PIVNIȚĂ, pivnițe, s. f. Încăpere sau grup de încăperi subterane, zidite de obicei dedesubtul unei clădiri și destinate păstrării unor materiale (lemne, cărbuni etc.) sau unor produse alimentare; beci. ◊ Expr. A ieși (sau a se auzi) ca din (sau dintr-o) pivniță = (despre voce) a ieși (sau a se auzi) de departe sau cu timbrul scăzut, profund, grav. A vorbi ca din pivniță = a vorbi cu timbrul scăzut, profund, grav. [Var.: (înv. și reg.) pimniță s. f.] – Din sl. pivĭnica.

SOBĂ¹, sobe, s. f. Instalație pentru încălzit (cu lemne, cărbuni, gaze etc.) încăperile de locuit sau pentru gătit, făcută din cărămidă, din teracotă, din fier sau din fontă. – Din tc. soba.

TĂCIUNE s. 1. cărbune. (Lemnul aprins s-a făcut ~.) 2. (FITOP.) cărbune. (Plantă atacată de ~.)

GUDRON ~oane n. Substanță rășinoasă, de culoare brună sau neagră, cu miros specific, obținută prin distilarea uscată a unor materii organice (petrol, cărbune, lemn etc.), având diverse întrebuințări în industria chimică și în construcția drumurilor. /<fr. goudron

GAZOGEN, -Ă I adj. care emană gaze. II. s. n. aparat, instalație pentru gazificarea combustibililor solizi (cărbuni, lemn). (< fr. gazogène)

BANJARMASIN [bandʒərmásin], oraș în Indonezia (ins. Kalimantan), port la M. Java; 434 mii loc. (1983, cu suburbiile). Expl. de min. de fier și diamante. Constr. navale. Prelucr. lemnului. Export de petrol, cărbune, lemn, piper, cauciuc și bumbac. Universitate.

CĂRBUNE, cărbuni, s. m. I. 1. Rocă combustibilă amorfă, de culoare neagră, formată prin îmbogățirea în carbon (în lipsa oxigenului din aer) a resturilor unor plante din epocile geologice; se folosește ca combustibil și ca materie primă în industria chimică și în metalurgie. ♦ Cărbune alb = apa folosită ca izvor de energie. 2. Material combustibil de culoare neagră, ușor și sfărîmicios, rezultat din arderea incompletă a lemnului. ◊ Cărbuni (de lemn) = mangal. Cărbuni stinși = cărbuni obținuți prin stingerea forțată a jăraticului (muiat în apă sau acoperit ermetic). ◊ Expr. (Despre alimente) A se face cărbune = a se arde. A-l bate (pe cineva) cărbunii la cap = a căpăta fenomene de intoxicație din cauza gazelor emanate de cărbunii aprinși; fig. a fi beat. 3. Un fel de creion negru, foarte moale, folosit de pictori pentru schițe. 4. Bucățică de lemn consumată de foc, dar aflată încă în stare incandescentă. ◊ Expr. A sta (ca) pe cărbuni (aprinși) = a fi foarte nerăbdător. II. 1. Boală a plantelor cauzată de un parazit care transformă țesutul vegetal într-un corp negru, moale, sfărîmicios. 2. (Reg.) Antrax. – Lat. carbo, -onis.

*combustíbil, -ă adj. (fr. combustible, d. combustion, combustiune). Care poate arde: materiĭ combustibile. S. n., pl. e. Materie de ars (ca lemnu, cărbunele, petrolu ș. a.).

SANTA CATARINA, stat în SE Braziliei; 95,4 mii km²; 5,6 mil. loc. (2003). Centrul ad-tiv: Florianópolis. Expl. de lemn, cărbuni și mică. Trestie de zahăr, cafea, banane, cereale, măslini. Pomicultură. Creșterea animalelor.

GUDRÓN (< fr.) s. n. 1. Lichid vâscos, de culoare închisă, cu miros specific, care se obține la distilarea uscată a unor substanțe organice (uleiuri, lemn, cărbuni etc.); materie valoroasă pentru ind. organică de sinteză, ind. farmaceutică, în construcții (liant rutier) etc.; catran. 2. (Impr.) Reziduu separat la rafinarea unor produse petroliere, în special a uleiurilor de uns.

MURORAN, oraș în Japonia (Hokkaidō), port (din 1872) la G. Uchiura al Oc. Pacific; 109,8 mii loc. (1995). Aeroport. Șantiere navale. Ind. siderurgică, constr. de vagoane, chimică, a cimentului, celulozei, de prelucr. a petrolului și a lemnului, alim. (conserve de pește). Export de cărbuni, lemn, min. de fier. Bază de pescuit.

cocârlă f. 1. cârlig de tras cărbuni; 2. lemn încovoiat al luntrei; 3. coaca joagărului; 4. Tr. bargeică. [Derivat din coacă (cu acelaș sufix ca la codârlă)].

SOBĂ¹, sobe, s. f. Instalație pentru încălzit (cu lemne, cărbuni, gaze etc.) încăperile de locuit sau pentru gătit, construită din cărămidă, din teracotă, din fier sau din fontă. – Din tc. soba.

PIVNIȚĂ, pivnițe, s. f. Încăpere sau grup de încăperi subterane, zidite de obicei dedesubtul unei clădiri și destinate depozitării unor materiale (lemne, cărbuni etc.) sau unor produse alimentare; beci. ◊ Expr. A ieși (sau a se auzi) ca din (sau dintr-o) pivniță = (despre voce) a ieși (sau a se auzi) de departe sau cu timbrul scăzut, profund, grav. A vorbi ca din pivniță = a vorbi cu timbrul scăzut, profund, grav. [Var.: (înv. și reg.) pimniță s. f.] – Din sl. pivĭnica.

GUDRON, gudroane, s. n. Lichid vîscos de culoare închisă, cu miros specific, care se obține prin distilarea uscată a unor materii organice ca lemnul, cărbunii, reziduurile de petrol etc. V. catran, dohot. Gudronul e întrebuințat ca asfalt artificial. ◊ Gudron de pin (sau de Norvegia, vegetal) = gudron obținut prin distilarea lemnului sau rășinii unei specii de pin și întrebuințat în medicină.

CĂRBUNE, cărbuni, s. m. I. 1. (Adesea determinat prin «de pămînt» sau «de piatră») Rocă combustibilă amorfă, de culoare neagră, formată din plante în epocile geologice străvechi și care se conservă în scoarța pămîntului, la adăpost de oxigenul din atmosferă; se folosește ca combustibil și ca materie primă pentru industria chimică organică, în străfunduri de beznă smolită, Unde zace adînc tăinuită Pîinea uzinelor, Cărbunele. DEȘLIU, G. 46. Cît am lucrat eu cu perforatorul, băieții... au mutat banda în cîmpul întîi, chiar în vatra cărbunelui. DAVIDOGLU, M. 11. De la un capăt la altul al abatajului, douăzeci de mineri stau în fața stratului de cărbune, iar stratul de cărbune se ridică-n fața lor, înfruntîndu-i. BOGZA, V. J. 129. Cărbune alb = apa folosită ca izvor de energie în industrie și agricultură. Utilizînd acest nesecat izvor de energie – cărbunele alb – vom putea face economii considerabile în rezervele noastre de petrol și cărbune. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 476. 2. Rămășiță de culoare neagră, ușoară, sfărîmicioasă, rezultată în urma arderii necomplete a unui lemn. Cîte greșeli va face, să i le însemne cu cărbune pe ceva. CREANGĂ, A. 3. Pe cuptorul uns cu humă și pe coșcovii păreți Zugrăvit-au c-un cărbune copilașul cel isteț P-urceluși cu coada sfredel și cu bețe-n loc de labă. EMINESCU, O. I 84. Fața voastră să se negrească ca cărbunele. NEGRUZZI, S. I 233. ◊ Fig. Tuturor li-i lumea lume, Numai mie mi-i cărbune; Tuturor li-i lumea dragă, Mie mi-i cerneală neagră. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 221. ◊ Expr. (Despre alimente) A se face cărbune = a se arde (fiind expuse prea îndelungat acțiunii focului). Pîinea s-a făcut cărbune. (Fig.) Cîtă boală e sub soare, Nu-i ca doru arzătoare; Că doru unde se pune Face inima cărbune! HODOȘ, P. P. 32. A-l bate (pe cineva) cărbunii la cap = a căpăta fenomene de intoxicație (din cauza gazelor emanate de cărbunii aprinși); fig. a fi beat. [Pe bețiv] l-au bătut cărbunii la cap. PANN, P. V. I 111. Cărbuni stinși = cărbuni obținuți prin stingerea forțată a jeraticului (muiat în apă sau acoperit ermetic). Cărbuni de lemn = cărbuni obținuți prin arderea incompletă a lemnului la o temperatură relativ joasă, în absența aerului; se întrebuințează în metalurgie și în gospodărie; mangal. 3. Un fel de creion negru, foarte moale, de care se servesc pictorii și desenatorii pentru a face schițe. Desen în cărbune.4. Bucățică de lemn consumată de foc, dar aflată încă în stare incandescentă. V. jar, jeratic. În poiana înnoptată Para focului se gată Cu poveștile o dată... Doar jeraticul, tîrziu. Luminează arămiu, Și mai ard cărbunii mici Cu licăr de licurici. DEȘLIU, M. 60. Pe vatra cuptiorului, în cenușă, mai licureau cîțiva cărbuni. EMINESCU, N. 21. De m-ar frige pe-un cărbune, Ibovnicul nu-l voi spune. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 10. ◊ Expr. A sta (ca) pe cărbuni (aprinși) = a fi foarte nerăbdător. Ești nesuferit!... Spune-mi vestea, că stau pe cărbuni! ALECSANDRI, T. I 273. II. 1. Boală a plantelor cauzată de un parazit care transformă țesutul vegetal într-un corp negru, moale, sfărîmicios. 2. (Regional) Antrax.

PIVNIȚĂ, pivnițe, s. f. Încăpere sau grup de încăperi subterane, de obicei zidite dedesubtul unei clădiri și destinate depozitării sau păstrării unor materiale (lemne, cărbuni etc.) ori a unor produse alimentare, vinuri etc. beci. Era o casă veche bătrînească, cu pivnițele de cărămidă boltită. CAMIL PETRESCU, O. I 499. Șoimaru își așeză prietinul pe divanul cu saltea moale de lînă și strigă spre Lie să scoată vin din pivniță. SADOVEANU, O. VII 119. Alături cu bordeiul era subt pămînt o pivniță. EMINESCU, N. 20. Cercam vinul dacă-i rece, Pivnița de-i răcoroasă. ALECSANDRI, P. P. 254.- Variantă: pimniță (DELAVRANCEA, S. 125, TEODORESCU, P. P. 679) s. f.

TĂCIUNE s. 1. cărbune. (Lemnul aprins s-a făcut ~.) 2. (FITOPATOLOGIE) cărbune. (Plantă atacată de ~.)

cenușă sfs [At: PSALT. 208/5 / V: ~șe / E: ml *cinusia] 1 (Îoc spuză) Substanță minerală prăfoasă și (de obicei) răcită, care rămâne după arderea unor corpuri organice (lemne, cărbuni etc.) 2 (Pfm; îe) A se alege (sau a nu rămâne decât) praf și ~ (din ceva) A nu se alege nimic. 3 (Pfm; îe) A nu avea nici ~ în vatră A fi sărac lipit pământului. 4 (Pfm; îe) A-și pune ~ în cap A se pocăi. 5-6 (Pfm; îe) A lua (a vinde) cuiva și ~șa din vatră A-i lua (sau a-i vinde) absolut tot. 7 (Pfm; îe) A-i da (cuiva) luleaua prin ~ A-l face de râs. 8 (Pfm; îe) A trage ~șa (sau spuza) pe (sau sub) turta sa A-și îngriji interesul propriu. 9 (Pfm; îae)A-și apăra cauza proprie. 10 (Pfm; îlv) A preface în ~ A arde. 11 (Pfm; îal) A distruge cu totul. 12 (Pfm; îe) A bate para în ~ A se stinge focul. 13 (Pfm; îs) Vântură-~ Persoană care nu face nimic. 14 (Spc) Substanță care rămâne în urma arderii morților. 15 (Fig) Resturi. 16 Praf. 17 (Îs) ~ vulcanică Masă de elemente fine aruncată în atmosferă de un vulcan în erupție.

potolit², ~ă [At: ANON. CAR. / Pl: ~iți, ~e / E: potoli¹] 1-2 a, av (D. oameni și manifestările lor) (Care este) lipsit de agitație, de nervozitate etc. 3 a (D. oameni și manifestările lor) Care s-a liniștit, s-a calmat Si: calm, domol, liniștit, (pop) ogoit. 4 a (D. oameni și manifestările lor) Așezat. 5 a (D. oameni și manifestările lor) Blând. 6 a (Spc; d. sunete, vorbe, zgomote etc.) Cu intensitate scăzută Si: încet, molcom, slab, stins. 7 a (Spc; d. mers) Lipsit de grabă Si: încet. 8-9 a, av (D. elemente ale naturii) (Care este) fără intensitate, forță, tărie Si: calm, domol, liniștit. 10 a (Spc; d. ape) Care este, a devenit fără valuri mari Si: lin. 11 a (D. foc, lemne, cărbuni etc.) (Care arde) încet, mocnit, fără vâlvătaie. 12-13 a, av (D. foc, lemne, cărbuni etc.) Care este pe punctul să se stingă. 14 a (D. foc, lemne, cărbuni etc.) Stins. 15 a (Rar; îe) A fi cărbune ~ A-și ascunde gândurile, secretele. 16 a (D. lumină) Care și-a pierdut strălucirea Si: difuz, palid, slab, stins. 17 a Lipsit de strălucire Si: difuz, palid, slab, stins. 18 a (Rar; d. culori) Șters.

zădărî vb. IV. tr. 1 A întărită, a irita pe cineva; a sîcîi, a necăji, a hărțui. Slugile... nu-l mai zădărau (CE. PETR.). ♦ Fig. A răscoli, a tulbura. 2 A înteți focul (răscolind lemnele, cărbunii aprinși). • prez.ind. -ăsc. și zădări vb. IV. /<sl. veche. задьатн.

zădărî vb. IV. tr. 1 A întărîta, a irita pe cineva; a sîcîi, a necăji, a hărțui. Slugile... nu-l mai zădărau (CE. PETR.). ♦ Fig. A răscoli, a tulbura. 2 A înteți focul (răscolind lemnele, cărbunii aprinși). • prez.ind. -ăsc. și zădări vb. IV. /<sl. veche. задьратн.

ARDE (ard și arz, pf. arsei, part. ars) I. vb. intr. 1 A se mistui prin foc, a se preface în cenușă; proverb: pe lîngă copacii uscați, ard și cei verzi sau pe lîngă lemnul uscat, arde și cel verde, pe lîngă cei răi sufer și cei buni, pe lîngă oamenii harnici și din munca acestora trăesc și cei leneși; proverb: satul arde și baba se piaptănă, se zice cînd cineva face ceva ce nu-i potrivit, pentru care nu-i momentul ¶ 2 A fi aprins (vorb. de foc); proverb: arde focul în paie ude, se zice despre cineva care pare potolit, dar poate fi primejdios, despre unul care se laudă cu ce nu poate face, care se arată grozav ¶ 3 A fi aprins (vorb. de o lumină): în cameră ardeau mai multe lumînări ¶ 4 A produce căldură mare, a dogorî: soarele ardea ca în luna lui Cuptor (ISP.) ¶ 5 A fi fierbinte: apa arde ¶ 6 A simți căldură, usturime, etc. într’o parte a corpului, a avea fierbințeală: îmi arde capul; îi ard mîinile ¶ 7 Fig. A fi stăpînit de o sensație puternică ori de un sentiment adînc, etc.: ard de sete; ard de nerăbdare; a-i ~ inima, a) a dori ceva cu înfocare, b) a fi cu gîndul la ceva, a fi cu voie bună, a avea chef pentru ceva, a fi dispus să facă ceva: de asta-mi arde mie inima acum? mai adesea elipt.: de povești ne arde nouă? (VLAH.). II. vb. tr. 1 A mistui prin foc, a preface în cenușă: ardeau și prădau tot ce întîIneau în cale ¶ 2 A întrebuința o anumită substanță pentru a se încălzi, pentru a găti bucate, etc., a face foc cu ceva: ~ lemne; ~ cărbuni ¶ 3 A întrebuința anumite substanțe pentru a da lumină: ~ lumînări de ceară ¶ 4 A frige (vorb, de o mîncare prea fierbinte): măcar de te-ar ~ o zamă bună, dar o zamă de raci! (RET.) ¶ 5 ~ cărămida, a supune la acțiunea focului bucățile de lut din care se face cărămida ¶ 6 ~ cuptorul, a încălzi bine cuptorul pentru copt ¶ 7 🍽 A înnegri bucatele lăsîndu-le prea mult la foc, sau punîndu-le la un foc prea mare: a ars friptura ¶ 8 ~ cu fierul, a face semn cu fierul roșu, a înfiera ¶ 9 🩺 ~ o rană, a cauteriza ¶ 10 Arză-l (sau arde-l-ar) focul! a) blestem, b) pop. expr. care se adaugă pe lîngă o apreciere măgulitoare asupra cuiva: Ard’o focul răzeșie! Eu chiteam că-i boierie, Și-i numai o sărăcie (ALECS.-P.); da frumoasă mai e, arz’o focul! ¶ 11 A înnegri fața, a pîrli: l-a ars soarele ¶ 12 A suferi o durere mare, ca și cînd ar fi atins de foc: mă arde rana ¶ 13 A pricinui o usturime mare, a frige (vorb. de o substanță introdusă în corp, de o băutură, etc.): băutura aceasta mi-a ars tot gîtlejul ¶ 14 Fig. A fi stăpînit de un sentiment puternic: mă arde un dor nespus de casă; ~ cuiva inima, a-l face să sufere: cum a ars el inima unei mame, așa să-i ardă inima sf. Foca de astăzi (CRG.) ¶ 15 ~ la inimă, a da o emoțiune puternică, o mulțumire: trăgea Dinică cu arcușul de te ardea la inimă (I.-GH.) ¶ 16 familiar A lovi, a bate pe cineva: se primbla pe dinaintea băieților înarmat cu o vargă lungă, arzînd cînd pe unul cînd pe altul (I.-GH.); ~ o palmă, un biciu, etc., a da cuiva o palmă, o lovitură de biciu, etc. ¶ 17 familiar A-i spune cuiva ceva neplăcut, așa ca să nu mai aibă ce răspunde, a-l pune la locul lui: dar știi că m’ai ars, Haldeule, zise părintele Duhu (CRG.). II. vb. refl. 1 A simți durere atingînd ceva aprins, a se frige cu bucate prea calde ¶ 2 🍽 A se înnegri stînd prea mult la foc (vorb. de bucate) ¶ 3 A se înnegri la față de soare, a se pîrli ¶ 4 familiar A păți ceva neplăcut, a se păcăli [lat. ardĕre].

MUCAVA s. f. 1. Produs de papetărie în formă de foi, cu grosimea de 0,6-7 mm, alcătuite din mai multe straturi fibroase identice, suprapuse, și folosit la legatul cărților, la fabricarea cutiilor etc. Tocuri [de] mucava (a. 1796). IORGA, S. D. VIII, 85. O foaie tipărită sau de hîrtie sau de macava. VÎRNAV, L. 149^v/8. Macava, cerneală, unt de lemn, lemne, cărbuni, lumînări la tipografie. CR (1829), 298^¹/19, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., LM. Tot ce privește pe legătorul de cărți și lucrătorul de carton (mucava). ODOBESCU, S. II, 94. O bucată de hîrtie ori de mucava. CARAGIALE, ap. ȘIO ll₁, 264, cf. TDRG, ȘĂINEANU, D. U. Pe dreapta [era] depozitul de hîrtie, de mucava și de accesorii pentru papetărie. PAS, Z. I, 264. La cîteva sute de metri de malul Dunării se înalță clădirile fabricilor de mucava. SC]NTEIA, 1953, nr. 2 744. Scria învățătoru tabla . . . Tabla area de macava. VÎRCOL, V. 21. ◊ L o c. a d j. De mucava = (despre persoane) lipsit de personalitate, de valoare. Nu poți ascunde rînduielile firii, Nici împărații de mucava. DEȘLIU, G. 57. Dar cînd întîlnea în cale un impostor literar, o celebritate de mucava, cu ce violență conținută și neînduratâ le demasca nulitatea ! V. ROM. noiembrie 1953, 337 . ♦ (La pl.) Bucăți, coli de mucava (1). Cf. NICA, L. VAM. Macavale pe care urmează a se lipi tablele lancasterice. BULETIN, G. (1844), 188¹/4. Cărai, cu ceilalți ucenici, mucavale din magazie, PAS, Z. I, 270. 2. (Învechit; la pl.) Broderii de mătase pe carton (care se aduceau odinioară în țară de la Constantinopol). Cf. ȘIO II₁, 264. 3. (Regional) Mușama (1) (Peștișani-Tîrgu Jiu), ALRM II/I h 401/836. – Pl.: mucavale. - Și: (învechit și regional) macavá s. f. – Din tc. mukavva.

CENUȘĂ sf. 1 Pulbere ce rămîne după arderea lemnului, cărbunilor sau altor materii vegetale sau animale; a preface în ~, a arde, a pustii prin foc: a lua cuiva si cenușa din vatră a-i lua tot, a-l despuia de toate. a-l lăsa sărac lipit; a vinde cuiva și cenușa din vatră, a-i vinde tot ¶ 2 Rămășițele unui mort (expresiune rămasă de la datina celor vechi de a arde cadavrele): aici se găsesc în pămînt urne de lut pline cu ~ și sfărmături de oase (VLAH.); cenușa acestui Domn s’a înmormîntat în sfînta mănăstire Putna (ISP.) [lat. *cĭnusia].

TĂCIUNE, tăciuni, s. m. 1. Rămășiță dintr-o bucată de lemn care a ars incomplet; cărbune sau lemn în faza de ardere fără flacără. ◊ Expr. A nu avea nici tăciune în vatră = a fi foarte sărac. Nu-i ard (nici) tăciunii în vatră, se spune despre un om (sărac) căruia îi merge prost în toate, care nu izbutește nimic. 2. Boală a plantelor (cerealiere) provocată de o ciupercă parazită care se manifestă prin distrugerea totală sau parțială a părților atacate și prin apariția în locul acestora a unei pulberi de culoare neagră; cărbune. – Din lat. *titio, -onis.

VEGETAL, -Ă, vegetali, -e, adj. 1. Care ține de plante, privitor la plante, de plante. ♦ (Substantivat, f.) Plantă. 2. Extras din plante. ◊ Cărbune vegetal = pulbere neagră foarte fină care se obține prin pulverizarea cărbunelui de lemn și care are întrebuințări în medicină. – Din fr. végétal.

PRAF, (2, 3) prafuri, s. n. 1. Material format din particule solide foarte fine, provenite din fărâmițarea naturală a scoarței terestre, a unor corpuri solide, din unele procese biologice ale viețuitoarelor etc.; pulbere, colb. ◊ Expr. A face (pe cineva sau ceva) praf = a) a sfărâma în bucăți; a distruge; b) (cu privire la bunuri materiale) a irosi, a cheltui fără rost; c) (fam.) a învinge pe cineva într-o discuție în contradictoriu, a-i anula argumentele; a impresiona profund (prin cele ce spune sau face); a epata. A (se) face praf și pulbere sau a (se) preface în praf = a (se) distruge complet, a nu mai rămâne nimic. A se alege praful sau nu se alege nici praful, a nu rămâne nici praf = a fi complet distrus, nimicit; a fi ucis. A arunca (cu) praf în ochii cuiva = a încerca să înșele pe cineva, dându-i iluzia că lucrurile sunt altfel decât sunt în realitate, a induce în eroare. A se face praf pentru cineva = a-i purta cuiva o mare grijă, a face tot posibilul pentru cineva. Praful de pe tobă = nimic. 2. (De obicei urmat de determinări) Nume dat diferitelor materiale solide reduse la starea de particule foarte fine și care sunt folosite în diferite scopuri. ◊ Praf de pușcă = pulbere formată dintr-un amestec de azotat de potasiu, sulf și cărbune de lemn, folosită ca explozibil. Praf de spumă = preparat care produce în contact cu apa o spumă și care se folosește pentru stingerea incendiilor. Praf de copt = preparat care se întrebuințează în patiserie pentru a face să crească aluaturile, prin bioxidul de carbon pe care îl degajează. Lapte praf = lapte sub formă de pulbere, obținut prin eliminarea apei din componența lui. Praf de bronz = pulbere care se amestecă cu ulei sau cu lac și formează vopsele care imită metalul. Praf de mătase = substanță cu aspect lucios, preparată din mică¹ pisată, folosită la zugrăveli. Praf hidrofob = material pulverulent, neinflamabil și imputrescibil, obținut din cenușa de la termocentrale cu adaosuri de păcură, folosit pentru hidroizolări. 3. Spec. Substanță toxică sau medicamentoasă în formă de pulbere; (pop.) doză dintr-un astfel de medicament. ◊ (Arg.) Praf alb = cocaină. 4. (Pop.) Polen. [Var.: (înv. și reg.) prav s. n.] – Din sl. prachŭ.

CĂRBUNAR ~i m. 1) înv. Muncitor care lucra la producerea cărbunelui din lemn. 2) Persoană care vinde cărbuni. 3) rar Muncitor la o exploatare de cărbuni. /<lat. carbonaris

CĂRBUNĂRIE ~i f. Loc unde se fac cărbuni din lemn. [Art. cărbunăria; G.-D. cărbunăriei; Sil. -ri-e] /cărbune + suf. ~ărie

VEGETAL ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de plante; propriu plantelor. Regn ~. 2) Care provine de la plante; obținut din plante. Grăsimi ~e. ◊ Cărbune ~ praf negru fin, obținut prin pulverizarea cărbunelui de lemn și folosit în medicină. /<fr. végetal

cărbunar (cărbunari), s. m. – 1. Muncitor care lucrează la producerea cărbunelui de lemn. – 2. Persoană care vinde cărbune. – Mr. cărbunar, istr. cărburǫr. Lat. carbonarius (Pușcariu 288; Candrea-Dens., 261; REW 1676); cf. it. carbonaio, fr. charbonnier, cat. carboner, sp. carbonero, port. carvolino. Cf. cărbune. – Der. cărbunăreasă, s. f. (vînzătoare de cărbuni); cărbunărie, s. f. (cuptor pentru cărbuni).

turluc, turluce, s.n. (reg.) 1. groapă de cărbuni; cărbunărie. 2. grămadă, stivă de lemne făcută cărbuni. 3. vizuină. 4. local de proastă reputație.

BHUTAN, Regatul ~, Stat în partea central-sudică a Asiei pe versantul de SE al M-ților Himalaya; 47 mii km²; 1,45 mil. loc. (1988). Cap.: Timphu (Thimbu) și Paro Dzong (cap. ad-tivă). Limba oficială: tibetana. Relief muntos (alt. max.: Chomo Lari, 7.314 m); în S, mai scund (colinele Duars). Climă variată: tropical musonică în S, temperată și temperat montană (în zona înaltă himalayană). Mici expl. de huilă, min. de cupru, grafit. Economie dominantă agrară: orez (80 mii t, 1988), porumb (81 mii t, 1988), grîu, legume, cartofi, (50 mii t, 1988), citrice (51 mii t, 1988) ș.a. Creșterea bovinelor (c. 400 mii capete, 1988, inclusiv iaci), ovinelor, porcinelor. Întreprinderi de ciment, cherestea, textile, produse alim. Nu are căi ferate. Căi rutiere: 1,8 mii km. Moneda: 1 ngultrum = 100 cetrum. Exportă lemn, cherestea, cărbune, orez ș.a. și importă produse textile, utilaje, mijloace de transport, produse alim. ș.a. – Istoric. Principat întemeiat de populația thepu în sec. 8, ocupat de tibetani în sec. 9, care impune lamaismul (din sec. 12, religie de stat). În sec. 18, primcipatul B. recunoaște suzeranitatea chineză. Timp de un sec. își apără autonomia internă amenințată de expansiunea britanică. Primul monarh ereditar al B. este instalat la 17 dec. 1917. În 1910, Marea Britanie recunoaște formal independența B., dar își asumă controlul asupra politicii externe a acestuia prin intermediul viceregelui Indiei (până în 1947). La 8 aug. 1949, prin tratatul semnat cu India, aceasta din urmă preia reprezentarea intereselor externe ale B., iar în 1961, și apărarea acestuia. B. este o monarhie parlamentară. Activitatea legislativă este exercitată de rege și de Adunarea Națională, iar cea executivă de rege, de șeful ordinului religios, lama, de Consiliul Regal și de Consiliul de Miniștri condus de suveran.

CARBONIZARE (< carboniza) s. f. Procedeu de descompunere termică a cărbunelui în absența aerului, prin care se obțin cocs, hidrocarburi alifatice, olefinice și aromatice, amoniac, hidrogen, azot, oxid și dioxid de carbon; cocsificare. ♦ Carbonizarea lemnului = procedeu de descompunere termică a lemnului în bocșe, retorte sau cuptoare în vederea obținerii cărbunelui de lemn, a acidului pirolignos etc.; mangalizare. Carbonizarea lînii = înlăturare a impurităților vegetale (scaieți, pleavă etc.), pe care le conține lîna, prin tratarea acesteia cu soluția diluată de acid sulfuric (37%), urmată de cardare, neutralizare și uscare.

CHARLESTON [tʃá:lstən] 1. Oraș în E S.U.A. (Carolina de Sud), port la Oc. Atlantic; 510,8 mii loc. (1988, cu suburbiile). Șantiere navale. Siderurgie. Prelucr. petrolului, hîrtiei și celuloză, îngrășăminte chimice, produse textile și alim. (tutun). Fundat în 1670. 2. Oraș în S.U.A., centru ad-tiv al statului Virginia de Vest; 269,7 mii loc. (1984). Produse chimice. Siderurgie. Sticlă. Centru comercial (lemn, sare, cărbune, petrol).

CHIMIZÁRE (< chimie) s. f. Ansamblul reacțiilor și proceselor fizico-chimice prin care materii prime – utilizate convențional pentru alte scopuri, uzual drept combustibili – sînt convertite în produse chimice. Se supun c. țițeiul, gazele naturale, cărbunii, stuful, lemnul, paiele, sarea. Prin c. se obțin cauciuc sintetic, fibre sintetice și artificiale, materiale plastice etc. ♦ C. agriculturii = folosirea intensivă a îngrășămintelor chimice, insectofungicidelor, biostimulatorilor etc. în scopul creșterii eficienței agricole.

CĂRBUNAR, cărbunari, s. m. 1. Persoană care fabrică sau vinde cărbuni de lemn. 2. Miner. – Lat. carbonarius.

CĂRBUNĂRIE, (1) cărbunării, s. f. 1. Loc sau cuptor unde se fac cărbuni de lemn; magazie de cărbuni. 2. (Rar) Meseria cărbunarului. – Din cărbune + suf. -ărie.

SAMARINDA, oraș în Indonezia, situat în E ins. Borneo, pe cursul inf. al râului Mahakam; 521,6 mii loc. (2000). Centru comercial. Expl. de petrol și cărbune. Prelucr. lemnului. Universitate (1962).

LUPENI 1. Oraș în jud. Hunedoara, în Depr. Petroșani, la poalele de N ale M-ților Vâlcan, la 700 m alt., pe valea Jiului de Vest; 30.805 loc. (2000). Stație de c. f. Vechi (1881) și important centru al ind. carbonifere; expl. de huilă și ind. de brichetare a cărbunelui. Expl. lemnului; întreprinderi producătoare de fibre celulozice și mătase artificială. Țesătorie de mătase. Fabrică de oxigen. Punct de plecare spre cabana Straja (1.460 m alt.), din M-ții Vâlcan, deservită de un telescaun, dat în folosință în 1982 (lungimea cablului: 2.590 m), și trei teleschiuri. Așezarea a fost întemeiată în 1770; în 1941 apare consemnată ca oraș, în 1945 a fost trecută în categoria localităților rurale, iar în 1960 declarată oraș. La L. a avut loc (5-9 aug. 1929) o grevă a minerilor revendicând drepturi economice și sociale; în urma incidentelor cu forțele de ordine s-au înregistrat 22 de morți și 58 de răniți. La 2 aug. 1977 aici s-a desfășurat o grevă spontană, cu revendicări economice și sociale, reprimată de forțele de ordine. Biserica de lemn Pogorârea Sfântului Duh (sec. 19). 2. Com. în jud. Harghita, situată în zona de contact a Pod. Târnavelor cu prelungirile M-ților Gurghiu, pe râul Feernic; 4.652 loc. (2000). Nod rutier. În satul Firtușu a fost descoperit (1831) un tezaur monetar (300 monede de aur) datând din epocile romană și bizantină. Muzeu etnografic și biserică romano-catolică (sec. 13), în satul Bisericani; biserică reformată (1620), în satul Satu Mic.

bocșă, -e, s.f. – Grămadă în formă de căciulă alcătuită din lemne de foioase, acoperită cu rumeguș și pământ, care se aprindea (la foc mocnit) pentru obținerea cărbunelui de lemn (mangal) (v. Dăncuș 1986: 67). – Din magh. boksa (DEX).

săhălbar, -i, s.m. – Persoană care se ocupă cu arderea cărbunilor de lemn; cărbunar (Papahagi 1925). – Din săhelbe, săhălbă „pădure tăiată” + -ar.

cărbune m. 1. lemn ars și stins înainte de completa sa combustiune: a stinge cărbuni, a descânta de deochiu (aruncând cărbuni aprinși în apă); cărbune de pământ (de piatră), un fel de fosil vârtos și fărâmicios numit huilă; 2 fig. boală: bubă negricioasă la om și arsură la plante, care le înnegrește grăunțele. [Lat. CARBONEM].

foc n. 1. căldură luminoasă, însoțită adesea de flacări, care se desvoltă prin combustiunea corpurilor; focuri nestinse, emanațiuni de gaze printre crăpăturile straturilor și stâncilor din regiunile petrolifere; 2. materii în combustiune: foc din lemne, din cărbuni; 3. incendiu: focul cel mare din București; 4. descărcătura unei puști: a tras două focuri; armă de foc, pistol, pușcă, carabină; foc de artificii, produs la serbări publice din preparațiuni speciale și prezentând imagini de forme și de colori variate; 5. lustru: focul pietrelor prețioase; 6. fig. ardoare, vioiciune: în focul povestirii, în focul tinereții; foc sacru, vocațiune sau geniu (imagine luată din cultul Vestei); 7. mâhnire adâncă, necaz: i-am spus tot focul; 8. pacoste: ce foc pe Ionică! CAR. [Lat. FOCUS, vatră și focul din vatră]. ║ adv. foarte: s’a supărat foc, urîtă foc, foc de urîtă CR.; a se face foc și pară (foc și pârjol), a se aprinde de mânie.

VEGETAL, -Ă, vegetali, -e, adj. 1. Care ține de plante, privitor la plante, de plante. ♦ (Substantivat, f.) Plantă. 2. Extras din plante. ◊ Cărbune vegetal = pulbere neagră foarte fină care se obține prin pulverizarea cărbunelui de lemn și care are utilizări în medicină. – Din fr. végétal.

TĂCIUNE, tăciuni, s. m. 1. Rămășiță dintr-o bucată de lemn care a ars incomplet; cărbune sau lemn în faza de ardere fără flacără. ◊ Expr. A nu avea nici tăciune în vatră = a fi foarte sărac. Nu-i ard (nici) tăciunii în vatră, se spune despre un om (sărac) căruia îi merge prost în toate, căruia nu-i reușește nimic. 2. Boală a plantelor (cerealiere) provocată de o ciupercă parazită care se manifestă prin distrugerea totală sau parțială a părților atacate și prin apariția în locul acestora a unei pulberi de culoare neagră; cărbune. – Lat. *titio, -onis.

CĂRBUNE, cărbuni, s. m. I. 1. Rocă sedimentară combustibilă amorfă, de culoare gălbuie, brună până la neagră, friabilă, rezultată prin acumularea materiei vegetale și îmbogățirea lentă în carbon a acesteia, folosită drept combustibil și ca materie primă în industria chimică, în metalurgie etc. ◊ Cărbune brun = cărbune de culoare brună-închis, compact, sticlos, casant. Cărbune activ = cărbune cu structură poroasă și cu mare capacitate de reținere prin adsorbție a gazelor, a vaporilor etc. Cărbune animal = material obținut prin calcinarea oaselor animale și folosit ca adsorbant pentru gaze și pentru substanțe colorante, ca dezinfectant stomacal, adsorbant intestinal etc. Cărbune alb = denumire dată cursurilor de apă cu căderi utilizabile pentru producerea de energie. 2. Bucată de lemn arsă parțial de foc; tăciune; p. ext. bucată de jar. ◊ Cărbune de lemn = produs principal obținut la arderea incompletă a lemnului sau ca produs secundar la distilarea uscată a lemnului, folosit la fabricarea cărbunelui activ, în siderurgie, drept combustibil etc.; mangal. ◊ Expr. A se face cărbune = (despre alimente) a se arde. A sta (ca) pe cărbuni (aprinși) = a fi foarte nerăbdător. 3. Creion negru obținut dintr-un lemn de esență foarte moale, carbonizat, folosit la desen, crochiuri, schițe etc.; lucrare realizată cu acest fel de creion. II. 1. (Med.) Antrax. 2. (Zool.; în sintagma) Cărbune enfizematos = boală infecțioasă acută a rumegătoarelor, în special a bovinelor, provocată de bacteria Clostridium chauvoei și care se manifestă prin apariția în mușchi a unor tumori infiltrate cu gaze. 3. (La plante) Tăciune. 4. (Bot.; reg.; la pl.) Plantă erbacee cu frunze ovale la bază, lanceolate mai sus și flori negre-violacee (Phyteuma spiciforma); spinuță (1). – Lat. carbo, -onis. corectat(ă)

PRAF, (2, 3) prafuri, s. n. 1. Material format din particule solide foarte fine, provenite din fărâmițarea naturală a scoarței terestre, a unor corpuri solide, din unele procese biologice ale viețuitoarelor etc.; pulbere, colb. ◊ Expr. A face (pe cineva sau ceva) praf = a) a sfărâma în bucăți; a distruge; b) (cu privire la bunuri materiale) a irosi, a cheltui fără rost; c) (fam.) a învinge pe cineva într-o discuție în contradictoriu, a-i anula argumentele; a impresiona profund (prin cele ce spune sau face); a epata. A (se) face praf și pulbere sau a (se) preface în praf = a (se) distruge complet, a nu mai rămâne nimic. A se alege praful sau nu se alege nici praful, a nu rămâne nici praf = a fi complet distrus, nimicit; a fi ucis. A arunca (cu) praf în ochii cuiva = a încerca să înșele pe cineva, dându-i iluzia că lucrurile sunt altfel decât sunt în realitate, a induce în eroare. A se face praf pentru cineva = a-i purta cuiva o mare grijă, a face tot posibilul pentru cineva. Praful de pe tobă = nimic. 2. (De obicei urmat de determinări) Nume dat diferitelor materiale solide reduse la starea de particule foarte fine și care sunt folosite în diferite scopuri. ◊ Praf de pușcă = pulbere formată dintr-un amestec de azotat de potasiu, sulf și cărbune de lemn, folosită ca explozibil. Praf de spumă = preparat care produce în contact cu apa o spumă și care se folosește pentru stingerea incendiilor. Praf de copt = preparat care se utilizează în patiserie pentru a face să crească aluaturile, prin dioxidul de carbon pe care îl degajează. Lapte praf = lapte sub formă de pulbere, obținut prin eliminarea apei din componența lui. Praf de bronz = pulbere care se amestecă cu ulei sau cu lac și formează vopsele care imită metalul. Praf de mătase = substanță cu aspect lucios, preparată din mică¹ pisată, folosită la zugrăveli. Praf hidrofob = material pulverulent, neinflamabil și imputrescibil, obținut din cenușa de la termocentrale cu adaosuri de păcură, folosit pentru hidroizolări. 3. Spec. Substanță toxică sau medicamentoasă în formă de pulbere; (pop.) doză dintr-un astfel de medicament. ◊ (Arg.) Praf alb = cocaină. 4. (Pop.) Polen. [Var.: (înv. și reg.) prav s. n.] – Din sl. prachŭ.

FASTUOS, -OASĂ, fastuoși, -oase, adj. Care este de un mare lux, plin de fast; splendid. Stația [de metro din Moscova] în care am coborît întîia oară era construită din marmură albă și-ți dădea impresia unei fastuoase săli... a unui palat. STANCU, U.R.S.S. 19. Curtea activă și fastuoasă a lui Constantin-vodă. ODOBESCU, S. I 254. ◊ (Poetic) Funicularul acesta dintre Petrila și Aninoasa, purtînd cărbuni și lemne pe deasupra dealurilor și peste prăpăstii adînci, rămîne unul din lucrurile cele mai minunate, așa cum face să se întîlnească în aer, încrucișindu-se în vecinătatea fastuoasă a norilor, pădurile de astăzi, cu acelea de acum cîteva milioane de ani. BOGZA, V. J. 90. – Pronunțat: -tu-os.

GAZOGEN, gazogene, s. n. Aparat sau instalație folosită pentru transformarea unui combustibil solid (cărbune, cocs, lemn, turbă) prin ardere incompletă în gaze combustibile (întrebuințate la alimentarea motoarelor cu explozie, la arderea în cuptoare industriale sau pentru consumul casnic); generator de gaz. Gazogen pentru gaz de apă. Gazogen cu mers rapid.

GRĂTAR, grătare, s. n. 1. Obiect de bucătărie alcătuit din vergele de fier paralele, prinse într-un cadru dreptunghiular, pe care se frige carnea deasupra jarului sau uneori deasupra focului. Iancu tinichigiul le făcea grătarul. PAS, Z. I 170. Stînd în ușa birtului, la grătar, și bătînd din clește, ca să tragă luarea aminte a trecătorilor asupra mirosului de fleică și de mititei, el privea mereu înainte. SLAVICI, N. I 250. Nici pomeneală nu era să-l fi prins vrodată... să dea cu praștia prin bucățelele de friptură de pe grătar. Era un mîțoi cum nu este altul în ziua de azi. ISPIRESCU, L. 286. ◊ Loc. adj. La grătar = (despre fripturi) fript pe grătar. Miel la grătar. ♦ Friptură la grătar. 2. Dispozitiv în interiorul unei instalații de ardere, alcătuit din bare de oțel paralele și distanțate, pe care se așază cărbunii sau lemnele, prin care pătrunde aerul la foc și prin care cade cenușa. 3. Obiect de lemn sau de fier alcătuit din stinghii sau vergele paralele, așezat la intrarea caselor, și servind la ștergerea de noroi a încălțămintei. 4. Dispozitiv folosit pentru a împiedica pătrunderea corpurilor străine în instalațiile hidrotehnice. ♦ Piesă (la diferite mașini) care servește la separarea de impurități a materiei prime. 5. Aparat de separare, după mărime, a bucăților mari de minereuri, de cărbuni și de alte roci, construit dintr-o serie de bare de oțel, așezate paralel, la distanțe egale și fixate între ele prin bare transversale. 6. Rețea alcătuită din vergele de oțel-beton, așezate pe două direcții în cruce, legată în punctele de încrucișare și formînd armătura betonului.

CĂRBUNAR, cărbunari, s. m. 1. Persoană care fabrică sau vinde cărbuni de lemn. 2. Persoană care lucrează într-o mină de cărbuni, în industria carboniferă; miner. Cărbunarii zdrobeau cu cazmalele rărunchii munților, scoțînd cărbuni. CAMILAR, N. II 102.

CĂRBUNĂRIE, (1) cărbunării, s. f. 1. Loc sau cuptor unde se fac cărbuni de lemn; magazie de cărbuni. Cărbunăria era așezată chiar pe malul Dunării. DUNĂREANU, CH. 197. 2. (Rar) Meseria cărbunarului.

MANGAL, mangaluri, s. n. 1. (Cu sens colectiv) Cărbune de lemn. V. cărbune. O tipsie plină de mangal aprins. ALECSANDRI, T. I 106. 2. (Învechit) Vas de tablă în care se pune jăratic și care servește la încălzit. Împrejurul unui mangal, lumea stă grămadă, ascultînd cum se cîrîiau unul pe altul trei inși așezați pe o laviță. GHICA, S. 501. Un mangal de aramă, plin cu cărbuni aprinși, slujea de încălzit. FILIMON, C. 220. – Pl. și: (2) mangale (ODOBESCU, S. I 292).

TĂCIUNE, tăciuni, s. m. 1. Rămășiță dintr-o bucată de lemn care a ars incomplet; cărbune sau lemn în faza de ardere fără flacără. Lemnele din sobă, ajunse tăciuni, se prăbușeau din cînd în cînd cu un zgomot ușor. DUMITRIU, N. 132. Focul somnoros mistuia, fumegînd, cel de pe urmă tăciune. HOGAȘ, M. N. 169. Lăsam tăciunii să se stingă. VLAHUȚĂ, O. A. 384. Vuia în sobă tăciunele aprins. CREANGĂ, A. 34. ◊ Fig. Ci tot mai ard în sufletu-mi tăciuni. BENIUC, V. 92. ◊ Expr. A nu avea nici tăciune în vatră = a fi sărac lipit pămîntului. Nu-i ard tăciunii în vatră, se spune despre un om sărac, căruia nimic nu i se împlinește după voie, care nu izbutește să realizeze nimic. 2. Boală a grîului, a orzului, a porumbului etc., provocată de o ciupercă parazită. Una din boalele popușoiului... este tăciunele, care crește... pe spic sau pe știulete. PAMFILE, A. R. 90. Grîne mîndre au pierit, Tăciune s-a plămădit. HODOȘ, P. P. 132.

PRAF, (3) prafuri, s. n. 1. Materie formată din particule solide foarte mici, care pot fi antrenate în mișcare sau pot sta în suspensie în aer, gaz, provenite din fărîmițarea naturală a unor corpuri solide, (mai ales a rocilor din scoarța pămîntului), din unele procese biologice ale viețuitoarelor sau din uzura unor obiecte și care pot fi purtate prin aer sau se depun pe suprafața lucrurilor; pulbere, colb. Norul de praf care-i înconjurase o clipă, înecăcios, rărindu-se ca o ceață, se născu iarăși sub roțile căruței. DUMITRIU, N. 224. Oamenii merseră repede prin praful moale ca vata al șoselei. SADOVEANU, O. III 197. Dete de niște porți încuiate, pline de praf și de păianjeni. ISPIRESCU, L. 359. ◊ Fig. Și îndată... se mișcă, își scutură praful singurătății. SADOVEANU, O. VII 201. Razele soarelui își scutură, tremurînd, praful de aur în aer. GÎRLEANU, L. 38. ◊ Expr. A face (pe cineva sau ceva) praf = a sfărîma în bucăți, a ucide; (cu privire la bunuri materiale) a irosi, a cheltui; fig. (familiar, cu privire la persoane) a învinge pe cineva într-o discuție, a reduce pe adversar la tăcere, a-i anula argumentele. În cîțiva ani... a făcut praf moșia. GALAN, B. I 71. Dar eu pe tine te credeam făcut praf acolo la căruțe. CAMIL PETRESCU, U. N. 370. S-a înfuriat în așa hal, încît și-a făcut praf monoclul de dușumea. POPA, V. 206. A (se) face praf și pulbere sau (mai rar) a se preface în praf = a se distruge, a se sfărîma, a se nimici; (cu privire la ființe) a fi ucis, zdrobit. [Calul] zboară cu dînsul în înaltul cerului și apoi, dîndu-i drumul de acolo, se face spînul pînă jos praf și pulbere. CREANGĂ, O. A. 265. De ce nu pot în praf a mă preface? EMINESCU, O. IV 79. A se alege praful (a nu se alege nici praful sau a nu rămîne nici praf) = a fi zdrobit, sfărîmat; a nimici cu desăvîrșire; (fiind vorba despre ființe) ucis. Dete brînci fiului acestui împărat din vîrful turnului și nici praful nu se alese de dînsul. ISPIRESCU, U. 70. Într-un secol fără patimi, nu va rămînea nici praf Din durere, din robie, din ruină și din jaf. BELDICEANU, P. 126. A arunca praf în ochii cuiva = a înșela pe cineva, căutînd să-i dai iluzia că lucrurile sînt altfel decît în realitate. 2. Material solid sub formă de particule foarte mici, utilizat în diferite scopuri. Oleacă de necaz și spaimă degeaba nu strică din cînd în cînd: e ca un praf de piper peste o mîncare prea dulce. CARAGIALE, O. VII 19. O crestezi de-a curmezișul cu cuțitul pe amîndouă laturile; o presări cu praf de sare; o pui pe un grătar. ODOBESCU, S. I 464. Praf de pușcă = pulbere formată dintr-un amestec de azotat de potasiu, sulf și cărbune de lemn, folosită ca explozibil. Sînt suflet blestemat, întîmplările mă cheamă unde miroase a sînge și a praf de pușcă. SADOVEANU, O. I 422. Cînd aprinzi praf de pușcă e totuna dacă ai cît încape într-un degetar ori ai zece vagoane. POPA, V. 211. A dat o ploaie mare, de a muiat praful cel de pușcă. HASDEU, I. V. 154. Praf de spumă = preparat care produce spumă în contact cu apa și care se folosește pentru stingerea incendiilor. Praf de copt = preparat care degajă bioxid de carbon și care se întrebuințează în patiserie pentru a face să crească aluaturile. Lapte praf = lapte sub formă de pulbere, obținut prin eliminarea totală a apei din componența lui. Praf de bronz = pulbere metalică (de culori diferite) care se amestecă cu ulei sau cu lac și formează vopsele care imită metalul. Praf alb = cocaină. Schimbase morfina pe praful alb, fiindcă era mai ușor de găsit. C. PETRESCU, C. V. 313. 3. (Adesea la pl.) Substanță toxică sau medicamentoasă în formă de pulbere; (popular) doză de medicament în formă de pulbere. Vă îndopau cu prafuri amare și cu ceaiuri neîndulcite. PAS, Z. I 217. – Variantă: prav (EMINESCU, O. I 36, CONTEMPORANUL, II 219, RUSSO, S. 128) s. n.

ULTRAMARIN s. m. Colorant albastru, obținut sintetic prin topirea unui amestec de caolin, carbonat de sodiu, cărbune de lemn și sulf; colorant roșu sau violet obținut din acesta prin trecerea unui curent de aer cald și de clor.^[1]

VEGETAL, -Ă, vegetali, -e, adj. 1. De plante, propriu plantelor, de natura plantelor. Celulele, fie animale, fie vegetale, nu au o formă interioară fixă. MARINESCU, P. A. 56. Florile cele mai tîrzii ale cîmpului. Viorii, ieșite de-a dreptul din pămînt, fără frunze, înalte păhărele vegetale. C. PETRESCU, A. 437. Regn vegetal = una dintre cele trei mari diviziuni ale corpurilor din natură, cuprinzînd plantele. ♦ (Substantivat, mai ales la pl.) Plantă. Vegetale bogate în fier. 2. Care este extras din plante, care provine în special din plante. Ulei vegetal. Cărbune vegetal = pulbere neagră foarte fină și ușoară, care se obține prin pulverizarea cărbunelui de lemn și are întrebuințări în medicină.

bocșă, bocșe, s.f. – (reg.) Grămadă în formă de căciulă alcătuită din lemne de foioase, acoperită cu rumeguș și pământ, care se aprindea (la foc mocnit) pentru obținerea cărbunelui de lemn (mangal) (v. Dăncuș, 1986: 67). ♦ (onom.) Bocșa, Bocșan, nume de familie (26 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din magh. boksa „grămadă de lemne de făcut mangal” (Scriban, DLRM, DEX, MDA).

cărbunăriște, s.f. – Loc unde se producea cărbune de lemn; cărbunărie. ♦ Cărbunăriște, top. în Coroieni (Lăpuș), Bârsana, Botiza, Săcel, Săliștea de Sus, Dragomirești (Vișovan, 2005 și 2008); Cărbunăriște, vale situată în Buteasa (Chioar), de unde, în trecut, se exploata cărbune brun (stratul nu a depășit 10-30 cm grosime). Se mai extrăgea cărbune și la Remecioara. Strat de zăcământ cărbunos s-a mai semnalat la Buciumi, Ciolt și Coaș (Chioar, 1983:19). – Din cărbunărie „loc unde se fac cărbuni” + suf. -ăriște (Frățilă).

săhălbar, săhălbari, s.m. – (reg.; înv.) Persoană care se ocupă cu arderea cărbunilor de lemn; cărbunar (Papahagi, 1925). – Din săhelbe, săhălbă „pădure tăiată” + suf. -ar (MDA).

carbonizare sf [At: GHEREA, ST. CR. 144/ Pl: ~zări / E: carboniza] 1 Descompunere termică a cărbunilor, în lipsa oxigenului din aer sau în prezența unei cantități insuficiente de oxigen Si: carbonizat¹ (1). 2 Prefacere a lemnelor în cărbuni (prin ardere) în prezența unei cantități mici de aer Si: carbonizat¹ (2). 3 Descompunere, prin ardere, a materiilor organice Si: carbonizat¹ (3).

cărbunar sm [At: (a. 1705) GCR I, 353/19 / Pl: ~i / E: cărbune + -ar] 1 Muncitor care lucrează la producerea cărbunelui (7) de lemn. 2 Persoană care vinde cărbuni. 3 (Iuz) Miner. 4 (Orn) Pasăre acvatică nedefinită mai îndeaproape. 5 (Orn) Cormoran (Phalacrocorax carbo). 6 (Bot; Mar; lpl) Cărbune (21) (Phyteuma spicatum). 7 (Bot; Mar; lpl) Cărbune (22) (Phyteuma spiciforma).

cărbunăreasă sf [At: DA ms / Pl: ~ese / E: cărbunar + -easă] 1 Femeie care lucrează la prelucrarea cărbunelui (7) de lemn. 2-3 Femeie care vinde cărbuni (7, 12). 4-6 Soție de cărbunar (1-3).

cărbunărie¹ sf [At: DA ms 39 / Pl: ~ii / E: cărbune + -ărie] 1-2 Loc (sau cuptor) unde se fac cărbuni (7) de lemn Si: (reg) bocșă. 3-4 Magazie de cărbuni (7, 12). 5-6 (Csc) Cărbuni (7, 12) mulți, îngrămădiți la un loc.

clește [At: BIBLIA (1688), 57² / V: cleaștă² sf / Pl: ~ti sm, (înv) -turi sn / E: vsl клешта] 1 sm Unealtă din metal sau lemn, alcătuită din două brațe încrucișate și articulate între ele, pentru manipularea unor piese. 2 sm Clește (1) pentru manipulat lemnele și cărbunii din foc. 3 sm (Șfg; îe) A apuca (sau a prinde, a strânge) pe cineva (ca) în ~ A pune (pe cineva) în situația de a nu putea scăpa. 4 sm (Îvp; îe) A ține (în) ~ A face cuiva viața grea. 5 sm (Îvp; îe) Bun de ~ Puternic. 6 sm (Îe) A-i scoate cuiva cuvintele (sau vorba) (din gură) cu ~le A depune eforturi pentru a face pe cineva să vorbească. 7 sm (D. dureri de dinți; gmț; îe) A(-i) da cu zeamă de ~ A merge la dentist. 8 sm Unealtă asemănătoare cu cleștele (1) folosită în diverse operații. 9 sm (Înv) Mucar. 10 sm (Înv) Cheie pentru acordat pianul. 11 sm (Înv) Forceps. 12 sn Unealtă de dulgherie pentru fixat materialul de prelucrat (sau piesele care se lipesc). 13 sm (Înv; la teascul de stors vin) Argea. 14 sn (Înv) Cleștar² (1). 15 smn Instrument pentru prins crapi (mari) asemănător unui clește (1) fixat pe o prăjină. 16 sm (Pes) Instrument pe care se înșiră undițele Si: câscâci, igliță, lopățică. 17 sm (Înv; șîs) Frânghia ~lor Unealtă cu care se oprește moara. 18 sn Cleștar² (2). 19 smn (Reg) Suport din lemn, nedefinit mai îndeaproape, pentru sarea oilor. 20 sm Fiecare din cele două apendice anterioare ca niște clești (1) ale crustaceelor. 21 sm (Îvp; îs) ~le capului Creștetul capului. 22 sm (Înv) Incisivi (de lapte) ai calului. 23 sm Instrument pentru însemnat mieii la ureche Cf potricală. 24 sm (Reg; șîs) ~ de viermi Unealtă ciobănească pentru viermuit. 25 sm (Reg; lpl; îoc lemne rotunde) Dulap.

cuptor sn [At: PSALT. 34/11 / V: cop~, (Mol) ~tior, (Mun) ~teor, (reg) cutior / Pl: ~oare, (rar) ~i sm / E: lat *coctorium] 1 Construcție din cărămidă, de piatră, de metal sau de lut, pentru copt pâinea și alte produse de panificație. 2 Cantitate de pâine, de plăcinte etc. care se poate coace o dată. 3 Platformă zidită în prelungirea vetrei și pe care se doarme la țară. 4 (Reg; îs) ~ bătrânesc (sau ~ țărănesc, ~ moldovenesc) Instalație care servește la încălzitul camerelor de locuit, construită din pământ, din lut, din lespezi de piatră, din țigle, din cărămidă nearsă, din teracotă Vz cămin, vatră. 5 (Trs; Ban) Sobă (de fier, tablă, fontă). 6 (Reg; îe) A-i cădea (sau a-i pica) pe – Se spune despre o fată care a avut relații cu un băiat și-l silește să o ia în căsătorie. 7 (Pop; îe) A aduce (părinților) noră pe – A se însura. 8 (Pop; îe) A trăi pe – A fi leneș. 9 (Pop; îe) A sta (sau a zăcea) pe – (sau a se muta de pe vatră pe -) A trândăvi. 10 (Pex) Aragaz. 11 (Pex) Plită. 12 (Spc) Despărțitură a mașinii de gătit sau a aragazului, în care se coc prăjituri, cozonaci, se rumenesc Si: (reg) cocătoare, Ier. 13 (Mol; Mun) Instalație pe care se pune alambicul pentru fiert țuica, rachiul etc. 14 (Reg) Bucătărie de vară. 15 Construcție specială de încălzire, constituită dintr-o cameră cu pereți metalici căptușiți cu material refractar, în vederea supunerii unui material la tratamente termice de topire sau la alte operații tehnologice. 16 (Îs) ~ de (pentru) cărămizi, țigle Cantitate de cărămizi brute (din argilă) așezate în așa fel încât să poată fi încălzite până la incandescență de un foc central înăbușit. 17 (Îs) ~ de var Varniță. 18 (Îs) ~ de cărbuni (de lemn) Cărbunărie. 19 (Îs) ~ electric Cuptor (pentru topit) în care căldura este dezvoltată de unul sau mai multe arcuri electrice. 20 (Îs) ~ul unei găuri de mină Porțiune din gaura de mină ocupată de o coloană de explozivi. 21 (Îs) ~ (basculant) Siemens-Martin Cuptor de topit, în care materialul ajunge în contact cu produsul arderii (gazele) și cu aerul și care poate bascula mecanic. 22 (Înv) Altar. 23 (Înv) Loc de tortură (de forma unui cuptor) încălzit până la incandescență, în care erau aruncați cei persecutați pentru credința lor. 24 (Reg; îe) A fi la gură de ~ A fi în mare primejdie. 25 (Fig) Arșiță. 26 (Pop; îs) Luna lui ~ (Luna) iulie.

lopată sf [At: TETRAEV. (1574), 4 / V: (îrg) lup~ / Pl: ~peți, (îrg) ~pețe, ~pete / E: slv лопата] 1 Unealtă formată dintr-o placă de fier, ușor concavă, montată pe o coadă de lemn, cu care se ridică sau se aruncă pământ, pietriș, nisip etc. Si: (reg) șuflă¹. 2 (D. dinți; îla) Ca ~pețile Lați. 3 (Îlav) Cu ~ta În cantitate mare. 4 (Fam; îs) Sapa și ~ta Moarte. 5 (Pex) Cantitate de material cât se poate lua o dată cu lopata (1). 6 Vâslă. 7 (Pan) Unelte sau obiecte care se aseamănă ca formă cu lopata (1), având diferite utilizări. 8 Unealtă de lemn, cu coadă lungă, cu care se vântură cerealele Si: (reg) lopățică (5). 9 (D. cereale; îlv) A da la ~ A vântura. 10 Unealtă de lemn, cu coada lungă, cu care se bagă pâinea în cuptor Si: (reg) lopățică (6). 11 (Reg; îs) ~ de săpat, ~ de picior, ~ de fier Cazma. 12 (Reg) Unealtă de spart gheața Si: (reg) ceaglă. 13 Unealtă, la forjă, cu care se împinge în lateral cocsul sau cărbunele de lemn, pentru a nu acoperi focul, sau cu care se îndepărtează zgura. 14 (Reg) Vătrai. 15 (Reg; îs) ~ de maltăr, – de măltărit Mistrie. 16 (Reg; șîs) ~ mică Unealtă cu care se curăță de pământ brăzdarul și cormana plugului Si: otic, (reg) lopățică (9). 17 (Reg) Unealtă de lemn folosită de ciobani pentru a amesteca zerul pus la fiert Si: (reg) lopăcioară (5), lopătuță (2), lopățică (10). 18 (Trs) Cuțit de lemn cu care se taie cașul. 19 (Reg) Unealtă cu care se zdrobesc prunele într-un hârdău. 20 (Trs) Un fel de căuș cu care, la moară, se ia făina proaspăt măcinată din troacă și se bagă în sac Si: (reg) lopățică (11). 21 (Reg) Obiect cu care se măsoară, la moară, făina sau mălaiul. 22 Baston cu care se lovește mingea la oină sau la alte jocuri Si: (reg) lopățică (12). 23 (Rar) Obiect cu care se omoară muștele Si: (rar) lopățică (13). 24 (Pan) Fiecare dintre scândurile fixate la circumferința roții la moara de apă Si: (pop) aripă, lopățică (14), pală⁴. 25 (Reg; pan) Fiecare dintre aripile unei mori de vânt Si: fofează. 26 (Thl; pan) Fiecare dintre cele patru pale⁴ ale propulsorului nautic. 27 (Reg; pan) Capăt de fier al fusului roții de apă a joagărului, care se învârte în scobitura unei bârne Si: cepău. 28 (Reg; pan) Cui gros de fier care se află în capătul grindeiului morii de apă, pe care aceasta se învârte Si: (reg) lopar (4). 29 (Reg; pan) Parte de jos a jugului, pe care se sprijină gâtul boilor Si: policioară, poliță¹, (reg) lopăcioară (6), lopățică (15), lopiscă (5), podhorniță. 30 (Reg; pan; șîs) ~ta berdii Parte lată, de fier, a bărzii Si: (pop) leafă¹. 31 (Reg; pan) Scândură a ragilei și a pieptenului, în care sunt înfipți dinții de fier Si: (reg) lopățică (16), pat¹. 32 (Reg; pan) Fiecare dintre cele două stinghii încrucișate ale vârtelniței, la capetele cărora se află cele patru fofeze și care se învârtesc în timpul depănatului Si: cruce, fofelniță, (reg) lopățică (17). 33 (Reg; pan) Capăt în formă de „T” al rășchitorului, constând dintr-o stinghie scurtă, fixată perpendicular pe baza lungă ce reprezintă corpul acesteia Si: cruce, (reg) lopătuță (3), lopățică (18), lopiscă (6). 34 (Reg; pan) Piesă de lemn cu un capăt fixat și cu celălalt în formă de mâner care intră în jgheabul din corpul meliței Si: (pop) limbă, (reg) lopățică (19). 35 (Reg; șîs) ~ta umărului, ~ta de la mână Omoplat. 36 (Reg) Fiecare dintre oasele scapulare la animalele patrupede Si: spată¹, (reg) lopățică (21). 37 (Reg; la om și animale) Dinte incisiv Si: (reg) lopățică (22). 38 (Reg) Carapace a broaștei țestoase Si: (îvp) țest, (pop) țeastă.

tăciunar [At: BARIȚIU, P. A. I, 109 / Pl: ~i sm, ~e sn / E: tăciune + -ar] 1 sm (Trs) Muncitor care lucrează la producerea cărbunelui de lemn. 2 sm (Trs) Vânzător de cărbune de lemn. 3 sm (Înv) Fochist. 4 sm (Înv; dep) Om foarte brunet. 5 sm (Îvr; cdp ger Brandstifter) Incendiator. 6 sn (Reg) Vătrai. 7 sn (Reg) Grătar de fier care se pune pe vatră, sub lemnele care ard, cu scopul de a le face să ardă mai bine Si: (reg) mâță.

tăciune sm [At: DOSOFTEI, PS. 216/2 / V: (reg) teci~ / Pl: ~ni / E: ml *titio, -onis] 1 Rest dintr-o bucată de lemn care nu a ars complet. 2 Cărbune sau lemn care arde mocnit, fără flacără Si: (îvr) ojogitură. 3 (Reg; d. doi soți; îe) A sta la un ~ A conviețui. 4 (Reg; îe) A se întâlni doi proști la un ~ A se căsători doi nevoiași. 5 (Reg; îae) A se întovărăși doi nevoiași. 6 (Reg; pex; îae; șîe a rămâne în coadele ~nilor) A o duce greu. 7 (Reg; îe) A lăsa (pe cineva) pe coada ~nilor A permite ca cineva să trăiască în mizerie. 8 (Pop; îe) A nu avea nici – (sau a nu-i arde nici ~nii) în vatră A fi foarte sărac. 9 (Pop; îe) A înveli ~le A fugi pe neobservate. 10 (Lsg) Boală infecțioasă, mai ales a cerealelor, provocată de ciuperci parazite și manifestată prin distrugerea parțială sau totală a organelor atacate și prin apariția în locul acestora a unei pulberi de culoare neagră Si: cărbune, mălură.

tăpșan sn [At: (a. 1509) ap. D. BOGDAN, GL. 109 / V: (reg) tep~, top~ / Pl: ~e, ~uri / E: tăpși + -ean] 1 (Pop) Loc neted și ușor înclinat (acoperit cu verdeață), aflat la baza versantelor și povârnișurilor în regiunile de deal și de munte. 2 (Pop) Coastă a unui deal sau a unui munte Si: pantă, povârniș. 3 (Înv) Loc mai ridicat și neted, amenajat pentru unele culturi de grădină. 4 (Pop) Loc viran mai ridicat, aflat de obicei în mijlocul unui sat (sau al unei curți), unde se face hora, unde se strâng oamenii în zilele de sărbătoare, unde se joacă copiii etc. 5 (Reg) Ridicătură de zid care formează vatra cuptorului sau pe care se așază soba. 6 (Reg) Partea de dinaintea cuptorului, unde se adună cenușa și cărbunii. 7 (Reg) Lemn așezat înaintea vetrei focului, pe care țăranii își pun hainele la uscat. 8 (Reg) Zid care alcătuiește temelia casei și și pe care se pun tălpile (60) acesteia. 9 (Reg) Prispă la casă. 10 (Reg) Loc constând într-o scobitură sau într-o ieșitură în zidul casei, unde se țin diverse obiecte casnice. Si: poliță. 11 (Reg; îf tepșan) Laviță în casele țărănești pe care se așază vasele. 12 (Reg) Loc mai ridicat, neted, necultivat.

praf sn [At: PSALT. HUR. 28^v/20 / V: (îrg) prah, prau, prav, (reg) pra, praj, praure / Pl: ~uri / E: slv прахъ] 1 Material format din particule solide, foarte fine și ușoare, provenite din fărâmițarea naturală a scoarței terestre, a unor corpuri solide, din unele procese biologice ale viețuitoarelor etc. Si: (reg) colb, pulbere. 2 (Pgn) Orice amestec pulverulent din corpusculi care se pot menține în suspensie în aer. 3 (Îe) A face (pe cineva sau ceva) ~ (și pulbere) sau ~ și țărână (sau scrum, cenușă, fărâme etc.) A distruge complet pe cineva sau ceva Si: a nimici. 4 (D. bunuri materiale; îae) A risipi în totalitate Si: a irosi. 5 (Fam; fig; îae) A învinge pe cineva într-o discuție în contradictoriu, anulându-i toate argumentele. 6 (Fam; fig; îae) A impresiona profund pe cineva prin cele spuse sau făcute Si: a epata. 7 (Îe) A se alege ~ul (sau ~ul și pulberea, ~ul și țărâna, reg, ~ul și paradichiul etc.) (de cineva sau de ceva) sau a nu se (mai) alege (sau rămâne) nici (sau decât) ~ (sau ~ul, ~ul și pulberea etc.) A fi complet distrus, nimicit. 8 (Îae) A fi ucis. 9 (Îae) A fi complet irosit, risipit. 10-11 (Îe) A (se) face ~ și pulbere sau a (se) preface în ~ A (se) distruge complet. 12 (Îe) A da (sau a arunca cuiva cu) ~ în ochi A induce în eroare, a înșela pe cineva, dându-i iluzia că lucrurile sunt altfel decât în realitate. 13 (Reg; îe) A se face ~ pentru cineva A-i purta cuiva mare grijă. 14 (Îae) A face tot posibilul pentru a ajuta pe cineva. 15 (Fam; d. oameni; îe) A face ~ A vorbi fără rost. 16 (Fam; d. oameni; îae) A spune minciuni. 17 (Fam; îae) A combate cu elemente puternice, convingătoare, hotărâtoare. 18 (Fam; pex; îae) A anula argumentele cuiva într-o discuție Si: a desființa. 19 (Fam; îae) A uimi prin argumentație, judecată, cunoștințe etc. 20 (Fam; îs) ~ul de pe tobă Nimic. 21 (Rar; îlv) A trage un ~ (cuiva) A mustra. 22 (Rar; îal) A critica. 23 (Fam; îe) A o face ~ A nu realiza nimic. 24 (Fam; îae) A suferi un eșec. 25 (Pan; cu determinări care arată materia) Materie solidă redusă la starea de particule foarte fine, care are diferite utilizări. 26 (Îs) ~ de bronz Pulbere metalică, având culori și jocuri de lumini variate, fabricată din metale simple sau din aliaje care, în amestec cu ulei sau cu lac, formează vopsele ce imită metalul. 27 (Îs) ~ de spumă (sau spumant) Amestec de pulberi de bicarbonat de sodiu, de saponină și de sulfat de aluminiu, sau acid oxalic, care în contact cu apa, produce o spumă folosită pentru stingerea incendiilor. 28 (Îs) ~ de strănutat (sau, înv, strănutător) Substanță pulverulentă iritantă care provoacă strănutul. 29 (Îs) ~ de copt Preparat chimic sub formă de pulbere, care în contact cu umezeala sau cu căldura, degajă bioxid de carbon și care este folosit în patiserie pentru a face să crească aluatul. 30 (Îs) ~ de mătase Substanță cu aspect lucios, preparată din mică pisată, folosită la zugrăveli. 31 (Îs) ~ de lipit Material pulverulent format dintr-o anumită substanță sau dintr-un amestec, folosit la lipituri și la sudură pentru a împiedica formarea oxizilor. 32 (Îs) ~ hidrofob Pulbere neinflamabilă, imputrescibilă în contact cu apa, obținută din cenușa de la termocentrale mici cu un adaos de păcură, folosită pentru hidroizolări. 33 (Îs) Lapte ~ Lapte sub formă de pulbere, obținut prin eliminarea apei din componența lui. 34 (Precedat de arn „un”) Cantitate mică dintr-o materie care se prezintă sub formă de pulbere. 35 (Șîs ~ de pușcă, înv, ~ de tun) Substanță pulverulentă formată dintr-un amestec de azotat de potasiu, sulf și cărbune de lemn, folosită ca explozibil, mai ales la armele de foc Si: (pop) iarbă, (îvr) prăvărie. 36 (Îe) Miroase a ~ de pușcă Se simte atmosfera de război, de lupte armate. 37-38 (Spc) Substanță (medicamentoasă sau) toxică în formă de pulbere. 39 Doză dintr-o astfel de substanță. 40 (Rar; îs) ~ alb Cocaină. 41 (Pop) Polen¹ (1). 42 (Bot; reg; îc) ~ul-strigoilor Brădișor (Lycopodium clavatum).

pulbere sf [At: N. TEST. (1648) ap. DLR / V: (reg) ~băr s, ~băre, ~r s, ~ră, ~bire, ~bure, pulvăr s, pulvere / Pl: ~ri / E: ml pulvis, -veris] 1 Material solid care se prezintă sub forma unor particule fine Si: (reg) colb, praf (1). 2 (Pgn) Orice amestec pulverulent de corpusculi care se pot menține în suspensie în aer. 3 (Pop; îe) A se ține norocul sau sărăcia (după cineva) ca ~a după câini (sau câine) A nu reuși. 4 (Îae) A fi sărac. 5 (Pop; îe) A (se) face sau a (se) preface în (praf și) ~ ori ~ și cenușă sau a (nu) se (mai) alege (sau rămâne) (nici) (praful și) ~a ori (reg) ~a și paradichiul (din cineva sau ceva) A fi zdrobit, nimicit. 6 (Îae; d. obiecte, bani, bunuri materiale etc.) A nu mai rămâne nimic. 7 (Înv; îe) A pune (ceva) în foc și ~ A distruge. 8 (Îe) A arunca ~ în ochi(i) (cuiva) A da cuiva impresia că lucrurile sunt altfel decât în realitate. 9 (Rar; îe) A-și scutura ~a de pe picioare A se lepăda cu totul de un lucru. 10 (Rar; îe) A se ridica (sau a se scula) din ~ sau din ~ri A evolua. 11 (Rar; îae) A parveni. 12 (Rar; îe) A ridica (sau a ardica) capul din ~ A se emancipa. 13 (Îe) A scoate (sau a ridica) din ~ (pe cineva) A scoate din anonimat pe cineva. 14 (D. oameni; îlav) (Cu fruntea) în ~ Umilit. 15 (Reg; îlav) Câtă ~ și spuză Numeros. 16 (Irn; îe) A face ~a praf A nu face nici o ispravă. 17 (Bis; fig) Trup omenesc considerat ca ceva pieritor, supus acțiunii distrugătoare a timpului. 18 (Fig; udp „de”) Mulțime de... 19 (Pan) Materii solide reduse la starea de particule foarte fine, ca pulberea (1), cu diferite utilizări Si: praf. 20 (Spc; reg) Pulbere fină de făină care se formează în timpul măcinatului și se depune pe toate obiectele din moară Si: pospai. 21 (Ban; Mun; spc) Lamură a făinii. 22 (Îrg; pan) Polen¹ (1). 23 (Pan) Exploziv granular utilizat la armele de foc, în tehnica rachetelor, în tehnica minieră etc. 24 (Spc; șîs ~ neagră) Substanță pulverulentă formată dintr-un amestec de azot de potasiu, sulf și cărbune de lemn, folosită ca explozibil, îndeosebi la armele de foc Si: (pop) iarbă, (înv) praf de pușcă, (îvr) prăvărie. 25 (Îs) ~ fără fum Exploziv pe bază de nitroceluloză, care conține un absorbant de vapori. 26 (Reg; îf pulvăr) Aspirină.

turluc¹ sn [At: DDRF / Pl: ~uce / E: tc torluk] (Reg) 1 Groapă în care se fac cărbuni de lemn Si: cărbunărie. 2 (Fig) Vizuină. 3 Local cu reputație proastă.

ultramarin¹ [At: BARCIANU / V: (reg) ~ă, ~rămărie sf / Pl: ~i, ~e / E: ger Ultramarin] 1 sn Colorant albastru obținut prin topirea unui amestec de argilă, carbonat de sodiu, cărbune de lemn și sulf. 2 a Albastru (2). 3 sn Vopsea ultramarin. 4 sn Recipient (tub, cutie etc.) cu ultramarin (3).

vegetal, ~ă [At: POTECA, F. 260/28 / V: (înv) ~e, veghet~ / Pl: ~i, ~e a, ~e snf, (îvr) ~uri sn, ~i sm / E: fr végétal, lat vegetalis -e cf it vegetale] 1 a Care ține de plante¹ Si: (înv) vegetabil (1), vegetativ (1), vegetător (1). 2 a Care se referă la plante¹ Si: (înv) vegetabil (2), vegetativ (2), vegetător (2). 3 a Care este specific plantelor¹ Si: (înv) vegetabil (3), vegetativ (3), vegetător (3). 4 a Regn ~ (sau, înv, imperie, împărăție ~ă) Una dintre cele trei mari diviziuni ale corpurilor din natură care cuprinde totalitatea plantelor¹ Si: (îvr) împărăție vegetabilă, împărăție veghetativă, împărăția vegetalelor. 5 a (Îs) Pământ (sau sol) ~ Strat la suprafața scoarței pământului care este favorabil vegetației (1). 6 a Care se obține din plante¹. 7 a (Îs) Cărbune ~ Pulbere neagră foarte fină, obținută din pulverizarea cărbunelui de lemn, care se folosește în medicină. 8-9 a (Înv) Vegetativ (5-6). 10 sf, (înv) sn (Mpl) Plantă¹. 11 sf, (înv) sn (Prc) Plantă¹ erbacee. 12 sf (Îvr) Împărăția (sau imperia) ~lelor Regn vegetal (4).

verc sn [At: DENSUSIANU, Ț. H. 153 / Pl: ~uri / E: ger Werk] (Ban; Trs; gms) 1 Instalație industrială amenajată pentru tăiatul lemnelor sau pentru obținerea cărbunilor din lemn. 2 Fabrică (mică).

suna [At: CORESI, EV 338 / Pzi: sun, (înv) sunez / E: ml sonare] 1 vi (Dob; d. obiecte de metal, de lemn, d. părți ale acestora, d. pământ etc.) A produce, a emite sau a propaga sunete (1) ori, pex, zgomote caracteristice (prin atingere, prin lovire, prin ciocnire, prin apăsare etc.) Si: (pop) a da sunet. 2 vi (Îrg; îe) A (-i) ~ (cuiva) cojocul (sau cocoașa sau doagele) A bate tare (pe cineva). 3 vi (Pop; îe) A-i ~ (cuiva) doagele A fi un obiect foarte uzat. 4 vi (Îae) A fi un sleit de puteri. 5 vi (Îae) A fi aproape de sfârșitul vieții. 6 vi (Pop; îe) A-i ~ (cuiva) scândura (sau potcoavele ori coliva) în piept A (-i) sosi cuiva momentul să moară Si: (pfm) a-i suna ceasul morții. 7 vi (Îae; pex) A muri. 8-9 vit (C. i. frunze, pex, copaci) A produce un zgomot ușor, (prin mișcare, prin apăsare etc.) Si: a fâșâi, a foșni (1-2), a susura, a șâșâi, a șopoti, a șușoti, a șușui², (rar) a sâsâi, (înv) a prâsui, (reg) a fălălăi, apârâi, a pocni, a șușora. 10 vi (Pan; asr; d. haine, țesături, covoare etc.) A foșni (1-2). 11 vi (Pex; rar; d. crengi uscate, vreascuri etc.) A trosni¹. 12 vi (Spc; d. ape, valuri etc.) A produce un zgomot slab, continuu și monoton Si: a clopoci (1), a murmura, a susura, a șopoti, a șușui², (rar) a zuzui, a zvoni, (înv) a murmui¹, (reg) a ujui. 13 vi (Pex) A vui. 14 vi (Asr; d. vânt sau curenți de aer) A șuiera. 15 vi (Spc; rar; d. lemne ori cărbuni care ard, pex, d. foc) A dudui (6). 16 vi (Pop; d. arme de foc) A pocni. 17 vi (D. instrumente muzicale, d. voce) A emite un șir de sunete armonioase, care alcătuiesc un acord, o melodie etc. 18-19 vit (D. oameni sau grupuri, d. ansambluri orchestrale ori corale etc.) A cânta (o parte dintr-o) bucată muzicală. 20 vi (D. cuvinte sau d. glasuri, d. râsete ori d. plânsete, d. cântece sau d. zgomote) A se face sau a fi auzit până (ori de) departe Si: a se auzi, a răsuna. 21-22 vi (Îe) A (nu)-i ~ (cuiva) bine la (înv în) ureche (sau urechi) A-i produce o impresie auditivă ne(plăcută), (dez)agreabilă. 23 vi (Îe) A (-i) mai ~ (cuiva) (încă) la (sau în) urechi (sau în auz) A-și aminti obsesiv de ceva auzit cândva. 24 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) în minte A-i reveni în amintire cineva sau ceva auzit sau văzut cândva. 25 vi (Construit cu un adjectiv) A părea că... . 26 vi (Fam; d. urechi) A țiui. 27 vi (D. unele instrumente muzicale, d. dispozitive de alarmă, d. aparate, clpote etc.) A emite semnale sonore pentru a atrage atenția cuiva asupra a ceva Si: a bate (18), a cânta, dăngăni (1), tăngăni, țârâi, zbârni, zvoni. 28 vi (Pex; d. oameni) A face să sune (27) soneria de la ușă. 29 vt (Fam; d. oameni) A da telefon. 30 vt (Pop; c. i. frâul calului) A scutura cu zgomot pentru a chema calul. 31 vi (D. ceasuri, mai ales pendule) A marca prin mijloace sonore (ritmice) anumite unități de timp (de obicei orele, jumătățile de oră) Si: a bate (169). 32 vi (D. unele ceasuri) A emite, la o oră dinainte stabilită, un semnal sonor (continuu și puternic) pentru a trezi din somn sau a atrage atenția că trebuie să se facă un anumit lucru Si: a deștepta (1), a trezi. 33 vi (Îe) A-i ~ ceasul (sau, rar, vremea, ora, clipa) (ca ori să) A(-i) sosi (cuiva) momentul să (i) se întâmple ceva. 34 vi (Pfm; îe) A-i ~ (cuiva) ceasul (morții, sau pieirii, rar, de veșnicie) A-i sosi (cuiva) momentul să moară. 35 vi (Pfm; îae) A muri. 36-37 vit (Îrg) A se auzi. 38-39 vit (Îrg) A se zvoni. 40 vi (Îpf; d. comunicări scrise sau vorbite) A fi formulat într-un anumit fel Si: a glăsui (8). 41 vi (D. comunicări scrise sau vorbite; pex) A scrie. 42 vi (D. norme, legi etc sau d. părți ale acestora) A stipula. 43-44 vit (Îe) A ~ a... A corespunde cu... Si: a aduce cu, a sugera că... . 45 vi (Trs) A se referi la... . 46 vi (Trs) A face aluzie la...

vegetal, -ă adj., s.f I adj. 1 Care este propriu plantelor; care aparține plantelor, referitor la plante; (înv.) vegetabil.* Regn vegetal = una dintre cele trei mari diviziuni ale corpurilor din natură, care cuprinde totalitatea plantelor. Pămînt (sau sol) vegetal = strat la suprafața scoarței pămîntului care este favorabil vegetației. Ceară vegetală v. ceară. Covor vegetal v. covor. Înveliș vegetal v. înveliș. Lapte vegetal v. lapte. Sociologie vegetală v. sociologie. Strat vegetal v. strat. 2 Care este extras din plante, care se obține din plante. ◊ Cărbune vegetal = pulbere neagră foarte fină obținută din pulverizarea cărbunelui de lemn, folosită în medicină. Fildeș vegetal v. fildeș. Mătase vegetală v. mătase. Unt vegetal v. unt. II s.f. (mai ales la pl.) Plantă; restr. plantă erbacee. Mă nutresc cu vegetale crude care cuprind vitamine (CĂL.). • pl. -i, -e. și (înv.) veghetal, -ă adj., s.f. /<fr. végétal, it. vegetale.

MAȘÍNĂ s. f. I. 1. Sistem tehnic de transformare a unei forme de energie în altă formă de energie sau în lucru mecanic util; p. res.tr. dispozitiv, instrument, aparat. Cf. VALIAN, V., NEGULICI. Nu cruță ostinele și cheltuiele de a înzăstra... [tipografia] cu mașinile, uneltele și caracterele cele mai alese și mai frumoase (a. 1851). URiCARIUL, XIII, 342, cf. POLIZU. Are velniță cu mașină. NEGRUZZI, S. I, 199. A! Civilizare! Secol de progres și industrie, Ai mașini de aburi duse, și cu trăsnetul te joci. MACEDONSKI, O. I, 82. Inamicul lucrează tăcut și automat ca o mașină de precizie. CAMIL PETRESCU, U. N. 399. Se scoate din fabrică o mașină nouă. SAHIA, N. 30. Pírghia este cea mai simplă, mașină. ENC. TEHN. I, 225. Mașini cu mișcare alternativă. SOARE, MAȘ. 107. În filatura bumbacului normal, se utilizează, pentru torsul subțire, două feluri de mașini. IONESCU-MUSCEL, FIL. 212, cf. 214, 295. Mașina în economia socialistă reprezintă un mijloc puternic de ușurare a muncii, de ridicare a productivității. LUPTA DE CLASĂ, 1 952, nr. 4, 69. Îara noastră nu avea întreprinderi producătoare de mașini. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2 387. Cărbune de lemn mînă marșîna. ALR I 1672/18, cf. ALR II 4136/27, 53, 105, 141, 235, 6 705/551, A I 22, 26, III 16. ◊ (Mai ales la pl.) Mașină-unealtă = mașină de lucru care prelucrează materiale prin operații mecanice. Mașini-unelte pentru prelucrat lemnul, de dat la rindea, de frezat, de găurit, de ascuțit scule de tîmplărie. NICA, L. VAM. 152. Progresele realizate în ultimul timp în construcția mașinilor-unelte dau posibilitatea prelucrării foarte exacte a pieselor de cea mai mare precizie. IOANOVICI, TEHN. 6, cf. 136, 193, 230. ORBONAȘ, MEC. 63. Întreprinderile producătoare. . . utilate cu cel puțin 5 mașini-unelte. leg. ec. pl. 26. Îmbunătățirea calității mașinilor-unelte. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2677. ◊ (Urmat de determinări care indică domeniul în care este folosit sistemul tehnic) Mașini industriale pentru industria textilă. NICA, L. VAM. 151. Dezvoltarea industriei a creat posibilitatea de a se trimite la sate un mare număr de mașini agricole. SCÎNTEIA, 1 953, nr. 2 547, cf. ALR II 5107/64, 157, 316. ◊ (Urmat de determinări care indică operația efectuată și alcătuind, împreună cu determinarea, denumirea sistemului tehnic respectiv) În Bavaria s-au aflat o mașină (unealtă) de treirat, prin care într-un ceas se treiră 59 snopi. CR (1 832), 55²/6, cf. BIANU, D. S. Mașini de tors. GOLOGAN, R. 30. Îndoirea se face la rece, cu ajutorul mașinii de îndoit. IOANOVICI, TEHN. 157. Mașinile de filetat sînt mașini de construcție specială. id. ib. 345. Nevasta lui Mogrea duruie la mașina de cusut. C. PETRESCU, Î. II, 128. Nu s-au gîndit să cumpere o mașină de tuns pentru copiii săraci, o mașină a școlii. I. BOTEZ, B. I, 150. Așteaptă. . . , îi porunci ea, aprinzînd mașina de spirt la care trebuia să încălzească bulionul de găină. TEODOREANU, M. II, 57. În timp ce Măndița înfierbîntase mașina, de călcat, el își lustruise pantofii galbeni. id. ib. 164. Majoritatea găurilor executate în atelier se fac la mașinile de găurit. ORBONAȘ, MEC. 239, cf. 216, 300. Mașină de stropit (sau de împietrit) vie. DS 188. Mașina de răsucit cu inelușe. IONESCU-MUSCEL, ȚES. 212. Mașina de spirt clocotea neîntrerupt, iar fumul țigărilor se amesteca cu aburul de cafea și alcool denaturai, învelind în cețuri pe locatar. CĂLINESCU, E. 180. Prindea volan unei fuste largi, încrețite, la mașina de cusut. STANCU, R. A. II, 100. Între timp, ca un huruit îndepărtat, se auzea din lăuntrul casei zgomotul mașinii de cusut. PREDA, M. 165, cf. ALRM SN I h 155, 156. Mașină de secerat. ALR SN I h 57. Mașină de vînturat. ALR I 925/708, cf. ALR SN I h 82. Mașină de măcinat (cafea, piper etc.). Cf. ALR I 709/77, 388, ALR II 3 978/260, 365. Mașină de zdrobit (sau de stors) struguri. Cf. ALR SN I h 232, 233, 235. Mașină de tăiat scînduri. ALR I 1850/59, cf. ALR II 6423/272, 325. Mașină de sapă. ALR SN I h 99, cf. A II 12. (Eliptic) Despărțirea semințelor din paie se face. . . prin baterea snopilor cu mașina. I. IONESCU, C. 182/27. Vă trimit o copie bătută la mașină. C. PETRESCU, Î. II, 49. A fost tuns pe scăunel cu mașina gospodăriei. ARGHEZI, C. J. 89. Am început să arunc la snopi în mașină. PREDA, Î. 22. Trecură în fugă peste rîndurile scrise de mașină. MIHALE, O. 478, cf. GRAIUL, I, 336, ALR I 921, 925, ALR II 3 387, 4 136, ALR SN I H 61, 72, 83, ALR SN II H 526, A I 20, 23, 35, 42. ♦ S p e c. Automobil. Era atît praf și larmă pe șosea, mai ales că mașini treceau necontenit, încît nu auzeam și nu vedeam nimic. CAMIL PETRESCU, p. 123. Mă așteaptă la colț mașina lui văru-meu. C. PETRESCU, C. V. 73, cf. id. Î. I, 20. M-am dus. . . pe șosea și am oprit o mașină. SEBASTIAN, T. 20, cf. 339. Dacă vreți vă trimit mașina să vă plimbați. TEODOREANU, M. II, 29. O doamnă blondă, tînără, s-a urcat la volan, și-n clipa următoare mașina s-a desprins, lină, din amorțirea ei. PAS, Z. I, 12. Or fi găsit cei de la comandament mașina în drum fără stăpîn. V. ROM. septembrie 1 954, 25. ♦ S p e c. Locomotivă. Mînă băiete, adecă, șuieră mașină! NEGRUZZI, S. I, 324. Un șuier ascuțit al mașinii vestea apropierea unei stații. SĂM. VI, 445. Sosește trenul de la Tecuci și se oprește mașina chiar în dreptul ferestrei lui Moș Gheorghe. SP. POPESCU, M. G. 34. Mașina fluieră, trenul urni din loc. C. PETRESCU, S. 40. Fumul mașinei, îndesit, tulbură noaptea. TEODOREANU, M. II, 207, cf. ȘEZ. VII, 187, BÎRLEA, C. P. 17, ALR III h 871. ** S p e c. (Regional) Tren. Cf. DENSUSIANU, Ț. H. 324. Bată-te focu moșînă, Cînd ești goală meri mai lină. ARH. FOLK. VI, 175, cf. ALR SN III h 867. ◊ Sobă (de bucătărie). Cf. CADE. Bucătăria mare e întunecată, cu mașinile răcite. DEMETRIUS, A. 40, cf. ALR II/I h 279. ♦ (Regional) Stomac (Niculițel-Tulcea). Cf. ALR I 124/684. 2. Mașinărie (1). Cf. POLIZU, BARCIANU, ALEXI, W., SCRIBAN, D., DM. 3. (Regional) Fabrică. În mahalaua Tătărașii, lîngă biserica sf. Dimitrie, s-au deschis o mașină unde se face fede, macaroane, steluțe. AR (1841), 296²/17, cf. L. ROM. 1 964, nr. 5, 458, 459, 460. 4. F i g. (De obicei cu determinări) Ansamblu de mijloace folosite într-un anumit scop (reprobabil). Mașina academică mergea în gol, cu unsoarea laudei de sine sau a elogierilor reciproce. CONTEMP. 1948, nr. 109, 7/1. Proletariatul, cucerind puterea, nu mai poate să se servească de vechea mașină de stat, instrument de asuprire sîngeroasâ in slujba claselor exploatatoare. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2 563. Partidul chema pe toți patrioții să lupte cu arma în mînă împotriva mașinii de război fasciste, să saboteze producția de război. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV³. 536, cf. 630. 5. Epitet dat unui om care lucrează mult (și cu mișcări automate, mecanice). II. (Regional) 1. Chibrit. Sclipind ca niște capete de mașini. MARIAN, ap. CADE, cf. VAIDA. Bît di mașînă. ALR I 1610/87, cf. ALR II/I h 276. Aprindem o mașină. ALR II/I MN 128, 3 858/310, cf. 3 858/325, A I 12, 17, 20, 21, 22, 23, 31, 35, 36, LEXIC REG. 9, 20. 2. (În forma moșină) Bumbac de urzit (Cășeiu-Dej). CV 1 949, nr. 7, 34. Cînd facem pînză amestecată, urzim tăt un fir de moșină și unu de cînepă. ib. - Pl.: mașini. – Și: (rar) mașín (COSTINESCU) subst.; (regional) mășină, moșină, meșínă (ALR SN II h 526, ib.III h 871), mușină (ALR I 1610/266, 283, 345, A I 20), marșínă, mărșínă (ALR II 5 163/21, 95), mîrșînă (ALR SN II h 526) s. f.- Din fr. machine, germ. Maschine.

bocșă, bocșe, s.f. (reg.) Grămadă în formă de căciulă alcătuită din lemne de foioase, acoperită cu rumeguș și pământ, care se aprindea (la foc mocnit) pentru obținerea cărbunelui de lemn (mangal). ■ (onom.) Bocșa(n), nume de familie în jud. Maram. – Din magh. boksa „grămadă de lemne de făcut mangal” (DEX, MDA).

cărbunar, cărbunari, s.m. 1. (bot.) Iarbă ce crește pe munte; cărbuni (Phyteuma spicatum L.). 2. Fabricant de cărbune de lemn. ■ (med. pop.) „Colburi de cărbunari, când doare pieptul” (Borza, 1968: 130). ■ (top.) Cărbunari, sat aparținător de com. Dumbrăvița (zona Chioar). – Din cărbune + suf. -ar (DEX, MDA); din lat. carbonarius „cărbunar” (Pușcariu, CDDE).

cărbunăriște, s.f. Loc unde se producea cărbune de lemn; cărbunărie. ■ (top.) Cărbunăriște, în Coroieni, Bârsana, Botiza, Săcel, Săliștea de Sus, Dragomirești (Vișovan, 2005 și 2008); Cărbunăriște, vale situată în Buteasa (zona Chioar), de unde, în trecut, se exploata cărbune brun (stratul avea circa 10-30 cm grosime). – Din cărbunărie „loc unde se fac cărbuni” + suf. -ăriște (Frățilă).

*CARBON sbst. 🔬 Corp simplu, metaloid, care constitue cea mai mare parte a cărbunelui de lemn și se găsește pur în diamant; oxid de ~, oxid rezultat din arderea incompletă în aer a carbonului; este inodor, incolor și foarte toxic [fr.].

CĂRBUNAR sm. ⊕ ⚚ Cel ce face sau vinde cărbuni (de lemn) (🖼 900) [lat. carbonarius].

CĂRBUNE sm. 1 Lemn ars și stins înainte de a se preface în cenușă: ~ de lemn, mangal, cărbune poros care se obține prin arderea incompletă a lemnelor ferite de aer (🖼 901); a frige pe cărbuni; negru ca un ~, foarte negru, ca un cărbune stins; Fig. ~ acoperit, fățarnic, cel ce tace și mușcă pe furiș: a stinge cărbuni, a descînta (în spec. de deochiu) aruncînd cărbuni aprinși în apă ¶ 2 Jar, jăratec, tăciune stins, mangal: a aprinde cărbunii ¶ 3 Ori-ce rămîne, după o combustiune incompletă, din substanțe organice: a lăsat friptura la foc pînă s’a făcut ~; ~ animal, ~ de case, cărbune care se obține prin arderea incompletă a oaselor de animale, numit și „negru-animal” ¶ 4 🗺 Cărbuni de pămînt (sau de piatră), substanță combustibilă, de origine vegetală, dar mineralizată, care se găsește în pămînt în cantități mari, și e întrebuințată la încălzit, huilă ¶ 5 🔬 ⚡ ~ de retortă, depozitul de pe pereții superiori ai retortelor în care se fabrică gazul de luminat ; bun conducători de electricitate și se întrebuințează la elementele voltaice ¶ 6 🌿 Boală a cerealelor, tăciune 1f © 🩺 🐕 Boală la om și la vite, dalac, bubă-rea [lat. carbonem].

săhălbár, săhălbari, s.m. (reg.; înv.) Persoană care se ocupă cu arderea cărbunilor de lemn; cărbunar. – Din săhelbe, săhălbă „pădure tăiată” + suf. -ar (MDA).

* CIMENT² sbst. 1 🫀 Materie osoasă care acopere sau numai rădăcina, sau rădăcina și coroana dinților animalelor; la om, cimentul acopere numai dentina rădăcinii (👉 DINTE) ¶ 2 🔧 Praf de cărbuni de lemn care se presară pe drugi de fier ce urmează a fi transformați în oțel [fr. cément].

mangal s.n. cărbune, cărbune de lemn. Mangalul rezultă prin descompunerea termică a lemnului, în absența aerului.

CATRAN s. n. 1. Lichid vâscos de culoare închisă, obținut prin distilarea petrolului, a cărbunilor sau a lemnului; gudron. ◊ Expr. A se face catran (de mânie sau de supărare) = a se supăra foarte tare. 2. Fig. Supărare mare; venin. Are catran la inimă. 3. (Pop.; în expr.) Catran de... = foarte, extrem de... Catran de scump. – Din tc. katran.

CREOZOT s. n. Lichid uleios, incolor sau gălbui, caustic, cu miros caracteristic, extras prin distilare din gudronul de lemn sau de cărbune, întrebuințat în industrie (la impregnarea lemnului) și în medicină (ca expectorant în bronșitele cronice). [Pr.: cre-o-. – Var.: creuzot s. n.] – Din fr. créosote.

CREZOL, crezoli, s. m. Numele mai multor substanțe extrase din gudroanele de cărbune și de lemn, folosite la prepararea bachelitei sau ca antiseptic. – Din fr. crésol.

CREZOL ~i m. chim. Lichid extras din gudronul de cărbune și de lemn, folosit ca antiseptic, la fabricarea unor explozive. /<fr. crésol

CRUȘÂN ~i m. Arbust melifer din a cărui scoarță se prepară o băutură laxativă, iar din lemn se obține cărbune din care se face praful de pușcă. /<ucr. krušyna

ALASKA [əlæscə] 1. Mare pen. în NV Americii de Nord, mărginită de Oc. Arctic (la N), M. Bering (la V) și Oc. Pacific (la S), pe terit. căruia se află statul american omonim. Lungime: 700 km; lățime: între 10-170 km. Străbătută de fl. Yukon. Cedată de guvernul rus în 1867 S.U.A., pentru suma de 7,2 mil. dolari. 2. Pen. îngustă în NV Americii de Nord, limitată de M. Bering (la V), G. Bristol (la SV), și Oc. Pacific (la SE), parte a marii pen. cu același nume. Traversată de M-ții Aleutini de origine vulcanică; gheizere, ghețari, lacuri și păduri. Se continuă cu Arh. Aleutinelor. Alt. max.: 2.714 m (vf. Pavlof). Climă subpolară. Pescuit intens. 3. Culme muntoasă în S Pen. A. (1), constituită din granite. Lungime: c. 1.000 km. Alt. max.: 6.194 m (vf. McKinley). Tundre montane. Ghețari. Parcuri naționale. 4. Golf larg al Oc. Pacific, pe coastele Americii de Nord, între Pen. A. (1) și Arh. Alexandru. Ad. max.: 5.660 m. 5. Curent cald în NE Oc. Pacific (G. Alaska și M. Bering). Viteză: 1,5 km/h. Temp. apei: 2°C (febr.) și 15°C (aug.). 6. Stat al S.U.A., în Pen. A. (1); 1,53 mil. km²; 510 mii loc. (1988). Centru ad-tiv: Juneau. Expl. de cupru, petrol, cărbune, aur. Ind. lemnului. Pescuit.

CATRAN s. n. 1. Lichid vîscos de culoare închisă, obținut prin distilarea petrolului, a cărbunilor sau a lemnului. ◊ Expr. A se face catran (de mînie) = a se înfuria. 2. Fig. Supărare mare; venin. Are catran la inimă. 3. (Pop.; în expr.) Catran de... = foarte, extrem de... Catran de scump. – Tc. katran.

DISTILÁRE (< distila, după fr. distillion) s. f. 1. trecere a unui lichid în stare de vapori prin încălzire până la fierbere, urmată de condensarea vaporilor obținuți. Ea poate fi efectuată la presiune normală (atmosferică), la presiune redusă sau la presiune ridicată. ◊ D. simplă = d. la care lichidul se încălzește până la fierbere într-un blaz de d., vaporii formați trecând direct în condensator; se folosește când diferența de volatilitate între doi componenți este foarte mare. ◊ D. fracționată = operație prin care se separă unul câte unul, dintr-un amestec lichid, diverșii lui componenți după punctul de fierbere, prin d. și colectarea separată a fracțiunilor condensate. ◊ D. în vid = d. la presiune redusă, folosită pentru a coborî punctul de fierbere a substanțelor care se vaporizează la temperaturi înalte, cu scopul de a evita descompunerea lor. ◊ D. azeotropă = separare a doi componenți cu puncte de fierbere apropiate, prin adăugarea altui component care formează un amestec azeotropic cu unul dintre componenții inițiali. ◊ D. moleculară = d. realizată la presiune atât de joasă, încât moleculele desprinse de pe suprafața de evaporare a lichidului ajung la suprafața de condensare fără a se ciocni de alte molecule; se folosește la purificarea substanțelor care se descompun la temperaturi ridicate. ◊ D. primară = d. fracționată a țițeiului, la presiunea atmosferică, în vederea obținerii diverselor fracțiuni petroliere distilate (benzină, petrol lampant, motorină etc.). ◊ D. secundară = proces de fracționare în vid a păcurii rezultate la d. primară a țițeiului în scopul obținerii unor fracțiuni grele (motorină grea, uleiuri minerale și reziduuri). 2. Vaporizare a lichidelor conținute în unele materii solide sau rezultate din descompunerea termică a acestora. ◊ D. distructivă = d. a produșilor volatili, obținuți prin reacții de descompunere chimică a diverselor substanțe, pe măsură ce se formează acești produși. ◊ D. uscată = descompunere termică a cărbunelui sau a lemnului în absența aerului, cu formare de produși volatili care se vaporizează pe măsură ce iau naștere.

CATRAN, (2) catranuri, s. n. 1. Lichid vâscos de culoare închisă, obținut prin distilarea petrolului, a cărbunilor sau a lemnului; gudron. ◊ Expr. A se face catran (de mânie sau de supărare) = a se supăra foarte tare. 2. Sort de catran (1). 3. Fig. Supărare mare; venin. Are catran la inimă. 4. (Pop.; în expr.) Catran de... = foarte, extrem de... Catran de scump. – Din tc. katran.

CREOZOT s. n. (Chim.) Amestec de fenoli, în principal guaiacol și crezoli, obținut din gudroanele de lemn sau de cărbune; lichid uleios, incolor sau galben-deschis, caustic, cu miros caracteristic. [Pr.: cre-o-. – Var.: creuzot s. n.] – Din fr. créosote.^[1] modificată

CREZOL, crezoli, s. m. Substanță chimică lichidă (metilfenol) obținută din gudroanele de lemn și de cărbune, folosită la prepararea bachelitei, ca antiseptic etc. – Din fr. crésol.

CARBONIZA, carbonizez, vb. I. Refl. A se preface în cărbuni (prin ardere). Lemnul s-a carbonizat. ▭ În mirosul de rășină și de carne carbonizată... păstorii începură să adune vitele. BOGZA, C. O. 36.

CATRAN s. n. 1. Lichid vîscos, mirositor, de culoare brună sau neagră, obținut prin distilarea petrolului. a cărbunilor sau a lemnului, care se întărește... și cu care se ung corăbiile, funiile de corăbii, scîndurile etc. ca să nu putrezească. V. gudron. Pămîntul... înghiți palatul într-o prăpastie plină cu catran și smoală ce clocoteau de fierte ce erau. DELAVRANCEA, S. 103. Acușica era senin... și d-odată să bolovăniră nori negri cum e catranul. DELAVRANCEA, A. 107. ◊ Expr. A se face catran (de mînie) = a se mînia tare, a se înfuria, a se face foc (de mînie), a se cătrăni. ◊ (În comparații și metafore) Noaptea e neagră catran. SADOVEANU, P. M. 93. 2. Fig. Supărare mare, amar, venin. Are catran la inimă. ◊ (În comparații) Pufăie din țigară și pornește cu sufletul catran. PAS, Z. I 136. 3. (Popular, în expr.) Catran de... = foarte, extrem de..., al dracului de..., afurisit de... Catran de scump. – Variantă: cătran (GHICA, S. 41, BUDAI-DELEANU, Ț. 317) s. n.

carbonizat², ~ă a [At: BACOVIA, O. 25 / Pl: ~ați, ~e / E: carboniza] 1 (D. cărbuni) Descompus termic în lipsa oxigenului din aer sau în prezența unei cantități insuficiente de oxigen. 2 (D. lemne) Prefăcut în cărbune (prin ardere incompletă). 3 (D. alte substanțe organice) Descompus prin ardere. 4 (Fig) Nimicit. 5 (Fig) Înnegrit.

pivniță sf [At: CORESI, EV. 400 / V: bimn~, cihn~, pefn~, pegn~, pehn~ (Pl: pehniți), pemen~, pemi~, pemn~ (Pl: pemniți), pevni~, (Pl: pevniți), pifn~, (reg) pign~, pihn~ (Pl: pihniți), pijn~, pilni~ (Pl: pilniți), pimi~ (Pl: pimiți), pimn~, pizmi~ (Pl: pizmiți) / Pl: ~țe, (pop) ~ți, (reg) ~țuri / E: slv пивьница] 1 Încăpere sau grup de încăperi subterane, de obicei zidite dedesubtul unei clădiri, în care se păstrează băuturi, alimente sau diferite materiale (lemn de foc, cărbuni etc.) Si: beci, (reg) zemnic. 2 (Îvr; îs) ~ța mărfurilor Cală. 3 (Rar; d. voce; îe) A ieși (sau a se auzi) ca dintr-o ~ A ieși sau a se auzi de departe sau cu timbrul scăzut, profund, grav. 4 (Îe) A vorbi (ca) din ~ A vorbi cu ton scăzut, profund, grav. 5 (Reg) Ghețărie. 6 (Olt; Mun) Magazie. 7 (Reg) Șură. 8 (Olt; Trs) Colibă, bordei, ridicat la câmp, la vie sau la munte și folosit în timpul lucrului ca locuință sau ca loc de pază. 9 (Reg) Prisacă.

MANGAL¹ subst. I. 1. S. n. (Ieșit din uz) Vas de metal în care se aprind cărbuni și care servește iarna pentru încălzit. Era un om prea fricos de frig, că și vara îmbla cu două blane și aprindea mangal în odaie (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 242/23. Un mangal de aramă, plin cu cărbuni aprinși, slujea de încălzit. FILIMON, O. I, 231.A poruncit de le-a aprins zece mangale cu cărbuni. GHICA, S. 503, cf. 501. Îmi străpunse vederile lumina flăcărilor de niște mangale de tombac poleit. ODOBESCU, S. I, 222, cf. SĂGHINESCU, V. 28. Pe la mese, în jurul teșghelei, în preajma mangalului. . . țărani, negustori. . . mîncau, ciocneau, rîdeau. CONV. LIT. XLIV₂, 548. ♦ Un fel de vatră de zid în mijlocul casei țărănești, cu ajutorul căreia se încălzește iarna o încăpere. Cf. ȘION₁; 246. ◊ E x p r. A tîrnosi mangalul (sau, rar, mangalele) = a pierde vremea în zadar, fără folos. Nu tîrnosi mangalul, că te usuci. M. I. CARAGIALE, C. 130. Vin bețivii toți De cinstesc Paharele Și tîrnosesc Mangalele. TEODORESCU, P. P. 129. 2. Subst. (Cu sens colectiv) Cărbune ușor, sfărîmicios, obținut prin arderea incompletă a lemnelor în cuptoare speciale (v. c ă r b u n e de l e m n) sau prin stingerea forțată a jeraticului (v. c ă r b u n i s t i n ș i), folosit în metalurgie și în gospodărie. De tot carul de lemne de foc cărbuni sau mîngal. . . să se ia cîte două parale (a. 1823). URICARIUL, v, 61/20. Șezi plecat cu capu pe-o tipsie plină de mangal aprins. ALECSANDRI, T. I, 106. Lemnul încălzit afară de contactul aerului lasă o rămășiță neagră, compusă din cărbune și numită mangal. PONI, CH. 128. Un car al unui cărăuș de mangal, PAMFILE, C. 173. Mangalul este un cărbune artificial de culoare neagră. IOANOVICI, TEHN. 14, cf. 11, 13. Stau în neprevăzută vecinătate un butoiaș cu gaz, o putină cu scrumbii, o lădiță cu mangal. CAZiMiR, GR. 41. Învățăm lecțiile de după masă ghemuiți cu genunchii la gură în jurul ligheanului cu mangal. i. BOTEZ, B. I, 13. Priviți tabelul ce vă însemn cu o bucată de mangal pe roca aceasta lucie de calcar. SADOVEANU, O. XII, 13, cf. IX, 292, X, 282. Cîteva mașini cu mangal, încinse, pe care croitorii le mișcă într-o parte și alta. BOGZA, A. Î. 495, cf. ALR II/I h 284/520. ◊ Fig. (Cu aluzie la culoarea cărbunelui) Vestminte funerare de mangal, Negru profund, noian de negru. BACOVIA, O. 25. II. s. m. (Regional, în forma mîngál) Cărbunar (Mircești-Roman). ALR II 6507/537. - Accentuat și: (rar) mangal, IORDAN, STIL, 71. – Pl.: (I 1) mangaluri și mangale. – Și: (învechit și regional) mîngál subst. – Din tc. mangal.

SALBĂ ~e f. 1) Podoabă (de mărgele, de pietre scumpe etc.), purtată la gât; colier; colan. ◊ ~-moale arbust înalt, cu flori verzui, cu fructe capsule de culoare roșie, din al cărui lemn se obține un cărbune fin, folosit în pictură. 2) (la bovine și la unele ovine) Cută a pielii ce se formează pe partea de jos a gâtului; fanon. [G.-D. salbei] /<lat. subalba

CĂRBUNE (< lat. carbo, -onis) s. m. I. 1. Rocă sedimentară organogenă, caustobiolitică, rezultată prin acumularea materiei vegetale și îmbogățirea lentă în carbon a acesteia. C. s-au format (autohton sau alohton), prin depunerea în ape marine de litoral, unde marea invadează uscatul periodic (c. paralici), în mlaștini sau în ape dulci (c. limnici). În zăcămînt, c. se prezintă ca o masă de culoare galbenă-brună pînă la neagră, întreruptă de intercalații de steril. Conține carbon (55-96,5%), oxigen (2,5-40%), hidrogen (1-6%), azot (sub 2%), fosfor, sulf ș.a. Principalele tipuri sunt: c. humici (turbă, lignit, c. brun, huilă, antracit), c. sapropelici (boghead, cannel) și c. liptobiolitici proveniți prin transformarea resturilor de plante bogate în subtanțe rășinoase și ceroase. Cei mai vechi c. s-au format în Devonian. Alături de țiței, c. reprezintă principalul combustibil mineral și sursă de materii prime. ♦ (CHIM.) C. activ = c. cu structură poroasă, a cărui putere de adsorbție a fost mărită printr-un tratament fizico-chimic, utilizat la recuperarea gazolinei din gazele de sondă, epurarea apelor, reținerea noxelor din aer sau dezodorizarea aerului. C. animal = c. de oase sau de deșeuri animale, obținut prin calcinarea oaselor, folosit ca adsorbant pentru gaze și pentru substanțe colorante, ca dezinfectant stomacal, ca adsorbant intestinal sub formă de c. medicinal. ♦ (GEOL.) C. brun = varietate de c. humic, compact, sticlos, casant, cu urma brună, avînd un conținut mediu de 67-79% c. și o putere calorică de 5.400-7.200 kcal/kg; se utilizează drept combustibil. 2. Bucată de lemn arsă parțial de foc; tăciune; p. ext. bucată de jar. ♦ C. de lemn = produs principal obținut la arderea incompletă a lemnului sau ca produs secundar la distilarea uscată a lemnului, folosit la fabricarea cărbunelui activ, în siderurgie, drept combustibil etc.; mangal. 3. Creion obținut dintr-un lemn de esență moale (plop, lemn-cîinesc etc.), carbonizat, folosit la desen, crochiuri, schițe; p. ext. lucrare realizată cu acest fel de creion. II. 1. (MED., MED. VET.) Antrax. 2. (MED. VET.) C. emfizematos = boală infecțioasă acută a rumegătoarelor, în special a bovinelor, provocată de bacteria Clostridium chauvoei. Se manifestă prin apariția în musculatură a unor tumori infiltrate cu gaze. 3. (FITOPAT.) Tăciune (2).

SÁLBĂ (lat. subalba) s. f. 1. Podoabă care se poartă la gât, alcătuită dintr-unul sau mai multe șiraguri de monede, medalii, mărgele etc. S. au cunoscut o largă răspândire în România, încă din sec. 16-17. Cele mai vechi sunt s. făcute din monede de aur și argint, găurite și înșirate pe ață. Mai târziu, au fost înșirate sau montate pe lănțișoare, betițe, fâșii de catifea și combinate cu mărgele colorate sau alte piese metalice. 2. (ZOOT.) Fanon (2). 3. (BOT.) Salbă-moale = arbust din familia Celastracee, înalt până la 6 m, cu frunze opuse, lanceolate sau eliptice, cu flori verzi-gălbui și cu fructe capsule roșii cu patru lobi (Evonymus europaea); voniceriu. Răspândit în Europa, este mai puțin pretențios la sol și climă. Din lemn se prepară un cărbune fin, folosit la desen. ◊ Salbă-râioasă = arbust înalt de 1-3 m, cu frunze ovate sau eliptice. cu flori mici de culoare brună și cu fructe capsule cu patru lobi (Evonymus verrucosa). Ramurile prezintă mici verucozități brune-negricioase, caracter care o diferențiază de specia precedentă și care explică numele plantei. Scoarța rădăcinilor conține 9-18% gutapercă. Crește spontan în pădurile din reg. de câmpie și coline.

MAPUTO, capitala statului Mozambic, situată în S țării, pe țărmul G. Delagoa al Oc. Atlantic; 2 mil. loc. (1993). Port maritim. Aeroport. Pr. centru politic, economic și cultural al țării. Reparații navale. ind. de prelucr. a lemnului (mobilă), textilă, a încălțămintei, mat. de constr. (ciment, ceramică) și alim. Cauciuc sintetic. Export de cărbune, bumbac, zahăr, copra, lemn prețios. Centru balnear și turistic. Universitate (1962). Orașul s-a dezvoltat în jurul unei fortărețe ridicate de portughezi în 1787. Până în 1976, s-a numit Lourenço Marques.

GENOVA 1. Golf al M. Ligurice pe țărmul de NV al Italiei, între Imperia și La Spezia, pe o lungime de 145 km. Ad. max.: 1.500 m. Țărmuri stâncoase abrupte. Salinitate: 36,5‰. 2. Oraș în NV Italiei (Liguria), cel mai mare port al țării (42,7 mii t trafic, 1990), situat în golful cu același nume: 805 mii loc. (1991, cu suburbiile). Nod de comunicații. Siderurgie; constr. navale, de locomotive și tractoare; rafinării de petrol; uzine de îngrășăminte chimice; fabrici textile și alim. Import de cărbune, petrol, fier, bumbac, lemn și cereale. Turism. Universitate (1471). Institutul de muzică „Verdi”. Muzeu de artă orientală. Monumente: catedrala San Lorenzo (sec. 12-16), palatele San Giorgio (sec. 13-16), Doria (sec. 16, azi reședință prezidențială), Bianco (sec. 17-18). Cunoscut din Antichitate (Genua), orașul și-a impus în sec. 13 supremația comercială în bazinul de E al M. Mediterane. G. s-a aflat în conflict cu Veneția pentru supremația maritimă. Prin factoriile comerciale întemeiate pe țărmurile Mării Negre (Caffa, Sudak, Chilia ș.a.), negustorii genovezi au avut un rol important în dezvoltarea relațiilor de schimb în aceste regiuni. Cucerit de francezi (1796), a fost transformat în Republica Ligurică (1797), iar în 1805 alipit la Franța. În 1815 a intrat în componența Regatului Sardinia. Între 10 apr. și 19 mai 1922 aici a avut loc o conferință internațională la care s-au discutat reconstrucția economică postbelică a țărilor din centrul și estul Europei și căile de îmbunătățire a relațiilor cu Rusia sovietică.

miler, (dial. mniler), s.n. – Loc unde se fac cărbuni (mangal), prin arderea lemnului. Miliere, pădure în Cufoaia (Vișovan 2002). – Et. nec.

crușân n. arbust cu florile albe-verzui; lemnul său dă un cărbune excelent pentru fabricarea prafului de pușca (Rhamnus frangula). [Dela crușì, a roși ca sângele: fructele-i sunt la început roșii].

miler, (milier), (dial. mniler), s.n. – (reg.; înv.) Loc unde se fac cărbuni (mangal), prin arderea lemnului. ♦ (top.) Miliere, pădure în Cufoaia (Vișovan, 2002). – Et. nec.

crușân sm [At: PANȚU, PL.² / V: ~șin sm / E: ucr кryщинa] (Bot) Arbust fără ghimpi din familia ramnaceelor, de 2-3 m înălțime, cu flori albe-verzui, cu fructe ca boabele de mazăre, a cărui scoarță se întrebuințează ca purgativ și al cărui lemn ars dă un cărbune întrebuințat la fabricarea prafului de pușcă Si: crasei, crasici, crășei, crușei, lemn-căinesc, pasachină, pațachină (Rhamnus frangula).

míler, (milier), (dial. mniler), s.n. (reg.; înv.) Loc unde se fac cărbuni (mangal), prin arderea lemnului. ■ (top.) Miliere, pădure în Cufoaia. – Et. nec.

CRUȘÎN sbst. 🌿 Arbust de 2-3 metri înălțime, cu flori albe-verzui, care produce niște fructe, ca boaba de mazăre, întîiu verzi, apoi roșii, mai în urmă negre; scoarța lui e un purgativ puternic, adesea întrebuințat de veterinari; lemnul ars dă un cărbune excelent pentru fabricarea prafului de pușcă (Rhamnus frangula) (🖼 1621) [srb. krušina].

A SE CARBONIZA pers. 3 se ~ează intranz. 1) (despre substanțe) A se transforma în carbon. 2) (despre lemne) A se preface în cărbuni (prin ardere). 3) (despre materii organice) A se descompune sub acțiunea unei surse puternice de căldură. /<fr. carboniser

CARBONIZA vb. refl. 1. (despre cărbuni) a se descompune termic în absența oxigenului din aer. 2. (despre lemne) a se transforma în cărbuni (prin ardere); (despre substanțe organice) a se face scrum. (< fr. carboniser)

CARBONIZA, pers. 3 carbonizează, vb. I. Refl. (Despre lemne) A se preface în cărbuni (prin ardere); (despre alte materii organice) a se descompune (prin ardere). – Fr. carboniser.

JIXI, oraș în NE Chinei (Heilongjiang), la 340 km ESE de Harbin; 683,9 mii loc. (1990). Nod feroviar. Mari expl. de cărbuni, plumb și zinc. Prelucr. lemnului. Utilaj minier. Ind. mat. de constr. și alim.

BOCȘĂ, bocșe, s. f. (Transilv.) Grămadă de lemne în formă de piramidă, pregătite pentru a fi transformate, prin ardere înceată, în cărbuni. ♦ Locul unde se ard lemnele pentru a fi prefăcute în cărbuni; cărbunărie. – Variantă: bucșă (CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 107, 7/5) s. f.

carboniza vtr [At: DA / Pzi: ~zez / E: fr carboniser] 1-2 (D. cărbuni) A (se) descompune termic în absența oxigenului din aer sau în prezența unei cantități insuficiente de oxigen. 3-4 (D. lemne) A (se) preface în cărbuni (prin ardere) în prezența unei cantități mici de aer. 5-6 (D. alte materii organice) A (se) descompune (prin ardere).

galerie sf [At: GOLESCU, Î. 95 / V: (înv) gălăr~ / Pl: ~ii / E: fr galerie, cf it galleria, ger Galerie] 1 Sală lungă, boltită, adesea cu ornamente, așezată de regulă la fațada principală a unei clădiri. 2 Coridor lung, (boltit), din interiorul sau la exteriorul unei clădiri, servind ca loc de plimbare și element de legătură. 3 Coridor subteran care permite accesul la zăcământ și executarea lucrărilor miniere. 4 (Îs) ~ de deschidere Galerie (3) care se sapă în steril pentru a ajunge la zăcământ. 5 (Îs) ~ia orizontului Galerie (3) principală care e la același nivel și duce spre zăcământ. 6 (Îs) ~ de explorare Galerie (3) care servește la identificarea dimensiunilor și formei unui zăcământ. 7 (Îs) ~ de exploatare Galerie (3) pentru exploatarea unui zăcământ. 8 Canal subteran care leagă două puncte ale unei lucrări hidrotermice. 9 Coridor subteran (ramificat) pe care-l sapă animalele pentru a le servi ca adăpost. 10 (Șîs ~ de tablouri, ~ de sculptură, ~ de artă) Muzeu, secție, sală în care sunt expuse opere și obiecte de artă. 11 (Prin metonimie) Serie de tablouri expuse. 12 (Pan) Serie de portrete dintr-o operă literară. 13 Magazin în care se vând opere de artă. 14 (Pgn; lpl) Magazin universal. 15 (Într-un oraș) Pasaj pietonal acoperit, cu magazine de ambele părți. 16 (Într-o sală de spectacole) Balcon situat la nivelul cel mai înalt. 17 (Pan) Spectatori de la galerie (16). 18 (Pex) Public zgomotos al unui spectacol, al unei adunări, al unei întruniri etc. 19 (Îe) A face ~ A se manifesta zgomotos și entuziast ca încurajare în timpul unui spectacol, a unei întreceri sportive etc. 20 (Spc) Fani ai unei echipe sportive care o însoțesc la întrecerile pe care le are de disputat. 21 Construcție ca un balcon ieșit în afară care înconjoară partea din spate a unei corăbii. 22 Bară de lemn, de metal etc. de care se atârnă perdelele. 23 Tavă de metal pusă dinaintea unei sobe ca să nu cadă cărbunii pe dușumea. 24 Bandă de lemn pusă la trei laturi ale mesei ca îngrăditură, pentru a împiedica să cadă obiectele de pe masă.

❍BOCȘĂ sf. Trans. Băn. 1 Grămadă de lemne așezate spre a se arde și a se face cărbuni ¶ 2 Locul unde se ard lemnele pentru a le preface în cărbuni, cărbunărie [ung. boksa].

CRUȘÂN, crușâni, s. m. Arbust melifer cu flori albe-verzui, cu fructe la început roșii, apoi negre, din a cărui scoarță se prepară o băutură laxativă, iar din lemn se obține cel mai bun cărbune pentru prepararea prafului de pușcă (Rhamnus frangula). – Din ucr. krušyna.^[1]

ABHAZIA, rep. autonomă în Gruzia, între țărmul Mării Negre și V M-ților Caucaz, creată la 4 martie 1921; 8,6 mii km²; 535 mii loc. (1987). Cap: Suhumi. Expl. cărbunelui, ind. mat. de constr. prelucr. lemnului și a peștelui. Citrice, tutun, ceai. Mătase.

CRUȘÍN (< ucr.) s. m. Arbore melifer de 1-3 m cu flori hermafrodite, albe-verzui și cu fructe la început roșii, apoi negre (Rhamnus frangula). Scoarța c. are acțiune laxativă, abortivă și antihelmintică, iar din lemn se obține cel mai bun cărbune pentru prepararea prafului de pușcă.

1) *lignít n., pl. urĭ (d. lat. lignum, lemn, cu suf. gr. -it). Min. Cărbune de pămînt încă nu deplin format și pe care se maĭ văd urmele organizațiuniĭ vegetale. O varietate de lignit e jeu. V. grafit.

LEOBEN [löbən], oraș în centrul Austriei (Styria), situat pe râul Mur, la 43 km NV de Graz; 28,9 mii loc. (1991). Nod de comunicații. Expl. de cărbuni, grafit și oligist. Metalurgie; prelucr. lemnului, celuloză și hârtie, produse textile și alim. Universitate cu profil minier. Biserica Maria am Waasen (sec. 12, reconstruit în sec. 15), cu vitralii, și biserica iezuită (1660-1665), în stil baroc. Muzeu. Menționat ca așezare sub numele de Liupina (904), a devenit târg (1160) și a fost decretat oraș (1260). Aici a fost semnat (18 apr. 1797) tratatul preliminar de pace franco-austriac de la Campo Formio.

LIGNÍT (< fr. {i}; {s} lat. lignum „lemn”) s. n. Varietate inferioară de cărbune, care păstrează parțial structura lemnoasă inițială. Este brun-negru, are o putere calorică de 2.600-4.100 kcal/kg și umiditatea, raportată la cărbunele natural, de 30-65%. Este larg utilizat drept combustibil energetic în termocentrale, în transporturi, la încălzirea imobilelor.

CRUȘIN, crușini, s. m. Arbust melifer cu flori albe-verzui, cu fructe la început roșii, apoi negre, din a cărui scoarță se prepară o băutură laxativă, iar din lemn se obține cel mai bun cărbune pentru prepararea prafului de pușcă (Rhamnus frangula). – Din ucr. krušyna.^[1]

CRUȘIN s. m. Arbust cu flori albe-verzui din a cărui scoarță se prepară o băutură laxativă (folosită mai ales pentru vite): lemnul ars al arbustului dă un cărbune care se folosește la fabricarea prafului de pușcă (Rhamnus frangula).

PAȚACHINĂ, pațachine, s. f. I. (Bot.) Arbust cu frunze asemănătoare celor de fag, dar mai verzi, cu nuanțe gălbui; crește mai ales în locurile umede din păduri; lemnul său e întrebuințat la fabricarea cărbunelui de desen și a prafului de pușcă, iar scoarța ca purgativ (Rhamnus cathartica). II. Femeie depravată, vulgară.

CARBOLINEUM s. n. Lichid de culoare brună obținut prin distilarea cărbunelui de pământ și întrebuințat la impregnarea lemnului și ca fungicid. – Din fr. carbolineum. corectat(ă)

CARBOLINEUM s. n. Lichid de culoare brună obținut prin distilarea cărbunelui de pămînt și întrebuințat la impregnarea lemnului. – Fr. carbolineum.

cărbúne m. (lat. cárbo, -ónis, it. carbone, pv. carbo, fr. charbon, sp. carbon, pg. carvão). Lemn aprins care nu maĭ arde cu flacără. (Stins în această stare, se numește tot cărbune saŭ mangal, ĭar dacă maĭ are lemn nears, se numește tăcĭune). Fig. Iron. Cărbune acoperit (de cenușă), om care face dragoste pe ascuns. Cărbune de pămînt saŭ de peatră (numit și huilă), cărbune fósil întrebuințat ca combustibil. (Din el se scoate gazu de iluminat, coxu ș. a. Principalele zăcăminte și mine îs în Anglia, Belgia, Francia, Germania și Statele Unite). Med. Dalac (pustulă). Agr. (fr. charbon). Tăcĭune, o boală a grînelor. – În stare nativă, cărbunele. numit de chimiștĭ și carbon, există ca diamant și ca grafit. Animalele și plantele conțin foarte mult cărbune. E tetravalent și are o greutate atomică de 12. V. scînteĭe.

ITALIA, Republica italiană (La Repubblica Italiana), stat în S Europei, cuprinzând o parte continentală (Pen. Italică sau Apeninică) și una insulară (ins. Sicilia, Sardinia, Elba, Lipari ș.a.); 301,3 mii km²; 57,3 mil. loc. (1995). Limba oficială: italiana. Religia: catolică (95%), protestantă, ortodoxă, musulmană ș.a. Cap.: Roma. Orașe pr.: Milano, Napoli, Torino, Palermo, Genova (Genoa), Bologna, Florența (Firenze), Catania, Bari, Veneția (Venezia), Messina, Verona ș.a. Este împărțit în 103 provincii, grupate în 20 de regiuni. Relief predominant muntos; în N se desfășoară Alpii pe c. 1.200 km pe direcția V-E, ca un zid masiv, cuprinzând Alpii Graici (vf. Gran Paradiso, 4.061 m alt., alt. max. din I.), Alpii Lombarzi și Alpii Venețieni, toți străbătuți de numeroase pasuri (Brenner, Saint Gothard, Saint Bernard, Bernina). M-ții Apenini ocupă cea mai mare parte a pen. și se continuă și în Sicilia, fiind fragmentați și au alt. mai scăzute decât Alpii (vf. Gran Sasso d’Italia, 2.914 m alt. max.). Între M-ții Alpi și Apenini se află Prealpii și C. Padului. În Alpi și Prealpi se găsesc numeroase lacuri glaciare. Vulcani activi (Vezuviu, Etna, Stromboli). Climă temperat-continentală în N, cu ierni relativ reci și veri călduroase și mediteraneană în I. peninsulară, cu veri secetoase și calde și ierni blânde și ploioase. Rețea hidrografică bogată, cu râuri scurte. Vegetație și faună caracteristice zonelor temperată și mediteraneană. Țară cu economie dezvoltată (locul 5 pe glob ca volum al PNB și al rezervelor de aur și locul 6 pe glob ca volum al comerțului exterior). Ind. (locul 6 pe glob în ceea ce privește volumul producției ind.), care concentrează 1/3 din populația activă, contribuie cu 40% la realizarea PNB și înregistrează cel mai înalt ritm de creștere dintre țările membre ale Uniunii Europene. Economia este dominată de mari companii și societăți industriale transnaționale (IRI, ENI, FIAT, Montecatini-Edison, Pirelli, Olivetti, Finsider ș.a.), este foarte diversificată, bazată (80%) pe materii prime din import și mai dezvoltată în N (peste 50% din producția ind. este concentrată în triunghiul Torino-Milano-Genova) decât în S (Mezzogiorno). Expl. de lignit, petrol, gaze naturale (16,9 miliarde m³, 1992), min. de fier, mangan, plumb, zinc, argint, antimoniu, mercur, bauxită, azbest, sulf, grafit, baritină, feldspat, fluorite, pirite, săruri de potasiu, bentonit, talc, marmură (Carrara), sare. Ind. prelucrătoare produce (1993): energie electrică (211 miliarde kWh), fontă și feroaliaje (11,2 mil. t), oțel (25,8 mil. t, locul 8 pe glob), cocs metalurgic, laminate, aluminiu, cupru rafinat, cadmiu, antimoniu, magneziu, mercur, tractoare (90,8 mii buc., 1989, locul 6 pe glob), autovehicule (1,47 mil. autoturisme și 210 mii vehicule autoutilitare, locul 7 pe glob; înmatriculare de autoturisme noi 2,32 mil., locul 4 pe glob), biciclete și motorete, locomotive electrice, nave, avioane, aparate radio, televizoare (2,4 mil. buc., 1991), mașini de cusut și de scris, mașini de calculat, mașini de spălat, frigidere, instrumente de precizie, derivate petroliere (208 mil. t capacitatea de rafinare; benzină 19,45 mil. t, 1992, locul 8 pe glob), acid sulfuric, fosforic și azotic, sodă caustică, îngrășăminte azotoase și fosfatice, vopsele și coloranți, mase plastice și rășini sintetice, cauciuc sintetic, anvelope, produse farmaceutice, cherestea, hârtie și celuloză, ciment (41 mil. t, 1992, locul 7 pe glob), fire și țesături de bumbac, lână, mătase naturală, iută, articole de pielărie, încălț., covoare, ceramică și porțelanuri, sticlă, produse alim. (lapte și produse lactate, carne 4,03 mil. t, 1994, locul 8 pe glob, zahăr 1,62 mil. t, 1994, conserve de carne și pește, ulei de măsline, locul 1 pe glog, vin 62,6 mil hl, 1993, locul 2 pe glob, după Franța, bere, țigarete, uleiuri vegetale, paste făinoase). Există o veche tradiție în prod. de mobilă, de sticlărie și porțelanuri, instrumente muzicale, încălț., paste făinoase. Agricultura concentrează 12% din populația activă și contribuie cu 10% la crearea PNB și a venitului național. terenurile agricole ocupă 40,5% din terit. țării. Se cultivă (1994): cereale (19,56 mil. t), din care grâu (8,11 mil. t), porumb (7,94 mil. t, locul 10 pe glob), apoi orz, ovăz, sfeclă de zahăr, floarea-soarelui (440 mii t), in, cânepă, anghinare (locul 1 pe glob), tutun, bob, legume (tomate, 5,22 mil. t, locul 4 pe glob, cartofi, fasole verde. locul 2 pe glob, ardei, locul 1 pe glob, mazăre, conopidă, varză, ceapă și usturoi ș.a.). I. este al doilea mare producător de fructe din lume: mare (2,14 mil. t, 1994, locul 3 pe glob), pere (946 mii t, 1994, locul 2 pe glob), caise (locul 1 pe glob), piersici, cireșe, nuci, portocale (1,6 mil t, 1994, locul 3 pe glob), lămâi (769 mii t, locul 2 pe glob), mandarine, pepeni, măsline (2,8 mil. t, 1994, locul 1 pe glob, 40% din producția mondială), smochine, migdale (94 mii t, 1994, locul 2 pe glob), alune (locul 2 pe glob), castane (locul 1 pe glob), struguri (9,76 mil. t, locul 1 pe glob). Floricultură. Creșterea intensivă a animalelor (mil. capete, 1994): bovine (7,7), bubaline, porcine (8,2), ovine (10,3), caprine (1,3), cabaline (0,3), asini și catâri. Sericicultură. Pescuit (311 mii t pește, 1993). C. f.: 20,2 mii km(10,2 mii km linii electrificate). Căi rutiere: 303,5 mii km. Flota comercială maritimă: 7,11 mil. t. r. b. (1993). Turism foarte dezvoltat (c. 12 miliarde dolari încasări anuale); peste 40 mil. turiști străini anual. Principalele obiective: capitala și „orașele-muzeu” Veneția, Florența, Bologna, Verona, Padova, Pisa ș.a., cu vestigii și monumente mai ales medievale (cetăți, castele, palate, biserici, vile, poduri, fântâni, statui), iar uneori și romane; Napoli-Vezuviu și împrejurimile, cu vestigii romane (temple, terme, amfiteatre, bazilici, mozaicuri) la Herculaneum și Pompei și locuri de agrement (Napoli, Vezuviu, ins. Capri, Ischia, Procida); Alpii, cu stațiuni turistice și de sporturi de iarnă (Cortina d’Ampezzo, Aosta, Courmayeur, Breuil, Domodossola); stațiuni balneoclimaterice de pe țărmurile lacurilor Maggiore (Baveno, Pallanza, Stresa), Como (Bellagio, Como, Cernobbio), Garda (Limone, Toscolano, Gargnano); Riviera di Ponente și Riviera di Levante (țărmul M. Lugurice între Vertimiglia și La Spezia), cu stațiunile San Remo, Portofino, Nervi, Rapallo, Lerici, Santa Margherita Ligure; coasta M. Adriatice între Veneția și Rimini, cu stațiuni; NE Siciliei, cu vulcanul Etna și stațiunea balneoclimaterică Taormina; o serie de orașe, cu monumente, muzee, centre culturale: Milano, Cremona, Potenza, Perugia, Siena, Bari, Brindisi. Moneda: 1 liră (italiană) = 100 centesimi. Export: conf. textile, încălț. și produse din piele, produse chimice, autovehicule și piese auto, produse siderurgice și ale metalurgiei neferoase, mașini de prelucrare a metalelor, pentru ind. textilă, de scris, de telecomunicații, mecanică de precizie, produse agro-alim., avioane ș.a. Import: petrol, mașini, utilaje și echipament ind., cărbune, min. de fier, metale neferoase, bumbac, lemn, grâu ș.a. – Istoric. Terit. I. este locuit încă din Paleoliticul Inferior. În milen. 3 î.hr. apar primele influențe ale popoarelor indo-europene. În milen. 2 î. Hr. se consolidează două arii culturale omogene: una sudică, peninsulară (cultura apeninică), în contact cu marile culturi ale popoarelor mediteraneene, și una nordică, în contact cu cultura Europei Centrale. La sfârșitul milen. 2 î. Hr., ca urmare a valurilor migratoare succesive, ligurii ocupă partea de NV a I., veneții, reg. dintre Mincio și Pad, populațiile ilirice se stabilesc pe malul Mării Adriatice și în Puglia, siculii în Sicilia, latinii la S de Tibru, iar etruscii în I. centrală. În sec. 8 și 7 î. Hr., grecii întemeiază numeroase colonii pe coastele de S ale I. și în Sicilia. În sec. 6 și 5 î. Hr., triburi de gali de origine celtică se stabilesc în C. Padului. Dintre toate aceste popoare, etruscii cunosc un înalt grad de civilizație (sec. 7-6 î. Hr.). La începutul sec. 5 î. Hr., Roma o cetate din Latium, se emancipează de sub suzeranitatea etruscă, devenind, în sec. 3 î. Hr., stăpâna întregii I., și apoi hegemonul bazinului Mării Mediterane, instituind cel mai vast și mai durabil imperiu al lumii antice. După prăbușirea Imp. Roman de Apus (476), marcată de înfrângerea lui Romulus Augustulus, I. este stăpânită de heruli (476-493), de ostrogoți (493-553), apoi de Imp. Bizantin (din 553). În 569, longobarzii, conduși de Alboin, cuceresc N I., iar în 756 se întemeiază statul papal. În 774, Carol cel Mare îi înfrânge pe longobarzi, regatul acestora fiind inclus în statul franc, restul peninsulei rămânând sub dominație bizantină, cu excepția S I. și a Siciliei, care sunt ocupate (sec. 9) de arabi, eliminați (sec. 11-12) de normanzi. În timpul lui Otto I, N și centrul I. au intrat în componența Sfântului Imperiu Roman aflat (1075-1122) în conflict cu Papalitatea („lupta pentru învestitură”), care s-a încheiat prin Concordatul de la Worms. În urma cruciadelor (sec. 11-13), orașele din N și centrul I. au devenit importante centre de tranzit în comerțul dintre Orient și Occident, Milano, Veneția, Florența, Genova, Pisa, constituindu-se în republici independente și devenind (după sec. 13) înfloritoare nuclee de iradiere a ideilor umaniste și renascentiste. Tot acum au loc o serie de frământări sociale: răscoala țărănească (1304-1307), condusă de Dolcino, răscoala din Roma (1347), în frunte cu Cola di Rienzo și a lucrătorilor textiliști (ciompi) din Florența (1378). Între 1494 și 1559, I. a devenit câmpul de bătălia dintre Franța și Spania („Războaiele italiene”), conflict încheiat cu Pacea de la Château-Cambrésis, prin care Spania a anexat cea mai mare parte a peninsulei, cedată ulterior, prin tratatele de la Utrecht (1713) și Rastatt (1714), austriecilor. După 1792, terit. I. a fost unul dintre locurile de desfășurare a războaielor napoleoniene, părți din acest terit. fiind înglobate în formațiuni statale dependente de Franța sau de Austria. După izbucnirea Revoluției Franceze, ideile acesteia au pătruns și în I., materializându-se în mișcarea pentru independență și unificarea țării (Risorgimento – c. 1820-1870), care s-a realizat în jurul Regatului Piemontului. În urma războiului franco-piemontezo-austriac (1859), Lombardia se unește Piemontul, iar „cămășile roșii” ale lui Garibaldi eliberează Sicilia și I. de S (1860-1861), astfel încât Victor Emmanuel II din dinastia de Savoia se proclamă (1861) rege al I. Războiul austriaco-prusian din 1866, în care I. se raliază Prusiei, se soldează cu alipirea Veneției la Regatul italian. Unificarea I. se încheie prin cucerirea Romei (1870), care va deveni capitala țării. La sfârșitul sec. 19, I. se confruntă pe plan intern cu o gravă criză economică, mai accentuată în S, care duce la masive imigrară și mișcări insurecționale. Pe plan extern, I. se alătură Triplei Alianțe (1882) și promovează o politică de cuceriri, ocupând Eritreea și Somalia, iar, în urma Războiului italo-turc (1911-1912), Tripolitania, Cirenaica și ins. Dodecanez. I. participă la primul război mondial, alăturându-se Antantei (la 23 mai 1915). Prin tratatele de pace de la Saint-Germain (1919) și Sèvres (1920), I. obține Tirolul de Sud, Trieste, pen. Istria, ins. Dodecanez, iar, în 1924, orașul Fiume (Rijeka). Ca urmare a unei tot mai accentuate degradări a vieții sociale și politice și a unei profunde crize politice, ideile fasciste, al căror principal exponent era Benito Mussolini, câștigă tot mai mult teren, permițându-i acestuia să execute „marșul asupra Romei” (oct. 1922) și să devină prim-mim., instaurând un regim dictatorial. I. ocupă Ethiopia (1935-1936) și participă (1936-1939), alături de Hitler, la războiul civil spaniol, sprijinindu-l pe Franco. Împreună cu Hitler, Mussolini creează „Axa Berlin-Roma” (1936) și aderă la „Pactul anticomintern” (1937). După invadarea Albaniei (7 apr. 1939), I. se alătură, la 10 iun. 1940, Germaniei în cel de-al doilea război mondial, atacând Franța, Grecia, Iugoslavia și participând, din iun. 1941, cu un corp expediționar, la războiul împotriva U.R.S.S. Confruntat cu nemulțumirea crescândă a populației, regimul fascist trebuie să facă față, după 1942, unei puternice mișcări de rezistență, principala forță fiind reprezentată de Partidul Comunist Italian. După debarcarea anglo-americană din Sicilia (10 iul. 1943), Mussolini este înlăturat de la putere (25 iul. 1943) și se formează un nou guvern, condus de P. Badoglio, I. declarând la 13 sept. 1943, război Germaniei. Eliberat de un comando german, Mussolini înființează la Saló, în N țării, un stat sub tutelă germană. La 28 mart. 1945, Mussolini este capturat de partizani și împușcat. La 18 iun. 1946, I. se declară republică. Prin Tratatul de pace de la Paris (1947), Somalia italiană, Eritrea și Tripolitania trec sub tutelă O.N.U., Istria, Fiume și Zara (Zadar) revin Iugoslaviei, iar. ins. Dodecanez, Greciei; Triestul devine terit. liber (până în 1954), Tratatul italo-iugoslav din 10 nov. 1975 consfințind împărțirea acestui terit. între cele două state. După cel de-al doilea război mondial, viața politică italiană este dominată de Partidul Democrat Creștin, iar cea economică, cu ajutorul planului Marshall, cunoaște o dezvoltare deosebit de rapidă („miracolul italian”), în care se păstrează însă decalajul dintre nordul industrializat și sudul mai slab dezvoltat. Dar, după 1968, pe fundalul creșterii corupției, a puterii Mafiei și al sporirii tensiunilor sociale, are loc o degradare economică și politică a țării (în 1978 Aldo Moro este asasinat de gruparea extremistă a Brigăzilor Roșii). Și după 1993 afacerile oneroase și legăturile unor personalități politice cu Mafia provoacă o scădere dezastruoasă a popularității Democrației Creștine. După modificarea legii electorale, guvernul de tranziție al lui Carlo Azeglio Ciampi, primul prim-min. independent (în funcție de la 29 apr. 1993), pregătește alegerile parlamentare, care sunt câștigate de Forza Italia – partidul miliardarului Silvio Berlusconi, în guvernul căruia sunt incluși și 5 miniștri neofasciști. Frământările politice și implicarea lui Berlusconi în unele afaceri ilegale se soldează cu retragerea cabinetului acestuia, cu noi alegeri, câștigate de o coaliție de centru stânga, și cu formarea cabinetelor conduse de Romano Prodi (1996) și Massimo d’Alema (1998). Republică parlamentară, potrivit Constituției din 27 dec. 1947. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament bicameral (Senat și Camera Deputaților), iar cea executivă, de un guvern numit de președinte.

CARBOLINEUM s. n. Lichid de culoare brună obținut prin distilarea cărbunelui de pământ și folosit la impregnarea lemnului și ca fungicid. – Din fr. carbolineum. corectat(ă)

CARBOLINEUM s. n. Produs de culoare brună, obținut prin distilarea cărbunelui de pămînt și întrebuințat la impregnarea lemnului sau ca insecticid.

cărbunărit, s.n. – Ocupație prin care se producea mangal; se practica pe valea Baicului (Dragomirești), pe valea Ieudului, Botiza, Mara, Izvoare, pe valea Săpânței și la Huta. În prezent, se mai practică (sporadic) doar pe valea Strâmbu, între Strâmbu Băiuț și Cavnic. „Cărbunăritul a apărut ca o necesitate pentru asigurarea fierăriilor sătești cu cărbuni, respectiv cu mangal. (...) Se folosea numai lemn din specii de foioase, de preferință fag, dar și paltin, frasin, ulm. Se taie lemnul cu ferăstrăul la dimensiuni de circa un metru. Buștenii se crapă cu securea și se clădesc în poziție verticală pe trei-patru rânduri. Grămada se acoperă cu paie, frunze, talaș din lemn sau rumeguș, peste care se pune un strat de pământ de 3-5 cm. Se lasă un orificiu lateral jos și unul în vârf, pentru aerisire. Durata de ardere este de 7-8 zile. Focul trebuie să ardă închis, fără flacără, pentru carbonizarea lemnului” (Dăncuș, 1986: 67-68). – Din cărbunar.

carbolineum sn [At: LTR / V: (înv) ~eu / E: fr carbolineum] Lichid de culoare brună obținut prin distilarea cărbunelui de pământ și întrebuințat la impregnarea lemnului sau ca insecticid.

xilit sn [At: LTR² / Pl: ? / E: fr xylite] Constituent al cărbunilor bruni inferiori, format din bucăți de lemn de mărimi diferite.

OBOR¹ (pl. -oare, -oară) sn. 1 Împrejmuire, ocol pentru vite (pe lîngă o casă țărănească): Am un ~ de boi roșii și unul negru: cînd bag boul negru între cei roșii, pe toți îi răscolește (GOR.), ghicitoare despre „vătraiul și cărbunii” ¶ 2 ⚚ Tîrg de vite, de fîn, de lemne (la marginea unui oraș): și măgarul se vinde în ~ul armăsarilor (PANN); în ziua de ~ săptămînal, cînd vin țăranii din tot județul la tîrg (BR.-VN.); F: parcă-i de la ~, e bădăran, mojic [bg. srb.].

MANGAL, (2) mangaluri, s. n. 1. (Cu sens colectiv) Cărbune ușor, sfărâmicios, obținut prin arderea incompletă a lemnelor în cuptoare speciale sau prin stingerea forțată a jeraticului. 2. Vas metalic în care se aprind cărbuni și care servește iarna pentru încălzit celor care se află în aer liber. ◊ Expr. A târnosi mangalul = a pierde vremea în zadar. [Pl. și (2, rar) mangale] – Din tc. mangal.

CARBOLINEUM n. Produs obținut prin distilarea cărbunelui de pământ, folosit ca insecticid, la impregnarea lemnului etc. [Sil. -ne-um] /<fr. carbolineum

CAZMA ~le f. 1) Unealtă pentru săpat pământul formată dintr-o lamă metalică ascuțită, fixată într-o coadă de lemn; hârleț. 2) reg. Unealtă pentru desfundarea pământurilor tari sau pentru spargerea rocilor constând dintr-o bară de oțel, ascuțită la un capăt și lată la celălalt, prinsă într-o coadă de lemn; târnăcop. ◊ ~ pneumatică ciocan pneumatic folosit la tăierea cărbunilor; ciocan de abataj. [Art. cazmaua; G.-D. cazmalei] /<turc. kazma

MANGAL ~uri n. 1) Cărbune obținut prin arderea lentă și incompletă a lemnului în cuptoare speciale. 2) Vas de metal în care se aprind cărbuni, servind la încălzit în aer liber. /<turc. mangal

CARBOLINEUM s. n. produs din distilarea cărbunelui de pământ, folosit ca insecticid, la impregnarea lemnului etc. (< fr. carbolineum)

BUREATIA, rep. autonomă în Federația Rusă (C.S.I.), în S Siberiei Orientale, creată la 30 mai 1923; 351,3 mii km²; 1,04 mil. loc. (1989). Cap.: Ulan-Ude. Relief muntos, cu climă temperat-continentală. Expl. forestiere (pădurile ocupă 80% din supr. rep.), de aur, nichel, wolfram, molibden, bauxită, grafit și cărbuni. Mari resurse hidroenergetice. Ind. de prelucr. a lemnului. Creșterea ovinelor, bovinelor; cereale, legume. C. f.: 543 km; navigație pe rîul Selenga și L. Baikal.

CONCEPTIÓN [consepsión], oraș în Chile, port la Oc. Pacific; 535 mii loc. (1982, cu suburbiile). Expl. de cărbune. Ind. Textilă, alim. și de prelucr. a lemnului. Universitate. Fundat în 1550.

DURBAN [də:bən], oraș în SE Rep. Africa de Sud (Natal), port la Oc. Indian; 1,1 mil. loc. (1991, cu suburbiile). Nod de comunicații. Aeroport internațional. Constr. navale. Fabrici de zahăr, textile și de prelucr. lemnului; uzine chimice; rafinării de petrol. Export de cărbuni, mangan, cromit, zahăr și lână. Bază pentru vânătoare de balene. Stațiune balneoclimaterică. Universitate. Vechiul nume: Port Natal.

MANGAL, (2) mangaluri, s. n. 1. (Cu sens colectiv) Cărbune ușor, sfărâmicios, obținut prin arderea incompletă a lemnelor în cuptoare speciale sau prin stingerea forțată a jăraticului. 2. Vas metalic în care se aprind cărbuni și care servește iarna pentru încălzit celor care se află în aer liber. ◊ Expr. A târnosi mangalul = a pierde vremea în zadar. [Pl. și: (rar, 2) mangale] – Din tc. mangal.^[1]

mangal [At: (sec. XVIII) LET. III, 242/23 / V: (îrg) mân~ / A și: (rar) mangal / Pl: ~uri, ~e / E: tc mangal] 1 sn (Iuz) Vas de metal în care se aprind cărbuni și care servește iarna pentru încălzit. 2 sn Vatră de zid în mijlocul casei țărănești, cu ajutorul căreia se încălzește iarna o încăpere. 3 sn (Pfm; îe) A târnosi ~ul (sau, rar, ~ele) A pierde vremea în zadar. 4 s (Csc) Cărbune ușor, sfărămicios, obținut prin arderea incompletă a lemnelor în cuptoare speciale sau prin stingere forțată a jeraticului, folosit în metalurgie și în gospodărie Si: cărbune. 5 sm (Reg; îf mângal) Cărbunar.

NOUA SCOȚIE (NOVA SCOTIA [nóuvə skóuʃə]) 1. Peninsulă în SE Canadei, între G. Fundy, Oc. Atlantic, str. Northumberland și G. Sf. Laurențiu, legată de continent prin istmul Chignecto; 44 mii km²; lungime: 605 km; lățime: 80-160 km. Relief colinar cu alt. medie 200 m. Climat temperat-oceanic. Păduri. Hidroenergie. Pescuit. 2. Provincie în SE Canadei, în peninsula omonimă; 55,5 mii km²; 947,9 mii loc. (1997). Centrul ad-tiv: Halifax. Expl. de min. de fier, de cărbuni, plumb, argint, zinc, baritină, gips. Expl. și prelucr. lemnului. Culturi de cartofi; pomicultură. Creșterea intensivă a ovinelor și bovinelor. Pescuit.

PRIMORSKI KRAI sau PRIMORIE, ținut în extremitatea de SE a Federației Ruse, cu ieșire la Marea Japoniei, mărginit la V de m-ții Sihote Alin; 165,9 mii km²; 2.2 mil. loc. (1999). Orașe pr.: Vladivostok, Ussuriisk. Zonă agricolă. Zăcăminte de cărbune, min. de plumb, zinc ș.a. Expl. de lemn. Pescuit.

HEILONGJIANG (HEILUNGKIANG) 1. Provincie în NE Chinei; 469 mii km²; 37,3 mil. loc. (1997). Centrul ad-tiv: Harbin. Expl. forestiere, de min. auro-argentifere, cărbuni și șisturi bituminoase. Ind. constr. de mașini, prelucr. lemnului etc. Grâu, porumb, soia, in, sfeclă de zahăr; creșterea animalelor. 2. Denumirea chineză a fl. Amur.

tăcĭúne m¹. (lat. *tĭtio, cl. titio, -ónis, id.; it. tizzone, neap. tessone, pv. tizo, fr. tison, sp. tizon, pg. tiçăo). Lemnu ars care nu s’a prefăcut încă în cărbune. Fig. Iron. Tăcĭune acoperit, om ipocrit, maĭ ales care face dragoste pe ascuns. Agr. O boală molipsitoare a grînelor (numită și cărbune, după fr. charbon) în care unele organe-s mîncate de un praf negru saŭ cafeniŭ (ustilágo máydis). – În Dor. Vs. și tecĭune. V. mălură.^[1]

BOCȘĂ, bocșe, s. f. 1. (Reg.) Grămadă de lemne pregătite pentru a fi transformate prin ardere înceată în cărbuni; p. ext. cărbunărie. 2. Grămadă de minereuri bogate în sulf, folosite pentru oxidarea minereurilor. – Din magh. boksa.

CARBOLINEUM s.n. Produs de culoare brună, care se obține prin distilarea cărbunelui de pămînt și este întrebuințat ca insecticid, la impregnarea lemnului etc. [Pron. -ne-um. / < fr. carbolinéum].

BOCȘĂ, bocșe, s. f. 1. (Reg.) Grămadă de lemne pregătite pentru a fi transformate prin ardere înceată în cărbuni; p. ext. cărbunărie. 2. Grămadă de minereuri bogate în sulf, folosite pentru oxidarea minereurilor în vederea unei desulfurări parțiale. – Magh. boksa.

SANCH’UNG, oraș în N Ins. Taiwan, situat pe râul Tan-shui, la NNV de Taipei, de care este legat printr-un pod peste râu; 384,1 mii loc. (2002). Centru comercial (orez, trestie de zahăr, ceai). Expl. de cărbune și de argilă, Ind. chimică, textilă, de prelucr. a lemnului și alim. (conserve). Turism.

PERTH [pə:θ], oraș în SV Australiei, situat în estuarul fl. Swan, la 16 km de vărsarea acestuia în Oc. Indian, centru ad-tiv al statului Australia de Vest; 1,1 mil. loc. (2001). Nod de comunicații; port fluvio-maritim. Aeroport. Constr. de tractoare, rafinărie de petrol (Kwinana). Ind. metalurgiei feroase (oțel) și neferoase (aluminiu), chimică, textilă, de prelucr. a lemnului, a încălțămintei, cauciucului, cimentului, alim. Centru minier (aur, nichel, cărbune). Centru comercial (minereuri, produse agricole). Universități (1911, 1975). Conservator. Grădină botanică; grădină zoologică. Catedrală anglicană și catolică. Fundat în 1829, devine oraș în 1856; a cunoscut o rapidă dezvoltare o dată cu descoperirea zăcămintelor de aur la Coolgardine (în 1890) și cu deschiderea portului Fremantle (în 1897).

GORLOVKA, oraș în Ucraina, în bazinul Donețk; 700 mii loc. (1991, cu suburbiile). Nod de comunicații. Mare centru de expl. a cărbunelui. Uzine cocso-chimice. Siderurgie. Ind. mat. de constr., prelucr. lemnului, alim.

IWAKI [iuakí], oraș în Japonia (Honshū), port la Oc. Pacific; 364,1 mii loc. (1995). Format (1966) prin unirea orașelor Iwaki, Onahama, Taira, Jōban, Shikura, Uchigō, Nakosa ș.a. Expl. de cărbune (până în 1976). Combinat petrochimic. Ind. metalurgiei neferoase și a lemnului. Centru agricol (tutun). Pescuit. În apropiere, cea mai mare centrală atomoelectrică din țară. Vechiul nume: Taira.

creion n. bastonaș de cărbune mineral sau pastă uscată închisă într’un bețișor de lemn spre a scrie sau desena (=fr. crayon).

DE⁴ prep. I. (Introduce un atribut) 1. (Atributul exprimă natura obiectului determinat) Țară de democrație populară. Spirit de inițiativă. Articol de fond. Cîntec de dragoste. ▭ Unei copile ca jupînița Marușca, îi trebuie un bărbat cu strălucire de soare. SADOVEANU, F. J. 397. Și ca la mîndre nunți de crai, Ieșit-a-n cales-ales crai. COȘBUC, P. I 56. ◊ (Atributul are și sens partitiv fiind uneori un substantiv în genitiv) Da eu, drept să-ți spun, mai degrabă aș bea un rachiu de celălalt mai prost, de-al nostru. SADOVEANU, O. A. I 93. Călătorul, după chip și port, e un negustor, vreun orzar ori cirezar, de care umblă pîn sate după daraveri. CARAGIALE, P. 44. Se vede că și lui dumnezeu îi plac tot puișori de cei mai tineri. CREANGĂ, P. 31. Mă duc să pregătesc ceva de-a mîncării id. ib. 9. ◊ (Atributul califică prin modul de acțiune a obiectului respectiv) Moară de vînt. Ceasornic de precizie. ◊ (Atributul exprimă natura prin specificul preocupărilor unui colectiv sau ale unei persoane) Academia de științe. Ministerul de Finanțe. Conferință de presă. Unitate de artilerie. Ansamblu de cîntece și dansuri. ◊ (Atributul arată calitatea obiectului prin consecințele însușirilor neexprimate) Un tînăr de nădejde. O noapte de pomină. ◊ (Atributul este exprimat printr-un abstract verbal derivat dintr-un adjectiv care arată calitatea) Fumurile satelor, aburul acoperișurilor, pîclele uriașe ale pădurilor suiau într-un văzduh de limpezimea lacrimilor. CAMILAR, TEM. 7. În grădina bordeiului lor crescuse... un măr de toată frumusețea. VISSARION, B. 10. Curtozzi însă era un om de o veselie proverbială. HOGAȘ, DR. II 196. ◊ (Atributul exprimă originea obiectului respectiv, în ce privește locul, timpul sau cauza) Brînză de Brăila. Salam de Sibiu. Vin de Cotnar. Apă de Borsec. Miere de mai. Rană de schijă. ◊ (În titlurile de noblețe) Ducele de Parma. ◊ (Atributul exprimă natura prin aprecierea cantității, valorii, greutpții, dimensiunii sau vîrstei) O bancnotă de 100 de lei. Laminate de grosimea unei foițe. Cale de două zile. Un copil de 2 ani. ▭ L-au bătut copiii de sama lui, căci era cel mai slab. CAMILAR, N. I 19. Doamna Ionescu, femeie ca de patruzeci de ani. CAMIL PETRESCU, T. II 7. 2. (Atributul exprimă materia) a) (Materia propriu-zisă din care este confecționat un lucru) Făcut din. Stofă de lînă. Haine de pînză. O masă de lemn. Un inel de aur. Vapori de apă. Straturi de cărbune. ▭ Prin întuneric tremurau vîrtejuri de nea. SADOVEANU, O. A. I 99. Pe coastă, la urcuș, Din căsuța lui de humă A ieșit un greieruș. TOPÎRCEANU, B. 54. Pe fața mesei, albă cu dungi de borangic, se grămădea toată îmbelșugarea casei. MACEDONSKI, O. III 8. ◊ (În comparații eliptice, exprimînd natura obiectului determinat) Braț de fier. Inimă de piatră. ▭ Și nici n-auzea În crîng cum pășea... Mînz de aramă, Cu vîntul în coamă. BANUȘ, B. 34. Acest rîu... șerpuiește printre pajiștile și arăturile acoperite, primăvara, cu talazurile de smarald și de aur ale grîului. MACEDONSKI, O. III 3. ◊ (Determinînd substantive care arată o măsură, o parte, atributul arată obiectul din care se ia cantitatea sau bucata respectivă) Un metru de pînză. Un hectar de pămînt. O baniță de grîu. O felie de pîine. Un bob de grîu. ▭ Izbuti să strîngă bani pentru un petec de grădină. CAMILAR, N. I 22. Acu, ia acolo, oleacă de pospai! aista se cheamă omăt? SADOVEANU, O. A. I 94. Să fi mers o bucată bună de drum. CARAGIALE, P. 37. ◊ a) (Determinînd substantive care denumesc unități de timp) O lună de zile. b) (Determinînd un substantiv cu înțeles colectiv, atributul arată elementele constitutive) Compus din. Consiliul de miniștri. Colectivul de electricieni. ▭ Pădurea de brad de pe Măgură clipi din cetini și dădu și ea zvon. SADOVEANU, B. 24. Ieșit-a-n cale-ales alai De sfetnici mulți și mult popor. COȘBUC, P. I 56. O ceată de băiețandri ieși la iveală cît ai clipi din ochi. MACEDONSKI, O. III 14. Roiuri de albine Curg în rîuri sclipitoare. EMINESCU, O. I 85. 3. (Atributul arată conținutul) Care conține, cu. Un car de lemne. Un pahar de apă. O pungă de bani. O carte de basme. ▭ Curg doniți de lapte. TULBURE, V. R. 39. Cinsteam bucuros cu moșneagul un păhărel de rachiu. SADOVEANU, O. A. I 93. Trec furnici ducînd în gură de făină marii saci. EMINESCU, O. I 87. 4. (Atributul corespunde unui complement direct) Proprietar de căruță. 5. (Atributul exprimă raportul de filiație) Fiu de muncitor. Tată de erou. Un pui de rîndunică. 6. (Atributul arată apartenența) Crengi de copac. Tăiș de coasă. O rază de soare. Magazin de stat. ▭ La mijloc de codru des Toate păsările ies. EMINESCU, O. I 215. Zori de ziuă se revarsă peste vesela natură, Prevestind un soare dulce cu lumină și căldură. ALECSANDRI, P. A. 120. ◊ (Cu un pronume posesiv sau cu un genitiv, atributul are sens partitiv) Și tot tavanul era scris Cu versuri d-a lui Dionis. COȘBUC, P. I 86. 7. (Atributul arată autorul) Poezii de Eminescu. Un tablou de Grigorescu. O simfonie de Beethoven. ◊ (Atributul indică producătorul unui lucru și natura lucrului) Pînză de păianjen. Ou de găină. 8. (Atributul, determinînd substantive care au origine verbală, sens verbal sau fac parte dintr-o locuțiune verbală, indică subiectul acțiunii) Început de toamnă. La o bătaie de pușcă. ▭ Ascultă, ascultă bătăi de ciocane. BANUȘ, B. 79. Niște șănțulețe ca pentru scurgere de apă... erau botezate de noi tranșee. CAMIL PETRESCU, U. N. 5. Urlete, mugete, șuierături, bubuituri de tun, dangăte de clopot se amestecau într-un concert sinistru, formidabil. BART, E. 389. 9. (Atributul – substantiv sau verb la infinitiv -, determinînd substantive care au origine verbală, sens verbal sau fac parte dintr-o locuțiune verbală, arată obiectul acțiunii) a) (Cu funcțiune de complement direct) Schimb de experiență. Constructor de vagoane. ▭ Să fii de viață nouă și bună făurar. DEȘLIU, G. 7. Știi tu, mîndră, ce ți-am spus La sapă de cucuruz? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 245. ◊ Loc. adv. Cu băgare de seamă v. băgare. ◊ Expr. Dare de seamă v. dare. b) (Cu funcțiune de complement indirect) Setea de cultură. Frica de moarte. ▭ Cine are aripi bune nu știe ce e teama de pămînt. BASSARABESCU, V. 50. Această îndoială de sine... îi stinse, încetul cu încetul, energia lui, nebiruită altădată. VLAHUȚĂ, N. 19. Pînă cînd să creadă lumea... C-orice dor de libertate a pierit? ALECSANDRI, P. A. 82. ♦ (Atributul obiectiv arată și cauza) Onoarea pe care o am de a mă număra oarecum printre prietenii d-voastră. CAMIL PETRESCU, T. I 21. Humuleștenii... au fericirea de a vedea lume de toată mîna. CREANGĂ, A. 74. 10. (Atributul exprimă relația) În ce privește. Tovarăș de drum. ▭ Ăsta-i Ile Caraiman de la Runc, tovarăș de cărăușie cu mine. SADOVEANU, N. P. 15. 11. (Atributul arată locul) a) (Locul existenței) Care se găsește (în, la), din partea... V. de la, din. Moș Gheorghe mă ispiti o vreme despre școală, despre cei de-acasă. SADOVEANU, O. A. I 94. ◊ (În nume topice compuse) Baia de Arieș. Roșiorii de Vede. Vălenii de Munte. ◊ Loc. adj. De față v. față. b) (Punctul de plecare în spațiu) Plecarea de acasă. ▭ Se rîdica domol, deocamdată, simfonia de pretutindeni a revărsatului zile. HOGAȘ, DR. II 109. ♦ (Atributul exprimă și natura obiectului determinat) Aer de munte. ▭ Păsări de apă albe se înalță pe vîrful catargelor. SAHIA, N. 40. ◊ Loc. adj. De jos v. jos. 12. (Atributul arată timpul) Care trăiește sau se petrece în timpul (ziua sau perioada): care datează din. Plănuiau amîndoi viața lor de mîne. CAMILAR, N. I 227. Te rog să ierți scena de adineaori. SEBASTIAN, T. 95. ◊ (Atributul este precedat de articolul adjectival «cel, cea, cei, cele») Vezi un rege ce-mpînzește globu-n planuri pe un veac, Cînd la ziua cea de mîne abia cuget-un sărac. EMINESCU, O. I 130. ◊ (Atributul arată și natura obiectului determinat) Satul risipit pe rîpi... pîrăul Tarcăului... erau căzute într-o negură de noapte. SADOVEANU, B. 9. Sură-i sara cea de toamnă. EMINESCU, O. I 83. Ce să vă spun vouă, oameni de ieri, eu omul veacului. NEGRUZZI, S. I 245. ◊ Loc. adj. De zi cu zi = zilnic. 13. (Atributul arată proveniența; se construiește cu un substantiv sau cu un verb la supin) Cal de dar. Cizme de împrumut. ♦ (Atributul exprimă și natura obiectului determinat) Aburul de borș acru stăruia multă vreme pe cerul gurii soldaților. CAMILAR, N. I 9. Tu nu simțești mirosul de ogor. ISAC, O. 20. 14. (Atributul arată destinația obiectului determinat cu privire la folosire, loc, mod, timp, cauză, scop etc.) Lupta de eliberare națională. Cîntece de masă. Concediu de odihnă. Sală de spectacol. Tren de persoane. Miting de protest. Măsuri de protecție. Lamă de ras. Mașină de cusut. Lampă de masă. Ceas de perete. Servietă de avocat. ▭ În pădurile lumii, Lîngă vetrele omului, Cîteva posturi de veghe. BANUȘ, B. 92. De la postul de observație al ferestrei, Tina Diaconu a urmărit din primele săptămîni mișcările. C. PETRESCU, A. 312. Căruța... sosește la locul de întîlnire al vînătorilor. ODOBESCU, S. III 16. Că-i iarbă de noi Și umbră de voi. ALECSANDRI, P. P. 1. 15. (Atributul gramatical este în realitate substantivul determinat) Ziua de 23 August. În noaptea de marți spre miercuri. Meseria de miner. ◊ Ziua de azi (sau astăzi) v. azi. În ziua de azi v. azi. 16. (Atributul reprezintă termenul care în realitate este determinat de calificativul precedent, acesta din urmă fiind determinat numai formal; din punct de vedere logic «un drag de copilaș» înseamnă «un copilaș drag») Hoțul de păgubaș. Gloaba de cal. O bunătate de fată. O grozăvie de vreme. ▭ Mamele, privind-o-n horă, Se cotesc: «Olio, tu leică, Ce mai drac frumos de noră!». COȘBUC, P. I 97. Dobîndi un drag de copilaș. ISPIRESCU, L. 41. Cea dintăi școlăriță a fost însăși Smărăndița popii, o zgîtie de copilă. CREANGĂ, A. 2. Sărăcuțul de mine! id. P. 22. ◊ Loc. adj. Fel de fel de... = feluriți. [Căprița] face sărituri de necrezut și mehăie, și face fel de fel de nebunii. CARAGIALE, P. 39. II. (Introduce un nume predicativ) 1. (Numele predicativ, construit ca un atribut pe lîngă substantivul subiect care nu se mai repetă, exprimă natura obiectului determinat) Cine e de vină? ▭ În după-amiaza acelei zile, de mare mirare erau cuviosului monah niște meșteșuguri pe care le săvîrșise logofătul Drăghici. SADOVEANU, F. J. 398. ◊ Expr. A fi de... = a avea... A fi de aceeași vîrstă. A fi de competența cuiva. ▭ Abramovici a foat de părere să rămînem în picioare. SAHIA, N. 79. Amîndoi sîntem de-o mamă, De-o făptură și de-o samă. ALECSANDRI, P. A. 104. Să-ți fie (să vă fie etc..) de bine! formulă de urare folosită în diferite împrejurări (după masă, după strănutat etc.). Cumătrul a strănutat... Atunci iedul de sub chersin să nu tacă!... -Să-ți fie de bine, nînașule! CREANGĂ, P. 24. ♦ (Numele predicativ arată materia) Făcut din. Masa e, firește, de brad. CAMIL PETRESCU, U. N. 8. ♦ (Numele predicativ exprimă apartenența, avînd sens partitiv) Tatu-său era de-ai noștri, om de omenie. SADOVEANU, O. A. I 97. 2. (Predicatul nominal alcătuit din verbul «a fi» și un supin exprimă necesitatea: «ce e de făcut?» = ce trebuie (sau ce urmează) să facem?) Ar mai fi de strîns, la un loc, Toate inimile tinere. DEȘLIU, G. 10. E de văzut cum vor rîndui locurile la masa cea mare. SADOVEANU, F. J. 388. III. (Introduce un complement circumstanțial de loc) 1. (Complementul arată punctul de plecare al acțiunii) Din locul (sau dintr-un loc). A zis fetei să se suie în pod, să-și aleagă de-acolo o ladă. CREANGĂ, P. 289. [Luna] pe deal mi se oprea Și cu drag, de sus, privea. ALECSANDRI, P. I 101. ◊ (Complementul circumstanțial de loc e însoțit de alt complement circumstanțial de loc, care arată punctul final al acțiunii) De aici ăînă acasă. ▭ Începe el a o măsura cu ochii de sus pănă jos și de jos pănă sus. CREANGĂ, P. 163. ◊ Loc. adv. De colo (pînă) colo v. colo. De unde pînă unde v. unde. 2. (Complementul arată locul unde se petrece acțiunea) În, la. O lua cu binișorul s-o ducă de partea ulmilor. MACEDONSKI, O. III 6. Ograda lui de toate părțile era îngrădită. DRĂGHICI, R. 100. Ne-a ales pe noi, Doi sau trei voinici, Cu doi-trei cai murgi, În grajd bine odihniți, De patru picioare potcoviți. TEODORESCU, P. P. 179. IV. (Introduce un complement circumstanțial de timp) 1. (Complementul arată punctul de plecare în timp, momentul inițial al acțiunii) Începînd cu (ziua, data, momentul de...). De acum înainte. ▭ De azi ești cineva în vale. DAVIDOGLU, M. 77. Doar nu samîn eu grîu de ieri, de-alaltăieri, să nu fi mai avut a face cu secerători. CREANGĂ, P. 160. De-un veac al șede astfel. EMINESCU, O. I. 93. Rămîi, puică, sănătoasă, Că mo duc de mîni la coasă. ȘEZ. I 141. ◊ Loc. prep. De cu v. cu. ◊ (Complementul este exprimat prin substantive sau adjective care sînt la origine nume predicative; «de mic» înseamnă «de cînd era mic») Noi de copii ne știm. COȘBUC, P. I 77. Încă de mic Te cunoșteam. EMINESCU, O. I 175. De copil încă, el admira ochii cei frumoși ai portretului. id. N. 40. ◊ (Complementul circumstanțial de timp e însoțit de un alt complement circumstanțial de timp care arată punctul final al acțiunii) De dimineața pînă seara. 2. (Complementul arată timpul în care se petrece acțiunea) La, cu ocazia... Mii de noapte aici. CARAGIALE, M. 6. Așteptase de mult ca Huțu să vină de crăciun acasă. SLAVICI, O. I 89. ◊ Loc. adv. De astă dată sau de data aceasta (sau asta) v. dată¹. ♦ (Cu un substantiv adverbial; popular) Crescut-au, Născut-au, Doi meri d-alunei, De toamna sădiți, De veara-nfloriți. TEODORESCU, P. P. 78. 3. (Prepoziția «de» leagă elemente de același fel care se succed în timp) După, cu. a) (În construcții cu funcțiune de circumstanțial de timp cu sens iterativ, adesea cu nuanță modală; numai în loc. adv.) Zi de zi v. zi. Noapte de noapte v. noapte. An de an v. an. b) (În construcții cu funcțiune de circumstanțial de mod) Fir de fir v. fir. Bob de bob v. bob. c) (În construcții cu funcțiune de circumstanțial de loc) Casă de casă = în toate casele (la r’nd), pretutindeni. A umblat casă de casă. d) (În construcții cu funcțiune de complement direct) Om de om = pe toți oamenii (la rînd), o mulțime de oameni. A întrebat om de om. e) (În construcții cu funcțiune de subiect) N-ați plîns văzînd cum trece-n zbor Spre miazănoapte nor de nor? COȘBUC, P. I 90. 4. (Complementul, exprimat printr-un numeral adverbial sau prin construcții asemănătoare, are sens iterativ) De mai multe ori, în strîngerea hîrtiilor, mîinile lor s-au atins. SAHIA, N. 81. Calul se și scutură de treo ori. CREANGĂ, P. 195. V. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Din cauza... Rodește spornic holda de muncă și strădanii!. DEȘLIU, G. 6. Țiuie de bucurie Că-i vremea culesului. BANUȘ, B. 87. Crăpau lemnele și pietrele de ger. MACEDONSKI, O. III 33. Și ea, mergînd spre Viorel, Roșind, s-a zăpăcit de drag. COȘBUC, P. I 57. ◊ Loc. adv. De aceea v. acela². Nu de alta = nu din alt motiv. ◊ (Complementul este exprimat printr-un verb la supin) Fata... știa că de făcut treabă nu mai cade coada nimănui. CREANGĂ, P. 287. ♦ (Complementul este exprimat prin adjective) Din cauză că sînt (ești etc.) sau eram (am fost etc.)... Și plîngeam de supărată, Că tu nu te-ai priceput. COȘBUC, P. I 51. De străin și de sărac, Nu știu seara und’ să trag. TEODORESCU, P. P. 326. VI. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru. Ce au azi soldații de mîncare? CAMILAR, N. I 154. Acu n-am vreme de jucării! CARAGIALE, P. 45. Nu-i gîscă, ci-i gînsac; l-am cumpărat de semînță. CREANGĂ, P. 43. Au prins voinicul să zică de joc. SBIERA, P. 36. Toderică... porunci de masă. NEGRUZZI, S. I 82. ◊ Loc. adv. De exemplu v. exemplu. De pildă v. pildă. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la supin) Ca să..., pentru a... Doba-mi bate de pornit, Nu cată că-s ostenit! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 302. ◊ (Neobișnuit; complementul este exprimat printr-un verb la infinitiv) Îmi rămăsăsă numai zăci galbeni, pe care i-am întrebuințat de a-mi cumpăra o canape. KOGĂLNICEANU, S. 79. VII. (Introduce un complement circumstanțial de mod) 1. (Complementul exprimă modul propriu-zis, numai în loc. adv.) De comun acord v. acord. De altfel v. altfel. De fapt v. fapt. De asemenea v. asemenea. De bună seamă v. seamă. De fel v. fel. De loc v. loc. De obicei v. obicei. De zor v. zor. ◊ (Complementul, exprimat eliptic, are și valoarea unui circumstanțial de timp, în loc. adv.) De viu v. viu. 2. (Complementul arată cantitatea, măsura) Ușă înaltă de trei metri. (Despre soare) A fi de o suliță (sau de două sulițe etc.). Cînd era soarele de două sulițe pe ceri, a plecat în lumea largă. EMINESCU, N. 5. ♦ (Complementul arată mijlocul de schimbare, de cumpărare sau de vînzare) Cu, pentru, în schimbul a..., în valoare de... Am cumpărat de 10 lei. ▭ N-află fier de trei parale. TEODORESCU, P. P. 150. Mă-ntîlnii c-o copiliță, Cerui gură de-o groșiță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 404. 3. (Complementul are și sens consecutiv; în expr.) De moarte = îngrozitor, groaznic, teribil (încît îți dă impresia morții). De minune = admirabil (încît te minunezi). Planul lui Cassian izbuti de minune. VLAHUȚĂ, O. A. 159. De mama focului = cu mare intensitate, cu încordare, în gradul cel mai înalt (încît îți dă impresia de ceva neobișnuit). Cioplea și bocănea de mama focului. REBREANU, R. II 62. Era frumoasă de mama focului. CREANGĂ, P. 276. 4. (Complementul, exprimat printr-un adverb sau o locuțiune adverbială care arată cantitatea, gradul sau intensitatea însușirii ori acțiunii respective, determină un adjectiv sau un adverb la gradul pozitiv, rar și un substantiv dintr-o expresie verbală de tipul «mi-e silă») Cît de puternic cînta sirena! VINTILĂ, O. 8. Așa de bine mi se dezleagă limba, încît s-ar mira părintele Amfilohie auzindu-mă ce fel mă bucur. SADOVEANU, F. J. 263. Eu cînt tot un cîntec... Și-așa mi-e silă să-l cînt. COȘBUC, P. I 64. Acum văz cît se poate de bine. CARAGIALE, P. 38. O rămîi, rămîi la mine, Te iubesc atît de mult. EMINESCU, O. I 110. ◊ (Determinînd un adverb la gradul comparativ, complementul exprimă termenul de comparație) Prefer să spun în proză ce gîndesc, Și mai presus de toate îmi place să tac. BENIUC, V. 29. ◊ Loc. adv. Mai bine de... v. bine. Mai puțin de... v. puțin. VIII. (Introduce un complement circumstanțial de relație) În ce privește, cît despre, privitor la. a) (Complementul determină un adjectiv) Bun de gură. ▭ Se vorbește prin sate despre măria-sa că-i om nu prea mare de stat. SADOVEANU, F. J. 9. [Intră] Tulpină-Voinic, sigur de el. CAMIL PETRESCU, T. II 11. Cănuță a rămas sărman de părinți. CARAGIALE, P. 12. Cu sfetnici vechi de zile mă-ntîmpinași în cale. EMINESCU, O. I 91. Bătrînețele m-au făcut olog de picioare. ALECSANDRI, T. I 430. ◊ (Adjectivul determinat în calitate de nume predicativ este același cu cel prin care se exprimă complementul) De cuminte, vedea că-i cuminte. SBIERA, P. 218. De frumoasă, ești frumoasă, Dar iia nu ți-o știi coasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 427. b) (Complementul determină o construcție folosită ca termen de comparație) De bună, e ca o bucată de pîne albă. RETEGANUL, P. II 43. De bărbată, e bărbată ca focul. id. ib. 46. c) (Complementul determină un verb) De foame ar fi ce-ar fi, Dar n-am cu ce mî-nveli; De-nvelit aș mai lăsa, Dar n.am cu ce mă-ncălța. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 464. ◊ (Complementul este exprimat prin supinul verbului determinat sau printr-un substantiv din familia acestuia) Am auzit de tine, da de văzut nu te-am văzut. EMINESCU, N. 6. Ai gonit ori te-au gonit, Ai gonit ori ai fugit?... – Nici de goană m-au gonit, Nici de fugă n-am fugit. TEODORESCU, P. P. 69. IX. (Introduce un complement de agent) Povestea Sindipii... scrisă de mine, cuviosul Chesarie. SADOVEANU, D. P. 6. Pe vremile acele, mai toate țările erau bîntuite de războaie grozave. CREANGĂ, P. 183. Își simte gîtu-atuncea cuprins de brațe reci. EMINESCU, O. I 95. Aceste adunări se convocau de domn. BĂLCESCU, O. II 13. ♦ (Franțuzism neobișnuit și învechit; după locuțiuni verbale ca «a fi alcătuit», exprimînd elementele componente) Din. Parcul meu se compune de doi plopi plutași, trei paltini, cîțiva tei. NEGRUZZI, S. I 96. Au agiuns numai pănă la lăcașul spu cel de vară, care închipuie un chioșc alcătuit de frunză. DRĂGHICI, R. 160. X. (Introduce un complement indirect) 1. (După verbe ca «a vorbi», «a spune», «a afla» și după locuțiuni verbale ca «a-și face o idee» etc.) Despre. I... ra! moș Nichifor, nu mai spune de lup, că tare mă tem. CREANGĂ, P. 120. Vorbind de-a lor iubire, iubire fără saț Ea se lăsase dulce și greu pe al lui braț. EMINESCU, O. I 97. Nu cînt de-mpăratul tău, Ci cînt pentru dorul meu. TEODORESCU, P. P. 83. ◊ (După verbe ca «a uita», «a-și aminti» și locuțiuni verbale ca «a-și aduce aminte» etc.) Ș-ai uitat de soarta mîndrei, iubitoarei tale fete! EMINESCU, O. I 83. ◊ (După verbe ca «a rîde», «a se plînge») O să înceapă a rîde lumea de noi. HOGAȘ, DR. II 135. ◊ (După verbe ca «a se îndrăgosti», «a se molipsi», «a se îmbolnăvi») Îndrăgostiți de scripeți și motor, Îi tălmăcim pe scripcă și poemă. DEȘLIU, G. 17. Și fata s-a-ndrăgit de el. COȘBUC, P. I 54. Curînd n-a lipsit a se molipsi de aerul acestui oraș. NEGRUZZI, S. I 20. ◊ (După verbe și locuțiuni verbale ca «a se bucura», «a avea parte», «a da dovadă», «a dispune», «a se folosi», «a avea nevoie») Jupîn Niculăieș Albu... se bucura de ocrotire și de dragoste, cu toate nebuniile pe care le săvîrșea. SADOVEANU, F. J. 394. A avut parte cine știe ce alt drumeț... de patul cel curat. CARAGIALE, P. 41. D-a omului mărire nimic nu dă dovadă. ALEXANDRESCU, P. 79. ◊ (După verbe ca «a se ocupa», «a se interesa», «a se îngriji», «a se convinge», «a-i păsa» și după locuțiuni verbale ca «a avea grijă», «a-și da seama» etc.) De ce nu mă lasă să-mi văd liniștit de ocupațiile mele? SEBASTIAN, T. 30. Îngrijise de un foc ce ardea. MACEDONSKI, O. III 11. Nu de mine, Mi-e de dînsa, ce-a făcut! COȘBUC, P. I 202. ◊ (După verbe ca «a se feri», «a se teme», «a se adăposti», «a apăra» și după locuțiuni verbale asemănătoare sau înrudite ca sens) Răsună Sirenele de care zadarnic te ferești. DEȘLIU, G. 6. Hotărîndu-se dintr-o dată să se puie cu desăvîrșire la adăpost de orice răutate și viclenie a acelui dușman, își luă în poală ulcelele și se duse. SADOVEANU, F. J. 422. Și cu crengi îl apăr pagii de muscuțe și zăduf. EMINESCU, O. I 85. ◊ (După verbe ca «a asculta», «a înțelege») Înțelege de glumă. ▭ Și toată lumea în ocean De tine o s-asculte. EMINESCU, O. I 170. 2. (După verbe ca «a se apropia», «a se atinge», «a se lipi», «a se freca», «a se rezema», «a se sprijini») M-am atins de zid. ▭ Un mutilat cu obrazul ars, ciopîrțit se sprijină de mine. SAHIA, N. 20. Obrazul și-l lipește strîns De piatra cea din veac cioplită. COȘBUC, P. II 261. Căprița s-a apropiat de mîna mea. CARAGIALE, P. 39. ◊ (După verbe ca «a se ciocni», «a se izbi», «a se lovi») Ilona, revenind din stînga, caută găleata, n-o găsește și dă cu ochii de Maria. DAVIDOGLU, M. 16. Fumul acru urca în susul obrajilor, se lovea de marginile căștilor și cobora furișîndu-se pe lîngă gulerele mantalelor. CAMILAR, N. I 11. După ce deșertau oalele, le spărgeau îndată de pămînt. SADOVEANU, F. J. 397. Dete poarta de perete și trecu înainte. ISPIRESCU, L. 359. ◊ (După verbe ca «a se atîrna», «a se lega», «a se prinde», «a țineooBB, «a trage», uneori cu verbul subînțeles, sau după interjecții cu valoare verbală asemănătoare) Voiam să mă înțeleg cu el, să-l fac să se ție de tocmeală. SADOVEANU, O. A. I 91. Omul... plecă deznădăjduit, trăgînd de funie văcșoara. SANDU-ALDEA, D. N. 245. Pune omului merinde-n traistă și-i dă iapa de căpăstru. SBIERA, P. 58. Nici una nici două, haț! pe ied de gît. CREANGĂ, P. 23. Care-a fost voinic mai mare Acum e legat mai tare, Și de mîni, și de picioare, Cu lanțuri și cu zăvoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 287. Sta Codreanul frățior Cu butucul de picior. ALECSANDRI, P. P. 90. ◊ (După verbe și locuțiuni ca «a fugi», «a se îndepărta», «a se lepăda», «a se curăța», «a scuti», «a scăpa», «a se lăsa păgubaș», «a se sătura», «a trece», «a se despărți», «a se deosebi») Tînărul... se șterge de sudoare. CARAGIALE, P. 45. Fetelor, hăi! s-a trecut de șagă CREANGĂ, P. 9. Între ziduri, printre arbori ce se scutură de floare, Cum revarsă luna plină liniștita ei splendoare! EMINESCU, O. I 136. Hai, copii, cu voinicie, Să scăpăm biata moșie De păgîni și de robie! ALECSANDRI, P. A. 36. 3. (După verbe ca «a umple», «a încărca», «a îmbelșuga») După delușoare, automatele porniră cu deznădejde... și noaptea se umplu de spaime. CAMILAR, N. I 100. Vezi, cît ești de avan, moș Nichifor, cum îți încarci sufletul de păcate?! CREANGĂ, P. 134. 4. (După expresii verbale ca «e bine», «e rău», uneori fără verbul «a fi» și după interjecții ca «vai!») Pentru. Ferice de el! ▭ Pe urmă am fugit, am umblat prin lume, vai de capul meu! SADOVEANU, O. A. I 195. ◊ (După interjecții complementul poate fi repetat) Vai de ea și de ea! S-o fi îmbolnăvit, s-o fi întîmplat ceva. MACEDONSKI, O. III 7. ◊ Expr. A fi ceva (sau a nu fi nimic) de cineva sau de capul (cuiva) = a avea o oarecare valoare (sau a nu avea nici una), a fi de oarecare însemnătate. E ceva de capul lui. ▭ Trebuie să fie ceva de ciobanul acela. ISPIRESCU, la TDRG. ◊ (După verbe ca «a se alege», «a fi») Praful s-a ales de ea. ◊ (Eliptic) Era o învălmășeală acolo: lucruri stricate, bastoane rupte, umbrele vechi – mai mult scheletul de ele – și mai ales praf și hîrtii. BASSARABESCU, V. 42. Ce folos de tine, dragă, Că ești albă și spălată Și trăiești tot supărată? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 375. 5. (După verbe ca «a lua», «a lăsa», «a da», «a trece») Știu eu tare bine că boierul m-a luat de nebun. CREANGĂ, P. 157. Murise vecinul și lasase de moștenire fiilor și nepoților ura și vrajba. EMINESCU, N. 3. Dincoace-ndemnul firii trece de taină mare. ALEXANDRESCU, P. 44. Dă-mi pe Vidra ta de vamă. ALECSANDRI, P. P. 99. 6. (În legătură cu construcții distributive) Pentru. S-au împărțit cîte 3 cărți de om. Ne-a dat 10 lei de cap. ▭ De tot carul șese boi, Înjugați doi cîte doi. ALECSANDRI, P. A. 93. Porcii ți-oi plăti...: De tot mascurul Ți-oi da galbenul. TEODORESCU, P. P. 461. 7. (După adjective ca «vrednic», «demn», «capabil», «independent», «plin», «bucuros» etc.) Bucuros de oaspeți. ▭ Revăd măceșii plini de foare. GALACTION, O. I 17. ◊ (După adjective verbale, complementul indirect este echivalentul complementului direct al verbului corespunzător) Om știutor de carte. Popoare iubitoare de pace. 8. (Complementul este exprimat printr-un verb la infinitiv) Capabil de a învăța. Ferește-te de a munci superficial. 9. (Franțuzism; verbul «a schimba» este greșit construit cu un complement indirect în locul complementului direct) Am schimbat de steaguri și ne-am răzlețit. ANGHEL, PR. 159. XI. (În construcții cu funcțiune de complement direct) 1. (Complementul are sens partitiv) Ceva din, cîte ceva din, o parte din. Avem de toate. Învățăm de toate. ▭ [Copilul] văzu că nu mai are de nici unele. ISPIRESCU, L. 287. 2. (Complementul este exprimat printr-un supin) Cu, în ce privește. Am terminat de scris. Am isprăvit de treierat. ▭ Nu s-a lăsat pînă n-a gătat de văzut toate minunile orașului. VINTILĂ, O. 42. După ce sfîrșea de dus apă la case, stropea ulița mare. CAMILAR, N. I 26. ◊ Expr. A avea de (+ supin) = a trebui să..., a avea obligația de a..., a voi să... Am de vorbit ceva cu tine. Am ceva de scris. ▭ Am de lăsat o vorbă pentru Lumea cea nouă! DEȘLIU, G. 42. Parcă era pe patul morții și spunea tot ce avea de spus, o dată pentru veșnicie. SADOVEANU, O. A. I 97. ◊ (Complementul are sens final, exprimînd destinația) Ne-a adus ceva de mîncat. Le-a dat de scris. ◊ (Complementul este exprimat printr-un substantiv abstract cu sens verbal) Ne-ai adus de mîncare? Am mult de lucru. ◊ Expr. A-și face de lucru (cu ceva sau cu cineva) v. lucru. 3. (Popular, înaintea unui verb la infinitiv) N-oi mai înceta d-a plînge. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 159. 4. (În imprecații, introduce complementul direct substantival care urmează după complementul direct exprimat prin forma neaccentuată a pronumelui personal) Mînca-i-ar ciuma și holera de hoți! La TDRG. Bat-o dumnezeu de babă, s-o bată! CREANGĂ, P. 125. XII. (În construcții cu funcțiune de subiect) 1. (Popular; construcția prepozițională are sens partitiv) N-o scrie [scrisoarea] cu cerneală, Că de-aceea-i multă-n țară, O scrie cu argințel, Că de-acela-i putințel. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 117. 2. (Subiectul este exprimat printr-un verb la supin, avînd ca predicat o expresie verbală) E ușor de văzut. E greu de citit. ▭ E greu de aflat adevărul... zise și inginerul turnînd vin în pahare. SADOVEANU, O. VIII 286. 3. (Incorect, calc după limba franceză la unii scriitori, precedă infinitivul cu rol de subiect) E groaznic de a vedea cum aceste jivine se răped la stîrvuri. ODOBESCU, S. III 16. XIII. 1. (Face legătura între numeralele cardinale și substantivele determinate) a) (După numeralele cardinale de la 20 în sus, afară de compusele sutelor și miilor cu numeralele 1-19, ca: 101-119, 201-219, 5901-5919 etc.) 20 de oameni. 365 de zile. ▭ O mie de țechini primești? COȘBUC, P. I 109. b) (După numerale cu valoare nehotărîtă ca «zeci», «sute», «mii») Mii de fluturi mici albaștri, mii de roiuri de albine Curg în rîuri sclipitoare. EMINESCU, O. I 85. c) (După numerale fracționare) Cuconu Ioniță scoase două sferturi de irmilic și le dădu lui Gîrneață. HOGAȘ, DR. II 99. d) (În structura numeralelor cardinale de la 20000 în sus, înaintea pluralului «mii») O sută de mii. 2. (Face legătura între articolul adjectival «cel, cea» și numeralul ordinal de la «al doilea», «a doua» în sus) Cel de-al doilea plan cincinal. XIV. Element de compunere, formînd cuvinte care se scriu împreună (v. cuvintele respective: deasupra, despre, deoarece etc.), locuțiuni care se scriu în două cuvinte (v. al doilea cuvînt: de către v. către, de cum v. cum, de la v. la etc.) sau care se scriu în mai multe cuvinte (v. cuvîntul caracteristic: de îndată ce v. îndată, de vreme ce v. vreme etc.). 1. În adverbe sau locuțiuni adverbiale ca: deasupra, dedesubt, degeaba, deocamdată, deodată, deoparte, deopotrivă, deseară, devreme etc., dimpotrivă, dinainte, dinapoi, dindărăt etc., de aceea, de cu seară etc., nicidecît, nicidecum etc. 2. În prepoziții sau locuțiuni prepoziționale ca: despre, de către, de la, de lîngă, de pe, de peste, de sub etc., din, dintre, dinspre, dinaintea, dindărătul etc., de dinaintea, de dindărătul etc. 3. În conjuncții sau locuțiuni conjuncționale ca: de cum, de cînd, de îndată ce, deoarece, de vreme ce etc. 4. Rar, în substantive și adjective ca: demîncare, deplin.