MEȘTEȘUGĂRESC, -EÁSCĂ adj. Care aparține meșteșugarului sau ocupației lui, privitor la meșteșugar sau la ocupația lui, de meșteșugar; (rar) meserieșesc. Cooperative de producție meșteșugărească. LEG. EC. PL. 242. Cooperativele meșteșugărești se formează prin unirea de bună voie a meseriașilor, în scopul de a produce cu muncă personală bunuri de larg consum. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2 617, cf. nr. 2835. ◊ F i g. (Depreciativ, în opoziție cu c r e a t o r) Unele [romane] reușesc să impresioneze prin artificii meșteșugărești. CONTEMP. 1948, nr. 108, 4/5. O școală de creștere a actorului intelectual. . . format nu printr-o învățătură meșteșugărească, ci printr-o educație creatoare. ib. 11/3. ♦ (Rar) Care vădește măiestrie, artă, talent. Episoadele din care se construiește istorisirea sînt zugrăvite cu meșteșugărească migală. CONTEMP. 1 948, nr. 111, 5/3. - Pl.: meșteșugărești. – Meșteșugar + suf. -esc.