POVÎRNI, povîrnesc, vb. IV. Refl. A se înclina, a se apleca. [Tigrul] sărind, i se acățară labele de dinainte de buza butoiului, care era desfundat. Greutatea fiarei îl făcu să se clatene și să se povîrnească în partea ei. ODOBESCU, S. III 254. Se zicea într-adevăr că la nașterea lui turnul de la Oradea Mare se povîrnise. BĂLCESCU, O. II 3 ◊ (Rar, despre persoane) Merge să deschidă, dar se povîrnește și cade leșinată. NEGRUZZI, S. III 189. ◊ Tranz. Fig. A privit spre munți, care-și povîrneau pădurile, și s-a tînguit. SADOVEANU, D. P. 178. ♦ A se încovoia de bătrînețe, a se gîrbovi. El că mi-a trăit Pîn-a cărunțit, Pîn-a-mbătrînit Și s-a povîrnit. TEODORESCU, P. P. 37.