ADAMASCĂ s. f. (Înv.) Stofă scumpă de mătase, țesută cu flori. – Din rus. adamaska, lat. (a)damascus, -a, -um „din Damasc”.

AGUD ~zi m. pop. Pom cu lemn tare, cu fructe mici, cărnoase, comestibile, ale cărui frunze sunt folosite ca hrană pentru viermii-de-mătase; dud. / Din agudă

ALAGEA, alagele, s. f. 1. (Înv.) Stofă vărgată, țesută din fire de in și de mătase. 2. (Reg.; în expr.) A-și căpăta alageaua sau a păți o alagea = a se păcăli. – Din tc. alaca.

ALCALICELULOZĂ s. f. Derivat alcalin al celulozei, folosit la fabricarea mătăsii artificiale prin procedeul viscozei. – Din fr. alcalicellulose.

APĂ ape f. 1) Lichid transparent, incolor, fără gust și fără miros, fiind o combinație de oxigen și hidrogen. ~ potabilă. ~ dură. ◊ ~ chioară se spune despre supe, vinuri etc. care conțin prea multă apă și nu au nici un gust. ~ de ploaie vorbe goale, fără conținut. 2) Masă de lichid (mare, râu, lac etc.). ◊ ~ curgătoare apă care curge pe o albie și se varsă în altă apă. ~ stătătoare apă care se adună în depresiuni (lacuri, bălți). 3) fig. Joc de culori; sclipiri ale unor obiecte lucioase (pietre prețioase, mătăsuri, metale). 4) Denumire a unor soluții, a unor preparate. ~ de colonie. ~ de trandafir. ~ de var. ◊ ~ tare numele popular al acidului azotic. ~ regală amestec de acid clorhidric și acid azotic, care dizolvă toate metalele. ~ oxigenată amestec de perhidrol cu apă, incolor sau albastru, cu proprietăți dezinfectante și decolorante. 5) Secreție a organismului (lacrimi, salivă, sudoare etc.). ~ la plămâni. ◊ ~ la cap hidrocefalie. A fi numai ~ a fi transpirat. A-i lăsa cuiva gura ~ a avea poftă de ceva. [G.-D. apei] /

ARTIFICIAL ~ă (~i, ~e) 1) (în opoziție cu natural) Care nu este natural; făcut de om după modele naturale. Flori ~e. Mătase ~ă. 2) (despre persoane și despre manifestările lor) Care vădește lipsă de naturalețe; lipsit de sinceritate; prefăcut; nesincer; fals; fățarnic; ipocrit. 3) Care este făcut după criterii subiective, arbitrare. [Sil. -ci-al] /<fr. artificiel, lat. artificialis

AȚA-APEI s. v. mătasea-broaștei.

BAIRAC, bairace, s. n. (Înv.) 1. Steag de mătase foarte lat. 2. Unitate militară (de voluntari) care servea sub un drapel. [Pr.: ba-i-. Pl. și: bairacuri] – Din tc. bayrak.

BALONZAID, balonzaide, s. n. 1. Țesătură de bumbac sau de mătase (impermeabilă). 2. Pardesiu de ploaie confecționat dintr-o astfel de pânză; balon (4). [Acc. și: balonzaid. – Var.: balonzaide. s. n.] – Din germ. Ballonseide.

BASMA, basmale, s. f. Bucată de pânză sau de mătase (colorată), folosită de femei pentru a-și înveli capul, spre a lega și a duce în ea ceva, ca batistă etc. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) basma curată= a scoate (pe cineva) nevinovat. A ieși (sau a scăpa) basma curată= a scăpa cu bine dintr-o încurcătură. [Var.: (înv.) băsma s. f.] – Din tc. basma.

BEMBERG s. n. Țesătură de mătase artificială, folosită pentru lenjerie. – Din fr. bemberg.

BLONDĂ, blonde, s. f. (Înv.) Dantelă albă, ușoară, de mătase. – Din fr. blonde.

BORANGIC, borangicuri, s. n. 1. Fir depănat de pe gogoșile viermilor-de-mătase. 2. Țesătură făcută în industria casnică din acest fir. ♦ (La pl.) Diferite feluri de țesături de borangic (1). [Var.: burangic s. n.] – Din tc. bürüncük.

BRÂU, (I) brâie, (II) brâuri, s. n. I. 1. Cingătoare lată de lână, de piele, de mătase etc. pe care o poartă țăranii. ♦ Fâșie de țesătură (de lână), de blană etc. pe care o poartă în jurul mijlocului (sub îmbrăcăminte) unii oameni suferinzi. ♦ Cingătoare lată pe care o poartă preoții ca semn al unui grad ierarhic sau în timpul slujbei. 2. Parte a corpului omenesc pe care o încinge brâul (II); mijloc. 3. Ornament care înconjură ușile, ferestrele, fațadele etc. unei case. 4. Șir, lanț (muntos, deluros etc.). II. (Cor.) Brâuleț (2). [Var.: (pop.) brână s. f.] – Cf. alb. bres, brezi.

BRETEA, bretele, s. f. 1. (La pl.) Obiect de îmbrăcăminte bărbătească confecționat din două fâșii de elastic, pânză, piele etc. care se trec peste umeri, prinzându-se în fată și în spate de pantaloni pentru a-i susține. 2. Fâșie de pânză, mătase, panglică etc. cu care sunt prevăzute unele obiecte de îmbrăcăminte spre a le susține pe umeri. – Refăcut din pl. bretele (< fr. bretelles).

BROCART, brocarturi, s. n. Țesătură de mătase de calitate superioară, înflorată sau ornamentată cu fire de aur ori de argint; frenghie. [Var.: brocat s. n.] – Din fr. brocart.

BUHUR, buhururi, s. n. (Înv.) Stofă de lână fină sau de mătase. – Din tc. buhur. corectat(ă)

BURET s. n. 1. Fir de mătase naturală, gros și neregulat, obținut prin macerarea specială a unor gogoși. 2. Țesătură de mătase fabricată din acest fir; p. ext. țesătură de bumbac cu fir gros, noduros și poros. – Din fr. bourrette.

CAFTAN, caftane, s. n. (Înv.) Manta orientală, albă, lungă și largă, împodobită cu fire de aur sau de mătase, pe care o purtau domnitorii și boierii români. ◊ Expr. A îmbrăca (cu sau în) caftan = a (se) ridica la rangul de domn sau de boier. ♦ Simbol al rangului de boier. – Din tc. kaftan.

CAMOHAS s. n. (Înv.). Un fel de stofă de mătase orientală. – Din ngr. kamuhás.

CATIFEA, catifele, s. f. Țesătură de mătase, de lână, de bumbac etc. care prezintă pe față fire dese cu lungimea mai mică de un milimetru, perpendiculare pe suprafața țesăturii. – Din tc. kadife, ngr. katifés.

CĂMAȘĂ, cămăși, s. f. 1. Îmbrăcăminte (de pânză, mătase etc.) care se poartă pe piele, acoperind partea superioară a corpului. ◊ Cămașă de noapte = îmbrăcăminte de pânză, de mătase etc. (lungă), care se poartă ca veșmânt pentru dormit. Cămașă de forță = cămașă specială confecționată din pânză rezistentă, prevăzută cu cordoane, cu care se imobilizează temporar nebunii furioși, împiedicându-i să comită acțiuni violente, iresponsabile. ◊ Expr. A rămâne în cămașă = a rămâne sărac, a pierde tot. A nu avea nici cămașă pe el = a fi foarte sărac. A lăsa (pe cineva) în cămașă sau a-i lua (cuiva) și cămașa de pe el = a-i lua (cuiva) tot ce are, a-l lăsa sărac. Își dă și cămașa de pe el, se spune despre un om exagerat de milos și de darnic. A nu-l mai încăpea cămașa = a fi înfumurat; a-i merge cuiva foarte bine. A nu avea (sau a nu ști) pe unde să scoți cămașa = a fi în mare încurcătură, a nu ști cum să scapi. Arde cămașa pe cineva = este în mare zor; are mare nevoie de ceva. 2. Membrană, înveliș (subțire), căptușeală care îmbracă diferite obiecte, piese etc. ♦ (Pop.) Placentă (1). ♦ Îmbrăcăminte interioară a unui obiect, de obicei cilindric. 3. Compus: cămașa-broaștei = algă verde de apă dulce de forma unei rețele, alcătuită din celule lungi, cilindrice (Hydrodictyon reticulatum). [Var.: cămeșă s. f.] – Lat. camisia.

CEAPRAZ, ceaprazuri, s. n. 1. Șiret, panglică sau ciucure de mătase sau de fir, cu care se împodobesc hainele (militare), draperiile, tapițeriile etc. 2. Poziția alternativă a dinților de ferestrău într-o parte și în alta, în afara planului pânzei, pentru a face mai ușoară tăierea materialului. 3. Călcător (III 1, 2). – Din tc. çapraz.

CHILIM, chilimuri, s. n. 1. Covor (turcesc) cu două fețe; scoarță înflorată. 2. Un fel de broderie făcută cu fire de lână sau de mătase pe etamină sau pe canava. – Din tc. kilim.

CINGĂTOARE, cingători, s. f. Fâșie de pânză, de mătase, de piele etc. care servește cuiva la încins mijlocul. – [În]cinge + suf. -ătoare.

CIORAP, ciorapi, s. m. 1. Obiect de îmbrăcăminte care acoperă piciorul, confecționat din fire de bumbac, de lână, de mătase sau din fire sintetice. ◊ Compus: ciorap-chilot sau ciorap-pantalon = ciorap lung, continuat cu chilot; dres³ (1). ◊ Expr. A strânge bani la ciorap = a aduna bani, a face economii. 2. Tub izolant cu care se îmbracă capetele bobinelor electrice. – Din tc. çorab.

COASE, cos, vb. III. Tranz. 1. A fixa, a prinde între ele părțile unei haine sau un petic, un nasture etc. la o haină, trecând prin ele un fir de ață cu ajutorul unui ac. ◊ Expr. A coase petic de petic = a fi zgârcit. 2. A broda. 3. (Med.) A împreuna (cu un fir de mătase, de intestin preparat anume etc. și cu un ac special) marginile unei plăgi. – Din lat. pop. cosere (= consuere).

COMĂNAC¹, comănace, s. n. 1. Acoperământ al capului, de formă cilindrică, fără boruri, confecționat din lână sau din pâslă, purtat de călugări și de călugărițe. ◊ Expr. (Glumeț) A-și pune capul sub comănac = a se călugări. 2. Acoperământ al capului asemănător cu comănacul¹ (1) purtat odinioară de bărbați. ♦ Căciuliță de mătase sau de stofă scumpă, purtată altădată de femei. [Var.: comanac s. n.] – Et. nec.

COMBINEZON, combinezoane, s. n. 1. Obiect de lenjerie pentru femei, confecționat din pânză, mătase, nailon etc., care acoperă corpul, sub rochie, de la umeri până deasupra genunchilor; furou. 2. Îmbrăcăminte de protecție împotriva murdăririi în timpul lucrului, mai ales pentru muncitorii care execută lucrări de reparații. ♦ Salopetă. – Din fr. combinaison.

COMBINEZON s. 1. cămașă, furou. (~ de mătase naturală.) 2. v. salopetă. (~ de lucru.)

COPRINĂ, coprine, s. f. (Reg.) Plantă erbacee cu tulpina terminată cu o singură floare, mare, de culoare galbenă (Narcissus radiiflorus) sau albă (Narcissus poeticus). – Cf. bg. koprina „mătase”.

CORDON, cordoane, s. n. I. 1. Cingătoare (de material plastic, de panglică, de pânză, de piele etc.); centură, curea. ♦ Panglică lată de mătase purtată diagonal pe piept, de care sunt prinse anumite decorații înalte; gradul cel mai înalt al unei decorații. 2. (Geogr.; în sintagma) Cordon litoral = fâșie de uscat care desparte o lagună sau un liman de mare; săgeată litorală, perisip. 3. Ansamblu de fire electrice foarte flexibile, folosit în telefonie. 4. (Anat.; în sintagma) Cordon ombilical = ombilic. 5. Margine a unei monede cu grosimea mai mare decât partea centrală. II. 1. Șir de posturi militare însărcinate cu un serviciu de pază; linie compactă, formată de obicei din soldați care au ca sarcină să asigure ordinea în cazul unei afluențe de oameni. ◊ Cordon sanitar = ansamblul măsurilor de izolare la care este supusă o localitate sau o țară unde bântuie o boală molipsitoare; (concr.) patrulă sau grup de patrule care asigură această izolare. 2. (Înv.) Frontieră, graniță. – Din fr. cordon.

CRAVATĂ, cravate, s. f. Accesoriu al îmbrăcămintei (bărbătești), constând dintr-o fâșie îngustă de stofă, de mătase etc. care se înnoadă la gât și ale cărei capete sunt de obicei lăsate să atârne pe piept. ◊ (Ieșit din uz) Cravată roșie (sau de pionier) = bucată de țesătură de culoare roșie, de formă triunghiulară pe care o purtau la gât pionierii. – Din fr. cravate.

CREP, crepuri, s. n. 1. Cauciuc natural, de culoare albă-gălbuie, din care se fac tălpi pentru încălțăminte. 2. Țesătură subțire, încrețită, din fire de mătase sau de lână suprarăsucite. ◊ Crep satin = țesătură cu una dintre fețe mată și cu cealaltă lucioasă. ♦ Bucată dintr-o asemenea țesătură, de culoare neagră, care se poartă la braț, la rever sau la pălărie în semn de doliu. – Din fr. crêpe.

CREȘTERE, creșteri, s. f. Acțiunea de a crește. 1. Dezvoltare, mărire treptată. 2. Sporire, mărire a numărului, volumului, intensității, duratei etc. unui lucru, unui fenomen etc. 3. Prăsire, înmulțire. ◊ Creșterea animalelor = ramură a agriculturii care are ca obiect înmulțirea și creșterea animalelor și păsărilor, a viermilor de mătase, a peștilor și stupăritului. 4. Educare, educație. ◊ Loc. adj. Fără creștere = prost crescut, needucat. ◊ Expr. Bună creștere = educație aleasă. – V. crește.

CRISOFENINĂ, crisofenine, s. f. Colorant galben pentru bumbac, lână și mătase. – Din fr. chrysophénine.

CULTURĂ, culturi, s. f. 1. Totalitatea valorilor materiale și spirituale create de omenire și a instituțiilor necesare pentru comunicarea acestor valori. ♦ Faptul de a poseda cunoștințe variate în diverse domenii; totalitatea acestor cunoștințe; nivel (ridicat) de dezvoltare intelectuală la care ajunge cineva. ◊ Om de cultură = persoană cu un nivel intelectual ridicat, care posedă cunoștințe universale multe și temeinice. 2. Totalitatea lucrărilor agrotehnice necesare plantelor agricole pentru a se realiza producții mari și constante; știința, priceperea de a lucra pământul, de a îngriji plantele. ◊ Cultura plantelor = ramură a agriculturii care are ca obiect cultivarea plantelor în vederea obținerii de alimente, furaje sau materii prime. Plante de cultură = plante cultivate de om pentru folosul pe care îl aduc. ♦ Teren cultivat cu un anumit fel de plante. ♦ Creștere, prăsire a unor animale. Cultura viermilor de mătase. 3. Creștere, în laborator, a bacteriilor; colonie de bacterii obținută pe această cale. 4. (În sintagma) Cultură fizică = dezvoltare armonioasă a corpului prin sport și gimnastică, atât pentru întărirea și menținerea sănătății, cât și pentru formarea calităților fizice necesare în muncă, sport etc., la care se adaugă baza materială, cercetarea științifică, procesul de formare a specialiștilor; disciplină care se ocupă cu această dezvoltare; educație fizică. – Din fr. culture, lat. cultura.

CUMAȘ, (1) s. n., (2) cumași, -e,^[1] s. m. și f. 1. S. n. (Înv. și reg.) Stofă (de mătase) pentru rochii. 2. S. m. și f. Soi rău de om; poamă, pramatie. – Din tc. kumaș.

cumaș (stofă de mătase) s. n., (sorturi, bucăți) pl. cumașuri/cumașe

CUTNIE, cutnii, s. f. (Înv.) Țesătură din mătase și bumbac. – Din tc. kutni.

DAMASC s. n. Țesătură de in, bumbac, mătase sau lână, cu desene mari în relief, folosită la confecționarea fețelor de masă, a albiturilor de pat etc. – Din it. damasco, lat. (a)damascus.

DANTELĂ, dantele, s. f. Împletitură fină și ușoară cu găurele, reprezentând modele variate, executată (manual sau mecanic) din fire subțiri de ață, de mătase sau de fibre sintetice și folosită ca garnitură la lenjerie, rochii, perdele etc.; horbotă. – Din fr. dentelle.

DEGOMA, degomez, vb. I. Tranz. A face operația de eliminare totală sau parțială a sericinei din firele sau țesăturile de mătase, pentru ca acestea să capete caracteristici superioare de prelucrare și de calitate. – Din fr. dégommer.

DENIER, denieri, s. m. Unitate de măsură pentru greutatea liniară a firelor și a fibrelor de mătase naturală și vegetală sau a celor sintetice, cu ajutorul căreia se apreciază finețea acestora. – Din fr. denier.

DESCLEIA, descleiez, vb. I. Tranz. 1. A dezlipi ceea ce este lipit (cu clei). ◊ Refl. S-au descleiat scaunele. 2. A spăla și a curăța de substanțe cleioase firele de mătase naturală sau țesăturile de bumbac. – Des¹- + clei.

DRAPEL, drapele, s. n. Bucată de pânză sau de mătase (într-una sau în mai multe culori, adesea cu o emblemă sau cu o stemă) prinsă de un băț și reprezentând semnul distinctiv al unui stat, al unei unități militare, al unei organizații, asociații etc.; steag. ◊ Expr. A fi sub drapel = a servi în armată. A lupta sub drapelul cuiva = a lupta sau a milita pentru cineva sau pentru ceva. A ține sus drapelul = a) a milita cu tărie pentru o idee, o cauză etc.; a rămâne fidel unei cauze; b) a se comporta exemplar într-o acțiune, într-o împrejurare. A ridica drapelul luptei pentru... = a începe lupta sau acțiunea pentru... – Din it. drappello. Cf. fr. drapeau.

DUD, duzi, s. m. Numele a două specii de arbori cu frunzele lobate asimetric, cu fructe mici, cărnoase, albe (Morus alba) sau negre-roșietice (Morus nigra), cu un gust dulce fad, ale căror frunze constituie hrana viermilor de mătase; agud. – Din tc. dut.

DUZĂ, duze, s. f. (Tehn.) 1. Ajutaj. 2. Filieră (pentru mătase). – Din germ. Düse.

ECRU adj. invar. De culoarea mătăsii nespălate, care nu a fost albită; bej-deschis. ♦ (Despre mătăsuri) Care nu a fost trecut prin apă clocotită. [Pr.: e-crü] – Din fr. écru.

EȘARFĂ, eșarfe, s. f. 1. Fâșie de lână, de mătase etc. care se înfășoară în jurul gâtului (mai ales de femei) ca podoabă. 2. Fâșie de stofă sau de mătase purtată în diagonală pe piept sau ca un brâu, semn al unei funcții (înalte) sau al unei demnități. 3. Bandă de stofă, de pânză etc. care se poartă pe după gât ca să susțină o mână bandajată sau fracturată. [Var.: eșarpă s. f.] – Din fr. écharpe.

eșarfă (fâșie de mătase, de lână etc.) s. f., g.-d. art. eșarfei; pl. eșarfe

ETAMINĂ, etamine, s. f. Țesătură de bumbac sau de mătase cu împletitură rară. – Din fr. étamine.

ETOLĂ, etole, s. f. 1. Podoabă alcătuită dintr-o fâșie de lână sau de mătase, purtată de preoții catolici în timpul serviciului religios. 2. Fâșie lată de blană, purtată de femei în jurul gâtului sau al umerilor. – Din fr. étole.

ETUFARE, etufări, s. f. Acțiunea de a etufa și rezultatul ei; operație care constă în distrugerea nimfei fluturelui de mătase prin introducerea gogoșilor destinate filării într-un cuptor special, la o temperatură de circa 80°. – V. etufa.

EVANTAI, evantaie, s. n. Obiect pliabil, în formă de semicerc, executat din hârtie, mătase, pene etc., folosit mai ales de femei pentru a-și face vânt și a se apăra de căldură. ◊ Loc. adj. și adv. În evantai = în formă de raze care pornesc dintr-un punct și formează un semicerc. [Var.: evantaliu s. n.] – Din fr. éventail.

FAȚĂ, fețe, s. f. I. 1. Partea anterioară a capului omului și a unor animale; chip, figură. ◊ Loc. adj. Din față = care se află înainte. De față = care se află prezent; care aparține prezentului. ◊ Loc. adv. În față = a) înainte; b) direct, fără înconjur, fără menajamente. Din față = dinainte. De față = în prezența cuiva. Pe față = direct, fără înconjur, fără menajamente; fără să se ferească. Față în față = unul înaintea (sau împotriva) celuilalt. ◊ Loc. prep. În fața (cuiva sau a ceva) = înaintea (cuiva sau a ceva). Din fața = dinaintea (cuiva sau a ceva). De față cu... = în prezența... Față cu... (sau de...) = a) în raport cu..., în ceea ce privește; b) pentru; c) având în vedere. ◊ Expr. A(-i) cânta (cuiva) cucul în (sau din...) față = (în superstiții) a-i merge (cuiva) bine. A fi de față = a fi prezent, a asista. A scăpa cu fața curată = a scăpa cu bine dintr-o situație dificilă. A face față (cuiva sau la ceva) = a rezista; a corespunde unei probe, unei sarcini. A pune (de) față (sau față în față) = a confrunta; a compara. A (se) da pe față = a (se) descoperi, a (se) demasca. A-și întoarce fața (de la...) = a nu mai vrea să știe de... A privi (sau a vedea, a zări pe cineva) din față = a privi (sau a vedea etc.) în întregime figura cuiva. Om (sau taler) cu două fețe = om ipocrit, fățarnic. A-i prinde (pe cineva) la față = (despre haine, culori) a-i sta bine, a i se potrivi. ♦ Expresie a feței (I 1); mină, fizionomie. ◊ Expr. A schimba (sau a face) fețe(-fețe) = a) a-și schimba subit fizionomia, culoarea obrazului (de jenă, rușine etc.); b) a se simți foarte încurcat la auzul sau la vederea unor lucruri sau situații neplăcute; a se tulbura, a se zăpăci; c) (despre mătăsuri) a-și schimba reflexele, culorile. A prinde față = a se îndrepta după o boală. ♦ Obraz. 2. Partea anterioară a corpului omenesc și a unor animale. Au căzut cu fața la pământ. 3. (Pop.; determinat prin „de om” sau „pământeană”) Om. 4. Persoană, personaj. Fețe simandicoase. ◊ Față bisericească = reprezentant al bisericii. II. 1. (Mat.) Fiecare dintre suprafețele plane care mărginesc un poliedru; fiecare dintre planele care formează un diedru. 2. Suprafață (în special a pământului, a apei). ◊ Expr. La fața locului = acolo unde s-a întâmplat (sau se va întâmpla) ceva. 3. Înfățișare, aspect. ♦ Partea de deasupra, expusă vederii și mai aleasă, a unor articole alimentare de vânzare. 4. Culoare. ◊ Expr. A-i ieși (unei pânze, unei stofe) fața (la soare, la spălat etc.) = a se decolora. 5. Partea lustruită, poleită, finisată atent etc. a unui obiect. ◊ Expr. A da față (unui lucru) = a lustrui, a polei, a netezi, a face să arate frumos (un lucru). ♦ Partea finită, expusă vederii, a unei țesături (în opoziție cu dosul ei). 6. (În sintagmele) Față de masă = material textil, plastic etc. folosit spre a acoperi o masă (când se mănâncă sau ca ornament). Față de pernă (sau de plapumă) = învelitoare de pânză în care se îmbracă perna (sau plapuma). 7. Prima pagină a fiecărei file. ♦ (Înv. și pop.) Pagină. 8. Fațadă. 9. (În sintagma) Fața dealului (sau a muntelui etc.) = partea dealului (sau a muntelui etc.) orientată spre soare sau spre miazăzi. – Lat. pop. facia (< facies).

FĂLĂLĂI, pers. 3 fălălăiește, vb. IV. Intranz. (Rar; despre frunze, mătăsuri, obiecte de îmbrăcăminte) A foșni. – Formație onomatopeică.

FÂȘÂI, fâșâi, vb. IV. Intranz. A produce zgomotul caracteristic frunzelor mișcate de vânt, al hârtiei răsfoite, al mișcării unei țesături de mătase etc. [Var.: fâșăi, fâșii vb. IV] – Fâș¹ + suf. -âi.

FÂȘÂIT s. n. Faptul de a fâșâi; zgomot produs de frunzele mișcate de vânt, de iarba tăiată de coasă, de hârtia răsfoită, de mișcarea unei țesături de mătase; fâșâitură. [Var.: fâșiit s. n.] – V. fâșâi.

FEREGEA, feregele, s. f. 1. Manta ori pelerină din stofă fină și subțire sau din mătase, purtată odinioară de boieri sau de soțiile lor peste îmbrăcămintea obișnuită. 2. Văl cu care femeile musulmane își acoperă fața. – Din tc. ferāce.

FERMENEA, fermenele, s. f. Haină scurtă făcută din stofă brodată cu fir sau cu mătase, uneori căptușită cu blană, pe care o purtau odinioară boierii peste anteriu; scurteică îmblănită cu blană de oaie, purtată de țărani. – Din tc. fermene.

FILIERĂ, filiere, s. f. 1. Placă de oțel prin care se trage în fire (sau în bare) un material (metalic) ductil. ♦ Piesă de metal cilindrică, având fundul prevăzut cu orificii, prin care se trage în fire soluția de mătase artificială sau de fibre textile obținută pe cale chimică. 2. Dispozitiv folosit pentru tăierea unui filet (1). 3. Fig. Succesiune de mijloace, de trepte, de etape etc. care intervin până la un anumit rezultat. [Pr.: -li-e-] – Din fr. filière.

FIȘIU, fișiuri, s. n. (Franțuzism) Batic subțire de mătase. – Din fr. fichu.

FLOC, floci, s. m. (Spec.; de obicei la pl.) Smoc mic de păr, de lână sau de mătase. ♦ (Spec.; de obicei la pl.) Fir de păr din regiunea pubisului. [Pl. și: (n.) floace] – Lat. floccus.

FLUTURE, fluturi, s. m. 1. Nume generic dat insectelor din ordinul lepidopterelor, care au corpul bombat sau alungit și catifelat, patru aripi membranoase, acoperite cu solzi mărunți de culori diferite și un aparat bucal adaptat pentru supt, a căror larvă este o omidă. ◊ Compuse: fluture-de-mătase = fluture a cărui larvă produce firele de mătase; vierme-de-mătase (Bombix mori); fluture-alb sau fluture-de-varză = albiliță; fluture-roșu = fluture cu aripi roșii și cu baza aripilor neagră (Vanessa urticae). ♦ Fig. (Fam.; la pl.) Idei curioase și extravagante; toane. 2. (La pl.) Disc de metal mic și sclipitor, care se coase ca ornament pe unele obiecte de îmbrăcăminte (femeiești); fluturaș, paietă. 3. (Tehn.) Disc care se rotește în jurul unui diametru și care, montat într-o conductă, servește la reglarea cantității de carburant care intră într-un carburator. 4. (Sport) Procedeu tehnic de înot caracterizat prin mișcarea simetrică și simultană a brațelor, asemănător cu fluturarea unor aripi; probă de înot în care se folosește acest procedeu. [Var.: flutur s. m.] – Probabil lat. *flutulus. Cf. alb. fluturë.

FLUTURE s. 1. (ENTOM.) lepidopter. 2. (ENTOM.) fluture-cap-de-mort (Acherontia atropos) v. cap-de-mort; fluture-de-mătase v. vierme-de-mătase; fluture-de-varză v. albiliță; fluture-inelat v. inelar; fluture-roșu (Vanessa urticae) = (reg.) urzicar. 3. v. paietă.

fluture de mătase s. m. + prep. + s. f.

FOȘNET, foșnete, s. n. Sunet ușor produs de mișcarea sau de frecarea frunzelor, a mătăsii, a hârtiei etc.; foșnire, foșnitură, freamăt. ♦ Susur. – Foșni + suf. -et.

FRANCEINĂ, franceine, s. f. (La pl.) Clasă de coloranți cu mare stabilitate la lumină, care vopsesc mătasea în diferite nuanțe de roșu; (și la sg.) colorant din această clasă. – Din fr. francéine.

FRANJ, franjuri, s. n. 1. Fiecare dintre firele de bumbac, mătase, lână etc. care atârnă unul lângă altul ca ornament, la marginea unei perdele, fețe de masă, stofe, a unui obiect de îmbrăcăminte etc. 2. (Fiz.) Fiecare dintre dungile alternativ luminoase și întunecoase obținute pe un ecran prin fenomenul interferenței luminii. [Var.: (2) franjă s. f.] – Din fr. frange.

FRIZON, frizoane, s. n. Fibră textilă provenită din straturile exterioare ale gogoșilor de mătase. – Din fr. frison.

FULAR, fulare, s. n. 1. Fâșie dreptunghiulară dintr-o țesătură sau dintr-o împletitură de lână, de mătase etc., care se poartă în jurul gâtului. 2. Țesătură ușoară de mătase pentru rochii, cravate etc. – Din fr. foulard.

FUNDĂ, funde, s. f. Nod în forma aripilor unui fluture, făcut dintr-o fâșie de mătase, de pânză etc. și servind ca podoabă; p. ext. panglică. – Din ngr. fúnda.

GALET¹, galeți, s. m. 1. Fragment dintr-o rocă sau dintr-un mineral, șlefuit și rotunjit prin acțiunea mării, a torentelor, a ghețarilor etc. 2. Rolă care permite o mișcare prin rostogolire. 3. (Text.) Piesă de la mașina de filat mătase artificială care întinde firul la ieșirea din baia de filare. 4. (Tehn.) Bobină inelară. 5. (Tehn.) Secțiune a unui comutator rotativ. – Din fr. galet.

GALON¹, galoane, s. n. Șiret, panglică etc. de lână sau de fire ori bandă de metal prinsă pe epoleții sau pe mânecile unei uniforme pentru a indica gradul persoanei care poartă uniforma. ♦ Șiret de lână, de mătase sau de fir, cusut ca podoabă pe haine, pe pălării etc. – Din fr. galon.

GĂITAN, găitane, s. n. 1. Fir de metal sau șiret (împletit ori răsucit) de lână, mătase etc., cusut ca ornament la unele obiecte de îmbrăcăminte. ◊ Expr. (Fam.; adverbial) A merge găitan = (despre acțiuni, activități) a merge, a decurge, a evolua bine. 2. (înv.) împletitură făcută din găitane (1), care înlocuia platoșa în oastea Moldovei din evul mediu. [Pr.: gă-i-. – Var.: găietan s. n.] – Din tc. gaytan.

GÂNDAC, gândaci, s. m. 1. Nume generic dat insectelor din ordinul coleopterelor sau al altor insecte asemănătoare cu coleopterele. ◊ Compuse: gândac-de-casă (sau -de-bucătărie, -negru) = șvab¹; gândac-de-frasin (sau gândacul-frasinului) = cantaridă; gândac-de-mai = cărăbuș; gândac-de-făină = morar; gândac-de-Colorado = insectă coleopteră de culoare galbenă-portocalie, cu dungi longitudinale, negre pe elitre, dăunătoare cartofilor (Leptinotarsa decemlincata). 2. (De obicei determinat prin „de mătase”) Vierme-de-mătase. – Cf. scr. gundelj.

GÂNDAC DE MĂTASE s. v. fluture de mătase, vierme de mătase.

GEVREA, gevrele, s. f. (Înv.) Batistă de mătase sau de pânză cu broderie. – Din tc. çevre.

GHERMESUT, ghermesuturi, s. n. (Înv.) Numele unei țesături fine de mătase. [Var.: ghermeșit s. n.] – Din tc. germsud.

GOGOAȘĂ s. 1. (reg.) craflă, (Transilv. și Ban.) croafenă, (Bucov.) pampușcă, (Transilv. și Ban.) pancovă. 2. (ENTOM.) cocon. (~ viermilor de mătase.) 3. v. păpălău. 4. (BOT.; Globaria gigantea) (reg.) puf, pufai, bășina-calului. 5. (BOT.; Lycoperdon bovista) (reg.) puf, pufai, pufulete, bășica-porcului, beșina-lupului, beșina-porcului, beșina-vulpii, beșul-porcului, răsuflătoarea-pământului. 6. gogoașă de ristic = gală, gogoașă de stejar, (rar) galeșă, (reg.) moțochină, gogoașă de cerneală; gogoașă de stejar v. gogoașă de ristic.

GOGOAȘĂ, gogoși, s. f. 1. Produs de patiserie făcut din aluat dospit și prăjit în grăsime, peste care se presară zahăr. ♦ Fig. (mai ales la pl.) Minciună (evidentă). 2. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”, care arată felul) Excrescență sferică (de mărimea unei alune) care se formează pe ramurile unor specii de stejar. 3. Înveliș protector format din fire (mătăsoase), în interiorul căruia are loc transformarea larvelor unor insecte în nimfe. ◊ Gogoașă de mătase = gogoașă (3) a viermelui de mătase; cocon². 4. Nume dat unor obiecte umflate și sferice. [Pl. și gogoașe – Var.: (reg.) gugoașă s. f.] – Et. nec. Cf. cocoașă.

gogoașă de mătase s. f. + prep. + s. f., pl. gogoși de mătase

GREJ s. n., adj. invar. 1. S. n. Fir de mătase naturală brută. 2. Adj. invar. (Despre firele de mătase naturală sau despre mătasea naturală) Care are culoarea naturală. – Din fr. grège.

GRENADINĂ, grenadine, s. f. (Rar) Fir de mătase naturală întrebuințat la fabricarea dantelelor. ♦ Țesătură subțire și transparentă, de bumbac sau de mătase, din care se confecționează rochii de vară, perdele etc. – Din fr. grenadine.

HARAPNIC, harapnice, s. n. (Reg.) Bici mare împletit din cânepă sau din curele, cu codiriștea scurtă și cu șfichi de mătase la vârf (ca să pocnească tare). – Din pol. harapnik.

HATAIA s. f. (Turcism înv.) Numele unei stofe fine de mătase. [Pr.: -ta-ia] – Din tc. hatayî.

IBRIȘIN, ibrișine, s. n. Fir de ață albă sau colorată, răsucită, din bumbac sau din mătase, înfășurat pe un sul subțire de carton și întrebuințat la cusut, la brodat sau la împletit. ◊ Expr. (Reg.) A-i trage (cuiva) un ibrișin pe la nas = a ironiza. ♦ Papiotă. [Var.: ibrișim s. n.] – Din tc. ibrișim.

ÎNMUIA, înmoi, vb. I. 1. Tranz. A băga, a introduce într-un lichid, a muia. ◊ Refl. Rufele s-au înmuiat. ♦ A uda, a umezi. ♦ Fig. (Rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase, de fir (aurit) etc. 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, prin încălzire sau prin subțiere cu un lichid. ◊ Expr. A (i se) înmuia (cuiva) inima = a (se) înduioșa. ♦ Fig. A (se) potoli, a (se) calma; a (se) liniști. ♦ Refl. (Despre ger, despre vreme) A fi mai blând; a se domoli, a se potoli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni mai blând; a (se) îmblânzi. – În + muia.

JABOU, jabouri, s. n. Accesoriu de îmbrăcăminte (astăzi femeiască), care constă dintr-unul sau mai multe volane de dantelă, de mătase etc. fixate la baza gâtului unei bluze, al unei rochii etc. și care se etalează pe piept ca o cravată. – Din fr. jabot.

JABRINA-BROAȘTEI s. v. mătasea-broaștei.

JAPON s. n. Porțelan sau mătase fină din Japonia. – Din fr. japon.

JERSEU, jerseuri, s. n. 1. Obiect de îmbrăcăminte tricotat sau împletit, din lână, din bumbac etc., de obicei cu mâneci lungi și deschis în față, care acoperă partea de sus a corpului. 2. Țesătură elastică tricotată, de lână, de bumbac, de mătase etc., din care se fac obiecte de îmbrăcăminte; tricot. [Pl. și: jersee. – Var.: jerse s. n.] – Din fr. jersey.

JURUBIȚĂ s. (înv. și reg.) sucitură, (reg.) ciulea, (Maram.) gușă, (înv.) mătărângă. (~ de mătase.)

KAKEMONO s. n. Pictură japoneză executată în culori de apă sau în tuș de China, pe rulouri lungi de formă dreptunghiulară, de mătase, de pai de orez sau de hârtie, care se atârnă în lung pe pereți. – Din fr. kakémono.

LA¹ prep. A. I. (Introduce complemente circumstanțiale de loc sau atribute care arată locul) 1. (Complementul indică direcția sau ținta unei mișcări, a unei acțiuni) S-a dus la el. 2. (Complementul indică limita în spațiu) Apa i-a ajuns la umeri. 3. (Complementul indică distanța) Cade la doi metri de casă. 4. (Complementul indică locul, poziția unde are loc o acțiune, o stare) Locuiește la munte. ♦ (Atributul indică poziția) Han la drumul mare. II. (Introduce un complement circumstanțial de timp) 1. (Complementul indică perioada, momentul, ocazia în prezent, trecut sau viitor) Plecăm la începutul primăverii. ◊ Expr. La mulți ani! = (ca urare făcută cuiva, de obicei cu prilejul aniversării zilei de naștere) îți doresc să trăiești încă mulți ani! 2. (Complementul indică periodicitatea) Festivalul are loc o dată la doi ani. III. (Introduce un complement circumstanțial de scop) S-a dus la vânătoare. ◊ Loc. adv. (Pop. și fam.) La ce? = în ce scop? ce rost are? IV. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Tresărea la orice zgomot. V. (Introduce un complement circumstanțial de mod) Caii aleargă la galop. ◊ Expr. La preț (sau la prețul) de... = cu prețul, contra prețului; în schimbul prețului... ♦ (Complementul indică măsura) Mătasea se vinde la metru. VI. (Introduce un complement circumstanțial instrumental) Cântă la pian. VII. (Introduce un complement circumstanțial de relație) Este rău la suflet. VIII. (Introduce un complement indirect) Nu răspunzi la întrebări. IX. 1. (Cu valoare de num. nehot., exprimă o cantitate mare) Bea la apă. 2. (Adverbial) Cam, aproximativ, circa. Erau la 30 de oameni. B. (În prepoziții compuse) I. De la. 1. (Introduce un complement circumstanțial de loc care indică punctul de plecare al unei acțiuni în spațiu) Coboară de la munte. 2. (Introduce un complement circumstanțial de timp care indică punctul de plecare al unei acțiuni în timp) Doarme de la prânz. ◊ Loc. adv. De la o vreme = începând cu un moment dat, după un timp, într-un târziu. 3. (Introduce un complement circumstanțial de mod; în loc. adj.) De la sine = fără ajutorul sau intervenția nimănui. 4. (Introduce un complement indirect) De la cine ai primit scrisoarea? 5. (Introduce un atribut care indică locul existenței, proveniența sau apartenența) Flori de la munte. Degetele de la mână. 6. (Introduce un atribut care indică timpul) Ședința de la ora 12. II. Pe la. (Dă o nuanță de aproximație) 1. (Introduce un complement circumstanțial de loc) Vino pe la noi. 2. (Introduce un complement circumstanțial de timp) Pleacă pe la amiază. III. Până la. 1. (Introduce un complement circumstanțial de timp) Așteaptă până la vară. 2. (Introduce un complement circumstanțial de loc) Îl conduce până la ușă. 3. (Introduce un complement circumstanțial de mod) Îi chinuiește până la exasperare. ◊ Expr. Până la unul = absolut toți. – Lat. illac.

LAME, lameuri, s. n. Material textil din mătase, bumbac sau lână cu fire metalice. – Din fr. lamé.

LÂNA-BROAȘTEI s. v. mătasea-broaștei.

LENTĂ, lente, s. f. Panglică lată de mătase pe care o poartă regii, demnitarii, cei decorați etc. la solemnități. – Din rus. lenta.

LIGATURĂ, ligaturi, s. f. 1. Legare provizorie sau definitivă a unui vas sangvin, a intestinului, a ureterului etc., pentru a închide orificiul lor. ♦ Fir de ață, mătase, catgut, cu care se face o ligatură (1). 2. Reunire a mai multor litere într-un singur semn grafic; logotip. – Din fr. ligature, lat. ligatura.

LINTERS s. n. Puf dens care rămâne pe semințele de bumbac după egrenare, folosit la fabricarea vatei, a mătăsii artificiale și a nitrocelulozei. – Din germ. Linters.

LIZIERĂ, liziere, s. f. 1. Margine a unei păduri unde se interferează pădurea cu terenul neîmpădurit. 2. Fâșie îngustă de stofă, de mătase etc. aplicată ca garnitură la cusăturile sau la îndoiturile unui obiect de îmbrăcăminte. 3. Margine longitudinală a unei bucăți de țesătură, pe care se imprimă marca fabricii și calitatea țesăturii. [Pr.: -zi-e-] – Din fr. lisière.

LUSTRIN s. n. Țesătură subțire de mătase (naturală sau artificială) sau de bumbac, având un luciu specific. [Var.: lustrină s. f.] – Din fr. lustrine, it. lustrino.

MARABU s. m. I. 1. Pasăre exotică asemănătoare cu barza, cu pene albe strălucitoare (Leptoptilus crumeniferus); p. restr. pana sau penele acestei păsări, folosite ca podoabă; p. ext. podoabă formată din diferite pene (sau din fulgi) de pasăre (viu colorate), înșirate pe ață. 2. Fir de mătase pentru bătătură, alcătuit din mai multe fire sucite la un loc, care, prin prelucrare, au căpătat aspect de fulgi. II 1. Membru al unui ordin religios musulman medieval din nordul Africii, care ducea viață de ascet și era venerat ca sfânt. 2. Moschee mică în care slujea un marabu (II 1). [Var.: marabut s. m.] – Din fr. marabout.

MASCĂ, măști, s. f. 1. Bucată de stofă, de mătase, de dantelă, de carton etc. (înfățișând o față omenească sau figura unui animal) cu care își acoperă cineva fața sau o parte a ei (pentru a nu fi recunoscut), lăsând numai ochii descoperiți; obrăzar. ◊ Mască mortuară = mulaj în ghips al feței unei persoane, făcut îndată după deces. ◊ Expr. A-și scoate (sau a-și arunca, a-și lepăda etc.) masca sau a ridica (sau a lua, a smulge, a rupe) masca (cuiva) = a se arăta sub adevăratul aspect, a(-și) da pe față firea sau intențiile ascunse, a (se) dezvălui minciuna, înșelătoria (cuiva), a apărea sau a face să apară în adevărata lumină; a (se) demasca. ♦ Persoană mascată. ♦ Fig. Înfățișare falsă. ♦ Expresie neobișnuită a feței (provocată de o emoție, de un sentiment puternic etc.). 2. Machiaj; p. ext. preparat cosmetic care se aplică pe față pentru întreținerea tenului. ♦ Fizionomia unui actor machiat. 3. Dispozitiv care acoperă parțial sau total o persoană, un animal, un obiect pentru a le proteja, a le ascunde vederii. 4. Lucrare menită să ascundă vederii inamicului un obiectiv militar; adăpost individual săpat de fiecare soldat pe câmpul de luptă. – Din fr. masque, germ. Maske.

MATISA, matisez, vb. I. Tranz. A finisa o țesătură de mătase artificială pentru a-i micșora luciul. – Din matisare (derivat regresiv).

mătase s. f., art. mătasea, g.-d. mătăsi, art. mătăsii; pl. mătăsuri

MĂTASE s. (BOT.) 1. (pop.) mustață, (Transilv. și Ban.) păr. (~ a porumbului.) 2. mătasea-broaștei (Cladophora, Spirogyra etc.) = (reg.) mătreață, ața-apei, lâna-broaștei, mătase-de-apă, râia-broaștei, râie-broștească, râie-de-apă, straiul-broaștei, (Bucov.) jabrina-broaștei.

MĂTASE, (1) mătăsuri, s. f. 1. Fibră textilă naturală de borangic prelucrat. ♦ Fibră textilă vegetală sau sintetică fabricată prin diverse procedee chimice și având proprietăți asemănătoare cu cele ale firului de borangic. ♦ Țesătură fină, cu desime mare și greutate mică, executată din astfel de fibre; (la pl.) varietăți de țesături din aceste fibre. ◊ Loc. adj. De mătase = mătăsos, lucios, moale. ◊ Expr. Crescut în mătase = crescut în avuție, în belșug; răsfățat, cocoloșit. ♦ Ață de mătase (1). 2. (Bot.; cu sens colectiv) Fire subțiri, cafenii-gălbui, care învelesc știuletele porumbului și care ies din pănuși în formă de smoc. 3. Compuse: (Bot.) mătasea-broaștei = denumire dată unor alge verzi, filamentoase, care formează mase plutitoare la suprafața apelor dulci stătătoare; mătasea-bradului = mătreață-de-arbori. [Pr.: (reg.) mătasă] – Lat. metaxa.

mătasea-bradului (bot.) s. f., g.-d. art. mătăsii-bradului

mătasea-broaștei (bot.) s. f., g.-d. art. mătăsii-broaștei

MĂTASE-DE-APĂ s. v. mătasea-broaștei.

MĂTĂSAR, -Ă, mătăsari, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Înv.) Persoană care lucra sau vindea mătase (1). 2. S. m. Pasăre din nordul Europei (care petrece iarna la noi), de culoare sură-roșietică, cu aripile și gâtul negre cu pete roșii și cu un moț de pene în creștetul capului (Bombycilla garrulus). 3. Adj. (Reg.) Care produce mătase (1). – Mătase + suf. -ar.

MĂTĂSAR s. (ORNIT.; Bombycilla garrulus garrulus) (pop.) pasărea-frigului, (Mold.) pasăre-de-mătase.

MĂTĂSĂRIE¹, mătăsării, s. f. 1. Cantitate (mare) de mătăsuri. 2. (Înv.) Țesătură de mătase; produse confecționate din această țesătură. – Mătase + suf. -ărie.

MĂTĂSĂRIE², mătăsării, s. f. 1. Fabrică de mătăsuri. ♦ Industrie, comerț de mătăsuri. 2. Meseria mătăsarului (1). – Mătase + suf. -ărie.

mătăsărie (cantitate de mătase, țesătură, fabrică, meserie) s. f., art. mătăsăria, g.-d. art. mătăsăriei; (țesături, fabrici) pl. mătăsării, art. mătăsăriile

MĂTĂSICĂ s. f. Țesătură subțire de mătase vegetală amestecată cu bumbac. – Mătase + suf. -ică.

MĂTĂSOS, -OASĂ, mătăsoși, -oase, adj. Moale, neted și lucios ca mătasea (1). – Mătase + suf. -os.

MĂTREAȚĂ s. f. I. Părticele de epidermă de culoare albicioasă, care se desprind de pe pielea capului. ♦ Spec. Pitiriazis. II. 1. (Bot.) Mătasea-broaștei. 2. (Reg.) Plantă erbacee cu tulpina roșie, ramificată și cu flori trandafirii (Peplis portula). 3. Compus: mătreață-de-arbori sau mătreața-brazilor = un fel de lichen care crește mai ales, spânzurând ca niște firișoare alburii; mătasea-bradului (Usnea barbata). – Et. nec. Cf. lat. *matricia.

MĂTREAȚĂ s. v. mătasea-broaștei.

MILANEZ, -Ă, milanezi, -e, subst. 1. S. m. și f. Persoană care locuiește în orașul Milano sau este originară de acolo. 2. S. f. Tricot de mătase folosit pentru confecționarea obiectelor de lenjerie. ◊ (Adjectival) Cămașă milaneză. – Milano + suf. -ez.

MOAR, moaruri, s. n. 1. Țesătură de mătase ori de bumbac mercerizat, care face ape. 2. (Tel.) Perturbație vizibilă pe ecranul unui televizor constând într-o rețea de linii cu deplasare aleatorie. – Din fr. moire.

MOHAIR, mohairuri, s. n. Păr de capră angora, folosit în industria textilă pentru stofe, covoare, fetru etc.; p. ext. postav sau stofă țesută din lână amestecată cu păr de capră angora (sau cu fire de mătase). [Pr.: -ha-ir] – Din fr. mohair.

MOSOR, mosoare, s. n. Piesă cilindrică de lemn, de metal sau de material plastic, cu capetele în formă de discuri, pe care se înfășoară ață, fire de mătase, sârmă etc.; p. ext. piesa împreună cu firele înfășurate pe ea. – Din tc. masura, scr. mosur.

MULINA, mulinez, vb. I. Tranz. A răsuci două sau mai multe fire de mătase pentru a obține un fir mai uniform, cu aspect mai frumos și cu o rezistență mai mare. – Din fr. mouliner.

MULINEU, mulineuri, s. n. Fir de mătase, de bumbac sau de lână obținut prin mulinare și folosit la cusături artistice, la broderii etc.; p. ext. jurubiță din astfel de fire. – Din fr. mouliné.

MUSCARDINĂ, muscardine, s. f. Boală a viermilor de mătase, provocată de o ciupercă și manifestată prin apariția unor pete de culoare închisă. – Din fr. muscardine.

MUSELINĂ, museline, s. f. Țesătură de bumbac sau de mătase, subțire și străvezie, din care se confecționează îmbrăcăminte ușoară, perdele etc. ♦ Stofă de lână foarte fină. [Var.: muselin, muslin s. n.] – Din fr. mousseline, pol. múslin, tc. muslín.

MUSTAȚĂ s. v. barbă, mătase, țeapă.

MUSTAȚĂ, mustăți, s. f. I. 1. Părul care crește deasupra buzei superioare la bărbați. ◊ Expr. (Fam.) A-i râde (sau a-i zâmbi cuiva) mustața = a se bucura. A râde (sau a-i zâmbi) pe sub mustață = a râde (sau a zâmbi) pe ascuns sau reținut (și ironic). A trage (sau a duce) la mustață = a bea mult. ♦ (La pl.) Fire lungi de păr care cresc împrejurul botului unor animale. 2. Fiecare dintre antenele insectelor și ale crustaceelor. II. P. anal. 1. (La pl.) Fire lungi și subțiri care cresc pe spicul cerealelor. 2. (Pop.; la pl.) Mătasea porumbului. 3. (Pop.; la pl.) Rădăcinile adventive ale porumbului, cepei, viței de vie etc. 4. (La pl.) Fire de sârmă întrebuințate în construcții pentru susținerea structurii sau a tavanelor false; vergele de oțel care rămân la exterior după turnarea unei piese de beton. [Var.: (pop.) musteață s. f.] – Lat. *mustacea.

NANSUC s. n. (Rar) Țesătură foarte subțire de bumbac sau de mătase. – Din fr. nansouk.

NIMITEZ, nimitezuri, s. n. (Reg.) Țesătură de lână sau de mătase subțire ca un văl, cu care femeile își acoperă capul. – Cf. rus. nametka.

ORAR¹, orare, s. n. Veșmânt bisericesc în formă de fâșie lungă și îngustă de lână, de mătase sau de bumbac, purtat pe umăr de diacon în timpul slujbei religioase. – Din sl. orarĭ, lat. orarium.

ORGANZIN, organzine, s. n. Fir de mătase naturală, foarte răsucit, format din două sau din mai multe fire subțiri. – Din fr. organsin.

PANGLICĂ, panglici, s. f. 1. Fâșie îngustă de bumbac, de mătase, de catifea etc., folosită mai ales ca podoabă (la îmbrăcămintea feminină). ♦ Fâșie îngustă de bumbac sau de mătase îmbibată cu tuș, folosită la mașina de scris. 2. Bandă de pânză, de mușama sau de metal divizată în centimetri, care servește la măsurarea distanțelor. 3. Obiect flexibil de metal sau de alt material, având grosime și lățime mică în raport cu lungimea; bandă. 4. (Zool.; pop.) Tenie. [Var.: (reg.) pandlică, pamblică s. f.] – Din magh. pántlika.

PANGLICĂ s. 1. (reg.) primă, (Mold. și Bucov.) cordea, (Ban.) sârmă. (~ de mătase.) 2. (TEHN.) bandă. (~ la mașina de scris.) 3. v. tenie.

PANGLICUȚĂ s. (reg.) panglicea. (O ~ de mătase.)

PASĂRE-DE-MĂTASE s. v. mătăsar.

PASPOAL, paspoaluri, s. n. Șiret (lat) sau fâșie îngustă de stofă, de mătase etc. aplicată ca garnitură la rochii, de-a lungul unei cusături, a unui buzunar etc. ♦ Bandă, de obicei din piele sau din material plastic, fixată la unele fețe de pantofi sau la diferite obiecte de marochinărie pentru a le întări marginile sau pentru a ascunde unele cusături și a crea un efect decorativ. [Pl. și: paspoale] – Din fr. passepoil.

PATRAFIR, patrafire, s. n. Obiect din odăjdiile bisericești, în formă de fâșie lungă de stofă, de mătase etc., pe care sunt brodate motive religioase, purtat de preoți peste stihar, când oficiază. [Var.: epitrahil, (înv.) patrahil, patrahir s. n.] – Din sl. petrahilŭ, ngr. epitrahílion.

PĂIOARĂ, păioare, s. f. (Reg.) Țesătură fină de in, de bumbac sau de mătase; văl subțire. [Pr.: pă-ioa-] – Lat. palliola.

PĂPUȘĂ, păpuși, s. f. I. 1. Jucărie care reprezintă de obicei un copil, făcută din carton, din celuloid, din lemn etc.; p. ext. figurină cu chip de om. ♦ Epitet dat unei fetițe (sau unei femei) frumoase. 2. Personaj din teatrul de păpuși, alcătuit dintr-un cap și două brațe, confecționat din pânză, lemn etc., care se îmbracă pe mână de către mânuitor. ◊ Teatru de păpuși = spectacol în care personajele sunt reprezentate prin păpuși manevrate de păpușari. ◊ Expr. A fi păpușa cuiva = a se lăsa condus, dirijat de cineva, a fi la discreția cuiva. ♦ Fig. Om lipsit de personalitate, de voință; marionetă. II. 1. Mănunchi de fire, de frunze etc., legătură (de obiecte de același fel) făcută într-un anumit mod. 2. Bucată de brânză sau de caș așezată în tipare de o anumită formă. 3. Rodul tânăr al porumbului în timpul formării știuletelui, înainte de apariția mătăsii și a boabelor. 4. Nimfa insectelor. 5. Parte a unor mașini-unelte care servește la prinderea sau la susținerea pieselor de prelucrat sau a sculei cu care se prelucrează. 6. Unealtă de dogărie folosită la fixarea cercurilor la vase. – Cf. lat. pupa.

PĂR s. v. mătase, sparanghel.

PEBRINĂ, pebrine, s. f. Boală parazitară a viermilor de mătase. – Din fr. pébrine.

PECHING s. n. 1. Țesătură din mătase naturală, cu dungi, realizată din fire de grosimi diferite sau divers colorate. 2. Rasă de rațe cu penajul de culoare albă, bună producătoare de carne. [Var.: pechin s. n.] – Din n. pr. Peking.

PICHET² s. n. Țesătură deasă de bumbac, de mătase sau din fibre sintetice, făcută cu două urzeli diferite, dintre care cea de la suprafață formează un desen (geometric) în relief. – Din fr. piqué.

PLAPUMĂ, plăpumi, s. f. Învelitoare groasă, formată din două foi de pânză, de mătase, de stofă etc. între care este introdus și fixat prin cusături ornamentale un strat de lână, de puf sau de vată și care se folosește ca acoperitoare la dormit. ◊ Expr. Întinde-te cât ți-e (sau cât te ține) plapuma = nu acționa decât în limitele posibilităților tale. [Var.: plapomă s. f.] – Din ngr. páploma.

PRAF, (2, 3) prafuri, s. n. 1. Material format din particule solide foarte fine, provenite din fărâmițarea naturală a scoarței terestre, a unor corpuri solide, din unele procese biologice ale viețuitoarelor etc.; pulbere, colb. ◊ Expr. A face (pe cineva sau ceva) praf = a) a sfărâma în bucăți; a distruge; b) (cu privire la bunuri materiale) a irosi, a cheltui fără rost; c) (fam.) a învinge pe cineva într-o discuție în contradictoriu, a-i anula argumentele; a impresiona profund (prin cele ce spune sau face); a epata. A (se) face praf și pulbere sau a (se) preface în praf = a (se) distruge complet, a nu mai rămâne nimic. A se alege praful sau nu se alege nici praful, a nu rămâne nici praf = a fi complet distrus, nimicit; a fi ucis. A arunca (cu) praf în ochii cuiva = a încerca să înșele pe cineva, dându-i iluzia că lucrurile sunt altfel decât sunt în realitate, a induce în eroare. A se face praf pentru cineva = a-i purta cuiva o mare grijă, a face tot posibilul pentru cineva. Praful de pe tobă = nimic. 2. (De obicei urmat de determinări) Nume dat diferitelor materiale solide reduse la starea de particule foarte fine și care sunt folosite în diferite scopuri. ◊ Praf de pușcă = pulbere formată dintr-un amestec de azotat de potasiu, sulf și cărbune de lemn, folosită ca explozibil. Praf de spumă = preparat care produce în contact cu apa o spumă și care se folosește pentru stingerea incendiilor. Praf de copt = preparat care se întrebuințează în patiserie pentru a face să crească aluaturile, prin bioxidul de carbon pe care îl degajează. Lapte praf = lapte sub formă de pulbere, obținut prin eliminarea apei din componența lui. Praf de bronz = pulbere care se amestecă cu ulei sau cu lac și formează vopsele care imită metalul. Praf de mătase = substanță cu aspect lucios, preparată din mică¹ pisată, folosită la zugrăveli. Praf hidrofob = material pulverulent, neinflamabil și imputrescibil, obținut din cenușa de la termocentrale cu adaosuri de păcură, folosit pentru hidroizolări. 3. Spec. Substanță toxică sau medicamentoasă în formă de pulbere; (pop.) doză dintr-un astfel de medicament. ◊ (Arg.) Praf alb = cocaină. 4. (Pop.) Polen. [Var.: (înv. și reg.) prav s. n.] – Din sl. prachŭ.

RAMIE s. f. Plantă textilă cultivată în zonele subtropicale din sud-estul Asiei, ale cărei fibre sunt lungi, elastice și rezistente și din care se fac țesături fine, dantele, mătase artificială etc. (Boehmeria nivea). [Pr.: -mi-e] – Din fr. ramie.

RÂIA-BROAȘTEI s. v. mătasea-broaștei.

RÂIE-BROȘTEASCĂ s. v. mătasea-broaștei.

RÂIE-DE-APĂ s. v. mătasea-broaștei.

RIPS, ripsuri, s. n. Țesătură de bumbac sau de mătase, cu dungi paralele și înguste, în relief, folosită pentru tapisarea mobilelor și pentru confecționarea unor obiecte de îmbrăcăminte. – Din germ. Rips.

ROZETĂ, rozete, s. f. 1. Mică plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu frunze lunguiețe, cu flori galbene-aurii, plăcut mirositoare; rezedă (Reseda odorata). 2. Nasture de alamă pe care îl purtau, în trecut, la tunică și la cizme, ostașii din trupele de cavalerie de roșiori. 3. Motiv decorativ circular, având forma unui trandafir, care apare frecvent în arta populară românească. 4. (Arhit.) Fereastră circulară de mari dimensiuni, decorată cu vitralii și folosită mult la ornamentarea fațadelor catedralelor gotice; rozasă. 5. (Tehn.) Armătură sau guler original al unei tije, care servește ca element de legătură, de suspensie sau de protecție. 6. Disc, în general de formă rotundă, care se aplică pe fața diferitelor elemente de construcție, pentru a masca sau pentru a decora anumite elemente. 7. Cusătura în formă de triunghi, executată manual cu fire de mătase, la deschizătura buzunarelor, servind ca întăritură sau pentru înfrumusețare. – Din fr. rosette.

SACOS, sacose, s. n. Veșmânt arhieresc de mătase, lung până la genunchi și cu mâneci largi, care se poartă peste stihar. – Din ngr. sákkos.

SANDAL² s. n. (Înv.) Numele unei țesături de mătase din care se făceau obiecte de îmbrăcăminte. – Din tc. sandal „tafta”.

SANGULIE, sangulii, s. f. (Înv. și pop.) Țesătură foarte fină (de mătase); năframă făcută din această țesătură. – Et. nec.

SATIN s. n. Țesătură deasă de mătase, de bumbac, de fibre sintetice etc., cu una dintre fețe lucioasă, folosită mai ales pentru căptușeli. [Var.: saten s. n.] – Din fr. satin.

SCAMĂ, scame, s. f. 1. Fir subțire și scurt, destrămat dintr-o țesătură (de bumbac, de lână sau de mătase). ♦ (Cu sens colectiv) Fibre textile foarte scurte și subțiri, rezultate în cursul proceselor tehnologice din filaturi, întrebuințate în scopuri industriale (ca straturi termoizolatoare, la fabricarea vatei medicinale etc.) 2. (Înv.; cu sens colectiv) Fire destrămate dintr-o pânză uzată, scămoșate și întrebuințate la pansamente, în loc de vată sau tifon. 3. (La pl.) Puf al unor plante. – Et. nec. Cf. lat. squama.

SCRIN, scrinuri, s. n. 1. Dulăpior cu mai multe sertare suprapuse, în care se ține mai ales lenjerie; comodă. 2. (Rar) Cutie, lădiță (căptușită cu mătase sau cu catifea) în care se păstrează bijuterii. – Din rus. skrin, lat. scrinium.

SCUL, sculuri, s. n. Legătură de fire continue de lână, bumbac, mătase etc. înfășurate în formă de colac, în vederea unor operațiuni de finisare sau pentru livrare. [Pl. și: scule] – Din ngr. skullí.

SEMN, semne, s. n. 1. Tot ceea ce arată, ceea ce indică ceva. ◊ Loc. adv. Pe semne = după cât se pare, după cât se vede; probabil. ♦ Manifestare exterioară a unui fenomen care permite să se presupună sau să se precizeze natura lui. ◊ Expr. (În superstiții) Semn bun (sau rău, prost) = fapt, fenomen căruia i se atribuie însușirea de a prevesti un bine (sau o nenorocire). A avea semne sau a i se face cuiva semn = a avea indicii în legătură cu o întâmplare viitoare. A da semn (sau semne) de viață = a se manifesta, a-și vădi existența, a face să se audă noutăți despre sine. ♦ Fenomen luminos care apare uneori pe cer, fiind interpretat de superstițioși ca o prevestire. ♦ Fiecare dintre cele douăsprezece constelații ale zodiacului. ♦ Probă, dovadă. ◊ Loc. adv. În (sau ca) semn de (sau că)... = dând dovadă de..., ca probă că..., ca argument pentru... 2. Gest, mișcare care exprimă un gând, o intenție, o stare sufletească sau sugerează cuiva o acțiune. ♦ (Înv.) Semnal. Semnul de război. 3. Notă specifică, trăsătură distinctivă după care se recunoaște un lucru, o ființă; semnalment; însemnare făcută pe un lucru sau pe un animal cu scopul de a-l deosebi de celelalte sau de a-l recunoaște. ♦ Pată de altă culoare decât restul trupului pe care o au unele animale. 4. Obiect așezat într-un loc sau într-un anumit fel pentru a marca sau a despărți ceva; indicator. ◊ Semn de hotar (sau, în trecut, de moșie) = piatră, stâlp etc. care marchează un hotar sau linia de demarcație a unui teren; p. ext. hotar. ♦ Însemnare făcută spre a nu uita ceva. ◊ Semn de carte = fâșie îngustă de mătase, de carton, de piele etc. (special lucrată) care se pune între paginile unei cărți pentru a indica pagina la care s-a întrerupt lectura. ♦ Loc marcat, țintă pentru tras cu arma. 5. Ceea ce se vede undeva sau pe ceva după o atingere sau apăsare; urmă, pată. ♦ Urmă, cicatrice rămasă pe piele după o boală, o lovire, o rană etc. 6. Unitatea dintre un sens și o indicație grafică. ◊ Semne grafice = totalitatea literelor, cifrelor, semnelor de punctuație folosite în scriere. Semne de punctuație = semne grafice (punct, virgulă, două puncte etc.) întrebuințate pentru a despărți, în scris, părțile unei propoziții sau ale unei fraze sau propozițiile și frazele între ele. Semnele citării = ghilimele. Semne matematice = semne care servesc la indicarea operațiunilor matematice. Semne convenționale = figuri simbolice întrebuințate pentru a marca diferite notări pe hărți, planșe etc. Semn diacritic = semn adăugat unei litere, deasupra ei, dedesubt sau lateral, pentru a reda un sunet diferit de cel notat prin litera respectivă. Semn lingvistic = unitatea dintre un sens și un complex sonor. Semn moale = literă care indică, în scrierea limbii ruse, caracterul palatal al consoanei precedente. Semn tare = literă care indică, în scrierea limbii ruse, caracterul dur al consoanei precedente. Semn monetar = tot ceea ce se imprimă sau se gravează pe o monedă; p. ext. monedă. 7. Simbol, emblemă. ◊ Expr. Sub semnul (cuiva sau a ceva) = sub egida, sub auspiciile (cuiva sau a ceva). 8. Tot ceea ce evocă o persoană, un lucru sau un fapt; amintire. – Lat. signum.

SERICICULTURĂ, sericiculturi, s. f. Ramură a zootehniei care are ca obiect creșterea și înmulțirea viermilor de mătase în vederea obținerii gogoșilor destinate prelucrării. – Din fr. sériciculture.

SERICIGEN, -Ă, sericigeni, -e, adj. (Despre glandele unor viermi, insecte) Care secretă mătase. – Din fr. séricigène.

SERICINĂ, sericine, s. f. Proteină solubilă care acoperă firele de mătase naturală (și care este îndepărtată în cursul procesului de prelucrare). – Din fr. séricine.

SERJ, serjuri, s. n. Țesătură de mătase (amestecată cu bumbac) cu firul în diagonală, întrebuințată pentru căptușit haine. – Din fr. serge.

SEVAI, sevaiuri, s. n. (Turcism înv.) Țesătură de mătase cu fire de aur sau de argint. [Var.: suvai, s. n.] – Din tc. sevayi.

SMOCHING, smochinguri, s. n. Haină bărbătească de gală (de culoare neagră), făcută după o croială specială, foarte deschisă în față și cu reverele de mătase. – Din engl. smoking.

STEAG, steaguri, s. n. 1. Drapel; fanion. ◊ Steag de domnie = baston având la capătul de sus un glob de argint și o semilună, pe care, în perioada suzeranității turcești, îl primeau de la sultan, ca semn al domniei, domnii din țările românești. (Pop.) Steag de mire = obiect asemănător cu un steag (1), făcut din mai multe năframe de mătase și împodobit cu panglici și spice de grâu, pe care îl poartă un călăreț în fruntea alaiului care merge să aducă mireasa la casa mirelui. ◊ Expr. A duce steagul = a fi în fruntea unei acțiuni, a avea comanda, conducerea, inițiativa. A coborî steagul = a renunța la luptă; a capitula. A ține sus (sau a înălța) steagul... = a lupta cu dârzenie. A ridica (sau a scoate) steag alb = a cere pace; a se preda. 2. Fig. Doctrină, concepție, idee sau problemă importantă, care antrenează o colectivitate într-o acțiune de amploare; cauză în numele căreia luptă un grup social. 3. (Înv.) Unitate militară mai mică, având drapel propriu; trupă mică de oameni înarmați – Din rus. steag. Cf. sl. stĕgŭ.

STRAIUL-BROAȘTEI s. v. mătasea-broaștei.

ȘAL, șaluri, s. n. 1. Țesătură din lână, mătase etc., de diverse forme și dimensiuni, împodobită cu desene, broderii sau franjuri, pe care femeile o poartă pe cap sau pe umeri. ♦ Fular. 2. (Înv.) Stofă fină de lână, fabricată în Orient. ♦ Fâșie lungă de șal (2) purtată de bărbați, după moda orientală, în jurul capului sau al mijlocului; cearșaf (2). – Din tc. șal.

ȘANTUNG s. n. Varietate de țesătură de in sau de mătase (naturală), din fire mai groase și neuniforme, care ies în relief pe suprafața țesăturii. – Din fr. chantoung.

ȘIRET¹, șireturi, s. n. 1. Bentiță îngustă de bumbac, țesută tubular sau în fâșie, care, petrecută prin butoniere speciale, servește pentru a lega sau a strânge încălțămintea sau diferite obiecte de îmbrăcăminte. ♦ Fâșie îngustă și groasă de țesătură sau de împletitură, folosită pentru întărirea unor cusături în croitorie sau pentru ornamentarea îmbrăcămintei. 2. Sfoară de bumbac (îmbrăcată în mătase colorată sau în fir) răsucită în două sau în trei și întrebuințată mai ales ca ornament la îmbrăcăminte; găitan, ceapraz, brandenburg; șnur. – Din tc. șerit.

ȘNUR, șnururi, s. n. 1. Sfoară (îmbrăcată în mătase colorată, în fir etc.), de obicei răsucită în două sau în trei, întrebuințată mai ales ca ornament la îmbrăcăminte; șiret¹ (2). 2. Ansamblu de fire electrice (foarte) flexibile, izolate între ele și strânse într-un înveliș protector, folosit pentru racordarea la rețea a lămpilor portative, a fiarelor de călcat, a aparatelor de radio etc. – Din germ. Schnur.

TACLIT, taclituri, s. n. (Înv.) Bucată de stofă sau de mătase vărgată, cu care se legau boierii la cap sau peste mijloc, după moda turcească. – Din tc. taklit.

TAFTA, taftale, s. f. Țesătură de mătase lucioasă și netedă, care produce, în mișcare, un foșnet caracteristic. [Var.: (înv.) taftă s. f.] – Din tc. tafta. Cf. fr. taf-fetas.

TAPET, tapete, s. n. 1. Hârtie, pânză, mătase etc. cu desene colorate, care se aplică pe pereții unor camere în loc de zugrăveală; p. ext. zugrăveală. 2. (Înv.) Covor mic. 3. (În expr.) A pune (sau a aduce, rar a veni) pe tapet = a aduce în discuție, a fi la ordinea zilei. [Pl. și: tapeturi] – Din it. tappeto, germ. Tapete.

TAPISA, tapisez, vb. I. Tranz. 1. A îmbrăca o mobilă cu stofă, cu pânză, mătase, vinilin, piele etc. peste materialul de umplutură, elementele elastice, pânza de rezistență; a capitona. 2. A tapeta. [Var.: tapița vb. I] – Din fr. tapisser, germ. tapezieren.

TAPISAT, -Ă, tapisați, -te, adj. (Despre pereți) Acoperit cu tapete (1); (despre mobile) îmbrăcat în stofă, pânză, mătase, vinilin, piele etc.; capitonat. [Var.: tapițat, -ă adj.] – V. tapisa.

TAPISERIE, tapiserii, s. f. 1. Lucru de mână cusut pe o canava cu lână, cu mătase, cu fir. ♦ Țesătură din lână sau din mătase înfățișând subiecte diverse sau teme alegorice, lucrată manual sau la război și folosită mai ales la împodobirea pereților sau a unor mobile. 2. Partea tapisată a unei mobile. [Var.: tapițerie s. f.] – Din fr. tapisserie.

TASMA, tasmale, s. f. (Reg.) Fir sau panglică de mătase, de ață de piele etc. – Din tc. tasma.

TASMA, tasmale, s. f. (Reg.) Fir sau panglică de mătase, de ață, de piele etc. – Tc. tasma.

TERTEL, terteluri, s. n. (Înv.) Șnur sau ciucure din fire de mătase sau de aur. – Din tc. tirtil.

TITRU, titre, s. n. 1. Cantitate de substanță activă, exprimată în grame, care se află dizolvată într-un mililitru de soluție. 2. Numărul de grame dintr-o substanță cu care aceasta reacționează într-un anumit sens sau care sunt puse în libertate de un centimetru cub de soluție. 3. Titlu (6). ♦ Număr care indică finețea firului de mătase și a fibrelor sintetice. – Din fr. titre.

TRAMĂ, trame, s. f. Fir de mătase, relativ gros și afânat, întrebuințat în urzeala sau în bătătura unor țesături. ♦ Fig. Intrigă a unei opere literare. ♦ Fig. (Livr.) Plan ascuns, intrigă, complot. – Din fr. trame, lat. trama.

TREFLĂ, trefle, s. f. 1. Una dintre cele patru culori ale cărților de joc, reprezentată printr-un semn de culoare neagră, în forma frunzei de trifoi; spatie. 2. Găitan de bumbac, de mătase etc. cusut ca podoabă în formă de frunză de trifoi la unele haine (de uniformă); p. ext. cusătură făcută astfel. 3. (Tehn.) Rozetă cu trei sau patru aripi, cu ajutorul căreia se acționează cilindrul unui laminator. – Din fr. trèfle.

TRESĂ, trese, s. f. 1. Șiret din fire de lână, de mătase sau de metal ori bandă de metal care se fixează la unele uniforme, pentru a indica gradul. 2. Parâmă pentru legarea navei, acționând perpendicular pe axa acesteia. ♦ Cordon plat obținut prin împletirea mai multor parâme, utilizat pentru confecționarea chingilor de barcă, a sacheților etc. – Din fr. tresse.

TUL, tuluri, s. n. Țesătură de mătase, de bumbac sau din fire sintetice foarte fină și străvezie, alcătuită din ochiuri rotunde sau poligonale. [Pr.: tül] – Din fr. tulle.

TULPAN, tulpane, s. n. 1. Pânză (de bumbac, de lână, de mătase) cu țesătura foarte subțire și străvezie; muselină. 2. Basma în trei colțuri, cu care femeile (de la țară) își acoperă capul. – Din ngr. tulpáni.

TURBAN, turbane, s. n. Acoperământ pentru cap format dintr-o bandă lungă de stofă, de mătase sau de pânză, de obicei albă, pe care o poartă bărbații din unele țări orientale înfășurată de mai multe ori în jurul capului. ♦ Acoperământ pentru cap format dintr-o bandă din diverse materiale textile, pe care femeile și-o înfășoară în jurul capului, în loc de pălărie. [Pl. și: turbanuri] – Din fr. turban, germ. Turban.

TUSOR subst. Mătase naturală produsă de larvele unor specii de fluturi de noapte și folosită pentru umbrele, parașute, etc. – Din fr. tussor.

VAPOROS adj. diafan, fin, străveziu, subțire, transparent, (înv.) prevăzător, prevăziu, străvăzător, (fig.) aerian, eterat, eteric, spumos. (Mătase ~oasă.)

VERMIAL, -Ă, vermiali, -e, adj. Referitor la viermii de mătase. [Pr.: -mi-al] – Cf. lat. vermis.

VIERME s. (ENTOM.) vierme-alb = (Bucov.) babă, ciormag, (Maram.) ciorman, ciormă. (Larva cărăbușului se numește ~); vierme de făină = molete, (pop.) sfoiag, (Olt. și Ban.) surdomaș. (~ este larva morarului); vierme-de-mătase = fluture-de-mătase, (pop.) gândac-de-mătase.

VIERME, viermi, s. m. Nume dat unor animale nevertebrate, lipsite de picioare, cu corpul moale, lunguieț, de obicei cu o piele lucioasă, care trăiesc în sol, în apă sau ca parazite pe plante și pe animale; (pop.) nume dat larvelor unor insecte. ◊ Vierme de mătase = larvă a unor fluturi care produc gogoșile de mătase și care se hrănesc cu frunze de dud sau de stejar. ◊ Expr. A avea (sau a-l roade pe cineva) un vierme la inimă = a fi chinuit de griji. A trăi ca viermele în hrean (sau în rădăcina hreanului) = a duce (și a se deprinde cu) o viață grea. A avea viermi (neadormiți) = a fi fi neastâmpărat, a nu-și găsi locul. A-l mânca (pe cineva) viermii (de viu) = a fi foarte leneș și murdar. – Lat. vermis.

VOAL, voaluri, s. n. 1. Țesătură fină (transparentă) de mătase, bumbac sau fibre sintetice, folosită pentru perdele sau pentru confecționarea unor obiecte vestimentare femeiești; bucată de țesătură fină, rară, cu care femeile își acoperă capul sau fața; văl. 2. Înnegrire a unui material fotografic fotosensibil, datorită unui defect de fabricație sau developării prelungite, luminii difuze care îl impresionează accidental etc. – Din fr. voile.

ZARPA, zarpale, s. f. (Înv.) Stofă scumpă de mătase, țesută cu fir de aur și de argint; brocart; p. ext. îmbrăcăminte de brocart. – Din tc. zerbaf.

ZĂBRANIC, zăbranice, s. n. Țesătură fină de mătase, de borangic sau de lână (de culoare neagră); văl făcut dintr-o asemenea țesătură ♦ Spec. Văl de doliu; pânză care se pune la casa unui mort sau la ușa bisericii când mortul este depus acolo. – Din bg. zabradnik.

ZENANA, zenanale, s. f. Țesătură cu urzeală de mătase și băteală de bumbac sau de vigonie, pe o parte lucioasă și pe cealaltă scămoșată, utilizată la confecționarea unor obiecte de îmbrăcăminte pentru femei. [Var.: zanana s. f.] – Din fr. zénana.