AFUMĂTOARE, afumători, s. f. 1. Instalație rudimentară sau cameră specială pentru afumarea cărnii, a prunelor etc. 2. Utilaj (metalic) pentru producerea fumului fără flacără în vederea liniștirii familiei de albine când se lucrează în stup. 3. Afumătorie. 4. (Înv.) Vas în care se ard mirodenii. [Var.: afumător s. n.] – Afuma + suf. -ătoare.

ALCOV, alcovuri, s. n. Loc mai ridicat decât podeaua sau firidă într-o cameră de dormit, unde se așază patul; p. ext. pat. ♦ Dormitor al unei femei. [Var.: (înv.) alcovă s. f.] – Din fr. alcôve.

ANVELOPĂ, anvelope, s. f. 1. Înveliș de protecție a camerei de aer a unui vehicul, confecționat din cauciuc. 2. Supracopertă. 3. (Pict.) Atmosferă difuză care învăluie figurile dintr-un tablou. – Din fr. enveloppe.

BALAST, balasturi, s. n. 1. Încărcături de saci de nisip, pietriș etc. care reechilibrează o ambarcație sau reglează ridicarea în aer a unui aerostat; lest, savură. ♦ Cameră care se umple cu apă sau cu aer pentru a modifica greutatea unui submarin în vederea manevrei de scufundare a lui la suprafață. ♦ Fig. Ceea ce este împovărător, nefolositor. 2. Pietriș, zgură etc., folosite ca așternut pe care se montează traversele șinelor de tren; amestec de pietriș și de nisip întrebuințat la prepararea betonului, la pietruirea șoselelor etc. – Din fr. ballast.

BANDOTECĂ, bandoteci, s. f. Colecție de benzi de magnetofon. ♦ Dulap, cameră în care se păstrează această colecție. – Din germ. Bandothek.

barocameră s. f. → cameră

BICAMERAL, -Ă, bicamerale, -e, adj. (Despre sistemul reprezentativ al unui stat) Care constă din două adunări reprezentative, denumite, uneori, camere. – Din fr. bicaméral.

BUCĂTĂRIE, bucătării, s. f. 1. Cameră (sau clădire) în care se gătește mâncarea; cuhnie; p. ext. totalitatea obiectelor, a mijloacelor care servesc la gătirea mâncării. ◊ Bucătărie de campanie = vehicul prevăzut cu aparatura necesară preparării hranei calde pentru trupele aflate în deplasare. ♦ Fig. (Fam.) Totalitatea accesoriilor sau acțiunilor care servesc la susținerea unei demonstrații, la efectuarea unei lucrări după ce s-a stabilit ideea de bază. 2. Faptul de a pregăti mâncare; mod specific de a prepara mâncarea. – Bucătar + suf. -ie.

BUDOAR, budoare, s. n. Cameră intimă a unei femei. – Din fr. budoir.^[1]

BUSC, buscuri, s. n. Prag construit în camera unei porți batante de ecluză, pe care se sprijină poarta, atunci când este închisă. – Din fr. bousque.^[1]

CADRAJ, cadraje, s. n. 1. Delimitare a spațiului util cuprins de obiectivul unei camere de luat vederi sau al unui aparat de filmat. 2. Operație de așezare a culorilor care urmează să fie imprimate pe o țesătură. – Din fr. cadrage.

CAMERAL, -Ă, camerali, -e, adj. 1. Care aparține camerei reprezentative, privitor la camera reprezentativă. 2. (Muz.) De cameră. – Cameră + suf. -al.

CAMERĂ, camere, s. f. I. 1. Încăpere într-o clădire; odaie. ◊ Cameră mobilată = cameră care se închiriază cu mobila proprietarului. Cameră de lucru = birou într-o casă particulară. Muzică de cameră = compoziție muzicală pentru un număr restrâns de instrumente. 2. Nume dat unor încăperi cu destinație specială: cameră obscură = a) încăpere neluminată în care se execută developarea, fixarea și alte operații fotografice; b) dispozitiv cu ajutorul căruia se obține pe un ecran (sau pe un clișeu) imaginea răsturnată a unui obiect; cameră de comandă = încăpere specială în care se efectuează în mod automat controlul și conducerea funcționării unei centrale sau stațiuni electrice; cameră frigorifică (sau refrigerentă) = încăpere izolată termic, în care se menține o temperatură mai joasă decât a mediului ambiant. 3. Spațiu în care se produce un proces tehnic; incintă care face parte integrantă dintr-un aparat, dintr-un instrument etc. sau care reprezintă instrumentul însuși: cameră de combustie = spațiu în care arde un combustibil într-un cazan cu aburi sau într-un motor cu ardere internă în vederea folosirii energiei gazelor rezultate; camera cartușului = partea dinapoi a țevii armelor de foc, unde se introduce cartușul și unde se produce explozia pulberii; cameră de luat vederi = aparat cu ajutorul căruia se obțin imaginile succesive ale obiectelor în mișcare pe pelicula cinematografică; cameră de sunet = aparat folosit pentru înregistrarea sunetelor pe o peliculă fotosensibilă în cinematografie; cameră de transpunere = aparat pentru înregistrarea optică a sunetelor pe film în cinematografie; cameră de televiziune sau cameră videocaptoare = aparat complex cu ajutorul căruia se realizează captarea imaginii și transpunerea ei în semnale video. 4. Tub de cauciuc unit la capete, care se umflă cu aer și care se așază înăuntrul anvelopei, pe roata unor vehicule; (la mingi de sport) balon de cauciuc situat înăuntrul anvelopei, care se umflă cu aer; p. ext. recipient cu pereți extensibili în care se introduce aer sub presiune. II. (Zool.; în sintagmele) Cameră paleală sau camera mantalei = spațiu cuprins între pereții mantalei și corpul moluștei. III. (Urmat de determinări) Parte componentă a organului legislativ în unele țări. – Din it. camera, (pentru unele sensuri și) engl. camera, fr. caméra.

CAMERIER, camerieri, s. m. (Ieșit din uz) Om de serviciu care avea grijă de camera de culcare și de îmbrăcămintea stăpânului; fecior, valet. [Pr.: -ri-er] – Din fr. camérier.

CAMERIST, cameriști, s. m. (Ieșit din uz) Om de serviciu care îngrijea camerele dintr-o instituție; odăiaș. – Din cameristă (derivat regresiv).

CAMERISTĂ, cameriste, s. f. 1. (Ieșit din uz) Femeie care se afla în serviciul personal al unei doamne. 2. Femeie de serviciu care face curățenie în camerele unui hotel, motel etc. – Din fr. camériste.

CARBURAȚIE, carburații, s. f. Proces de amestecare a combustibilului lichid cu aerul în carburator ♦ Cameră de carburație = parte a carburatorului în care se face carburația. – Din fr. carburation.

CASĂ¹, case, s. f. 1. Clădire destinată pentru a servi de locuință omului. ◊ Loc. adj. De casă = făcut în casă¹. ◊ Expr. (A avea) o casă de copii = (a avea) copii mulți. A-i fi cuiva casa casă și masa masă = a duce o viață ordonată, normală, liniștită. A nu avea (nici) casă, (nici) masă = a duce o viață neregulată, plină de griji, de frământări. ♦ (Reg.) Cameră, odaie. ◊ Casă de veci = mormânt. 2. Încăpere specială într-o clădire, având o anumită destinație. ◊ Casa ascensorului = spațiul în care se deplasează cabina unui ascensor. Casa scării = spațiul dintr-o clădire care adăpostește o scară. 3. Cutie dreptunghiulară în care se păstrează literele, semnele etc. tipografice de același caracter. 4. Gospodărie. 5. Totalitatea celor care locuiesc împreună (formând o familie); familie. ♦ Dinastie; neam. 6. Căsnicie, menaj. ◊ Expr. A face (sau a duce) casă (bună) cu cineva = a trăi cu cineva (în bună înțelegere), a se împăca bine. A duce casă bună cu ceva = a se împăca bine cu ceva. 7. (Urmat de determinări) Nume dat unor instituții, așezăminte, întreprinderi, firme comerciale etc. ◊ Casă de economii = instituție publică de credit care se ocupă cu strângerea disponibilităților bănești temporare ale populației, acordând pentru acestea mai ales dobândă. Casă de ajutor reciproc = asociație benevolă a unor angajați sau pensionari, creată pentru acordarea de împrumuturi și de ajutoare membrilor ei din fondurile obținute din depunerile lor lunare. Casă de filme = instituție producătoare de filme cinematografice. Casă de cultură = instituție culturală în care au loc diverse manifestări culturale, educative etc. Casă de nașteri = instituție medico-sanitară, în care se acordă viitoarelor mame, la naștere, asistență calificată. Casă de vegetație = construcție specială, cu acoperișul și cu pereții de sticlă, folosită pentru experiențe de agrochimie, plantele fiind cultivate în vase de vegetație. ♦ Specialitatea casei = produs specific al unei întreprinderi, al unei gospodine. 8. Boală a vinurilor, pe care acestea o capătă când ajung în contact cu aerul și care se caracterizează prin tulburare și prin schimbarea culorii. – Lat. casa.

CASETĂ, casete, s. f. 1. Cutie în care se păstrează bani sau mici obiecte (prețioase) sau care protejează anumite elemente ale unui sistem tehnic. ♦ Cutie de lemn sau de metal cu un perete mobil, unde se introduce placa sau filmul pe care se fotografiază. 2. Cutie anexă a camerelor de luat vederi, în interiorul căreia se află pelicula cinematografică. 3. Despărțitură a unei case¹ tipografice. 4. Anunț cu chenar, folosit la tipărirea numelor și adreselor, în anuare, cărți de telefon etc. 5. Indicație pusă, de obicei, la sfârșitul unei cărți și care cuprinde anumite date privitoare la lucrare (data culegerii, a tipăririi etc.). 6. Construcție standardizată compactă din material plastic, în care se află montată banda magnetică (subțire și îngustă). ◊ Casetă video = videocasetă. 7. (Med.) Partea metalică a punții protetice dentare. – Din it. cassetta, fr. cassette.

CĂMARĂ, cămări, s. f. 1. Încăpere mică în care se păstrează alimente. 2. (Înv.) Cameră, odaie. ◊ Cămară domnească = (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova): a) totalitatea veniturilor domniei, provenite din vămi, ocne și impozite indirecte, deosebite de veniturile vistieriei; b) (rar) monetărie. – Probabil lat. *camara în loc de cam(m)ara „cameră” (< gr.).

CĂMIN, (1, 4, 6) căminuri, (2, 3, 5) cămine, s. n. 1. Sobă joasă, zidită la peretele camerei, cu vatra larg deschisă. 2. Cuptor, vatră. 3. Coș pe unde iese fumul; horn. 4. Fig. Casă părintească; p. ext. familie. 5. Denumire dată unor instituții cu caracter social-cultural; cămin de copii = instituție cu regim de internat pentru copii preșcolari (3-6 ani), cu orar de zi sau săptămânal; cămin studențesc = așezământ universitar care asigură cazarea studenților, pe lângă acesta funcționând uneori și cantine; cămin cultural = instituție înființată în scopul propagării culturii la sate (5); cămin școală = cămin pentru copiii orfani, în care se află și școala; cămin spital = cămin (de bătrâni) în care se acordă asistență medicală. 6. Încăpere mică subterană, zidită și acoperită cu capac de fontă, pe traseul unei conducte de alimentare cu apă a unui canal, construită pentru a permite accesul la conductă sau la canal. – Din sl. kamina.

CHICHINEAȚĂ, chichinețe, s. f. (Fam.) Casă sau cameră mică, sărăcăcioasă. – Et. nec.

CHILIE, chilii, s. f. Odăiță din cuprinsul unei mănăstiri, în care locuiește un călugăr sau o călugăriță; p. ext. (fam.) cameră mică de locuit; cămăruță. – Din sl. kelija.

DAGHEREOTIPIE, daghereotipii, s. f. Vechi procedeu de fotografiere, astăzi abandonat, care fixa imaginile cu ajutorul unei camere obscure pe o placă de cupru argintată, sensibilizată cu vapori de iod și de brom. [Pr.: -re-o-. – Var.: dagherotipie s. f.] – Din fr. daguerréotypie.

DOSPITOR, -OARE, dospitori, -oare, s. n., s. f. 1. S. n. Cameră special amenajată într-o fabrică de pâine, în care este pus la dospit aluatul. 2. S. f. Poliță pe care se așază cașul ca să dospească. – Dospi + suf. -tor.

FORAMINIFER, foraminifere, s.n. (La pl.) Nume dat unui ordin de animale unicelulare din încrengătura protozoarelor, care au corpul învelit într-o cochilie calcaroasă, alcătuită din una sau mai multe camere comunicând între ele, și care trăiesc în apele marine; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. ♦ (Adjectival; despre roci, straturi, formații geologice etc.) Care conține foraminifere. – Din fr. foraminifères.

GARSONIERĂ, garsoniere, s. f. Locuință într-o clădire mai mare, compusă de obicei dintr-o singură cameră și baie, uneori și bucătărie. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. garçonnière.

GHERGHIR, gherghire, s. n. (Reg.) Beci sau cameră boltită (cu obloane metalice) în care se ascundeau odinioară obiectele de preț spre a fi cruțate de incendiu sau de jaf. – Din tc. kârgir „clădire de piatră”.

GHEȚĂRIE, ghețării, s. f. Loc special amenajat în care se depozitează iarna blocuri de gheață naturală, pentru a fi folosite în cursul verii. ♦ Fig. Cameră, locuință extrem de friguroasă. – Gheață + suf. -ărie.

GLOBIGERINĂ, globigerine, s. f. (La pl.) Gen de foraminifere cu cochilia perforată și împărțită în mai multe camere sferice; (și la sg.) animal care aparține acestui gen. – Din fr. globigérine.

GRUIE, gruie, s. f. 1. Macara folosită la bordul navelor pentru ridicarea unor elemente ale navei (bărci, ancore, scări de bord etc.). 2. Suport mobil care poartă camera de luat vederi și pe operator, pentru înregistrarea unor imagini în mișcare. – Din fr. grue.

HOTEL, hoteluri, s. n. Clădire mare cu multe camere mobilate, care se închiriază de obicei cu ziua (călătorilor). [Pl. și: hotele. -Var.: otel s. n.] – Din fr. hôtel.

IATAC, iatacuri, s. n. 1. (Reg.) Cameră (mică) de culcare; dormitor, budoar. 2. (Înv.) Pat. [Var.: ietac s. n.] – Din tc. yatak.

INCUBATOR, incubatoare, s. n. Instalație special amenajată, de clocire artificială, pentru asigurarea condițiilor de temperatură, umiditate, ventilație, întoarcerea ouălor, securitate etc., necesare dezvoltării normale a embrionului de ou; cloșcă artificială. ♦ Cameră special amenajată în care se poate asigura dezvoltarea, în condiții optime, a copiilor născuți prematur. – Din fr. incubateur.

INJECTOR, injectoare, s. n. 1. Aparat care servește la injectarea combustibilului lichid sau pulverulent în camera de ardere a unui motor cu ardere internă sau care, la instalațiile cu focar, servește la amestecarea combustibilului cu aerul carburant și la suflarea acestui amestec în focar. 2. Aparat care servește la alimentarea cu apă a cazanelor de abur în care apa este antrenată de un curent de abur sub presiune; dispozitiv folosit la unele turbine hidraulice. – Din fr. injecteur.

INTERIOR, -OARĂ, interiori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care este situat înăuntrul unui lucru, al unui spațiu limitat etc.; intern. ♦ Fig. Care se referă la partea morală, sufletească a omului; care nu se manifestă în afară; lăuntric. 2. S. n. Partea interioară (1) a unui obiect, a unui spațiu circumscris (și închis), a unei încăperi (împreună cu tot ce se află aici); spec. mobilierul sau aranjamentul unei locuințe, al unei camere etc. ◊ Loc. adv. În interior = înăuntru, pe dinăuntru. ♦ Tablou care reprezintă partea dinăuntru a unei camere sau, uneori, scene de familie. ♦ (Cinema; la pl.) Scene care se petrec în casă. Se filmează interioarele. ♦ Fig. Structura morală, sufletească a omului. 3. S. n. Post telefonic funcționând printr-o centrală care leagă liniile exterioare cu posturile telefonice din camere, birouri etc. ale unei clădiri, ale unei instituții etc. [Pr.: -ri-or] – Din fr. intérieur, lat. interior, -oris.

ÎNCĂPERE, încăperi, s. f. Cameră, odaie. ♦ Volumul, spațiul, cuprinsul unui lucru. – V. încăpea.

MARE¹, mari, adj. I. (Indică dimensiunea) Care depășește dimensiunile obișnuite; care are dimensiuni apreciabile (considerate în mod absolut sau prin comparație). ◊ Degetul (cel) mare = degetul cel mai gros al mâinii, care se opune celorlalte degete. Literă mare = majusculă. ◊ Expr. A face (sau a deschide) ochii mari (cât cepele) = a privi cu uimire, cu curiozitate, cu atenție. ◊ (Adverbial) Făină măcinată mare. ♦ (Despre suprafețe) Întins², vast. ◊ (Substantivat; în loc. adv.) În mare = a) pe scară amplă; după un plan vast; b) în linii generale, în rezumat. ♦ Înalt. Deal mare. ♦ Lung. Păr mare. ♦ Încăpător, spațios; voluminos. Vas mare. ◊ (Pop.) Casa (cea) mare = camera cea mai frumoasă a unei case țărănești, destinată oaspeților. ♦ Lat.; adânc. Apă mare. II. (Indică cantitatea) 1. Care este în cantitate însemnată; abundent, mult; numeros. ♦ (Despre ape curgătoare, viituri; de obicei în legătură cu verbe ca „a veni”) Cu debit sporit, umflat. 2. (Despre numere sau, p. ext. despre valori care se pot exprima numeric) Care este în cantitate însemnată; ridicat. ♦ (Despre prețuri) Ridicat. ◊ Loc. adj. De mare preț = foarte valoros, prețios, scump. ♦ (Despre colectivități) Numeros. III. (Arată rezultatul dezvoltării ființelor) Care a depășit frageda copilărie; care a intrat în adolescență; care a ajuns la maturitate. ◊ Fată mare = fată la vârsta măritișului; virgină, fecioară. ◊ Expr. Să crești mare! formulă cu care se răspunde unui copil la salut, cu care i se mulțumește pentru un serviciu etc. Cu mic cu mare sau de la mic la mare ori și mici și mari = toți, toate, toată lumea; (în construcții negative) nimeni. ♦ (De obicei la comparativ sau la superlativ relativ) Mai (sau cel mai) în vârstă. IV. (Indică durata; despre unități de timp) De lungă durată, îndelung, lung. ◊ Postul (cel) mare = postul cel mai lung din cuprinsul anului, care precedă sărbătoarea Paștilor. (Pop.) An mare = an bisect. V. (Indică intensitatea) 1. (Despre surse de lumină și căldură) Puternic, intens. ◊ Ziua mare = partea dimineții (după răsăritul soarelui) când lumina este deplină, intensă. ◊ Expr. (Ziua) în (sau la) amiaza-mare = în toiul zilei, în plină zi, la amiază. 2. (Despre sunete, voce, zgomote) Puternic, ridicat. ◊ Expr. A vorbi (sau a striga) în gura mare = a vorbi cu glas tare, cu ton ridicat. A fi cu gura mare = a fi certăreț, scandalagiu. 3. (Despre fenomene atmosferice) Violent, aspru, năprasnic. Ger mare. 4. (Despre ritmul de mișcare sau de deplasare) Care a depășit viteza obișnuită; crescut (ca viteză), mărit. 5. (Despre stări sufletești, sentimente, senzații etc.) Intens, profund, tare. ◊ Loc. adv. (Reg.) Cu mare ce = cu greu, anevoie. ◊ Expr. (A-i fi cuiva) mai mare mila (sau dragul, rușinea etc.) = (a-i fi cuiva) foarte milă (sau drag, rușine etc.). ♦ (Adverbial; pop.) Din cale-afară, peste măsură. ♦ Grav. Greșeală mare. VI. (Arată calitatea, valoarea) 1. De valoare, de însemnătate deosebită; important, însemnat. ◊ Zi mare = zi de sărbătoare; zi importantă. Strada mare = nume dat în unele orașe de provincie străzii principale. Drum mare sau drumul (cel) mare = drum principal de largă circulație, care leagă localități importante. ◊ Expr. Vorbe mari = a) cuvinte bombastice; promisiuni goale; b) (rar) laude. Mare lucru = a) lucru care impresionează sau deșteaptă mirare; b) lucru care nu reprezintă nimic de seamă, care reprezintă prea puțin, care este nesemnificativ; c) (în construcții negative dă contextului valoare afirmativă și invers) n-aș crede să (nu)... ♦ Hotărâtor. ♦ Uimitor, extraordinar, impresionant. ◊ Expr. Mare minune sau minune mare = a) (cu valoare de exclamație) exprimă uimire, admirație etc.; b) (reg.; cu valoare de superlativ) foarte frumos (sau bun etc.). Mare minune să (nu)... = ar fi de mirare să (nu)..., n-aș crede să (nu)... ♦ Grav, serios. 2. Cu calități excepționale; ilustru, celebru, renumit. ♦ Ieșit din comun; deosebit. 3. Care ocupă un loc de frunte într-o ierarhie; cu vază. ◊ Socru mare = tatăl mirelui; (la pl.) părinții mirelui. Soacră mare sau soacra cea mare = mama mirelui. ◊ Expr. A se ține mare = a fi mândru, semeț, fudul. (Substantivat) A trage (sau a călca) a mare = a-și da importanță; a căuta să ajungă pe cei sus-puși. La mai mare, urare adresată cuiva cu ocazia unei numiri sau a unei avansări într-un post. Mare și tare sau tare și mare = foarte puternic, influent. ♦ (Substantivat) Mai-mare = căpetenie, șef. ♦ Superior în ceea ce privește calitățile morale. ◊ Expr. Mare la inimă (sau la suflet) = mărinimos, generos. ♦ Deosebit, ales², distins. Mare cinste. ◊ Mare ținută = îmbrăcăminte sau uniformă destinată pentru anumite solemnități. ♦ (Despre ospețe, serbări) Plin de strălucire; bogat, fastuos, pompos. – Probabil lat. mas, maris.

MUFLĂ, mufle, s. f. 1. Cameră a unui cuptor industrial sau de laborator, cu pereții refractari, în care materialul supus încălzirii nu vine în contact direct cu combustibilul sau cu gazele de ardere. 2. Dispozitiv construit din mai mulți scripeți, folosit pentru ridicarea greutăților mari. – Din fr. moufle.

ȘAMBELAN, șambelani, s. m. Demnitar de rang superior în statele monarhice din apusul Europei, care are în grija sa camera suveranului. – Din fr. chambellan.

UMOARE, umori, s. f. 1. Lichid intercelular constituind mediul în care trăiesc celulele organismelor. ◊ Umoare apoasă = lichid transparent care se află în camera anterioară a ochiului. Umoare vitroasă = masă gelatinoasă care se află în camera posterioară a ochiului. 2. (Livr.) Dispoziție sufletească; fire, temperament. [Var.: humoare s. f.] – Din fr. humeur, lat. humor, -oris.

UNICAMERAL, -Ă, unicamerali, -e, adj. (Despre parlamente) Care este constituit dintr-o singură adunare reprezentativă. – Uni¹- + cameră.

MANȘON, manșoane, s. n. 1. Accesoriu de îmbrăcăminte feminină, în formă cilindrică, deschis la ambele capete, confecționat din blană sau din stofă vătuită și folosit pentru a apăra mâinile de frig. 2. Piesă în formă de inel sau de țeavă scurtă, care servește la îmbinarea a două țevi, bare etc.; parte lărgită de la capătul unui tub, care servește la îmbinarea acestuia cu alt tub. ♦ Bucată de cauciuc care se introduce între camera și anvelopa unei roți de automobil, de motocicletă etc. pentru a proteja camera. ♦ Înveliș de protecție (de formă inelară) în care se îmbracă mânerul sau altă parte a unor obiecte. 3. (Bot.) Membrană protectoare a seminței, a tulpinii etc. – Din fr. manchon.

ANTICAMERĂ, anticamere, s. f. Cameră de așteptare situată la intrarea într-un birou, într-un cabinet al unei persoane cu funcție importantă etc. ◊ Expr. A face anticameră = a aștepta (mult) până a fi primit în audiență sau la o consultație (medicală, juridică etc.). – Din it. anticamera. Cf. fr. antichambre.^[1]

ECLUZĂ, ecluze, s. f. Construcție hidrotehnică specială, executată pe traseul unei căi navigabile, care permite trecerea navelor dintr-o porțiune a traseului cu nivel de apă mai ridicat în altă porțiune cu nivel de apă mai scăzut și invers. ◊ Ecluză de salvare = cameră metalică, de formă tronconică, montată pe corpul unui submarin, care permite ieșirea echipajului în caz de naufragiu fără inundarea submarinului. – Din fr. écluse.

FOALE, foale, s. n. 1. Aparat care folosește la comprimarea și la suflarea aerului cu ajutorul unei camere cu burduf de piele cu pereți plisați, acționată prin mânere sau printr-un sistem de pârghii. ♦ Burduf plisat al unor instrumente muzicale (acordeon, armonică etc.). ♦ Sac primitiv făcut din pielea unor animale; burduf. 2. (Reg., fam.) Abdomen. [Var.: (1) foi s. m.] – Lat. follis.

SURD, -Ă, surzi, -de, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu aude (bine), lipsit (total sau parțial) de auz. ♦ Fig. Care nu vrea să audă, să înțeleagă; neînduplecat, nesimțitor, fără suflet. ◊ Loc. adv. (Substantivat) De(-a) surda = în zadar, degeaba. ◊ Expr. A rămâne surd la ceva = a nu da ascultare unei solicitări, a nu se impresiona de ceva, a rămâne rece, neînțelegător. 2. (Fon.; despre consoane; și substantivat, f.) Care se emite fără participarea coardelor vocale. 3. (Despre sunete, zgomote; adesea adverbial) Cu intensitate atenuată, lipsit de rezonanță; slab, înăbușit, înfundat, confuz. ◊ (În sintagma) Cameră surdă = încăpere cu absorbție acustică foarte ridicată, folosită pentru măsurători acustice speciale. ♦ Fig. (Despre sentimente, conflicte etc.) Mocnit, ascuns, tăinuit. ♦ Fig. (Despre senzații, dureri etc.) Înăbușit; nedefinit, vag. – Lat. surdus.

FOTOGRAFIC, -Ă, fotografici, -ce, adj. Care ține de fotografie, privitor la fotografie; care servește pentru a fotografia. ◊ Hârtie fotografică = hârtie specială acoperită cu un strat sensibil la acțiunea radiațiilor luminoase, pe care se obțin copiile fotografice pozitive prin copierea negativelor. Aparat fotografic = dispozitiv optic (format din obiectiv, diafragmă, obturator, declanșator, cameră obscură, caseta filmului, vizor etc.) cu ajutorul căruia se fotografiază. ♦ Obținut pe cale fotografică. – Din fr. photographique.

PAIR, pairi, s. m. Titlu purtat de marii vasali ai regelui în Franța și în Anglia în evul mediu. ♦ Membru (pe viață) al uneia dintre cele două camere legislative din Franța între 1815 și 1848. ♦ Titlu de noblețe în Marea Britanie, care conferă dreptul de membru al Camerei Lorzilor. ♦ Persoană care are (sau avea) unul dintre aceste titluri. [Pr.: per] – Din fr. pair.

PANORAMIC, -Ă, panoramici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care ține de panoramă (1), privitor la panoramă, de panoramă. ◊ Fotografie panoramică = fotografie, luată de obicei din avion, care cuprinde un peisaj vast. Ecran panoramic = ecran de cinematograf de formă semicirculară, cu lățimea mult mai mare în raport cu înălțimea. 2. S. n. (Cin.) Cadru vizual cuprinzător obținut prin deplasarea aparatului de filmat sau a camerei de televiziune în jurul unui ax orizontal sau vertical, fără ca operatorul să-și părăsească locul. – Din fr. panoramique.

PARLAMENT, parlamente, s. n. Organ legislativ din unele țări, compus din una sau din două camere și constituit din reprezentanți ai diferitelor partide politice aleși, total sau parțial, prin votul cetățenilor; p. ext. sesiune, ședință de lucru în care se întrunește acest organ. ♦ Clădire în care au loc ședințele acestui organ. – Din fr. parlement.

PASARELĂ, pasarele, s. f. 1. Podeț mobil care leagă de chei puntea unui vapor ancorat; platformă situată la oarecare înălțime de puntea unui vas, unde se află camera hărților și a instrumentelor de navigație. 2. Pod îngust așezat la înălțime peste o linie de cale ferată, peste un canal etc. pentru a permite trecerea pietonilor. 3. Galerie acoperită sau punte îngustă care face legătura dintre două clădiri sau două aripi ale aceleiași clădiri la nivelul acelorași etaje. – Din fr. passerelle.

ARHIVĂ, arhive, s. f. 1. Totalitatea actelor sau documentelor unei instituții, unui oraș etc. care se referă la activitatea lor trecută. 2. Birou, cameră, instituție etc. unde se păstrează asemenea acte. – Din fr. archives.

ANTENĂ, antene, s. f. 1. (Adesea fig.) Fiecare dintre cele două firișoare mobile care se află la capul unor insecte, al crustaceelor și al miriapodelor și care servește ca organ de simț. 2. Conductă sau ansamblu de conducte electrice aeriene care formează un circuit electric (folosit în radiocomunicații). ◊ Antenă colectivă sau de bloc = antenă (combinată) cu echipament electronic adecvat pentru asigurarea recepției radio sau de televiziune la mai mulți abonați asociați. Antenă de cameră = antenă de recepție situată în interiorul încăperii în care se află radioul sau televizorul. Antenă încorporată = antenă inclusă în caseta radioului. 3. Bară lungă și mobilă prinsă transversal de catarg, spre a ține o parte din pânzele unei corăbii. 4. (Fam.; adesea la pl.) Sursă de informații. – Din fr. antenne, lat. antenna.

APARTAMENT, apartamente, s. n. Locuință (într-o casă mai mare) compusă din mai multe camere (și dependințe). – Din fr. appartement.

APRINDERE, aprinderi, s. f. 1. Acțiunea de a (se) aprinde și rezultatul ei. ◊ (Pop.) Aprindere de plămâni = congestie pulmonară. 2. Operație prin care începe arderea unui material combustibil în camera de combustie a unui motor. – V. aprinde.

PERDEA, perdele, s. f. 1. Obiect confecționat dintr-un material textil care se atârnă la ferestre și la uși pentru a împiedica pătrunderea luminii, pentru a opri vederea din afară, în scop decorativ etc. ◊ Loc. adj. și adv. Cu perdea = (care este exprimat, spus, făcut etc.) în mod discret, indirect, pe ocolite. Fără perdea = (care este exprimat, spus, făcut etc.) pe față, fără înconjur, în mod necuviincios, trivial. ◊ Expr. A avea perdea la ochi = a nu pricepe un lucru. A(-i) pune (cuiva) perdea (sau perdele) la ochi = a împiedica (pe cineva) să vadă lucrurile așa cum sunt; a înșela (pe cineva). A-i lua (cuiva) perdeaua de pe ochi = a face (pe cineva) să înțeleagă, să vadă clar. ♦ Obiect confecționat din șiraguri lungi și dese de mărgele atârnate în deschizătura unei intrări, în loc de ușă. ♦ Spec. (Înv.) Draperia de la ușa de intrare în camera domnitorului sau a vizirului; p. ext. intrare; anticameră. ♦ Spec. (Înv.) Cortină. ♦ P. anal. Ceea ce acoperă vederea ca o perdea (1); fig. ceea ce împiedică înțelegerea unui lucru. 2. Șir de arbori sădiți în linie dreaptă, de obicei cu scopul de a proteja culturile (împotriva vântului); p. ext. fâșie de pădure. 3. (Pop.) Adăpost (de iarnă) pentru oi. ♦ Adăpost (de trestie) făcut în jurul răsadnițelor timpurii din grădinile de zarzavat. 4. (Med.; pop.) Cataractă; leucom. – Din tc. perde.

PERDEGIU, perdegii, s. m. Slujbaș însărcinat cu paza la ușa de la camera domnitorului sau a înalților demnitari; perdelegiu. – Din tc. perdeci.

PNEU, pneuri, s. n. Ansamblu format dintr-o cameră de aer comprimat și o anvelopă, fixat la roțile anumitor vehicule. – Din fr. pneu, germ. Pneu.

ȘI adv., conj. A. Adv. (Stă înaintea părții de vorbire la care se referă; fiind vorba de verbe reflexive sau de forme verbale compuse, stă între auxiliar, pron. refl. etc. și verb) I. (Cu sens modal) 1. Chiar, în adevăr, cu adevărat. ♦ Întocmai, exact. Precum a zis, așa a și făcut. 2. Pe deasupra, în plus, încă. După ce că e urâtă o mai cheamă și Neacșa. 3. Chiar, încă, pe lângă acestea, de asemenea. Vezi să nu pățești și tu ca mine. ♦ (Pe lângă un adjectiv sau un adverb la gradul comparativ, intensifică gradația) O cameră și mai mare. ◊ Loc. adj. (Cu valoare de superlativ) Și mai și = mai grozav, mai strașnic. 4. (În propoziții negative) Nici. Însă și de voi nu mă îndur ca să vă părăsesc. II. (Cu sens temporal) 1. Imediat, îndată, pe loc. Cum îl zări, îi și spuse. 2. Deja. Masa se și pune în grădină. B. Conj. I. (Marcă a coordonării copulative) 1. (Leagă două părți de același fel ale unei propoziții) Este voinic și tânăr. 2. (Împreună cu prep. „cu” exprimă relația operației matematice a adunării) Plus. Doi și cu trei fac cinci. ♦ (Ajută la formarea prin adiție a numeralelor de la douăzeci și unu până la nouăzeci și nouă) Șaizeci și opt. ♦ (Ajută la formarea numeralelor care exprimă numere zecimale, legând partea zecimală de întreg) Trei și paisprezece. ♦ (Indică adăugarea unei cantități) Plus. Unu și jumătate. 3. (Leagă două substantive între care există o corespondență sau o echivalență) Binele și răul. 4. (Așezat înaintea fiecărui termen al unei enumerări, ajută la scoaterea lor în evidență) A adus și vin, și mâncare, și cărți. ♦ (În repetiții, ca procedeu stilistic) Ia cuvântul și vorbește și vorbește. 5. (Leagă două propoziții de același fel, indicând o completare, un adaos, o precizare nouă) Deschide ușa și intră. 6. (Accentuat, în corelație cu sine însuși) Atât..., cât...; nu numai..., ci și... Are în mână și pâinea, și cuțitul. 7. (În stilul epic și popular, mai ales în povestire, se așază la începutul frazei, indicând continuitatea desfășurării faptelor) Și a plecat fiul de împărat mai departe. ♦ (Întrebuințat înaintea unei propoziții interogative sau exclamative, subliniază legătura cu cele povestite anterior) Și ce vrei să faci acum? ◊ Expr. Ei și? = ce-mi pasă? ce importanță are? (Întrebuințat singur, în dialog, ca îndemn pentru continuarea unei povestiri) Se aude cineva bătând în ușă... – Și? – Mă duc să deschid. (Precedat de adv. „ca” are funcție comparativă) a) La fel ca, întocmai ca. Se pricepe la pescuit ca și la multe altele; b) aproape, aproximativ. Treaba este ca și sfârșită. II. (Marchează coordonarea adversativă) Ci, iar, dar. Aude vorbindu-se și nu pricepe nimic. III. (Marcă a coordonării concluzive) Deci, prin urmare. E o glumă și nu o lua în serios. – Lat. sic.

SUS adv. 1. Într-un loc mai ridicat sau mai înalt (decât altul); la înălțime; deasupra. ◊ Loc. adj. De sus = a) care este așezat în partea nordică sau în partea mai ridicată a unui teren; b) care vine sau pornește de la un organ de conducere; c) care face parte din clasele privilegiate; care aparține acestor clase. De din sus (de...) = care se află mai la deal (de...); ceva mai încolo, mai departe. ◊ Loc. adv. Pe sus = a) prin aer, prin văzduh; b) în zbor, zburând; c) cu un vehicul sau purtat (în cârcă, pe brațe etc.). (Pe) din sus de... = mai la deal de..., mai încolo, mai departe de... Mai sus de... = mai la nord de... ◊ Loc. prep. (Substantivat, n.) Din susul... = a) din partea de deasupra; b) dintr-o regiune superioară, mai la deal de... ◊ Expr. De sus în jos sau de jos în sus = în direcție verticală (ascendentă sau descendentă). De sus (și) până jos = în întregime, tot. În sus și în jos = încoace și încolo, de colo-colo. Cu fața în sus = (despre oameni) culcat pe spate. Cu gura în sus = (despre obiecte care au o deschizătură) cu deschizătura în partea de deasupra. Cu fundul în sus = întors pe dos, răvășit; în dezordine; fig. morocănos, furios. A duce (sau a lua, a aduce pe cineva) pe sus = a duce (sau a lua, a aduce pe cineva) cu forța, cu sila. A-i sta (cuiva) capul sus = a fi în viață, a trăi. A se ține (sau a fi, a umbla) cu nasul pe sus = a fi înfumurat, îngâmfat. (Substantivat, n.) A răsturna (sau a întoarce, a pune ceva) cu susul în jos = a pune (ceva) în dezordine; a răscoli, a răvăși. A privi (sau a măsura cu ochii) pe cineva de sus în (sau până) jos și de jos în (sau până) sus = a examina (pe cineva) cu atenție sau cu neîncredere. ♦ În camerele din partea superioară a unei case, la etaj. ♦ (În legătură cu poziția unui astru) Deasupra orizontului, pe cer. ♦ (Pop.) Departe (în înălțime). ♦ (În loc. adj.) Sus-pus = care este într-o situație socială înaltă. ◊ Expr. A lua (sau a privi pe cineva) de sus = a trata (pe cineva) ca pe un inferior, a privi (pe cineva) cu dispreț, cu aroganță. A vorbi (cuiva sau cu cineva) de sus = a vorbi (cu cineva) arogant, insolent, obraznic. 2. Înspre un loc sau un punct mai ridicat; în direcție verticală, în înălțime; în aer, în spațiu, în văzduh. ◊ Loc. adj. și adv. În sus = ridicat, drept, în poziție verticală. ◊ Loc. adv. În sus = a) spre înălțime, la deal; b) în aer, în văzduh, în direcția cerului; c) dincotro curge o apă, în direcția izvorului. ◊ Expr. A sări în sus = a tresări (de bucurie, de spaimă, de mânie etc.); a izbucni. ♦ (Substantivat, n.; în loc. prep.) În susul... = a) în partea superioară (a unui lucru); b) în sens contrar cursului unei ape; c) înspre partea mai ridicată a unei așezări sau înspre nord. Din susul... = a) din direcția izvorului unei ape; b) dinspre partea mai ridicată a unui teren; dinspre nord. ♦ (Cu valoare de interjecție) Strigăt de comandă echivalent cu „ridică-te!”, „ridicați-vă!”; p. ext. strigăt de încurajare, de aprobare, de simpatie. 3. (La comparativ, urmat de prep. „de”, indică o limită în raport cu o vârstă, o greutate, o valoare) Peste, mai mult de... ◊ Expr. Mai pe sus decât = mai presus decât, mai mult decât... 4. (La comparativ, indică o pagină, un capitol, un alineat într-un text) În cele precedente, în cele spuse sau arătate mai înainte, înapoi cu câteva pagini sau cu câteva rânduri. ♦ Sus-citat = citat mai înainte, pomenit în cele spuse sau scrise înainte. Sus-numit (și substantivat) = menționat, amintit, citat mai înainte. 5. În registrul acut, înalt, ridicat al vocii sau al unui instrument. ◊ Expr. Sus și tare = a) ferm, categoric, energic; b) în auzul tuturor, în gura mare. 6. (În mistica creștină) În cer, în rai. ◊ Loc. adv. De sus = de la Dumnezeu. – Lat. susum (= sursum).

POSTELNIC, postelnici, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Titlu dat unui mare boier, membru al sfatului domnesc, care avea în grijă camera de dormit a domnului și organiza audiențele la domn; boier care avea acest titlu. ◊ Postelnicul al doilea (sau al treilea etc.) = subordonat (de grade diverse) al postelnicului (1). ♦ (Mai târziu) Ministru al Afacerilor Externe. 2. Titlu onorific dat boierilor care aveau unele atribuții administrative; boier care avea acest titlu. – Din sl. postelĭnikŭ.

PRACTICABIL, -Ă, practicabili, -e, adj. 1. Care poate fi pus în practică, care este realizabil; de care te poți folosi în mod concret. 2. Pe unde se poate umbla sau trece cu ușurință; accesibil. ♦ (Substantivat, n.) Element de decor constând dintr-un podium mobil, folosit pentru a realiza pe scenă impresia unei diferențe de nivel (un dâmb, un balcon etc.) și pe care se poate circula; platformă mobilă pe care sunt instalate luminile și camerele de luat vederi care înregistrează un spectacol, o scenă de film etc. – Din fr. practicable (după practică).

VORBITOR, -OARE, vorbitori, -oare, adj., subst. I. Adj. 1. Care vorbește; care folosește limbajul articulat. ♦ Care vorbește plăcut (și mult); vorbăreț, comunicativ. 2. Evident, edificator, elocvent. II. S. m. și f. 1. Persoană care vorbește, care folosește limbajul articulat. ♦ Persoană care povestește, care discută cu alții. 2. Orator, conferențiar. III. S. n. Cameră specială destinată întrevederilor dintre o persoană aflată într-un internat, într-un cămin etc. și cineva venit din afară. – Vorbi + suf. -tor (III după fr. parloir).

BAROCAMERĂ s. f. Cameră pentru încercarea rezistenței fizice a piloților și sportivilor în condiții de variație a altitudinii și presiunii. (baro- + cameră)

SACNASIU, sacnasie, s. n. (Turcism înv.) Încăpere mică la catul de sus al caselor domnești și boierești, ieșită în afară din fațada clădirii și închisă cu geamlâc sau cu obloane. ♦ Cameră mică de așteptare în casele boierești. – Din tc. șahnișin.

PUSTIU, -IE, (I) pustiuri, s. n., (II) pustii, adj. I. S. n. 1. Regiune sălbatică, lipsită de vegetație și de populație; spec. întindere vastă și plană de teren lipsită de vegetație și nepopulată, acoperită cu nisip; deșert. ◊ Loc. adv. În pustiu = în zadar, degeaba. A pustiu = a jale, a moarte, prevestind moartea. ◊ Expr. A fluiera în (sau a) pustiu = a fluiera în semn de neizbândă, de părere de rău, de plictiseală; a fluiera a pagubă. Ducă-se pe pustiu (sau pe pustii) = ducă-se dracului, lua-l-ar naiba; (eufemistic) diavolul, dracul. 2. Fig. Singurătate apăsătoare pe care o simte cineva; plictiseală; mâhnire, supărare, durere. II. Adj. 1. (Despre locuri, ținuturi) Care se află în stare sălbatică, fără vegetație și fără populație. ♦ Aflat în paragină, în ruină; părăsit. ♦ (Substantivat; înv. și pop., în imprecații) Blestemat, afurisit. 2. În care nu se află nimeni (și nimic). Cameră pustie. 3. Fig. Singur, părăsit, copleșit de o singurătate apăsătoare; stingher; deznădăjduit. [Var.: (pop.) pustie s. f.] – Din bg. pustinja.

OBLON, obloane, s. n. 1. Dispozitiv format din unul sau din mai multe panouri de metal, de lemn sau de material plastic, așezat în fața sau în spatele unei ferestre, al unei uși sau al unei deschideri și servind pentru protecție sau pentru reglarea luminii care intră în camera respectivă. 2. (Reg.) Deschizătură în formă de fereastră într-un perete, în special în peretele podului; tăblie de lemn care închide această deschizătură. 3. (Înv.) Ușă la trăsură; portieră a unui cupeu. – Et. nec.

ȘAMBRAT, -Ă, șambrați, -te, adj. (Livr.; despre vinuri) Care se servește la temperatura camerei. – Din fr. chambré.

STOP interj., (2, 3) stopuri, s. n. 1. Interj. Stai! Oprește! ♦ (În telegrame, ca termen convențional pentru a marca sfârșitul unei fraze) Punct! 2. S. n. Oprire bruscă a mingii, a pucului la unele jocuri sportive. 3. S. n. Semafor care reglează circulația la întretăierea străzilor; lampa din spate a unui autovehicul, care se aprinde când autovehiculul frânează. 4. S. n. (Cin.; în compusele) Stop-cadru = efect folosit în cinematografie și televiziune, constând în oprirea mișcării și menținerea unei imagini staționare, după care se reia mișcarea, din faza la care a fost oprită. Stop-camera = procedeu de filmare combinată care constă în oprirea bruscă a aparatului de filmare și a personajelor din cadru, în efectuarea unor modificări scenice și reluarea filmării. – Din fr., engl. stop.

ODAIE, odăi, s. f. 1. (Pop.) Cameră, încăpere. ♦ (Înv.) Locuință, apartament, casă. 2. (Înv. și reg.) Așezare gospodărească izolată de sat; fermă mică, târlă de vite etc. 3. Colibă servind de adăpost provizoriu pescarilor, ciobanilor sau muncitorilor agricoli în timpul lucrului; otac. [Pr.: -da-ie] – Din tc. oda, bg. odaia.

ORB², OARBĂ, orbi, oarbe, adj. 1. (Adesea substantivat) Lipsit de simțul văzului, care nu vede (deloc). ◊ Expr. A nimerit orbul Brăila sau nimeresc orbii Suceava, se spune pentru a încuraja pe cel care șovăie să se ducă într-un loc necunoscut de teamă că nu va nimeri. A se bate ca orbii = a se bate foarte tare. 2. Fig. Care nu admite alte păreri, 3. Fig. Care pare să acționeze fără discernământ; a cărui rațiune e întunecată, tulburată de o pasiune, lipsit de clarviziune; p. ext. de temut, fioros. ♦ Complet, total. ♦ Care denotă lipsă de inteligență, de reflecție, de perspicacitate. 4. Fig. Lipsit de lumină; întunecos, întunecat. 5. (În sintagmele) Fereastră oarbă sau geam orb = adâncitură în perete, de forma unei ferestre, făcută cu scop arhitectonic. Sobă oarbă = motiv ornamental de forma unei sobe; sobă care are gura în a doua cameră. Dușumea oarbă = dușumea de scânduri brute așezate distanțat, peste care se montează parchetul. Cartuș orb = cartuș fără proiectil, folosit la exerciții, la parade, la demonstrații etc. Cameră oarbă = cameră fără ferestre, destinată unor scopuri speciale (în fizică, în medicină etc.). Puț orb = puț de mină care nu are ieșire directă la suprafață. – Lat. orbus.

CONCERTMAISTRU, concertmaiștri, s. m. Primul violonist (sau instrumentist) al unei orchestre simfonice, de cameră etc., care îl poate înlocui și pe dirijor. – Din Concert + maistru (după germ. Konzertmeister).

ORTICON, orticoane, s. n. Tub de luat vederi în camerele de televiziune; orticonoscop. – Din germ. Orthikon.

CORIDOR, coridoare, s. n. Loc de trecere îngust (și lung), care leagă încăperile unei clădiri și din care se intră în camerele aceluiași apartament sau ale aceluiași etaj; culoar. ♦ Porțiune îngustă de spațiu de-a lungul compartimentelor unui vagon de cale ferată. ♦ Porțiune îngustă de teren care leagă două puncte. – Din fr. corridor, germ. Korridor.

LABIRINT, labirinturi, s. n. 1. Construcție cu un mare număr de camere și de galerii, în care orientarea este extrem de dificilă; dedal. ♦ Grup decorativ de arbuști care alcătuiesc alei întortocheate. ♦ Fig. Încurcătură, încâlcitură de drumuri în care te orientezi cu greutate; p. ext. problemă, situație încurcată, fără ieșire. 2. (Tehn.) Dispozitiv format din camere și compartimente foarte înguste, folosit în diverse instalații pentru a lungi parcursul unui fluid și a-i diminua astfel viteza. 3. Totalitatea cavităților (și a organelor) care formează urechea internă. – Din fr. labyrinthe, lat. labyrinthus.

COLȚ, (I, II 4) colțuri, s. n. (II, III) colți, s. m. I. S. n. 1. Punct unde se întâlnesc muchiile unui obiect sau laturile unei figuri. ◊ Colțul gurii = fiecare dintre cele două extremități laterale ale gurii, unde se întâlnesc buzele. ♦ Fiecare dintre unghiurile formate de două străzi care se întâlnesc; locul format de fiecare dintre aceste unghiuri. ◊ Expr. Colț cu... = în unghiul format de străzile... 2. Porțiune dintr-un obiect sau dintr-un loc cuprinsă între extremitățile reunite ale laturilor lui. ♦ (În publicistică) Rubrică rezervată unei anumite specialități. ♦ Margine, extremitate. ◊ Colț de pâine = coltuc (1); p. gener. orice bucată de pâine (tăiată de la o margine). ♦ Porțiune dintr-o încăpere cuprinsă între extremitățile reunite ale pereților. ◊ Expr. A da din colț în colț = a recurge la tot felul de subterfugii pentru a ieși dintr-o încurcătură. A pune (un copil) la colț = a pedepsi un copil, așezându-l într-un ungher al camerei cu fața la perete. 3. Loc îndepărtat, retras, dosnic; refugiu, ascunziș. ◊ Expr. În (sau din) toate colțurile = în (sau din) toate părțile. II. S. m. 1. Dinte al animalelor (p. ext. și al oamenilor), în special caninul. ◊ Expr. A-și arăta colții = a manifesta o atitudine agresivă, aprigă. A (se) lua la colți = a (se) certa, a fi gata de încăierare. A avea colți (sau un colț) = a fi dârz; a fi obraznic. ♦ Fragment dintr-un dinte sau dintr-o măsea ruptă. 2. Fiecare dintre vârfurile lungi și ascuțite ale greblei, furcii sau ale altor instrumente asemănătoare. 3. Fiecare dintre cuiele de fier pe care le aplică cineva pe talpa încălțămintei de iarnă ca să nu alunece pe gheață; țintă. 4. Vârf ascuțit și proeminent de stâncă, de gheață etc. 5. Vârful plantelor, în special al ierbii, la începutul dezvoltării lor, când încolțesc. 6. Compus: colții-babei = plantă erbacee târâtoare cu frunze penate, cu flori galbene și cu fructe țepoase (Tribulus terrestris). III. S. m. 1. Fiecare dintre tăieturile de formă aproximativ triunghiulară făcute pe marginea unei stofe; dantelă împletită în această formă. 2. Șuviță de păr ondulată trasă pe frunte sau pe tâmple. – Din bg. kolec, scr. kolac.

CONGRES, congrese, s. n. 1. Reuniune națională sau internațională în care delegați sau invitați dezbat probleme majore de ordin politic, economic, organizatoric, științific, cultural etc. 2. Organ suprem de conducere al unor partide politice, organizații de masă și obștești. 3. Denumire a parlamentului în unele țări, format din Camera reprezentanților și Senat. 4. (Urmat de determinări) Denumire a unor partide politice. Congresul Național Indian. 5. Denumire dată unor conferințe internaționale ale statelor, convocate, de obicei, pentru încheierea de tratate de pace. – Din fr. congrès, lat. congressus.

LORD, lorzi, s. m. (În Anglia) 1. (În evul mediu) Mare proprietar funciar; (în prezent) titlu nobiliar ereditar sau conferit de monarh; persoană care poartă acest titlu. 2. Membru al camerei superioare a parlamentului. Camera Lorzilor. 3. Termen care intră în componența titlului oficial purtat de unii înalți demnitari. – Din engl., fr. lord.

CONVECTOR, convectoare, s. n. Aparat folosit pentru condiționarea aerului în cameră prin circulație forțată, compus dintr-o baterie de încălzire, una de răcire, un filtru de aer și un ventilator. [Pl. și: (m.) convectori] – Din fr. convecteur.

MOCHETA, mochetez, vb. I. Tranz. A acoperi podeaua unei camere cu mochetă. – Din mochetă.

MOCHETAT, -Ă, mochetați, -e, adj. (Despre podea) Care este acoperită cu mochete; (despre camere) Care au podeaua acoperită cu mochetă. – V. mocheta.

CLIȘEU, clișee, s. n. 1. Imagine fotografică negativă (pe peliculă de film sau pe sticlă) obținută în camera obscură și după care se face reproducerea fotografică; p. ext. placă sau film fotografic impresionat, developat și fixat. 2. (Tipogr.) Planșă de metal, de lemn etc. pe care s-a reprodus sau s-a gravat o imagine, spre a fi imprimată. 3. Fig. Formulă stilistică, expresie etc. banalizată din cauza repetării excesive; șablon. – Din fr. cliché.

CLOPOT, clopote, s. n. 1. Obiect metalic în formă de pară, deschis în partea de jos și prevăzut în interior cu o limbă mobilă, care, lovindu-se de pereții obiectului, produce sunete caracteristice. ◊ Expr. (Fam.) A trage clopotele = a) a curta o femeie; b) a divulga un secret. ♦ Sunet de clopot (1). 2. Piesă în formă de clopot (1), cu diverse întrebuințări (în industrie). ◊ Clopot scufundător = cameră de lucru, construită din metal sau din beton armat, alimentată cu aer comprimat, care permite executarea unor lucrări sub apă. ♦ Capac de sticlă de forma unui clopot (1), care se folosește pentru a feri alimentele sau alte obiecte de praf, în laboratoare etc. – Din sl. klopotŭ.

MONOCAMERAL, -Ă, monocamerali, -e, adj. (Despre sistemul politic și legislativ din unele state) Cu o singură cameră (III). – Din fr. monocamérale.

NIȘĂ, nișe, s. f. 1. Adâncitură (dreptunghiulară, în formă de arcadă etc.) anume lăsată într-un zid, în peretele unei sobe, la o mobilă etc., în care de obicei se așază obiecte decorative, obiecte de uz casnic etc.; firidă. 2. Intrând amenajat pe o latură a unei încăperi, care servește ca anexă a unei camere de locuit. 3. Intrând amenajat în peretele unei galerii de mină sau al unui tunel, care servește pentru adăpostirea lucrătorilor în timpul execuției unor lucrări periculoase sau la trecerea trenului, precum și pentru depozitarea unor materiale. ♦ Fiecare dintre adânciturile amenajate în pereții unei ecluze pentru a adăposti canaturile porților când acestea sunt deschise. 4. Construcție specială în formă de dulap sau de cameră, cu pereții de sticlă, legată de un coș de evacuare și folosită în laboratoare pentru lucrul cu substanțe care emană gaze (vătămătoare). 5. (În sintagma) Nișă de abraziune = formă de relief cu aspect de firidă alungită, formată la baza unei faleze alcătuite din roci rezistente la eroziune, din cauza acțiunii valurilor puternice. 6. (Med.) Ulcerație adâncă până la perforare a unor organe interne (stomac, plămâni etc.). – Din fr. niche.

COCINĂ, cocini, s. f. Adăpost sau coteț pentru porci. ♦ Cameră, locuință, foarte murdară și neîngrijită. – Din bg., scr. kočina.

DORMITOR, dormitoare, s. n. Cameră de dormit (într-o locuință particulară, într-o școală, într-o cazarmă etc.). ♦ Mobilă adecvată pentru camera de dormit a unei locuințe particulare. – Din lat. dormitorium.

TABLOU, tablouri, s. n. I. 1. Pictură, desen, gravură etc. executate pe o pânză, pe un carton etc.; p. ext. pictură, desen, gravură, fotografie etc. înrămate și așezate (în scop decorativ) pe pereții unei încăperi. ◊ Tablou viu (sau vivant) = grup de persoane care stau nemișcate într-o anumită poziție, pentru a înfățișa sau a evoca o scenă simbolică. ◊ Expr. (Fam.; adverbial) A rămâne tablou = a rămâne surprins, înlemnit. 2. Priveliște de ansamblu din natură, care evocă o reprezentare picturală și impresionează prin frumusețe și pitoresc. 3. Fig. Descriere sau evocare făcută prin cuvinte. 4. Diviziune a unei piese de teatru sau subdiviziune a unui act, care marchează schimbarea decorului, trecerea timpului etc. 5. Tabel (1). 6. Grafic compus dintr-o grupare de termeni, de simboluri, de numere (dispuse în șiruri și coloane). II. 1. Placă de marmură, de metal, de lemn pe care sunt montate diferite aparate folosite la acționarea unui sistem tehnic sau la controlul funcționării lui; placa împreună cu aparatura respectivă. ◊ Tablou de bord = tablou pe care sunt fixate aparatele și instrumentele necesare controlului și manevrării unui vehicul. 2. Placă prevăzută cu cârlige de care se agață fisele muncitorilor dintr-o întreprindere, cheile camerelor dintr-un hotel sau dintr-un sanatoriu etc. – Din fr. tableau.

TELECAMERĂ, telecamere, s. f. Cameră de luat vederi pentru televiziune. – Din fr. télécaméra.

TELEOBIECTIV, teleobiective, s. n. Obiectiv fotografic asemănător cu o lunetă, care se atașează camerelor de luat vederi sau aparatelor de fotografiat, folosit la fotografierea obiectivelor situate la depărtări mari. [Pr.: -le-o-] – Din fr. téléobjectif, germ. Teleobjektiv.

DECANTOR, decantoare, s. n. Aparat care servește la decantare, format dintr-un recipient sau bazin, camere de colectare și evacuare și conducte de deservire. – Din fr. décanteur.

TRANSILUMINARE s. f. (Med.) Metodă de examinare a anumitor părți ale corpului, constând în luminarea lor prin transparență, într-o cameră obscură, cu ajutorul unor lămpi electrice. – După fr. transillumination.

RECEPȚIE, recepții, s. f. 1. Operație de luare în primire a unui material sau a unei lucrări, pe baza verificării lor cantitative și calitative. ♦ Serviciu într-o întreprindere hotelieră care are evidența persoanelor aflate în hotel, face repartizarea în camere a solicitatorilor etc. 2. (Tehn.) Primire a unei anumite forme de energie pentru a o transforma în altă formă de energie. 3. Reuniune, banchet cu caracter festiv (în cercurile oficiale). 4. (înv.) Primire, întâmpinare (cu caracter ceremonios) a unui oaspete. ◊ Discurs de recepție = discurs rostit într-o ședință solemnă de către un membru nou ales al unei academii. – Din fr. reception, lat. receptio.

TURBOREACTOR, turboreactoare, s. n. Reactor echipat cu un compresor care comprimă (cu ajutorul unei turbine) aerul atmosferic și îl trimite sub presiune în camera de ardere, folosit la propulsia unui avion de mare viteză. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. turboréacteur.

TAPET, tapete, s. n. 1. Hârtie, pânză, mătase etc. cu desene colorate, care se aplică pe pereții unor camere în loc de zugrăveală; p. ext. zugrăveală. 2. (Înv.) Covor mic. 3. (În expr.) A pune (sau a aduce, rar a veni) pe tapet = a aduce în discuție, a fi la ordinea zilei. [Pl. și: tapeturi] – Din it. tappeto, germ. Tapete.

RAFT¹, rafturi, s. n. Poliță fixată într-un dulap, la o etajeră, de-a lungul pereților unei camere etc. – Din tc. raf, bg. raft.

SPĂTĂRIE, spătării, s. f. (Înv.) 1. Demnitatea, rangul de (mare) spătar. ♦ Instituția condusă de (marele) spătar; clădirea în care funcționa această instituție. 2. Sală din palatul domnesc unde aveau loc unele ceremonii și unde era așezat tronul. ◊ Spătăria (cea) mică = camera de lucru a domnitorului. – Din spătar² + suf. -ie.

REACTOPROPULSOR, reactopropulsoare, s. n. Reactor care are ca organ propulsor o elice antrenată de o turbină cu gaze alimentată de gazele evacuate din camera de combustie a reactorului. [Pr.: re-ac-] – Reacto[r] + propulsor.

REACTOR, reactoare, s. n. 1. Aparat propulsor cu o cameră de ardere la care propulsia se realizează prin interacțiunea mecanică dintre gazele rezultate din acțiunea arderii unui combustibil în această cameră și pereții recipientului prin care se evacuează aceste gaze. 2. (În sintagma) Reactor nuclear = instalație complexă în care se realizează fisiunea nucleelor elementelor grele, printr-o reacție în lanț controlată, cu scopul de a permite utilizarea energiei degajate. 3. Aparat industrial sau de laborator în care se produce o reacție chimică. 4. Bobină electrică sau condensator electric folosite ca sisteme fizice care prezintă în principiu reactanța într-un circuit electric; bobină cu reactanță. [Pr.: re-ac-] – Din fr. réacteur.

COLȚAR, (1, 2, 3, 4, 5) colțare, s. n., (6) colțari, s. m. 1. S. n. Poliță așezată în colțul dintre doi pereți ai unei camere; dulăpior în formă de prismă triunghiulară, așezat într-un colț al camerei. 2. S. n. (Reg.) Sobă de cărămidă, cu coloane, instalată în colțul unei camere. 3. S. n. Piesă metalică sau din lemn, cu două aripi sau laturi așezate în unghi drept, utilizată la consolidarea și la protejarea unor îmbinări de colț. 4. S. n. Echer. 5. S. n. Calibru folosit la controlul înălțimii literelor tipografice. ♦ Element tipografic ornamental de alamă sau de plumb, folosit la formarea colțului unui chenar. 6. S. m. Ramă metalică prevăzută cu cuie lungi și ascuțite, care se atașează la bocanci, cu ajutorul unor curele, pentru a împiedica alunecarea pe stânci, pe gheață, pe bușteni. – Colț + suf. -ar.

COMANDAT, -Ă, comandați, -te, adj. 1. (Despre mișcări, acțiuni) Executat printr-o comandă (3). 2. (Despre camerele unei locuințe) Care comunică între ele; (despre apartamente) cu camere care comunică între ele. – V. comanda.

REZERVĂ, rezerve, s. f. 1. Cantitate de alimente, de obiecte, de bani, de materiale etc. pusă deoparte și păstrată pentru a fi întrebuințată mai târziu; depozit. ♦ (Ec. pol.) Rezerve de stat = cantitate de bunuri materiale dintre cele mai importante acumulate și centralizate cu scopul de a asigura continuitatea procesului de producție și necesitățile de consum ale populației, în cazul ivirii unor greutăți neprevăzute. Rezerve interne = posibilități existente într-o întreprindere, a căror descoperire și folosire permit, fără investiții suplimentare mari, să se realizeze cantități sporite de produse. (Fin.) Rezervă-aur = cantitatea de aur pe care o păstrează băncile de emisiune ca garanție pentru biletele de bancă puse în circulație și pentru lichidarea datoriilor către alte țări, în cazul când acestea nu pot fi achitate prin livrări de mărfuri obișnuite. Rezervă lichidă = a) totalitatea mijloacelor bănești, existente sub orice formă, negrevate de nici o sarcină, disponibile la o bancă, la o întreprindere etc.; b) aurul disponibil în monede sau în lingouri, precum și valutele și devizele liber convertibile în aur, destinate operațiilor internaționale. Rezervă bugetară = parte din veniturile unui buget, constituită ca rezervă în scopul acoperirii unor cheltuieli neprevăzute sau în cazul nerealizării integrale a veniturilor. (Jur.) Rezervă succesorală (sau legală) = parte dintr-o avere succesorală de care testatorul nu poate dispune liber, fiind rezervată de drept unor anumiți moștenitori. (Fiziol.) Rezervă alcalină = cantitate de bicarbonat de sodiu din plasmă, exprimată în cm³ de bioxid de carbon care se degajează din 100 ml de plasmă la presiunea parțială a bioxidului de carbon de 40 mm mercur și la temperatura corpului. ♦ Cantitate de substanțe minerale utile pe care le conține un zăcământ. 2. Cameră de spital în care se internează un singur bolnav sau cel mult doi. 3. Parte din armată care nu se află sub arme, formată din persoane care au satisfăcut serviciul militar, și care este solicitată numai în caz de război sau de concentrare; trupe neangajate în luptă, păstrate pentru a interveni la nevoie. ◊ Ofițer de rezervă = ofițer care nu face parte din cadrele active ale armatei. ♦ Persoană, grup de persoane, obiect etc. destinate să ia locul altora în anumite condiții sau împrejurări. ◊ Loc. adj. De rezervă = care poate înlocui, la nevoie, o piesă tehnică, un obiect, o persoană. ♦ Spec. (Sport) Jucător care înlocuiește, la nevoie, pe unul dintre jucătorii titulari angajați în competiție. 4. Obiecție, îndoială, lipsă de încredere. ◊ Loc. adv. Fără rezervă = fără reticențe; cu totul, în întregime. Sub toate rezervele = fără nici o garanție. Cu multă rezervă sau cu toată rezerva = cu îndoială, fără siguranță, fără a-și lua răspunderea pentru autenticitatea, veridicitatea, exactitatea sau oportunitatea unui fapt. ◊ Loc. prep. Sub rezerva... = cu condiția... ♦ (Jur.) Manifestare prin care un stat, devenit parte la un tratat, declară că vrea să excludă sau să limiteze aplicarea anumitor clauze cuprinse în acest tratat, ori să le atribuie un anumit înțeles. ♦ Fig. Prudență, circumspecție; discreție; reticență; p. ext. răceală, indiferență; jenă. – Din fr. réserve.

RULOTĂ, rulote, s. f. Vehicul cu două roți, remorcat la un autoturism și dotat cu elemente de confort proprii unei mici camere de locuit. – Din fr. roulotte.

RUMEGĂTOR, -OARE, rumegători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Despre animale) Care rumegă (1). 2. S. f. (La pl.) Subordin de mamifere având conformația dinților și stomacul (compus din mai multe camere) adaptate pentru rumegare; (și la sg.) animal care face parte din acest subordin. – Rumega + suf. -ător.

DECORA, decorez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi o clădire, o cameră etc. cu diverse obiecte, ornamente, zugrăveli etc., destinate să le înfrumusețeze. 2. A acorda, a conferi cuiva o decorație. – Din fr. décorere, lat. decorare.

DECOMANDATE adj. pl. (În sintagma) Camere decomandate = camere în care se poate intra fără a trece din una în cealaltă, camere cu intrări separate. – Din fr. décommandé.

DESZĂVORÎ, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. A da într-o parte zăvorul pentru a deschide o ușă, o poartă, o cameră etc. încuiată. – Des¹- + zăvorî.

SALON, saloane, s. n. 1. Încăpere într-o locuință destinată primirii musafirilor. 2. Sală în care au loc festivități, baluri, serbări publice etc. ♦ Sală în care se organizează expoziții periodice de pictură, sculptură etc.; p. ext. expoziția din această sală. ♦ Reuniune cu caracter cultural, artistic, monden etc. 3. Cameră cu mai multe paturi, în care sunt ținuți și îngrijiți bolnavii într-un spital. – Din fr. salon.

SEIM, seimuri, s. n. Denumire dată, în diferite perioade, Parlamentului Poloniei sau Camerei Inferioare a acestuia. – Din pol. sejm.

SEPAREU, separeuri, s. n. Cameră, boxă, despărțitură, loc izolat într-un restaurant, într-o grădină de vară etc. [Var.: separe s. n.] – Din fr. séparé.

SENAT, senate, s. n. 1. (În Roma antică) Sfatul bătrânilor; (sub republică) organul suprem de conducere a statului; (sub imperiu) consiliu consultativ cu rol politic minor. 2. Denumire dată camerei superioare a Parlamentului care, împreună cu Camera Deputaților, constituie corpurile legiuitoare în unele țări. 3. (Și în sintagma senat universitar) Organ de conducere a unei instituții de învățământ superior, format din profesori universitari și reprezentanți ai studenților, prezidat de rector. 4. Loc în care se adună senatorii. – Din fr. sénat, lat. senatus.

SENIORIE, seniorii, s. f. 1. Demnitatea de senior¹. ♦ Titlu de onoare dat vechilor pairi ai Franței și membrilor Camerei Lorzilor din Anglia. 2. Domeniul unui senior¹. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. seigneurie.

SINCRON, -Ă, sincroni, -e, adj. (Despre fapte, fenomene sau evenimente) Sincronic (1). ♦ (Despre sisteme fizice sau chimice) Care este sediul unor fenomene periodice cu evoluție sincronică. ◊ Cameră sincronă = dispozitiv special folosit în cinematografie, în televiziune, pentru înregistrarea simultană a sunetului și a imaginii. Mașină sincronă = mașină electrică de curent alternativ (monofazat sau trifazat) a cărei turație de regim este constantă și proporțională cu frecvența tensiunii la borne. – Din fr. synchrone.

SINCRONISM, sincronisme, s. n. Existența în același timp sau desfășurarea paralelă a două sau a mai multor fapte, fenomene sau evenimente; simultaneitate. ◊ Sincronism sonor = simultaneitate a înregistrărilor sonore cu cele ale imaginilor, în cinematografie și televiziune, realizată cu ajutorul camerei sincrone. – Din fr. synchronisme.

SINDIC, sindici, s. m. Persoană care era însărcinată cu administrarea patrimoniului unei instituții, corporații, societăți etc. ◊ Sindic (de bursă) = conducător al agenților de schimb ori al mijlocitorilor oficiali, care prezidează camera lor sindicală, face parte din organele de conducere a bursei și execută ordinele de bursă ale justiției și ale altor organe de stat. [Acc. și: sindic] – Din fr. syndic.

SPĂTĂRIE, spătării, s. f. 1. Demnitatea, rangul de (mare) spătar². ♦ Instituție condusă de (marele) spătar²; clădire în care funcționa această instituție. 2. Sală din palatul domnesc unde aveau loc unele ceremonii și unde era așezat tronul. ◊ Spătăria (cea) mică = camera de lucru a domnului. – Spătar² + suf. -ie.

SOBĂ², sobe, s. f. (Reg.) Cameră, odaie de locuit. – Din magh. szoba.

CUBICULAR, cubiculari, s. m. Sclav care avea grijă de camera de culcare a stăpânului. ♦ Demnitar roman care se ocupa de camera de culcare a împăraților. – Din lat. cubicularius, fr. cubiculaire.

CUBICULUM, cubiculumuri, s. n. Cameră de dormit în locuințele romane; p. ext. cameră sepulcrală într-o catacombă. – Din lat. cubiculum.

SUFRAGERIE, sufragerii, s. f. Cameră special amenajată și mobilată în care se servește masa. ♦ Mobilierul pentru această cameră. [Var.: sofragerie s. f.] – Sufragiu¹ + suf. -ărie.

CVARTET, cvartete, s. n. Formație muzicală alcătuită din patru voci sau din patru instrumente care execută împreună o compoziție muzicală; compoziție scrisă pentru o asemenea formație. ◊ Cvartet de coarde = formație fundamentală a muzicii de cameră (două viori, violă și violoncel). [Var.: cuartet s. n.] – Din it. quartetto, fr. quartette.

CUHNIE, cuhnii, s. f. (Reg.) 1. Bucătărie. ♦ Bucătăria principală a mănăstirilor și cea de vară a gospodăriilor țărănești. 2. Clădire modestă; cameră sărăcăcioasă. [Var.: cuhne, cuină, cuine, cuinie s. f.] – Din ucr. kuhnja.

CUPTOR, cuptoare, s. n. 1. Construcție de cărămidă, de piatră, de metal sau de lut, pentru copt pâinea și alte produse de panificație. ♦ Cantitate de pâine, de plăcinte etc. care se poate coace o dată. ♦ Platformă zidită în prelungirea vetrei și pe care se doarme la țară. ◊ Expr. A sta (sau a zăcea) pe cuptor sau a se muta de pe vatră pe cuptor = a trândăvi. A aduce (părinților) noră pe cuptor = a se însura. ♦ Despărțitură la mașina de gătit, în care se coc prăjituri, pâine sau se rumenesc mâncărurile. 2. Construcție specială de încălzire, constituită dintr-o cameră cu pereți metalici căptușiți cu material refractar în vederea supunerii unui material la tratamente termice, de topire sau la alte operații tehnologice. ◊ Cuptor de cărămizi = cantitate de cărămizi brute (din argilă) așezate în așa fel încât să poată fi încălzite până la incandescență de un foc central înăbușit. Cuptor de var = varniță. 3. Fig. Căldură mare; arșiță. ◊ (Pop.; în sintagma) Luna lui cuptor = (luna) iulie. – Lat. *coctorium.

ADUNARE s. 1. v. acumulare. 2. v. tezaurizare. 3. (MAT.) totalizare, (rar) adiție, adiționare. (~ tuturor cifrelor.) 4. v. convocare. 5. v. recoltare. 6. v. colectare. 7. colecționare, culegere, strângere. (~ unor texte populare.) 8. v. întâlnire. 9. v. întrunire. 10. (POL.) adunare constituantă = constituantă; adunare legislativă = cameră. 11. sfat, (înv.) obște, sobor, zbor. (~ a hotărât următoarele...)

APARTAMENT s. (înv.) odaie. (Un ~ cu două camere.)

ARANJAT adj. 1. clasat, ordonat, organizat, rânduit, sistematizat. (Material documentar ~.) 2. pregătit. (O cameră ~.) 3. v. gătit.

CAMERĂ s. 1. încăpere, odaie, (pop.) sală, (înv. și reg.) sobă, (reg.) casă, (înv.) cămară, stanță. (Apartament cu două ~.) 2. cameră de culcare v. dormitor; cameră de primire v. salon. 3. (POL.) adunare legislativă. (S-au convocat ~ele reunite ale parlamentului.)

CAMERIST s. (ieșit din uz) odăiaș. (~ul îngrijea camerele dintr-o instituție.)

CASĂ s. v. cameră, coș, încăpere, ladă, odaie, placentă, sicriu.

CĂMARĂ s. v. cameră, cuhnie, încăpere, odaie.

DERETICARE s. 1. dereticat, scuturare, scuturat. (~ camerei.) 2. curățenie, scuturătură, (prin Transilv.) tăgășire, tistușag. (A făcut o ~ radicală prin casă.)

DORMITOR s. cameră de culcare, (reg.) iatac.

FURIȘARE s. fofilare, strecurare. (~ lui din cameră.)

IATAC s. v. cameră de culcare, dormitor, pat.

IZOLA vb. 1. v. despărți. 2. v. răzleți. 3. a (se) despărți, a (se) separa, (rar) a (se) segrega, (înv. și pop.) a (se) deosebi, a (se) osebi. (A ~ animalele bolnave de cele sănătoase.) 4. v. îndepărta. 5. v. retrage. 6. (livr.) a (se) claustra, (rar) a (se) însingura, (fig.) a (se) sihăstri. (S-a ~ în camera ei.) 7. v. individualiza.

ÎNCĂPERE s. v. cameră.

ÎNCHIRIA vb. (înv. și pop.) a tocmi, (înv. și reg.) a năimi, (înv.) a prinde. (A ~ o cameră, o trăsură.)

ÎNCHIRIAT adj. (înv. și reg.) năimit. (Cameră ~.)

ÎNCHIRIERE s. locație, (înv. și reg.) năimeală. (~ unei camere, a unei nave.)

LIBER adj. 1. (înv. și pop.) slobod. 2. v. independent. 3. autonom, (înv. și pop.) slobod, (înv.) volnic. (Teritoriu ~ din punct de vedere administrativ.) 4. (fam.) frai. (E ~ în această seară.) 5. neînchis, neîntemnițat, (înv. și pop.) slobod. (Un criminal încă ~.) 6. disponibil, neocupat, (înv. și pop.) slobod, (înv.) prisoselnic. (În ceasurile lui ~.) 7. v. necăsătorit. 8. degajat. (Are mâna ~.) 9. v. nestânjenit. 10. v. larg. 11. neînchiriat, neocupat. (O cameră ~.) 12. gol, neocupat, (înv. și pop.) slobod. (În sală a rămas un scaun ~.) 13. v. vacant.

LUMINA vb. 1. a arde. (Lampa ~ până târziu în camera lui.) 2. a scânteia, a sclipi, a străluci. (Candelabre ~ în salon.) 3. v. străluci. 4. a bate, a luci, a străluci. (Luna ~ peste ramuri.) 5. v. însenina. *6. (fig.) a se însenina. (S-a ~ când m-a văzut.)

MARȘ s., interj. 1. s. (reg.) mașir. (A făcut un ~ de peste 20 km.) 2. interj. (MIL.) (rusism înv.) stupai! (Înainte, ~!) 3. interj. pleacă!, (reg.) mașir!, (rusism reg.) pașol! (~ de aici, obraznicule!) 4. interj. afară!, ieși!, pleacă! (~ din cameră!) 5. interj. (reg.) jabă!, ni!, odâr!, țibă!, țâlea! (~, Grivei!)

NECUPRINZĂTOR adj. mic, neîncăpător, nespațios, strâmt. (Cameră ~.)

NEOCUPAT adj. 1. gol, liber, (înv. și pop.) slobod. (În sală a rămas un scaun ~.) 2. liber, neînchiriat. (O cameră ~.) 3. v. vacant. 4. disponibil, liber, (înv. și pop.) slobod, (înv.) prisoselnic. (În ceasurile lui ~.)

NESPAȚIOS adj. mic, necuprinzător, neîncăpător, strâmt. (Cameră ~.)

OCUPA vb. 1. v. cuceri. 2. v. subjuga. 3. (pop.) a prinde. (Patul ~ o jumătate din cameră.) 4. v. deține. 5. v. îndeletnici. 6. a se interesa, a se îngriji, a se preocupa, a vedea. (~-te tu de asta.) 7. v. căuta.

ODAIE s. v. cameră.

ODĂIAȘ s. (ieșit din uz) camerist. (~ul îngrijea camerele dintr-o instituție.)

PARCURGE vb. 1. a face, a merge, a străbate. (~ zilnic 10 km.) 2. a măsura, a străbate. (~ camera de la un capăt la celălalt.) 3. (SPORT) a acoperi, a străbate. (Atletul a ~ distanța de 5 000 m în...) 4. v. cutreiera. 5. v. străbate. 6. v. citi. 7. v. răsfoi.

PERETE s. zid. (~ al unei camere.)

PODIT adj. pardosit. (Cameră ~.)

PREGĂTIT adj. 1. v. gata. 2. v. gătit. 3. v. pus. 4. aranjat. (O cameră ~.) 5. format. (E un om ~.) 6. v. avizat. 7. v. competent.

SALĂ s. 1. sală de mese v. sufragerie; sală de mâncare v. sufragerie; (înv.) sală de ospețe v. sufragerie. 2. antreu, hol, vestibul. (Două camere cu ~.) 3. anticameră. (Așteaptă în ~!) 4. clasă. (Profesorul a ieșit din ~.) 5. public. (~ a izbucnit în aplauze.)

SALĂ s. v. cameră, încăpere, odaie, slănină.

SALON s. cameră de primire.

SEPARA vb. 1. a (se) despărți, a (se) desprinde, a (se) detașa, a (se) izola, a (se) rupe. (S-a ~ de grup.) 2. a se despărți, a se izola, a se răzleți, (pop.) a se răzni, (reg.) a se răzlogi. (O oaie care s-a ~ de turmă.) 3. v. divorța. 4. a despărți, (înv. și reg.) a despreuna, (înv.) a dezuni. (S-au luat la bătaie și i-am ~.) 5. a (se) despărți, a (se) izola, (rar) a (se) segrega, (înv. și pop.) a (se) deosebi, a (se) osebi. (A ~ animalele bolnave de cele sănătoase.) 6. a despărți, a divide, a diviza, a fracționa, a fragmenta, a îmbucătăți, a împărți, a scinda, a secționa, a tăia. (A ~ bucata în trei.) 7. a (se) descompune, a (se) desface, a (se) despărți, a (se) divide, a (se) fracționa, a (se) împărți, a (se) scinda, (rar) a (se) dezalcătui. (Produsul dezintegrării se ~ în particule.) 8. v. compartimenta. 9. a despărți. (Zidul ~ cele două camere.)

SEPARAT adj., adv. 1. adj. despărțit, izolat, răzlețit, (pop.) răznit, (înv.) osebit. (Pasăre ~ de stol.) 2. adv. (înv.) osebi. (Stă ~.) 3. adj. despărțit, izolat. (Camere complet ~.) 4. adj. aparte, deosebit, distinct, special. (Secția ocupă o clădire ~.) 5. adj. deosebit, diferit, distinct, (înv. și reg.) chilin. (Problemele impun rezolvări ~.) 6. adj., adv. independent. (Dezvoltarea ~ a două limbi înrudite; studiază ~ fenomenele.) 7. adv. aparte, deosebit, (pop.) deosebi, (fam.) bașca. (~ de asta, i-a mai dat...)

SOBĂ s. v. bucătărie, cameră, încăpere, odaie.

SPAȚIOS adj. 1. cuprinzător, încăpător, larg, mare. (O cameră ~oasă.) 2. întins, larg, vast. (Bulevarde ~oase.)

STANȚĂ s. v. cameră, încăpere, odaie.

STRÂMT adj. 1. v. îngust. 2. îngust, mic, (înv.) strâmtorat. (O intrare ~; un spațiu ~.) 3. mic, necuprinzător, neîncăpător, nespațios. (Cameră ~.)

SUBÎNCHIRIERE s. (rar) sublocațiune. (~ unei camere.)

TAPETA vb. (rar) a tapisa. (A ~ pereții camerei.)

TAVAN s. (CONSTR.) plafon, (astăzi rar) pod, (înv. și reg.) podele (pl.), sufit, (Mold.) bagdadie, (Transilv. și Ban.) cerine. (~ al unei camere.)

VĂRUIT adj. spoit, (reg.) muruit. (Cameră ~.)

VĂRUIT s. spoială, spoire, spoit, văruială, văruire. (~ul pereților unei camere.)

VESTIBUL s. antreu, hol, sală. (Două camere cu ~.)

ZID s. (CONSTR.) 1. (livr.) mur. (~ de cetate.) 2. perete. (~ al unei camere.)

ZUGRĂVEALĂ s. zugrăvire, zugrăvit. (Au terminat ~ în prima cameră.)

ZUGRĂVI vb. 1. (pop.) a vopsi, (înv.) a zografisi. (A ~ camera.) 2. v. picta. 3. a contura, a înfățișa, a prezenta. (~ sugestiv în tablou bucuria muncii.) 4. v. descrie.

anticameră s. f. → cameră

autocameră s. f. → cameră

barocameră s. f. → cameră

cameră s. f., g.-d. art. camerei; pl. camere

fotocameră s. f. → cameră

surdocameră s. f. cameră

vorbitor (cameră) s. n., pl. vorbitoare

ANTICAMERĂ ~e f. Cameră de așteptare la intrarea într-un cabinet (pentru a fi primit în audiență). ◊ A face ~ a aștepta mult înainte de a fi primit de o persoană oficială. [G.-D. anticamerei] /<it. anticamera

ANVELOPĂ ~e f. 1) Înveliș protector din cauciuc al camerei cu aer a unei roți de vehicul. 2) Înveliș exterior al unei mingi de fotbal, de volei etc. 3) Învelitoare de carte; supracopertă. [G.-D. anvelopei] /<fr. enveloppe

APARTAMENT ~e n. Grup de (două sau mai multe) camere și dependințele necesare, care formează o locuință într-un bloc de locuit. /<fr. appartement

APRINDERE ~i f. 1) v. A APRINDE și A SE APRINDE. 2) (la motoare termice) Încăperea arderii combustibilului în camera de combustie. ◊ ~ de plămâni congestie pulmonară. ~ de creieri meningită. /v. a (se) aprinde

ARHIVĂ ~e f. 1) Totalitate a actelor sau a documentelor unei instituții, a unui oraș etc. care se referă la activitatea lor trecută. 2) Instituțiile (încăpere, cameră) unde se păstrează asemenea acte. [G.-D. arhivei] /<fr. archives, germ. Archiv

BICAMERAL ~ă (~i, ~e) (despre organul legislativ al unui stat) Care are două camere legislative. /<fr. bicaméral

BIROU ~ri n. 1) Masă de scris (cu sertare). 2) Cameră într-o instituție, unde este instalată masa de scris și mobilierul necesar și unde lucrează funcționarul acestei instituții; cabinet. ~l directorului. 3) Secție administrativ-cancelărească a unei instituții. 4) Instituție cu caracter gospodăresc și financiar, care prestează anumite servicii populației. 5) Organ electiv de conducere al unor organizații politice, de masă, obștești. [Sil. bi-rou] /<fr. bureau, rus. biuro

BUFET ~e n. 1) Dulap în care se păstrează vesela, tacâmurile și lenjeria de masă. 2) Local (mic) sau cameră într-un local, în care se servesc mâncăruri (reci), patiserie, băuturi. 3) Totalitate a mâncărurilor și a băuturilor care se servesc într-un asemenea local. /<fr. bufet

CAMERAL ~ă (~i, ~e) Care ține de camera reprezentativă; propriu camerei reprezentative. /<fr. caméral, engl. cameral

CAMERĂ ~e f. 1) Încăpere în interiorul unei case; odaie. ~ mobilată. ◊ Muzică de ~ compoziție muzicală, executată de un număr redus de instrumente. 2) Încăpere cu destinație specială. ~ de comandă. 3) Încăpere specială din care se efectuează în mod automat controlul și conducerea funcționării unei centrale sau stațiuni electrice. 4) Spațiu dintr-un dispozitiv, instalație asemănătoare cu o odaie sau însăși instalația, în care se produce un proces tehnic. ~ de luat vederi. ~ de combustie. 5) Tub de cauciuc în care se introduce aer sub presiune, având diferite întrebuințări. ~a unei mingi. ~ de bicicletă. 6) Organ legislativ al parlamentului. /<it. camera, engl. camera, fr. caméra

CAMERIST ~stă (~ști, ~ste) m. și f. Persoană ce are în grijă camerele dintr-o instituție. /<fr. camériste

CARBURAȚIE ~i f. v. A CARBURA. ◊ Cameră de ~ parte a carburatorului în care se realizează amestecul combustibilului cu aerul. /<fr. carburation

CAREU ~ri n. 1) Suprafață cu patru unghiuri drepte și cu patru laturi rectilinii egale. 2) Trupă dispusă în formă de pătrat pentru a putea respinge atacul inamicului din patru părți. 3) Grup de persoane sau de obiecte dispuse în formă de pătrat. 4) (la unele jocuri sportive) Suprafață delimitată cu linii albe, în care se aplică unele reguli speciale. 5) (pe navele maritime) Cameră comună unde ofițerii iau masa. 6) (la jocul de pocher) Grup de patru cărți de aceeași culoare ținute într-o singură mână. /<fr. carré

CELULĂ ~e f. 1) biol. Sistem anatomic elementar (constituit din membrană, citoplasmă și nucleu) care stă la baza structurii și activității vitale a organismelor vii. ~ vegetală. 2) Fiecare dintre cavitățile unui fagure; alveolă. 3) Încăpere mică într-o închisoare, destinată detenției izolate a celor întemnițați. 4) Cameră mică de locuit într-o mănăstire; chilie. 5) tehn. Fiecare dintre părțile similare sau identice ale unui sistem tehnic. ~ de radiator. /<fr. cellule, lat. cellula

CHILIE ~i f. 1) Cameră mică de locuit într-o mănăstire. 2) fig. Odaie de dimensiuni mici. [Art. chilia; G.-D. chiliei; Sil. -li-e] /<sl. kelija

CLOPOT ~e n. 1) Instrument de percuție, de obicei din bronz, în formă de pară, cu o limbă mobilă care, la lovire, produce sunete. ◊ A trage ~ul a divulga un secret. 2) Obiect cu asemenea formă având întrebuințări tehnice diverse. ◊ ~ scufundător cameră de lucru alimentată cu aer comprimat și folosită la lucrările subacvatice. /<sl. klopotu

COLȚAR ~e n. 1) Dulap mic sau poliță fixată în colțul unei camere. 2) Instrument în formă de triunghi dreptunghic, folosit la trasarea unghiurilor drepte sau a liniilor perpendiculare; echer. 3) Piesă de metal sau de lemn în formă de unghi drept, folosită la confecționarea unei îmbinări. 4) Dispozitiv metalic prevăzut cu o serie de colți, care se prinde de talpa încălțămintei, ca să nu alunece pe gheață, pe stânci etc. /colț + suf. ~ar

A CONTROLA ~ez tranz. 1) A supune unui control. ~ camera. ~ caietul. 2) A ține sub control; a avea în dominație. Statul ~ează forțele armate. 3) (emoții, reacții, pasiuni etc.) A stăvili printr-un efort de voință; a înfrâna; a înăbuși. /<fr. contrôler

CORIDOR ~oare n. 1) Încăpere lungă și îngustă de-a lungul unei serii de camere care servește ca loc de trecere și legătură între acestea; culoar. 2) Porțiune îngustă de teren care leagă două puncte, trecând printr-un teritoriu străin. /<fr. corridor, germ. Korridor

CUARTET ~e n. 1) Compoziție muzicală pentru patru voci sau patru instrumente. 2) Formație alcătuită din patru cântăreți sau patru instrumentiști. ◊ ~ de coarde formație fundamentală a muzicii de cameră (două viori, violă, violoncel). [Var. cvartet] /<it. quartetto, fr. quartette

CULOAR ~e n. 1) Încăpere lungă și îngustă de-a lungul unei serii de camere, care servește ca loc de trecere și de legătură între acestea; coridor. 2) Loc de trecere într-un vagon de-a lungul compartimentelor. 3) Fiecare dintre spațiile înguste, delimitate în lungul unei piste de atletism, de canotaj sau al unui bazin de înot, în care concurează un singur sportiv sau o singură echipă. 4): ~ depresionar depresiune între două masive sau culmi de dealuri și munți. [Sil. -lo-ar] /<fr. couloir

DECOMANDATE adj. pl.: Camere decomandate camere cu intrări separate. /<fr. décommandé