PLISCARIȚĂ, pliscarițe, s. f. (Bot.; reg.) 1. Pălăria-cucului (Geranium pyrenaicum). 2. Ciocul-berzei (Geranium lucidum). – Plisc + suf. -ariță.

CIOC², ciocuri, s. n. 1. Partea anterioară, terminală, lunguiață și cornoasă a capului păsărilor, care înlocuiește sistemul dentar; plisc, clonț. ♦ Cantitatea de lichid sau de hrană care încape o dată în cioc (1). ♦ Fig. Gură a omului. 2. Parte sau prelungire ascuțită a unor obiecte; capăt, vârf (ascuțit). 3. Barbișon, țăcălie. ◊ Expr. (Arg.) A pune ciocuri = a minți sau a deforma realitatea. 4. Compuse: ciocul-berzei = plantă erbacee cu frunzele păroase, adânc crestate și cu flori violete-purpurii (Geranium pratense); ciocul-cucoarei = mică planta erbacee cu tulpina păroasă întinsă pe pământ, cu frunze compuse, flori roșii, roz sau albe și fructe lungi, asemănătoare cu un cioc (Erodium cicutarium); cioc-întors = pasăre călătoare cu penajul alb pătat cu negru, cu ciocul lung, subțire și ușor arcuit în sus, cu picioarele înalte (Recurvirostra avosetta). – Cf. alb. čok, rom. cioc¹.

CIOC s. 1. clonț, plisc, (înv. și reg.) rost, (reg.) cioclonț, ciup, clanț, clobanț, flisc. (~ al unei păsări.) 2. (prin Transilv. și Ban.) tic. (~ al găinii.) 3. barbișon, bărbuță, țăcălie, (franțuzism rar) barbișă. (Un domn care poartă ~.) 4. v. vârf. 5. v. căpățână. 6. (BOT.) ciocul-berzei = a) (Geranium pratense) greghetin, (Bucov.) săgețică, (Mold.) pliscul-cucoarei; b) (Geranium lucidum) (reg.) pliscul-berzei, pliscul-cocorului, pliscul-cucoarei; ciocul-cucoarei (Erodium cicutarium) = pliscul-cocorului, pliscul-cucoarei, (reg.) bănat, cucute (pl.), cumătră, greghetin, ciocul-berzei, clonțul-cocostârcului, floarea-vinului, pliscul-berzei. 7. (ORNIT.) cioc-întors (Recurvirostra avosetta) = năvodar, (reg.) săbiuță. 8. (MED.) cioc de papagal v. osteofit.

CIOCUL-BERZEI s. v. ciocul-cucoarei, pliscul-cocorului, pliscul-cucoarei.

GREGHETIN s. v. ciocul-berzei, (Bucov.) săgețică, (Mold.) pliscul-cucoarei.

PLISCUL-BERZEI s. v. ciocul-berzei, ciocul-cucoarei, pliscul-cocorului, pliscul-cucoarei.

PLISCUL-COCORULUI s. v. ciocul-berzei.

PLISCUL-CUCOAREI s. v. ciocul-berzei, greghetin, priboi.

SĂGEȚICĂ s. v. buchet, ciocul-berzei, greghetin.

ciocul-berzei (bot.) s. n.

GERANIACÉE (< fr.; {s} gr. geranion „mușcată”) s. f. pl. Familie de plante erbacee, dicotiledonate, entomofile, cu frunze opuse (rar alterne), de obicei palmat-lobate sau penate, adesea acoperite cu peri glandulari, cu flori viu colorate, dispuse în inflorescențe sau câte una sau două la subsuoara frunzelor, și fructe capsule, cu rostru lung (ex. mușcata, ciocul berzei).

!ciocul-berzei (plantă) s. m. art.

CIOC², ciocuri, s. n. 1. Partea anterioară, terminală, lunguiață și cornoasă a capului păsărilor, care înlocuiește sistemul dentar; plisc, clonț. ♦ Cantitatea de lichid sau de hrană care încape o dată în cioc (1). ♦ Fig. Gură a omului. 2. Parte sau prelungire ascuțită a unor obiecte; capăt, vârf (ascuțit). 3. Barbișon, țăcălie. ◊ Expr. (Arg.) A pune ciocuri = a minți sau a deforma realitatea. 4. Compuse: ciocul-berzei = plantă erbacee cu frunzele păroase, adânc crestate și cu flori violete-purpurii (Geranium pratense); ciocul-cucoarei = mică plantă erbacee cu tulpina păroasă întinsă pe pământ, cu frunze compuse, flori roșii, roz sau albe și fructe lungi, asemănătoare cu un cioc (Erodium cicutarium); cioc-întors = pasăre călătoare cu penajul alb pătat cu negru, cu ciocul lung, subțire și ușor arcuit în sus, cu picioarele înalte (Recurvirostra avosetta); cioc-de-papagal = formație osoasă în zona marginală a vertebrelor. – Cf. alb. čok, rom. cioc¹.

PLISCARIȚĂ, pliscarițe, s. f. (Bot.; reg.) 1. Pălăria-cucului (Geranium pyrenaicum). 2. Ciocul-berzei (Geranium lucidum). -Plisc + suf. -ariță.

CIOC s. 1. clonț, plisc, (înv. și reg.) rost, (reg.) cioclonț, ciup, clanț, clobanț, flisc. (~ al unei păsări) 2. (prin Transilv. si Ban.) tic. (~ al găinii.) 3. barbișon, bărbuță, țăcălie, (franțuzism rar) barbișă. (El poartă ~) 4. bot, cap, capăt, vîrf. (~ al unui obiect ascuțit.) 5. (TEHN.) cap, căpățînă, (reg.) broască, ciochie, clobanț. (~ la scăunoaia dogarului.) 6. (BOT.) ciocul-berzei = a) (Geranium pratense) greghetin, (Bucov.) săgețică, (Mold.) pliscul-cucoarei; b) (Geranium lucidum) (reg.) pliscul-berzei, pliscul-cocorului, pliscul-cucoarei; ciocul-cucoarei (Erodium cicutarium) = pliscul-cocorului, pliscul-cucoarei, (reg.) bănat, cucute (pl.), cumătră, greghetin, ciocul-berzei, clonțul-cocostîrcului, floarea-vinului, pliscul-berzei. 7. (ORNIT.) cioc-întors (Recurvirostra avosetta) = năvodar, (reg.) săbiuță. 8. (MED.) cioc de papagal = osteofit.

ciocul-berzei s. v. CIOCUL-CUCOAREI. PLISCUL-COCORULUI. PLISCUL-CUCOAREI.

GREGHETIN s. (BOT.; Geranium pratense) ciocul-berzei, (Bucov.) săgețică, (Mold.) pliscul-cucoarei.

PLISC s. 1. (ANAT.) cioc, clonț, (înv. și reg.) rost, (reg.) cioclonț, ciup, clanț, clobanț, flisc. (~ al unei păsări.) 2. (BOT.) pliscul-cocorului (Erodium cicutarium) = ciocul-cucoarei, pliscul-cucoarei, (reg.) bănat, cucute (pl.), cumătră, greghetin, ciocul-berzei, clonțul-cocostîrcului, floarea-vinului, pliscul-berzei; pliscul-cucoarei (Erodium cicutarium) = ciocul-cucoarei, pliscul-cocorului, (reg.) bănat, cucute (pl.), cumătră, greghetin, ciocul-berzei, clonțul-cocostîrcului, floarea-vinului, pliscul-berzei.

pliscul-berzei s. v. CIOCUL-BERZEI. CIOCUL-CUCOAREI. PLISCUL-COCORULUI. PLISCUL-CUCOAREI.

pliscul-cocorului s. v. CIOCUL-BERZEI.

pliscul-cucoarei s. v. CIOCUL-BERZEI. GREGHETIN. PRIBOI.

săgețică s. v. BUCHET. CIOCUL-BERZEI. GREGHETIN.

greghetin sm [At: RESMERIȚĂ, D. / V: ~gențin, ~getin, ~gheci, ~gheciu, ~ghețel, ~gotin, ~hotin / Pl: ~i / E: nct] 1 Plantă erbacee din familia geraniacee, cu tulpina dreaptă, ramificată, cu frunze palmate și lobate, cu flori albastre, liliachii sau albe, dispuse două câte două, care crește prin livezi, margini de păduri Si: (reg) ciocul-berzei, greghețui, pliscul-cocoarei, săgețică (Geranium pratense). 2 (Bot; reg) Pliscul-cucoarei (Erodium cicutarium). 3 (Bot; reg) Pliscul-cocorului (Geranium lucidum). 4 (Bot; reg) Pliscariță (Geranium pyrenaicum). 5 (Bot; reg) Frate al priboiului (Geranium sylvaticum).

plisc¹ sn [At: ASACHI, S. L. I, 259 / V: (înv) pisc, piscă sf, (reg) flisc / Pl: ~uri / E: nct] 1 Parte anterioară, terminală, lunguiață și cornoasă a capului păsărilor, servind pentru apucarea și sfâșierea, fărâmițarea hranei Si: cioc, clonț, (îrg) rost, (reg) ciup, clobanț. 2 (Pgn) Gură a păsărilor. 3 (Îc) ~ul-cocorului (sau ~-cucoarei, ~-berzei) Mică plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ și acoperită de peri aspri, cu flori roșii sau albe dispuse în umbele și cu fructul ascuțit ca un cioc de barză Si: (reg) bănat, ciocul-berzei, clonțul-cocostârcului, cucute, cumătră, floarea-vinului, greghetin (2) (Erodium cicutarium). 4 (Bot; reg; îac) Ciocul-berzei (Geranium lucidum). 5 (Bot; reg; îac) Greghetin (1) (Geranium pratense). 6 (Bot; reg; îac) Pălăria-cucului (Geranium phaeum). 7 (Bot; reg; îac) Priboi (Geranium macrorrhizum). 8-9 (Bot; îc) ~-păsăresc Bălușcă (Ornithogalum gussonei și umbellatum). 10 (Bot; îac) Laptele-păsării (Gagea lutea). 11 (Bot; reg; îc) ~ul-ciorii Bălușcă (Ornithogalum pyrenaicum). 12 (Imp; spc) Rât. 13 (Dep) Gură la om. 14 (Reg; îe) A fi bun de ~ A fi bună de gură. 15 (Mol; pan) Vârf al unui obiect. 16 (Reg) Coastă sau deal steril, acoperit cu piatră.

pliscariță sf [At: GRECESCU, FL. 135 / Pl: ~țe / E: plisc¹ + -ariță] (Bot; reg) 1 Pălăria-cucului (Geranium phaeum). 2 Ciocul-berzei (Geranium lucidum).

priboi¹ snm [At: ANON. CAR. / V: (reg) br~, prab~, ~oc, ~on / Pl: (1-15) ~oaie, (16-20) ~ / E: bg пробой] 1 sn Unealtă de oțel în formă de bară, cu unul dintre capete conic, care servește la perforarea sau la lărgirea găurilor în materiale metalice Si: dorn, (reg) găunitor, găurar, jugastău, licastru, pătrunzător. 2 sn (Mol) Unealtă cu care se fac găuri în pământ pentru semănatul porumbului. 3 sn (Reg) Par scurt, ascuțit la un capăt, cu care se fac în pământ găuri în care se introduc stâlpii unui gard. 4 sn Pană¹. 5 sn (Buc) Piron gros și scurt. 6 sn Băț lung, terminat la unul dintre capete cu un fel de măciulie, cu care se bat icrele pentru a le curăța de pielițe. 7 sn Ciur din sârmă împletită folosit de pescari pentru curățatul de pielițe al icrelor de morun. 8 sn (Buc; pop) Soluție de pilitură de sulfat de cupru folosită pentru vindecarea fracturilor în medicina populară. 9 sn (Îvr) Deal noroios. 10 sn (Reg) Stâncă abruptă pe malul unei ape curgătoare. 11 sn (Reg) Loc la cotul unei ape curgătoare unde apa se izbește în mal Si: (reg) priboină. 12 sna (Reg) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 13 sna (Reg) Melodie după care se execută priboiul (12). 14 sn (Reg) Plantă erbacee, din familia geraniaceelor, cu frunze parfumate, cu flori mari, roșii, rar albe, cu fructe valvulare, care crește în locuri pietroase, folosită ca plantă medicinală Si: (reg) banat, cumătră, floarea-raiului, piscul-cocorului, poalele-sfintei-Marii (Geranium macrorrhizum). 15 sn Planta erbacee Geranium rotundifolium. 16 sm (Bot; pop) Pălăria-cucului (Geranium phaeum). 17 sm (Bot; pop) Ciocul-berzei (Geranium lucidum). 18 sm (Bot; pop; șîs) ~ căpresc Năprasnică (Geranium robertianum). 19 sm (Bot; pop) Piscul-cocorului (Erodium cicutarium). 20 sm (Bot; pop) Bobornic (Veronica beccabunga).

ciocul-berzei (plantă) s. m. art.

*CIOC¹ (pl. -curi) sn. 1 🐦 Partea cornoasă a botului păsărilor care le servă de gură, plisc (🖼 1184): s’a bătut cu Por împărat și cu pasările cu ciocul de fier (I.-GH.) ¶ 2 Cît se poate îmbuca cu ciocul: corbule, corbule, mie să mi aduci un ~ de apă dulce (ISP.) ¶ 3 🌿 CIOCUL-BERZEI, plantă erbacee, cu flori mari albastre, mai rar albe; numită si „pliscul-cucoarei”, „greghetin” sau „săgețică” (Geranium pratense) ¶ 4 Gura unui urcior, în forma unui cioc de pasăre: au luat... una un lighean de aur, alta o cană cu ~ (CAR.) ¶ 5 Vîrful, capătul de sus al leucii ¶ 6 🔧 Gura sau falca de la clește ¶ 7 🔧 Capul, clobanțul cleștelui de la scaunul de doage ¶ 8 ⛵ Partea dinainte a corăbiei ¶ 9 Trans. Ciuf, moț; un fel de pieptănătură a femeilor (PĂC.) ¶ 10 🫀 Părul de la bărbie lăsat neras, pe cînd restul bărbii e ras (🖼 1185): merge la bărbier să-și potrivească ~ul, mustățile și părul (CAR.) [comp. bg. čovka].

PLISC, pliscuri, s. n. 1. Partea anterioară, lunguiață și cornoasă, a gurii păsărilor; cioc, clonț. ♦ Fig. (Peior.) Gură (la om). 2. P. anal. Capătul ascuțit sau lunguieț, în formă de cioc, al unui obiect; vârf. 3. Compus: pliscul-cocorului (sau -cucoarei) = mică plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori roșii sau albe și cu fructul ascuțit ca un cioc de barză (Erodium cicutarium). – Et. nec.

ȘTIUCĂ ~ci f. Pește dulcicol răpitor, de talie medie, cu corp prelung, cu botul asemănător unui cioc de rață și cu gură largă. ◊ ~-de-mare pește marin de talie medie, cu botul în forma unui cioc de barză, având corp cilindric de culoare verzuie pe spate și albă pe burta; zărgan. [G.-D. știucii] /<bulg., sb. štuka

țacă, țăci, s.f. (reg.) 1. scândurea de lovit mingea la un joc de copii; (art.) jocul de copii. 2. un fel de cioc de barză, făcut din scândurele și fixat pe fața flăcăului deghizat în brezaie.

toc interj. – Poc, trosc; imită zgomotul de lovitură, de bătaie. Creație expresivă, cf. tic, tac, cioc, boc, poc. – Der. toc, s. n. (partea mai ridicată a tălpii la încălțăminte), datorită zgomotului pe care-l produce (după Cihac, II, 707, Tiktin și Candrea, din it. taccone, prin intermediul ngr. ταϰούνι, sau al bg. takun, tokun, tok, cf. Bernard 42; dar această der. este dificilă și ultima formă din bg. ar putea proveni din rom.); toacă, s. f. (bucată de lemn uscat sau de fier turnat, al cărui sunet înlocuiește în mănăstiri dangătul clopotelor; dangăt, bătaie de clopot; numele popular al unei constelații, Pegas), cd. calabr. tocco, care denumește un instrument asemănător (it. raganello), alb. tokë (Philippide, II, 737; der. din alb., sugerată de Cihac, II, 720, este improbabilă); tocălie, s. f. (toacă; hădărag, titirez, morișcă de vînt pentru a speria păsările; piedică la războiul de țesut), cu l expresiv; toca, vb. (a bate, a bate la ușă; a trage clopotele; a tropăi; a sparge lemne; a mărunți, a tăia mărunt; a face praf, a sfărîma, a face pulbere; a risipi, a irosi; a ruina, a-și pierde averea; a pisălogi, a plictisi; a flecări, a trăncăni; a clămpăni berzele din cioc), mr. toc, tucat, tucare, cf. Schuchardt, ZRPh., XXII, 397 și REW 8767 (după Densusianu, Hlr., 198; Pușcariu 1746 și Candrea, de la un lat. *toccāre, cf. it. toccare, prov., cat., sp., port. tocar, fr. toucher); tocăni, vb. (a bate; a pisa, a tăia mărunt), cu suf. expresiv -ni; tocană, s. f. (mîncare cu carne tăiată mărunt și fiartă înăbușit; Maram., terci de mălai); tocănit, s. n. (bătut); tocător, s. n. (fund de bucătărie); tocătoare, s. f. (fund); tocătură, s. f. (carne tocată; tăietură). – Din rom. provin mag. tóka „scîndură de tocat” și tokány „tocătură” (Edelspacher 23).

cocorâță, -e, s.f. – (bot.) Narcisă (Narcissus Poeticus L.); stânjen albu (Borșa), tătăiș (Săpânța), cocoră (Cămârzana-Oaș) (ALR 1961: 640). Se folosește în medicina populară la bolile de piept și inimă (Borza 1968: 115). – Din cocor, cocoară „barză”; cocorâță „pui de barză”; similitudinile vin mai degrabă din faza de lujer, care seamănă cu o mică barză cu ciocul ridicat la cer.

PLISC, pliscuri, s. n. 1. Partea anterioară, lunguiață și cornoasă, a gurii pasărilor; cioc, clonț. ♦ Fig. (Peior.) Gură (la om). 2. P. anal. Capătul ascuțit sau lunguieț, în formă de cioc, al unui obiect; vârf. 3. Compus: pliscul-cocorului (sau -cucoarei) = mică plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori roșii sau albe și cu fructul ascuțit ca un cioc de barză (Erodium cicutarium). – Et. nec.

BARZĂ, berze, s. f. Pasăre călătoare din ordinul picioroangelor, cu ciocul, gîtul și picioarele lungi și cu penele albe, afară de vîrfurile aripilor, care sînt negre (Ciconia ciconia); cocostîrc. În sfîrșit ajunseră la pădure: și de cum ajunseră le clănțăniră dinții așa de tare, că parcă cu toții ar fi avut ciocuri de barză. DELAVRANCEA, la HEM. Barza cea simțitoare Care pe om iubește Și-n preajmă-i se nutrește. ALEXANDRESCU, P. 154. Barză neagră (sau cernită sau grivă) = specie de barză cu penele negre-brune, mai rară decît precedenta (Ciconia nigra).

IBIS ibiși, s. m. Pasăre din familia berzelor, cu cioc lung și pene roșii sau negre, care trăiește în țările calde (Ibis aerhiopica sau religiosa). Împrejurul unui lac minuscul ca o piscină, ibiși cu piciorul de mărgean... se privesc în oglinda apelor. ANGHEL, PR. 113.

PLISC, pliscuri,s. n. 1. Partea anterioară lunguiață și cornoasă a gurii păsărilor; cioc, clonț. Cucoșul se întoarse cu secerea cozii spre focul din horn și cu pliscul spre poartă. SADOVEANU, B. 27. Văzu cum vine un corb mare și frumos, aducîndu-i pîne în plisc. STĂNOIU, C. I. 154. Măi, ia dă-te jos și vezi ce are cucoșul cela în plisc. CREANGĂ, P. 64. ♦ Fig. (Cu sens peiorativ sau glumeț) Gură (la oameni). Nu ți-e rușine, măi Niculăeș, să căști asupra mea pliscul? SADOVEANU, N. F. 100. Ia tacă-ți pliscul, cu atîta văicăreală! GALACTION, O. I 83. 2. Capăt ascuțit sau lunguieț, în formă de cioc, al unui obiect; vîrf. Paloșele vîjîie și sfîșie în carne și sînge, și pliscurile sulițelor deschid izvoare roșii. SADOVEANU, O. I 195. [Apa] se-mparte Sub a luntrei plisc de cedru în lungi brazde de argint. EMINESCU, O. IV 128. 3. Compus: pliscul-cocorului (sau -cucoarei) = mică plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pămînt, cu flori roșii sau albe, cu fructul ascuțit, ca un cioc de barză (Erodium cicutarium).

cocorâță, cocorâțe, s.f. – (reg.; bot.) Narcisă (Narcissus Poeticus L.); stânjen albu (Borșa), tătăiș (Săpânța), cocoră (Cămârzana-Oaș) (ALR, 1961: 640). ♦ (med. pop.) Se folosește la bolile de piept și inimă (Borza, 1968: 115). – Din cocor, cocoară „barză”; cocorâță „pui de barză”; similitudinile vin mai degrabă din faza de lujer, care seamănă cu o mică barză cu ciocul ridicat la cer.

mușcată¹ sf [At: BULET. GRĂD. BOT. V, 64 / V: (pop; reg) mascat s, mașcat s, moscat s, mosc~, moș~, muscat s, musc~, mușcat s / Pl: ~te, (pop) ~căți / E: bg мушкато, mg muskáta] 1 (Șîc ~-roșie, ~-roz, ~-ca-nalba, ~-rotată, ~-puturoasă) Plantă erbacee perenă, din familia geraniaceelor, cu tulpina dreptă sau culcată, slab lemnoasă, cu frunze rotunde, păroase pe ambele fețe, cu marginile dințate, cu flori de culoare albă, roz sau roșie, dispuse în umbele și cu fructele în formă de cioc de barză, cultivată ca plantă decorativă Si: (reg) mușcatlă, pirirgoane (Pelargonium zonale). 2 (Șîc ~-creață, ~-încrestată) Plantă erbacee perenă din familia geraniaceelor cu tulpina dreaptă, înaltă cam de un metru, cu ramuri având peri lungi glanduloși, cu frunze crestate adânc și cu o inflorescență de obicei din cinci flori, având petalele superioare roz cu o pată pupurie, iar cele inferioare fără pată, cultivată ca plantă decorativă Si: (reg) belagoni (Pelargonium radula). 3 (Șîc ~-care-miroasă, ~căți-ca-măru, ~-ca-țitroana) Plantă erbacee perenă din familia geraniaceelor, cu tulpina scurtă, cărnoasă și solzoasă, cu frunze dințate, cu miros tare de lămâie și cu flori mici, albe sau roz, dispuse în umbele, cultivată ca plantă decorativă Si: (reg) indrușaim, mușcatăr-rotund, mușcătură¹, mușcățel¹ (Pelargonium odoratissimum). 4 (Șîc ~-mare, ~-cu-flori-mari) Plantă erbacee perenă din familia geraniaceelor, cu tulpina lucioasă, mult ramificată și cu flori mari, cultivată ca plantă decorativă (Pelargonium grandiflorum). 5 (Bot; șîc ~a-jinului) Priboi (Geranium macrorrhizum). 6-9 (Prc) Floare a mușcatei (1-4).

tocănire sf [At: DRLU / Pl: ~ri / E: tocăni] (Reg) 1 (Ccr) Zgomot produs prin lovituri repetate în ceva Si: (reg) tocănit (1), tocănitură. 2 Batere în ceva cu lovituri repetate Si: (reg) tocănit (2). 3 Cicălire a cuiva Si: (reg) tocănit (3). 4 Vorbăraie multă și fără rost Si: (reg) tocănit (4). 5 (Ccr) Zgomot caracteristic produs prin lovirea deasă și repetată a celor două părți ale ciocului la berze Si: (reg) tocănit (5). 6 Tăiere a unui obiect, a unui aliment în bucăți mici Si: (reg) tocănit (6). 7 Zdrobire a fructelor Si: (reg) tocănit (7). 8 Murdărire a ceva sau a cuiva Si: (reg) tocănit (8). 9 (Fig) Certare a cuiva Si: (reg) tocănit (9). 10 (Fig) Ponegrire a cuiva Si: (reg) tocănit (10). 11 Chemare a orătăniilor la mâncare prin strigătul „toc-toc” Si: (reg) tocănit (11).

țacă¹ sf [At: PAMFILE, CR. 182 / Pl: țăci / E: țac] 1 (Olt) Fiecare dintre scândurelele late de 15-20 cm cu care se lovește mingea într-un joc de copii. 2 (Îe) A da ~ca A lovi țăcile¹ (1) una de alta. 3 (Art.) Joc de copii în timpul căruia jucătorii își lovesc reciproc scândurelele cu care bat mingea. 4 (Mol) Obiect făcut din două scândurele de lemn, imitând forma ciocului de barză, care se fixează cu o mască pe fața flăcăului deghizat în brezaie.

cocorấță, cocorâțe, s.f. (reg.; bot.) Narcisă (Narcissus Poeticus L.); stânjen albu, tătăiș, cocoră. ■ Exclusiv în zona Chioar (ALR, s.n., vol. III, h. 640). ■ (med. pop.) Se folosește la bolile de piept și inimă. – Din cocor, cocoară „barză”; cocorâță „pui de barză” (în faza de lujer, narcisa seamănă cu o barză, cu ciocul ridicat spre cer).

MUȘCATĂ¹ s. f. Numele mai multor plante erbacee perene din familia geraniaceelor, cultivate ca plante decorative: a) (și în sintagmele mușcată roșie. BULET. GRĂD. BOT. V, 64, PANȚU, PL., mușcată roz, BULET. GRĂD. BOT. V, 64, PANȚU, PL., mușcată ca nalba, BULET. GRĂD. BOT. V, 64, PANȚU, PL., mușcată rotată, BULET. GRĂD. BOT. V, 64, PANȚU, PL., mușcată puturoasă, BULET. GRĂD. BOT. V, 64, PANȚU, PL.) plantă cu tulpina dreaptă sau culcată, slab lemnoasă, cu frunze rotunde, păroase pe ambele fețe, cu marginile dințate, cu flori de culoare albă, roz sau roșie, dispuse în umbele și cu fructele în formă de cioc de barză; (regional) mușcatlă, pirirgoane (Pelargonium zonale) b) (și în sintagmele mușcată creață, BULET. GRĂD. BOT. V, 64, PANȚU, PL., mușcată íncrestată, BULET. GRĂD. BOT. V, 64, PANȚU, pl.) plantă cu tulpina dreaptă, înaltă cam de un metru, cu ramuri avînd peri lungi glanduloși, cu frunze crestate adînc și cu o inflorescență de obicei din cinci flori, avînd petalele superioare roz cu o pată purpurie, iar cele inferioare fără pată; (regional) belagoni (Pelargonium radula); c) (și în sintagmele mușcată care miroasă, BULET. GRĂD. BOT. V, 64, mușcăți ca măru, ib., mușcată ca țitroana, ib.) plantă cu tulpina scurtă, cărnoasă și solzoasă, cu frunze dințate, cu miros tare de lămîie și cu flori mici, albe sau roz, dispuse în umbele; (regional) indrușaim, mușcățel¹, mușcătură², mușcatăr rotund (Pelargonium odoratissimum); d) (și în sintagma mușcată mare. SIMIONESCU, FL. 411, mușcată cu flori mari, id. ib.) plantă cu tulpina lucioasă, mult ramificată și cu flori mari (Pelargonium grandiflorum); e) (și în sintagma mușcata jinului. BULET. GRĂD. BOT. V, 58) priboi (Geranium macrorrhizum); p. r e s t r. floarea acestor plante. La intrare era în drum un ciubăr mare și curat, plin cu apă . . . și cîte o floare or două, mușcat or rujmărin. PITIȘ, ȘCH. 151. Un mînunchi compus din foi verzi . . . și mușcată. MARIAN, NA. 403. A-nflorit mușcata Din grădina noastră. GOGA, C. P. 65. Odaia lui era curată, cu pat bun, cu ghivece de mușcată în ferestre. REBREANU, P. S. 141, cf. id. R. I, 93. Tîrgul acela dunărean . . . cu mușcate și gutui în geamurile curate ca cleștarul, avea un farmec ciudat. I. BOTEZ, ȘC. 85. Fina zîmbea nepăsătoare, potrivindu-și la ureche mușcata veștedă. SADOVEANU, M. C, 153. Se întoarse purtînd în brațe un ghiveci de pămînt ars, în care crescuse și înflorise o mușcată roșie. STANCU, R. A. II, 8. Gîndurile-i fugiră iuți ca niște rachete subțiri spre casa cu mușcate în fereastră. VORNIC, P. 77. Alte ghivece cu mușcăți se aflau pe pervazul celor două ferestre. V. ROM. ianuarie 1956, 69, cf. H I, II, III, IV, V, IX, X, XI, XII, XVIIIi. Mușcată cu trei crenguță, Are badea o drăguță. JARNIK-BÎRSEANU, D. 230. Mușcatul e o floare de oală. ȘEZ. XV, 77. Peană lată de mușcată, Să vii și la noi vrodată. ib. 89. – Pl.: mușcate și (popular) mușcăți. – Și: (popular) mușcat subst., muscată (BARONZI, L. 138, H I 119, V 49, XVIII 41) s. f., mașcat (H III 306, X 145, 445, 476, 534, 581, XI 427, XIV 374, XVI 320), (regional) muscat (ib. III 139), mascát (ib. I 57, X 489) subst., moșcată (ib. II 87), moscată (ib. XIV 103) s. f., moscăt (ib. XIV 103) subst. – Din bg. мушкато, magh. muskáta.

lopătar m. 1. cel ce face lopeți; 2. cel ce mână luntrea; 3. pasăre mai scundă decât barza și cu ciocul în formă de lopățică (Platalea).

ÎNSULIȚA, însulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A străpunge cu sulița. Și-a-nsulițat pe Ableros oșteanul voinic Antilohos. MURNU, I. 116. ◊ Fig. O barză... însulița cu ciocul o hrană tainică aflată în straturile apei sau în nămoluri. DUMITRIU, V. L. 120.

A CLĂMPĂNI ~esc intranz. 1) (despre uși, capace etc.) A produce un clămpănit, a face „clamp-clamp”. 2) (despre berze) A bate din cioc scoțând un sunet caracteristic. 3) fig. A vorbi mult și fără rost; a flecări; a pălăvrăgi; a trăncăni. /clamp + suf. ~ăni

lopătar [At: HERODOT, 282 / Pl: ~i / E: lopată + -ar] 1 sm Persoană care conduce o ambarcație cu vâsle Si: barcagiu, luntraș, vâslaș, (rar) năier. 2 sm (Înv) Persoană care conduce un bac¹ (1). 3 sm Persoană care lucrează cu lopata (1). 4 sm (Rar) Persoană care vântură cereale. 5-6 sm Persoană care (face sau) vinde lopeți (1). 7 sm (Îvr) Copac folosit la confecționarea corăbiilor și a vâslelor. 8 sm Pasăre migratoare din ordinul ciconiformelor, de mărimea unei berze, de culoare albă, cu ciocul lățit spre vârf ca o lopată și cu un moț de pene pe cap Si: (reg) cosar², lopățică (67) (Platalea leucorhodia). 9 sm (Îvr; îc) ~-moțat Gâscă sălbatică cu moț (Rhynchapsis clypeata). 10 sm (Reg) Pescăruș. 11 a (Șîc) Cerb-~ Specie de cerb cu coarnele lățite în formă de lopeți și cu corpul puternic (Cervus dama). 12 sm (Îvr) Peștele Zeus gallus.

BARZĂ, berze, s. f. Pasăre călătoare cu ciocul roșu, gâtul și picioarele lungi și cu penele, de obicei, albe, afară de vârfurile aripilor, care sunt negre; cocostârc (Ciconia ciconia). – Cf. alb. bardhë.

IBIS ibiși m. Pasăre din regiunile Africii și Americii, asemănătoare cu o barză, având penajul alb-roșu și ciocul lung, curbat în jos, considerată sfântă de către egiptenii antici. /<lat., fr. ibis

BREZAIE, brezai, s. f. (Regional) 1. Persoană mascată (de obicei cu un cap de animal prevăzut cu un cioc lung de lemn, ca de barză) care joacă pe la casele sătenilor în preajma crăciunului. Diamantele și rubinele sînt aruncate pe dînsa cu lopata, parcă e brezaie. FILIMON, C. 218. 2. (Mai ales în trecut) Fată împodobită cu frunze sau cu flori, care juca din casă în casă la rusalii. V. paparudă. Îl împodobiră cu flori ca p-o brezaie. ISPIRESCU, U. 105. ◊ (În comparații și metafore) Așteptase cu nerăbdare hora... gătită brezaie la cap, cu flori de cutie, luate din Tîrgu-Jiu. MACEDONSKI, O. III 137. – Pl. și: brezaie (PAS, L. I 105).

TOCĂNIT, tocănituri, s. n. Faptul de a tocăni; clămpănit. Dacă se aprinde undeva o casă, [barza] vestește oamenii prin tocănitul cu ciocul. ȘEZ. VIII 53.

CICONIIFORMĂ ~e f. 1) la pl. Ordin de păsări de talie mare, cu ciocul conic, gâtul și picioarele lungi (reprezentanți: barza, ibisul, țigănușul, stârcul etc.). 2) Pasăre din acest ordin. [Sil. -ni-i-] /<fr. ciconiiformes

BARZĂ berze f. Pasăre migratoare, de talie mare, cu cioc roșu, cu gât și picioare lungi, cu penaj alb, având doar vârfurile aripilor negre; cocostârc. [G.-D. berzei] /Cuv. autoht.

JABÍRU s. m. J. african = gen de barză uriașă, de culoare neagră sau albă, cu cioc puternic, curbat în sus, de 150 cm înălțime, care trăiește la S de Sahara, în apropierea cursurilor de apă (Ephippiorhynchus senegalensis). Capturat pentru grădinile zoologice.

jabiru sni [At: DN³ / E: fr jabiru] Gen de barză uriașă, de culoare albă sau neagră, cu cioc puternic, curbat în sus, de 150 cm înălțime, care trăiește la sud de Sahara, în apropierea cursurilor de apă (Ephippiorhynchus senegalensis).

BARZĂ, berze, s. f. Pasăre călătoare din ordinul picioroangelor, cu ciocul, gîtul și picioarele foarte lungi și cu penele albe, afară de vîrfurile aripilor care sînt negre (Ciconia Ciconia); cocostîrc. – Comp. alb. bardhë.

BARZĂ, berze, s. f. Pasăre migratoare din ordinul ciconiiformelor, cu ciocul roșu, gâtul și picioarele lungi și cu penele, de obicei, albe, afară de vârfurile aripilor, care sunt negre: cocostârc (Ciconia ciconia). – Cf. alb. bardhë.

BARZ I. adj. Băn. Sur, cenușiu, cu pene de coloare amestecată, albe și negre (vorb. de păsări): pene barze; gîscă ~ă; Uiu-iu, găină ~ă Focu să te arză! (PĂC.) II. BARZĂ (pl. berze) sf. 🐦1 Mare pasăre călătoare din ordinul picioroangelor; are ciocul drept, mai lung decît capul, gîtul mare, penele albe, iar la vîrful aripelor, negre; picioarele, lungi și roșii, cu 4 degete; trăește în Europa, Africa și Asia, mai mult prin locurile băltoase și cele udate de rîuri; se hrănește cu broaște, șopîrle, șerpi, pești, șoareci, insecte și viermi; la apropierea toamnei, pleacă de la noi spre țări mai calde ducîndu-se pînă în centrul Africei; se întoarce pe la mijlocul lui Martie, făcîndu-și cuibul în copaci, pe acoperișurile caselor sau în clopotnițe; sosirea ei, ca și a rîndunelelor, este un semn că s’au sfîrșit gerurile (Ciconia alba) (🖼 390): o ~ obraznică a îndrăznit să și așeze cuibul lîngă coșul bucătăriei (I.-GH.); proverb: a se îngîmfa ca barza, se zice de cei ce se mîndresc peste măsură, și mai ales despre săracii mîndri ¶ 2 ~-NEAGRĂ, pasăre ceva mai mică decît barza albă, de care se deosebește prin penele ei brune negricioase, cu lustru metalic violet sau verde; pîntecele și șoldurile sînt însă albe; e sălbatică și sperioasă, de aceea nu se apropie de locuințe, ci trăește prin pădurile dese și pe munți; numită și „barză-țigănească” (Ciconia nigra) [comp. alb. bardhă].

LOPĂTÁR (< lopată) s. m. 1. Vâslaș; barcagiu. 2. Pasăre călătoare din ordinul ciconiiformelor, de mărimea unei berze, de culoare albă, cu gâtul și picioarele lungi, cu ciocul lățit spre vârf ca o lopată și cu un moț de pene pe cap (Platalea leucorodia); cosar. Trăiește în colonii. Cuibărește în Delta Dunării și este ocrotit prin lege. Toamna migrează spre valea Nilului, Africa Centrală și de Sud-Est. ◊ Cerb-lopătar v. cerb.

bárză s.f. (ornit.) 1 Pasăre migratoare, din ordinul picioroangelor, cu ciocul roșu, cu gîtul și picioarele foarte lungi și cu penele de obicei albe, afară de vîrfurile aripilor care sînt negre (Ciconia ciconia); cocostîrc. 2 Barză grivă (sau neagră, cernită) = specie de barză cu aripile negre. • pl. berze. /cuv. autoh.; cf. alb. bardhë.

CICONIIFORME s. f. pl. ordin de păsări de talie mare, cu gât și picioare lungi și cioc mare, care trăiesc prin locuri mlăștinoase și pe marginea apelor: barza, egreta, bâtlanul. (< fr. ciconiiformes)

COCOSTÂRC ~ci m. Pasăre migratoare din ordinul picioroangelor, cu ciocul, gâtul și picioarele lungi și cu penele albe, vârfurile aripilor fiind negre; barză. /cocor + stârc

CICONIIDE s.f.pl. Familie de păsări de talie mare, cu gît și picioare lungi și cioc alungit, care trăiesc de preferință prin locuri mlăștinoase și pe marginea apelor (barza, egreta, bîtlanul etc.); (la sg.) pasăre din această familie. [Pron. -ni-i-. / < fr. ciconiidés, cf. lat. ciconia – barză, gr. eidos – aspect].

ibis sm [At: TEODOREANU, M. II, 119 / Pl: ~iși / E: fr ibis, lat ibis] 1 Pasăre asemănătoare berzei, cu pene albe pe corp și negre pe cap și pe coadă, cioc lung, curbat în jos, care trăiește în țările calde și se hrănește cu insecte (Threskionis aetiopica). 2 Pasăre asemănătoare berzei, cu pene roșii pe corp și negre pe cap și coadă, cu ciocul lung, curbat în jos, care trăiește în țările calde și se hrănește cu insecte (Guara rubra).

A TOCA toc 1. tranz. 1) (materiale sau alimente)A tăia în bucăți mici (cu ajutorul unui cuțit sau al unei mașini speciale). 2) fig. fam. (bani sau bunuri materiale) A risipi în mod nechibzuit; a irosi; a risipi; a cheltui. 2. intranz. 1) A bate toaca. 2) A vorbi mult și repede (ca o toacă). ◊ A-i ~ cuiva la ureche (sau la cap) a plictisi pe cineva, spunându-i mereu aceleași lucruri; a-i bate cuiva capul. ~ la verzi și uscate a flecări. 3) (despre arme) A țăcăni întruna. 4) (despre păsări, mai ales despre berze) A produce un sunet caracteristic prin lovirea repetată a celor două părți ale ciocului. /<lat. toccare

barză sf [At: BIBLIA (1688), 137 / Pl: berze (rar) ~zi^[1] / E: cf alb bardhë] 1 (Orn) Pasăre migratoare din ordinul picioroangelor, cu ciocul, gâtul și picioarele foarte lungi (Ciconia ciconia) Si: cocostârc, (reg) stârc. 2 (Orn; îs) ~ grivă (sau cernită ori neagră) Varietate de barză (1) cu aripile negre. 3 (Îcs) De-a ~za Joc de copii. 4 (Zlg; pan) Capră bălțată cu negru.

CIOC² ~uri n. 1) (la păsări) Formație cornoasă care constituie o prelungire a gurii; plisc; clanț. ◊ ~ul-berzei plantă erbacee mirositoare, cu tulpina erectă, cu frunze digitat-lobate și cu fructul o capsulă. ~-întors pasăre migratoare acvatică, de talie mare, cu plisc subțire, întors în sus, cu picioare lungi și cu penaj alb-negru. 2) fig. Parte terminală alungită și ascuțită a unui obiect; vârf. 3) Barbă mică și ascuțită, lăsată să crească numai pe vârful bărbiei; barbișon; țăcălie. Om care poartă ~. 4) Gură subțiată și alungită a unui vas. 5) depr. Gură a omului. /Cuv. autoht.

SITAR, sitari, s. m. Pasăre călătoare (de pădure) de mărimea unui porumbel, avînd trupul acoperit cu pene cafenii, ciocul lung, drept și subțire; este căutată de vînători pentru carnea ei (Scolopax rusticola). Aștepți sosirea berzelor la iazurile din vale și trecerea sitarilor la munți. SADOVEANU, O. VI 399. Trăsei, și sitarul căzu învîrtindu-se, cu aripile întinse. DUNĂREANU, N. 40. [Păduri] pline de sitari, de cocoși sălbatici. ODOBESCU, S. III 160.

toca¹ [At: VARLAAM, C. 435 / Pzi: toc, (îvr) tochez / E: ml *toccare] 1 vi A bate toaca (1). 2 vi (Reg; îlav) Unde popa nu toacă Foarte departe. 3 vi (Pop; șîe a ~ din gură sau a-i ~ (cuiva) gura (ca o moară sau ca melițoiul, ca o râșniță etc.) A vorbi într-una Si: (pfm) a flecări, a sporovăi. 4 vt (Pop; îe) A ~ (la) verzi și uscate sau a ~ câte-n lună și-n soare A spune fel de fel de nimicuri. 5-6 vti (Pop; îe) A-i ~ (cuiva) la ureche (sau la cap) ori a ~ (pe cineva) la (sau în) cap sau a ~ capul (cuiva) A sâcâi pe cineva cu același lucm. 7 vi (Reg; îe) A ~ pe vătrai A sta degeaba. 8 vi (Mun; îe) A ~ pe vatră A duce viață grea, plină de lipsuri. 9 vi (Olt; îe) Toacă pe vătrai Se spune despre un om care a sărăcit. 10 vt (Îc) Toacă-gură Persoană care vorbește mult Si: guraliv, limbut. 11 vi (Reg) A lovi în ceva. 12 vi (Reg) A ciocăni. 13 vi (D. berze) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea deasă și repetată a celor două părți ale ciocului. 14 vi (D. mitraliere) A produce sunete scurte și dese în timpul tragerii. 15 vt A tăia un material în bucăți foarte mărunte (transformându-l în pastă), prin lovituri repetate, cu un instrument tăios sau cu ajutorul unor mașini speciale Si: (reg) a tocăla¹ (2), a tocăni (5). 16 vt (Reg; îe) A-i ~ gura bureți A vorbi repede, spunând lucruri neînsemnate. 17 vt (Reg; îe) A ~ la bureți (sau la castraveți, la varză) A tremura foarte tare (de frig). 18 vt (Reg; c. i. pământ) A mărunți. 19 vt (Reg) A sparge lemne pentru foc. 20 vt (Îrg) A omorî (tăind în bucăți) Si: a nimici. 21 vt (Fam; fig) A risipi bani, avere etc. 22 vt (Reg; fig) A (o) ~ la papuc A risipi averea (la petreceri și la jocuri de noroc). 23 vt (Fam; fig) A sărăci pe cineva. 24 vr (D. păr) A se despica. 25 vr (D. țesături) A se destrăma din cauza folosirii îndelungate. 26 vt (Subiectul indică molii) A deteriora o țesătură.

tocăni [At: BUDAI-DELEANU, T. 45 / V: (reg) ~na / Pzi: ~nesc, tocăn / E: toc¹ + -ăni] (Reg) 1 vi A bate în ceva cu lovituri repetate Si: a bocăni, a ciocăni. 2 vt (Fig) A bate pe cineva la cap Si: a cicăli, a pisălogi. 3 vt (Fig) A vorbi mult și fără rost Si: (pfm) a trăncăni (4). 4 vi (D. berze) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea deasă și repetată a celor două părți ale ciocului. 5 vt A toca¹ (15). 6 vr (D.fructe) A se zdrobi. 7 vt A murdări. 8 vt (Fig) A certa pe cineva. 9 vt A ponegri pe cineva. 10 vt A chema orătăniile la mâncare prin strigătul „toc-toc”.

stârc sm [At: BIBLIA (1688), 77¹/37 / V: (reg) stâlc, strac, străc / Pl: ~rci / E: vsl стръкъ] (Orn) 1 (Îs) ~ mare cenușiu Pasăre migratoare de baltă, din ordinul ciconiformelor, de mărimea unei berze, cu aripile cenușii și cu câte un smoc de pene care pornesc de deasupra ochilor și sunt orientate spre spate (șîs ~ cenușiu, ~ vânăt) Si: bâtlan (1) (Ardea cinerea). 2 (Șîs ~ purpuriu, ~ purpurat, ~ roșu, ~ roșietic) Pasăre migratoare de baltă din ordinul ciconiiformelor, puțin mai mică decât stârcul (1), cu capul, gâtul și pieptul roșcat, cu dungi negre Si: bâtlan roșiatic, bâtlan roșu, bâtlan scorțișoriu, ciaclă de trestie, ciaclă roșie, ciapur roșu, goc roșu (Ardea purpura). 3 (Îc) ~- galben (sau ~-blond, ~-cu-coamă) Pasăre crepusculară, cu penele gălbui, cu dungi negre, subțiri în jurul gâtului, iar pe cap cu pene mai lungi, țepoase Si: (reg) bâtlan galben (Ardeola ralloides). 4 (Îc) ~-alb (sau ~-alb-mare, ~-alb-nobil, ~-bâtlan) Egretă (Egretta alba alba). 5 (Îc) ~-al-(sau –bălan-)mic Pasăre de culoare albă cu ciocul și cu picioarele negre, cu două-trei pene ornamentale lungi și înguste pe partea posterioară a capului, iar, la vârsta adultă, cu două-trei pene ornamentale foarte frumoase pe spate Si: bâtlan-(alb-)mic, (îrg) stârciog (1) (Egretta garzetta). 6 (Îc) ~-(cenușiu)-de-noapte (sau ~-cenușiu-mic) Pasăre de mărimea unui corb, cu ceafa și spatele negre, aripile cenușii, pieptul alb și două pene lungi pe cap (Nycticorax nycticorax). 7 (Îc) ~-mic sau ~-pitic Scrofiță (Ixobrihus minutus). 8 (Îc) ~-egiptean (sau -de-cireadă, ~-gălbui-roșcat-de-cireadă ori ~ul-păstorilor) Pasăre albă, cu penele de pe spate și partea de jos a grumazulului galben-roșietice, cu ciocul și cu picioarele galbene, întâlnită foarte rar la noi (Bubulcus ibis). 9 (Reg; îc) ~-lopătar Lopătar. 10 (Îrg) Barză (1) (Ciconia ciconia). 11 (Reg; îc) ~-negru Barză neagră (Ciconia nigra).

bárză f., pl. e (din bearză, care e o met. din brează, de unde și barz. De aci și alb. bardhă, barză, fem. d. barth, alb. Cp. cu zară). Sud. Cocostîrc, o mare pasăre călătoare albă cu vîrfu aripilor negru, cu ciocu roș și cu picĭoarele înalte (ciconia). V. cocor.

BÁRZĂ (cuv. autohton) s. f. Gen de păsări migratoare din ordinul ciconiformelor, foarte mari, avînd 17 specii răspîndite în reg. calde și temperate. Ciocul, gîtul și picioarele lungi, sînt ținute în linie perfect orizontală în zborul planat; nu au glas, clămpănesc prin deschiderea și închiderea ritmică a ciocului; cuibăresc în arbori sau pe stîncării și se hrănesc cu artropode și vertebrate mici. În România există două specii: b. albă (Ciconia ciconia) și b. neagră (C. nigra); cocostîrc.

CICONII- „barză, bîtlan”. ◊ L. ciconia „barză” > L. sav. ciconii-, fr. ciconii- > rom. ciconii-. □ ~forme (v. -form), s. f. pl., ordin de păsări de talie mare, cu gîtul și picioarele lungi, cu ciocul alungit și conic, avînd ca tip bîtlanul.

piciorong sn [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: ~rande ssp, ~rang, ~rangă sf, ~roambe ssp, ~roagă sf, ~roangă sf, ~roagă sf, ~rog / Pl: ~e / E: picior cf piciorag] 1 (Mpl) Fiecare dintre cele două prăjini prevăzute cu un fel de treaptă pe care se pun picioarele și cu care cineva se poate deplasa fără să atingă pământul Si: cataligă, papainog¹, (reg) piciorug, (nob) picioranță. 2 (Înv; lsg; îf piciorangă, picioroangă) Cârjă. 3 (Reg; lpl; îf piciorande) Patine² primitive din lemn, întărite pe talpă cu șină de fier. 4 (Reg) Fiecare dintre tălpile cu ajutorul cărora se ridică și se coboară ițele la războiul de țesut. 5 (Reg) Parte a piesei pe care stă fusul de fier cu care se deapănă țevile sau mosoarele pentru țesut. 6 (Mpl; dep; fam și gmț) Picior lung. 7 (Reg) Ciolan de porc, afumat sau nu. 8 (Trs) Piftie. 9 (Orn; lpl) Nume generic pentru păsările acvatice cu picioare înalte, cuprinse în ordine diferite. 10 (Șls) Pasăre cu picioare înalte. 11 (Mol) Barză (Ciconia alba). 12 (Șîc sitar-cu-~ge) Pasăre de apă cu corpul de culoare albă, cu spatele și aripile negre cu reflexe violete-verzui, cu picioarele foarte lungi, roșii și lipsite de degetul posterior, cu ciocul lung și subțiat spre vârf Si: (reg) catalige, picioare-lungi (Himantopus himantopus). corectat(ă)

cioc⁵ sn [At: URICARIUL XXII, 428/10 / V: cic / Pl: ~uri / E: alb čok Cf cioacă, ciocan, ciocăni] 1 Partea anterioară, terminală, lunguiață și cornoasă a capului păsărilor, care înlocuiește sistemul dentar Si: plisc, clonț, cioclonț, chip, rost, clanță, clobanț Cf bot, ciort, flit, rât, tic, surlă, teflu, țiu. 2 Parte sau prelungire ascuțită a unor obiecte. 3 (Fam; la oameni) Gură. 4 (Orn; îc) ~-gros Pasărea Coccothraustes. 5 (Bot; reg; îc) ~ul-berzei sau ~-de-barză Plantă erbacee cu frunze păroase, adânc crestate și cu flori violete-purpurii Si: (reg) greghetin (Geranium pratense). 6 (Îae) Pliscul-cucoarei. 7 (Bot; reg; îc) ~ul-cocoru!ui, ~-de-~ sau ~-de-cucoară Mică plantă erbacee cu tulpina păroasă întinsă pe pământ, cu frunze compuse, flori roșii, roz sau albe și fructe lungi, asemănătoare cu un cioc (Erodium cicutarium). 8 (Bot; reg; îc) ~ul-păsării Plantă erbacee cu tulpina acoperită de peri lungi, cu flori mari, frumoase, violete-purpurii, care crește prin locuri umede (Geranium palustre). 9 (Bot; reg; îc) ~ul-cioarii Surguci (Consolida giacis). 10 (Reg; îc) ~ul-corbului Plantă comestibilă nedefinită mai îndeaproape. 11 (Bot; reg; îc) ~ul-stârcului Nemțișori (Delphinium consolida). 12 (Orn; îc) ~-întors Pasăre călătoare cu penajul alb pătat cu negru, cu ciocul lung, subțire și ușor arcuit în sus, cu picioarele înalte (Recurvirostra avosetta). 13 (Îc) ~-de- papagal Formație osoasă din zona marginală a vertebrelor. 14 Cantitate de lichid sau de hrană care încape o dată în cioc (1). 15 Botul ascuțit al unor pești. 16 (Reg) Capăt. 17 Partea anterioară și ascuțită a unui obiect Cf vârf capăt, bot. 18 (Reg; îs) ~ul crinții Scocul crinții, pe care se scurge janțul din caș. 19 (Îs) ~ul ibricului Partea ascuțită a marginii ibricului prin care se toarnă lichidul. 20 Capul scăunoaiei. 21 Gura cleștelui. 22 Urechea undiței, a cârligelor, a cârmacelor. 23 Unealta cu care se scot lemnele din apă. 24 Condei. 25 (La păsări) Moț de pene. 26 Cocul femeilor. 27 Barbișon. 28 (Arg; îe) A pune (cuiva) ~ sau -uri A minți sau a deforma realitatea.

pajură sf [At: URICARIUL, XI, 275/11 / V: (reg) pagiră, pagire, ~jără, ~jăre, ~jere, ~jiră, ~jor sm, ~joră, ~jore, ~re, (nob) pazăre / Pl: ~ri, (înv) ~re, (reg) păjuri / E: ucr пажера „ființă lacomă, nesățioasă”] 1 (Șîc ~-imperială, ~-împărătească, ~-mare, ~-de-munte) Pasăre răpitoare de zi, din familia acoilidelor, mai mică decât vulturul, dar mult mai puternică și mai iute în mișcări decât acesta, cu gheare lungi și ascuțite, cu ciocul masiv și tăios, cu privirea ageră și cruntă, care se hrănește numai cu carne proaspăt sfâșiată Si: acvilă, iepurar, (reg) aciră, hoală, ortanuligaie, vultan, vultur, zgripțor, zgripțoroaică (Aquila chrysaëtor). 2 (Șîc ~-de-câmp) Acvilă imperială (Aquila heliaca). 3-4 Două specii de acvilide de dimensiuni mai mici, cele mai întâlnite în țara noastră (Aquila pomarina și pennata). 5 (Îc) ~-porumbacă Acvilă cu pene pestrițe (Aquila fasciata). 6 (Îc) ~-de-stepă Acvilă care trăiește în stepă (Aquilla nipalensis orientalis). 7 (Îc) ~-de-mare Vultur-pescar (Pandion heliaëtus). 8 (Reg) Barză (Ciconia). 9 (Reg) Pasăre de noapte, nedefinită mai îndeaproape. 10 (Mtp) Pasăre uriașă, cu înfățișări variate, de obicei fioroase, înzestrată cu puteri supranaturale. 11 Figură simbolică reprezentând o pajură (1) sau un vultur cu unul sau două capete, de obicei cu aripile întinse, care servește ca semn convențional distinctiv pe stemele, steagurile, pecețile sau monedele unor țări. 12 Stemă reprezentând pajura (11). 13 (Înv; îe) A merge înainte ca ~ra nemțească A înainta fără întrerupere. 14 Una dintre cele două fețe ale unei monede, pe care este imprimată stema țării Vz revers. 15 (Mun) Graniță. corectat(ă)