NAVLU s. n. Chirie plătită pentru folosirea unui vas de transport, (învechit, rar) naulmă; costul transportului pe apă al persoanelor sau al mărfurilor; spec. (în forma navlon) taxă care se percepea în țările române pentru transportul pe Dunăre. Navlonul, darul balgibaș, 1 pacea de samur (a. 1691). IORGA, S. D. V. 368. Te vei chivernisi ca să plătească navlonul corăbiei acolo, din venitul acela (a. 1740). id. ib. XXI, 242. Navlul ce se va percepe de corăbiile domnești să fie numai pe jumătate de cum se va plăti navlul la corăbiile turcești (a. 1793). CONV. LIT. XXVI, 1 004. S-au dat de cătră dumnealor pârcălabii de Galați la dumnealui caminar Riga Shina, di au plătit navlu pentru adusul lucrurilor măriii sale de la Țarigrad (a. 1806). IORGA, S. D. VI, 196. Sume răspunse pentru plată de navlu, de cărat, comision (a. 1840). ap. TDRG. Prin cele peste toată măsura navluri ce primesc, trag cea mai însemnătoare parte a folosurilor (a. 1843). DOC. EC. 802. Vor plăti navlul lor prin ceva cîntece frumoase. FILIMON, O. II, 53, cf. COSTINESCU, I. PANȚU, PR. 6, ALEXI, W., TDRG. Anglia și Marsilia se plîng de prețurile prea ridicate ale navlului. N. a. BOGDAN, C. m. 124. Cheltuielile de navlu au făcut cărbunii să fie prea scumpi. ARDELEANU, v. P. 212. Fixa data plecării flotelor, navlul, tonajul și destinația corăbiilor. OȚETEA, R. 148. – pl.: navluri. – Și: (învechit) navlon s. n. – Din ngr. ναϋλου.