CATRAN s. n. 1. Lichid vîscos, mirositor, de culoare brună sau neagră, obținut prin distilarea petrolului. a cărbunilor sau a lemnului, care se întărește... și cu care se ung corăbiile, funiile de corăbii, scîndurile etc. ca să nu putrezească. V. gudron. Pămîntul... înghiți palatul într-o prăpastie plină cu catran și smoală ce clocoteau de fierte ce erau. DELAVRANCEA, S. 103. Acușica era senin... și d-odată să bolovăniră nori negri cum e catranul. Delavrancea, A. 107. ◊ Expr. A se face catran (de mînie) = a se mînia tare, a se înfuria, a se face foc (de mînie), a se cătrăni. ◊ (În comparații și metafore) Noaptea e neagră catran. SADOVEANU, P. M. 93. 2. Fig. Supărare mare, amar, venin. Are catran la inimă. ◊ (În comparații) Pufăie din țigară și pornește cu sufletul catran. PAS, Z. I 136. 3. (Popular, în expr.) Catran de... = foarte, extrem de..., al dracului de..., afurisit de... Catran de scump. – Variantă: cătran (GHICA, S. 41, BUDAI-DELEANU, Ț. 317) s. n.