MUȘCATĂ¹ s. f. Numele mai multor plante erbacee perene din familia geraniaceelor, cultivate ca plante decorative: a) (și în sintagmele mușcată roșie. BULET. GRĂD. BOT. V, 64, PANȚU, PL., mușcată roz, BULET. GRĂD. BOT. V, 64, PANȚU, PL., mușcată ca nalba, BULET. GRĂD. BOT. V, 64, PANȚU, PL., mușcată rotată, BULET. GRĂD. BOT. V, 64, PANȚU, PL., mușcată puturoasă, BULET. GRĂD. BOT. V, 64, PANȚU, PL.) plantă cu tulpina dreaptă sau culcată, slab lemnoasă, cu frunze rotunde, păroase pe ambele fețe, cu marginile dințate, cu flori de culoare albă, roz sau roșie, dispuse în umbele și cu fructele în formă de cioc de barză; (regional) mușcatlă, pirirgoane (Pelargonium zonale) b) (și în sintagmele mușcată creață, BULET. GRĂD. BOT. V, 64, PANȚU, PL., mușcată íncrestată, BULET. GRĂD. BOT. V, 64, PANȚU, pl.) plantă cu tulpina dreaptă, înaltă cam de un metru, cu ramuri avînd peri lungi glanduloși, cu frunze crestate adînc și cu o inflorescență de obicei din cinci flori, avînd petalele superioare roz cu o pată purpurie, iar cele inferioare fără pată; (regional) belagoni (Pelargonium radula); c) (și în sintagmele mușcată care miroasă, BULET. GRĂD. BOT. V, 64, mușcăți ca măru, ib., mușcată ca țitroana, ib.) plantă cu tulpina scurtă, cărnoasă și solzoasă, cu frunze dințate, cu miros tare de lămîie și cu flori mici, albe sau roz, dispuse în umbele; (regional) indrușaim, mușcățel¹, mușcătură², mușcatăr rotund (Pelargonium odoratissimum); d) (și în sintagma mușcată mare. SIMIONESCU, FL. 411, mușcată cu flori mari, id. ib.) plantă cu tulpina lucioasă, mult ramificată și cu flori mari (Pelargonium grandiflorum); e) (și în sintagma mușcata jinului. BULET. GRĂD. BOT. V, 58) priboi (Geranium macrorrhizum); p. r e s t r. floarea acestor plante. La intrare era în drum un ciubăr mare și curat, plin cu apă . . . și cîte o floare or două, mușcat or rujmărin. PITIȘ, ȘCH. 151. Un mînunchi compus din foi verzi . . . și mușcată. MARIAN, NA. 403. A-nflorit mușcata Din grădina noastră. GOGA, C. P. 65. Odaia lui era curată, cu pat bun, cu ghivece de mușcată în ferestre. REBREANU, P. S. 141, cf. id. R. I, 93. Tîrgul acela dunărean . . . cu mușcate și gutui în geamurile curate ca cleștarul, avea un farmec ciudat. I. BOTEZ, ȘC. 85. Fina zîmbea nepăsătoare, potrivindu-și la ureche mușcata veștedă. SADOVEANU, M. C, 153. Se întoarse purtînd în brațe un ghiveci de pămînt ars, în care crescuse și înflorise o mușcată roșie. STANCU, R. A. II, 8. Gîndurile-i fugiră iuți ca niște rachete subțiri spre casa cu mușcate în fereastră. VORNIC, P. 77. Alte ghivece cu mușcăți se aflau pe pervazul celor două ferestre. V. ROM. ianuarie 1956, 69, cf. H I, II, III, IV, V, IX, X, XI, XII, XVIIIi. Mușcată cu trei crenguță, Are badea o drăguță. JARNIK-BÎRSEANU, D. 230. Mușcatul e o floare de oală. ȘEZ. XV, 77. Peană lată de mușcată, Să vii și la noi vrodată. ib. 89. – Pl.: mușcate și (popular) mușcăți. – Și: (popular) mușcat subst., muscată (BARONZI, L. 138, H I 119, V 49, XVIII 41) s. f., mașcat (H III 306, X 145, 445, 476, 534, 581, XI 427, XIV 374, XVI 320), (regional) muscat (ib. III 139), mascát (ib. I 57, X 489) subst., moșcată (ib. II 87), moscată (ib. XIV 103) s. f., moscăt (ib. XIV 103) subst. – Din bg. мушкато, magh. muskáta.