cocorâță, -e, s.f. – (bot.) Narcisă (Narcissus Poeticus L.); stânjen albu (Borșa), tătăiș (Săpânța), cocoră (Cămârzana-Oaș) (ALR 1961: 640). Se folosește în medicina populară la bolile de piept și inimă (Borza 1968: 115). – Din cocor, cocoară „barză”; cocorâță „pui de barză”; similitudinile vin mai degrabă din faza de lujer, care seamănă cu o mică barză cu ciocul ridicat la cer.