CALUS subst. 1. Țesut osos nou care sudează capetele rezultate din fractura unui os. ◊ Calus vicios = sudare defectuoasă a unei fracturi. 2. Țesut vegetal care se formează pe rănile diferitelor organe ale plantei, cicatrizându-le. – Din fr. calus.

UNU, UNA num. card. (Când precedă un substantiv are forma un, o; când ține locul unui substantiv are forma unul, una) 1. (Adesea substantivat) Primul număr din seria numerelor naturale, care reprezintă unitatea și se indică prin cifrele 1 și I. ◊ (În corelație cu „doi”, dă ideea de aproximație) Vei petrece o zi sau două. ◊ Loc. adj. Tot unul și unul = numai oameni sau lucruri de valoare, deosebite. ◊ Loc. adv. (Fam.) De unul singur = izolat; individual; fără însoțitor. Până la unul = toți, în unanimitate. (Sudat; cu formă feminină și valoare neutră) întruna sau tot întruna = mereu. ◊ Expr. (Pop.) A merge una = a merge alături, nedespărțiți. A fi (sau a face pe cineva) una cu cineva ori cu ceva = a fi (sau a face să fie) la fel cu altul; a egaliza, a uniformiza. A o ține una (și bună) = a nu ceda, a fi perseverent, a se încăpățâna în susținerea unei păreri. ◊ (Adjectival) Are un an. (Eliptic, indicând ora, ziua etc.) Acum e unu. ◊ (Substantivat, m.) Scrie un unu. ♦ (Cu valoare de num. ord.) Prim, întâi. Tomul unu. ♦ (Precedat de „câte”, formează num. distributiv corespunzător) Venea numai câte unul să mă vadă. ♦ Loc. adv. Câte unul-unul sau unul câte unul = succesiv, pe rând. ◊ (În corelație cu „doi”, dă ideea de aproximație) Mai trăsese câte-o dușcă-două de rachiu. 2. (Adjectival) Singur, unic. ◊ (Folosit pentru întărirea pronumelui personal) Eu unul mă duc să deschid ușa. 3. (Adjectival) Același, identic. Suntem la un gând amândoi. 4. (Precedat de o negație sau în propoziții negative) Nimeni. [Gen.-dat. unuia, uneia sau (când are forma un, o) unui, unei] – Lat. unus, -a.

SUDA, sudez, vb. I. Tranz. A îmbina două piese metalice realizând între ele, prin încălzire sau prin presare, în anumite condiții de temperatură și de presiune, o legătură metalică sau chimică. ♦ Fig. A se uni, a se închega, a se lega. ♦ (Despre oase, ligamente etc.) A se uni, a se lipi (după ce au fost rupte sau tăiate etc.). ♦ Refl. (Despre elemente ale vorbirii) A se uni formând un singur cuvânt; a se aglutina. – Din fr. souder.

PRINDE, prind, vb. III. I. 1. Tranz. A apuca ceva sau pe cineva cu mâna, cu ajutorul unui instrument etc. ◊ Expr. Parcă (l-)a prins pe Dumnezeu de (un) picior, se spune când cineva are o bucurie mare, neașteptată. ♦ (Despre animale) A apuca cu dinții, cu ghearele. ♦ A fixa, imobilizând. 2. Tranz. Fig. A lua cunoștință de ceva (cu ochii, cu urechea, cu mintea); a percepe. ◊ Expr. (Intranz.) A prinde de veste = a observa, a remarca, a afla ceva, a băga de seamă (din timp). 3. Refl. A-și încleșta mâna sau mâinile pe ceva pentru a se sprijini, pentru a se agăța. 4. Refl. recipr. A se lua de mână cu cineva (pentru a forma o horă, pentru a dansa). 5. Tranz. A cuprinde pe cineva cu mâinile, cu brațele. II. Tranz. 1. A ajunge din urmă (și a imobiliza) pe cineva sau pe ceva care se mișcă, aleargă; a captura (un fugar, un răufăcător, un inamic). ♦ A pune mâna (sau laba) pe un animal. 2. A surprinde pe cineva asupra unei fapte (reprobabile) săvârșite pe ascuns; a descoperi pe cineva cu o vină, cu o neregulă. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) cu minciuna = a descoperi că cineva a mințit. ♦ A încurca pe cineva cu vorba, a-l face să se încurce în răspunsuri (încercând să ocolească adevărul). 3. A ajunge în ultima clipă spre a mai găsi o persoană, un vehicul etc. care sunt gata de plecare. ◊ Expr. A prinde momentul (sau ocazia, prilejul) = a găsi, a nu lăsa să scape momentul (sau prilejul) favorabil. A nu-l prinde pe cineva vremea în loc = a fi ocupat tot timpul, a nu sta nici o clipă neocupat. ♦ (Despre fenomene ale naturii, evenimente etc.) A surprinde. 4. Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A cuprinde (pe neașteptate); a copleși. ♦ A absorbi. III. 1. Tranz. A fixa ceva prin legare, coasere sau agățare. ♦ Refl. A rămâne fixat sau agățat (de sau în ceva). ♦ Fig. A înregistra, a fixa și a reda prin mijloace artistice aspecte din lumea înconjurătoare. 2. Tranz. A înhăma; a înjuga. 3. Refl. A se lega, a se asocia cu cineva (în calitate de...). 4. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) angaja, a (se) tocmi într-o slujbă. 5. Refl. A se angaja, a se învoi la ceva; a accepta, a primi. ◊ Expr. A se prinde chezaș (pentru cineva) = a garanta (pentru cineva). ♦ Refl. recipr. A se lua cu cineva la întrecere, a se măsura, a rivaliza. ♦ Refl. recipr. A face un pariu cu cineva, a pune rămășag. IV. 1. Refl. A se lipi de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A nu se prinde lucrul de cineva, se spune când cineva nu are chef să lucreze. ♦ Fig. (Despre privire, ochi) A se opri, a se fixa, a se pironi asupra cuiva sau a ceva. ♦ Refl. și tranz. A (se) împreuna, a (se) îmbina formând un tot, a (se) suda. 2. Tranz. (Despre îmbrăcămintea cuiva; p. ext. despre gesturi, atitudini etc.) A-i ședea cuiva bine, a i se potrivi. 3. Refl. (Despre mâncare; în expr.) A se prinde de cineva = a-i prii cuiva, a se asimila. V. 1. Tranz. A începe să... ◊ Expr. (Refl. recipr.) A se prinde (cu cineva) la vorbă = a) a începe să discute (cu cineva); b) a se înțelege (unul cu altul), a cădea de acord să... 2. Refl. (Pop.) A se apuca de o treabă, a se porni la lucru. VI. 1. Tranz. A obține, a căpăta, a dobândi. ◊ Expr. (Fam.) A prinde carne (sau seu) = a se îngrășa. A prinde minte sau (intranz.) a prinde la minte = a câștiga experiență, a se face om de treabă. A prinde viață = a) a căpăta putere, tărie; a se înviora; b) a începe să se realizeze, să fie pus în practică. A prinde inimă sau (intranz.) a prinde la inimă = a căpăta curaj, a se îmbărbăta. ♦ Fig. A-și însuși o cunoștință, o deprindere etc., a învăța (de la altul). 2. Intranz. și refl. A se dezvolta după transplantare, a crește. ◊ Expr. (Tranz.) A prinde rădăcini (sau rădăcină) = a se fixa într-un loc, a căpăta stabilitate, forță, putere. VII. Refl. Fig. (Fam.) A fi crezut, a fi luat drept adevărat, bun, valabil. VIII. Refl. (Despre lapte; p. ext. despre alte substanțe) A se coagula, a se închega. [Prez. ind. și: (pop.) prinz. – Perf. s. prinsei, part. prins] – Lat. pre(he)ndere.

MONOLIT, -Ă, monoliți, -te, adj. Care este constituit dintr-o singură bucată, dintr-un singur bloc (1). ♦ Fig. Bine închegat, sudat; unitar, omogen; trainic, monolitic. ♦ (Substantivat, n.) Monument format dintr-un singur bloc de piatră. – Din fr. monolithe.

SUDAJ, sudaje, s. n. Sudare. – Din fr. soudage.

CUSĂTURĂ, cusături, s. f. 1. Cusut. ♦ Faptul de a coase între ele marginile unei plăgi, după o intervenție chirurgicală. 2. Locul unde se îmbină, prin cusut, două bucăți de stofă, de pânză etc.; ața cu care s-a cusut. ♦ Linie de asamblare, prin nituire sau prin sudare, a două plăci sau piese metalice. ♦ Loc unde s-a efectuat o cusătură (1), după o intervenție chirurgicală. 3. Felul cum este cusut ceva, modelul, punctul cu care se coase; p. ext. ornamentele cusute pe o pânză, pe o stofă etc. 4. Lucru la care coase cineva. [Var.: (reg.) cusutură s. f.] – Cusut + suf. -ură.

AGLUTINA vb. (LINGV., BIOL., TEHN.) a (se) alipi, a (se) lipi, a (se) reuni, a (se) suda, a (se) uni. (Două elemente ale vorbirii se ~.)

AGLUTINARE s. (LINGV., BIOL., TEHN.) alipire, lipire, reunire, sudare, unire. (Proces de ~ a două cuvinte.)

AGLUTINAT adj. (LINGV., BIOL., TEHN.) alipit, lipit, reunit, sudat, unit. (Cuvinte ~.)

ALIPI vb. 1. (LINGV., BIOL., TEHN.) a (se) aglutina, a (se) lipi, a (se) reuni, a (se) suda, a (se) uni. (Două elemente ale vorbirii se pot ~.) 2. v. agrega. 3. v. anexa.

ALIPIRE s. 1. (LINGV., BIOL., TEHN.) aglutinare, lipire, reunire, sudare, unire. (Proces de ~ a două cuvinte; ~ unor microorganisme.) 2. v. anexare.

ALIPIT adj. (LINGV., BIOL., TEHN.) aglutinat, lipit, reunit, sudat, unit. (Cuvinte ~; microorganisme ~.)

LIPI vb. 1. v. încleia. 2. a (se) prinde. (~ cu pap foile.) 3. (LINGV., BIOL., TEHN.) a (se) aglutina, a (se) alipi, a (se) reuni, a (se) suda, a (se) uni. (Două elemente care se ~.) 4. a murui, (înv. și reg.) a spoi, (reg.) a lutui, a măltări, a mânji, a murlui, a tencui. (A ~ pereții unei case țărănești.) 5. (pop.) a unge. (A ~ cuptorul.) *6. v. atinge.

LIPIRE s. 1. v. încleiere. 2. prindere. (~ mai multor foi cu pap.) 3. (LINGV., BIOL., TEHN.) aglutinare, alipire, reunire, sudare, unire. (Proces de ~ a două cuvinte.) 4. muruială, muruire. (~a unei case țărănești.) 5. (pop.) ungere. (~a cuptorului.)

LIPIT adj. 1. v. încleiat. 2. (LINGV., BIOL., TEHN.) aglutinat, alipit, reunit, sudat, unit. (Cuvinte ~.) 3. muruit, (înv. și reg.) spoit. (Perete ~.) 4. v. strâns.

OMOGEN adj. unitar, (fig.) închegat, monolitic, sudat. (O echipă ~; un ansamblu ~.)^[1]

PRINDE vb. I. 1. v. înhăța. 2. (reg.) a prijini. (~ pietricele în palmă.) 3. v. lua. 4. v. îmbrățișa. 5. v. fixa. 6. a fixa, a pune. (~ olanele pe casă.) 7. v. agăța. 8. a se agăța, a se apuca, a se atârna, a se ține, (pop.) a se anina, (reg.) a se tăgârța. (Se ~ de crengi ca să nu cadă.) 9. a se agăța, a se fixa. (Vița de vie se ~ de araci.) 10. v. îmbina. 11. v. suda. 12. v. lipi. 13. v. aplica. 14. v. înhăma. 15. v. înjuga. 16. v. aresta. 17. v. captura. 18. v. vâna. 19. v. pescui. 20. v. surprinde. II. 1. v. cârpi. 2. a se coagula, a se închega, (Transilv.) a se strânge. (Laptele s-a ~.) 3. v. anchiloza. III. 1. v. recepționa. 2. v. auzi. 3. a afla, a găsi. (Voia să-l ~ singur ca să-i poată vorbi.) 4. a ajunge, (înv. și pop.) a sosi, (prin Olt.) a scurta. (Mergeți, vă ~ eu din urmă.) 5. a ajunge, a apuca. (Se grăbește să ~ trenul.) 6. v. apuca. 7. a ajunge, a apuca, a surprinde. (Ploaia i-a ~ în câmp.) 8. v. cuprinde. 9. v. răzbi. 10. v. copleși. IV. 1. a i se potrivi. (Aerul ștrengăresc o ~ de minune.) 2. v. însuși. 3. a izbuti, a reuși. (Viclenia lui nu a ~.) v. începe.

REUNI vb. 1. v. aduna. 2. v. convoca. 3. v. regrupa. 4. v. asambla. 5. v. uni. 6. (LINGV., BIOL., TEHN.) a (se) aglutina, a (se) alipi, a (se) lipi, a (se) suda, a (se) uni. (Două elemente ale vorbirii se pot ~.) 7. v. agrega. 8. a (se) aduna, a (se) înmănunchea, a (se) strânge. (Și-a ~ versurile într-un volum.) 9. v. conexa. 10. v. unifica.

REUNIRE s. 1. v. convocare. 2. v. regrupare. 3. v. asamblare. 4. (LINGV., BIOL., TEHN.) aglutinare, alipire, lipire, sudare, unire. (Proces de ~ a două cuvinte.) 5. v. unificare.

REUNIT adj. 1. v. unit. 2. (LINGV., BIOL., TEHN.) aglutinat, alipit, lipit, sudat, unit. (Cuvinte ~.) 3. v. unificat.

SUDA vb. 1. (MED.) a se prinde. (Oasele fracturate s-au ~.) 2. (LINGV., BIOL., TEHN.) a (se) aglutina, a (se) alipi, a (se) lipi, a (se) reuni, a (se) uni. (Două elemente care se ~.)

SUDAJ s. v. sudare.

SUDARE s. 1. (TEHN.) sudaj, sudat, sudură. (~ metalelor.) 2. (LINGV., BIOL., TEHN.) aglutinare, alipire, lipire, reunire, unire. (Proces de ~ a două cuvinte; ~ unor microorganisme.)

SUDAT adj. (LINGV., BIOL., TEHN.) aglutinat, alipit, lipit, reunit, unit. (Cuvinte ~; microorganisme ~.)

SUDAT adj. v. omogen, unitar.

SUDAT s. v. sudare.

SUDURĂ s. v. sudare.

UNI vb. 1. a (se) îmbina, a (se) împreuna, a (se) lega, a (se) reuni. (A ~ elementele într-un tot.) 2. v. asambla. 3. v. îmbina. 4. a îmbina, a încheia, a prinde. (A ~ capetele bârnelor.) 5. v. agrega. 6. (LINGV., BIOL., TEHN.) a (se) aglutina, a (se) alipi, a (se) lipi, a (se) reuni, a (se) suda. (Două elemente ale vorbirii se pot ~.) 7. v. unifica. 8. v. fuziona. 9. v. asocia. 10. v. coaliza. 11. v. căsători. 12. a (se) îmbina, a (se) împleti, (fig.) a (se) conjuga. (A ~ în mod armonios diverse preocupări.)

UNIRE s. 1. v. asamblare. 2. v. îmbinare. 3. îmbinare, prindere. (~ celor două capete ale bârnei.) 4. (LINGV., BIOL., TEHN.) aglutinare, alipire, lipire, reunire, sudare. (Proces de ~ a două cuvinte; ~ a unor microorganisme.) 5. v. unificare. 6. v. fuzionare. 7. v. joncțiune. 8. v. căsătorie. 9. îmbinare, împletire, (fig.) conjugare. (~ armonioasă a unor preocupări.) 10. v. armonie. 11. (înv.) uniciune. (O strânsă ~ exista între ei.)

suda vb., ind. prez. 1 sg. sudez, 3 sg. și pl. sudează

sudare s. f., g.-d. art. sudării; pl. sudări

sudat s. n.

AUTOGEN ~ă (~i, ~e) Care este creat sau existent prin sine însuși. ◊ Sudură ~ă sudare cu ajutorul unui metal topit la o flacără oxiacetilenică. /<fr. autogene

CALUS ~uri n. 1) Țesut osos nou care sudează oasele fracturate. 2) Țesut vegetal care apare pe rănile plantelor, cicatrizându-le. /<fr. callus

CUSĂTURĂ ~i f. 1) v. A COASE. 2) Linia unde sunt unite prin cusut două bucăți de pânză. 3) Ornament brodat pe o pânză. 4) Model după care se coase. 5) med. Loc cusut după o intervenție chirurgicală. 6) Loc unde au fost unite prin sudare sau prin alte metode elementele metalice ale unui obiect. [G.-D. cusăturii] /a coase + suf. ~ătură

A ÎNNĂDI¹ ~esc tranz. (obiecte) 1) A face să crească în lungime sau lățime (prin coasere, lipire, sudare); a adăuga. 2) A uni prinzând capăt la capăt. /în + nadă

LAMPĂ lămpi f. Aparat fix sau portativ care produce lumină prin arderea unui combustibil sau cu ajutorul curentului electric, folosit la iluminat sau pentru semnalizări. ~ cu gaz. ~ electrică. ◊ ~ de radio tub electronic. ~ de sudat (sau de lipit) lampă cu benzină, folosită la sudarea pieselor metalice. [G.-D. lămpii] /<germ. Lampe, fr. lampe

A LIPI ~esc tranz. 1) (obiecte sau părți ale unui obiect) A uni cu ajutorul unei substanțe cleioase; a împreuna cu ajutorul cleiului. 2) (scrisori, plicuri) A închide, umezind marginea cleioasă și suprapunând-o peste cealaltă. 3) (piese metalice) A uni prin topire sau prin presare în stare incandescentă; a suda. 4) (urmat de prepozițiile de, în, la) A apropia, alăturând strâns. ~ fruntea de geam. ◊ ~ (cuiva) o palmă a lovi cu palma pe cineva; a da (cuiva) o palmă. 5) A face să se lipească. 6) (pereți, crăpături de pe pereți) A acoperi cu un strat de lut frământat cu apă (în scopuri protectoare); a murui. /<sl. lĕpiti

PISTOL¹ ~oale n. 1) Armă de foc mică, din care se împușcă la distanțe mici, cu o singură mână. ◊ ~ mitralieră armă de foc automată, cu țeava scurtă, care bate la distanțe mici. ~ rachetă (sau de semnalizare) pistol care lansează rachete de semnalizare. Gol (ca un) ~ a) dezbrăcat complet; în pielea goală; b) foarte sărac. 2) tehn. Aparat de forma unei astfel de arme folosit pentru efectuarea diferitelor operații tehnologice (vopsire, nituire, sudare etc.). /<ngr. pistóli, germ. Pistol

A SUDA ~ez tranz. 1) (piese metalice) A îmbina prin topire sau prin presare în stare de incandescentă; a lipi. 2) A face să se sudeze. /<fr. souder

A SE SUDA pers. 3 se ~ează intranz. 1) (despre oase, ligamente etc.) A-și recăpăta integritatea prin concreștere. 2) (despre elemente ale vorbirii) A se uni, formând un singur cuvânt. /<fr. souder

SUDABIL ~ă (~i, ~e) Care poate fi sudat; care se pretează la sudare. /<fr. soudable

SUDOR ~i m. Muncitor specializat în operații de sudare. /<fr. soudeur

ȘFĂIȚUIRE ~i f. Procedeu de sudare prin forjare la cald, fără material de adaos. [Sil. -țu-i-] /<germ. Schweisserei

AVIVA vb. I. tr. 1. A da unui material textil sau unei piei o nuanță mai vie prin tratarea cu anumite substanțe. 2. A face să sîngereze fețele unei plăgi sau fistule pentru a se suda după cicatrizare. ♦ A înviora. 3. (Fig.) A învenina, a irita; a răscoli (o durere, o supărare). [P.i. -vez. / < fr. aviver].

SUDAMINĂ s.f. (Med.) Erupție cutanată de vezicule pline cu lichid clar; miliaria. [< fr. sudamina, cf. lat. sudare – a transpira].

TRACTOR s.n. 1. Vehicul automotor cu mare putere de tracțiune, folosit în agricultură și în industrie pentru a remorca sau a pune în acțiune diverse unelte, mașini sau vehicule. 2. Tractor de sudare = instalație formată dintr-un cărucior autopropulsat, care se folosește la sudura automată pe lungimi mari. [< fr. tracteur].

CONAT, -Ă adj. (bot.; despre organe) concrescut, unit, sudat. (<lat. connatus)

ALUMINOTERMIE s.f. Procedeu de sudare a metalelor la temperatură foarte înaltă, dezvoltată de un amestec de pulbere de aluminiu cu un oxid metalic. [Gen. -iei. / < fr. aluminothermie].

CALUS s.n. 1. Țesut osos nou care sudează capetele rezultate din fractura unui os. 2. Țesut vegetal născut în urma rănirii diferitelor organe ale plantei, care cicatrizează rana. [Pl. -suri. / < fr. callus, cf. lat. callum – bătătură].

asuda (asud, asudat), vb. – A năduși, a transpira. – Mr. asud, megl. sud. Lat. assūdāre (Pușcariu 155; Candrea-Dens., 107; REW 3076; DAR; cf. Rosetti, I, 163); reprezentanții romanici derivă de la lat. sudare. – Der. asud, s. n. (transpirație; pisică, Ononis hircina); asudător, adj. (sudorific); asudătură, s. f. (sudoare); asudoare, s. f. (Trans., sudoare).

năboi³, pers. 3 sg. năboiește, vb. IV unip. (reg.) 1. (despre ape) a se revărsa, a inunda, a potopi. 2. (despre ființe) a se năpusti, a năpădi, a invada. 3. a transpira, a suda. 4. (despre plug) a se împotmoli.

pripoi², pripoaie, s.n. (înv.) metal care servește la lipit sau la sudat.

sudar, sudare, s.n. (înv.) 1. giulgiu. 2. batistă (de șters sudoarea).

șfaitaparat, șfaitaparate, s.n. (reg.) aparat de sudat.

șfăițui, șfăițuiesc, vb. IV (reg.) a suda piesele de oțel, prin forjare la cald, fără adaos de material.

SUDA vb. I. tr. A îmbina (realizînd o legătură atomică) două piese de metal astfel încît să adere perfect una la cealaltă. ♦ refl. (Despre oase, ligamente) A se uni, a se lega. ♦ refl. (Despre elemente de vorbire) A se alipi unul de altul, formînd un singur cuvînt. [< fr. souder].

SUDABIL, -Ă adj. (Despre metale) Care se poate suda. [Cf. fr. soudable].

SUDABILITATE s.f. Calitatea unui metal de a putea fi sudat. [Cf. fr. soudabilité].

SUDAJ s.n. Sudare. [< fr. soudage].

SUDARE s.f. Acțiunea de a (se) suda și rezultatul ei; sudaj; sudat; sudură. [< suda].

SUDAT s.n. Sudare. [< suda].

SUDURĂ s.f. 1. Operație de sudare; rezultatul acestei operații; (p. ext.) locul unde s-au lipit prin sudare două metale. 2. (Fig.) Îmbinare, închegare, legătură. [< fr. soudure].

ACRODONT, -Ă adj. (despre reptile) cu dinții sudați pe marginea superioară a maxilarelor. (< fr. acrodonte)

ADERENT, -Ă I. adj. care aderă. ◊ alipit, sudat. II. s. m. f. cel care aderă la o acțiune comună, la un partid etc. (< fr. adhérent, lat. adhaerens)

ANCHILOCHEILIE s. f. sudare (congenitală) a buzelor. (< fr. ankylocheilie)

AUTOSUDARE s. f. sudare a unui material fără intervenție specială a cuiva. (< auto¹- + sudare)

CALUS s. n. 1. țesut osos nou care sudează capetele rezultate din fractura unui os. ♦ ~ vicios = sudare defectuoasă a unei fracturi. 2. țesut vegetal de cicatrizare a organelor rănite. (< fr. calus, lat. callum, îngropare)

COALESCENȚĂ s. f. 1. (biol.) concreștere, sudare a două organe învecinate. 2. strângere împreună a picăturilor dintr-o emulsie a particulelor dintr-o suspensie. 3. contracție a două sau mai multe elemente fonice într-unul singur. (< fr. coalescence)

ÎNCORPORAȚIE s. f. 1. încorporare. 2. construcție gramaticală specifică unor limbi, constând în aceea că în verb se include complementul, sudându-se cu el și dând naștere unui nou cuvânt compus. (< fr. incorporation, lat. incorporatio)

PLASMATRON s. n. generator de plasmă (2) care dezvoltă temperaturi foarte mari, pentru tăierea rapidă a metalelor, pentru sudare etc. (< fr. plasmatron)

SUDA vb. I. tr. a îmbina două piese de metal prin sudare. II. refl. 1. (despre oase, ligamente) a se uni, a se lega, a se lipi. 2. (despre elemente de vorbire) a se alipi unul de altul, formând un singur cuvânt. (< fr. souder)

SUDABIL, -Ă adj. care poate fi sudat. (< fr. soudable)

SUDAJ s. n. sudare. (< fr. soudage)

SUDARE s. f. acțiunea de a (se) suda; operație de îmbinare nedemontabilă a două sau mai multe piese metalice, prin încălzire sau presare, cu sau fără adăugare de material; sudaj, sudat. (< suda)

SUDURĂ s. f. 1. rezultat al sudării; (p. ext.) locul unde s-au lipit prin sudare două piese. 2. (fig.) legătură strânsă. (< fr. soudure)

TRACTOR s. n. 1. vehicul automotor cu mare putere de tracțiune, folosit pentru a remorca sau a pune în acțiune diverse unelte, mașini sau vehicule. 2. ~ de sudare = cărucior autopropulsat la sudarea automată pe lungimi mari. (< fr. tracteur)

suda (-dez, -at), vb. – A lipi. Fr. souder. – Der. sudor, s. m., din fr. soudeur; sudură, s. f., din fr. soudure.

BENARDOS, Nikolai Nikolaevici (1842-1905), inventator rus. Autorul procedeului de sudare a metalelor cu arc electric (1885).

BORDÚRĂ (< fr.) s. f. 1. Marginea proeminentă a unui organ de mașină tubular, executată prin bordurare, turnare, sudare etc. 2. Bandă îngustă formată din blocuri de piatră, servind la mărginirea trotuarelor și a refugiilor. 3. Riglă de alamă folosită la tipărirea tabelelor sau la lucrările tipografice de ornamentație. 4. Fîșie, bandă sau dungă aplicată ca podoabă pe marginea unui obiect etc.; chenar.

ALUMINOTERMIE s. f. Procedeu de sudare a metalelor la temperatură înaltă obținută prin arderea unui amestec de pulbere de aluminiu cu un oxid metalic. – Fr. aluminothermie.

ignimbrit, (engl.= ignimbrite), 1. produs necoerent sau consolidat al activității vulcanice, cu aspect de tuf, dar rezultat prin depunerea materialului eliberat în cadrul curgerilor cineritice (nori arzători) constituiți dintr-un amestec turbulent fierbinte de gaz și particule fine de lavă. I. se prezintă ca dep. nestratificate, cu grosimi mari și extindere areală largă, uneori cu separații columnare alcătuite din fragmente slab sortate de piatră ponce. Sin. tuf sudat; 2. platou ∼ (ic), edificiu structural de natură vulcanică alcătuit din curgeri cineritice de natură riolitică sau dacitică cu grosimi de sute de metri și morfologie de platou, cu supr. orizontală.

shard, (engl.) (= glass shard) vitroclaste fine de dimensiunile cenușii vulcanice care rezultă prin explozia → pumice -lor. S. au forme variate: bifurcate, cuspate și sunt legate de erupțiile magmatice acide; la presiuni mari, ele se pot suda sau deforma plastic. shoreface (engl.), zonă cuprinsă între linia de retragere a valurilor (sau a mării în timpul refluxului) și linia care coincide cu schimbarea profilului morfologic al fundului mării (situată sub baza valurilor pe vreme bună la adâncimi de 5-15 m); zona are un profil concav și trece treptat spre mare la zona de șelf.

ARICI, arici, s. m. 1. Animal mamifer insectivor, cu botul ascuțit și corpul gros, acoperit cu țepi (Erinaceus europaeus). ◊ Expr.: Barbă de arici = barbă țepoasă. Zbîrlit ca un arici = supărăcios, ursuz. ◊ Compus: arici-de-mare = animal echinoderm cu corpul acoperit cu țepi, care trăiește în unele mări și oceane (Echinus lividus). 2. Nume dat unor boli ale vitelor. 3 Piesă făcută din bare de fier forjat sau sudat, prevăzută cu patru brațe cu vîrf ascuțit și folosită ca obstacol împotriva animalelor, a autovehiculelor etc. – Lat. ericius.

frazare (fr. phrase; germ. Phrasierung; engl. phrasing) 1. În accepția generală, împărțire a structurii muzicale în membrii săi naturali – frazele* – sens în care noțiunea este raportată la formă* [v. analiză; sintaxă (1)]. 2. În interpretare, ca element legat indisolubil de comunicare, și anume, ca etapă esențială a acesteia, f. reprezintă baza logică a organizării discursului muzical. Ea implică, în primul rând, respectarea riguroasă a sintaxei* muzicale. Prin expunerea corectă a structurii frazei, a diviziunilor sale, a legăturilor și opozițiilor dintre fraze, a integrării frazelor în ansamblul lucrării muzicale, se ajunge la organizarea interpretării. Fluctuațiile dinamice, modificările agogice*, articularea*, modurile de atac (1) sudează și dau sens stilistic f., valorificând o concepție interpretativă, asigurând spontaneitatea comunicării. F. implică o înțelegere complexă a problemelor armoniei (III), a exigențelor polifoniei* pentru a întâmpina stiluri variate, cu mijloace adecvate. În primul ex. (tema* a II-a din prima parte a Concertului pentru vl. și orch. de Mendelssohn-Bartholdy), f. este dictată, cu o mare simplitate, de sensul unei melodii cu o sintaxă clară, asemănătoare organizării discursului vorbit. În ex. al doilea (tema Ciacconei din Partita în re minor pentru vl. solo de J.S. Bach) exigențele construcției impun o riguroasă analiză și adoptarea unor date tehnice adecvate. Tema este expusă împreună cu contrapunctul* ei capătă o mare importanță înșelând pe interpreți. Se uită că tema ciacconei* este expusă de bas (III, 1), ceea ce i-a făcut pe unii profesori să repete acordul* pătrimii cu punct și pe optimea aferentă. Tema capătă astfel alte valori*, alt ritm (Ed. Peters, revizuire Carl Flesch). În fară de această deformare a textului original, mulți interpreți nu pot păstra o mișcare constantă (din cauza unei tehnici acordice lipsite de promptitudine) și mai ales, nu respectă valorile și raportul dintre valori. Aceasta, de altfel, de-a lungul variațiilor* care, lipsite de permanența ritmică riguroasă nu pot vertebra și lega sublimul triptic minor*-major*-minor al monumentalei Ciaccona. ♦ În dirijat*, f. configurează raporturile, ierarhiile și sintezele cuprinse în structurile compoziției (1) pentru ansamblul (I, 2) orchestral, coral ori combinat. Existența unui solist* [în genul concertului (2)], a momentelor solistice (în simfonie*, poem simfonic* etc.) presupune evidențierea unui rol preponderent, dar în corelația părții cu întregul. Dacă în concertul clasic sau aria (1) din opera* tradițională, acomp. nu i se pune îndeobște decât problema secondării fidele a protagonistului, în compoziția corală polif. sau în lucrările cu scriitură complexă f. capătă trăsături profesional-muzicale în care abia se mai recunosc filiațiile literar-poetice, originare, ori similitudinile cu cântarea pe o singură voce. Nu rareori într-o fugă* corală perfecta inteligibilitate a cuvintelor, sincronizarea silabelor, sunt sacrificate din rațiuni de pură tehnică muzicală (dar exacerbarea a dus uneori la virtuozitate formală). În conducerea de ansamblu a unei lucrări dezvoltate, f. elementelor primordiale alcătuitoare se deduce din organicitatea întregului componistic. Astfel, de la găsirea și coordonarea modului de atac*, a subtilităților timbrale, dinamicii* și agogicii*, până la înțelegerea ciclului din Suita I pentru orch. de Enescu de ex., ce se deschide, prin excepție, cu un Preludiu la unison (monodie* de ansamblu), dirijorul trebuie să se ridice de la notația lapidară și de la intuiție, la o înțelegere superioară, conștientă, a întregului din care pe urmă poate decurge în fapt f. și articularea* potrivită a tuturor elementelor. Pregnanța accentelor (III), persistența și gradarea retorică a „motivului destinului” din prima parte a Simfoniei a V-a de Beethoven nu pot fi corect realizate în afara contextului conținutului formei*, planurilor armonice, amestecului și diferențierii timbrurilor*, dialogurilor și complementarităților grupelor. Indicațiile partiturii* sunt prețioase. Dar chiar în tema secundă a a primei părți din simfonia sus-menționată f. se cere ameliorată nu în litera ci în spiritul muzicii. Cu toate că indicațiile de f. au început să fie mai numeroase și mai precise (după Bach, până la romantismul* sec. 19 și școlile naționale), f. rămâne o chestiune de instinct muzical și cultură stilistică*, întemeiate pe un sistem clasic de secvențări (v. progresie), periodicități de accente, dezvoltări prin fragmentări motivice, repetări simetrice în cadrul formelor tradiționale. Prevalența afectivității, programatismul*, sistemul leitmotivelor* (din dramele muzicale wagneriene), cultivarea unor ingeniozități metro-ritmice, dezvoltarea armoniei și artei moderne a orchestrației* au exercitat, fiecare, influențe asupra f., rafinând-o continuu o dată cu primenirea formelor și genurilor (I, 1). „Melodia infinită” pe plan orizontal, stilul impresionismului*, urmărind pe plan vertical-armonic, continue osmoze, al expresionismului*, al serialismului*, vizând o nouă organizare totală (a intervalicii, ritmicii*, timbrurilor ș.a.m.d.) a universului sonor, o altă topologie, dau accepțiuni inedite sau înlocuiesc noțiunile clasico-romantice de frază*, perioadă*, secțiune de formă etc. în structură*, evenimente și forme sonore, mecanisme transformaționale, structuri temporale plurale (politempi), cicluri de coincidență etc.

autosudare s. f. 1979 Sudare a unui material/țesut fără intervenția specială a cuiva v. autorepara (din auto1- + sudare)

biocompatibil, -ă adj. (med.) Compatibil cu organismul uman ◊ „Pentru prinderea oaselor în caz de fractură se folosesc adesea știfturi metalice. Scoaterea lor din os, după sudare, necesită însă o operație suplimentară. Pentru a evita această a doua intervenție, specialiștii sovietici în domeniul tehnicii medicale au propus confecționarea știfturilor din polimeri biocompatibili. Asemenea știfturi [...] prezintă marele avantaj că se resorb cu timpul în organism, fără nici un fel de efecte dăunătoare.” R.l. 29 VIII 77 p. 6 (din fr. biocompatible; DTN 1973; DEX)

bioglass s. (tehn.; cuv. engl.) ◊ „«Bioglass» este numele unui material foarte asemănător cu sticla, realizat de curând de un cercetător de la Universitatea din California și care, potrivit specialiștilor, va permite evitarea a numeroase amputări chirurgicale. Experimentat asupra animalelor, noul material a dat rezultate deosebit de bune în protezele maxilare, femur etc. Conținând elemente similare celor care alcătuiesc osul natural, «bioglassul» asigură o sudare rapidă.” Sc. 18 VI 76 p. 6

cuponiadă s. f. (glumeț, peior.) Istoria alambicată a primirii și depunerii cupoanelor nominative de privatizare din sept.-oct. 1995 ◊ „Filiala Electrocentrale a sudat porțile unei întreprinderi trecute pe lista cuponiadei.” R.l. 30 IX 95 p. 1. ◊ „Cuponiada continuă până la 15 octombrie” Libertatea 2 X 95 p. 9. ◊ „Programul de Privatizare în Masă, proces tradus pe scurt de către mulți jurnaliști sub denumirea de cuponiadă si-a încheiat prima etapă la data de 31 martie a.c.” Timișoara Internaț. 56/96 p. 7 (din cupon, după tipul cruciadă)

gazoduct s. n. Conductă pentru transportul gazelor la distanțe mari ◊ „Au mai rămas 50 de kilometri de sudat din totalul de 4451 km. al gazoductului eurosiberian, anunța miercuri agenția sovietică TASS. [...] El urmează să alimenteze cu gaz metan siberian mai multe țări din Europa occidentală începând din 1984.” R.l. 3 VI 83 p. 6. ◊ „Știri apărute în presa sovietică anunță începerea construcției gazoductului IamburgEleț [...]” I.B. 12 XI 84 p. 8 (din fr. gazoduc, după apeduct; PR 1958, DMC 1966; DN3, DEX-S)

termosudabil, -ă (adj.) Care se sudează prin căldură ◊ „Încă din primele zile ale anului, cumpărătorii au remarcat în magazinele alimentare [...] carnea în caserole de polistiren cu folie termosudabilă.” I.B. 11 II 76 p. 1; v. și R.l. 8 XII 81 p. 5 (din termo- + sudabil)

CONFÉCȚIE (< fr., lat.) s. f. Obiect de îmbrăcăminte fabricat și livrat în serii (mari). ◊ C. metalică = ansamblu de profile și cadre metalice îmbinate între ele prin sudare. 2. Confecționare.

2) asúd, a -á, v. intr. (lat. ex-súdo, -sudáre, it. sudare, pv. cat. pg. suar, fr. suer, sp. sudar. V. sud 4). Scot pin poriĭ peliĭ, din pricina călduriĭ, o umoare ca apa. Mă aburesc: geamurile aŭ asudat. Fig. Mă trudesc: mult am asudat pîn’am reușit. V. tr. Fac să asude: mĭ-aĭ asudat calu.

forostésc, -stuĭésc și -stoĭésc v. tr. (ung. forrasztani). Trans. Mold. Sudez, lipesc doŭă bucățĭ de metal saŭ un os frînt. Călesc. V. refl. Mă cicatrizez. – Și -stăĭesc, -străĭesc, -ăstuĭesc, (Acad.) și -ăstruĭesc (Șez. 30, 292 și 37, 127).

ELECTRÓD (< fr. {i}; {s} electro- + hodos „drum”) s. m. Conductor electric(metalic sau de cărbune) prin care curentul electric intră (anod) ș iese (catod) într-un sau dintr-un mediu oarecare sau vid; de regulă, are conductivitatea electrică mai mare decât a mediului respectiv. ◊ E. de sudură = e. de sârmă ce conduce curentul electric la piesa care se sudează prin arcul electric format între capătul acestuia și piesă. ◊ E. indicator = e. folosit pentru determinarea concentrației ionilor din soluția în care este introdus.

PATON, Evgheni Oskarovici (1870-1953), inginer ucrainean. Lucrări și procedee de sudură automată; a condus construcția podului sudat peste Nipru (1953), care-i poartă astăzi numele.

pripóĭ n., pl. oaĭe (sîrb. rus. pripóĭ). Vechĭ. Metal cu care se sudează.

pripoĭésc v. tr. (sîrb. pripojiti, rus. -tĭ, a suda). Vechĭ. Sudez.

forăstui, forăstuiesc, (forostui), vb. tranz. – 1. A lipi: „El iute o forăstuit / Ptiele cu ptiele, / Carne cu carne, / Măduă cu măduă” (Papahagi 1925: 281). 2. A îmbina două bucăți de fier prin înfocare; a suda (ALR 1956: 549). – Din magh. forrasztani „a lipi”.

suda (a ~) vb., ind. prez. 3 sudează

sudare s. f., g.-d. art. sudării; pl. sudări

sudat s. n.

4) sud, a -á v. intr. (lat. sudare. V. sud 1 și asud 2). Meh. Asud, vorbind de părețĭ: beciŭ sudă.

*sudéz v. tr. (fr. souder, d. lat. solidare, a consolida). Forostesc, lipesc doŭă bucățĭ de metal. Lipesc vindecînd un os frînt. V. pripoĭesc.

UNU, UNA num. card. (Când precedă un substantiv are forma un, o; când ține locul unui substantiv are forma unul, una) 1. (Adesea substantivat) Primul număr din seria numerelor naturale, care reprezintă unitatea și se indică prin cifrele 1 și I. ◊ (În corelație cu „doi”, dă ideea de aproximație) Vei petrece o zi sau două. ◊ Loc. adj. Tot unul și unul = numai oameni sau lucruri de valoare, deosebite. ◊ Loc. adv. (Fam.) De unul singur = izolat; individual; fără însoțitor. Până la unul = toți, în unanimitate. (Sudat; cu formă feminină și valoare neutră) Întruna sau tot întruna = mereu. Expr. (Pop.) A merge una = a merge alături, nedespărțiți. A fi (sau a face pe cineva) una cu cineva ori cu ceva = a fi (sau a face să fie) la fel cu altul; a egaliza, a uniformiza. A o ține una (și bună) = a nu ceda, a fi perseverent, a se încăpățâna în susținerea unei păreri. ◊ (Adjectival) Are un an. (Eliptic, indicând ora, ziua etc.) Acum e unu. (Substantivat, m.) Scrie un unu. (Cu valoare de num. ord.) Prim, întâi. Tomul unu. ♦ (Precedat de „câte”, formează num. distributiv corespunzător) Venea numai câte unul să mă vadă. ◊ Loc. adv. Câte unul-unul sau unul câte unul = succesiv, pe rând. ◊ (În corelație cu „doi”, dă ideea de aproximație) Mai trăsese câte-o dușcă-două de rachiu. 2. (Adjectival) Singur, unic. ◊ (Folosit pentru întărirea pronumelui personal) Eu unul mă duc să deschid ușa. 3. (Adjectival) Același, identic. Suntem la un gând amândoi. 4. (Precedat de o negație sau în propoziții negative) Nimeni. [Gen.-dat. unuia, uneia sau (când are forma un, o) unui, unei] – Lat. unus, -a.

CALUS, calusuri, s. n. 1. Țesut osos nou care sudează fragmentele unui os fracturat. ◊ Calus vicios = osificare defectuoasă a unei fracturi. 2. Țesut vegetal care se formează pe rănile diferitelor organe ale plantei, cicatrizându-le. – Din fr. calus.

SUDA, sudez, vb. I. Tranz. A îmbina două piese metalice realizând între ele, prin încălzire sau prin presare, în anumite condiții de temperatură și de presiune, o legătură metalică sau chimică. ♦ Refl. Fig. A se uni, a se închega, a se lega. ♦ Refl. (Despre oase, ligamente etc.) A se uni, a se lipi (după ce au fost rupte sau tăiate etc.). ♦ Refl. (Despre elemente ale vorbirii) A se uni formând un singur cuvânt; a se aglutina. – Din fr. souder.

SUDAJ, sudaje, s. n. (Înv.) Sudare. – Din fr. soudage.

CUSĂTURĂ, cusături, s. f. 1. Cusut. ♦ (Med.) Faptul de a coase între ele marginile unei plăgi, după o intervenție chirurgicală. 2. Locul unde se îmbină, prin cusut, două bucăți de stofă, de pânză etc.; ața cu care s-a cusut. ♦ Linie de asamblare, prin nituire sau prin sudare, a două plăci sau piese metalice. ♦ Loc unde s-a efectuat o cusătură (1), după o intervenție chirurgicală. 3. Felul cum este cusut ceva, modelul, punctul cu care se coase; p. ext. ornamentele cusute pe o pânză, pe o stofă etc. 4. Lucru la care coase cineva. [Var.: (reg.) cusutură s. f.] – Cusut + suf. -ură.

PRINDE, prind, vb. III. I. 1. Tranz. A apuca ceva sau pe cineva cu mâna, cu ajutorul unui instrument etc. ◊ Expr. Parcă (l-)a prins pe Dumnezeu de (un) picior, se spune când cineva are o bucurie mare, neașteptată. ♦ (Despre animale) A apuca cu dinții, cu ghearele. ♦ A fixa, imobilizând. 2. Tranz. Fig. A lua cunoștință de ceva (cu ochii, cu urechea, cu mintea); a percepe. ◊ Expr. (Intranz.) A prinde de veste = a observa, a remarca, a afla ceva, a băga de seamă (din timp). 3. Refl. A-și încleșta mâna sau mâinile pe ceva pentru a se sprijini, pentru a se agăța. 4. Refl. recipr. A se lua de mână cu cineva (pentru a forma o horă, pentru a dansa). 5. Tranz. A cuprinde pe cineva cu mâinile, cu brațele. II. Tranz. 1. A ajunge din urmă (și a imobiliza) pe cineva sau ceva care se mișcă, aleargă; a captura (un fugar, un răufăcător, un inamic). ♦ A pune mâna (sau laba) pe un animal. 2. A surprinde pe cineva asupra unei fapte (reprobabile) săvârșite pe ascuns; a descoperi pe cineva cu o vină, cu o neregulă. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) cu minciuna = a descoperi că cineva a mințit. ♦ A încurca pe cineva cu vorba, a-l face să se încurce în răspunsuri (încercând să ocolească adevărul). 3. A ajunge în ultima clipă spre a mai găsi o persoană, un vehicul etc. care sunt gata de plecare. ◊ Expr. A prinde momentul (sau ocazia, prilejul) = a găsi, a nu lăsa să scape momentul (sau prilejul) favorabil. A nu-l prinde pe cineva vremea în loc = a fi ocupat tot timpul, a nu sta nicio clipă neocupat. ♦ (Despre fenomene ale naturii, evenimente etc.) A surprinde. 4. Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A cuprinde (pe neașteptate); a copleși. ♦ A absorbi. III. 1. Tranz. A fixa ceva prin legare, coasere sau agățare. ♦ Refl. A rămâne fixat sau agățat (de sau în ceva). ♦ Fig. A înregistra, a fixa și a reda prin mijloace artistice aspecte din lumea înconjurătoare. 2. Tranz. A înhăma; a înjuga. 3. Refl. A se lega, a se asocia cu cineva (în calitate de...). 4. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) angaja, a (se) tocmi într-o slujbă. 5. Refl. A se angaja, a se învoi la ceva; a accepta, a primi. ◊ Expr. A se prinde chezaș (pentru cineva) = a garanta (pentru cineva). ♦ Refl. recipr. A se lua cu cineva la întrecere, a se măsura, a rivaliza. ♦ Refl. recipr. A face un pariu cu cineva, a pune rămășag. IV. 1. Refl. A se lipi de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A nu se prinde lucrul de cineva, se spune când cineva nu are chef să lucreze. ♦ Fig. (Despre privire, ochi) A se opri, a se fixa, a se pironi asupra cuiva sau a ceva. ♦ Refl. și tranz. A (se) împreuna, a (se) îmbina formând un tot, a (se) suda. 2. Tranz. (Despre îmbrăcămintea cuiva; p. ext. despre gesturi, atitudini etc.) A-i ședea cuiva bine, a i se potrivi. 3. Refl. (Despre mâncare; în expr.) A se prinde de cineva = a-i prii cuiva, a se asimila. V. 1. Tranz. A începe să... ◊ Expr. (Refl. recipr.) A se prinde (cu cineva) la vorbă = a) a începe să discute (cu cineva); b) a se înțelege (unul cu altul), a cădea de acord să... 2. Refl. (Pop.) A se apuca de o treabă, a se porni la lucru. VI. 1. Tranz. A obține, a căpăta, a dobândi. ◊ Expr. (Fam.) A prinde carne (sau seu) = a se îngrășa. A prinde minte sau (intranz.) a prinde la minte = a câștiga experiență, a se face om de treabă. A prinde viață = a) a căpăta putere, tărie; a se înviora; b) a începe să se realizeze, să fie pus în practică. A prinde inimă sau (intranz.) a prinde la inimă = a căpăta curaj, a se îmbărbăta. ♦ Fig. A-și însuși o cunoștință, o deprindere etc., a învăța (de la altul). 2. Intranz. și refl. A se dezvolta după transplantare, a crește. ◊ Expr. (Tranz.) A prinde rădăcini (sau rădăcină) = a se fixa într-un loc, a căpăta stabilitate, forță, putere. VII. Refl. Fig. (Fam.) A fi crezut, a fi luat drept adevărat, bun, valabil. VIII. Refl. (Despre lapte; p. ext. despre alte substanțe) A se coagula, a se închega. [Prez. ind. și: (pop.) prinz. – Perf. s. prinsei, part. prins] – Lat. pre(he)ndere.

MONOLIT, -Ă, monoliți, -te, adj. Care este constituit dintr-o singură bucată, dintr-un singur bloc (1). ♦ Fig. Bine închegat, sudat; unitar, omogen; trainic, monolitic. ♦ (Substantivat, n.) Monument construit dintr-un singur bloc de piatră. – Din fr. monolithe.

ARICI, arici, s. m. 1. Animal mamifer, insectivor, cu botul ascuțit și corpul gros, acoperit pe deasupra cu ghimpi, în așa fel încît, strîns, pare un ghem țepos. Aseară, prin grădina amorțită, Din tufe de pelin cu frunze mici A apărut în taină un arici – O mică vietate ghemuită. TOPÎRCEANU, P. O. 134. Toate lighioanele, pînă și cîrtițele orbețe și aricii ghimpoși... toate i se arătau lui în cale. ODOBESCU, S. III 185. Ariciul cu meșteșug să prinde și vrabia cu mei. PANN, P. V. II 125. Merge pașa pe ulițe Cu trei mii de sulițe (Ariciul). ȘEZ. I 26. ◊ Expr. Barbă de arici = barbă țepoasă. Mai întîi am văzut două chipuri de bărbați, unul spînatic și uscat, altul c-o barbă de arici cărunt. SADOVEANU, N. F. 62. Zbîrlit ca un arici = supărăcios, ursuz. (Familiar) I-a spus ariciul la ureche = a presimțit, a bănuit. Flăcăiandrul... se furișă și de astă dată de intră în cămara fetelor, ca să asculte la sfatul lor. Pare că-i spusese ariciul la ureche că are să se petreacă între ele ceva pentru dînsul. ISPIRESCU, L. 240. ◊ Compus: arici-de-mare = animal echinoderm, cu corpul acoperit cu țepi, care trăiește în unele mări și oceane. 2. Nume dat unor boli ale vitelor, cailor și mieilor. V. ariceală. «Ariciul» e o boală de picioare... care trece de la sine cînd vitele își schimbă felul traiului, adică cînd din ploaie, din glod și din șura urîtă le trecem în grajduri curate. ȘEZ. III 145. 3. Piesă făcută din bare de fier forjat sau sudat, prevăzută cu patru brațe ascuțite la vîrf; un număr mare de astfel de piese așezate pe șosea sau pe teren reprezintă un baraj contra oamenilor, animalelor și autovehiculelor cu pneuri. ◊ Arici antitanc = arici mare folosit contra autoblindatelor și tancurilor. Arici de sîrmă = arici constituit dintr-un schelet de lemn sau de fier pe care se înfășoară sîrmă ghimpată.

ARTICOL s. n. (< lat. articulus, cf. it. articolo, fr. article): parte de vorbire flexibilă cu rol de instrument gramatical, care însoțește în unele limbi substantivul și arată în ce măsură obiectul denumit de acesta este cunoscut vorbitorilor. În limba română există patru feluri de articole: ◊ ~ hotărât (definit): a. care, alipit enclitic substantivului, arată că obiectul denumit de acesta este cunoscut, izolat de cele cu care se aseamănă, individualizat, definit precis, ca în exemplele profesorul, fratele, tata, profesorii, frații, tații; profesoara, profesoarele; tabloul, numele, tablourile, numele. A. hotărât formează același corp cu determinatul său și atunci când însoțește adjectivul: bunul (prieten), marea (întrecere), frumosul (tablou) – bunii (prieteni), marile (întreceri), frumoasele (tablouri). Există și situații (mai rare) în care a. hotărât nu formează corp comun cu determinatul său substantival, fiind așezat înaintea acestuia (proclitic): (cartea) lui Ion, (i-am spus) lui Jeni. ◊ ~ nehotărât (nedefinft): a. care, așezat înaintea substantivului, arată că obiectul denumit de acesta este mai puțin cunoscut, mai puțin individualizat în raport cu clasa sau specia căreia îi aparține, numai detașat de aceste categorii, fără o definire precisă, ca în exemplele un prieten, niște prieteni, o colegă, niște colege, un tractor, niște tractoare. ◊ ~ posesiv (genitival): a. care precedă substantivul sau pronumele în genitiv, ambele reprezentante ale posesorului, ca în exemplele om al legii (al ei), trecere a timpului (a lui), copii ai vecinilor (ai lor), fiare ale pădurilor (ale lor). ◊ ~ demonstrativ (adjectival): a. care se așază de obicei între un substantiv articulat hotărât enclitic și un adjectiv sau un alt substantiv precedat de prepoziție, ca în exemplele pomul cel roditor, bulevardul cel mare, gâsca cea albă, pomii cei roditori, bulevardele cele mari, gâștele cele albe; casa cea de bârne, casele cele de bârne, podul cel de piatră, podurile cele de piatră. A. demonstrativ apare și în structura numelor proprii compuse: Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare etc. După poziția sau locul lui în limba română, a. poate fi proclitic sau enclitic. ◊ ~ proclitic: a. așezat întotdeauna în fața substantivului sau a adjectivului. Sunt a.p.: articolul nehotărât, articolul posesiv (genitival), articolul demonstrativ (adjectival) și articolul hotărât lui (un dirijor, niște dirijori, o operă, niște opere, muzeul acela al orașului, scara aceasta a blocului, muzeele acelea ale orașului, scările acestea ale blocului, fratele lui Gicu, izvorul cel rece, apa cea sălcie, izvoarele cele reci, apele cele sălcii). ◊ ~ enclitic: a. așezat întotdeauna după substantiv (singura excepție: lui) și sudat cu acesta, ca în exemplele gorunul, gorunii, lampa, lămpile, monumentul, monumentele. ◊ ~ partitiv: a. specific limbii franceze, care arată că obiectul desemnat de substantiv e prezentat numai ca o parte dintr-un întreg, ca în exemplele „Je mange du pain” („Eu mănânc pâine”). Pentru clasificarea a. v. criteriu.

AUTOMAT¹, automate, s. n. Dispozitiv, unealtă, aparat sau mașină care efectuează fără intervenția omului o anumită operație. Le povestea istoria roții de la automatul plugului, le spunea de întrecere, îi convingea – trebuia să-i convingă – să-i sudeze roata. DUMITRIU, V. L. 136. ◊ Fig. Persoană fără voință și părînd lipsită de rațiune, care face totul mecanic.

CHINUITOR, -OARE, chinuitori, -oare, adj. Care chinuiește, care provoacă un chin fizic sau moral. Lungile și chinuitoarele așteptări nu atacaseră numai trupul. SADOVEANU, Z. C. 299. După trei luni de drum chinuitor au debarcat la Cayena. BART, E. 275. Cumplit de chinuitoare erau nopțile lui Radu. VLAHUȚĂ, O. AL. 130. ◊ (Adverbial) La trei din noapte vom suda din somn Pe cei ce se lăsară istoviți în noroi... Vom aștepta chinuitor Și-apoi... în șiruri rare vom urca. CAMIL PETRESCU, V. 31. – Pronunțat: -nu-i-.

CUSĂTURĂ, cusături, s. f. 1. Acțiunea de a coase; cusut. [Cîntau] cu toatele cînd erau la furcă ori la cusătură. ISPIRESCU, L. 51. Și nu-mi coase Și să-mi tacă, Ci din gură Viers îi cură; Lin, mai lin... Să nu-mi turburi Cusătura. TEODORESCU, P. P. 61. 2. Locul,linia unde se împreună prin cusut două bucăți de stofă, de pînză etc.; ața cu care e cusut ceva. Cusătura mînecii s-a desfăcut. ♦ (Tehn.) Linie de împreunare prin nituire sau sudare a marginilor a două tole. 3. Felul cum e cusut ceva, modelul, punctul cu care se coase; p. ext. ornamentele cusute pe o pînză, pe o stofă etc. A învățat o cusătură nouă. nu La doisprezece ani era minunea satului- un maestru în cusături țărănești. VLAHUȚĂ, O. A. 510. 4. Lucru la care coase cineva. Multe-i spun Cînd nu m-ascultă, Dar tresar și tac din gură Cînd, c-un zîmbet, își ridică Ochii de pe cusătură. TOPÎRCEANU, B. 58. A luat în urmă cusătura ei Cea cu flori-cămașă, soare de frumoasă, – Și s-a dus în pragul tindei, ca să coasă. COȘBUC, P. I 245. M-a trămis doamna de sus La a de jos Ca să-i dea o cusătură Fără pic de tivitură (Hîrtia). TEODORESCU, P. P. 220. Tu ți-ai lăsat Cusătura ta Pe grinduța mea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 502. – Variantă: cusutură (CREANGĂ, A. 111) s. f.

LAMPĂ, lămpi, s. f. Aparat care produce lumină prin arderea unui combustibil sau cu ajutorul curentului electric. Minerii... ies acum din clădirea minei toți deodată, cu lămpile în mîini. BOGZA, V. J. 159. Lampa... ardea ca în ceață, într-o roată mică de raze. SADOVEANU, O. II 380. Își stinge și vecinul acuma lampa lui. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 112. ◊ Lampă (de radio) = tub electronic folosit în aparatele de radiorecepție și radioemisie. Aparat de radio cu patru lămpi. ▭ Lampă de sudat (sau de lipit) = aparat de mînă care arde în special cu benzină și care produce o flacără la o temperatură foarte ridicată, necesară în operația de lipire a metalelor. Lampă cu incandescență v. incandescență. Lampă catodică v. catodic. – Pl. și: (rar) lampe (ALECSANDRI, P. A. 109).

LIPI, lipesc, vb. IV. Tranz. 1. A împreuna, a uni două obiecte sau două fragmente de obiecte cu ajutorul unei materii cleioase; a îmbina prin topire, cu ajutorul unui material străin, două piese metalice. V. suda. Ziarul a fost rupt în patru bucăți și apoi lipit la loc. STANCU, U.R.S.S. 27. Foile rupte erau lipite și cîrpite fiecare la locul lor, cu o minuțioasă îngrijire. GHICA, S. A. 139. ♦ (Cu privire la scrisori, plicuri) A închide. El pune scrisoarea-n plic, lipește plicul și scrie adresa. CARAGIALE, O. II 293. ♦ Refl. (Despre ochi, pleoape) A nu se putea deschide din cauza secrețiilor; fig. a se închide de somn. Cînd m-am sculat dimineața, ochii mi se lipiseră și parcă mă bătuse cineva cu măciuca. PREDA, Î. 21. 2. (Cu determinări introduse prin prep. «de») A prinde de..., a fixa, a aplica. Luînd din mînă-i volnic lumînarea O lipi de-o piatră. COȘBUC, P. II 248. ◊ Refl. Fig. Nici tu junghi, nici tu friguri, nici altă boală nu s-a lipit de noi. CREANGĂ, A. 28. Avea un caracter blînd, vesel, plăcut și nepăsător; întristarea nu s-a lipit de dînsul. GHICA, S. A. 84. Somn de el nu se lipește. TEODORESCU, P. P. 311. ◊ Expr. (Mai ales la forma negativă) A se lipi învățătura (de cineva) = a putea învăța, a reține un lucru. ♦ Refl. Fig. (Despre alimente, medicamente) A se prinde, a prii; a produce efectul dorit. Geaba beau, geaba mănînc... Cumpăr pîne și măsline și nu se lipesc de mine. BIBICESCU, P. P. 116. ♦ Refl. (Despre materii vîscoase) A se prinde (de ceva), a fi lipicios. Mierea se lipește de degete. 3. (Cu determinări introduse prin prep. «de», «în», rar «la») A pune în strînsă apropiere, a alătura, a atinge de cineva sau de ceva. Își lipise fruntea în zăpada rece să se răcorească și să prindă putere. C. PETRESCU, S. 156. Simon își lipi portocala de obraz. SAHIA, N. 106. Criton... căută să-l lipească cu umerii la pămînt. ANGHEL-IOSIF, C. L. 37. ◊ (Poetic) Zorile-și lipesc de geam obrazul. BENIUC, V. 110. ◊ Expr. A lipi o palmă (cuiva) = a trage, a cîrpi (cuiva) o palmă. (Cu inversarea complementului, eliptic) Mă lipise... de era pe aci, pe-aci să mă nădușesc. RETEGANUL, P. III 39. ◊ Refl. Trebuiseră să se lipească de pămînt în vreun tufiș pentru a scăpa de urmărire. DUMITRIU, N. 118. Să fugim... zise ea, lipindu-se mai tare de pieptul lui. EMINESCU, N. 9. (Reciproc) Așa uimiți, cuprinși, ne lipim strîns unul de altul. NEGRUZZI, S. I 77. ◊ (Construit cu dativul) Lăsă jos binișor căpătîiul brîului și se lipi pămîntului. GALACTION, O. I 300. ♦ Refl. Fig. A se apropia de cineva, a se atașa, a se alipi, a intra în relații. A intrat în facultate, a învățat, s-a zbuciumat, l-a întîlnit pe Lascăr, s-a lipit de el. BARANGA, I. 194. Pe lîngă grupul Anton Pan, Nănescu, Chiosea și Unghiurliu, unul și nedespărțit, se lipise un copilandru nalt, rumen... Acela era tînărul Filimon. GHICA, S. A. 79. ♦ Refl. Fig. (Învechit) A intra în grațiile cuiva. Acesta era planul lui Moțoc ca să se poată lipi de Lăpușneanu. NEGRUZZI, S. I 142. 4. A întinde netezind apoi cu palma udă un strat de lut sau pămînt muiat și bine frămîntat (amestecat uneori cu balegă) pe podeaua sau pe pereții caselor sau pe cuptorul de pîine spre a astupa crăpăturile sau golurile. Își lipea casa cu glod din uliță. SADOVEANU, E. 120. Pe stînga sînt un șir de odăi joase, țărănești, cu prispă lipită cu lut. CAMIL PETRESCU, O. I 205. Fata... călcă lut și lipi cuptiorul. CREANGĂ, P. 287.

LIPIT², -Ă, lipiți,-te, adj. 1. Prins, împreunat, îmbinat cu ajutorul unei materii cleioase (sau printr-un procedeu tehnic). V. încleiat, sudat. Țevi lipite. ♦ (Despre pleoape sau ochi) Care se deschide cu greu. Da, da... rosti Ionici, ridicîndu-se în capul oaselor, cu ochii lipiți. CAMILAR, N. I 15. 2. Fig. (Despre persoane sau lucruri; uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de») Foarte apropiat de cineva sau de ceva, strîns alăturat. Ilenuța Precup grăbește mărunt-mărunt, pe lîngă casele lipite una de alta. C. PETRESCU, A. 460. Sub lampă, două mese, lipite una de alta și acoperite cu o față de masă cenușie. DELAVRANCEA, H. T. 217. Un zîmbet trist și sfînt Pe buzele-i lipite. EMINESCU, O. I 288. ◊ Expr. A fi lipit de foame sau a avea coastele lipite = a fi foarte flămînd; a fi lihnit de foame. (Sărac sau calic) lipit (pămîntului) = extrem de sărac. [Popa Bradu] n-a vrut... să pornească cu mortul pînă nu i se aduce o trăsură, măcar că neamul mortului era sărac lipit. PAS, Z. I 232. I s-o scos averea la mezat... o rămas lipită pămîntului. ALECSANDRI, T. 258. A rămas calic lipit pămîntului. ȘEZ. III 11.

PRINDE, prind, vb. III. I. 1. Tranz. A lua, a apuca (ceva) cu mîna, cu ajutorul unui instrument etc. Prinde cu cleștele bucata roșie de fier. SADOVEANU, O. I 391. Iar tinerele-i plete de peste umeri cad Pe piept, și ea le prinde mănunchi în alba-i mînă. COȘBUC, P. I 52. ◊ Fig. Ici în vale, colea-n vale Sună-un glas duios cu jale, Glas frumos de fată-mare, Bujor prinde-o sărutare. ALECSANDRI, P. P. 156. ◊ (Cu determinări introduse prin prep. «de» și arătînd partea de care se apucă) M-a prins de braț și m-a cuprins Să mă sărute-n drum. COȘBUC, P. I 94. (Intranz.) Cheamă pe zînă și-i zice: «prinde c-o mînă de această parte de crăpătură și cu cealaltă mînă de ceea parte». SBIERA, P. 36. ◊ Expr. A prinde foc cu gura = a face tot posibilul pentru a izbuti. Eu, de-am avut un singur ban, L-am împărțit cu tine; Și tu cu gura foc prindeai Să-mi dai ajutorare. COȘBUC, P. I 77. (Parcă) a prins pe dumnezeu de (un) picior, se zice cînd cineva are o bucurie mare, neașteptată. Să fi văzut bucuria bătrînului, gîndeai că a prins pe dumnezeu de picior, așa era de voios. RETEGANUL, P. V 11. I s-a părea c-a prins pe dumnezeu de-un picior cînd te-a vedea acasă. CREANGĂ, O. A. 125. (Rar) A-l prinde pe cineva sau (intranz.) a-i prinde cuiva mîna (la ceva) = a se pricepe la ceva, a fi îndemînatic. După ce... mai crescu băiatul și începuse să-i prinză mîna la mai multe lucruri, nevoia îl învăță să facă brînză, jintiță, unt. POPESCU, B. IV 41. Acesta este un om din felul acelora de care se zice: îl prinde mîna la toate. BOLINTINEANU, O. 337. (Refl.) A se prinde (cu cineva) de piept V. piept. ♦ (Cu complementul «loc», p. ext. «slujbă», «dregătorie») A ocupa, a reuși să apuci. Toți alergau gîfîind întrecîndu-se pentru a prinde cîte un loc mai bun de unde să vadă acostarea vaporului. BART, E. 75. Au venit alții mai înainte și au prins toate locurile bune ale diligenței. La TDRG. Pe urs l-au fost ales nazîr peste priseci, Deși s-ar fi putut un alt oricare fie Să prindă o așa cam grea dregătorie. DONICI, F. 60. ♦ (Mai ales despre animale) A apuca cu gura, cu dinții, cu ghearele; a înhăța. Îndată săriră cînii, unul o prinse de grumazi, altul de picioare și altul de mîni. RETEGANUL, P. XV 58. Racu îl prinde de degete și îl strînge cît ce poate. ȘEZ. I 280. ◊ Intranz. Prinse cu dinții de piele s-o mai întindă. Cum prinse, cum nu prinse, destul că-i scăpă pielea dintre dinți. RETEGANUL, P. I 58. ♦ A fixa imobilizînd. Îngheață zdravăn și apa din băltoagă și prinde coada ursului ca într-un clește. CREANGĂ, O. A. 296. 2. Tranz. Fig. A percepe; a cuprinde (cu ochii, cu urechea, cu mintea). Încerca, în vîrfurile picioarelor, să privească peste umărul oamenilor și să prindă o vorbă, să înțeleagă. DUMITRIU, N. 9. Din creasta dealului, mai departe, cît poți prinde cu privirile, cîmpuri, nesfîrșite cîmpuri. STANCU, D. 20. De sus, din postul său de observație... prindea orice mișcare. BART, E. 54. ◊ Absol. Între timp, enervat... am căutat să prind cu urechea. CAMIL PETRESCU, U. N. 108. ◊ (Complementul instrumental devine subiect) În curînd urechile îi prinseră zgomote de pași ușori. MIHALE, O. 505. Ochii lui, cerniți de truda vîrstei, umezi de aduceri-aminte și căinți, prinseră mișcarea grăbită și furișată în același timp. SADOVEANU, O. VIII 237. Cîmpii frumoase, împrejurate de munți verzi, se întindeau mai mult decît putea prinde ochiul. RUSSO, O. 24. ◊ (Intranz., în expr.) A prinde de veste = a băga de seamă (din timp); a-și da seama. N-am prins de veste cînd s-a topit vara și cînd au coborît cele dintîi vînturi reci, purtînd peste miriști întîii nori de toamnă. C. PETRESCU, S. 119. Dușmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste; N-avem oști, dară iubirea de moșie e un zid Care nu se-nfiorează de-a ta spaimă, Baiazid. EMINESCU, O. I 147. Unii însă... prinseră mai dinainte de veste și fugiră în Ardeal, căutînd acolo scăparea vieții lor. ODOBESCU, S. I 425. ◊ (Regional) A-i prinde (cuiva) de veste (sau de știre) = a observa pe cineva, a-și da seama de prezența cuiva, de gîndurile sau sentimentele cuiva. Abia le prinzi de veste Cînd vin. BOLLIAC, O. 89. Mîndra mea s-a măritat Inima mi-e friptă, arsă! Maica de veste mi-a prins, Și din gură-așa mi-a zis: – Dragul meu, nu fi așa, Că mai sînt fete ca ea! BIBICESCU, P. P. 17. 3. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau «în») A se apuca de... (pentru a se sprijini); a se agăța, a se atîrna, a se anina. Atunci am întins mîinile și m-am prins de cineva. SAHIA, N. 78. Văzînd biata copiliță malul, s-au prins de niște crengi ce spînzura în apă, și au ieșit la uscat. SBIERA, P. 297. Peste capul blond al fetei zboară florile ș-o plouă... Ea se prinde de grumazu-i cu mînuțele-amîndouă. EMINESCU, O. I 154. (Tranz.) Cu mîinile prinse în balustradă, cu genunchii îndoiți, îmi țiu echilibrul. BART, S. M. 16. ◊ Expr. (Rar) A se prinde cu mîinile de vatră = a începe să se chivernisească, a se înstări. N-avea cine să-i îngrijească de casă și de vitișoare cum trebuie. Numai dă! ce să facă bietul om? Cum era să se întindă mai mult, că de-abia acum se prinsese și el cu mînele de vatră. CREANGĂ, P. 140. 4. Refl. A se lua de mînă cu alții pentru a face o horă, pentru a dansa; a-și face loc între dansatori, luîndu-se de mînă cu ei; p. ext. a intra pentru prima dată în horă, a începe să umble la horă. Cînd o fată sau un băiat s-au prins în horă, capătă îngăduință de a se duce singuri la bîlci. STANCU, D. 394. Trei pași la stînga linișor Și alți trei pași la dreapta lor; Se prind de mîni și se desprind, Se-adună cerc și iar se-ntind Și bat pămîntul tropotind În tact ușor. COȘBUC, P. I 57. Fetele se prind roată, iar în mijlocul horei, vornicelul și cu gazda frămîntă pămîntul. SEVASTOS, N. 77. Dacă te prinzi în horă trebuie să joci (= dacă te apuci de o treabă, trebuie s-o duci pînă la capăt). 5. Tranz. A cuprinde pe cineva cu mîinile, cu brațele. V. îmbrățișa. Îl prinsei în brațe și strigai: – Ioane, frate Ioane! nu mă cunoști? SADOVEANU, O. I 420. S-apropie de fată, o prinde pe furiș, S-apleacă, o sărută și piere prin tufiș. COȘBUC, P. I 52. El s-așază lîngă dînsa și o prinde de mijloc, Ea șoptește vorbe arse de al buzelor ei foc. EMINESCU, O. I 80. ◊ Refl. reciproc. Și ieșind pe ușă iute, ei s-au prins de subsuoară. Braț de braț pășesc alături... le stă bine laolaltă. EMINESCU, O. I 154. Flăcăii, deodată, Se-ncleaștă de aproape, cu brațele cruciș... se prind de mijloc, în sus, pe rînd. BELDICEANU, P. 63. II. Tranz. 1. A ajunge din urmă (și a pune mîna) pe cineva sau ceva care se mișcă, aleargă; a captura (un fugar, un răufăcător, un inamic). Nu traseră deci, și de prins nu putură să-l prindă. CAMIL PETRESCU, O. II 133. Și grabnic eunucii șe-nșiră, urmărind Ca șerpii prin tufișuri pe Musa-Nin și-l prind. COȘBUC, P. I 53. Era să mă prindă și să mă ucidă leșii. ALECSANDRI, T. II 21. ◊ (Poetic) Se joacă lacul Herăstrău Ca un copil cu-a lui oglindă Și-ncearcă soarele să-l prindă în vii culori de curcubeu. D. BOTEZ, F. S. 45. ◊ (Urmat de determinări arătînd modul capturării) Pasămite împăratul umbla să prindă pe hoț prin viclenie. ISPIRESCU, L. 376. Pe bădița Vasile îl prinsese la oaste cu arcanul, îl cetluiau acum zdravăn și-l puneau în cătuși să-l trimeată la Piatra. CREANGĂ, A. 8. Mult a trebuit pînă l-am prins în laț pe acest călugăr evlavios. EMINESCU, N. 56. (Refl. pas.) Prin streji și prin carauli S-au prins trei oameni străini. TEODORESCU, P. P. 102. (Refl.) Se va prinde singură, aici, la noapte, chiar în cursa ce-mi întinde. DAVILA, V. V. 150. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) ca din oală v. oală. (Rar) A se juca de-a prinde-mă = a se juca de-a prinselea, v. prins¹. Fantastica simfonie, mînată cînd încoace cînd încolo de lunecarea nestatornică a unor valuri de vînt, se juca parcă de-a prinde-mă cu zăpăcitul meu auz. HOGAȘ, M. N. 87. ♦ A înhăța, a capta, a apuca. Prinde mîța șoareci. SADOVEANU, O. I 331. În ziua cea dintîi au prins toată ziua la pește și n-au putut da de mreană. SBIERA, P. 119. Dacă se întîmplă să nu nimerească paserile cu săgeata, ele tot nu scăpau de dînsul; ți le prindea cu mîna din zbor. CREANGĂ, P. 245. Cine gonește doi iepuri nu prinde nici unul (= cine vrea să facă două lucruri deodată nu isprăvește pe nici unul; cine urmărește să cîștige două lucruri deodată le pierde pe amîndouă). Pisica cu clopoței nu prinde șoareci (= cine se laudă cu ce are de gînd să facă nu reușește nimic). 2. A surprinde (pe cineva) asupra unei fapte săvîrșite pe ascuns; a descoperi că cineva a săvîrșit o faptă nepermisă; a afla, a da de gol. Spînul răpede își ațintește privirile asupra lui Harap-Alb și nu știu cum îl prinde zîmbind. CREANGĂ, P. 233. Și de s-ar putea pe dînsa cineva ca să o prindă, Cînd cu ochii mari, sălbateci, se privește în oglindă. EMINESCU, O. I 80. ◊ (Cu precizarea faptei săvîrșite) Doamne, de i-aș prinde cu vro coțcărie. ALECSANDRI, T. I 159. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) cu minciuna = a descoperi că cineva a mințit. Spuneți ce-ați zis, tot din fir în păr... și, de vă prind cu minciuna, e vai și amar de voi. RETEGANUL, P. II 25. A prinde (pe cineva) cu mîța-n sac (sau cu ocaua mică) v. mîță, oca. ♦ A încurca (pe cineva) cu vorba, a face ca cineva să se încurce în răspunsuri. Văzînd boierul că au rămas acuma pe jos [în discuția cu fata] și-au bătut mult timp capul, cu ce-ar putea-o prinde? SBIERA, P. 222. 3. A ajunge la timp pentru a găsi pe cineva care tocmai trebuie să plece; a da (pe neașteptate) de cineva, a întîlni pe cineva. A plecat la București... încercați... poate-l mai prindeți în curte. GALAN, B. I 25. De vreo lună nu-l mai prinde nimeni acasă. SADOVEANU, N. F. 139. Cît era ziua de mare gura lui nu se mai oprea. Unde prindea oamenii, acolo îi ținea la sfaturi. SLAVICI, N. I 59. ◊ Expr. A nu-l prinde pe cineva vremea în loc = a fi ocupat tot timpul, a nu sta în loc nici o clipă. Cum să taci, cînd tot într-una, nu te prinde vremea-n loc, N-ai nici cînd închide ochii. CONTEMPORANUL, I 405. ♦ A sosi la timp pentru a găsi un vehicul care este gata de plecare. Pînă la prînz avem încă timp să prindem trenul, peste noapte să ajungem la Iași. C. PETRESCU, S. 189. ♦ A se sprijini. Murgul sforăia și se lupta voinicește, apele veneau mînioase... Dar Murguț ieșea din vîrtej; prinsese cu copita fund tare și acum pășea pufnind spre mal. SADOVEANU, O. I 32. ◊ Fig. Pe jilțu-mi lîngă masă, avînd condeiu-n mînă... scriu o strofă dulce pe care o prind din zbor. ALECSANDRI, P. A. 109. ◊ Expr. A prinde momentul (sau ocazia, prilejul) = a profita de ocazie, a nu scăpa prilejul favorabil. (Rar) A-și prinde vreme = a-și face, a-și găsi vreme. După plecarea lui Lică, ea îl trase pe Ghiță la o parte și-i grăi: – Am o vorbă cu tine: nu acum, dar cînd îți prinzi vreme. SLAVICI, O. I 142. ♦ A da peste cineva, a ajunge pe cineva. Ne prinde ploaia, Niță! vorbi iarăși unul dintre cei doi. PAS, L. I 51. Iac-așa mîncăm noi, domnule, cum apucăm și unde ne prinde vremea. C. PETRESCU, C. V. 139. 4. Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A cuprinde (pe neașteptate); a copleși. Începuse să-l prindă un pic de bănuială că scrisoarea n-o fi adevărată. STĂNOIU, C. I. 130. Și deodat-așa din drum M-a prins jalea nu știu cum! Voie rea să nu vă facă: Mi-a venit, dar o să-mi treacă! COȘBUC, P. I 131. Vîntul jalnic bate-n geamuri Cu o mînă tremurîndă, Iară tu la gura sobei Stai ca somnul să te prindă. EMINESCU, O. I 76. ◊ (Poetic) Buruienile prinse de spaimă Se adună, se chircesc și mor. BENIUC, V. 81. ◊ (Despre boli) Cucoana d-sale pretinde să-i fac eu vizită mai întîi... de-oi ști că o prinde gălbenarea de ciudă... nu m-oi duce! ALECSANDRI, T. 856. ◊ Expr. (Rar) Ce te-a prins ! = ce ți s-a întîmplat? ce ți-a venit? ce te-a găsit? Nebune sînt? Ori ce le-a prins De stau așa pe-afară? COȘBUC, P. I 256. ◊ (În locuțiuni verbale) A prinde tovărășie = a se întovărăși. Tatăl meu a avut o bostănărie, și la acea bostănărie prinsese tovărășie și tatăl măriei-tale. ȘEZ. IV 4. (Rar) A prinde prieteșug = a se împrieteni cu cineva. Era atunci în Transilvania, lîngă prințul Bathori, un nunciu al papei... Acesta prinsese cu cancelarul Iojica un mare prieteșug și astfel aflase toate planurile sale. BĂLCESCU, O. II 184. ♦ A absorbi. Cînd te prinde munca, tot timpul ți-e gîndul la ea. V. ROM. decembrie 1950, 161. Înainte, își mai căuta unul un frate; văduva, locul unde a fost îngropat bărbatul. Pe urmă s-au liniștit cu toții. Pe om îl prinde viața îndată. C. PETRESCU, Î. II 207. III. Tranz. (De obicei urmat de determinări arătînd locul, instrumentul etc.) A fixa legînd, agățînd, aninînd. Am împins o ușă care era prinsă în clampă numai, am intrat. SADOVEANU, O. I 362. Și dimineața vin neveste Cu șorțul prins în cingătoare. GOGA, P. 16. El mătasa o torcea Lungă funie-o făcea Și de gratii o prindea. ALECSANDRI, P. P. 142. ◊ Expr. A prinde (sau a lega) gura pînzei v. pînză. A nu-l (mai) prinde pe cineva locul (mai rar starea) = a nu avea astîmpăr, a nu-și afla locul, a nu putea sta locului (ca urmare a unei tulburări sufletești). Pe feciorul cel mai mic nu-l mai prindea starea, nu putea de jalea mamei și de dorul frate-său și a soru-sei. RETEGANUL, P. V 26. Din grajd pe loc a scos Un alt cal mai năzdrăvan Cum îi place lui Troian, Negru ca corbul, Iute ca focul, De nu-l prinde locul. ALECSANDRI, P. P. 388. ♦ A fixa un obiect într-un dispozitiv al unei mașini-unelte pentru a fi prelucrat. ♦ A învălui. Al doilea val o prinse [lotca] de-a latul, o ridică la cîțiva metri înălțime, o apucă în creastă. DUMITRIU, P. F. 28. ♦ Refl. A se agăța (de sau în ceva). Scoase din buzunarul stîng al mantalei cutia de tinichea, cu tutun. I se prinse capacul de colțul buzunarului însă o smuci cu toată furia. SAHIA, N. 77. Voi să fugă ca celelalte; dar rochia i se prinse de un mărăcine și o ținu în loc. BOLINTINEANU, O. 331. ♦ Intranz. (Învechit și popular) A se înfige (în ceva). Cătănile merg plîngînd, Pe părinți rău blăstămînd, De ce ei i-au făcut Așa nalți și subțirei Să prindă plumbul în ei. HODOȘ, P. P. 226. ♦ A îmbina între ele (însăilînd sau cosînd) părți ale unui obiect de îmbrăcăminte. Prinde gulerul la cămașă. ♦ Fig. A înregistra (și a reda prin mijloace artistice) aspecte din lumea înconjurătoare. În crud exil, pribeag prin țări străine, Visai atunci o vastă trilogie Pe care-am prins-o-n șiruri de terține. TOPÎRCEANU, B. 89. Arta nu va putea reproduce schimbarea expresiunii feței la un om, nu va putea prinde pe pînză decît o singură expresiune a feței. GHEREA, ST. CR. II 51. 2. Tranz. (Cu privire la animale de tracțiune) A pune în ham sau la jug; a înhăma, a înjuga. Boii-i vei prinde-n, jug... și-i mîna boii-ncet. RETEGANUL, P. IV 26. Atunci fiul craiului mînios îi mai trage [calului] un frîu... apoi îl prinde în căpăstru. CREANGĂ, P. 195. Boișorii și-i prindea Și s-apuca d-a ara. BIBICESCU, P. P. 311. 3. Tranz. (Învechit și popular, urmat de un al doilea complement) A atrage la sine (ca prieten, ca rudă), a angaja (ca dregător, ca slujbaș). Unul zice-i agă, cellalt spătar; De i-aș prinde gineri, i-aș lua în dar! ALECSANDRI, T. I 121. Voinice hușean, Tînăr moldovean, Pas’ măre, de-l scoate, Din gură de șarpe, Din răcori de moarte, Că te-o prinde frate. TEODORESCU, P. P. 448. Să cînți, cuce, cînd m-oi duce, Să te prind frate de cruce. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 301. ◊ Refl. Susano, știi una?... – Îmi vine să mă prind argat la voi. ALECSANDRI, T. I 263. A doua zi ei s-au prins jitari la oamenii din acel sat. ȘEZ. I 261. ♦ Refl. A se lega sau a se asocia cu cineva. Acum să merg să văd ce face biata mamă, apoi să caut pe Floarea-nfloritul, să mă prind cu el frate de cruce. RETEGANUL, P. V 34. Ce frumos era în crînguri Cînd cu ea m-am prins tovarăș. EMINESCU, O. I 122. ◊ (Neobișnuit, construit cu dativul) Nu te prinde lor tovarăș. EMINESCU, O. I 196. (Expr.) A se prinde chezaș (pentru cineva) = a garanta pentru cineva (ca chezaș). ◊ Refl. reciproc. În mai multe zile făcu fetița așa, adecă dăduse mîncarea și băutura la roaba din pivnița zmeului, pînă-n urmă se prinseră prietene bune. RETEGANUL, P. I 35. Văd că și-n tine este putere, măcar că ești așa de mic! Hai dară să ne prindem fîrtați și vină cu mine la ceialalți zmei. SBIERA, P. 178. Apoi, mări cît trăia, Frați de cruce se prindea Și-mpreună voinicea Pe balauri de stirpea. ALECSANDRI, P. P. 12. 4. Refl. A se angaja la ceva, a se lega (cu cuvîntul), a-și da cuvîntul; a promite. Să vie aici... să arate dacă nu s-ar prinde el să dea învățătura cea deplină măriei-sale Ferid. SADOVEANU, P. P. 17. Tata era om cuprins... încît el se prinse să-mi facă uniforma cu cheltuiala lui. GANE, N. II 191. Am treabă la împăratul; feciorul meu se prinde că i-a face podul. CREANGĂ, P. 80. ♦ A face prinsoare, a pune rămășag. Mă prind că asemenea timiditate o înțelegeți. DELAVRANCEA, H. T. 54. Veți fi citit prin cărți ori prin gazete zicîndu-se mărul discordiei. Eu mă prind că nici nu visați ce bîzdîganie mai este și aia. ISPIRESCU, U. 2. M-aș prinde cu tine p-o vadră de vin că, să-l vezi acum, nu l-ai mai cunoaște. FILIMON, la TDRG. ♦ A se lua cu cineva la întrecere, a rivaliza. Vezi, măi drace! Nu ți-am spus eu să nu te prinzi tu cu mine la șuierat! SBIERA, P. 261. ◊ Tranz. A accepta, a primi; a se învoi. Făt-Frumos prinse voios a se lupta cu zmeul. ISPIRESCU, L. 195. (Refl.) Nu te prinzi a-mi vinde vreun ou și mie? Ți-aș plăti. La TDRG. Boieriul, neînțelegînd sfaturile și crezîndu-le fleacuri, nu se prinse, ba încă să și cam mînie. ȘEZ. VI 150. ◊ Expr. A-și prinde mintea (cu cineva) = a lua în serios spusele cuiva, a acorda prea multă atenție vorbelor cuiva; a-și pune mintea cu cineva. El e om bărbat N-o să-și prindă doară mintea c-o femeie. COȘBUC, P. I 247. IV. 1. Refl. A se lipi de ceva, a adera la ceva și a rămîne în strînsă atingere. Se prind scînteile în iască. STANCU, D. 255. Ți se prindea pleoapă de pleoapă... de ger ce se pornise. DELAVRANCEA, H. T. 251. Păreții erau negri de șiroaie de ploaie ce curgeau prin pod și un mucegai verde se prinsese de var. EMINESCU, N. 38. ◊ Fig. Ea îl privea cu un surîs, El tremura-n oglindă, Căci o urma adînc în vis, De suflet să se prindă. EMINESCU, O. I 168. ◊ Expr. A nu se prinde lucrul de cineva, se spune cînd cineva nu are imbold la lucru. Toată ziua am fost indispus. Nu se prindea lucrul de mine. C. PETRESCU, Î. II 185. ♦ A i se opri cuiva privirea pe ceva. Se uită la unul, se uită la altul, se uită la toți caii din grajduri, și de nici unul nu i se prindeau ochii. ISPIRESCU, L. 15. ♦ A se împreuna, a se suda. Atuncea au luat voinicul pe moșneag... i-au pus ochii la locul lor și i-a uns întîi cu apă moartă și s-au prins. SBIERA, P. 40. Răpede pune capul lui Harap-Alb la loc... toarnă apă moartă să steie sîngele și să se prindă pielea. CREANGĂ, P. 278. ♦ A se declanșa. Pulberea n-a prins. 2. Refl. (Despre mîncare, somn etc.) A folosi, a prii; p. ext. a cuprinde (pofta de... ). Nu se prindea somnul de mine. C. PETRESCU, S. 117. Ipate acum nici de treabă nu-și mai căuta, nici mîncarea nu se prindea de dînsul, nici somnul nu-l fura, era cum e mai rău. CREANGĂ, P. 166. Mai de multe ori ea încă la masă dacă ședea Se scula mai mult flămîndă, de dînsa nu să prindea. PANN, P. V. III 38. (Tranz., în expr.) A-și prinde pofta (sau foamea, setea etc.) = a-și satisface (parțial) pofta (foamea etc.). Și cînd ajunge la cuptiori, frumoase plăcinte erau într-însul! Dar cînd s-apropie să ieie dintr-însele și să-și prindă pofta, focul o arde și nu poate lua. CREANGĂ, P. 293. Ia dă-mi și mie niște ouă ca să-mi prind pofta măcar. id. ib. 63. A(-și) prinde o nevoie (sau nevoile) cu ceva = a face față unei împrejurări (avînd cele trebuitoare), a-și satisface o trebuință. Pensia... nu-i mare lucru, dar tot își prinde o nevoie cu dînsa. C. PETRESCU, Î. II 161. (Rar) A prinde cuiva o nevoie = a ajuta cuiva să iasă dintr-o încurcătură, să facă față unei situații. Dragii mei! Vedeți că noi am trăit bine pîn-acuma și v-am prins și eu cînd și cînd cîte o nevoie. SBIERA, P. 116. (Intranz.) A-i prinde cuiva bine v. bine¹. 3. Tranz. (Despre îmbrăcămintea cuiva, fig. despre gesturi, atitudini) A-i ședea cuiva bine, a i se potrivi. Te prinde redingota bine. Sînt mîndre ghetele de lac: Zîmbești încrezător în tine. TOPÎRCEANU, B. 67. Tot ce-ar zice i se cade, tot ce face-i șade bine Și o prinde orice lucru, căci așa se și cuvine. EMINESCU, O. I 159. Le prinde cămașa cu altițe de minune, și-s frumușele coz! ALECSANDRI, T. 656. ◊ (Poetic) Stele rare din tărie cad ca picuri de argint Și seninul cer albastru mîndru lacrimele-l prind. EMINESCU, O. I 82. V. 1. Tranz. (Urmat de verbe la infinitiv sau la conjunctiv) A începe. În sobă focul prinse a dudui vesel și Casandra se învîrtea de colo pînă colo, rînduind oalele. DUNĂREANU, CH. 111. Un vînt ușor și somnoros adie Și-n codru prinde frunza să se miște. IOSIF, P. 30. Copiliță, liță, fa, Mai dat-ai gura cuiva? Ea prinse a se giura. ALECSANDRI, P. P. 313. ◊ Expr. (Regional) A-și prinde treabă cu cineva = a intra în legătură cu cineva cu care n-ai vrea să ai de-a face. Venea ca un nebun spre rîu... L-aș fi strigat, Dar m-am temut că-i apucat Și-mi prind cu necuratul treabă. COȘBUC, P. 1242. (Refl.) A se prinde (cu cineva) la vorbă = a) a intra în vorbă cu cineva, a sta de vorbă. O să creșteți, o să-nvățați și-o să vă fie mai ușor vouă, îți spunea mama cînd te prindeai cu ea la vorbă. PAS, Z. I 142. Într-o pădure mare s-au întîlnit odată doi oameni, unul mergea cătră răsărit și celălalt cătră asfințit; se prinseră la vorbă. RETEGANUL, P. IV 21. După ce și-au dat ei bună calea și și-au mulțămit unul altuia, s-au prins amîndoi la vorbă. SBIERA, P. 22; b) a se înțelege (unul cu altul), a cădea de acord să... Aseară, la Ștefan-vodă, S-au prins boierii la vorbă Să facă d-o vînătoare, Vînătoare de plimbare. TEODORESCU, P. P. 505. 2. Refl. (Popular) A se apuca de ceva, a se angaja într-o acțiune, a porni la lucru. Se muncea Simina să-și aduc-aminte Cînd s-a prins la ceartă, pentru ce și cum? COȘBUC, P. I 246. Văzîndu-se încărcată cu lucruri cari întrecea puterile ei, nu știa de ce să se prindă biata nenorocită. SBIERA, P. 313. Care din voi se prinde, în zi de sărbătoare, La trîntă voinicească cu mine, măi flăcăi? BELDICEANU, P. 62. ♦ (Cu determinarea vagă) A-și pune mintea cu cineva, a se măsura cu... Stă-n drum de vorbă cu vecine Și bate-n pumni: «Să mor îmi vine, Auzi tu! Să se prindă ea Cu mine!». COȘBUC, P. I 126. Ce aveam să fac? Le-am răbdat, că doară n-o să mă prind cu el. RETEGANUL, P. II 57. VI. Tranz. 1. (Învechit și popular) A obține, a ajunge în posesia unui lucru, a se alege cu ceva; a primi, a căpăta, a dobîndi. Cam ce să prindeți voi pe pește? DELAVRANCEA, O. II 264. Îi pămînt mult și bun... numai pe perje prind sume mari de bani. ALECSANDRI, T. 256. Unul avînd o moșie... Se apucă și o vinde, Prinde pe dînsa ce prinde, Și își cumpără îndată O sanie minunată. PANN, P. V. II 70. ♦ Fig. A-și însuși cunoștințe, a învăța (de la altul), a căpăta deprinderi. Cunosc eu un cîntec l-am prins de la tăicuțu. DAVIDOGLU, M. 59. Care cum putea să prindă învățătura. STANCU, D. 228. Știam... că și eu trebuie să mă fac odată ca Huțu și pentru aceea îi prindeam apucăturile. SLAVICI, O. I 72. ◊ Refl. Mitru stă și stă gîndind, De el multe nu se prind. COȘBUC, P. I 80. 2. A căpăta o înfățișare, o calitate nouă, un aspect nou. Ar fi vrut... să se așeze jos nițeluș, pînă mai prinde puteri. STANCU, D. 16. De vreți în poloboace să nu prindă vinul floare, Faceți cum făceau străbunii, la arminden beți pelin. BELDICEANU, P. 54. Toate mulțămirile îmi vin deodată... Parcă am prins aripi ca să zbor la București. ALECSANDRI, T. I 277. Piatra care se rostogolește nu prinde mușchi v. piatră. ◊ Expr. A prinde carne (sau seu) = a deveni mai gras, a se îngrășa. Le-a rămas un copil, Iancu, uscat, slăbănog... nu prinde carne pe el. STANCU, D. 17. Ce mă necăjește mai rău de vreo două săptămîni încoace e o jigodie de purcel... că nu prinde seu pe el de loc. STĂNOIU, C. I. 116. Coana Frăsinica, deși se sculase după boală, nu prindea nici dram de carne pe ea. SANDU-ALDEA, U. P. 175. Cînd prinde mămăliga coajă, se spune despre cineva care începe să-și dea aere față de alții cînd a ajuns la o situație înaltă, să se fudulească, să fie obraznic. Dacă este... să fim mai mari peste alții, ar trebui să avem milă de dînșii că și ei sărmanii sînt oameni. Hei! dragele mele vere... Să te ferească dumnezeu, cînd prinde mămăliga coajă. CREANGĂ, P. 209. A prinde minte (sau, intranz., a prinde la minte) = a cîștiga experiență, a deveni mai înțelept, a se face om de treabă. Dănilă mai prinsese acum la minte. CREANGĂ, P. 50. I-am dat numai vreo 30 de lovituri de frînghie ca să prindă la minte. CONTEMPORANUL, VI_I 103. Frunză verde foi de linte, Măi bărbate-am prins la minte. ȘEZ. I 13. (Intranz.) A prinde la inimă (sau, tranz., a-și prinde inimă, rar, inima) = a căpăta curaj, a se îmbărbăta. A intrat în cîrciumă... să-și prinză inima cu un ciocan de rachiu. CARAGIALE, O. III 43. Harap-Alb mai prinzînd oleacă la inimă, încalecă și se lasă în voia calului, unde a vrea el să-l ducă. CREANGĂ, P. 212. Auzind de asalt, soldații au început a chiui ș-a bea dintr-o ploscă, ca să prindă la inimă. ALECSANDRI, T. II 22. A prinde (la) viață = a căpăta putere, tărie; a se înviora. Mi-o apucă-n brață De prinde la viață, Mi-o strînge la pept Ș-o leagănă-ncet. ALECSANDRI, P. P. 15. ◊ Fig. Cîinele a prins și el dușmănie de moarte împotriva omului. POPA, V. 345. Bietul părinte Ghermănuță!... Atîta dragoste prinsese el pentru mine într-un timp așa de scurt! HOGAȘ, M. N. 155. Văzînd aceasta, țiganca prinse frică și mai tare. SBIERA, P. 111. ♦ Intranz. (Neobișnuit) A se dezvolta, a crește. După ce au prins ei și în trup și în putere, s-au îmbrăcat... și, trecînd apa, au mers la o casă. SBIERA, P. 113. VII. Refl. și intranz. 1. (Despre plante) A dezvolta rădăcini, a-și înfige rădăcinile în pămînt, a începe să se hrănească prin rădăcini (după o transplantare); (despre altoaie) a se dovedi viu, a da mugur. Colțul ierbii brumate a prins. DRAGOMIR, P. 5. O humă sură și jilavă pe care nu se prinde... nici troscot, nici ciulini. ODOBESCU, la TDRG. Trei garoafe-n poartă-am pus. Cîte trele mi s-au prins, Mi s-au prins și-a-mbobocit. ȘEZ. V 13. ◊ (Tranz., în expr.) A prinde rădăcini (sau rădăcină) = a căpăta rădăcini; fig. a se fixa (într-un loc), a căpăta stabilitate, p. ext. forță, putere, autoritate. Nu este mai mare mulțumire pentru omul ce dorește binele altora decît aceea cînd vede că este ascultat de cătră alții și că vorbele lui prind rădăcini. SLAVICI, O. I 57. Eu n-am nici casă, nu am nici masă, Nici cît o plantă nu am noroc. Sparanga însăși crește sub leasă, Eu rădăcină nu prind de loc. ALECSANDRI, T. I 370. Treizeci de ani căra Ion apă cu gura... și uda tăciunele, care în urmă prinse rădăcini, crescu, înflori și făcu poame. ȘEZ. V 36. 2. Fig. (Despre manifestări ale omului, vorbe, atitudini, uneltiri) A găsi crezare, a fi luat drept bun, valabil. Vrei să mă încerci cu amăgelile voastre vechi Nu mai prind! C. PETRESCU, A. R. 21. Omul meu s-a găsit că știe franțuzește mai bine decît mine și, din momentul acela, am fost o lună nedespărțiți. Stratagema mea a prins. CARAGIALE, S. N. 172. Spînul văzînd că i s-au prins minciunile de bune, cheamă la sine pe Harap-Alb. CREANGĂ, P. 208. ◊ Unipers. Nu umbla cu mofturi că nu se prinde. VLAHUȚĂ, la TDRG. VIII. Refl. (Despre lapte) A se închega (adunîndu-se deasupra smîntîna și dedesubt laptele acru). Cînd punea mama laptele la prins, eu... de pe a doua zi și începeam a linchi groșciorul de pe deasupra oalelor. CREANGĂ, A. 44. ◊ Expr. A prinde cheag = a începe să se înstărească, să se chivernisească. Dacă nu curge – pică. Pînă ce prinzi cheag. Astăzi cu gazetăria se cîștigă bune parale. C. PETRESCU, C. V. 125. (Cu o construcție neobișnuită) Curțile noastre le îngrădirăm, casele se șițuiră... și cheagul se prinse, veselia se împrăștie. DELAVRANCEA, S. 227. – Forme gramaticale: perf. s. prinsei, part. prins. – Prez. ind. și: prinz (DELAVRANCEA, O. II 131).

forăstui, forăstuiesc, (forostui), vb. tranz. – (reg.) 1. A lipi: „El iute o forăstuit / Ptiele cu ptiele, / Carne cu carne, / Măduă cu măduă” (Papahagi, 1925: 281). 2. A îmbina două bucăți de fier prin înfocare; a suda (ALR, 1956: 549). – Din magh. forrasztani „a lipi; a cicatriza” (Scriban, MDA).

forăstuit, -ă, forăstuiți, -te, adj. – (reg.) Lipit, sudat, îmbinat. – Din forăstui.

SUDA, sudez, vb. I. Tranz. A îmbina două obiecte metalice (cu sau fără ajutorul unui metal străin) realizînd între ele (în anumite condiții de temperatură și de presiune) o legătură atomică. Roata trebuia sudată în noaptea asta. DUMITRIU, V. L. 140. ◊ Fig. Crearea Regiunii Autonome Maghiare a sudat și mai puternic frăția oamenilor muncii romîni și maghiari. GHEORGHIU-DEJ, R. 36. ◊ Refl. pas. Cunoștințele lor nu trebuie să se rezume la pură teorie, ci trebuie să se lege, să se sudeze de munca practică. SAHIA, U.R.S.S. 132. ♦ Refl. (Med.; despre oase, ligamente etc.) A se uni, a se lega, a se îmbina (după ce fuseseră tăiate, rupte, luxate etc.). ♦ Refl. (Lingv.; despre elemente distincte ale vorbirii) A se alipi unul de altul, unindu-se și formînd un singur cuvînt. V. aglutina. Articolul enclitic se sudează cu substantivul.

SUDABIL, -Ă, sudabili, -e, adj. (Despre metale) Care poate fi sudat.

SUDABILITATE s. f. Proprietate a unui metal de a putea fi sudat.

SUDAJ, sudaje, s. n. Sudare. ◊ Bec de sudaj v. bec (2).

SUDARE, sudări, s. f. Acțiunea de a (se) suda și rezultatul ei; sudură.

SUDAT¹ s. n. Faptul de a (se) suda. Sudatul țevilor.

SUDAT², -Ă, sudați, -te, adj. (Despre metale) Lipit prin sudare; (despre oase, ligamente etc.) unit, legat, îmbinat. ◊ Fig. În general tot colectivul ăsta e bine sudat. BARANGA, I. 157.

SUDURĂ, suduri, s. f. 1. Operație de sudare; rezultatul acestei operații; locul îmbinării a două sau mai multor piese prin sudare. ◊ Sudură autogenă v. autogenă. Bec de sudură v. bec². Pistol de sudură v. pistol. 2. Fig. Îmbinare, închegare, legătură. Se pune problema unei noi interpretări actoricești care... să realizeze o sudură puternică între comportarea scenico-dramatică și interpretarea muzicală. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 176, 6/2.

COEZIUNE. Subst. Coeziune, unitate, unire, coerență; legătură, conexiune, conexitate, aderență, adeziune, aderare; articulare, articulație. Unificare, contopire, cimentare (fig.), fuziune, fuzionare, coalescență (chim.), îmbinare, împreunare, conexare. Caracter compact; unitate de monolit, legătură strînsă, atracție reciprocă, solidarizare, solidaritate; interdependență. Alianță, coaliție, întovărășire, reunire, asociere, cooperare. Alipire, alăturare, cuplare, cuplaj, aglutinare. Solidificare, condensare, consolidare, consolidație, coagulare, închegare, închegătură (rar), prindere, fixare, întărire, lipire; înghețare, învîrtoșare. Impermeabilitate, impenetrabilitate; soliditate, tărie, indestructibilitate; indivizibilitate. Desime, densitate; vîscozitate. Adj. Coerent, unit, închegat, solidar, legat; articulat; coalescent, aderent, adeziv. Îmbinat, împreunat. Monolit, monolitic, de monolit, unitar; compact, îndesat, condensat, des, dens; vîscos, clisos, cleios, lipicios, coagulat, îngroșat, învîrtoșat, prins, întărit, solidificat, înghețat, împietrit, petrificat. Indivizibil, inseparabil, de nedespărțit, indestructibil, de nezdruncinat. Impermeabil, impenetrabil, nedezlipit, nerăzbit (rar). Unificator, consolidant, consolidator, închegător, fixativ, coagulant; aglutinant. Vb. A se uni, a se alia, a se lega, a se reuni, a se articula, a se unifica, a se împreuna, a se îmbina, a se combina, a se contopi, a se suda, a fuziona. A se consolida, a se întări, a se solidifica, a se condensa, a se congela, a în- gheța, a se coagula, a se prinde, a se îndesi, a se face (mai) compact, a deveni (mai) dens, a se învîrtoșa. A adera, a se conecta, a se lipi, a se alipi, a se alătura, a se atașa, a se cupla, a se aglutina. A uni, a unifica, a reuni, a lega, a conexa, a suda, a împreuna, a îmbina, a combina, a împerechea; a contopi, a condensa, a îndesi, a solidifica, a coagula, a îngheța, a congela, a întări, a fixa. A alătura, a alipi, a cupla, a ralia, a asocia. Adv. (În mod) solidar, coerent, legat, unit; împreună, alături, unul lîngă altul, umăr la umăr, cot la cot. V. adăugare, colectivism, densitate, legătură, prietenie, unire, uniune.

LEGĂTURĂ. Subst. Legătură, unire, relație, raport, conexiune, conexitate; contingență; contiguitate (livr.), contact, racord; contextură, înlănțuire; reciprocitate. Legare, legat, conexare, reunire, conectare, racordare, cuplare, cuplaj, acuplare, acuplaj, împreunare, împerechere, îmbinare. Fixare, prindere, înțepenire; cimentare; sudare, sudaj; lipire, încleiere, încleiat, încleială; nituire, nituit; țintuire; înșurubare; înlănțuire; încătușare. Adj. Legat, conex, unit, cuplat (tehn.); îmbinat, împreunat, anexat; prins, fixat, înțepenit; lipit, alipit, alăturat, adăugat; încleiat; nituit, bătut cu..., țintuit, înșurubat; sudat; înlănțuit, încătușat. Vb. A lega, a uni, a împreuna, a asocia, a îmbina, a atașa, a anexa; a conexa, a cupla (tehn.), a acupla; a conecta (rar), a racorda; a prinde, a fixa, a înțepeni, a cimenta, a suda, a lipi, a încleia; a prinde (a bate) în cuie, a țintui, a nitui; a înșuruba; a înlănțui, a încătușa, a pune în lanțuri. Adv. Unul lîngă altul, împreună, laolaltă. V. adăugare, întretăiere, relație, unire, uniune.

UNIRE. Subst. Unire, împreunare, îmbinare, combinare, combinație; legătură (fig.), conexiune, conexitate, joncțiune, sudură (fig.); contopire, fuziune, fuzionare; alăturare, alipire, lipire, lipit, adeziune, aderare, raliere; coalizare, alianță, asociere. Colaborare, cooperare. Solidaritate, coeziune (fig.); frăție, frățietate (înv.), prietenie. Adj. Unit, împreunat, îmbinat; conex; alăturat, alipit, lipit; asociat. Solidar; frățesc. Vb. A (se) uni, a (se) reuni, a (se) împreuna, a (se) îmbina, a (se) combina, a (se) suda (fig.), a (se) lega, a conexa, a conecta, a ralia, a joncționa; a (se) contopi, a fuziona; a (se) alătura, a (se) coaliza, a (se) asocia, a (se) alipi, a (se) lipi. A (se) solidariza, a (se) înfrăți, a (se) împrieteni. V. adunare, apropiere, colectivism, grup, legătură, prietenie, relație, sociabilitate, structură, uniune.

AGLUTINA vb. (LINGV., BIOL., TEHN.) a (se) alipi, a (se) lipi, a (se) reuni, a (se) suda, a (se) uni. (Două elemente ale vorbirii se ~.)

AGLUTINARE s. (LINGV., BIOL., TEHN.) alipire, lipire, reunire, sudare, unire. (Proces de ~ a două cuvinte.)

AGLUTINAT adj. (LINGV., BIOL., TEHN.) alipit, lipit, reunit, sudat, unit. (Cuvinte ~.)

ALIPI vb. 1. (LINGV., BIOL., TEHN.) a (se) aglutina, a (se) lipi, a (se) reuni, a (se) suda, a (se) uni. (Două elemente ale vorbirii se pot ~.) 2. (TEHN.) a se agrega, a se reuni, a se uni. (Elementele unui tot se ~.) 3. a anexa, a atașa, a încorpora, (înv.) a întrupa, a lipi. (~ un teritoriu străin.)

ALIPIRE s. 1. (LINGV., BIOL., TEHN.) aglutinare, lipire, reunire, sudare, unire. (Proces de ~ a două cuvinte; ~ unor microorganisme.) 2. anexare, încorporare. (~ unui teritoriu.)

ALIPIT adj. (LINGV., BIOL., TEHN.) aglutinat, lipit, reunit, sudat, unit. (Cuvinte ~; microorganisme ~.)

ACR-, v. ACRO-. □ ~amfibrie (v. amfi-, v. -brie), s. f., creștere terminală a unor plante; ~andrie (v. -andrie), s. f., dispoziție apicală a anteridiilor la unele briofite; ~odinie (v. -odinie), s. f., maladie infantilă caracterizată prin tulburări dureroase la extremități; ~odont (v. -odont), adj., (despre reptile) cu dinții sudați pe marginea superioară a maxilarelor; ~onim (v. -onim), adj., s. n. (cuvînt) format din primele litere ale termenilor care compun o expresie complexă; ~ostealgie (v. oste/o-, v. -algie), s. f., senzație dureroasă resimțită la oasele extremităților.

-ADELFIE „concreștere, înfrățire, sudare”. ◊ gr. adelphos „frate” > fr. -adelphie, germ. id., engl. -adelphy > rom. -adelfie.

-COLIE₃ „sudare, concreștere”. ◊ gr. kollao „a suda, a uni” > fr. -collie, germ. id., engl. -colly > rom. -colie.

HOLO- (OLO-) „întreg, integral, total”. ◊ gr. holos „întreg, tot” > fr. holo-, germ. id., engl. id. > rom. holo- și olo-. □ ~bazidiomicete (v. bazi-, v. dio-, v. -micete), s. f. pl., subclasă de ciuperci superioare, care cuprinde specii cu bazidia întreagă, nesegmentată și cu corpurile de fructificație bine diferențiate; ~biotic (v. -biotic), adj., (despre pești) care migrează în același mediu marin, sau dulcicol; ~bioză (v. -bioză), s. f., variantă a holismului care susține că evoluția este produsă mai ales prin concentrarea și asocierea progresivă a organismelor simbionte într-un întreg, creator al noului în evoluție; ~blastic (v. -blastic), adj., 1. Care se divide complet în celule în timpul clivajului. 2. (Despre spori) Care participă integral la formarea celulelor; ~carp (v. -carp), s. n., fruct întreg, nedespicat; ~caust (v. -caust), s. n., sacrificiu practicat în antichitate de unele popoare, care consta în arderea integrală a animalului pe altar; ~cefal (olocefal) (v. -cefal), s. m., 1. s. m., Monstru prezentînd deficiențe somatice, dar avînd capul complet dezvoltat. 2. s. m. pl., Grup de pești marini cartilaginoși, avînd maxilarul superior sudat la baza craniului; ~cen (olocen) (v. -cen₁), s. n., adj., 1. s. n., Ultima epocă (serie) a perioadei cuaternare care se continuă și astăzi, caracterizată prin desăvîrșirea treptată a tipurilor umane și prin apariția culturilor materiale. 2. adj., Care aparține acestei epoci (serii); ~cenoză (v. -cenoză₁), s. f., comunitate de organisme considerată în ansamblul ei geobotanic; ~centric (v. -centric), adj., (despre cromozomi) cu centromerul difuz pe întreaga lungime; ~ciclic (olociclic) (v. -ciclic), adj., 1. Care formează un cerc complet. 2. Care înconjoară complet un organ vegetal. 3. (Despre plante) Persistent în tot cursul anului, avînd frunze de înlocuire; ~cren (v. -cren), adj., (despre izvoare) la care apa mustește din pămînt, formînd mlaștini cu vegetație și faună sărace; ~crin (v. -crin), adj., 1. (Despre glande) Cu secreție totală. 2. Care împreună cu celula secretoare formează elementele componente ale secreției glandulare; ~cronic (olocronic) (v. -cronic), adj., referitor la toată desfășurarea în timp a unui fenomen; ~dentografie (v. dento-, v. -grafie), s. f., fotografiere tridimensională a cavității bucale; ~dibioză (v. di-, v. -bioză), s. f., transplant vegetal la care hipobiotul nefoliat posedă aparat de absorbție, iar epibiotul, aparat de asimilație; ~edrie (oloedrie) (v. -edrie), s. f., calitate a unui sistem cristalin de a prezenta simetrie maximă; ~endobiotic (v. endo-, v. -biotic), adj., (despre ciuperci) care trăiește toată viața în interiorul unui alt organism; ~endozoare (v. endo-, v. -zoar), s. n. pl., organisme (ciuperci, bacterii) care trăiesc în corpul animalelor-gazdă; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante autotrofe a căror viață nu este dependentă de a altor organisme; ~frastic (v. -frastic), adj., (despre limbi) în care o gîndire, o frază se exprimă printr-un singur cuvînt; ~gamie (v. -gamie), s. f., 1. Condiție de a avea gameți morfologic similari celulelor somatice. 2. Macrogamie cu participarea întregului aparat vegetativ, rezultînd nemijlocit o celulă nediferențiată cu rol de gamet; ~geneză (v. -geneză), s. f., ansamblul proceselor de ontogenie și filogenie, prin care se exprimă continuitatea vieții; sin. hologenie; ~genie (v. -genie₁), s. f., hologeneză*; ~genotip (v. geno-₁, v. -tip), s. n., specie vegetală sau animală care a stat la baza creării unui gen nou; ~gimnocarp (v. gimno-, v. -carp), adj., cu fructe sau fructificații complet nude, neacoperite; sin. hologimnocarpic^[1]; ~gin (v. -gin), adj., cu caractere care se transmit numai pe linie femelă; sin. hologinic^[2]; ~grafie (v. -grafie), s. f., procedeu de luat imagini în relief prin utilizarea razei unui laser; ~gramă (v. -gramă), s. f., imagine obținută prin holografie; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., modificare morfologică prin înlocuirea totală a părții vegetale regenerate; ~patie (v. -patie), s. f., 1. Stare patologică generală, exteriorizată prin modificări locale. 2. Teorie conform căreia orice tulburare sau boală locală este consecința unei stări patologice generale; ~petal (v. -petal), adj., cu pistilul și staminele transformate în petale; ~saprofite (olosaprofite) (v. sapro-, v. -fit), s. f. pl., organisme saprofite în mod obligatoriu, lipsite de clorofilă și cu nutriție limitată la substanțele organice vegetale sau animale; ~spor (v. -spor), s. m., spor a cărui formă și a cărui mărime se definitivează înainte ca sporul precedent să fi ajuns la maturitate deplină; ~stom (v. -stom), s. n., peristom continuu, prezent la gasteropode și echinide; ~tecă (olotecă) (v. -tecă), s. f., înveliș calcaros continuu al coloniilor masive de madrepori; ~tip (v. -tip), s. n., exemplar vegetal sau animal pe baza căruia s-a făcut descrierea speciei; ~tonie (v. -tonie), s. f., mișcare spasmodică a întregului sistem muscular; ~trih (v. -.trih), adj., care prezintă păr sau cili de aceeași mărime pe toată suprafața.

ILIO- „șold, bazin, iliac”. ◊ L. ilia, ium „șold, pîntece” > fr. ilio-, germ. id., it. id. > rom. ilio-. □ ~pag (v. -pag), s. m., monstruozitate bigemelară, în care feții sînt uniți prin regiunea iliacă; sin. iliadelf; ~toracopag (v. toraco-, v. -pag), s. m., monstruozitate bigemelară în care feții sînt sudați prin regiunea toracică și iliacă; ~xifopag (v. xifo-, v. -pag), s. m., monstruozitate bigemelară în care feții sînt uniți de la xifoid pînă la regiunea iliacă.

PLECTO- „țesut, sudat”. ◊ gr. plektos „împletit, adunat” > fr. plecto-, engl. id., germ. plekto- > rom. plecto-. □ ~carp (v. -carp), adj., cu fructe sudate; ~gnat (v. -gnat), adj., cu maxilarele sudate; ~rinc (v. -rinc), adj., (despre păsări) cu ciocul sudat.

SIMFIZIO- „simfiză”. ◊ gr. symphysis „unire, concreștere, sudare” > fr. symphysio-, germ. id., engl. id. > rom. simfizio-. □ ~tomie (v. -tomie), s. f., secționare a simfizei pubiene.

SINARMO- „concrescut, sudat”. ◊ gr. synarmos „reunit, sudat” > fr. synarmo-, engl. id., germ. id. > rom. sinarmo-. □ ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante cu flori la care staminele sînt concrescute cu stilele; ~fitic (v. -fitic), adj., cu staminele concrescute cu stilul.

SINCOLI- „sudat, unit”. ◊ gr. synkollos „alipit” > fr. syncolli-, engl. id., germ. synkolli- > rom. sincoli-. □ ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante la care periantul este lipit de pericarp.

TERATO- „monstru, monstruozitate, malformație”. ◊ gr. teras, atos „monstru” > fr. térato-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. terato-. □ ~gen (v. -gen₁), adj., care produce malformații, ~geneză (v. -geneză), s. f., apariție și formare a monstruozităților; ~genie (v. -genie₁), s. f., geneza morfozelor teratologice; ~id (v. -id), adj., asemănător unui monstru; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în teratologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul aberațiilor morfologice și al monstruozităților animale și vegetale; ~pag (v. -pag), s. m., monstru format din indivizi sudați la diverse nivele.

LIPI vb. 1. a (se) încleia. (A ~ un obiect.) 2. a (se) prinde. (~ cu pap foile.) 3. (LINGV., BIOL., TEHN.) a (se) aglutina, a (se) alipi, a (se) reuni, a (se) suda, a (se) uni. (Două elemente care se ~.) 4. a murui, (înv. și reg.) a spoi, (reg.) a lutui, a măltări, a mînji, a murlui, a tencui. (A ~ pereții unei case țărănești.) 5. (pop.) a unge. (A ~ cuptorul.) 6.* (fig.) a se atinge. (Nu se ~ somnul de el.)

LIPIRE s. 1. încleiere, lipit, (rar) încleială. (~ unui obiect.) 2. prindere. (~ mai multor foi cu pap.) 3. (LINGV., BIOL., TEHN.) aglutinare, alipire, reunire, sudare, unire. (Proces de ~ a două cuvinte.) 4. (pop.) ungere. (~ cuptorului.)

LIPIT adj. 1. încleiat. (Obiect ~.) 2. (LINGV., BIOL., TEHN.) aglutinat, alipit, reunit, sudat, unit. (Cuvinte ~.) 3. muruit, (înv. și reg.) spoit. (Perete ~.)

OMOGEN adj. unitar, (fig.) închegat, monolitic, sudat. (O echipă ~; un ansamblu ~.)

PRINDE vb. I. 1. a apuca, a înhăța, a înșfăca, a lua, (pop. și fam.) a căpui, (pop.) a încăibăra, (prin Transilv.) a agîmba, (Mold. și Transilv.) a găbji, a găbui, (grecism înv.) a proftaxi, (fam. fig.) a căptuși, a umfla. (~ în mînă o bîtă.) 2. (reg.) a prijini. (~ pietricelele în palmă.) 3. a apuca, a lua, (înv. și reg.) a sprijini, (prin Transilv.) a agîmba. (~ copilul în brațe.) 4. a (se) cuprinde, a (se) îmbrățișa, a (se) înlănțui. (Se ~ de mijloc.) 5. a fixa, a imobiliza, a înțepeni, a pironi, (reg.) a proțăpi. (A ~ ceva în cuie.) 6. a fixa, a pune. (~ olanele pe casă.) 7. a (se) agăța, a (se) atîrna, a (se) spînzura, a (se) suspenda, (livr.) a (se) acroșa, (pop.) a (se) anina, a (se) zgrepțăna, (reg.) a (se) tăgîrța, (prin Munt.) a (se) atăgîrța, (Transilv.) a (se) împrinde. (~ ceva în cui.) 8. a se agăța, a se apuca, a se atîrna, a se ține, (pop.) a se anina, (reg.) a se tăgîrța. (Se ~ de crengi ca să nu cadă.) 9. a se agăța, a se fixa. (Vița de vie se ~ de araci.) 10. a îmbina, a încheia, a uni. (A ~ capetele bîrnelor.) 11. (MED.) a se suda. (Oasele s-au ~.) 12. a (se) lipi. (~ cu pap foile.) 13. a aplica, a pune. (Își ~ barbă și mustăți.) 14. a înhăma, a pune. (~ caii la căruță.) 15. a înjuga, a pune. (A ~ boii la car.) 16. (JUR.) a aresta, a captura. (Criminalul a fost ~ ieri.) 17. a captura. (A ~ un animal sălbatic.) 18. a vîna, (înv.) a vînători. (A ~ multe păsări.) 19. a pescui, (înv. și reg.) a pescări, (înv.) a vîna. (A ~ doi crapi.) 20. a surprinde, (înv. și reg.) a pripi, (Mold., Transilv. și Ban.) a zăpsi. (L-a ~ asupra faptului.) II. 1. a cîrpi, a coase, a țese, (Transilv.) a ștopoli, (Mold.) a țîrîi. (I-a ~ ciorapul.) 2. a se coagula, a se închega, (Transilv.) a se strînge. (Laptele s-a ~.) 3. (MED.) a anchiloza, a înțepeni. (Reumatismul i-a ~ articulațiile.) III. 1. a capta, a înregistra, a recepta, a recepționa. (~ undele sonore.) 2. a auzi. (~ cîteva șoapte.) 3. a afla, a găsi. (Voia să-l ~ singur ca să-i poată vorbi.) 4. a ajunge, (înv. și pop.) a sosi, (prin Olt.) a scurta. (Mergeți, vă ~ eu din urmă.) 5. a ajunge, a apuca. (Se grăbește să ~ trenul.) 6. a apuca, a trăi, a vedea. (Simțea că nu va mai ~ ziua de mîine.) 7. a ajunge, a apuca, a surprinde. (Ploaia i-a ~ în cîmp.) 8. a cuprinde, a vedea, (fig.) a îmbrățișa. (Cît ~ cu ochii, cu privirea.) 9. a(-l) ajunge, a(-l) birui, a(-l) copleși, a(-l) covîrși, a(-l) cuprinde, a(-l) înfrînge, a(-l) învinge, a(-l) podidi, a(-l) răzbi, a(-l) toropi, (înv.) a(-l) precovîrși, (fig.) a(-l) doborî, a(-l) lovi. (L-a ~ somnul, oboseala.) 10. a(-l) copleși, a(-l) covîrși, a(-l) împresura, a(-l) năpădi. (Îl ~ gîndurile.) IV. 1. a i se potrivi. (Aerul ștrengăresc o ~ de minune.) 2. a deprinde, a-și însuși, a învăța. (Nu e meșteșug pe care să nu-l poată ~.) 3. a izbuti, a reuși. (Viclenia lui nu a ~.) V. a începe, a se porni. (~ să țipe, să fugă.)

aviva vt [At: V. ROM. mai 1939, 53 / Pzi: ~vez / E: fr aviver] (Frm; nob) 1 A înviora. 2 (Fig) A întărâta. 3 (Teh) A da culorii unui material textil sau unei piei o nuanță mai vie prin tratarea cu anumite substanțe. 4 (Med) A face să sângereze fețele unei plăgi sau fistule pentru a se suda după cicatrizare. 5 (Fig) A răscoli o durere, o suferință.

avivare sf [At: DA ms / Pl: ~vări / E: aviva] 1 Înviorare. 2 (Fig) Întărâtare. 3 (Teh) Colorare cu o nuanță mai vie a unui material textil sau unei piei prin tratarea cu anumite substanțe Si: (rar) avivat¹ (3). 4 (Med) Provocare a sângerării fețelor unei plăgi sau fistule, pentru a se suda după cicatrizare Si: (rar) avivat¹ (4). 5 (Fig) Răscolire a unei dureri, a unei suferințe Si: (rar) avivat¹ (5).

avivat², ~ă a [At: DA ms / Pl: ~ați, ~e / E: aviva] 1 Înviorat². 2 (Îvr) Întărâtat². 3 (D. substanțe textile sau piei) Care este colorat mai intens prin tratare cu anumite substanțe. 4 (D. o rană sau fistulă) Care este făcut să sângereze pentru a se suda după cicatrizare. 5 (D. o suferință) Care este răscolit.

baretă² sf [At: LTR / Pl: ~te / E: fr barrette] 1 Fâșie îngustă de stofa, piele, metal etc. cu care se încheie încălțămintea. 2 Inel plat de metal așezat transversal pe panglica unei decorații sau a unei medalii și purtând o mențiune onorifică. 3 (Îs) ~ de acumulator electric Piesă conducătoare de electricitate, de care se sudează racordurile plăcilor de aceeași polaritate, ca și piesa polară a acumulatorului.

REUNI vb. 1. a (se) aduna, a (se) întruni, a (se) strînge, (reg.) a (se) întroloca, a (se) soborî, (Olt. și Munt.) a (se) închelba, a (se) închelbăra. (S-au ~ cu toții.) 2. a aduna, a convoca, a întruni, a strînge. (I-a ~ pe toți ai săi.) 3. a (se) regrupa. (Cele două companii s-au ~ dincolo de pădure.) 4. a asambla, a fixa, a îmbina, a împreuna, a monta, a uni. (A ~ elementele componente ale unui sistem.) 5. a (se) îmbina, a (se) împreuna, a (se) lega, a (se) uni. (A ~ elementele într-un tot.) 6. (LINGV., BIOL., TEHN.) a (se) aglutina, a (se) alipi, a (se) lipi, a (se) suda, a (se) uni. (Două elemente ale vorbirii se pot ~.) 7. (TEHN.) a se agrega, a se lipi, a se uni. 8. a (se) aduna, a (se) înmănunchea, a (se) strînge. (Și-a ~ versurile într-un volum.) 9. a conexa. (~ cele două pricini pentru a da o soluție unică.) 10. a (se) uni, a (se) unifica. (A ~ provinciile într-o singură țară.)

REUNIRE s. 1. adunare, convocare, întrunire, strîngere. (~ oamenilor la o acțiune.) 2. regrupare. (~ celor două regimente.) 3. asamblare, fixare, îmbinare, împreunare, montaj, montare, unire. (~ elementelor unui sistem.) 4. (LINGV., BIOL., TEHN.) aglutinare, alipire, lipire, sudare, unire. (Proces de ~ a două cuvinte.) 5. unificare, unire. (~ tuturor provinciilor.)

REUNIT adj. 1. îmbinat, împreunat, îngemănat, unit. (Elementele ~ ale unui tot.) 2. (LINGV., BIOL., TEHN.) aglutinat, alipit, lipit, sudat, unit. (Cuvinte ~.) 3. unificat, unit. (Pe teritoriile ~.)

SUDA vb. 1. (MED.) a se prinde. (Oasele s-au ~.) 2. (LINGV., BIOL., TEHN.) a (se) aglutina, a (se) alipi, a (se) lipi, a (se) reuni, a (se) uni. (Două elemente care se ~.)

SUDAJ s. (TEHN.) sudare, sudat. (~ metalelor.)

SUDARE s. 1. (TEHN.) sudaj, sudat. (~ metalelor.) 2. (LINGV., BIOL., TEHN.) aglutinare, alipire, lipire, reunire, unire. (Proces de ~ a două cuvinte; ~ unor microorganisme.)

sudat adj. v. OMOGEN. UNITAR.

SUDAT s. (TEHN.) sudaj, sudare. (~ metalelor.)

calus sn [At: DEX² / Pl: ~uri / E: fr calus] 1 Țesut osos nou, care sudează capetele rezultate din fractura unui os. 2 (Îs) ~ vicios Sudare defectuoasă a unei fracturi. 3 Țesut vegetal care se formează pe rănile diferitelor organe ale plantei, cicatrizându-le.

UNI vb. 1. a (se) îmbina, a (se) împreuna, a (se) lega, a (se) reuni. (A ~ elementele într-un tot.) 2. a asambla, a fixa, a îmbina, a împreuna, a monta, a reuni. (A ~ elementele componente ale unui sistem.) 3. a (se) combina, a (se) îmbina, a (se) împreuna, a (se) îngemăna. (A ~ într-un anumit fel piesele.) 4. a îmbina, a încheia, a prinde. (A ~ capetele bîrnelor.) 5. (TEHN.) a se agrega, a se alipi, a se reuni. (Pulberile se ~ într-o combinație nouă.) 6. (LINGV., BIOL., TEHN.) a (se) aglutina, a (se) alipi, a (se) lipi, a (se) reuni, a (se) suda. (Două elemente ale vorbirii se pot ~.) 7. a (se) reuni, a (se) unifica. (A ~ provinciile într-o singură țară.) 8. a se contopi, a fuziona. (Două partide care se ~.) 9. a se asocia, a se grupa, a se însoți, a se întovărăși, (înv. și pop.) a se prinde, (reg.) a se ortăci, (Mold. și Transilv.) a se însîmbra, (prin Transilv.) a se soți, (înv.) a intra. (Vino să te ~ cu mine.) 10. a se căsători, a se lega, (pop.) a se însoți, a se lua. (Cînd s-au ~?) 11. a (se) îmbina, a (se) împleti, (fig.) a (se) conjuga. (A ~ în mod armonios diverse preocupări.)

UNIRE s. 1. asamblare, fixare, îmbinare, împreunare, montaj, montare, reunire. (~ elementelor unui sistem.) 2. combinare, combinație, îmbinare, împreunare, îngemănare. (O ~ de elemente.) 3. îmbinare, prindere. (~ celor două capete ale bîrnei.) 4. (LINGV., BIOL., TEHN.) aglutinare, alipire, lipire, reunire, sudare. (Proces de ~ a două cuvinte; ~ a unor microorganisme.) 5. reunire, unificare. (~ tuturor provinciilor.) 6. contopire, fuzionare, fuziune. (~ unor organizații.) 7. împreunare, joncțiune. (~ a două unități militare.) 8. căsătorie, (pop.) însoțire, luare. (După ~ lor...) 9. îmbinare, împletire, (fig.) conjugare. (~ armonioasă a unor preocupări.) 10. acord, armonie, împăciuire, înțelegere, pace, (livr.) concert, concordie, (pop.) potriveală. (~ ce domnea între ei.) 11. (înv.) uniciune. (O strînsă ~ exista între ei.)

UNIT adj., s. 1. adj. îmbinat, împreunat, îngemănat, reunit. (Elementele ~ ale unui tot.) 2. adj. (LINGV., BIOL., TEHN.) aglutinat, alipit, lipit, reunit, sudat. (Cuvinte ~; microorganisme ~.) 3. adj. reunit, unificat. (Pe teritoriile ~.) 4. adj. (fig.) conjugat. (Eforturi ~.) 5. adj. înfrățit, solidar. (Lupta ~ a popoarelor.) 6. adj., s. (BIS.) greco-catolic, (rar) uniat.

UNITAR adj. 1. omogen, (fig.) închegat, monolitic, sudat. (O echipă~; un ansamblu~.) 2. indisolubil, inseparabil, nedespărțit, neseparabil, organic. (Un tot ~.)

damasc [At: (a. 1747) IORGA, S. D. XII, 45 / V: (înv) ~că sf (rar) -mas sn / Pl: ~uri / E: fr damas, it damasco (Damas)] 1 sn Țesătură de bumbac, de in, de mătase sau de lână cu desene mari, satinate, reprezentând flori, peisaje, figuri geometrice etc., pe un fond mat, folosită (în special) la confecționarea fețelor de masă, a lenjeriei de pat, a draperiilor etc. 2 sn (Lpl) Diferite tipuri de bumbac. 3 sn (Înv) Lamă de oțel foarte dur, sudat (cu aspect marmorat), folosită la confecționarea armelor albe. 4-5 sn, a (Pex; șîș sabie damasc) (Sabie) confecționată din acest oțel.

damaschina vt [At: PONTBRIANT, D. / Pzi: ~nez / E: fr damasquiner, it damaschinare] 1-2 (C.i. metale sau arme, de obicei lama sau mânerul acestora) A suda sau a prelucra cu scopul de a-i mări rezistența, dându-i în același timp un aspect moarat. 3 A încrusta într-un obiect de oțel sau fier, firicele de aur sau de argint. 4 A face o țesătură asemănătoare cu damascul (1) Si: (înv) a damasca (1). 5 (Rar) A îmbrăca o mobilă în damasc (1).

damaschinare sf [At: PONTBRIANT / E: damaschina] 1-2 Sudare a sau prelucrare a unor materiale cu scopul de a le mări rezistența, dându-le în același timp un aspect moarat Si: (înv) damaschinat¹ (1-2). 3 Încrustare cu firișoare de aur sau de argint într-un obiect de oțel sau de fier Si: (înv) damaschinat¹ (3). 4 Țesătură asemănătoare cu damascul (1).

desuda vi [At: GHEȚIE, R. M. / Pzi: desud / E: des- + (a)suda] (Înv) A transpira ca urmare a unui efort.