PROSCRIPȚIE, proscripții, s. f. (Învechit) 1. Pedeapsă la care autoritatea publică supunea în trecut pe cineva (mai ales, pentru o vină politică), izgonire din patrie (v. surghiun); proscriere. Mărirea voastră o va ridica din toată proscripția și îi va chezășui asigurarea vieții. NEGRUZZI, S. IV 280. Ei decretează legile de proscripție. RUSSO, S. 182. 2. (În antichitatea romană) Punere în afară de lege, osîndire la moarte fără forme de judecată pentru infracțiuni politice (osînda putînd fi executată de oricine-l întîlnea pe condamnat). Listă de proscripție = listă afișată cuprinzînd numele persoanelor declarate în afară de lege.