OCOLIT, -Ă, ocoliți, -te, adj. Care se abate din drumul drept, care face ocoluri sau cotituri; care înconjoară. ♦ Fig. Care este făcut sau spus cu înconjur, pe departe. Expr. Pe căi ocolite = prin mijloace indirecte, nerecomandabile, prin subterfugii. -V. ocoli.

ocolit², ~ă a [At: FN 152 / V: (reg) ~lat / Pl: ~iți, ~e / E: ocoli] 1 (Îvp) Delimitat. 2 (Îvp) Împrejmuit. 3 (Înv) Înconjurat cu un brâu ornamental. 4 (Îrg) Împresurat. 5 (Înv) Asediat. 6 (Îrg) Apărat. 7 (Reg) Răsfățat. 8 Străbătut de jur-împrejur. 9 Evitat. 10 Ignorat. 11 (Pop) Cutreierat. 12 (Îf ocolat) Circular. 13 Cotit. 14 (Reg) Încolăcit. 15-16 (Fig) Care este (făcut sau) spus în mod indirect.

ocolit¹ sn [At: LĂNCRĂJAN, C. III, 47 / Pl: ~uri / E: ocoli] 1 (Îvp) Delimitare. 2 (Îvp) Împrejmuire. 3 (Înv) Ocolire (3). 4 (Îrg) Împresurare. 5 (Înv) Asediere. 6-7 Ocolire (8-9). 8 (Fig) Divagare. 9-13 Ocolire (11-15). 14 Ignorare. 15 (Pop) Cutreierare. 16 (Îlav) Pe ~te (sau pe ~tele) Indirect.

OCOLIT, -Ă, ocoliți, -te, adj. Care se abate din drumul drept, care face ocoluri sau cotituri; care înconjură. ♦ Fig. Care este făcut sau spus cu înconjur, pe departe. ◊ Expr. Pe căi ocolite = prin mijloace indirecte, nerecomandabile, prin subterfugii. – V. ocoli.

OCOLIT ¹ s. n. Faptul de a ocoli. ◊ (Mai ales în expr.) Pe ocolite = pe departe, indirect. – Formă gramaticală: (în expr.) ocolite.

OCOLIT, -Ă, ocoliți, -te, adj. Care se abate din drumul drept, care face ocoluri, cotituri; care înconjură. Drum ocolit. ▭ Iacă steaua care vine... Cu schintei cătrănite, Cu fulgere ocolite, Cu săbii ascuțite. BIBICESCU, P. P. 238. ◊ Expr. Pe căi ocolite = prin mijloace indirecte, nerecomandabile, prin subterfugii.

ocăli v vz ocoli

ocolat, ~ă a vz ocolit¹

ocoli [At: PRAV. 46 / V: (reg) ocăli^[1], ac~ / Pzi: ~lesc (reg) ocol / E: ocol] 1 vt (Îvp) A limita de jur-împrejur Si: a îngrădi. 2 vt (Îvp) A împrejmui un loc cu un gard sau cu un zid. Si: a îngrădi. 3 vt (Înv) A înconjura o clădire cu un brâu ornamental. 4 vt (Îrg) A înconjura din toate părțile Si: a împresura. 5 vt (Înv) A asedia. 6 vt (Îrg) A apăra. 7 vt (Reg) A răsfăța. 8 vt A merge de jur-împrejurul a ceva. 9 vt A străbate o distanță făcând un înconjur. 10 vrp (Rar; d. cruce) A fi purtat de jur-împrejurul bisericii. 11 vi (Fig) A divaga. 12 vi (D. ape curgătoare, drumuri etc.) A coti. 13 vt A evita atingerea sau lovirea prin modificarea traiectoriei. 14 vt A evita pe cineva. 15 vt A evita un anumit subiect. 16 vt A lăsa ceva deoparte în mod intenționat. Si: a ignora. 17 vt (Pop) A cutreiera. corectat(ă)

OCOLI, ocolesc, vb. IV. Tranz. 1. A străbate o distanță făcînd un înconjur; a merge de jur împrejur, a înconjura. Mic, cît un fir de linte, mișca piciorușele fragede și ocolea, pe de margini, frunzișoara care-l adăpostise. GÎRLEANU, L. 22. Pentru ochi ca murile, Ocolii pădurile. ȘEZ. VI 125. ◊ Intranz. Ocoliră pe la biserică. CAMILAR, N. I 68. Ocolea așa, de bunăvoie, umblînd după turmele ciobanilor. SADOVEANU, B. 67. Ocolește în vîrful picioarelor casa... mai sînt cîțiva pași... A ajuns. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. L. 1. ♦ A evita să atingi sau să lovești pe cineva, ferindu-te într-o parte, făcînd un mic ocol. Cînd să iasă din Bădeni, în lumina farurilor, le apăru o căruță pe care Bunea o ocoli cu îndemînare la numai o palmă de roți. MIHALE, O. 524. La fiecare pas ocolim lucrări, eșafodagii, canale desfundate. BART, S. M. 42. ◊ Intranz. Fig. A ieși din subiect, a divaga. Moșul ocolea cu povestirea. La TDRG. 2. A evita să întilnești (pe cineva sau ceva) sau să vorbești (despre cineva sau ceva). Oricît o insista el, ocolește deocamdată chestia nunții. CAMIL PETRESCU, T. 1148. Că pentru dînsul, că-l iubesc, Părinții-n drum mă ocolesc Și m-au gonit din casa lor. COȘBUC, P. I 283. Oamenii sînt ca păsările: pe cît un arbore este înflorit, ele îl vizitează, iar cînd frunza și floarea se usucă, ele zboară și-l ocolesc. BOLINTINEANU, O. 380. 3. (Rar) A pune gard împrejurul unui loc; a înconjura, a împrejmui, a îngrădi. Gîndeai că toate curțile sînt ocolite cu sori, așa lumină arunca. RETEGANUL, P. II 16. Ion-vodă ocoli cu șanțuri platoul muntelui. HASDEU, I. V. 159. Au ocolit locul acela de lăcuință. DRĂGHICI, R. 52. ♦ Fig. (Învechit) A apăra, a proteja, a ocroti. Fieșcare după a sa avere și agoniseală răspunde...; iar nu cel mare și bogat nimic, căci îl ocolește puterea., și cel mic și sărac să dea tot. GOLESCU, Î. 44. De toată neputința Cea păgubitoare...le ocolește. TEODORESCU, P. P. 394. ♦ (Învechit) A încercui din toate părțile, a înconjura, a împresura, a asedia. Deodată năvăli O ceată numeroasă, pe rege-l ocoli. MACEDONSKI, O. II 249. Țara era ocolită de vrăjmași. BĂLCESCU, O. II 275.

A OCOLI ~esc tranz. 1) (obstacole, spații etc.) A depăși făcând un ocol; a înconjura. 2) (persoane, discuții etc.) A înconjura în mod intenționat, ferindu-se; a evita; a eluda. 3) rar A înzestra cu un ocol; a îngrădi; a împrejmui. /Din ocol

ocolì v. 1. a face ocol: ocoli de vr’o trei ori palatul ISP.; 2. a înconjura din toate părțile: un brâu de munte ocolește toată această țară BĂLC.; 3. a evita: ei se ocolesc unii pe alții; 4. a eluda: a ocoli legea.

ocolésc v. tr. (vsl. okoliti, a îngrădi). Înconjor, merg în prejur: lupu ocolea stîna. Îs așezat în prejur: munțiĭ ocolesc satu. Fig. Evit: a ocoli oameniĭ fără educațiune. Eludez: a ocoli legea. V. intr. Merg ocolind, cotesc: du-te pe aicĭ, că pe acolo ocoleștĭ. V. oblicesc.

ocolit s. n.

!ocolit s. n.

ocolit s. m. (pl. ocolite, în loc. pe ~)

ocoli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocolesc, 3 sg. ocolește; imperf. 1 ocoleam; conj. prez. 1 sg. să ocolesc, 3 să ocolească

ocolite (pe ~) loc. adv.

ocoli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocolesc, imperf. 3 sg. ocolea; conj. prez. 3 să ocolească

!ocolite (pe ~) loc. adv.

ocoli vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocolesc, imperf. 3 sg. ocolea; conj. prez. 3 sg. și pl. ocolească

OCOLIT adj. înconjurător, ocolitor. (Un drum ~.)

OCOLIT adj. înconjurător, ocolitor. (Un drum ~.)

Ocolit ≠ direct

OCOLI vb. v. apăra, asedia, colinda, cutreiera, feri, împrejmui, împresura, încercui, închide, înconjura, îngrădi, ocroti, parcurge, păzi, proteja, străbate, vântura.

OCOLI vb. 1. a înconjura, (înv.) a împrejura. (A ~ întreaga clădire.) 2. v. înconjura. 3. a evita. (A ~ un obstacol.) 4. v. feri. 5. a evita, a se feri. (A ~ cuvintele abstracte.) 6. v. eluda. 7. v. evita.

ocoli vb. v. APĂRA. ASEDIA. COLINDA. CUTREIERA. FERI. ÎMPREJMUI. ÎMPRESURA. ÎNCERCUI. ÎNCHIDE. ÎNCONJURA. ÎNGRĂDI. OCROTI. PARCURGE. PĂZI. PROTEJA. STRĂBATE. VÎNTURA.

OCOLI vb. 1. a înconjura, (înv.) a împrejura. (A ~ întreaga clădire.) 2. a înconjura. (Ai ~ mult pînă la mine.) 3. a evita. (A ~ un obstacol.) 4. a evita, a se feri, a se păzi, (înv.) a se îndupleca. (A ~ să facă un anumit lucru.) 5. a evita, a se feri. (A ~ cuvintele abstracte.) 6. a eluda, a evita. (A ~ aplicarea, respectarea legii.) 7. a evita, a se feri, a împiedica, a îndepărta, a înlătura, a preîntîmpina, a preveni, (rar) a se apăra. (Încerca să ~ primejdia.)

a o lua pe ocolite / pe departe expr. a evita să spună direct un adevăr.