CEAPIST, -Ă, ceapiști, -ste, adj., s. m. și f. (Ieșit din uz) (Membru) al unei cooperative agricole de producție. – C[ooperativă] A[gricolă] de P[roducție] + suf. -ist.

INTERCOOPERATIST, -Ă, intercooperatiști, -ste, adj. Care are loc între cooperative; care se referă la două sau mai multe cooperative. – Inter¹- + cooperatist.

COOPERATIVĂ, cooperative, s. f. 1. Organizație economică formată prin asocierea liber consimțită a unui grup de persoane (mici producători, meseriași, consumatori), pentru producerea, cumpărarea, desfacerea în comun a unor produse, pentru acordarea de credite sau pentru prestarea unor servicii. ◊ (În trecut) Cooperativă Agricolă de Producție = unitate economică socialistă autonomă, realizată prin asocierea țărănimii, bazată pe proprietatea cooperatistă asupra mijloacelor de producție și a producției. Cooperativă meșteșugărească = unitate economică autonomă, în care se unește de bunăvoie un grup de meseriași pentru a lucra în comun cu mijloace aduse de ei în proprietate comună sau cumpărate în comun. 2. (Concr.) Magazin de desfacere al unei organizații cooperatiste de consum sau de producție. – Din fr. coopérative

COOPERATIVIZARE, cooperativizări, s. f. Proces de unire treptată a micilor producători în cooperative. ◊ (În trecut) Cooperativizarea agriculturii = unire a țărănimii în unități agricole cooperatiste. – Din cooperativă.

COLECTIV, -Ă, colectivi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Care rezultă din participarea, din activitatea mai multor persoane (sau lucruri). 2. Care aparține tuturor; comun, obștesc, social. 3. Care se referă la ideea de colectivitate. ◊ Substantiv colectiv = substantiv care denumește prin forma de singular o pluralitate de obiecte identice, considerate ca un întreg, ca o totalitate. Sufix colectiv = sufix care dă unui substantiv valoarea de substantiv colectiv. II. S. n. Echipă. Colectiv de redacție. Colectiv de catedră. ♦ P. gener. Grup. (organizat) de persoane. III. S. f. (Ieșit din uz) Cooperativă Agricolă de Producție. – Din fr. collectif, lat. collectivus.

COLECTIVIST, -Ă, colectiviști, -ste, s. m. și f. (Ieșit din uz) Membru al unei Cooperative Agricole de Producție. ◊ (Adjectival) Țăran colectivist. – Colectiv + suf. -ist. Cf. fr. collectiviste.

COLECTIVIZA, colectivizez, vb. I. Tranz. (Ieșit din uz). 1. A trece mijloacele de producție în proprietate colectivă, prin naționalizare, expropriere etc. 2. A uni principalele mijloace de producție ale țărănimii în cooperative; a cooperativiza. – Din fr. collectiviser.

COLHOZ, colhozuri, s. n. Formă de cooperativă agricolă de producție în fosta U.R.S.S. – Din rus. kolhoz.

SOCOTITOR, -OARE, socotitori, -oare, s. m. și f. Calculator; (ieșit din uz) contabil (într-o Cooperativă Agricolă de Producție). – Socoti + suf. -tor.

colectiv adj. m., pl. colectivi; f. sg. (și s. f. „cooperativă agricolă”) colectivă, pl. colective

cooperativ adj. m. (sil. co-o-), pl. cooperativi; f. sg. cooperativă, pl. cooperative

cooperativă s. f. (sil. co-o-), g.-d. art. cooperativei; pl. cooperative

COOPERATIVĂ ~e f. 1) Unitate economică constituită prin asocierea, pe baza liberului consimțământ, a unui grup de meseriași, mici producători etc. pentru producerea, cumpărarea sau desfacerea în comun a unor produse, pentru prestarea unor servicii etc. 2) înv. Unitate comercială în care mărfurile se păstrează, se expun și se vând direct consumatorilor; magazin. [Sil. co-o-] /<fr. cooperative

COOPERATOR ~oare (~ori, ~oare) m. și f. Membru al unei cooperative. /<fr. coopérateur

COOPERAȚIE ~i f. Formă de organizare colectivă a muncii; sistem cooperativ. [Art. cooperația; G.-D. cooperației; Sil. -ți-e] /<fr. coopération

COOPERATIST, -Ă adj. Care ține de cooperație; propriu cooperației; care activează în cooperație; cooperativ. [< cooperat + -ist].

COOPERATIV, -Ă adj. Cooperatist. ♦ (Rar) Care cooperează, binevoitor. [< fr. coopératif].

COOPERATIVIZA vb. I. tr. A da un caracter cooperatist, a uni în cooperative. [Pron. co-o-. / cf. fr. coopérativiser].

COOPERATOR, -OARE s.m. și f. Membru al unei cooperative. // adj. Care cooperează. [Cf. fr. coopérateur].

LASSALLEANISM s.n. Curent oportunist în mișcarea muncitorească din Germania, care, admițînd posibilitatea transformării pașnice a capitalismului în socialism cu ajutorul unor cooperative sprijinite de statul burghez, propovăduia înlocuirea luptei revoluționare prin lupta pentru vot universal și prin activitatea parlamentară pașnică. [< germ. Lassalleanismus, cf. Lassalle – socialist german].

COOPERATIVĂ s.f. 1. (Ec.) Formă de organizare în sistemul cooperatist; (în trecut) cooperativă agricolă de producție = organizație economică în care țăranii își aduceau în proprietatea cooperatistă pămîntul și mijloacele principale de producție, munca fiind organizată în comun. 2. (Concr.; în trecut) Magazin de mărfuri organizat pe principii cooperatiste, unde se desfăceau diferite produse. [< fr. coopérative, it. cooperativa].

artelnic (artelnici), s. m. – Soldat însărcinat cu paza depozitului de alimente. Rus. arteljščik „membru al unei cooperative” (Graur, BL, VI, 139). Cuvînt puțin cunoscut.

INTERCOOPERATIST, -Ă adj. Între (dintre) cooperative. [< inter- + cooperatist].

COLHOZ s. n. cooperativă agricolă de producție în fosta U.R.S.S. (< rus. kolhoz)

COOPERATIV, -Ă adj. care cooperează; binevoitor. (< fr. coopératif)

COOPERATIVĂ s. f. 1. organizație economică formată prin asocierea liber consimțită a unui grup de persoane care concentrează mijloace de producție și forțe de muncă pentru producerea, cumpărarea, desfacerea în comun a unor produse, pentru acordarea de credite, prestarea de servicii. 2. magazin de mărfuri organizat pe principii cooperatiste, unde se desfac diferite produse. (< fr. coopérative)

COOPERATIVIZA vb. tr. a uni în cooperative pe micii producători. (< fr. coopérativiser)

COOPERATOR, -OARE adj., s. m. f. (membru) al unei cooperative. (< fr. coopérateur)

COOPERAȚIE s. f. 1. cooperare. ◊ formă de organizare a muncii în care mai multe persoane participă în comun, cu mijloace de producție proprii, la același proces de muncă sau la diverse procese ale muncii legate între ele. 2. sistemul cooperativelor dintr-un anumit domeniu de activitate. (< fr. coopération)

LASSALLEANISM s. n. curent în mișcarea muncitorească din Germania, care, admițând posibilitatea transformării pașnice a capitalismului în socialism cu ajutorul unor cooperative sprijinite de stat, propovăduia înlocuirea luptei revoluționare prin lupta pentru vot universal și prin activitatea parlamentară pașnică. (< germ. Lassalleanismus)

MOSHAV s. n. gospodărie cooperativă agricolă în Israel. (< fr. moshav)

obște (obști), s. f. – 1. Comunitate, colectivitate, public. – 2. Asociație, cooperativă, devălmășie. – Var. obștie. Sl. obišti „colectivitate” (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 223), cf. sl. obištije „comunitate”, bg., sb. obšti. – Der. obștesc, adj. (comun, public, general); obștește, adv. (în comun); obști, vb. (a face public, a divulga); obștime, s. f. (public); ob(e)ștnic, adj. (public, general), înv., din sl. obeštiniku; obștuitor, s. m. (înv., participant); obștire, s. f. (comunitate; dare în vileag), înv.; obeștui, vb. (înv., a trăi în comunitate), din sl. obištevati; obștui, vb. (a participa), înv. – Din rom. pare că provine mag. hopsa, pl. hopsák, de unde opșag, s. n. (Trans., bîrfă), cf. Drăganu, Dacor., VI, 300. Hopșe, s. f. (Trans., șezătoare pentru a lucra lîna în comun; carne care se mănîncă în comun la țară), pare der. din același cuvînt sl. în mod indirect, prin intermediul sl. hopsába (Drăganu, Dacor., III, 720); de aici opsar, s. m. (Mold., măcelar, casap care vinde carnea tranșată), cf. Tiktin.

Cooperativa Munca în Zadar expr. (iron.) activitate sterilă; activitate care nu aduce profit celui care o prestează.

Cooperativa Ochiul și Timpanul expr. (iron.) Securitatea, poliția politică a regimului comunist.

Cooperativă s. f. sg. (peior.) presupusă alianță între echipe de fotbal participante la campionatul național, bănuite că ar aranja între ele rezultatele unor meciuri.

CENZOR, cenzori, s. m. 1. Persoană însărcinată să facă, într-un stat capitalist, cenzurarea tipăriturilor și a publicațiilor. 2. Persoană care verifică gestiunea unei întreprinderi, a unei cooperative, a unei bănci etc. 3. (În statul roman) Magistrat care avea misiunea de a face recensămîntul persoanelor și al averilor și de a supraveghea moravurile publice. – Fr. censeur (lat. lit. censor).

balotat s. n. (tehn.) Strângere în baloturi ◊ „De regulă paiele ce rămân de la recoltatul grâului pot fi valorificate la un preț bun. La cooperativa agricolă din Hagiești-Ilfov s-a găsit o soluție «originală»: au fost arse pe loc. În felul acesta s-a renunțat la balotatul paielor de pe 137 ha. Halal gospodari!” R.l. 28 VII 73 p. 5 (din [a face] balot + -at; DEX-S)

cvasimonopol s. n. Monopol parțial ◊ „Obiectivul urmărit de «Concorde» este să răpească americanilor cvasimonopolul asupra avioanelor de transport transatlanice.” Sc. 9 XII 63 p. 4. ◊ „Crearea unor cooperative agricole pentru apărarea intereselor producătorilor care suportă consecințele unui cvasimonopol al Mafiei asupra comerțului cu legume și fructe.” I.B. 7 II 76 p. 4 //din cvasi- + monopol//

eloxare s. f. Tratarea aluminiului contra oxidării ◊ „S-a degradat aspectul obiectelor de aluminiu din gospodăria dvs? [...] Unitatea din str. Bujoreni nr. 21 a cooperativei «Metalo-casnica» și-a amenajat un laborator special unde se execută eloxări.” I.B. 29 VI 74 p. 2 (din eloxa; DTP; DEX, DN3)

fermă (experimentală)-pilot s. f. Fermă model ◊ „Cercetătorii de la stațiunea experimentală agricolă din Geoagiu au conceput și organizat ferme experimentale pilot în unele cooperative agricole și întreprinderi de stat. Pe parcursul a câtorva ani, specialiștii stațiunii vor urmări în aceste ferme pilot aplicarea tehnologiilor moderne de lucrare a pământului și rezultatele obținute.” R.l. 3 III 75 p. 2. ◊ „[...] la grădina zoologică din Abidjan funcționează, încă din 1982, o fermă-pilot pentru creșterea crocodililor.” Sc. 15 III 86 p. 5 (din fermă [experimentală] + pilot, după fr. ferme-pilote; DMN 1962)

locuință-tip s. f. (constr.) Locuință alcătuită după același plan cu altele ◊ „Ministerul Industriei Materialelor de Construcții a inițiat un interesant experiment, constând în construirea unei locuințe-tip pentru inginerii și cadrele tehnice ale cooperativei [...] Ea este clădită din prefabricate, materiale de construcție noi, cu însușiri termoizolante și termoacustice superioare.” Sc. 4 X 71 p. 2 (din locuință + tip)

microcooperativă (agricolă) s. f. ◊ „Maxi-recolta microcooperatorilor. Toamna trecută, pionierii din comuna Juc-Herghelie (Cluj) au hotărât să înființeze o microcooperativă agricolă, după modelul celei mari, existente în localitate.” Sc. 30 XI 72 p. 2. ◊ „În microcooperativa agricolă.” Sc. 3 X 74 p. 4. ◊ „Microcooperativa agricolă a Școlii generale Cornești (Dâmbovița) se dovedește a fi o adevărată școală a vredniciei.” Sc. 14 I 76 p. 5; v. și R.l. 15 VII 72 p. 5; v. și atelier-școală (din micro- + cooperativă [agricolă])

microfoileton s. n. Foileton de proporții reduse ◊ „Sub acest titlu [«Echilibristica pe o singură roată»] a apărut în ziarul nostru [...] microfoiletonul ce satirizează atitudinea lucrătorilor de la secția moto a cooperativei [...] față de clienți.” Drum Nou 5 VIII 62 p. 4. ◊ „Microfoileton.” Cont. 17 VIII 62 p. 2; v. și microantologie (din micro- + foileton; I. Iordan în SCL 4/70 p. 395; DN3)

microgrădiniță s. f. Grădiniță cu un număr restrâns de copii ◊ „O fetiță de vreo patru ani, cu o păpușă în brațe, îi spune bunicului: «Hai mai lepede, tată-male, că întâlziem de micloglădiniță!» Bătrânelul își corectează nepoțica «Microgrădiniță; ia mai spune o dată».” I.B. 28 III 74 p. 2. ◊ „La cerere, cooperativa oferă copiilor de vârstă preșcolară microgrădinițele sale din toate sectoarele capitalei.” R.l. 28 I 75 p. 4 (din micro- + grădiniță)

miniaragaz s. n. Aragaz de mici proporții ◊ „Cooperativa «Tehnometalica» din București va realiza, în curând, un nou produs pentru turiști – miniaragazul. Acesta va putea fi transportat, fără inconveniente, în rucsacul iubitorilor de drumeție.” R.l. 29 II 72 p. 5. ◊ „Un miniaragaz, un aragaz cu patru ochiuri (cuptor cu termostat), 80 modele de corpuri de iluminat [...] unicate de menaj și uz gospodăresc [au fost] create de studenții facultăților de arte plastice.” R.l. 20 III 73 p. 5 (din mini- + aragaz)

minimașină de spălat sint. s. Mașină de spălat de mici proporții ◊ „Noutăți la cooperativa «Electrobobinajul» din București: minimașină de spălat rufe, cască de uscat părul, bigudiuri electrice.” R.l. 13 IX 77 p. 5 (din mini- + mașină de spălat; cf. fr. minimachine à laver; DMN)

mobilă-tapițerie s. f. Unitate unde se lucrează mobilă și tapițerie ◊ „Cooperativa meșteșugărească inaugurează în aceste zile la București, pe Bd. Baba Novac, un nou complex. La parter, centre de reparat obiecte optice, o unitate «Tricotextil», unități de marochinărie, mobilă-tapițerie, încălțăminte și reparații.” R.l. 10 I 75 p. 5 (din mobilă + tapițerie)

ochi s. m. în sint. s. (cooperativa/întreprinderea) ochiul și timpanul (fam., pop.) Securitatea (în timpul lui Ceaușescu) ◊ „E un tip dubios, cred că lucrează la ochiul și timpanul.”

portski s. n. Dispozitiv care ajută la transportarea skiurilor ◊ „Cooperativa «Deservirea» din Miercurea Ciuc a început confecționarea de port-skiuri care se pot monta deasupra autoturismelor.” R.l. 8 II 77 p. 5 (din port- + ski)

postgaranție s. f. Perioada de după expirarea garanției unui produs ◊ „Cooperativa Metalocasnica [...] repară mașini de spălat rufe cu program, atât în garanție, cât și postgaranție.” I.B. 11 VIII 80 p. 4. ◊ „[...] organizăm un «Service» pentru intervențiile în garanție și post-garanție.” R.l. 12 III 85 p. 5. ◊ „[...] se efectuează de curând și reparații post-garanție pentru autoturismele Oltcit.” R.l. 24 IV 85 p. 5 (din post- + garanție)

raid-anchetă s. n. Anchetă efectuată în diferite întreprinderi, localități etc. ◊ „Raid-anchetă prin cooperativele din regiunea Cluj.” Sc. 27 I 67 p. 3. ◊ „Raid-anchetă în câteva orașe.” Sc. 28 I 75 p. 2; v. și 29 I 67 p. 3 (din raid + anchetă; FC I 48, H. Mirska în SMFC I 172, L. Seche în SCL 2/76 p. 204; DEX)

scaun-balansoar s. n. Scaun funcționând ca un balansoar ◊ „Se propun jocurile Păcălici, țintar, un scaun-balansoar, un colț al poveștilor etc.” Sc. 29 I 63 p. 1. ◊ „Magazinul prezintă, în special, produsele cooperativei «Metalocasnica»: piese de mobilier – biblioteci, baruri, fotolii, scaune-balansoar, canapele.” Sc. 7 I 71 p. 2 (din scaun + balansoar)

spălătorie-fulger s. f. Spălătorie rapidă ◊ „Cooperativa «Sârguința» a înființat o spălătorie-fulger, cu câteva centre de primire a rufelor.” Sc. 21 X 63 p. 2 (din spălătorie + fulger)

ureche s. f. în sint. s. (cooperativa) ochiul și urechea (fam., pop.) Securitatea (în comunism) ◊ „Unde altundeva putea să lucreze o secătură ca el, dacă nu la cooperativa ochiul și urechea.”

COOPERATIVIZÁRE (< cooperativă) s. f. Proces de unire a micilor producători în cooperative. ◊ Cooperativizarea agriculturii = unire a țărănimii în cooperative agricole de producție. În România, între 1949 și 1962, a avut loc o c.a. forțată; în această perioadă zeci de mii de țărani au fost arestați, închiși sau trimiși la muncă forțată, înregistrîndu-se numeroase victime.

*1) consúm n., pl. urĭ (it. consumo = consumazione). Consumare, uzare, întrebuințare. Băcănie maĭ deosebită (în care se consumă și aperitive). Cooperativă de consum, asociațiune care vinde maĭ ales coloniale ș. a. și acordă un dividend membrilor care aŭ înființat-o.

*cooperatív, -ă adj. (d. cooperat cu sufixu -iv; fr. -atif). Care are de scop o cooperațiune: societate cooperativă.

MLADENATZ, Gromoslav (1892-1958), economist român. Prof. univ. la București. Teoretician al cooperatismului („Tratat general de cooperație”, „Istoria gândirii cooperative”).

RAIFFEISEN, Friedrich Wilhelm (1818-1888), economist german. Pentru a contracara gravele efecte ale crizei agrare din Germania (1846-1847) a fundamentat (1865) un sistem de cooperative bancare agrare.

colectivă (cooperativă) (înv.) s. f., g.-d. art. colectivei; pl. colective

cooperativă s. f., g.-d. art. cooperativei; pl. cooperative

cooperativ a. care face ca opintirile tuturor celor interesați să contribue la îmbunătățirea fiecăruia: societate cooperativă.

cooperativă f. societate cooperativă.

COLECTIV, -Ă, colectivi, -e, adj., s. n., s. f. I. Adj. 1. Care rezultă din participarea, din activitatea mai multor persoane (sau lucruri). 2. Care aparține tuturor; comun, obștesc, social. 3. Care se referă la ideea de colectivitate. ◊ Substantiv colectiv = substantiv care denumește prin forma de singular o pluralitate de obiecte identice, considerate ca un întreg, ca o totalitate. Sufix colectiv = sufix care dă unui substantiv valoarea de substantiv colectiv. II. S. n. Echipă. Colectiv de redacție. Colectiv de catedră. ♦ P. gener. Grup (organizat) de persoane. III. S. f. (În trecut) Cooperativă Agricolă de Producție. – Din fr. collectif, lat. collectivus.

COLECTIVIST, -Ă, colectiviști, -ste, s. m. și f. 1. Partizan al colectivismului. 2. (Înv.) Membru al unei Cooperative Agricole de Producție. ◊ (Adjectival) Țăran colectivist. – Colectiv + suf. -ist. Cf. fr. collectiviste.

COLECTIVIZA, colectivizez, vb. I. Tranz. (În trecut). 1. A trece mijloacele de producție în proprietate colectivă, prin naționalizare, expropriere etc. 2. A uni principalele mijloace de producție ale țărănimii în cooperative; a cooperativiza.- Din fr. collectiviser.

COLHOZ, colhozuri, s. n. Formă de cooperativă agricolă de producție în fosta URSS. – Din rus. kolhoz.

COOPERATIVĂ, cooperative, s. f. 1. Organizație economică formată prin asocierea liber consimțită a unui grup de persoane (mici producători agricoli, meseriași, consumatori), pentru producerea, cumpărarea, desfacerea în comun a unor produse, pentru acordarea de credite sau pentru prestarea unor servicii. ◊ (În trecut) Cooperativă agricolă de producție = unitate economică socialistă autonomă, realizată prin asocierea țărănimii, bazată pe proprietatea cooperatistă asupra mijloacelor de producție și a producției. Cooperativă meșteșugărească = unitate economică autonomă, în care se unește de bunăvoie un grup de meseriași pentru a lucra în comun cu mijloace aduse de ei în proprietate comună sau cumpărate în comun. 2. (În trecut; concr.) Magazin de desfacere al unei organizații cooperatiste de consum sau de producție. – Din fr. coopérative.

COOPERATIVIZARE, cooperativizări, s. f. Proces de unire treptată a micilor producători în cooperative. ◊ (În trecut) Cooperativizarea agriculturii = unire forțată a țărănimii în cooperative agricole de producție, în România, între 1949 și 1962. – Din cooperativă.

INTERCOOPERATIST, -Ă, intercooperatiști, -ste, adj. Care are loc între cooperative; care se referă la relațiile dintre cooperative. – Inter¹- + cooperatist.

ACHIZITOR, -0ARE, achizitori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu procurarea de produse și de materiale. Este necesar ca organele de partid și de stat să îndrume în permanență cooperativele, pentru a asigura o mai bună organizare a muncii de achiziții, pentru crearea unei rețele de achizitori bine instruiți care să fie stimulați și controlați în muncă, dezvoltîndu-li-se priceperea de a face achiziții. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2552.

ACHIZIȚIE, achiziții, s. f. 1. Acțiune întreprinsă de stat sau de organe cooperatiste pentru procurarea de produse (în special agraro-alimentare) și de materiale. Cooperativele de aprovizionare și desfacere au sarcina de a extinde continuii sistemul de contractări, de a intensifica achizițiile de produse agricole. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2655. 2. Procurare de obiecte rare. ◊ Expr. A face o achiziție = a procura, în condiții avantajoase, un lucru rar. ♦ (Concretizat) Bun obținut prin achiziție (2). Tabloul acesta e o bună achiziție. – Pronunțat: -ți-e.

ACHIZIȚIONA, achiziționez, vb. I. Tranz. 1. A procura produse de pe piață; (în special în economia socialistă, unde cumpărătorul este un organ de stat sau cooperatist) a procura produse agraro-alimentare. Cooperativele au achiziționat întreaga cantitate de lapte planificată. ◊ Acele cantități de produse agricole ce vor fi achiziționate de cooperative peste plan vor rămîne la dispoziția lor, spre a fi desfăcute, prin magazinele proprii, populației muncitoare. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2655. 2. (Cu privire la lucruri rare) A aduce în patrimoniul său. Muzeul național de artă a achiziționat un tablou de mare valoare. – Pronunțat: -ți-o-.

ASOCIA, asociez, vb. I. Refl. 1. (Cu sens reciproc) A se întovărăși, a se grupa (de obicei pe baza unor condiții stabilite) în vederea unui scop comun. Ajutorul acordat de S.M.T. țăranilor săraci și mijlocași care se asociază în tovărășii sau cooperative de muncă agricolă trebuie să fie însoțit de sfaturi și îndrumări practice pentru ridicarea nivelului agrotehnic. REZ. HOT. I 101. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu» sau «la», mai rar în dativ) A se alătura unei acțiuni, unei idei etc. Mă asociez propunerii făcute de tovarășul care a vorbit înaintea mea. ◊ Tranz. Probabil că a moștenit cherestegia de la tatăl său ori de la stăpînul său care, la un moment dat, l-a asociat la afacere. IBRĂILEANU, S. 41. – Pronunțat: -ci-a.

ASOCIAT, -Ă, asociați, -te, s. m. și f. 1. Persoană care s-a întovărășit cu altul sau alții, într-un anumit scop. 2. Membru al unei societăți cooperatiste. Poate dobîndi calitatea de asociat al cooperativei orice cetățean care îndeplinește condițiile prevăzute de statut. ♦ (În orînduirea capitalistă) Persoană care a intrat în tovărășie cu alta (sau cu altele) într-o societate comercială. – Pronunțat: -ci-at.

CENZOR, cenzori, s. m. 1. Persoană însărcinată să facă, într-un stat capitalist, cenzurarea tipăriturilor și publicațiilor. 2. Persoană care verifică gestiunea unei întreprinderi, a unei cooperative sau (în regimul economic capitalist) a unei societăți pe acțiuni, a unei bănci etc. 3. (În statul roman) Magistru care avea misiunea de a face recensămîntul persoanelor și averilor v. cens (1) și de a supraveghea moravurile publice.

COMERȚ s. n. Activitate economică constînd din schimbul de mărfuri, prin cumpărarea și vînzarea lor. Comerțul mondial și piața mondială inaugurează în secolul al XVI-lea istoria modernă a capitalului. MARX, C. I 159. Comerțul dintre țările lagărului socialist constituie o importantă parte componentă a economiei lor planificate. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2554. ◊ Comerț de stat = comerț caracteristic țărilor socialiste și democrat-populare, efectuat de către stat, prin organele sale, în interiorul țării (asigurînd satisfacerea nevoilor materiale, ale populației) și în exterior (cu alte state). Cooperația sătească împreună cu comerțul de stat au rolul de a organiza schimbul de produse între oraș și sat. REZ. HOT. I 98. Comerț cooperatist = comerț efectuat de cooperative. Comerț particular = comerț efectuat de către particulari izolați care urmăresc prin această activitate profitul; negustorie, negoț. Comerț extern (sau exterior) = schimb de mărfuri cu alte state. Comerț intern (sau interior) = comerț efectuat între granițele unei țări. Schimbul de mărfuri dintre oraș și sat reprezintă o verigă principală a comerțului interior al Republicii Populare Romîne. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 81. Comerț de intimpinare v. întîmpinare. Comerț cu amănuntul v. amănunt. Comerț angro, cu ridicata sau cu toptanul v. angro. Comerț ambulant v. ambulant. Comerț pe picior v. picior. Cameră de comerț v. cameră. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de», arătînd felul mărfii) Comerț de alimente. Comerț de fructe. ◊ Fig. (Peiorativ) A face comerț cu sentimentele (sau cu onoarea etc.) = a folosi sentimentele (sau onoarea etc.) în mod josnic, degradant, în vederea atingerii unor foloase personale. – Variantă: (învechit) comerci (I. IONESCU, P. 429) s. n.

CONSUM, consumuri, s. n. 1. Folosire de bunuri rezultate din producție, pentru satisfacerea unor trebuințe. În societatea medievală, mai ales în primele secole, producția era destinată în esență consumului propriu. Ea satisfăcea în mod precumpănitor numai trebuințele producătorului și ale familiei sale. MARX-ENGELS, O. A. II 128. Societatea socialistă este o asociație de producție și de consum a oamenilor muncii din industrie și agricultură. STALIN, O. VII 209. ◊ Bun (sau marfă) de larg consum = produs al industriei ușoare sau alimentare destinat consumației individuale. În timp ce în U.R.S.S. consumul producției crește continuu, în țările capitaliste are loc scăderea neîntreruptă a consumului la cele mai importante mărfuri de larg consum. GHEORGHIU-DEJ, C. XIX 35. În lupta pentru ridicarea nivelului de trai al oamenilor muncii, un rol de seamă și o mare răspundere revin muncitorilor, tehnicienilor și inginerilor din industria producătoare de bunuri de larg consum. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2570. A crescut cu mult producția de țesături, de tricotaje, de încălțăminte, producția industriei alimentare și a altor produse de larg consum. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2751. Consum specific = a) cantitate de combustibil, de ulei etc. consumată într-o unitate de timp (și raportată la un cal-putere efectivă); b) cantitate consumată dintr-o materie primă pentru obținerea unui produs. Muncitorii, tehnicienii, inginerii și funcționarii uzinelor «Vasile Roaită »... s-au angajat... să reducă consumul specific la foraje și turnătorie cu 6 la sută. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 1/2. ◊ Expr. A da în consum = a da în consumație, v. consumație. 2. (Învechit) Băcănie. ◊ (Astăzi) Cooperativă de desfacere și consum v. cooperativă.

COOPERATIST, -Ă, cooperatiști, -ste, adj. Care ține de cooperație, care activează în cooperație, care are caracterele cooperației. Fără cadre cooperatiste ieșite din rîndurile poporului muncitor, cu o cunoaștere temeinică a problemelor cooperatiste, formate la școala marxist-leninistă și avînd însușită măreața experiență sovietică, nu vom putea face din cooperație o mișcare largă de masă, o pîrghie pentru construirea socialismului. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 320. Mișcarea cooperatistă trebuie complet curățită de orice fel de elemente capitaliste care mai persistă fie în conducerea unor cooperative de consum și desfacere, fie în unele cooperative de producție. REZ. HOT. I 100.

COOPERATIVĂ, cooperative, s. f. 1. Formă de organizare a cooperației. Cooperativele trebuie să asigure permanenta și strînsa legătură a partidului și clasei muncitoare cu masele țărănimii și să ușureze țărănimii muncitoare drumul spre socialism. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 306. Organizațiile de bază de la sate au datoria să strîngă legătura cu masele, să țină seama de părerile țăranilor muncitori despre activitatea cooperativei, să cunoască nevoile și să asculte criticile și propunerile țăranilor, muncitori spre a lua grabnic măsurile necesare îmbunătățirii muncii cooperativei. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2697. ◊ Cooperativă de consum (sau de aprovizionare și desfacere) = cooperativă care achiziționează și desface o serie de produse (de larg consum). Cooperativele de consum, de aprovizionare și desfacere au rolul să organizeze schimbul de produse între țărănimea muncitoare și industria socialistă, ușurînd industriei socialiste atragerea pe făgașul socialismului a micilor gospodării țărănești. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 307. Cooperativele de aprovizionare și desfacere sînt un mijloc puternic în lupta împotriva speculei chiaburilor și a altor elemente capitaliste. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2699. Cooperativă de producție = cooperativă care produce o serie de bunuri (agricole sau de industrie ușoară). Cooperativă meșteșugărească = cooperativă de producție care fabrică sau prelucrează o serie de bunuri de industrie ușoară. Cooperativele meșteșugărești vor deservi piața internă de la orașe și sate, vor ajuta industriei socialiste fabricînd și prelucrînd semifabricate. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 309. 2. (Concretizat) Magazin de desfacere a unei organizații cooperatiste de consum sau de producție. Sfaturile populare trebuie să vegheze la o justă repartiție a mărfurilor industriale la sate în vederea bunei aprovizionări a cooperativelor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2835.

COOPERATOR, -OARE, cooperatori, -oare, s. m. și f. Membru al unei cooperative, participant la o cooperativă. ♦ (Adjectival) Pentru dezvoltarea cooperației vor trebui larg folosite resursele proprii ale țăranilor cooperatori și încurajate depunerile de economii. REZ. HOT. I 99.

CREDIT, credite, s. n. 1. Sistem financiar constînd în împrumuturi cu dobîndă; (concretizat) sumă de bani împrumutată (în capitalism) de către particulari (mai rar de. stat) persoanelor sau întreprinderilor în scopul obținerii unei dobînzi sau (în sistemul socialist) de către stat întreprinderilor sale, precum și gospodăriilor agricole colective, țăranilor muncitori cu gospodărie individuală, oamenilor muncii etc. în scopul de a ajuta dezvoltarea lor. O dată cu dezvoltarea producției capitaliste se dezvoltă și creditul. Capitalul bănesc pe care capitalistul nu poate să-l utilizeze încă în propria sa întreprindere este utilizat de alte persoane de la care primește dobîndă. MARX, C. II 265. Statul va ajuta cooperativele meșteșugărești prin acordarea de credite necesare completării nevoilor cerute de activitatea lor normală. COL. HOT. DISP. 1953, nr. 20, 472. Scrisoare de credit = scrisoare care autorizează pe purtător să ridice o sumă de bani. ◊ Expr. A deschide (cuiva) un credit = a pune la dispoziția unei întreprinderi sau a unei persoane particulare, cu respectarea formelor legale, o sumă de bani în limitele și în condițiile stabilite de mai înainte. A da pe credit = a vinde fără a primi banii imediat. A cumpăra pe credit = a cumpăra fără a plăti imediat. A face (cuiva) credit = a vinde (cuiva) marfă pe datorie, a aștepta cîtva timp pentru primirea unei sume datorate; fig. a se încrede în cineva, a aștepta cu încredere comportarea lui ulterioară. Nemaigăsind pe nimeni să-i facă nițel credit, se-ntoarse-n țară. VLAHUȚĂ, O. A. 446. 2. (Contabilitate; în opoziție cu debit) Partea din dreapta a unui cont, în care se trec fondurile proprii, sumele pe care le are de primit cineva din partea unui debitor etc. 3. Fig. Considerație de care se bucură cineva prin încrederea pe care o inspiră; influență, trecere, autoritate. Tu te ascunzi de mine... Ascultă, fiul meu! Tu poți a-mi spune toate ca la al tău părinte... Ce? nu mai are credit învățătorul tău? BOLINTINEANU, O. 200. Moțoc... întrebuința creditul ce avea la domn spre împilarea gloatei. NEGRUZZI, S. I 150 ◊ Expr. A avea credit (la cineva) = a se bucura de încrederea cuiva. A-și pierde creditul = a pierde încrederea cuiva, a nu se mai bucura de încredere.

JUSTIFICATIV, -Ă, justificativi, -e, adj. Care servește pentru a justifica, a dovedi ceva. Actele justificative de plata drepturilor de asigurare se... păstrează de conducerea cooperativei, prin contabilul șef. COL. HOT. DISP. 1953, nr. 82, 1395. Se întocmeau... planuri de exploatare și de trezorerie, se întocmeau acte justificative și se încasau bani. GALAN, B. I 60.

ETIMOLOGIE s. f. (cf. fr. étymologie, lat., gr. etymologia < etymos „adevărat”, „real” + logos „cuvânt”, „știință”): 1. origine a unui cuvânt (v. și origine). 2. ramură complexă a lingvisticii care se ocupă cu originea și cu evoluția formală și semantică a cuvintelor. Preocupări de a stabili originea cuvintelor au existat încă din antichitate, dar ea s-a constituit ca știință abia în prima jumătate a secolului al XIX-lea, odată cu descoperirea legilor fonetice și cu întemeierea gramaticii istorice și comparate. Metoda principală de cercetare folosită în e. este metoda istorică; alături de aceasta este folosită și metoda structuralistă care are în vedere: structura limbii, caracterul sistematic al derivării și al morfologiei, presiunea sistemului, forța analogiei, apartenența unităților lexicale la anumite câmpuri morfosemantice, cu alte cuvinte întregul ansamblu de relații fonetice, morfologice, semantice și de altă natură, în care pot intra cuvintele unei limbi. Pe această disciplină mixtă se sprijină aproape toate celelalte discipline lingvistice, în sensul că orice lucrare de lingvistică, din orice ramură a științei limbii, face apel direct sau indirect la ea. E. comportă multe greutăți și reclamă o imensă muncă de documentare, studiul ei fiind deosebit de complicat. Problemele ei au stat în atenția multor lingviști din țara noastră, o contribuție însemnată în acest sens aducând B. P. Hasdeu, V. Bogrea, I.-A. Candrea, N. Drăganu, Sextil Pușcariu, H. Tiktin, Iorgu Iordan, Al. Graur, Gh. Ivănescu, N. A. Ursu, Gh. Mihăilă, Th. Hristea, A. Avram etc. ◊ ~ internă: e. al cărei obiect de cercetare îl constituie toate creațiile lexicale interne ale unei limbi, sistemul de formare a cuvintelor (derivarea, compunerea, conversiunea). ◊ ~ externă: e. al cărei obiect de cercetare îl constituie toate împrumuturile lexicale ale unei limbi (neologismele). ◊ ~ populară (atracție paronimică): modificare a formei unui cuvânt (de obicei recent intrat în limbă) sub influența altui cuvânt mai cunoscut, cu care se aseamănă ca formă și de la care s-ar putea crede că derivă. Astfel: funicular a fost modificat sub influența lui furnică și a devenit furnicular; lingoare a fost modificat sub influența lui lung și a devenit lungoare (fiind vorba de o „boală lungă”) etc. (v. și atracție). Denumirea de e. populară i-a fost dată de lingvistul german E. Förstemann prin termenul de Volksetimologie. A fost discutată de mai mulți lingviști români și străini. În lingvistica românească, cel care i-a dedicat un studiu amplu în lucrarea sa „Probleme de etimologie”, București, 1968, pp. 205-275, este Theodor Hristea. Acest fenomen lingvistic joacă un rol deosebit în viața oricărei limbi. El se poate manifesta în limba oricărui subiect vorbitor, în orice mediu social și explică cuvintele exclusiv sincronic (arată cum funcționează în limbă în momentul interpretării lor). Prin e. populară vorbitorii încearcă să-și lămurească anumite cuvinte, vechi sau noi, frecvente sau rare în limbă, cu sensuri neclare sau cu forme neobișnuite, în general puțin cunoscute sau susceptibile de a fi interpretate prin falsă asociație etimologică. Un rol deosebit în acest fenomen îl au asemănarea formală (uneori și cea semantică) dintre cuvântul care este supus e. populare (elementul indus) și cuvântul care o provoacă (elementul inductor) și asociația de idei pe care o face vorbitorul în legătură cu sensurile acestora. Numărul e. populare este foarte mare atât în limba română, cât și în alte limbi. Ele se pot clasifica după următoarele criterii: 1. după originea termenilor care vin în contact (cel indus și cel inductor): a) e. populare în care termenii sunt de origini complet diferite (mult mai numeroase decât cele în care termenii se înrudesc): rom. razie (< it. razzia) a devenit în vorbirea țăranilor rază (< lat. pop. radia); fr. hebdomadaire „săptămânal” (< lat. hebdomadarius) s-a transformat în vorbirea oamenilor lipsiți de cultură din Franța în hebdromadaire, sub influența lui dromadaire „cămilă cu o cocoașă” (< lat. dromedarius); rom. feminin (< fr. féminin, lat. femininus) se pronunță aproape general femenin, prin atracția cuvântului femeie (< lat. familia) etc.; b) e. populare în care termenii sunt înrudiți genealogic (mai rare decât primele): Bonaparte a devenit în vorbirea oamenilor simpli Bunăparte, sub influența adjectivului bună (< lat. bonus, -a, -um); rom. contravenient (< fr. contrevenant, germ. Kontravenient) devine contravenit, formă latinizată sub influența lui veni (< lat. venire); coxalgie (< fr. coxalgie) s-a transformat în copsalgie, sub influența substantivului coapsă (< lat. coxa); rom. incubație (< fr. incubation) devine incuibație sau încuibație prin asocierea sa cu substantivul cuib (< lat. cubium) și verbele încuiba (< în- + cuib + -a) și cuibări (< cuibar + suf. -i); nevroză (< fr. nevrose) e modificat în nervoză sub influența substantivului nerv (< lat. nervus); neurologie (< fr. neurologie) e deformat în nervologie sub influența substantivului nerv (< lat. nervus); Portugalia devine Portocalia după substantivul portocală (< ngr. portokáli); prizonier (< fr. prisonnier) s-a transformat în prinzonier sub înrâurirea lui prins (< a prinde < lat. prehendere); responsabil (< fr. responsable) este modificat la răspunzabil după verbul a răspunde (< lat. respondere); estradă (< fr. estrade) devine stradă sub influența substantivului stradă (< ngr. stráta, it. strada) etc. 2. după relațiile de ordin formal și semantic care există între elementul indus și cel inductor: a) e. populare în care termenii sunt asemănători din punct de vedere formal și semantic (aparțin aceleiași sfere semantice) sau permit stabilirea unei legături logice între ei. Sunt cele mai numeroase: policlinică este pronunțat boliclinică prin asociere cu termenul boli; poțiune (calmantă) e pronunțat porțiune, sub influența lui porție; dactilografă e pronunțat fie actilografă, sub influența substantivului acte, fie dictalografă, sub influența substantivului dictare; lapsus e rostit lipsus, datorită substantivului lipsă; astenie devine ostenie, sub influența verbului osteni; arogant a fost pronunțat aerogant, după locuțiunea a-și da aere; basculantă e rostit basculată datorită adjectivului lată; regional (în Transilvania, Crișana și Banat) treaptă e înlocuit prin dreaptă datorită paronimiei termenilor și faptului că treptele sunt „drepte” etc.; b) e. populare în care cei doi termeni sunt numai în raporturi de natură formală (de la similitudine la omonimie), iar modificarea e incompletă: regional (Oltenia), bormașină e pronunțat boiermașină, sub influența lui boier; apă chiară („apă clară”), cu chiară din lat. clara, a devenit apă chioară; gaz metan a devenit gaz metal; it. pomi dei Mori („pommes des Maures”) „pătlăgele roșii”, s-a transformat în franceză în pommes d’amour, sub influența lui amour; germ. Packwagen (< Pack „pachet” + Wagen „vagon”) a devenit în limba română patvagon, sub influența lui pat. 3. după felul în care se exercită acțiunea fenomenului asupra cuvintelor există patru tipuri fundamentale de e. populară: care atinge numai forma cuvântului, care atinge numai sensul cuvântului, care atinge și forma, și sensul cuvântului, care nu atinge nici forma, nici sensul cuvântului (latentă). a) E. populară care atinge forma cuvântului este cea mai frecventă. Este modificată parțial structura fonetică a cuvântului supus etimologiei (a elementului indus), în partea inițială sau finală: Dimitrov este pronunțat Dumitrov, sub influența lui Dumitru; Fortuna este pronunțat Furtuna, sub influența lui furtună; acoladă e pronunțat arcoladă sub influența lui arc; cooperativă devine comparativă sub influența lui a cumpăra; ferestrău > fierăstrău sub influența lui fier; fricție > frecție sub influența lui a freca; lăcaș și lăcui > locaș și locui sub influența lui loc; pârlog > pirlog sub influența lui pir; somieră > somnieră sub influența lui somn; busculadă > brusculadă sub influența lui a brusca; remunerație > renumerație sub influența lui a număra; pârău (părău) > pârâu sub influența lui râu; primar > primare sub influența lui mare; filigran > filigram sub influența lui gram; funebru > funegru sub influența lui negru; escortă > iscurtă sub influența lui scurt; lăstun > lăsturn sub influența lui turn; tramcar > tramcal sub influența lui cal; trandafil > trandafir sub influența lui fir etc. Este substituit uneori cuvântul supus e. populare (element indus) prin cuvântul care provoacă e. populară (element inductor), ajungându-se la omonimie: *urgior („furuncul al pleoapelor”) a devenit urcior, *som (pește) > somn, sfară („fum”) > sfoară (în „a da sfoară-n țară”), caritate > calitate (în „soră de calitate”), campanie > companie (în „pat de companie”), corvetă („navă de război”) > covertă („punte superioară la un vas maritim”), deportat > depărtat, facțiune > fracțiune (în „fracțiune politică”), nefroză (boală de rinichi) > nevroză (boală de nervi), prenume > pronume; țigaie > țigară (în „lână țigară”), Königgrätz > Câne-creț, Barba-rossa > barbă-roasă etc. b) E. populară care atinge sensul cuvântului (schimbă sensul originar, restrânge acest sens, adaugă un nou sens, deformează sensul) este mai puțin frecventă decât cea care atinge forma cuvântului: babalâc („moșneag venerabil”), care era folosit ca titlu de respect, a devenit cu vremea un cuvânt cu sens peiorativ, complet schimbat, datorită asocierii lui cu babă; siestă („odihnă de după prânz”) este asociat de unii vorbitori cu verbul a sta și de aici noul sens restrâns de „repaus la pat, după masa principală”; a căpia (cu referire la oi) „a se îmbolnăvi de capie” s-a folosit ulterior și cu referire la oameni, sub influența lui cap (cu sensul de „a se sminti”, „a înnebuni”); mutual cu sensul de „pe ascuns”, legându-l de muțește; vindicativ („răzbunător”), cu sensul de „vindecător”, fiind asociat cu a vindeca (în „medicamente vindicative”); temerar („îndrăzneț”), cu sensul de „fricos”, „temător”, fiind simțit ca un derivat al lui a se teme etc. c) E. populară care atinge forma și sensul cuvântului (mai mult forma și mai puțin sensul, mai mult sensul și mai puțin forma, ambele deopotrivă) este mai rar întâlnită: epilepsie e pronunțat pedepsie, sub influența lui pedeapsă și a lui pedepsi; a făreca („a potcovi”) > a fereca sau a fiereca („a încătușa”), sub influența lui fier; stomatologie > stomacologie sub influența lui stomac; expoziție > dispoziție; cârdășie („tovărășie”) > cărdășie („clică”), sub influența lui cârd și a locuțiunii verbale a-și băga în cârd (cu cineva); intreprind („curajos”) > întreprid („întreprinzător”), sub influența lui a întreprinde; hidos > hâdos, sub influența lui hâd etc. d) E. populară latentă este o falsă asociație etimologică; ea nu atinge nici forma, nici sensul cuvântului, dar stabilește false legături de înrudire între doi termeni care n-au nimic comun din punct de vedere etimologic: dar (< v. sl.) este încadrat de unii în familia verbului a da (< lat.), datorită asemănării formale și faptului că „darul se dă”; a depila „a îndepărta părul de pe piele” (< fr.) este asociat adesea cu piele (< lat.) și încadrat în familia acestuia; șezlong „scaun lung” (< fr.) este legat de verbul a ședea (< lat.); perie (< v. sl.) și perucă (< fr., it.) sunt asociate cu păr (< lat.) pentru că „sunt făcute din păr”; patrulă (< germ.) este pus în legătură cu patru (< lat.); pufoaică (< rus.) e legat de puf (< bg.); bancher (< it., fr.) este apropiat de cuvântul bani; a mâna (< lat.) e trecut în familia lui mână (< lat.); a omorî e legat de om, capișon de cap, primă de a primi, cezariană de Caesar etc. Un aspect al e. populare latente este și asocierea stabilită de vorbitori între două omonime (cu aceeași e. sau cu e. diferite): între substantivul mare (< lat. mare, -is) și adjectivul mare (< lat. mas, maris); între substantivul gol din terminologia sportivă (< engl. goal) și adjectivul și substantivul gol „vid” (< v. sl.); între rasol din terminologia culinară (< v. sl.) și rasol (< ras + suf. -ol) din expresia bărbierilor „a da rasol”; între a pili „a bea” (< țig. pilo) și instrumentul pilă (< fr.); între râs (< animalul: < v. sl.) și râs (< a râde), între pană (< fr.) din expresiile „a fi în pană”, „a rămâne în pană” și pană (< lat. pinna); între carte din „carte poștală” (< fr. carte) și carte (lat. charta) etc. Unele e. populare au fost asimilate de limba literară: carte („scrisoare”), fereca, pârâu, pufoaică, sunătoare etc.; altele nu au perspective de generalizare, deși, regional, au răspândire mare: dreaptă (pentru treaptă), filigram (pentru filigran), renumerație (pentru remunerație), somnieră (pentru somieră), țigară în „lână țigară” (pentru țigaie) etc.; altele sunt accidentale: aerogant (arogant), dispoziție (expoziție), luminărică (lumânărică), telegrabnică (telegramă) etc. ◊ ~ latinizantă: explicare fantezistă a originii unui cuvânt numai prin limba latină. Astfel, clește ar proveni din lat. forceps (în realitate provine din v. sl. klĕšta); slujitor ar proveni din lat. servitor (în realitate derivă de la verbul sluji, din v. sl. sluziti + suf. -tor) etc. ◊ ~ multiplă: explicare a originii unui cuvânt prin mai multe etimoane, ținându-se seama de toate sensurile acestuia. Astfel substantivul lampă, cu sensul de „lampă cu ulei” și cu forma lambă provine din neogreacă; cu sensul de „lampă de petrol” și cu forma lampă provine atât din neogreacă, cât și din germană, franceză, rusă și maghiară (cf. ngr. lampa < v. gr. lampas, fr. lampe, germ. Lampe, rus. lampa, magh. lampa). Majoritatea lingviștilor români sunt de părere că cele mai multe împrumuturi neologice din limba română au o e. multiplă. Aceasta se explică prin faptul că la constituirea vocabularului neologic al limbii noastre moderne au contribuit mai multe limbi: latina savantă, neogreaca, italiana, germana, rusa și mai ales franceza. Posibilitatea împrumutării multor neologisme din mai multe limbi de cultură – în aceeași epocă istorică sau la distanță în timp și în spațiu – este confirmată de existența variantelor lexicale etimologice, nediferențiate semantic în raport cu forma acceptată din limba literară. Astfel: aghent (< rus. aghent, germ. Agent) în raport cu agent (< fr. agent, it. agente); haractir (< ngr. haraktir) și haracter (< rus. harakter), în raport cu caracter (< fr. caractère) și caracter (< cf. lat. character, germ. Charakter); monetă (< it. moneta, cf. lat. moneta), în raport cu monedă (< ngr. moneda) etc. O contribuție importantă în domeniul e. multiple a adus-o acad. Al. Graur.

PIPĂIBIL, -Ă, pipăibili, -e, adj. (Rar) Care poate fi pipăit (v. palpabil); p. ext. care cade sub simțurile noastre (v. concret). [Țăranului] să-i vorbești despre lucruri pipăibile... jandarmul, notarul, pămîntul, birurile, prestația, o cooperativă. C. PETRESCU, Î. II 138.

REGULĂ s. f. (< lat. régula, cf. it. regola, după fr. règle): normă (v.) lingvistică. În mod obișnuit, în limba română se vorbește despre mai multe tipuri de r. lingvistice: r. de despărțire a cuvintelor în silabe, r. ortoepice (de pronunțare corectă), r. ortografice (de folosire corectă a semnelor ortografice și de scriere corectă a cuvintelor), r. de punctuație (de folosire corectă a semnelor de punctuație). R. de despărțire a cuvintelor în silabe sunt r. obligatorii, fixate prin uz, de care țin seama (sau de care ar trebui să țină seama) vorbitorii limbii noastre în folosirea cuvintelor. Cele mai importante dintre aceste r. sunt: a) o consoană așezată între două vocale formează întotdeauna silabă cu vocala următoare: ca-la-mi-ta-te, bu-cu-ri-e etc.; b) două, trei sau patru consoane așezate între două vocale formează silabe diferite: prima consoană trece de obicei la prima silabă, iar celelalte consoane trec de obicei la silaba următoare, ca în cuvintele ac-tiv, as-tăzi, mul-te, poar-tă, as-pru, din-tre, in-dus-tri-e, noas-tre; mon-stru etc.; c) două vocale succesive (în hiat, care nu formează diftong) trec în silabe diferite: prima vocală trece la prima silabă, iar cealaltă vocală, la silaba următoare, ca în cuvintele ce-re-a-le, du-et, fe-e-rie, fi-in-ță, poe-zi-e, zo-o-lo-gi-e etc.; d) o semivocală și o vocală sau două semivocale și o vocală din cadrul unui diftong sau triftong intră toate în aceeași silabă: țea-vă, pia-tră, ief-tin, cior-chi-ne, leor-pă-i, pâi-ne, moa-ră, ro-ua, zi-uă, leoar-că, ve-neau, su-iau, tă-iai etc.; e) grupurile consonantice bl, br, cl, cr, dl, dr, fl, fr, gl, gr, pl, pr, tl, tr, vl, vr rămân în aceeași silabă: ta-blă, a-bra-ziv, de-clam, la-cri-mă, Co-dlea, co-dru, a-fla-se, re-fren, i-so-glo-să, a-grar, po-plin, cea-pra-zar, bâ-tlan, re-tras, e-vla-vi-e, li-vrea etc.; f) grupurile consonantice ct, cț, pt, precedate de consoane, se despart, trecând prima la silaba dinainte, iar a doua la silaba următoare: punc-tu-a-ți-e, func-ție, somp-tu-os etc.; g) cuvintele compuse cu componentele sudate se despart în silabe ținându-se seama de aceste componente: a-tot-ști-u-tor (< a + tot + știutor), bi-ne-ve-nit (< bine + venit), drept-unghi (< drept + unghi), nici-o-da-tă (< nici + o + dată), ori-când (< ori + când), port-al-toi (< port + altoi), scurt-cir-cu-it (< scurt + circuit) etc.; h) cuvintele derivate cu prefixe sau cuvintele împrumutate compuse, cu structură analizabilă în limba română, se despart în silabe ținându-se seama de existența elementelor componente: des-tăi-nu-i (< des + tăinui), ne-sta-bil (< ne + stabil), ne-ști-u-tor (< ne + știutor), dez-ar-ti-cu-la (< dez + articula), in-e-gal (< in + egal), in-a-dec-vat (< in + adecvat), in-o-pe-rant (< in + operant), in-u-man (< in + uman), pre-scri-e (< pre + scrie) etc. R. ortoepice sunt r. de pronunțare corectă a sunetelor și a cuvintelor din limbă. Cele mai importante dintre acestea pentru limba română sunt, în aceiași timp, și r. ortografice. Astfel: 1) după j și ș se pronunță și se scrie a, nu ea, în cuvintele coaja, jale, tânjală, coșar, șapte, ușa etc.; 2) după j și ș se pronunță și se scrie ea, nu a, în sufixele -ean, -eală și -eață ale substantivelor doljean, prăjeală, ieșean, greșeală, roșeață etc.; 3) după j și ș se pronunță și se scrie ă, nu e, în cuvintele plajă, strajă, uriașă, fruntașă etc., în substantivele și adjectivele derivate înfricoșător, crucișător, îngrășământ etc., în formele verbale protejăm, angajăm, înfățișăm, îmbrățișăm etc., în pluralele substantivelor de origine infinitivală angajări, înfățișări, îmbrățișări etc.; tot ă, nu e, se pronunță și se scrie în formele verbale acopăr, acoperă, sufăr, suferă, dădeam, să aibă etc.; 4) după consoanele j și ș se pronunță și se scrie e, nu ă, în rădăcina cuvintelor jecmăni, jelanie, jelui, înșela, ședea, șes etc.; 5) se pronunță și se scrie e, nu i, în finalul elementului de compunere ante-: antepenultim, antevorbitor, antemeridian, antebelic etc.; 6) după consoanele j și ș se pronunță și se scrie î nu i, în gerunziile verbelor de conjugarea I angajând, degajând, înfățișând, îngroșând etc.; tot cu î și nu cu i se pronunță și se scrie în gerunziul verbului a crea: creând și la începutul substantivului întreprindere; 7) în neologisme, e inițial sau e în hiat, la început de silabă, se pronunță și se scrie e, nu ie: ecran, ecuator, epocă, eră, eroism, evident, examen, explozie etc. – aeroport, alee, poem, agreez, creez etc.; 8) e final din sufixul lexical -ețe se pronunță și se scrie e, nu ă, în substantivele bătrânețe, frumusețe, tinerețe etc.; 9) e accentuat, înaintea unei silabe cu vocala e, se pronunță și se scrie e, nu ea: crede, vede, verde etc.; 10) după j, r, s, ș, ț și z, vocala e se pronunță și de scrie e, nu ă, în cuvintele jertfă, reușită, mătase, șed, țepi, zece etc.; 11) după consoanele j, s, ș, ț și z și după grupul consonantic st se pronunță și se scrie i, nu î, în rădăcina cuvintelor jir, singur, mașină, subțire, zile, stinge etc.; tot i, nu î, se pronunță și se scrie în cuvintele imbold, incarna, intitula etc.; 12) se pronunță și se scrie e, nu ă, în prepozițiile către, de și pe; i, nu î, în prepozițiile din, dintre, dintru, dinspre etc.; î, nu ă, în prepoziția până; ă, nu e, în prepoziția după; 13) se pronunță și se scrie i final în pronumele demonstrative de identitate același, aceeași, aceiași, aceleași; în pronumele de întărire însuși, însăși, înșiși, înseși și în adverbele iarăși și totuși; 14) se pronunță și se scrie i, nu e, în sufixul -atic din adjectivele îndemânatic, primăvăratic, tomnatic, văratic, etc. și în prima silabă a adjectivului distructiv; 15) se pronunță și se scrie î, nu ă, în sufixele verbelor derivate din onomatopee, care au pe î în rădăcină: bâjbâi, cârâi, dârdâi, gâgâi, hârâi, mârâi, pârâi, scârțâi, târâi, vâjâi etc.; 16) se pronunță și se scrie o, nu oa, în singularele barocă, echivocă, pedagogă etc., în numeralele două și nouă, în pronumele nouă și vouă și în formele substantivale rouă și ouă; 17) se pronunță și se scrie a-e, nu a-ie în cuvintele aer și faeton și în derivatele primului: aerian, aerisi, aerodrom, aeroport etc.; 18) se pronunță și se scrie e-a, nu e-ia, în cuvintele crea, creare, creație, recrea, recreație, agrea, agreabil, impermeabil etc.; 19) se pronunță și se scrie e-e, nu e-ie, în cuvintele alee, epopee, idee; licee, orhidee; agreez, creez etc.; 20) se pronunță și se scrie i-e, nu i, în formele verbale scriem, scrieți, să scriem, să scrieți, a scrie; 21) se pronunță și se scrie i-i, nu i, în cuvintele conștiință, conștiincios, conștiinciozitate, fiind, fiindcă, ființă, știință etc.; 22) se pronunță și se scrie o-e, nu o-ie, în cuvintele poem, poezie, poet etc.; 23) se pronunță și se scrie o-o, nu o, în cuvintele alcool, cooperator, cooperativă, zoologie, zootehnie etc.; 24) se pronunță și se scrie u-e, nu u-ie, în cuvintele duel, duet, menuet, perpetuez, accentuez etc.; 25) se pronunță și se scrie ia, nu ea, după b, p, m, f, și v, în cuvintele biată, piatră, piață, amiază, fiare, viață etc.; se pronunță și se scrie la fel și în cuvintele aceștia, atâția, aceia, aceiași; 26) se pronunță și se scrie ea, nu a, după s, ț, și z, în cuvintele seamă, seară, seacă, țeapă, țeapăn, zeamă, îmbulzeală etc. și ea, nu ia, în femininele pronominale aceea și aceeași; 27) se pronunță și se scrie ie, nu e, în cuvintele miel, miere, miercuri, fiere, fierbe, piere, piept, pierde, vieți etc. 28) se pronunță și se scrie îi, nu ăi, în cuvintele câine, mâine, pâine și îi, nu ăi, în numeralul ordinal întâi; 29) se pronunță și se scrie uă, nu o, în numeralele două și nouă, în pronumele personale nouă și vouă, în adjectivul nouă, în substantivele piuă, rouă și ziuă și în verbul plouă; 30) se pronunță și se scrie b, nu v, în numele lunilor decembrie, februarie, septembrie, octombrie și noiembrie; 31) se pronunță č și se scrie c, nu ț, în cuvintele cifră, cilindru, ciment, civil, lucernă, viciu etc.; 32) se pronunță d și se scrie d, nu z, în formele verbale aprind, să aprind, ard, să ardă, aud, să audă, cad, să cadă etc.; 33) se pronunță și se scrie h, nu se omite, în cuvintele hegemon, hibrid, hidrogen, hipodrom, hotel etc.; nu se pronunță și nu se scrie h în cuvintele coerent, umor etc.; 34) se pronunță și se scrie j, nu giu, în cuvintele împrumutate din limba franceză, formate cu sufixul -aj: filaj, dresaj, personaj, peisaj, anturaj etc.; se pronunță și se scrie giu, nu j, în neologismele cortegiu, naufragiu, ravagiu etc.; 35) se pronunță și se scrie n, nu i (ie), în formele verbale rămân, să rămână, spun, să spună, țin, să țină etc.; 36) se pronunță și se scrie r, nu i (ie), în formele verbale cer, ceri, să ceară, pier, pieri, să piară, sar, sari, să sară etc.; 37) se pronunță și se scrie s, nu z, în neologismele terminate în -asm și -ism și în derivatele lor: marasm, plasmă, pleonasm, sarcasm, prismă; de asemenea, în cuvintele împrumutate din franceză, formate cu sufixul -ism: parnasianism, socialism, structuralism etc. și în neologismele chermesă, premisă, sesiune etc.; 38) se pronunță și se scrie s, nu ș, în cuvintele deschide, deschis, fisă, scenă, schimba, stand, stofă etc.; 39) se pronunță și se scrie ș, nu j, înainte de n, în cuvintele obișnuit, pașnic, strașnic, veșnic etc.; 40) se pronunță cs, nu s, și se scrie x în cuvintele expeditiv, expediție, experiență, exploatare, explozie etc., iar cș, nu cs, în pluralele ficși și ortodocși; 41) se pronunță gz, nu s sau z, și se scrie x în cuvintele exact, exactitate, examen, exemplu etc.; 42) se pronunță și se scrie cv, nu cu, în cuvintele adecvat, cvartet etc.; 43) se pronunță și se scrie nn, nu n, în derivatele cu prefixul în-, când cuvintele de bază încep cu n-: înnegri, înnoda, înnoi, înnopta etc.; 44) se pronunță și se scrie n, nu nn, în cuvintele înăbuși, înota, îneca; 45) se pronunță și se scrie r în prepozițiile prin și printre; 46) se pronunță și se scrie z, nu j, în pluralele brazi, chinezi, cruzi, francezi etc. și în singularul dezghețat; 47) se pronunță și se scrie z, nu s, în prefixele dez- și răz- din cuvintele dezamăgi, dezaproba, dezechilibru, dezbrăca, dezdoi, dezgoli, dezlega, dezminți, deznoda, dezrădăcina; răzbate, răzbuna, răzgândi etc.; 48) se pronunță și se scrie v, nu vr, în formele verbale voi, voiesc, voiești, voiește, voim, voiți, voiesc, voiam, voisem, am voit etc.; 49) se pronunță și se scrie corupt, nu: conrupt; se, nu: să (în: se duce); străin, nu strein sau strin etc.

coperativă, coperative, (cooperativă), s.f. – (înv.) Magazin de desfacere (mărfuri alimentare și nealimentare), în mediul rural, aparținând unei organizații cooperatiste; bold. Denumire specifică în perioada 1950-1990. – Din fr. cooperative „cooperativă” (DEX, MDA).

SUCURSALĂ, sucursale, s. f. Întreprindere comercială sau bancară dependentă de alta, mai cuprinzătoare, de același fel; secțiune a unei întreprinderi mai mari. V. filială, reprezentanță, agenție (1). În toate orașele și satele Uniunii Sovietice există sucursale ale Centralei cooperativelor, care organizează, construiesc și dau viață anual la mii și mii de magazine. SAHIA, U.R.S.S. 208.

SUPRAVEGHERE, supravegheri, s. f. Acțiunea de a supraveghea; urmărire atentă, pază. Jandarmii au strîns chingile. Au fost descinderi și declarații. Au existat bănuiți și puși sub supraveghere. C. PETRESCU, R. DR. 168. ◊ Expr. A avea (ceva) în supraveghere = a avea sarcina de a supraveghea (ceva). Fiecare brigadă are în supraveghere un anumit număr de vite, precum și o parte din inventarul mort, pus la dispoziția sa de administrația cooperativei. SAHIA, U.R.S.S. 211.

UNIUNE. Subst. Uniune, asociere, unire, comuniune, afiliere, afiliație, cooperare; întovărășire, tovărășie, coalizare; alianță, antantă, coaliție; ligă, uniune, confederație, federație; asociație, grup, grupare, comunitate, colectiv;, organizație; partid, partidă (înv.); sindicat. Club; cenaclu, societate, reuniune (înv.); confrerie (franțuzism), confrăție (înv.). Cooperare, cooperație; cooperativă; colectivă (ieșit din uz), colhoz (în U.R.S.S.). Corporație, breaslă, isnaf (înv.). Trust. Aliat; confederat. Asociat, partener, colaborator, tovarăș, membru. Clubman (adesea peior.), societar. Cooperator, colectivist (ieșit din uz), colhoznic (în U.R.S.fS.). Breslaș. Adj. Unit. Asociat, afiliat, aliat, întovărășit; confederat; confederativ, federal, federativ. Cooperator, cooperatist. Corporativ, corporatist. Vb. A se asocia, a se uni, a se întovărăși; a se coaliza, a se alia; a se confedera (rar). V. adunare, colectivism, grup, legătură, mulțime, prietenie, relație, sociabilitate, structură, țăran, unire.

colectivă s. v. COOPERATIVĂ AGRICOLĂ DE PRODUCȚIE.

COOPERATIVĂ AGRICOLĂ DE PRODUCȚIE s. (ieșit din uz) colectivă. (Lucra într-o ~.)

artel sn [At: ANTIPA, F. I. 493 / Pl: ~uri / E: rs артель] (Iuz) 1 Asociație cooperatistă (sovietică) compusă din lucrători și meseriași Vz colhoz, colectivă, cooperativă, tovărășie.

ceapist [At: DEX² / P: ce-a~ / Pl: ~iști, ~e / E: C[ooperativă] A[gricolă] de P[roducție] + -ist] (Iuz) 1-2 smf, a (Membru) al unei cooperative agricole de producție. 3 De cooperativă agricolă de producție. 4 Privitor la cooperativa agricolă de producție.

colectiv, ~ă [At: GHICA, S. 612 / Pl: ~i, ~e / E: fr collectif] 1 a (D. opere, lucrări) Efectuat de mai mulți autori. 2 a Care aparține tuturor Si: comun, obștesc, social. 3 a Care se referă la ideea de colectivitate. 4 (Îs) Substantiv ~ Substantiv cu forma de singular, care denumește o pluralitate de obiecte identice, considerate ca întreg. 5 sn Persoane unite prin muncă și acțiuni comune în vederea acelorași scopuri Cf echipă. 6 a (Îs) Sufix ~ Sufix care dă unui substantiv valoarea de substantiv colectiv. 7 sn (Iuz) Cooperativă agricolă de producție.

colectivist, ~ă smf [At: DA ms / Pl: ~iști, ~e / E: fr collectiviste] 1 Partizan sau adept al colectivismului. 2 (Iuz) Membru al unei cooperative agricole de producție.

colectiviza vt [At: DA ms / Pzi: ~zez / E: colectiv + -iza] (Iuz) 1 A trece mijloacele de producție individuale în proprietate colectivă, prin naționalizare, expropriere etc. 2 A uni principalele mijloace de producție ale țărănimii în cooperative Si: a cooperativiza.

colectivizare sf [At: CONTEMP., Seria II, 1948, nr 109, 4/2 / Pl: ~zări / E: colectiviza] (Iuz) 1 Trecere a mijloacelor de producție individuale în proprietate colectivă, prin naționalizare, expropriere etc. 2 Unire a principalelor mijloace de producție ale țărănimii în cooperative Si: cooperativizare.

colhoz sn [At: SAHIA, N. 13 / S: ko~ / Pl: ~uri / E: rs колхоз] Cooperativă agricolă de producție în fosta U.R.S.S.

cooperativ, ~ă a [At: DA / Pl: ~i, ~e / E: fr coopératif] 1-2 Care cooperează (1-2) Si: binevoitor.

cooperativă sf [At: D. STĂNOIU, C. I, 25 / V: (nrc) comp- / Pl: ~ve / E: fr coopérative] 1 Organizație economică formată prin asocierea liber consimțită a unui grup de persoane (mici producători, meseriași, consumatori), pentru producerea, cumpărarea și desfacerea în comun a unor produse sau pentru acordarea de credite și prestarea unor servicii. 2 (Iuz; îs) ~ agricolă de producție Unitate economică socialistă, realizată prin asocierea țăranilor, bazată pe proprietatea comună asupra producției și a mijloacelor de producție. 3 (Îs) ~ meșteșugărească Unitate economică autonomă, formată prin asocierea de bunăvoie a unui grup de meseriași, cu scopul de a lucra în comun cu mijloace care intră în proprietate comună Si: cooperație (3). 4 (Ccr) Magazin de desfacere al unei cooperative (3).

cooperativism sn [At: DN³ / E: cooperativ + -ism] (Rar) Cooperatism (2).

cooperativiza vt [At: DN³ / Pzi: ~zez / E: cooperativ + -iza] A supune cooperativizării (1).

cooperativizare sf [At: DN³ / Pl: ~zări / E: cooperativiza] 1 Proces de unire treptată a micilor producători în cooperative (1). 2 (Iuz; îs) ~a agriculturii Organizare a țăranilor în unități agricole cooperatiste (1).

cooperator, ~oare [At: ODOBESCU, S. III, 580 / Pl: ~i, ~oare / E: coopera + -(ă)tor după fr coopérateur] 1 a Colaborator. 2 smf Membru al unei cooperative (1). 3 smf Participant la o cooperativă (1).

cooperație sf [At: GHICA, S. 127 / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr coopération] 1 Cooperare (1). 2 Asociere de persoane în întreprinderi cooperatiste (1). 3 (Nob) Cooperativă (3).

sinereză (gr. synairesis „contragere”), figură care constă în contragerea a două vocale succesive (în același cuvânt) în una singură. Este un fenomen generalizat și ține de ortoepie și ortografie, așadar ca un aspect fonologic permanent al unor valori lexicale (A). Ex.: „alcool” > alcol; „cooperativă” > coperativa; „Aaron” > Aron etc. S. este un fenomen actual în limbă; de aceea multe cuvinte se pronunță de unii vorbitori cu s. ce contravine eufoniei limbii noastre: sufi-cent (sufi-ci-ent), so-cial (so-ci-al), so-ce-tate (so-ci-e-tate) etc., în care contragerea silabică (so-cie-tate) a dus chiar la monoftongarea vocalelor în hiat (i-e): so-ce-tate etc. Cf. fr.: „bien”, „fouet”, „août”, cuvinte pronunțate într-o singură silabă. Cf. lat.: „proinde” (două silabe), „deesset” (două silabe). Sin. sinizeză, sin. crază.

intercooperatist, ~ă [At: DN³ / Pl: ~iști, ~e / E: inter²- + cooperatist] 1 a Care se referă la relațiile dintre cooperative. 2-3 a, av (Care are loc) între cooperative.

întovărăși [At: CANTEMIR, IST. 302 / V: (îvp) ~roși / Pzi: ~șesc / E: în- + tovarăș] 1 vt A însoți pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. 2 vt (Pex) A acompania pe cineva sau ceva. 3 vt (D. evenimente) A avea loc simultan. 4 vt (D. fenomene) A apărea concomitent. 5 vr A pleca la drum simultan cu cineva. 6 vr A se împrieteni. 7 vr A se asocia cu cineva Si: a se alia, a se încârdăși, a se însoți. 8 vr (Rar) A se căsători. 9 vr (Spc; iuz) A forma o cooperativă agricolă.

întovărășire sf [At: DDRF / V: ~roș~, ~orovăș~ / Pl: ~ri / E: întovărăși] 1 Mers cu cineva pe același drum Si: întovărășit¹ (1). 2 (Pex) însoțire a cuiva pe un drum, într-o călătorie etc. Si: acompaniere, întovărășit¹ (2). 3-4 (Pex) (Derulare a unui eveniment sau) apariție a unui fenomen în același timp cu ceva Si: întovărășit¹ (3-4). 5 Plecare la drum simultan cu cineva Si: întovărășit¹ (5). 6 (Pex) întemeiere a unei tovărășii cu cineva Si: alianță, aliere, încârdășire, însoțire, întovărășit¹ (6), tovărășie. 7 (Spc) Asociere cu cineva pentru a face comerț Si: întovărășit¹ (7). 8 (Nob) Escortă. 9 (Înv; iuz) Formă socialistă de cooperativă agricolă în care pământul, vitele și uneltele nu sunt colectivizate, bazată pe comasarea pământurilor, care se dezvoltă până la transformarea în gospodărie agricolă colectivă Cf artel.

cooperativă (o-o)

muncitor, ~oare [At: COD. VOR. 4/17 / Pl: ~i, ~oare / E: munci + -tor] 1-2 smf, a (Înv) (Persoană) care torturează, chinuiește. 3 sm (Bis) Diavol. 4-5 smf, a (Persoană) care muncește manual Si: lucrător. 6-7 smf, a (Pgn) (Persoană) care desfășoară o muncă (9-10). 8 a (În ideologia marxistă; îs) Clasa ~oare Proletariat. 9 a (În socialism; îas) Clasă socială alcătuită din totalitatea oamenilor care muncesc în producție, folosind mijloacele de producție proprii mașinismului și induatriei modeme și care constituie forța conducătoare a societății. 10-11 smf, a (Persoană) care ia parte nemijlocit în procesul obținerii bunurilor materiale, la întreținerea și la repararea acestora sau în procese de muncă similare. 12-13 smf, a (Pgn) (Persoană) care desfășoară o muncă fizică în industrie. 14 a (Iuz; îs) Țărănime ~oare Totalitate a țăranilor săraci și mijlocași. 15 a (Iuz; îas) Totalitate a țăranilor care lucrau în cooperative agricole, în statul socialist. 16 a Care iubește munca (9-10) Si: activ, harnic, zelos. 17-18 a (Rar) Plin de muncă (9-10). 19 sma (Iuz) Țesătură de bumbac Si: americă.

parte sf [At: COD. VOR. 10/5 / Pl: părți, (înv) parți / E: ml pars, -tis] 1 (Csn; udp „de”, „din”) Ceea ce se desprinde dintr-un tot, dintr-un ansamblu, dintr-un grup etc., ca rezultat al unei fragmentări, în raport cu întregul Si: bucată, fragment, porțiune, (pop) partal (1). 2 Cantitate oarecare, nedeterminată precis, din ceva Si: (pop) partal (2), (îrg) părtenie. 3 (Înv; îla) În ~ Personal. 4 (Îlav) În ~ Separat. 5 (Îal) Pe rând. 6 (Îal; îoc în general) În special. 7 (Îal) Parțial¹. 8 (Îal) Reciproc. 9 (Îal) Și de-o parte și de alta. 10 (Îe) A vorbi în ~ A vorbi făcând abstracție de unii dintre cei de față. 11 (Îae) Aparte. 12 (Îae) Confidențial. 13-14 (Îlav) În (cea mai) mare ~ sau (îvr) spre cea mai multă ~ În foarte mare măsură. 15-16 (Îla) (Cea mai) mare ~ (din... sau dintre...) Cei mai mulți din... sau dintre... 17-18 (Pop; îe) A (se) face (în) părți A (se) rupe în bucăți. 19-20 (Îae) A (se) împărți. 21-22 (Îae) A (se) risipi. 23 (Îcrî) Atât..., cât și... 24 (Îcrî) Unii oameni..., alți oameni... 25 (Îcrî) Unele lucruri..., alte lucruri... 26 Element care intră în structura unui tot, fiind precis delimitat în cadrul lui Si: element constitutiv. 27 Element legat de componența, de esența, de calitatea unui lucru. 28 (Pex) Compartiment. 29 (Grm; îs) ~ de vorbire (sau, înv, de cuvânt) Fiecare dintre clasele de cuvinte grupate după sensul lor lexical fundamental și după caracteristicile morfologice și sintactice. 30-31 (Grm; îs) ~ de propoziție (Cuvânt sau) grup de cuvinte din alcătuirea unei propoziții, care poate fi identificat ca unitate sintactică aparte, după funcția specifică îndeplinită în cadrul propoziției. 32 (Îe) A lua (sau, îvr, a avea) ~ la ceva A participa la ceva. 33 (Îae) A contribui la ceva. 34 (Îe) A face ~ din... (sau dintre...) A fi unul dintre elementele componente și principale ale unui tot. 35 (Îae) A fi membru al unei grupări, al unei organizații etc. 36 (Spc) Porțiune a corpului unui om sau al unui animal care formează de obicei o unitate cu caracteristici proprii în cadrul întregului Vz regiune. 37 (Îvr; îs) ~ nobilă Viscere. 38 (Euf; îs) Părțile rușinoase (sau, rar, naturale) Organe genitale Si: sex. 39 (Îvr; euf; îs) Părțile bărbătești Organe genitale masculine. 40 (Îvr; euf; îs) Părțile femeiești Organe genitale feminine. 41 (Reg; îs) ~a albă Cornee. 42 (Spc) Diviziune a unei lucrări, a unei opere literare, muzicale etc. cu caracteristici bine precizate în cadrul ansamblului Si: secțiune. 43 (Pex) Capitol. 44 (Pex) Pasaj. 45 (Spc; Muz) Ceea ce revine fiecărui interpret sau fiecărui instrument dintr-o partitură muzicală scrisă pentru ansambluri. 46 (Spc; înv) Rol în teatru. 47 (Spc; îvr) Moleculă. 48 (Ggf; îvr) Grad de longitudine. 49 (îvp; lpl) Trăsătură caracteristică Si: particularitate. 50 (Spc) Defect. 51-52 Ceea ce (revine sau) urmează să-i revină cuiva printr-o împărțire, printr-o învoială, dintr-o moștenire etc. Si: drept, (rar) părtășie, (reg) partal (5-6). 53 (Îe) A(-i) face (cuiva) ~ (de... sau din...) sau, înv, a scoate ~ (cuiva) A-i da cuiva ceva ce îi revine de drept. 54 (Îae) A-i face rost cuiva de ceva. 55 (Îae) A avea în vedere pe cineva cu... 56 (Îae) A hărăzi. 57-58 (Îe) A (nu) avea ~ A (nu) avea dreptul la... 59-60 (Îae) A (nu) primi. 61 (Îe) A-și face ~ (din...) A lua în mod abuziv ceva. 62 (Reg; îe) A căpăta ~ (din...) A moșteni. 63 (Îe) A-i cuveni (cuiva) ~a A-i da dreptate cuiva. 64 (Îe) A(-i) fi (sau a-i veni) (cuiva) ~a (sau, rar, ~) A-i reveni cuiva ceva. 65 (Îe) A lua ~a leului (sau, rar, a lupului) Cea mai mare cantitate dintr-un bun, arogată de cel mai puternic în calitate de stăpân. 66 (Îae) Cel mai de seamă folos sau câștig dintr-o afacere, dintr-o acțiune realizată în comun, pe care cineva și le rezervă fără să le merite, prin abuz. 67 (Înv; îs) ~a sufletului Mulțumire sufletească. 68 (Pop; îas) Ceea ce pune cineva deoparte, încă din timpul vieții, cu scopul de a fi folosit la îndeplinirea obiceiurilor și ritualurilor legate de înmormântare. 69 (Îvp) Zestre. 70-71 Contribuție egală (în bani sau) în muncă la o întreprindere, la o afacere, dând drept la o cotă corespunzătoare din beneficiu. 72 Cotă care revine fiecărui participant. 73 (Pes; iuz; îs) ~a apei (sau a proprietății) Cotă sau sumă realizată prin vânzarea peștelui pescuit de o echipă de pescari, care revenea proprietarului bălții din care s-a scos peștele. 74 (Pes; iuz; îs) ~a năvodului Cotă din suma realizată prin vânzarea peștelui pescuit de o echipă de pescari, care revenea proprietarului uneltelor de pescuit. 75 (Pes; iuz; îs) ~a muncii Cotă din suma realizată din vânzarea peștelui pescuit de o echipă de pescari, care revenea membrilor echipei respective, proporțional cu rolul pe care-l avea fiecare în munca echipei. 76 (Iuz; îs) ~ socială Contribuție în bani, în unelte etc. pe care o aducea fiecare membru cooperatar la intrarea în cooperativa agricolă de producție. 77-78 (Îljv) În ~ (În mod) proporțional. 79-80 (Îal; în sistemul de arendare a pământurilor) (Care se face) în dijmă. 81-82 (Îljv) La ~ (În sistemul de retribuire a angajaților la un patron) (Care este angajat) cu plata într-o anumită cotă din beneficiul realizat, mai mare decât cel mai ridicat salariu fix. 83 (Îs) ~ și ~ Contribuție egală în bani sau în muncă la o întreprindere, dând drept la cotă egală de beneficiu. 84 (Trs) Fiecare dintre acțiunile pe care le deține cineva la o întreprindere, la o mină etc. 85 (Îvr) Obligație de îndeplinit. 86-87 (Pop; îe) A (nu) avea ~ A (nu-)i fi sortit cuiva, în bine sau în rău. 88 (Pop) Destin. 89 (Pex) Șansă. 90 Bucurie. 91 Folos. 92-93 (Pfm; în urări, jurăminte sau imprecații; îe) A (nu) avea ~ de (sau, înv, cu) cineva A (nu) se bucura de ajutorul, de prietenia, de tovărășia sau de existența cuiva. 94-95 (Îae) A (nu) avea fericirea să conviețuiască cu cineva drag. 96 (Pop) Persoană considerată ca fiind predestinată să devină soț sau soție cuiva. 97 (Reg; îe) A-și face pe ~ A face vrăji pentru a-și afla ursitul. 98 (Pop) Partidă. 99 (Cu sens spațial) Regiune geografică. 100 (Cu sens spațial) Loc. 101 (Cu sens spațial) Țară. 102 (Îla) Din (sau de prin) ~a (sau, rar părțile) locului Care este din sau de prin regiunea despre care se vorbește Si: băștinaș, originar. 103 (Îal) Care se află situat în regiunea despre care se vorbește. 104-105 (Îlav) În (sau din, prin) toate părțile sau (îrg) de toate părțile ori de toată ~a sau în toate părțile (De) pretutindeni. 106-107 (Îal) (În sau) din toate direcțiile. 108 (Îlav) În altă ~ Altundeva. 109 (Îlav) (Pe) de o ~...(pe) de altă ~ Într-un loc..., în altul. 110-111 (Îal) (Pe) aici..., (pe) dincolo. 112 Veche unitate teritorial-administrativă din epoca feudală, care servea la împărțirea pământurilor obștii Si: judecie, unghi. 113 Margine. 114 (Spc) Fiecare dintre cele două laturi, dreapta și stânga, ale corpului unei ființe sau ale unui lucru, ale unui drum etc., ori fiecare dintre fețele sau muchiile unui obiect. 115 (Îlav) Într-o (sau la o) ~ Pieziș. 116 (Îlav) La o (sau într-o) ~ La oarecare distanță. 117 (Îal) Deoparte. 118 (îal) Izolat. 119 (Îe) A se da la o (sau într-o, de-o) ~ A se da în lături. 120 (Îae) A se retrage din calea cuiva. 121 (Pex; îae) A se eschiva. 122 (Cu sens imperativ; îe) La o ~! Fă loc! 123 (Îae) Ferește-te! 124 (Îe) A da la o ~ A deplasa în lături pe cineva sau ceva. 125-126 (Fig; îae) A priva pe cineva (de un avantaj sau) de un drept. 127 (Îe) A lăsa la o ~ A nu mai face un lucru. 128 (Îae) A abandona. 129 (Îae) A nu mai vorbi despre... 130 (Îe) A pune la (sau de) o ~ A economisi. 131 (Îae) A strânge. 132 (Reg; îe) A da într-o ~ A ocoli. 133 (Reg; fam; îe) A pune mai (sau prea) mult într-o (sau de o, pe o) ~ sau a fi nea-tr-o ~, a-l atârna într-o ~ A se îmbăta foarte rău. 134 (Pop; îe) A se pune (sau a o apuca) într-o ~ (ca Uca) A nu asculta, a fi încăpățânat, a o lua razna. 135 (Îe) A fi (cam) într-o (sau pe o) ~ sau (reg) a fi nea-ntr-o ~, a alunea într-o ~, a fi hop, de o ~ A fi nebun. 136 (Îs) ~a aceea sau ceea ~ Mal¹. 137 (Îas) Țărm. 138 (Fig) Aspect pe care îl ia un anumit lucru Si: latură. 139-140 (Îcr alta) Direcție în spațiu. 141 (Fig) Punct de vedere. 142 (Îlav) (Pe) de o ~ (sau, îvp, pe o ~)..., (pe) de altă ~ (sau, îvp, pe altă ~) Într-o privință..., în altă privință... 143 (Îs) Din (sau dinspre, îvp, despre) ~a (cuiva sau a ceva) În ceea ce privește pe cineva sau ceva. 144 (Îas) Sub aspectul... 145 Tabără. 146 Partidă. 147-148 (Îla) Din (sau dinspre) ~a mamei (sau a tatălui) Care face parte din familia (mamei sau) a tatălui. 149 (Îs) Din (sau, înv, despre) ~a (cuiva) În numele cuiva. 150 (Îas) Trimis de cineva. 151 (Îas) De către cineva. 152 (Îe) A fi (sau a se declara) de ~a cuiva A fi alături de cineva susținându-l pe cel în cauză. 153 (Îe) A avea de ~a A fi susținut de... 154 (Îvp; îe) A trage (pe cineva) în (sau spre) ~a sa A face să adere la... 155 (Îe) A-i lua sau a(-i) ține cuiva ~a (sau ~ ori, înv, de ~) A apăra pe cineva. 156 (Îae) A susține. 157 (Îae) A favoriza. 158 (Pop; îe) A se arunca (sau a se da) în ~a cuiva A semăna cu cineva. 159 Categorie socială, profesională etc. Si: tagmă. 160 (Csc) Reprezentanți ai uneia dintre aceste categorii Si: breaslă. 161-162 (Pop; îls, îla) ~(a) bărbătească sau (reg) ~a bărbatului (Ființă) de sex masculin. 163 (Îal) Totalitate a bărbaților. 164-165 (Îs, îla) ~ femeiască (sau, îrg, muierească) (Ființă) de sex feminin. 166-167 (Îal) (Totalitate) a femeilor. 168-169 Fiecare (dintre persoanele sau) dintre grupurile de persoane angrenate, interesate într-o acțiune, în special într-o afacere sau într-un proces Vz părtaș. 170-171 (Jur; îs) ~ adversă (sau în proces, litigantă) Fiecare (dintre persoanele sau) dintre grupurile de persoane care valorifică un drept sau se apără în fața unui organ de jurisdicție, împotriva dreptului valorificat de altă (persoană sau) grup de persoane. 172 (Jur; îs) ~ civilă Persoană care, în cadrul procesului penal, exercită acțiunea civilă. 173 (Jur; îs) ~ responsabilă civilmente Persoană care, în cadrul procesului penal, răspunde de pagubele pricinuite prin infracțiunea săvârșită de o altă persoană, aflată sub tutela sa sau pe care o reprezintă. 174 (Jur; îs) ~ vătămată Persoană căreia, prin săvârșirea unei infracțiuni, i s-a cauzat o vătămare, pe care încearcă să o recupereze printr-un proces penal. 175 (Jur; îs) ~ contractantă Fiecare dintre persoanele sau dintre grupurile, statele etc. între care a fost încheiat un contract, un acord etc.

semete sn [At: LĂNCRĂNJAN, C. III, 16 / Pl: ~uri / E: S. M. T. (Stațiune de mașini și Tractoare)] (Îvp; în limbajul propagandistic comunist) 1 Unitate economică socialistă de stat în agricultură, care se ocupa cu mecanizarea lucrărilor agricole în cooperativele agricole de producție. 2 Clădirile, instalațiile și utilajele unui semete (1). 3 Locul unde se afla un semete (1).

MAGAZÍN s. n. 1. (Învechit și regional) Magazie (I1). Trebuie a să pune tot în magazinuri, căci cel ce va popri cît de puțin întră supt niște grele pedepse. IST. AM. 15 ^r/5, cf. 55^v/19. Iată sosi Mehmet Aga.. . cu poruncă să adune în magazinele de la București și de la Tîrgovești 100 000 de chile de bucate. ȘINCAI, HR. III, 173/30. Narval vru a mă duce ca să văz toate măgăzinele, armamentaciurile și toate făuriile ce sînt spre facerea corăbiilor. MAIOR, T. 78/28. Tot locuitorul e îndatorat a depune în acest magazin comunal a douăzecea parte a recoltei sale anuale. CODRU-DRĂGUȘANU, C. 71, cf. 70. O capatat strai di la magazîn. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. ◊ (Cu determinări arătînd destinația sau felul mărfii depozitate) Lîngă poarta cetății era magazine de urez foarte mari. SP I, 162/12. Magazinurile cele de provizie, de amuniție. AR (1829), 66 ²/25. În acestea [locuri] se află de rînd și armăriile sau măgăzinele de arme. RUS, I. I, 78/16. ♦ P. e x t. Cantitate mare de produse sau de mărfuri depozitate; depozit. Și i-au venit poruncă de la viziriul.. . să facă magazinuri pe sama oștilor turcești și pod preste Dunăre. ȘINCAI, HR. III, 226/16. 2. (Regional) Hambar; coșar (ALRM II/I h 345); p. e x t. loc unde se află mai multe coșare sau hambare (CHEST. II 436/6). Cf. I. IONESCU, D. 398. ◊ Expr. (Regional) Ține-ți măgăzînul = taci, ține-ți gura. ALR 1 69/348. ♦ (În forma măgăzînă) Șopron. ALRM II/I h 345. ♦ Loc unde își adună șoarecii proviziile (Cornereva-Băile Herculane). ALR I 1196/18. 3. Local în care se expun și se vînd diferite mărfuri; prăvălie (mare). Figurează ca șipurile în magazinul unui spițer. NEGRUZZI, S. I, 216. Lălîii cască gura la mărfurile expuse prin magazine. id. ib. 329. În fața magazinelor apar negustorii. SAHIA, N. 54, cf. 98. Magazinul general, de pe ulița veche. SEBASTIAN, T. 194. Intrăm în magazine alimentare, în magazine de îmbrăcăminte, în magazine de jucării. STANCU, U.R.S.S. 16. Erau în sală patruzeci, cincizeci de băieți,. . . ghicindu-se că unii sînt funcționari de birou sau băieți de la magazine, iar ceilalți ucenici. PAS, Z. I, 316. Băteau sîmbăta... treizeci de postate pînă la magazină, Unde schimbau sudoarea celor 6 zile pe o mînă de făină. VINTiLĂ, O. 26. În locul cîrciumilor au răsărit biblioteci, cluburi, cămine de copii,. . . magazine de stat și cooperative. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2685. Magazin de alimente. A III 13. ♦ (Regional) Rație lunară (com. din valea jiului și din BERZASCA-ORȘOVA) sau săptămînală (ARVINTE, TERM.) de alimente (primită de un muncitor). 4. (învechit, rar, în forma magațin) Stup sistematic. Albinele în magaținuri ținute, sînt mult mai scutite preste iarnă. TOMICI, C. A. 46/13. Magaținul iaste o lăduță în 4 muchii încheiată și are în lumină 10 țoli în lungime. id. ib. 47/22. 5. (Regional, în forma măgăzin) „Plute îngrămădite una peste alta”. VICIU, GL. 103. Cînd ajunge pluta în șugău, se oprește pe pietrele rîului și se „încălcește¹, adecă plutele se duc una peste alta, fâclnd astfel un ”măgăzin„. PAMFILE, C. 107. 6. Cutie trapezoidală la linotip, în care se găsesc matrițele. Cf. MOLIN, V. T. ♦ (Regional) Magazie (I 3). Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. ♦ Caseta cu plăci a unui aparat fotografic. Cf. CADE. 7. Publicație periodică (ilustrată) cuprinzînd material din domenii variate. Cf. STAMATI, D., COSTINESCU. Magazinul avea și o ”Poștă a Redacțiunii", în care un porumbel cu un plic sigilat în cioc aducea în fiecare număr răspunsuri blînde debutanților. CĂLINESCU, E. 99. – Pl.: magazine și (învechit) magazinuri. – Și: (învechit și popular) măgăzin, (regional) magăzîn (ALR I 1198/18) s. n., magazínă, măgăzînă s. f., (învechit, rar) magațin s. n. – Din fr. magasin.

MĂRGINI vb. IV. Tranz. 1. (Complementul indică un lucru, o suprafață etc.) A forma marginile, limitele ; a contura, a încadra. Fulger lung încremenit Mărginește munții negri în întregul asfințit. EMINESCU O. I, 148, cf. id. N. 37. Îndată cucoana Cristina ridică bărbia și scoate din cutele capotului ochelari mărginiți cu aur. SADOVEANU, P. S. 175. Iepuri roșcați se strecurau țupăind. . ., apoi se scufundau în tufele ce mărgineau pîrăul. id. O. I, 64. Curgea șanțul șoselei pe dreapta și pe stînga, mărginind drumul ca două linii groase de cărbune. ARDELEANU, U. D. 171. Cum treci linia ferată de cealaltă parte a gării. . ., printre aleele mărginite de arbori și flori, apare clădirea gospodăriei agricole de stat. SCÎNTEIA, 1 953, nr. 2 758. ♦ A stabili anumite limite ; a limita. Lungimea coșeriului nu este hotărîtă. . . ., însă moldovenii o mărginesc făcînd coșerile după puterea gospodariului. I. IONESCU, C. 167/4. ♦ Refl. A se învecina. Rîpa răsăriteană a lacului se mărginea cu codrii Tigheciului. ASACHI, S. L. II, 113. Și au ieșit și din țeara Împâratului-Verde, care să mărginea cu împărăția zînelor. RETEGANUL, P. II, 11. 2. (Prin Transilv.) A tăia marginile unei scînduri; (regional) a feti, a dungălui. Cf. ALR II 6 461/192, 228, 346, 353, 365. 3. (Învechit) A defini, a preciza, a fixa. Slovenii, . . . cînd vreau să mărginească vrun lucru, se întrăbuințeazâ cu pronumele arătătoriu. MAIOR, IST. 244/26. Numirea leului mărginit în curs dă 40 parale este o legiuire sprijinită pe cursul monedilor dă aur și argint (a. 1 836). doc. ec. 640. ◊ R e f l. p a s. La români mai tare se hotărește sau mărginește lucrul punînd articulu după nume, decît întru alte limbi, în care articulu se pune înainte de nume. MAIOR, IST. 243/34. ♦ Refl. (Neobișnuit) A se hotărî. Imperatul Domițian se mărgini ca însuși cu capul său să meargă asupra dachilor. MAIOR, IST. 3/3. 4. A reduce, a restrînge, a limita. Fu mărginit numai în posesiunea unei părți din Podolia. ASACHI, S. L. II, 34. Iar oștile moldovene. . . le mărginise în puțin număr. NEGRUZZI, S. I, 143, cf. 61. Și. . . nu a luat el. . . obligațiunea de a-și mărgini libertatea sa acolo unde ea începe a lovi libertatea celorlalți? GHICA, S. 202. Acei care profesează alungarea cercetării cauzelor din speculațiunile cugetării mărginesc ei singuri știința și o reduc la o simplă nomenclatură. MACEDONSKI, O. IV, 130. Activitatea politică și ideologică a lui N. Bălcescu, deși mărginită de condițiile istorice în care a trăit, s-a sprijinit pe un adînc sentiment patriptic. LUPTA DE CLASĂ, 1 953, nr. 1, 108. ◊ Refl. pas. Numărul școlarilor însă a trebuit să se mărginească din pricina strîmtorării încăperilor. CR (1 834), 91¹/32. ♦ R e f l. A se limita, a se rezuma. Noi ne mărginim a vorbi despre modurile cum poate reuși exametrul în limba română. HELIADE, O. II, 164, cf. 414. Omul care se mărginește numai în sfera cugetărilor sale, rămîne în veci în mîndra sa sărăcie. MARCOVICI, C. 38/3, cf. id. D. 10/7. Nevoia silindu-l iarăși l-au îmbărbătat de a nu să mărgini într-atîta. DRĂGHICI, R. 42/15. Îngrijirea de livezile încheiete în luna lui februarie se mărginește întru a curăți pomii de crengile cele uscate. I. IONESCU, C. 15/25. Ne mărginim numai a arăta lista cărților ce au ieșit de sub teascurile sale (a. 1 851). URICARIUL, XIII, 342, cf. IV, 418/13. Nu s-a mărginit la prînzuri și ziafeturi. . ., a mai adus și tarafuri de lăutări. CARAGIALE, O. II, 254, cf. IV, 145. Mi se pare că întru atîta se cam mărginesc foile de dafin ce am putut culege în cariera mea cinegetică. ODOBESCU, S. III, 22. Am avea multe de zis, dar le lăsăm pentru altă dată, acum ne mărginim la cîteva cuvinte. GHEREA, ST. CR. II, 73. În autobiografia sa nu se mărginește numai la înșirarea datelor care-l priveau personal, bul. com. ist. ii, 156. Legătura între organele de conducere și membrii cooperativei nu se poate mărgini numai la discutarea problemelor în adunările generale. SCÎNTEIA, 1 953, nr. 2 697. Se mărgini să-l privească țintă în ochi. . ., apoi întoarse spatele. C. PETRESCU, A. R. 19. Mă voi mărgini la un singur punct. LL I, 7. Mă mărginesc a spune. . . CONTEMP. 1 957, nr. 566, 5/3. ◊ Tranz. (Rar; complementul indică momente sau perioade de timp) O vedeți colo, colo în vale. . ., Unde păstorul zilele sale în paza turmei le mărginește, ALEXANDRESCU, O. I, 163. Mi-am mărginit toți anii copilăriei la țară. SAHIA, U.R.S.S. 18. ♦ R e f l. (Rar) A se stăpîni, a se înfrîna. Cf. DDRF, ȘĂINEANU, D. U. 5. (Neobișnuit) A fixa (cuiva) domiciliu forțat. Dacă vreun boier prindea prea multă poftă de vorbă. . ., îl mărginea în casă sau la moșie cu pază, ca să nu comunice cu nimeni. GHICA, S. X. 6. (Regional) A urmări. PAMFILE, J. II, 153. Te mărginesc din urmă. id. ib. 7. (Regional; complementul indică vite) A paște pe marginea unui ogor sau a unui drum. Com. din CUZDRIOARA-DEJ. – Prez. ind.: mărginesc. – Și: (neobișnuit) mărginá vb. I. LB. – V. margine.

+cooperativ adj. m., pl. cooperativi; f. cooperativă, pl. cooperative (și în: societate cooperativă)

MEȘTEȘUGĂRESC, -EÁSCĂ adj. Care aparține meșteșugarului sau ocupației lui, privitor la meșteșugar sau la ocupația lui, de meșteșugar; (rar) meserieșesc. Cooperative de producție meșteșugărească. LEG. EC. PL. 242. Cooperativele meșteșugărești se formează prin unirea de bună voie a meseriașilor, în scopul de a produce cu muncă personală bunuri de larg consum. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2 617, cf. nr. 2835. ◊ F i g. (Depreciativ, în opoziție cu c r e a t o r) Unele [romane] reușesc să impresioneze prin artificii meșteșugărești. CONTEMP. 1948, nr. 108, 4/5. O școală de creștere a actorului intelectual. . . format nu printr-o învățătură meșteșugărească, ci printr-o educație creatoare. ib. 11/3. ♦ (Rar) Care vădește măiestrie, artă, talent. Episoadele din care se construiește istorisirea sînt zugrăvite cu meșteșugărească migală. CONTEMP. 1 948, nr. 111, 5/3. - Pl.: meșteșugărești. – Meșteșugar + suf. -esc.

colectivă (cooperativă) (înv.) s. f., g.-d. art. colectivei; pl. colective

cooperativă s. f., g.-d. art. cooperativei; pl. cooperative

coperatívă, coperative, s.f. (înv.) Magazin de desfacere a mărfurilor (alimentare și nealimentare), în mediul rural, aparținând unei organizații cooperatiste; bold; (denumire specifică exclusiv în perioada 1950-1990). ■ În Maram. din dreapta Tisei s-a semnalat var. cumpărătivă „magazin de haine”, format prin asocierea dintre cooperativă și cumpărătură (etim. pop.). – Din fr. cooperative „cooperativă” (DEX, MDA).

* COOPERATIV I. adj. ⚚ Care se face prin cooperațiune, care întrunește forțele tuturor celor interesați: societate ~ă. II. COOPERATIVĂ (pl. -ve) sf. ⚚ Societate de mai multe persoane întovărășite spre a exploata împreună o industrie oare-care, spre a cumpăra sau vinde în comun diferite mărfuri, din care toți membri trag deopotrivă foloase [fr.].