ABȚIGUIT adj. v. amețit, băut, beat, cherchelit, îmbătat, turmentat.

ADĂPA, adăp, vb. I. Tranz. A da apă de băut unui animal. ♦ Refl. (Despre animale) A bea apă. ◊ Fig. A se adăpa la izvoarele științei sau ale culturii.[Prez. ind. și: adap] – Lat. adaquare.

ADEVĂRAT adj., adv. 1. adj. aievea, autentic, cert, incontestabil, neîndoielnic, neîndoios, nescornit, netăgăduit, pozitiv, real, sigur, veridic, veritabil. (Un lucru ~.) 2. adv. (interogativ) cert, serios, sigur. (- Așa s-au întâmplat lucrurile! – ~?) 3. adj. corect, drept, exact, just. (Concluzii ~.) 4. adv. drept, just. (A vorbit ~.) 5. adj. autentic, curat, neaoș, veritabil, (pop. și fam.) sadea, get-beget. (Moldovean, țăran ~.) 6. adj. v. efectiv. 7. adj. v. sincer. 8. adj. autentic, curat, nefalsificat, original, veritabil. (Artă ~; bea o cafea ~.)

AFUMAT adj. v. amețit, băut, beat, cherchelit, îmbătat, turmentat.

AGHESMUIT adj. v. amețit, băut, beat, cherchelit, îmbătat, turmentat.

AMNĂRIT adj. v. amețit, băut, beat, cherchelit, îmbătat, turmentat.

APĂ, ape, s. f. I. 1. Lichid incolor, fără gust și fără miros, compus hidrogenat al oxigenului, care formează unul din învelișurile Pământului. ◊ Apă neagră = glaucom. ◊ Expr. Apă de ploaie = vorbe fără conținut, vorbe goale; (concr.) lucru fără valoare. A bate apa în piuă = a vorbi mult și fără rost. A fi (toți) o apă (și un pământ) = a fi la fel. A intra la apă = a) (mai ales despre țesături) a-și micșora dimensiunile după ce a fost băgat în apă (I 1); b) (fam.) a ajunge într-o situație grea, neplăcută. (Fam.) A băga pe cineva la apă = a face (cuiva) un mare neajuns. A nu avea (nici) după ce bea apă = a fi extrem de sărac. 2. Masă de apă (I 1) formând un râu, un lac, o mare etc. ◊ Ape teritoriale = porțiune a mării sau a oceanului situată de-a lungul coastelor unui stat, formând o parte integrală a teritoriului acestuia. ◊ Loc. adv. Ca pe apă sau ca apa = în mod curgător, fluent; pe dinafară. Știe lecția pe dinafară. ◊ Expr. A ști (sau a vedea) în ce ape se scaldă cineva = a cunoaște gândurile, intențiile sau dispoziția cuiva. A lăsa pe cineva în apele lui = a nu deranja, a lăsa pe cineva în pace. A nu fi în apele lui = a fi abătut sau prost dispus. A-i veni (cuiva) apă la moară = a se schimba împrejurările în favoarea lui. A-i lua (cuiva) apa de la moară = a-i crea (cuiva) condiții nefavorabile; a face să nu mai poată spune nimic. ♦ (La pl.) Valuri, unde. 3. Fig. (La pl.) Joc de culori făcut în lumină de unele obiecte lucioase. II. 1. (Urmat de determinări) Denumire dată unor preparate lichide industriale, farmaceutice, de parfumerie etc. Apă de colonie. ◊ Apă grea = combinație a oxigenului cu deuteriul, folosită în unele reactoare nucleare. Apă oxigenată v. oxigenat. (Pop.) Apă tare = acid azotic. Apă de clor = soluție folosită ca decolorant în industria textilă și a hârtiei. Apă de var = soluție cu proprietăți antidiareice și antiacide. Apă deuterică = apă grea. 2. Fig. Denumire dată unor secreții apoase ale corpului (lacrimi, salivă, sudoare etc.). ◊ Expr. A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) = a dori (ceva) nespus de mult. A fi (numai o) apă = a fi foarte transpirat. – Lat. aqua.^[1]

BA adv. 1. (Exprimă opoziția față de ideea din propoziția negativă sau negativ-interogativă anterioară, de obicei cu reluarea verbului) N-am timp acum de tine! – Ba ai! Nu mi-ai văzut ochelarii? – Ba i-am văzut pe birou. ◊ (Întărind pe nu) Mă duc la meci. – Ba n-ai să te duci! ◊ (Întărind pe da prin care se răspunde la o propoziție interogativ-negativă sau se rectifică ideea din propoziția negativă anterioară) N-ai bani (?) – Ba da, am. Expr. A nu zice (sau spune) nici da, nici ba = a nu se pronunța într-o problemă; a se abține. ◊ (Reg.; în expr.) Ca mai ba sau nici (cam) mai ba! = nici vorbă! nici pomeneală! ◊ (Pop.) Nu. Fost-ai azi la sapă? – Ba! ◊ (Cu slăbirea ideii de opoziție, în expr.) Ba bine că nu = evident că da, se-nțelege. Ba (nu) zău! = a) (ir.) haida de! să fim serioși!; b) să fim drepți! 2. (Urmat de și sau chiar, încă) Mai mult, în plus, pe deasupra. Cine bea fără măsură își bea banii, mintea, ba și sănătatea. 3. (În corelație cu el însuși, având rol de conjuncție disjunctivă) Sau... sau; când... când; acum... acum; aci... aci. – Din bg., scr., pol., ucr. ba.

bacon s. n. [pron. engl. bei-căn]

BĂGA, bag, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să intre sau a intra undeva; a (se) introduce, a (se) vârî, a intra². ◊ Expr. (Tranz.) A băga ceva în gură = a mânca. A băga (pe cineva) sub masă = a) a face (pe cineva) să cadă sub masă din cauză că i s-a dat prea mult de băut; b) a învinge (pe cineva) într-o încercare, într-o discuție; a înfunda. A(-și) băga nasul (în ceva sau undeva, în toate, unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca în treburi care nu-l privesc, a interveni inoportun într-o discuție. A băga (ceva) în (sau la) cap = a ține minte un lucru. A băga (cuiva ceva) în (sau la) cap = a) a face (pe cineva) să înțeleagă o problemă, o teorie etc.; b) a face (pe cineva) să creadă un lucru (curios), să fie obsedat de ceva. A(-și) băga mințile în cap = a se cuminți, a reveni la o comportare conformă cu interesele sale. A băga (cuiva) frica în oase sau a băga pe cineva în sperieți (sau în răcori) = a speria rău (pe cineva). A băga (pe cineva) în boală (sau în boale) = a înspăimânta (pe cineva). A băga (pe cineva) în draci = a necăji, a întărâta (pe cineva). (Fam.) A băga pe cineva în viteză = a face (pe cineva) să lucreze repede, fără răgaz. (Refl.) A se băga în sufletul (sau în ochii, sub pielea) cuiva = a se face cu insistență observat de cineva spre a-i câștiga încrederea, a nu slăbi pe cineva cu dovezile de simpatie, de dragoste (interesată) etc. (Tranz.) A băga de viu în mormânt = a pricinui moartea din cauza unor mari supărări. A o băga pe mânecă = a fi prins cu minciuna, a nu mai ști cum să îndrepte o greșeală, a o sfecli. A băga zâzanie (sau vrajbă, intrigă) (între oameni) = a învrăjbi, a produce discordie. (Arg.) A băga un fitil (sau fitile împotriva cuiva) = a calomnia (pe cineva). 2. Tranz. și refl. A (se) plasa în ceva sau undeva; a (se) angaja. Își bagă toți banii în cărți de specialitate. S-a băgat slujbaș la primărie. S-a băgat slugă. ◊ Expr. (Tranz.) A băga (pe cineva) în pâine = a da (cuiva) o slujbă. (Arg.) A băga (pe cineva) în fabrica de pumni = a lua la bătaie (pe cineva). (Fam.) A băga actele (de căsătorie) = a depune actele cerute pentru căsătorie. 3. (În expr.) (Tranz.) A băga seama (la ceva) = a fi atent, a observa. A băga în seamă (ceva sau pe cineva) = a da atenție (la ceva sau cuiva), a fi curtenitor (cu cineva). A băga de seamă = a avea grijă (de ceva), a fi atent (la ceva). (Refl.) A se băga de seamă = a se observa, a se remarca (ceva). – Et. nec.

BĂUBIL, -Ă, băubili, -e, adj. Care poate fi băut; (franțuzism) buvabil. – Bea + suf. -bil.

băut s. n.

BĂUT², -Ă, băuți, -te, adj. 1. Care și-a astâmpărat setea cu apă. 2. Beat. – V. bea.

BĂUT¹ s. n. Faptul de a bea. – V. bea.

BĂUT adj. v. beat.

BĂUTOR, -OARE, băutori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care are obiceiul să consume mult alcool; bețiv. [Pr.: bă-u-] – Bea + suf. -tor.

bea vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. beau, 2 sg. bei, imperf. 1 sg. și pl. beam, 2 sg. beai, perf. s. 1 sg. băui; ger. bând; part. băut

BEA vb. 1. a trage, (reg.) a țucsui, (fam. fig.) a pili, a suge. (E bețiv, ~ mult.) 2. a consuma. (~ multe ceaiuri diuretice.)

BEA, beau, vb. II. 1. Tranz. (Adesea fig.) A înghiți un lichid. ◊ Expr. A bea paharul până-n fund = a îndura un necaz, o durere până la capăt. 2. Intranz. Spec. A consuma băuturi alcoolice. ◊ Expr. (Fam.) A bea în sănătatea (sau în cinstea, pentru succesul) cuiva = a sărbători pe cineva, consumând băuturi alcoolice în cinstea (și pe socoteala) lui. 3. Tranz. A cheltui, a risipi bani, avere etc. pe băutură. ◊ Expr. A-și bea și cămașa = a cheltui totul pe băutură. A-și bea (și) mințile= a bea până la inconștiență sau până la nebunie. 4. Tranz. (Pop.; în expr.) A bea tutun = a fuma. – Lat. bibere.

BEA vb. v. fuma, sorbi, suge.

BEAT adj. amețit, băut, cherchelit, îmbătat, turmentat, (livr.) grizat, (rar) trecut, (înv. și pop.) candriu, (pop.) turlac, vâjâit, (reg.) amnărit, învinoșat, rătutit, vinos, (prin Ban.) chermeleu, (Transilv. și Maram.) șumen, (prin Transilv.) șumenit, (fam.) abțiguit, (fam. și fig.) afumat, aghesmuit, făcut, oțelit, pilit, sfințit, tămâiat, târnosit, trăsnit, turtit, (arg.) mahit, matol, matosit. (E un om ~.)

BEAT², -Ă, beți, -te, adj. Care este în stare de ebrietate; aghesmuit, afumat, amețit, băut² (2), cherchelit, făcut², matosit. ♦ Fig. Copleșit, amețit, tulburat de o stare sufletească foarte plăcută. Beat de amor. Beat de fericire. – Lat. bibitus.

BEI, bei, s. m. Guvernator al unui oraș sau al unei provincii din fostul Imperiu otoman. ♦ Titlu dat de turci domnilor țărilor românești; p. ext. prinț oriental. – Din tc. bey.

bei s. m., pl. bei, art. beii

beilerbei s. m. (sil. bei-), pl. beilerbei, art. beilerbeii

BEILIC, beilicuri, s. n. 1. Casă în care erau găzduiți beii și alți trimiși oficiali ai Porții otomane în țările românești. 2. Vânzare forțată de oi în țările românești, făcută în favoarea sultanului la prețuri fixate de turci; dijmă (în oi). 3. Muncă efectuată gratuit în folosul unui bei sau al feudalilor autohtoni. – Din tc. beylik.

beilic s. n. (sil. bei-), pl. beilicuri

beizadea s. f. (sil. bei-), art. beizadeaua, g.-d. art. beizadelei; pl. beizadele

BERAR, berari, s. m. Specialist în fabricarea berii¹. ♦ Negustor care ține o berărie. – Bere¹ + suf. -ar.

BERĂRIE, berării, s. f. Locul în care se bea bere¹; braserie; p. ext. restaurant. ♦ (Rar) Fabrică de bere¹. – Bere¹ + suf. -ărie.

bere (băutură, acțiune) s. f., g.-d. art. berii; (porții, sorturi) pl. beri

BERE s. (înv. și reg.) olovină. (O sticlă de ~.)

BERE¹, (rar) beri, s. f. 1. Băutură slab alcoolică, obținută prin fermentarea unei infuzii rezultate din fierberea în apă a malțului și a florilor de hamei. 2. (Eliptic) Țap, halbă, sticlă de bere¹ (1). – Din germ. Bier (influențat de bere²).

BERE² s. f. Faptul de a bea. – V. bea.

BEȚIE, beții, s. f. 1. Stare în care se află omul alcoolizat; stare de ebrietate. ♦ Consumare regulată de alcool în mari cantități; alcoolism, etilism. 2. Petrecere la care se bea foarte mult alcool; chef. 3. (În sintagmele) Beție rece (sau cu stupefiante) = stare de amețeală, de hiperexcitație sau de halucinație provocată de introducerea stupefiantelor în organism. Beție albă = toxicomanie. Beția adâncurilor = stare de euforie provocată de creșterea azotului în sânge la persoane care coboară la mari adâncimi în mări sau oceane. 4. Fig. Stare sufletească de tulburare, de uitare de sine. ♦ Beție de cuvinte = înșirare bombastică de cuvinte, stil umflat. – Beat + suf. -ie.

BINE adv., s. n. sg. I. Adv. 1. În mod prielnic, în mod favorabil, avantajos, util. ◊ Expr. A(-i) prinde (cuiva) bine (un lucru, o învățătură, o întâmplare) = a-i fi de folos, a-i fi prielnic. A(-i) veni cuiva bine (să...) = a(-i) veni cuiva la îndemână; a fi avantajat de o situație prielnică. ◊ (În formule de salut) Bine ai (sau ați) venit (sănătos, sănătoși)! ◊ (Referitor la sănătate) A se simți bine. A(-i) face (cuiva) bine (mâncarea, băutura, plimbarea etc.). A dormi (sau a se odihni etc.) bine. (Ce), nu ți-e bine? = a) (ce), nu ești sănătos? ai o slăbiciune fizică?; b) (ce), ești nebun? nu ești în toate mințile? 2. În concordanță cu regulile eticii sociale, în mod cuviincios, cum se cere, cuminte. Să te porți bine cu oricine. ◊ Expr. (Fam. și ir.) Bine ți-a făcut! = așa trebuia, așa se cuvenea să-ți facă (pentru purtarea ta urâtă, condamnabilă)! ♦ În concordanță cu regulile sau canoanele esteticii; agreabil, frumos, minunat. Cântă și dansează bine. Cu rochia asta iți șade bine. ◊ Bărbat sau femeie bine făcut(ă) = bărbat sau femeie chipeș(ă). ♦ În concordanță cu adevărul, cu corectitudinea; clar, precis, exact. Vezi bine că așa stau lucrurile. Să știu bine că mor, și nu mă las până nu-mi aflu dreptatea! ◊ De-a binelea = de-adevărat, cu adevărat. ♦ (Având valoarea unei afirmații) Bine, am să procedez cum vrei tu! ◊ Expr. (Că) bine zici = (că) zici așa cum trebuie. Ei bine... = după cum spuneam... ♦ Cu grijă, cu atenție. Uită-te bine și învață. 3. Deplin, în întregime, complet. E cherchelit bine. ♦ (La comparativ) Mult. A fost plecat doi ani și mai bine. ♦ Mult și prielnic. A plouat bine. A mâncat și a băut bine. II. S. n. sg. 1. Ceea ce este util, favorabil, prielnic, ceea ce aduce un folos cuiva. ◊ Om de bine = om care acționează în folosul, în sprijinul, care ajută pe cei din jurul său. ◊ Expr. A face (cuiva un mare) bine sau a face (cuiva) bine (cu ceva) = a ajuta (pe cineva) la nevoie. Să-ți (sau să vă) fie de bine! = a) să-ți (sau să vă) fie de (sau cu) folos!; b) (ir.) se spune cuiva care a procedat (greșit) împotriva sfaturilor primite. A vorbi (pe cineva) de bine = a lăuda (pe cineva). 2. Ceea ce corespunde cu morala, ceea ce este recomandabil din punct de vedere etic. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele = a proceda cu blândețe, cu înțelegere, cu bunăvoință față de cineva supărat, irascibil sau îndârjit. 3. (Fil.; art.) Obiectul moralei ca știință. 4. (Adjectival; despre oameni) Armonios dezvoltat, plăcut la vedere. – Lat. bene (în sensul II 3, calc după gr. agathós, germ. das Gut).

BLOND, -Ă, blonzi, -de, adj. (Despre păr) De culoare deschisă, gălbui, galben, bălai, codalb. ♦ (Despre oameni) Care are păr de culoare deschisă; bălai, blondin. ♦ (Substantivat) Persoană cu păr și cu ten de culoare deschisă; bălan. ◊ Bere blondă = bere de culoare deschisă, gălbuie. – Din fr. blond.

BOT, boturi, s. n. 1. Partea anterioară a capului unor mamifere, cuprinzând gura (și nasul). ◊ Expr. A bea la botul calului = a bea încă un pahar, în picioare, la plecare; a bea ceva la repezeală. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tăcere, a fi pus (sau a pune) la punct. A se șterge (sau a se linge) pe bot (de sau, reg., despre ceva) = a fi nevoit să renunțe (la ceva). A se întâlni (cu cineva) bot în bot = a se întâlni (cu cineva) pe neașteptate, față în față. (Fam.) A-și băga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca în toate, și unde trebuie, și unde nu trebuie. (Fam.) A se pupa bot în bot cu cineva = a trăi în mare prietenie cu cineva. A da (cuiva) peste bot = a dojeni pe cineva, a-l pune la respect. A face bot = a se supăra, a se bosumfla. 2. Fig. Partea ascuțită sau lunguiață a unui obiect; vârf; partea din față a unui vehicul cu tracțiune mecanică. Botul cizmei. Botul automobilului. Botul locomotivei. – Et. nec.

BRASAJ s. n. 1. Amestecare cu aer a vaporilor sau a picăturilor unui combustibil lichid înainte de introducerea lui în cilindrul motorului. 2. Amestecare a făinii de malț cu apă caldă pentru a se obține mustul de bere. – Din fr. brassage.

BURTĂ, burți, s. f. 1. (Pop.) Abdomen, pântece. ◊ Ciorbă de burtă = ciorbă făcută din stomac de vacă. ◊ Expr. (Fam.) A sta cu burta la soare = a sta degeaba. Burtă de popă, se spune despre cineva care mănâncă și bea mult. 2. Fig. Partea bombată, mai ridicată sau mai ieșită în afară, a unor obiecte. – Et. nec.

BUSUIOACĂ s. tămâioasă. (A băut o ~.)

BUTOI, butoaie, s. n. 1. Vas de lemn făcut din doage, mai larg la mijloc decât la capete, folosit pentru păstrarea lichidelor, a murăturilor etc.; bute. ◊ Expr. Butoi fără fund = se spune despre cei care beau fără măsură. A vorbi ca din butoi = a avea vocea răgușită. ♦ Conținutul unui astfel de vas. 2. Partea cilindrică la revolvere, în care se introduc cartușele. – Bute + suf. -oi.

CAFEGIOAICĂ, cafegioaice, s. f. 1. (Înv.) Proprietară a unei cafenele sau a unui magazin de cafea; soția unui cafegiu (1). 2. (Fam.) Femeie care bea cu plăcere multă cafea (2). – Cafegiu + suf. -oaică.

CAFEGIU, cafegii, s. m. 1. (Înv.) Proprietar al unei cafenele sau al unui magazin de cafea; cel care prepara sau vindea cafele. 2. (Înv.) Slujitor la curtea domnească însărcinat cu prepararea și servirea cafelelor. 3. (Fam.) Bărbat care bea cu plăcere multă cafea (2). – Din tc. kahveci.

CAFELI, cafelesc, vb. IV. Refl. (Fam.; rar) A bea cafea (stând la taifas). – Din cafea.

CANĂ², căni, s. f. 1. Vas cu toartă care servește la băut sau la scos lichide dintr-un vas mai mare. ♦ Conținutul unui astfel de vas. 2. Vas de formă cilindrică în care se depune banda de bumbac, de in sau de cânepă, la cardele și laminoarele din filaturi. – Din bg. kana, germ. Kanne.

CANDRIU adj. v. amețit, băut, beat, cherchelit, îmbătat, turmentat.

CAPSULĂ, capsule, s. f. 1. Tip de fruct uscat, uneori divizat în mai multe loji și având numeroase semințe, care, la maturitate, se deschide de la sine, punând semințele în libertate; măciucă (3), măciulie (2). 2. înveliș al unor organe și organisme inferioare. Capsulă bacteriană. 3. Mic înveliș solubil, făcut din amidon, gelatină sau cheratină, care conține diferite medicamente pulverulente cu gust neplăcut, pentru a putea fi înghițite mai ușor. 4. Vas făcut dintr-un material rezistent la căldură, în care se încălzesc, în laborator, diverse substanțe; capsă (3). 5. Mic cilindru metalic care conține bioxid de carbon sub presiune, servind la prepararea unei băuturi gazoase în sifoane speciale. 6. Cutie cu capac care se deformează sub acțiunea variațiilor presiunii atmosferice (constituind partea sensibilă a unor barometre). 7. (În sintagma) Capsulă telefonică = cutiuță care conține (într-un aparat telefonic) un microfon sau un receptor. 8. Capac de tinichea cu care se astupă sticlele de bere, de apă minerală etc. 9. (În sintagma) Capsulă cosmică = compartiment etanșeizat al navei spațiale capabil să se desprindă de restul vehiculului și să coboare pe un corp cosmic. – Din fr. capsule, lat. capsula.

CÂRCIUMĂ s. (prin Transilv.) ceardă, (Transilv. și Bucov.) prepanație. (Bea într-o ~.)

CEAI, (1) s. m., (2, 3, 4) ceaiuri, s. n. 1. S. m. Arbust exotic cultivat pentru frunzele lui care, uscate, sunt folosite pentru prepararea unei băuturi cu efect excitant (Thea sinensis); p. restr. frunzele (uscate ale) acestui arbust. 2. S. n. (De obicei urmat de determinări care arată felul) Băutură obținută prin macerația, infuzia sau decocția frunzelor de ceai (1) sau a unor plante medicinale. 3. S. n. Timpul, masa (de dimineață) la care se bea ceaiul (2). 4. S. n. Reuniune între prieteni, în cursul după-amiezii, la care se servește ceai (2) sau diferite gustări și se dansează. – Din rus. čai.

CEAȘCĂ, cești, s. f. 1. Vas mic de porțelan, de faianță etc., cu gura largă, rotundă (și cu toartă), servind la băut. 2. Cantitate care intră într-o ceașcă (1); conținutul unei cești (1). – Din rus. ceaška.

CHEF, chefuri, s. n. 1. Petrecere zgomotoasă cu mâncare, băutură (și cântec). 2. Stare de (ușoară) beție și de bună dispoziție a omului care a băut. 3. Bună dispoziție, voie bună, veselie; toane bune. 4. Voie, poftă, dorință. ♦ Dorință ciudată, neașteptată; capriciu, toană. 5. (Înv.) Tabiet. – Din tc. keyf (lit. keyif).

CHERMELEU adj. v. amețit, băut, beat, cherchelit, îmbătat, turmentat.

CHERRY-BRANDY s. cherry. (A băut ~.)

CIDRU s. (pop.) must. (A băut un pahar de ~.)

CINSTE s. f. I. 1. Onestitate, probitate, corectitudine. ◊ Expr. Pe cinstea mea! spune cineva pentru a întări și garanta autenticitatea unei afirmații făcute. 2. Virtute, fidelitate, castitate. II. 1. Respect, stimă, considerație, prețuire. ◊ Loc. adv. Cu cinste = în mod onorabil, după merit. ◊ Expr. A da cinstea pe rușine = a se face de rușine, a se compromite. 2. Onoare, favoare. ◊ Loc. adv. În cinstea (cuiva sau a ceva) = pentru a onora (pe cineva sau ceva), spre lauda sau preamărirea (cuiva sau a ceva). ◊ Expr. A-i face cinste (cuiva) = a servi cuiva spre laudă, a-i face onoare. 3. Ceremonial, paradă, fast. III. (Concr.; pop.) 1. Dar, cadou, plocon. ◊ Loc. adj. Pe cinste = care este foarte bun, foarte frumos; grozav, strașnic. 2. Ospăț, ospătare (în care predomină băutura). ◊ Expr. A face cinste = a oferi cuiva de băut (și de mâncat) într-un local, plătindu-i consumația; a trata, a cinsti. ♦ Băutură alcoolică. – Din sl. čĭștĭ.^[1]

CINSTI, cinstesc, vb. IV. Tranz. 1. A respecta, a onora, a prețui pe cineva sau ceva; a da cuiva cinstea cuvenită. 2. (Pop.) A face cuiva un dar, un cadou; a da cuiva un bacșiș. 3. (Fam.) A ospăta, a trata (cu băutură); a plăti consumația cuiva. ♦ A închina, a bea în onoarea cuiva sau a ceva. ♦ Refl. A bea o băutură alcoolică. Ne-am cinstit cu o țuică. – Din sl. čĭstiti.

CIOCAN², ciocane, s. n. (Pop.) Păhărel în formă de sticluță, cu gâtul strâmt și lung, din care se bea o băutură alcoolică. V. cinzeacă. ♦ Conținutul unui asemenea păhărel. – Din bg. čokan, scr. čokanj.

ciubeică s. f. (sil. -bei-), g.-d. art. ciubeicii; pl. ciubeici

COFĂ, cofe, s. f. Vas de formă (relativ) cilindrică, făcut din doage de brad, cu o toartă, în care se ține la țară apa de băut; doniță; p. ext. conținutul unui astfel de vas. ◊ Expr. (Fam.) A pune (sau a băga pe cineva) în cofă = a întrece pe cineva (prin pricepere, prin viclenie); a înfunda. A ploua (sau a turna) cu cofa (sau ca din cofă) = a ploua foarte tare, torențial. – Cf. bg., scr. kofa.

COMANDA, comand, vb. I. Tranz. 1. (Mil.) A da un ordin sau un semnal pentru executarea unei mișcări, a unei așezări etc.; a avea comanda unei unități armate sau a unei subdiviziuni a armatei. ♦ A porunci, a ordona. 2. A da în lucru (un obiect, o lucrare etc.) la un meșteșugar. 3. A solicita, a cere de mâncare, de băut într-un local de consum. – Din fr. commander.

CONSUMA vb. 1. a folosi, a întrebuința, a utiliza, (înv.) a metahirisi. (A ~ doi metri de sfoară pentru...) 2. v. pierde. (Și-a ~ toată ziua reparând bicicleta.) 3. v. mânca. 4. v. bea. 5. a cheltui. (~ energie.) 6. (fig.) a înghiți, a mânca. (Soba ~ multe lemne.) 7. a intra, a merge. (Se ~ mult unt la această mâncare.) 8. a (se) epuiza, a (se) isprăvi, a (se) sfârși, a (se) termina, (reg.) a (se) găti, (fig.) a (se) topi. (A ~ toate proviziile.)

CREDINȚĂ, credințe, s. f. 1. Faptul de a crede în adevărul unui lucru; convingere, siguranță, certitudine. ◊ Profesiune de credință = declarație publică pe care o face cineva asupra principiilor sau convingerilor sale. 2. (Înv.) Încredere (pe care o inspiră cineva). ◊ Loc. adv. În credință = într-adevăr. ◊ Expr. A-și mânca credința = a se comporta astfel încât nu mai inspiră încredere. (Înv.) A bea (sau a lua, a sorbi) credință (sau credința) = a gusta din mâncărurile servite domnitorului pentru a-l încredința că nu sunt otrăvite. 3. Fidelitate, devotament, statornicie față de cineva sau de ceva. ♦ (Reg.) Logodnă. 4. Speranță, nădejde. 5. Convingere despre existența lui Dumnezeu; mărturisire a acestei convingeri prin respectarea prescripțiilor bisericești; religie, cult. – Lat. *credentia.

CU prep. I. Introduce un atribut sau un nume predicativ: a) indică asocierea: casă cu livadă; b) indică conținutul: pahar cu bere; c) indică o posesiune sau posesori: mașinuță cu motor; d) indică o dependență, o legătură: rudă cu mine; e) indică o însușire: copil cu talent; f) indică instrumentul: călătorie cu avionul. II. Introduce complemente indirecte: ține cu echipa studențească. III. Introduce complemente circumstanțiale: a) de mod: câștiga cu acul; b) formează locuțiuni modale: cu duioșie, cu blândețe, cu ciudă, cu grijă, cu drag, cu fuga, cu binișorul; c) instrumental: desenăm cu cărbune; d) sociativ: merg cu Irina; e) de cauză: nu mai auzea nimic cu atâta gălăgie; f) de timp: nu venea cu săptămânile. (Expr.) Cu anul (sau cu ziua etc.) = pe timp de un an (sau pe o zi etc.); g) cu substantivul repetat exprimă ideea de succesiune: zi cu zi; h) de relație: e artist numai cu numele. IV. Formează loc. conj. și prep.: cu toate acestea, cu toate că, alături cu, la fel cu. V. Cu valoare de conj.: șoarecele cu pisica. – Lat. cum.

CUCUTĂ, cucute, s. f. Plantă erbacee otrăvitoare din familia umbeliferelor, cu miros caracteristic, cu frunze mari, flori albe și fructe brune-verzui, întrebuințată ca medicament; dudău, buciniș (Conium maculatum). ◊ Expr. (Fam.) Doar n-am băut cucută (ca să...) = doar n-am înnebunit (ca să...). ◊ Compuse: cucută-de-apă = plantă erbacee de apă, cu flori albe dispuse în formă de umbrelă (Cicuta virosa); cucută-de-pădure = plantă erbacee cu frunze ascuțite și flori albe (Galium schultesii). – Lat. *cucuta (= cicuta).

CUPĂ¹, cupe, s. f. 1. Vas de băut mai mult larg decât adânc (cu picior); pahar cu picior, în formă de potir cu gura largă, din care se beau băuturi alcoolice. ♦ Conținutul unui astfel de vas sau de pahar. ♦ Fig. Caliciu. 2. (Pop.) Unitate de măsură pentru lichide (mai mare de un litru). ♦ Cană, vas având această capacitate. 3. Trofeu în formă de cupă¹ (1), care se atribuie câștigătorului unei competiții sportive; p. ext. competiție sportivă desfășurată în vederea câștigării unui astfel de premiu. ♦ Sistem de organizare și de desfășurare a unor competiții sportive, în care câștigătorul final este desemnat prin eliminarea succesivă a adversarilor, primind drept trofeu o cupă¹ (3). 4. Piesă metalică (în formă de vas deschis) montată la elevatoare și la alte mașini și în care se pot încărca materiale lichide, pulverulente, pământ sau piatră. 5. Plantă cu tulpina foarte scurtă, care face o singură floare albastră-azurie (Gentiana acantis). ◊ Compus: cupa-vacii = plantă agățătoare cu frunze în formă de săgeată și cu flori mari, albe, asemănătoare cu ale zorelelor (Calystegia sepium). – Lat. cuppa (cu sensuri după fr. coupe), (2) magh. kupa.

CURAT, -Ă, curați, -te, adj., adv. I. Adj. 1. Lipsit de murdărie, de praf, de pete etc. ◊ Expr. (Substantivat) A trece (sau a scrie etc.) pe curat = a transcrie ceva, fără greșeală sau corectură, pe altă foaie sau pe alt caiet. ♦ (Despre aer) Lipsit de impurități; proaspăt. ♦ (Despre o încăpere, o casă) Bine întreținut; îngrijit. ♦ (Despre vase) Din care se poate mânca sau bea. ♦ (Despre ființe) Care iubește curățenia. 2. Fig. Fără vină, decent, ireproșabil (ca ținută, comportare). 3. Fig. Cinstit, sincer, leal. ♦ Pur, nevinovat, cast. 4. (Despre cer, văzduh) Fără nori; senin, clar. ♦ (Despre apă, lacrimi, pietre prețioase etc.) Transparent, cristalin, limpede. 5. Pur, neamestecat. Grâu curat. 6. Fig. (Despre voce, glas etc.) Sonor, clar, cristalin. 7. Fig. Lămurit, deslușit, clar, deschis. ◊ Expr. (Fam.) Vorbă curată = vorbă spusă fără înconjur, în mod categoric. 8. Veritabil, autentic, adevărat. 9. (În superstiții) Asupra căruia nu apasă un blestem sau o vrajă; care nu este sub influența diavolului. ◊ Expr. Nu-i lucru curat = este ceva la mijloc, a intervenit ceva anormal, nefiresc. II. Adv. Chiar, precis, întocmai, exact. – V. cura².

DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui cuiva o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; a procura cuiva o ocupație; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesiunea unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, spune cineva pentru a-și arăta deplina certitudine asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (lacom, dintr-o dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut, la iarbă etc. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-o) o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara școlii. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl., despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În practicile superstițioase; în expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul sau obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată) conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. (Despre două sau mai multe persoane) A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a-și face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu o aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ A da de fund = a ajunge până în fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit¹. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre o nenorocire, un necaz etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un anumit loc; (despre drumuri) a se împreuna cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ◊ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care este gata să se sufoce din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A ieși afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

DEȘERTA, deșert, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A scoate întregul conținut dintr-un recipient. ◊ Expr. A deșerta sacul (până la fund) = a spune tot ce știi (noutăți, glume, necazuri etc.). ♦ A bea până la fund băutura dintr-un vas; a da pe gât o băutură. 2. Refl. (Despre locuri populate de oameni) A deveni gol, pustiu. – Din deșert.

DIPSOMANIE, dipsomanii, s. f. (Med.) Nevoie patologică irezistibilă de a bea alcool; alcoolism cronic. – Din fr. dipsomanie.

DISTRA vb. a se amuza, a se desfăta, a se dispune, a se înveseli, a petrece, a râde, a se veseli, (înv.) a se distrage, a se eglendisi, a (se) libovi. (Beau și se ~.)

DOR, doruri, s. n. 1. Dorință puternică de a vedea sau de a revedea pe cineva sau ceva drag, de a reveni la o îndeletnicire preferată; nostalgie. ◊ Loc. adv. Cu dor = duios; pătimaș. 2. Stare sufletească a celui care tinde, râvnește, aspiră la ceva; năzuință, dorință. 3. Suferință pricinuită de dragostea pentru cineva (care se află departe). 4. (Pop.) Durere fizică. Dor de dinți. 5. Poftă, gust (de a mânca sau de a bea ceva). De dorul fragilor (sau căpșunilor) mănânci și frunzele. 6. Atracție erotică. 7. (Pop.; în loc. adv.) În dorul lelii = fără țintă hotărâtă, fără rost, la întâmplare. – Lat. pop. dolus (< dolere „a durea”).

DORINȚĂ, dorințe, s. f. 1. Stare sufletească a celui care tinde, râvnește, aspiră la ceva; năzuință, dor, aspirație. ♦ Ceea ce constituie năzuința, aspirația cuiva. 2. Poftă, gust (de a mânca, de a bea ceva etc.); voie. 3. Atracție erotică. [Pl. și: dorinți] – Dori + suf. -ință.

DREGE, dreg, vb. III. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A repara (un obiect, un mecanism etc.) ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) întrema, a (se) îndrepta (de bine, de rău) după un accident, după o boală. ◊ Expr. A-și drege glasul (sau vocea) = a tuși ușor înainte de a vorbi sau de a cânta, pentru a-și limpezi vocea. A-și drege gustul = a mânca sau a bea ceva plăcut, pentru a îndepărta gustul neplăcut lăsat de alimentele sau băuturile consumate anterior. ♦ Fig. A îndrepta o greșeală, o nedreptate. ♦ A face ca focul să ardă mai bine. 2. Tranz. A pune ceva la cale; a aranja, a plănui. ◊ Expr. Face și drege = a) se străduiește să rezolve, să realizeze ceva; b) se laudă, face caz că se străduiește să realizeze, să întreprindă ceva. 3. Tranz. A potrivi, a îmbunătăți gustul unei mâncări. ♦ A falsifica, a contraface o băutură. 4. Tranz. și refl. A (se) farda, a (se) sulimeni. [Perf. s. dresei, part. dres. – Var.: (înv. și reg.) direge, (înv.) derege vb. III] – Lat. dirigere.

DROJDIE s. 1. levură, (reg.) țaică. (~ de bere.) 2. v. maia. 3. drojdie selecționată = ferment selecționat. 4. (prin Ban.) logor. (~ depusă pe fundul unui butoi.) 5. v. zaț.

DUPĂ prep. I. (Introduce un complement circumstanțial de loc) 1. Îndărătul..., în dosul..., înapoia... După casă se află livada. 2. Mai departe de..., dincolo de... După grădina publică s-a oprit. 3. (Exprimă un raport de succesiune) În urma..., pe urma... Se ridică val după val. ◊ Loc. adv. Unul după altul = pe rând, în șir, succesiv. ◊ Expr. (În formule de politețe) După dumneavoastră! = (vin și eu) în urma dumneavoastră! (Pop.) A da (o fată) după cineva = a mărita (o fată) cu cineva. 4. (Cu nuanță finală, după verbe de mișcare) În urma sau pe urma cuiva sau a ceva (spre a da de el, spre a-l ajunge, a-l prinde, a-l păzi, a-l îngriji etc.). Fuge după vânat. ◊ Expr. A se lua (sau a se ține etc.) după cineva (sau ceva) = a) a urmări pe cineva (sau ceva); b) a nu lăsa în pace pe cineva. 5. (Impr.) De pe. Ia un obiect după masă. II. (Introduce un complement circumstanțial de timp) În urma..., trecând de... Venea acasă după apusul soarelui. ◊ Loc. adv. (Și substantivat) După-amiază sau după-prânz, după-masă = în partea zilei care începe în jurul orei 12. După-amiaza sau după-masa = (aproape) în fiecare zi în cursul după-amiezii. După aceea (sau aceasta, asta) = apoi, pe urmă. După toate... = pe lângă toate (neajunsurile) câte s-au întâmplat. ♦ La capătul..., la sfârșitul..., o dată cu împlinirea... S-a dus după o săptămână. ♦ Ca rezultat al... După multă muncă a reușit. ◊ Expr. A nu avea (nici) după ce bea apă = a fi foarte sărac. ♦ (În loc. conj.) După ce, introduce o propoziție circumstanțială de timp, arătând că acțiunea din propoziția subordonată se petrece înaintea acțiunii din propoziția regentă. III. (Introduce un complement circumstanțial de mod) 1. Potrivit cu..., în conformitate cu...; la fel cu... A plecat după propria lui dorință. ◊ Loc. conj. După cum (sau cât) = așa cum, precum. ◊ Expr. După cum se întâmplă = ca de obicei. A se da după cineva = a căuta să fie la fel cu cineva; a se acomoda cu cineva. A se lua după capul cuiva (sau după capul său) = a urma sfatul cuiva (sau propriul său îndemn). Dacă ar fi după mine = dacă ar depinde de mine. A se lua după ceva (sau cineva) = a imita, a copia ceva (sau pe cineva). 2. Ținând seama de..., având în vedere..., luând în considerație... Justețea propunerii se judecă după rezultate. ◊ Expr. După toate probabilitățile = probabil. 3. În raport cu..., pe măsura..., în proporția în care... După faptă și răsplată. 4. Având ca model sau ca exemplu... Face pictură după natură. IV. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru a găsi, a afla, a prinde, a obține etc. Fuge după glorie. V. (Introduce un complement indirect) 1. (Arată ființa sau lucrul pe care cineva le iubește, le dorește cu pasiune) Tremura după bani. 2. (Arată motivul, cauza care produce acțiunea) A-i părea rău după ceva. VI. (Introduce un complement circumstanțial instrumental) Cu ajutorul..., prin. A preda o limbă după o anumită metodă. VII. (Introduce un atribut) 1. (Arată originea, descendența) Din partea... Văr după mamă. 2. (După un substantiv verbal sau cu sens verbal, indică obiectul acțiunii) Adaptare după o nuvelă. VIII. (În loc. conj.) După ce (că)... = (leagă două propoziții copulative, arătând adăugarea unui fapt la alt fapt) în afară de faptul că..., pe lângă că..., nu-i destul că... [Var.: (înv. și reg.) dupre prep.] – Lat. de post.

DUȘCĂ, duște, s. f. Cantitate de băutură (alcoolică) care se poate bea dintr-o singură înghițitură. ◊ Expr. A da (de) dușcă = a bea dintr-o singură înghițitură sau fără să se oprească. – Din scr. dušak (gen. duška).^[1]

EL, EA, ei, ele, pron. pers. 3. 1. (Ține locul persoanei despre care se vorbește) El merge. ♦ (Fam.; la sg.) Soț, bărbat; soție, nevastă. 2. (La genitiv, în formele lui, ei, lor, adesea precedat de „al, a, ai, ale”, cu valoare posesivă) Casa lui. ◊ Expr. Ai lui sau ai ei = persoane legate prin rudenie, interese comune, prietenie etc. de o anumită persoană. Ale lui sau ale ei = a) lucrurile personale ale cuiva; b) capriciile, toanele cuiva. Lasă-l în ale lui! 3. (La dativ, în formele lui, ei, îi, i, lor, le li, cu funcție de complement indirect sau de atribut) Prietenul îi iese înainte. ◊ (În forma i, cu valoare neutră) Dă-i cu bere, dă-i cu vin. 4. (În acuzativ, în formele îl, l, o, îi, i, le, cu funcție de complement direct) Cartea pe care o citesc. ◊ (Precedat de prepoziții, în formele el, ea, ei, ele) Pe el îl caut. ◊ (Precedat de prepoziții, în forma o, cu valoare neutră) Au mai pățit-o și alții. [Pr.: iel, ia, iei, iele] – Lat. illum, illa.

FĂCUT adj. v. amețit, băut, beat, cherchelit, contrafăcut, falsificat, îmbătat, turmentat.

FILTRU s. șvarț, (rar) cafea nemțească. (A băut un ~.)

FLUOROZĂ, fluoroze, s. f. Intoxicație cronică cu fluor, provocată de prezența acestuia în cantități prea mari în apa de băut. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorose.

FUMA vb. (pop.) a bea, a suge, (Maram.) a duhăni, (fam.) a pufăi, a pufni, a trage. (~ țigări tari.)

FUMA, fumez, vb. I. Intranz., Tranz. A aspira, a trage fumul de tutun din țigară sau din pipă; a bea (tutun), a duhăni. – Din lat. fumare (înțelesul după fr. fumer).

FUZEL s. m. Amestec de alcooli superiori, rezultat la fermentația alcoolică a proteinelor din cereale și din fructe sub acțiunea drojdiei de bere și folosit ca dizolvant la fabricarea substanțelor aromatice și a parfumurilor. – Din fr. fusel.

GAZ², gaze, s. n. 1. Nume generic dat corpurilor fluide cu densitate redusă, incolore, ușor deformabile și expansibile, care, din cauza coeziunii moleculare slabe, nu au o formă proprie stabilă și tind să ocupe întregul volum pe care îl au la dispoziție. ◊ Gaz perfect (sau ideal) = gaz (ipotetic) extrem de rarefiat, la care produsul dintre presiune și volum rămâne constant la orice temperatură. Gaz aerian (sau de iluminat) = gaz combustibil obținut prin distilarea huilei la temperaturi înalte. Gaz lichefiat = amestec de gaze combustibile ușor lichefiabile, obținut prin extragerea directă din gaze de sondă sau prin distilare din unele produse petroliere, păstrat în stare lichidă în butelii. Gaz nobil = fiecare dintre elementele chimice situate în grupa a opta principală a sistemului periodic al elementelor, inclusiv heliu, caracterizate prin inerția lor chimică. Gaz solid = combinație solidă de molecule de gaz metan și de apă, care se găsește în special în zonele unde pământul este înghețat până la mari adâncimi. Gaze naturale = gaze combustibile care emană din pământ. 2. (La pl.) Nume dat unor substanțe gazoase toxice sau asfixiante folosite în război. 3. (La pl.) Emanații gazoase ale stomacului sau ale intestinelor. 4. Petrol lampant. ◊ Expr. (Fam.) Doar n-am băut gaz, se spune ca răspuns negativ la o propunere nepotrivită; nici nu mă gândesc! A arde gaz (sau gazul) degeaba = a nu face nimic, a pierde vremea de pomană. – Din fr. gaz.

GĂLEATĂ s. 1. căldare, (Bucov. și prin nordul Mold.) șaflic, (Olt., Ban. și Transilv.) vadră. (Bea apă din ~.) 2. v. ciutură. (Cu ~ se scoate apa din fântână.)

GÂT, gâturi, s. n. 1. Parte a corpului (la om și la unele animale) care unește capul cu trunchiul; grumaz; gâtlan; p. ext. gâtlej. ◊ Expr. A se arunca (sau a se agăța etc.) de gâtul cuiva = a) a îmbrățișa (cu căldură) pe cineva; b) a copleși, a obosi pe cineva cu manifestările de dragoste. A-și rupe (sau a-și frânge) gâtul = a) a se accidenta (grav) sau a muri în urma unui accident; b) a-și pierde situația (bună) în urma unor greșeli; a fi arestat, condamnat în urma săvârșirii unei fapte ilegale. A strânge de gât (pe cineva) = a sugruma (pe cineva). A lua (sau a înhăța) de gât (pe cineva) = a înșfăca (pe cineva), a cere socoteală (cu violență), a brutaliza. (Fam.) A face gât = a avea pretenții (neîntemeiate); a face gălăgie, scandal. A da (o băutură) pe gât = a bea repede (dintr-o singură înghițitură sau din câteva înghițituri). A fi sătul până în gât = a fi dezgustat, a nu mai putea suporta (în continuare). A-i sta (sau a i se opri) în gât = a) a nu putea înghiți; b) a nu se putea împăca cu ceva sau cu cineva, a nu putea suferi. ♦ Cantitate de băutură câtă se poate bea dintr-o singură înghițitură. 2. Parte a unor obiecte, a unor piese etc. care prezintă asemănare cu gâtul (1). ◊ Prună cu gât = prună gâtlană. v. gâtlan (2). – Din sl. glŭtŭ „înghițitură”.

GHIORȚ interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de cel care bea un lichid cu înghițituri mari sau de intestinele goale. – Onomatopee.

GRIZAT adj. v. amețit, băut, beat, cherchelit, îmbătat, turmentat.

GULER, gulere, s. n. 1. Parte a unor obiecte de îmbrăcăminte care acoperă de jur împrejur gâtul sau cu care se termină o haină la gât. ◊ Expr. A lua (sau a apuca) (pe cineva) de guler = a) a prinde, a duce etc. (pe cineva) cu forța; b) a cere cuiva socoteală pentru cele făcute. ♦ Fâșie de pânză, de obicei scrobită, care se pune în jurul gâtului (la bărbați), prinzându-se (cu butoni, nasturi) de cămașă. 2. Spumă care se formează la gura paharului de bere. 3. Porțiune dintr-o piesă cilindrică, conică etc. cu diametrul mai mare decât restul piesei. – Din magh. gallér.

GUSTA, gust, vb. I. I. Tranz. și intranz. 1. A lua puțin dintr-o mâncare sau dintr-o băutură spre a le afla gustul. 2. A mânca sau a bea în cantități mici, spre a-și potoli (pentru puțin timp) foamea, setea sau pofta; p. gener. a mânca. II. Tranz. Fig. 1. A avea parte, a se bucura de ceva. 2. A prețui, a-i plăcea cuiva ceva. – Lat. gustare.

HALBĂ, halbe, s. f. Pahar special pentru bere, având o capacitate de o jumătate de litru; p. ext. cantitate de bere dintr-un astfel de pahar. – Din germ. Halbe.

HALBĂ s. (reg.) crighel. (A băut o ~ de bere.)

HANAP s. n. Cupă din lemn, metal etc. bogat ornamentată, folosită în evul mediu pentru băut. – Din fr. hanap.

HĂLPĂI, hălpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea repede și cu lăcomie. – Cf. bg. hlapam, scr. hlapiti.

INVERTAZĂ, invertaze, s. f. (Biol.) Enzimă produsă de drojdia de bere și de mucoasa intestinală și care transformă zahărul în glucoză și în fructoză; invertină. – Din fr. invertase, germ. Invertase.

ÎMBUIBA, îmbuib, vb. I. Refl. și tranz. A mânca și a bea (sau a da să mănânce și să bea) peste măsură, a (se) ghiftui; a (se) îndopa. – Et. nec.

ÎNCAPSULA, încapsulez, vb. I. Tranz. A astupa prin procedee mecanice sticle de bere, de apă minerală etc. cu o capsulă. – În + capsulă.

ÎNCHINA, închin, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia către divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În biserica creștină) A-și face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se pleca (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, ciocnindu-l cu paharul celorlalți comeseni și a bea (făcând o urare). 3. Refl. (Înv.) A recunoaște suzeranitatea cuiva; a accepta să devină vasal. ◊ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință. ◊ Expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. – Lat. inclinare.

ÎNGHIȚITURĂ, înghițituri, s. f. Înghițire. ◊ Expr. (A bea) dintr-o înghițitură = (a bea) sorbind toată băutura dintr-o singură dată. ♦ (Concr.) Cantitatea de mâncare sau de băutură care se poate înghiți dintr-o dată. – Înghiți + suf. -tură.

ÎNVINOȘAT adj. v. amețit, băut, beat, cherchelit, îmbătat, turmentat.

LA¹ prep. A. I. (Introduce complemente circumstanțiale de loc sau atribute care arată locul) 1. (Complementul indică direcția sau ținta unei mișcări, a unei acțiuni) S-a dus la el. 2. (Complementul indică limita în spațiu) Apa i-a ajuns la umeri. 3. (Complementul indică distanța) Cade la doi metri de casă. 4. (Complementul indică locul, poziția unde are loc o acțiune, o stare) Locuiește la munte. ♦ (Atributul indică poziția) Han la drumul mare. II. (Introduce un complement circumstanțial de timp) 1. (Complementul indică perioada, momentul, ocazia în prezent, trecut sau viitor) Plecăm la începutul primăverii. ◊ Expr. La mulți ani! = (ca urare făcută cuiva, de obicei cu prilejul aniversării zilei de naștere) îți doresc să trăiești încă mulți ani! 2. (Complementul indică periodicitatea) Festivalul are loc o dată la doi ani. III. (Introduce un complement circumstanțial de scop) S-a dus la vânătoare. ◊ Loc. adv. (Pop. și fam.) La ce? = în ce scop? ce rost are? IV. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Tresărea la orice zgomot. V. (Introduce un complement circumstanțial de mod) Caii aleargă la galop. ◊ Expr. La preț (sau la prețul) de... = cu prețul, contra prețului; în schimbul prețului... ♦ (Complementul indică măsura) Mătasea se vinde la metru. VI. (Introduce un complement circumstanțial instrumental) Cântă la pian. VII. (Introduce un complement circumstanțial de relație) Este rău la suflet. VIII. (Introduce un complement indirect) Nu răspunzi la întrebări. IX. 1. (Cu valoare de num. nehot., exprimă o cantitate mare) Bea la apă. 2. (Adverbial) Cam, aproximativ, circa. Erau la 30 de oameni. B. (În prepoziții compuse) I. De la. 1. (Introduce un complement circumstanțial de loc care indică punctul de plecare al unei acțiuni în spațiu) Coboară de la munte. 2. (Introduce un complement circumstanțial de timp care indică punctul de plecare al unei acțiuni în timp) Doarme de la prânz. ◊ Loc. adv. De la o vreme = începând cu un moment dat, după un timp, într-un târziu. 3. (Introduce un complement circumstanțial de mod; în loc. adj.) De la sine = fără ajutorul sau intervenția nimănui. 4. (Introduce un complement indirect) De la cine ai primit scrisoarea? 5. (Introduce un atribut care indică locul existenței, proveniența sau apartenența) Flori de la munte. Degetele de la mână. 6. (Introduce un atribut care indică timpul) Ședința de la ora 12. II. Pe la. (Dă o nuanță de aproximație) 1. (Introduce un complement circumstanțial de loc) Vino pe la noi. 2. (Introduce un complement circumstanțial de timp) Pleacă pe la amiază. III. Până la. 1. (Introduce un complement circumstanțial de timp) Așteaptă până la vară. 2. (Introduce un complement circumstanțial de loc) Îl conduce până la ușă. 3. (Introduce un complement circumstanțial de mod) Îi chinuiește până la exasperare. ◊ Expr. Până la unul = absolut toți. – Lat. illac.

LACOM, -Ă, lacomi, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care mănâncă și bea cu o poftă exagerată; căruia îi place să mănânce mult; mâncăcios. 2. Fig. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”, „de”, „după”) Avid, nesățios. – Din sl. lakomŭ.

LĂCOMIE, lăcomii, s. f. Poftă pe care o are cineva de a mânca sau de a bea mult; fig. dorință necumpătată de câștig, de avere etc.; aviditate. ◊ Loc. adv. Cu lăcomie = lacom. – Lacom + suf. -ie.

LEGUMI, legumesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea câte puțin, de ici și de colo; a mânca sau a bea cu măsură sau fără poftă; a ciuguli. ♦ A degusta, a savura. – Din legumă.

LEORPĂI, leorpăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A mânca sau a bea ceva sorbind cu zgomot. – Formație onomatopeică.

LEORPĂIT, leorpăituri, s. n. Faptul de a leorpăi; zgomot (neplăcut) produs de cel care mănâncă sau bea ceva cu lăcomie. – V. leorpăi.

LINGURIȚĂ, lingurițe, s. f. 1. Diminutiv al lui lingură (I 1); lingură mică, folosită pentru a bea ceai, lapte etc. 2. Conținutul unei lingurițe (1). 3. Compus: lingurița-zânei = lingura-zânelor. – Lingură + suf. -iță.

LIPĂI, lipăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăi, lepăi, leopăi vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam.

LIPĂIT s. n. Faptul de a lipăi. ♦ Zgomot caracteristic produs de cineva care umblă desculț sau în papuci ori de o lovitură dată cu palma; cepăit. ♦ Zgomot caracteristic pe care îl fac (cu limba) unele animale când beau sau când mănâncă ceva. – V. lipăi.

LUA, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mână spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. ◊ Expr. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) subiectul unei discuții. A(-și) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a pune arma în poziție de tragere, a se pregăti să tragă cu arma; a ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasărea din zbor, se spune despre un vânător foarte iscusit, bun ochitor. A-și lua nădejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a nu mai spera. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgândi. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferință) cu mâna = a face să-i treacă cuiva (o suferință) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se spune când cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu brațul (de după...); p. ext. a înhăța, a înșfăca. ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă = a se îmbăta. (Refl. recipr.) Poți să te iei de mână cu el = ai aceleași apucături ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trântă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiți din ceva; spec. a înghiți o doctorie. ◊ Expr. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. 3. A îmbrăca, a pune pe sine o haină etc. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta să mai existe; a dispărea. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. ◊ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face să curgă printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obține o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fără intenția de a și-l însuși). ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura (pe cineva) de la un post de răspundere, în special de la comanda unei unități militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire, a impresiona foarte puternic, a zăpăci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viața (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face să paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-și însuși ceea ce i se cuvine, a pune stăpânire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. 2. A(-și) face rost de ceva; a găsi pe cineva sau ceva. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpăra. 4. A încasa o sumă de bani. 5. A-și însuși un lucru străin. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumită armă. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plată. ◊ Expr. A lua (pe cineva) părtaș = a-și asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) fără salariu, cu promisiunea de a-l căpătui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legătură de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se căsători. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). ◊ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfadă (sau la ceartă etc.) = a se certa. 9. A contracta o boală molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. și loc. vb.) A lua măsura (sau măsuri) = a fixa prin măsurători exacte dimensiunile necesare pentru a confecționa un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arendă = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau năravul etc.) = a se obișnui să... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însușindu-și pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. A lua sfârșit = a se termina. A lua înfățișarea (sau aspectul etc.) = a părea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua o notă bună (sau rea) = a obține o notă bună (sau rea). A lua apă = (despre ambarcații) a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, răspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el. A-și lua tălpășița (sau catrafusele etc.) = a pleca repede dintr-un loc; a o șterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forța. A lua (pe cineva) pe nepusă masă = a lua (pe cineva) fără veste, cu forța. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situație critică sau la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecații) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însoțitor. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binișorul, cu încetișorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândețe, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu răul = a se purta rău (cu cineva). A lua pe cineva cu măgulele sau (refl.) a se lua pe lângă cineva cu binele = a măguli pe cineva (pentru a-i câștiga bunăvoința). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-și bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenințări = a amenința (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. Nu mă lua așa! = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de bună = a considera că este așa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun (sau rău). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (așa) cum sunt = a se împăca cu situația. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni să... ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ◊ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l copleși. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe să fie îngrijorat, a se îngrijora; a se neliniști. VI. 1. (Construit cu pronumele „o”, cu valoare neutră) A pleca, a porni. ◊ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fugă = a porni în fugă, în goană. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneală = a porni la păscut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-și lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a părăsi (o rudă, un prieten) stabilindu-se în altă parte. (Refl.) A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alătura cuiva; c) a urmări, a alunga, a fugări; d) a porni undeva orientându-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovărăși, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) și a uita de o grijă, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre căi de comunicație și ape curgătoare) A-și schimba direcția. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ◊ Expr. A(-și) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fără nici un țel (de desperare, de durere etc.); a ajunge la desperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luăm, luați, iau; prez. conj. pers. 3: să ia] – Lat. levare.

MAHIT adj. v. amețit, băut, beat, cherchelit, îmbătat, turmentat.

MASTICĂ s. (pop.) sacâz. (A băut o ~.)

MATOL adj. v. amețit, băut, beat, cherchelit, îmbătat, turmentat.

MATOSIT adj. v. amețit, băut, beat, cherchelit, îmbătat, turmentat.

MĂSEA, măsele, s. f. 1. Fiecare dintre dinții mari (terminați cu o suprafață plată) fixați în partea posterioară a maxilarelor, după canini, la om și la unele animale, servind la zdrobirea și la măcinarea alimentelor; molar¹. ◊ Măsea de minte = fiecare dintre cele patru măsele care apar la sfârșitul adolescenței. ◊ Expr. (Oltean) cu douăzeci și patru (sau cu gura plină) de măsele = (om) voinic și isteț, descurcăreț, abil. A-i crăpa (cuiva) măseaua (sau măselele) (în gură) = a fi nerăbdător; a avea mare nevoie de ceva. A trage (sau a o lua) la măsea = a bea mult, a fi bețiv. N-ajunge nici pe o măsea = e foarte puțin, insuficient. A nu avea ce pune (sau a nu ajunge) (nici) pe o măsea sau nici cât (să) pui pe o măsea = a avea foarte puțin (de mâncare). A lepăda, a arunca etc. (pe cineva sau ceva) ca pe o măsea stricată = a se debarasa (de cineva sau ceva) fără părere de rău. 2. Compus: (Bot.) măseaua-ciutei = mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori roșii, cu frunze pătate roșu-brun (Erythronium dens canis). 3. Nume dat mai multor obiecte sau părți de obiecte asemănătoare, ca formă sau ca funcție, cu măseaua (1) (la roata morii, la grindeiul de la piuă, la grapă, leucă, tălpile saniei, bocanci etc.). – Lat. maxilla „maxilar”.

MÂNCAT¹ s. n. Faptul de a mânca. ◊ Expr. A se pune pe mâncat și pe băut = a mânca mult, a mânca bine. A ține (pe cineva) pe mâncat și pe băut = a întreține (pe cineva). – V. mânca.

MULT adj., adv. 1. adj. v. numeros. 2. adv. v. greu. (Pachetul atârnă, cântărește ~.) 3. adv. vârtos, zdravăn. (Bea ~.) 4. adv. v. departe. 5. adv. v. îndelungat. 6. adv. v. îndelung. 7. adv. intens, tare. (A suferit ~.) 8. adv. rău, tare. (S-a chinuit ~.) 9. adv. tare. (~ ar vrea să se plimbe.) 10. adj. v. variat.

MUSTAȚĂ, mustăți, s. f. I. 1. Părul care crește deasupra buzei superioare la bărbați. ◊ Expr. (Fam.) A-i râde (sau a-i zâmbi cuiva) mustața = a se bucura. A râde (sau a-i zâmbi) pe sub mustață = a râde (sau a zâmbi) pe ascuns sau reținut (și ironic). A trage (sau a duce) la mustață = a bea mult. ♦ (La pl.) Fire lungi de păr care cresc împrejurul botului unor animale. 2. Fiecare dintre antenele insectelor și ale crustaceelor. II. P. anal. 1. (La pl.) Fire lungi și subțiri care cresc pe spicul cerealelor. 2. (Pop.; la pl.) Mătasea porumbului. 3. (Pop.; la pl.) Rădăcinile adventive ale porumbului, cepei, viței de vie etc. 4. (La pl.) Fire de sârmă întrebuințate în construcții pentru susținerea structurii sau a tavanelor false; vergele de oțel care rămân la exterior după turnarea unei piese de beton. [Var.: (pop.) musteață s. f.] – Lat. *mustacea.

NĂSTRAPĂ, năstrape, s. f. (Înv. și pop.) 1. Vas (de băut); cană; potir, cupă. 2. Cantitate de lichid cuprinsă într-o năstrapă (1). – Din bg. năstrap, scr. nastrap.

NEBĂUT s. n. (în loc. adv.) pe nebăute = înainte de a fi băut ceva; fără să fi băut ceva. – Ne- + băut.

OBIȘNUI vb. 1. v. aclimatiza. 2. (înv.) a metahirisi. (~ să bea zilnic cafea.) 3. (pop.) a se îndătina, (înv.) a se politici. (Așa se ~ pe la noi.) 4. (Transilv.) a sucui. (Așa ~ noi să facem.) 5. v. deprinde.

OLIGOPOT, -Ă, oligopoți, -te, s. m. și f. Persoană care bea foarte puțin. – Din fr. oligopote.

OLOVINĂ s. v. bere.

OȚELIT adj. v. amețit, băut, beat, cherchelit, fortificat, îmbătat, întărit, turmentat.

PAHAR, pahare, s. n. 1. Vas de sticlă, de metal, de material plastic etc., de diferite forme sau mărimi, din care se bea apă sau alte lichide; p. ext. conținutul unui asemenea vas; vasul împreună cu conținutul. ◊ Pahar dulce (sau de dar) = pahar de vin sau de țuică (îndulcit cu miere), care se oferă oaspeților la nuntă și pentru care aceștia dăruiesc mirilor bani. ◊ Loc. adj. Bun de pahar = care obișnuiește să bea băuturi alcoolice; care rezistă la băutură. ◊ Loc. adv. La un pahar de (sau cu) vin = în timp ce bea (împreună cu alții), la băutură p. ext. la chef, la petrecere. ◊ Expr. A fi sau a ține etc. (ceva) (ca un) pahar = a fi sau a ține foarte curat. 2. Fig. Necaz, suferință, durere, chin. ◊ Expr. A i se umple (cuiva) paharul sau a(-i) fi plin paharul = a îndura prea multe suferințe morale, a nu mai putea suporta durerea, suferința etc. 3. (Pop.) Ventuză (pentru bolnavi). [Var.: (înv. și reg.) păhar s. n.] – Din magh. pohár, scr. pehar.

PÂLNIE, pâlnii, s. f. 1. Obiect de metal, de sticlă, de porțelan etc., de obicei în formă de con gol în interior, prelungit în jos printr-un tub îngust, servind la turnarea lichidelor în vase cu gura strâmtă. ◊ Expr. A-și face (sau a-și duce) palmele pâlnie (la gură sau la ureche) = a-și așeza mâinile ca o pâlnie în dreptul gurii sau al urechii pentru a fi auzit sau a auzi mai bine. A face (burta bute și) gura pâlnie = a bea mult. 2. Nume dat unor obiecte în formă de pâlnie (1), care amplifică sunetele. ◊ Pâlnia telefonului = receptor telefonic. 3. Rezervor, încăpere sau locaș, mai largi în partea de sus decât în cea de jos, amenajate pe un sistem tehnic pentru a înlesni introducerea sau evacuarea unui material. 4. Depresiune de teren de formă conică, formată în terenuri solubile. ♦ Plan înclinat care leagă galeria superioară cu cea inferioară a unui tunel în curs de excavare. ♦ Groapă făcută în pământ de un obuz sau de o bombă. 5. Locul unde se adună buștenii înainte de a fi coborâți pe jilip. 6. Tub care servește unor animale cefalopode la mișcare. – Et. nec.

PEPSI-COLA s. pepsi. (A băut un ~.)

pili (a ajusta cu ajutorul pilei, a bea) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilesc, imperf. 3 sg. pilea; conj. prez. 3 sg. și pl. pilească

PILI vb. v. ameți, bea, chercheli, fura, îmbăta, lua, sustrage, trage, turmenta.

PILI², pilesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. A bea, a consuma (în exces) băuturi alcoolice. 2. Refl. A se îmbăta (ușor), a se ameți de băutură. – Cf. țig. pilo.

PILIT adj. v. amețit, băut, beat, cherchelit, îmbătat, turmentat.

pilit (ajustare, faptul de a bea) s. n.

PIRIDOXINĂ, piridoxine, s. f. (Farm.) Substanță organică ce se găsește în drojdia de bere, grâu, ficat, rinichi etc., jucând un rol important în menținerea integrității structurale și funcționale a multor țesuturi și organe; vitamina B₆; adermină. – Din fr., engl. pyridoxine.

POCAL, pocale, s. n. Vas de diferite forme și mărimi, cu deschizătură largă, folosit mai ales pentru băut. ♦ Conținutul unui pocal. [Pl. și: pocaluri. – Var.: bocal s. n.] – Din germ. Pokal, scr. bokal.

POCAL s. (înv., în Mold.) coboc. (Bea vinul din ~.)

POFTĂ, pofte, s. f. 1. Dorință puternică de a face sau de a obține ceva; năzuință, dispoziție, chef, plăcere. ◊ Loc. adv. Cu poftă = manifestând multă plăcere, cu plăcere. ◊ Expr. A-și (mai) pune pofta în cui, se spune pentru a arăta că cineva este nevoit să renunțe la un lucru mult dorit. Pe (sau după) poftă (sau pofta inimii ori sufletului, voii etc.) = pe placul sau pe gustul cuiva, conform cu dorința cuiva, spre mulțumirea cuiva. ♦ Dorință, impuls sexual; p. ext. dorință exagerată, patimă, viciu. ♦ (Înv.) Lăcomie. 2. Senzație de foame sau de sete; dorință, chef de a bea sau de a mânca un anumit lucru. ◊ Expr. De poftă sau (ca) să-și prindă pofta = în cantitate foarte mică, numai cât să guste. Poftă bună (sau mare!) urare adresată celor care mănâncă sau se duc să mănânce. [Var.: (înv. și reg.) pohtă s. f.] – Din pofti (derivat regresiv).

PORTER s. n. Bere (englezească) de culoare neagră, tare și amară. – Din engl., fr. porter.

POȘIRCĂ s. (reg.) holercă, poașcă, spălătură, țâșpoacă, vurt, (Mold. și Transilv.) leoarcă, (Transilv.) liur, (Mold.) liurcă. (A băut o ~.)

POTABIL, -Ă, potabili, -e, adj. Care îndeplinește toate calitățile necesare pentru a putea fi băut; bun de băut. Apă potabilă. – Din fr. potable, lat. potabilis.

PROASPĂT adj. 1. (reg.) verde. (Pește ~.) 2. cald. (Pâine ~.) 3. moale, (reg.) puhav. (Cozonac ~.) 4. v. dulce. 5. rece. (A băut un pahar cu apă ~.) 6. v. neofilit. 7. v. curat. 8. actual, viu. (O amintire mereu ~.)

PROASPĂT, -Ă, proaspeți, -te, adj. 1. (Despre alimente sau produse alimentare) Pregătit sau recoltat recent; p. ext. care n-a fost supus unui procedeu de conservare. ♦ (Despre plante) Cules, rupt de curând; neofilit. 2. Fig. Tânăr, fraged. ♦ Care are sau care păstrează calități de strălucire, de vitalitate, de tinerețe, care exprimă tinerețe, sănătate etc. 3. Care există sau a luat ființă de puțină vreme, care a fost făcut, creat etc. de curând; de dată recentă, nou. ◊ Loc. adv. (Reg.) Din proaspăt = de curând. ♦ (Despre oameni) Care se află într-o anumită situație sau care are o calitate de puțină vreme. ♦ Care își păstrează noutatea; viu, actual. 4. (Despre aer) Neviciat, curat. ♦ (Despre apă) Adus de curând de la sursă, bun de băut; p. ext. rece. 5. Fig. Curat, pur, neîntinat. 6. Cu forțe noi; odihnit. – Din gr. prósfatos.

RAHAT s. (turcism înv.) rahatlocum. (Mănâncă ~ și bea apă rece.)

RĂSTURNA, răstorn, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a deplasa un corp din poziția lui normală, făcându-l să cadă într-o parte sau să ajungă cu susul în jos. ◊ Expr. A răsturna brazda = a tăia brazda cu plugul; p. ext. a ara. ♦ A întoarce (un recipient) cu fundul în sus pentru a face să cadă sau să curgă conținutul; a vărsa. ◊ Expr. A răsturna pe gât = a bea repede, pe nerăsuflate. 2. Tranz. A culca la pământ, a prăvăli, a doborî. ♦ Tranz. și refl. (Despre oameni) A face să cadă sau a cădea dintr-un scaun, dintr-un fotoliu etc. 3. Tranz. Fig. A înlătura dintr-o situație înaltă, a scoate dintr-un post de conducere, a da jos de la putere. ♦ A distruge o situație, o poziție, un plan, o concepție. 4. Refl. A sta sau a se așeza într-o poziție comodă, cu spatele sprijinit de ceva; p. ext. a se culca. – Răs- + turna.

RĂTUTIT adj. v. amețit, băut, beat, cherchelit, fâstâcit, intimidat, îmbătat, încurcat, turmentat, zăpăcit.

RÂDE vb. 1. a se amuza, a se desfăta, a se dispune, a se distra, a se înveseli, a petrece, a se veseli, (înv.) a se distrage, a se eglendisi, a libovi. (Beau și ~.) 2. (prin Ban.) a(-și) târtăi, (înv.) a(-și) mădări, a(-și) rânji. (De ce ~ de el?)

RECE adj., s. 1. adj. v. friguros. 2. s. v. frig. 3. adj. reavăn, răcoros, (înv.) răcoare. (Aerul cel ~ al nopții.) 4. adj. v. geros. 5. adj. (GEOGR., MET.) polar, (înv.) polaric. (Climă, zonă ~.) 6. adj. răcit. (Ciorba e ~.) 7. adj. proaspăt. (A băut un pahar cu apă ~.) 8. adj. v. uscat. 9. adj. v. mort. 10. (fig.) indiferent, insensibil, nesensibil, pasiv. (Femeie ~.)

REGALĂ¹, regale, s. f. (Ieșit din uz) Pahar de bere mai mic decât țapul; cantitatea de bere din acest pahar. – Din regal².

ROM s. (arg.) motorină. (A băut un păhărel de ~.)

SAKE s. n. Băutură alcoolică specifică Japoniei, făcută din orez fermentat, care se bea, de obicei, caldă. – Din fr. saké.

SANITAR, -Ă, sanitari, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care se referă la sănătate, privitor la sănătate; (despre legi, măsuri, servicii etc.) destinat ocrotirii și îngrijirii sănătății publice. Serviciu sanitar. ♦ Punct sanitar = cea mai mică unitate de asistență medicală, funcționând în întreprinderi sau în locuri de muncă izolate. Agent sanitar (și substantivat, m.) = persoană din cadrul personalului medical mediu al unui spital sau al unui serviciu medical, care se ocupă (în mediul rural) cu îngrijirea bolnavilor, cu executarea măsurilor de dezinfecție în cazuri de epidemii etc. Spirt sanitar = spirt folosit ca dezinfectant extern, impropriu pentru băut. 2. S. m. Soldat instruit pentru a da primul ajutor răniților și a se îngriji de ridicarea și transportarea lor de pe câmpul de luptă. – Din fr. sanitaire.

SAVURA, savurez, vb. I. Tranz. A mânca sau bea ceva pe îndelete și cu plăcere, pentru a-i simți bine gustul. ♦ Fig. A se bucura în tihnă de ceva, a se delecta, a se desfăta. – Din fr. savourer.

SĂNĂTATE s. f. 1. Stare a unui organism la care funcționarea tuturor organelor se face în mod normal și regulat. ◊ Casă de sănătate = sanatoriu; ospiciu. Sănătatea publică = bunăstarea sanitară, starea de salubritate a întregii populații. ◊ Expr. În sănătatea (cuiva sau a ceva) = a) urare făcută când se bea un pahar în cinstea cuiva sau a ceva; b) pentru a onora pe cineva sau ceva, în cinstea cuiva sau a ceva. Sănătate (bună)! = a) formulă de urare la despărțire; b) s-a sfârșit, nu mai e nimic de făcut; puțin îmi pasă! atâta pagubă! 2. Fig. Tărie, robustețe. – Lat. sanitas, -atis.

SERVI, servesc, vb. IV. 1. Tranz. A îndeplini anumite funcții, însărcinări, datorii față de cineva; a sluji. ♦ Intranz. A face serviciu, a funcționa ca... ♦ Intranz. A lucra în calitate de om de serviciu, a sluji. ♦ A lucra în interesul, în slujba cuiva; a susține, a sprijini. Îmi servesc prietenii. ♦ A fi de folos, util cuiva. Cu ce te pot servi? 2. Intranz. (Despre lucruri) A folosi la..., a fi utilizat ca..., a avea rolul de... ♦ Refl. (Despre oameni) A se folosi, a face uz de... 3. Tranz. A pune, a aduce la masă mâncare, băutură etc. ♦ A prezenta cuiva o mâncare ca să ia din ea, a trata pe cineva cu ceva; a da să mănânce. ♦ Refl. A lua să mănânce sau să bea. Se servi cu câteva bomboane. ♦ Fig. A da, a transmite. Încearcă să-i servească ultimele noutăți. ♦ (Despre vânzători, funcționari etc.) A oferi solicitanților cele cerute; a executa o comandă. ♦ A asigura o prestare de serviciu; a deservi. Ascensorul servește etajele de sus. 4. Tranz. (La unele jocuri sportive cu mingea și la jocul de cărți) A pune mingea sau cărțile în joc. ♦ A plăti, a furniza. A servi o rentă. – Din fr. servir.

SETE s. f. Senzație fiziologică pe care o au oamenii, animalele sau păsările când simt nevoia să bea apă din pricina deshidratării țesuturilor organismului. ♦ Fig. Poftă, dorință arzătoare; dor. ♦ Loc. adv. Cu sete = cu pasiune, cu nesaț; p. ext. cu putere, cu violență, tare. – Lat. sitis.

SFINȚIT adj. amețit, băut, beat, cherchelit, hirotonisit, hirotonit, îmbătat, turmentat.

SOBRIETATE s. f. 1. Însușirea de a fi sobru; simplitate, concizie, austeritate (în aspect, în felul de a fi). 2. Cumpătare, moderație în felul de a mânca, de a bea, de a se îmbrăca etc. [Pr.: -bri-e-] – Din fr. sobriété, lat. sobrietas, -atis.

SORBI vb. 1. a suge, (pop.) a bea. (Șarpele îi ~ sângele.) 2. v. absorbi.

SORBI, sorb, vb. IV. Tranz. 1. A bea ceva trăgând în gură puțin câte puțin, cu buzele țuguiate (și cu zgomot). ♦ A bea repede și cu lăcomie, dintr-o singură înghițitură (golind vasul). ◊ Expr. A sorbi (pe cineva) într-o lingură (sau într-un pahar) de apă, se spune: a) când cineva se uită cu mare dragoste la altcineva; b) când cineva își manifestă antipatia față de altcineva. A sorbi cuvintele (sau vorbele, scrisul etc.) cuiva = a asculta sau a citi cu mare atenție și interes pe cineva sau ceva. 2. A înghiți. ♦ Fig. A preocupa, a captiva. 3. A trage în piept (cu nesaț), a inspira adânc (aer, vânt, miresme). – Lat. *sorbire (= sorbere).

SPATE, spate, s. n. 1. Partea posterioară a corpului omenesc, de la umeri până la șale; partea superioară a corpului animalelor, cuprinzând regiunea coloanei vertebrale dintre articulațiile membrelor; spinare. ◊ Loc. adv. În (sau pe) spate = pe umeri sau pe partea dorsală a corpului; în spinare. Pe spate = a) culcat cu fața în sus; b) spre ceafă. Din (sau la, pe la, de la, în) spate = în (sau din) urmă. ◊ Expr. A întoarce (cuiva) spatele = a nu mai vrea să știe de cineva sau de ceva; a deveni indiferent. A-l strânge pe cineva în spate = a) se spune când o haină este prea mică pentru cineva; b) se spune când cineva se înfioară de frig sau de spaimă ori când este preocupat de un lucru dificil. A nu ști nici cu spatele = a nu ști nimic despre ceva, a nu avea habar. A avea spate (tare) = a avea sprijin, protecție. A da (un pahar cu băutură) pe spate = a bea repede și dintr-o dată, pe nerăsuflate. A arunca ceva pe (sau în) spatele cuiva = a arunca vina, responsabilitatea pe cineva. (Fam.) Mă doare în spate = puțin îmi pasă, mă lasă indiferent. ♦ Procedeu de înot pe spate (1); probă sportivă de înot care folosește acest procedeu. 2. Parte a unor obiecte opusă feței; parte a unei așezări, formații etc. opusă direcției spre care este orientată. ♦ Parte a unei haine care acoperă spatele (1). ♦ Ceea ce se află în spatele (2) unei așezări, unui obiect etc. 3. Spătarul, speteaza scaunului; rezemătoare. [Pl. și: spete] – Lat. spathae (pl. lui spatha).

SPELUNCĂ s. (fig. și fam.) bombă. (Bea într-o ~.)

STINGE, sting, vb. III. 1. Tranz. A face să nu mai ardă, a opri din ardere focul sau obiectele care ard. ◊ Expr. (Absol.) Bea de stinge = e foarte bețiv. ♦ Refl. (Despre foc sau obiecte care ard) A înceta de a arde; a se distruge, a se trece, a se consuma prin ardere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli; a (se) liniști, a (se) astâmpăra. ♦ Refl. Fig. A slăbi, a deveni lipsit de puteri, a se slei, a se topi. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A sărăci cu totul, a se ruina. 2. Tranz. și refl. A face să nu mai lumineze, să nu mai radieze etc. sau a înceta să lumineze, să radieze. ♦ Refl. (Despre aștri; adesea fig.) A-și pierde lumina și strălucirea, a se întuneca; (rar; despre culori) a deveni palid, șters. ♦ Tranz. Fig. A întuneca ochii, vederea; a orbi. ♦ Refl. A se voala, a nu se mai vedea (bine, clar). 3. Refl. și tranz. A slăbi în intensitate; a se auzi sau a face să se audă tot mai puțin sau deloc. 4. Refl. A înceta din viață; a muri. ♦ Tranz. A omorî, a ucide. ♦ A dispărea fără a lăsa urmași. ♦ Fig. A dispărea fără urmă; a pieri. 5. Tranz. A șterge de pe fața pământului; a distruge, a nimici. 6. Tranz. A pune capăt unei obligații, unei acțiuni penale, unui împrumut, unui privilegiu. 7. Tranz. A turna apă (sau alt lichid) peste anumite preparate culinare încinse (lăsând în continuare preparatul la foc). ♦ (Chim.) A amesteca două substanțe al căror contact produce o efervescență, cu dezvoltare de căldură, care încetează când soluția devine saturată. ◊ Expr. A stinge var = a turna apă peste piatra de var arsă, pentru ca, în urma reacției chimice produse, să se obțină var pentru construcții. – Lat. stinguere.

STRICA, stric, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) transforma din bun în rău; a (se) deteriora, a (se) degrada; a (se) defecta. ◊ Expr. (Refl.) A se strica căruța în mijlocul drumului = a întâmpina piedici, a avea neplăceri când ești încă departe de țintă. ♦ Refl. Spec. (Despre vreme) A se schimba în rău, a deveni nefavorabil. 2. Tranz. (Pop.) A sfărâma învelișul tare al unui lucru (pentru a scoate și a folosi conținutul); a sparge. ♦ A sfărâma o ușă, o încuietoare, a deschide cu forța (pentru a intra). 3. Refl. (Despre materii organice) A se altera, a se descompune sub acțiunea agenților exteriori distructivi; (despre aer) a deveni greu respirabil din cauza unor substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive. ◊ Tranz. Factor care strică aerul. 4. Tranz. și intranz. A pricinui stricăciuni, daune, lipsuri; a vătăma. ♦ Intranz. A fi nefolositor, nepotrivit, dăunător într-o anumită situație. ◊ Expr. Nu strică (sau n-ar strica) să... = nu-i rău să..., nu face rău cel care... ♦ Intranz. A fi vinovat, răspunzător. ♦ Tranz. A greși; a se face vinovat de ceva. ◊ Expr. Ce strică? = de ce ar fi rău, de ce (să) nu...? ♦ Tranz. A vătăma un organ sau o funcție organică, a dăuna sănătății. ◊ Expr. A-și strica gura degeaba = a vorbi în zadar. ♦ Tranz. Fig. (Pop.; despre stări sufletești) A mâhni; a doborî. 5. Tranz. A împiedica buna desfășurare a unei acțiuni, a unei stări; a se pune de-a curmezișul, a tulbura, a zădărnici. 6. Tranz. A influența pe cineva în rău; a corupe. ♦ Refl. A decădea din punct de vedere moral. 7. Tranz. A face ceva greșit, cum nu trebuie. 8. Tranz. și refl. A (se) dărâma, a (se) nărui, a (se) distruge (o construcție, o așezare etc. omenească). ♦ Tranz. (Înv.) A mutila; a ucide. ◊ Expr. (Refl.) Bea de se strică = bea mult, peste măsură. A se strica de râs = a râde foarte tare, cu hohote, a nu mai putea de râs. ♦ Tranz. A anula, a abroga, a călca convenții, învoieli, legi, obligații. ♦ Tranz. (În superstiții) A dezlega, a desface farmece, blesteme. 9. Refl. și tranz. A rupe sau a determina ruperea legăturilor de prietenie sau de dragoste cu cineva; a (se) certa. 10. Tranz. A utiliza, a consuma, a cheltui în mod inutil (fără a obține un folos sau un avantaj corespunzător). 11. Refl. (Despre adunări, petreceri etc.) A lua sfârșit (în mod nefiresc, prin împrăștierea participanților). – Lat. extricare.

SUGE, sug, vb. III. Tranz. 1. A trage cu gura sau cu botul laptele din sân, din țâță. ◊ Expr. A suge (ceva) o dată (sau împreună) cu laptele mamei = a dobândi o deprindere din cea mai fragedă copilărie. A-și suge de sub unghii = A fi foarte zgârcit. ♦ A sorbi un lichid, un suc etc. Albina suge nectarul florilor. ♦ A dizolva ceva încet în gură și a mânca; a topi ceva puțin câte putin. Suge o bomboană. ♦ A trage în piept, a aspira. ◊ Intranz. A suge din țigară. 2. (Depr.) A goli conținutul unui vas; a bea. ♦ (Fam.) A fi bețiv. 3. (Despre un corp poros) A absorbi lichide. 4. Fig. A stoarce de avere, de putere, de vlagă; a secătui, a slei. ◊ Expr. A suge (pe cineva) până la măduvă = a-i lua (cuiva) tot ce are, a-l sărăci. A suge sângele cuiva (sau din cineva) = a exploata, a asupri, a chinui pe cineva. ♦ Refl. (Despre ființe) A fi tras la față, a slăbi. [Perf. s. supsei, part. supt] – Lat. sugere.

SUGE vb. 1. (înv.) a zbea. (Pruncul ~ lapte de la sân.) 2. a sorbi, (pop.) a bea. (Șarpele îi ~ sângele.) 3. v. absorbi.

SUGE vb. v. asupri, bea, epuiza, exploata, extenua, frânge, fuma, istovi, împila, împovăra, năpăstui, oprima, oropsi, persecuta, prigoni, seca, secătui, sfârși, slei, stoarce, tiraniza, trage, urgisi, vlăgui, zdrobi.

ȘAPTE num. card., s. m. 1. Num. card. Număr având în numărătoare locul între șase și opt și care se indică prin cifra 7 sau VII. ◊ (Adjectival) Au trecut șapte ani de atunci. ◊ Expr. A lua șapte piei de pe om (sau de pe o vită) = a sili pe cineva să muncească peste puterile sale. A umbla pe șapte cărări = a fi beat. A (nu) avea cei șapte ani de acasă = a (nu) fi fost (bine) educat în copilărie. ◊ (Substantivat) Scrie un șapte. ◊ Expr. Bea (sau mănâncă) cât șapte = bea (sau mănâncă) foarte mult. A nu (se) da pe șapte = a (se) considera mai bun, mai capabil etc., decât mulți alții. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Tomul șapte. ◊ (În componența numeralului multiplicativ corespunzător) De șapte ori pe atâta. (În componența numeralului distributiv corespunzător) Le dă câte șapte pâini. 2. S. m. Compus: (Bot.) șapte-degete = plantă erbacee cu tulpina târâtoare, cu frunze dințate și cu flori purpurii (Comarum palustre). [Var.: (reg.) șepte num. card.] – Lat. septem.

ȘPRIȚ s. (înv.) macmahon, (fam. rar) mișmaș. (A bea un ~.)

ȘUMEN adj. v. amețit, băut, beat, cherchelit, îmbătat, turmentat.

ȘUMENIT adj. v. amețit, băut, beat, cherchelit, îmbătat, turmentat.

TĂMĂDUIRE, tămăduiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) tămădui și rezultatul ei; tămăduială. ♦ Izvorul tămăduirii = a) sărbătoare bisericească creștină ținută în prima vineri după Paști; b) loc cu ape de băut sau de scăldat, care au proprietatea de a vindeca anumite boli. – V. tămădui.

TĂMÂIAT adj. v. amețit, băut, beat, cherchelit, îmbălsămat, îmbătat, îmbătător, înmiresmat, parfumat, turmentat.

TĂMÂIOASĂ s. busuioacă. (A băut o ~.)

TÂRNOSIT adj. v. amețit, băut, beat, cherchelit, îmbătat, turmentat.

TEICĂ, teici, s. f. 1. Cutie mobilă (de lemn) în care cad grăunțele din coșul morii înainte de a trece între pietre. 2. Jgheab din care beau sau mănâncă vitele și păsările. 3. (Reg.) Mic vas de lemn legat de o prăjină, cu care se scoate apă dintr-un puț. [Var.: teucă s. f.] – Et. nec.

TIFOIDĂ adj. (În sintagma) Febră tifoidă = boală infecțioasă, contagioasă și epidemică, provocată de un bacil specific, manifestată prin febră mare, tulburări intestinale, stare de toropeală și care se transmite prin apa de băut, prin fructe și prin legume nespălate etc.; tifos, lingoare, boală lungă. – Din fr. typhoïde.

TRAGE, trag, vb. III. I. 1. Tranz. A face efortul de a mișca, de a deplasa ceva, apucându-l pentru a-l da la o parte sau pentru a-l îndrepta spre un anumit punct. ◊ Expr. A trage (pe cineva) de mânecă = a) a-i face (cuiva) un semn, a-i atrage atenția spre un anumit lucru; b) a îmbia, a îndemna. A fi tras de păr = a fi relatat în mod exagerat, forțat, tendențios. A trage (pe cineva) la (sau în) judecată = a cita pe cineva în fața justiției. A trage pe sfoară = a păcăli. A trage pe roată = a supune torturii cu ajutorul roții de tortură. A trage la răspundere = a cere cuiva să dea socoteală de faptele sale, a face răspunzător. A trage la fund (pe cineva) = a pune (pe cineva) într-o situație grea; a antrena (pe cineva) cu sine într-o afacere, într-o întreprindere dezavantajoasă, sortită eșecului. ♦ (Cu complementul „clopotul”) A face să sune (prin deplasare într-o parte și în alta). ♦ A întinde, a încorda un fir, o sfoară (smucind). ◊ Expr. A trage sforile = a conduce în ascuns, din culise (o acțiune reprobabilă); a unelti. ♦ Fig. (Înv.) A îndemna; a atrage (asupra sa). 2. Tranz. A duce, a târî după sine. ◊ Expr. A trage targa pe uscat = a trăi în lipsuri, în sărăcie; a o scoate greu la capăt. A trage un picior sau a trage piciorul = a șchiopăta. ♦ (Despre animale de tracțiune) a face ca un vehicul să se deplaseze (ducându-l după sine). 3. Tranz. A pune (sau a scoate) (de) pe sine un obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte; a înfunda pe cap o bonetă, o căciulă; a duce un accesoriu de îmbrăcăminte înspre o parte a corpului (spre a o acoperi); a aranja, a potrivi. 4. Intranz. (Pop.) A avea greutatea de..., a cântări, a atârna. 5. Tranz. A înfige (într-un corp ascuțit). 6. Tranz. A îndrepta și a opri un vehicul, o ambarcație la locul de îmbarcare sau de coborâre. 7. Intranz. A se opri undeva spre a fi găzduit; a se instala undeva pentru un timp limitat. 8. Refl. și intranz. (Reg. și fam.; urmat de determinări locale introduse prin prep. „la”) A se duce (mânat de o dorință), a se îndrepta spre o țintă. ♦ Intranz. Fig. A tinde spre..., a se simți atras către... ♦ Intranz. A prevesti o anumită stare. Trage a rău. 9. Refl. (Pop.) A se da la o parte, a se feri din cale; a se retrage. ◊ Expr. (Tranz.) A-și trage mâna de deasupra cuiva = a înceta să mai ocrotească pe cineva. 10. Tranz. Fig. A îndura, a suporta, a pătimi. ◊ Expr. A trage o spaimă = a se speria foarte tare. ♦ A suporta consecințele unui fapt reprobabil; a ispăși. II. 1. Tranz. A lua, a scoate; a smulge; a extrage. ◊ Loc. vb. A trage un profit = a profita. A trage învățăminte din (sau de pe urma)... = a învăța (dintr-o experiență). ◊ Expr. A trage foloase din (sau de pe urma)... = a avea, a obține un avantaj de pe urma... 2. Intranz. Fig. (în expr.) A trage cu urechea = a-și încorda auzul pentru a prinde zgomote ușoare, vorbe șoptite; a asculta pe furiș. A trage cu ochiul (sau cu coada ochiului) = a se uita pe furiș, pentru a nu fi observat. 3. Tranz. A inspira; a respira; a inhala. ◊ Expr. A-și trage sufletul (sau răsuflarea) = a respira greu din cauza oboselii, bătrâneții etc.; a se odihni după un efort greu. (Intranz.) A trage să moară = a fi în agonie, a-și trăi ultimele clipe. ♦ A fuma, a priza. 4. Intranz. (Despre sobe) A avea tiraj bun. 5. Tranz. A sorbi, a înghiți, a bea. ◊ Expr. (Absol.) A trage la măsea (sau la mustață) = a fi bețiv. III. Tranz. A trasa, a marca, a desena o linie, un contur. ◊ Expr. (A fi) tras cu sfoara = (a fi) drept, aliniat. (Intranz.) A trage (peste ceva) cu condeiul (sau cu buretele) = a șterge; a anula; a face uitat, a uita. IV. 1. Tranz. (În diverse procese de muncă sau în acțiuni care presupun un efort fizic; cu sensul reieșind din determinări) A trage la rindea = a rindelui. A trage (o țesătură) la piuă = a supune o țesătură unei operații mecanice la piuă, pentru a o face mai deasă. A trage la tipar = a tipări. A trage la șapirograf = a șapirografia. A trage pe piatră (sau pe amnar, pe curea) = a ascuți. A trage pe calapod = a întinde pe calapod. (Intranz.) A trage cu acul = a coase, a broda. A trage cu coasa = a cosi. A trage la rame (sau la, din lopată) = a vâsli. ♦ A trece prin... Trage firele prin spată. ◊ Expr. A trage banul (sau gologanul) prin barbă = a freca de barbă un ban câștigat (în credința superstițioasă că acest gest atrage un câștig ulterior bun). Tras (ca) prin inel, se spune despre o persoană cu trupul subțire, mlădios. ♦ A întinde și a subția un material ductil, trecându-l printr-o filieră. ♦ Refl. (În expr.) A se trage la față (sau la obraji, la chip) = a slăbi, a avea figura obosită, palidă. 2. Tranz. (Fam.) A face ceva cu plăcere, cu multă energie, cu pasiune. ◊ Expr. A trage un (pui de) somn sau a trage la soamne (ori la aghioase) = a dormi adânc. 3. Tranz. A da una sau mai multe lovituri; a bate, a plesni. 4. Intranz. A descărca o armă spre țintă, a face ca proiectilul, săgeata etc. să pornească spre țintă. 5. Tranz. A freca o anumită regiune a corpului în scopuri terapeutice; a masa. ♦ A fricționa. V. 1. Intranz. (Despre vânt) A bate, a sufla. 2. Tranz. (Adesea impers., subînțelegându-se ca subiect aerul rece, curentul etc.) A învălui pe cineva, provocându-i o senzație neplăcută de răcoare (urmată adesea de îmbolnăvire). VI. Refl. 1. A descinde din..., a fi din neamul... ♦ A fi originar din... 2. A proveni; a fi provocat (de...). [Perf. s. trăsei, part. tras] – Lat. *tragere (= trahere).

TRAGE vb. 1. v. târî. 2. v. întinde. 3. a înfige. (~ în țeapă.) 4. v. smulge. 5. v. suna. 6. a coborî, a lăsa. (A ~ perdelele.) 7. v. încuia. 8. v. feri. 9. v. sufleca. 10. v. dezbrăca. 11. v. îmbrăca. 12. v. descălța. 13. v. încălța. 14. v. îndesa. 15. v. absorbi. 16. v. inspira. 17. v. inhala. 18. v. priza. 19. v. sufla. 20. v. bea. 21. v. fricționa. 22. v. masa. 23. v. ascuți. 24. v. arunca. 25. v. bate. 26. v. descărca. 27. v. izbi. 28. v. tipări. 29. v. trasa. 30. a da, (rar) a aplica, (fam. fig.) a arde, a cârpi, a lipi. (I-a ~ o palmă.) 31. a-i plesni, (fam. fig.) a-i croi. (Îi ~ una peste obraz.) 32. v. poposi. 33. a mânea, (pop.) a sălășlui, (reg.) a sălăși, (prin Transilv.) a măsălui, a sălui, (înv.) a conăci, a sălășui. (A ~ acolo vreo două zile.) 34. v. instala. 35. v. slăbi. 36. v. descinde. 37. v. proveni. 38. v. îndura.

TRĂSNIT adj. v. aiurea, aiurit, amețit, băut, beat, bezmetic, bizar, cherchelit, ciudat, curios, descreierat, excentric, extravagant, fantasmagoric, fantezist, inexplicabil, insolit, îmbătat, năstrușnic, nebun, neobișnuit, original, paradoxal, singular, smintit, straniu, turmentat, țicnit, zănatic, zăpăcit, zurliu.

TRECE, trec, vb. III. I. 1. Intranz. A merge fără a se opri, printr-un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau a ceva, a străbate un loc fără a se opri, a-și urma drumul, a fi în trecere pe undeva. ◊ Expr. A trecut baba cu colacii = e prea târziu, n-ai prins momentul, ai scăpat ocazia. ♦ A merge rânduri-rânduri, formând un convoi, o coloană; a se succeda, a se perinda. ◊ Expr. (Tranz.) A trece în revistă = a) a inspecta trupele adunate în acest scop (într-o anumită formație); b) a lua în considerație fapte, evenimente în succesiunea și desfășurarea lor. 2. Intranz. A merge într-o anumită direcție, spre o anumită țintă, cu un anumit scop. ♦ (Despre ape curgătoare, despre drumuri, șosele etc.) A avea cursul sau traseul prin... 3. Intranz. A se abate din drum pe undeva sau pe la cineva, a face o (scurtă) vizită cuiva. 4. Tranz. (Pop.) A ocoli. ◊ Expr. A trece cu vederea = a) a nu lua în seamă (pe cineva sau ceva), a nu da importanța cuvenită, a neglija, a omite; b) a nu lua ceva în nume de rău, a nu ține seamă de...; a ierta, a uita. 5. Intranz. (Adesea fig.) A depăși, a merge mai departe de..., a lăsa în urmă. 6. Tranz. A sări, a păși peste un obstacol, peste o barieră, pentru a ajunge dincolo sau de cealaltă parte. ◊ Expr. A trece hopul = a scăpa de o greutate, de o primejdie. Nu zi hop până nu treci șanțul = nu te lăuda prea devreme cu o izbândă încă nesigură. ♦ A străbate un drum de-a curmezișul; a traversa. ♦ Intranz. A păși peste cineva sau ceva, călcând în picioare, zdrobind. ◊ Expr. A trece peste cineva = a desconsidera, a disprețui pe cineva. 7. Tranz. A transporta (dincolo de... sau peste...). 8. Tranz. A atinge un corp, un obiect cu o mișcare ușoară de alunecare pe suprafața lui. ◊ Expr. (Intranz.) A trece cu buretele peste ceva = a da uitării ceva, a ierta greșelile cuiva. 9. Tranz. A petrece prin..., peste..., pe după... 10. Intranz. A se duce într-alt loc, a merge dintr-un loc în altul; a schimba un loc cu altul. ◊ Expr. A trece la cineva sau în rândurile cuiva (sau a ceva) ori de partea cuiva = a se ralia la ceva (sau cu cineva). ♦ Fig. (Determinat prin „în cealaltă lume”, „din lume”, „din viață” etc.) A muri. ♦ A schimba o stare cu alta, o lucrare sau o acțiune cu alta. 11. Intranz. A ajunge la..., a fi transmis (din mână în mână, de la unul la altul, din om în om) până la... ♦ Tranz. A da, a transmite ceva. 12. Intranz. A-și îndrepta atenția spre o nouă îndeletnicire, spre un nou câmp de activitate; a începe să se ocupe cu altceva, a se apuca de altceva. ◊ Expr. A trece la fapte = a acționa. 13. Tranz. A introduce, a înregistra, a înscrie (într-un registru, într-o rubrică, într-o clasificare); a repartiza pe cineva undeva. ♦ A înscrie un bun pe numele cuiva. 14. Tranz. A susține cu succes un examen; a declara reușit, admis; a fi promovat într-o clasă superioară. II. 1. Intranz. și tranz. A parcurge un drum sau un spațiu limitat, îngust. ◊ Expr. A-i trece cuiva printre degete, se spune când cineva lasă să-i scape ceva, când pierde ceva. Îi trec mulți bani prin mâini, se spune când cineva cheltuiește fără socoteală, când risipește bani mulți. ♦ Tranz. A supune unei operații de filtrare, de cernere, de strecurare. ♦ Intranz. A străbate greu un spațiu îngust, a-și face drum (cu greu) printr-un spațiu îngust; a răzbate. ◊ Expr. A trece ca un câine prin apă = a nu se alege (din viață, din școală etc.) cu nici o experiență, cu nici o învățătură. A trece prin foc și prin apă = a îndura multe nevoi și necazuri, a răzbate prin multe greutăți. (Tranz.) A trece pe cineva prin toate apele = a ponegri, a calomnia pe cineva. 2. Intranz. Fig. A avea de suferit, de îndurat; a fi supus la... 3. Intranz. A ieși de partea cealaltă (făcând o spărtură, o tăietură, o deschizătură); a străpunge. ◊ Expr. A trece (pe cineva) pe sub ascuțișul sabiei (sau sub sabie, sub paloș) = a omorî. ♦ (Rar; despre agenți fizici sau chimici; cu determinări introduse prin prep. „prin”) A pătrunde în întregime prin... 4. Tranz. (Despre anumite stări fiziologice) A cuprinde, a copleși pe cineva (fără a putea fi oprit). III. 1. Intranz. (Despre unități de timp) A se scurge, a se desfășura (apropiindu-se de sfârșit). ◊ Expr. Mai trece ce mai trece... = după o bucată de vreme..., după un timp (nu prea lung). Nu e timpul trecut (sau vremea trecută) = nu e prea târziu, mai e timp. ♦ Refl. A lua sfârșit; a nu mai fi actual. 2. Intranz. A dispărea, a pieri (după o bucată de vreme). ♦ (Despre suferințe, necazuri, boli etc.) A înceta să mai existe, să se mai facă simțit, să mai acționeze. 3. Tranz. A petrece un timp, o epocă din viață. ◊ Expr. A-și trece vremea = a-și folosi vremea fără rost. A-și trece din vreme = a-și petrece timpul mai ușor, mai repede. ♦ Refl. (Înv.) A se întâmpla, a se petrece. 4. Intranz. A depăși o anumită vârstă, o anumită limită de timp. 5. Refl. A-și pierde vigoarea, frăgezimea tinereții; a îmbătrâni. ♦ (Despre fructe) A fi prea copt. ♦ (Despre plante) A se veșteji, a se stinge. 6. Refl. (Despre anumite materiale) A se consuma. IV. Intranz. A fi mai mare sau mai mult decât o anumită mărime, valoare, cantitate; a depăși. ◊ Expr. Treacă de la mine (sau de la tine etc.), se spune când se face o concesie. ♦ A ajunge până dincolo de... ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A depăși limita obișnuită, normală. ◊ Expr. (Refl.; pop.) A se trece din pahare (sau din băut) = a bea prea mult; a se ameți de băutură. (Refl.) A se trece cu firea = a lua lucrurile prea în serios; a se emoționa. A trece măsura = a exagera. V. 1. Refl. (Pop.; în forma negativă) A nu putea fi luat în seamă; a nu avea crezare, a nu avea trecere. ♦ Tranz. A nu ierta, a nu îngădui. 2. Intranz. A fi considerat..., a fi luat drept... 3. Intranz. (Rar) A se transforma, a se preface în... – Lat. traicere.

TRECUT adj. v. amețit, băut, beat, cherchelit, îmbătat, turmentat.

TURLAC adj. v. amețit, băut, beat, cherchelit, îmbătat, turmentat.

TURTIT adj. v. amețit, băut, beat, cherchelit, îmbătat, turmentat.

ȚAP, țapi, s. m. 1. Masculul caprei domestice, al caprei negre și al căprioarei. ◊ Țap ispășitor = a) (în Biblie) țap (1) pe care marele preot îl încărca la sărbătorirea ispășirii cu toate păcatele neamului lui Israel și care era apoi alungat în deșert; b) fig. persoană asupra căreia se aruncă vina pentru greșelile altora. ◊ Expr. A sta ca un țap logodit = a sta țeapăn, prostit, aiurit. 2. Pahar special de bere, cu toartă, având capacitatea de 300 ml; conținutul unui astfel de pahar. 3. (Art.) Numele unei constelații în care intră Soarele la solstițiul de iarnă. – Cf. alb. cap, cjap, scr. cap.

ȚÂȚĂ, țâțe, s. f. 1. (Pop.) Sân, mamelă. ◊ Loc. adj. De țâță = (despre copii) sugar. ◊ Loc. adv. La țâță = la sân, la piept. ◊ Expr. A da țâța = a da să sugă, a alăpta. A avea țâță = a avea lapte suficient pentru a-și alăpta copilul. 2. Gurguiul urciorului, prin care se bea apă. 3. (Pop.) Celulă în care se dezvoltă matca albinelor. 4. Compuse: (Bot.) țâța-caprei = a) barba-caprei; b) plantă erbacee cu frunzele alungite, cu florile galbene-aurii (Tragopogon pratensis); țâța-oii = a) degetar; b) ciuboțica-cucului; țâța-vacii = a) varietate de viță de vie care produce struguri cu boabe lunguiețe, cărnoase; razachie (Vitis); b) ciuboțica-cucului; c) plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu florile galbene, așezate în umbele la vârful tulpinii (Primula elatior); țâța-fiului = plantă de munte cu rizom scurt și gros, tulpină înaltă, frunze ovale și flori roșii (Polygonum bistorca); țâța-mielului = urechelniță; țâța-oilor = arnică. – Lat. *titia.

ȚOI², țoiuri, s. n. Păhărel în formă de sticluță cu gâtul lung și îngust, din care se bea țuică sau rachiu. ♦ Conținutul unui asemenea păhărel. – Et. nec.

ȚUCSUI vb. v. bea, trage.

ȚUICĂRI, țuicăresc, vb. IV. Refl. A bea țuică, a se cinsti cu țuică; a se țuicui. – Țuică + suf. -ări.

ȚUICULIȚĂ s. țuicușoară, (pop.) țuiculeană. (Bea o ~.)

UDA, ud, vb. I. 1. Tranz. A umple, a acoperi, a îmbiba sau a stropi cu apă sau cu alt lichid; a băga, a muia ceva în apă sau în alt lichid; a înmuia (1), a umezi (2). ◊ Expr. A-și uda gura = a bea puțin, pentru a -și potoli setea. A uda prânzul (sau bucatele) = a bea în timpul mesei vin sau alte băuturi alcoolice. (Refl.) A i se uda ochii = a i se umple ochii de lacrimi. 2. Tranz. (Despre ape) A străbate un ținut (pe care îl alimentează cu apă). 3. Refl. (Mai ales despre sugari) A urina pe el (în scutece, în pantaloni). – Lat. udare.

UNGE, ung, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu un strat de material gras, unsuros sau lipicios; a (se) gresa. ◊ Expr. (Tranz.) A unge pe cineva la inimă = a da, a crea cuiva o satisfacție deosebită. (Fam.) A unge (bine) pe cineva = a) a bate zdravăn pe cineva; b) a mitui. (Fam.) A unge osia (sau ochii) sau a unge pe cineva cu miere = a mitui, a da mită. (Fam.) A fi uns cu toate unsorile = a fi trecut prin multe, a fi experimentat, versat, a nu putea fi dus de nas. (Refl.; fam.) A se unge pe gât = a bea. 2. Tranz. A învesti în funcție un monarh sau un arhiereu. ♦ A mirui. 3. Tranz. A tencui un perete, a fățui, a vărui, a spoi. ♦ A murdări, a mânji. – Lat. ungere.

USCA, usuc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A scoate sau a-și pierde umiditatea printr-un procedeu mecanic, prin expunere la soare, la vânt, la foc etc.; a (se) zbici, a (se) zvânta. ♦ Expr. (Refl.) A i se usca gura (sau gâtul) ori a se usca de sete = a avea o senzație puternică de sete. (Absol.) Bea de usucă = bea foarte mult. ♦ Refl. (Despre ochi) A înceta să mai plângă; (despre lacrimi) a înceta să mai curgă. 2. Tranz. A deshidrata legume, fructe, pește pentru a le putea conserva. 3. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă vlaga, a slăbi sau a face să devină slab, palid; p. ext. a (se) chinui, a (se) consuma. ♦ Refl. (Despre organe sau părți ale corpului) A se atrofia. 4. Refl. (Despre plante, frunze, flori) A-și pierde seva; a se veșteji, a se ofili. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A stoarce pe cineva de bani; a ruina, a sărăci. 6. Refl. Fig. (Fam.) A suferi lipsuri, privațiuni, a duce o viață grea. – Lat. exsucare.

VÂJÂIT adj. v. amețit, băut, beat, cherchelit, îmbătat, turmentat.

VINOS adj. v. amețit, băut, beat, cherchelit, îmbătat, turmentat.

VIȘINATĂ s. (înv.) vișinap, vișneac. (A băut o ~.)

VOMITA vb. (MED.) a deborda, a vărsa, a voma, (pop.) a borî, a lepăda, (reg.) a oticni. (A băut mult și a ~.)

VREA, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bună voie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativa) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroi vb. IV] – Lat. *volere.

ZĂMORÎ, zămorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Reg.) A-și astâmpăra în oarecare măsură foamea sau setea, a mânca sau a bea numai cât să-și țină zilele. 2. Tranz. (Înv.) A slei de puteri, a istovi pe cineva. – Din sl. zamoriti, ucr. zamorytycá.

ZIMAZĂ, zimaze, s. f. Enzimă care se găsește în drojdia de bere și care transformă zahărul în alcool și în bioxid de carbon. – Din fr. zymase.

ZITUM s. n. Bere fabricată de egipteni din orz fermentat. (din fr. zythum)