apă plată s. f. ◊ „În rândurile specialiștilor în economie se știe foarte bine – și nu de azi de ieri – că în lume sunt tot mai căutate așa-numitele ape plate, adică ape minerale lipsite de un conținut preponderent de gaz carbonic dizolvat, cu alte cuvinte neacidulate: ape curate, deci, de adâncime [...]” Fl. f.d. ◊ „Regia Autonomă a Apelor Minerale din România a atribuit firmei Flash exploatarea izvoarelor de la Herculane, apă plată foarte bine plătită în Occident.” Lupta 263/96 p. 4; v. și Ev.z. 30 XI 96 p. 12 (trad. din fr. eau plate)

calm-plat s. n. (mar.) ◊ „Beneficiind de condiții favorabile de concurs, fără a exista însă acel calm-plat (apă absolut liniștită, fără vânt), concursul de canotaj s-a bucurat de un real succes.” Sc. 3 VII 61 p. 3 (din fr. calme-plat; Fl. Dimitrescu în LR 2/62 p. 133; DT, D.Tr.; DEX-S)

*apă plată s. f. + adj.

apă plată s. f. + adj.

RĂȚUȘCĂ, rățuște, s. f. 1. Diminutiv al lui rață; rață mică, pui de rață, boboc. Jucau sîrba porumbeii, Că e jocul lor, Și-au luat la joc cîrsteii Pe-o rățușcă – vai de mine! COȘBUC, P. II 37. Deprinde... rățușca să înoate abia ieșind din ou. NEGRUZZI, S. II 264. 2. Joc de copii, care constă în aruncarea unei pietricele plate pe apă, în așa fel încît ea să facă mai multe salturi la suprafața apei înainte de a se scufunda; (cu sens restrictiv) fiecare din aceste salturi. [Copilul] se așază pe malul pîrăuașului care trece prin mijlocul tîrgușorului și... se necăjește cu cîteva petricele să facă rățuște. SADOVEANU, M. 9.

brudină sf [At: LB / V: brodină / A: ~ dină / Pl: ~ni / E: srb brodina] (Îrg) 1 Trecătoare. 2 Bac sau luntre care servește la a trece oameni, alimente, vite etc. de pe un mal al unei ape pe celălalt. 3 Plată ce se dă pentru trecutul apei cu brudină. 4 (Pex) Pod.

HIDROGLISOR, hidroglisoare, s. n. Ambarcație cu fundul plat, puțin cufundată în apă, care se mișcă extrem de repede, fiind pusă în mișcare de o elice aeriană. – Din fr. hydroglisseur.

HIDROGLISOR, hidroglisoare, s. n. Ambarcațiune cu fundul plat, puțin cufundată în apă, care se mișcă extrem de repede, fiind pusă în mișcare de o elice aeriană. – Din fr. hydroglisseur.

hidroglisor sn [At: LTR / Pl: ~oare / E: fr hydroglisseur] Ambarcație cu fundul plat, puțin cufundată în apă, care se mișcă extrem de repede, fiind pusă în mișcare de o elice aeriană.

plătică¹ sf [At: CUV. D. BĂTR. I, 297 / V: (reg) plot~, plut~ / Pl: ~ici, (rar) ~ice / E: bg платика] (Iht) 1 Pește de apă dulce, cu corpul plat, turtit lateral, acoperit cu solzi mari și moi, lung de 30-40 cm, cu capul mic și scurt Si: cârjancă (Brama brama). 2 (Reg) Caracudă (Carassius carassius). 3 (Mol; îf plutică) Boarcă (Rhodeus sericeus).

TERMOFOR s.n. Aparat format dintr-o pungă plată în care se pune apă caldă sau dintr-o pernă încălzită electric, folosit ca mijloc terapeutic; buiotă. [< fr. thermophore, cf. gr. thermos – cald, phoros – purtător].

TERMOFOR s. n. aparat dintr-o pungă plată în care se pune apă caldă sau dintr-o pernă încălzită electric, ca mijloc terapeutic; buiotă. (< germ. Thermophor, fr. thermophore)

FALKLAND [fɔ:lclənd] (în sp. MALVINAS) 1. Arh. în SV Oc. Atlantic, la c. 500 km ESE de țărmul Americii de Sud, format din două ins. pr. (F. de Vest și F. de Est) și din c. 200 ins. mici; 12,2 mii km²; 2,1 mii loc. (1993). Centrul ad-tiv: Stanley. Relief muntos (705 m), țărmuri crestate, climă rece, oceanică și vegetație de tundră. Creșterea animalelor (ovine, bovine). Pescuit și vânătoare de balene. Descoperit de navigatorul englez J. Davis în 1592 și numite de englezi Falkland, iar de francezi din Saint-Malo – Malouines, insulele sunt ocupate în 1770 de spanioli, în 1820 de argentinieni, iar după alungarea acestora de către trupele engleze, în 1833, devin colonie a Coroanei britanice (1892). Autoritățile argentiniene consideră terit. ca aparținând Argentinei. Debarcarea forțelor armate argentiniene, în apr. 1982, la Stanley, în scopul „reintegrării insulelor Malvinas în patrimoniul național”, a determinat, în apr.-iun. 1982, declanșarea unui conflict armat argentiniano-britanic, soldat cu reocuparea insulelor de către unități militare britanice. Între 1908 și 1985, ins. Georgia de Sud și Sandwich de Sud au fost dependente politic și ad-tiv de ins. F. După 3 oct. 1985, depind numai ad-tiv. În timpul primului război mondial, lângă F. a avut loc o luptă navală (dec. 1914) între escadrilele germană și engleză, încheiată cu victoria englezilor. 2. Curent rece în Oc. Atlantic, lângă coastele Americii de Sud (între Arh. Falkland și estuarul La Plata). Viteza: 1-2 km/h. Temperatura apei: 4-15°C.

HIDROGLISOR, hidroglisoare, s. n. Navă cu fundul plat, foarte puțin cufundată în apă, care se mișcă extrem de iute, fiind pusă în mișcare de o elice aeriană. Hidroglisorul poate atinge viteze de 150 de kilometri pe oră.

STÎRNI, stîrnesc, vb. IV. 1. Tranz. (Cu privire la pietre, frunze, praf etc.) A face să sară din loc, să se ridice de jos, să se înalțe; a ridica, a mișca, a clinti din loc. Caii se întinseseră cu burta la pămînt, tropăind cu iuțeală și stîrnind în urmă un drum gros și înalt de pulbere albă. PREDA, Î. 62. Stîrnite de vînt, vorbesc frunzele arborilor. STANCU, U.R.S.S. 168. Și așa fugeam de tare pe prund, de săreau pietrele, pe care le stîrneam cu picioarele, cît mine de sus. CREANGĂ, A. 67. 2. Tranz. (Cu privire la păsări, animale sălbatice etc.) A face să-și părăsească ascunzătoarea, culcușul, speriindu-le, gonindu-le; a zburătăci. Să umble așa ca să lese în tihna lor dropiile. Să nu se apropie prea mult de ele, să nu le fîșcîie și să nu le stîrnească. SADOVEANU, O. L. 69. O cucuvea, stîrnită din culcușul ei de întuneric, lunecă pe sub streașina clopotniței. CAZABAN, V. 62. Au hăituit... – pin huci și au stîrnit un iepure care s-au vîrît în turmă pintre ceialalți. SBIERA, P. 145. ◊ (Metaforic) Vîntul stîrnise herghelia de nori Și iarba foșnea ușurel uneori. DEȘLIU, G. 41. ◊ Fig. Călca în bobote peste pietrișul proaspăt pus și se poticnea în movilele de margine, fără să se teamă că face larmă și stîrnește noaptea din așezările și cotloanele ei. POPA, V. 82. ◊ Expr. A stîrni cîinii = a întărîta, a provoca cîinii. Ați început a zbiera la fereastră... Ați stîrnit toți cîinii cartierului. C. PETRESCU, S.74. Vătăjelul stîrnește toți cîinii din culcușuri, cînd sună din goarnă. SP. POPESCU, M. G. 23. Odată ne-am întîrziat împreună pînă-n faptul zilei într-o mahala... Stîrnisem toți cînii și comisarii. ALECSANDRI, T. I 414. 3. Refl. (Despre vînt, vijelie, furtună etc.) A se porni, a se isca, a se dezlănțui. Trecuse o ploaie grabnică, cum sînt ploile de la munte, și se stîrnise vînt. SADOVEANU, F. J. 537. Cum au pornit el din pădure, pe loc s-a și stîrnit un vifor cumplit. CREANGĂ, P. 143. Iată, mări, s-a stîrnit Un vînt mare pre pămînt. ALECSANDRI, P. P. 387. ◊ Tranz. Valurile, stîrnite de roata vaporului, fug speriate în urma noastră și se izbesc de maluri. VLAHUȚĂ, R. P. 32. Cerul viscole stîrnea, Și cu fulgi prin neguri cîmpii așternea. ALECSANDRI, O. 98. ♦ (Despre războaie, lupte, neînțelegeri etc.) A izbucni. După petreceri se stîrnesc cîteodată certuri între tata și mama. VORNIC, P. 13. Ce zavistie s-a stîrnit? SADOVEANU, O. VIII 223. ◊ Tranz. De ce să ne punem noi împotrivă și să stîrnim bătălie pentru asta? SADOVEANU, P. M. 13. ♦ (Despre anumite acțiuni ale oamenilor) A lua naștere, a se produce (în mod brusc). Deodată se stîrni un zvon depărtat, Ca un glas ce-ar răzbate prin ceață. DEȘLIU, G. 42. Printre bărbați iarăși se stîrni murmurul, ca de apă repede, depărtată. DUMITRIU, N. 168. Se stîrni un hohot de rîs colosal. HOGAȘ, M. N. 34. 4. Tranz. A da naștere (la ceva), a pricinui, a cauza, a provoca (ceva), a trezi, a deștepta. Pești negri și plați, foarte scurți, care străbat apele ca o frunză lată de brusture, verticali, stîrnind mirare prin îngustimea lor. BOGZA, C. O. 207. Orice scoate din gură stîrnește rîsul. CĂLINESCU, I. C. 258. Declarația, făcută cu o gravitate solemnă, stîrni într-adevăr mulțumiri. REBREANU, R. II 94. Prea ai meșteșugul de a mi te vîrî nepoftită în suflet... și a-mi stîrni fel de fel de vedenii cu farmazoniile d-tale. HOGAȘ, M. N. 21. ◊ Refl. Șezînd fără lucru, i se stîrnesc în minte o mulțime de gînduri. SP. POPESCU, M. G. 27. 5. Tranz. A provoca (la ceva), a îndemna, a ațîța. Frate Năstase, nu te are omul nostru, Neagu Cioară, la stomac... îl stîrni Zaharia. PAS, L. I 176. El doar pe cei mai de frunte viteji îi stîrni la bătaie. MURNU, I. 144. [Îi] era... lehamete cîteodată să se mai întîlnească cu cineva și să-l mai stîrnească la vorbă. CREANGĂ, A. 140. 6. Refl. (Despre boli, dureri) A apărea, a se ivi. Mi s-a stîrnit un junghi. ȘEZ. II 212. ♦ Tranz. A răscoli, a reînvia. Durerea stărui o săptămînă... umezeala primăverii o stîrni din nou. C. PETRESCU, Î. II 241. 7. Tranz. (Regional) A născoci, a scorni, a inventa. Tot prin casă mă poftea, Frumos nume că-mi stîrnea. ȘEZ. I 143.

întreținere sf [At: ODOBESCU, S. II, 52 / Pl: ~ri / E: întreține] 1 Păstrare în stare bună. 2 Asigurare a mijloacelor materiale necesare bunei funcționări a unei instituții. 3 (Spc) Ansamblu al lucrărilor permanente necesare pentru menținerea în bune condiții a unei șosele, construcții etc. 4 Asigurare a mijloacelor necesare existenței. 5 Asigurare pentru o femeie, rar, pentru un bărbat a unei bune situații materiale. 6 (Fig) Alimentare. 7 (Frm) Convorbire. 8 Plată efectuată pentru consumul de apă, căldură etc. dintr-un apartament.

pâine sf [At: PSALT. HUR 168/1 / V: (reg) pâne sf / Pl: ~ni, (reg) ~nuri / E: ml panis] 1 Aliment preparat dintr-un aluat de făină (de grâu, de secară etc.), dospit și copt în cuptor Si: (îrg) pită. 2 (Îe) A avea (sau a ține, a fi cu) ~a și cuțitul (în mână) sau a pune mâna pe ~ și pe cuțit A avea la îndemână toată puterea și toate mijloacele. 3 (Îae) A dispune de ceva sau de cineva cum dorește. 4 (Îe) (A fi) bun ca ~a (sau ca o ~) caldă sau ca ~a cea de grâu ori ~a lui Dumnezeu sau (rar) o ~ de om, ca ~ cea bună A fi om foarte bun, blând, darnic. 5 (Îe) (A avea) o bucată (sau un codru de) ~ A avea un minim de hrană pentru existență. 6 (Îae) A avea resurse modeste de trai. 7 (Îe) A lua (cuiva) ~a de la gură A lipsi pe cineva de posibilitatea de a-și câștiga existența. 8 (Îe) A mânca ~ și sare (de pe un talger) cu cineva (sau împreună) sau a mânca toți o ~ și o sare A conviețui. 9 (Îe) A împărți ~a cu cineva A trăi împreună. 10 (Îe) A umbla cu ~a după cineva A căuta să ajute pe cineva împotriva voinței lui. 11 (Îe) A mânca ~a (și sarea) cuiva A fi întreținut de cineva. 12 (Îe) A mânca ~a degeaba A se întreține de pe urma cuiva fără a-i aduce un folos. 13 (Îe) A nu gusta nici sare cu ~ A fi foarte zgârcit. 14 Aluat de făină frământat în vederea facerii pâinii (1). 15 (Pop) Turtă coaptă în spuză. 16 (Spc; înv; șîs ~ nedospită) Azimă folosită la săvârșirea unor ritualuri religioase. 17 (Reg; lpl; îf pânuri) Preparate din făină de grâu, coapte, aduse de nuntași miresei. 18 (Îs) ~ de vamă Colac din făină de grâu care se împarte în amintirea unui mort. 19 (Îs) ~a uitaților Turtă făcută din făină de grâu, care se dă de pomană pentru morții fără rude în viață. 20 (Rar; îs) ~ de mălai Mămăligă. 21 (Reg) Cerculeț făcut pe suprafața apei, prin aruncarea unei pietricele (plate). 22 (Pgn; cu determinări ca „zilnică”, „cea de toate zilele”) Hrană necesară pentru trai. 23 (Pex) Mijloace materiale necesare vieții Si: (îrg) pită. 24 (Fig; rar) Existență. 25 (Pex) Serviciu. 26 (Îe) A pune sau a băga (pe cineva) în ~ A angaja pe cineva într-un serviciu. 27 (Îe) A scoate (pe cineva) din ~ A da pe cineva afară dintr-un serviciu Si: a concedia. 28 (Îe) A-și pierde ~a A fi dat afară dintr-un serviciu. 29 (Lsg; csc) Recoltă de cereale Si: bucate, grâne. 30 (Prc; lsg) Grăunțe de grâu. 31 (Șîs ~ albă, ~ mărunțică, ~ mică) Cereale, cu excepția porumbului. 32 (Bot; reg; îc) ~a-pădurii Râșcov (Lactarius deliciosus). 33 (Bot; reg; îac) Bureți-iuți (Lactarius piperatus). 34 (Reg; îc) ~a-porcului Plantă erbacee din familia primulaceelor, cu frunze zimțate mărunt și cu flori purpurii sau trandafirii cu miros plăcut Si: (reg) pita-porcului (Cyclamen europaeum). 35 (Bot; reg; îc) ~a-paștelui, ~nile-paștilor, ~le-paștiului, ~a-peștelui Floarea-paștelui (Anemone nemorosa). 36 (Bot; reg; îac; șîc ~a-paștilor-galbenă) Păștiță (Anemone ranunculoides). 37 (Bot; reg; îc) ~a-oii Mușețel (Matricaria chamomila). 38 (Bot; reg; îac) Margaretă (Chrysantheum leucanthemum). 39 (Bot; reg; îe) ~a-babei Turtă (Carlina acaulis). 40 (Bot; reg; îc) ~a-lui-Dumnezeu Coada-șoricelului (Aachillea pannonica). 41 (Bot; reg; îc) ~a-Domnului Cașul-popii (Malva pusilla). 42 (Bot; reg; îc) ~a-pământului Ciuperci comestibile numite „roșioare” (Russula vesca).

plăcintă¹ sf [At: HERODOT (1645), 166 / V: (reg) ~te, ~tură / Pl: ~te, (rar) ~nți, (reg) ~turi / E: ml placenta] 1 (Udp „cu” sau „de” care indică natura umpluturii) Preparat de patiserie făcut din aluat în foi suprapuse și umplut cu brânză sau cu fructe, legume, carne etc. 2 (Reg; îs) La ~te Ospăț și datini care au loc la țară la casa mirelui, a doua zi după cununie Si: (reg) uncrop. 3 (Îe) A găsi ~ta gata A se folosi de munca altuia. 4 (Îae) A-i veni totul de-a gata. 5 (Îe) A aștepta (pe cineva) cu ~te calde A aștepta pe cineva cu mari pregătiri și cu deosebită plăcere. 6 (Îe) A se vinde (sau a se căuta) ca ~ta caldă A se vinde repede, fiind foarte căutat. 7-8 (Îe) A-i veni (sau a-i pregăti) o ~ A(-i) veni sau a(-i) pregăti cuiva o surpriză neplăcută, un necaz etc. 9 (Îe) A se pune (sau a se trânti, a se așeza etc.) ca o ~ (țigănească) A se tolăni, a se lungi cât e de mare. 10 (Îe) A număra foile la ~ A pierde vremea inutil. 11 (Îae) A-și face prea multe socoteli. 12 (Îae) A acorda o importanță exagerată amănuntelor. 13 (Îe) A socoti câte foi intră în (sau într-o) ~ A ține prea mult seama de toate amănuntele. 14 (Îe) A sta ca o ~ A fi pasiv, comod. 15 (Îae) A fi nesimțit. 16 (Îe) Ce-i ~, să-mi placă? Replică glumeață dată cuiva care întreabă dacă îți place un om. 17 (Îe) A face ~te A face cerculețe pe suprafața apei, aruncând în ea pietricele plate. 18 (Fig; gmț) Bătaie dată cu palma. 19 (Pan; irn) Hârtie oficială, cerere, memoriu etc. care se întinde pe prea multe pagini și care are, de obicei un conținut neplăcut. 20 (Reg) Aluat uns cu grăsime și rulat, prăjit sau copt. 21 (Reg) Turtă. 22 (Reg) Lipie. 23 (Trs) Gogoașă. 24 (Reg; șîs ~ subțire) Clătită. 25 (Bot; reg; îc) ~ta-vacii Urechea-ursului (Primula auricula). 26 (Bot; îc) ~ta-porcului Talpa-ursului (Heracleum palmatum). 27 (Reg) Joc de cărți nedefinit mai îndeaproape.

buiotă s.f. Pungă plată în care se pune apă calda, folosită, mai ales, ca mijloc terapeutic; termofor. • pl. -e. /<fr. bouillotte.

GNOCCHI s.m. pl. În gastronomie, găluște specific italiene, mici, ovale sau rotunde, cu aspect de scoici plate (presate cu furculița), fierte în apă sărată, gratinate și servite ca antreu cald.

pișpirică, pișpirici, s.m. și f. 1. (pop. și fam.) persoană mică (de statură) slabă, prizărită sau neînsemnată. 2. (reg.) pietricică plată aruncată de copii pe suprafața apei, cu salturi numeroase; pițârig.

pătlágină f., pl. ĭ (îld. *plîntágină, d. lat. plantágo, -áginis și infl. pe urmă de pătlăgică; it. piantágine, fr. plantain, sp. llanten, pg. tanchagem). O plantă joasă cu frunza lungăreață ca o limbă cu șănțulețe pe ĭa, numită și limba oiĭ (plantago major, lanceolata ș. a.) Îs maĭ multe varietățĭ, amare și astringente, și de aceĭa-s întrebuințate de popor la rănĭ. Pătlagină de apă, limbariță. – În est pat-, în Olt. plat-.

VĂRSARE s. 1. v. turnare. 2. răsturnare. (~ paharului cu vin.) 3. vărsat. (~ unui lichid din recipient.) 4. (reg.) scursură. (~ apei în Dunăre.) 5. v. vomitare. 6. v. repartizare. 7. v. plată.

luntre sf [At: COD. VOR. 91/8 / V: (înv) ~rie (7), (îrg) lin~ / Pl: ~re, (rar) ~ri / E: ml lunter] 1 Ambarcație cu fundul plat, având prora și pupa înclinate, folosită pe ape fără valuri mari Si: barcă (1), (înv) caic (1), (îrg) cin (2), (reg) ciobacă, (reg) dubas, (îrg) lotcă, șaică. 2 (Pfm; îe) A se face (sau a se așeza, a se pune) ~ și punte A încerca prin toate mijloacele să obțină, să realizeze, să împiedice etc. ceva. 3 (Pfm; îe) A umbla (sau a fi) (cu curul) în două ~ A juca pe două planuri 4 (Pfm; îae) A fi indecis. 5 (Îs) ~ de Snagov Albie mare scobită într-un trunchi de copac, al cărei interior e împărțit în două părți inegale. 6 (Înv) Efigie de pe vechile monede austriece, reprezentând o barcă. 7 (Reg; îf luntrie) Unealtă la moară.

LUNTRE, luntre, s. f. Ambarcație cu fundul plat și cu prora și pupa înclinate, folosită pe ape fără valuri mari; barcă (cu vâsle). ◊ Expr. A se face (sau a se pune, a se așeza) luntre și punte = a încerca pe toate căile și prin toate mijloacele să obțină sau să realizeze ceva sau să împiedice realizarea a ceva. [Pl. și: luntri] – Lat. *lunter, -tris (= linter).

HIDROGLISOR ~oare n. Ambarcație cu fundul plat, care alunecă cu o viteză mare pe suprafața apei, pusă în mișcare de o elice aeriană. /<fr. hydroglisseur

Heracles, vestit erou grec, neîntrecut în forță și vitejie și care, după moarte, a fost primit în rîndul zeilor, devenind nemuritor. Heracles – numit de către romani Hercules – era fiul lui Zeus și al Alcmenei. Pentru a se uni cu Alcmene, Zeus a luat chipul și înfățișarea soțului ei, Amphitryon, plecat să lupte împotriva teleboenilor (v. și Amphitryon). Din unirea Alcmenei cu Zeus s-a născut Heracles, iar din unirea Alcmenei cu Amphitryon, sosit imediat după aceea, s-a născut Iphicles, frate geamăn cu Heracles. Dîndu-și seama de originea divină a lui Heracles, Amphitryon a consimțit să-l crească în casa sa, alături de Iphicles. Gelozia Herei față de Alcmene s-a manifestat însă de timpuriu, încă înainte de nașterea copilului. Fiindcă Zeus – ca să-și ocrotească viitorul fiu – făgăduise regatul Argosului primului urmaș care se va naște din Perseus, Hera a îndemnat-o pe fiica ei, Ilithyia, care patrona nașterile, să întîrzie nașterea lui Heracles și s-o grăbească în schimb pe cea a lui Eurystheus, fiul lui Sthenelus. Datorită acestui fapt, Eurystheus se naște la șapte luni, revenindu-i lui Argosul (v. și Eurystheus), iar Heracles e purtat zece luni în pîntece de Alcmene. Mînia Herei continuă să se reverse și după naștere, de data asta însă asupra copilului. Într-o noapte, cînd cei doi frați se aflau în leagănul lor, ea le trimite doi șerpi cu gîndul să-l ucidă pe Heracles. Fără să-și piardă cumpătul, Heracles, deși avea numai zece luni, îi apucă pe fiecare cu cîte o mînă și-i sugrumă, în timp ce Iphicles, îngrozit, trezește toată casa cu țipetele lui. Este un semn în plus pentru Amphitryon cu privire la originea divină a copilului. El îl crește însă mai departe în casa sa, ca pe propriul său fiu. Cînd Heracles crește, el își înspăimîntă părintele, ucigîndu-și dascălul, pe Linus, și acest fapt îl determină pe Amphitryon să-l trimitp pe Heracles la țară să-i păzească cirezile. Eroul stă acolo pînă la vîrsta de optsprezece ani, cînd săvîrșește primul său act de vitejie: ucide leul din Cithaeron, care atacase cirezile tatălui său. Cu această ocazie el se unește cincizeci de nopți la rînd cu cele cincizeci de fiice ale regelui Thespius, la care stă în gazdă tot timpul cît durează vînătoarea. După ce ucide fiorosul animal, Heracles se întoarce acasă. Pe drum se întîlnește cu solii regelui Erginus, trimiși să ridice tributul la care erau supuși tebanii. El se luptă cu Erginus și îl învinge. Drept mulțumire că i-a scăpat pe tebani de tributul înjositor, regele Creon i-o dă în căsătorie lui Heracles pe fiica sa, Megara. Cu Megara eroul a avut mai mulți copii. Urmărindu-l mai departe cu mînia sa divină, Hera îi ia mințile și, într-un delir furios, îl determină să-și ucidă copiii. În urma săvîrșirii acestei fărădelegi, eroul consultă oracolul de la Delphi. Pentru ispășire, Apollo îi poruncește să-i slujească timp de doisprezece ani lui Eurystheus. La cererea acestuia, care-l pune la felurite munci, Heracles săvîrșește cele douăsprezece mari fapte de vitejie cunoscute sub numele de muncile (sau isprăvile) lui Heracles. – Prima muncă este uciderea leului din Nemea, o fiară înspăimîntătoare care pustia ținutul respectiv. Eroul îl sugrumă apoi îl jupoaie de pielea îngrozitoare la vedere. Înfățișîndu-se mai apoi îmbrăcat în această piele lui Eurystheus, acesta, de frică, nu-i îngăduie să pătrundă în cetate ci îi poruncește să-și depună prada înaintea porților. Cu această ocazie eroul înființează Jocurile Nemeiene. – A doua muncă a lui Heracles este uciderea hidrei din Lerna. Născută din Typhon și din Echidna, hidra era un balaur monstruos, a cărui răsuflare ucidea pe oricine îi simțea duhoarea. Ea avea nenumărate capete, care pe măsură ce erau retezate, creșteau la loc. Unul dintre capete era nemuritor. Heracles a reușit să-i reteze capetele și, cu ajutorul nepotului său, Iolaus, să-i ardă carnea în locul unde fuseseră, pentru a le împiedica să mai regenereze. La urmă el îi retează și capul cel nemuritor și, îngropîndu-l în pămînt, împinge deasupra lui o stîncă uriașă. Sîngele hidrei era și el aducător de moarte. De aceea, la plecare, eroul și-a muiat săgețile în el, făcîndu-le astfel veninoase. – A treia muncă a lui Heracles este prinderea mistrețului de pe muntele Erymanthus. Groaznicul animal a fost urmărit de către erou prin mijlocul unor zăpezi înalte, pînă cînd, sleit de puteri, a fost prins. – A patra muncă a lui Heracles este prinderea unui căprior cu coarne de aur, care aparținea zeiței Artemis. Vestit prin iuțeala lui, căpriorul a fost fugărit un an încheiat de către erou, care, în cele din urmă, l-a ajuns în Arcadia și, rănindu-l ușor, a reușit să-l prindă. – A cincea muncă a lui Heracles este curățarea grajdurilor lui Augias. Augias, regele din Elis, avea peste trei mii de vite și grajdurile care le adăposteau nu mai fuseseră curățate de peste treizeci de ani. La porunca lui Eurystheus, Heracles s-a legat să le curețe într-o singură zi, cerîndu-i o răsplată lui Augias, dacă avea să reușească. Augias s-a învoit. Atunci eroul a schimbat cursurile rîurilor Alpheus și Peneus și, abătîndu-le prin mijlocul grajdurilor, a făcut ca tot gunoiul să fie dus de ape pînă-n seară. Cînd și-a cerut însă plata cuvenită, Augias a refuzat să-și țină făgăduiala, fapt pentru care avea să fie pedepsit mai tîrziu de către erou. – A șasea muncă a lui Heracles este distrugerea păsărilor stimfalide. În pădurile care împrejmuiau lacul Tsymphalis din Arcadia sălășluiau puzderie de păsări de pradă, care pustiau ținutul. Heracles le-a stîrpit ucigîndu-le cu săgețile sale otrăvite. – A șaptea muncă a lui Heracles este prinderea taurului din Creta. Odinioară, regele Minos voise să-i sacrifice taurul lui Poseidon dar, cucerit de frumusețea animalului, îl cruțase. Zeul mării se răzbunase, făcînd taurul să devină furios. Heracles a reușit să-l prindă și i l-a adus lui Eurystheus, care însă i-a redat libertatea. – A opta muncă a lui Heracles este îmblînzirea iepelor lui Diomedes. Diomedes, regele Thraciei, avea niște iepe sălbatice pe care le hrănea cu carne omenească. Heracles l-a ucis pe Diomedes și le-a dat iepelor lui să-i mănînce trupul. După ce s-au ospătat din carnea stăpînului lor, iepele au devenit blînde și s-au lăsat ușor prinse. Heracles i le-a dus și pe acestea lui Eurystheus. – A noua muncă a lui Heracles este dobîndirea cingătorii purtate de Hippolyte, regina amazoanelor. Cingătoarea îi fusese dăruită acesteia de însuși Ares, zeul războiului. Heracles i-o ia, după ce se luptă cu amazoanele, și o dăruiește fiicei lui Eurystheus. – A zecea muncă a lui Heracles este aducerea boilor lui Geryon (v. și Geryon), tot la porunca lui Eurystheus. Cirezile de boi ale lui Geryon se aflau pe insula Erythia, departe, către apusul lumii. Ca să ajungă acolo, eroul a străbătut deșertul Libyei, apoi Oceanul, iar ca să pună mîna pe boii lui Geryon, l-a ucis mai întîi pe Orthrus, cîinele cu două capete care-i păzea, apoi pe Eurytion, uriașul care-i păștea și, în sfîrșit, pe însuși Geryon, monstrul cu trei trupuri, căruia-i aparțineau. După multe peripeții, Heracles ajunge cu bine din nou la Eurystheus, nu fără să fi avut însă de furcă pe drumul de întoarcere cu numeroși dușmani care-l atacaseră, vrînd să-i fure boii. – A unsprezecea muncă a lui Heracles este culegerea merelor din Grădina Hesperidelor. Merele acestea erau de aur, și ele aparțineau Herei, care le primise în dar, cu prilejul nunții ei cu Zeus, de la Gaea. Hera le dusese în Grădina Hesperidelor și i le dăduse în pază lui Ladon, un balaur uriaș cu o sută de capete. După ce cutreieră mări și țări, după ce trece prin Caucasus unde-l eliberează pe Prometheus (v. și Prometheus), Heracles ajunge la hiperboreeni, unde se afla faimoasa grădină, și, cu ajutorul lui Atlas, izbutește să fure merele și i le aduce lui Eurystheus. – A douăsprezecea – și cea din urmă – muncă a lui Heracles este aducerea lui Cerberus din împărăția umbrelor subpămîntene, cea mai grea încercare la care a fost supus eroul. În îndeplinirea acestei sarcini, el a fost ajutat de Hermes și de Athena. Ajuns în Infern, Heracles s-a întîlnit cu umbra lui Meleager – căruia, cu această ocazie, i-a făgăduit s-o ia în căsătorie pe Deianira (v. și Deianira) – cu Pirithous, cu Theseus și cu Ascalaphus, pe care i-a scăpat din chinurile la care erau supuși și, în sfîrșit, cu zeul Hades, care s-a învoit să i-l dea pe Cerberus cu condiția ca eroul să-l prindă fără să se servească de vreo armă. Strîngîndu-l cu amîndouă mîinile de gît, Heracles a reușit să-l stăpînească pe Cerberus și să-l tîrască după el, pe pămînt. La vederea lui Cerberus însă, Eurystheus a fost atît de înfricoșat încît s-a ascuns și n-a vrut să-l primească. Neavînd ce face cu el, Heracles l-a adus atunci înapoi în Infern. În afara acestor isprăvi, eroul a săvîrșit, în diferite împrejurări, numeroase alte acte de curaj și vitejie, care i-au dus faima și l-au făcut renumit. Printre ele se numără: 1. Expediția întreprinsă împotriva Troiei. Laomedon, regele Troiei, a refuzat să-i dea lui Heracles răsplata cuvenită pentru faptul că eroul a salvat-o pe Hesione, fiica regelui, din ghearele unui monstru îngrozitor. Heracles atacă cetatea, îl ucide pe rege împreună cu toți fiii lui și i-o dă de soție pe Hesione lui Telamon, unul dintre tovarășii lui de arme (v. și Hesione 1.). 2. Războiul împotriva giganților, în care eroul a luptat alături de olimpieni (v. Gigantes). 3. Războiul împotriva lui Augias, întreprins de erou datorită faptului că regele din Elis refuzase să-i dea plata cuvenită pentru că i-a curățat grajdurile. Cu ocazia victoriei, eroul a înființat Jocurile Olimpice. 4. Expediția organizată împotriva Pylosului, unde domnea regele Neleus (v. și Neleus), expediție în cursul căreia Heracles îl ucide pe rege împreună cu toți fiii lui în afară de unul singur, Nestor. Cu această ocazie Heracles a rănit mai mulți zei, printre care pe Hera și pe Ares. 5. Războiul împotriva Spartei (v. și Hippocoon), în cursul căruia, deși învingător, eroul este rănit la mînă și vindecat apoi de către Asclepius. 6. Lupta împotriva driopilor, în care, învins la început, Heracles iese în cele din urmă învingător, îi bate pe driopi și-i pune pe fugă. Motivul izbucnirii conflictului între erou și driopi a fost faptul că, o dată, pe cînd trecea prin ținutul lor călătorind împreună cu Deianira și cu fiul său Hyllus, driopii au refuzat să-i dea să mănînce copilului, care era înfometat. 7. Lupta cu centaurii, stîrniți de mirosul vinului pe care eroul îl băuse în peștera lui Pholos. Cu această ocazie a fost ucis din greșeală de către Heracles și bunul centaur Chiron. 8. Readucerea Alcestei din regatul subpămîntean (v. Admetus). 9. Lupta cu Antaeus (v. Antaeus). 10. Lupta cu Cycnus (v. Cycnus 2.), pe care l-a ucis în drum spre Grădina Hesperidelor. 11. Eliberarea lui Prometeus. Traversînd Caucazul, pe drumul spre aceeași Grădină a Hesperidelor, eroul a ucis vulturul care devora ficatul titanului Prometheus înlănțuit de o stîncă. 12. Lupta împotriva lui Lycaon, fiul lui Ares și al Pyrenei, care, opunîndu-se trecerii lui Heracles spre Grădina Hesperidelor, a fost învins și el de către erou. 13. Lupta cu gigantul Alcyoneus pe care l-a omorît cu măciuca sa, ajutat fiind și de zeița Athena. 14. Prinderea cercopilor (v. Cercopes). În sfîrșit, viața eroului, bogată în peripeții, cuprinde și alte episoade menite să-i ilustreze forța și vitejia. De pildă, este cunoscut episodul luptei dintre Heracles și zeul apei Achelous, pentru a obține mîna Deianirei, sora lui Meleager, căruia, în Infern, eroul îi făgăduise s-o ia de soție (v. mai sus). După căsătorie, omorînd din greșeală o rudă a soției sale, Heracles este silit să pornească în exil împreună cu Deianira și cu fiul lor, Hyllus. Pe drum Deianira este atacată de centaurul Nessus, care vrea s-o violeze. Heracles îl rănește mortal cu una din săgețile sale otrăvite. Înainte de a muri, centaurul îi dăruiește Deianirei un filtru miraculos, filtru care – după spusele lui – avea să i-l aducă înapoi pe Heracles atunci cînd ei i se va părea că eroul n-o mai iubește. Șiretenia lui Nessus și gelozia Deianirei aveau să pricinuiască, mai tîrziu, moartea eroului (v. Deianira). În urma uciderii nedrepte a lui Iphitus, fiul regelui Eurytus (v. și Iphitus), Heracles e atins de nebunie. Pentru a fi „purificat” el se duce la Delphi, dar acolo, insultînd oracolul, își atrage asupră-și mînia lui Apollo. În urma omorului și a sacrilegiului comis, el nu mai poate fi purificat decît dacă se va vinde ca sclav, timp de trei ani, pentru a-i sluji unui stăpîn. Așa ajunge Heracles în slujba Omphalei, regina Lydiei. E răstimpul în care eroul, robit și iubit de regină, participă la vînătoarea mistrețului din Calydon. După împlinirea termenului, Heracles se războiește cu regele Eurytus. Pe vremuri, Eurytus îi refuzase mîna fiicei sale, Iole. Eroul se luptă cu Eurytus, îl ucide și, cum dragostea pentru fiica acestuia persistă, o ia cu el pe Iole. Aflînd, Deianira îi trimite o cămașă îmbibată cu filtrul lui Nessus, pe care Heracles îl ucisese odinioară. Departe de a-i aduce înapoi soțul, filtrul – răzbunare perfidă a centaurului – Face ca veșmîntul o dată îmbrăcat să se lipească de trupul eroului și să ia foc. În zadar se luptă Heracles cu desperare să scape de cămașa ucigătoare. O dată cu ea își smulge de pe trup fîșii de carne și flăcările mistuitoare îi ajung pînă la oase. Atunci, simțindu-și sfîrșitul aproape – în timp ce Deianira îngrozită de fapta ei se sinucide – eroul își înalță singur un rug și se pregătește de moarte. El o încredințează fiului său Hyllus pe Iole și lasă cu limbă de moarte ca, mai tîrziu, cei doi să se căsătorească. Își dăruiește arcul și săgețile lui Philoctetes și se urcă pe rugul de mai înainte pregătit. În timp ce flăcările rugului se înalță, un nor pogoară din ceruri și cade un trăsnet. Cînd ceața se risipește, corpul eroului nu mai există. El a fost luat în Olympus, unde va petrece după moarte în rîndul nemuritorilor. Vechea ură a Herei se șterge. Ea îl primește acum pe Heracles în lăcașul zeilor, căsătorindu-l cu fiica ei, Hebe, zeița veșnicei tinereți. Eroul devine nemuritor, drept răsplată pentru vitejia, curajul și nedreptățile îndurate pe pămînt.

LUNTRE, luntri, s. f. Ambarcațiune cu fundul plat și cu prora și pupa înclinate, folosite pe ape fără valuri mari; barcă (cu vâsle). ◊ Expr. A se face (sau a se pune, a se așeza) luntre și punte = a încerca pe toate căile și prin toate mijloacele să obțină sau să realizeze ceva sau să împiedice realizarea a ceva. [Pl. și: luntre] – Lat. *lunter, -tris ( = linter).

derea¹ sf [At: T. PAPAHAGI, CL. / V: delea / Pl: ~ele / E: tc dere] (Tcîr) 1 Vale îngustă și puțin adâncă, cu fundul aproape plat și cu versantele în pantă ușoară Si: vâlcea. 2 Apă curgătoare mică situată de-a lungul unei vâlcele.

pișpirică [At: VICIU, GL. / V: ~șchiric sm, ~șchir~, (reg) ~igă sf / Pl: ~ici / E: fo] 1-2 smf (Pfm) Persoană (mică de statură, slabă sau) neînsemnată. 3 sf (Trs; îf pișpirigă) Pietricică plată pe care o aruncă copiii pe suprafața unei ape, astfel încât să facă salturi cât mai numeroase Si: (reg) pițirigă (1).

PAUȘAL, -Ă adj. global, forfetar. ◊ tarif (sau preț) paușal = sistem de plată pentru prestările de servicii comunale, pentru consumul de energie, apă etc., suma calculându-se cu aproximație pe baza capacităților instalate ale aparatelor sau a consumurilor posibile. ◊ asigurare paușală = asigurare de bunuri, persoane sau riscuri pe baza plății unei prime de asigurare unice (medii). (< germ. pauschal)

DISC, discuri, s. n. 1. Placă rotundă (în antichitate de piatră sau de metal, astăzi mai ales de lemn, încercuită cu fier și avînd o anumită greutate) pe care atleții o aruncă în exercițiile și probele sportive de aruncare la distanță. ◊ Fig. Discul de foc al lunii se înălță curat pe zarea răsăritului. CAMILAR, TEM. 203. Soarele... ajuns în răscrucile cerurilor, își cumpănea, parcă, neclintit, pe albastrul șters al adîncurilor, discul său alb de lumină topită. HOGAȘ, M. N. 172. Codrul pare tot mai mare, parcă vine mai aproape Dimpreună cu al lunei disc, stăpînitor de ape. EMINESCU, O. I 154. 2. Orice obiect de formă rotundă și plată. În fabrica de parafină mîna îngheață pe sloiul discurilor de fier. C. PETRESCU, A. 464. ◊ Plug cu disc = plug, de obicei cu tracțiune mecanică, a cărui parte tăietoare, rotundă și plată, taie și răstoarnă brazda ca și cormana și brăzdarul. (Fiz.) Discul lui Newton = placă circulară împărțită în șapte sectoare colorate reproducînd culorile spectrului solar și care, învîrtită repede, pare albă. ♦ Placă de patefon. Am ascultat muzică pe discuri. ♦ Placă rotundă de metal pe care se strîng banii (se face chetă) în biserică; talger. Să mergem... zise preotul, socotindu-se: Oare cît s-o fi strîns la disc? CAMILAR, N. II 11. 3. (Med.; în expr.) Disc intervertebral = țesut fibros așezat între două vertebre, în formă de disc (1) și cu un nucleu bulbos. Hernie de disc = hernia discului intervertebral.

TERMOFOR, termofoare, s. n. Aparat constînd dintr-o pungă plată de cauciuc sau de metal în care se pune apă caldă sau dintr-o pernă mică și subțire încălzită electric și care se aplică, ca mijloc terapeutic, pe o parte bolnavă a corpului.

termofor sn [At: A. POP, CHIRURG. 803 / Pl: ~oare / E: ger Termophor, fr thermophore] Recipient plat de cauciuc sau de metal, în care se pune apă caldă (sau perniță încălzită electric), care se aplică pe o regiune bolnavă a corpului în caz de crize dureroase.

PLECOPTER ~e n. 1) la pl. Ordin de insecte cu corp scurt și plat având aripi slab adaptate pentru zbor, care trăiesc pe lângă ape. 2) Insectă din acest ordin. /<fr. plécopteres

limbă sf [At: PSALT. HUR. 17^r/25 / Pl: ~bi și (rar) ~be / E: ml lingua] 1 Organ musculos, alungit și mobil, situat în cavitatea bucală, cu funcție tactilă și cu rol important în procesul de masticație și deglutiție a alimentelor, iar la om, în articularea sunetelor. 2 (Îs) ~ neagră Boală la om nedefinită mai îndeaproape. 3 Limbă (1) a unui animal folosită ca aliment. 4 Mâncare preparată din limbă (3). 5 (Îs) ~ de crap Parte cărnoasă din cavitatea bucală a crapului, foarte gustoasă. 6 (Îe) A alerga (sau a umbla, a veni, a aștepta etc.) cu ~ba scoasă A alerga sau a umbla, a veni, a aștepta cu mare nerăbdare, agitat. 7 (Reg; îe) A asuda sub ~ A se plânge că a muncit prea mult când, în realitate a stat degeaba. 8 (Reg; îe) A năduși sub ~ A obosi. 9 (Reg; îe) A-l trece (pe cineva) apa sub ~ A-i fi foarte frig. 10 (Reg; irn; îe) Nici ~ba nu-i asudă Se spune despre cineva care vorbește încontinuu. 11 (Reg; îae) Se spune despre cineva care nu muncește cu tragere de inimă. 12 (Pfm; îe) A scoate ~ba (la cineva) A disprețui pe cineva. 13 (Îae) A sfida. 14 (Reg; îe) Nu sta cu ~ba afară Se spune cuiva pe care îl îndemni să râdă. 15 (Pop; îe) A avea ~ lungă sau (a fi) lung de (ori la, în) ~ (sau, reg) fraged la ~ A fi vorbăreț. 16 (Îae) A fi incapabil de a păstra un secret. 17 (Pfm; îe) A fi (sau a avea) ~ (foarte) ascuțită (ori veninoasă, otrăvită, rea, neagră, de șarpe) A spune vorbe răutăcioase. 18 (Îae) A fi bârfitor. 19 (Îlav) Cu ~ înveninată (sau veninoasă) Cu răutate. 20 (Fam; îe) A înțepa cu ~ba sau (reg) a fi cu (sau a avea) piper, țepi pe sau aguridă sub ~ A fi sau a vorbi ironic ori malițios Si: a batjocori. 21 (Fam; îe) A fi slobod la ~ (sau ~ slobodă ori a avea ~ba dezlegată) A fi excesiv de sincer și direct în vorbire. 22 (Îae) A fi necontrolat în vorbire. 23 (Îae) A fî incapabil de a păstra un secret. 24 (Fam; îe) A fi cu două ~bi sau a avea (mai) multe ~bi A fi mincinos sau prefăcut. 25 (Îae) A fi ipocrit. 26 (Pfm; îe) A fi iute de ~ A vorbi prea repede. 27 (Pfm; îe) A avea ~ ascuțită (sau a-i umbla ~ba cu ascuțime) A fi înzestrat cu însușirea de a vorbi convingător. 28 (Imt; îe) A-și mușca ~ba A tăcea, evitând să spună ceva nepotrivit. 29 (Fam; îe) A-și înghiți ~ba A mânca cu mare poftă. 30 (Îae) A amuți de uimire, de emoție etc. 31 (Îae) A se abține de la a spune ceva nepotrivit. 32 (Pfm; îe) A-și ține (sau băga) ~ba (în gură) A tăcea. 33 (Pfm; îe) A-și pune frâu la ~ (sau ~bii) ori a-și înfrâna (sau struni) ~ba A se feri de a spune ceva necuviincios. 34 (Fam; îe) A scoate (sau a-i ieși cuiva) ~ba de-un cot A i se tăia respirația datorită efortului sau oboselii Si: a gâfâi. 35 (Îae) A fi foarte obosit. 36 (Fam; îe) A trage (pe cineva) de ~ A pune cuiva întrebări multe și insistente pentru a afla anumite lucruri Si: a iscodi. 37 (Fam; îe) A (i) (se) dezlega (cuiva) ~ba sau a se dezlega (ori a prinde) la ~ sau a prinde ~ A căpăta chef de vorbă. 38 (Îe) A (se) dezlega (cuiva) ~ba A-și redobândi facultatea vorbirii. 39 (Pfm; îe) A-și bate ~ba(-n gură de pomană) sau a-și toci ~ba A vorbi mult și neîntrerupt, fără a fi luat în seamă. 40 (Pfm; îe) A-i merge (cuiva) ~ba ca o moară stricată (sau de vânt) (ori, reg, a-i toca ~ba în gură sau a-i bate ~ba) A vorbi repede și fără întrerupere Si: a flecări, a pălăvrăgi. 41 (Pfm; îe) A avea mâncărime (sau, reg, mâncărici, mâncătură) la (sau de) ~ ori a avea vierme (sau, reg, gâdilici) la ~ sau a-l mânca (ori a-l arde ~ba) sau, reg, a-l frige ~ba (ori la ~) A vorbi prea mult Si: a fi limbut, a fi palavragiu, a fi vorbăreț. 42 (Pfm; îe) A (i) se încurca (sau împiedica) (cuiva) ~ba (în gură sau la vorbă) A rosti cu greutate cuvintele din cauza unei emoții, a băuturii etc. 43 (Pfm; îe) A avea ~ba legată A refuza să vorbească. 44 (Îvp; îe) A nu avea ~ în gură (sau de grăit) A nu dori să vorbească. 45 (Înv; îe) A-i fi (cuiva) ~ba legată sau a fi cu ~ba legată (sau legată, încurcată) A fi mut. 46 (Înv; îla) Împiedicat la ~ (sau, pop, cu ~ba împiedicată) Bâlbâit. 47 (Reg; îs) ~ lată Care se exprimă greoi, din cauza limbii mari. 48 (Pfm; îe) A vorbi sau (a grăi) în vârful ~bii (sau în ori pe ~) sau a-i fi (cuiva) ~ba prinsă (ori împiedicată) A fi peltic. 49 (Pop; îe) A (i) se lega (cuiva) -ba (în gură) sau a-i pieri (ori a i se încurca, a-i îngheța, a i se îngroșa, a i se lua, a i se scurta) (cuiva) ~ba A nu mai avea curajul să vorbească Si: a amuți. 50 (Pop; îe) A-i pieri cuiva ~ A muri. 51 (Pop; îe) A-i lega (sau a scurta, a tăia) (cuiva) ~ba A împiedica pe cineva să spună ceva calomnios sau jignitor. 52 (Pop; îe) Pișcat (sau înțepat) la ~ sau prins de ~ Ușor amețit de băutură Si: (pfm) afumat, cherchelit. 53 (Reg; îe) A avea păr pe ~ A fi lipsit de educație. 54 (Reg; îla) Cu păr pe ~ Lipsit de educație, de maniere Si: prost, necioplit. 55 (Îe) A avea ~ de aur A avea darul de a vorbi frumos și elocvent. 56 (Îe) A fi cu ~ba fagure de miere A vorbi excesiv de prietenos și amabil. 57 (Pfm; îe) Pușchea(-ți) pe ~(-ți) Se spune cuiva care vorbește despre un lucru neplăcut, pentru ca aceasta să nu se îndeplinească. 58-59 (Pfm; îe) A (nu) pune pe ~ (ceva) A (nu) gusta din ceva. 60 (Reg; îe) A-și bate ~ba-n gură ca calicii la pomană A vorbi repede și prost. 61 (Reg; îe) Parcă-l trage cineva de ~ Se spune despre cineva care vorbește mult, neputând păstra un secret. 62 (Reg; îe) Nu i-a (sau nu v-a etc.) tors mama pe ~ Se spune despre cineva care vorbește cu ușurință. 63 (Reg; îae) Se spune despre cineva care vorbește morocănos. 64 (Reg; îe) A-și toarce pe ~ A se gândi bine înainte de a vorbi. 65 (Pfm; îe) Cum îi vine sau ce-i vine pe ~ Fără a-și controla exprimarea, sub impulsul unei stări de moment. 66 (Îe) A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) (cuiva) pe ~ (ceva) A fi pe punctul de a spune ceva. 67 (Îae) A nu-și aminti un lucru bine știut. 68-69 (Reg; îe) L-a(u) mușcat albinele (sau albina) de ~ Se spune despre cineva care nu vorbește (prea mult). 70 (Îae) Se spune despre un om beat. 71 (Pop; îe) Gură am și ~ n-am Se spune atunci când cineva se abține, deși ar mai avea multe de adăugat. 72 (Pop; îe) A nu-și băga ~ba unde nu-i fierbe oala A nu se amesteca într-o problemă care nu-l privește. 73 (Pop; îe) Inima o are pe ~ sau ce-i pe inimă aceea-i și pe ~ sau ce are-n suflet are și pe ~ Se spune despre o persoană sinceră, deschisă și onestă. 74 (Reg; îs) ~ba beregății Uvulă. 75 Facultate de a vorbi Si: grai, vorbire. 76 (Înv; îe) A da ~ prin țară A face să se știe pretutindeni. 77 (Trs; îs) Răsura ~bii Amendă aplicată cuiva găsit vinovat de calomnie. 78 (Înv; îs) ~ strâmbă Calomnie. 79 (Îvp; îls) Carte cu ~ de moarte Testament. 80 (După verbe ale zicerii; îlav) Cu (sau, rar prin) ~ de moarte Ca ultimă dorință, exprimată pe patul morții. 81 (Pex; îal) Ca dispoziție testamentară. 82 (Îe) A lega pe cineva cu ~ de moarte A obliga pe cineva prin jurământ să îndeplinească o ultimă dorință, exprimată înainte de moarte. 83 (Înv; îs) Frântură (sau frământare) de ~ Vorbire încâlcită. 84 (Pex; îas) Frază încâlcită, alcătuită din cuvinte greu de rostit. 85 (Spc; îas) Joc ce constă în rostirea rapidă și corectă a unei asemenea fraze. 86 (Înv) Prizonier de la care se obțineau informații asupra situației din armata inamică. 87 (Arg) Spion. 88 (Înv; udp „despre”, „de” etc.) Informație asupra situației inamice. 89 Tăiș de metal al unui cuțit, briceag sau al altor instrumente Si: pană, pânză. 90 (Pop; îs) ~ de trăsnet (sau a trăsnetului) Rămășiță a unei sulițe, sau a unei alte arme străvechi, descoperită cu prilejul unei săpături, despre care se credea că a fost împlântată în adâncul pământului de un trăsnet. 91 (Îlav) Nici cu (sau cât ori ca) o ~ de cuțit Nici cât de puțin. 92 Parte metalică a ciocanului, opusă capului cu care se bat cuiele, prelungită și subțiată spre vârf Si: (pop) pană. 93 (Reg) Vârf al șurubelniței. 94 Fiecare dintre arătătoarele ceasului. 95 Pendul al unui orologiu. 96 Bară mobilă, agățată în interiorul clopotului, care, prin mișcare, lovește pereții lui, făcându-l să sune. 97 (Reg; îs) ~ de clopot Joc la priveghi, nedefinit mai îndeaproape. 98 Indicator la cântare sau la orice instrument de măsurat. 99 (Pan) Parte a unor obiecte, alungită și mobilă, de forma unei limbi (1). 100 (Înv; pan) Lingou. 101 (Înv; pan) Parte alungită și ascuțită a tălpii fierului de călcat. 102 (Îrg; pan) Bucată de lemn sau de metal alungită, folosită ca încuietoare la uși, porți etc. 103 (Reg) Pisălog la piuliță. 104 (Reg) Hădărag (1). 105 (Reg) Fiecare dintre cele două brațe ale cleștelui. 106 (Reg) Cumpănă a fântânii. 107 (Reg) Picior al pilugului în care se prind aripile fusului de la piuă. 108 (Reg) Fiecare dintre crestăturile în formă de trepte de la capătul de jos al pilugului, cu ajutorul cărora postavul este întors și răsucit în piuă. 109 (Reg) Fiecare dintre aripile fusului care ridică pilugul de la piuă, agățându-se în piciorul acestuia. 110 (Pop) Parte a dispozitivului de oprire automată la mașina bătătoare. 111 (Pop) Proeminență de la partea de jos a oiștei porții, care face ca aceasta să se deschidă și să se închidă cu ușurință. 112 (Reg) Cârlig în care se agață zăvorul de la ușă, poartă etc. 113 (Reg) Parte de la car sau sanie de care se fixează proțapul Si: (pop) cârlig, grui, furcă, (reg) popârțac, splină. 114 (Reg) Parte care face legătura între crucea și inima căruței. 115 (Reg) Tânjală. 116 (Reg) Parte a căruței nedefinită mai îndeaproape. 117 (Pop) Cordar la ferăstrău. 118 (Tăb; reg) Piesă alungită și mobilă a stativelor pe care se întind pieile ce urmează a fi prelucrate. 119 Proptea a alergătoarei de la războiul de țesut Vz: rezemătoare, sprijinitoare. 120 (Plg) Fier lat, ascuțit la un capăt, cu care se ară. 121 (Îs) ~ba cracilor (sau cracii cu ~) Cârlig cu ajutorul căruia se reglează schimbătorul plugului, introducându-se în una dintre găurile cu care această piesă este prevăzută. 122 (Muz) Plăcuță de lemn deasupra căreia se întind coardele unor instrumente muzicale Si: tastieră, (rar) tastă. 123 (Muz; rar) Ancie a unui instrument de suflat. 124 (Muz; rar) Clapă la instrumentele muzicale cu claviatură Si: tastă, tușă. 125 Cuțit de lemn la meliță Si: (reg) bătăiuș, bătător, condei, spată, tocător. 126 Deschizătură lăsată la gardul de pescuit. 127 (Pes) Fiecare dintre cele două deschizături ale sacului unui vintir. 128 Vârf al cârligului la undiță. 129 (Reg) Șanț care desparte în două mari semicercuri vatra cuptorului, construită din pământ bătătorit. 130 (Reg) Colac împărțit la pomeni. 131 Fâșie de piele, pânză etc. lungă și îngustă, care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde aceasta se încheie cu șiretul etc. 132 Obiect de metal, os, material plastic etc. care ajută la încălțarea pantofilor Si: încălțător. 133 (Îvp) Cui de la cataramă. 134 Bucată de piele care se coase la marginea posterioară de sus a cizmelor, pentru a le putea trage pe picior. 135 (Bot; reg; îc) ~ba-apei Broscariță (Potamogeton natans). 136 (Bot; reg; îac) Pașă (Potamogeton crispus). 137-140 (Bot; reg; îac) Broasca-apei (Potamogeton pussilus, lucens, perfoliatus și pectinatus). 141 (Bot; reg; îc) ~ba-bălții, ~ba-bălților, ~ba-broaștei, ~ba-oii, ~ba-vacii Limbariță (Alisma plantago aquatica). 142 (Bot; reg; îc) ~ba-boierului Barba-boierului (Ajuga laxmanni). 143 (Reg; îc) ~ba-boului (-cea-mică) Plantă erbacee meliferă din familia boraginaceelor, acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori uvulacee, roz sau rar albe Si: (reg) atrățel, boroanță, iarbă-de-bou-sălbatică, limbariță, miruță, roșii (Anchusa officinalis). 144 (Reg; îac) Plantă erbacee din familia boraginaceelor, acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori albastre mari Si: (reg) miruță, (rar) orcanetă (Anchusa italica). 145 (Bot; reg; îac) Plantă din familia amarilidaceelor, originară din America, cu trunchiul scurt și gros, cu frunze verzi-albăstrui, care înflorește la 5-25 de ani, numai o singură dată și apoi moare Si: (reg) haluz, roadă, săbor, spin (Agave americana). 146 (Bot; reg; îac) Sică (Statice). 147 (Bot; reg; îac) Belșiță (Canna indica). 148 (Bot; reg; îc) ~ba-boului, ~ba-câinelui, ~ba-mielului, ~ba-mielușelului Alior (Borago officinalis). 149 (Bot; îc) ~ba-boului Lușcă-albă (Ornithogalum caudatum). 150 (Bot; reg; îac) Iarba-șarpelui (Echium vulgare). 151 (Bot; reg; îac) Pătlagină (Plantago major). 152 (Bot; reg) Măcriș (Rumex acetosa). 153 (Bot; reg; îc) ~ba-broaștei Iarba-broaștelor (Hydrocharis morsus-ranae). 154 (Bot; reg; îc) ~ba-bălților, ~ba-broaștei, ~ba-oii, ~ba-șarpelui Pătlagină (Plantago lanceolata). 155 (Bot; reg; îc) ~ba-caprei Specie de lăptucă. 156 (Bot; reg; îc) ~ba-boului, ~ba-căii, -ba-câinelui, -ba-cucului, ~ba-mielului Arăriel (Cynoglossum officinale). 157 (Bot; reg; îc) ~ba-cățelei Plantă nedefinită mai îndeaproape. 158 (Bot; reg; îc) ~ba-boului, ~ba-cerbului, ~ba-oii, ~ba-vacii, ~ba-vecină, ~ba-vecinei Năvalnic (Scolopendrium vulgare). 159 (Bot; reg) Lipicioasă (Galium aparine). 160 (Bot; reg) Splină (Chrysosplenium alternifolium). 161 (Bot; reg; îc) ~ba-cerbului, ~ba-șarpelui Ferigă (Dryopteris filixmas). 162 (Bot; reg; îac) Unghia-ciutei (Ceterach officinarum). 163 (Bot; reg) Pieptănariță (Cynosurus cristatus). 164 (Bot; reg) Cocoșei (Erythronium dens canis). 165 (Reg; îc) ~ba-cucului, limba-șarpelui Plantă erbacee perenă din încrengătura pteridofitelor, cu rizom scurt, târâtor, de obicei cu o singură frunză penat-compusă Si: (reg) coian, dragoste, iarba-dragostei, lăpăriță, limbar (Botrychium lunaria). 166 (Bot; reg; îac) Plantă erbacee cu flori de culoare albăstruie-liliachie care crește în regiunile subalpine (Gentiana bulgarica). 167 (Bot; reg) Buruiană-de-ghing (Gentiana praecox). 168 (Bot; reg; îc) ~ba-cucului Mâna-Maicii-Domnului (Orchis maculata). 169 (Bot; reg; îac) Poranici (Orchis mascula). 170 (Bot; reg; îac) Iarbă-moale (Stellaria holostea). 171 (Bot; reg; îac) Ură (Gymnadenia conopea). 172 (Bot; reg; îc) ~ba-gâștei Bob-de-țarină (Lathyrus sylvester). 173 (Bot; reg; îc) ~ba-mării Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori albe, roze, purpurii și, mai ales, violete, dispuse în umbrelă, originară din regiunile sudice ale Europei și cultivată adesea ca plantă decorativă Si: (reg) lilicele, limbușoară, omățăl, punga-ciobanului, saști, traista-ciobanului (Iberis umbellata). 174 (Bot; reg; îac) Lilicele (Iberis semperflorens). 175 (Reg; îac) Planta Iberis pinnata. 176 (Reg, îc; șîf ~ba-mielușelului) ~ba-mielului Plantă erbacee din familia boraginaceelor, cu flori albastre, rar albe Si: (reg) alior, arăriel, arățel, atrățel, boranță, boranță-roșie, laptele-câinelui, mierea-ursului (Borrago officinalis). 177 (Bot; reg; îac) Otrățel (Onosma arenaria). 178 (Reg; îc) ~ba-oii (sau ~ba-oaiei) Plantă erbacee cu frunze dințate și spinoase, cu flori purpurii, care crește prin locuri umede și mlăștinoase Si: (reg) pălămidă (Cirsium canum). 179 (Reg; îac) Mică plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu flori roz, grupate în spice Si: (pop) minciună, patlagină, plătagină (Plantago gentianoides). 180 (Reg; îac; șîc ~ba-oii-cea-amară) Plantă din familia compozitelor, cu rizom scurt și gros, cu numeroase rădăcini lungi și groase, tulpină erectă și flori roșii, care crește prin fânețe umede și sărăturoase Si: (pop) iarbă-mare, steghie-turcească (Leuzea salina). 181 (Bot; reg; îac) Podbal (Tussilago farfara). 182 (Bot; reg; îc) ~ba-broaștei, ~ba-vacii Rodul-pământului (Arum maculatum). 183 (Bot; reg) Lemnul-Maicii-Domnului (Santolina chamaecyparissus). 184 (Bot; reg; îc) ~ba-păsării Liliuță (Anthericum ramosum). 185 (Reg; îc) ~ba-păsăricii Planta Cuscuta. 186 (Reg; îc) ~ba-boului, ~ba-peștelui Plantă erbacee perenă cu frunze verzi-albăstrui și flori violete, dispuse în panicul, răspândită prin locuri umede și sărate (Limonium vulgare). 187 (Reg; îac) Plantă erbacee din familia plumbaginaceelor, răspândită pe pășuni de munte (Armeria elongata). 188 (Reg; îc) ~ba-rățoiului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 189 (Reg; îc) ~ba-soacrei Plantă cărnoasă arborescentă din familia cactacee, originară din America, cu tulpina erectă, ramificată, cu sau fără spini, cu flori mari, galbene sau roșii Si: (reg) broască, stoletnic (Opuntia ficus-indica). 190 (Reg; îac) Plantă din familia cretaceelor, cultivată în Africa, America și Europa pentru fructele sale (smochine de Spania) și, de asemenea, plantată ca gard viu (Opuntia vulgaris). 191 (Bot; reg; îc) ~ba-șarpelui Ferigă mică cu rizomul lung, cu o singură frunză, de formă ovală, răspândită prin locurile umede, prin tufișuri și păduri Si: grăitoare-de-rău (Ophioglossum vulgatum). 192 (Reg; îac) Plantă din ordinul umbeliferelor, cu tulpină înaltă de 40-100 cm, ramificată, cu flori numeroase, albe sau roșietice, care crește prin fânețe și poieni umede, semisărate Si: floarea-țigăncii, leuștean-de-bahnă, leuștean-sălbatic, morcov-sălbatic (Peucedaum latifolia). 193 (Reg; îac) Plantă cu frunzele lanceolate, folosită în medicina populară pentru proprietățile ei astringente sau contra tusei Si: căruțele, coada-șoricelului, iarba-tăieturii, limba-bălților, limba-broaștei, limba-oii, limbariță, pătlagină, pătlagină-îngustă (Plantago lanceolata). 194 (Bot; reg; îac) Stupitul-cucului (Cardomina protensis). 195 (Bot; reg; îac) Ferigă (Dryopteris filix-mas). 196 (Reg; îc) ~ba-cucului Planta Botrychium lunaria. 197 (Bot; reg; îc) ~ba-șopârlei Dornic (Falcaria sioides). 198 (Bot; reg; îac) Specie de stânjenei nedefinită mai îndeaproape. 199 (Bot; reg; îac) Burete nedefinit mai îndeaproape. 200 (Reg; îc) ~ba-șopârlei Planta Falcaria rivini. 201 (Reg; îc) ~ba-vrabiei Mică plantă erbacee anuală, cu frunze liniar-lanceolate și flori axiale verzi (Thymelae passerina). 202 (Bot; reg; îc) ~-de piatră Foaie-grasă (Pinguicula vulgaris). 203 (Reg; îc) ~-de-mare (sau ~ba-boului, ~ba-vecinii) Plantă din familia cetacee, cu tulpină lungă, cărnoasă, prevăzută cu țepi, cu flori roșii, cultivată și ca plantă ornamentală Si: (reg) bostan, broască, palmă, stoletnic, talpa-ursului (Phyllocactus ackermanni). 204 (Îac) Pește marin cu corpul oval și asimetric, cu ambii ochi situați pe o singură parte (Solea nasuta). 205 (Îac) Pește marin comestibil asemănător cu calcanul, care are corpul plat și aproape oval, acoperit de solzi fini, ce trăiește pe fundul nisipos, în apropierea coastei, și a cărui carne este foarte gustoasă (Pleunorectes solea). 206 (Îac) Pește marin de formă plată, cu amândoi ochii pe aceeași parte, care trăiește pe fundul apelor Si: cambulă (Pleuronectes plesus). 207 Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele Si: limbaj (1). 208 (Pgn) Limbaj (10). 209 (Îe) A nu vorbi aceeași ~ A nu avea același mod de a gândi sau de a simți. 210 (Îs) ~ aglutinată Limbă (207) în care raporturile gramaticale se exprimă prin înlănțuirea de afixe strict specializate pentru fiecare funcție în parte. 211 (Îs) ~ flexionară Limbă (207) în care raporturile gramaticale se exprimă prin afixe perfect sudate cu tema și care au, în general, valori complexe. 212 (Îs) ~ analitică Limbă (207) flexionară în care raporturile gramaticale sunt exprimate mai ales cu ajutorul mijloacelor analitice și al cuvintelor auxiliare. 213 (Îs) ~ sintetică Limbă (207) în care raporturile gramaticale se exprimă, de obicei, prin adăugarea de afixe la tema cuvintelor. 214 (Înv; îs) ~ba cârâitorilor Argou folosit de hoți. 215 (Îs) ~ păsărească Argou al copiilor constând în intercalarea unor silabe suplimentare între silabele cuvintelor. 216 (Pex; îas) Limbaj (1) convențional, greu de înțeles. 217 (Îs) ~ maternă (sau, îvr, mamă ori maicei) Limbă (207) pe care o învață cineva în copilărie, de la părinți. 218 (Îs) ~ (de) bază (sau fundamentală) ori ~ mamă Limbă (207) din care provin limbile (207) aceleiași familii sau ale aceluiași grup genealogic. 219 (Îs) ~ internațională (sau universală) Limbă (207) națională cu largă circulație în afara granițelor acelei țări, folosită în relațiile internaționale dintre state. 220 (Îs) ~ modernă Limbă (207) vorbită în perioada actuală sau într-o epocă apropiată. 221 (Îs) ~ clasică Limbă (207) care apaține Antichității greco-latine, din epoca ei clasică, considerată ca bază a educației și civilizației. 222 (Pex; îas) Formă a unei limbi (207) care are calitățile estetice ale perioadei clasice. 223 (Îs) ~ vie Limbă (207) care se vorbește în mod curent. 224 (Îs) ~ moartă Limbă (207) care nu se mai învață ca limbă maternă și nu se mai află în circulație. 225 (Îs) ~ națională (ori, îvr, naționalicească) Limbă (207) comună și unică a tuturor membrilor unei națiuni. 226 (Îs) ~ literară Cel mai corect aspect al limbii naționale, produs al unei continue prelucrări de către scriitori, publiciști, oameni de știință etc., utilizat în mediile intelectuale, în instituții etc. 227 (Îs) ~ de stat (sau oficială, ori, îvr, oficioasă) Limbă (207) utilizată în administrația unui stat sau într-una dintre instituțiile acestuia. 228 (Îs) ~ comună (sau înv obștească) Aspect al unei limbi (207) folosit ca mijloc de comunicare al întregii colectivități, independent de apartenența dialectală a vorbitorilor. 229 (Îas) Fază din trecutul unei limbi (207), anterioară diversificării ei dialectale. 230 (Îs) ~ veche Limbă (207) vorbită în perioadele din trecut, constituindu-se ca o etapă anterioară, distinctă de limba modernă. 231 (Îs) ~ curentă (sau de toate zilele, de conversație) Limbă obișnuită, folosită în relațiile zilnice dintre oameni. 232 (Îs) ~ standard Aspect al unei limbi (207) care reprezintă trăsăturile ei comune și modelul general de folosire. 233 (Îs) ~ scrisă Aspect al limbii naționale, consemnat în textele scrise. 234 (Îs) ~ vorbită Limbă (207) uzuală, utilizată în mod obișnuit în viu grai. 235 (Îs) ~ba surdomuților Totalitate a semnelor folosite de surdomuți pentru a comunica. 236 (Reg; îe) S-au mestecat ~bile Se spune când, într-o adunare, petrecere etc. discuțiile devin aprinse și vorbitorii încep să se certe. 237 (Pfm; irn; îs) ~ chineză Vorbire confuză, greoaie, din care nu se înțelege nimic. 238 (Îvp) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă (207) Si: națiune, neam, popor. 239 Fel de a vorbi, de a se exprima sau de a comunica al cuiva într-o anumită împrejurare. 240 (Spc) Stil al unui scriitor, al unei opere literare. 241 (Îlav) Pe ~ba cuiva Pe înțelesul interlocutorului. 242 (Pex; îal) Potrivit felului de a gândi sau de a simți al vorbitorului, interlocutorului sau a celui despre care se vorbește. 243 (Înv; îs) ~ de (sau în) mare Golf. 244 (Udp „de”) Porțiune alungită, îngustă, dintr-o suprafață, corp material etc. Si: fâșie, șuviță. 245 (Înv; îs) ~ de pământ Peninsulă. 246 Fâșie lungă și îngustă de pământ, pădure etc. 247 Rază de lumină care străbate întunericul. 248 Flacără de formă alungită. 249 (Îs) ~ de foc Fosfură de hidrogen care iese din mlaștini și arde singură. 250 (Îe) A vorbi (două) ~bi diferite A nu avea același mod de a gândi și de a simți. 251 (Îs) ~ de lemn Limbaj al propagandei totalitare, caracterizat prin formule fixe, șabloane, exprimare greoaie etc. 252 (Lpl; îc) ~bi de pisică Tip de fursecuri înguste și alungite. 253 (Arg; dep; îe) A da ~bi A avea relații sexuale orale. corectat(ă)

ploscă¹ sf [At: PALIA(1581), 78/13 / V: (reg) ploașcă, pleoscă / Pl: ploști, ploște, (rar) plosci, ploșce, plosce, (reg) ~uri / E: bg плоска, srb ploska] 1 Recipient de lemn, de lut ars, de metal etc. cu înflorituri, cu capacitate mică, rotund și plat, cu gâtul scurt și strâmt, folosit pentru păstrarea și transportarea apei sau a altor băuturi și care se poartă, de obicei, atârnat de o curea. 2 (Pgn) Vas în care se ține băutură. 3 (Gmț; îs) Spălătură de ~ Băutură alcoolică. 4 (Pop; îs) Boală de ~ Beție. 5 (Îe) A umbla (de colo până colo) cu (sau a purta) ~ca (minciunilor sau cu minciuni) A umbla cu vorbe, cu minciuni, cu bârfeli de la unii la alții. 6 (Îe) A umbla cu ~ca la nas A fi bețiv. 7 (Reg; îe) Ai noștri de la gura ~știi Formulă de salut, mai ales între bețivi. 8 (Îe) A se duce (sau a veni etc.) cu ~ca A se duce sau a veni etc. în pețit. 9 (Îe) S-a băut ~ca Se spune când s-a încheiat o logodnă. 10 (Prt) Mamelă mare, lăsată, moale. 11 (Pop) Uger plin cu lapte. 12 (Arg) Geantă. 13 (Îlv) A scăpa laba-n ~ A fura. 14 Recipient special în care vânătorul păstrează praful de pușcă. 15 Vas confecționat din tablă smălțuită, sticlă, material plastic etc., cu o deschizătură largă în partea de sus, folosit pentru nevoile fiziologice de către bolnavii imobilizați la pat. 16 (Reg) Furtun, țeavă cu care se trage vinul din butoi Si: (reg) tâlv, trăgulă. 17 (Reg) Săniuță de copil având scândurelele pe care se stă bătute direct pe partea superioară a tălpilor. 18 (Reg; art) Dans popular de nuntă. 19 (Reg; art) Melodie după care se execută plosca (18). 20 (Bot; reg; îc) ~ca-ciobanului Traista-ciobanului (Capsella bursa-pastoris).

regresiune, (engl.= regression) fenomenul de retragere a liniei de țărm spre mare, având drept consecință creșterea supr. uscatului sau a celei ocupată de mediile de tranziție (lagune, delte). Secventele litologice formate în timpul unei r. au caracter de „coarsening up” (CUS). Cauzele r. pot fi de natură tectonică (ex.: mișcări de ridicare a scoarței terestre în ariile de plat.) sau climatică (perioade glaciare care determină imobilizarea unor mari volume de apă în ghețari. V. și transgresiune.

paușal [At: GHEȚIE, R. M., ap. DLR / V: păușală sf / P: pa-u~ / Pl: (rar) ~e / E: ger Pauschale] 1 sn, a (Sistem de plată pentru o prestație de serviciu, pentru un consum de energie, de apă, de combustibil) care fixează cu aproximație o sumă globală. 2 sf (Iuz; îf păușală) Sumă globală pusă la dispoziția cuiva pentru anumite cheltuieli.

suhat sn [At: (a. 1643) IORGA, S. D. V, 341 / V: (îrg) soh~, (reg) sâoat, soat / Pl: ~uri / E: bg суват, srb suvat] 1 (Înv) Pășunat pe un suhat (3). 2 Plată care se percepe pentru suhat (1). 3 (Pop) Izlaz. 4 (Pop; pex) Pășune (1) (lângă ape sau locuri mocirloase). 5 (Îrg) Loc de odihnă sau de popas (plătit) pentru vite și care Vz: staniște, zăcătoare. 6 (Mol) Turmă. 7 (Reg) Loc unde sunt hrănite vitele. 8 (Reg) Apă puțin adâncă (unde se adapă vitele). 9 (Dob; îs) ~ul bălții Locul pe unde intră pescarii cu lotcile în baltă. 10 (Dob; îas) Vadul bălții.

BAC ~uri n. Ambarcație plutitoare de formă plată pentru transportul de oameni, vehicule etc. de la un mal al unei ape la celălalt; pod umblător. ~ cu motor. /<fr. bac

BONITATE f. 1) Capacitate de plată și de credit a unei persoane sau instituții; solvabilitate. 2) Capacitate a unei ape, a unui teren etc. de a da producție bună prin exploatare. /<germ. Bonität

REGULARIZA vb. tr. 1. a supune unor norme, unor reguli. ◊ a pune în ordine, în concordanță. ◊ a cerceta erori de înregistrare prin stornări, virări etc. ◊ a stabili și a achita suma în contul căreia s-au făcut plăți provizorii. 2. a da o formă geometrică regulată unui obiect. 3. a modifica albia unei ape curgătoare pentru a avea un curs regulat. (< fr. régulariser)

SOLĂ² s. f. pește marin plat și oval, care trăiește culcat pe partea stângă pe fundurile nisipoase și în ape adânci. (< fr. sole)

CABOT [kæbət] 1. John C. (Giovanni Caboto) (c. 1450-c. 1498), navigator englez de origine genoveză. A condus o expediție care urmărea descoperirea Pasajului de Nord-Vest; în 1497 a atins îns. Terra Nova. 2. Sebastian C. (1476-1557), navigator englez. Fiul lui C. (1). A explorat (1526-1530), în cadrul unei expediții spaniole, reg. Río de la Plata. 3. Str. în V Oc. Atlantic, între ins. Terra Nova și Cape Breton, unind apele acestuia cu G. Sfîntul Laurențiu. Este blocată iarna de ghețuri. Lungime: 195 km. Lățime max.: 107 km. Ad. min.: 101 m.

Salvinia natans (L.) All. Plantă acvatică care plutește liber pe apele lin-curgătoare și cele stătătoare, pînă la 15 cm lungime, rizom. subțire, frunze plutitoare, plate, 1,5 cm lungime, 1 cm lățime, verticilate, cu papile de pînă la 0,8 mm înălțime, cu peri neconcrescuți.

DEGEABA adv. 1. În zadar, zadarnic, fără rost, fără nici un folos. Să nu mai umble unul și altul după înțelegeri cu boierii, că-i degeaba. Să-i strîngă-n chingi de la bun început. GALAN, Z. R. 249. Nu puteți, degeaba-i orice trudă, Să legați cu lanțuri primăvara. BENIUC, V. 80. Degeaba împrăștii tu vîntul Din coamă, piciorul tău scurmă Degeaba pămîntul. COȘBUC, P. II 28. Degeaba mai bați apa-n chiuă să s-aleagă unt. CREANGĂ, P. 118. 2. (Uneori precedat de prep. «pe») Fără plată, pe nimic, gratis. Noi am mîncat degeaba și banii pentru pîne îi avem în pungă cu prisos. CREANGĂ, A. 145. Să slujești tu degeaba?... Cum să nu-ți iei tu dreptul tău? EMINESCU, N. 22.

PLAUR ~i m. Insulă plutitoare la suprafața unei ape formată din vegetație acvatică (în special, din rădăcini, ierburi, rizomi etc.). [Sil. pla-ur] /cf. plat

neted, ~ă [At: HERODOT (1645), 33 / V: (înv) ~tid, (îvr) nedet / Pl: ~ezi, ~e, (înv, a) ~ezi / E: ml nitidus, -a] 1 a (D. obiecte sau părți ale lor) Cu suprafața dreaptă, lipsită de asperități Si: moale. 2 a (D. obiecte sau părți ale lor) Cu suprafața lucioasă Si: alunecos. 3 a (Îs) Mușchi ~ sau fibră (musculoasă) ~ă Mușchi sau fibră care nu prezintă striații. 4 sn (Îvr) Strălucire. 5 a (Reg; d. ființe) Îngrijit. 6 a (Reg; d. ființe) Cochet. 7 a (D. piele, părți ale corpului) Fără zbârcituri Si: întins. 8 a (Pex; d. piele, părți ale corpului) Catifelat. 9 a (Rar; d. ființe) Care are pielea fără zbârcituri, întinsă. 10 a (Pex; rar; d. ființe) Care are pielea catifelată. 11 a (Îvr; d. vorbe) Sincer. 12 a (Îvr; îoc păros) Fără păr. 13 a (D. păr) Lins. 14 a (Rar; d. consistența unei substanțe) Omogen. 15 a (Reg) Teafăr. 16 a (Înv; spc; d. figuri, corpuri geometrice) Plan. 17 a (D. locuri, terenuri) Fără denivelări Si: întins, plan, (rar) șes. 18 a (D. ape) Cu suprafața liniștită, fără valuri. 19 a (D. drumuri) Fără hopuri sau făgașuri Si: drept, lin, plat, uniform. 20 av (îe) A-i fi (sau a-i veni) ~ A-i fi ușor, comod să facă ceva. 21 av (Îe) A merge (ceva) ~ A decurge normal, fără complicații sau dificultăți. 22 a (Rar; d. pași; îoc săltăreț) Care alunecă lin Si: elastic, ușor. 23 a (Îvr; d. oameni; îoc gârbovit) Drept. 24 a (Fig) Clar. 25 a (Pex) Direct.

stromatolit, (engl.= stromatolite) structură calcaroasă multistratificată constituită din lamine subțiri, suprapuse, datorate activității biotice a coloniilor de cianobacterii. Forma lor este variabilă: plată, ondulată, conică, columnară, digitală, iar microstructura int. poroasă (fenestrată sau tubulară). S.constituie faciesuri diagnostic pentru apele putin adanci cu rata mica de sedimentare.

luciu², ~ie [At: PO 296/27 / V: (reg) licie af, (înv) luceu sn, ~ciă af, (îvp) luci a / Pl: (1-18) ~cii, (20-33) ~ri / E: luci drr] 1 a (D. obiecte) Care răsfrânge razele de lumină (1). 2 a (D. aștri sau alte surse de lumină) Care răspândește lumină (1). 3 a (D. privire) Cu reflexe strălucitoare. 4 a (Înv) Plin de fast Si: elegant, fastuos. 5 a (D. obiecte sau părți ale lor) Cu lustru² (1) Si: lustruit² (1). 6 a (Pex; d. obiecte sau părți ale lor) Neted. 7 a (Pex; d. obiecte) Lunecos. 8 a (Fig; d. îmbrăcăminte) Uzat. 9 a (Fig; d. piele sau părți ale corpului) Fără cute sau zbârcituri Si: întins. 10 a (Fig; pex; d. piele) Catifelat. 11 a (D. păr) Drept. 12 a (Îvp; d. terenuri, locuri) Plan. 13 a (Îvp; ape) Cu suprafața liniștită, lipsită de valuri. 14 a (Îvp; drumuri) Fără hopuri sau făgașe Si: drept, plat, uniform. 15 a (Îvr) Limpede. 16 a (D. terenuri, locuri) Pe care nu se găsește nimic Si: deșert, gol, pustiu. 17 a (Pfm; îs) Sărăcie ~eie Sărăcie mare Si: mizerie. 18 a (Pop; d. terenuri, drumuri) Acoperit cu gheață. 19 av (Pop; îe) A fi sărac ~ A fi foarte sărac. 20 sn Aspect al suprafeței unui solid, datorit reflexiei luminii. 21 sn Suprafață netedă, strălucitoare a unor obiecte care răsfrâng razele de lumină. 22 sn (Fig) Splendoare. 23 sn Lustru (1). 24 sn (Îlv) A da ~ A lustrui (1). 25 sn (Fig; îae) A da strălucire, frumusețe. 26 sn Aspect lucios pe care îl capătă unele obiecte, stofe etc. din cauza uzurii. 27 sn (Urmat de determinări în genitiv) Suprafață foarte netedă a unor obiecte. 28 sn Suprafață liniștită a unei ape, fără valuri, care poate da reflexe luminoase. 29 sn (Îvr; îs) ~l mării Nivel al mării. 30 sn (Îvp) Suprafață a mării. 31 sn (Înv) Întindere mare de apă Si: mare. 32 sn (Înv; fig) Nemărginire. 33 sn (Îvp) Întindere.

bac¹ s.n. 1 (mar.) Platformă plutitoare sau ambarcație cu fundul și capetele plate, folosită pentru transport (de oameni, de autovehicule etc.) de la un mal la celălalt al unei ape sau pentru serviciile auxiliare ale unei nave; pod umblător, (reg.) brod, brudină. ◆ Ext. (aeron.) Avion special echipat pentru transportul automobilelor și al pasagerilor. 2 (sport) Instalație fixă, cu anexe asemănătoare unei ambarcații, amenajată în aer liber, pe apă sau într-o încăpere, folosită la inițierea și la antrenarea canotorilor, caiaciștilor și canoiștilor. 3 (tehn.) Recipient, vas de sticlă, de metal sau ebonită, folosit de obicei pentru depozitrea unui lichid, dar și pentru diverse utilizări industriale. ◆ Ext. Conținutul unui bac. ◆ Analog. Cuvetă, bazin. • pl. -uri. /<fr. bac.

HIDROGLISOR s. n. ambarcație cu fundul plat propulsată de un motor, cu elice aeriană sau cu reacție, care la viteze mari alunecă pe suprafața apei. (< fr. hydroglisseur)

cerere sf [At: N. TEST. (1648), ap. DA / A: cerere / Pl: ~ri / E: cere] 1-2 (Înv) Încercare de a (întâlni sau) afla ceva Si: cerut¹ (1-2). 3-4 (Căutare sau) trecere în comerț Si: cerut¹ (3-4). 5-6 Cantitate de (bunuri și) servicii necesare pentru a se acoperi consumul. 7-8 (În economia de piață; îs) ~ solvabilă Cerință de mărfuri și de servicii pentru care cumpărătorii dispun de mijloace de plată. 9 (Îlav) La ~ Când se solicită. 10 (Teh; îs) ~ de oxigen Cantitate de oxigen consumată într-un anumit timp de o apă care se scurge prin canale, atunci când este supusă unui proces de purificare biologică. 11 (Teh; îs) ~ maximă de putere Valoare maximă a puterii care se cere unei centrale electrice, într-un interval de timp limitat. 12 Încercare de a face ceva cuiva Si: cerut¹ (5). 13 Încercare de a obține ceva dorit Si: cerut¹ (6). 14-15 Dorință afirmată insistent de a avea pe cineva sau ceva Si: cerut¹ (7). 16 Pretenție (în baza unui drept) Si: revendicare Si: cerut¹ (8). 17 Impunere a unei necesități Si: cerut¹ (9). 18 Exigență în îndeplinirea unei datorii Si: cerut¹ (10). 19 Trebuință stringentă Si: cerut¹ (11). 20 Exprimare a dorinței de a avea ceva Si: cerut¹ (12), implorare, rugăminte. 21 (Pex) Act adresat unei autorități de o persoană prin care se solicită ceva ce intră în atribuțiile acestei autorități Si: (înv) petiție. 22 Stăruință de a obține un lucru Si: cerut¹ (13). 23 Exprimare a dorinței ca cineva să facă ceva Si: cerut¹ (14), solicitare. 24 Rugăminte. 25 Solicitare a unei permisiuni Si: cerut¹ (16). 26 (Îs) ~ în căsătorie Pețire. 27 Cerșire.

VĂRSARE s. 1. turnare, turnat. (~ băuturii în pahare.) 2. răsturnare. (~ paharului cu vin.) 3. vărsat. (~ unui lichid din recipient.) 4. (reg.) scursură. (~ apei în Dunăre.) 5. (MED.) debordare, vomare, vomă, vomitare, (livr.) vomisment, (pop.) borîre, borît. (~ băuturii.) 6. repartizare, trecere. (~ lui la altă unitate.) 7. achitare, depunere, plată. (~ ratei în termen.)

CURENT, -Ă, curenți, -te, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. (Despre vorbire) Curgător, ușor, fluent. 2. (Despre an, lună) Care este în curs; prezent. ♦ De fiecare zi, zilnic; actual. Lucrări curente. ◊ Cont curent = cont deschis de o unitate bancară unui client pentru păstrarea mijloacelor bănești ale acestuia și efectuarea unor operații curente (plăți și încasări). 3. (Despre prețuri) Existent într-un moment dat; în curs. ◊ Monedă curentă = monedă cu valoare circulatorie. ♦ Care circulă; obișnuit, uzual. Expresii curente. 4. (În sintagma) Apă curentă = instalație de apă potabilă care poate fi folosită în permanență în locuințe. II. S. m. 1. (Și în sintagma curent de aer) Deplasare, mișcare a unei mase de aer dintr-un loc într-altul, cauzată de o diferență de presiune; flux. 2. Mișcare a apei în direcția pantei; curs. ◊ Curent marin (sau oceanic) = formă de mișcare a apelor oceanice sau maritime, cauzată de vânturile regulate sau periodice, de diferențele de temperatură și salinitate etc. 3. (Și în sintagma curent electric) Deplasare ordonată, într-o anumită direcție, a purtătorilor de sarcină electrică. ◊ Curent electric continuu = curent electric al cărui sens și a cărui intensitate nu variază periodic în timp. Curent electric alternativ = curent electric al cărui sens și a cărui intensitate variază periodic în timp. ♦ Intensitate a curentului electric. III. S. n. Ansamblu de idei, opinii (politice, științifice, artistice) care sunt adoptate la un moment dat de un număr mai mare de oameni. ◊ Curent literar (sau artistic) = mișcare artistică sau literară care reunește un număr de scriitori sau de artiști în baza unui program estetic și a unor înclinații (relativ) comune. ◊ Expr. A pune (sau a ține pe cineva) în (sau la) curent = a informa (pe cineva) despre mersul unui lucru. A se pune (sau a se ține, a fi) în (sau la) curent = a se informa despre mersul unui lucru. A se pune (sau a se ține, a fi) în (sau la) curent (cu ceva) = a se informa cu privire la un lucru. – Din fr. courant.

coroánă, coroane, (corună), s.f. Monedă austro-ungară: „De-ar da totul pe o lună, / La diac tot o corună” (Bârlea, 1924, I: 173). ■ „În timpuri normale, o coroană austro-ungară făcea cât leul român. Atâta era plata cantorului, a diacului sau cântărețului pe an, pe care fieștecare cap de familie trebuie s-o plătească” (Bârlea, 1924, II: 474); ■ (geol.) Coroana, numele izvorului principal de apă minerală din Săpânța. Apa s-a îmbuteliat și s-a comercializat de la sfârșitul sec. XIX, până în 1988; în prezent, este folosită doar de localnici și turiști. – Lat. corona „coroană” (sec. XVII) (DER, DEX, MDA).

PLOȘNIȚĂ ~e f. Insectă parazită nocturnă, hematofagă, de talie mică, cu corp plat, de culoare roșiatică, cu miros neplăcut; păduche- de- lemn. ◊ ~-de-grădină insectă mică, de culoare albăstrie, cu miros urât, înțepător, care aduce mari daune legumelor. ~-de-apă a) insectă înotătoare de talie medie, cu corp alungit, înzestrată cu un ac otrăvitor; b) insectă înotătoare cu corp scurt și lat, având membrele anterioare asemănătoare cu niște cornițe; cornățar; c) insectă înotătoare cu membrele anterioare în formă de clește. /cf. ceh. ploštice

sabkha, (engl.= sabkha) zonă plată sau depresionară situată la marginea baz. marine din reg. cu climă caldă și aridă sau în cadrul zonelor deșertice, în care evaporația intensă facilitează ascensiunea capilară a apelor interstițiale suprasaturate în săruri; în ariile s. se acumulează dep. de → evaporite. Sin. sebkha (arab), salina, playa. safir, (engl.= sapphire) var. de corindon de culoare albastră, folosită ca piatră prețioasă. S. se concentrează mai frecvent în zăcămintele metasomatice de contact.

SPA, oraș în E Belgiei, prov. Liège; 10,2 mii loc. (2002), pe malul L. Warfar. Stațiune termală cu ape bicarbonatate și feruginoase. Turism. În apropiere se află circuitul de Formula 1 S.-Francorchamps. Între 5-16 iul. 1920 aici s-a desfășurat o conferință internațională în care Aliații au stabilit modalitățile de plată a reparațiilor datorate de Germania după Primul Război Mondial.

SAN JUAN [san huán] 1. Râu în VSV S.U.A., afl. stg. al fl. Colorado în pod. Colorado; 580 km. Izv. din masivul cu același nume (M-ții Stâncoși), din apropierea pasului Wolf Creek, curge mai întâi pe direcție NE-SV până la Bloomfield, după care se îndreaptă către V. În cursul superior a fost construit (1963) barajul Navajo (122 m înălțime), în urma căruia s-a format lacul de acumulare omonim ale cărui ape pun în mișcare turbinele unei hidrocentrale. În platoul Colorado formează numeroase canioane de peste 300 m ad., între care cel mai important este Goosenecks. Afl. pr.: Animas, Los Pinos, Piedra, La Plata, Mancos. 2. Fl. în V Columbiei; 320 km. Izv. din Cordillera Occidental și se varsă în Oc. Pacific, la NV de Buenaventura. 3. Fl. în S Nicaraguei; 224 km. Izv. din lacul Nicaragua, curge pe direcție generală NV-SE și în aval de orașul El Castillo de Conceptión formează granița cu Costa Rica până la vărsarea sa în M. Caraibilor (debușează prin trei brațe: Juanillo Menor, Rio Colorado și San Juan). Cunoscut și sub numele de Río San Juan sau Desaguadero. 4. Oraș în V Argentinei, centrul ad-tiv al prov. omonime, situat la poalele m-ților Anzi, pe râul San Juan, la 965 km NV de Buenos Aires; 115 mii loc. (2001). Nod feroviar, Centru comercial și minier (aur, argint, min. de fier și cupru, cărbune). Piață agricolă pentru cereale, animale, fructe. Ind. mat. de contr. (ciment), de prelucr. a lemnului și a produselor agricole. Viticultură. Catedrală iezuită (sec. 18), Muzeul memorial „Domingo Sarmiento”. Distrus în mare parte de cutremurul din ian. 1944. Fundat în 1562 de guvernatorul spaniol Juan Jufré y Montesa. 5. Prov. în partea central-vestică a Argentinei, situată la poalele m-ților Anzi, la granița cu Chile; 89,6 mii km²; 620 mii loc. (2001). Centrul ad-tiv: San Juan. Expl. de min. de fier și cupru, de cărbune, aur, argint. Creșterea bovinelor și ovinelor. Plantații de meri și viță de vie. În prov. S.J. se află epicentrul unei zone seismice care provoacă frecvente cutremure (cele mai puternice au avut loc în anii 1776, 1944 și 1977). 6. Oraș în NE ins. Puerto Rico, centrul ad-tiv al acesteia, port la Oc. Atlantic; 437 mii loc. (2003). Aeroport. Nod de comunicații. Șantier naval. Ind. chimică, a mat. de constr. (ciment), textilă (țesături), de prelucr. a tutunului, farmaceutică, alim. (rom Bacardi, zahăr conserve). Rafinărie de petrol. Bijuterii. Important centru comercial, financiar și turistic. Exportă tutun, țigarete, cafea, zahăr. Universități (cea mai veche din 1903). Conservator; orchestră simfonică. Muzee de artă, de antichități și de arhitectură colonială (acesta din urmă amenajat în La Casa del Callejón). Bibliotecă (La Casa de Libro), 1955. Festival anual „Pablo Casals”. Catedrala San Juan de Baustita (1521-1540, completată în 1802); Biserica dominicană San José (1532), cea mai veche biserică din emisfera vestică; castelul-fortăreață San Felipe del Morro (sau El Morro, 1539, completat în 1787); forturile „La Fortaleza” (1533), „San Cristóbal” (1766-1772) și „San Geronimo” (1771-1778). Centrul istoric și castelul au fost incluse (în 1983) în Patrimoniul cultural universal. Fundat de exploratorul spaniol Juan Ponce de León în 1508, stăpânit de britanici în 1598, jefuit de olandezi în 1625 și atacat de britanici în 1797. Cucerit de americani în 1898, o dată cu ins. Porto Rico, în timpul Războiului americano-spaniol (1898); anexarea a fost confirmată prin Tratatul de Pace de la Paris (10 dec. 1898).

BAC¹, bacuri, s. n. 1. Ambarcațiune cu fundul și capetele plate, folosită pentru traversarea râurilor sau lacurilor de la un mal la altul sau pentru serviciile auxiliare ale unei nave; brudină, pod umblător. 2. (Sport) Platformă sau ambarcațiune cu vâsle, fixată pe apă pentru antrenamentul canotorilor, caiaciștilor și canoiștilor. 3. (Tehn.) Recipient, vas cu diverse utilizări industriale. – Din fr. bac.

BAC¹, bacuri, s. n. 1. Ambarcație cu fundul și capetele plate, cu care se fac scurte traversări de râuri sau de lacuri sau care este folosită pentru serviciile auxiliare ale unei nave; brod, brudină, pod umblător. 2. (Sport) Platformă sau ambarcație cu vâsle, fixată pe apă pentru antrenamentul canotorilor, caiaciștilor și canoiștilor. 3. (Tehn.) Recipient, vas cu diverse utilizări industriale. – Din fr. bac.

adáug, a adăuga și (est) -gésc, a adăugi și (vechĭ) a adáuge, part. adáus v. tr. (lat. adaugére, pop. adáugere, part. adauctum, id., d. augére, a mări. V. augment). Pun ceva pe lîngă altu saŭ altele: a adăuga un franc la sută, sare ciorbei. Fig. Maĭ spun ceva: nu maĭ adaug nimic la cele spuse. Vechĭ. Măresc, sporesc: a adăuga banii, averea. Încarc la plata biruluĭ: să n’aibă voĭe a-ĭ scădea, nicĭ a-ĭ adăugi. L-a adăugat cu pîra, l-a încărcat cu pîra. I-a adăugit pîntecele, a lăsat-o gravidă. V. refl. Vechĭ. Cresc, sporesc: apa, patima, suspinu se adaoge. Mă unesc. Trans. Mă recăsătoresc. Mă înmulțesc: păcătoșiĭ se adaug. Mă compar, mă asemăn (Cor.). Mă adaug la masa cuĭva, mă pun la masa luĭ. V. intr. Boala adăogea, se agrava. – Forme vechĭ: adao-: să-și adaogă, Domnu să vă adaogă, se va adaoge, va adaoga, va adaogi, aŭ adaoș (adăuga), îl adaoseră (adăugără).

BĂIAT, băieți, s. m. 1. (De obicei în opoziție cu fată) Copil de sex bărbătesc. Se uită în toate părțile să vadă dacă băiatul nu și-a mai uitat ceva. VLAHUȚĂ, O. AL. 96. Eu oi sta deoparte cu băieții, iar dumneata să te prinzi în joc lîngă o fată. CREANGĂ, P. 163. Bună vreme, măi băiete! – Mulțămim, voinic străin! – Cum te cheamă, măi copile? – Ca pe tată-meu, Călin. EMINESCU, O. I 84. 2. (Spre deosebire de copil și în opoziție cu bărbat) Persoană de sex bărbătesc ieșită nu de mult din vîrsta copilăriei; p. ext. (om) tînăr; adolescent, flăcău. Vezi, așa te vreau, băiete! Fetelor, săriți și voi! Uite-l, mă, -ntre patru fete! COȘBUC, P. II 66. Eram băiat de vreo treisprezece ani cînd am învățat să dau cu pușca. ODOBESCU, S. III 21. Cînd de-acasă am plecat, Eram tinerel băiat, Tinerel fără mustață, Și acum: barbă stufoasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 300. ◊ (Sport, numai la pl.) 100 m plat băieți. ◊ (Cu nuanță afectivă, chiar despre persoane mai în vîrstă; adesea la vocativ) Bun băiat! Cînd voi izbi o dată eu cu barda, Această stîncă are să se crape Și va țîșni din ea șuvoi de ape! Băieți, aceasta este arta! BENIUC, V. 7. Aleodor... era băiat viteaz și de treabă și îi legă [corbului rănit] aripa. ISPIRESCU, L. 43. Să știi, Purice, băiete, că nu-i mai fi moșinoi, Ci spre vrednică răsplată, movil-a te face vroi. NEGRUZZI, S. I 129. ◊ (La vocativ sg., raportîndu-se la subiectul vorbitor sau chiar fără a se adresa unei anumite persoane, mai ales după imperative ca «du-te», «tule-o» etc. sau după interjecții ca «tiva» etc.) Apoi lasă-ți, băiete, satul, cu tot farmecul frumu sețelor lui, și pasă de te du în loc străin și așa depărtat, dacă te lasă pîrdalnica de inimă! CREANGĂ, A. 118. Își ia cojocul între umere și biciul în mînă și tiva, băiete! CREANGĂ, P. 114. (Adesea determinat printr-un genitiv) Fiu, fecior (al cuiva). Băiatul domnului notar A spart un geam, BENIUC, V. 37. Merg catanele tot rînd, Merg mumînile (= mamele) gemînd... Și din grai așa grăind: Vai de mine, rău mă tem... C-am un băiat tinerel Ș-oi rămînea fără el. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 304. ♦ (Rar, la pl.) Copii; (fără deosebire de sex). Lelea Sofe începu a urî copiii... Bieții băieți bine vedeau, dar nu grămușdau nici țiț (= nu suflau nici o vorbă), știind bine că numai ei făcură pe tată-său s-o aducă-n casă. RETEGANUL, P. I 43. 4. Tînăr angajat la un stăpîn sau la un patron. Un țăran viind o dată cu treabă la București Și trecînd pe dinaintea bolților bogăserești, Băieții ce stau la ușă și unii pe alți se-ntrec Ca să cheme și să-ndemne pe cîți pe uliță, trec, începură... a-l striga. PANN, P. V. II 55. Băiat (de sau în prăvălie) = tînăr angajat în prăvălia unui patron. Băiat de casă = valet, fecior. Băieți de casă le dau grăbiți ocoale. MACEDONSKI, O. I 24. ♦ (Ieșit din uz) Ospătar. Vinee! răspundeau băieții cu fote verzi, trecînd printre mese cu tăvi și cu clondire. PAS, L. I 43. – Variantă: (Mold.) băiet (SADOVEANU, N. F. 81, ALECSANDRI, T. I 49) s. m.

ÎNTREG adj., s. I. adj. 1. complet. (O cantitate ~.) 2. complet, integral. (Textul ~ al nuvelei.) 3. complet, exhaustiv, integral, total. (Studiu ~; excerptare ~ a unui material.) 4. complet, deplin, integral, tot, total. (Suma ~ de plată.) 5. complet, împlinit. (Cinci ani ~.) 6. deplin, împlinit, încheiat. (Au trecut zece ani ~.) 7. bun, plin. (O zi ~ a tot muncit.) 8. rotund. (Cifră ~.) 9. tot. (~ țară.) 10. complet, deplin, integral, total, (livr.) plenar, (înv.) cumplit. (Mulțumire ~; realizare ~.) 11. neînceput, plin. (Un pahar ~ cu apă.) 12. intact, neatins, neștirbit, (pop.) nestricat. (Paharul a rămas ~ după cădere.) 13. intact, neatins, neînceput, (glumeț, fig.) virgin. (Pachetul de țigări a rămas ~.) 14. intact, neatins, nevătămat, sănătos, teafăr, valid, zdravăn, (pop.) nestricat, (înv. și reg.) nebîntuit, (reg.) neted. (A scăpat ~ din accident.) 15. normal, sănătos, zdravăn. (Ești om ~, îți dai seama ce ai făcut?) II. s. ansamblu, tot. (Un ~ unitar.)

CAPSULĂ s. f. 1. fruct uscat, dehiscent, cu numeroase semințe. 2. (anat.) înveliș conjunctiv al unui organ, al unei articulații. ♦ ~e suprarenale = glande suprarenale; ~e articulare = totalitatea ligamentelor care înconjură o articulație. ◊ înveliș mucos exterior al unor specii de bacterii și de alge microscopice. ◊ cașetă. 3. (chim.) vas de formă emisferică, cu fundul plat sau rotund, din porțelan, sticlă etc., în care se încălzesc substanțe. 4. (tehn.) cutie bine închisă cu anumite instrumente, motorașe etc. ce trebuie ferite de contactul cu exteriorul. ◊ capac de metal cu care se astupă sticlele de bere, de apă minerală etc. 5. ~ telefonică = cutie metalică, cu un microfon sau un receptor, în aparatele telefonice; ~ manometrică = aparat care măsoară în recipiente închise presiuni puțin diferite de cea atmosferică. (< fr. capsule, lat. capsula)

CÁMBULĂ s.f. În general, pește plat din familia pleuronectidae, având corpul dreptunghiular sau oval, cu ochii de regulă pe partea dreaptă. 1. Cambula propriu-zisă (Pleuronectes flesus) poate ajunge la 30-50 cm lungime, populează mările nordice, dar se găsește și în Marea Neagră de unde pătrunde în apele salmastre litorale. 2. Cambula-aurie sau cambula-de-mai (Pleuronectes platessa), de 25-65 cm, prezentă în aceleași mări, este deosebit de apreciată ca pește de consum. 3. Limanda (Pleuronectes limanda), de 35-40 cm lungime, se deosebește de celelalte specii prin solzii rugoși, dentoizi și regulați; fr. limande. 4. Cambula uriasă (Hippoglossus hippoglossus), prezentă exclusiv în mările nordice, poate atinge o lungime de 1,5-2 m, fiind numită și limbă-de-cal sau calcan-sfânt; germ. Heilbutt, engl. halibut.

coroană, coroane, (corună), s.f. – 1. Cunună. 2. (fig.) Putere suverană. 3. Monedă austro-ungară: „În timpuri normale, o coroană austro-ungară făcea cât leul român. Atâta era plata cantorului, a diacului sau cântărețului pe an, pe care fieștecare cap de familie trebuie s-o plătească” (Bârlea, 1924, II: 474); „De-ar da totul pe o lună, / La diac tot o corună” (Bârlea, 1924, I: 173). 4. (geol.) Coroana, numele izvorului principal de apă minerală din Săpânța. Apa s-a îmbuteliat și s-a comercializat de la sfârșitul sec. XIX, până în 1988. În prezent, este folosită doar de localnici și turiști. 5. (arhit.) Coroana, numele unui hotel din localitatea Sighetu Marmației, situat pe latura sudică a Pieței Libertății. Inițial, s-a numit Korona, iar în perioada comunistă, Hotel Tisa. Clădirea a fost construită în sec. XIX, pe două niveluri; la subsol era o renumită cramă. În iulie 1923, hotelul a găzduit familia regală a României (regele Ferdinand I, Regina Maria, principele Carol, prințesa Elena și principele Nicolae). – Lat. corona „coroană” (sec. XVII) (DER, DEX, MDA).

vâlcea [At: (a. 1519) MIHĂILĂ, D. / V: (îvp) văl~, (reg) vălceauă, ~oă, ~uă / Pl: ~ele / E: ml *vallicella (=vallicula) cf vălicică] 1 sf Vale² (1) îngustă și puțin adâncă, cu fundul aproape plat și cu versantele în pantă ușoară Si: vâlcică (1), (pop) vâlcel (1). 2 sf (Pex) Regiune de șes care se află sub nivelul ținuturilor din jur Si: vâlcică (2). 3 sf (Pex) Drum care străbate o depresiune (1) Si: vâlcică (3). 4 sf (Reg) Prăpastie. 5 sf (Îvp) Apă curgătoare (de mici dimensiuni) Si: vâlcică (5), (pop) vâlcel (2). 6 sf Albia unei ape curgătoare (de mici dimensiuni) Si: vâlcică (6), (pop) vâlcel (3). 7 av (Fig) În cantitate mare, ca un șuvoi. 8 sf Pârâul morii.

CAPSULĂ s.f. 1. Tip de fruct alcătuit dintr-un înveliș uscat, dehiscent, în care se află semințele. 2. (Anat.) Înveliș conjunctiv al unui organ sau al unei articulații. ◊ Capsule suprarenale = glande suprarenale; capsule articulare = totalitatea ligamentelor care înconjură o articulație. ♦ Înveliș mucos exterior al unor specii de bacterii și de alge microscopice. ♦ Cașetă. 3. (Chim.) Vas de formă emisferică, cu fundul plat sau rotund și cu pereții scunzi, în care se încălzesc diferite substanțe. 4. (Tehn.) Cutie bine închisă în care sunt așezate anumite instrumente, motorașe etc. care trebuie ferite de contactul cu exteriorul. ♦ Capac de metal cu care se astupă sticlele de bere, de apă minerală etc. 5. Capsulă telefonică = cutie metalică, conținînd un microfon sau un receptor, folosită în aparatele telefonice; capsulă manometrică = aparat care măsoară în recipiente închise presiuni puțin diferite de cea atmosferică; capsulă cosmică = cabină spațială. [< fr. capsule, cf. lat. capsula – cutiuță].

PLATFORMĂ, platforme, s. f. I. 1. Suprafață orizontală plană a unui vehicul, a unui aparat de ridicat etc. pe care se încarcă mărfuri, vite etc.; p. ext. vagon sau camion deschis, fără pereți și fără acoperiș, utilizat pentru transporturi. Platformă de lansare = suport plan, orizontal, de pe care rachetele teleghidate decolează vertical; rampă de lansare. Platformă spațială = satelit artificial de mari dimensiuni, constituind o bază permanentă pentru cercetarea spațiului cosmic și pentru lansarea navelor interplanetare. Platformă de foraj marin = platformă (I 1) pe care se află instalații de forare a puțurilor pentru extragerea petrolului din subsolul mării. ♦ Parte a unui tramvai, a unui autobuz, a unui vagon de tren etc., în dreptul ușilor, pe unde urcă sau coboară călătorii. 2. Element plan al unei construcții. ♦ Palier al unei scări. 3. Construcție sau suprafață de teren plană amenajată pentru efectuarea unor lucrări cu caracter tehnic, pentru instalarea unui utilaj, pentru verificarea unor mașini sau aparate, pentru depozitarea unor materiale etc. 4. Teren, de cele mai multe ori plan, situat la diferite înălțimi. 5. (Sport) Instalație orizontală rigidă, de 2-6 m lungime, acoperită cu un strat antiderapant, de pe care se execută sărituri în apă. 6. (Geol.) Teritoriul întins și rigid al scoarței Pământului, afectat numai de mișcări epirogenetice. II. 1. Program de activitate sau de revendicări politice al unui partid, al unei grupări sau al unui om politic. 2. Obiectul, problemele, punctul de vedere al unei discuții. – Din fr. plate-forme.

saltea sf [At: URICARIUL, XI, 249 / V: (înv) seltele, (reg) săl~ / Pl: ~ele, (înv) ~eli / E: ngr σελτές] 1 Obiect în formă de sac plat, de obicei paralelipipedic, confecționat din pânză, din diverse țesături sintetice, din cauciuc etc., în care se introduce (și se fixează prin cusături din loc în loc) un strat gros de lână, de iarbă-de-mare, de paie, de vată etc. sau care se umple cu aer, apă etc. și care se folosește, ca așternut moale (pe paturi), pentru protecție corporală în unele probe sportive, pentru a pluti pe apă etc. 2 (Îe) A sta (sau a ședea) pe ~ A nu face nimic din comoditate. 3 (Îae) A fi fără nici o grijă. 4 (Îae) A fi bogat. 5 (Îlav) A pune (sau a avea) sub ~ A-și face sau a avea economii. 6 (Îlav) (De) pe ~ Fără a se obosi, fără a face ceva. 7 (Îal) Fără să-l coste ceva. 8 (Îe) A se întinde cât ține ~ua A pretinde doar atât cât este posibil. 9 (Pan; urmat de determinări) Nume generic pentru mai multe obiecte făcute din piatră, cărămidă, nuiele etc. care sunt întrebuințate pentru a proteja, a apăra, a fortifica etc. 10 (Spc; șîs ~ pentru reproducere) Cadru de lemn de diferite forme, în care sunt fixate mustăți de salcie, crengi de brad, vârfuri de stuf etc., folosit la reproducerea dirijată a diferitelor specii de pește.

CERERE, cereri, s. f. Acțiunea de a (se) cere și rezultatul ei. 1. Solicitare; rugăminte. 2. Pretenție, exigență; revendicare. 3. Căutare, cerință; cantitate de bunuri și de servicii necesare pentru a acoperi consumul. ◊ Cerere solvabilă = (în economia de mărfuri) cerință de mărfuri și de servicii pentru care cumpărătorii dispun de mijloace de plată. ◊ Loc. adv. La cerere = când se cere, când se solicită. 4. Sesizare adresată unui organ de jurisdicție sau unui alt organ de stat pentru valorificarea, recunoașterea sau apărarea unui drept. ♦ (Concr.) Petiție. 5. (Tehn.; în sintagmele) Cerere de oxigen = cantitate de oxigen consumată într-un anumit timp de o apă care se scurge prin canale, atunci când este supusă unui proces de curățare biologică. Cerere maximă de putere = valoare maximă a puterii care se cere unei centrale electrice, într-un interval de timp limitat. – V. cere.

PLATFORMĂ, platforme, s. f. I. 1. Suprafața orizontală plană a unui vehicul, a unui aparat de ridicat etc. pe care se încarcă mărfuri, vite etc.; p. ext. vagon sau camion deschis, fără pereți și fără acoperiș, utilizat pentru transporturi. ♦ Platformă de lansare = suport plan, orizontal, de pe care rachetele teleghidate decolează vertical; rampă de lansare. ♦ Parte a unui tramvai, a unui autobuz, a unui vagon de tren etc., în dreptul ușilor, pe unde urcă sau coboară călătorii. 2. Element plan al unei construcții. ♦ Palier al unei scări. 3. Construcție sau suprafață de teren plană amenajată pentru efectuarea unor lucrări cu caracter tehnic, pentru instalarea unui utilaj, pentru verificarea unor mașini sau aparate, pentru depozitarea unor materiale etc. 4. Teren, de cele mai multe ori plan, situat la diferite înălțimi. 5. (Sport) Instalație orizontală rigidă, de 2-6 m lungime, acoperită cu un strat antiderapant, de pe care se execută sărituri în apă. 6. (Geol.) Unitate structurală veche a scoarței pământului cu fundamentul cutat, peste care sunt depuse depozite sedimentare aproape orizontale. II. 1. Program de activitate sau de revendicări politice al unui partid, al unei grupări sau al unui om politic. 2. Obiectul, problemele, punctul de vedere al unei discuții. – Din fr. plate-forme.

scădere [At: PSALT, 209 / Pl: ~ri / E: scădea] 1 Reducere a dimensiunii, a întinderii, a suprafeței, a volumului, a lungimii, a înălțimii, a adâncimii, a lățimii, a grosimii, a greutății etc. 2 (Ccr) Ceea ce se reduce Si: scăzământ (3). 3 (Spc) Coborâre a nivelului unei ape. 4 (Ggf; înv) Reflux. 5 Reducere a cantității, a numărului, a desimii, a abundenței, a plafonului, a prețului. 6 Reducere a proporțiilor unui tot, unui ansamblu prin luarea (ori absența) unei părți componente. 7 Scoatere din evidență a unor bunuri (uzate, depreciate etc.) 8 (Înv) Înlesnire la efectuarea unei obligații materiale, la plata unei datorii (prin diminuarea plafonului lor). 9 (Mat; spc) Una dintre cele patru operații matematice fundamentale prin care se determină diferența dintre două numere, diferență care adunată cu scăzătorul trebuie să dea un număr egal cu descăzutul Si: (înv) substracție, tragere, (îvr) scăzământ (7), subtrăgăciune. 10 (Spc) Diferență a două numere complexe. 11 (Mat; îvr; pex) Descăzut. 12 Reducere a duratei unui interval, unei unități de timp. 13 Diminuare a utilității, a valorii, a însemnătății, a prestigiului. 14 (Înv) Declin (2). 15 (Înv) Decadență (1). 16 (Înv; d. bani; îe) A umbla cu ~ A avea cursul depreciat. 17 (Înv) Circumstanță defavorabilă Vz necaz, nenorocire, restriște. 18 (Îrg) Umilire. 19 (Îrg) Rușine¹. 20 Ceea ce constituie o deficiență, un cusur, un defect, o insuficiență, o greșeală, un păcat, un viciu. 21 (Înv) Pagubă. 22 (Înv) Pierdere de vieți omenești. 23 (Înv) Pieire.

CERERE, cereri, s. f. Acțiunea de a (se) cere și rezultatul ei. 1. Solicitare; rugăminte. 2. Pretenție, exigență; revendicare. 3. (Ec. pol.) Cantitate totală de bunuri materiale și servicii pe care cumpărătorii doresc și pot să le achiziționeze, la nivelul prețurilor existente pe piață, într-o anumită perioadă. ◊ Cerere solvabilă = (în economia de mărfuri) cerință de mărfuri și de servicii pentru care cumpărătorii dispun de mijloace de plată. ◊ Loc. adv. La cerere = când se cere, când se solicită. 4. Sesizare adresată unui organ de jurisdicție sau unui alt organ de stat pentru valorificarea, recunoașterea sau apărarea unui drept. ♦ (Concr.) Petiție. 5. (Tehn.; în sintagmele) Cerere de oxigen = cantitate de oxigen dizolvant, necesară pentru descompunerea substanțelor organice, prezentă în apă, și care indică gradul de poluare a apei. Cerere maximă de putere = valoare maximă a puterii care se cere unei centrale electrice, într-un interval de timp limitat. – V. cere.

SAGITTARIA L., SĂGEATA APEI, fam. Alismataceae. Gen originar din zonele tropicale sau subtropicale, cca 30 specii, erbacee, vivace, foarte rar anuale, de apă și mlaștini. Frunzele bazale eliptic-lanceolate sau sagitate, lung-pețiolate, deseori liniate ușor. Inflorescență erectă. Flori unisexuate, albe (cele 3 petale exterioare rămîn verzi, cele 3 interioare mai mari, colorate și caduce, 7 sau mai multe stamine), așezate cîte 3 în buchet, grupate în spic, panicul sau, racem terminal, cu 3 bractee. Fructe plate, cu muchii sau aripi, numeroase, dispuse într-un capitul globulos.

LIPSĂ DE IMPORTANȚĂ. Subst. Lipsă de importanță, modicitate (livr.), insignifianță (livr.), nonvaloare, mărunțime (rar), nimicnicie, nimicie (înv.); inutilitate, neutilitate, nefolosință; zădărnicie, deșertăciune. Banalitate, mediocritate, platitudine. Lucru de nimic, nimic, nimicuța (dim.), o nimica toată, mărunțiș, bagatelă, fleac, flecușteț (dim.), fleculeț, jucărie (fig.), chițibuș (fam.). Vorbe goale, vorbe de clacă, palavre, apă de ploaie (fig.), balon de săpun (fig.). Minimalizare, bagatelizare; subapreciere, subestimare, subevaluare. Devalorizare, depreciere, degradare. Adj. Lipsit de importanță, fără importanță, neimportant; neglijabil, neînsemnat, nesemnificativ, modic (livr.), insignifiant (livr.), fără valoare, fără preț, de nimic, de doi bani; a cincea roată la căruță, inutil, neutil, nefolositor, netrebuincios, zadarnic. Banal, mediocru, plat (fig.), șters (fig.), de rînd, ordinar, comun, obișnuit. Mic, minim, mărunt, minor; secundar, marginal (livr.), colateral, lateral (fig.). Devalorizat, depreciat, degradat. Vb. A fi lipsit de importanță, a nu avea (nici o) importanță, a fi fără valoare, a nu avea (nici o) valoare, a nu însemna nimic, a nu conta, a nu valora, a nu face doi bani, a nu face o para chioară, a nu face nici cît o ceapă degerată, de prisos, a fi în plus, a fi a cincea roată la căruță. A se devaloriza, a-și valoarea (importanța), a se deprecia, a se degrada; a cădea în desuetudine, a se perima. A minimaliza, a bagateliza; a subaprecia, a subestima, a subevalua. V. inutilitate, micime.

sfărâma [At: CORESI, EV. 30 / V: (îvp) ~răma (Pzi: sfărăm, (înv) sfăram), ~rma (Pzi: 1 sfarm, (reg) sfărmez, 2 sfarmi, (reg) sfermi), ~rima, svăr~, (înv) ~mi, (reg) ~rmi (Pzi: sfărmesc), sfârmi (Pzi: 1 sfârmesc, 2 sfârmești, sfârmi, 3 sfârme, 4 sfârmim, 6 sfârme), sfirimi (Pzi: sfirimesc), sfrămi (Pzi: sfrămesc), sfrimi (Pzi: sfrimesc), sfrâmi (Pzi: sfrâmesc), sfrumi, sfurmi (Pzi: sfurmesc) / Pzi: sfărâm, (îrg) sfarm / E: s- + fărâma] 1-2 vtr (D. obiecte) A (se) preface (cu violență) în bucăți, distrugând(u-se), sfărâmând(u-se), împrăștiind(u-se) etc. Si: a (se) fărâmița, a (se) zdrobi (rar) a (se) strivi, (pop) a (se) fărâma, a (se) zdruci, a (se) zdrumica, a (se) zdruncina, a (se) zobi, (îrg) a (se) risipi, (reg) a (se) sfărâmiți (1-2), a (se) sfârmica (1-2), a (se) sfărmuri. 3 vt (Îe) A-și ~ capul (sau mintea) A depune eforturi intelectuale (foarte) mari pentru însușirea unor cunoștințe, pentru aflarea unor informații (științifice) etc. 4 vt (Îae) A se gândi intens și continuu la găsirea celei mai potrivite soluții pentru o anumită situație, la ieșirea dintr-o dificultate etc. 5 vt (Îe) A ~ piatra (sau pietrele) A fi foarte voinic. 6 vt (Îe) A ~ (cuiva) măselele A bate (pe cineva) cu violență (peste maxilare). 7 vt (Reg; c. i. pănușile sau boabele știuletelui) A dezghioca (3). 8 vr (Reg; d. ovăz) A se scutura de boabe. 9 vt (Rar; c. i. linii) A frânge (1). 10 vt (Rar; fig; c. i. oameni) A seca² (1). 11 vr (Fig; d. oameni) A face tot ce-i stă în putință pentru a realiza ceva, pentru atingerea unui scop Si: a se agita, a se căzni, a se chinui, a se frământa, a se munci, a se necăji, a se osteni, a se sili, a se strădui, a se trudi, a se zbate, a se zbuciuma, (rar) a se strădănui, (îvp) a se nevoi, (pop) a se canoni, a se sfărâma, a se forța, a se sârgui, (înv) a se învălui, a se năsli, a se osârdnici, a se osârdui, a se volnici, (reg) a se verpeli. 12-13 vtr (Fig; d. senzații, stări, sentimente sau însușiri, relații, abstracte etc.) A face (prin violență) să nu mai existe, să nu se mai producă, să nu se mai manifeste etc. (sau a înceta să mai existe, să se mai producă, să se mai manifeste etc.) Si: a (se) desființa, a (se) destrăma, a (se) distruge, a (se) împrăștia, a (se) pierde, a (se) prăpădi, a (se) risipi, a (se) spulbera, (îvp) a (se) răpune, a (se) sodomi, a (se) topi, (pop) a (se) fărâma, a (se) isprăvi, (înv) a (se) potrebi. 14 vt (Fig; rar; c. i. oameni) A copleși (12). 15 vt (C. i. ființe, mai ales oameni sau părți ale corpului lor) A lovi puternic, provocând distrugerea țesuturilor, traumatisme etc. 16 vt A deforma prin apăsare, prin strângere etc., făcând să capete o formă plată și provocând modificarea sau încetarea funcțiilor (vitale) Si: a strivi, a turti, a zdrobi, (pop) a stropși, a zdruci, a zdrumica, a zobi, (îrg) a răzbi, a storci, a struci, a struji, (înv) a zdrucina. 17 vt (Trs; Mol; c. i. lemne, vreascuri etc.) A despica (1). 18 vt (Înv; c. i. maluri de ape, soluri etc.) A eroda (1). 19 vt (Asr; c. i. elemente de construcție, construcții etc.) A dărâma (5). 20-21 vtr (Rar; d. stânci sau forme de relief) A (se) prăbuși (1). 22 vt (Pop; c. i. arbori) A doborî (7). 23 vt (C. i. teritorii, bunuri materiale ale unui stat, ale unei gospodării etc.) A supune unui dezastru material general, provocând distrugeri, pagube etc. 24 vt (Pop; c. i. trupe sau formații de luptă) A înfrânge. 25 vt (Pop; pex; c. i. trupe sau formații de luptă) A extermina. 26 vt (C. i. ființe, mai ales oameni) A omorî prin mijloace violente, zdrobind, sfâșiind etc. 27 vr (C. i. ființe, mai ales oameni) A muri prin mijloace violente, zdrobindu-și, sfâșiindu-și etc. corpul.

PUNGĂ, pungi, s. f. 1. Săculeț (cu băieri) de piele, mai rar de pânză, de material plastic etc., cu una sau cu mai multe despărțituri, în care se țin în mod curent banii și alte obiecte mici. ◊ Expr. A-i sufla vântul în pungă sau a da de fundul pungii = a nu (mai) avea bani. A-și dezlega (sau a-și desface) punga = a fi darnic. A fi gros la pungă = a fi foarte bogat. A(-și) strânge (sau a avea, a face) buzele (sau gura) pungă = a) a avea sau a produce o senzație de contractare a buzelor din cauza unui aliment astringent, acru etc.; b) a ține buzele strânse (în semn de nemulțumire, de amărăciune etc.). ♦ Conținutul unei pungi (1); p. ext. bani, avere. ♦ Săculeț cuprinzând 500 de galbeni, taleri sau lei vechi, cu care se făceau plățile în trecut; p. ext. suma de 500 de galbeni, de taleri sau de lei vechi. 2. Săculeț făcut din hârtie, din material plastic sau din alt material, servind ca ambalaj pentru diferite obiecte, mai ales alimente. ♦ Conținutul unui astfel de săculeț. 3. Umflătură a pielii de forma unui săculeț (situată mai ales sub pleoapa inferioară). ◊ Pungă de apă = denumire populară pentru ascită; pleurezie. 4. Săculeț triunghiular situat la piciorul albinei, în care aceasta strânge și transportă polenul. 5. Cavitate naturală în scoarța pământului, de forma unei pungi (1). 6. (Bot.; în compusul) Punga-babei = plantă erbacee cu flori galbene-aurii (Pulicaria dysenterica). – Et. nec.

PUNGĂ, pungi, s. f. 1. Săculeț (cu băieri) de piele, mai rar de pânză, de material plastic etc., cu una sau cu mai multe despărțituri, în care se țin banii și alte obiecte mici. ◊ Expr. A-i sufla vântul în pungă sau a da de fundul pungii = a nu (mai) avea bani. A-și dezlega (sau a-și desface) punga = a fi darnic. A fi gros la pungă = a fi foarte bogat. A(-și) strânge (sau a avea, a face) buzele (sau gura) pungă = a) a avea sau a produce o senzație de contractare a buzelor din cauza unui aliment astringent, acru etc.; b) a ține buzele strânse (în semn de nemulțumire, de amărăciune etc.). ♦ Conținutul unei pungi (1); p. ext. bani, avere. ♦ Săculeț cuprinzând 500 de galbeni, de taleri sau de lei vechi, cu care se făceau plățile în trecut; p. ext. suma de 500 de galbeni, de taleri sau de lei vechi. 2. Săculeț făcut din hârtie, din material plastic sau din alt material, servind ca ambalaj pentru diferite obiecte, mai ales alimente. ♦ Conținutul unui astfel de săculeț. 3. Umflătură a pielii de forma unui săculeț (situată mai ales sub pleoapa inferioară). ◊ Pungă de apă = denumire populară pentru ascită; pleurezie. 4. Săculeț triunghiular situat la piciorul albinei, în care aceasta strânge și transportă polenul. 5. Cavitate naturală în scoarța Pământului, de forma unei pungi (1). 6. (Bot.; în compusul) Punga-babei = plantă erbacee cu flori galbene-aurii (Pulicaria dysenterica). – Et. nec.

PREȚ, prețuri, s. n. 1. Valoare, exprimată în bani, a unei mărfi; sumă care se cere sau se plătește pentru marfă. [Depozitul] îl luăm la prețul zilei. CAMIL PETRESCU, U. N. 66. Mare pagubă este la o țară de a-și scoate tot materialu nefabricarisit (= neprelucrat), vînzîndu-l în alte țări cu un prost preț și apoi să-l cumpere iarăși, cu preț de 30 ori mai mult. GOLESCU, Î. 180. ◊ Fig. O, cere-mi, doamne, orice preț, Dar dă-mi o altă soarte. EMINESCU, O. I 177. ◊ Preț de cost v. cost. Preț negru v. negru. ◊ Loc. adj. De preț = prețios, valoros. Chioșcul e îmbrăcat cu ștofe brodate cu aur, așternut cu cele mai de preț covoare, cu mobilă luxoasă adusă din București. CAMIL PETRESCU, O. I 217. N-am să-ți dăruiesc nimica de preț. CARAGIALE, O. III 49. Aceste obiecte nu se executau mai niciodată în piatră, ci, mai adesea, în metale de preț, în os, în corn, în fildeș. ODOBESCU, S. 451. ◊ Loc. adv. Cu orice preț = oricît de mult ar costa, încercînd sau riscînd orice; neapărat, fără doar și poate. Vine ordin să dăm numaidecît pe nemți peste cap și să reluăm cu orice preț tranșeele pierdute. MIRONESCU, S. A. 118. Spînul vrea să-mi răpuie capul cu orice preț. CREANGĂ, P. 222. Voii cu orice preț să ajung sania, ca să mă informez mai bine. BOLINTINEANU, O. 390. Cu nici un preț = pentru nimic în lume, în nici un caz. Fără preț = la o sumă inferioară valorii reale; ieftin. Tîrgurile erau slabe și negoțul se vindea fără preț. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 105. ◊ Expr. A ține la preț = a nu reduce nimic din suma cerută la o vînzare. Cîteva zile d-a rîndul se mai duse el în pădure și tot găsea cîte un ou [de aur]. Se făcu însă mai năzuros în tîrg, ținu mai la preț, și cu mirare văzu că scoate cîte patru pungi de bani în loc de două. ISPIRESCU, L. 269. A se învoi din preț = a încheia un tîrg, căzînd de acord asupra prețului. A ajunge la preț = a fi căutat, apreciat. A avea preț = a se vinde cu bani buni, a avea trecere; fig. a prețui, a valora. Pentru un om ca el acuma viața avea un preț nemărginit. SADOVEANU, O. VII 96. Toate au avut preț și s-au vîndut de minune: și vitele, și bucatele, și mărfurile. GALACTION, O. I 261. În ochii mei acuma nimic nu are preț Ca taina ce ascunde a tale frumuseți. EMINESCU, O. IV 436. A nu avea preț = a nu se vinde, a nu avea căutare; fig. a nu putea fi evaluat în bani, a avea o valoare foarte mare, a fi de neprețuit. Un ichi bun n-are preț. ISPIRESCU, la TDRG. A pune preț pe ceva = a socoti că ceva e de mare valoare, a ține mult la ceva, a prețui mult ceva. Formele de din afară pe care în lumea cea mare se pune atîta preț. La TDRG. Sfîrșitu-i cel jalnic îl văz cu-ntristare, Căci eu pe viața-i puneam un preț mare. ALEXANDRESCU, M. 79. A-și mînca din preț = a pierde din valoare. Bîrlădeanu îi observă ochii cu sclipiri dușmănoase spre el și-l socoti, în sinea lui, pornit spre scădere, ca un cal care începe să-și mănînce din preț. SADOVEANU, Z. C. 298. A da preț = a pune în valoare, a face să aibă valoare. Vine-o clipă, cînd înveți, Că atîtor idealuri depărtarea le dă preț. CERNA, P. 55. ♦ Suma încasată dintr-o vînzare. S-au dus la o crîșmă, unde s-au pus să bea prețul hainelor mortului. NEGRUZZI, S. I 32. 2. Sumă de bani care se dă cuiva pentru o muncă prestată, pentru un serviciu făcut; plată, răsplată. Să afle ce feli de pasere să fie aceasta și... să li făgăduiască mare preț pentru aceasta. SBIERA, P. 69. ◊ Loc. prep. Cu prețul... = plătind (sau primind) o contravaloare materială sau, fig., cu eforturi, cu sacrificii. 3. Fig. Valoare, importanță, însemnătate. De tot prețul jertfei tale cată să te răsplătesc. DAVILA, V. V. 86. Cînd seacă apa, se cunoaște prețul fîntînii (= cînd pierzi un lucru, îți dai seama mai bine de valoarea lui). 4. (Numai în expr.) Preț de... (sau la... ) = contravaloarea a... Să bem preț de patru boi! COȘBUC, P. II 279. Doi miei, fiecare preț de-o împărăție. SLAVICI, la TDRG. Băui preț la nouă cai, De vin nu mă saturai. Băui preț de nouă iepe, Iacătă-mă mort de sete! BIBICESCU, P. P. 229. (Urmat de determinări temporale) Preț (ca) de... (sau ca la... ) = un timp (cam) de... A stat preț de un ceas baba acasă. SADOVEANU, D. P. 78. Trece așa preț ca la un sfert de ceas și numai ce mă pomenesc cu un ăla... că vine și se pune la altă masă alături. CARAGIALE, O. I 45. Merg ei încă preț ca de vro patru ceasuri și-i prinde noaptea într-o pădurice, unde nu era țipenie de om. ȘEZ. VI 151. (Determinarea indică acțiunea făcută într-un interval de timp) Căuta să smulgă drugul ba din mîna lui Dima, ba din mîna lui Păstrăvan, năzuind să-l gospodărească de unul singur barem preț de trei întorsături de mînă. GALAN, Z. R. 213. (Rar, urmat de determinări spațiale) La noi se cheamă Durău unde curge apa-n jos de pe stîncă, preț așa ca la două staturi de om înălțime. HOGAȘ, M. N. 204.

prâsnel sn [At: KLEIN, D. 406 / V: prisnar, pris~, (îrg) prăs~, (înv) pristlăn (A: nct), pristn~, (reg) pârsn~, pliznăr, ~snea sf, ~âștin (A: nct), ~âzn~, pres~, prezn~, prisnăr (A: nct), pristăn, pristen, pristene, pristin, prișten, priștin, priuștin, prizmel, priznăl, priznăr, prizn~, pușten, spârn~ / Pl: ~e / E: slv прьстєнь, пръстєнь] 1 Parte conică sau șaibă terminată cu un vârf ascuțit de la capătul inferior al fusului de tors, care, prin greutatea ei, face ca fusul să se învârtească mai ușor în timpul torsului Si: titirez, (reg) măciucă, moț¹, muc. 2 Jucărie mică făcută din metal, din lemn etc., cu un vârf ascuțit, care poate fi rotită pe o suprafață plană Si: sfârlează, titirez. 3 (Reg; îe) A-i umbla (cuiva) iute pristenul Se zice despre cineva foarte vioi, iute și harnic. 4-5 (Fam) Epitet (pentru un copil mic și foarte vioi sau) pentru un om iute, ager. 6 Crâng la moară. 7 (Mun; Trs; îf prisnel) Ansamblu al morii alcătuit din fusul de fier și din cilindrul acționat de roata cu măsele. 8 (Reg) Fiecare dintre cele două discuri de lemn sau de metal care formează capetele cilindrului la moară Si: (reg) târcoală. 9 (Reg; îf prâznel) Bucată de fier în formă de farfurioară, fixată pe posadă, în care se învârtește capătul de jos al fusului de la crângul morii. 10 (Mun; îf prisnel, priznel) Ax al roții la moara de apă Si: (reg) fus, grindei. 11 (Trs; Mar; îf prâznel, prisnel, priznel) Inel în jurul butucului la roata carului. 12 (Mol; Buc) Disc metalic cu găuri pe margine, care se poartă la cingătoare și de care își atârnă ciobanii cuțitul, punga etc. Si: (reg) prâsnic. 13 (Trs; Buc; mpl) Ornamentații din nasturi, discuri metalice etc. folosite mai ales la chimir. 14 (Reg; îf prișten) Bucată plată de lemn cu care se peticește burduful de brânză. 15 (Mol) Unealtă de ciobănie nedefinită mai de aproape. 16 (Buc; îf prâsnel) Bobârnac dat peste urechea cuiva. 17 (Olt; îf spârnel) Vârtej în păr. 18-19 (Bot; îrg) Peniță (Myriophyluum spicatum și verticillatum). 20 (Bot; îrg) Coada-șoricelului (Achillea millefolium). corectat(ă)

glaciație, (engl.= glaciation), interval de timp din istoria Pământului, în care datorită deteriorării climatice, fenomenele glaciare au afectat supr. întinse ale scoarței terestre. În evoluția g. se disting un stadiu anaglaciar, marcat de regresiuni la scară planetară, prin reținerea unor mari volume de apă în calotele glaciare, și un stadiu cataglaciar, însoțit de transgresiuni, ca urmare a topirii ghețarilor. În istoria Pământului, pe baza dep. glaciare (morene, → tillite) au fost recu- noscute în Prot. terminal, Ordov. (Sahara), Carb. sup. -Perm. inf. (Gondwana) și în Cuat. din continentele nordice (g. Donau, Günz, Mindel, Riss, Würm – din reg. alpine, respectiv Elba, Elster, Saale, Vistula – din reg. de plat. nordice). G. au alternat cu interglaciații. V. și calotă glaciară. (V.M.)

DUCE², duc, vb. III. I. Tranz. 1. (Subiectul este mai ales o ființă) A purta, a transporta ceva dintr-un loc în altul, ținînd în mînă, în brațe, în spinare etc. [Pachetul] l-a luat Ionuț să-l ducă înapoi. DAVIDOGLU, M. 20. Trebuie să ducem bucatele de pe cîmp acas'? CAMIL PETRESCU, B. 9. Calu-i... spre munți încet pornește, Ducînd lin și nesimțit Pe stăpînul lui iubit. ALECSANDRI, P. II 20. ◊ Fig. Toți cei ce trec... duc în ranițe și-n suflete numai geamăt. CAMILAR, N. I 215. Pașii mei erau ușori căci duceau greutatea fericirii. ISAC, O. 230. ◊ Expr. A duce (pe cineva) la groapă (sau la ultima locuință etc.) = a conduce la locul de înmormîntare. Am dus la ultima-i locuință pe un june... plin de speranțe și de viitor. MACEDONSKI, O. IV 11. Se mișc-în line pasuri, Ducînd la groapă trupul reginei dunărene. EMINESCU, O. I 92. ◊ (Subiectul e vîntul, o apă curgătoare etc.) Vîntul băltăreț plutea pe deasupra pomilor, ducînd spre pădure mirosurile molipsitoare ale apelor stătute. MACEDONSKI, O. III 6. (Poetic) Pe marea vieții, cînd te duce vîntul, Fie-ți cîrma cugetarea de ți-e pînză simțimîntul. DAVILA, V. V. 143. 2. A lua pe cineva cu sine spre a-l conduce sau introduce undeva; a conduce, a îndrepta. Costea fu dus de escorte. CAMILAR, N. I 364. Îi pregătiră un cufăr, un geamantan și-l duseră la gară. BASSARABESCU, S. N. 32. Nu-l ducem noi la spînzurătoare numai așa de flori de cuc. CREANGĂ, P. 332. ◊ Expr. A duce (pe cineva) de nas v. nas. A duce (pe cineva) cu vorba (sau cu minciuna) = a promite mereu, amînînd îndeplinirea promisiunii. Îi promisese Filică plugul și caii lui; dar uite așa îl dusese cu vorba, zi de zi, pînă ce căzuse neaua. MIHALE, O. 56. (Familiar) A duce (pe cineva) cu zăhărelul (sau cu cobza, cu preșul) = a prosti (pe cineva), a amăgi. ◊ Fig. Și mugurii, tainicii... Cu mîna lor dulce De puf și nălucă, Pe căile soarelui Vor să ne ducă. BANUȘ, B. 63. Chemam noaptea să mă ducă în brațele fericirii. ISAC, O. 237. (Rar) A cîrmui, a conduce. Patruzeci și șapte de ani am dus țara cu noroc. DELAVRANCEA, A. 75. ♦ Intranz. (Subiectul e un drum, o cale etc.) A conduce într-un loc anumit, a da în... Pe malul apei se-mpletesc Cărări ce duc la moară. COȘBUC, P. I 191. Dau între hudiți, pe drumul care ducea la noi acasă. CREANGĂ, A. 67. ♦ Intranz. Fig. A avea ca rezultat. Practica ne-a arătat că munca colectivă duce la creșterea exigenței în îndeplinirea sarcinilor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2762. ♦ (Subiectul e simțirea, ochii etc.) A călăuzi, a îndrepta. Află și tu acum de ce-am fost pornit încotro ne-or duce ochii. CAMILAR, N. I 328. Nebuniile mele, pentru care am fost certat destul, nu mă pot duce pînă la orbire. SADOVEANU, Z. C. 117. Simțirea lui era atît de... bolnăvicioasă, încît, dacă mintea nu i-ar fi fost puternică, această simțire l-ar fi dus la nebunie. MACEDONSKI, O. III 24. ◊ Expr. A se lăsa dus (de gînduri, de visare etc.) = a se lăsa copleșit de gînduri, a se cufunda în gînduri, în visare. În fața munților noștri sufletul se lasă dus de visare: ca într-o elegie fără sfîrșit. RUSSO, O. 100. A-l duce capul (sau gîndul, mintea) sau a-l tăia capul (pe cineva) v. cap. ♦ A mîna (vitele, oile). Sînt vreo cinci-șase zile de cînd a fost să ducă vițeii la suhat. CREANGĂ, P. 14. 3. A apropia ceva de o parte a corpului. A duce mîncarea la gură. ▭ Am simțit... răspunse căpitanul, ducîndu-și degetul arătător la buze, în semn de taină. CAMILAR, N. I 143. Duce într-una mîna la gît, ca și cum și-ar căuta cravata absentă. SEBASTIAN, T. 81. 4. (Cu privire la vești, vorbe, răspunsuri, salutări) A transmite. Și-acum dă-mi mîna! A sunat Cornistul de plecare, Du Oltului din partea mea O caldă salutare. COȘBUC, P. I 79. Greuceanu... dete fratelui său [un cal], ca să ducă Împăratului-Roșu vestea cea bună. ISPIRESCU, L. 226. Prea bine: mergi la doamna să-i duci această veste. ALECSANDRI, T. II 88. 5. (Cu complementul «viața», «zilele» etc.) A trăi, a petrece. Duceau trai de cîne, după ce grofii și baronii îi alungaseră din moștenirea obștească. CAMILAR, T. 12. Cum ți se pare viața asta de prefăcătorie, de minciună grosolană pe care o duci de o săptămînă? CAMIL PETRESCU, T. I 138. M-a dojenit pentru obscuritatea și trîndăvia în care îmi duc viața. GALACTION, O. I 26. ◊ Expr. A duce casă bună (cu cineva sau cu ceva) v. casă. A o duce în... = a nu mai înceta din..., a o ține în... Eu mă cunosc; sînt păcătos, Că prea am dus-o-n rîs și glume. Prea drag mi-a fost să fiu în lume, Și-am prea iubit ce-a fost frumos! COȘBUC, P. I 198. Într-o bătălie o duse cît trăi. ISPIRESCU, U. 20. O ducea tot într-un cîntec, de parcă era toată lumea a lui. CREANGĂ, P. 299. A o duce (bine, rău etc.) (cu cineva) = a trăi (bine, rău etc.) (cu cineva). În companie la mine vei duce-o bine. CAMILAR, N. I 268. Cum o duci, bre Mînecuță? SADOVEANU, P. M. 186. A mai dus-o așa cîteva luni și a mers să-și ia locul de veci lîngă mama. M. I. CARAGIALE, C. 83. Să ai femeie cum trebuie și s-o duci cu dînsa pînă la adînci bătrînețe. CREANGĂ, P. 169. A n-o (mai) duce (mult) = a nu mai avea mult de trăit, a fi gata să se prăpădească. Socotea că de-acuma n-a mai duce-o mult și a muri. SBIERA, P. 287. A (o) duce la tăvăleală v. tăvăleală. ♦ A face, a se ține de... Într-una răsunau în tabără viersurile săltărețe și repezi ale lăutarilor și voinicii duceau jocuri și chefuri zile întregi. SADOVEANU, O. I 176. 6. (Subiectul e o ființă; cu privire la suferință etc.) A îndura, a suporta, a suferi, a răbda. Cine-n pace duce greul bogăției și luminii? Și-n război cine-i viteazul fără slavă, fără nume? VLAHUȚĂ, O. A. 51. ◊ Expr. A duce grija (unei ființe sau a unui lucru) = a) a fi îngrijorat să nu i se întîmple (cuiva) vreun rău. Ia las’moșule, nu-i duce grija. CREANGĂ, P. 211. Maică-sa grija-i ducea. ALECSANDRI, P. P. 38; b) a se interesa, a se ocupa (de cineva sau de ceva). După moartea lui tată-său, el singur a trebuit să ducă grija casei. DUNĂREANU, CH. 9. Mărită-te, mîndra mea, După mine nu ședea, Că eu nu-ți mai duc grija! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 261. A duce dorul = a) (complementul indirect indică o persoană) a-i fi dor de cineva. Bărbate, leagă vornicia de gard, că eu nu mai am parte de tine și-ți duc doru. ALECSANDRI, T. I 245; b) (complementul indirect indică un lucru) a fi dornic de ceva, a simți lipsa unui lucru. Cutii cu rahat, șiraguri de smochine... și cîte și mai cîte de care duceam dorul la școală. La TDRG. 7. (Cu privire la războaie, lupte, tratative etc.) A purta. Poporul... E altul acum decît a fost atunci Împins sub jugul străinei porunci Să ducă războaie nedrepte. BOUREANU, S. P. 30. Crima asta au făcut-o jandarmii, ei care duc războiul lor. CAMILAR, N. I 162. ♦ (Cu privire la o muncă) A depune, a presta. A duce o muncă de răspundere. ♦ (Determinat prin «la capăt», «la îndeplinire», «la bun sfîrșit» etc.) A îndeplini. Ce nu putură scoate la cale domnii cei mari și învățați, o fată de țăran o să ducă la îndeplinire! RETEGANUL, P. IV 30. 8. (Cu privire la linii) A trage, a desena. Duc o tangentă la cerc. II. Refl. 1. A merge, a se deplasa, a se mișca, a trece (dintr-un loc în altul, pe o distanță de obicei mică). De sfîntu-Vasile s-a dus cu flăcăii la urat. SADOVEANU, O. I 354. Mă întrebă o dată unde mă duceam. Îi spusei că la Academie. M. I. CARAGIALE, C. 113. Se ducea adesea prin grădină. ISPIRESCU, L. 83. ♦ (Mai ales în opoziție cu rămîne și veni) A pleca (departe, într-o călătorie lungă). Mîni dimineață ne ducem la Piatră. SADOVEANU, B. 65. Vezi, rindunelele se duc, Se scutur frunzele de nuc. EMINESCU, O. I 235. Eu, mîndruță, plec, mă duc... Pleacă-te să te sărut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 111. ◊ Expr. A se duce drept (sau într-un suflet, glonț, pușcă, întins) = a merge de-a dreptul undeva, repede, fără ocol. S-a dus glonț la el, pînă a ajuns în răscrucea blestemată. POPA, V. 333. Neagu, cum scăpa de la vapor, se ducea întins la Evantia. BART, E. 167. Se duce drept la frate-său, ca să-i ducă bucurie. CREANGĂ, P. 44. A se duce în treaba lui (sau întreabă-și sau într-ale sale) = a pleca, a-și vedea de drum. Se duse fiecare într-ale sale. ISPIRESCU, L. 99. După ce s-a sfîrșit nunta, feciorii s-au dus în treaba lor. CREANGĂ, P. 5. A se duce pe aci încolo = a pleca, a o șterge, a se cărăbăni. A se duce ca vîntul (și ca gîndul) = a se duce foarte repede. A se duce în lume (sau în toată lumea sau în lumea largă) v. lume. Du-te-ncolo! exclamație prin care se exprimă neîncredere față de ceea ce spune cineva (Substantivat) Du-te-vino = mișcare continuă încoace și încolo, alergătură. Deasupra celor patru terase largi e un neîntrerupt du-te-vino de vagonete. BOGZA, C. O. 184. (În imprecații) Du-te (sau ducă-se) dracului (sau la dracul, focului, la păcatele, pe urlați, în boală etc.). Vorbăria pudrată, domoală... Prea îmbuibată, măcar că-i goală, Nici o scofală, Ducă-se dracului! DEȘLIU, G. 9. Ba mai du-te și dracului. RETEGANUL, P. I 23. A lăsat și bani și tot și s-a dus pe urlați, după ceilalți. CREANGĂ, P. 60. Ducă-se-pe-pustii (cu valoare de substantiv) = a) dracul; b) epilepsie. Li se sperie copiii și li se bolnăvesc de ducă-se-pe-pustii. SADOVEANU, P. M. 265. A se duce pe copcă v. copcă. A Se duce de rîpă = a se prăpădi, a se nărui, a decădea. Cînd eu strig în conferință că se duce școala de rîpă, d-ta taci. SEBASTIAN, T. 213. (Despre fete sau femei) A se duce după cineva = a se mărita. Eu, Costane, după el nu mă duc... că-i colțat și hîd. CAMILAR, N. I 29. După ciobănel m-oi duce, Că gurița lui e dulce! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 75. A i se duce ochii (sau inima) după cineva = a se uita cu drag la cineva sau la ceva, a se îndrăgosti de cineva. [Fetele erau] așa de frumoase și de drăgălașe, că ți se ducea inima după dînsele. SBIERA, P. 150. A se tot duce = a merge mereu, fără a se opri. S-a tot dus cale de trei zile. RETEGANUL, P. V 29. Ivan începe iar a cînta și se tot duce înainte. CREANGĂ, P. 299. Se tot duc, se duc mereu. EMINESCU, O. I 104. A se duce cu dumnezeu (sau în plata, în știrea lui dumnezeu sau în plata domnului) = a merge în drumul lui, a se duce în treaba lui. Apoi te du-n știrea lui d-zeu. RETEGANUL, P. III 54. Să se ducă în plata lui dumnezeu. CREANGĂ, P. 292. ♦ A merge, a umbla (fără o anumită țintă); a colinda, a cutreiera. Mă duc, mă duc mereu pe-un drum Ce se pierde-n depărtări de fum. BENIUC, V. 20. Se duse așa, în neștire, în ograda cu pruni. DELAVRANCEA, H. T. 150. Mergea Ivan... fără să știe unde se duce. CREANGĂ, P. 297. ♦ A pluti, a fi purtat de apă. Se duse butoiul pe Dunăre. ISPIRESCU, L. 354. ◊ Expr. A se duce pe apa sîmbetei (sau pe gîrlă) v. apă. 2. (Despre «veste», «zvon», «nume» etc.) A se răspîndi, a se lăți. Ușor se duce nume De-un lucru bun în lume, Dar mai ușor de-un lucru Frumos cu-adevărat. COȘBUC, P. I 277. Asemene pietre fac podoaba împărăției mele; nu se găsesc altele mai mari și mai frumoase decît aceste la nici o împărăție, și de aceea s-a dus vestea în toată lumea. CREANGĂ, P. 218. 3. Fig. A trece. Numai de s-ar duce noaptea asta blestemată mai repede. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 328. Ia acuși se duce noaptea, și vai! de odihna noastră. CREANGĂ, P. 253. ♦ A eșua. Va să zică afacerea cu mahorca s-a dus. CAMILAR, N. I 147. ♦ A dispărea. S-a dus zăpada albă de pe întinsul țării, S-au dus zilele babei și nopțile vegherii. ALECSANDRI, O. 174. 4. Fig. (Despre ființe, uneori urmat de determinări ca «din lume», «de pe fața pămîntului») A muri. Cei ce s-au dus, nimica nu mai vor. JEBELEANU, C. 34. Noroc de trăgători... că altfel mă duceam și eu. CAMILAR, N. I 286. Să n-avem noi un copil măcar care... să ne închiză ochii cînd o fi să ne ducem! DELAVRANCEA, S. 241. Și nu cumva să faci de altfel, că te-ai dus de pe fața pămîntului. CREANGĂ, P. 233. ◊ Fig. S-a dus amorul, un amic Supus amîndurora. EMINESCU, O. I 184. ♦ (Despre lucruri) A se sfîrși. Mă gîndesc la trecut... toate s-au dus, s-au scufundat în neștiut. SADOVEANU, O. VII 191. III. Intranz. A rezista, a ține la... Era singurul care nu ducea la băutură. M. I. CARAGIALE, C. 16. [Bradul] sănătos din fire, și-a împletit inima și a dus la necazuri ca un sfînt. BASSARABESCU, V. 49. Cum puteți duce fără pîne? RETEGANUL, P. IV 41.

PIATRĂ pietre f. 1) Rocă dură răspândită la suprafața sau în interiorul pământului, având diferite întrebuințări. ◊ Epoca de ~ perioadă din istoria omenirii, caracterizată prin confecționarea uneltelor și armelor din piatră. Epoca pietrei cioplite paleolitic. Epoca pietrei șlefuite neolitic. ~ abrazivă rocă foarte dură, întrebuințată la confecționarea abrazoarelor. ~ ponce v. PONCE. ~ de mozaic amestec de minerale mărunțite, întrebuințat la confecționarea mozaicurilor. ~ litografică rocă sedimentară de calcar, folosită în litografie pentru confecționarea clișeelor. ~ de încercare a) rocă foarte dură întrebuințată pentru controlarea purității aurului și a argintului; b) mijloc de control al capacității morale și/sau fizice ale unei persoane. ~ prețioasă (sau nestemată, scumpă, rară) mineral cristalizat, transparent, strălucitor, de mare valoare, întrebuințat pentru confecționarea bijuteriilor și a altor podoabe. ~ semiprețioasă mineral cristalizat, având o valoare mai mică decât piatra prețioasă. ~ filozofală a) substanță miraculoasă, care, după părerea alchimiștilor medievali, poate preface toate metalele în aur și poate vindeca bolile; b) mare descoperire. (A fi) tare ca ~a (a fi) foarte rezistent. A avea inimă de ~ a fi foarte crud, nemilos. A fi de ~ a fi nesimțitor. A scoate apă și din ~ seacă a obține ceva dorit în orice împrejurări. ~ acră sulfat dublu de aluminiu și de potasiu; alaun. ~ vânătă sulfat de cupru hidratat. ~ de var carbonat de calciu. ~a iadului azotat de argint. ~ pucioasă sulf în formă de bucăți. 2) Bucată dintr-o astfel de rocă. Clădire de ~. Drum de ~. ◊ ~ de ascuțit cute. ~ de moară fiecare dintre cele două pietre mari rotunde și plate ale morii, care servesc pentru măcinatul grăunțelor. ~ de temelie a) piatră care se pune drept fundament la o construcție; b) component fundamental și esențial pentru ceva. ~ de hotar a) piatră pusă pentru a marca un hotar; b) obiect care delimitează, separă ceva. ~ kilometrică piatră paralelipipedică, pe care se indică numărul de kilometri de la locul unde este așezată aceasta până la o localitate. ~ în casă fată mare nemăritată (stătută), considerată ca o povară pentru familie. A pune prima (sau cea dintâi) ~ a iniția ceva. A arunca cu ~a în cineva a aduce învinuiri cuiva. A nu lăsa (sau a nu rămâne) ~ pe ~ a distruge până în temelie, complet. A scula pietrele din somn a se împiedica. A avea (sau a i se pune, a-i sta cuiva ca) o ~ pe inimă a se zbuciuma. A i se lua (sau a i se ridica) cuiva o ~ de pe inimă (sau de pe suflet) a scăpa de o stare sufletească apăsătoare, plină de griji și de zbucium. Ori cu ~a de cap, ori cu capul de ~ oricum ai proceda, e tot rău. 3) Strat dur depus pe pereții vaselor în care se fierbe sau se păstrează apă. ◊ ~ de vin tartru. 4) Substanță calcaroasă care se depune pe coroana dinților; tartru dentar; detritus. 5) med. Concrețiune formată din săruri în unele organe interne (ficat, rinichi, etc.); calcul. 6) Fiecare dintre piesele jocului de domino sau ale altor jocuri de societate. 7) pop. Precipitații atmosferice sub forma unor bucățele de gheață (provenite prin înghețarea picăturilor de ploaie); grindină. [G.-D. pietrei; Sil. pia-] /<lat. petra

PARANÁ 1. Fluviu în America de Sud (Brazilia Paraguay, Argentina); 4.875 km (al doilea după Amazon); supr. bazinului: 3,1 mil. km² (sistemul La Plata-P.-Rio Grande). Se formează prin unirea (în amonte de orașul Santa Fé do Sul), râurilor Paranaiba și Rio Grande, care izvorăsc din Serra da Mantiqueira și curge pe terit. Braziliei până la Guaíra. În aval de aceasta, la granița din Brazilia și Paraguay, a fost creat lacul de acumulare Itaipú (170 km lungime). Între confluența cu Râul Iguaçu și cea cu râul Paraguay, fl. P. descrie un arc de cerc și, trecând prin Encarnación și Posadas, marchează hotarul dintre Argentina și Paraguay. La granița între Paraguay și Argentina este în curs de realizare barajul Yacireta cu o hidrocentrală de 4.000 MW. De la Corrientes și până la vărsarea în estuarul Rio de la Plata, fl. P. drenează partea de NE a Argentinei cu orașele Santa Fe, Paraná, Rosario. În cursul superior formează praguri și cascade (Guaíra sau Salto dos Sete Quedas); aici au fost construite numeroase baraje, ceea ce a dus la formarea unor lacuri de acumulare (Emborcação, São Simão pe Paranaiba, Furnas, Peixoto, Agua Vermelha pe Rio Grande, Ilha Solteira, Itaipú). Navigabil pentru vase oceanice până la Santa Fe, iar la ape mari chiar până la Posadas. Afl. pr.: Tietê, Sucuriú, Pardo, Paranapanema, Ivaí, Iguaçu, Paraguay, Salado. 2. Oraș în NE Argentinei, port pe stg. fluviului cu același nume, în fața orașului Santa Fe; centru ad-tiv al prov. Entre Ríos; 240 mii loc. (2001). Centru comercial. Ind. alim. (morărit, carne, conserve), pielăriei și încălțămintei, de prelucr. a lemnului, cimentului. Universitate. Catedrală (1883); clădirea Senatului (1858); palat episcopal (sec. 19). Fundat în 1671. Capitala Argentinei (1853-1862). 3. Stat în S Braziliei; 199,7 mii km²; 9,6 mil. loc. (2002). Centrul ad-tiv: Curitiba. Expl. forestiere, de diamante, de min. de aur și de argint. Cereale, bumbac, cafea. Creșterea animalelor.

MASCUR s. m. 1. (Învechit și regional; în opoziție cu scroafă) Porc mascul castrat (LB, POLIZU, CIHAC, I, 160, DDRF, ȘĂINEANU, D. U., BARCIANU, ALR I 1 141/5, 24, 243, 249), mai rar necastrat (v. v i e r, ALR I 1141/360, 578). Căzînd apa, îndată samănă și puni mascuri . . . de amestecă pămîntul, și, amestecîndu-l mascurii, apoi de aice numai ce așteaptă săcirea. HERODOT (1 645), 96. Și mascurul. . . necuratu e acesta voao, den cărnurile lui să nu mâncați. BIBLIA (1688),136²/49. Mazilii.. . să-ș ie desetină și goștină de oi și de mascuri și de stupi despre moșiile sale. NECULCE, L. 212. Pe drepte bucatele sale ce va avea: oi, stupi, mascuri și vie, să fie scutite și nesupărate de cătră slujbași, cu plata (a. 1 793). URICARIUL, X, 236. În fieștecare colibă sînt . . . trei sau patru cîini, un mascur sau doi. IST. AM. 65^r/18. N-ai văzut pe maica-ta. . . cum au sărat carnea cea de mascur? DRĂGHICI, R. 85/12. De-și strîng mascurii paie pentru strat, culcuș și umblă covițind. . . sînt semne sigure cum că va fi frig în ziua următoare. F (1877), 544. În șanțul de peste drum scormonea grohăind un mascur. REBREANU, I. 380, cf. 166. Într-un lan de păpușoi aproape copt a dat drumul miilor lui de mascuri. SADOVEANU, O. X, 450. Latura. . . malului, unde se bălăceau turme de mascuri în smîrcuri sleite. PETRESCU, A. R. 7. Și ce ar fi să încercăm o crescătorie sistematică de mascuri, tot de rasă? V. ROM. februarie 1954, 59. Porcii ți-oi plăti; Scroafa cu purcei O sută cinci lei; De tot mascurul ți-oi da galbenul! TEODORESCU, P. P. 461. I-au apucat repede și i-au aruncat între mascuri. SBIERA, P. 109. Dascalul. . . a încuiet într-o sară un mascur în biserică. ȘEZ. XII, 62. Obraz de mascure, se spune despre un om obraznic. ZANNE, P. II, 322. Șade ca mascorle, se spune despre un om leneș. Cf. ALR I 1 141/792. ◊ (Învechit) Mascur de luncă (sau sălbatic) = porc mistreț. Mărăncă elu mascur de luncă. PSALT. 166, cf. CORESI, PS. 222/6. Întocma ca un mascur sălbatic ce să află gonit de o turmă de cîini buni, fuge. BELDIMAN, N. P. II, 188/16. 2. P. g e n e r. (Regional) Porc (indiferent de sex), de la șase luni pînă la 3-4 ani. Va afla neștine mascur (r î m ă t o r i u MUNT.), sau dulău, sau și alt dobitoc stricînd și făcînd pagubă la locul lui. PRAV. 16, cf. H II 27, VICIU, GL., ALR I 1 141/1, 218, 387, 394, 418, 571, 780, 798, 800, A V 20. ♦ Purcel mai mare și grăsut (Bumbești-Tg. Jiu), ALR I 1141/825. 3. Carne de mascur (1, 2). Am dat să-mi facă niște cîrnați de mascur cu mirodenii. CONV. LIT. XI, 90. 4. (Regional) Soi de porc alb și cu botul scurt (ALR I 1141/856); soi de porc bun pentru șuncă (ib. 1141/355, 846). – Accentuat și: mascur DM. – Pl.: mascuri. – Și: (regional) máscure (pl. mascure ALR I 1141/24), máscor (ib. 1141/80, 94, 98, 166, 170, 174, 273), máscol (ib. 1141/82), máscru (ib. 1141/93, 122, 131, 160; pl. mascri, ib. 1141/125, mascruri, ib. 1141/156) s. m. – Lat. masculus.

retenție sf [At: ALEXI, W. / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr rétention, lat retentio, -onis] 1 Oprire. 2 (Jur; îs) Drept de ~ Drept acordat celui ce deține un lucru de a refuza restituirea lui până la plata de către persoana căreia trebuie să i se facă restituirea sumei pe care o datorează deținătorului în legătură cu lucrul. 3 (Fig) Stăpânire. 4 (Med) Reținere și acumulare în organism a unor substanțe care în mod obișnuit sunt eliminate, datorită funcționării defectuoase a unor glande cu secreție externă. 5 (Med; îs) ~ placentară Reținerea placentei în uter după evacuarea fătului peste timpul normal, care poate fi urmată de infecții grave. 6 Creare a unor bazine de acumulare pe cursul unei ape, prin înălțarea nivelului acesteia cu ajutorul unor construcții speciale. 7 Reținere a apei în astfel de bazine. 8 (Chm) Proprietate a unor substanțe de a încetini evaporarea solventului cu care au fost amestecate omogen.

DUCE¹, duc, vb. III. I. Tranz. 1. A transporta ceva sau pe cineva într-un anumit loc, a lua ceva sau pe cineva dintr-un loc și a-l pune într-altul. ◊ Expr. A duce (pe cineva) la groapă = a conduce un mort la locul de înmormântare. 2. A lua pe cineva cu sine spre a-l conduce, a-l îndruma, a-l introduce undeva; a conduce. ◊ Expr. A duce (pe cineva) cu vorba (sau cu minciuna) = a-i promite (cuiva) mereu ceva, amânând îndeplinirea promisiunii; a înșela (pe cineva) făcându-i promisiuni mincinoase. (Fam.) A duce (pe cineva) cu zăhărelul (sau de nas, cu cobza, cu preșul) = a înșela, a amăgi (cu promisiuni mincinoase). A se lăsa dus (de gânduri, de visare etc.) = a se lăsa cuprins, copleșit de gânduri. A-l duce pe cineva gândul (sau mintea, capul) la ceva = a-i veni cuiva ceva în minte; a se pricepe (să facă ceva); a face ceva. ♦ Intranz. (Despre un drum) A conduce sau a ajunge într-un anumit loc, a da în... ♦ Intranz. Fig. A avea drept rezultat. 3. A deplasa pentru a apropia de cineva sau ceva; p. ext. a apropia de cineva sau ceva. Duce lingura la gură. 4. A transmite vești, vorbe, răspunsuri, salutări etc. 5. A-și petrece viața, zilele etc. într-un anumit fel; a trăi. ◊ Expr. A o duce în... = a nu mai înceta cu..., a o ține în... A nu o (mai) duce (mult) = a nu mai avea mult de trăit, a fi pe moarte. 6. A îndura, a suporta, a răbda, a suferi. ◊ Expr. A duce grija (cuiva sau a ceva) = a) a fi îngrijorat să nu (i) se întâmple ceva rău; b) a se interesa, a se ocupa îndeaproape (de cineva sau de ceva). A(-i) duce dorul = a) a-i fi dor de cineva; b) a fi dornic de ceva, a simți lipsa unui lucru. 7. A purta războaie, lupte, tratative etc. 8. A depune, a presta o muncă. ◊ Expr. A (o) duce la capăt (sau la îndeplinire, la bun sfârșit) = a îndeplini (în bune condiții) ceva. 9. A trage, a trasa linii. II. Refl. 1. A merge, a se deplasa, a se mișca, a pleca undeva sau către cineva. ◊ Expr. A se duce drept (sau într-un suflet, glonț, pușcă, întins) = a merge undeva repede, fără ocol. (Pop.) A se duce după cineva = a se mărita. A se tot duce = a merge fără încetare. A se duce cu Dumnezeu (sau în plata, în știrea lui Dumnezeu, în plata Domnului) = a merge unde vrea, unde poate, oriunde. A se duce de râpă = a se prăpădi, a se distruge; a se cheltui; a decădea. Du-te-ncolo! = exclamație prin care se exprimă neîncrederea față de ceea ce spune cineva. (În imprecații) Du-te (sau ducă-se) dracului! (Substantivat) Du-te-vino = mișcare continuă (și intensă) încoace și încolo. (Pop.) Ducă-se pe pustii = a) dracul; b) epilepsie. ♦ A colinda, a cutreiera (fără țintă). ♦ A pluti pe apă sau a zbura în aer. 2. (Despre vești, zvonuri etc.) A se răspândi, a se împrăștia. 3. Fig. A trece; a dispărea. 4. A muri; a se sfârși. III. Intranz. A rezista la... – Lat. ducere.

DUCE¹, duc, vb. III. I. Tranz. 1. A transporta ceva sau pe cineva într-un anumit loc, a lua ceva sau pe cineva dintr-un loc și a-l pune într-altul. ◊ Expr. A duce (pe cineva) la groapă = a conduce un mort la locul de înmormântare. 2. A lua pe cineva cu sine spre a-l conduce, a-l îndruma, a-l introduce undeva; a conduce. ◊ Expr. A duce (pe cineva) cu vorba (sau cu minciuna) = a-i promite (cuiva) mereu ceva, amânând îndeplinirea promisiunii; a înșela (pe cineva) făcându-i promisiuni mincinoase. (Fam.) A duce (pe cineva) cu zăhărelul (sau de nas, cu cobza, cu preșul) = a înșela, a amăgi (cu promisiuni mincinoase). A se lăsa dus de gânduri (de visare etc.) = a se lăsa cuprins, copleșit de gânduri. A-l duce pe cineva gândul (sau mintea, capul) la ceva = a-i veni cuiva ceva în minte; a se pricepe (să facă ceva); a face ceva. ♦ Intranz. (Despre un drum) A conduce sau a ajunge într-un anumit loc, a da în... ♦ Intranz. Fig. A avea drept rezultat. 3. A deplasa pentru a apropia de cineva sau ceva; p. ext. a apropia de cineva sau ceva. Duce lingura la gură. 4. A transmite vești, vorbe, răspunsuri, salutări etc. 5. A-și petrece viața, zilele etc. într-un anumit fel; a trăi. ◊ Expr. A o duce în... = a nu mai înceta cu..., a o ține în... A nu o (mai) duce (mult) = a nu mai avea mult de trăit, a fi pe moarte. 6. A îndura, a suporta, a răbda, a suferi. ◊ Expr. A duce grija (cuiva sau a ceva) = a) a fi îngrijorat să nu (i) se întâmple ceva rău; b) a se interesa, a se ocupa îndeaproape (de cineva sau de ceva). A(-i) duce dorul = a) a-i fi dor de cineva; b) a fi dornic de ceva, a simți lipsa unui lucru. 7. A purta războaie, lupte, tratative etc. 8. A depune, a presta o muncă. ◊ Expr. A (o) duce la capăt (sau la îndeplinire, la bun sfârșit) = a îndeplini (în bune condiții) ceva. 9. A trage, a trasa linii. II. Refl. 1. A merge, a se deplasa, a se mișca, a pleca undeva sau către cineva. ◊ Expr. A se duce drept (sau într-un suflet, glonț, pușcă, întins) = a merge undeva repede, fără ocol. (Pop.) A se duce după cineva = a se mărita. A se tot duce = a merge fără încetare. A se duce cu Dumnezeu (sau în plata, în știrea lui Dumnezeu, în plata Domnului) = a merge unde vrea, unde poate, oriunde. A se duce de râpă = a se prăpădi, a se distruge; a se cheltui; a decădea. Du-te-ncolo! = exclamație prin care se exprimă neîncrederea față de ceea ce spune cineva. (În imprecații) Du-te (sau ducă-se) dracului! (Substantivat) Du-te-vino = mișcare continuă (și intensă) încoace și încolo. (Pop.) Ducă-se pe pustii = a) dracul; b) epilepsie. ♦ A colinda, a cutreiera (fără țintă). ♦ A pluti pe apă sau a zbura în aer. 2. (Despre vești, zvonuri etc.) A se răspândi, a se împrăștia. 3. Fig. A trece; a dispărea. 4. A muri; a se sfârși. III. Intranz. A rezista la... – Lat. ducere.

lăsat², ~ă a [At: PSALT. 46 / Pl: ~ați, ~e / E: lăsa] 1 (D. persoane, relații, proiecte etc.) Care a fost părăsit definitiv sau temporar. 2 (D. spații, terenuri etc.) Cedat în urma unui război, a unui pact etc. 3 Căruia i s-a provocat o anumită stare fizică sau psihică. 4 (Înv; d. sânge) Scurs în urma unei incizii făcute pentru analize sau în scop terapeutic. 5 (Pex; d. lichide) Care s-a prelins. 6 (Înv; d. soldați; îs) ~ la vatră Eliberat din armată. 7 Căruia i s-a dat drumul din mână. 8-9 (D. obiecte) (De)pus² (1). 10 (D. bani) Depus² (4). 11 Căruia i se permite să existe, să se producă, să se desfășoare etc. 12 Abandonat² într-o anumită stare, situație. 13 (Pfm; îs) ~ viu (cu viață sau cu zile) Cruțat² (4). 14 (Pfm; îe) ~ în pace (sau încolo, înv în odihnă) Care nu este deranjat, supărat de cineva. 15 (Pfm; îe) ~ în boii (banii, apele lui) Abandonat propriilor idei, atitudini etc. 16 (Pfm; îe) ~ oltean (în sau la sapă de lemn, la papuci, la tinichea, reg la lemn, cu mâna la burtă, gol sau cu buza umflată ori pe drumuri) Sărăcit². 17 (Pfm; îs) ~ cu buzele umflate Dezamăgit. 18 (Pfm; îae) Păcălit². 19 (Îs) ~ în voie Căruia i s-a permis să se desfășoare după bunul plac. 20-21 (Pfm; îla) ~ baltă Abandonat. 22 (Pfm; îla) ~ cu gura căscată (sau praf, interzis, țuț, mut, mască, fleașcă, reg, brebenel) Uimit. 23 (Pfm; îs) ~ păgubaș Care a renunțat la ceva. 24 (Pfm; îla) ~ de azi pe mâine Amânat² (1). 25 (Pfm; îla) ~ în (sau pe) seama (grija, voia) Încredințat². 26 (Îla) ~ în urmă Depășit² (1). 27 (D. bunuri) Cedat² (1). 28 (D. bunuri) Care este transmis prin moștenire. 29 Care a fost statornicit de către o autoritate, de către o divinitate etc. 30 (D. indicații, ordine etc.) Formulat² (2). 31 Aterizat² (1). 32 Coborât² (1). 33 Așezat² (1). 34 Culcat² (1). 35 (Pop; d. femei; îla) ~ă grea (îngreunată, cu burta mare, cu burta la gură, înv îngrecată) Însărcinată. 36 (Pop; îs) ~ cu izmenele dezlegate Părăsit într-un moment nepotrivit. 37 (Pop; îs) ~ pe jos, (lat sau pe coaste) Lovit foarte tare. 38 (Îs) ~ la bunul plac (discreția, pop, mâna, cheremul) Pus la dispoziția cuiva. 39 (Pop; îla) ~ sub masă Batjocorit² (1). 40 (Îlav) ~ la latitudinea (aprecierea, înv, chibzuința, arbitrul, rar, propunerea) La libera decizie a cuiva. 41 (Îla) ~ în suspensie (D. acțiuni, idei) Abandonat. 42 (Pfm; îs) ~ tabără Părăsit în dezordine. 43 (Îla) ~ în afară Neinclus. 44 (Îs) ~ la spate De care nu se ține seama. 45 (D. idei, teorii; îla) ~ în urmă (sau, înv, înapoi) Depășit² (5). 46 (Îs) ~ pe planul al doilea Considerat ca având importanță secundară. 47 (Îla) ~ pe ultimul plan Desconsiderat. 48 (Îla) ~ la o parte (sau, îvp, în lături) Nefolosit. 49 (Îal) Demis. 50 (Îla) ~ din mână Emancipat. 51 (Îal; d. ocazii, oportunități) Ratat². 52 (Îs) ~ la voia întâmplării (sorții, valurilor) sau în plata (știrea, mâna, judecata) Domnului etc. Abandonat hazardului. 53 (Îla) ~ amanet Amanetat. 54 (Îla) ~ la examen Picat². 55 (Îla) ~ în loc Substituit². 56 (Îs) ~ în umbră Ale cărui performanțe, calități etc. au fost depășite. 57 (D. rezultatele unei munci, d. scrieri etc.) Transmis generațiilor următoare. 58 (D. porunci, dorințe; îs) ~ cu limbă de moarte Transmis în ultimile clipe ale vieții. 59 (Îs) ~ la vedere Așezat în așa fel încât să fie văzut, evidențiat. 60 (Pfm; îs) ~ de capul (sau în banii, doaga, sucul, treburile, reg, apele, dodiile, frâul etc.) lui Abandonat propriilor gânduri, tendințe, atitudini etc. 61 (Pop; îla) ~ pe-o rână (sau într-o dungă) Înclinat. 62 (Pfm; îla) ~ pe dreapta Culcat² (1). 63 (Pfm; îla) ~ pe-o ureche Indolent. 64 (Pfm; îla) ~ pe tânjală Lenevit. 65 (Îs) ~ paradă Abandonat la discreția cuiva sau a ceva. 66 (D. libertate) Care este acordată, permisă. 67 (D. urmași, moștenitori, copii etc.) Pe care îi are cineva. 68 (D. prozeliți) Pe care l-a format cineva. 69 (D. oameni) Eliberat² (1). 70 (D. legături) Care s-a slăbit. 71 (D. îmbrăcăminte) Care atârnă pe anumite porțiuni. 72 (D. îmbrăcăminte și încălțăminte) Care s-a lărgit prin uzură. 73 (D. timp, unități de timp) Acordat² (1). 74 (D. ambarcațiuni; îla) ~ la apă Lansat (19). 75 (D. urme, semne etc.) Produs în urma acțiunii violente a cuiva 76 (D. urme, semne etc.) Care persistă. 77-78 (D. urme, semne etc; șfg) Înscris. 79 (D. gaze, mirosuri etc.) Degajat (1). (D. un gest, o acțiune etc.) Întrerupt. 80 Încovoiat sub o greutate. 81 (D. aștri) Coborât spre linia orizontului. 82 (D. noapte, amurg, înserare, fenomene atmosferice etc.) Care se instalează. 83 smf (Înv) Persoană divorțată.

REȚEÁ (lat. *retella) s. f. 1. Împletitură din fire de ață, de sfoară, de sârmă etc., lucrată cu ochiuri mari; plasă, fileu; p. ext. țesătură rară care imită acest fel de împletitură. 2. Obiect făcut din r. (1). ♦ Obstacol, întăritură în fața tranșeelor sau gard făcut din sârmă ghimpată, întinsă (în rânduri dese) între stâlpi susținători. 3. (MAT.) R. de drepte în plan = sistem format din două familii (fiecare depinzând de un parametru) de drepte. R. de curbe pe o suprafață = sistem format din două familii (depinzând fiecare de un parametru) de curbe, situate pe o suprafață. R. de cercuri în plan = familie de cercuri a căror ecuație depinde liniar de trei parametri omogeni, 4. (EC.) R. tarifară = element component al sistemului de plăți, prin care se stabilește categoria de încadrare a angajaților în mod diferențiat pe ramuri, în funcție de complexitatea procesului tehnologic. 5. (FIZ.) Ansamblu plan sau spațial format din două sau mai multe sisteme de linii care se întretaie între ele; ansamblu de obiecte aflate în punctele de întretăiere ale acestor linii. R. cristalină, r. de linii imaginare care leagă punctele ce reprezintă centrele particulelor constitutive ale unui cristal. ◊ R. de difracție v. difracție. 6. (TEHN.) Ansamblu de conducte (de apă, de canalizare etc.) sau de conductoare electrice legate la noduri între ele. ◊ R. de telecomunicații = ansamblul liniilor, stațiilor de amplificare, centralelor etc. care realizează comunicațiile pe un anumit teritoriu. R. electrică de energie = ansamblul instalațiilor pentru transmiterea energiei electrice de la centralele electrice până la consumatori. 7. (TOPOGR.) R. geodezică = ansamblu de puncte geodezice marcate pe teren prin borne de beton a căror poziție în cadrul planului de proiecții este precis determinată și care, unite între ele, formează o r. de triunghiuri echilaterale. R. trigonometrică = ansamblu de puncte dintr-o triangulație. R. de nivelment = totalitatea punctelor de nivelment din ansamblul unui teritoriu. 8. (HIDROL.) R. hidrografică = totalitatea albiilor prin care se scurg apele de suprafață dintr-un anumit teritoriu, care cuprinde: r. h. temporară (care nu funcționează decât în urma ploilor sau a topirii zăpezii), r. h. semipermanentă (lipsită de apă în perioadele secetoase), r. h. permanentă (care are apă tot timpul anului). 9. R. meteorologică = totalitatea stațiilor meteorologice care efectuează observații asupra elementelor meteorologice de pe un anumit teritoriu. Se deosebesc: r.m. de ordinul I (sau aerologice), care efectuează observații din oră în oră; r.m. de ordinul II (sau climatice), care efectuează patru observații în 24 de ore, și p.m. de ordinul III (sau posturi pluviometrice) care înregistrează numai precipitațiile atmosferice căzute. 10. R. cartografică, reprezentare pe hartă a meridianelor și paralelelor geografice într-o anumită proiecție cartografică. Servește la întocmirea hărților și la determinarea coordonatelor punctelor. 11. Ansamblu de instituții, de școli etc. răspândite într-o localitate, într-o regiune etc. 12. Ansamblu de relații și de membri ai unei organizații clandestine (ex. r. de spionaj). 13. (ZOOL.) Reticulum. 14. (ECOL.) R. trofică, sistem de lanțuri trofice interconectate prin care se realizează circuitul substanței organice (prin intermediul organismelor vii) în cadrul unei biocenoze. O serie de specii au o alimentație diversificată, participând la mai multe lanțuri trofice la diverse niveluri ale acestora (de ex. unele răpitoare de noapte, care se hrănesc cu rozătoare cât și cu păsări insectivore și granivore, vulpile, șacalii), în timp ce alte specii servesc ca hrană (ca șoarecii, iepurii etc.) mai multe tipuri de consumatori. În acest fel se stabilesc legături complexe care în general asigură stabilitatea sistemului.

linte sf [At: PO 85/5 / Pl: ~nți și (îvr) ~ti / E: ml lens, -ntis] 1 Plantă din familia leguminoaselor, cu flori albe-albăstrii și cu semințe plate, comestibile, foarte hrănitoare, închise în păstăi (Lens culinaris). 2-3 (Prc; csc) (Păstaie sau) sămânță a lintei (1). 4 (Reg; d. porumb; îe) A fi (în) ~ A fi necopt suficient pentru a putea fi fiert. 5 (Pop; îc) Până la un bob de ~ Absolut tot. 6 (Pop; dep; îc) Spală-~ Persoană care vorbește mult și fără rost. 7 Mâncare preparată din boabe de linte (1). 8 (Pop; îe) Pentru un blid de ~ Pentru un profit nesemnificativ. 9 (Bot; reg; îc) ~-sălbatică, ~-broștească, ~a-broaștelor, ~a-broaștei, ~-de-baltă, ~a-bălților, ~-de-apă Alge verzi, filamentoase, din familia lemnaceelor, care formează mase plutitoare pe suprafața apelor dulci, stătătoare (Lemna) Si: (reg) lâna-broaștei, lintiță (7), lințușcă, mătasea-broaștei, mătreață. 10 (Îc) ~a-pratului, ~-de-praturi, ~-albă Plantă din familia leguminoaselor, cu frunzele terminate printr-un cârcel ramificat și cu flori galbene, care crește prin pășuni și prin tufișuri Si: măzăriche (Lathyrus pratensis). 11 (Îac) Plantă din familia leguminoaselor, cu tulpina erectă, în patru muchii și cu flori purpurii, care crește mai ales la marginea semănăturilor (Lathyrus missolia). 12 (Îac; șîc ~-albă) Plantă din familia leguminoaselor, cu frunze lanceolate de culoare verde-albăstruie și cu flori albe sau roz, ale cărei semințe sunt comestibile (Lathyrus sativus). 13 (Bot; reg; îac; șîc ~-sălbatică) Bob-de-țarină (Lathyrus sylvester). 14 (Bot; reg; îac) Măzăriche (Vicia dumetorum). 15 (Bot; reg; îac; șîc ~a-gardurilor, ~-păsărească, ~-păroasă) Cosiță (Vicia hirsuta). 16 (Bot; reg; îac) Floare-de-colț (Leontopodium alpinum). 17-18 (Bot; reg; îc) ~a-cucului, ~-neagră ~a-pratului Orăstică (Orobus niger și Orobus niger vernus). 19 (Bot; reg; îac; șîc ~-de-rât) Oreșniță (Lathyrus tuberosus). 20 (Bot; reg; îc) ~-galbenă, ~-sălbatică Plantă din familia leguminoaselor cu tulpina subțire, în patru muchii și cu flori galbene, care crește prin semănături sau pe marginea drumurilor (Lathyrus aphaca). 21 (Bot; reg; îac; șîc ~a-pratului-păroasă) Borceag (Vicia sativa). 22 Plantă din familia leguminoaselor, cu tulpina păroasă și cu florile albăstrui, care crește prin fânețe și prin semănături (Lathyrus hirsutus). 23 (Bot; reg; îc) ~-albă Bob-de-țarină (Lathyrus platiphyllos); 24-25 (Bot; reg; îc) ~-de-apă Drențe (Callitriche verna și palustris). 26 (Med; pop; mpl) Cisticercoză. 27 (Atm; îvr) Pupilă. 28 (Atm; reg) Ligament. 29 (Reg) Ornament în formă de floare cusut pe bundă. 30 (Înv) Lentilă. 31 (Îvr) Pendul.

pungă sf [At: (a. 1642) GCR I, 95/14 / Pl: pungi, (reg) punge / E: ngr πούγγι, lm punga, slv пѫгва] 1 Săculeț cu băieri, din diferite materiale, cu una sau mai multe despărțituri, în care se țin monedele și alte obiecte mici. 2 Conținut al pungii (1). 3 (Îs) Neguțător de ~ngi Hoț de drumul mare. 4 (Pfm; îe) A(-și) strânge (sau a face, a i se face, a avea) gura (sau buzele) ~ A avea sau a produce o contractare a buzelor din cauza unui aliment astrigent, acru etc. 5 (Îae) A strânge buzele în semn de nemulțumire, de amărăciune etc. 6 (Îe) A sufla în ~ sau a-i sufla vântul în ~ ori a avea pe dracu-n ~ sau a-i fi ~ ofticoasă sau a da de fundul pungii A nu mai avea bani. 7 (Reg; îe) A i se întoarce (cuiva) ~ga pe dos A-și cheltui toți banii. 8 (Reg; îe) A-l mânca (pe cineva) în ~ A simți nevoia să facă cheltuieli de prisos. 9 (Reg; îe) A-l ustura (pe cineva) în (sau la) ~ A plăti un lucru cât nu face. 10 (Reg; îe) A sta cu mâna în ~ A cheltui mereu. 11 (Reg; îe) A-l scurma paralele în ~ A fi cheltuitor. 12 (Îs) ~ goală Om fără bani. 13 (Reg; îe) A-i face ~ga păienjeni la gură A fi foarte zgârcit. 14 (Reg; îe) A umbla cu doi bani în trei ~gi A se purta necinstit. 15 (Reg; îe) A fi ca un ban în două ~gi A fi sărac, dar fudul. 16 (Reg; îe) A trăi ca banul în ~ga săracului A trăi liniștit. 17 (Reg; îe) A bate pe cineva în ~ A produce cuiva o pagubă. 18 (Îe) A fi gros (sau, rar, cald) la (ori de) ~ A fi foarte bogat. 19 (Reg; îe) A avea cheag la ~ A avea bani. 20 (Reg; îe) A sta cu ~ga în drum A fi datornic. 21 (Îe) A-și dezlega (sau a-și desface) ~ga (ori băierile ~ngii) A da cuiva bani. 22 (Pex; îae) A fi darnic. 23 (Reg; îe) A-l avea (sau a-l băga) în (sau la) ~ (pe cineva) A dispune de cineva. 24 (Reg; îe) A-și căuta în ~ A fi foarte bolnav. 25 (Reg; îe) A-l băga (popa) în ~ (pe cineva) A muri. 26 (Fam; îs) ~ga statului Bugetul statului. 27 (Spc; îs) ~ de bani Săculeț cuprinzând 500 de galbeni, taleri, lei vechi etc., cu care se făceau unele plăți înainte de sec. XIX. 28 (Pex) Sumă de 500 de galbeni, taleri, lei vechi etc. 29 (Udp „de”) Săculeț confecționat din hârtie, din plastic etc., care are diferite utilizări. 30 Conținut al pungii (29), mai ales alimente. 31 (Pan) Nume dat unor organe ale oamenilor, ale animalelor sau ale plantelor, formații etc. ale acestor organe care seamănă cu o pungă (1). 32 (Atm; pop; îs) ~ga boașelor Scrot. 33 (Atm) Pungă (31) triunghiulară de pe piciorul albinei, în care aceasta strânge și transportă polenul. 34 Cantitate mică într-un țesut în care se acumulează un lichid patologic. 35 (Pop; îs) ~ de apă Ascită. 36 (Bot; rar) Coleoriză. 37 Umflătură a pielii situată mai ales sub pleoapa inferioară. 38 Cavitate naturală în scoarța pământului, de forma unei pungi (1), care conține o anumită substanță. 39 (Îc) ~ga-babei Plantă erbacee din familia compozitelor, cu flori galbene-aurii, care crește prin locuri umede Si: (reg) albeață (9), cioroinic, iarbă-de-inimă-rea, iarbă-roșie, tătășiță¹ (Pulicaria dysenterica). 40 (Bot; pop; îac) Turtă (Carlina acaulis). 41 (Bot; reg; îac) Traista-ciobanului (Capsella bursa-pastoris). 42 (Bot; reg; îc) ~ga-ciobanului Limba-mării (Iberis umbrellata). 43 (Bot; reg; îc) ~ga-popii Traista-ciobanului (Capsella bursa-pastoris). 44 (Bot; reg; îac) Stupitul-cucului (Cardamine pratensis). 45 (Bot; reg; îac) Punguliță (3). 46 (Reg) Sângerete.

scaun sn [At: PSALT. HUR. 5^v/3 / V: (îrg) scamn, scaon^[1], (reg) ~d, scand, scant, scăuan, scoamn, (îvr) scan, scavn / Pl: ~e, (înv) ~i sm / E: ml scamnum] 1 Mobilă de lemn, de metal etc., cu sau fără spătar, susținută, de obicei, pe patru picioare, pe care poate ședea o singură persoană Si: : (reg) scamnie (1). 2 (Îs) ~ de tortură (sau de supliciu) Dispozitiv în formă de scaun (1) pe care, în vechime, era așezat cel supus torturii. 3 (Îs) ~ electric Dispozitiv folosit în unele țări pentru executarea prin electrocutare a condamnaților la moarte. 4 (Pex) Moarte provocată cu scaunul (3) electric. 5 (Reg; îe) A ședea între două ~e A fi nehotărât. 6 (Reg; d. soare; îe) A fi în ~ A fi la asfințit. 7 (Îrg; urmat de determinări) Bancă fără spătar Si: laviță. 8 (Reg; îs) ~ul diacului Strană (a dascălului). 9 (Pop) Bucată de scândură fixată la căruță, la barcă, la războiul de țesut etc., pentru a ședea pe ea. 10 (Reg) Butuc de lemn sau brazdă de pământ mărginită de (trei) țăruși bătuți în pământ, pe care se așază ciobanii când mulg oile. 11 (Reg) Năsălie. 12 (Arg; în limbajul școlarilor) Nota patru. 13 Loc pe care se stă la closet. 14 (Pex; șîs ieșire la ~) Eliminare a materiilor fecale. 15 (Ccr) Materii fecale eliminate de cineva. 16 (Înv; spc) Tron (pentru monarhi, înalții prelați etc. și, în credințele religioase, pentru divinitate). 17 (Pex) Simbol al puterii, al autorității (supreme) reprezentat de tron. 18 Autoritate sau funcție (supremă) a monarhului, a unui înalt demnitar (ecleziastic), a divinității etc. 19 (Îlv) A (se) pune sau a (se) așeza, a (se) urca, a (se) ridica, a veni, a intra etc. în ~ A (se) înscăuna. 20 (Îlv) A scoate (sau a arunca, a izgoni etc.) din ~ A detrona (1). 21-22 (Loc și) funcție deținute de cineva într-un consiliu, într-o adunare constituită într-o instituție etc. în virtutea unui drept, ca urmare a unor alegeri, prin numire, angajare, concurs etc. 23 (Înv; în credințele religioase; lpl) Numele unor cete îngerești (care ocupă un anumit loc în ierarhia îngerilor) Si: tron. 24 (Înv; adesea urmat de determinări care precizează sensul) Reședință (a unui monarh, a unui cleric înalt etc.) Si: capitală (2). 25 (Îs) Sfântul ~ sau ~ul apostolic (ori pontifical) Reședința papei. 26 (Pex; îas) Papalitatea. 27 (D. așezări; Îla) De ~ Care constituia reședința monarhului sau a cârmuirii Si: de reședință. 28 Loc unde se concentra o activitate, un fenomen, o facultate. 29 Explicație a unui fenomen. 30-31 (Îrg; de obicei urmat de determinări care arată felul) (Sediu pentru) consiliu, sfat, divan, instituție cu atribuții (predominant) juridice. 32 (Reg; îs) ~ul cel mare Curtea de casație. 33 (Rar; Îla) Cu ~ la cap Temeinic. 34 (Fam; îe) Cu ~ la cap (sau, rar, la minte, la judecată) Se spune despre un om care judecă temeinic. 35 (Rar; fam) Putere de judecată, de discernământ. 36-37 (Înv) (Sediu pentru autoritățile unor) diviziuni teritorial-administrative. 38-39 (Spc; adesea urmat de determinări) (Diviziune și) organizare teritorial-administrativă a sașilor și secuilor din Transilvania, în Evul Mediu. 40 (Îs) ~ de măcelar Butuc, trunchi sau masă¹ specială pe care măcelarul taie carnea. 41 (Îvr) Tocător (de carne, de zarzavaturi). 42 (Înv) Abator (1). 43 (Înv) Măcelărie. 44 (Înv) Pescărie. 45 (Înv) Tejghea a unui măcelar sau a unui pescar. 46 (Reg) Baracă (la bâlci, la târg). 47 Parte a meliței, de forma unei scânduri scobite, pe care se așază mănunchiul de in sau de cânepă pentru melițat Si: (reg) trup. 48 (Reg; la războiul de țesut) Cordenci (1). 49 (Tip) Un fel de masă mică și înaltă pe care se așază formele mari pentru corectat. 50 (Îs) ~ de cioplit Butuc pe care lucrează rotarul Si: bedreag (1). 51 (Șîs ~ de cuțitoit, ~ de doage, ~ de lemnar, reg, ~ de cuțitoaie, ~ de cioplit, ~ de strujit, ~ de mezdrelit, ~ de mezdrit, ~ cu capră, ~ de lucrat, ~ de tras, ~ de văsărit) Obiect de forma unei bănci pe care se așază rotarul, dulgherul, tâmplarul când lucrează cu cuțitoaia Si: scăunoaie (1), (reg) capră (36) de cuțitoit. 52 (Prc) Parte a scaunului (51) pe care stă călare dogarul, dulgherul sau tâmplarul când lucrează. 53 (Ban) Parte a cuțitului cojocarului, formată dintr-un lemn pătrat, cu care se fățuiesc pieile. 54 (Pop; urmat de determinări care arată felul) Unealtă (rudimentară) alcătuită, de obicei, din scânduri prevăzute cu găuri, pe care se fixează un obiect la care se lucrează. 55 (Îs) ~ de spițe (sau de înspițat) Cobilă (4) (a rotarului). 56 (Reg; îs) ~ de cepi Unealtă a rotarului în care se fixează cepurile obezilor unei roți, când se cuțitoiesc. 57 (Reg) Unealtă a rotarului în care se așază obezile pentru a le găuri sau roata când se înspițează sau se obădează. 58 (Reg; șîs ~ de lumânări) Dispozitiv format din două scânduri orizontale sprijinite pe două scânduri verticale și prevăzute cu numeroase găuri, în care se introduc țevile (de sticlă) în care se toarnă seul pentru facerea lumânărilor. 59 (Pop) Oplean. 60 (Reg; îs) ~u coarnelor Bucată de fier care unește coarnele plugului Si: (reg) punte. 61 Partea de jos, mai masivă, a vârtelniței, a sucalei, a urzitorului, pe care se sprijină întreaga unealtă Si: butuc (22), pat¹, talpă, strat², (55), (reg) pitrucă. 62 (Reg; la car, la căruță) Perinoc. 63 (Reg; la moară) Pârghie cu ajutorul căreia se reglează înălțimea pietrelor morii (de apă sau de vânt), pentru a obține, după voie, o făină mai mare sau mai măruntă Si: (pop) posadă². 64 (Reg; la moară) Bucată de lemn scobit pe care se învârtește cepul grindeiului de la roata morii Si: (reg) broască (27). 65 (Reg; la moară; îs) ~u pietrilor Stâlpii care susțin podul¹ morii. 66 (Reg; la moară; șîs ~ coșului) Scară (32). 67 (Reg; la moară; îas) Suport de lemn care fixează piatra zăcătoare Si: (reg) crivac (3). 68 (Reg; la moară; îas) Ansamblul andrelelor pe care se reazemă perna morii. 69 (Reg; la moară; îas) Strat de lemn de care este prins scaunul (64). 70 (Buc; Mar) Lemn așezat de-a curmezișul pe capătul din față al fiecărei table, la plută¹ Si: (reg) călădău (1), chingă (35). 71 (Buc; Mar) Lemn lung așezat pe partea din față a primei table, pe care se prinde cârma plutei. 72 (Buc; Mar) Băț înfipt în unul dintre butucii plutei, în care își agață plutașul hainele sau alte obiecte în timpul deplasării pe apă. 73 (Reg) Săgeată (30) pe care se urcă trunchiurile la joagăr. 74 (Reg) Car al joagărului. 75 (Reg) Fiecare dintre corfele între care se mișcă jugul joagărului. 76 (Reg) Căpătâiul cel mare al joagărului. 77 (La casă; șîs ~ podului) Schelet din bare de lemn care susține învelitoarea unui acoperiș (și suportul acesteia), transmițând greutatea lui elementelor de rezistență ale construcției. 78 (La casă; îas) Lemn care unește câte doi căpriori ai casei Si: cocleț (1), chinga (23) căpriorilor. 79 (Reg; la casă) Căpătâiul crestat al stâlpilor unei case țărănești. 80 (Reg; la casă) Jgheab în care se îmbucă una într-alta șindrilele de pe acoperișul unei case. 81 (Olt; Mar) Vatra casei. 82 Parte a unor sisteme tehnice care servește la susținerea sau la rezemarea unor piese (componente). 83 (Spc) Piesă pe care se reazemă clapeta sau bila unei supape. 84 (Pop) Suport sau sistem de pari pe care se pune o albie, un cazan, o putină, un butoi etc. 85 (Trs; Mun) Capră de tăiat lemne. 86 (Reg) Butuc așezat pe pământ, sub uluc, pentru a-l susține. 87 Mică piesă de lemn așezată perpendicular pe cutia instrumentelor de coarde, susținând corzile și transmițându-le vibrația Si: căluș (10). 88 (Rar) Parte plată a unui inel de podoabă, pe care se incrustează o piatră sau se gravează ceva. 89 (Reg; îs) ~u cumpenelor Taler² (2). 90 (Pop) Fiecare dintre părțile spicului cerealelor care susține câte un bob Si: scară (40). 91 (Pop) Locul grăuntelui în spicul cerealelor Si: scară (41). 92 (D. cereale; îe) A băga (sau a da) ~ A prinde rod Si: a lega. 93 (Reg) Unealtă rudimentară de desfăcut știuleții de porumb, alcătuită dintr-un fel de recipient îngrădit cu nuiele, în care se băgau știuleții și se băteau. 94 (Reg) Pârleaz. 95 (Reg) Pat¹ de scânduri pe care curge apa dintr-un iaz. 96 (Reg) Limbă îngustă de pământ care a rămas nearată între brazde Si: (pop) greș (11). 97 (Reg) Motiv ornamental care se lucrează pe cojoace. 98 (Reg) Joc de copii în care unul dintre copii încearcă să smulgă un alt copil dintr-un șir. 99 (Îrg) Nume dat unor părți de organe sau părți ale corpului omenesc sau animal care au o formă sau o funcție asemănătoare cu un scaun (1). 100 (Îs) ~u gurii Falcă (1). 101 (Reg; spc) Greabăn (1) (la boul de jug). 102 (Ast; pop; șîs ~ul lui Dumnezeu) Constelația Casiopeea. 103 (Bot; îc) ~ ul-cucului Plantă erbacee robustă cu tulpina tetragonală în partea inferioară și cilindrică în partea superioară, cu flori purpurii reunite într-un capitul (Dianthus giganteus). 104 (Bot; reg; îc ~aunu-cucului) Ciuboțica (5)-cucului (Primula veris). 105 (Bot; Trs; îac) Garoafă (Dianthus). 106 (Bot; reg; îac) Neghină (Agrostemma githago). 107 (Bot; reg; îac) Plantă cu cotorul subțire și ramificat și cu flori de culoare vânătă, nedefinită mai îndeaproape. 108 (Bot; reg; îc) ~ul-popii, ~ul-lui-Dumnezeu Cuișoare (4) (Dianthus chinensis). 109 (Bot; reg; îac) Garoafă (11) (Dianthus barbatus). 110 (Bot; reg; îac) Arșinic (1) (Lychnis chalcedonica). 111 (Bot; reg; îac) Steluțe (Erigeron acer). 112 (Bot; reg; îc) ~ul-Domnului Brumărea (3) (Phlox paniculata). 113 (Bot; reg; îc) ~ul-ălor-bune Pătrunjel-de-câmp (Peucedanum oreoselinum). 114 (Bot; reg; îc) ~ul-hălor-din-vânt Lumânărica-peștilor (Verbascum nigrum). corectat(ă)