LA prep. 1. (local) asupra, către, înspre, spre, (înv.) despre, între, supra. (Își ațintește privirea ~ noi.) 2. (local) în. (Merge ~ vale.) 3. (cauzal) pentru. (Îl pedepsea ~ cea mai mică abatere.) 4. (final) (înv.) spre. (L-a condamnat ~ moarte.)

LA prep. 1. (local) asupra, către, înspre, spre, (înv.) despre, între, supra. (Își ațintește privirea ~ noi.) 2. (local) în. (Merge ~ vale.) 3. (cauzal) pentru. (Îl pedepsea ~ cea mai mică abatere.) 4. (final) (înv.) spre. (L-a condamnat ~ moarte.)

judecată sf [At: CORESI, EV. 18/11 / V: (îrg) giu~ / Pl: ~căți, (înv) ~e / E: lat judicata] 1 Sentință formulată de un judecător (1) sau de un tribunal Si: judecare (1), Judecat¹ (1), (înv) județ (1). 2 (Pex) Condamnare. 3 Dezbatere judecătorească. 4 Soluție dată într-un litigiu. 5 (Înv; îe) ~ta lui papuc Judecată (1) proastă. 6 (Înv; îe) A face ~ A judeca (1). 7 (Înv; îs) ~ de moarte Condamnare la moarte. 8 (Spc; îe) ~ta lui Dumnezeu (sau înfricoșată, cea mare, cea din sau de pe urmă, cea de apoi) Hotărâre luată de Dumnezeu la sfârșitul lumii în legătură cu viii și morții. 9 (Înv; îs) Scaun de ~ Tribunal. 10 (Înv) Satisfacție. 11 (Înv) Răsplată. 12 (Înv) Răscumpărare. 13 (Înv) Putere judecătorească. 14 (Înv) Jurisdicție (1). 15 Proces. 16 (Îe) A da în (sau a chema, a merge cu cineva, înv, a trage, a soroci la) ~ A intenta proces contra cuiva. 17 (Înv; îe) A închide ~ta A încheia procesul. 18 Facultate de a gândi logic Si: gândire, inteligență, rațiune. 19-20 (Îljv) Cu ~ (Care este) cu bun-simț. 21-22 (Îal) (Care este) cu tact. 23-24 (Îal) (Care este) cu măsură. 25-26 (Îal) (Care este) priceput. 27-28 (Care este) serios. 29-30 (Îljv) Fără ~ (Care este) lipsit de tact. 31-32 (Îal) (Care este) superficial. 33-34 (Îal) (Care este) prost. 35 (Înv; îs) Om de ~ Om care gândește cu pricepere. 36 (Înv; îs) ~ dreaptă Minte sănătoasă, care distinge binele de rău. 37 Părere. 38 Idee. 39 Socoteală. 40 (Înv; îs) ~ publică Opinie publică. 41 (Log) Formă de logică fundamentală exprimată printr-o propoziție în care se afirmă sau se neagă ceva.

EXECUTA, execut, vb. I. 1. Tranz. A face, a confecționa, a fabrica, a prelucra, a efectua. 2. Refl. A face ceea ce i s-a spus. 3. Tranz. A face exerciții de gimnastică sau figuri de balet. ♦ A cânta o bucată muzicală. 4. Tranz. A sili pe debitor sa-și îndeplinească obligațiile. ♦ A aduce la îndeplinire o hotărâre judecătorească, un act al autorității, o măsură etc. ♦ Refl. A se supune, a da ascultare. ♦ A supune un condamnat la pedeapsa cu moartea; a aduce la îndeplinire o hotărâre de condamnare la moarte. [Pr.: eg-ze-] – Din fr. exécuter.

EȘAFOD, eșafoduri, s. n. Platformă construită în evul mediu în piețe publice, pe care erau executați condamnații la moarte; p. ext. condamnare la moarte, mai ales prin tăierea capului. [Pl. și: eșafoade] – Din fr. échafaud.

EXECUȚIE, execuții, s. f. 1. Faptul de a executa; executare. 2. Încasare forțată a unei datorii pe cale judecătorească sau prin mijloace fiscale. 3. Aducere la îndeplinire a unei sentințe de condamnare la moarte. 4. Ducere la îndeplinire a unei hotărâri judecătorești referitoare la evacuarea unei locuințe, la atribuirea copiilor în caz de divorț etc. [Pr.: eg-ze-] – Din fr. exécution.

CĂLĂU s. gâde, (rar) torționar, ucigător, (înv. și reg.) hingher, (reg.) hoher, (înv.) gealat, măcelar, speculator. (~ executa pe cei condamnați la moarte.)

DECAPITA vb. (înv.) a descăpățâna, a scurta. (A ~ pe un condamnat la moarte.)

A GHILOTINA ~ez tranz. (condamnați la moarte) A executa decapitând cu ghilotina. /<fr. guillotiner

GHILOTINĂ ~e f. ist. 1) Instrument de execuție prin decapitare a celor condamnați la moarte. 2) tehn. Mașină prevăzută cu un dispozitiv pentru tăiat diferite materiale (hârtie, plăci metalice etc.). /<fr. guillotine

MARTIR ~ă (~i, ~e) m. și f. 1) Persoană care îndură chinuri fizice sau morale pentru o cauză; mucenic. 2) bis. Persoană care a acceptat condamnarea la moarte fără a se dezice de credința creștină. 3) fig. Persoană supusă unor suferințe, tratamente sau persecuții inumane. /<fr. martyr

SCAUN ~e n. 1) Mobilă cu patru picioare, cu sau fără spetează, pe care poate ședea o singură persoană. ◊ ~ electric dispozitiv folosit pentru electrocutarea unor condamnați la moarte. ~ de tortură dispozitiv care servea, în trecut, la imobilizarea celui supus torturilor. ~ de judecată (sau al judecății) se spunea în trecut unei instanțe judecătorești. Cu ~ la cap înțelept. A sta între două ~e a ocupa o poziție nesigură. 2) pop. Bancă (cu spetează sau fără) pe care se pot așeza mai multe persoane. 3) înv. Simbol al puterii unui suveran; tron. ◊ A ridica, a înălța, a pune (sau a se urca, a veni) în ~ a (se) face domn. A se coborî din ~ a abdica. 4) înv. Reședință a unui monarh. ◊ Cetate de ~ capitală. Sfântul ~, ~ul pontifical (sau apostolic) reședința papei; papalitate. 5) Materiile fecale eliminate de cineva. 6) Schelet de lemn destinat pentru a susține un acoperiș. 7) Parte componentă, menită să susțină ceva. ~ul spicului. 8) Placă mică de lemn care servește ca suport pentru coarde la instrumentele muzicale cu arcuș; căluș. /<lat. scamnum

EXECUȚIE s.f. 1. Executare. 2. Încasare forțată a unei datorii pe cale judecătorească sau prin mijloace fiscale. ♦ Aducere la îndeplinire a unei sentințe de condamnare la moarte. [Gen. -iei, var. execuțiune s.f. / cf. fr. exécution, lat. executio].

PROSCRIPȚIE s.f. 1. Procedeu de condamnare la moarte fără judecată, înscriind numele persoanei condamnate pe o listă care se afișa. 2. Izgonire din patrie; surghiun. [Gen. -iei, var. proscripțiune s.f. / cf. fr. proscription, lat. proscriptio].

PROSCRIS, -Ă adj., s.m. și f. 1. (Cel) care a fost scos de sub scutul legii; condamnat la moarte. ♦ Exilat. 2. (Despre idei, acțiuni etc.) Interzis, oprit. [Cf. fr. proscrit, lat. proscriptus].

SUPLICIA vb. I. tr. A executa un condamnat la moarte. ♦ A tortura; (fig.) a face să sufere. [Pron. -ci-a, p. i. 3,6 -ciază, ger. -ciind. / < fr. supplicier].

EȘAFOD s.n. Platformă ridicată într-o piață publică pentru execuția în unele țări a condamnaților la moarte; (p. ext.) condamnare la moarte (mai ales prin tăierea capului). [Pl. -oduri, -oade. / < fr. échafaud].

EXECUTA vb. I. tr. 1. A face, a prelucra, a fabrica. 2. A pune în aplicare, a îndeplini (un ordin, un plan etc.). ♦ refl. A se supune. 3. A cînta o bucată muzicală; a dansa (un dans, un balet etc.). 4. A îndeplini o hotărîre judecătorească, un act de autoritate, o obligație. ♦ A duce la îndeplinire o sentință de condamnare la moarte. [Pron. eg-ze-, p. i. execut. / < fr. exécuter].

sufleteriu, sufleterii, s.m. (înv. și reg.) preot care primește spovedania unui condamnat la moarte.

PLUTON¹ s.n. 1. Subunitate mai mică decît compania. ♦ Pluton de execuție = formație militară care execută prin împușcare pe cei condamnați la moarte. 2. Grup de concurenți la o întrecere de fugă, la curse cicliste etc. care merg laolaltă. [Var. ploton s.n. / < it. plotone, cf. fr. peloton].

PROSCRIE vb. III. tr 1. (La romani) A condamna la moarte fără forme judiciare, publicînd pe o listă specială numele celui osîndit. 2. A îndepărta în mod forțat din patrie; a exila. ♦ A scoate de sub scutul legilor; a prigoni. 3. A interzice, a opri (o carte etc.). [Cf. fr. proscrire, lat. proscribere].

EȘAFOD s. n. platformă ridicată într-o piață publică pentru execuția condamnaților la moarte în unele țări; (p. ext.) condamnare la moarte (prin tăierea capului). (< fr. échafaud)

EXECUTA vb. I. tr. 1. a face, a prelucra. 2. a pune în aplicare, a îndeplini (un ordin, un plan). 3. a interpreta o lucrare muzicală (un dans, un balet). 4. a îndeplini o hotărâre judecătorească, un act de autoritate, o obligație. ◊ a duce la îndeplinire o sentință de condamnare la moarte. II. refl. a se supune. (< fr. exécuter)

EXECUȚIE s. f. 1. executare. 2. încasare forțată a unei datorii pe cale judecătorească sau prin mijloace fiscale. 3. aducere la îndeplinire a unei sentințe de condamnare la moarte. (< fr. exécution)

PROSCRIPȚIE s. f. (în Roma antică) punere în afara legii, condamnare la moarte sau la exil și confiscarea averii fără forme judiciare, pentru infracțiuni politice, înscriind numele celui osândit pe o listă care se afișa. (< lat. proscriptio, fr. proscription)

SUPLICIA vb. tr. 1. a executa un condamnat la moarte. ◊ a tortura. 2. (fig.) a face să sufere. (< fr. supplicier)

ANTONESCU, Ion (1882-1946, n. Pitești), mareșal și om politic român. A parcurs toate treptele ierarhiei militare, de la sublocotenent (1904) la general de brigadă (1931) și mareșal (1941). În timpul primului război mondial a fost colaborator de bază al generalului Prezan, contribuind la elaborarea planurilor de operații militare. Comandant al școlii de la Sibiu și al Școlii Superioare de Război (1927-1929, 1931-1933). Atașat militar al României la Paris (1922), Londra și Bruxelles (1923). Șef al Marelui Stat Major (1933-1934), ministru al Apărării Naționale (1937-1938) și ministru ad-interim al Aerului și Marinei (febr.-mart. 1938). A protestat energic împotriva acceptării notelor ultimative ale guvernului sovietic din 26-27 iun. 1940, cerînd apărarea teritoriului național; internat la mănăstirea Bistrița din dispoziția regelui Carol al II-lea. În urma dictatului de la Viena, A. a fost însărcinat, la 4 sept. 1940, cu formarea guvernului, fiind învestit cu puteri depline. A. a impus regelui Carol al II-lea să abdice (6 sept. 1940), succesiunea tronului revenind lui Mihai I. În ian. 1941, A. a înăbușit rebeliunea legionară. A condus țara prin decrete-legi. A promovat o politică externă alături de Germania și Italia. În iun. 1941 a decis intrarea României în război pentru recuperarea Basarabiei și a N Bucovinei și a continuat operațiunile militare și dincolo de Nistru. După înfrîngerea de la Stalingrad a permis și inițiat tratative secrete privind scoaterea țării din război. A fost înlăturat de la putere prin lovitura de stat de la 23 aug. 1944; preluat de Armata Roșie (sep. 1944), a fost ținut pe teritoriul sovietic pînă în apr. 1946; adus în țară, a fost judecat, în mai 1946, de „tribunalul poporului” din București; a fost condamnat la moarte și executat la închisoarea Jilava (1 iun. 1946).

ANTONESCU, Mihai (1904-1946, n. Nucet, jud. Dîmbovița), jurist și om politic român. Prof. univ. la București. Fruntaș al Partidului Național-Liberal (georgist), devenit, din sept. 1940, principalul colaborator al lui I. Antonescu. A îndeplinit succesiv, între 6 sept. 1940 și 23 aug. 1944, funcțiile de ministru al Propagandei Naționale, de Externe, vicepreședinte al Consiliului de Miniștri. Teoretician al regimului autoritar condus de mareșalul Antonescu. Din 1942 a inițiat acțiuni diplomatice secrete vizînd scoaterea României din război. Arestat în urma loviturii de stat de la 23 aug. 1944, a fost preluat de Armata Roșie (sept. 1944); adus în țară în apr. 1946; a fost judecat în mai 1946 de „tribunalul poporului” din București, condamnat la moarte și executat la Jilava (1 iun. 1946).

BAZAINE [bazẽn], Achille-François (1818-1888), mareșal francez. Comandant șef al armatei franceze în timpul Războiului Franco-Prusian (1870-1871), s-a predat germanilor cu 140.000 de soldați în fortăreața Metz. Capitularea lui a constituit începutul dezastrului armatei franceze. Judecat, condamnat la moarte (pedeapsă comutată la 20 de ani). A evadat, trăind în exil.

BONIFACIO, Andrés (1863-1897), om politic filipinez. Conducător al răscoalei populare din Filipine împotriva dominației spaniole (1896). A intrat în conflict cu unul dintre locotenenții săi, José Aguinaldo, fiind înfrînt. Judecat, condamnat la moarte și executat.

a merge la cartuș expr. (intl. – înv. ) a fi condamnat la moarte.

BRESSON [bresõ], Robert (1901-1999), regizor francez de cinema. Producții caracterizate prin acuitatea sentimentului tragic, profunzimea instrospecției și austeritatea mijloacelor de expresie („Jurnalul unui preot de țară”, „Un condamnat la moarte a scăpat”, „Porcesul Ioanei d’Arc”, „Sfioasa”).

pus la zid expr. 1. condamnat la moarte prin împușcare. 2. care este ținta criticilor formulate de un grup de persoane.

CEAUȘESCU, Nicolae (1918-1989, n. Scornicești), om politic comunist român. Membru al P.C.R. (din 1933). Arestat și condamnat pentru agitație comunistă în repetate rânduri, C. a contribuit la instaurarea regimului comunist în România, în urma ocupării țării de trupele sovietice. A aparținut grupului de comuniști „dinlăuntru” opus grupului de la Moscova venit în România după august 1944. După moartea lui Gh. Gheorghiu-Dej a fost ales prim-secretar al C.C. al P.C.R. (1965), secretar general al C.C. al P.C.R. (1965-1969), apoi secretar general al P.C.R. (1969-1989). A îndeplinit și funcția de președinte al Consiliului de Stat (1967-1974), președinte al R.S.R. (1974-1989). În primii ani după instalarea la conducerea P.C.R. a continuat și dezvoltat politica precedesorului său de deschidere în politica internă și internațională. Protestul său public împotriva invadării Cehoslovaciei de trupele Tratatului de la Varșovia în 1968 i-a atras puternice simpatii în țară și în opinia publică din Occident. Din 1971 a evoluat tot mai mult spre o formulă de guvernare de tip stalinist bazată pe un cult al personalității, fără precedent în istoria României. După 1980, situația României, deteriorată continuu pe toate planurile, a determinat o mare nemulțumire populară, care a izbucnit în decembrie 1989, când C. a fost înlăturat de la putere, judecat, condamnat la moarte și executat (25 dec.). Soția sa Elena a avut o influență politică nefastă în conducerea țării. A fost judecată, condamnată la moarte și executată împreună cu el.

IISUS HRISTOS (Iisus reprezintă forma gr. a numelui ebraic Ioshua „Mântuitorul”, iar Hristos, forma gr. a numelui ebraic Messiah, „unsul lui Dumnezeu”), întemeietorul creștinismului. Potrivit Evangheliei, s-a născut în Bethlehem, în anul 4, înainte de era creștină. Ca urmare a poruncii lui Irod (care se temea că-și va pierde tronul din cauza nașterii lui Mesia, „Regele Iudeilor”) de a fi uciși toți pruncii mai mici de doi ani, Iosif și Maria s-au refugiat cu el în Egipt, revenind după trei ani, în Nazaret, unde Iisus Hristos și-a petrecut copilăria și tinerețea până la vârsta de 30 de ani. Înainte de a-și începe misiunea de predicator, a fost botezat de profetul Ioan în râul Iordan. Înconjurat de 12 ucenici, Iisus Hristos a propovăduit o nouă învățătură despre Împărăția lui Dumnezeu, rezumată în „Predica de pe munte” (susținând că Dumnezeu este Tatăl lui, că El este fiul lui Dumnezeu, că are Duhul Sfânt, că domnește asupra Legii). Din această cauză a fost urmărit și prigonit de autoritățile religioase, fiind acuzat de blasfemie. A făcut numeroase minuni (vindecări de bolnavi, învieri de morți). În ultima săptămână a vieții sale pământești, după ce a celebrat, împreună cu cei 12 ucenici, Cina cea de Taină și a instituit sfânta euharistie, a fost prins, prin trădarea lui Iuda Escarioteanul, în grădina Ghetsimani (de pe Muntele Măslinilor), unde se retrăsese pentru a se ruga împreună cu apostolii. Dus în fața sinedriului, Iisus Hristos a fost condamnat la moarte, sentință acceptată și de Pilat, care, deși l-a găsit nevinovat, a cedat în fața mulțimii fanatizate. Iisus Hristos a fost răstignit pe Golgota, între doi tâlhari. După moartea sa, apostolii au plecat în N Galileii, dar s-au întors la vestea că Iisus Hristos a înviat după trei zile (în dimineața celei dintâi zile a săptămânii). Iisus Hristos a stat de vorbă cu apostolii, pe care i-a trimis să propovăduiască Evanghelia la toate semințiile lumii și să le boteze în numele Sfintei Treimi, spre iertarea păcatelor, dându-le pentru aceasta puterea Duhului Sfânt. La 40 de zile după Înviere, Iisus Hristos s-a înălțat la cer, de unde va reveni pe pământ pentru Judecata de Apoi. Potrivit învățăturii creștine, face parte din Sfânta Treime, fiind Fiul lui Dumnezeu (alături de care este coetern), Logosul întruchipat de Duhul Sfânt și al Fecioarei Maria, Dumnezeu și om în același timp, cele două firi, divină și umană, neamestecându-se. Biserica i-a închinat opt praznice, unele cu dată fixă (Nașterea Domnului – 25 dec.; Tăierea împrejur – 1 ian.; Botezul Domnului – 6 ian.; Întâmpinarea Domnului – 2 febr.; Schimbarea la Față – 6 aug.) și altele cu dată variabilă (Intrarea în Ierusalim – Duminica Floriilor, Învierea Domnului și Înălțarea Domnului).

Dumitru (Dimitrie), sfânt mucenic, fost prim-dregător al cetății Solun (Tesalonic), numit de împăratul Maximian (286-305 d. Hr.). Îmbrățișând credința creștină, a fost condamnat la moarte, fiind împuns cu sulița în coastă. S-a bucurat din partea credincioșilor de o deosebită cinstire, prin nenumăratele biserici care-i poartă numele și prin adoptarea numelui său ca patron al unor așezăminte de binefacere sau al unor orașe. Este patronul orașului Craiova și al catedralei mitropolitane.

Gyr (Demetrescu-Gyr), Radu (1905-1975), poet ortodox și naționalist, n. la Câmpulung, jud. Muscel. Op. pr.: Liniști de schituri (1924), Cerbul de lumină (1930), Poeme de război, Stele pentru leagăn (1936), Balade, Floarea lui Sânzien ș.a. Pentru poezia „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!” a fost condamnat la moarte de regimul comunist. A stat aproape 20 de ani în diferite închisori comuniste.

Ignatie Teoforul (†107 d. Hr.), sfânt, episcop al Antiohiei, părinte apostolic, ucenic al sf. evanghelist Ioan. A fost condamnat la moarte în timpul împăratului Traian, fiind sfâșiat de fiare, pentru statornicia lui în credință. Se numește „teofor” pentru că spunea că poartă pe Dumnezeu în inima sa. A scris șase scrisori mai multor comunități creștine, precum și una lui Policarp al Smirnei. Bis. îl prăznuiește la 20 decembrie.

Pilat din Pont (Pontius Pilatus), guvernator (procurator) roman al Iudeii între anii 26 și 36 d. Hr., pe timpul împăratului Tiberiu. În timpul guvernării sale a avut loc procesul și condamnarea lui Iisus Hristos. Deși L-a găsit nevinovat, Pilat eliberează totuși un tâlhar, numit Varava, iar pe Iisus îl condamnă la moarte sub presiunea mulțimii îndârjite a evreilor, spălându-se pe mâini înaintea acesteia ca să-și arate nevinovăția.

Vah, sfânt, martir din timpul împăratului Maximian, ofițer în armata imperială. Nevrând să jertfească idolilor, a fost martirizat împreună cu Serghie și condamnat la moarte. Parte din moaștele sale se află la diferite biserici din Roma, Praga și Paris, precum și la catedrala Sf. Dumitru din Craiova. Este sărbătorit împreună cu Serghie la 7 octombrie.

NEREUS și ACHILLEUS (c. sec. 4), martiri romani. Soldați care, convertiți la creștinism, au părăsit armata. Condamnați la moarte, probabil, în timpul lui Dioclețian. La mormântul lor de pe Via Ardeatina a fost înălțată o bazilică. Canonizați. Comemorați la 12 mai.

DAGERMAN [dá:gəmán], Stig (1923-1954), scriitor suedez. Opera sa ilustrează starea de spirit specifică „generației anilor ’40” confruntată cu dezastrele materiale și morale de după război. Romane („Șarpele”, „Copilul ars”), nuvele („Jocurile nopții”), piese de teatru („Condamnat la moarte”).

RADIȘCEV [radiʃtʃif], Alexandr Nikolaevici (1479-1802), scriitor rus. Sub influența scriitorilor iluminiști francezi, a scris „Călătorie de la Petersburg la Moscova”, care, sub forma unui șir de tablouri ale vieții din Rusia feudală, conține un protest la adresa autocrației țariste. Poeme. Arestat, condamnat la moarte (1790), grațiat și apoi deportat în Siberia (1790-1797).

CRANMER [crænmər], Thomas (1489-1556), teolog anglican. Arhiepiscop de Canterbury. Promotor al reformelor religioase în Anglia. A anulat căsătoria lui Henric VIII cu Catherine d’Aragon. Condamnat la moarte, în timpul Mariei Tudor, pentru erezie.

RIBBENTROP [ríbntrop], Joachim von (1893-1946), diplomat și om politic german. Naționalist-Socialist. Ambasador la Londra (1936-1938), Ministru de Externe (1938-1945), calitate în care a negociat alianța cu Italia (mai 1939) și pactul din 1939 cu U.R.S.S. (R.-Molotov) pentru împărțirea zonelor de influență, având și un protocol adițional secret care cuprindea consimțământul Germaniei la anexarea Basarabiei și N. Bucovinei de către U.R.S.S. Judecat de Tribunalul internațional de la Nürnberg, a fost condamnat la moarte și executat.

REVOLUȚIA FRANCEZĂ, revoluție desfășurată între 1789 și 1794, care a avut ca scop abolirea structurilor vechiului regim. A izbucnit în condițiile agravării situației economice a populației, ale progresului ideii de națiune, ale necesității acute de creare a unei piețe naționale. Preludiul revoluției l-a constituit convocarea Stărilor Generale (5 mai 1789). Deputații stării a treia din Adunarea Statelor Generale s-au declarat constituiți în Adunarea Națională, apoi, în vederea elaborării unei constituții, în Adunarea Națională Constituantă (9 iul. 1789-30 sept. 1791). În fața măsurilor represive pe care le pregăteau nobilimea și regele, insurgenții parizieni au luat cu asalt Bastilia, simbolul absolutismului regal și al arbitrarului său (14 iul. 1789, dată devenită sărbătoare națională a poporului francez). Adunarea Constituantă a votat desființarea privilegiilor feudale (4 aug. 1789), a adoptat Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului (26 aug. 1789) și o nouă Constituție (3 sept. 1791). Aceste realizări, împreună cu reformele administrative, judecătorești, fiscale și bisericești, au favorizat dezvoltarea structurilor capitaliste. Sub presiunea insurecției naționale de la 10 aug. 1792, Adunarea Legislativă (1 oct. 1791-20 sept. 1792) a suspendat monarhia și a aprobat instituirea Comunei insurecționale (Comuna din Paris), o adevărată putere de stat populară. În perioada aug.-sept. 1792 – cunoscută în istoria revoluției sub numele de prima teroare -, parizienii, sub conducerea Comunei insurecționale au impus instaurarea democrației politice. În fața primejdiei provocate de invadarea Franței de către armatele austro-prusiene, precum și de trădarea generalilor monarhiști, Comuna insurecțională a declarat „patria în primejdie”. Armatele franceze au înfrânt la Valmy (20 sept. 1792) armatele invadatoare. La 21 sept. 1792 Convenția Națională (20 sept. 1792-26 oct. 1795), care luase locul Adunării Legislative, a proclamat Republica. În cadrul Convenției Naționale s-a reliefat două tendințe principale: partidul moderat al girondinilor și cel radical al montagnarzilor, conduși de iacobini: între ele se afla masa deputaților independenți, porecliți „câmpia” sau „mlaștina”. Lupta dintre cele două tendințe a atins apogeul în timpul procesului regelui Ludovic XVI, care, cu toată opoziția girondinilor, a fost condamnat la moarte și executat (21 ian. 1793). Întreaga Europă, cu excepția câtorva state, s-au coalizat împotriva Franței republicane. Înfrângerile de pe front, trădarea generalului Dumouriez, scumpirea vieții și izbucnirea răscoalei contrarevoluționare din Vandeea au provocat sfârșitul guvernării girondine. În urma insurecției din 31 mai-2 iun. 1793 a fost instaurată dictatura iacobinilor, girondinii fiind excluși din Convenție, iar unii dintre ei executați. Perioada dictaturii iacobine (2 iun. 1793-27 iul. 1794), cunoscută sub numele de „teroarea iacobină”, a constituit punctul culminant al revoluției. În timpul acestei dictaturi au fost desființate, fără răscumpărare, servituțile feudale, au fost introduse prețuri maximale, a fost instituit învățământul elementar gratuit. Iacobinii au înfrânt răscoala din Vandeea și pe cea a federaților-regaliști, au creat o armată națională de peste 600.000 de oameni, care a alungat din țară armatele intervenționiste. Comitetul Salvării Publice, creat la 5 apr. 1793, a concentrat în mâinile întreaga putere executivă. Teroarea a impus, pentru o vreme, economia dirijată în direcția sprijinirii efortului de război și salvării republicii. Înlăturarea moderaților, conduși de Danton, cât și a extremiștilor de stânga, în frunte cu J. Roux și Hébert, au slăbit considerabil baza socială a dictaturii iacobine, ușurând sarcina marii burghezii, care a organizat lovitura de stat din 9 thermidor (27 iul. 1794). Robespierre, Saint-Just și partizanii lor au fost ghilotinați (28 iul. 1794). Prin venirea la putere a marii burghezii, revoluția era terminată.

ROGERS [ródʒərz], John (1500-1555), prelat englez. Editor (1537) al primei „Biblii” complete în limba engleză, folosind traducerile lui W. Tyndale și M. Coverdale, pe care a publicat-o sub pseudonimul Thomas Matthew. Condamnat la moarte ca eretic din ordinul reginei Maria I Tudor.

O’BRIEN [oubráiən], William Smith (1803-1864), om politic irlandez. Protestant. A militat, alături de D. OĆonnell, în cadrul Asociației Naționale „Repeal”, pentru desfacerea uniunii anglo-irlandeze. Fondator (1847) al Confederației irlandeze pentru independență națională. Participant la insurecția eșuată, din S Irlandei (1848). Arestat și condamnat la moarte, pedeapsa i-a fost comutată la exil în ins. Tasmania; grațiat (1856).

ORSINI, Felice (1819-1858), revoluționar italian. Membru al asociației „Tânăra Italie”. A a participat la Revoluția de la 1848-1849 din Italia. În urma atentatului eșuat împotriva lui Napoleon III (14 ian. 1858), a fost condamnat la moarte și executat.

QUISLING [cvísliŋ], Vidkun (1887-1945), om politic norvegian. Organizator al partidului fascist din Norvegia (1933). Ca prim-min. (apr. 1940 și 1942-1945) a colaborat cu ocupanții naziști la reprimarea patrioților norvegieni. Numele lui a devenit sinonim cu trădarea de țară și cu colaboraționismul. După război, judecat, condamnat la moarte și executat.

PENKOVSKI, Oleg Vladimirovici (1919-1963), colonel sovietic de contrainformații. Contactat de serviciile secrete britanice (1961), a oferit acestora numeroase secrete militare și economice ale U.R.S.S. Arestat (1962), a fost judecat și condamnat la moarte. În 1965, în Uniunea Sovietică, au apărut, într-un „Jurnal”, note și documente care probau activitatea sa.

PESTEL, Pavel Ivanovici (1793-1826), ofițer rus. Unul dintre conducătorii radicali ai decembriștilor, fondatorul „Societății din Sud” (1821). Autor al proiectului de constituție „Ruskaia pravda” (Dreptatea rusă). Condamnat la moarte și spânzurat.

PETAIN [petẽ], Henri Philippe (1856-1951), mareșal și om politic francez. În timpul Primului Război Mondial a oprit ofensiva germană la Verdun (1916); șef al Marelui Cartier General și comandant al armatei franceze (1917-1918). Comandant al trupelor franceze în Maroc (1925-1926). Ministru de Război (1934). Vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (18 mai 1940) și șef al statului (iul. 1940 -aug. 1944) și prim-mim. al Regimului de la Vichy (1940-1942). A încheiat cu Germania armistițiul de la Compiègne (1940), în condiții de subordonare politică pentru Franța. În 1942, germanii l-au obligat să-l accepte pe P. Laval ca premier, el păstrându-și însă rolul nominal de șef al statului. Condamnat la moarte de un tribunal francez (apr. 1945), dar având în vedere vârsta înaintată și meritele sale în Primul Război Mondial, pedeapsa i-a fost comutată în închisoare pe viață, din inițiativa generalului de Gaulle.

Lausus 1. Fiul lui Numitor, condamnat la moarte de către unchiul său, Amulius, care i-a uzurpat tronul. 2. Fiul lui Mezentius. A luptat alături de Turnus împotriva lui Aeneas și a căzut în luptă, răpus de către eroul troian.

PAVELIĆ [pávelitʃ], Ante (1889-1959), om politic croat. Deputat în parlamentul iugoslav, a emigrat în Italia; fondatorul și conducătorul organizației teroriste și separatiste a ustașilor (1929). Organizatorul atentatului împotriva regelui Aleksandru I și al lui L. Barthou de la Marsilia (1934). Prim-min. (1941-1945) al statului independent Croația, creat sub egida Germaniei naziste; a dus o politică naționalistă extremistă, fiind responsabil de numeroase atrocități și crime. În 1945 s-a refugiat în Argentina și ulterior în Spania. Condamnat la moarte în contumacie.

*execút, a -á v. tr. (fr. exécuter, d. lat. éx-sequi, ex-secútus sum, a urmări pînă la capăt). Împlinesc, realizez: a executa o hotărîre. Fac: a executa o statuă. Cînt: a executa un cîntec. Execut un condamnat la moarte, îl omor. Execut un debitor, îĭ vînd averea conform hotărîriĭ tribunaluluĭ. V. refl. Fac ceĭa ce mi se impune: ți-s dator: decĭ mă execut (plătesc). – Ob. -egz- (după fr.)

*execuțiúne f. (lat. ex-secútio, -ónis. V. per-secuțiune). Acțiunea de a executa. Execuțiune capitală (saŭ numaĭ execuțiune), uciderea unuĭ condamnat la moarte. – Și -úție. – Ob. egz- (după fr.).

RÎKOV, Aleksei Ivanovici (1881-1938), om de stat sovietic rus. Vechi membru al Partidului Bolșevic, a devenit, după moartea lui V.I. Lenin, președinte al Consiliului Comisarilor Poporului (1924-1930). Adept al „NEP”-ului. Apropiat de I.V. Lenin în lupta acestuia împotriva adversarilor săi – L. Troțki, G.E. Zinoviev și L.B. Kamenev. A luat atitudine împotriva metodelor staliniste privind colectivizarea și industrializarea forțată. Arestat, condamnat la moarte și executat (1938).

RÎLEEV, Kondrati Fiodorovici (1795-1826), poet rus. Participant la mișcarea decembriștilor. Lirică romantico-patriotică („Favoritul zilei”, „Cetățeanul”, „Dume”). Poeme istorice de rezonanță byroniană („Voinarovski”, „Nalivaiko”). A fost condamnat la moarte și spînzurat.

LAVAL, Pierre (1883-1945), om politic francez. Inițial deputat socialist, a evoluat treptat spre dreapta. De mai multe ori min. și prim-min. (1931-1932, 1935-1936, 1942-1944). A dus o politică de colaborare cu Italia și Germania. Împreună cu mareșalul Pétain, a condus guvernul de la Vichy (1940-1944). După eliberarea Franței, judecat pentru colaboraționism, condamnat la moarte și executat.

SACCO-VANZETTI [vandzéti], procesul ~, proces intentat, pe baza unor presupuse acuzații de asasinat, lui Nicola Sacco (1891-1927) și Bartolomeo Vanzetti (1888-1927), imigranți italieni suspectați de anarhism politic. Arestați (1920), condamnați la moarte și executați pe scaunul electric (1927), în pofida mișcării mondiale de protest. Au fost reabilitați în 1977 de autoritățile statului Massachusetts.

SAGASTA, Práxedes Mateo (1828-1903), om politic spaniol. Fondator (1854) al ziarului „La Iberia”. Exilat și condamnat la moarte în contumacie (1866). După revoluția din 1868, a fost ministru de Interne, apoi prim-min. (1871-1872, 1881-1883, 1885-1890, 1792-1895, 1897-1899, 1901-1902). De orientare liberală, a introdus votul universal și a contribuit la destrămarea imperiului colonial spaniol.

SOCRATE (SOKRATES) (469-399 î. Hr.), filozof grec. Nu a scris, dar a influențat dezvoltarea filozofiei europene prin discipolii săi, cel mai celebru fiind Platon. Viața și învățăturile lui S. sunt reconstruite pe baza relatărilor din scrierile lui Platon, Xenophon sau Aristotel. A luptat ca soldat în Războiul peloponesiac, apoi s-a ținut departe de frământările vieții politice dar, la 70 de ani, a fost condamnat la moarte de Adunarea Ateniană, pentru impietate și coruperea tinerilor. Contribuțiile filozofice efective ale lui S. sunt subiect de dispută; de regulă, îi sunt atribuite metoda și doctrinele din dialogurile din tinerețe ale lui Platon. Cert este că S. a motivat filozofia prin cunoașterea de sine („Cunoaște-te pe tine însuți!”) și că a fost atașat față de metoda dialectică riguroasă ca instrument de delimitare a adevărului de eroare.

LUCA, Vasile (Laszló Lucacs) (1898-1963, n. Cătălina, jud. Covasna), om politic român de origine maghiară. În 1919, a participat la insurecția comunistă ungară, condusă de Bëla Kun. Reîntors în țară, a obținut cetățenia română și s-a alăturat grupărilor comuniste. În anii 1940-1944, emigrant în U.R.S.S. Revenit în țară (sept. 1944), a deținut importante funcții de partid și de stat (ministru de Finanțe, 1947-1952), fiind unul dintre cei care au contribuit la comunizarea și sovietizarea României. Împreună cu Ana Pauker și Teohari Georgescu, a fost învinuit de „deviere de dreapta”, exclus din partid, arestat (1952) și condamnat la moarte, pedeapsa fiind comutată în muncă silnică pe viață. A murit în închisoare.

LUCARIS, Chiril (1572-1638), prelat și erudit grec. Patriarh de Alexandria (1602-1620) și de Constantinopol (1620-1638, cu întreruperi). Lucrarea sa de susținere a calvinismului, „Mărturisire de credință”, apărută la Geneva, în 1629, a provocat un lung conflict cu clerul ortodox. Denunțat ca trădător, a fost demis, apoi judecat și condamnat la moarte prin strangulare.

FOUQUIER-TINVILLE [fukié-tẽvíl], Antoine Quentin (1746-1795), magistrat și om politic francez. Acuzator public al Tribunalului Revoluționar în perioada dictaturii iacobine. Condamnat la moarte și ghilotinat după lovitura din 9 Thermidor 1794.

GARDA DE FIER, grupare politică de extremă dreaptă, creată în 1930, de Corneliu Zelea-Codreanu, cu scopul reprezentării pe plan politic a Mișcării legionare, ale cărei baze fuseseră puse, în 1927, prin înființarea Legiunii Arhanghelul Mihail. Interzisă de autorități în mai multe rânduri (1931, 1932 și 1933), G. de F. a fost reînființată, în 1935, sub numele de partidul Totul pentru Țară, În contradicție cu spiritul și morala creștină care au stat la baza doctrinei legionare, G. de F. s-a impus în viața politică a țării prin naționalism, cultivând și promovând în același timp cultul violenței, ca instrument al politicii, și al conducătorului charismatic; totodată, a combătut dominația evreilor în viața economică și culturală a țării și a acționat împotriva comuniștilor, majoritatea alogeni, care, aserviți unei puteri străine (U.R.S.S.), se pronunțau pentru dezmembrarea României Mari din 1918. Cu o bază socială eterogenă, precumpănind însă țărănimea și tineretul, îndeosebi cel studios, G. de F. a cunoscut o extindere la nivel național, cu succese imediate în alegerile parlamentare parțiale din jud. Neamț (aug. 1931), Tutova (apr. 1932) și generale (iul. 1932, când a obținut 5 locuri în Parlament), precum și în cele din dec. 1937, când prin numărul de voturi obținute (15,58%) s-a situat pe locul 3 după naționali-liberali și național-țărăniști. După instaurarea dictaturii regelui Carol II (febr. 1938), partidul s-a autodizolvat. În nov. 1938, liderul Mișcării legionare, Corneliu Zelea-Codreanu, împreună cu alți 13 legionari, este asasinat de autorități (din dispoziția regelui Carol II și a lui Armand Călinescu), sub pretextul încercării de evadare în timpul transferării de la închisoarea din Râmnicu Sărat la cea din Jilava. După aceste evenimente, conducerea Mișcării legionare este finalmente asumată de Horia Sima, care a trecut la anihilarea fizică a adversarilor politici regaliști (asasinarea, în sept. 1939, a primului ministru Armand Călinescu, urmată de replica sângeroasă a regelui Carol II, soldată cu împușcarea, fără judecată, a peste 250 de fruntași legionari), comuniști și a evreilor. În sept. 1940, generalul Ion Antonescu a format un guvern din legionari și militari; aflată la putere (sept. 1940-ian. 1941), Mișcarea legionară s-a făcut vinovată de crime și acte de terorism (asasinarea în nov. a personalităților politice: N. Iorga și V. Madgearu și a 64 de demnitari deținuți în închisoarea Jilava ș.a.). Urmărind să devină singura beneficiară a puterii, Mișcarea legionară a declanșat rebeliunea din 21-23 ian. 1941, soldată cu reprimarea ei de către armată și scoaterea în afara legii. După rebeliune, peste 30.000 de legionari sunt arestați și judecați, mulți dintre ei fiind condamnați la moarte, la muncă silnică pe viață sau la ani grei de temniță, iar o altă parte a ales calea exilului. După ocuparea României de către trupele sovietice, legionarii au acționat pe cele mai diverse căi, până la lupta armată, contra comunizării și sovietizării țării.

GÖRING, Hermann (1893-1946), om politic nazist german. Mareșal. Unul dintre colaboratorii principali ai lui Hitler; comandant al aviației militare germane (din 1935). Unul dintr principalii promotori ai înarmării Germaniei. Condamnat la moarte de Tribunalul Internațional de la Nürnberg, ca mare criminal de război; s-a sinucis în închisoare.

DOSTOEVSKI, Fiodor Mihailovici (1821-1881), scriitor rus. A debutat cu romanul „Oameni sărmani”, în care își exprimă compasiunea față de cei oprimați. Frecventând cercul liberal al lui M. V. Petrașevski, este arestat și condamnat la moarte sub acuzația de complot împotriva statului, sentință comutată în deportare, prin ordinul de grațiere sosit cu câteva minute înaintea execuției. În Siberia (1850-1854), unde singura carte pe care o poate citi este Biblia, traversează o criză religioasă devenind credincios. Se întoarce la Sankt Petersburg, unde are frecvente crize de epilepsie. Perioada detenției, evocată în „Amintiri din casa morților” și „Însemnări din subterană”, și-a pus amprenta asupra întregii sale opere. Realismul fantastic și psihologic al scrierilor din tinerețe („Nopți albe”, „Netocika Nezvanova”), în care viața omului mărunt este descrisă ca o tragedie socială, a evoluat în opera de maturitate spre un realism cu accente simbolice, vizionare, mistice, filozofice și didactice, puternic marcate de boală și de experiența personală a patimii pentru jocurile de noroc, și către formula unui roman „polifonic”, de o complexitate structurală pe măsura realităților umane pe care le evocă. Interesul pentru tipologie nu scade din profunzimea și adevărul uman al personajelor sale, caractere complexe, contradictorii, oscilând între bine și rău, între eul rațional conștient și subconștientul însetat de libertate. Față de condiția dramatică a omului supus agresiunii răului social și moral, D. propune soluția creștină a mântuirii prin iubire, jertfă și umilință („Crimă și pedeapsă”, „Adolescentul”, „Idiotul”, „Demonii”, „Frații Karamazov”). Opera lui D. a exercitat o puternică influență asupra literaturii ruse și universale.

EGMOND (EGMONT), Lamoraal, conte de ~ (1522-1568), general și om politic din Țările de Jos. Unul dintre conducătorii opoziției nobiliare împotriva stăpânirii spaniole; arestat (1567) din ordinul ducelui de Alba, a fost condamnat la moarte și decapitat. Erou al tragediei lui Goethe și al uverturii lui Beethoven.

LALLY [lali], Thomas-Arthur (baron de Tollendal, conte de ~) (1702-1766), general francez de origine irlandeză. Guvernator al coloniilor franceze din India (1755). Asediat de englezi la Pondichéry, capitulează (1761). Învinuit de trădare, este condamnat la moarte și executat. Grațiat post-mortem prin decretul regal (1778) al lui Ludovic XVI.

LAUD [lo:d], William (1573-1645), prelat englez. Fiu al unui maestru croitor, favorit al regelui Carol I, a fost numit episcop (1628) și arhiepiscop de Canterbury (din 1633). Virtual prim-min., împreună cu Sir Th. Strafford și Carol I, a alcătuit triumviratul care a urmărit întărirea rolului bisericii în consolidarea absolutismului. În dorința de a impune liturghia anglicană (1637), apropiată de catolicism, a reprimat pe puritani și prezbiterieni, provocând o revoltă a scoțienilor. Învinuit de trădare de stat de către către Parlamentul cel Lung, a fost închis (1941), judecat (mart.-nov. 1644), condamnat la moarte și executat.

LEURDEANU, familie de boieri din Țara Românească. Mai important: Stroe L. (?-c. 1679), mare dregător. Unul dintre cei mai influenți conducători ai facțiunii Bălenilor. Judecat pentru a fi cauzat moartea postelnicului Constantin Cantacuzino, a fost condamnat la moarte, apoi, iertat, călugărit și trimis în surghiun la mănăstirea Snagov în timpul domniei lui Antonie-Vodă din Popești (1669-1672), care reprezenta partida Cantacuzinilor. Revine ulterior în viața politică a Țării Românești.

moárte f., pl. morțĭ (lat. mŏrs, mŏrtis, moarte; it. pg. morte, fr. cat. mort, sp. muerte. V. mort). Stingerea vĭețiĭ: Ștefan, cel Mare a purtat războĭ pînă la moarte. Pedeapsă capitală: condamnat la moarte. Fig. Ruină, distrugere, sfîrșit: moartea unuĭ imperiŭ. Cauză de nimicire: războĭu e moartea negoțuluĭ. Schelet gol saŭ îmbrăcat care reprezentă moartea: Moartea e reprezentată cu o coasă în mînă. A vedea moartea cu ochiĭ, a fi foarte aproape de moarte. A fi cu moartea în suflet, a fi foarte trist și neliniștit. A fi, a pluti între vĭață și moarte, a fi bolnav aproape de moarte, a fi perdut cunoștința. A fi pe moarte, a trage de moarte, a fi aproape de moarte saŭ în agonia morțiĭ. A lăsa, a hotărî cu limbă de moarte, a lăsa, a hotărî în ultimele momente ale vĭețiĭ. A arunca moartea în Țiganĭ, a da vina pe alțiĭ. A te da de ceasu morțiĭ, a te zbate de necaz. A muri de moarte bună, a muri de moarte naturală. A nu maĭ avea moarte, a nu se maĭ strica, vorbind de un obĭect. Dușman de moarte, dușman implacabil. A te lupta pe vĭață și pe moarte, a te lupta p. a hotărî care din adversarĭ va supravĭețui: lupta dintre Roma și Cartaginea a fost pe viață și pe moarte. V. deces.

MIHAILOVIĆ, Dragoljub (zis Draža) (1893-1946), general sârb. Fondator al organizației naționaliste a cetnicilor, a colaborat cu guvernul profascist sârb al lui M. Nedić. Acuzat de colaboraționism a fost arestat, judecat, condamnat la moarte și executat.

MONTMORENCY [mõmoresí], familie nobiliară franceză. La începutul sec. 13, s-a împărțit în două ramuri, una a existat până în sec. 19, a doua s-a stins în 1632, o dată cu execuția lui Henric II. Mai importanți: 1. Mathieu II, baron de M. (c. 1174-1230), s-a remarcat în asediul de la Château-Gaillard (1204) și de la Bouvines (1214); conetabil al Franței (1218). 2. Anne, duce de M. (1493-1567), consilier al regelui Francisc I, conetabil al Franței (1537). Numit duce și pair. Conducător al catolicilor, a luptat împotriva protestanților. A negociat Tratatul de la Cateau-Cambrésis (1559). Sub Carol IX, a luptat împotriva hughenoților; rănit mortal la Saint-Denis; 3. Henric I, conte de Damville, duce de M. (1534-1614), fiul mai mic al precedentului. Guvernator al Languedoc-ului (din 1563). Aliat cu protestanții. Conetabil al Franței (1593) numit de regele Henri IV; 4. Henric II, duce de M. (1595-1632), fiul precedentului; mareșal. Guvernator al Languedoc-ului. S-a opus lui Richelieu și, ajutat de Gaston d’Orléans, s-a revoltat împotriva acestuia (1632). Prizonier la Castelnaudary, a fost condamnat la moarte și decapitat.

MUNKÁCSY [múŋkat:tʃ], Mihály (pe numele adevărat Michael Leo Lieb) (1844-1900), pictor ungur. Stabilit la Paris (1872). Tablouri realiste cu temă istorică, scen de gen, portrete („Listz”), peisaje („Furtună în stepă”) și compoziții („Ultima zi a unui condamnat la moarte”, „Femeia cu vreascuri”, „Christ în fața lui Pilat”). Reprezentat cu portrete și scene de gen în muzeele de artă din România.

NAGY [nódi], Imre (1896-1958), om politic ungur. Membru al guvernului Béla Kun (1919), s-a refugiat, până în 1944, în U.R.S.S. Ca prim-min. (1953-1955), a încercat să promoveze o politică liberală, dar a fost exclus din C.C. (1955) și din rândurile partidului comunist (1956). În timpul revoluției anticomuniste din oct. 1956, rechemat în funcție, a încercat să impună neutralitatea țării, dar a fost înlăturat de la putere de intervenția trupelor sovietice. Arestat (nov. 1956), a fost condamnat la moarte și executat. Reabilitat (1989).

NÜRNBERG [nürnberk], oraș în S Germaniei (Bavaria), pe râul Pegnitz; 492,4 mii loc. (1996). Nod de comunicații. Aeroport. Constr. de mașini-unelte, motoare navale, autocamioane (uzinele firmei „M.A.N.”) și de aparataj electrotehnic (uzinele firmei „Siemens”); produse chimico-farmaceutice (fabrici ale firmei „Bayer”), textile și alim.; producție de creioane (fabrica firmei „Faber-Castell”) și de jucării mecanice. Universitate, institute de cercetări științifice, pinacotecă. Monumente: Castelul (sec. 11-15), Kaiserburg (sec. 12-16), Frauenkirche (sec. 14), Sebalduskirche (sec. 13-14) și Lorenzikirche (sec. 13-14, restaurat în sec. 19 și după 1945), Primăria (1332-1340). Casa memorială „Albrecht Dürer”. Oraș liber imperial (din 1219), în sec. 15-16 a fost un important centru al umanismului și Renașterii germane; a adoptat Reforma (1525). După Războiul de 30 de Ani (1618-1648) a decăzut, cunoscând o nouă dezvoltare industrială în sec. 19. Începând cu 1933, aici s-au ținut congresele anuale ale partidului nazist, iar în 1935 s-au promulgat legile de la N., care lipseau de drepturi cetățenești populația evreiască. Bombardat masiv în al doilea război mondial. – Dieta de la ~, dietă la care a fost adoptată Bula de aur (1355-1356), sancționată de împăratul Carol IV de Luxemburg; fixa criteriile pentru alegerea împăraților. În vigoare până în 1806, când a fost abolită de Napoleon I. – Procesul de la ~, proces intentat principalilor criminali de război naziști, judecat între 20 nov. 1945 și 1 oct. 1946 de către Tribunalul Militar Internațional, înființat în 1945 prin acordul de la Londra dintre U.R.S.S., Franța, Marea Britanie și S.U.A. Prin sentința din 30 iun. 1946 au fost condamnați la moarte 12 mari criminali de războ (H. Göring, care s-a sinucis în închisoare, H. Frank, W. Frick, A. Jodl, E. Kaltenbrunner, W. Keitel, J. von Ribbentrop, A. Rosenberg, F. Sauckel, A. Seyss-Inquart, J. Streicher și M. Bormann – în contumacie).

PANAGOULIS, Alexandros (1933-1976), om politic grec. Fondator al mișcării „Rezistența elenă” (1967), pentru a combate dictatura „coloneilor”. Condamnat la moarte (1968) pentru un atentat contra primului ministru G. Papadopoulos, a fost amnistiat și s-a exilat în Italia (1973-1974).

PAPADOPOULOS, Ghiorghios (1919-1999), general și om politic grec. Conducător al loviturii de stat militare din 21 apr. 1967, a instituit „dictatura coloneilor”. Prim-min. (1967-1973) și președinte al republicii, după detronarea (1973) regelui Constantin II. Înlăturat de o grupare militară (1973), a fost condamnat la moarte după restabilirea democrației (1975), pedeapsă comutată în închisoare pe viață, și deportat în ins. Kos.

PĂTRĂȘCANU 1. Dimitrie D.P. (1872-1937m n. Tomești, jud. Iași), prozator român. Proză umoristică („Înzăpeziții”, „Un prânz de gală”) cu accente satirice la adresa moravurilor politice („Ce cere publicul de la un deputat”). 2. Lucrețiu P. (1900-1954, n. Bacău), avocat, om politic și teoretician social-politic român. Fiul lui P. (1). Prof. univ. la București. Membru al P.C.R. (din 1921). Membru al C.C. al P.C.R. (1945-1948) și al Biroului Politic al C.C. al P.C.R. (1946-1948). Ministru secretar de stat (aug.-sept. 1944) și ministru al Justiției (nov. 1944-febr. 1948). Participă, alături de E. Bodnăraș, din partea P.C.R. la consfătuirea conspirativă (13/14 iun. 1944) a reprezentanților Palatului Regal și armatei privind stabilirea măsurilor și acțiunilor, în vederea desprinderii României de Reich și a răsturnării regimului Antonescu. Șeful delegației române, care a mers la Moscova (29 aug. 1944) pentru încheierea armistițiului cu Națiunile Unite și unul dintre semnatarii Convenției de armistițiu (12 sept. 1944). În numele și din însărcinarea guvernului, în calitate de ministru al Justiției prezintă Regelui două scrisori, în care „din rațiuni de stat” îi cere respingerea cererii de amnistie a condamnării la moarte a celor patru din procesul mareșalului Ion Antonescu (6-17 iun. 1946), și acceptarea comutării în muncă silnică pe viață a pedepsei cu moartea pentru alți trei acuzați din același proces. Membru al delegației române la Conferința de Pace de la Paris (29 iul.-15 oct. 1946) și unul dintre semnatarii Tratatului de Pace cu Puterile Aliate și Asociate (Paris, 10 febr. 1947). Destituit din funcția de ministru al Justiției (24 febr. 1948), arestat (28 apr. 1948), împreună cu soția sa, din dispoziția lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (care vedea în P. un primejdios rival la funcția supremă în partid), anchetat, inițial, de o Comisie de partid, apoi de către Serviciul Secret de Informații și, în cele din urmă de Securitate, judecat (6-13 apr. 1954) pe baza unor acuzații false, precum: sabotarea drumului României spre comunism, șovinism, protejarea liderilor partidelor de opoziție, colaborator al Poliției și informator al Siguranței, întreținerea de legături cu agențiile occidentale de spionaj etc., condamnat la moarte și executat (16/17 apr. 1954). Reabilitat în 1968. Scrierile sale conțin reflecții marxiste asupra problemelor politice, economice și sociale românești, a căror rezolvare o vedea prin lupta revoluționară, precedată însă de temeinice studii științifice („Un veac de frământări sociale, 1821-1907”, „Probleme de bază ale României”, „Sub trei dictaturi”, „Curente și tendințe în filozofia românească”). 3. Elena P.-Veakis (1914-1985, n. Cernăuți), arhitectă și decoratoare română. Soția lui P. (2). Prof. univ. la București. Lucrări de orientare funcționalistă (Parcul Herăstrău, Casa Pleșoianu din Câmpina; interioare de case în București). Scenografii la spectacole reprezentative („Strigoii”, „Hedda Gabler”, „Ifigenia în Taurida”, „Omul cel bun din Sîciuan”, „Asta-i ciudat”). A făcut parte din grupul care a înființat Teatrul Țăndărică, pe care l-a condus între 1945 și 1948.

PLACIDO (pseud. lui Gabriel de la Conceptión Valdés) (1809-1844), poet cubanez. Versuri romantice, de o mare prospețime și fluiditate, pe motive erotice au inspirate de frumusețea naturii („Floarea de trestie”, „Adio lirei mele”); romanul „Rugăminte lui Dumnezeu”. Sub falsa acuzație de pregătire a unei conjurații, a fost condamnat la moarte și împușcat.

*proscriŭ, -scris, a -scríe v. tr. (lat. proscribere, a anunța pin afipt, a publica, a promulga, a despoĭa în numele legiĭ, a pune capu la preț, d. pro, înainte și scríbere, a scrie. V. circum-scriŭ). Condamn la moarte pintr’un simplu afipt public: Sula a proscris miĭ de cetățenĭ romanĭ. Antoniŭ l-a proscris pe Cicerone. Pin ext. Exilez. Fig. Desființez: a proscrie un obiceĭ.

HARACHÍRI (HARAKÍRI) (< fr.; japonezul hara „stomac” + kiri „tăiere”) s. n. Ritual japonez sinucigaș, datând din sec. 12, care constă în spintecarea pântecelui; practicat în special de către samurai, în caz de înfrângere, dezonoare sau condamnare la moarte. Actul se săvârșea în fața unui asistent care, la rândul lui, putea să intervină, decapitându-l pe samurai, pentru a-i scurta agonia. Practica a fost abolită în 1868. Termenul este folosit mai ales de europeni, denumirea tradițională japoneză fiind seppuku.

HILL [hil], Joe (pseud. lui Joseph Hillstrom sau Joel Hägglund) (1879-1915), poet american de origine suedeză. Lider sindical. Condamnat la moarte sub acuzația de asasinat, a devenit erou al folclorului muncitoresc din S.U.A.

IGNATIE TEOFORUL (Sfântul) (?-c. 110), episcop al Antiohiei. Cunoscut pentru cele șapte scrisori (șase adresate mai multor comunități creștine, iar a șaptea lui Policarp, episcop al Smirnei) pe care le-a scris în timpul călătoriei spre Roma, unde, condamnat la moarte, avea să fie sfâșiat de fiare în arenă. Scrisorile sale, prin care povățuiește comunitatea creștină să se apere de influența gnosticismului, reprezintă o sursă de informații în privința credințelor bisericii creștine timpurii. Prăznuit la 20 dec.

ILAȘCU, Ilie (n. 1952, Taxobeni, Fălești), economist și om politic român. Arestat samavolnic (1992), împreună cu un grup de cinci patrioți români, de organele separatiste și anticonstituționale de la Tiraspol, a fost acuzat de terorism și instigare împotriva autoproclamatei Republici Nistrene și condamnat la moarte (1993). Ales de două ori, în timpul detenției, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, nu a putut și-și îndeplinească mandatul.

IUDA (ISCARIOTEANUL, ISCARIOTUL) (în „Noul Testament”), unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Iisus Hristos. L-a vândut pe Iisus sinedriului iudaic pentru 30 de arginți. Căindu-se, după condamnarea la moarte a lui Iisus, I. a restituit banii și s-a spânzurat. Simbol al trădării.

JODL [jodl], Alfred (1890-1946), general german. Șef al Secției Operații a Înaltului Comandament al Wehrmacht-ului (1939-1945). Unul dintre autorii planurilor de invadare a Poloniei (1939), Norvegiei, Franței, Belgiei și Olandei (1940) și a U.R.S.S. (1941). Organizator al ofensivei militare germane din Ardeni (dec. 1944-ian. 1945). A semant, la Reims, actul preliminar de capitulare totală și necondiționată a Germaniei (7 mai 1945). Judecat, condamnat la moarte pentru crime de război de Tribunalul de la Nürnberg, a fost executat.

KEITEL [káitəl], Wilhelm (1882-1946), feldmareșal german. Șeful Statului Major General al armatei germane (1938-1945). A semnat ac tul de capitulare necondiționată a Germaniei (8 mai 1945). Condamnat la moarte de Tribunalul internațional de la Nürnberg ca mare criminal de război și executat.

KESSELRING [késəlriŋ], Albert (1885-1960), mareșal german. A condus ofensivele aeriene împotriva Poloniei (1939), Belgiei, Olandei și Franței (mai-iun. 1940), a participat la Bătălia Angliei (1940-1941) și la invadarea Uniunii Sovietice (1941). Din 1943 a fost comandant-șef al forțelor Axei din Italia, iar din mart.-apr. 1945, al forțelor germane de pe Frontul de Vest. Arestat, judecat și condamnat la moarte pentru crime de război (1946); sentința a fost comutată în închisoare pe viață, iar în 1952 a fost eliberat din motive de sănătate. Memorii.

KOLCEAK, Aleksandr Vasilievici (1873-1920), amiral rus. Comandant al Flotei Mării Negre (1916-1917). Unul dintre principalii conducători ai mișcării albgardiste în timpul războiului civil din Rusia (1918-1920). Înfrânt de Armata Roșie în 1919, a fost prins, condamnat la moarte și executat.

RAJK [roik], László (1909-1949), om politic ungur. Membru al Partidului Comunist (din 1930). Ministru de Interne (1946-1948) și Externe (1948-1949). Acuzat de deviere titoistă și troțkistă, a fost condamnat la moarte și executat. Reabilitat (1956).

RAVAILLAC [ravaiák], François (1578-1610), călugăr francez. L-a asasinat pe regele Henric IV al Franței la 14 mai 1610. Condamnat la moarte și executat.

ROSENBERG [rózənberg], Afacerea ~, proces intentat în S.U.A. inginerului Julius R. (1918-1953) și soției sale Ethel R. (1915-1953), acuzați de a fi livrat sovieticilor secretul bombei atomice. Arestați și condamnați la moarte, au fost executați în ciuda protestelor opiniei publice de stânga din întreaga lume.

ROSENBERG [rózənberg], Alfred (1893-1946), om politic german. Directorul (din 1921) al organului Partidului Național Socialist al Muncitorilor Germani, „Völkischer Beobachter”. Participant (1923) la puciul de la München. Director (1933-1941) al Secției afaceri externe ale partidului, responsabil cu germanizarea teritoriilor ocupate în E Europei; a deținut și funcția de ministru (din nov. 1941) al terit. ocupate din Est; a ordonat deportări de oameni în masă. Arestat (1945) a fost condamnat la moarte în procesul de la Nürnberg și executat (16 oct.). Teoretician al nazismului („Mitul secolului XX”).

spre prep. (lat sŭpra, deasupra, ca între, stre- din intra, extra. V. despre, peste). 1. Pe, deasupra (vechĭ): Dumnezeŭ potopi tot ce era spre fața pămîntuluĭ; piatră spre piatră; puse minute spre eĭ. 2. În spre, către, în direcțiunea: venea spre mine, privea spre cer, spre nord e steaŭa polară. Am nădejde spre Dumnezeŭ (vechĭ) am nădejde în Dumnezeŭ. 3. Aproape de, pe la: spre seară. Joĭ spre Vinerĭ, între Joĭ și Vinerĭ. 4. Arată scopu, pentru (în folosu orĭ paguba), destinațiunea: spre binele tăŭ, spre bucuria mea, spre nenorocirea mea. A osîndi spre moarte (vechĭ), a condamna la moarte. 5. În potrivă, contra (vechĭ): mulțĭ să scoală spre mine (Dos). 6. Față de, către (vechĭ): mila să-șĭ arăte spre noĭ (Dos.) 7. Se întrebuințează în compunerea numeralelor de la 11-19 (după vsl. ĭedinŭ na desente ș. a.).

proscrie v. 1. a condamna la moarte fără judecată și afișând simplu numele celor condamnați: Cicerone fu proscris de Antoniu; 2. a alunga, a exila; 3. fig. a desființa: a proscrie un abuz.

Bazaine m. (cit. Bazen), ex-mareșal de Franța, condamnat la moarte și degradare pentru purtarea-i trădătoare dela Metz, în 1870, el scăpă si muri la Madrid (1811-1888).

Damon m. filozof grec, celebru prin amiciția și devotamentul său pentru Pythias, condamnat la moarte de Dionisie Tiranul, el ceru un termen de trei zile și lăsă chezaș pe Pythias, care jurui să moară în locu-i de nu se va întoarce la timpul hotârît; Damon se întoarse și Tiranul, plin de admirațiune, îi dărui vieața.

Phocion m. general și orator atenian, adversarul lui Demostene, fu condamnat la moarte pentru coprinderea Pireului (402-317 a. Cr.).

Socrate, m. celebru filozof grec, născut la Atena, maestrul lui Platon: el profesa morala cea mai pură și totuș, acuzat ca inamic al religiunii naționale și de corupător al tinerimii, Socrate fu condamnat la moarte, bând cucută (470-400 a. Cr.).

CHES interj. (Înv.) Exclamație care se rostea ca un ordin sau ca un semnal pentru tăierea capului unui condamnat la moarte. ◊ Expr. A face ches = a tăia (capul cuiva). – Din tc. kes! „taie!”

EȘAFOD, eșafoduri, s. n. Platformă construită în Evul Mediu în piețe publice, pe care erau executați condamnații la moarte; p. ext. condamnare la moarte, mai ales prin tăierea capului. [Pl. și: eșafoade] – Din fr. échafaud.

EXECUTA, execut, vb. I. 1. Tranz. A face, a confecționa, a fabrica, a prelucra, a efectua. 2. Refl. A face ceea ce i s-a spus. 3. Tranz. A face exerciții de gimnastică sau figuri de balet. ♦ A cânta o bucată muzicală la un instrument. 4. Tranz. A sili pe debitor să-și îndeplinească obligațiile. ♦ A aduce la îndeplinire o hotărâre judecătorească, un act al autorității, o măsură etc. ♦ Refl. A se supune, a da ascultare. ♦ A supune un condamnat la pedeapsa cu moartea; a aduce la îndeplinire o hotărâre judecătorească de condamnare la moarte. [Pr.: eg-ze-] – Din fr. exécuter.

EXECUȚIE, execuții, s. f. 1. Faptul de a executa; executare. 2. Încasare forțată a unei datorii pe cale judecătorească sau prin mijloace fiscale. 3. Aducere la îndeplinire a unei hotărâri judecătorești de condamnare la moarte. 4. Ducere la îndeplinire a unei hotărâri judecătorești referitoare la evacuarea unei locuințe, la atribuirea copiilor în caz de divorț etc. [Pr.: eg-ze-] – Din fr. exécution.

ATÎRNA, atîrn, vb. I. I. 1. Intranz. A cădea liber în jos (fiind prins sau suspendat de ceva). Lumina se cufunda și se pierdea fără urmă în scoarțele bătrînești, pălite, care atîrnau pe pereți. DUMITRIU, B. F. 36. Din ramură în ramură, cînd atîrnat cu mîinile, cînd cu picioarele... încleștate, ajunse pînă în vîrf. ISPIRESCU, L. 212. De inima căruței atîrnau păcornița cu feleștiocul și posteuca. CREANGĂ, P. 106. Brațul ei atîrnă leneș peste marginea de pat. EMINESCU, O. I 79. Purta un benișel de felendreș... a căruia mînice atîrnau dinapoi. NEGRUZZI, S. I 145. ◊ (Pleonastic) [Buza] cea dedesubt atîrna în jos, de-i acoperea pîntecele. CREANGĂ, P. 244. ◊ Fig. Era cerul vînăt și era lumina zilei fumurie. Atîrna ploaia. PAS, L. I 261. Vremea atîrnă... Soarele luptă, Norii țin piept. TOMA, C. V. 302. La răsărit pe cer atîrna o uriașă perdea de flăcări. REBREANU, R. II 105. 2. Tranz. A agăța, a anina, a suspenda, făcînd să cadă liber în jos. își atirnă tolba cu săgețile la spate. ISPIRESCU, L. 74. În tine [codrule] cînd intrai, Numai o creangă tăiai, Armele de-mi atîrnai. ALECSANDRI, P. P. 263. Atîrnă pe coapsa stîngă o sabie încovoiată. NEGRUZZI, S. I 23. De arme se descingea, Sus prin crăci mi le-atîrna, Apoi tovarăși chema Și la masă mi-i poftea. ANT. LIT. POP. I 461. ◊ Fig. (Neobișnuit) Era tîrziu și somnul începuse a-mi atîrna greu pleoapele peste ochi. HOGAȘ, DR. 255. ◊ Expr. A-i atîrna (cuiva) lingurile de gît v. lingură. ♦ (Neobișnuit) A spînzura (un condamnat). Cu moarte să se omoare, în furci să-l atîrne. ISPIRESCU, L. 121. 3. Refl. A se agăța de cineva sau de ceva, a se prinde (cu mîinile). Copilul se atîrnă de gîtul tatălui. ◊ Fig. Din încrețirea lungii rochii Răsai ca marmura în loc S-atîrnă sufleiu-mi de ochii Cei plini de lacrimi și noroc. EMINESCU, O. I 117. II. Intranz. 1. A se apleca spre pămînt sub o povară sau din lipsă de putere (nemaiputînd sta drept). Crengile încărcate cu fructe atîrnau la pămînt. 2. A trage greu (la cîntar), a cîntări (mult), a avea o greutate (relativ) mare; fig. a valora, a prețui. Am 60 kg; dar mai atîrnă și îmbrăcămintea ceva. ▭ Puindu-le în cumpănă, i se păru că atîrnă mai mult vorbele femeii. ISPIRESCU, U. 28. III. Intranz. A fi dependent de cineva, a fi sub ascultarea sau stăpînirea cuiva. Ce este mai plăcut decît a nu atîrna de nime. ALECSANDRI, T. 572. ♦ A depinde de ceva, a fi condiționat de ceva. De la asta atîrnă soarta ta de față și viitoare. NEGRUZZI, S. I 230. ♦ (Impersonal) [Hainele] m-ar interesa întrucîtva. Atîrnă și de preț. SADOVEANU, P. M. 163.

ELECTROCUTARE, electrocutări, s. f. Faptul de a electrocuta (sau de a fi electrocutat); executarea unui condamnat prin curent electric foarte puternic. Soții Rosenberg, doi oameni nevinovați, – au fost condamnați la moarte prin electrocutare pentru că au luptat alături de oamenii cinstiți din lumea întreagă pentru pace și libertate. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2563.

EXECUTARE, executări, s. f. Acțiunea de a executa și rezultatul ei. 1. Înfăptuire, îndeplinire. Conducerea colectivă cere organizarea unui control permanent al executării hotărîrilor. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 9, 11. Oprim executarea intențiilor rele. ALEXANDRESCU, P. 151. 2. Aducerea la îndeplinire a unei sentințe de condamnare la moarte. Executarea criminalului.

ROTH, Stephan Ludwig (1796-1849, n. Mediaș), gânditor sas, istoric, profesor și pastor. A fost colaborator al lui Pestalozzi la Yverdon (1818-1820). Participant la Revoluția de la 1848-1849 din Transilvania. Concepțiile sale politice (îndeosebi în ceea ce privește rezolvarea problemei naționale) au avut o largă răspândire prin publicația „Siebenbürgisches Wochenblatt”, la care colabora. A susținut ca limbă română vorbită de majoritatea populației Transilvaniei, ar trebui să fie recunoscută ca limbă oficială („Bătălia pentru limbă în Transilvania”). Pentru ideile sale progresiste și pentru participarea la revoluție a fost condamnat la moarte de un tribunal militar maghiar și executat la Cluj. Op. pr.: „Istoria Transilvaniei, încercare de o nouă periodizare”.

CRUCIFICA, crucific, vb. I. Tranz. (În trecut) A executa un condamnat la moarte prin piroane pe cruce; a răstigni. (Fig.) «Onorabili domni proprietarii» – așa începuse [Kogălniceanu] a vorbi la 13 aprilie 1864, pentru a-i crucifica, apoi, pe stăpînii de pămînturi... ca pe tîlhari. PAS, L. I 219.

MOARTE, morți, s. f. 1. Încetarea completă și definitivă a tuturor funcțiilor organice ale unei ființe; stare a ființei la care funcțiile organice s-au oprit; încetare din viață, sfîrșitul vieții; răposare, deces. Mă-ndoiesc, dar nu mă frîng Gîndurile morții. COȘBUC, P. I 265. Să-l lase împărat în locul său, după moartea sa. CREANGĂ, P. 184. De-a morții gălbeneală pieriți ei sînt la față... Ei simt c-a lor vorbire-i mai slabă, tot mai slabă. EMINESCU, O. I 97. Zis-a maica că mă scoate De la cîte, de la toate. De la două nu mă poate: De la mîndră, de la moarte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 7. ◊ (Personificat) Înapoi nu m-oi mai întoarce, să știu bine că m-oi întîlni și cu moartea în cale. CREANGĂ, P. 192. Și chipul morții pare că-n orice colț îl vezi. EMINESCU, O. I 96. Războiul e bici groaznic, care moartea îl iubește. ALEXANDRESCU, M. 16. Bun de trimis după moarte, se spune despre cineva care zăbovește sau nu se mai întoarce de unde a fost trimis. ◊ Expr. A muri de moarte bună = a muri de moarte firească (de boală, de bătrînețe). Mihai a murit de moarte bună. DAVIDOGLU, O. 121. A-și face moarte = a se omorî, a se sinucide. M-ai dat, maică, și nu-mi place, Moarte cu mîna mi-oi face. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 173. A lăsa cu limbă de moarte v. limbă. (A umbla) cu moartea-n suflet = (a fi) foarte mîhnit, foarte îndurerat. Arald cu moartea-n suflet... Pe jeț tăcut se lasă. EMINESCU, O. I 94. Pe viață și (sau ori) pe moarte = cu înverșunare, din toate puterile, cu riscul vieții, punîndu-și viața în joc. Lupta era pe moarte ori pe viață. ISPIRESCU, L. 19. A intra moartea în cineva = a intra spaima în cineva, a-l cuprinde spaima pe cineva. (Familiar) Moarte de om = înghesuială, aglomerație mare, învălmășeală. A se da de ceasul morții v. ceas. (Despre persoane) Uitat de moarte = foarte bătrîn. De-un veac el șede astfel, de moarte-uitat, bătrîn. EMINESCU, O. I 93. A fi bolnav (sau beteag) de moarte, a fi pe moarte, a se zbate (sau a se lupta) între viață și moarte, a fi pe patul de moarte (sau pe patul morții) = a fi în agonie, în comă. Stancu... înțelegea că e pe moarte. PREDA, Î. 157. Slabă, stîlcită cum era, căzu la pat bolnavă de moarte. CREANGĂ, P. 13. L-au lăsat luptîndu-se între moarte și viață. DRĂGHICI, R. 11. Nu mă da, maică, departe, Să viu cu hainele-n spate, Cu trupul beteag de moarte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 273. A lupta (sau a da mîna) cu moartea sau a vedea moartea cu ochii = a fi gata să moară. Toată figura lui e luminată de mulțumirea omului care a, luptat cu moartea ș-a biruit-o. VLAHUȚĂ, O. AL. I 167. (În basme) Viață fără de moarte = viață veșnică, nemurire. Taci, fătul meu, că ți-oi da tinerețe fără bătrînețe și viață fără de moarte. ISPIRESCU, L. 2. ◊ Loc. adj. (Despre obiecte, în special despre țesături) Fără moarte = trainic, durabil. ◊ Loc. adj. și adv. De moarte = îngrozitor, grozav, groaznic, teribil. O tăcere de moarte cuprinse totul. CAMIL PETRESCU, O. II 692. O, de luceafărul din cer M-a prins un dor de moarte. EMINESCU, O. I 174. ♦ Dispariție. Moartea treptată a ceea ce este vechi. 2. Omor, asasinat; p. ext. ucidere în masă, măcel. E pace! auzi? E pace! S-a terminat cu moartea. SAHIA, N. 53. Moarte pentru moarte, cumătre. CREANGĂ, P. 33. Se cunoștea că meditează vreo nouă moarte. NEGRUZZI, S. I 143. ◊ Expr. A face moarte (de om) = a) a ucide. Ți-ai găsit dușman în mine, Căci fac moarte Pentru ea! COȘBUC, P. I 138. Iaca pozna! Păpușile or să facă moarte de om! ALECSANDRI, T. I 86; b) (popular) a provoca un chin, o suferință. Una mie foarte-mi place Cealaltă moarte-mi face. BIBICESCU, P. P. 384. Sprîncenele moarte-mi fac. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 23. ◊ Condamnare la moarte = pedeapsă capitală. 3. Ceea ce pricinuiește sau se crede că pricinuiește sfîrșitul vieții. Bietele dobitoace... treceau fără grijă... pe lîngă moartea lor. DRĂGHICI, R. 65. ◊ Expr. (Familiar) (Asta) e moartea mea = a) țin foarte mult la...; b) nu pot suferi să...

MURI, mor, vb. IV. Intranz. 1. A înceta de a mai trăi, de a mai fi în viață; a-și pierde viața, a răposa, a deceda. Băiatul vioi, tînărul plin de avînt și de vise, prietinul tinereții mele murise! SADOVEANU, O. VIII 20. De-oi muri... al meu nume or să-l poarte Secolii din gură-n gură. EMINESCU, O. I 133. ◊ Fig. Mor azi zîmbetele mele, Moare-ntreagă vraja firii. GOGA, C. P. 114. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» și arătînd cauza morții) Niciodată n-a crezut că într-adevăr se poate muri de foame. C. PETRESCU, C. V. 129. Ei, bine ar fi să poată muri omul cînd vrea; dar.. nu moare nimeni de asta! CARAGIALE, O. I 64. ◊ (În imprecații și jurăminte) Să mor dacă-nțeleg ceva. CARAGIALE, P. 136. ◊ (La viitor, în construcții negative, ca încurajare la o acțiune, adesea ironic) Te-ai deprins tot la leș... Mai șezi și pîn ținut, că nu-i muri. ALECSANDRI, T. I 183. ◊ Expr. A muri cu zile = a muri în urma unei boli neîngrijite sau în împrejurări neprevăzute. (Învechit și popular) A muri cu moarte = a muri condamnat la moarte și executat. După datinele noastre, cu moarte trebuie să mori. ISPIRESCU, L. 76. ◊ Tranz. (Cu complement intern) A muri moarte de erou. ♦ Fig. (Despre plante) A se usca, a se veșteji. A murit pe luncă macul, A murit și-i mult de-atunci. COȘBUC, P. II 276. 2. (Prin exagerare) A suferi foarte tare, a fi la capătul puterilor, a se simți covîrșit (de o senzație dureroasă, de o stare psihică, de un sentiment apăsător etc.). V. consuma. Tăbărau pe bietul om cu gura: tată, mi-e foame, tată, mor de foame! ISPIRESCU, L. 174. Striga cît îl lua gura, că moare de frig. CREANGĂ, P. 239. Să moară de ciudă celelalte fete. ALECSANDRI, T. I 36. ◊ (Urmat de un conjunctiv prin care se exprimă o dorință) Murea să afle toate despre toți și să clevetească. REBREANU, R. I 178. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «după») A ține foarte mult la cineva sau la ceva, a iubi cu patimă, a nu se putea lipsi de ființa sau de obiectul iubit. Fete mari și mititele, Moare neică după ele. ANT. LIT. POP. I 105. Sfîntul soare, dacă-i soare, Și tot după tine moare; Dară eu fecior sărac, Cum să nu mor de-al tău drag? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 15. 3. Fig. A înceta de a mai fi văzut sau auzit, a se pierde, a se stinge treptat. De pe dealuri depărtate răspundeau melodii de bucium, treceau ca vîntul serii și mureau în depărtări. SADOVEANU, O. I 101. Drumul murea în desișul negru-verde a doi munți parcă împreunați. HOGAȘ, DR. II 3. Focul ce murea în sobă c-o albastră vîlvătaie. MACEDONSKI, O. I 84.

UNANIMITATE s. f. Unitate de idei, de opinii; (rar) totalitate de persoane. Romînia va putea urma pe... căile alese de unanimitatea concetățenilor săi. RUSSO, S. 63. ◊ (Mai ales în loc. adv.) În (sau cu) unanimitate = cu aprobarea tuturor, fără ca nimeni să aibă altă părere, altă atitudine. Curtea l-a condamnat la moarte în unanimitate, fără discuție, atît a fost de vădită crima. REBREANU, P. S. 17. Judecătorii intrară în camera de consiliu. După cinsprezece minute ieșiră și declarară în unanimitate că sînt inocent. BOLINTINEANU, O. 409. Mi-a scăpat din vedere dijma... nădăjduiesc însă că comisiunea în unanimitate o va desființa. KOGĂLNICEANU, S. A. 126.

SEMNA, semnez, vb. I. Tranz. A iscăli ceva pentru confirmare; a certifica, punînd o iscălitură. Sergentul Iftodiu Dumitru se veseli cumplit la ideea că Radu Comșa poate vrea să dreseze un proces-verbal cu rezultatul inspecției și să semneze în condică. C. PETRESCU, Î. II 173. Tăcu în fine Azo, dar fața contractată Și ochii coperindu-și cu mîna ce-a semnat Sentința ce pe fiu-i la moarte-a condamnat, Își năbuși în pieptu-i simțirile-i de tată! MACEDONSKI, O. I 250. ◊ Expr. A semna în alb v. alb¹.

SEBASTIAN, SFÂNTUL ~ (?-c. 288), martir creștin ucis în vremea persecuțiilor din timpul domniei împăratului roman Dioclețian. Originar din Galia, a venit la Roma pentru a servi în armata romană. Condamnat la moarte pentru că a ajutat pe creștini și i-a reproșat împăratului că îi persecută pe aceștia. Patron al arcașilor. Frecvent în arta plastică. Prăznuit în Biserica Răsăriteană la 18 dec., iar în cea Apuseană la 20 ian.

PEDEAPSĂ. Subst. Pedeapsă, pedepsire, punițiune (rar), inflicțiune (rar), sancționare, sancțiune, penalizare, penalizație (rar), nacazanie (înv.); pedeapsă disciplinară, măsură disciplinară; pedeapsă penală, sancțiune penală. Pedepsibilitate (jur.); penalitate. Condamnare, osîndă (pop.), osîndire (pop.). Mustrare, mustrare verbală; mustrare scrisă; dojană, dojenire, apostrofare, apostrofă, admonestare, admonestație (rar), admonițiune (rar), certare. Amendare, amendă, ștraf (înv.); confiscare; sechestrare, sechestru; expropriere. Deportare, expulzare, relegare (înv.), relegație (înv.), exil, exilare, surghiun, surghiunire, proscriere, proscripție, pribegie. Ostracism, ostracizare; damnațiune, anatemizare (rar ), anatemă, afurisenie. Arest, arestare, arestuire (pop.); prevenție; detențiune. Întemnițare, recluziune (ieșit din uz), închisoare, închisoare corecțională, temniță grea, muncă silnică, ocnă. Pedeapsă corporală, corecție (în trecut); bătaie, ciomăgeală (fam.), bumbăceală (fig., fam.); pălmuire; biciuială, biciuire, flagelare, flagelație; orbilianism (livr.). Torturare, tortură, supliciu, caznă, chin, chinuială (rar), chinuire, schingiuire, schingi (înv.). Condamnare la moarte, pedeapsă capitală, proscriere, proscripție; execuție; împușcare; spînzurare, spînzurat (rar), spînzurătoare; decapitare, decapitație, ghilotinare, ghilotină; strangulare, sugrumare, jugulare (rar), garotte; crucificare, răstignire; tragere în țeapă; tragere pe roată; ardere pe rug. Răzbunare, vendetă; talion. Condamnat, osîndit (pop.). Deportat, exilat, surghiunit, surghiun (înv.), proscris. Arestat, arestant (înv.), deținut. Pușcăriaș, ocnaș, șalgău (reg.). Adj. Pedepsitor (rar), punitiv (livr.). Pedepsibil (rar), punibil (jur.). Pedepsit. Osîndit (pop.). Deportat, relegat (înv.), exilat, surghiunit, proscris. Arestat, deținut. Întemnițat, închis. Pălmuit. Căznit. Spînzurat; decapitat; strangulat, sugrumat; răstignit; tras în țeapă; tras pe roată; ars pe rug. Răzbunător, vindicativ (livr.). Vb. A pedepsi, a da o pedeapsă, a aplica o pedeapsă, a inflige (rar), a penaliza, a pena (jur., rar), a certa (înv.). A condamna, a osîndi (pop.). A mustra, a dojeni, a apostrofa, a admonesta, a certa, a face morală (fam.), a trage (cuiva) o săpuneală (un perdaf), a da (cuiva) o lecție, a învăța (pe cineva) minte. A amenda, a da (cuiva) o amendă, a aplica (cuiva) o amendă, a atinge (pe cineva) la pungă, a penaliza; a confisca; a sechestra, a pune sechestru; a expropria. A deporta, a expulza, a relega (înv.), a exila, a trimite în exil, a surghiuni, a proscrie. A aresta, a arestui (pop.) a reține; a ține sub stare de arest. A închide, a băga la închisoare, a întemnița, a vîrî în temniță, a arunca în temniță, a pune în lanțuri, a băga la zdup (pop.), a băga la răcoare, a pune (a ține) (pe cineva) la opreală, a pune (a băga) (pe cineva) la secret, a băga la pîrnaie (arg.), a trimite la ocnă (la muncă silnică). A bate, a stinge (a snopi, a zvînta) (pe cineva) în bătaie (în bătăi), a trage (cuiva) o mamă de bătaie, a-i număra (cuiva) coastele, a ciomăgi (fam.), a bumbăci (fig., fam.); a pălmui; a biciui, a bate cu biciul, a flagela. A tortura, a căzni, a chinui, a schingiui. A condamna la moarte, a proscrie; a executa; a împușca; a spînzura; a decapita, a tăia (cuiva) capul, a ghilotina; a strangula, a sugruma, a jugula (rar); a crucifica, a răstigni; a trage în țeapă; a trage pe roată; a arde pe rug; a arde de viu. A fi pedepsit, a primi o pedeapsă, a-și lua plata, a-și primi răsplata, a suferi consecințele, a trage ponoasele; a ispăși o pedeapsă. V. amenințare, bătaie, blestem, constrîngere, închisoare, mustrare, omor, plată.

CĂLĂU s. gîde, (rar) torționar, ucigător, (înv. și reg.) hingher, (reg.) hoher, (înv.) gealat, măcelar, speculator. (~ executa pe cei condamnați la moarte.)

DECAPITA vb. (înv.) a descăpățîna, a scurta. (A ~ pe un condamnat la moarte.)

GÎDE s. călău, (rar) torționar, ucigător, (înv. și reg.) hingher, (reg.) hoher, (înv.) gealat, măcelar, speculator. (~ executa pe cei condamnați la moarte.)

SEYSS-INQUART [záis-inkvart], Arthur (1892-1946), om politic austriac. Partizan al Anschuluss-ului. Cancelar al Austriei după ocupația germană (din 1938). Înalt-comisar al terit. ocupate din Polonia (1939-1940) și Olanda (1940-1945). Judecat în procesul de la Nürnberg (1945-1946) și condamnat la moarte prin spânzurare ca mare criminal de război.

efigie sf [At: CALENDAR (1854), 45/7 / V: (îvr) ~giu sn / A și: (rar) efigie / Pl: ~ii / E: fr effigie, lat effigies] 1 Reprezentare plastică a (chipului) unei persoane Cf imagine, figură. 2 Reprezentare în relief, pe monede, medalii etc., a chipului unei personalități. 3 (Pex) Față a monedei sau a medaliei pe care se află o efigie (2). 4 Efigie (1) a unui condamnat la moarte, folosită pentru execuția simbolică a acestuia. 5 (Îlav) În ~ (În mod) simbolic.

eșafod sn [At: ASACHI, I. 324/10 / V: (înv) ~fot, șafot / Pl: ~uri, ~oade, (înv) ~ode / E: fr échafaud] 1 Ghilotină. 2 Platformă ridicată într-o piață publică, servind la expunerea sau la executarea (mai ales prin decapitare a) condamnaților la moarte. 3 Execuție (prin decapitare). 4 (Rar) Sentință de condamnare la moarte (prin decapitare). 5 (Asr) Eșafodaj. 6 (Asr) Estradă (1). corectat(ă)

executa [At: ȘINCAI, HR. III, 206/18 / Pl: eg-ze~ / V: (înv) ese~, eze~ / Pzi: execut și (îrg) ~tez / E: fr exécuter] 1 vt A face o mișcare, o acțiune etc. Si: a realiza, (îvr) a execui. 2 vt A face un lucru, un obiect etc. Si: a confecționa. 3 vt A fabrica. 4 vt A prelucra. 5 vt A efectua. 6 vr A face ce i s-a spus. 7 vt A interpreta o bucată muzicală. 8 vt A juca un rol într-o piesă de teatru. 9 vt (Pex) A reprezenta o piesă de teatru. 10-11 vt A face exerciții de gimnastică sau de balet. 12 vt A aduce la îndeplinire un ordin, o obligație, o rugăminte etc. 13 vt A aduce la îndeplinire o hotărâre judecătorească, un act al unei autorități etc. Si: (înv) a executarisi (1). 14 vt A sechestra bunurile materiale ale unui debitor Si: (îvr) a executarisi (2). 15 vr A se achita de o datorie. 16 vt A forța pe cineva să se achite de o datorie. 17 vr A se supune. 18 vt A supune un condamnat la pedeapsa cu moartea. 19 vt A aduce la îndeplinire o sentință de condamnare la moarte. 20 vt (Pex) A ucide.

executat, ~ă [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) ese~ / P: eg-ze~ / Pl: ~ați, ~e / E: executa] 1 a (D. o mișcare, o acțiune etc.) Realizat. 2 a (D. un lucru, un obiect) Confecționat. 3 a Fabricat. 4 a Prelucrat. 5 a Efectuat. 6 a (D. o bucată muzicală) Interpretată. 7 a (D. un rol) Interpretat. 8 a (D. o piesă de teatru) Reprezentată. 9 a (D. un ordin, o obligație etc.) Adus la îndeplinire. 10 a (D. o hotărâre judecătorească) Adus la îndeplinire Si: (înv) executarisit (1). 11 a (D. bunurile materiale ale unui debitor) Sechestrat. 12 a (D. o datorie) Achitată. 13 a (Jur; d. o persoană) Care a fost silit să se achite de o datorie. 14 a (D. o sentință de condamnare la moarte) Adus la îndeplinire. 15-16 smf, a (Om) care a fost supus unei execuții. 17-18 smf, a (Pex) (Om) ucis. 19 a (D. exerciții de gimnastică sau balet) Făcut Cf executa (10-11).

execuție sf [At: INSTRUCȚII, 16/3 / P: eg-ze~ / V: (îvr) jucuție, (înv) ~iune, ezec~, esecuțiune, (reg) izâc~, jec~, arjâcuțâie, (îvr) ese~, esecuciune, zacuție, zecuție, tecuție / Pl: ~ii / E: fr exécution, lat executio, -onis] 1-12 (Jur) Executare (1-12). 13 (Îs) ~ provizorie Efect al unei hotărâri judecătorești de primă instanță de a putea fi pusă în executare înainte de a fi definitivă. 14-15 (Îlv) A (se) pune (în) ~ sau a (se) face ~ A executa (13-14). 16 (Rar; îe) A sta (sau a veni) ~ A exercita o presiune asupra cuiva pentru a-l sili să acționeze într-un anumit fel. 17 (Îae) A incomoda pe cineva prin prezență, prin insistențe etc. 18 (Șîs ~ capitală) Aducere la îndeplinire a unei sentințe de condamnare la moarte Si: executare (23). 19 (Îs) Pluton de ~ Soldați care execută (19) prin împușcare pe cei condamnați la moarte. 20 Pedeapsă corporală. 21 Ucidere.

ghilotină² sf [At: MAIORESCU, CR. II, 180 / Pl: ~ne / E: fr guillotine] 1 Instrument de execuție a celor condamnați la moarte prin decapitare. 2 Pedeapsă cu moartea prin ghilotinare. 3 Instrument prevăzut cu o lamă ascuțită, care servește la tăierea foilor de tablă, de carton, de hârtie etc.

înțepa [At: PRAV, ap. DA ms / V: (reg) ~țapa, ~țăpa / Pzi: înțep / E: în- + țeapă] 1 vt (Înv) A executa un condamnat la moarte înfigându-l într-o țeapă. 2-3 vtr A (se) împunge ușor cu un ac, ghimpe, țeapă sau cu orice obiect cu vârf ascuțit. 4-5 vti A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. 6 vt (Îe) A ~ pe cineva orzul sau ovăzul A nu-și mai încăpea în piele. 7 vr A-și face injecții cu stupefiante. 8 vi (D. băuturi) A pișca la limbă. 9 vi (D. vin) A fi acrișor. 10 viu A furnica pe sub piele. 11 vt (Gmt; înv; d. drepte) A atinge într-un singur punct. 12 vt (Fig) A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva Si: a ironiza.

neexecutare sf [At: DN² / P: ~eg-ze~ / Pl: ~tări / E: ne- + executare] 1 Nerealizare. 2 Neprelucrare. 3 Neaducere la îndeplinire a unei hotărâri judecătorești. 4 Nesupunere. 5 Neaducere la îndeplinire a unei sentințe de condamnare la moarte.

orândui [At: PALIA (1581) / V: (înv; css) orândi^[1] / Pzi: ~esc / E: slv оурѧдити] (Îvp) 1-2 vtr A (se) așeza într-o anumită ordine Si: a (se) aranja. 3 vt A organiza. 4-5 vti (Ban; Trs) (A curăța sau) a face curățenie Si: a deretica. 6 vt A hotărî. 7 vt A numi pe cineva într-o funcție. 8 vt (Rar; îe) A ~ pe cineva de moarte A condamna la moarte. 9 vt (Rar) A porunci. 10 vt (Îvp) A pune la cale Si: a pregăti. 11 vt (Înv) A pune ceva la dispoziția cuiva Si: a destina. 12 vt (Îvr) A încredința. 13 vt (Îvr) A duce la bun sfârșit Si: a îndeplini. corectat(ă)

pieire sf [At: PSALT. SCH. 359/13 / V: ~eri~, (înv) pii~ / Pl: ~ri / E: pieri] 1-2 Moarte (năpraznică, violentă) Si: masacru, pierzanie (1-2), pierzare (1-2), (înv) piericiune (1-2), (îvr) pierzăciune (1-2), (reg) pieiște (1-2). 3 Ucidere. 4 Masacru. 5 (Reg; îlav) În ~ Cu nici un chip. 6 (Îvr) Executare a unui condamnat la moarte. 7 Ofilire, uscare a unei plante sau a unei părți a plantei Si: piericiune (5). 8 (Bis; îoc mântuire, salvare) Pierdere a vieții veșnice ca unnare a degradării morale și a căderii în păcat Si: pierzare (8), (înv) pierdere, piericiune (6). 9 (Îrg) Pericol, primejdie de moarte. 10 (Pex) Necaz. 11 Dificultate mare. 12 (Reg; îs) ~ cu nevoie Se spune despre asocierea mai multor oameni de aceeași teapă. 13 Decădere morală Si: distrugere, nimicire, ruinare, (înv) piericiune (9), pierzare (9). 14 Încetare. 15 (Înv; îs) ~a soarelui Eclipsă de soare.

pluton¹ sn [At: CR (1830), 109/27 / V: (îvp) plo~, (înv) pelot~ / Pl: ~oane / E: fr peloton, it plotone] 1 Subunitate militară mai mică decât compania, alcătuită din 3 sau 4 grupe. 2 (Pex) Persoane care formează plutonul (1). 3 (Îs) ~ de execuție Unitate militară care execută, prin împușcare, pe cei condamnați la moarte. 4 (Pan) Grup organizat de persoane cu preocupări, ocupații comune. 5 Grup compact de sportivi care ocupă o anumită poziție în timpul desfășurării unei întreceri de alergări, caiac-canoe, ciclism etc. 6 (Rar; îf ploton) Stol.

proscrie [At: HELIADE, D. J. 3/6 / Pzi: ~iu / E: fr proscrire cf scrie] 1 vt (Rar) A blama (1). 2-3 vtrp A (se) lua măsuri represive împotriva cuiva, mai ales pe motive politice, prin scoatere de sub protecția legilor. 4-5 vtr A (se) îndepărta în mod forțat din patrie Si: a exila (1), a surghiuni. 6 vt (În Antichitatea romană) A condamna la moarte pentru infracțiuni politice, fără forme judiciare, publicând pe o listă numele celui osândit. 7 vt (Asr) A interzice.

proscriere sf [At: BOLLIAC, ap. GHICA, A. 629 / Pl: ~ri / E: proscrie] 1 Blamare (1). 2 Scoatere a cuiva de sub protecția legilor pe motive politice. 3 Exilare (1). 4 (În Antichitatea romană) Condamnare la moarte pentru infracțiuni politice, fără forme judiciare Si: proscripție (4). 5 (Asr) Interzicere.

proscris, ~ă [At: NEGULICI / V: (îvr) pres~ / Pl: ~iși, ~e / E: proscrie] 1-2 smf, a (Persoană) care suferă rigorile unei proscripții (1). 3-4 smf, a (Persoană) obligat(ă) să-și părăsească patria, pentru o vină politică Si: exilat (1-2), surghiunit. 5-6 smf, a (În Antichitatea romană) (Om) condamnat la moarte fără forme judiciare, pe motive politice. 7 a (Rar; d. idei, atitudini, acțiuni) Interzis.

Toma Nume cu o larga arie de răspîndire în lume și chiar foarte frecvent în unele regiuni, Tóma continuă gr. Thomás, al cărui prim purtător cunoscut astăzi a fost unul dintre cei 12 discipoli ai lui Iisus. Apostolul, considerat de tradiție martir în India, poartă în textul evanghelic un nume dublu, gr. Thomás o legomenos Didymos, adică Toma zis Geamănul (gr. didymos „geamăn”). Ca și în alte cazuri asemănătoare, partea a doua a numelui, Didymos, nu este decît o traducere grecească a primei părți Thomás, prin care a fost redat arameeanul toma „geamăn” (cuvîntul apare și în alte limbi semitice: ebr. toam, arabul tuam, tauam) sau după alte ipoteze un supranume al personajului numit în realitate Iuda; cum acesta era purtat și de alți doi apostoli, a fost evitat pentru a nu se crea confuzii (unul este Iuda, cel care îl „vinde” pe Iisus, iar celălalt, Iuda Tadeul, → Tadeu). Prezent în inscripțiile latine creștine și în numeroase documente din apusul Europei, gr. Thomás, redat în latină prin Thómas (s-a schimbat deci poziția accentului), se răspîndește odată cu noua religie, prin cultul dedicat apostolului de către biserică. La aceasta se adaugă apoi și celebrarea altor martiri și sfinți foarte cunoscuți, ca Toma d’Aquino, Thomas Becket și Thomas Morus. Interesant de amintit că folosirea foarte frecventă a lui Thomas în Anglia a dus la transformarea hipoc. Tom în nume comun, întrebuințat cu sensuri peiorative, ca „bufon, persoană stupidă, nebun etc.”; la fel Tommy, folosit în limbajul familial pentru a denumi motanul (după un personaj Tom Motanul din Viața și aventurile unui motan); tommy este și nume al infanteriștilor englezi, folosit chiar și în italiană (cuvîntul a apărut prin generalizarea numelui unui soldat britanic Thomas Atkins). Din greacă, unde în epoca bizantină Thómas era pronunțat cu -th-, numele este preluat de către slavi (v. sl. thoma, toma), care l-au redat prin Tomá (în limbile slave de sud, bulgară și sîrbo-croată) sau Fomá (în limbile slave răsăritene, ucraineană și rusă). În mod normal, numele a ajuns la noi prin intermediar slav, dar forma actuală Tóma indică preponderența surselor scrise din care numele a fost luat, schimbîndu-i-se accentul de pe -a final pe -o-, conform spiritului limbii române (aceeași modificare a suferit numele și în latină, unde a intrat tot pe cale scrisă: Thómas). Că numele a intrat din limbile slave vecine și pe cale orală ne-o dovedește apariția sporadică a unor forme specific răsăritene eliminate cu timpul sau probabil modificate prin etimologie populară, în documentele Țării Românești Toma este atestat încă din secolul 15, fie ca nume personal (la 1482), fie prin derivate toponimice: Tamașești (sat din Gorj) care presupune un Tamaș, normal în Transilvania datorită influenței maghiare și Tomeni (la 1489 este atestat satul Spinișorul Tomenilor); din același secol apare numele și în documentele moldovenești. La formele amintite se adaugă apoi o serie întreagă de derivate, majoritatea cunoscute astăzi mai mult ca nume de familie: Toman, Tomana, Tomaș, Tomeciu, Tomeș, Tomic, Tomici, Tomin, Tomina, Tomiță, Tomiuc, Tomoilă, Tomonea, Tomoș, Tomotă, Tomuș, Tomuț, Tomcea, Tomșa, Tomșan, Tămaș, Tămășel. O problemă dificilă o ridică formele Fomea, Fomeciu, Fomete (și derivatele toponimice Fomești, Fometești), considerate, în unele lucrări, creații românești de la subst. foame, lucru greu de acceptat pentru antroponime care au funcționat probabil ca nume de botez. Mult mai normală ar putea fi explicarea lor prin influență slavă răsăriteană manifestată în regiunile de nord-est ale țării, de unde numele a migrat, odată cu purtătorii, pînă în zona Subcarpaților meridionali (interesant este, de ex. numele satului din nordul Gorjului Cîmpofeni, care provine din Cîmpul Fomii – adică Cîmpul lui Foma (Toma), nu al foamei). Tot din slava de răsărit vine și Homa (forma veche ucraineană, limitată astăzi la regiunile răsăritene ale Ucrainei), devenit la noi Oma, de unde numele de familie actual Omescu. Cum Toma nu are corespondent feminin la noi, apare uneori cu această valoare Tomaida, nume calendaristic de origine grecească. ☐ Engl. Thomas (foarte frecvent ca și hipoc. Tom, Tommy), fr. Thomas (popular Thomé, hipoc. Massot, Massin, etc.), germ. Thomas (hipoc. Thoma, Thom), it. Tommaso, fem. Tommasina, sp. Tomás, port. Tomas, magh. Tamás (cu hipoc. Tama, Tamuska, Tancsa, Tanczi, Tomesz, Tomka etc.), fem. Tomázia, bg. Tomá (și Tomái, Tomáki, Tomáș, Tomin etc.), fem. Tóma, rus. Fomá (de aici patronimul Fomici), popular Homá, ca și în ucraineană. ☐ Thomas Becket, 1115 – 1170, prieten al regelui Henric al II-lea Plantagenetul, devenit cancelar în 1155, apoi arhiepiscop de Canterbury (în 1162) și primat al Angliei, asasinat din ordinul regelui și canonizat la trei ani după moartea sa; Toma d’Aquino, 1225 – 1274, călugăr dominican, teolog și filozof, cel mai mare reprezentant al scolasticii; principala sa operă: Summa Theologiae, sinteză a speculațiilor filozofico-teologice din evul mediu creștin, încearcă să împace raționalismul cu religia, lansînd principiul armoniei dintre știință și religie; canonizat în 1327, Toma d’Aquino este declarat filozoful oficial al catolicismului în 1879; Thomas Morus, 1477 – 1535, cancelar al Angliei în timpul regelui Henric al VIII-lea, condamnat la moarte și decapitat pentru că a refuzat să-l considere pe rege drept șef al bisericii; autorul celebrei Utopia (1516), descriere a unei societăți ideale bazate pe comunitatea bunurilor, fraternitate și înțelegere reciprocă; Thomas Jefferson, 1743-1826, om de stat, filozof și ideolog american în epoca războiului pentru independență, președinte al S.U.A.; Thomas Henry Huxley, naturalist englez, colaborator al lui Ch. Darwin; Thomas Edison, renumit inventator american; Tomaso Campanella, socialist utopic italian; Thomas Hunt Morgan, mare biolog american, fondatorul teoriei cromozomice a eredității, laureat al Premiului Nobel etc. Scriitorii englezi Thomas Gray, Thomas Chatterton, Thomas Hardy, poetul și criticul american T.S. Eliot, cunoscutul prozator german Thomas Mann, pictorul englez Thomas Gainsborough. ☐ Personalitatea lui Thomas Becket a inspirat poemul dramatic Moartea în catedrală de T.S. Eliot și drama lui J. Anouilh, Becket ou l’honneur de Dieu (jucată și la noi și transpusă pe ecran într-o cunoscută producție engleză); autorul Utopiei devine eroul piesei lui Robert Bolt, Thomas Morus (A Man for all seasons); cunoscutul roman al lui H. Fielding, Tom Jones, povestea unui copil găsit; Tom Degețelul, eroul unei povestiri populare (varianta fraților Grimm poartă numele Tom Pouce) etc.

sufleteriu sm [At: BARIȚIU, P. A. II, 269 / Pl: ~ii / E: suflet + -eriu (după duhovnic)] (Înv; Trs) Preot care primește spovedania unui condamnat la moarte.

Cocorii lui Ibycos duc pe aripile lor o poveste frumoasă ce le-a făcut cuib trainic în rîndul exprestilor celebre. Surprins la drumul mare de o bandă de ucigași, poetul grec Ibycos (secolul al VI-lea î.e.n.) a fost omorît și jefuit. Înainte de a-și da sufletul, poetul a ridicat ochii la cer și, zărind un cîrd de cocori, i-a conjurat să-l răzbune. Cîtva timp după crimă, ucigașii aflîndu-se la teatrul din Corint (teatrele din Grecia antică erau sub cerul liber) au văzut deodată niște cocori care zburau deasupra capetelor spectatorilor. În bătaie de joc, unul dintre ei a zis: „Uite martorii lui Ibycos, au venit să-l răzbune!” Asasinatul ajunsese între timp la urechile corintienilor, așa că aceste cuvinte au dat de bănuit. Ucigașii au fost astfel prinși, judecați și condamnați la moarte. Și a rămas o vorbă: cocorii lui Ibycos, spre a pomeni de niște martori sau probe, care apar pe neașteptate. Marele poet german Fr. Schiller are o poezie intitulată Cocorii lui Ibycos: Sieh ! da, sieh ! da, Timotheus !/ Die Kraniche des Ibycus! (lată, iată, Timotei/ Cocorii lui Ibycos!). LIT.

Non dolet, Paete! (lat. „Nu doare, Paetus!”) – Pliniu-cel-Tînăr povestește în Scrisorile sale (III, 16) că pe vremea împăratului roman Claudiu, care a domnit între anii 41-54 e.n., s-a descoperit un complot împotriva acestuia. Demnitarul Caecina Paetus, implicat în conspirație, a fost condamnat la moarte prin sinucidere. Arria, soția lui, văzînd cum el șovăie să execute sentința, și-a împlîntat un pumnal în piept, l-a scos apoi plin de sînge și l-a întins bărbatului ei, spunîndu-i: „Non dolet, Paete”. Aceste cuvinte au rămas ca un exemplu suprem de fermitate, de curaj. Honoré de Balzac a folosit această expresie în povestirea Femeia părăsită: „Nu avea acolo, la îndemînă, vreunul din bunii prieteni de la Paris, care se pricep așa de bine să-ți spună: Poete, non dolet! – întinzîndu-ți o sticlă de șampanie sau tîrîndu-te la un chef, ca să-ți îndulcească chinurile îndoielii”. IST.

Oameni, eu v-am iubit! – Sînt ultimele cuvinte ale lui Iulius Fučik, erou ceh, căzut în lupta împotriva hitlerismului. Cu ele se încheie cartea pe care a scris-o în celulă înainte de a fi judecat și condamnat la moarte. Cartea, terminată în 1943, purtînd titlul: Reportaj cu ștreangul de gît, a apărut pentru întîia oară la Praga, în 1946. Autorul mai adaugă la sfîrșit un singur cuvînt: vegheați!, cu semnificația: vegheați, ca sacrificiile să nu vă fie zadarnice! LIT.

O, sancta simplicitas! (lat. „O, sfîntă simplitate!”) – ultimele cuvinte ale reformatorului religios ceh Jan Hus, condamnat la moarte pentru erezie și ars pe rug în anul 1415. El le-a rostit cînd a zărit o femeie bătrînă, simplă și neștiutoare, care aducea vreascuri și le arunca pe rugul lui, socotind că săvîrșește astfel o faptă bună, răsplătită de biserică cu promisiunea fericirii viitoare. Aceleași cuvinte, rostite în exact aceleași împrejurări, sînt atribuite și lui Ieronim din Praga, partizan al lui Hus, de asemenea ars pe rug, ca eretic, la 30 mai 1416. Expresia e citată în ironie pentru o vorbă sau o comportare izvorîtă din naivitate. Se folosește uneori și forma: sancta simplicitas! Într-o scenă din Faust, Mefistofel îi spune lui Faust: „Sancta simplicitas! Nu e nevoie de nimic/ Fiți martor, făr-a ști prea mult” (Goethe, Faust, partea întîi, versurile 3037-38). IST.

Remember (engl. „Adu-ți aminte!”) – Carol I, rege al Angliei, prin domnia lui absolutistă, și-a atras ostilitatea maselor populare, a burgheziei și a noii nobilimi, care au dezlănțuit revoluția burgheză din 1642-1649. Judecat de parlament și condamnat la moarte ca tiran, trădător, ucigaș și dușman public, a fost decapitat în fața palatului Whitehall. În ultimele clipe, pe eșafod, Carol I, arătînd episcopului Juxon somptuosul palat unde domnise ca un despot, a rostit un singur cuvînt: „Remember!” Adică: amintește-ți ce am fost și ce am ajuns; ieri omul cel mai bogat, mai puternic, mai temut din Anglia și acum în fața ghilotinei; ieri primul cetățean al regatului și astăzi cel din urmă dintre toți. Cuvîntul Remember a rămas ca o formulă de aducere aminte, ca un memento (vezi). IST.

Scrisoarea lui Belerofon – Mitologia povestește că Belerofon, vestit erou din Corint, săvîrșind o crimă din greșeală, a fost nevoit să se refugieze la curtea lui Proetus, regele Tiryntului. Acolo se îndrăgostește de el Anteia, soția lui Proetus, dar Belerofon îi respinge iubirea. Răzbunătoare, Anteia îl denunță că a încercat s-o seducă și stîrnește astfel gelozia lui Proetus, care-l îndepărtează, trimițîndu-l la curtea socrului său Iobates, regele Likiei. Înainte de plecare îi dă lui Belerofon o scrisoare, așternută pe tăblițe bine pecetluite. Cînd Iobates îl întreabă pentru ce a venit, oaspetele îi întinde liniștit scrisoarea. Regele, citind-o, rămîne uluit, căci tăblițele cuprindeau sentința de condamnare la moarte a tînărului erou. Expresia „scrisoarea lui Belerofon” e folosită pentru a desemna situația unei persoane care, fără să știe, își duce propria osîndire, sau – mai frecvent – pentru a face aluzie la o recomandație înșelătoare. MIT.

CALĂU, CĂLĂU sm. 1 Individ însărcinat să execute pe cei condamnați la moarte, gîde: vechiul călău al baronului... face sgomot ascuțindu-și satîrul I. -GH. ¶ 2 familiar Om crud, vărsător de sînge [țig. kaló „Țigan”, călăii, în vechime, fiind mai toți Țigani].

lovitură s.f. I 1 lovire. 2 izbitură, trântitură¹, <pop.> bușeală, <reg.> izbai. Tresări, speriată, la o lovitură de ușă. 3 izbitură, <înv. și pop.> lovire, <pop.> pălitură, picnitură, <reg.> izbai, izbă, izbeală, ștos, <înv.> loveală, lovită. Lovitura mașinii de parapet a avut consecințe grave. 4 izbitură, plesnitură, <rar> plesneală. Nu a reușit să se ferească la timp de lovitură. 5 contuzie, lovire, <rar> strivitură, <pop.> pălitură. 6 aruncătură, azvârlitură, izbitură, zvârlitură, <înv.> zvârlire. Lovitura calului a fost puternică. 7 (adesea cu determ. „de pușcă”, „de pistol”, „de tun”⁷) <înv.> lovire. Loviturile de tun nu au încetat toată ziua. 8 (înv.) v. Atingere. Lovire. Ochire. Ochit¹. 9 (milit.; în opoz. cu „defensivă”; înv.) v. Asalt. Asaltare. Atac. Iureș. Năvală. Năvălire. Ofensivă. 10 (milit.; înv.) v. Bătălie. Înfruntare. Luptă. 11 (la pl.; înv.) lovituri de palme v. Aplauze. II 1 lovitură decisivă = ultima lovitură (v. ultim). Boxerul i-a aplicat adversarului lovitura decisivă; lovitură de grație = <înv.> lovitura cea din urmă, lovitura cea mai din urmă, lovitura de pe urmă, lovitura din urmă. Prizonierul condamnat la moartea prin ghilotină își așteaptă lovitura de grație; lovitură de moarte = lovitură mortală = <înv.> lovitura morții. Refuzul ei a fost echivalent cu o lovitură de moarte; (art.; înv.) lovitura cea din urmă = lovitura cea mai din urmă = lovitura de pe urmă = lovitura din urmă v. Lovitura de grație; lovitura morții v. Lovitură de moarte. Lovitură mortală. 2 (polit.) lovitură de stat = puci, <înv.> lovire de stat. Guvernul a căzut în urma unei lovituri de stat. 3 (sport; la fotbal) lovitură de colț = corner. Fotbalistul execută o lovitură de colț; 3 (la rugbi) lovitură de picior căzută = dropgol. Lovitura de picior căzută este lovitura care reprezintă înscrierea a trei puncte. III (concr.) 1 (med., med. vet.) rană, <înv.> vătămătură. Are o lovitură ușoară la genunchi în urma căzăturii. 2 (med.; înv. și reg.) v. Epilepsie. 3 (med., med. vet.; înv.) v. Acces. Atac. Criză. Puseu. IV fig. 1 daună, lezare, prejudiciu, <fig.; înv. și pop.> pagubă, <fig.; pop.> vătămare, <fig.; înv.> lovire. Publicarea acestui articol calomnios i-a provocat mari lovituri morale. 2 furat¹, furt, hoție, pungășie, rapt, tâlhărie, <fig.> piraterie, <fig.; reg.> coșire. A fost închis de mai multe ori pentru lovituri în cartiere rezidențiale. 3 bucluc, încurcătură, năpastă, neajuns¹, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, rău, supărare, tevatură, <fig.; înv. și pop.> suspin, val, <fig.; pop. și fam.> pedeapsă, <fig.; reg.> crâșcare, <fig.; înv.> lovire, undă. Multe lovituri a avut în ultimul timp!

A PROSCRIE proscriu tranz. 1) (la romani) A condamna crunt (la moarte sau la exil) fără judecată (afișând numai numele celui osândit). 2) înv. (persoane) A expulza din țară pentru o vină de ordin politic. 3) fig. (idei, activități etc.) A pune sub interdicție; a interzice. /<fr. proscrire

Hypsipyle, fiica lui Thoas, regele din Lemnos. Cînd femeile din Lemnos și-au ucis bărbații, Hypsipyle și-a ascuns tatăl, salvîndu-l în felul acesta de la moarte. Ulterior, ea a fost aleasă regină. Cînd argonauții au sosit acolo și s-au unit cu femeile din Lemnos, Hypsipyle a devenit iubita lui Iason, cu care a avut doi fii, născuți după plecarea tatălui lor: pe Eunaeus și pe Thoas. Mai tîrziu, aflînd că regina lor și-a cruțat tatăl, femeile din Lemnos au condamnat-o la moarte. Hypsipyle a izbutit să fugă pe mare, dar a fost prinsă de pirați și vîndută ca sclavă lui Lycurgus, regele Nemeei. Ea a devenit doica lui Archemorus, fiul acestuia. Datorită neatenției ei, copilul a fost ucis de un șarpe (v. și Archemorus). Condamnată din nou la moarte, de data aceasta de către Lycurgus și soția lui, Eurydice, Hypsipyle a fost salvată de fiii ei.

MOSADDEQ (MOSSADEGH, MUSADDEG), Muhammad Hidāyat, zis ~ (1881-1967), om politic iranian. De mai multe ori ministru și prim-min. (1951-1953). Fondator al Frontului Național (1949) care a militat pentru naționalizarea companiei anglo-iraniene de petrol (realizată în 1951). Divergențele cu șahul Mohammed Reza Pahlavi și tulburări interne declanșate de oponenții săi, sprijiniți de S.U.A., au dus la răsturnarea guvernului său, arestarea și condamnarea sa la moarte; grațiat și eliberat în 1956.

PROLEPSĂ În naratologie, formă de a(na)cronie* narativă în care ordinea din text a evenimentelor narate este tulburată prin anticipare, prin evocarea sau introducerea în narația primară (de bază) a unor pasaje referitoare la momente posterioare din secvența evenimentelor (reale ori fictive) povestite; opusul analepsei* în structura temporală a narației. Astfel de anticipări au funcția de a menține atenția cititorilor prin-aluzii la desfășurarea ulterioară a secvenței narative. Mult mai puțin frecventă decât analepsa, prolepsa se realizează de obicei prin fraze ca: Această întâmplare va avea o deosebită influență asupra desfășurării evenimentelor; Fata aceasta, al cărei nume și avere puteau să-i permită mamei sale speranța că se va căsători cu un prinț regal încoronând opera lui Swann și a soției lui, își alese mai târziu ca soț un obscur scriitor și făcu familia să coboare mai jos decât punctul de unde plecase (Proust). • Ca și analepsele, prolepsele pot fi interne sau externe planului narației primare. Epilogul anticipat poate fi considerat, de asemenea, o formă, de prolepsă: Fără să știe, cu o singură frază, în clipa aceea își condamnă iubitul la moarte. Vezi A(NA)CRONIE; ANALEPSĂ.

*sofíst m. (vgr. sophistés). La vechiĭ Grecĭ, filosof și retor cu pretențiunĭ de universalitate (ca: Trasimah, Critias, Protagora, Gorgias, Calicle): Socrale ĭ-a ridiculizat strușnic pe sofiștĭ, care aŭ uneltit condamnarea luĭ la moarte. Pin ext. Șarlatan care caută să înșele pin vorbă.

Capul lui Moțoc vrem! – Costache Negruzzi, în nuvela Alexandru Lăpușneanu, zugrăvește emoționant momentul cînd norodul împilat s-a strîns la porta curții. Domnitorul, viclean, trimise un armaș să-i întrebe pe oameni ce voiesc. Aceștia, surprinși de asemenea întrebare, nu știau ce să răspundă; în sfîrșit, se auzi un glas: „Moțoc! Moțoc! El ne pradă. El sfătuiește pe Vodă. Să moară!” Și atunci toate glasurile se uniră și strigară: „Capul lui Moțoc vrem!” Domnitorul, spre a se salva pe sine, sacrifică netulburat viața lui Moțoc. De atunci numele vornicului lui Lăpușneanu desemnează o jertfă de ultim moment, mai mult sau mai puțin dreaptă și utilă. Cînd e vorba să fie sacrificată o persoană, care în nici un caz nu-i singura vinovată, se spune de obicei: „Vrem capul lui Moțoc!” Din același episod al nuvelei lui Negruzzi ne-a mai rămas o vorbă cunoscută: „Proști, dar mulți!”. Cînd Moțoc află condamnarea sa la moarte, cere îndurare domnitorului: „Nu-i asculta pe niște mujici. Pune să dea cu tunurile într-înșii! Să moară toți! Eu sînt boier mare, ei sînt niște proști.” - „Proști, dar mulți” – răspunse Lăpușneanu cu sînge rece. LIT.

PELLEA 1. Amza P. (1931-1983, n. Băilești), actor român. Creator al unor roluri de mare dramatism sau de un comic savuros. Înzestrat cu o vocație cinematografică extraordinară, a creat eroi de excepție în situații excepționale sau a întruchipat cu un farmec deosebit tipul olteanului isteț, ironic, inventiv și dinamic („Dacii”, „Mihai Viteazul”, „Puterea și Adevărul”, „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte”, „Osânda”, „Duios Anastasia trecea”, „Nea Mărin miliardar”, „Capcana mercenarilor”). Protagonist în piesele: „Croitorii cei mari din Valahia”, „Platonov”, „A treia țeapă”. 2. Oana P. (n. 1962, București), actriță română. Fiica lui P. (1). Talent remarcabil ce acoperă o paletă interpretativă complexă în registre diferite, de la comedie la dramă, tragedie (în teatru: „O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale, „Scorpia îmblânzită”, „Richard al II-lea” de Shakespeare, „Trei surori” de Cehov; în film: „Faleze de nisip”, „Vulpe vânător”, „Stare de fapt”).

RUSHDIE [rúʃdi], Salman (Ahmed) (n. 1947), scriitor englez de origine indiană. Magician al cuvântului, romanele sale sunt o vastă frescă a culturii indiene („Copiii de la miezul nopții”, „Rușinea”, „Ultimul suspin al maurului”). Apariția (1988) „Versetelor satanice”, socotite drept o blasfemie față de Islam și o insultă la adresa ayatollahului Khomeini, a declanșat un mare scandal, acesta dând un decret (1989) de condamnare a sa la moarte.

NICOLAESCU, Sergiu (n. 1930, Târgu Jiu), regizor, actor de film și om politic român. Abordează documentarul experimental („Memoria trandafirului”), filmul istoric de mare montare („Dacii”, „Mihai Viteazul”), de război („Atunci i-am condamnat pe toți la moarte”, „Triunghiul morții”), polițist și de aventuri („Cu mâinile curate”, „Capcana mercenarilor”), comedia („Nea Mărin miliardar”), precum și pe cel de actualitate („Zile fierbinți”). Ecranizări („Ultima noapte de dragoste”).

EXECUTA, execut, vb. I. 1. Tranz. A face, a confecționa, a fabrica. Uzina execută strunguri. ▭ Fotografie urîtă și naivă... executată într-un atelier ieftin. C. PETRESCU, A. 365. Painjenii își executau tăcuta și pacinica lor industrie. EMINESCU, N. 38. ♦ (Cu privire la legi, măsuri, ordine etc.) A aduce la îndeplinire, a realiza. Gospodăria colectivă se obligă să execute întocmai planurile de producție, însămînțări, prășitul, recoltatul, treieratul, dezmiriștitul, arăturile de toamnă și primăvară. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2672. ◊ Refl. pas. Ii pare rău că nu s-a putut executa planul nostru de petrecere. CARAGIALE, O. VII 35. 2. Refl. A se supune, a da ascultare. Îl conduse... la hotel, poruncind portarului să dea camera cea mai bună... Portarul se execută. C. PETRESCU, Î. II 133. ♦ (Glumeț) A da bani, a plăti. Imediat ce sosesc, mă execut cu 200 m[ărci]. CARAGIALE, O. VII 167. 3. Tranz. A face în fața unui public exerciții de gimnastică, figuri de balet etc. Copiii coreeni... au executat dansuri coreene, romînești și ucrainene. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 379, 1/1. ♦ A cînta o bucată muzicală (din gură sau din instrumente) (Absol.) Muncitorii execută din creațiile lui Bach, Mozart,Beethoven, Ceaikovski. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 379, 1/5. 4. Tranz. A aduce la îndeplinire o hotîrîre judecătorească, un act al autorității sau o obligație. 5. Tranz. A supune un condamnat la pedeapsa cu moartea. Peste două zile Bibescu nu va mai putea executa pe nimeni după capul lui. CAMIL PETRESCU, O. II 284.

executare sf [At: CR (1834), 282¹/44 / P: eg-ze~ / V: (înv) ese~ / Pl: ~tări / E: executa] 1 Realizare a unei acțiuni Si: execuție (1). 2 Confecționare a unui obiect, a unei lucrări etc. după un plan sau după un model Si: execuție (2). 3 Fabricare. 4 Prelucrare. 5 Efectuare. 6 Interpretare a unei bucăți muzicale. 7 Interpretare a unui rol într-o piesă de teatru. 8 (Pex) Reprezentare a unei piese de teatru. 9 Aducere la îndeplinire a unui ordin, a unei obligații, a unei rugăminți etc. 10 Aducere la îndeplinire a unei hotărâri judecătorești, a unui act al unei autorități etc. Si: execuție (10), (înv) executarisire (1). 11 Sechestrare a bunurilor unui debitor Si: execuție (11), (înv) executarisire (2). 12 (Jur; îs) ~ silită Totalitatea normelor procedurale prin care autoritatea publică sechestrează sau vinde bunurile materiale ale unei persoane Si: execuție (12) silită. 13 Achitare de o datorie. 14 Forțare a cuiva de a se achita de o datorie. 15 (Jur) Încasare forțată a unei datorii pe cale judecătorească sau prin mijloace fiscale. 16 (Îs) ~a pedepsei Aducere la îndeplinire a hotărârii prin care o persoană judecată penal a suferit o condamnare. 17-18 (Îe) A (se) pune în ~ A (se) executa (13). 19 (Fin; șîs) ~ bugetară Realizare de venituri bugetare și folosirea lor pentru acoperirea cheltuielilor stabilite prin buget. 20 (Fin; îs) ~ de casă Încasare, păstrare și eliberare a mijloacelor bănești pentru acoperirea cheltuielilor bugetare. 21 Supunere. 22 Supunere a unui condamnat la pedeapsa cu moartea. 23 Execuție (18). 24 (Pex) Ucidere. 25 (Art; cu valoare de imperativ) Treci și fă ce ți s-a spus!

Fiat iustitia, pereat mundus (lat. „Să se facă dreptate, de-ar fi să piară lumea”), adică principiul de dreptate trebuie să fie mai scump chiar decît lumea și pămîntul. Manlius, autorul unei cărți apărute în 1563 Loci communes (Locuri comune), afirmă că aceasta ar fi fost deviza împăratului Ferdinand I (fratele mai mic al lui Carol Quintul), care a domnit între anii 1558-1564 și suna astfel: Fiat iustitia et pereat mundus. Fraza o găsim și în Seneca, dar sub altă formă: Fiat iustitia, ruat coelum (să se facă dreptate, prăbușească-se și cerul), formă astăzi nemaiuzitată. Seneca povestește că pretorul Piso condamnase pe un cetățean pentru omor, dar în momentul cînd osînditul fu adus în piață spre a fi executat, își făcu apariția omul pe care toți îl credeau asasinat. Centurionul suspendă execuția și trimise la Piso să i se explice cazul. Concluzia? Piso i-a condamnat pe toți trei la moarte: pe primul fiindcă exista deja o sentință capitală pronunțată împotriva lui, pe centurion pentru că n-a executat ordinul, iar pe presupusa victimă, fiindcă a fost cauza morții a doi oameni nevinovați. Și dînd această triplă sentință, care a făcut să se nască zicala mai puțin cunoscută „dreptate à la Piso”, ar fi exclamat: Fiat iustitia, ruat coelum! H. Heine în Testament politic scrie: „Și binecuvîntat fie băcanul care într-o bună zi va răsuci, din poeziile mele, cornete în care va pune calea sau tabac pentru bătrîne care, în nedreapta noastră lume de azi, au trebuit poate să se lipsească de asemenea plăceri – fiat iustitia, pereat mundus”. IST.

spânzurare sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~rări / E: spânzura] 1 Cădere liberă în jos, în timp ce (un capăt din) partea superioară rămâne fixat(ă) de ceva Si: agățare (1), agățat¹ (1), atârnare (1), atârnat¹ (5), prindere, suspendare, suspendat¹, (liv) acroșare, acroșat¹, (rar) spânzurat¹ (1), (pop) aninare (1), aninat¹ (1), aninătură, zgrepțănare, zgrepțănat¹, (înv) spânzurătură (1), (reg) împrindere, tăgârțare. 2 Omorâre a cuiva prin spânzurătoare (6) Si: spânzurătoare (2), (rar) spânzurat¹ (2), (reg) spânzurătură (2). 3 Executare a cuiva prin spânzurătoare (6), în urma unei sentințe de condamnare Si: spânzurătoare (3), (rar) spânzurat¹ (3), (reg) spânzurătură (3). 4 (Pex) Moarte prin spânzurătoare (6) Si: spânzurătoare (4), (rar) spânzurat¹ (4), (reg) spânzurătură (4). 5 (Îcs) De-a ~a De-a spânzuratul² (5). 6 Sinucidere prin strangulare cu ștreangul Si: (rar) spânzurat¹ (5), (înv) strangulare. 7 (Fam) Cheltuire fără rost a banilor Si: (rar) spânzurat¹ (6). 8 (Înv) Deprindere.

aflictiv a. care lovește direct în o persoană: pedeapsă aflictivă. În materie penală, pedepsele sunt aflictive și infamante; cele dintâi sunt: moartea, munca silnică, detențiunea și recluziunea; ele privează pe condamnat de drepturile sale civile și politice.

apologie (gr. apologia, din apo „despre” + logos „vorbire”, „cuvântare”), aplicație compozițională în primul rând a antiparastazei, și anume un discurs sau o scriere în care se ia apărarea, aducându-i-se laude, unui personaj important, sau chiar ilustru (A): „Vanini fu totuși acuzat de ateism, judecat și osândit la moarte. Dușmanii lui triumfară. Pe ce a fost întemeiată această condamnare? Evident că ideile acuzatului despre Dumnezeu nu puteau servi drept bază. Ce se întâmplase însă? Cum Vanini practica și medicina, se găsi la el o broască mare vie, într-un vas cu apă... Nenorocitul popă fu acuzat de vrăjitorie; se spunea că acea broască este Dumnezeul la care se închina Vanini. Un secol după executarea acestuia, un savant numit La Craze a tipărit o broșură în care a încercat să dezvinovățească pe Vanini. Dar cum nimeni nu se interesează de un biet popă napolitan mort cu o sută de ani în urmă, această apologie n-a fost citită de nimeni”. (Voltaire). V. și Apologia lui Socrate de Platon.

ÎNCHISOARE, închisori, s. f. 1. Clădire în care sînt închiși cei condamnați la pedepse privative de libertate; temniță, pușcărie, penitenciar, arest. Ilun intrase cu slujitorii care duceau la închisoare pe Șoimaru. SADOVEANU, O. VII 99. Și pe mine m-au legat ca să mă ducă la închisoare. ALECSANDRI, T. I 401. Căpitane Răducane... Te topești în închisoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 506. ♦ Faptul de a sta închis; ședere în temniță, detențiune. Condamnat la închisoare. ♦ Loc unde cineva este ținut închis. [Ivan] scoate Moartea de la închisoare (= din turbincă). CREANGĂ, P. 313. 2. (Rar) Loc îngrădit unde se închid vitele. Faci împrejmuire; faci acoperiș; iarna pardosești închisorile vitelor. SADOVEANU, P. M. 76.

OMORÎRE s. 1. asasinare, suprimare, ucidere, (rar) ucis, (pop.) răpunere, (înv.) ucigătură, (fam. fig.) achitare, lichidare. (~ unei persoane.) 2. asasinat, crimă, moarte, omor, omucidere, ucidere, (livr.) homicid, (înv.) deșugubină, omucid, sîngi, ucigătură. (Condamnat pentru ~.)

OMUCIDERE s. asasinat, crimă, moarte, omor, omorîre, ucidere, (livr.) homicid, (înv.) deșugubină, omucid, sîngi, ucigătură. (Condamnat pentru ~.)

UCIDERE s. 1. asasinare, omorîre, suprimare, (rar) ucis, (pop.) răpunere, (înv.) ucigătură, (fam. fig.) achitare, lichidare. (~ unei persoane.) 2. asasinat, crimă, moarte, omor, omorîre, omucidere, (livr.) homicid, (înv.) deșugubină, omucid, sîngi, ucigătură. (Condamnat pentru ~.)

CRIMĂ s. asasinat, moarte, omor, omorâre, omucidere, ucidere, (livr.) homicid, (înv.) deșugubină, omucid, sângi, ucigătură. (Condamnat pentru ~.)

PROSCRIE, proscriu, vb. III. Tranz. (învechit) 1. A scoate pe cineva de sub scutul legilor, a izgoni din propria lui țară drept pedeapsă pentru o vină politică. exila. Și-i trimisesem listă chiar de persoanele ce erau să fie proscrise. GHICA, A. 191. ◊ (Glumeț) Lupii în toate staturile Europei erau proscriși, numai în Moldavia... viețuiau ca în sînul unei republice. NEGRUZZI, S. I 279. ♦ A interzice, a opri, a nu îngădui. V. aboli. Uitarăți că proscrise sînt orișice dueluri? MACEDONSKI, O. II 140. 2. (În antichitatea romană) A osîndi la moarte fără forme de judecată, înscriind numai pe un afiș numele celui condamnat (osînda putînd fi executată de oricine îl întîlnea pe condamnat).

ASASINAT s. crimă, moarte, omor, omorîre, omucidere, ucidere, (livr.) homicid, (înv.) deșugubină, singi, omucid, ucigătură. (Condamnat pentru ~.)

CRIMĂ s. asasinat, moarte, omor, omorîre, omucidere, ucidere, (livr.) homicid, (înv.) deșugubină, omucid, sîngi, ucigătură. (Condamnat pentru ~.)

PROSCRIPȚIE, proscripții, s. f. (Învechit) 1. Pedeapsă la care autoritatea publică supunea în trecut pe cineva (mai ales, pentru o vină politică), izgonire din patrie (v. surghiun); proscriere. Mărirea voastră o va ridica din toată proscripția și îi va chezășui asigurarea vieții. NEGRUZZI, S. IV 280. Ei decretează legile de proscripție. RUSSO, S. 182. 2. (În antichitatea romană) Punere în afară de lege, osîndire la moarte fără forme de judecată pentru infracțiuni politice (osînda putînd fi executată de oricine-l întîlnea pe condamnat). Listă de proscripție = listă afișată cuprinzînd numele persoanelor declarate în afară de lege.

RALEIGH [rɔ:li] (RALEGH) Sir Walter (1554-1618), navigator și om politic englez. Favorit al reginei Elisabeta I. A descoperit Virginia (1584), pe care a încercat, fără succes, să o colonizeze (1585). Numele său este legat de aducerea în Europa a tutunului și a cartofului. În căutarea legendarului El Dorado, a condus mai multe expediții de jaf împotriva coloniilor spaniole și a explorat pod. Guyanei (1595) și cursul inf. al fl. Orinoco (1616). Condamnat la închisoare (ținut în Turnul Londrei, 1603-1616, fiind eliberat pentru o expediție pe fl. Orinoco) și apoi la moarte (1618) de Iacob I, regele Angliei, sub acuzația de a fi participat la un complot împotriva sa. În închisoare a scris o „Istorie a lumii”.

RĂSTIGNI, răstignesc, vb. IV. Tranz. 1. A întinde un condamnat pe o cruce, legîndu-l sau bătîndu-i în cuie mîinile și picioarele, pentru a-i provoca moartea (procedeu cu care se executau în antichitate condamnații la moarte); a fixa pe o cruce un chip sculptat în lemn sau pictat reprezentînd pe Iisus Hristos osîndit la o astfel de moarte; a crucifica. O cruce strîmbă pe care e răstignit un Hristos cu fața spălăcită de ploi. REBREANU, I. 9. ◊ Refl. pas. Doar dumnezeu cel mare și puternic nu s-a răstignit numai pentr-un om pe lumea asta. CREANGĂ, P. 119. ♦ (Cu sens atenuat) A chinui, a tortura. [Dușmanii] asupra mea se năpustiră... Mă înjosiră, mă loviră, Cu mici, cu mari mă răstigniră. MACEDONSKI, O. I 38. 2. A sta cu membrele întinse în lături. Stătea acolo pe scări, cu brațele răstignite în gol. DUMITRIU, N. 31. ◊ Refl. Omu mestecă, în măsele, vorbe nehotărîte și se răstigni iar pe pămîntul cald. SADOVEANU, P. M. 295. Se ducea bietul arap Rostogolul peste cap, Și pe cîmp se răstignea Și în urmă rămînea. ALECSANDRI, P. P. 108.

MUNCI vb. IV. 1. T r a n z. (Învechit și popular) A supune la munci (1); a tortura, a chinui, a căzni. Legați se-i aducu întru Ier[u]s[a]l[i]m, se-i munciească. COD. VOR. 38/25. Venit-ai încoace ainte de vreame a munci [pe] noi? TETRAEV. (1574), 212. Mearse sprinșii împăratul siriianilor de-i strică și munci ei și-i prădă. CORESI, EV. 155. Să-l dați acela satanei să-i muncească trupul. id. L. 296/2. Pară de foc îmbla într-ănșii, de-i arde și munciia (a. 1580). CUV. D. BĂTR. II, 330/20. Fu biruit Roman și prins viu și-l aduseră să-l muncească. MOXA, 398/27. Și-și vărsă veninul amar pre toți creștinii. . . de-i munciia și-i răniia. id., ap. GCR I, 60/19. Au muncit călugării de i-au arsu și i-au tăiat (a. 1622). IORGA, D. B. I, 40. Cu alte munci mari și groaznice te voiu munci. VARLAAM, C. 454. Aceaste doo prepusuri nu agiung amăndoo să facă pre giudeț să muncească pre cineva. PRAV. 64. Cela ce va svătui pre altul să ucigă pre neștine, iară el nu-l va numai ucide, ce încă dentăi-l va munci. . . , să cade să să cearte cu o moarte cumplită. ib. 307, cf. 318, 326. Să aduc și pre aceia carii era acolea legați în Ierosalim să-i muncească. N. TEST. (1648), 164^v/18. Prinse pre toți boierii cei mari. . . și-i munci cu multe munci (a. 1654). GCR I, 171/11. Scoasă pre Vichentie de-l munci cu frecături cumplite. DOSOFTEI, V. S. noiembrie, 119^r/25. După voroava ce-au avut Șerban Vodă cu Cantemir Vodă, prins-au pe Iordache postelnicul Rusăt de l-au închis și l-au muncit. NECULCE, L. 96. Muftiiul s-ascunsesă, și găsindu-l l-au muncit, de-au luat mulți bani de la dînsul, păn l-au omorît. id. ib. 167. Să muncească pre aceia carii nu cred în D[u]mnezău (a. 1700). GCR I, 339/28. L-au muncit cu hiară arsă pre piept pînă lîngă moarte (începutul sec. XVIII). MAG. IST. II, 7/14. Nu cumva, apucîndu-te împăratul, singur să te muncească pentru că n-ai grăit dupre voia inimii lui. VARLAAM-IOASAF, 134^v/6. Îl ajung cu mănii aprinse, îl izgonesc, îl muncesc și ca o batjocură a ticăloșiii îl aruncă de la un loc la altul. MOLNAR, RET. 38/25. Mii de furnici, de tricolici, De vîrcolici, Vai ! mă muncesc ! ALECSANDRI, T. I, 199. Puse de tăie. . . pe mulți boieri, muncindu-i mai întîi spre a le afla toate avuțiile. ODOBESCU, S. I, 425. Umbra lui. . . vine noaptea de muncește și chinuiește pe bieții tineri. ISPIRESCU, L. 102. Împăratul cel crud a închis-o și a început s-o muncească. PAMFILE, S. T. 153. Acum, de va fi la iad pentru păcatul ăsta, trebuie să aibă cisterne de gaz și kilometri de fitil sub cazanul în care îl vor fi muncind diavolii. I. BOTEZ, B. I, 165. Era vădit pentru toată lumea, și mai cu samă pentru preot, că în bietul om a intrat un drac și-l muncește. SADOVEANU, D. P. 120. (R e f l. p a s.) Din pricina unei năpăstuiri de furtișag ce au căzut asupra unor țigani ai noștri, care țigani, muncindu-se foarte cumplit. . . s-au spăriit și ceilalți țigani (a. 1786). URICARIUL, XIX, 27. ◊ E x p r. (Popular) A-l munci (pe cineva) dracul = a avea convulsii (epileptice). Pe una dintre fetele lui Zamfirache Ulierul din Colentina, a de s-a logodit cu Ilie Bogasierul de la Bărăție, o muncește dracul de vreo zece zile. CARAGIALE, O. II, 234. ◊ (Prin lărgirea sensului) Fiiarăle . . . ceale mai tari pre ceale slabe le muncesc și le belesc. ȚICHINDEAL, F. 191/15. Ce îi pasă păsăruicei ce muncește pe-un gîndac, Sau paiangenul ce suge capul muștei de smarald ? EMINESCU, O. IV, 228. ◊ F i g. Sînt meșteri care dintr-o coasă rea fac [una] bună de frică: o apucă mînios, o trage la tocilă, o bate, o ascute, o trage la tocilă din nou, o muncește în fel și chip. PAMFILE, C. 142. ♦ (Învechit) A pedepsi, a condamna, a osîndi. Mai vîrtos să cade să muncească pre om la uciderea cea cu otravă decît la alte morți. PRAV. MOLD. 58^v/2. D[u]mnezău munceaște păcatele ceale vremealnice cu munci veacinice (a. 1700). GCR I, 338/11. ♦ (Familiar, rar) A masa¹. Se întoarse numaidecît cu o sticlă de cogneac, pe care o vărsă mai toată în capul coanei Profire, pe cînd fiu-său o muncea pe la tîmple să-și vie în fire. D. ZAMFIRESCU, V. Ț. 15. 2. T r a n z. (Despre senzații, sentimente, gînduri etc.) A provoca (cuiva) suferințe (fizice sau morale); a chinui, a consuma; a preocupa în mod intens. Dzi de dzi sufletul dereptului cu fărâdeleage lucrurele munciia. COD. VOR. 172/26. O, pizmă,. . . cîți muncești ! MOXA, 371/23. Pre cel lacom și gîndurile îl muncescu (a. 1714). GCR II, 14/10. În toate zilele era muncit de gîndul lui. VARLAAM-IOASAF, 12^v/5. Tiran iaste aurul care cu mii de griji și frici munceaște inima omenească. MOLNAR, RET. 29/9. Frigul pe alții mai mult muncește. CONACHI, P. 285. Nu găsi vindecarea grijei ce-l muncea. FILIMON, O. I, 124, cf. 121, 134. O presimțire dureroasă îmi muncește sufletul de astă noapte. ALECSANDRI, T. II, 9, cf. 130. Setea începe a ne munci, fără ca să zărim cît de mic izvor împrejurul nostru. id. O. P. 346. Vino, scumpă, de privește Dorul tău cum mă muncește. EMINESCU, O. IV, 234. Mă muncește dorul cînd îmi aduc aminte De vremile trecute. CREANGĂ, A. 240. Mă muncea conștiința. CARAGIALE, O. III, 215, cf. 198. O munceau ziua gindurile, iar noaptea visurile. SLAVICI, O. I, 290. Toată ziulica îl munciră gîndurile și nu se domirea de loc. ISPIRESCU, L. 258, cf. 261, 262. Foamea. . . muncea neîndurat pe bietul Nică. CONTEMPORANUL, II, 391. În poezia lui voia să arăte pe tînărul Sabathai muncit de îndoială. VLAHUȚĂ, N. 54. O amenințare . . . muncește acum pe Leiba mai mult decît frigurile. GHEREA, ST. CR. II, 135. Moș Gheorghe era muncit de teama rușinii bieților țărani de pe scenă. SP. POPESCU, M . G. 90. Ceea ce o muncea era pîngărirea sufletească a omului care o iubea. D. ZAMFIRESCU, A. Pintea, fraged copilandru, La ciobani intrase slugă Și-l muncea într-una gîndul Cum ar face el să fugă. IOSIF, P. 70. Vor fi și ele, poate, muncite de durere. PETICĂ, O. 177. E muncit de gînduri. BASSARESCU, S. N. 13, cf. 189. Muncit de gînduri și de planuri. . . a plecat spre București. GALACTION, O. 141. O muncea un gînd, o hotărîre mereu amînată. C. PETRESCU, A. 434. Îl munceau gînduri de amărăciune. SADOVEANU, O. V, 202. Tăcură amîndoi; aceleași gînduri îi munceau. BART, S. M. 66. Mărturisesc că o clipă mă muncise un început de îndoială. CONTEMP. 1950, nr. 185, 3/3. Valeria era muncită de gînduri. V. ROM. februarie 1952, 2. ◊ A b s o l. [Păcatul] are și dulceață și scîrbă, că în puțină vreame se îndulceaști, iar întru veaci munceaște. CORESI, EV. 27. Așa e frumusețea. . . Din preajmă-i ea gonește Durerea ce muncește. ALEXANDRESCU, O. I, 96, cf. EMINESCU, N. 73. ◊ E x p r. (R e f l.) A se munci cu gîndul = a gîndi intens la ceva, a-și supune mintea la eforturi; a se frămînta. Tocmai cînd se muncește cu gîndul acesta, bagă de seamă că s-a mai urcat cineva în tramvai. REBREANU, NUV. 144. Și-și duse mîna la gură, scoborîndu-și ochii în jos, muncindu-se cu gîndul să afle ce-i de făcut. MIRONESCU, S. A. 33. 3. I n t r a n z. și r e f l. (Învechit și popular) A îndura chinuri (fizice sau morale); a pătimi, a suferi. Să muncescu în pustie și în măguri și în peșteri (cca 1550). GCR I, 1/18. Rău se chinuia și se muncia fiu-său. CORESI, EV. 79. H[risto]s derept noi se-au muncit. id. L. 411/4. Că dûn vecu se munciia ei și nu pute vede lumina (a. 1580). CUV. D. BĂTR. II, 320/22, cf. 350/16. Face-voiu [o] cearere de la tine să mă și eu muncescu cu creștinii. COD. TOD. 206. Nice vor munci de foame, nic[e] de sete. ib. 218. Mulți se munciră pentru H[risto]s. MOXA, 363/14. Cine va asculta dînșii, acela nu va veni într-acel loc de muncă unde te muncești tu. VARLAAM, C. 286, cf. 172. Spîndzură în văzduh pre popa idolilor și mult ceas s-au muncit în văzduh și cădzu gios de să stîlci și rău muri. DOSOFTEI, V. S. septembrie, 2^r/18. Va arunca pre acei oameni nemilostivi în temnița iadului ca să se muncească acolo în veaci. CHEIA ÎN. 14^r/12. Ne băgară aice în peșteră și așa ne vom munci pană la sfîrșănia veacului. VARLAAM-IOASAF, 82^v/17. Un musulman ce a crezut curanul și pe Moamet. . . nu este cu putință a se munci în veci. . . , ci cred că. . . merge la rai în pace. VĂCĂRESCUL, IST. 249. Leul. . . se munceaște cu sufletul în gușă și trage de moarte. ȚICHINDEAL, F. 8/7. Duhul tău. . . degeaba se luptă și se muncește. CONACHI, P. 276. Fără să-l prinză somnul, toată noaptea să muncea. PANN, E. I, 49/22. Toderică . . . a mîntuit sufletele coconașilor ce se munceau din pricina lui. NEGRUZZI, S, I, 89. Ion. . . se muncește rău în somn. CARAGIALE, O. VI, 289, cf. JARNIK-BÎRSEANU, D. 318. Au dat poroncă . . . să-i vie doftorii în clipă să facă ceva că să nu i se muncească copila. SBIERA, P. 301. 4. R e f l. și (învechit) i n t r a n z. A depune eforturi, a-și da osteneală; a se strădui, a se trudi. Se nu D[om]nul zidire casa, în deșertu munciră-se (t r u d i r ă – s e C) zidindu. PSALT. SCH. 429/4. Vecirií miei. . . muncia-se (n e v o i i a – s e a C²), cerînd sufletul mieu. PSALT. 72, cf. 122. Învățătoare, toată noaptea ne-am muncit (t r u d i t N. TEST. 1648, o s t e n i n d u – n e BIBLIA 1688), nemică n-am prins. CORESI, EV. 329. Muncește să găsească vreme să rădice sabie asupra împărățiii. IST. Ț. R. 39, cf. 21. Să muncea în tot chipul să le potolească. ib. 113. [Filozofii] în zadar se muncesc a arăta că noi sîntem numai pămînt. MARCOVICI, C. 12/16. Te vei munci să amăgești pe fratele tău și chiar pe creatorul tău. FILIMON, O. I, 311. Capul lui se muncea mereu cu ideea d-a redobîndi tronul., ODOBESCU, ap. DDRF. Așa se munci biata noră pînă după miezul nopții. CREANGĂ, P. 6. Se muncea Simina să-și aduc-aminte Cînd s-a prins la ceartă. COȘBUC, P. I, 246. Bătrînul deschidea ochii mari, se muncea să se scoale. D. ZAMFIRESCU, T. S. 16. S-a muncit vreo două ceasuri, în zadar. Ideea se zvîrcolea în sufletul lui, dar nu izbutea să se înfăptuiască pe hîrtie. REBREANU, I. 103. Țigănușul se muncea amarnic . . . să-și bage picioarele în botforii de lac. C. PETRESCU, A. R. 42. Luat din scurt, Nică Crețu se fîstîci și se vedea cum se muncește să-și caute răspunsul. MIHALE, O. 46. El se muncise într-atîta, cît îi curgea numai sudorile de pe frunte. SBIERA, P. 199. A venit o pasere și a zis: – Pînă nu mă va aduce pe mine și pe soția mea în biserica asta, nu poate s-o facă, oricît s-ar munci. ȘEZ. IV, 170. Mă muncii o vară toată Ca se fac streinul tată, Și streinul, Ca pelinul. POP., ap. GCR II, 308. ♦ R e f l. (Învechit, rar) A se lupta. Cu gadinele sălbateci m-am muncit. Ce folosu mie aceaia (a. 1569). GCR I, *13/27. ♦ R e f l (Regional) A se screme (Moișeni-Satu Mare). ALR I 121/345. 5. I n t r a n z. A desfășura o activitate (fizică sau intelectuală), a îndeplini o muncă (3); a lucra. Cela ce au muncit acolia . . ., să-și piiardză toată usteneala. PRAV. 25. Aceia ce un ceas muncește, în veci desfătare gătește (a. 1750). GCR II, 49/28. [Cei mari] n-alerg, nu ostenesc, Cei mici pentru ei muncesc. MUMULEANU, ap. GCR II, 249/14. Tu dormi, în vreme cînd toți ciilalnți varsă sudori de moarte muncind. DRĂGHICI, R. 10/26. Tot omul sănătos și cu minte poate să-și cîștige acele lucruri trebuincioase cît se poate mai bine, numai să muncească. GT (1839), 75²/21. S-a statornicit în satul acela . . . muncind ca pentru dînsul. CREANGĂ, P. 139. Muncesc, muncesc și nu s-alege nemica de mine. id. ib. 200. Ia să ne gîndim și la oamenii care muncesc o săptămînă întreagă, de dimineață pînă seara tîrziu. CARAGIALE, O. II, 211. Omule, te văz harnic, muncești de te spetești și doi în tei te văd că nu poți lega. ISPIRESCU, L. 196, cf. 62. Cît am trudit, cît am muncit Și. . . nimic n-am folosit. MACEDONSKI, O. I, 38. Muncește el, că de muncit nu-i rușine, ș-ascultă și-i supus. VLAHUȚĂ, O. A. 10. Taica pentru dînșii a muncit. REBREANU, R. I, 205, cf. 225. Cînd ai fost deprins să muncești cu mîna pe coada lopeții, e primejdios să te apuce boieria din senin. C. PETRESCU, A. 306. Muncești: ești tractoristă. D. BOTEZ, F. S. 12. Sînt o biată fată care muncesc ca să cîștig pînea. SADOVEANU, O. XIV, 323. Scarlat muncea ca un cîine. CĂLINESCU, E. O. II, 124. Muncind cu brațele nu s-adună o mie dă pogoane ! CAMIL PETRESCU, O. III, 114. În gospodăria colectivă, fiecare trebuie să muncească. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2 669. A munci zi de zi în spiritul științei marxist-leniniste, constituie chezășia izbînzii în știință, literatură și artă. CONTEMP. 1953, nr. 339, 1/1. Omul care muncește are drept la toate bucuriile vieții. ib. 1954, nr. 388, 2/4. Munceau, cîntînd, electricienii. BENIUC, C. P. 40. Ultimele luni muncise pe brînci. V. ROM. aprilie 1957, 76. La sărac oi dărui, Să aibă cu ce munci ! JARNIK-BÎRSEANU, D. 291. Unde toți de obște muncesc, cerșetori nu se găsesc. ZANNE, P. VIII, 373. Cu cît mai mult vei munci, atît mai mult vei dobîndi. id. ib. Mănîncă la mine și muncește la tine. id. ib. III, 629. ◊ L o c. a d j. Pe nemuncite = fără muncă, fără să muncească. Tineri osteniți pe nemuncite. VLAHUȚĂ, ap. DDRF. ◊ (Cu complement intern) Muncă ce-a muncit ? Grădin-a făcut, Flori și-a presădit. TEODORESCU, P. P. 91.* T r a n z. (Complementul indică obiectul sau felul muncii) Să li se pară dezonorant a munci pămîntul. REBREANU, R. I, 37. Stau în drum să mă gîndesc Ce s-apuc, ce să muncesc, Pînea să-mi agonisesc ? ALECSANDRI, P. P. 285. Dar cît îi fi șî-i trăi, să fii vrenic să muncești pămîntu. ȘEZ. III, 100, cf. ALRM SN I h 7. ♦ T r a n z. (Complementul indică o persoană) A osteni, a istovi; a pune la muncă (3), a da de lucru. Iată aci alăturat articolul cu pricina. . . care m-a muncit mai tare decît o comedie în trei acte. CARAGIALE, O. VII, 233. Nouă meșteri mari, Calfe de zidari. . . Că vodă-i ținea Și vodă-i muncea. TEODORESCU, P. P. 469. El muncea lumea ca la robie: îi punea de zidea la cetăți, făcea la podvezi și la drumuri lungi. ȘEZ. V, 20. ♦ Tranz. (Învechit, rar) A potoli, a domoli, a îmblînzi. Limba nimenre nu o poate de la oameni munci (p o t o l i N. TEST. 1648, d o m o l i BIBLIA 1688). COD. VOR. 124/25. – Prez. ind.: muncesc. – Și: (prin Ban.) muci vb. IV. L. COSTIN, GR. BĂN. 141, NOVACOVICIU, C. B. I, 14, ALR II 3 083/36. – Din v. sl. мѪчити (сѧ). Cf. bg. м ъ ч а с (е).

ajunge [At: COD. VOR. 86 / V: (reg) agiunge / Pzi: ajung, pfs: ajunsei, (înv) ajunșu / E: ml adjungo, -ngere, it aggiungere, fr adjoindre] 1-2 vtr A (se) întâlni. 3-4 vtr A (se) atinge. 5-6 vtr (Fig) A (se) înțelege. 7 vt A prinde din urmă pe cineva. 8 vt (Fig) A egala pe cineva. 9 vt A nimeri pe cineva cu ceva. 10 vt (Fig; c. indică neajunsuri) A da peste... 11 vt (Pop; îe) Ce te-a ajuns? Ce ți s-a întâmplat? 12 vt (Îe) A-I ~ pe cineva zilele A-i fi trecut vremea. 13 vt (Reg; îe) A-l ~ pe cineva anii de pe urmă A îmbătrâni. 14 vt (Îae) A fi în pragul morții. 15-16 vtr (Pop; îe) A-l ~ pe cineva băutura sau vinul A (se) îmbăta. 17 vt (Înv, îe) A-L ~ pe cineva judecata A fi condamnat. 18 vt (Înv; îe) A-- ~ pe cineva dajdia (sau birul) sau partea (de plată) A-i veni rândul la plată. 19 vi A sosi. 20 vi ( Pfm; îe) A ~ la mal (sau la maidan) A scăpa de greutăți și a-și atinge scopul dorit. 21 vi (Pfm; îe) A ~ din lac în puț A o păți mai rău. 22 vi (Pfm; îe) A ~ pe drumuri sau la sapă de lemn ori (reg) la lulele sau la mucuri de țigări A sărăci. 23 vi (Pop; îe) A ~ din pod în glod A decădea. 24 vi (Pop; îe) A ~ deasupra nevoilor A ajunge la stare materială mulțumitoare. 25 vi (Pop; îe) A ~ pe mâinile cuiva A fi la discreția cuiva. 26 vi (Reg; îe) A ~ la aman A fi la mare strâmtoare. 27 vi (Pop; îe) A-i ~ (cuiva) cuțitul la os (sau la ciolan) sau (focul la unghii ori mucul la deget) A ajunge la capătul puterilor. 28 vi (Îae; șîe) A ajuns funia la par A fi într-o situație desperată. 29 vi (Pop, îe) A ~ treaba la... A evolua spre... 30 vi (Înv, îe) A ~ în doaga morții A fi în pragul morții. 31 vi (Pfm, îe) A ~ în doaga (sau mintea) copiilor A deveni senil. 32 vi (Pfm; îe) A ~ departe A reuși. 33 vi (Pfm; îe) A ajuns funia la par A sosit ora prânzului. 34 vti A atinge. 35 vti (Pfm; în urări) A trăi mult și în fericire. 36 vti (Pfm; în imprecații) A trăi puțin și cu multe necazuri. 37 vi (D. prețuri) A atinge un anumit nivel (mare sau mic). 38-39 vi A reuși să atingă ceva situat (sus sau) departe. 40 vi (Înv) A umbla mult într-un anumit scop. 41 vi (Înv; îe) A ~ cu clevetiri A țese intrigi. 42 vi A deveni. 43 vi (Îe) A ~ cal de poștă A munci fără odihnă. 44 vi (Reg; îe) A ~ slugă la dârloagă A asculta de ordinele cuiva care îți este inferior ca rang sau pregătire. 45 vi (Reg; îe) A ~ de izbeliște A ajunge în voia soartei. 46 vi (Îe) A ~ rău A decădea. 47 vi (Îe) A ~ bine (sau repede) A parveni. 48 vi (În imprecații) A avea parte numai de lucruri rele și de nenorociri. 49 (În urări) A avea parte numai de lucruri bune și de fericire. 50 vi (Înv) A valora. 51 vi (Înv) A fi în stare. 52 vi A fi în cantitate suficientă. 53 vt Ajunge! (și ajungă!) Destul! 54 vt (înv; îe) A-l ~ pe cineva mintea (sau capul) A ști ce este de făcut. 55 vt A trebui. 56 vti A atinge o limită de timp. 57 vt (Fig; d. stări sufletești sau fizice) A cuprinde. 58 vi A se întinde până la... 59 vi (Îe) A nu-i ~ (cuiva nici) cu prăjina la nas A fi înfumurat. 60 vi A realiza. 61 vti A fi în situația de a...

GARCIA LORCA [garθia], Federico (1898-1936), poet și dramaturg spaniol. Lirica sa, de inspirație folclorică și modernistă, având ca fundal peisajul andaluz, este străbătută de obsesia dragostei, a sângelui și a morții („Carte de poeme”, „Romancero țigănesc”, „Poetul la New York”). Teatru poetic evoluând sub semnul tragicului de inspirație patriotică („Mariana Pineda”, „Nuntă însângerată”, „Casa Bernardei Alba”). Condamnat de un tribunal franchist, a fost executat.

OSÎNDI, osîndesc, vb. IV. 1. Tranz. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească), a pronunța sentință de condamnare (împotriva cuiva). Se va căi cît va trăi el, pentru că a osîndit pe un om drept. ISPIRESCU, L. 367. Ieremia, nesocotind și legile războiului... și legile omenirii, osîndi pe toți prinșii la moarte. BĂLCESCU, O. I 344. ♦ (Glumeț) Cine a fost osîndit a studia limba elenă știe cită bătaie de cap a suferit. ALECSANDRI, S. 54. ◊ Refl. Singur eu m-am osîndit! DAVILA, V. V. 44. ◊ Refl. pas. S-a osîndit acela ce a furat un ou. BOLINTINEANU, O. 148. ◊ Fig. A judeca, a condamna. Tînguiește-mă, doamna mea, și nu mă osîndi. NEGRUZZI, S. 47. Vom fi osîndiți, nu după greutatea luptei și a vremii de atuncea, ci după patima partizilor. RUSSO, S. 34. ◊ Absol. Ești un copil și lesne crezător!... și osîndești, fără a te gîndi îndestul. BOLINTINEANU, O. 340. 2. Tranz. A sili, a constrînge; a obliga. Sînt osîndiți să se mărginească la lucruri mărunte. ANGHEL, PR. 170. Cei tari... conspiră Contra celor ce dînșii la lucru-i osîndiră Și le subjugă munca vieții lor întregi. EMINESCU, O. I 56. Mă văd deodată osindită a zice adio la mulțămirile ce-mi făgăduia! ALECSANDRI, T. I 279. 3. Refl. (Regional) A se chinui. N-am ascultat sfaturile tatălui meu, de aceea sînt silit a mă osîndi pînă voi avea zile. RETEGANUL, P. V 80.

Să jertfim un cocoș lui Esculap – Esculap (la greci, Asclepios), zeul tămăduirii, era reprezentat alături de un cocoș și de un șarpe răsucit pe un toiag, simbolizînd vigilența și prevederea. Bolnavii, care cereau leacuri, îi aduceau drept ofrandă un cocoș. Socrate, judecat pentru atitudinea sa ostilă stăpînirii de atunci și condamnat să bea cupa cu otravă, a fost vizitat în închisoare de către bunul și bogatul său prieten Criton, care-i pregătise evadarea. Bătrînul filozof a refuzat însă, considerînd că trebuie să respecte legile, chiar dacă sînt nedrepte. Și, în fața morții, conformîndu-se obiceiului, Socrate i-a spus: „Criton, îi datorăm lui Asclepios un cocoș; dați-i-l, să nu uitați!” Sensul simbolic pare a fi acesta: Socrate își arată recunoștința față de Esculap care, în cupa cu cucută, îi oferă leacul de a sluji virtutea pînă la capăt, căci a învăța pe oameni să ducă o viață virtuoasă este însuși scopul filozofiei socratice. Vorbele Să sacrificăm un cocoș lui Esculap se utilizează în semn de recunoștință pentru o binefacere. Dar mai sînt folosite și în sensul că, uneori, sîntem obligați să plătim tribut unei prejudecăți, unui fel de a vedea care poate nu este al nostru, dar care a ajuns o deprindere curentă la unii oameni de azi, așa cum devenise și ofranda pentru Esculap la vechii greci. MIT.

RECIDIVĂ, recidive, s. f. 1. (Jur.) Repetare a unei infracțiuni pentru care a suferit anterior o condamnare. După a treia și a patra recidivă, onorabila dicasterie îi despărți. NEGRUZZI, S. I 79. ◊ Fig. «N-o să mai iubesc», zisese Biata-mi inimă naivă. Dar văzîndu-te pe tine, A căzut în recidivă. TOPÎRCEANU, B. 56. 2. (Med.) Reapariție, revenire a unei boli după o vindecare aparentă. După destulă vreme de mizerie, a venit recidiva și apoi, din fericire, moartea. CARAGIALE, N. S. 25.

judecată s.f. I 1 cuget, fire, gândire, intelect, minte, rațiune, spirit, <livr.> nous, <înv.> înțeles¹, simțire. Dezvoltarea științei și a tehnicii este opera judecății. 2 gândire, intelect, înțelegere, minte, rațiune, <fig.> cap, materie cenușie, substanță cenușie, substanță nervoasă cenușie. Este apreciat pentru judecata lui, dar și pentru seriozitatea cu care lucrează. 3 deșteptăciune, intelect, inteligență, minte, pricepere, rațiune, spirit, <livr.> ingeniu, <pop. și fam.> duh, <pop.; glum.> colărez, doxă, pamet¹, <înv.> înțelegere, <fig.> cap, creier, <fig.; fam.; glum. sau iron.> bilă², <fig.; înv.> scaun. Folosește-ți propria judecată, nu urma sfaturile altora! 4 minte, rațiune, cunoștință, <pop. și fam.> glagore, <fran.; înv.> rezon, <fig.; fam.> ochi¹. La această vârstă înaintată are judecată normală. 5 cugetare, minte, raționament, rațiune, <înv.> socoată, socoteală, socotință. Dogme banale îi țin loc de judecată. 6 concepție, convingere, gând. idee, opinie, părere, principiu, vedere, viziune, <livr.>convicțiune, <latin.; înv.> existimație, optică, orientare. Are altă judecată în legătură cu subiectul abordat. 7 credință, idee, opinie, părere, <fam.> socoteală. După judecata mea, nu a procedat corect. 8 chibzuială, chibzuință, chibzuire, cumințenie, cumpăt, cumpătare, înțelepciune, măsură, minte, moderație, ponderație, rațiune, sobrietate, tact, temperanță, <livr.>continentă, <rar> cumintie, moderanță, temperare, <înv. și pop.> socoteală, socotință, trezie, <pop.> chiteală¹, potriveală, scumpătate, <fam.> schepsis, <înv. și reg.> sfat, <înv.> chibz, încheiere, modestie, sămăluire, socoată, socotire, tocmeală, <fig.> cumpănire, echilibru, <fig.; rar> cumpănă, cumpăneală, <fig.; înv. și reg.> devlă. Păcat că nu a avut în tinerețe judecata pe care o are acum, la bătrânețe. 9 apreciere, aviz, opinie, părere, verdict, <livr.> apreciație, <fig.> sentință. Concurenții așteaptă judecata comisiei de examen. II (jur.) 1 acțiune, cauză, caz, proces, <înv. și pop.> price, <pop.> dreptate, lege, pricină, <reg.> hâcă, hoandră, pâră, tărghelaș, <înv.> criminalion, delă, divan, județ, prigonire, sud². S-a amânat verdictul în judecata civilă. 2 (rar) v. Decizie. Hotărâre. Hotărâre judecătorească. Sentință. Verdict. 3 (rar) v. Jurisdicție. 4 (înv.) v. Condamnare. Pedeapsă. Penitență. III 1 (art.; relig. creștină) judecata cea de pe urmă = judecata cea mare = judecata de apoi = judecata înfricoșată = judecata lui Dumnezeu = vremea cea de apoi (v. vreme), vremea de apoi (v. vreme), <înv. și pop.> sfârșenie, <înv.> socotire. La judecata de apoi, care va avea loc la sfârșitul lumii, Dumnezeu va hotărî soarta tuturor oamenilor, vii sau morți. 2 judecată de valoare = <rar> judecată de valorizare. Judecata de valoare enunță o apreciere; (rar) judecată de valorizare v. Judecată de valoare.

MOARTE s. 1. decedare, deces, dispariție, pieire, prăpădire, răposare, sfîrșit, stingere, sucombare, (livr.) exitus, extincție, repauzare, (mai ales în limbajul bisericesc) repaus, (înv. și pop.) săvîrșire, (pop.) pierzanie, pierzare, (reg.) pieiște, topenie, (înv.) petrecanie, petrecere, pierdere, piericiune, prăpăditură, pristăvire, săvîrșenie, săvîrșit, scădere, sconcenie, (ir.) crăpare, (arg.) mierleală, mierlire, verdeș. (~ unei persoane.) 2. (fig.) mormînt. (Acolo și-a găsit ~.) 3. asasinat, crimă, omor, omorîre, omucidere, ucidere, (livr.) homicid, (înv.) deșugubină, omucid, sîngi, ucigătură. (Condamnat pentru ~.)

PUNE, pun și (regional) pui, vb. III. 1. Tranz. (Cu privire la lucruri) A așeza, a face să stea undeva. Într-un colț al geamlîcului stau puse la soare cîteva clondire mohorîte. BASSARABESCU, V. 7. Vine-ncet, pe ochi îmi pune mîinile ei mici și moi. COȘBUC, P. I 117. Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta. EMINESCU, O. I 146. (Absol.) De unde să iei dacă n-ai pus? CREANGĂ, P. 125. (Poetic) Iarna tristă-mbracă Streșinile somnoroase, Pune văl de promoroacă Peste pomi și peste case. TOPÎRCEANU, B. 70. Un vis fantastic veni și-și puse asupră-mi negrele sale aripi. NEGRUZZI, S. I 60. ◊ Expr. A pune pe hîrtie v. hîrtie. A pune (o melodie) pe note = a transpune (o melodie) pe note muzicale. A pune iscălitura = a semna, a iscăli. A pune (un bun imobil) pe numele cuiva = a da cuiva un bun în proprietate, înscriindu-l ca proprietar cu forme legale. A pune aprobarea = a aproba ceva în scris. Cînd e gata dosarul? Să-ți pun aprobarea, că numai al dumitale lipsește. V. ROM. august 1953, 38. A-i pune cuiva un lucru (dinainte) = a așeza un lucru în fața cuiva (invitîndu-l să se servească de el); fig. a-i da cuiva o idee, a-i aduce o știre, o informație. Stanca i-a și pus dinainte, o dată cu mîncarea de prînz, veste proaspătă că soru-sa Nastasia ar fi căzut într-un puț. SADOVEANU, M. C. 144. Eu îi pun zamă de pui. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 462. A pune la picioare = a oferi. A pune mîna (pe cineva sau ceva) v. mînă. A pune mîinile pe piept v. mînă. A pune stăpînire (pe cineva sau ceva) = a deveni stăpîn, a se face stăpîn (cu forța). Ia ascultați, măi, dar de cînd ați pus voi stăpînire pe ruine, zise Gerilă. CREANGĂ, P. 253. (Poetic) Pe toate pune stăpînire al voastră inimă măiastră. CERNA, P. 15. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva); a pătrunde. Și printre mii de săbii și mii de archebuze. Ei pun picioru-n lagăr. ALECSANDRI, P. III 222. A pune gura (pe ceva) = a mînca. Numai atuncea punea gura pe iarbă, cînd Pepelea era foarte ostenit și înceta puțintel de a zice. SBIERA, P. 8. A pune ochii (sau, mai rar, ochiul) pe cineva sau pe ceva = a) a se opri cu interes asupra cuiva sau a ceva, a dori să obții, să ajungi la... În lipsă de bani, puseseră ochii pe 4000 lei trimiși de la Brussa cu o destinație specială. BĂLCESCU, la GHICA, A. 566. Am hotărît să-l însor, și-ți mărturisesc că mi-am pus ochiul pe duduca Adela. ALECSANDRI, T. I 344; b) a supraveghea pe cineva pentru a-l prinde cu o greșeală, pentru a-l pedepsi. A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pămînt = a avea o atitudine modestă, sfioasă, plecîndu-și privirile; a se rușina, a se sfii. Și cînd i-a spus Flăcăul cel dinții cuvînt, Ea se uita speriată-n vînt, Și ca certat-apoi și-a pus Privirile-n pămînt. COȘBUC, P. I 281. Eu răspund dintr-un cuvînt, Fărsă pun ochii-n pămînt. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 44. A-și pune pielea în saramură v. piele. A pune osul = a munci din greu. Cînd rămîi văduv cu un băiat de unsprezece ani și cu o fetiță de șapte, trebuie să pui osul de vrei să nu te mănînce sărăcia. REBREANU, P. S. 135. A pune umărul = a ajuta pe cineva în muncă. A pune gînd sau a-și pune în (sau de) gînd (sau în cap, în minte) = a avea intenția de a..., a plănui să..., a decide, a hotărî. Au fost și mai înmărmuriți aflînd că el și-a pus în cap să plece pe jos, ca turist. PAS, Z. I 180. Știind necazul meu, Mi-a zis Fir a lui Sulcină: «Ce ți-ai pus în gînd, tu Nină? Poate-n rîs te-a supărat Șandru doară». COȘBUC, P. II 213. Și-a pus în gînd să descopere vicleșugul babei, creangă, P. 98. (Mold.) Pune-ți în gînd că... = află, închipuie-ți, imaginează-ți că... Pune-ți în gînd, părinte ispravnice, că am un frate care de cîteva zile s-o făcut nevăzut de la leș. ALECSANDRI, T. I 222. A pune o vorbă (sau un cuvînt) = a interveni în favoarea cuiva. Amicul meu... mă roagă să pun o vorbă bună în favoarea lui. CARAGIALE, O. II 292. Poate și eu am pus un cuvînt, că te știam nevoiașă. CONTEMPORANUL, VI_I 500. A pune o vorbă (sau o expresie etc.) în gura cuiva = a atribui cuiva o vorbă, o expresie; (despre autori) a face ca un personaj să se exprime într-un anumit fel. Chiar unele forme gramaticale... cum este perfectul simplu, sînt întrebuințate de scriitor nu numai pentru a le pune în gura eroilor munteni... ci pentru a-și exprima nemijlocit și precis gîndurile sale de povestitor. L. ROM. 1953, nr. 2, 41. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exagerate sau neverosimile, a înflori. De cîte ori îl spune [basmul] ii mai pune coarne, îl mai lungește. STANCU, D. 46; b) a-și înșela soțul. A pune problema (sau problemele) = a prezenta, a înfățișa, a aduce în discuție un subiect, o temă. Mihail Sadoveanu s-a rostit în numeroase rînduri în problema progresului limbii noastre literare, demonstrînd cu măiestrie cum trebuie puse și rezolvate în chip just problemele de bază ale limbii literare. L. ROM. 1953, nr. 2, 35. A pune concluzii v. concluzie. A pune (un subiect, o chestiune etc.) pe tapet = a aduce (un subiect) în discuție. Puneau pe tapet respectarea demnității umane și traduceau în fapt spiritul de solidaritate. PAS, Z. IV 57. A pune (ceva) înainte = a aduce în față, a aminti de ceva. Știu că ai să-mi pui înainte prieteșugul. CONACHI, P. 86. Și-mi tot pune înainte Cîte nu-mi trece prin minte. TEODORESCU, P. P. 335. A pune că... = a admite o ipoteză, a presupune. Să punem că mai întîi începe unul... încep mai mulți a cugeta la mijloacele întreprinderii. GHICA, A. 687. Unde (mai) pui că... = fără a mai socoti că... Pe urmă, unde mai pui... că țara-i împănată cu oșteni de-ai noștri. SADOVEANU, O. VII 26. Unde pui... = gîndește-te la... socotește și... Apoi unde pui d-ta gîndul ce-l muncea groaznic. ISPIRESCU, L. 234. Cîți domnitori și mitropoliți s-au rînduit la scaunul Moldovei, de cînd e țara asta, au trebuit să treacă măcar o dată prin Humulești spre mînăstiri. Apoi unde pui cealaltă lume care s-a purtat prin satul nostru. CREANGĂ, A. 73. A pune foc = a aprinde, a incendia. Să-l luăm cu noi să puie foc! Să puie foc cu mîna lui. DUMITRIU, B. F. 71. Tăie cu sabia o mare mulțime de copaci, din care făcu o grămadă de nu-i putea da nimeni de seamă și-i puse foc. ISPIRESCU, L. 138. (Fig.) Mă-ntîlnii c-o copiliță, Tînără ca o mlădiță; Eu am rîs și ea n-o rîs, Foc Va inimă mi-o pus. ȘEZ. III 59. A pune ceva la foc = a expune la căldura focului ca să se încălzească sau (fiind vorba de alimente) să fiarbă; a încălzi. Tu să pui baia la foc. BIBICESCU, P. P. 388. A pune (o piesă) în scenă = a face regia și montarea linei piese de teatru. (Rar) A pune (cuiva) sînge rău la inimă = a face (cuiva) inimă rea, a supăra, a necăji (pe cineva). Oamenii, cum îs oamenii, ca să-i puie sînge rău la inimă... au început a porecli pe moș Nichifor și a-i zice: Nichifor Coțcariul. CREANGĂ, P. 136. ♦ A cîștiga în greutate. Am pus șase kilograme numai astă-iarnă. C. PETRESCU, C. V. 207. 2. Tranz. A așeza pe cineva într-un loc, a face pe cineva să stea (jos). Îl apăsau pe umeri și-l puneau cu sila pe scaun. BASSARABESCU, V. 5. Îndată au și fost de față părinții împărătesei lui și crescătorii săi, baba și moșneagul... pe care i-au pus în capul mesei. CREANGĂ, P. 102. Ea-l luă de braț și-l duse Printre șalele întinse Și la mîndre mese-l puse. EMINESCU, L. P. 153. ◊ Expr. A pune (pe cineva) jos = a doborî, a trînti la pămînt. Dacă mă iau la trîntă cu băieții, cei mai mulți dintre ei mă pun jos. STANCU, D. 313. A pune pe cineva sub sabie (sau a pune capul cuiva sub picior, (rar) a pune cuiva capul) = a ucide, a răpune. Măria-sa... a ținui tot înainte, ca dintr-o săgeată, izbindu-i pe delii și punîndu-i în scurtă vreme sub sabie pe cei mai mulți. SADOVEANU, P. J. 760. Mi-ar pune capul sub picior, Să poată. COȘBUC, P. I 128. De urît m-aș duce-n lume, Dragostea capu mi-l pune. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 9. A pune bine (pe cineva) = a-i face cuiva un rău, a-l lucra, a-l aranja. A-și pune capul pentru cineva = a-și pune viața în pericol pentru cineva. Să-mi pun capul pentr-o Lină, Să mă fac un om pribag! Ieși din neguri, lună plină, Să mă vezi la Lina-n prag. COȘBUC, P. I 50. A (sau a-și) pune capul, se zice cînd cineva e absolut sigur de un lucru, cînd garantează cu toată hotărîrea. Asta nu mai e nebunie; e complot... – Pun capul că e complot. V. ROM. august 1953, 63. Cu Aspazia nu merge, ea pricepe, miroase, uite, ea-și pune capul că e ceva la mijloc. VLAHUȚĂ, O. AL. II 71. A pune (pe cineva) la zid = a împușca (în urma unei sentințe de condamnare); fig. a osîndi, a blama, a înfiera. Dacă nu-l putem pune la zid, îl ucidem moral. C. PETRESCU, A. 414. ♦ Refl. (Despre ființe) A lua loc undeva, a se instala undeva sau pe ceva. Eu vreau să mă pun lîngă sobă. SADOVEANU, O. I 337. S-au pus la cină. COȘBUC, P. I 249. Tot aici ești Ivane, tot? – Ba bine că nu, zise Ivan, făcînd stînga-mprejur și puindu-se drept în calea morții. CREANGĂ, P. 314. Vine cucul de trei zile Peste văi, peste movile Și n-are un’să se puie. S-ar pune pe-o rămurea Aproape de casa mea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 213. ◊ (În contexte figurate) Pe inimu-i de-atuncea s-a pus o neagră pată. EMINESCU, O. I 96. Un nor amețitor veni și se puse pe ochii mei. NEGRUZZI, S. I 54. Necazul și voia rea S-au pus la inima mea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 214. ◊ Expr. A se pune bine cu (sau pe lîngă) cineva = a intra în voia cuiva, a se face plăcut, a linguși (pentru a obține avantaje). Își dăduse toată silința să se puie bine cu dînsul, și nici nu nimerise rău. SLAVICI, O. I 233. A se pune în vorbă (cu cineva) = a începe o discuție, a vorbi. Pînă una alta pune-te d-ta în vorbă cu maestrul... despre afacerea asta. CARAGIALE, O. VII 290. ◊ Refl. A se urca într-un vehicul, a se îmbarca. Se puneau în vapor și veneau pe la Giurgiu. GHICA, S. XVII ♦ Refl. A sosi, a se fixa undeva; a așterne. Tocmai în ăst an se puse o iarnă grea. Trosneau pomii în grădină. DELAVRANCEA, H. TUD. 24. Omătul se pusese pe unele locuri pînă la brîu. CREANGĂ, A. 30. 3. Tranz. A așeza pe cineva într-o situație (nouă), a aduce într-o împrejurare neașteptată. Harap-Alb, văzîndu-se pus în încurcată, nu mai știa ce să facă. CREANGĂ, P. 270. ♦ (Cu privire la abstracte) A atribui, a lega de... Boala fu pusă în seama hranei proaste. PAS, Z. III 255. A pune arta în interesul unei clase nu înseamnă a o înjosi. IONESCU-RION, C. 43. ♦ A așeza, a situa pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujbă; a fixa cuiva locul, poziția între mai mulți. În fruntea bănuiților puseră pe pîndarii arendașului Cosma Buruiană. REBREANU, R. I 99. Cînd voi m-ați pus peste codru, dîndu-mi în mînă securea, Juratu-mi-ați să m-asculte lunca, drumul și pădurea. HASDEU, R. V. 69. Nu uita a-mi aduce curcanul cel bătrîn, c-am să-l pun în slujbă. ALECSANDRI, T. I 180. ◊ (Urmat de un complement care arată destinația) Pe babă, de milă, a pus-o găinăriță. CREANGĂ, P. 70. De-ar fi-n lume-un stat de mițe, zău! că-n el te-aș pune vornic. EMINESCU, N. 43. ◊ Refl. Se puseră unul popă și altul nănaș. RETEGANUL, P. IV 74. Ieremia Movilă... spînzură pe Răzvan-vodă și se puse în locul lui domn al Moldovei. ISPIRESCU, M. V. 33. Moș Nichifor nu era dintre aceia care să nu știe «că nu-i bine să te pui vezeteu la cai albi și slugă la femei». CREANGĂ, P. 107. ♦ A orîndui, a impune cuiva un șef, un conducător. Împărți poporul în pîlcuri-pîlcuri și le puse căpitani tot unul și unul. ISPIRESCU, M. V. 10. 4. Tranz. A așeza pe cineva sau ceva într-un. anumit fel, într-o anumită poziție. Îi plăcea să-i pună [pe copii] în genunchi. PAS, Z. I 111. Pune poalele în brîu, își suflecă mînecele... și s-apucă de făcut bucate. CREANGĂ, P. 29. Și mi-i pun spate la spate. ȘEZ. II 182. Și-n genunchi îl pune Și capu-i răpune. ALECSANDRI, P. P. 67. (Refl.) Băietul se pune ciobănește, într-un genunchi. CREANGĂ, P. 153. ◊ Expr. A-și pune viața în primejdie = a-și primejdui viața. Dragul mamei, drag! Nu-ți pune viața în primejdie. CREANGĂ, P. 79. A pune (fire, fibre) în două (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mănunchi din două, trei, patru fire (pentru a obține un fir mai trainic). Pune-l [fuiorul] în trei pentru feștilă. SEVASTOS, N. 9. ♦ A atîrna. Colivia cu pasărea o puse în pălimarul despre grădină. ISPIRESCU, L. 80. Își puse în cui paltonul. EMINESCU, N. 35. ◊ Expr. A-și pune pofta-n cui v. cui. ♦ (Uneori determinat prin «la loc») A așeza în locul sau în poziția unde a fost mai înainte sau unde trebuie să stea. I-am luat în pripă scara. Ea mă-njură: «Ești nebun? Pune scara!». COȘBUC, P. I 201. I-au dat jumătatea de inimă, spunîndu-i și cum s-o pună la loc. SBIERA, P. 137. N-apuc-a merge nici douăzeci de prăjini și prrr! se rupse un capăt!... Pînă-i îmbuca d-ta ceva... eu am și pus capătul. CREANGĂ, P. 124. 5. Tranz. (Cu privire la valori bănești) A depune (în păstrare, spre fructificare, spre a fi cheltuit etc.); a adăuga. V. învesti. Să pună el banii cîți lipseau, în dreaptă tovărășie. C. PETRESCU, Î. II 208. (Ironic) La Paris... v-ați pus averea, tinerețele la stos. EMINESCU, O. I 151. ◊ Expr. A pune mînă de la mînă v. mînă. A pune (ceva) bine (sau la păstrare) = a păstra, a cruța, a ține de rezervă. Prilejul cel mai bun este acum cînd e o economie pusă la păstrare sub saltea. PAS, Z. I 242. Puneam banul bine. Și un ban peste altul fac doi, peste doi, dacă pui altul, fac trei. DELAVRANCEA, H. T. 17. La grajdul meu să te duci Și pe roșul să-mi aduci... Că mi-e roșul cam ascuns, La bună păstrare pus. TEODORESCU, P. P. 533. (În contexte figurate) Io plec, mîndră, de la tine, Inimioara mea-ți rămîne, Ia-o tu ș-o pune bine. HODOȘ, P. P. 79. A pune deoparte = a alege dintre mai mulți pentru a izola sau pentru a rezerva; a economisi. Mă, Stancule, ce-i al tău, vorba aia, îl punem deoparte. PREDA, Î. 160. Scoate un paloș și un buzdugan... se apucă de le grijește bine și le pune deoparte. CREANGĂ, P. 194. Turcii scrum că se făcea Și Badiul se apuca Cu lopata de-i strîngea: Oasele, cîte găsea, Tot d-oparte le punea. TEODORESCU, P. P. 549. (Absol.) Dacă aveam de lucru în șir, poate puneai deoparte pentru băiat ca să-l înscrii la toamnă. PAS, Z. I 249. A pune preț = a oferi un preț mare; p. ext. a socoti drept valoros, meritos. Pe viața-i puneam un preț mare. ALEXANDRESCU, M. 79. 6. Tranz. A fixa o acțiune la un anumit termen. Să punem ședința... pentru mîine la douăsprezece. E bine? V. ROM. august 1953, 58. 7. Tranz. A așeza, a stabili, a orîndui (impozite, dări). Ne fac legi și ne pun biruri. EMINESCU, O. I 150. Pui biruri mari pe țară cum n-au mai fost sub soare, De cînd cu Han-Tătarul și Mihnea cel turcit. BOLINTINEANU, O. 164. Ai pus biruri mari și grele încît toată țara geme. TEODORESCU, P. P. 479. ◊ Refl. pas. Se pun alte biruri. C. PETRESCU, Î. II 207. Cînd nu erai la cîrmă, înuntru și afară Strigai că se pusese bir peste bir pe țară. BOLINTINEANU, O. 164. 8. Tranz. (În locuțiuni verbale) A pune (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva pentru a-i vedea valoarea, a supune la o încercare. Mă-nroșește singur gîndul că tu ai aflat cu cale Tocmai azi să pui la probă Inima nevestei tale! COȘBUC, P. I 73. Dan își punea la încercare tot talentul lui de premiant la desen. VLAHUȚĂ, O. AL. II 79. Să-l pot pune la-ncercare, Să văd de e viteaz mare. TEODORESCU, P. P. 606. A pune (pe cineva sau. ceva) la adăpost = a adăposti. (Refl.) Cu greu, prin zăpada mare, ajunge să se puie la adăpost... închizîndu-se în cerdac. SADOVEANU, O. VIII 177. A pune (pe cineva) la cazne = a căzni, a chinui. Fără judecată, fără nimic, îl băgară la pușcărie spre a fi pus la cazne. ISPIRESCU, M. V. 7. A pune o întrebare (sau întrebări) – a întreba. Mi-e imposibil să-i pun vreo întrebare despre viața lui de familie. CAMIL PETRESCU, U. N. 422. În timpul mesei s-a interesat de situația noastră școlară, punîndu-ne chiar cîteva întrebări, în legătură cu materiile pe care le făceam. SAHIA, N. 69. Dacă nu voi putea răspunde la întrebările ce îmi va pune, îmi va tăia capul. ȘEZ. IV 186. A pune la cîntar (sau în cumpănă) = a cîntări, a aprecia. Aticismul limbii tale o să-l pună la cîntări. EMINESCU, O. I 134. A pune jurămînt = a jura. Ați pus cu toții jurămînt Să n-avem drepturi și cuvînt: Bătăi și chinuri cînd țipăm, Obezi și lanț cînd ne mișcăm, Și plumb cînd istoviți strigăm, Că vrem pămînt. COȘBUC, P. I 209. A pune rămășag (sau pariu) = a paria. Uite, Comșa, pariez că o să găsim un foc la casa neamțului. Ia-ți casca și să mergem. Nu pui pariu? C. PETRESCU, Î. II 3. Eu pun rămășag pe ce vrei că sluga mea are să-mi aducea pielea cerbului aceluia, cu cap cu tot, așa împodobit cum este. CREANGĂ, P. 218. Aș pune rămășag că istoria vieții A-tale a să ne facă să adormim, NEGRUZZI, S. I 245. A-și pune nădejdea (speranța sau credința) în cineva (sau în ceva) = a nădăjdui în ajutorul unei persoane (sau al unei ființe supranaturale), a aștepta ceva de la cineva; a se încrede în forțele sau în capacitatea cuiva, a crede, a spera în ceva. Ea nu glumea, fiindcă-și pusese credința în dumnezeu, și dorea ca, vrînd-nevrînd, să împlinească slujba ce și-o luase asupră. ISPIRESCU, L. 17. Încalecă pe mine și pune-ți nădejdea în dumnezeu. CREANGĂ, P. 220. (Refl. pas.) Și ce speranțe se puneau în tine Ce vesel ți-a ieșit poporu-n cale. VLAHUȚĂ, O. A. 39. A pune temei (pe cineva sau ceva) = a se întemeia, a pune bază (pe cineva sau ceva), a se bizui. Moș Roată... nu prea punea temei pe vorbele boierești. CREANGĂ, A. 151. A pune vina pe cineva = a învinui pe cineva (pe nedrept). Și-acum întreagă vina Pe mine tu o pui! COȘBUC, P. I 267. A pune grabă = a se grăbi, a da zor. Cu cît pusese mai multă grabă spre a cîștiga această pradă, cu atîta pierdură din vreme spre a o împărți, certîndu-se. BĂLCESCU, O. II 258. A pune nume (poreclă sau, rar, porecliri) a numi (sau a porecli), a da nume (sau poreclă). Gospodarii de la Malu-Surpat, care puneau nume noi la toate, porecliseră pe Agapia lui Lungu «Scurta», căci i-ajungea numai pînă la subțiori lui Iordan. SADOVEANU, M. C. 6. Auzi tu, mamă, cîte-mi spune? Și-aleargă-n sat să mai adune Și cîte porecliri pe-ascuns îmi pune. COȘBUC, P. I 127. Și-i puse mama numele: Făt-Frumos din lacrimă, EMINESCU, N. 4. A pune zăvorul = a zăvorî. Unde ești, Simino? Ne culcăm! Pe ușă pui zăvorul, vino! COȘBUC, P. I 254. Dracii tronc! închid poarta după Ivan, și puind zăvoarele bine, bucuria lor că au scăpat de turbincă. CREANGĂ, P. 311. A pune pe fugă sau pe goană v. goană. (Învechit) A pune (un inamic) în risipă = a risipi, a împrăștia. Șoimane, romînii noștri sînt puși în risipă! ALECSANDRI, T. II 13. (Popular) A pune pace = a se împăca, a curma o luptă. Înălțate împărate, Pune pace, nu te bate, C-or cădea pe capu-ți toate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 316. A pune (pe cineva) la boală - a îmbolnăvi, a face să cadă bolnav. Măriucă, Mărioară, Mulți voinici ai pus la boală. SEVASTOS, C. 147. A pune în valoare = a valorifica. A pune capăt (sau sfîrșit) la ceva = a face ca ceva să înceteze; a sfîrși. Sfîrșit să puie dulcii tale suferinți. VLAHUȚĂ, O. A. 34. (Expr.) A-și pune capăt zilelor = a se sinucide. Ai aflat peste vreo douăzeci de ani că și-a pus capăt zilelor, otrăvindu-se. PAS, Z. I 72. 9. Tranz. A așeza, a rîndui, a pregăti așa cum trebuie ca să funcționeze bine, să-și îndeplinească misiunea; a monta. Mă întreb, în fugă, dacă toți oamenii au baionetele puse. CAMIL PETRESCU, U. N. 273. ◊ Expr. A pune masa v. masă. A pune caii = a înhăma caii la un vehicul. Atunci pune caii ca să mergem mai departe, zise el hotărît. SLAVICI, O. I 221. Să puie caii la un rădvan. SBIERA, P. 218. A pune pînză (sau pînza) = a pregăti urzeala în război pentru a țese. Și-a gîndit pînza să puie Și la nime să nu spuie. MARIAN, S. 58. Nici n-am tors, nici n-am pus pînză. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 178. A pune (ceva) la îndemîna cuiva = a face accesibil, a pune la dispoziție, a da. Cîte se vor face pînă atunci! Cîte vor fi puse la îndemîna muncitorului! DEMETRIUS, C. 73. A (o) pune de mămăligă. v. mămăligă. A pune (ceva sau pe cineva) la punct v. punct. ♦ A planta, a sădi, a semăna. Răsădea crengi verzi și alte soiuri de copaci, cari-i punea împregiurul grădinei ca să o închidă. DRĂGHICI, R. 151. ♦ (Cu privire la obiecte de îmbrăcăminte) A așeza pe corp. V. îmbrăca, încălța. Își potrivea gulerul, își punea cravata, își încheia haina cu mișcări mai încete. PAS, Z. III 179. Voinicul puse opincile în picioare, căciula în cap și luă biciul în mînă. ISPIRESCU, L. 215. Puse pe trupul său haine de păstori, cămeșă de borangic, țăsută cu lacrimele mamei sale. EMINESCU, N. 5. ♦ Refl. A se îmbrăca într-un anumit fel, într-o anumită ținută. Îmi placi astăzi, Anico!... Văd că te-ai pus în mare ținută. C. PETRESCU, Î. II 173. După ce mi-am terminat serviciul, mă pun la papuci, pun ibricul de cafea la spirt. id. ib. 132. 10. Refl. A se împotrivi, a sta împotrivă. Nu te mai pune și d-ta atîta pentru te mieri ce. CREANGĂ, P. 152. ◊ (Urmat de «împotrivă» sau «împotriva cuiva ») Ce să faci? Parcă te poți pune împotrivă? SADOVEANU, O. III 386. Vă puneți zece împotriva unui om. ALECSANDRI, T. II 17. ◊ Tranz. (În locuțiuni verbale) A pune împotriveală = a se împotrivi. Cînd o piatră punea împotriveală, țărîna era scoasă cu vîrful lopeții. C. PETRESCU, R. DR. 56. ◊ Expr. A se pune cu capul (sau în cap, în ruptul capului) = a încerca tot ce e posibil pentru a săvîrși o acțiune sau pentru a împiedica o acțiune; a se opune dîrz. Stăi cu ea, ce știi ții-i spune, Dar cu capul mi te pune Să n-o joace Alți feciori.Ș COȘBUC, P. I 136. Așa e lumea asta și de-ai face ce-ai face rămîne cum este ea; nu poți s-o întorci cu umărul, măcar să te pui în ruptul capului. CREANGĂ, P. 223. A se pune înaintea cuiva = a se opune, a rezista, a se împotrivi. Tu te lauzi că Apusul înainte ți s-a pus?... Ce-i mîna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus? EMINESCU, O. I 147. A se pune în calea cuiva = a bara drumul cuiva; fig. a împiedica pe cineva într-o acțiune. O, tu nici visezi, bătrîne, cîți în cale mi s-au pus. EMINESCU, O. I 146. A pune cuvînt de împotrivire = a se împotrivi cu vorba, a protesta. Oșteanul nu îndrăzni să puie cuvînt de împotrivire. SADOVEANU, O. VII 66. 11. Refl. A se lua la întrecere, a se măsura, a se compara cu cineva, a se potrivi cu cineva sau cu ceva. Nu te pune cu ctitorul nostru, c-a văzut multe. DELAVRANCEA, T. 7. Din mîncare și băutură las’ dacă ne-a întrece cineva, numai la treabă nu ne prea punem cu toți nebunii. CREANGĂ, P. 259. ◊ Expr. (De obicei în construcții negative sau. restrictive) A-și pune mintea cu cineva (sau cu ceva) v. minte. 12. Refl. A tăbărî asupra cuiva, a se repezi la cineva. Ce se aude fraților? Se puse stăpînirea pe noi cu toroipanul, dar și noi i-am făcut-o. PAS, Z. IV 237. Voinicul de Ercule mi se puse pe ele cu arcul său. ISPIRESCU, U. 44. Hoților, ticăloșilor!... Vă puneți o sută pe un om, ca corbii. ALECSANDRI, T. I 401. 13. Tranz. A face pe cineva să execute un lucru; a îndemna, a sili, a obliga. Ori de cîte ori este de spus ceva satului, primarul pune să se sune goarna. STANCU, D. 53. Împăratul pune de piaptănă și îmbracă la feli pe amîndouă. CREANGĂ, P. 270. [Făt-Frumos] pusă să-i facă un buzdugan de fier. EMINESCU, N. 4. ◊ (Familiar; subiectul este dracul, nevoia, păcatele etc.) Să nu te pună păcatele să șezi, să te întinzi la vorbă cu alții de seama ta, că scot două piei de pe tine. DAN, U. 13. Dracul mă punea să-mi bat capul cu gramatica? CREANGĂ, A. 114. De m-a pune păcatul să-l cînt. ȘEZ. V 8. ♦ A îmboldi, a asmuți. Pune dulăii pe ea. Le dă drumul din lanț și îi pune pe muiare. DEMETRIUS, V. 86. Apoi își puseră caii în trap spre cîmp, prin adierea rece a serii. SADOVEANU, F. J. 405. ♦ A face ca cineva sau ceva să ajungă într-o anumită stare (de uimire, teamă, nedumerire etc.). S-au dus și el în sat să schimbe numele grăunțelor! îi răspunse ea, punînd cu răspunsul său pe oaspeți iar în mirare. SBIERA, P. 220. Tu ai în loc de suflet o iazmă neagră care Pe cruntul Satan însuși l-ar pune în mirare. ALECSANDRI, P. III 326. ◊ Refl. A începe o acțiune, a se apuca de ceva. Pe urmă mă pun și zidesc fîntînă. SADOVEANU, O. VII 270. Tu mă poți, oglindă, spune! Ei, tu doară nu te-i pune Să mă spui! COȘBUC, P. I 105. Pîn-or mai mînca boii, s-a pus să mănînce și el ceva. CREANGĂ, P. 143. (Tranz.) Puse prunca a cînta, Codrii puseră-a suna. ALECSANDRI, P. P. ◊ (Legat prin prepoziție de substantive care exprimă acțiuni sau de supine) Să te pui pe lucru, să scrii poezii frumoase. VLAHUȚĂ, O. A. 227. Mă plimb o zi și apoi mă pun la lucru pe brînci. CARAGIALE, O. VII 6. De acum trebuie să ne mai punem și cîte pe oleacă de carte, căci mîne-poimîne vine vacanța. CREANGĂ, A. 100. Decît să te mînii, măria-ta, Ciubere, Mai bine mergi în sală să te pui pe bere. ALECSANDRI, T. II 94. ◊ Expr. A se pune cu gura (rar cață) pe cineva = a cicăli pe cineva. În zădar le spunea feciorul că nu se va-nsura-n veci... Ș-au pus cu gura pe el ca cioarele. RETEGANUL, P. III 32. Ăst pîrdalnic de dor îl făcu să se puie cață pe capul nevestei sale, ca să-i dea voie de a purcede în lungă călătorie. POPESCU, B. III 73. A se pune (cu rugăminți, cu vorbe dulci etc.) pe lîngă cineva = a ruga insistent pe cineva. S-au pus... pe lîngă bărbățelul său cu vorbe dulci. SBIERA, P. 43. Chihăiam pe mama să se puie pe lîngă tata, că doar m-a da și pe mine la catihet. CREANGĂ, A. 81. A se pune de pricină v. pricină. A se pune pe gînduri = a deveni gînditor, îngrijorat. Se pune ea pe gînduri și stă în cumpene cum să dreagă și ce să-i facă. CREANGĂ, P. 29. Ea se puse pe gînduri și începu a plînge. ALECSANDRI, O. P. 71. Scrie două-trei rînduri Și se pune pe gînduri. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 125. A-și pune puterea sau (toate) puterile = a-și da toată silința, a se strădui. Își puse toate puterile, se sculă și, așa șovăind, cercă să umble. ISPIRESCU, L. 59. El se opintea, puterea-și punea. TEODORESCU, P. P. 500. (Intranz.) A fi pus pe ceva = a fi gata de... Cei mai mari acum din sfadă Stau pe-ncăierate puși. COȘBUC, P. I 224. 14. Tranz. (Franțuzism învechit, în legătură cu noțiuni de timp) A întrebuința un timp determinat pentru a parcurge o distanță. Careta nu mai punea de la o poștă la alta decît două ore. MACEDONSKI, O. III 27. Am pus 15 zile de la Herța la București. ALECSANDRI, T. I 373.- Forme gramaticale: perf. s. pusei, part. pus.