PRĂVĂLI, prăvălesc și prăvăl, vb. IV. 1. Refl. A se duce de-a rostogolul pe un povîrniș; a se rostogoli, a se precipita. Ai zice că stau să se prăvale pilcurile de brazi și fagi din coasta muntelui. I. BOTEZ, ȘC. 223. Pe unele locuri, ne uităm cu frică-n sus, la stîncile ieșite din zid, gata să se rupă și să se prăvale peste noi. VLAHUȚĂ, O. A. II 133. Stînca stă să se prăvale În prăpastia măreață. EMINESCU, O. I 54. ◊ Fig. Cît de zdrobite mi se prăvăleau. gîndurile, ca într-un potop de întuneric, în viitoarea pustiitoarei vremi. VLAHUȚĂ, N. 122. ♦ Tranz. A rostogoli, a da de-a rostogolul, a arunca la vale. Măi slăbănogilor, eu pe voi vă pălesc în numele tatălui și vă prăvălesc cu piciorul în rîpă. SADOVEANU, E. 123. Peste piuă prăvăli o bucată de stînca. EMINESCU, N. 7. ◊ Fig. Cei doi tovarăși au început a prăvăli la vale spre stină chemări lungi și repetate. SADOVEANU, O. L. 176. ♦ (Despre ființe) A fugi în goana mare, a se năpusti ja vale; a năvălii a se repezi spre ceva. Ilie sări din drum în tufișuri și începu să se prăvălească la vale către sat. DUMITRIU, N. 203. S-au prăvălit de pe culmi, rotindu-și săbiile, călăreții. GALAN, Z. R. 68. Străinul se prăvăli spre cal și slugile lui pedestre îl aburcară în șa. SADOVEANU, O. VII 32. ♦ (Despre ape) A curge cu repeziciune, căzînd de la înălțime. Se auzea... glasul unui pîrîuaș ce venea ca și noi din deal în vale, prăvălindu-se și izbindu-se de cele stînci. CREANGĂ, A. 31. Pîraie răpezi... se prăvălesc în cataracte printre acele amenințătoare stînci de piatră. ODOBESCU, S. III 516. ♦ Fig. A se întinde, a se revărsa. Un fuior de fum... se prăvale peste grădinile prăfuite, învăluindu-le într-o ceață cenușie. REBREANU, I. 10. Trandafirii împreună cu glicinele... se prăvălesc de-a lungul zidurilor. MACEDONSKI, O. III 91. 2. Refl. (Despre vînt, ploaie) A se dezlănțui cu putere. S-a prăvălit de pe muntele cel mare un vînt rece, trăgînd după dînsul nouri negri și vîrtejuri de ninsoare: SADOVEANU, B. 128. 3. Refl. A cădea, răsturnîndu-se (peste ceva). V. surpa, dărîma, răsturna. Brazdele se prăvăleau, drepte, grele, mirositoare. REBREANU, I. 53. Toate s-au prăvălit pe punte și clopotul bordului începu să bată într-o dungă. BART, S. M. 52. Două ziduri din palat se prăvălesc de izbirile artileriei. BĂLCESCU, O. II 45. ◊ Fig. Lumea veche se prăvălește și pe a ei dărîmături slobozenia se înalță. RUSSO, O. 23. 4. Tranz. A răsturna, a da peste cap. După ce-am adus-o aici numai într-o fugă de cal... cînd la plată... vrea să-mi mănînce dreptul, sub cuvînt c-am prăvălit-o [cu căruța] de cinci ori. ALECSANDRI, T. I 216. Acest pîrîiaș... se face atît de mare, încît adese prăvale carele încărcate. NEGRUZZI, S. I 316. 5. Tranz. (Cu privire la ființe) A doborî, a culca la pămînt, a trînti. Au sărit în spinarea turcului, l-au prăvălit la pămînt. STANCU, D. 22. Calul i se poticni și-l prăvăli. SADOVEANU, O. VII 32. Vînătorul întinse arcul și, cînd zbură săgeata, prăvăli fiara sălbatică. ISPIRESCU, L. 141. ◊ Refl. Trupul se prăvăli în lături și calul se opri tremurînd și sforăind. SADOVEANU, O. VII 13. Baba tace și înghite, iar moș Anghel se prăvălește pe-o coastă în bătaia focului, se uită poznaș la babă. DUNĂREANU, CH. 87. ◊ Fig. A închis ochii și s-a prăvălit iarăși în fumuiagul lui cu. știme de iad. POPA, V. 156. 6. Tranz. (Învechit) A înfrînge, a răpune. De trei ori romînii împinseră și prăvăliră pe turci și de trei ori fură respinși înapoi. BĂLCESCU, O. II 90.