practică sf [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 357 / V: (înv) ~tecă, (liv) ~cum sn / Pl: ~ici / E: fr pratique, ger Praktik] 1 Practicare (1). 2 Activitate a omului prin care se execută un lucru în mod concret, corespunzător nevoilor reale ale existenței. 3 Aplicare a cunoștiințelor teoretice. 4 (Pex) Experiență de viață acumulată de obicei în urma unei activități. 5 Deprindere câștigată prin exercițiu. 6 Verificare experimentată a unei teorii Si: (înv) praxis (1). 7 (Îlav) În ~ În mod efectiv. 8 (Îal) În realitate. 9 (Înv; îe) A se lua la practecă A se folosi. 10-11 (Îe) A (se) pune în ~ A (se) aplica. 12 Activitate concretă pe teren de verificare și completare a cunoștințelor teoretice acumulate într-un domeniu oarecare. 13 (Spc; șîs ~productivă, ~în producție) Stagiu pe care-l face într-o întreprindere, într-o instituție, pe teren etc. un student sau un elev dintr-o ramură de învățământ, pentru a-și îmbogăți și valorifica cunoștințele acumulate. 14 (Îs) ~ pedagogică Stagiu de pregătire efectuat de un student din ultimii ani de studiu, în cadrul școlii, în vederea însușirii metodologiei de predare a unei anumite discipline. 15 Exercitare a unei profesiuni Si: practicare, profesare. 16 Predare a unei discipline Si: practicare, profesare. 17 Procedeu folosit pentru realizarea efectivă a unui lucru sau pentru atingerea unui scop Si: metodă, obicei. 18 (Jur; spc; rar) Procedură. 19 (Îs) ~ judiciară Ansamblu al soluțiilor date de instanțele judecătorești în rezolvarea unor litigii concrete sau în activitatea de îndrumare a instanțelor judecătorești subordonate. 20 (Mpl) Ceremonie, manifestare exterioară specifică unui cult, unei credințe Si: uzanță.