ȚIGĂRAR, țigărari, s. m. Insectă din ordinul coleopterelor, de culoare albastră-verzuie cu reflexe aurii, care își depune ouăle pe frunzele anumitor plante pe care le răsucește în formă de țigară de foi (Byctiscus betulae). – Țigară + suf. -ar.

MATCĂ, mătci, s. f. I. 1. Albie (minoră) a unei ape curgătoare; pat², făgaș, vad, albie. ◊ Expr. A reveni la (sau a reintra în) matcă = a reveni la starea obișnuită a lucrurilor, a-și relua cursul normal. A readuce (pe cineva) la matcă = a readuce (pe cineva) la calea cea bună. ♦ (Rar) Izvor al unei ape curgătoare. 2. Fig. Origine, obârșie, început, izvor; spec. loc de naștere; familie, neam din care se trage cineva. 3. Parte a năvodului în care se strâng peștii când năvodul este tras din apă; matiță. II. 1. Albină femelă mai mare decât albinele lucrătoare, care depune ouă; regină, mamă. ◊ Expr. Ca un roi fără matcă = dezorientat, zăpăcit, bezmetic. 2. (Reg.) Stup de cel puțin un an, care a roit o dată sau de mai multe ori; roi². III. Parte din foile unui chitanțier, bonier, dosar etc. care rămâne după ce s-au rupt părțile (sau foile) detașabile; cotor. – Din bg., scr. matka.

ORNITORINC, ornitorinci, s. m. Animal mamifer semiacvatic din Australia, cu gura în forma ciocului de rață și cu membrane înotătoare între degete, care depune ouă, dar alăptează puii ieșiți din ouă (Ornithorhynchus anatinus). – Din fr. ornithorynque.

PONTĂ, ponte, s. f. Proces de depunere a icrelor la pești și a ouălor la păsări, la insecte, la reptile etc.; p. ext. icrele, ouăle depuse în urma acestui proces. – Din fr. ponte.

MUSCĂ, muște, s. f. I. 1. Denumire dată mai multor genuri de insecte cu aparatul bucal adaptat pentru supt, dintre care cea mai cunoscută (Musca domestica) trăiește pe lângă casa omului; p. gener. (pop.) nume dat oricărei insecte mici, zburătoare, căreia nu i se cunoaște numele. ◊ Expr. Să se audă musca! = să fie tăcere deplină, să fie liniște perfectă. Rău de muscă = a) (despre cai) nărăvaș; b) (despre oameni) care nu-și poate înfrâna simțurile; senzual. A cădea (sau a se băga) ca musca-n lapte = a sosi undeva într-un moment rău ales sau interveni într-o discuție în mod nepotrivit. A fi (sau a se ști, a se simți) cu musca pe căciulă = a fi (sau a se ști, a se simți) vinovat. A se aduna (sau a se strânge, a veni) ca muștele (la miere) = a se aduna undeva în număr mare. A muri ca muștele = a muri în număr foarte mare. A se speria de toate muștele = a se speria de orice fleac, de toate nimicurile. ◊ Compuse: musca-țețe = insectă din Africa ecuatorială, care transmite boala somnului (Glossina palpalis); muscă-columbacă = insectă de circa 5 mm lungime, care inoculează la vite și la oameni o substanță foarte toxică (Simulium columbaczensis); muscă-verde = insectă de culoare verde, cu reflexe metalice, care depune ouăle pe cadavre, pe alimente (mai ales pe carne) etc. (Lucilia caesar); muscă-cenușie-de-carne = insectă de culoare cenușie, care depune larvele pe alimente, pe carne etc. (Sarcophaga carnaria); muscă-de-cal = insectă de culoare brună-roșcată, parazită pe suprafața corpului unor animale (Hippobosca equina); musca-cireșelor = insectă de culoare neagră care depune ouă în cireșe în perioada coacerii (Rhagoletis cerasi); muscă-de-varză = insectă ale cărei larve atacă varza și alte plante din familia cruciferelor (Chortophila brassicae); muscă-mare (sau -albastră, -de-carne) sau musca-hoiturilor = specie de muscă mare, cu abdomenul albastru lucios, care își depune ouăle pe cadavre, pe alimente etc. (Calliphora vomitoria); muscă-bețivă = insectă foarte mică, care trăiește în roiuri și își depune ouăle în must (Drosophila funebris sau fenestrarum). ♦ Muscă artificială = imitație de insecte sau de larve, montată pe cârligul de pescuit și folosită ca momeală pentru pești. 2. (Înv. și pop.) Albină. II. P. anal. 1. (La oameni) Smoc de păr lăsat să crească sub buza inferioară. ♦ Mustață foarte mică. 2. (Reg.) Cavitate înnegrită pe care o prezintă dinții calului, după care i se poate aprecia vârsta. 3. (Pop.) Vână neagră la rădăcina nasului (evidentă la unele persoane). 4. (La tir) Punct negru situat în mijlocul panoului de tragere; (la pl.) lovituri în centrul țintei. 5. (Reg.) Punct de broderie la cusăturile cu motive naționale. 6. (Sport) Categorie de greutate în care sunt încadrați sportivii între 48 și 51 kg la box, iar la lupte juniorii până la 49 kg și seniorii până la 52 kg. – Lat. musca.

REGINĂ, regine, s. f. 1. Femeie care deține prerogativele unui rege, fiind suverana unui regat. 2. Soție de rege. 3. Fig. Ceea ce deține o poziție privilegiată, importantă, dominantă, într-un anumit domeniu. 4. Compus: regina-nopții = nume dat unor plante de grădină cu flori albe, roșietice sau violete care se deschid la căderea nopții și răspândesc un miros plăcut (Nicotiana). 5. (Entom.) Albină femelă fecundă, care depune ouă: matcă. 6. Piesa cea mai importantă la jocul de șah, după rege, care poate fi mutată în orice direcție, atât în linie dreaptă cât și în diagonală; damă. – Din lat. regina.

STRECHE, streche, s. f. Nume dat mai multor specii de insecte foarte vătămătoare pentru animalele domestice: a) (și în sintagma strechea vitelor) insectă de mărimea unei albine, cu corpul păros, negru sclipitor, ale cărei larve trăiesc ca paraziți sub pielea vitelor cornute mari, hrănindu-se cu sângele lor (Hypoderma bovis); b) (și în sintagma strechea oilor) insectă mare de culoare brună-cenușie, păroasă, care își depune larvele în nările oilor, de unde ajung în sinusurile frunții, producând moartea animalelor (Oestrus ovis); c) (și în sintagma strechea cailor) insectă mare de culoare galbenă-brună, păroasă, care își depune ouăle pe corpul sau pe coama cailor, de unde larvele ajung în intestin (Gastrophilus equi); d) insectă cu abdomenul oval, cu picioarele păroase, care își depune ouăle pe părul căprioarelor și al cerbilor (Hypoderma diana și actaeon). ♦ Neliniște, spaimă provocată animalelor de insectele descrise mai sus. ◊ Expr. A da strechea în cineva ori a-l lovi (sau a-l apuca) pe cineva strechea = a) (despre animale) a fi atacat de streche; a da semne de neliniște; (în special) a fugi orbește, fără motiv aparent; b) (despre oameni) a se purta ciudat; (în special) a se agita fără motiv, a fi plin de neastâmpăr. ♦ Furie subită, acces de nebunie. – Din bg. străk.

CUC, cuci, s. m. 1. Pasăre călătoare cu pene cenușii, cu coada lungă cu pete albe, care își depune ouăle în cuiburi străine pentru a fi clocite de alte păsări și care este cunoscută prin sunetele caracteristice pe care le scoate (Cuculus canorus). ◊ Ceas cu cuc = ceasornic de perete care, la fiecare oră, sfert, jumătate sau trei sferturi de oră, marchează timpul prin sunete care întâi imită cântecul cucului. (1); fig. lucru extravagant. ◊ Expr. Lapte de cuc = ceva imposibil. (A umbla) de flori de cuc = (a umbla) fără rost. ♦ (Ir.) Cuc-armenesc = pupăză. ♦ (Adverbial) Izolat, singur, străin. ◊ Expr. Singur cuc = absolut singur. 2. Intră în compunerea unor nume de plante: ciuboțica-cucului, limba-cucului etc. 3. (La unele jocuri de copii) Lovitură cu mingea în înălțime. – Lat. cucus.

CUIB, cuiburi, s. n. 1. Culcuș făcut de păsări, de unele mamifere etc. pentru a se adăposti, pentru a depune ouăle, a cloci și a scoate pui. 2. Fig. Locuință, sălaș; reședință. 3. Fig. (Peior.; urmat de determinări) Loc (ascuns) unde se ticluiește și de unde se propagă o acțiune potrivnică, dușmănoasă intereselor unei colectivități. ♦ Focar. 4. (În sintagma) Cuibul albinelor = fagurii ocupați cu puiet și cu hrană, în care trăiește și se dezvoltă familia de albine. 5. Groapă mică făcută în pământ, în care se seamănă legume sau cereale. ♦ Mușuroi de pământ făcut, prin prășit, în jurul firelor de porumb, de cartofi etc. ♦ Spațiu restrâns în care se dezvoltă o îngrămădire de plante de același fel. Cuib de lăcrimioare. 6. Mulțime de fermenți de același fel care provoacă înăcrirea vinului, a borșului, a laptelui etc. 7. Loc adăpostit care asigură unei arme automate condiții bune de tragere. ◊ Cuibul corbului = post de observație situat în vârful catargului la anumite nave (de pescuit, de război etc.), în care stă marinarul de veghe. – Lat. *cubium.

CUC cuci m. Pasăre migratoare cu penele cenușii, având coada lungă cu pete albe, care își depune ouăle în cuiburile altor păsări, cunoscută după strigătul său caracteristic. ◊ De flori de ~ în zadar; degeaba. I-a cântat ~ul din față se spune despre cineva care prosperă. Așa are să-i cânte ~ul se spune despre cineva care nu se va întoarce niciodată. /< lat. cucus

CUIB ~uri n. 1) Culcuș pe care și-l fac păsările pentru a depune ouă și a scoate pui. 2) fig. Casa, încăpere în care trăiește cineva; locuință. ◊ A-și face ~ a-și face casă; a se stabili cu traiul. 3) fig. depr. Loc unde se uneltește ceva. ~ de tâlhari. 4) Groapă mică în pământ în care se seamănă legume sau alte plante. ~ de cartofi. 5) Mușuroi care se face cu sapa la rădăcina unor cereale (porumb, floarea-soarelui, etc.). 6) Grup de fermenți care produc acrirea laptelui, oțetului, a borșului. 7) Parte dintr-un minereu în care sunt concentrate minereuri folositoare. 8): ~ de mitralieră (de armă automată, de foc) loc adăpostit și amenajat pentru tragere. 9): ~ fosilifer îngrămădire de animale și plante fosile. [Monosilabic] /<lat. cubium

CUIBAR ~e n. 1) Cuib pregătit de păsările domestice pentru a depune ouăle și a scoate pui. 2) v. CUIB. 3) Ou care stă permanent în cuibarul, în care se ouă păsările domestice. 4) Instalație specială în crescătoriile de păsări, unde acestea își depun ouăle. [Sil. cui-bar] /cuib + suf. ~ar

GROPAR ~i m. 1) Persoană care sapă gropi pentru înhumarea celor decedați. 2) Gândac care își depune ouăle pe cadavre; necrofor. /groapă + suf. ~ar

INELAR³ ~i m. Fluture dăunător care își depune ouăle pe ramurile pomilor fructiferi sub formă de inele. / inel + suf. ~ar

MATCĂ mătci f. 1) Făgaș al unei ape curgătoare; albie. 2) Izvor al unei ape curgătoare. 3) Apartenență socială sau etnică; obârșie; origine; ascendență; proveniență. 4) Albină femelă care depune ouă; regină. [G.-D. mătcii] /<bulg., sb. matka

MUȘIȚĂ ~e f. 1) la pl. Mulțime de muște mici care se adună în jurul unui vas în care fermentează ceva (must, fructe etc.). 2) Grămadă de larve care se dezvoltă din ouăle depuse de unele muște, pe carnea ținută descoperită. 3) Insectă parazită care trăiește pe frunzele unor pomi sau ale unor plante. /<bulg. mušica

NECROFOR ~i m. Gândac care își depune ouăle pe cadavre. /<fr. nécrophore

REGINĂ ~e f. 1) (în unele state; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Conducătoare absolută a țării; suverană. ~a Angliei. 2) Soție de rege. 3) fig. Persoană care domină o anumită sferă prin calitățile sale excepționale; prima în genul său. ~a frumuseții. ◊ ~a-nopții a) plantă erbacee cu flori albe sau violete, care se deschid noaptea, răspândind un miros puternic; b) denumire dată Lunii. 4) Albina femelă care depune ouă; matca. 5) (la jocul de șah) Piesă centrală ca importanță (a doua după rege), care poate fi mișcată în orice direcție; damă. [G.-D. reginei] /<lat. regina

ȚIGĂRAR ~i m. Insectă dăunătoare, de talie mică, colorată în albastru, cu nuanțe aurii, care își depune ouăle pe frunze, cărora le dă aspectul unei țigări. /țigară + suf. ~ar

ANGHILĂ s.f. Pește teleostean migrator, cu corpul alungit, care trăiește în fluviile Europei, dar care își depune ouăle în Marea Sargasselor; (pop.) țipar. [Cf. fr. anguille, lat. anguilla].

IHNEUMONIDE s.n.pl. (Zool.) Familie de insecte himenoptere, cu abdomenul lung și pedunculat, care își depun ouăle în larvele, pupele sau ouăle altor insecte, distrugîndu-le; (la sg. ihneumonid insectă din această familie. [Pron. -ne-u-. / < fr. ichneumonides, cf. gr. ichneumon – viespe, eidos – aspect].

PONTĂ¹ s.f. (Biol.) Totalitatea ouălor depuse de o femelă. ♦ Depunerea ouălor de către păsări în cuib, de artropode și unii viermi sau a icrelor de către pești. [< fr. ponte < pondre – a oua].

bate (bătut, ut), vb. – 1. A da lovituri, a lovi, a izbi. – 2. A ciocăni în ușă. – 3. A lovi cu ciocanul, a ciocăni. – 4. A scoate monedă. – 5. A scutura cu putere grînele, a treiera. – 6. A ciomăgi, a da cu parul. – 7. A lovi cu bătătorul rufele pentru a le spăla. – 8. A țese. – 9. A amesteca, a face cărțile de joc. – 10. (Înv.) A tipări. – 11. A doborî, a culca la pămînt. – 12. A încrusta, a face marchetărie. – 13. A străbate, a merge în recunoaștere. – 14. A vizita. – 15. A lovi în pămînt. – 16. A lovi un instrument muzical de percuție. – 17. A cînta (la un instrument), a produce un sunet ritmic. – 18. A lătra. – 19. A palpita, a pulsa. – 20. A ține tactul. – 21. A răni, a face rău. – 22. A bombarda; a agresa cu armele. – 23. A atinge, a ajunge la. – 24. A cădea peste ceva. – 25. (Despre vînt) A sufla. – 26. (Despre ploaie și mai ales despre grindină) A cădea. – 27. A pedepsi, a da lovituri. – 28. A se îndrepta spre, a o apuca într-o anumită direcție. – 29. A tinde spre, a semăna cu ceva. – 30. A se lupta, a participa la o bătălie sau bătaie. – 31. A da lovituri cu ceva, a pălmui; a biciui. – 32. A învinge, a birui, a ieși victorios. – 33. A fi mai mult, a valora mai mult. – 34. A se împerechea calul cu iapa. – 35. (Refl.) A face ouă, a depune ouăle. – 36. A-și bate joc, a batjocori, a zeflemisi, a rîde de cineva. – Mr. bat (batire), megl. bat, istr. bǫtu. Lat. battĕre, din clasicul battuĕre (Diez, I, 59; Pușcariu 192; REW 996; Candrea-Dens., 144; DAR)ș cf. it. battere, prov. batre, fr. battre, sp. batir, port. bater. Multe din sensurile rom. sînt romanice, cf. it. batter moneta (4), batter il grano (5), batter la cassa (18), batter l’ore (18), batter la strada (13), gli batte il cuore (20), il sole batte (25). Multe din aceste întrebuințări sînt proprii și fr. și altor limbi romanice. În gal. din Lubián, bater are accepțiile 19 („a palpita, a pulsa”) și 2 („a ciocăni în ușă”). Pentru lapte bătut, cf. lat. batuta „lac pressum” (Du Cange; Castro 175) și fr. lait battu. Expresia a-și bate joc „a batjocori” este greu de explicat semantic, cf. batjocură; apropierea de fr. s’en battre les fesses (Spitzer, Dacor., IV, 669) este ingenioasă, dar neconvingătoare. Der. bătălie, s. f. (nicovală portativă), cu suf. ca în tocălie, țăcălie; bătător, adj. (care bate); bătător, s. n. (băț, în special cel cu care se bate laptele); bătătoare, s. f. (lopățică, mai; meliță; perie de tipografie); bătătarnic, s. n. (plantă, Senecio crucifolius); bătători, vb. (a tasa, a bătuci; a face bătături); bătătură, s. f. (lovitură; pulsație, bătătorit; îngroșare a pielii palmelor sau tălpilor; ogradă; urzeală), pentru a cărui formare cf. lat. med. battetura „bătaie” (Bull Du Cange, V, 105); bătăuș, s. m. (persoană căreia îi place să se bată; scandalagiu); băteală, s. f. (urzeală; lopățică la războiul de țesut; titirez de moară); băteliște, s. f. (rar, teren plan; loc expus); batiște, s. f. (ogradă); bătuci, vb. (a tasa pămîntul; a face bătături); bătuceală, s. f. (acțiunea de a bătuci); bătucel, s. m. (muscă de cal); bătută, s. f. (joc popular tipic); bătălău, s. n. și m. (mai; servitoare a spălătoreselor; bărbat afemeiat, desfrînat), der. cu suf. -lău, ca fătălău „hermafrodit”, de la fată, sdrăngălău „amorez”, pulărău „bărbat desfrînat, cu înclinații de priapism”. Este utilă, prin urmare, explicația dată de Diez, Gramm., I, 128, bazată pe gr. βάταλος (cf. împotrivă, Cihac, II, 124). Sensul de „afemeiat” pare a proveni de la acela de „servitoare a spălătoreselor”, considerată aici ca simbol priapic; și poate și de la sensul 35 al vb. a bate, uz cu totul explicabil, în lumina sensului 20, și pe care Giuglea, Dacor., III, 618, îl consideră în mod inutil, încă pentru gr. βατεύω.

OVIPOZITOR s.n. (Zool.) Organ prin care insectele își depun ouăle; oviscapt. [< fr. ovipositor].

cuc (cuci), s. m. – 1. Pasăre care își depune ouăle în cuiburi străine și care este cunoscută prin sunetele caracteristice pe care le scoate. – 2. Beat, afumat. – 3. Joc de copii, de-a ascunsul. – Mr., megl., istr. cuc. Lat. cuccus sau cucus (Pușcariu 422; Candrea-Dens., 418; REW 2360; DAR), cuvînt onomatopeic, cf. it. cucolo, fr. coucou, sp. (gal.) cuco, germ. Kuckuck, ngr. ϰοῦϰϰος, alb. kuko, tc. kuku, bg. kuk (Conev 55). Pentru expresia singur cuc, cf. alb. vetem kuk. Din rom. provine rut. kukul (Candrea, Elemente, 405). Cînd o cînta cucul „niciodată” este echivalentă a expresiei bg. kukov denĭ, sb. kukov dan „ziua cucului”. – Der. cucu, interj. (imită sunetul cucului); cucui, vb. (a cînta cucul); cucă, s. f. (femela cucului).

ANAUTOGEN, -Ă adj. (despre țânțari) care nu poate depune ouăle decât după un prânz sangvin. (< fr. anautogène)

IHNEUMONIDE s. n. pl. familie de insecte himenoptere cu abdomenul lung și pedunculat, care își depun ouăle în larvele, pupele sau ouăle altor insecte, distrugându-le. (< fr. ichneumonidés)

OVIPOZITOR s. n. extremitate a oviductului prin care insectele își depun ouăle; oviscapt. (< fr. ovipositor)

pune (pun, pus), vb. – 1. A așeza, a amplasa. – 2. A dispune, a pregăti. – 3. A (se) situa, a (se) plasa. – 4. A numi, a instala, a preda. 5. A introduce, a fixa. – 6. A impune, a stabili. – 7. A comanda, a sili, a îndemna. – 8. A recurge la... – 9. A obliga, a forța. – 10. A expune, a risca. – 11. A (se) folosi, a (se) întrebuința. – 12. A îmbrăca, a purta. – 13. A presupune, a admite. – 14. A socoti, a calcula. – 15. (Refl.) A se așeza. – 16. (Refl.) A ieși afară, a avea scaun. – 17. (Refl.) A se băga, a intra în, a se întinde. – 18. (Refl.) A ase opune, a rezista. – 19. (Refl.) A se certa, a se bate. – 20. (Refl.) A intra în serviciu. – 21. (Refl.) A începe, a se așterne, a se produce o intemperie. – Mr., megl. pun, puș, istr. pur, pus. Lat. pōnĕre (Pușcariu 1401; Candrea-Dens., 1461; REW 6647), cf. it. porre (logud. ponnere), prov. ponre, fr. pondre „a depune ouă”, sp. poner, port. pôr. Persoana a doua a prezentului, pui < ponis, a influențat-o pe prima, eu pun, care se pronunță adesea eu pui; la fel să pun, să pui; gerunziul punînd și puind, cu suf. de agent punător și puitor. La fel se pot conjuga și derivatele lui (apune, depune, supune, răpune, despune, spune, prepune) ca și veni și ține. S-au adaptat la conjug. lui toate der. împrumutate din fr. poser; compune, vb.; impune; dispune; presupune; repune; contrapune etc. Der. puitor, s. m. (persoană care pune ceva; lucrător care alimentează presa de imprimat); puitoare, s. f. (lucrătoare care alimentează presa de imprimat); puitură, s. f. (semănat; cusătură de ie); pus, s. n. (acțiunea de a pune); pusătură, s. f. (înv., așezare, poziție; boală rezultată din vrăji; farmece); pusoare, s. f. (situație; poziție; viță-de-vie sădită recent; Trans., așteptare, pîndă, post de vînătoare). Cf. apune, depune, prepune, răpune, supune. Der. neol. compune, v. mai sus; contrapune, vb.; expune, vb.; interpune, vb.; justapune, vb.; opune, vb.; propune, vb.; suprapune, vb.

BOARȚĂ, boarțe, s. f. Pește de apă dulce mic, scurt și lat, care își depune ouăle între valvele unor moluște (Rhodeus sericeus).

fágure s.m. Strat de ceară, format din celule mici, verticale, hexagonale, produs în stup, din secreția glandelor cerifere ale albinelor lucrătoare, care servește ca adăpost pentru ouă, miere, polen. ◊ Fagure cu clocitură = fagure cu larve, înainte de căpăcit. Fagure cu plămadă (sau puios) = fagure cu ouă, cu larve și cu puiet de albine. Fagure mlecit = fagure cu larve putrezite. Fagure de puiet = fagure pregătit pentru depunerea ouălor. ◊ expr. A fi cu limba (fagure) de miere v. limbă. ◊ compar. Văd poeți ce-au scris o limbă ca un fagure de miere (EMIN.). • pl. -i. și fágur, (pop.) fagor s.m. /lat. *favŭlus.

CUC (lat. cuccus) s. m. 1. Pasăre migratoare de 32-37 cm, cu coada lungă și penaj cenușiu, cu pieptul albicios, striat transversal la mascul și ruginiu cu striuri întunecate la femelă; își depune ouăle în cuiburi străine unde sînt clocite de alte păsări; are un cîntec caracteristic (Cucculus canorus). ◊ Cuc alergător = pasăre din S.U.A. (California, Texas) și Mexic, de c. 60 cm, cu penaj cafeniu pătat cu nuanțe mai închise și deschise, picioare lungi, slab-zburătoare, ținută în stare semidomesticită, pentru vînarea șerpilor cu clopoței (Geoccoccyx californianus). Expl. Singur cuc = foarte singur. ♦ (Adverbial) Izolat, singur, străin. 2. Intră în compunerea unor nume de plante (ex. ciuboțica-cucului, laptele-cucului, limba-cucului).

SARCOFAGÍDE (sarco + gr. phagein „a mânca”) s. f. pl. Familie de diptere care cuprinde muște ale căror larve (numite popular „viermi”) se hrănesc cu carne, dezvoltându-se îndeosebi în cadavre în curs de descompunere (Sarcophagidae). Există peste 1.600 de specii; majoritatea depun ouă, dar musca de carne comună (Sarcophaga carnaria) poate depune direct larve. Au un ciclu de dezvoltare foarte precis, de aceea se pot servi în criminalistică la stabilirea datei decesului în cazul descoperirii unor cadavre abandonate.

GROPÁR (< groapă) s. m. 1. Persoană care sapă gropi pentru morminte. 2. Gen de insecte coleoptere, cu corpul lung de 1,2-3 cm și elitre scurte decât abdomenul, ce depun ouă le pe cadavre de animale, pe care adeseori le îngroapă pentru a le servi drept hrană larvelor după eclozare (Necrophorus); necrofor.

MÁTCĂ (< bg., srb.) s. f. 1. Unica femelă din familia de albine, cu organele sexuale complet dezvoltate. Are, în colonia de albine, rolul de a depune ouă (150.000-200.000 într-un sezon), din care ies albinele lucrătoare, cât și trântorii. Este recunoscută de albine după un miros specific. Sin. regină (4). 2. Albie minoră a unei ape curgătoare; p. ext. apa râului. 3. Obârșie, origine izvor; spec. locul de naștere, familia din care se trage cineva.

MONOTRÉME (< fr. {i}; {s} mono- + gr. trema „orificiu”) s. n. pl. Ordin de mamifere primitive care depun ouă și au cloacă (Monotremata); mameloanele lipsesc, glandele mamare deschizându-se la suprafața corpului prin orificii (laptele este lins de pui de pe blana abdominală și nu supt). Sunt dotate cu marsupiu (ex. echidna) sau își depun ouăle într-un cuib de pământ (ex. ornitorincul). Trăiesc în Australia și Noua Guinee.

cuc m. pasăre din ordinul cățărătoarelor cu pene închise, își depune ouăle în cuibul, altor păsări și petrece iarna în țările calde: a cânta cuiva cucul, a avea noroc (cântarea cucului e de bun augur Când vine înaintea sau la dreapta cuiva); cuc armenesc, Mold;, TR. pupăză (numită astfel din cauza murdăriei sale): iar vrei să te spurce cucul armenesc? Cr. ║ adv. 1. cu totul singur: șade cuc în căsă; cât cucul, niciodată; a se face cuc, a se îmbăta; de flori de cuc, în zadar: 2. în sbor: a prinde mingea în cuc. ║ de-a cucul, varietate a jocului dea-ascunsele, în care copiii imită cântarea cucului. [Lat. CUCCUS].

fagur(e) m. cuibul de ceară în care albinele depun ouăle și adună mierea. [Lat. FAVUS, de unde fag (pl. faguri): forma fagur e abstrasă din plural].

cuib n. 1. un fel de leagăn ce-și fac păsările spre a-și depune ouăle și a crește puii; 2. locuință obișnuită: acolo’i cuibul spaimei și adăpostul urei AL.; 3. rămășiță dela oțet. [Lat. *CUBIUM (cu sensul lui CUBILE)].

ȚIGĂRAR, țigărari, s. m. Insectă din ordinul coleopterelor, de culoare albastră- verzuie cu reflexe aurii, care își depune ouăle pe frunzele anumitor plante pe care le răsucește în formă de țigară de foi (Byctiscus betulae). – Țigară + suf. -ar.

STRECHE, streche, s. f. Nume dat mai multor specii de insecte foarte vătămătoare pentru animalele domestice: a) (și în compusul strechea-vitelor) insectă de mărimea unei albine, cu corpul păros, negru sclipitor, ale cărei larve trăiesc ca paraziți sub pielea vitelor cornute mari, hrănindu-se cu sângele lor (Hypoderma bovis); b) (și în compusul strechea-oilor) insectă mare de culoare brună-cenușie, păroasă, care își depune larvele în nările oilor, de unde ajung în sinusurile frunții, producând moartea animalelor (Oestrus ovis); c) (și în compusul strechea-cailor) insectă mare de culoare galbenă-brună, păroasă, care își depune ouăle pe corpul sau pe coama cailor, de unde larvele ajung în intestin (Gastrophilus equi); d) insectă cu abdomenul oval, cu picioarele păroase, care își depune ouăle pe părul căprioarelor și al cerbilor (Hypoderma diana și actaeon). ♦ Neliniște, spaimă provocată animalelor de insectele descrise mai sus. ◊ Expr. A da strechea în cineva ori a-l lovi (sau a-l apuca) pe cineva strechea = a) (despre animale) a fi atacat de streche; a da semne de neliniște; (în special) a fugi orbește, fără motiv aparent; b) (despre oameni) a se purta ciudat; (în special) a se agita fără motiv, a fi plin de neastâmpăr. ♦ Furie subită, acces de nebunie. – Din bg. străk.

CUC, cuci, s. m. 1. Pasăre migratoare cu pene cenușii, cu coada lungă cu pete albe, care își depune ouăle în cuiburi străine pentru a fi clocite de alte păsări și care este cunoscută prin sunetele caracteristice pe care le scoate (Cuculus canorus). ◊ Ceas cu cuc = ceasornic de perete care, la fiecare oră, sfert, jumătate sau trei sferturi de oră, marchează timpul prin sunete care întâi imită cântecul cucului (1); fig. lucru extravagant. ◊ Compus: (Ir.) cuc-armenesc = pupăză. ◊ Expr. Lapte de cuc = ceva imposibil. (A umbla) de flori de cuc = (a umbla) fără rost. ♦ (Adverbial) Izolat, singur, străin. ◊ Expr. Singur cuc = absolut singur. 2. Intră în compunerea unor nume de plante: ciuboțica-cucului, limba-cucului etc. 3. (La unele jocuri de copii) Lovitură cu mingea în înălțime. – Lat. cucus.

CUIB, cuiburi, s. n. 1. Construcție făcută de păsări, de unele mamifere etc. pentru a depune ouăle, a cloci și a scoate pui. 2. Fig. Locuință, sălaș; reședință. 3. Fig. (Peior.; urmat de determinări) Loc (ascuns) unde se plănuiește și de unde se propagă o acțiune potrivnică, dușmănoasă intereselor unei colectivități. ♦ Focar. 4. (În sintagma) Cuibul albinelor = fagurii ocupați cu puiet și cu hrană, în care trăiește și se dezvoltă familia de albine. 5. Groapă mică făcută în pământ, în care se seamănă legume sau cereale. ♦ Mușuroi de pământ făcut, prin prășit, în jurul firelor de porumb, de cartofi etc. ♦ Spațiu restrâns în care se dezvoltă o îngrămădire de plante de același fel. Cuib de lăcrimioare. 6. Mulțime de fermenți de același fel care provoacă înăcrirea vinului, a borșului, a laptelui etc. 7. Loc adăpostit care asigură unei arme automate condiții bune de tragere. ◊ Cuibul corbului = post de observație situat în vârful catargului la anumite nave (de pescuit, de război etc.), în care stă marinarul de veghe. – Lat. *cubium.

REGINĂ, regine, s. f. 1. Suverana unui regat. 2. Soție de rege. 3. Fig. Ceea ce deține o poziție privilegiată, importantă, dominantă într-un anumit domeniu. 4. Compus: regina-nopții = nume dat unor plante de grădină cu flori albe, roșietice sau violete care se deschid la căderea nopții și răspândesc un miros plăcut (Nicotiana). 5. (Entom.) Albină femelă fecundă, care depune ouă; matcă. 6. Piesa cea mai importantă la jocul de șah, după rege, care poate fi mutată în orice direcție, atât în linie dreaptă cât și în diagonală; damă. – Din lat. regina.

PONTĂ, ponte, s. f. Proces de depunere a icrelor de către pești și a ouălor de către păsări, insecte, reptile etc.; p. ext. icrele, ouăle depuse în urma acestui proces. – Din fr. ponte.

MATCĂ, mătci, s. f. I. 1. Albie (minoră) a unei ape curgătoare; pat¹, făgaș, vad, albie. ◊ Expr. A reveni la (sau a reintra în) matcă = a reveni la starea obișnuită a lucrurilor, a-și relua cursul normal. A readuce (pe cineva) la matcă = a readuce (pe cineva) pe calea cea bună. ♦ (Rar) Izvor al unei ape curgătoare. 2. Fig. Origine, obârșie, început, izvor; spec. loc de naștere; familie, neam din care se trage cineva. 3. Parte a năvodului în care se strâng peștii când năvodul este tras din apă; matiță. II. 1. Albină femelă mai mare decât albinele lucrătoare, care depune ouă; regină, mamă. ◊ Expr. Ca un roi fără de matcă = dezorientat, zăpăcit, bezmetic. 2. (Reg.) Stup de cel puțin un an, care a roit o dată sau de mai multe ori; roi². III. Parte din foile unui chitanțier, bonier, dosar etc. care rămâne după ce s-au rupt părțile (sau foile) detașabile; cotor. – Din bg., sb. matka.

MUSCĂ, muște, s. f. I. 1. Denumire dată mai multor genuri de insecte cu aparatul bucal adaptat pentru supt și înțepat^[1], dintre care cea mai cunoscută (Musca domestica) trăiește pe lângă casa omului; p. gener. (pop.) nume dat oricărei insecte mici, zburătoare, căreia nu i se cunoaște numele. ◊ Expr. Să se audă musca! = să fie tăcere deplină, să fie liniște perfectă. Rău de muscă = a) (despre cai) nărăvaș; b) (despre oameni) care nu-și poate înfrâna simțurile; senzual. A cădea (sau a se băga) ca musca-n lapte = a sosi undeva într-un moment rău ales sau a interveni într-o discuție în mod nepotrivit. A fi (sau a se ști, a se simți) cu musca pe căciulă = a fi (sau a se ști, a se simți) vinovat. A se aduna (sau a se strânge, a veni) ca muștele (la miere) = a se aduna undeva în număr mare. A muri ca muștele = a muri în număr foarte mare. A se speria de toate muștele = a se speria de orice fleac, de toate nimicurile. ◊ Compuse: musca-țețe = insectă din Africa Ecuatorială, care transmite boala somnului (Glossina palpalis); muscă-columbacă = insectă de circa 5 mm lungime, care inoculează la vite și la oameni o substanță foarte toxică (Simulium columbaczensis); muscă-verde = insectă de culoare verde, cu reflexe metalice, care depune ouăle pe cadavre, pe alimente (mai ales pe carne) etc. (Lucilia caesar); muscă-cenușie-de-carne = insectă de culoare cenușie, care depune larvele pe alimente, pe carne etc. (Sarcophaga carnaria); muscă-de-cal = insectă de culoare brună-roșcată, parazită pe suprafața corpului unor animale (Hippobosca equina); musca-cireșelor = insectă de culoare neagră care depune ouă în cireșe în perioada coacerii (Rhagoletis cerasi); muscă-de-varză = insectă ale cărei larve atacă varza și alte plante din familia cruciferelor (Chortophila brassicae); muscă-mare (sau -albastră, -de-carne) sau musca-hoiturilor = specie de muscă mare, cu abdomenul albastru lucios, care își depune ouăle pe cadavre, pe alimente etc. (Calliphora vomitoria); muscă-bețivă = insectă foarte mică, care trăiește în roiuri și își depune ouăle în must (Drosophila funebris sau fenestrarum). ♦ Muscă artificială = imitație de insecte sau de larve, montată pe cârligul de pescuit și folosită ca momeală pentru pești. 2. (Înv. și pop.) Albină. II. P. anal. 1. (La oameni) Smoc de păr lăsat să crească sub buza inferioară. ♦ Mustață foarte mică. 2. (Reg.) Cavitate înnegrită pe care o prezintă dinții calului, după care i se poate aprecia vârsta. 3. (Pop.) Vână neagră la rădăcina nasului (evidentă la unele persoane). 4. (La tir) Punct negru situat în mijlocul panoului de tragere; (la pl.) lovituri în centrul țintei. 5. (Reg.) Punct de broderie la cusăturile cu motive naționale. 6. (Sport) Categorie de greutate în care sunt încadrați sportivii între 49 și 51 kg la box, iar la lupte juniorii până la 48 kg și seniorii până la 52 kg. – Lat. musca. modificată

ORNITORINC, ornitorinci, s. m. Mamifer primitiv semiacvatic din Australia, cu gura în forma ciocului de rață și cu membrane înotătoare între degete, care depune ouă, dar alăptează puii ieșiți din ouă (Ornithorhynchus anatinus). – Din fr. ornithorynque.

FIREZAR, firezari, s. m. Insectă mică, cu cioc, care își depune ouăle în fructele necoapte (Rhynohites); prunar.

GRATIE, gratii, s. f. (Mai ales la pl.) Vergea de fier sau de lemn, de obicei încrucișată cu altele, care se pune mai ales în fața geamurilor unei ferestre sau în fața unei uși. Harun-al-Rașid trecuse repede la altă ferestruică cu gratii, de unde se vedea în sala tronului. CARAGIALE, P. 136. Casa cea de aramă... era acum toată numai un sloi de gheață, și nu se mai cunoștea pe dinafară nici ușă, nici ușori, nici gratii, nici obloane la ferești. CREANGĂ, P. 255. După gratii de fereastră o copilă el zări. EMINESCU, O. I 144. ◊ (La închisori) Peste un sfert de ceas, avea să fie după gratii tari și bine păzite de puștile gardienilor. POPA, V. 118. Gruie zace la-nchisoare De trei ani lipsiți de soare, Și prin gratii lung privește. ALECSANDRI, P. P. 145. ◊ Gratie de matcă = gratie de tablă, cu orificii, care desparte cuibul unui stup de magazia de recoltă, spre a împiedica regina să pătrundă și să depună ouăle acolo. ◊ Fig. Nu pot să uit... Patul acela fără saltele, Care-mi săpa gratii pe spate. JEBELEANU, C. 14. Și vinul gălbui așa sclipea de frumos din paharul străveziu, printre gratia fină de alabastru însuflețit a degetelor sale! HOGAȘ, M. N. 38.

DEPUNE¹, depun, vb. III. 1. Tranz. A lăsa un obiect din mînă, punîndu-l undeva (ca să rămînă acolo). E sîmbătă seara și funcționarii din birouri au depus condeiele cu un sfert de oră mai devreme. GALACTION, O. I 600. Hasan plecat depune pe cîmpul ud de sînge Copilul, rod în floare, ce tremură și plînge. ALECSANDRI, P. III 345. ◊ Fig. Dacă vreți, răspundeți-mi cînd pot veni să depun omagiile mele la picioarele d-voastră. CAMIL PETRESCU, U. N. 217. ◊ A depune bani (la o instituție bancară) = a da bani în păstrare (la o instituție bancară, de obicei contra unei dobînzi). A depune un act, o cerere, un raport etc. = a înainta, a preda forului competent un act, o cerere etc. Mi-a trimis tata... un raport ca să-l depun la minister. CAMIL PETRESCU, T. II 409. A depune armele = a se preda, a se declara învins; fig. a ceda în fața argumentelor adversarului, a se declara convins. O luasem numai cam repede și mă vedeam în curînd silit să depun armele. M. I. CARAGIALE, C. 8. Cu cincizeci mii oameni pașa vă lovește. Armele depuneți, primiți a vă da. Căci cu caii numai vă vor sfărîma. BOLINTINEANU, O. 69. A depune un mandat = a renunța la o însărcinare încredințată, neputînd-o duce la îndeplinire. A depune jurămîntul = a jura, a-și lua angajamentul solemn de a spune adevărul (în fața justiției); a-și lua în mod solemn angajamentul de a-și îndeplini datoria (de cetățean etc.). N-am putut să depun jurămîntul. CAMIL PETRESCU, T. III 171. A depune un examen = a se prezenta la un examen, a da un examen. Veneau acum să depună examenul la școala statului. GALACTION, O. I 57. (Despre animale care se înmulțesc prin ouă) A depune ouăle = a lepăda ouăle (la loc potrivit). A depune muncă, efort, osteneală etc. = a munci, a se strădui. Încearcă în toate felurile, depunînd adevărate sforțări, însă fără rezultat. SAHIA, N. 104. Cu drept cuvînt, te așteptai să fii răsplătit... pentru toate ostenelile ce ai depus în opera ta. ODOBESCU, S. III 10. 2. Refl. (Despre substanțe solide aflate în stare de suspensie sau dizolvate într-un lichid) A se așeza la fund, formînd un sediment. După încetarea inundațiilor nămolurile se depun, acoperind valea (lunca) cu aluviuni... și ridicînd malurile albiei. MINERALOGIA 58. O cantitate echivalentă de cupru se depune pe catod. FIZICA 133.- Forme gramaticale: perf. s. depusei, part. depus.

HIMENOPTER, himenoptere, s. n. Insectă cu metamorfoză completă, cu două perechi de aripi membranoase, a cărei femelă are la vîrful abdomenului un ac cu venin sau un organ asemănător cu un ac, care-i servește la depus ouăle; (la pl.) ordin cuprinzînd acest soi de insecte.

CUIB, cuiburi, s. n. 1. Culcuș de paie, fulgi și găteje, făcut de păsări, în copaci, în scorburi, sub streșinile caselor etc. pentru a se adăposti, a-și depune ouăle, a le cloci și a scoate pui. Dintr-un cuib cenușiu de rîndunele, sub streașină, spînzurau cîteva fire de paie legănate de vînt. C. PETRESCU, S. 13. Ca-ntr-un cuib v-adorm în suflet, cîntecele mele! GOGA, C. P. 13. Sub strașina veche și-naltă Sînt cuiburi – și-n ele S-ascund rîndunele... DEMETRESCU, O. 79. O pupăză care-și făcea cuib de mulți ani într-un tei foarte bătrîn și scorburos. CREANGĂ, A. 52. Somnoroase păsărele Pe la cuiburi se adună. EMINESCU, O. I 207. ♦ Cuibar. Bătrîna începu să se vaiete că i-a murit găina pe cuib. ISPIRESCU, L. 395. ♦ Fig. Culcuș. Tupilat în cuibul tău, legănat de mersul domol al căruței, îți umpleai urechile cu zvonurile nopții adînci. PAS, Z. I 45. 2. Fig. Locuință, sălaș. Cuibul tractoriștilor era scufundat în întregime în întuneric. De nicăieri nici o mișcare. MIHALE, O. 187. Ei hai, fiindcă tot am venit, să vedem cuibul poetului. REBREANU, R. I 184. Înlăuntru, în colibă, Chira ș-așteaptă,.. voinicul. Păreții cuibului sînt nălbiți și dați la mistrie. DELAVRANCEA, S. 165. ◊ Fig. Donici, cuib de-nțelepciune... EMINESCU, O. I 31. O! cuib al fericirilor! O! țară luminoasă! ALECSANDRI, O. 257. ◊ Reședință. Ștefan, Ștefan domn cel mare, în Suceava cuibu-și are. ALECSANDRI, P. P. 173. 3. Fig. (Cu sens peiorativ, urmat de determinări) Loc (ascuns) unde se ticluiește și de unde se propagă o acțiune dușmănoasă intereselor unei colectivități, unei națiuni, unui stat. V. speluncă. Aici a fost odată cuibul tîlharilor. DEȘLIU, G. 37. ♦ Focar. Ca să se sece influința boierilor și să stîrpească cuiburile feudalității [Alexandru Lăpușneanu] îi despoie de averi. NEGRUZZI, S. I 143. 4. Groapă în pămînt în care se seamănă legume sau cereale. A însămînța porumbul în cuiburi așezate în pătrat înseamnă a pune porumbul pe rînduri drepte în cuiburi care au între ele aceeași distanță. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2917. ◊ Mușuroi făcut, prin prășit, în jurul firelor de porumb sau de cartofi. [Cartofii] se prășesc, făcîndu-se și puțin cuib împrejurul tufelor. I. IONESCU, D. 300. ♦ Spațiu restrîns în care se găsește o îngrămădire de plante de același fel. Cuib de viorele. Cuib de ciuperci. 5. Cantitate de fermenți care produc acrirea vinului, a borșului, a laptelui. V. maia. 6. (Mil.; determinat prin «de mitralieră», «de armă automată» sau «de foc») Loc adăpostit care asigură tragerea unei arme automate în condiții bune. ♦ Determinat prin «de rezistență») Porțiune mică de teren amenajată pentru adăpostirea uneia sau mai multor arme automate.

CUIBAR, cuibare, s. n. 1. Loc pregătit în paie, în fîn sau în pămînt, unde păsările de curte (mai ales găinile) își depun ouăle; cuib. Caută în cuibare vreo două ouă. SADOVEANU, B. 21. (Cu pronunțarea regională cuibări.) Găina... se pune pe cuibări. CREANGĂ, P. 70. ♦ Ou care se lasă în cuib pentru ca păsările ouătoare să-și regăsească locul. A luat toate ouăle, cu cuibar cu tot. ♦ Cuib. Altădată, drumul acesta... al păsărilor, pribegind peste mări și pustietăți să-și găsească cuibarele din vara trecută, îi părea un episod oarecare, simplu și neînsemnat. C. PETRESCU, R. DR. 47. ◊ (Poetic) Vîlvoarea răsăritului creștea; din taina acelor adînci locuri necunoscute se pregătea să nască cuibarul de foc al soarelui, pe un cer: cu apa albastrului ștearsă pregătit parcă pentru arșița unei zile de cuptor. SADOVEANU, O. I 506. Izvoare... sar. în bulgări fluizi peste prundul din răstoace, în cuibar rotind de ape, peste care luna zace. EMINESCU, O. I 85. ♦ Fig. Culcuș. De ce rîzi, mă? l-a întrebat maică-sa, care își făcuse cuibar de paie lîngă el în căruță. SADOVEANU, M. C. 6. 2. Fig. Sălaș, locuință. Se bucură mai ales copiii, cărora începuse a li se urî în cuibarul lor. SLAVICI, N. I 333.

MUȘIȚĂ, mușițe, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Nume dat îngrămădirii de musculițe mai ales din jurul butoaielor cu vin, al vaselor cu oțet sau al fructelor în fermentație. Au refuzat să primească printre dînsele pe... țînțari și alte mici soiuri de muscuțe și de mușițe. ODOBESCU, S. III 486. ♦ Grămadă de insecte care se dezvoltă pe rădăcinile și frunzele plantelor. Mușița e de regulă multă, măruntă și șade potlog pe frunze. MARIAN, INS. 463. 2. (Cu sens colectiv) Grămadă de larve care se dezvoltă vara pe carnea descoperită, din ouăle depuse de musca-albastră (de carne).

ORNITORINC, ornitorinci, s. m. Animal mamifer din Australia, care are un bot în forma ciocului de rață, coadă turtită și membrană înotătoare între degete și care depune ouă, dar alăptează puii ieșiți din ouă (Ornithorhynchus paradoxus).

NUCAR, nucari, s. m. 1. (Ornit.) Alunar. 2. Gîndac mic cu trompă, care își depune ouăle în alune, larva lui consumînd sîmburele (Balaminus nucum).

REGINĂ, regine, s. f. 1. Femeie care deține prerogativele unui rege, fiind suverana unui regat; soție de rege. V. doamnă (2). Făcliile ridică – se mișc’în line pasuri, Ducînd la groapă trupul reginei dunărene. EMINESCU, O. I 92. Stanislav... și soția sa... se proclamară rege și regină Poloniei. NEGRUZZI, S. I 178. 2. Fig. Persoană sau lucru, (oraș, țară etc.) care deține o poziție privilegiată, socotită dominantă, importantă. Trecut-ai cînd ceru-i cîmpie senină, Cu rîuri de lapte și flori de lumină, Cînd norii cei negri par sombre palate, De luna regină pe rînd vizitate. EMINESCU, O. I 37. Nobilul castelan, subt ochii dalbei regine a cugetelor sale, se pornea călare pe falnicu-i armăsar. ODOBESCU, S. III 54. A mea privire... Cu jale se oprește pe un oraș tăcut, Veneția, regină ce-n mare se oglindă. ALECSANDRI, P. III 4. ◊ Compuse: regina-nopții = nume dat unor plante de grădină din familia solaneelor, cu flori albe, roșietice sau violete, care se deschid mai ales la căderea nopții și răspîndesc un miros puternic (Nicotiana); floarea-reginei v. floare. 3. (Entom.) Albină femelă fecundă care depune ouăle; matcă. 4. Piesă la jocul de șah care poate fi mutată în orice direcție, atît în linie dreaptă cît și în diagonală; damă (II 2).

PONTĂ s. f. Depunerea ouălor de către păsări în cuib.

ȚIGĂRAR, țigărari, s. m. Gîndac de culoare albastră cu reflexe aurii, care își depune ouăle în frunzele anumitor plante, după ce le răsucește în chipul unei țigări de foi (Rhynchiles betulae).

STRECHE s. f. Nume dat mai multor specii de insecte vătămătoare pentru animalele domestice: a) (și în forma strechea-vitelor) insectă de mărimea unei albine, cu corpul păros, negru-sclipitor, ale cărei larve trăiesc ca paraziți în corpul vitelor cornute mari (Hypoderma bovis); b) (și în forma strechea-oilor) insectă mică de culoare galbenă-cenușie, care își depune ouăle în nările oilor (Oestrus ovis); c) (și în forma strechea-cailor) insectă de culoare albă-cenușie, care își depune ouăle pe corpul sau pe coama cailor (Gastrophilus equi). Gloaba necheza și da cu picioarele de parcă o înțepa strechea sub coadă. STĂNOIU, C. I. 137. În ziua următoare își aduse și pe un frate mai mic să-i ajute la paza boilor. Spuse acasă că de acum începe strechea și singur nu mai răzbește. AGÎRBICEANU, S. P. 115. ◊ Fig. Nitam-nisam, s-a iscat o cotiugă... din stînga, țîșnind de pe o uliță îngustă, cu gloabele împunse de strechea zăpușelii și a vîntoaselor. C. PETRESCU, A. R. 18. ♦ Neliniște provocată animalelor de insectele descrise mai sus. ◊ Expr. A da strechea în cineva, a lovi (sau a apuca) pe cineva strechea sau a fugi ca apucat de streche = (despre animale) a fi atacat de streche, a da semne de neliniște, (în special) a fugi orbește, fără motiv aparent; fig. (despre oameni) a se purta ciudat, (în special) a se agita fără motiv, a fi plin de neastîmpăr. De cînd se întorsese la Arnoteni parcă dase în el strechea. Se ducea, venea, intra și ieșea pe toate ușile, s-ar fi zis că nu era unul singur. M. I. CARAGIALE, C. 147. Cum văd, toată lumea se-nsoară aici – i-a lovit strechea. La TDRG. Într-o zi iar apucă pe Sgîmboi strechea tocmai cînd prășea un pogon de pămînt. POPESCU, B. III 142. Bahmeții se răsfirau în dezghinuri, săreau în două picioare, nechezînd speriați... – Dar ce, măre, să mai fie și asta? strigau unii din drumeți, ne-ncercați la seama cailor. Or că strechea a dat într-înșii? ODOBESCU, S. I 162. Ce i-o apucat de aleargă ca niște nebuni?... Să giuri că o lovit strechea pe tot satu. ALECSANDRI, T. I 187. – Variantă: strechie, strechii (CREANGĂ, A. 73, ALECSANDRI, T. 939), s. f.

PSAMO- „nisip, nisipos”. ◊ gr. psammos „nisip” > fr. psammo-, germ. id., engl. id. > rom. psamo-. □ ~fil (v. -fil₁), adj., 1. (Despre plante) Care crește pe nisip. 2. (Despre pești) Care depune ouăle pe un substrat nisipos; ~filie (v. -filie₁), s. f., stare a plantelor psamofile; sin. amofilie; ~fite (v. -fit), s. f. pl., (plante) care cresc în locuri nisipoase; ~fitie (v. -fitie), s. f., formațiune vegetală avînd ca substrat determinant terenuri nisipoase; ~gen (v. -gen₁), adj., (despre roci) care produce nisip prin descompunere; ~grafie (v. -grafie), s. f., studiul fizico-chimic al nisipurilor; ~terapie (v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică a băilor sau a săculețelor de nisip încălzite la soare sau în mod artificial.

burghiaș [At: MAT. FOLK. 36 / V: burghieș / P: ~ghi-a ~ / Pl: (1-2) ~e, (3) ~i / E: burghiu + -aș] (Reg) 1-2 sn (Șhp) Burghiu (1) (mic). 3 sm (Reg) Insectă mică, maronie, cu peri cenușii, care-și depune ouăle în fructele necoapte Si: prunar, (reg) firezar (Rynchites cupreus).

cățăla [At: DICȚ / Pzi: ~lez / E: cățeli css] (Reg) vr 1 (D. cățele, vulpi, lupoaice) A se împerechea. 2 vt (D. cățele, vulpi, lupoaice) A fata. 3 vr (D. boli) A se agrava. 4 vt (C. indică animale) A ațâța. 5 vi (Pan; d. ceapă) A încolți. 6 vr (D. iarbă) A se înțeleni. 7 vr (D. bube, răni) A se întinde. 8 vt (D. matca albinelor) A depune ouă.

cățălat², ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~ați, ~e / E: cățăla] (Reg) 1 (D. cățele, vulpi, lupoaice) Care s-a împerecheat. 2 (D. cățele, vulpi, lupoaice) Care a fatat. 3 (D. boli) Care s-a agravat. 4 (D. animale) Ațâțat². 5 (D. ceapă) Încolțită². 6 (D. iarbă) Înțelenită. 7 (D. bube, răni) Întins². 8 (D. matca albinelor) Care a depus ouă.

cățeli [At: LB / V: cațali, cățăli / Pzi: ~lesc / E: cățel] 1 vt (D. femele de câine, vulpe, lup) A făta. 2 vr (Pop; d. animale) A se împerechea. 3-4 vr (D. boli) A se agrava (sau a reizbucni) Si: a se cățela (3-4), a se cățelări (3-4), a se încățela (3-4), a se încățeli (3-4). 5 vt (Buc) A ațâța 6 vt (D. ceapă) A încolți. 7 vr (D. ierburi) A se înțeleni. 8 vr (D. ierburi) A se îndesi. 9 vt (D. albine) A depune ouăle Si: a cățela, a cățelări (9), a încățela (9), a încățeli (9). 10 vr (D. bube, răni) A se întinde. 11 vr A se mări.

cuc¹ sm [At: (a. 1640) GCR I 91 / Pl: cuci / E: ml cu(c)us] 1 (Om) Pasăre călătoare cu pene cenușii, cu coada lungă cu pete albe, care își depune ouăle în cuibul altor păsări (Cuculus canorus). 2 (Pop; gmț; îe) Bată-l ~u! Bată-l norocul. 3 (Pop; în blesteme; îe) N-ai mai auzi ~u! De-ai muri până-n primăvară. 4 (Pop; îe) A fi îmbrăcată ca ~u-n pene A fi frumos îmbrăcată. 5 (Pop; îe) A auzi-n gură ca ~u A fi surd. 6 (Reg; îe) A sta ca ~ul pe cracă A fi gata de plecare. 7 (Reg; fig; îae) A fi gata să moară. 8 (Pop; îe) A fi sărac ca ~u A fi foarte sărac. 9 (Îs) Lapte de ~ Ceva imposibil. 10 (Pop; îe) A-i cânta ~ul (în față sau în dreapta) A avea noroc. 11 (Pop; îe) A-i cânta ~ul în pungă A fi sărac. 12 (Pop; îe) A-i cânta ~ul în casă A rămâne singur. 13 (Pop; îe) A avea casa ~ului A nu avea nici un adăpost. 14 (Reg; îe) A avea mila ~ului A fi fără părinți. 15 (Îe) A fi al ~ului A fi al dracului. 16-17 (Pop; îe) (A avea) cap de ~ (A fi) prost. 18 (Îcs) De-a ~ul Joc de copii asemănător cu „de-a ascunselea”. 19 (Îla) A fi (sau a rămâne) (singur) ~ A fi (sau a rămâne) foarte singur. 20 (Fig) Fără rude. 21 (Îlav) Cât (sau până-i) ~ul Niciodată. 22 (Îe) A if sau a (se) face ~ de beat A fi beat peste măsură. 23 (Pop; îe) (A umbla) de flori de ~ A umbla fără rost. 24 (Îs) Ceasornic cu ~ Ceasornic de perete care indică fiecare oră sau jumătate de oră prin apariția unei figurine ca un cuc (1) și sunete asemănătoare celor ale cucului. 25 (Mol; Buc; irn; îc) ~-armenesc Pupăză (Upupa epops). 26 (Reg; îc) ~-de-iarnă Cioară (Corvus). 27 (Bot; reg) Stupitul (mărgică sau glasul) ~ului Plantă cu flori de culoare roșcată sau liliachie, care crește în locuri umede (Cardamine pratensis). 28 (Bot; reg) Lalea (Tulipa gesperiana). 29 (Bot; reg) Burete șerpesc (Lepiata procera). 30 (Bot; reg) Bureți pestriți (Anumita muscaria). 31 (Reg) Dans popular obișnuit la nunți. 32 (Fam; în limbajul soldaților) Emblemă de pe bonetă.

cuib sn [At: PSALT., 173 15 / V: ~iub / Pl: ~uri / E: ml *cubium] 1 Culcuș făcut de păsări, de unele mamifere etc. pentru a se adăposti, pentru a depune ouăle, a cloci și a scoate pui. 2 (Pfm; îe) A-și face ~ A se stabili. 3 (Pfm; îe) A-și face ~ în ~ul altuia A trăi cu soția altuia. 4 (Pfm; Olt; îs) ~ul dracului Adulter. 5 (Pex) Toate păsările dintr-un cuib (1). 6 Cuibar (Fig). 7-8 (Pex) (Animalul cu) puii dintr-o vizuină. 9 (Fig) Locuință. 10 (Fig) Loc în care te așezi confortabil (pentru odihnă). 11 (Fig) Loc de origine. 12 (Fig) Reședința obișnuită. 13 (Fig; prt) Loc de unde se răspândesc anumite inițiative sau acțiuni. 14 (Fig) Ascunziș pentru dușmani, tâlhari, conspiratori sau cei organizați în mod clandestin. 15 (Fig) Spațiu închis de jur-împrejur. 16 (Fig) Despărțitură făcută pe puntea unei corăbii. 17 (Fig) Spațiu restrâns în care ceva prețios se găsește în cantitate mare. 18 (Îs) ~ de viorele Teren acoperit cu multe viorele. 19 Spațiu mic în care se dezvoltă o îngrămădire de plante de același fel. 20 Gropiță făcută în pământ, în care se seamănă legume sau cereale Si: cuibar (9). 21 Grămăjoară de pământ, în formă de mușuroi, adunat la prășit în jurul lăstarilor de porumb sau de cartofi. 22 (Reg) Scobitură făcută într-o bucată de lemn sau de piatră în care se îmbină altă bucată. 23 (Reg) Gaură făcută la capetele unui stâlp de lemn sau al unei coloane de piatră, cu scopul de a se fixa bine în talpa și în grinda unui edificiu. 24 (Mol; Buc) Cantitate de lapte acru care se pune în cel dulce ca să se prindă. 25 (Pop) Fermenți care înăcresc vinul, borșul, laptele etc. 26 (Mol) Esență de culoare. 27 (Bot; Mol; îc) ~ul-pământului, ~ul-rândunelii, ~ul-păsării, ~ul rândunicii Trânji (Neottia nidus civis). 28 (Bot; reg; îc) ~ul-necuratului Șopârliță (Veronica chamaedris). 29 (Pop; îs) ~ul-izvorului Adâncitură dintr-o fântână, din care izvorăște apa. 30 (Îs) ~ul albinelor Fagurii cu puiet și cu hrană în care trăiește și se dezvoltă familia de albine. 31 (Fig) Loc adăpostit unde se plasează o armă automată grea. 32 (Îs) ~ul corbului Post de observație de pe catargul unor nave, în care stă marinarul de veghe. 33 (Fig) Focar.

inelar, ~ă [At: CULIANU, C. 311 / Pl: ~i, ~e / E: inel + -ar] 1 a În formă de inel (1) Cf inelat. 2 sn^[1] Deget aflat între cel mijlociu și cel mic, pe care se poartă, de obicei, inelul. 3 sm^[2] (Ent) Fluture dăunător, galben-cafeniu, care depune ouă în formă de inel (1) pe ramurile pomilor fructiferi și ale stejarilor și a cărui larvă provoacă mari pagube (Gastropacha menstria). 4-5 sm (Fabricant sau) vânzător de inele. corectat(ă) modificată

INELAR¹, inelari, s. m, Fluture care își depune ouăle în formă de inel pe ramurile tinere ale pomilor fructiferi și a cărui larvă cauzează mari pagube (Gastropacha neustria).

matcă sf [At: PSALT. 194 / V: (reg) mactă, mapcă, mască / G-D: mătcii, (înv) matchii, matcii / Pl: mătci, (înv) ~ce, (reg) mătcuri, (nob), măci / E: bg матка, srb matka] 1 (Șîs ~ de albine, ~ de stup) Albină femelă, mai mare decât albinele lucrătoare, care depune ouă Si: mamă (18), regină. 2 (Îe) Ca un roi fără (de) ~ Dezorientat. 3 (Reg) Stup bătrân de cel puțin un an, care a roit o dată sau de mai multe ori Si: (reg) pârvac, roi. 4 (Csc) Nucleu de reproducere într-o crescătorie de animale sau de păsări. 5 Albie minoră a unei ape curgătoare Si: făgaș, pat. 6 (Îe) A reveni la (sau a reintra în) ~ A reveni la starea obișnuită. 7 (Îae) A-și relua cursul normal. 8 (Îe) A readuce la ~ A readuce pe calea cea bună. 9 (Reg) Parte mai joasă a unei văi Si: matiță (3), vâlcea. 10 (Înv; îs) ~ca focului sau ~ca de foc Iad. 11 (Mtp; înv; îas) Fluviu de foc în Infern. 12 (Atm; îrg) Organ sexual feminin. 13 (Reg; șîs ~ca copilului) Placentă. 14 (Fig) Obârșie. 15 (Spc) Loc de naștere. 16 (Spc) Familie, neam din care se trage cineva. 17 (Pes) Matiță (1). 18 (înv) Original al unui act. 19 Parte din foile unui chitanțier, bonier, dosar etc., care rămâne după ce s-au rupt părțile sau foile detașabile Si: cotor, (frm) sușă. 20 Una din cele două părți ale unui timbru fiscal. 21 Carte funciară Si: matricolă (3) 22 (Înv) Piuliță. 23 (Teh; îs) Soluție ~ Soluție mamă (31). 24 (Dlg) Parte a colțarului cu limbă, în care se mișcă limba Si: toc. 25 (Ent; reg) Viermănar (Sarcophaga carnaria).

nomad, ~ă a [At: HELIADE, O. II, 82 / Pl: ~azi, ~e / E: fr nomade, it nomade] 1-2 smf, a (Persoană, grup social) care nu se stabilește definitiv pe un anumit teritoriu, mutându-se de pe un loc pe altul Si: (înv) nomadic (1). 3 a Care se desfășoară în peregrinări Si: (înv) nomadic (2). 4 a Care nu are caracter stabil Si: (înv) nomadic (3). 5 a (Șîs albină ~ă) Specie de albină solitară, asemănătoare cu o viespe, mai subțire decât celelalte, care își duce viața hoinărind printre flori și care nu-și face niciodată cuib, ci depune oul în cuibul făcut de o altă albină.

nucar sm [At: ISPIRESCU, ap. TDRG / Pl: ~i / E: nucă + -ar] 1 (Reg) Jucător priceput la jocul în nuci. 2 Amator de jocul în nuci. 3 (Orn; reg) Alunar (Nucifraga caryocatactes). 4 Gândac mic care își depune ouăle în alune (Balaminus nucum).

muscă sf [At: PSALT. SCH. 251/11 / Pl: muște, (rar) muști / E: ml musca] 1 (Șîc ~-năzdrăvană, ~-de-casă) Specie de insectă din familia dipterelor, de culoare cenușie-închisă, cu o singură pereche de aripi, subțiri, și cu aparat bucal pentra supt Si: (reg) bâză, gâză, mușiță (3) (Musca domestica). 2 (Îe) Pentru o ~ își dă palme Se zice despre omul iute, mânios și îndărătnic. 3 (Îe) De n-ar fi ~ pe resteu, ar rămâne pământul nearat Se spune, ironic, despre cei care își dau importanță, dar nu lucrează conștiincios. 4 (Îe) Vulturul după muște nu aleargă Se spune despre oamenii de caracter care disprețuiesc faptele josnice. 5 (Îcs) (De-a) ~ca-n groapă Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 6 (Îe) A se aduna sau a se strânge ori a veni ca muștele la miere A se aduna în număr mare și cu mare plăcere, acolo unde se pot obține anumite avantaje. 7 (Îe) A se lua după ~ A ține cont de sfaturile unor povățuitori răi. 8 (Îlv) A-i veni (cuiva) ~ca la nas A se supăra. 9 (Îlv) A-i lua (cuiva) ~ca de la nas A domoli avântul sau pornirile cuiva. 10 (Îe) A spune sau a scrie ~ pe perete A spune lucruri fantastice, de necrezut. 11 (Îlav) De când se scria ~ca pe perete De demult. 12 (Îal) Niciodată. 13 (Îe) A cădea sau a se băga ca ~ca-n lapte A interveni în discuție într-un mod nepotrivit. 14 (Îae) A veni undeva nepoftit. 15 (Îe) A se vârî ca ~ca în băligar A se vârî pretutindeni, cu insistență, nepoftit. 16 (Îe) A fi sau a se simți ori a se ști cu ~ca pe căciulă A se simți vinovat. 17 (Îe) A se bate de ~ A sta degeaba. 18 (Îe) Are iapa ~ Se spune despre oamenii nervoși, neastâmpărați sau nerăbdători. 19 (Îe) A se bate ca de ~ A nu-și găsi locul. 20 (Îe) A avea gustul muștelor A avea obiceiuri rele. 21 (Îlv) A face ~ cât cămila A exagera. 22-23 (Îls, îla) Rea (sau, rar, rău) de ~ (Persoană) imorală, care are mereu relații sexuale nepermise. 24 (Îe) A-i pieri (cuiva) ~ca A se potoli. 25 (îe) A muri ca muștele A muri în număr foarte mare. 26 (Îe) Să se audă ~ca! Se spune pentru a impune o tăcere totală. 27 (Ent; îc) ~-neagră (sau ~-cenușie, ~-mănânțică) Specie de muscă (1) foarte mică (Musca corvina). 28 (Ent; îs) ~-de- gunoi (sau ~-de-baligă, ~-verde) sau ~ca-țiganului Specie de muscă (1) mare, de culoare de obicei verde (Musca Caesar). 29 (Îc) ~-mare (sau ~-albastră, ~-de-carne, ~-năzdrăvană) sau ~ca-hoiturilor (sau -hanțului) Insectă mai mare decât musca (1), având culoarea albăstrie Si: (reg) boanză, boarnă (Calliphora vomitoria). 30 (Îc) ~-de-cireșe Insectă de culoare neagră, cu pete galbene pe piept și cu brâulețe castanii pe pântece, care își depune ouăle în cireșe Si: musculița- cireșelor (Rhagoletis cerasi). 31 (Îc) ~ca-calului sau ~ca-cailor (sau ~-câinelui), ~-de-cal (sau ~-căiască, ~câinească), ~ca-vitelor, ~-rea, ~-veninoasă, -~verde Insectă păroasă, cu trupul lunguieț, cu pieptul gălbui și cu două pete castanii pe aripi, care își depune de obicei ouăle pe genunchii și pe șoldurile cailor Si: (reg) muscoi (4), gâza-calului, strechea-cailor, trântor-de-cai (Gastrophilus equi). 32 (Îae) ~ca-calului, sau ~ca-cailor (sau ~ca-câinelui), ~-de-cal (sau ~-căiască, ~-câinească) Insectă mică, lată, de culoare galbenă-ruginie, care se așază de obicei sub coada cailor, pe vitele cornute și pe câini Si: (reg) bătucel, cerceliță-de-cal, chicheriță-de-cal, goangă-de-câini, goangă-câinească (Hippobosca equina). 33 (Îc) ~-bețivă (sau ~-de struguri, ~-de-poamă, ~-de-vin, ~-de-a-mănuntă) Insectă foarte mică, care trăiește în roiuri și își depune ouăle în must (1) Si: (reg) muștiță (1), bețivă, musculiță (2) (Drososophila funebris). 34 (Ent; îc) ~-de-viermi (sau ~-albastră, ~-verde, ~-vânătă, ~-veninoasă, ~-de-hoit, ~-cu-streaped, ~-răsunătoare) sau ~ca-câinelui Viermănar (Sarcophaga carnaris). 35 (Îc) ~-ca-morților Insectă ceva mai mare decât musca (1), de culoare albăstruie (Sarcophaga mortuarum). 36 (Îc) ~-columbacă (sau ~-rea, ~-veninoasă, ~-năprasnică, ~-otrăvitoare, ~-de-șarpe, ~-de-cea-mică, ~-d-a-mică, ~-mușcătoare sau ~-colombacă) Insectă de culoare albicioasă, care trăiește în roiuri, atacând vitele și inoculându-le un lichid toxic care le poate provoca moartea Si: (reg) goangă-de-marhă (Simulium colombaczeusis). 37 (Ent; reg; îc) ~-de-bâzdărat , ~-de-bâzdărit (sau ~-de-bâzai, ~-de-bâzâit, ~-de-marhă) sau ~-ca-boului Streche (Hypoderma bovis). 38 (Înv; îc) ~-oarbă (sau ~-tăună) Tăun (Tabanus bovinus). 39 (Reg; îc) ~-dălăciță Muscă otrăvitoare care poate provoca moartea vitelor. 40 (Înv; îc) ~ca-fructului-alb Muscă bâzâitoare care face mușiță pe brânzeturi (Cutris). 41 (Îs) ~ artificială Imitație de muscă (1), folosită de pescari în locul celei naturale. 42 (Îs) Muște zburătoare (sau volante) Mici pete sau puncte care ni se pare că se mișcă în câmpul vizual, indicând congestia retinei, o anemie etc. 43 (Îs) Categoria ~ Categorie în care intră boxerii cu cea mai mică greutate (între 48 și 51 de kilograme). 44 Boxer care face parte din categoria muscă (43). 45 (Îvp; reg șîc ~ca-grădinii) Albină (Apis mellifica). 46 (Reg; îc) ~-mare Matcă (1) a albinelor. 47 (Pgn) Insectă. 48 (Îc) ~ca-țețe Insectă din Africa ecuatorială, care prin înțepare transmite omului agentul bolii somnului (Glossina palpalis). 49 (Ent; reg; îc) ~-de-pădure Ploșniță-de-câmp. 50 (Reg; îc) ~-de-brad Car-de-pădure {Bostrychus typograpyhus). 51 (Ent; înv; îc) ~-țânțară Țânțar (Culex). 52 (Reg) Fugău (Hydrometra stagnorum). 53 (Pan) Smoc de păr lăsat să crescă sub buza inferioară Si: (rar) buche. 54 (Pan) Mustață mică. 55 (Pop) Vână neagră la rădăcina nasului, sub frunte (evidentă la unele persoane). 56 (Reg) Mursă² (1). 57 (La tir) Punct negru situat în centrul panoului de tragere. 58 (La tir; lpl) Lovituri în centrul țintei. 59 (Reg) Broderie cu floricele sau cu motive naționale cusută cu arnici sau cu ață neagră. 60 (Pop; îe) Nu știe să facă o ~ sau nu știe să facă două muște-ncârligate Se spune despre fata sau femeia care nu știe să coase râuri pe cămăși. 61 (Reg) Altoi. 62 (Reg) Cătare la armele de foc. 63 (Reg; îc) ~-căiască Boală a calului nedefinită mai îndeaproape Si: (reg) șoarec. 64 (Reg; îc) ~-verde Insectă de culoare verde, cu reflexe metalice, care depune ouăle pe cadavre, pe alimente (mai ales pe carne) etc. (Lucilla caesar). 65 (Îe) A se speria de toate muștele A se speria de orice fleac, de toate nimicurile. 66 (Îc) ~-de-varză Insectă ale cărei larve atacă varza și alte plante din familia cruciferelor (Chrotophila brassicae).

mușiță sf [At: PSALT. 221 / V: (reg) moș~, ~șăță / A și: (reg) mușiță / Pl: (rar) ~țe și ~ți / E: bg мушица, srb mužica] (Csc) 1 (Ent; înv) Țânțar (Culex). 2 (Ent; înv) Mușină (2). 3 (Îrg) Muscă (1) (Musca domestica). 4 (Reg) Muscă (28) (Musca Caesar). 5 (Ent; reg) Strechea oilor (Oestris ovis). 6 (Ent) Molie (1). 7 (Reg; csc) Roiuri de musculițe îngrămădite în jurul băuturilor alcoolice sau în jurul altor lichide care fermentează Si: (reg) mușiniță (1), mușițar, mușliță (1). 8 Grămăjoară de ouă depuse, vara, de unele muște (1), pe carnea descoperită sau pe cadavre Si: (îrg) mușină (3), mușiniță (2). 9 (Pex) Larve care se dezvoltă din ouăle depuse, vara, de către unele muște Si: (îrg) mușină (4), mușiniță (3). 10 (Reg) Insecte parazite care trăiesc pe frunzele pomilor sau ale altor plante. 11 (Reg) Albine de la urdiniș, care, nemaiavând loc în stup, stau afară când e gata să roiască stupul. 12-13 (Pete de) mucegai (1). 14 (Spc) Mucegai de vin. 15 (Reg; îe) A dormi să facă ~ți Ia gură A dormi adânc și timp îndelungat.

ouat sn [At: AETHIOPICA, 61^v/9 / P: o-uat / Pl: ~e / E: oua] 1 Eliminare a ouălor (2). 2 (Îs) Leapșa pe ~e Joc de copii în care cei urmăriți la alergat au voie să se odihnească stând pe vine, timp în care nu pot fl prinși de urmăritor. 3 Perioadă de timp în care păsările, reptilele sau insectele depun ouă (2-3, 29-30).

ovipozitor sn [At: ZOOLOGIA, 74 / Pl: ~oare / E: fr ovipositeur] Extremitate a oviductului unor specii de insecte, care servește la depunerea ouălor.

regină sf [At: LEX. MARS. 241 / Pl: ~ne, (pop) ~ni / E: lat regina] 1 Soție de rege¹ (1) Si: (nob) regesă (1). 2 Femeie care deține prerogativele unui rege¹ (1) Si: (nob) regesă (2). 3 (Îs) ~na balului Persoană de sex feminin, care la un bal, în urma unui concurs, întrunește cele mai multe adeziuni. 4 Albină femelă, mai mare decât albinele lucrătoare, care depune ouăle Si: matcă, (reg) crăiasă (7), crăiță (9), împărăteasă, mamă, muscă mare. 5 Furnică sau termită femelă care depune ouă Si: matcă. 6 Piesă principală la jocul de șah care poate fi mutată în orice direcție, atât în linie dreaptă, cât și în diagonală Si: damă (10). 7 (Rar; la jocul de cărți) Damă (9). 8 (Șîc ~na-peștelui sau ~na-peștilor) Pește de apă dulce, cu corpul oval, cu solzi mari, verzui pe spate și cu pete mici galbene-aurii Si: (reg) caras-galben, împăratul-peștilor, mâna-diavolului, ochean, regele-peștelui, reginică, sineș, soare, sorel, sorete, sticlete, trei-colori (Euromotis gibbosus). 9 (Îae) Pește cu corpul lipsit de solzi, bătând în roz și cu carnea transparentă, întâlnit foarte rar. 10 (Îc) ~na-nopții Plantă de grădină din familia solanaceelor, cu flori albe, roșietice sau violete, care se deschid la căderea nopții și răspândesc un miros plăcut Si: (reg) floarea-nopții, tutun, tutunaș (Nicotiana). 11 (Ast; reg; îc) ~na-stelelor Steaua Vega, din constelația Lirei Si: luceafărul cel mare de la miezul nopții, luceafărul cel frumos. 12 (Orn; reg; îc) ~na-păsărilor Pitulice (Troglodytes troglodyptes).

păduche sm [At: HERODOT (1645), 105 / Pl: ~chi / E: ml peduculus] 1 (La om; șîc) ~-de-cap Insectă de circa 2 mm lungime, cu corpul oval-alungit, de culoare cenușie, cu marginile mai întunecate și cu numeroși peri, care trăiește pe pielea și în părul omului, depunând ouă, numite lindini, care se lipesc de firele de păr, și care transmite tifosul exantematic și febra recurentă Si: (reg) mișcoace, mișcoi, nicoreț¹, păducheare (1) (Pediculus capitis). 2 (Șîc) ~-de-cămașă, ~-de-corp, ~-de-haine, ~-de-rufe, ~-de-straie Insectă lungă de circa 3 mm, cu corpul oval-alungit, de culoare albă-cenușie, cu un punct negru pe spate și cu peri puțini, care trăiește și își depune ouăle în încrețiturile hainelor omului și care transmite tifosul exantematic și febra recurentă Si: (reg) păducheare (2) (Pediculus vestimenti sau corporis). 3 (La om; șîc) ~-lat Insectă lungă de circa 1,5 mm, cu corpul lat, de culoare albicioasă sau galbenă, care stă nemișcată înfigându-și adânc capul în pielea de la rădăcina părului din regiunea pubiană, uneori și în regiunea axilară Si: (reg) păducheare (3) (Phthirius pubis sau inguinalis). 4 (La om; șîc) ~-de-piele Insectă mică ce se înmulțește foarte repede, răspândindu-se mult pe întreg corpul Si: (reg) păducheare (4) (Pediculus tabescentium). 5 (Îe) Nu mi-i ciudă că trece ~ pe iarbă, dar mi-i ciudă că face cărare Se spune despre un lucru care e supărător nu atât pentru ceea ce reprezintă el, cât mai ales pentru marea lui frecvență. 6 (Îe) Caută ~i în capul altuia Se preocupă de defectele altuia, fară să-și vadă propriile lipsuri. 7 (Îe) Are ~i în loc de bani Este complet lipsit de mijloace de trai. 8 (Îs) Az, buche și-un ~ Se spune despre cineva care nu știe carte. 9 (Îe) A ieși ca ~le (în frunte sau înainte) A căuta să se pună în evidență. 10 (Îae) A apărea la timpul și la momentul nepotrivit, a stingheri. 11 (Îls) ~ leșinat Om lacom, apucător. 12 (Îal) Om foarte slab și lihnit de foame. 13 Om care parazitează pe alții. 14 (Șîc) ~-de-vită Mică insectă parazită care trăiește mai ales pe vitele rău întreținute Si: (reg) hâră (Pediculus vituli). 15 (Șîc) ~-de-bou Insectă parazită care trăiește pe vitele cornute (Haematopinus eurysternus). 16 (Șîc) ~-de-porc Insectă parazită care trăiește pe porci (Haematopinus suis). 17 (Șîc) ~-de-câine, ~-câinesc Insectă parazită care se prinde de firele de păr din blana câinelui (Haematopinus piliferus). 18 (Șîc) ~-de-găină Parazit din familia arahnidelor, de dimensiuni foarte mici, care trăiește pe găini (Dermanysus avium). 19 (Șîc) ~le-crapului Crustaceu mărunt care trăiește ca parazit pe crap, prinzându-se de solzii acestuia cu ajutoml a două ventuze (Argulus foliaceus). 20 (Șîc) ~le-albineIor Insectă foarte mică, de culoare roșie-întunecată, acoperită de perișori negri, care se lipește de perii albinelor, mai ales ai trântorilor și ai mătcii (Braula coeca). 21 (Zlg; pop) Căpușă la oi (Ixodes ricinus). 22 Insecte parazite pe frunzele pomilor sau ale altor plante, și care se hrănesc cu sucul acestora Vz mușiță. 23 (Îc) ~-țestos Insectă parazită, de formă variată, caracterizată prin însușirea de a secreta o ceară care formează un scut protector solzos unde sunt adăpostite ouăle și, mai târziu, adulții, și care aduce prejudicii arborilor fructiferi, viței-de-vie, plantelor ornamentale de tipul leandrului etc. (Chermes). 24 (Îc) ~le-ulmului Insectă parazită care atacă puieții de ulmi (Chermes ulmi). 25 (Îc) ~-roșu Insectă parazită care atacă mai ales merii, înmulțindu-se repede și pricinuind uscarea pomului (Schizoneura lanigera). 26 (Îs) ~-de- (sau -din) San- (ori St)-José Insectă parazită originară probabil din China, descoperită în California și răspândită pe întreg pământul, de dimensiuni foarte mici, aproape invizibilă, acoperită cu un fel de solzișor protector, și care atacă pomii fructiferi (Aspidiotus perniciosus). 27 (Îc) ~-de-câmp Ploșniță de câmp (Palomena prasina). 28 (Ent; pop; îc) ~-de-lemn sau (Trs) ~-de-perete Ploșniță (Cimexlectularius). 29 (Ent; Trs; îc) ~-de-cal Coropișniță (Gryllotalpa vulgaris). 30 (Bot; pop; îc) ~-le-calului (sau calicului, elefantului) Colțul-babei (Tribulus terrestris). 31 (Bot; pop; îc) ~i-de-țigan Dentiță (Bidens tripartitus). 32 (Bot; reg; îc) ~ii-popii Spânz (Helleborus purpurescens).

plămădeală sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (reg) plom~, plum~ / Pl: ~eli / E: plămădi + -eală] 1-2 Plămadă (1-2). 3 Drojdie. 4 Maia¹. 5 Masă² pregătită în vederea fermentării. 6 Porțiune dintr-o masă² fermentată. 7 (Spc) Cantitate mică de lapte care conține fermenți și care se amestecă în lapte fiert, pentru a obține iaurt, lapte covăsit etc. 8 Macerare. 9 (Ccr) Masă macerată. 10 (Reg) Materie apătoasă care umple celulele fagurilor de albine, după trei zile de la depunerea ouălor în ele. 11 Alcătuire, structură cu aspect de amestec. 12 (Trs) Epitet dat unei persoane slabe. 13 (Pop) Boală de copii despre care se crede că este adusă de strigoi.

plod [At: COD. VOR. 126/30 / V: (înv) ploadă sf / Pl: (1-11,14-20) ~uri, (12-13) plozi / E: slv плодъ] 1 sn (Înv) Sămânță. 2 sn (Pop) Ou. 3 sn (Pop) Germene. 4 sn (Pop) Embrion. 5 sn (Pop) Larvă. 6 sn (Reg) Drojdie folosită ca ferment. 7 sn (Înv) Capacitate de procreare Si: fecunditate. 8 sn (Îvp; îla) Fără ~ Sterp. 9 sn (Înv) Rod. 10 a (Înv; îc) ~-purtător Fructifer. 11 sn (Rar) Puiet. 12 sm (Îvp) Prunc. 13 sm (Prt) Copil. 14 sn (Reg) Organe genitale feminine. 15 sn (Reg) Organe genitale la unele animale. 16 sn (Reg) Placentă (2). 17 sn Organ intern la păsări, în care stă oul de la formarea până la expulzarea lui. 18 sn Materie apătoasă care umple celulele fagurelui la câteva zile după depunerea ouălor în ele. 19 s (Reg; îe) Ține-ți ~u! Taci din gură! 20 sn (Reg) Strat de mucegai care se formează deasupra vinului Si: floare.

pontă¹ sf [At: DER / Pl: ~te / E: fr ponte] 1 Proces de eliminare și depunere a icrelor la pești, a ouălor la păsări, insecte, reptile etc. 2 (Ccr; lsg; csc) Icre depuse de pești sau ouă depuse de păsări, insecte, reptile etc. în urma pontei¹ (1).

pui² [At: ANON. CAR. / V: (reg; cscj) poia, puia / Pzi: 3 ~ește / E: pui¹] 1-2 vt(a) (Îvr; d. păsări) A face pui¹ (1, 11). 3 vrr (Reg; d. animale) A se împreuna. 4 vrr (Reg; pex) A se înmulți. 5 vt (Trs) A făta (1). 6-7 vri (Îrg; d. insecte) A depune ouă. 8-9 vri (Pex) A se răspândi în număr mare. 10 vr (Reg; d. albine; îf puia) A-și depune ouăle în vederea înmulțirii. 11 vr(a) (Reg; d. ouăle de albine; îf puia) A scoate larve de albină. 12 vi (Reg; d. plante, spc d. porumb) A înfrăți. 13 vi (Pex) A forma copileți (3). 14-15 vtr (C. i. plante) A (se) tăia lăstarii fără rod Si: (reg) a copili (2). 16 vi (Olt; Ban; pan; în descântece; d. bube; îf puia) A se întinde. 17-18 vir (Îrg; fig) A crește în intensitate. 19 vt (Reg; îe) A ~a capul (sau urechile) cuiva A nu lăsa în pace pe cineva, încercând insistent să-l determine să accepte o idee. corectat(ă)

țigărar [At: ENC. ROM. / Pl: ~i / E: țigară¹ + -ar] 1 sm Insectă coleopteră dăunătoare, de 5-9 mm lungime, verde albăstruie cu reflexe metalice vii, femela depunând ouăle în fmnzele de viță de vie, de păr, tei, plop etc., pe care le răsucește în forma unei țigări de foi (Byctiscus betulae). 2 s (Reg) Țigaret.

vier¹ sm [At: (a. 1626) I. BIANU, D. R. 122 / V: viar / P: vi-er / Pl: ~i / E: vie¹ + -ar] 1 Paznic la vie¹ (8) Si: (îrg) viaș (1), (reg) vințeler (1). 2 Lucrător (și proprietar) al unei vii¹ (8) Si: (îrg) viaș (2), (reg) vințeler (2). 3 (Rar) Persoană specializată în cultura viței de vie și în producerea vinurilor Si: (îrg) viaș (3), (reg) vințeler (3). 4 (Îf viar) Insectă din ordinul coleopterelor, de culoare albastră-verzuie cu reflexe aurii, care își depune ouăle mai ales în frunzele viței de vie, după ce le răsucește în formă de țigară Si: țigărar (Byctiscus betulae).

viespe [At: PO 257/19 / V: (reg) avespe sm, vespă, vespe sfm, vesp sm, vespere sm, vespie (Pl și: vespi), vepsie, veșpe, viapsă (Pl și: viepse), viaspă, viaspe, viaspră, viastră, ~pă, ~pie, ~piră, ~pre sfm, ~pră, ~stre sfm, ~ste, ~eșpă, ~eșpe, ~ește, ~eștre, vreșpere sm / Pl: ~pi, (reg) ~ / E: ml vespa] 1 sf, (reg) sm (Șîc ~-de-casă, ~-de-câmp, ~-de-pământ) Insectă himenopteră asemănătoare cu albina, cu trupul foarte subțire la mijloc, prevăzută în partea posterioară a abdomenului (de culoare galbenă) cu un ac și cu o pungă de venin și care trăiește în roiuri organizate Si: (pop) viespar (1) (Vespa vulgaris). 2 sf, (reg) sm (Șîc ~-bondărească, ~-mare, ~-sălbatică) Gărgăun (Vespa crabro). 3 sf (Îc) ~-de-pădure Insectă himenopteră asemănătoare cu albina, care trăiește în păduri (Vespa silvestris). 4 sf (Îc) ~-de-stejar, ~a-stejarului Insectă himenopteră asemănătoare cu albina, care își depune ouăle în frunzele stejarilor, producând pe ele niște proeminențe de mărimea unor cireșe (Cynips quercus). 5 sf (Îc) ~-de-rug Insectă himenopteră asemănătoare cu albina, care își depune ouăle pe rămurelele tinere ale rugilor, formând un fel de gogoși (Diplolepis rosae). 6 sf (Îc) ~-neagră (sau, reg, ~-negru) Insectă himenopteră asemănătoare cu albina, de culoare întunecată, care își face cuibul prin găuri și prin scorburi de copaci (Pompilus niger). 7 sf (Îe) A fi ca ~a (sau ca o ~) A fi nestăpânit (și agresiv). 8 sf (Îe) A înțepa ca ~a (sau ca o ~) A se exprima în termeni caustici. 9 sf (Îae) A fi rău de gură. 10 sf (Reg; îe) A cânta ca ~a A cânta cu voce ascuțită. 11-12 sf (Îs) Cuib de ~pi (Loc în care se află o) colectivitate de oameni ostili unii față de alții. 13 sf (Fig; prt) Femeie rea. 14 sf (Ent; reg; șîc ~-țigănească) Bondar (Bombus terrestris). 15 sf (Ent; Trs; Ban) Streche (Hypoderma bovis). 16 sm (Iht; Mun; îf vespere, vrespere) Avat (Aspius aspius aspius). 17 sm (Iht; reg; îf vespe, vespere) Ghiborț (Acerina cernua).

streche sf [At: BIBLIA (1688), 585¹/10 / V: (reg) ~răchie, ~ată, ~chi, ~chie, ~eiche, ~etie, ștrechie / Pl: ~ / E: vsl стрѣкъ] 1 Nume dat mai multor specii de insecte diptere care atacă animalele domestice. 2 (Șîs ~a vitelor) Insectă mare, cu corpul păros, negru și sclipitor, ale cărei larve trăiesc ca paraziți sub pielea vitelor cornute mari Si: (îvr) sclepț, (reg) bâză (2), bâzdară, boanză (1), bonzar (5), musca-boului, muscă-de-bâzai, muscă-de-bâzăit, muscă-de-marhă, muscoi-de-câmp (Hypoderma bovis). 3 (Șîs ~a oilor) Insectă mare de culoare cenușie-brună, care își depune ouăle în nările oilor (Oestrus ovis). 4 (Șîs ~a cailor) Insectă mare, păroasă, cu trupul lunguieț, cu pieptul gălbui și cu două pete castanii pe aripi, care își depune ouăle pe pielea cailor, de unde larvele ajung în intestin Si: gâza-cailor, musca-calului, musca-cailor, muscă-de-cal, muscoi, trântor-de-cai (Gastrophilus equi). 5 Insectă cu abdomenul oval, cu picioarele păroase, care își depune ouăle pe părul cerbilor și al căprioarelor (Hypoderma diana sau actaeon). 6 (Îvr) Tăun¹. 7 (Îe) A da ~a în cineva sau a lovi (ori a apuca, împinge pe cineva ~a) sau a fugi ca (apucat) de ~ A fi atacat de streche. 8 (Îae) A da semne de neliniște. 9 (În special; îae) A fugi orbește, fără motiv aparent. 10 (D. oameni; îae) A se purta ciudat, dând semne de neliniște, de agitație nemotivată. 11 (Pex; îae) A înnebuni. 12 (Fam) Acces de furie, de nebunie. 13 (Reg) Loc unde stau vitele vara la umbră (ca să scape de streche).

stup¹ [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 209/20 / Pl: ~i, (rar) ~uri sn / E: ns cf ngr στόπος] 1 sm Adăpost natural, de obicei un trunchi scorburos de copac sau confecționat din paie, din nuiele împletite sau scânduri etc. pentru albine, unde acestea trăiesc ca o familie, formează faguri în care depun ouăle și mierea. 2 sm Familia de albine din stup¹ (1). 3 sm Adăpostul împreună cu fagurii și cu albinele din el Si: (pop) știubei¹ Vz matcă. 4 sm (Reg; îe) Să ne șadă ~ii Formulă glumeață cu care un oaspete este invitat de gazdă să ia loc sau să (mai) stea. 5 sm (Reg; îls) ~ neretezat Avere (4). 6 sm (Îal) Moștenire. 7 av În număr mare. 8 av În cantitate mare. 9 sm (Ent; reg) Albină (1) (Apis mellifica). 10 sm (Ent; reg; îc) ~-galben Gărgăun (1) (Vespa crabo). 11 sm (Ent; îc) ~-țigănesc (sau ~-de-cei-mari) Bondar (1) (Bombus terrestris). 12 sm (Rar) Epitet depreciativ pentru o persoană scundă și grasă.

MUȘINĂ s. f. (Mold.) 1. Țînțar. Vor cădea-n timpuri goale și mîncate de mușini, de păsări, de gadini spurcate. DOSOFTEI, PS. Era locul plin de viespi și tăuni și țînțari și mușine. DOSOFTEI, VS. 2. Grămăjoară de ouă depuse de unele muște. Ca la Endor pologi să dzacă, Muștile mușini într-înșii să facă. DOSOFTEI, PS. Etimologie: cf. pol. muszyna.

viespe s.f. 1 (entom.) Nume generic dat mai multor insecte himenoptere, solitare sau sociale, asemănătoare cu albinele, dar mai subțiri și mai lungi, avînd, în general, la partea posterioară a abdomenului, un ac prevăzut cu o pungă cu venin sau un ovipozitor. ◊ Viespe de stejar sau viespea stejarului = viespe care își depune ouăle în frunzele stejarilor, producînd pe ele niște proeminențe de mărimea unor cireșe (Cynips quercus). Viespe de rug = viespe care își depune ouăle pe rămurelele tinere ale rugilor, formînd un fel de gogoși (Diplolepis rosae). ◊ (ca epitet penstru o persoană rea) Se supărase pe viespea de soră-sa. ◊ Expr. A fi ca viespea = a fi plin de neastîmpăr. A înțepa ca viespea = a se exprima în termeni caustici; a fi rău de gură. ◊ Compar. Un glonț mic și subțire ca o viespe (VOIC.). △ (cu referire la talia unei femei) Are o talie de viespe. 2 Fig. Femeie rea. • pl. viespi. /lat. *vespem = vespa, -ae.

MARMORAT, -Ă adj. 1. Care are aspect de marmură¹ (1), colorat ca marmura. Hîrtie pentru legătorie (fantezie, marmorată). NOM. MIN. I, 370. Își depun ouăle de formă alungită, admirabil marmorate, pe pămîntul gol sau în iarbă scundă. LINȚIA, P. II, 11. Culoarea [peștelui] . . . este , marmorată, galbenă-verzuie cu pete negre. C. ANTONESCU, P. 72. 2. (Neobișnuit) Căptușit, acoperit cu plăci de marmură¹ (1) LM. 3. (Rar) Înmărmurit. Cf. COSTINESCU. – Pl.: marmorați, -te. – Și: (rar) marmurát, -ă adj. MARIAN, CH. 51. – V. marmora.

MATCĂ s. f. 1. (Adesea determinat prin „de albine”, „de stup”) Albină femelă, mai mare decît albinele lucrătoare, care depune ouă; regină, mamă. Matca, carea ne chivernisește, ne poruncește, ne stăpînește. . . din toată dihaniia cunoscută și aleasă iaste. CANTEMIR, ist. 164. Matca, din multe flori, în vreame de vară, tocmeaște și gâteaște ceaia ce ar fi de trebuință albinelor în vreame de iarnă (a. 1 757). BV II, 141. În fieștecarea cojnițâ sînt trei fealiuri de albine, adecă albine lucrătoare, trîntori și matce. ECONOMIA, 173/19. Otrăvitorul șerpe văzînd p-un teișor O matcă de albine. . . Începe să îi spuie. NEGRUZZI, S. II, 293. Din dobitoacele toate, numai matca la albine N-are cusur ca stâpînă. HASDEU, R. V. 88. Mai tare însă sînt infectați și supărați [de păduchele albinelor] trîntorii și matca, și aceasta din urmă, mai ales atunci cînd are să-și depuie ouăle prin chiliuțe. MARIAN, INS. 404, cf. 144. Albinele. . . cînd se înmulțesc și ies afară, se zice că roiește sau face altă matcă. H XI 131, cf. com. din STRAJA-RĂDĂUȚI, CHEST. VI 40/9, 13, 17, 18, 20, 21, 27, 30, 31, ALR I 1 680, v 14, 22, 33, vi 26. ◊ (Ca termen de comparație, sugerînd bunătatea, grija pentru cei apropiați, spiritul gospodăresc etc.) Petru vodă era domn blînd, ca o matcă fără ac. URECHE, LET. I, 205/23. Încep numa-nșir și spun, C-al lui moș era om bun, Moașă-sa, pildă-n vecini, Ca o matcă la albini. MUMULEANU, C. 146/12. ◊ (În contexte figurate) Am crezut că-i matcă de stup și deodată Trezitu-ne-am c-un trîntor și cu mierea mîncată. ALECSANDRI, T. II, 164. În urma lui parcă lipsea orașului ceva; lipsea matca roiului; întemeietorul tuturor petrecerilor. GANE, N. III, 178. ◊ Fig. Domnul, adecă matca, pre nime nu vatămă. URECHE, LET. I, 188/7. Mintea este matca cea adunătoare și săvîrșitoare de idei. PISCUPESCU, O. 122/2. ◊ E x p r. Ca un roi fără de matcă = dezorientat, zăpăcit, bezmetic. Râmasără ca un roiu făr-de matcă leșii. NECULCE, L. 159, cf. ZANNE, P. I, 640. 2. (Regional) Stup bătrîn de cel puțin un an, care a roit o dată sau de mai multe ori; (regional) roi, pîrvac. Însemnăm zestrile fie-mea Stancăi. . . 6 mătci de stupi (cca 1565). ap. ODOBESCU, S. I, 422. 2 cai și 8 mătci de stupi (a. 1 708). BUL. COM. IST. V, 231. Au dat 9 matce pe ispisoc de l-au scos (a. 1 719). URICARIUL, VI, 350. Am înzestrat-o. . . cu patruzeci de vaci, cu boi și cu o sută de mătci de uleie (a. 1 720). ib. XII, 333. Pentru stupi, să dea de toată matca cîte bani trei (a. 1 783). BUL. COM. IST. V, 278, cf. URICARIUL, XVI, 209, MARIAN, INS. 145. Dobîndesc un fagure de la o matcă. SADOVEANU, O. XIII, 673, cf. H VII 117, X 498, XVIII 295, CHEST. VI 28/5,133/9, ALR I 1687/28, com. din ILIȘEȘTI-GURA HUMORULUI. 3. (La sg. cu sens colectiv) Nucleu de reproducere într-o crescătorie de animale, de păsări. O matcă de păsări care să asigure ouăle necesare producerii puilor. SCÎNTEIA, 1 960, nr. 4 861, cf. CHEST. V/45. * (Atribuind calitatea ca un adjectiv) 1200 păsări au fost oprite ca efectiv matcă. SCÎNTEIA, 1960, nr. 4842. 4. Albie (minoră) a unei ape curgătoare ; pat, făgaș. Rădicară rîurile glasurele sale, lua-vor rîurele matcele sale. PSALT. 194, cf. CORESI, PS. 257/8. De acolo, peste matca Bahluiețului, în hotarul lui Urechii (a. 1638). BUL. COM. IST. IV, 82. Alții zic cum au rămas matca dintăi sacă și au venit toată apa pre dindărăptul oștii, pre zâgaș. HERODOT (1 645), 31. Cela ce trage apa și o scoate den matcă de o duce la grădină sau la pomătul său, fără de știrea giudețului, să să cearte ca un fur. PRAV. 37. Părîul. . . pre altă matcă și cale numai cu ruga l-au mutat. DOSOFTEI, V. S. februarie 73^v/21. De acolo, drept spre răsărit, pe răzor pînă în matca văii de unde să face scursură de apă spre Sîrghi, am pus altă piatră (a. 1 667). URICARIUL, XXV, 67. Iordanul să împlea pre toată matca lui, ca în zilele seacerii grîului. BIBLIAS(1688), 154²/37. Să să închiză toată țara Muntenească suptu hotarăle și marginile ei vechi, despre partea Moldovei și a munților, despre Dunăre pînă la mijlocul matcii Dunării. N. COSTIN, L. 578. Traian. . . abătînd din matca sa apa Sargheții, i-au aflat toată avuțiia. CANTEMIR, HR. 83. Și ia părău Corbului în jos matca, până dă în Trotuș (a. 1 755). URICARIUL, XI, 228. Dintr-acele mari gîrle ce le numim noi purure curgătoare, unele cu totul s-au uscat, altele au schimbat mătcile și drumurile (a. 1 779). BV II, 235. țara Rumânească toată sau cu ostroavele ei pînă în matca Dunării. VĂCĂRESCU, IST. 302. Întăritură. . . pe aceeași siliște anume Pulberenii, ce este în matca Cogălnicului (a. 1 798). URICARIUL, XXIV, 424, cf. XIV, 230. Cînd apa curgătoare pre moșia cuiva să va trage cu încetul din matca sa. PRAVILA (1 814), 83/14. Curgerea (albia sau matca) acestui rîu va fi hotarul acestor două principaturi. CR (1829), 291²/27. Au început. . . apa a să trage la matca ei. DRĂGHICI, R. 112/28. Cu topirea zepezii, Dîmbovița a ieșit într-aceste zile din matca sa. CR (1 836), 32¹/12. Punea hotar pămîntului dăruit culmele dealurilor, matcele apelor, adîncul văilor, și uneori orizonul. NEGRUZZI, S. I, 273, cf. II, 5. El vedea că fiecare strop de apă, cînd pica înapoi, la matcă, se face cîte un armean (cerc) împrejurul lui. ISPIRESCU, L. 34. Apa Cricovului. . . cu mii de pîrîie. . . împestrițează matca sa răslățată și năsipoasă. ODOBESCU, S. I, 63, cf. 144. De la Giurgiu în jos. . . Dunărea-și croiește matca drept, pare c-ar fi canalizată. VLAHUȚĂ, O. A. II, 120. Tu ești ca pîrîul în zilele cu nor, Cînd tulbure s-azvîrle din matca lui cea plină. COȘBUC, S. 149. În general apa cea mai turbure este pe matcă (Talweg). ANTiPA, P. 217. Matca Oltului bătea La colțul casei într-un soc. GOGA, P. 35. O vină liniștită de apă, care se desprinde din rîu, se abate îmbrățișînd un cot de luncă și intră apoi iar în matca cea mare. SADOVEANU, O. VII, 338. Pe străvechea stradă ca-ntr-o matcă Grele curg miresmele de tei. BLAGA, P. 181. Locul era îngust, cel mai îngust de pe cursul apei, numai matcă, iar puhoiul pămîntiu vuia năprasnic. CAMIL PETRESCU, O. I, 558, cf. II, 148. Azi am văzut, semeț, cum rîul se frămîntă Să-și surpe-n matcă malul roșcat. STANCU, C. 72. Sub picioarele lui, acum, cînd Șiretul sta în matcă, digul părea un mal de pămînt înălțat de cine știe ce întîmplare veche. GALAN, Z. R. 91. Drumul merge ocoliș Lîngă matca rîului Pîn-la poala muntelui. DEȘLIU, M. 22. Cînd apele se trăgeau în matcă, rămînea pe urma lor noroi negru. V. ROM. mai 1955, 21, cf. octombrie 1955, 168. Căprioare surioare, Sculați în două picioare, Roadeți poala codrului, Să văd matca Oltului. ALECSANDRI, P. P. 291. N-am fugit Ci mi-am gonit, Ciutalină Făr-de splină Din malul Solotrului, Pînă-n matca Oltului. TEODORESCU, P. P. 70. Apa atunci s-a rușinat și s-a tras în matca ei. RETEGANUL, P. V, 56, cf. id. TR. 85. Că tu ești legea spurcată, Că bei apă după matcă. MAT. FOLK. 330. Apa trage la matcă și omul la teapă. Cf. ȘEZ. I, 220, PĂSCULESCU, L. P. 107, CHEST. VI 26 SUPL., ZANNE, P. IV, 456. (Cu parafrazarea proverbului) Ziceți mai bine că vă trageți la teapa voastră, ca apa la matcă. CREANGĂ, A. 115. ◊ (Prin analogie) Negura se trăgea spre matcă, învăluind pădurile. AGÎRBICEANU, A. 523. ◊ F i g. Cugetarea se zbate astfel tumultoasă în matca îngustă a unor scurte propoziții gata să-și spargă forma neîncăpătoare. LOVINESCU, C. VII, 161. Viața a curs în matca adîncită de veac și de veac. C. PETRESCU, A. 140. El speră necontenit că torentul vieții va curge iarăși în vechea și adînca lui matcă. CONTEMP. 1953, nr. 338, 3/3. ◊ Expr. A reveni la (sau a reintra în) matcă = a reveni la starea o- bișnuită, a-și relua cursul normal. Apa trebuie să vie la matca ei. ROMÂNUL GLUMEȚ, 43. Un răstimp băieții părură încă mereu încordați, nu se clintiră; apoi mișcările, răspunsurile lor reveniră la matca obicinuită de peste an. AGÎRBICEANU, A. 510. Lucrurile reintrarâ în matcă. PAS, Z. IV, 27. A readuce la matcă = a readuce pe calea cea bună. Trebuie să ne silim să readucem la matcă pe sărmanii rătăciți. REBREANU, I. 306. ♦ (Regional) Partea cea mai joasă în lungul unei văi; „fundul unui izvor” (com. MARIAN); vîlcea (ALR SN III h 815/29). Vale, vale buștenoasă Și la vîrf ești cam crengoasă, La matcă cam izvoroasâ. VÎRCOL, V. 23, cf. ARVINTE, TERM. 5. (Învechit, în sintagma) Matca focului sau matca de foc= iad; „fluviu de foc în infern” (DDRF). Și aceasta știe-se că adevărat iaste ce e de matca focului nestins cuvînt și de munca ce va să fie. CORESI, EV. 148. Și nu cumva să-mi usuce matca focului sîngele mieu (a. 1 633). GCR I, 82/22. Va da căruiaș după lucrul lui: păcătoșilor munca de veaci și matca focului. VARLAAM, C. 272. Cum vei scăpa de judecata lui Dumnezeu și de matca focului? (a. 1 644). GCR I,113/25. Mai bine iaste ție un ochiu avînd, în viață să intri, decît doi ochi avînd aruncat în matca focului, N. TEST. (1648), AP. GCR I, 127/24. Și aceasta să i se întîmpleze lui a le nemeri în valea matcei focului (a. 1652). MAG. IST. I, 129/7. Au luat plată matca focului (începutul sec. XVIII). ib. IV, 362. Pre cei păcătoși îi va arunca în matca focului celui nestins. ANTIM, P. 110. Vei dobîndi matca focului. MINEIUL (1 776), 181^vI/10. Cărțile să vor deschide, Matcă de foc să va aprinde. Păcatele să vor vedi, Greșiții să vor osîndi (a. 1784). GCR II, 141/31. Să moștenească iadul și matca focului (a. 1777). FURNICA, I. C. 57. Au. . . pricină de a se îngrozi întru așteptarea pasului aceluia, carele va să fie lor surupare în matca focului de veaci. MAIOR, P. 35/4. Munca cea vecinică și nesfîrșitâ usturime a matcii focului celui nestins (a. 1809). CAT. MAN. I, 406. ◊ (În imprecații) Să-l ia matca focului. H IV 90. 6. (Anat.; învechit și regional) Mitră. O pojghiță. . . drept o perdea acoperitoare în dreptul gurii matchii. PISCUPESCU, O. 102/6. Matca unei iepuroaice. MARIAN, NA. 4. Cu matca de iepuroaică se vindecă sterilitatea. N. LEON, MED. 88, Cf. BIANU, D. S., CANDREA, F. 311, CHEST. IV 33/393. ♦ (Regional, și în sintagma matca copilului) Placentă. ALRM I/II h 289. 7. F i g. Obîrșie, izvor, origine; spec. locul de naștere, familia, neamul din care se trage cineva. Au fugit și Iordachi Ruset, ce fusese mai nainte vornic mare (matca tuturor răutăților). N. COSTIN, LET. II, 78/12. Bunătatea se aseamănă focului și este să meargă sus în văzduh unde-i este matca. ANTIM, P. 78. Aceasta este matca pricinilor, a urîciunii, a pizmuirii, a pîrii și a zavistuirii dintre noi. PISCUPESCU, O. 13/20, cf. KOGĂLNICEANU, S. 113. Trebuie să se coboare în fundul popolului, în matca nației, să vază traiul săteanului. BOLLIAC, O. 213. Aicea-i matca noastră de-o sută cincizeci de ani. Aicea ne-am născut, aicea pierim! V. ROM. februarie 1 954, 90. 8. (Pescuit) Matiță (I). Cf. ANTIPA, P. 459. Partea de năvod care formează un fel de coadă în mersul lui prin apă se numește matcă. PAMFILE, I. C. 66.9. (Învechit) Original al unui act. Ei au arătat un suret de pe uricul luminatului domn Ștefan vodă. . . a căruia uric i s-au văzut matca lui atît de veche, cît numai bucățelele lui au rămas (a. 1797). URICARIUL, X, 244. Fiindcă hrisovul matca cea adevărată au rămas la mîna mea. . . să mi să dei copie (a. 1800). IORGA, S. D. XXI, 185. Însemnarea de scrisorile monastirilor... cercetează cu amăruntul matcele unde sînt (a. 1 815). URICARIUL, VII, 68. 10. Parte din foile unui chitanțier, bonier, dosar etc., care rămîne după ce s-au rupt părțile (sau foile) detașabile ; cotor, (regional) sușă. S-a primit bani fără ca să se dea chitanție din registrele cu matcă. I. IONESCU, P. 148 Sînt datori a libera pentru fiecare depunere o recipisâ din registrul cu matcă. I. PANȚU, PR. 69 cf. com. din RUCĂR-CÎMPULUNG. ♦ Carte funduară (TDRG); matricolă (CADE). Domnul căuta la catastișăle visteriii cari le didese el mătci și nu să găsea scrise multe sate. IST. Ț. R. 70. Osibit de acest extract, vei face și matcă dă fieșcare sat, arătătoare anume de toți birnicii (a. 1819). DOC. EC. 219. Maică de toți birnicii acestui județ (a. 1820). ib. 243. 11. (Rar) Piuliță (de înșurubat), ALEXI, W. 12. (Dulgherie) Parte a colțarului cu limbă, în care se mișcă limba; toc. Cf. DAMÉ, T. 113, PAMFILE, I. C. 117. 13. (Entom.; regional) Viermănar (Sarco phaga carnaria) (Ineu-Arad). ALR II 6 575/64. – Pl.: mătci și (învechit) maice, (regional) mătcuri (ALR SN III h 816), (neobișnuit) măci (IORGA, S. D. XIV, 247). – Gen.-dat.: mătcii, (învechit) matchii, matcii. – Și: (regional) máctă (ALR I 1 680/865), mápcă (ib. 1 680/283), máscă (ib. 1 680/782) s. f. – Din bg. матка, scr. matka.

MOLIE s. f. 1. Nume generic dat mai multor specii de fluturi de noapte mici, ale căror larve atacă diferite, produse animale sau vegetale; (regional) molete¹ (5), muștă, mușină (3), mușiniță (3): a) (și în sintagmele molie de casă, SIMIONESCU, F. R. 397, regional, molie subțirică, destraie, de lînă, de cojoace, de piele, MARIAN, INS. 301) ( ținea pellionella); b) (regional și în sintagma molie vînătă, MARIAN, INS. 301) ( ținea tapetiella); (regional și în sintagmele molie de pene, molie de păr, id. ib. 302) (ținea sau Tineola biseliella și crinella); p. e x t. larvele acestor fluturi. Bogătatea voastră putredi și veșmentele voastre moliile mîncară-le. COD. VOR. 132/9. [Hainele] le mănîncă moliile. VARLAAM, C. 407. Nu ascundereți vistiiariul vostru pre pămînt, unde rugina și moliile o pierd (a. 1644). GCR I, 112/9, cf. 341/11. Bogățiia voastră au putredit și, hainele voastre moliile au mîncai. CHEIA ÎN. 10^r/19. Nu adunareți voao comoară pre pămînt unde moliile și rugina o strică. N. TEST. (1648), 8^v/10. Așa-i deșert omul ca o haină slabă, Stricată de molii. DOSOFTEI, PS. 131/6. Pagubă că hrisovul acesta e mîncat de molii. ȘINCAI, HR. I, 330/14. Hîrțoagă de molii acum toată roasă Ce Sofronie o scrisă românește. BUDAI-DELEANU, T. V. 30. Cărții vechi, roase de molii. . . l-am deschis unsele pagini. EMINESCU, O. IV, 191. Urmărea . . . înaripata molie, care nălucește arar în aer. ANGHEL, PR. 4. Moliile care rod lînețurile. PAMFILE, S. V. 97, cf. 96. Mînca-ț-ar, turcuț, mînca, Moliile perinile Și pt'ita mucedzîtu. ȚIPLEA, P. P. 25. Ardă-le-ar focu di molii, cî mi-o mîncat cojocu. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. Parcă-i molie de gheme, se spune despre o persoană care umblă sau care lucrează încet. Cf. ZANNE, P. III, 166. L-a băgat mumâ-sa in ladă și l-au mîncat moliile, se spune despre cei care au obrazul ciupit de vărsat. Cf. id. ib. I, 555. ◊ (Glumeț, în imprecații) Mînca-te-ar moliile, că poznaș. . . mai ești ! MARIAN, INS. 304. ◊ E x p r. Ros (sau mîncat) de molii = (depreciativ) foarte bătrîn, foarte vechi. Amețiți de limbe moarte, de planeți, de colbul școlii, Confundam pe bietul dascăl cu un crai mîncat de molii. EMINESCU, O. I, 140; b) (regional) cu obrazul ciupit de vărsat. Cf. MARIAN, INS. 304. ♦ (Regional; și în sintagmele molia pîinilor. CUPARENCU, V. 45, molie de pîine. MARIAN, INS. 302. molie de bucate, id. ib., PĂCALĂ, M. R. 33) Gărgăriță (de bucate) (Tinea granella). Cf. CUPARENCU, V. 45, MARIAN, INS. 302, PĂCALĂ, M. R. 33. 2. F i g. Epitet pentru o femeie rea, cicălitoare, îndărătnică; epitet pentru o femeie înceată. Cf. I. CR. IV, 159. Cu o molie ca ea, nu faci treabă. Com. din PIATRA NEAMȚ. ♦ (Rar) Epitet pentru o persoană ipocrită. Cf. SCRIBAN, D. 3. C o m p u s e: molia-albinelor sau molie-de-albine, molie-de- stup = găselniță (Galleria mellonella). Unul din mulțimea acestor dușmani e și găselnița. . . numită încă și molia-albinelor sau molia-de-albine. MARIAN, INS. 295, cf. SIMIONESCU, F. R. 401, CHEST. VI 14/3; molia-merelor = fluture mic ale cărui larve (v. vierme-de-mere) atacă merele și perele (Carpocapsa pomonella). Molia-merelor. . . își depune ouăle sale pe fructele cele tinere ale merilor și ale perilor. MARIAN, INS. 297, cf. PĂCALĂ, M. R. 33; molia-strugurilor = fluture ale cărui larve distrug florile și frucțele viței-de-vie (Clysia ambiguella). Cf. DM; molia-porumbului = fluture ale cărui larve atacă porumbul (Pyrausta nubilalis). Cf. DM, DER; molie-flocoasă = vierme care se naște și se dezvoltă pe frunzele arborilor, probabil larva fluturelui numit ochiul-păunului. Cf. H II 220; molia-zidurilor sau molia-de-casă = mic crustaceu terestru cu corpul oval-alungit, de culoare cenușie, cu șapte perechi de picioare, care trăiește în locuri umede și întunecoase (Oniscus murarius). Cf. SIMIONESCU, F. R. 430, DER; molie-de-cîmp (sau molie-de-pămînt) = ploșnită-de-cîmp (Pentatoma baccarum). Cf. ALR I 1 899/156, 675, 677. 4. (Prin Bucov.) Cîinele-babei (Oniscus asellus). Cf. MARIAN, INS. 277. 5. (Prin Transilv.) Ochiui-păunului (Saturnia pyri). Cf. ALR SN III h 744. 6. (Regional) Cantaridă (Lytta vesicatorid) (Covasna). ALR II 6 549/192. – Accentuat și: (regional) molie. ALR I 1 902/320, 333. – Pl.: molii. – Și: (regional) moli (ALR I 1 764/363, 770, 815, 816, 860, 890, 960, 1 902/9), móliu (ib. 1 764/926), mol (ib. 1 764/1, 9, 136, 808, 842, 878, 896, 898, 900, 1 902/1, 12) s. m., mólă (ib. 1 764/24, 35, 56, 79, 107, 112, 178, 253, 1 902/24, 28, 30, 35, 77, 79, 112, 125, 144, 259), móle (ib. 1 764, 1 902), moálă (ib. 1 764/125, 850), moăle (ib. 1 764/160, 174, 578, 885) s. f., moi (ib. 1 764/870, 887) s. n., móie (ib. 1 764/231, 1 902/231), mălie (ib. 1 764/308) s. f. Din v. sl. моль.

‡FIRESARIU sm. 🐙 Mică insectă de coloare cafenie care-și depune ouăle subt coaja prunelor și cireșelor, cînd sînt încă verzi; numită și „prunar” sau „burghiaș” (Rynchites cupreus) [ung. füresz „ferestrău”].

MUSCĂ s. f. I. (Entom.) 1. (Și în sintagmele muscă năzdrăvană, MARIAN, INS. 366, JAHRESBER. XII, 141, XIX-XX, 47, muscă de casă, CUPARENCU, V. 46, DER) Specie de insectă din familia dipterelor, de culoare cenușie închisă, cu o singură pereche de aripi, subțiri, și cu aparat bucal pentru supt; (regional) bîză, gîză (Musca domestica). Ca musca la dulceața mieriei (a. 1642). GCR I, 98/5. Paingul carele întinde mrejile sale prin case și prin multe locuri și cînd cade în mreaja lui muscă sau albină. CHEIA ÎN. 10^v/11. Și-i ungea cu miere ca să-i mănînce muștele. MUSTE, LET. III, 22/17. Cînd întru în casăle ominilor mă fac în multe chipuri di năluciri; mă fac: ogar, găină, muscă (a. 1799). GCR II, 172/2. Nu era prea multe muște pișcătoare. DRĂGHICI, R. 160/29, cf. CONACHI, P. 268. Ian feriți într-o parte că eu îi sînt popa. Acuș o să-nvie ca o muscă de iarnă. ALECSANDRI, T. I, 164. Cum erau filele [ceaslovului] cam unse, trăgeau muștele și bondarii la ele. CREANGĂ, A. 4. Într-o seară se făcu muscă, intră pe coș în cămară. ISPIRESCU, L. 316. Bonzăiau muște pe o farfurie cu slănină uscată. C. PETRESCU, Î. II, 206, cf. id. S. 129. O muscă îmi cînta în jurul capului o muzică lină. SADOVEANU, O. II, 518. Veneau . . . roiuri de gînduri neplăcute, exasperante și lipicioase ca muștele. V. ROM. iunie 1954, 155. Musca s-a întors în colivie, a ieșit din nou, a plecat, a reapărut. ARGHEZI, P. T. 110. Vei pieri-n a vieții ceață, Ca-n borcanul de dulceață Viespea galbenă sau musca. BENIUC, V. 18. Două muște Fac haluște Un cocoș Toarnă-n coș. MARIAN, INS. 487. Cu o lingură de miere prinzi mai multe muște decît cu douăzeci de butoaie de oțet. ZANNE, P. I, 559, cf. 560. Musca, și de nu mușcă tare, tot ți-aduce supărare. id. ib. 561. Pentru o muscă își dă palme, se zice despre omul iute, mînios și îndărătnic, id. ib. 564, cf. MARIAN, INS. 378. Musca cînd își vîră tot capul în miere acolo și-l lasă, se spune despre omul, lacom pe care lăcomia îl duce la pieire. Cf. ZANNE, P. I, 561. De n-ar fi muscă pe resteu, ar rămîne pămîntul nearat, se spune în ironie despre cei care își dau importanță dar nu lucrează conștiincios. Cf. id. ib. 562. Vulturul după muște nicicum aleargă, se spune despre oamenii de caracter care disprețuiesc faptele josnice. Cf. id. ib. 713. Cu mîna închisă muște nu poți prinde. Cf. id. ib. 247. Se ținea ca să înghită un bivol și de abia înghiți o muscă mică. Cf. id. ib. III, 583. Ce e mică, mititea Și se ferește și vodă de ea (Musca). ȘEZ. XIII, 26. ◊ (În context figurat) Ne succedem generații și ne credem minunați; Muști de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul. EMINESCU, O. I, 132. ◊ F i g. Și numai omul cel mare, stăpîne, tu-l osîndești Ca să moară deopotrivă cu muștele omenești. HASDEU, R. V. 165. ◊ (De-a) musca-n groqpă = numele unui joc de copii. PAMFILE, J. I, 51, cf. 128. ◊ E x p r. A se aduna (sau a se strînge, a veni) ca muștele la miere = a se aduna în mare număr și cu mare plăcere, acolo unde se pot realiza foloase sau cîștiguri. Cf. BARONZI, L. 41, ZANNE, P. I, 565, III, 670, 671. A se lua după muscă = a se lua după povățuitori răi. ZANNE, P. I, 562, cf. MARIAN, INS. 377. A-i veni (cuiva) musca la nas = a se supăra. ZANNE, P. I, 565, cf. MARIAN, INS. 378. A-i lua (cuiva) musca de la nas = a domoli avîntul sau pornirile (cuiva), a nu lăsa (cuiva) libertate de acțiune sau de mișcare, a ține din scurt. Cf. ZANNE, P. I, 564, MARIAN, INS. 378. A spune (sau a scrie) muscă pe perete = a spune lucruri fantastice, de necrezut. BARONZI, L. 44, cf. ZANNE, P. I, 565, V, 587, MARIAN, INS. 379. De cînd se scria musca pe perete = de demult; niciodată. Cf. ISPIRESCU, L. 1, ZANNE, P. I, 565, MARIAN, INS. 379. Ca musca-n lapte = (în mod) nepotrivit; nepoftit. ZANNE, P. I, 564, cf. VI, 453, MARIAN, INS. 378, 379, PAS, Z. I, 293. A se vîrî ca musca în băligar = a se vîrî pretutindeni, cu insistență, nepoftit. Ho, cotoroanțo, ho ! răcni Ion deodată la maică-sa. Ce te vîri ca musca-n băligar ? REBREANU, I. 279. A fi (sau a se simți, a se ști) cu musca pe căciulă = a fi (sau a se simți, a se ști) vinovat. Cf. ISPIRESCU, ap. GCR II, 376, ZANNE, P. I, 563, III, 44, MARIAN, INS. 378, STĂNOIU, C. I.67. A se bate de muscă = a sta degeaba. În timp ce d-tră vă bateți de muscă, în alte armate se lucrează mereu. BRĂESCU, M. B. 128. Se bătea toată ziulica de muscă. CV 1949, nr. 5, 34. Are iapa muscă, se spune despre oamenii nervoși, neastîmpărați sau nerăbdători. Cf. ZANNE, P. I, 488. A se bate ca de muscă = a nu-și găsi locul, a fi neastîmpărat. id. ib. IX, 670. A avea gustul muștelor = a avea obiceiuri rele. Cf. id. ib. I, 562. A face musca cît cămila = a exagera, a face din țînțar armăsar, id. ib, 563. Rea (sau, rar, rău) de muscă = (persoană) care nu-și poate înfrîna simțurile; (om) senzual. Cf. PAMFILE, CR. 245. Așa cum era . . . rea de gură, rea de muscă. . . , avea hazul ei. M. I. CARAGIALE, C. 125. Fusese rea de muscă. PAS, Z. III, 278. Îi muít mai tînără . . . și-i rea de muscă. CAMILAR, N. I, 269. A-i pieri (cuiva) musca = a se potoli. PAMFiLEj CR. 245. A muri ca muștele = a muri în număr foarte mare. Cf. dl. Șă se audă musca !, se spune pentru a impune o tăcere totală. Cf. IORDAN, STIL. 278. ◊ Muscă neagră (sau cenușie, mănînțică) = specie de muscă (I 1) foarte mică (Musca corvina). Cf. MARIAN, INS. 370. .Muscă de gunoi (sau de baligă, verde) sau musca țiganului = specie de muscă (I 1) mare, de culoare de obicei verde (Musca Caesar). Cf. id. ib. 369, PĂCALĂ, M. R. 32, H XVI 226. ◊ C o m p u s e: muscă-mare (sau -albastră, -de-carne, -năzdrăvană) sau musca-hoiturilor (sau -hanțului) = insectă mai mare decît musca (I 1), avînd culoarea albăstrie; (regional) boanză, boarnă (Calliphora vomitoria). Cf. CUPARENCU, V. 46, MARIAN, INS. 366, SIMIONESCU, F. R. 355; muscă-de-cireșe = insectă de culoare neagră, cu pete galbene pe piept și cu brîulețe castanii pe pîntece, care își depune ouăle în cireșe ; musculița-cireșelor (Rhagoletis cerasi). Cf. MARIAN, INS. 389, PĂCALĂ, M. R. 32, SIMIONESCU. F. R. 359; musca-calului sau musca-cailor (sau -cîinelui), muscă-de-cal (sau -căiască, -cîinească) = a) (și în compusele musca-vitelor, MARIAN, INS. 365, ALR SN III h 753/170, muscă-rea, ALR SN III h 753/250, muscă-veninoasă, ib. h 753/250, muscă-verde, ib. h 753/310) insectă păroasă, cu trupul lunguieț, cu pieptul gălbui și cu două pete castanii pe aripi, care își depune de obicei ouăle pe genunchii și pe șoldurile cailor ; (regional) muscoi (I 1 c), gîza-calului, strechea-cailor, trîntor-de-cai (Gastrophilus equi sau pecorum, intestinalis) ; b) insectă mică, lată, de culoare galbenă-ruginie, care se așază de obicei sub coada cailor, pe vitele cornute și pe cîini; (regional) bătucel, cerceliță-de-cal, chicheriță-de-cal, goandă-de-cîini, goandă-cîinească (Hippobosca equiría). Tremise sprinșii muștele cînești. PSALT. SCH. 251/11, cf. PSALT. 159, 221. Muște cînești le-au trimis să-i pișce. DOSOFTEI PS. 262/1, cf. LB, MARIAN, INS: 363, 396, DR. V, 149, SIMIONESCU, F. R. 358. Muștele de cal puse într-o vișină și date bolnavului pentru aceeași boală. CANDREA, F. 407, cf. H I 40, II 80, III 140, IX 143, X 151, XI 428, 437, XII 266, ȘEZ. VI, 44, ALR SN III h 753. (La sg. cu valoare de pl.) Voiu trimite . . . peste casele tale muscă cîinească. BIBLIA (1688), 44²/24; muscă-bețivă (sau -de-struguri, -de-poamă, -de-vin, -de-a-mă-nuntă) = insectă foarte mică, care trăiește în roiuri și își depune ouăle în must (I 1); (regional) muștiță (1), bețivă, musculiță (I 1) (Drosophila funebris sau. fenestrarum). Cf. MARIAN, INS. 393, ALR SN i h 243; muscă-de-viermi (sau -albatră, -verde, -vînătă, -veninoasă, -de-hoit, -cu-streaped, -răsunătoare) sau musca-cîinelui = viermănar. (Sarcophaga carnaris). Cf. CUPARENCU, V. 46, MARIAN, INS. 382, JAHRESBER. XII, 119, XIX-XX, 25, SIMIONESCU F. R. 356, ALR II 6 575; musca-morților = insectă ceva mai mare decît musca (I 1), de culoare albăstruie (Sarcophaga mortuarum). Cf. MARIAN, INS. 386, 387; muscă-columbacă (sau -rea, -veninoasă, -năprasnică, -otrăvitoare, -de-șarpe, -de-cea-mică, -d-a-mică, -mușcătoare) = insectă de culoare albicioasă, care trăiește în roiuri, atacînd vitele și inoculîndu-le un lichid toxic care le poate provoca moartea ; (regional) goangă-de-marhă (Simulium colum baczensis). Cf. CUPARENCU, V. 47, MARIAN, INS 332, 333, JAHRESBER. XII, 164, XIX-XX, 25, SIMIONESCU, F. R. 366. Era spre seară și musca-rea se rătăcise undeva peste păpușoiștile verzi. CAMILAR, C. 48. Iorgovane, nu mă tăia de tot ! Dacă mă tai, io oi face muscă-d-a-mică șî ț-oi omorî calu tău. ALRT II 2, cf. ALR II 6 572/2, 27, 29, 95, 228, 250, 762, 848, 886, 899 ; (regional muscă-de-bîzdărit (sau -de-bîzai, -de-bîzăit, -de-marhă) sau musca-boului = streche (hypoderma bovis). Cf. ALR I 1 894/255, 259, 345, 359 ; (regional) muscă-de-bîzdărat (sau -mărhască) = streche (Hypoderma bovis): b) tăun (Tabanus bovinus). ib. 1 894/295, 339, 343, 351 (învechit) muscă-oarbă (sau -tăună) = tău; (țabanus bovinus). Cf. CUPARENCU, V. 46, 47 (regional) muscă-dălăciță = „muscă otrăvită din cauza căreia moare vita”. ALR II/605 (învechit) musca-fructului-alb = muscă care „năzuiește și face mușiță la brînzuri (Cutris). CUPARENCU, V. 46. ♦ Muscă artificială = imitație de muscă (I 1), folosită de pescari în locul celor naturale. Cf. ATILA, P. 185, DER. Muște zburătoare (sau volante) = mici pete sau puncte care ni se pare că se mișcă în cîmpu vizual, indicînd congestia retinei, o anemie etc Cf. BIANU, D. S. (Categoria) muscă = categorie în care intră boxerii cu cea mai mică greutate (între 48 și 51 de kilograme); boxer care faci parte din această categorie. L. ROM. 1961, nr. 1, 29. 2. (Învechit și popular; regional și în sintagma musca grădinii. CHEST. VI 35/16) Albină (Apis mellifica). De s-ar învăța cei mai mari de pre niște muște fără minte cum se ține domnica ; că toată albina își apără cășioara și hrana lor cu acele și cu veninul său. URECHE, LET. I, 188/5. Îi era drag să învețe și el meșteșugul albínăritului, iar maica Evlampia băgase de seamă că avea dar: nu-l înțepau muștele. SADOVEANU, P. M. 50. Tata a fost stupar și tata știa cîte muște fug dimineața și cîte vin sara la stup. RĂDULESCU-CODIN, Î. 303. Roi de muște. CHEST. VI 147/32. Nu fac toate muștile mere. Cf. NECULCE, L. 355. ISPIRESCU, L. 14, MARIAN, INS. 376, ZANNE, P. I, 557. ◊ (Cu sens colectiv) Are multă muscă. MARIAN, INS. 144. Am un stup cu muscă multă. CHEST. VI 25/26. ◊ C o m p u s: (regional) muscă-mare = regina albinelor; matcă (1). ALR I 1 680/815. P. g e n e r. Insectă. Nuorul ceal de lăcuste cum vine o oaste stol. În loc ni s-au luat soarele de desimea muștelor. M. COSTIN, ap. GCR I, 201/20. Mii de fluturi mici albaștri, mii de roiuri de albine Curg în rîuri sclipitoare peste flori de miere pline Împlu aerul văratic de mireasmă și răcoare A popoarelor de muște sărbători murmuitoare. EMINESCU, O. I, 85. Forma acestor muște [efemeride] lungi, cu aripi mari, e a unei mici lăcuste. ATILA, P. 63. Acest vierme de la un timp, făcîndu-și aripi, se preface în gîză (muscă, insectă). ȘEZ. IV, 116, cf. ALR I 1 199/23, 94,174, 835. ♦ C o m p u s e: musca-țețe = insectă din Africa ecuatorială, care prin înțepare transmite omului agentul bolii somnului (Glossina palpalis)-, (regional) muscă-verde (sau -de-pădure) = ploșniță-de-cîmp. Cf. ALR I 1899/122, 363, 522; muscă-de-brad = car-de-pădure (Bostrychus typographus). ALR SN III h 748/551; (învechit) muscă-țînțară = țînțar (Culex). CUPARENCU, V. 47. 4. (Regional) Fugău (Hydrometra stagnorum sau paludum). (Glimboca-Caransebeș). ALR II 6 563/27. II. P. a n a l. 1. Smoc de păr lăsat să crească sub buza inferioară; (rar) buche, musculiță (II 1). Omul ce poartă muscă (musculilă) la buză, e pătimaș de ceva. GOROVEI, CR. 40. Mustața mică, mătăsoasă, avea parcă sub ea un soi de sedilă, pusă pe buza de jos, o așa-zisă muscă. CAMIL PETRESCU, O. I, 514. ♦ (Și în sintagma mustăcioară-muscă) Mustață mică, lăsată să crească pe scobitura de sub nas. Intră pe ușă un bondoc smead, sclivisit, cu mustăcioară-muscă sub nas. STANCU, R. A. IV, 244, cf. V, 106. . (Popular) Vînă neagră la rădăcina nasului, sub frunte (evidentă la unele persoane). Cf. CANDREA, F. 46. I se vede în marginea ochiului drept, sub frunte, unde începe nasul, o pată albăstrie căreia moașele îi zic ”muscă". SADOVEANU, O. XIII, 739, cf. PĂCALĂ, M. R. 160, ȘEZ. VI, 44, ZANNE, P. IX, 340. 3. (Regional) Cavitate pe care o prezintă dinții calului, pînă la vîrstă de șase ani; (regional) mursă² (1), mișină (4), negreață, butură. Cf. DR. V, 289, A VI 3, 26. Calul de dar nu-l cată de muscă la măsele. ZANNE, P. I, 346. 4. (La tir) Punct negru situat în centrul panoului de tragere; (la pl.) lovituri în centrul țintei. Cf. L. ROM. 1961, nr. 1, 29. 5. (Regional; mai ales la pl.) Broderie cu floricele sau cu motive naționale (cusută cu amici sau cu ață neagră). Cf. MARIAN, INS. 379, PĂCALĂ, M. R. 319, LEXIC REG. 30, 80. Nu știe să facă o muscă sau nu știe să facă două, care nu știe să coasă rîuri pe cămăși. MARIAN, INS. 379.6. (Regional) Altoi (Groși-Baia Mare). Cf. ALR SN I h 218/349, 221/349. 7. (Regional) Cătare (la armele de foc). Cf. DL. 8. C o m p u s: (regional) muscă-căiască =numele unei boli a calului; (regional) șoarec. Cf. DR. V, 149. – Pl.: muște și (rar) muști. – Lat. musca.

NUCAR s.m. 1. (Regional) Jucător priceput la jocul în nuci (I 1), amator de jocul în nuci. Sînt nucari dibaci cari fac nucile oală mai adeseori. ispirescu, ap. tdrg. 2. (Ornit.; regional) Alunar (Nucifraga caryocatactes). cf. barcianu, tdrg, dm, băcescu, păs. 65. 3. Gîndac mic care își depune ouăle în alune (Balaminus nucum). marian, o. ii, 69, cf. enc. agr., dm. – pl.: nucari. – Nucă + suf. -ar.

MUȘIȚĂ s. f. (De obicei cu sens colectiv) 1. (Învechit) Țînțar (Culex); muscă (I 1) înțepătoare. Zise și vereră muște cărești și mușițe în toate hotarele lor. PSALT. 221, cf. CORESI, PS. 292/4. Feace de fugiră perșii, pornind asupră-le mușițe și țînțari ca nuorii. DOSOFTEI, V. S. ianuarie 12^v/30. Vor fi mușîțe (ț î n ț a r i b 1938) întru oameni și întru dobitoace. BIBLIA (1688), 44²/1. 2. (Învechit și regional) Muscă (I 1). Mușițele în aer și furnicile pre pămînt, mari și lungi danturi ridicară. CANTEMIR, IST. 108, cf. 185. În mreaja paingului alte lighioi nu să pot prinde, fără numai musculițe și altele aseamenea acestora neputincioase și neîntrarmate mușițe. id. HR. 24, cf. H I 416, V 122, VI 105, X 498, XIV 85, 104, 350. De bărbată ce era, toată ziua dormea cu pisica pe vatră, cu capul în cenușă și cu gura plină de mușițe. ȘEZ. XII, 105, cf. L. COSTIN, GR. BĂN. 142. ♦ S p e c. (Regional) Muscă (I 1) mare, verde (Jiana-Turnu Severin). ALR I 1 902/856. ♦ (Regional) Strechea oilor (Oestris ovis) (Rășinari-Cisnădie). PĂCALĂ, M. R. 32. ♦ Molie (1). Cf. ALEXI, W., ALR I 1 902. 3. (Regional) Nume dat roiurilor de musculițe îngrămădite in jurul băuturilor alcoolice sau în jurul altor lichide care fermentează; (regional) mușiniță (1), mușițar, mușliță (1). Cf. MARIAN, INS. 393, CONV. LIT. XX, 1013, ALR SN I h 243. 4. Grămăjoară de ouă depuse, vara, de unele muște (I 1), pe carnea descoperită sau pe cadavre; p. e x t. larve care se dezvoltă din aceste ouă; (învechit și regional) mușină (2). Musca răsunătoare . . . , năzuitoare la cărnuri, face mușiță. CUPARENCU, V. 46/24. Șanțurile cu mortăciuni și mușiță. PAS, L. I, 82, cf. H I. 296, VII 370. Eu, zău, voi zăcea, Mușiț-oi făcea. ANT. LIT. POP. I, 308, cf. ALR II 6 575/29, 102, 172, 182, 349, 705, 723, 791, 848, 899, 928. ◊ (În context figurat) Păcatul a fost mușiță, mușiță a trecut în vierme și viermele s-a prefăcut în gîză. DELAVRANCEA, O. II, 237. 5. (Regional) Nume dat unor insecte parazite care trăiesc pe frunzele pomilor sau ale altor plante. Mușițe stricătoare de pomi. CALENDARI (1733), 28/3. Să se rumpă . . . frunzele ceale încărcate cu vermuleți, cu omide, cu molii și ori cu ce fealiu de mușițe. ECONOMIA, 154/20. Mușița aceasta e foarte stricăcioasă . . . suge sucul din toate rămurelele și frunzele pomilor și ale plantelor pe cari s-au încuibat. MARIAN, INS. 463. Așa mușița sau păduchele de curechi caută mai înainte de toate să-l stîrpească prin stropirea cu . . . moare de curechi. id. ib., cf. ALR II 6 540/728. ♦ „Albinele de la urdiniș, cînd e gata să roiască stupul (nemaiavînd loc în stup stau afară)” (Boureni-Băilești). LEXIC REG. 30. 6. (Flori de) mucegai (1) (DDRF, ZANNE, P. II, 546); mucezeală (1) (PONTBRIANT, D.); s p e c. mucegai de vin (POLIZU). Ne arată un maldăr de hamuri, verzi de mușiță și cu alămurile ruginite. DELAVRANCEA, H. T. 121. Șuvoiul ei duce la Dunăre toate rămășițele de gunoaie ale iernii și spală brazda de mușiță. SADOVEANU, A. L. 169. Le adusese de-un galben o strachină cu fasole cu mușiță. I. CR. IV, 275. ◊ E x p r. (Regional) A dormi să facă mușiți la gură = a dormi adînc și timp îndelungat. Cf. ZANNE, P. II, 546. – Accentuat și: (regional) mușiță (ALR I 1 902, ALR II 6 575). – Pl.: (rar) mușițe și mușiți. – Și: (regional) mușăță (ALR I 1 902/990), moșiță (ib. 1 902/174, 190, ALR II 6 575/848) s.f. – Din bg. мушица, scr. mušica.

A OUA pers.3 ouă tranz. (ouă) A depune eliminând din organism (pentru reproducere). [Sil. o-ua] /Din ou

PONTĂ f. 1) Proces de depunere a ouălor sau a icrelor. 2) Ouă sau icre depuse în scopul procreației. /<fr. ponte

PONTĂ s. f. depunere a ouălor în cuib, de către păsări, de artropode și de unii viermi, sau a icrelor de către pești. (< fr. ponte)

TOCO- „naștere, procreație, înmulțire”. ◊ gr. tokos „naștere, urmaș” > fr. toco-, it. id., germ. toko-, engl. toco- și toko- > rom. toco-. □ ~cist (v. -cist), s. n., celulă diploidă în care are loc o diviziune reducțională; sin. tocospor; ~dinamometru (v. dinamo-, v. -metru₁), s. n., aparat pentru înregistrarea forței de contracție a uterului; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de naștere; ~graf (v. -graf), s. n., aparat pentru înregistrarea grafică a frecvenței și a intensității contracției uterine; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul formelor de naștere; ~spor (v. -spor), s. m., tococist*; ~stom (v. -stom), s. m., orificiu de depunere a ouălor la viermii botriocefali.

cățelire sf [At: BĂRCIANU / V: cațal~, cățăl~ / Pl: ~ri / E: cățeli] 1 Fătare a unor femele de câine, lup etc. Si: cățelare (1), cățelat¹ (1), cățelărire (1), cățelărit¹ (1), cățelit¹ (1), cățelitură (1), încățelare (1), încățelat¹ (1), încățelire (1), încățelit¹. 2 Îndeplinire a actului sexual de către animale Si: cățelare (2), cățelat¹ (2), cățelărire (2), cățelărit¹ (2), cățelit¹ (2), cățelitură (2), încățelare (2), încățelat¹, încățelire (2), încățelit¹ (2). 3-4 (Agravare sau) reizbucnire a unor boli Si: cățelare (3-4), cățelat¹ (3-4), cățelărire (3-4), cățelărit¹ (3-4), cățelit¹ (3-4), cățelitură (3-4), încățelare (3-4), încățelat¹ (3-4), încățelire (3-4), încățelit¹ (3-4). 5 (Buc) Ațâțare. 6 Încolțire a cepei Si: cățelare (6), cățelat¹ (6), cățelărire (6), cățelărit¹ (6), cățelit¹ (6), cățelitură (6), încățelare (6), încățelat¹ (6), încățelire (6), încățelit¹ (6). 7-8 (Înțelenire sau) îndesire a ierburilor Si: cățelare (7-8), cățelat¹ (7-8), cățelărire (7-8), cățelărit¹ (7-8), cățelit¹ (7-8), cățelitură (7-8), încățelare (7-8), încățelat¹ (7-8), încățelire (7-8), încățelit¹ (7-8). 9 Depunere a ouălor de către albine Si: cățelare (9), cățelat¹ (9), cățelărire (9), cățelărit¹ (9), cățelit¹ (9), cățelitură (9), încățelare (9), încățelat¹ (9), încățelire (9), încățelit¹ (9). 10 Extindere a bubelor sau a plăgilor Si: cățelare (10), cățelat¹ (10), cățelărire (10), cățelărit¹ (10), cățelit¹ (10), cățelitură (10), încățelare (10), încățelat¹ (10), încățelire (10), încățelit¹ (10).

oxiur sm [At: BIANU, D. S. / P: ~xi-ur / Pl: ~i / E: fr oxyure] Vierme parazit care trăiește în intestinul gros al oamenilor și al unor animale, depunându-și ouăle mai ales în zona anală (Oxyuris vermicularis).

CELULĂ, celule, s. f. 1. Element constitutiv fundamental al organismelor vii, alcătuit din membrană, citoplasmă și nucleu, reprezentând cea mai simplă unitate anatomică. 2. (În sintagma) Celulă de partid = (în trecut) denumirea organizației de bază a partidului comunist. 3. Fiecare dintre cavitățile hexagonale ale fagurilor de ceară, în care albinele depun mierea, cresc ouăle, puietul sau depozitează hrana; alveolă. 4. Încăpere (strâmtă) în închisori, unde sunt ținuți arestații sau condamnații. 5. Ansamblu format din aripile (și fuzelajul) unui avion. 6. Fiecare dintre compartimentele sau elementele identice, alăturate și cu aceeași funcție, ale unui dispozitiv sau ale unui sistem tehnic. Celulă de siloz. 7. (În telecomunicații) Suprafață geografică limitată acoperită de un releu de emisie-recepție, în cadrul sistemului de telefonie celulară. – Din fr. cellule, lat. cellula.

FAGURE, faguri, s. m. Strat de ceară format din celule mici hexagonale, produs de albinele lucrătoare, în stup, pentru a-și depune mierea și ouăle. [Var.: fagur s. m.] – Din lat. *favulus.

FAGURE ~i m. Strat de ceară constând din celule mici hexagonale, pe care le fac albinele lucrătoare, pentru a depune mierea și ouăle. /<lat. favulus

1) vetríce f. (ca și vetrice 2, pin aluz. la învîrtire saŭ transformare). Dun. Un insect aripat (palingénia) mare de 2-3 c.m. care apare pe la mijlocu luĭ Ĭuniŭ și-șĭ depune în apă ouăle fecundate, cu care, cînd ajung larve (pe la mijlocu luĭ Aŭgust) se hrănește cega. (Pescariĭ scot aceste larve cu ghinu și le pun în undiță). Se numește și vetrígă și rusálie, ĭar ca larvă răsură.

CELULĂ, celule, s. f. 1. Element constitutiv fundamental al organismelor vii, alcătuit din membrană, citoplasmă și nucleu, reprezentând cea mai simplă unitate anatomică. 2. (În sintagma) Celulă de partid = (în trecut) denumirea organizației de bază a partidului comunist. 3. Fiecare dintre cavitățile hexagonale ale fagurilor de ceară, în care albinele depun mierea, cresc ouăle, puietul sau depozitează hrana; alveolă. 4. Încăpere (strâmtă) în închisori, unde sunt ținuți arestații sau condamnații. 5. Ansamblu format din aripile (și fuzelajul) unui avion. 6. Fiecare dintre compartimentele sau elementele identice, alăturate și cu aceeași funcție, ale unui dispozitiv sau ale unui sistem tehnic. Celulă de siloz. – Din fr. cellule, lat. cellula.

FAGURE, faguri, s. m. Strat de ceară format din celule mici hexagonale, produs de albinele lucrătoare, în stup, pentru a-și depune mierea și ouăle. [Var.: fagur s. m.] – Lat. *favulus.

FAGURE, faguri, s. m. Perete de ceară cu celule hexagonale făcut de albine în stup pentru a-și depune mierea sau ouăle. Bunicul Matei răsare, cu custura în dreapta și c-o bucată de fagure între trei degete ale mînii stîngi. SADOVEANU, O. IV 290. Un pădurar... un om de treabă, ne-a desfăcut doi faguri și o fetiță bălană ne-a dat să bem apă rece într-un pahar brumat. C. PETRESCU, Î. II 4. ◊ (În comparații și metafore) Adevărat că fagure de miere sînt cuvintele bune și dulceața lor e tămăduirea sufletelor. SADOVEANU, F. J. 354. Văd poeți ce-au scris o limbă ca un fagure de miere. EMINESCU, O. I 31. – Variante: fagur (TOMA, C. V. 79, ALECSANDRI, P. III 274), (rar) fag (ALECSANDRI, P. I 94, id. o. 103) s. m.

CUC¹, cuci, s. m. 1. Pasăre călătoare din ordinul agățătoarelor, cu penele de culoare cenușie, cu coada lată și răsfirată, cunoscută prin sunetele caracteristice pe care le scoate; trăiește singuratică și nu-și clocește singură ouăle, ci le depune în cuiburi străine (Cuculus canorus). Cum auzeam cucul în livada noastră, declinarea zbura în albul amiezii ca un fluture. SADOVEANU, N. F. 32. Un cuc cu glasul sever și mecanic își chema perechea în răstimpuri. C. PETRESCU, S. 142. Își aținti urechile... și auzi glasul de cuc. BUJOR, S. 46. (Familiar, eufemistic, în imprecații) Bată-te cucul, mangositule. ALECSANDRI, T. II 179. Ceas cu cuc = ceasornic de perete ale cărui bătăi, la fiecare ceas (sfert sau jumătate de ceas și la 45’). imită cîntecul cucului; fig. lucru extravagant. ◊ Expr. Lapte de cuc = ceva imposibil. (A umbla) de flori de cuc v. floare. ◊ (Adverbial, adesea determinînd pe «singur») Fără rude și fără prieteni, străin, izolat. Se duce pe ici în colo, lăsîndu-mă cuc în mijlocul unei lumi streine. HOGAȘ, DR. II 138. Bietul băiet se văzu străin cuc în mijlocul unei păduri. POPESCU, B. IV 35. Ședeau singuri-singurei cuc și le țiuia urechile de urît. CREANGĂ, P. 35. 2. Compuse: (Bot.) ciuboțica cucului v. ciuboțică; laptele-cucului v. lapte; limba-cucului v. limbă.

MICROSCOPIC, -Ă, microscopici, -e, adj. 1. Care se poate vedea sau cerceta numai cu microscopul. Vietăți microscopice. ♦ Care se face cu ajutorul microscopului. Analize microscopice. 2. Fig. Foarte mic, minuscul, mărunt; p. ext. lipsit de importanță, neînsemnat, fără valoare. Gîzele depun la soare Ouă microscopice. TOPÎRCEANU, M. 39. Micimea vieții unui om, cu toate microscopicele lui interese... toate aceste sînt minunat de bine exprimate în satira întîia [a lui Eminescu]. GHEREA, ST. CR. I 116. Microscopice popoare, regi, oșteni și învățați Ne succedem generații și ne credem minunați. EMINESCU, O. I 132.

TROPIC, tropice, s. n. 1. Fiecare dintre cele două paralele aflate la nord și la sud de ecuatorul ceresc, determinate de punctele cele mai depărtate de ecuator ale eclipticei descrise de mișcarea aparentă a soarelui în jurul pămîntului. 2. Fiecare dintre cele două paralele terestre aflate la 23° 27’ 27″ la nord și la sud de ecuator, mărginind zona caldă a pămîntului. Înainte de a trece tropicul, i-a prins o furtună cumplită. BART, E. 275. ◊ Tropicul cancerului (sau racului) = paralela terestră aflată la 23° 27’ 27″ latitudine nordică. Ador havaianele acestea... Aș vrea să le văd dansate... în Honolulu, sub tropicul cancerului. C. PETRESCU, C. V. 167. Tropicul capricornului = paralela terestră aflată la 23° 27’ 27″ latitudine sudică. 3. (La pl.) Zonă, regiune aflată în jurul celor două tropice (2); zonă tropicală. Căldura a devenit de nesuportat. Parcă ne-am afla la tropice. STANCU, U.R.S.S. 168. Păsările migratoare Se rentorc din tropice. Gîzele depun la soare Ouă microscopice. TOPÎRCEANU, P. 223. ◊ Loc. adj. De tropice = de la tropice, din regiunea tropicală. Un snop de banane... Fructe bizare și aurite de tropice. C. PETRESCU, C. V. 119. ◊ (Adjectival, numai în expr.) An tropic v. a n² (II).

fagure sm [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / V: ~gor, -gur / Pl: ~ri / E: ml *favulus] 1 Strat de ceară format din celule mici hexagonale, produs de albinele lucrătoare, în stup, pentru a-și depune mierea și ouăle. 2 (Ape; îs) ~ cu clocitură Fagure (1) cu larve, înainte de căpăcit. 3 (Ape; îs) ~ mlecit Fagure (1) cu larve putrezite. 4 (Ape; îs) ~ cu plămadă Fagure (1) cu ouă și cu puiet de albine. 5 (Ape; îs) ~ puios Fagure (1) cu pui sau larve. 6 (Ape; îs) ~ de puiet Fagure (1) pregătit pentru pui.

probă sf [At: CANTEMIR, IST. 164 / V: (îvp) prubă, (reg) ~ovă, prublă / Pl: ~be / E: lat proba, ger Probe, it prova, pn próba, mg probá, fr (é)preuve] 1 Confirmare a unui adevăr, a unui fapt, a unei afirmații etc. 2 (Ccr) Dovadă etc. în sprijinul sau împotriva cuiva sau a ceva ori pentru confirmarea unui fapt, a unei afirmații, a unei presupuneri etc. Si: (rar) probare (3). 3 (Jur; îs) ~ cu martori Dovedire cu martori a unei afirmații, a unei situații etc. în fața instanțelor de judecată. 4 (Îlv) A da ~ (sau ~be) de... A dovedi Si: a demonstra, a proba. 5 (Îvr) Marcă² aplicată pe un obiect de metal prețios pentru a întări valoarea lui. 6 (În legătură cu verbele „a face”, „a pune la”) Acțiune, cercetare, analiză etc. întreprinsă pentru a constata dacă ceva sau cineva îndeplinește condițiile cerute Si: verificare. 7 (Spc; de obicei în legătură cu verbele „a face”, „a pune la...”) Experiment. 8 (Îla) De (sau, pop, de o) ~ Care servește ca încercare. 9 (Îlav) De (sau, pop, de o) ~ De verificare. 10 (Spc) Încercare a unei mașini, a unui aparat, a unui material, a unui obiectiv tehnic etc. pentru a verifica buna lor funcționare ori însușirile lor tehnice, funcționalitatea lor etc. 11 (Spc) Încercare a unui obiect de îmbrăcăminte care este în lucru, pentru a vedea dacă se potrivește pe purtător. 12 (Spc) Fiecare dintre părțile din care se compune un examen. 13 (Pgn) Examen. 14 (Spc) Fiecare dintre întrecerile sportive organizate în cadrul unei competiții mai largi, în cadrul unui concurs etc. 15 (Îvr; îs) ~ la metale Totru. 16 (Îvr) Vas în care se topeau sau se încercau aurul, argintul etc. 17 (Spc; asr) Repetiție făcută în vederea unei reprezentații, a unei ceremonii etc. 18 (Spc) Verificare a exactității unui calcul matematic. 19 (Udp „de”) Obiect dintr-o serie de obiecte identice sau cantitate mică dintr-un material, care poate să servească la determinarea anumitor caracteristici ale obiectelor respective din care face parte Si: eșantion, mostră, (reg) modă¹. 20 (Îs) Corp de ~ Epruvetă. 21 (Îs) Arbore de ~ Arbore ales după anumite criterii, apoi doborât, tăiat și stivuit, astfel ca din volumul obținut să se poată deduce volumul unei specii de arbori sau de arbuști. 22 (Reg) Arbore pregătit anume pentru ca anumite insecte parazite să-și depună îl el ouăle, care apoi sunt distruse. 23 (Asr) Text de tipar pe care se operează corecturile tipografice. 24 (Îs) ~be de tipar Modele de tipărituri colecționate de un tipograf pentru a arăta varietatea literelor de care dispune. 25 Analiză a funcției unui organ în vederea stabilirii unui diagnostic. 26 Formă particulară care, prin însușirile sale, ilustrează o categorie, un ansamblu de fenomene, o situație generală Si: mostră. 27 (Reg; îe) A-i trage (cuiva) o ~ de bătaie A bate zdravăn pe cineva.

somn² sn [At: COD. VOR.² 8^v/4 / Pl: (rar) ~uri, soamne / E: ml somnus] 1 Stare fiziologică periodică a organismelor animale și umane, necesară redresării forțelor, caracterizată prin repaus motor, prin încetinirea respirației, a circulației etc. și prin întreruperea activității psihice conștiente la om Si: dormit¹ (1), odihnă, repaus, (arg) soileală. 2 Stare a celui care doarme Si: dormit, odihnă, repaus, (arg) soileală. 3-4 (Îljv) Fără ~ (Care este) în stare de veghe Si: treaz. 5 (Îlav) În (sau prin, înv, din) ~ În timpul somnului (1). 6 (Pex; îal) În vis. 7 (Îe) Ca prin ~ În mod confuz. 8 (Îe) A nu avea ~, a nu-și găsi ~ul, a nu (i) se lipi (ori atinge) ~ul de pleoape (sau de cineva) A nu putea dormi. 9 (Îe) A-și face cineva ~ul A dormi (1). 10 (Îae) A se odihni suficient. 11 (Rar; îe) A fi pe marginea ~ului A fi pe punctul de a adormi. 12 (Îe) A trage un ~ (sau soamne sau un pui de ~) A dormi (adânc). 13 (Îe) A dormi ~ul iepurelui A dormi ușor. 14 (Îe) A-l fura pe cineva ~ul A ațipi (5). 15 (Îe) A-l păli (sau a-l toropi pe cineva) ~ul, a pica (sau a nu mai putea) de ~ A nu mai putea rezista nevoii de a dormi. 16 (Îs) ~ ușor (sau bun) Urare adresată unei persoane care se culcă. 17 (Înv; îc) ~-umblător Somnambulism. 18 (Îs) ~ de iarnă (ori hibernal), ~ul iernii Stare de amorțire în care petrec iarna unele viețuitoare. 19 (Îs) ~ul plantelor Poziție specială pe care o iau unele părți ale plantelor în timpul nopții. 20 (Îvr; fig) Himeră (4). 21 Necesitatea de a dormi. 22 Senzație provocată de necesitatea de a dormi. 23 (Îs) Greu de ~ Somnoros (1). 24 (D. ochi; îs) Cârpiți sau lipiți de ~, (rar) plini de ~ Somnoroși (2). 25 (Îs) Cu ~ul (greu) în (sau pe) gene Somnoros (1). 26 (Îe) A-i veni cuiva ~ul A simți nevoia de a dormi. 27 (Fig; șîs ~ul morții, ~ul mormântului, ~ul de veci, ~ul veșnic, ~ul cel veșnic, ~ul veșniciei, ultimul ~) Moarte. 28 (Fig) Stare de inerție Si: toropeală, amorțire (1). 29 (Reg; șîs ~ul cucului) Ouăle fluturelui inelat depuse în formă de inel pe ramurile tinere ale copacilor Si: (reg) somnișor² (7), mărgica cucului, mărgicuța cucului, stupitul cucului. 30 (Reg; îc) ~ul pământului Plantă medicinală nedefinită mai îndeaproape.

MĂRGEA s. f. I. 1. Obiect mic de piatră, de sticlă etc., de diferite forme și culori, care se folosește ca podoabă (în șiraguri, cusut pe îmbrăcăminte etc.) ; (la pl.) șirag format din asemenea obiecte. Au tîrguit la tîrgul Aiudului. . . 8 oc[ă] mărgele de os (a. 1 747). IORGA, S. D. XII, 45, cf. VIII, 92. Căpitanul i-au învoit bucuros, zicîndu-i că poate să cumpere oarecare bagateluri, precum: . . . cordele, mărgele. DRĂGHICI, R. 16/31. La ce servește salba și scumpele mărgele Ce-nconjură cu fală frumosul tău grumaz? NEGRUZZI, S. II, 36. Mi-am pus flori la pălărie, Mi-am pus flori, mi-am pus mărgele. ALECSANDRI, P. I, 68. Cum mergea pe drum, găsește și ea o mărgică, și-o înghite. CREANGĂ, P. 69. Cu cordele și cu mărgele rupte de la gîturile fetelor de împărați. . ., a plecat în lumea largă. EMINESCU, N. 5. El citi mărgelele de la gîtul copilului și află că se numește George. ISPIRESCU, L. 136, cf. 141, 349. Și el ți-a adus. . . La grumazi mărgele, Pe deget inele. COȘBUC, P. II, 144, cf. SĂM. II, 133. Iar își scotea șiragul de mărgele de la gît și pestelca cea frumoasă. BUJOR, S. 132. Dintr-o curte ieși o doamnă bătrînă, cu pelerină neagră și capelă cu mărgele. C. PETRESCU, Î. II, 121, cf. id. C. V. 168. Doi voinici cu mîini voinice, Au trosnit în hău din bice, împletite din curele Și bălțate cu mărgele. ARGHEZI, S. P. 122. Că eu te-oi lua De soția mea, Cînd se va vedea. . . Vulpea cu mărgele Culegînd surcele. ALECSANDRI, P. P. 47, cf. 288, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 48, 242, 371, 394, 412. De mîncat îmi aducea Lapte acru-n-tr-o mărgea, Mîncam și mai rămînea. MÎNDRESCU, L. P. 124, cf. ȘEZ. I, 106, 244, III, 181, VI, 61, XII, 162. Dragostile tinerele, Nu se fac din muierele, Făr-din buze subțirele, Și din grumaz cu mărgele. BÎRLEA, C. P. 60. De la noi Pînă la voi, Tot mărgele Mărunțele, De fuge mița de ele (Furnicarul). GOROVEI, C. 165. Nici mărgea neînșirată, Nici fată nemăritată. ZANNE, P. II, 123. ◊ (În formule de eliminare la jocurile de copii) Colo-n deal, după deal, este-o rudă cu mărgele și mai multe rogoțele. ALR II 4 364/272. ◊ (Ca termen de comparație) Epocele se-nșiră ca mărgelele pe ață. EMINESCU, O. I, 140. O scăpărare furioasă îi țîșni din ochii negri, lucitori ca două mărgele vii. REBREANU, I. 28, cf. 428, id. NUV. 7, id. R. I, 243. Ș-apoi, rămîi jupîneasă Ilisaftă iarăși singură, ca mărgeaua neînșirată. SADOVEANU, O. XIII, 673. Gușa ta cît o ulcică, Gușa mea cît o mărgică. ȘEZ. I, 123. Star-ar ea nemăritată, Ca mărjaua neînșirată. MAT. FOLK. 965, cf. BÎRLEA, C. P. 139. ◊ F i g. Doar furnicile de-aleargă acum fără de hodină, Mărgele negre semănate pe drumuri albe de lumină. ANGHEL, Î. G. 21. I-s strînse aripioarele-amîndouă Și nemișcate-a ochilor mărgele. CAZIMIR, L. U. 25. Mă-întorc după atîția ani, cu inima pustie, învins, la soclul plin de furnici, de mărgele negre, care-mi pătau hainele de sărbătoare. BRĂESCU, A. 14. Ea s-a liniștit și l-a privit zîmbind prin mărgelele lacrimilor. SADOVEANU, M. C. 63, cf. FRUNDZA, Z. 9. Și nu mai jăluiește la stele Din ochi de mărgele. DEȘLIU, G. 19, cf. 34. ◊ (Prin Dobr.) La mărgele = reuniune a femeilor din casa miresei, sîmbătă seara, în ajunul nunții, cînd se înșiră mărgelele (I 1) la salba miresei. Sîmbătă la casa miresei se zice „la brad”, ceea ce în Dobrogea se cheamă „la mărgele”, unde, după ce s-au adunat nuntașii, fetele și femeile fac salbă și baierele fesului. SEVASTOS, N. 153. ◊ E x p r. (Regional) Parcă-i tras prin mărgea v. t r a g e. ♦ (Regional) Mărgică cucului = a) învelișul larvar al insectei Aphrophora spumaria, care, după ce iese larva, se usucă, căpătînd forma unei mărgele (I 1) ; (regional) stupitul cucului, mărgicuța cucului. O seamă de fete Insă, aflînd „stupitul” sau „mărgică cucului”, îl înșiră. . . la mărgele. MARIAN, INS. 288, cf. 459, 460, SIMIONESCU, F. R. 348; b) ouăle fluturelui inelat depuse în formă de inel pe ramurile tinere ale copacilor; (regional) glasul cucului, stupitul cucului. Cf. MARIAN, INS. 285, CADE. Fetele din Bucovina mai poartă la mărgele. . . ouăle insectei „Gastropacha neustria”, numite „stupitul cucului” sau "mărgică cucului. CANDREA, F. 203. Mărgeaua vîntului = îngrămădire dé canale mici, așezate unele lîngă altele, făcute de omizi pe frunzele păducelului. Cf. GRIGORIU-RlGO, M. P. I, 49. 2. (În credințele populare) Boabă rotundă care se credea că este făcută de șerpi prin amestecarea salivei lor și că este înghițită de cel mai puternic dintre ei. Știți cum fac șerpii mărgeaua? BENIUC, V. CUC. 18. Te voi duce la tata șerpelui celui uriaș. . . dar tu să nu iai nimic decît mărgeaua de după măsea, că aceea te face mai bogat decît toți bogații din lume. RETEGANUL, P. I, 3, cf. V, 5. Pe vremea aceea nu erau șărpii acasă, că în fiecare dimineață se duceau după un munte de lucrau la mărgea și numai sara. . . se întorceau acasă. MERA, L. B. 29. -Ș Fiertul mărgelei = presupusa operație prin care șerpii adunați la un loc ar obține o mărgea (I 2), amestecîndu-și saliva. Cf. ȘEZ. I, 244. ◊ E x p r. (Prin Bucov.) A fierbe mărgică = a se sfătui. ZANNE, P. IX, 488 3. P. a n a l. a) (La pl.) Protuberanțe ale pielii de pe capul și gîtul curcanului. Almintrelea tare pier puii cei de curcă. Cînd le ieșea mărgealele, iarăși îi spăla cu vinars de drojdii pre grumazi. ECONOMIA, 110/6. Cînd ajunse curcanul în dreptul cocoșului, se înroti, își roși mărgelele și își dădu capul pe spate. GÎRLEANU, L. 15. Era odată o buruiană, înaltă, un știr, a cărui floare cît mătura tremura în unda lacului ca mărgelele unui curcan. I. BOTEZ, B. I, 204. După dînsa alergau curcanii leorbâind din gușa cu mărgele roșii. C. PETRESCU, R. DR. 242. Mărgelele de curcan să nu le pui în borș. GOROVEI, CR. 92. b) (Regional ; la pl.) Ouă de broască (Brădișorul de Jos-Oravița), H XVIII 139. c)(Prin Bucov.) Nod pe firul tors ; (regional) gușă. Cf. A V 15, GLOSAR REG. d) (Regional ; la pl.) Bule de aer care se formează într-o băutură, de obicei într-o băutură alcoolică tare. Le mor Mărgelele vinului lor în plina și-uitata-le cupă. COȘBUC, P. I, 290. e) (Regional) Pușchea (Arpașul de Jos-Făgăraș). ALR II/I h 39/172. Mărgaua mea pe limba ta. ib. f) (Prin Mold., în forma mărgică) Cioplitură făcută la capătul din față al buștenilor, peste care se trece chinga cu care aceștia sînt legați în plute, mărgelătură (DDRF, PAMFILE, C. 106, ȘEZ. II, 42) ; bucată de lemn care formează o proeminență, la capătul buștenilor, și de care se fixează chinga pentru a-i lega în plute (CIUPALĂ, T. 336). g) (Prin Bucov.) Gaura muștiucului la trompetă. Cf. A V 20, GLOSAR REG. h) (Tipogr. ; neobișnuit, la pl.) Literele cele mai mărunte. LM. i) (Regional) Un fel de închizătoare prin care se petrec, la spate, șireturile de piele ale pieptarului. Cf. HEM 2 358. 4. (Regional) Unealtă de ciobănie nedefinită mai de aproape (Brehuiești-Botoșani). Cf. H I 23. II. (Bot.) 1. (În forma mărgică) Numele a trei plante erbacee din familia gramineelor, cu tulpină subțire, cu frunze plane, de culoare verde-deschis, cu flori mici, dispuse cîte una sau două în vîrful unor spicușoare (Melica uniflora, nutans și altissima). Cf. BARONZI, L. 137, BRANDZA, FL. 491, ȘĂIEANU, D. U., PANȚU, PL. Prin locurile nisipoase cresc tufe-tufe de mărgică. . . cu spiculețe dese. SIMIONESCU, FL. 181, Cf. ENC. AGR. 2. (Regional) Rutișor (Thalictrum aquilegifolium). Cf. TDRG, PANȚU, PL., ENC. AGR. 3. (Regional, în forma mărgică) Siminoc (Helichrysum arenarius). PANȚU, PL. 4. (Transilv.) Clocoțel (Clematis integrifolia). Cf. ȘĂINEANU, D.U., TDRG, PANȚU, PL. 5. Compus: (regional) mărgică-țeapănă = rozmarin-de-munte (Gnaphalium silvaticum). Cf. DDRF, BARCIANU. – Pl.: mărgele. - Și: (cu schimbare de suf.) mărgică, (regional) mărgeáuă (com. din ZLATNA-ALBA IULIA) S. f. - Din lat. med. margella. – Mărgică: cu schimbare de suf.

depunere sf [At: DLR ms / E: depune²] 1 Sumă de bani depusă la o instituție bancară. 2 Sediment, depozit pe o suprafață sau pe fundul unui vas. 3 (Jur) Depoziție. 4 Lăsare a unui obiect din mână, punându-l undeva Si: depus¹ (1). 5 (Zlg) Eliminare a ouălor^[1] la un loc potrivit Si: depus¹ (2). 6 (Fig; îs) ~a armelor Încetare a luptei. 7 (Fig; îs) ~a coroanei Renunțare la domnie. 8 (Fig; cmr) ~a bilanțului Falimentare. 9 (Îs) ~a banilor Lăsare a unei sume de bani spre păstrare la o instituție bancară. 10 (Îs) ~a mandatului Renunțare la o însărcinare încredințată, invocând drept motivare imposibilitatea de a continua îndeplinirea ei. 11 (Îs ) ~a unui act (sau unei cereri, unui memoriu etc.) Predare a unui act, a unei cereri, a unui memoriu unui for competent. 12 (Îs) ~a muncii (sau efortului, ostenelii etc.) Trudă. 13 (Îs) ~a jurământului Angajare în mărturisirea adevărului în legătură cu faptele unui proces de către o parte în litigiu sau de către un martor. 14 (Îas) Angajare solemnă de îndeplinire a îndatoririlor, cu respectarea legilor țării, de către anumite categorii de oameni și de către militari. corectat(ă)

mărgică sf [At: MARIAN, INS. 288 / Pl: (rar) ~'ici / E: mărgea css] 1 Mărgea (1). 2 (Reg; îc) ~ca cucului Înveliș larvar al insectei Aphrophora spumaria, care, după ce iese larva, se usucă, luând forma unei mărgele (1) Si: (reg) mărgicuța cucului, stupitul cucului. 3 (Îae) Ouă ale fluturelui inelat depuse în formă de cerc pe ramurile tinere ale copacilor Si: (reg) glasul cucului, stupitul cucului. 4 (Buc; îlv) A fierbe ~gica A se sfătui. 5 (Mol) Mărgelătură. 6 (Pan; Mol) Bucată de lemn care formează o proeminență, la capătul buștenilor, și de care se fixează chinga pentru a-i lega în plute. 7-9 Trei plante erbacee din familia gramineelor, cu tulpină subțire, cu frunze plane, de culoare verde-deschis, cu flori mici, dispuse câte una sau două în vârful unor spicușoare (Melica uniflora, nutans și altissima). 10 (Bot; reg) Siminoc (Helichrysum arenarius). 11 (Reg; îc) ~-țeapănă Rozmarin-de-munte (Guaphalium silvaticum).

EPIGENEZĂ s.f. 1. (Biol.) Concepție evoluționistă care arată că în cursul dezvoltării embrionare au loc o serie de transformări succesive ale oului fecundat. 2. (Geol.) Proces de depunere a mineralelor după formarea rocilor în care sunt cuprinse. [< fr. épigenèse, cf. gr. epi – după, genesis – naștere].

CRĂPOAICĂ, crăpoaice, s. f. Femela crapului. Este aicea un soi de crap cum nu se află în alte părți și acest crap se trage dintr-un crap și o crăpoaică pe care i-a adus și i-a dat aici, la întemeierea iazului, Petru-vodă Mușat. SADOVEANU, F. J. 106. Crăpoaicele depun sute de mii de ouă. SADOVEANU, V. F. 117. – Pronunțat: -poai-.

curăța [At: COD. VOR. 143/11 / Pzi: curăț, (înv) ~țesc / E: curat³] 1-2 vtr A înlătura murdăria, impuritățile de pe ceva sau de pe sine Si: a (se) mătura, a (se) peria, a (se) spăla, a (se) șterge. 3 vt A îndepărta coaja, pielița de pe fructe, legume, ouă etc. 4 vt A îndepărta asperitățile, depunerile, materialele nefolositoare de pe o piesă, obiect, teren etc. în vederea recondiționării, îmbunătățirii aspectului etc. 5 vt A depănușa. 6 vr (Fig; d. cer) A se însenina. 7 vt (Înv; îe) A-și ~ obrazul (sau obrazele) A se dezvinovăți. 8-9 vtr (Îvp) A (se) vindeca de o boală (de piele). 10 vt (Reg) A castra. 11 vr (Reg; d. mamifere) A lepăda placenta. 12 vt (Înv) A renunța. 13-14 vtr (Îvp; fig) A (se) salva de ceva rău. 15 vt (Fig; fam) A omorî. 16 vt (Pfm; fig) A înlătura (pe cineva din calea sa, dintr-o funcție etc.). 17-18 vtr (Fig; în limbajul bisericesc) A (se) purifica. 19-20 vtr (Fig; fam) A rămâne sau a face să rămână fără bani, fără avere. 21-22 vtr A (se) mântui. 23-24 vtr A (se) descotorosi (de ceva). 25-26 vtr (Înv) A (se) lămuri. 27 vr (Înv; îe) A se ~ pe altul A arunca vina pe altul. corectat(ă)

curățare sf [At: VARLAAM, C.155 / Pl: ~țări/ E: curăța] 1 Înlăturarea murdăriei. 2 Îndepărtare a cojii, a pieliței de pe fructe, legume, ouă etc. 3 Îndepărtare a asperităților, a depunerilor, a materialelor nefolositoare de pe o piesă, obiect, teren etc. în vederea recondiționării, îmbunătățirii aspectului etc. 4 Depănușare. 5 Castrare. 6 (Îvp) Vindecare a unei boli (de piele). 7 (Fig; în limbajul bisericesc) Purificare.

NUCĂ s. f. I. 1. Fructul de nuc (1), alcătuit dintr-un miez comestibil, închis într-o coajă lemnoasă, acoperită de o coajă cărnoasă verde care la maturitate se usucă și crapă. Găoci de nuci (cca 1705). gcr i, 357/6. Cu meșterșug tocmind într-o nucă metiutea iarbă pucioasă, o ascunde. cantemir, hr. 121, cf. budai-deleanu, lex., lb. Dacă vor fi nuci destule, atuncea și sămănăturile în creșterea și coacerea lor folos vor avea. calendariu (1814), 88/24. [Î]l voi hrăni cu miez de nucă. eminescu, n. 27, cf. id. o. iv, 74. Poruncește să-i aducă... un sac plin cu nuci. creangă, p. 101, cf. ispirescu, l. 71. Să tăiem coaja verde a nucei cu cuțitul, ca să putem gusta din sîmburele ei dulce. f (1906), 31. Coji verzi de nuci. antipa, p. 125. Arzi o nucă cu coajă și miez cu tot... și cu amestecul ce se dobîndește se ung bubele. pamfile, b. 17, cf. id. J. ii, 88, id. văzd. 92. Întrebuințarea coajei de nuc sau a nucilor verzi... la fire și lînă. pamfile-lupescu, crom. 128. Scăldătorile de frunze și coji verzi de nuci sînt reputate în popor pentru copiii scrofuloși și slăbiți. n. leon, Med. 53. Ești jucat de-o undă ce te-neacă Și de năluca apei, ca o nucă seacă? arghezi, c. o. 91. Miezul nucilor, pe lîngă substanțele grase și cele albuminoide, conține și cantități importante de vitamina B₁. bordeianu, p. 364. Bădiță... nimica nu-mi aduci, Fără sînul plin de nuci. jarnik-bîrseanu, d. 83. Frunză verde, nucă seacă. hodoș, p. p. 85, cf. șez. i, 141, alr i 882. La Crăciun se vede dacă-i bună nuca (= rezultatele trebuie apreciate la timpul potrivit, nu mai devreme). cf. zanne, p. i, 21. Tac, tac, Ca nucile-n sac, se spune, ironic, despre cei vorbăreți. cf. id. ib. 227. Omul se cunoaște din vorba sa, și nuca cea sacă din ușurința sa. id. ib. ii, 829. Patru frați într-un cojoc (Nuca). șez. xiii, 26. ◊ (Ca termen de comparație) Femelele depun, în etape, cîteva sute de ouă într-un cuib mare cît o nucă. c. antonescu, p. 134. Pentr-o mîndră cît o nucă. jarnik-bîrseanu, d. 434. Țițile ca nucile. șez, ii, 222, cf. zanne, p. ix, 495. Ai făcut o treabă cît o nucă, se spune, familiar, cuiva care a acționat greșit, care nu a ajuns la rezultatul scontat. cf. zanne, p. i, 229. ◊ (Cu determinări arătînd specia) Nuci de cele mari sau talie-nești. lb. Nuci turcești. com. din brașov. ◊ Expr. Cînd o face plopul nuci și răchita mere dulci = niciodată. cf. jarnik-bîrseanu, d. 272, zanne, p. i, 257. A se potrivi (sau a se nimeri, popular, a se lovi, a se lipi) ca nuca în perete (sau, rar, în gard) = a fi total nepotrivit. cf. baronzi, l. 44. Cîrpește o minciună care se potrivea ca nuca în părete. creangă, p. 47. Se lovi ca nuca în perete și vorba ta. ispirescu, l. 215. Arcul acela de la Filaret de pe Cîmpia Libertății, despre care el pretinde că l-a făcut în stil neogotic... se potrivește acolo ca nuca în perete. camil petrescu, o. ii, 396. Intervenția nevesti-si în discuția lor se potrivea ca nuca-n perete. galan, b. ii, 42, cf. com. din piatra-neamț, zanne, p. i, 228. ♦ (De obicei la sg.; folosit ca nume de materie) Miez de nucă (I 1). Mujdei de nucă. șez. viii, 39. Azi se coc în casă prăjituri pe ales și potcoave cu mac, nuci și lictar. f (1906), 7. În dulapul din sufragerie Un sfert de cozonac cu nucă. minulescu, v. 190. ♦ (Regional) Găoace de nucă (I 1). alr sn i h 213. ♦ (La pl.; adesea în construcția în nuci, ddrf, cade) Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. Masalagii și pungași... jucau nuci. FILIMON, 0. I, 109, cf. DDRF, TDRG, CADE, h X 586. 2. Compuse: nucă-de-cocos sau (învechit) nuca-cocului = fructul comestibil al cocotierului. Robinson au făcut o gustare bună din aceste nuci-de-cocos. drăghici, r. 51/30. Întrebuința coaja nucii-cocului. id. ib. 101/21. În magia depărtării... vedea pădurile de smarald, penagile palmierilor, feriga gigantică, nucile-de-cocos. bart, e. 307. Multe triburi primitive au cuvinte deosebite pentru diversele specii... de nuci-de-cocos. vianu, m. 23. (Învechit și regional) Nucă-de-mare sau nucă-de-mușcată, nucă-tămîioasă = nucșoară (2). cf. lb, lm, morariu, pl. 463. În toată Europa occidentală se făcea deci o enormă consumație de piper, cuișoare, scorțișoară, ghimber, nucă-tămîioasă. oțetea, r. 108. Se întorceau cu... ghimber, scorțișoară, nucă-de-mușcată etc. id. ib. 122. Nucă-galică sau nucă-de-stejar, (regional) nucă-de-goron = gogoașă de ristic, v. ristic. cf. alexi, w., ltr², a i 26. Nucă-americană sau nucă-de-America = semințele comestibile ale arborelui Bertholletia excelsa, care crește în regiunea tropicală din America de Sud. (Rar) Nucă-amară = migdală. cf. lm. (Regional) Nucă-de-mare = castană. teaha, c. n. 247. Nucă-vomică = semințele toxice ale arborelui turta-lupului. cf. dm. ** p. ext. (Transilv.) Nucă-de-lac = cornaci (Trapa natans). cf. coteanu, pl. 15, KLEIN, D. 73, LB, POLIZU, LM, BARCIANU. II. p. anal. 1. (Regional) a) Parte la piciorul de dinapoi al calului, situată dedesubtul șoldului și în imediata apropiere a acestuia. dr. v, 320. b) (În sintagmele) Nuca genunchiului = rotulă. cf. BARCIANU, ALEXI, W., ȘĂINEANU, D. U. Nuca gîtului = ceafă. alexi, w. 2. Organ de mașină care servește la realizarea articulațiilor sferice. cf. ltr², dm, der. ♦ Șaibă, piuliță. Cf. lb. Pentru fire de bătătură nuca fusului, adică șaiba, se ia mai mică. ionescu-muscel, Fil. 255. ♦ (Regional; determinat prin „de la tigaie”) Bucată de oțel sau de fier, fixată în centrul piuliței, pe care se învîrtește capătul de jos al fusului de la crîngul morii. cf. alr sn i h 165. ♦ (Regional) Partea de jos a coarbei, în care se fixează sfredelul; broască (Groși-Baia Mare). alr ii 6 662/349. 3. (La pl.; în limbajul minerilor din Valea Jiului) Cărbuni de granulație mijlocie, de 10-20 mm. ltr. – pl.: nuci și (regional) nuce (alr i 882/49, 61, 75, 116, 259, 315, 375, 388, 394, 418, 528, 596, 684, 720, 940). – gen.-dat. nucii și (învechit) nucei, (regional) nuchii (alr ii 6 085/95). – Lat. nux, -cis.