REGIE, regii, s. f. 1. Concepția interpretării scenice a unui text dramatic, a unui scenariu sau libret destinat să devină spectacol; îndrumarea jocului actorilor și a montării unui spectacol de teatru, de cinema, de operă etc. ◊ Regie tehnică = încăpere tehnică atașată unui studio de înregistrări de radiodifuziune sau de televiziune pentru efectuarea reglajului și controlului primar al nivelului programelor înregistrate, radiodifuzate sau televizate. 2. Sistem de executare a unei lucrări sau de exploatare a unui bun public sau particular de către un administrator care urmează să justifice conturile față de organele superioare sau față de proprietar. ◊ Cheltuieli de regie = cheltuieli de întreținere la o întreprindere, la o instituție; cheltuieli care se fac cu ocazia executării unei lucrări și care se adaugă la costul materiei prime, al materialelor etc. 3. (Înv.) Instituție însărcinată cu perceperea unor impozite indirecte. 4. Formă de organizare a unor întreprinderi având ca obiect exploatarea de bunuri ale statului sau valorificarea unor drepturi ale acestuia, caracterizată prin personalitate juridică proprie și gestiune separată de a statului, dar legată într-o măsură mai mare sau mai mică de bugetul statului. 5. Debit, tutungerie. – Din fr. régie, germ. Regie.

OCHI¹, (I, II 4, 7, 11, 12, III) ochi, s. m., (II 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 10, 13) ochiuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre cele două organe ale vederii, de formă globulară, sticloase, așezate simetric în partea din față a capului omului și a unor animale; globul împreună cu orbita, pleoapele, genele; irisul colorat al acestui organ; organul vederii unui animal sau al unei insecte, indiferent de structura lui. ◊ Loc. adv. Văzând cu ochii = repede. Ochi în ochi = privindu-se unul pe altul. Cu ochii închiși = a) fără discernământ; b) pe dinafară, pe de rost; foarte ușor, fără dificultăți. ◊ Expr. (A fi) numai ochi (și urechi) = (a privi) foarte atent (la ceva). A dormi numai cu un ochi = a dormi ușor, neliniștit; a dormi iepurește. Cât vezi cu ochii (sau cu ochiul) = cât cuprinzi cu privirea, până la depărtări foarte mari. A vedea cu ochii lui = a vedea el însuși, a fi de față la o întâmplare. A vedea cu ochii altuia = a nu avea păreri proprii, a judeca prin prisma altuia. A păzi (sau a îngriji) pe cineva ca ochii din cap = a păzi, a îngriji etc. pe cineva cu cea mai mare atenție. A arăta (pe cineva sau ceva) din ochi = a semnala cuiva în mod discret (pe cineva sau ceva), făcând o mișcare ușoară a ochilor în direcția voită. A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca lumina ochilor (sau mai mult decât ochii din cap) = a iubi (sau a fi iubit) din tot sufletul. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ochii după cineva (sau după ceva) = a se uita cu mult drag la cineva sau la ceva, a-i plăcea foarte mult cineva sau ceva, a ține mult la cineva sau la ceva. A nu avea ochi să vezi pe cineva = a fi mânios pe cineva, a nu putea suferi pe cineva. A privi pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni (sau răi) = a (nu) simpatiza pe cineva. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor = a fi foarte supărat, a fierbe de mânie. A da ochii (sau ochi) cu cineva = a întâlni pe cineva (pe neașteptate). A da cu ochii de cineva (sau de ceva) = a vedea ceva sau pe cineva care îți iese întâmplător în cale; a zări. A-și vedea visul cu ochii = a-și vedea realizată o dorință. E cu ochi și cu sprâncene = e evident, e clar. A i se întoarce (cuiva) ochii în cap (sau pe dos), se zice când cineva este în agonie, când moare. A(-și) da ochii peste cap = a) a cocheta, a afecta²; a face fasoane; b) (a fi pe punctul de) a muri. A privi cu ochii mari = a privi atent, a fi uimit de ceea ce vede. A pune (o armă) la ochi sau a lua la ochi = a ținti, a ochi. A lua (pe cineva) la ochi = a avea bănuieli asupra cuiva, a suspecta. A pune ochii (pe cineva sau pe ceva) = a-i plăcea cineva sau ceva; a pune sub observație, a urmări. A face un lucru cu ochii închiși = a face un lucru foarte ușor, fără dificultate, fără ezitare. Între patru ochi = fără martori, în intimitate. Plin ochi = foarte plin. (Fam.) Cu un ochi la făină și cu altul la slănină, se spune despre cel care: a) se uită cruciș sau b) râvnește la două lucruri deodată. (Muncește, lucrează, aleargă, se ferește, fuge etc. de ceva) de-și scoate ochii = (muncește, lucrează etc.) cât poate, din răsputeri. 2. Facultatea de a vedea, simțul văzului, vedere; privire, uitătură. ◊ Loc. adv. Cu ochi pierduți = cu privirea neconcentrată, privind în gol; în extaz. Sub ochii noștri = a) sub privirea noastră; b) acum, în prezent. În ochii cuiva = după părerea cuiva, după aprecierea cuiva, în conștiința cuiva; în fața cuiva. De (sau pentru) ochii lumii = de formă, pentru a salva aparențele. ◊ Expr. A privi cu ochi de piatră = a privi nepăsător, rece, înmărmurit. A avea ochi = a se arăta priceput în a aprecia un lucru dintr-o privire. A măsura (sau a judeca, a prețui etc.) din ochi = a aprecia cu aproximație, cu privirea, însușirea unui obiect sau a unei ființe; a studia, a cerceta, a analiza cu privirea ceva sau pe cineva. A vinde (sau a da, a cumpăra) pe ochi = a vinde (sau a cumpăra) apreciind cantitatea cu privirea. A sorbi pe cineva din ochi = a ține foarte mult la cineva, a-l privi cu drag. A mânca (sau a înghiți) cu ochii = a mânca cu mare poftă; a pofti. Încotro vede cu ochii sau unde îl duc ochii = indiferent unde, în orice direcție, fără țintă, aiurea. ♦ Fig. Putere de pătrundere, discernământ; judecată, rațiune. 3. (La pl.) Obraz, față. ◊ Loc. adv. De la ochi sau (verde) în ochi = cu îndrăzneală, fățiș, fără cruțare. II. P. anal. 1. S. n. Fiecare dintre spațiile libere ale unei ferestre, în care se montează geamurile; panou de sticlă care închide fiecare dintre aceste spații. ♦ Mică deschizătură închisă cu sticlă, făcută într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau la iluminarea unei încăperi. ◊ Ochi de bou = nume dat ferestrelor rotunde de mici dimensiuni folosite pentru iluminarea și aerisirea podurilor, a mansardelor sau a încăperilor de serviciu ale unui edificiu. 2. S. n. Porțiune de loc, în formă circulară, acoperită cu altceva (apă, nisip, zăpadă etc.) decât mediul înconjurător. 3. S. n. Întindere de apă în formă circulară, în regiuni mlăștinoase, mărginită cu papură; loc unde se adună și stagnează apa. ♦ Vârtej de apă, bulboană; copcă. 4. S. n. și m. Orificiu făcut într-o pânză de navă, plasă, foaie de cort, prin care se poate petrece o sfoară, o frânghie, un cablu; ocheț. ♦ Buclă formată prin îndoirea unei sfori, a unei frânghii etc., petrecută cu un capăt prin îndoitură; laț. ♦ Fiecare dintre golurile (simetrice) aflate între firele unei împletituri, ale unor țesături, ale unor plase etc.; golul împreună cu firele care îl mărginesc. ♦ Fiecare dintre verigile din care se compune un lanț; za. 5. S. n. Orificiu circular situat pe partea superioară a unei mașini de gătit, pe care se așază vasele pentru a le pune în contact direct cu flacăra. 6. S. n. (Mai ales la pl.) Mâncare făcută din ouă prăjite în tigaie sau fierte fără coajă, astfel ca gălbenușul să rămână întreg (cu albușul coagulat în jurul lui). 7. S. m. Complex de muguri existent pe nod la vița de vie sau la subsuoara frunzelor unor plante. 8. S. n. Despărțitură într-o magazie, într-un hambar etc.; boxă. 9. S. n. Fiecare dintre petele colorate de pe coada păunului. 10. S. n. Particulă rotundă de grăsime care plutește pe suprafața unui lichid. 11. S. m. (În sintagmele) Ochi magic = tub electronic cu ecran fluorescent, care se folosește în special la aparatele de recepție radiofonică sau radiotelegrafică, ca să arate în ce măsură este realizat acordul pe lungimea de undă dorită; indicator de acord. 12. S. m. Fiecare dintre punctele de pe zaruri, cărți de joc etc. 13. S. n. Fig. Pată de lumină, licărire, punct strălucitor. III. S. m. Compuse: ochi-de-pisică = a) disc de sticlă sau de material plastic (montat într-o garnitură de metal) care reflectă razele de lumină proiectate asupra lui și care este folosit ca piesă de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe șosele; b) varietate de minerale care, șlefuite într-un anumit mod, capătă o luminozitate neobișnuită; ochi-de-ciclop = fereastră specială care separă acustic încăperile unui studio, permițând însă o vizibilitate bună; ochiul-boului = a) (Bot.) nume dat mai multor plante din familia compozeelor, cu inflorescențe mari, albe sau viu colorate; b) (Ornit.) pitulice; ochiul-lupului = a) plantă erbacee cu flori mici albastre și cu fructe nucule (Lycopsis arvensis); b) plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu florile dispuse în formă de spice (Plantago indica); ochii-păsăruicii = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albastre, albe sau roșii (Myosotis palustris); b) nu-mă-uita; ochiul-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze mici în formă de rozetă, acoperite cu peri albi mătăsoși, cu flori albastre, rar albe, plăcut mirositoare (Eritrichium nanum); b) mică plantă erbacee cu frunze păroase și cu flori mici, albastre închis (Myosotis arvensis); ochii-șoricelului = a) mică plantă erbacee cu tulpini roșietice, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu flori alburii, rareori liliachii (Saxifraga adscendens); b) nu-mă-uita; ochiul-soarelui = vanilie sălbatică; ochiul-păunului = fluture de noapte care are pe aripi pete rotunde, colorate, asemănătoare cu cele de pe coada păunului (Saturnia pyri); Ochiul-Taurului = numele unei stele din constelația Taurului. – Lat. oc(u)lus.

ORGĂ, orgi, s. f. 1. Instrument muzical complex, al cărui mecanism se compune dintr-un sistem de tuburi sonore, puse în acțiune cu ajutorul unor pedale, al unei claviaturi și al unor manete de registru, prin care trece aerul suflat de niște foale. ◊ Orgă de lumini = a) set de becuri colorate diferit ale căror aprindere și intensitate sunt comandate electronic în concordanță cu zonele spectrale ale unui semnal acustic; b) pupitru de comandă pentru reglarea intensității luminoase a surselor de lumină în studiouri, teatre etc. 2. Sistem de armare a unei lucrări miniere subterane, stâlp lângă stâlp, ca tuburile de orgă (1). – Din fr. orgue.

COPRODUCȚIE, coproducții, s. f. Producție cinematografică, film realizat prin colaborarea unor studiouri cinematografice din două sau mai multe țări. – Din fr. coproduction.

STUDIU, studii, s. n. 1. Acțiunea de a studia (1); muncă intelectuală susținută depusă în vederea însușirii de cunoștințe temeinice într-un anumit domeniu. ♦ Spec. Însușire de cunoștințe științifice; învățătură. ◊ Expr. A-și face studiile = a parcurge succesiv diverse grade de învățământ; a urma cursurile unei școli, instituții de învățământ. ♦ (Teatru; în expr.) A pune o piesă în studiu = a începe repetițiile la o piesă. 2. Materie de învățământ. 3. Lucrare, operă științifică. 4. (În artele plastice) Schiță parțială sau preliminară cu ajutorul căreia pictorul, sculptorul etc. compune și execută o operă definitivă. ♦ Compoziție muzicală cu caracter de virtuozitate, destinată mai ales unui scop pedagogic (de exercițiu). – Din lat. studium, it. studio.

TITLU, titluri, s. n. 1. Calificare căpătată de cineva în urma unor studii speciale într-un anumit domeniu de activitate. ◊ Titlu de glorie = merit, renume, fală. ♦ Demnitate, funcție, titulatură deținute de cineva sau acordate cuiva; nume, denumire care corespunde acestor demnități, funcții sau titulaturi. ♦ Calificativ care exprimă o relație socială. Titlul de tată. 2. Cuvânt sau text pus în fruntea unei lucrări sau a unei părți distincte a ei, indicând rezumativ sau sugestiv cuprinsul acesteia; p. gener. orice lucrare editată. ♦ Partea scrisă de la începutul unui film, care indică numele filmului, realizatorii și studioul care l-a produs. ♦ (La pl.) Traducerea dialogului imprimată pe filmele vorbite în limbi străine. ◊ Loc. adv. Cu titlu de... = cu caracter de, ca... 3. Capitol sau subdiviziune în textele de legi, de regulamente etc. (purtând un număr de ordine). 4. (În sintagmele) Titlu de proprietate = document care stabilește dreptul de proprietate al cuiva asupra unui obiect. Titlu de valoare = document de valoare care face obiectul unor tranzacții financiare. 5. Fig. Bază legală, drept. 6. Procent de metal nobil dintr-un aliaj; titru (3). – Din ngr. títlos, lat. titulus. Cf. (pentru sens) fr. titre.

STUDIO, studiouri, s. n. I. 1. Atelier special amenajat în care lucrează pictorii, sculptorii, fotografii etc. 2. Ansamblu de clădiri, de instalații și de amenajări speciale care servește în procesul de turnare a filmelor. 3. Încăpere special amenajată din punctul de vedere al acusticii (și iluminatului) și echipată cu utilajul necesar captării unor programe sonore sau de sunete și imagini, destinată transmisiunii sau înregistrării în vederea unei transmisiuni ulterioare la radio și televiziune. 4. Teatru de capacitate mică, de obicei dependent de un teatru mai mare, destinat prezentării de spectacole în scopul valorificării unor artiști (tineri) sau al prezentării unor spectacole experimentale. II. Divan prevăzut cu o ladă pentru păstrarea așternutului (și cu polițe sau rafturi pentru cărți). [Pr.: -di-o] – Din fr., engl. studio.

ATELIER s. 1. (Transilv. și Ban.) lucrătoare, (Transilv.) mihei, (înv.) meserie. (~ul fierarului.) 2. studio. (~ul pictorului, fotografului.)

STUDIO s. v. atelier.

studio s. n. (sil. -di-o), pl. studiouri

COPRODUCȚIE ~i f. Film realizat prin colaborarea studiourilor cinematografice din două sau din mai multe țări. /<fr. coproduction

PASARELĂ ~e f. 1) Punte mobilă care face legătura dintre chei și bordul unei nave ancorate. 2) Pod îngust pentru pietoni, situat la înălțime peste o cale de comunicație. 3) Trecere care unește două clădiri sau două părți ale aceleeași clădiri la nivelul etajelor. 4) Platformă mai înălțată de pe puntea superioară a unei nave, unde își face serviciul ofițerul de cart sau timonierul. 5) Construcție specială care susține proiectoarele într-o sală de spectacole sau într-un studio cinematografic. /<fr. passerelle

RECUZITOR ~oare (~ori, ~oare ) m. și f. (la un teatru, la un studiou cinematografic etc.) Lucrător responsabil de procurarea și de păstrarea recuzitei. /<germ. Requisiteur

STUDIO ~uri n. 1) (la un centru de radiodifuziune și televiziune) Local special amenajat și înzestrat cu echipament special unde se înregistrează sau de unde se transmit direct în eter programele. 2) Întreprindere care se ocupă cu producția de filme. ~ cinematografic. 3) Atelier de lucru al unui artist plastic. 4) Teatru mic lângă un teatru mare și reputat, în care sunt valorificați actorii începători sau sunt prezentate spectacole experimentale. 5) Divan mare prevăzut cu o ladă în care se păstrează așternutul de pat și cu polițe pentru cărți sau bibelouri. [Art. studioul; Sil. -di-o] /<fr., engl. studio

STUDIU ~i n. 1) Activitate intelectuală depusă în vederea soluționării unor probleme științifice într-un anumit domeniu; cercetare științifică. ~ul artelor. 2) Lucrare științifică. 3) Proces de acumulare a cunoștințelor; învățătură. 4) la pl. Ansamblu de cunoștințe acumulate în acest proces; învățătură. ~i speciale. ~i universitare. ◊ A-și face ~ile a urma cursurile unei instituții de învățământ. 5) Materie de învățământ. 6) Schiță preliminară executată de artiștii plastici în procesul de elaborare a unei opere de artă. 7) Compoziție muzicală destinată, mai ales, pentru exerciții. [Sil. -diu] /<lat. studium. it. studio

POSTSINCRONIZARE s.f. (Cinem.) Înregistrare în studio a dialogurilor, muzicii și zgomotelor unui film deja realizat; postsincronizație. [< postsincroniza].

RECUZITOR, -OARE s.m. și f. Cei care procură și păstrează recuzita unui teatru sau a unui studio cinematografic. [< recuzită + -or].

STUDIO s.n. 1. Cameră de studiu sau de lucru a unui artist, a unui fotograf etc. ♦ Pat, divan prevăzut cu o ladă pentru păstrarea lenjeriei și cu etajere pentru cărți. 2. Cameră, încăpere amenajată special în vederea reproducerii și transmiterii cît mai perfecte a programelor de radio și televiziune. ♦ Studio cinematografic = ansamblu de clădiri, instalații și amenajări speciate care deservesc procesul de turnare a filmelor. [Pron. -di-o. / < fr., engl. studio].

STUDIU s.n. 1. Faptul de a studia; muncă intelectuală care are ca scop însușirea de cunoștințe speciale, aprofundate. ♦ Cercetare, examinare amănunțită și aprofundată a unei probleme, a unui fenomen etc. 2. Lucrare, operă științifică. 3. Schița unui desen, a unei sculpturi proiectate. ♦ Bucată muzicală compusă mai ales pentru exerciții. 4. Materie de învățămînt. [Pron. -diu, pl. -ii. / < it. studio, lat. studium, cf. fr. étude].

TITLU s.n. 1. Calitate obținută de cineva în urma unor studii speciale sau în urma unei performanțe sportive. ♦ Titlu de glorie = merit, renume, fală. ♦ (În orînduirea feudală și capitalistă) Demnitate, rang. 2. Cuvînt sau text situat în fruntea unei cărți, a unui capitol etc. indicînd rezumativ materia care se tratează; (p. ext.) orice lucrare editată. ♦ Partea scrisă de la începutul unui film, care indică numele acestuia, realizatorii și studioul care l-a produs. ♦ (La pl.) Traducerea dialogului imprimată pe filmele vorbite în limbi străine. ♦ Cu titlu de = Cu caracter de, ca... 3. Capitol în textele de legi, în regulamente etc. 4. (Jur.) Titlu de proprietate = act scris care stabilește dreptul de proprietate al cuiva asupra unui bun; (ec.) titlu de credit = document scris consacrat prin acte normative și reprezentînd o obligație de rambursare la scadență a unei anumite sume de bani. 5. (Fig.) Bază legală, drept. 6. Cantitatea de metal nobil dintr-un aliaj, exprimată în părți la mie; titru (2). [< lat. titulus].

COPRODUCȚIE s. f. formă de cooperare în producție care se stabilește între guverne sau întreprinderi producătoare din țări diferite pentru realizarea în comun a unui produs sau a unui colectiv. ◊ producție cinematografică la realizarea căreia au colaborat mai multe studiouri din diferite țări. (< fr. coproduction)

COSTUMIER, -Ă s. m. f. 1. cel care face, vinde sau închiriază costume de bal, de teatru etc. 2. persoană care are în păstrare costumele și accesoriile vestimentare ale actorilor într-un teatru sau studio cinematografic. (< fr. costumier)

LOFT s. n. magazie, atelier transformat în locuință, în studio etc. (< engl. loft)

PLATOU s. n. 1. șes în regiunea înaltă a dealurilor sau a munților; podiș. ♦ ~ continental = porțiune de teritoriu sub mare, în continuarea solului, până la adâncimea de 200 m. ◊ câmp de instrucție și exerciții militare. ◊ suprafață (netedă) pe o porțiune mai înălțată a unei formații anatomice. 2. incintă a unui studio cinematografic pentru turnarea filmelor. 3. piesă metalică plană pe care se fixează piese pentru prelucrare. 4. farfurie, tavă mare pentru servit mâncăruri și prăjituri. (< fr. plateau)

POSTSINCRONIZARE s. f. înregistrare în studio a dialogurilor, muzicii și zgomotelor unui film deja turnat. (< postsincroniza)

PREÎNREGISTRARE s. f. înregistrare prealabilă în studio a părții sonore a unui film. (după engl. pre-recording)

RECAMIER s. n. studio (2). (cf./doamna de/ Récamier)

RECUZITOR, -OARE s. m. f. cel care procură și păstrează recuzita unui teatru, a unui studio cinematografic. (< germ. Requisiteur)

REPORTAJ s. n. specie publicistică, care, folosind mijloace literar-artistice, informează operativ asupra unei situații, a unor evenimente, realizări etc. pe baza unei documentări la fața locului. ◊ car de ~ = autovehicul special dotat pentru înregistrări sau transmisiuni de radiodifuziune ori televiziune în afara studiourilor. (< fr. reportage)

STUDIO s. n. 1. cameră de studiu, de lucru a unui artist; fotograf etc. 2. pat, divan cu o ladă pentru păstrarea lenjeriei și cu etajere pentru cărți. 3. încăpere amenajată special în vederea reproducerii și transmiterii cât mai perfecte a programelor de radio și tv. ◊ ansamblu de clădiri, instalații și amenajări speciale care deservesc procesul de turnare a filmelor. (< fr., engl., it. studio)

STUDIU s. n. 1. acțiunea de a studia; muncă intelectuală care are ca scop însușirea de cunoștințe speciale, aprofundate. ◊ cercetare, examinare amănunțită și aprofundată a unei probleme, a unui fenomen etc.; studiere. ◊ însușire de cunoștințe științifice, învățătură. 2. materie de învățământ. 3. lucrare, operă științifică. 4. schiță a unui desen, a unei sculpturi proiectate. 5. compoziție muzicală cu caracter de virtuozitate, scrisă mai ales pentru exerciții. (< lat. studium, it. studio)

TITLU s. n. 1. calificare obținută de cineva în urma unor studii speciale sau în urma unei performanțe sportive. ♦ ~ de glorie = merit, renume, fală. ◊ demnitate, funcție, rang (nobiliar). 2. cuvânt, text pus în fruntea unei cărți, a unui capitol etc. indicând rezumativ cuprinsul; (p. ext.) orice lucrare editată. ◊ partea scrisă de la începutul unui film, care indică numele acestuia, realizatorii și studioul care l-au produs. ◊ (pl.) traducerea dialogului imprimată pe filmele vorbite în limbi străine. ♦ cu ~ de = cu caracter de, ca... 3. capitol în textele de legi, în regulamente etc. 4. înscris, act sau fapt juridic reprezentând temeiul unui drept invocat. ♦ ~ de proprietate = act care stabilește dreptul de proprietate al cuiva asupra unui bun; ~ de valoare = înscris, semnat și transmisibil, care constituie obiectul unor tranzacții financiare și a cărui proprietate conferă drept de asociere sau de creanță; ~ de credit = document consacrat prin acte normative și reprezentând o obligație de rambursare la scadență a unei anumite sume de bani; ~ de participație = titlul de credit care conferă dreptul la dividente, dreptul la o cotă parte din patrimoniul societății sau de a participa la activitatea societății comerciale. 5. (fig.) justificare, dovadă, drept. 6. cantitatea de metal prețios dintr-un aliaj exprimată în părți la mie; titru (3). ◊ (text.) număr care indică finețea firului de mătase și a fibrelor sintetice. (< ngr. titlos, lat. titulus, după fr. titre)

studia (-iez, -at), vb. – A cerceta, a observa. It. studiare. – Der. studiu, s. n., din lat. studium, dublet al lui studio, s. n. (cabinet, mică locuință independentă), din it. studio; studios, adj., din fr. studieux; student, s. m., din it. studente; studentă, s. f.; studențesc, adj. (de student); studențime, s. f. (mulțime de studenți).

AȘHABAD, cap. Turkmeniei situată într-o oază la poalele M-ților Kopetdag; 398 mii loc. (1989). Nod de comunicații. Aeroport. Centru ind. (constr. de mașini, ciment, produse din bumbac, mătase, covoare) și cultural. Studiouri cinematografice. Academie de științe. Universitate. Muzee. Fundat în 1881, a fost reconstruit după cutremurul catastrofal din 1948. Vechiul nume: Poltorațk.

BAKU, cap. Azerbaidjanului, în Pen. Apșeron, port la M. Caspică; 2,02 mil. loc. (1989, cu suburbiile). Nod de comunicații. Aeroport Centru ind. (rafinarea și chimizarea petrolului și a gazelor naturale, constr. navale, utilaj petrolier, ciment, siderurgie, aluminiu, aparataj electrotehnic, produse din bumbac, mătase, conserve de pește) și cultural (universitate, 1920, academie de științe). Studiouri cinematografice. Metrou (din 1967). Monumente numeroase: minaretul Sînîk-Kala (sec. 11), castelul Șirvan-Șah (sec. 15). Muzee. Cunoscut din sec. 5. Din 1747, cap. Hanatului de B.; din 1806 a intrat în componența Rusiei.

BOMBAY [bombéi] (MUMBAY), oraș în V Indiei (al doilea al țării), centru ad-tiv al Statului Mahārāshtra, situat pe continent și pe o ins. în apropierea coastei; 10,14 mil. loc. (1985, cu suburbiile). Cel mai mare port al țării, cu un trafic de 24,2 mil. t (1985). Aeroport internațional (Santa Cruz). Mare centru comercial (piață mondială a bumbacului), financiar și ind. (țesături de bumbac, montaj de automobile, constr. navale, vagoane și locomotive, produce chimice și farmaceutice, aparataj electrotehnic, prelucr. petrolului). Reactor atomic (Trombay ). Studiouri cinematografice (2/3 din prod. națională). Universitate (1857), institut tehnologic. În sec. 16 a fost cucerit de portughezi, iar între 1668 și 1873 s-a aflat în stăpînirea Companiei Engleze a Indiilor Orientale.

BORDENACHE, Richard (1905-1982, n. Botoșani), arhitect român. Prof. univ. la București. Lucrări aparținînd curentului funcționalist (ansamblul „Optica Română”, halele laminoarelor de la Reșița, sala „Studio” a Teatrului „Lucia Sturdza-Bulandra”).

BRANDO [brændəu], Marlon (1924-2004), actor american de teatru și de film. Principal reprezentant al generației de actori ai anilor ’50, formați la „Actors Studio”. Interpret al unor personaje nonconformiste, pline de forță expresivă („Viva Zappata”, „Pe chei”, „Nașul”, „Ultimul tango la Paris”, „Apocalipsul, acum”).

BUCUREȘTI, cap. României, municipiu în S țării, în Cîmpia Română, pe Dîmbovița și afl. său Colentina, la 70-90 m alt., la intersecția paralelelor de 44°25′50″ lat. N cu meridianul de 26°06′50″ long. E; 2.107177 loc. (1991; împreună cu Sectorul Agricol Ilfov 2.375.679 loc. și o densitate de 1.277 loc./km²). Municipiul propriu-zis se întinde pe 226 km² și este împărțit în șase sectoare ad-tive urbane. Sectorul Agricol Ilfov, care este subordonat municipiului, are 1.594 km², 268.502 loc. (1991) și cuprinde un oraș (Buftea) și 38 com. Cel mai important centru politic, economic, științific și cultural al țării. Ind. puternică (c. 13% din producția ind. a țării) cu o mare diversitate de ramuri. Mari termocentrale (București-Sud, București-Vest Militari ș.a.), laminoare, întreprinderi constructoare de mașini: utilaj greu, linii de ciment, turboagregate, motoare cu combustie internă, utilaj siderurgic, petrolier și chimic, mașini-unelte și agregate, mașini și utilaje agricole, locomotive și vagoane, avioane și elicoptere, autobuze, troleibuze și tramvaie. Se detașează subramurile electrotehnică (cabluri, ascensoare, bunuri casnice ș.a.), electronică (calculatoare și mașini de calcul, cinescoape, elemente pentru automatizări, aparate de radio și TV ș.a.) și mecanică fină și optică (aparatură medicală, ace de tricotat, microscoape, aparate de măsură și control, utilaj de precizie etc.); întreprinderi chimice (mase plastice, vopsele și coloranți, anvelope și articole din cauciuc, produse farmaceutice și cosmetice ș.a.); întreprinderi de materiale de construcții (prefabricate de beton, prelucr. marmurei, articole de porțelan și faianță ș.a.); întreprinderi de prelucr. a lemnului (mobilă, placaje și furnire, instrumente muzicale, chibrituri). Numeroase întreprinderi de piel., marochinărie, blănărie și încălț., poligrafice, textile (filaturi și țesături de bumbac, lînă, mătase, in și cînepă, iută și pîslă ș.a.) și alim. (morărit și panificație, conserve din carne și legume, produse lactate, uleiuri vegetale, produse zaharoase, alcool, bere, țigarete ș.a.). Pr. nod feroviar (nouă magistrale și o c. f. de centură de 74 km) și rutier (șapte magistrale, numeroase autogări) al țării; aeroporturile „Băneasa” (inaugurat în 1920 pentru traficul intern) și „București-Otopeni” (inaugurat 1970, pentru traficul internațional). Metrou cu 3 linii magistrale, construite între 1974 și 1989, însumînd c. 60 km lungime. În B. își au sediul Parlamentul, Guvernul, Președenția, marea majoritate a partidelor politice, numeroase instituții cultural-științifice printre care: Academia Română (fundată în 1866), peste 60 de institute de cercetări științifice, studii și proiectări, mari biblioteci (a Academiei, fundată în 1867, c. 7,5 mil. vol.; Biblioteca Națională, fundată în 1955, c. 7 mil. vol.: Biblioteca Universitară, fundată în 1896, c. 2 mil. vol., incendiată în 22-23 decembrie 1989). Învățămîntul superior este reprezentat prin Universitatea B. (înființată în 1864), Universitatea de medicină și Farmacie „Carol Davila”, institutele Politehnic, Construcții, de Arhitectură „Ion Mincu”, Agronomic „N. Bălcescu” și academiile de Studii Economice, de Muzică, de Teatru și Film, de Artă, de Educație Fizică (în total cu 56 de facultăți), precum și prin numeroase colegii tehnice, economice, de administrație și secretariat, informatică și asistență socială etc. În B. există numeroase instituții muzicale: Opera Română, Filarmonica „G. Enescu”, Orchestra Națională a Radiodifuziunii ș.a. și teatre („Național”, „Comedie”, „Mic”, „Lucia Sturdza-Bulandra”, „C.I. Nottara”, „Odeon”, de Revistă „C. Tănase” ș.a.). Monumente de arhitectură: bisericile Curtea Veche, Mihai Vodă (sec. 16), a Patriarhiei, Doamnei, Sf. Gheorghe Nou (sec. 17), Colțea, Kretzulescu și Stravropoleos (sec. 18), mănăstirile Radu Vodă (sec. 17) și Antim (sec. 18), palatele Ghica-Tei, Șuțu, Știrbei, Regal, Justiției, Poștelor (azi Muzeul Național de Istorie), C.E.C., Cantacuzino (azi Muzeul Muzicii Românești), Victoria (sediul Guvernului); casa Melik, Hanul lui Manuc, clădirea Școlii Centrale de Fete, Universitatea, Ateneul Român, Rectoratul Universității, Academia Militară, numeroase statui, busturi, fîntîni etc. Muzee: Național de Istorie, de Artă al României, Satului, de Istorie Naturală „Gr. Antipa”, Militar Central, Colecțiilor de Artă, Geologiei, Țăranului Român, Tehnic „ing. D. Leonida”, Sticlei și Porțelanului etc. În B. există mari complexe și baze sportive (Stadionul Național, „Steaua”, „Dinamo”, „Steaua”, „Giulești”, „Palatul Sporturilor și Culturii”), parcuri („Tineretului”, 200 ha, „Herăstrău”, 187 ha, „Cișmigiu”, 13 ha – cea mai veche grădină publică, inaugurată în 1860, „Parcul Carol”, 36 ha) ș.a. Grădina Botanică (10,5 ha), Grădina Zoologică Băneasa ș.a. În B. se află numeroase edituri de stat și particulare, studiouri centrale de radio și televiziune și altele independente, apar o mare diversitate de ziare și reviste. În anii de după cel de al doilea război mondial, B. a cunoscut un proces intens de modernizare și sistematizare într-o concepție urbanistică cvasiunitară, monotonă, construindu-se mari și uniforme ansambluri de locuințe (Titan-Balta Albă, Drumul Taberei, Berceni-Giurgiului, Rahova-șos. Alexandriei, Militari, Pantelimon, Colentina, Floreasca ș.a.), dar și unele clădiri monumentale: Casa Presei Libere (1952-1957), Sala Palatului (1960), Pavilionul Expoziției (1964), Studioul de televiziune (1969), Institutul Politehnic (1972), Teatrul Național (1974), Hotelul „Intercontinental” ș.a. În cadrul așa-zisului program de sistematizare a centrului istoric al orașului a fost demolată c. 1/3 din suprafața zonei centrale a municipiului, o dată cu aceasta dispărînd numeroase monumente istorice și de arhitectură. În urma cutremurelor din 1940, 1977, 1986 și 1990, în B. au fost distruse și avariate un număr mare de locuințe, edificii administrative, monumente istorice, școli, spitale ș.a., înregistrîndu-se totodată numeroase pierderi de vieți omenești. Menționat pentru prima oară într-un hrisov dat la 20 sept. 1459, de către Vlad Țepeș, orașul B. are însă o existență mult mai veche. Pe terit. actual al orașului s-au descoperit urme de așezări din neolitic, epoca bronzului și a fierului, iar din sec. XIV existența unei așezări feudale. Grație așezării sale favorabile din punct de vedere comercial, orașul s-a dezvoltat și s-a extins, începînd încă de la mijl. sec. 16 (din vremea domniei lui Mircea Ciobanul) și continuînd în sec. 17 (în vremea domniilor lui Matei Basarab, Șerban Cantacuzino și Constantin Brîncoveanu), devenind pr. centru economic, politic și cultural al țării. Capitala permanentă a Țării Românești din 1659, B. a fost principalul centru al Revoluției de la 1848 din Țara Românească. După înfăptuirea Unirii Principatelor de la 24 ian. 1859, B. a devenit capitala statului român (1862) și a cunoscut în a doua jumătate a sec. 19 o puternică dezvoltare. Ocupat de germani și de aliații lor la 23 nov. /6 dec. 1916, în timpul primului război mondial, orașul a fost eliberat în nov. 1918, devenind, după unire, capitala statului național unitar român. În perioada interbelică, în B. s-au înființat și și-au desfășurat activitatea numeroase instituții publice, administrative, economice și culturale. Orașul a avut mult de suferit de pe urma bombardamentelor anglo-americane din primăvara și vara anului 1944, și a bombardamentelor germane din aug. 1944, care au avariat numeroase clădiri (Teatrul Național ș.a.) și au făcut numeroase victime. La 23 aug. 1944, în B. a avut loc o lovitură de stat, soldată cu întoarcerea armelor împotriva Germaniei. La 8 nov. 1945, de ziua regelui, a fost reprimată, de autoritățile comuniste, marea manifestație promonarhică inițiată de organizațiile de tineret ale PNL și PNȚ. În cadrul Revoluției Române din dec. 1989 la B. s-a desfășurat (21-22 dec.) mari manifestații populare anticomuniste și anticeaușiste, soldate cu ciocniri între demonstranți și forțele de represiune, în urma cărora regimul dictatorial a fost răsturnat. La B. au fost semnate următoarele tratate de pace: 1) la 16/28 mai 1812, tratatul prin care se punea capăt Războiului ruso-turc (1806-1812); Basarabia era anexată Rusiei; Serbia obținea autonomie internă; totodată se sancționa alipirea Gruziei de V la Rusia; 2) la 19 febr. / 3 mart. 1886, tratatul care punea capăt războiului dintre Serbia și Bulgaria; 3) la 28 iul. / 10 aug. 1913, tratatul care încheia al Doilea Război Balcanic. Grecia obține S Macedoniei și o parte din Tracia apuseană, iar Serbia aproape întreaga parte de N a Macedoniei; totodată, prin acest tratat s-a hotărît ca partea de S a Dobrogei, jud. Durostor și Caliacra, Cadrilaterul pînă la linia Turk-Smil-Ekrené să între în componența României. 4) la 4 aug. 1916, tratatul de alianță între România și Aliați (Franța, Marea Britanie, Rusia, Italia) privind intrarea României în război. 5) la 24 apr. / 7 mai 1918, tratatul dintre România și Puterile Centrale, încheiat în urma defecțiunii militare a Rusiei soldată cu semnarea Tratatului de la Brest-Litovsk; prin el se impuneau României condiții înrobitoare: cedarea Dobrogei către Bulgaria, rectificări de frontieră (5.600 km²) în Carpați în favoarea Austro-Ungariei, clauze economice dezastruoase privind livrările de produse agricole, lemn, petrol ș.a. Tratatul nu a fost ratificat de Parlament și suveran și România l-a denunțat la 28 oct. 1918.

acustica sălilor, calitatea audiției sunetelor* într-o încăpere (săli de concert* sau de spectacole, studio de radio* sau de televiziune), în raport cu utilizarea acesteia. Preocupările pentru o mai bună audiție în edificiile publice datează din antic. Vitruvius Pollio (sec. 1 î. Hr.), în De Architectura, dă reguli în acest scop și arată cum poate fi îmbunătățită a. de teatru, utilizând vase mari de bronz sau de teracotă și creând spații rezonatoare. Nivelul atins de arhitec. antic., în acest domeniu poate fi ilustrat prin calitățile sonore extraordinare ale vestitului teatru în aer liber din Epidaur (Grecia), cu 17.000 de locuri, unul dintre cele mai bine conservate din antic. Aprinderea unui chibrit pe scenă sau pașii omului se aud până la ultimul loc de sus. Pierdute în mare parte în lungul milen. 1 al ev. med., unele din cunoștințele de a. s-au mai transmis din generație în generație de constructori, găsind aplicații în cazuri izolate (Ex.: în unele biserici de mănăstiri din Moldova de N se întâlnesc nișe și alte sisteme constructive de întărire a sunetelor). Faza empirică în acest domeniu s-a încheiat abia în sec. 20, când preocupările pentru a. au căpătat baze științifice, folosindu-se progresele realizate în ramura propagării sunetului (reflexie, absorbție etc.) și a electroacusticii. În general, din punctul de vedere al acusticii*, o sală mare închisă trebuie să îndeplinească două condiții principale: stereofonia (1) și ambiofonia (posibilitatea de a modifica în două feluri calitățile sonore ale sălii și anume, pentru claritatea vorbirii printr-o durată de reverberație* mai mică, iar pentru buna audiție a muzicii printr-o durată de reverberație mai mare, maximă în cazul muzicii coral.-simf.). Sala Palatului din București (1960, c. 3.100 de locuri) concentrează cele mai înaintate aplicații ale acusticii tehnice și ale alectroacusticii. Prin dispozitive și procedee mecanice și electronice, durata naturală mică de reverberație a sălii (1,8 s) poate fi mărită sau micșorată (reverberație artificială), după natura utilizării ei (conferințe, teatru, operă, formații instr. mici, muzică simf. sau vocal-simf. etc.).

BUFTEA 1. Lac de origine antropică (amenajat în 1937). situat pe rîul Colentina în dreptul orașului B., supr.: 307 ha; ad. max.: 6 m. Barajul (9 m înălțime) asigură un volum de c. 10 mil. m³ de apă folosită pentru alimentarea orașului, pentru irigații și agrement. Microhidrocentrală. Pe malul său se află Studioul Cinematografic „București”, construit în anii 1951-1956. 2. Oraș în Sectorul Agricol Ilfov; 19.309 loc. (1991). Fabrici de vată, de conserve din legume și fructe și de ambalaje metalice pentru ind. alim.; preparate din carne și lapte; produse de panificație. Filatură de bumbac. Combinat avicol. Atestat documentar cu numele de B. din 1778, dar cu o existență anterioară. Declarat oraș în 1968. – Preliminariile de la ~, tratat preliminar de pace semnat de România cu Puterile Centrale la 5/18 mart. 1918, care impunea cedarea către Puterile Centrale a unor însemnate părți din terit. României și subordonarea economiei țării capitalului german. A fost completat și definitivat prin Pacea de la București din mai 1918.

omul-orchestră expr. 1. om descurcăreț în orice împrejurare; om întreprinzător, priceput la toate. 2. clovn care cântă la mai multe instrumente o dată. 3. muzician care înregistrează un album în studio cântând la toate instrumentele (fără acompaniamentul altor instrumentiști).

CARTIANU, Gheorghe (1907-1982, n. Borca, jud. Neamț), inginer român. M. coresp. al Acad. (1963), prof. univ. la București. Lucrări în domeniul sintezei rețelelor electrice, al modulației de frecvență. A participat la realizarea primelor studiouri de radiodifuziune din București.

generator, aparat care produce impulsuri electrice având diferite aplicații muzicale. G. intră în componența studiourilor electronice de prelucrare a muzicii. G. pot fi de mai multe tipuri: g. de frecvență sinusgeneratoare, g. cu vibrații, g. de impulsuri sau zgomote. V. electronică, muzică.

CELIBIDACHE, Sergiu (1912-1996, n. Roman), dirijor, compozitor și pedagog român. Prof. univ. la Mainz. Stabilit în Franța. Interpretări vădind respectul pentru sensul profund al operei; promotor al fenomenologiei muzicale. Simfonii, un concert pentru pian. A dirijat pe toate marile scene ale lumii; director al mai multor orchestre de prestigiu (Berlin, 1945-1950), Stockholm (1962-1971), Stuttgart (1972-1982) și München (din 1979). Consecvent principiilor sale teoretice, refuză înregistrările de studio și comercializarea lor pe discuri.

obiect sonor, unul sau mai multe sunete* (o multitudine), sau alte fenomene acustice cu frecvența* relativ determinabilă care constituie materialul de lucru (brut) al compozitorului, din a cărui organizare se nasc evenimente sonore sau fenomene muzicale complexe. Deși noțiunea a fost anticipată în practica muzicală de E. Varèse, prin utilizarea blocurilor sonore (devenite ulterior clustere*), teoretic, ține de apariția muzicii experimentale (respectiv a muzicii concrete*) care, la început, delimita, „muzica ce ne înconjoară” în: cea a semnalelor cosmice, a naturii (în sens restrâns) și a „obiectelor”. Odată cu apariția și perfecționarea unor laboratoare acustice (a studiourilor de muzică electronică*), unde sunetul „își descoperă” copia, se întrevede posibilitatea multiplicării fenomenelor sonore. Sunetele devin, pentru prima dată, lucruri, putându-se asambla, multiplica, transforma, conserva etc. de unde și denumirea de o. Mai târziu, ideea de o. a fost lărgită prin lucrările lui Xenakis, Boulez, Stockhausen, dar mai ales prin apariția teatrului instrumental și a teatrului muzical care demonstrează că orice obiect poate deveni o sursă sonoră, deci o., bineînțeles în limitele unor legi acustice (foarte extinse), exemple fiind lucrările lui M. Kagel (Staats Theater), A. Stroe etc. Importanța alegerii și organizării o. se poate vedea în legătura acestora cu sintaxa (2) sau determinarea formei*. Respectiv, forma fiind „rezultatul unei incidențe dintre o anumită sintaxă și o anumită organizare a obiectului” (Șt. Niculescu), este dependentă atât de sintaxă cât și de o. Sintaxele, putând fi „aplicate aproape oricăror obiecte, rezultatele fiind mereu alte forme” (aut. cit.) apar relativ independente de acestea. Xenakis arată că o. se pot organiza în structuri „în afara timpului” (sistemul modal*, tonal*) sau structuri „în timp” (sistemul serial), independent de sintaxă și formă. Practica muzicală ne-a arătat că alegerea o. s-a făcut de obicei luându-se în considerare și zonele de audibilitate: zona rarefierii, a detaliului și aglomerării. Totodată s-a observat că indiferent de natura și organizarea (strictă sau liberă) a o., ele se încadrează în orice lucrare muzicală, într-una din categoriile sintactice delimitate până în prezent. Compozitorii actuali caută din ce în ce mai mult să exploreze zone ale o. din sistemul netemperat (v. natural; temperare) unde se pare că între zgomot și sunet* există aspecte multiple încă neexploatate (în special în ceea ce se numește forma sunetului). O definiție cuprinzătoare a termenului este dată de Șt. Niculescu (în Rev. Muz. 3, 1973, p. 10-16): „Prin o. se desemnează fenomenele acustice elementare cu care se operează în muzică”.

orgă (< gr. ὄργανον, „unealtă”, „instrument”, „instrument muzical”; lat. organum; fr. orgue; germ. Orgel; engl. organ; it. organo), instrument de suflat complex, bazat pe un sistem de tuburi sonore. Sunetul o. se produce prin introducerea aerului sub presiune în tuburi o dată cu acționarea manualului* (manualelor), a pedalierului (1) și a sistemului de acționare a registrelor (III, 1, 2). Mărimea o. (în funcție de numărul tuburilor) diferă de la un instr. la altul. Fiind un unicat, fiecare o. este proiectată de obicei de către un specialist (în cele mai multe cazuri un organist*), care face „dispoziția registrelor” [alege registrele (II, 1)] care vor intra în componența instr., le distribuie diferitelor manuale și pedalierului, iar constructorul de o. „realizează” dispoziția acestora. De fapt, cele mai multe o., acelea care au două sau mai multe manuale, nu sunt instr. simple, ci sunt compuse din două, trei sau mai multe „orgi” de sine stătătoare, fiecare având un manual propriu, independent, pe care se poate cânta atât separat cât și împreună. Cele trei părți principale ale instr. sunt: tuburile sonore, grupate în rânduri de registre; mecanica de suflat („suflăria”) împreună cu magazia de vânt și mecanismul de acționare a ventilelor de admisie: consolă, claviaturi* (manuale) tractură, pârghii pentru registre (II, 2). ♦ A. Tuburile sonore pot fi grupate ținându-se seamă de anumite criterii: a. după felul de atac (2): tuburi labiale și tuburi linguale; b. după felul materialului din care sunt confecționate: tuburi din metal și tuburi din lemn, carton, porțelan etc.; c. după lungime; tuburi de 32′, 16′, 8′, 4′, 2′, 1′ – v. picior (2) etc., precum și după alte criterii. Tuburile labiale au forma și principiile de construcție ale unui flaut drept* sau fluier pop. Parte inferioară a tubului este conică iar cea superioară cilindrică. În locul unde se întâlnesc, se află deschiderea interlabială cu 2 muchii: labia superioară și cea inferioară. Vântul, care intră prin ajutajul de admisie, aflat la piciorul tubului, este comprimat în partea conică, pătrunde apoi prin ajutajul linear (germ. Kernspalte) în corpul central al tubului, unde pune în mișcare aerul, astfel încât coloana de aer a tubului întră în vibrație. Dacă tubul este lung, coloana de aer a tubului intră în vibrație. Dacă tubul este lung, coloana de aer oscilând rar sunetul va fi grav, iar dacă este scurt, sunetul va fi proporțional mai acut. Deci, de lungimea părții superioare depinde înălțimea (2) sunetului. Cam 80% din totalul tuburilor unei o. sunt labiale (doar la o. de tip fr., câteodată întâlnim relativ ceva mai multe registre linguale). Dacă tubul este închis el va emite octava* inferioară, în comparație cu un tub de aceeași lungime. Tuburile linguale produc sunetul cu ajutorul unei ancii* metalice (ca la armoniu*, acordeon*, muzicuță*). Admisia vântului este aproape la fel ca la tubul labial, dar aici vântul pune în vibrație și ancia (a cărei grosime are influență asupra timbrului*). Tubul lingual poate să aibă și o parte superioră, un pavilion*, în vederea amplificării sunetului. Forma pavilionului, cilindrică, conică, de mensură egală largă sau îngustă, are o influență hotărâtoare asupra timbrului. Anciile sunt de două feluri: batante (ca la cl., sax.) și libere (ca la acordeon, armoniu). Tuburile sunt grupate în rânduri de registre. Fiecare registru reprezintă un rând complet de tuburi; fiecărei clape a claviaturii îi corespunde un tub. Ele se deosebesc prin înălțime (de 8′, 4′, 2′), timbru („principal”, „flaut”, „oboi”, vox humana) și intensitate (2). Există registre de 8′ (ca. 30 cm), unde do măsoară c. 2,38 m, de 8′, de 4′ care, apăsând pe aceeași clapă, sună cu o octavă mai sus, de 2′ (cu 2 octave mai sus), 16′ (cu o octavă mai jos), 32′, 64′. Registrele sunt grupate și ele la rândul lor în registru de bază, de fond (fr. jeu de fonds, germ. Grundstimmen), cele de 16′, 8′, 4′ (la o. fr.) și cele 16′, 8′ (la o. germ.) aflate în manualul principal; cele de 8′ și 4′ se află în positiv*. Registre de aliquote (3) (fr. jeux de mutation, germ. Aliquoten) sunt registre care reprezintă armonicile* superioare. Registrul de 2^2/3,, sună cu o duodecimă* mai sus decât este notat, reg. de 2′ cu 2 octave mai sus, 1^3/5,, ca terță* deasupra octavei secunde, 1^1/3,, cvinta* deasupra octavei secunde, 1^1/7,, ca septimă* mică deasupra octavei secunde, 1′ cu trei octave mai sus etc. Registre mixte, mixturile (2) (fr. jeux composés, fourniture; germ. Gemischte Stimmen, Mixturen), de două voci (2) (de ex. o combinație între cvinta 2^2/3, și terța 1^3/5,), de 3′, de 5′, de 7′. Registrele mixte folosesc tuburi labiale. Timbrul, culoarea registrelor se obține prin mensura [germ. Mensur – v. diapazon (2)], lărgimea tubului. Fiecare orgă dispune de corul principalelor (fr. jeux de fonds) (16′, 8′, 4′, cu mensura medie și largă), corul flautelor (registre de 16′, 8′, 4′, 2′, 1′, aliquote, cu mensura largă), registre care imită alte instr. (viola, violino, violoncello), cu mensura îngustă (toate aceste registre folosesc tuburi linguale) și corul registrelor cu ancii, unele din ele de asemenea imitatoare ale unor instr. sau ale vocii umane (oboi, trompetă, trombon, vox humana). Registrele cu ancii se despart în două grupe, una folosind tuburi cu pavilionul normal (trompetă, oboi) celelalte cu pavilionul scurt (vox humana, racket*, regal*). Numărul tuburilor folosite diferă de la un instr. la altul. O o. medie de 25 registre are c. 1900 tuburi. Cea mai mare o. din țara noastră, cea din studioul de concerte al Societății Radio din București, are, de ex., c. 8000 de tuburi sonore, împărțite pe 4 manuale și pedalier. B. Mecanica de suflat produce vântul cu ajutorul unui sistem de foale, acționate manual sau pedal. În decursul timpului au fost folosite mai multe tipuri de foale, care aveau o caracteristică comună: comprimarea aerului aspirat. Important este ca presiunea să rămână constantă. Presiunea se măsoară în mm (de ex. 75 mm „presiune de vânt” ridică o coloană de apă într-un tub-eprubetă la 75 mm). La o. vechi se folosea o presiune de vânt de la 50-75 mm. Mai târziu, în sec. 19, au fost preferate presiuni mai mari, ce atingeau 120 mm, din cauza utilizării anumitor registre cu 300 mm, așa-numitele registre de „presiune înaltă”, la care, între timp, s-a renunțat (orga Bisericii luterane din Sibiu are asemenea registre). Printr-o conductă, vântul este adus spre magazia de vânt, iar de acolo, acționat de organist, cu ajutorul mecanismului de tractură, spre tuburile sonore plasate pe magazia de vânt prevăzută cu ventile de admisie, când este apăsată clapa legată cu tubul respectiv, permite intrarea vântului în tub. Au fost folosite mai multe tipuri de magazii și diferite sisteme de ventile. Cele mai eficiente în vederea obținerii unei sonorități cât mai clare, a unor sunete mai curate, a posibilităților de combinare a registrelor și a unui atac cât mai precis, s-au dovedit a fi sistemele Schleifladen și Springladen, folosite în epoca barocului*. Începând din sec. 20, mai toate o. noi folosesc din nou aceste sisteme de construcție. c. Mecanismul de acționare a ventilelor de admisie. Legătura între claviatură și tuburi este realizată cu ajutorul tracturii. Există o consolă (masă de comandă), pe care sunt plasate manualele (de la 1-5), cu clapele respective. Do-sol³ [la³] (56-57 de clape), și pedalierul, Do-fa¹ [sol¹] (30-31 de clape). Legătura între clapă și ventil se poate realiza cu ajutorul diferitelor sisteme. Cel mecanic, bazat pe un complex de pârghii care, acționând precis, face însă ca în momentul folosirii tuturor registrelor clapele să „meargă” foarte greu, nepermițând o agilitate prea mare în tempo(2)-urile rapide. În anul 1832 Barker inventează un sistem de pârghii care acționează mecanismul de tractură spre ventil cu ajutorul vântului, ușurându-se astfel mult atacul clapelor. Sistemul rămâne însă mecanic. În sec. 19 apare un nou sistem de tractură, cel pneumatic, unde legătura între clapă și ventil este realizată cu ajutorul unei conducte înguste de plumb și o magazie de vânt montată în consolă. Apăsându-se pe clapă, vântul intră în conductă și deschide ventilul de admisie a tubului sonor. Sistemul pneumatic este mai simplu, mai ieftin, dar atacul imprecis, iar sunetul întârzie, în funcție de distanță între consolă și tub. Mai nou se folosește sistemul electric în care, cu ajutorul unor electromagneți, se deschide ventilul de admisie a tubului sonor. Cu toate neajunsurile sale, cea mai bună tractură s-a dovedit însă a fi totuși cea mecanică. În zilele noastre constructorii de o. revin din ce în ce mai mult la aceasta. Pe consolă sunt montate părghiile pentru registre. Am văzut că tuburile sunt grupate pe rânduri de registre. Ele pot primi „vânt” doar când pârghia registrului e „trasă”, astfel, cu toate că se apasă pe clapă și se deschide ventilul admisie, tubul nu sună pentru faptul că nu există vânt în magazia registrului respectiv. Și aceste pârghii pot fi acționate mecanic, pneumatic sau electric. ♦ O. este un instr. cunoscut deja în antic. În sec. 2 î. Hr. (170) un anume Ktesibios construiește o o. hidraulică (hydraulis, organum hydraulicum) având tuburi, un fel de claviatură și foale. Comprimarea aerului se realiza cu ajutorul apei. La Roma și la Bizanț, o. era utilizată mai ales în teatru. În Europa apuseană a ev. med., prima o. apare în anul 757, când împăratul bizantin Constantin Kopronymos face cadou o o. regelui Peppin. Acele instr. extrem de mici, dispuneau de 8-15 tuburi, 1-2 octave diatonice (do-do¹). În jurul anului 980 se găsea la Winchester o orgă cu 400 de tuburi și două manuale. În sec. 12, tuburile sunt împărțite în registre; în sec. 14 se inventează, în Germania, pedalierul, iar în sec. 15, tuburile linguale. În țara noastră (Transilvania), construcția de o. a început relativ devreme. Primul nume de organist și constructor, care apare într-un document (1429), este cel al lui Johannes Teutonicus din Feldioara (Marienburg). Desigur s-au construit și înaintea acestei date o. în diferite orașe. Cea mai veche o. păstrată în forma ei originară este probabil cea din Biserica luterană din Rupea (1726), iar cel mai valoros instr. se află la Biserica Neagră din Brașov, construit de către Carl August Buchholz, Berlin (1836-1839); are 76 de registre (63 sunătoare). V. regal; orga di legno; positiv.

play-back (cuv. engl.), în general, reproducere imediată a unei înregistrări* pe bandă de magnetofon* sau disc*. De asemenea, o tehnică după care muzica instr. și vocală este înregistrată în condiții acustice ideale și apoi reprodusă la difuzoare într-un studio, unde cântăreții mimează și interpretează în sincronism. Executanții sunt înregistrați pe o pistă de ghidare, sincronizată apoi cu pista inițială, căreia îi ia locul.

pop music, provenit prin prescurtare din engl. popular music, desemnează o categorie largă de muzici de divertisment, muzici cu un înalt grad de accesibilitate, ce se adresează unei demografici de masă. Mizând pe succesul comercial imediat, p.m. este indisolubil legată de crearea de cântece hit (șlagăre). Accesibilitatea și popularitatea cântecelor este garantată de un număr de factori: 1) utilizarea unor motive melodice și/sau ritmice specifice și pregnante, constituind un soi de „cârlige” (hooks) ce prind auditoriul; 2) accentul pus pe vocea umană, drept vehiculul timbral cel mai direct al expresiei muzicale; 3) refrene simple, cantabile și ușor de memorat; 4) versuri cu apel larg, adesea pe teme sentimentale; 5) producție de studio sofisticată și costisitoare ce asigură un standard de sunet ca și un stil în pas cu moda timpului; 6) accentul pe un singur cântec (single) cu potențialități de hit, mai degrabă decât pe un întreg album. Prin aceste trăsături, p.m. se diferențiază față de muzica rock și multiplele sale subgenuri, în ciuda faptului că muzica rock, ca și probabil jazz*-ul, este de asemenea considerată drept popular music. Cu alte cuvinte, în termeni stricți, p.m. este mai degrabă o sub-clasă a popular music, cu toate că sinonimia dintre popular music, p.m. și rock persistă în limbajul comun. Ca muzică de larg consum, p.m. se bucură de un consistent sprijin instituțional și financiar, fapt ce-i asigură un loc privilegiat în dinamica culturală. P.m. formează un curent principal (mainstream) în cultura de masă, și ca atare se opune oricărei forme de subversiune sau periferie culturală (underground). Această divizare a sferei culturale coincide cu departajarea economică a caselor de discuri în două categorii: cele câteva case de discuri „majore” produc și distribuie marile hit-uri ale p.m., pe când cele „independente” (indie) promovează stilurile muzicale aventuroase ale talentelor mai puțin cunoscute. Dictat de considerente comerciale, succesul p.m. se măsoară în numărul de discuri vândute sau în numărul de săptămâni pe care un cântec îl ocupă în top-urile de radio și TV. Valoarea intrinsec artistică sau muzicală ocupă un loc secundar – un alt aspect prin care p.m. se distinge față de anumite genuri ale muzicii rock ce aspiră la statutul de artă.

sintetiz(at)or (< engl. synthesizer), instrument muzical electronic (v. electrofone, instr.) cu claviatură* (ce are rolul de a acționa impulsurile electronice care sunt amplificate și produc sunete programate). Instr. este de dimensiuni diferite: de la mini-Moong (1 m lungime cu un panou de control de aproximativ 20 cm), până la cele care pot acoperi un spațiu apreciabil într-un studio acustic. Cele mai complexe s. posedă toate timbrurile* orch. putând efectua și combinații timbrale. În general instr. este monodic, având posibilitatea emiterii sunetelor armonice doar simultan cu sunetul fundamental. Totodată se pot obține și diferite efecte electronice care presupun aglomerări de frecvențe*, sunete de diferite forme etc., implicând astfel și o sonoritate pe verticală. Perfecționarea s. a dus însă la construirea instr. ce pot emite sunete și simultan rezolvând un mare neajuns: posibilitatea armonizării*. Instr. a fost conceput de Robert A. Moong, care a ajuns la actualul aparat numit „Moong-Synthesizer”, după cercetări îndelungate construind în prealabil un teremin (v. electrofone, instr.) bazat pe două circuite electrice cu ajutorul cărora emitea diverse sunete. Dar strămoșul s. trebuie căutat mult înainte. Prin jurul anilor 1928 un german pe nume Trautwein construiește un aparat de emis sunete asemănător s. Aparatul a purtat denumirea de „Trautonium”. Bineînțeles avea încă foarte multe părți mecanice. De asemenea nu putem să separăm actualul instr. perfecționat de experiențele din laboratoarele electroacustice, efectuate cu ajutorul generatoarelor electronice sau pur și simplu cu cel al microfoanelor* și magnetofoanelor* (în muzica concretă, electronică*, în „tape music”) amintindu-i în acest sens pe P. Schaeffer și P. Henri, precum nici de orga* electronică – un fel de rudă apropiată a s. Totodată, nu putem trece cu vederea invazia ordinatoarelor. Toate acestea au concurat în realizarea actualului aparat (instrument) muzical construit de R. Moong.

boom s. n. (ec.; americanism) ♦ 1. Prosperitate rapidă, de obicei de scurtă durată ◊ „În schimb se poate vorbi de un «boom» al studiourilor de imprimare, exagerat de numeroase actualmente, dar utilizate la nivelul tehnicii mondiale (24 de piste)” Sc. 28 VI 74 p. 8; v. și 20 X 77 p. 6. ♦ 2. Avânt ◊ „În Franța, țară în care arta coregrafică se află la mare preț și într-un extraordinar boom, au loc anual numeroase concursuri naționale și internaționale de balet.” Cotid. 7 VI 93 p. 2; v. și heliotehnică. ♦ 3. Eveniment excepțional ◊ „Considerat un veritabil «boom» al anului, filmul [...] a fost prezentat [...] la Cannes.” R.l. 27 IX 93 p. 1. ♦ 4. Revenire ◊ „Este o falsă impresie că astăzi ar exista un «boom» al pieselor mele. De fapt, în ultimii 25 de ani, numărul montărilor a rămas constant.” R.lit. 13 XII 84 p. 22. ◊ „Toate filmele sale au avut un boom, după mulți ani de la premieră.” R.l. 11 IX 93 p. 7 [pron. bum] (din engl. americ., cf. fr. boum; DMC, DMN 1968; D. Am., DP; DEX, DN3 – alte sensuri)

casetă s. f. Cutie de material plastic conținând o bandă magnetică, care înregistrează sau reproduce sunetul sau imaginea ◊ „Casete muzicale duminicale comentate de G.C.-M.” Pr. R.TV 12 XI 78 p. 3. ◊ „Poliția portugheză a inițiat săptămâna trecută o operațiune mai puțin obișnuită de depistare a unor laboratoare clandestine de înregistrare pe casete.” R.l. 18 V 81 p. 6. ◊ „3500 de casete video și 300 casete matrice au fost confiscate în patru studiouri situate [...] în regiunea pariziană.” R.l. 19 III 84 p. 6; v. și videomagnetofon (1970) (din fr., engl. cassette; PR 1960, DMC 1967, BD 1970; DN, DEX, DN3 – alte sensuri; DEX-S)

diaproiector s. n. (tehn.) ◊ „Gama produselor foto a fost completată prin asimilarea în fabricație a diaproiectorului «Diaclar» – aparat de proiecție semiautomat pentru diapozitive încasetate și diafilme produse de studioul «Animafilm».” Sc. 6 X 76 p. 5 (din dia[pozitiv] + proiector; LTR; DN3, DEX-S)

femeie-cineast s. f. (cinem.) Femeie care a îmbrățișat profesia de cineast ◊ „«Sambizanga» – producție a studiourilor franceze, regizată de angoleza S. M., prima femeie-cineast africană.” Sc. 15 IV 74 p. 2 (din femeie + cineast; cf. fr. femme-cinéaste; DMN 1967)

film-anchetă s. n. Film cu caracter de anchetă ◊ „Celălalt film-anchetă «Mâine începe azi» este un film despre tinerii din zilele noastre.” Sc. 18 VII 65 p. 2. ◊ „Filmul-anchetă «Brazii», realizat de T.U. la Grupul de șantiere de pe Someș [...]” Sc. 17 IV 74 p. 2. ◊ „Este necesar, deci, ca strădaniilor pasionate, concretizate adesea în certe reușite ale creatorilor de la studioul «Al. Sahia», să li se răspundă prin stabilirea, în planul tematic, a ponderii justificate de importanța filmului-anchetă.” Sc. 14 XI 75 p. 4; v. și Cont. 17 IX 65 p. 6, R.l. 24 VII 69 p. 2, I.B. 8 X 70 p. 2, Cont. 2 XI 73 p. 5, I.B. 18 IV 74 p. 2, Săpt. 26 VII 74 p. 6 (din film + anchetă; cf. fr. film-enquête; DMN, DMC 1966; Fl. Dimitrescu în BRPh 1/69 p. 166)

film-mamut s. n. Film de o lungime neobișnuită, cu foarte mare figurație ◊ „Cheltuielile acestui film-mamut ating suma de 90 milioane de franci.” Cont. 16 XII 66 p. 5. ◊ „Filmul-mamut realizat de către producătorul D. de L. împreună cu studiourile sovietice ni se înfățișează ca o reconstituire istorică de amploare a celebrei bătălii purtată de celebrul geniu militar: Napoleon.” R.l. 26 XII 71 p. 2 //din film + mamut; Fl. Dimitrescu în BRPh 1/69 p. 167//

fonoconfort s. n. 1966 (acust.) Ansamblul condițiilor care fac o locuință comodă din punct de vedere fonic ◊ „Am dori să clarificăm de la început [...] coordonatele până la care ne propunem să dezbatem noțiunea pe care noi am numi-o «fonoconfort». Nu vrem să înțelegem prin apartament un studio de televiziune, izolat astfel încât să nu pătrundă în interiorul lui nici cel mai mic zgomot [...]” R.l. 23 XI 66 p. 3 (din engl. phonocomfort; M. Gheorghiu în LR 2/68 p. 132; DN3)

jurizare s. f. Acțiunea de a juriza ◊ „Sistemul de jurizare este următorul: o notă o acordă membrii juriului, a doua președintele juriului, a treia este media notelor acordate de cele 5 studiouri teritoriale [...]” Tin.lib. 26 VIII 90 p. 3. ◊ „Ultimii doi [...] au fost premiați de revista «Fast Business» [...] participantă la jurizare.” Cotid. 3 XII 91 p. 3 (din juriza)

previzionare s. f. Întocmirea de previziuni ◊ „Ceea ce deosebește această clădire de celelalte edificii de pe bulevardul «Soare Apune» din Hollywood este firma de neon agățată deasupra intrării: «Studioul de previzionare a reclamelor», proprietate a Companiei de studiere a reacțiilor publicului.” Sc. 19 I 74 p. 6 (din previziona; DN3)

recital-spectacol s. n. Spectacol constituit dintr-un recital ◊ „În această seară, la Buzău va avea loc o manifestare a studioului de poezie din localitate. Este vorba despre recitalul-spectacol «Sunt suflet din sufletul neamului meu».” Sc. 29 XI 71 p. 2 (din recital + spectacol)

sală-studio s. f. Sală de teatru, de obicei de proporții mici, care servește drept atelier de experiență al anumitor piese, experimente regizorale etc. ◊ „Noua sală-studio cu 200 locuri a Institutului de teatru din Tg. Mureș.” Sc. 21 XI 62 p. 2; v. și Cont. 16 IX 66 p. 4 (din sală + studio)

semirecital s. n. Recital alcătuit din două părți, fiecare susținut de o altă persoană ◊ „La sala Studio a Ateneului, pianista C.I.R. și violoncenistul A.C. [...] susțin câte un semirecital.” I.B. 17 I 72 p. 2. ◊ „De un real interes semirecitalul sopranei V. M., cuprinzând lieduri românești.” Săpt. 19 V 72 p. 7 //din semi- + recital; DEX-S//

show s. n. (cuv. engl.; spect.) Tip de spectacol de varietăți, muzică ușoară, susținut de un singur actor/cântăreț sau de o formație ◊ „O comună olandeză [...] numărând vreo 6500 locuitori, și-a construit prin «autofinanțare» un studio de televiziune. Programul [...] neglijează meciurile echipei Ajax și show-urile lui R.C. în favoarea spectacolelor de păpuși, a emisiunilor de informații locale de politică.” Cont. 22 III 74 p. 10. ◊ „În Japonia a avut loc ceea ce pare să fie unul din cele mai lungi programe TV din lume: un «show» care a durat 25 de ore!” R.l. 15 IV 75 p. 6. ◊ „Cel mai atractiv show vizionat până acum la noi – cel al formației Omega.” Săpt. 16 V 75 p. 7. ◊ „Un show cu formația ABBA și alte recitaluri ale unor interpreți cunoscuți.” Cont. 31 VIII 79 p. 8. ◊ „A rămas fascinația [...] feluritelor «show»-uri [...]” Sc. 6 IV 84 p. 4; v. și 31 VII 75 p. 4; v. și telenoapte (1971), surclasa [pron. șou] (cf. fr. show; PR 1954; DEX, DN3)

stație-releu s. f. ◊ „Pentru recepționarea și vizionarea în condiții îmbunătățite a programelor Studioului central de televiziune, în cursul acestui an urmează să fie date în funcțiune noi stații-releu de translație.” Sc. 7 III 75 p. 5 //din stație + releu//

teledivertisment s. n. Emisiune distractivă de televiziune ◊ „Studioul include mai marcat «teledivertismentul» în programele de sâmbătă și duminică.” Cont. 18 VI 65 p. 6; v. și Săpt. 1 X 71 p. 13 (din tele-1 + divertisment; DEX-S)

videograf s. n. (americanism) ◊ „O profesie nouă în S.U.A. este scriitorul public sau, mai bine zis, videograful public. Întrucât s-a constatat că bunicii și chiar părinții nu mai au timp să-și povestească viața și să transmită copiilor și nepoților anumite informații și amintiri, s-a acceptat ideea ingenioasă de a aduce persoanele interesate într-un studio și de a le cere să vorbească în fața unei camere de luat vederi. Aceste videomemorii rămân să se transmită de la o generație la alta.” R.l. 13 I 81 p. 6; v. și videomemorii //din video- + -graf//

videomemorii s. pl.tant. Memorii înregistrate video ◊ „Videograful povestește. Pentru ca amintirile persoanelor în vârstă să nu se piardă, în curând vor putea fi folosite tehnicile cele mai moderne de înregistrare video. Persoanele respective vor putea fi invitate într-un studio să vorbească în fața unei camere de luat vederi. Veritabile «arhive de familie în imagini», aceste videomemorii vor putea fi apoi consultate din generație în generație.” Sc. 8 I 81 p. 5; v. și videograf //din video- + memorii//

videotelefon s. n. Telefon prevăzut cu un dispozitiv care permite să fie văzut interlocutorul ◊ „Videotelefonul este pus în funcțiune: în fața lor [a persoanelor] – un microfon, o cameră de televiziune și un televizor cu ecran mare. Trebuie precizat [...] că asemenea centrale de videotelefon nu există încă. Dar la sfârșitul acestui an ele vor fi instalate la Moscova, Leningrad, Kiev.” Sc. 27 V 61 p. 4. ◊ „Cu puțin timp în urmă, între orașele Sofia și Varna a fost instalată prima rețea video-telefon din Bulgaria. Pentru realizarea legăturii video se folosește releul de televiziune Sofia-Varna și anume în acele ore în care studiourile nu emit.” Sc. 14 V 74 p. 6; v. și dictafon (din engl. videotelephone, fr. vidéo-téléphone, germ. Videotelephon[anlage]; BD 1967, DMC 1970; DTR; DN3, DEX-S)

voluntaria vb. I A merge voluntar ◊ „Toți revoluționarii care îl înconjurau pe domnul Iliescu în studioul 4, în ziua de 22 decembrie au voluntariat [...] în Golf.” ◊ Rev. 22 15 IV 91 p. 2 (din voluntar)

SINE IRA ET STUDIO (lat.) fără mânie și părtinire – Tacit, „Annales”, I, 1. Caracterizare a obiectivității științifice și condiție a obiectivității în genere.

TACIT (Publius Cornelius Tacitus) (c. 55-120), istoric și om politic roman. Scriitor rafinat, maestru al construcției dramatice, a fost unul dintre cei mai străluciți reprezentanți ai istoriografiei romane. Dintre numeroasele sale lucrări, cele mai importante sunt „Istoriile” (în 12 cărți) și „Analele” (în 8 cărți, păstrate fragmentar), în care înfățișează evenimentele din prima parte a Imperiului, de la moartea lui Augustus până la căderea lui Nero și de la acesta până la moartea lui Domițian (14-96) de pe pozițiile aristocrației senatoriale, deși își afirma de la bun început obiectivitatea, susținând că scrie „fără ură și părtinire” (sine ira et studio). Alte opere: „Despre viața și moravurile lui Iulius Agricola”, „Germania”, „Dialog despre oratori”.

UNIVERSAL, casă americană de producție fondată, în 1912, de către Carl Laemmle. Prima companie independentă care, în 1915, deține un studio important (Universal City). În existența sa aproape centenară și-a cucerit popularitatea prin mari vedete, mari regizori și cultivarea unor genuri de succes: westernul, comedia și științifico-fantasticul.

SOLTI [ʃólti], Sir Goerg (pe numele adevărat Georg Stein) (1912-1997), dirijor englez de origine ungară. Inițial dirijor de operă (prima înregistrare radio în studio a „Tetralogiei” wagneriene), iar după 1970, de orchestră simfonică (Chicago, Paris, Londra). Specialist al repertoriului postromantic german și austriac, a înregistrat integralele simfoniilor lui Beethoven, Brahms și Mahler.

MADERNA, Bruno (1920-1973), compozitor și dirijor italian. Activitate pedagogică și dirijorală intensă. A înființat, împreună cu Luciano Berio, Studioul de fonologie a Radioteleviziunii Italiene de la Milano (1954). Rol esențial în renașterea avangardei italiene. Lucrări în majoritatea genurilor („Hyperion”, „Serenada per lustrum”, „Musica sue dimensioni”, „Continuo”, „Studii pentru <Procesul> lui Kafka”).

MADRAS 1. Vechea denumire a statului Tamil Nadu. 2. Oraș în SE Indiei, centru ad-tiv al statului Tamil Nadu, port pe coasta Coromandel; 3,8 mil. loc. (1991). Nod de comunicații. Aeroportul Meenambakka, situat la 16 km SV de oraș. Ind. textilă (bumbac), chimică (acid sulfuric), de prelucr. a metalelor, constr. de vagoane, motociclete și biciclete, montaje de automobile, produse alim., articole de piele, tipografii. Studiouri cinematografice. Centru cultural. Universitate (1857). Institut tehnic. Observator astronomic. Teatre. Parc (39 ha, înființat în 1859). Muzeu (fondat în 1854). Monumente: templele Kapaliswarar și Parathasarathy (sec. 8); fortul St. George (1639); catedralele romano-catolice San Thomé (1504-1557, construită de portughezi), St. George (1816); St. Andrew (1821), biserica St. Mary (1680); sala de sport Victoria (1883-1888). Compania Engleză a Indiilor Orientale a fundat, în 1639, pe locul unei așezări pescărești autohtone (Madraspatam) și un mic comptoar portughez (1504) și un fort și o factorie.

MONITÓR², -OÁRE (< fr., lat.) s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. (În sistemul Bell-Lancaster) Elev foarte bun la învățătură, care ajută pe învățător la predare, instruind o grupă de elevi. ♦ (În trecut) Elev care menținea ordinea și disciplina într-o clasă ♦ Persoană care învață sau supraveghează pe cei ce doresc să practice schiul. 2. S. n. Aparat de control al unei instalații de telecomunicații, folosit în exploatare (ex. în regia studioului de televiziune, imaginea trimisă de camera de luat vederi este urmărit de regizor pe un m. de control). 3. S. n. Titlu dat unor publicații periodice oficiale. 4. S. n. Componentă a computerului, reprezentând ecranul acestuia. 5. S. n. (MED.) Sistem de control și avertizare, ale cărui semnale sunt reproduse pe un ecran pentru supravegherea funcțiilor importante ale corpului (tensiunea, pulsul, respirația, temperatura etc.) în tratamentul intensiv, pe parcursul unei operații sau în terapia Röntgen.

GAUMONT [gomõ], Léon (1864-1946), producător de film și industriaș francez. Construiește, împreună cu G. Demeny, cronofotograful G., cu ajutorul căruia obține primele imagini animate (1895). Inventează cele dintâi aparate pentru producția cinematografică pe scară industrială, precum și procedeele de realizarea a filmului vorbit (1902) și a celui în culori (1912). Fondează prima mare firmă și studio de producție cinematografică (1895), care îi poartă numele.

GHEORGHIU, Virgil Constantin (1916-1993, n. Războieni, jud. Neamț), scriitor român de expresie română și franceză. Stabilit în Franța (1945), unde a devenit preot. Econom stavrofor al Bisericii Ortodoxe Române din Paris. Publicistică pe teme de război („Ard malurile Nistrului”). Romane reflectând propria experiență a înstrăinării și suferinței („Ora 25”, ecranizat de studiourile americane) sau evocând paradisul pierdut al spiritului și pământului natal („Nemuritorii de la Agapia”, „Sacrificații Dunării”, „Dumnezeu la Paris”).

MÉLIÈS [meliés], Georges (1861-1938), cineast francez. Pionier al artei cinemotografice. Iluzionist la teatrul „Robert Houdin” din Paris. În studiourile construite de el (1897), la Montreuil, a realizat peste 400 de filme, utilizând procedee ale artei sale de prestidigitator. Inventator al trucului cinematografic. Predilecție pentru feerie și genul științifico-fantastic („Călătoriile lui Gulliver”, „Afacerea Dreyfus”, „Călătoria în lună”, „Aventurile baronului Münchausen”, „La Polul Nord”).

MOSCOVA (MOSKVA) 1. Râu navigabil în partea europeană a Rusiei, afl. stg. al râului Oka, la Kolomna; 473 km. Iz.v din zona Podișului Central Rusesc și trece prin M., Voskresensk ș.a. Legat de fl. Volga prin canalul Moscova. Hidrocentrale. 2. Capitala Federației Ruse, situată în centrul Câmpiei Ruse, port pe râul cu același nume: 8,4 mil. loc. (împreună cu suburbiile Mîtișci, Liuberțî, Himki, Reutov ș.a., 1996). M are nod de comunicații. Aeroporturile Șeremetievo, Ynukovo, Domodedova, Bîkovo. Metrou (1935). Mare centru ind.: ind. constr. de automobile, avioane, material feroviar, nave fluviale, aparataj electrotehnic, mașini-unelte, mecanică fină; ind. chimico-farmaceutică, electronică, poligrafică; fabrici de mobilă, de instrumente muzicale de ceasuri, textile, confecții, alim., pielărie și încălțăminte etc. Important centru comercial și cultural: Academia de Științe a Rusiei (1724), 13 universități, între care se remarcă Universitatea „Lomonosov” (1755), 81 de institute de învățământ superior, 60 de teatre (Teatrul Mare fundat în 1776, Teatrul Mic fundat în sec. 18 etc.), 74 de muzee (galeriile „Tretiakov”, muzeul „Pușkin” etc.), biblioteci. Centru de prod. cinematografice (studioul „Mosfilm”). Festival internațional al filmului. Monumente: Kremlinul, catedralele Spaskii (1420-1427), Buna Vestire (1484-1489) și Iisus Hristos Mântuitorul (reconstruită în anii 1996-2000, sfințită la 19 aug. 2000, pe locul vechii catedrale, demolată din ordinul lui Stalin în 1931), bisericile Înălțarea Domnului (Vosnesenia, 1532) și Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul (1547), din cartierul Kolomensk, Vasili Blajennîi (1555-1560) și Nașterea Maicii Domnului (1649-1652); mănăstirile Novodevici (de maici, 1524) și Donskoi (de călugări, 1591), palatele Ostankino, Kuzminki, Kuskovo, Ekaterinsk ș.a. Construcții moderne (Hotelul „Rossia”, Turnul Televiziunii de 533 m, Monumentul Eroilor Cosmosului, 107 m înălțime). Mausoleul V.I. Lenin. Turism. La M. s-a desfășurat (1980) cea de-a 20-a ediție a Jocurilor Olimpice de Vară. Menționat într-un izvor narativ la 1147, dar cu o existență anterioară. Reconstruit probabil în c. 1156 de cneazul Iuri Dolgoruki, M. a devenit, începând cu sec. 13, nucleul cnezatului moscovit pe cale de constituire, iar din 1328, centrul Marelui cnezat al Moscovei, care a avut un rol important în lupta pentru crearea statului centralizat rus, a cărui capitală devine în a doua jumătate a sec. 15. În Evul Mediu la M. au izbucnit numeroase răscoale (1382, 1547, 1648, 1662 ș.a.). Cotropită în 1610 de armata panilor poloni, a fost eliberată în 1612 de miliția populară, condusă de K.M. Minin și D.M. Pojarski. După mutarea capitalei la Sankt-Petersburg (1712), M. a continuat să aibă un rol important în viața economică și culturală a țării. În timpul Revoluției din Rusia (1905-1907), la M. a avut loc insurecția armată din 9-18 dec. 1905. La 2/15 nov. 1917, în M. a fost instaurată puterea sovietică. În mart. 1918, M. a devenit capitala R.S.F.S. Ruse, în dec. 1922, a U.R.S.S., iar din iun. 1991 a Rusiei. Aici s-a desfășurat în timpul celui de-al doilea război mondial o mare bătălie (sept. 1941-apr. 1942) în care armatele germane au suferit prima mare înfrângere. La M. și-au desfășurat lucrările numeroase conferințe internaționale, cele mai importante fiind: Conferința din 19-30 oct. 1943 a miniștrilor de Externe ai U.R.S.S., S.U.A. și Marii Britanii, la care a fost adoptată o declarație asupra securității generale; Conferința din 16-20 dec. 1945 a miniștrilor de Externe ai U.R.S.S., S.U.A. și Marii Britanii privind organizarea lumii postbelice în Europa și în Extremul Orient; la rezoluție a aderat și China; Conferința din 15 iulie-5 aug. 1963 a miniștrilor de Externe ai U.R.S.S., S.U.A. și Marii Britanii, la care s-a elaborat „Tratatul pentru interzicerea experiențelor cu arma nucleară în atmosferă, spațiu cosmic și sub apă” ș.a. Tot la M. au avut loc, în 1954, 1957, 1960, 1969, consfătuiri ale reprezentanților unor partide comuniste și muncitorești.

MÜNCHEN [münhən], oraș în SE Germaniei, centrul ad-tiv al landului Bavaria, pe râul Isar; 1,2 mil. loc. (1997). Important nod de comunicații. Aeroport. Ind. constr. de avioane, de automobile (uzinele firmei „B.M.W.”), de aparataj electrotehnic (uzinele firmei „Siemens & Halske A.G.”), optică (fabrica firmei „A.G.F.A.”), textilă, chimico-farmaceutică, a hârtiei, pielăriei și încălțămintei, mobilei, alim. (bere). Tipografii. Centru comercial și financiar important. Metrou. Universitate (1826). Institut politehnic (1868). Institutele „Max Planck” (de sociologie) și „Goethe” (pentru cultură), orchestră simfonică, studiouri cinematografice. Teatrul Național, unul dintre cele mai importante din Germania. Muzee: Vechea Pinacotecă (1843-1853), Noua Pinacotecă, Gliptoteca (1826-1836), Noua Galerie de stat. Locul de desfășurare a Jocurilor Olimpice de vară din 1972. Monumente: Domul/Frauenkirche (1468-1488), 109 m lungime, construit în stil gotic, după planurile arhitectului Jörg Ganghofer, distrus aproape în întregime în timpul celui de-al doilea război mondial și reconstruit ulterior; bisericile Sankt Peter (1294-1368, cu modificări baroce din anii 1630-1631 și 1753-1756), Sankt Michael (1572-1592), Sankt Katejan (1663-1675), Sankt Johann Nepomuk (1733-1746); Antiquarium (1569-1571); Residenztheater (1751-1753), în stil rococo; Primăria veche (1470), Primăria nouă (1867-1908). Întemeiat la c. 1158 de Henric Leul, a fost în Evul Mediu un important centru meșteșugăresc. Din 1255 reședință a ducilor de Wittelsbach și apoi a regilor Bavariei (1806). A fost sediul guvernului Republicii Sovietice din Bavaria (13 apr.-1 mai 1919). La M., în 1923, naziști conduși de Hitler și Ludendorff au încercat, printr-un puci nereușit („puciul de berărie”) să pună mâna pe putere. Bombardat de aviația aliată în al doilea război mondial. – Acordul de la M., hotărâre impusă Cehoslovaciei de către Conferința de la M. (29-30 sept. 1938) la care au participat: A. Hitler, E. Daladier, B. Mussolini și N. Chamberlain. Dictatul prevedea dezmembrarea Cehoslovaciei; regiunea sudetă era cedată Germaniei. Politica de „conciliere” a democrațiilor apusene față de Germania la M. l-a încurajat pe Hitler în tendințele sale expansioniste.

NECȘULEA, Anton Alexandru (1908-1993, n. Râmnicu Vâlcea), inginer român. M. de onoare al Acad. (1993), prof. univ. la București. Director tehnic (1935-1973) al Radiodifuziunii Române. Specialist în electroacustică („Bazele acusticii clădirilor”, „Electroacustica în sonorizare”); a condus lucrările de proiectare a instalațiilor electroacustice ale Sălii de concerte Radio, ale studiourilor cinematografice Buftea, ale Televiziunii Române etc.

PAGE [peidʒ], Jimmy (n. 1944), chitarist și cântăreț britanic. Muzician volubil, rafinat și inovator, chitarist de hard-rock prin excelență. Activitate de studio, de producător și aranjor pentru diverse formații; carieră solo și cu Led Zepellin. Discografie selectivă: „Outrider”, „No Quarter” (cu R. Plant).

PARIS [fr. parí] 1. Bazinul Parisului (sau Parizian), regiune în N Franței, extinsă în jurul Parisului, pe c. 500 km diametru de la E la V și c. 300 km de la N la S, având forma unui amfiteatru cu o înclinare generală pe direcția SE-NV, drenată de fl. Sena și afl. săi Marna, Oise ș.a. Este o zonă joasă, acoperită cu depozite sedimentare terțiare, limitată de masivele hercinice Ardeni (NNE), Vosgi (E), Masivul Central (S) și Armorican (V), iar spre N de colinele Artois, care constituie limita între B.P. și Câmpia Flandrei. 2. Capitala Franței, a regiunii și provinciei istorice Île-de-France, situată în bazinul cu același nume, în zona de confl. a râurilor Marna și Oise cu fl. Sena, la 170 km de gura de vărsare a acesteia în Marea Mânecii; 2,1 mil. loc. (1999). Marele P., împreună cu suburbiile și orașele-satelit (Argenteuil, Saint-Denis, Montreuil, Orly, Versailles, Boulogne-Billancourt, Saint-Cloud, Neuilly-sur-Seine, Clichy, Nanterre, Rueil-Malmaison, Saint-Germain-en-Laye, Poissy ș.a.), formează o conurbație de 11,2 mil. loc. (1999), extinsă pe 1.832 km². Orașul propriu-zis, încorsetat de meandrele Senei și Marnei, și dominat de mai multe coline (Montmartre 125 m alt., Chaillot, Buttes-Chaumont, Belleville, Ménilmontant ș.a.), ocupă o supr. de 105 km², având ca nucleu Île de la Cité. P. este cel mai important centru politic, economic, financiar-bancar, comercial, cultural-artistic și turistic al țării, fiind sediul unor organisme internaționale (UNESCO, din 1947, OECD ș.a.); locul de desfășurare a Jocurilor Olimpice în anii 1900 și 1924. Important nod internațional de comunicații, cu trei mari aeroporturi (Orly, Le Bourget, Roissy-Charles de Gaulle), port fluvial și mai multe gări (Gara de Nord, Gara de Est, Austerlitz, Saint-Lazaire, Montparnasse ș.a.). Metrou (din 1900). P. este cel mai puternic centru ind. al Franței, care produce automobile (uzinele firmelor „Renault”, „Citröen” ș.a.), avioane, tractoare, produse electronice și electrotehnice (firma „Thomson”), mașini-unelte, aparatură de precizie și optică, produse chimice (mase plastice, medicamente, cosmetice, cauciuc sintetic, îngrășăminte) și textile (confecții, tricotaje, țesături), articole de blănărie și marochinărie, încălțăminte, mobilă fină, alimente, articole de lux (parfumuri, bijuterii ș.a.); mari edituri și tipografii. Studiouri cinematografice. Centru financiar internațional (Banca Franței, Banca Rothschild, Crédit Lyonnais) și bursier. Centru științific: Academia Franceză (fundată de Richelieu în 1634), Institutul Franței (1795), Institutul Pasteur (1888), Centrul Pompidou (1971-1977) etc. Numeroase teatre: Opera (1789), Comedia Franceză (1680), Teatrul Étoile ș.a.; universități: Sorbona (1257), Collège de France, (1530), L’École Normal Supérieure (1794), Conservatorul (1795), l’École Nationake de Beaux Arte ș.a.; muzee: Luvrul, inaugurat în 1793, Muzeul Național de Artă Modernă, Muzeul Cluny, Musée de l’homme, Muzeul de Artă Decorativă, Muzeul de Artă Tradițională Populară ș.a.; parcuri și grădini: Bois de Boulogne, 872 ha, Bois de Vincennes, 943 ha, Tuileries Luxembourg, Jardin des Plantes ș.a.; poduri pe Sena: Pont-Neuf (1578-1606), Notre-Dame, Alexandre III, Sully, Saint-Michel, Solférino, Royal, Louis-Philippe, Pont de la Concorde ș.a.; bulevarde și străzi renumite: Champs-Élysées, Sébastopol, Saint-Germain, Saint-Michel, Grand Armée, Royal etc.; cartiere faimoase: Quartier Latin, Montparnasse, Montmartre, Saint-German-des-Prés; piețe: Place de la Concorde, cu obeliscul din Luxor, Place Charles de Gaulle – fostă Place de l’Étoile, cu Arcul de Triumf, Place Vendôme, Place Champs de Mars, cu Trunul Eiffel, Place de la République, Place des États-Unis ș.a.; porți cu caracter triumfal-decorativ: Saint-Denis (1672), Saint-Martin (1674) ș.a.; cabarete: Moulin Rouge, Crazy Horse, Folies-Bergère, Olympia ș.a. Monumente: biserica Saint-Germain-des-Prés (sec. 6, reconstruită în sec. 10-11), catedrala Notre Dame (1177-1250), bisericile Saint-Martin-des-Champs (1140), Sainte-Chapelle (1246-1248), Saint-Joseph-des-Carmes (1613-1620), Saint-Louis (1644-1728), bazilica Sacré-Cœur (1876-1914), l’Hotel de Sens (1474-1519), l’Hotel de Cluny (1485-1498), l’Hotel de Ville (Primăria) (1533-1551, reconstruit în 1606-1628), l’Hotel des Invalides (1670-1720), în stil gotic, Palatul Bourbon (1722), Pantheonul (1764-1812), clădirea Bursei (1808-1825), Arcul de Triumf (1806-1836), clădirea Operei (1862-1875), Turnul Eiffel (1889), înalt de 320 m, Piramida de sticlă „Grande Louvre” (1989) ș.a. – Istoric. Pe locul orașului de azi a existat, în sec. 1 î. Hr., o așezare inițial pe o insulă a Senei (Île de la Cité) a tribului galic al parisilor, numită Lutetia. Cucerit de romani (52 î. Hr.), a devenit un puternic centru comercial (Lutetia Parisiorum apoi Parisia, de unde numele actual). Populația orașului a fost creștinată (sec. 3) de episcopul Denis (Dionisie) care a fost martirizat. Distrus de populațiile barbare (280), a fost reconstruit. În 360, prefectul Galiei, Iulian Apostatul a fost proclamat aici împărat de soldații săi, iar orașul a luat definitiv numele de P. De la începutul sec. 6, P. a fost reședința regilor franci, constituind, treptat, împreună cu împrejurimile sale, nucleul domeniului regal al Capetingilor, fiind și cel mai important centru economic, politic și cultural-artistic al Franței. Devenit capitala Franței (987) când Hugo Capet, conte de Paris a devenit rege; în sec. 11-15 a jucat rolul de centru unificator în procesul de centralizare a statului francez. În sec. 14-15 dezvoltarea sa a fost întârziată din cauza Morții Negre (epidemia de ciumă a secerat 1/3 din populație). P. este strâns legat de istoria Franței, aici desfășurându-se un șir de evenimente importante: răscoala condusă de Étienne Marcel (1356-1358), răscoala ciocănașilor (1382) și caboșienilor (1413), Noaptea Sf. Bartolomeu (1572), Fronda (1648-1653) etc. La sfârșitul sec. 18 și în sec. 19, parizienii au avut un rol important în cele mai de seamă evenimente din istoria Franței: Revoluția din 1789-1794, Revoluția din iul. 1830, Revoluția din 1848. P. a fost unul dintre cele mai importante centre ale emigrației revoluționare române de după 1848. Napoleon III l-a însărcinat pe G. Hausmann cu modernizarea infrastructurii orașului. În Războiul Franco-Prusian (1870-1871), locuitorii P. au luptat eroic împotriva trupelor prusace care asediau orașul. Aici a izbucnit, în 1871, o insurecție care a instaurat Comuna din Paris. În sec. 19 a devenit centrul cultural-artistic al lumii („Orașul-lumină”). Ocupat, la 14 iul. 1940, de trupele germane, orașul a fost eliberat în urma insurecției populare din 19-25 aug. 1944. Îm ami 1968, a fost teatrul unor tulburări studențești. La P. au avut loc numeroase întâlniri diplomatice, consfătuiri și conferințe internaționale. – Tratatul de Pace din 10 febr. 1763, încheiat la Versailles, în urma Războiului de 7 Ani (Inclusiv războiul Franței cu India) în care Franța aliată cu Austria, Spania și Rusia a luptat împotriva Angliei și Prusiei. Franța renunță în favoarea Angliei în America la Noua Franță (Canada) și la toate teritoriile de la est de Mississippi (Louisiana), cu excepția Noului Orleans. Spania cedează Florida Angliei, primind în schimb partea apuseană a Louisianei (care aparținuse Franței). În Indiile de Vest Anglia obține de la Franța insula Dominica, Saint-Vicent, Grenada și Tobago, iar în Africa aproape întreg teritoriul coloniei Senegal; ins. Minorca, cucerită de Franța în 1756 este retrocedată Angliei. În India, Franța păstra doar 5 orașe. Franța și Spania se obligau să evacueze trupele din Portugalia și coloniile acesteia. Trupele franceze trebuiau să părăsească teritoriul Hanovrei, care era moștenire ereditară a regilor Angliei din dinastia de Hanovra. Tratatul de Pace din 30 mai 1814, încheiat între Franța și Coaliția a VI-a (Anglia, Austria, Prusia, Rusia; ulterior s-a raliat Tratatului Suedia, Spania și Portugalia) și care prevedea restabilirea independenței Olandei, Elveției, principatelor germane și statelor italiene. Franța era redusă la granițele existente la 1 ian. 1792; totodată, i se retrocedează o parte însemnată a posesiunilor coloniale pierdute de ea în războaielor napoleoniene. Tratatul de pace din 20 nov. 1815, între Franța și Coaliția a VII-a (Rusia, Anglia, Austria și Prusia) confirmă clauzele Tratatului din 30 mai 1814, spre deosebire de care în prezentul Tratat se stipulează menținerea Franței în granițele existente în 1790, fiind deposedată astfel de reg. Saar și Savoia etc. și obligată la plata a 700 mil. franci, precum și la acceptarea unei armate de ocupație de 150.000 de oameni pe o perioadă de 3-5 ani. Tratatul de Pace din 18/30 mart. 1856, încheiat în urma Războiului Crimeii (1853-1856), care prevedea, printre altele, înlăturarea protectoratului rus asupra Principatelor Române, rămânând sub suzeranitatea Porții, dar cu garanția colectivă a marilor puteri europene (Franța, Anglia, Austria, Rusia, Turcia, Prusia și Regatul Sardiniei); stabilește libertatea navigației pe Dunăre și neutralitatea Mării Negre, precum și crearea Comisiei Europene a Dunării, cu sediul la Galați. Rusia înapoiază Tursiei Karsul, iar Principatelor Române județele Bolgrad, Cahul și Ismail din Sudul Basarabiei, confirmând în același timp și autonomia Serbiei. Conferința din 10/22 mai-7/19 aug. 1858 (au participat semnatarii Tratatului de Pace din 1856), încheiată cu o convenție, care stabilea viitorul statut politic, social și administrativ al Principatelor Române. Conferința de Pace din 18 ian. 1919-10 aug. 1920, convocată de puterile victorioase în Primul Război Mondial (27 state, printre care și România) pentru semnarea tratatelor de pace cu țările învinse, Germania, Austria, Ungaria, Turcia și Bulgaria. Ea s-a încheiat cu semnarea unei serii de tratate la Versailles (1919), Saint-Germain (1919), Neuilly (1919), Sèvres (1920), Trianon (1920). Totodată, a hotărât înființarea Societăților Națiunilor. Conferința de Pace din 29 iul.-15 oct. 1946, convocată de puterile învingătoare în cel de-al Doilea Război Mondial pentru încheierea tratatelor de pace cu Bulgaria, Finlanda, Italia, România și Ungaria, state foste aliate ale Germaniei. Tratatele au fost semnate la 10 febr. 1947. Acordul de Armistițiu din 27 ian. 1973, acord semnat, în urma negocierilor de la Paris (1968-1973), de către miniștrii de Externe ai Republicii Democrate Vietnam, Guvernului Revoluționar Provizoriu al Republicii Vietnamului de Sud, S.U.A. și administrația de la Saigon prin care se hotărăște încetarea războiului și restabilirea păcii în Vietnam; prevede, între altele, evacuarea trupelor străine din Vietnamul de Sud, organizarea de alegeri sub control internațional, unificarea, treptată, pe cale pașnică a țării. Școala din ~, denumire (1925) prin care sunt desemnate în istoria artei grupările și creațiile pictorilor și sculptorilor străini stabiliți la P. în diferite epoci (sec. 14, 18 și 20). Cea mai importantă este cea din sec. 20, care a grupat artiști de prestigiu (M. Chagall, W. Kandinsky, A. Modigliani, P. Picasso, C. Brâncuși ș.a.), fără să genereze însă un stil sau un curent anume. Sunt numiți „a doua școală din P.” pictorii abstracți de după al Doilea Război Mondial (N. Staël, J.M. Atlan, M. Estève, Maria Vieira da Silva).

POTSDAM, oraș în NE Germaniei, centru ad-tiv al landului Brandenburg, situat pe râul Havel, la 27 km SV de Berlin; 130,4 mii loc. (2002). Port fluvial. Ind. constr. de mașini (locomotive, reparații de nave fluviale), electrotehnică (echipament electric), chimică (filme fotografice, medicamente), instrumentelor de precizie, textilă și alim. Muzee; parcuri. Studiourile cinematografice „Defa”. Centru turistic. Vechea reșed. a regilor Prusiei. Castel (sec. 17), refăcut în stil neoclasic în sec. 18; parcul și castelul Sans-Souci (1745-1748), în stil rococo german, reșed. favorită a lui Frederic II; Neue Kammern (1747); Bildergalerie (Galeria de Artă, 1755-1763); Neues Palast (Noul Palat, 1763-1769); Poarta Brandenburg (1770); Nikolaikirche (1830-1837); Primăria (sec. 18). Menționat documentar în 993 ca două mici așezări pescărești slave, numite Pots și Dubis, iar apoi, într-un hrisov din 1317, ca o singură localitate cu numele de Potzdamp. Oraș (din sec. 14), a devenit reședința de vară a Hohenzollernilor. Reședința principilor-electori de Brandenburg (din 1640). A fost distrus aproape în întregime în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și refăcut ulterior. – Conferința de la ~, s-a desfășurat în Palatul Cecilienhof, între 17 iul. și 2 aug. 1945, cu participarea șefilor de state (nu au participat M.I. Kalinin și regele George V) și guverne (H. Truman, I.V. Stalin, W. Churchill – înlocuit cu C. Atlee) și a miniștrilor de Externe ai U.R.S.S., S.U.A. și Marii Britanii, care au luat hotărâri cu privire la reglementarea situației postbelice în Europa (în special statutul și frontierele Germaniei și Austriei, precum și reparațiile, planurile politice și teritoriale pentru Europa de Est, continuarea războiului cu Japonia).

POUSSEUR [pusõr], Henri (1929-2009), compozitor belgian. Activitate pedagogică (director al Conservatorului din Liège) și la diverse studiouri de muzică electronică. Înființează studioul de muzică electronică din Bruxelles (1958). Centrul de Cercetări muzicale din Valonia (1970). Interesat de materialul extramuzical, de aleatorism și de multimedia („Trois Visages de Liège”, „Votre Faust”). Numeroase scrieri („Stravinski după Webern după Stravinski”, „Muzică, semantică, societate”).

POWELL [páuəl], Dick (1904-1963), actor, cântăreț și dansator american. Vedetă a marilor musicaluri create în anii ’30 la studiourile Warner Bros („Strada 42”, „Visul unei nopți de vară”, „Scandal în lumea bună”, „Criminalul meu drag”).

PRAGA (PRAHA), capitala Cehiei, situată în NV țării, în Pod. Boemiei, la 192-380 m alt., pe râul Vltava; 1,16 mil. loc. (2003). Pr. centru politic, economic, cultural-științific, financiar-bancar, comercial și turistic al țării. Important nod internațional de comunicații (zece magistrale feroviare, șapte rutiere și aeroportul Ruzynĕ, modernizat în 1960). Ind. constr. de mașini (automobile, avioane, motociclete, mașini agricole, mașini-unelte, utilaj siderurgic, material feroviar, instrumente de precizie ș.a.), siderurgică, chimică, electrotehnică (turbine, generatoare), electronică (uzinele „Tesla”), optică, a pielăriei și încălțămintei, mat. de constr., textilă, a confecțiilor, farmaceutică, alim. (preparate din carne și lapte, zahăr, bere, produse de panificație etc.) ș.a. Mari tipografii. Universitatea Carolina (1348, cea mai veche din Europa Centrală), Universitatea Tehnică (1707), Universitatea de Economie (1953), Academia de Artă (1799), Academia de Muzică (1811), Academia Cehă de Științe Agricole (1924), Academia Cehă de Științe (1952), 22 de mari biblioteci, 20 de muzee și galerii de artă, 26 de teatre (între care Teatrul Tyl, 1783, Teatrul Național, 1868, Teatrul Mozartian), studiourile cinematografice „Barrandov”, două orchestre simfonice etc. Festivalul muzical „Primăvara la Praga”. Monumente: c. 1.700 vestigii istorice și monumente arhitectonice, grupate cu precădere în orașul vechi (Staré Mĕsto), între care se remarcă complexul arhitectonic Hradčany (sec. 9-19), care cuprinde palatele Munizipal (1338), Belvedere (1536-1552), în stil renascentist, Wallenstein (1623-1630), Ludovik (1702-1707) și Thun (1716-1727), catedrala gotică Sf. Vit (1344, cu completări din sec. 19 și din 1929), Biserica Sf. Jiři (sec. 10-17), pavilioane ș.a.; Primăria veche (sec. 13-14), în stil gotic, celebră prin turnul cu orologiu (sec. 15), cu 12 statuete ale Apostolilor; bisericile Sf. Fecioară Maria-Týn (1370-1510), în stil gotic, cu altar baroc, Sf. Gheorghe (sec. 12), Sf. Nicolae (1704-1745); rotonda romanică (sec. 12); colegiul Klementinum al Iezuiților (1665-1699), în stil baroc; Turnul Pulberăriei (sec. 15), în stil gotic târziu; Turnul Petrin (1891); podul Karol (Karluv-most), construit peste Vltava în anii 1357-1380 (consolidat și renovat în 1971), decorat cu 26 de statui în stil baroc, datând din sec. 18, care leagă orașul vechi de cel nou. Centrul istoric al P. a fost inclus (în 1992) în patrimoniul cultural universal. Orașul a fost afectat (aug. 2002) de mari inundații, provocate de revărsarea Vltavei, care au pricinuit imense pagube materiale. Locuită din timpuri străvechi și menționată documentar în sec. 9, P. a devenit în sec. 10 capitala statului ceh. A cunoscut o mare dezvoltare în sec. 13-15, ajungând unul dintre cele mai puternice centre economice, politice și culturale din Europa Centrală. Reședință imperială în timpul lui Rudolf II. Rol important în războaiele husite (sec. 15) și în răscoala antihabsburgică (1618-1620), cu episodul „defenestrării de la P.” (23 mai 1618), care a marcat începutul Războiului de 30 de Ani. De la sfârșitul sec. 18, P. a fost centrul mișcării naționale cehe, care a culminat cu Revoluția din 1848-1849. Aici s-a semnat (1866) tratatul care punea capăt Războiului Austro-Prusian. După proclamarea Republicii Cehoslovace (1918), capitala acesteia. Ocupat de trupele germane (mart. 1939), orașul a fost eliberat la 9 mai 1945, în urma insurecției naționale izbucnite la 5 mai 1945. În 1989, aici s-a aflat centrul mișcării care a pus capăt în mod pașnic („Revoluția de catifea”) regimului comunist din Cehoslovacia. Din 1992 capitala Cehiei. – Cercul de la ~, școală lingvistică structuralistă, fondată la P., în 1926, de N. Trubețkoi și R. Jakobson; activ până în 1939. Primăvara de la ~ = denumire dată programului de reforme (din ian.-aug. 1968) de liberalizare a regimului, sub egida partidului comunist, după înlocuirea lui A. Novotný cu Al. Dubčev, orientat către un socialism cu față umană. Intervenția trupelor țărilor Pactului de la Varșovia (20-21 aug. 1968), cu excepția României, a pus capăt acestui experiment.

PREDESCU, familie de lăutari români cu tradiție pe mai multe generații. Mai importanți: 1. Victor (1912-1984, n. Ploiești), violonist și dirijor. Întemeietor (1948) și prim-dirijor al orchestrei de muzică populară „Barbu Lăutaru”, apoi concertmaistru la ansamblul Ciocârlia (1950), și dirijor la orchestra populară a Radiodifuziunii Române. 2. Nicușor (1919-1986, n. Turnu Severin), violonist, dirijor și șef de orchestră. Frate cu P. (1). Șef de orchestră de local în București și Craiova; între 1952 și 1959 concertmaistru al orchestrei de Studio a Radiodifuziunii.

PURIC, Dan (n. 1959, Buzău), actor și regizor român de teatru și film. Interpret carismatic, dotat cu o mobilitate fizică și psihică specială, afirmată în roluri din marele repertoriu dramatic („O noapte furtunoasă”, „Revizorul”, „Jocul dragostei și al întâmplării”, „Slugă la doi stăpâni”) și în recitaluri de pantomimă („Toujours l’amour”, „Visul”, „Urmuz”). Promotorul unui gen de spectacole cu rezonanță internațională, care îmbină arta mimului cu stepul și dansul („Made in România”, „Hic sunt Leones”, „Costumele”). Roluri în film („Tinerețe frântă”, „O vară cu Mara”, „Un studio în căutarea unei vedete”, „Vacanța cea mare”).

studio (-di-o) s. n., art. studioul, pl. studiouri

IUTKEVICI, Serghei Iosifovici (1904-1985), regizor rus. Fondator al Studioului actorului excentric. Inițial, animator al mișcării de avangardă în cinematografia sovietică, realizează ulterior filme de factură clasică, caracterizate prin realism psihologic („Omul cu arma”, „Othello”, „Subiect pentru o schiță”).

KIEV, capitala Ucrainei, port pe Nipru; 2,6 mil. loc. (1995). Mare nod de comunicații. Aeroportul Borispol. Puternic centru ind. (constr. de nave fluviale, de mijloace de transport, de utilaj ind. și medical, mașini unelte; uzine chimice, întreprinderi poligrafice, de prelucr. a lemnului, textile, alim., de încălț.) și cultural cu veche tradiție: numeroase institute de învățământ superior, o universitate (1834), academie de științe; muzee, teatre, studiourile cinematografice „Dovjenko”. Monumente: biserica Deseatina (989-996), Porțile de Aur (1037), catedrala Sf. Sofia din cartierul Pecersk (1037), în stil bizantin, catedrala Sf. Arhanghel Mihail (1108), catedrala Sf. Kiril (1146), biserica Tututor Sfinților (sec. 17), palatul Klovski (1753-1755) ș.a. Numeroase clădiri din sec. 15-18. Întemeiat în sec. 5, este menționat prima oară în 860. Capitală a statului Rusia Kieveană (sec. 9-12). După adoptarea creștinismului (988-989) devine metropola religioasă a Rusiei. Cucerit de mongoli în 1240, s-a aflat în dependență față de Hoarda de Aur. Din 1362 a intrat în componența Marelui Ducat al Lituaniei, iar din 1569 în cea a Poloniei. Centru al luptei de eliberare a poporului ucrainean. Alipit în 1654 Rusiei. K. a jucat un rol important în renașterea culturală din sec. 19 și în mișcarea națională ucraineană. În 1934 desemnat capitală a R.S.S. Ucraina. Ocupat de trupele germane (1941-1943). Din 1990, capitala Republicii Ucraina.

KOLHᾹPUR [kóləpur], oraș în SV Indiei (Mahārāshtra), pe versantul de E al Gaților Occidentali; 406,4 mii loc. (1991). Piață agricolă. Ind. constr. de mașini, alim. (uleiuri vegetale și zahăr) și textilă (țesături de bumbac). Expl. forestiere și de bauxită. Universitate. Studiouri cinematografice. Temple budiste.

REVERBERÁȚIE (< fr.) s. f. (FIZ.) Persistență a unui sunet într-o încăpere după ce sursa sonoră și-a încetat emisia, datorită reflecțiilor multiple ale sunetului pe pereți sau pe alte obiecte, înainte ca intensitatea lui să se anuleze în urma absorbției. O durată scurtă de r. face ca sunetele să pară seci și fără sonoritate, iar o durată prea lungă de r. face ca vorbele și melodiile să fie neinteligibile. Pentru diferitele feluri de săli (de teatru, de operă, concert, curs etc.) există o anumită durată de r. optimă. R. constituie una dintre problemele importante pentru acustica unei săli. ◊ R. artificială = prelucrare electroacustică a semnalelor sonore, cu ajutorul unui reverberator, în scopul obținerii unor condiții optime de audiție în sălile de spectacole, în studiourile de televiziune, de radiodifuziune etc.

ROMA 1. Capitala Italiei și centrul ad-tiv al reg. Lazio, situată în apropierea țărmului de V al Pen. Italice, pe ambele maluri ale fl. Tibru, la 28 km de gura de vărsare a acestuia în M. Tireniană, extinsă pe colinele Campidoglio (Capitolină), Palatino, Aventino, Quirinale, Viminale, Esquilino și Celio. R. include în arealul său statul independent Città del Vaticano (0,44 km²) și ins. Tiberina (pe Tibru); 2,3 mil. loc. (2005). Important nod de comunicații (aeroporturile „Leonardo da Vinci” și Ciampino; numeroase gări feroviare ș.a.) și pr. centru politic, economic, financiar-bancar, comercial, de transport, cultural-științific, de învățământ, turistic (c. 12 mil. turiști anual) și religios (Vatican). Metrou (inaugurat în 1955). Ind. metalurgică, a constr. de mașini (mașini agricole și de transport, utilaj energetic și electrotehnic), chimico-farmaceutică, poligrafică, pielăriei și încălțămintei, textilă și de confecții, de prelucr. a lemnului, cosmeticii, alim. Important centru al producției cinematografice (studiourile „Cinecitta”). Universitate (1303). Academia Națională de Științe; biblioteci. Librăria Universității (1661). Muzee naționale și galerii de artă: Capitolino (1471), cu colecții de sculpturi clasice, Pio Clementino (sculptură greacă și romană), Barracco (sculpturi antice), Muzeul Național Villa Giulia (artă etruscă și italică), Muzeul Național de Artă și Tradiții Populare, Muzeul de Preistorie și Etnografie, Muzeul Palazzo Venezia (artă aplicată), Galeria Națională de Artă Modernă (lucrări ale artiștilor din perioada 1800-1900), Villa Borghese (deschisă publicului în 1902, cu colecții de artă renascentistă), Cabinetul Național de Stampe ș.a. Operă. Orchestră simfonică. Teatre La R. s-au desfășurat Jocurile Olimpice de vară în 1960. Sediul FAO. Numeroase monumente și vestigii romane, paleocreștine, renascentiste ș.a., astfel încât R. poate fi socotită ca un „muzeu în aer liber”. Zidul de fortificație construit în anul 272 d. Hr. (în timpul împăratului Aurelian) în jurul orașului vechi pentru apărarea împotriva invaziei popoarelor migratoare, care se întinde sub forma unui semicerc pe malul dr. al Tibrului, fiind străpuns de numeroase porți, între care Piancina, Pia, San Lorenzo, Porta Maggiore, San Giovanni, San Sebastiano (din care pornește Via Appia Antica), San Paolo, Porta del Popolo (reconstruită în 1561). Piețe notabile: Piața Veneției, dominată de monumentul gigantic din marmură albă, închinat regelui Victor Emmanuel II, primul rege al Italiei unificate, Piața Campidoglio, construită după planurile lui Michelangelo, Piața Colonna, în mijlocul căreia se află columna lui Marc Aureliu, închinată victoriilor armatelor romane, Piața Spaniei, realizată în 1723-1726, cu cele 137 de trepte care duc la biserica Trinità dei Monti (1495), Piața Navona (1651), Piața Poporului (1816-1820), Piața Barberini ș.a. Apeductele dell’Aqua Marcia (144 î. Hr.), dell’Aqua Iulia (sec. 1 î. Hr.), dell’Aqua Virgo (sec. 1 d. Hr.); Podurile Milvio (109 î. Hr.), Fabricio (62 î. Hr.) ș.a. Arcurile de Triumf ale lui Septimiu Sever (203), Constantin (312), Titus (sec. 1) ș.a.; Pantheonul, construit în anul 27 î. Hr. și refăcut în anii 118-125; Mausoleul împăratului August (28 î. Hr.); Termele lui Caracalla (212, cu mozaicuri), ale lui Dioclețian (306) ș.a. Ruinele Forumului Roman, centrul religios, politic și comercial al Romei antice, în care se aflau mai multe temple și bazilicile Emilia (sec. 3 î. Hr.), Giulia (55 î. Hr.), Masenzio (308-312). Forumurile imperiale ale lui Cezar (54 î. Hr.), August (7 î. Hr.) și Traian (111-114, construit după planurile lui Apolodor din Damasc) în care se află Columna lui Traian, monument de 29,78 m înălțime, ridicat în amintirea victoriilor armatelor romane asupra dacilor, acoperit de jur împrejur cu un basorelief în spirală cu scene din timpul războaielor daco-romane; Palatul Domus Augustana, al lui Domițian; Amfiteatrul lui Titus Flavius Vespasianus sau Colosseum, situat la poalele colinelor Palatino și Esquilino, construit în anii 70-80. Bisericile San Marco (336), Santa Maria Maggiore (sec. 5), decorată cu mozaicuri, cu o campanilă înaltă, San Giovanni în Laterano (311-314, restaurată în 1646-1649 de Borromini și în 1735 de A. Galilei) ș.a.; bisericile San Callisto (sec. 2), Santa Costanza (sec. 4), Santa Sabrina (sec. 5), San Stefano-Rotondo (sec. 5), Santa Maria Antiqua (sec. 6-8, cu fresce originare), Santa Maria in Cosmedin (sec. 6-12), în peretele căreia este inclusă celebra Boca de la Verita, Santa Maria in Travestere (sec. 12), San Clemente (1108), San Saba (1205), Santa Maria sopra Minerva (1280), Santa Maria del Popolo (1472-1477), cu fațadele neoclasice, pictată în interior de marii artiști ai Renașterii, San Augustino (1479-1483), San Pietro in Monitorio (1503), bazilica San Pietro (sec. 16-17, consacrată la 18 nov. 1826 de papa Urban VIII) de la Vatican, San Luiggi dei Francesi (1518), Santa Maria degli Angeli (1566), Il Gessù (1568) ș.a.; Palatele Venezia (1455), în stil renascentist, Cancelaria (1511), Farnese (1534-1549), Massimo (1532-1536), Borghese (1560-1614), Chigi (1562), reșed. oficială a primului ministru, Quirinale (sec. 17-18) – veche reșed. de vară a papilor, apoi reșed. regală, iar astăzi reșed. președintelui Republicii, Barberini (1625-1633); castelul San Angelo (1492-1503); Villa Farnesina, cu picturi de Rafael, Villa Medici (1544). Catacombele Romei, datând din anii 100-400, decorate cu picturi murale reprezentând simboluri creștine, renumite fiind cele ale Domitillei (sec. 1), San Callisto (sec. 2), San Sebastiano (sec. 2), Sant’ Agnese (sec. 2) ș.a. Numeroase fântâni monumentale, printre care celebra Fontana di Trevi (1762), monument baroc având în centru statuia lui Okeanos într-un car tras de doi cai de mare și doi tritoni (se spune că cei care aruncă aici monede vor reveni la Roma), Fontana dei Fiumi din Piazza Navona, opera lui Bernini, simbolizând „cele 4 mari fluvii ale lumii” (Dunăre, Gange, Rio de la Plata, Nil). Așezarea pe pe cele șapte coline este atestată arheologic de la începutul Epocii bronzului (c. 1500 î. Hr.), dar, potrivit legendei, a fost întemeiată în c. 735 î. Hr., de Romulus și Remus; statuia lupoaicei (Lupa Capitolina) care alăptează pe cei doi gemeni este considerată simbolul Romei. La sfârșitul sec. 6 î. Hr. a devenit centrul republicii romane, iar în sec. 1 î. Hr. capitala Imp. Roman – atingând culmea grandorii la sfârșitul sec. 1 și începutul sec. 2; și-a păstrat calitatea până în timpul domniei împăratului Constantin cel Mare, care a trecut-o Constantinopolului (azi Istanbul) în anul 330. Împărțirea Imp. Roman (395 d. Hr.), căderea Imp. Roman de Apus (476) și migrațiunea popoarelor (cucerită și jefuită de vizigoți, 410 și vandali, 455) au dus la decăderea orașului. Din sec. 4 a fost reședință papală, de la sfârșitul sec. 6 protecția a trecut în mâinile Bisericii romane, iar din sec. 8 devine capitală a Statului Papal (până în 1870, cu excepția anilor 1309-1377, când aceasta se mută la Avignon) (v. și Vatican). În 1084 a fost pustiită de normanzi. În timpul răscoalelor populare, conduse de Arnaldo da Brescia și Cola di Rienzo, R. a fost declarată republică (1143-1155 și 1347-1354). R. a cunoscut o perioadă de de mare înflorire în timpul Renașterii. După cucerirea Statului Papal de către francezi, R. s-a proclamat republică (1798-1799), iar între 1809 și 1814 a fost inclusă în Imp. napoleonian. Centru al Republicii Romane (febr.-iul. 1849), instaurată în timpul Revoluției de la 1848-1849. Ocupată de armatele Regatului Italiei (1870), R. a devenit capitala Italiei unificate (de la 26 ian. 1871). În oct. 1922, fasciștii italieni au organizat așa-numitul „marș asupra Romei”, instaurând în Italia dictatura fascistă. R. a fost transformată într-o capitală modernă în anii ’20-’30 ai sec. 20, când a devenit centrul ad-tiv, cultural și al transporturilor țării. Unul dintre principalele centre ale Rezistenței antifasciste italiene. Ocupată de naziști în sept. 1943. Eliberată de trupele anglo-americane la 4 iun. 1944. – Tratatul de la ~, semnat la 25 mart. 1957 de Belgia, Franța, Republica Federală Germania, Italia, Luxembourg și Olanda, prin care se înființa Comunitatea Economică Europeană (Piața Comună) și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom). 2. ~ (Imp. Roman), stat sclavagist, unul dintre cele mai mari și mai puternice state ale lumii antice. Evoluția sa istorică a cunoscut mai multe perioade. Cea mai veche perioadă din istoria R. este cunoscută sub numele de „perioada regalității”, care ar fi durat, potrivit tradiției, aproximativ două sec. și jumătate (753-509 î. Hr.). Organizarea socială a R. în această perioadă era democrația militară; locuitorii R. (populus romanus) erau împărțiți în trei triburi a câte zece curii, fiecare curie având câte zece ginți. Principalele instituții politice ale statului roman incipient erau adunarea bătrânilor (senatus), adunarea poporului pe curii (comitia curiata), care alegea pe toți magistrații, și regele regele (rex), ales de adunarea poporului. În cursul evoluției sale din această perioadă, populația R. s-a împărțit în patricieni (aristocrația gentilică) și plebei (reprezentanți ai triburilor aservite), amândouă categoriile fiind formate din oameni liberi, sclavia, incipientă, având încă un caracter patriarhal. În sec. 6 î. Hr., Roma a cunoscut o perioadă de dominație politică etruscă, care a influențat tradiția, instituțiile politice și arhitectura sec. următoare. La sfârșitul sec. 6 î. Hr. (potrivit tradiției romane în anul 509 î. Hr.) la Roma s-a instituit republica, autoritatea regală fiind înlocuită prin aceea a doi magistrați, numiți la început praetori, iar apoi consuli, aleși dintre patricieni, de către adunarea poporului, aleși pe timp de un an de comițiile centuriate și învestiți cu putere absolută. Senatul devine instituție supremă a statului. Istoria internă a statului roman în perioada timpurie se caracterizează prin lupta dintre plebei și patricieni pentru pământ și pentru egalitate în drepturi politice, încheiată în 287 î. Hr. prin Lex Hortensia, a dus la importante modificări în structura socială a statului roman; populația liberă a Romei s-a împărțit în caste (ordines), în fruntea cărora era noua aristocrație (nobilitas), alcătuită din vârfurile patriciene și plebeiene. În a doua jumătate a sec. 5 î. Hr. Roma, dispunând de o excelentă organizare, a inițiat o politică expansionistă în Latium, apoi în Italia. În urma războiului cu coaliția orașelor latine (340-338, 327-304 și 298-290 Î.Hr.), Roma a cucerit întreaga Italie centrală de pe ambii versanți ai Apeninilor. După cucerirea Italiei centrale, Roma a ajuns în conflict cu orașele grecești din sudul Italiei. În urma războiului (280-275 î. Hr.) cu regele Epirului, Pyrrhos, și a asediului Tarentului (272 î. Hr.), Roma a ocupat toată Italia de sud. După ocuparea Italiei și organizarea ei din punct de vedere politic, social-economic și ad-tiv, interesele Romei s-au ciocnit de cele ale Cartaginei. Lupta pentru supremație în bazinul apusean al Mării Mediterane a dus la cele trei războaie denumite, după numele dat de romani cartaginezilor, războaie punice (264-241, 218-201 și 149-141 î. Hr.). În urma Primului Război Punic, Roma a obținut Sicilia, dar forța economică politică și militară a Cartaginei rămânea aproape intactă. În cursul celui de-al Doilea Război Punic (218-201 î. Hr.) armata cartagineză, condusă de Hannibal a invadat Italia, pricinuind armatei romane înfrângeri zdrobitoare la lacul Trasimene (217 î. Hr.) și mai ales la Cannae (216 î. Hr.). Dar tactica temporizatoare elaborată de Fabius Cunctator, precum și campaniile din Spania și Africa, conduse de Publius Cornelius Scipio, au hotărât soarta războiului; Cartagina a suferit o grea înfrângere la Zama (202 î. Hr.) și a pierdut în favoarea Romei toate posesiunile de peste mări. Roma a obținut, în urma celui de-al Doilea Război Punic, hegemonia în bazinul apusean al Mării Mediterane și și-a îndreptat atenția spre răsărit (unde ocupase Iliria). În urma a trei războaie (215-205, 200-197 și 171-168 î. Hr.), Macedonia a fost înfrântă și supusă. După înfrângerea unei mari răscoale antiromane (149-148 î. Hr.) Macedonia a fost transformată în provincie romană, iar în 146 î. Hr., după înfrângerea răscoalei Ligii aheene, orașele grecești au fost subordonate provinciei romane Macedonia. În acest timp, Cartagina s-a refăcut din punct de vedere economic; un nou război, al Treilea Război Punic (149-146 î. Hr.), provocat de romani, a avut drept rezultat zdrobirea Cartaginei (care a fost dărâmată), includerea terit. acesteia în provincia romană Africa. După consolidarea stăpânirii lor în Pen. Balcanică și după zdrobirea Cartaginei, romanii au început ofensiva pentru cucerirea terit. asiatice. În 129 î. Hr., regatul Pergamului și posesiunile sale au fost transformate în provincie romană; aceeași soartă a împărtășit-o Bitinia (Bithynia) în 74 î. Hr. În Asia Mică rămânea liber regatul Pontului, care, sub conducerea lui Mitridate al VI-lea Eupator (111-63 î. Hr.), a închegat în jurul lui o vastă uniune politică îndreptată împotriva Romei. În urma a trei războaie (89-84, 83-81 și 74-63 î. Hr.), Roma a înfrânt pe Mitridate,ocupând toate terit. stăpânite sau controlate de acesta. Creșterea imensă a numărului de sclavi în urma războaielor de cucerire și introducerea pe scară largă a muncii acestora în producție au marcat generalizarea sclaviei la Roma. Consecințele principale ale acestui fapt, eliminarea treptată a producătorilor liberi, concentrarea pământului și formarea latifundiilor, precum și ascuțirea contradicțiilor sociale au provocat o largă mișcare socială pentru înfăptuirea unei reforme agrare, condusă de frații Caius și Tiberius Gracchus. În sec. 2-1 î. Hr. au avut loc puternicele răscoale ale sclavilor din Sicilia (136-132 și 104-101 î. Hr.) și răscoala condusă de Spartacus (73-71 î. Hr.), una dintre cele mai puternice răscoale ale sclavilor cunoscute în istorie. În același timp s-au răsculat și aliații italici ai Romei (Războiul aliaților, 90-88 î. Hr.), care, deși înfrânți, au obținut cetățenia romană, Mișcarea socială a Gracchilor, răscoalele sclavilor, Războiul aliaților, complotul lui Catilina au fost semne ale crizei politice și sociale a republicii romane. Această criză a ieșit mai puternic în evidență în prima jumătate a sec. 1 î. Hr. în războiul civil dintre popularii conduși de Marius și optimații conduși de Sylla. În 64-63 î. Hr. Pontul, Siria și Cilicia devin și ele prov. romane, iar Armenia, Capadocia, Iudeea devin regate clientelare. Între 58 și 52 î. Hr., Cezar cucerește Galia. Hegemonia romană în bazinul răsăritean al M. Mediterane s-a sfârșit în anul 30 î. Hr., prin cucerirea Egiptului. Spre sfârșitul sec. 1 î. Hr. R. a devenit unul dintre cele mai mari și mai puternice state ale lumii antice. Încercând să rezolve criza, sprijiniți de armată, cavaleri și plebei, Pompei, Crassus și Cezar încheie înțelegeri private (triumvirate), în scopul sprijinirii reciproce în lupta împotriva aristocrației senatoriale. Moartea lui Crassus (53 î. Hr.) și ascuțirea conflictului dintre Cezar și Pompei au dezlănțuit războiul civil (49-48 î. Hr.), în urma căruia învingător, Cezar devine conducătorul unic al statului roman. Senatul l-a numit dictator pe 10 ani și tribun pe viață. Reformele înfăptuite de Cezar au netezit calea instaurării imperiului. Lupta pentru putere, care a continuat cu și mai multă violență după asasinarea lui Cezar (44 î. Hr.), s-a sfârșit, după un lung război civil, cu instituirea principatului de către Octavian August (27 î. Hr.). În timpul principatului s-a întărit proprietatea funciară mijlocie și s-au dezvoltat viața orășenească, meșteșugurile și comerțul. În sec. 1 î. Hr. și sec. 1 d. Hr., și mai ales în perioada lui August (numită și „epoca de aur” artei și literaturii romane), cultura romană a atins apogeul. Cele mai remarcabile personalități ale epocii au fost oratorul Cicero, poeții Vergiliu, Horațiu, Ovidiu, istoricii Salustiu, Cezar, Trogus Pompeius, Titus Livius, Tacit cel Bătrân. În sec. 1 d. Hr., în timpul dinastiei iulio-claudice (14-68) și al dinastiei Flavilor (69-96), puterea personală a câștigat teren în dauna autorității tradiționale a Senatului. Au avut loc dese mișcări sociale (în Galia și Spania) și răscoale ale populațiilor supuse, dintre care cea mai puternică a fost aceea din Iudeea (66-70). Sec. 1-2 se caracterizează prin cea mai mare dezvoltare a societății sclavagiste romane, prin întărirea imperiului și prin maxima extindere teritorială. În timpul domniei lui Traian, Adrian, Antoninus Pius, Marcus Aurelius, Imperiul roman atinge culmea puterii sale. El se întindea din Britania până în Arabia și din nordul Mării Negre până în nordul Africii, transformând Marea Mediterană într-o mare interioară („Mare internum”). Instaurația dominației mondiale a Romei a fost însoțită de răspândirea relațiilor sclavagiste într-o măsură necunoscută până atunci. O caracteristică însemnată a perioadei sec. 1-2 a fost întărirea procesului de „romanizare” a provinciilor, unde locul vechilor rânduieli a fost luat de cultura și civilizația superioară a Romei și creșterea rolului provincialilor în viața imperiului. Traian (98-117), primul provincial devenit împărat, i-a înfrânt pe daci în două războaie grele (101-102 și 105-106), transformând cea mai mare parte a Daciei în provincie romană. În sec. 3, Imp. Roman a intrat în criză; pe plan politic, aceasta s-a manifestat în desele schimbări de împărați în urma războaielor civile dintre pretendenți, în slăbirea rolului politic al armatei, în tendințele unor provincii de a se rupe de imperiu (Galia, Hispania, Britania și regatul Palmyrei) și în răscoale ale coloniilor și populațiilor supuse; în această perioadă a început marea mișcare a bagauzilor (sec. 3-5) din Galia și din Hispania. În sec. 3 sunt remarcabile domniile împăraților Septimiu Sever, Aurelian și Dioclețian. În timpul lui Aurelian, administrația romană a părăsit Dacia, sub presiunea goților și a dacilor liberi. Dioclețian (284-305) a instaurat forma de guvernământ a dominatului, formă a monarhiei absolute, care întărea puterea împăratului și a pus capăt pentru moment, prin reformele inițiate, crizei din sec. 3. Începând cu sec. 2, în agricultură, dată fiind lipsa de interes a sclavilor pentru muncă și primejdia folosirii unui prea mare număr de sclavi, a apărut și s-a dezvoltat forma de dependență a populației rurale față de marii proprietari de pământ, cunoscută sub numele de colonat, una dintre cele mai importante manifestări ale crizei sclavagismului. Ca urmare a incursiunilor „barbare” de la granițele imperiului, a anarhiei interne crescânde și a imposibilității puterii centrale de a mai asigura pacea, în sec. 3 centrele vieții economice decad, legăturile comerciale dintre provinciile imperiului se destramă, tendințele centrifuge ale acestora se accentuează. Provinciile încep să ducă o viață aparte, diferențiindu-se; în cadrul lor, latifundiile se transformă în unități economice închise. Constantin cel Mare (306-337) a continuat reformele sociale și politice ale lui Dioclețian; el a împărțit imperiul în patru prefecturi (Galia, Italia, Iliria și Orientul), a mutat capitala la Constantinopol, oraș clădit de el. În anul 313 a dat edictul de toleranță în favoarea creștinismului. Dar, sfâșiat de luptele interne pentru putere, de atacurile popoarelor din afară, Imp. Roman nu mai putea să revină la vechea lui strălucire. La sfârșitul sec. 4, Theodosiu (379-395) a realizat ultima reunire a imperiului sub o singură autoritate. După moartea sa, imperiul s-a împărțit definitiv în formațiunile politice cunoscute sub numele de Imp. Roman de Apus și Imp. Roman de Răsărit. Dezvoltarea acestor două state a fost diferită. În Imp. Roman de Apus, prăbușirea sclavagismului s-a făcut spectaculos și a fost însoțită de războaie, răscoale populare și invazii pustiitoare. Terit. statului s-a redus mereu, tronul a devenit o jucărie în mâinile căpeteniilor „barbare” ale armatei. În anul 410, Roma a fost ocupată și jefuită de vizigoți, conduși de Alaric și în 455 de vandali, conduși de Genseric. În anul 476, ultim,ul împărat roman, Romulus Augustulus, a fost detronat de Odoacru, comandantul mercenarilor germani, și pe teritoriul Italiei s-a constituit primul regat „barbar”. Imp. Roman de Răsărit, cunoscut sub numele de Imp. Bizantin, a continuat să existe până în sec. 15.

TITLU, titluri, s. n. 1. Calificare dobândită de cineva în urma unor studii speciale într-un anumit domeniu de activitate. ◊ Titlu de glorie = merit, renume, fală. ♦ Demnitate, funcție, titulatură deținute de cineva sau acordate cuiva; nume, denumire care corespunde acestor demnități, funcții sau titulaturi. ♦ Calificativ care exprimă o relație socială. Titlul de tată. 2. Cuvânt sau text pus în fruntea unei lucrări sau a unei părți distincte a ei, indicând rezumativ sau sugestiv cuprinsul acesteia; p. gener. orice lucrare editată. ♦ Partea scrisă de la începutul unui film, care indică numele filmului, realizatorii și studioul care l-a produs. ♦ (La pl.) Traducerea dialogului imprimată pe filmele vorbite în limbi străine. ◊ Loc. adv. Cu titlu de... = cu caracter de, ca... 3. Capitol sau subdiviziune în textele de legi, de regulamente etc. (purtând un număr de ordine). 4. (În sintagmele) Titlu de proprietate = document care stabilește dreptul de proprietate al cuiva asupra unui bun. Titlu de valoare = document de valoare care face obiectul unor tranzacții financiare. 5. Fig. Bază legală, drept. 6. Procent de metal nobil dintr-un aliaj; titru (3). – Din ngr. títlos, lat. titulus. Cf. (pentru sens) fr. titre.

OCHI¹, (I, II 4, 7, 11, 12, III) ochi, s. m., (II 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 10, 13) ochiuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre cele două organe ale vederii, de formă globulară, sticloase, așezate simetric în partea din față a capului omului și a unor animale; globul împreună cu orbita, pleoapele, genele; irisul colorat al acestui organ; organul vederii unui animal sau al unei insecte, indiferent de structura lui. ◊ Loc. adv. Văzând cu ochii = repede. Ochi în ochi = privindu-se unul pe altul. Cu ochii închiși = a) fără discernământ; b) pe dinafară, pe de rost; foarte ușor, fără dificultăți. ◊ Expr. (A fi) numai ochi (și urechi) = (a privi) foarte atent (la ceva). A dormi numai cu un ochi = a dormi ușor, neliniștit; a dormi iepurește. Cât vezi cu ochii (sau cu ochiul) = cât cuprinzi cu privirea, până la depărtări foarte mari. A vedea cu ochii lui = a vedea el însuși, a fi de față la o întâmplare. A vedea cu ochii altuia = a nu avea păreri proprii, a judeca prin prisma altuia. A păzi (sau a îngriji) pe cineva ca ochii din cap = a păzi, a îngriji etc. pe cineva cu cea mai mare atenție. A arăta (pe cineva sau ceva) din ochi = a semnala cuiva în mod discret (pe cineva sau ceva), făcând o mișcare ușoară a ochilor în direcția voită. A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca lumina ochilor (sau mai mult decât ochii din cap) = a iubi (sau a fi iubit) din tot sufletul. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ochii după cineva (sau după ceva) = a se uita cu mult drag la cineva sau la ceva, a-i plăcea foarte mult cineva sau ceva, a ține mult la cineva sau la ceva. A nu avea ochi să vezi pe cineva = a fi supărat pe cineva, a nu putea suferi pe cineva. A privi pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni (sau răi) = a (nu) simpatiza pe cineva. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor = a fi foarte supărat, a fierbe de mânie. A da ochii (sau ochi) cu cineva = a întâlni pe cineva (pe neașteptate). A da cu ochii de cineva (sau de ceva) = a vedea ceva sau pe cineva care îți iese întâmplător în cale; a zări. A-și vedea visul cu ochii = a-și vedea realizată o dorință. E cu ochi și cu sprâncene = e evident, e clar. A i se întoarce (cuiva) ochii în cap (sau pe dos), se zice când cineva este în agonie, când moare. A(-și) da ochii peste cap = a) a cocheta, a afecta²; a face fasoane; b) (a fi pe punctul de) a muri. A privi cu ochii mari = a privi atent, a fi uimit de ceea ce vede. A pune (o armă) la ochi sau a lua la ochi = a ținti, a ochi. A lua (pe cineva) la ochi = a avea bănuieli asupra cuiva, a suspecta. A pune ochii (pe cineva sau pe ceva) = a-i plăcea cineva sau ceva; a pune sub observație, a urmări. A face un lucru cu ochii închiși = a face un lucru foarte ușor, fără dificultate, fără ezitare. Între patru ochi = fără martori, în intimitate. Plin ochi = foarte plin. (Fam.) Cu un ochi la făină și cu altul la slănină, se spune despre cel care: a) se uită cruciș sau b) râvnește la două lucruri deodată. (Muncește, lucrează, aleargă, se ferește, fuge etc. de ceva) de-și scoate ochii = (muncește, lucrează etc.) cât poate, din răsputeri. 2. Facultatea de a vedea, simțul văzului, vedere; privire, uitătură. ◊ Loc. adv. Cu ochi pierduți = cu privirea neconcentrată, privind în gol; în extaz. Sub ochii noștri = a) sub privirea noastră; b) acum, în prezent. În ochii cuiva = după părerea cuiva, după aprecierea cuiva, în conștiința cuiva; în fața cuiva. De (sau pentru) ochii lumii = de formă, pentru a salva aparențele. ◊ Expr. A privi cu ochi de piatră = a privi nepăsător, rece, înmărmurit. A avea ochi = a se arăta priceput în a aprecia un lucru dintr-o privire. A măsura (sau a judeca, a prețui etc.) din ochi = a aprecia cu aproximație, cu privirea, însușirea unui obiect sau a unei ființe; a studia, a cerceta, a analiza cu privirea ceva sau pe cineva. A vinde (sau a da, a cumpăra) pe ochi = a vinde (sau a cumpăra) apreciind cantitatea cu privirea. A sorbi pe cineva din ochi = a ține foarte mult la cineva, a-l privi cu drag. A mânca (sau a înghiți) cu ochii = a mânca cu mare poftă; a pofti. Încotro vede cu ochii sau unde îl duc ochii = indiferent unde, în orice direcție, fără țintă, aiurea. ♦ Fig. Putere de pătrundere, discernământ; judecată, rațiune. 3. (La pl.) Obraz, față. ◊ Loc. adv. De la ochi sau (verde) în ochi = cu îndrăzneală, fățiș, fără cruțare. II. P. anal. 1. S. n. Fiecare dintre spațiile libere ale unei ferestre, în care se montează geamurile; panou de sticlă care închide fiecare dintre aceste spații. ♦ Mică deschizătură închisă cu sticlă, făcută într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau la iluminarea unei încăperi. ◊ Ochi de bou = nume dat ferestrelor rotunde de mici dimensiuni folosite pentru iluminarea și aerisirea podurilor, a mansardelor sau a încăperilor de serviciu ale unui edificiu. 2. S. n. Porțiune de loc, în formă circulară, acoperită cu altceva (apă, nisip, zăpadă etc.) decât mediul înconjurător. 3. S. n. Întindere de apă în formă circulară, în regiuni mlăștinoase, mărginită cu papură; loc unde se adună și stagnează apa. ♦ Vârtej de apă, bulboană; copcă. 4. S. n. și m. Orificiu făcut într-o pânză de navă, plasă, foaie de cort, prin care se poate petrece o sfoară, o frânghie, un cablu; ocheț. ♦ Buclă formată prin îndoirea unei sfori, a unei frânghii etc., petrecută cu un capăt prin îndoitură; laț. ♦ Fiecare dintre golurile (simetrice) aflate între firele unei împletituri, ale unor țesături, ale unor plase etc.; golul împreună cu firele care îl mărginesc. ♦ Fiecare dintre verigile din care se compune un lanț; za. 5. S. n. Orificiu circular situat pe partea superioară a unei mașini de gătit, pe care se așază vasele pentru a le pune în contact direct cu flacăra. 6. S. n. (Mai ales la pl.) Mâncare făcută din ouă prăjite în tigaie sau fierte fără coajă, astfel ca gălbenușul să rămână întreg (cu albușul coagulat în jurul lui). 7. S. m. Complex de muguri existent pe nod la vița-de-vie sau la subsuoara frunzelor unor plante. 8. S. n. Despărțitură într-o magazie, într-un hambar etc.; boxă. 9. S. n. Fiecare dintre petele colorate de pe coada păunului. 10. S. n. Particulă rotundă de grăsime care plutește pe suprafața unui lichid. 11. S. m. (În sintagmele) Ochi magic = tub electronic cu ecran fluorescent, care se folosește în special la aparatele de recepție radiofonică sau radiotelegrafică, ca să arate în ce măsură este realizat acordul pe lungimea de undă dorită; indicator de acord. 12. S. m. Fiecare dintre punctele de pe zaruri, cărți de joc etc. 13. S. n. Fig. Pată de lumină, licărire, punct strălucitor. III. S. m. Compuse: ochi-de-pisică = a) disc de sticlă sau de material plastic (montat într-o garnitură de metal) care reflectă razele de lumină proiectate asupra lui și care este folosit ca piesă de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe șosele; b) varietate de minerale care, șlefuite într-un anumit mod, capătă o luminozitate neobișnuită; ochi-de-ciclop = fereastră specială care separă acustic încăperile unui studio, permițând însă o vizibilitate bună; ochiul-boului = a) (Bot.) nume dat mai multor plante din familia compozeelor, cu inflorescențe mari, albe sau viu colorate; b) (Ornit.) pitulice; ochiul-lupului = a) plantă erbacee cu flori mici albastre și cu fructe nucule (Lycopsis arvensis); b) plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu florile dispuse în formă de spice (Plantago indica); ochii-păsăruicii = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albastre, albe sau roșii (Myosotis palustris); b) nu-mă-uita; ochiul-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze mici în formă de rozetă, acoperite cu peri albi mătăsoși, cu flori albastre, rar albe, plăcut mirositoare (Eritrichium nanum); b) mică plantă erbacee cu frunze păroase și cu flori mici, albastre închis (Myosotis arvensis); ochii-șoricelului = a) mică plantă erbacee cu tulpini roșietice, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu flori alburii, rareori liliachii (Saxifraga adscendens); b) nu-mă-uita; ochiul-soarelui = vanilie sălbatică; ochiul-păunului = fluture de noapte care are pe aripi pete rotunde, colorate, asemănătoare cu cele de pe coada păunului (Saturnia pyri); Ochiul-Taurului = numele unei stele din constelația Taurului; ochi-de-tigru = varietate de cuarț galben sau brun-roșcat cu irizații determinate de incluziuni foarte mici de fier, mică sau azbest. [Pl. și: (II, 4) ochiuri] – Lat. oc(u)lus.

STUDIO, studiouri, s. n. I. 1. Atelier special amenajat în care lucrează pictorii, sculptorii, fotografii etc. 2. Ansamblu de clădiri, de instalații și de amenajări speciale care servește în procesul de turnare a filmelor. 3. Încăpere special amenajată din punctul de vedere al acusticii (și iluminatului) și echipată cu utilajul necesar captării unor programe sonore sau de sunete și imagini, destinată transmisiei în direct sau înregistrării în vederea unei transmisii ulterioare la radio și televiziune. 4. Teatru de capacitate mică, de obicei dependent de un teatru mai mare, destinat prezentării de spectacole în scopul valorificării unor artiști (tineri) sau al prezentării unor spectacole experimentale. II. Divan prevăzut cu o ladă pentru păstrarea așternutului (și cu polițe sau rafturi pentru cărți). [Pr.: -di-o] – Din fr., engl. studio.

STUDIU, studii, s. n. 1. Acțiunea de a studia (1); muncă intelectuală susținută depusă în vederea însușirii de cunoștințe temeinice într-un anumit domeniu; cercetare a unei probleme, a unui fenomen etc. ♦ Spec. însușire de cunoștințe științifice; învățătură. ◊ Exp. A-și face studiile = a parcurge succesiv diverse grade de învățământ. ♦ (Teatru; în exp.) A pune o piesă în studiu = a începe repetițiile la o piesă. 2. Materie de învățământ. 3. Lucrare, operă științifică. 4. (În artele plastice) Schiță parțială sau preliminară cu ajutorul căreia pictorul, sculptorul etc. compune și execută o operă definitivă. ♦ Compoziție muzicală cu caracter de virtuozitate, destinată mai ales îmbunătățirii tehnicii instrumentale. – Din lat. studium, it. studio.

COPRODUCȚIE, coproducții, s. f. Producție cinematografică realizată prin colaborarea unor studiouri cinematografice din două sau mai multe țări. – Din fr. coproduction.

REGIE, regii, s. f. 1. Concepția interpretării scenice a unui text dramatic, a unui scenariu sau libret destinat să devină spectacol; îndrumarea jocului actorilor și a montării unui spectacol de teatru, de cinema, de operă etc. ◊ Regie tehnică = încăpere tehnică atașată unui studio de înregistrări de radiodifuziune sau de televiziune pentru efectuarea reglajului și controlului programelor înregistrate, radiodifuzate sau televizate. 2. Sistem de executare a unei lucrări sau de exploatare a unui bun public sau particular de către un administrator care urmează să justifice conturile față de organele superioare sau față de proprietar. ◊ Cheltuieli de regie = cheltuieli de întreținere la o întreprindere, la o instituție; cheltuieli care se fac cu ocazia executării unei lucrări și care se adaugă la costul materiei prime, al materialelor etc. 3. (Înv.) Instituție însărcinată cu perceperea unor impozite indirecte. 4. Formă de organizare a unor întreprinderi având ca obiect exploatarea de bunuri ale statului sau valorificarea unor drepturi ale acestuia, caracterizată prin personalitate juridică proprie și gestiune separată de a statului, dar legată într-o măsură mai mare sau mai mică de bugetul statului. 5. Debit, tutungerie. – Din fr. régie, germ. Regie.

REVERBERAȚIE, reverberații, s. f. 1. Persistență a unui sunet într-o încăpere închisă, datorită reflexiei, după ce sursa sonoră și-a încetat emisia. ◊ Reverberație artificială = prelucrare electroacustică a semnalelor sonore în scopul obținerii unor condiții optime de audiție în sălile de spectacole, în studiouri etc. 2. Reflexie a luminii. 3. Reflexie repetată a căldurii pe pereții unui focar sau ai unui cuptor special. ◊ Cuptor cu reverberație = cuptor de topit, cu acoperișul boltit, căptușit cu cărămidă refractară, în care încălzirea materialului se face prin contactul cu gazele de ardere și prin radierea căldurii din acoperiș. – Din fr. réverbération.

FILMFONOGRAF, filmfonografe, s. n. Aparat folosit în studiourile cinematografice pentru redarea înregistrărilor de pe diferite benzi în faza finală a realizării unui film. – Din engl. film phonographe.

POSTSINCRON s. n. Înregistrare în studio a dialogurilor, muzicii și a zgomotelor unui film, în funcție de ritmul imaginilor. – Din postsincroniza (derivat regresiv).

POSTSINCRONIZAT, -Ă, postsincronizați, -te, adj. (Despre filme) în care dialogurile, muzica și zgomotele înregistrate în studio au fost sincronizate cu imaginea. – V. postsincroniza.

ORGĂ, orgi, s. f. 1. Instrument muzical complex, al cărui mecanism se compune dintr-un sistem de tuburi sonore, puse în acțiune cu ajutorul unor pedale, al unei claviaturi și al unor manete de registru, prin care trece aerul suflat de niște foale. ◊ Orgă de lumini = a) set de becuri colorate diferit a căror aprindere sau intensitate este comandată electronic în concordanță cu zonele spectrale ale unui semnal acustic; b) pupitru de comandă pentru reglarea intensității luminoase a surselor de lumină în studiouri, teatre etc. 2. Sistem de armare a unei lucrări miniere subterane, stâlp lângă stâlp, ca tuburile de orgă (1). – Din fr. orgue.

CLIMATERIC, -Ă, climaterici, -e, adj. Care se referă la climă, de climă; climatic. Întreg Cîmpul și Blahnița sînt în regiunea climaterică de cîmpie. I. IONESCU, M. 59. ◊ (Mai ales în expr.) Stațiune (sau localitate sau regiune) climaterică = stațiune (localitate sau regiune) cu climă plăcută, potrivită pentru odihnă sau pentru tratarea unor boli. Zeci de mii de oameni ai muncii aflați în concedii de odihnă în pitoreștile stațiuni balneare și climaterice scriu despre zilele minunate petrecute acolo. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2715. [în U.R.S.S.] sînt organizate în regiunile climaterice case de odihnă amenajate cu mari studiouri. SAHIA, U.R.S.S. 157.

MAGNETOFON, magnetofoane, s. n. Aparat care înregistrează sunetele prin magnetizarea variabilă a unei benzi, a unei sîrme de oțel sau a unui film cu substanță feromagnetică și apoi le reproduce. Am adus noi aparatul, magnetofonul. Imprimăm aci și retransmitem din studio. BARANGA, I. 168. Bandă de magnetofon v. bandă² (2).

SCHAT [shat], Peter (1935-2003), compozitor olandez. Șeful școlii olandeze de avangardă (opera „Labirint”). Fondator (1973) al unui studio de muzică electroinstrumentală la Amsterdam.

ORĂ, ore, s. f. 1. Unitate de măsură a timpului egală cu a douăzeci și patra parte dintr-o zi, cuprinzînd 60 de minute sau 3600 de secunde; ceas. Feriră în această luptă crîncenă două mii de oameni... lupta țiind sece ore. ISPIRESCU, M. V. 42. Lîngă salcîm sta-vom noi noaptea întreagă, Ore întregi spune-ți-voi cît îmi ești dragă. EMINESCU, O. I 231. ◊ Loc. adv. Cu orele = timp îndelungat. Pe oră = în decurs de un ceas. Parcurge 20 de kilometri pe oră. ◊ Loc. adj. și adv. Cu ora = angajat și plătit după un tarif orar. Lucru cu ora. De ultimă oră = foarte actual, nou de tot. Ne aflăm în plină epocă de anchete și discuțiuni în legătură cu manifestările literare de ultima oră. BACOVIA, O. 240. La ora actuală = în prezent, în momentul de față. ♦ Distanță, întindere, spațiu cît poate fi parcurs în timp de un ceas. Satul se află la 3 ore de București. ♦ Fiecare dintre cele 24 de părți în care e împărțită o zi. La ce oră trebuie să vin duminică la studio? BARANGA, I. 168. Venea să-și facă observațiile astronomice pentru calculul orei. BART, E. 132. ♦ Durată de timp nedeterminată; timp, epocă, moment. Trecut-au ani de lacrimi și mulți vor trece încă Din ora de urgie în care te-am perdut! ALECSANDRI, P. I 120. Este ora nălucirii... un mormînt se dezvelește. ALEXANDRESCU, M. 14. 2. Timp, moment fixat cu exactitate de mai înainte, în care cineva poate fi primit undeva. Oră de audiențe. 3. Lecție, curs. Școlarii nu mai aveau curajul să stea cu el în clasă și cei mai mulți, în orele lui, fugeau. SAHIA, N. 58. ◊ Expr. A lua (sau a da) ore de... = a lua (sau a da) lecții particulare de... – Variantă: oară (SBIERA, P. 67, GHICA, S. A. 134) s. f.

RECUZITOR, -OARE, recuzitori, -oare, s. m. și f. Persoană însărcinată (la teatru sau la studiourile cinematografice) cu procurarea și păstrarea recuzitei. Pe culoarele... din dosul scenei... mașiniștii și recuzitorii alergau de colo pînă colo. ARDELEANU, D. 182.

REGIZORAT s. n. Faptul de a regiza; arta regizorului; regie.(Concretizat) Birou, loc unde lucrează regizorul unui teatru, al unui studio cinematografic etc. A trecut din nou pe la regizorat, deschise ușa, ca și cum ar fi căutat pe cineva. ARDELEANU, D. 153.

PLATOU², platouri, s. n. 1. Dispozitiv de formă dreptunghiulară sau circulară, cu o față plană pe care se fixează diferite piese în vederea prelucrării. 2. (Franțuzism) Tavă mare de metal inoxidabil sau de porțelan, în formă de farfurie întinsă, pe care se așăză unele mîncări și prăjituri pentru a fi aduse la masă. V. tavă. 3. Loc într-un studio cinematografic unde se montează scenele care trebuie filmate.

STUDIO, studiouri, s. n. 1. Atelier amenajat cu cele necesare, în care lucrează un pictor, un sculptor, un fotograf etc. 2. Ansamblu de clădiri, instalații și amenajări speciale care deservește procesul de producere a filmelor. 3. Încăpere amenajată în clădirea unui post de radio, unde se pregătesc și de unde se transmit programele muzicale sau vorbite. 4. Formație teatrală cu caracter experimental, care reprezintă piese de factură originală, înaintată (de obicei într-o sală mică și adesea cu actori tineri), pentru a vedea în ce măsură satisfac gustul publicului; clădirea unde joacă o astfel de formație. 5. Un fel de divan prevăzut cu o ladă pentru așternut și cu polițe sau rafturi pentru cărți.

CINEMATOGRAFIE. Subst. Cinematografie, cinematograf, cinema, film, artă cinematografică, a șaptea artă. Film, peliculă cinematografică, peliculă; film tehnicolor; film de lung metraj; film de scurt metraj; film artistic; film documentar, jurnal de actualități, jurnal cinematografic; film polițist; film de aventuri, western; comedie cinematografică; serial cinematografic; film de animație, desene animate; film științific; film de artă; film-spectacol; film muzical; film mut. Ecranizare, adaptare cinematografică. Cinematecă, filmotecă, arhivă de filme; filmpac. Sală de cinematograf, cinematograf, cinema (rar); cinematograf panoramic, cineramă; cinematograf stereoscopic; stereocinematografie; cinemascop. Ecran cinematografic, ecran, pînză; ecran lat; ecran panoramic. Studiou cinematografic, casă de filme. Platou de filmare. Filmare, cinematografiere, ecranizare, proiecție. Cineast; autor de film; scenarist; regizor; producător; actor de cinema, actriță de cinema; star, stea (fig.), vedetă. Operator. Filmologie. Filmolog. Cineclub; cinefil. Adj. Cinematografic. Cinefil. Filmogenic. Vb. A turna un film, a filma, a cinematografia; a ecraniza; a regiza un film, a semna regia (unui film). A proiecta un film, a arăta un film; a rula. A vedea un film, a viziona un film. V. actor, artă, autor.

MOBILĂ. Subst. Mobilă, mobile, mobilier; dormitor, mobilă de sufragerie, mobilă de birou, mobilă de bucătărie. Mobilă stil. Pat, pătuț (dim.), pătuc, pătucean (pop.), pătuiac (neobișnuit), pătuleț (rar), iatac (înv.), prici; pat simplu, pat dublu; pat pliant, pat extensibil; pat de campanie; pat de lemn, pat de fier; dormeză, recamieu, studio, divan, canapea, canapeluță (dim.), cușetă, sofa, otomană (înv.), fotoliu-pat. Masă, măsuță (dim.), mescioară, mesișoară, măsoi. (augm.); masă de sufragerie; masă de televizor, măsuță de radio; masă de bucătărie; masă de lucru, masă de scris, birou; masă verde, gheridon. Măsuță de noapte, noptieră. Scaun, scăunel (dim.), scăunaș; taburet; trepied, tripod (înv.); fotoliu, jeț, jilț; berjeră (rar); balansoar; șezlong. Dulap, dulăpior (dim.), dulăpaș, șifonier; vitrină, scrin, comodă, dulap de sufragerie, dulap de bucătărie, servantă, blidar (pop.), bufet, bar. Ladă, lădiță (dim.), casone, scrin (rar), cufăr, cufăraș (dim.). Bibliotecă. Etajeră, stelaj. Poliță, policioară (dim.), policuță (rar), policer, raft, răftuleț (dim.). Lavoar. Tîmplar, stoler (reg.). Tîmplărie, stolerie (reg.). Magazin de mobile. Adj. Mobilat. Vb. A mobila. V. locuință.

ATELIER s. 1. (Transilv. și Ban.) lucrătoare, (Transilv.) mihei, (înv.) meserie. (~ fierarului.) 2. studio. (~ pictorului, fotografului.)

SHANGHAI [ʃaŋhai], oraș cu regim de provincie (6,2 mii km²), situat în ESE Chinei, pe râul Huangpu, la 21 km de gura de vărsare a acestuia în estuarul lui Yangtze; 9,8 mil. loc. (orașul propriu-zis) și 16,7 mil. loc. (2000) arealul provincial. Nod de comunicații. Port fluvio-maritim. Aeroporturile Lunghua (pentru curse interne) și Hungchiao (pentru curse externe). Important centru economic, comercial, financiar-bancar, cultural și turistic al țării. Termocentrală. Rafinărie de petrol. Constr. și reparații navale, de autovehicule, mașini și utilaje agricole, mașini grele, mașini-unelte, tractoare, camioane, de utilaje textile și poligrafice, generatoare electrice și cabluri, instrumente de precizie, computere, ceasuri, aparate fotografice, radiouri ș.a. Ind. metalurgiei feroase și neferoase, chimică (îngrășăminte, mase plastice, fibre sintetice, vopsele, coloranți, pesticide, detergenți), cimentului, de prelucr. a cauciucului și tutunului, sticlăriei, textilă, pielăriei și încălțămintei, farmaceutică și alim. Studiouri cinematografice. Universitate (1895); Universitate de medicină (1952). Muzeu de artă și istorie. Teatrul Kuang-ming; conservator; orchestră simfonică; operă; sală de concerte. Observatorul astronomic Zikawei. Templul budist Lunghua. Fundat în timpul dinastiei Song (960-1279). A devenit în timpul dinastiei Ming (1368-1644) unul dintre principalii producători de bumbac. Prin Tratatul de Pace de la Nanjing (29 aug. 1842), care punea capăt primului Război al opiului (1840-1842). S. se numără printre cele cinci porturi chineze care se deschideau pentru navele engleze. În 1854-1855, în timpul războiului țărănesc al taipinilor, aici a avut loc o puternică răscoală. În primele decenii ale sec. 20 a ajuns unul dintre cele mai mari centre ind. ale Chinei. În timpul mișcării de la „4 mai” 1919, în S. a avut loc o puternică grevă; în 1920, aici a fost creat unul dintre primele cercuri marxiste chineze, iar în iul. 1921 a avut loc Congresul I al Partidului Comunist Chinez. În 1925, la S. a început mișcarea antiimperialistă de la „30 mai”. Ocupat de trupele japoneze (1937-1945), a fost eliberat de Armata Populară de Eliberare. Pudong Xinqu (Phu-tung sin-tsu) – „Noul district Pudong”, district subordonat municipiului Shanghai, situat la limita E a acestuia. Important centru financiar al Chinei (fondat în 1992). Supr. 518 km². Agricultură, prelucrarea țițeiului, ind. navală, ind. ușoară. Acces facil la căile de navigație exterioare, rețea de navigație interioară dezvoltată. Aeroport (din 1999). Cel mai lung pod arcuit din lume (3900 m) din 2002. C. 1,8 mil. loc. (2004).

STUDIO s. atelier. (~ pictorului, fotografului.)

coproducție sf [At: DN³ / Pl: ~ii / E: fr coproduction] Film realizat prin colaborarea unor studiouri cinematografice din două sau mai multe țări.

studio, pl. studiouri

orgă sf [At: VLAHUȚĂ, O. A. I, 75 / Pl: orgi și (rar) orge / E: fr orgue] 1 Instrument muzical cu claviatură și tuburi de diferite mărimi prin care este pompat aerul, acționate prin intermediul claviaturii și al unui pedalier și care produce sunete de diferite înălțimi și timbre. 2 (Îs) ~ de lumini Set de becuri colorate diferit a căror aprindere și intensitate sunt comandate electronic în concordanță cu zonele spectrale ale unui semnal acustic. 3 (Îas) Pupitru de comandă pentru reglarea intensității luminoase a surselor de lumină în studiouri, teatre etc. 4 Sistem de armare a unei lucrări miniere subterane.

recuzitor, ~oare smf [At: ARDELEANU, D. 182 / V: ~ter / Pl: ~i, ~oare / E: ger Requisiteur] Persoană însărcinată (la teatru sau la studiourile cinematografice) cu procurarea și păstrarea recuzitei.

regie¹ sf [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. 60 / P: ~gi-e / Pl: ~ii / E: fr régie, ger Regie] 1 Sistem de executare a unei lucrări sau de exploatare a unui bun public sau particular de către un administrator care urmează să justifice conturile față de organele superioare sau față de proprietar. 2 Formă de organizare a unor întreprinderi având ca obiect exploatarea de bunuri ale statului sau valorificarea unor drepturi ale acestuia, caracterizată prin personalitate juridică proprie și gestiune separată de a statului, dar legată într-o măsură mai mică sau mai mare de bugetul statului. 3 (Îs) Cheltuieli de ~ Totalitatea cheltuielilor de întreținere la o întreprindere, la o instituție. 4 (Îas) Cheltuieli care se fac cu ocazia executării unei lucrări la o întreprindere și care se adaugă la costul materiei prime, al materialelor etc. 5 (Pex; îas) Cheltuieli de întreținere a unei locuințe (încălzire, lumină etc.). 6 (D. construcții, lucrări de montaj, reparații capitale etc.; îs) În ~ (proprie) Executate de către beneficiar cu aparatul său propriu de producție sau cu o subunitate proprie specializată. 7 Administrația unei întreprinderi care se ocupă cu exploatarea unor bunuri ale statului sau cu valorificarea unor drepturi ale acestuia. 8 Personalul unei întreprinderi care se ocupă cu exploatarea unor bunuri ale statului sau cu valorificarea unor drepturi ale acestuia. 9 Sediul unei întreprinderi care se ocupă cu exploatarea unor bunuri ale statului sau cu valorificarea unor drepturi ale acestuia. 10 (Înv) Instituție însărcinată cu perceperea unor impozite indirecte. 11 (Prc) Debit¹ (1). 12 Fabrică de tutun. 13 (Pex; fam) Tutun. 14 (Șîs ~ artistică) Concepție a interpretării scenice a unui text dramatic, scenariu sau libret destinat să devină spectacol. 15 (Îas) îndrumare a jocului artiștilor și a montării unui spectacol de teatru sau de operă, a unui film etc. 16 (Îas) Artă regizorală. 17 Persoană sau colectiv căreia îi aparține regia (14) și care desfășoară această activitate. 18 (Îs) ~ tehnică încăpere tehnică atașată unui studio de înregistrări, de radiodifuziune sau de televiziune pentru efectuarea reglajului și controlului primar al nivelului programelor înregistrate, radiodifuzate sau televizate. 19 (Îas) Conducerea tehnică a realizării unui spectacol. 20 Persoană sau colectiv care se ocupă de regie (18).

platou sn [At: ISIS (1859), 49/1 / Pl: ~uri / E: fr plateau] 1 Podiș (1). 2 Platformă (1). 3 Câmp destinat pentru instrucție și exerciții militare. 4 Suprafață netedă situată pe o porțiune mai înălțată a unei formațiuni anatomice. 5 Dispozitiv de formă triunghiulară sau circulară, cu o față plană, pe care se fixează diferite piese în vederea prelucrării lor la o mașină-unealtă. 6 Semifabricat în formă de placă pentru laminarea tablei subțiri, neferoase. 7 Farfurie mare de porțelan, de metal etc., pe care se aduc unele mâncăruri sau prăjituri pentru a fi servite la masă. 8 (Șîs ~ de filmare) Încăpere special amenajată pentru filmare într-un studiou cinematografic, în care se execută filmări cu actori în decoruri adecvate, filmări combinate etc.

postsincron sn [At: CINEMA, 1969, nr. 3, 3 / Pl: ~uri / E: pvb postsincroniza] (Cig) Înregistrare în studio a dialogurilor sau a cuvintelor, muzicii, zgomotelor etc. unui film cinematografic, în concordanță cu imaginea filmată în prealabil Si: postsincronizare, postsincronizație.

postsincroniza vt [At: DLR / Pzi: ~zez / E: fr postsynchroniser] (Cig) A înregistra în studio dialogurile, muzica, zgomotele etc. unui film cinematografic, în concordanță cu imaginea filmată în prealabil.

postsincronizat, ~ă a [At: CINEMA, 1968, nr. 4, 13 / Pl: ~ați, ~e / E: postsincroniza] (D. filme) În care dialogurile sau cuvintele, muzica, sunetele etc. înregistrate în studio sunt puse în concordanță cu imaginea filmată în prealabil.

titlu sn [At: (cca 1650-1675) GCR I, 190/5 / V: (înv) tit, ~tiluș, ~los, ~ș, ~tol, ~tul, tiutiuluș, (îrg) ~tuluș sn, (înv) ~tă, ~lă (Pl: ~le), ~tulă sf / Pl: ~ri / E: lat titulus, slv , gr τίτλος, mg titulus, fr titre] 1 (Înv) Demnitate (moștenită sau dobândită de cineva) în ierarhia politică, nobiliară, boierească etc. Si: funcție, grad, rang, (Înv) titulatură (1), (îvr) titulație (1). 2 (Înv; ccr) Denumire corespunzătoare unui titlu (1). 3 (Înv) Denumire (2). 4 (De obicei udp „de”, care indică domeniul de activitate, profesiunea etc.) Calificare obținută de cineva în urma unor studii speciale, a unei activități sau a unei performanțe sportive Si: (înv) titulatură (2), (îvr) titulație (2). 5 (Îs) ~ științific Titlu (4) care se acordă de către instituțiile de învățământ superior, în condițiile prevăzute de lege, persoanelor cu activitate deosebită în domeniul științei și al culturii. 6 (Iuz; îs) ~ de distincție Titlu (4) care se acorda în Republica Socialistă România de către Consiliul de Stat persoanelor care s-au distins prin merite deosebite în domeniul științei, culturii, artei, învățământului, ocrotirii sănătății, agriculturii sau sportului. 7 (Îs) ~ de glorie Merit. 8 Cuvânt sau text pus în fruntea unei lucrări, a unui articol, a unui capitol etc., care denumește lucrarea respectivă sau indică rezumativ cuprinsul ei Si: nume, (înv) titulatură (3), (îvr) titulație (3). 9 (Pgn) Lucrare editată. 10 Partea scrisă de la începutul unui film, care indică numele filmului, realizatorii și studioul care l-a produs. 11 (Lpl) Dialogul tradus și imprimat pe filmele realizate într-o limbă străină. 12 (Tip; îs) ~ fals Prima pagină a unei cărți, conținând indicarea subiectului și a numărului volumului (în cazul că are mai multe volume). 13 (Iuz) ~ curant Indicația de pe fiecare pagină a unei cărți, cuprinzând titlul (8) cărții sau o parte a acestuia. 14-15 (Îljv) Cu ~ de... (Care este) cu caracter de... 16 (Înv; îlc) Cu ~tulă ca... Cu scopul ca... 17 Formulare concisă a unei idei. 18 Capitol sau subdiviziune în textul unei legi, al unui regulament etc. care poartă, de obicei, un număr de ordine. 19 Bază legală care constituie temeiul unui drept subiectiv invocat de către o persoană. 20 (Jur; ccr) Înscris cu care se dovedește dreptul subiectiv invocat de către o persoană. 21 (Jur; îs) ~ executor Hotărâre judecătorească sau orice alt înscris prevăzut de lege care permite executarea silită. 22 (Jur; îs) – de proprietate Document care stabilește dreptul de proprietate al cuiva asupra unui obiect. 23 (D. contracte, convenții, acte etc.; îla) Cu ~ oneros Prin care se urmărește ca în schimbul unei prestații să se obțină o contraprestație. 24 (Fig) Justificare. 25 (Îs) ~ de onoare Ceea ce reprezintă o demnitate, o cinste, o mândrie. 26 (Fin; șîs ~ de valoare) Înscris care face obiectul unor tranzacții financiare și a cărui proprietate conferă un drept de asociere sau de creanță. 27 (Fin; îs) ~ de rentă Acțiune prin care statul se obligă să plătească o dobândă, o rentă anuală purtătorului acestei acțiuni. 28 (Fin; îs) ~ de credit Document scris consacrat prin acte normative și reprezentând o obligație de rambursare la scadență a unei anumite sume de bani. 29 Proporție de metal prețios (aur sau argint) dintr-un aliaj, exprimată în părți la mie Si: titru (3). 30 (Tex) Număr care indică finețea firelor de mătase și a fibrelor sintetice Si: titru (4).

preînregistrare sf [At: LTR² / P: pre-în~ / Pl: ~rări / E: pre- + înregistrare] Procedeu de filmare cu sunet, la care înregistrarea sunetului se efectuează în prealabil, în cele mai bune condiții de studio.

preînregistrat, ~ă a [At: DEX / Pl: ~ați, ~e / E: pre- + înregistrat] (D. partea sonoră a unui film) Înregistrat în prealabil în studio.

studio sn [At: CADE / P: ~di-o / Pl: ~uri / E: fr studio, eg studio, it studio] 1 Cameră de lucru (special amenajată) a unui artist plastic sau a unui fotograf etc. Si: atelier (6). 2 Ansamblu de construcții și de instalații destinate producției de filme cinematografice. 3 Încăpere special amenajată, izolată acustic față de exterior și înzestrată cu echipament special pentru înregistrare sau pentru transmitere directă a unor programe de radiodifuziune sau de televiziune. 4 Ansamblu de clădiri, de instalații etc. destinat elaborării, înregistrării și transmiterii programelor de radiodifuziune și televiziune. 5 Sală de teatru (de capacitate mică) de obicei dependentă de un teatru mai mare, destinată mai ales spectacolelor experimentale. 6 Divan amplasat, de obicei în colț sau de-a lungul unui perete, prevăzut cu o ladă alipită la cap (pentru păstrarea așternutului) și cu un panou izolator pus de-a lungul, în partea dinspre perete, cu etajere sau o nișă pentru cărți, pentru bibelouri etc.

studiu sn [At: GENILIE, G. 5/15 / V: (înv) ~ie, ștudie / Pl: ~ii / E: lat studium, it stúdio] 1 Îndreptare (totală) a atenției asupra unui obiect al cunoașterii (obiect concret, ființă etc. sau stare, însușire, fenomen etc., ori concept, formă de activitate umană etc. pentru a-i descoperi și a-i cunoaște (până în cele mai mici amănunte) structura internă cu elementele care o compun și cu însușirile acestora, pentru a înțelege mecanismul intim și modul, regulile, legile etc. de funcționare a acestuia, pentru a-i putea evalua importanța, utilitatea etc. Si: analizare (1), analiză (5), căutare (22), cercetare (2), investigare, investigație, observare, observație, privire, scrutare, studiere, urmărire, (liv) considerare (1), considerație (2), (rar) studiat¹, (înv) cercare (4), meditare, răspicare, socotire, scrutin. 2 (De obicei cu determinări care precizează domeniul) Lucrare științifică ce pornește, rezultă dintr-un studiu. 3 Depunere a unei activități intelectuale atente, intense (și sistematice) pentru a dobândi, a reține etc. cunoștințe teoretice și practice specifice unor obiecte de învățământ Si: citire (9), însușire, învățare, învățătură, studiere (3), (îvp) pricopsire. 4 (Pex; lpl) Pregătire (intelectuală) dobândită, de obicei, într-o instituție de învățământ (superior) Si: învățătură, școală. 5 (Rar; pgn) Cultură (11) Vz instrucție. 6 (Îe) A pune o piesă în ~ A începe repetițiile la o piesă de teatru. 7 (Pex) Materie. 8 Compoziție muzicală (cu caracter de virtuozitate) compusă mai ales pentru exerciții. 9 (Spc) Exercițiu (vocal sau instrumental) făcut în scopul dobândirii unor deprinderi ale perfecționării în executarea unei compoziții. 10 Desen artistic executat rapid după un model care fixează primele observații directe ale pictorului sau ale sculptorului (și care servește în realizarea operei definitive). 11 Prima formă executată, de obicei, în cărbune, în creion sau în peniță, a concepției unui tablou, a unei sculpturi, a unui proiect de arhitectură etc. Si: schiță¹.

MAGNETOFON s. n. Aparat de înregistrare și de reproducere a sunetelor cu ajutorul unor benzi speciale. La începutul cursului i se imprimă vocea la magnetofon, imprimare pe care el o va audia în cursul studiilor. CONTEMP. 1949, nr. 126, 10/1. Prin magnetofon se dau explicații asupra funcționării organismului. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2390. Am adus noi aparatul, magnetofonul. Imprimăm aci și retransmitem din studio. BARANGA, I. 168. - Pl.: magnetofoane. – Din fr. magnétophone.

studio (desp. -di-o) s. n., art. studioul; pl. studiouri

Sine ira et studio (lat. Fără ură și părtinire") – Tacit, chiar la începutul Analelor sale (I, 1), spune că s-a hotărît să scrie istoria unor evenimente foarte îndepărtate și că o va face sine ira et studio, exprimînd prin aceste cuvinte necesitatea de a se respecta adevărul istoric. IST.

SINE IRA ET STUDIO (lat.) = Fără ură și favoare. Critica asupra unei opere trebue făcută sine ira et studio.