abúrc, a -á v. tr. (rudă cu urc). Nord. Urc (ridic) ceva greŭ: aburcă-mă ca să mă suĭ în copac. V. refl. Se aburcă deasupra stînciĭ.

COCOȚA, cocoț și cocoțez, vb. I. Refl. A se urca pe ceva, a se așeza pe un loc mai ridicat. Păreau cam ciudați moții, cu obiceiul acesta de a se cocoța pe cele mai înalte vîrfuri. BOGZA, Ț. 43. Bozan s-a urcat sus pe scara de sîrmă, la comanda podului rulant. Acolo stă cocoțat de paisprezece ani. SAHIA, N. 33. [Un pui] a sărit pe spatele mamei și, cu piciorușele lui subțiri și fragede ca paiul, i se cocoață după gît. GÎRLEANU, L. 10. Ermil, cocoțat pe capră, mîna caii cu un bici improvizat. SLAVICI, N. I 320. ♦ Fig. A se ridica, a se înălța într-un post sau la o situație nemeritată. Știm ce-a fost la congresul de acum cinci ani [1899]; s-a dovedit că în fruntea mișcării se cocoțaseră niște trădători, și trădătorii s-au dus unde le era locul, în tabăra burgheziei. GALAN, Z. R. 21.

CUCUIAT, -Ă, cucuiați, -te, adj. (Atestat și cu pronunțarea regională cucuiet) 1. (Despre păsări) Cu moț, moțat; (despre pui de animale cornute) căruia încep să-i crească coarnele. Găini cucidate rătăceau în poiană. SADOVEANU, O. I 126. Trei iezi cucuieți... CREANGĂ, P. 20. Păsări care de care mai frumoase, mai cucuiele și mai baghete. CREANGĂ, P. 68. În cămăruța-ncuiată Am o puică cucuiată (Cîinele). GOROVEI, C. 57. 2. (Despre persoane) Urcat pe ceva (unde nu-i e locul), cocoțat. Așa e tineretul ista, bată-l să-l bată, zise Moș Bodrîngă șezînd cucuiet pe niște buci. CREANGĂ, A. 97. Am dat de un pehlivan cucuiet tocmai sus... sus pe scaunul preșidenției. ALECSANDRI, T. 1439.

ZGREPȚĂNA, zgreapțăn, vb. I. (Și în forma zgrepțena) 1. Intranz. A rîcîi, a zgîria. La ușă zgrepțănau mînile răniților. La geamuri se arătară fețe galbene. CAMILAR, N. I 447. Foxul impiegatului de la finanțe... începu să zgrepțene scîncind. C. PETRESCU, C. V. 49. Vulpea zgrepțănă cît zgrepțănă la rădăcina copacului. ȘEZ. III 187. ◊ Fig. Simțesc că zgreapțănă ceva acolo – doctorul spune că-i la ficat. SADOVEANU, P. M. 190. ◊ Refl. A se scărpina. Onofrei se zgrepțenă la tîmplă. SADOVEANU, F. J. 443. 2. Refl. A se cățăra, a se urca (pe ceva). Nu vezi ce e la dreapta, la stingă; nu mai știi că alții se zgreapțănă pe alte pripoare și cad sub altă răpăială de gloanțe. C. PETRESCU, Î. II 35. Sui degrabă în copacu ista, zise Vlasă lui Năstasă, zgrepțănîndu-se iute într-un copac scorburos și nalt. La TDRG. ♦ A se agăța, a se prinde de ceva. Se ridică în coate și se zgreapțănă de pat. Aproape să cadă. C. PETRESCU, C. V. 214. – Prez. ind. și: zgrepțăn (ȘEZ. III 187). – Variante: zgrepțena, zgrepțîna (C. PETRESCU, O. P. II 112) vb. I.

cocoța, cocoțez, (cucuța), vb. refl. – A se cățăra (Faiciuc, 2008); a se urca (pe ceva mai ridicat). – Et. nec. (MDA); probabil din rădăcina coc, cf. cucă „culme, vârf”, cucuia „a se urca” (DER); lat. *cucutiare, der. de la cucutium „glugă”, a dezvoltat și sensul de „înălțime, vârf (de deal sau munte)”, cf. sin. gurguța (Pușcariu, Loșonți).

cocoța vtr [At: ODOBESCU, S. III, 23 / V: cucuța, gogo~ / Pzi: cocoț, ~țez / E: nct] (Pfm) 1-2 A (se) urca pe ceva Si: a (se) cocoți (1-2). 3 A (se) așeza pe un loc mai ridicat Si: a (se) cocoți (3). 4 (Fig) A promova într-un mod dubios Si: a (se) cocoți (4).

cocoțare sf [At: JIPESCU, ap. TDRG / Pl: ~țări / E: cocoța] 1 Urcare pe ceva Si: cocoțat¹ (1), cocoțire (1), cocoțit¹ (1). 2 Așezare pe un loc mai ridicat Si: cocoțat¹ (2), cocoțire (2), cocoțit¹ (2). 3 Promovare dubioasă Si: cocoțat¹ (3), cocoțire (3), cocoțit¹ (3).

cocoțat², ~ă a [At: SLAVICI, N. I, 320 / V: cucuț~ / Pl: ~ați, ~e / E: cocoța] 1 Urcat pe ceva. 2 Așezat pe un loc mai ridicat. 3 Promovat într-un mod dubios.

îmbârca vtr [At: VICIU, GL. / S și: (îrg) înb~ / Pzi: îmbârc / E: ctm aburca + cârcă (cu schimbare de prefix)] (Reg) 1-2 A (se) urca pe ceva, suindu-se în spatele cuiva Si: (reg) a (se) aburca.

zgrepțăna vb. I. (pop.) 1 intr. A zgîria, a rîcîi (cu ghearele), producînd un zgomot caracteristic. Parcă niște cîni negri îl urmăriseră și-acum îi auzea cum zgreapțănă la ușă (CAM.). ♦ (reg.; refl.) A se scărpina. Își lepădă cușma și se zgrepțenă cu asprime la tîmplă și la ceafă (SADOV.). ♦ (tr.) A ara la suprafață; a zgîria pămîntul. 2 refl. A se cățăra, a se urca pe ceva (agățîndu-se cu ghearele). Mezinul se zgrepțăna și n-ajungea și el la geam (CE. PETR.). ♦ A se agăța, a se prinde de ceva (cu unghiile, cu ghearele). • prez.ind. zgreapțăn. și (reg.) zgrăpțăna, zgrepțena, zgrepțora vb. I. /z- + grepțăna; cf. zgripțor.

cocoțá, cocoțez, (cucuța), v.r. A se cățăra; a se urca (pe ceva mai ridicat). – Probabil din rădăcina coc, cf. cucă „culme, vârf”, cucuia „a se urca” (DER); lat. *cucutiare, der. de la cucutium „glugă”, a dezvoltat și sensul de „înălțime, vârf (de deal sau munte)”, cf. sin. gurguța (Pușcariu, Loșonți).

hîrzób și (vechĭ, azĭ în vest) vîrzob n., pl. oabe (bg. vŭrzop, legătură, fascicul, maldur). Ambalaj, împletitură de ramurĭ de teĭ, mesteacăn și brad în care se păstrează păstrăviĭ afumațĭ. Coșu orĭ ascensoru cu care urcăm orĭ scoborîm ceva. Fig. Iron. Om scoborît din cer, cu hîrzobu, om care se crede boĭer de la facerea lumiĭ, de cînd pretinde el că l-a scoborît Dumnezeŭ pe pămînt cu hîrzobu fără înrudire cu plebea. Prepeleac, prăjină de luat poamele din pom fără să cadă. Plasă întinsă pe un cerc pe care cĭobaniĭ pun cașu închegat de curînd și apoĭ îl pun la scurs pe budacă (V. crintă și zăgîrnă). Cerc de susținut candelele atîrnate. Talpă foarte lată (care e un cerc cu plasă groasă) de umblat pe zăpadă fără să te cufunzĭ prea mult (Și m. cu acest înț.).

acățà v.(Mold.), agățà (Munt.) 1. a prinde de un cuiu: agăț haina să se usuce; 2. a (se) apuca cu unghiile de ceva (spre a se urca): mulțimea s’acață greu pe ziduri AL.; 3. fig. a se lega de cineva: se agață de mine ca scaiul. [Lat. *ACCAPTIARE (V. cață, cațăr)].

URCA, urc, vb. I. 1. Refl. și intranz. A se îndrepta spre un loc mai ridicat, a merge, a se duce în sus, la deal; a se sui. Se urcă turme sus la munte Pe șerpuindele cărări. DEȘLIU, M. 21. Adesea se urca pînă la stîni. CĂLINESCU, E. 54. Încălecai și începui a urca la deal pe drum aproape fără de urmă. HOGAȘ, M. N. 159. Iată un fir de iarbă verde Pe care-ncet se urcă un galbin gîndăcel. ALECSANDRI, P. A. 118. ◊ Tranz. (Complementul indică locul pe care se suie cineva) Urcară o culme, pe urmă coborîră. SADOVEANU, O. I 62. Cîte un vapor, venind de la mare, urca încet, măreț, cursul fluviului. BART, E. 44. Urca-vom și-alte scări... nimic au fost pe cîte le-am urcat. COȘBUC, P. II 305. ♦ (Despre drumuri) A fi înclinat (după forma reliefului), ducînd spre partea mai înaltă a locului. Drumul urca în pantă, poteca era îngustă. PAS, Z. III 189. ♦ (Despre plante) A se ridica prinzîndu-se (cu ajutorul unor organe speciale) pe araci, pe ziduri etc.; a se cățăra. Iedera se urcă pe perete. Vița se urcă pe araci. 2. Refl. și (rar) intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «pe» sau «în») A se sui și a se așeza pe ceva mai ridicat. Se urcară în trăsură și porniră iar. DUMITRIU, N. 123. Bine, bine, dar să iei seama, Lazăre! zise... urcindu-se și el sus pe capră, lîngă vizitiu. REBREANU, R. II 68. Sania se opri; ne urcarăm în ea și intrarăm în București. BOLINTINEANU, O. 389. (Tranz.) Voiam s-o urc în trăsură. DUMITRIU, N. 121. Joe, după ce-și urcă copilul în ceruri, stărui de Junona să se împace cu Ercule. ISPIRESCU, U. 79. În brațe-o lua, Pe schele-o urca, Pe zid o punea. ALECSANDRI, P. P. 189. (Expr., rar) A urca (pe cineva) în furci = a spînzura. I-am urcat [pe turci] în furci. ALECSANDRI, P. III 211. ◊ Expr. (Despre regi, domnitori) A se urca pe tron (sau în scaunul împărăției) = a veni la domnie. Apoi s-au urcat în scaunul împărăției. ISPIRESCU, L. 32. La 1504 murind marele Ștefan-vv., viteazul vitejilor, se urcă pe tron fiul său, Bogdan. BĂLCESCU, O. I 81. 3. Refl. și (rar) intranz. A se ridica (pînă la o înălțime oarecare); a se înălța (în văzduh); a avea o mișcare ascendentă. Lumina soarelui de toamnă, care acum a urcat în cumpăna cerului, [e] o lumină dulce. STANCU, U.R.S.S. 38. Praful se urcă pînă-n căpriori. REBREANU, I. 13. Un nor ivit de către-apus Se urcă-n sus. COȘBUC, P. II 90. ◊ (Poetic) Iată din văile-adînci se urcă spre creștete-amurgul. COȘBUC, P. II 63. ◊ A i se urca (cuiva) în cap v. cap (I 1). A i se urca (cuiva) la cap v. cap (I 1). A i se urca (cuiva) sîngele în obraz (sau la cap) v. sînge. (2). A i se urca cuiva (băutura) la cap, se spune cînd cineva este amețit de băutură. Să nu bei mult, că ți se urcă la cap. REBREANU, I. 18. ◊ Tranz. Piramidele-nvechite Urcă-n cer vîrful lor mare. EMINESCU, O. I 54. Se sfătuiseră ca să-l urce pînă la jumătatea fîntînei... și să-i dea drumu ca să scape de el. ȘEZ. II 206. 4. Refl. (Despre temperatură, presiune atmosferică) A avea valori mai mari, a crește, a se ridica; (p. ext., despre barometre, termometre etc.) a indica o temperatură sau o presiune etc. mai mare decît cea inițială. I s-a urcat temperatura. ♦ (Fiz.; despre o mărime scalară) A suferi o variație de creștere a valorii pozitive. 5. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A se ridica, a ajunge pînă la...; a se mări, a spori. Se mai grămădiră și alții, pînă cînd numărul se urcă la șapte. GANE, N. II 22. Cheltuielile extraordinare ale revoluției nu se urcă la mai mult de 700 000 lei. GHICA, A. 243. ◊ Tranz. Acum ne-a mai urcat și chiria. C. PETRESCU, C. V. 226. 6. Refl. (Despre voce, glas, ton, p. ext. despre cîntece) A crește în intensitate; a se ridica, a se înălța. Glasul acela mlădiitor Ce c-o-ntorsură lină, ușoară, Treptat se urcă și se coboară. ALEXANDRESCU, M. 317. ◊ Tranz. Și viersul cînd își urca, Copaci, ramuri se mișca, Frunzele pe jos pica. TEODORESCU, P. P. 632. 7. Refl. A merge îndărăt în timp pînă la..., a data din... Prima fundațiune a fortăreței se urcă în epoca pe cînd Domnul Hristos îmbla pe pămînt. HASDEU, I. V. 24.

SUI, sui, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se îndrepta spre un loc mai ridicat, a merge, a se duce în sus, la deal; a se urca. La deal caii suiau la pas și clopotul suna încet. SADOVEANU, O. VII 233. Pe o potecă de lut clisos... un om înalt și gros suia încet spre vîrful muntelui, spre pădure. POPA, V. 240. Nu putea merge altfeli, decît suindu-se pe brînci și ajutîndu-se cu toiagul. ISPIRESCU, L. 56. Cu cît ne suiam pe coastă, cu atît vorbirea noastră devenea mai aprinsă. GHICA, S. A. 148. (Fig.) Oltul suie ca un șarpe. BOGZA, C. O. 18. ◊ Tranz. (Complementul indică locul pe care urcă cineva) Suim coasta pe un drumeag rîpos. SADOVEANU, O. VII 193. Ia mai dă-te și d-ta oleacă pe jos, pîn-om sui dealul. CREANGĂ, P. 123. El sui iute scările și bătu tare în ușa tinzii. EMINESCU, N. 51. (Complementul indică obiectul urcat) Cînd să suie [carul] la deal, suie-l dacă poți. CREANGĂ, P. 41. ♦ Fig. A înainta, a ajunge pînă la... Ce bătrîn, frate Coste? ce bătrîn? Ai să te sui pîn’ la un veac. SADOVEANU, O. I 499. 2. Refl. și (rar) intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «în», «pe», «deasupra») A se așeza pe ceva ridicat, a se urca. Pe estradă, lîngă Roman Lupu, s-a suit un turnător bine cunoscut de către toți. GALAN, Z. R. 26. Sui în căruță, cumnate! SBIERA, P. 137. Malca își ia ziua bună de la socri și se suie deasupra saltelelor, în fundul căruței. CREANGĂ, P. 117. Dacă nu știi ce-i apa, nu te sui în luntre. ◊ Expr. A (se) sui pe cal (sau în șa) = a încăleca. Îndată ne suim în șa și ne ducem la apa Prutului, la Ștefănești. SADOVEANU, B. 289. Sui pe cal și treci la mine Să-ți dau pîne cu masline. ȘEZ. I 13. Apoi, dragă, să-mi nechezi, Apoi să te depărtezi... Nime frîul să nu-ți puie, Nici pe tine să se suie. ALECSANDRI, P. P. 76. (Tranz., neobișnuit) Iar de-i vedea tu pe gios Un voinic tiner, frumos... Tu să-l lași ca să te suie, Mîna-n coamă să ți-o puie. ALECSANDRI, P. P. 76. (Despre regi, domnitori) A se sui pe tron (sau în scaun) = a prelua domnia, a ajunge la domnie. Doi ani după ce se suise pe tron, Carol I a făcut strălucita afacere a căilor ferate Strussberg, pe spatele țării. LIT. ANTIMONARHICĂ 132. În locul lui se sui pe tron Ștefan. NEGRUZZI, S. I 144. (Tranz.) Îi puseră coroana pe cap și-l suiră în scaun. DELAVRANCEA, O. II 250. A i se sui (cuiva) în cap = a abuza de bunătatea cuiva, a pune stăpînire pe cineva. Era bun... și copiii... i se suia în cap. La TDRG. S-a suit scroafa în copac, se spune despre un parvenit înfumurat. ◊ Tranz. Se lăsase suită în trăsură. DUMITRIU, N. 132. L-am suit pe cetățean în birjă și am pornit la piață. CARAGIALE, O. II 359. 3. Refl. A se înălța, a se ridica (în văzduh). Ia buzduganul de coadă și, cînd îl zvîrle, se suie așa de tare, de nu se mai vede. CREANGĂ, P. 56. Icoana stelei ce-a murit Încet pe cer se suie: Era pe cînd nu s-a zărit, Azi o vedem, și nu e. EMINESCU, O. I 234. Umbrele se suiseră treptat, ascunzînd în întuneric stîncele mari și codrii sălbatici. ALECSANDRI, C. 39. ◊ Expr. A i se sui (cuiva) sîngele în obraz = a se înroși la față (de mînie, de rușine etc.), a se congestiona. A i se sui la cap = a fi plin de sine, a se îngîmfa. A i se sui (cuiva) vinul la (sau în) cap = a se ameți de băutură, a se îmbăta. A i se sui părul în vîrful capului = a i se face părul măciucă, v. măciucă. Lui Ipate i s-a suit tot părul în vîrful capului de frică. CREANGĂ, P. 159. A i se sui piperul la nas v. piper. ◊ Intranz. Ziua avea o strălucire de cleștar și soarele suia cătră crucea amiezii... SADOVEANU, N. P. 284. ◊ Tranz. (Rar; complementul indică o parte a corpului) Sprîncenele dumitale. Pene de privighitoare; Cînd le sui, cînd le ridici, Rău la inimă mă strici. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 24. 4. Refl. (Despre numere, prețuri, sume; astăzi rar) A crește, a se urca, a se mări, a spori. Pe la luna lui septembrie 1865 prețul unei vaci se pogorîse... iar prețul popușoilor se suise. I. IONESCU, D. 164. ◊ Expr. A se sui (pînă) la... = a se urca, a ajunge (pînă) la... Numărul... locuitorilor insulei se suie, cu mic cu mare, la 90000 de suflete. GHICA, S. 532. Holera, după ce s-au suit pînă la 60 morți pe zi, au scăzut acum mai de tot. KOGĂLNICEANU, S. 121. ◊ Tranz. (Folosit și absolut) Dau să număr la fuștei. – Uite-i, frate, doisprezece!... A greșit, îmi spuneți voi? Cum de n-a greșit să spuie Treisprezece? Să mai suie, Nu să-mi facă mai vreo doi! COȘBUC, P. I 202. 5. Intranz. Fig. (Despre glas; p. ext. despre cîntăreți) A intona note (din ce în ce mai) înalte. Că de loc nu suie bine, Că glasul ei prea lung ține, Filomelei tot zicea. ALEXANDRESCU, P. 34.

sui [At: PSALT. HUR. 113^v/3 / V: (reg) ~a / Pzi: sui / E: ml subire] 1-3 virt (D. ființe care se pot mișca sau aflate în mișcare, mai ales, d. oameni ori d. vehicule; de obicei cu determinări introduse prin pp „la”, „pe”, sau (îvp) „în”, „întru”, (reg) „peste” etc.) A se deplasa (pe jos sau într-un vehicul) sau a merge pe un teren, pe un loc (formă de relief, localitate etc.) care este (din ce în ce) mai înalt (în raport cu un punct de referință sau cu locul în care se află, la un moment dat, cineva sau ceva) Si: a (se) urca Vz: escalada. 4-5 vri (Spc; d. oameni care se deplasează pe jos) A (se) sui (1) (dinspre vărsare) către izvoarele unei ape curgătoare. 6-7 vri (Spc; d. oameni aflați pe o ambarcație) A pluti (1) în amonte Si: a (se) urca. 8-9 vit (D. văi, drumuri, scări etc.) A o lua în sus la…, spre… Si: a se întinde în sus, a ajunge, îndreptându-se în sus, până la…, a urca la… 10-11 vri (Îvr; d. oameni care se deplasează pe jos) A se porni. 12 vi (Îvr; pan; d. oameni) A porni spre larg. 13 vr (Rar; fig; d. oameni) A înainta în vârstă. 14 vr (Fig; d. legătura de rudenie în raport cu ascendenții) A ajunge până la un anumit grad (în trecut). 15 vr (Înv; fig; d. oameni) A merge îndărăt în timp, cu mintea, până în…, până la… 16 vr (Înv; fig; d. oameni) A căuta retrospectiv până în…, până la… 17 vi (Fig; d. fenomene, procese, evenimente etc. sau d. acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) A exista sau a data din…, de (pe) la… 18-19 vri A se deplasa într-o mișcare de jos în sus sau a (se) duce (agățându-se, ajutându-se cu mâinile, cu picioarele etc.) și a se așeza pe ceva aflat mai sus în raport cu un punct de referință sau cu locul în care se află, la un moment dat, cineva sau ceva Si: a se cățăra (2), a se cocoța (2), a se ridica, a se urca, (pop) a se aburca (2), a se țuțuia, (reg) a se burica¹ (3), a se cucuia¹ (1), a se găibăra, a se popoța², a se pupuia, a se suliga, a se zgăibăra. 20-21 vri (Îlv) A (se) ~ călare (sau pe cal, în șa etc.) A încăleca. 22-23 vri (D. actori; îlv) A se ~ pe scena teatrului (sau pe scenele teatrelor) A juca (în multe teatre). 24-25 vrt (Îe) A se ~ în scaun (sau pe tron) A ajunge sau a face, a pune pe cineva domn sau (înalt) demnitar (bisericesc). 26 vr (Îe) A (i) se ~ (cuiva) în cap (sau, rar, în spate) A abuza de bunătatea, de răbdarea etc. cuiva. 27 vr (Îae) A pune stăpânire pe cineva. 28-29 vri (Pex; d. oameni) A se deplasa în sus, pășind pe (treptele de la) o scară, pentru a ajunge la un nivel (etaj, pod, platformă etc.) superior (în raport cu un punct de referință sau cu locul în care se află, la un moment dat, cineva) al unei clădiri, al unei construcții etc. Si: a se ridica, a (se) urca. 30 vt (Îe) A ~ scările cuiva A solicita cuiva un serviciu (umilindu-se). 31 vt (Pex; îae) A se umili (ploconindu-se în fața cuiva). 32 vr (Spc; d. oameni) A se deplasa într-o mișcare de sus în jos (ajutându-se cu mâinile, cu picioarele etc.) sau a păși pe treptele unei scări, pe o pasarelă (în pantă) etc. și a le parcurge pentru a ajunge ori pentru a intra (și a se așeza) într-un mijoc de transport (sau într-o parte a acestuia), cu scopul de a călători. 33-34 vri (Pex) A călători cu un mijloc de transport Vz: arunca, îmbarca, sălta, urca. 35 vr (Îvp; euf) A se sui (12) pe cineva pentru a îndeplini actul sexual. 36 vr (Pan; d. plante agățătoare sau d. părți ale lor) A se ridica pe măsură ce crește, prinzându-se (cu cârceii) pe araci, de ziduri etc. 37 vr (Pan; d. fluidele din coloanele unor aparate de măsură aflate în circuit închis și sub o anumită presiune) A ajunge până la un anumit nivel (măsurând și indicând temperatura, presiunea etc.) Si: a se ridica, a (se) urca. 38 vr (Îe) A (i) se sui (cuiva) sângele în obraz (sau obraji, ochi, la cap) A se congestiona (de mânie, de rușine etc.). 39 vr (Pex; îae) A se rușina sau a se mânia (înroșindu-se la față). 40 vr (Pfm; îe) A (i) se ~ (cuiva) băutura, vinul etc. la (sau în) cap (ori la creier) A se ameți de bătură. 41 vr (Îae) A se îmbăta. 42 vr (Îe) A i se ~ (fumurile) la cap A deveni îngâmfat, plin de sine. 43 vr (Pan; d. corpuri sau d. ființe, mai ales pești, scufundate în apă) A se deplasa spre sau a ieși la suprafață Si: a se înălța, a se ridica, a (se) urca. 44-45 vri (Pan; prin sinecdocă; d. aparate de măsură construite cu fluide aflate în circuite închise și sub o anumită presiune) A măsura și a indica o anumită valoare a temperaturii, a presiunii etc. (în funcție de nivelul la care a ajuns fluidul pe baza căruia funcționează) Si: a se ridica, a (se) urca. 46-47 vri (D. ceață, aburi, nori etc., d. fum, flăcări etc; pex, d. obiecte propulsate sau autopropulsate sau d. ființe, de obicei, păsări) A (se desprinde de pe sol sau a porni din vecinătatea acestuia și a) se deplasa (direct) în aer (spre bolta cerească), până la o înălțime (relativ) mare Si: a se înălța, a se ridica, a (se) urca. 48 vr (Pan; în diferite concepții religioase; d. divinitate în toate ipostazele ei, d. ajutoarele acesteia sau d. sfinți ori sufletele celor fără de prihană; de obicei cu determinări ca „în cer”, „în sus la cer”, „în nori la cer”, înv, „în cerul cerului” etc.) A (se) porni de pe pământ și a se deplasa în văzduh până la cer, considerat drept sediu al divinității și rai¹ pentru cei fără păcate Si: a se înălța, a se ridica, a (se) urca. 49 vr (Îe) A se ~ la cer A muri (mergând în rai). 50 vt (Asr) A ~ (pe cineva sau ceva) în (ori, înv, întru) slavă (sau slăvi) ori (înv) a ~ (până) la ceruri A slăvi. 51 vr (Pan; d. aștri; pex, d. zori, d. ziuă etc.) A apărea la orizont și a se deplasa (aparent) pe bolta cerească spre zenit Si: a se ivi, a se înălța, a răsări¹, a se ridica, a (se) urca. 52 vr (Îvr; îe) A se ~ zorile A începe să se facă ziuă, a se lumina de ziuă. 53 vr (Pan; d. zgomote, sunete sau d. voce, glasuri, cântări etc.) A se propaga în înălțime. 54 vr (Pan; d. zgomote sau d. voce, glasuri, cântări etc.) A se propaga în atmosferă, fiind auzit cu putere (până departe) Si: a se înălța, a se ridica, a (se) urca. 55-57 virt (Fig; d. voce; pex, d. cântăreți, păsări cântătoare, instrumente muzicale etc.) A emite sunete (muzicale) din ce în ce mai înalte. 58-60 virt (Fig; d. voce; pex, d. cântăreți, păsări cântătoare, instrumente muzicale etc.) A trece de la registrul grav la cel ascuțit. 61-63 vtf, vir (Asr; fig; subiectul sau c.i. oameni) A (se) ridica. 64-66 virt (Înv; fig; subiectul sau c.i. indică oameni sau nivelul lor spiritual, cultural, științific etc.; cu determinări modale care arată domeniul) A progresa. 67 vrp (Înv; fig; d. produse, mărfuri etc.) A se scumpi. 68-70 vrit (Asr; fig; d. numere sau d. mulțimi, cantități, valori, venituri, pagube etc. evaluate numeric) A se ridica până la ... 71 vtrp (Asr; fig; d. bani sau d. cursul lor ori d. prețurile mărfurilor, serviciilor etc.) A crește (22). 72 vr (Înv; d. oameni; cu determinări introduse prin pp „împotriva”) A se ridica. 73 vrr (D. oameni) A se certa (2). 74 vi (D. mânie) A se îndrepta asupra cuiva.

suire sf [At: PSALT. HUR. 71^v/12 / Pl: ~ri / E: sui] 1 Deplasare (pe jos sau într-un vehicul) spre sau pe un loc (formă de relief, localitate etc.) care este (din ce în ce) mai înalt (în raport cu un punct de referință sau cu locul în care se află, la un moment dat, cineva sau ceva) Si: ascensiune (1), suiș (1), suit¹ (1), urcare, urcat, urcuș, (înv) suitură¹ (1) Vz: escaladare. 2 (Îvr; ccr) Înălțime (la care se află o ființă, un obiect etc.). 3 Deplasare într-o mișcare de jos în sus (agățându-se, ajutându-se cu mâinile, cu picioarele etc.), transportare și așezare pe ceva aflat mai sus (în raport cu un punct de referință sau cu locul în care se află, la un moment dat, cineva sau ceva) Si: cățărare (1), cățărat¹ (1), cocoțare (1), cocoțat¹ (1), ridicare, suiș (6), suit¹ (2), urcare, urcat, urcuș, (pop) aburcare, țuțuiere. 4 (Îls) ~ pe (sau, înv, la, în) tron (ori, înv, în, pe scaun) Învestire, înscăunare ca domn Si: ridicare la tron, (rar) ridicat pe tron. 5 (Pex) Deplasare în sus, pășind pe (treptele de la) o scară, pentru a ajunge la un nivel (etaj, pod, platformă etc.) superior (în raport cu un punct de referință sau cu locul în care se află, la un moment dat, cineva) al unei clădiri, al unei construcții etc. Si: ridicare, suit¹ (3), urcare, urcat, urcuș . 6 (Înv; ccr) Scară (13). 7 (Spc) Deplasare într-o mișcare de jos în sus (ajutându-se cu mâinile, cu picioarele etc.) sau pășire pe treptele unei scări, pe o pasarelă (în pantă) etc. și parcurgere a lor pentru a ajunge pe ori pentru a intra (și a se așeza) într-un mijloc de transport, cu scopul de a călători Vz: aruncare, îmbarcare, săltare Si: urcare, urcat). 8 (Pex) Călătorie cu un mijloc de transport Si: îmbarcare, săltare, urcare, urcat. 9 (Înv; îls) ~ a sângelui spre (sau la) cap Congestionare (1). 10 (Desprindere de pe sol sau pornire din vecinătatea acestuia și) deplasare (directă) în aer (spre bolta cerească), până la o înălțime (relativ) mare a ceței, a fumului, a păsărilor, a unui obiect etc. Si: înălțare, înălțat, ridicare, suiș (8), suit¹ (4), urcare, urcat, urcuș. 11 (Pan; în diferite concepții religioase) Pornire de pe pământ și deplasare în văzduh până în cer, considerat drept sediu al divinității și rai¹ pentru cei fără păcate Si: înălțare, înălțat, ridicare, suit¹ (5), urcare, urcat. 12 (Pan) Emitere de sunete (muzicale) din ce în ce mai înalte. 13 (Pan) Trecere de la registrul grav la cel ascuțit. 14 (Înv; fig) Înălțare spirituală. 15 (Înv) Creștere (a banilor sau a cursului lor, a prețurilor mărfurilor, serviciilor etc.).

OBRAZ, (1) obraji, s. m., (2,3,4) obraze și obrazuri, s. n. 1. Fiecare dintre cele două părți laterale ale feței; pielea care acoperă aceste părți. Lacrămi amare năvăleau și-i frigeau obrajii. SADOVEANU, O. IV 347. Îl sărută pe amîndoi obrajii, înduioșat și de-abia stăpînindu-și firea. REBREANU, R. II 16. Ca partea de la soare a unei caise, așa sînt obrajii tăi și tot așa de mirositori. DELAVRANCEA, O. II 81. Umerii obrajilor = proeminențe formate din oasele obrajilor, dedesubtul ochilor; pomeți. ◊ Expr. (La sg., ca expresie a cuviinței) Să-ți fie în obraz! (sau să-ți fie rușine obrazului!), se spune cuiva care a săvîrșit ceva necuviincios. A-i plesni (sau a-i crăpa) cuiva obrazul de rușine = a-i fi cuiva foarte rușine, a se rușina foarte tare. Îmi plesnește obrazul de rușine cînd mă gîndesc cum am să mă înfățoșez înaintea femeii celeia. CREANGĂ, P. 172. A fi gros de obraz = a fi fără rușine, obraznic. Lupul e gros de obraz, eu unul nu-i dau crezare cîtă vreme este încă în pielea lui. GANE, N. I 130. A avea obraz subțire = a fi binecrescut, a avea purtări frumoase. Obrazul subțire cu cheltuială se ține = pentru a putea face față unor pretenții mari trebuie să dispui de mijloace corespunzătoare. (A fi) fără obraz = (a fi) nerușinat, necuviincios. Cum mergea, dă de niște copii făr-obraz, chinuind un cățăluș. RETEGANUL, P. V 3. A-și pune obrazul (pentru cineva) = a garanta (pentru cineva) cu cinstea, cu reputația, cu autoritatea pe care o ai. Să-și puie cineva obrazul pentru unul ca tine și să te hrănească ca pe un trîntor, mare minune-i și asta! CREANGĂ, P. 331. A da (cuiva) obraz = a îngădui (cuiva) prea multe, făcîndu-l astfel să devină obraznic; a da cuiva nas. Celui fără rușinare De-i dai ceva obraz, sare Să ți să urce-n spinare. PANN, P. V. III 33. (Ca expresie a cutezanței) Cu ce obraz? = cu ce îndrăzneală? Cu ce obraz mă faci pe mine de vină? DUMITRIU, N. 48. Cu ce obraz să se înfățișeze înaintea lui. CREANGĂ, P. 145. A (mai) avea obraz sau a (mai) avea încă obraz să... = a avea îndrăzneala să... Ai băut cît șăpte și mai ai obraz să te jăluiești. ALECSANDRI, T. 561. Tu ești bun de talpa iadului și ai încă obraz să cauți loc în rai. NEGRUZZI, S. I 93. ♦ Fig. Cinste, valoare morală a unei persoane. Pe obrazul tău nu dau eu nici o dușcă de apă chioară. REBREANU, I. 33. 2. Partea anterioară a capului omenesc; față, figură, chip. Tudor Șoimaru tresări ca izbit în piept pe calul lui și obrazul deodată i se lumină. SADOVEANU, O. VII 84. Își aruncase în obraz un pumn din apa fermecată. GALACTION, O. I 55. ◊ Fig. Numai ici-colo poposeau cîrduri de ciori punctînd cu pistrui negri obrazul pămîntului. REBREANU, R. I 70. ◊ Expr. A ieși (sau a scăpa, a o scoate) cu obraz curat = a ieși cu bine dintr-o situație dificilă, a o scoate la capăt cu demnitate, fără a se compromite, cu față curată, demn, onorabil. Fuge... scăpînd cu obraz curat. CREANGĂ, P. 216. N-o scos-o la capăt cu obraz curat. ȘEZ. III 6. A-i spune cuiva (un lucru) de la obraz = a-i spune cuiva (un lucru) fără înconjur, direct; a-i spune verde în față. I-a spus-o șefului de la obraz, știu eu. GALAN, Z. R. 15. A albi (pe cineva) de la obraz = a-i spune cuiva minciuni vădite; a încerca să înșele pe cineva în chip grosolan. A scoate obrazul în lume = a se arăta printre oameni, a apărea în societate. Mi se dusese buhul despre pozna ce făcusem, de n-aveai cap să scoți obrazul în lume de rușine. CREANGĂ, A. 51. A face (cuiva) pe obraz = a se purta cu cineva după cum merită, a se răzbuna pe cineva. De atunci căuta și ea vreme cu prilej ca să facă pe obraz cumătru-său. CREANGĂ, P. 29. (Rar) A da obraz = a se înfățișa la cineva, a da ochi cu cineva. Da de unde și pînă unde la noi?... De atîta vreme de cînd nu ne-ai mai dat obraz. ALECSANDRI, T. I 41. 3. (Învechit și arhaizant, adesea urmat de determinări adjectivale) Persoană, personaj, ins. Nechifor Lipan era pentru ei obraz cunoscut. SADOVEANU, B. 116. Vor mai sosi pînă în prînz vreo două obrazuri de la Ploiești, așa că va fi zaiafet. PAS, L. I 14. Va fi slobod stăpînirii să vînză această slobozenie la obrazele care va voi. GOLESCU, Î. 92. ◊ (Cu determinări indicînd funcția, rangul) Asta e treaba obrazelor judecătorești. CARAGIALE, S. 66. ◊ Expr. Obraz subțire = persoană fină, care trăiește în lux, aristocratică, pretențioasă. De obraze subțiri, care vin de-a dreptul de la domnie, eu am început a mă teme. SADOVEANU, F. J. 515. Oare nu cumva v-ați face și voi niște feciori de ghindă... că sînteți obraze subțiri. CREANGĂ, P. 255. 4. (La sg.) Rang, condiție, stare socială. Fură. tratați după obrazul fiecăruia. BĂLCESCU, O. II 173. Acest bărbat ce mă ține nu e de obrazul meu. PANN, P. V. II 104.

URMĂ, urme, s. f. I. 1. Semn concret lăsat de un obiect pe locul unde a stat sau pe unde a trecut (mai ales întipărit de piciorul omului sau de laba unui animal pe pămînt, pe zăpadă etc.). Stoicea nu-și mai găsi urmele în pădure și se rătăci. GALACTION, O. I 48. În zidurile caselor vechi se cunosc și azi urmele bombelor. VLAHUȚĂ, R. P. 12. Pe această zăpadă ce se topește acum subt adierea încropită a zefirului primăvăratic, n-au fost oare tipărite urme încrucișate ale copoilor? ODOBESCU, S. III 41. Pe aici a trecut cerbul... Vezi urma, Toroipane? ALECSANDRI, T. II 70. ◊ Expr. Pe urma (sau pe urmele) cuiva (sau a ceva) = prin locul pe unde a trecut sau a existat cineva sau ceva, după cineva sau ceva. S-a pus la pîndă craiul pe urmele copilei. COȘBUC, P. II 200. Nica lui Constantin a Cosmei, din Humulești, se duse și el cu talpele bășicate pe urma lui Oșlobanu. CREANGĂ, A. 102. Oare multe stricăciuni am să mai plătesc eu pe urma ta? id. ib. 50. A merge (sau a călca) pe urmele cuiva = a lua apucăturile cuiva, a imita pe cineva. ♦ Semn sau indiciu despre existența sau trecerea unei ființe (fig. a unui fenomen); amprentă. Lăsasem de mult îndărătul meu orice urmă de viață omenească. HOGAȘ, M. N. 157. ◊ (În construcție cu verbul «a lăsa») Vijelia... nu lăsase nici o urmă, de parcă nici n-ar fi fost. STANCU, U.R.S.S. 184. Vijelii de patimi își lăsaseră urmele. SADOVEANU, O. I 421. Ah, durere, în ce parte De tine să fug departe? Urmă-n lume să nu las. ALECSANDRI, P. II 102. ◊ (În construcție cu verbele «a căuta», «a prinde», «a lua» etc.) Banditul sta ascuns și încă nu-i prinsese urma. VORNIC, P. 193. Căutau în țară străină urma fetei Orheianului. SADOVEANU, O. VII 76. Am să le iau urma toată seara, ca un prepelicar. ALECSANDRI, T. I 158. ◊ Expr. A ști de urma cuiva = a ști unde se află și cum trăiește cineva. Ascultați-mă, hatmanul Mihu știe de urma lui Crasneș și a lui Cosma. DELAVRANCEA, O. II 237. A nu mai da de urma cuiva, a pierde (sau a se pierde) urma (sau urmele) cuiva = a pierde (a se pierde sau a face să se piardă) orice știre despre cineva. Ca o salvare posibilă îi licărea numai o mutare subită care să-i piarză urma. REBREANU, R. I 241. Cum ați plecat de la noi, a pribegit din sat și nimeni nu i-a mai dat de urmă. GANE, N. III 51. Hai ș-om fugi în lume, Doar ni s-or pierde urmele. EMINESCU, O. I 176. A-și pierde urma = a dispărea dintre ai săi, a face ca nimeni să nu știe ce face și unde trăiește. Și se duce tot cîntînd Ca să-și piardă urma. IOSIF, P. 51. Nici urmă = de loc, nici un pic, cîtuși de puțin. Nici urmă de zăpadă pe cîmpuri. STANCU, D. 120. Fără urmă (de...) = fără nici un pic (de... ). Și zorile de-atîtea ori m-au găsit în geam, Fără urma somnului. ISAC, O. 56. Am picat în negru loc Chiar cum pică lemnu-n foc, Fără urmă de noroc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 179. 2. Sfîrșit, punct sau stadiu ultim. Urma însă ne va arăta că Andrei Bathori nu era de loc sincer în făgăduielile sale. BĂLCESCU, O. II 219. ♦ (Învechit) Urmare, consecință, rezultat. Și cum să-ndrăznească la o așa faptă Cu totu-mpotrivă și neînțeleaptă! Nu gîndește urma, nu gîndește răul. PANN, P. V. I 57. ◊ Expr. Urma alege v. alege (1). 3. (Mat.) Punct în care o curbă intersectează o anumită suprafață. ♦ Curbă de-a lungul căreia o suprafață intersectează altă suprafață. II. (În locuțiuni și expresii) Loc. adv. Din urmă = (cu sens local) a) din spate, dindărăt. Ajunse din urmă carul. DUMITRIU, N. 87. Din urmă, vine pe lîngă oameni căpitanul. CAMIL PETRESCU, U. N. 268. Auzind pe cineva cîntînd din urmă, se uită înapoi. CREANGĂ, O. A. 204; b) de la locul unde am rămas. Acum să ne întoarcem iar din urmă. CREANGĂ, P. 174. În urmă = a) (cu sens local) în spate, îndărăt. Se uita mereu în urmă să vadă dacă nu este urmărit. SAHIA, N. 94. Trecură munți și văi, lăsară în urmă păduri dese și verzi. ISPIRESCU, L. 22; b) (cu sens temporal) apoi, mai tîrziu, după aceea, ulterior. Mai în urmă, l-am întîlnit tot aici pe Eminescu cu un frate al lui. CARAGIALE, O. III 233. În zădar fata moșneagului spunea în urmă că acela este lucrul mînelor sale. CREANGĂ, P. 284; c) (însoțit de o precizare de timp, introdusă prin «cu» sau, pleonastic, prin «acum») înainte de momentul prezent, mai de mult (cu atîta timp). Cu treizeci de ani în urmă era cîmp pustiu pe aici. VLAHUȚĂ, R. P. 32. Cu cinci luni în urmă o văzusem. NEGRUZZI, S. I 50. (Expr.) A rămîne în urmă = a nu ține pasul cu cineva, a se lăsa întrecut de alții pe drum sau, fig., în activitate, în muncă. Flăcăul rămăsese în urmă, ca să puie la adăpost caii. SADOVEANU, B. 69. (Despre ceas) A fi (sau a merge) în urmă = a arăta o oră mai mică decît cea oficială. A rămîne în urmă = a funcționa prost, mergînd mai încet decît normal. Pe urmă = mai tîrziu, după aceea, ulterior. Și pe urmă mi-am mai adus aminte de ceva. C. PETRESCU, C. V. 105. Drumul urcă întîi anevoie... pe urmă însă înaintează vesel. REBREANU, I. 9. Pe urmă au dat foc și pădurii. CARAGIALE, O. III 89. Frunză verde flori domnești Ia tu seama ce iubești Că pe urmă te căiești. HODOȘ, P. P. 104. La urmă = a) în ultimul moment, la sfîrșit de tot, într-un tîrziu. La urmă au venit și muntenii. SADOVEANU, B. 6. La urmă mă hotărîi să mă duc la doamna B. NEGRUZZI, S. I 67; b) în definitiv. Sînt eu la urmă vinovată Că Leana umblă ca turbată Să-l vadă-n casa lor intrînd Odată? COȘBUC, P. I 129. Pînă la urmă, în cele din (sau de pe) urmă sau la (rar în) urma urmei (sau urmelor) = la sfîrșitul unui șir, al unei succesiuni, după ce s-a terminat tot, s-au epuizat toate mijloacele; p. ext. în definitiv, așa-zicînd. Toți recunoșteau pînă la urmă că la ei e liniște. REBREANU, R. II 7. Sculîndu-se, Bul Mihai se duse prin acea pădure pe calea apucată mai departe, pînă în urma urmelor dete de marginea acelei păduri. BOTA, P. 31. Tîrziu, la urma urmei, a văzut Fata că de lapte donița e goală. COȘBUC, P. I 248. La urma urmei ele nu ne pot face nici un rău. IONESCU-RION, C. 25. În cele de pe urmă îi zise: văz, luminate împărate, că tot ce-am cerut mi s-a împlinit. ISPIRESCU, L. 29. La urma urmelor Ivan scoate de barbă și pe Scaraoschi și-i trage un frecuș. CREANGĂ, P. 306. (În legătură cu verbe de mișcare) La urmă (sau loc. prep. la urma cuiva) = la locul de baștină al cuiva. Cerinat mai șezu cît șezu la Curte, apoi se întoarse la urma lui. GANE, N. II 89. A opta zi, s-a hotărît Negoiță să se pornească la urma lui, înspre părțile Jiului. CARAGIALE, P. 101. (Expr.) A trimite pe cineva la urmă (sau la urma lui) = a trimite pe cineva (uneori escortat de forța publică) la locul de unde este originar. Am ordin... cînd oi prinde călugări vagabonzi prin satele mele, să-i trimit la urmă. STĂNOIU, C. I. 32. De s-o deștepta domnul ca ieri... ne trimite la urma noastră. DELAVRANCEA, O. II 153. ◊ Loc. adj. Din urmă = (cu sens temporal) precedent, anterior. Se aflau în Păuna cîțiva refugiați aduși acolo de nenorocirile războiului din urmă. SADOVEANU, P. M. 9. Credinciosul i-a spus cu de-amăruntul ce se petrecuse în odaia lui în cele două nopți din urmă. CREANGĂ, P. 99. (Cel sau cel mai) de pe (sau din) urmă = ultimul (dintr-o succesiune). Ogoarele negre și cleioase ieșeau de sub întinderile celor din urmă zăpezi din martie. DUMITRIU, N. 13. Ascultă, Moghilă. Vorba de pe urmă a lui Ștefan e lege? DELAVRANCEA, A. 79. Scosese acum pe tipsie și cloșca cu puii de aur, cea mai de pe urmă a ei nădejde. CREANGĂ, P. 99. Acest din urmă argument mă făcu să mă trag de la fereastră. NEGRUZZI, S. I 58. (Expr.) Ceasul de pe (sau din) urmă = momentul dinainte de moarte. În ceasul de pe urmă mi-oi aduce aminte că-s fiica lui Șoiman bătrînul! ALECSANDRI, T. II 26. ◊ Loc. prep. În urma cuiva (sau a ceva) = a) (cu sens local) în spatele cuiva. I se păruse că umblă cineva în urma lui. DUMITRIU, N. 14. Călătorii zoreau spre ieșire, cei mulți cu bagajele în mînă, cei puțini cu hamalii în urma lor. REBREANU, R. I 16. Fluturi mulți, de multe neamuri, vin în urma lui un lanț. EMINESCU, O. I 87. În lături, înainte, în urmă-i totul moare. ALECSANDRI, P. III 290; b) (cu sens temporal) după aceea, mai tîrziu, ulterior. Aici, în urma frigului, au venit călduri uscate. CARAGIALE, O. VII 34; c) ca consecință a... În urma victoriei U.R.S.S. asupra Germaniei fasciste, o serie de țări din Europa centrală și de sud-est s-au desprins din sistemul capitalist. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2903. ◊ Expr. (De) pe urma cuiva (sau a ceva) = rămas, dobîndit, obținut de la cineva, rezultat din cauza cuiva Sau a ceva. Știa pe Traico văduv și fără nici un copil de pe urma primei lui căsătorii. GALACTION, O. I 174. Administra averea lui Mihai și a celor două surori ale lui, Cora și Ralu, rămași orfani acum patru ani pe urma unui accident de automobil. C. PETRESCU, Î. I 11. Am văzut mult bine de pe urma bărbatului dumitale. CARAGIALE, O. III 48. Oare multe stricăciuni am să mai plătesc eu pe urma ta? CREANGĂ, A. 50.

REZEMA, reazem, vb. I. (Și în forma răzima) 1. Tranz. A pune un lucru astfel încît să se sprijine pe un altul; a sprijini, a propti. Cristina apucă scara ș-o răzimă iar la gura podului. SADOVEANU, O. VIII 228. Mai trebuindu-i încă și două furci, ca să razime frigarea, au căutat niște crenguțe. DRĂGHICI, R. 69. ◊ Fig. În zadar te-ai fi silit să-ți razimi ochiul pe lunecarea sclipitoare a undelor. HOGAȘ, M. N. 218. ◊ (Complementul indică o parte a trupului) Rezemă capul de perete. DELAVRANCEA, H. T. 142. Își ridică fruntea rezemîndu-și palmele pe genunchi. CARAGIALE, O. III 70. Cum ea pe coate-și răzima Visînd ale ei tîmple, De dorul lui și inima Și sufletu-i se împle. EMINESCU, O. I 167. ◊ Expr. (Familiar) A rezema pereții (sau peretele) = a nu lua parte, cu ceilalți, la dans, la joc etc.; a-și pierde vremea, a sta degeaba. Dragile mele de fete Cum razimă cel perete! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 448. ◊ Refl. Mama Anghelina se rezemase de sobă, cu mîna la gură. SADOVEANU, N. F. 16. Își alese un loc singuratic și depărtat de orice pom și de ziduri, astfel ca să n-aibă de ce se rezema. ISPIRESCU, L. 73. Abu-Hasan, rezemîndu-se pe umărul robului, sui treptele și se așeză în tron. CARAGIALE, O. III 70. 2. Refl. Fig. A se întemeia, a se baza (pe cineva sau pe ceva). Rezemat pe cunoștințele geografice ale Pisicuții, urcam în pas de voie și fără grijă suișul. HOGAȘ, M. N. 157. Toată nădejdea lui se răzima pe întoarcerea tinerilor. CARAGIALE, O. III 39. – Prez. ind. și: reazim (ODOBESCU, S. III 55), razim (EMINESCU, O. I 38). – Variante: (Mold.) rezăma, rezăm (NEGRUZZI, S. I 146), răzima, razim, vb. I.

jos, joasă [At: CORESI, EV. 13/22 / Pl: joși, joase / E: mlp deosum] 1 av La nivelul pământului. 2 av Aproape de pământ. 3 av Într-un loc mai puțin ridicat decât altul. 4 av (D. etajele unei case) La un nivel inferior. 5 av (Pex) La parter. 6 av (D. etajele unei case) La subsol. 7 av (Îe) A se muta ~ A se muta la un etaj inferior. 8 av (Îae) A se muta la parter. 9 av (Îae) A se muta la subsol. 10 av (Înv; d. o afacere; îe) A rămâne ~ A fi lăsat fără sprijin. 11 av (În legătură cu verbe de mișcare) În direcția pământului. 12 av La pământ. 13 av (Pex) La vale. 14 av La nivelul locului pe care umblă cineva. 15 av La picioarele cuiva. 16 av (Îoc a urca, a pune sus; îe) A da ~ A lua (pe cineva sau ceva) dintr-un loc mai înalt și a pune la pământ Si: a coborî. 17 av (Îae) A doborî ceva sau pe cineva. 18 av (Îoc a se urca; îe) A se da ~ A coborî. 19 av (Complinit cu de pe cal; îae) A descăleca. 20 av (Înv; îe) A frânge ~ A înfrânge. 21 av (Îe) A lăsa ~ A lăsa din mână. 22 av (Înv; îae) A renunța de a mai face ceva. 23-24 av (Îe) A (se) lăsa ~ A(-și) da drumul spre pământ. 25-26 av (Îae) A (se) trânti la pământ. 27-28 av (Îae) A (se) culca la pământ. 29 av (Îe) A pune ~ A lăsa din mână. 30 av (Îae) A pune pe masă, pe pământ etc. 31 av (Trs; după mg letenni; îae) A pune (banii) pe masă, în mâna altcuiva etc. 32 av (Îe) A sta ~ A se așeza. 33 av (Îae) A ședea. 34 av (Îe) A trage ~ A jupui de piele. 35 av (Îae) A scoate mănușa, cizmele etc. 36 av (Îe) A-și da ~ A-și scoate un obiect de îmbrăcăminte. 37 av (Îe) A lăsa ochii în ~ A privi în pământ din cauza rușinii, timidității etc. 38 av (Îe) A privi (sau a măsura) pe cineva de sus în ~ A se uita la cineva cu atenție, dispreț etc. 39 av (Îlav) De sus în ~ În direcție verticală descendentă. 40 av (Îlav) De ~ în sus în direcție verticală ascendentă. 41 av (Îlav) De sus până ~ Peste tot. 42 av (Îal) În întregime. 43 av (Îlav) În ~ La vale. 44 av (Îal) Spre pământ. 45 av (Îlav) Cu fața în ~ Pe burtă. 46 av (Îlav) Cu capul în ~ Cu capul plecat. 47 av (Îal) Răsturnat. 48-49 av (Îal) Atârnat sau spânzurat de picioare. 50 av (Îal) Pe dos. 51 av (Fig; îal) Anapoda. 52 av (Îlav) Cu nasul în ~ Supărat. 53 av (Îal) Umilit. 54 av (Îal) Rușinat. 55 av (Îal) Trist. 56-57 av (Îla) De ~ Care se află într-o regiune din vale sau din sud. 58 av (Îal) Care provine din popor. 59 av (Pex; îal) Inferior. 60 av (Îlpp) Din ~ Dinspre pământ. 61 av (Îal) Din vale. 62 av (Îal) Inferior. 63 av (Îal) Mai la vale de... 64 av (Îal) La sud de... 65-66 av (Înv; îlpp; indică aceeași direcție) Pe din ~ Dinspre pământ sau din vale. 67 av (Îlav) Pe ~ Arată o situație neprecizată mai îndeaproape. 68 av (Îal) La o înălțime mai mică. 69 av (Îal) Pe pământ. 70 av (Îal) Pe podele, covor, dușumea etc. 71 av (Îal) Pedestru. 72-73 av (Îla; îlpp) De pe ~ (Care se află) pe pământ. 74-75 av (Îal) (Care se află) pe dușumele, podea, covor etc. 76 av (Îs) Țările-de-~ Olanda, Belgia și Luxemburg. 77 av (Înv; îcs) Chilipir de pe om pe ~ Afacere bună la care se poate ajunge ușor. 78 av (Îacs) Câștig de care cineva nu știe să se folosească. 79 av (Fig; îlav) De ~, pe ~ Sub limită. 80 av (Fig) În stare de decădere morală, materială sau socială. 81 av (Irn; îs) Muncă de ~ Muncă la care este trimis cineva retrogradat dintr-o funcție de răspundere. 82 av (La comparativ; d. un pasaj dintr-o carte, o iscălitură) Mai încolo. 83 av (Pex) La urmă. 84 av (D. locurile la o masă) La coadă. 85 av (Îe) A fi sau a rămâne (mai pre)~ A fi întrecut de cineva. 86 av (Îe) A nu se lăsa mai pre~ A se strădui să fie egal cu cineva. 87 av (Îae) A nu se lăsa întrecut de cineva. 88 av (D. vârstă; înv; îlav) În ~ Mic. 89 av (D. lună, soare) La asfințit. 90-91 a (Ggf; înv) (Spre sau) la miază-zi. 92 av (Îc) Țara-de-~ Regiuni sudice ale Moldovei după vechea împărțire administrativă. 93 av (Pfm) În regiunea organelor genitale. 94-95 a, av (Fig) (Care este) de rând. 96-97 a, av (Fig) (Care este) inferior. 98-99 a, av (Fig) (Care este) prost. 100-101 a, av (Fig) (Care este situat) pe o poziție socială mai puțin înaltă. 102-103 a, av (Fig) (Care este) într-o situație materială mai puțin bună. 104-105 a, av (D. voce) (Care este) profundă. 106-107 a, av (D. voce) (Care este) de bas. 108-109 a, av (D. preț) (Care este) ieftin. 110-111 a, av (D. preț) (Care este) scăzut. 112 a Care este puțin ridicat de la pământ Si: scund. 113 a (D. frunte) Îngust. 114 a (D. sunete muzicale) Care are o tonalitate coborâtă. 115 a (Fiz; d. temperatură și presiune) Scăzut. 116 a (Fiz; d. frecvențe) Cu număr mic de perioade pe unitatea de timp. 117 a (înv; d. vocale) Închis. 118 a (Pop; d. terenuri) Apos, mocirlos, nepotrivit pentru construirea caselor. 119 sn (De obicei art.) Parte inferioară a unui lucru. 120 sn Parte mai coborâtă a unui teren. 121-122 sn (Înv; îlpp) În a ~ulea (Pe apă) în aval. 123-124 sn (Îlpp) În (sau din) ~ (În sau) din partea inferioară. 125 sn (Îal) De la baza unui obiect, a unui loc. 126 sn (Îlpp) În ~ul apei În direcția curgerii apei. 127 av (Îal) La vale. 128 sn Sfârșit al unui document, al unei scrisori, al unui articol etc. 129-131 i Exprimă (o comandă de așezare,) (ostilitatea,) dezaprobarea față de ceva sau cineva. 132 i (Îe) ~ pălăria Exprimă admirația sau respectul față de cineva.

trage [At: PSALT. HUR. 52725 / V: (reg) trăgea / Pzi: trag; Ps trăsei, (înv) trașu; Par tras / E: ml trahere] 1 vt A face efortul de a mișca, de a deplasa (ceva sau pe cineva), apucându-l și îndreptându-l spre sine sau spre un punct voit ori de a-l da la o parte. 2 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) pe sfoară sau a ~ (pe cineva) de nas ori, arg, a-i ~ (cuiva) o țeapă A păcăli. 3 vt (Pfm; îe) A ~ ițele (sau sforile) A unelti. 4 vt (Pop; îe) A ~ plapuma (sau, reg, țolul) A căuta să obțină foloasele numai pentrusine. 5 vt (Reg; îe) A ~ mușamaua sau a ~ lucrul mușama A mușamaliza. 6 vt (Pop; îe) A nu avea de ce-l ~ câinii A fi foarte sărac. 7 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) de mânecă A-i face (cuiva) semn, atrăgându-i atenția spre un anumit lucru. 8 vt (Pfm; îae) A îndemna. 9 vt (Reg; îe) A ~ țărână (pe cineva) A înmormânta. 10 vt (Fam; îe) A ~ cortina A dezvălui ceva. 11 vt (Fam; îae) A ascunde ceva. 12 vt (Fam; îe) A ~ de timp A tergiversa în interes propriu. 13 vi (Reg; îe) A ~ cu piciorul A dori și altcuiva aceeași fericire ca a sa proprie. 14-15 vtr (Reg; îe) A se ~ în degete sau în deget (cu cineva) sau a ~ degetul sau deget (cu cineva) A se măsura cu cineva. 16 vrr (Îrg; d. persoane de sex opus) A se hârjoni (prinzându-se de mâini, îmbrățișându-se, împingându-se etc.). 17 vrr (Îrg; pex; d. persoane de sex opus) A se săruta. 18 vt (C. i. instrumente acționate prin tragere, mai ales clopote) A face să sune. 19 vi (D. clopote) A suna. 20 vt (Trs; c. i. ceasul, orologiul, cdp ger aufziehen) A întoarce. 21 vt (Îvp) A face să vină spre sine Si: a atrage. 22 vt (Îvp; fig) A îndemna. 23 vt (Îvp; fig) A ademeni (1). 24 vim (Fam; îe) A-l ~ (pe cineva) la somn A simți nevoia să doarmă. 25 vt (Înv; îlv) A ~ pâră asupra cuiva A pârî. 26 vt (Înv; îlv) A ~ luarea aminte (sau de seamă) sau a ~ băgare de seamă A atenționa (1). 27 vt (Înv) A face să se îndepărteze de la ceva Si: a distrage, a reține. 28 vt (Înv; c. i. fluide) A abate din drum pentru a duce în direcția voită. 29 vi (Pop) A avea greutatea de... Si: a cântări. 30 vi (Reg; îe) A ~ (greu) în (sau la) cumpănă A avea importanță (deosebită). 31 vt (Reg; îc) ~-punții Greutate la orologiu. 32 vi (Pop; fig) A valora. 33-34 vt (C. i. un obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte) A pune (sau a scoate) (depunând oarecare efort). 35 vt A duce un accesoriu de îmbrăcăminte înspre o parte a corpului (spre a o acoperi) Si: a aranja, a potrivi. 36 vt A înfige (în frigare, în țeapă sau în alt obiect ascuțit). 37 vt A târî după sine. 38 vt (Pop; îe) A ~ verde pe albastru A trăi greu. 39 vt (Pfm; îe) A ~ un picior (sau piciorul) A șchiopăta. 40 vt A duce cu forța. 41 vt (Îvp; îe) A ~ la (sau spre, către, în) judecată sau la lege, la divan, (rar) a ~ cu pâră A duce în fața unui organ judecătoresc. 42 vt (Îe) A ~ la răspundere A cere cuiva să dea socoteală pentru faptele sale. 43 vt (Înv; fig) A pretinde (ca fiind al său). 44 vt (Înv; fig) A lua în stăpânire. 45 vt (Pex) A duce cu sine. 46 vt (Reg; îe) A-și ~ măsurile A-și chibzui faptele sau vorbele. 47 vt (Reg; îe) A ~ la îndoială A se îndoi de ceva. 48 vt (Reg; îe) A-și ~ glasul (sau ghersul) A-și potrivi glasul. 49 vi (Fig) A duce spre... sau la... Si: a obliga, a sili. 50 vt A duce cu sine Si: a conduce. 51 vt (Șfg) A pune în mișcare Si: a antrena. 52 vt (C. i. un vehicul, o unealtă cu tracțiune animală, pex, jugul sau hamul) A face să meargă. 53 vr (Reg) A se da cu sania. 54 vr (Reg) A se da pe gheață. 55 vt (Pfm; fig) A îndura. 56 vt (Șîe a ~ consecințele) A suporta urmările unei acțiuni reprobabile Si: a ispăși. 57 vt (Îlv) A ~ un profit A profita. 58 vt (C. i. un vehicul, o ambarcație) A îndrepta spre un loc de staționare, oprind (pentru ca oamenii să poată urca sau coborî, pentru a încărca sau descărca ceva). 59 vt (Reg; îe) A ~ carul la uscat A scăpa de un necaz, de un rău. 60 vt(a) (Îe) A ~ la dreapta sau la stânga A cârmi un vehicul ca să cotească la dreapta sau la stânga. 61 vt(a) (Îe) A ~ pe dreapta sau pe stânga A dirija un vehicul în așa fel încât să meargă aproape de marginea din dreapta sau din stânga a dramului. 62 vt(a) (Îe) A ~ pe dreapta A opri un vehicul pe marginea din dreapta a drumului. 63 vi (Fam; gmț; îae) A se culca (pentrua se odihni). 64 vz (Pfm) A se opri undeva pentrua fi găzduit. 65 vi (Pfm) A se instala undeva pentru un timp limitat. 66 vr (Înv; d. reptile, viermi) A se târî (15). 67 vr (Îvr; pex) A se mișca. 68 vr (Îvp; d. oameni) A înainta folosindu-se de mâini, de genunchi Si: a se târî (14). 69 vr (Pop) A înainta cu greutate, abia mișcându-și picioarele Si: a se târî (20). 70 vr (Pop; d. obiecte care atârnă) A atinge pământul cu capătul de jos Si: a se târî (23). 71 vr (Înv) A se duce după... 72-73 vir (Pop) A se îndrepta către... 74 vz (D. ambarcații; îe) A ~ la fund A începe să se scufunde. 75 vt (Fam; îe) A ~ la fund (pe cineva) A pune (pe cineva) într-o situație grea. 76 vt (Fam; îae) A antrena (pe cineva) cu sine într-o afacere, într-o întreprindere dezavantajoasă, sortită eșecului. 77-78 vir (Înv; îe) A se ~ (sau a ~) la divan A se prezenta în fața divanului (cu o cerere, cu o reclamație). 79 vr A se apropia¹ (1). 80-81 vir (Pfm; îe) A se ~ în partea... (sau după...) sau a ~ pe... A semăna cu... 82 vz (Îrg) A evolua spre... 83 vz (Reg; îe) A ~ de ziuă A se face ziuă. 84 vz (Reg; d. culori) A avea o nuanță de... 85 vz (Reg; indică locul cu aproximație) A se afla (20). 86 vi (Reg; îe) A ~ la traistă A căuta de unde se pot obține foloase. 87 vrim (Reg; îe) A i se ~ de ceva A fi curios de ceva. 88 vz (Reg;îe) A ~ cu casa A fi credincios în căsnicie. 89 vz (Reg; udp „la”, „spre”, „cu”) A fi de partea cuiva. 90 vz (Îrg) A fi tentat să... 91 vz (Îrg) A acționa ca să... 92 vz (Pop) A prevesti (o anumită stare). 93 vz (Pop) A aminti de... 94 vz (Reg; d. oameni; îe) Mustățile îi trag (sau mustața îi ~) a oală Se spune despre cineva căruia îi place să bea. 95 vz (Reg; îe) ~ a pământ (sau a groapă) Se spune despre cineva care este aproape de moarte. 96 vz (Reg; îe) A ~ rău A cobi (6). 97 vr (Pop; adesea urmat de determinări care arată direcția mișcării) A se retrage din locul unde se află. 98 vt (Pop; îe) A-și ~ mâna de deasupra cuiva A înceta de a mai ocroti pe cineva. 99 vt (Reg; îe) A-și ~ vorba A reveni asupra celor afirmate anterior. 100 vr (Înv; pex) A părăsi o funcție sau instituția, colectivitatea din care face parte. 101 vr (Fig) A se da în lături de la ceva Si: a se sustrage. 102 vr (Reg; îe) A se ~ de ceva A se jena. 103 vr (Reg; îae) A-i păsa de ceva. 104 vr (Îrg; d. ape curgătoare) A reintra în albie după o inundație Si: a se retrage. 105 vr (Înv; cu determinări introduse prin pp „de”) A se depărta de cineva Si: a se despărți. 106 vr (Reg; d. o inflamație, o excrescență) A regresa. 107 vr (Reg; d. persoane și d. fața lor; șîe a se ~ la față sau la obraji, la chip) A slăbi. 108 vr (Îrg) A se perpetua. 109 vt (Înv; îe) A-și ~ viața (sau veacul) A trăi (1). 110 vt (Înv; îe) A ~ război A purta război vreme îndelungată. 111 vr (Reg; d. lapte, vin) A se strica, devenind cleios. 112 vi (Reg; d. lapte) A mirosi urât. 113 vt A scoate. 114 vt (Reg; îe) A-i ~ (cuiva) un ghimpe din picior A scăpa pe cineva de un necaz, de o dificultate. 115 vt (Reg; îe) Au tras straiul de sub el Se spune despre cineva care a murit. 116 vz (Pop; îe) A ~ în cărți A prevesti viitorul cu ajutorul cărților de joc. 117 vt (Fig; c. i. abstracte) A degaja dintr-un ansamblu unele elemente pentru a le utiliza Si: a extrage. 118 vt (Pex; fig; c. i. abstracte) A elabora, utilizând elementele extrase. 119 vt (Fam; îe) A ~ concluzia (că...) A deduce o consecință Si: a conchide. 120 vt (Mat; înv; îe) A ~ rădăcina pătrată (sau cvadrată, cvadraticească) A extrage rădăcina pătrată. 121 vt (Mat; îrg) A scădea. 122 vt (C. i. o armă) A scoate (din teacă) (pentru a începe lupta). 123 vt (C. i. un lichid) A scoate (dintr-un recipient) Si: a extrage. 124 vt (Îe) A ~ vinul de pe drojdie (sau de pe drojdii) A scoate vinul limpezit din vasul în care s-a depus drojdia Si: a pritoci. 125 vt A scoate (prin distilare). 126 vt (C. i. puroiul dintr-o rană infectată, dintr-un abces) A face să se strângă la un loc. 127 vt A lua (cu forța). 128 vt A obține. 129 vt A lua înapoi Si: a retrage. 130 vt A reține (o parte din ceva) Si: opri. 131 vt ( Îrg) A lua de la cineva un impozit, o taxă, o datorie etc. Si: a executa. 132 vt (Îvr) A confisca. 133 vt (Și, reg, îe a-și ~ sufletul sau răsuflarea) A introduce în plămâni prin inspirație (aer, fum etc.) Si: a inspira, a inhala. 134 vt (Pop; îae) A respira greu din cauza oboselii, bătrâneții etc. 135 vt (Pfm; îae) A se odihni (puțin) după un efort greu Si: a se reculege. 136 vi (Reg; îe) A ~ (ca) să moară sau (rar) ~ să-și dea răsuflarea cea de pre urmă, sau a ~ de (sau pe) moarte A fi pe moarte. 137 vt (Îvp; îe) A-și ~ mucii (sau nasul) A reține secreția nazală, inspirând puternic Si: a smiorcăi. 138 vt (C. i. fumul de tutun) A face să iasă din țigară sau din pipă, prin aspirație. 139 vt (C. i. tabac) A priza. 140 vi (Reg; îe) A ~ pe nări (sau pe nas) A sforăi. 141 vi (D. aparate, instalații de ardere etc.) A avea tiraj. 142 vt A bea (băuturi alcoolice) Si: a înghiți, a sorbi. 143 vi (Pfm; îe) A ~ la măsea (sau la mustață) A fi bețiv. 144 vt (Reg) A suge. 145 vt (Înv) A face să iasă Si: a extrage, a scoate. 146 vt (Pop) A încorpora în sine Si: a absorbi. 147 vt (Subiectul indică pereți; îe) A ~ igrasie A absorbi umezeală. 148 vi (Reg; d. pereți, imobile) A deveni umed, igrasios. 149 vi (Pfm; îe) A ~ cu urechea A asculta pe furiș pentru a prinde zgomote ușoare sau vorbe șoptite. 150 vi (Pfm; îae) A se informa discret (despre ceva) Si: a iscodi. 151 vi (Pfm; îe) A~ cu ochiul (sau cu ochii, cu coada ochiului) A se uita pe furiș, pentru a nu putea fi observat. 152 vi (Îvr; îe) A ~ cu ocheanul A privi prin ochean. 153 vt A trasa linii, semne, contururi Si: a desena, a marca. 154 vt (Îe) A ~ (o) brazdă (sau, îvr, răzoare) A ara⁴. 155 vt (Iuz; cdp fr tirer une lettre de change (sur quelqu ’un); îe) A(-i) ~ (cuiva) o poliță sau a o poliță asupra cuiva A emite o poliță (asupra cuiva). 156 vt (Pop) A tivi¹ (5). 157 vr (Fig) A se contura (3). 158 vt (C. i. o sfoară, un fir etc.) A întinde pe toată lungimea (smucind). 159 vt (C. i. un drum, o construcție, o lucrare caracterizată prin lungime) A construi (2). 160 vr (Înv; d. o regiune, un teritoriu) A se întinde (pe... sau spre...). 161 vt (Îe) A ~ pe nicovală A prelucra bătând pe nicovală. 162 vt (Îe) A ~ o piele A prelucra o piele. 163 vt (îe) A ~ pe (sau la) calapod A întinde pe calapod. 164 vt (Îrg; îe) A ~ cânepa A melița cânepa cu melița mai mică. 165 vt (Reg; îe) A ~ în piepteni (sau în fușalăi, în hecelă) A dărăci (1). 166 vt (Reg; îe) A ~ (o țesătură) la piuă A supune o țesătură unei operații mecanice la piuă, pentru a o face mai deasă. 167 vt (Îe) A ~ pe roată A modela pe roată (un vas de pământ). 168 vt (Înv; îae) A supune torturii pe roată. 169 vt (Îlv) A ~ la rindea A rindelui. 170 vt (Înv; îe) A ~ (pe cineva) la munci A tortura¹ (1). 171 vt (Reg; îe) A ~ cu acul A coase (1). 172 vt (Îe) A ~ la mașină A coase la mașină. 173 vt (Pfm; gmț; îe) A ~ în dinți sau a-i ~ fălci A mesteca¹. 174 vt (Reg; gmț; îe) A ~ pe sub nas A mânca. 175 vt (îvp; îlv) A – la cântar A cântări (1). 176 vt (Fam; îe) A ~ la cântar A fura la cântar. 177 vi (D. cântar) A fi defect. 178 vt (Înv; îe) A ~ cu funia (sau cu odgonul) A măsura cu funia. 179 vt (Reg; îe) A ~ raful (sau fierul, panta) pe roată A pune șina pe roată. 180 vi (Îlv) A ~ cu coasa (sau în, la coasă) A cosi² (1). 181 vi (Îlv) A ~ cu secera A secera. 182 vi (Îlv) A – din vâsle sau, pop, la rame ori la (din) lopată (ori la lopeți, cu lopețile), la opacină (sau la opăcini) A vâsli. 183 vi (Îrg; îe) A ~ din fuior (sau din caier, din furcă) A toarce (2). 184 vt (Îe) A ~ mătasea (sau borangic, gogoșile) A depăna mătasea de pe gogoși. 185 vt (Înv; îe) A ~ pânza A întinde pânza, netezind-o astfel după ce a fost înălbită. 186 vt (Reg; îe) A ~ apa A vâsli. 187 vt (Îe) A ~ năvodul sau a ~ cu năvodul (ori cu volocul) A pescui cu năvodul, cu volocul etc. 188 vt (Îlv) A ~ la tipar (sau la mașină) A tipări (5). 189 vt (Îlv) A ~ la șapirograf A șapirografia. 190 vt (Îlv) A ~ o copie (sau copii) A copia (1). 191-192 vtr (Pfm; îlv) A (se) ~ în poză (sau în chip, în tablou) A (se) fotografia. 193 vt A mișca un corp (în toată lungimea lui) pe suprafața (sau în lungimea) altui corp Si: a freca. 194 vt (îe) A~ pe piatră (sau pe amnar, pe curea) sau cu gresia, cu cutea A ascuți (4). 195 vt (Îe) A ~ un chibrit (sau chibritul) A freca un chibrit pentru a-l aprinde. 196 vt(a) (Îlv) A – cu mătura A mătura. 197 vt(a) (Îlv) A ~ cu aspiratorul A aspira praful, murdăria etc. dintr-o încăpere. 198 vt(a) (Pfm; îe) A – cu buretele (sau cu condeiul) peste ceva A șterge. 199 vi (Pfm; îae) A considera ca și cum n-ar fi existat. 200 vi A trece prin... 201 vt (Pfm; îe) A ~ banul (sau gologanul) prin barbă A freca de barbă un ban câștigat (cu credința superstițioasă că acest gest atrage un câștig ulterior). 202 vt (Pfm; îe) A-și ~ banul sau a-și ~ osânza (dintr-o afacere) A dobândi un câștig important (pe căi ilegale). 203 vt (Reg; îlv) A ~ spânz A spânzui. 204 vt (Îvr; îe) A ~ sub ascuțitul săbiei A ucide cu sabia. 205 vt (Teh) A întinde și a subția un material ductil, făcându-l să treacă printr-o filieră, pentru a obține bare, fire sau țevi. 206 vt (Pfm; de obicei ccd etic) A face (ceva) din plin, cu multă energie, cu pasiune, cu vioiciune. 207 vt (Pfm; îe) A ~ un pui de somn sau a – la soamne (ori la aghioase) A dormi adânc. 208 vt (Pfm; îe) A – o spaimă A se speria tare. 209 vt (Pfm; cu determinări care indică instrumentul; șîe a ~ o cântare) A cânta (1). 210 vt (Pfm; c. i. dans, horă etc.) A dansa (1). 211 vt (Reg; îc) ~-ți-hora Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 212 vt (Reg; cu sensul reieșind din determinări) A înjura. 213 vt (Pfm) A face un lucru deosebit de mare, de frumos. 214 vt (Pfm; îe) A ~ un chef (sau o petrecere, o beție) A face o petrecere cu mult alcool. 215 vi (Reg; îe) A ~ cu ochiul (sau cu coada ochiului, din ochi ori cu geana, cu mustața) A face (cuiva) un semn discret cu ochiul sau cu mustața. 216 vt (C. i. o lovitură) A da cu putere Si: a bate, a lovi, a plesni. 217 vi (Reg; îe) A ~ (cu cineva sau cu ceva) de pământ A izbi de pământ. 218 vt (Reg; îe) A-i ~ (cuiva) un șfichiu A spune cuiva vorbe usturătoare Si: a certa. 219 vi A descărca o armă spre țintă. 220 vi (Îe) A ~ la țintă (sau la semn) A face exerciții de lovire a unei ținte cu săgeți, gloanțe etc. 221 vi (Îae) A lovi ținta cu un glonț, cu o săgeată etc. 222 vi (Îe) A ~ la tir A face exerciții de lovire a unei ținte, de tragere la țintă, cu o armă de foc. 223 vi (Îe) A ~ în vânt (sau în sec) sau a ~ greș A descărca arma fără a nimeri ținta. 224-225 vti (Spt) A lovi mingea cu putere Si: a șuta. 226 vt (Pop) A fricționa în scopuri terapeutice Si: a masa¹. 227 vt (Reg; îe) A ~ (pe cineva) de gâlci A-i cauza cuiva neplăceri. 228 vi (D. vânt) A bate (încet). 229 vt (Pop; îe) A ~ (sau a-i ~ cuiva) vânt (sau, rar, boare) A pune în mișcare aerul, pentru a-i face cuiva răcoare. 230 vt (Pfm; îe) A ~ un vânt (sau vânturi sau, pop, o bășină, bășini, un pârț sau pârțuri) A elimina gaz intestinal prin anus Si: (pfm) a se băși. 231 vim A se produce un curent de aer. 232 vt (Subiectul indică un curent de aer) A cuprinde pe cineva, provocându-i o senzație de răcoare bruscă și neplăcută (urmată adesea de îmbolnăvire). 233 vr A descinde din... Si: (înv) a obârși, a răsări¹. 234 vt (Îvr; îe) A-și ~ începutul din... A proveni din... 235 vr A fi originar din... 236 vr A proveni din... sau de la... 237 vt (Înv; îe) A-și ~ originea (sau obârșia) din... A proveni de la... 238 vi (Pfm; îe) A-și ~ peste mâini (sau peste picioare) A-și provoca singur eșecul. 239 vr (Pfm; îe) A se ~ de șireturi (sau de brăcinar) (cu cineva) A fi de aceeași vârstă. 240 vr (Pfm; îae) A fi în relații de prietenie cu cineva. 241 vi (Pfm; îe) A ~ de cineva A încerca să convingi pe cineva să facă un anumit lucru. 242 vi (Pfm; d. persoane de sex opus; îae) A încerca să câștigi simpatia unei persoane dragi care nu are aceleași sentimente față de tine. 243 vt(a) (Îe) A ~ de fir (sau de un fir) A deșira un obiect de îmbrăcăminte tricotat sau croșetat. 244 vi (Fam; fig; îae) A începe investigațiile într-o situație. 245 vt (Pfm; îe) A ~douăzeci și cinci la fundul altuia A pune pe cineva să facă un efort foarte mare. 246 vi (Pfm; îe) A ~ tare A învăța mult. 247 vi (Pfm; îae; șîe a ~ la plug) A munci mult. 248 vi (Pfm; îe) A ~ tare pe ultima sută (de metri) A munci foarte mult înainte de finalul foarte apropiat al unui lucru. 249 vi (Pfm; îae) A învăța foarte mult înainte de un examen, de finalul unui an, semestru etc. 250 vi (Spt; fam; îae) A alerga cu viteză mare înainte de sosire. 251 vi (Pfm; îe) A (o) ~ înainte cu trăiască regele A o ține una și bună. 252 vt (Pfm; îe) A ~ o fugă până la... A se duce în viteză undeva. 253-254 vir (Pfm; urmat de determinări locale introduse prin pp „la”) A se duce (mânat de o dorință). 255 vi (Pfm; fig) A se simți atras către... 256 vi (Arg; îe) Ai-o ~ cuiva A păcăli pe cineva. 257 vt (Arg; îae) A avea relații sexuale cu cineva. 258 vi (Iuz; îe) A ~ la galere A ispăși o condamnare pe o galeră. 259 vi (Pfm; îae) A munci foarte mult și greu.

pune [At: PSALT. HUR. ap. PSALT. 29 / Pzi: pun, (pop) pui / E: ml ponere] 1 vt (C. i. obiecte) A lua și a așeza într-un anumit loc, pe ceva, sub ceva etc. 2 vt (C. i. obiecte, ființe, (pex) diverse noțiuni abstracte) A face să ocupe locul dinainte stabilit ca fiindu-i propriu sau cel mai potrivit Si: a plasa². 3 vt (Îe) A ~ mâna A lua ceva în mână Si: a apuca (1), a prinde. 4 vt (Pex; îae) A se apuca de lucru Si: a acționa (2). 5 vt (Îae) A-și însuși ceva prin abuz Si: a fura (1), a jefui, a prăda, a sustrage. 6 vt (Îae) A captura (1). 7 vt (Pex; îae) A lua prizonier. 8 vt (Îae) A dobândi un lucru interesant. 9 vt (Pex; îae) A găsi în mod întâmplător ceva sau pe cineva interesant, deosebit. 10 vt (Îae; prt șîe a ~ laba) A aresta (1). 11 vt (Îae; îcn) A se atinge de ceva ce nu-i aparține. 12 vt (Înv; îe) A ~ mâna pe pâine și pe cuțit A obține putere deplină. 13 vt (Înv; îe) A ~ mâna asupra cuiva A amenința pe cineva cu bătaia. 14 vt (Pex; înv; îae) A bate. 15 vt (Înv; îe) A ~ la mână pe cineva A face ca cineva să fie la discreția cuiva. 16 vt (Îe) A ~ piciorul (undeva, la cineva) A pătrunde undeva. 17 vt (Îae) A păși undeva. 18 vt (Îae) A se duce la cineva. 19 vt (Rar; îe) A ~ piciorul (sau picioarele) la pământ (ori pe uscat, jos etc.) A coborî dintr-un vehicul. 20 vt (Înv; îe) A ~ în ajutor sau a ~ mână de ajutor (cuiva) A veni în ajutorul cuiva. 21 vt (Îe) A ~ umărul sau (reg) a ~ piept (pentru cineva) A împinge cu umărul. 22 vt (Îae) A veni cuiva în ajutor. 23 vt (Îae) A contribui cu munca sa. 24 vt (Fam; îe) A ~ osul A participa la o muncă grea. 25 vt (Îe) A ~ gura (pe ceva) A mânca (1). 26 vt (Îe) A ~ ochii (sau, rar, ochiul) (pe cineva sau pe ceva) A se opri cu interes asupra cuiva sau a ceva, dorind să și-l apropie, să-l obțină. 27-28 vtr (Îe) A (se) ~ degetul pe rană (sau pe bubă, pe rană deschisă, rar, unde trebuie ori unde ar trebui) A atinge o problemă dureroasă, dificilă sau delicată. 29 vt (Îe) A ~ ochii (sau capul, nasul, privirea) în pământ A avea o atitudine modestă, rușinoasă, vinovată etc., plecându-și privirea. 30 vt (Îe) A ~ problema... A aduce în discuție o anumită chestiune teoretică sau practică importantă care cere o rezolvare Si: a ridica problema. 31 vt (Îe) A ~ probleme A crea o situație dificilă care trebuie rezolvată. 32 vt (Îe) A ~ (mâncare) înainte(a) (cuiva) sau a ~ (cuiva) dinainte A pune masa pentru cineva și a servi. 33 vt (Îae) A prezenta. 34 vt (Înv; îae) A propune¹ (1). 35 vt (Îvr; îae) A aduce sau a invoca drept argument. 36 vt (Îe) A ~ (ceva) în evidență A sublinia ceva. 37 vt (Îe) A ~ în lumină (ceva) A da la iveală. 38 vt (Pex; îae) A pune în evidență. 39 vt (Spc) A lăsa o vreme undeva, cu un anumit scop. 40 vt (C. i. alimente; îe) A ~ la foc A expune acțiunii focului pentru a pregăti o mâncare. 41 vt (Îe) A(-i) ~ (cuiva) la dispoziție (sau la îndemână) A oferi cuiva ceva din proprie inițiativă sau la cerere. 42-43 vtr (Îvp) A (se) stabili într-o localitate, într-un loc etc. 44-45 vtr (C. i. corpuri de pază) A (se) instala în anumite locuri pentru a supraveghea etc. 46-47 vtr (Îvr) A (se) adăposti. 48 vt (Înv) A introduce în... 49 vt (Reg) A lăsa pe cineva sau ceva undeva, după ce l-a transportat. 50 vt A lăsa jos sau în altă parte ceva. 51 (Îlv) A ~ amanet A amaneta. 52 vt (Înv; îe) A ~ armele jos A se da bătut. 53 vt (Reg; îe) A ~ buza A lăsa colțul buzelor în jos, fiind gata de plâns. 54 vr (Înv; îe) A-și ~ sufletul (sau avuția, capul, sănătatea, viața) (pentru cineva) A fi în stare de orice sacrificiu pentru cineva. 55 vr (Înv; îe) A-și ~ capul A-și risca viața. 56 vt (Pex; îae) A fi absolut sigur de ceva, garantând cu viața pentru cele susținute. 57 vt (Reg; îe) A ~ (cuiva) capul (sau sufletul) A zăpăci. 58 vt (Pex; îae) A nenoroci pe cineva. 59 vt (Reg; îe) A ~ zilele (cuiva) A omorî. 60 vt (Îvr) A da deoparte. 61 vt (Îrg) A pierde. 62-63 vtr (Urmat de determinări modale) A (se) așeza într-un anumit fel, după un anumit tipic Si: a (se) aranja. 64 (Îe) A ~ în ordine (sau în bună orânduială, sau, îvp, la orânduială ori, reg, în rost) A așeza ordonat. 65 (Îe) A ~ la un loc (sau, reg, laolaltă, înv, depreună) A așeza diverse elemente de același fel sau eterogene la un loc. 66 vt (Îe) A ~ deoparte A sorta. 67 vt (Îae) A păstra pentru sine sau pentru altcineva. 68 vt (Îae; șîe a ~ la o parte) A agonisi bunuri. 69 vt (Îe) A ~ bine sau la păstrare A așeza ceva într-un loc ferit sau special amenajat pentru menținere în bună stare, pentru a nu putea fi găsit de alții etc. 70 vt (Îae; c. i. sume de bani) A economisi. 71 vt (Îe) A ~ pânză (sau pânza) A pregăti urzeala pentra țesut, trecând firul de pe mosor pe alergătoare sau pe urzitoare, de unde se montează apoi pe război. 72 vt (Pop; îe) A ~ fuiorul în două (sau în trei, în patru etc.) A împleti firul sau fuiorul în două, în trei etc., pentru a obține un fir mai trainic. 73 vt(a) (Îe) A ~ (pe) sul A înfășura urzeala pe sulul de dinapoi, la războiul de țesut manual. 74 vt(a) (Îe) A ~ (pe) ghem (sau pe rășchitor) A depăna firele toarse de pe fus pe ghem, pentru a obține gheme, sau de pe fus ori ghem pe rășchitor pentru a face jirebii. 75 vt A așeza sau a acoperi, total ori parțial capul, corpul, membrele cu obiecte de îmbrăcăminte. 76 vr (Îrg; îe) A-și ~ marama A se mărita. 77-78 vtr A (se) îmbrăca. 79 vr (Arg; d. bărbați; îe) A se ~ în fustă (sau în fuste) A plânge cu ușurință. 80-81 vtr (D. zăpadă, praf, nisip etc.) A (se) așterne în strat mai mult sau mai puțin dens și gros peste ceva Si: a (se) depune. 82-83 vtr (D. gheață, promoroacă) A (se) forma. 84 vr (Fig) A începe să se producă. 85 vt (C. i. substanțe pulverulente) A presăra pe... 86 vr (Îe) A-și ~ cenușă în cap A se pocăi¹. 87 vr (Pex; îae) A-și recunoaște vina sau greșeala în mod public. 88-89 vtrp (C. i. furaje, paie, plante recoltate etc.) A așeza jos, în strat uniform. 90 vt (C. i. cuvinte, propoziții, idei etc.) A așterne pe hârtie. 91 vt (Spc) A preciza în scris. 92 vt (Pex) A introduce într-o lucrare sau într-un înscris Si: înscrie. 93 vt (Spc) A transpune prin pictură. 94 vt (Îlv) A ~ iscălitură (sau semnătură) A iscăli. 95 vt (Îe) A ~ pe note (sau, rar, pe muzică) A compune muzica adecvată unui text, unei poezii. 96 vt (Îe) A ~ pe curat A transcrie. 97 vt (Îe) A ~ aprobarea A aproba cererea, propunerea, soluția dintr-un document scris, prin semnătură proprie. 98 vt (Îe) A ~ accent(ul) (sau un accent deosebit) pe ceva A scoate în evidență un anumit lucru. 99 vt (Îe) A ~ lipsă pe cineva sau (pop) a ~ lipsă cuiva A nota absența cuiva de la cursuri, de la o ședință etc. 100 vt (Jur; c. i. o avere imobiliară; îe) A ~ pe numele cuiva A înscrie cu drept de proprietate pe numele altcuiva. 101 vt (Jur; c. i. un proces; îe) A ~ pe rol A înscrie pe lista tribunalului în vederea judecării efective la o anumită dată. 102 vt (Înv) A publica printre alte materiale. 103 vt A fixa lângă ori pe un punct de sprijin ca să se mențină în poziția dorită Si: a propti, a rezema, a sprijini. 104 vt A aplica pe sau peste ceva, făcând să adere sau să se întipărească. 105-106 vtr A (se) agăța pe, la sau de ceva. 107 vt (Îe) A(-i) ~ (cuiva) lingura (sau lingurile) de gât (sau de ori în brâu, reg, la gușă) A lăsa pe cineva nemâncat fiindcă a venit târziu la masă. 108 vt (Reg; îae) A pierde ocazia favorabilă pentru a realiza sau a dobândi ceva. 109 vr (Reg; îe) A-și ~ lingura de brâu A termina de mâncat. 110 vt (Reg; îe) A ~ cuiva ștreangul de gât A forța pe cineva să facă un lucru neplăcut și nedorit de acesta. 111 vt (Reg; îe) A ~ cuiva funia-n coarne A înșela pe cineva. 112 vt (Reg; îae) A dispune de cineva după bunul plac. 113 vt (Reg; îe) A ~ (cuiva) ghiocei la ureche A înșela pe cineva. 114 vt (Reg; îe) A(-l) ~ (pe cineva) în sus A spânzura pe cineva. 115 vt A monta¹ (1), în cadrul unui ansamblu, la locul destinat. 116 vt (Pex) A fixa. 117 vt (Reg; îe) A ~ coadă la oală A găsi un motiv pentru a-și justifica refuzul. 118 vt (Îe) A ~ în scenă A regiza un spectacol. 119 vt (Îae) A înscena. 120 vt (Spc) A aplica și a fixa prin coasere sau prin batere în cuie, lipire etc. 121 vt (Înv; îe) A ~ cuiva iacana A ruga cu stăruință pe cineva. 122 vt (Îvr; îe) A-i ~ (cuiva) pingeaua A păcăli pe cineva. 123 vt (Arg; îe) A ~ guler A nu plăti datoria. 124 vt (C. i. animale de tracțiune) A înhăma. 125 vt (Îlv) A ~ șaua (pe cal) A înșeua. 126 vt (C. i. copii; îe) A ~ șaua (pe cineva) A face să devină ascultător. 127 vt (Pex; c. i. oameni maturi; îae) A constrânge să muncească foarte mult. 128 vt (Îlv) A ~ frâul (unui cal) A înfrâna. 129 vt (C. i. sentimente, pasiuni; îe) A ~ frâu (la ceva) A reuși să domine. 130 vt (Îae; c. i. o acțiune în desfășurare) A face să înceteze brusc. 131 vr (Îe) A-și ~ frâu limbii (sau gurii) ori a-și ~ frâu la limbă A vorbi cumpătat, cu prudență. 132 vt (C. i. un dispozitiv de închidere, de încuiere) A manevra astfel încât să închidă ori să încuie o ușă, un capac, o cutie etc. 133 vr (Pop; îe) A-și ~ lacăt la gură A-și impune tăcere, discreție. 134-135 vtr A introduce într-un spațiu mărginit. 136 vt (Îlv) A ~ în groapă (sau în mormânt) A îngropa. 137 vr (Reg; îe) A-și ~ lingura unde nu-i fierbe oala A se amesteca într-o problemă care nu-l privește. 138 vt (Rar; îe) A ~ în mormânt A omorî. 139 vr (Îe) A-și ~ ceva în gând (sau în cap) A lua hotărârea să... 140 vt (Îae; înv) A ține minte; 141 vt (Îae) A se gândi la un lucru dorit, cu speranța că el se va îndeplini. 142 vt (Îe) A nu avea nici ce ~ în gură (sau reg, în căldare) A fi lipsit de orice mijloc de existență. 143 vt (Îe) A nu ~ țigară în gură A nu fuma. 144 vt (C. i. expresii, cuvinte; îe) A ~ în gura cuiva A introduce în vorbirea cuiva ca element specific. 145 vt (C. i. țări, popoare; îe) A ~ pe cineva sub călcâi(e) A supune. 146 vt (Rar;i. oameni, îae) A desconsidera. 147 vt (Îe) A ~ pe toți într-o ciorbă A trata un grup de oameni la fel, fară a face deosebire între ei după merite, după valoare etc. 148 vt (Îe) A ~ cuiva pumnul în gură A împiedica pe cineva să vorbească. 149 vt (Fam; îe) A ~ (pe cineva) în cofă A întrece pe cineva prin pricepere, viclenie, istețime. 150 vr (Gmț; îe) A-și ~ capul sub comânac A se călugări. 151 vt (Înv; îe) A ~ (pe cineva) sub sabie sau a ~ capul cuiva sub picior A ucide. 152 vt (Îe) A ~ (ceva) sub picior A neglija. 153 vt (Reg; îe) A ~ lumea în pântece A mânca sau a bea cu lăcomie. 154 vt (Spc) A trece prin... 155 vt (Spc; c. i. un inel, o verighetă etc.) A vârî în deget. 156-157 vt (Spc) (A face sau) a lăsa să intre complet într-un lichid. 158 vt (Pop; c. i. plante) A planta. 159 vt (C. i. lichide) A face să intre într-un recipient. 160 vt (Pex) A vărsa. 161 vt (Îe) A ~ benzină (sau gaz ori, reg, oleu) pe foc A agrava o situație deja neplăcută. 162 vt (Reg; îe) A ~ plumb topit în capul cuiva A domoli pe cineva. 163 vt A adăuga. 164 vt (C. i. oameni; îe) A ~ la (sau în) închisoare, a ~ la (sau în) pușcărie A închide. 165 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în lanțuri (sau în ori la lanț sau în fiare, în obezi, în butuc) sau a ~ (cuiva) cătușe A imobiliza pe cineva prin legare în lanțuri, în cătușe, în butuci, în obezi. 166 vt (Pop; c. i. obiecte ascuțite) A înfige. 167 vt (Îe) A ~ un glonț în piept A împușca pe cineva. 168 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) cuțitul (sau cuțitele) A omorî. 169 vt (Îe) A ~ (cuiva) sula în coastă (sau cuțitul în ori la gât) A constrânge pe cineva să facă un lucru neplăcut și greu pentru el. 170 vt (Îe) A ~ (carne) în frigare A înfige carnea în frigare pentra a se frige la jăratic. 171 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în țeapă A trage pe cineva în țeapă. 172-173 vtr (Îe) A (i se) ~ (cuiva) un ghimpe (sau un cuțit) la inimă (sau, rar, la stomac) (A face să fie sau) a fi cuprins de anxietăți sau de supărare. 174 vr (Îe) A-și ~ gheara-n gât A se încăiera. 175 vt (Reg; îe; d. albine, viespi etc.) A ~ acul A înțepa. 176 vr (Pop; d. oameni) A se așeza pe ceva. 177 vr (Îe) A se ~ pe capul cuiva sau a se ~ cu rugăminte pe lângă cineva A stărui fără încetare pe lângă cineva, pentru realizarea unor dorințe, pentru obținerea a ceva etc. 178 vt (Îe; c. i. copii) A ~ la colț A obliga să stea în genunchi într-un colț al camerei, cu fața la perete, drept pedeapsă. 179 vt (Îe) A ~ (pe cineva) la zid A împușca, în urma unei sentințe de condamnare. 180 vt (Îae) A blama. 181 vt (C. i. bolnavi; îe) A ~ pe (sau în) picoare A reda sănătatea cuiva, prin îngrijire medicală adecvată. 182 vt (Reg; îae; c. i. oameni) A scoate dintr-o încurcătură. 183 vt (C. i. lucrări, acțiuni, construcții; îae) A crea condiții necesare pentru a începe, a se desfășura, a exista etc. 184 vt (Îae) A realiza. 185 vr (Îe) A se ~ pe (sau în) picioare A se însănătoși. 186 vr (Îae) A se reface din punct de vedere material. 187 vr (Îe) A se ~ (în) piuă (sau piua) A se apleca ghemuindu-se la pământ, de obicei prin sprijinire în mâini (astfel încât cineva să se poată sui sau înălța pe, ori sări peste spinarea lui). 188 vr (Îae; rar) A sprijini pe cineva într-o acțiune. 189 vr (Îe) A se ~ luntre (sau, rar, cruce) și punte ori (pop) a se ~ în ruptul capului, și(-n) cruciș și(-n) curmeziș A se strădui din răsputeri pentru a obține, a realiza ceva. 190 vr (Îe) A (i) se pune în curmeziș (sau de-a curmezișul) A împiedica pe cineva în acțiunile sale. 191 vt (Îe) A ~ jos (pe cineva sau ceva) A trânti la pământ. 192-193 vtr (Pop) A (se) urca pe sau într-un mijloc de locomoție pentru a se deplasa undeva. 194-195 vtr A (se) culca pe ceva. 196 vr (Reg) A sta postat înaintea cuiva sau a ceva, cu un anumit scop. 197 (Îe) A i se ~ (cuiva) în cale (sau în drum) ori a se ~ în calea cuiva (sau a ceva) A bara drumul cuiva sau a ceva. 198 vr (Îe) A se ~ împotrivă (sau împotriva...) sau (înv) a se ~ înainte (sau tare) A se împotrivi. 199 vr (Rar; îe) A se ~ cu capul A se opune din răsputeri, cu prețul vieții. 200 vr (D. oameni; îe) A (i) se ~ soarele drept inimă A-i fi foame. 201 vr (Pop) A se repezi la cineva. 202 vrr (Pop); udp „cu”) A se lua la întrecere. 203 vr (Îrg; îe) A se ~ de pricină (sau în poară, în pizmă, de sau la price, înv, în ori cu price) A fi în conflict cu cineva. 204 vr (Îae) A se împotrivi. 205 vt A fixa o dată, o limită etc., în urma unei înțelegeri prealabile. 206 vt A determina în urma observării atente. 207 vt (C. i. impozite, taxe) A stabili un anumit cuantum drept obligație. 208 vt(a) A da cuiva ordin să... 209 vr A începe să. 210 vt A face să ajungă într-o anumită stare sau situație. 211 vr (Îe) A se ~ în situația (sau în locul, în postura, în pielea) cuiva A-și imagina că se află în împrejurările în care se găsește cineva, pentru a-și da seama de modul acestuia de a gândi sau de a reacționa în asemenea împrejurări. 212 vr (Îe) A se ~ în postura... A se manifesta ca... 213-214 vtr A (se) situa într-o ierarhie. 215 vr A-și asuma un rol de conducere. 216 vt (Îlv) A ~ (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) A proba. 217 vt (Îlv) A ~ (pe cineva) la chinuri (sau la cazne, la torturi, îvp, la munci) A chinui, a tortura etc. pe cineva. 218 vt (Înv) A socoti. 219 vt (Înv; îe) A ~ în socoteală că... A băga de seamă că... 220 vt (Îe) A ~ (ceva) la socoteală A avea în vedere ceva. 221 vt (Scn; îe) A ~ temei A avea încredere. 222 vt (Îvr; urmat de determinări introduse prin c „că”) A presupune că... 223 vt (Îlv) A(-i) ~ nume (sau poreclă, rar.corecliri) A numi¹. 224 vt (Îal) A porecli. 225 vt (Îlv) A ~ întrebări (sau o întrebare) A întreba. 226 vt (Reg; îe) A ~ pace A încheia pace. 227 vt (Reg; îe) A ~ tăcere A impune tăcere. 228 vt (Îe) A(-și) ~ pomană A face pomană.

NĂZĂRI vb. IV. 1. Tranz. (Popular) A vedea (nedeslușit, de departe); a zări, a întrezări; a observa. cf. barcianu, tdrg, șăineanu, d. u. Năzăream prin întuneric sentinelele care ne păzeau. stancu, r. a. ii, 390, cf. 66. Peste cîmp că se uita, Trei cîrlăiori năzărea. Mat. folk. 124, cf. 47, 192, 688. Osteniți și însetați nevoie mare, năzăriră o fată mare care cînta și secera cu multă hărnicie. șez. xii, 112. Într-un deal mi să urca, În toate părți să uita, Poate o năzări ceva. păsculescu, l. p. 236, cf. 204, 258, novacoviciu, c. b. i, 14. Mîne-n zori să-l năzăresc Și cu el să vorbesc. gr. s. v, 138, cf. arh. Olt. xxi, 271, alr i 306/810. ♦ (Regional) A ochi, a ținti (Banloc-Timișoara). alr i 1 217/35. 2. Refl. și intranz. (Adesea cu un complement în dativ) A se arăta vederii, a apărea înaintea ochilor (de departe, nedeslușit); a se ivi, a se zări. cf. ddrf. Frînturi de oaste-aleargă pe-apucate, Ard satele... Departe se năzare Un greu convoi cu strigăt de pierzare. iosif, v. 69. Oblonite... rămîn ferestrele beciului vostru și nu se mai năzare nimic înlăuntru. ciaușanu, r. scut. 16. Lui Stoicea îi năzări, printre copacii ce dădeau devale, o sclipitură ca de brici. Era iazul. galaction, o. 46. În calea mea, rugina roșcată se năzare, Pe culmele pleșuve și colburi ce plutesc. lesnea, p. e. 29, cf. id. i. 34, pribeagul, p. r. 57. În fața ochilor i se năzărea cîmpul cu zăpada jupuită ici, colo. v. rom. noiembrie 1953, 159. Un cap bubos se năzări la geam. camilar, n. i, 76, cf. 173. Satul departe. Nu se cunoștea decît o luminiță care de-abia se năzărea. plopșor, c. 125, cf. com. din straja-rădăuți. ◊ (Despre imagini nereale, fantastice) Mă grămădeam lîngă mama ca nu cumva să fiu înhățat de vreuna din dihăniile ce mi se năzăreau. gane, n. iii, 57. Trecînd printr-o pădurice, mi se tot năzăreau pe după huciuri turbane și fesuri turcești. conv. Lit. xvii, 71. Se vede că-ți năzăresc tot soiul de minuni. i. negruzzi, s. iii, 230. Și se năzare chipul strigoilor pe horn. lesnea, i. 8. I s-a scrîntit muierea. I se năzar copiii pieriți, ca niște pui cu fulgit sadoveanu, o. xvii, 316. Parcă mi s-a năzări, o lumină de pe ceea lume. camilar, n. ii, 420. cf. 16, i, 85, 109, 202, rădulescu-codin, l. 127, pamfile, c. ț. 46. 3. refl. impers. A i se părea că aude, că vede etc. ceva, (învechit și popular) a i se năluci (2); p. ext. a-și închipui, a-și imagina, a crede. I se năzări în somn cu[m] să fie venit Dumnăzău. herodot (1645), 133. Eu îmi năluceam că iaste lucru puțin a măniia pre D[u]mnezeu, nici nu mi se năzărea ceva groază și spaimă în păcate. maior, p. 119/9, cf. lb. Lui i se năzare, gata să-l înghită, Grozavul mormînt. c. stamati, p. 272. Pentru că mi-e drag să șăd la vorbă, hop! li se năzare nu știu ce. negruzzi, în pr. dram. 454, cf. conv. Lit. iv, 92. Dă perdeluța într-o parte și i se năzărește că vede în pragul din față două umbre albe. caragiale, o. i, 52, cf. ddrf. În vreo două rînduri i s-a năzărit că nu e bună mîncarea. sandu-aldea, u. p. 190. Unii slujbași moldoveni... dacă li se năzărea ceva neplăcut băteau pe căpitanii de poștă. n. a. bogdan, c. m. 150. Năzuise să fie și orator și i se năzărise că a și ajuns la această culme. ciaușanu, r. scut. 44. Mereu i se năzărea că aude pași prin grădină. rebreanu, r. ii, 119, cf. 149, id. nuv. 63. I se năzărește că în starea în care se află, i-ar fi o mare ușurare să cunoască și altă femeie decît soția lui. camil petrescu, t. ii, 303. Nu-i nimica, Constandine. Mi s-a năzărit! sadoveanu, o. vii, 329, cf. xiii, 670. Oamenilor li se năzărea că aud aevea zbîrnîitul mașinilor. scînteia, 1952, nr. 2 398. Ți se năzare ori ai înnebunit? arghezi, c. o. 99, cf. id. s. p. 48, beniuc, v. 137. Li s-o fi năzărit ceva... Acuma s-au liniștit. galan, z. r. 103, cf. id. b. ii, 106. I se năzări că s-o fi întors Todericiu de la Budapesta. vornic, p. 195. Cînd s-a însurat, i s-a năzărit că de acum înainte trebuia să pășească în fruntea satului. t. popovici, se. 138, cf. rev. crit. iii, 162, i. cr. v, 374, gr. s. vi, 241, a v 15, 16, vi 26. ♦ Intranz. (Despre închipuiri, idei neobișnuite, ciudate) A-i apărea, a-i veni în minte. Să scrii din ce-ți năzare și, răzimat în cot, Uitîndu-ți călimara, să-nmoi penița-n gură. arghezi, c. o. 149. Ce ți-a năzărit, femeie? Cine ți-a vîrît năzbîtiile astea în cap? baranga, r. f. 22. ♦ (Rar) A avea poftă (de ceva), a-i veni chef. I se năzare de măritiș. stancu, d. 312. ♦ Refl. (Învechit; despre cai) A se speria. Caii s-au năzărit. ap. ddrf, cf. ȘĂINEANU, D. U. – prez. ind.: năzăresc și năzar. – Și: (neobișnuit) lăzări vb. IV. dr. x, 379. – Din v. sl. НаЗБРѢТИ.

ÎNOTA, înot, vb. I. Intranz. 1. (Despre ființe) A pluti pe apă, înaintînd cu ajutorul unor anumite mișcări ritmice făcute cu membrele corpului sau (la animale) și cu alte părți ale corpului. Cînd baba înota smintită pe la jumătatea lacului alb, Făt-Frumos aruncă buzduganu-n nori. EMINESCU, N. 24. Înoată voinicește, Taie-o brazdă, taie nouă, Taie Dunărea în două. ALECSANDRI, P. III 162. Marea fiind liniștită și limpede, mă depărtai de mal mai mult decît obicinuit, înotînd pe spinare. id. O. P. 274. ◊ Fig. Problemele în care înot abia ținîndu-mă la suprafață... se complică în fiecare zi. IBRĂILEANU, A. 98. Prin holde coapte, fetele grăbite Înoată pîn’ la brîu, împodobite Cu roșu mac și vinete cicoare. IOSIF, V. 71. Dar ce-i în grîu? O fată – Înoată-n spice pînă-n brîu. COȘBUC, P. I 170. ♦ Tranz. (Rar, complementul indică o apă) A trece înot. Peste munți treceți, Marea ajungeți. Marea înotați. TEODORESCU, P. P. 401. Bărbat oi lua Care s-a afla Dunărea să-noate. ALECSANDRI, P. P. 122. ♦ Fig. A pluti, a se mișca într-un mediu. O țintă de lumină prin umbră viu înoată. ALECSANDRI, P. A. 167. Astă lună ce înoată în tărie, Ca fanal purtat de valuri pe a mărilor cîmpie. ALEXANDRESCU, P. 138. 2. Fig. A fi cufundat în ceva, a fi înconjurat din toate părțile de ceva, a fi cuprins, copleșit de ceva. Ochii înotau în lacrimi și tot sîngele i se urcase în obraz. VLAHUȚĂ, O. A. 123. Sufletu-i acum înoată în bucurie. ODOBESCU, S. III 84. Tristă le e inima, Că le-noată-n voie rea. TEODORESCU, P. P. 231. ♦ A avea din abundență ceva. Înoată în bani. 3. Fig. A străbate cu greu. Văzu un mînzuc roșietic, cu zurgălău la gît, abia înotînd prin glod. CAMILAR, N. I 29. Mi-l închipui încă o dată, cum a trecut peste munți, bătut de vînturi, înotînd în zăpadă, cu stiva de lemne în spinare. BOGZA, Ț. 33. Cu mare greutate înotam prin troianul de omăt. CONTEMPORANUL, III 570. – Variantă: (regional) nota (TEODORESCU, P. P. 61) vb. I.

AJUTA, ajut, vb. I. 1. Tranz. (Urmat adesea de determinări introduse prin prep. «la», «cu» sau de o propoziție cu verbul la conjunctiv) A da cuiva ajutor, sprijin, asistență. Să vie de acolo să ne ajute un tovarăș, doi. DUMITRIU, N. 247. Dacă nu l-oi ajuta eu, cine să-l ajute? CREANGĂ, P. 38. ◊ Expr. A-l ajuta (pe cineva) puterea sau capul, mintea etc. (mai ales în construcții negative sau limitative) = a avea capacitatea fizică sau intelectuală de a face un anumit lucru. Să-mi dea ajutor la trebi, după cît îl ajută puterea. CREANGĂ, P. 13. ◊ Refl. (Cu determinări introduse prin prep. «cu») A se servi de cineva sau de ceva ca ajutor, a lua pe cineva sau ceva în ajutor. Agățăm felinarele de stîncă și începem să ne urcăm printre doi pereți, ajutîndu-ne cu mîinile, cu bocancii, cu genunchii și cu spinarea. BOGZA, Ț. 63. ♦ Refl. reciproc. Dă, sîntem datori a ne ajuta unii pe alții. CREANGĂ, P. 330. 2. Intranz. A fi de folos, a sluji. I-a ajutat la prășit. Medicamentul nu i-a, ajutat, deoarece nu l-a luat la timp. ◊ Badea-i călător, pornește. Pe mine mă părăsește, Nu-i ajute ce gîndește! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 160. ◊ Expr. Doamne-ajută = a) formulă de invocare a divinității, folosită de către cei superstițioși la începutul unei lucrări; b) (substantivat, rar) spor, mers bun al treburilor. Unde se întîmplă una ca asta, acolo nu-i niciodată doamne-ajută. MARIAN, O. I 278. La casa fără copii nu cred că mai este vrun doamne-ajută. CREANGĂ, P. 74; c) (substantivat, ironic) bătaie, lovitură; (concretizat) ciomag. Să nu te pomenești cu un doamne-ajută pe spinare! PANN, P. V. 11 102. ◊ Loc. adj. (Mai) de doamne-ajută = (mai) de seamă, de oarecare valoare, cu care te mulțumești în lipsă de ceva mai bun. N-apucase calul să se depărteze o bucată de loc mai de doamne-ajută, și iată zmeoaica iară îi ajunge. ISPIRESCU, L. 194.

COBORÎ, cobor, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A se da jos dintr-un Ioc ridicat sau dintr-un vehicul; (uneori determinat pleonastic prin «la vale») a merge în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. Din trăsură, el a coborît cel din urmă. SAHIA, N. 55. Coborîndu-se în fîntînă, umple întîi plosca și o pune la șold. CREANGĂ, P. 205. Arald atunci coboară de pe-al lui cal. EMINESCU, O. I 93. Pe-un picior de plai, Pe-o gură de rai, lată, vin în cale, Se cobor la vale Trei turme de miei Cu trei ciobănei. ALECSANDRI, P. P. 1. Fig. Privirile coboară mereu, din platou în platou. BOGZA, C. O. 21. ◊ Tranz. (Cu privire la un drum, la un teren etc.) Umblăm domol; suim poteci oable și coborîm prăpăstii. SADOVEANU, B. 6. Ai avut mare noroc de mine, de n-ai apucat a coborî priponii ista. CREANGĂ, P. 202. Dealuri multe ei suiră, Multe dealuri coborîră. ALECSANDRI, P. P. 165. ♦ Intranz. A zbura în jos, a veni jos din înălțime. În urma tractoarelor, berzele coborau mai puțin sperioase, obișnuite cu zgomotul motoarelor. MIHALE, O. 185. Coborî în jos, luceafăr blînd, Alunecînd pe-o rază. EMINESCU, O. I 168. ♦ Intranz. (Despre ape curgătoare) A curge la vale. E Oltul care... neîntrerupt coboară. BOGZA, C. O. 95. ◊ Intranz. (Despre corpuri cerești) A se apropia de asfințit, a apune. Soarele coboară într-o tăcere care neliniștește gîzele. C. PETRESCU, S. 245. Luna se cobora încet, mărindu-se, spre pămînt. EMINESCU, N. 25. ♦ Refl. Fig. (învechit, determinat prin «din scaun», «de pe tron») A renunța la domnie, a abdica. Împăratul se coborî din scaun și se urcă fiul cel mic. ISPIRESCU, L. 40. 2. Tranz. A da pe cineva sau ceva jos de la o înălțime oarecare. Coborîndu-l [pe Hercule din cer], îl puse iarăși în leagăn. ISPIRESCU, U. 19. Coboară din pod un păpușoi și desface grăunțele ce-i trebuiesc. ȘEZ. III 126. ◊ Expr. A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos. Ei! nu mai coborî ochii și zi că vrei, să se sfîrșească comedia. ALECSANDRI, T. 320. ♦ A trage, a apleca, a lăsa în jos. Costea aprinse țigara, coborî fereastra și rămase rezemat de bara de alamă. C. PETRESCU, C. V. 17. Și numai după ce ea plecă de lîngă dînsul, se hotărî să coboare pleoapele peste globurile ochilor care păstrau încă imaginea ei. BART, E. 352. 3. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață, vînt etc.) A se lăsa, a cădea. Astăzi, ca și alte dăți. Lungă liniște coboară Peste mari singurătăți. TOPÎRCEANU, B. 23. Cerul și-a schimbat veșmîntul, Ploaia parcă stă să-nceapă. Printre brazi coboară vîntul Ca un foșnet lung de apă. TOPÎRCEANU, S. A. 19. Noaptea începu să coboare liniștită. DUNĂREANU, N. 20. 4. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru și temperatură) A scădea. Temperatura a coborît sub 0°. 5. Tranz. (Cu privire la glas sau la ton) A schimba intensitatea sau înălțimea trecînd la un registru mai profund. Oratorul coborî deodată tonul. ◊ Refl. (în glumă) (Ciupici scoate cîteva note grave, voind a imita pe un basso italian) Millo: Destul! De te mai coborai nițel, ajungeai la catul de jos. ALECSANDRI, T. I 290. 6. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «din») A-și trage obîrșia, a avea originea, a se trage din... Ștefan cel Mare cobora din Mușatini. 7. Refl. Fig. A se înjosi. – Variantă: scoborî (VLAHUȚĂ, O. AL. II 4, CREANGĂ, P. 5) vb. IV.

TON², tonuri, s. n. I. 1. Sunet simplu, produs de o sursă care vibrează sinusoidal în timp; interval dintre două sunete (muzicale) situate la o distanță de o secundă mare; p. ext. sunet reprezentând cea mai mare distanță dintre treptele alăturate ale gamei. 2. Tonalitatea unei bucăți muzicale. ◊ Expr. A da tonul = a) a intona treptele principale, din punct de vedere funcțional, ale gamei în care este scrisă o bucată muzicală; a stabili tonalitatea unei cântări vocale, orientându-se după diapazon; b) a iniția, a începe ceva. ♦ (Impr.) Sunet. 3. Înălțimea cu care se pronunță o silabă. ♦ Felul în care urcă sau coboară glasul în timpul vorbirii; inflexiune, intonație; fel de a spune ceva. ◊ Expr. Tonul face muzica, se spune pentru a sublinia importanța felului în care se spune ceva. A schimba tonul = a-și schimba atitudinea. 4. (Înv.) Accent. II. 1. Atmosferă specifică rezultată din cuprinsul unei opere literare; notă dominantă a stilului sau a vorbirii cuiva. 2. Grad de luminozitate a unei culori; nuanță a unei culori. 3. (Înv.; în expr.) A-și da ton = a-și da importanță, aere. – Din fr. ton, lat. tonus.

TON², tonuri, s. n. I. 1. Sunet simplu, produs de o sursă care vibrează sinusoidal în timp; interval între două sunete (muzicale) situate la distanță de o secundă mare; p. ext. sunet reprezentând cea mai mare distanță dintre treptele alăturate ale gamei. 2. Tonalitatea unei bucăți muzicale. ◊ Expr. A da tonul = a) a intona treptele principale, din punct de vedere funcțional, ale gamei în care este scrisă o bucată muzicală; a stabili tonalitatea unei cântări vocale, orientându-se după diapazon; b) a iniția, a începe ceva. ♦ (Impr.) Sunet. 3. Înălțimea cu care se pronunță o silabă. ♦ Felul în care urcă sau coboară glasul în timpul vorbirii; inflexiune, intonație; fel de a spune ceva. ◊ Expr. Tonul face muzica, se spune pentru a sublinia importanța felului în care se spune ceva. A schimba tonul = a-și schimba atitudinea. 4. (Înv.) Accent. II. 1. Atmosferă specifică rezultată din cuprinsul unei opere literare; notă dominantă a stilului sau a vorbirii cuiva. 2. Grad de luminozitate a unei culori; nuanță a unei culori. 3. (înv.; în expr.) A-și da ton = a-și da importanță, aere. – Din fr. ton, lat. tonus.

TĂBÂRCI, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu ( din cauza unei sarcini pe care o poartă), a se târî. – Din tăbârcă.

TĂBÂRCI, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă.

A ÎNCORONA ~ez tranz. 1) (monarhi) A urca pe tron, punând coroana pe cap (ca simbol al puterii). 2) (persoane) A împodobi cu ceva în formă de coroană; a încununa. ~ cu lauri. 3) fig. (activități, opere etc.) A încheia printr-o realizare de prestigiu; a încununa. /<lat. incoronare

prindere sf [At: (a. 1780) IORGA, S. D. XII, 102 / Pl: ~ri / E: prinde] 1 Luare sau apucare ori înșfăcare cu mâna, cu dinții, cu ghearele, cu ajutorul unui instrument etc., pentru a ține, a duce cu sine, a trece dintr-un loc în altul etc. Si: prins¹ (1). 2 (Îvp; spc) Apucare a unui obiect cu scopul de a se servi de el pentru a lucra Si: prins¹ (2). 3 (Îvp; pex) Utilizare a unei unelte ținând-o cu mâna Si: prins¹ (3). 4 Încleștare a mâinii sau a mâinilor, a ghearelor de cineva sau de ceva pentru a se sprijini Si: agățare, apucare, atârnare, prins¹ (4). 5 (Rar) Găsire a ceva în care să se poată sprijini Si: prins¹ (5). 6 Petrecere ori întindere a mâinilor, sau a unei mâini, pe după cineva sau ceva pentru a aduce mai aproape, a strânge etc. Si: îmbrățișare, prins¹ (6). 7 Luare sau ținere de mână a cuiva pentru a forma un cerc, o horă etc. și a dansa Si: prins¹ (7). 8 Antrenare într-o acțiune, atras de mersul evenimentelor Si: prins¹ (8). 9 Percepere. 10 Memorare. 11 Învățare. 12 Cuprindere cu privirea Si: observare, vedere. 13 Cuprindere în raza sa de acțiune, în timpul funcționării. 14 Cuprindere în câmpul vizual al obiectivului unui aparat pentru a fotografia ori a filma. 15 (Pex) Fotografiere. 16 (Pex) Filmare. 17 Sesizare și prezentare prin mijloace caracteristice Si: conturare, zugrăvire. 18 Percepere și deslușire cu ajutorul auzului Si: auzire. 19 Oprire cu forța, punând mâna pe o ființă care fuge Si: prins¹ (14), prinzare (1). 20 (Spc) Capturare. 21 (Spc) Vânare. 22 (Spc) Capturare ca urmare a unei căutări, a unei urmăriri, a unei lupte etc. Si: prins¹ (15), prinzare (2). 23 (Îls) ~ a peștilor Pescuire. 24 Căutare și scoatere din apă pentru a salva, a recupera Si: pescuire, prins¹ (16), prinzare (3). 25 Găsire a cuiva sau a ceva înainte de a pleca. 26 Reținere cu mâinile sau cu ceva ținut în mână. 27 Sosire la timp sau în ultima clipă pentru a se putea urca într-un vehicul gata să pornească Si: apucare, prins¹ (17). 28 Capacitate sau știință de a folosi, de a valorifica, de a exploata. 29 Fixare de ceva sau unul de altul în cuie, în ace, într-o închizătoare, cosând, legând etc. Si: prins¹ (18). 30 (Spc) Coasere. 31 (Spc) Cârpire. 32 (Spc) Unire între ele a unor obiecte textile, însăilând, cosând Si: prins¹ (19). 33 Punere sau fixare ori strângere în jurul sau pe o parte a corpului, capului etc. a unui obiect de îmbrăcăminte sau de podoabă, înnodând, prinzând într-o închizătoare etc. Si: prins¹ (20). 34 Strângere la un loc sau aranjare a părului, strângându-l într-o anumită pieptănătură Si: prins¹ (21). 35 Înhămare a cailor. 36 Înjugare a boilor. 37 Agățare de ceva a părții superioare a unui obiect, lăsându-l să cadă liber în jos Si: atârnare, spânzurare, suspendare, prins¹ (27). 38 Legare de gât, de picioare a ceva sau a cuiva, lăsând să atârne Si: spânzurare. 39 Oprire flxându-se, blocându-se, înțepenindu-se, împiedicându-se etc. în ceva ascuțit, ieșit de la locul lui etc. Si: prins¹ (28). 40 Fixare ori agățare de ceva a unei plante, crescând în sus. 41 (Înv) Stabilire sau fixare ori rămânere într-un loc Si: prins¹ (29). 42 Unire prin atingere. 43 Lipire cu o materie cleioasă sau prin alte mijloace, ori din alte cauze. 44 Lipire la loc reunindu-se cu ansamblul, reintegrându-se în acesta. 45 Găsire a unui mediu prielnic, pentru a se manifesta. 46 (Trs; la jocul de cărți) Câștigare cu o carte superioară. 47 Căpătare a unui strat de... sau acoperire cu ceva. 48 Adaptare a unei plante în locul unde a fost răsădită, dezvoltându-se normal Si: prins¹ (30). 49 Apariție a mugurilor sau dezvoltare dintr-un mugur. 50 Impunere a unei idei, a unei teorii etc. 51 (Rar) Îmbolnăvire. 52 (Înv) Cucerire. 53 (Înv) Dominare. 54 (Fig) Atragere a cuiva, facându-l incapabil de altceva. 55 (Fig) Copleșire. 56 Deteriorare. 57 Imobilizare sau reținere ori oprire într-un anumit loc, de către ceva material Si: prins¹ (31). 58 (Spc) Exercitare a unei presiuni asupra unui corp surprins într-o anumită poziție, strivindu-l Si: prins¹ (32). 59 (Pop) Recepționare a unei transmisii radio. 60 (Pop; pex) Auzire. 61 Surprindere a cuiva asupra unui fapt, de obicei reprobabil Si: prins¹ (33). 62 Întâlnire sau găsire a cuiva într-un loc unde n-ar fi trebuit, nu s-ar fi așteptat, n-ar fî dorit să se întâmple acest fapt Si: prins¹ (34). 63 Angajare la ceva, învoindu-se sau fiind de acord să îndeplinească anumite condiții. 64 (Rar) Solidificare. 65 Transformare a laptelui dulce în lapte bătut sau în iaurt, căpătând un aspect consistent Si: acrire, închegare, coagulare, prins¹ (35). 66 Formare a unei cruste la fundul vasului ori dobândire a unui gust neplăcut, de aliment ars, afumat, în urma expunerii excesive la acțiunea focului Si: prins¹ (36). 67 (Reg; la jocul de țintar) Învingere a adversarului Si: (reg) prinsătură (1). 68 (Îrg) Avere. 69 (Îla) Cu ~ Bogat. 70 (Nob) Valoare. 71 (Rar; îe) A avea ~ A avea de lucru, ocupându-se cu ceva. 72 (Trs; îs) ~a postului (Paștelui) Începere a postului Si: lăsata secului. 73 (Rar) Legare. 74 (Rar) Atașare. 75 (Rar; ccr) Ceea ce servește pentru a lega Si: (reg) prinsătură (2). 76 (Rar; ccr) Ceea ce servește pentru a atașa Si: (reg) prinsătură (3). corectat(ă)

TERCI, terciuri, s. n. Mîncare constînd din mălai fiert în apă; mămăligă foarte subțire. Dacă aduci întîi terciul, Pe urmă aduci de surdă Oaspetelui oau (= ouă) și urdă. PANN, P. V. II 148. Zeamă de terci... Acum cum ar fi mîncat. TEODORESCU, P. P. 487. ◊ Fig. (Cu aluzie la lipsa de consistență a mîncării) Bălăcea prin terciul subțire ce-i trecea de ștaifurile scîlciate, se urca pe pantaloni ca două jgheaburi umede. I. BOTEZ, ȘC. 99. ◊ Expr. A face (pe cineva sau ceva) terci = a face (pe cineva sau ceva) una cu pămîntul; a face praf. – Variantă: telci (ȘEZ. V 6) s. n.

hopăi [At: LB / V: hup~ / Pzi: ~esc și ho~ / E: hop + -ăi] (Reg) 1 vz A sări. 2 vi A urca. 3 vi A striga „hop” (săltând). 4 vi A chiui la dans Cf hop (4). 5 vtf A ridica ceva.

A³ prep. 1. (Precedă infinitivul ca formă-tip a verbului) A vorbi. A citi. ◊ (Precedă infinitivul care are rol de subiect sau de complement în propoziție) I-a dat poruncă ca să-i deschidă toate tronurile cu haine, spre a-și alege. ISPIRESCU, L. 3. E ușor a scrie versuri Cînd nimic nu ai a spune. EMINESCU, O. I 226. Încă nu apucaseră feciorii a aprinde luminările. ALECSANDRI, T. I 155. Nu rînji, lele, dinții, Că n-am venit a peți. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 450. 2. (Exprimă un raport de comparație sau de asemănare) Vîntul venea vîjîind din timpii, trecea prin finețe și țipa cîteodată a pustiu. SADOVEANU, O. I 147. Aerul mirosea a pămînt ud, a iarbă proaspătă ș-a flori de liliac. VLAHUȚĂ, O. A. 371. Urcă-te, leică, într-un copaci mare și te uită în toate părțile, doară de vei vedea ceva așa care să semene a sat. ISPIRESCU, L. 336. Un fir de o mătase albă, subțire, strălucită, ce semăna mai mult a o vie rază de lună... decît a fir de tort. EMINESCU, N. 8. ◊ (Construcția prepozițională exprimă o presimțire, o prevestire, o amenințare) O adiere rece... șuieră a primejdie. SLAVICI, V. P. 156. A lupilor potaie... vine... urlînd a moarte. ALECSANDRI, P. A. 222. Un fel de vultur ce țipă a ploaie. ȘEZ. II 151. ♦ În semn de... Fața omului se chirci a durere. PREDA, Î. 167. Parcă se coborîse încet o pleoapă, a somn, peste rămășițele de lumină. SADOVEANU, O. V 458. Sta în loc și fluiera a pagubă. ISPIRESCU, L. 139. Cîteodată... prea arare... A tîrziu cînd arde lampa. EMINESCU, O. I 106. 3. (Formează, împreună cu substantive precedate de numerale ori de adjective pronominale nehotărîte sau împreună cu pronume nehotărîte, construcții cu valoare de genitiv) Să le lege de codițele a trei cai neînvățați. RETEGANUL, P. II 40. ◊ (Intră în compunerea unor adjective) Atotcuprinzător. Atotștiutor. 4. (Intră în compunerea unor locuțiuni adverbiale și prepoziționale, exprimînd un raport local) De-a curmezișul. De-a latul. ◊ Locomotiva scundă... trăgea încet șase vagoane de-a lungul cîmpiei. DUMITRIU, B. F. 5. Masele grele de păr... o încoronau de-a dreapta și de-a stînga. DUMITRIU, B. F. 37. ♦ (Intră în compunerea unor locuțiuni adverbiale, exprimînd un raport modal) De-a berbeleacul. De-a binelea. De-a gata.

PARCURGE, parcurg, vb. III. Tranz. 1. (Cu privire la drumuri sau distanțe) A străbate (de la un capăt la altul). Același ceas... măsura și pașii celor ce parcurgeau cei cîțiva metri ai foaierului. CAMIL PETRESCU, N. 14. Se urcă în avion să parcurgă cinci sute de kilometri în două ore. C. PETRESCU, Î. II 268. 2. A trece cu privirea peste ceva; a citi în treacăt, în grabă, a răsfoi (o carte, un ziar). Parcurse distrat, cu ochii, calea-laptelui, boltită de-a curmezișul cerului. C. PETRESCU, Î. I 18. – Forme gramaticale: perf. s. parcursei, part. parcurs. – Variante: (învechit) percure (I. IONESCU, M. 65) vb. III, parcura (GHICA, A. 52) vb. I.

NOD ~uri n. 1) Loc în care se leagă strâns capetele a două sau a mai multor fire (ațe, sfori, funii, cabluri etc.). 2) Loc pe un singur fir unde a fost legat strâns un laț. ~ul cravatei. ◊ A face (un) ~ a lega un nod; a înnoda. A face ~ peste ~ a lega mai multe noduri în același loc. A desface un ~ a dezlega un nod; a deznoda. ~ marinăresc nod special, folosit în marină, pentru a lega două parâme. A lega paraua cu zece ~uri a fi foarte zgârcit. A lega ~uri (pe socoteala cuiva) a bârfi. 3) Loc de intersecție a unor căi de comunicație. ~ de cale ferată. 4) Punct de pe tulpina unei plante, din care pornesc ramurile și frunzele. ◊ A căuta (sau a-i găsi) cuiva ~ în papură a căuta cuiva (sau a-i găsi) defecte pe care nu le are. 5) Porțiune rotundă dintr-o bucată de lemn; ciot. Scândură cu ~uri. 6) Tumoare dură. 7) Parte (mai proeminentă) de pe suprafața corpului, unde are loc legătura dintre oase. ◊ ~ul gâtului (sau gâtlejului) mărul lui Adam. 8) fig. Senzație de sufocare pe care o are cineva, când este enervat sau emoționat. ◊ A se urca un ~ în gât a) a se sufoca; b) a fi cuprins de neliniște; a fi emoționat. A înghiți ~uri a îndura ceva în tăcere. 9) Parte esențială a unei probleme, de care depinde soluționarea acesteia; esență; fond; miez. ~ul chestiunii. ◊ ~ gordian chestiune foarte complicată; problemă aproape insolubilă. A tăia ~ul gordian a soluționa o chestiune complicată printr-o acțiune energică (deseori violentă). 10) Unitate de măsură pentru viteza navelor (egală cu o milă marină pe oră). 11) Punct de importanță deosebită; centru. * ~ strategic centru de rezistență. ~ vital centru al bulbului rahidian, a cărui lezare antrenează moartea imediată. 12) Parte a unui mecanism în care se unesc două sau mai multe elemente simple. /<lat. nodus

DESCOTOROSI, descotorosesc, vb. IV. Refl. A scăpa de cineva sau de ceva care supără, care este neplăcut, care incomodează; a se dezbăra. Băieții se descotoroseau de guler și cravată. PAS, Z. I 122. Sabina urcă scările pe covorul moale, bucuroasă că s-a descotorosit atît de repede. C. PETRESCU, C. V. 367. Vedea omul... că nu se poate descotorosi de mine cu vorbe. CREANGĂ, A. 46. ◊ Tranz. Nevasta... făcea zile fripte bărbatului, ca să-l poată descotorosi o dată de frate-său. CREANGĂ, P. 38.