atribuire sf [At: MAIORESCU, L. 45 / Pl: ~ri / E: atribui] 1 Dare a ceva cuiva ca un bun ce i se cuvine Si: acordare, asigurare, conferire, (rar) atribuit¹ (1), (îvr) atribuare (1), atribuat¹ (1). 2 Afirmare de către cineva a propriului drept de proprietate asupra a ceva Si: arogare, (rar) atribuit¹ (2), (îvr) atribuare (2), atribuat¹ (2). 3 (Pex) Considerare a ceva ca proprietatea cuiva Si: (rar) atribuit¹ (3), (Îvr) atribuare (3), atribuat¹ (3). 4 (Pex) Considerare a unei calități ca proprie cuiva Si: (rar) atribuit¹ (4), (îvr) atribuare (4), atribuat¹ (4). 5 Repartizare a ceva cuiva Si: (rar) atribuit¹ (5), (îvr) atribuare (5), atribuat¹ (5). 6 Punere a unei fapte pe seama cuiva Si: (rar) atribuit¹ (6), (îvr) atribuare (6), atribuat¹ (6). 7 Autoafirmare a cuiva drept cauza unui fenomen Si: arogare (rar) atribuit¹ (7), (îvr) atribuare (7), atribuat¹ (7). 8 Învinuire a cuiva Si: acuzare, (rar) atribuit¹ (8), (îvr) atribuare (8), atribuat¹ (8). 9 Recunoaștere a paternității cuiva asupra unei opere Si: (rar) atribuit¹ (9), (îvr) atribuare (9), atribuat¹ (9). 10 Autoafirmare a propriei paternități a unei opere Si: arogare, (rar) atribuit¹ (10), (îvr) atribuare (10), atribuat¹ (10).