ȘOLDIU, -IE, șoldit, adj. Șoldit. Trecea de dimineață, șoldiu, trăgîndu-și mereu pantalonii în sus. PAS, Z. I 198. ◊ (Adverbial, în legătură cu verbe de mișcare) Care de care prinde a se scălămbăia, a merge mai șoldiu. STANCU, D. 316. Fig. ♦ (Despre lucruri) înclinat într-o parte, strîmb. Dincoace de pod era împrejmuirea bisericii Domnița Bălașa, lîngă care se afla o magherniță șoldie. PAS, L. I 135. (Adverbial) Irino mamă, ți-ai pus rochia cu gura sucită, șorțul șoldiu. DELAVRANCEA, H. T. 155.