PUPITRU, pupitre, s. n. Masă cu suprafața înclinată, de obicei cu sertar, folosită (mai ales în săli publice) pentru citit, scris, desenat etc. Elencuțo, dă-mi niște hîrtie. Nevastă-sa se uită prin pupitrul lui, rîzînd. D. ZAMFIRESCU, R. 64. Într-un moment dat, glasul oratorului fu acoperit de un zgomot infernal... Toți băteau cu pumnii în pupitre. VLAHUȚĂ, O. A. III 6. ♦ Suport înclinat pe care se sprijină o carte, un caiet, un registru etc. ♦ Bancă cu fața înclinată, pentru doi elevi; (prin restricție) partea de deasupra a unei astfel de bănci. Capul cădea încet pe cartea deschisă pe pupitrul vechi și ros de coatele atîtor generații. BART, S. M. 11. ♦ (Neobișnuit) Masă de scris; birou. Puteai să faci așa de la început! triumfă funcționarul comercial răsfirîndu-și plicurile pe pupitrul ghișeului. C. PETRESCU, Î. II 149. ♦ Suport cu fața înclinată, pe care se așază notele de muzică. ◊ Expr. La pupitru = la conducerea unei orchestre.