COMERȚ s. n. Activitate economică constînd din schimbul de mărfuri, prin cumpărarea și vînzarea lor. Comerțul mondial și piața mondială inaugurează în secolul al XVI-lea istoria modernă a capitalului. MARX, C. I 159. Comerțul dintre țările lagărului socialist constituie o importantă parte componentă a economiei lor planificate. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2554. ◊ Comerț de stat = comerț caracteristic țărilor socialiste și democrat-populare, efectuat de către stat, prin organele sale, în interiorul țării (asigurînd satisfacerea nevoilor materiale, ale populației) și în exterior (cu alte state). Cooperația sătească împreună cu comerțul de stat au rolul de a organiza schimbul de produse între oraș și sat. REZ. HOT. I 98. Comerț cooperatist = comerț efectuat de cooperative. Comerț particular = comerț efectuat de către particulari izolați care urmăresc prin această activitate profitul; negustorie, negoț. Comerț extern (sau exterior) = schimb de mărfuri cu alte state. Comerț intern (sau interior) = comerț efectuat între granițele unei țări. Schimbul de mărfuri dintre oraș și sat reprezintă o verigă principală a comerțului interior al Republicii Populare Romîne. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 81. Comerț de intimpinare v. întîmpinare. Comerț cu amănuntul v. amănunt. Comerț angro, cu ridicata sau cu toptanul v. angro. Comerț ambulant v. ambulant. Comerț pe picior v. picior. Cameră de comerț v. cameră. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de», arătînd felul mărfii) Comerț de alimente. Comerț de fructe. ◊ Fig. (Peiorativ) A face comerț cu sentimentele (sau cu onoarea etc.) = a folosi sentimentele (sau onoarea etc.) în mod josnic, degradant, în vederea atingerii unor foloase personale. – Variantă: (învechit) comerci (I. IONESCU, P. 429) s. n.