cocorâță, cocorâțe, s.f. – (reg.; bot.) Narcisă (Narcissus Poeticus L.); stânjen albu (Borșa), tătăiș (Săpânța), cocoră (Cămârzana-Oaș) (ALR, 1961: 640). ♦ (med. pop.) Se folosește la bolile de piept și inimă (Borza, 1968: 115). – Din cocor, cocoară „barză”; cocorâță „pui de barză”; similitudinile vin mai degrabă din faza de lujer, care seamănă cu o mică barză cu ciocul ridicat la cer.