abagerie sf [At: MUSTE, ap. LET. III, 9 / Pl: ~ii / E: abager + -ie] (Iuz) 1 Fabrică de aba². 2 Prăvălie de aba². 3-4 Meseria abagiului (1-3).

abagiu sm [At: (a. 1684) ap. HEM 63 / Pl: ~ii / E: tc abaği] (Iuz) 1 Fabricant de aba² (1). 2-3 Negustor de aba² (1-2). 4 Croitor de aba² (1-2).

abanos sm [At: (a. 1669) DOC., ap. HEM 67 / Pl: ~oși / E: tc abanos, ngr εφενος] 1 Arbore din familia ebenaceelor, cu lemnul negru, greu și tare. 2 (Spc) Lemnul abanosului (1) folosit la fabricarea unor mobile de lux, a unor instrumente muzicale de suflat etc.

abate³ vt [At: ALECSANDRI, P. III, ap. DA ms / Pzi: abat / E: fr abattre] (Frm) 1 A culca pe pământ Si: a doborî. 2 (Fig) A deprima.

abătător, ~oare a [At: COM. LACEA – BRAȘOV, ap. DA / Pl: ~i, ~oare / E: abate + -tor] (Reg) Harnic.

aburel sm [At: DOSOFTEI, ap. HEM 103 / E: abur + -el] (îvr) 1 Vântuleț. 2 (Fig) Suflare.

ac sn [At: CORESI, ap. HEM 112 / Pl: ace / E: lat acus] 1 Ustensilă de oțel subțire, lustruită, ascuțită la unul din capete și prevăzută cu un orificiu prin care se trece un fir, care servește la cusut. 2 (Îe) (A scăpa) ca prin urechile ~ului (A scăpa) cu mare greutate dintr-o încurcătură, o primejdie etc. 3-4 (Îe) A călca (sau a umbla) ca pe ace A călca (sau a umbla) încet, cu grijă. 5-6 (Îe) Nici cât un vârf de ~ Foarte mic (ca dimensiuni, cantitate etc.). 7 (Îe) A căuta ~ul în carul cu fân A face o muncă zadarnică. 8-9 (Îe) A avea ~ de cojocul cuiva A avea mijloace de a înfrâna sau a pedepsi pe cineva. 10-11 (Îe) A băga (sau a ascunde) ~ în miere A face vrajbă între oameni. 12 (Îs) ~ cu gămălie Bold. 13 (Îs) ~ de siguranță Ustensilă alcătuită dintr-un ac și un sistem de închidere, folosit pentru prinderea materialelor textile. 14 (Îs) ~ de păr Agrafa. 15 (Pan; șîs ~ de gheață) Cristal de gheață lung și subțire, asemănător ca formă cu un ac (1). 16 Piesă în formă de ac care servește ca indicator la unele aparate sau instrumente (de măsură). 17-18 Dispozitiv montat la bifurcarea a două linii de tren sau de tramvai, care permite trecerea vehiculului pe una din liniile bifurcației Si: macaz. 19-20 (Zlg) Organ în formă de ac (1) sau de ghimpe la unele animale, folosit pentru apărare sau atac. 21-22 (Zlg) Organ în formă de ac sau de ghimpe care acoperă pielea unor animale, servindu-le la apărare. 23 (Bot) Frunză îngustă, ascuțită, caracteristică coniferelor. 24 (Bot; îc) ~ul doamnei Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori albe și cu fructe terminate cu un cioc lung (Scandix pecten veneris). 25 (Bot; îc; reg) ~ul pământului Strașnic. 26 (Zlg) ~ de mare Pește marin cu corpul lung și subțire, acoperit cu plăci osoase (Syngnathus rubescens).

acatist sn [At: AXINTE URICARIUL, ap. LET. II, 158 / V: -test, -ftist / A și: acatist / Pl: ~e / E: vsl акатистъ, ngr ακάθιστος ύμνος] 1 Imn religios ortodox mai ales în cinstea lui Dumnezeu, a Fecioarei Maria și a altor sfinți, care se cântă stând în picioare. 2 Slujbă religioasă ortodoxă la care se cântă acatiste (1). 3-4 (Îe) A da ~ A cere preotului să se roage lui Dumnezeu, Fecioarei Maria sau altor sfinți pentru o persoană sau pentru reușita unei acțiuni. 5 Acatister.

acătării ain [At: (a. 1689) IOAN DIN VINȚI, ap. HEM. 133 / V: -rea / E: nct] 1 (Pfm; d. lucruri) Care posedă calități corespunzătoare scopului sau destinației. 2 Bun. 3 Frumos. 4 De seamă. 5 (D. oameni) Cumsecade. 6 Vrednic. 7 (Pex) înzestrat cu calități deosebite. corectat(ă)

accea sf [At: BĂRAC, ap. TDRG / Pl: ~ele / E: tc aqča] Veche monedă de aramă cu valoare redusă, care a circulat în Moldova.

acira vi [At: CORESI, ap. HEM 159 / V: aciăra, ~iera / Pzi: acir / E: nct] (Îvr) 1 A aștepta. 2 A stărui. 3 A pândi.

aciua vtr [At: CORESI, ap. HEM 192 / P: a-ciu-a / V: ~uia / Pzi: ~uez / E: lat accubiliare] (Îrg) 1-2 A (se) adăposti. 3-4 A (se) odihni. 5-6 (Pex) A (se) liniști.

aciuare sf [At: CANTEMIR, ap. HEM 192 / V: ~uiare / P: a-ciu-a~ / Pl: ~uări / E: aciua] (Îrg) 1 Adăpostire. 2 Odihnire. 3 (Pex) Liniștire. corectat(ă)

acmuși av [At: N. COSTIN, ap. LET. I A 27/38 / E: acmu + și] (Îvr) Acuși.

acopereală sf [At: N. A. BOGDAN, ap. TDRG 475 / Pl: ~li / E: acoperi + -eală] (Îvr) Acoperământ.

acoperire sf [At: CHEIA ÎN., ap. GCR I, 237/5 / Pl: ~ri / E: acoperi] 1 (Înv; ccr) Învelire de jur-împrejur. 2 (Ccr; înv) Scut. 3 (Înv) Veșmânt. 4 Punere deasupra în scop de protecție, împodobire etc. 5 (Spc) Așezare a acoperișului pe o clădire. 6-7 Posibilitate de a face față unei plăți, unei cheltuieli. 8 Aplicare a unui strat de material pe o suprafață pentru a o face mai rezistentă, a o înfrumuseța etc. 9 (Mil) Ansamblu de măsuri pentru protecția trupelor și a obiectivelor împotriva atacurilor inamice. 10 (Fig) Ascundere a unei fapte (reprobabile).

acoperit², ~ă [At: (a. 1574) ap. HEM 210 / Pl: ~iți, ~e / E: acoperi] 1 a Care este învelit. 2 a (D. clădiri) Care are acoperiș (4). 3-4 a, av Tăinuit. 5-6 a, av (D. oameni; fig) Lipsit de sinceritate Si: fals, fățarnic, ipocrit, prefăcut. 7-8 a, av Ascuns.

acoperitură sf [At: BIBLIA (1688), ap. DA ms / Pl: ~uri / E: acoperi + -tură] (Înv) 1-8 Acoperire (1-8).

acord sn [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 70 / Pl: ~uri / E: fr accord, it accordo] 1 înțelegere între două sau mai multe persoane fizice sau juridice. 2 (Îe) A fi (sau a cădea, a se găsi) de ~ A se învoi la ceva. 3 (Îlav) De comun ~ într-o perfectă înțelegere. 4 (Îs) Plată în ~ Retribuire a muncii în raport cu rezultatele obținute. 5 (Grm) Concordanță în gen, număr, caz sau persoană la cuvinte legate între ele prin raporturi sintactice. 6 (Muz) Sonoritate rezultată din reunirea a cel puțin trei sunete de înălțimi diferite care formează o armonie.

acreață sfs [At: (a. 1778) ap. HEM 211 / E: acru + -eață cf it agrezza] Acreală (1).

acridă sf [At: (a. 1894), ap. TDRG / A: ? / Pl: ~de / E: vsl акрида] (Ent; înv) Cosaș.

acrițar sm [At: T. PAPAHAGI, M., ap. DA ms / Pl: ~i / E: acriță + -ar] 1-2 Persoană care face sau se hrănește cu acriță.

acriță sf [At: T. PAPAHAGI, M., ap. DA ms / Pl: ~țe / E: acru + -iță] (Reg) Fiertură de prune.

adaos¹ sn [At: URECHE, ap. LET I, 94/13 / V: ~aus / Pl: ~uri / E: adăuga] 1 Adăugare (1). 2 Ceea ce se adaugă Si: completare, supliment, (înv) adaosătură (2). 3 (Pop; îe) A porni într-~ A rămâne însărcinată.

adăosătură sf [At: DOSOFTEI, ap. GCR I, 214/20 / Pl: ~ri / E: adaos + -ătură] (Înv) Adăugare.

adăposti [At: CORESI, ap. GCR I, 9/32 / Pzi: ~tesc și (înv) adăpostez / E: adăpost] 1-2 vtr A (se) pune într-un loc ferit. 3 vr A-și găsi un refugiu Si: a se pripăși (1).

adăpostitură sf [At: CORESI, ap. GCR I, 29/22 / V: adăpostură / Pl: ~ri / E: adăposti + -(i)tură] (Îvr) Adăpost (1).

adâncime sf [At: PSALT. (1651), ap. HEM 274 / Pl: ~mi / E: adânc + -ime] 1 Calitatea de a fi adânc (1). 2 (Ccr) Loc adânc Si: adâncit¹ (2), adâncitură. 3 (Gmt; înv) Înălțime.

adâncitură sf [At: (a. 1893) ap. TDRG / Pl: ~ri / E: adânci + ~(i)tură] Parte adâncită (1) a unei suprafețe Si: (îvp) adâncătură.

adâncușor, ~oare [At: MARIAN, ap. DA / Pl: ~i, ~oare / E: adânc + -(u)șor] 1-2 a, av (Nob) (Care este) puțin adânc.

ademeni vt [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 110 / V: (reg) ~mini, adimeni, adămăni / Pzi: ~nesc / E: ns cf mg adomány] 1 (D. oameni) A determina, prin vorbe sau gesturi măgulitoare, prin promisiuni mincinoase, să participe la o acțiune Si: a atrage, a ispiti, a tenta. 2 A induce în eroare abuzând de încrederea cuiva Si: a amăgi, a înșela, a momi (1), (îrg) a prilești (1), (îvr) a arvoni, a celui, a încelui. 3 (Spc; mai ales despre bărbați; c.i. fete sau femei) A seduce (1).

adevăr [At: CORESI, ap. HEM 318 / V: (înv) ~vară^[1] sf / Pl: ~uri / E: lat ad + de + verum] 1 av (Înv) (Cu) adevărat. 2 av (Ave; înv) Adevărat. 3 i (Înv) Amin. 4 a (Înv) Adevărat. 5 av (Înv; cu prep „în”, „întru”, „de”, „cu”) într-adevăr. 6 sn Ceea ce corespunde realității Si: (înv) adevărare, adevărătat, adevericiune, adeverință (1), adeveritură. 7 sm Ceea ce este real, existent. 8 sn Ceea ce este drept, exact. corectat(ă)

adevăra vtr [At: N. TEST. (1648), ap. HEM 320 / Pzi: ~rez / E: adevăr] (Înv) 1-2 A (se) adeveri (1-2).

adevărare sf [At: DOSOFTEI, ap. HEM 322 / Pl: ~ărări / E: adevăra] (Îvr) Adevăr (6).

adevărătate sfs [At: CORESI, ap. HEM 327 / E: adevăr + -ătate] (Înv) Adevăr (6).

adevăsi vt [At: PALIA (1581), ap. CIPARIU, C. 57 / V: adăvăsi, adievesi,^[1] dăvăsi, tăvăsi^[2] / Pzi: ~sesc / E: mg adaveszni^[3]] (Îvr) 1 A risipi. 2 A cheltui. 3 (La Dosoftei; c.i. puterea trupească) A extenua. 4 (D. trup) A înfrâna.

adevăsit², ~ă a [At: DOSOFTEI, ap. HEM 391 / V: dăvăsit, ~ă^[1] / Pl: ~iți, ~e / E: adevăsi] (Îrg) 1 Risipit. 2 Cheltuit. 3 Extenuat. 4 Înfrânat.

adeveri vtr [At: (a. 1622) ap. HEM 331 / Pzi: ~resc / E: adevăr] 1-2 A (se) confirma exactitatea, justețea unui fapt, a unei afirmații etc. Si: (înv) adevăra (1). 3-4 A (se) dovedi conform cu adevărul Si: (înv) adeveri (2).^[1] 5-6 (Înv) A (se) încredința, a (se) convinge.

adeverit², ~ă a [At: CORESI, ap. HEM 329 / Pl: ~iți, ~e / E: adeveri] (Înv) 1 Adevărat (1). 2 Adevărat (3).

adeveritură sf [At: CORESI, ap. HEM 330 / Pl: ~ri / E: adeveri + -tură] (Îvr) Adevăr (6).

adormit¹ sn [At: CORESI, ap. HEM 365/ V: (îrg) adur~^[1] / E: adormi] 1-6 Adormire (1-6).

aducător, ~oare [At: LITURGHIE (1702), ap. GCR I 345/32/ V: (îrg) -riu / Pl: ~i, ~oare / E: aduce + -(a)tor] 1-2 smf, a (Persoană) care aduce. 3 (Îs) ~ aminte Care aduce aminte. 4 (Înv; îe) ~ aminte de rău Răzbunător.

adulmecător, ~oare a [At: CANTEMIR, ap. HEM 385 / V: (îvr) -iu / Pl: ~i, ~oare / E: adulmeca + -tor] 1 (Rar) Care adulmecă. 2 (D. câini) Cu miros fin.

adunare [At: DOSOFTEI, ap. HEM 401 / Pl: ~nări / E: aduna] 1 sf (D. o sumă) Strângere la un loc. 2 sf (Înv; d. persoane) întâlnire. 3 sf Concentrare. 4 sf Colecționare. 5 sf Operație aritmetică, constând în totalizarea mai multor numere într-unul singur. 6 sf Întrunire a mai multor persoane în vederea discutării unor probleme de interes general. 7 sf Grupul format din persoanele legal întrunite. 8 sf (Îs) ~ constituantă Organ ales în scopul de a redacta și a vota sau de a modifica o constituție. 9 sf (Îs) ~ legislativă Organ reprezentativ al statului, competent a se pronunța prin vot asupra proiectelor de lege. 10 sf (Îs) ~ națională Organ suprem al puterii de stat în unele țări. 11 sf (Îas) Organ de stat cu funcții legislative sau consultative. 12 sf (Îs) ~ generală Întrunire a tuturor membrilor unei organizații, întreprinderi etc. în scopul de a controla și a dirija activitatea acestora. 13 sf (Înv; îs) ~ populară Organ de conducere a administrațiilor din comune. 14 sf (Înv; îs) ~a deputaților Camera deputaților. 15 sf Grup de persoane care prezintă un caracter asemănător Cf mulțime. 16 sf (Pop) Grup de persoane reunit în vederea petrecerii Cf petrecere, șezătoare. 17 i (Art) Semnal dat pentru strângerea într-o formație ordonată a unei trupe sau a unui grup organizat.

adusoare [At: DOSOFTEI, ap. HEM 408 / Pl: ~ori / E: adus + -oare] (Înv) Aducere (1).

advar sn [At: BIBLIA (1688), ap. HEM 409 / V: (înv) avgar / Pl: ~e / E: nct] 1 (Înv) Bentiță sau brățară cu texte religioase purtate de evrei în timpul rugăciunii. 2 (Înv) Talisman.

aenesc, ~ească a [At: T. BURADA, ap. T. PAPAHAGI, C. L. / Pl: ~ești / E: aian + -esc] 1 (Reg) Bun. 2 (Reg) De prima calitate.

aer² sn [At: DOSOFTEI, ap. HEM 416 / Pl: ~e / E: ngr ἀμρ] (Bis) 1 Cel mai mare dintre cele trei văluri cu care se acoperă discul și potirul Si: procovăț, poalele de la icoane. 2 Văl care simbolizează piatra de pe mormântul lui Isus Si: epitaf.

aer¹ sn [At: APOSTOLUL (1683), ap. GCR 260/12 / Pl: aere (20-21) / E: lat aer, -is, fr air] 1 Amestec de gaze care alcătuiesc straturile inferioare ale atmosferei, absolut necesar vietăților aerobe. 2 (Îs) ~ lichid Lichid obținut prin răcirea aerului până sub -183° C la presiune normală și folosit pentru separarea elementelor sale componente. 3 (Îs) ~ comprimat Aer la presiuni mai mari decât presiunea atmosferică, obținut cu compresoare. 4 (Îs) ~ condiționat Sistem de ventilație a aerului din încăperi în scopul păstrării proprietăților fizice normale ale acestuia. 5 (Îs) ~ curat Aer nepoluat. 6 (Îlav) La (sau în) ~ (liber) Afară. 7 (Îe) A lua ~ A ieși din casă pentru a respira aer curat. 8 Climă. 9 Spațiul dintre cer și pământ Si: atmosferă, văzduh. 10 (Fig) Atmosferă. 11 (Îe) A fi (sau a se simți) ceva în ~ A exista semne că se pregătește ceva (în ascuns). 12 (Îe) A fi (sau a rămâne) în ~ A se afla într-o situație critică. 13 (Îae) A nu avea nici o perspectivă. 14 (Fig) Înfățișare. 15 (Fig) Expresie. 16 (Îe) A avea ~ul că... A da impresia că... 17 (Îe) A da ~ (de) A da înfățișare (de). 18 A-și da ~ul A se preface. 19 (Lpl) Ifose. 20 (Îe) A-și da (sau a-și lua) ~e A lua atitudine de superioritate Si: a se îngâmfa. 21 (Înv; fam) Melodie.

afanisi [At: (a. 1788) DOC., ap. HEM 420 / V: afin- / Pzi: ~sesc / E: ngr άφανίξο (aor al lui) ήφανισα] 1 vt (Înv) A nimici. 2 vt (Rar) A plictisi (pe cineva). 3-4 vtr (Rar) A (se) enerva.

aferim [At: NECULCE, ap. LET. II, 444/20 / V: ~in / E: tc aferim] 1-2 i, sn (Cuvânt) care exprimă o încurajare adresată cuiva Si: admirabil, bine, bravo, perfect. 3-4 sn, i (Irn) (Cuvânt) care exprimă dezaprobare Vz halal. 5 sn Cuvânt care exprimă invocarea Si: Doamne ferește! corectat(ă)

afierosi [At: (a. 1765) MS., ap. GCR II, 78/28 / V: (reg) afir- / P: ~fi-e- / Pzi: ~sesc / E: nct] (Înv) 1 vt A risipi o avere, un bun etc. 2-3 A (se) dedica cuiva.

afierosit, ~ă a [At: ZILOT, CRON., ap. HEM 434 / P: ~fi-e~ / Pl: ~iți, ~e / E: afierosi] (Înv) 1 Risipit. 2 Dedicat.

aflat¹ sn [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 29/18 / Pl: ~uri / E: afla] 1-7 Aflare (1-7). 8 (Îlav) Din (sau dintru) ~e Din auzite. 9 (Îla) De ~ Câștigat cu ușurință. corectat(ă)

afum sn [At: CREANGĂ, ap. CADE / Pl: ~uri / E: afuma] (Îvr) Miros caracteristic afumăturilor, cămurilor conservate prin fum.

afumător, ~oare [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 38/25 / Pl: ~i, ~oare / E: afuma + -(ă)tor] 1 sf Instalație specială pentru afumarea cărnii, a peștelui, a prunelor etc. Si: afumătorie (1). 2 sf Încăpere în care are loc procesul de afumare (1-2) Si: afumătorie (2). 3 sf Utilaj pentru producerea fumului fără flacără în vederea liniștirii familiei de albine când se lucrează în stup. 4 sf (Înv) Vas în care se ard mirodenii. 5 a Care afumă. 6 sf (Lpl) Mirodenii cu care se afumă prin casă.

agabaniu sn [At: (a. 1785) DOC., ap. HEM 481 / V: aganbani / Pl: ? / E: tc agabâni] (Îvr) Stofa scumpă orientală Cf sevai. corectat(ă)

agă sm [At: URECHE, ap. LET. I, 105/14 / V: aga (pl ~le) / Pl: agi / E: tc aga] (Înv) 1 Titlu dat comandantului din armata otomană. 2 Titlu dat comandantului pedeștrilor însărcinați cu paza orașului de reședință, iar ulterior șefului agiei. 3-4 Persoană care avea titlul de agă (1-2). 5 (Îrg) Om nepoliticos. corectat(ă)

agădăi vt [At: DOSOFTEI, ap. HEM 490 / Pzi: ~iesc / E: agădui css] (Înv) A îngădui.

agădui vt [At: DOSOFTEI, ap. HEM 490 / Pzi: ~iesc / E: îngădui csp] (Înv) A îngădui.

agărlâc sn [At: NECULCE, ap. LET. II, 288/23 / V: agâr~, ang~ / Pl: ~uri / E: tc agirlik] (Înv) Bagaj.

agem sm [At: (a. 1681) DOC., ap. HEM 495 / Pl: ~i / E: acem] (Înv) 1 Locuitor din Persia. 2 (Îc) -pilaf Pilaf cu stafide. 3 Stofă persană nedefinită mai îndeaproape. 4 Semn în notele muzicale orientale bisericești.

agemesc, ~ească a [At: (a. 1681) DOC., ap. HEM 495 / V: agim~, hagim~ / Pl: ~ești / E: agem + -esc] (Înv) 1 Persan. 2 Privitor la țara perșilor.

ager, ~ă [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 228/33 / Pl: ~i, ~e / E: lat agilis] 1 a Iute în mișcări Si: sprinten. 2 a (D. minte, inteligență) Isteț. 3 a (D. ochi, privire) Pătrunzător. 4 a (Înv; d. obiecte) Tăios. 5 a (Înv) Mânios. 6 s (Pop; îs) ~ ul pământului Monstru.

ageri vtr [At: MUMULEANU, ap. GCR II, 274/8 / V: (înv) îna-^[1] / E: ager] 1-2 (Rar) A (se) face ager.

agesc, ~ească a [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 89/21 / Pl: ~ești / E: aga + -esc] (Înv) Care ține de agă Si: (Înv) agiesc.

aghios sn [At: DOSOFTEI, ap. HEM 507 / V: ~oasă / P: ~ghi-os / Pl: ~oase / E: ngr ἄγιος] (Înv) 1 Cântare liturgică ce începe cu cuvintele „aghios, aghios” (sfinte, sfinte). 2 (Îe) A trage (la) ~ oase A cânta monoton și tărăgănat. 3 (Gmț; îae) A dormi. 4 (Îae; gmț) A sforăi. 5 (Îe) I-a cântat popa ~ul A murit. 6 (Reg; îf ~oasă) Chef.

aghiotant sm [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 70/9 / V: (înv) adiut- / P: aghi-o~ / Pl: ~nți / E: cf rs адьданть] Ofițer atașat unui comandant sau unui șef într-o unitate militară, îndeplinind atribuții similare unui secretar Si: adjutant.

agie sf [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 337/14 / V: ha~ / Pl: ~ii / E: agă + -ie] (Înv) 1 Organ administrativ din sec. XVIII-XIX în Țara Românească și în Moldova, însărcinat cu menținerea ordinii publice în capitală. 2 Sediu al unei agii (1). 3-4 Totalitatea funcționarilor din această instituție. 5 Titlu de boierie. 6 Prefectură a poliției. 7 Totalitatea funcționarilor din poliție. 8 (Îs) Ocolul ~i Parte centrală a capitalei administrată de un vel-agă. corectat(ă)

agiesc, ~ească a [At: (a. 1784) DOC., ap. ȘIO / Pl: ~ești / E: agie + -esc] (Înv) Agesc.

aglicel sm [At: MANGIUGA, ap. HEM. 519 / V: (reg) ancl-, angliciu, ang-, ogl-,^[1] agliț,^[2] agricea / Pl: ~e / E: aglică + -el] (Bot) Plantă erbacee din familia primulaceelor, cu flori galbene și parfumate (Primula officinalis).

agoniseală sf [At: (a. 1681) DOC., ap. HEM 525 / Pl: ~eli / E: agonisi + -eală] 1 (Pop) Economii. 2 Câștig (dobândit prin muncă).

agrementa vt [At: VITNER, CR. 83 ap. DA ms / Pzi: ~tez / E: fr agrémenter] (Rar) 1 A da culoare și relief. 2 A înfrumuseța ceva prin adăugarea unei podoabe Si: a împodobi.

agriș sm [At: ANON. CAR., ap. LB / V: acriș, ~reș, agrij, aghireș / A și: agriș / Pl: ~i / E: mg egres] (Bot) 1 Arbust din familia fragaceelor cu ramuri spinoase, cu frunze lobate, cu flori mici, verzui și cu fructe comestibile, verzi, galbene sau roșii, care crește în regiunile de munte Si: (reg) aguridă², borboană, coacăz, flocoșele, fragi, razachie, smirdar, struguri (Ribes grossularia). 2 (Îs) ~ negru Struguri negri (Ribes nigrum). 3 (Îs) ~ neultuit Cuișoare (Ribes aureum). 4 (Îs) ~ porumșoară Păltior (Ribes petracum). 5 (Îs) ~ roșu Coacăz (Ribes rubrum).

ahtinam sn [At: GRECEANU, ap. GCR I, 335/32 / V: ~ea sf, actinamea sf / Pl: ~uri / E: tc ahdname] (Înv) Tratat de pace (între Poartă și alte state). corectat(ă)

ai⁴ i [At: FILIMON, ap. TDRG / E: fo] (Fam) Exclamație cu sens interogativ.

aiura [At: ODOBESCU, ap. HEM 606 / V: ~ri / Pzi: ~rez / E: aiure(a)] 1 vi A delira. 2 vi A vorbi fără sens. 3 vi (Rar) A se pierde în visări. 4 vt (Fam; îf ~ri) A ameți pe cineva cu vorba.

ajuns¹ sn [At: URECHE, ap. LET. I 170/17 / V: (reg) agiuns^[1] sn, ~ă sf / Pl: nct / E: ajunge cf neajuns] 1-15 Ajungere (1-15). 16 (Îs) Bun ~! Bine ai venit! 17 (Pfm; îlav) De ~ sau (reg) în de ~ Destul.

ajur sn [At: ALECSANDRI, ap. ȘĂINEANU, D. U. / Pl: ~uri / E: fr ajour] 1 Broderie pe o țesătură obținută prin scoaterea firelor din urzeală. 2 Rărituri cu scop decorativ de-a lungul unei țesături. 3 Tricou cu găurele obținute în timpul tricotării. 4 (Aht) Ornament perforat care permite pătrunderea luminii. 5 Ornament format din găuri practicate într-o placă de metal sau în pereții unui vas de lut.

ajutătorie sf [At: CORESI, ap. HEM / P: ~ri-e / Pl: ~ii / E: ajutător + -ie] (Îvr) Ajutorare (1).

ajutoriat sn [At: C. PETRESCU, ap. IORDAN, L.R.A. 165 / P: ~ri-at / Pl: ~e / E: ajutor + (i)at (pan cu notariat)] (Iuz) 1 Funcția de ajutor (1) al cuiva. 2 Titlul de ajutor (1) al cuiva.

ajutorie sf [At: CORESI, ap. HEM 651 / P: ~ri-e / E: ajutori + -ie] (Iuz) Ajutor (1). corectat(ă)

ajutorit², ~ă a [At: URECHE, ap. LET. I, 11 / E: ajutori] (Iuz) 1-2 Ajutorat² (1-2). 3 Folosit². modificată

alac¹ sm^[1] [At: DOSOFTEI, ap. HEM 664 / Pl: ~ace / E: nct cf mg alakar] 1 (Bot) Specie de grâu foarte rezistentă, cu un singur bob în spiculeț, care se cultivă în regiunile muntoase (Triticum spelta). 2 Orz de toamnă. 3 (Lpl) Spice de alac¹ (1).

alagea sf [At: DOC. (a. 1716), ap. HEM 669 / V: (reg) alăgea,^[1] halagea^[2] sf / Pl: ~ele / E: tc alaga] 1 Stofă vărgată țesută din fire de in și de mătase. 2 (Înv; îe) A-și căpăta ~ua sau a păți vreo ~ A o păți.

alai sn [At: NECULCE, ap. LET. I, 269/35 / V: h~ / Pl: ~uri (rar) / E: tc alay] 1 (Înv) Suită care întovărășea sau întâmpina un domnitor. 2 Mulțime de oameni care însoțește o ceremonie, o persoană de seamă etc. 3 Mulțime de oameni care se ia după cineva. 4 (Pex) Gălăgie provocată de alai (3). 5 Ceartă cu vorbe injurioase. 6 (Îlav) Cu (sau în) ~ Cu solemnitate.

alamă sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 73/41 / Pl: alămuri / E: ns cf it lama, srb lama, lim] 1 Aliaj de cupru și zinc, galben-auriu, maleabil, ductil, ușor de prelucrat, cu numeroase și variate întrebuințări în industrie. 2 (Lpl) Obiecte de alamă (1) Si: alămărie². 3 (Lpl) Instrumente muzicale de suflat din alamă.

alandala av [At: IANOV, ap. TDRG / V: ~ntala,^[1] h~ / A: alandala / E: ngr άλλά άντ άλλά] (Fam) 1 La întâmplare. 2 Pe dos. 3 În dezordine.

alăm sm [At: AMIRAS, ap. LET. III, 130/7 / V: alâm / Pl: ? / E: tc alym, tăt alem sau alym] (Înv) Dare plătită fiscului de către locuitorii tătari (din Moldova).

alătura [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 315/4 / Pzi: alătur, -rez / E: alături] 1-2 vtr A (se) așeza alături Si: alipi (1-2). 3-4 vtr (Înv) A (se) învecina. 5-6 vtr (Înv) A (se) apropia de ceva. 7 vt (Înv) A adăuga. 8 vr (Înv) A adera la o cauză, la o mișcare. 9 vt A compara.

alăturat², ~ă [At: NEGRUZZI, ap. DA / Pl: ~ați, ~e / E: alătura] 1 a Pus alături. 2-3 a, av (Care este) anexat².

alb, ~ă [At: PALIA (1582), ap. GCR I, 36/9 / E: lat albus] 1 a De culoarea zăpezii sau a laptelui. 2 a (D. culori) Ca zăpada sau ca laptele. 3 a (Îs) Bilă ~ă Bilă de culoare albă care se pune în urnă la vot (în parlament), însemnând vot pentru. 4 a (Înv; îas) Nota cea mai mare la examene. 5 a (Îs) Carne ~ă Carne de pasăre și de pește. 6 a (Îs) Pește ~ Pește cu carne albă (5). 7 a (Îas) Albișor. 8 a (Îs) Hârtie (sau coală) ~ă Hârtie nescrisă. 9 a (Îs) Rând ~ Spațiu între două rânduri nescrise. 10 a (Fig; îas) Rând nescris. 11 a (Îs) Pâine (sau pită) ~ă Pâine făcută din faină albă. 12 a (Îas; pop) Grâne. 13 a (Îs) Vin ~ Vin făcut din struguri albi. 14 a (Îs) Vite ~e Bovine. 15 a (Îs) Versuri ~ Versuri fără rimă. 16 a (Îs) ~ la față Palid. 17 a (Îe) Ba e ~ă, ba e neagră Se zice despre spusele cuiva care se contrazice. 18 a (Îe) Nici ~ă, nici neagră Nici așa, nici așa. 19 a (Îae) Fără vorbă multă. 20 a (Îae) Deodată. 21 a (Îe) De când lupii ~i Din timpuri străvechi. 22 a (Îe) Până-n pânzele ~e Până la moarte. 23 a (Îs) Săptămâna ~ă A opta săptămână înainte de Paști. 24 a (Îe) A scoate cuiva peri ~i A necăji mereu pe cineva. 25 a (Îae) A agasa. 26 a (Îe) A împleti coadă ~ă A rămâne fată bătrână. 27-28 smf, a (Persoană) care are pielea albă. 29 a (D. obiecte de metal) Strălucitor. 30 a (Pop; îe) A strânge bani ~i pentru zile negre A păstra o sumă de bani pentru situații dificile. 31 a (Îs) Armă ~ă Armă cu lamă de oțel. 32 a (Rar; îas) Armă scoasă din teacă. 33 a (D. lumina zilei) Însorit¹. 34 a (Îs) Noapte ~ă Noapte petrecută fără somn. 35 a (Îs) Lume ~ă Lumea reală. 36 a Curat. 37 a (Reg; îs) Calea ~ă Calea pe care o face mireasa la casa mirelui, îndată după nuntă. 38 a (D. băuturi) Limpede. 39 a (Fig; d. vânt) De miazăzi. 40 a (Îe) A trăi lumea ~ă A duce viața în petreceri. 41 a (Pop; îe) A avea (sau a duce) zile ~e A duce un trai tihnit. 42 sn Culoarea albă (1). 43 sn (Irn; îe) A da de ~ A se spăla (bine) pe față, pe mâini etc. 44 sn (Îs) ~ul ochiului Sclerotică. 45 sn (îlav) Negru pe ~ În scris. 46 sn (Îe) A semna în ~ A iscăli o poliță în care nu sunt specificate nici suma, nici scadența. 47 sn (Fig; îae) A acorda cuiva încredere deplină. 48 sn (Îs) -ul zilei Zorii zilei. 49 sf (Pop; îe) A intrat ~a-n sat S-a făcut ziuă. 50 sf (Îae) A început să ningă. 51 sf (Fig) Făină de grâu. 52 sf (Pop; îs) ~ în căpistere (sau în strachină) Făină de grâu. 53 sf (Pop; îas) Mălai. 54 sf (Pop; îas) Merinde. 55 sf (Pop; îe) A vedea ~ în căpistere A-și atinge scopul. 56 sf (Pop; îae) A se îmbogăți. 57 sf (Lpl) Albituri. 58 sf (Îe) A fi îmbrăcat în ~ A purta haine de culoare albă (42). 59 sfp (Trs) Lemnișoare folosite în jocul de-a ~ele. 60 sm (Ent) Vierme dăunător cartofilor nedefinit mai îndeaproape. 61 sf (Bot) Varietate de viță de vie Cf albișoară. 62 sm (Iuz; supranume pentru) Conservator. 63 sm (Reg) Partizan al regimului țarist. 64 sn (Chm; îs) ~ de plumb Carbonat bazic de plumb folosit în industria vopselelor. 65 sn (Îs) ~ de balenă Spermanțet. 66 sn (Îs) Rasă ~ă Unul dintre grupurile de popoare în care este împărțită, convențional, omenirea și care se caracterizează prin culoarea albă-roz a pielii. 67 a (D. oameni sau părul lor) Cărunt. 68 a (Îs) Nopți ~e Nopți luminoase, obișnuite, în perioada solstițiului de vară, în regiunile situate între paralele de 50° și 65° nord și sud, în care nu se produce întunecare completă din cauză că soarele nu coboară suficient sub orizont. 69 a (Îs) Magie ~ă Capacitate a unor persoane de a săvârși fapte neobișnuite, în aparență, miraculoase, care însă pot fi explicate științific. 70-72 sn (Îs) Negru pe ~ Asigurare că cele spuse sunt (adevărate sau) sigure (ori scrise). 73 sn (Îs) ~ de zinc Oxid de zinc (folosit în vopsitorie). 74 sm Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (1) crescute pentru producția de carne. 75 sfp Piesele albe de la unele jocuri distractive sau de noroc. 76 sma (La jocul de șah) Jucătorul care are piesele albe (75). corectat(ă)

albăstreală sf [At: ODOBESCU, ap. HEM 725 / Pl: ~eli / E: albăstri sau albastru + -eală] (Pop) 1 Culoare albastră (15). 2 Substanță de culoare albastră-indigo, care are proprietatea de a descompune culoarea galbenă și care se folosește în gospodărie și în industrie pentru accentuarea albului unor obiecte. corectat(ă)

albeață sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 203/8 / V: (reg) ~bață / Pl: ~ețe / E: alb + -eață] 1 Albeală (2). 2 (Med) Leucom. 3 (Med; imp) Cataractă. 4 (Fig) Orbire. 5 (Îe) A avea ~ A nu percepe bine lucrurile. 6 (Fig; îae) A judeca greșit. 7 (Reg) Sclerotică. 8 (Bot; reg) Cerențel (Geum urbanum). 9 (Bot; reg) Punga-babei (Pulicaria dysenterica).

albi [At: CORESI, ap. HEM 733 / Pzi: ~besc / E: alb] 1 vir A deveni (mai) alb (1). 2 vir A încărunți. 3 vir (Pex) A îmbătrâni. 4 vi A ieși în evidență datorită culorii albe (1). 5 vi (Fig) A străluci (bătând în alb (1). 6 vi (Pop; îe) A-i ~ (cuiva) ochii după (sau la) A privi cu intensitate ceva. 7 vi (Pop; îae) A privi cu aviditate ceva. 8 vi (Pop; îae) A aștepta ceva în zadar. 9 vi (Înv) A se face ziuă. 10 vt A face să devină mai alb (1). 11 vt (Pop, îe) A ~ pânza A spăla și a usca la soare pânza albă nouă. 12-13 vtr (Înv) A (se) face demn de stimă. 14 vt A trata produsele textile cu agenți antioxidanți sau reducători pentru a le face mai albe (1), distrugând pigmenții naturali. 15 vt A colora ușor în albastru un produs textil pentru a obține un efect de alb (1) intens. 16 vt A decolora (parțial sau total). 17 vt (Fig; a scoate peri albi șîe) A face pe cineva să îmbătrânească înainte de vreme printr-o purtare rea sau obositoare.^[1] 18 vr (Iuz) A se farda.

albică a [At: POP, ap. HEM 736 / Pl: ~ici / E: alb + -ică] Albea.^[1]

albiciune sf [At: BIBLIA (1688), ap. DA / Pl: (îvr) ~ni / E: alb + -iciune] (Fam) Albeală (2)

albină [At: CORESI, ap. HEM 7 4 4 / Pl: ~ne / E: ml alvina „stup”] 1 Insectă din familia apidelor, cu picioarele posterioare adaptate pentru strângerea polenului și cu abdomenul prevăzut cu un ac veninos, care trăiește în familii și produce miere și ceară Si: (pop) bâză, biză, gâză-folositoare, gâză-de-miere, gâzuță, muscă (Apis mellifica). 2 (Îs) ~ lucrătoare (sau, pop, lucroaie) Albină care lucrează la fagure. 3 (Pop; îc) ~-împărătească Matcă. 4 (Reg; îc) ~-mare, ~-de-pădure, ~-de-pământ, ~-țigănească, ~na-țiganului Bondar. 5 (Reg; îc) ~-țigănească Viespe. 6 (Mun; îc) ~na-țiganului Gărgăun. 7 Plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori violacee, dispuse în spic, asemănătoare cu o albină (1) (Ophrys cornuta). corectat(ă)

albineală sf [At: RĂDULESCU-CODIN, ap. DA ms / Pl: ~eli / E: albini + -eală] (Reg) 1 Însănătoșire. 2 Dezvoltare.

albini [At: RĂDULESCU-CODIN, ap. DA ms / Pzi: ~nesc / E: albina css] 1 vr A se însănătoși. 2 vt(a) A da la iveală. 3 vt(a) A crește.

albiu, ~ie a [At: (a. 1683 ), ap. HEM 726 / V: (reg) ~bâu, ~bâie / Pl: ~ii / E: alb + -iu] (Rar) Albicios. corectat(ă)

alcam sn [At: CORESI, ap. HEM 768 / Pl: ~uri / E: mg alkalom „prilej”] (Îvr) 1 Viclenie. 2 Capcană. 3 Prilej de ceartă. 4 (Fam; lpl) Fițe.

alcătui¹ [At: CORESI, ap. HEM 772 / P: ~tu-i / Pzi: ~esc / E: mg alkotni] 1 vt A face. 2 vt A construi. 3 vt A crea. 4 vt A concepe. 5 vt A redacta. 6 vr (Înv) A se transforma. 7 vr A se preface. 8 vr A lua ființă. 9 vr A se forma. 10 vt A forma împreună. 11 vt A constitui. 12 vr A fi format din... 13 vr A consta din... 14 vt (Îvp) A strânge. 15 vt (Îvp) A aranja. 16-17 vtr (Îvp) A dispune.

alcătuire¹ sf [At: PRAV., ap. CADE / P: ~tu-i~ / Pl: ~ri / E: alcătui¹] 1 Facere. 2 Construire. 3 Creare. 4 Concepere. 5 Redactare. 6 Transformare. 7 Organizare. 8 Întocmire. 9 Prefacere. 10 Apariție. 11 Constituire. 12 Structură. 13 Strângere. 14 Punere. 15-16 (Îvp) Dispoziție administrativă (sau legislativă). 17 Culegere. 18 Colectare. 19 Compilație. 20 (Înv) Combinație.

alteritate s. f. (filoz.) Ceea ce constituie o entitate aparte, diferită ◊ „Singurele adevărate alterități existente în Occident (societățile primitive) au fost eradicate.” Ap. 9/93 p. 22. ◊ „Ar fi necesar însă ca și ideologii minorităților să adauge, conștiinței de sine, conștiința alterității.” ◊ Rev. 22 42/93 p. 1; v. și R.l. 20 XI 96 p. 20; v. și diaboliza (din lat. t. alteritas; cf. fr. altérité; DHLF; DN3)

AP v. Associated Press.

apartament s. n., pl. apartamente; abr. ap.

aplatizare, (engl.= flatness) dezvoltare morfometrică bidimensională, tabulară. 1. (sedim.), indice de ~, para-metru morfometric funcțional care reflectă tendința galeților din sedimente spre formele plate, dezvoltate bidimensional; indicele de a. se calculează după formula Ap=(a+b)/2c, în care: a este lungimea galetului; b-lățimea; c-grosimea și oferă indicații asupra condițiilor de transport și abraziune a particulelor sedimentare. Ap > 1 este caracteristic fragmentelor provenite din ș. crist. (filite), argilite etc.; 2. (tect.), deformare aragonit, CaCO3, s. rombic; var. cu habitus prismatic și acicular. Format, în special, prin procese chimice de sedimentare în medii dulci-cole, saline și hipersaline. În România, este legat de unele procese hidrotermale (la Băiuț, Corund, Săcărâmb) sau de depuneri din izvoare bicarbo-natate (la Turia, Covasna, Toplița). Utilizat pentru confecționarea unor obiecte ornamentale.

!apnee (ap-ne-/a-pne-) s. f., art. apneea, g.-d. apnee, art. apneei

APUD prep. Termen folosit pentru a trimite la un text care servește de izvor informativ. [Abrev. ap. / < lat. apud – la].

*apud (lat.) prep.; abr. ap.

ASSOCIATED PRESS [æsóușieitid] (AP), agenție de presă din S.U.A., înființată în 1848, cu sediul central la New York.

atitudinal, -ă adj. Referitor la atitudine, de atitudine ◊ „Domnul Pluhar al lui P.G. – care știe excelent să compună bătrâni – are o gamă atitudinală amplă, în aceeași situație putând fi, în doar câteva minute, abătut, dezinvolt, șoltic, farsor [...]” R.lit. 15 X 84 p. 16. ◊ „Regret doar că «Exercițiile...» nu au devenit și un jurnal de creație, ci doar unul atitudinal.” Ap. 78/93 p. 10 (din it. attitudinale; DN3)

BALMOȘ subst. (o mîncare ciobănească). 1. – Gh. (Bîr I). 2. Balmuș, fam. (Sur XXV); Ursul (Băl III). 3. Balmoj, T. (Bîr IV); Ap. (Isp IV¹). 4. Balmăj t. (Iași) 5. + tc. bilmez „prost”: Balmez, poreclă (V. Bogrea: DR I); Balmuz, N. (Sur XXII); cf. Bălmaz, M. (AO VII 463).

bandă desenată s. f. Serie de desene însoțite de un text scurt ◊ „În alte țări europene chiar și benzile desenate au texte în limba latină.” Ap. 567/94 p. 7; v. și Ev.z. 28 II 97 p. 9 (după fr. bande dessinée; DMC 1967; R. Zafiu în R.lit. 11/97 p. 11; DEX, DN3 – alte sensuri)

băiat s. m. Securist (în regimul comunist al țării noastre) ◊ „Apeluri [la radio] cu vorbe colorate, înjurături, mă rog, limbajul cunoscut al «băieților».” Lupta 212/93 p. 5. ◊ „Ne-am întrebat, în schimb, de ce acești soldați ai răului fratricid, oprimant și inutil, pe care poporul îi numea «securiști», puteau fi denumiți și cu un termen atât de neutru-mângâietor: «băieți» (plural). Dacă cel dintâi a mai dispărut din circulație după decembrie 1989, cel de-al doilea a rămas. Băieții a devenit «băieții cu ochi albaștri» sau chiar cu «ochi cenușii» [...] Dar de ce băieții? De ce, mai ales, la plural are acest substantiv sensul cadre ale Securității’? Întrebarea are un răspuns. Este, foarte probabil, un nume «binevoitor» dat din interiorul Securității de către ofițeri mai în vârstă, de bună seamă comandanți ai tinerilor angajați. [...] Băieții de pe Calea Victoriei.” Ap. 8/95 p. 15; v. și R.l. 41/95 p. 3

băiat cu ochi albaștri / cenușii s. m. Securist ◊ „Acest om, care a crescut 7 copii, deși timp de 8 ani a fost scos de pe lista cu cotă de zahăr și ulei din ordinul «băieților cu ochi albaștri», este un monument viu al suferinței și mizeriei extreme [...]” R.l. 8 VI 93 p. 9. ◊ „Băieții cu ochii cenușii, metalici, inexpresivi, sunt capabili de orice.” Al. Niculescu în Ap. 8/95 p. 15. ◊ „Ziariștii sunt supravegheați la fiecare mișcare de băieții cu ochii albaștri.” R.l. 16 XI 96 p. 9; v. și 23 IV 93 p. 3, 13 VIII 93 p.10, 6 IX 96 p.3; v. și băiat

CALCĂNTRAUR, Șt., mold. (Sd XXII); – Ap. (Băl V); nume folosit de armenii din Moldova.

CARIOPSĂ, cariopse, s. f. Tip de fruct uscat, indehiscent, cu pericarpul lipit de sămânța unică. [Pr.: -ri-ap-] – Din fr. caryopse.

casă-rulotă s. f. Casă-remorcă ◊ „Case-rulote ca ale țiganilor din Occident.” Ap. 78/93 p. 22 (din casă + rulotă)

cazanier, -ă adj. (franțuzism) Care se complace în a sta la el acasă, sedentar ◊ „Poate că ar trebui să fim mai puțin cazanieri, după o vorbă franțuzească greu traductibilă.” Ap. 78/93 p. 7 (din fr. casanier; PR; cf. S. Șora N. A. 17)

cântec (în folclorul românesc) I. 1. C. propriu-zis. Genul (1, 3) cel mai bogat în tipuri melodice și teme poetice, preponderent liric, al folclorului românesc. Gen neocazional (în afară de c. de joc), c. se execută de oricine (tineri și bătrâni, femei și bărbați), solistic sau în grup. Uneori este însoțit, heterofonic*, de instr. tradiționale (fluier*, cimpoi*). A luat naștere, în mod inegal, pe plan regional, pe baza elementelor de expresie ale unui fond străvechi, însumând și unele trăsături ale altor genuri, ocazionale (colindă*, de ex. c. de nuntă) sau neocazionale (doină*); în extremitatea nordică transilvăneană, singurul gen la care se adaptau texte poetice ocazionale sau neocazionale, epice sau lirice, era doina, până aproape de al doilea război mondial, deci c. a fost creat sau adoptat aici mai târziu, fenomen observat și în Câmpia Dunării. Influențele succesive, suprapunerile ulterioare genezei genului, transformările permanente ale interpreților („aici interpretarea se confundă aproape cu creația” [Brăiloiu]) au îmbogățit nucleul originar, dând naștere unui mare număr de tipuri melodice, variate ca structură: stilurile istorice (vechi și nou) și cele regionale. Terminologia pop. a c. este variată: hore, cântică, zicală, iar verbul a cânta (forma reflexivă a se cânta este utilizată numai în c. ceremoniale funebre), a zice, a hori. Tematica poetică reflectă intima legătură între c. și viața omului, complexitatea vieții lui sufletești și dinamica trăirilor umane, atitudinea față de natură, de muncă, de societate, funcția genului de-a lungul vremii (de „stâmpărare”, de delectare, de comunicare etc.), în imagini de o deosebită profunzime și de o negrăită frumusețe („Eu nu cânt că știu să cânta / Ci-mi mai stâmpăr inima”; „Cine-a făcut horile / Aibă ochi ca zorile / Și fața ca florile” etc.); „C-a izvorât direct din inima poporului; deci firea și inima lui o găsim în c.” (D.G. Kiriac); „este vorba de simțiri comune tututor, rostite într-un chip cunoscut oricui, din copilărie” (Brăiloiu). Constantele c. propriu-zis, numit astfel de Brăiloiu pentru a-l deosebi de c. ocazionale, sunt: formă strofică, fixă, alcătuită din 3-4 rânduri melodice*, ritm parlando rubato sau giusto silabic [v. sistem (II, 6)], bogăție tonal-modală, cu preponderența sistemului (II, 4) pentatonic* anhemitonic, profil descendent, melodică melismatică* sau silabică, raporturi variate între sunetele de cadență (1) ale rândului melodic și ale cadenței finale (de secundă*, terță*, cvartă*), concordanță între dimensiunea și structura versului și a rândului melodic, structurare a melodiei în părți egale (2+2) sau inegale (1+2 sau 1+2), forme variate ale sistemelor sonore (paralelism de terță major*-minor* sau de secundă*), „metabola* pentatonică”, combinații de 2 microstructuri etc., sunete netemperate (v. temperare) sau mobile (bogăție coloristică), cadențe finale descendente (prin subton* VII, secundă mare, coborâre a treptei a două – frigică – prin salt de terță, cvartă sau cvintă*); melodia se desfășoară pe sintagme octosilabice, rar hexasilabice; emisiuni vocale [v. voce (1)] variate (de piept, nazală, cristalină etc.). Asocierea aceleiași melodii cu texte diferite este caracteristică c. cu condiția concordanței conținutului emoțional și a structurii (de ex.: o melodie croită pe un metru de 8 silabe nu poate fi adaptată decât la un vers de aceeași dimensiune). Același tipar arhitectonic poate conține tipuri melodice diferite după: conținutul rândului melodic, locul cezurii (4) principale, structura modală (v. mod) și sistemul cadențial. Condiții diferite de viață și nivel inegal de dezvoltare, trăsături psihice proprii unei colectivități, influențe etc., au determinat nașterea stilurilor regionale, formând adevărate „graiuri muzicale regionale”, care, păstrând caracteristicile specifice genului, se deosebesc prin elemente secundare. Bartók, pasionat cercetător și admirator al creației folc. românești, cunoscând parțial creația pop. românească și dintr-o deficiență de metodă (compararea a două genuri diferite ca structură și geneză), considera aceste graiuri muzicale foarte depărtate, numindu-le „dialecte”. În adevăr, se pot considera „dialecte muzicale” numai c. diferitelor ramuri ale poporului român (aparținând dialectelor aromân sau macedo-român, megleno-român, istro-român), alături de cel daco-român (de pe teritoriul țării noastre), ramură principală ca număr, unitate socială și și importanță. Graiul melodic regional acoperă, în linii mari, provinciile istorice. Dar, în interiorul acestora, se observă mai multe subgraiuri, ale căror caracteristici sunt mai pregnante în „centrul de intensitate” (Cocișiu), satele mărginașe ale zonei respective fiind mai puțin reprezentative din cauza unor influențe și împrumuturi interregionale. Cel mai valoros, din punct de vedere artistic, și mai diversificat în sitluri locale (ale „țărilor”, zone etnografice cu caracteristici pregnante locale) este graiul transilvănean. Concluziile lui Brăiloiu rămân o bază de pornire pentru cercetători, cu unele amendamente (rezultat al investigațiilor ulterioare ale folcloriștilor români), cu privire la rolul și ponderea unor influențe externe asupra repertoriului din Maramureș și „Câmpia” Transilvaniei. Extremitatea nordică a Transilvaniei (Maramureș, Oaș) se individualizează prin următoarele trăsături: strofă de 4-5 rânduri melodice, cu cezura după rândul 2 sau 3, preferință pentru structuri modale majore, melodii pentatonice (hemitonice sau anhemitonice) sau heptatonice* cu substrat pentatonic, metabolă metatonică, cadențele interioare pe treptele 1, 3, 5; cadența finală evoluează prin secundă-terță, recitativ* pe treapta 1 prin coborâre la cvarta inferioară plagală; înlocuirea ultimului rând melodic (sau ultimelor 2 rânduri finale) cu text de refren specific („Ș-apoi daina și daina / Și iară daina, daina” sau cu silabe variate); portamente* și glissando*-uri frecvente, formule (II) ritmice proprii sistemului giusto silabic, cu alternarea, regulată sau liberă*, a troheului* cu spondeul* sau lărgirea pătrimilor*; tendință spre ritm și mișcare regulată. Graiul năsăudean se particularizează prin: amploarea strofei melodice (4-6 rânduri) și labilitatea ei (în interpretare se pot eluda sau adăuga rânduri melodice), înrudirea cu doina prin sistemul de melismare, unele desene melodice și preferința pentru modul doric (cu treapta a 4-a cromatizată*); locul variabil al cezurii principale, forma cadențelor interioare descendente pe același sunet sau pe sunetele apropiate. Înrudit ca melodică, ornamentarea* și amploarea formei este subgraiul sălăjean; caracter profund dramatic și emisiune puternică de piept. Melodiile provenite din N, denumite „moroșenești”, circulă aici în formele originare sau asimilate în stilul local. Subgrupa zonei numită de Bartók, „Câmpia” este înrudită cu graiul sud-vestic; câteva particularități locale: mobilitatea strofei melodice și a ornamentării, în aceeași piesă (unele strofe melodice pot fi bogat melismatice, altele silabice), circulație slabă a melodiilor cu mai puțin de 4 rânduri, cezură după rândul al doilea (răspândită în tot S-V Transilvaniei), existența unor melodii construite pe un metru* endecasilabic, preluat din folc. maghiarilor conlocuitori. Melodia astfel îmbogățită este asociată tot cu versul tradițional românesc de 8 silabe, la care se adaugă trei silabe (trai lai lai sau ș-ai lai lai) sau se repetă ultimele trei silabe ale versului („Cine-a făcut dragostile” + „dragostil’”). Sudul Transilvaniei are câteva trăsături comune. Strofă de 3 rânduri, cezură după rândul 2, sistem cadențial în care raporturile de secundă sunt frecvente, fie pe treptele VII, VII, fie pe 1, 1, 2; melodie bogată, cadență finală prin secunda superioară sau prin subton*, sistem pentatonic (sau moduri heptatonice cu 2 centri modali) și unele diferențieri locale, mai pregnante în Ținutul Pădurenilor (V. jud. Hunedoara până în jud. Alba), particularizat prin puternic substrat pentatonic, moduri cu cvartă lidică, între subton și treapta a 3-a, instabilă chiar de la o strofă la alta, varietatea conținutului rândului melodic (alături de AAAc, AAB, ABB, ABBAc, ABAB, ABAC, ABBC etc.), melismatică bogată, cadențe finale variate, dintre care se impun cadența frigică, dezvoltarea strofei prin adăugarea unui desen melodic, după cezură, foarte melismatic, chiar când restul melodiei este silabic, (desen care, prin dezvoltare până la metrul de 8 sau 6 timpi [I, 2], amplifică strofa) și înlocuirea, uneori, a versului în ultima parte a melodiei cu silabe speciale („lai, lai...”; „le, le, lea”, „Hai, hai” și „nu, dorule, nu” etc.); timbru* specific datorat unei emisiuni puternice de piept, terminarea sunetelor lungi cu lovitură de glotă și oprire bruscă, susținerea sunetelor lungite în aceeași intensitate (2), ceea ce conferă melodiei un caracter dramatic, sobru. Bine caracterizat prin câteva trăsături este și subgrupul bihorean: melodică de factură arhaică, utilizarea unui număr redus de sunete (4-5), lipsa cadenței finale frigice (Bartók) și preferința pentru cadența finală prin salt descendent (de terță, cvartă sau cvintă), frecvența structurilor modale lidiene, treapta a 3-a cromatizată (stabilă sau nu), forme reduse de 3 rânduri, adesea cu același conținut muzical (A A Ac și cezura după rândul al 2-lea), dezvoltarea strofei prin adăugarea unui desen melodic interior, executat pe silabe speciale („oi, hoi,” „ei, hei” etc.), intervale mari neumplute, pseudo-refrene (nu au loc fix melodic). Pilonii melodiei formează un „acord” în răsturnarea a 2-a, de tip major, iar în ultimul rând, un „acord” minor* (re-sol si; mi-sol si), ca și la Pădureni. Subgrupul bănățean se particularizează prin: strofe mai dezvoltate (cel puțin 4), la care se adaugă, adesea, refrene* regulate de 8 silabe sau refrene versificate (al căror text se modifică uneori după sensul versurilor); ultimul sau ultimele două refrene pot fi cântate pe silabe de refrene („Au, Doamne, că greu îi doru” etc.); scurte refrene interioare („Dodă, dodă”, „Ș-ai, Lino, dodă” etc.); cadențe finale variate și în plus cadențe pe tr. 2 sau prin secundă mărită; material sonor care depășește octava, pilonii primelor rânduri formează un acord major, iar în rândul final, acord minor al treptei a 2-a. În S-E Transilvaniei se disting mai multe subgrupuri (Țara Bârsei; Țara Oltului; Țara Târnavelor; Mărginimea) având ca trăsături comune: formă de 3 rânduri, cu cezură după rândul 1; rândul al 2-lea este unit cu rândul 3 printr-o broderie sau notă de pasaj, frecvența cadenței finale frigice și a cadenței interioare pe treapta a 3-a (3-3-1 sau 3-6-1; 3-1-1 etc.), în afară de cadența de subton și secundă mare descendentă; melodică puțin melismatică, formule melodice speciale. Deosebirile diferitelor subgrupe se rezumă la preferința pentru anumite formule, pentru unele raporturi cadențiale, tipul strofei, prezența și locul (sau absența) refrenului, sistemul de ornamentare. Graiul Munteniei și al Olteniei de N, înrudit cu graiul din S-E Transilvaniei, are ca trăsături proprii: tipul formulelor intonaționale, varietatea structurilor modale și ritmice (uneori combinații ale sistemului giusto silabic cu parlando rubato), varietate de raporturi cadențiale (combinații variate ale cadențelor pe treptele VII, 3, 1, 4 sau 5); precizarea funcției pienilor* și frecvența lor în melodie au generat scări variate cu caracter pendulatoriu (hexacordice, heptatonice, adesea cromatizate*). În zona sudică, prezența doinei se face simțită prin numărul mare de rânduri melodice în melodica cu formă maleabilă, melismatică bogată sau stil silabic în giusto silabic, mobilitatea treptelor (ceea ce a determinat circulația unor melodii cromatice). Un subgrup original, înrudit de aproape cu al bănățenilor din zona de S-E (înrudirea a fost cauzată de schimburile de populație) se păstrează până astăzi în N Jud. Mehedinți, caracterizat prin: forma dezvoltată, adesea maleabilă, a strofei, melisme apropiate de cele ale doinei, intercalarea unor desene interioare (refrene reduse, interjecții melodice, expresii tipice), uniformitatea cadenței interioare, utilizarea modului mixolidic sau doric, fragmentare sau complete (confirmă nașterea c. propriu-zise prin filiație directă din doină). Graiul moldovenesc N este bine conservat și are ca elemente proprii: forma de 3 rânduri, cu cezură după rândul 1 (trăsătură specifică și subgrupului S-E transilvănean), cadență frigică, alături de cadențele celelalte, coloratură modală locrică, în eolic (prin coborârea instabilă a treptelor 2 și 5), formule apropiate de doină (recitative recto-tono pe hemistih, rotirea în jurul unor trepte principale, mobilitatea formei). Graiul moldovenesc central și S, slab individualizate prezintă elemente comune cu zonele vecine, transilvănene sau muntenești. Cercetările sitematice au început și aici târziu, de aceea este dificil a defini cu precizie particularitățile, în trecut probabil mult mai evidente, ale unor graiuri regionale. Graiul dobrogean este eterogen, ca și structura populației. La fondul local străvechi se alătură stiluri variate, aduse de păstorii veniți din toate provinciile, unii stabiliți aici definitiv. Se pare că stilul local se apropie de cel din S Munteniei și al Moldovei, forma liberă fiind aici predominantă (ca și în extremitatea nordică a Transilvaniei). În ultimele două secole, a luat naștere, tot în cadrul graiurilor regionale și pe baza fondului național, un nou stil, numit „modern” (Brăiloiu), ca urmare a schimbărilor importante în viața oamenilor materiale, sociale și culturale (dezagregarea treptată a economiei închise țărănești și a vieții patriarhale, mari mutații de populații, fie în căutare de lucru, fie pentru a scăpa de exploatare, pendularea intensă sat-oraș sau sezonieră, serviciul militar, importanța accentuată a lăutarilor* în viața satelor și repertoriul eterogen al acestora etc.). Noul stil se impune prin marea sa accesibilitate, circulație largă, rapidă, dezvoltarea inegală pe plan regional (se pare că primele c. de stil nou au apărut în zona subcarpatică), caracterul exuberant, dinamic, realizat prin mișcare rapidă și ritm regulat (apropiat de de ritmul măsurat), simplificarea melodiei prin renunțarea la bogăția melismatică, contur melodic variat. Alte trăsături: dezvoltarea strofei melodice prin adăugarea unor noi rânduri melodice sau repetare, ca și a arcului melodic al rândului melodic, prin adăugarea, la tiparul metric tradițional, a unor interjecții, scurte desene melodice cântate pe silabe de refren, la începutul sau sfârșitul rândului melodic, amplificarea materialului sonor și a ambitusului (1), diversitatea cadenței interioare în afară de cadența pe treptele VII, 1, 3, 5, cadențe în registrul superior al modului (pe tr. 6, 7, 8); o mai mare plasticitate ritmică, noi raporturi între cadența finală și cadențele interioare, apariția tonalității (1) major-minore, structură tonală, sensibile*, formule de cadențe ascendente, preferința pentru melodii cu un singur centru funcțional, prezența refrenului în final sau în interiorul discursului muzical. Încadrarea melodiei în ritm de horă (1) sau de sârbă*, trăsătură proprie inițial Olteniei, s-a generalizat, ca și adaptarea textelor lirice la melodii de joc, ceea ce are unele consecințe negative: pierderea caracterului liric al genului, simplificarea structurilor modale și înlocuirea lor treptată cu tonalitatea major-minoră, apariția unor forme hibride, în care nu se mai conservă trăsăturile inițiale ale genului și ale specificului național. Cel mai puternic este afectat metrul, prin crearea urro versuri care depășesc dimensiunea octosilabicului; utilizarea heterometriei, din necesitatea asocierii textului poetic cu melodii de joc* ale căror trăsături stilistice și struturale diferă de cele ale c. propriu-zis și a unor tipuri de strofe și formule ritmice nespecifice genului. 2. C. de leagăn. Deși în unele zone păstrează melodii cu trăsături proprii (ritm iambic*, melodie silabică, formă redusă, pentatonică sau hexatonică), în cele mai multe regiuni, textul poetic, mai bine conservat, este asociat cu melodii de c. propriu-zis sau de doină. 3. C. epic. În unele zone (Transilvania, parțial Moldova) textele epice se intonează pe melodii de c. propriu-zis („c. baladă”), fenomenul fiind frecvent pentru baladele nuvelistice și în ultimele secole, și pentru alte categorii epice [v. baladă (IV)]. 4. Cântece ceremoniale și rituale, c. integrate unui obicei sau unui rit, care se cântă de obicei în grup sau, mai rar, individual, și sunt însoțitte de o recuzită specială (bastoane, brad, steag etc.). Numite și ocazionale, acestea au un caracter agrar (caloian*, paparudă*, c. cununii*) sau sunt legate de evenimentele importante din viața omului (c. de nuntă: al miresei, al mirelui, al soacrei, al zorilor etc.; de înmormântare: c. bradului*; zorile*; de priveghi etc.; c. de șezătoare, c. de stea, cu trăsături literare și muzicale proprii). O parte din acestea au împrumutat melodii de c. propriu-zis („ritualizare” – Brăiloiu) ori au pătruns în repertoriul neocazional („dezafectare” – Brăiloiu), uneori după schimbarea melodiei inițiale. 5. C. orășenesc, c. cu caracter eterogen în ce privește originea, influențele (orient. sau occid.), structura și stilul; unele pătrunse din mediul rural, altele create de către orășeni, de către lăutari sau compozitori. Sunt interpretate de locuitorii suburbiilor sau de lăutari. Se cunosc mai multe specii de c. orășenești, între care și c. de lume*, melodii populare cu text erotic, de influență greco-orientală (creații semi-culte sau ale unor autori ca Anton Pann, Ucenescu ș.a.); c. „în stil popular”, sunt uneori cuplete (II) de revistă*; c. „de ascultat”, multe izvodite de lăutari. 6. C. muncitoresc-revoluționar, ca gen folcloric, a luat naștere în ultimele decenii ale sec. 20, în strânsă legătură cu c. țărănesc, cristalizându-și lent caracteristici de conținut și formă proprii. Inițial, textele literare, reflectare veridică a vieții și năzuințelor clasei muncitoare, au fost adaptate la c. de stil vechi, din diferite zone (parțial transformate pentru a corespunde conținutului nou de viață) sau la melodii compuse de personalități cunoscute, adesea cu pregătire muzicală (v. cântec de masă). II. Prezența c. pentru voce și acompaniament* în muzica culturală românească corespunde formei pe care a căpătat-o la noi genul de largă circulație în romantism* al liedului* (germ.) sau melodiei (fr.) Specificul românesc al genului este precizat încă din creația precursorilor, fie în domeniul muzicii vocale de cameră* (G. Stephănescu, C. fluierașului) sau corală (G. Stephănescu, C. satului natal), marcând diferențierea față de practicarea unui stil mai apropiat de tipul europ. menționat anterior. Dar, și în condițiile unei relații de interinfluență stilistică cu romantismul epocii, faptul că G. Dima, G. Stephănescu creează muzică pe versurile unor poeți români contemporani lor (V. Alecsandri, M. Eminescu, Tr. Demetrescu) sau pe versuri pop. dovedește orientarea pe un făgaș autohton a c. pentru voce și pian. Evoluția genului continuă în sec. 20, atât pe linia de confluență cu stilul general ap epocii (G. Enescu, Șapte c. pe versuri de Clément Marot, op. 15 și Melodii pe versuri de F. Gregh, J. Lemaître, S. Prudhommeș; A. Alessandrescu, Melodii pe versuri de Tr. Klingsor, Hélène Vacaresco, A. Musset; F. Lazăr, Melodii pe versuri de H. Heine; D. Lipatti, c. pe versuri de A. Rimbaud, P. Eluard, P. Valéry), cât și pe cea a creării unui stil românesc de c. prin armonizări*, aranjamente* și prelucrări* de melodii populare (D.G. Kiriac, T. Brediceanu, S. Drăgoi, G. Breazul, C. Brăiloiu). Sinteza c. românesc pentru voce și pian atinge, prin întreaga creație a lui Mihail Jora, nivelul superior al relației genului cu sursele muzicii naționale de sorginte populară, prin maxima potențare a versurilor originale inspiratoare (atitudine demonstrată exemplar în C. din fluier pe versurile lui T. Arghezi, și dezvoltată cu consecvență în ciclurile de cântece pe versuri de L. Blaga, T. Arghezi, O. Goga, Z. Stancu, Mariana Dumitrescu, pe parcursul a mai bine de cinci decenii). Creația contemporană cunoaște o afirmare complexă a acestui gen în lucrările unor compozitori care i-au oferit o excepțional de diversă configurație în muzica de cameră, de la miniatura vocală (D. Gheciu, Zeno Vancea, T. Ciortea, P. Bentoiu, Felicia Donceanu, N. Coman) la ciclul de cântece (P. Constantinescu, Șapte cântece din ulița noastră; H. Jerea, Patru cântece antirăzboinice). Se adaugă și formule noi, de îmbogățire a aparatului instr. de acompaniament, tinzând spre complexitatea formelor moderne de exprimare sonoră (L. Feldman, Cinci poeme pentru recitator și cvintet, pe versuri de Mariana Dumitrescu). C. vocal este prezent și în repertoriul muzical destinat copiilor, în culegeri de prelucrări și antologii (G. Breazul, Carte de c. pentru copii pentru cl. I-a primară, 1932), în creația unor compozitori, uneori sub forma melodiilor corale, având un specific intonațional și ritmic apropiat de universul vârstei și de repertoriul popular specific (H. Brauner, Ploaia, Pârâuș, apă vioară, Ce de flori). În unele lucrări vocal-simf. sau de operă* c. înlocuiește aria (1) ca moment solistic, atunci când se dorește o subliniere a sursei de inspirație pop. (P. Constantinescu, C. lui Ilie din actul III al operei Pană Lesnea Rusalim; Gh. Dumitrescu, C. Mamei lui Tudor, din oratoriul Tudor Vladimirescu). C. coral apare sub diverse forme, de la c. liric la cel patriotic. Acesta din urmă are o îndelungată tradiție, începând cu compozitorii precursori (Al. Flechtenmacher, C. Porumbescu, G. Musicescu, D.G. Kiriac) și devenind în contemporaneitate un gen major de exprimare a atitudinii patriotice, prezent în creația majorității compozitorilor. O formă mai nouă este cea a c. de tineret, c. ostășesc, c. de muncă, intens promovat în numeroase festivaluri și concursuri tematice. C. de muzică ușoară, bazat pe tradiția romanței și a c. liric reprezintă actualmente o variantă națională a șlagărului* contemporan, cu trăsături stilistice datorate inspirației din folc. C. este prezent și în muzica instr. sugerând apropierea de melodica vocală (M. Jora, Șase c. și o rumbă; Th. Grigoriu, C. din fluier din Suita Pe Argeș în sus).

CHECK-UP TȘEC-'AP/ s. n. inv. examen medical constând dintr-un ansamblu de probe prelevate sistematic și permanent pentru a aprecia starea organelor și funcționarea lor. (< engl. check-up)

chezáp și chizáp n. (turc. kezab și kezap, acid azotic, care vine d. pers. tiz-ab, d. tiz, tare, și ab, apă. V. dul-ap, gherd-ap). Vechĭ. Acid azotic. – Și azĭ în Meh. chizáp.

ciripitor, -oare s. m. f. (fam., pop., peior.) Informator al Securității v. Ap. 8/95 p. 15 (din ciripi + -tor; cuvântul este mai vechi în limba română; DEX – alte sensuri)

cleenex s. n. Batistă de hârtie ◊ „De ce ar fi un cleenex de hârtie mai moral decât o batistă de pânză?” Ap. 78/93 p. 22 [scris și kleenex; pron. clinex] (din engl., fr. kleenex, it. cleenex; DPN 1983)

CLOCOTITOR adj. agitat, frămîntat, fremătător, învolburat, tulburat, tumultuos, zbuciumat, (înv.) colcotos, (fig.) răzvrătit. (Ape ~.)

COAPTARE s.f. Coaptație. [Pron. co-ap-. / după fr. coaptation].

COAPTAȚIE ~i f. Așezare a unui os în articulația lui; plasare în poziție normală a unui os fracturat. [Sil. co-ap-ta-ți-e] /<fr. coaptation

coaptație s. f. (sil. co-ap-, -ți-e), art. coaptația (sil. -ți-a), g.-d. art. coaptației; pl. coaptații

!coaptație (co-ap-, -ți-e) s. f., art. coaptația (-ți-a), g.-d. coaptații, art. coaptației; pl. coaptații

COAPTAȚIE s.f. 1. Stare de interacțiune specifică a organelor unui corp viu. 2. Punerea la locul lor a fragmentelor de oase fracturate sau a oaselor luxate. [Pron. co-ap-, gen. -iei. / < fr. coaptation, cf. lat. cum – cu, aptare – a ajusta].

*cópulă f., pl. e (lat. cópula, din co-áp-ula, d. co-aptus, unit. V. cuplet, adept). Gram. Cuvînt care leagă atributu de subĭect: verbu a fi exprimat orĭ-cum, e copula orĭ-căreĭ propozițiunĭ.

CUCUI s. (Transilv.) coc, cocoș, modîlcă. (S-a lovit și a făcut un ~ la cap.)

delator, -oare s. m. f. (peior.) Turnător ◊ „Torționarii și delatorii rescriu tacticos istoria.” Lupta 7 V 95 p. 3; v. și Ap. 8/95 p. 15; v. și turnător (cf. fr. délateur; DN, DEX, DN3 – alte sensuri; acest sens este mai vechi în limba română)

democratură s. f. Falsă democrație ◊ „Cultul majorității, specific sistemelor totalitare, intolerante, își găsește lesne corespondentul în acea «democrație populară» [...] amintind flagrant de culoarea verde a cărții lui Khadafi: «democrația înseamnă supravegherea poporului de către popor» sau «democrația înseamnă puterea poporului și nu exprimarea opiniilor poporului». Pe scurt, tot ceea ce am putea numi, plastic, democratură. Adică, «democrație» și «despot luminat».” R.l. 8 XII 90 p. 5. ◊ „A miza pe o restaurație sau cel puțin pe o prelungire la nesfârșit a «tranziției» actuale (un sovietolog de origine română din Paris, Pierre Hassner, o definea drept o democratură) înseamnă a nu avea nici o imaginație pentru viitor.” R.lit. 25 II3 III 93 p. 13; v. și R.l. 9 I 91 p. 4, 25 X 94 p. 3, Ap. 10/95 p. 9, Lupta 22 III 96 p. 1 (din fr. démocrature; D. Urițescu CV 4748)

DETERMINANT (DETERMINATIV) s. m. (cf. fr. déterminant, it. determinante): termen subordonat celui regent (determinat) din cadrul unui raport sintactic, care precizează, lămurește sau restrânge sensul regentului. În limba română, adjectivul și numeralul sunt, în mod obișnuit, d. ai substantivului, iar adverbul d. al verbului: zi furtunoasă, trei cărți, pagina a doua, merge greu etc. Dar și alte părți de vorbire pot deveni d. într-o relație binară (cu sau fără elemente relaționale): trotuarele străzilor, nuia de salcie, fruntea lui, stăpânire de sine, dorința de a citi, mașină de cusut, mersul înainte, omul de-acolo, halal prieten etc. Tot d. este și articolul: vinul, apa, puii, pâinile; un copil, niște copii, o fetiță etc. ◊ ~ concret: d. care intră în raportul sintactic, dispunând de un conținut lexical precis, cum sunt substantivele, adjectivele, numeralele, pronumele, verbele, adverbele și interjecțiile (v. mai sus). ◊ ~ abstract: d. care intră în raportul sintactic, fără conținut lexical, numai cu o semnificație gramaticală, cum sunt articolele hotărâte și nehotărâte (v. mai sus). ◊ ~ proclitic (predeterminant): d. așezat în fața regentului, ca articolul hotărât lui, articolele nehotărâte și demonstrative, adjectivele pronominale interogative, relative, nehotărâte și negative; numeralele cardinale. ◊ ~ enclitic (postdeterminant): d. așezat după regent ca marea majoritate a articolelor hotărâte. ◊ ~ mixt: d. așezat fie înainte, fie după regent, cum sunt adjectivele calificative, adjectivele pronominale demonstrative, posesive și de întărire; adverbele, substantivele, pronumele, numeralele ordinale și interjecțiile.

diarist s. m. Persoană care își notează într-un caiet întâmplările de zi cu zi ◊ „[Lovinescu] nu are conștiința unui diarist [...] nu crede în valoarea estetică a jurnalului intim.” Lit. 16 VII 93 p. 3. ◊ „Din Franța, diaristul [P. Comarnescu] trece în Italia și aici descoperă marea pictură. Stilul jurnalului devine telegrafic.” Lit. 2022/94 p. 5. ◊ „Iorga, Lovinescu [...] și atâția alți interesanți diariști sau memorialiști români.” ◊ Rev. 22 49/95 p. 15. ◊ „Diaristul a început prin a-și evoca [...] matricea spirituală.” R.lit. 7/96 p. 1; v. și Lit. 6/94 p. 3 (termen des folosit de criticul Eugen Simion; v. Al. Niculescu în Ap. 8/95 p. 15; din it. diarista; cf. fr. diariste – v. Le Monde 13 I 96 p. 4)

D.S.S. s. ◊ „Cei care au organizat și utilizat teroarea: șefii D.S.S., ai M.Ap.N. și, desigur, liderii fostului P.M.R. și P.C.R., descoperiți vinovați, prin ordinele lor, de violențe și crime.” R.lit. 10 I 91 p. 2 (abreviere din D[epartamentul] S[ecurității] S[tatului])

duláp n., pl. urĭ (turc. dolab, roată de apă, învîrtitor, d. pers. dolab, d. dul, cĭutură, și ab, apă; ngr. ntulápi, alb. duláp, sîrb. dulap. V. chez-ap). O mobilă care are o pozițiune verticală, cu o ușă saŭ doŭă, și care servește la păstrat rufe, haĭne, vase, mîncare ș.a. Vest. Scrîncĭov. A trage cuĭva un dulap (Munt. est.) a-l înșela, a-l păcăli. S.m. Scîndură foarte mare, lată și groasă. V. răzlog.

eurorachetă s. f. ◊ „[...] aspect de la o demonstrație împotriva «eurorachetelor» [...]” Ap.P. 23 I 80 p. 12. ◊ „Prin cuvântul «eurorachete» [...] se exprimă o multitudine de noțiuni.” R.l. 4 XI 83 p. 6. ◊ „[...] pentru a denumi cu o formulă cât mai succintă rachetele cu rază medie de acțiune ce au fost sau se plănuiește a fi instalate pe continent, a fost creat termenul, folosit mai ales la plural, eurorachete.” R.l. 13 IX 85 p. 6; v. și Sc. 20 VI 81 p. 6 (calc după fr., it. euromissile; DPN 1980)

fúte [At: (a. 1628) DRHB XXII, 62, ap. TDRG / V: ~tá / Pzi: fut / E: ml futuere] (Pop.) 1-2 vtr (Tr) A avea raporturi sexuale. 3 vt (Fam.) A obliga pe cineva la eforturi prea mari Si: (fam.) a freca (22). 4 vt (Fam.) A certa. 5 vt (Fam.) A înșela. 6 vt (Fam.; șîe a fute la cap sau la icre sau la melodie) A agasa. 7 vt (Și îae) A plictisi. 8 vt (Fam.; îe) A(-și) fute timpul (sau vremea) A pierde timpul (vremea). 9 vt (Îe) A fute una (sau o bătaie) A da o lovitură (sau o bătaie zdravănă) cuiva. 10 vi (Fam.; îe) A i-o fute cuiva A se răzbuna pe cineva Si: (pfm) a i-o trage cuiva. 11 vt (Fam.; șfg) A învinge. 12 vt (Fam.; gmț) A face. 13 vt (Fam.; gmț; șîe a fute treaba) A lucra prost. 14 vt (Fam.) A distruge. 15 vt (Îc) fute-vânt Om de nimic. 16 sf (Orn; îac) Codobatură (Motacilla alba).

gherdáp n., pl. urĭ (turc. girdab, pers. gerdâb, vîrtej, anafor, d. pers. gerdiden, a se învîrti, și âb, apă. V. chez-ap, hoșav). Stîncă în apă, maĭ ales vorbind de cele de la porțile de fer.

grosier, -ă adj. (franțuzism) Grosolan ◊ „Florin Piersic face din nou compoziție, îmbătrânindu-se printr-un machiaj forțat (în genere machiajul este mult prea grosier) pentru a fi spătarul Dragomir.” Săpt. 5 XI 82 p. 4. ◊ „[...] debutul spectacolului era forțat, împins spre linia unor sublinieri grosiere [...]” Săpt. 4 III 83 p. 6. ◊ „Determinism grosier” Ap. 9/93 p. 6 (din fr. grossier; DEX, DN3)

HOLD-UP HOULD-AP/ s. n. atac armat organizat în scopul jefuirii unei bănci, a unui birou de poștă, a unui convoi. (< engl. hold-up)

HOLD-UP s. n. Jaf asupra unei bănci, a unui tren care transportă bani etc., efectuat sub amenințarea cu arma; tâlhărie. [Pr.: hold-ap] – Cuv. engl.

*holdup [ up pron. ap] (hold-up) s. n., pl. holdupuri

hoșáv, orșáf, orșáv și oșáf n., pl. urĭ (turc. hoșaf, compot, d. pers. hošab, d. hoš, bun și ab, apă; ngr. hosáfi, husáfi, alb. hošaf, bg. hošav, sîrb. ošav. V. vișin-ap). Compot, chisăliță, fructe proaspete saŭ uscate, ferte în apă și îndulcite une-orĭ și cu zahăr. – Hoșav în Mold. sud, oșaf în Munt. vest.

!inaptitudine (i-nap-/in-ap-) s. f., g.-d. art. inaptitudinii

ÎMPROȘCA, împroșc, vb. I. Tranz. (Folosit și absolut) 1. (Mai ales cu privire la apă sau la noroi) A împrăștia stropind în toate părțile. Locomotiva a intrat în gara supraîncărcată, împroșcînd pe nări fîșii de aburi. SAHIA, N. 51. Mașina se depărta vertiginos, împroșcînd pînă-n marginile uliței vîrtejuri de apă tulbure cu bucăți de noroi. REBREANU, R. I 176. ♦ A stropi (pe cineva sau ceva) cu un fluid, cu noroi etc. Începuse o ploaie măruntă. Picăturile se întețeau și le împroșcau obrazul. VLAHUȚĂ, O. A. 136. ◊ (Poetic) Ieri s-a spart fereastra unui curcubeu, Împroșcînd cu țăndări iarba din poiană. LESNEA, A. 34. ◊ Refl. reciproc. Își răcoresc ochii în apa adunată în pumn, cu mormăituri de mulțumire, împroșcîndu-se unii pe alții, glumind și rîzînd sonor în vîntul subțire. C. PETRESCU, Î. I 263. Nimfe albe ca zăpada scutur ap-albastră caldă, Se împroașcă-n joacă dulce, mlădiindu-se se scaldă. EMINESCU, O. IV 118. 2. (Cu privire la pietre, proiectile etc.) A arunca într-una, a zvîrli fără încetare în toate părțile. Două tancuri prinseră a împroșca obuze. CAMILAR, N. I 388. Și-n pedestrimea deasă ce-mproașcă foc fioros [cavaleria] S-aruncă-n zbor de moarte cu tropot zgomotos. ALECSANDRI, P. II 159. ♦ (Complementul direct devine instrumental) A lovi. Mărăcinii îi zgîriau mîinile și fața și-l împroșcau cu zăpada de pe crengile lor spinoase. DUMITRIU, N. 204. Cu plumbi avem să-i împroșcăm noi pe dînșii. SADOVEANU, O. I 146. Într-o duminică, oile aste perdute... se pun de pîndă și, cînd el ieși din biserică, începură a-l împroșca cu pietre, urmîndu-l cu sudălmi... pînă acasă. NEGRUZZI, S. I 225. ♦ Fig. (Urmat de determinări care arată injuria, insulta etc.) A batjocori, a insulta. În timp ce trădătorii mîncau stînjeniți, greviștii continuau să-i împroaște cu vorbe de batjocură. PAS, Z. IV 155.

lucrător s. m. Securist ◊ „Autorii recentelor confesiuni pro domo menționează termeni precum ofițeri de securitate, lucrători (uitând că lucrător are la bază rus. politruk), cadre (ale Securității).” Al. Niculescu, Ap. 8/95 p. 15 (din lucrător [al Securității])

MAKE-UP [MEIC-AP] s. n. machiaj al feței. (< engl. make-up)

milion nc [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 333/20 / V: (înv) ~iun (Pl: ~liunuri) / P: ~li-on / Pl: ~oane / E: fr million, ngr millioàni, pn milion, ger Million, it milione, rs million] 1 Număr egal cu o mie de mii. 2 (Lpl) Număr foarte mare, nedeterminat. 3 s Sumă de bani de 1 milion de unități monetare.

naveta vb. I A face naveta ◊ „Din 1990, de când navetați între Cluj și Bonn, nu mai predați.” Ap. 78/93 p. 7. ◊ „Interesul pentru «ultima oră» a limbii i-a rămas neobosit cercetătoarei care navetează (altul care nu e-n DCR!) cu egală eleganță în spațiu ca și în timp.” D. 144/95 p. 13 (din navetă)

NICOLAE, arhiep. de Mira Lichiei, gr. Nιϰόλαος I. Din lat. Nicolas: A. 1. Necora (16 A II 60) în text slav; această formă circulă în Moldova în sec. XVII; Necorescu Jurja sau Giurgea (Ștef; C Ștef; Sur XI); -l (P Bor 23, 37); Necoriț, -a f. (Tec I); -ă hatman, 1628, mold. (RI VI 84); Necoriciu (17 A I 11); cu afer.: Coru, Vlad, 1808 (Acte Sc). 2. Necoar, frecv. (Sur IV); -a t.; -ă (P Bor 64; Sur IX). 3. + -ca, Necurca, Costin mold., 1606 (RI VI 76) sau eroare pt. Necurea. B. 1. Nicoară frecv. mold., din sec. XIV (DM 57; Dm; Ștef); ard., 1726 (Paș). 2. Nicoară, curent în toate reg.; Nicora = Nicorie (Mar). 3. Nîcor, mold. (Sd V 223); -a b. ard., 1616 (Moț; Paș); -a, olt. (AO XV 290); -ă (Ard I 264); -e (P Bor 107); Nicoreța = Nicoară m. vornic; Nicor/escu, Nicula (Giur 105); -ești s.; -ina f. (17 A I 52); -ete,(Bir II); + -ici: Nicorici, Brahă diac (Cat mold II) și cu afer.: Corici, N. (Sd XXII 150); Coricescu, I. (Tg-Jiu); Nicoriciu (M mar); Nicoriță armaș (Costin); – (LM); cu afer.: Coriță, T. (Sur VIII). 4. Nicoarea b. mold.; Nicoara f. (D Buc). 5. Cu m pentru n: Micora, 1726 (Paș); Micurici, Ioan, olt. (RI XI 51). 6. Nicăruș și Nicuruș, ar. (Fărș). C. Din lat. Sanctus Nicolas. 1. Simnicoră ctitor (Ins 346); Simnicoară, olt., nepot lui Nădăiaște (Sur VI); – olt. (Sd VI 474); – din Buzău (Sd V 526); – 1615 (Sd XVI); moșnean în jud. Saac (17 B II 77). 2. Sîmnicoară b. (Mar); – din București (16 B V 440). 3. Simnicoară și Sînicoară (Enc). 4. Sîmnicon, băn. (AO III 382). 5. Semnicoară b. (17 B I 460). II. 1. Necola (Sd X 261; Cat; Ur XXII; – pîrc. olt., 1639 (Sd 262); Jup., 1638 (AO XVII 79; XIX 91). 2. Necolae (Cat). 3. Neca, Al. (D Buc). III. 1. Nicola (Cat; Moț; Olt); „stolnicul Romînul” mold., sec. XVI (Iorga V 158); -e forma oficial calendaristică; Nicol/aĭu, mold.; -aescu; -aeni, -aești ss. -ăiasa f. (Sur VII); Nicolau Ioan, 1688 (D Buc). 2. Nicol/eanu poet, cu sufix de apartenență locală, din s. Nicoleni; -escu; -ești, -eni, -ina, -inți ss.; -easa f. mold. (Sd XI 279); -easca și Coleasca, I. (Băl VI), nume maritale. 3. Nicola Vvd., fiul lui Mihai-Viteazul, scris și: „Nicula, Necula sau Nicolae-Pătrașcu Vvd” (17 B II 82, passim). 4. Coleș, munt. (BCI VII 34) < *Nicoleș; Coleșiu, P. (17 B I 395); Coleșa (17 B II 172). 5. Nicoleț, N., 1635 (Sur XVI). 6. Nicolin (Puc); -a f. și s.; Colin b. (Sur XI). 7. Nicoliș olt. (RI VI 263). 8. Nicoliță, act.; Coliț/a (P⁴ fila 26); -ă, olt. (Cand); Nicolițel D-trescu, act. t. dobr. 9. Nicolici, act.; Nicoli/cioiu, (C. Lit 1941, p. 1386); -cescu (IT); cu afer.: Colici (Dm; Sur XV). 10. Nicolce (17 B II 242); -a (Tis; Paș; Sd XV 85); -a, băn (LB); cu afer.: Colcea (Sd XXII 373); Colcești (Sd XI 85); Nicolcioiu, olt. (Cand). 11. Nicoloiu, olt. (Cand). 12. Nicalan, Ioan, act.; din acesta prob.: Calan s. 13. Nicălău (Paș); cu afer.: Călae și Călăeasa, M. (Puc). 14. Alte ipocoristice: Colă și Cole bb. olt. (Cand); mold., 16S3 (BCI IV 206); Cole, -a, Colițe și Colescu (Bir I, II); Colești s. 15. + -ca, Colea, olt. (17 B II 389). 16. Cola, Colea, Coleti și Coleți, ar. (Cara 27); + Baba: Colibaba, Șt. (Sur XI). 17. Prin analogie cu Bolinitin, probabil: Colintină t. (16 B II 372) azi Colentina pîrîu și cartier (București); pentru terminația -tin(a) cf. Miculetin la VIII 7 și Nicolantin, Ant. 1770 olt. (Iorga, Scris, de neg.) IV. 1. Necula b. (Cat; Sur IX; Sd XI 271; Paș); – log. munt., 1655 (RI I 60); f. (C. Lit. 1922, p. 410). 2. Necul (Tec I); pitar (D Buc); -ae (C Ștef); -ai și -aiu actuale cu afer.: Culaiu, 1730 (Vr C 14); Neculau (Bîr I, II); Neculi (Puc 203) și t. (Mus); Necul/eni, -ele ss.; -escu, Al. (Fil; Arh). 3. Neculache, 1622, pîrc. de Neamț (17 A V 163); Neculea, Savta (RI XII 20); -ța (17 A III 34); Neculiță, act.; Necul/oiu, Gh. (Braș); -oae, Micul, 1658 (BCI XII 104); -uță, poet. 4. + -cea: Neculce, Ioan, cronicarul; -a (17 B II 138); -a pren. (P¹); -a t. (Mus); Neculcioiul, D. (AO XIX IU), Neculce = Necolce = Nicolce (17 B II 242). 5. Cu apoc.: Necu Iord. (D Buc); – Andrei și Necuiu, D., munt. (BCI XV 143, 155); Necuia s. (Hur); Necă, Ion, act.; Necuța b. (Tec I). 6. Năcula, R. (Puc 192). VI.1. Nicula (Rel; Cat; Dm; Moț; Cand; Olt) etc.; – „județul”, 1571 (RI I 60); -e și Culae, munt. act.; Culai, Ioniță. 2. Nicul/ea (Dm); -eni, -ești ss.; -escu; -ina f.; -iță (CL; Paș); -iței (Sd XVI); -ițele t. 3. Niculcea, olt. (Cand). 4. Niculici, olt. (Cand). Niculeț, Miron (Sucev 147). VI. Alte ipocoristice din Necula și Nicula: Cula f. (AO XV 291); – t. (Dm); – b. (Paș); Culea, Ap., act. 2. Culă și Cule, olt. (Cand); Culescu, P., act. 3. Culețu, P., act., dobr. 4. Culici, olt. (Cand). 5. Culin și -ă, olt. (ib); -a, A., act. 6. Culița (Paș). 7. Culuși, ar. (Ant Ar). 8. + -cea: Culcea (RA IV); Culciul s. băn (14 C I 199); Culcescul, Iane, munt. (Sd VII 351); cu afer.: Ulcescu: „Drumul Ulceștilor” (BCI XI 27), cf. și ulcea. VII. Segmentat: Nicu – Lae: A. 1. Nicu, mold., 1610 (BIR 244) „Floarea sîn Nicului”; – pren. (P¹³ fila 43) și ipoc. act.: – fam., 1511 (Paș); -l din Glogova, olt., 1658 (Sur. 2. Cu sufixe: Nicoman (Dm; Sur I); Nicui = Nicula (Isp III¹) și Nicuia t. (Cat); Nicucel, olt. (Cand); Nicușor pren. act.; Nicuțu și Cuțu, 1726 (Paș); + -ar; Nicuțari t. 3. Cu sincopă < Nicolae; Nae pren. și fam. act.; Naie (P Bor 8); Năeni și Năița (Tec) ss.; Năescu, V., act.; Naiu, Ioan., act; Năilă (Sur VII). 4. + -cu, -co: Naicu act; -lescu, act. B. 1. Lae, Chiorul, ard. (Goga). 2. Lăiță, ard. (Paș). VIII. Forme străine. A. Din magh. Miklós și srb cr. Miklauš < lat. Nicolaus: 1. Miclauș Faur (C Ștef); -oana f. (16 Bl 102), marital. 2. Miclăuș (Ștef; Ac Bz 6; AO XVIII 474; BCI IX 87); – Săcuianul (17 A IV 73); -ani, -eni, -oaia ss. 3. Micleuș (16 B II 211) etc.; cu apoc.: Miclau, Miclău, fam. act. B. Din sr-bcr. Mikluš: 1. Micluș (Dm); cu afer.: Cluj, orașul < sl Kluš < Mikluš (etim. Drăg 440 – 441) sau < germ. Niklaus; pentru Cluj, Iorga (III 48) propune etim. < lat. Clausae „chei”; Cluj, Ella, act.; Clușoi, 1722 (Paș). 2. Din srb-cr. Mikloš; Micloș/u, -ani ss.; cu afer.: Cloșan fam.; -i s. olt.; Cloșenești s., zis și Clăjenești (AO IV 323 – 5). 3. Din sl. Mиколаи: Micola (16 B II 375); Mecola (AO XV 367; P⁴); cf. ar. Mecu fam. 4. + adj. mic: Micula, Miculiț/a, -ea (Dm); + -ca, -cea: Miculca (16 A III 436); Miculcea (P¹⁴). 5. Prob. sincopat: Micle (M mar; Ștef; Met 30); -a (Dm; Ștef; Moț; P Bor 5) etc.; Miclea, Costin Costan, ard. (RA II 418); Micl/escu (Ștef); -ești s., 6. Miclu b. (Vra); Micluța (Moț); Miclin (Băl I). 7. Prob. Miculetin, Gr. (L Pl 354).

ole s. m. (cuv. din ebraica modernă) Imigrant nou sosit în Israel ◊ „Netipărit, oleul scriitor este un mut legat fedeleș.” Ap. 1/2 1995 p. 19 (din ole [hadaș])

omu’ și pomu’ loc. s. (pop.) Securitatea, puzderie de securiști v. Ap. 8/95 p. 15 (de la împrejurarea că securiștii stăteau în dreptul câte unui arbore, pe traseul lui Ceaușescu)

PARTIDUL NAȚIONAL-LIBERAL (P.N.L.), partid creat în ian.-mart. 1875, cu prilejul închegării coaliției grupărilor liberale „Coaliția de la Mazar-Pașa” (după numele musulman al englezului Stephen Bartlett Lakeman, în casa căruia a avut prima consfătuire), punându-se bazele Partidului Liberal, al cărui nucleu l-a format gruparea liberală-radicală, constituită în 1861, și căruia, în 1867, i s-au raliat liberalii din jurul lui Mihail Kogălniceanu se consolidează definitiv în timpul guvernării liberale din perioada 1876-1888 (cea mai lungă guvernare de partid din istoria Regatului României), devenind cel mai puternic partid politic din țară, și cel mai mult timp la guvernare (1867-1868, 1876-1888, 1895-1899, 1901-1904, 1907-1910, 1914-1917, 1918, 1922-1926, 1927, 1933-1937). Cu o bază socială extrem de diversă, reprezentativă pentru cele m ai diferite categorii sociale și având în frunte reprezentanți ai familiei Brătianu (cu excepția anilor 1892-1909 și 1930-1933), P.N.L. va juca un rol determinant în cristalizarea, consolidarea și modernizarea structurilor social-economice și politice ale societății românești, în proclamarea independenței de stat a României (1877-1878), iar în anii Primului Război Mondial în pregătirea diplomatică și politică a înfăptuirii Marii Uniri (1918); după aceea, mai ales în răstimpul guvernării (1922-1926), va avea un rol însemnat în punerea bazelor noilor structuri ale statului român și ale noului regim social-politic postbelic. De-a lungul istoriei sale, P.N.L. cunoaște, mai ales între 1880 și 1908, numeroase frământări, în sânul lui manifestându-se mai multe disidențe (gruparea liberal-radicalilor – C.A. Rosetti; gruparea liberalilor de stânga – P.S. Aurelian; gruparea liberalilor tineri – „Oculta”). După 1930 partidul traversează iarăși o perioadă de tensiuni și frământări, soldate cu crearea unor grupări politice (gruparea liberalilor „bătrâni” – I.G. Duca, gruparea liberalilor „tineri” – Gh. Tătărescu și gruparea liberalilor „georgiști” – Gh. Brătianu), interzis la 30 mart. 1938, în urma decretului regal de dizolvare a partidelor politice, va continua să activeze prin liderii săi până în anul 1944. În nov. 1947, în condițiile reprimării partidelor politice, conducerea P.N.L. anunță încetarea activității politice a tuturor organizațiilor liberale. În dec. 1989, un Comitet de inițiativă, constituit din 12 persoane vechi membri ai partidului, a reluat activitatea oficială a P.N.L., consfințită prin decizia civilă a Tribunalului Municipal București din 15 mart. 1990. P.N.L. a făcut parte, prin trei reprezentanți din Consiliul Provizoriu de Uniune Națională (C.P.U.N.) creat la 9 febr. 1990, ca organ legislativ și al puterii de stat pentru conducerea țării până la alegerile parlamentare și prezidențiale din 20 mai 1990. La 31 mart. 1990, are loc primul Congres al partidului, care adoptă Statutul, Programul și alege conducerea: președinte Radu Câmpeanu. Continuator al gândirii liberale, în programe se regăsesc idei ca: restructurarea și dezvoltarea economiei, în care statul să aibă un rol subsidiar, garantarea proprietății private, privatizarea treptată a unităților economice, stimularea inițiativei individuale, dezvoltarea și consolidarea clasei de mijloc, separația puterilor în stat, respectarea și garantarea drepturilor fundamentale ale omului și ale cetățeanului, libertatea de exprimare și a presei, garantarea libertății tuturor cultelor religioase, respectarea drepturilor minorităților naționale, reintroducerea și garantarea libertății sindicale și a dreptului de grevă etc. La alegerile parlamentare (20 mai 1990), P.N.L. a obținut 29 de mandate de deputați și 10 de senatori, iar candidatul la președenție al P.N.L., Radu Câmpeanu, a obținut locul doi, cu 10,64% din voturi. Ca urmare a neînțelegerilor dintre vechii liberali și grupul tinerilor liberali se produce prima sciziune (12 iul. 1990), ultimii, excluși din P.N.L., înființează Partidul Liberal-Aripa Tânără; la 18 oct. 1990, Partidul Socialist Liberal (Nicolae Cerveni) fuzionează cu P.N.L., până în apr. 1992, când o parte din membrii acestei formațiuni politice s-au retras din partid, întemeind P.N.L.-Convenția Democratică (P.N.L.-C.D.) reprezentând, de fapt, a doua sciziune în partid. P.N.L. a participat, alături de alte partide politice, la constituirea Convenției Naționale pentru Instaurarea Democrației (C.N.I.D.), transformată (26 nov. 1991) în Convenția Democratică din România (C.D.R.). În guvernul Theodor Stolojan (1-16 oct. 1991, 16 oct. 1991-19 nov. 1992), P.N.L. a deținut două ministere și un secretariat de stat la Ministerul Afacerilor Externe. La alegerile locale (9 febr. 1992), P.N.L. a obținut 14 mandate de primar, 576 de consilieri locali și 30 de consilieri județeni, dar la alegerile parlamentare, P.N.L (care părăsise C.D.R. la 11 apr. 1992), candidând pe liste proprii, nu a reușit să treacă pragul electoral de 3%, necesar intrării în Parlament. În aceste condiții, se constituie în sânul partidului Grupul de Reformă Morală și Politică vizând schimbări în conducerea P.N.L.; excluși din P.N.L. (2 dec. 1992), membrii Grupului formează (21 febr. 1993) împreună cu P.N.L.-A.T. și cu o grupare desprinsă din P.N.L.-C.D. Partidul Liberal 1993 (PL ’93). Congresul de la Brașov (26-27 febr. 1993) hotărăște fuziunea cu Noul Partid Liberal (grupare desprinsă din P.N.L.-A.T.); Mircea Ionescu-Quintus preia funcția de președinte, înlocuindu-l pe Radu Câmpeanu. Președintele P.N.L., M. Ionescu-Quintus face publică (3 dec. 1993) hotărârea Biroului Permanent al partidului ca Radu Câmpeanu să fie „decăzut” din toate funcțiile de partid, pentru încălcarea statutului partidului și a conduitei liberale, prin nerespectarea de către acesta a deciziei luate la Congresul din 26-27 febr. 1993 de înlocuire a sa din funcția de președinte al P.N.L. La București și Brașov sunt convocate două congrese (5 febr. 1994) ale celor două aripi din P.N.L. (conduse de R. Câmpeanu și respectiv M. Ionescu-Quintus), care se consideră fiecare reprezentantă legitimă a partidului. Tribunalul Municipal București decide (21 oct. 1994) că aripa Ionescu-Quintus este reprezentanta legală a P.N.L. Gruparea liberală Radu Câmpeanu constituie un nou partid (9 mai 1995), denumit Partidul Național Liberal (Câmpeanu). P.N.L. (Quintus) reintegrează partidul în C.D.R. (20 dec. 1994), pe listele căruia va candida la alegerile locale (iun. 1996) și parlamentare (3 nov. 1996), reușind să obțină 23 de mandate în Camera Deputaților și 17 în Senat. În guvernul de coaliție C.D.R.-U.S.D.-U.D.M.R., codus de Victor Ciorbea, a deținut cinci ministere, iar în cele conduse de Radu Vasile și Mugurel Isărescu trei ministere și secretariatul general al guvernului. În apr. 1997, P.N.L. a absorbit P.N.L.-C.D. (Al. Popovici), iar după Congresul din 16-17 mai 1997, care aduce unele modificări la Statut, adoptă un nou program și se reînființează funcție de vicepreședinte, ocupată de Valeriu Stoica; are loc fuziunea, prin absorbție, a Partidului Alianței Civice (28 mart. 1998) și a Partidului Liberal (7 sept. 1998). După mai multe tratative cu P.N.Ț.-C.D. privind modificarea Statului Alianței, cât și a condițiilor de participare la alegerile locale și parlamentare, P.N.L. se autosuspendă din C.D.R. În aceste condiții participă pe liste proprii în alegerile locale (iun. 2000), obținând 8,50% din numărul mandatelor pentru primari, 10,02 pentru consilieri locali și 9,31% pentru consilieri județeni; la alegerile parlamentare (26 nov. 2000) a obținut 30 de mandate de deputați și 13 de senatori; candidatul partidului pentru președenție, Theodor Stolojan s-a plasat pe locul trei, cu 11,78% din voturi. În turul doi al prezidențialelor din 10 dec., unde s-au confruntat Ion Iliescu și Vadim Tudor, P.N.L. a recomandat electoratului să voteze „împotriva extremismului”. După analizarea rezultatelor alegerilor (2 dec.) P.N.L. a semnat (27 dec. 2000) cu P.S.D.R. un protocol de susținere a guvernului minoritar Adrian Năstase și de colaborare pe probleme specifice (protocolul a fost reziliat la 18 apr. 2001, P.N.L. asumându-și în totalitate rolul de partid de opoziție). Congresul P.N.L. (17-18 febr. 2001) alege ca președinte al partidului pe Valeriu Stoica (în urma retragerii lui Mircea Ionescu-Quintus), modifică Statutul (în sensul acordării filialelor teritoriale a dreptului de veto asupra listelor electorale pentru Parlament și a ordinii candidaților înscriși pe liste) și adoptă un nou Program. La 19 ian. 2002 are loc congresul de unificare, prin absorbție, a partidului Alianța pentru România (Ap.R.), Teodor Meleșcanu devenind vicepreședinte al P.N.L. Președintele Valeriu Stoica, învinovățit de o mare parte a membrilor Biroului Permanent Central de o oarecare lipsă de popularitate a partidului, renunță (11 iul. 2002) de a mai candida la Congresul Extraordinar (24-25 aug. 2002), recomandând pe Theodor Stolojan, care este ales președinte, cu o majoritate covârșitoare de voturi față de contracandidatul său Ludovic Orban. Congresul adoptă un nou statut și un nou program, care pune accentul pe coeziunea P.N.L. și eficientizarea activității sale. Pentru realizarea unei opoziții eficiente, la 6 și, respectiv, 11 febr. 2003, sunt semante protocoale de colaborare între grupurile parlamentare P.N.L.-P.D. din Camera Deputaților și Senat. În paralel, P.N.L. a început negocieri de fuziune cu Uniunea Forțelor de Dreapta și P.N.L. (Câmpeanu). La 18 apr. 2003 are loc Congresul extraordinar al P.N.L., care a hotărât fuziunea prin absorbție a partidului Uniunea Forțelor de Dreapta. Congresul extraordinar al P.N.L. (27 sept. 2003) aprobă, în unanimitate, fuziunea prin absorbție a P.N.L.-Câmpeanu; Radu Câmpeanu este numit de către Congres președinte fondator al P.N.L.-1990. La 28 sept. 2003 au loc, simultan, congresele P.N.L. și P.D. de adoptare a „Alianței pentru Dreptate și Adevăr”, P.N.L.-P.D., care și-a propus: consolidarea statului de drept, garantarea și respectarea proprietății private, realizarea unei economii de piață funcționale, stimularea spiritului demersurilor pentru integrarea României în structurile euro-atlantice. Membru al Internaționalei Liberale (din mart. 1999). Președinți: Ion C. Brătianu (1875-1891; până în 1882-1883, împreună cu C.A. Rosetti), Dumitru C. Brătianu (1891-1892), Dimitrie A. Sturdza (1892-1909), Ion I.C. Brătianu (1909-1927), Vintilă I.C. Brătianu (1927-1930), Ion Gh. Duca (1930-1933), Constantin I.C. Brătianu (1934-1947), Radu Anton Câmpeanu (1990-1993), Mircea Ionescu-Quintus (1993-2001), Valeriu Stoica (2001-2002), Theodor Stolojan (2002-2004), Călin Popescu Tăriceanu (2004-2009), George Crin Laurențiu Antonescu (2009-). Editează publicațiile: „Românul” (1866-1884); „Voința națională” (1884-1914); „Viitorul” (1914-1945; 1990-1992); „Liberalul” (1946-1947; 1990-1991).

PARTIDUL SOCIAL-DEMOCRAT DIN ROMÂNIA (P.S.D.R), partid creat (7-9 mai 1927) pe baza Federației Partidelor Socialiste din România, constituită la rândul ei (19-20 iun. 1921), în componența P.S.D. Bucovina, P.S. din Banat și P.S. din Transilvania și organizației social-democrate din Vechiul Regat. Din momentul înființării, P.S.D.R., în programul adoptat, și-a propus „desființarea exploatării economice, a asupririi politice și naționale și a înapoierii culturale... prin cucerirea puterii de stat, socializarea mijloacelor de producție”, toate acestea urmând să fie atinse pe calea reformelor, între care pe primul loc se situa: instituirea votului universal pentru toți cetățenii de la vârsta de 20 de ani în sus, numirea guvernului de către Parlament, adoptarea unui sistem de ocrotire socială pentru muncitori, întărirea micilor gospodării țărănești, dezvoltarea învățământului etc. În febr. 1928, P.S.D.R. realizează o înțelegere cu Partidul Național-Țărănesc în vederea înlăturării de la putere a liberalilor, urmată apoi de încheierea unui cartel electoral, în vederea alegerilor parlamentare din dec. 1928, obținând nouă mandate de deputați; la alegerile parlamentare (iun. 1931 și iul. 1932) a obținut șase și, respectiv, șapte mandate de deputat. După instaurarea regimului autoritar regal (10 febr. 1938), unii dintre fruntașii P.S.D.R. aderă la acesta și se află printre semnatarii apelului de înființare a Partidului Frontului Renașterii Naționale (F.R.N.); candidând pe listele F.R.N. (iun. 1939), au fost aleși în Parlament 14 senatori și 11 deputați social-democrați. În decursul existenței sale, a cunoscut mai multe sciziuni: în 15 iul. 1928, gruparea dr. Litman Ghelerter, Ștefan Voitec ș.a. pune bazele Partidului Socialist al Muncitorilor din România, care în sept. 1931 își schimbă denumirea în Partidul Socialist din România; în febr. 1933 se desprinde din P.S.D.R. gruparea Constantin Popovici, care în aug. 1933, fuzionează cu Partidul Socialist Independent din România, sub numele de Partidul Socialist Unitar. Aderarea unor lideri ai P.S.D.R. la regimul lui Carol al II-lea a provocat declanșarea unei greve crize de partid; în 1943 se constituie un nou Comitet Executiv al P.S.D.R., condus de Constantin-Titel Petrescu. Implicându-se în acțiunile de scoatere a României din război, P.S.D.R. încheie (1 mai 1944) cu P.C.R. un acord privind crearea Frontului Unic Muncitoresc, iar la 20 iun. participă la constituirea Blocului Național-Democratic, cu reprezentanții P.N.Ț., P.N.L. și P.C.R., care prevedea desprinderea de Reich, alăturarea la Națiunile Unite și restabilirea democrației; în oct. 1944, a aderat la Frontul Național Democrat. P.S.D.R. a deținut câteva portofolii în guvernele care s-au succedat la cârma țării după 23 aug. 1944. În condițiile creșterii presiunilor Moscovei de a instaura cât mai grabnic un regim comunist în România, are loc Conferința P.S.D.R. (1-2 dec. 1945), care adoptă rezoluția propusă de grupul C. Titel-Petrescu, președintele partidului, potrivit căreia se preconiza prezentarea separată a P.S.D.R. la viitoarele alegeri (nu pe liste ale F.N.D., cum propuseseră comuniștii). Congresul al XVII-lea extraordinar al P.S.D.R. (10 mart. 1946) hotărăște cu majoritate de voturi participarea la alegerile parlamentare din nov. 1946 în bloc cu celelalte formațiuni politice reprezentate în F.N.D. Are loc scindarea partidului, gruparea condusă de C. Titel-Petrescu, exclusă din partid (16 mart. 1946), care înființează, la 9 mai, Partidul Social-Democrat Independent. Aripa procomunistă din P.S.D.R. își asigură controlul deplin asupra partidului. La alegerile parlamentare (nov. 1946), P.S.D.R., candidând pe listele Blocului Partidelor Democrate, obține 81 mandate de deputați, primind în noul guvern patru ministere și trei subsecretariate de stat. La 23 febr. 1948, are loc fuziunea P.S.D.R. cu P.C.R., punându-se astfel bazele Partidului Muncitoresc Român, fapt care a marcat sfârșitul existenței de sine stătătoare a P.S.D.R. Începând din mart. 1948, liderii partidului sunt arestați și întemnițați. Reînființat la 18 ian. 1990, sub numele de Partidul Social Democrat Român de către un grup de inițiativă, condus de Adrian Dumitriu, fostul secretar general al Partidului Social-Democrat Independent. La alegerile legislative (20 mai 1990), P.S.D.R. a participat cu liste proprii, obținând două mandate în Adunarea Deputaților, iar în Senat nici un mandat, întrucât nu a întrunit numărul de voturi necesare. A participat (15 dec. 1990), alături de P.N.Ț.-C.D., P.N.L., P.E.R. și U.D.M.R., la constituirea Convenției Naționale pentru Instaurarea Democrației (C.N.I.D.), iar la 26 nov. 1991, la formarea Convenției Democratice din România, pe listele căreia în alegerile legislative (27 sept. 1992) a obținut 10 mandate de deputați și un mandat de senator. În 7-9 mart. 1991, a avut loc primul Congres al Partidului care a adoptat Statutul (care a suferit unele modificări la Congresele II (10-12 dec. 1993) și III (14-15 iun. 1997)) și Programul care, în linii mari, relua unele prevederi din Programul provizoriu, cum sunt: pluralismul politic, organizarea de alegeri libere, separarea puterilor în stat, egalitate în fața legii, asigurarea drepturilor și libertăților cetățenești, restructurarea economiei naționale etc. Respingerea de către conducerea C.D.R. a propunerii P.S.D.R. de reorganizare a alianței, în sensul ca formațiunile civice să nu mai participe la luarea deciziilor. ceea ce ar fi avut drept consecință diminuarea rolului de hegemon al P.N.Ț.-C.D. în C.D.R., a determinat hotărârea Consiliului Național (15 fenr. 1995) de ieșire a P.S.D.R. din alianță. La 27 sept. 1995 a încheiat cu Partidul Democrat Uniunea Social Democrată (U.S.D.), cu scopul prezentării de liste comune la alegerile locale și parlamentare și susținerea unui candidat unic la președenție, în persoana lui Petre Roman, președintele Partidului Democrat. U.S.D. s-a plasat pe locul trei, după P.D.S.R. și C.D.R., în alegerile locale, obținând pentru primari (16,08% din mandate), pentru consiliile locale (14,96% din mandate), iar pentru consiliile județene (11,64% din mandate). În turul doi al alegerilor pentru Primăria Generală a Capitalei, U.S.D. a susținut candidatul C.D.R., Victor Ciorbea. La alegerile legislative (3 nov. 1996), U.S.D. a obținut 12,93% din voturi pentru Senat, astfel că P.S.D.R. i-a revenit 10 mandate de deputat și unul de senator. Candidatul U.S.D. pentru președenție, Petre Roman s-a plasat pe locul al treilea (din 16 candidați la funcția de președinte), cu 20,54% din voturi. În guvernele de coaliție C.D.R.-U.S.D.-U.D.M.R. (Victor Ciorbea, Radu Vasile și Mugur Isărescu), P.S.D.R. a deținut portofoliul Ministerului Muncii și Protecției Sociale. Printr-o hotărâre a Consiliului Național al P.S.D.R. (13 mai 1999) se denunță unilateral alianța dintre cele două partide – U.S.D. La congresul partidului (16 oct. 1999), în condițiile retragerii lui Sergiu Cunescu din funcția de președinte al P.S.D.R., au loc alegeri pentru conducerea partidului, la care candidează Alexandru Athanasiu (adept al rămânerii și păstrarea individualității partidului) și Emil Putin (adept al ieșirii de la guvernare și fuziunii cu Ap.R.). Primul a ieșit, la limită, victorios, iar grupul condus de Emil Putin a demisionat în bloc și s-a înscris în Ap.R. Un grup de foști membri membri ai Partidului Democrat Agrar din România, în frunte cu Victor Surdu, intră în rândurile P.S.D.R. (27 ian. 2000). La scurtă vreme fostul lider al P.D.A.R., demisionează, după eșecul suferit la alegerile pentru funcția de primar general al Capitalei (iun. 2000), dar și nemulțumit de începerea de către conducerea P.S.D.R. a negocierilor cu alte partide din stânga eșichierului politic: P.D.S.R., P.D., Ap.R.; La 22 iul. 2000 are loc fuziunea prin absorbție a Partidului Socialist. La 7 sept. 2000 semnează cu P.D.S.R. două protocoale: primul prevedea aderarea P.S.D.R. la Polul Democrat Social din România, iar al doilea se referea la crearea grupului parlamentar P.S.D.R.-P.D.S.R. după alegerile parlamentare și fuziunea celor două partide în prima jumătate a anului 2001, sub denumirea de Partidul Social Democrat. Participând pe listele Polului Democrat Social din România, P.S.D.R. a obținut șapte mandate de deputați și două de senatori, precum și un portofoliu în guvernul Adrian Năstase. Membru al Internaționalei Socialiste (din 1996). În urma Congresului de fuziune (16 iun. 2001) a P.D.S.R. și P.S.D.R. se creează Partidul Social Democrat; se adoptă Statutul și Programul noului partid; președinte Adrian Năstase. Președinți: Gheorghe Grigorovici (1936-1938); Constantin Titel-Petrescu (1943-1946); Sergiu Cunescu (1991-1999). Alexandru Athanasiu (1999-2001). A editat publicațiile: „Socialismul” (1927-1933); „Lumea nouă” (1933-1940); „Libertatea” (1944-1948); „Lumina” (1990-1995).

picciotto s. m. (cuv. it.) Mafiot tânăr, ucigaș ◊ „Mafia siciliană vorbește despre tinerii ei ucigași (azi se spune killers) cu un termen «mângâietor»: picciotti «mititeii, tinereii» – adică cei mici care, în schimb, ascultă și cum! – de cei mari, de mafioții en titre.” Al. Niculescu în Ap. 8/95 p. 15

PICK-UP PIC-AP/ s. n. aparat de redare prin mijloace electroacustice a sunetelor înregistrate pe discuri; electrofon. (< engl. pick-up)

PICK-UP s. n. Aparat care redă (și reglează) sunetele înregistrate pe un disc cu ajutorul dozei de redare; p. restr. doză de redare. [Pr.: pic-ap] – Din engl. pick-up.

PICK-UP [pr.: pic-'ap] n. Aparat pentru reproducerea prin procedee electromagnetice a sunetelor înregistrate pe un disc. /Cuv. engl.

PIN-UP GIRL [Pron.: pin-ap-gărl] s. f. fată cu înfățișare atrăgătoare, care apare în fotografii pe coperțile revistelor, la reclame. (< engl. pin-up girl)

PIN-UP GIRL loc. s. Fată cu înfățișare atrăgătoare care apare în fotografii pe coperțile revistelor, la reclame etc. [Pron. pin-ap-gărl. / < engl. pin-up girl].

pleca (plec, at), vb. – 1. A se îndoi, a se încovoia. – 2. A îndupleca, a sili. – 3. (Rar) A trimite, a transporta, a duce. – 4. A porni, a ieși, a se duce. – 5. (Refl.) A se înclina. – 6. (Refl.) A ceda, a se supune. – Mr. plec, plecare; megl. plec, plicari. Lat. plicāre (Diez, I, 319; Cipariu, Gram., 30; Densusianu, Hlr., 194; Pușcariu 1334; Candrea-Dens., 1402; REW 6601; V. Buescu, Boletim mensal da Soc. de lingua port., III (1952), 107-8), cf. it. piegare „a îndoi”, prov. plegar, fr. plier „a îndoi”, sp. llegar, port. chegar. În general se consideră că semantismul se explică printr-o expresie de tipul plier la tente sau plier bagage (Pușcariu 134; Wagner 123; Scriban; după Tiktin plecare ar însemna „a se apleca pînă la ceva”; după Corominas, III, 161, trebuie să se pornească de la applicare „a se îndrepta spre”, care ar explica atît rom. cît și sp.). Mai probabil se pornește de la ideea de „a întoarce”; plicare înseamnă a se învîrti un obiect, pînă cînd extremitățile lui se unesc. La fel s-ar fi zis despre o persoană care se întoarce la punctul de plecare, ca în it. piegare „a se da înapoi”, fr. se replier, bearn. s’aplega (REW 548), cat. (a)plegar „a lăsa lucrul” sau mai curînd „a se întoarce de la lucru”. Pleca, prin urmare, ar fi însemnat mai întîi „a se întoarce, a veni înapoi”; unde pleci? „unde te întorci” ar fi fost interpretat firesc „unde mergi?” ca se duce „se poartă” = merge; merge „coboară” = merge. Explicațiile semantice ale lui Pușcariu, Dacor., VIII, 143, nu par izbutite. Se cuvine să adăugăm că Buescu, R. Études rom., II, 102-13, reduce rom. (a)pleca „a alăpta” la lat. *(ap)placāre „a liniști”. Această ipoteză prezintă dificultăți fonetice (*applaco nu putea da aplec și, oricum, autorul trebuie să admită o încrucișare cu apleca pentru a justifica rezultatul rom.) și nu pare mai naturală decît explicația tradițională, din punct de vedere semantic: cf. și supune „a pune dedesubt” și „a alăpta”. Der. plecăciune, s. f. (înv., înclinație, aplecare; reverență, salut; supunere, obediență, umilință); plecat, adj. (dus, absent; încovoiat; înclinat; ascultător, supus; amator, dispus); plecătoare (megl. plicătoare), s. f. (oaie cu lapte), cf. aplecătoare; plecător, adj. (dispus, înclinat); plecate, s. f. pl. (înv., înclinație, pornire; greață). Cf. apleca. – Din rom. provin rut. plekati „a alăpta”, rut. plekotora „oaie mulgătoare”, mag. pleketor „oaie fără miel” (Candrea-Dens., 1403).

polenapin s. (apic.) ◊ „Combinatul apicol Covasna prezintă câteva noi produse: melcatrinul – cu o acțiune stimulatorie și regeneratoare asupra sistemului nervos, ajută la calcifierea oaselor; polenovitalul, care se prezintă cu rezultate deosebite în stările de oboseală și surmenaj; polenapinul, folosit în afecțiuni hepatice, gastrice, anemii; vitadonul, care este un aliment dietetic fortifiant.” R.l. 30 VI 76 p. 4 (din polen + ap[icol] + -in)

postcomunism s. n. (pol.) Perioada de după căderea comunismului ◊ „Postcomunism și postmodernism” Ap. 9/93 p. 22; v. și Tiner. 26 IV2 V 91 p. 2, EP 2228 V 91 p. 8 (din post- + comunism; I. Preda în LR 1112/92 p. 589, de unde sunt preluate ultimele două trimiteri)

potîmpíre f. (d. inuz. a potîmpi, vsl. *potompĭti, a toci [V. tîmpesc] saŭ, dacă e scris greșit, d. postompiti, a păși, a se depărta. V. postîmpesc). Vechĭ (Ap. Vor). Despărțire, separațiune.

PRI'AP s.m. Membru bărbătesc în erecțiune. [Pron. pri-ap. / < fr. priape, gr. priapos, cf. Priapos – zeul grădinilor, al viilor și al fecundității].

pubelă s. f. Recipient portabil pentru gunoi ◊ „Am relevat și inițiativa I.S.B.-ului să instaleze în locuri anumite din preajma blocurilor – containere și pubele speciale, în care populația să poată depozita hârtia din gospodăriile proprii.” I.B. 9 V 74 p. 3. ◊ „[S-a făcut] economie la resturi menajere, cruțând astfel pubelele și tomberoanele.” Ap. 78/93 p. 11; v. și salubrizare (din fr. poubelle, de la numele prefectului de Seine, E. Poubelle, care a impus aceste recipiente; FS 267, 270; DN3)

RACIU un singular format din pl. raci de la subst. rac; pentru explicarea fonetică v. E. Petrovici (SL IV 77). 1. – fam., act. și t. (Mus); -l (Isp IV²; Puc). 2. Răciul (Sd XVI; Ur XXII 288); – Ap. (Isp V²; Sur; cf. Rîciu s., ard. 3. Răciul/ă fam., mold.; -ești s. (Dm; Ur XXII 157); -eni s. dispărut. 4. Răcilă, I. (Ștef); Răcilo, Ion, țig. (17 A V 19). 5. + -iște: Raciște, Ivan (16 A I 218) și Răciște 1523 (Sur I). 6. + -oc: Racioc, P., ard. 7. Racica, R., 1652 (Sd XIX 86).

RĂNCE 1. Răncea, mold. 2. Rănciul, Ap., mold., 1591 (BGI IV 204). 3. Cf. Renciu, Ioan (T-Jiu); -l s.