PLECA, plec, vb. I. I. 1. Refl. și tranz. A (se) înclina (într-o parte sau în jos), a (se) îndoi, a (se) încovoia, a (se) coborî, a (se) apleca. ◊ Expr. (Tranz.) A-și pleca capul (sau fruntea, grumazul, genunchiul) = a (se) supune, a (se) umili. A (nu) avea unde să(-și) plece capul (ori trupul, oasele) = a (nu) se (putea) odihni, a (nu) avea unde să se odihnească. A(-și) pleca inima = a) a da ascultare păsului, suferințelor cuiva; b) a arăta smerenie, evlavie față de cineva; c) a (se) dedica, a (se) închina. A(-și) pleca urechea = a) a asculta cu atenție, a lua în considerare; b) a da crezare vorbelor de nimic, bârfelilor. ♦ Refl. A se înclina în fața cuiva în semn de respect, de admirație, de devotament, de supunere; a se închina. ♦ A (se) culca la pământ, a (se) răsturna. 2. Refl. (Despre aștri) A coborî (spre apus), a apune. ◊ Expr. A se pleca spre apus = (despre persoane și despre forța, gloria, prestigiul lor) a fi în declin. II. Tranz. A supune unei influențe, unei puteri; a subjuga. ♦ Refl. A ceda în fața unei forțe, a se supune. ♦ Refl. (Pop.) A se îndupleca; a se milostivi. III. Intranz. 1. A se pune în mișcare pentru a se îndepărta (de un loc), a părăsi pe cineva sau ceva spre a se duce în altă parte; a porni. ♦ Spec. A porni într-o cursă sportivă. 2. A avea începutul, punctul de pornire; a lua ca ipoteză. Pleacă de la ideea că trebuie să reușească. – Lat. plicare.

PLECAT, -Ă, plecați, -te, adj. 1. Îndreptat în jos sau într-o parte; încovoiat, curbat; aplecat. ♦ Lăsat într-o parte; înclinat, povârnit. 2. Supus, ascultător; modest, respectuos. 3. Pornit dintr-un loc; absent; fig. dus pe gânduri. – V. pleca.

plecățel, -ea, plecățică, adj. 1. (înv. și reg.) puțin aplecat, puțin înclinat într-o parte, lăsat puțin în jos. 2. (reg.; despre miei) care este dat să sugă la altă oaie decât cea care l-a fătat.

povârneală, povârneli, s.f. (reg.) 1. înclinare într-o parte, aplecare cu tendință de prăbușire. 2. înclinare a unei pante. 3. pantă a acoperișului unei case; acoperiș înclinat al unei colibe, al unei stâne etc. 4. tablă mică la acoperișul casei. 5. loc sub acoperișul colibei ciobanului, unde se pun la uscat lemne și surcele pentru foc. 6. adăpost de stână, unde se mulg oile.

șuvei³, vb. IV (reg.) a sta cu capul înclinat într-o parte.

BASCULANT, -Ă, basculanți, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care basculează sau care poate bascula; care se balansează. ◊ Autocamion (sau camion, vagon) basculant = autocamion (sau camion, vagon) a cărui platformă se ridică pentru a descărca materialele transportate. 2. S. f. Platformă (cu obloane) sau vagon care se poate ridica și înclina într-o parte pentru a descărca, prin răsturnare, materialele transportate. – Din fr. basculant.

PLECA, plec, vb. I. I. 1. Refl. și tranz. A (se) înclina (într-o parte sau în jos), a (se) îndoi, a (se) încovoia, a (se) coborî, a (se) apleca. ◊ Expr. (Tranz.) A-și pleca capul (sau fruntea, grumazul, genunchiul) = a (se) supune, a (se) umili. A (nu) avea unde să(-și) plece capul (ori trupul, oasele) = a (nu) se (putea) odihni, a (nu) avea unde să se odihnească. A(-și) pleca inima = a) a da ascultare păsului, suferințelor cuiva; b) a arăta smerenie, evlavie față de cineva; c) a (se) dedica, a (se) închina. A(-și) pleca urechea = a asculta cu atenție, a lua în considerare. ◊ Refl. A se înclina în fața cuiva în semn de respect, de admirație, de devotament, de spunere; a se închina. ♦ A (se) culca la pământ, a (se) răsturna. 2. Refl. (Despre aștri) A coborî (spre apus), a apune. ♦ Fig. (Înv.) A decădea. II. Tranz. A supune unei influențe, unei puteri; a subjuga. ♦ Refl. A ceda în fața unei forțe, a se supune. ♦ Refl. (Pop.) A se îndupleca; a se milostivi. III. Intranz. 1. A se pune în mișcare pentru a se îndepărta (de un loc), a părăsi pe cineva sau ceva spre a se duce în altă parte; a porni. ♦ Spec. A porni într-o cursă sportivă. 2. A avea începutul, punctul de pornire; a lua ca ipoteză. Pleacă de la ideea că trebuie să reușească. – Lat. plicare.

PLECAT², -Ă, plecați, -te, adj. 1. Îndreptat în jos sau într-o parte; încovoiat, curbat; aplecat. ♦ Lăsat într-o parte; înclinat, povârnit. 2. Supus, ascultător; modest, respectuos. 3. Pornit dintr-un loc; absent; fig. dus pe gânduri. – V. pleca.

CUMPĂNI, cumpănesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A întări (cu cumpăna). De ți-e negrul (= calul) vînzător, Eu îți sînt cumpărător, Că vreau bine să-l plătesc, Cu aur să-l cumpănesc. ALECSANDRI, P. P. 105. ♦ A aprecia greutatea sau, p. ext., alte calități ale unui obiect. Am adus cavalul. L-am cumpănit în mînă: era lung și lustruit. SADOVEANU, N. F. 18. 2. Tranz. A pune în stare de echilibru, a echilibra. Pe cînd se apropiau în șirag, cu armele cumpănite pe umăr, de undeva un om nevăzut le strigă să stea. DUMITRIU, V. L. 52. [Baciul] cumpănește pe samare O gospodărie-ntreagă. TOPÎRCEANU, B. 20. Moș Vasile, cîrmaci vestit, pe care-l cunoaște Bistrița de patruzeci de ani, cumpănește pluta. VLAHUȚĂ, O. AL. I 165. ◊ Fig. Lumina și întunericul își cumpănesc puterile în faptul unei nopți destrămate. MIHALE, O. 475. ◊ Refl. reciproc. Fig. O tainică melancolie... o îndoioasă sfială, care mai adesea se cumpănesc cu o minte dreaptă și sănătoasă, cu un suflet compătimitor, cu o inimă miloasă. ODOBESCU, S. I 118. ♦ Intranz. A înclina într-o parte. Cînd soarele fu la trei părți din drumul său pe ceruri și sta să cumpănească dincolo de piscurile depărtate și viorii ale munților Calului, aruncai șaua și, desagii pe spetele Pisicuții. HOGAȘ, M. N. 63. ◊ Refl. A se apleca la dreapta și la stînga în căutarea echilibrului; a se clătina, a se legăna. Ieșind din șopru, Cimpoieșu se cumpăni. CAMILAR, N. I 230. Căpitanii, călări, se cumpănesc după pașii cailor înainte fi înapoi, cu ochii pierduți în zările limpezi. SADOVEANU, O. VI 232. Ne cumpăneam cu greutate pe bîrnele pusre punte. GALACTION, O. I 210. Mîndrul vultur ce-n văzduh se cumpănește. ALEXANDRESCU, P. 138. ◊ Tranz. Carul gol hodorogea pe drum și boii își cumpăneau capetele la dreapta și la stînga, pas cu pas. SADOVEANU, O. III 83. [Acvila] cumpănea aripi întinse vulturește. TOMA, C. V. 294. II. Fig. 1. Tranz. A cîntări (cu mintea), a chibzui, a socoti, a calcula. Soldatul fruntaș Cocor Dumitru avea înștiințări de toate acestea fără să le pătrundă desăvîrșit, dar le cumpănea cu amărăciune în mintea lui. SADOVEANU, M. C. 74. Își cumpănea mersul, glasul, cele mai mic gesturi. VLAHUȚĂ, O. AL. II 193. Zi tot ce ai a-mi spune Dar cumpănește-ți bine cuvintele. ALECSANDRI, T. II 171. ◊ Absol. Și cînd sub ochi vezi astfel de încîntări cerești. Lași inima ta prinsă și nu mai cumpănești. TOMA, C. V. 151. ◊ Intranz. Cumpănind despre ce i-ar putea vorbi, își aminti cu cît interes a discutat Grigore despre nevoile țărănești. REBREANU, R. I 44. 2. Refl. A sta la îndoială, a șovăi înainte de a lua o hotărîre. Se cumpăni o clipă și se întoarse îndărăt. C. PETRESCU, Î. II 119. 3. Refl. A lua o hotărîre, a se decide, a fi dispus să... Vremea a fost rea, c-a toț plouat și nici oamenii nu s-au cumpănit încă la învoieli. REBREANU, R. II 10. Se puse Ileana pe un somn dulce, de gîndeai că... de-ar fi șapte nopți legate laolaltă, încă s-ar cumpăni să le doarmă. RETEGANUL, P. I 57. 4. Tranz. (Transilv., Mold.) A face pe cineva să se hotărască într-un fel, a îndemna; a sfătui. Vere, acum ești avut și fericit; numai eu te cumpănii la asta, poftesc ca și tu să-mi faci mie asemenea. RETEGANUL, P. I 28. Moșnegii aceia... l-au cumpănit să pață astă pagubă. RETEGANUL, P. IV 78. 5. Tranz. A fi mai presus de..., a întrece, a covîrși; a precumpăni. Pîraiele-adunate se prefac în rîuri mari... Cei slabi, cînd se-mpreună, cumpănesc pe cei mai tari. ALECSANDRI, T. 165. Un singur om nu trebuie să cumpănească interesele unei armii. NEGRUZZI, S. II 141. – Variantă: cumpeni (PANN, P. V. I 125) vb. IV.

PLECA², plec, vb. I. 1. Refl. (în concurență cu apleca) A se înclina (într-o parte), a se îndoi, a se încovoia. Orheianu se plecă spre urechea lui pan Ludno. SADOVEANU, O. VII 158. Corabia-ntr-o parte de-ar fi a se pleca, Ne-am duce-n fundul apei. MACEDONSKI, O. I 165. Și de ce să nu mă plec Dacă păsările trec. EMINESCU, O. I 214. Se plecă și ridicînd pe Ruxandra de jos Doamna mea! îi zise. NEGRUZZI, S. I 146. ◊ Fig. Și luna înnegrește și ceru-ncet se pleacă. EMINESCU, O. I 95. ◊ Expr. A se pleca spre apus = a) (despre aștri) a coborî spre apus, a apune. Cînd soarele se pleacă spre apus... farmecul tainic al singurătății crește și mai mult în sufletul călătorului. ODOBESCU, S. III 17; b) fig. (despre persoane și despre forța, gloria, prestigiul lor) a fi în declin. Puterea colosală a romanilor începu a se pleca spre apus. NEGRUZZI, S. I 201. ◊ Tranz. Vîntul ușor și umed pornise mai tărișor și pleca într-o parte limbile focului. SADOVEANU, O. I 18. Și timpul... apasă peste turnuri, le pleacă și le crapă. MACEDONSKI, O. I 24. Un fir de iarbă verde pe care-ncet se urcă un galbin gîndăcel Și sub a lui povară îl pleacă-ncetinel. ALECSANDRI, P. III 25. ♦ A se înclina în semn de respect, pentru a saluta. Moșneagul, auzind aceste chiar din gura împăratului, se pleacă pînă la pămînt. CREANGĂ, O. A. 167. 2. Refl. A ceda în fața unei forțe, a se supune, a se lăsa subjugat. Turcii, cu toate că erau mai numeroși, trebuiră a se pleca furiei romînilor. BĂLCESCU, O. II 50. Au trebuit să se plece voinții tatălui. DRĂGHICI, R. 106. ◊ Refl. reciproc. Teamă n-ai, căta-vor iarăși între dînșii să se plece, Nu te prinde lor tovarăș. EMINESCU, O. I 196. ♦ Tranz. A aduce la supunere, a subjuga. Pînă cînd să ne tot plece cruda, oarba tiranie Și la caru-i de trufie Să ne-njuge ea pe noi! ALECSANDRI, P. II 7. ♦ (Învechit) A înclina să..,. a fi dispus să..., a se îndupleca. De-ar vrea și-ar vrea Mama să se plece, Am să fac La nunta mea Vinul, cît îl poate bea Satu-ntreg să sece. COȘBUC, P. II 279. Noi ne plecăm a crede... că fără dreptate a fost el azvîrlit după tron în temniță. BĂLCESCU, O. II 71. 3. Tranz. A lăsa în jos, a coborî; a apleca. Mai bine ochii-njos să-i pleci Să vezi pămîntul pe-unde treci. COȘBUC, P. 1151. Părul, văzînd pe fată, și-aplecat crengile-n jos. CREANGĂ, O. A. 181. Pleacă gura la ureche-i, blînd pe nume el o cheamă. EMINESCU, O. I 84. ◊ Fig. Neamurile plecau fruntea și ele, destul de rușinate. SADOVEANU, E. 96. Prahovă... pentru ce te-oprești mirată și pleci ochii? COȘBUC, P. I 169. Înălțimile albastre. Pleacă zarea lor pe dealuri Arătînd privirii noastre Stele-n ceruri, stele-n valuri. EMINESCU, O. I 210. ◊ Expr. A (-și) pleca capul = a (se) supune, a subjuga sau a se lăsa subjugat. Astfel e romînul și romîn sînt eu Și sub jugul barbar nu plec capul meu. BOLINTINEANU, O. 32. Veacuri multe de durere au trecut cu vijelie Sub asprime plecînd capul unui neam. ALECSANDRI, P. I 200. A nu avea unde să-și plece capul = a nu avea adăpost, loc de odihnă. N-am unde să-mi plec nici capul, ajung din rău în mai rău. PANN, la CADE. A (-și) pleca urechea la... = a) a asculta cu atenție, a lua în considerare, a da urmare. Împăratul începu a se minuna și el de istețimea lui Aleodor și-și plecă urechea la rugăciunea fiei sale. ISPIRESCU, L. 46; b) a da crezămînt vorbelor de nimic, bîrfelilor. Se uită în ochii celor ce au plecat urechea la șoapte. DUMITRIU, N. 170. Palavre franțuzești. Las’ pe alții să-și plece urechea la ele. ALECSANDRI, T. I 348. A (-și) pleca inima = a) a da ascultare păsului, suferințelor cuiva; b) (rar) a arăta smerenie, evlavie față de cineva. Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi? EMINESCU, O. I 115. Refl. Cumpăna unei fîntîni se pleacă și se înalță, ca un cocostîrc care bea apă. VLAHUȚĂ, R. P. 10.

ȘOLDIU, -IE, șoldit, adj. Șoldit. Trecea de dimineață, șoldiu, trăgîndu-și mereu pantalonii în sus. PAS, Z. I 198. ◊ (Adverbial, în legătură cu verbe de mișcare) Care de care prinde a se scălămbăia, a merge mai șoldiu. STANCU, D. 316. Fig. ♦ (Despre lucruri) înclinat într-o parte, strîmb. Dincoace de pod era împrejmuirea bisericii Domnița Bălașa, lîngă care se afla o magherniță șoldie. PAS, L. I 135. (Adverbial) Irino mamă, ți-ai pus rochia cu gura sucită, șorțul șoldiu. DELAVRANCEA, H. T. 155.

dahoi² vr [At: VICIU, GL / V: dăhoia / Pzi: ~oaie / E: ns cf dăhula] (Trs) 1 A se înclina într-o parte. 2 A se lăsa în jos.

zăvârni [At: UDRESCU, GL / V: ~vor~ / Pzi: ~nesc / E: bg заварни, srb zavrnuti] (Reg) 1 vi (D. ființe) A trece de vârful unui deal. 2 vi (D. soare) A coborî de pe bolta cerească. 3 vr (D. obiecte) A se înclina (într-o parte). 4 vr (D. oameni) A se gârbovi (de bătrânețe). 5 vi (D. oameni) A se apropia (de un anumit număr de ani).

zăvârnit, ~ă a [At: UDRESCU, GL. / Pl: ~iți, ~e / E: zăvârni] (Reg; d. obiecte) Care este (foarte) înclinat (într-o parte).

rână sf [At: DDRF / V: (reg) râlă, (reg) râmnă (Pl: râmnuri), râgă, râznă, rună / Pl: -ne, (reg) -ni / E: ml ren, renis] 1 (Reg; lpl) Mușchii din regiunea renală Si: șale. 2 Fiecare dintre cele două laturi ale corpului omensc Si: coastă (11), latură, șold. 3-4 (D. oameni; îljv) Într-o (sau pe o) ~ Culcat (sau aplecat) pe o parte, cu partea de sus a corpului sprijinită într-un cot. 5-6 (D. oameni; Îal) Ridicat în picioare, cu corpul puțin îndoit. 7-8 (D. animale; îal) Culcat pe o latură. 9 (D. obiecte; îlav) într-o (sau pe o) ~ înclinat într-o parte Cf: pieziș, strâmb, șoldiu.

plecățel, ~ea a [At: DOSOFTEI, V. S. ianuarie 17^V/12 / Pl: ~ei, ~ele / E: plecat² + -el] 1-2 (Îrg) (Puțin) înclinat într-o parte. 3-4 (Îrg) Lăsat puțin în jos. 5 (Reg; d. miei) Care este dat să sugă la altă oaie decât cea care l-a fătat.

șuvei³ vi [At: GLOSAR REG. / Pzi: ? / E: ns cf șovăi¹, mg csovăl „a clătina din cap”] (Mol) A sta cu capul înclinat într-o parte.

povârneală sf [At: JAHRESBER., XVI, 227 / Pl: ~eli / E: povârni + -eală] 1 (Reg) Înclinare într-o parte, cu tendință de prăbușire. 2 (Reg) Înclinare a unei pante. 3 (Buc; Mar) Pantă¹ a acoperișului unei case. 4 (Buc; Mar) Acoperiș înclinat al unei colibe, al unei stâne. 5 (Reg) Tablă mai mică la acoperișul casei. 6 (Mar; Trs) Loc sub acoperișul colibei unui cioban, unde se pun la uscat lemne și surcele pentru foc. 7 (Reg) Adăpost la stână, unde se mulg oile.

povârnire sf [At: POLIZU / Pl: ~ri / E: povârni] 1 (Pop) Înclinare într-o parte din poziția verticală Si: povârnit¹ (1). 2 (Pop) Îndoire a mijlocului înainte de a cădea Si: povârnit¹ (2). 3 (Reg) Gârbovire din cauza bătrâneții Si: povârnit¹ (3). 4 (Pop) Cădere bruscă și cu zgomot de la înălțime Si: povârnit¹ (4). 5 (Pop) Coborâre în pantă a unui teren, deal, drum etc. Si: povârnit¹ (5).

basculánt, -ă adj., s.f. 1 adj. Care basculează sau poate bascula; care se balansează. ◇ Autocamion (sau camion, vagon) basculant = autocamion (sau camion, vagon) a cărui platformă se ridică și se înclină pentru a descărca materialele transportate. Pod basculant v. pod. 2 s.f. Platformă (cu obloane) sau vagon care se poate ridica și înclina într-o parte pentru a descărca, prin răsturnare, materialele transportate. • pl. -ți, -te. /<fr. basculant.

STRÂMB, -Ă, strâmbi, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre lucruri) Care prezintă neregularități sau abateri de la forma normală, dreaptă; diform. ♦ (Despre drumuri) Lipsit de aliniere, cotit, întortocheat. 2. Lăsat sau căzut într-o parte; aplecat, înclinat. ♦ (Despre oameni sau părți ale corpului lor) Încovoiat, îndoit, gârbovit; adus de șale; p. ext. deformat, pocit. 3. Fig. Nedrept, injust, incorect. ♦ Făcut pentru a înșela. II. Adv. 1. Cu spatele încovoiat sau cu corpul aplecat într-o parte, sucit. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) strâmb și a judeca drept = a recunoaște adevărul. 2. Într-o parte, pieziș; p. ext. în neorânduială, dezordonat. ◊ Expr. A râde (sau a surâde, a zâmbi) strâmb = a râde (sau a surâde, a zâmbi) în silă, forțat, nesincer. A privi (sau a se uita) strâmb = a privi, a se uita urât, dușmănos. A călca strâmb = a avea o comportare incorectă, imorală. 3. În mod fals, mincinos, neadevărat. – Lat. pop. strambus (=strabus).

RÂNĂ f. (la om) Fiecare dintre cele două laturi ale corpului. ◊ Într-o (sau pe o) ~ a) întins, culcat pe o parte a corpului; b) aplecat într-o parte; strâmb; înclinat. /<lat. ren, renis

polejnic, -ă, adj. (reg.) 1. (despre terenuri) întins, plan, neted, șes. 2. (despre terenuri, drumuri, acoperișuri) care este ușor înclinat, aplecat într-o parte.

BALANSA, balansez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) înclina cînd într-o parte, cînd într-alta; a (se) legăna. 2. Tranz. (În expr.) A balansa un cont = a face să se egaleze debitul cu creditul. 3. Tranz. Fig. A crea un echilibru între doi factori; a cumpăni. – Fr. balancer.

STRÂMB, -Ă, strâmbi, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre lucruri) Care prezintă neregularități sau abateri de la forma normală, dreaptă; diform. ♦ (Despre drumuri) Lipsit de aliniere, cotit, întortocheat. 2. Lăsat sau căzut într-o parte; aplecat, înclinat. ♦ (Despre oameni sau părți ale corpului lor) Încovoiat, îndoit, gârbovit; adus de șale; p ext. deformat, pocit. 3. Fig. Nedrept, injust, incorect. ♦ Făcut pentru a înșela. II. Adv. 1. Cu spatele încovoiat sau cu corpul aplecat într-o parte, sucit. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) strâmb și a judeca drept = a recunoaște adevărul. 2. Într-o parte, pieziș; p. ext. în neorânduială, dezordonat. ◊ Expr. A râde (sau a surâde, a zâmbi) strâmb = a râde (sau a surâde, a zâmbi) în silă, forțat, nesincer. A privi (sau a se uita) strâmb = a privi, a se uita urât, dușmănos. A călca strâmb = a avea o comportare incorectă, imorală. 3. Fig. În mod fals, mincinos, neadevărat. – Lat. pop. strambus (= strabus).

BALANSA, balansez, vb. I. 1. Refl. A oscila în jurul unui centru de echilibru (ca brațele unei balanțe); a se pleca, a se înclina cînd într-o parte cînd într-alta; a se legăna. Se balansează pe scaun. ▭ Sub bula care se balansează după legile pendulului există discul cu nisip. SAHIA, U.R.S.S. 57. ◊ Tranz. În zorii zilei, cînd vaporul își balansa mașina... Penelopa, zveltă, sprintenă, suia scara. BART, E. 46. 2. Tranz. (Numai în expr.) A balansa un cont = a compara sumele din debitul și creditul unui cont spre a constata egalitatea sau diferența totalurilor; a face să se egaleze debitul cu creditul. 3. Tranz. Fig. (Franțuzism neobișnuit) A crea un echilibru (între doi factori, două forțe etc.), a ține cumpăna (la ceva); a cumpăni, a echilibra. V. contrabalansa. (Atestat în forma balanța) [Radu cel Mare] cercă atunci a balanța puterea boierilor. BĂLCESCU, O. II 16. – Variantă: (învechit) balanța vb. I.

POVÎRNIT, -Ă, povîrniți, -te, adj. (Despre terenuri) În pantă, înclinat, aplecat (într-o parte). V. abrupt. Ilie umbla cu bățul în mină, atent la picioarele cailor ce alunecau pe drumul povîrnit. DUMITRIU, N. 203. Cu grabă trecu prin ulițele povîrnite, urmat de slujitorul său. SADOVEANU, Z. C. 316. Iar cînd drumul se prăvale Jos, la coastă povîrnită, Calcă baciul ca pe gratii Și-i strunește blînd cu gura: – Cătinel, feciorii tatii, Ca să n-o pornim de-a dura! TOPÎRCEANU, B. 21. ♦ Pieziș, oblic. În fundul unei tinde întunecoase, se vedea gîrliciul povîrnit al pivniței cu porțile-i de zăbrele. ODOBESCU, S. A. 130.

STRÎMB², -Ă, strîmbi, -e, adj. 1. (În opoziție cu drept, despre lucruri) Care prezintă neregularități, abateri de la forma normală; diform. Toate lemnele erau strîmbe. RETEGANUL, P. III 60. De ești tu așa voinic, îndreaptă copacii cei strîmbi, dar nu strîmba încă și pe cei drepți! SBIERA, P. 80. Mititel și strîmb aleargă pe cîmp (Secera). id. ib. 320. Lemnul strîmb focul îl îndreaptă. ♦ (Despre persoane) Încovoiat, gîrbovit, adus de șale. Peste o săptămînă au venit acasă amîndoi, moș Ioniță mai strîmb din șale și mai încovoiat din spate. PAS, Z. I 200. Cîte fete cu pieptare, Toate-s strîmbe de spinare... Dar mîndra cu șubeica E oablă ca secera! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 430. ♦ (Despre drumuri) Fără aliniere, întortocheat. Umbla acum pe o uliță strîmbă. DUMITRIU, N. 159. 2. Deviat de la poziția (dreaptă) obișnuită; lăsat sau căzut într-o parte; aplecat, înclinat. Țintirimul singur cu strîmbe cruci veghează. EMINESCU, O. I 69. ♦ (Despre persoane sau părți ale corpului) Sucit, strîmbat, deformat. De ținea drumul mai lung, te miră de nu rămînea cu gîtul strîmb de-atîta uitat înapoi. ISPIRESCU, L. 36. Cine joacă și nu strigă Face-i-s-ar gura strîmbă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 359. ◊ Fig. E dezgustat și strîmb de sarcasm. CAMIL PETRESCU, T. II 136. ◊ (Substantivat, rar, în expr.) A-i veni cuiva cu strîmbul = a nu-i veni cuiva la socoteală, a-i displăcea, a nu-i conveni. V-ați boierit și voi, mă! Vă vine cu strîmbul munca! REBREANU, R. II 71. 3. Fig. Nedrept, necinstit, incorect. Apoi socoteala asta e strîmbă, măi oameni! REBREANU, R. II 89. ◊ Fig. Tu vii din lumea strîmbă și din viața posomorîtă a asupririi și a asupriților. PAS, Z. I 7. ◊ (Substantivat) În țara strîmbilor, cel drept umblă cu capul spart. SADOVEANU, P. M. 107. ♦ Făcut pentru a înșela. Am văzut cîrciumari mestecînd vinul cu apă și vînzînd cu cîntare cu două funduri, măcelari și precupeți vînzînd cu cîntare strîmbe, și m-am mîhnit. FILIMON, C. 37.

plecat², ~ă a [At: PSALT. 117 / Pl: ~ați, ~e / E: pleca] 1 (D. lucruri flexibile, părți flexibile ale unor lucruri, ființe sau părți ale lor) Îndreptat în jos sau într-o parte Si: aplecat, curbat, încovoiat, îndoit. 2 (D. gene, ochi, pleoape, privire) Coborât ca urmare a unui sentiment de jenă, de sfială etc. ori din cauza oboselii. 3 (D. obiecte neflexibile care în mod obișnuit au o anumită poziție, de obicei verticală) Lăsat într-o parte Si: înclinat, oblic, pieziș, povârnit. 4 (Înv; spc) Înclinat față de o dreaptă sau față de un plan Si: oblic. 5 (D. aștri) Coborât spre apus. 6 (Pex; înv; d. zi) Sfârșit. 7 (Pop) Subordonat unei autorități, unei persoane etc. 8 (Pgn) Ascultător. 9 (Prt) Supus cuiva în mod exagerat Si: servil. 10 (Bis) Smerit. 11 (Bis) Care arată, exprimă smerenie, evlavie. 12 (Îvp) Care simte atracție pentru cineva sau ceva. 13 (Înv) Înclinat să accepte ceva cu ușurință. 14 (Grm; înv) Flexibil. 15 (Grm; înv; spc) Declinabil. 16 Care a părăsit pe cineva sau ceva spre a se duce în altă parte Si: (înv) mers.

pornit², ~ă a [At: ANTIM, P. XXXVI / Pl: ~iți, ~e / E: porni] 1 (D. oameni) Care are o izbucnire violentă, dar trecătoare împotriva cuiva sau a ceva. 2 (D. oameni) Care este pentru un timp foarte supărat pe cineva sau ceva Si: furios, mâniat, mânios. 3 (Cu sens atenuat) Supărat. 4 (D. manifestări, firea oamenilor) Care se exteriorizează violent și pentru scurt timp. 5 (D. oameni) Care simte vocație sau atracție pentru cineva sau ceva Si: înclinat, predispus, (îvp) plecat². 6 (Rar; d. oameni) Hotărât. 7 (Pop; d. lucruri flexibile) Aplecat într-o parte Si: înclinat, plecat, povârnit. 8 (Pop; pgn) Îndreptat într-o anumită direcție. 9 Care este pe punctul să...

teșit, ~ă a [At: TEM. GHEOM. I, 4^r/8 / Pl: ~iți, ~e / E: teși] 1 (D. un lemn, un trunchi²) Tăiat oblic. 2 (D. capătul unui lemn) Cioplit oblic, în formă de cui sau de pană. 3 (Reg; d. urechile oilor, caprelor) Cu vârful tăiat pieziș, ca semn de recunoaștere. 4 (D. obiecte; spc, d. bușteni) Cu colțurile sau muchiile retezate ori rotunjite. 5 (Reg) Aplecat într-o parte Si: înclinat, (reg) teșos. 6 (Reg) Turtit (1). 7 (Înv; îs) Unghi ~ Unghi obtuz. 8 (Fig) Care pricepe greu.

balansa vb. I. tr. 1 (fiz.; compl. indică corpuri solide) A imprima o mișcare oscilatorie în jurul unei axe (orizontale). Balansează scaunul. ◆ (refl.) A se înclina cînd într-o parte, cînd în alta. Se balansează pe scaun. ◆ fig. (intr.) A fi nehotărît, a oscila. Balansează între a-și cumpăra o combină muzicală sau un frigider. 2 (econ.; compl. indică părțile unei balanțe, ale unui cont etc.) A aduce la același nivel, a echilibra, a face să fie egale. 3 fig. (înv.) A crea un echilibru între doi factori; a cumpăni. Cercă atunci a balanța puterea boierilor (BĂLC.). • prez.ind. -ez. și (înv.) balanțá vb. I /<fr. balancer; cf. balanță.

atîrna (atîrn, atîrnat), vb. – 1. (Tranz.) A agăța, a suspenda de ceva. – 2. (Intranz.) A sta suspendat, a cădea liber în jos. – 3. A se apleca într-o parte, a se înclina. – 4. A se apleca spre pămînt cu toată greutatea (dar fără a se desprinde de un punct fix determinat). – 5. A depinde de cineva sau ceva. – 6. A șovăi, a oscila. Origine incertă. Este posibil să fie vorba de lat. tornāre, în compunere cu ad; dar evoluția fonetică ar implica mari greutăți. Totuși, accepția etimonului, aceea de „a întoarce” sau „a devia”, ar explica într-un mod satisfăcător evoluția semantică, ceea ce nu este cazul pentru celelalte ipoteze prezentate. Pe de altă parte, sensul der. atîrnătoare nu poate fi pus în legătură în niciun fel cu vreunul din sensurile actuale ale lui a atîrna, și se explică numai pe baza unui sens derivat de la tornare, ca rom. înturna, fr. détourner. După Cihac, II, 476, din mag. átérni „a întinde peste ceva”. DAR pleacă de la tîrn „mărăciniș”, ipoteză riscantă datorită debilității punctului de contact presupus între cele două noțiuni (atîrna ar fi un cuvînt păstoresc, care s-a referit mai întîi la lîna care rămînea agățată în mărăciniș). Giuglea, Dacor., III, 1090, pleacă de la un lat. *adtrutinare, ipoteză la fel de fantezistă ca cea a lui Diculescu, Elementele, 492, bazată pe *atîrna, der de la gr. *ἀρτάνω și acesta din urmă de la ἀρτάω. În sfîrșit, Scriban se gîndește la o posibilă legătură cu tîrnă „coș de nuiele”. Der. atîrnat, s. m. (bîrna de la armătura acoperișului); atîrnătoare, s. f. (țarc în care se închid oile pentru a le separa de miei, sau pentru ca să doarmă); atîrnător, adj. (care atîrnă; agățat; care depinde de ceva); atîrnătură, s. f. (atîrnare, suspensie; zdreanță); neatîrnare, s. f. (independență); neatîrnat, adj. (independent); tîrnaț, s. n. (Trans., balcon, terasă); care pare o formație regresivă pe baza pl. atîrnați; totuși, Cihac, II, 533 și Scriban o explică prin mag. tornác, care pare mai curînd împrumutat din rom.

mlădiere sf [At: POLIZU / P: ~di-e~ / V: (îvr) ~iare / Pl: ~ri / E: mlădia] 1 Înclinare ușoară. 2 Legănare într-o parte și în alta. 3 Urmare a unei linii șerpuitoare. 4 Mișcare mlădioasă, suplă Cf mlădia (1). 5 Flexibilitate Cf mlădia (5). 6 (Fig) Ușurință de a se adapta împrejurărilor Si: maleabilitate (3). 7 (Fig) Bogăție, varietate a mijloacelor expresive ale unei limbi, ale unui stil. 8 Modulație, inflexiune a vocii Cf mlădia (8). 9 (Fig) Cizelare Cf mlădia (14).

PRĂVĂLI, prăvălesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) înclina, a (se) apleca într-o parte; a (se) răsturna, a (se) rostogoli; a cădea sau a face să cadă, a (se) arunca în adâncime, a (se) prăbuși, a (se) trânti. ♦ Refl. A fugi în goana mare, a se năpusti la vale; a se repezi spre ceva, a tăbărî, a da buzna. ♦ Refl. (Despre ape) A curge cu repeziciune, căzând de la înălțime; a se revărsa, a se întinde. ♦ Refl. Fig. A se întinde, a se răspândi, a se împrăștia. ♦ Tranz. A arunca; a azvârli. 2. Refl. (Despre vânt, furtună, ploaie etc.) A se dezlănțui cu putere, a se porni cu violență. 3. Tranz. și refl. A (se) surpa, a (se) nărui, a (se) dărâma, a (se) prăbuși. – Din bg. provalja, scr. provaliti.

pâi, pers. 3 sg. pâiește, vb. IV refl. (reg.; despre construcții) a se înclina, a se apleca într-o parte.

povîrni (povîrnesc, povîrnit), vb. – 1. A se înclina, a se lăsa într-o parte. – 2. A se prăvăli, a se prăbuși. – 3. (Refl.) A îmbătrîni, a trece, a expira. Sl. cf., bg., cr. povrnuti „a răsuci” (Miklosich, Slaw. Elem., 36; Cihac, II, 284; Conev 72), sau poate din sl. vriniti (< rinąti) „a împinge”, cu pref. po-. Der. povîrniș, s. n. (pantă; coastă); povîrnitură, s. f. (povîrniș, loc prăpăstios).

plecà v. 1. a îndoi spre pământ, a încovoia: arborele își pleacă ramurile; 2. a lăsa în jos: a pleca capul, ochii; 3. a se înclina: a se pleca într’o parte; 4. a ceda: se plecară numărului covârșitor BĂLC. [Lat. PLICARE, a (se) îndoi].

PRĂVĂLI, prăvălesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) înclina, a (se) apleca într-o parte; a (se) răsturna, a (se) rostogoli; a cădea sau a face să cadă, a (se) arunca în adâncime, a (se) prăbuși, a (se) trânti. ♦ Refl. A fugi în goana mare, a se năpusti la vale; a se repezi spre ceva, a tăbărî, a da buzna. ♦ Refl. (Despre ape) A curge cu repeziciune, căzând de la înălțime; a se revărsa, a se întinde. ♦ Refl. Fig. A se întinde, a se răspândi, a se împrăștia. ♦ Tranz. A arunca; a azvârli. 2. Refl. (Despre vânt, furtună, ploaie etc.) A se dezlănțui cu putere, a se porni cu violență. 3. Tranz. și refl. A (se) surpa, a (se) nărui, a (se) dărâma, a (se) prăbuși. – Din bg. provalja, sb. provaliti.

zăvârneală sf [At: UDRESCU, GL. / Pl: ~eli / E: zăvârni + -eală] (Reg) Înclinare (a unui obiect într-o parte).

peș s.n. (pop.) 1. partea dinainte a unui zid. 2. latură, coastă, rână; (în loc. adv.) într-un peș = pe o parte, într-o latură, într-o rână, înclinat, oblic, pieziș.

zbanda vr [At: ABC MAR. / S și: sb~ / E: it sbandarsi] (D. ambarcațiuni, nave) A se apleca într-o parte, cu tendința de a rămâne înclinat Si: a se canarisi (1).

povârnit², ~ă [At: BIBLIA (1688), 400^v2/51 / V: (înv) pohâ~ / Pl: ~iți, ~e / E: povârni] 1 a (Pop) Lăsat într-o parte din poziția verticală Si: aplecat, înclinat, (îvp) ponorât, (pop) pornit², (îvr) povortit. 2 a (Pop; d. oameni) Gata să cadă. 3 a Care s-a dărâmat, s-a surpat, s-a prăbușit. 4 a (Îvr; fig; îf pohârnit) Care se află în declin, în regres. 5 a (Pop; d. terenuri, forme de relief, dmmuri etc.) Care este orientat în pantă¹. 6 sm (Îvr; fig) Om afurisit, rău.

peș s. m. – În expresia într-un peș; înclinat, pieziș. – Mr. peș. Tc. peș „partea din spate” (Candrea; Scriban).

poticni [At: CORESI, EV. 95 / V: (îvp) ~gni, (înv) ~căni, ~tecni / Pzi: ~nesc / E: slv потъкнѫти] 1-2 vri A face o mișcare, un pas greșit. 3-4 vri A se lovi cu picioarele de ceva sau de cineva și a-și pierde pentru o clipă echilibrul Si: a se împiedica. 5-6 vri A fi nesigur în mers. 7-8 vri A fi nevoit să se oprească. 9-10 vri A nu putea merge mai departe din cauza unui obstacol, a unui impediment. 11-12 vrtf (A se opri sau) a face să se oprească brusc. 13 vr (Rar) A cădea. 14 vr (Rar) A se răsturna. 15 vr (Pop) A șchiopăta. 16-17 vtr (Înv) A (se) lovi. 18 vr (Înv; fig) A se abate de la calea morală, dreaptă, de la buna comportare. 19 vt (Buc) A pedepsi aspru pe cineva. 20 vr (Reg; d. obiecte care au de obicei poziție verticală) A se lăsa într-o parte Si: a se apleca, a se înclina. 21 vt (Îvr) A dovedi. 22 vr A pronunța cu greutate cuvintele. 23 vr A vorbi cu greutate, cu întreruperi.

povârni [At: CANTA, ap. LET. III, 185/35 / V: pogâ~, (îrg) pohăr~^[1], (înv; cscj) ~vorna / Pzi: ~nesc / E: bg повърна] 1 vr (Pop; d. obiecte) A se lăsa într-o parte din poziția verticală Si: a se înclina, a se apleca, (îvp) a se ponorî. 2 (Pop; pex; d. oameni) A se îndoi de la mijloc înainte de a cădea. 3 vr (Reg; d. oameni) A se gârbovi de bătrânețe. 4 vr (Pop) A cădea brusc, cu violență, cu zgomot de la o înălțime oarecare, rostogolindu-se, distrugându-se, deteriorându-se, rănindu-se etc. Si: a se prăbuși, a se prăvăli, a se răsturna, (reg) a se oroia. 5 vr (Pop; d. terenuri, forme de relief, drumuri etc.) A coborî în pantă¹. 6 vr (Reg; d. oameni) A coborî coasta unui deal. 7 vi (Îrg) A trece peste vârful unui deal. 8 vi (Fig; d. oameni sau în construcții impersonale; urmat de determinări numerice introduse prin prepozițiile „pe”, „la”, „spre”) A merge spre... 9 vt (Olt) A înfășura funii pe un par la treieratul cu cai.

peș a [At: GHICA, S. 243 / Pl: ~i, ~e / E: tc peș] 1 (Pop; îlav) Într-un ~ Pe o parte. 2 (Îal) Într-o latură. 3 (Îal) Într-o rână. 4 (Îal) Înclinat.

MLĂDIÁ vb. I. 1. R e f l. A se înclina, a se îndoi (ușor); a se legăna (ușor) într-o parte și în alta, a se clătina. Genunchii-mi se mlădie, Se roagă numai ochii. HELIADE, O. I, 305. Prin trestia din baltă ce-n aer se mlădie Răsună-n dimineață o tainic-armonie. ALECSANDRI, POEZII, 52. Strîmbă-Lemne, uragan de vijelie. Intră-n lunci, păduri și codri ducînd viscol, ducînd larmă. Plopul nalt l-a lui suflare ca o creangă se mlădie. id. ib. 238. Talia-i naltă gingașă, subțire Se mlădie-n vînt. EMINESCU, O. I, 4. E frumos cum își ține capul, cum își poartă trupul și cum se mlădie la tot pasul. SLAVICI, N. I, 81. Cadînele seraiului se mlădie înaintea lui ca niște trestii de baltă. DELAVRANCEA, V. V. 64. Se întoarse către Comăneșteanu, se mlădie de partea cealaltă. D. ZAMFIRESCU, A. 38. Se răzămă cu celălalt braț, săpat în marmură vie, de balustrada cafenie a cerdacului, se mlădie puțin înainte, rămase neclintită și se uită țintă. HOGAȘ, M. N. 15. Prins de joc, Se mlădiază un mijloc. LESNEA, I. 17. Frumoasa-frumoaselor și credincioasa-credincioaselor ieșea din racla de mărgean și se mlădia în lumina dimineții. SADOVEANU, D. P. 115. ◊ E x p r. A se mlădia după vînt = a se da după cum suflă vîntul, v. v î n t. Se mlădia după cum bătea vîntul și-și păzea cu strășnicie . . . interesele. STANCU, R, A. IV, 68. ◊ (P. a n a l., despre obiecte flexibile) Harapnicul se mlădia în vînt ca un șarpe negru. SADOVEANU, O. I, 159. Se mlădie, ca un uriaș șarpe, cureaua de transmisie. CAMILAR, N. I, 313. ◊ T r a n z. S-o privești cum umblă, cum rîde cum își ridică brațele, cum își mlădie trupul. VLAHUȚĂ, D. 53, cf. id. P. 99. Veselă-ți mlădii trupșorul Și la brîu pui flori de viță. COȘBUC. P. I, 166, cf. 137. Cu mîinile prinse în balustradă cu genunchii îndoiți, îmi țin echilibrul, mlădiindu-mi trupul după mișcările vasului. BART S. M. 16. ♦ (Despre drumuri, ape etc.) A urma o linie șerpuitoare; a șerpui. Drumul se mlădie și s-apropia de rîpa neagră. CAMILAR, N. I, 70. 2. R e f l. A deveni flexibil, mlădios (1). ♦ Fig. (Despre oameni) A se pleca, a se supune; a deveni conciliant, maleabil. Cînd împăratul auzi limba înțelepciunei să mlădia Ia cuvîntul ei. DELAVRANCEA, S. 96. Ei ! vedeți că negustorii s-au mlădiat! zicea Hasan. De ascultam sfatul lui Gafar nu mai făceam ispravă. TAFRALi, S. 75. ◊ T r a n z. f a c t. Din cînd în cînd. . . se încrucișau poruncile vătafilor – cari mlădiau, în supunere, turma de oameni. id. ib. 74. 3. T r a n z. și r e f l. Fig. A (se) modula (2). Ea e duioasă, umilită, își mlădie glasul ș caută vorbe dulci. VLAHUȚĂ, O. A. 205. Vocea lui Milescu se mlădia pe acorduri. Vorbele se umpleau de înțelesuri. D. ZAMFIRESCU, R. 144. Cu cît urca mai sus paserea în tremur, cu atît i se mlădia mai dulce cîntecul. SADOVEANU, O. VI, 174. Struna lui mlădie cînt Și de iarba din pămînt Și de foșnetul din pom, Și de dragostea din om. DEȘLIU, N. 17. 4. T r a n z. și r e f l. F i g. A (se) adapta unei forme, unui profil; p. e x t. a (se) armoniza. Religia se mlădiază și se schimbă după condițiile istorice. GHEREA, ST. CR. II, 128. Atît de bine învățase piciorul nostru a-și mlădia talpa pe unghiul ascuțit al pietrelor. HOGAȘ, DR. I, 21. Asupra meritului de a fi introdus cel dinții versul liber pot fi discuțiuni; nimeni nu l-a mlădiat însă mai bine fondului mobil și insesizabil. LOVINESCU, C. VII, 12. 5. T r a n z. F i g. A modela. Știu încă să mlădieze prin simpatica și naiva dulceață a geniului său, stilul muzical cam pipernicit și cam înțoponat al secolului din urmă. ODOBESCU, S. III, 95. ◊ R e f l. p a s. A fost fără îndoială un vînător inspirat. . . artistul subt a cărui daltă s-a mlădiit statua Dianei de la Luvru. id. ib. – Pronunțat: -di-a. – Prez. ind.: mlădiez și mlădii, (rar) mlădiu.- Și: (rar) mlădii, mlădí (MARCOVICI, C. 71/1) vb. IV. – V. mlădiu.

mlădia [At: HELIADE, O. I, 305 / P: ~di-a / V: (rar) mlădii, mlădi / Pzi: ~iez, mlădii, (rar) -iu / E: mlădiu] 1 vr A se înclina, a se îndoi ușor. 2 vr A se legăna ușor într-o parte și în alta Si: a se clătina. 3 vr (D. drumuri, ape etc.) A urma o linie șerpuitoare. 4 vr (D. drumuri, ape etc.) A șerpui. 5 vr A deveni flexibil, mlădios (1). 6 vr (Fig; d. oameni) A se supune. 7 vr (D. oameni) A deveni conciliant, maleabil. 8-9 vtr (Fig) A (se) modula (2). 10-11 vtr (Fig) A (se) adapta unei forme, unui profil. 12-13 vtr (Pex) A (se) armoniza. 14-15 vtrp (Fig) A cizela.

pleca [At: PSALT. HUR. 119^r/22 / Pzi: plec / E: ml plicare] 1 vt (C. i. lucruri flexibile, părți flexibile ale unor lucruri, ființe sau părți ale lor) A îndrepta în jos sau într-o parte Si: a apleca, a curba, a încovoia, a îndoi. 2 (Îlv) A-și ~ genunchii A îngenunchea. 3-4 vtr (Îe) A(-și) ~ capul (sau fruntea, grumazul, genunchiul sau, înv, cerbicea) A (se) supune. 5-6 vtr (Îae) A (se) umili. 7-8 vtr (Îae) (A a face pe cineva să renunțe sau) a renunța. 9-10 vt (Îe) A(-și) sau a nu-și ~ capul sau a (nu) avea unde să(-și) ~ce capul (sau trupul, oasele) A (nu) se odihni. 11-12 vt (Îae) A (nu) se putea odihni. 13-14 vt (Îae) A (nu) avea unde să se odihnească. 15-16 vt (Îae) A (nu) avea unde să se adăpostească. 17-18 vtr (Îe) A(-și) ~ inima A (se) dedica. 19-20 vtr (Îae) A (se) închina. 21-22 vtr (Îae) (A convinge sau) a se lăsa convins. 23-24 vtr (Îae) A arăta înțelegere. 25-26 vtr (Pex; îae) A (se) înduioșa. 27-28 vtr (Îae) A arăta smerenie, evlavie față de cineva. 29-30 vtr (Îae) A da ascultare suferințelor cuiva. 31 vt (Îe) A(-și) ~ urechea (sau urechile) A asculta cu atenție. 32 vt (Îae) A lua în considerare. 33 vt (Pex; îae) A se îndura. 34 vt (Îae) A da crezare vorbelor de nimic, calomniilor, bârfelilor etc. 35 vt (Spc) A coborî genele, ochii, privirea, ca urmare a unui sentiment de jenă, de sfială etc. sau din cauza oboselii. 36 vr A se înclina înaintea, în fața cuiva în semn de respect, de admirație, de devotament, de supunere etc. Si: a se închina, a se prosterna. 37 vt (Trs) A alăpta mieii. 38 vt (C. i. obiecte neflexibile care au o anumită poziție, de obicei verticală) A lăsa într-o parte, dându-i o poziție oblică Si: a apleca, a înclina, a povărni. 39 vt (Reg; îe) A ~ ușa A închide ușa pe jumătate. 40-41 vtr (Fșa) A (se) culca la pământ. 42-43 vtr (Pop) A (se) răsturna. 44 vta (Înv) A împinge. 45 vr (Rar) A descrește în înălțime. 46 vr (Pop; d. aștri) A coborî spre apus Si: a apune. 47 vr (Înv; pex; d. zi) A se sfârși. 48 vr (Înv; fig) A decădea. 49 vt (Înv) A modela un material moale. 50 vt (Înv) A supune unei influențe, unei puteri care modifică, transformă Si: a subjuga. 51 vr A ceda în fața unei influențe, a unei presiuni, a unei forțe, a unei cereri etc. Si: a asculta, a se preda, a se supune. 52-53 vtrf (Bis; înv; spc) A (se) supune preceptelor religiei creștine, autorității lui Dumnezeu. 54-55 vtrf (Bis; înv) (A face să aibă sau) a avea o atitudine smerită, cucernică în fața Divinității Si: a (se) smeri. 56-57 vtrf (Înv; spc) A (se) converti la o religie. 58-59 vtrf (Înv) (A face să recunoască sau) a recunoaște autoritatea unei divinități creștine. 60 vtf (Înv) A îndupleca. 61 vtf (Înv) A determina. 62 vr (Îrg) A se îndupleca. 63 vt A conduce. 64 vr (Înv) A înclina spre... 65 vr (Înv) A fi gata să... 66 vr (Înv) A fi dispus să... sau la... 67 vr (Înv) A se simți atras spre... 68 vr (Înv) A lua drept bun. 69 vr (Înv) A lua în considerare. 70 vr (Grm; înv) A avea flexiune. 71 vr (Grm; spc) A se declina. 72 vr (Reg) A face indigestie. 73 vr (Reg; pex) A i se face greață din cauza unei mâncări indigeste. 74 vi (De obicei cu determinări locale, mai rar finale) A părăsi pe cineva sau ceva spre a se duce în altă parte Si: a se duce, a merge, a porni. 75 vi (De obicei cu determinări locale, mai rar finale) A se îndrepta spre... Si: a se îndepărta, a se retrage. 76-77 vi (Reg; îc) Pleacă-fuga sau pleacă-fugă (Om lăudăros) care, atunci când e vorba să acționeze, să treacă la fapte, o ia la fugă. 78 vi (Spc) A porni într-o cursă sportivă. 79 vr (Înv; fig) A se abate. 80 vr (Înv) A părăsi pe cineva. 81 vr (Înv) A renunța la... 82 vt (Îrg) A îndrepta. 83 vt (Îrg) A duce. 84 vt (Îrg) A trimite. 85 vi (Îrg; urmat de verbe la infinitiv sau conjunctiv) A fi pe punctul de a... 86 vi (Îrg; urmat de verbe la infinitiv și conjunctiv) A începe (să)... 87 vi (Reg; spc) A începe să curgă. 88 vi (Olt; spc) A începe să crească. 89 vi (Înv; spc) A începe să treacă dintr-o stare în alta. 90 vi (Înv) A evolua către... 91 vi (Înv) A avea tendința spre... 92 vi A avea începutul, punctul de pornire. 93 vt(a) (Îvr) A turna.

ÎNCLINA vb. I. tr., refl. A (se) apleca (în jos sau într-o parte); a (se) îndoi. ♦ refl. A se pleca în fața cuiva, a se ploconi. ♦ refl. (Fig.) A fi convins, a se convinge. ♦ (Fig.) intr. A fi dispus să... [p. i. înclin, 3,6 -nă, var. inclina vb. I. / < fr. incliner, cf. lat., it. inclinare].

ÎNCLINA vb. I. tr., refl. a (se) apleca (în jos sau într-o parte); a (se) îndoi. II. refl. 1. a se pleca în fața cuiva. 2. (fig.) a fi convins, a se convinge. III. intr. (fig.) a fi dispus să... ◊ a se simți atras de ceva. (< fr. /s’/incliner, lat. inclinare)

RÎNĂ s. f. (De obicei în construcție cu verbele «a se ridica», «a se lăsa», «a sta») Latura dreaptă sau stîngă a corpului omenesc. V. coastă, șold. Botea doarme la stupină, Cu capul pe-o rădăcină, Cu paloșul pus pe mînă, Cu durda pe lîngă rînă. TEODORESCU, P. P. 604. ◊ (Mai ales în loc. adv., rar, în loc. adj.) Într-o (sau pe o) rînă = (culcat sau aplecat) pe o parte (uneori cu partea de sus a corpului rezemată într-un cot); (în legătură cu obiecte) înclinat, strîmb. Curțile ca maidanele, fără împrejmuiri sau cu gardurile într-o rînă. PAS, Z. IV 47. Moșneagul tot strîmb sta, într-o rînă. SADOVEANU, O. I 336. Mă ridic într-o rînă și privesc în jurul meu. CAMIL PETRESCU, U. N. 287. Stam într-o rînă Sub un stejar. IOSIF, V. 83. Baba s-apleacă pe o rînă. CARAGIALE, O. III 54. ◊ Fig. Colo sus, culcat pe-o rînă, Stă Negoiul mohorît. TOPÎRCEANU, S. A. 25. – Variantă: (Mold.) rîlă (C. PETRESCU, Î. II 42, SADOVEANU, O. L. 221, CREANGĂ, P. 131) s. f.

înclina² [At: ALECSANDRI, T. 1514 / V: in~ / Pzi: înclin / E: fr incliner, lat înclinare] 1-2 vtr A-și modifica poziția prin deplasarea părții superioare în jos sau într-o parte Si: a (se) apleca. 3 vr A face o plecăciune, ca formă de salut Si: a (se) pleca, a se închina. 4 vr (Fig; d. soare, stele etc.) A coborî spre asfințit Si: a apune, a scădea. 5 vr (D. zi) A se apropia de sfârșit. 6 vr (Fig) A se declara de acord cu cineva din convingere sau din respect, de frică etc. Si: a accepta, a admite. 7 vi (Fig) A fi dispus să... 8 vi (Fig; udp „de”) A se simți atras, a avea vocație pentru ceva Si: a (se) apleca. 9 vr (Înv; nob) A lua pe cineva pe lângă sine. 10 vrr (Înv; fig; udp „cu”) A avea legături de dragoste cu cineva. 11 vr (Reg; udp „cu”) A se întovărăși.

BATE, bat, vb. III. I. Tranz. 1. A lovi un om sau un animal (cu palma, cu biciul, cu varga etc.) în scopul de a-l pedepsi sau de a-l constrînge la o acțiune. Nuntașii au sărit la dînsul și au început să-l bată și să-l bată, de-i mergea colbul. SBIERA, P. 289. Moțoc îi sărută mîna, asemenea cînelui care, în loc să muște, linge mîna care-l bate. NEGRUZZI, S. I 141. Ortomane, Hoțomane, Bate-ți negrul Pe de-ntregul Și te du și fugi de mine. ALECSANDRI, P. P. 11. ◊ (Fig.) Bate șaua să priceapă iapa (= dă cuiva să înțeleagă ceva fără să i se adreseze direct). ◊ Absol. A ieșit Bujor în țară, Bate, pradă, nu omoară. Pe ciocoi îi bagă-n fiară. ALECSANDRI, P. P. 156. ◊ Expr. A bate măr (sau ca mărul) v. măr. Îl bat de-i merg (sau să-i meargă) fulgii v. fulg. Îl bat de-i iese (sau să-i iasă) untul v. unt. A bate la stroi v. stroi. A bate gros v. gros. A bate la tălpi = a lovi pe cineva peste tălpi (pedeapsă obișnuită în regimurile trecute). A bate la palmă = a lovi peste palmă (pedeapsă obișnuită în școala din trecut). Domnișoara Victoria... vă bătea la palmă. PAS, Z. I 111. (Glumeț; Mold.) Pui de bate = bătaie strașnică. Rămîind fără tovarăși de ispravă și mai dîndu-mi și părintele Isaia un pui de bate așa din senin, chihăiam pe mama... că doar m-a da și pe mine la catihet. CREANGĂ, A. 80. A-și bate capul (sau, rar, firea) cu (sau pentru sau de) ceva = a se gîndi mult la ceva, a-și frămînta mintea, a chibzui fel și chip, a se ocupa mult cu ceva, a se interesa mult de ceva, a-i păsa de ceva. Nu-mi bat capul ce-or gîndi vecinii. BENIUC, V. 9. Întîi voia să facă o mustrare duducăi noastre, dar pe urmă... nu și-a mai bătut capul cu asta. SADOVEANU, N. F. 86. Și cînd propria ta viață singur n-o știi pe de rost, O să-și bată alții capul s-o pătrunsă cum a fost? EMINESCU, O. I 134. A bate capul cuiva sau a bate pe cineva la cap = a sta de capul cuiva, a se ține stăruitor de cineva, a nu-i da pace, a-l ameți, a-l toca la cap. Anghelină, stinge lampa... Destul ai stat trează cît ne-a bătut capul cu poveștile acel cioban de la Păstrăveni. SADOVEANU, N. F. 24. De multă vreme Joe umbla după Junona, bătîndu-i capul și spunîndu-i că moare de dragoste pentru dînsa. ISPIRESCU, U. 11. A-l bate (pe cineva) gîndul (sau mintea) sau (refl.) a se bate cu mintea (sau cu gîndul sau cu gîndurile) = a fi preocupat de ceva, a fi obsedat de un gînd (care-l îndeamnă să facă ceva). Turcalete se bătea cu mintea unde să-și ascunsă el procleta lui de avere. GALACTION, O. I 293. De altfel mă bate gîndul s-o cumpăr mai bine eu. REBREANU, R. I 145. Drumeț bătut de gînduri multe. Ne lași atît de greu pe noi... GOGA, P.16. Pururea să bate cu gîndurile, ziua și noaptea, cum ar face o corabie. DRĂGHICI, R. 142. Pe mine mă bate gîndul să las crîngul, Să iau cîmpul. TEODORESCU, P. P. 289. A-i bate (cuiva) gîndul (undeva) = a fi înclinat, aplecat spre..., a-i merge gîndul la... S-a încercat de cîteva ori să afle cam încotro i-ar bate gîndul fetei. VLAHUȚĂ, O. A. 348. A-l bate (pe cineva) grija = a fi neliniștit sau muncit de o grijă, a fi îngrijorat. Cînd m-ar bate numai atîta grijă, măi femeie, ce mi-ar fi? Dar eu mă lupt cu gîndul cum să-i port de cheltuială [băiatului la școală]. CREANGĂ, A. 120. A-și bate gura degeaba (sau în vînt) sau (rar) a-și bate limba = a vorbi în zadar, fără nici un rezultat. A-și bate picioarele = a umbla mult, a osteni umblînd. Să nu-și mai bată picioarele de pomană pe, la curte. REBREANU, R. I 191. De n-ar fi și unul ca mine pe acolo, degeaba vă mai bateți picioarele ducîndu-vă [după fată]. CREANGĂ, P. 246. A-și bate joc de cineva (sau de ceva) = a) a face pe cineva (sau ceva) de rîs, de ocară, a rîde de cineva (sau de ceva), a batjocori. Cine-a vrut să-și bată joc de tine? DUMITRIU, B. F. 100; b) (cu privire la o femeie) a necinsti, a viola. ◊ Fig. (în imprecații, mai ales glumețe) Bată-te norocul! ▭ Să vezi cum prinde mutul limbă... Bată-l cucu să-l bată! SADOVEANU, N. F. 104. Ei, d-apoi le-am mai uitat, bată-le de povești. VLAHUȚĂ, O. A. 49S. Bată-te pîrdalnicu să te bată!... Șezi binișor! ALECSANDRI, T. I 110. Bate-mă, doamne, să zac într-o grădină cu mac, Cu mîndra pe după cap JARNÍK-BÎRSEANU, D. 382. ♦ Refl. (În expr.) A se bate cu pumnii în (sau peste) cap= a-și da lovituri peste cap în semn de supărare mare, de desperare. O dată încep ele a se boci înăbușit și a se bate cu pumnii peste cap. CREANGĂ, P. 174. A se bate cu pumnii în piept = a) a-și da lovituri în piept în semn de pocăință sau de supărare. Împărăteasa... începu a suspina și a plînge, bătîndu-se cu pumnii în pept și smulgîndu-și și părui de supărare. RETEGANUL, P. II 29; b) a se fuduli, a se îngîmfa, a se lăuda. A se bate cu mîna (sau cu palma) peste gură= a se lovi peste gură ca pedeapsă pentru scăparea unor vorbe nesocotite sau în fața unei întîmplări neașteptate sau îngrozitoare. Nu mai face și tu atîta vorbă ca fariseul cel fățarnic. Bate-te mai bine cu mîna peste gură. CREANGĂ, A. 17. ♦ (Ideea de pedeapsă dispare; cu privire la oameni, urmat de determinarea «pe umăr») A lovi ușor peste umăr spre a-i arăta bunăvoință/încredere etc.; (cu privire la un animal, urmat de determinări care indică o parte a corpului) a-l lovi ușor spre a-l mîngîia. Cineva îi bătea [pe cai] cu palma pe gît. DUMITRIU, B. F. 59. Tata i-a strîns ciobanului mîna și l-a bătut cu dragoste pe umăr. SADOVEANU, N. F. 13. Așteptînd să-mi aducă o cafea, mă pomenesc bătut pe umăr cu multă discreție. CARAGIALE, M. 61. L-a bătut... cu mîna pe umăr, zicîndu-i Moșule, să știi că de azi înainte ești omul meu. CREANGĂ, A. 20. ◊ Expr. A bate palma (sau, glumeț, laba) cu cineva = a da mîna cu cineva; a ajunge la o înțelegere, a se învoi, a-și da asentimentul pentru o convenție stabilită. Uncheșul Haralambie... după ce a bătut palma cu tinichigiul... s-a coborît din cerdac și s-a dus. SADOVEANU, N. F. 183. Poftesc să vii aicea, să bați cu mine laba și să ne împăcăm. SADOVEANU, P. M. 305. 2. A izbi (pe cineva de ceva). L-a bătut cu capul de pereți. ◊ Intranz. (în expr.) A bate la ochi (mai rar la urechi sau la auz) = a izbi vederea (sau auzul) cuiva, trezindu-i luarea-aminte, interesul sau bănuiala. Își puneau întrebări furișe, avînd grijă să se despartă, ca să nu fie cîrdul prea mare și să bată la ochi. PAS, L. I 123. [Lipsurile] băteau prea tare la ochi ca să nu le fi putut îndată constata. ODOBESCU, S. II 395. Înființase o societate secretă cu numele Eterie (tovărășie), nume modest, care nu bătea la auz. GHICA, S. 94. A bate la cap = (despre o sobă sau o mașină de călcat) a provoca dureri de cap (prin difuzare de căldură sau prin degajare de gaze). 3. (Despre încălțăminte, ham, șa etc.) A freca, a roade, a produce răni. Mă bat pantofii. II. 1. Refl. reciproc. A se lua la bătaie, a se încăiera, a se lupta. Se puseră a se bate în săbii și se tăiară, de curgea sîngele vale. RETEGANUL, P. V 31. Am fugit... de frica unei cete de turci, care se bătuse chiar atunci cu volintirii la Secul. CREANGĂ, A. 20. Făt-Frumos își luă ziua-bună de la părinți, ca să se ducă să se bată el singur cu oștile împăratului. EMINESCU, N. 5. Pentr-o fată cît o ceapă Stau feciorii să se bată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 434. ◊ Expr. Se bat calicii (sau lupii sau nebunii) la (sau în) gura cuiva v. gură. A se bate cu moartea = a fi în agonie. A văzut o cioară bătîndu-se cu moartea. RETEGANUL, P. II 66. (Fig.) Cînd se bate ziua cu noaptea = pe înserate, în amurg, cînd se îngînă ziua cu noaptea. (Refl.) A se bate după ceva = a dori foarte mult un lucru, a-i plăcea foarte mult ceva. ◊ Refl. A se lupta cu arme, a purta război. Eu, omul negru, am fost mai apoi Trimis să mă bat într-un mare război. M-am bătut, pentru ca de acum niciodată Popoarele lumii să nu se mai bată. DEȘLIU, G. 43. S-au sculat sub cîrmuirea rusului o sută de noroade, și se bat o sută de noroade, mă Ghiță Lungu, pentru dreptatea ce-au dobîndit. SADOVEANU, M. C. 160. ◊ Tranz. (Cu complementul «război») Unde-i cetatea mai tare, acolo bate dracul război mai puternic. CREANGĂ, P. 236. 2. Tranz. (Cu privire la un dușman, o țară etc.) A învinge, a birui, a înfrînge. Atuncea noroadele mongolilor... cutreierau pămîntul și băteau împărățiile. SADOVEANU, D. P. 75. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins (într-o discuție etc.); a ceda. ♦ (La jocul de cărți, în sport sau. într-o discuție) A cîștiga partida (de joc), a rămîne învingător. L-am bătut de două ori la șah. ♦ A prețui mai mult decît altul, a fi superior cuiva, a întrece. O capră bună bate la lapte o vacă rea. III 1. Tranz. A lovi de mai multe ori un lucru cu altul (mai ales cu o unealtă), pentru a scoate sau a prelucra ceva: a) lovi întruna, cu ustensile speciale de bucătărie, ouăle spre a le amesteca bine, laptele sau smîntîna spre a alege untul. Au început a bate laptele, pănă ce s-a ales untul. DRĂGHICI, R. 140. ◊ Expr. A bate apa-n piuă sau a bate apa să se aleagă untul v. apă. A lovi mereu cu ciocanul sau cu barosul un metal înroșit în foc, spre a-i da o anumită formă. Bate fierul pînă-i cald. ◊ Expr. A bate bani = a fabrica monede de metal. Că de mult ce ești avut, Bani de aur ai bătut. ALECSANDRI, P. P. 211. c) A lovi de repetate ori, cu un ciocan mic, tăișul coasei (așezat pe bîtcă), spre a-l ascuți. d) (Cu privire la cuie, nituri, țăruși etc.) A înfige, a vîrî prin lovituri repetate (cu ciocanul, cu maiul etc.). Nuntașii ies afară, caută un par înalt, îl bat în mijlocul ogrăzii. SEVASTOS, N. 331. ♦ A fixa un obiect de altul țintuindu-l cu ceva. Un cerc de aur bătut cu diamante. EMINESCU, N. 6. De-i găsi o para frîntă în toată casa, să mi-o bați în frunte! ALECSANDRI, T. 1557. Alții... să bată... potcoavele. ȘEZ. II 10. e) (Folosit și absolut) A îndesa cu spata firele bătelii. Am țesut bine, dadă Reveca? – Nu bate într-o parte. Apucă spata drept de mijloc. DELAVRANCEA, A. 4. Ileana Cusînzeana... cum țesea, de cîteori bătea cu brîgla, totdeauna ieșeau cîte două cătane îmbrăcate și-narmate. RETEGANUL, P. V 40. f) (Întrebuințat absolut sau cu complementul «apa») A da mereu cu un băț în apa (sau pe sub pietrele din apa) unui rîu, spre a scormoni peștii din ascunzători. Băiatul intră cu plasa în gîrlă. Bătu în sus, bătu în jos, și pește să prinză, cîtuși de cît. ISPIRESCU, L. 280. Un al treilea pescar vine cu luntrea și bate apa pînă ce se sfîrșește de strîns tot năvodul. I. IONESCU, P. 408. g) (Cu privire la grîu, porumb etc.)A îmblăti, a descoji, a dezghioca; (cu privire la plantele textile) a zdrobi prin lovituri repetate (cu o bîtă sau cu un mai), spre a face să se desprindă fibrele. Au pus să se treiere cerealele și să bată păpușoii. I. IONESCU, D. 295. [Inul] îl bat, îl curăță, îl meliță, îl perie, îl torc. DRĂGHICI, R. 78. h) A lovi cu o prăjină crengile unui pom spre a face să cadă fructele. Am bătut toți merii din grădină. i) (Cu privire la un covor, la o pătură, la o haină etc.) A scutura (de praf). Soldatul intră cu pantofii: – îi luase lelea Uța să-i bată. D. ZAMFIRESCU, R. 216. j) (Cu privire la tobă, la toacă etc.) A produce, prin lovituri ritmice, sunetul caracteristic al obiectului respectiv. Pune-l să bată toba la casa dregătorilor. PAS, L. I 17. Tălpoiul face iute o darabană... și începe a bate ca de război, brr... brr! CREANGĂ, P. 310. ◊ Expr. A bate toba = a lansa știri, a nu păstra un secret, a divulga imediat cele auzite. A bate toba la urechea surdului, se zice despre cei ce nu vor să asculte ce li se spune. A-i bate (cuiva) în strună = a vorbi (cuiva) așa cum îi place. Femeia a priceput slăbiciunea bărbatului și totdeauna i-a bătut în strună. SEVASTOS, N. 3. ◊ Intranz. (Cu determinări introduse prin prep, «din») Veneau toboșarii și trîmbițașii, bătînd din tobe și sunînd din trîmbițe. ISPIRESCU, M. V. 42. j) (Cu privire la pămînt sau arie) A bătători; p. ext. a lovi cu piciorul de repetate ori (jucînd sau tropăind). Se prind de mîini și se desprind... Și bat pămîntul tropotind în tact ușor. COȘBUC, P. I 57. ♦ (Cu privire la un joc) A juca cu foc. [Polca] o băteam vîrtos cînd eram mic. ALECSANDRI, T. I 93. l) A îndesa (ceva) prin apăsări repetate. Toader... întinse mîna la cărbune... și-l aruncă în lulea, bătîndu-l cu unghia. D. ZAMFIRESCU, R. 239. Bunătatea brînzei de oi atîrnă de la meșteșugul baciului de a prepara cașul și de la chipul de a o bate la putină. ȘEZ. VII 100. m) A lovi ceva de repetate ori cu un mai sau cu un ciocan (de exemplu carnea ca să se frăgezească, rufele muiate în apă ca să iasă din ele săpunul și leșia etc.). Iarna toarce la fuioare... Apoi vara-n foc de soare Bate pînza la izvoare. ALECSANDRI, T. 272. Își muia cîte-o bucată de carne, bătînd-o cu maiul. DRĂGHICI, R. 149. n) (Cu complementul «mingea») A azvîrli mingea departe (lovind-o cu ceva); p. ext. a se juca cu mingea. o) A juca mult cărți;a amesteca cărțile de joc. Își duce veacul numai în străinătăți... acolo bate cărți și petrece. SADOVEANU, N. F. 50. ◊ Expr. (La jocul de cărți) A bate o carte (sau cărțile) = a răspunde la cartea altuia cu o carte mai mare. Toderică... chemă pre vătaful și se puse la jucat stos. Îi bătu toate cărțile de-a rîndul. NEGRUZZI, S. I 84. Tranz. (Cu privire la un drum) A face mereu aceeași cale, a umbla mult (pe un drum), a străbate. De trei nopți aceeași cale Bate călătorul. TOPÎRCEANU, S. A. 39. Numai eu, rămas același, Bat mereu același drum. EMINESCU, O. I 112. Ordonă să se ridice îndată mic și mare... și să bată codrii, ca să prinză pe fugari. NEGRUZZI, S. I 108. Nu le-o mai dat pofta să bată drumul leșului! ȘEZ. VII 26. Foaie verde bob năut, Lungu-i drumul și bătut; Nu-i bătut de car cu boi Nici de turmele de oi, Ci de ochișorii mei. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 200. ◊ Expr. A bate (pasul) pe loc = a face o acțiune fără să realizeze vreun progres. Producția în țările lagărului imperialist bate pasul pe loc, iar neînsemnata creștere a producției industriale în aceste țări este legată numai de militarizarea economiei naționale, de pregătirile de război și de ducerea războaielor banditești de cotropire. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 81. ♦ (Cu privire la un loc) A frecventa des, a umbla într-una prin...; a cutreiera. Astăzi [ciobanii] fug noaptea de la stînă și bal satele primprejur. GALACTION, O. I 65. Se înhăitase cu cîțiva feciori de boieri și băteau mahalalele ziua și noaptea. GHICA, S. 40. Multe mări am trecut, Multe țări am bătut. TEODORESCU, P. P. 173. ◊ Expr. A bate prundurile (sau podurile) = a umbla de colo pînă colo (fără nici o treabă sau vreun scop), a hoinări. Toată ziulica bate prundurile după scăldat. CREANGĂ, A. 13. A bate cîmpii = a vorbi într-aiurea, a se abate de la chestiunea discutată, a ocoli un subiect care nu convine să fie discutat. (Intranz.) A bate în retragere = a) (despre o, armată) a se retrage din fața inamicului; b) fig. a renunța să mai susțină ceva cu aceeași tărie, a da îndărăt, a retracta. 3. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «în» sau «la») A lovi cu degetul sau cu pumnul în ușă, în fereastră etc. mai ales spre a atrage atenția celor dinăuntru; a ciocăni, a pocăni. Unul începuse să bată cu pumnul în geam. DUMITRIU, B. F. 10. Văzîndu-se-n sat... începu a bate pe la ușile oamenilor să-l lase de mas. RETEGANUL, P. I 11. Un orologiu sună noaptea jumătate. La castel, în poartă, oare cine bate? BOLINTINEANU, O. 33. ◊ Expr. A bate pe la ușile oamenilor = a cere de pomană. ◊ Fig. Iarna bate la ușă. ▭ Războiul bătea la poarta țării. PAS, Z. I 94. (Cu elipsa determinării) N-or mai jeli trudiții la praguri boierești; Ast an, la fiecare din ei belșugul bate. DEȘLIU, G. 49. 4. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu», arătînd instrumentul și, prin prep. «în»), obiectul acțiunii) A lovi tare, a izbi (uneori în semn de mînie, de nerăbdare sau spre a amenința sau intimida pe cineva). Expr. A bate cu pumnul (sau cu pumnii) în masă, ca manifestare a mîniei. Izbucni, strigînd și bătînd cu pumnii în masă. BART, E. 285. ◊ A lovi un animal spre a-l îndemna la mers. Călăreții... În caii lor sălbateci bat cu scările de lemn. EMINESCU, O. I 148. 5. Intranz. (Despre valurile apei) A se lovi, a se izbi (de maluri etc.). Valuri roșii băteau la Salonic în port. BOUREANU, S. P. 3. Numai bătrînul simțea puterea apei care-i bătea în glezne. SADOVEANU, N. F. 27. ◊ Refl. În funduri de prăpăstii se bat mereu de maluri Șiroaie. ALECSANDRI, P. III 298. 6. Refl. (Despre mai multe lucruri) A se lovi unul de altul. Frunza lin se bate În codru-nflorit. ALECSANDRI, P. I 197. ◊ Expr. A se bate cap în cap = a fi cu totul opus, contradictoriu, diferit; a se contrazice. Venea să se intereseze care este adevărul în vălmășagul de știri ce circulau și se băteau cap în cap. REBREANU, R. I 505. ◊ Tranz. Peste vîrfuri trece lună, Codru-și bate frunza lin. EMINESCU, O. I 206. (Despre fructe) A se atinge, a se strivi, a se bătuci. 7. Refl. A se zbate, a se zvîrcoli. Te bați pe iarbă noaptea întreagă, fără să adormi. DELAVRANCEA, la TDRG. IV. Intranz. 1. (Despre arme de foc) A trage. Ofițeri, murind, strigau în vaiete: Artileria... să bată... artileria... Și artileria prinse să bată. CAMILAR, N. I 49 ◊ Tranz. (Învechit) A bombarda. Tunurile lor bat zidiurile aiste necontenit de cinci zile. ALECSANDRI, T. 1494. Bătea partea de sus a cetății cu zece tunuri. BĂLCESCU, O. II 113. 2. (Despre o armă de foc) A trimite proiectilul pînă la...; p. ext. (despre glas sau ochi) a ajunge pînă la..., a atinge, a cuprinde. Pușca aceasta bate departe. ▭ În toate părțile unde bate ochiul, [vezi] buchete de arbori și colțuri de dumbravă. SADOVEANU, O. A. II 186. Miriște și imașuri, cît bate ochiul. VLAHUȚĂ, la TDRG. ◊ (Despre plante) Cum ți-e grîul...? – Bun, cumetre, bun... bate la piept. SANDU-ALDEA, U. P. 152. 3. (Uneori determinat prin «cu vorba») A face aluzie, a aduce vorba, a pișcă cu vorba. Atunci [împăratul] a stat și a cugetat, înțelegînd unde bătea al șaptelea sfetnic al său. Bătea în ce bătuseră și ceilalți șase. SADOVEANU, D. P. 125. Ei! Acu înțeleg eu unde bate vorba lui! CARAGIALE, O. I 54. 4. A înclina spre..., a fi aplecat spre... Mintea lui ca o cumpănă se clătina, cînd într-o parte, cînd în alta, dar tot spre înșelare bătea. CONTEMPORANUL, VI_II 213. 5. (În expr.) A bate cu cineva = a avea simpatie pentru cineva. Mai potriviți unde să-i găsești?... Numai atîta mă îngrijește, că Luluța nu bate nicidecum cu Guliță. ALECSANDRI, T. I 176. V. Intranz. (Despre unele fenomene ale naturii) 1. (Despre vînt) A sufla. Spre Creasta Ciungă Nouri s-alungă... Vîntul cu aspre aripe reci Bate din coastă A vreme proastă. DEȘLIU, M. 28. Începu să bată ușor un vînt reavăn. DUMITRIU, B. F. 15. Bate un vînt peste ape. BENIUC, V. 115. Cînd a-nceput să bată vîntul... am scos foaia mea de cort. SAHIA, N. 80. ◊ Tranz. Mă bate vîntul în față. 2. (Despre brumă, ploaie, grindină) A cădea, a lovi în... Ploaie măruntă și deasă de început de noiembrie bătuse toată noaptea în geamuri și ziduri. STANCU, U.R.S.S. 36. Ploaia bate-n geamuri, streșinile cîntă. TOPÎRCEANU, S. A. 35 ◊ Tranz. Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită. ALECSANDRI, O. 167. Codrule cu frunza lată, Bruma cază, nu te bată! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 199. ◊ Tranz. Fig. (Despre secetă) Să știți că și în anul ăsta ne bate seceta. PAS, L. I 8. 3. (Despre soare, lună, stele) A atinge, a-și trimite razele pînă la..., a lumina; a se reflecta în... S-au lungii pe mal, acolo unde bătea mai tare soarele. PAS, L. I 64. Peste toate bate acum soarele de dimineață tot mai covîrșitor, în explozii de puzderii de aur, risipind cele din urmă pilcuri de negură în văgăuni. SADOVEANU, O. A. II 191. Soarele bătea căldicel pe prispă. VLAHUȚĂ, O. AL. II 179. Și dacă stele bat în lac Adîncu-i luminîndu-l, E ca durerea mea s-o-mpac Înseninîndu-mi gîndul. EMINESCU, O. I 193. Peste albele izvoare Luna bate printre ramuri. EMINESCU, O. I 101. Pe aceeași ulicioară Bate luna în ferești, Numai tu de după gratii Vecinie nu te mai ivești! EMINESCU, O. I 112. ◊ Tranz. Mă bate soarele-n ochi. HOGAȘ, M. N. 19. Codrul... își deschide-a lui adîncuri fața lunei să le bată. EMINESCU, O. I 83. VI. 1. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «din» sau «în», indicînd o parte a corpului)A lovi, a mișca dintr-o parte a corpului. Vreo douăzeci de soldați... băteau din călcîie... să se încălzească. DUMITRIU, B. F. 118. ◊ (Poetic) Un greier... Ridicat în două labe, s-a-nchinat bătînd din pinteni. EMINESCU, O. I 87. ◊ Expr. A bate din (sau în) palme = a-și lovi palmele spre a-și manifesta un sentiment de bucurie, de aprobare (v. aplauda) sau spre a chema pe cineva. Spune și el după noi, bătînd din palme: «tata, vine tata!. SAHIA, N. 48. Cît ai bate din palme = într-o clipă, pe loc, imediat. Crîșmărița iute a lăsat obloanele în jos, a aprins lumînarea și, cît ai bate din palme, ni s-a și înfățoșat cu o cană mare de lut, plină cu vin de Odobești. CREANGĂ, A. 97. A bate în pumni = a lovi un pumn de altul spre a-i face cuiva în ciudă. A bate din picior = a lovi cu piciorul în pămînt ca semn de amenințare sau intimidare, sau spre a arăta că vrea să-și impună voința. Împăratul a bătut din picior: Luați-l! SADOVEANU, D. P. 32. Scaraoschi... mînios grozav, chemă înaintea sa toată drăcimea și bătu din picior, strigînd... CREANGĂ, P. 57. A bate din picioare = (despre animale, mai ales despre cai) a lovi cu picioarele în pămînt de nerăbdare. [Iepele] nechezau și băteau din picioare. EMINESCU, N. 20. A bate din (sau în) buze = a rămîne păgubit de ceva sau înșelat în așteptările sale. Prepeleac a rămas bătînd în buze. CREANGĂ, P. 46. ♦ (Despre păsări; determinat prin «din aripi») A lovi aerul cu aripile. Au prins a bate din aripi cucoșii. SADOVEANU, F. J. 602. ◊ (Despre cîini; determinat prin «din coadă») A da din coadă. [Cățeaua] se lipi la pămînt schelălăind, apoi prinse a bate din coadă. SADOVEANU, O. III 357. 2. Tranz. (În expr.) A bate tactul (sau măsura) = a marca, prin mișcări regulate (făcute cu mîna, cu piciorul sau cu o baghetă), fiecare tact al unei bucăți muzicale. (Fig.) În casă tac toate. Un singur covor Atacă, pe nas, uvertura. Și cărțile toate-l urmează în cor, începe să cînte întregul decor, Ceasornicul bate măsura. TOPÎRCEANU, M. 37. A bate mătănii = a face mătănii. Alături... o femeie bătrînă bătea metanii. DUMITRIU, B. F. 137. 3. Intranz. (Despre inimă, puls, tîmple) A zvîcni, a palpita, a pulsa (în mod normal sau din cauza unei emoții, a unei boli). Inima... începu să-i bată atît de tare, încît îi tăia răsuflarea. DUMITRIU, B. F. 47. Cum îți bătea pe gît, sub mîna-mi, O vinișoară albăstrie! TOMA, C. V. 377. Tîmpla bate liniștită ca o umbră viorie. EMINESCU, O. I 79. Bătrînul Dan pe sînu-i apasă a lui mînă Și simte că tot bate o inimă romînă. ALECSANDRI, O. 209. ◊ Refl. Mi se bate inima. ♦ (Despre aparatul telegrafic) A funcționa. Ei? Nu bate telegraful?... Bate; ce treabă alta are? CARAGIALE, O. I 123. ♦ Tranz. (Învechit; cu privire la o telegramă etc.) A da o telegramă, a transmite ceva prin telegraf. Ce să fac?... Batem o depeșă la București... la minister, la gazete. CARAGIALE, O. I 126. Refl. pas. M-am dus printre poruncile stăpînirii ce se băteau a telegraf. SADOVEANU, N. F. 110. ◊ (Despre instrumente muzicale sau despre un clopot, un ceasornic etc.) A emite sunete muzicale sau ritmice. Un clopot bătu de patru ori. DUMITRIU, B. F. 109. Am plecat fruntea pînă ce mi-a ajuns bărbia de ceasornic. L-am auzit deodată bătînd. SADOVEANU, N. F. 82. Cînd mă pui să odihnesc, Doba-mi bate să pornesc, Doba-mi bate de pornit, Nu cată că-s ostenit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 302. ◊ Tranz. San-Marc sinistru miezul nopții bate. EMINESCU, O. I 202. 4. Intranz. (Despre cîini) A lătra (scurt și la intervale egale). Răsunete dulci încă vibrau, cînd un cîne răspunse, bătînd ascuțit de trei ori. SADOVEANU, O. III 357. Dacă vrei să nu te muște cînii și să te lase în pace, cum îi vezi că sar la tine, să te tupilezi jos, la pămînt, și să-i lași să te latre cît le place, fără să te urnești din loc; căci ei bat cît bat și de la o vreme te părăsesc și se duc. CREANGĂ, A. 68. Ce lup intră-n sat Și cînii nu bat? (Ceața). SADOVEANU, P. C. 6. VII. Intranz. (Despre culori; urmat de determinări introduse prin prep. «în») A avea o nuanță de..., a da în... Soarele, de un galben bătînd ușor în roșu, părea culcat, ca pentru a se odihni, pe marginea orizontului. STANCU, U.R.S.S. [Printre lespezi] răsărea o iarbă moale ca mătasea... Buruiană ciudată, care crește cine știe unde, ca și copăceii aceia cu foi lungi, bătînd într-un verde-întunecat. PAS, L. I 86. 238. Părul ei lung, negru, care bătea în albastru, căzu în bucle acoperindu-i curba fină a gîtului. BART, E. 169. Capu-i bate-n aurel, Ciocu-i bate-n argințel. TEODORESCU, P. P. 39. Forme gramaticale: perf. s. bătui, part. bătut.

ÎMPLETICI, împleticesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre picioarele omului) A se lovi unul de altul; a se încrucișa, a se împiedica în mers. Li se împleticeau picioarele de parcă ar fi băut rachiu. PAS, Z. III 56. Ochii i s-au mărit de groază și picioarele i s-au împleticit. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 213. Simți că i se împleticesc picioarele, și brațul ce-l ridicase îi căzu în jos. VLAHUȚĂ, O. A. 110. ♦ (Despre oameni) A umbla clătinîndu-se, împiedicîndu-se, gata să cadă. Tresări deodată grozav, săltă într-o parte și ieși, împleticindu-se, în întuneric. DUMITRIU, N. 242. Mergea împleticindu-se, cu capul înclinat sub povara unei neliniști adinci. BART, E. 216. El a plecat, gemînd p-afară, Și-mpleticindu-se pe scară, Chema pe nume pe băieți, Și se proptea de slab, sărmanul, Cu mîna de păreți. COȘBUC, P. I 101. ♦ Fig. (Despre limbă) A se încurca, a articula încurcat, îngăimat, bîlbîit. Moș Radul înmărmurea, Barba Că i se zbîrlea Limba I se-mpleticea Și cu binele-i zicea... TEODORESCU, P. P. 599. 2. (Și în forma împleteci) A se amesteca, a se încurca, a se încîlci. Printr-acel hățiș felurit de arbori ce se-ndeasă și se-mpletecesc, mierlele și pițigoii șuieră și ciripesc. ODOBESCU, S. I 147. ◊ Tranz. Șuvoaiele cutremurau codrii... împletecindu-i. CAMILAR, T. 60. (Neobișnuit, în expr.) A(-și) împletici mîinile = a-și frînge mîinile (de desperare). Iar Chiruța, vai de ea, Roabă la păgîni cădea... Mînele impletecea Și turcilor le grăia... JARNÍK-BÎRSEANU, D. 494. ♦ Tranz. A se încolăci, a se face cerc. Șarpele se necăjea Și coada și-o-mpleticea. ȘEZ. III 65. ◊ Refl. Șerpele se-ncovăia Și pe loc se-mpleticea. TEODORESCU, P. P. 443. – Variantă: împleteci vb. IV.

Memnon, regele Aethiopiei, era fiul troianului Tithonus și al zeiței Eos. A participat la războiul troian, de partea lui Priamus, și l-a ucis în luptă pe Antilochus, fiul lui Nestor (v. și Antilochus). Moartea lui Antilochus e răzbunată însă de prietenul acestuia, Achilles, care-l provoacă pe Memnon la luptă. În Olympus Thetis și Eos vin deopotrivă la Zeus spre a-i cere îndurare pentru fiii lor. Talerul stăpînului lumii înclină greu însă de partea lui Memnon, arătînd prin aceasta că eroul e sortit să moară. Memnon cade într-adevăr ucis și Eos îi răpește cadavrul de pe cîmpul de luptă. Prin rugăminți, ea l-a înduplecat între timp pe Zeus să-i facă fiul nemuritor. Se spunea că după moartea lui Memnon, tovarășii săi de luptă au fost transformați în niște păsări, numite Memnonides, nedespărțite de atunci încolo de mormîntul său. Lacrimile mamei îndurerate stropeau în fiecare dimineață țărîna sub forma picăturilor de rouă, iar statuia uriașă ridicată în amintirea lui – spunea legenda – cînta de fiecare dată la ivirea zorilor.

NĂFRAMĂ s. f. I. 1. Bucată de țesătură de in, cînepă, bumbac, borangic etc., de obicei împodobită cu cusături sau alesături, întrebuințată mai ales de femei, pentru a-și acoperi capul; spec. fîșie lungă de borangic cu care își acoperă capul femeile de la țară, lăsînd capetele să atîrne (pe spate) pînă aproape de pămînt. 2 cădelnițe..., 2 căți cu cănăfi și cu măhreme albii (a. 1588). cuv. d. bătr. i, 195/1, cf. rosetti, b. 102. Fața... [mortului] cu măhramă era legată. m. costin, ap. gcr i, 196/10. Puind o năframă peste obrazul sv[i]nți[i]i sale și cu țarnă împresurară de-l astrucară. dosoftei, v. s. septembrie 32^r/29. Măhrama de măta[se] mare (a. 1754). iorga, s. d. xii, 67. Merse în cămară și-și află nevasta șezînd și ș-au scos inelul de aur din deagetul lui și măhrama cea împodobită cu sîrma și le deade doamnii lui (a. 1760). gcr ii, 68/30. O față de masă, un chindeu, doo năfrămi de mătasă, aceste au rămas de la Sucița la biserică (a. 1780). iorga, s. d. xiii, 160. Neframă de burungiuc aleasă. i. ionescu, p. 548, cf. pontbriant, d. Numiri de îmbrăcăminte țărănească... fotă, ie, maramă. baronzi, l. 95. Avea pe frunte naframă albă. alecsandri, p. i, 23, cf. 22, costinescu. O maramă albă cu aur semănată Îi învăluiește păru-i răsfățat. bolintineanu, o. 51, cf. lm, jipescu, ap. gcr ii, 262. 5 mărămi cusute cu fir și cu mătase. odobescu, s. i, 421. Ea scoase din fundul unei lăzi o cute, o perie și o năframă. eminescu, n. 21. O năframă cusută frumos cu flori de mătasă. creangă, a. 92. Ceru a fi îmbrăcat muierește ca roabele; se legă cu maramă la cap și cu furca în brîu se nevoia a toarce. ispirescu, u. 71. El se apropie de fată, îi luă inelul ce avea în degetul cel mic și marama de pe față. id. l. 256. Își acoperi fața cu maramă. delavrancea, s. 174. N-am putut s-o văd, nu-și ridică marama de loc. i. negruzzi, s. iv, 539. Se acopăr c-un șal, tistimel sau tulpan frumos, ori cu o basma frumoasă de mătase, ori cu o năframă frumos cusută. marian, na. 294, cf. id. î. 54, 76, ddrf, manolescu, i. 196. Uite zău, Acum iau seama, Că-mi stă bine-n cap năframa. coșbuc, p. i, 103, cf. 65, 70, barcianu. Femeile măritate, cu pieptănătura cu conci roșu și peste cap cu năframa albă, stau mai toate în genunchi. d. zamfirescu, v. ț. 82, cf. 51. Ai barișuri fine? – Cum de nu; să vă dau, răspunse negustorul și începu, fără grabă, să coboare din rafturi cutiile pline de... mahrame. tafrali, s. 64. Amîndouă să mă plîngeți Și să vă cerniți năframa. goga, p. 47. Turcule, dă-mi drumul să mă-ntorc la mama, Mi-am uitat pe masă salba și năframa. iosif, v. 78, cf. 117, tdrg. Venea de la prăvălie, pe umeri cu o năframă cafenie. agîrbiceanu, a. 53, cf. 389, 459, 524. Printre fete se mai rătăcește și cîte o nevastă tînără, cu năframă de mătase în cap. rebreanu, i. 13. Se aștern ca rufăria moale În sertarele goale Teanc, Năframe, tulpane, barișe Cu croiala piezișe. arghezi, vers. 194, cf. id. c. o. 72. Petruța își adusese de la Pitești încălțăminte nouă și o maramă spumoasă de borangic. camil petrescu, o. i, 94. Raveca șade pe marginea patului și mîngîie cu palma-i aspră marama neagră. contemp. 1954, nr. 415, 4/1. Părul moale și auriu fîlfîia la orice înclinare a capului, ca o năframă în vînt. v. rom. septembrie 1955, 133. Face pe toreadorul, desfășurînd marama roșie cînd într-o parte, cînd în alta. beniuc, m. c. i, 228. Fața mi-i acoperită într-o năframă neagră. camilar, n. ii, 442. Cu ochii umbriți de streașina jalei și a urii, Femeile poartă năframa neagră. boureanu, s. p. 7. Noaptea părea o năframă neagră, însîngerată. v. rom. august 1958, 63. Șase mahrame de in De care se găsesc p-aici, Cusute cu fluturi și arnici. teodorescu, p. p. 175. Cîți mă văd toți mă întreabă De ce port maramă neagră. jarnik-bîrseanu, d. 321, cf. 124, 141, 312. Dară maică-ta are trei năfrămi de la surorile tale în ladă. sbiera, p. 130. Aleargă... Cu rochița fîlfîind, Cu malama vînt trăgînd. pamfile, cr. 86. Leliță, poale ciurate, Rău te-am visat astă-noapte, Că năframa ta cea nouă Era ruptă tomna-n două. bîrlea, c. p. 127. Femeile aveau năframă de pînză albă. alr ii 3 352/362, cf. com. din monor-reghin. ◊ Fig. Ea ridică somnoroasă lunga genelor maramă. eminescu, o. i, 84. Copacii somnoroși ne cheamă, S-acopere iubirea noastră Sub parfumata lor maramă. vlahuță, o. a. 80. Și focuri pe creste pe rînd rumeni-vor A bolții năframă albastră. goga, p. 67, cf. 64. Du-te, lună, ia-ți veșmîntul Și năfrămile senine, Dacă numai pentru mine Farmeci noaptea și pămîntul. arghezi, c. o. 202, cf. beniuc, v. 63. Afară soarele, coborînd către amurgul lui, se arată drept în gura beciului, rotund, roșu, inundînd încăperea într-o uriașă maramă de sînge. camilar, n. i, 355. ♦ Spec. Văl de mireasă. Mirele cu colăcariul se întorc pe întrecute îndărăpt la socrul cel mic după pintenele sau pintenul miresei, adică măhrama miresei, vălul ei. marian, NU. 619, cf. BARCIANU. ◊ Expr. A-și pune marama = a se mărita. cf. ddrf, zanne, p. iii, 224. 2. Bucată de pînză (tivită) care nu depășește dimensiunile unui ștergar și care se folosește ca batistă, șervet, ștergar sau în alte scopuri practice, ca podoabă etc. Lega într-o măhramă 300 de galbeni. varlaam, c. 387, cf. n. test. (1648), 95^r/15. Cu măhrăm albe ștergea sudoril[e] bolnavei (a. 1691). gcr i, 300/30. Măhrămile ceale de șters iară să fie cuvioase doao sau 3 ca deaca să negreaște una să se poată spăla alta (a. 1702). id. ib. i, 346/19. Afară din cîte mănîncă, mai iau și prin năfrămi. gheorgachi, let. iii, 304/25. Orație cînd dau mahrămile la călțunari (sec. XVIII), cat. man. ii, 292, cf. iorga, s. d. x, 224. Să ținem... o măhramă moiată în oțet la gură. calendariu (1844), 72/5. Alexandru descălecă... și-l șterse cu măhrama adecă cu basmauo lui. alexandria, 82/21. Corespondențele din Londra, cu Parisul, cu Italia etc. s-au continuat cîtva timp pe batiste (mahrame) din materia numită fulard. barițiu, p. a. ii, 721, cf. polizu. Iată, vine-un sol de pace c-o năframă-n vîrf de băț. eminescu, o. i, 146. Care-i vedea-o că se apără cu năframa, să știi că aceea este fata împăratului. creangă, p. 271. A privit tot înapoi la năframa ei, care fîlfîia de departe. caragiale, o. ii, 295. Îi zise că tocmai la amiazi... să înalțe o prăjină și în vîrful ei să puie o mahramă roșie. ispirescu, l. 127. Din satul de alături sosesc căruțe-n goană, Năframe albe-atîrnă la mîndrele căpestre. păun-pincio, p. 71. Veni de se așeză pe iarbă lîngă naframa cu mămăligă. hogaș, dr. i, 200. Măsuțe joase, acoperite discret cu naframe vișinii. sadoveanu, o. x, 304. Își închipuie casa lui de mîne, albă, luminoasă, cu năframă cu busuioc pe creastă. camilar, n. i, 21. Ieșiți la arat. Boii slabi poartă-n coarne Năframe cusute cu pui și arnici. labiș, p. 42. Stătea-n picioare și flutura cu năframa către cei de pe șosea. v. rom. noiembrie 1953, 98. Să vezi badea cum se duce Cu chica nepeptănată, Cu naframa nespălată. alecsandri, p. p. 342, cf. 20, h iv 56, xii 174. De lacrimi n-aș băga seamă, Că le șterg cu o năframă. jarnik-bîrseanu, d. 151, cf. 72, 256. Cine trece pe la iaz? Gheorghiță cu calu breaz, Șî se șterge de dulamă, Măndița să dee samă, Că nu i-o cusut naframă, Naframă cu șase flori, Să se șteargă de sudori! șez. i, 47. Șase păhare de vin, Șase măhrame de in, De care se găsesc p-aici, Cusute cu fluturi și cu arnici. fundescu, ap. gcr ii, 312. Coase și chindisește La năframa frate-său. viciu, col. 124. La năfrămi grele-am cusut, La năfrămi grele de fir, Ca să șterg guriți de vin. păsculescu, l. p. 45, cf. 46. Să te ștergi cu nărama frumoasă. arh. folk. iii, 152. Cînd se ridică cei dintîi corni [la casă] în vîrful lor se așază o creangă de mășteacăn cu 4-5 mărămi (cîrpe), pentru fiecare maestru și lucrător cîte una. chest. ii 33/7. Mă sculai de dimineață, Cam pe rouă, cam pe ceață, Pe ochi negri mă spălai, Cu marama mă ștersai. balade, ii, 227, cf. alr sn iv h 1 202/537, a v 16, vi 4. ◊ (Transilv.) Năframă de credință = batista pe care o dă fata logodnicului ei; (regional) cîrpă de credință. Fata îi dă o năframă de buzunar numită năframă de credință. marian, nu. 184. Năframa mirelui = batistă frumos cusută, pe care o primește mirele de la soacra mică; (regional) pinten. Soacra cea mică aduce un talger pe care se află o năframă de in, numită năframa mirelui. id. ib. 548. II. (Regional; mai ales la pl.) Numele unui dans popular. Am fi jucat și noi atunci în mărămi, dans cu mîinile în șolduri. i. golescu, în pr. dram. 77, cf. sevastos, n. 282. Jocuri de flăcăi și fete mari: ...năframa. pamfile, j. iii, 9. Femeile și oamenii însurați joacă cîte o pereche mărămile. h ii 285, cf. 245, 282, 320. – pl.: năframe și năfrămi. – Și: maramă s. f., (învechit) măhreme s. f. pl., (regional) năhramă (tdrg), năramă, neframă, măframă, măhramă, măramă, mărhamă (alr i 1 876/122), mahramă, malamă s. f. – Din tc. mahrama.

VAGABONDAJ, vagabondaje, s. n. Faptul de a vagabonda; situația, starea celui care vagabondează. O înclinare spre vagabondaj. Lucra cîteva zile sau cîteva săptămîni într-un loc și apoi își strămuta uneltele, într-o căruță, într-altă parte. PAS, Z. I 42. Uitase zilele de foame; vagabondajul deznădăjduit cînd se strecura pe lîngă ziduri ca un cîine alungat. C. PETRESCU, C. V. 163. – Variantă: (învechit) vagabundagiu (HASDEU, I. V. 72) s. n.

strâmb, ~ă [At: PSALT. HUR. 46^v/12 / V: (înv) ~ânb, ~răb, ~rămb, ~rănb, ~rimb a / Pl: ~i, ~e / E: lp strambus, -a, -um (<strabus, -a, -um)] (Îoc drept) 1 a (D. oameni sau, mai ales, d. corpul lor ori, în special, d. părți ale acestuia) Care este deviat (din naștere sau în urma unei boli, a unui accident etc.) de la poziția normală (fiind orientat într-o direcție nefirească) Si: adus² (4), aplecat² (1), cocârjat² (1), cocoșat² (2), contorsionat² (2), curbat² (2), gârbov (2), gârbovit (1), înclinat², încovoiat, îndoit², întors², plecat², răsucit, sucit². 2 a (D. oameni sau, mai ales, d. corpul lor ori, în special, d. părți ale acestuia) Care are (din naștere sau în urma unei boli, a unui accident etc.) un aspect fizic dezgustător din cauza unei devieri de la forma, de la dimensiunea, de la înfățișarea etc. normală sau de până atunci (provocând scârbă) Si: diform (1), hidos, hâd (1), pocit², respingător, schimonosit (3), slut, urât, urâțit, (pfm) bocciu (5), scălâmb (1), scălâmbăiat (1), (înv) grozav (2), (reg) balcâz (2), pogan, șonțit, (fam) șui⁷, strâmbat² (2). 3 a (Îe) A avea gura ~ă A spune minciuni. 4 a (Reg; de obicei cu determinările „de spate”, „de spinare”, „de mătrice”) Cocoșat² (2). 5 a (D. obiecte flexibile sau neflexibile ori d. părți ale acestora) Care prezintă neregularități, abateri etc. de la forma normală sau avută inițial Si: contorsionat² (1), curbat² (1), deformat² (2), diform (2), întors², răsucit. 6 a (D. obiecte, de obicei, neflexibile sau d. părți ale acestora care au o anumită poziție, de obicei, verticală) Care este deviat în jos, într-o parte etc. față de poziția normală sau avută inițial ori față de alt obiect luat ca punct de referință Si: aplecat² (1), înclinat², lăsat, plecat², povârnit², (îvp) ponorât, (pop) pornit², (pfm) hâit⁴ (4), (îvr) povortit, (reg) șoldit, șoldiv, șovâi, șovârnit, strâmbat² (5) Vz cârn, scălâmb, scălâmbăiat, scâlciat, scofâlcit. 7 a (Trs; îs) Prune ~e Soi de prune cu sâmburele așezat asimetric, cu carnea tare și acrișoară, care se desprinde ușor de pe sâmbure. 8 a (D. drumuri) Care are (multe) cotituri Si: cotit² (6), întortocheat, sinuos, șerpuit², șerpuitor, (rar) șerpuind, (îvr) șerpitor. 9 sn (Reg; lpl) Cusătură populară ornamentală în zigzag Si: (reg) strâmbănog (2). 10 sf Cerbice (la jug). 11 a (D. semne sau litere, d. cuvinte ori d. rânduri, d. scriere sau d. grafia acestora) Care are trăsături neregulate și aspect neîngrijit. 12 a (Pex; d. semne sau litere, d. cuvinte ori d. rânduri, d. scriere sau d. grafia acestora) Necaligrafic. 13 a (Pex; d. semne sau litere, d. cuvinte ori d. rânduri, d. scriere sau d. grafia acestora) Neciteț. 14 a (D. rândurile scrise de cineva) Care este deviat în sus sau în jos față de marginile de sus și de jos ale foii. 15 a (Grm; îvr; fig; îs) Grai ~ Verb neregulat Vz neregulat. 16 a (Grm; îvr; fig; îs) Cădere ~ă Caz oblic Vz oblic. 17 a (Îvp; fig; d. oameni) Care procedează nedrept, subiectiv. 18 a (Îvp; pex; d. oameni) Care procedează necinstit. 19 a (D. acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care manifestă nedreptate, subiectivitate. 20 a (D. acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care denotă necinste. 21 av (Îe) A sta (sau, reg, a ședea) ~ și a judeca (sau, înv, a grăi, a vorbi) drept A recunoaște adevărul. 22 av (Îe) A râde (sau a surâde, a zâmbi) ~ A râde (sau a surâde, a zâmbi) forțat, în silă, nesincer. 23 av (Îe) A privi (sau a se uita) ~ A privi (sau a se uita) cu ciudă, urât, dușmănos. 24 av (Pex; îae) A nu privi cu ochi buni V ochi¹. 25 av (Îe) A călca ~ A avea o comportare incorectă. 26 av (Îae) A aluneca pe o cale greșită. 27 a(Asr; spc; d. păreri, d. înțelegere, d. cunoștințe etc.) Greșit (13). 28 a (Rar; fig; d. privire) Pieziș. 29 a (Rar; fig; d. zâmbete) Fals (7). 30 a (Rar; fig; d. zâmbete) Forțat² (9). 31 a (Înv; fig; d. lucruri de valoare, bani etc.; îoc veritabil, autentic) Fals (5). 32 a (Înv; d. cântare) Făcut să înșele. 33 sn (Îvp; fig) Nedreptate. 34 sn (Înv; îlav) Cu (sau, rar, pe) ~ul În mod fals. 35 sn (Îal) Pe nedrept. 36 sn (Reg; îe) A călca cu ~ul A călca cu stângul Vz stâng. 37 sn (Înv; îe) A lua cu ~ul A lua prin înșelătorie sau cu forța. 38 sn (Reg; îe) A trăi cu ~ul A face nedreptăți. 39 sf (Îrg) Veche monedă de argint a cărei valoare varia de la 10 la 20 de creițari sau era de 5 groși.

strâmbat², ~ă a [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 46^r/14 / Pl: ~ați, ~e / E: strâmba] 1 (D. ființe, de obicei, d. oameni sau, mai ales, d. corpul lor ori, în special, d. părți ale acestuia) Care este deviat (din naștere sau în urma unei boli, a unui accident etc.) de la poziția normală (fiind orientat într-o direcție anormală) Si: adus² (4), aplecat² (1), cocârjat² (1), cocoșat² (2), contorsionat² (2), curbat² (2), gârbov (2), gârbovit (1), înclinat², încovoiat², îndoit², întors², plecat², răsucit, sucit². 2 Care are (din naștere sau în urma unei boli, a unui accident etc.) un aspect fizic neplăcut din cauza unei devieri de la forma, de la dimensiunea, de la înfățișarea etc. normală sau de până atunci (provocând scârbă) Si: diform (1), hidos, hâd (1), pocit², respingător, schimonosit (3), slut, urât, urâțit, (pfm) bocciu (5), scălâmb (1), scălâmbăiat (1), (înv) grozav (2), (reg) balcâz (2), pogan, șonțit², (fam) șui⁷, strâmb (2). 3 (Înv; spc; d. ochi) Sașiu (1). 4 (D. obiecte ori d. părți ale acestora) Care prezintă neregularități, abateri etc. de la forma normală (sau avută inițial) Si: contorsionat² (1), curbat² (1), deformat² (2), diform (2), întors², răsucit. 5 (D. obiecte, de obicei, neflexibile sau d. părți ale acestora care au o anumită poziție, de obicei, verticală) Care este deviat în jos, într-o parte etc. față de poziția normală sau avută inițial, ori față de alt obiect luat ca punct de referință Si: aplecat² (1), înclinat², lăsat, plecat², povârnit², (îvp) ponorât, (pop) pornit², (pfm) hâit⁴ (4), (îvr) povortit, (reg) șoldit, șoldiu, șovâi, șovârnit, strâmb (6) Vz cârn, scălâmb, scălâmbăiat, scâlciat, scofâlcit. 6 (D. oameni) Care și-a schimbat expresia feței prin contractarea unei părți a acesteia (în semn de nemulțumire, de neplăcere etc. sau pentru a impresiona, pentru a stârni hazul, pentru a insulta etc.). 7 (D. față sau d. părți ale feței oamenilor) Care este contractat brusc, deformându-și aspectul normal și devenind dezagreabil (ca expresie a unei senzații, a unei stări sufletești etc., de obicei, neplăcute) Si: schimonosit, (pfm) scălâmbăiat, (reg) zgâmboit. 8 (Îvr; d. oameni) Care este imitat în batjocură.

strâmba [At: CORESI, L. 353/15 / V: (îvp) ~bi, (înv) strim~ / Pzi: strâmb, 3, 6 și (îrg) ~bează / E: strâmb] 1-2 vtr (D. ființe, de obicei d. oameni, mai ales d. corpul lor, în special, d. părți ale acestora sau d. manifestări ale oamenilor, d. boli, d. simptome etc.; c. i. ființe, de obicei, oameni sau, mai ales, corpul lor, în special, părți ale acestuia) A face să devieze sau a devia (din naștere sau în urma unei boli, a unui accident etc.) de la poziția normală (fiind orientat sau orientându-se într-o direcție nefirească Si: a (se) aduce (26), a (se) apleca (7-8), a (se) cocârja (1-2), a (se) cocoșa (1, 3), a (se) gârbovi (1-2), a (se) înclina, a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) întoarce, a (se) pleca, a (se) răsuci, a (se) suci³. 3-4 vtr (D. ființe, de obicei d. oameni, mai ales d. corpul lor, în special, d. părți ale acestora sau d. manifestări ale oamenilor, d. boli, d. simptome etc.; c. i. ființe, de obicei, oameni sau, mai ales, corpul lor, în special, părți ale acestuia) A face să aibă sau a avea (din naștere sau în urma unui accident, a unei boli etc.) un aspect fizic dezgustător, din cauza unei devieri de la forma, de la dimensiunea, de la înfățișarea etc. normală sau de până atunci (provocând scârbă) Si: a (se) deforma (1), a (se) poci¹, a (se) schimonosi, a (se) sluți, a (se) urâți, (pop) a (se) hâzi (1-2), (pfm) a (se) scălâmbăia (1-2), (înv) a (se) grozăvi (1), (reg) a (se) stropși (5), a (se) șonți¹, a (se) zgâmboi. 5 vt (Îe) A-și ~ gâtul sau a i se ~ cuiva gâtul A privi într-o parte sau înapoi la ori după cineva sau ceva întorcând (și menținând), îndelung ori repetat, capul, cu gâtul într-o poziție forțată, incomodă etc. 6 vt (Îe) A ~ cuiva gâtul A suci cuiva gâtul Vz suci³. 7 vt (Reg; îe) A ~ cuiva fălcile A bate pe cineva foarte tare, lovindu-l peste obraz. 8 vt (Fam; îae) A-i muta cuiva fălcile (din loc) Vz muta. 9 vt (Îe) A vorbi până i se ~bă gura la ceafă A vorbi mult și fără rost. 10 vt (Pop; îe) A ~ limba (sau gura) (la cineva) A scoate limba la cineva Vz scoate. 11-12 vtr (Complementul sau subiectul indică obiecte flexibile sau neflexibile ori părți ale acestora) A face să prezinte sau a prezenta neregularități, abateri etc. de la forma normală sau avută inițial Si: a (se) contorsiona (1-2), a (se) curba (1), a (se) deforma (2-3), a (se) întoarce, a (se) răsuci. 13-14 vtr (Complementul sau subiectul indică obiecte de obicei neflexibile ori părți ale acestora care au o anumită poziție, de obicei verticală) A devia sau a fi deviat în jos, într-o parte etc. față de poziția normală (sau avută inițial) ori față de alt obiect luat ca punct de referință Si: a (se) apleca (1-2), a (se) înclina, a (se) lăsa, a (se) pleca, a (se) povârni, (îvp) a (se) ponorî¹, (pfm) a (se) hâi (6), (îvr) a (se) povârti, (reg) a (se) șoldi, a (se) șovârni Vz scâlcia, scofâlci, scrombăi. 15 vr (Rar; complementul sau subiectul indică drumuri, linii de hotar etc.) A coti² (10). 16 vt (Fam; c. i. oameni) A stâlci. 17 vr (D. oameni) A-și schimba expresia feței prin contractarea unei părți a acesteia în semn de nemulțumire, de neplăcere etc. sau pentru a impresiona, a stârni hazul, pentru a insulta etc. Si: a se maimuțări, (rar) a se maimuți. 18 vr (D. față sau d. părți ale feței oamenilor) A se contracta brusc, deformându-și aspectul normal și devenind dezagreabil (ca expresie a unei senzații, a unei stări sufletești etc., de obicei neplăcute) Si: a se schimonosi (3), (pfm) a se scălâmbăia (3), (reg) a se opăci, a se zgâmboi. 19 vr (Îe) A se ~ de râs A face mare haz. 20 vr (Fam; îae) A se prăpădi de râs. 21 vr (Reg; îe) A se ~ moartea (la cineva) A muri¹. 22 vt (Îvp) A imita, în bătaie de joc, prin gesturi și grimase. 23 vr (Fam) A se încrunta la cineva. 24 vr (Reg) A se miorlăi. 25 vr (Pfm; fig) A face nazuri Vz naz. 26 vt (Îvp; fig) A răstălmăci.

sucit², ~ă [At: PO 269/15 / Pl: ~iți, ~e / E: suci³] 1 a (D. fire textile) Supus unei mișcări de rotație în jurul lui însuși sau în jurul altuia printr-o acțiune neîntreruptă și în același sens Si: răsucit Cf suci³ (1). 2 (Reg; îe) (Că-i) ~ă, (că)-nvârtită Situația în care cineva caută pretexte ca să se eschiveze de la ceva sau când dă explicații neconvingătoare, contradictorii. 3 a (D. mustăți, păr) Care este învârtit într-un anumit sens Si: răsucit Cf suci³ (3). 4 a (Reg; îs) Păr ~ Perciune. 5 a Care este mișcat (continuu) în cerc, în spirală, de jur-împrejur Si: întors, învârtit, răsucit, rotit Cf suci (12-14). 6 a În formă de spirală Si: răsucit, spiralat. 7 a (D. drumuri) Care are (multe) cotituri Si: cotit² (6), întortocheat, sinuos, strâmb, șerpuit², șerpuitor, (rar) șerpuind, (îrg) șovăit, (înv) serpentin. 8 a (D. obiecte flexibile) Strâns în formă de sul Si: înfășurat, învălătucit Cf suci³ (26). 9 a (D. țigări) Făcut cu mâna, prin înfășurarea tutunului într-o foiță Si: răsucit Cf suci (27). 10 a (Rar) Răsfrânt. 11 a Care are corpul întors într-o parte Si: răsucit Cf suci³ (41-53). 12 a (D. oameni sau, mai ales d. corpul lor ori, în special, d. părți ale acestuia) Care este deviat (din naștere sau în urma unei boli, a unui accident etc.) de la poziția normală (fiind orientat într-o poziție nefirească) Si: adus² (4), aplecat² (1), cocârjat² (1), contorsionat² (2), cocoșat² (2), curbat² (2), gârbov (2), gârbovit (1-2), înclinat, încovoiat, îndoit, plecat², răsucit, strâmb (1), strâmbat. 13 a (D. obiecte flexibile sau neflexibile sau d. părți ale acestora) Care prezintă neregularități, abateri etc. de la forma normală sau inițială Vz: contorsionat, curbat, deformat, diform, întors, răsucit, strâmb, strâmbat Cf suci³ (54). 14 a (Pfm; d. oase, tendoane etc.) Luxat. 15-16 smf, a (Fig) (Persoană) care nu este sau nu se comportă normal, ca toată lumea. 17-18 smf, a (Fig) (Persoană) cu care nimeni nu se poate înțelege sau acomoda. 19-20 smf, a (Fig) (Persoană) care șochează prin manifestări, evoluție etc. 21 a (D. firea sau manifestările oamenilor) Care trădează o comportare sucită (15-20) Vz: bizar, ciudat, curios, straniu. 22 a Care este potrivnic naturii, bunului simț, judecății. 23 a Care iese din comun. 24 a Care nu este cum trebuie să fie. 25 a (D. idei, cuvinte etc.) Care este greu de urmărit. 26 a (D. idei, cuvinte etc.) Care nu se înțelege bine Si: confuz (1), încâlcit, încurcat, întortocheat, neclar. 27 a (Înv) Neobișnuit. 28 a (Înv) Nefiresc. 29 a (Înv) Nepotrivit. 30 a (Trs; d. animale) Castrat² (1). 31 sfa Numele unui dans popular. 32 sfa Melodia după care se execută dansul sucita (31).

plecare sf [At: PSALT. 43 / Pl: ~cări / E: pleca] 1 Îndreptare în jos sau într-o parte a ceva flexibil Si: aplecare, curbare, încovoiere, îndoire. 2 Coborâre a privirii ca urmare a unui sentiment de jenă, de sfială etc. 3 (Înv) Plecăciune (1). 4 (Ast; Ggf; înv) Înclinare. 5 (Fiz; îvr) Refracție. 6 (Înv; fig) Decădere. 7 (Îvp) Supunere. 8 (Îvp) Consimțire. 9 (Bis) Smerenie. 10 (Înv) Pornire. 11 (Înv) Predispoziție. 12 (Înv) Aplicație. 13 (Înv) Fire. 14 (Înv) Instinct. 15 (Înv) Simpatie. 16 (Înv; pex) Afecțiune. 17 (Îe) A fi (sau a-i veni) în ~ A fi gata să... 18 (Înv) Intenție. 19 (Grm; înv) Flexiune. 20 (Grm; înv; spc) Declinare. 21 Deplasare dintr-un loc pentru a se duce în altă parte Si:pornire. 22 Despărțire de cineva sau de ceva. 23 (Pex) Moment când cineva pleacă. 24 (Îs) Punct de ~ Început al unei acțiuni. 25-26 (Îljv) (Care este) pe punctul de a porni. 27 (Îlav) La ~ În momentul pornirii. 28 (Îlav) Gata de ~ Pe punctul de a porni. 29 (Reg; îe) A duce (oile) în ~ A duce oile la pășunat. 30 (Euf) Moarte. 31 Moment în care se pornește într-o cursă sportivă Si: start. 32 (Ccr) Loc de unde se pornește într-o cursă sportivă. 33 Părăsire a unei slujbe, a unei instituții de către un angajat pentru a se duce în altă parte.

CALDARÎM, caldarîmuri, s. n. Pavaj cu piatră (de obicei tăiată și cioplită) pe o stradă, într-o curte etc.; drum pavat sau asfaltat. O parte din casele Celeiului stau pe caldarîm. GALACTION, O. I 119. Între timp pașii se aud mai tare, răsunînd pe caldarîm. SEBASTIAN, T. 271. Picioarele calului par nesigure pe caldarîmul înclinat SAHIA, U.R.S.S. 63.

POVÎRNI, povîrnesc, vb. IV. Refl. A se înclina, a se apleca. [Tigrul] sărind, i se acățară labele de dinainte de buza butoiului, care era desfundat. Greutatea fiarei îl făcu să se clatene și să se povîrnească în partea ei. ODOBESCU, S. III 254. Se zicea într-adevăr că la nașterea lui turnul de la Oradea Mare se povîrnise. BĂLCESCU, O. II 3 ◊ (Rar, despre persoane) Merge să deschidă, dar se povîrnește și cade leșinată. NEGRUZZI, S. III 189. ◊ Tranz. Fig. A privit spre munți, care-și povîrneau pădurile, și s-a tînguit. SADOVEANU, D. P. 178. ♦ A se încovoia de bătrînețe, a se gîrbovi. El că mi-a trăit Pîn-a cărunțit, Pîn-a-mbătrînit Și s-a povîrnit. TEODORESCU, P. P. 37.

URLA², urlu, vb. I. Intranz. (Regional) 1. A coborî un teren foarte înclinat. Urlă din munte la vale. 2. A da năvală, a năvăli peste cineva; a se năpusti. Fiara din munți s-au sculat Și pe tine au urlat. POP. 3. (Despre clădiri, construcții) A se dărîma, a se surpa, a se apleca într-o parte; a se urlui.

PUPITRU, pupitre, s. n. Masă cu suprafața înclinată, de obicei cu sertar, folosită (mai ales în săli publice) pentru citit, scris, desenat etc. Elencuțo, dă-mi niște hîrtie. Nevastă-sa se uită prin pupitrul lui, rîzînd. D. ZAMFIRESCU, R. 64. Într-un moment dat, glasul oratorului fu acoperit de un zgomot infernal... Toți băteau cu pumnii în pupitre. VLAHUȚĂ, O. AL. II 6. ♦ Suport înclinat pe care se sprijină o carte, un caiet, un registru etc. ♦ Bancă cu fața înclinată, pentru doi elevi; (prin restricție) partea de deasupra a unei astfel de bănci. Capul cădea încet pe cartea deschisă pe pupitrul vechi și ros de coatele atîtor generații. BART, S. M. 11. ♦ (Neobișnuit) Masă de scris; birou. Puteai să faci așa de la început! triumfă funcționarul comercial răsfirîndu-și plicurile pe pupitrul ghișeului. C. PETRESCU, Î. II 149. ♦ Suport cu fața înclinată, pe care se așază notele de muzică. ◊ Expr. La pupitru = la conducerea unei orchestre.

RAPID, -Ă adj. care se petrece într-un timp scurt; care se mișcă, care are loc repede. ♦ foarte înclinat, pieptiș. ◊ tren ~ (și s.n.) = tren de mare viteză, care oprește numai în stațiile foarte importante. // s.f. canal care racordează două tronsoane ale unui curs de apă situate la înălțimi diferite. ♦ parte a unui curs de apă cu pantă foarte accentuată. ♦ povîrniș, suprafață puternic înclinată, abruptă; repeziș. [< fr. rapide].

balánță s.f. 1 (metrol.) Instrument pentru măsurarea greutății corpurilor prin echilibrarea lor cu greutăți etalonate. ◇ = Balanță analitică = balanță folosită în analize chimice cantitative (care poate fi cu oscilație liberă sau cu amortizor, cu greutăți aparte sau cu sisteme automate, care permit așezarea greutăților fără a deschide cutia balanței) pentru cîntăriri de mare precizie, cu aproximări de 0,1-0,2 mg. Balanță cu basculă = balanță în care echilibrarea corpurilor se realizează cu greutăți-etalon de zece ori mai mici. Balanță hidrostatică v. hidrostatic. Balanță romană v. romană. Balanță zecimală v. zecimal. ◇ Expr. A pune în balanță = a) a compara două lucruri sau două fapte, atitudini, idei diferite; b) a ține seama de fapte, de argumente înainte de a lua o hotărîre. A ține balanța dreaptă = a fi nepărtinitor. A apleca (sau a înclina) balanța în partea (sau în favoarea cuiva) = a ține partea cuiva; a părtini pe cineva. Aspectul plăcut a înclinat balanța în favoarea ei. 2 (econ., fin.) Comparație, raportare între indicatorii care trebuie să fie corelați, echilibrați. ◇ Balanță materială = balanță cu indicatorii exprimați în unități naturale. Balanța economiei naționale = sistem de balanțe și de tabele corelate care reflectă într-o formă sintetică procesul reproducției din cadrul economiei naționale a unei țări. Balanță comercială = balanță care exprimă raportul pe o anumită perioadă, de obicei un an, dintre valoarea exportului și cea a importului unei țări. Balanță de plăți = balanță care exprimă raportul pe o anumită perioadă, de obicei un an, dintre totalitatea încasărilor și plăților unei țări în relațiile sale cu străinătatea. Balanță de conturi (sau de decontare) = balanță care reflectă raportul dintre creanțele și obligațiile apărute într-o anumită perioadă, de obicei un an, în relațiile unui stat cu alte state, indiferent de termenul scadenței lor. Balanță de venituri și cheltuieli = balanță care exprimă raportul dintre veniturile și cheltuielile unei întreprinderi, instituții etc. Balanță de verificare = balanță care reflectă raportul, de regulă de egalitate, dintre totalul rulajelor ori soldurilor debitoare și creditoare ale conturilor unei contabilități. ◆ Concr. Tabel, situație care are ca obiect asemenea comparație sau raportare. 3 (astron.; art.; nm. pr.) Numele unei constelații din emisfera australă, situată între Oficus și Fecioară. 4 (astrol; și nm. pr.) Una dintre cele douăsprezece zodii ale anului, cuprinsă între 23 septembrie și 22 octombrie. ◆ Unul dintre cele douăsprezece semne ale zodiacului, reprezentînd o balanță. ◆ Persoană născută în această zodie. • pl. -e. și (pop.) palánță s.f. /<fr. balance.

BANDĂ² s.f. 1. Fîșie îngustă și lungă de stofă, de hîrtie, de metal etc. cu care se leagă, se protejează, se înfășoară ceva. ♦ Parte lungă și îngustă a unei suprafețe. ♦ (Anat.) Fîșie de țesut care unește două organe. ◊ Bandă de magnetofon = fîșie îngustă de material flexibil, acoperită cu un strat fin de substanță feromagnetică și care servește la înregistrarea și la reproducerea sunetelor cu magnetofonul; Bandă rulantă (sau de transport) = fîșie lungă, continuă, de cauciuc, de piele etc. care servește la transportul în plan orizontal al unor materiale sau piese; Bandă sonoră = peliculă cinematografică pe care este înregistrat sunetul; Bandă de circulație = subdiviziune longitudinală a părții carosabile a unei șosele, delimitată sau nu prin marcaje rutiere, cu o lățime corespunzătoare pentru circulația cu ușurință a unui șir de vehicule. ♦ (Filat.) Ansamblu de mai multe mărci, decupat dintr-o coală pe orizontală sau pe verticală și păstrat astfel într-o colecție; ștraif. 2. Marginea elastică de la masa de biliard. 3. (Herald.) Figură diagonală care reunește unghiul drept de sus al unui scut cu unghiul stîng de jos. ◊ În bandă = (despre figuri) așezat în diagonala scutului. 4. Grup de frecvențe învecinate sau apropiate care fac parte din spectrul unei radiații sonore sau electromagnetice. 5. Înclinare a unei nave pe un bord sub efectul vîntului sau cînd încărcătura este greșit repartizată. [Pl. benzi, var. bantă s.f. / < fr. bande, cf. germ. Band].

AMFITEATRU, amfiteatre, s. n. 1. (În antichitate) Edificiu de formă circulară, de obicei neacoperit, cu locurile pentru spectatori formate din trepte așezate de jur împrejurul arenei, unde aveau loc serbări populare, jocuri, lupte de gladiatori, de fiare sălbatice etc. 2. Sală de cursuri sau de spectacole, cu locurile pentru auditori sau spectatori așezate pe un plan înclinat (sau pe trepte), astfel ca estrada sau scena să poată fi văzută chiar din cel mai îndepărtat loc; partea din sală unde se găsesc aceste locuri. În amfiteatrul vast, luminat puternic, domnește o atmosferă sărbătorească. Cei peste 4000 de spectatori așteaptă cu nerăbdare ridicarea cortinei. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2715. La interesantele lecții de istoria țării, ținute de Kogălniceanu, amfiteatrul era totdeauna plin. GHICA, S. A. 104. ◊ Loc. adv. (Despre săli) În amfiteatru = construit în plan înclinat. Sala este construită în amfiteatru. 3. Fig. Configurație a unor terenuri muntoase sau deluroase în etaje circulare. Munții se depărtează într-un cerc larg, formînd un amfiteatru în care liniștea și lumina zilei se întorc. BOGZA, C. O. 252. De prin îndoiturile posomorîte și adinei ale imensului amfiteatru albăstriu al munților... negurile albe se ridicaseră. HOGAȘ, M. N. 57. Un mare amfiteatru de stînci și de prăpăstii. NEGRUZZI, S. III 219. – Pronunțat: -tea-.

DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui cuiva o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; a procura cuiva o ocupație; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesiunea unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, spune cineva pentru a-și arăta deplina certitudine asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (lacom, dintr-o dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut, la iarbă etc. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-o) o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara școlii. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl., despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În practicile superstițioase; în expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul sau obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată) conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. (Despre două sau mai multe persoane) A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a-și face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu o aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ A da de fund = a ajunge până în fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit¹. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre o nenorocire, un necaz etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un anumit loc; (despre drumuri) a se împreuna cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ◊ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care este gata să se sufoce din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A ieși afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

ZID, ziduri, s. n. Element de construcție vertical sau puțin înclinat, alcătuind un perete, o îngrădire, o fortificație etc. executat din cărămizi, din blocuri de piatră așezate ordonat unele peste altele (și legate printr-un liant) sau din beton și destinat să limiteze, să separe sau să izoleze un spațiu ori să susțină alte elemente de construcție. Din conac nu mai erau în picioare decît zidurile înnegrite de fum. CAMIL PETRESCU, O. I 64. Părea acum o cetate de piatră încununată cu turnuri scurte și întărită într-o parte cu un zid puternic. GALACTION, O. I 346. Se duse binișor, se strecură pe lîngă zid. ISPIRESCU, L. 30. Pe-a degetelor vîrfuri, în ietacul tăinuit Intră-unde zidul negru într-un arc a-ncremenit. EMINESCU, O. I 76. ◊ Zid chinezesc v. chinezesc. ◊ Loc. adv. Între ziduri = în interiorul, în incinta unei clădiri sau (învechit) a unei cetăți. Să ne gîndim că nu ne bucurăm numai noi aici și că între toate zidurile de fabrici din țară e aceeași bucurie. DEMETRIUS, C. 70. ◊ Expr. (Despre o mulțime) A face zid împrejurul cuiva = a înconjura pe cineva din toate părțile pentru a-l apăra; fig. a se solidariza cu cineva, a se grupa, a se uni în jurul cuiva. A pune pe cineva la zid v. pune (2). (Mold.) A trăi cît zidul Goliei = a trăi mult. Am să te las să trăiești cît zidul Goliei și cetatea Neamțului. CREANGĂ, P. 324. ◊ Fig. (Sugerînd ideea de barieră, obstacol, fortificație) N-avem oști, dară iubirea de moșie e un zid Care nu se-nfiorează de-a ta spaimă, Baiazid! EMINESCU, O. I 147. Neculcea ușa proptea, Zid cu spatele făcea, Pe toți turcii-i închidea. TEODORESCU, P. P. 548. Din Suceava cînd el sare, Pune pieptul la hotare Ca un zid de apărare. ALECSANDRI, P. P. 173. (Sugerînd ideea de desime, de coeziune a elementelor constitutive) Zidul de țărani îl privi în tăcere. Apoi crescu în ei un mormăit de nemulțumire. DUMITRIU, N. 10. Zidul militar nici nu clipea, parc-ar fi fost de oțel. în schimb, din mulțimea răzvrătită, porniră brusc alte strigăte. REBREANU, R. II 253. Îndată ce ajunserăm aici, un regiment de soldați turci, ce făceau două ziduri în cele două părți ale locului unde se afla tabăra, ne prezintă armele. BOLINTINEANU, O. 262. (Sugerînd ideea de înălțime, de masivitate) Zidul de întuneric albastru se apropia cu repeziciune. DUMITRIU, P. F. 15. Se vedea zidul de apă cum se depărtează, fulgerînd și bubuind. id. ib. 16. Înainte se ridica zidul verde al pădurii. SADOVEANU, O. I 309.

PIEZIȘ, -Ă, pieziși, -e, adj. 1. Aplecat într-o parte, oblic, strîmb. Soarele era sus pe cer, dincolo de amiază, și scăpa din cînd în cînd prin găurile norilor cîte un stîlp pieziș și străveziu de lumină. DUMITRIU, N. 94. În soarele pieziș scînteiau arme de fier și alămurile șelelor. SADOVEANU, O. VII 24. ◊ (Adverbial) Lumina se strecura pieziș prin ramuri verzi. SADOVEANU, O. IV 78. Mă prind cu mîna dreaptă de iarbă, înfig călcîile pieziș și tot ajung sus. CAMIL PETRESCU, U. N. 404. 2. (Despre un teren) Abrupt, înclinat, prăpăstios. Malul cobora pieziș ca o stîncă. REBREANU, R. I 70. Dealul pe care i l-a arătat baba copilei era foarte înalt și pieziș. MARIAN, O. I 150. 2. (Despre priviri, p. ext. despre ochi) Lăturalnic; p. ext. bănuitor, iscoditor, dușmănos. Guju și Oproiu aruncau cîte o privire piezișă spre Buciu, care mergea înaintea lor cu capul plecat. MIHALE, O. 175. Femeia aruncă o privire piezișă bărbatului. C. PETRESCU, C. V. 10. Te privește cu-un ochi pieziș. NEGRUZZI, S. III 461. ◊ (Adverbial) Baba se uită pieziș la moșneag. SADOVEANU, O. III 575. Spre sfîrșitul actului nu mai îndrăznea să-și întoarcă decît pieziș privirea. CAMIL PETRESCU, N. 4. (Fig.) În față, pieziș, prin sticla albastră, îl privea discul enorm, speriat și curios al lunii. REBREANU, R. I 227.

lăsa vb. 1. I 1 tr. (compl. indică ființe, așezări omenești etc.) a abandona, a părăsi, <livr.>a placa, <înv. și pop.> a oropsi, <înv. și reg.> a năpusti, a pustii, a urgisi, <înv.> a periorisi, a trece, <fran.> a dezampara. Și-a lăsat familia și a plecat în lume. 2 tr. (compl. indică ființe, lucruri ținute strâns; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „din^7”) <înv. și pop.> a slobozi, <pop.> a libera. Ursul a lăsat prada din labe. Urmărit de poliție, hoțul a lăsat geanta furată din mână. 3 tr. (compl. indică obiecte, lucruri etc.) a pune, <pop.> a lepăda. Când a intrat în casă, și-a lăsat poșeta pe un scaun. A lăsat pachetul lângă tomberon. 4 tr. (compl. indică obiecte, colete, bagaje etc.) a depune, a preda. A lăsat coletul la poștă pentru a fi expediat. 5 tr. (compl. indică obiecte, acte etc.) a uita. S-a întors din drum pentru că și-a lăsat cheile în ușă. 6 tr. (compl. indică obiecte, bunuri, bani etc.) a încredința, a preda, <livr.> a confia. Înainte de a pleca, i-a lăsat unui vecin banii necesari pentru plata utilităților. 7 tr. (compl. indică obiecte, lucruri etc.) a da². I-a lăsat cheia casei pentru perioada cât vor fi plecați în concediu. 8 tr. (jur.; compl. indică dreptul de posesiune asupra unor obiecte, proprietăți etc.) a ceda, a da², a trece. Îi lasă nepotului său casa de la țară. 9 tr. (jur.; compl. indică bunuri) a testa¹. A lăsat colaboratorului său dreptul de proprietate asupra compoziției la care au lucrat împreună. 10 tr. a opri, a păstra, a reține, a rezerva. A lăsat loc pe un raft al bibliotecii pentru reviste și ziare. Pentru eventualii musafiri au fost lăsate câteva locuri la masă. 11 tr. (fiziol.; despre unele animale și păsări; compl. indică păr, piele, pene etc.) a năpârli, <pop.> a se dezbrăca, a lepăda, <înv. și reg.> a se despuia. Șarpele și-a lăsat pielea. 12 tr. (compl. indică urme, dâre etc.) a face. A lăsat numai urme de noroi prin casă. Limaxul lasă dâre lipicioase. 13 tr. (compl. indică domenii de activitate, acțiuni, planuri etc.) a abandona, a abzice, a renunța. În viitorul apropiat va lăsa acest plan ineficient. 14 tr. (compl. indică acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) a conteni, a înceta, a se întrerupe, a opri, <rar> a părăsi. Este momentul să lăsăm dezbaterile. 15 refl. (despre ființe; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un obicei, un viciu, un nărav etc.) a se dezbăra, a se dezobișnui, a se dezvăța, a scăpa, <înv.> a se părăsi, <fig.> a se debarasa, a se descotorosi, a se lecui, a se sătura, a se scutura, a se vindeca, <fig.; înv. și pop.> a se dezbăta, <fig.; fam.> a înțărca. S-a lăsat de deprinderea de a bea după un tratament medical sever. Nu se poate lăsa de patima jocurilor de noroc. 16 tr., refl. a renunța, <fig.; pop.> a (se) lepăda, <fig.; înv.> a (se) dezbrăca. A lăsat drogurile din cauza bolii. 17 tr. (compl. indică ceea ce trebuia făcut, spus, amintit etc.) a neglija, a omite, a scăpa, a uita, <înv. și pop.> a trece, a întrelăsa, <înv.> a lipsi, a negriji, a neîngriji, a tăcea, <latin.; rar> a pretera. În biografia făcută scriitorului nu a lăsat aspectul anecdotic al vieții lui. A spus definiția pe de rost, fără a lăsa un singur cuvânt. 18 intr. a micșora, a reduce, a scădea. Întrucât marfa nu se vindea, producătorii au lăsat din preț. 19 refl. (despre oameni) a ceda, a se îndupleca, <fig.> a se muia, <fig.; înv.> a se încujba. Cu toate rugămințile, tot nu s-a lăsat. 20 tr. (urmat de vb. ca „a cunoaște”, „a înțelege” la conjunctiv, sau la moduri nepredicative) a da², a îngădui, a permite. Nu-i lăsat oricui să cunoască misterele vieții. 21 tr. a aștepta, a îngădui, a permite. Lasă să mai treacă vreo câteva zile! 22 tr. (compl. indică acțiuni, opinii, manifestări etc. ale oamenilor) a accepta, a admite, a aproba, a concede, a consimți, a încuviința, a se îndupleca, a îngădui, a se învoi, a permite, a primi, a vrea, <înv. și pop.> a se prinde, <pop.> a ierta, <înv. și reg.> a se pleca, <reg.> a pozvoli, <înv.> a aprobălui, a mulțumi, a nărăvi, a ogodi, a sfinți¹, <fran.> a marșa, <fig.; înv.> a subscrie. Profesorul a lăsat să se amâne examenul. 23 tr. a hotărî, a rândui, a statornici, a vrea, <înv. și pop.> a orândui. Așa a lăsat Dumnezeu să se întâmple. 24 tr. (compl. indică acțiuni, fapte etc. ale oamenilor) a amâna, a întârzia, a tărăgăna, <reg.> a tămânda, <înv.> a prămândi, a repune, a tinde. Lasă de la o zi la alta să meargă la doctor. 25 tr. a amâna. Pentru că a intervenit acest incident, a lăsat totul pe altă dată. 26 tr. a produce, a provoca. Gestul tânărului a lăsat o impresie bună. 27 refl. (despre oameni) a se abandona. S-a lăsat cu totul plăcerilor. 28 refl. recipr. (jur.; pop. și fam.; despre persoane căsătorite) v. Despărți. Divorța. Separa. 29 refl. (pop.; cu sens intensiv; despre fenomene ale naturii sau sociale, șocuri, zgomote etc.) v. Alina. Amortiza. Atenua. Calma. Descrește. Diminua. Domoli. Liniști. Micșora. Modera. Pondera. Potoli. Reduce. Scădea. Slăbi. Tempera. 30 tr. (înv.; compl. indică oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „din^7”) v. Elibera. Ieși. Libera. Scăpa. 31 tr. (relig.; înv.; compl. indică vini, greșeli, păcate etc.) v. Dezlega. Ierta. II 1 tr. (compl. indică jaluzele, storuri etc.) a coborî, a trage, <astăzi rar> scoborî. Trebuia să lase storurile din cauza soarelui puternic. 2 refl. (despre terenuri, drumuri etc.) a se denivela. Din cauza caniculei și a circulației intense, șoseaua s-a lăsat pe unele porțiuni. 3 refl., tr. (sub. sau compl. indică lucruri, obiecte etc. flexibile, elastice ori părți ale lor) a (se) apleca, a (se) arcui, a atârna, a cădea, a (se) coborî, a (se) culca, a (se) curba, a (se) înclina, a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) pleca, <livr.> a sinua, <înv. și pop.> a se povedi, <reg.> a pica², a se poligni, a povârti, <înv.> a (se) închina. Ramurile se lasă, pline de rod. Lasă crengile cireșului ca să poată culege fructele. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte, corpuri neflexibile ori părți ale lor care au o poziție verticală) a (se) apleca, a (se) înclina, a (se) pleca, a (se) povârni, a (se) prăvăli, a (se) strâmba, <pop. și fam.> a (se) hâi, <pop.> a (se) pologi, <reg.> a (se) șovârni, <fig.; reg.> a (se) șoldi. Poarta de la gard s-a lăsat în timp. 5 tr. (compl. indică arme sau țevile armelor de foc) a apleca, a coborî. L-a determinat să lase țeava puștii spre pământ. 6 refl. (despre particule sau despre fragmente de minerale, roci, organisme etc. aflate într-un mediu lichid) a se acumula, a se așeza, a se depozita, a se depune, a se sedimenta. Aluviunile s-au lăsat pe fundul albiei râului. 7 refl. (despre oameni) a se rezema. Fata se lasă pe umărul lui. 8 refl. (despre brumă, zăpadă etc.) a se așeza, a se așterne, a cădea, a se depune, <pop.> a pica². Bruma se lasă peste câmpii. 9 refl. (despre noapte, întuneric, ceață etc.) a se coborî, <astăzi rar> a scoborî, <fig.> a cădea. Când se lasă noaptea, copiii sunt chemați în casă. Dimineața, ceața s-a lăsat peste oraș. 10 refl. (despre momente ale zilei, fenomene, stări etc.) a se face, a se ivi, a începe, a sosi, a veni. Pornește la drum cum se lasă dimineața. 11 refl. (în opoz. cu „a răsări”; despre aștri) a apune, a asfinți, a coborî, a dispărea, a pieri, a se pleca, <livr.> a declina, <astăzi rar> a scoborî, <rar> a scădea, <înv. și pop.> a se lua, <pop.> a scăpăta, a sfinți², <înv.> a se lipsi, <fig.> a cădea, a se culca, a se înclina, a se scufunda. Soarele se lasă în spatele dealului. 12 refl. (despre obraji, sâni etc.) <fig.; pop. și fam.> a se fleșcăi. Îmbătrânind, obrajii i s-au lăsat. 13 refl. (despre mustață) a se pleoști. Mustața i s-a lăsat. 14 refl. (despre obiecte, preparate culinare etc.) a se pleoști, a se turti. Arcurile patului s-au lăsat. Cozonacii s-au lăsat din cauza deschiderii repetate a cuptorului. 15 refl. (despre păr, barbă) a atârna, <fig.> a se prelinge. Pletele i se lasă pe umeri. 16 refl. (pop. și fam.; despre ființe; cu determ. care indică locul, poziția etc.) v. Așeza. Sta. Ședea. III fig. 1 refl. <fig.> a se așterne, a se întrona. După miezul nopții, în casă se lasă liniștea. 2 refl. (mai ales despre fenomene atmosferice, meteorologice) <fig.> a se pune. S-a lăsat o iarnă grea. 3 tr. (compl. indică elevi, studenți, candidați la un concurs etc.) a respinge, <fig.> a pica², a trânti, <fig.; fam.> a buși. În această sesiune profesorii au lăsat mulți studenți la examene. 4 refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „pe”) a se baza, a se bizui, a conta, a se încrede, a se sprijini. În tot ce face se lasă pe părinți. Se lasă pe ajutorul lor.