Definiția cu ID-ul 519579:


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ANTONESCU, Ion (1882-1946, n. Pitești), mareșal și om politic român. A parcurs toate treptele ierarhiei militare, de la sublocotenent (1904) la general de brigadă (1931) și mareșal (1941). În timpul primului război mondial a fost colaborator de bază al generalului Prezan, contribuind la elaborarea planurilor de operații militare. Comandant al școlii de la Sibiu și al Școlii Superioare de Război (1927-1929, 1931-1933). Atașat militar al României la Paris (1922), Londra și Bruxelles (1923). Șef al Marelui Stat Major (1933-1934), ministru al Apărării Naționale (1937-1938) și ministru ad-interim al Aerului și Marinei (febr.-mart. 1938). A protestat energic împotriva acceptării notelor ultimative ale guvernului sovietic din 26-27 iun. 1940, cerînd apărarea teritoriului național; internat la mănăstirea Bistrița din dispoziția regelui Carol al II-lea. În urma dictatului de la Viena, A. a fost însărcinat, la 4 sept. 1940, cu formarea guvernului, fiind învestit cu puteri depline. A. a impus regelui Carol al II-lea să abdice (6 sept. 1940), succesiunea tronului revenind lui Mihai I. În ian. 1941, A. a înăbușit rebeliunea legionară. A condus țara prin decrete-legi. A promovat o politică externă alături de Germania și Italia. În iun. 1941 a decis intrarea României în război pentru recuperarea Basarabiei și a N Bucovinei și a continuat operațiunile militare și dincolo de Nistru. După înfrîngerea de la Stalingrad a permis și inițiat tratative secrete privind scoaterea țării din război. A fost înlăturat de la putere prin lovitura de stat de la 23 aug. 1944; preluat de Armata Roșie (sep. 1944), a fost ținut pe teritoriul sovietic pînă în apr. 1946; adus în țară, a fost judecat, în mai 1946, de „tribunalul poporului” din București; a fost condamnat la moarte și executat la închisoarea Jilava (1 iun. 1946).