LIPIT², -Ă, lipiți,-te, adj. 1. Prins, împreunat, îmbinat cu ajutorul unei materii cleioase (sau printr-un procedeu tehnic). V. încleiat, sudat. Țevi lipite. ♦ (Despre pleoape sau ochi) Care se deschide cu greu. Da, da... rosti Ionici, ridicîndu-se în capul oaselor, cu ochii lipiți. CAMILAR, N. I 15. 2. Fig. (Despre persoane sau lucruri; uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de») Foarte apropiat de cineva sau de ceva, strîns alăturat. Ilenuța Precup grăbește mărunt-mărunt, pe lîngă casele lipite una de alta. C. PETRESCU, A. 460. Sub lampă, două mese, lipite una de alta și acoperite cu o față de masă cenușie. DELAVRANCEA, H. T. 217. Un zîmbet trist și sfînt Pe buzele-i lipite. EMINESCU, O. I 288. ◊ Expr. A fi lipit de foame sau a avea coastele lipite = a fi foarte flămînd; a fi lihnit de foame. (Sărac sau calic) lipit (pămîntului) = extrem de sărac. [Popa Bradu] n-a vrut... să pornească cu mortul pînă nu i se aduce o trăsură, măcar că neamul mortului era sărac lipit. PAS, Z. I 232. I s-o scos averea la mezat... o rămas lipită pămîntului. ALECSANDRI, T. 258. A rămas calic lipit pămîntului. ȘEZ. III 11.