tala interj. – Încet! (se zice despre mers sau despre extenuări făcute în grabă și prolix). – Var. tala-tala. Creație expresivă, cf. lelă, hala-bala, tura-vura. – Der. tală, s. f. (trăncăneală); tălălăi (var. Olt. tălăi), vb. (a sporovăi); talaf, s. n. (discuție, șuetă), contaminare cu laf; tălălău (var. teleleu, Banat tolălău, Mold. tololoi), s. n. (zarvă, larmă, hărmălaie; s. m., palavragiu; zăpăcit, zănatic, smintit, vagabond), explicat de Cihac, ca pornind de la telal; de Bogrea, Dacor., IV, 173-81 și Tagliavini, Arch. Rom., XII, 197, ca pornind de la numele de martir Talaleo; de Densusianu, GS, II, 350, din mag. tél „iarnă”, telelő „de iarnă”; și de Drăganu, Dacor., IV, 765-67, din mag. talaló. Este dubletul lui tiuliuliu (var. triuliuliu(c)), adv. (cu nas mare; adj., nebun, smintit). – Alte der. teleleică, s. f. (femeie mincinoasă, vagaboandă), pe care Candrea îl lega de telal; Tălășman, s. m. (nume de bou), cu suf. -man (după Tiktin, din tc. talașmak „a certa”); tălimb, adj. (mocăit); teleap-teleap (var. talap-talap), interj. (exprimă ideea de mers greoi și apăsat), pe care Bogrea, Dacor., IV, 853 îl explică prin rut. taljap-taljap; tararai, s. n. (Banat, cîntec monoton); tărăraie, s. f. (poveste lungă, odisee); tărăși, vb. (Olt., a relata pe larg); tărășenie (var. tirișenie), s. f. (povestire, relatare). Rus. dialectal teleljuj „leneș” (cf. Vasmer, III, 90) și rut. tal(j)ap trebuie să provină din rom.