PÂLNIE, pâlnii, s. f. 1. Obiect de metal, de sticlă, de porțelan etc., de obicei în formă de con gol în interior, prelungit în jos printr-un tub îngust, servind la turnarea lichidelor în vase cu gura strâmtă. ◊ Expr. A-și face (sau a-și duce) palmele pâlnie (la gură sau la ureche) = a-și așeza mâinile ca o pâlnie în dreptul gurii sau al urechii pentru a fi auzit sau a auzi mai bine. A face (burta bute și) gura pâlnie = a bea mult. 2. Nume dat unor obiecte în formă de pâlnie (1), care amplifică sunetele. ◊ Pâlnia telefonului = receptor telefonic. 3. Rezervor, încăpere sau locaș, mai largi în partea de sus decât în cea de jos, amenajate pe un sistem tehnic pentru a înlesni introducerea sau evacuarea unui material. 4. Depresiune de teren de formă conică, formată în terenuri solubile. ♦ Plan înclinat care leagă galeria superioară cu cea inferioară a unui tunel în curs de excavare. ♦ Groapă făcută în pământ de un obuz sau de o bombă. 5. Locul unde se adună buștenii înainte de a fi coborâți pe jilip. 6. Tub care servește unor animale cefalopode la mișcare. – Et. nec.