AMFITEATRU, amfiteatre, s. n. 1. (În antichitate) Edificiu de formă circulară, de obicei neacoperit, cu locurile pentru spectatori formate din trepte așezate de jur împrejurul arenei, unde aveau loc serbări populare, jocuri, lupte de gladiatori, de fiare sălbatice etc. 2. Sală de cursuri sau de spectacole, cu locurile pentru auditori sau spectatori așezate pe un plan înclinat (sau pe trepte), astfel ca estrada sau scena să poată fi văzută chiar din cel mai îndepărtat loc; partea din sală unde se găsesc aceste locuri. În amfiteatrul vast, luminat puternic, domnește o atmosferă sărbătorească. Cei peste 4000 de spectatori așteaptă cu nerăbdare ridicarea cortinei. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2715. La interesantele lecții de istoria țării, ținute de Kogălniceanu, amfiteatrul era totdeauna plin. GHICA, S. A. 104. ◊ Loc. adv. (Despre săli) În amfiteatru = construit în plan înclinat. Sala este construită în amfiteatru. 3. Fig. Configurație a unor terenuri muntoase sau deluroase în etaje circulare. Munții se depărtează într-un cerc larg, formînd un amfiteatru în care liniștea și lumina zilei se întorc. BOGZA, C. O. 252. De prin îndoiturile posomorîte și adinei ale imensului amfiteatru albăstriu al munților... negurile albe se ridicaseră. HOGAȘ, M. N. 57. Un mare amfiteatru de stînci și de prăpăstii. NEGHUZZI, S. III 219. – Pronunțat: -tea-.