GLIE ~i f. 1) Brazdă de pământ cu iarbă, care poate fi desprinsă o singură dată cu hârlețul. 2) Teren pregătit special pentru culturi agricole; ogor; țarină. 3) Pământ strămoșesc. * Sub ~ (sau ~i) în mormânt. /<rus. glej, slov. glie

OGOR ogoare n. 1) Teren pregătit special pentru culturi agricole; glie; țarină. 2) Suprafață de pământ semănată cu același fel de plante agricole; lan. ~ de grâu. 3) Pământ arabil lăsat nelucrat (timp de un an sau doi) pentru a-i spori fertilitatea; pârloagă. ◊ ~ negru teren arat și grăpat, dar nesemănat, fiind lăsat să se refacă; țarină. 4) Proprietate agricolă. /<bulg., sb. ugar

ȚARINĂ ~i f. 1) Teren pregătit special pentru culturi agricole; ogor. 2) mai ales art. Dans popular executat în perechi, cu mișcări moderate și însoțit de strigăte. 3) Melodie după care se execută acest dans. [G.-D. țarinii] / țară + suf. ~ină

a aranja ploile expr. a face atmosferă favorabilă, a pregăti terenul în vederea unei anumite acțiuni

PLATON (numele original: Aristocles) (427-347 î. Hr.), filozof grec. Aristocrat atenian, având ambiții politice și fiind un apropiat al lui Socrate, a vizitat de mai multe ori Sicilia și pe tiranul Dinoysos II. Unul dintre cei mai mari gânditori ai Antichității. A întemeiat la Atena (c. 387 î. Hr.) școala filozofică numită Academia. Discipol al lui Socrate, care apare ca purtătorul lui de cuvânt în cele peste 20 de dialoguri ale sale („Banchetul”, „Fedon”, „Statul”, „Parmenide” ș.a.); deși nu există certitudine în privința scrierii lor, sunt repartizate, de regulă, în trei grupuri: timpurii, de mijloc și târzii. Adevărata realitate o constituie, după P., Ideile sau Formele (eidos, de ex. Ideea de frumos sau „frumosul în sine”, Ideea de om etc.), esențe inteligibile, constituind o existență în sine în afara spațiului și timpului; copiile sau umbrele degradate ale Ideilor ar fi lucrurile din realitatea sensibilă. Acestea din urmă, fiind într-o continuă curgere, devenire, nu au deplină realitate, nu pot fi obiect al științei, ci numai al „opiniei” (doxa); adevărata știință se întemeiază pe „reamintirea” (anamnesis) Ideilor, pe care sufletul nemuritor al omului le-a contemplat într-o existență anterioară. P. a pregătit terenul pentru constituirea logicii ca știință de către Aristotel. Concepția filozofică a lui P. constituie fundamentul unei utopii sociale aristocratice. Statul ideal, imaginat de el, trebuie să fie împărțit în trei caste: 1) „filozofii”, conducători, 2) „gardienii”, apărători ai statului, 3) agricultorii și meseriașii; sclavii nu făceau parte din stat. P. este întemeietorul unor teorii etice și estetice originale, bazate și ele pe teoria Ideilor. Filozofia sa a influențat întreaga evoluție ulterioară a idealismului, rămânând până astăzi un model clasic. Maestru al dialogului și unul dintre marii stiliști ai prozei din Grecia antică.

PETRU, numele mai multor împărați ai Rusiei, dintre care cel mai important a fost Petru I (Petru cel Mare) Alekseevici, țar (1682-1721) și primul împărat al Rusiei (1721-1725). Fiu al țarului Aleksei Mihailovici; între 1682 și 1696 a domnit împreună cu fratele său, Ivan V. Interesat de realitățile occidentale, a vizitat (1697-1698) o serie de regiuni și state din V Europei. Remarcabil militar și om politic. Pe plan extern, a organizat campanii împotriva Imperiului Otoman (1695-1696), în urma cărora a cucerit cetatea Azov. A încheiat o alianță cu Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei, devenit, după înfrângerea de la Stănilești (1711) și refugiul în Rusia, unul dintre sfetnicii săi. În alianță cu Danemarca și Polonia, din 1700, P. I a luptat împotriva Suediei („Războiul Nordului”, 1700-1721, în cursul căruia, a repurtat strălucita victorie de la Poltava, 1709, asupra armatei suedeze, condusă de Carol XII), obținând, prin Tratatul de la Nystad (1721), ieșire la M. Baltică. În 1703 a întemeiat orașul Petersburg, devenit din 1712 capitala Rusiei. Campania lui P. împotriva Persiei (1722-1723) i-au asigurat Rusiei țărmul de sud și de vest al M. Caspice. Reformele realizate de el cu autoritate despotică, în domeniul administrației, al economiei (a susținut dezvoltarea comerțului și industriei), al armatei (a creat o flotă puternică etc. au pregătit terenul pentru o Rusie modernă. A acordat o mare atenție problemelor culturii și învățământului (înființarea Academiei de Științe, 1724). Considerat unul dintre cei mai de seamă conducători și reformatori din istoria Rusiei, căreia i-a conferit statutul de mare putere europeană.

CURSĂ², curse, s. f. 1. (Adesea în construcții cu verbele «a întinde», «a pune», «a cădea») Dispozitiv (de lemn, fier, sîrmă, sfoară) de diferite forme și mărimi, pentru prinderea de vii a animalelor și a păsărilor; teren pregătit anume pentru ca animalul care intră în limitele lui să fie prins; capcană. V. laț. [Păsărică] privește, ascultă, dar fără veste Tainica cursă ce i s-a-ntins, Se-nchide... roabă ea se găsește. ALEXANDRESCU, M. 63. Capcana (cursa) se închise și prinse laba lupului ca într-un clește. ȘEZ. III 113. 2. Fig. Mijloc viclean de a prinde pe cineva, de a-l da de gol sau de a-i face rău; manevră, uneltire iscusită, dibace pentru ademenirea unui dușman, pentru atragerea lui într-o situație dezavantajoasă, periculoasă; capcană. [Mihai Viteazul] căzu în cursa ce i-o întinsese generalul Basta. BĂLCESCU, O. I 29. Badiului voinic nu-i pasă Nici de cursă dușmănească, Nici de oaste-mpărătească! ALECSANDRI, P. P. 124. ◊ Expr. A întinde (sau apune) cuiva o cursă = a căuta să ademenești pe cineva pentru a-l prinde, a-l da de gol. Să nu fi pus cursă altuia, n-ar fi căzut singură într-însa! SBIERA, P. 215. A atrage (pe cineva) în cursă = a momi, a ademeni. A cădea (sau a se prinde) în cursă = a intra (prostește sau din greșeală) într-o mare încurcătură din care nu mai poți scăpa. Ana însă, mai puțin subtilă, căzu în cursă. C. PETRESCU, C. V. 97. ♦ Primejdie, pericol. Drum bun, cucoane, și fără nici o cursă. ALECSANDRI, T. 1380. Cît am fost. eu neatins, Multe curse am învins. ALECSANDRI, P. P. 315.

TEREN, terenuri, s. n. 1. Întindere de pămînt. În orice caz, vom avea nevoie de teren pentru construcții, birouri, magazii, cisterne. C. PETRESCU, R. DR. 200. ◊ Loc. adv. Pe teren = la fața locului, la locul de producție (nu în birou). Astăzi am fost pe teren, pe la brigăzi. MIHALE, O. 289. ◊ Expr. A sonda (sau a pipăi) terenul = a observa cu atenție situația, împrejurările, condițiile înainte de a întreprinde ceva; a se informa. Între timp voi pipăi terenul să aflu toate prețurile din județ și să văd dacă nu putem provoca o concurență. C. PETRESCU, R. DR. 212. A cîștiga teren = a progresa puțin cîte puțin într-o acțiune; a-și consolida poziția. A părăsi terenul = a părăsi un cîmp de acțiune, a ceda, a se da bătut. Vrei să pleci, prietene Mirel? Aceasta înseamnă că n-ai de fel fler de gazetar. Părăsești terenul tocmai cînd ceaiul dansant... începe să fie mai interesant. C. PETRESCU, C. V. 189. A pregăti terenul v. pregăti. A pierde teren v. pierde. ◊ (Urmat de determinări care arată calități sau proprietăți ale solului) Dumneata ai înstrăinat pămînt pentru plugărie; cei ce l-au cumpărat, cumpărau teren petrolifer, știind că acolo se află păcură. C. PETRESCU, A. 333. ◊ (Urmat de determinări care arată destinația) Teren sportiv. ♦ Solul privit din punct de vedere geologic, geografic etc. Accidente de teren. ▭ Acestea sînt formațiunile sedimentare ale terenurilor paleozoice și secundare. I. IONESCU, M. 49. ♦ Loc, regiune. Nu cunosc terenul și am nevoie de o călăuză. REBREANU, P. S. 57. 2. Fig. Cîmp, domeniu de activitate, de preocupări; poziție pe care se situează cineva. Toți cîți au scris despre criticile mele, deși se deosibesc de mine în unele privinți, stau însă mai toți pe același teren modern științific ca și mine. GHEREA, ST. CR. II 9.

PRECURSOR, -OARE, precursori, -oare, s. m. și f. Persoană care desfășoară o activitate de înaintaș în domeniul social, politic, literar sau științific, care pregătește terenul pentru o dezvoltare ulterioară mai largă; înaintaș, premergător. Bălcescu, așa cum îl cunoșteam acum, a fost precursorul luptătorilor democrați. SADOVEANU, E. 53. Marinarii antichității venerau argonauții, ca pe adevărații precursori ai meșteșugului de a pluti cu pînze. C. PETRESCU, Î. I 15.

PREGĂTI, pregătesc, vb. IV. Tranz. 1. A aranja (din timp ceva), a face pregătiri în vederea unei acțiuni; a face (ca ceva) să fie gata; a prepara. Să pregătești cu Mitrea sania, îi zise Vitoria. SADOVEANU, B. 65. Feciorul cel mijlociu, pregătindu-și cele trebuitoare... își ie ziua bună de la frați și a doua zi pornește și. el. CREANGĂ, P. 187. Fiecare ceată de luptă pregătită c-un tun... purtat pe roți ușoare. ALECSANDRI, P. A. 144. ◊ (Subiectul e un abstract) Veacul este pe sfîrșite, – la o mie nouă sute în curînd o să ajungem, – nopți de fulgere țesute Prevestesc o eră nouă; faptul zilei se ivește, Și el multe și mari fapte tinerimii pregătește. BELDICEANU, P. 125. Două rele mari îi pregăteau căderea: robia și proprietatea cea mare. BĂLCESCU, O. II 11. ◊ Expr. A pregăti terenul = a crea condiții prielnice pentru... ◊ Refl. Ei se pregăteau să treacă pădurea. ISPIRESCU, L. 4. Pentru drumul cel de mîne De cu azi te pregătește. EMINESCU, O. I 102. M-oi pregăti cu toate cîte trebuie pentru nuntă. ȘEZ. II 111. ◊ Fig. Noiembrie. Țipă-un pescăruș stingher Și șerpii dorm sub salcia cojită. Se pregătește balta iar de ger. DRAGOMIR, P. 28. ◊ Refl. pas. Auzind noi ce ni se pregătește, ghiontitu-ne-am unul pe altul, chicotind înădușit. CREANGĂ, A. 128. Asaltul cel mare se pregătește!... La ziduri cu toții, la ziduri! ALECSANDRI, T. II 27. ◊ Absol. Face degrabă leșie, pregătește de scăldătoare. CREANGĂ, P. 76. ♦ Refl. A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Un țap sprinten s-a oprit. Se pregătește să se arunce într-o copcă. SADOVEANU, O. VII 333. Vartolomeu Diaconu se pregătea să închidă ușa la loc, luptînd cu viscolul, cînd i s-a părut că mișcă o umbră în întunerec. C. PETRESCU, A. 278. 2. (Cu privire la oameni) A instrui, a învăța, a forma. Prin grija partidului și guvernului au fost create noi tipuri de școli menite să pregătească cadrele necesare. tuturor ramurilor de activitate economică și culturală din țara noastră. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2858. 2. (Cu privire la lecții, la materii de examen etc.) A studia, a-și însuși. Eram vecini și ne vedeam în toate zilele; pregăteam lecțiile noastre împreună. GHICA, S. 658. ♦ (Cu privire la elevi) A da lecții, a medita, a prepara. 3. A preveni pe cineva cu privire la o întîmplare, la un eveniment (de obicei neplăcut), a informa treptat, a anunța pe ocolite. Era în sfîrșit pregătită să înțeleagă de ce face semne de mînie și ură omul în straie de șiac de pe drum. C. PETRESCU, R. DR. 355. Deși era pregătit la o asăminea întîmplare, însă puțin au lipsit de frică să-și piardă toate simțirile. DRĂGHICI, R. 166. 4. (Cu privire la mîncări) A prepara, a găti. Ieși murmurînd ceva despre mîncarea pe care trebuia să i-o pregătească. DUMITRIU, N. 261. Voi lucrați, că eu mă duc să pregătesc ceva de-a mîncării. CREANGĂ, P. 9. Tu-mi pregătește ceva de hrană Și mă așteaptă cu alivenci. ALECSANDRI, T. I 264.

precursor, ~oare [At: NEGULICI / V: (rar) ~oară sf / Pl: ~i, ~oare / E: fr précurseur, lat praecursor] 1 smf Persoană care desfășoară o activitate creatoare complet nouă într-un anumit domeniu. 2 a Care pregătește terenul pentru o dezvoltare ulterioară mai largă într-un anumit domeniu Si: înaintaș, premergător, (înv) piodrom.

premergător, ~oare [At: MAIORESCU, D. II, 119 / Pl: ~i, ~oare / E: pre- + mergător] 1 a Care precedă pe cineva sau ceva Si: (rar) precursor (2). 2 smf Persoană care desfășoară o activitate creatoare complet nouă într-un anumit domeniu, pregătind terenul pentru o dezvoltare ulterioară Si: precursor (1), predecesor, înaintaș, (înv) prodrom.

NERVOS, -OĂSĂ adj. 1. Care are nervi (4), musculos, vînos; p. ext. puternic, viguros; care denotă forță, energie. Afla-va... în mici domniile lor, chiverniseale și cumpătări cu multul mai isteațe și mai nervoasă decît la mari crăii. cantemir, hr. 106. Cunoscînd... păstrarea unor particule și terminații, rămășițe a unei limbi sintetice strînse și nervoase, vom vedea că singură limba românească... a păstrat mai mult haracterul unei limbi cultivate oarecînd. HELIADE, O. II, 249, cf. 98, VALIAN, v., NEGULICI. Nicu Bălcescu scria lesne, stilul său era limpede, strîns, nervos și elegant. ghica, s. 682. Românul ce din seculi... Cu-a lui nervoase brațe victorii a produs. mureșanu, p. 69/8, cf. pontbriant, d., costinescu, lm. Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, Țara mea de glorii, țara mea de dor? Brațele nervoase, arma de tărie, La trecutu-ți mare, mare viitor. eminescu, o. i, 15, cf. alexi, w. Caii de munte însă au ceva din firea caprelor: cu piciorul subțire și nervos, cu unghia fină și sensibilă. hogaș, dr. i, 89, cf. șăineanu, d. u. În făptura lui măruntă, nervoasă și atentă este ceva din sălbătăciunea de pădure. sadoveanu, o. xiv, 495. 2. Care se referă la nervi (2), care aparține nervilor; alcătuit din nervi (2); care este provocat de nervi (2), de natură nevrotică (2); (rar) nerval. Viță nervoasă, amfilohie. g. f. 256^r/14. Apoplexia nervoasă sau spasmodică se cunoaște după firea melancolică. kretzulescu, m. 130/24. Cu doi ani înaintea morții, căzu în friguri nervoase (lungoare). vasici, m. i, 110/19. S-ar fi prelungit coșmarul... dacă o agitație nervoasă nu mă deștepta. negruzzi, s. i, 295. Centrele nervoase ale funcțiunii de relațiune sînt creierul și măduva spinării. conta, o. c. 29. Vinul... aduce podagră și de multe ori îți aduce atacuri nervoase. contemporanul, ii, 247. O regăsea atît de străină, cu glasul acela strident, cu ticuri nervoase, cu ochii sticloși! c. petrescu, c. v. 20. Leziunile nervoase ar putea să influențeze mai ușor un teren pregătit de turburări endocrine. parhon, o. a. i, 295. Excitații transmise prin fibrele nervoase. c. antonescu, p. 36. Orice nevroză se datorește supraîncordării proceselor nervoase în scoarța cerebrală. v. rom. ianuarie 1960, 104. Substanța albă a creierului este constituită din fibre nervoase. der. ◊ Sistem nervos = totalitatea centrilor nervoși și a căilor de transmisiune centripetă și centrifugă din organism. Mîncăreală viă... care aruncă dezordinea în tot sistemul nervos. man. sănăt. 325/3. Osebite cazuri pentru care această apă este mai aplicată sînt... atonia generală a trupului și slăbiciunea sistemului nervos. fătu, d. 174/5. Sistemul nervos nu are... altă funcțiune decît pe aceea de a pune în legătura cea mai strînsă animalul cu lumea exterioară. conta, o. c. 29. Sistemul nervos joacă mare rol la tragere. stoica, vîn. 44. Sistemul nervos și organele de simțuri au... rolul de a stabili legături între organism și mediul înconjurător. c. antonescu, p. 43, cf. 36, 44. La om, emanațiile foarte slabe excită sistemul nervos. agrotehnica, i, 229. (Fig.) Sute de mii de galerii subțiri, întortocheate și tremurate, ca un complicat, uriaș și fragil sistem nervos al muntelui, se împrăștie pe sub toată suprafața lui. bogza, c. o. 90. Sistem nervos central = ansamblul alcătuit din creier, cerebel, bulb și măduva spinării. cf. der. Boală nervoasă = boală care afectează psihicul, fără a fi cauzată de o leziune organică cunoscută; boală de nervi. Boalele nervoase. episcupescu, practica, 276/25. Aicea se numără și o mulțime de boale nervoase. nep. vind. 6/12, cf. descr. ape, 5/10. Profesor de boale nervoase la Facultatea de medicină din București. f (1900), 597. Este o boală nervoasă care lovește mai mult pe orășeni. ygrec, m. n. 333. Mă găseam în primăvara anului, în cabinetul unui prieten, medic de boli nervoase. arghezi, p. t. 93. 3. Care nu-și poate păstra calmul, care se enervează ușor, iritabil, mînios (I 1), (familiar) nevricos; p. ext. emotiv. Dragomir e nervos, rău. gherea, st. cr. ii, 153. Bătrînul a devenit nervos de dureri și necazuri. f (1897), 213. Sînt nervoasă de o bucată de timp. c. petrescu, c. v. 261. Un om nervos va fi întotdeauna un trăgător nesigur. stoica, vIn. 44. ◊ (Glumeț) Un țînțar, nervos și foarte Slab de constituție, În zadar vrea să ia parte Și el la discuție. topîceanu, b. 47. ◊ fig. Un lan de porumb își mișca vîrful foilor nervoase. d. zamfirescu, v. ț. 26. ♦ Care se găsește într-o stare de încordare, de surescitare; enervat, iritat. Un camarad stăruitor mă cheamă Grăbit, nervos, De teamă Să nu-nceteze pînă vin, prin șanț, Miraculoasa scenă. camil petrescu, v. 110. Rămîn un timp nervos, pe gînduri. id. u. n. 296. Unchiul Petrică umblă la mustăți, nervos. sahia, n. 50. Nu suportă să-l întreb ce face, unde umblă... E veșnic întunecat, nervos. baranga, r. f. 36, cf. alr ii 4 166/928. ♦ (Despre gesturi, manifestări) Care trădează nervozitate, iritare, nerăbdare. Găsi două scrisori pe care le luă cu o nerăbdare nervoasă. filimon, o. i, 296. Toți rîd cu prea multe mișcări nervoase. camil petrescu, v. 110. Boiangiu, vorbind la telefon, făcuse semne nervoase nevestei sale să tacă. rebreanu, r. ii, 63. Cu un gest nervos ei stinseră atunci lumina. bacovia, o. 207, cf. 19. Mă gîndeam la prietenul meu, ...băiatul plin de avînt, cu gesturile foarte repezi și nervoase. sadoveanu, o. vi, 509. ♦ (Adverbial) Cu nervozitate. Alaltăieri, în faptul zilei, mă deștept tresărind: bate cineva foarte nervos la geam. caragiale, o. iv, 115. Ea... începu să-și plimbe, nervos, degetele prin părul lui. rebreanu, r. i, 245. La casa iubitei de-ajung, Eu zgudui fereastra nervos, Și-o chem ca să vadă cum plouă. bacovia, o. 19. Tresărea, clipea nervos, ridica din umeri... vorbind vertiginos, dar fin și nuanțat. teodoreanu, m. u. 29. Întreaga lui ființă era grămădită nervos asupra baltagului. sadoveanu, o. vii, 345. Bătrînul, ce urmărea de pe chei toate mișcările, scrîșni nervos din din. bart, s. m. 63. Pascalopol lovea nervos în birou. călinescu, e. o. i, 134. Bălean, care așteaptă nerăbdător... bate nervos în geam. davidoglu, m. 18. Își scuipă nervos chiștocul țigării. il ianuarie 1962, 30. – pl.: nervoși, -oase. – Și: (învechit) nevros, -oasă adj. polizu, pontbriant, d., costinescu, LM. – Din lat. nervosus, it. nervoso, fr. nerveux. – Nevros < nevru sau nevră.

ARANJA A aranja mutra cuiva (arg.) = A desfigura pe cineva: I-a aranjat mutra, că nici nu-l mai recunoști, e de-a dreptul desfigurat. A aranja ploile (arg.) = A face atmosferă favorabilă, a pregăti terenul în vederea unei acțiuni: Caută și aranjează-ți singur ploile, băiete! (ZAHARIA STANCU) Conștientă de efemeritatea postului de șefă a învățământului buzoian, Florina Stoian și-a aranjat ploile încă de acum doi ani, când și- a asigurat un post de metodist la Casa Corpului Didactic […]. (http://www.stradadebuzau.ro) Se aranjează! (fam.) = Se rezolvă: − Vorbesc cu părintele Gheorghiță, știți, de la parohia de lângă clinică, și se aranjează. (TATIANA NICULESCU BRAN) − Nu-ți face griji! Se aranjează!

PLANTAȚIE s.f. 1. Ansamblu de plante (din aceeași specie) cultivate pe un teren special pregătit. ♦ Cultură de plante speciale. 2. Întreprindere agricolă pentru cultivarea unor plante tehnice speciale (bumbac, cauciuc, cafea etc.); culturile unei astfel de întreprinderi. 3. (Teatru) Planul după care se așază în scenă elementele decorului și mobilierului. [Gen. -iei, var. plantațiune s.f. / cf. fr. plantation, lat. plantatio].

OGORÎ, ogorăsc, vb. IV. Tranz. A pregăti un teren agricol pentru cultivare, p face un ogor; a ara adînc. Ieși cu plugul să-și ogorască și el o porumbiște pe care la primăvară socotea s-o semene cu grîu. REBREANU, I. 92. Sima Baltag silea să sfîrșească de ogorît. SANDU-ALDEA, U. P. 7.

OGORÎT s. n. Faptul de a pregăti un teren pentru cultură; arat. Arătura sau ogorîtul pentru popușoi. se face obișnuit primăvara. PAMFILE, A. R. 69. – Variantă: ogorit (HODOȘ, P. P. 44) s. n.

prelucă sf [At: (a. 1755) ȘTEFANELLI, D. C. 57 / V: prălucă, ~loacă, ~uncă, preocă, preucă, prilucă, prizlucă / Pl: ~uci, (rar) ~uce / E: srb preluka, ucr прилука] 1 (Reg) Poiană mică, înconjurată de munți sau de dealuri, pe valea unei ape etc. 2 (Reg; pgn) Poiană. 3 (Reg) Loc cultivat înconjurat de o pădure sau de un teren sterp. 4 (Trs) Loc nesemănat rămas într-un ogor semănat. 5 (Îrg; îf preloacă) Teren despădurit, pregătit pentru a deveni ogor. 6 (Reg) Izlaz. 7 (Reg) Luncă. 8 (Reg) Crâng. 9 (Reg) Vale îngustă. 10 (Reg) Spărtură în gheață, în gard etc. 11 (Reg) Scobitură prin care se scurge apa. 12 (Reg; îf prilucă) Crestătură făcută în piciorul de sus al prispei. 13 (Trs) Staul pentru oi.

CURSĂ², curse, s. f. 1. Dispozitiv de diferite forme pentru prinderea animalelor sălbatice ; teren anume pregătit pentru ca animalul care pășește în limitele lui să fie prins ; capcană. 2. Fig. Mijloc viclean de a prinde pe cineva spre a-l da de gol sau spre a-i face rău ; uneltire iscusită, manevră. ◊ Expr. A întinde (sau a pune) cuiva o cursă = a căuta să ademenească pe cineva pentru a-l prinde sau a-l da de gol. A atrage (pe cineva) în cursă = a momi, a ademeni. A cădea (sau a se prinde) în cursă = a intra într-o mare încurcătură. Comp. alb. kurthë.

desțelenit, -ă, desțeleniți, -te, adj. – (ref. la terenuri) Arat și pregătit pentru însămânțări. – Din desțeleni (DEX, MDA).

drusăi vt [At: A II, 1 / Pzi: 3 ~e / E: nct] (Reg; d. terenuri agricole) A pregăti pentru cultivare, executând a doua arătură.

desțelenít, -ă, desțeleniți, -te, adj. (ref. la terenuri) Arat și pregătit pentru însămânțări. – Din desțeleni.

prelucă, preluci, s.f. (reg.) 1. poiană mică de pădure. 2. loc cultivat înconjurat de o pădure sau de un teren sterp. 3. loc nesemănat, rămas în interiorul unui loc semănat. 4. (înv.; în forma: preloacă) teren despădurit, arat și pregătit ca ogor. 5. izlaz, imaș. 6. luncă, crâng, zăvoi. 7. vale îngustă, vâlcea înfundată. 8. spărtură, despicătură, gaură; scobitură, loc prin care se scurge apa. 9. (în forma: prilucă) crestătură făcută în piciorul de sus al prispei. 10. staul pentru oi.

EVOLUȚIE, evoluții, s. f. 1. (Fil.; spre deosebire de revoluție) Una dintre cele două forme ale procesului dialectic al mișcării în natură și în societate, constînd din schimbări cantitative neînsemnate, imperceptibile, necontenite, care pregătesc schimbările radicale, calitative. Din punctul de vedere al metodei dialectice, evoluția și revoluția, schimbările cantitative și cele calitative sînt două forme necesare ale uneia și aceleiași mișcări. STALIN, O. I 321. Evoluția pregătește revoluția, creîndu-i terenul, iar revoluția desăvîrșește evoluția, contribuind la activitatea ei mai departe. id. ib. 312. 2. Dezvoltare. V. progres. Filozofia marxistă este pilda cea mai vie a progresului în evoluția cunoașterii și a societății. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 176, 2/6. 3. (În opoziție cu stagnare) Desfășurare, curs. Boala are o evoluție normală. 4. Faptul de a evolua (2); mișcare largă, de obicei circulară. Îi priveam și eu [țiparii] între mii de alte vietăți al căror secret nu-l cunoșteam și mi-a rămas și astăzi taină, – și le urmăream evoluțiile subt umbra apei ușor aburită de sfîrșitul ploii. SADOVEANU, Î. A. 67.

OGORÎ, ogorăsc, vb. IV. Tranz. A pregăti un ogor sau un teren agricol pentru cultivare; spec. a ara (adânc). – Din ogor.

OGORÎ, ogorăsc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A pregăti un ogor sau un teren agricol pentru cultivare; spec. a ara (adânc). – Din ogor.

semănat² a [At: PLEȘOIANU, T., II, 47/6 / V: (pop) săm~, (înv) ~mân~ / Pl: ~ați, ~e / E: semăna¹] 1 (D. semințe sau d. plante) Care a fost pus sau aruncat în pământ (pregătit), pentru a încolți, a se dezvolta și a rodi. 2 (D. terenuri agricole pregătite) Peste care au fost puse semințele necesare unei culturi Si: însămânțat, (pop) pus, (reg) sămânțat. 3 (Pop; d. persoane) Peste care s-au aruncat boabe de grâu, de orez, bomboane, stafide etc. la Anul Nou, la nuntă etc., când i se face o urare. 4 (Îvr) Îngropat. 5 (Îvr; îf sămănat) Zămislit. 6 (Pan) Aruncat în toate părțile Si: împrăștiat, presărat, risipit. 7 (Rar; fig; d. idei, principii, teorii, metode etc.) Propagat. 8 (Rar; fig; d. învățături morale, concepții, doctrine etc. religioase, divinitatea etc.) Propovăduit (1). 9 (Fig; d. stări, sentimente etc. de ură, de spaimă etc., împrejurări nefavorabile etc.) Care a fost împrăștiat, provocând efecte negative, nenorociri, necazuri etc.

A PREGĂTI ~esc tranz. 1) A face să fie gata; a găti; a prepara. ◊ ~ terenul a crea condiții prielnice. 2) A face să capete cunoștințe și/sau deprinderi într-un domeniu oarecare; a prepara; a instrui; a învăța. ~ cadre în domeniul pedagogiei. 3) (persoane) A preveni în privința unui fapt (neplăcut). 4) (bucate sau băuturi) A face printr-o operație culinară (fierbere, coacere, prăjire etc.); a prepara; a găti. /pre- + a găti

coregrafie (< fr. chorégraphie, din gr. χορεία, „dans” + γράφω „a scrie”) 1. Sistem de notare a dansului. Începuturile notării dansurilor se situează în sec. 16 din nevoia de a păstra și transmite concepția inițială. Sisteme imperfecte de notare au fost alcătuite de Fabrizio Caroso da Sermoneta (Ballarino, 1581), Thoinot Arbeau (Orchésographie, 1588, trata în formă dialogată despre istoria și natura dansului, cu descrieri ale diverselor dansuri de epocă), Cesare Negri (Nuove inventione di Balli, 1604). Într-o culegere de dansuri din 1704 sunt descrise unele dansuri din repertoriul Operei din Paris. În 1852, Arthur Saint-Léon publică Sténochorégraphie, cu un sistem de notare paralel cu cel muzical, adoptat în 1891 de către Stepanov din Petersburg (în care au fost scrise, apoi, baletele lui Petipa). Metodă modernă, Labanotation, alcătuită din simboluri abstracte, aparține lui Rudolf von Laban (1879-1958). Nici unul (mai sunt și altele) nu este însă pe de-a-ntregul satisfăcător. După apariția cinematografului, a videoînregistrării, se uzitează astfel de mijloace care nu sunt, desigur, cuprinse în sfera c., dar suplinesc funcția acesteia. 2. Arta de a compune pași de dans, dansuri teatrale și, în genere, balete*. Acest al doilea sens al termenului este cel mai răspândit și desemnează, actualmente, crearea oricărui fel de dans, a spectacolului de balet sau a părților dansante dintr-un spectacol oarecare. Pentru a evita confuzia de termeni, Serge Lifar propune pentru coregraf denumirea de choréauteur. Orice c. se sprijină pe o țesătură muzicală sau cel puțin ritmică (dansurile fără muzică sunt foarte rare). C. se realizează de regulă prin conlucrare cu un compozitor sau, mai nou, prin recurgere la muzici deja compuse (unele fără destinație dansantă). Marile personalități ale dansului au fost dublate, adesea, de coregrafi, unii fiind, totodată, teoreticieni de seamă ai c. Jean Georges Noverre (1727-1810) a pregătit, prin baletele (circa 100) și scrierile sale (Scrisori despre dans și balete, 1759), terenul pentru apariția baletului modern, inițiind „baletul de acțiune” în care a excelat Salvatore Viganò (1769-1821), pentru care Beethoven a compus Creaturile lui Prometeu (1801). Evoluția artei c. este organic legată de cea a baletului și, desigur, a muzicii. Au scris balete Mozart, Gluck, Delibes, Ceaikovski, Glazunov, Stravinski, Poulenc, Satie, Milhaud, Auric, Prokofiev, Copland, Haciaturian ș.a. ♦ În România, coregrafii s-au afirmat dintre dansatori, creând o direcție marcată prin însușirea limbajului clasic (prin Anton Romanowski), fecundat de sugestii ale pașilor dansurilor pop. (prin Floria Capsali). Activitatea pedagogică, interpretativă și de creație a fost strâns împletită, impunându-se personalități ca Oleg Danovski, Tilde Urseanu, Béla Balogh ș.a.

semăna¹ vt [At: PSALT. HUR. 111^v/22 / V: (pop) sam~ (Pzi: samăn și samen), săm~, (îvr) ~mena, ~mâna / Pzi: 1 semăn și (pop) seamăn, (reg) seamen, 2 semeni și (reg) semini, seamini, 3 seamănă, 4 semănăm, 5 semănați, seamănă / E: ml seminare] 1 (Fșa; c. i. semințe) A pune sau a arunca în pământ (pregătit), pentru a face să încolțească, să se dezvolte și să rodească. 2 (C. i. terenuri agricole) A pune semințele necesare unei culturi Si: a însămânța, (pop) a pune, (reg) a sămânța. 3 (Pop; c. i. persoane) A arunca boabe de grâu, de orez, bomboane, stafide etc. la Anul Nou, la nuntă etc., însoțind gestul de o urare. 4 (Rar; pex) A planta. 5 (Îvr) A îngropa. 6 (Îvr; îf sămăna) A zămisli. 7 (Pan; de obicei la participiu) A arunca în toate părțile Si: a împrăștia, a presăra, a risipi. 8 (Rar; fig; c. i. idei, principii, teorii, metode etc.) A propaga. 9 (Rar; fig; c. i. învățături morale, concepții, doctrine etc. religioase, divinitatea etc.) A propovădui (1). 10 (Fig; c. i. stări, sentimente etc. de ură, de spaimă etc., împrejurări nefavorabile etc.) A împrăștia, provocând efecte negative, nenorociri, necazuri etc.

TEREN ~uri n. 1) Întindere de pământ (delimitată în funcție de relief); porțiune de pământ. ◊ A pregăti ~ul a face lucrări pregătitoare înainte de a întreprinde ceva. A sonda (sau a pipăi, a tatona) ~ul a cerceta împrejurările (înainte de a întreprinde ceva) pentru a-și asigura reușita. A câștiga ~ a progresa într-o acțiune, reușind puțin câte puțin. A părăsi ~ul a ceda; a se da bătut. 2) Sol dintr-o porțiune a scoarței terestre, considerat din punct de vedere al naturii sale. ~ argilos. 3) Suprafață de pământ special amenajată în vederea anumitelor lucrări sau activități. 4) fig. Domeniu de activitate; sferă de preocupări. ◊ Pe ~ la fața locului; la locul de muncă. /<fr. terrain

ANCHETATOR s. m. (< ancheta + suf. -tor, după fr. enquêteur): persoană care obține de la informator (v.) date despre graiul avut în vedere. A. poate fi un specialist (lingvist) sau un nespecialist (un om cu o anumită pregătire în acest sens), originar din zona anchetată sau non-originar (dintr-o altă zonă). El înregistrează și verifică pe teren datele necesare cercetării întreprinse; de obicei, tot el prelucrează și publică datele înregistrate (atlase, monografii etc.). A. se îngrijește ca în timpul deplasărilor pe teren să fie asigurate cele mai bune condiții de lucru; el trebuie să aibă mereu în minte mediul în care lucrează, să stabilească cu informatorii un contact propice desfășurării discuțiilor, să dovedească permanent interes atât pentru forma sau expresia lingvistică a comunicării, cât și pentru conținutul acesteia (v. și anchetă).

PEPINIERĂ ~e f. 1) Teren agricol rezervat pentru cultivarea și înmulțirea materialului săditor. ~ legumicolă. ◊ ~ piscicolă rezervor special amenajat pentru producerea puietului de pește. 2) fig. Instituție care pregătește în permanență specialiști într-un anumit domeniu de activitate. [Sil. -ni-e-] /<fr. pépiniere

practică sf [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 357 / V: (înv) ~tecă, (liv) ~cum sn / Pl: ~ici / E: fr pratique, ger Praktik] 1 Practicare (1). 2 Activitate a omului prin care se execută un lucru în mod concret, corespunzător nevoilor reale ale existenței. 3 Aplicare a cunoștiințelor teoretice. 4 (Pex) Experiență de viață acumulată de obicei în urma unei activități. 5 Deprindere câștigată prin exercițiu. 6 Verificare experimentată a unei teorii Si: (înv) praxis (1). 7 (Îlav) În ~ În mod efectiv. 8 (Îal) În realitate. 9 (Înv; îe) A se lua la practecă A se folosi. 10-11 (Îe) A (se) pune în ~ A (se) aplica. 12 Activitate concretă pe teren de verificare și completare a cunoștințelor teoretice acumulate într-un domeniu oarecare. 13 (Spc; șîs ~productivă, ~în producție) Stagiu pe care-l face într-o întreprindere, într-o instituție, pe teren etc. un student sau un elev dintr-o ramură de învățământ, pentru a-și îmbogăți și valorifica cunoștințele acumulate. 14 (Îs) ~ pedagogică Stagiu de pregătire efectuat de un student din ultimii ani de studiu, în cadrul școlii, în vederea însușirii metodologiei de predare a unei anumite discipline. 15 Exercitare a unei profesiuni Si: practicare, profesare. 16 Predare a unei discipline Si: practicare, profesare. 17 Procedeu folosit pentru realizarea efectivă a unui lucru sau pentru atingerea unui scop Si: metodă, obicei. 18 (Jur; spc; rar) Procedură. 19 (Îs) ~ judiciară Ansamblu al soluțiilor date de instanțele judecătorești în rezolvarea unor litigii concrete sau în activitatea de îndrumare a instanțelor judecătorești subordonate. 20 (Mpl) Ceremonie, manifestare exterioară specifică unui cult, unei credințe Si: uzanță.

FORMAȚIE s. f. 1. întocmire, organizare; constituire. 2. cuvânt format pe terenul limbii proprii prin mijloace interne. 3. componenta unei echipe sportive; ansamblu, echipă, colectiv. 4. combinație de cifre, figuri sau poziții la unele jocuri (loto, șah etc.). 5. pregătire într-un domeniu. (< fr. formation, lat. formatio)

punct sn [At: M. COSTIN, O. 45 / V: (îvp) pont, (îrg) ponct, punt, (îvr) ~um / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: lat punctum] 1 Articol, paragraf etc. dintr-o lege, dintr-o convenție, dintr-un statut etc. 2 (Pgn) Lege, convenție, statut în totalitate. 3 (Prc) Hotărâre, prevedere, clauză etc. cuprinsă într-un act juridic. 4 (Spc) Obligație a țăranului pontaș¹. 5 (Înv; îlav) Ponturi – ponturi În mod amănunțit. 6 (Buc; îf pont) Proprietate pe care cineva o poseda pentru totdeauna în baza unui act, a unei înțelegeri etc. 7 (Mol) Parte. 8 (Înv; pgn; îf pont) Pasaj, capitol etc. dintr-o lucrare, dintr-o scriere etc. 9 Element al unui ansamblu, al unei acțiuni etc. 10 Idee, principiu care stă la baza unei discuții. 11 (Îlav) Din ~ în ~ sau ~ cu ~ Unul după altul. 12 (Pex; îal) Detaliat. 13 (Îe) A pune (ceva) la ~ A regla un aparat sau un sistem tehnic. 14 (Îae) A aranja lucrurile așa cum trebuie, fără a neglija nici un amănunt. 15 (Îae) A restabili cu fermitate adevărul. 16 (Pfm; îe) A fi pus la ~ A fi bine și îngrijit îmbrăcat. 17 (Pfm; îe) A pune (pe cineva) la ~ A interveni în mod ferm, ca o ripostă la manifestarea necontrolată a cuiva. 18 (Îs) ~ de onoare Problemă care angajează prestigiul cuiva. 19 (Spc) Etapă în desfășurarea unui proces. 20 (Îs) ~ de plecare (sau de pornire, înv de purcedere) început al unei acțiuni. 21 (Îlav) La ~ La momentul oportun Si: la timp, (fam) la țanc. 22 (Îlav) Până la un ~ Până la un moment dat. 23 (Îal) într-o anumită măsură. 24 (Reg; îlav) Pe pont Așa cum trebuie. 25 (Îlav) Până la ce ~ În ce măsură. 26 (Îe) A fi (sau a se găsi etc.) pe (sau la) -ul de a... (sau, înv, în -ul..., în – de...) A fi gata să... 27 (Îe) A ajunge (sau a se găsi, a se afla) la un (sau într-un) ~ mort A ajunge sau a se găsi, a se afla într-un impas. 28 (Cu determinări temporale introduse prin pp „la”) Exact. 29 (Îrg; îf pont) Prilej favorabil pentru cineva Si: ocazie. 30 (Pop; îe) A avea ponturi A începe bine o treabă. 31 (Pop; îe) A-i face (cuiva) pontul A-i crea cuiva o situație favorabilă. 32 (Îae) A păcăli pe cineva. 33 (Arg; îe) A-i vinde (cuiva) pontul A destăinui cuiva un secret prin care poate obține un avantaj. 34 (Trs; mpl; îf pont) Moft. 35 (Pex) Deprindere urâtă. 36 (Reg; îe) A grăi pe ponturi A vorbi afectat. 37 (Reg; mpl; îf pont) Vorbe de spirit sau cu caracter aluziv. 38 (Pop; îe) A vorbi (sau, reg, a da) în ponturi sau a bate cuiva pontul A vorbi aluziv. 39 (Reg; lpl; îf pont) Variațiuni pe o temă muzicală. 40 (Cor; Trs; Ban; îf pont) Figură cu tropăituri la anumite dansuri populare, pe care o execută numai flăcăii. 41 Semn de punctuație cu valoare de pauză care se pune la sfârșitul unor fraze și propoziții independente, după grupuri de cuvinte sau cuvinte izolate care echivalează cu propoziții independente etc. 42 Semn grafic, mic și rotund, folosit în scriere. 43 (Îs) Două ~e Semn de punctuație din două puncte (41) așezate vertical, care arată că urmează o vorbire directă, o enumerare, o explicare, o concluzie etc. Si: (înv) colon. 44 (Îs) ~ și virgulă sau (îvr) ~ cu opritoare Semn de punctuație care marchează o pauză pentru a despărți propoziții sau grupuri de propoziții relativ independente într-o frază, constând dintr-un punct (41) și o virgulă așezate vertical Si: (înv) semicolon. 45 (Îs) ~e de suspensie sau ~e-~e Semn de punctuație format din trei sau, nerecomandabil, mai multe puncte (41) așezate în linie orizontală, folosit pentru a arăta o pauză mare în cursul vorbirii, o întrerupere în șirul gândirii sau al acțiunii ori o omisiune voluntară într-un text reprodus. 46 Punct (41) după un cuvânt prescurtat. 47 Semn grafic care se pune deasupra literelor „i” și „j”. 48 (Îe) A pune ~ul (sau, rar, ~ele) pe i A preciza ce este esențial într-o chestiune. 49 (Asr; îs) ~ de întrebare sau, înv, punt întrebător Semnul întrebării. 50 (Asr; îs) ~ al mirării sau ~ de mirare (ori de exclamație) Semn al exclamării. 51 Punct (42) folosit în matematică în locul semnului grafic „x”, pentru efectuarea unei înmulțiri. 52 Punct (42) pus la dreapta unei note sau a unei pauze muzicale pentru a marca prelungirea intonării notei sau a pauzei cu o jumătate din valoarea lor. 53 (Îs) ~ de orgă Punct (41) pus deasupra unei note muzicale, care indică suspendarea măsurii și prelungirea ei oricât de mult este necesar. 54 Semn convențional care indică pe o hartă așezările omenești mici. 55 Semn convențional care marchează zarurile, piesele de domino etc. 56 Obiect, corp etc. care, din cauza depărtării sau a dimensiunilor mici, apare într-o formă aproximativ rotundă și cu detalii greu perceptibile. 57 Adâncitură, pată etc. mică, rotundă pe suprafața unui obiect, a unei piese tehnice etc. 58 Pată mică, rotundă, detașată pe un fond de altă culoare. 59 (Înv; îf pont, punt) Grup de (douăzeci de) obiecte de același fel luate împreună, formând astfel o unitate la vânzarea, folosirea etc. unor mărfuri. 60 (Șîs ~ tipografic) Unitate de măsură a lungimii, folosită în tipografie, egală cu 0,376 mm. 61 Fel de a coase, de a broda, de a croșeta prin care se obțin mici ornamente de formă rotundă. 62 Model de cusătură, de broderie, de împletitură astfel realizat Si: (reg) puntură (2). 63 (Mpp; șîs ~negru) Comedon. 64 Concept teoretic fundamental ireductibil în matematică și în geometrie, definit ca locul de intersecție a două linii. 65 (Pex) Porțiune a spațiului în care dimensiunile lineare sunt nule. 66 Unitate de măsură pentru unghiuri egală cu 1°. 67 Valoare a unei mărimi fizice, tehnice etc. 68 (Spc; îs) ~ de topire, ~ de fierbere Temperatură fixă, caracteristică, la care se petrece un anumit fenomen fizico-chimic. 69 Unitate de măsură, exprimată numeric, care arată golurile marcate sau punctele obținute de cineva într-o întrecere sportivă, în unele jocuri etc. 70 (Mpl) Unitate de măsură, exprimată numeric, care arată punctajul obținut de cineva în finalul sau pe parcursul unei competiții sportive, al unor jocuri cu mai multe etape etc. 71 (Iuz) Diviziune a unei cartele pentru raționalizarea produselor desfăcute prin unitățile de stat sau cooperatiste. 72 (Iuz) Tichet detașat dintr-o cartelă de raționalizare a produselor. 73-74 (Îljv) Pe ~e (Care este cumpărat, procurat, raționalizat) în baza dreptului conferit de cartelă. 75-76 (Pfm; îal) (Care este) fără pregătire corespunzătoare funcției pe care o ocupă sau titlului pe care îl deține. 77 Loc determinat pe o lungime, pe o suprafață, în spațiu. 78 Porțiune de teren cu anumite caracteristici. 79 (Pex) Așezare omenească. 80 (Îs) ~ de ochire Loc din țintă în care trăgătorul potrivește precis linia de ochire. 81 (Îs) ~ de articulare Loc pe bolta palatului unde se emite un sunet cu ajutorul organelor de vorbire. 82 (Rar; îs) ~e de foc Procedeu terapeutic folosit în anumite afecțiuni și constând din termocauterizări locale. 83 (Îs) ~ material Abstractizare folosită în mecanică, conform căreia corpurile reale își păstrează masa, dar își reduc dimensiunile la zero. 84 (Îs) ~ de sprijin (sau de reazem) Loc fix pe care se sprijină o pârghie pentru a ridica ceva. 85 (Îas) Proptea. 86 (Fig; îas) Sprijin. 87 (Îs) ~ medical (sau sanitar) Serviciu medical organizat cât mai aproape de locul de muncă sau cât mai aproape de un loc în care se pot întâmpla accidente. 88 (Înv; îs) ~ de vedere (sau de privire) Loc de unde se poate privi ceva din unghiul cel mai bun cu putință. 89 (Înv; îas) Loc de unde se vede o priveliște frumoasă. 90 (Îas) Mod de a gândi. 91 (Îs) ~ de plecare Loc de unde pleacă cineva sau ceva. 92 (Îlpp) Din ~ de vedere... sau din ~ul de vedere al... În privința... 93 (Îlpp) Din ~ul de vedere al cuiva După felul în care concepe sau în care privește cineva ceva sau pe cineva. 94 (Reg; îe) A pune pont A fixa un anumit loc pentru efectuarea unei acțiuni. 95 (Mol; îf pont) Loc unde își efectuează o persoană serviciul, în special de pază. 96 (Mol; pex) Serviciu al unei persoane. 97 (Reg; la unele jocuri de copii) Țintă extremă până unde pot fugi copiii care participă la jocul respectiv Si: (reg) țăcăr. 98 (Înv; spc; îf pont) Pol¹. 99 (Reg; spc; îf pont) Capăt al unui obiect.

PEPINIERĂ, pepiniere, s. f. 1. Teren rezervat pentru înmulțirea și formarea plantelor erbacee sau lemnoase până la plantarea lor pe locul definitiv. 2. P. anal. Crescătorie de animale. 3. Fig. Instituție, organizație etc. care pregătește un număr mare de oameni în vederea unei profesiuni, a unei activități etc.; colectiv din care se pot recruta astfel de oameni. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. pépinière.

PEPINIERĂ, pepiniere, s. f. 1. Teren rezervat pentru înmulțirea și formarea plantelor erbacee sau lemnoase până la plantarea lor pe locul definitiv. 2. P. anal. Crescătorie de animale. 3. Fig. Instituție, organizație etc. care pregătește un număr mare de oameni în vederea unei profesii, a unei activități etc.; colectiv din care se pot recruta astfel de oameni. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. pépinière.

OGOR, ogoare, s. n. 1. Bucată de pămînt cultivată sau cultivabilă; țarină. Ogoarele stăteau nearate. DUMITRIU, N. 12. 2. Gheorghieș prinde pe Bardac în ogor furînd popușoi. SADOVEANU, O. VII 359. Lăsai plugul pe ogor Și plecai unde mi-i dor. HODOȘ, P. P. 44. ◊ Expr. A face ogor = a pregăti cîmpul pentru cultură, a ara. Am scos boii din obor Și plugul de sub șopron Și-am plecat să fac ogor. ANT. LIT. POP. I 103. ♦ (Prin generalizare) Teren agricol, proprietate agricolă, moșie. Noi ogoarele noastre le-am dobîndit cu brațul nostru și le-am îngrășat cu sînge. SADOVEANU, O. VII 104. Și dînsul e proprietar și iubește ogorul strămoșesc, dar ce doresc oamenii nu se poate. REBREANU, R. II 91. 2. Teren arabil lăsat necultivat și nelucrat, folosit ca pășune timp de un an, în scopul de a obține în anii următori recolte mai bogate. ◊ Expr. A lăsa ogor = a nu cultiva intenționat un cîmp. ◊ Ogor negru = teren lăsat nesemănat timp de un an, dar arat și grăpat pentru a nu fi năpădit de buruieni, pentru a aduna apa și hrana necesare plantelor. 3. Arătură care se face cu mult înainte de lucrările de însămînțare.

CALE (lat. callis) s. f. I. 1. Fîșie de teren amenajată pentru a permite circulația oamenilor, a vehiculelor și a animalelor; drum. ♦ Loc. Din cale-afară sau afară din cale = peste măsură, foarte. ♦ Expr. A găsi (sau a socoti) cu cale = a crede că este potrivit. A pune la cale = a pregăti ceva, a aranja. ♦ C. ferată = sistem de transport terestru, pentru călători și mărfuri, în care vehiculele rulează și sînt ghidate continuu pe două șine din oțel laminat profilat; cale de comunicație (linie) destinată vehiculelor feroviare. Prima c. f. a fost construită de G. Stephenson în Anglia (1832). Pe terit. României prima c. f. a fost construită între Oravița și Baziaș (1846-1854). ♦ (Art., urmat de determinări care indică numele) nume dat unor străzi lungi și largi. 2. (Înv.) Arteră de penetrație într-un oraș, făcînd legătura cu o șosea importantă. 3. Element al unui sistem tehnic, amenajat pentru a permite transportul pe el al unei mașini, al unui aparat etc. ♦ C. de rulare = suprafață pe care rulează roțile sau rolele unui sistem tehnic (transportor, placă turnantă etc.). 4. Succesiune de linii și centrale intermediare prin care se realizează legătura telefonică sau telegrafică între două localități. ♦ C. de transmisiune = ansamblu de mijloace folosite pentru transmisiunea unilaterală (ex. în radiodifuziune) sau bilaterală (ex. în telefonie), la distanță, a unui flux de informații. 5. (AV.) Distanța dintre roțile coaxiale (ecartament) ale trenului de aterizare al unui avion. 6. C. de curent = ramură a înfășurării indului mașinilor electrice cu colector. 7. (INFORM.) C. de date = legătură stabilită între două registre ale unei memorii, care permite transferul conținutului registrului sursă în registrul destinație. 8. Călătorie. 9. Depărtare, distanță. Cale de două ceasuri. 10. (MED.) Ansamblu de organe cavitare și formațiuni tubulare ce permit deplasarea unor materii organice (ex. c. digestivă, c. urinară) sau a aerului (ex. c. respiratorie). ♦ C. nervoasă = formațiune neuronală ce asigură transmiterea influxului nervos de la receptori la centrii nervoși sau de la aceștia la efectori (ex. c. optică, c. olfactivă, c. piramidală). C. de administrare = modalitatea de introducere a unui medicament în organism (ex. c. orală, c. externă, c. parentală, prin injecții). C. de transmitere sau de infecție = locul prin care pătrunde în organism agentul cauzal al unei boli infecto-contagioase (ex. c. digestivă, c. respiratorie, c. cutanată etc.). II. Linie, direcție luată de o mișcare, de o acțiune, de o dezvoltare. ♦ Procedeu, modalitate, mijloc, metodă. ♦ (Dr.) C. de atac = mijloc prin care partea nemulțumită de hotărîrea unui organ de jurisdicție, precum și unele organe prevăzute de lege sesizează organul competent în vederea desființării horărîrii și rejudecării litigiului (ex. recurs, revizuire, recurs extraordinar) ♦ Loc. Pe cale... = prin intermediul...

AVIAȚIE a) ramură a aeronauticii care se ocupă cu probleme privind construcția, tehnica și zborul vehiculelor aeriene mai grele decât aerul; b) totalitatea avioanelor de care dispune o țară, o societate de transport aerian; c) termen care definește personalul și mijloacele de zbor diversificate după scop și destinație: Aviația civilă, aviația militară, aviația sanitară, aviația sportivă, aviația utilitară etc. Aviația civilă este ramură a aviației care servește pentru transportul călătorilor și mărfurilor precum și pentru efectuarea unor lucrări în agricultură, silvicultură, pentru scopuri sanitare, sportive, turistice, din care derivă celelalte categorii de aviație, altele decât cea militară. Aviația militară este o categorie de forțe armate destinată ducerii acțiunilor de luptă în cooperare cu trupele de uscat, marina militară, alte forțe precum și pentru misiuni independente. Are o mare capacitate de manevră, posibilitate de a folosi mijloace de luptă variate, observând și supraveghind spații mari. Principalele misiuni sunt: cercetare aeriană, lupta contra mijloacelor de atac inamice, sprijinirea trupelor de uscat și ale marinei militare în operație și luptă, dezorganizarea serviciilor și a conducerii trupelor inamice; participarea la nimicirea desantului aerian al inamicului la sol și în aer, executarea transportului desantului aerian propriu și transportul de trupe, materiale și mijloace de luptă. Principiile întrebuințării în luptă au la bază: cooperarea cu celelalte categorii de forțe armate, folosirea prin surprindere, concentrarea eforturilor pe direcțiile principale în momentele hotărâtoare și pe obiective importante, continuitatea acțiunilor, conducerea centralizată, economia forțelor și a materialului de zbor. După caracteristici aviația militară poate fi: tactică sau strategică. Aviația militară tactică este înzestrată cu avioane polivalente organizate în unități de vânătoare-bombardament (vânătoare tactică), vânătoare și cercetare, cu avioane de transport mediu și ușor, avioane fără pilot, construite și echipate pentru cercetare aeriană, constituirea unor ținte aeriene false, pentru bruiaj etc. Este destinată să desfășoare acțiuni de luptă independente sau în cooperare cu trupele de uscat și marina militară. În cazuri excepționale poate îndeplini și misiuni strategice. Aviația militară strategică este înzestrată în special cu avioane cu rază mare de acțiune, purtătoare de lovituri nucleare. Aviația militară după misiuni poate fi: de vânătoare (pentru nimicirea în aer a mijloacelor de atac aerian inamic); de vânătoare-bombardament (pentru sprijinul trupelor de uscat și a marinei militare); de bombardament (pentru lovirea obiectivelor importante din adâncime); de cercetare (pentru obținerea de informații asupra inamicului); de cercetare-corectare (pentru cercetarea obiectivelor și corectarea focului artileriei și rachetelor); de legătură (de regulă elicoptere pentru asigurarea legăturii mobile dintre diferite eșaloane); minero-torpiloare (pentru nimicirea armelor sub apă ale inamicului în mod special); de transport (pentru transportul de trupe și materiale). Și alte categorii de diferite armate pot fi înzestrate cu unități de aviație: Aviația forțelor maritime militare [poate fi ambarcată (aeronave de luptă care decolează, revin și staționează având baza pe o navă portavion sau portelicopter) sau cu baza pe litoral. Este dotată cu avioane și elicoptere de luptă, cercetare, transport și cu misiuni speciale (lupta împotriva submarinelor, minarea sau deminarea comunicațiilor maritime, salvarea echipajelor navale lovite de inamic etc.). Sprijină grupările navale și le acoperă împotriva loviturilor din aer ale inamicului. Misiuni principale: cercetarea aeriană pe mare și în raioanele de pe litoral unde se află baze maritime, militare, porturi sau lucrări genistice de suprafață și a submarinelor; lovirea obiectivelor de pe litoral, sprijinul și acoperirea grupărilor de desant maritim; minarea și deminarea porturilor, comunicațiilor maritime și fluviale; acoperirea aeriană a convoaielor etc.] și Aviația trupelor de uscat [înzestrată cu elicptere de luptă, de transport și cu destinații speciale, cu avioane ușoare și fără pilot. Elicopterele de luptă pot acționa independent sau în cooperare cu alte forțe. Elicopterele de transport cresc mobilitatea trupelor de uscat (infanterie, artilerie și antitanc în zonele proprii sau în dispozitivul inamicului, pot aproviziona trupele care luptă în încercuire, desantul aerian și forțele din poziții înaintate. Elicopterele cu destinație specială pot executa misiuni de: cercetare aeriană, chimică și de radiații, plantarea minelor, întinderea unor linii telefonice, fumizarea unor porțiuni de teren în scopul ascunderii unor manevre ale trupelor proprii, asigurarea legăturii etc.]. Aviația sanitară, servește transportului de persoane accidentate sau care necesită intervenții chirurgicale urgente, putând parașuta materiale sanitare, instrumentar și medicamente în zone greu accesibile. Aviația sportivă, ramură sportivă în cadrul căreia se organizează activitatea de pregătire a tinerilor dornici să practice sporturi aeronautice, precum și concursuri și demonstrații aviatice de micromodele, aeromodele, zbor cu și fără motor, parașutism etc. Aviația utilitară, este destinată în special tratamentelor aviochimice din agricultură și silvicultură.

specializa [At: BREZOIANU, A. 317/15 / P: ~ci-a~ / V: (îvr) ~eți~ / Pzi: ~zez / E: fr spécialiser] 1 vt (Îvr) A specifica (1). 2-3 vtr A face să capete sau a căpăta trăsături caracteristice. 4 vr (D. oameni) A se pregăti pentru un domeniu de activitate. 5 vr (D. oameni) A se limita la un aspect restrâns al unui domeniu de activitate cu scopul de a-l aprofunda. 6 vr (D. oameni) A deveni specialist (1) Vz a se perfecționa. 7 vr (Lin; d. cuvinte) A-și restrânge sensul. 8-9 vtr (C. i. întreprinderi, ateliere, terenuri de cultură etc.) A-și limita activitatea la un domeniu, în care excelează Vz a se profila. 10 vt A excela într-o activitate.

pregăti [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 255 / V: (reg; cscj) ~ta / Pzi: ~tesc / E: pre- + găti cf lat praeparare] 1 vt A face preparative, a crea sau a aranja din timp condițiile în vederea unui scop, unei acțiuni, a face să fie gata, să se producă Si: a prepara (4), (înv) a orândui. 2 vt (Îe) A ~ terenul A crea condiții prielnice pentru ceva. 3 vt (Îae) A încerca să vadă, să tatoneze dacă o acțiune pe care vrea s-o inițieze are sorți de izbândă. 4 vr (Urmat de un verb la conjuctiv sau la infinitiv) A fi pe punctul de a face ceva. 5 vr A fi gata de ceva. 6-7 vtr (A determina cuiva sau) a-și crea o stare sufletească necesară pentru a putea accepta, suporta etc. o anumită situație neplăcută. 8 vt A transmite în mod sistematic (și în cadru organizat) cunoștințele necesare în scopul de a cultiva, de a face apt pentru desfășurarea unei activități etc. Si: a instrui. 9 vt (Spc) A medita. 10 vt (C. i. mâncăruri, băuturi etc.) A face, a prelucra prin fierbere, prăjire, fermentare, amestecare etc., în vederea consumării Si: a prepara (1), (îrg) a preface (7). 11-12 vtr A studia temeinic.

teren sn [At: CAIET, 100^v/24 / V: (reg) tărin, (înv) ~ran (S și: terran), ~ein / Pl: ~uri, (înv) ~e / E: fr terrain] 1 Întindere de pământ (delimitată). 2 (Îe) A sonda (sau a tatona, rar, a pipăi) ~ul A examina cu atenție situația, împrejurările înainte de a întreprinde ceva Si: a se informa. 3 (Fam; îe) A pregăti ~ul A crea condiții prielnice. 4 (Îe) A câștiga ~ A înainta (în luptă), împingând pe dușman înapoi. 5 (Îae) A se răspândi. 6 (Îae) A-și consolida poziția. 7 (Îae) A dobândi importanță. 8 (Îe) A pierde ~ A pierde tot mai mult șansele de succes. 9 (Îae) A pierde din importanță. 10 (Fam; îe) A pierde ~ul de sub picioare A-și pierde siguranța, încrederea. 11 (Reg; îs) ~ alb Teren (1) nearat. 12 (Reg; îs) ~ greu Teren (1) care crapă din cauza surplusului de apă. 13 Loc. 14 (Glg) Solul privit din punctul de vedere al formațiilor geologice. 15 Loc unde se desfășoară o anumită activitate, unde are loc o anumită acțiune. 16 (Îla) De ~ Care lucrează pe teren (15). 17-18 (Îljv) Pe ~ (Care se află) la locul de producție. 19-20 (Îal) (Care se află) la fața locului. 21 (Îe) A părăsi ~ul A părăsi un câmp de activitate. 22 (Fam; îae) A ceda (1). 23 (Îe) A face ~ A efectua o muncă în deplasare. 24 Loc amenajat sau pus la dispoziție pentruo activitate specială. 25 (Spc) Loc delimitat pe a cărui suprafață sunt marcate regulamentar diferite senine convenționale (linii, cercuri, semicercuri, puncte etc.) în vederea desfășurării unei competiții sau demonstrații sportive. 26 (Fig) Domeniu de activitate, de preocupări. 27-28 (Cu determinări care indică limba în care se produce un fenomen; îljv) Pe ~... sau pe ~ul... (Care are loc) în cadrul... 29 Domeniu în care cineva este bine informat. 30 (Pex) Materie pe care cineva o cunoaște foarte bine.

ANCHETĂ s. f. (< fr. enquête): cercetare pe teren făcută în scop științific. ◊ ~ lingvistică: cercetare a fenomenelor de limbă făcută de către un lingvist, pe baza unor chestionare (v. și chestionar). ◊ ~ dialectală: cercetare pe teren sau prin corespondență a dialectelor și a graiurilor regionale ale unei limbi, pe baza unui chestionar dialectal; investigare a unei anumite varietăți lingvistice (idiolect, grai, dialect etc.) de către un anchetator, care folosește o anumită metodă de a. pentru a obține și a înregistra de la informatori datele necesare caracterizării acesteia, A. dialectală presupune pregătire prealabilă: fixarea scopului cercetării, elaborarea unui chestionar în concordanță cu acest scop, alegerea celui mai adecvat sistem de transcriere fonetică; cunoașterea profilului istoric, geografic, social și economic al regiunii, în vederea stabilirii rețelei localităților care urmează a fi anchetate; efectuarea unor a. preliminare de probă pentru verificarea chestionarului și a transcrierii fonetice și pentru cunoașterea terenului cercetat; pregătirea caietelor de a., a planșelor și a materialului documentar, a mijloacelor mecanice de înregistrare (magnetofon, casetofon, aparat foto etc.). Din punct de vedere tehnic, există trei mari tipuri de a. dialectale: a. directă (notarea răspunsurilor pe măsura desfășurării a.; este o metodă tradițională); a. indirectă (înregistrarea întrebărilor și a răspunsurilor pe bandă de magnetofon sau de casetofon și transcrierea ulterioară a materialului; este o metodă modernă); a. prin corespondență, mai puțin folosită (v. și anchetator).

pepinieră sf [At: STAMATI, D. / P: ~ni-e~ / Pl: ~re și (înv) ~ri / E: fr pépinière] 1 Teren cultivat cu material săditor pomicol, viticol sau dendrologic, pe care se aplică diverse lucrări până la plantarea pe locul definitiv Si: (reg) pepenărie (3). 2 Ansamblu de plante care cresc într-o pepinieră (1). 3 (Reg) Pădure tânără semănată de curând. 4 (Îvr) Răsadniță. 5 (Pan; udp „de”) Crescătorie de animale de rasă. 6 (Pan; udp „de”) Crescătorie de pești. 7 (Fig) Instituție, organizație etc. care pregătește un număr mare de oameni în vederea unei profesiuni, a unei activități. 8 (Rar) Mediu¹.

BIROU¹, birouri, s. n. 1. Masă de scris cu sertare și compartimente pentru ținut hîrtii, acte etc. Căută mult, deschizînd ușile și sertarele biroului. DUMITRIU, B. F. 93. Lecțiile mi le făceam în camera tatei, la o măsuță așezată lîngă biroul său de inginer. SADOVEANU, N. F. 24. Deliu se așeză comod la birou, scoase o cutie de lemn încrustată cu arabescuri de sidef. BART, E. 244. Ea îi făcuse ordine pe birou, călimara de cristal era spălată frumos. VLAHUȚĂ, O. AL. II 180. 2. Cameră în care are cineva masa de lucru și în care lucrează. Îmi părea rău că-l las [pe tata] neguros și obosit în biroul său. SADOVEANU, N. F. 47. Necunoscutul a coborît în birou. C. PETRESCU, A. 292. ♦ Mobilă pentru o astfel de cameră. Industria lemnului și mobilei expune în standurile ce le sînt rezervate diferite tipuri de mobilă elegantă, lucrată din cel mai bun lemn. Sînt expuse de-a lungul pavilionului dormitoare, sufragerii, birouri, camere pentru copii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2739. 3. Local, parte dintr-un local sau încăpere în care lucrează funcționarii unui serviciu public (sau, în trecut, ai unei întreprinderi particulare); (în special) serviciul respectiv. În biroul registraturii generale a unei mari administrațiuni, impiegatul își pregătește registrul. CARAGIALE, O. II 211. ◊ Lucrări de birou = lucrări cu caracter administrativ. (în trecut) Birou de avocatură= asociație de mai mulți avocați, avînd un sediu comun. Un birou de avocatură, deschis în asociație... n-a durat decît vreo trei luni. VLAHUȚĂ, O. A. 221. Birou de mișcare v. mișcare. ◊ Expr. (A lucra) din birou = (a lucra) de la distanță, fără deplasare pe teren și fără observarea și cunoașterea realităților. Au întocmit planul de reparații din birou, apreciind numărul mașinilor și uneltelor agricole care au nevoie de reparații după datele de anul trecut. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2886. – Variantă: (pe cale de dispariție) biurou (SADOVEANU, M. 122, SAHIA, U.R.S.S. 37) s. n.

CALE, căi, s. f. I. 1. Fîșie de teren special amenajată pentru circulație; drum; parte a unui drum special amenajată pentru a înlesni circulația vehiculelor. ◊ Loc. adv. Din cale-afară sau afară din cale = peste măsură, foarte. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se pune) în calea cuiva = a fi piedică cuiva, a i se împotrivi. A ieși (sau a se duce) în calea cuiva = a întîmpina pe cineva. A găsi (sau a afla) cu cale = a socoti că este nimerit. Calea-valea = treacă-meargă, fie. Ce mai calea-valea = ce mai încolo-încoace, pe scurt, în concluzie. A pune la cale = a pregăti ceva, a aranja; (reg.) a sfătui, a îndruma; (fam.) a pedepsi pe cineva. A fi pe cale de a... (sau să...) = a fi aproape să..., gata de a... ♦ (Art., urmat de determinări arătînd numele) Nume dat unor străzi lungi (și largi). ♦ Căile respiratorii = aparatul respirator. 2. Element al unei construcții, pe care se deplasează un aparat sau o mașină. 3. Călătorie. Cîndu-mi vine dor de cale, Merg pe jos ca și călare (JARNÍK-BÎRSEANU). ◊ Expr. A face calea întoarsă = a se întoarce din drum. Cale bună! formulă de urare la plecarea cuiva. 4. Distanță, depărtare. S-a dus în Humulești, cale de două ceasuri cu piciorul (CREANGĂ). II. Fig. Direcție luată de o dezvoltare, de o mișcare; linie. ♦ Metodă, mijloc, procedeu. ◊ Loc. adv. Pe cale... = pe linie..., prin intermediul... Pe cale administrativă. – Lat. callis.

PEPINIERĂ, pepiniere, s. f. 1. Teren rezervat pentru înmulțirea și formarea plantelor erbacee sau lemnoase pînă la transplantarea lor la locul definitiv (în grădini, livezi, parcuri etc.); pătul. În bazinul Petroșani există multe uscătorii de conuri de molid pentru extragerea semințelor necesare pepinierelor silvice. PROBL. GEOGR. I 127. ♦ Întreprindere care produce răsaduri, puieți. O firmă uriașă... bătută în doi pari ca firmele de semințerii și de pepiniere care se pot ceti din goana trenului la intrările orașelor. C. PETRESCU, Î. II 262. 2. (Rar) Crescătorie de animale de rasă. Pepiniere de păstrăvi. C. PETRESCU, C. V. 119. O pepinieră de cai buni. I. IONESCU, D. 192. 3. Fig. Instituție, așezămînt, organizație care pregătește un număr mare de oameni în vederea unei profesiuni, a unei activități; colectiv din care se pot recruta astfel de oameni. Această greșită direcțiune a făcut și din gimnaziile noastre pepiniere de candidați la funcțiuni. ODOBESCU, S. II 55.

BUN adj., s. I. adj. 1. pozitiv. (Latura ~ a fenomenului.) 2. adecvat, binevenit, favorabil, fericit, indicat, nimerit, oportun, potrivit, prielnic, propice, (livr.) pertinent, (pop.) priincios. (Un prilej ~.) 3. adecvat, indicat, nimerit, potrivit, propriu. (Un teren ~ pentru literatură.) 4. apt, capabil, convenabil, potrivit, susceptibil. (~ pentru un anumit scop.) 5. favorabil, frumos, prielnic. (Timp ~.) 6. blajin, blînd, domol, pașnic, (livr.) mansuet, (reg.) pîșin, (înv.) lin. (Un om ~.) 7. cumsecade, îngăduitor, înțelegător, omenos, (înv.) omenit. (S-a arătat ~ cu noi.) 8. (BIS.) îndurător, îngăduitor, milos, milostiv, (înv. și reg.) milostivnic, (înv.) cruțător, milosîrd, milosîrdnic, mizericordios. (Dumnezeu e ~.) 9. ascultător, cuminte, docil, plecat, supus, (livr.) obedient, (înv.) ascultoi. (Copil ~.) 10. chibzuit, folositor, gîndit, înțelept, judicios, rațional, rezonabil, socotit, util, (fig.) sănătos. (Un sfat ~.) 11. frumos. (O faptă ~.) 12. apropiat, intim. (Prieten~.) 13. izbutit, realizat, reușit, valoros, (pop.) nimerit, (arg.) mișto. (O piesă de teatru ~.) 14. capabil, competent, destoinic, dotat, experimentat, încercat, înzestrat, pregătit, priceput, valoros, versat, vrednic, (rar) preparat, (înv. și pop.) harnic, (pop.) cercat, (înv.) ispitit, mîndru, practic, practicos, practisit, putincios. (Un profesor ~.) 15. autentic, curat, veritabil, (rar) patent. (Aur ~.) 16. curat, nealterat, nestricat, nevătămător, neviciat, oxigenat, ozonat, proaspăt, pur, purificat, salubru, sănătos, tare. (Un aer ~.) 17. abundent, bogat, îmbelșugat, îndestulat, mare, mănos, (înv. și reg.) belșugos, spornic, (înv.) sățios. (Recoltă ~.) 18. avantajos, bănos, productiv, profitabil, rentabil, (livr.) lucrativ, (fig.) mănos. (O afacere ~.) 19. valabil. (Bani ~.) 20. apreciabil, considerabil, important, însemnat, mare. (S-a ales cu un cîștig ~.) 21. întreg, plin. (O zi ~.) 22. grozav, strașnic, zdravăn. (Un somn ~ l-a refăcut.) 23. apetisant, delicios, gustos, îmbietor, plăcut, savuros, suculent, (rar) pofticios, (arg.) mișto. (O gustare ~.) 24. ales, aristocrat, aristocratic, distins, ilustru, înalt, mare, nobil, (înv. și pop.) mărit, slăvit, (înv.) blagorod, blagorodnic, (grecism înv.) evghenicos, evghenis, (fam. si peior.) simandicos. (E de neam ~.) II. s. 1. avere, avut, avuție, bogăție, mijloace (pl.), situație, stare, (înv. și reg.) bogătate, prilej, prindere, (reg.) blagă, prinsoare, (prin Transilv.) apucătură, (Transilv.) iosag, (Olt., Ban. și Transilv.) vlagă, (înv.) bucate (pl.), periusic, (fam.) parale (pl.), (fig.) cheag, seu. (~ său se ridică la...) 2. valoare. (Deținător de ~uri.) 3. bun public = patrimoniu. 4. produs, (înv.) materie. (~uri ale țării.)

báză s.f. I 1 Partea de jos (mai largă și mai solidă) care susține un corp, o clădire, un element de construcție etc. Baza coloanei. ◇ Expr. A fi la baza a ceva = a forma temelia a ceva. A avea (ceva) la bază = a se întemeia pe ceva sigur. A pune bazele a ceva = a întemeia, a funda. A sta la baza a ceva v. sta. 2 Partea inferioară a unui obiect, a unui organ etc. Baza muntelui. Baza plămînului. 3 (geom.) Latură a unui triunghi sau a unui poligon ori față a unui poliedru, care se reprezintă, de obicei, în poziție orizontală. Baza unei prisme. 4 Dreaptă care servește ca linie de pornire pentru construirea unei serii de triunghiuri topografice. 5 (mat.) Număr real, pozitiv și diferit de 1, la care se face logaritmarea. ◇ Baza puterii unui număr = număr care se ridică la puterea indicată de exponent. 6 Ceea ce constituie temeiul, elementul fundamental, esențial a ceva. Moralitatea politicienilor trebuie să aibă baze solide. ◇ Loc. adj. De bază = fundamental, esențial. Fără bază = neîntemeiat. ◇ Loc. adv. Pe (sau în) baza... sau pe bază de... = a) în conformitate cu..., pe principiul... Este angajat pe baza actelor din dosar; b) avînd drept principal element component... Alifiile folosite sînt pe bază de aloe. ◇ Expr. În baza legii v. lege. ◆ Element principal al unei substanțe chimice sau farmaceutice. 7 (econ.) Bază economică = totalitatea relațiilor de producție într-o etapă determinată a dezvoltării sociale. Bază de impozitare = valoare la care se aplică procentul de impozitare. 8 Loc de concentrare a unor oameni, trupe, materiale etc., pentru o anumită activitate. Bază de aprovizionare. ◇ (milit.) Bază aeriană (sau aviatică) = aeroport militar. Bază navală = port militar. Bază militară (sau operativă) = zonă special amenajată și dotată cu instalații, în care sînt concentrate unități, mijloace și materiale de luptă spre a servi pentru pregătirea și efectuarea de operații militare. Bază spațială = loc, natural sau artificial, unde se desfășoară activități spațiale. 9 (sport) Bază sportivă = teren, complex de terenuri, de săli etc. special amenajate și dotate pentru practicarea diferitelor sporturi. 10 (electron.) Electrod corespunzător zonei dintre două joncțiuni ale unui tranzistor. ◇ Bază de timp = unitate funcțională a unor aparate electronice care generează impulsuri la intervale precise de timp. 11 (lingv.) Bază de articulație = totalitatea caracteristicilor articulatorii specifice fiecărei limbi sau fiecărui dialect. 12 (anat.) Baza craniului = partea craniului care închide cutia craniană spre ceafa. 13 (inform.) Bază de date = fișier alcătuit din înregistrări formate din cîmpuri și un set de operații de căutare, sortare, recombinare etc.; bancă de date, bancă de informații. 14 (și bază de machiaj) Orice cremă sau lichid incolor care se aplică pe obraz pentru a-l pregăti pentru machiaj. ◆ Lac incolor protector care se aplică pe unghii înaintea lacului colorat II (chim.) Substanță chimică, alcătuită dintr-un atom metalic legat cu unul sau mai mulți hidroxili, care albăstrește hîrtia roșie de turnesol, are gust leșietic și, în combinație cu un acid, formează o sare. Soda caustică este o bază puternică. ◆ Gener. Substanță care poate fixa protonii eliberați de un acid. • pl. -e. /<fr. base.

TRANSCRIERE s. f. (< transcrie, cf. fr. transcrire, lat. transcribere): copiere. ◊ ~ fonetică: notare a pronunțării sunetelor unei limbi, ale unui dialect sau ale unui grai cu ajutorul alfabetului fonetic; înregistrare cât mai exactă a formelor sau a textelor dialectale cu ajutorul unui repertoriu de semne, care reproduce principalele realizări fonetice ale unei limbi. În general, sistemele de t. fonetice au la bază alfabete tradiționale. Cel mai cunoscut este alfabetul fonetic internațional (API), elaborat în 1888 de către Asociația fonetică internațională. Pentru graiurile și dialectele românești au fost folosite mai multe sisteme de t. fonetică, elaborate de Gustav Weigand, Ovid Densușianu și Al. Rosetti. Sistemul folosit astăzi de dialectologii români este cel elaborat de autorii Atlasului lingvistic român (ALR), cu unele mici modificări. Într-o t. fonetică notarea accentului și fenomenului de fonetică sintactică este obligatorie. Există două feluri de t. fonetică: directă, mai ușor de realizat (când dialectologul notează direct, pe teren, în momentul desfășurării anchetei, formele sau textele obținute de la informator) și indirectă, mai costisitoare (când se face mai întâi înregistrarea cu magnetofonul sau cu casetofonul, permițând apoi audiția formelor și a textelor, oricând este nevoie, în vederea t. acestora în laborator). În cazul t. indirecte, este preferabil ca aceasta să fie efectuată chiar de cercetătorul care a făcut ancheta dialectală. T. textelor dialectale ridică o serie de probleme speciale, cum sunt; notarea intonației, a sintagmelor, a grupurilor ritmice etc. Pentru o t. fonetică exactă se cer îndeplinite următoarele condiții: informatorul să aibă pronunțarea bună; anchetatorul să aibă dicție bună și să cunoască perfect sistemul de t.; contextul în care se lucrează (fizic, psihologic și material) să fie pregătit cu atenție etc.

cale sf [At: COD. VOR. 136 / Pl: căi, (reg) cai, (îrg) căli / G-D: căii, (reg) căiei, caiei, (înv) calei, caliei / E: ml callis] 1 Fâșie de teren special amenajată pentru a înlesni circulația oamenilor, a vehiculelor și a animalelor Si: drum. 2 (Îlav) Din ~-afară sau afară din ~ Peste măsură. 3 (Îe) A fi sau a sta, a se pune în ~ a cuiva ori a-i sta cuiva în ~ A se afla sau a ieși înaintea cuiva, împiedicându-l (să înainteze, să facă un lucru etc.) 4 (Îae) A împiedica pe cineva într-o acțiune. 5 (Îae) A se împotrivi cuiva. 6 (Îe) A ieși (sau a se duce) în ~a cuiva A întâmpina pe cineva. 7 (Îe) A găsi (sau a afla, a crede, a socoti etc.) cu (fără de) ~ A socoti că este (ne)potrivit. 8 (Pfm; îe) ~-a-valea Treacă-meargă. 9 (Pfm; îe) Ce mai ~a-valea Ce mai încolo și încoace. 10 (Îe) A pune la ~ A pregăti ceva. 11 (Îae) A sfătui pe cineva. 12 (Îae) A pedepsi pe cineva. 13 (Îe) A fi pe ~ de a... (sau să...) A fi pe punctul să... 14 (Îs) ~ ferată Mijloc de transport terestru destinat circulației vehiculelor prin rulare pe șine sau pe cabluri. 15 (Art; urmat de determinări care indică numele) Nume dat unor străzi lungi și largi. 16 (Îs) Căi respiratorii Totalitate a organelor care conduc aerul între plămâni și mediul extern. 17 Arteră de pătrundere într-un oraș, făcând legătura cu o șosea importantă. 18 (Ast; îs) ~a rătăciților Constelația șarpelui. 19 (Îlav) Pe acea ~ (sau pe ~ ceea) Tot așa. 20 (Îlav) Alăturea cu ~a Pe de lături. 21 (Îal) Altfel decât ceilalți. 22 (Pfm; îe) A o scoate la ~ A se putea înțelege cu cineva. 23 (Îe) A aduce pe cineva la ~ A scoate pe cineva din rătăcire, îndreptându-l spre bine. 24 (Îe) A-i da (cuiva) în ~ A face pe cineva să înțeleagă ceva. 25 (Îae) A face pe cineva să se învoiască la ceva. 26 (Îe) A avea ~ cuvintelor A avea libertatea de a vorbi. 27 (Îe) A i se face (sau a-i sta, a-i fi cuiva) ~ în cruce A ajunge la o răspântie. 28 (Fig; îae) A sta la îndoială. 29 (Îe) A i se închide cuiva ~a (în codru) A nu putea merge mai departe. 30 (Îae) A fi silit să renunțe (la ceva plăcut). 31 Element al unei construcții pe care se deplasează un aparat sau o mașină. 32 Succesiune de centrale și linii intermediare prin care se realizează legătura telefonică sau telegrafică între două localități. 33 (Îs) Dor de ~ Călătorie. 34 (Îe) A face (sau a apuca) ~(a) întoarsă A se întoarce din drum. 35 (Îfu) ~ bună! Drum bun! 36 (Îs) ~a jumătate Numai o parte din drum. 37 (Îs) ~a mânzului Alergătură inutilă de colo-colo. 38 (Îe) A da (sau a face) cuiva ~(a) (liberă) A lăsa pe cineva să treacă. 39 (Îe) A-și face ~ A-și face drum de trecere. 40 (Îae) A căuta prilej. 41 (Îe) A-și lua (sau a apuca) ~a (în picioare) A pleca. 42 (Îe) A-și căuta (sau a-și vedea) de ~ ori a se duce în ~-și A nu se amesteca în treburile altuia. 43 (Îlav) Cu o (sau de-o) ~ Dintr-o dată. 44 (Îe) A merge ~ de două (sau trei, patru etc.) zile (poște etc.) A merge o distanță (foarte mare). 45 Direcție luată de o dezvoltare, acțiune, mișcare Si: linie. 46 Metodă. 47 Sferă de preocupări. 48 (Înv; nob) Însărcinare oficială. 49 Pretext. 50 (Îs) ~ de atac Mijloc prin care partea nemulțumită de hotărârea unui organ de jurisdicție sesizează organul competent în vederea desființării hotărârii și rejudecării litigiului. 51 (Mpl; Îoc ~ de drept; îs) ~ de fapt Punerea cuiva în fața faptului împlinit. 52 (Îlav) Pe ~a Prin intermediul...

CALE, căi, s. f. I. 1. Fâșie de teren special amenajată pentru a înlesni circulația oamenilor, a vehiculelor și a animalelor; drum. ◊ Loc. adv. Din cale-afară sau afară din cale = peste măsură, neobișnuit, foarte. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se pune) în calea cuiva sau a-i sta cuiva în cale = a se afla (sau a ieși) înaintea cuiva, împiedicându-l (să înainteze, să facă un lucru etc.); a împiedica pe cineva într-o acțiune, a i se împotrivi. A ieși (sau a se duce) în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. A găsi (sau a afla, a crede, a socoti etc.) cu cale = a socoti că este nimerit. Calea-valea = treacă-meargă, așa și așa, fie. Ce mai calea-valea = ce mai încolo și încoace; pe scurt, în concluzie. A pune la cale = a pregăti ceva, a aranja; a sfătui, a îndruma; a pedepsi pe cineva. A fi pe cale de a... (sau să...) = a fi aproape să..., pe punctul să..., gata de a... ♦ Cale ferată = mijloc de transport terestru, destinat circulației vehiculelor prin rulare pe șine sau pe cabluri. ♦ (Art.; urmat de determinări care indică numele) Nume dat unor străzi lungi și largi. ♦ Căile respiratorii = aparatul respirator. 2. Arteră de pătrundere într-un oraș, făcând legătura cu o șosea importantă. 3. Element al unei construcții pe care se deplasează un aparat sau o mașină. 4. Succesiune de linii și centrale intermediare prin care se realizează legătura telefonică sau telegrafică între două localități. 5. Călătorie. Dor de cale. ◊ Expr. A face (sau a apuca) calea întoarsă = a se întoarce din drum. Cale bună! formulă de urare la plecarea cuiva; drum bun! 6. Distanță, depărtare. A mers cale de două ceasuri. II. Fig. Direcție luată de o dezvoltare, de o acțiune, de o mișcare; linie. ♦ Metodă, mijloc, modalitate, procedeu. ◊ Cale de atac = mijloc prin care partea nemulțumită de hotărârea unui organ de jurisdicție sesizează organul competent în vederea desființării hotărârii și rejudecării litigiului. ◊ Loc. adv. Pe cale... = pe linie..., prin intermediul... Pe cale administrativă. – Lat. callis.

CALE, căi, s. f. I. 1. Fâșie de teren special amenajată pentru circulația oamenilor, a vehiculelor și a animalelor; drum. ◊ Calea-Lactee (n. pr. f.) = brâu luminos care se vede noaptea de la un capăt la altul al bolții cerești; Calea-Laptelui, Calea-Robilor. ◊ Loc. adv. Din cale-afară sau afară din cale = peste măsură, neobișnuit, foarte. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se pune) în calea cuiva sau a-i sta cuiva în cale = a se afla (sau a ieși) înaintea cuiva, împiedicându-l (să înainteze, să facă un lucru etc.); a împiedica pe cineva într-o acțiune, a i se împotrivi. A ieși (sau a se duce) în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. A găsi (sau a afla, a crede, a socoti etc.) cu cale = a socoti că este nimerit. Calea-valea = treacă-meargă, așa și așa, fie. Ce mai calea-valea = ce mai încolo și încoace, pe scurt, în concluzie. A pune la cale = a pregăti ceva, a aranja; a sfătui, a îndruma; a pedepsi pe cineva. A fi pe cale de a... (sau să...) = a fi aproape să..., pe punctul să..., gata de a... ♦ Cale ferată = mijloc de transport terestru, destinat circulației vehiculelor prin rulare pe șine sau pe cabluri. ♦ (Art.; urmat de determinări care indică numele) Nume dat unor străzi lungi și largi. ♦ Căile respiratorii = aparatul respirator. 2. (Înv.) Arteră de pătrundere într-un oraș, făcând legătura cu o șosea importantă. 3. Element al unui sistem tehnic pe care se deplasează un aparat sau o mașină. 4. Succesiune de linii și centrale intermediare prin care se realizează legătura telefonică sau telegrafică între două localități. 5. Călătorie. Dor de cale. ◊ Expr. A face (sau a apuca) calea întoarsă = a se întoarce din drum. Cale bună! formulă de urare la plecarea cuiva; drum bun! 6. Distanță, depărtare. A mers cale de două ceasuri. 7. (Med.) Ansamblu de organe cavitare și formațiuni tubulare ce permit deplasarea unor materii organice sau a aerului. Cale digestivă. Cale respiratorie. II. Fig. Direcție luată de o dezvoltare, de o acțiune, de o mișcare; linie. ♦ Metodă, mijloc, modalitate, procedeu. ◊ (Jur.) Cale de atac = mijloc prin care partea nemulțumită de hotărârea unui organ de jurisdicție sesizează organul competent în vederea anulării hotărârii și rejudecării litigiului. ◊ Loc. adv. Pe cale... = pe linie..., prin intermediul... Pe cale administrativă. – Lat. callis.

uscat², ~ă [At: PSALT. HUR. 5472 / Pl: ~ați, ~e a; ~uri sn / E: usca] 1 a (Îoc umed sau cu ud) Lipsit (parțial) de apă sau de umezeală Si: zbicit, zvântat. 2-3 sn, a (Îoc umed sau cu ud) (Obiect, suprafață) care și-a pierdut (parțial) apa sau umezeala Si: zbicit, zvântat. 4 a (D. pământ, terenuri, locuri etc.) Lipsit de surse de apă. 5 a (Pex; d. pământ, terenuri, locuri etc.) Arid (1). 6 a (D. vreme și perioade de timp) Lipsit de umiditate Si: secetos. 7 a (Îs) Ger ~ Ger fără zăpadă. 8 a (Îas) Frig mare, năprasnic. 9 a (D. vânturi) Care nu aduce precipitații. 10 a (D. buze, gură, gât) Care este lipsit de salivă (din cauza unei boli, a oboselii, a setei, a emoției etc.). 11 a (D. ochi) Lipsit de lacrimi. 12 a Lipsit de conținutul lichid Si: gol¹ (23), sec. 13 a (D. plante și părți ale lor; pex, d. pajiști, păduri etc.) Lipsit de sevă Si: ofilit, veștejit. 14 sn (Reg; îlav) În ~ Practicând altoirea primăvara devreme, înainte de a începe vegetația copacilor. 15 a (D. râuri, lacuri etc.) Din care a dispărut apa Si: secat. 16 a Lipsit de apă Si: sec. 17 a (D. unele alimente) Deshidratat (prin aplicarea unor procedee de conservare) în vederea unei păstrări mai îndelungate. 18 a Care s-a întărit de vechime. 19 a (D. alimente) Care se poate mânca rece (fără o pregătire specială). 20 a Uscăcios (6). 21 a (Pex) Neînsoțit de lichidul cu care este, în general, asociat. 22 a (Mol; îs) Bani ~ați Din care s-au scăzut toate cheltuielile, impozitele Si: net. 23 a (Pfm; îas) Numerar. 24 a (îs) Post ~ Post negru. 25 a (D. tuse) Fără expectorație Si: sec. 26 a (Reg; îs) Tuse ~ă Emfizem pulmonar (la cai). 27 a (D. ființe, d. corpul lor sau părți ale lui) Cu (foarte) puțină grăsime Si: slab, uscăcios (9), uscățiv (1), costeliv, descărnat. 28 a (Reg; pex; d. ființe, d. corpul lor sau părți ale lui) Lipsit de puteri Si: uscăcios (10), uscățiu (2), uscățiv (2), vlăguit. 29 a (îoc gras, d. ten, piele, păr) Lipsit de grăsime. 30 a (Îoc gras, d. ten, piele, păr) Lipsit de strălucire Si: mat. 31 a (D. organe sau părți ale corpului) Care și-a pierdut puterea vitală Si: atrofiat. 32 a (D. oameni) Cu membre lipsite de putere vitală Si: schilod. 33 a (D. voce, sunete, zgomote etc.) Lipsit de mlădiere, de muzicalitate. 34 a (D. voce, sunete, zgomote etc.) Lipsit de putere, de intensitate, de amploare Si: înăbușit, înfundat, stins. 35 a (Pex; d. voce, sunete, zgomote etc.) Lipsit de sensibilitate Si: aspru² (12), sec. 36 a (Fig; d. sentimente) (Care a devenit) lipsit de afecțiune, de căldură. 37 a (Fig; d. fizionomia și manifestările oamenilor) Care exprimă indiferență, nepăsare Si: aspru² (13), dur¹ (6), rece. 38 a (D. intelect) Lipsit de putere creatoare, de imaginație, de sensibilitate. 39 a (D. stilul unor scrieri, opere arhitectonice etc. sau d. elemente de stil) Lipsit de ornamente Si: auster (8), sec. 40 a (Rar; d. culori) Lipsit de strălucire. 41 sn (îoc o masă de apă curgătoare sau stătătoare; mai ales îoc mare² (1)) Suprafață a globului pământesc neacoperită de apele oceanului planetar Si: pământ. 42 sn (îrg) Țară. 43 sn (Îe) A trage vetrela (sau, pcf, verde) pe ~ A munci fără spor. 44 sn (Îae) A duce o viață grea. 45 a (Îla) ~ la stomac Constipat (1). 46 sn (Îe) A trage carul pe ~ A scăpa de belea. 47 sn (Îe) A fi dracul pe ~ A fi șiret. 48 sn (Îae) A fi rău. 49 sn (îae) A fi urât.

AVEA A avea (a)plecare (sau plecăciune) = A avea înclinație spre...: Familia Corbenilor era una din cele mai însemnate sub domnia acestui prinț, și soția marelui logofăt Corbeanu [...] avea acea aplecare la faceri de bine (GR. ALEXANDRESCU) A avea (ceva) la îndemână = A avea (ceva) în imediata sa apropiere. A se putea folosi ușor (de ceva): …a avea la îndemână cupeaua unui tren, roatele unei trăsuri sau picioarele unui cal înseamnă a merge șezând și a vedea numai ceea ce ți se dă, nu însă și tot ce ai voi. (CALISTRAT HOGAȘ) A avea (ceva) pe mână = A dispune de...: Avea pe mână toate facilitățile posibile și tot nu era mulțumit. Așa fiind, acestora nu li se poate da niciun suflet de creștin pe mână. (G. TOPÂRCEANU) A avea (de) gând sau a-i fi (cuiva) gândul să... = A avea intenția, a voi să...: Prin martie, Cănuță își vesti părinții că are de gând să se-nsoare. (I. A. BASSARABESCU) Făt-Frumos îi spuse ce avea de gând să facă. (P. ISPIRESCU) A avea (h)arțag = A fi certăreț: Că vor zice toți: „Să nu mergem să stăm să dvorim la cel domn, că deaca să îmbată, el își piiarde mintea și are arțag, ci ne va înfrunta și încă de nu ne va și piiarde”. (NEAGOE BASARAB) Femeia nu se lăsă; avea harțag; nu înțelegea de ce le trebuia crâșmă, când stăteau liniștiți în cerdacul bojdeucei și nu duceau lipsă de nimic. (EUGEN LOVINESCU) Omul avea arțag cu toată lumea. A avea (sau a prinde) orbul-găinilor = A nu vedea lucrurile clare, evidente: Ian ascultă, Iorgușorule, nu cumva ai prins orbul găinilor? (VASILE ALECSANDRI) PEPELEA: Ce să-i găsesc, că-i ai pe nas. ARVINTE: Oare?... Se vede că de mult ce-am strănutat... PEPELEA: Ai prins orbu găinilor... (IDEM) A avea (sau a simți) fluturi la (sau în) stomac (arg.) = A fi îndrăgostit: Chiar dacă nu o spun − probabil și pentru că ar părea ciudat după doar câteva întâlniri, bărbații se îndrăgostesc și ei și au „fluturi în stomac”, la fel ca femeile. (http://www.ele.ro/) A avea (sau a-și face treabă) cu cineva = a) A avea de rezolvat ceva cu cineva; a se ocupa de cineva: Du-te până acolo că are treabă cu tine! (MARIN PREDA) b) (reg.) A avea relații de dragoste cu cineva: Rușine mi-e și de iarbă, / Cu cine mi-am făcut treabă. (POP.) A avea (un) vis = A visa: Vis frumos avut-am noaptea. (MIHAI EMINESCU) A avea a face cu... = a) (d. persoane) A avea de lucru, de furcă (cu cineva); a trebui să suporte consecințele: Ai înșelat o femeie, dar ai a face acuma cu un bărbat. (I. L. CARAGIALE) b) (Despre lucruri) A avea legătură cu ceva: Ziarul radical vine însă cu vecinica minciună în gură: reprezentanții națiunii vor războiul. Spună mai bine dreptul și verde: reprezentanții orașelor, ș-atunci vom ști cu cine avem a face. (MIHAI EMINESCU) Acele învățături înalte n-au a face cu o bună și frumoasă educațiune. (I. L. CARAGIALE) A avea ac de cojocul cuiva = A ști cu ce arme să învingi pe cineva. A ști să înveți minte pe cineva: Într-un rând, crede cânele că i-a găsit ac de cojoc: să nu-i mai dea mâncare. (POP.) A avea academie (sau acioală, capital, cearșaf, jurnal, listă, patalama, salbă) (arg.) = A avea multe condamnări penale, a avea un cazier bogat: Nu bine a intrat în inchisoare și a început să se laude că el are academie multă... A avea aplecare spre… = A avea înclinație spre… Cu divizibilitatea actuală țăranul se simte legat de sforicica lui de pământ și nu are nici cea mai mică aplecare de a lua pământ de la stat. (MIHAI EMINESCU) Avea aplecare spre științele exacte. A avea bășini sau muci în cap (arg.) = a) A avea idei ciudate, extravagante: Cea mai fițoasă femeie din lume!! Are atâtea bășini în cap încât… te uimește, pe bune… (http://xmix.ro/) b) A fi extrem de încrezut. A avea belciug (arg.; d. femei) = A fi serioasă, a-și păstra bunul nume: Spre deosebire de celelalte din grupul lor, tipa avea belciug și era chiar frumoasă. A avea beteșug (d. oameni) = A fi infirm: […] deși era voinic [Pălăgieșu], spătos și doar la mers avea puțin beteșug, călcând prea în afară și aruncând picioarele din genunchi în jos, ca un cal împărătesc la paradă. (LIVIU REBREANU) A avea o jenă (arg.; irn.) = A invoca un pretext imaginar pentru a se eschiva de la îndeplinirea unei sarcini: La începutul mandatului, premierul nu avea nicio jenă să îmi scrie să-l rezolv pe Patriciu. (https://www.google.ro/) A avea bube-n cap (arg.) = A avea antecedente penale. A avea un trecut dubios: Jean Avramescu, care se știa, cum zicea Caterina, „cu bube-n cap”, se cumințise ca un vițeluș abia fătat, avea și el habar de proverbul cu ulciorul. (PAVEL PEREȘ) A avea bucurie = A se bucura: Știai că poți avea bucurie în ciuda stărilor personale și a circumstanțelor prin care treci? (https://www.google.ro/) A avea bunătate = A fi bun: Am auzit că ați avea bunătate a traduce câteva din poveștile scrise de mine. (ION CREANGĂ) Mama avea bunătate și ne oferea tot ceea ce era mai bun pe lume. A avea cale (înv.) = A se pregăti să parcurgă un drum lung: Nu credea să aibă cale atât de lungă. A avea cale (pe undeva) = A avea drum (pe undeva): La cine mi-e mie drag, / N-am cale, și tot îmi fac. (POP.) A avea cap (sau minte) = A fi deștept: − Îți mai dau o dată, acum cumpără-ți măcar și ștreang pe ei, că nu-mi pasă, că de trei ori te-am dăruit, încât de aveai cap... puteai să te faci ca un grof. (I. POP-RETEGANUL) Iar pricina era: / Că-n zeul cel deșert un jertfitor intra / Și, de avea el minte, / Apoi oracolul rostea cerești cuvinte. (ALECU DONICI) A avea capăt (sau cap) = A se sfârși, a se termina: Toată boala are leac, / Da urâtu' n-are cap. (POP.) A avea căderea să… = A avea calitatea de a…: […] el [Ion I. C. Brătianu] nu mai avea căderea de a fi reprezentantul României în fața acelora care hotărau chestiunea pe un asemenea teren.(GH. BUZATU) Numai el are căderea de a decide. A avea căutare (d. o marfă) = A fi cerut de clienți: Nu e nevoie de o capacitate de previziune prea mare pentru a ști ce fel de dispozitive nu vor mai avea căutare în anul 2020, în condițiile în care industria IT se află într-o dezvoltare continuă. (http://www.tion.ro/) A avea ceva (de împărțit) cu cineva = A antipatiza pe cineva: Totul a culminat în luna februarie, când elevul-problemă a aruncat cu un scaun într-un coleg cu care avea ceva de împărțit [...] (http://www.obiectivbr.ro/) A avea ceva cu cineva = a) A dori, a pretinde, a vrea ceva de la cineva: Eu nu știu ce are cu mine. (I. POP- RETEGANUL) Ce ai, domnule, cu mine? b) A avea motive (nemărturisite) pentru a căuta nod în papură, a persecuta, a paște (pe cineva): Să știi că are ceva cu tine! A avea ceva în gând (sau în cuget, în minte) = a) A avea o anumită intenție: […] nici n-au avut în minte ca să ne înșale pre noi. (d. ȚICHINDEAL) − Or rămâi schilod, or păcălesc pe dracu și mă îmbogățesc. Că vezi că avea el în gând ce avea. (POP.) b) A fi preocupat (de cineva sau de ceva): Faptul cert este că mita s-a dat, s-a luat și și-a făcut efectul toxic aducând în sistemul de sănătate persoane care nu vor avea în minte decât calea prin care să-și recupereze cât mai repede și îndoit suma dată drept mită. (http://www.gds.ro/) A avea ceva pe suflet (sau pe conștiință) = A suferi mustrări de conștiință pentru ceva: Parcă avea ochii deschiși și se uita la mine cu frică. […] Am așezat Sfintele Daruri și am întrebat-o dacă avea ceva pe suflet ca să se spovedească. (www.sfaturiortodoxe.ro/) Nu-i aveți pe conștiință pe bebelușii care au murit la Giulești? (http://www.monitorulcj.ro/) A avea ciudă (sau, înv. mânie) (pe cineva) = A urî pe cineva: Explicație halucinantă pentru incendierea pisicilor în cimitir: „Avea ciudă pe ele și a vrut să le omoare.” (http://adevarul.ro/) Cucule, pasăre mândră,/ Du-te-n pădure și cântă. / Pe cine-i avea mânie, / Blastămă-l, străin să fie. (POP.) A avea clonțar la ghebă (arg.; d. o casă) = A avea câine de pază: Greu de intrat înăuntru… Nu vezi că are clonțar la ghebă! A avea curaj (sau îndrăzneală) = A fi curajos: Astăzi, când sper că s-a prescris vina mea contra monarhiei, am curajul s-o spun cu mândrie. (I. L. CARAGIALE) A avea dar (sau talent) = A fi talentat: Modestia este decorul talentelor tinere. O primadonă plătită foarte scump, chiar dacă ar avea talent, ar însemna că nu e modestă […] (I. L. CARAGIALE) Are dar, ca și sora lui, pentru muzică. A avea darul să... = A fi înzestrat cu puterea de a...: Am văzut în viața mea atâtea sprâncene îmbinate și totuși nici unele din ele n-au avut darul de a-mi strânge ființa atât de puternic în arcul lor fermecat, după cum găsiră cu cale s-o facă, într-o clipă, sprâncenele jupânesei Zamfira. (CALISTRAT HOGAȘ) Avea darul de a citi gândurile în ochii oamenilor și radia, cu surâsul ei pur, numai bunătate și simpatie. (JEAN BART) A avea datină (înv. și pop.) = A avea obiceiul: Ospătăria aceea era a unui om foarte mare de statură… care avea datină să cumpere pre oamenii ce i se aducea de vândut. (POP.) A avea de fală = A se mândri cu ceva: Ismail pașa îl avea de mare fală [Catargiu Iani] și-l ținea liber în conacul său, ca un trofeu, ca un lanț subțire de piciorul său. (ION GHICA) A avea de furcă cu cineva = A avea dificultăți. A avea mult de luptat împotriva cuiva: − Ehe, negustoreasă, nu glumă! Zise bătrânul Iuga. Vom avea de furcă cu tine! (LIVIU REBREANU) A avea de gând să... = A intenționa să...: Atunci Făt-Frumos îi spuse ce avea de gând să facă și calul îi zise […] (P. ISPIRESCU) A avea de grijă = A fi atent la ceva: […] acum să ai grije, că maica-ta mearge la o nuntă! (I. BARAC) A avea de plătit o poliță cuiva (arg.) = A urmări să se răzbune pe cineva: − Pe Marțian de ce l-ai asasinat? Cu ce te incomoda? Marcel Istodor râse din gât: − A plătit o poliță mai veche. (RODICA OJOG-BRAȘOVEANU) Și mai halucinant este însă zvonul conform căruia unul din apropiații lui Zsolt […] l-ar fi dat pe mâna presei, după ce Zsolt i-ar fi plătit o poliță destul de serioasă […]. (http://www.ziarulring.ro/) A avea de știre = A ști: Unde avându Ștefan vodă știre și prinzându limbă, marți noaptea, dichemvrie 15, au aprinsu târgul asupra lor, cându ei era fără de nicio grijă. (GR. URECHE) A avea de-a face cu... = A avea ceva comun cu... A intra în relații cu...: Avem de-a face cu aceeași tentativă de fraudă morală masivă, tentativă de deghizare politică a unei forțe politice cu aspirație totalitară. (http://www.mediafax.ro) A avea dor = A-i fi dor: De trei nopți aceeași cale / Bate călătorul. / Cine n-are dor pe vale / Nu-mi cunoaște dorul. (G. TOPÂRCEANU) A avea dreptate = A fi îndreptățit: Fata avea dreptate de nu vrea să-l asculte. / Cine-a făcut o crimă poate face mai multe. (GR. ALEXANDRESCU) A avea dureri de cap = a) A-l durea capul: Nu poți ști exact dacă vei avea sau nu dureri de cap în timpul sarcinii și nici dacă acestea se vor rări sau, dimpotrivă, îndesi pe parcursul acestei perioade. (www.attct.ro/) b) A fi îngrijorat pentru ceva: A procedat legal și de data aceasta, ca să nu aibă dureri de cap mai târziu. A avea farurile ciupite (Gmț.; d. o persoană în stare de ebrietate) = A vedea ca prin ceață: Se pare că iar ai farurile ciupite... A avea fericirea să… (sau de a…) = A avea onoarea, plăcerea să… (sau de a…): Pe d. Brănișteanu nu avem fericirea să-l cunoaștem. (I. L. CARAGIALE) A avea ființă (pe lume) = A se naște; a exista, a ființa: Atunci lumea cea gândită pentru noi avea ființă, / Și, din contra, cea aievea ne părea cu neputință. (MIHAI EMINESCU) […] de unde să-l iei, dacă n-are ființă pe lume? (ION CREANGĂ) A avea folos (sau câștig ori, înv. dobândă) = A profita: Când s-a face mai mărișor, are să înceapă a-i mirosi a catrință, și cu astă rânduială n-am să am folos de el niciodată. (ION CREANGĂ) A avea friguri = a) A suferi de malarie: Mâinile mi-erau reci, gura amară și uscată ca de friguri. (AL. VLAHUȚĂ) Sunt toți bolnavi, și el și femeia și copilul frigurile de baltă. (I. L. CARAGIALE) Nici tu junghi, nici tu friguri, nici o altă boală nu s-a lipit de noi. (ION CREANGĂ) b) A fi foarte nerăbdător și emoționat:Înainte de a trage biletul de examen, tremura ca varga de parcă ar fi avut friguri. A avea gărgăuni în cap = A fi înfumurat, a avea pretenții nejustificate; a avea idei extravagante: Ne-am făcut închipuire / C-o să dăm de supărare, / Omul, oricum îi din fire, / Gărgăuni în cap tot are. (VASILE ALECSANDRI) A avea grijă = a) A fi neliniștit pentru ceva: Tatăl copilului avea grijă să nu i se întâmple iar vreun necaz. b) A nu uita să...:Titu avusese grijă să oprească masa cea mai bună în bufet. (LIVIU REBREANU) A avea gură (mare) = A fi certăreț: Soacra nu trebuie să fie cu gura mare. (ION CREANGĂ) A avea gură rea = A prevesti evenimente rele care se împlinesc: Să nu mai spui nimic, că mereu ai gură rea! A avea inimă = a) A fi curajos: Dacă nici el nu avea inimă, cine altul din capitală, din țară, din lume, avea? (CONSTANTIN STOICIU) b) A fi milos: Se zbătea femeia, căci om era și avea inimă de părinte. (IOAN SLAVICI) Păcală se învoi pentru că avea inimă miloasă. Luă vaca și plecă. (POP.) A avea iubire = A iubi: Chiar dacă aș muta niște munți, prin credința mea, dacă nu am și iubire la credință, dacă credința mea nu e lucrătoare în iubire, dacă la credința mea nu se adaugă iubirea, credința mea n-are nicio valoare. (http://www.crestinortodox.ro/) A avea în cinste = A cinsti: Ciocnesc un pahar cu cazacii, a căror sabie și galoane roșii le au în mai mare cinste. (ALECU RUSSO) A avea în pântece (d. femei; înv.) = A fi însărcinată: Dar vai celor care vor avea în pântece și celor care vor alăpta în acele zile. (BIBLIA) Drama neștiută a Gabrielei Cristea. „Am suportat lucruri foarte grele pentru a avea un suflet în pântece” (http://www.romaniatv.net) A avea la (sau în) degetul (cel) mic = A domina clar; a cunoaște foarte bine: Uscățiv, așa cum este, gârbovit și de nimic, / Universul fără margini e în degetul lui mic. (MIHAI EMINESCU) A avea la nazar (pe cineva) (înv.) = A proteja (pe cineva), a fi binevoitor (cu cineva): Ministrul mă are la nazar. (VASILE ALECSANDRI) A avea milă (de...) = a) (Înv.) A avea parte de...: Tu l-ai măritu-l pe-mpăratul, s-aibă milă de izbândă. (DOSOFTEI) b) A fi milos, a se îndura:Privi-te-voiu cu ochii în lacrime fierbinți... / O marmură, aibi milă de-a mele rugăminți! (MIHAI EMINESCU) A avea nas = a) A avea miros fin: Distinge orice miros, așa că bucătăresele i-au spus că are nas. b) A fi (prea) îndrăzneț: Când se găsea cafea pe toate drumurile, putea s-o cumpere oricine, acum o dibuia numai cine avea nas. (CRISTIAN TEODORESCU) Doamna Friț, îi trecu prin cap, iar în clipa următoare alungă gândul: n-ar mai avea nas să-i ceară, îi e datoare două milioane... (RADU ALDULESCU) El a cam început să aibă nas și se amestecă în toate. A avea năcăfale = A avea neajunsuri, pretenții: − Nu-i rău, măi Ștefane, să știe și băiatul tău oleacă de carte, nu numaidecât pentru popie, cum chitește Smaranda, că și popia are multe năcăfale, e greu de purtat. (ION CREANGĂ) A avea nădejde = A nădăjdui: Pot să am nădejde în voi? (ION CREANGĂ) A avea nărav = a) (d. cai) A fi nărăvaș: − Are vrun nărav iapa ta, mă țigane? − N-are, zău, nene geambaș, nici un nărav, mînca-ți-aș iaca ce. (P. ISPIRESCU) b) (d. oameni) A avea un viciu: [...] al cincilea [păcat] iaste sămânarea de vrajbă între fraț și între priiateni, care păcat l-au aflat singur satana; și cine are acel nărav iaste asemenea diavolului. (ANTIM IVIREANUL) Năravul pe care-l are este tutunul. A avea nevoie (sau, înv. lipsă, trebuință) de... = A-i fi necesar ceva: Timid la început, când abia ridicase capul din cărți și avea nevoie de tot ajutorul diavolului […] întreprinzătorul profesor sfârșește cu imperialism de stil mare. (PAUL ZARIFOPOL) A avea noroc (sau șansă) = A fi favorizat de întâmplări: Eu firea nu mi-o prefac / D-oi avea noroc să-i plac. (ALECU VĂCĂRESCU) A avea o (sau de) vorbă cu cineva = A trebui să discute cu cineva: Aveam o vorbă cu tine, dar ești greu de găsit. A avea o ceartă = A se certa: Se vede că a avut vreo ceartă cu soră- sa. (P. ISPIRESCU) A avea obicei (sau deprindere) = A obișnui să...: Acest boier avea obicei, când spunea câte ceva, de-și da drumul gurei, astfel încât nici el nu-și mai putea da seama de ceea ce spunea. (P. ISPIRESCU) [...] a scrie este a avea deprinderea de a grupa elementele psihice în jurul ideii sau tendinței dominante (tema, subiectul), deprindere pe care n-o are necărturarul. (G. IBRĂILEANU) A avea ocazia (sau înv. prilejul) = A i se da posibilitatea: Mulți ani trecură la mijloc de când acești frați nu mai avură prilej a se întâlni amândoi. (ION CREANGĂ) A avea ochi = a) A vedea bine: Copilul avea ochi, spre deosebire de mama sa care purta ochelari. b) A distinge esențialul: El este inteligent; are ochi și găsește cele mai bune soluții. A avea oftică (pe cineva) = A avea resentimente (față de cineva): Dar dacă Mimi avea oftică pe el, sărea după aceea primul și striga: „Căderea ursului din lună!” (M. CĂRTĂRESCU) A avea parte (de ceva) = A fi predestinat să...: Ocolii țările toate / Și de bine n-avui parte, / Că de mic am pribegit / Tot în străini am trăit. (MIHAI EMINESCU) A avea pâră (cu cineva) (Jur.; înv.) = A fi în proces cu cineva: Înțelegându Iancul vodă că l-au mazilit împăratul și domniia o au dat-o iarăși lui Pătru vodă Șchiopul [...] gândi că de va merge la turci, va avea pâră multă și mai apoi să nu care cumva să și piară. (GR. URECHE) A avea pe capul său = A avea o responsabilitate (nedorită): De mâine vei avea pe capul tău și întocmirea referatelor, chiar dacă nu intră în atribuțiile tale. A avea pe cineva de aproape = A avea simpatie sau dragoste pentru cineva: Mi s-a părut că aceste cuvinte redau foarte clar importanța de a avea măcar un suflet aproape de noi, care să tresalte, la unison cu al nostru [...] (http://www.ileanaandrei.ro/) A avea pe cineva drag = A iubi pe cineva: Ei, acum ghicește singur / De te am eu drag ori nu? (G. COȘBUC) El o avea foarte dragă, ca ochii din cap. (I. G. SBIERA) A avea pe cineva la (sau în) inima sa = A iubi pe cineva: În momentele de cumpănă ale vieții simțim nevoia de a avea pe cineva în inima noastră și pe care să ne putem baza. A avea pe dracul = a) A avea un rău inexplicabil. b) A nu avea nimic: – Ce tot te lauzi? Nu te cred... Ai pe dracul... c) A fi foarte rău: „Îl avea pe Dracu' în el”. Un bărbat gol pușcă a mușcat de față un adolescent și a atacat mai mulți oameni, pe stradă. (spynews.ro/) A avea pe vino-ncoace = A fi atractiv: […] perișorul supțire și stufos îi cădea pe umeri, în unde, fața-i are pe vino-ncoace. (P. ISPIRESCU) A avea peri răi (îvp.) = A avea o boală de ochi provocată de genele prea lungi, care irită globul ocular: Precum vremea închisă zămislește visuri spăimântoase, așa poate că voi fi având și eu peri răi, și te înșeală părerile. (P. ISPIRESCU) A avea pitici pe creier (arg.) = A fi nervos, nesatisfăcut, ofticat; a avea draci: Am avut o perioadă grea. Am suferit din dragoste sau din nedragoste. Am pitici pe creier, mi-am făcut eu singur rău. (http://www.wowbiz.ro/) A avea putere = A fi puternic: Voința de putere este egală cu a avea destin; a avea destin înseamnă a avea putere. (GEO VASILE) Nu știi dacă vei avea putere să alegi când să mori. Dar ai puterea să alegi când să trăiești […] (http://www.cabral.ro/) Creierul este special construit pentru a avea putere și a ne ajuta în situații dificile. (www.citatepedia.ro/) A avea răutate = A fi rău: „Jurnal numai pentru mine” conține tot pe data de 29 X ultima însemnare: „Numai de n-aș păcătui. Și de n-aș avea răutate. Acum n-am.” (ION IANOȘI) Duhul Sfânt ne va ajuta atâta timp cât nu vom avea răutate pe nimeni. (ortodox.md/) A avea scăpare = A scăpa: Nu mai ai scăpare din mâna mea! (P. ISPIRESCU) A avea semne (sau presimțiri) = A presimți ceva: Chiar și cei ce au accidente mortale au presimțiri, dar nu le iau în seamă. (http://www.lovendal.ro/) A avea seu la rărunchi (sau a avea cheag) = A fi bogat: Nu cumva ai trebuință de slugă, voinice? Cum te văd, sameni a avea seu la rărunchi. (ION CREANGĂ) A avea socoteală (sau înv. rânduială) = A se desfășura potrivit unei ordini și rațiuni: Deci oricarea între fapte în lucruri are socoteală, aceiași și a sfârșitului socoteală [..] (DIMITRIE CANTEMIR) A avea teamă (sau groază) = A se înspăimânta: Vreme trece, vreme vine, / Toate-s vechi și nouă toate; / Ce e rău și ce e bine / Tu te- ntreabă și socoate; / Nu spera și nu ai teamă, / Ce e val ca valul trece. (MIHAI EMINESCU) A avea trebuință = A-i trebui: Nu am trebuință să mai descriu mulțămirea ce ne-a pricinuit acest concert original la miezul nopții. (VASILE ALECSANDRI) A avea ținere-de-minte (sau memorie) = A putea să-și amintească multe lucruri: S-a împământenit ideea greșită că „a avea o memorie de elefant” e de bine. Cei care o utilizează ca laudă cred că expresia înseamnă „a avea o ținere de minte foarte bună”, ceea ce nu este adevărat. (http://www.avocatnet.ro/) Avea spirit de observație și ținere de minte. A avea un cârlig la cineva (pop.) = A avea o taină, un secret: Ion are el un cârlig pe undeva, de vine întotdeauna târziu acasă. (POP.) A avea un of = A fi necăjit: Nu din dragoste față de SUA sau din ură față de Moscova, avea el un of la inimă cu „foștii” (deși erau de-ai lui) și a vrut să le-arate că nu mai mor caii când vor câinii roșii (hrăniți rusește). (http://www.nasul.tv/) A avea voie (sau permisiunea) să... = A-i fi permis să...: Soția mea avea voie să stea cu mine tot timpul cât nu eram închis în iatac. (IOAN SLAVICI) […] luam baia într-un colț al țărmului mai departe, numit „Paradis”, unde eram numai între bărbați și aveam permisiunea de a ne scălda fără costum. (NICOLAE GANE) Dacă aș avea voie să revăd lucrarea, ar fi nemaipomenit. A avea vreme (sau timp) = A dispune de timp pentru a face ceva. A fi liber, a dispune de timp pentru a se ocupa de cineva: Avem vreme să aducem alte răsaduri, am murmurat eu. (MIHAIL SADOVEANU) Împăratul nici n-avea vreme să se minuneze. (P. ISPIRESCU) A avea (pe cineva) în de bine (înv.) = A privi (pe cineva) cu ochi buni: Mihai... chemă la sine pe Grigore Mako, fratele lui George, ostaș curajos și acesta, dar mai dulce la caracter decât frate-său și pe care-l avea în de bine, fiindu-i foarte credincios. (NICOLAE BĂLCESCU) A avea... ani = A fi în vârstă de... ani: Peste câteva zile ar avea 79 de ani. A (nu) (mai) avea gură (sau obraz, tupeu) să… = A (nu) (mai) avea curajul, îndrăzneala să…, a nu mai cuteza să…: Ai băut cât șăpte și mai ai obraz să te jăluieșt! (VASILE ALECSANDRI) A (nu) (mai) avea zile bune (cu cineva) = A (nu) (mai) trăi în pace (cu cineva): Cu amar și cu necaz / Ies rujile din obraz! / De-aș mai avea zile bune / Rujile iară s- ar pune. (I. POP-RETEGANUL) Deși ne-ar plăcea, nu putem avea numai zile bune pe parcursul unui an. (www.publika.md/) A (nu) avea (mare sau desăvârșită) cunoștință (de ceva) = A (nu) ști, a (nu) fi (bine) informat (de sau despre cineva sau ceva), a (nu) cunoaște (bine): Aveau smeii cunoștință de vitejia lui. (P. ISPIRESCU) A (nu) avea (sau a (nu) da) greș (sau greșeală) = A (nu) greși: Steaua te și poate ajuta, dar dacă dai greș la Steaua, nu știu dacă mai poți ajunge fotbalistul pe care îl visează unii. (www.evz.ro/) A (nu) avea (un sau niciun) înțeles (sau sens) = A (nu) avea noimă; a (nu) avea logică: Cuvântu-mi pentru tine nu avea înțeles, / Cuvântul tău pe mine mă înciuda adânc. (MIHAI EMINESCU) A (nu) avea cap (și Dumnezeu sau și chip) să… (sau de a…) = A (nu) fi în stare să …, a (nu) putea să…: Rea bucată-i dragostea; / Cine prinde-a o gusta, / N-are cap de-a o lăsa. (POP.) A (nu) avea loc de întors sau de manevră (arg.) = A (nu) avea condiții favorabile pentru desfășurarea unei activități: Nimic nu mai putea face, că nu avea loc de întors din cauza celor curioși. A (nu) avea milă = A (nu) stârni mila cuiva; a (nu) simți milă pentru cineva: De-ți va da Domnul Dumnezeu putere și tărie, să nu cruți, să n-aibi milă, că nici de tine nimeni nu va avea milă, când te vor vedea înfrânt și ticăit. (AL. ODOBESCU) Femeia avea milă de toți nevoiașii și-i ajuta cu ce putea. A (nu) avea obraz = A (nu) avea bun simț: Noroc că unul a uitat, iar celălalt n-are obraz, astfel că acum sunt prieteni la cataramă […] (http://www.monitorulcj.ro/) A (nu) avea odihnă = A fi mereu activ; a fi neliniștit: Ocolii țările toate / Și de bine n-avui parte, / Că de mic am pribegit / Tot în străini am trăit / Și odihnă n-am avut... (MIHAI EMINESCU) A (nu) avea pe cineva la stomac = A (nu) putea suporta pe cineva: Ea n-a avut-o niciodată la stomac pe vecina de peste drum și nu-și putea explica de ce. A (nu) avea rost să... = A (nu) fi potrivit să…: Antrenorul Răzvan Lucescu a declarat, luni, în conferința de presă în care a fost prezentat oficial, că nu avea rost să semneze cu FC Rapid un contract pe următorii zece ani având în vedere că este posibil să nu fie o colaborare fericită. (http://www.mediafax.ro) A (nu) avea somn = A (nu) putea dormi: Mai ales la patru el totdeauna mânca bine, serile adormea curând, avea somn bun, ba peste câtva timp a început să mănânce bine și la masă. (IOAN SLAVICI) N-a avut somn toată noaptea. A (nu) avea treabă = A (nu) fi ocupat: − Dacă n-am treabă, ce să fac în târg? − Treabă, ne-treabă, du-te de te mai întâlnește cu bărbați, poate să dai de vreo treabă […] (I. L. CARAGIALE) Mereu are treabă și nu-l găsesc acasă decât duminica. A (nu) avea zile (sau zilișoare) = A (nu) mai trăi; a (nu) se mai bucura de viață: Este cu putință însă, dacă voi mai avea zile, să vă întrețin despre dânsul în chip îndelungat, când voi publica, dacă îl voi publica, un vraf de amintiri […] (RADU ROSETTI) − N-oi mai veni, Ivane, câte zilișoare-oi avea eu, zicea Ucigă-l-crucea, cuprins de usturime, și se tot ducea împușcat. (ION CREANGĂ) A nu (mai) avea ce face = A nu (mai) putea…: Își mușca fata acum degețelele mămucuței și ale tătucuței de ciudă și de rușine, dar n-avea ce face. (ION CREANGĂ) A nu (mai) avea ce zice = A nu (mai) ști. A rămâne fără replică: După toată discuția chiar nu mai aveam ce zice, pentru că totul era confuz. A nu (mai) avea margini = a) A fi foarte întins, peste măsură de mare: Cât vedeai cu ochii, câmpia parcă nu mai avea margini. b) A întrece orice măsură: Supărarea acum nu avea margini. (I. POP-RETEGANUL) A nu avea (sau a nu ști) cum (să…) = A nu avea posibilitatea, mijloacele (să…), a-i fi imposibil (să…): Pentru atâta încredere, nu am cum să-ți mulțumesc. (AL. ODOBESCU) A nu avea când = A nu mai avea timpul necesar să...: Nu mai avea când să rezolve și ultima cerință și a predat lucrarea. A nu avea chip să... = A nu reuși să...: Azi n-ai chip, în toată voia, în privirea-i să te pierzi. (MIHAI EMINESCU) A nu avea nici cenușă în vatră (sau în casă) sau a nu-i arde nici focul în vatră = A nu avea absolut nimic, a fi sărac lipit pământului: Nu-i casa lor, în care stau, și-n casă nici cenușă n-au. (G. COȘBUC) A nu avea nici în clin, nici în mânecă (cu cineva) = A nu cunoaște pe cineva. A nu avea nicio legătură cu...: […] tata mi-a dat în grijă, când am pornit de-acasă, ca să mă feresc de omul roș, iară mai ales de cel spân, cât oi putea; să n-am de a face cu dânșii nici în clin, nici în mânecă. (ION CREANGĂ) Mai știa iară că de omul dracului, să dai și să scapi. Să n-ai nici în clin, nici în mânecă cu dânsul. (P. ISPIRESCU) TRAHANACHE: Zic: ce are a face Cațavencu cu mine și eu cu Cațavencu, nici în clin, nici în mâneci, ba chiar putem zice, dacă considerăm după prințipuri, dinpotrivă. (I. L. CARAGIALE) A nu avea niciun chichirez = A nu avea nicio logică; a nu avea niciun haz: De vreme ce toată lumea râde, grăi Ghervasie cu îndrăzneală, se cheamă că toată lumea știe cum a fost, așa că n-ar avea niciun chichirez s-o mai spun, mai ales că e și destul de veche. (VALERIU ANANIA) Încă un eșec îi va fi fatal lui Ungureanu. Iar platforma nu va mai avea, nici ea, niciun chichirez. (http://www.gandul.info) A nu avea niciun sfânt = A fi necredincios: N-au nimic sfânt în ei; n-au decât o credință și un zeu: avuția materiala și banul! De-asta spun că ceea ce a făcut Netanayahu ieri întrece orice măsură. (http://www.ziare.com/) A nu avea ochi decât pentru... = A fi îndrăgostit de...: El nu avea ochi și suflet decât pentru pădurile, dealurile și câmpiile în care trăise în larg în copilărie. (NICOLAE GANE) A nu avea pentru ce (sau de ce) = A nu avea niciun motiv: Nu avea de ce să nu vină; a fost anunțată la vreme de data aceasta. A nu avea unde = A nu exista spațiu disponibil: Se plânge în fiecare zi că nu mai are unde să lucreze, că este prea multă lume și nu se poate concentra. A se avea bine (sau rău) (cu cineva) = A fi în relații bune (sau rele) (cu cineva); a (nu) se înțelege (cu cineva); a fi prieten (sau a se dușmăni) (cu cineva): Vezi că-și căta de munculița lui, își plătea dajdia, [Neagoe] se avea bine cu toți din sat [...] (P. ISPIRESCU) Frați, frați erau ei, dar unul cu altul nu se avea bine. (POP.) A se avea bine (sau rău) cu cineva = A fi în raporturi de prietenie (sau de dușmănie); a trăi în armonie, a se înțelege (sau a fi în relații dușmănoase, a fi certat): Se avea bine, ca frații. (P. ISPIRESCU) Cu nimenea-n lume nu se aveau bine. (ANTON PANN) Vezi că-și căta de munculița lui, își plătea dajdia, se avea bine cu toți din sat, și cum făcea el, ce dregea el, se chivernisea omul [...] (P. ISPIRESCU) A se avea dragi = A se iubi: Fata și flăcăul se aveau dragi de mici. Crescuseră, oarecum, în vecinătate. (AL. MITRU) A se avea rău (cu cineva) = A se certa; a fi dușmani: De când s-au mutat, cei doi vecini se aveau rău. Atâta bine (sau folos ori câștig) să am! = Formulă prin care se garantează adevărul celor exprimate: − Atâta bine să am, dacă nu mă crezi! Ce-am avut și ce-am pierdut = a) N-am ce pierde: Dumnealor, că sunt mai tineri și, vorba aia, ce-am avut și ce-am pierdut! dumnealor o să-și puie, doamne ferește! viața în primejdie: (I. L. CARAGIALE) b) Sărac am fost, sărac am rămas. c) Puțin îmi pasă: Așa am interpretat eu, acum poate exista o altă interpretare a regizorului, adică 0- 0, pe ideea „ce-am avut și ce-am pierdut”, la un nivel mult mai profund. (http://www.mediafax.ro/) N-ai decât! = a) Ești liber să...: Zi și noapte stam la drum / Și cântam pentru oricine... / Ai cântat? Îmi pare bine! / N-ai decât să joci acum! (CINCINAT PAVELESCU) b) Încearcă numai, dacă îndrăznești. c) Nu-mi pasă: Faci cum crezi, n-ai decât să mergi singur! N-are a face = Nu se potrivește, nu are nimic comun cu...: N-are a face dacă sunt cretini au ba, nu sunt români și eu cred că nu e normal ca România să fie condusă de alogeni […] (http://activenews.ro) N-are cine să... = Nu există cineva care să...: „La cum ne-am pregătit în acest cantonament, am crescut de la meci la meci, nu are cine să ne pună probleme în România.”, a spus Lucian Filip. (http://www.digisport.ro/) N-are cum (Impersonal) = Nu este posibil. Nu există modalitatea de a...: În felul ăsta, Johannis nu are cum să câștige aceste alegeri, dar Ponta le poate pierde… (http://www.gazetadambovitei.ro/) N-are decât să... și... = E suficient să... pentru a...: Dacă domnul Boc se simte atras de un alt partid, nu are decât să-și dea demisia din PDL și să se înscrie într-un alt partid și nu are decât să susțină pe cine vrea! (http://www.mediafax.ro/) N-are nimic! = Nu are nicio importanță; nu s-a întâmplat niciun rău: Mă gândeam: s-a supărat Miai pe mine, dar n-are nimic, acuma are să mă cheme să-i tai și porcul lui și gata, are să-i treacă supărarea. (MARIN PREDA) Nici acasă n-am de coasă = Nu mă grăbesc; nu am nicio treabă: – Mă!... că mare minune-i asta!... dar nici acasă n-am de coasă... ia să mai odihnesc oleaca aste bătrânețe! (ION CREANGĂ)

rău, rea [At: PSALT. HUR. 74^r/11 / V: (înv) reu / S și: relle fp / Pl: răi, rele / E: ml reus „acuzat, vinovat”] 1 a (îoc „bun”) Care are însușiri negative. 2 a (Îoc „bun”) Lipsit de calități pozitive. 3 a (D. oameni și firea lor) Care face (în mod obișnuit) neplăceri altora Si: (pop) rânzos. 4 a (Îla) ~ la (sau de) suflet (sau, reg, Ia credință) Fără milă. 5 a (Îal) Răutăcios (1). 6 a (Îla) ~ de mama focului Plin de răutate (2). 7 a (Îc) Rea-voință Purtare (sau atitudine) ostilă față de ceva sau de cineva. 8 a (Îae) Lipsă de bunăvoință. 9 a (Îc) Rea-credință Atitudine necinstită. 10-11 a (Îljv) De rea credință (În mod) necinstit. 12 sm Spirit necurat. 13 sm (Îe) A da tuturor ~ilor (pe cineva) A blestema pe cineva. 14 sm (Îae) A abandona (1). 15 a Care exprimă răutate (1). 16 a Gata să producă neajunsuri. 17 a Dușmănos. 18 a Răuvoitor (2). 19 a Care este contrar binelui. 20 a Nesupus. 21 a (Îvp) Cumplit (3). 22 a (Îrg; cu valoare de superlativ) Mare. 23 a Care nu-și îndeplinește îndatoririle morale și sociale cerute de o anumită calitate pe care o deține. 24 a (D. copii) Neascultător. 25 a (D. copii) Răsfățat (2). 26 a Contrar regulilor moralei. 27 a În dezacord cu opinia publică. 28 a Vinovat. 29-30 smf, a Păcătos. 31-32 smf, a (Îvp) Necinstit. 33-34 smf, a Netrebnic. 35-36 smf, a (Îvp) Desfrânat (4-5). 37 a (D. vorbe) Care jignește. 38 a (Pex) Necuviincios. 39 sfp Cuvinte urâte, jignitoare. 40 sfp Calomnii. 41 a (D. viață, trai etc.) Greu de suportat. 42 a (D. viață, trai etc.) Cu lipsuri. 43 a (D. viață, trai etc.) Neliniștit. 44 a (Îe) A duce casă rea (cu cineva) A trăi prost și în neînțelegere (cu cineva). 45 a (D. sentimente, stări sufletești) Care produc suferință. 46 a Întristat. 47 a (Îe) A(-și) face sânge ~ (sau inimă, voie rea) A (se) necăji. 48 a (D. vești) Care anunță un necaz. 49 a (D. vești) Neplăcut. 50-51 sm, a (Eveniment) care produce neplăcere. 52 a Care nu are calitățile proprii destinației sale. 53 a Care nu este apt (pentru ceva). 54 a Care nu e corespunzător unui anumit scop Si: nepotrivit. 55 a Care prezintă unele imperfecțiuni. 56 a (Fiz; d. corpuri; îs) ~ conducător de căldură (sau de electricitate) Prin care căldura (sau electricitatea) nu se transmite Cf izolator. 57 a (Reg; d. vaci; îs) Rea de lapte Stearpă (27). 58 a (Îrg; d. animale) Slab. 59 a (Îrg; d. animale) Cu defecte corporale. 60 a (D. drumuri, terenuri) Pe care se circulă greu. 61 a (D. organe sau părți ale lor) Care nu funcționează normal Si: bolnav (2). 62 a (D. funcțiuni fiziologice) Care nu se desfășoară normal. 63 a (D. ființe; îe) ~ la auz (văz etc.) Care nu aude (vede etc.) bine. 64 a (Îe) ~ de frig (de căldură) Sensibil la frig (la căldură). 65 a (D. vite, cai; îe) Rea (sau, rar, rău) de muscă Care suferă din pricina muștelor. 66 a (D. persoane; îae) Care nu-și poate înfrâna instinctele sexuale. 67 a (Îe) ~ de pagubă Se spune despre o persoană care se necăjește foarte mult când suferă o pagubă. 68 a (D. boli, răni) Greu de vindecat. 69 a (D. îmbrăcăminte și încălțăminte) Uzat. 70 a (Pex; d. îmbrăcăminte și încălțăminte) De purtare. 71 a (D. materiale, produse etc.) De proastă calitate. 72 a (D. materiale, produse etc.) Inferior. 73 a (Îe) Poamă rea sau soi ~ Persoană cu deprinderi urâte. 74 a (D. plante) Sălbatic. 75 a (D. plante) Nealtoit. 76 a (D. mâncăruri și băuturi) Neplăcut la gust. 77 a (D. mâncăruri și băuturi) Prost pregătit. 78 a (D. mâncăruri și băuturi; pex) Stătut. 79 a (D. miros, gust) Neplăcut. 80 a (D. ciuperci) Necomestibil. 81 a (D. apă) Care nu e bună de băut. 82 a Nereușit. 83 a (D. bani) Fals (5). 84 a (D. bani) Ieșit din circulație. 85 a (D. persoane, mai ales despre meseriași, artiști etc.) Neîndemânatic. 86 a (Îla) ~ de lucru (sau de mână) Căruia nu-i place să muncească Si: leneș. 87 a Nesatisfacător. 88 a Dăunător (2). 89 a Neconform cu realitatea Si: inexact. 90 a (D. vreme, fenomene atmosferice, anotimpuri) Urât (friguros, ploios etc.). 91 a (D. vreme, fenomene atmosferice, anotimpuri) Nefavorabil. 92 a (D. ani) Neprielnic. 93 a (D. ani) Sărac (în recolte). 94 a Nerentabil. 95 a Prevestitor de rele. 96 a Nefast. 97 a (Îe) (A fi) ~ de... (A fi) neprielnic. 98 a (Îe) E ~ de moarte (sau de boală) Constituie pericol de moarte (sau de boală). 99 a (Îe) A fi ~ de (sau la) ochi sau a avea ochi răi A deochea (1). 100 a (D. soartă, ursită) Potrivnic. 101 av (îoc „bine”; exprimă o apreciere care pune în evidență caracterul negativ al unei acțiuni sau stări, adesea în concurență cu „prost”) Contra dorințelor sau intereselor cuiva. 102 av Supărător. 103 av (Îe) A-i fi (sau a-i merge) (cuiva) ~ A avea o viață grea. 104 av (Îae) A trece prin momente grele. 105 av (Îae) A nu-i prii. 106 av (Îe) A sta (sau a se găsi) ~ A nu avea cele necesare traiului. 107 av (Îae) A fi lipsit de confort. 108 av A sta (sau a se găsi) ~ de... (sau cu...) A fi în criză de ceva. 109 av (Îe) A-i fi (cuiva) – (sau a se simți ~) A fi (sau a se simți) bolnav. 110 a (Îe) A i se face (sau a-i veni) (cuiva) ~ A simți deodată amețeală, dureri, senzație de greață etc. 111 a (Îae) A leșina. 112 av (D. un bolnav) A fi - A fi în stare gravă. 113 av (Îe) A se simți ~ A încerca un sentiment neplăcut de apăsare, de stinghereală. 114 av (Îe) A-i părea (cuiva) ~ (de sau după...) A regreta (ceva sau pe cineva). 115 av (Reg; îe) A fi ~ de A fi criză de... 116 av (Îe) A călca ~ A umbla fără nici un rezultat. 117 av (Trs; îe) A umba ~ A face o afacere proastă, ieșind în dezavantaj. 118 av În împrejurări defavorabile. 119 av Neplăcut (pentru auz, miros etc). 120 av (D. haine, podoabe etc. 121 av (Îe) A-i ședea (sau a-i sta, a-i veni) ~ A nu i se potrivi. 122 av (Îae) A fi caraghios. 123 av (D. atitudini; îae) A fî ridicol. 124 av (Fam; îe) A nu fi ~ A avea o înfățișare plăcută. 125 av Neconfortabil. 126 av În mod dezagreabil. 127 av Cu dușmănie. 128 av (Înv) Cu cruzime. 129 av (În legătură cu verbe ale vorbirii) Calomnios. 130 av Așa cum nu trebuie (să fie făcut ceva). 131 av (Mun; îe) A umbla – A avea o purtare imorală. 132 av Cu defecte (3). 133 av Neconform cu realitatea Si: incorect, inexact. 134 av (în legătură cu verbe ale percepției, ale distingerii etc.) Neclar. 135 av (Cu sens întăritor) Tare, foarte. 136 av (Înv) În număr mare. 137 av (Reg; în comparații) Cum trebuie. 138 sn (Îoc „bine”; rnpl) Ceea ce aduce nemulțumire. 139 sn (Îoc „bine”; mpl) Neplăcere. 140 sn (Îoc „bine”; mpl) Pricină de nefericire. 141 sn (Îoc „bine”; mpl) Nenorocire. 142 sn (Înv; îlav) De ~ Supărător. 143 sn (Îlav) Cu părere de ~ Cu regret. 144 av (Îlav) A ~ A nenorocire. 145 sn (Îe) A vrea (sau a voi, a dori, înv, a cugeta, a cere) (cuiva) ~l (sau, îvp, ~) A dori să i se întâmple cuiva lucruri neplăcute. 146 sn (Îe) A avea ~ (pe cineva) A dușmăni (1). 147 sn (Îe) A vorbi (sau, rar, a grăi, a povesti) (pe cineva) de ~ A bârfi pe cineva. 148 sn (Îae) A calomnia. 149 sn (Îe) A ține (de) ~ pe cineva A face pe cineva răspunzător. 150 sn (Îae) A fi supărat pe cineva. 151 sn (Îrg; îe) A ține (pe cineva sau ceva) de ~ A reține de la ceva. 152 sn (Îe) A băga (pe cineva) la ~ A provoca cuiva necazuri. 153 sn (Îe) A lăsa (pe cineva) ~lui A părăsi pe cineva aflat într-o situație dificilă. 154 sn (îe) E de ~ Se zice pentru a preveni pe cineva în urmările neplăcute ale unei acțiuni. 155 sn (Îe) Atâta ~ Exclamație care arată nepăsarea cuiva față de o situație neplăcută. 156 sn (îe) Uita-te-ar relele! Formulă glumeață prin care se ureză cuiva noroc și fericire. 157 sn (Comparat ca un adjectiv; îe) Din ~ în mai ~ Dintr-o nenorocire în alta. 158 sn Pagubă. 159 sfsa (Reg) Primejdie. 160 sn Boală (1). 161 sn (Pex) Suferință fizică. 162 sn (Îs) ~ de mare Stare de indispoziție generală care se manifestă la unii călători pe mare. 163 sn (Îs) ~ de munte (sau de altitudine ori de înălțime) Stare de indispoziție generală cauzată de rarefierea aerului de pe înălțimi. 164 sn (Îe) A-i face (cuiva) ~ A produce cuiva o senzație neplăcută. 165 sn Ceea ce nu e recomandabil din punct de vedere moral. 166 sn (Pex) Faptă urâtă. 167 sn (Mpl) Păcat. 168 sn (Mpl) Viciu. 169 sn (Îe) A vorbi (pe cineva) de ~ A ponegri (pe cineva). 170 sn (Îe) A lua (cuiva ceva) în nume de ~ A atribui cuiva o intenție răuvoitoare. 171 sn (Îae) A interpreta eronat o observație. 172 sn (Lpl) Pozne copilărești. 173 sn Răutate (1). 174 sn (îlpp) De (rar, pentru) ~l (cuiva) Din cauza răutății cuiva.

vatră s.f. 1 Loc special amenajat în tinda casei țărănești, sub formă de platformă de piatră sau de cărămidă, înălțată, amplasată sub un horn, pe care se face focul pentru a pregăti mîncarea. ♦ Parte plană din interiorul cuptorului (de pîine) sau al sobei, care susține boltitura și unde se face focul. ◊ expr. A nu mai avea nici (sau decît) cenușă în vatră = a fi foarte sărac. A nu-i mai rămîne (cuiva) nici cenușă în vatră = a sărăci. Nu-i ard (cuiva) tăciunii în vatră v. arde. A-i lua (sau a-i vinde) cuiva și cenușa din vatră v. cenușă. A nu avea nici tăciune în vatră v. tăciune. ♦ Suprafață plană care prelungește (și susține) cuptorul sau soba în afară și pe care se poate ședea sau dormi. ◊ expr. A îmbătrîni în vatră = a rămîne fată bătrînă, nemăritată. A rămîne cu sluta în vatră = a nu-și putea mărita fata. A sta (sau a cloci) pe vatră = a) a lenevi (la căldură), a trîndăvi; b) a rămîne indiferent la ceea ce se petrece în jur. A fi (sau a sta) pe vatră = (despre femei) a fi lăuză. A da (sau a cădea) pe vatră = (despre femei) a naște. ♦ (înv.) Altar pe care se aduceau jertfe. ♦ ext. (pop.) Încăpere unde se află vatra și unde se pregătește mîncarea. ♦ (mai ales cu determ. ca „de foc”, „focului ) Loc sumar amenajat pe sol și neacoperit unde se face foc. 2 Așezare stabilă (sălaș, locuință, casă). A stat la acea vatră patruzeci de zile (SADOV.). ◊ Loc.adj. De vatră = care și-a făcut gospodărie și s-a statornicit într-un loc. ◊ expr. A(-i) cădea cuiva în vatră = a) se spune despre un oaspete nedorit, neașteptat; b) se spune despre o tînără necăsătorită care se stabilește la casa unui bărbat de la care urmează să aibă un copil. A se prinde cu mîinile de vatră v. mînă. ♦ poet. (mai ales cu determ. ca ”părintească„, ”străbună") Loc de origine, de baștină; ext. țară natală, patrie. Vesel, fericit și nedorind alta decît a se întoarce la vatra părintească (D. ZAMF.). ◊ expr. A lăsa la vatră = a elibera un ostaș care și-a făcut stagiul militar; a demobiliza. ♦ analog. Adăpost, culcuș, cuib (cu pui) al unui animal sălbatic. 3 Centrul, locul principal al unei așezări; loc pe care s-a construit sau se construiește o așezare umană; zonă locuită a unei așezări umane. ◊ Vatra satului = suprafața de teren pe care se află casele și anexele gospodărești ale satului. ♦ Așezare omenească (primară în raport cu altele dezvoltate ulterior). 4 fig. Loc unde este concentrată o activitate (administrativă, culturală etc); loc, centru de unde se răspîndesc anumite idei, influențe etc.; focar. Cultul pentru Roma, pentru vatra latinității (PERP.). 5 (tehn.) Parte inferioară din interiorul unui cuptor metalurgic pe care se așază materialul (care urmează a fi) prelucrat. ♦ Parte a forjei pe care se așază și se arde combustibilul. 6 Porțiune de teren, pe un cîmp, care se deosebește de restul locului prin vegetația diferită sau prin lipsa vegetației. • pl. vetre, (reg.) vatre. și (reg.) vatără s.f. /cuv. autoh.; cf. alb. vatrë.

VATRĂ, vetre, s. f. 1. Un fel de platformă înălțată, amenajată în tinda caselor țărănești, pe care se face focul pentru a pregăti mâncarea; parte plană din interiorul cuptorului (de pâine) sau al sobei, care susține cuptorul sau soba în afară și pe care se poate ședea sau dormi. ◊ Expr. A îmbătrâni în vatră = a rămâne fată bătrână, nemăritată. A rămâne cu sluta în vatră = a nu-și putea mărita fata. A cloci pe vatră = a lenevi (la căldură), a trândăvi. A cădea cuiva în vatră = a fi oaspete nepoftit și supărător al cuiva. ♦ Parte a forjei în care se depozitează și unde arde combustibilul; partea inferioară din interiorul unui cuptor metalurgic, pe care se așază materialele care trebuie încălzite sau topite. 2. Locuință, așezământ stabil, cămin, casă (părintească). ◊ Loc. adj. De vatră = care și-a făcut gospodărie și s-a statornicit într-un loc. ♦ Loc de baștină, de origine. ◊ Expr. (Ieșit din uz) A lăsa (un ostaș) la vatră = a elibera (un ostaș) după terminarea stagiului militar. ♦ Cuib al unui animal sălbatic, cu puii în el. 3. Locul principal, central al unei așezări, al unei instalații etc.; locul pe care s-a clădit ceva, pe care se construiește sau unde se așază ceva. ◊ Vatra satului = suprafața de teren pe care se întinde satul. 4. (Pop.) Porțiune de pământ, pe un câmp, care se deosebește de restul locului printr-o vegetație diferită sau prin absența vegetației. – Cf. alb. vatre.

DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui cuiva o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; a procura cuiva o ocupație; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesiunea unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, spune cineva pentru a-și arăta deplina certitudine asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (lacom, dintr-o dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut, la iarbă etc. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-o) o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara școlii. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl., despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În practicile superstițioase; în expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul sau obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată) conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. (Despre două sau mai multe persoane) A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a-și face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu o aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ A da de fund = a ajunge până în fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit¹. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre o nenorocire, un necaz etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un anumit loc; (despre drumuri) a se împreuna cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ◊ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care este gata să se sufoce din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A ieși afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

vatră sf [At: (a. 1591) GCR I, 38/29 / V: (reg) ~tără / Pl: vetre, (reg) ~re, vătre, vătri, vetri / E: cuvânt de origine traco-dacă cf alb vatrë] 1 (De obicei urmat de determinări ca „de foc”, „focului” etc.) Loc (sumar) amenajat pe sol și neacoperit unde s-a făcut sau se face foc. 2 Platformă (înălțată) amenajată sub un horn ca loc pentru foc, în tinda caselor (vechi) țărănești. 3 Platformă de lut, de piatră sau de cărămidă pe care este clădit cuptorul în unele case țărănești. 4 Suprafață plană (prevăzută cu plită), amenajată în fața gurii unui cuptor sau a unei sobe, unde se face focul. 5 Parte plană în interiorul cuptorului sau al sobei, care susține boltitura și unde se face focul. 6 (Reg; pex) Cuptor (1). 7 Suprafață plană în prelungirea cuptorului sau a sobei și, uneori, de-a lungul pereților, care servește ca loc de stat, de dormit etc. 8 (Îe) A nu avea nici (sau decât) cenușă în ~ sau a nu-i arde (cuiva) nici focul în ~, a nu-i fierbe (cuiva) oala în ~ A fi foate sărac. 9 (Îe) A nu-i mai rămâne (cuiva) nici cenușă în ~ A sărăci. 10 (Îe) A-i lua (sau a-i vinde) (cuiva) și cenușa din ~ ori a nu-i lăsa (cuiva) nici cenușă în ~ A-i lua cuiva tot ce are. 11 (Îae) A aduce pe cineva în stare de sărăcie. 12 (Îe) A sta (sau a cloci) pe ~ ori a zăcea la gura vetrei A lenevi. 13 (Îae) A rămâne pasiv (la ceea ce se petrece în jur). 14 (Reg; d. femei; îe) A fi (sau a sta) pe ~ A fi lăuză. 15 (Mun; d. femei; îe) A da (sau a cădea) pe ~ A naște. 16 (Reg; îe) A se da cu capul de ~ A se da cu capul de pereți. 17 (Reg; îe) A se prinde cu mânele de ~ A-și înjgheba o gospodărie, un cămin. 18 (Pop; în limbajul fierarilor) Platformă (zidită) pe care se înfierbântă fierul pentru a fi prelucrat. 19 (Teh) Parte a forjei în care se depozitează și unde arde combustibilul. 20 (Teh) Platformă de la baza unui cuptor metalurgic pe care se așază materialele care trebuie încălzite sau topite. 21 (Înv) Altar (pe care se aduceau jertfe). 22 (Reg; pan) Prispă (de pământ). 23 (Îrg; pan) Mică platformă, înălțată pe sol, folosită în diverse scopuri. 24 (Pop; pex) Încăpere în care se află vatra (2-6) și unde se pregătește mâncarea Vz bucătărie (1). 25 (Reg) Încăpere a stânei unde se fierbe zerul. 26 (Pex) Locuință. 27 (Pex) Așezare omenească (primară în raport cu altele care s-au dezvoltat ulterior). 28 (Pex; adesea determinat prin „părintească”, „străbună”) Loc de baștină. 29 (Pex) Țară natală. 30 (Îe) A-și face (sau a pune) ~ A se stabili într-un loc. 31 (Îe) A cădea cuiva în ~ A veni în vizită la cineva pe neașteptate sau nepoftit. 32 (Reg; d. tinere necăsătorite; îae) A se stabili în casa bărbatului de la care urmează să aibă un copil. 33 (Îe) A îmbătrâni în ~ A rămâne fată bătrână. 34 (Îe) A lăsa (un ostaș) la ~ A elibera (un ostaș) după terminarea stagiului militar. 35 (Reg; îe) A rămâne cu sluta în ~ A nu-și putea mărita fata. 36 (Mtp) Loc unde se crede că sălășuiesc ielele. 37 (Pan) Adăpost al unui animal sălbatic care are pui. 38 (Mol; pan) Loc unde peștii își depun icrele. 39 (Pan) Spațiu restrâns în care se dezvoltă un grup compact de plante¹ de același fel Si: cuib (19). 40 (Pan) Loc unde se concentrează un anumit tip de rocă sau de zăcământ. 41 (Reg; pan) Matcă¹ (a unei ape curgătoare). 42 Loc (localitate sau parte dintr-o localitate) unde este concentrată o activitate (administrativă, culturală etc.) Si: centru (21). 43 (Fig) Loc unde se concentrează sau de unde se răspândesc anumite idei, influențe, acțiuni etc. Si: focar (13). 44 (Înv) Loc din care se răspândește o anumită boală. 45 (Pop) Loc de casă Si: (reg) vătrătură. 46 (Reg) Pardoseala (de pământ a) casei. 47 (Reg) Temelia casei. 48 (Înv; pex; urmat de determinări în genitiv) Moșie¹. 49 (De obicei urmat de determinări ca „satului”, „târgului”, „cătunului” etc.) Suprafață de teren pe care a fost sau pe care se află o așezare umană. 50 (De obicei urmat de determinări ca „satului”, „târgului”, „cătunului” etc.) Zonă locuită a unei așezări umane. 51 (Pop; îs) Țigan de ~ Țigan stabil. 52 (Îe) A pune (sau a așeza) ~ra satului A întemeia un sat. 53 (Reg; în legătură cu un verb de mișcare; îlav) Pe ~ Pe jos. 54 (Îlav) La (sau în, pe) ~ Jos, pe pământ. 55 (Îe) A trânti (ori a da) (pe cineva) de ~ sau a da (cuiva) a trântitură de ~ A doborî la pământ (pe cineva). 56 (Pan; de obicei urmat de determinări) Suprafață de pământ (care a fost sau este) folosită ca amplasament pentru o construcție, o instalație, o amenajare etc. 57 (Trs) Loc unde se depozitează piatra scoasă dintr-o carieră sau dintr-o mină. 58 (Reg) Arie¹ (1). 59 (Reg) Loc în fața morii unde se așteaptă rândul la măcinat¹. 60 (Reg; la stână) Loc în fața strungii unde se odihnesc oile după muls. 61 (Reg; la stână) Loc unde se dă oilor de mâncare iarna. 62 (Reg; la stână) Țarc. 63 (Reg) Scobitură în pământ pe care o fac copiii la jocul „de-a zala în găuri”. 64 (Reg) Loc gol în cuprinsul unei suprafețe acoperite cu vegetație. 65 (Reg; pan) Partea de jos a stogului de fân. 66 (Reg; pan) Jgheab (la teasc). 67 (Reg; pan) Parte a morii de apă sau de vânt nedefinită mai îndeaproape, probabil partea inferioară a coșului. 68 (Reg; pan) Usnă (la luntre).

LĂSA, las, vb. I. 1. Tranz. A da drumul unui lucru ținut strîns; a libera, a slobozi. Turcul... descălecă de pe cal și lăsă frîul în mîinile ciobanului. GALACTION, O. I 287. Cînd auzi Pandora țipetul lui Epimeteu, o dată lăsă capacul tronișorului. ISPIRESCU, U. 100. Știi povestea... cu ursul din pădure... L-aș aduce... dar nu mă lasă din labe, dihania! ALECSANDRI, T. I 244. ◊ Expr. A lăsa (cuiva) sînge = a face, printr-o incizie, să curgă o cantitate de sînge (pentru a obține o descongestionare). Dragomir Orzun... era doftor în felul lui și se pricepea de minune să lase sînge. GALACTION, O. I 167. A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) v. apă. A lăsa (un ostaș) la vatră v. vatră. Lasă-mă să te las, se spune despre un om lipsit de energie și de inițiativă, nepăsător, neglijent, comod. E foarte simpatic, un suflet minunat, numai că-i cam lasă-mă să te las. REBREANU, R. I 21. ♦ A da drumul să cadă, a lepăda. Deacă codru frunza-și lasă, Toți voinicii trag pe-acasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 289. ♦ A depune undeva, a face să rămînă undeva. A lăsat actele la minister. 2. Tranz. A da voie, a îngădui, a permite. Storul nu lăsa să pătrundă lumina. ▭ Las’să mă uit în ochi-ți ucizător de dulci. EMINESCU, O. I 97. Aș vrea să zbor și rana din pulpă nu mă lasă. ALECSANDRI, P. III 445. O ușă lăturalnică, deschizîndu-se, lăsă să intre doamna Ruxandra. NEGRUZZI, S. I 143. ◊ Expr. (Mai ales în construcții negative) A (nu) lăsa pe cineva inima să (nu)... v. inimă. ♦ (Complementul indică un interval de timp) A aștepta (timpul necesar) înainte de a lua o hotărîre, de a începe sau a relua o activitate etc. Să lăsăm cîteva zile încă... să ne mai sfătuim... CARAGIALE, O. III 90. 3. Tranz. A permite ca cineva sau ceva să rămînă într-o anume stare sau situație; a îngădui ca o anumită stare sau acțiune să continue. Lăsați-mi copilăria curată și aducerile aminte neturburate. ARGHEZI, P. T. 146. Mă întorc și las lucrurile cum au fost. CAMIL PETRESCU, U. N. 304. Lăsați clopotul să plîngă cu-a lui voce de aramă. EMINESCU, O. IV. 45. Boierii, cîți i-au mai lăsat vii, numai frica morții îi mai ține. NEGRUZZI, S. I 138. ◊ Expr. A lăsa (pe cineva) cu zile = a cruța viața cuiva, a nu omorî. S-au rugat foarte să-l lase cu sile. SBIERA, P. 11. A lăsa (pe cineva) în pace (sau încolo) = a da (cuiva) pace, a nu supăra. Lăsați-mă, dați-mi pace... SADOVEANU, O. I 435. Ia lasă-mă-ncolo, mătușă, nu mă supăra! CREANGĂ, P. 189. A lăsa (pe cineva) în boii lui = a da voie cuiva să facă ce vrea; a nu se amesteca în treburile cuiva. Vrei să fii prieten cu mine? Lasă-mă-n boii mei. VLAHUȚĂ, O. A. 469. (Despre întîmplări, evenimente) A lăsa (pe cineva) rece = a nu deștepta interes, a fi indiferent pentru cineva. Prietenia noastră din școală, planurile pe care ni le făceam, iubirea și admirația pe care i-o purtam, toate îl lăsau rece, păreau acum străine de sufletul lui. VLAHUȚĂ, O. A. 469. ♦ A permite sau a contribui ca ceva să fie într-un anumit fel, să capete o anumită dezvoltare. După ce-și lăsă părul său de aur pe spate, începu a alerga prin grădină. ISPIRESCU, L. 151. ◊ Expr. A-și lăsa barbă (sau mustăți, favoriți etc.) = a nu-și rade barba sau mustățile etc. pentru a le îngădui să crească mari. Își lăsă favoriți mari și barbetă. NEGRUZZI, S. I 71. ♦ Refl. A-și îngădui o anumită ținută sau atitudine, a-și permite ceva. Apoi se lăsa la jiletcă și ieșea cu scaunul ca să citească Universul între leandri. BASSARABESCU, S. N. 106. 4. Tranz. A părăsi pe cineva sau ceva, a se depărta de cineva sau de ceva. Nu prea era vorbăreț, dar știa să spuie destul de bine despre cele ce lăsase și cele ce văzuse. SADOVEANU, B. 58. Adio, pășuni Și poieni, în apus! Păstorul vă lasă Și vara s-a dus! IOSIF, T. 61. Porni lăsîndu-le suspinînd și cu lacrămile în ochi. ISPIRESCU, L. 9. Lasă-ți armele... Și vin lîngă mine, Că ți-o fi mai bine. TEODORESCU, P. P. 446. ◊ Expr. A lăsa (pe cineva sau ceva) (refl. a se lăsa) în (sau pe) seama (sau voia, grija, prada) cuiva = a (se) da în seama, în grija sau pradă cuiva. Să las eu boii pradă vulturilor. RETEGANUL, P. I 2. Vom lăsa frigările alea pe seama împăratului. ISPIRESCU, L. 324. Lasă-te în sama lor. CREANGĂ, P. 267. A lăsa (pe cineva sau ceva) în voie = a lăsa (pe cineva sau ceva) să se miște sau să lucreze liber, nestingherit, slobod. Și lăsînd în voie carul Îngropase-n palme fruntea, Și cînta trecînd pe puntea Roșului apus. COȘBUC, P. 83. Lasă (refl. lasă-te) pe mine (sau pe noi) = bizuie-te pe mine (sau pe noi), ai încredere în mine (sau în noi). Știu cine vrei să zici... Lasă-te pe mine! BOLINTINEANU, O. 390. Cucoană soacră... las’ pă noi. ALECSANDRI, T. I 144. A lăsa (pe cineva) cu buzele umflate (rar cu buza umflată) = a înșela pe cineva în așteptările lui, a nu-și ține o promisiune, a lăsa pe cineva supărat, nemulțumit. V. buză. Ziua se duce și altele vin, fără urmă se strecor și ne lasă cu buza umflată. ALECSANDRI, T. 739. A lăsa (pe cineva) lat v. lat. ◊ (Urmat de determinări la dativ, arătînd în seama cui rămîne lucrul părăsit) Cei vii se pregăteau să lase singurătății și tăcerii pe cei căzuți. SADOVEANU, O. VII 15. ♦ Fig. A nu mai ajuta, a nu mai servi pe cineva. (Subiectul este o facultate fizică sau intelectuală) Urechile îl cam lasă. DELAVRANCEA, la TDRG. În minuta cînd voiam a mă duce, puterile m-au lăsat. NEGRUZZI, S. I 52. (Subiectul este un obiect de folosință care se uzează, se consumă, se termină) Nu ajunsese să-și încheie ziua de lucru numai cu motorina cu care își încărcase rezervorul. Motorul îl lăsase tocmai acum. MIHALE, O. 93. ♦ (Determinat prin «în urmă») A trece înaintea unei persoane sau a unui lucru; a depăși, a întrece. Umbla repede și în curînd lăsă în urmă drumeții ce veneau dinspre gară. DUMITRIU, N. 13. Trecură dealuri, trecură munți și văi, lăsară în urmă păduri dese și verzi. ISPIRESCU, L. 22. Nici pomeneală nu era ca să se apropie cineva de această iapă, căci pe toți îi lăsa în urmă. id. ib. 80. ◊ Refl. (În expr., de obicei în construcții negative) A se lăsa (mai) pe (sau pre) jos = a îngădui să fie întrecut de cineva, a-și recunoaște slăbiciunea. Scoaseră și muierile securile lor cele cu două ascuțișuri și nu se lăsau mai prejos decît bărbații. ISPIRESCU, U. 52. ♦ A renunța la o îndeletnicire, la o activitate; a întrerupe. Ce-ai fi vrut? Să-și lase omul treburile și să ghicească c-am venit noi? BARANGA, I. 152. Să lase lucrul mai devreme și să vină la club. PAS, Z. IV 66. ◊ Expr. A o lăsa mai domol v. domol. A lăsa (ceva) baltă = a întrerupe brusc și complet o activitate începută, a nu se mai interesa de ceva, a nu se mai ocupa cu ceva. Ai fi în stare să lași totul baltă, să trîntești ușa și să pleci. BARANGA, I. 185. A lăsa naibei (sau la naiba, focului) = a nu se mai gîndi la..., a nu mai fi preocupat de... Lasă focului basmul. La noapte... Va fi numa bine: noapte, vijelie, basm. DELAVRANCEA, A. 2. Te las naibei, sărăcie, Și mă duc la vitejie! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 285. ♦ Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») A se dezbăra de un obicei, de un nărav, de o îndeletnicire; a renunța la o întreprindere proiectată. S-a lăsat de fumat. ▭ Îl rugau să se lase de a face călătoria. ISPIRESCU, L. 4. N-au mai spus și alții lumii de-a ei rele să se lase. EMINESCU, O. IV 111. ◊ Expr. A se lăsa păgubaș = a renunța la ceva. S-au făcut sondaje pe albia Siretului, apoi lumea s-a lăsat păgubașă. POPA, V. 240. 5. Tranz. A provoca, a produce; a face să rămînă, să se mențină, să persiste în urma cuiva. Milescu intră vesel în odaia lui: uitase reaua impresie ce i-o lăsase vorbele colonelului. D. ZAMFIRESCU, R. 211. Dar cîntecul se curmă în noaptea cea adîncă Ca zgomotul ce lasă un călător trecînd. BOLINTINEANU, O. 7. Caii scutură prin aer sunătoarele lor salbe, Răpind sania ușoară care lasă urme albe. ALECSANDRI, P. A. 114. Fundul căldării lasă scîntei. ȘEZ. III 46. ♦ (Uneori determinat prin «de moștenire» sau «ca moștenire») A transmite prin moștenire. Îl iau de suflet, îi las lui ce am. SADOVEANU, O. VII 270. De moștenire n-am să-ți las decît un frîu de cal. ISPIRESCU, L. 147. Ieși numai oleacă să te văd încaltea, vrednic ești de comoara ce ți-o las, și apoi să mor cu plăcere. CREANGĂ, P. 226. ◊ Fig. Căci te iubeam cu ochi păgîni Și plini de suferinți Ce mi-i lăsară din bătrîni, Părinții din părinți. EMINESCU, O. I 192. ◊ (Cu complement dublu) Al tău nume moștenire... îl lași. ALEXANDRESCU, M. 15. ◊ Expr. A lăsa cu limbă de moarte (sau cu jurămînt) = a hotărî, a dispune înainte de moarte. O să las cu jurămînt, Cine m-o băga-n pămînt Să-mi facă sicriu de nuc. ȘEZ. IV 138. ♦ (În credințele mistice, subiectul fiind divinitatea) A rîndui, a statornici. Nu e zi lăsată de bunul dumnezeu În care să nu-ți deie dovezi de placul său. ALECSANDRI, T. II 96. 6. Refl. A nu se opune cuiva sau la ceva, a sta, a fi la discreția...; a permite. Apoi nici să fim batjocoriți așa, nu ne-om lăsa! REBREANU, R. I 195. Mai nu vrei și mai te lași. EMINESCU, O. I 210. Roșul mă cunoștea, Să-l încalec se lăsa. TEODORESCU, P. P. 535. ◊ Expr. A nu se lăsa (cu una cu două, o dată cu capul sau nici mort) = a se împotrivi, a nu se da bătut. Nu se lăsa cu una cu două și lupta reîncepea. CAMIL PETRESCU, U. N. 46. Mult a stăruit, – zicea că nu se lasă nici moartă... și uite că te-a adus. STĂNOIU, C. I. 59. Nu se lasă cu una cu două. ISPIRESCU, L. 84. Harap-Alb... aleargă în dreapta și în stînga și nu se lasă pînă ce găsește. CREANGĂ, P. 238. ♦ (La imperativ, mai ales în construcții negative) A ceda, a se da bătut. Di! caii mei, Nu vă lăsați, Zburați ca zmei Înaripați. BENIUC, V. 15. Tu, codrule, nu te lăsa Și luptă-te bine! COȘBUC, P. I 237. Lasă-te... nu merge mai departe. RETEGANUL, P. I 73. Călușeri de pe Tîrnavă... Dați, măi, dați, Nu vă lăsați! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 416. ♦ (Urmat de determinări abstracte la dativ) A se dărui cu totul, a cădea pradă. Erau destul de obosiți, așa că se lăsară odihnei. VORNIC, P. 147. Ei, îngrădiți de lege, plăcerilor se lasă. EMINESCU, O. I 59. 7. Tranz. A nesocoti, a omite, a elimina. Din rugăciunile mele am lăsat-o vreodată pre ea? EMINESCU, N. 58. ◊ Expr. A lăsa la o parte = a trece cu vederea, a nu ține seamă de... Dar să lăsăm la o parte aceste glume... căci în adevăr nu pot a le lua altfel. BOLINTINEANU, O. 428. ♦ (La imperativ, urmat de «că», introduce o propoziție care cuprinde o concesie, o îngăduință sau o amenințare) Așteaptă să vezi. Lasă, își zise el... că cine rîde mai la urmă rîde mai cu folos. ISPIRESCU, L. 36. Lasă măi femeie, că de-om trăi, vom fi noi harnici să mai facem copii. CREANGĂ, P. 177. Ei las’... că te-oi învăța eu! ALECSANDRI, T. I 57. Las’ că te-oi juca eu! NEGRUZZI, S. I 10. ◊ Expr. Lasă că... = în afară de faptul că..., făcînd abstracție de... Las’ că era de la Piatră de locul ei, dar era și îmbojorată Malca... din pricina plînsului, că se despărțește de socri. CREANGĂ, P. 114. Avea un nas... las’ că era grozav de mare, dar apoi era cîrligat. NEGRUZZI, S. I 5. Las’ dacă = a) desigur că nu. [Voi] vorbi eu și cu dînșii și las’ dacă va fi ceva! CREANGĂ, P. 13; b) (în legătură cu o negație) nu mai încape îndoială că... Las’ dacă nu i-a da odihna pe nas! CREANGĂ, P. 301. Lasă asta (sau astea) = nu mai insista, treci la altele. Lasă astea acum. O dată dacă te-am ales, tu ești a mea. ISPIRESCU, L. 37. 8. Refl. (Adesea determinat prin «jos» sau «în jos») A merge la vale, a coborî o pantă, a-și da drumul (din înălțime). Începuseră tabere de cară să se lase în jos cu poloboace goale, după vin nou. SADOVEANU, Z. C. 5. Flăcăii din jurul ogrăzii se lasă repede în vale ca să iasă înaintea nuntașilor. BUJOR, S. 96. Calul o dată zboară cu dînsul pînă la nouri și apoi se lasă în jos ca o săgeată. CREANGĂ, P. 196. ♦ A se așeza pe ceva venind din zbor. O cioară cu pui de găină în gură Se lasă pe-o creangă uscată. BENIUC, V. 100. Un stol de grauri se lasă, pieziș, în apropiere. GÎRLEANU, L. 38. Ajunse la un munte mare... Aci văzuse el că se lăsase porumbeii. ISPIRESCU, L. 216. ♦ Fig. (Despre întuneric, ger, căldură etc.) A începe, a se așeza, a veni. Dar de-abia se lasă întunerecul și, precauți, se pregătesc să părăsească pădurea. BOGZA, C. O. 246. S-a lăsat peste pămînt întîia căldură. SAHIA, N. 63. Ancorează marinare! – Iată: noaptea s-a lăsat. MACEDONSKI, O. I 161. Se lasă gerul pe pămînt. BELDICEANU, P. 74. ◊ Expr. A se lăsa secul = a începe zilele de post, a fi în ziua de lăsata-secului (v. lăsat). La crîșma lui moș Precu E-atîta zvon și veselie, De parcă azi se lasă secu. TOPÎRCEANU, M. 72. 9. Tranz. A da jos, a coborî, a apleca. Lasă în jos gulerul blănii, să poată vorbi mai liber. C. PETRESCU, C. V. 157. Mai rumpe-n palme cîte-un spic Și răsfățat apoi își lasă Pe spate capul și nu-i pasă De fete și de cîmp nimic. COȘBUC, P. I 87. Făt-Frumos îl ascultă și lăsă arcul în jos. ISPIRESCU, L. 75. ◊ Expr. A lăsa buza v. buză. ◊ Refl. Cînd spectacolul a luat sfîrșit, cortina... s-a lăsat și s-a ridicat de peste 20 de ori. STANCU, U.R.S.S. 75. Cumpenele fîntînilor se lăsau și se ridicau necontenit, scîrțîind. SADOVEANU, O. VII 237. Soarele în urmă se lăsa încet, copacii parcă se lungeau. VLAHUȚĂ, O. AL. II 70. ♦ (Cu privire la voce, ton etc.) A face să fie mai jos, mai grav; a coborî. Peruianu vorbea sentențios, lăsînd tonul după fiecare propozițiune. VLAHUȚĂ, O. AL. II 85. ♦ Intranz. A reduce din preț, a se mulțumi cu un preț mai mic, a vinde mai ieftin. În sfîrșit, dur la deal, dur la vale, unul mai dă, altul mai lasă, și Prepeleac mărită capra! CREANGĂ, P. 43. (Urmat de o determinare care precizează prețul) Ai să lași cu nouă lei, Moș Nichifor. CREANGĂ, O. A. 117. ◊ Tranz. Cît lași orzu? ALECSANDRI, T. 1540. ♦ A coborî așezînd undeva, punînd pe ceva. Și-a ei mînă prea frumoasă, Fină, dulce, ea și-o lasă Pe-al lui creștet adorat. EMINESCU, L. P. 146. 10. Refl. (Despre terenuri, construcții, materiale etc.) A se apleca (sub o povară), a-și coborî nivelul, a se denivela, a se îndoi. Ștrașina se lăsase de tot într-o parte, ca o pălărie de nebun, cerînd ajutor, cerînd aer. BASSARABESCU, V. 51. ♦ (Despre persoane) A se apleca, a se așeza, a se culca. A intrat Gheorghiță și s-a lăsat într-un cot pe-o lăicioară. SADOVEANU, B. 73. Se lăsă oleacă jos pe iarbă și adormi dus. CREANGĂ, P. 158. Pe jeț tăcut se lasă, cu dreapta pe a lui spadă. EMINESCU, O. I 94. (Cu pronunțare regională) Bătrînul Socoleanu, doborît sub grindina laudelor... se lasase pe un scaun. NEGRUZZI, S. I 6. ◊ Expr. A se lăsa pe tînjală v. tînjală. A se lăsa greu = a) a apăsa cu toată greutatea corpului. Ea se lăsase dulce și greu pe al lui braț. EMINESCU, O. I 97; b) fig. a nu accepta (ceva) fără a face rezerve, a nu admite de îndată. Cristea dăduse de știre la primărie să-i vie, la legat snopii și la treier, datornicii. Oamenii se lăsau greu și se uitau pe subt căciulă. SADOVEANU, M. C. 188. Vezi că aranjasem altceva... crezu de cuviință să se lase greu Ion Ozun. C. PETRESCU, C. V. 158. – Prez. ind. și: (regional) lăs, leși; prez. conj. pers. 3 și: să lese (NEGRUZZI, S. I 173).

ITALIA, Republica italiană (La Repubblica Italiana), stat în S Europei, cuprinzând o parte continentală (Pen. Italică sau Apeninică) și una insulară (ins. Sicilia, Sardinia, Elba, Lipari ș.a.); 301,3 mii km²; 57,3 mil. loc. (1995). Limba oficială: italiana. Religia: catolică (95%), protestantă, ortodoxă, musulmană ș.a. Cap.: Roma. Orașe pr.: Milano, Napoli, Torino, Palermo, Genova (Genoa), Bologna, Florența (Firenze), Catania, Bari, Veneția (Venezia), Messina, Verona ș.a. Este împărțit în 103 provincii, grupate în 20 de regiuni. Relief predominant muntos; în N se desfășoară Alpii pe c. 1.200 km pe direcția V-E, ca un zid masiv, cuprinzând Alpii Graici (vf. Gran Paradiso, 4.061 m alt., alt. max. din I.), Alpii Lombarzi și Alpii Venețieni, toți străbătuți de numeroase pasuri (Brenner, Saint Gothard, Saint Bernard, Bernina). M-ții Apenini ocupă cea mai mare parte a pen. și se continuă și în Sicilia, fiind fragmentați și au alt. mai scăzute decât Alpii (vf. Gran Sasso d’Italia, 2.914 m alt. max.). Între M-ții Alpi și Apenini se află Prealpii și C. Padului. În Alpi și Prealpi se găsesc numeroase lacuri glaciare. Vulcani activi (Vezuviu, Etna, Stromboli). Climă temperat-continentală în N, cu ierni relativ reci și veri călduroase și mediteraneană în I. peninsulară, cu veri secetoase și calde și ierni blânde și ploioase. Rețea hidrografică bogată, cu râuri scurte. Vegetație și faună caracteristice zonelor temperată și mediteraneană. Țară cu economie dezvoltată (locul 5 pe glob ca volum al PNB și al rezervelor de aur și locul 6 pe glob ca volum al comerțului exterior). Ind. (locul 6 pe glob în ceea ce privește volumul producției ind.), care concentrează 1/3 din populația activă, contribuie cu 40% la realizarea PNB și înregistrează cel mai înalt ritm de creștere dintre țările membre ale Uniunii Europene. Economia este dominată de mari companii și societăți industriale transnaționale (IRI, ENI, FIAT, Montecatini-Edison, Pirelli, Olivetti, Finsider ș.a.), este foarte diversificată, bazată (80%) pe materii prime din import și mai dezvoltată în N (peste 50% din producția ind. este concentrată în triunghiul Torino-Milano-Genova) decât în S (Mezzogiorno). Expl. de lignit, petrol, gaze naturale (16,9 miliarde m³, 1992), min. de fier, mangan, plumb, zinc, argint, antimoniu, mercur, bauxită, azbest, sulf, grafit, baritină, feldspat, fluorite, pirite, săruri de potasiu, bentonit, talc, marmură (Carrara), sare. Ind. prelucrătoare produce (1993): energie electrică (211 miliarde kWh), fontă și feroaliaje (11,2 mil. t), oțel (25,8 mil. t, locul 8 pe glob), cocs metalurgic, laminate, aluminiu, cupru rafinat, cadmiu, antimoniu, magneziu, mercur, tractoare (90,8 mii buc., 1989, locul 6 pe glob), autovehicule (1,47 mil. autoturisme și 210 mii vehicule autoutilitare, locul 7 pe glob; înmatriculare de autoturisme noi 2,32 mil., locul 4 pe glob), biciclete și motorete, locomotive electrice, nave, avioane, aparate radio, televizoare (2,4 mil. buc., 1991), mașini de cusut și de scris, mașini de calculat, mașini de spălat, frigidere, instrumente de precizie, derivate petroliere (208 mil. t capacitatea de rafinare; benzină 19,45 mil. t, 1992, locul 8 pe glob), acid sulfuric, fosforic și azotic, sodă caustică, îngrășăminte azotoase și fosfatice, vopsele și coloranți, mase plastice și rășini sintetice, cauciuc sintetic, anvelope, produse farmaceutice, cherestea, hârtie și celuloză, ciment (41 mil. t, 1992, locul 7 pe glob), fire și țesături de bumbac, lână, mătase naturală, iută, articole de pielărie, încălț., covoare, ceramică și porțelanuri, sticlă, produse alim. (lapte și produse lactate, carne 4,03 mil. t, 1994, locul 8 pe glob, zahăr 1,62 mil. t, 1994, conserve de carne și pește, ulei de măsline, locul 1 pe glog, vin 62,6 mil hl, 1993, locul 2 pe glob, după Franța, bere, țigarete, uleiuri vegetale, paste făinoase). Există o veche tradiție în prod. de mobilă, de sticlărie și porțelanuri, instrumente muzicale, încălț., paste făinoase. Agricultura concentrează 12% din populația activă și contribuie cu 10% la crearea PNB și a venitului național. terenurile agricole ocupă 40,5% din terit. țării. Se cultivă (1994): cereale (19,56 mil. t), din care grâu (8,11 mil. t), porumb (7,94 mil. t, locul 10 pe glob), apoi orz, ovăz, sfeclă de zahăr, floarea-soarelui (440 mii t), in, cânepă, anghinare (locul 1 pe glob), tutun, bob, legume (tomate, 5,22 mil. t, locul 4 pe glob, cartofi, fasole verde. locul 2 pe glob, ardei, locul 1 pe glob, mazăre, conopidă, varză, ceapă și usturoi ș.a.). I. este al doilea mare producător de fructe din lume: mare (2,14 mil. t, 1994, locul 3 pe glob), pere (946 mii t, 1994, locul 2 pe glob), caise (locul 1 pe glob), piersici, cireșe, nuci, portocale (1,6 mil t, 1994, locul 3 pe glob), lămâi (769 mii t, locul 2 pe glob), mandarine, pepeni, măsline (2,8 mil. t, 1994, locul 1 pe glob, 40% din producția mondială), smochine, migdale (94 mii t, 1994, locul 2 pe glob), alune (locul 2 pe glob), castane (locul 1 pe glob), struguri (9,76 mil. t, locul 1 pe glob). Floricultură. Creșterea intensivă a animalelor (mil. capete, 1994): bovine (7,7), bubaline, porcine (8,2), ovine (10,3), caprine (1,3), cabaline (0,3), asini și catâri. Sericicultură. Pescuit (311 mii t pește, 1993). C. f.: 20,2 mii km(10,2 mii km linii electrificate). Căi rutiere: 303,5 mii km. Flota comercială maritimă: 7,11 mil. t. r. b. (1993). Turism foarte dezvoltat (c. 12 miliarde dolari încasări anuale); peste 40 mil. turiști străini anual. Principalele obiective: capitala și „orașele-muzeu” Veneția, Florența, Bologna, Verona, Padova, Pisa ș.a., cu vestigii și monumente mai ales medievale (cetăți, castele, palate, biserici, vile, poduri, fântâni, statui), iar uneori și romane; Napoli-Vezuviu și împrejurimile, cu vestigii romane (temple, terme, amfiteatre, bazilici, mozaicuri) la Herculaneum și Pompei și locuri de agrement (Napoli, Vezuviu, ins. Capri, Ischia, Procida); Alpii, cu stațiuni turistice și de sporturi de iarnă (Cortina d’Ampezzo, Aosta, Courmayeur, Breuil, Domodossola); stațiuni balneoclimaterice de pe țărmurile lacurilor Maggiore (Baveno, Pallanza, Stresa), Como (Bellagio, Como, Cernobbio), Garda (Limone, Toscolano, Gargnano); Riviera di Ponente și Riviera di Levante (țărmul M. Lugurice între Vertimiglia și La Spezia), cu stațiunile San Remo, Portofino, Nervi, Rapallo, Lerici, Santa Margherita Ligure; coasta M. Adriatice între Veneția și Rimini, cu stațiuni; NE Siciliei, cu vulcanul Etna și stațiunea balneoclimaterică Taormina; o serie de orașe, cu monumente, muzee, centre culturale: Milano, Cremona, Potenza, Perugia, Siena, Bari, Brindisi. Moneda: 1 liră (italiană) = 100 centesimi. Export: conf. textile, încălț. și produse din piele, produse chimice, autovehicule și piese auto, produse siderurgice și ale metalurgiei neferoase, mașini de prelucrare a metalelor, pentru ind. textilă, de scris, de telecomunicații, mecanică de precizie, produse agro-alim., avioane ș.a. Import: petrol, mașini, utilaje și echipament ind., cărbune, min. de fier, metale neferoase, bumbac, lemn, grâu ș.a. – Istoric. Terit. I. este locuit încă din Paleoliticul Inferior. În milen. 3 î.hr. apar primele influențe ale popoarelor indo-europene. În milen. 2 î. Hr. se consolidează două arii culturale omogene: una sudică, peninsulară (cultura apeninică), în contact cu marile culturi ale popoarelor mediteraneene, și una nordică, în contact cu cultura Europei Centrale. La sfârșitul milen. 2 î. Hr., ca urmare a valurilor migratoare succesive, ligurii ocupă partea de NV a I., veneții, reg. dintre Mincio și Pad, populațiile ilirice se stabilesc pe malul Mării Adriatice și în Puglia, siculii în Sicilia, latinii la S de Tibru, iar etruscii în I. centrală. În sec. 8 și 7 î. Hr., grecii întemeiază numeroase colonii pe coastele de S ale I. și în Sicilia. În sec. 6 și 5 î. Hr., triburi de gali de origine celtică se stabilesc în C. Padului. Dintre toate aceste popoare, etruscii cunosc un înalt grad de civilizație (sec. 7-6 î. Hr.). La începutul sec. 5 î. Hr., Roma o cetate din Latium, se emancipează de sub suzeranitatea etruscă, devenind, în sec. 3 î. Hr., stăpâna întregii I., și apoi hegemonul bazinului Mării Mediterane, instituind cel mai vast și mai durabil imperiu al lumii antice. După prăbușirea Imp. Roman de Apus (476), marcată de înfrângerea lui Romulus Augustulus, I. este stăpânită de heruli (476-493), de ostrogoți (493-553), apoi de Imp. Bizantin (din 553). În 569, longobarzii, conduși de Alboin, cuceresc N I., iar în 756 se întemeiază statul papal. În 774, Carol cel Mare îi înfrânge pe longobarzi, regatul acestora fiind inclus în statul franc, restul peninsulei rămânând sub dominație bizantină, cu excepția S I. și a Siciliei, care sunt ocupate (sec. 9) de arabi, eliminați (sec. 11-12) de normanzi. În timpul lui Otto I, N și centrul I. au intrat în componența Sfântului Imperiu Roman aflat (1075-1122) în conflict cu Papalitatea („lupta pentru învestitură”), care s-a încheiat prin Concordatul de la Worms. În urma cruciadelor (sec. 11-13), orașele din N și centrul I. au devenit importante centre de tranzit în comerțul dintre Orient și Occident, Milano, Veneția, Florența, Genova, Pisa, constituindu-se în republici independente și devenind (după sec. 13) înfloritoare nuclee de iradiere a ideilor umaniste și renascentiste. Tot acum au loc o serie de frământări sociale: răscoala țărănească (1304-1307), condusă de Dolcino, răscoala din Roma (1347), în frunte cu Cola di Rienzo și a lucrătorilor textiliști (ciompi) din Florența (1378). Între 1494 și 1559, I. a devenit câmpul de bătălia dintre Franța și Spania („Războaiele italiene”), conflict încheiat cu Pacea de la Château-Cambrésis, prin care Spania a anexat cea mai mare parte a peninsulei, cedată ulterior, prin tratatele de la Utrecht (1713) și Rastatt (1714), austriecilor. După 1792, terit. I. a fost unul dintre locurile de desfășurare a războaielor napoleoniene, părți din acest terit. fiind înglobate în formațiuni statale dependente de Franța sau de Austria. După izbucnirea Revoluției Franceze, ideile acesteia au pătruns și în I., materializându-se în mișcarea pentru independență și unificarea țării (Risorgimento – c. 1820-1870), care s-a realizat în jurul Regatului Piemontului. În urma războiului franco-piemontezo-austriac (1859), Lombardia se unește Piemontul, iar „cămășile roșii” ale lui Garibaldi eliberează Sicilia și I. de S (1860-1861), astfel încât Victor Emmanuel II din dinastia de Savoia se proclamă (1861) rege al I. Războiul austriaco-prusian din 1866, în care I. se raliază Prusiei, se soldează cu alipirea Veneției la Regatul italian. Unificarea I. se încheie prin cucerirea Romei (1870), care va deveni capitala țării. La sfârșitul sec. 19, I. se confruntă pe plan intern cu o gravă criză economică, mai accentuată în S, care duce la masive imigrară și mișcări insurecționale. Pe plan extern, I. se alătură Triplei Alianțe (1882) și promovează o politică de cuceriri, ocupând Eritreea și Somalia, iar, în urma Războiului italo-turc (1911-1912), Tripolitania, Cirenaica și ins. Dodecanez. I. participă la primul război mondial, alăturându-se Antantei (la 23 mai 1915). Prin tratatele de pace de la Saint-Germain (1919) și Sèvres (1920), I. obține Tirolul de Sud, Trieste, pen. Istria, ins. Dodecanez, iar, în 1924, orașul Fiume (Rijeka). Ca urmare a unei tot mai accentuate degradări a vieții sociale și politice și a unei profunde crize politice, ideile fasciste, al căror principal exponent era Benito Mussolini, câștigă tot mai mult teren, permițându-i acestuia să execute „marșul asupra Romei” (oct. 1922) și să devină prim-mim., instaurând un regim dictatorial. I. ocupă Ethiopia (1935-1936) și participă (1936-1939), alături de Hitler, la războiul civil spaniol, sprijinindu-l pe Franco. Împreună cu Hitler, Mussolini creează „Axa Berlin-Roma” (1936) și aderă la „Pactul anticomintern” (1937). După invadarea Albaniei (7 apr. 1939), I. se alătură, la 10 iun. 1940, Germaniei în cel de-al doilea război mondial, atacând Franța, Grecia, Iugoslavia și participând, din iun. 1941, cu un corp expediționar, la războiul împotriva U.R.S.S. Confruntat cu nemulțumirea crescândă a populației, regimul fascist trebuie să facă față, după 1942, unei puternice mișcări de rezistență, principala forță fiind reprezentată de Partidul Comunist Italian. După debarcarea anglo-americană din Sicilia (10 iul. 1943), Mussolini este înlăturat de la putere (25 iul. 1943) și se formează un nou guvern, condus de P. Badoglio, I. declarând la 13 sept. 1943, război Germaniei. Eliberat de un comando german, Mussolini înființează la Saló, în N țării, un stat sub tutelă germană. La 28 mart. 1945, Mussolini este capturat de partizani și împușcat. La 18 iun. 1946, I. se declară republică. Prin Tratatul de pace de la Paris (1947), Somalia italiană, Eritrea și Tripolitania trec sub tutelă O.N.U., Istria, Fiume și Zara (Zadar) revin Iugoslaviei, iar. ins. Dodecanez, Greciei; Triestul devine terit. liber (până în 1954), Tratatul italo-iugoslav din 10 nov. 1975 consfințind împărțirea acestui terit. între cele două state. După cel de-al doilea război mondial, viața politică italiană este dominată de Partidul Democrat Creștin, iar cea economică, cu ajutorul planului Marshall, cunoaște o dezvoltare deosebit de rapidă („miracolul italian”), în care se păstrează însă decalajul dintre nordul industrializat și sudul mai slab dezvoltat. Dar, după 1968, pe fundalul creșterii corupției, a puterii Mafiei și al sporirii tensiunilor sociale, are loc o degradare economică și politică a țării (în 1978 Aldo Moro este asasinat de gruparea extremistă a Brigăzilor Roșii). Și după 1993 afacerile oneroase și legăturile unor personalități politice cu Mafia provoacă o scădere dezastruoasă a popularității Democrației Creștine. După modificarea legii electorale, guvernul de tranziție al lui Carlo Azeglio Ciampi, primul prim-min. independent (în funcție de la 29 apr. 1993), pregătește alegerile parlamentare, care sunt câștigate de Forza Italia – partidul miliardarului Silvio Berlusconi, în guvernul căruia sunt incluși și 5 miniștri neofasciști. Frământările politice și implicarea lui Berlusconi în unele afaceri ilegale se soldează cu retragerea cabinetului acestuia, cu noi alegeri, câștigate de o coaliție de centru stânga, și cu formarea cabinetelor conduse de Romano Prodi (1996) și Massimo d’Alema (1998). Republică parlamentară, potrivit Constituției din 27 dec. 1947. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament bicameral (Senat și Camera Deputaților), iar cea executivă, de un guvern numit de președinte.

PAT², paturi, s. n. 1. Mobilă de lemn sau de metal, de obicei prevăzută cu somieră sau cu saltea și în care se culcă omul. Începu a scoate și a clădi pe colțul patului poclăzi și scorțuri. SADOVEANU, B. 94. Cînd înseră, baba se culcă pe pat cu fața la părete, ca să n-o supere lumina de la opaiț. CREANGĂ, O. A. 132. Hai, murgule cu picioare, C-am o mîndră ca o floare, îți dă grajdul măturat, Mic pat împerinat. HODOȘ, P. P. 47. ◊ Pat de campanie v. campanie. ◊ Expr. A face (sau a așterne) patul = a pregăti patul cu cele trebuitoare pentru dormit. Vine bărbățelul meu Din sat, de la făgădău... Eu fac patul să se culce. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 462. A strînge patul = a strînge (sau a îndepărta de pe pat) cele necesare pentru dormit. A fi pe patul de moarte (sau pe patul morții) = a fi în agonie, în comă. A muri în patul său = a muri de moarte bună. A cădea bolnav la pat = a se îmbolnăvi greu. A căzut la pat ș-a murit după trei zile. SADOVEANU, O. VI 353. Slabă și stîlcită cum era, căzu la pat bolnavă de moarte. CREANGĂ, P. 13. A boli la pat = a zăcea greu bolnav. Să știi tu, vecină, bine, C-așa-i povestea cu mine: Să bolesc la pat o lună. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 278. A părăsi patul = a se face sănătos după boală, a se restabili. Părăsi patul. Din acea zi fuse mai bine, medicul nu mai veni. BOLINTINEANU, O. 459. ◊ Fig. Dochia se zvîrcolea pe patul de durere. SADOVEANU, O. I 269. Pe patul durerii oșteanul căzînd, Muri cu-o zîmbire. ALECSANDRI, O. 156. ♦ Așternut, culcuș. Pat de fîn. ▭ Ci-mi împletiți un pat Din tinere ramuri. EMINESCU, O. I, 221. Pe cînd... paturile se gătesc... limbile se dezmorțesc. ODOBESCU, S. III 18. 2. Targă, năsălie. 3. (Rar) Răsadniță. 4. Parte a unei instalații sau a unui sistem tehnic, cu fața superioară plană și aproximativ orizontală, pe care se reazemă și eventual alunecă materiale sau anumite părți ale instalației sau ale sistemului tehnic. Patul strungului. ♦ Partea de lemn de care sînt fixate mecanismul și țeava puștii (sau a pistolului). Paturile de pușcă plesnesc în plin pe muncitorii care n-au nici măcar pietre. SAHIA, N. 45. O sentinelă veni în fugă. Cu patul puștii risipi mulțimea. BART, E. 301. Să-ntorc pușca cu patul Și să-i zdrobesc lui capul. BIBICESCU, P. P. 154. 5. Strat de material, orizontal sau înclinat, cu fața superioară aproximativ plană, pe care se reazemă de obicei alte materiale. Pat de beton. 6. (Rar) Albie, matcă (a unei ape). Aceste rîuri, deși nu sînt adînci, dar sînt repezi, și patul lor este plin cu pietre mari. BOLINTINEANU, O. 427. ♦ Partea mai joasă a unui teren, a unei depresiuni. Iți lua ochii aci sus întinderea de aur a cîmpiei netede... cu lanurile de grîu care dăduseră în copt, iar jos, în patul luncii, verdele gras al pășunilor. CAMIL PETRESCU, O. II 193.

TALPĂ, tălpi, s. f. I. 1. Partea inferioară a labei piciorului la om și la unele animale, de la călcîi pînă la degete, care vine în atingere cu pămîntul și pe care se sprijină corpul, cînd omul sau animalul stă în picioare. Nu pot să mișc talpa piciorului. STANCU, D. 313. Băieții încinseseră o horă de gemea puntea vaporului sub tălpile lor goale. BART, S. M. 13. Graiul ei cel dulce... îl făcu să-i rămîie tălpile lipite de locul unde sta. ISPIRESCU, L. 35. Ce se proptește-n cap, Ca să-ți intre-n tălpi? (Pironul). TEODORESCU, P. P. 240. ◊ Expr. Din (sau de la) creștet pînă în tălpi (sau în talpă) sau din talpă pînă în creștet v. creștet. A o apuca la talpă (sau a-și lua tălpile la spinare) = a pleca, a o șterge. Fata... au apucat-o repede la talpă mai departe. SBIERA, P. 279. Arde focul la tălpile picioarelor, se spune cînd cineva este amenințat foarte de aproape de o primejdie. Unde să se ascundă... acum cînd focul arde la tălpile picioarelor! GALACTION, O. I 162. A fi (sau a scula, a pune pe cineva) în tălpi = a (se) scula din pat; p. ext. a (se) pune în mișcare, în acțiune. Ar scula tot satul în tălpi să știe că i-a adus pe Ion în casă. REBREANU, I. 118. După cină să dau la culcare, că pînă nu să face ziuă trebuie să fie-n tălpi. RETEGANUL, P. III 83. A-l frige (pe cineva) pămîntul sub tălpi, se spune cînd cineva este neliniștit, nerăbdător (să facă ceva, să plece undeva). Poate că numai cîteva clipe trecuseră. Dar lui Stroe Vardaru îi păreau că durează de o veșnicie, fiindcă îl frigea pămîntul sub tălpi. C. PETRESCU, A. R. 18. A bate averea la tălpi = a-și risipi averea (în petreceri). (Atestat în forma de pl. talpe) Iar după ce-i muri, copiii tăi au s-o bată [averea] la talpe. GANE, N. III 24. A cunoaște (pe cineva) din talpă = a cunoaște (pe cineva) foarte bine. Numai cine a trăit mult cu Agatocle Leuștean, precum am trăit eu, putea să-l cunoască din talpă. GANE, N. III 156. Sărut tălpile, formulă învechită și servilă de salut, de adresare sau de mulțumire. Apoi care cîntec porunciți, sărut tălpile – întrebă Ghioc îndoindu-se din șale. GANE, N. III 174. ◊ Compuse: talpa-gîștei = plantă erbacee cu tulpina puternică, cu flori mici, roz; crește în locuri necultivate (Leonurus cardiaca); talpa-ursului = plantă erbacee, cultivată și ca plantă ornamentală, cu frunze mari și cu flori albe sau trandafirii, grupate în formă de spic la vîrful tulpinii (Acanthus longifolius); acantă; talpa-stîncii = mică plantă erbacee cu tulpina culcată, ramificată, cu flori mici (Coronopus ruelli); talpa-lupului – plantă erbacee cu flori mici, roșietice și cu frunzele acoperite pe partea inferioară de numeroase glandule albe (Chaiturus marrubiastrum). 2. Partea de dedesubt a încălțămintei sau a ciorapului, care acoperă talpa (1). Își privea atent talpa ghetei, udă, neagră. GALAN, B. I 79. Pantaloni albi și pantofi de olandă cu talpa elastică. C. PETRESCU, Î. I 12. Și-ntr-o zi – să vezi acu – dete-Osman porunci să-i puie Tălpilor la cizme, cuie. COȘBUC, P. II 48. ◊ Expr. A bate talpa (la pămînt) = a călca apăsat, trîntind piciorul de pămînt. Căpitanului îi plăcea să meargă oamenii țanțoși, veseli și să bată talpa la pămînt. SADOVEANU, O. VI 195. ♦ Piele groasă, tare, tăbăcită în mod special, din care se confecționează pingelele încălțămintei, flecurile tocurilor etc. Și-a pregătit piele bună, și talpă ș-o ocă de scîrț. SADOVEANU, E. 112. Ce-i drept, făceau paralele acele; căci pusese piele bună, talpă de fund și erau cusute de tocmală. CREANGĂ, O. A. 84. II. 1. Lemn gros, grindă, care se așază la partea inferioară a pereților unei case, pentru a sprijini construcția; p. ext. (mai ales precizat prin «casei») temelie. Ceva ulcele roșii, sau alte lucruri curioase, găsite uneori nu mai departe decît sub talpa casei. GALACTION, O. I 119. În stînga, o aripă a castelului din Suceava... sfîrșindu-se cu o terasă pusă pe tălpi de piatră. DELAVRANCEA, O. II 11. Cînd valul se retrage, ei se întorc, își ridică iar bordeiele din talpă. VLAHUȚĂ, la CADE. Tîlharii... s-au sfătuit ca să sape o bortă pe sub talpa casei în pivniță. SBIERA, P. 276. Începe a chiti copacii trebuitori: ista-i bun de amînare, cela de tălpi, ista de grinzi. CREANGĂ, P. 48. ◊ Expr. Talpa țării (sau a casei) = țărănimea considerată în trecut ca temelie a țării și obligată să suporte tot greul îndatoririlor. Potoliți-vă, măi oameni, ascultați de boieri și munciți! Fiți harnici și nu vă luați după îndemnurile rele! Voi sînteți talpa țării. REBREANU, R. I 271. Țăranul... face parte din acel strat social ce alcătuiește talpa țării, pe care se sprijină întreaga greutate a acesteia. PAMFILE, A. R. 33. Locuitorii țării erau împărțiți în mai multe categorii sau clase: 1. Clasa țăranilor de la sate, talpa casei, cum s-ar zice, care plătea dări și ducea toate sarcinile statului. GHICA, S. XII. Cu drept cuvînt li s-a aplicat numirea de «talpa casei», numire pe care eu am scris-o sub fotografia reprezentînd pe deputații pontași. KOGĂLNICEANU, S. A. 222. (Rar) Talpa casei = bărbatul, capul familiei. Bună să vă fie inima, zise talpa casei. RETEGANUL, P. III 4. Talpa iadului = a) temelia iadului (închipuită ca fiind susținută de mama căpeteniei dracilor sau de un suflet de pămîntean foarte rău). După ce ți-i împlini anii, să ai a lua din casa lui ce-i vrea tu; și aceea are să fie de trebuință la talpa iadului, că au început a putrezi căpătăiele. CREANGĂ, P. 146. Tu ești bun de talpa iadului. NEGRUZZI, S. I 93. Eu în iad cînd am intrat, Ce-am văzut m-am spăriat... Vornicul satului Ținea talpa iadului. MARIAN, S. 72; b) mama căpeteniei dracilor. Talpa iadului însă, mai ajunsă de cap decît toți dracii, zise atunci lui Scaraoschi. CREANGĂ, P. 310. Talpa iadului e însuși mama lui Scaraoschi, o babă hîdă și urîtă. ȘEZ. II 160; c) om foarte rău, păcătos, în special babă rea, vrăjitoare; tălpoi. Stăpîna acestei slujnice era... o vrăjitoare strașnică, care închega apa... Talpa iadului, cum aude despre această minunăție, trimite slujnica degrabă să-i cheme femeia. CREANGĂ, P. 96. Cînd a început iapa a fugi, unde pica nuca, pica și din talpa iadului bucățica. id. ib. 101. ♦ Fig. Sprijin, bază, susținere, stîlp. Iaca și moș Arbure, talpa răzășilor. ALECSANDRI, T. 1337. ♦ Fig. Totalitatea oamenilor simpli, considerați ca formînd baza societății. Începînd la talpa însăși a mulțimii omenești Și suind în susul scării pîn’ la frunțile crăiești. EMINESCU, O. I 133. 2. Fiecare dintre cele două lemne groase, orizontale, care alcătuiesc trupul războiului de țesut. Tălpile... formează lungimea războiului. ȘEZ. VII 188. 3. Fiecare dintre cele două suporturi laterale, de lemn sau de oțel, curbate în sus la capătul de dinainte, pe care alunecă sania. Îmi așezai sania pe tălpi, mă scuturai de zăpadă și plecai și mai grăbit. GANE, N. II 204. ♦ Lemnul din dosul cormanei pe care se sprijină plugul și care îl face să alunece mai ușor pe brazdă. Talpa plugului... e făcută din lemn tare, de stejar sau de ulm. PAMFILE, A. R. 42. ♦ Partea de dedesubt a corăbiei. Sub talpa corăbiei Străbătătoare-n adînc vuiau răscolitele valuri. MURNU, I. 18. ♦ Partea care formează fundul unui scoc de moară, de joagăr etc. Pîrîul... cade pe roata morii și iese dincolo, vijelios, pe talpa unui scoc lat de vreo cinci pași. CAMIL PETRESCU, O. II 587. 4. Partea inferioară, lățită, a unei piese, a unui organ de mașină sau a unui element de construcție, prin care acestea se reazemă pe altă piesă, pe teren sau pe un suport. Bagă de seamă că șina are talpă prinsă-n cîrlige zdravene, afundate-n traverse de stejar. SP. POPESCU, M. G. 27. 5. Partea de dedesubt a rindelei (care alunecă pe lemn). ♦ Extremitatea unui pat de pușcă pe care se sprijină arma cînd stă în picioare. Se uita chiorîș la milițienii care-și scoseseră armele și le lăsaseră cu talpa de fier pe pămînt. MIHALE, O. 513. 6. Partea de dedesubt, pe care se clădește o claie sau un stog (de fîn, de paie etc.). Claia... se compune dintr-o parte scurtă... care se numește talpă. PAMFILE, A. R. 161. 7. Baza unei excavații miniere. – Pl. și: talpe (ISPIRESCU, U. 111).