl: ~ii / E: domn + -ie] 1 (Lpl; înv; în textele religioase) Cete de îngeri. 2 (Îvr) Slavă. 3 Autoritate politică și juridică a domnului (2). 4 Demnitatea de domn (2). 5 Timpul cât un domn (2) se afla la conducerea țării. 6 (Înv) Regiune sau populație stăpânită de un domn (2). 7 Guvernare. 8 (Îvp; șîs scaun de ~) Reședință domnească. 9 (Înv; îlv) A fi în ~ A domni (1). 10 (Înv) Tezaur domnesc. 11 (Îvp) Persoana domnitorului. 12 (Cu valoare de pronume al majestății; îf Domnia ta) Măria-ta. 13 (Înv) Familie domnitoare. 14 (Înv; îlav) Pe ~ (sau ~ii) Ca un boier. 15 (Înv) Drept de proprietate. 16 (Înv) Dregătorie. 17 (Reg; prt) Râie. 18 Dominare. 19 (Formează locuțiuni pronominale cu valoare de pronume de reverență) Domnia ta.

embatic sn [At: CAT. MAN. I, 579 / V: (rar) ~tichi, ~tichiu (A și: (rar) ~tichiu), ~iciu, emvatichiu, ib~, im~ / A și: ~batic / Pl: ~uri și (rar) ~ice / E: ngr εμβατιχιου] (Grî; iuz) 1 Formă de arendare a unei proprietăți pe termen foarte lung, în intervalul căruia arendașul beneficia de toate drepturile de proprietate. 2 Redevență anuală care se dădea pentru dreptul de uzufruct al unui imobil. 3 (Pex) Dobândă. 4 (Rar) Impozit. 5 Taxă anuală pe care o plăteau preoții autorității superioare bisericești pentru dreptul de exercitare a profesiunii. corectat(ă)

evinge vt [At: HAMANGIU, C. C. 262 / V: (înv) ~nce / Pzi: eving / E: fr évincer, lat evincere] 1 (Îdt) A învinge. 2 (Îdt) A înlătura. 3 (Jur) A prelua, prin evicțiune, un drept de proprietate.

evingere sf [At: MDA ms / Pl: ~ri / E: evinge] 1 (Nob) Învingere. 2 (Nob) Înlăturare. 3 (Jur) Preluare, prin evicțiune, a unui drept de proprietate.

fief sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: fr fief] 1 (În Evul Mediu) Feudă. 2 (În Evul Mediu) Drept de proprietate asupra unei feude. 3 (Fig) Zonă de influență absolută sau preponderentă. 4 (Fig; îs) ~ electoral Circumscripție electorală în care un candidat își desfășoară activitatea pentru a-și asigura reușita în alegeri.

indiviziune sf [At: HAMANGIU, C. C. 728 / V: ~ie / P: ~zi-u~ / Pl: ~ni / E: fr indivision] 1 Drept de proprietate exercitat de mai multe persoane în același timp, fiecare cu o cotă-parte, asupra unui bun considerat indivizibil Si: coproprietate, (înv) devălmășie. 2 Situație a unei persoane cu drept de indiviziune (1).

intrat², ~ă [At: (a. 1803) URICARIUL IV, 149/4 / V: (înv) în- / Pl: ~ați, ~e / E: intra] 1 a Care a trecut din afară înăuntru. 2 a Care a trecut dintr-un loc deschis într-un loc închis. 3 a Care are permisiunea de a intra. 4 a Care are posibilitatea de a intra. 5 a Care are dreptul de a intra. 6 a (Înv) Care s-a apropiat de cineva. 7 a Care a început să frecventeze o societate. 8 a (Îla) ~ în pământ Mort. 9 a (Îal) Dispărut². 10 a (Îla) ~ în mănăstire Călugărit². 11 a (Îla) ~ în spital Internat². 12 a Introdus². 13 a Forțat să încapă în ceva. 14-15 a Care s-a asociat cu cineva (în scopul săvârșirii unei fapte reprobabile). 16 a Care a îmbrățișat o profesie. 17 a (Îs) ~ la stăpân Care s-a angajat în serviciul cuiva. 18 a Care s-a amestecat într-o afacere. 19 a (Îs) ~ în gura satului (sau lumii) Care dă prilej de bârfe. 20 a Care își începe participarea la ceva. 21 a Care s-a implicat în ceva. 22 a (Îs) ~ în vorbă (sau în discuție) Care a început o conversație cu cineva. 23 a (Îs) ~ în serviciu Angajat într-un post. 24 a (Îas) Care începe efectuarea unei gărzi într-un spital sau într-o unitate militară. 25 a (Jur; d. legi, regulamente; îs) ~ în vigoare Care începe să fie pus în aplicare. 26-27 a (Îs) ~ în război (sau în luptă) Care a început (ostilitățile sau) participarea la un război. 28 a Aderat² la o organizație, la o asociație. 29 a (D. un obiect ascuțit) Înfipt în ceva. 30 a (D. idei) Pătruns în conștiință. 31 a Care s-a strecurat într-un spațiu închis. 32 a Care a ajuns undeva. 33 a (Jur; îs) ~ în posesie Care a obținut proprietatea și dreptul de folosință asupra unui obiect. 34 a (Îs) ~ în sânge Care s-a transformat în act reflex. 35 a (Mat; înv; d. numere) Care se cuprinde de un anumit număr de ori în alt număr. 36 a (D. materiale) Care este necesar într-o anumită proporție sau cantitate pentru obținerea unui produs. 37 a (D. materiale textile; îs) ~ la apă Care s-a micșorat după spălat. 38 a Care aparține la ceva. 39 a Introdus într-o rubrică. 40 a (Fin; d. bani) Înscris la rubrica de credit. 41 sfp (Ctb; rar; îoc ieșite) Hârtii, acte sau scrisori sosite la un oficiu, instituție etc. 42 a (Fin; d. bani) Adunat într-un cont. 43 a (D. informații) Preluat în memoria calculatorului. 44 a (D. armate) Care a ocupat un teritoriu străin. 45-46 smf, a (Candidat) care a trecut examenul de admitere. 47-48 smf, a (Candidat) care a ocupat un loc într-o unitate de învățământ.

jelerie sf [At: LB / Pl: ~ii / E: jeler + -ie] (Trs; înv) Locuire într-un loc fără drept de proprietate.

împroprietări vt [At: DA ms / Pzi: ~resc / E: în-+ proprietar$] 1 (D. stat) A atribui cuiva dreptul de proprietate asupra unui teren, asupra unei locuințe etc. 2 (Înv) A restitui țăranilor pământurile acaparate în mod abuziv de către moșierimea exploatatoare.

împroprietărire sf [At: IBRĂILEANU, SP. CR. 132 / Pl: ~ri / E: împroprietări] 1 Atribuire a dreptului de proprietate asupra unui teren, asupra unei locuințe Și; împroprietărit¹ (1). 2 (Înv) Restituire a pământurilor acaparate în mod abuziv de către moșierimea exploatatoare Si: împroprietărit¹ (2).

mancipium sn [At: DN³ / P: ~pi-um / Pl: ~uri / E: lat mancipium] 1 (Ant) Mancipație. 2 Drept de proprietate.

luare sf [At: CORESI, EV. 443/8 / V: (înv) loa~, luoa~, luore / Pl: luări / E: lua] 1 Prindere. 2 Apucare. 3 Adoptare. 4 (Îs) ~ de poziție (sau de atitudine) Adoptare a unei atitudini hotărâte în legătură cu o persoană, o idee etc. 5 Îmbolnăvire contagioasă Si: luat¹ (4). 6 Înlăturare. 7 Luătură (1). 8 (Îs) ~ de sânge Operație prin care se scoate cuiva sânge dintr-o venă. 9 (Trs; înv) Excepție. 10 Transportare a cuiva dintr-un loc sau situație și punere într-un alt loc sau situație Si: luat¹ (5). 11 (Înv; îs) ~ la miliție (sau la armată] Recrutare. 12-13 Însușire (prin mijloace legale sau) în mod abuziv Si: luat¹ (6-7). 14 (Îs) ~ în posesiune Manifestare a dreptului de proprietate Si: luat¹ (8). 15 Dobândire. 16 (Îs) ~ de mită Primire de către cineva, funcționar public, demnitar etc. a unei sume de bani, sau a unor avantaje materiale necuvenite, în schimbul unor servicii ilegale sau pentru care a fost deja plătit Si: luat¹ (9). 17 Contractare a unei boli contagioase Si: îmbolnăvire, luat¹ (10). 18 (Îvp) Voioșie. 19 (Îvp) Poftă. 20 (Îvp) Distracție. 21 (Îe) ~ în considerare (sau în considerație) Atenție acordată unei circumstanțe, punctului de vedere al cuiva etc. 22 (Înv; îc) ~-înainte Pornire puternică. 23 (Înv; îae) Lipsă de obiectivitate. 24 (Îc) ~-aminte Băgăre de seamă Si: observare. 25 (Îac) Punct de vedere Si: considerent. 26 Preluare. 27 Prelevare de organe, țesuturi etc. 28 Curățare a murdăriei, a petelor etc. 29 Cucerire a unui oraș, a unei țări etc. 30 Primire. 31 Percepere de biruri, taxe, impozite etc.

SPONSORIZARE s. f. (DR.) Actul juridic prin care două persoane convin cu privire la transferul dreptului de proprietate asupra unor bunuri materiale sau mijloace financiare pentru susținerea unor activități fără scop lucrativ, desfășurate de una din părți, denumită beneficiarul sponsorizării.

petitoriu, ~ie a [At: PR. DREPT., 265 / Pl: ~ii / E: fr pétitoire] (Jur; d. acțiuni, cereri etc.) Care are ca obiect recunoașterea sau apărarea dreptului de proprietate sau a unui alt drept real. corectat(ă)

prearvuni vt [At: JIPESCU, ap. DDRF / P: pre-ar~ / Pzi: ~nesc / E: pre- + arvuni] (Îvr; c. i. dreptul de proprietate) A reține cu anticipație, dând o sumă de bani înainte de arvună.

titlu sn [At: (cca 1650-1675) GCR I, 190/5 / V: (înv) tit, ~tiluș, ~los, ~ș, ~tol, ~tul, tiutiuluș, (îrg) ~tuluș sn, (înv) ~tă, ~lă (Pl: ~le), ~tulă sf / Pl: ~ri / E: lat titulus, slv , gr τίτλος, mg titulus, fr titre] 1 (Înv) Demnitate (moștenită sau dobândită de cineva) în ierarhia politică, nobiliară, boierească etc. Si: funcție, grad, rang, (Înv) titulatură (1), (îvr) titulație (1). 2 (Înv; ccr) Denumire corespunzătoare unui titlu (1). 3 (Înv) Denumire (2). 4 (De obicei udp „de”, care indică domeniul de activitate, profesiunea etc.) Calificare obținută de cineva în urma unor studii speciale, a unei activități sau a unei performanțe sportive Si: (înv) titulatură (2), (îvr) titulație (2). 5 (Îs) ~ științific Titlu (4) care se acordă de către instituțiile de învățământ superior, în condițiile prevăzute de lege, persoanelor cu activitate deosebită în domeniul științei și al culturii. 6 (Iuz; îs) ~ de distincție Titlu (4) care se acorda în Republica Socialistă România de către Consiliul de Stat persoanelor care s-au distins prin merite deosebite în domeniul științei, culturii, artei, învățământului, ocrotirii sănătății, agriculturii sau sportului. 7 (Îs) ~ de glorie Merit. 8 Cuvânt sau text pus în fruntea unei lucrări, a unui articol, a unui capitol etc., care denumește lucrarea respectivă sau indică rezumativ cuprinsul ei Si: nume, (înv) titulatură (3), (îvr) titulație (3). 9 (Pgn) Lucrare editată. 10 Partea scrisă de la începutul unui film, care indică numele filmului, realizatorii și studioul care l-a produs. 11 (Lpl) Dialogul tradus și imprimat pe filmele realizate într-o limbă străină. 12 (Tip; îs) ~ fals Prima pagină a unei cărți, conținând indicarea subiectului și a numărului volumului (în cazul că are mai multe volume). 13 (Iuz) ~ curant Indicația de pe fiecare pagină a unei cărți, cuprinzând titlul (8) cărții sau o parte a acestuia. 14-15 (Îljv) Cu ~ de... (Care este) cu caracter de... 16 (Înv; îlc) Cu ~tulă ca... Cu scopul ca... 17 Formulare concisă a unei idei. 18 Capitol sau subdiviziune în textul unei legi, al unui regulament etc. care poartă, de obicei, un număr de ordine. 19 Bază legală care constituie temeiul unui drept subiectiv invocat de către o persoană. 20 (Jur; ccr) Înscris cu care se dovedește dreptul subiectiv invocat de către o persoană. 21 (Jur; îs) ~ executor Hotărâre judecătorească sau orice alt înscris prevăzut de lege care permite executarea silită. 22 (Jur; îs) – de proprietate Document care stabilește dreptul de proprietate al cuiva asupra unui obiect. 23 (D. contracte, convenții, acte etc.; îla) Cu ~ oneros Prin care se urmărește ca în schimbul unei prestații să se obțină o contraprestație. 24 (Fig) Justificare. 25 (Îs) ~ de onoare Ceea ce reprezintă o demnitate, o cinste, o mândrie. 26 (Fin; șîs ~ de valoare) Înscris care face obiectul unor tranzacții financiare și a cărui proprietate conferă un drept de asociere sau de creanță. 27 (Fin; îs) ~ de rentă Acțiune prin care statul se obligă să plătească o dobândă, o rentă anuală purtătorului acestei acțiuni. 28 (Fin; îs) ~ de credit Document scris consacrat prin acte normative și reprezentând o obligație de rambursare la scadență a unei anumite sume de bani. 29 Proporție de metal prețios (aur sau argint) dintr-un aliaj, exprimată în părți la mie Si: titru (3). 30 (Tex) Număr care indică finețea firelor de mătase și a fibrelor sintetice Si: titru (4).

prescrie [At: (a. 1811) BV III, 49 / Pzi: prescriu / E: lat praescribere, fr prescrire] 1 vt (Înv) A transcrie un text Si: a copia. 2 vt (Înv) A traduce. 3 vt (Înv) A reproduce după un model o cusătură. 4 vt (Îvr) A consemna. 5 vt A stabili cu precizie ceea ce trebuie făcut Si: a arăta, a indica, a recomanda. 6 vt (Spc) A recomanda medicamentele sau tratamentul de care are nevoie un bolnav. 7 vt (Spc; d. autorități, acte etc.) A dispune. 8 vtrp (Jur; d. pedepse penale, drepturi de proprietate etc.) A-și pierde valabilitatea Si: (îvr) a se paragrafisi, a se prescribălui.

prescriere sf [At: DEX / Pl: ~ri / E: prescrie] 1 (Înv) Transcriere a unui text. 2 (Înv) Traducere. 3 (Înv) Reproducere după un model a unei cusături. 4 (Îvr) Consemnare. 5 Stabilire cu precizie a ceea ce este de făcut. 6 Recomandare a tratamentului pentru un bolnav. 7 (Spc) Dispunere a unor modificări legislative de către o autoritate. 8 (Jur) Pierdere a valabilității unor pedepse penale, drepturi de proprietate etc.

prescriptibil, ~ă a [At: HAMANGIU, C. C., 150 / Pl: ~i, ~e / E: fr prescriptible] (Jur; d. pedepse penale, drepturi de proprietate etc.) 1 Care se poate prescrie (8). 2-3 Care este supus prescripției (4-5).

prescripție sf [At: NEGULICI / V: ~iune^[1] / Pl: ~ii / E: fr prescription, lat praescriptio, -onis] 1 Obligație înscrisă într-un act normativ, stabilită prin uz, prin tradiție etc. Si: dispoziție, prevedere, (înv) prescript. 2 (Îs) ~ tehnică Instrucțiuni scrise cuprinzând condițiile tehnice care trebuie respectate la proiectarea, verificarea, executarea sau folosirea unui sistem tehnic. 3 (Pgn) Norme scrise care trebuie respectate la păstrarea, folosirea, prepararea etc. unui obiect, a unei substanțe etc. 4 (Jur) Stingere a unui drept de acțiune sau de executare a unei hotărâri prin neexercitarea lui în termenul prevăzut de lege. 5 (Jur) Dobândire a dreptului de proprietate asupra unui lucru prin posedarea lui cu bună credință, un anumit timp Si: (înv) paragrafie. 6 Recomandație dată de medic unui bolnav, printr-o rețetă. 7 (Pex) Rețetă. corectat(ă)

transfera [At: COSTINESCU / Pzi: ~fer / E: fr transférer] 1 vt (C. i. o persoană) A muta dintr-un loc în altul Si: (îvr) a traduce (10), (liv) a transloca. 2-3 vtr A (se) muta cu serviciul de la o instituție la alta, fără desfacerea contractului de muncă (cu consimțământul sau la cererea salariatului) Si: a permuta, (îvr) a perivodi. 4 vt A transmite (un drept, o proprietate, o obligație etc.) unei persoane. 5 vt (Fiz) A face un schimb, o trecere de energie, de căldură etc. de la un sistem fizic sau tehnic la altul. 6-7 vtr A (se) muta la alt club sportiv, la altă echipă. 8 vt A vira o sumă de bani.

proprietar, ~ă [At: ÎNVĂȚĂTURĂ, 32/3 / P: ~ri-e~ / V: (îrg) poprit~, ~pet~, ~pie~, ~pieter, ~piit~, ~pit~, ~iu, ~ter / Pl: ~i, ~e / E: lat proprietarius, fr propriétaire] 1 smf Persoană care are drept de proprietate asupra unui bun Si: posesor, stăpân. 2-3 smf (Spc) Persoană care posedă un imobil, considerată în raport cu chiriașii săi. 4 sm (Îs) Mare ~ Moșier. 5 sm (Mil; înv; îf proprietariu și propieter) Comandant (7).

proprietăreasă sf [At: POLIZU / V: (reg) ~piet~, ~piit~ / P: ~ri-e~ / Pl: ~ese / E: proprietar + -easă] 1 Soție a unui proprietar. 2 Femeie care deține dreptul de proprietate asupra unui bun Si: stăpână. 3 (Spc) Femeie care posedă un imobil, considerată în raport cu chiriașii ei.

pune [At: PSALT. HUR. ap. PSALT. 29 / Pzi: pun, (pop) pui / E: ml ponere] 1 vt (C. i. obiecte) A lua și a așeza într-un anumit loc, pe ceva, sub ceva etc. 2 vt (C. i. obiecte, ființe, (pex) diverse noțiuni abstracte) A face să ocupe locul dinainte stabilit ca fiindu-i propriu sau cel mai potrivit Si: a plasa². 3 vt (Îe) A ~ mâna A lua ceva în mână Si: a apuca (1), a prinde. 4 vt (Pex; îae) A se apuca de lucru Si: a acționa (2). 5 vt (Îae) A-și însuși ceva prin abuz Si: a fura (1), a jefui, a prăda, a sustrage. 6 vt (Îae) A captura (1). 7 vt (Pex; îae) A lua prizonier. 8 vt (Îae) A dobândi un lucru interesant. 9 vt (Pex; îae) A găsi în mod întâmplător ceva sau pe cineva interesant, deosebit. 10 vt (Îae; prt șîe a ~ laba) A aresta (1). 11 vt (Îae; îcn) A se atinge de ceva ce nu-i aparține. 12 vt (Înv; îe) A ~ mâna pe pâine și pe cuțit A obține putere deplină. 13 vt (Înv; îe) A ~ mâna asupra cuiva A amenința pe cineva cu bătaia. 14 vt (Pex; înv; îae) A bate. 15 vt (Înv; îe) A ~ la mână pe cineva A face ca cineva să fie la discreția cuiva. 16 vt (Îe) A ~ piciorul (undeva, la cineva) A pătrunde undeva. 17 vt (Îae) A păși undeva. 18 vt (Îae) A se duce la cineva. 19 vt (Rar; îe) A ~ piciorul (sau picioarele) la pământ (ori pe uscat, jos etc.) A coborî dintr-un vehicul. 20 vt (Înv; îe) A ~ în ajutor sau a ~ mână de ajutor (cuiva) A veni în ajutorul cuiva. 21 vt (Îe) A ~ umărul sau (reg) a ~ piept (pentru cineva) A împinge cu umărul. 22 vt (Îae) A veni cuiva în ajutor. 23 vt (Îae) A contribui cu munca sa. 24 vt (Fam; îe) A ~ osul A participa la o muncă grea. 25 vt (Îe) A ~ gura (pe ceva) A mânca (1). 26 vt (Îe) A ~ ochii (sau, rar, ochiul) (pe cineva sau pe ceva) A se opri cu interes asupra cuiva sau a ceva, dorind să și-l apropie, să-l obțină. 27-28 vtr (Îe) A (se) ~ degetul pe rană (sau pe bubă, pe rană deschisă, rar, unde trebuie ori unde ar trebui) A atinge o problemă dureroasă, dificilă sau delicată. 29 vt (Îe) A ~ ochii (sau capul, nasul, privirea) în pământ A avea o atitudine modestă, rușinoasă, vinovată etc., plecându-și privirea. 30 vt (Îe) A ~ problema... A aduce în discuție o anumită chestiune teoretică sau practică importantă care cere o rezolvare Si: a ridica problema. 31 vt (Îe) A ~ probleme A crea o situație dificilă care trebuie rezolvată. 32 vt (Îe) A ~ (mâncare) înainte(a) (cuiva) sau a ~ (cuiva) dinainte A pune masa pentru cineva și a servi. 33 vt (Îae) A prezenta. 34 vt (Înv; îae) A propune¹ (1). 35 vt (Îvr; îae) A aduce sau a invoca drept argument. 36 vt (Îe) A ~ (ceva) în evidență A sublinia ceva. 37 vt (Îe) A ~ în lumină (ceva) A da la iveală. 38 vt (Pex; îae) A pune în evidență. 39 vt (Spc) A lăsa o vreme undeva, cu un anumit scop. 40 vt (C. i. alimente; îe) A ~ la foc A expune acțiunii focului pentru a pregăti o mâncare. 41 vt (Îe) A(-i) ~ (cuiva) la dispoziție (sau la îndemână) A oferi cuiva ceva din proprie inițiativă sau la cerere. 42-43 vtr (Îvp) A (se) stabili într-o localitate, într-un loc etc. 44-45 vtr (C. i. corpuri de pază) A (se) instala în anumite locuri pentru a supraveghea etc. 46-47 vtr (Îvr) A (se) adăposti. 48 vt (Înv) A introduce în... 49 vt (Reg) A lăsa pe cineva sau ceva undeva, după ce l-a transportat. 50 vt A lăsa jos sau în altă parte ceva. 51 (Îlv) A ~ amanet A amaneta. 52 vt (Înv; îe) A ~ armele jos A se da bătut. 53 vt (Reg; îe) A ~ buza A lăsa colțul buzelor în jos, fiind gata de plâns. 54 vr (Înv; îe) A-și ~ sufletul (sau avuția, capul, sănătatea, viața) (pentru cineva) A fi în stare de orice sacrificiu pentru cineva. 55 vr (Înv; îe) A-și ~ capul A-și risca viața. 56 vt (Pex; îae) A fi absolut sigur de ceva, garantând cu viața pentru cele susținute. 57 vt (Reg; îe) A ~ (cuiva) capul (sau sufletul) A zăpăci. 58 vt (Pex; îae) A nenoroci pe cineva. 59 vt (Reg; îe) A ~ zilele (cuiva) A omorî. 60 vt (Îvr) A da deoparte. 61 vt (Îrg) A pierde. 62-63 vtr (Urmat de determinări modale) A (se) așeza într-un anumit fel, după un anumit tipic Si: a (se) aranja. 64 (Îe) A ~ în ordine (sau în bună orânduială, sau, îvp, la orânduială ori, reg, în rost) A așeza ordonat. 65 (Îe) A ~ la un loc (sau, reg, laolaltă, înv, depreună) A așeza diverse elemente de același fel sau eterogene la un loc. 66 vt (Îe) A ~ deoparte A sorta. 67 vt (Îae) A păstra pentru sine sau pentru altcineva. 68 vt (Îae; șîe a ~ la o parte) A agonisi bunuri. 69 vt (Îe) A ~ bine sau la păstrare A așeza ceva într-un loc ferit sau special amenajat pentru menținere în bună stare, pentru a nu putea fi găsit de alții etc. 70 vt (Îae; c. i. sume de bani) A economisi. 71 vt (Îe) A ~ pânză (sau pânza) A pregăti urzeala pentra țesut, trecând firul de pe mosor pe alergătoare sau pe urzitoare, de unde se montează apoi pe război. 72 vt (Pop; îe) A ~ fuiorul în două (sau în trei, în patru etc.) A împleti firul sau fuiorul în două, în trei etc., pentru a obține un fir mai trainic. 73 vt(a) (Îe) A ~ (pe) sul A înfășura urzeala pe sulul de dinapoi, la războiul de țesut manual. 74 vt(a) (Îe) A ~ (pe) ghem (sau pe rășchitor) A depăna firele toarse de pe fus pe ghem, pentru a obține gheme, sau de pe fus ori ghem pe rășchitor pentru a face jirebii. 75 vt A așeza sau a acoperi, total ori parțial capul, corpul, membrele cu obiecte de îmbrăcăminte. 76 vr (Îrg; îe) A-și ~ marama A se mărita. 77-78 vtr A (se) îmbrăca. 79 vr (Arg; d. bărbați; îe) A se ~ în fustă (sau în fuste) A plânge cu ușurință. 80-81 vtr (D. zăpadă, praf, nisip etc.) A (se) așterne în strat mai mult sau mai puțin dens și gros peste ceva Si: a (se) depune. 82-83 vtr (D. gheață, promoroacă) A (se) forma. 84 vr (Fig) A începe să se producă. 85 vt (C. i. substanțe pulverulente) A presăra pe... 86 vr (Îe) A-și ~ cenușă în cap A se pocăi¹. 87 vr (Pex; îae) A-și recunoaște vina sau greșeala în mod public. 88-89 vtrp (C. i. furaje, paie, plante recoltate etc.) A așeza jos, în strat uniform. 90 vt (C. i. cuvinte, propoziții, idei etc.) A așterne pe hârtie. 91 vt (Spc) A preciza în scris. 92 vt (Pex) A introduce într-o lucrare sau într-un înscris Si: înscrie. 93 vt (Spc) A transpune prin pictură. 94 vt (Îlv) A ~ iscălitură (sau semnătură) A iscăli. 95 vt (Îe) A ~ pe note (sau, rar, pe muzică) A compune muzica adecvată unui text, unei poezii. 96 vt (Îe) A ~ pe curat A transcrie. 97 vt (Îe) A ~ aprobarea A aproba cererea, propunerea, soluția dintr-un document scris, prin semnătură proprie. 98 vt (Îe) A ~ accent(ul) (sau un accent deosebit) pe ceva A scoate în evidență un anumit lucru. 99 vt (Îe) A ~ lipsă pe cineva sau (pop) a ~ lipsă cuiva A nota absența cuiva de la cursuri, de la o ședință etc. 100 vt (Jur; c. i. o avere imobiliară; îe) A ~ pe numele cuiva A înscrie cu drept de proprietate pe numele altcuiva. 101 vt (Jur; c. i. un proces; îe) A ~ pe rol A înscrie pe lista tribunalului în vederea judecării efective la o anumită dată. 102 vt (Înv) A publica printre alte materiale. 103 vt A fixa lângă ori pe un punct de sprijin ca să se mențină în poziția dorită Si: a propti, a rezema, a sprijini. 104 vt A aplica pe sau peste ceva, făcând să adere sau să se întipărească. 105-106 vtr A (se) agăța pe, la sau de ceva. 107 vt (Îe) A(-i) ~ (cuiva) lingura (sau lingurile) de gât (sau de ori în brâu, reg, la gușă) A lăsa pe cineva nemâncat fiindcă a venit târziu la masă. 108 vt (Reg; îae) A pierde ocazia favorabilă pentru a realiza sau a dobândi ceva. 109 vr (Reg; îe) A-și ~ lingura de brâu A termina de mâncat. 110 vt (Reg; îe) A ~ cuiva ștreangul de gât A forța pe cineva să facă un lucru neplăcut și nedorit de acesta. 111 vt (Reg; îe) A ~ cuiva funia-n coarne A înșela pe cineva. 112 vt (Reg; îae) A dispune de cineva după bunul plac. 113 vt (Reg; îe) A ~ (cuiva) ghiocei la ureche A înșela pe cineva. 114 vt (Reg; îe) A(-l) ~ (pe cineva) în sus A spânzura pe cineva. 115 vt A monta¹ (1), în cadrul unui ansamblu, la locul destinat. 116 vt (Pex) A fixa. 117 vt (Reg; îe) A ~ coadă la oală A găsi un motiv pentru a-și justifica refuzul. 118 vt (Îe) A ~ în scenă A regiza un spectacol. 119 vt (Îae) A înscena. 120 vt (Spc) A aplica și a fixa prin coasere sau prin batere în cuie, lipire etc. 121 vt (Înv; îe) A ~ cuiva iacana A ruga cu stăruință pe cineva. 122 vt (Îvr; îe) A-i ~ (cuiva) pingeaua A păcăli pe cineva. 123 vt (Arg; îe) A ~ guler A nu plăti datoria. 124 vt (C. i. animale de tracțiune) A înhăma. 125 vt (Îlv) A ~ șaua (pe cal) A înșeua. 126 vt (C. i. copii; îe) A ~ șaua (pe cineva) A face să devină ascultător. 127 vt (Pex; c. i. oameni maturi; îae) A constrânge să muncească foarte mult. 128 vt (Îlv) A ~ frâul (unui cal) A înfrâna. 129 vt (C. i. sentimente, pasiuni; îe) A ~ frâu (la ceva) A reuși să domine. 130 vt (Îae; c. i. o acțiune în desfășurare) A face să înceteze brusc. 131 vr (Îe) A-și ~ frâu limbii (sau gurii) ori a-și ~ frâu la limbă A vorbi cumpătat, cu prudență. 132 vt (C. i. un dispozitiv de închidere, de încuiere) A manevra astfel încât să închidă ori să încuie o ușă, un capac, o cutie etc. 133 vr (Pop; îe) A-și ~ lacăt la gură A-și impune tăcere, discreție. 134-135 vtr A introduce într-un spațiu mărginit. 136 vt (Îlv) A ~ în groapă (sau în mormânt) A îngropa. 137 vr (Reg; îe) A-și ~ lingura unde nu-i fierbe oala A se amesteca într-o problemă care nu-l privește. 138 vt (Rar; îe) A ~ în mormânt A omorî. 139 vr (Îe) A-și ~ ceva în gând (sau în cap) A lua hotărârea să... 140 vt (Îae; înv) A ține minte; 141 vt (Îae) A se gândi la un lucru dorit, cu speranța că el se va îndeplini. 142 vt (Îe) A nu avea nici ce ~ în gură (sau reg, în căldare) A fi lipsit de orice mijloc de existență. 143 vt (Îe) A nu ~ țigară în gură A nu fuma. 144 vt (C. i. expresii, cuvinte; îe) A ~ în gura cuiva A introduce în vorbirea cuiva ca element specific. 145 vt (C. i. țări, popoare; îe) A ~ pe cineva sub călcâi(e) A supune. 146 vt (Rar;i. oameni, îae) A desconsidera. 147 vt (Îe) A ~ pe toți într-o ciorbă A trata un grup de oameni la fel, fară a face deosebire între ei după merite, după valoare etc. 148 vt (Îe) A ~ cuiva pumnul în gură A împiedica pe cineva să vorbească. 149 vt (Fam; îe) A ~ (pe cineva) în cofă A întrece pe cineva prin pricepere, viclenie, istețime. 150 vr (Gmț; îe) A-și ~ capul sub comânac A se călugări. 151 vt (Înv; îe) A ~ (pe cineva) sub sabie sau a ~ capul cuiva sub picior A ucide. 152 vt (Îe) A ~ (ceva) sub picior A neglija. 153 vt (Reg; îe) A ~ lumea în pântece A mânca sau a bea cu lăcomie. 154 vt (Spc) A trece prin... 155 vt (Spc; c. i. un inel, o verighetă etc.) A vârî în deget. 156-157 vt (Spc) (A face sau) a lăsa să intre complet într-un lichid. 158 vt (Pop; c. i. plante) A planta. 159 vt (C. i. lichide) A face să intre într-un recipient. 160 vt (Pex) A vărsa. 161 vt (Îe) A ~ benzină (sau gaz ori, reg, oleu) pe foc A agrava o situație deja neplăcută. 162 vt (Reg; îe) A ~ plumb topit în capul cuiva A domoli pe cineva. 163 vt A adăuga. 164 vt (C. i. oameni; îe) A ~ la (sau în) închisoare, a ~ la (sau în) pușcărie A închide. 165 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în lanțuri (sau în ori la lanț sau în fiare, în obezi, în butuc) sau a ~ (cuiva) cătușe A imobiliza pe cineva prin legare în lanțuri, în cătușe, în butuci, în obezi. 166 vt (Pop; c. i. obiecte ascuțite) A înfige. 167 vt (Îe) A ~ un glonț în piept A împușca pe cineva. 168 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) cuțitul (sau cuțitele) A omorî. 169 vt (Îe) A ~ (cuiva) sula în coastă (sau cuțitul în ori la gât) A constrânge pe cineva să facă un lucru neplăcut și greu pentru el. 170 vt (Îe) A ~ (carne) în frigare A înfige carnea în frigare pentra a se frige la jăratic. 171 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în țeapă A trage pe cineva în țeapă. 172-173 vtr (Îe) A (i se) ~ (cuiva) un ghimpe (sau un cuțit) la inimă (sau, rar, la stomac) (A face să fie sau) a fi cuprins de anxietăți sau de supărare. 174 vr (Îe) A-și ~ gheara-n gât A se încăiera. 175 vt (Reg; îe; d. albine, viespi etc.) A ~ acul A înțepa. 176 vr (Pop; d. oameni) A se așeza pe ceva. 177 vr (Îe) A se ~ pe capul cuiva sau a se ~ cu rugăminte pe lângă cineva A stărui fără încetare pe lângă cineva, pentru realizarea unor dorințe, pentru obținerea a ceva etc. 178 vt (Îe; c. i. copii) A ~ la colț A obliga să stea în genunchi într-un colț al camerei, cu fața la perete, drept pedeapsă. 179 vt (Îe) A ~ (pe cineva) la zid A împușca, în urma unei sentințe de condamnare. 180 vt (Îae) A blama. 181 vt (C. i. bolnavi; îe) A ~ pe (sau în) picoare A reda sănătatea cuiva, prin îngrijire medicală adecvată. 182 vt (Reg; îae; c. i. oameni) A scoate dintr-o încurcătură. 183 vt (C. i. lucrări, acțiuni, construcții; îae) A crea condiții necesare pentru a începe, a se desfășura, a exista etc. 184 vt (Îae) A realiza. 185 vr (Îe) A se ~ pe (sau în) picioare A se însănătoși. 186 vr (Îae) A se reface din punct de vedere material. 187 vr (Îe) A se ~ (în) piuă (sau piua) A se apleca ghemuindu-se la pământ, de obicei prin sprijinire în mâini (astfel încât cineva să se poată sui sau înălța pe, ori sări peste spinarea lui). 188 vr (Îae; rar) A sprijini pe cineva într-o acțiune. 189 vr (Îe) A se ~ luntre (sau, rar, cruce) și punte ori (pop) a se ~ în ruptul capului, și(-n) cruciș și(-n) curmeziș A se strădui din răsputeri pentru a obține, a realiza ceva. 190 vr (Îe) A (i) se pune în curmeziș (sau de-a curmezișul) A împiedica pe cineva în acțiunile sale. 191 vt (Îe) A ~ jos (pe cineva sau ceva) A trânti la pământ. 192-193 vtr (Pop) A (se) urca pe sau într-un mijloc de locomoție pentru a se deplasa undeva. 194-195 vtr A (se) culca pe ceva. 196 vr (Reg) A sta postat înaintea cuiva sau a ceva, cu un anumit scop. 197 (Îe) A i se ~ (cuiva) în cale (sau în drum) ori a se ~ în calea cuiva (sau a ceva) A bara drumul cuiva sau a ceva. 198 vr (Îe) A se ~ împotrivă (sau împotriva...) sau (înv) a se ~ înainte (sau tare) A se împotrivi. 199 vr (Rar; îe) A se ~ cu capul A se opune din răsputeri, cu prețul vieții. 200 vr (D. oameni; îe) A (i) se ~ soarele drept inimă A-i fi foame. 201 vr (Pop) A se repezi la cineva. 202 vrr (Pop); udp „cu”) A se lua la întrecere. 203 vr (Îrg; îe) A se ~ de pricină (sau în poară, în pizmă, de sau la price, înv, în ori cu price) A fi în conflict cu cineva. 204 vr (Îae) A se împotrivi. 205 vt A fixa o dată, o limită etc., în urma unei înțelegeri prealabile. 206 vt A determina în urma observării atente. 207 vt (C. i. impozite, taxe) A stabili un anumit cuantum drept obligație. 208 vt(a) A da cuiva ordin să... 209 vr A începe să. 210 vt A face să ajungă într-o anumită stare sau situație. 211 vr (Îe) A se ~ în situația (sau în locul, în postura, în pielea) cuiva A-și imagina că se află în împrejurările în care se găsește cineva, pentru a-și da seama de modul acestuia de a gândi sau de a reacționa în asemenea împrejurări. 212 vr (Îe) A se ~ în postura... A se manifesta ca... 213-214 vtr A (se) situa într-o ierarhie. 215 vr A-și asuma un rol de conducere. 216 vt (Îlv) A ~ (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) A proba. 217 vt (Îlv) A ~ (pe cineva) la chinuri (sau la cazne, la torturi, îvp, la munci) A chinui, a tortura etc. pe cineva. 218 vt (Înv) A socoti. 219 vt (Înv; îe) A ~ în socoteală că... A băga de seamă că... 220 vt (Îe) A ~ (ceva) la socoteală A avea în vedere ceva. 221 vt (Scn; îe) A ~ temei A avea încredere. 222 vt (Îvr; urmat de determinări introduse prin c „că”) A presupune că... 223 vt (Îlv) A(-i) ~ nume (sau poreclă, rar.corecliri) A numi¹. 224 vt (Îal) A porecli. 225 vt (Îlv) A ~ întrebări (sau o întrebare) A întreba. 226 vt (Reg; îe) A ~ pace A încheia pace. 227 vt (Reg; îe) A ~ tăcere A impune tăcere. 228 vt (Îe) A(-și) ~ pomană A face pomană.

uzucapiune sf [At: STAMATI, D. / P: ~pi-u~ / V: (înv) uzucapie / S și: usu~ / Pl: ? / E: lat usucapio, -onis, fr usucapion] (Jur) 1 Dobândire a dreptului de proprietate asupra unui lucru prin posesiunea lui, cu bună-credință, un anumit timp. 2 Prescripție achizitivă.

vinde [At: PSALT. HUR. 37^r/21 / V: (înv) ven~ / Pzi: vând, (îrg) vânz, (reg) vind / E: ml vendere] 1 vt(a) (Îoc a cumpăra) A ceda cuiva dreptul de proprietate asupra unui bun în schimbul unei sume de bani. 2 vt (C. i. mărfuri) A oferi pe piață spre cumpărare Si: a comercializa (1), (îrg) a neguța. 3 vt (Îe) A ~ castraveți (sau pepeni, flori, apă, gogoși) la grădinar (sau la sacagiu, la gogoșar) A da cuiva un lucru din care are din belșug. 4 vt (Îae) A încerca să înșeli sau să dai lecții cuiva care este mai șiret sau mai învățat decât tine. 5 vt (Îe) A ~ pielea ursului din pădure (sau peștele din baltă) A promite un lucru pe care nu-l ai. 6 vt (Îae) A face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-l posezi (încă), care este nesigur. 7 vt(a) (Îe) Cum (sau așa, precum, înv, în cât) am cumpărat(-o), așa (o) vând O spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea veridicității). 8 vt (Îe) A ~ (cuiva) gogoși (sau brașoave) A spune (cuiva) minciuni. 9 vt (Îe) A ~ moși pe groși A face o afacere necinstită sau neconvenabilă. 10 vt (Îe) Te ~ fără bani Se spune despre un om rău, șiret. 11 vt (Îe) A-și ~ (și) pielea (sau cămașa) de pe el (sau de pe sine) A da tot (pentru a scăpa de o anumită situație sau pentru a realiza un anumit lucru). 12 vt (Îae) A nu mai rămâne cu nimic. 13 vt (Îe) A-și ~ scump viața (sau pielea) A se apăra în luptă cu deosebită vitejie. 14 vt (Îae) A-l face pe adversar să plătească scump victoria. 15 vt (Îvr; îe) A ~ vânt A vorbi degeaba (pentru cineva care nu ascultă). 16 vt (C. i. sclavi, iobagi etc.) A trece în posesiunea altui stăpân (în schimbul unei sume de bani). 17 vt (C. i. un bun, o proprietate; de obicei întărit prin determinări modale) A scoate la licitație (pentru neplata datoriilor). 18 vt (Înv) A arenda (1). 19 vrp (D. mărfuri) A fi cerut pe piață. 20 vrp (Îvp; d. mărfuri) A valora (3). 21 vr (Fig) A se pune în serviciul cuiva (renunțând la convingeri, la libertate, la cinste) în schimbul unor avantaje (materiale). 22 vt (Fig) A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje (materiale). 23 vt (Bis; îe) A-și ~ sufletul (diavolului) A pactiza cu diavolul, trădând credința creștină. 24 vt (Pex; îae) A face orice compromis pentru a obține ceva. 25 vt (Pex; îae) A fi total lipsit de scrupule. 26 vt (Fig) A trăda sau a denunța pe cineva (în schimbul unor avantaje). 27 vt (Fig) A divulga o informație secretă (pentru bani). 28 vr (Îvp) A se trăda prin vorbe, gesturi etc. 29-30 vtr A face să practice sau a practica prostituția.

sângerit sn [At: URICARIUL, XIII, II / Pl: ? / E: sânge + -ărit] 1 (Înv; în cutuma funciară din Moldova) Drept de proprietate asupra unui teren dobândit de o persoană ca urmare a îngropării unui mort descoperit pe acel teren și neîngropat la termen de fostul proprietar. 2 (Înv) Pedeapsă de sânge. 3 (Înv) Dajdie, plată pentru sânge.

superficie sf [At: PROT-POP / Pl: ~cii / E: lat superficia, fr superficie] (Liv) 1 Suprafață (1). 2 (Jur; îs) Drept de ~ Drept de proprietate asupra clădirii construite sau asupra plantației aflate pe terenul altei persoane și drept de folosință asupra acelui teren. 3 (Spc) Suprafață (a apei). 4 Suprafață (5).

vinde vb. III. 1 tr. (în opoz. cu „a cumpăra”) A ceda cuiva, în schimbul unei sume de bani, dreptul de proprietate asupra unui bun. Și-a vîndut casa la un preț bun. ◊ (abs.) Proprietarul casei murise, moștenitorii împărțiseră și vînduseră (CE. PETR.). ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din baltă) = a) a promite un lucru pe care nu-l ai; b) a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-l posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din pricina unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața = a se apăra cu îndîrjire, cauzînd pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vînd = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (refl. pas.) Cum (sau cu cît) se vinde? = ce preț are? cu cît se plătește? A vinde castraveți grădinarului (sau la grădinar) v. castravete. A vinde gogoși v. gogoașă. A vinde pe ochi v. ochi. A-și vinde sufletul sau a fi vîndut cu trup și suflet cuiva v. suflet. ♦ (compl. indică sclavi, robi, iobagi etc.) A trece în posesiunea altui stăpîn (în schimbul unei sume de bani). Patru cneaghine din Podolia și una din Moldova, cu copila ei, au fost vîndute (SADOV.). ♦ (compl. indică bunuri, proprietăți etc.) A scoate la licitație (pentru neplata datoriilor). A zis că ne dă afară și ne vinde casa dacă nu plătim (VOIC.). ♦ A oferi spre vînzare; a face comerț. ◊ Expr. Nu-mi vinde el mie marfă v. marfă. ♦ (refl. pas.; despre mărfuri) A fi cerut pe piață, a avea căutare. Niciodată o gazetă nu s-a vîndut atît (CA. PETR.). ◊ Expr. Se vinde ca pîinea (cea) caldă v. pîine. ♦ Fig. (refl., intr.) A renunța la convingeri, libertate, cinste etc. punîndu-se în serviciul cuiva în schimbul unor avantaje (materiale). Îl denunță opiniunii publice ca vîndut străinului (GHICA). ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. Au vîndut piele, suflet, sînge, gînd și nevinovăție (ARGH.). 2 tr. Fig. (compl. indică persoane, structuri sociale etc.) A trăda, a denunța, a pîrî (pentru bani, profituri, avantaje). Își vînd p-a lor stăpînă pe frică sau parale (MACED.). ♦ (compl. indică informații, date etc. care sînt ținute secrete) A divulga, a destăinui. Am fugit din serai și am vîndut taina la alți cofetari (TUD.). ◊ Expr. A-i vinde (cuiva) pontul v. pont. 3 tr., refl. Fig. A (se) prostitua. Am aflat că umblau să o vîndă, cum făcuseră și cu o soră a ei mai mare (M. I. CAR.). ◊ prez.ind. vînd, (reg.) vînz. /lat. vendĕre; cf. și fr. vendre.

copyright (drept de proprietate intelectuală) (engl.) [right pron. raĭt] s. n., art. copyrightul

lăsa vb. 1. I 1 tr. (compl. indică ființe, așezări omenești etc.) a abandona, a părăsi, <livr.>a placa, <înv. și pop.> a oropsi, <înv. și reg.> a năpusti, a pustii, a urgisi, <înv.> a periorisi, a trece, <fran.> a dezampara. Și-a lăsat familia și a plecat în lume. 2 tr. (compl. indică ființe, lucruri ținute strâns; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „din^7”) <înv. și pop.> a slobozi, <pop.> a libera. Ursul a lăsat prada din labe. Urmărit de poliție, hoțul a lăsat geanta furată din mână. 3 tr. (compl. indică obiecte, lucruri etc.) a pune, <pop.> a lepăda. Când a intrat în casă, și-a lăsat poșeta pe un scaun. A lăsat pachetul lângă tomberon. 4 tr. (compl. indică obiecte, colete, bagaje etc.) a depune, a preda. A lăsat coletul la poștă pentru a fi expediat. 5 tr. (compl. indică obiecte, acte etc.) a uita. S-a întors din drum pentru că și-a lăsat cheile în ușă. 6 tr. (compl. indică obiecte, bunuri, bani etc.) a încredința, a preda, <livr.> a confia. Înainte de a pleca, i-a lăsat unui vecin banii necesari pentru plata utilităților. 7 tr. (compl. indică obiecte, lucruri etc.) a da². I-a lăsat cheia casei pentru perioada cât vor fi plecați în concediu. 8 tr. (jur.; compl. indică dreptul de posesiune asupra unor obiecte, proprietăți etc.) a ceda, a da², a trece. Îi lasă nepotului său casa de la țară. 9 tr. (jur.; compl. indică bunuri) a testa¹. A lăsat colaboratorului său dreptul de proprietate asupra compoziției la care au lucrat împreună. 10 tr. a opri, a păstra, a reține, a rezerva. A lăsat loc pe un raft al bibliotecii pentru reviste și ziare. Pentru eventualii musafiri au fost lăsate câteva locuri la masă. 11 tr. (fiziol.; despre unele animale și păsări; compl. indică păr, piele, pene etc.) a năpârli, <pop.> a se dezbrăca, a lepăda, <înv. și reg.> a se despuia. Șarpele și-a lăsat pielea. 12 tr. (compl. indică urme, dâre etc.) a face. A lăsat numai urme de noroi prin casă. Limaxul lasă dâre lipicioase. 13 tr. (compl. indică domenii de activitate, acțiuni, planuri etc.) a abandona, a abzice, a renunța. În viitorul apropiat va lăsa acest plan ineficient. 14 tr. (compl. indică acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) a conteni, a înceta, a se întrerupe, a opri, <rar> a părăsi. Este momentul să lăsăm dezbaterile. 15 refl. (despre ființe; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un obicei, un viciu, un nărav etc.) a se dezbăra, a se dezobișnui, a se dezvăța, a scăpa, <înv.> a se părăsi, <fig.> a se debarasa, a se descotorosi, a se lecui, a se sătura, a se scutura, a se vindeca, <fig.; înv. și pop.> a se dezbăta, <fig.; fam.> a înțărca. S-a lăsat de deprinderea de a bea după un tratament medical sever. Nu se poate lăsa de patima jocurilor de noroc. 16 tr., refl. a renunța, <fig.; pop.> a (se) lepăda, <fig.; înv.> a (se) dezbrăca. A lăsat drogurile din cauza bolii. 17 tr. (compl. indică ceea ce trebuia făcut, spus, amintit etc.) a neglija, a omite, a scăpa, a uita, <înv. și pop.> a trece, a întrelăsa, <înv.> a lipsi, a negriji, a neîngriji, a tăcea, <latin.; rar> a pretera. În biografia făcută scriitorului nu a lăsat aspectul anecdotic al vieții lui. A spus definiția pe de rost, fără a lăsa un singur cuvânt. 18 intr. a micșora, a reduce, a scădea. Întrucât marfa nu se vindea, producătorii au lăsat din preț. 19 refl. (despre oameni) a ceda, a se îndupleca, <fig.> a se muia, <fig.; înv.> a se încujba. Cu toate rugămințile, tot nu s-a lăsat. 20 tr. (urmat de vb. ca „a cunoaște”, „a înțelege” la conjunctiv, sau la moduri nepredicative) a da², a îngădui, a permite. Nu-i lăsat oricui să cunoască misterele vieții. 21 tr. a aștepta, a îngădui, a permite. Lasă să mai treacă vreo câteva zile! 22 tr. (compl. indică acțiuni, opinii, manifestări etc. ale oamenilor) a accepta, a admite, a aproba, a concede, a consimți, a încuviința, a se îndupleca, a îngădui, a se învoi, a permite, a primi, a vrea, <înv. și pop.> a se prinde, <pop.> a ierta, <înv. și reg.> a se pleca, <reg.> a pozvoli, <înv.> a aprobălui, a mulțumi, a nărăvi, a ogodi, a sfinți¹, <fran.> a marșa, <fig.; înv.> a subscrie. Profesorul a lăsat să se amâne examenul. 23 tr. a hotărî, a rândui, a statornici, a vrea, <înv. și pop.> a orândui. Așa a lăsat Dumnezeu să se întâmple. 24 tr. (compl. indică acțiuni, fapte etc. ale oamenilor) a amâna, a întârzia, a tărăgăna, <reg.> a tămânda, <înv.> a prămândi, a repune, a tinde. Lasă de la o zi la alta să meargă la doctor. 25 tr. a amâna. Pentru că a intervenit acest incident, a lăsat totul pe altă dată. 26 tr. a produce, a provoca. Gestul tânărului a lăsat o impresie bună. 27 refl. (despre oameni) a se abandona. S-a lăsat cu totul plăcerilor. 28 refl. recipr. (jur.; pop. și fam.; despre persoane căsătorite) v. Despărți. Divorța. Separa. 29 refl. (pop.; cu sens intensiv; despre fenomene ale naturii sau sociale, șocuri, zgomote etc.) v. Alina. Amortiza. Atenua. Calma. Descrește. Diminua. Domoli. Liniști. Micșora. Modera. Pondera. Potoli. Reduce. Scădea. Slăbi. Tempera. 30 tr. (înv.; compl. indică oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „din^7”) v. Elibera. Ieși. Libera. Scăpa. 31 tr. (relig.; înv.; compl. indică vini, greșeli, păcate etc.) v. Dezlega. Ierta. II 1 tr. (compl. indică jaluzele, storuri etc.) a coborî, a trage, <astăzi rar> scoborî. Trebuia să lase storurile din cauza soarelui puternic. 2 refl. (despre terenuri, drumuri etc.) a se denivela. Din cauza caniculei și a circulației intense, șoseaua s-a lăsat pe unele porțiuni. 3 refl., tr. (sub. sau compl. indică lucruri, obiecte etc. flexibile, elastice ori părți ale lor) a (se) apleca, a (se) arcui, a atârna, a cădea, a (se) coborî, a (se) culca, a (se) curba, a (se) înclina, a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) pleca, <livr.> a sinua, <înv. și pop.> a se povedi, <reg.> a pica², a se poligni, a povârti, <înv.> a (se) închina. Ramurile se lasă, pline de rod. Lasă crengile cireșului ca să poată culege fructele. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte, corpuri neflexibile ori părți ale lor care au o poziție verticală) a (se) apleca, a (se) înclina, a (se) pleca, a (se) povârni, a (se) prăvăli, a (se) strâmba, <pop. și fam.> a (se) hâi, <pop.> a (se) pologi, <reg.> a (se) șovârni, <fig.; reg.> a (se) șoldi. Poarta de la gard s-a lăsat în timp. 5 tr. (compl. indică arme sau țevile armelor de foc) a apleca, a coborî. L-a determinat să lase țeava puștii spre pământ. 6 refl. (despre particule sau despre fragmente de minerale, roci, organisme etc. aflate într-un mediu lichid) a se acumula, a se așeza, a se depozita, a se depune, a se sedimenta. Aluviunile s-au lăsat pe fundul albiei râului. 7 refl. (despre oameni) a se rezema. Fata se lasă pe umărul lui. 8 refl. (despre brumă, zăpadă etc.) a se așeza, a se așterne, a cădea, a se depune, <pop.> a pica². Bruma se lasă peste câmpii. 9 refl. (despre noapte, întuneric, ceață etc.) a se coborî, <astăzi rar> a scoborî, <fig.> a cădea. Când se lasă noaptea, copiii sunt chemați în casă. Dimineața, ceața s-a lăsat peste oraș. 10 refl. (despre momente ale zilei, fenomene, stări etc.) a se face, a se ivi, a începe, a sosi, a veni. Pornește la drum cum se lasă dimineața. 11 refl. (în opoz. cu „a răsări”; despre aștri) a apune, a asfinți, a coborî, a dispărea, a pieri, a se pleca, <livr.> a declina, <astăzi rar> a scoborî, <rar> a scădea, <înv. și pop.> a se lua, <pop.> a scăpăta, a sfinți², <înv.> a se lipsi, <fig.> a cădea, a se culca, a se înclina, a se scufunda. Soarele se lasă în spatele dealului. 12 refl. (despre obraji, sâni etc.) <fig.; pop. și fam.> a se fleșcăi. Îmbătrânind, obrajii i s-au lăsat. 13 refl. (despre mustață) a se pleoști. Mustața i s-a lăsat. 14 refl. (despre obiecte, preparate culinare etc.) a se pleoști, a se turti. Arcurile patului s-au lăsat. Cozonacii s-au lăsat din cauza deschiderii repetate a cuptorului. 15 refl. (despre păr, barbă) a atârna, <fig.> a se prelinge. Pletele i se lasă pe umeri. 16 refl. (pop. și fam.; despre ființe; cu determ. care indică locul, poziția etc.) v. Așeza. Sta. Ședea. III fig. 1 refl. <fig.> a se așterne, a se întrona. După miezul nopții, în casă se lasă liniștea. 2 refl. (mai ales despre fenomene atmosferice, meteorologice) <fig.> a se pune. S-a lăsat o iarnă grea. 3 tr. (compl. indică elevi, studenți, candidați la un concurs etc.) a respinge, <fig.> a pica², a trânti, <fig.; fam.> a buși. În această sesiune profesorii au lăsat mulți studenți la examene. 4 refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „pe”) a se baza, a se bizui, a conta, a se încrede, a se sprijini. În tot ce face se lasă pe părinți. Se lasă pe ajutorul lor.